Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

564

Section: Literature

ION VLASIU – HIGHLIGHTS OF POETRY

Delia-Maria Roșca (Răuță-Roșca) PhD Student, ”Petru Maior” University of Tîrgu Mureș

Abstract:Ion Vlasiu was forced into the journalistic life of the early interwar period. It begins in

1932, with the poem Masinism, in the magazine "A New World". If urban space narrows down

time, returning to the original space causes a verticality of it, releasing the self from fear, constraints, fear of novelty and alterity. Far from home, from the original matrix, where it feels its

own condition of reconciliation, which is, in the city's space, a space of alienation, the ego is not

as whole, it loses inner harmony, balance and serenity.

Literature represented for Ion Vlasiu a continuous aspiration, a temptation and a vocation, alongside the other, more powerful, dominant, artistic vocation. Sometimes Vlasiu even had the

impression that literature abducted him from the time he had to devote himself to his authentic,

plastic. In the space of literature, poetry has played an important role in the whole of Ion Vlasiu's creation, a role as editorial certified by volume, postum, ŗVlassia and other poemŗs, a volume

that reflects the writer's passion for the word invested with poeticity. The fascination with poetry

can be proved by the fact that the debut in literature is under the sign of lyricism. At the same

time, Vlasiu's autobiographical creation offers little evidence of aspiration to poetry, even though Vlasiu has retained many poetic texts (twenty files) in the manuscript, thus having some reserve in

publishing his poems.

Poetic poems are under the mark of avant-garde, revealing a state of revolt, of juvenile terrorism. These poems aim to free themselves from the tyranny of patterns, of predetermined patterns, the

poet resorting to a heterogeneous language, based on the blending of stylistic registers and

emotional tones. Later, the poet exercises his lyrical talent in two dimensions, seemingly antinomic, but in reality converging. It is, on the one hand, the recourse to the literary values and

valences of tradition and even of a traditionalist vision, using some specific traditionalist models

(nostalgia for original harmony, the aspiration of reconciliation with nature, the reverie to the

native space) on the other hand, an orientation towards modernist poetic values with everything they bring as a result of problematic interrogations or attempts.ŗ

Keywords: vanguardism, lyricism, love, nature, melancholy.

Ion Vlasiu s-a impus în viaţa publicistică a epocii interbelice de timpuriu. El

debutează în 1932, cu poezia Maşinism, în revista „O lume nouăŗ. Momentul e

rememorat în câteva însemnări autobiografice: „Debutasem ca poet într-o revistă scoasă

de un fost tinichigiu de la C.F.R., un om şi inteligent şi îndrăzneţ, gata să ia lumea în

piept. Plecase şi el din Ateliere, obsedat ca şi mine de perspectiva unei alte vieţi. El ştia

cum găsise bani pentru a tipări o revistă, destul că întâlnindu-ne mi-a cerut colaborarea.

- Nu mai scriu, i-am spus.

- De ce? Trebuie să scriem!

Era atât de ferm, încât m-am supus.

Am intrat la un restaurant, am cerut o sticlă de vin şi o coală de hârtie pe care am

scris o poezie fără ştersături, intitulată: Maşinism.ŗ1

Dacă spaţiul urban îngustează timpul, întoarcerea la spaţiul originar provoacă o

verticalizare a lui, eliberând elude spaime, de constrângeri, de spaima noutăţii şi a

1 Ion Vlasiu, Succes moral, Editura Eminescu,Bucureşti, 1985, p. 13.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

565

Section: Literature

alterităţii. Aflat departe de spaţiul natal, de matricea originară, acolo unde îşi resimte

propria condiţie ca împăcare, aflat, aşadar în spaţiul citadin, spaţiu al înstrăinării, eul nu

este parcă întreg, îşi pierde armonia interioară, echilibrul şi seninătatea: „Mi-e dor de

pământul ţării ondulat, voluptuos ca pântecele unei femei. La Bucureşti e acoperit cu

beton, poate de aceea mă simt în vânt, fără echilibru, atras mai mult de moarte decât de

viaţă. Când mă gândesc la Ogra, curg ape limpezi peste mine, le simt pe spinare, lunecă

