Istoria Chinei (1907-1990)

Al Doilea Război Chino-Japonez  (7 iulie 1937 – 9 septembrie 1945)

Cauza declanșării acestui război au fost urmările primului război dintre cele două națiuni (1894-1895). În acest conflict, China, aflată sub Dinastia Qing, a fost învinsă de Japonia și a fost forțată să cedeze Taiwanul și să recunoască independența Coreii prin Tratatul de la Shimonoseki.

Revoluția Xinhai :

Multe grupuri anti-Qing, cu sprijinul revoluționarilor chinezi aflați în exil, au încercat să răstoarne Dinastia Qing. Frustrați de opoziția de reformare a curții Qing și de slăbiciune a Chinei, oficialii tineri, militari și studenți au început să pledeze pentru răsturnarea dinastiei Qing și crearea unei republici. Ei au fost inspirați de ideile revoluționare ale lui Sun Yat-sen.

Punctul de cotitură a fost Revolta Wuchang de pe 10 octombrie 1911, drept rezultat al proastei Mișcări pentru Protecția Căilor Ferate. Revoluția s-a încheiat cu abdicarea Împăratului Dinastiei Qing Xuantong Puyi pe 12 febuarie 1912, care a pus capăt conducerii imperiale ce a durat mai bine de 2000 de ani și a pus bazele Republicii Chineze.

Guvernul provizoriu al Republicii China a fost format la Nanjing la 12 martie 1912.

Sun Yat-sen a fost declarat presedinte, dar a fost nevoit să-i cedeze puterea, (o decizie pe care o va regreta mai târziu), lui Yuan Shikai, care comanda Noua Armată și era fost prim-ministru în guvernul Qing, ca parte a acordului de abdicare a ultimului monarh. De-a lungul următorilor câțiva ani, Yuan a început să elimine adunările naționale și provinciale și la sfârșitul anului 1915 s-a declarat împărat.

Moartea lui Yuan în 1916 a lăsat un vid de putere în China, guvernul republican a fost risipit. Acest lucru a inaugurat Era Militariștilor, în care o mare parte a tarii a fost condusă de coaliții de lideri militari provinciali concurenți

În 1915, Japonia a prezentat Cele 21 de cereri, care trebuiau să ghideze interesele politice și economice în China. După victoria în primul război mondial, Japonia a cucerit sfera de influență germană din Shandong. China a rămas fragmentată în timpul guvernului Beiyang 

Mișcarea de la 4 mai 1919 a început ca un răspuns la condițiile impuse Chinei prin Tratatul de la Versailles, ce încheia Primul Război Mondial, dar a devenit repede o mișcare de protest la nivel national ca reacție la situația internă din China. Protestele au fost un succes moral ducând

la căderea cabinetului și China a refuzat să semneze Tratatul de la Versailles, în special pentru acordarea teritoriilor din Shandong, Japoniei, pe care Germania le predaseră în 1914.

Partidul comunist chinez (Zhongguo gongchangdang) a luat ființă la Shanghai, în data de 1 iulie 1924, modelat in ianuarie după modelul sovietic (ierarhizare, centralizare)- acest sistem nou era necesar pentru a asigura supraviețuirea după moartea fondatorului său Sun Yat-sen la Beijing in data de 25 martie 1925.

1926: Jiang Jieshi îi exclude pe comuniști din posturile de conducere ale partidului

Expediția nordică   din 1926-1928 :

Lansată de Kuomintang (KMT, Partidul Naționalist Chinez), guvernul rival cu sediul în Guangzhou. Expediția nordică a străbătut întreaga Chină până a fost oprită în Shandong, unde seniorul războiului din Beiyang Zhang Zongchang, sprijinit de japonezi, a împiedicat Armata Kuomintangului să unifice China prin forța armelor. Această situație a culminat cu Incidentul Jinan din 1928, în timpul căruia armata Kuomintangului și cea japoneză s-au ciocnit într-un scurt conflict. În același an, dictatorul militar Zhang Zuolin a fost asasinat, după ce nu s-a arătat suficient de cooperant cu japonezii. După acest incident, guvernul Kuomintangului sub conducerea lui Jiang Jieshi a reușit în sfârșit să unifice China în 1928.

1927: Jiang Jieshi și-a îndreptat forțele înspre PCC și într-un mod necruțător a alungat armatele comuniste și pe liderii lor, din bazele lor din sudul și estul Chinei

Au luat naștere primle soviete chineze în Munții Jinggang

1927: primele greve ale muncitorilor la Shanghai- sunt abolite de Jiang Jieshi. Sprijinit de către investitorii străini, acesta înlocuiește filozofia agrariană cu cea a negoțului.

