ION MANTA

NTRE ZI SI NOAPTE

Coperta: Ion Mantan peisajul ilustratiei: reproducere dupa o lucrare de

Roman Cotosman

Ion Manta

ntre zi si noapte(Cinci povestiri)

Editura MARINEASATimisoara, 2000

CUPRINS

TRECERE

ESEC

CUMPANA

POD

NTMPLARE

Ah! what is not a dream by dayTo him whose eyes are cast

On things around him, with a rayTurned back upon the past?

Edgar Allan Poe

TRECERE

Oh, Doamne! ti multumesc. Prea marit fie NumeleTau! - Murmura Boldur, continund sa alerge.

Deodata, simti revenindu-i speranta si puterile. Drumul depiatra cenusie, nfipt n trecut, pierdut definitiv, ramnea n urmatot mai ngust si mut. n ochii lui mariti de ntuneric aparusetremurnd o luminita, subit att de aproape, nct se pregatea s-oatinga, asa cum i sclipea n fata, ademenitoare si promitatoareca un vis frumos.

Dar dupa nca zece minute de alergare trecuta de mult nobisnuinta, Boldur se lasa din nou prada ndoielilor. Luminafusese nselatoare, mai departe dect o credea.

Sa fie oare totul numai o naluca, o scornire aimaginatiei mele nfierbntate? l copleseau gnduri ucigase deinitiativa, secerndu-i curajul avntat de mai nainte, umplndu-lde griji nelamurite, sfrtecndu-i ultima farma de vointa.Fusese obligat sa se opreasca. Gfia. Ajunsese, aparent, lacapatul puterilor si, pe moment, se lasase n voia soartei.

*

Ploaia ncetase. O briza calduta, iscata ca din senin,zvnta rapid soseaua ntinsa nainte la nesfrsire, direct nspre

orizont. Soarele apusese de mult, apareau stinghere si tremurndprimele stele. Melancolia, lichefiata, picura din cer, colorataviolet peste cmpia infinita. Boldur se lasase moale pe jos, nmijlocul drumului. Conchisese ca nu-i mai ramnea nimic defacut. nchisese ochii, sa nu-si mai vada nfrngerea sidisperarea, zugravite simplu n peisajul dezolant din jur. Cndi-a deschis, n nchipuirea sa, doar o clipa mai trziu, ce sa vada?n ntuneric se zarea din nou aceeasi luminita de mai nainte, attnumai ca acum era limpede si foarte aproape; un simplu felinar,atrnat deasupra intrarii unei case, rasarita din pamnt, ca omovilita alba ntre rndurile de perdele negre ale noptii n caderemprejur.

Fusese deajuns sa-si regaseasca puterile, sa o ia din nou lafuga. De asta data, nu pentru multa vreme. Se oprise n fata uneicladiri albe cu doua caturi, punctata de un numar egal de ferestrentunecate, att la etaj ct si la parter. Felinarul atrnat deasuprausii se legana usor n vnt scrtind vag, proiectnd ntr-o partesi-n alta dungi de umbra neagra, stranie, tacuta si miscatoare. Oclipa se lasase si Boldur n voia vrajei acestor forme unduitoare,distrugatoare de soliditate, dincolo de realitate, nselatoare deperceptie. Omul simtea nevoia irezistibila de a se arunca nbezna deschisa de ele spre adncuri, ademenindu-l eliberator,haotic si inexplicabil. Totusi, realiznd instinctiv si pe locimposibilitatea atractiei, Boldur si venise n fire repede,scuturndu-se ca dupa o halucinatie. ncet, l patrundea frigul noase, trebuia sa-si gaseasca adapost. nfometat si nfrigurat, nu-simai putea permite sa petreaca nca o noapte afara, sub cerulliber.

Privind mai atent, zarise deasupra felinarului o firma, attde stearsa de vreme, nct si pe timpul zilei ar fi fost greu dedescifrat. Chiar asa, mboldit de speranta si de lipsa optiunii,Boldur conchisese:

Trebuie sa fie un han. Ce altceva ar putea sa fie?

Lovise de cteva ori hotart cu batatorul mare de bronznnegrit n usa solida de lemn de stejar, de sub care se strecurauafara timide cteva firicele de lumina galbuie.

Intra! - raspunse dupa o vreme dinauntru o vocesomnoroasa, nazala - Usa e deschisa.

Boldur apasase pe clanta hotart, crapase usa ncet, cumulta prundenta, ncercnd zadarnic sa evite sinistrul scrtit, decare devenise constient ndata, de la prima miscare. O nchisesela fel de grijuliu, cu acelasi insucces:

A naibii usa! De cnd n-o mai fi unsa?! - mormaise elnciudat, pe cnd se ntorcea pasind n interior.

Se pomenise ntr-o odaie strmta, scunda si foarte calda,luminata de un singur bec prafuit si patat de muste, atrnnd dintavan deasupra unei tejghele de lemn scorojit si ntunecat, pedreapta, nu departe de intrare. Fusese izbit neplacut de mirosulde sudoare si rufe nespalate, invadndu-i narile si plamnii cuumezeala. Pasise, totusi, resemnat, mai departe. Nu avea altasolutie. Era la ananghie. Vrnd-nevrnd, trebuia sa semultumeasca. Se pornise, deci, sa cerceteze precaut locul.

n partea opusa usii, se ghicea o bolta, ascunznd un alcovntunecat ca o scorbura, n stnga, scari, urcnd la etaj. ntretejghea si scari, o masa ngusta de lemn prinsa ntre doua scaunepliante de metal negru, totul soios si plin de praf. De-a lungulperetelui, n stnga usii, o banca simpla, fara speteaza, de lemnodata lustruit, pusa acolo probabil pentru clienti, n colt, omatura, crescuta dintr-o caldare de tabla ruginita. Pe jos, n locde pardoseala, lut bine batatorit, colbul adunndu-se gros ncolturi si mai cu seama la linia mbinarii cu zidurile spoite cuvar. Pe peretele dindaratul tejghelei, sub tavan, se zarea portretulunui barbat aducnd a preot, daca tunica lunga, neagra, nchisapna sub gt, putea servi drept indicatie n acest sens, de altfel,singura ncercare de ornamentare la aceasta ncapere meschina simizerabila. Curnd, o voce, aceeasi care-l invitase cu cteva

secunde n urma sa intre, i se adresa acum fonfait din dosultejghelei, de unde-l ntrerupsese brutal pe Boldur din cercetari,nepasatoare fata de surpinderea lui, zugravita evident pe chip.

Apropie-te, omule! Ce stai acolo ca o momie?! Hai,spune cine esti si ce vrei?

Boldur se conforma masinal n timp ce se minuna si seamuza n gnd de fonfaitul caraghios al omului:

Cum de nu l-am vazut pe individ mai nainte latejghea?

Lasa, domnule, nu-ti mai bate capul cu prostii. Eramntins pe pat. N-aveai cum sa ma vezi. - i ghicise acestagndul, ntrerupndu-l - Haide, vino mai aproape, sa te vad lafata.

Realiznd ca i s-au citit gndurile, Boldur se apropiasetimid si ascultator. Odata lnga tejghea, zarise si patul cu saltelede paie, pe marginea caruia statea asezata o umbra; un barbat cubarba lunga, nclcita si sura, doua gauri ntunecate n loc deochi, trupul nvesmntat ntr-o sutana de material aspru, gri,strnsa la mijloc cu o frnghie veche, slinoasa. De un capatatrnau cteva chei exagerat de mari.

Buna seara. - salutase Boldur cu vocea stinsa,continund apoi ceva mai ferm - Ma numesc BoldurConstantin si as dori sa trag la noapte aici, la dumneavoastra,daca se poate. Ma aflu la capatul puterilor, mi-e foame, as firecunoscator sa primesc si ceva de-ale gurii. - tacuse, speriatde propria-i ndrazneala, izbucnita involuntar, cum se-ntmplade obicei cu timizii.

Mda... - mormaise nfundat omul de pe margineapatului, dnd din cap, ca unul familiarizat cu situatia, si tacuse.Dupa o vreme, adaugase cu vocea ceva mai mbunata - Bine,bine, omule, nu puteai sa-ti gasesti vreme mai decenta sa mascoli, dect acum la miezul noptii?

Se frecase la ochi si se apucase sa-si pocneasca oasele de

la spate, ca pentru a se trezi mai bine, fara a se sinchisi ctusi deputin de vizitatorul ntrziat, aparent ignorndu-l cu desavrsire.Acela, simtindu-se deodata vinovat, se porni sa se scuze n modformal si, binenteles, de prisos. O ntrebare retorica nu cereaneaparat raspuns, dar omul voia sa fie politicos.

Va rog sa ma iertati... am ncercat sa sosesc maidevreme, dar am ratacit drumul si...

OK, OK... asa e, asa e, toti ntrziatii gasesc o scuza,mai adevarata sau mai putin adevarata, nu-i asa?! - apoi, cuevidenta nuanta de sarcasm n voce - De altfel, trebuie sa-timarturisesc ca-mi vine greu sa-mi nchipui cum ar putea cinevasa se rataceasca pe singurul drum nspre hanul nostru!?

Boldur se considera biciuit pe nedrept si, inutil ca maiadineaori, continua sa se dezvinovateasca:

Adevarat, att doar ca eu nu stiu daca voiam sa vinncoace... - creznd ca sinceritatea nu putea dect sa-l ajute,pna la rostirea ultimelor cuvinte si redobndise completsiguranta si linistea. Cu att mai mare-i fusese surprinderea sisperietura sa-l auda pe din dosul tejghelei cum, cu voceanasprita subit, i riposta raspicat si ascutit, parca si mai fonfaitca pna aici, taindu-i respiratia:

Asculta, domnule..., aaa..., cum ziceai ca te numesti?Boldur. Boldur Constantin.Asa, bine. Sa stii nsa, domnule Boldur, ca n-ai

nimerit-o deloc bine cu remarca dumitale. Noi, aici, nu ducemlipsa de vagabonzi ratacitori n noapte, n cautare de adaposttemporar. - Continua masinal, fara sa astepte raspunsul: Deunde vii?

Din M...Si unde te duci?nca n-am hotart... sunt cam dezorientat, n-am destule

informatii... - dupa o scurta pauza - de altfel, de asta am venit,sa va ntreb; unde oare as putea sa ma duc?

Mda... uite ce bine-si cunoaste omul lectia. - mormaisedin nou gazda cu vocea stinsa si se lasase pe spate, pe saltea,mimnd plictiseala. ncepuse sa-si pocneasca unul cte unuldegetele, continundu-si interogatoriul din noua pozitie. Satrecem, deci, peste amanuntele de prisos si sa te ntreb direct:Vrei sa mergi n B., nu-i asa? - De data aceasta fusese elsurprins sa auda raspunsul vizitatorului:

Cum e acolo, bine?Ia te uita, individul are tupeu si nu e prost. - ntorsese

capul spre vizitator cu interes si-i zise cu indiferenta - Sa-tispun drept, nu prea stiu. Pe de alta parte, pot sa te asigur ca,din punctul nostru de vedere, toata lumea ratacita pe la noi sendreapta ntr-acolo.

Raspunsul lui Boldur ntrzia. n tacerea asternuta,obiectele din odaie se reliefau triste, parca mai galbene simurdare. n sfrsit izbucnise vioi, aproape obraznic:

Si ce se ntmpla daca nu-mi place acolo? Exista cale dentoarcere?

Pe portarul n functie si de receptioner - ca asta parea safie - l pufnise rsul. Obraznicia acestui vizitator ncepea sa-lamuze: - Individul vrea sa stie ce-l asteapta n viitor. Ha! - sin timp ce gndea astfel, si cumpanea raspunsul:

Ciudata ntrebare... fireste, poti sa te ntorci de aproapeoriunde, nu-i asa? Omul are libertatea sa procedeze dupadorinta... att numai - si asta ti-o spun n mod confidential - cantoarcerea nu prea se recomanda si rar se termina cu bine.

Alta pauza. Boldur parea ncurcat. Raspunsulreceptionerului nu-l satisfacea defel. Altceva dorea el sa auda.Omul i spunea, de fapt, generalitati filozofice, locuri comune,treburi pe care le stia si singur. Sfrsise ntrebnd prosteste, deparca cineva i-ar fi putut raspunde inteligent:

Si atunci, ce-i de facut?Auzind ntrebarea, receptionerul se ndreptase din nou,

scotocise dupa ceva pe sub tejghea, scosese un formular, uncreion chimic bont si-si nfipsese privirea n ochii lui Boldur:

Care-va-sa-zica. - silabisea cuvintele cu meticulozitate- te-ai hotart sa mergi la B?!... - Siguranta de acum o clipa ise evaporase, si freca minile cu sfiala, simtindu-le de prisos,nestiind unde sa le ascunda.