încet ca pe-o piatră.ŗ2 Dacă existenţa citadină îi provoacă un sentiment de înstrăinare, de

inadaptare şi de respingere, reîntoarcerea în spaţiul copilărieiare darul de a reface profilul

propriei identităţi, de regăsire a timpului originilor, dar şi de a regăsi bucuria de a trăi în

mijlocul unei naturi armonioase: „În fond sunt un simplu fugar aici. Caut o certitudine

fiindcă iluzia m-a scos cu totul din realitate. Satul… Satul meu! Satul acesta prăfuit cu

salcâmi săraci, pus aici în înfundătura acestor dealuri pe valea seacă a Iclodului, locul

meu de naştere e un sat necăjit, un colţ de lume scos din dinamica ei, uitat cum sunt toate

satele României. Dar eu găsesc aici poezia.ŗ3

Literatura a reprezentat pentru Ion Vlasiu o aspiraţie continuă, o tentaţie şi o

vocaţie, alături de cealaltă vocaţie, mult mai puternică, dominantă, aceea artistică. Uneori,

Vlasiu avea chiar impresia că literatura îi răpeşte din timpul care trebuia dedicat menirii

sale autentice, aceea de artist plastic. În spaţiul literaturii, poezia a ocupat un rol important

în ansamblul creaţiei lui Ion Vlasiu, rol atestat editorial prin volumul, postum,Vlăsiile şi

alte poeme4, volum care reflectă pasiunea scriitorului pentru cuvântul învestit cu

poeticitate. Fascinaţia faţă de poezie poate fi probată şi prin faptul că debutul în literatură

stă sub semnul lirismului. În acelaşi timp,creaţia autobiografică a lui Vlasiu oferă nu

puţine dovezi aleaspiraţiei spre poezie, chiar dacă Vlasiu a păstrat în manuscris

numeroase texte poetice (douăzeci de dosare), având aşadar o anumită rezervă în a-şi

publica poemele. Scriitorul Ion Brad, prieten cu Ion Vlasiu, încearcă să ofere o explicaţie

a acestei reticenţe: „Cred că această rezervă faţă de preocupările sale poetice putea să vină

dintr-o sfială a artistului acuzat uneori că prea se împrăştie în atâtea genuri diferite [...].

Cred că un alt motiv putea să fie acela că, mulţi ani la rând, printre cei care îl căutau mai

des la atelier se numărau poeţi ca Ion Horea, Tiberiu Utan, Alexandru Căprariu şi

subsemnatul, aproape toţi scriind în prozodie clasică Ŕ ritm şi rimă Ŕ ceea ce Ion Vlasiu

nu agrea întotdeauna. [...] Maestrul nu le dădea prea mare importanţă. El punea accentul,

eminescian, pe idei şi pe imagini, căutând totdeauna esenţialul, cum aveam să observ, cu

întârziere, atunci când, după moartea sa precipitată, am descoperit, în sfârşit Vlăsiile. Vreo

douăzeci de dosare, puse într-o anumită ordine de artist, iar ceva mai târziu revăzute cu

atenţie, fără imixtiuni, de distinsa şi delicata doamnă Marina Lupaş-Vlasiu, grăbită şi ea

să-şi urmeze soţul în lumea umbrelor (1 mai 1998). Pe câteva dintre aceste dosare Ion

Vlasiu scrisese cu carioca, recitit şi corectat 1981, 1988, 1995, 1997, deci, i-au fost dragi

aceste caiete de poezii, transcrise de dactilografă de mai multe ori, şi s-a ocupat de ţinuta

lor până în pragul morţii.ŗ5

Poeziile de început6se situează sub amprenta avangardismului, relevând o stare de

revoltă, de teribilism juvenil. Aceste poeme îşi propun să se elibereze de tirania

modelelor, a unor tipare prestabilite,poetul recurgând la un limbaj eterogen, fundamentat

pe amestecul unor registre stilistice şi tonalităţiafective. Semnificaţia unor poeme relevă

primejdia automatizării, a pierderii reperelor fiinţei umane, într-o societate influenţată tot

2Ibidem, p. 23. 3Ibidem, p. 188.

