Anul XIEdiție centenară

Poate fi citit în format electronic la adresa: www.primariacugir.ro Se distribuie gratuit

Buletin de informare editat de Consiliul Local și Primăria orașului Cugir

C MY K

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, prin care era decretată unirea cu România. A fost citită în plenul adunării de Vasile Goldiș, iar Iuliu Maniu a ținut un discurs prin

care a motivat această rezoluție.

RezoluțiuneaAdunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieții publice. Votul obștesc,

direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândirilor omenești.

Sărbătorim 100 de ani de la materializarea celui mai măreț ideal național- unirea tuturor provinciilor istorice locuite de români într-un singur stat. Dincolo de festivități, defilări, discursuri, clipuri emoționale, rămâne datoria fiecăruia dintre noi de a ne conecta la acest moment și de a reflecta asupra importanței sale. 1 decembrie 1918 este o lecție pe care trebuie să o înțelegem și de care să fim conștienți, în pofida nemulțumirilor, a dezamăgirilor și a dezbinărilor noastre de astăzi. În primul rînd, să ne gândim că Marea Unire a fost făcută de OAMENI ca noi: de simpli cetățeni, de militari, de oameni politici, fiecare cu problemele, nejunsurile, defectele si calitățile sale. Cu toate acestea, există o mare diferență între românul de atunci și cel de astăzi: puterea de a crede într-un viitor mai bun, într-un ideal mai presus de interesele fiecăruia, într-un țel național. Acum 100 de ani, în plin război și sărăcie, românul a avut puterea să se pună în slujba unui țel mai presus de el însuși: un stat unitar și democratic. Acum, în vreme de pace, într-o situație economică incomparabilă cu cea de atunci, pare că românului îi lipsește speranța în viitor. Este, din punctul meu de vedere, cel mai periculos lucru care ni se poate întămpla ca națiune.

De foarte multe ori aud sintagma „unde este bine, acolo este patria” și de fiecare dată mi se pare trist, căci știu că în spatele acesteia se află de cele mai multe ori familii despărțite, cu copii și părinți care duc dorul celor plecați peste hotare. Mai tristă este această dezrădăcinare în an centenar, când se implinesc 100 de ani de la sacrificiul suprem pe care l-au făcut înaintașii noștri tocmai pentru șansa de a trăi într-o Românie mare și liberă. Realitatea dură e că circa 4 milioane de români, printre care aproximativ 2000 de

La 100 de ani de la Marea Unire, e nevoie să reclădim speranța

cugireni, privesc evenimentul centenar din afara hotarelor statului lor....E nevoie să reclădim speranța în România, iar în acest sens nu putem aștepta minuni

și nici personalitati providențiale. E timpul ca fiecare dintre noi să producă schimbare în societatea românească. Cum? Prin exemplul personal, prin asumarea tuturor responsabilităților pe care le avem, prin cinste, profesionalism, dreptate, adevăr, bunătate și respect pentru tot ceea ce ne înconjoară. Pe lîngă acestea e nevoie de implicare civică, căci, după cum știți, “ignoranța naște monstrii”.

În final, doresc să vă îndemn să citiți „Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918”, pe care o regăsiți mai jos. La aproape un secol de la elaborarea sa, textul de la Alba Iulia evocă o viziune lucidă și democratică a statului, cu totul opusă despotismului, corupție și lipsei de valori. Este viziunea unei Românii care nu este un edificiu administrat arbitrar, ci un domeniu al domniei legii şi egalității constituţionale. Este viziunea în care au crezut inclusiv cei 102 eroi din Cugir și Vinerea,care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial și cei șase delegați din localitatea noastră prezenți la 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare de la Alba Iulia.

La 100 de ani de la Marea Unire, suntem posesorii unei moşteniri pe care o putem onora doar prin implicare civică și încredere în viitor. Adrian TEBAN,

Primarul Orașului Cugir

Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființînd fideicomisele și, în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, se va da posibilitatea țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atît cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potențarea producțiunii.

Muncitorimii industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sînt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.

IV. Adunarea Națională dă expresiune dorinței sale, ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

V. Românii adunați în această Adunare salută pe frații lor din Bucovina, scăpați de sub jugul monarhiei Austro-Ungare și uniți cu țara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea popoarelor subjugate până aci în monarhia Austro-Ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, jugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se înclină înaintea memoriei acelor buni români, care în acest război și-au vărsat sîngele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumitei și admirațiunei sale tuturor puterilor aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor Națiunii Române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română, oricînd și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiile pe care le va află necesare în interesul națiunii.

Laurențiu OanceaNotar al Adunării NaționaleȘtefan C. PopVicepreședinte al Adunării Naționale* Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a fost votată în unanimitate

de cei 1228 delegați (aleși prin vot și de drept) ai adunării.

