ist dezv corsetului vio
TRANSCRIPT
Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova
Universitatea Tehnică a Moldovei
Facultatea Industria Uşoară
Catedra: Tehnologia Confecţiilor din Ţesături şi Tricoturi
Referat
Tema: Istoria dezvoltării produselor de corsetărie
la disciplina : Tehnologii avansate de fabricaţie în confecţii
A elaborat : masteranda gr. DDP-111Botezatu Violeta
A verificat: conf. univ, dr. Scripcenco Angela
Chişinău 2012
Istoria corsetului
Denumirea cuvântului corset provine din francezul „corps“, care la rândul său provine din
latinescul „corpus“, amândouă însemnând corp. De-alungul timpului s-a creat profesia de
„corsetar“ (persoană care face corsete) și afacerea numită „corsetărie“.
În Antichitate, anumite femei din Grecia și Imperiul Roman obișnuiau să-și înfășoare
trupurile cu benzi late din material pentru a părea mai suple. În Evul Mediu a început să se
poarte pe sub haine un body strâns pe corp, creat din dantelă. Astfel, în secolul al XV-lea, în
Creta, apare primul corset. Pe la mijlocul secolului XVI, această piesă de vestimentație a
devenit mult mai strâmtă, dantela a fost înlocuită cu piele, iar pentru a susține presiunea
corpului au fost adăugate oase de balenă (de aici vine și denumirea de balene), atele din lemn
sau din fier. Timp de două secole (XVII-XIX) atât femeile, cât și bărbații au purtat astfel de
corsete, exceptând o scurtă perioadă de timp în apropierea Revoluției Franceze.
Corsetul a cunoscut perioada sa de glorie între 1830 și 1920. Începând cu secolul al XIX-
lea, corsetul a devenit o piesă destinată exclusiv femeilor și a fost modificat treptat pentru a
urmării liniile naturale ale corpului. Odată cu creșterea rolului femeii în societate s-a ajuns la
renunțarea folosirii corsetului, pentru a oferi mai multă libertate.
Astăzi, corsetul este folosit ca o piesă de lenjerie, un obiect de vestimentație foarte senzual.
Cu toate acestea, scopul folosirii acestuia este același: talie mică, bust și șolduri proeminente,
altfel spus, o siluetă perfectă.
Se consideră că corsetul a fost inventat încă înaintea erii noastre: exemplificat prin figura
celebrei regine a culturii minoice, care este strînsă într-un adevărat corset, acesta fiind deschis în
față pînă la talie, el lăsa sînii liberi, dar acoperă talia cu zale de cupru.
Partea feminină a locuitorilor Greciei Antice, cît și a Romei Antice purtau sub vestimentele
din mătase, un corsaj format dintr-o bandă de pînză pe
care o legau peste piept, numită „apodesma”,
vestimentație adoptată și de matroanele romane, iar
mai tîrziu și de femeile din Galia, după ce această
provincie a fost cucerită de către romanii conduși de
Caesar. Una dintre primele imagini unice ale corsetului
medieval, istoricii au descoperit-o în manuscrisele
secolului al XII – lea, pe paginile cărora a fost
reprezentat – Demonul îmbrăcat în corset. Legat pe
partea din față, femeile purtau „basquine”, un fel de corset din pînză groasă care strîngea talia.
În perioada înfloririi Goticului (secolul al XIV- lea), cînd îmbrăcămintea a început a fi croită
direct pe figură, un reper important al stanului feminin devine – sistemul de închidere pe șiret.
Astfel, doamnele care urmăreau scopul de a obține forme ideale a propriei siluete, purtau, sub
Figura 1. Exemplul unui corset din Grecia Antică
vestimentele sale, o centură atît de lată, legată strîns, confecționată din material rigid, încît
susținea și sînii. Totuși, corsetul nu era purtat de prea multe femei, fiind chiar interzis în unele
regiuni. Un edict de la Strasbourg, datat din 1370, cerea că „nici o femeie să nu-și susțină pieptul
nici prin croiul cămeșii, nici prin șireturile rochiei”.