Stimate domn - rencepuse receptionerul pe un tonpedagogic, exagerat de politicos, extrem de fonfait - dumneatapoti sa te duci oriunde vrei... Noi, aici, din pozitia noastra, nuputem ghici si nici impune solutii nimanui. Fiecare trebuie sa-sialeaga singur destinatia, nu-i asa? - Tacuse. Apoi, pe un tonoarecum insinuant - n ultima instanta, ai putea ramne chiarsi aici, la noi, caz n care...

Boldur intervenise, continund cu o ntrebare, lacom sinerabdator, agatndu-se de ultima speranta a unei solutiineasteptate:

Caz n care ce s-ar ntmpla?Deh, asta depinde.Depinde de ce? - Nerabdarea lui devenise evidenta,

ceea ce-l facuse pe receptioner sa ia o atitudine contrara, cureactii mult ncetinite:

Depinde, n primul rnd, asa cum am mai spus-o, dealegerea dumitale... si de..., sa zicem, unele mici amanunte.Spune-mi, deci, te-ai hotart?

Boldur simtea ca se nvrtea n cerc, ntr-unul fara descapare. Complet ncurcat, neputincios de luarea unei deciziirationale, redus la nivelul unui obiect expus jocului ntmplarii,rabufnise, n acelasi timp nervos, dar si eliberat de o grija.Punctase:

Ma duc la B!Ca sa vezi! - raspunsese omul n sutana, relundu-si

postura aspra si nepasatoare a functionarului n exercitiuldatoriei - Esti si dumneata la fel cu ceilalti... ntrebi n stnga,

ntrebi n dreapta, abuzezi de timpul pretios al unui slujbaspublic, ca asta sunt, ca la urma sa vrei sa mergi exact n loculde care ntrebasem de la nceput. Ptiu! - Chipul omului selungise ntr-o grimasa de evident dezgust si totodata dedezamagire. Dupa o pauza scurta, de efect:

Spune-mi atunci, omule, la ce bun ai facut-o penebunu-n fata mea, asa, cu atta nerusinare si prefacatorie? -si nfipsese privirea drept ntre ochii vizitatorului ntrziat,zmbind ironic, necamuflat. Boldur rezista scrutarii, ncercndsa nu clipeasca, fara nici o sansa reala de reusita. Spre norocullui, functionarul nu lungise scena prea mult. Se aplecase sascotoceasca undeva ndaratul tejghelei ca, imediat dupa aceea, sascoata la iveala cteva coli de hrtie tiparita:

Uite, tine formularele acestea. Citeste-le sicompleteaza-le cu grija. Sa nu omiti nici o ntrebare si, sa fiiatent, sa raspunzi cinstit si simplu. Minciuna n conditiadumitale poate fi costisitoare. Sa stii ca nu glumesc. - Se oprisedin nou din vorba pentru alta scurta pauza de efect - Si acumasaza-te, uite, colea, la masa si... spor la treaba! Fii te rogamabil si foloseste cerneala si tocul, puse la dispozitie n acestscop. ntrebari?

Boldur l privea nghetat. De acum statea n pozitia dedrepti. Nici macar nu clipea. Vazndu-l astfel, functionarul sincheiase pe moment misiunea, aparent multumit:

Cnd vei fi terminat, sa te nfatisezi din nou, aici, n fatamea, pentru a fi ndrumat spre pasul urmator. - Apoi, deodataposac si indiferent, se lasase moale pe pat si-si trasese paturapeste cap. Cteva secunde mai trziu, odaia era inundata de unsforait cinstit si sanatos.

nca n picioare, naintea tejghelei, Boldur rasucea masinalformularele de pe o parte pe alta. Citea pe sarite cte un rnd siabia de ntelegea ceva. ntrebarile i se pareau extrem de lungi sicomplicate:

E al dracului de mult scris - se gndea el trist - maiales pe stomacul gol si capul nedormit - Oftase. Oricum, bineca e cald. - si amintise cum, cu nu mai mult de jumatate deceas n urma, ar fi dat orice chiar pentru o scorbura, numai sascape de dezolarea noptii vaste si de vntul rece.

O pornise spre masa. Mergea tiptil, n vrful picioarelor,extrem de preocupat sa nu faca zgomot si sa-l trezeasca iar pefunctionarul adormit, n fond, binevoitor. Se surprinsese a fiobsesiv preocupat de scrtitul podelelor, fenomen ce pna aicimai ca nu-l bagase n seama. Acum scrsniturile deveniseraenorme, de natura cosmica, unica existenta palpabila n univers,scrijelindu-i direct pe suprafata creierului, ca un ac bont depatefon pe un disc uzat. Totusi, ajunsese la masa fara probleme.Sforaitul continua neperturbat. Se asezase pe bancheta, rasuflndusurat.

Dupa scurt timp, se apucase sa cerceteze obiectele landemna. Deschisese calimara, nmuiase tocul n cernealaalbastra apoasa si trasese cteva linii de proba pe una din foilede hrtie imaculata, aflate pe masa. Prompt, din vrful penitei sestrecura insidios pe albul hrtiei o pata grasa de cerneala, deunde se ntisese repede ca o molima n toate directiile,transformndu-se iremediabil ntr-o pata urta si plata ca oplosnita. Nu mai era nimic de facut. Fapta se consumase.

Avea dreptate functionarul. Unele acte ale omuluisavrsite negndit pot avea consecinte nefaste. Va trebui saprocedez, deci, cu mai multa bagare de seama.

Se gndise apoi ca ar fi poate bine sa traga mai nti unpui de somn, sa amne putin lucrarea pna cnd va fi cu minteamai clara.

Dar daca nu se trezeste la timp si-l surprinde dimineatacu formularele necompletate? Ce va gndi despre elfunctionarul atunci? Nu, nu pot sa risc.

Ca atare, se apucase sa citeasca primele ntrebari:

Numele... Prenumele... data si locul nasterii...Treaba parea sa progreseze rapid.Nu stiu ce mi se parea mai nainte att de complicat. Voi

termina formularele si, sunt sigur, mi va ramne si ceva timp desomn.

n timp ce cugeta astfel, l apucase dulce si treptat omoleseala irezistibila, raspndindu-i-se n trup ca otrava fumuluide vinars baut dupa o masa copioasa. Literele verzulii aleformularului ncepura deodata sa-i joace si sa-i tremure n fataochilor lui obositi, ba vesele, ba triste, departndu-se sauapropiindu-se, ca ntr-un dans macabru si mecanic n acelasitimp. O clipa, derutat, se oprise din scris. Facuse un efortsupraomenesc de concentrare si reusise sa mai completezecteva rnduri:

Porecla, naltimea, greutatea, culoarea ochilor si semneparticulare...

ncheiase cumva sa raspunda tuturor ntrebarilor de peprima pagina. Trecuse la a doua.

Domiciliile ultimilor cinci ani... Anii de scoala...elementara... medie, universitate... specializari...

Urmau apoi:Numele parintilor... Mama... Tata... Bunici...La acest punct, Boldur si ridicase o sprnceana,

mirndu-se si blestemnd marunt la adresa birocratiei,pretutindeni atotputernica:

La ce o mai fi servind si numele bunicii?!Continua:Locurile de munca, ncepnd de la ultimul...ntrebarile se complicau, necesitnd concentrare si efort,

mai ales aducere aminte. Tocul cazuse pe masa cu un minusculpocnet surd si inconsecvent, neauzit de nimeni.

Oare ce se ntmpla cu aceste zgomote mici, risipite lantmplare n univers, neciocnite de nici un timpan?

i venise n minte stupid aceasta ultima ntrebare, si capullui Boldur se lasa moale pe masa, ntre coate. Trecea penesimtite n neantul nimicitor, unde nu-l ntreba nimeni nimic.Brusc l doborse oboseala si-l furase somnul. Cotropitor,simplu si profund.

Nu dormise mult. Cel putin asa crezuse, cnd fusese trezitde sunetul neobisnuit de puternic al unui ceas desteptator,zgltindu-se nebuneste pe o polita, imediat dedesubtulportretului. Buimac, speriat, sarise n picioare, silindu-sedisperat sa nu-l trezeasca din nou pe functionarul n sutana. nzadar. Acela se saltase de pe loc n picioare ca un resort si,dintr-un salt, n aparenta imposibil din pozitia n care se afla, idaduse la cap desteptatorului cu o singura lovitura administrataprecis cu pumnul. Se ntoarse apoi spre Boldur si pe un ton plinde repros i spuse:

Nu-ti ajunge ca m-ai trezit pe mine, acum vrei sa scolitoata casa, nu-i asa?

Va rog din inima, va implor, iertati-ma... nu am facut-ocu intentie... nu stiu cum de nu am observat desteptatorul... -ncepuse sa bata cmpii, evident ngrozit si ncurcat - ar fitrebuit sa-l vad, ca am ochi... nca o data, va cer iertare.Sincer.

Fireste ca trebuia sa-l vezi! - ceva mai mbunat - Dinpacate, nimeni nu observa ceasul, asa mare si la vedere cumeste. Acum l vezi?

Da, da, l vad. Chiar foarte clar. Ce frumos si luminos ise zareste cadranul n ntuneric! Nu stiu ce sa mai zic... n-amnici o scuza.

Ei, lasa acum vaicareala. Ceasul, vezi si tu, era acolotot timpul. Se afla ntotdeauna acolo, la datorie, la locul sau.Tine minte! - tonul omului, din suparare, trecea treptat namaraciune si lehamite.

Prinznd si o minuscula, foarte minuscula nota de

bunavointa n voce, lui Boldur i mai revenise nitel curajul:Voi tine minte. Promit. - dupa o scurta pauza de efect,

fara nici o alta explicatie, schimbase subiectul.Cine e individul? - arata cu degetul pe figura din

tabloul de deasupra ceasului.Individul? Ha, ha, ha. Individul. - Continua repetnd

cuvntul de mai multe ori cu emfaza exagerata, necndu-se ders. - Individul, cum i zici, e seful, baiete. S-ar putea foartebine ntmpla ca ntr-o buna zi sa ai si mataluta nevoie de el.

Boldur, fript din nou, tacea. Realiznd ct de precaraputea sa-i devina doar pret de clipe situatia, ntrzia sareactioneze. Constient ca, fara sa vrea, mai facuse o boacana dincuriozitate excesiva, prosteasca, se hotarse sa fie mai prudent,sa nu vorbeasca nepremeditat.

Functionarul, vazndu-l cum tace, l fixase o vremenemiscat, dupa care, aparent si inexplicabil multumit, poateobosit de joc, disparuse dupa tejghea, ntinzndu-se lenes pe pat,de unde cu vocea mult mblnzita l ntrebase simplu:

Ai ispravit de completat formularele?Boldur constata disperat ca oricum facea o sfrsea rau. Se

vazuse obligat la noi scuze:Tocmai pe cnd era sa le termin, va rog sa ma iertati,

am adormit... poate de oboseala. Dati-mi, va rog frumos, ncazece minute... nu mi-au mai ramas mai mult de trei sau patrupagini necompletate... uite, ma apuc imediat.

Acum lasa-le nabii. Da-mi-le asa cum se afla... pna nuse face dimineata.

Cum adica? Sa vi le napoiez, asa, necompletate?Exact asa. - Functionarul i se adresa omeneste, linistit

si binevoitor. - Mai important e sa fie nregistrate dectcompletate. Pentru asta ramne ntotdeauna timp suficient,baiete.

Surprins si absolut derutat de noua ntorsatura, Boldur

segrabise sa strnga formularele, sa le aranjeze cu grija nordine, ca la urma, urnit de la masa, sa le ntinda functionaruluigata sa le primeasca, ridicat ntr-o rna. Prins ntre curiozitate,prudenta si temere, strnite toate simultan, se trezise din nountrebnd:

Ce dezavantaje sau repercusiuni ar putea cauza n viitornaintarea unui dosar cu formularele incomplete?

Nici o repercusiune. Fii fara grija. Se recomanda chiarca omul la strmtoare sa-si lase si un mic spatiu de manevra.Ma ntelegi, nu-i asa? - Omul i facea din ochi, tonul i trada onota evidenta de complicitate binevoitoare.

Da, da - facuse Boldur vag, timid, desi nu mai ntelegeaabsolut nimic. Privea nainte n gol, n timp ce functionarulscotea la iveala de dupa tejghea un calendar cu foile urecheate sisoioase, trecea dosarul tacticos si ncet cu creionul chimic nregistru, ca, la urma, sa aplice pe prima pagina, n coltul stng dejos, o stampila, umezita zgomotos numai cu rasuflarea:

Eh, asta este! Ma duc acum sa-l trezesc pe intendent, denu l-o fi sculat si pe el ceasul desteptator. - Deodata, spreBoldur, conspirativ - Baiete, ar fi de recomandat acum sadispari o vreme. Fa-ti vnt pe aici pe undeva... ah... ti-e foame,nu-i asa? Ce mai, sunt sigur ca esti hamesit. Bani ai?

