jurisprudenta civila sintetizata

Jurisprudenta I.C.C.J. ****** Drept Civil 2002-2009

DREPT CIVIL

ACT JURIDIC. CONDITII. VICII CONSIMTAMANT. INTERPRETARE

1*Contract de întreţinere. Testament. Lipsa discernământului persoanei care se obligă Capacitatea de a contracta cât şi consimţământul valabil al părţii care se obligă sunt, potrivit art.948 C.civ. şi ale prevederilor Decretului nr.31/1954, condiţii esenţiale pentru valabilitatea actelor juridice, lipsa oricăreia din ele fiind sancţionată cu nulitatea.Secţia civilă, decizia nr.51 din 15 ianuarie 2003

2*Contract. Interpretare. Criterii Interpretarea contractelor presupune determinarea şi calificarea conţinutului acesteia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor şi obligaţiilor părţilor. Dacă voinţa părţilor este clar exprimată, nu se pune problema interpretării, care este necesară doar în situaţia în care există discrepanţă între voinţa reală şi voinţa declarată a părţilor, când clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet. Secţia civilă, decizia nr.1753 din 6 mai 2003

3*Interpretarea convenţiilor. Clauza penală Faţă de obiectul cererii dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar a interpretat corect contractul şi clauza penală conform principiului statornicit prin art.977 C.civ., după intenţia comună a părţilor şi a aplicat dispoziţiile art.969 C.civ. potrivit cărora „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. (Secţia comercială, decizia nr.244 din 22 ianuarie 2003)

4*Contract de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanţă . Viciu de consimţământ. Pentru a se putea reţine viciul de consimţământ la încheierea contractului, ar fi trebuit să fie întrunite condiţiile prevăzute de art.956 C.civ. În speţă, contractul de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanţă a fost încheiat între persoane juridice, prin reprezentanţii lor abilitaţi legal, şi consimţământul nu a putut fi viciat prin violenţă iar în situaţia în care ar putea fi reţinută o ameninţare din partea uneia dintre părţile contractante aceasta fiind ulterioară încheierii contractului, în faza executării, exclude constatarea unei nulităţi absolute parţiale a contractului. (Secţia comercială, decizia nr.2515 din14 septembrie 2004)

5*Contract de ipotecă. Mandat special În privinţa actelor de înstrăinare, de ipotecare ca şi a altor acte ce depăşesc administrarea obişnuită a bunurilor comune este necesar un mandat special. Or, procura invocată ca temei al puterilor de mandatar, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în art.1536 alin.(2)C.civ. pentru a fi calificată ca un mandat special, apt a valida contractul de ipotecă . Drept urmare, fiind semnat în temeiul unui mandat general valabil pentru actele de administrare şi inapt a valida un act de înstăinare, contractul de ipotecă este lovit de nulitate. (Secţia comercială, decizia nr.5215 din 2 decembrie 2004)

6*Contract de credit. Nulitate absolută Reclamanţii au fost induşi în eroare de pârâtă cu ocazia încheierii actelor de garanţie imobiliară, crezând că semnează un act de garanţie

1


reală pentru calitatea de angajat şi nu acte de garanţie imobiliară pentru creditul luat de societate de la bancă, fapt ce a echivalat cu lipsa consimţământului, care potrivit art.948 C. civ. atrage nulitatea absolută a actului juridic. (Secţia comercială, decizia nr.1844 din 17 martie 2005)

7*Contract de vânzare-cumpărare. Principiul prevalării salvării efectelor juridice ale actului Instanţa de control judiciar a apreciat în mod corect, că o capacitate mai mică a bunului vândut, decât cea stabilită, nu constituie un viciu ascuns, iar eventualele vicii aparente,care au condus ulterior la reparaţia bunului, trebuiau sesizate la recepţia produselor, prin diligenţele ce se impuneau,or,cumpărătorul a recepţionat bunul fără a formula obiecţiuni privind calitatea sau capacitatea acestuia. Întrucât, în speţă, nu există motive de anulare sau constatare a nulităţii actului juridic, neexistând vicii ascunse ale lucrului vândut, trebuie promovat pincipiul juridic al prevalării salvării efectelor juridice ale actului iar nu al desfiinţării acestuia. (Secţia comercială, decizia nr.2217 din 30 martie 2005)

8*Contract de credit . Cauze de nulitate Întrucât suma menţionată cu titlu de credit nu a fost acordată , s-a constatat nulitatea contractului de credit, în lipsa unui act din care să rezulte voinţa părţilor de a nova, conform art.1130 C.civ (Secţia comercială, decizia nr.1213 din 28 martie 2006)

9*Contract de vânzare-cumpărare. Nulitate. Condiţii esenţiale pentru validitatea convenţiei. Potrivit art.948 alin.(4) C.civ. : condiţia esenţială pentru validitatea unei convenţii este o cauză licită. Cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice (art.968 C.civ.) . (Secţia comercială, decizia nr.2802 din 5 octombrie 2006)

10*Contract de vânzare-cumpărare . Efectul convenţiilorC.civ.,art.969 Potrivit art.969 C.civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. (Secţia comercială, decizia nr.649 din 12 februarie 2007)

11*Contract de cesiune de creanţă . Convenţie de eşalonare a datoriei. Viciu de consimţământ. Consecinţe

Convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol, nu este nulă de drept, ci dă loc numai acţiunii de nulitate, potrivit dispoziţiilor art.961 C.civ. (Secţia comercială, decizia nr.2154 din 5 iunie 2007)

12*Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni. Viciu de consimţământ. Acţiune în anularea contractului C.civ., art.960

Existenţa dolului poate fi reţinută în cazul în care se regăseşte elementul intenţional, voinţa de a induce în eroare partea contractantă şi elementul material, adică folosirea de

2


mijloace viclene pentru inducerea în eroare. (Secţia comercială, decizia nr.4057 din 11 decembrie 2007)

13* Consimţământul valabil exprimat – condiţie de validitate a unei convenţii Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, respectiv pentru încheierea valabilă a oricărui contract sunt capacitatea de a contracta şi consimţământul valabil exprimat al părţii care se obligă. Simpla ofertă de a contracta făcută de către una dintre părţi nu produce efecte juridice în lipsa consimţământului valabil exprimat şi a acceptării acesteia de către cealaltă parte. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.35 din 14 ianuarie 2009)

14*Cauza ilicită a unui act juridic. Sancţiune aplicabilă Nulitatea este sancţiunea prin

care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale.

Sancţiunea nulităţii este fundamentată şi în condiţiile în care actului juridic îi lipseşte cauza sau aceasta este ilicită, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 c.civ. statuează asupra lipsei efectelor unei obligaţii fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită; iar art. 968 defineşte cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri şi ordinii publice. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.647 din 3 martie 2009)

15*Calificarea contractului din perspectiva interpretării sistematice şi nu după denumirea dată de părţi. Contractul de transport. Trăsături definitorii. Regim juridic Potrivit art.977 şi urm.Cod civil, calificarea juridică se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor folosiţi.

De asemenea art.982 Cod civil consacră principiul interpretării sistematice stipulând că, clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă prin actul întreg. Din examinarea clauzelor contractului rezultă fără putinţă de tăgadă, că părţile au avut intenţia de a încheia un contract de transport de mărfuri, iar împrejurarea că s-a dat contractului o altă denumire nu poate produce efecte juridice cu privire la natura acestuia.

Contractul de transport se încadrează, în raport cu dispoziţiile art.1470 alin.2 în categoria locaţiunii de lucrări, iar potrivit art.1474 Cod civil este o locaţiune de servicii. În realitate, contractul de transport nu este numai de locaţiune (o închiriere) a mijlocului de transport ci mai ales o prestaţie de servicii deoarece obiectul de activitate constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau mărfuri.

De remarcat că în orice transport, cum este şi cazul în speţă, găsim următoarele elemente ale locaţiunii de servicii: o prestaţie, o remuneraţie a serviciului prestat, independenţa juridică a cărăuşului. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.923 din 6 martie 2008)

16*Interpretarea clauzelor contractuale Interpretând clauza cu privire la care contractanţii aveau opinii diferite, (...) nu a avut loc o modificare a clauzei penale, ci o interpretare logică şi juridică în scopul determinării înţelesului exact al acesteia pentru

3


stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1273 din 27 martie 2008)

17*Operaţiunea de vânzare în frauda dreptului de proprietate, cauză de nulitate absolută a contractului Faptul că vânzarea-cumpărarea imobilului s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător, cu complicitatea şi pe riscul cumpărătorului este un caz tipic de nulitate absolută a contractului. Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoştea faptul că înstrăinează bunul altuia, rezultă că, convenţia părţilor are o cauză ilicită şi deci este nulă absolut conform art.968 Cod civil. Totodată nulitatea actului se constată şi în raport de dispoziţiile art.966 Cod civil, întrucât vânzătorul, nefiind proprietarul bunului vândut nu poate satisface scopul avut în vedere de cumpărător, dobândirea dreptului de proprietate. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 2099 din 12 iunie 2008)

17*Bilet la ordin Inaplicabilitatea, în cadrul obligaţiilor cambiale, a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal Principiul anulării actului subsecvent ca o consecinţă a anulării actului juridic principal nu se aplică în cazul biletului la ordin dat fiind caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale, autonome şi independente faţă de raportul juridic fundamental care i-a dat naştere şi faţă de care se comportă ca o obligaţie de sine stătătoare. Altfel spus posesorul legitim al titlului de valoare îşi exercită dreptul şi emitentul titlului execută obligaţia în temeiul titlului, şi nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 3410 din 14 noiembrie 2008)

CAPACITATE DE FOLOSINTA. CAPACITATE DE EXERCITIU

18*Capacitatea de folosinţă. Acţiune introdusă împotriva unor persoane decedate Cauzele nu pot fi judecate în contradictoriu cu persoane fizice decedate. Secţia civilă, decizia nr.1056 din 18 martie 2003

19*Acţiune pentru constatarea dobândirii proprietăţii imobiliare prin uzucapiune. Cerere de reprezentare prin curator a proprietarului decedat şi a moştenitorilor acestuia, necunoscuţi. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice şi, implicit, capacitatea de exerciţiu încetând pe data decesului, conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, persoana respectivă nu mai poate să fie parte în judecată, conform art. 41 C. pr.civ. şi nici să fie reprezentată prin curatorul la care se referă art. 152 din Codul familiei. Pentru aceleaşi temeiuri reprezentarea prin curator, la judecată, nu trebuie acceptată nici pentru „moştenitorii necunoscuţi” ai persoanei decedate, proprietară a imobilului care face obiectul acţiunii prin care reclamanţii susţin că au dobândit proprietatea prin uzucapiune. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6184 din 9 noiembrie 2004

4


20*Persoană juridică în dizolvare. Capacitate de folosinţă şi de exerciţiu. Calitate procesuală Persoană juridică – în speţă o societate comercială – încetează a avea fiinţă prin dizolvare, conform art. 40 din Decretul nr. 31/1954, dar, în vederea realizării activului şi a plăţii pasivului, la care se referă art. 51 din acelaşi decret, se poate acţiona, însă prin lichidator, iar nu în nume propriu, caz din urmă în care societatea comercială nu are calitate procesuală.I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5302 din 16 iunie 2005

21*Societate comercială. Dizolvare Potrivit art.40 din Decretul nr.31/1954,persoana juridică încetează să mai aibă fiinţă prin dizolvare,aşa cum a fost dizolvată şi radiată din registrul comerţului societatea comercială reclamantă, astfel că, aceasta nemaiavând personalitate juridică, nu mai are nici folosinţa drepturilor procesuale pentru a figura ca parte în proces. (Secţia comercială,decizia nr.1677 din 10 martie 2003)

22*Reorganizare. Efecte patrimoniale Reorganizarea unei persoane juridice are atât un efect creator, cât şi un efect extinctiv: persoana juridică supusă fiind unei divizări totale, şi-a încetat existenţa.Are, de asemenea, un efect translativ, în cazul în speţă, al divizării, operând o transmisiune cu titlu universal, societăţile rezultate din divizare dobândind o parte din patrimoniul persoanei juridice supusă divizării, respectiv o fracţie din drepturile şi obligaţiile cu valoare economică care au aparţinut persoanei juridice care şi-a încetat existenţa.

Transmisiunea cu titlu universal care operează în cazul divizării este reglementată de art.47 din Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, după cum urmează: „Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiinţă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul care a dispus dizolvarea nu s-a stabilit o altă proporţie.

Drept urmare, prin efectul translativ al divizării, societăţile nou înfiinţate dobândesc o fracţie de patrimoniu, iar nu bunuri concrete, interpretarea contrară, a recurentei, fiind eronată sub acest aspect. Pe baza acestor fracţii se realizează prin actul de divizare o împărţire în natură, care de această dată are caracterul declarativ al oricărui partaj.

De principiu, situaţiile neclare şi echivoce generate de împărţeala în natură pot fi regularizate prin voinţa societăţilor dobânditoare sau, în caz de neînţelegere, de către instanţă, actul de regularizare având şi el tot caracter declarativ, iar nu translativ de proprietate. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1203 din 25 martie 2008)

PRESCRIPTIE EXTINCTIVA

23*Prescripţie. Acţiune pentru plata contravalorii bunurilor confiscate prin hotărârea penală ce a fost ulterior reformată. Termenul prescripţiei Temeiul acţiunii nu este art.504 C.proc.pen., pentru a fi formulată în termenul de un an prevăzut de art.505 alin.2 din acelaşi cod, ci îl constituie hotărârea prin care s-a înlăturat măsura confiscării şi, deci, se impune restabilirea situaţiei anterioare, acţiunea în pretenţii fiind supusă prescripţiei de 3 ani prevăzută în art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958. Secţia civilă, decizia nr.4408 din 4 decembrie 2002

5


24*Prescripţie. Acţiune pentru despăgubiri când nu este posibilă restituirea bunurilor confiscate prin hotărâre penală, ulterior casată şi înlăturată măsura confiscării averii Acţiunea pentru acordarea unor astfel de despăgubiri se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, iar nu în termenul de un an prevăzut de art.505 C.proc.pen. Secţia civilă, decizia nr.587 din 18 februarie 2003

25*Despăgubiri. Acţiune pentru plata contravalorii imobilului trecut abuziv în proprietatea statului Dreptul foştilor proprietari de a cere despăgubiri pentru imobilul trecut abuziv la stat se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 şi art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violenţă morală ce au împiedicat pe cei îndreptăţiţi să ceară restabilirea dreptului încălcat. Secţia civilă, decizia nr.626 din 19 februarie 2003

26*Despăgubiri constând în contravaloarea bunurilor confiscate prinhotărâre penală ca pedeapsă complementară, reformată ulterior.Temeiul acţiunii. Termenul prescripţiei extinctive În cazul dat, temeiul acţiunii îl constituie, prin analogie, dispoziţiile art.311 alin.2 C.proc.civ., care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desfiinţate de drept. În cazul în care bunurile confiscate nu mai există, se naşte un drept de creanţă, care poate fi valorificat printr-o acţiune personală, iar nu reparatorie conform art.504 C.proc.pen., supusă termenului de prescripţie extinctivă prevăzută de art.3 din Decretul nr.167/1998, iar nu termenului de un an prevăzut de art.505 C.proc.pen. Secţia civilă, decizia nr.1985 din 16 mai 2003

27*Acţiune pentru constatarea nulităţii unor înscrisuri oficiale falsificate. Prescripţie Falsificarea unor înscrisuri oficiale este de natură a atrage în toate situaţiile nulitatea absolută întrucât valorile sociale afectate nu se rezumă la interesele uneia sau câtorva persoane, ci vizează însăşi siguranţa circuitului civil, subminând, în acelaşi timp, autoritatea organelor de stat emitente. Ca urmare este imprescriptibilă acţiunea de stabilire a nulităţii înscrisului conform art.2 al Decretului nr.167/1958. Secţia civilă, decizia nr.2812 din 27 iunie 2003

28*Daune materiale şi morale cerute de victima unei erori judiciare penale. Termenul prescripţiei cererii. Repunerea în termen. În baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 19 din Decretul nr. 167/1958, instanţa, investită cu cererea victimei erorii judiciare, în cauzele penale, este în drept să dispună chiar din oficiu judecarea cauzei când, pe baza susţinerilor şi a probelor, constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3519 din 12 mai 2004

29*Eroare judiciară. Termenul acţiunii. Despăgubiri Termenul de un an, prevăzut de art. 505 (2) C. proc. pen., de introducere a acţiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare penale, curge de la data scoaterii de sub urmărire penală, dar numai dacă inculpatul a fost încunoştinţat de măsura luată. Î.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 4182 din 8 iunie 2004

6


30*Contract de ipotecă. Acţiune în anularea contractului pentru dol şi nerespectarea principiului specializării. Prescripţie

1. Ipoteca convenţională este supusă principiului specializării, care priveşte determinarea imobilului asupra căruia este constituită şi a creanţei garantate, conform art. 1774 şi art. 1776 C. civ., cu rolul de a oferi terţelor persoane posibilitatea de a-şi da seama dacă valoarea imobilului este sau nu acoperită prin ipoteca ce îl grevează.

2. Termenul prescripţiei acţiunii de nulitate a contractului de ipotecă, în caz de viclenie, curge, conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni, de la data încheierii actului. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6597 din 25 noiembrie 2004

31*Despăgubiri. Acţiune pentru plata contravalorii bunurilor confiscate în baza unei hotărâri penale ulterior casată. Natura acţiunii. Prescripţie. Acţiunea prin care se cere obligarea statului a plăti contravaloarea bunurilor confiscate în baza unei hotărâri penale ulterior casată - bunuri ce nu mai există în natură - este o acţiune personală în pretenţii care are ca fundament, prin analogie, dispoziţiile art. 311 alin. 2 Cod procedură civilă referitoare la întoarcerea executării şi este prescriptibilă în termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care pedeapsa confiscării a fost înlăturată. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7148 din 15 decembrie 2004

32*Contract vânzare-cumpărare. Antecontract. Acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Prescripţie Antecontractul, de vânzare-cumpărare a unui imobil, este o promisiune bilaterală de a contracta; în caz de neexecutare a obligaţiei asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură, a obligaţiei de a face, se asigură prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Termenul prescripţiei curge din momentul încheierii contractului, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deţinerea lui, cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoaşterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. a din decret. Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.1212 din 17 februarie 2005

33*Drept succesoral. Instituţia raportului şi a reducerii liberalităţilor. Prescripţia extinctivă.

- În acţiunea de dezbatere a unei succesiuni, cererea pentru raportarea liberalităţilor, la care se referă art. 751 C.civ. şi aceea de reducere a liberalităţilor reglementată prin art. 847 C.civ. sunt supuse prescripţiei extinctive de 3 ani, prevăzută prin art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, deoarece au caracter personal, iar nu caracter real cum sunt acţiunile

7


privitoare la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, superficie şi servitute, care conform art. 21 din acelaşi decret, nu sunt supuse prescripţiei extinctive.

- Termenul de trei ani curge de la data deschiderii succesiunii sau, când este cazul, de la data cunoaşterii liberalităţii. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1547 din 1 martie 2005.

34*Contract de donaţie către stat. Acţiune privind anularea contractului pentru vicierea consimţămîntului donatorului prin violenţă. Prescrierea dreptului la acţiune. Prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că, printre imobilele preluate în mod abuziv se numără şi cele donate statului, dacă a fost admisă acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, text de lege în baza căruia nu operează însă repunerea în termenul de prescripţie, ci prin care se precizează în ce condiţii poate fi considerat preluat abuziv un imobil donat statului. Ca urmare, acţiunea în anulare a donaţiei facută statului, în perioada la care se referă Legea nr. 10/2001( 6martie 1945- 22 decembrie 1989) este prescrisă dacă nu a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958, termen care a început sa curgă, pentru vicierea consimtământului donatorului, prin violenţă, confrom art. 9 din acelaşi Decret, la încetarea violenţei care nu se mai poate pune din 1990. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2056 din 16 martie 2005.

35*Prescripţia extinctivă. Acţiunea creditorului. Inadmisibilitate. Acţiunea creditorului pentru „întreruperea” prescripţiei extinctive, pentru cazul reglementat prin art. 1865 C.civ. şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958, se exercită înainte de expirarea termenului prescripţiei extinctive, iar nu după expirarea termenului. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5305 din 16 iunie 2005

36*Prescripţia extinctivă. Cerere de repunerea în termenul de exercitare a acţiunii în justiţie. Condiţia concretizării acţiunii Potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, instanţa judecătorească poate, în cazul în care constată că fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună, chiar şi din oficiu, judecarea acţiunii. În acest scop, trebuie, însă să se concretizeze ce anume acţiune se intenţionează a se exercita, deoarece, în raport cu aceasta urmează a se stabili dacă sunt motive temeinice de repunere în termen. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.5493 din 21 iunie 2005

37*Acţiune privind constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 şi restituirea imobilului în natură. Prescripţia dreptului la acţiune.

Termenul, privind introducerea acţiunii pentru constatarea nulităţii actelor de înstrăinare, este un termen de prescripţie, care poate fi supus întreruperii şi suspendării.