În secolul al XV-lea a avut loc secționarea clară a costumului feminin în reperele: fustă și
corsaj. Silueta în vogă impunea un corsaj strîns ajustat pe linia
taliei, fapt care necesita utilizarea a unui cadru rigid interior. Și aici
femeile au preluat exemplu de la bărbați, care la rîndul său purtau
sub îmbrăcămintea exterioară așa gen de corsaj, care purta
denumirea de vestcout (waistcoat - eng.vestă). Acest detaliu de
îmbrăcăminte a fost croit din două sau mai multe straturi de lînă
matlasată, căptușită cu bumbac sau cîlți.
La sfîrșitul secolului al XV-lea – începutul secolului XVI,
partea văzută a vestei bogat se decora în exces cu broderie și pietre
prețioase. Dacă sistemul de închidere a vestei se afla pe partea frontală, aceasta se acoperea cu o
bucată de materie de formă trapezoidală, la fel, bogată în decor, care purta denumirea de –
stomac (stomacher – partea frontală a corsajului, care se îngustează spre jos). Varianta feminină
al acestuia se numea „pair of bodys”, „pair of stays”, „body” (eng.) sau „corps” (fr.) – corsaj,
stan, compus din două repere, corset. Cuvîntul „corset” poate fi întîlnit în textele medievale, doar
în acea perioadă acesta semnifica îmbrăcămintea exterioară feminină sau masculină.
Corseturile timpurii aveau o construcție simplă, compuse din patru repere, ajustate pe liniile
laterale. Corsetul feminin, ca și vesta pentru bărbați, pe linia taliei erau completate cu reperul
numit bască, împărțit la rîndul său în mai multe părți – tassete (tassettes – basca corsajului,
împărțite în mai multe plastroane), prevăzute cu orificii pentru șiret, prin intermediul cărora se
fixau fustele inferioare.
Tassetele puteau fi de tip moale sau rigide, prelucrate cu balene. Existau corsete de două
tipuri: cele închise (cu sistem de închidere la spate) și cele deschise (cu sistem de închidere la
față). În cazul primelor, sistemul de închidere se prelucra prin introducerea noului element numit
busk (busk – placă confecționată din metal, fildeș, os de balenă, măduva stejarilor, etc.), acesta a
fost decorat, deseori cu gravură, incrustație, versuri, declarații de dragoste și desene, funcția
primordială al acestuia fiind a conferi părții din față extra rigiditate. În ultimul caz, pe sistemul
de închidere se fixează așa numitul stomac, consolidat la fel, cu plăci metalice, fildeș, os de
balenă etc.
Uneori stomacul se amplasa sub sistemul de
închidere pe șiret. Corsetul se strîngea prin intermediul a
unui singur șiret, pe diagonală, de la linia taliei în sus.
Pachetul de materiale a corsetului alcătuia 2-3 straturi de
pînză sau in, matlasate între ele. Corsetele se divizau în
„baleine” (fr. – prelucrate în completamente cu os) și
„demi-baleine” (doar pe jumate), interioare și exterioare.
Cele interioare, care se purtau sub carsajul moale, se
prelucrau pe partea exterioară cu in simplu, piele sau
mătase netedă, cele exterioare corsete-corsaje – cu
brocard, catifea, mătase brodată (damask) și se
supradecorau cu broderie, perle, dantele de argint sau
aur. Ambele tipuri de corsete uneori se prevedeau cu orificii pe linia răscroielii mînecii, pentru
fixarea mînecilor prin intermediul șiretului sau benzilor de mătase (urmărind moda
renascentistă).
În secolul al XVI-lea, Renașterea a adus odată cu eliberarea
constrîngerilor religioase (Sfînta Incviziție) și o modă mult mai
sofisticată. Inspirat de armura medievală, inițial corsetul avea ca funcție
protejarea torsului și aplatizarea absolută a sînilor. Stilul Tudorilor a fost
foarte mult influențat de moda de la Curtea regală a Spaniei și avea
foarte multe elemente asemănătoare cu acesta. La curtea Franței,
Germaniei și Italiei, se prefera o linie a corsetului mult mai puțin rigidă
decît la spanioli. La sfîrșitul acestei perioade istorice, Elizabeta I era pe
tronul Angliei, ea a dat numele acestei mode – „Stilul Elisabetan”,
inspirat din stilul Tudorilor. Era mai puțin riguros și accentua talia foarte fină, în schimb se
măreau în lățime spre sus, astfel extrem de bine descoperind bustul.