N-am.Fireste ca n-ai. Numar?Ce fel de numar?Uite ca iar ma enervezi. Cum ce numar? De ordine,

baiete. De ordine.N-am nici un numar.Eh, fir-ar sa fie! Cum vrei sa mannci daca n-ai numar?

Ai?De unde se face rost de numere?De asta vom avea grija la timpul cuvenit... dupa ce ti s-a

clarificat situatia. ntrebarea e: ce facem acum? - Functionarul

parea sincer ncurcat. n sfrsit i venise ideea salvatoare:Cnd ai mncat ultima oara?Acum doua zile.Iar si iar aceeasi placa. Oameni buni, de ce nu plecati

de acasa cu merinde la voi, ca doar stiti ct de lung va edrumul? Mi-e greu sa va hranesc pe toti din salariul meumodest. De ce nu ma lasati sa respect regulamentul? ntr-o zima va alunga nevasta de-i mai aduc multi ca tine. - Facuse opauza, dnd din cap ncet la stnga si la dreapta.

La dracu cu regulamentul. - mestecase o njuraturantre dinti - Hai, du-te la nevasta. Lucreaza n bucatariapopotei pentru oficiali. Spune-i ca te-am trimis eu. O sagaseasca ea vreo bucatica de pine si ceva resturi de brnza. Ovreme o sa-ti ajunga. ntre timp, voi ncerca sa-ti pledez cazul nfata intendentului n cea mai buna lumina, poate la prnz, ntredoua pahare de vin. Nu-ti fie teama. Lucrurile ntotdeauna searanjeaza cumva. - i mai facuse o data complice cu ochiul,gata sa dispara pe scari, tinndu-si poalele sutanei cu o mna sidosarul la subtioara cealalta. Doua, trei trepte mai sus, se oprise:

Ah, mai e ceva. Dupa ce ai mncat, fa bine si iesi ncurte si apuca-te sa alergi n jurul cladirii. Sa nu te plimbi, saalergi, si sa nu te opresti o clipa. Altfel ai putea da de banuit. Ainteles?

Am nteles, sa traiti! - expresia militareasca i scapasefara voie. Voind sa o dreaga, adaugase mai moale: - Omule, timultumesc.

Asculta, baiete, eu nu-s cu tine nici un fel de omule.Pentru tine sunt domnule portar. Att. Nimic mai mult saumai putin. Si, acum, du-te!

Boldur si plecase ochii rusinat. Era ct pe aici, dintr-unacces de recunostinta prost nteleasa, sa abuzeze de bunatateaomului. Cnd si-i ridicase, functionarul disparuse. El si amintide instructiunile primite, cauta bucataria indicata - nevasta

portarului i daduse fara vorbe ceva de ale-gurii - si, dupa cenfulecase pinea si brnza primita, iesise n curte. Un soareenorm si trimitea primele raze, prafuind cmpia ntinsa departenspre orizont cu poleiala de aur purpuriu. Plin de sperante noi,Boldur se pornise sa alerge n jurul cladirii, precum i se ceruse.

*Acum, n lumina stralucitoare a soarelui de dimineata,

Boldur putea sa vada ca nimerise ntr-un satulet de pusta; ctevazeci de case spoite cu var si acoperisuri de paie, risipite nsemicerc printre gradini de zarzavaturi. Drumul cenusiu pe caresosise azi noapte, sfrsit abrupt n cladirea administratiei -singura mai impozanta, - se ngusta serpuind ndarat si secufunda n departari spre rasarit, undeva dincolo de liniaorizontului contopit cu cerul sclipitor. n jurul satului ca oinsula, se ntindea cmpia vasta ct vedeai cu ochii, o mareverde pe suprafata careia pluteau rar cteva boschete si catargulunui singur copac drept si cu frunzele rarite, prinse direct detrunchiul lustruit de vnt. Boldur observa uimit peisajul dinfuga, uitnd ct era de nedormit si frnt de oboseala. Se oprisenumai ct sa-si scoata ghetele, sa-si racoreasca oleaca picioarele.si reluase alergatul, descult prin iarba nrourata, cu gheteleatrnate de gt. Aerul rece, proaspat, lumina si senzatiaracoritoare a picaturilor de roua, transmisa pe calea tibiei sifemurului, apoi pe sira spinarii pna la inima, contrastnd, poate,cu caldura binefacatoare a pinii si brnzei cuibarite dulce nstomac, i dadeau parca aripi. Fugea nvigorat, plin de speranta sichef de viata.

La urma urmei, nici nu-i rau! - medita el - Si de-ar fifost sa trag si un ct de mic pui de somn, totul ar fi acum maimult dect bine!

si reamintise de scena cu desteptatorul si-l pufnise rsul.Rdea n hohote n timp ce alerga. Din fericire, nu-l vedea

nimeni. Nici copiii cu ghiozdanele pe spate, iesind la aceasta oradin curtile caselor ca sa se ndrepte grabiti spre centrul satului,unde se afla probabil scoala. Treceau pe lnga Boldur fara sa-lbage-n seama, de parca era invizibil. Oarecum intrigat desituatie, se oprise din alergat, cu gndul de a se adresa unuicopil, sa-l ntrebe de numele satului. Zis si facut. i facuse semnprimului copil care se apropia de el neperturbat. Brusc,vazndu-l, evident speriat, cu fata schimonosita de groaza, deparca ar fi dat cu ochii de o dihanie, acesta se ntoarse ca unresort pe calcie si o rupsese pe loc la fuga ndarat, racnind cadin gura de sarpe:

Maa-ma, maa-ma!Nedescurajat de prima ncercare, Boldur o repetase si cu

alti copii. Acelasi rezultat. La vederea lui o luau cu totii la fuga,urlnd ngroziti.

Ce naiba i-o fi speriind att de tare pe copiii acestia? -se minuna el si, n aceeasi secunda, n loc de explicatie, siamintise de sfaturile functionarului; se pornise din nou sa alerge.Copiii se linistira ca prin farmec, trecnd pe lnga elnestingheriti, relundu-si calea spre scoala, ascunsa undeva ninima satului. Cele cteva mame iesite pe la porti, toate cubigudiuri n par, dupa ce aruncara doua, trei priviri n jur,schimbara ntre ele cteva replici scurte si, evident iritate, serentorceau rnd pe rnd n case mormaind. Ecoul pocnetelor deporti trntite i rasuna multa vreme nca, amplificat asurzitor ntimpane. Se lasase din nou linistea. Se pare ca nu fusese vazut.Totusi, se hotarse sa fie mai prudent. Pentru a evita altesurprize, nu se mai oprise din alergat. Nici o clipa.

Depasise de acum asa-zisul punct mort, continua deci saalerge fara a mai simti oboseala.

Judecnd dupa pozitia soarelui, apreciase ca, de la iesirealui din casa, trebuie sa fi trecut vreo doua ceasuri. Tocmai nacest moment, pe cnd se minuna de rezistenta lui aparent

inepuizabila, devenise constient ct se facuse de cald si ca-lchinuia setea. Cumplit. I se uscase gura si o vapaie l ardea n gtca o bucata de jaratec. Trebuia neaparat sa gaseasca apa, sastinga ct mai repede incendiul cobort fulgerator si-n piept, deunde inima voia sa evadeze, batnd cu disperare salbatica laportile gtlejului strmtat de durere. Respiratia i se transformasentr-un suierat ascutit, strident. O cotise ngrozit pe o aleengusta ntre case, afundndu-se ntre balarii, printre gradinile dezarzavaturi. Simtea ca, daca nu se opreste, moare. Zarise la micadepartare cusca unui cine, lnga aceasta o oala. Salvarea. Seapropia cu multa bagare de seama. Mintea i lucra febril.

Setea ca setea, dar nici sa fiu muscat n-am chef.Sansa i surdea. Cusca parea parasita si vasul plin de apa.Trebuie sa fie apa adunata dupa ploaia de ieri.La nevoie, si gaseste ntotdeauna justificarea potrivita.Prudent ca un animal haituit, Boldur mai maturase o data

cu privirea n jur si, nevaznd pe nimeni, se lasase n patru labe,sa soarba lacom si zgomotos din apa limpede, calda, dulceaga.

Oh, Doamne! Ct de buna este!Bause cam jumatate de oala, cnd auzise un mrit din

directia custii. si saltase deodata capul, ngrijorat. Asculta atent.n linistea profunda la nivelul ierbii se auzeau gzele misunnd.Nici o alta miscare.

Mi s-a parut.Linistindu-se, si plecase din nou capul si sorbise toata

apa din oala. Apoi se ridicase n picioare, si ntinse oasele si,evident revigorat, si reluase alergatul. Lumea i se arata iarfrumoasa, vesela si colorata de optimism. Soarele stralucea albpe cerul de azur, viitorul se anunta plin de promisiuni. Dindepartare l chema o voce cunoscuta, rostindu-i numele ntreg:

Boldur Constantin! Boldur Constantin!l striga portarul de aseara din usa cladirii administratiei,

cu vocea ridicata, nazala, oficiala.

Boldur si marise pasul si ajunsese n fata personajuluicunoscut, nvesmntat n cunoscuta-i reverenda neagra, lungapna la glezne.

Hai, hai, vino mai repede! - l ndemna prietenosacesta. Odata lnga el, i soptise cu vocea foarte scazuta, usorconspirativ:

Ai mare noroc. Intendentul e-n toane bune. Te asteapta.Dar fii atent, sa nu spui vreo prostie... ca aseara... Cu omulacesta nu e de glumit... El nu-i ca mine... Chestia acceptariiramne, totusi, treaba serioasa... Cu asta nu te joci. Ai nteles?

Boldur dadea din cap afirmativ. Voia sa mai ceara ctevalamuriri, dar portarul i-o taiase scurt, l trasese ferm si prietenosnauntru si, aratndu-i cu un gest nerabdator drumul, lmpinsese blnd spre scara ce ducea la etaj. si reluase tonuloficial, nca mai nazal ca nainte:

Etajul nti, camera trei A, pe dreapta.Boldur urca treptele, cuprins pe moment de o stinghereala

inexplicabila. La capatul scarilor patrunsese pe un holisorluminat palid de sus prin geamul murdar al unui luminator. nstnga si n dreapta, la perete, se afla cte o banca, exact n fata adoua usi de lemn odata maro, n prezent nnegrit de vechime. Peamndoua se zareau placute de alama, indicnd camerele 3A si3B.

Batu timid de doua ori, dupa cum fusese instruit, la usa cunumarul 3A. Dinauntru nu venise nici un raspuns. Nici un sunet,nici o miscare. Dupa o scurta asteptare, se ncumeta sa mai batao data, ceva mai curajos dect la prima ncercare. Acelasirezultat. Nimic. Descumpanit, ramasese o vreme nemiscat,nestiind ce sa faca. Apoi se hotarse. Batuse si a treia oara si,fara sa mai astepte vreun raspuns, rasucise clanta. Prudent,crapase usa numai ct de o geana, cu intentia de a arunca nainteo privire iscoditoare n interior. Fara succes. Din camera tsnea ofsie puternica de lumina, pe moment orbindu-l si

mpiedicndu-l sa distinga ceva. Nu mai avea de ales. Trebuia sadeschida usa larg, sa intre.

Se trezise ntr-o camera scaldata n lumina soarelui,patrunznd prin doua ferestre deschise larg. ntre ele, ndaratulunui birou, zarise un individ motaind cu capul pe coate,nvesmntat si acesta n reverenda neagra, la fel ca portarul ce-ltrimisese sus. naintea sa, pe tablia de lemn lustruit, se vedea osingura placuta, tot de alama, ca pe usi, pe care se putea citi usorsingurul cuvnt, gravat adnc si precis n metalul lucios cu literemari de tipar: INTENDENTUL. n rest, odaia era goala, nafara portretului dintre ferestre, aceeasi figura de preot, vizibilasi la parter, n sala de asteptare, deasupra tejghelei. Pe pereteledin stnga se mai afla o usa, la fel de nnegrita de murdarie sivreme precum celelalte, comunicnd probabil cu odaia 3B, dealaturi. Pe aceasta, alta placuta, din acelasi metal galben:Intrarea interzisa. Lui Boldur i fusese deajuns. Nevoind saderanjeze omul, ncercase grijuliu si n viteza mare sa bata nretragere.

n fond, ce graba am?! La ce bun sa-l trezesc pefunctionarul adormit si, eventual, sa-l supar.

si adusese aminte de surprizele neplacute de asta noapte.Mai bine sa ma asez cuminte afara, pe una din banci, sa

astept pna voi fi chemat.n zadar. Bunele lui intentii se sfrseau din nou cu un

esec. Exact n momentul ncercarii de a nchide cu multa grijausa pe dinafara, de undeva, Dumnezeu stie de unde, se iscasecurentul, poate numai ca sa-i joace o festa, trntind usa cuzgomot, rentors ca un ecou din toate ungherele cladirii,coplesitor n timpanele lui sensibilizate de groaza.

