John Maynard Keynes si keynesismul

Cuprins:

I. John Maynard Keynes

1.Viata personala si de familie

2.Educatia

3.Opera si preucuparile lui John Maynard Keynes

II.Keynesismul

Multi economisti il considera unul dintre principalii fondatori ai macroeconomiei moderne. Ideile sale sunt fundamentul keynesianismului de astazi si au fost dezvoltate in decursul timpului de economisti ai scolii keynesiene.

Dar dincolo de importanta sa in sfera economiei, ca profesor la Cambridge si autor, John Maynard Keynes pare sa fi trait mai multe vieti. S-a implicat in politica direct, sustinand Partidul Liberal din Marea Britanie in perioada interbelica, dar si ca functionar public in cadrul Trezoreriei.

A fost om de afaceri si a jucat la Bursa, reusind sa isi construiasca o avere personala substantiala. S-a numarat printre intelectualii si artistii care au format Grupul Bloomsbury – cu o influenta majora pentru cultura interbelica – alaturi de scriitorii Virginia Woolf sau E.M. Forster, de pictorul Duncan Grant sau criticul Lytton Strachey. De-a lungul vietii i-a placut sa colectioneze carti, cum ar fi multe dintre lucrarile lui Isaac Newton.

I.John Maynard Keynes1.Viata personala si de familie

John Maynard Keynes (1883 – 1946) este o personalitate complexa a secolului 20. Este cunoscut pentru revolutionarea stiintei si practicii economice prin regandirea rolului guvernului in societate, respectiv folosirea de masuri fiscale si monetare pentru temperarea efectelor adverse ale recesiunilor, crizelor si boom-urilor economice.

S-a nascut la Cambridge. Tatal sau a fost lector de economie la Universitatea din Cambridge, iar mama sa a fost o autoare de succes si o reformista in domeniul social. Keynes a beneficiat de o educatie aleasa la Eton, unde a studiat matematica, clasicii si istoria, precum si la King’s College din Cambridge unde a studiat economia.

Este cunoscut in mod special pentru pledoaria sa in favoarea politicilor guvernamentale interventioniste, prin care guvernul ar folosi masuri fiscale si monetare in scopul temperarii efectelor adverse ale recesiunilor economice, crizelor economice si boom-urilor economice. Este considerat de multi economisti unul dintre principalii fondatori ai macroeconomiei teoretice moderne. Populara expresie lui Keynes “Pe termen foarte lung suntem toti morti” este inca citata.

John Maynard Keynes a fost fiul lui John Neville Keynes, un lector de economie de la Universitatea din Cambridge si al Adei Florence Brown, o autoare de succes si o reformista in domeniul social.

Keynes a intalnit-o in octombrie 1918 pe Lydia Lopokova, o binecunoscuta balerina rusoaica, dar din motive medicale, cei doi nu au putut avea copii. Keynes a fost in cele din urma un investitor de succes, construindu-si o avere privata substantiala. A fost aproape ruinat in urma crahului bursier din 1929, insa si-a recuperat intr-un timp scurt averile. De-a lungul vietii i-a placut sa colectioneze carti, de exemplu colectionand si protejand multe dintre lucrarile lui Isaac Newton. A fost interesat de literatura in general si de drama in special, sprijinind financiar teatrul Cambridge Arts, ceea ce a permis institutiei sa devina, cel putin pentru un timp, o mare scena britanica din afara Londrei.Keynes a avut o reputatie de temut ca participant la discutii talentat, iar Friedrich von Hayek a refuzat cu diferite ocazii sa discute personal probleme economice cu el. Totusi, dupa ce a citit cartea lui Hayek, The Road to Serfdom Keynes a afirmat Dupa parerea mea este o carte mare.....”. Revista Reason, The Road to Serfdom, Foreseeing the Fall. F.A. Hayek intervievat de Thomas W. Hazlett Bertrand Russell l-a numit pe Keynes cea mai inteligenta persoana pe care a intalnit-o vreodata, comentand: “De fiecare data cand am discutat cu Keynes am simtit ca mi-am luat viata in maini. “

Keynes a beneficiat de o educatie aleasa la institute de elita cum ar fi Eton unde a studiat matematica, clasicii si istoria si la King's College din Cambridge unde a studiat matematica, insa fiind interesat de politica a studiat domeniul economiei, avandu-i ca profesori pe Arthur Cecil Pigou si pe Alfred Marshall.