În Franța, pe timpul domniei regelui Carol al XVII-lea (1422-1461), corsetul se purta foarte
strîns pe corp cu riscul de a deforma cutia toracică. Existau corsete metalice, care prezentau niște
carcase, cu o mulțime de găuri pentru a scădea din greutate, despre care Amroise Pare (1510-
1590), cunoscutul chirurg francez, menționează în lucrările sale, ca o construcție ortopedică
folosită în calitate de tratament pentru defectele coloanei vertebrale. Confecționarea unui astfel
de corset, necesita aptitudini înalte de la meșter în domeniul anatomiei.
Figura 2. Exemplul unui corset, sf. sec. XV, începutul sec. XVI
Figura 3. Corsetul din perioada Renașterii
Croiala corsetului se complică evident spre mijlocul secolului al XVII-lea. Moda pretențioasă
a stilului barocco și epocii absolutismului impune costumului feminin, o grafică riguroasă și
sofisticată în același timp, repetînd formele arhitecturale a respectivei epoci, caracterizate de linii
alungite, ce tind spre înălțime. Linia taliei este ușor coborîtă, reperele față și spate se lungesc,
astfel alungind optic silueta, facînd-o mai plată. Grația siluetei este accentuată de numeroasele
repere verticale și oblice, care se îngustează spre jos, deseori fiind
întărite cu balene. Linia decolteului nefiind tare adîncă, se
rotungește grație balenelor transversale, ce se află pe linia acestuia.
Reperul spate, în regiunea omoplaților, se prelucra cu balene
auxiliare, care se poziționau transversal sau sub un unghi, deasupra
balenelor verticale, pentru corectarea ținutei și ca spatele să fie
vizual mai drept și mai plat. Bretelele, uneori erau prelucrate cu
balene, se asamblau pe partea din spate sau, ca și în partea din față
se legau cu șiret. Pentru a evita deformarea și perforarea
materialului de balene, toate marginile deschise se bordesesc cu un
bieu rigid sau cu piele subțire. Același tip de piele se utiliza la
prelucrarea tassetelor riguroase din interior. Pe partea din față, de
asemenea, se atașează stomacul (el își păstrează dominația pînă la
sfîrșitul secolului al XVIII-lea). Se leagă corsetul la fel, ca și în
secolul al XVI-lea – cu șiret unic pe diagonală.
Cu confecționarea corsetului se ocupau îndeosebi bărbații, aceștia efectuau măsurătoarele,
croirea reperelor, prelucrarea cu os de balenă și cu metal, ceea ce necesita un efort fizic
Figura 4. Exemple de corsete metalice, existente în perioada lui Carol al XVII-lea, menite să corecteze neajunsurile sau defectele figurii
Figura 5. Corsetul caracteristic perioadei
mijlocului sec. XVII-lea
considerabil. Femeile însă se ocupau cu matlasarea straturilor între ele, asamblarea detaliilor,
procedurile de finisare, deseori confecționarea corsetului devenea meserie de familie.
Perioada de înflorire a corsetului se consideră secolul al XVIII-lea. Moda bizară, încă nu a
cunoscut așa varietate: corsetul francez avea forma unei pîlnii rigide, îngustîndu-se cu șnipul în
jos, fără nici un semn de accent pe linia taliei; o planșă tare și lată a corsetului Italian susținea
bustul (un astfel de corset era purtat de țărancele italiene); corsetul englez însă, fiind mult mai
puțin riguros, forma curbe line pe linia taliei. Existau, de asemenea, corsetele pentru mame care
alaptează, prevăzute cu orificii suplimentare, în regiunea bustului și corsete pentru doamnele
însărcinate cu șireturi pe liniile laterale. Pe partea superioară a corsetului, pe dosul acestuia,
uneori se aplica un buzunăraș special, pentru păstrarea bilețelelor de dragoste, băsmăluță și alte
mărunțișuri.