Curierul de Cugir2

C MY K

Portrete locale ale Marii Uniri de la 1918DR. IOAN MIHU – un ilustru luptător pentru

împlinirea idealului românescNăscut la Vinerea, la 17 octombrie 1854, dr.

Ioan Mihu, personalitate proeminentă a Transilvaniei sfậrşitului de secol XIX şi începutului de secol XX a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai emancipării politice, economice, sociale şi culturale a romậnilor ardeleni.

După definitivarea studiilor universitare la Graz, Viena şi Budapesta, obţinậnd titlul de doctor în drept, în anul 1883 se stabileşte la Orăştie, unde deschide un cabinet de avocatură. Îşi desăvậrşeşte cultura personală ,,însuşindu-şi cu mare uşurinţă de a vorbi limbile maghiară, germană, franceză, formậndu-se astfel ca, un tậnăr manierat, ordonat şi înzestrat cu o distincţie spirituală şi morală, care-I face loc de acum, alături de cea mai aleasă elită a societăţii romậneşti din Ardeal”.

Dr.Ioan Mihu a fost unul dintre cei mai activi militanţi ai Partidului Naţional Romận din Transilvania, mişcarea romậnească îşi găseşte în activitatea sa latura pragmatică, astfel că, începậnd din anul 1887 este ales în Comitetul de Conducere al Partidului Naţional Romận pậnă în anul 1907, fiind ales secretar al Conferinţelor Naţionale din anii 1887, 1890, 1892 şi 1894, participậnd activ la Mişcarea Memorandistă. El a iniţiat şi a consolidat curentul activist al mişcării româneşti din Ardealul aflat sub ocupaţia austro-ungară, pe fundamentarea doctrinei înnoitoare - atunci - a realizării emancipării românilor prin consolidarea clasei mijlocii, prin activism economic, cultural, social şi apoi, pe aceste baze solide, să se desfăşoare o luptă parlamentară încununată de succes. Ideile sale, privite de unii conducători ai mişcării ardelene cu rezerve şi neîncredere, la început, s-au dovedit a fi calea justă a realizării programului de la 1881, de câştigare a drepturilor naţionale. Astfel că, atunci, când Partidul Naţional Român a concluzionat că, în primul rând, printr-o dezvoltare economică a burgheziei româneşti din Ardeal se pot obţine drepturi politice egale cu ale conlocuitorilor din această provincie, în vara anului 1910, lui Mihu i se încredinţează de către fruntaşii politici români (Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voevod, Teodor Mihali) ducerea tratativelor cu guvernul maghiar reprezentat de către primul ministru, contele Károly Khuen - Héderváry şi ministrul de interne, contele István Tisza, în vederea unei împăcări între români şi maghiari. În acest scop, în 22 iunie 1910, dr. I. Mihu întocmeşte un memoriu pe care, cu acordul fruntaşilor români, îl înaintează în 23 septembrie 1910, părţii maghiare, la Geszt (domeniul familiei Tisza). După întoarcerea de la Geszt, Mihu îi invită la Vinerea, la 25 septembrie 1910, pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad şi Valeriu Branişte pentru a-i informa despre convorbirile avute cu Tisza, fapt consemnat în cartea „Spicuiri din gândurile mele” ca şi „Consfătuirea de la Vinerea”.

La 17 decembrie 1910, regele Carol I, preocupat şi el de îmbunătăţirea relaţiilor româno – maghiare, pentru o cât mai bună informare, îl chemă într-o audienţă pe dr. Ioan Mihu, care i-a oferit un exemplar din memoriul înaintat guvernului maghiar. Întâlnirile şi discuţiile cu Ionel Brătianu, Take Ionescu, Titu Maiorescu, Nicu Filipescu, la Bucureşti, despre tratativele cu maghiarii, dovedesc raţionamentul corect al dr. Mihu, care s-a bazat în întreaga lui viaţă pe un postulat valabil şi astăzi: emanciparea românilor se realizează în primul rând prin mijloace economice şi culturale şi, în bună înţelegere cu naţionalităţile conlocuitoare.

Din conceptul general al politicii dr. Ioan Mihu se înţelege mai uşor cum acest fiu al localităţii Vinerea a ajuns o figură de frunte a mişcării politice româneşti din Transilvania de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, apreciat unanim de contemporani ca deschizător de drum în lupta românilor ardeleni pentru drepturi naţionale.

Începând cu anul 1883, când se stabileşte la Orăştie, dr. Ioan Mihu pune bazele acelui curent de activism politic îmbrăcat în programul dezvoltării economice, a românilor din zonă, astfel că, Orăştia devine în scurt timp a cincea zonă de puternic românism în statul dualist austro-ungar şi a doua zona economică a românilor din Ardeal. Lupta sa începe cu înfiinţarea „Băncii Ardeleana”, cu capital pur românesc, pe care o conduce efectiv până în anul 1905, sprijinind mişcarea economică a românilor din zonă. Astfel, dr. Ioan Mihu ni se dezvăluie pentru întâia oară ca făuritor de program economic în sens naţionalist.

