Anton MORARU

ISTORIA SATULUI PISTRUIENI

Teritoriul de azi, unde se află satul Pistruieni şi împrejurimile acestuia, au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Dovadă sunt piesele şi vestigiile arheologice depistate pe teritoriul s. Pistruieni, între satul Brânzenii Vechi, râul Răut, râul Chiua, podişul Ploscăi şi moşia Ştefăneşti. Satul Pistruieni, ca şi alte sate din preajma Răutului, are o preistorie bogată şi interesantă, fiind acoperită de negura secolelor trecute.

Vatra nouă a satului Pistruieni a fost amplasată pe stânci înalte, formate din straturi de rămăşiţe de diferite scoici, moluşte, schelete, calcaruri, dovadă că aceste locuri au fost cândva fundul unei mări sălbatice şi necunoscute. Publicistul Pavel Cruşevan, în lucrarea Basarabia, a remarcat faptul că în trecutul îndepărtat, aproape 12 mii. de ani în urmă, acest teritoriu s-a aflat la fundul Mării Sarmate1. Făcând în 1975- 1980 săpături pentru a construi o fântână lângă gospodăria lui Gheorghe Cârjă, am văzut personal cum zidarii au scos bucăţi de piatră, alcătuite din moluşte, calcaruri de mare şi scoici. Aceleaşi scoici, moluşte, rămăşiţe acvatice s-au păstrat în piatra din care tatăl meu, Grigorie Moraru, făcea „râşniţe” în 1946- 1947, iar vecinul nostru Filip Rotaru a făcut o cruce din aceeaşi piatră cu urme din perioada sarmaţiană. Toate acestea constituie dovezi în plus că teritoriul Basarabiei a fost în trecutul îndepărtat acoperit de apele Mării Sarmate. Cu 10 mii. de ani în urmă au pornit procese tectonice complicate, ca mai apoi să se ridice munţii Carpaţi, evoluând cu formarea podişului Moldovei, denumit astfel mult mai târziu de către arheologii români. Regiunea de mijloc a Basarabiei a constituit obiectul de cercetare şi studiere al mai multor arheologi încă din secolul al XlX-lea.

istoriei Basarabiei şi în general a istoriei românilor. Ea face parte din istoria arealului general românesc ce cuprinde geografic teritoriul din Transnistria şi până Ia Tisa, din Carpaţii de Nord şi până la Dunăre şi Marea Neagră. Cercetările arheologice, documentele şi monumentele istorice demonstrează că satul Pistruieni are o istorie bogată şi interesantă, deoarece comunitatea sătească a parcurs aceeaşi perioadă de dezvoltare a civilizaţiei naţionale româneşti, începând cu palioliticul târziu, adică cu 100 000 de ani în urmă şi terminând cu perioada contemporană. Despre aceasta ne vorbesc urmele civilizaţiei palioliticului târziu - Peştera, Izvorul şi alte vestigii din stâncile satului Pistruieni. Pe teritoriul satului s-au păstrat diverse obiecte, aşchii de pietre, lame,

vârfuri de săgeţi etc. în triunghiul dintre revărsatul râuleţului Chiua, râul Răt şi satul Brânzenii Vechi, pe malul drept al Răutului, s-a aflat o mare selişte fortificată a geto- dacilor, care se numea davă. Ea avea dimensiunile de 2-3 hectare, cu garduri de piatră sau valuri de pământ. în secolele VI-VII e.n. pe moşiile Basarabiei s-au perindat pesre 26 de popoare barbare. Unele triburi migratoare au trecut şi pe moşia satului Pistruieni. Despre acele evenimente mărturisesc movilele mari, sau mormintele căpeteniilor acelor triburi de pe vârful dealului de la Hârtop spre Ştefăneşti şi moşia „La Sute” de pe versantul drept al Chiuei şi regiunea „Podişului”.

Strămoşii satului Pistruieni ne-au lăsat ca moştenire tot ce au creat mai de preţ - localitatea, vatra satului, izvoarele, fântânile, graiul matern şi dragostea de plaiul natal, mormintele părinţilor şi monumentele celor căzuţi pentru binele satului.

Localitatea Pistruieni este atestată documentar la 10 noiembrie 1590, când domnitorul Petru Şchiopul semnează un document, prin care întăreşte mănăstirii Probota din judeţul laşi satele Moreni, Dobruşa, Răceşti, Petecica, Zahorna, Cotiujeni şi Pistruiul. Mai apoi acest sat este numit în actele domneşti Pistruieni pe Răut”. Boierul Pistrui era dregător la curtea domnitorului şi avea funcţia de visternic al Ţării Moldovei. Mai apoi moşia satului Pietruieni a avut mai mulţi stăpâni, mari şi mici, inclusiv medelnicerul Carpu, stolnicul Ioan Carpu, mănăstirea Bărboieniului, stolnicul 11 ie Sturdza, păharnicul Fraţiman, boierul Comişevschi etc. Aproximativ prin anii 1730-1735 sătenii au construit o mică biserică ce a funcţionat până în 1831. După 1832 satul Pistruieni s-a aflat sub dominaţia colonială a Rusiei ţariste. Sătenii au îndurat toate nevoile, chinurile, atrocităţile, sărăcia impusă de administraţia ţaristă. Recensământul din 1850 arată că în satul Pistruieni locuiau o familie de mazâli, 48 familii de ţărani, 3 burlaci şi 7 familii de ţigani. în secolul al XlX-lea moşia satului Pistruieni a aparţinut mai multor proprietari, s-a dus o luptă crâncenă pentru a stăpîni această moşie. Cei mai cunoscuţi boieri care au stăpânit moşia Pistruieni au fost Ivan (Jani) Ţambali, Ivan Comişevschi, Anastasie Ivan Ţambali, Ion Cruşevan şi alţii. Ţăranii au dus viaţă izolată, fară şcoală în sat, fară biserică, ce e drept, ei au ajutat material la construirea bisericii din satul Ordăşei, unde puteau să se ducă o dată pe săptămână să se roage lui Dumnezeu pentru o viaţă mai bună.