Oh, Doamne, cu ce ti-am gresit?!si daduse ochii peste cap, deodata revoltat, resemnat,

ntrebator si rugator. Apoi, fulgerator, fara sa astepte alteexplicatii, se asezase spasit pe una din banci, ca un elev prins cu

ocaua mica. Prea trziu. Dinauntru se auzi vocea groasa,baritonala si tot fonfaita a intendentului:

Hei, care esti acolo?Boldur ramasese mut, paralizat nca de groaza. Nu

raspunsese. Dupa un timp, din camera se auzira pasi trsiti siintendentul aparuse n cadrul usii.

Ah, dumneata erai? - vocea i era indiferenta, maidegraba prietenoasa. - Hai nauntru. Ce stai acolo pe banca nntuneric?! - I se adresa ca unui cunoscut.

Ascultator si oarecum linistit, Boldur l urmase n camera.n timp ce intendentul se ducea spre birou, el nchise usa, cumvoise mai nainte, fara nici un zgomot. Ramasese postat cuspatele la ea. n aerul din ncapere acum nu mai misca omolecula. Intendentul se reasezase n jiltul de dupa birou si sepornise sa-l cerceteze pe Boldur cu luare aminte, din cap pna-npicioare. Sfrsise prin a-si da cu palma peste frunte.

Aaa, da. Acum mi aduc aminte. Dumneata trebuie sa fiinoul sosit, de care mi-a pomenit portarul azi dimineata. Hai,apropie-te, nu sta acolo n usa ca o stana.

Nu parea deloc suparat, vocea puternic nazalizata nu tradanici urma de dojana. Ba dimpotriva, omul parea de-a dreptulamuzat.

Uite, asaza-te dumneata aici pe scaunul acesta.n fata biroului se afla un scaun de lemn, simplu si

evident.Cum de nu l-am observat pna acum? - se gndea

Boldur n timp ce lua loc.ntr-adevar, nu prea sunt atent! Ce se petrece oare cu

mine?ntrebarea o data enuntata, gndul ntepenise. Mintea

refuza, inerta, sa rezolve enigma. Asa ca Boldur tintea nainte,cu privirea fixata pe o pata de murdarie de pe peretele alb. nodaia mirosind a scndura uscata, hrtie veche si praf se lasase

tacerea. Intendentul, nici el, la rndul sau, nu parea grabit sadeschida discutia. Clatinndu-se pe scaun, continua sa-si fixezeposac vizitatorul. Pe chipul lat i plutea un zmbet vag demultumire prosteasca. Din ce n ce mai stingherit, simtindu-se cape ace, Boldur se trezise vorbind, fara sa vrea, parcascuzndu-se:

Am sosit azi noapte... si fiindca se facuse trziu si eramfrnt de oboseala, lihnit de foame, am hotart sa trag ladumneavoastra. Va rog sa ma iertati de v-am deranjat mainainte, trezindu-va... Va rog, nca o data, sa ma iertati...

Ohoho, ho, ho, ho... - izbicnise intendentul necndu-sede un rs aspru, greu si n acelasi timp comic, iscat dinadncurile bojocilor, transformat treptat ntr-o tuse glgita,bolnava, tabagica.

Nu cumva crezi ca dormeam?! Fii serios, baiete! Sepoate sa crezi asa ceva? - Se oprea dupa fiecare propozitiune.Continuase apoi pe un ton deodata serios, didactic - Aici prinpartile noastre oamenii nu dorm la datorie! - Alta pauza deefect.

Ai nteles? - si nfipsese ochii negri, holbati, directntre ai lui Boldur, care, speriat, uitase si sa clipeasca. Dinfericire, scena nu durase mult; intendentul, lasndu-se comod pespate n scaun, si revenise, fara nici o trecere, la bunavointa dela nceputul conversatiei si adaugase:

Eram cufundat n meditatia obisnuita de dimineata... simatale credeai ca dorm... Bata-te sa te bata! Cum era sa fac asaceva?! Ho, ho, ho... ho, ho, ho. - Se zgltia din nou de rs,chinuit de tuse, necat de flegma.

Trecnd prin gama ntreaga a senzatiilor, de la stnjenealala teama, napoi la banuiala si, la urma, chiar un mic nceput decuraj, Boldur ncerca si el sa zmbeasca palid, politicos, prudent.n minte, ncet, i se nfiripa o banuiala:

Nu cumva am nimerit-o ntr-un ospiciu?!

De partea lui, intendentul, ascuns sub masca veselieidebordante, era atent. Foarte atent. l urmarea pe Boldurndeaproape, i pndea fiecare miscare, i observa cea mai micaschimbare a expresiei. si curmase rsul brusc, redobndindu-sintr-o clipa seriozitatea plina de pompa exagerata a oficialului nexercitiul functiunii. Orict ar fi fost de alert, pe Boldurschimbarea l prinsese din nou n ntrziere, chiar daca numai osecunda. Desi reusise sa afiseze aproape la timp mina serioasa aomului supus, umil si temator, pe chip i sclipea, n stingere,urma zmbetului nesters al veseliei de mai nainte. si nghitisenca o data esecul, nciudat, putin speriat.

Sa trecem la treburi serioase. - rencepuse intendentulcu vocea nazala, controlata - Timpul meu pretios si binemasurat. Afara or mai asteptnd si altii. Cu ce v-as putea fi defolos? - i se adresase la urma simandicos, trecnd firesc de latutuitul patronului si cotropitorului de pna acum la modulpoliticos si rece al autoritatii. Sfrsise prin a-si mpreuna minilecu degetele albe, rotunde si grase ca niste omizi pe tabliabiroului, ntr-o pozitie de asteptare si rabdare prefacuta.

Dupa cum v-am mai spus, am sosit azi noapte si... -ncepuse Boldur timid, dar intendentul l ntrerupsese repede:

Foarte bine, foarte bine. Asta am auzit-o. - Accentevadite de nerabdare si iritare i sclipeau ascutit n voce, ridicataacum cu un registru. - De unde vii?

Din M. - facuse Boldur repede abia auzit, de parca s-arfi rusinat, ca de ceva de la sine nteles. Totusi, prefera instinctivsa raspunda ntrebarilor directe, dect sa fie pus n situatia dea-si relata singur povestea. n felul acesta, credea el, si reduceariscurile vorbitului de prisos, poate neavenit, chiar periculos.

Aha. Din M., zici?... Ia stai oleaca! Nu cumva vii dinpartea de vest?

Ba chiar de acolo, mai precis din orasul T. - raspunseprompt Boldur si-n suflet i se aprinsese inexplicabil o noua

licarire de speranta.Nu spune! - ncepuse iar sa-l tutuiasca, de asta data,

firesc, prietenos. - Ia te uita, domnule, ce mica-i lumea. -Tacea si continua sa-l priveasca, sincer uimit. Rencepusedepannd amintiri:

n 194... am trecut si eu pe acolo, stii, n timpulocupatiei... Am stat cu totul trei saptamni... mi amintesc sistrada unde locuiam, pe Balint, la doamna Tamara. Foartecumsecade cucoana. Dadea n chirie camere pentru ofiteristraini. Avea o casa frumusica la numarul 68. O stii cumva?

mi pare foarte rau. - Boldur regreta sincer ca nucunostea strada. ncepuse sa se scuze, vinovat. - Stiti, T. edestul de mare. Noi am locuit de partea cealalta a orasului, pestrada Dr. Sagovici, dincolo de biserica ortodoxa, daca va maiamintiti. Oricum, eu pe vremea ocupatiei eram copil... si deatunci s-au schimbat multe. Sunt sigur, bunicul meu ar sti sa valamureasca. El era ndragostit de oras si, deci, l cunosteafoarte bine...

Mai traieste?Din pacate, nu. A murit ntr-unul din bombardamentele

de la sfrsitul razboiului.Ah, da, da. mi pare foarte rau. - si exprimase regretul

mecanic, fara simtire autentica si vocea-i suna din nou usoriritata. O rentorsese pe tonul oficial, fonfait, totusi, parca maiblnd ca adineaori:

Si de ce zici ca ai venit aici la mine acum?Stiti, m-a trimis portarul...Ah, da, ai dreptate. mi amintesc acum. Vrei sa lucrezi

ceva, nu-i asa?Da. As vrea sa lucrez. Binenteles, temporar, asa ca sa

nu fiu povara nimanui, ma ntelegeti... eu sunt om cinstit... nuvreau sa abuzez... De fapt, as dori sa stiu ct dureaza n generalsolutionarea cererilor de...? Poate puteti dvs. sa ma lamuriti. Eu

nu vreau sa cncurc pe nimeni...Bine, bine. Stai o clipa. Nu ma lua asa repede. Sa vedem

ce se poate face. O clipa, te rog.Deschisese sertarul biroului si scosese la iveala dosarul cu

formularele ntocmite de Boldur noaptea trecuta. Se cufundasetacut n studierea lor, pagina cu pagina, fiind att de absorbit sinemiscat n activitate, nct unui neinitiat putea sa-i paraadormit. Boldur nsa mai prinsese ceva experienta. Stia ca omulnu doarme, vazndu-l clar cum, din timp n timp, ntorceapagina. Ajungnd la partea necompletata a formularului, acestaridicase foaia respectiva la lumina si, dupa ce o cercetase cumulta luare aminte, o depusese din nou pe birou, lovind-o de treiori sec cu degetul aratator. Terminase dnd din umeri, vaditncurcat, mormaind ceva nedeslusit ntre dinti, posibil onjuratura. Dupa o mica pauza si alte interjectii onomatopeiceemise n surdina, si ridicase sprncenele - Hm, hm. - decteva ori si, n sfrsit, si ntorsese privirea plina de nedumerirespre Boldur:

Bine, dar aceste coli au ramas toate necompletate. - Leflutura fsind n fata ochilor lui Boldur ca pe tot attea doveziincontestabile. - Poate ca ma poti lamuri, tinere, de ce?

Da, sigur ca pot. - Boldur se simtea deodatanedreptatit. si amintise de noaptea precedenta si era ct pe acisa-si piarda cumpatul. Se stapnise n aceeasi clipa, realizndimediat situatia precara n care se afla. - Azi noapte, pe cndcompletam formularul, am, cuprins de...

Bine, bine, sa trecem peste asta. Stiu, nteleg. Mi s-araportat totul, pna la cel mai mic detaliu... oricum, n-are nici oimportanta. Ce, doar n-au intrat zilele n sac! - rencepuse sarda cu aceeasi pofta de mai nainte, zgltit la urma de tuse.

Pot sa le completez chiar acum, daca e nevoie...Ah, la dracu cu formularele. N-are nici un rost. Putem

trai si fara ele, nu-i asa? - Continua sa hohoteasca. - De

altfel, situatia dumitale mi se pare destul de clara. - Se oprisebrusc si abrupt din rs, exact ca mai nainte. Sever si serios:

Va sa zica, vrei sa mergi n B, nu-i asa?Lui Boldur i convenea ntrebarea. l salva de o sumedenie

de explicatii, care-i zbuciumau sufletul framntat de alternative,cntarite chinuitor pna aici de mintea supraexcitata denesiguranta. Raspunse scurt:

Da.As fi putut sa pun pariu. - izbucnise intendentul

raspicat. Se lasase apoi, deodata indiferent, pe speteazascaunului, balansat pe doua picioare.

Din pacate, cazul dumitale nu este de competenta mea.Va trebui sa ncerci la biroul 3B, cum iesi, prima usa pedreapta. Te rog, o data iesit, sa mi-l trimiti la interviu pesolicitantul urmator la rnd. La revedere. - Strnseseformularul lui Boldur n dosar, l nchisese cu grija si-l depusesen dreapta biroului, la fundul unui maldar. Interviul luase sfrsit.Iesind, Boldur l mai zarise o data la nchiderea usii, cum siaprindea tacticos o tigara de foi.

Afara, n sala de asteptare ntunecoasa si mirosind vag alemn uscat, transpiratie veche si fum de tigara, binenteles, nu seafla nimeni. Rasuflase usurat.