Keynes a acceptat un post de lector in economie, la Cambridge, post fondat personal de Alfred Marshall, pozitie din care a inceput sa isi formeze o reputatie proprie. Curand a fost desemnat pentru un post la "Royal Commission on Indian Currency and Finance" unde si-a aratat considerabilul sau talent in aplicarea teoriei economice problemelor practice.Experienta sa a fost ceruta in timpul Primului Razboi Mondial. El era un sfatuitor al cancelarului Ministerului de Finante. Printre responsabilitatiile sale erau desemnarea tipurilor de credite existente intre Marea Britanie si aliatii sai continetali.Supus incercarilor, "stapanirea de sine si calmul sau au devenit legendare", in cuvintele lui Robert Lekachman, ca atunci cand a reusit sa puna impreuna -cu dificultate- o mica rezerva de pesete Spaniole si le-a vandut pe toate pentru a sparge piata: a reusit, iar pesetele au devenit mai rare si mai scumpe.

2.Educatia

1.The Economic Consequences of the Peace (1919) 2.Treatise on Probability (1921) 3.Tract on Monetary Reform (1923) 4.Treatise on Money (1930) 5.The General Theory of Employment, Interest and Money (1936). „Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor”. A revolutionat stiinta economica sustinand finantarea prin deficit bugetar ca pe o cale de a pune capat Marii Crize. El ofera solutii sub forma cresterii cheltuielilor publice.

3.Opera si preucuparile lui John Maynard Keynes

Printre operele sale se numara:

4.Soluţiile lui Keynes pentru înlăturarea şomajului

Preocuparea fundamentală a lui Keynes a fost aceea de a stabili o corelaţie între dezvoltarea economică a societăţii şi nivelul ocupării resurselor de muncă disponibile, de a oferi soluţii pentru înlăturarea şomajului.Pentru aceasta el a folosit un model economico-matematic descriptiv compus din trei categorii de elemente:-Variabileendogene (determinate), indicatori globali care caracterizează nivelul activităţii economice la scara economiei naţionale (cea mai importantă fiind cererea efectivă de mărfuri)exogene (determinante), rate cu privire la comportamentul agenţilor economici (înclinaţia spre consum, eficienţa marginală a capitalului, rata dobânzii);-Relaţiile dintre variabileRelaţiile dintre variabile au fost redate cu ajutorul unor ecuaţii şi inegalităţi, precum şi interdependenţa dintre ele, redată cu ajutorul unor funcţii (funcţia ocupării, a ofertei, a cererii etc.). Aşa cum am mai afirmat, Keynes admite şi recunoaşte existenţa şomajului involuntar – tema principală a investigaţiilor lui şi scopul final al analizei este de a descoperi ce anume determină volumul ocupării mâinii de lucru. Nivelul ocupării (E) sau numărul de muncitori care găsesc de lucru (N) depind de cererea efectivă de mărfuri (D), deci N = f(D). Ţinând seama de structura cererii de mărfuri, Keynes ajunge la concluzia că dacă suma consumului final global (C) şi a investiţiilor globale (I) este egală cu venitul global (Y), atunci economia este în echilibru, situaţie exprimată în ecuaţia fundamentală a modelului său C + I = Y. -Parametrul multiplicator investiţional (K)Parametrul multiplicator investiţional (K), cu ajutorul căruia se exprimă gradul de intensitate al unei variabile, a fost folosit de Keynes pentru a exprima interdependenţa dintre fluctuaţiile investiţiilor, ocupării şi veniturilor.