În prima jumătate al secolului XVIII-lea devine în vogă așa numitul corset de ocazie (acesta
iși menține pozițiile pe tot parcursul sec. XVIII), bretelele căruia se treceau peste partea
posterioară ale umerilor. Acest tip de corset se purta cu corsajuri adînc decoltate, ale rochiilor de
ocazie și de bal, lăsînd umerii descoperiți. Domnișoarele trendy ale epocii rococo, au avut mult
de suferit în numele frumuseții, fetele din familiile înstărite, începînd de la 2 ani, erau deja
învățate să poarte corsetul, astfel deformînd cutia toracică neformată, însă obținînd o siluetă
mult dorită și trendy. În adoua jumătate al secolului XVIII-lea, centrul de modă se mută cu traiul
în Londra. Începînd din anii 1780, englezoaicele practice preferau să poarte rochii-cămăși
Figura 6. Exemplul unui corset, anii 1730-1740, sec. XVIII.
ușurate – chemise – din materiale aerate și ușoare, musline subțiri, cituri indiene, venite la modă
încă în secolul al XVI-lea, și dantele fine. O largă răspîndire o are corsetul englez, mult mai puțin
riguros. La sfîrșitul secolului, linia taliei puțin se ridică. Corsetele devin ușoare, cu numărul
minim de cusături și balene. Cu timpul dispar și tassetele. Linia tivului uneori se asamblează cu
mici sfere din in, bumbac, puf, pentru crearea formei mai voluminoase ale fustei. Orientarea
liniilor constructive-decorative joacă un rol hotărîtor și pune în valoare zona bustului, obținînd
forma pieptului de „porumbel”, care activ iese în evidență în față.
În limitele secolelor, apare asa numita „modă nudă”. Chemise englezesc suferă modificări
specifice, astfel aceasta se transformă într-o tunică similară celor greco-romane, cu talie foarte
ridicată, care se îmbracă deasupra unui tricou de culoarea pielii, sau chiar și pe corpul nud.
Corsetul dispare pe un scurt interval de timp, ca să apară din nou aproximativ în anii 1805. Acum
acesta are funcția doar să susțină pieptul și aproape nu strînge talia. În această perioadă se poartă,
corsete scurte, terminîndu-se sub linia bustului, cu balene sau fără acestea; corsete moi,
matlasate, cu lungimea pînă la linia taliei, care amintesc corsetele sfîrșitul secolului al XVIII-lea,
cu detalii elastice (în locul elasticului, care încă nu este descoperit, în spațiul format de vipușcă,
se introduc arcuri elastice de oțel); corsete alungite, care trec peste linia șoldurilor.
Figura 7. Exemplul unui corset, anul 1793, miljocul sec. XVIII.
Figura 8. Corsetul caracteristic anilor 1820, modă nudă.
Pe parcursul a întregului secolul al XIX-lea, corsetul suferă
schimbări constructive continue, silueta se schimba odată cu
trecerea decadei, în conformitate cu tendințele modei, talia se
ridică și se coboară, fiind strînsă în mai puțină sau mai mare
măsură.
Însă invenția principală în industria de confecții ale produselor
de corsetărie, se considera croiul principial original. În
comparație cu construcția autonomă și rigidă a corsetului din
epocile precedente, corsetul nou repetă toate liniile naturale ale
corpului feminin, prin introducerea clinilor și liniilor constructiv-
decorative curbe. Corsetul se alungește, trecînd considerabil peste
linia șoldurilor. Se coase din unul sau două straturi de material. Stratul superior – matase densă,
netedă sau decorată cu broderie, sau cutil (din eng. coutil – materie deansă din bumbac, cu
legătura serj); stratul inferior (căptușeală) – canaus (mătase subțire).
Ca pricipale materiale de finisare serveau dantelele sau broderiile pe marginile superioare,
funde, bieuri de mătase, tigheluri decorative și broderii pe întăriturile balenelor. Se inventează
noul sistem de legare a șiretului, mult mai comod, acum se strînge corsetul pe reperul spate, nu
pe diagonală ci încrucișat de sus în jos, se ia în vedere că corsetul nu se strânge pînă la sfîrșit,
șiretul se leagă într-un nod, apoi se strînge definitiv, eliberînd nodurile șiretului în regiunea taliei.
E important de menționat un detaliu interesant, începînd din anii 1860, corsetul îmbibat cu
amidon umed a început a fi confecționat (se are în vedere obținerea formei) pe manechin metalic,
cu silueta respectivă, amplasîndu-l apoi într-o cameră specială pentru uscare.