8


În vederea respectării principiilor securităţii raporturilor juridice, întreruperea şi suspendarea cursului prescripţiei operează strict şi limitativ în condiţiile prevăzute de art.13 şi art. 16 din Decretul nr.167/1958.

Unul dintre motivele întreruperii prescripţiei, prevăzute de Decretul nr.167/1958 este şi acela vizând introducerea unei cereri de chemare în judecată, dar formularea unei notificări nu poate fi asimilată unei cereri de chemare în judecată şi nici cu celelalte motive de întrerupere a prescripţiei prevăzute de acelaşi act normativ. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7135 din 29 octombrie 2007.

38*Art. 998-999 Acţiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare a unui accident de muncă, are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă, fiind prescriptibilă extinctiv.

Termenul general de prescripţie pentru prejudiciul pentru care se solicită despăgubiri curge de la data la care cel păgubit a cunoscut pagube şi pe cel care răspunde de ea, conform art. 8 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958.

Cum la momentul producerii accidentului, se cunoşteau toate elementele necesare pentru a promova în justiţie o acţiune întemeiată pe prevederile art. 998-999 C.civ., termenul de prescripţie curge de la data producerii accidentului şi nu de la data comunicării procesul verbal de constatare al accidentului. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr.7784 din 8 decembrie 2008

39*Contract de asigurare. Acţiunea în regres a asigurătorului impotriva unui terţ.Termen de prescripţie. Decretul nr.167/1958,art.3 alin(1) Dreptul asigurătorului la acţiunea în regres,pentru despăgubiri, contra celor răspunzători de. producerea prejudiciului, derivă din subrogarea în drepturile asiguratului său, în limita indemnizaţiei plătite şi este valorificabil pe calea dreptului comun, fiind înafara raporturilor de asigurare astfel incât se aplică termenul general de prescripţie, iar acţiunea nu trebuie confundată cu cea pe care o are asigurătorul impotriva propriului asigurat. (Secţia comercială,decizia nr3341 din 8 iulie 2003)

40*Prescripţie. Executarea cu întârziere a obligaţiei dintr-un titlu executoriu. Consecinţe Decretul nr. 167/1958 Prescripţia dreptului de a cere despăgubiri pentru executarea cu întărziere a obligaţiei de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească începe să curgă de la data la care aceasta constituie,potrivit legii,titlu executoriu.

De aceea,în cazul în care executarea hotărârii de fond a fost suspendată până la data judecăţii recursului declarat de debitor,termenul de prescripţie se calculează de la data respingerii recursului,când se naşte şi dreptul la acţiune al creditorului pentru devalorizarea sumelor acordate prin titlul executoriu. (Secţia comercială, decizia nr.3500 din 16 septembrie 2003)

41*Prescripţia extinctivă . Cauze de întrerupere. Potrivit art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, iar potrivit art.17, întreruperea şterge

9


prescripţia, începând să curgă o nouă prescripţie, astfel că recunoaşterea datoriei de către pârâtă, prin protocolul încheiat la 17 mai 2000, a întrerupt prescripţia şi în raport cu data introducerii acţiunii, 6 martie 2002, dreptul material la acţiune a fost exercitat de reclamantă înăuntrul termenului general de trei ani, încadrându-se în noua prescripţie care a început să curgă de la 17 mai 2000. (Secţia comercială, decizia nr.4345 din 12 noiembrie 2003)

42*Asigurări maritime. Termen de prescripţie Acţiunea prin care s-au cerut despăgubiri de la societatea de asigurare a fost respinsă ca prescrisă, întrucât, potrivit art.954 C.com. „acţiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecerea unui an” iar în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, potrivit alin.(3), ” în asigurările maritime termenul începe să curgă după terminarea călătoriei ce a fost asigurată şi pentru asigurările cu termen,din ziua în care se sfârşeşte asigurarea”,ceea ce presupune că, în speţă, dreptul material la acţiune a început să curgă de la data expirării valabilităţii contractului de asigurare. (Secţia comercială, decizia nr.4346 din 12 noiembrie 2003)

43*Contract de asigurare . Despăgubiri.Termen de prescripţie Decret nr.167/1958, art.3alin.(2) În situaţia în care asiguratul a plătit ratele, singura condiţie necesară pentru naşterea obligaţiei de plată a asigurătorului este producerea riscului(evenimentului) asigurat, dată de la care curge termenul de prescripţie de 2 ani, în materie de asigurări. Obligaţia asigurătorului nu a fost suspendată pe perioada soluţionării procesului penal în care a figurat ca inculpat conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier. (Secţia comercială, decizia nr.2592 din 15 septembrie 2004)

44*Vicii ascunse. Răspundere.Termen de prescripţie. Conform art.1352 C.civ., vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale produselor livrate cumpărătorului, indiferent de buna sau reaua –credinţă a vânzătorului. Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, adică de la data descoperirii viciilor. (Secţia comercială, decizia nr.2981 din 17 octombrie 2006)

10


45*Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere Potrivit art.16 alin.(1) lit. b) din Decretul nr.167/1958, prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, condiţionând însă, întreruperea prescripţiei de admiterea unei asemenea cereri(conform alineat ultim al textului legal menţionat), dispoziţie imperativă şi de strictă interpretare ce nu poate fi extinsă şi la alte situaţii,cum ar fi îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere,care nu se înscrie între cauzele de întrerupere a prescripţiei. (Secţia comercială, decizia nr.3778 din 15 octombrie 2004)

46*-Plată nedatorată . Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere În conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită , iar în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executarea nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.”, astfel că dreptul societăţii reclamante de a solicita restituirea plăţii s-a născut la data efectuării plăţii nedatorate, respectiv la 3 septembrie 1998 şi prin urmare, acţiunea introdusă la 5 ianuarie 2000 s-a formulat cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut în art.3 din actul normativ menţionat iar cu privire la legalitatea plăţii, se poate afirma că suma achitată de o persoana fizică din contul societăţii comerciale reclamante în contul societăţii comerciale pârâte pentru o persoană fizică nu reprezintă o plată valabilă între cele două societăţi comerciale, cu atât mai mult cu cât recunoaşterea făcută de persoana fizică, asociat la societatea pârâtă, că a încasat suma, nu reprezintă o recunoaştere a datoriei făcută de societatea comercială pârâtă, de natură a întrerupe cursul prescripţiei, conform art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, în speţă, neexistând cauze legale de întrerupere a cursului prescripţiei. (Secţia comercială, decizia nr.5544 din 10 decembrie 2004)

47*Prescripţia extinctivă . Întrerupere. Dreptul de a pretinde preţul şi dobânzi Odată cu întreruperea dreptului la acţiune privind plata preţului se întrerupe şi prescripţia dreptului la acţiune pentru dobânzi. (Secţia comercială, decizia nr.745 din 8 februarie 2005)

48*Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere. Neîndeplinire. Dreptul de a cere executarea silită Termenul de prescripţie nu s-a întrerupt întrucât cererea de încuviinţare şi validare a popririi , căreia creditoarea îi atribuie efect întrerupător al termenului de prescripţie a fost respinsă în primă instanţă, iar apelul declarat împotriva sentinţei respective, s-a considerat a fi perimat. (Secţia comercială, decizia nr.1101 din 18 februarie 2005)

49*Contract de vânzare-cumpărare. Prescripţia extinctivă. Raportul obligaţional Prescripţia extinctivă, constând în stingerea dreptului la acţiune dacă nu a fost exercitat înăuntrul termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 şi care începe să curgă de la data naşterii raportului juridic, în condiţiile în care acesta nu este afectat de modalităţi, reprezintă sancţiunea civilă suportată de creditor pentru pasivitatea sa.

Or, în speţă, dreptul cumpărătorului de a cere restituirea preţului, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei vânzătorului de predare a lucrului vândut nu este prescris, întrucât raportul obligaţional, raportul de creanţă s-a născut la 15 mai 2000, dată la care cumpărătorul a

11


plătit preţul convenit iar acţiunea a fost introdusă la 14 mai 2003. Însă, instanţa trebuia să stabilească dacă obligaţia corelativă este sau nu supusă modalităţii actului juridic. (Secţia comercială, decizia nr.1557 din 8 martie 2005)

50*Prescripţia extinctivă . Suspendarea cursului prescripţiei. Recurs împotriva hotărârii a cărei executare silită se cere Recursul declarat de debitor împotriva hotărârii definitive a cărei executare silită s-a cerut nu suspendă cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. (Secţia comercială, decizia nr. 1819 din 16 martie 2005)

51*Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere Cazurile de întrerupere a prescripţiei extinctive sunt prevăzute expres şi limitativ în art.16 din Decretul nr.167/1954 şi printre acestea nu se află nici unul care să permită considerarea încercării de conciliere prealabilă, potrivit art.720 C.proc.civ., ca un caz de întrerupere a prescripţiei extinctive. (Secţia comercială, decizia nr. 4830 din 19 octombrie 2005)

52*Contract de închiriere. Acţiunea în restituirea bunurilor închiriate. Momentul naşterii dreptului la acţiune. Prescripţia extinctivă Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958: „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită......Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.”

Obligaţia de restituire a bunurilor s-a născut din contractul de închiriere, în care s-a stipulat că bunurile închiriate se restituie la încetarea locaţiunii. Acesta este momentul naşterii dreptului la acţiune în restituire. (Secţia comercială, decizia nr.1777 din 23 mai 2006)

53*Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere Potrivit art.16 pct 1 din Decretul nr.167/ 1958 privind prescripţia extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

În speţă, se iau în considerare două înscrisuri prin care contestatoarea , în folosul căruia curge prescripţia, recunoaşte datoria faţă de pârâtă. Aceste înscrisuri fiind făcute şi semnate de contestatoare înainte de împlinirea termenului general de 3 ani, sunt acte întrerupătoare ale prescripţiei. Din economia textului precizat nu rezultă cerinţa unei recunoaşteri exprese, astfel că recunoaşterea poate fi şi rezultatul unei manifestări tacite de voinţă, putând reieşi din orice act sau fapt care presupune mărturisirea existenţei dreptului supus prescripţiei. (Secţia comercială, decizia nr.2384 din 27 iunie 2006)

54*Data de la care începe să curgă termenul general de prescripţie al acţiunii în restituirea sumelor achitate în plus cu titlu de preţ. Dreptul la acţiunea în restituire a început să curgă de la data efectuării plăţii, fiind irelevantă – sub aspectul curgerii prescripţiei – constatarea făcută şi adusă la cunoştinţă părţii de organul de control fiscal. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.3383 din 3 noiembrie 2006, în acelaşi sens a se vedea decizia nr.522 din 2 februarie 2007)

12


55*Contestaţie la executare. Prescripţia dreptului creditoarei de a cere executarea silită. Cauze de întrerupere Potrivit art.6 şi art.7 alin.(1) din Decretul nr.167/1958, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită (Secţia comercială, decizia nr.1261 din 21 martie 2007)

56*Prescripţia extinctivă. Motive de întrerupere. Recunoaşterea sumei datorate Recunoaşterea unei sume datorate pentru a duce la întreruperea prescripţiei trebuie să fie rezultatul unei exprimări clare a voinţei părţii, din care să rezulte însuşirea debitului. Nu constituie o asemenea recunoaştere referirile la o factură ce a făcut obiectul unui alt litigiu, soluţionat prin respingerea pretenţiilor bazate pe respectiva factură. (Secţia Comercială, decizia nr.3252 din 19 octombrie 2007)

57*Prescripţie. Întreruperea prescripţiei în raport de momentul la care a intervenit recunoaşterea debitului. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, în conformitate cu art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, are ca efect întreruperea, numai în situaţia în care recunoaşterea a intervenit în cursul termenului de prescripţie. ICCJ, Secţia Comercială, Decizia nr.1148 din 3 aprilie 2009

58*Contract de vânzare-cumpărare. Vicii ascunse. Prescripţie extinctivă. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie. Decretul nr.167/1958, art.5, art.11 alin.3 Prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale lucrului transmis începe să curgă de la data descoperirii viciilor, dar nu înainte de a se fi împlinit termenul de garanţie convenţional stabilit de părţile contractante. Secţia comercială, Decizia nr.3024 din 19 noiembrie 2009

59*Condiţiile în care recunoaşterea dreptului produce efecte juridice Având în vedere că pentru a produce efecte juridice recunoaşterea trebuie să fie făcută înainte de împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art.3 din actul normativ sus menţionat rezultă că aceasta nu are relevanţă asupra pretenţiilor formulate de reclamantă în afara termenului de prescripţie. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 2496 din 19 septembrie 2008)

60*Inaplicabilitatea instituţiei renunţării la beneficiul prescripţiei dreptului la acţiune în cazul obligaţiilor neexecutate de bunăvoie. Dispoziţii legale incidente Cod civil, art.1838 – 1840 şi ale art.1843 Dispoziţiile art.1838 – 1840 şi ale art.1843 Cod civil care reglementau renunţarea la prescripţia extinctivă au fost abrogate implicit prin art.25 şi.26 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Potrivit art.26 pe data intrării în vigoare a Decretului nr.167/1958 se abrogă orice dispoziţii legale contrare afară de cele care stabilesc un termen de prescripţie mai scurt. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 3238 din 4 noiembrie 2008)

13


61*Întreruperea cursului prescripţiei Prescripţia se întrerupe şi prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă, ori la un organ de arbitraj, necompetent. Pentru a produce efectul întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.3624 din 2 decembrie 2008)

DREPTUL DE PROPRIETATE. ALTE DREPTURI REALE

62*Cerere de restituire a unei părţi indivize, fondată pe dispoziţiile Legii nr.112/1995 şi de a se dispune un partaj judiciar. Dovada proprietăţii Prin titlu, ca dovadă a dreptului de proprietate, se înţeleg nu numai titlurile translative de proprietate, care crează un drept nou în patrimoniul dobânditorului, ci şi titlurile declarative, care recunosc un drept preexistent, cum sunt hotărârile judecătoreşti ori actele de împărţeală. Secţia civilă, decizia nr.2103 din 22 mai 2002

63*Proprietate indiviză. Revendicare. Regula unanimităţii. Citarea tuturor coindivizarilor. Scopul citării Cum un coindivizar nu poate valorifica singur prin justiţie un drept asupra căruia nu are decât o cotă parte ideală, abstractă, instanţa va pretinde reclamantului să indice numele şi adresele tuturor coproprietarilor în vederea introducerii lor în cauză şi a se stabili dacă sunt de acord cu acţiunea în revendicare. Secţia civilă, decizia nr.5440 din 16 decembrie 2003

64*Proprietate imobiliară în indiviziune. Acţiunea coproprietarului prin care se solicită exercitarea dreptului de acces în imobil şi de folosinţă. Dreptul de folosinţă poate fi exercitat de toţi coproprietarii, ceea ce presupune atât exercitarea folosinţei materiale a bunului care face obiectul dreptului de proprietate comună pe cote-părţi, cât şi posibilitatea culegerii fructelor produse de bun. Însă, atunci când sunt neînţelegeri între coproprietari cu privire la folosirea materială a bunului, pentru imobilul în care reclamanţii nu au locuit anterior formulării acţiunii, aceştia au la îndemână calea încetării coproprietăţii prin partaj, fără ca dreptul de folosinţă să poată fi valorificat pe calea acţiunii în reintegrare. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6954 din 9 decembrie 2004

65*Acţiune în grănţuire . Proba proprietăţii. Hotărâre de partaj succesoral.Pentru stabilirea hotarului între proprietăţile alăturate, conforma art. 584 C.civ., proba

proprietăţii se poate face şi prin hotărârea prin care s-a dispus partajul succesoral, succesiunea fiind, potrivit art. 644 C.civ., un mod de dobândire a proprietăţii. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1213 din 17 februarie 2005.

14


66*Servitute de trecere. Condiţia de stabilire a servituţii. Prin loc înfundat – la care se referă art. 616 C.civ., în baza căruia se poate stabili dreptul de servitute de trecere – se înţele acel teren care este înconjurat de alte proprietăţi, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra terenului dominant - care invoca dreptul de trecere - să aibă vreo posibilitate de ieşire la calea publică. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1214 din 17 februarie 2005.

67*Servitute. Izvor. Cerere proprietarului fondului inferior. Condiţii. Servitutea reglementată prin art. 579 C.civ. se dobândeşte de proprietarul fondului inferior prin „titlu” sau prin „prescripţie”, iar nu şi prin „toleranţa” proprietarului fondului superior, pe care se află izvorul. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1494 din 25 februarie 2005.

68*Proprietate comună, în devălmăşie, a foştilor soţi. Împărţeală. Stabilirea drepturilor fiecărui fost soţ. Natura plăţilor făcute după divorţ Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune.

Prezumţia relativă a achiziţionării bunurilor cu contribuţia egală a soţilor poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părţi care, la împărţeală, ar pretinde o contribuţie mai mare.

Cotele de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunurilor comune se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.

Ceea ce foştii soţi au achitat, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriilor comune – în speţă ratele preţului unui apartament, cumpărat în timpul căsătoriei – le conferă dreptul de creanţă, în limita părţilor din debit achitate de fiecare, iar nu cote de proprietate. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2094 din 16 martie 2005

69*Grăniţuirea proprietăţii. Dreptul la acţiune, bazat pe dispoziţiile art. 584 C.civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acţiune în justiţie (sau pe cale amiabilă), restabilitrea hotarului care separă fondurilor învecinate şi marcarea acestora prin semne materiale vizibile.

Într-o asemenea acţiune, judecătorul nu are a se pronunţa asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărţitor, determinată prin semne vizibile. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2153 din 18 iunie 2005.

70*Servitute de trecere. Condiţii pentru stabilirea servituţii. În aplicarea art. 618, art. 620 şi art. 634 C.civil, servitutea de trecere nu tebuie constituită, prin hotărâre judecătorească, fără acordul proprietarul terenului aservit, în cazul în care nu numai că este prejudiciat proprietarul vecin, ci şi atunci când accesul la drumul public a fost îngreunat prin fapta aceluia care cere stabilirea dreptului de trecere, exceptând cazul în care dreptul s-a stabilit prin posesia

15


reglementată de art. 623 C.civ. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2154 din 18 martie 2005.

71*Proprietate. Acţiune în evacuare, căreia i se opune un titlu de proprietate. Pentru apărarea dreptului de proprietate, reclamantul are acţiunea în revendicare şi nu pe cea a acţiunii în evacuare, care este specifică raporturilor locative, deoarece atunci cind ambele părţi invocă un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, trebuie să se procedeze la compararea titlurilor ce se opun, ceea ce nu este posibil în acţiunea de evacuare. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2574 din 31 martie 2005

72*Proprietatea dependinţelor - de la demisolul şi subsolul construcţiei – aferente apartamentelor acelei construcţii. Titularul dreptului de proprietate Proprietarul apartamentului are şi proprietatea dependinţelor, inclusiv – în speţă – asupra acelora situate la demisolul şi subsolul construcţiei, care sunt accesorii în sensul rezultând din art. 482 şi 488 C.civ. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4079 din 17 mai 2005

73*Servitute de trecere, reglementată prin art. 616 şi urm. C.civ. Suportarea cheltuielilor cu amenajarea drumului de trecere şi a pagubelor ce se pricinuiesc fondului aservit Din economia reglementărilor cuprinse în art. 616 şi urm. C.civ. rezultă că acţiunea confesorie de servitute de trecere se exercită, în ipoteza în care a fost reclamată asupra mai multor fonduri învecinate, împotriva proprietarilor acestor fonduri. Acţiunea de indemnitate, prevăzută de art. 619 C.civ., are ca obiect paguba ce se pricinuieşte fondurilor aservite şi nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominant. În ipoteza executării unor lucrări trebuincioase pentru exerciţiul servituţii, ele se impută proprietarului fondului dominant, dar atunci când servesc şi fondului aservit vor fi suportate, proporţional cu foloasele culese, şi de proprietarul acestui fond. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.4081 din 17 mai 2005

74*Drept de superficie. Edificarea unor construcţii pe terenul avut în folosinţă, fără autorizaţie administrativă dar cu acordul proprietarului fondului. Dreptul de superficie reglementat prin art. 494 C.civ. se dobândeşte chiar dacă clădirile s-au edificat pe teren fără autorizaţie, dar cu acordul titularului dreptului de proprietate. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4559 din 31 mai 2005.

75*Servitute de trecere. Condiţii de stabilire a servituţii. Conform art. 616-618 C.Civ. numai proprietarul al cărui loc este înfundat şi care nu are nici o ieşire la calea publică poate solicita instituirea unei servituţi de trecere pe terenul vecinului său, iar nu şi în cazul în care are ieşire la drum public dar în condiţii mai împovărătoare, cum ar fi lungimea drumului. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4886 din 6 iunie 2005

16


76*Retrocedarea terenului expropriat. Bun comun. Acţiune numai a unuia din soţi. Inaplicabilitatea regulii unanimităţii. Conexarea acţiunii nesoluţionată în primă instanţă cu o altă acţiune aflată în faza apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe. Inadmisibilitate

- Regula unanimităţii nu este aplicabilă la proprietatea comună a soţilor, codevălmaşul putând introduce singur acţiune împotriva terţului – în speţă retrocedarea unui teren expropriat – întrucât are ca scop mărirea patrimoniului comun, profitând implicit şi celuilalt soţ.