4 Ion Vlasiu, Vlăsiile şi alte poeme. Prefaţă de Ion Brad, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2004. 5 Ion Brad, În căutarea „Vlăsiilorŗ, prefaţă la Ion Vlasiu, Vlăsiile şi alte poeme, ediţia citată, p. 4-5. 6 Poezii care au fost prezentate, unele, în Cenaclul lui Victor Papilian, altele în grupuri de prieteni, o altă categorie de poeme fiind cele publicate sub pseudonim în publicaţiile interbelice.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

566

Section: Literature

mai mult de cultul vitezei, al maşinii, al mecanicii lipsite de conţinut uman: „Svrrr!…/

Svr!/ Elicea desparte văzduhul/ în două Ŕ/ în trei/ în şapte,/ în şaptesprezece Ŕ / şi trece,/

de oţel rece mahmur Ŕ Svr! Svrrr!… Angrenaje de fier lucitor/ se-ntâlnesc /se

sporovăiesc…/ Roţi se-nvârtesc/ Ciocane se izbesc Ŕ / se sfădesc între ele cu de la sine

putere/ H a u h u …/ H a u h u … /H a u h u …/ U uuu …/ Fără simţiri/ fără dureri/ într-

un haotic/ joc desfrânat/ şi drăcesc./ Flăcări se-nvăluie,/ se-mpletesc,/ se mistuie /şi

ţâşnesc /pe verticale/ canale albastre/ fâşii de fum:/ pentru Belzebuth osanale Ŕ /şi pentru

oameni otravă /O t r a - v ă …/ O t r a - v ă … /O t r a - v ă …ŗ7. Este conturat aici

peisajul unei societăţi dominate de tehnologie, influenţate de industrializare, o societate

care îşi pierde tot mai mult latura spirituală, dimensiunea afectivităţii, invadată în mod

brutal de materialitate, de concret, de fantasmele despiritualizării prin forţa malefică a

maşinilor, care se impune tot mai mult. Desigur, o astfel de viziune se înscrie într-una

dintre dimensiunile tematice ale poeziei avangardiste româneşti, în care este desenată, în

culori aproape apocaliptice, dezumanizarea sub semnul supremaţiei tehnologiei şi

industrializării, într-o lume ce îşi pierde progresiv articulaţiile spiritualităţii, din cauza

transformării fiinţei umane într-un mecanism, o marionetă lipsită de iniţiativă, într-un

univers redus la dinamica tehnicii.

Perioada începuturilor poetice ale lui Ion Vlasiu este marcată, însă, şi de unele

încercări lirice în care se regăsesc tonalităţi subiective, rezonanţe afective ce stau sub

semnul sentimentului iubirii, desenat în imagini fragile, sugestive şi plastice:: „Ninge

peste lume, ningă,/ Să mă-ngroape neaua mai curând./ Voi muri cu amintirea Ei în gând,/

Nopţile cu lună să mă plângă.// Pe mormântul meu proaspăt săpat/ Lacrimi calde vor topi

zăpezi/ Pe colină brazii vor fi verzi…/ O să tacă gândul, liniştit,/ Vânturi calde vor sufla

mereu,/ O să-mi fie somnul tot mai greu…ŗ8. Alteori, caracterul autobiografic este mult

mai marcat, poetul apelând la imagini concrete, la anecdotic, la întâmplări, gesturi şi

cuvinte de fiecare zi: „Păcat că trece viaţa mea/ Chiar când vrei s-o legi de ceva./ Am

făcut totul să nu treacă în zadar./ Aşa i-am cunoscut preţul:/ Iubind.../ Ca săracul ce-şi

împarte pita lui neagră.../ La marginea drumului./ Eu le-am spus tuturor/ Bine aţi venit!/