1928: Jiang Jieshi ocupă Beijingul ( decade din postura de capitală și este redenumit „Beiping”- „Pacea nordului”)- musulmanii din Gansu se revoltă

Jiang Jieshi se întoarce la Beijing și ordonă executarea a 30 de personalități și agitatori comuniști- 3 dintre ei scapă și se refugiază în Munții Jinggang: Mao Zedong, Zhu De și Lin Biao

Naționaliștii au pornit o campanie de încercuire a zonei sovietizate din Jiangxi, astfel încât în 1934 comuniștii au început să se retragă ( Lungul Marș). Alungați din bazele lor militare din munți, precum Republica Sovietică Chineză, forțele PCC ( Partidul Comunist Chinez) și-au stabilit o bază de gherilă la Yan'an în provincia Shaanxi (1937)- la hotarele celor 3 provincii: Shaanxi, Ningxia și Gansu. În timpul Marșului cel Lung, comuniștii s-au reorganizat sub un nou lider, Mao Zedong

Invazia Manciuriei:

În 1931, japonezii au invadat Manciuria imediat după incidentul Mukden. După cinci luni de război, a fost înființat în 1932 statul marionetă Manciukuo, avându-l în fruntea pe ultimul împărat al Chinei, Puyi. Incidentul Mukden a fost urmat de o lungă serie de mici incidente. În 1932, soldații chinezi și japonezi au luptat într-un scurt conflict în timpul incidentului din 28 ianuarie. Ca urmare, zona Shanghai a fost demilitarizată, împiedicând prezența trupelor guvernului central chinez într-unul dintre orașele aflate formal sub controlul său. În Manciukuo era în plină desfășurare o campanie de pacificare, prin care se urmărea înfrângerea armatelor de

voluntari antiniponi, care erau mișcări populare apărute ca urmare a politicii de nonrezistența a guvernului central chinez. În 1933, japonezii au atacat regiunea Marele Zid. La sfârșitul acestui nou conflict a fost semnat Armistițiul de la Tanggu, care a asigurat Japoniei controlul asupra provinciei Rehe și a obligat China să procedeze la demilitarizarea regiunii dintre Marela Zid și regiunea Beiping-Tianjin. Obiectivul japonezilor era să creeze un nou stat-tampon între Manchukuo și regiunile controlate de guvernul naționalist chinez cu sediul la Nanjing.

În 1935, ca urmare a presiunilor japonezilor, chinezii au fost nevoiți să semneze Acordul He-Umezu, prin care îi era interzis Kuomintangului să întreprindă operațiuni politice în Hebei și punea capăt controlului guvernului central asupra Chinei de Nord. În același an a fost semant Acordul Chin-Doihara prin care Kuomintangul era alungat din Provincia Chahar. Astfel, până la sfârșitul anului 1935, guvernul central chinez nu mai deținea controlul asupra Chinei de Nord. În această regiune, japonezii au sprijinit activitatea Consiliului Hebeiului Răsăritean Autonom și a Consiliului Politic Hebei-Chahar.

Incidentul de la podul Marco Polo ( 1937):

Japonezii ocupă Shanghaiul, Nanjingul și Shanxiul de sud. Este creat Al doilea Front Unit din China dintre Kuomintang și Partidul Comunist Chinez (PCC). Antagonismele dintre cele două mișcări politice erau evidente, alianța lor militară fiind parafată practic cu pistolul la tâmplă, când Jiang Jieshi a fost răpit la Xi'an și a fost forțat să accepte alianța cu Partidul Comunist.

1949: episod din iconografia Republicii Populare Chineze: turiștilor veniți să viziteze termele frumoasei doamne Yang, care a acceptat să moară în 755 ca să-l salveze pe împăratul Xuanzong, li se arată modesta și sinistra cămăruță din care a evadat Jiang Jieshi, sărind pe fereastră numai în chiloți, ca să scape de comuniștii care îl urmăreau.

Rezistența în fața Japoniei :

1938: pentru a riposta contra înaintării japonezilor, naționaliștii au făcut breșe în digurile Fluviului Galben, apele revărsându-se spre cursul mijlociu al fluviului Huai și inundând o treime din Marea Câmpie Centrală.- acest lucru nu i-a împiedicat pe japonezi să ocupe Hankou și Canton-ul, naționaliștii pornind o ofensivă împotriva bazelor comuniste din nord-vest

1939: japonezii cuceresc Insula Hainan din sudul Chinei și întreaga față maritimă a continentului eurasiatic- au instalat un la Nanjing un guvern aflat în solda lor (condus de Wang Jingwei- moare în 1944) și au trecut în Vietnam

După 1940, conflictul dintre naționaliști și comuniști a devenit acut în regiunile din afara sferei de control a japonezilor, culminând cu incidentul noii Armate a 4-a. Comuniștii au reușit să-și extindă influența în orice teritoriu în care condițiile locale le permitea acest lucru, prin efectuarea de reforme administrative, ale proprietății agricole și ale taxelor și impozitelor, toate favorizând țăranii, dar și prin înființarea de organizații locale de partid, în vreme de naționaliștii încercau să stăvilească influența comuniștilor și să lupte în același timp și cu japonezii.