Din poziţia şi funcţiile importante pe care le deţine în societatea romậnească din Ardeal: • director al băncii ,,Ardeleana’’ cu capital pur romậnesc, pe care o înfiinţează la Orăştie, în anul 1885 şi o conduce efectiv pậnă în anul 1905 • preşedinte al comitetului parohial şi al „Societăţii de lectură a inteligenţei române din Orăştie şi jur” • director al despărţământului IX ASTRA • membru al Sinodului Arhiedecezan şi al Congresului naţional bisericesc • asesor al Consistoriului Sibiu (în această postură trebuia să se ocupe permanent de problemele culturale, şcolare şi bisericeşti din ţinutul pe care î1 conducea) • preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii „Albina” (cea mai mare bancă românească din Ardeal) pe care, datorită prestigiului său, o salvează de la faliment – 1917 • preşedinte al „Reuniunii Economice”, înfiinţată în anul 1897 cu scopul de a stimula progresul agricol, industrial şi comercial al românilor din zonă • preşedinte al „Reuniunii de Înmormântare”, constituită în 1895 • preşedinte al „Clubului Cercual” al Partidului Naţional Român din Orăştie, varianta veche a unui club de afaceri din zilele noastre • director al „Astrei” de la Orăştie, până în anul 1898 • director al „Astrei” de la Deva, din anul 1898 • preşedinte al „Societăţii pentru fondul de teatru român”, ales la Oraviţa în anul 1908, dr. Ioan Mihu sprijină neîncetat lupta romậnilor ardeleni pentru emanciparea socială, economică şi culturală, pentru consolidarea ideii de unitate naţională şi realizarea idealului naţional.

De asemenea a pus bazele şi a sprijinit material şi alte instituţii romậneşti ale timpului, cum ar fi :

• „Societatea de lectură” • Tipografia „Minerva” • Ziarul „Libertatea” din Orăştie, la 1 ianuarie 1902 • „Casa Naţională” din Orăştie, ca un „Ateneu” provincial • Atelierul de Ţesături româneştiDe numele dr. Mihu se leagă două mari realizări ale teatrului românesc din Ardeal:

modificarea statutelor şi crearea unui fond destinat a premia şi publica piese originale româneşti şi „colecţiuni de muzică populară românească”, în acest scop făcând o donaţie de 10.000 de coroane. În anul 1910 creează printr-o donaţie de 25.000 de coroane „Fondul ziariştilor români”, conştient de rolul hotărâtor al presei, alături de teatru şi de alte acţiuni culturale pentru întărirea ideii de unitate naţională.

A susţinut necontenit cele două biserici şi protopopiate româneşti, Şcoala bisericii româneşti din Orăştie şi majoritatea marilor instituţii culturale, sociale sau filantropice de pe întreg teritoriul locuit de români, a acordat anual, ajutoare pentru Societatea Academică ,, Romậnia Jună ”, şi pentru şcolile din Vinerea, Romoşel, Căstău şi Binţinţi ( Aurel Vlaicu ).

În preajma Marii Uniri, în 5 noiembrie 1918, redactează un document-program intitulat „ Un crâmpei de gânduri în preajma Adunării Naţionale de la Alba-Iulia”, un plan de acţiune bine gândit, care în linii mari şi în multe din amănuntele sale, s-a pus în practică după Marea Unire. Mihu spunea că, „orice suflare românească trebuie să fie trup şi suflet pentru unirea Românilor într-un stat unitar”. Participând la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, ca delegat al cercului electoral Orăştie, a fost ales membru al Marelui Sfat Naţional Român. După Marea Unire este solicitat pentru sugestii şi colaborare de către conducătorii Regatului României în anii 1918, 1919, 1920. Ca o recunoaştere a meritelor sale deosebite în sprijinul emancipării sociale, culturale, economice şi politice a românilor ardeleni care şi-a dedicat întreaga viaţă şi avere în lupta pentru libertatea şi independenţa lor, i s-a oferit candidatura pentru Parlamentul României-în 1919, prin Iuliu Maniu şi un portofoliu ministerial în guvernul României - în 1921, prin Ion I.C. Brătianu .

Lupta sa pentru libertatea şi unitatea naţională, a fost unanim apreciată de către toate personalităţile vremii. Astfel, ca o recunoaştere a intensei şi energicei sale activităţi în consolidarea unităţii şi dezvoltării romậnilor, regele Ferdinand I îl decorează cu Ordinul ,,Coroana Romậniei” în grad de Mare Cruce( cel mai mare grad ).

