introducere in psihologie sociala

13
Curs1 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ suport de curs SV-2007-2008 Cuprins: Ce este psihologia socială? Individul în context social. Definiţia lui Allport (1935) Dimensiunile psihismului uman Focalizarea asupra studiului individului Focalizarea asupra studiului comportamentului social Categorii de entităţi sociale Formele prezenţei socială Definiţia lui Allport revăzută şi completată Psihologia socială şi disciplinele conexe Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice Psihologia generală şi psihologia socială Psihologia personalităţii şi psihologia socială Psihologia dezvoltării şi psihologia socială Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale Sociologia şi psihologia socială Antropologia şi psihologia socială * * * Ce este psihologia socială? Individul în context social Psihologia socială face parte din „familia” de discipline sau ştiinţe psihologice şi, prin urmare, are ceva în comun cu toate celelalte „rude”, având bineînţeles şi o identitate particulară separată. Psihologia 1 se ocupă cu studiul vieţii psihice şi a comportamentului individului astfel încât toate ramurile psihologiei, inclusiv psihologia socială, au acest obiect de studiu generic în comun. Particularitatea psihologiei sociale constă în faptul că ea se ocupă de studiul vieţii psihice şi a comportamentului individului aflat în context social sau, altfel spus, în situaţii sociale. Individul se regăseşte în context social sau situaţii sociale ori de câte ori se află în prezenţa altor persoane. Altfel spus, contextul social există ori de câte ori 1 Majoritatea conceptele cheie care sunt scrise cu caractere îngroşate se regăsesc la finele cursului, într-o secţiune întitulată „Vocabular”.

Upload: c-mihaela-mihaela

Post on 16-Apr-2015

194 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

Psihologie sociala

TRANSCRIPT

Page 1: Introducere in psihologie sociala

Curs1

INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ suport de curs

SV-2007-2008

Cuprins: Ce este psihologia socială? Individul în context social. Definiţia lui Allport (1935) Dimensiunile psihismului uman Focalizarea asupra studiului individului Focalizarea asupra studiului comportamentului social Categorii de entităţi sociale Formele prezenţei socială Definiţia lui Allport revăzută şi completată Psihologia socială şi disciplinele conexe Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice Psihologia generală şi psihologia socială Psihologia personalităţii şi psihologia socială Psihologia dezvoltării şi psihologia socială Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale Sociologia şi psihologia socială Antropologia şi psihologia socială

* * *

Ce este psihologia socială? Individul în context social Psihologia socială face parte din „familia” de discipline sau ştiinţe psihologice şi, prin urmare, are ceva în comun cu toate celelalte „rude”, având bineînţeles şi o identitate particulară separată. Psihologia1 se ocupă cu studiul vieţii psihice şi a comportamentului individului astfel încât toate ramurile psihologiei, inclusiv psihologia socială, au acest obiect de studiu generic în comun. Particularitatea psihologiei sociale constă în faptul că ea se ocupă de studiul vieţii psihice şi a comportamentului individului aflat în context social sau, altfel spus, în situaţii sociale. Individul se regăseşte în context social sau situaţii sociale ori de câte ori se află în prezenţa altor persoane. Altfel spus, contextul social există ori de câte ori

1 Majoritatea conceptele cheie care sunt scrise cu caractere îngroşate se regăsesc la finele cursului, într-o secţiune întitulată „Vocabular”.

Page 2: Introducere in psihologie sociala

individul este confruntat cu prezenţa altor persoane, indiferent dacă este vorba de o singură persoană, un grup sau o mulţime. Psihologul social porneşte de la premisa conform căreia ceilalţi exercită o influenţă asupra individului producând modificări la nivelul psihismului şi comportamentului acestuia. Mai mult decât atât, psihologii sociali au demonstrat că influenţa celorlalţi asupra individului se produce chiar şi în cazul în care nu există interacţiune sau prezenţa celorlalţi şi interacţiunea cu ei este doar imaginară.

Una din cele mai cunoscute şi clasice definiţii a psihologiei sociale este cea dată de Gordon Allport care afirma că psihologia socială este un domeniu al cunoaşterii ce studiază „modul în care gândurile, sentimentele şi comportamentele individului sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginară sau implicită a altora” (Allport, 1935 / 1985).

Pentru a înţelege mai bine esenţa modului în care psihologia socială abordează psihismul şi comportamentul uman să analizăm cu atenţie definiţia propusă de Gordon Allport. Dimensiunile psihismului uman Prima parte a definiţiei – cea care se referă la „gândurile, sentimentele şi comportamentele indivizilor” – ne focalizează atenţia asupra dimensiunilor sau planurilor de manifestare a psihismului uman.

În psihologie s-a încetăţenit faptul că toate stările, procesele şi structurile psihice pot fi grupate şi analizată ca fiind manifestări cognitive, afective sau motivaţionale. Orice manual de psihologie generală alocă câte o secţiune acestor dimensiuni.