Pna aici, am scapat usor. Sa vedem ce-o fi de aicinainte. - Se simtea extenuat, de parca ar fi carat pietre. Seasezase pe banca din fata usii biroului 3B, sa-si mai traga nitelsufletul. si revenise destul de repede si se hotarse sa-si ncercenorocul si aici. Batuse de trei ori, scurt. i raspunse o vocegroasa cunoscuta, aceeasi de mai nainte:

Intra!Boldur crapase ncet usa si numaidect voise sa o nchida

la loc, ncurcat. ndaratul aceluiasi birou, parca n aceeasicamera, statea tolanit n jiltul sau intendentul cunoscut, pufainddintr-o tigara groasa de foi.

Va rog sa ma iertati. Am gresit usa. Va rog sa mascuzati. - Nu-i venea sa creada cum de putea din nou sagreseasca att de stupid. Apoi n sinea lui:

Trebuie, ntr-adevar, sa fiu mult mai atent. Situatia meae mai complicata dect pare la prima vedere.

Gndul i fusese ntrerupt prompt de vocea groasa aintendentului, adresndu-i-se simplu, firesc, oarecum amuzat:

Haide, haide, odata. Intra! Nu tine usa deschisa attavreme! Nu vezi ca faci curent? Haide, te astept de mult. Am fostanuntat de venirea dumitale la telefon. Uite, ia loc aici pescaunul acesta din fata biroului. Uite, asa. - Si pentru a pareapoate mai convingator, i indicase locul printr-un gest larg cutigara de foi n mna, evident teatral, raspndind si mai mult nodaie fumul greu, necacios.

Lui Boldur i venea sa se frece la ochi, nencrezator.Observase dintr-o singura privire asemanarea acestei ncaperi cucea de adineaori; acelasi birou, aceleasi ferestre, ntre ele peperete acelasi portret, att doar ca usa de comunicare cu odaiaalaturata, de asta data, se afla pe partea dreapta, afisndurmatoarea inscriptie, ceva mai specifica dect dincolo:Intrarea strainilor interzisa.

Deci, camerele comunica ntre ele. - constata fulgeratorsi prosteste omul nostru, fara a avea timp sa-si continue gndul:

Da, da. Exact asa. - se auzise vocea nveselita aintendentului - ncaperile comunica ntre ele, asa dupa cumfoarte perspicace ai observat. - l apucase rsul cunoscut,zgltit de tuse si glgit de flegma. - Da, da. Si eu suntacelasi. Poate-ti pare curios?! - oprindu-se pentru a trageadnc si preocupat din tigara, si continua peroratia, - Afla ca lanoi se fac economii... sunt timpuri grele, se executa reduceri deschema si,... pe scurt, am fost numit pe amndoua posturile.Anumite formalitati de circumstanta fata de clienti trebuiesctotusi pastrate, nu-i asa? Dar sa lasam astea... sa trecem la

cazul dumitale. Din cte nteleg din dosar, vrei sa mergi n B.Da? - functionarul si reluase postura de om important, plin degravitate si seriozitate afectata, disparndu-i din voce si cea maimica urma de prietenie. Era rece si oficial, mai fonfait caniciodata.

Da. - facuse Boldur mecanic, ntrebndu-se daca nucumva viseaza. Se ciupise de coapsa, pentru a se convinge.Prompt, l patrunse durerea, raspndita n trup si exprimataprintr-o mica grimasa pe fata, surprinsa pe loc de intendentulaflat la pnda:

Poate nu esti nca definitiv convins?! Poate vrei samergi n alta parte! Ai de ales.

Nu. Vreau sa merg n B. Daca nu va suparati, sunthotart n aceasta privinta.

Bine. Asa sa fie. Foarte bine. - Se lasase pe spate n jilt.- Sa stii ca nu esti legat de noi. N-ai nici o obligatie. De aici potipleca unde vrei. La noi omul e liber... Daca vrei sa te duci n B,asa sa fie. Deci, te duci n B?

Da, da, n B. - si regasise curajul, vocea i deveniseferma.

Ei bine, daca asa sta situatia, sa trecem la pasulurmator. nainte de a-ti putea transmite dosarulreprezentantilor autorizati din B, va mai trebui sa clarificamunele mici amanunte. Trebuie sa-ti amintesc ca desi problemanu ne priveste, totusi avem ntre noi, cei de dincoace, uneleobligatii legale reciproce. Aici se respecta legile, ma ntelegi,nu-i asa?! De ce ai plecat din M?

Boldur presimtise ntrebarea si, astfel, era pregatit curaspunsul, unul ct se poate de plauzibil, dar neangajant. - Cumas putea sa fiu sigur de corectitudinea si urmarile unui raspunscinstit ntr-o lume cladita pe minciuna? - se gndea el de multeori, nca pe vremea cnd si pregatea minutios evadarea.

Am plecat fara sa-mi dau seama... - facuse dupa o

scurta ezitare, cu vocea scazuta si privirea atintita n pamnt.Hm. - mormaise intendentul, ndreptndu-se si

deschizndu-si ochii larg, brusc holbati asupra interogatului,adaugnd ncet, dupa aceea, ntrebarea-afirmatie, ca pe oconcluzie definitiva:

Care va sa zica ai plecat fara sa vrei?!Nu. N-am spus asta. - Boldur cazuse exact n capcana

de care se temea. Mintea i se pornise febril sa fabrice oexplicatie. Dar intendentul nu-i daduse ragazul necesar si-intrerupse firul gndirii rapid, cu alta ntrebare:

Zici ca nu te-a fortat nimeni sa pleci?Nimeni. - Raspunsul rasunase scurt, exact, simplu si

categoric. Calea de ntoarcere se nchisese definitiv. Omultrebuia sa insiste pe drumul pe care o apucase. - Acum, fie ce ofi. - cumpanea Boldur tacut si ndaratnic - Am s-o tin tot asanainte.

O data hotarrea luata, treptat se linistise. si coborse dinnou privirea n pamnt, cercetndu-si cu atentie botul destul descorojit al pantofilor lui de culoare incerta.

n camera 3B se lasase tacerea, grava si penetranta.Intendentul ramasese cu ochii atintiti asupra omului dinaintea sa,n timp ce si scutura cenusa trabucului, lovit ritmic cu degetularatator deasupra scrumierei, plina de mucuri puturoase. Cuadevarat nsa nu-l mai vedea. Gndurile i fugisera departe,dincolo de Boldur, pierdute n intensitatea situatiei fara de iesire,n spatiul din ce n ce mai rarit al nesigurantei individuale,oscilnd paradoxal, stingher, ntre limitele binelui si raului:

n fond, ce-mi pasa mie de omul acesta?! Mai bine sa-llas sa se duca n plata Domnului, sa-si ncerce norocul cu altii.- Fireste, omului din fata lui trebuia sa-i spuna altceva, mult maibanal, aparent logic si legat de interogator. Se trezise ntrebnd,cu vocea severa, putin ridicata:

Esti nsurat?

Nu. - Boldur rostise raspunsul fara a-si ridica ochii dinpamnt. Napadindu-l amintirile, gura i se ntinse involuntarntr-un zmbet fin, bine mascat. si amintise de cine stie ceposibilitate de cuplare, ratata recent.

Divortat?Nici. - Coplesit brusc de o forta si o ncredere

inexplicabile, si nfipsese fulgerator ochii direct n aiintendentului, aproape cu obraznicie, cu o usoara nuanta deironie, stapnite cu mare greutate; Ai vrut sa ma prinzi si, uite,n-ai reusit. - binenteles, numai n sine. Pe dinafara ramasesemut, nemiscat, fara sa clipeasca, ca o masca.

Cautatura i era att de ascutita si sfredelitoare nctintendentul, pna acum pe deplin stapn pe situatie,nerezistndu-i, si coborse ochii jenat si, pentru a-si ascundenfrngerea, se apucase sa se scotoceasca prin buzunare,pasamite dupa chibrituri. Chiar gasise un pliculet, scosese un fir,l aprinsese cu multa grija si-i daduse din nou foc trabucului,ntre timp stins, emitnd ritmic cercuri din ce n ce mai perfectede fum alb-albastrui, necacios si puturos. Multumit de isprava,si scosese apoi trabucul din gura si, dupa ce-l privise mndru siplin de satisfactia mestesugului bine facut, ncepuse savorbeasca, cu vocea indiferenta a functionarului n exercitiulfunctiunii:

La urma urmei, am mai spus-o... cazul dumitale nu e decompetenta noastra si... n fine, sa vedem... - Ajuns n acestpunct, si schimbase iar cursul, ca unul caruia i venise o idee -Dar de ce, ma rog, vrei sa mergi exact n B si nu altundeva?

Boldur prinsese nuanta insinuanta a ntrebarii si, naintede a raspunde, si daduse un mic ragaz de gndire. si aduseseaminte de sfaturile portarului, stia ca n-avea voie sa greseasca. -Ma aflu, se pare, n fata unei ntrebari cheie si... - Nu-siterminase gndul ca-i si venise ideea pe care o crezusesalvatoare:

Doresc sa merg n B, asa cum face toata lumea.Da de unde stii dumneata ce vrea lumea? Ai primit vreo

informatie n acest sens? Ai? - omul se lasase pe spate n scaunsi-si privea victima cu satisfactie, zmbind condescendent, natitudinea tipica nvingatorului.

ncoltit din nou, ca de attea ori n acest dialog nesigur,Boldur se lasase pagubas. Se hotarse sa nu-i mai pese deloc desoarta, ntrezarita a fi complet lipsita de speranta. Raspunseseevaziv si mecanic, dar calm, numai pentru ca trebuia sa persiste:

Exista lucruri pe lume care, chiar daca secrete, suntcunoscute de toata lumea si mai ales de cei de teapa mea... - seoprise din vorba, parca n cautarea unui cuvnt potrivit. n scurtapauza survenita, mintea i lucra febril, scotocind dupa o formulaacceptabila, ct se poate de neutra, neangajanta, inofensiva. O sigasise nainte ca intendentul sa-l mai poata ntrerupe -...turistii. - Rasuflase usurat. Solutia i se parea adecvata.

Intendentul nghitise ntr-adevar aceasta ultima rabufnirede ironie si frustrare abia retinuta a clientului sau cu multarabdare si calm prefacut, privindu-l prelung, cu condescendentasi cruzimea constiente ale omului aflat n pozitia superiorului,exprimate la urma prin hohote cutremuratoare si interminabilede rs batjocoritor. Ochii functionarului aparent amuzat sengustasera pna devenisera doua linii negre ndreptate piezis nsus, diavoleste, spre tmple, unde pulsau intens doua veneumflate de mnie retinuta. Rsese astfel o bucata buna de timp,dat pe spate n scaun, tusind si fierbnd cunoscuta flegmatabagica n bronhii, nrosindu-se la fata, cu ochii iesiti din orbitede effort.

Victima l privea temator, nestiind daca sa rda sau saramna serioasa. Vaznd nsa cum amuzamentul superiorului nuparea sa-si gaseasca sfrsitul, era ct pe aici s-o ntoarca si acestape un mic zmbet timid, nghetat repede pe buze de functionarulredevenit deodata serios si grav, adresndu-i-se cu furie mocnita,

vocea clara, raspicat:Nu cumva va nchipuiti, voi acestia, - accentuase cu

dispret ultimele cuvinte - ca ne trageti pe sfoara pe noi, cei departea ceastalalta!? Este adevarat, o stie lumea ntreaga de ceva nghesuiti cu totii n B. O stim si noi foarte bine. Va ducetiacolo dupa cai verzi pe pereti si povesti cu zne frumoase, ruride miere pe strazi si cini cu covrigi n coada, nu-i asa, amice?Spune ca nu-i asa! Ptiu, drace. Halal turisti! Vai de capulvostru. - si de dupa brul rosu ngust ce-l ncingea peste burta,intendentul scosese la iveala o batista alba, imaculata. Odespaturise tacticos si fluturnd-o larg desfasurata n fata,emisese plescait cu scrba drept n mijlocul ei o flegma grasa,verzuie. Apoi regasindu-si calmul, fara a-si pierde si dispretul, iadresase victimei o noua ntrebare:

Si daca, asa cum zici, vrei sa mergi n B, de ce te-ai maiabatut si pe la noi?

Boldur realizase ca timpul de gluma trecuse, trebuia sa fiesincer:

De fapt, o pornisem cu intentia sa ajung n C, de unde,dupa cum fusesem informat, se poate pleca oriunde foarte usor.Am nimerit la voi din ntmplare, ratacit. Va rog frumos sa maiertati. Ca vine vorba, daca nu va suparati, unde ma aflu nprezent?