77*Superficie Dreptul de superficie este definit în literatura juridică ca un drept real care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe terenul aparţinând altuia, teren cu privire la care superficiarul capătă un drept de folosinţă. Fiind un drept real, acesta nu se stinge prin neuz, este aparent şi continuu, conferind titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie.

Superficiarul are un drept de dispoziţie material asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanţa terenului numai în vederea folosirii construcţiei. Ca atare, dreptul de superficie se referă la folosinţa terenului pe care se află construcţia, având aceeaşi durată ca şi existenţa construcţiei.

In cazul în care construcţia este demolată, iar demolarea a fost dispusă legal, dreptul de superficie invocat nu mai subzistă. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 888 din 13 februarie 2008

ACTIUNE IN REVENDICARE

78*Acţiune în revendicare. Caracter petitoriu. Înţeles Acţiunea în revendicare se distinge de acţiunea în evacuare prin caracterul său petitoriu, ceea ce presupune că pârâtul nu este un simplu detentor precar, ci un posesor care stăpâneşte lucrul sub nume de proprietar. Secţia civilă, decizia nr.2646 din 2 iulie 2002

79*Acţiune în revendicarea unui imobil naţionalizat. Calitate procesuală activă a moştenitorului fostului proprietar. Condiţii Întrucât transmisiunea succesorală nu poate avea ca obiect decât drepturile şi acţiunile care au aparţinut defunctului, moştenitorul fostului proprietar nu are calitatea procesuală activă de a revendica imobilul naţionalizat, dacă autorul său a solicitat doar despăgubiri care i-au fost acordate prin hotărâre definitivă a comisiei constituite potrivit Legii nr. 112/1995. Secţia civilă, decizia nr.2702 din 3 iulie 2002

80*Revendicare. Acţiune fondată pe Codul civil, respinsă. Invocarea în recurs a Legii nr.10/2001Optând pentru soluţionarea acţiunii la fond şi în apel în temeiul art.480 şi 481 C.civ., în recursul declarat, împotriva sentinţei de respingere a acţiunii, reclamantul nu poate invoca dispoziţiile Legii nr.10/2001, pentru a obţine reparaţie prin echivalent. Secţia civilă, decizia nr.1856 din 9 mai 2003

17


81*Revendicarea imobilului de la chiriaşul care l-a cumpărat conform Legii nr.112/1995 Investită cu o acţiune în revendicare, în care titlul reclamantului îl constituie contractul de vânzare-cumpărare încheiat anterior naţionalizării locuinţei iar titlul pârâtului este contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 cu proprietarul aparent, instanţa va putea să verifice dacă sunt întrunite cerinţele teoriei proprietarului aparent Secţia civilă, decizia nr.2685 din 19 iunie 2003

82*Acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 480-481 C.civ. Apărări invocate de stat prin deţinătorul imobilului revendicat. Acţiunea în revendicare, fondată pe dreptul comun- art. 480-481 C.civ. – este admisibilă dacă s-a introdus înainte de intrarea în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, nefiind incidente dispoziţiile art. 20 şi ale art. 21 din această lege privitoare la procedura de restituire a imobilului preluat în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1965 – 22 decembrie 1989.

Faptul că, în temeiul art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii puteau continua acţiunea în revendicare, fondată pe art. 480-481C.civ., eventuala respingere a acesteia lăsându-le dreptul de a utiliza procedura Legii nr. 10/2001, nu justifică soluţia inadmisibilităţii acţiunii în temeiul regulii „electa una via”. Statul nu a dobândit cu titlu proprietatea unui imobil, preluat în fapt şi invocând Hot. nr. 766/1950 a Consiliului de Miniştrii - de la acea dată – de „trecerea imobilului din proprietatea statului în folosinţa gratuită a Partidului Muncitoresc Român” pentru că această hotărâre nu poate constitui „titlu”, chiar dacă, pe baza ei, s-a intabulat pretinsul drept de proprietate.

De asemenea, statul nu a dobândit legal dreptul de proprietate în baza Decretului nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966 dat fiind că se bazează pe o posesie „fondată şi conservată” prin violenţă în sensul prevăzut de art. 1851 C.civ., care nu poate fi caracterizată ca netulburată, condiţia menţionată în art. 1847 din acelaşi cod.

Nu constituie temei de recurs, pentru pârâţi, faptul că imobilul a fost restituit în indiviziune reclamanţilor, numai aceştia din urmă putând fi prejudiciaţi, prin neefectuarea şi a ieşirii din indiviziune – cum solicitaseră –care, însă, au achiesat la soluţia instanţei de apel, prin nerecurarea deciziei acestei instanţe. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1177 din 17 februarie 2005.

83*Restituirea imobilului preluat de stat în baza Decretului nr. 218/1960. Cererea formulată numai de o parte din moştenitorii autorilor deposedaţi.

- Prin titluri, ca probă a proprietăţii, se înţeleg nu numai actele translative de proprietate, cum ar fi vânzarea, schimbul, donaţia, ce crează un drept nou în patrimoniul dobânditorului, ci şi cele declarative, cum sunt hotărârile judecătoreşti şi partajele care recunosc un drept anterior. Astfel, o „tranzacţie-partaj” autentificată şi hotărârea judecătoreasc dată pe baza acestui act fac dovada proprietăţii.

- Împrejurarea că numai o parte din moştenitorii proprietarilor deposedaţi de stat au cerut restituirea imobilului, preluat în mod abuziv de stat, are relevanţă în sensul că imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001 prin efectul dreptului de acrescământ,

18


indiferent de cotele lor succesorale. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1591 din 2 februarie 2005

84*Acţiunea în evacuare. Deosebirea faţă de acţiunea în revendicare. Acţiunea în revendicare, fondată pe art. 480 C.civ. este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acţiune reală deci, prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Spre deosebire de acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare, reglementată prin art. 1410 şi urm. C.civ., este specifică raporturilor juridice de locaţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

Dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare, nicidecum pe calea acţiunii în evacuare. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2102 din 17 martie 2005

85*Acţiune în evacuarea fostului coindivizar. Adimisibilitate. Urmarea efecutlui declarativ al partajului, dreptul de proprietate exclusivă revine fostului coindivizar căruia i s-a atribuit întregul imobil, încetând drepturile celorlalţi coindivizari. Ca urmare, este admisibilă acţiunea în evacuare a acestora din urmă, pentru lipsă de titlu, printre care şi aceia care au cumpărat, anterior ieşirii din indiviziune, cotele părţi indivize de la ceilalţi coindivizari.

Evacuarea, în situaţia expusă, nu trebuie condiţionată de exercitarea unei acţiuni în revendicare împotriva foştilor copărtaşi care deţin bunul şi refuză să-l predea. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4083 din 18 mai 2005.

86*Revendicare imobiliară. Titluri de proprietate invocate atât de reclamant cât şi de pârât. Rezolvări În cadrul acţiunii în revendicarea unui imobil, pentru care atât reclamantul cât şi pârâtul invocă titluri, se face o comparare a titlurilor, dându-se efecte aceluia mai bine caracterizat.

Prioritatea titlului este un element esenţial, şi, în raport cu efectul retroactiv al hotărârii de partaj, dedus din art. 786 C.civ., data titlului este aceea a dobândirii bunului ce a revenit unui copartajant.

Cumpărarea imobilului de la adevăratul proprietar este, de asemenea, un element esenţial în stabilirea priorităţii titlului, faţă de titlul obţinut prin compararea bunului de la un proprietar aparent care a acţionat cu rea-credinţă.I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.5613 din 24 iunie 2005

87*Revendicarea imobilului donat statului. Nulitatea absolută a donaţiei. Revendicarea imobilului vândut de stat chiriaşului. Compararea titlurilor de proprietate Contractul prin care statul a vândut chiriaşului, în temeiul Legii nr. 112/1995, locuinţa ce-i fusese donată de

19


proprietarul iniţial, nu este nul absolut dacă a fost încheiat anterior constatării nulităţii absolute a titlului statului şi, respectiv, a contractului de donaţie.

Într-o asemenea situaţie, în cadrul acţiunii în revendicare introdusă de proprietarul iniţial în baza art. 480 şi urm. C.civ., - anterior Legii nr. 10/2001 – se face o comparare a titlurilor de proprietate şi se va da eficienţă titlului cel mai bine calificat.I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5676 din 28 iunie 2005

88*Apel. Recurs. Admisibilitatea căii de atac. Acţiunea în revendicare este evaluabilă în bani şi, în raport cu această valoare se stabileşte, conform art. 2811 C.pr.civ., dacă hotărârea primei instanţe este sau nu supusă numai recursului, iar nu şi apelului, ceea ce nu are semnificaţia de îngrădire a liberului acces la justiţie sau de încălcare a dreptului la un proces echitabil. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6551 din 8 septembrie 2005.

89*Revendicare imobiliară Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului impune ca aplicarea regulii unanimităţii să nu se facă în mod rigid, ci în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze în parte. Astfel, instanţele trebuie să analizeze regula unanimităţii în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei şi să se stabilească deplin situaţia de fapt în raport de care să se poată reţine că persoana îndreptăţită poate formula singură acţiunea în revendicare, şi nu să se limiteze doar să constate că impunerea regulii unanimităţii reprezintă o negare a dreptului de acces la o instanţă de judecată. Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4442 din 2 aprilie 2009.

90*Calitate procesuală activă. Titularul dreptului de proprietate Stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilului se poate realiza printr-o acţiune în revendicare, în temeiul art.480 C.civ. iar nu în cadrul procesual configurat de art.1077 C.civ. (Secţia comercială, decizia nr.1078 din 20 februarie 2003)

UZUCAPIUNE. ACCESIUNE. POSESIE BUNURI MOBILE

91*Prescripţia achizitivă. Cazul terenurilor expropriate Terenurile private expropriate, în scopul sistematizării zonei, sunt scoase în afară din comerţ, în sensul reglementat prin art.1844 C.civ., şi ca urmare proprietatea lor nu poate fi dobândită prin prescripţie achizitivă. Secţia civilă, decizia nr.2602 din 17 iunie 2003

92*Uzucapiune. Dreptul de superficie În condiţiile prevăzute în art. 1846 – 1847 C. civ., şi prin unirea posesiunilor, reglementată în art. 1860 din acelaşi cod, o societate comercială

20


poate dobândi dreptul de superficie- dezmembrământ al dreptului de proprietate prin prescripţia achizitivă (uzucapiune). I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 379 din 21 ianuarie 2005

93*Prescripţia achizitivă/Uzucapiunea. Joncţiunea posesiunilor. Condiţii Pentru a opera dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, conform art. 645 şi art. 1837 C.civ., trebuie îndeplinite condiţiile rezultând din art. 1846-1847 din acelaşi cod şi anume exercitarea unei posesii utile. Posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată, publică şi exercitată sub nume de proprietar, conform art. 1846-1847 C.civ.

În temeiul art. 1860 C.civ., orice posesor posterior are facultatea, spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său dacă:

- între aceştia a existat un raport juridic - posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1483 din 25 februarie

2005

94*Prescripţia achizitivă. Caliatea procesuală pasivă a consiliului local al municipiului. Condiţii. Consiliul local – în speţă al unui municipiu – are calitatea procesuală pasivă, în acţiunea prin care se solicită, în baza art. 1847 şi art. 1890 C.civ, constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţia achizitivăde 30 de ani, numai dacă se face dovada că proprietarul terenului a decedat şi că succesiunea este vacantă. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3109 din 19 aprilie 2005

95*Acţiune în constatarea proprietăţii construcţiilor edificate fără autorizaţie de către proprietarii terenului. Admisibilitate

Proprietarul terenului este proprietar şi al construcţiilor ce a edificat pe acel teren, conform art.489 şi urm C.civ., chiar dacă nu a avut autorizaţie de construire.

Pentru constatarea dreptului, este admisibilă acţiunea în constatare, reglementată prin art.111 C.proc.civ. şi, în speţă, se judecă în contradictoriu cu persoana care ar putea să conteste dreptul, cum ar fi autoritatea publică locală.

Inexistenţa contractului de construire şi a procesului verbal de predare-primire şi lipsa autorizaţiei de construcţii pot avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii nr. 50/1990 modificată prin Legea nr.453/2001, antrenând o răspundere contravenţională, iar nu inadmisibilitatea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3668 din 6 mai 2005

96*Acţiune pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate. Încălcarea de către instanţa de judecată a principiului disponibilităţii. Faţă de prevederile art. 129 alin. (6) din Codul de procedură civilă este eronată aprecierea instanţei în sensul că reclamantul nu trebuia să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile Codului Civil. Această interpretare este dată cu încălcarea legii şi constituie motiv de casare întrucât încalcă principiul

21


disponibilităţii ce guvernează procesul civil.Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5661 din 27 iunie 2005.

97*Prescripţia achizitivă. Natura acţiunii pentru a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe .

1. În raport cu art. 645 şi art. 1837 C.civ., acţiunea, deşi poartă denumirea de „ acţiune în constatare” este o acţiune în realizarea unui drept real – printre care dreptul de proprietate - .

2. O astfel de acţiune este evaluabilă în bani şi, dacă valoarea este de până la 1 miliard de lei, hotărârea judecătoriei este supusă numai căii de atac a recursului, conform art. 2821

C.pr.civ. iar nu şi apelului.3. Competenţa de soluţionare a recursului, în cazul redat, revine tribunalului, conform

art. 2 pct. 3 C.pr.civ.Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8605 din 31 octombrie

2005.

98*Acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect şi o sancţiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.

Ca atare, e necesar ca acţiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, să fie soluţionată în contradictoriu cu fostul proprietar. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 356 din 13 ianuarie 2006

FAPTUL JURIDIC LICIT

99*Investiţii şi îmbunătăţiri aduse de detentor imobilului retrocedat de stat proprietarului Acţiunea prin care detentorul unui imobil cere restituirea investiţiilor şi îmbunătăţirilor pe care le-a adus bunului, indiferent dacă s-au făcut cu sau fără acordul proprietarului căruia statul i-a retrocedat imobilul, are ca temei un fapt juridic licit, ca izvor distinct de obligaţii, intitulat îmbogăţire fără justă cauză sau fără temei legitim, care dau naştere la raporturi obligaţionale, independent de faptul că părţile nu au dorit acest lucru. Secţia civilă, decizia nr. 4323 din 9 iunie 2004

100*Îmbogăţirea fără justă cauză. Condiţia exercitării acţiunii. Acţiunea, întemeiată pe art. 992 C.civ., prin care se cere obligarea unei persoane a plăti suma de bani cu care s-a îmbogăţit fără justă cauză, nu este admisibilă dacă reclamantul are, în temeiul art. 1541 C.civ., posibilitatea de a exercita o acţiune izvorând dintr-un contract de mandat pe care l-a încheiat cu pârâtul. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3374 din 26 aprilie 2005

22


101*Contract de prestări-servicii . Lucrări suplimentare necontractate, neprevăzute în caietul de sarcini. Îmbogăţire fără justă cauză Chiar dacă lucrările suplimentare au fost executate fără acordul scris al beneficiarului, fiind efectuate peste cele ce au constituit obiectul contractului de prestări-servicii şi nici nu au fost prevăzute în actul adiţional sau în caietul de sarcini , dar de a căror necesitate depind lucrările principale, nu poate fi contestat faptul că au sporit patrimoniul beneficiarului, creând un dezechilibru între patrimoniul acestuia şi cel al executantului, determinând îmbogăţirea fără just temei şi implicit naşterea unui raport juridic obligaţional de restituire (Secţia comercială,decizia nr.5197 din 2 decembrie 2004)

RASPUNDERE DELICTUALA

102*Delict şi cvasi-delict. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Art.1000 alin.3 şi 4 din Codul civil Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat de prepusul său, în funcţia ce i s-a încredinţat , numai dacă în persoana prepusului sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzută de art.998 şi art.999 Cod civil, victima trebuind să facă dovada existenţei prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite. Secţia civilă, decizia nr.3649 din 15 octombrie 2002

103*Delict şi cvasidelict. Înţelesul sintagmei de „lucruri ce sunt sub paza noastră” din art.1000 alin.1 C.civ. Prin lucruri susceptibile de a cauza prejudiciu se înţelege orice bunuri mobile sau imobile ce se află sau nu în mişcare între care şi electricitatea. Noţiunea de pază se referă la paza juridică care, în principiu, revine proprietarului, deoarece, în baza acestei calităţi, numai acesta are dreptul şi obligaţia de control asupra lucrului şi, deci, îndreptăţirea de a lua măsurile necesare pentru ca lucrul să nu se afle în situaţia de a cauza altora un prejudiciu. Secţia civilă, decizia nr.2725 din 24 iunie 2003

104*Răspundere civilă. Acţiune inadmisibilă, fondată pe dreptul comun, pentru plata unor daune, după anularea deciziei de imputare dată în baza Codului muncii Pretenţiile care derivă din raporturile reglementate de Codul muncii pot şi trebuie să fie valorificate numai pe căile şi în termenele prevăzute de acest cod, fiind inadmisibilă acţiunea fondată pe dreptul comun. Secţia civilă, decizia nr.4379 din 29 octombrie 2003

105* Răspunderea patrimonială a consilierului juridic/ jurisconsultului, pentru prejudicii pretins cauzate angajatorului prin neacţionarea în justiţie a debitorilor sau prin neiniţierea procedurilor de executare silită a acestora, poate fi angajată numai dacă se dovedeşte că, odată luate, măsurile respective puteau fi eficiente

23


106*Răspunderea civilă delictuală. Accident de muncă. În aplicarea art. 998 şi urm. din C.civ., indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracţiune, ori a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeaşi. De aceea, simpla culpă, chiar vina cea mai uşoară, alături de celelalte condiţii, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii delictuale. Numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei , a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, conform art. 22 alin.(1) C.pr.pen., iar nu şi ordonanţa procurorului prin care s-a reţinut necomiterea unei infracţiuni de către prepuşii unei societăţi comerciale, invinuiţi de încălcarea unor norme de securitate a muncii. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3602 din 5 mai 2005.

107*Delict cauzat prin edificarea unei construcţii, care prejudiciază pe proprietarul construcţiei alăturate Răspunderea delictuală, reglementată prin art. 1002 potrivit cu care proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie, este o răspundere obiectivă; pentru angajarea răspunderii nu este nevoie de existenţa culpei proprietarului, fiind suficientă dovedirea prejudiciului şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu şi lipsa de întreţinere sau viciul construcţiei. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5636 din 27 iunie 2005

108*Răspunderea delictuală a conducătorului unui organ de specialitate al administraţiei publice subordonate Guvernului. Competenţa de soluţionare a litigiului în lipsa unui contract individual de muncă În lipsa unui contract individual de muncă, răspunderea materială – în speţă, a conducătorului unui organ de specialitate al administraţiei publice subordonat Guvernului – operează în baza art. 998-999 C. civ. şi ca atare este de competenţa judecătoriei, iar nu de competenţa tribunalului ca instanţă de soluţionare a unui conflict de drepturi în sensul reglementat prin O.U.G. nr. 138/2000 I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.5754 din 30 iunie 2005

109*Daune materiale şi morale pentru eroare judiciară penală întemeiate pe dispoziţiile art. 998-999 C.civ.

Dispoziţiile art. 998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare.

Reglementarea legală, ce stabileşte în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art.504 Cod procedură penală raportat la art.52 alin.3 din Constituţia României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale.

De asemenea, dispoziţiile art. 504 alin.1 Cod procedură penală nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art. 998-999 Cod civil, această interpretare putând conduce la ideea că statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, are o răspundere nelimitată şi necondiţionată,

24


situaţie în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art.998-999 Cod civil sunt general aplicabile. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006.

110*Art. 1000 Raportul de prepuşenie nu este dat numai de relaţiile de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte specifice, ci şi de raporturile efective din momentul săvârşirii faptei ilicite. Astfel, esenţial este ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea şi autoritatea persoanei a cărei răspundere în garanţie va fi angajată în înţelesul art. 1000 alin.(3) Cod civil, chiar dacă acea persoană era alta decât cea la care acel făptuitor era angajat din punct de vedere formal. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1529 din 6 martie 2008

111*Contract de asigurare. Acţiunea în regres a asigurătorului impotriva unui terţ.Termen de prescripţie. Decretul nr.167/1958,art.3 alin(1) Dreptul asigurătorului la acţiunea în regres,pentru despăgubiri, contra celor răspunzători de. producerea prejudiciului, derivă din subrogarea în drepturile asiguratului său, în limita indemnizaţiei plătite şi este valorificabil pe calea dreptului comun, fiind înafara raporturilor de asigurare astfel incât se aplică termenul general de prescripţie, iar acţiunea nu trebuie confundată cu cea pe care o are asigurătorul impotriva propriului asigurat. (Secţia comercială,decizia nr.3341 din 8 iulie 2003)

112*Acţiune privind acordarea de daune morale pentru reţinere nelegală. Determinarea angajării răspunderii în cazul în care angajaţi ai mai multor comitenţi au desfăşurat acţiuni prin care au fost lezate drepturile persoanei care a formulat acţiunea de chemare în judecată. Codul civil: art. 1000 alin. (3)

Instituirea prin art. 1000 alin. (3) Cod civil a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului oferă posibilitatea victimei de a se adresa, la alegerea sa, pentru întreaga despăgubire, fie comitentului singur, fie comitentului şi prepusului deodată ori succesiv, fie numai prepusului.