Figura 9. Exemplul corsetului, anii1844, sec. XIX.
La mijlocul secolului al XIX-lea asa numitul busk se transformă în încheietoare-plancă,
compusă din două părți. Fiind confecționată din oțel tare, este prevăzută dintr-o parte cu un rînd
de culise, care se inroduceau la rîndul său în ochiurile respective de pe altă parte ale plăncii.
În anii 1870, meșteșugarii de corsete au
propus un model nou de încheietoare din față de
forma unei linguri întoarse cu partea bombată în
jos (eng. spoon-busk – busk de forma lingurii),
astfel acoperind abdomenul după forma naturală
al acestuia.
Marginea superioară a corsetului, la începutul secolului
al XX-lea, trecea sub linia bustului, pe marginea
Figura 10. Exemplu de corset caracteristic anilor 1860.
Figura 11. Elementul busc, folosit pentru întărirea elementului față pe nivelul sistemului de închidere
Figura 12. Corsetul cu utilizarea prelucrării sistemului de închidere cu elementul busc.
inferioară, pe reperul feței și a spatelui respectiv, se asamblează cîte un rînd de jartiere – benzi
din elastic cu lăcățele speciale pe vîrfuri pentru susținerea ciorapilor.
În anii ’20 ai secolului trecut, emanciparea femeilor și-a început glorioasa sa paradă pe
teritoriul Europei. Devine în vogă acum silueta
caracteristică corpului aproape copilăresc, nematurizat,
cu mică speranță la existența sînului și șoldurilor. Talia este ascunsă sub rochie de siluetă dreaptă
(invenția lui Paul Poire). Foarte renumite devin semicorsetele elastice – grațiile, comode și libere
în dinamică. Ajung aproximativ pînă la mijlocul șoldurilor sau pînă mai jos. Un astfel tip de
grații s-au păstrat și pînă în zilele noastre asemănătoare sau suferind unele schimbări.
Avantajele și dezavantajele utilizării corsetului
Corsetul este creat pentru a accentua talia și pentru a oferi acea imagine de clepsidră dorită de
fiecare reprezentantă a sexului frumos. De asemenea, în zilele noastre acesta este folosit și în
scopuri medicale. Persoanele care au probleme cu spatele sau cu organele interne pot folosi un
corset special creat pentru a le proteja și susține trunchiul. Un astfel de exemplu este Andy
Warhol care a purtat un astfel de corset din 1968 până la sfârșitul
vieții, în 1987.
Chiar dacă în zilele noastre corsetul are anumite avantaje, timp de
aproximativ două decenii acesta a creat numeroase probleme
medicale. În secolul al XIX-lea era indicat ca o femeie să aibă talia
cuprinsă între 40 și 45 de centimetrii. Însă, au existat cazuri când și
aceste dimensiuni au fost duse la extreme. Un exemplu ar fi Prințesa
Figura 13. Reprezentarea corsetului corespunzător perioadei începutului sec. XX
Figura 14. Exempulu de corset caracteristic anilor 1990, semicorset elastic – grația.
Sissy care avea în talie 33 de centimetrii. Astfel așa-numitele modelări ale corpului pot provoca
boala lui Glenard [3]; coastele sunt împinse și deformate și din această cauză se poate ajunge la
încetarea funcționării corecte a organelor interne. Stomacul și ficatul fiind cele mai afectate. În
același timp se creează și probleme cu mușchii, iar plămânii primesc cantități mai reduse de
oxigen.
Corset medicinal
Un corset purtat pe regiunea lombosacrală, destinat limitării mobilității relative a primelor
vertebre lombare, poartă denumirea de Lombostat.
Lombostatul clasic este un corset mulat, din gips sau din rășină, dar și din plastic, piele sau
oțel, destinat să asigure o imobilizare riguroasă a regiunii lombosacrale, pentru a limita
lombalgiile acute. Există și o formă mai suplă de lombostat, confecționat din pânză și balene,
croit pe măsura pacientului.
