ION BUDAI DELEANU

Biografie

primul din cei zece copii ai preotului Greco-catolic Solomon Budai s-a născut în satul Cigmău, la 1760 Continuă studiile la Blaj

– a urmat teologia– cunoştinţe referitoare la antichitatea greco-latină– Cunoştinţe referitoare la stil şi compoziţie

1777 se înscrie la Universitate din Viena 1778 este primit la colegiul Sancta Barbara din Viena

– îşi formează o temeinică cultură teologică, istorică şi literară– studiază dreptul

se întoarce la Blaj– primeşte postul de profesor la seminar

1787 obligat să părăsească pentru totdeauna ţara, plecând la Lwow– este numit secretar al tribunalului local

1790 părăseşte Lwowul pentru un concediu de boală de şase săptămâni, pe care l-a prelungit la o jumătate de an

– se pare că ar fi participat la redactarea Supplex-ului libellus…

Activitatea

activitatea de magistrat acţiunea de transpunere în româneşte a unor documente juridice

– se presupune că toate codurile austriece apărute între 1787 şi 1812 ar fi fost traduse în româneşte de el

o rodnică activitate lexicografică şi literară Moare la 24 august 1820, la Lwow căsătorit cu Mariana de Mikolaiewicz

– două fete: Susana şi Eufrosina– primei îi încredinţase lădiţa cu numeroase manuscrise, pe care soţul

Susanei le va vinde lui Gh. Asachi– manuscrise care se află în prezent la Biblioteca Academiei Române

Opera istorică

o istorie a Daciei– o situează de la începutul lumii până la 1699

un studiu asupra originilor popoarelor care locuiesc în Transilvania

ambele ar fi trebuit să se concretizeze într-un tratat sub numele De originibus popolorum Transylvaniae comentatiuncula, cum notis et observationibus historico-criticis

Opera istorică

De unione trium nationum– se ocupă de celebrul legământ dintre nobilii

maghiari, saşi şi secui– reia argumentele asupra continuităţii poporului

român în Dacia– polemizează pe această temă cu Sulzer

susţine teza, total neştiinţifică, cum că dacii erau slavi de origine şi că ei ar fi dat naştere popoarelor slave din vecinătatea ţării noastre

Opera lingvistică

Lexiconul – proiectat în zece volume – nu reuşeşte să dea decât un dicţionar românesc-

nemţesc şi nemţesc-românesc– un bogat fond lexicografic – introducerea originală prin care autorul

recunoaşte că limba română conţine, pe lângă fondul lexical latin, şi numeroase alte cuvinte, de o cu totul altă origine.

Opera lingvistică

Fundamenta gramatices linguae romaenicae… (1812)– Gramatică latină

Temeiurile gramaticei româneşti– Prelucrarea în româneşte

Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticei româneşti– Prelucrarea într-o formă scurtă

consideră că limba română se trage din latina populară forma ei actuală provine de fapt din limba colonialiştilor romani alterată de contactul cu limba dacilor, goţilor, gepizilor, slavilor

etc.

Opera literară

epopeea eroi-comică Ţiganiada poemul Trei viteji ilustrează cunoaşterea aprofundată de către

autor a literaturii greco-romane, a celei italiene, franceze, spaniole, germane şi engleze

Homer, Virgiliu, Tasso, Tassoni, Ariosto, Voltaire, Cervantes etc.

Trei viteji

a fost proiectat în patru cânturi a realizat doare trei şi începutul celui următor publicat de către Gh. Cardaş în 1928 a avut ca model romanul lui Cervantes, “Don

Quijote de la Manacha”

Caracteristici

o atitudine satirică plină de umor

un spirit de observaţie ieşit din comun

o desăvârşită artă a portretizării

– mai ales în episoadele în care pune accent pe

infirmităţile fizice şi morale ale eroilor săi

Personajele

Becicherec Iştoc din Uram Haza– reprezentând nobilimea parvenită a Transilvaniei

Kyr Kalos din Cucureaza– grec de origine, negustor de gogoşi iniţial– la momentul desfăşurării acţiunii, om bogat şi influent în Ţara

Românească Născocor din Cîrlibaba

– „mazilaş”, căpitan de ţigani toţi trei plecaţi în căutarea unei “dulcinee”

– primul: Anghelina– al doilea: principesa Smaranda – al treilea: ţiganca Chirana

Originea numelor

Beşcherec Iştoc – Provine de la numele localităţii Bechicerecul Mic (aflată în vestul

Transilvaniei)– eroul este un nobil parvenit prin trădarea neamului– devenind nemeş– ţigan de origine, strămoşul lui a fost ridicat la rang de nemeş:

”…prin o hârtie domnească,Căci mulţi ani cu lăuta şi tândale

Desfătase curtea Măriii sale.Dup-aceasta, el, dobândind moşie,

Se ţinea român, pentru că ungureşteNu ştia, măcar că lui pe ungurie

Îi plăcea mai mult decât pe româneşte”.