Din dimensiunea cognitivă a psihismului uman fac parte şi sunt analizate atenţia senzaţiile, percepţiile, gândirea, limbajul, inteligenţa, memoria etc. Această parte a psihicului este preocupată de procesarea informaţiei la nivelul sistemului psihic uman. Procesarea informaţiei implică astfel de operaţii precum selectarea, captarea, stocarea, interpretarea, actualizarea şi folosirea informaţiei (de exemplu, atenţia este implicată în selectarea informaţiei în timp ce memoria este orientată preponderent spre stocarea acesteia etc.). Deseori pentru a face trimitere la totalitatea stărilor, structurilor şi proceselor cognitive psihologii, inclusiv psihologii sociali, folosesc termenul de cogniţie. Când informaţia procesată este de natură socială, se refera la cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune cu ceilalţi, se foloseşte termenul de cogniţie socială.

O serie de alte procese şi stări psihice precum afectul, emoţia, sentimentul, dispoziţia fac parte din dimensiunea afectivă a vieţii intrapsihice. Procesele şi stările afective sunt reacţii evaluative la ceea ce se întâmplă în interiorul şi în exteriorul individului. Emoţiile sociale sunt acele reacţii afectiv-evaluative care reflectă, prezenţa, interacţiunile şi relaţiile individului cu ceilalţi (de exemplu, invidia este o emoţie socială care nu poate apărea decât cu prilejul evaluării comparative a propriei persoane şi a celuilalt).

În cadrul celei de-a treia dimensiuni – dimensiunea motivaţională – sunt analizate astfel de realităţi psihice precum nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele, intenţiile, scopurile. Motivele sunt considerate a fi izvorul sau „motorul comportamentului” (Fiske, 2004, p. 14), dar şi un factor dinamic al vieţii psihice. Stările motivaţionale pot fi înţelese ca dezechilibrări ale homeostaziei ce pot apare la

2

Page 3: Introducere in psihologie sociala

diferite nivele ale fiinţei: fiziologic, psihologic, social. În cazul motivelor sunt prezente tot timpul două componente sau funcţii: cea de energizare şi cea de orientare. Astfel, stările motivaţionale implică tot timpul creşterea sau mobilizarea energiei psihice sau nervoase şi, simultan, direcţionarea acestei energii spre comportamente sau procese psihice care pot satisface motivaţia subiacentă. La fel ca şi în cazul celorlalte dimensiuni psihologii sociali discută despre motivele sociale, motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează pentru şi ne orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi (de exemplu, cel mai important motiv social este motivul apartenenţei sau afilierii sociale, motiv care ne face să căutăm compania celorlalţi şi să stabilim relaţii interpersonale durabile).

Dintre toate dimensiunile psihismului uman psihologii, inclusiv psihologii sociali, acordă o atenţie deosebită proceselor cognitive. Analiza cauzelor atenţiei sporite acordate proceselor cognitive depăşeşte însă limitele acestui suport de curs.

Dacă e să revenim la definiţia psihologiei sociale propusă de Allport se poate vedea că dimensiunea motivaţională este în mod nejustificat omisă. Ţinând cont de cele expuse mai sus prima parte a definiţiei ar putea fi modificată astfel: psihologia socială studiază modul în care procesele şi stările cognitive, afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginară sau implicită a altora. Focalizarea asupra studiului individului Din definiţia propusă mai sus este evident faptul că psihologia socială se ocupă de studiul psihismului individual. Deşi la începuturile evoluţiei disciplinei au fost anumiţi autori care au insistat asupra faptului că psihologii sociali trebuie să investigheze psihismul de grup (group mind), nivelul cunoaşterii ştiinţifice actuale nu recunoaşte prezenţa activităţii psihice decât la nivelul organismului biologic considerat separat. Altfel spus, psihologul social, la fel ca oricare psiholog, este interesat de studiul psihismului individual. Focalizarea asupra studiul comportamentului social

În definiţia sa Allport indică, alături de dimensiunile psihismului uman este

menţionat şi comportamentul. Precizarea expresă a comportamentului este importantă dar în acelaşi timp necesară: psihologii nu au acces direct la procesele cognitive, afective sau motivaţionale din capul individului. Ei judecă despre prezenţa şi dinamica acestora indirect, în baza comportamentului. Altfel spus, am putea afirma că psihologii sociali studiază, în mod direct şi nemijlocit, comportamentul social al indivizilor. Categorii de entităţi sociale Deşi în definiţia pe care o analizăm nu se precizează expres acest lucru este important să menţionăm că „prezenţa altora” sau prezenţa socială se poate realiza de către trei categorii de entităţi sociale: indivizi, grupuri sau mulţimi. Altfel spus,