Am cunoscut oameni mulţi/ Şi toţi erau bolnavi de neîncredere,/ Roşi de cancerul

singurătăţii./ Eşti totdeauna singur/ când nu iubeşti pe nimeni./ iubirea ce-i:/ Să te dai pe

tine întreg/ să arzi pe rugul vieţii în flăcări/ Şi să nu strigi./ De fapt iubirea e o chestiune

personală/ se poate şi fără/ Murind încet,/ De câte ori am înviat pe marginea

mormântului./ Aşa am descoperit prietenia,/ Hrana abstractă/ Cu care se hrăneşte poetul./

Biografia mea n-are nimic deosebit/ Atât că nicio zi nu seamănă cu alta./ Da! Asta e o

cauză gravă/ am un caracter instabil/ Poate de aceea îmiplac elefanţii./ Şi pentru câini am

o slăbiciune/ Când nu latră./ S-ar zice că sunt un om bun/ De ce să nu fiu?/Am o singură

îndoială./ Fac răul din greşeală.// Într-o zi când eram furios/ Că nimic nu-mi ieşea bine,/

M-am dus la gară/ Şi tocmai intra cu viteză mare/ Un tren de marfă./ Oare să spun?/Da!

Cu un singur cot/ L-am împins pe şeful gării sub roate./ Unul care tot făcea semne/ Cu un

steguleţ./ Erau mulţi acolo/ Nu s-a băgat de seamă./ Aşteptam să strige/ Dar nu s-a auzit

nimic./ Mi-am aprins o ţigară./ Cred că şeful a murit de frică/ Şi ce fudul tot făcea el

semne/ cu steguleţul roşu./ Asta a fost doar începutul/ Pe urmă am făcut obişnuinţă:/

Lucram cu cotul fără să aleg/ Într-o clipă îl aruncam sub roată./ Odios!/ Totuşi să nu

exagerăm/ Crima nu e nimic./ Ura cu care comiţi crimele e urată/ Asta lipsea din romanul

poliţist/ Cu care mi-amînceput cariera de scriitor: URA!/ Mai ales ura de clasă e o treabă/

Cu care nu mă împac./ deşi sunt un comunist înnăscut/ Vreau să spun un revoltat./ Dar să

nu uit/ Dorinţa mea cea mai mare/ Neîmplinită/ Este să devin poet./Credeţi că se

7 Ion Vlasiu, Maşinism, în „O lume nouăŗ, an I, nr. 1, 1932, p. 16. 8 Ion Vlasiu, [Ninge peste lume...] în Drum spre oameni, vol. II, Editura Eminescu, Bucureşti, 1970, p. 306.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

567

Section: Literature

poate?/Am trimis versuri şi la poşta redacţiei/ Şi am fost încurajat/ Mi-au dat sfaturi utile/

Să scriu mai concentrat/ Eventual cu rime./ Sună mai bine.ŗ

În astfel de poeme, ezitante sub raportul construcţiei, al scenografiei lirice şi al

figurării afectelor, regăsim, prefigurate, principalele teme, dar şi tonalităţi de sensibilitate,

ale poeziei de mai târziu. Se desenează, în textele poetice de la începuturi, două registre

afective mai importante: sentimentul de suferinţă, de cădere, de surpare interioară şi, o

altă stare sufletească, opusă, de dinamism, de exaltareprin care eul încearcă să îşi

elibereze toate energiile interioare în imagini lirice sugestive, prin sinceritate, prin

acuitatea trăirii, prin forţa dinamică a imaginarului. Chiar dacă aceste creaţii stau, mai

degrabă, sub semnul unor încercări, tatonări ale lirismului, ele sunt interesante prin

dezvăluirea diversităţii de forme de expresie literară la care apelează tânărul artist,

încercând să-şi nuanţeze în scris sentimentele în modalităţi dintre cele mai diferite.