Kyr Kalos din Cucureaza

grec din Bucureşti figură tipică de ciocoi din epoca fanariotă Pretinde că e urmaş al împăraţilor bizantini Paleologi sau, mai

precis, al lui Ioan Calău (Ioan Caloian), împăratul Imperiului Româno-Bulgar

de copil fusese vânzător de plăcinte şi covrigi boierit şi el (“de Cucureaza”) la fel de fanfaron ca şi Beşcherec îşi alege ca model de eroism pe Ahile are un scutier, pe Trandafir ţânţariul (poreclă dată

macedoromânilor)

Născocor de Cârlibaba

un boier mazil din fundul Moldovei “nu e atât un ciocoi, cât un exponent al clasei

boiernaşilor care începeau să pătrundă în lume” (G.Călinescu)

”Unul dintre cei cu mintea nebună

Ce vreu să zvârle cu toporul în lună.”

Ţiganiada

Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor, poemation iroico-comico-satiric, alcătuit din 12 cântece de maiestrul cântăreţ Leonachi Dianeu, îmbogăţit cu multe însemnări şi băgări de seamă, critice, filosofice, istorice, filologice şi gramaticae de către Mitru Perea…

Leonachi Dianeu: numele anagramatic al autorului (Ianachi Deleanu)

Mitru Perea: numele anagramatic al lui Petre Maior

Ţiganiada

s-a păstrat în două variante prima terminată la 1800

– publicată pentru prima dată după moarte scriitorului – De Theodor Codrescu – în revista Buciumul român, în 1875 (doar o parte) iar în 1877, în întregime

A doua variantă – a fost terminată de către autor în 1812 – tipărită în 1925, de Gh. Cardaş

Deosebirea dintre cele două variante – povestirea aventurilor ţiganilor– în care apare un anume Becicherec Iştoc, tot ţigan, dar care nu are nici o

legătură cu restul povestirii– episod scos în varianta a doua,dar valorificat în poemul Trei viteji.

“Proleg”

reiese ideea că toate popoarele ar putea avea, ca şi vechii greci şi romani, operele literare pe care le merită

dacă ar avea şi scriitori– „întru podoaba şi măiestria voroavei”– „supţirimea şi gingăşia condeiului” – cu care să-şi „frumusăţeze” eroii

autorul atrage atenţia asupra bogăţiei de informaţii şi tezaurului de inspiraţie oferit de istoria „neamului nostru românesc”

de la „aşezarea” lui în Dacia până la ivirea unor figuri ca „Ştefan, principul Moldavii” sau „Mihai, domnului Ungrovlahii”

Mărturisirea de credinţă

oferă cititorilor săi: „această poeticească alcătuire, sau mai bine zis jucăreauă, vrând a forma şi a introduce un gust nou de poesie românească…să să înveţe tinerii cei de limbă iubitori a cerca şi cele mai rădicate şi mai ascunse desişuri a Parnasului, unde lăcuiesc musele lui Omer şi a lui Virghil…”.

Epistolia închinătoare cătră Mitru Perea, vestit cântăreţ

aşezată înaintea epopeii propriu-zise îşi prezintă opera ca pe un „poemation întru care am mestecat întru

adins lucruri de şagă, ca mai lesne să să înţeleagă şi să placă” aminteşte unii scriitori străini care l-au precedat în domeniul epopeii

comice. – Homer: Bătălia şoarecilor cu broaştele– Tassoni: Vadra răpită– Abatele Casti: Jivinile vorbitoare

Atrage atenţia că opera sa:– este rezultatul „ostenelii” lui– „nu este furată, nici împrumutată de la vreo altă limbă, ci chiar izvoditură

noao şi originală romănească”. Încheie promiţând că va crea şi alte scrieri, „însă nu de şagă, ci

serioase şi adevărat eroice”

Alte precizări

are un caracter profund alegoric intriga comică e de fapt un pretext pentru o aspră

satiră socială:– „toată povestea mi se pare că-i numai o alegorie în multe

locuri, unde prin ţigani se înţeleg şi alţii cari tocma aşa au făcut şi fac ca ţiganii oarecând. Cel înţelept va înţelege”