Stabilirea raportului de prepuşenie este o chestiune de fapt care urmează să fie stabilită de instanţă, pe baza probelor administrate. Ceea ce interesează este determinarea persoanei fizice sau juridice în interesul căreia se desfăşoară activitatea şi care, la momentul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, avea autoritatea de a da instrucţiuni şi directive prepusului, de a-i supraveghea, îndruma şi controla activitatea desfăşurată în îndeplinirea însărcinării încredinţate.

Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 10211 din 17 decembrie 2009.

113*Răspundere civilă delictuală . Condiţii Întrucât nu s-a făcut dovada încălcării normelor legale, prin practicarea concurenţei neloiale, instanţa de apel a apreciat, în mod corect, inexistenţa faptei ilicite, nefiind întrunite cerinţele art.998 şi art.999C.civ., pentru a atrage răspunderea civilă delictuală. Nici cuantificarea unui prejudiciu, chiar necontestat de

25


pârât nu poate atrage răspunderea acestuia, dacă nu există o determinare culpabilă, prin săvârşirea unei fapte ilicite. (Secţia comercială,decizia nr.499 din 10 februarie 2004)

114*Ordonanţa de poprire. Fapta ilicită a terţului poprit Fapta terţului poprit de a debloca conturile debitoarei reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale ce îi reveneau ca urmare a comunicării ordonanţei de poprire, potrivit art.455 C.proc.civ. Întrucât ordonanţa de poprire nu a fost invalidată de instanţă iar terţul poprit a recunoscut iniţial efectele acesteia, confirmând şi înfiinţând poprirea, fapta terţului poprit a fost săvârşită cu vinovăţie, în condiţiile art.998-999 C.civ. (Secţia comercială, decizia nr.3482 din 8 iunie 2005)

115*Potrivit art.22 din Legea nr.136/1995, în limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alineatul precedent.

116*Forţă majoră. Efectele forţei majore invocate într-un contract de asigurare . Extinderea incendiului la imobilele asiguraţilor s-a produs datorită unui eveniment absolut imprevizibil şi imposibil de înlăturat de către recurenţi, vântul, ceea ce constituie – în opinia Curţii – un caz de forţă majoră, ce exonerează de răspundere pe reclamanţi în acoperirea pagubelor create acestora. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.3669 din 4 decembrie 2008)

PREJUDICIUL. DESPAGUBIRI. CLAUZA PENALA

117*Contract de împrumut. Nulitatea unei clauze penale Clauza penală convenită de părţi în contractul de împrumut, în sensul transmiterii proprietăţii imobilului de către împrumutat în cazul neachitării sumei la scadent, este sancţionată cu nulitate absolută. Secţia civiă, decizia nr.785 din 27 februarie 2003

118*Delict civil săvârşit prin perceperea de către creditor a unei sume de bani superioară celei datorate. Răspundere civilă pentru paguba cauzată. Împrejurări în raport cu care se datorează sau nu şi dobândă la suma de bani încasată necuvenit. Potrivit art. 1088 C. civ., în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani, creditorul nu poate să ceară cu titlu de daune decât dobânda legală. Această regulă, aplicabilă, în principiu, obligaţiilor contractuale, suferă excepţiile reglementate expres prin art. 1088 alin. 1 sau deduse din convenţia părţilor. Răspunderea delictuală fiind integrală, dacă prejudiciul nu este acoperit cu dobânda legală, există posibilitatea obligării debitorului la plata şi a altor daune, cauzate prin însuşirea, în orice mod, a sumei de bani care constituie obiectul reparaţiei. Dacă suma daunelor solicitate acoperă şi dobânda legală aferentă – cuprinsă, de exemplu, în creanţa

26


reactualizată solicitată – ar fi injust să fie acordată încă o dată, prin aplicarea art. 1088 alin. (1) C. civ. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5361 din 28 septembrie 2004

119*Despăgubiri. Obligaţie stabilită în bani. Actualizarea valorii obligaţiei În temeiul principiului constituţional al accesului liber la justiţie, acţiunea adresată instanţei, de creditor, pentru actualizarea obligaţiei stabilită în bani prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, este admisibilă, chiar dacă există şi posibilitatea, reglementată prin art. 3712 C. proc. civ., a se face actualizarea prin executorul judecătoresc. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.204 din 14 ianuarie 2005.

120*Despăgubiri solicitate de victima unui accident de muncă sub forma plăţii unei rente viagere. Prescripţia acţiunii.Dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 – potrivit cărora, în cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie distinctă – se aplică atunci când se cere executarea prestaţiei faţă de debitorul care a fost, anterior, obligat la prestaţii succesive, iar nu şi în cazul acţiunii, prin care victima unui accident de muncă cere stabilirea în sarcina persoanei responsabilă civilmente a unei „rente viagere” .Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3378 din 26 aprilie 2005

121*Daune morale şi despăgubiri materiale solicitate pentru prejudicii cauzate prin neinscripţionarea pe produse a ingredientelor conţinute de acestea. Nedovedirea de către reclamant a prejudiciului cauzat .

Prejudiciul nepatrimonial constituie o formă distinctivă a prejudiciului civil în general şi un factor relativ independent de declanşare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană.

Prejudiciul moral nepatrimonial constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut neeconomic, care definesc personalitatea umană, şi că, deşi acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naştere totuşi dreptului şi obligaţiei de reparare în conformitate cu regulile răspunderii civile delictuale.

În temeiul art. 998 şi art. 999 Cod civil prejudiciul nepatrimonial, constituie, ca şi prejudiciul patrimonial, un element structural al răspunderii civile delictuale, cu deosebire că prejudiciile nepatrimoniale sunt strâns legate de persoana umană, în sensul că lovesc fie existenţa sa ca entitate bio-psihică, fie în sentimentele sale de afecţiune. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6416 din 5 octombrie 2007.

122*Art. 998 Nu poate fi vorba de o eroare judiciară, privită ca faptă ilicită, cauzatoare a prejudiciului, atunci când revizuirea unei decizii a fost posibilă ca urmare a evoluţiei ştiinţifice, care a integrat în activitatea judiciară noi mijloace de investigaţie, generatoare a unei certitudini în stabilirea paternităţii, aşa cum este examinarea ADN. Desfiinţarea efectelor sentinţei exclude culpa acelora pentru care statul este chemat să răspundă, deoarece noile

27


mijloace de investigaţie generate de progresul ştiinţific – necunoscute la data pronunţării au constituit în accepţiunea art. 322 pct.5 C.proc.civ., mijloacele de probaţiune – imposibil de a fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Eroarea judiciară nu poate fi cantonată la interpretarea probelor sau la refuzul mult sau mai puţin justificat al instanţei de a încuviinţa administrarea unor probe solicitate de părţi, atâta timp cât acestea nu implică reaua credinţă sau neglijenţa gravă a judecătorului în exercitarea funcţiei. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5626 din 8 octombrie 2008.

123* Daune interese. Actualizarea preţului, convenit la data încheierii contractului, la momentul efectuării plăţii Prin faptul că beneficiara nu a efectuat plata la scadenţă, nu s-a mai păstrat echilibrul contractual iar prestatoarea a fost prejudiciată prin devalorizarea leului, corespunzător indicelui inflaţiei. În această situaţie, cererea de actualizare a preţului, convenit la data încheierii contractului, solicitată la momentul plăţii efective este fondată, întrucât nu se poate ignora producerea unei pagube reale, având în vedere dispoziţiile art.1084 C.civ., când creditorul este îndreptăţit să pretindă atât preţul cât şi beneficiul de care a fost lipsit. (Secţia comercială, decizia nr.712 din 7 februarie 2003)

124*Art. 988-989 Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană ori, de un animal sau lucru, pentru care aceasta este ţinută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l vătămarea sănătăţii unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacităţii sale de muncă.

Atingerea adusă integrităţii corporale a unei persoane, potenţează existenţa unui prejudiciu care trebuie să fie reparat, chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale celui vătămat.

Ca atare, fără a avea ca şi consecinţă constituirea unei surse de dobândire a unor venituri suplimentare, repararea prejudiciului trebuie să răspundă necesităţii de a înlătura integral efectele faptei ilicite, iar aceasta nu este posibil fără acordarea daunelor materiale care ar urma să cuantifice cheltuielile necesare urmării unui tratament medicamentos adecvat iar, pe de altă parte, urmare a diminuării capacităţii de muncă, persoana vătămată este îndreptăţită la echivalentul efortului suplimentar pe care ar trebui să-l depună în acest scop, printr-o cantitate mai mare de muncă, ori sporire a intensităţii acesteia, de natură a grăbi procesul epuizării fizice. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 6245 din 24 octombrie 2008

Contract de asigurare. Despăgubiri. Cuantum După ce a acceptat gradul de uzură, într-un anumit procent şi a încasat prima de asigurare la această uzură, asigurătorul nu mai poate ataca evaluarea pe baza unor date teoretice, ca starea medie de întreţinere a bunurilor, gradul de întrebuinţare etc., după producerea riscului asigurat. (Secţia comercială, decizia nr.2408 din 18 aprilie 2003)

28


125*Contractul de locaţiune. Tacita relocaţiune. Clauza penală. Clauza penală,stabilită în contractul de locaţiune,are caracterul unei convenţii accesorii,prin care părţile stabilesc cuantumul daunelor interese compensatorii datorate de partea în culpă,în caz de neexecutare a obligaţiei. În situaţia tacitei relocaţiuni,penalităţile de întârziere nu mai pot fi pretinse de creditorul obligaţiei,dar acesta are dreptul să pretindă daune-interese moratorii peste dispoziţiile contractuale. (Secţia comercială.decizia nr.2414 din 18 aprilie 2003)

126*Contract de prestări servicii .Tranzacţie.Clauză penală. În situaţia în care părţile au stipulat posibilitatea prelungirii peste termen a contractului de prestări servicii, dacă nu se solicită încetarea contractului cu 30 de zile înainte de termen, înseamnă că părţile au consimţit la prelungirea acestuia cu toate clauzele sale, inclusiv clauza penală, astfel că interpretarea dată în acest sens de instanţa de apel este corectă. (Secţia comercială,decizia nr.133 din 20 inuarie 2004)

127*Contract de vânzare-cumpărare. Clauza penală. Lipsa acordului de voinţă a părţilor. Clauza penală fiind o convenţie accesorie,pntru a dobândi forţă obligatorie trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, printre care se înscrie şi acordul de voinţă al părţilor. Cum obiecţiunea care privea aplicarea sancţiunii pentru plata penalităţilor de întârziere nu a fost soluţionată ,creditorul nu poate cere executarea clauzei penale. (Secţia comercială, decizia nr.1143 din 18 februarie 2005)

128*Contract de închiriere. Reziliere. Consecinţe Întrucât societatea pârâtă a continuat să-şi desfăşoare activitata comercială, folosind spaţiul în litigiu, deşi s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească rezilierea contractului de închiriere dintre părţi, instanţa de apel a stabilit, în mod corect, obligarea pârâtei la contravaloarea beneficiului nerealizat de reclamant prin nefolosinţa spaţiului, calculat la nivelul chiriei percepute în perioada anterioară rezilierii iar plata penalităţilor de întârziere nu a fost admisă în lipsa temeiului juridic, atâta vreme cât contractul de închiriere a fost reziliat şi în lipsa unei clauze penale, care ar fi sancţionat partea în culpă de nerealizarea prevederilor contractuale, anticipând cuantumul daunelor interese compensatorii sau moratorii.(Secţia comercială, decizia nr.691 din 24 februarie 2004)

129*Contract de împrumut. Clauză penală. Nulitate Prin dispoziţiile art.1 din Legea nr.313/1879 se stipulează expres nulitatea clauzei penale înserată în contractul de împrumut, fără a se face distincţie sub aspectul naturii juridice a actului încheiat (contract civil sau comercial) , astfel încât a fost desfiinţat în parte titlul executoriu , reprezentat de contractul de împrumut, sub aspectul clauzei penale înserate în art.5, privind penalităţile de întârziere, distingându-se de dispoziţiile art.1089 alin.(2)C.civ., care se referă la nulitatea unei convenţii

29


prin care s-a stipulat dobânda la dobândă. (Secţia comercială, decizia nr.1839 din 20 mai 2004)

130*Contract de prestări servicii . Daune – cominatorii În cadrul procedurii instituită prin art.5803 C.proc.civ., s-a prevăzut în cazul neîndeplinirii de bună voie a obligaţiei de a face, posibilitatea constrângerii debitorului de către instanţa de judecată la plata unei amenzi civile către stat , la cererea creditorului. Reglementarea nu exclude posibilitatea de a solicita obligarea debitorului la daune-cominatorii, acestea reprezentând o sancţiune pecuniară care se poate transforma în daune interese ce se cuvin creditorului, în măsura în care s-ar stabili, potrivit regulilor de drept comun, că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, separat de amenda civilă care se achită către stat. (Secţia comercială, decizia nr.1055 din 15 martie 2006)

132*Contract de prestări servicii. Clauza penală. Nulitate absolută. art.1023 C.civ . Dreptul prestatorului de a solicita aplicarea sancţiunilor contractuale, prevăzute în clauza penală, nu se poate naşte înainte de scadenţa plăţii preţului convenit, pentru că numai atunci se poate constata dacă beneficiarul şi-a îndeplinit sau nu această obligaţie contractuală corelativă, ce-i revine. (Secţia comercială, decizia nr.3001 din 8 octombrie 2007)

133*Daune interese compensatorii şi daune interese moratorii. Posibilitatea cumulului. Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, (daune compensatorii), ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora şi deci nu se ajunge la o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.304 din 4 februarie 2009)

134*Asigurări. Acţiunea în despăgubire. Calitate procesuală activă. Plata primei de asigurare şi utilizarea bunului asigurat de către o terţă persoană, alta decât cea asigurată, nu dă naştere dreptului terţei persoane de a obţine despăgubirea în baza poliţei de asigurare. Pentru ca o persoană să fie beneficiar al asigurării este necesar ca aceasta să fie desemnată în mod expres de asigurat în cuprinsul poliţei de asigurare, la rubrica „beneficiar” din poliţă. ICCJ, Secţia Comercială, Decizia nr. 1416 din 13 mai 2009

135*Daune Actualizarea preţului cu rata inflaţiei; formă de manifestare a principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art.1084 Cod civil . Dispoziţii legale incidente Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflaţiei se impune şi faţă de principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 cod civil şi astfel riscul devalorizării leului, a fost pus în sarcina debitorului. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1400 din 9 aprilie 2008)

136*Clauză penală. Valabilitate. Nerestituirea sumei împrumutate la termen. Consecinţe Clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub

30


sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 din Codul civil, contravine prevederilor legii. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.3636 din 3 decembrie 2008)

DAUNE MORALE

137*Daune morale. Prejudiciu provocat prin suferinţe de natură psihică. Cerere de exceptare de la plata unei cauţiuni Numai pentru cererile privind repararea prejudiciilor produse printr-o atingere adusă onoarei, demnităţii sau reputaţiei, vieţii intime, familiale sau private ori a dreptului la imagine a unei persoane, legea (O.U.G. nr. 53/2000) a stabilit condiţia plăţii unei cauţiuni în cuantum de 5% din valoarea despăgubirilor solicitate, nu şi pentru prejudiciile derivând din provocarea unor suferinţe psihice. Î.C.C.J, secţia civilă nr.3784 din 19 mai 2004

138*Despăgubiri pentru erori judiciare. Competenţa de soluţionare a cererii Acţiunea , pentru despăgubiri cuvenite pentru erori judiciare, este de competenţa:

- tribunalului, conform art. 2 pct. 2 lit. b C.pr.civ., dacă despăgubirile sunt solicitate pentru erori judiciare săvârşite în procesele penale, conform art. 504 C.pr.civ;

- judecătorie, conform art. 1 pct.1 C.pr.civ. sau tribunal, conform art. 2 pct. 1 lit.b din acelaşi cod, după cum despăgubirile solicitate sunt sub sau peste valoarea de 5 milioane de lei, dacă despăgubirile sunt solicitate pentru erori judiciare săvârşite în procesele civile, printre care şi cele contravenţionale, conform art. 998 şi următoarele din C.civil. NOTĂ. Privitor la valoarea obiectului litigiului, în raport cu care competenţa revine judecătoriei sau tribunalului, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 2 C.pr.civ., de la data acţiunii, dispoziţii care, între timp s-au modificat. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9712 din 24 noiembrie 2005

139*art. 504, 505 Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.

Astfel, nu poate fi susţinută ideea unui prejudiciu efectiv şi a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalităţii umane, al suferinţelor fizice şi psihice.

Criteriile legale se regăsesc în dispoziţiile art. 505 alin.(1) Cod procedură penală şi au în vedere durata privării de libertate, consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1481 din 5 martie 2008

31


DAUNE MORALE. RASPUNDEREA STATULUI PENTRU ERORI JUDICIARE IN PROCESELE PENALE

140*Daune morale solicitate de persoana arestată pe nedrept. Art.504 C. proc. pen. Prevederile art.504 C.proc.pen. instituie o răspundere a statului pentru arestarea pe nedrept a unei persoane, fără a face distincţie între prejudiciul material şi cel moral, fiind deci admisibil a se acorda daune morale . Secţia civilă, decizia nr.4632 din 17 decembrie 2002

141*Daune materiale şi morale. Art.504 C.proc.pen. Principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în procesle penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, să fie suportate de acestea. Secţia civilă, decizia nr.4110 din 17 octombrie 2003

142*Daune materiale şi daune morale. Art. 504 C.proc.civ. În cazul victimei unei erori judiciare, prin arestare şi condamnare la o pedeapsăî privativă de libertate - după care a fost achitat – se pot pretinde daune morale al căror cuantum se stabileşte prin aproximare, instanţa urmând să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

143*Despăgubiri solicitate de victima unei erori judiciare care, deşi a plătit amenda contravenţională, aplicată în baza Legii nr.61/1991, a fost încarcerat pentru executarea închisorii contravenţionale în care se transformase amenda În cazul redat, statul are răspundere pentru eroarea judiciară în discuţie, dar nu în temeiul art.504 C.proc.pen., ci în baza art.5 alin.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi în baza art.11 alin.2, art.20 alin.2 şi art.52 din Constituţia României. Secţia civilă, decizia nr.4951 din 25 noiembrie 2003

144*Daune materiale şi morale solicitate de copiii majori ai victimei erorii judiciare constând în arestarea, condamnarea şi executarea unei pedepse penale privativă de libertate În sensul art.505 alin.1 C. proc. pen., orice persoană care s-a aflat în întreţinerea condamnatului sau arestatului pe nedrept, indiferent că era sau nu rudă ori în perioada minoratului, poate obţine despăgubiri de la stat, pentru daunele materiale şi morale pe care personal le-a suferit. Secţia civilă, decizia nr.5002 din 26 noiembrie 2003

145*Daune morale cerute de victima unei erori judiciare comisă prin arestare preventivă. Actualizarea acestor daune Întrucât daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, nu este operantă nici actualizarea lor în raport cu vreun criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflaţiei. Secţia civilă, decizia nr.5437 din 16 decembrie 2003

32


146*Răspunderea statului pentru erori judiciare. Arestare nelegală. Prejudiciu nepatrimonial. Criterii de evaluare La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial se au în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate şi măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Consecinţele produse asupra familiei persoanei împotriva căreia a fost luată, în mod nelegal, măsura arestării preventive sunt expres prevăzute de art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală printre criteriile de care trebuie să se ţină cont la stabilirea întinderii reparaţiei. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1256 din 12 februarie 2004

147*Daune morale solicitate în baza art. 504 C. proc. pen., de victima unei condamnări eronate la o pedeapsă privativă de libertate La stabilirea cuantumului daunelor morale se iau în considerare şi consecinţele, traumatizante, determinate, după înlăturarea condamnării eronate, de dificultăţile reintegrării sociale, datorită antecedentelor, nivelul scăzut al studiilor sau lipsa de calificare profesională. I.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 2293 din 19 martie 2004

148*Daune morale. Arestare nelegală. Criterii de evaluare a întinderii despăgubirii La evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit prin arestarea nelegală, instanţa – statuând în echitate – a avut în vedere, în principal, criteriile referitoare la : suferinţele fizice şi psihice, expunerea la dispreţul public, atingerea gravă adusă onoarei şi demnităţii persoanei, afectarea gravă a prestigiului profesional al reclamantului, precum şi a personalităţii sale morale. Î.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 4286 din 8 iunie 2004

149*Daune materiale şi morale solicitate în baza art. 504-505 C. proc. pen. Natura juridică a termenului de un an de exercitare a acţiunii şi data de la care curge acest termen. Titularii acţiunii

1. Victima erorilor judiciare penale putând fi nu numai persoana condamnată pe nedrept, ci şi copiii acesteia sau soţul/soţia sa, aceştia sunt titularii acţiunii în despăgubire, întemeiată pe dispoziţiile art. 504-505 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ.