1941: japonezii controlau Birmania și tăiau drumul care o lega de China

Guvernul Guomindang-ului s-a refugiat în Hankou (actualul Wuhan), apoi în Siuchan, la Chongquing. – această strategie politică își găsise limitele deoarece China devenise dependentă de regiunile de coastă și de străini în cadrul noii economii ( existau bogății agrare și miniere la Siuchan, dar capitalul și bursa se aflau la Shanghai- aflat sub stăpânirea japonezilor și la Hong Kong- era sub conducerea britanicilor)

Guvernul naționalist chinez devine tributar bunăvoinței internaționale a Marii Britanii, Franței, SUA și a URSS-ului ( ripostau împotriva imperialismului japonez care amentința Siberia) pentru a-și asigura supraviețuirea.

Atacul de la Pearl Harbor ( 7 decembrie   1941 )

Pe 7 decembrie 1941, japonezii au atacat baza militară de la Pearl Harbor, ceea ce a atras în război Statele Unite ale Americii.( Operațiunea a constat din două valuri de atac aerian, la care au participat 353 de avioane,lansate de pe 6 nave portavion. Atacul a avut loc fără o declarație de război formală, și înainte ca ultima din cele 14 părți ale unui mesaj trimis de către partea japoneză Ministerului de Externe american să fi ajuns la destinație. Ambasada japoneză din Washington, DC, fusese instruită să trimită mesajul imediat înainte de ora planificată a atacului.)

Al Doilea Război Mondial (1941-1945):

China a declarat oficial război Japoniei pe 8 decembrie 1941. Beneficiind de un ajutor militar străin însemnat, armata chineză a început să atace invadatorul nipon. Forțele chineze au luat parte la eliberarea Burmei. Până în 1945, armata chineză a făcut progrese însemnate, eliberând teritorii importante de sub stăpânirea japoneză. Împreună cu americanii, chinezii au declanșat operațiunile BETA și CARBONADO, care urmăreau eliberarea întregii Chine continentale, începând din Guandong și mai apoi spre nord către Shanghai. Lansarea bombelor atomice asupra orașelor Hiroșima și Nagasaki și intrarea Uniunii Sovietice în război, (Operațiunea Furtună de august), au pus capăt războiului.

1947: Jiang Jieshi recucerește Nanjingul și Yan’anul (bârlogul occidental al comuniștilor) 1948: este ales președintele republicii

Armata populară de eliberare revine în Yan’an

Fluviul Galben își schimbă cursul principal la sud de Shangdong, revenind la vechea albie din 1855, cu 500 km mai la nord

1949: armata populară chineză iese din Yan’an și controlează întreaga Chină de Nord, traversează Fluviul Yangzi și ocupă Shanghai și Nanjing

Republica Populară Chineză :

Luptele majore din timpul Războiului Civil Chinez s-au încheiat în 1949 odată cu retragerea Kuomintangului ( KMT ) urmată de mutarea guvernul la Taipei și menținerea controlului doar a câtorva insule mici, în afară de insula Taiwan. Controlul Chinei continentale a

rămas în mâinile Partidului Comunist Chinez. RPC a fost modelată de o serie de campanii și a planurilor pe cinci ani.

1octombrie 1949:  Mao Zedong proclamă Republica Populară Chineză.

Jiang Jieshi și guvernul său se retrag în Taiwan și apelează la SUA pentru ajutor, găsind sprijin la generalul Mac Arthur și flota a VII-a americană, apoi în cadrul SEATO (Organizatia Tratatului Asiei de Sud-Est- alianță defensivă încheiată pe 8 septembrie 1954 la Manilla, între Australia, SUA,Franța, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Pakistan, Filipine și Thailanda- a fost desființată în 1977) printr-un pac defensiv „ROC” încheiat între SUA și Republica Populară Chineză

Conducătorii de la Beijing semnează în 1950 un tratat de alianță cu URSS.( celebrată prin intermediul ceremoniilor)

1951: armata populară intră în Tibet

Beijingul pornește prima mare campanie de suprimare a contrarevoluționarilor

1953: e adoptat primul plan cincinal- tehnicienii ruși aveau grijă să funcționeze uzinele și mașinile

1954: guvernul înaintează prima campanie de controlare a nașterilor și alta împotriva intelectualilor considerați deviaționiști

1955: conferința afro-asiatică de la Bandung a sugerat conducătorilor de la Beijing încercarea unei politici de integrare în lume prin desprinderea de „marele frate” sovietic.- se începe o politică de susținere a lumii a treia

1956-1957: campania celor 100 de flori: fiecare putea să își exprime criticile și să facă propuneri în fața guvernului, pentru a-și îmbunătăți acțiunea și să facă reformele necesare. Însă, Mao și oamenii săi urmăreau de fapt să- i incite pe opozanți să vorbească pentru a-le cunoaște strategia și a o putea înăbuși în fasă.