Dr. Ioan Mihu s-a stins din viaţă la 2 iulie 1927 şi a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii Mitropoliei din Sibiu pentru înfiinţarea unor şcoli agricole, şcoli de meserii, acordarea unor burse studenţeşti şi susţinerea bisericilor româneşti din Transilvania.

Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, se speră ca, acţiunile necesare transformării fostei locuinţe a dr. Ioan Mihu într-o modernă Casă Memorială care să pună în valoare personalitatea acestui remarcabil luptător pentru drepturile romậnilor transilvăneni, să se intensifice astfel ca, dorinţa lui de ,,a întocmi o gospodărie model” pe moşia sa rămasă neexpropriată, deziderat exprimat prin Testamentul din 25 august 1905 şi prin Codicilul din 15 iunie 1923, să fie împlinită cật mai curậnd. Ing. Dorin David,

Președinte Asociația Culturală “Vinereana”

TĂUNI e “un sat destul de mic: nu are mai mult ca două sute de fumuri şi e aşezat între dealuri înalte, despre cari nu s-ar putea zice că sunt prea frumoase, dar sunt mănoase, căci produc un vin minunat, iar la poale grâu de pită albă, îndesată. Locuitorii creştini sunt toţi români, români vrednici cari iubesc datinele străbune şi ţin cu sfinţenie la biserică şi şcoală”, scria, la 11 noiembrie 1923, ziarul UNIREA POPORULUI din Blaj. Este localitatea de pe Târnave, unde s-a născut ARITON MIGIA. Într-un document păstrat la Arhivele Deva, domnia sa mărturiseşte: ”pentru mai buna orientare, notez că sunt născut la 19 aprilie 1882, în comuna TĂUNI” (Protopopiatul greco-catolic Orăştie, Dosar 3/1918, fila 106).

Dar, cine a fost ARITON MIGIA? In Anul Centenar, se cuvine să ne amintim de “cei care au fost”, după cum scria reputatul istoric Nicolae Iorga. Sursele documentare sărace ne-au permis doar câteva însemnări pe care le dezvăluim în cele ce urmează. Din Monografia Cugirului (1932) şi Parohia română unită cu Roma greco-catolică Cugir (2011), precum şi din documentele puse la dispoziţie de prof. Alin Teodorescu, aflăm că a fost absolvent de gimnaziu (8 clase) şi şi-a dat maturitatea în 1903, la Năsăud, apoi a devenit teolog absolvent de Ungvar (azi Ujhorod) şi Blaj (Teologie sistematică). A fost capelan, apoi, la 14 iunie 1908, ”ordinat” preot, prin episcopul V.Hossu . In 17 iulie este administrator interimar la Geoagiu Inferior (de Jos), după preotul George Pop, unde construieşte casele parohiale. În urma strămutării sediului protopopesc la Geoagiu de Jos, prin Decizia Ordinariatului Lugoj, nr. 4025 din 2 martie1912, a fost dispus administrstor parochial interimar la Săcărâmb, timp de 3 ani.(Unirea, Foaie bisericească-politică, nr.29/1908 şi nr.47/1912).Din 2 august 1915 a fost preot greco-catolic la Cugir. La 1 februarie 1908 aflăm că “A.Migia, cleric abs.şi Silvia Dreghiciu sunt fidanţaţi” (Unirea, Foaie bisericească-politică, nr.4/1908), iar în 9 mai 1908 că:”A.Migia cleric abs.şi dşoara Silvia Dreghiciu din Cugir, anunţă căsătoria lor, ce se va ţine la 10 Maiu”.(Unirea….nr.18/1908). În Răvaşul nr.9-10, mai 1908, avem confirmarea: !0 mai 1908 A.Migia s-a cununat cu Silvia Dreghiciu, în Biserica greco-catolică din Cugir”. Preoteasa era una din cele 3 fice ale preotului greco-catolic Ioan Dreghiciu, iar din 1912 membru al Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român şi al Comitetului Central pentru înfiinţarea băncilor populare. În decursul timpului, A.Migia a participat la mai multe misiuni poporale: Bârcea Mare, Toteşti, Subcetate, Livadia (1923-1925), cu ”cele mai bune rezultate”(Unirea….nr.16/23, aprilie 1923). De altfel, într-o situaţie anuală era apreciat pentru “caracterul moral, comportarea şi viaţa familială bună, iar Augustin Berian, care l-a cunoscut personal, scria că a fost “un orator şi cântăreţ de forţă” şi că “trăieşte în armonie cu poporul” (Protopopiatul greco-catolic Orastie, Dosar nr.3/1918 fila 67). În 1914, publică un articol cu adâncă rezonanţă istorică:”Un vechi document referitor la originea episcopului Atanasie Anghel despre “intemeitorul unirii românilor cu Roma”,. demonstrând originea româna a acestuia. (Cultura creştina, nr.19/20, Blaj). În anul următor, este preocupat de propaganda pocăită şi continuă a scrie: ”Propaganda pocăită şi încă ceva - însemnări” (Cultura creştină, nr.1/1915). Nu a rămas indiferent faţă de prima conflagraţie mondială şi a contribuit activ