2. 2. Articolul 502 alin. (2) C. pen. - potrivit căruia acţiunea pentru repararea pagubei penale poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare - trebuie interpretat în acord şi cu dreptul comun în materie, prevăzut în art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că termenul curge de la data când persoanele îndreptăţite – menţionate la pct. 1 – au luat cunoştinţă de hotărârea de achitare a autorului lor, încetat din viaţă. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5216 din 21 septembrie 2004

150*Răspunderea statului pentru erori judiciare. Arestare nelegală. Infracţiune flagrantă. Dreptul la despăgubiri Este nefondată şi excede dispoziţiilor legale soluţia potrivit

33


căreia, infracţiunea fiind flagrantă, arestarea preventivă era obligatorie iar inculpatul, deşi achitat ulterior, nu are dreptul la despăgubiri. Un asemenea argument contravine, în spirit şi literă, prevederilor art. 504 din Codul de procedură penală, care nu fac distincţie între infracţiunile pentru care s-a dispus achitarea. Decizia Curţii Constituţionale, nr. 45/1998 – prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, conform art. 48 alin. (3) din Constituţie – are caracter obligatoriu şi nu de recomandare. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5292 din 24 septembrie 2004

151*Persoana îndreptăţită a solicita despăgubiri, în temeiul art. 505-507 C.pr.pen., este persoana fizică privată de libertate sau a cărei libertate a fost restrânsă, fiind învinuită eronat de săvârşirea unei infracţiuni, iar nu şi societatea comercială ce susţine că a fost păgubită prin tergiversarea cauzei penale în care s-a constituit parte civilă. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6556 din 24 noiembrie 2004.

152*Răspunderea statului pentru eroare judiciară.Temeiul juridic şi limitele reglementării. Statul răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat intr-un proces penal, numai in temeiul şi in situaţiile prevăzute de art. 504 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar nu în temeiul art. 998-999 din Codul civil, precum şi pentru alte situaţii neprevăzute în textul citat din Codul de procedură penală. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6976 din 9 decembrie 2004.

153*Despăgubiri solicitate statului în temeiul art. 504 C. proc. pen., de o persoană care a executat o pedeapsă penală pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, în materia proprietăţii, reformată ulteriorAcţiunea prin care se cere obligarea statului la plata unor despăgubiri materiale şi morale, în temeiul art. 504 şi urm. C. proc. pen., este nefondată dacă hotărârea de condamnare nu a fost reformată, chiar dacă s-a reformat hotărârea civilă pentru a cărei neexecutare s-a aplicat sancţiune penală. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7188 din 16 decembrie 2004

154*Daune materiale şi morale, pentru eroare judiciară. Obligaţia statului la repararea pagubei în cazul condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept - indiferent de temeiul achitării şi de infracţiunea pentru care a intervenit achitarea – decurge din raporturile de drept public şi îşi au drept cauză eroarea judiciară.

Răspunderea revine statului, în temeiul art. 504 şi urm. C.pr. pen., decurgând din raporturile de drept public, iar nu persoanei fizice sau juridicem care a sesizat organele penale pentru infracţiunea pretins comisă în legătură cu serviciul şi chiar dacă a desfăcut contractul de muncă a celui în cauză, deoarece factorul cauzator al prejudiciului este eroarea judiciară, decurgând din raporturile de muncă.

34


Repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincţie, după cum acesta este material sau moral. În privinţa prejudiciului moral, judecătorul apreciază, de la caz la caz, dacă prejudiciul trebui reparat sub formă bănească şi în ce cuantum sau, dimpotrivă, dacă nu trebuie astfel reparat întrucât gravitatea sa nu justifică o asemenea măsură.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Factorul prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive, deoarece, ulterior punerii în libertate, derularea preocesului penal – care s-a finalizat cu o hotărâre de achitare – reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ţinut să răspundă, indiferent de consecinţele pe plan moral, fizic şi psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3189 din 20 aprilie 2005.

155*Daune materiale şi morale. Arestarea nelegală. Criterii de evaluare a întinderii despăgubirilor.Daunele materiale cerute de reclamanţi pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4458 din 27 mai 2005

156*Eroare judiciară. Despăgubiri în temeiul art. 998 C.civ. şi art. 504 C,pr.pen. Daune materiale. Daune morale. Cazul persoanei care n-a fost privată însă de libertate. Are dreptul la daune materiale şi morale, în baza art. 52 alin. (3) din Constituţia României, a art. 998 din C.civ. şi art. 504 din C.pr.pen. persoana care, după condamnări la pedepse privative de libertate, în diferite stadii procesuale, a fost în final achitată, chiar dacă nu a fost privat de libertate. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8002 din 14 octombrie 2005.

157*Daune materiale şi morale, pentru eroare judiciară Scopul art. 504 C.pr.pen. este acela de a materializa principiul constituţional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale şi de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât şi prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal. Astfel legea internă este în concordanţă cu prevederile art.5, paragraful 5, din Convenţia Europeană a Dreptului Omului. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 14 din 5 ianuarie 2006.

35


158*Răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Potrivit art. 48 alin. (3) teza I din Constituţie statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Astfel, principiul responsabilităţii Statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2220 din 9 martie 2007.

159*Art. 10, 11, 504-506 c.p.p. La stabilirea cuantumului daunelor morale, ce constă generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative, suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către persoana lipsită în mod nelegal de libertate.

Arestarea nelegală a reclamantului a avut grave consecinţe asupra acestuia, vătămându-i onoarea, creditul moral, poziţia socială, criterii care definesc persoana umană şi care, analizate şi evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenţiei, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul produs victimei, material şi moral, pe perioada detenţiei nelegale.ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4505 din 3 iulie 2008

160*Convenţia Europeană a Drepturilor Omului : art. 5 C.proc.pen. : art. 504, art. 505; C.civ. : art. 998, art. 999

Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei şi, deşi nu este în mod expres prevăzută în cuprinsul art.504 alin.(4) C.proc.pen., trebuie admis că o persoană care a fost privată în mod nelegal de libertate, deşi fusese graţiată, are dreptul la repararea prejudiciului produs, în condiţiile art.504 C.proc.pen.

Scopul urmărit de aceste reglementări legale naţionale este acela de a permite repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate în cazul în care intervenise o cauză care înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei.

Din perspectiva normei europene, reîncarcerarea în baza unui mandat de arestare ale cărui efecte încetaseră, aşa cum s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească, atrage o încălcare a dreptului la libertate şi obligă autorităţile statale la repararea prejudiciului astfel produs. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7034 din 14 noiembrie 2008

161*Prejudiciu cauzat prin erori judiciare săvârşite în procesele penale. Cuantumul daunelor morale. Criterii generale de evaluare.

Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz. Nici

36


argumentul potrivit căruia persoana ce a fost supusă unui prejudiciu moral poate determina întinderea acestuia nu poate fi primit, deoarece, dacă ar fi aşa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsat doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate. De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunităţi de a desfăşura activităţi sau de a continua activităţi care erau în curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici Curtea Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8801 din 28 octombrie 2009

EFECTELE CONTRACTELOR. EXCEPTII DE LA EFECTELE CONTRACTELOR

162*Contracte În materia contractelor prin care s-au vândut chiriaşilor imobilul la care se referă Legea nr.112/1995, operează principiul validităţii aparenţei de drept dacă sunt întrunite, cumulativ, condiţia privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comună şi invincibilă – şi condiţia privind buna-credinţă a subdobânditorului care trebuie să fie perfectă, lipsită de orice culpă sau chiar îndoială. Secţia civilă, decizia nr.1939 din 14 mai 2003

163*Antecontract de vânzare-cumpărare. Obligaţii corelative. Sancţiuni specifice pentru neexecutarea obligaţiilor Este nefondată acţiunea, pentru obligarea promitentului vânzător (pârât) de a restitui promitentului cumpărător (reclamant), dublul arvunei plătite, pentru nerespectarea obligaţiei pârâtului de a perfecta contractul autentic de vânzare-cumpărare, conform obligaţiilor prevăzute într-un antecontract, în cazul în care, la rândul său, promitentul cumpărător nu şi-a respectat obligaţiile de a face plăţile asumate. Pentru a fi valabilă plata prin consemnare la CEC a sumei convenite, consemnarea trebuia făcută pe numele şi la dispoziţia promitentului vânzătorului iar nu pe numele promitentului cumpărătorului .I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5457 din 6 octombrie 2004

164*Contract de împrumut ipotecar. Nulitatea absolută a contractului. Pentru valabilitatea ipotecii este necesar ca cel care o constituie să fie proprietarul actual al bunului ipotecat. Desfiinţarea titlului acestuia, ca act iniţial, atrage anularea ipotecii, ca act juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice şi aplicării principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (anularea dreptului celui care transferă, anulează şi dreptul primitorului), determinat de nemo dat quod non habet (nimeni nu poate da ce nu are) Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4799 din 3 iunie 2005.

165*Oferta de donaţie. Acceptare. Forma autentică. Principiul conversiunii actului juridic. Persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.

37


Oferta de donaţie, nefiind urmată de acceptarea în aceeaşi formă autentică nu valorează ca act de donaţie, dar în virtutea principiului conversiunii actului juridic, persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii a cesionat drepturile.

Conversiunea actului juridic înseamnă considerarea manifestării de voinţă în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai în sensul în care reprezintă un act juridic lovit de nulitate.

Manifestarea de voinţă este calificată astfel ca fiind echivalentă unui anumit act juridic, dând eficienţă realizării scopului urmărit, respectiv de a obţine măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat. Î.C.C.J. , Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2556 din 22 martie 2007.

166*Acţiune privind anularea unor contracte de vânzare-cumpărare. Repunere în situaţia anterioară. Efectele anulării contractelor faţă de terţi. Principiul relativităţii contractelor, face ca, de regulă, efectele anulării sau constatării nulităţii contractului să se răsfrângă asupra părţilor în cauză, care şi-au asumat obligaţii şi au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat. Restabilirea situaţiei anterioare este consecinţa logică a nulităţii, deoarece tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile să aibă o situaţie identică cu cea dinainte de încheierea contractului.

De aceea, repunerea în situaţia anterioară nu poate opera decât între părţi şi nu poate fi cerută decât de acestea, pentru că numai părţile sunt în situaţia de a cere restituirea a ceea ce au prestat cu titlu de obligaţie contractuală. Este adevărat că nulitatea actului juridic civil are efecte şi faţă de terţi, aşa cum susţine recurenta, dar efectele faţă de terţi operează sub alte aspecte, în special în ceea ce priveşte principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accpientis", iar nu şi în ceea ce priveşte repunerea în situaţia anterioară. Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8328 din 15 octombrie 2009.

REZOLUTIUNE / REZILIERE CONTRACT. PACT COMISORIU

167*Antecontract de vânzare-cumpărare. Rezoluţiune Rezoluţiunea poate fi pronunţată pentru neexecutarea de către una dintre părţile antecontractului a obligaţiei de a prezenta, în vederea autentificării contractului de vânzare -cumpărare, a extrasului de carte funciară din care să rezulte că imobilul este liber de sarcini, chiar dacă în antecontract nu a fost inserată o clauză privind inexistenţa unei sarcini în cartea funciară. Secţia civilă, decizia nr.1052 din 12 martie 2002

168*Contract de vânzare-cumpărare imobiliară. Revocarea contractului conform unui pact comisoriu. Reclamanţii acţiunii în revendicare nu au calitatea de proprietari dacă, conform unui pact comisoriu expres, înscris în contractul prin care autoarea lor a cumpărat imobilul,

38


actul s-a revocat de drept pe data neîndeplinirii condiţiei stipulate de părţi, conform art. 969 C. civ. I.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 2195 din 16 martie 2004

169*Antecontract de vânzare-cumpărare. Pact comisoriu.Arvună. Rezoluţiune. Condiţii Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare poate fi cerută, în principiu, de partea care se declară gata să execute obligaţia asumată cu condiţia, însă, a dovedi culpa contractantului.I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5524 din 8 octombrie 2004

170*Contract de închiriere. Pact comisoriu referitor la rezilierea contractului pentru nerespectarea obligaţiei chiriaşului. Pactul comisoriu, din contractul de închiriere, privitor, în speţă, la rezilierea de drept după neplata timp de trei luni a chiriei şi a cotei părţi din cheltuielile comune de întreţinere, operează numai pe durata contractului încheiat pe o perioadă, iar nu şi după ce, prin tacita relocaţiune, reglementată prin art. 1437 C. civ., contractul este considerat a fi fără termen, în sensul rezultând din art. 1452 din acelaşi cod. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5770 din 21 octombrie 2004

171*Acţiune pentru rezilierea unui contract pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către una din părţi În cazul rezilierii, desfiinţarea contractului depinde exclusiv de voinţa părţii faţă de care cealaltă parte nu şi-a executat culpabil obligaţia, deoarece creditorul acestei obligaţii are un drept de opţiune. El poate opta între executarea directă şi desfiinţarea contractului.

Acest drept de opţiune este un beneficiu creat în favoarea părţii care şi-a executat obligaţia asumată.Acordarea termenului de graţie în vederea executării obligaţiilor poate fi dispus de instanţa ori de câte ori apreciază asupra oportunităţii cererii formulate. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5013 din 19 iunie 2007.

172* În acest context al analizei este de menţionat că inserarea într-un contract a unui pact comisoriu (cu excepţia celui care reiterează dispoziţiile art. 1020 C. civ.), nu mai face necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, iar dacă totuşi se apelează la ea, instanţa va putea face numai verificările pe care înseşi clauzele convenţionale de rezoluţiune stipulate de părţi le permit.

173*Contract de închiriere. Pact comisoriu. Reziliere de drept. Condiţii Pactul comisoriu care prevede rezilierea de drept a contractului de închiriere, nu dă dreptul debitorului, care nu şi-a executat la termen obligaţia de plată a chiriei, să îl invoce. (Secţia comercială, decizia nr.1114 din 21 februarie 2003)

39


174* Rezilierea contractului de închiriere în temeiul pactului comisoriu În raport cu clauzele contractului de închiriere care prevedeau încetarea de plin drept a acestuia când interesele locatorului necesitau eliberarea spaţiului de către locatar, s-a considerat că a intervenit rezilierea contractului de închiriere în temeiul pactului comisoriu expres menţionat şi s-a convenit, în baza aceloraşi clauze contractuale, că pentru ocuparea fără titlu a spaţiului, locatarul datorează daune şi trebuie evacuat. (Secţia comercială, decizia nr.4682 din 27 noiembrie)

175*Contract de credit. Reziliere. Modificarea condiţiilor de acordare a creditului. Pactul comisoriu expres de gradul IV Dacă una din părţi sesizează instanţa cu rezilierea contractului de credit, aceasta nu poate decât să constate dacă au fost îndeplinite condiţiile trecute în pactul comisoriu expres prevăzut în contract. (Secţia comercială, decizia nr.907 din 2 martie 2006)

176*Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare. Neîndeplinirea obligaţiilor vânzătorului

Potrivit art.1020 şi 1021 C.civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.

Într-acest caz contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune-interese.

Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate. (Secţia comercială, decizia nr.1339 din 27 martie 2007)

177*Rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni. Daune - interese.Conform dispoziţiilor art.1082 C.civ., debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de

daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu se justifică că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată. (Secţia comercială, decizia nr.2636 din 18 septembrie 2007)

178*Contract de închiriere. Reziliere Existenţa unor întârzieri în plata chiriei coroborată cu lipsa avizelor necesare, demonstrează neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale , justificând aplicarea dispoziţiilor art.1020 şi 1021C.civ., în sensul rezilierii contractului şi obligării la plata penalităţilor. (Secţia comercială, decizia nr.2661 din 19 septembrie 2007)

179*Pact comisoriu de ultim grad. Efecte C. civ., art.969, art.970 şi urm. Potrivit unei clauze cu valoarea unui pact comisoriu de ultim grad unul dintre contractanţi (în speţă comitentul) poate termina convenţia fără notificare, fără altă formalitate şi fără intervenţia

40


instanţei în cazurile de încălcare gravă a convenţiei.ICCJ, Secţia Comercială, Decizia nr.1970 din 19 iunie 2009

180*Rezoluţiunea unui contract. Condiţii de admisibilitate În materie comercială, pentru a opera instituţia rezoluţiunii se cer a fi întrunite două condiţii de admisibilitate; una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia.

În raport de prima condiţie enunţată s-a stabilit cu valoare de principiu că neexecutarea parţială a contractului poate atrage rezoluţiunea însă doar în cazul în care partea din obligaţia neexcutată este esenţială la încheierea contractului. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1341 din 3 aprilie 2008)

181*Excepţia de neexecutare a contractului. Regim juridic Neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale, nu este nicio excepţie de procedură propriu-zisă şi nicio excepţie de fond, în sensul legii ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca şi asupra căruia instanţa se pronunţă pe baza probelor administrate în cauză (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 3786 din 16 decembrie 2008)

OBLIGATII. TIPURI. STINGERE. EXECUTARE. GARANTARE. TRANSFORMARE

182*Împrumut. Invocarea beneficiului de discuţie de către fidejusorul obligaţiei împrumutatului În temeiul art. 1662 şi urm. C. civ., beneficiul de discuţie se exercită, de către fidejusor, în faza executării obligaţiei de restituire a împrumutului garantat, iar nu la instanţa competentă a soluţiona acţiunea creditorului de stabilire a obligaţiei debitorului principal şi a garanţiilor. Secţia civilă, decizia nr. 563 din 27 ianuarie 2004

183*Dreptul de retenţie. Exercitarea dreptului Dreptul de retenţie, care conferă deţinătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului îşi execută obligaţia de a plăti sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînţeles, ci trebuie constatat de instanţă, la cererea părţii interesate.I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6604 din 25 noiembrie 2004

184*Invocând dreptul de retenţie, creditorul poate refuza să restituie un bun al debitorului, până ce debitorul nu-i plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun. Pe lângă cazurile prevăzute de lege, practica judiciară recunoaşte un drept de retenţie posesorului de bună credinţă al unui imobil până la restituirea cheltuielilor necesare şi utile făcute asupra lucrului.

În speţă, nu este îndeplinită condiţia bunei credinţe a posesorului, deoarece, preluarea de la fostul proprietar s-a efectuat doar faptic, fără nici un titlu, or, în atare situaţie, nimic nu

41


împiedica pe posesor să verifice cu precauţie statutul juridic al imobilului, mai înainte de efectuarea unor îmbunătăţiri costisitoare.

185*Compensaţia legală. Invocare în procedura insolvenţei. Admisibilitate . Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1604 din 13 mai 2008)

186*Art. 1143, 1145 Potrivit art. 1145 Cod civil, compensaţia nu are loc decât între două datorii care sunt certe, lichide şi exigibile. Pentru a opera compensaţia este necesar ca acele datorii să fie şi simultane, întrucât finalitatea acestei operaţiuni juridice se limitează doar la plata restului necompensat, împiedicând astfel părţile să facă plăţi inutile. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1890 din 20 martie 2008

187*art. 969, art. 1020, art. 1021, art. 1075 Pentru acordarea daunelor interese compensatorii trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1021, art. 1075 Cod civil şi următoarele, adică a aceloraşi condiţii în care se poate dispune rezoluţiunea judiciară (existenţa unei fapte ilicite a debitorului, a vinovăţiei acestuia şi îndeplinirea cerinţei privind punerea în întârziere a debitorului obligaţiei neexecutate) dar şi a celor specifice obligaţiei de despăgubire, existenţa unui prejudiciu care să fi fost cauzat creditorului şi existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită a debitorului.

În cazul în care prin convenţie părţile au prevăzut şi un termen cert pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de debitor, este de menţionat că împlinirea termenului marchează doar momentul în care obligaţia trebuie executată, adică momentul în care aceasta devine scadentă.

Acest moment este însă în strânsă legătură cu una din condiţiile impuse pentru rezoluţiunea contractelor şi pentru acordarea de daune compensatorii, anume cu punerea în întârziere a debitorului.

În cazul în care părţile litigante nu au stipulat prin convenţia încheiată o clauză potrivit căreia prin ajungerea la termen debitorul este de drept în întârziere, simpla ajungere la termenul convenit nu este de natură să îndeplinească cerinţa referitoare la punerea în întârziere, creditorul având obligaţia de a-l pune pe debitor în întârziere pentru obţinerea de daune interese.

Cerinţa analizată nu poate fi considerată îndeplinită nici prin formularea unei acţiuni în privind rezoluţiuna convenţiei, cât timp creditorul nu a înţeles să solicite mai întâi executarea obligaţiei.

Ca atare, apărarea invocată de pârâta debitoare în faţa instanţelor de fond, în sensul că nu datorează daune interese, întrucât nu a fost notificată de reclamantă pentru a-şi îndeplini obligaţia, era fondată şi se impunea a fi reţinută cu prioritate. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 892 din 3 februarie 009.