Când frumuseţea înseamnă suferinţă
Dacă ni se pare că aceste obiceiuri de a chinui fiinţele umane în numele frumuseţii,
deformându-le intenţionat corpul pentru a se potrivi unor canoane estetice arbitare, ar fi cumva
apanajul unor populaţii exotice, de pe alte continente, ar trebui să privim şi în ograda noastră şi
să ne amintim şi de practici europene similare.
Una dintre cele mai cunoscute a fost purtarea corsetelor. Menite să sublinieze subţirimea
taliei, aceste piese ale garderobei feminine au fost, în forma lor extremă, nişte dispozitive
generatoare de disconfort ce produceau, cu vremea, şi deformări anatomice care nu erau lipsite
de pericol.
Dacă un corset confecţionat doar din pânză tare şi legat cu şireturi rezistente strângea
moderat talia şi o scotea în evidenţă fără a fi, totuşi, prea greu de suportat, în schimb "corsetele
cu balene" (întărituri din fanoane de balenă sau sârmă de oţel), ajunse la modă în secolul al
XIX-lea, pe vremea cînd frumoasele vremii
aveau ca ideal o talie cu circumferinţa de
numai 40-45 cm, erau, pentru multe femei,
aproape nişte instrumente de tortură, timp de
mulţi ani din viaţa lor.
Fenomenul a ajuns la apogeu în timpul în
care a fost la modă aşa numita "talie de
viespe", în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea.
Aceste corsete, elaborat lucrate, cu forme
curbe care subliniau arcuirile trupului feminin
şi rigidizate prin balene, apăsau organele abdominale, împingându-le în sus. Strângerea
constantă în corset presa ficatul, putând determina modificări în forma acestuia. Cu timpul,
cutia toracică se deforma, îngustându-se în partea de jos. De altfel, scopul strângerii în corset
era, pe termen lung, tocmai această modificare de durată a siluetei.
Adesea, doamnele astfel gătite puteau respira doar cu vârfurile plămânilor (părţile
superioare), în timp ce în ţesutul pulmonar din porţiunile inferioare se acumula mucus, care
afecta funcţia respiratorie, producând o tuse uşoară, dar persistentă. În atmosferă înăbuşitoare, o
femeie strânsă în corset putea să leşine din cauza oxigenării insuficiente. Nu fragilitatea
înnăscută a "sexului slab" era de vină; în asemenea cazuri, femeia era, la propriu, o victimă a
modei.
Curios totuşi - sau poate nu, având în vedere câte
lucruri fac femeile pentru a arăta bine - multe dintre
aceste doamne nu numai că se supuneau de bună
voie strângerii în corset, dar se şi simţeau
mândre de reuşitele lor.
Asta pentru că micşorarea taliei se făcea
progresiv, în urma unui antrenament care dura ani de
zile. Mamele considerau de datoria lor să-şi
modeleze fiicele cu ajutorul corsetului, pentru ca
acestea să aibă, mai târziu, silueta la modă. Fetiţele
erau puse să poarte corset de la vârsta de 12-13 ani,
uneori - dacă aveau nişte mame mai "extremiste" -
mai devreme, chiar de la 7 ani. Corsetul era strâns progresiv, astfel încât corpul să se
obişnuiască treptat cu senzaţia şi să se adapteze. Copilele purtau corsetul chiar şi noaptea, când
li se permitea să îl lărgească vreo 2-3 centimetri, după care, în timpul zilei, era strâns din nou.
Unele şcoli de fete organizau chiar competiţii între eleve, pentru a le încuraja să poarte corsetul.
Zi după zi, an după an, corsetul strâns tot mai tare îi dădea tinerei fete, la vârsta ieşirii ei în
lume, mult-râvnita siluetă cu talie de viespe, mândria unei femei şi una dintre marile ei atracţii,
după canoanele estetice ale vremii.
O adevărată bătălie a opiniilor a luat naştere în Europa - contaminând şi SUA - în jurul
acestei practici, o polemică aprinsă, care a durat ani întregi şi a rămas în istorie sub numele de
"controversa asupra corsetului". În anii 1860, sute de articole, apărute în zeci de publicaţii - de
la larg-cititul The Times până la specializata Lancet, prestigioasa revistă medicală britanică -
dezbăteau, prin vocile medicilor, ale comercianţilor, dar şi prin vocile consumatoarelor
(femeile) argumentele pro şi contra strângerii în corset.