II. Keynesismul

“Rolul esential al economiei in viata socirtatii a determinat cercetarea si studierea ei sistematica cu metode si tehnici specifice.Pentru a raspunde nevoii de cunoastere aprofundata a celui mai important domeniu al sistemului social s-a format stiinta economica. “

Keynisimul este o doctrină economică burgheză modernă care limitează procesul reproducției la sferele circulației și consumului și, susținând că venitul național și gradul de utilizare a forței de muncă ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotărâtor în creșterea venitului național revenind consumului, consideră că statul capitalist, prin politica sa fiscală, de credit etc. și prin combaterea înclinației spre consum, ar putea preveni crizele economice.Ca membru al delegaţiei britanice la Conferinţa de pace de la Paris, Keynesintră în contradicţie cu viziunile înguste referitoare la viitorul lumii, se retrage dindelegaţie şi scrie carteaUrmările economice ale păcii, publicată în Anglia şi Franţaîn 1919, iar în România în 1920. În prefaţa scrisă pentru ediţia în limba română, elcondamnă orientarea spre avuţie cât mai multă, obţinută prin orice mijloace, şilipsa de preocupări serioase pentru convulsiile din economie şi societate. El socoteadăunătoare şi neraţională linia conform căreia “cei bogaţi să cheltuiască mai mult şisă muncească mai puţin”.

Economia de piaţă a propulsat civilizaţia industrială a îmbogăţirii, dar totea, observa Keynes imediat după prima conflagraţie mondială, lăsată să meargă dela sine a dus societatea în pragul decăderii, în virtutea unui principiu care “atârnade condiţii psihologice nestatornice, pe care, poate, este cu neputinţă dă le maiînviem”. Economia de piaţă premergătoare războiului era axată pe “principiulacumulării bazat pe neegalitate (care) era o parte vitală a societăţii şi progresului”.Aceasta, în opinia autorului, a făcut ca echilibrul economic să fie încălcat, în sensulcă oferta de mărfuri şi servicii o lua înainteacererii solvabile, a acelei cereri pentrucare existau mijloace de plată la cumpărători. Fiindcă nu este de ajuns să ai nevoiede mărfuri, servicii şi să le ceri, trebuie să ai cu ce să le plăteşti.

Noua concepţie despre economie nu se putea afirma fără critica celeiclasice şi neoclasice. Cu aceasta şi debutează.Teoria generală a lui J.M.Keynes.Primele criticate sunt postulatele teoriilor clasice şi neoclasice despre factorii deproducţie:•mărimea populaţiei susceptibile de a fi ocupată (M);•dimensiunile bogăţiilor naturale (N);•echipamentul de producţie sau capitalul acumulat (C).

În formularea neoclasică aceste postulate sunt:I.Salariul este egal cu produsul marginal al muncii, ceea ce înseamnă căsalariul unei persoane este egal cu valoarea care s-ar pierde dacă volumul folosiriimâinii de lucru ar fi redus cu o unitate, neluând în considerare concurenţa de pepiaţa forţei de muncă.II.Utilitatea salariului, atunci când este folosit un volum dat de mână delucru, este egală cu dezutilitatea(adică capacitatea unui bun de a fi o sursă deneplăceri, dureri, inconveniente) marginală a acelui volum de folosire a mâinii delucru.

Astfel spus, utilitatea salariului este recompensa chinurilor, dificultăţilor şineplăcerilor muncii.Conform postulatelor teoriilor clasice şi neoclasice ar rezulta că şomajulpoate fi numai voluntar. El ar rezulta din faptul că muncitorii (partea afectată) ar refuza să lucreze în condiţiile în care salariul ar fi mai mic decât dificultăţile,neplăcerile etc. muncii prestate.

Keynes demonstrează că postulatele respectivesunt valabile numai pentru cazul particular al şomajuluivoluntar , dar ele nu potexplica situaţia generală a şomajuluivoluntar, dar ele nu pot explica situaţia generală a şomajului involuntar când muncitorii doresc să lucreze şi caută delucru, dar nu găsesc.

Critica keynesistă făcută teoriilor clasice şi neoclasice a fost concentratăasupra Legii Say după care echilibrul parţial (în cazul fiecărui produs sau grup deproduse) şi cel general (la scara ţării, de regulă) între ofertă şi cerere se stabileşteautomat, pe piaţă, în virtutea concurenţei libere sau perfecte.