3

Page 4: Introducere in psihologie sociala

putem fi influenţaţi şi suntem influenţaţi atunci când interacţionăm cu o persoană, cu un grup sau în cazul în care ne aflăm în mijlocul unei mulţimi. Formele prezenţei sociale Din definiţia lui Allport reiese faptul că prezenţa socială se poate realiza prin trei modalităţi distincte: printr-o prezenţă actuală, imaginară sau implicită. Prezenţa actuală (i se poate spune şi explicită) se referă la situaţiile în care o persoană, un grup sau o mulţime sunt percepute imediat, nemijlocit, se află „în bătaia simţurilor noastre” (de exemplu, o persoană cu care comunicaţi prin telefon estre prezentă explicit pentru că o percepeţi în mod nemijlocit şi direct folosind analizatorul auditiv). Prezenţa imaginară transferă interacţiunea exclusiv în spaţiul intrapsihic; celălalt nu este prezent fizic dar ca rezultat al unei interacţiuni imaginare produce efecte asupra vieţii intrapsihice şi comportamentului individului. Prezenţa implicită face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul individului este determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să ţinem cont de ei. În acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare a normelor sociale în absenţa oricărui control social. Definiţia lui Allport revăzută şi completată

Am putea defini psihologia socială ca fiind acea ramură a psihologiei ce se ocupă cu studiul modului în care procesele şi stările cognitive, afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginară sau implicită a unor persoane, grupuri sau mulţimi.

Psihologia socială şi disciplinele conexe Pentru o mai bună conturare a specificului psihologiei sociale este important să evidenţiem care sunt asemănările şi diferenţele acesteia în raport cu alte discipline ştiinţifice.

Aceste asemănări şi diferenţe se pot regăsi la diferite niveluri, cele mai importante fiind:

1. Nivelul obiectului de studiu (ce se studiază?); 2. Nivelul perspectivei de analiză (cum se analizează obiectul de studiu?) 3. Nivelul metodologiei dominante (cum se realizează demersul empiric sau,

altfel spus, cum are loc cunoaşterea obiectului de studiu?) În continuare vom urmări delimitarea identităţii psihologiei sociale „din

interior”, adică în raport cu alte ramuri ale psihologiei urmată de o delimitare „în exterior”, în raport cu cele mai importante discipline sociale. Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice Există un număr destul de impunător de ramuri ale psihologiei însă atenţia noastră se va îndrepta doar asupra acelor discipline psihologice care sunt printre cele mai importante şi cunoscute.

4

Page 5: Introducere in psihologie sociala

Psihologia generală şi psihologia socială

Psihologia generală este disciplina psihologică cea mai cunoscută şi importantă în acelaşi timp. Aţi luat contact cu ea pe parcursul orelor de psihologie în liceu. Cu ce se ocupă ea? Psihologia generală studiază procesele, structurile şi stările psihice considerate fiecare separat. Ea este un fel de „anatomie generală” aplicată vieţii psihice: disecă viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează pe fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de particularităţile individului sau de funcţionarea psihismului în ansamblu. Ea studiază în mod separat astfel de structuri şi procese psihice precum senzaţia, percepţia, memoria, gândirea, limbajul (dimensiunea cognitivă); afectul, emoţia, sentimentul, dispoziţia (dimensiunea afectivă); nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele (dimensiunea motivaţională) etc.

Psihologia socială, la fel ca toate celelalte ramuri ale psihologiei, foloseşte conceptele şi noţiunile de bază menite să descrie viaţa intrapsihică elaborate în cadrul psihologiei generale. Cea ce o diferenţiază de psihologia generală este faptul că are un alt obiect de studiu: psihologia socială este orientată spre studiul proceselor psihice influenţate de situaţia sau contextul social. De exemplu, ne putem întreba cât de buni sunt oamenii în anumite activităţi perceptive cum ar fi estimarea lungimii unor linii. Este o preocupare specifică psihologiei generale: pentru a verifica calitatea proceselor perceptive nu avem decât să prezentăm subiecţilor seturi de linii de diferite dimensiuni şi să măsurăm diferenţa dintre lungimea reală a liniilor şi cea estimată de subiecţi sau să-i rugăm să identifice dintr-un set de linii care este linia ce corespunde liniei etalon. Şi psihologia socială poate fi interesată de percepţia liniilor, însă într-o manieră indirectă (pentru a sesiza această diferenţă de abordare urmăriţi Cadrul 1).

Cadrul 1 Percepţia liniilor

În continuare încercaţi să faceţi faţă unui test perceptiv. Priviţi cu atenţie planşele de mai jos şi încercaţi să identificaţi, fără a folosi instrumente de măsură, care dintre cele trei linii de pe planşa 2 corespunde ca şi lungime liniei de pe planşa 1. Care este linia ce corespunzătoare?

C

PLANŞA 1 Dacă aţi perceput linia C ca fiind linia corespunzătoare liniei etaprintre cei 99% din subiecţi care au dat un răspuns corect. Imaginaţi-vă că acest test perceptiv se desfăşoară în prezenţa eunui grup de şapte studenţi. Fiecare student este rugat să-şi anutare. Imaginaţi-vă în continuare că vă aflaţi printre aceşti studeîntrebarea testului: „Care este linia de pe planşa 2 ce corespunde ceilalţi şase spun pe rând, în unanimitate, că linia A este cea cAtunci când vă vine rândul ce veţi răspunde? De ce credeţi că veţ

5

A

PLA

lon de

xperimnţe răspnţi şi trliniei deare cori răspun

B

NŞA 2

pe plan

entatorunsul ebuie s pe plaespundde astf

şa 1 atunci v-aţi înscris

ului care arată planşele în mod public, cu voce ă răspundeţi ultimul la nşa 1?”. Începe testul şi e liniei de pe planşa 1. el?