– „Multe am scris acolo, ce poate că la mulţi nu le va plăcea, însă toate adevărate. Greu era a vicleni cronica şi a scrie într-alt chip”

– „muza nu minte, ci numai cît are o gură mare şi cîteodată-i prea cîrtitoare”

Caracteristicile care-i conferă titlul de epopee

titlul: Ţiganiada (ca Iliada, Eneida, Messiada etc) împărţirea în cânturi (ca la Homer şi Vergiliu) utilizarea strofei iniţiale rezumative: „argumentul” (ca la

Tassoni) invocarea muzei care să-i acorde sprijin în acţiune (muza

invocată e cea comică) recurgerea la forţele supranaturale (prezenţa sfinţilor, a dracilor

sau a unor personaje fictive precum Sfada sau Urgia) călătoria lui Parpangel în vis, prin iad şi rai, narată după

apocalipsurile apocrife şi mai ales după „Viaţa sf. Vasile sau vămile văzduhului”

asemănarea personajelor sale cu cele clasice: Parpangel- Ahile, Drăghici- Nestor, Bânduşa- Circe.

Intriga Ţiganiadei

este plasată în Muntenia pe vremea lui Vlad Ţepeş, aflat în război cu turcii domnul îi strânge pe ţigani în tabără la Spăteni, între Bărbăteşti şi

Inimoasa– pentru a preîntâmpina eventuala lor folosire ca iscoade

Satan şi ceata diavolilor sprijină pe turci Dumnezeu cu sfinţii şi îngerii, pe români Satan fură pe Romica, logodnica lui Parpangel acesta părăseşte tabăra pentru a o căuta după multe peripeţii, la locul unde curg două izvoare, unul care

înflăcărează şi unul care moleşeşte, se întâlneşte cu viteazul Argineanu

Are loc un schimb de roluri

Intriga Ţiganiadei

Vlad Ţepeş vrea să încerce curajul ţiganilor şi vine în tabăra acestora cu soldaţi deghizaţi în turci

Ţiganii înspăimântaţi, cad în genunchi şi-l ponegresc pe domnitor

Când îl recunosc pe Ţepeş, se scuză După ce pleacă Vodă devin foarte curajoşi afirmând că altă dată

vor arăta ei de ce sunt în stare La scurt timp vin cu adevărat turcii, iar ţiganii convinşi că la

mijloc este tot o înşelătorie, luptă vitejeşte În toiul luptei soseşte şi Parpangel, îmbrăcat în armura lui

Argineanu, îngrozindu-i pe turci, care dau bir cu fugiţii Parpangel cade de pe cal şi rupându-şi oasele, este salvat de

mama sa, Brânduşa, care-l duce în tabără, unde îl aştepta şi Romica.

Intriga Ţiganiadei

Între timp Vlad îi va învinge pe turci cu ajutorul sfinţilor Ţiganii iau parte la luptă, dar ca să nu le fie teamă, Tandaler îi învaţă

să închidă ochii Ajung să se războiască cu o cireadă de boi Ajung în tabăra părăsită a turcilor Este momentul în care doresc să-şi creeze un stat al lor Se duc discuţii aprinse în acest sens asupra formei de guvernământ Nereuşind să se înţeleagă, toată discuţia se încheie cu o păruială

straşnică Datorită uneltirilor boierimii trădătoare, Vlad Ţepeş este înlăturat din

domnie şi pleacă în exil Lupta pentru eliberare va fi dusă de tânărul Romândor.

Caracterizarea personajelor

Parpangel, voievodul ţiganilor: “Era nalt şi ghizdav la făpturăBun lăutar, pre bun cîntăreţLa toate faptele cu măsurăIar de inele meşter ales”

Tandaler, conducătorul aurarilor:”inimosul de careNu cuteza nimeni să se apuceAşa era de harnic şi de tare”

– un îngâmfat– dornic de mărire – gata de a da numai porunci

Caracterizarea personajelor

Goleman voinicul:– căpetenia ciurarilor – duce o viaţă de huzur precum un rege– are ca singură grijă, impunerea birurilor

Bătrânul Draghici - „care multe vecuri văzuse”:– este căpetenia fierarilor – cântăreşte întotdeauna bine ce spune– este un înţelept, fiind cel care-i îndemnă pe ţigani la unitate:

„Fiţi pururi într-o minte şi-o voieMai vîrtos la vreme de nevoieCă, dacă nu vă veţi prinde de mână, Părtăşiri iubire şi împărăchiareAsupri-vă-va limbă străinăŞi veţi hi periţi fără scăpare/Nice veţi mai face un neam pe lumeCi veţi hi fără ţară şi nume”.