Numai după unirea Basarabiei cu România în sat s-a început o viaţă nouă, culturală, naţională românească. In anul 1922 a fost construită clădirea şcolii primare, unde a lucrat ca învăţător Nicole Bobu, primul specialist cu titlul de

definitivat în şcoala din Pistruieni. Perioada interbelică a fost pentru satul Pistruieni cea mai fructuoasă vreme, în sensul dezvoltării culturii, învăţământului, vieţii economice şi sociale, integrării poporului în arealul naţional al României Mari.

De menţionat că anexarea Basarabiei la URSS prin forţa a 36 divizii militare Ia28 iunie 1940 a influenţat negativ starea de mai departe a populaţiei din satul Pistruieni. Apoi a urmat Războiul pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei. Generalul Ion Antonescu, guvernatorul Basarabiei Constantin Voicu- lescu, administraţia românească au creat condiţiile pentru dezvoltarea populaţiei saţului. Totodată, au fost mari jertve omeneşti, mulţi consăteni şi-au dat viaţa, luptând în rândurile Armatei Romîne şi ale Armatei Sovieticce. Din 1944 începe dominaţia regimului colonial sovietic. Viaţa sătenilor a fost cuprinsă, îngenunchiată de dictatura comunistă. S-a început experimentul bolşevic privind lichidarea proprietăţii private, distrugerea partidelor politice, arestarea şi deportarea celor mai buni gospodari. Peste 150 de consăteni au murit de foame în anii 1946-1947. Apoi a urmat colectivizarea forţată, comunizarea şcolii, învăţămân-tului, culturii, vieţii spirituale, închiderea bisericii, urmărirea şi pedepsirea credincioşilor.

După 1985 începe perioada de restructurare şi democratizare a societăţii comunale. Sătenii s-a simţit mai liberi, au devenit independenţi, au realizat mai multe iniţiative în ce priveşte democratizarea procesului economic. Locuitorii satului au participat în 1991-2009 la mai multe evenimente istoruce, au susţinut mişcarea de eliberare naţională, au restructurat sistemul administrativ şi economic al satului în baza proprietăţii private asupra terenurilor agricole şi mijloacelor de producţie.

In ultimele două decenii populaţia satului a fost dirijată spre a depăşi multe neajunsuri, dificultăţi, lipsuri, neînţelegeri de ordin economic, politic şi social.

Scriind această carte, am depistat foarte multe documente, date statistice, exemple din viaţa oamenilor din Pistruieni. Orice carte se manifestă prin sumar, indiferent de profilul ei. Am încercat să cercetez şi să scriu despre „mundo umano” al satului Pistruieni. Este o opţiune a autorului, dar vreau să mărturisesc că m-am supus cel puţin primei legi a istoriei - obligaţiei de a spune adevărul. Ştiu, că nu e uşor, iar adevărul atestat mai trebuie să fie şi înţeles, asumat şirespectat. Am un gând care mă ghidează în continuare: ceea ce am aşternut pe hârtie am dorit să constituie nu numai ochii şi urechile publicului cititor, ci, nu

doar parţial, să fie chiar conştiinţa lui. Istoria satului Pistruieni nu se termină cu această carte. Considerăm că pot şi trebuie scrise mai multe cărţi despre sătenii mei cei buni şi iubiţi, omănoşi şi gospodari, deştepţi şi cărturari. Viaţa lor este una nu doar de conştiinţă, ci şi de dezvoltare, de prelungire a vieţii, de perpetuare multiseculară. Fiecare personalitate care s-a născut la Pistruieni, sau care a trăit o viaţă întreagă în acest sal uC lai elfii gospodari, merită să fie scrisă despre ea măcar o carte, pentru că activitatea acestor oameni are o deosebită importanţă în supravieţuirea întregii civilizaţii naţionale româneşti.

CUPRINS

1. Introducere2. Capitolul I. Preistoria satului 3. Capitolul II. Atestarea documentară şi dezvoltarea satului sub steagul

Ţării Moldovei 4. Capitolul III. Aşezarea geografică 5. Capitolul IV. Localizarea şi dezvoltarea satului în anii6. 1584-1812 7. Capitolul V. Sub dominaţia colonială a Rusiei ţariste (1812-1917) .’8. Capitolul VI. Sub steagul Ţării întregite (1918 - 1940)9. Capitolul VIL Satul Pistruieni în condiţiile războiului pentru eliberarea

Basarabiei (1941-1945)10.Capitolul VIII. Sub dominaţia regimului colonial sovietic (1944-1989)

’.11.Capitolul IX. Satul Pistruieni pe calea restructurării şi democratizării

societăţii contemporane (1991-2010)12.Capitolul X. Obiceiuri populare 13.Capitolul IX. Cu ei se mândreşte satul 14.Încheiere