Keynes a arătat că echilibrul ofertă-cerere poate avea loc nu numai atuncicând factorii de producţie disponibili sunt folosiţi deplin, ci şi în condiţiilesubutilizării lor, într-o măsură mai mare sau mai mică. După Keynes, dacă la anumită mărime a numărului forţei de muncăocupate, volumul scontat de încasări este mai mare decât preţul global de ofertă, întreprinzătorii vor fi stimulaţi să mărească volumul folosirii mâinii delucru dincolo de D şi, la nevoie, să urce costurile făcându-şi concurenţă pentru factorii de producţie la mărimea lui N la care Z devine egal cu D.

Întrucât aceasta este esenţa teoriei generale a folosirii mâinii delucru, pe care ne-am propus s-o înfăţişăm, capitolele următoare vor fi consacrate înmare parte examinării diferiţilor factori de care depind aceste două funcţii”.

Acolo unde după legea Say poblema se rezolvă de la sine prin echilibrulstabilit automat între ofertă şi cerere, după Keynes trebuie săutată soluţiaelementului central al economiei – ocuparea forţei de muncă. După el există uncapitol de importanţă vitală al teoriei economice care abia rămâne că fie scris şifără de care orice discuţii privind volumul total al ocupării rămân sterile. Tocmaiasupra acestui “capitol” Keynes îşi concentrează atenţia, formulându-şi teoria care,în linii mari, poate fi astfel redată:“Atunci când creşte folosirea mâinii de lucru, venitul real global semăreşte. Psihologia societăţii este de aşa natură încât, atunci când se măreştevenitul real global, consumul global creşte, dar nu cu aceeaşi mărime cu venitul.

  Sunt demne de reţinut propoziţiile prin care Keynes însuşi rezumă teoriasa:1)Dependenţa nivelului venitului nominal şi real de volumul ocupăriimâinii de lucru, în cazul în care starea tehnicii, a resurselor şi acosturilor sunt date;2)Dependenţa raportului dintre cheltuielile scontate pentru consumul neproductiv 3)Mărimea lui N pe care întreprinzătorii decid să-l folosească depinde desuma cererii D (adică cererea efectivă) formată din cheltuielile scontatepentru bunurile de consum D.  Volumul ocupării mâinii de lucru nu depinde de voinţa salariaţilor de amunci sau nu. El depinde de înclinaţia spre consum şi de volumul investiţiilor,totodată fiind legat într-un mod bine determinat de un nivel dat al salariului real şinu invers. “Dacă, menţionează Keynes, înclinaţia spre consum şi volumulinvestiţiilor noi au drept consecinţă o cerere efectivă insuficientă, nivelul efectiv alocupării va fi mai scăzut decât oferta de mână de lucru, potenţial disponibilă lasalariul real existent. Această analiză ne oferă o explicaţie a paradoxului sărăciei înmijlocul abundenţei. Căci simplul fapt că există o insuficienţă a cererii efectivepoate să oprească, şi deseori opreşte, creşterea folosirii mâinii de lucru.

Înainte de afi atins nivelul folosirii ei complete”. Insuficienţa cererii efective ar sta, dupăKeynes, la baza decalajului observat în ţările bogate dintre producţia sa efectivă şicea potenţială.Decalajul între potenţialul productiv şi realul folosirii este de ordinulprimei evidenţe, iar studierea lui trebuie să urmărească descoperirea căilor şimijloacelor de a-l reduce.

Oamenii nu maivor să fie mici piese în angrenajul mecanismelor de sporire a avuţiei. Ei vor cadezvoltarea, care nu poate avea loc în afara ocupării forţei de muncă, să le fiesubordonată lor şi nu ei să-i fie subordonaţi acesteia. Deocamdată economia, întoate ţările lumii, nu se comportă cum vor oamenii. A nu vedea acest lucruînseamnă a escamota dificultăţile unei epoci marcată de cerinţa obiectivă a treceriispre o nouă civilizaţie, în care schimbarea sistemelor economice vizează numai oparte a cerinţelor ei.În teoria generală a lui Keynes sistemul economic se sprijină pe:•elemente considerate de obicei ca date;•variabile independente ale sistemului;•variabile dependente