Mai târziu, poetul îşi exersează talentul liric în două dimensiuni în aparenţă

antinomice, însă în realitate convergente. Este vorba, pe de o parte, de recursul la valorile

şi valenţele literare ale tradiţiei şi chiar ale unei viziuni tradiţionaliste, recurgându-se la

unele modele specific tradiţionaliste (nostalgia după armonia originară, aspiraţia de

împăcare cu natura, reveria spaţiului natal) şi, pe de altă parte, de o orientare spre valorile

poetice moderniste cu tot ceea ce aduc ele ca rezultat al unor interogaţii sau tentative

problematizante. Evident, aceste două dimensiuni ale poeziei lui Ion Vlasiu, contradictorii

în aparenţă, se completează, converg spre făurirea unei imagini duale a poetului,

frământat, cu o conştiinţă atentă la contradicţiile lumii contemporane, la tensiunile pe care

societatea modernă le trasează pe harta sensibilităţii umane, între sacralitate şi profan,

între valorile autentice ale eului şi instinctualizare sau automatizare prin forţa impusă

lumii de invazia industrializării.

Poezia lui Ion Vlasiu se caracterizează, din perspectiva formei ei, prin sugestia

clarităţii, prin echilibru şi limpezime, printr-o exprimare simplă, poezia fiind, pentru artist

„un alfabet mai larg, un sistem mai concis, simplificat la maximum pentru transmiterea

unui conţinut de nedescris altfel, inexistent pe plan istoric fără metamorfozarea luiŗ.9

Personalitate, poetizare, util, simplitate, sunt elemente-cheie ale poeticii lui Ion Vlasiu, a

cărui sensibilitate simte nevoia de a se exprima în modul cel mai simplu şi mai direct „un

alfabet mai larg, un sistem mai concis, simplificat la maximum pentru transmiterea unui

conţinut de nedescris altfel, inexistent pe plan istoric fără metamorfozarea luiŗ.10

O dimensiune esenţială a poeziei lui Ion Vlasiu o reprezintă explorarea relaţiilor

eului cu sine şi cu universul, reliefându-se acele elemente care îi conferă poetului

individualitate, amprentă spirituală proprie. Se poate vorbi, în cazul poeziei lui Ion Vlasiu,

despre o „lirică a euluiŗ (IchLyrik), prin care în centrul poemului se regăseşte eul, cu toate

metamorfozele sale de ordin biografic şi afectiv, în două ipostazieri: un eu individualizat,

prin care este figurată fiinţa umană în semnificaţia ei generală şi un eu supraindividual,

care este creatorul, ca esenţă legitimă a fiinţării umane. Este o lirică ce îşi propune

autoreprezentarea, dar şi ancorarea eului în lumea percepţiilor senzoriale, printr-un

demers care circumscrie experienţa cunoaşterii umane, ca esenţă a existenţei, autorul

punând în lumină acele sentimente, stări şi idei ce conferă legitimitate şi identitate fiinţei

umane, atât în sfera individualităţii sale intrinseci, cât şi prin raportare la ceilalţi. Poeziile

lui Ion Vlasiu, scrise la vârste diferite ale autorului, sunt tributare unor concepţii estetice

10 Ion Vlasiu, În spaţiu şi timp, III, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 172. 10 Ion Vlasiu, În spaţiu şi timp, III, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 172

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

568

Section: Literature

diverse, unor influenţe, dare ele redau, în acelaşi timp, cu fidelitate, parcursul literar al

autorului, reprezentând o imagine a vârstelor poetice pe care le-a străbătut Ion Vlasiu.

BIBLIOGRAPHY

Băciuţ, Nicolae, Ion Vlasiu - Dincoace de spaţiu şi timp, Târgu-Mureş, Editura

Nico, 2008

Brad, Ion, Artist al renaşterii: Ion Vlasiu. Evocări, în spaţiu şi timp, în Aicea, printre

ardeleni, Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007.

Brad, Ion,În căutarea „Vlăsiilorŗ, prefaţă la Ion Vlasiu, Vlăsiile şi alte poeme,

Editura Ardealul, Târgu-Mureş, 2004.

Chinezu, Ion, Pagini de critică. Ediţie îngrijită şi prefaţă de I. Negoiţescu, Editura

pentru literatură, Bucureşti, 1969.