Numeroase femei, în schimb, se declarau ataşate de acest obicei, afirmând chiar că, după o
perioadă - dificilă - de antrenament, de obişnuire cu corsetul, ajungeau să se bucure de plăcerea
de a-l purta. Probabil ideea de a fi la modă, satisfacţia de a primi tributul de admiraţie al
celorlalţi, sentimentul reuşitei după o îndelungată strădanie contribuiau la această stare de
mulţumire.
Doar în anii ’90, ai secolului trecut designerii moderni,
așa ca Tierry Mugler, Vivien Westwood, Jean-Paul Gaultier,
în colecțiile sale au trezit vechile imagini ale faimosului
corset, și tot mai frecvent apare acesta în beaumonde’ul
contemporan, acoperind corpurile vedetelor și pop-divelor.
Crearea noilor idealuri estetice creează noi idei și metode
de modelare a construcției corsetului. La crearea imaginii
femeii răsfățate, senzuale, capricioase, un rol activ îl joacă
palitra coloristică rafinată a gamei pastelate: crem, auriu-
mocco, perlat, cenușiu, argintiu etc. Articolele de corsetărie
combinate: corset-pantaloni (combinezon), corset-șorți
(body), corset-volane (grație), sunt menite să prezinte o
creatură gingașă, capricioasă, foarte distantă de la totul
terestru. Produsele tip combinezon, care au fost numite
“schimburi” sau “salopete” în trecut, acum în secolul noilor tehnologii și a libertății modei,
acestea au suferit o transformare majoră. Produsele de tip combinezon există încă din perioada
Evului Mediu, de fapt, atunci erau purtate sub hainele obișnuite. În acea perioadă, posibilitatea
schimbului de produse vestimentare și respectiv curățirii lor, nu era atît de frecventă, astfel,
produsul combinezon avea rolul de a proteja corpul și vestimentația exterioară de transpirație sau
efectele mediului. Astăzi este unul din cele mai diversificate produse și deci combinarea acestuia
cu articolul de corsetărie reprezintă cheia succesului și a cererii unui astfel de produs pe piață.
Astfel cultul femeii se reduce la rolul unei regine – rece, rafinată – ca dovadă al gustului
subtil al bărbatului, care o escortează mereu cu un pas în urmă. Modalitățile de garnisire, și
anume broderiile, bordesirea marginilor, acoperirea unor repere cu material textil transparent
(fatin), decorarea cu perle, accentuează impresia de plasticitate a înfățișării feminine, creată pe
tiparul de model al produselor.
Cultul femeii în epoca contemporană este legat nemijlocit de trăirea perioadei de înflorire a
artei de seducție. Aceasta este redată în mare măsură în compoziția costumului dessous’lui, luînd
naștere de la vîrful extrem al
coafurii, apoi coborînd spre
spinarea netedă, rotungindu-se pe
linia bustului, care trece în
abdomen aplatizat și apoi, trecînd
la spate, se definitivează formînd
conturul șoldurilor. Acest fapt
devine posibil creînd o construcție
precisă, liniile și cusăturile
fasonate ale căreia, lucrează în
favoarea creării siluetei dorite. Prin
toată copmlexitatea construcției
liniilor convexe și concave ale
corsetului, reperele elementelor se
asociază bine între ele,
poziționîndu-se organic pe corpul
feminin, care se supune ușor
acțiunii plastice a corsetului. Se
menționează faptul poziționării
eficiente a balenelor: pe elementul
spate, în afara balenelor verticale,
care păstrează suplețea figurii, se
poziționează încă o grupă de balene oblice, cu destinația de a aplatiza zona omoplaților. Pe
elementul față balenele nu se amplasează în cusături, ci le intersectează, în scopul reducerii
plierii, indispensabile pe figură reală, în prezența mulțimii de divizări prevăzute de construcție,
cu ajutorul cărora foarte clar și dificil se modelează corpul feminin. În construcția dată, în liniile
curgătoare, forma și proporțiile reperelor nu există nimic întîmplător, scopul artistic fiind crearea
unei siluete bine determinate, extrem de bine exprimate a siluetei determinate de capriciile
modei.
Figura 2.17. Exemplul de articol de corsetărie tip body, creația designerului Tierry Mugler.