Orice teorie generală originară comportă îmbunătăţiri, mai mult sau maipuţin substanţiale, cu trecerea vremii, indiferent de orizontul de timp pe care seaxează. Adăugirile sunt legate de nevoia îndepărtării neajunsurilor, a adaptării lacunoaşterea noilor procese şi fenomene apărute în societate şi economie, ca şi decea a susţinerii prioritare a intereselor naţionale şi / sau ale anumitor grupurispeciale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu teoria generală keynesistă care, prinîmbunătăţirile postbelice aduce, a devenit neokeynesistă.Înainte, în timpul şi imediat după cel de-al doilea război mondial succesulkeynesismului, sprijinit de realizările politicilor economice inspirate de el, făceadificilă observarea carenţelor doctrinei legate de fundamentele statice, prinexcelenţă, ale analizei şi de orizontul scurt de timp, de axarea pe soluţii privindmoderarea crizelor şi şomajului fără luarea în considerare a cerinţelor creşteriieconomice, de suprasolicitarea factorilor macro şi lăsarea pe plan secundar a celor microeconomici, inclusiv a mecanismelor pieţei, de subaprecierea roluluiinterdependenţelor economice crescânde la scara lumii.

Keynes considera ca economia este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta de Keynes ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiintele naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca foloseste preponderent introspectia si judecati de valoare.

Pentru ca un model  sa nu-si piarda generalitatea si valoarea ca mod de gandire, trebuie sa nu contina valori reale pentru functiile sale variabile, deoarece devine inutilizabil. Keynes observa ca in chimie, fizica si alte stiinte ale naturii, menirea experimentului este de a furniza tocmai acele valori reale ale diferitelor cantitati si factori care apar intr-o ecuatie sau formula; dupa aflarea acestora, ele raman definitive. In economie, a introduce cifre intr-un model duce la anularea valorii sale, pentru ca cifrele nu se vor mai potrivi la o alta incercare. Cocluzia sa este ca a transforma un model intr-o formula cantitativa inseamna a-i distruge utilitatea ca instrument de gandireIndiferent de dezvoltarile ulterioare, Keynes si cartea sa înca reprezinta punctul de cotitura catre nouaîntelegere a stiintei economiei. Nici o generatie de economisti nu poate porniîn cariera fara a aprofunda teoria keynesiana.

Keynesianismul a constituit baza teoretică a lucrărilor publice inițiate în anii '30 de guvernele american și german ca soluție împotriva crizei economice. Și-a câștigat mulți adepți pe plan mondial după cel de-al doilea război mondial, dar a pierdut teren ca urmare a stagflației din anii '70. Keynesianismul a reinviat cu ocazia noii crize economice care a inceput sa ne bantuie din 2008. Prim-ministrul britanic Gordon Brown l-a invocat în sprijinul unei mai energice politici de intervenție a statului in Regatul Unit.

Concluzia autorilor este ca "Nici o economie din zilele noastre nu imbraca nici una din aceste forme pure. Mai degraba este vorba de societati cu economii mixte, cu elemente de piata, comanda (decizie de ia centru - n.ns.- S.S.S.), traditie (obiceiuri -n. ns. - S.S.S.). Nu a existat niciodata o economie de piata 100% (desi Anglia din secolul XIX se apropia de aceasta). in capitalismul american de azi - precizeaza autorii - statul are un rol important in instituirea cadrului legal pentru viata economica, asigurind servicii ca educatia si ordinea si reglementind (regulating - in original - n.ns. - S.S.S.) poluarea si afacerile. Dar majoritatea deciziilor din Statele Unite de azi se adopta pe baza preturilor si cantitatilor determinate de piata"49.In aceasta situatie este limpede, pentru orice student si pentru orice persoana care doreste sa-si formeze o cultura economica minimala, ca nu se poate dispensa de cunoasterea operei economice a lui J.M. Keynes sau cel putin de cunoasterea lucrarii sale "Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor" (1936). Aceasta este una din lucrarile-cheie a carei cunoastere usureaza considerabil intelegerea celor mai aprinse controrse din literatura de specialitate din ultima jumatate de secol.