42


188*Obligaţia coproprietarilor unui imobil de plată a contravalorii îmbunătăţirilor efectuate de un terţ. Divizibilitate Potrivit art. 1041 C.civ., obligaţia solidară nu se prezumă, ci trebuie să fie stipulată expres sau să rezulte din lege; de aceea obligaţia de plată a contravalorii îmbunătăţirilor efectuate de o persoană la un imobil aflat în coproprietate se divide între coproprietari în funcţie de cotele pe care aceştia le deţin. Secţia civilă, decizia nr.1883 din 15 mai 2002

189*Ipotecă convenţională. Garanţie imobiliară. Formă autentică, advaliditatem Conform art.1772 C.civ. ipoteca convenţională nu va putea fi constituită decât prin act autentic ceea ce presupune că forma autentică este o condiţie de validitate chiar a contractului de ipotecă, disocierea dintre acesta şi contractul de garanţie, fiind fără suport juridic, atâta timp cât ipoteca convenţională este o garanţie imobiliară. Secţia comercială, decizia nr.225 din 22 ianuarie 2002

190*Ordonanţă preşedinţială. Autorizarea creditorului de a demola construcţiile ridicate pe proprietatea sa, pe cheltuiala debitorului. Ar.1077 C.civ. În situaţia în care aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească este obstrucţionată de cei obligaţi să ridice construcţiile amplasatae pe o proprietate particulară, reclamantul, în baza reglementărilor cuprinse în art.1077 C.civ., care statuează dreptul creditorului de a solicita să fie autorizat de a aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului, a procedat în mod corect, când a formulat cererea preşedinţială de autorizare a sa privind demolarea acelor construcţii, pe cheltuiala pârâţilor. Secţia comercială, decizia nr.2772 din 16 aprilie 2002

191*Contract de vânzare-cumpărare. Obligaţia de plată a debitorului. Regula generală Potrivit art.1093 C.civ., orice persoană, chiar şi o persoană neinteresată poate face plata în numele debitorului iar prin acceptarea plăţii, aceasta este considerată perfect valabilă. (Secţia comercială, decizia nr.52 din 15 ianuarie 2003)

192*Contract de credit bancar. Garanţi necomercianţi. Răspundere contractuală în limitele garanţiei pentru suma imprumutată Dacă pentru garantarea unui imprumut contractat de o societate comercială s-a încheiat un contract de ipotecă,având clauza renunţării la beneficiul de discuţiune şi diviziune, iar nu un contract de fidejusiune şi garanţii ipotecari care au semnat contractul de ipotecă sunt persoane fizice şi nu fidejusori, sunt aplicabile dispoziţiile art.42 alin(3)C.com.,care înlătură prezumţia de răspundere solidară a codebitorilor în cazul necomercianţilor ,iar nu art.1657 C.civ., potrivit căruia se extinde fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale la toate accesoriile unei datorii,deci şi la dobânzi şi penalităţi.,întrucât solidaritatea garanţilor ipotecari cu persoana juridică,care a făcut imprumutul,există numai în limitele garanţiei pentru suma imprumutată. (secţia comercială,decizia nr.3264 din 2 iulie 2003)

193*Contract de ipotecă. Nulitate absolută În ceea ce priveşte fondul pricinii, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că în lipsa constatării notarului, în sensul că s-a consemnat consimţământul părţilor, contractul de ipotecă este nul absolut, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Legea nr.36/1995 iar împrejurarea că s-a depus la dosar un exemplar al înscrisului

43


semnat de procuristul reclamanţilor nu este de natură a acoperi nulitatea absolută, fiind imperativ necesară semnarea în faţa notarului a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat. Or, exemplarul contractului depus de reclamanţi nu a fost semnat nici de aceştia şi nici de procurist, iar cel depus de pârâtă poartă numai semnătura reprezentantului acesteia, astfel că, în speţă, nu este incidentă prezumţia de valabilitate a înscrisului autentic, prin neîndeplinirea celor două condiţii esenţiale, consimţământul şi forma autentică, urmând ca înscrisul să fie lovit de nulitate absolută.(Secţia comercială,decizia nr.339 din 29 ianuarie 2004)

194*Contract de credit ipotecar. Garantarea prin ipotecă. Garantarea prin fidejusiune În mod greşit, instanţa de apel a extins aplicarea art.42 alin.(2) C.proc.civ. la contractele de ipotecă, punând semnul egalităţii între garantarea prin ipotecă şi garantarea prin fidejusiune. Or, pârâţii, persoane fizice au garantat restituirea împrumutului luat de societate prin încheierea contractului de credit ipotecar pe imobile determinate, având calitatea de garanţi ipotecari al căror regim juridic este stabilit prin dispoziţiile art.1774 şi art. 1776 C.civ. şi nu pot fi asimilaţi fidejusorului. (Secţia comercială, decizia nr.1024 din 17 martie 2004)

195*Contract de garanţie imobiliară.Contestaţie la executare Împotriva executării pornite de AVAB, în baza contractului de garanţie imobiliară, contestatorii au invocat excepţia beneficiului de discuţiune, pentru ca creditoarea să se îndrepte împotriva debitorului principal, deşi, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art.1746 C.civ., care consacră garanţia imobiliară ca un drept real accesoriu, astfel încât creditorul ipotecar va putea urmări bunul în mâna oricui s-ar afla. (Secţia comercială, decizia nr.5170 din 30 noiembrie 2004)

196*Biletul la ordin. Imputaţia plăţii. Potrivit art.1111 şi 1112 C. civ. privind imputaţia plăţii, ordinea de prioritate în recuperarea sumelor trebuie să fie cea a dobânzilor încasate pentru creditul acordat, rata de împrumut şi comisionul. Din examinarea clauzelor contractuale rezultă că părţile nu au convenit asupra modului de imputare a plăţii iar debitorul nu a făcut imputaţia plăţii , sumele fiindu-i reţinute prin ordin de plată. (Secţia comercială, decizia nr.3562 din 10 iunie 2005)

197*Compensaţia legală . Datorii reciproce Potrivit art.1144 C.civ., „compensaţia se operează de drept, în puterea legii şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective”, iar potrivit art.1145 compensaţia are loc cu certitudine între „ două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile şi care deopotrivă sunt lichide şi exigibile”.

În aceste condiţii existenţa unui angajament de plată neonorat nu poate fi valorizată ca o plată valabilă făcută de un creditor şi acceptată de către celălalt pentru invalidarea intervenţiei compensaţiei legale. (Secţia comercială, decizia nr.4797 din 14 octombrie 2005)

44


198*Potrivit art.1726 C.civ., ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decât atunci când suma pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act. Una dintre condiţiile esenţiale pentru validarea unei convenţii este o cauză licită ( art.948 C.civ.). (Secţia comercială, decizia nr.2744 din 3 octombrie 2006)

199*Contract de cesiune de creanţă . Cerere de încuviinţare a executării silite Cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în formă convenţională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţă a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul.

Cesiunea de creanţă odată investită cu formulă executorie reprezintă un titlu executoriu supus executării silite. Debitorul cedat are la îndemână împotriva cesionarului, toate mijloacele de apărare pe care le putea opune cedentului, pe altă cale procesuală specifică contestării executării, a cărei nulitate se poate constata pe alte căi.

Notificând cesiunea de creanţă debitorului cedat, înainte de plata datoriei, acesta devine obligat faţă de cesionar, pentru valoarea nominală a creanţei, păstrând natura şi garanţiile acesteia. (Secţia comercială, decizia nr.2852 din 10 octombrie 2006)

200* Contract de cesiune. Notificarea cesiuniiC.civ., art.1393 Potrivit art.1393 C.civ., cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.

Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic. (Secţia comercială, decizia nr.639 din 9 februarie 2007)

201*Contractul de cesiune de creanţă. Subrogarea AVAS în drepturile şi obligaţiile procesuale ale cedentului. Potrivit art.1391 şi 1396 C.civ., în strămutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedent şi cesionar se face prin remiterea titlului. Vinderea sau cesionarea unei creanţe cuprinde şi accesoriile creanţei, precum cauţiunea ,privilegiul şi ipoteca. (Secţia comercială, decizia nr.1349 din 17 aprilie 2007)

202*Obligaţia de a face. Amenda civilă Potrivit art.5803 alin.(1) C.proc.civ., dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor , să plătească , în favoarea statului, o amendă civilă, de la 20 lei (RON) la 50 lei (RON), stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. (Secţia comercială, decizia nr.2225 din 7 iunie 2007)

203*Contract de executare lucrări . Stingerea obligaţiilor. Plată nedatorată Potrivit art. 1092 C.civ., orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii. Repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale , care au fost achitate de bună voie. (Secţia comercială, decizia nr.2287 din 12 iunie 2007)

45


204*Cesiune de creanţă. Acţiune în constatarea inexistenţei dreptului de creanţă. C. proc. civ., art.111. Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu va fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Prin acţiunea în constatare se neagă dreptul de creanţă al cesionarei, solicitându-se să se constate inexistenţa dreptului de creanţă transferat printr-un contract a cărui legalitate nu a fost contestată. Raportul juridic dintre cedent şi cesionar nu poate fi negat pe calea acţiunii în constatare, întrucât nu poate fi obţinut efectul constrângerii, şi anume provocarea cesionarului de a-şi valorifica pretenţiile, respectiv de a-şi dovedi dreptul, sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca. Secţia Comercială, Decizia nr.2253 din 2 octombrie 2009

205*Garanţii reale imperfecte Drept de retenţie. Efectele patrimoniale ale instituirii unui drept de retenţie Deşi dreptul de retenţie nu conferă retentorului alte prerogative decât acela de conservare şi întreţinere a bunului, el are scopul de a garanta creanţa şi a sancţiona pe debitorul rău platnic. Neavând dreptul la fructe pe întreaga perioadă de exercitare a acestui drept, reclamanţilor le lipseşte vocaţia de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, indiferent de faptele şi actele retentorului. Ei au însă opţiunea prin mijloace procesuale distincte, de a limita eventualele abuzuri ale retentorului în exerciţiul drepturilor sale. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.890 din 4 martie 2008)

206*Contract de vânzare-cumpărare. Neexecutarea obligaţiilor din contract. Sancţiunea aplicabilă. Compensare legală. C. civ., art.1020-1021, art.1144, art.1179 Compensarea legală operează de drept, nefiind la latitudinea părţilor să accepte ori nu producerea efectelor pe care aceasta le presupune. Secţia comercială, Decizia nr.2934 din 17 noiembrie 2009

207*Subrogaţia legală întemeiată pe dispoziţiile art.1108 pct.3 Cod civil. Condiţii de aplicare Potrivit art.1108 pct..3 Cod civil, subrogaţia se face de drept în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a o desface.În speţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii legale întrucât nu suntem în situaţia unor codebitori solidari, care pot fi urmăriţi de creditori. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.104 din 22 ianuarie 2008)

208*Novaţia prin schimbare de debitor. Efectele novaţiei asupra ipotecilor iniţiale ale creanţei Novaţia intervenită în speţă este o novaţie prin schimbare de debitor nefiind semnată şi de garanţii ipotecari ai creanţei vechi astfel că fără consimţământul acestora din urmă, garanţiile reale nu puteau trece asupra noii creanţe. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.925 din 6 martie 2008)

209*Drept de retenţie. Configuraţie juridică. Condiţiile în care poate fi invocat În ceea ce priveşte dreptul de retenţie, trebuie reţinut că acesta este un mijloc specific de garantare a obligaţiilor constând în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa până ce debitorul nu-i plăteşte tot ce îi datorează în legătură cu acel bun. Cu titlu de

46


exemplu, se bucură de un drept de retenţie, potrivit legii, vânzătorul asupra bunului vândut până la plata preţului; depozitarul, asupra lucrului depozitat, până la plata cheltuielilor ocazionate de păstrarea lui; precum şi locatarul asupra bunului închiriat, până la plata despăgubirilor ce-i sunt datorate de proprietar potrivit legii.

Dreptul de retenţie nu este un drept real accesoriu, o garanţie reală, cum este gajul sau ipoteca, şi nu conferă retentorului un drept de preferinţă şi nici un drept de urmărire, după cum nu conferă nici dreptul de a folosi lucrul deţinut.

Având în vedere această configuraţie juridică a dreptului de retenţie, condiţia esenţială invocării sale este acea ca datoria pe care deţinătorul bunului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în legătură cu lucrul şi să fie prilejuit de acesta. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 1916 din 3 iunie 2008)

210*Stingerea ipotecii. Cauză şi efecte Constituitorul ipotecii a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, dat în garanţie, ceea ce echivalează cu o stingere a ipotecii constituită asupra acestuia pe cale principală şi nu se confundă cu situaţia încetării obligaţiei principale derivată în cauză din contractul de vânzare-cumpărare oţel faţă de care contractul de ipotecă este accesoriu, situaţie în care ar opera o stingere a ipotecii, pe cale accesorie. Rezultă, astfel, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.1800 alin.1 pct.1 şi 2 Cod procedură civilă. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 2201 din 18 iunie 2008)

ACTIUNE OBLICA. ACTIUNE PAULIANA. SIMULATIA.

211*Contract de vânzare-cumpărare imobiliară. Acţiunea creditorului vânzătorului pentru desfiinţarea contractului , fondată pe dispoziţiile art. 975 C. civ. Acţiunea revocatorie formulată de creditor, în temeiul art. 975 C. civ. este condiţionată de naşterea sau măsura stării de insolvabilitate a debitorului. Secţia civilă, decizia nr. 3013 din 23 aprilie 2004

212*Acţiune oblică. Cererea terţului, care justifică un interes, de a fi pusă în executare o hotărâre judecătorească pronunţată în beneficiul debitorului sau împotriva altei persoane Acţiunea reglementată prin art. 974 C. civ. se poate exercita de oricare persoană interesată a se aduce la îndeplinire obligaţia de a face prevăzută prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, pronunţată la cererea altei persoane, dar în beneficiul aceleia care exercită acţiunea oblică. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5489 din 7 octombrie 2004

213*Contract. Simulaţie. Dovada actului secret Actul secret, care modifică un act public, la care se referă art. 1175 C. civ., produce efecte în măsura în care este valid sub

47


aspectul condiţiilor de fond şi de formă. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 446 din 25 ianuarie 2005

214*Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea nulităţii contractului. Prescripţia extinctivă. Acţiunea oblică Lipsa discernământului, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, constituie un caz de nulitate relativă – iar nu de nulitate absolută – deoarece în exprimarea voinţei nu se relevă inexistenţa consimţământului, ci un viciu al acesteia. Ca urmare, acţiunea – în speţă a vânzătorului – este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958.

Terţul, faţă de contractul de vânzare-cumpărare, nu are calitatea procesuală prin invocarea dreptului la acţiune oblică, în temeiul art.974 C.civ., în lipsa unei creanţe, lichidă şi exigibilă, care să-i confere calitatea de creditor al părţii care cere anularea contractului de vânzare-cumpărare. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3255 din 21 aprilie 2005

215*Acţiune pauliană. Acţiune oblică. Dreptul creditorului de a cere anularea/revocarea declaraţiei debitorului său de renunţare la o succesiune şi de a accepta succesiunea în limitele creanţei sale Creditorul este în drept, în condiţiile şi limitele prevăzute de art. 699 şi art. 974-975, să ceară anularea declaraţiei debitorului său de renunţare la o succesiune şi să accepte succesiunea, în numele debitorului. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4126 din 19 mai 2005

216*Acţiunea pauliană. Condiţia fraudei C.civ., art.975 Pentru exercitarea acţiunii pauliene, determinantă este prejudicierea intereselor creditoarei de către debitoare, ca rezultat al unei fraude, condiţie îndeplinită în speţă, prin actele de înstrăinare a bunurilor către o societate comercială al cărui administrator era membru al familiei administratorului vânzătoarei, urmărindu-se împiedicarea creditorului în executarea creanţei. (Secţia Comercială,decizia nr.3833 din 19 octombrie 2004)

217*Acţiune pauliană. Prejudiciu. Nu există prejudiciu cauzat creditorului reclamant care să justifice admiterea acţiunii pauliene sau revocatorii, în situaţia în care în patrimoniul debitorului vânzător există şi alte bunuri a căror valoare depăşeşte cu mult valoarea creanţei şi care au fost deja sechestrate de către creditor. (Secţia comercială, decizia nr.962 din 15 ianuarie 2005)

218*Acţiunea pauliană. Contract de vânzare-cumpărare. Preţ neserios. Complicitatea terţului. Mandat tacit reciproc Acţiunea directă pauliană sau revocatorie nu este o acţiune în constatare, ci aparţine creditorului care a cerut revocarea actelor juridice încheiate de debitor în frauda sa şi are drept scop, readucerea în gajul general al creditorilor, a valorilor ieşite din patrimoniul debitorului, pentru a-i reduce sau mări starea de insolvabilitate.Soţia pârâtă dobândeşte calitatea de debitor în temeiul mandatului tacit reciproc (art.35 C.fam.) , aşa încât creditorii vor putea urmări bunurile comune ale soţilor.

48


Complicitatea terţului este îndeplinită în cazul în care acesta, deşi nu a cunoscut intenţia debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuşi că prin actele la care participă, a creat sau a mărit insolvabilitatea debitorului, iar aceasta rezultă din chiar preţul neserios al vânzării. (Secţia comercială, decizia nr.101 din 17 ianuarie 2006)

219*Acţiunea pauliană. Condiţiile exercitării C.civ.,art.975 Pentru exercitarea acţiunii pauliene, prevăzută în art.975 C.civ.,creditorul trebuie să dovedească următoarele:creanţa sa este anterioară actului atacat ca fraudulos,acest act i-a cauzat un prejudiciu,este făcut în dauna drepturilor sale,terţul dobânditor a ştiut că actul pe care îl face cu debitorul, va fi prejudiciabil pentru creditorii acestuia. (Secţia comercială, decizia nr.116 din 12 ianuarie 2007)

220*Acţiune revocatorie Condiţiile necesare pentru revocarea unui act juridic încheiat de debitor în frauda creditorului în raport de dispoziţiile art.975 Cod civil. Acţiunea revocatorie definită, în reglementarea art.975 Cod civil, ca o acţiune în inopozabilitatea actului juridic încheiat de debitor în frauda creditorului, are în vedere un domeniu determinat de condiţia insolvabilităţii debitorului, dar şi prejudiciul adus creditorului. Existenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros, necesară fiind crearea stării de insolvabilitate. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.95 din 22 ianuarie 2008)

221*Frauda la lege. Accepţiune. Efecte juridice Se socoteşte fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 3577 din 28 noiembrie 2008)

CONTRACT VANZARE-CUMPARARE

222*Contract de vânzare-cumpărare. Vânzarea lucrului altuia. Nulitate. Condiţii Nulitatea absolută a vânzări lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părţile au încheiat contractul ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă; actul este fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, având ca numitor comun reaua-credinţă a părţilor. În lipsa acestor împrejurări, nu se justifică nulitatea contractului. Î.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 632 din 29 ianuarie 2004

223*Contract de vânzare-cumpărare. Vânzarea lucrului altuia. Acţiunea adevăratului proprietar pentru anularea contractului

1. Contractul de vânzare-cumpărare a unui bun nu este prohibit de lege şi nici contra bunelor moravuri sau ordinii de drept şi, deci, adevăratul proprietar nu poate solicita constatarea nulităţii contractului.

49


2. Prin vânzarea bunului său de către o altă persoană, adevăratul proprietar nu îşi pierde dreptul, ci, dacă bunul se află în posesia altei persoane, poate recurge la acţiunea în revendicare, iar dacă stăpâneşte bunul va putea opune dreptul său de proprietate celui ce invocă drept titlu actul încheiat cu un neproprietar.I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5801 din 21 octombrie 2004

224*Vânzare-cumpărare a unui imobil. Antecontract. Neperfectarea contractului din cauza faptului că promitentul-vânzător s-a răzgândit şi nu există acordul proprietarului coindivizar. Contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil nu poate fi perfectat şi, în consecinţă, o hotărâre judecătorească de constatare a acestei vânzări nu poate fi pronunţată: a) dacă, prin antecontractul încheiat între părţi, s-a prevăzut că oricare dintre acestea se poate răzgândi cu consecinţele precizate în antecontract – restituirea dublului arvunei; b) vânzătorul este proprietar numai pentru o cotă parte indiviză din imobil şi nu există acordul celuilalt coproprietar pentru vânzarea întregului imobil. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6242 din 11 noiembrie 2004

225*Contract de vânzare-cumpărare. Teren şi spaţiu comercial. Perfectare În baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, semnat conform art. 1176 C. civ., societatea comercială cumpărătoare a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial care a constituit obiectul convenţiei, în temeiul art. 1295 C. civ.

În privinţa terenului, aferent spaţiului comercial, societatea comercială cumpărătoare este în drept a solicita obligarea vânzătorului de a semna un contract autentic notarial, urmând ca, în caz de neconformare, hotărârea instanţei judecătoreşti sesizată să ţină loc de contract autentic.

Convenţia părţilor reprezintă legea acestora, conform art. 969 C. civ., astfel că nu se mai poate pune în discuţie preţul imobilului chiar dacă el nu exprimă valoarea reală a acestuia. Cel mult, neseriozitatea preţului, la care se referă art. 1303 C. civ. poate reprezenta o cauză de anulare a contractului. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 201 din 14 ianuarie 2005

226*Acţiune în revendicarea imobilului naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 şi constatarea nulităţii contractului prin care statul a vândut chiriaşului bunul respectiv. Admiterea acţiunii de revendicare este condiţionată de admiterea cererii de constatarea nulităţii contractului prin care statul a vândut chiriaşului imobilul naţionalizat, chiar dacă bunul a fost preluat fără titlu valabil.