Au fost realizate periodic campanii împotriva celor de dreapta, închizându-i în lagăre pe indivizii ostili regimului.

1949-1979: cel puțin 20 de milioane de deținuți au fost „reeducați prin muncă penitenciară” și „educați prin muncă”

1958-1962 (marxismul maoist) : Marele Salt Înainte – al doilea plan cincinal

Au fost create comunele populare prin depopularea unor imense zone rurale și afluxul spectaclos al țăranilor care fugeau spre orașe pentru a scăpa de înregimentarea în brigăzi.

1959: revolta Tibetului Iunie 1960: URSS-ul condus de Nichita Hrușciov își retrage ajutorul economic pe care i-

l oferea lui Mao- elevul său neastâmpărat , schimbător în privința doctrinei și eficient în privința producției

Mao e nevoit să îi cedeze conducerea statului lui Lui Shaoqi

1960-1961: cel puțin 15 milioane de oameni mor din cauza foametei și a altor lipsuri

Liu Shaoqi și Deng Xiaoping anulează Marele Salt Înainte și politica de industrializare a satelor-ogoarele sunt redate agriculturii, iar țăranii dezrădăcinați se întorc în satele lor

Din Marele Salt Înainte mai rămân doar câteva baraje și oțelării de dimensiuni foarte mici

Revoluțiile culturale:

1964: generalul Charles de Gaulle recunoaște guvernul Republicii Populare Chineze Iulie 1966: străinii nu pot obține vize pentru Beijing ( „cortina de bambus”- e

întredeschisă din nou în 1972) deoarece Mao simțea că își pierde autoritatea, fiind exclus de la acțiunea directă din cauza dezastrului economic

Acesta îi transformă pe tineri în mașini de război împotriva celor care dețineau orice fel de putere- începutul Revoluții Culturale

În 1972, la apogeul Rupturii Chino-Sovietice, Mao și Zhou Enlai s-au întâlnit la Beijing cu Richard Nixon, stabilind relații cu Statele Unite. În același an, RPC a fost admisă în cadrul Națiunilor Unite, în locul Republicii Chineze (Taiwan), ca membră a Organizației Națiunilor Unite și membru permanent al Consiliului de Securitate.

1973: guvernul de la Beijing ( Zhou Enlai și Guo Mouro) organizează prima expoziție a patrimoniului arheologic

1974: intelectualii au fost deportați în provincie pentru a-și învăța meseria de țăran

Studenții străini care făceau stagii lingvistice au fost nevoiți să se alăture acestei mișcări.

Jiang Quing, soția dictatorului a impus dispariția cărților ( cu excepția „Cărticele roșii”- biblia bunului cetățean) și reducerea tuturor creațiilor artistice la celebrarea cultului Marelu Cârmaci și al soției sale.

După moartea lui Mao în 1976 a urmat o luptă pentru putere. Liderii din ,,Banda Celor Patru’’ au fost arestați și acuzați de excesele Revoluției Culturale, marcând sfârșitul unei ere politice turbulente în China. Deng Xiaoping i-a dejucat planurile președintelui succesor al lui Mao, Hua Guofeng, apărând drept conducătorul de facto pentru următorii câțiva ani.

Deng Xiaoping a fost lider supren al partidului și statului în China, între 1978-1992.Partidul Comunist a slăbit controlul guvernamental asupra vieții personale a cetățenilor, comunele au fost desființate, mulți țărani primind pământ în arendă, ceea ce a stimulat și mărit considerabil producția agricolă. Această turnură a evenimentelor a marcat trecerea Chinei de la o economie planificată la o economie mixtă, cu un mediu de piață din ce în ce mai deschis, un sistem numit de unii drept "socialism de piață" și în mod oficial de către Partidul Comunist din China ca "socialism cu caracteristici chineze". RPC a adoptat constituția actuală la 4 decembrie 1982.

Moartea fostului secretar general Hu Yaobang, în 1989, a fost catalizatorul protestelor din Piata Tiananmen din 1989, în care civili, în special studenți, au militat timp de mai multe luni, protestând împotriva corupției și pentru o reformă politică mai amplă, inclusiv drepturi democratice și libertatea de exprimare. Au fost în cele din urmă reprimați, la data de 4 iunie, atunci când vehiculele și trupele Armatei de Eliberare a Poporului au pătruns într-un mod violent în Piață și au evacuat-o, rezultând numeroase victime. Acest eveniment a fost relatat pe larg, în mediile externe, aducând condamnarea la nivel mondial și sancțiuni împotriva guvernului.