Ariton Migiala “colecta caritativă a regimentului 64 din Orăştie: A,Migia, preot Cugir de la poporul de acolo cu 126.60 cor.” (Românul, nr. 2/3 ianuarie, Arad). A participat la instaurarea regimului democratic românesc în 1918, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, fiind unul din cei 5 delegaţi, în fruntea celor 300 de cugireni şi mai apoi conducând în calitate de preşedinte Consiliul Naţional Român din Cugir, până la desfiinţarea acestuia,(amănunte vezi prof, I.Pleşa, Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din Cugir, în perioada noiembrie 1918-martie1919). Nu şi-a uitat nicicând originea şi locul natal: în 27 octombrie1923 participă la o serbare la Tăuni la sfinţirea steagului societăţii cooperatiste “Tăuneana”, alături de protopopul V.Podoaba, din Husuşău, Ieronim Langa, din Tatârlaua şi părintele Trif din localitate.(Unirea poporului, Blaj, nr.44/11, noiembrie 1923.

Pentru întreaga-i activitate, P.S.Episcop al Lugojului îi acordă decoraţia ”Răsplata muncii pentru biserică”, clasa a II-a ( Unirea, Foaie…nr.10/10, martie 1923) şi este, apoi, numit protopop onorar de către Ordinariatul de Lugoj.

În 1925 se îmbolnăveşte grav şi este internat la sanatoriile din Cluj şi Oradea, iar în 18 martie 1928 îşi dă obştescul sfârşit la Oradea, unde este şi îngropat. Citim în necrologul său (Unirea, Foaie…..nr.16/21 aprilie 1928): ”Părintele Ariton Migia, protopop la Cugir (Eparhia Lugojului) s-a stins, la18 martie c., într-o casă de sănătate din Oradea.Mare, la vârsta de abia 46 ani, având 20 de ani de preoţie, pe care a slujit-o cât a fost sănătos cu tot devotamentul inimei sale. Fie-i partea cu drepţii”. Dar, şi mai semnificativă este scrisoarea bunului său prieten din Orăştie, prof.Valeriu Bora, iniţiatorul “Societăţii scriitorilor români din Ardea, prieten cu N.Iorga, L.Rebreanu, I.Agârbiceanu, E.Lovinescu, intitulată Scrisoare în lumea cealaltă:”Tragicul sfârşit te-a slobozit în pace din toate cătuşele durerii. Calea vieţii tale a fost fapta bună şi lacrămi neştiute. Ingerul Domnului, care te-a purtat de subsuori cât ai trăit, acum te-a trecut în lumea cealaltă şi a închis aripile şi a adormit şi el. Păstoriţii tăi, din Cugirul vrednic,văduviţi de sufletul tău deschis larg spre toate cele bune, varsă o lacrimă de pretenie şi recunoştinţă, pe glia primavaratică a amintirei tale. O soţie cu sufletul frânt, s-a îmbrăcat în zăbranic negru, de azi încolo să te caute şi plânge zadarnic.Trei copii, cu viaţa înmugurită, cearcă urmele şi dragostea celui ce odinioară fu şi tată şi reazim. Deznadejde şi lacrimi - când primavera aduce ca mâine cântec şi flori şi atâtea visuri. Tu, poate vei odihni acuma, departe, la Oradea, reşedinţa unui milostiv Episcop - care zadarnic a cercat sa te-ajute, să-ţi îndulcească viaţa cu fapta sa de mare preot, cu rugăciunile sale către Făcătorul de Minuni. Iar copiii mici din satul tău vor întreba zadarnic de părintele care i-a învăţat rugăciunile şi care cânta aşa de frumos slujba Domnului. Şi nu vor şti că Îngerul Domnului, care te-a purtat de subsuori cât ai trăit, acum te-a trecut în lumea ceaialaltă, că şi-a închis aripile şi plângând, a adormit şi el de veci. Părinte Arioane, Pace alba.”(A.Berian,Monografia Cugirului,1932).

Şi istoria continuă...

prof. Nicolae Florea

Uniți în cuget și simțiri Suntem în anul Centenarului Marii Uniri, anul în care e firesc să ne amintim și să le transmitem mai-tinerilor noștri ce a

însemnat anul 1918 și, mai ales, 1 Decembrie pentru noi, românii. Căci “cum s-ar simți un popor care nu-și cunoaște istoria? Nu ar fi asemeni unui copil care nu-și cunoaște părinții? Fără îndoială, că așa ar fi.” Așadar, 1918! S-a sfârșit prima conflagrație mondială, monarhia bicefală austro-ungară s-a destrămat, națiunile, până atunci asuprite, revendică independența și constituirea propriilor state. Este o toamnă de foc în care-și fac simțită prezența și românii.