Page 6: Introducere in psihologie sociala

Situaţia descrisă în cadrul de mai sus este o situaţia în care calitatea proceselor perceptive nu ne interesează în mod direct: interesul este orientat spre identificare impactului influenţei situaţiei sociale asupra percepţiei individului. O astfel de situaţie experimentală a fost realmente folosită în cercetarea realizată de Asch (1951). Autorul experimentului a fost interesat să vadă care este amploarea conformismului (vom discuta despre conformism într-un seminar aparte). Rezultatele au arătat că, pe ansamblul lotului de participanţi la acest experiment, în aproape o treime din cazuri (32%!) subiecţii naivi dau un răspuns „greşit” din punct de vedere perceptiv dar care este „corect” sau conform cu opinia grupului de complici.

Rezultatele acestui experiment demonstrată faptul că influenţa situaţiei sau contextului social (conform definiţiei formale concretizată prin prezenţa actuală a unui grup) poate influenţa percepţia individului (dimensiunea cognitivă sau cogniţia) şi răspunsul public al acestuia (comportamentul social). Remarcaţi că, spre deosebire de psihologia generală interesată în acest exemplu primordial de percepţie, interesul focal al psihologiei sociale este direcţionat spre identificarea influenţei exercitate de situaţia socială asupra percepţiei şi comportamentului individului. În locul sarcinii cu linii putea fi folosită oricare altă sarcină perceptivă (de exemplu, percepţia culorilor; Moscovici, Lage şi Naffrechoux, 1969): ceea ce însă urma să fie păstrat constant este influenţa situaţiei sociale, influenţa celorlalţi asupra individului.

De cele mai multe ori psihologii preocupaţi de psihologia generală studiază percepţia folosind stimuli asociali sau naturali (culori, forme, zgomote), în timp ce psihologii sociali analizează cu precădere percepţia stimulilor sociali (percepţia indivizilor consideraţi separaţi, percepţia grupurilor). Uneori psihologii sociali analizează percepţia celor două categorii de stimuli simultan, percepţia stimulilor naturali fiind influenţată de situaţia socială. De exemplu, reieşind din experimentul menţionat mai sus (Asch, 1951), este evident că percepţia liniilor (stimul asocial sau natural) este influenţată de percepţia grupului (stimul social). Psihologia personalităţii şi psihologia socială Spre deosebire de psihologia generală, psihologia personalităţii este interesată în primul rând de individ. Ea caută în modul de desfăşurare şi organizare a vieţii intrapsihice şi a comportamentului fiinţei umane „amprenta individualităţii”. De asemenea ea se preocupă şi de diferenţele interpersonale care apar între personalităţile indivizilor.

Pentru psihologia personalităţii cauza comportamentului uman este ascunsă în interiorul individului, în structura personalităţii acestuia. Unul din conceptele cheie pentru psihologia personalităţii este conceptul de „trăsătură de personalitate”. Ea reprezintă o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului responsabilă pentru comportamentul similar al acestuia în marea majoritate a situaţiilor. De exemplu, dacă observăm că un coleg ne oferă ajutor ori de câte ori îi cerem acest lucru şi se comportă la fel şi cu ceilalţi colegi ajungem la concluzia că posedă o trăsătură caracteristică, o trăsătură de personalitate, pe care o putem eticheta ca fiind „prietenos” sau „altruist”. La fel procedează şi psihologii personalişti: pentru a stabili prezenţă unei trăsături de personalitate ei încearcă să identifice consistenţa comportamentală trans-situaţională a unui individ.

Psihologii sociali sunt interesaţi însă de un alt tip de consistenţă comportamentală. Ei urmăresc să identifice consistenţa comportamentală situaţională a majorităţii indivizilor: cum se comportă oamenii în general în situaţii

6

Page 7: Introducere in psihologie sociala

sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întreba în ce situaţii sociale majoritatea oamenilor sunt dispuşi să acorde ajutor (să fie „prietenoşi” sau „altruişti”), şi asta indiferent sau fără a se ţine cont de trăsăturile de personalitate pe care le au (pentru o demonstraţie citiţi în continuarea informaţia din Cadrul 2).