Caracterizarea personajelor

cusururi ale fiinţei umane lenea

– Giolban căldăraru propune să se facă „trei hodini deodată” supunerea oarbă faţă de cei puternici

– Vlaicu lingurarul e de părere ca ţiganii să plece totdeauna cu multă rugăminte fruntea „hălui mai tare”

laşitatea – Gogu caută scăpare în „fuga ruşinoasă”

neîncrederea în cei apropiaţi – Babul mai repede se închină „hălui mai rău muntean…

decât ciurarului Goleman”.

Critica monarhiei absolute

când ţiganii întrevăd posibilitatea organizări unui stat propriu

au loc discuţii în legătură cu viitoarea formă de guvernământ a acestuia

ţiganii devin purtătorii de cuvânt a trei forme de guvernământ

– monarhie absolută, despotică, susţinută de Baroreu– republică democratică, susţinută de Slobozan– republică demo-aristo-monarhicească, susţinută de Janalău

Discursul lui Baroreu

Monarhia absolută– singura formă de guvernare care înlătură atât

lupta pentru “protimisire”, cât şi anarhia– are în plus avantajul că o recomandă chiar natura

Discursul lui Slobozan

republică democratică– Se poate ca un monarh să fie bun, dar moştenitorul va fi tot

bun?– Pe lângă monarh se aciuesc ciocoii de curte care, adese îl

conduc pe monarh“În republică omul se ridicăLa vrednicia sa cea deplinăFie de viţă mare sau mică

Aibă avuţie multă sau puţinăTotuşi asemene drepturi are

Cu acela care este mai mare”

Republică demo-aristo-monarhicească

“Adică puseră să nu fieStăpînia lor nici monarhecă,

Nici orice feliu de aristocraţie,Dar nici cu totul democratecă.Ci demo-aristo-monarhiceascăSă fie ş-aşa să se numească”

Soluţia formei mixte Un reflex al ideologiei iluministe franceze din sec.

XVIII

Critica clerului

cucernicia e doar masca îndărătul căreia se ascund nepotolite pofte trupeşti

întreaga ierarhie bisericească apare autorului ca o vastă organizaţie comercială

– începând cu papa de la Roma şi patriarhul din Bizanţ până la cel mai umil preot:

– Papa vinde daruri sfinte/ Pentru gălbănaşi, iar patriarhul/ Din Vizant le cumpără-nainte/De la episcop pănă la eclisiarhul, / Toţi îşi prevînd cele cumpărate/ Ce trebuia să fie în dar date…”.

Comic de situaţii

peripeţiile sunt conduse spre un sfârşit neaşteptat alăturarea unor situaţii contrastante Episodul în care porcii sălbatici dau năvală peste

străji Episodul în care se relatează lupta ţiganilor cu boii Episodul în care se relatează pătrunderea Satanei în

chip de fecioară în biserică şi oarba încăierare a călugărilor

– şi un bun prilej de a critica tagma călugărilor

Comicul

de cele mai multe ori mascat de tonul serios şi grav al autorului Neagul, iubitorul de dreptate

– „numai de o parte aude” Tandaler, priceput în treburile ostăşeşti

– sfătuieşte oamenii să se lupte cu ochii închişi spre a nu se speria de căutătura vrăşmaşului

– cade singur în propria-i capcană şi sfârşeşte prin a se lupta cu un „taur moldovenesc”care-i răspunde cu „două tari dovezi în frunte”

Parpangel – fiind silit a se apăra, “ajunge de nevoie mare viteaz” – concluzionează că şi „ calul bun face vitejii cîteodată”.