Numai existenţa dovedită a relei credinţe a chiriaşului cumpărător poate conduce la desfiinţarea contractului de vânzare – cumpărare prin sancţiunea nultăţii absolute, buna credinţă prezumându-se potrivit art. 1899 alin. (2) din Codul civil.

Câtă vreme au existat prestaţia vânzătorului şi contraprestaţia cumpărătorului, nu poate fi reţinută încălcarea art. 966 Cod civil, referitor la sancţiunea obligaţiei fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită.

50


Preţul vânzării, determinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, nu poate fi considerat neserios, în temeiul art. 1303 Cod civil. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 417 din 25 ianuarie 2005

227*Contract de vânzare-cumpărare. Imobil. Coproprietate. Când vânzătorul este proprietar „pro parte” nu se aplică regulile privitoare la vânzarea lucrului altuia, ci regulile proprii stării de indiviziune. Astfel, dacă bunul vândut este atribuit copărtaşului înstrăinător, contractul de vânzare – cumpărare devine perfect valabil prin efectul art. 786 C.Civ. Dimpotrivă, dacă bunul este atribuit altui copărtaş, actul de înstrăinare va fi desfiinţat retroactiv, pentru lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului, aplicându-se regulile care guvernează vânzarea lucrului altuia. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 965 din 8 martie 2005

228*Actele juridice de înstrăinare a apartamentului, încheiate fără consimţământul coindivizarului sunt valabile sub condiţia rezolutorie ca bunul să cadă, în urma unui partaj, în lotul vânzătorului.

229*Acţiune privind anularea unui contract de vânzare cumpărare. Preţ neserios. Potrivit art. 1303 Cod civil, prin preţ serios se înţelege preţul care constituie o cauză suficientă a obligaţiei luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării. Seriozitatea preţului depinde de existenţa unei proporţii între cuantumul preţului fixat de părţile contractante şi valoarea reală a bunului vândut. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1597 din 14 februarie 2006

230*Valabilitatea promisiunii de vânzare – cumpărare. Promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare, fiind un contract ca oricare altul, i se aplică principiul forţei obligatorii care guvernează această materie, respectiv art.969 Cod civil.

Aceasta nu înseamnă că părţile nu pot, prin voinţa lor, să adopte o clauză de dezicere, clară şi neechivocă; în caz contrar, faţă de dispoziţiile art.1298 Cod civil, clauza are rol confirmatoriu în sensul că în caz de nerealizare a vânzării datorită culpei uneia dintre părţi, cealaltă parte are alegerea între a cere executarea silită, sau a pune în funcţiune clauza de arvună. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2688 din 27 martie 2007.

231*Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În conformitate cu art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.

Cum una dintre părţi, şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, în mod legal instanţa sesizată în temeiul dispoziţiilor Legii nr.

51


247/2005, a pronunţat o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5040 din 20 iunie 2007

233*Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1997. Retrocedarea imobilului fostului proprietar.Acţiunea cumpărătorului evins îndreptată împotriva vânzătorului, pentru diferenţa dintre preţul de achiziţionare şi valoarea actuală a imobilului şi pentru restituirea spezelor vânzării.

Daunele interese pot fi solicitate de cumpărător ca urmare a evicţiunii totale, produsă prin retrocedarea, către adevăratul proprietar, a imobilului achiziţionat.

Cum la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ambele părţi au fost de bună credinţă, şi cumpărătorul nu a cunoscut împrejurarea că nu tratează cu adevăratul proprietar, potrivit art. 1341 pct. 4 şi art. 1344 C.civ., cumpărătorul este îndreptăţit la diferenţa dintre preţul de achiziţionare şi valoarea actuală a imobilului, precum şi la spezele vânzării. CCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7815 din 15 noiembrie 2007

234*Acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare. Promisiune de vânzare. Existenţa unui contract de arendă, prin care partea arendatoare a acordat arendaşului un dreptele preemţiune în caz de vânzare.

În condiţiile în care nu există dispoziţii general aplicabile în legislaţia privind circulaţia juridică a terenurilor, care să reglementeze dreptul de preemţiune ca o condiţie de nulitate a actului de înstrăinare încheiat cu încălcarea acestui drept, legiuitorul a lăsat în atributul legilor speciale să reglementeze dreptul de preemţiune, în funcţie de natura juridică a bunului.

În cazul arendei, la data încheierii contractului de arendă şi în prezent, dreptul de preemţiune nu este reglementat de lege ca un impediment legal în transmiterea către o altă persoană a dreptului de proprietate, ci ca un drept contractual al arendaşului.Nerespectarea acestui drept nu atrage nulitatea actului încheiat cu o terţă persoană ci, conform legii, rezilierea de drept a contractului de arendă.

Acest lucru face ca menţiunea din antecontract privind obţinerea acordului arendaşului să nu aibă caracterul unei condiţii suspensive de natură a afecta drepturile şi obligaţiile asumate prin promisiunea de vânzare.Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8811 din 29 octombrie 2009.

235*Contract de vânzare-cumpărare. Vânzare la licitaţie. Imobil negrevat de sarcini În cazul în care cumpărătoarea nu şi-a respectat obligaţiile asumate în cadrul negocierilor privind cumpărarea imobilului, vânzătoarea este îndreptăţită să procedeze la vânzarea imobilului prin licitaţie iar transferul drepturilor reale asupra imobilului către un terţ nu este împiedicat de existenţa unor drepturi mai vechi de natură locativă şi pe termen limitat ale locatarului, astfel că imobilul poate fi considerat „negrevat de sarcini”. Secţia comercială, decizia nr.506 din 30 ianuarie 2002

236*Răspunderea vânzătorului. Protecţia proprietăţii. Din coroborarea art.480 cu art.1313 şi art 1336 C.civ. se ajunge la concluzia că vânzătorul nu a asigurat liniştita posesiune

52


a lucrului vândut ,motiv suficient pentru a atrage răspunderea acestuia faţă de cumpărător iar actul juridic având obiectul ilicit şi imoral este nul ,pe când condiţia aflării bunului în circuitul civil este neîndeplinită,existenţa în circuitul civil fiind doar ipotetică, din moment ce autoturismul era dat în urmărire generală prin Interpol, ca bun furat şi urma să fie sechestrat in Ungaria.Aşadar,cumpărătorul nu a putut beneficia de protecţia proprietăţii pe care o garantează nu numai codul civil dar şi art.1 din Protocolul nr1 al CEDO. (Secţia comercială,decizia nr.1028 din 19 februarie 2003)

237*Contract de vânzare-cumpărare. Principiul prevalării salvării efectelor juridice ale actului Instanţa de control judiciar a apreciat în mod corect, că o capacitate mai mică a bunului vândut, decât cea stabilită, nu constituie un viciu ascuns, iar eventualele vicii aparente,care au condus ulterior la reparaţia bunului, trebuiau sesizate la recepţia produselor, prin diligenţele ce se impuneau,or,cumpărătorul a recepţionat bunul fără a formula obiecţiuni privind calitatea sau capacitatea acestuia. Întrucât, în speţă, nu există motive de anulare sau constatare a nulităţii actului juridic, neexistând vicii ascunse ale lucrului vândut, trebuie promovat pincipiul juridic al prevalării salvării efectelor juridice ale actului iar nu al desfiinţării acestuia. (Secţia comercială, decizia nr.2217 din 30 martie 2005)

238*Dovada actelor juridice de vânzare-cumpărare. Promisiunea de vânzare. Consimţământul Promisiunea de vânzare, aşa cum a definit-o în mod constant doctrina, constă, în principal, în aceea că o persoană, prevăzând un eventual interes pentru ea de a dobândi proprietatea unui bun, primeşte promisiunea proprietarului de a vinde acel bun, rezervându-şi facultatea de a-şi manifesta ulterior, de obicei, înăuntrul unui termen, consimţământul său de a-l cumpăra. Dovada promisiunii de vânzare se face conform regulilor generale, prevăzute în art.1191 şi urm. C.civ., dar reclamanta nu a reuşit să probeze aspectele juridice referitoare la consimţământ. (Secţia comercială, decizia nr.3227 din 27 mai 2005)

239*Vicii ascunse. Răspundere.Termen de prescripţie. Conform art.1352 C.civ., vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale produselor livrate cumpărătorului, indiferent de buna sau reaua –credinţă a vânzătorului. Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, adică de la data descoperirii viciilor. (Secţia comercială, decizia nr.2981 din 17 octombrie 2006)

240*Contract de vânzare cumpărare. Nulitate absolută. C. civ., art.948, art.1095 alin.(1); Legea nr.7/1996, art.33 alin.1 Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care a cumpărat, pe riscul său, un bun al altuia, este lovit de nulitate absolută conform art.948 C. civ. Sintagma „proprietarul capabil” nu se referă doar la capacitatea de folosinţă sau la exerciţiul de a înstrăina, ci şi la calitatea de proprietar a vânzătorului. ICCJ, Secţia comercială, Decizia nr.2228 din 1 octombrie 2009

53


241*Contract de vânzare-cumpărare. Garanţia pentru evicţiune. Cumpărător de rea-credinţă. Efecte. Sancţiune aplicabilă. C. civ., art.992, art.1336, art.1341 pct.3-4, art.1344, art.1348 Condiţia pentru a deveni operantă obligaţia de garanţie este ca pierderea sau, după caz, tulburarea proprietăţii să se datoreze faptei vânzătorului sau faptei unui terţ, evicţiunea să provină de la vânzător sau de la un terţ, tulburarea putând fi o tulburare de fapt sau o tulburare de drept.

În cazul în care, prin hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare pe care părţile l-au încheiat, reţinându-se reaua-credinţă a ambelor părţi la momentul încheierii lui, în sensul cunoaşterii de către acestea că obiectul pro-parte, nu se găsea în proprietatea vânzătorului, cumpărătoarea nefiind de bună-credinţă, aceasta nu mai poate invoca şi opune vânzătorului obligaţia de garanţie pentru evicţiune, ea urmând să suporte consecinţele declarării nulităţii absolute parţiale, în sensul repunerii în situaţia anterioară, prin restituirea preţului plătit, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art.1344 şi 1348 C. civ. Secţia comercială, Decizia nr.3026 din 23 noiembrie 2009

242*Interdicţia de vânzare între soţi în materie comercială Prescripţie Contract de cesiune de părţi sociale încheiat între soţi. Sancţiunea aplicabilă contractului în raport de dispoziţiile art.1 Cod comercial şi ale art.1307 Cod civil. Imprescriptibilitatea dreptului la acţiune Interdicţia de vânzare între soţi prevăzută expres în art.1307 Cod civil este deopotrivă aplicabilă şi contractului de vânzare-cumpărare comercială (art.1 Cod comercial) interdicţia vânzării comerciale între soţi fiind, de asemenea, menită să apere principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi şi, totodată, să ocrotească pe moştenitorii şi creditorii soţului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale terţilor.Cum sancţiunea vânzării între soţi este nulitatea absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil conform art.2 din Decretul nr.167/1958. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1367 din 8 aprilie 2008)

243*Validitatea contractului chiar şi în cazul lipsei de echivalenţă între preţ şi valoarea reală a bunului. Condiţiile de aplicare a acestui principiu În lipsa dovezii că disproporţia existentă între prestaţii s-a datorat neştiinţei, ignoranţei şi stării de constrângere în care s-a aflat promitentul vânzător la momentul încheierii actului juridic dedus judecăţii şi că promitenta cumpărătoare ar fi profitat de această stare spre a obţine avantaje disproporţionate, nu se poate reţine că această convenţie s-a bazat, în ce o priveşte pe aceasta din urmă, pe o cauză ilicită, imorală, în sensul art.968 cod civil, cum greşit au apreciat instanţele fondului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1515 din 7 mai 2008)

244*Răspundere civilă contractuală Condiţiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse. Din interpretarea art.1352 – 1357 Cod civil rezultă condiţiile pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse şi anume: viciul trebuia să fie ascuns, să existe la momentul încheierii convenţiei şi să fie grav. Normele care reglementează răspunderea vânzătorului pentru vicile ascunse au caracter supletiv, lăsând posibilitatea încheierii unor convenţii asupra limitării sau înlăturării ei dacă vânzătorul a fost de

54


bună credinţă. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr. 2867 din 14 octombrie 2008)

CONTRACT DE DONATIE

245* Art. 813 … Dacă oferta de donaţie a fost făcută în condiţiile Decretului nr. 478/1954, sunt incidente dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind considerat preluat abuziv, atunci când nu au fost respectate cerinţele legii vizând formalităţile ce trebuie îndeplinite în situaţia încheierii donaţiei între absenţi. Astfel, împrejurarea că oferta de donaţie a fost întocmită în formă autentică nu echivalează cu perfectarea actului, în condiţiile în care nu s-a putut face dovada acceptării, de către donatar în condiţiile art. 814 alin. 1-2 din Codul civil.ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 937 din 3 februarie 2009

CONTRACT DE IMPRUMUT. COMODAT

246*Contract de împrumut. Dovadă Dovada contractului de împrumut se face în condiţiile art. 1191 şi urm. C. civ. şi presupune probaţiunea atât a acordului de voinţă, cât şi a remiterii materiale a bunului împrumutat. În lipsa dovezilor privind existenţa unei convenţii de împrumut, nu prezintă relevanţă împrejurarea că preţul cu care pârâtul a achitat apartamentul ar proveni de la reclamanţi. Secţia civilă, decizia nr.982 din 8 martie 2002

246*Contract de împrumut. Principiul nominalismului monetar. Actualizarea sumei împrumutate Dispoziţiile art.1578 alin.2 C.civ., potrivit cărora, în cazul împrumutului în bani, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor, nu sunt aplicabile atunci când nu a fost determinată convenţional o „epocă a plăţii”, iar debitorul, într-o perioadă previzibil inflaţionistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat, tocmai pentru a determina, prin neexecutarea obligaţiei, scăderea valorii banilor împrumutaţi. Secţia civilă, decizia nr.2081 din 27 mai 2002

247*Contract de împrumut. Proba împrumutului Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei se face cu înscris, conform art.1191 alin.1 C.civ. Aceste dispoziţii nu sunt imperative, părţile putând să se abată de la ele, cum rezultă din alin.3 al art.1191. De asemenea, conform art.1197, când există un început de dovadă scrisă, se pot administra oricare alte probe, iar în art.1198 se enumeră şi alte cazuri în care nu operează obligativitatea probei cu înscrisuri. Secţia civilă, decizia nr.1300 din 1 aprilie 2003

55


248*Împrumut cu dobândă de 5% pe lună. Caracterul ilicit al cuantumului dobânzii Dobânda de 5% pe lună, convenită prin contractul de împrumut în valută, are caracter cămătăresc, clauza respectivă fiind sancţionată cu nulitate absolută. Secţia civilă, decizia nr.1633 din 17 aprilie 2003

249*Contract de împrumut. Clauză penală. Nulitate Prin dispoziţiile art.1 din Legea nr.313/1879 se stipulează expres nulitatea clauzei penale înserată în contractul de împrumut, fără a se face distincţie sub aspectul naturii juridice a actului încheiat (contract civil sau comercial) , astfel încât a fost desfiinţat în parte titlul executoriu , reprezentat de contractul de împrumut, sub aspectul clauzei penale înserate în art.5, privind penalităţile de întârziere, distingându-se de dispoziţiile art.1089 alin.(2)C.civ., care se referă la nulitatea unei convenţii prin care s-a stipulat dobânda la dobândă. (Secţia comercială, decizia nr.1839 din 20 mai 2004)

250*Contract de comodat. Condiţii de încetare C.civ., art.1572 Potrivit art.1572 C.civ., comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsă de convenţie, înainte de a fi revenit la trebuinţa pentru care s-a dat cu împrumut. (Secţia comercială, decizia nr.873 din 27 februarie 2007)

CONTRACT LOCATIUNE / INCHIRIERE

251*Drept locativ. Acţiunea locatarului pentru evacuarea unor persoane. Dreptul la acţiune pentru evacuarea terţului fără drept locativ este conferit ca opţiune chiriaşului prin art. 1426 din Codul civil, dispoziţie legală care completează prevederile Legii nr. 114/1996 conform art. 72 din acest din urmă act normativ. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 109 din 13 februarie 2005

252*Contract de închiriere. Locuinţă de serviciu. Reziliere În cazul în care, după desfacerea contractului de muncă, unitatea economică permite fostului său salariat să deţină, cu chirie, locuinţa de serviciu şi, ulterior, între părţi intervine un contract de închiriere în care nu se prevede că obiectul convenţiei are caracter de locuinţă de serviciu, contractul urmează a fi respectat, nemaifiind posibilă evacuarea fostului salariat pentru motivul că nu mai este salariatul său şi nu ar mai avea dreptul să deţină cu chirie locuinţa de serviciu în temeiul art.51 al Legii nr. 114/1996. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 302 din 19 ianuarie 2005

253*Proprietate în indiviziune. Comportare abuzivă a unui coindivizar. Sancţiunea evacuării. Prin măsurile pentru folosinţa normală a imobilului, la care se referă art. 36 din Legea nr. 114/1996, se înţeleg şi acţiunile în evacuare a coindivizarului care împiedică cu buna ştiinţă şi sub orice formă folosirea normală a imobilului de locuit creând un prejudiciu celorlalţi

56


proprietari sau chiriaşi.Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5277 din 16 iunie 2005.

254*Contract de închiriere. Locuinţă din care locatarul a lipsit mai mult de 3 luni. Reziliere. Împrejurări în care nu se justifică rezilierea. Potrivit clauzelor contractului de închiriere – concordante cu acelea ale Legii nr. 114/1996 şi art.1439 alin. 2 C.civ. – operează rezilierea contractului de închiriere în cazul în care, printre altele, locuinţa nu este folosită de locatar de peste 3 luni.

Rezilierea contractului de închiriere nu se justifică, însă, în cazul în care absenţa locatarului s-a datorat unei împrejurări deosebite – în speţă, vătămarea gravă a locatarului într-un accident de circulaţie, în străinătate, şi, ca urmare, imobilizarea la pat timp îndelungat – iar obligaţia principală, aceea a plăţii chiriei, a fost îndeplinită. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5335 din 16 iunie 2005

255*Contract de locaţiune. Acţiune pentru rezilierea contractului şi obligarea la plata despăgubirilor. În cazul unui contrat de locaţiune, împrejurarea că s-a prevăzut returnarea cheltuielilor efectuate în caz de reziliere unilaterală a contractului, la cererea locatorului nu conduce la concluzia că părţile au înţeles să lase în sarcina exclusivă a locatarului o obligaţie proprie locatorului. Clauza mai sus amintită, este o clauză penală specială inserată cu titlu de sancţiune pentru o împrejurare care scapă voinţei comune a părţilor. Ea nu se confundă şi nici nu înlătură clauza specifică tipului de contract încheiat, predarea bunului în stare de funcţionare. În acest sens părţile au prevăzut în contract obligaţii pentru locator privind asigurarea întreţinerii şi funcţionării obiectului contractului pentru ca acesta să poată fi folosit, pentru scopul închirierii.Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8434 din 18 decembrie 2007.

256*Tacita relocaţiune. Proba. Proces verbal de predare preluare a spaţiului. Despăgubiri. Justificare Procesul verbal de predare preluare a spaţiului reprezintă o probă a folosinţei efective a spaţiului de către locatar cât şi a recunoaşterii indirecte a valabilităţii contractului, cu clauze obligatorii pentru ambele părţi, încât, chiar dacă la un moment dat a operat o reziliere voluntară a contractului de închiriere, de vreme ce locatarul nu a eliberat spaţiul, el datorează despăgubiri. Secţia comercială, decizia nr.868 din 12 februarie 2002

257*Contract de închiriere. Lucrări la imobilul închiriat. Clauze contractuale Instanţele au apreciat, în mod greşit acordul proprietarului în ceea ce priveşte executarea de către chiriaş a lucrărilor la imobil dând eficienţă juridică unei însemnări făcute de un salariat al proprietarului care nu avea calitatea de reprezentant legal al acestuia, ignorând clauzele contractului de închiriere care prevedeau expres interdicţia executării oricăror modificări ale spaţiului închiriat fără acceptul proprietarului.