Cadrul 2

Cât valorează 50 de bani? Deşi suntem în epoca telefoanelor mobile, telefoanele publice încă nu au dispărut cu desăvârşire. Încercaţi să vă imaginaţi, cât mai real posibil, că asistaţi la următoarea situaţie. O persoană se apropie de un telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat, introduce cartela, formează un număr de telefon, poartă o convorbire scurtă, vocea îi este calmă, neutră ca tonalitate, apoi închide şi pleacă. În faţa acelei persoane, mergând în aceiaşi direcţie, se mişcă încet o altă persoană ducând un teanc mare de hârtii şi, în momentul în care doar câţiva paşi îi mai despart, teancul de hârtii îi scapă din mâini şi se împrăştie pe jos în dezordine. Care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbirea telefonică să intervină pentru a ajuta la strângerea hârtiilor ? Estimaţi în spaţiul de mai jos probabilitatea oferirii ajutorului indicând un procent între 0 şi 100. Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ % Atenţie ! Nu citiţi mai departe fără a face estimarea de mai sus ! Acum imaginaţi-vă că toată întâmplarea pe care o urmăriţi este identică cu cea descrisă anterior, existând doar o singură mică schimbare: atunci când, după ce îşi încheie convorbirea telefonică, persoana dă să plece de lângă telefonul public observă, pe măsuţa aflată dedesubtul telefonului, o monedă de 50 de bani, pe care o ia şi o pune în buzunar. Urmează momentul în care altcineva scapă hârtiile pe jos şi acestea se împrăştie în dezordine. Întrebarea rămâne aceiaşi : care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbirea telefonică şi a găsit moneda să intervină pentru a ajuta la strângerea hârtiilor ? Răspundeţi mai jos. Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ % Comparaţi cele două cifre pe care le-aţi obţinut. Continuaţi lectura cursului pentru a obţine informaţii suplimentare. În anii `70 două cercetătoare americane, Alice Isen şi Paula Levin au realizat mai multe studiu în care şi-au propus să vadă în ce măsură comportamentul de ajutorare sau altruismul este influenţat de starea afectivă a individului. Cercetătoarele au pornit de la ideea că dacă le inducem subiecţilor o dispoziţie mai bună ei vor fi mai predispuşi să ajute un necunoscut aflat în dificultate. În câteva experimente realizate de Isen şi Levin (1972) buna dispoziţie a participanţilor a fost provocată prin oferirea unor beneficii neaşteptate, cum ar fi, de exemplu, faptul de a fi servit cu prăjituri fără a plăti nimic. În unul din studiile efectuate a fost lăsată în mod intenţionat o monedă de 10 cenţi în cabina unui telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat. Ori de câte ori o persoană folosea telefonul, în momentul în care părăsea cabina, un complice al cercetătorilor simula neatenţia de a fi scăpat pe jos un teanc de hârtii care se împrăştiau în calea subiectului. Experimentatorii notau dacă persoana care vorbise la telefon ajuta sau nu la strângerea hârtiilor şi, simultan, verificau dacă a găsit sau nu moneda plasată în cabina telefonică. Astfel, fără ca să ştie, un număr de

7

Page 8: Introducere in psihologie sociala

41 de persoane au participat la acest studiu. Analizând rezultatele s-a constat că 14 din cei 16 subiecţi care au găsit moneda au acordat ajutor în strângerea hârtiilor (un procent de 87,5 la sută) în timp ce doar un subiect din cei 25 care nu remarcaseră moneda s-a oferit să ajute (un procent de doar 4 la sută).

Comparaţi rezultatele acestui studiu cu estimările pe care le-aţi făcut când aţi parcurs Cadrul 2. Rezultatul obţinut de dumneavoastră e la fel de tranşant de diferit pentru cele două cazuri – cu sau fără monedă? Aţi estimat o diferenţă de peste 80% dintre cele două condiţii? Presupunerea noastră este că, în marea majoritate a cazurilor, aţi oferit un procent mult mai mare de 4% pentru situaţia „fără monedă” şi un procent mai mic de 87 % pentru condiţia „cu monedă”. Dacă am intuit corect rezultatele pe care le-aţi obţinut, aveţi o demonstraţie clară a faptului că, în general, oamenii tind să supraestimeze puterea personalităţii în producerea unui comportament şi simultan subestimează puterea situaţiei în a produce acelaşi comportament.

Studiul menţionat este o dovadă a faptului că o simplă întâmplare de a fi găsit o monedă, o întâmplare insignifiantă de altfel, schimbă un comportament uman foarte important, cel de ajutorare a semenului aflat în dificultate. Probabil, cu toţii veţi fi de acord că valoarea unei monezi de 50 de bani sau 10 cenţi este una neglijabilă. Însă nu este de loc neglijabilă puterea situaţiei de a face pe oameni să fie mai altruişti! Şi asta doar cu 50 de bani!

Aşadar, pentru psihologii sociali cauzalitatea comportamentului uman este situată preponderent în exteriorul individului: comportamentul uman este esenţialmente determinat de situaţia sau contextul social. Unii psihologi sociali, situaţi pe o poziţie radicală, afirmă chiar că nu există dovezi suficiente pentru existenţa trăsăturilor de personalitate. O astfel de viziune extremă ne prezintă fiinţa umană ca fiind un fel de „robot ghidat de situaţia socială”, ceea ce nu ar corespunde însă realităţii. După cum afirma unul din pionerii psihologiei sociale, Kurt Lewin, comportamentul uman trebuie înţeles ca fiind rezultatul interacţiunii dintre situaţia socială şi personalitatea individului. În cotidian însă, de foarte mult ori, suntem înclinaţi să credem că forţa dominantă care produce comportamentul uman este anume personalitatea, deşi în realitate cel mai adesea anume situaţia socială este hotărâtoare (asupra motivelor acestei credinţe în puterea personalităţii vom reveni în detaliu într-un alt curs).