Intendentului ntrebarea i cazuse ca unsa si se grabise sa-iraspunda cu satisfactia evident nscrisa pe chip, ncercnd, pe ctde caraghios putea, sa-l ngne pe Boldur cu vocea pitigaiata sisa-l maimutareasca-n atitudine:

Dragul meu turist ratacit, afla ca te afli n C, exact undevoiai sa ajungi. Nu te-ai ratacit deloc, scumpule, asa cum voiaisa ma faci sa cred. Nimeni nu se rataceste aici prin partilenoastre. ntelegi? Nimeni! - Accentuase cu multa emfazacuvintele turist, exact si rataceste.

ntorsatura l luase pe Boldur complet nepregatit. Nu se

asteptase la noua surpriza. ntristat, si lasase capul adnc npiept, fara sa mai scoata un sunet. Mintea-i ntepenise, dinsufletul lui golit iesise la suprafata, stins, un singur oftat, maruntsi obosit. Savurndu-si victoria, intendentul, parca ngrasat njilt, continua sa vorbeasca calm, dispretuitor:

Ai plecat si tu de acasa ca altii, stiind ca numai de la noise poate merge mai departe, de pilda, cum ziceai, n B, taracare, voua turistilor, vi se pare a fi locul ndeplinirii tuturorvisurilor, ntruchiparea idealului de libertate si prosperitate, camai trziu, peste ctiva ani, sa va ntoarceti si, umflati n penefara motiv, sa ne priviti cu indulgenta si dispretul celor nstaritifata de noi, demodatii si modestii patriei vechi. Ptiu! Mi-escrba. - si scuipase iar una n batista, la fel de gros caadineaori. - Dupa o pauza: - As putea acum sa te trimitacasa... - la acest cuvnt fata omului se ntristase, n voce itremura o nuanta de amaraciune - Dar fii pe pace... noi nuprocedam niciodata astfel. Nici macar cu infractorii. Nu ca ar ficazul dumitale. - nu-l mai tutuia - Fiti linistit, situatiadumneavoastra e clara - sfrsise cu vocea obosita, masinal,sec, n ritmul monoton al functionarului regasit:

ti voi nainta dosarul ct mai rapid posibil consulatuluiB. - aruncase neglijent dosarul nchis pe birou n cutia de acterezolvate si se ntorsese cu scaun cu tot, cu fata la perete, spatelela Boldur, privirea pierduta departe, afara pe fereastra. Pe cerulsenin, de un albastru unic, adnc, ireal, nu se zarea un nor.

Multumesc frumos. - soptise interogatul n ncheiere,simtindu-se, din nu se stie ce motive, rusinat.

Lasa, nu-mi multumi mie, n-ai de ce sa... - oftase -du-te cu Dumnezeu! - pusese punct functionarulinterogatoriului, tot cu fata la perete si ochii pe geam. Revenisela tonul anterior, ceva mai binevoitor.

Nestiind ce sa mai faca, cu minile atrnndu-i inerte siprea lungi pe lnga coapse, Boldur dadea sa se ntoarca, sa o

stearga din birou ct mai repede cu putinta. Se oprise nsa tintuitlocului, ca unul care mai avea nca de spus ceva. Intendentul,simtindu-l ca pleca, neschimbndu-si pozitia, rencepuse iritat:

Ce stai, omule, de ce nu pleci? Interviul dumitale s-ancheiat. Gata. - Marcase cuvntul stergndu-si zgomotos sisugestiv palmele - La revedere!

Boldur nca nu se urnea. n sfrsit, schimbndu-sigreutatea de pe un picior pe altul, ncepuse fstcit, pe ocolite:

Daca nu va suparati, as vrea sa va mai ntreb ceva...Ei, hai odata, ntreaba si du-te. Pesemne ca afara mai

asteapta si altii.Ct credeti ca ar putea dura formalitatile? - ntrebarea

cazuse prompt, pe nerasuflate, raspunsul urma dupa un micragaz, monoton, indiferent:

Ce stiu eu?! O saptamna, o luna, doua, trei... fiecarecu norocul lui. Dar de ce ntrebi?

As vrea sa stiu daca pe timpul acesta de asteptare amunde sa dorm, sa mannc, sa...

Sa dormi? Sa mannci? - Intendentul se rentorsese cufata la clientul sau, pironit acum locului ca o bucata de lut,moale, dar persistent. n timp ce-l privea nedumerit, pe fatagrasa i se scurgeau, rabufnite spontan din coltul ochilor, doualacrimi, mari si grase:

Cazul dumitale nu mai depinde de noi, asa ca siraspunsul la aceasta ntrebare l vei primi tot de la consulat. Siacum, nca o data, la revedere. - Vocea-i suna ragusita,ntrerupta de sughituri.

Nemaigasind nici un alt pretext, Boldur se ntorsese ncetsi iesise din odaie, dar nu fara a mai multumi o data cu voceastinsa, abia auzit. nainte de a nchide usa pe dinafara,intendentul i se adresa din nou:

Ia stai oleaca, omule!Boldur nghetase n cadrul usii, fara a se ntoarce. Vocea

functionarului continua:Uite, tine cartela asta de mncare si cazare temporara.

Este valabila o saptamna. - i ntinse o cartoteca de materialplastic, scoasa la iveala din sertar. - Daca nu-ti ajunge, vino dinnou la mine si o sa vedem atunci ce putem face. Acum, hai, du-teodata.

Nesigur, surprins din nou, a nu stiu cta oara, Boldurezita. Totusi, n-avea de ales, nca nu putea pleca. - Oare ce altasurpriza o mai fi si asta?! - se gndea involuntar, n timp ce serasucea ncet pe calcie, spre omul care-i oferea cu mna ntinsacadoul neasteptat. Zarise imediat fata scaldata n lacrimi aintendentului si, subit, contaminat, se ntristase si el, fara nici unmotiv aparent.

Multumesc. Multumesc foarte mult. - ngaimase el,patruns de emotie. Facuse cei ctiva pasi necesari ca sa ajunga sisa intre n posesia cartelei de material plastic alb, sigurantaexistentei lui de o saptamna si promisiunea de poate si maimult de att, dupa aceea. Realizase deodata ct de simpla eraviata si, totodata, ct de banala, ct de putin i trebuia unui om safie bun, pe de o parte, si multumit, pe de alta. Gndurile sengramadeau n dosul fruntii lui luminoase unele peste altele,lipsite de orice noima, ceea ce-l paralizase complet. Nu stia cumsa plece, cum sa-si ia ramas bun. Repeta ntruna, prosteste,mecanic:

Multumesc, multumesc, multumesc...l trezise la realitate vocea poruncitoare, usor iritata, dar

mai putin aspra a intendentului, ntre timp reasezat n pozitia luiconfortabila n jilt:

Haide, pleaca odata. Ce mai astepti? Du-te!Domnule intendent. Va rog sa nu va suparati, dar

permiteti-mi sa va mai ntreb ceva.Bine, bine. Hai, spune ce te mai doare. S-o mai auzim si

pe asta. Dar pe urma, gata, trebuie sa pleci. Hai, zi-i. - Omul

devenise aproape binevoitor.Boldur mai ezitase o vreme, apoi izbucnise:Domnule intendent, va rog sa-mi spuneti si mie, de ce

v-ati ntristat att de mult mai adineaori?Ei, asta este. Ia lasa-ma, domnule, n pace! Uite, asa-i

dai nas lui Ivan si el se urca pe divan. Hai, pleaca! Fugi! Nu teopri o clipa si sa nu privesti niciodata n urma! - Sentrerupsese, dar continua imediat, dupa o scurta ezitare. - Auzi,niciodata! Nu vezi ca eu, ca noi aici nu putem fugi nicaieri. Noin-avem alegerea dumitale de ratacit. ntelegi? ntelegi?ntelegi? - Omul urla, evident disperat si agasat.

Venise rndul lui Boldur sa se mire si sa simta fata deomul dinaintea lui, fara sa stie de ce, o mila cumplita, profunda,ravasitoare. Se pomenise vorbind involuntar, duios:

Cum asa, domnule? Cum se poate asa ceva?Uite, asa, foarte simplu. - oftase - Eu nu pot, adica

noi nu putem pleca fiindca n-avem de ce. Aici la noi totul estefrumos, bine si, deci, din acest motiv, toate drumurile ne suntbarate. Ai nteles acum? Este, de fapt, extrem de simplu. Hai,iesi odata afara si nu ma mai plictisi cu ntrebarile voastreidioate! - Sfrsise pe un ton amestecat, de suparare si revolta.

Boldur, fie ca ntelesese sau nu, n-a mai asteptat urmarea.Deodata, renvigorat de forte inexplicabile, o zbughise cafulgerul afara, tragnd, totusi, cu grija, usa dupa el. Ajunsese josn hol sarind cte doua, trei trepte o data. Acestea scrtira jalnicn urma pasilor lui, prea trziu ca sa le mai auda. Era covrsit deveselie si exuberanta. Abia de avusese timp portarul sa-l ntrebe:

Hei, omule, spune-mi si mie cum fuse? Unde fugi, asa,ca un nebun?

Am rezolvat absout totul. ti multumesc pentru sfaturi siajutor. - i raspunse Boldur din fuga, oprindu-se numai afara,n curte, n lumina puternica si alba a soarelui de amiaza.Trasese adnc aerul curat n piept si, dilatndu-si narile de aroma

usor astringenta a fnului proaspat cosit, i venea sa chiuie.Fusese ntrerupt de vocea portarului:

Ti-am spus doar ca seful e-n toane bune azi! tiamintesti, nu-i asa? - Iesise n prag si-l vedea pe Boldur dinspate, cum era gata sa plesneasca de bucurie, cu bratele ridicatespre cer. - Ptiu, drace. Batu-l-ar norocu. Dupa ce-l ajuti, nicica te mai baga n seama. Asta ti-e omul; nerecunoscator. -Mormaise n sine dnd sa reintre n cladire, cnd se simtise atinspe umar. Era Boldur:

Iarta-ma, m-a luat bucuria pe dinainte... n-am avutintentia sa te jignesc. Crede-ma.

La auzul vorbelor de scuza, n ochii portarului s-au ivitlacrimi de bucurie si recunostinta. n sufletul lui se reaprinsesesperanta aproape stinsa n bunatatea omului.

Nu-i nimic. nteleg. Poate si eu as fi reactionat la fel.Nu-i nimic. - apoi, repede, jenat parca de scuzele repetate alelui Boldur, adaugase: - Hai, lasa, lasa asta. Mai binepovesteste-mi cum a fost? - Curiozitatea, triumfatoareca-ntotdeauna, punea capat momentului penibil.

A fost bine... chiar foarte bine, cred. Si ca veni vorba,cantina o fi nca deschisa?

Ah, prostul de mine! ntristat de faptul ca poate mauitasesi, nu te-am ntrebat daca ti-e foame. Dupa interviu, lumeade obicei sufera de o foame cumplita. Stiam asta foarte bine si,totusi... - schimbnd vorba - Uite, vezi cladirea aceea de lngascoala, aceea mare si alba, fara ferestre... - aici omul seplesnise pe frunte - ...ah, Doamne! Te pomenesti ca e trecut dezece. Ma tem ca da. Cantina se nchide la ora noua. Seredeschide numai la unu. Vai, mi pare foarte rau.

Ce vrei sa spui, om bun, ca la ora asta nu se mai poatelua masa? - vocea-i era ncarcata de disperare. - Ma duc,totusi, sa ncerc. - Se puse pe goana n directia indicata, uitnddin nou cu desavrsire de portarul ramas pe loc nedumerit, dnd

din umeri neajutorat.Cum, oare, sa explici realitatea obiectiva unui om

nfometat? - si zise portarul resemnat n gnd. Scuipase unagroasa si intrase n cladire njurnd marunt viata ntre dinti.

*

Doua, trei minute mai trziu, nemaivaznd pe nimeni njur, Boldur ncetinise pasul si, treptat, din alergare se pomenisemergnd n pas strengaresc. Sufletul i era reinvadat de o veselienemarginita, viata i se parea acum buna, frumoasa, promitatoare,ca soarele stralucitor pe cerul albastru, absolut senin. O brizablnda facea sa-i fremete narile si-i strnea imaginatia, incitatamai nou de un parfum pronuntat de tei, amestecat miraculos cuaroma predominanta a fnului proaspat cosit. n jur, ct priveaicu ochii, nu se zarea un pom. Pretutindeni gradini de zarzavaturisi flori, pe cmp, n jurul casutelor modeste, ici colo, cte untufis.