În 31 octombrie, Consiliul Național Român Central preia conducerea revoluției din Transilvania, având în subordine 23 consilii județene care înființează Consilii cercuale și comunale. Elita politică și intelectuală a Orăștiei a început să răspândească ideea convocării unei mari adunări a românilor pe 7 noiembrie, care să aleagă Consiliul Național Român. ce avea să coordoneze activitatea celor două preturi: Orăștie și Geoagiu. Cugirul făcea parte din pretura Orăștiei. La data sus-menționată, în cadrul unei mari adunări populare s-a constituit Consiliul Național Român din Orăștie ce îi avea în conducere pe dr.Aurel Vlad, președinte, dr.Silviu Moldovan, vicepreședinte, dr.Octavian Zglimbea, directorul băncii “Ardeleana” și Iuliu Florea, secretari. Acest CNR transmite mai multe dispoziții: ”să se aleagă fără amânare din popor Consilii naționale în toate satele, în care să fie preoții și învățăorii. Acest consiliu are să îndemne cu vorba la liniște și bună rânduială, are să controleze cum se chivernisește averea comunală și are să aleagă garda națională din sat” (Documentele Unirii,1918 la români,vii, p.161-162). ”Nu are drept nici un Consiliu să dea jos din slujbă pe notar, pe primar, pe pretor sau pe alt slujbaș al statului pentru ca cel dat jos din slujbă cade de sub răspundere, iar răspunzători vin cei aleși”. (Documentele Unirii, p.161-162). CNR mai cerea ca fiecare primărie comunală să-și cumpere un steag național românesc, să înființeze garda națională ”pentru ținerea ordinei și pentru paza de noapte. În gardă vin bărbați care au fost soldați. Garda se plătește din lada satului sau din antistia cumunală, cu taxa cât de mică. Plata se dă numai pe timpul petrecut în serviciu. Numărul gardiștilor se storește dupa trebuință. Garda depune jurământul în fața Consiliului Național din comuna” (Documentele Unirii, p.161-162).

Cugirul a fost cu un pas mai devreme în această acțiune: dacă la Orăștie CNR s-a înființat în 7 noiembrie, aici exista deja din moment ce era convocat pentru 6 noiembrie, cu scopul alegerii gărzii naționale și dezbaterii problemelor de administrație locală (Pentru libertate și unitate națională, Documente hunedorene 1848-1920, document 188, p.353). CNR Cugir se conformează deciziilor CNR Orăștie ca subordonare firească. În 8 noiembrie CNR local pune în vedere notarului să-și ocupe postul (Documente hunedorene, p.353-354). În aceeași zi la Cugir are loc o mare adunare populară relatată de ziarul orăștian “Libertatea”, în nr.4, din 22 noiembrie/5decembrie 1918, p.3: ”preoții își incep serviciul divin. Un grup de 15 flăcăi se întâlnesc la vătaful călușerilor, George Micu lui Nicolae din partea de jos a Cugirului, se îndreaptă spre Vinerea pentru întâmpinarea delegației CNR Orăștie (dr.Octavian Zglimbea,directorul băncii “Ardeleana” și protopopul Greco-catolic Ioan Ienea). Femeile confecționează un steag tricolor, pe care George Munteanu lui Ispas îl duce în biserică pentru sfințire. Apoi, preotul Ariton Migia anunță: jurământul gărzii civile va avea loc la “treptele căpitănitei”, acolo unde s-a ținut prima adunare poporală, de glorioasă amintire a renașterii noastre naționale, acolo unde mai demult i se dădeau poporului porunci...” Era zi de târg, erau mulți ”încât nu mai încăpeau pe străzi, s-au suit prin ferestrele școlii, prin frăgari, iar jur-împrejurul poporului stau mândrii, călăreții”. Preotul Ariton Migia a salutat delegații și, apoi, protopopul Ioan Ienea a arătat obârșia noastră romană și roagă poporul ”să fie credincios lui Dumnezeu, neamului și conducătorilor lui. În continuare, dr.Octavian Zglimbea explică “drepturile ce le are poporul în acele zile mărețe de libertate națională”, iar învățătorul Traian Lupea mulțumește delegaților orăștieni în numele poporului și-i roagă să ducă “vestea la Orăștie despre ordinea, dragostea și frumusețile, despre puii de lei din Cugir”. A urmat depunerea jurământului de către Garda Națională: ”Eu….,gardist național civil, jur pe unul Dumnezeu, că întru toate voi sta la ordinul și poruncile sfatului național român și cu toată puterea voi lucra pentru susținerea ordinei. Așa să-mi ajute Unul Dumnezeu”. Aflați în mijlocul străzii, cu capetele plecate, cei prezenți au intonat “Deșteaptă-te române”, ”Trei culori”,”Hai să dăm mână cu mână” și “O fetiță de român”, după care a început hora și călușerii cu vătaful George Micu lui Nicolae au jucat “Călușerul” și “Bătuta”. Solemnitatea se încheie, poporenii însoțind delegații până la locuința președintelui Ariton Migia, purtând înaintea lor steagul și cântând “La arme” și “Drum bun”. Dupa-amiaza, delegații pleacă spre Orăștie, conduși de alaiul călăreților, până la capătul Vinerei, iar ceilalți s-au îndreptat spre școală unde era petrecerea. La orele 8 seara “toți se depărtează în ordine și liniște la locuințele lor”. (Libertatea, an XV, nr.4 din 22 noiembrie/5 decembrie 1918, p.3). Acesta a fost momentul recunoașterii oficiale a constituirii Sfatului Național (numit apoi Consiliul Național) din Cugir, având ca președinte pe preotul greco-catolic Ariton Migia și notar sau secretar, pe învățătorul Traian Lupea. CNR Cugir a avut în componență 24 membri la început, apoi, după primele ședințe 31, plus un vicepreședinte, în persoana preotului greco-catolic Crișan Romul. Erau, de asemenea, reprezentanți ai naționalităților germană și maghiară, conform principiilor democratice ale vremii. Istoria este, totuși, o poveste frumoasă! prof. Nicolae Florea