Psihologia dezvoltării şi psihologia socială

Psihologia dezvoltării este orientată spre studiul modului în care procesele psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi evoluează odată cu dezvoltarea biologică a individului. Deşi uneori psihologii sociali folosesc în calitate de participanţi la experimente copii sau adolescenţi ei nu sunt interesaţi neapărat de aspectele de evoluţie a vieţii psihice sau a comportamentului uman. Psihologia socială apelează la cunoştinţele acumulate în psihologia dezvoltării ori de câte ori se confruntă însă cu problema identificării vârstei de la care un anume fenomen psihosocial se manifestă sau dacă vrea să stabilească specificul manifestării acestuia în raport cu diferite etape de evoluţie bio-psiho-socială a individului.

De exemplu, psihologii sociali se pot interesa de momentul de la care copiii încep să fie atenţi la apartenenţa rasială a persoanelor, manifestând primele semne de prejudecată rasială, de preferinţă pentru o rasă şi respingere a celeilalte. În anii `40 doi cercetători americani, Kenneth Clark şi Mamie Clark (1947) şi-au propus să

8

Page 9: Introducere in psihologie sociala

identifice acest aspect folosind „tehnica jocului cu păpuşile”. Această metodă presupunea urmărirea copiilor afro-americani (de culoare) şi copiilor anglo-americani (albi) atunci când erau lăsaţi să se joace cu păpuşi identice dar care aveau o singură diferenţă: culoarea acestora era albă sau neagră. Copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani erau rugaţi să indice în mod repetat experimentatorului păpuşa cu care voiau să se joace, păpuşa care era mai frumoasă, păpuşa care avea o culoare frumoasă etc. În urma analizei rezultatelor a reieşit că atât copii anglo-americani cât şi cei afro-americani aveau o preferinţă pentru păpuşa albă. Pentru copii mai mici de 3 ani interacţiunea verbală era dificilă. Atunci cercetătorii au măsurat durata timpului în care copiii se jucau cu cele două păpuşi. Rezultatele au indicat faptul că majoritatea copiilor petrec mai mult timp jucându-se cu păpuşa de culoare albă, diferenţă care apărea în jurul vârstei de 2 ani şi care se accentua pentru copii mai mari. Concluziile acestui studiu sugerează faptul că prejudecata pozitivă faţă de rasa albă şi prejudecata negativă faţă de rasa neagră se poate învăţa de copii de la cea mai mică vârstă. Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale Paleta ştiinţelor sociale este foarte variată aşa încât vom examina doar acele discipline care se situează cel mai aproape de psihologia socială din punct de vedere al preocupărilor tematice şi specificului demersului empiric. Sociologia şi psihologia socială

Sociologia este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale (Brehm, Kassin, & Fein, 1999). Ea se orientează spre „studiul modului în care grupurile, organizaţiile, categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se modifică” (Hogg & Vaughan, 1998, p. 4).

Sociologia şi psihologia socială au o mulţime de subiecte sau teme pe care le abordează simultan, deşi în maniere diferite. Atât psihologii sociali cât şi sociologii sunt interesaţi de astfel de subiecte precum prejudecata, stereotipurile, violenţa, satisfacţia maritală, comportamentul consumatorului, atitudinile politice, aculturarea etc. Deşi au foarte multe teme în comun cele două discipline le abordează în maniere diferite. Dacă psihologia socială se interesează în primul rând de individ, de realitatea psihologică, sociologii sunt mai mult preocupaţi de studiul diferitor grupuri şi categorii sociale, de realitatea sociologică. De exemplu, psihologii se pot interesa în ce măsură asocierea unei vedete cinematografice sau sportive cu un anume produs determină schimbarea atitudinilor cumpărătorilor faţă de acel produs şi, în subsecvent, creşterea vânzărilor. Sociologii vor fi mai degrabă interesaţi de a analiza statutul socio-economic al cumpărătorilor respectivului produs şi vor face predicţii asupra dinamicii vânzărilor în funcţie de evoluţia veniturilor obiective ale populaţiei.

O altă distincţie între cele două discipline se referă la tipul de variabile pe care le analizează cu precădere. Sociologii sunt centraţi pe analiza impactului unor variabile societale sau sociostructurale. Astfel de variabile sunt cristalizate în maniera obiectivă de organizare a realităţii sociale, sunt puternic obiectivate sau materializate în realitatea socială. În exemplu menţionat anterior statutul socio-economic reprezintă un exemplu de variabilă socio-structurală. Psihologii sociali sunt mult mai atenţi la impactul unor variabile cu o existenţă mai puţin durabilă, de variabilele situaţionale. De exemplu starea afectivă de moment (în cotidian îi spunem

9

Page 10: Introducere in psihologie sociala

dispoziţie, bună sau proastă) sau comportamentul pe care îl are o altă persoană pot determina modificări situaţionale în comportamentul individului.