Comicul onomastic

sfinţii – poartă nume de adaptare regională: Sân Giorgiu, Sân

Medru, Sân Nicoară, Sân Spiridon– au trebuinţe şi slăbiciuni omeneşti, subtil ironizate

Iadul– cu Satana în frunte

este un răzvrătit, oarecum nobil şi demn, care, acuzând nedreptatea izgonirii sale dintre arhangheli, îi pune pe draci la treabă

– cu sfetnicii săi: Velzevuz, Mamona, Velial, Moloh, Asmodeu şi Velfegor

– cu dracii şi dracele sale, nu e atât de fantastic şi nu scapă de sub semnul comicului

Comicul onomastic

ţiganii nu poartă decât prenume adoptă o tehnică muzicală, conducând noţional şi fonetic la unele

însuşiri fizice sau morale Baroreu

– provine din ţigănescul baro (om mare, sus-pus) Jundadel

– compus din ţigănescul giundo (a cunoaşte) şi del (zeu)– cel care-l cunoaşte pe Dumnezeu– Jundadel se află în rai, unde înmânează nepotului său un inel fermecat şi-i

prezice viitorul ţigănimii Tandaler

– asocierea cu Tândală– than : rang; loc unde se poate ridica o construcţie– adică şeful capabil să realizeze un stat ţigănesc

Comicul onomastic

Corcodel – corco (însuşi) şi del (zeu)– cel care face totul după bunul său plac

Janalău– din ţigănescul geanau (a şti, a înţelege, a fi cumpătat)– sugerează un personaj, chipurile, deştept, inteligent.

Gogoman– din regionalismul gog (băiat prost, nătăfleţ)

Comicul onomastic

Parpangel – Tânăr– o parodie a lui Menelaos, pornit s-o recâştige pe Elena, prin

război– o parodie a lui Ahile doborându-l pe Hector (Corcodel)– o parodie a lui Orfeu, coborât în Infern, în căutarea Euridicei

sale– o parodie a lui Dante, călătorind, însoţit de o umbră, prin

Infern. Romica

– ţigăncuşă frumoasă– parodiază comic eroinele antice

Comicul toponimic

mănăstirile unde se află izvoarele istoriei ţiganilor:– Cioara şi Zănoaga

tabăra ţiganilor – aşezată între Spăteni şi Bărbăteşti– locurile de adunare: Alba şi Flămânda

Numele comentatorilor operei

autorul alătură epitetelor de politeţe, împrumutate de la greci (chir, arhonda, cocon), nume inventate, purtând sufixul grecesc –os

– Cuconul Musofilos, Chir Criticos, Kir Eruditian , Cocon Politicos (legat de politică)

– sfinţii părinţi: Apologhios, Apistos (neîncrezător), Agnosios (neştiutorul), Filologos, Ortodoxos, Căpitan Alazonios (lăudărosul) ş.a.

Satirizează exagerările latinizante– Erudiţian, Simpliţian, Dubitantius, Idiotiseanu, Mîndrilă

etc.

Prozodie

Strofa – şase versuri decasilabice

Rima – dispusă: a b a b c c– capabilă să zugrăvească ample desfăşurări epice

Figuri de stil

epitetul – în scena încăierării ţiganilor: chica unuia este „tufoasă”, dinţii altuia sunt „beliţi”, gura

altuia este „căscată”

– dalba ţigănie, laie vitează, ţigănime bărbată, fugă voinicească

metafora simplă şi comparaţia amplă, de factură clasică: vitejia şi dârzenia lui Ţepeş sunt înfăţişate astfel: „Cum râul de munte

primăvara, / Cînd în pripă neaua se topeşte/ Dintru-nălţime urnind povara/ Apelor, să varsă şi bujdeşte/ Toate îneacă, surpă şi prăvale/ Şi nu-i ce să-l oprească în cale, / Aşa Vlad neînvinsul să răpede/ Şi cu şiraguri nespăimântate/ Frânge, taie ce nainte vede/ Surpă, răstoarnă, calcă, străbate/ Şi nu-i virtute nici tărie/ Să-l contenească sau drum să-i ţie”.

Cel mai frumos epitalam din literatura română

poem închinat mirilor oraţia scornită de Mitrofan debutează ca o baladă nu mai avem structura clasică

Alegoria populară a vânătorii

„Tînăr vînătoriu, demult fără sporiuDupă un drăgălaş vîna sobolaş

De-ar fi să şi moriu, zisă vînătoriu, Drăguţ sobolaş, ţi-oi da de locaş

Haida, hăi, căpăi, hai la la, hăi, hăi!Prin desiş pe căi, hai la la, căpăi!”

Vers cu hăulituri Diminutive, onomatopee Valorificarea folclorului

Limba Ţiganiadei

neologisme – egoist, intrigant, patron

proverbe– „la fala goală, traista-i uşoară”– „ajunge un băţ la un car de oale”

Apelative– Cioroiule!, Lăieţi spurcaţi!

Interjecţii – cha, câr, cra

Fonetisme proprii pronunţiei ţigăneşti – ha dă pă urmă, hălui=acelui