Or,omologarea în acest context a concluziei expertizei, potrivit căreia lucrările la imobil trebuiau executate de proprietar, iar nu de chiriaş, contravine atât clauzelor contractuale cât şi dispoziţiilor legale în materie şi reprezintă o abandonare în favoarea expertului a prerogativelor

57


instanţelor de a desluşi raporturile juridice stabilite între părţi. Secţia comercială, decizia nr.1817 din 13 martie 2002

258*Contract de locaţiune. Anunţarea concediului. Tacita relocaţiune. Imposibilitate Potrivit art.1438 C.civ., când s-a notificat concediul, locatarul nu mai poate opune relocaţiunea tacită, întrucât manifestarea de voinţă a locatorului de a nu reînnoi contractul de locaţiune desfăcut prin efectul expirării termenului locaţiunii împiedică tacita relocaţiune, astfel încât art.1437 C.civ. nu mai poate fi aplicat în condiţiile evocate. Secţia comercială, decizia nr.7641 din 13 decembrie 2002

259*Rezilierea contractului de închiriere în temeiul pactului comisoriu În raport cu clauzele contractului de închiriere care prevedeau încetarea de plin drept a acestuia când interesele locatorului necesitau eliberarea spaţiului de către locatar, s-a considerat că a intervenit rezilierea contractului de închiriere în temeiul pactului comisoriu expres menţionat şi s-a convenit, în baza aceloraşi clauze contractuale, că pentru ocuparea fără titlu a spaţiului, locatarul datorează daune şi trebuie evacuat. (Secţia comercială, decizia nr.4682 din 27 noiembrie)

260*Contract de închiriere. Reziliere. Consecinţe Întrucât societatea pârâtă a continuat să-şi desfăşoare activitata comercială, folosind spaţiul în litigiu, deşi s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească rezilierea contractului de închiriere dintre părţi, instanţa de apel a stabilit, în mod corect, obligarea pârâtei la contravaloarea beneficiului nerealizat de reclamant prin nefolosinţa spaţiului, calculat la nivelul chiriei percepute în perioada anterioară rezilierii iar plata penalităţilor de întârziere nu a fost admisă în lipsa temeiului juridic, atâta vreme cât contractul de închiriere a fost reziliat şi în lipsa unei clauze penale, care ar fi sancţionat partea în culpă de nerealizarea prevederilor contractuale, anticipând cuantumul daunelor interese compensatorii sau moratorii.(Secţia comercială, decizia nr.691 din 24 februarie 2004)

261*Contract de închiriere. Pact comisoriu. Reziliere Prin pactul comisoriu expres de gradul IV , părţile contractului de închiriere au convenit posibilitatea denunţării unilaterale a contractului în cazul în care nu se plăteşte chiria mai mult de 2 luni consecutiv. Contractul fiind reziliat de drept, nu-şi mai produce efectele şi nu mai reprezintă un titlu legal pentru ocuparea spaţiului comercial. În acest context, proprietara a acceptat chiria pe parcursul procesului pentru a nu-şi mări prejudiciul produs prin neplata chiriei şi întârzierea plăţii ceea ce nu echivalează cu tacita relocaţiune, locatarul ocupând spaţiul în mod abuziv, astfel că se impune evacuarea acestuia, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art.1452C.civ. (Secţia comercială, decizia nr.3626 din 13 octombrie 2004)

262*Contract de locaţiune. Termenul locaţiunii Dispoziţiile art. 1436 C.civ. prevăd pentru contractele prin care s-a stabilit termenul locaţiunii, că acestea încetează de drept prin trecerea termenului, fără a mai fi necesară înştiinţarea prealabilă. În speţă, anunţând intenţia

58


de a nu mai prelungi efectele contractului încheiat între părţi, prin notificare, locatorul a înlăturat posibilitatea prelungirii tacite a contractului, situaţie faţă de care instanţa de fond a reţinut în mod corect existenţa unui nou raport juridic între părţi. (Secţia comercială, decizia nr.1948 din 22 martie 2005)

263*Contract de locaţiune. Încetarea contractului. C. proc. civ., art.261, C. civ., art. 1436, art.1437 Locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine la împlinirea termenului, fără o prealabilă înştiinţare. Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că, după expirarea termenului, locatarul rămânând în imobil şi plătind chirie, a operat tacita relocaţiune, introducerea cererii de evacuare formulată de locator semnifică anunţarea concediului după art.1437 cu referire la art.1436 alin.2 C. civ. şi pe cale de consecinţă lipsa oricărui titlu pentru locatar de a mai continua locaţiunea. ICCJ, Secţia Comercială, Decizia nr.2254 din 2 octombrie 2009

264*Contract de închiriere prelungit prin tacită relocaţiune. Regim juridic. Dispoziţii legale incidente în privinţa încetării contractului. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art.36 Cod comercial Termenul locaţiunii expirând, locaţiunea s-a reînoit conform art.1437 Cod civil prin tacita relocaţiune, noul contract având loc în condiţiile primului contract, considerat fiind însă fără termen. În atare situaţie, încetarea contractului a operat prin denunţare unilaterală, conform art.1436 alin.2 Cod civil, cum corect au reţinut ambele instanţe.

Nu sunt aplicabile, aşadar, prevederile art.36 Cod comercial, acestea reglementând încheierea contractelor comerciale în forma simplificată a comenzii urmată de executare, contractul de locaţiune fiind însă un contract numit cu regim juridic distinct şi individualizat în codul civil. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.18 din 15 ianuarie 2008)

265*Caracterul imperativ al dispoziţiilor art.126 alin.1 din Legea nr.31/1990. Sancţiunea aplicabilă în cazul încălcării acestor dispoziţii Potrivit art.126 alin.1 din Legea nr.31/1990 modificată acţionarii care au şi calitatea de membri ai consiliului de administraţie nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le deţin, nici personal nici prin reprezentant, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie, hotărârea dată cu încălcarea acestei interdicţii fiind anulabilă în temeiul art.132 şi urm. din Legea 31/1990 modificată. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.59 din 17 ianuarie 2008)

266*Contract de locaţiune. Condiţiile cerute de lege (art.1441 Cod civil) cât priveşte încetarea contractului de locaţiune prin vânzarea obiectului locaţiunii Dacă locatorul vinde lucrul închiriat, cumpărătorul este dator să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare cu condiţia să fi fost încheiată prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată dar cu dată certă, afară de cazul când desfacerea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuşi contractul de locaţiune.

59


Contractul de închiriere a fost încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată, fără dată certă, aşa încât reclamanta, în calitate de cumpărătoare a imobilului dat în locaţiune pârâtei înainte de vânzare, nu era obligată să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare, cum corect au reţinut celelalte instanţe. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.752 din 26 februarie 2008)

267*Contract de închiriere. Capacitatea neproprietarului de a fi parte în contract, în calitate de locator Locaţiunea, fiind, în principiu, un act juridic de administrare prin care se transmite temporar doar folosinţa bunului, conferă neproprietarului capacitatea de a încheia un contract de închiriere, în calitate de locator. Prin urmare, neproprietarul are capacitate şi poate fi parte în contractul de locaţiune, astfel că, nu se poate susţine nulitatea actului juridic pentru acest motiv, buna credinţă a locatarului invocată în această situaţie fiind lipsită de relevanţă juridică, iar dovezi privind caracterul determinant al calităţii de proprietar a locatorului nu s-au făcut. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.900 din 5 martie 2008)

CONTRACTUL DE MANDAT. DEPOZIT

268*Contractul de mandat. Mandat general şi mandat special. Confirmarea mandatului special. Deşi la data introducerii acţiunii în revendicare – act de dispoziţie- mandatarul reclamanţilor avea numai procură generală de reprezentare în vederea administrării bunului, acţiunea nu va fi respinsă, ca fiind făcută în afara mandatului, ci i se va da curs dacă, între timp, mandantele confirmă actul respectiv de dispoziţie (acţiunea în revendicare), în sensul reglementat prin alin. 2 al art. 1546 C.civ. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2330 din 23 martie 2005

269*Contestaţie, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziţiei primarului. Depăşirea limitelor mandatului de către mandatar. Revocarea mandatului. Mandatul prevăzut de art. 67 alin. (2) C,pr.civ. este cu procură generală, împuternicirea dată mandatarului fiind limitată doar la reprezentarea mandantului în judecată.

Acest mandat nu operează pentru actele procesuale de dispoziţie, art. 69 alin. 1 Cod procedură civilă stipulând că „recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale”. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1127 din 2 februarie 2006.

270*Mandat. Decesul titularului Cabinetului individual de avocatură. Nulitatea comunicării dispoziţiei. Repunere în termen. Comunicarea efectuată la adresa Cabinetului Individual de Avocatură , după decesul unicului avocat al C.I.A., este lovită de nulitate. Astfel , data de la care curge termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 este aceea de la care noul reprezentant al persoanelor îndreptăţite a luat cunoştinţă de modul în care a fost

60


soluţionată notificarea. Î.C.C.J. , Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1270 din 3 februarie 2006

271* Conform art.1553 Cod civil român, mandatarul poate revoca mandatul, dar potrivit art.1554, revocarea mandatului, notificată numai mandatarului, nu se poate opune unei terţe persoane care, necunoscând revocarea, a contractat cu mandatarul de bună-credinţă. De asemenea, potrivit art.1555 Cod civil, numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere cuprinde în sine revocarea mandatului dat celui dintâi, din ziua în care i s-a notificat

272*Contract de mandat. Împuternicire avocaţială. Recurs . Nulitate Potrivit anexai II din Statutul profesiei de avocat împuternicirea avocaţială trebuie să aibă număr şi să rezulte din cuprinsul său numărul şi data contractului de asistenţă juridică în temeiul căruia a fost emisă şi numai în prezenţa unor asemenea menţiuni nu este necesară semnătura celui reprezentat , altfel mandatul avocatului nu este valabil. (Secţia comercială, decizia nr.2258 din 31 martie 2005)

273*Contractul de depozit. Îndatoririle deponentului Deponentul este îndatorat în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat, şi a-l dezdăuna de toate pierderile căşunate lui din cauza depozitului, în conformitate cu dispoziţiile art.1618 C.civ. (Secţia comercială, decizia nr.1531 din 26 aprilie 2007)

274* Contractul de mandat. Cesionare părţi sociale aparţinând asociatului minor. Natura şi limitele mandatului. Mandatarul nu poate vinde părţile sociale aparţinând unei asociate minore, întrucât s-ar produce o diminuare a patrimoniului minorei. În acest caz, este obligatorie încuviinţarea dată de către autoritatea tutelară.

Cesionarea părţilor sociale în baza unui mandat general şi nu special, făcut prin depăşirea limitelor mandatului general, fără consimţământul minorei, este sancţionată cu nulitatea absolută a actului de cesiune. ICCJ, Secţia Comercială, Decizia nr.1217 din 8 aprilie 2009

275*Antrenarea răspunderii administratorului în solidar cu societatea comercială. Nu se poate răsfrânge asupra administratorului - persoană fizică - al unei societăţi comerciale calitatea de comerciant a acesteia din urmă, administratorul reprezentând societatea în relaţiile cu terţii şi angajând faţă de aceştia, după caz, răspunderea societăţii, el răspunzând faţă de societate pentru prejudiciul eventual produs prin depăşirea puterilor date prin contractul de mandat încheiat, sau prin neîndeplinirea corespunzătoare a acelui mandat, ori a obligaţiilor ce-i revin din dispoziţiile Legii nr.31/1990. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1246 din 27 martie 2008)

CONTRACT DE INTRETINERE

61


276*Contract de întreţinere. Reziliere. Evacuarea debitorului din imobilul a cărui nudă proprietate a dobândit în schimbul întreţinerii Rezilierea contractului de întreţinere se dispune numai dacă, din culpa debitorului nu a primit întreţinerea, prevăzută în contract, care, de regulă, constă în asigurarea hranei, îmbrăcămintei, medicamentelor, satisfacerea oricăror alte nevoi, şi se prestează în natură.

În lipsa unui impediment legal, părţile pot conveni, însă, la data contractului sau ulterior, ca întreţinerea să fie convertită, permanent sau temporar într-o sumă de bani pe care debitorul-întreţinător trebuie să o plătească creditorului-întreţinut, pentru acoperirea, total sau parţial, a obligaţiei de întreţinere cuvenită.

Refuzul de a primi întreţinerea cuvenită, fără un motiv temeinic, constituie un abuz al creditorului, acesta neputând obţine rezilierea contractului, prevalându-se de propria-i culpă.

Dacă creditorul întreţinerii şi-a rezervat uzufructul viager al imobilului a cărui nudă proprietate s-a dobândit de debitorul întreţinerii pe data contractului, acesta din urmă poate locui în imobil numai ca tolerat şi urmează a fi evacuat la cererea creditorului întreţinerii, beneficiar al uzufructului pe durata vieţii. I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 536 din 27 ianuarie 2005

277* Contract prin care se transmite proprietatea unui imobil pentru întreţinerea celui ce înstrăinează bunul. Noţiunea de întreţinere. Culpă. Rezoluţiune.Contractul de întrţinere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligaţiei de întrţinere, stabilită prin contract, beneficiarul întreţinerii poate să ceară rezoluţiunea în temeiul art. 1020 Cod civil. O condiţie esenţială pentru desfiinţarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.

Noţiunea de întrţinere include multiple prestaţii, iar pe lângă prestaţia materială şi o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae” al contractului de întrţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi apropiere.

Refuzul de a primi întreţinerea nu trebuie caracterizat a fi culpă a creditorului, dacă, prin comportamentul său, în raporturile cu creditorul, debitorul s-a manifestat urât, i-a creat un real sentiment de stres, de incertitudine, temere pentru viaţă şi sănătate. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6943 din 9 decembrie 2004

278*Contract de întreţinere. Reziliere. Calitatea procesuală activă Pentru a fi parte în procesul civil, reclamantul, ca,şi pârâtul, trebuie să aibă, printre altele, calitate procesuală activă sau, după caz, pasivă, lipsa acestuia conducând la respingerea acţiunii. Contracctul de întreţinere, fiind un contract intuitu personae, nu poate fi atacat cu acţiune în reziliere decât de creditorul întreţinerii, iar nu si de succesorii acestuia, ei putând numai să continue procesul intentat de creditorul decedat. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1454 din 24 februarie 2005

279*Contract de întreţinere. Decesul unuia din creditorii întreţinerii. Indivizibilitatea obligaţiei debitorului. Consecinţele rezoluţiunii contractului.

1. Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri în schimbul obligaţiei pe care

62


acesta şi-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii, fiind, în acelaşi timp, un contract aleatoriu, pentru că durata obligaţiei debitorului este în funcţie de durata vieţii creditorului – eveniment necert (art.1635 C. civ.)

2. Prestarea întreţinerii, în sarcina debitorului, este obligaţia de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, determină rezoluţiunea contractului respectiv (art.1020 C. civ.).

3. În raport cu conţinutul contractului, obligaţia de întreţinere asumată de debitor are caracter de indivizibilitate când este instituită în beneficiul mai multor creditori fără a se preciza că este vorba de obligaţii distincte pentru fiecare creditor, în funcţie de numărul şi/sau valoarea bunurilor, obiect al contractului, după cum ele erau proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune. Într-un asemenea caz, deci, debitorul nu s-a obligat să presteze două întreţineri distincte – corespunzător a ceea ce a primit de la fiecare din creditori – ci există o singură obligaţie indivizibilă (art. 1058 C. civ.).

4. În cazul unei obligaţii de întreţinere indivizibile, cu mai mulţi creditori, debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia atunci când a satisfăcut numai pe unul din creditori, deoarece obligaţia indivizibilă nu este susceptibilă de executarea parţială, sancţiunea civilă a rezoluţiunii contractului ducând la restituirea tuturor bunurilor, obiect al contractului, indiferent cărora şi în ce proporţii au aparţinut fiecărui creditor I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.1918 din 10 martie 2005

MOSTENIRE

280*Moştenire. Acceptarea succesiunii. Revenire asupra acceptării Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral şi în principiu irevocabil. De aceea, cel care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra acceptării decât în cazurile prevăzute de art.694 C.civ. Secţia civilă, decizia nr.2478 din 10 iunie 2003

281*Moştenire cuprinzând şi pasivul succesoral. Excepţia competenţei teritoriale ridicată de creditorul succesiunii În materie de moştenire, conform art. 14 C. proc. civ., competenţa teritorială a instanţei ultimului domiciliu al defunctului este exclusivă şi absolută şi poate fi invocată de orice persoană care are un interes – cum este cazul creditorului succesiunii – precum şi din oficiu. I.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 2456 din 25 martie 2004

282*Dezbatere succesorală. Dispoziţiile art. 13 şi art. 14 Cod procedură civilă reglementează două cazuri de competenţă teritorială absolută, în materie de bunuri nemişcătoare şi respectiv succesiuni. În ipoteza în care, cele două prevederi legale intră în coliziune, în sensul că bunul imobil ce face obiect al dezbaterii succesorale se află pe raza

63


teritorială a altei instanţe, prevalează dispoziţiile art. 14 Cod procedură civilă. Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6506 din 19 noiembrie 2004

283*Moştenire legală. Principii de bază ale devoluţiunii legale. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali. Reprezentarea succesorală. Prezenţa chiar şi a unui singur descendent, care face parte din clasa I de moştenitori legali (copii, nepoţi, strănepoţi ai defunctului, fără limită de grad) , înlătură de la moştenire pe cei care fac parte din clasele subsecvente de moştenitori ( respectiv , clasele II-IV).

Pentru a beneficia de reprezentarea succesorală , reprezentantul trebuie să îndeplinească şi două condiţii negative, respectiv cele de a nu fi nedemn sau renunţător.

În situaţia în care, descendentul în linie directă din clasa I de moştenitori legali trăieşte, nu a renunţat la moştenire şi nici nu i-a fost constatată nedemnitatea, nici o altă rudă dintr-o altă clasă de moştenitori legali nu poate veni la moştenirea lăsată de defunct. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4136 din 27 aprilie 2006.

284*Contestaţie împotriva dispoziţiei primarului formulată, în baza Legii nr. 10/2001, de moştenitorul care nu şi-a dovedit calitatea. O primă obligaţie care-i incumbă moştenitorului pentru a putea succeda, este aceea ca el să dovedească propria sa calitate, fie că ne aflăm în prezenţa unei succesiuni legale, fie în prezenţa unei succesiuni testamentare.

Prin aceasta, el dovedeşte aptitudinea sa de a succede, şi vocaţia lui succesorală.Vocaţia succesorală constă, la rândul ei, în faptul de a fi chemat sau de a fi îndreptăţit la

moştenirea unei persoane. Din punct de vedere probator, dovada calităţii de moştenitor se poate face prin

certificatul de moştenitor, eliberat de notarul public, în temeiul Legii nr. 36/1995 referitoare la notarii publici şi la activitatea notarială.

Alte acte juridice care dovedesc calitatea de moştenitor, pot fi testamentul, actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul dreptului de proprietare. Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2160 din 8 martie 2007.

285*Art. 1171-1175 În caz de moştenire testamentară, când testatorul a înţeles ca prin testamentul întocmit să cuprindă un legat universal, acesta îi conferă beneficiarului legatului (legatar universal) vocaţia la întreaga universalitate a bunurilor testatorului, adică dreptul de a culege toate bunurile din patrimoniul defunctului.

În această situaţie, legiuitorul a indisponibilizat în favoarea anumitor moştenitori legali care, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii succesiunii, sunt descendenţii (art. 841 şi art. 842 Cod civil), ascendenţii privilegiaţi (art. 843 Cod civil) şi soţul supravieţuitor (art. 2 al Legii nr. 319/1944), doar o anumită parte a moştenirii denumită rezerva succesorală.

Ascendenţii ordinari sau rudele colaterale ale defunctului, indiferent de clasa din care fac parte sau gradul de rudenie, conform legii nu beneficiază de rezerva succesorală.

Ca atare, aceştia nu pot obţine recunoaşterea unor drepturi succesoral legale în favoarea lor în cadrul procedurii instituite prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în concurs, conform art. 1

64


lit.c din Legea nr. 19/1944, cu soţia supravieţuitoare. ICCJ, Secţia Civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1101 din 20 februarie 2008

DECLARARE JUDECATOREASCA A MORTII

286*Declarare judecătorească a morţii. Condiţii Art. 16 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 cuprinde doar o enumerare exemplificativă a împrejurărilor care pot conduce la declararea judecătorească a morţii, astfel încât aceasta poate fi pronunţată şi în cazul altor împrejurări asemănătoare care îndreptăţesc a se presupune decesul, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prealabile a declarării judecătoreşti a dispariţiei. Secţia civilă, decizia nr.1396 din 5 aprilie 2002

PUNERE SUB INTERDICTIE

287*Punerea sub interdicţie. Împrejurări care survin după pronunţarea hotărârii de punere sub interdicţie, printre care omisiunea comunicării hotărârii instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat conform art.144 alin.2 din C. fam. Consecinţe Asemenea împrejurări nu constituie motive de reformare a hotărârii de punere sub interdicţie, ele putând avea, eventual, consecinţe în legătură cu efectele hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Secţia civilă, decizia nr.4163 din 21 octombrie 2003

288*Cerere de punere sub interdicţie. Cazurile reglementate prin art. 142 C. fam. Calitate procesuală activă Interdicţia poate fi cerută, conform art. 143 C. fam de către toţi cei prevăzuţi în art. 115 din acelaşi cod şi numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 142 şi anume pentru alienaţie mintală ori debilitate mintală, care provoacă lipsa de discernământ, iar nu şi pentru alte situaţii sau deficienţe fizice care nu provoacă lipsa de discernământ. I.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 2196 din 16 martie 2004

289*Persoană fizică. Punerea sub interdicţie. Curatelă Dacă o persoană, deşi capabilă, deci cu discernământ, nu poate să-şi administreze bunurile şi să-şi apere interesele, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, nu sunt întrunite condiţiile pentru punerea sub interdicţie, ci cele pentru instituirea curatelei, de către autoritatea tutelară, conform art. 152 şi urm. din Codul familiei. Î.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 3653 din 18 mai 2004

65

jurisprudenta civila sintetizata

Documents