Distincţia în tipul predominant de variabile considerate determină o deosebire între cele două discipline şi la nivelul metodologiei. Pentru că analizează impactul unor variabile uşor alterabile, respect susceptibile de a fi manipulate, psihologii sociali folosesc în majoritatea cercetărilor realizate metoda experimentală. Experimentul ca metodă de culegere a datelor este folosit şi în sociologie, însă mult mai puţin. Pentru sociologii ce lucrează cu variabile relativ stabile metoda predilectă rămâne ancheta (o să discutăm în detaliu despre cele două metode în cursul următor). Reieşind din această distincţie de orientare metodologică am putea spune că psihologie socială este mai mult orientată spre identificarea cauzalităţii (orientare explicativă) în timp ce sociologia este preponderent orientată spre descrierea realităţii sociale (orientare descriptivă)

Cele două discipline – psihologia socială şi sociologia – sunt în multe privinţe complementare oferind o imagine mai clară a individului plasat în societate (perspectiva psihologiei sociale) şi a societăţii reflectate la nivelul individului (perspectiva sociologică). Antropologia şi psihologia socială Antropologia se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de cultură asupra vieţii individului (Feldman, 1995). Comparativ cu sociologia antropologia are o perspectivă şi mai globală asupra fenomenelor sociale. Antropologii se concentrează asupra identificării aspectelor universale specifice unei culturi fiind prea puţin preocupaţi de individul propriu-zis: individul nu interesează decât ca purtător al unei culturi. O bună parte din cercetările antropologice sunt dedicate descrierii sistematice culturilor exotice regăsite în comunităţi sociale izolate. Psihologia socială este şi ea interesată de cultură însă într-o manieră aparte: psihologul social este interesat de modul în care indivizii din diferite culturi reacţionează la situaţii sociale similare. De exemplu psihologii sociali se pot întreba dacă indivizii din diferite culturi reacţionează la fel confruntaţi cu o influenţă exercitată de o autoritate sau un grup. De asemenea psihologii sociali se pot întreba în ce mod cultura afectează anumite structuri intrapsihice pe care le analizează în mod frecvent (de exemplu, cum este construit eul sau sinele social în culturile considerate „individualiste” faţă de culturile numite „colectiviste”). În ultimii ani interesul pentru studiul impactului culturii asupra fenomenelor psihosociale este tot mai mare dezvoltându-se chiar o subramură a psihologiei sociale – „psihologia socială transculturală”.

Lecturi obligatorii pentru reuşita la examen

*** Acest suport de curs

Lecturi recomandate pentru aprofundare şi o viziune mai largă

10

Page 11: Introducere in psihologie sociala

Chelcea, S. (2006). Psihosociologia – domeniu de studiu interdisciplinar (Capitol 1). În S. Chelcea, L. Ivan, G. Jderu şi A. Moldoveanu. Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii. Bucureşti: Ed. Economică, 1 – 13. Malim, T. (2003). Introducere şi metode (Capitolul 1). În T. Malim. Psihologie socială. Bucureşti: Ed. Tehnică, 9-17. Moscovici, S. (1996). Prefaţă. În A. Neculau (coord.). Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Polirom, 7-16. Neculau, A. (2004). Ce este psihologia socială? În A. Neculau (coord.) (2006). Manual de psihologie socială. Ediţia a 2-a. Iasi: Polirom, 21-27.

Referinţe bibliografice surse citate în textul acestui material

Allport, G. W. (1935/1985). The historical background of social psychology. In G. Lindzey & E. Aronson (Eds.) (1985). The handbook of social psychology (3rd ed., Vol. 1, 1-46). New York: McGraw-Hill. Asch, S. E. (1951/1996). Influenţa interpersonală. Efectele presiunii grupului asupra modificării şi distorsiunii judecăţilor. În Perez, J. A., & Boncu, S. (coord.) (1996). Influenţa socială: texte alese. Iaşi: Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, 100-111. Brehm, S. S., Kassin, S. M., & Fein, S. (1999). Social Psychology. N.Y.: Houghton Mifflin. Clark, K., & Clark, M. (1947). Racial identification and preference in Negro children. In T. M. Newcomb & E. L. Hartley (Eds.) Readings in social psychology. New York: Holt, 335. Feldman, R. S. (1995). Social Psychology. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall. Fiske, S. (2004). Social beings: a core motives approach to social psychology. USA: Wiley. Hogg, M. A., & Vaughan, G. M. (1998). Social Psychology (2-nd edition). London: Prentice Hall. Isen, A. M., & Levin, P. F. (1972). Effect of feeling good on helping: Cookies and kindness. Journal of Personality and Social Psychology, 21, 384-388. Moscovici, S., Lage, E., & Naffrechoux, M. (1969). Influence of a consistent minority on the responses of a majority in a colour perception task. Sociometry, Vol. 32., 365-380.