Ce ciudat! - se gndi el o clipa, o minuscula secundatrecatoare, nu foarte constient, si mintea surescitata i se angajafebril la alte nivele, absorbita, pe de o parte, de recapitulareaevenimentelor din dimineata aceea, pe de alta, de imaginea unuiviitor luminos, decurgnd cu necesitate din situatia data. Omulnostru suferea, lovit subit de un optimism debordant. Observasedoar n trecere si complet nepasator ceata de copii, ntorcndu-seacum zgomotos de la scoala. Uitase de ntlnirea cu ei dedimineata, nu se mai simtea amenintat defel. n noua lui viata,nca nu suferise suficient de multe dezamagiri ca sa stie caevadatului niciodata nu i se acorda linistea definitiv, acestuiafiindu-i de regula interzise plimbarile n spatiile publice,deschise lui doar cteodata, conditionat. Datoria evadatului erasa fuga. Mereu. Fara oprire. Cu att mai cumplita i fusese, deci,surpriza, cnd se trezise nconjurat de ceata de copii, tipnd la el

ca din gura de sarpe, cu fetele schimonosite n grimase degroaza, ca la vederea unui monstru oribil si periculos. Pentru ei,strainul n postura omului obisnuit, nevinovat, de treaba siinofensiv, ramnea n mod natural inacceptabil.

Smuls din reverie, brutal trezit la realitate, Boldurreactionase ca un resort, muschii de la picioare se contractarainstantaneu, relansndu-si stapnul n pasul firesc alergatorului,rapid si nentrerupt. Ca la un semn, copiii s-au potolit, la fel derepede precum se pornisera, pierzndu-si din atentie obiectivulurii de mai nainte, ca sa-si reia jocul si comportarea certareata,tipice vrstei lor, cu desavrsire ancorata n prezent.

Sa fie ai naibii copiii astia! - scrsnise Boldur ntredinti o mica njuratura, pe cnd inima nca-i batea furios sisincopat n gtlejul uscat si ncins de sperietura. - i urasc simi-e groaza de ei.

Strabatuse o distanta apreciabila, se ndeparase binisor desat, copiii nu se mai vedeau si nici nu se mai auzeau, si elcontinua sa alerge nentrerupt. Trecuse deja de punctul mort,cnd nu mai simtea oboseala si, de acum, putea sa fuga astfelpna la capatul capatului, poate pna la moarte. Optimismul deadineaori i se stinsese din inima, reveria se destramase; totusi,nu se-ntristase. De altfel, cum poate sa se ntristeze un om nalergare?! Melancolia si tristetea sunt stari de meditatie. nalergare, actionnd mpotriva cerintei naturale a organismului deconfort si conservare a energiei, primordiala devine vointa, iarfiinta nu poate fi - voit - nici vesela, nici trista. Sentimentulalergatorului, pna la un punct, fiind suferinta, dincolo de eadevine indiferenta. La fel era si cu Boldur. Durerea organismuluimpins la un efort mult peste obisnuit n-o mai simtea, mintearenuntase de mult sa mai gndeasca coerent. Gndurile ifusesera acoperite de o pojghita subtire si cleioasa de ml inert,sufletul ncetase sa mai vibreze, spiritul se ntepenise nnesimtire, posac, cetos. Boldur continua sa alerge nainte, ca un

ceasornic, singura realitate fiindu-i ritmul, monoton si vesnic.Si totusi, chiar starea aceasta de nesimtire si amortire

trebuia sa ia odata sfrsit, si nca unul ct se poate de banal. Asa,din senin, fara nici un avertisment, l pocnise foamea si setea,suindu-se neiertator din plexul solar direct n inima pieptului,cuibarindu-se acolo ca-ntr-o scorbura de vid. n gura i se pornisesaliva. nca o data, stomacul si revendica drepturile, ignorndvointa, inertie si sentimente deopotriva. Boldur, n sfrsit, seoprise sa-nghita una n sec. Nu mai avea ncotro. naintea luisclipea o baltoaca de apa, ramasa probabil de la ultima ploaie.Suprafata apei, clara, netulburata, prin care se vedeau smocuri deiarba la fund, stralucea n soare, ademenitor.

O gura de apa nu-mi strica. O vreme poate sa tina si defoame. - si gndind asa, sa lasase n patru labe, sa traga ctevasorbituri, ca un cine.

Apa ncalzita de soare, salcie, la nceput i cazuse bine,devenind din ce n ce mai puturoasa pe masura ce o bea. Sarisen sus, scuturat de greata.

Ce-am ajuns?! Vai de capul meu! - si cu acestecuvinte, rostite rar, cu amaraciune, realitatea precara a existenteilui de refugiat l lovise direct n moalele capului. Picioarele itremurau, inima parca i se oprise. Viitorul iar arata sumbru, nupromitea nimic bun. Cazuse moale n genunchi si-si ridicaseochii din pamnt spre cer, gata sa ngaime o rugaciune sau, cinestie, poate sa-l ocarasca pe Dumnezeu. Si atunci, ce sa vezi,naintea lui, straluceau orbitoare doua cladiri albe, n plin soare;scoala si cantina.

Cum naiba de nu le-am vazut pna acum?! - n aceeasiclipa, si amintise de cartela de masa primita de la intendent. Sesimtea salvat. n timp ce o luase din nou n pas alergator sprecele doua cladiri, recapitula n gnd, secventa cu secventa, sirulntmplarilor prin care trecuse, ncercnd sa le gaseascaexplicatia. n zadar. Mintea nu-i oferea nici un raspuns rational

sau macar acceptabil. Ajunsese curnd n dreptul cladirilor. Desistomacul i ghioraia suparator de foame de mai multa vreme, selasase totusi furat de curiozitate. l intriga faptul ca scoala nuparea sa aiba nici o fereastra, nici o intrare. Pentru a se convinge,facuse mprejurul scolii chiar de cteva ori. ntr-adevar, pe niciuna din laturile cladirii nu se zareau nici usi, nici ferestre.

Ciudat. Foarte ciudat. Oare cum naiba intra copiii siprofesorii n clase n lipsa usilor? - se ntreba el cu voce tare,gata sa pufneasca n rs, gndindu-se la ideea nastrusnica aarhitectului capabil de asemenea nebunie. - Asa ceva chiar canu mi-as fi nchipuit c-ar putea exista! - sfrsise el prin a semira, dar abtinndu-se sa rda, constient subit de forta maleficace radia negresit din interiorul zidurilor, mai ales n parteaumbrita. Se strecurase instinctiv, cuprins de un fior de groaza, sio luase la picior, din nou cu fata la soare. Exact la timp.

O noua ceata de copii, la fel de galagiosi, surescitati siamenintatori ca ntotdeauna, ivita de cine stie unde si prin cemiracol, se apropia de el vertiginos. Baieti si fete cu par blond siochi albastri, dupa mbracaminte ai fi zis de familii bune,gesticulau haotic cu bratele, cu palmele ndreptate n sus,degetele crispate, gata sa zgrie orice li s-ar fi ivit n cale.Amintindu-si de experienta anterioara, Boldur se pusese pealergat, si copiii, ca la un semnal nevazut, si regasisera imediatcalmul, trecnd pe lnga el, parca fara sa-l observe.

Ce locuri, Doamne, Dumnezeule, unde am ajuns!? -izbucnise el ntr-un urlet de fiara ranita, pentru prima oarapatruns n minte, inima, rarunchi, n toate organele si oasele desentimentul zadarniciei, de senzatia nendoielnica a unui destindefinitiv spoliat de circumstante scapate de sub control, printr-onefericita inspiratie personala ntr-un moment nefast. Strigatullui zguduitor, izbucnit fioros si spontan din piept, se rostogoleaacum departe, amarnic si disperat, repetat n ecouri sinistre, carepe masura ce se stingeau, deveneau mai clare, ca o sentinta. Cu

sufletul adumbrit, sperantele reusitei iremediabil distruse,Boldur continua sa alerge n cerc, nconjurnd cladirea scoliiinutil, poate de zeci sau sute de ori, fara tinta, ca un robot stricat.

Se oprise numai dupa foarte, foarte multa vreme, aproapede lasarea amurgului. n jur se asternuse linistea, nu se vedeanici tipenie. Din univers picura cerneala neagra a nnoptarii,ntunericul devenind si mai profund, n contrast cu cerul aprinsde jaratecul unui soare enorm si viu, gata sa dispara dupaorizont. ncet, i revenise si curajul, se simtea oarecum mai nsiguranta, fapt reconfirmat si de crampa de foame, renascuta anu stiu cta oara n stomacul gol, macinat nemilos de acid.Deocamdata, tot fara succes. n lupta dintre materie si spiritnvingea iar ultima, chiar daca nu definitiv. Spectacolul sublimal naturii n adormire, mai puternic dect orice sentiment efemer,fie bun sau rau, l vrajise si-l facuse sa uite nca o data, temporar,de disperarea resimtita att de acut doar cu cteva secunde nurma. Se uita omul pierdut la soarele nrosit ca si cum de acoloi-ar putea veni salvarea.

Din pacate, ziua trecea, murind cu fiecare secunda nstropi de ntuneric din ce n ce mai densi, necnd planuriledesarte ale tuturor visatorilor ca Boldur. ndata ce se trezise,readus la realitatea golita de lumina, acum nlocuita de un frigascutit si patrunzator, cobort din ceruri o data cu disparitia ei, elstia ca se afla n al doisprezecelea ceas. Sosise, n sfrsit, timpulactiunii.

Covrsit, deopotriva, de frig si spaima, se ndreptase decihotart spre cladirea cantinei, neglijata att de inconstient de elpna acum, cu toata speranta investita n cartela de mncare,primita de la intendent. Aici l astepta alta surpriza. Pe tablitaagatata de usa bine luminata de un felinar scria clar, cu literemari de tipar: CANTINA TEMPORAR NCHISA PENTRUREPARATII.

Informatia laconica, banala avusese darul sa-i fie ultimapicatura n paharul dezamagirilor din ziua aceea. Dupa ctevasecunde de paralizie totala, omul nostru si pierduse mintile. Selovea nebuneste cu pumnii n cap, n ncercarea lui zadarnica dea da drumul unui urlet, de furie dezlantuita, nghetata n gtlej sintiparita pe chip sub forma unei grimase ngrozitoare, de animalranit mortal. Cteva clipe, mintea i se ntunecase, absorbita devacuitatea absoluta a existentei, priponita-n singuratate sineajutorare.

si revenise la normal, pornind din nou sa rationeze numaicnd, din pieptul sufocat de neputinta, izbucnise n sfrsit urletuleliberat triumfator n linistea cosmica din jur, ceea ce-l speriasede propria-i voce, necunoscuta lui pna atunci. Boldur si ascultangrozit urletul de deznadejde, precum se pravalea preluat deecou, stingndu-se la urma ncet, undeva departe n zarileinscrutabile ale unui viitor incert. Nu-i raspunsese nimeni.

Oh, de ma gndeam la toate astea! - oftase el resemnatdupa cteva clipe de ascultare intensa, pe cnd dadea din umeri,nedumerit, ca un prostanac. Golit de orice simtire, absolutdezorientat, devenise n sfrsit indiferent, ca tot omul la unmoment dat, dupa o sedinta de tortura mpinsa dincolo delimitele rabdarii. Si atunci se pusese pe rs, hohotind ca unapucat, chipurile amuzndu-se de orice amanunt al usii, pe carentmplator i cadea privirea: Ha, ha, ha, ha... ha, ha, ha, ha...

O tinuse astfel cteva minute, hohotind n cascade de rs,cnd fusese lovit de ideea aparent salvatoare, evidenta:

Ce-ar fi sa bat?! - Deodata gndul i se pareanemaipomenit, fantastic, la mintea cocosului. - Cum de num-am gndit pna acum?!

Se pornise sa bata salbatic n usa nchisa, o zgltia dinttni, o lovea cu picioarele. Din pacate, fara succes. Dinauntrunu venea nici un raspuns, nu se auzea nici un zgomot. Si asa,dupa aceasta ultima ncercare nereusita, se lasase definitivpagubas. Se asezase pe treapta de piatra rece dinaintea intrarii,cu spatele la usa ramasa n continuare ferecata. si luase capulntre palme, constatnd raceala pietrei suindu-se neiertatoare nsus, pe sira spinarii. Nu lipsea mult sa-i dea lacrimile.

Eh, pna aici mi-a fost! - nchisese ochii si-si aduseseaminte de o zi de mult uitata. Fugise odata n adolescentarevoltat de la parinti si locuise o vreme ntr-o coliba provizorien parcul central. Si atunci l chinuia frigul, ntunericul, frica,singuratatea. - Se vede ca asa mi-e soarta!

n mod ciudat, constatarea l linistea. La urma fusesecotropit de somnolenta. ncet, nu-i mai era frig, nu-l mai ncercafrica si nu-l chinuia singuratatea. Nici linistea nu mai parea chiaratt de sumbra, ba mai mult, de undeva se auzea un cntec;molcum, murmurat, nesigur. si ciulise urechile. Prea parea realavocea, prea nu semana a nchipuire. Si ntr-adevar, din ntuneric,nesigur, se desprinsese o mogldeata. n pas masurat, rar, seapropia un barbat, mbracat n sutana, uniforma oficialilor deprin partile locului.