Curierul de Cugir 3

C MY K

Părintele Crişan Romulus a fost un cetăţean al comunei Cugir, judeţul Hunedoara, în zilele începutului de veac XX. A slujit ca preot Greco-catolic în parohia comunei Cugir. Născut l a 22 august 1884, dintr-o familie de creştini, tatăl preot, mama casnică, a avut 5 fraţi. Educaţia sa în familie a fost una de echilibru moral, de iubire de ţară şi poporul său.

Alături de copiii comunei a învăţat şi a cunoscut obiceiurile şi tradiţiile locale. Tatăl său, de asemenea preot, împreună cu unchiul său, Crişan Ioan, fost canonic al Bisericii greco-catolice din Lugoj i-a insuflat iubirea faţă de aproapele său şi de Dumnezeu. Nu a fost căsătorit, toată viaţa a fost alături de familie, a slujit învăţătura creştină enoriaşilor cugireni. În predicile sale a cultivat sentimental de iubire faţă de patrie, de neam.

A fost delegat al comunei cu alţi oameni de seamă la marea sărbătoare naţională de la Alba Iulia. A trăit singur ajutându-şi familia. A decedat tânăr, în data de 10 mai 1936 (bolnav de TBC), după o viaţă dedicată aproapelui

său. A fost un mare OM ! Ing. Aurel Crişan, nepot

ROMUL CRIŞAN

LUPUṬIU IOAN ( lui GHEORGHE)S-a nӑscut în Cugir, în anul 1894. Cugirean autentic, harnic şi patriot, cu o implicare activӑ în viaţa comunitӑţii, om cu

suflet mare, credincios şi milostiv. A participat activ în Primul Rӑzboi Mondial împreunӑ cu mulţi alţi concetӑţeni, a fost rӑnit în timpul acţiunilor de luptӑ şi s-a întors din rӑzboi cu urme vizibile în plan fizic şi psihic.

Cu ocazia evenimentelor de la 1 DECEMBRIE 1918, care au dus la MAREA UNIRE de la Alba-Iulia, a fӑcut parte din delegaţia cugirenilor participanţi la MAREA ADUNARE, în calitate de stegar. Îmi aduc aminte cu cât drag vorbea de Marea Unire, mӑreţia ei fiind faptul cӑ nu a fost opera nici unui om politic, a nici unui guvern, ci fapta istoricӑ a naţiunii române.

În perioada interbelicӑ s-a implicat activ în viaţa comunitӑţii , fiind unul dintre liderii Composesoratului Grӑniceresc Cugir ṣi al Partidului Naţional Ṭӑrӑnesc.

Dupӑ cel de-al doilea Rӑzboi Mondial, pentru cӑ avea o avere ,,fabuloasӑ” de aproximativ ṣase hectare de pӑmânt comuniṣtii l-au catalogat drept ,,chiabur”. Deṣi avea o singurӑ fiicӑ, a fost reclamat cӑ are un fiu plecat în America. A fost deportat (domiciliu forţat) la Haţeg, fiica i-a fost exmatriculatӑ de la Facultatea de Drept din Cluj, fiind în anul II ṣi amândoi au trebuit sӑ-și pӑrӑseascӑ locuinţa în 24 ore. S-au întors dupӑ cinci ani. Pentru cӑ nu a vrut sӑ se înscrie în ,,Colectiv” a fӑcut ṣase luni de detenţie la Aiud ṣi pӑmânturile i-au fost confiscate.