Vocabular definiţiile conceptelor cheie din acest curs2

Psihologia → ştiinţa care se ocupă cu studiul vieţii psihice şi a comportamentului

individului

Situaţii sociale → situaţii în care un individ se află în prezenţa altor persoane; alternativ se foloseşte sintagma context social

Psihologia socială → ramură a psihologiei care studiază modul în care gândurile, sentimentele şi

comportamentele individului sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginară sau implicită a altora (definiţia originală propusă de Allport, 1935)

2 Conceptele sunt prezentate în ordinea apariţiei lor în textul cursului; uneori conceptul este definit exact ca şi în text, altădată definiţia este uşor refrazată şi completată.

11

Page 12: Introducere in psihologie sociala

→ ramură a psihologiei care studiază modul în care procesele şi stările cognitive, afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginară sau implicită a unor persoane, grupuri sau mulţimi (definiţia propusă de Allport, extinsă şi detaliată).

Dimensiunea cognitivă a psihismului uman

→ procese, structuri sau stări psihice care sunt implicate în selectarea, captarea, stocarea, interpretarea şi folosirea informaţiei în sistemul psihic uman

Cogniţie → termen frecvent folosit în psihologia contemporană pentru a face trimitere

la totalitatea proceselor, structurilor şi stărilor ce au loc la nivelul sistemului psihic fiind implicate în procesarea informaţiei

Cogniţie socială → cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune

cu ceilalţi → o perspectivă dominantă de abordare a obiectului de studiu psihologiei

sociale (sinonim: perspectiva procesării informaţiei sociale) → selectarea, captarea, stocarea, interpretarea, actualizarea şi folosirea

informaţiei sociale în sistemul psihic uman

Dimensiunea afectivă a psihicului uman

→ procese şi stări psihice ce reprezintă reacţii evaluative la modificările din exteriorul sau interiorul individului; rezultatul evaluărilor se traduce prin resimţirea a ceva ca fiind „plăcut” sau „neplăcut”, „pozitiv” sau „negativ”, „bun” sau „rău”

Emoţii sociale → emoţiile care reflectă calitatea şi natura interacţiunilor şi relaţiilor cu

ceilalţi

Dimensiunea motivaţională a psihicului uman

→ procese şi stări psihice ce reprezintă forţe motrice pentru orientarea şi canalizarea vieţii psihice şi a comportamentului

Motive sociale → motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează pentru şi ne orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi

Categorii de entităţi sociale

→ modul în care ceilalţi sunt percepuţi de către individ: ca şi persoane separate, ca şi grup, ca şi mulţime.

Prezenţa actuală (explicită)

→ situaţiile în care ceilalţi (o persoană, un grup sau o mulţime) sunt percepuţi imediat, nemijlocit, se află „în bătaia simţurilor noastre”

Prezenţa imaginară → situaţiile în care ceilalţi sunt prezenţi prin evocare şi interacţiune mentală

Prezenţa implicită → situaţiile în care ceilalţi, deşi nu sunt prezenţi explicit sau imaginar, sunt

luaţi în consideraţie de către individ la modul general → face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul individului este

determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să ţinem cont de ei; în acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare a normelor sociale în absenţa oricărui control social.

Psihologia generală → ramura a psihologiei care studiază procesele, structurile şi stările psihice

considerate fiecare separat; este un fel de „anatomie generală” aplicată vieţii psihice: disecă viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează pe fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de particularităţile individului sau de funcţionarea psihismului în ansamblu.

Psihologia → ramură a psihologiei care se ocupă cu identificarea aspectelor particulare şi

12

Page 13: Introducere in psihologie sociala

personalităţii distincte de structurare a vieţii intrapsihice şi a comportamentului individului; este orientată spre identificarea „amprentei individualitţii” considerând comportamentul ca fiind determinat în bună parte de tipul de personalitate sau de trăsăturile de personalitate.

Trăsătură de personalitate

→ o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului considerată responsabilă pentru comportamentul similar al acestuia în marea majoritate a situaţiilor.

Consistenţa comportamentală trans-situaţională

→ cazul în care un individ are, în marea majoritate a situaţiilor relevante, acelaşi gen de comportament (de ex.: nu ajută pe alţii); în baza acestei consistenţe putem deduce că individul are o anume trăsătură de personalitate (de ex: „egoist”)

Consistenţa comportamentală situaţională

→ cazul în care, fiind plasaţi în situaţii sociale identice sau similare, marea majoritate a oamenilor se comportă în mod similar (de ex.: nu ajută pe alţii); în baza acestei consistenţe putem deduce prezenţa unui fenomen de psihologie socială (de ex: efectul de spectator)

Psihologia dezvoltării

→ este orientată spre studiul modului în care procesele psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi evoluează odată cu dezvoltarea biologică a individului.

Sociologia → este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale

→ ştiinţa preocupată de „studiul modului în care grupurile, organizaţiile, categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se modifică” (Hogg & Vaughan, 1998, p. 4).

Antropologia → se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de cultură

asupra vieţii individului (Feldman, 1995).

13