Doamne-ajuta! - si zise Boldur revenindu-si siridicndu-se n picioare, gata sa-l ntmpine pe noul venit ca peo mana cereasca. - Buna seara, domnule. Ct ma bucur sa vavad.

Omul nu-i raspunse imediat. Se oprise din mers si dincntat si-l cerceta pe Boldur cu luare aminte. I se adresase numaidupa o vreme, ncercnd, fara prea mult succes, sa vorbeasca penas:

Dumneata trebuie sa fii individul sosit azi noapte, nu-iasa?

Chiar eu sunt acela. Ce bine-mi pare ca stiti de mine sidumneavoastra. - Boldur ncerca sa fie politicos, chiarprietenos. La ora aceasta trzie nu-si mai putea permite rateuri.De altfel, i trecuse teama. l mnau doar foamea si frigul, decare devenise iar foarte constient.

Mda, mda... e adevarat, am auzit de dumneata. Dar cumde umbli pe coclauri pe ntuneric si frig? Nu ti-a spus nimeni ctpoate fi de periculos? Odata iesit din sat, nu ti se mai permiteintrarea a doua oara.

Nu mi-a spus nimeni asa ceva. De altfel, nu cred sa fiiesit din sat?

Aha. Foarte bine, foarte bine. Ai avut noroc. -adaugnd ca pentru sine, cu voce normala - Mama lor dejnapani, niciodata nu informeaza pe noii veniti cum trebuie. -si din nou spre Boldur, pe nas - Si acum cu ti-as putea fi defolos?

Mi-e foame si frig. Poate mi-ati da dumneavoastra cevade mncare si un loc de dormit. Macar noaptea asta. Sa stiti caam cartela n regula. Nu cer nimic ilegal.

Tui mama ei de cartela. Parca are vreo valoare! - siomul se pornise sa rda marunt, nfundat. - Sa stii ca daca vrei,poti sa mannci cartela, ca din ce primesti n schimbul ei nu sesatura nimeni. Ai noroc nsa ca ai nimerit la mine. Dar mainainte urmeaza-ma, hai, sa numaram gainile. Haide, nu-ti fierusine. Ai nimerit-o bine.

Omul iar vorbea normal si o pornise cu pasul masurat sprecurtea dindaratul cladirii, cu Boldur, ascultator, dupa el. Curndi simtise rasuflarea aburita, mbibata de alcool. - Tipul eafumat, - si zise - si asta-i bine - si adusese aminte cum,odata, demult, i spusese tatal sa aiba ntotdeauna ncredere nbetivi si sa se fereasca de cei fara vicii. n sfrsit, si gasise omul.Nu mai avea nici o ndoiala. Individul era cumsecade. Nu puteasa fie altfel. Din momentul acesta, simtea pentru el o simpatie

inexplicabila. De altfel, si vocea i se parea acum, la o analizamai amanuntita, definitiv familiara, nevorbita pe nas.

Co, co, co, co. - l auzea chemndu-si cu vocea scazutagainile care, instalate ntr-un pom desfrunzit, i raspundeaugugurind ncet, abia auzit, ca un murmur. Ascultndu-le, omulscosese dintr-un buzunar un pumn de graunte si le rasfira pepamnt, sub pom, apoi explicase:

Sa aiba ceva de dimineata cum fac ochi, mititelele. -Apoi spre gaini, lundu-si ramas bun - Asa, fetitele tatei. Asa.Somn usor, dragelor. - din nou spre Boldur - Acum hai saintram si noi n casa. Se anunta o noapte geroasa. Uite, vezicum straluceste luna de puternic?!

Adevarat. De acum, pe cer se naltase regina noptii, unglob urias de argint, prafuind satul, cmpia, gradinile cu pulberefina de lumina verzuie, fosforescenta, ca de basm.

Boldur si urma ocrotitorul n tacere, vrajit de frumuseteapeisajului, gata sa uite iar de foame si frig, dar nu mai mult de oclipa. Se gndise, totusi, sa fie prudent, sa ramna n alerta. Cinestie ce surprize puteau sa-l mai astepte?! Era hotart sa nu uitenoaptea ce nvatase ziua. Lectia asta pesemne si-o nsusise.

Ajunsi n fata intrarii, omul scosese din buzunar o cheiemare, descuie usa si intrara amndoi ntr-o ncapere larga, cumese si banci, mirosind pronuntat a ulei de gatit ars si a apa devase. Altminteri, lumina, caldura, liniste, tocmai ce-i trebuiaevadatului nostru dupa zbuciumul din ziua aceea. Pe deasupra,ei pareau sa fie singurele fiinte n cladire. De altfel, omul iconfirmase presupunerea pe loc, n timp ce intrau n bucatarie,despartita de sala de mese prin doua usi batante:

Eu sunt bucatarul si, noptile, cnd nevasta lipseste deacasa, fiind plecata la rude, le petrec aici, sa mai economisesclemne. Ma ntelegi, nu-i asa? Nu cumva esti din M? -ntrebarea picase fara avertisment, ca o lovitura de fulger din cersenin.

Ba chiar de acolo. - facuse ntrebatul n mod reflex,masinal.

Stiam eu! - se plesnise bucatarul pe coapse si de aicinainte se porni sa vorbeasca pe un ton natural, barbatesc,melodios si blnd, renuntnd complet la efortul de a se prefacefonfait. De fapt, vorbea exact ca Boldur. - n situatii de felulacesta, urechea niciodata nu ma tradeaza. Te-am recunoscutndata. Fii binevenit! Hai, vino sa te mbratisez.

Recunoasterea se petrecuse instantaneu. Se bucurauamndoi ca la regasirea unui frate crezut de mult disparut, ratacitde acasa.

Eu am venit pe meleagurile astea acum zece ani. N-ammai plecat mai departe, primind de la nceput slujba. Mai trziua venit si Maria. N-avea rost sa visam la cai verzi pe pereti. Aicinu e foarte bine, dar merge, si apoi suntem aproape de casa. Aisa vezi tu ce nseamna asta.

Boldur l privea cu lacrimi n ochi. Nu se asteptase nici oclipa sa-si ntlneasca un semen si, chiar de se gndea, tot n-ar firealizat ct de important putea sa fie. Miscat, nu mai scotea ovorba. l strngea pe bucatar de mna, de parca nu voia sa-i maidea drumul.

Hai, omule, sa mergem sus. Te voi trata cum se cuvine.Fii fara grija. Pna mine, n orice, caz nu mai ai probleme. tipromit. Hai, urmeaza-ma.

Omul si aprinsese un opait si o pornise din nou nainte,calauza. Intrara pe un coridor ngust, ntunecos si att de josnct trebuiau sa se aplece pentru a nu-si lovi capetele de tavan.Umbrele lor, proiectate pe zidurile mncate de igrasie, jucauhaotic n ritmul lugubru al flacarii tremurnde. Coridorul, maibine zis tunelul, se termina n scari la fel de nguste, abrupte, cade submarin; de aici, printr-o trapa, ntr-o odaie ntunecoasa,mirosind a rasina de brad, calda si primitoare.

Aici ne aflam n deplina siguranta. - zise omul dupa ce

aprinsese lumina si-si poftise oaspetele cu un gest larg sa ia locpe unul din cele doua scaune simple de lemn de brad, la masaacoperita de un stergar cu motive populare familiare. Afara demasa si scaune, n odaie se mai vedeau doar cteva mobile: douapaturi, un dulap si un frigider, mai vechi dect ei doi laolalta.

Ia, te rog, loc aici si simte-te ca acasa, n timp ce punmasa. nfulecam ceva, apoi bem si vorbim. De acord, amice?

Si cum putea Boldur sa nu fie de acord?! ncepusentr-adevar sa se simta bine. Se asezase, dupa cum fusese instruitsi, neavnd deocamdata nimic mai bun de facut dect sa asteptecuminte, si plimba privirea n jurul ncaperii modeste, undenimerise dupa attea peripetii. Pe un perete observase o fereastracu obloanele trase, de unde prin crapaturi patrundea luna,verde-albastra, rece si respingatoare. Sarise ars n picioare, sedusese la fereastra, nchisese oblonul bine, sa oblitereze, acum ncaldura si siguranta, neimpresionat, feeria de afara, gata sa-lnghita cu cteva minute n urma. Trecutul imediat prefera sa-luite. Cnd se ntorsese, masa l astepta plina de bunatati: pineneagra, aspra, de casa, brnza alba de oaie, piept afumat degaina, rosii, ceapa verde, cte o sticla de tuica, cana mare deceai, stacana de vin rosu, farfurii, pahare, cutite.

Hai, vino si nfrupta-te. E tot ce am, dar sunt sigur ca osa-ti placa. Fii pe pace, mncarea e curata, sanatoasa sigustoasa. ti garantez. Tot ce vezi aici e preparat de casa. Asasa stii. ti aduci nca aminte de gaini, nu-i asa? - bucatarulterminase ce avea de spus facndu-i cu ochii si rzndstrengareste, conspirativ - Ha, ha, ha... bietele de ele!

Ciocnira doua paharele de tuica si se asezara la treaba. Ovreme nu se mai auzi dect zgomotul nfundat al mestecatului si,la intervale, ropotul muscaturii din ceapa strivita ntre dinti.Boldur se simtea n al noualea cer.

Abia dupa vreo doua, trei pahare de vin se pornise ntre eisi conversatia. Fireste, si povestisera vietile, alegnd fiecaremomentele si detaliile aparent la ntmplare, aduse la suprafatadin adncurile amintirilor de cine stie ce reguli necunoscute cuadevarat de nimeni, fie ei savanti sau oameni de rnd. Pna ladoua dimineata aflasera unul despre celalalt tot ce era important,se bucurasera reciproc de emotiile strnite de amintiri, dar si devinul ce li se urcase binisor la cap. O sfrsisera cntnd.

Primul cedase Boldur. Extenuat de peripetiile ultimelorzile, mngiat de caldura binefacatoare din odaia ncinsa deaburii vinului, cu stomacul linistit si n sfrsit satisfacut, l furaseo clipa somnul cu tigara aprinsa ntre buze. Observndu-i efortulde a ramne treaz, bucatarul, stapn pe forte si minte, oricummai mult dect oaspetele sau, pusese binevoitor capat petreceriinocturne.

Draga amice Boldur, se vede ca ti-a venit timpul sa teculci. Uite, colea, patul acela e al tau. Hai sa te ajut. Ma lasi?

Dar nu te superi, promiti ca nu te superi?Cum sa ma supar, dragule? Uite, mai stam de vorba

oleaca si pe marginea patului. De acord?Boldur ncuviintase dnd moale din cap. Bucatarul l

ajutase sa se bage n pat, l nvelise cu patura si, cu mna luibutucanoasa, noduroasa, asprita de munca, l mngie patern,delicat pe frunte, pna cnd l zarise nchiznd ochii. Apoistinsese lumina si se culcase si el n patul celalalt. Dupa scurtavreme, n odaie se raspndea zgomotul respiratiilor a doioameni, cunoscuti nu demult, acum legati prin fire invizibile,abia tesute. n pacea noptii, Boldur visa:

Se facea ca era acasa. Alerga pe strada principala,conducndu-si dibaci cercul de fier cu srma, pe partea umbritaa trotuarului de caramida rosiatica, sub sirul de duzi rotati, cutrunchiurile varuite alb luminos. Se amuza cum strivea

ntr-adins, cu cercul n miscare, dudele coapte, grase, albe saunegre, cazute la pamnt, avnd n acelasi timp mare grija sa nule calce n picioare, fiind descult. Ajunsese la capatul strazii, nfata bacaniei din colt, unde se oprea ntotdeauna, sa tragaadnc n plamni aerul ticsit de arome dulci de vanilie si cafea,raspndindu-se generos din pravalie. Momentul urmator trecusede partea cealalta, nsorita, fugind sub sirul de salcmi nfloriti,unde albine harnice adunau miere dulce si parfumata.Atmosfera era ncarcata de zumzet si activitate intensa. Ispitit,se oprise sa rupa un ciorchine. Apoi, cu cercul atrnat de umar,se pornise agale spre casa, muscnd fericit din gramada depotire umplute de dulceata. n fata portii cunoscute de fier forjatse oprise sa-si ncheie gustarea improvizata, sa-si arunce cerculpeste poarta n curte si sa sara si el peste ea, neavnd niciodatacheia. Strabatuse aleea ngusta, pavata cu caramizi mereuumede si nverzite de licheni, dintre zidul casei si sirul de tuiadin partea opusa, daduse coltul la stnga ca sa urce dintr-unsingur salt cele trei trepte dinaintea intrarii, imediat urmatoare,si