Dupӑ seceta din Moldova, din anii cincizeci, ca şi alţi cugireni, a luat unul dintre copiii sosiţi cu vagonul, din acea zonӑ, în gara Cugir, l-a îngrijit, l-a dat la şcoalӑ, l-a îndrumat pânӑ la întemeierea unui cӑmin şi pânӑ l-a vӑzut la casa lui în Cugir.

Când eram elev, era cӑutat de profesorii de istorie din acea vreme, pentru a le povesti despre Primul Rӑzboi Mondial şi Marea Unire. Îmi aduc aminte cum ne sfӑtuia sӑ fim uniţi,

deoarece prin unire cresc lucrurile mici, iar prin dezbinare se prӑbuşesc cele mai mari.Acesta a fost bunicul meu, de care sunt foarte mândru şi de la care atât eu cât şi alţii am învӑţat numai lucruri bune. Ing. Crişan Ioan Mihail

În anul Centenarului Marii Uniri, se cuvine să ne aducem aminte, cu dragoste și respect, de acei oameni simpli care, fiecare dupa posibilitatea lor, și-au adus contribuția la marele eveniment istoric. Iată de ce m-am bucurat mult când doamna Rodica Florea mi-a propus să scriu câteva cuvinte despre bunicul meu, Ion Muntean din Cugir, participant activ la evenimentele premergătoare, din timpul și de după Marea Unire de la 1918.

Ion Muntean s-a născut în ziua de 9 noiembrie 1894, în Cugir, fiind unul din cei 7 copii ai lui Gheorghe și Floarea. Este descendent din două familii care au jucat un rol important in viața Cugirului. Dupa mamă, se înrudește cu Protopopul Nicolae Sanciali, sub oblăduirea căruia se ridică noul edificiu al bisericii unite din Cugir, terminată în anul 1809 cu sprijinul companiei de grăniceri din localitate. Protopopul Sanciali s-a făcut remarcat şi pe planul vieţii laice, printr-o intensă activitate pe parcursul revoluţiei de la 1848, ca promotor al mişcării naţionale. Dupa tată, se înrudește cu birăul Nicolae Muntean.

Școala o face în Cugir, iar în anul 1914, la 20 de ani, decretându-se mobilizarea a fost încorporat în armată plecând cu regimentul la Viena. Astfel, tânărul Ion Muntean ia parte la Primul Razboi Mondial luptând pe frontul Poloniei, Serbiei, Italiei și Franței “aducându-și tributul pentru cea mai scumpă și mai dreaptă cauză a neamului românesc, realipirea scumpului nostru Ardeal la patria mamă, România”, după cum spunea el însuși. Este decorat cu medalia de argint Clasa I și Clasa II, distincții de război care recompensau acțiunile subofițerilor și soldaților pentru bravura în luptă. De asemenea, a primit și Crucea Comemorativă, distincție comemorativă instituită de Regele Ferdinand I participanților la Primul Razboi Mondial, numit și Războiul de Reîntregire a Neamului.

Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, în 1918, îl găsește pe frontul francez, de unde se reîntoarce acasă, ocupă postul de jandarmi împreună cu 10 plutonieri și sergenți pentru a asigura în Cugir ordinea publică și pentru a apăra avutul obștesc până la înființarea Gărzilor Naționale Române și a Consiliului Dirigent de la Sibiu. Gărzile Naționale Române au fost organe de asigurare a ordinii publice și de apărare a drepturilor naționale și au fost constituite în cursul lunilor noiembrie-decembrie 1918. Alături de Consiliul Dirigent au avut calitatea de organisme executive. Deși recrutarea s-a făcut pe bază de voluntariat, aceste Gărzi au avut o pronunțată structură militară, deoarece în compunerea lor au intrat în majoritate oameni veniți de pe front. Prin natura lor, au constituit o forță care a preluat rolurile poliției locale și jandarmeriei pe fondul dezorganizării administrației austro-ungare. Ion Muntean face parte din Garda Națională și joacă un rol activ în această perioadă.

La 1 Decembrie 1918, Ion Muntean participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde s-a pecetluit unirea Transilvaniei cu Regatul România. Pe lângă delegaţii oficiali, ceea ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare plebiscit popular, era afluenţa poporului. Din toate zonele sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare ale comunelor ori ale ţinuturilor, cântând şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Ion Muntean a fost unul dintre ei.

În anul 1919, Ion Muntean ia parte la războiul româno-ungar din Apuseni, pe Tisa până la terminarea lui. Acest război a început deoarece trupele ungurești întreprind în martie 1919 puternice atacuri împotriva trupelor române pe linia de demarcație. Confruntată cu aceste realități, România ia decizia de a porni ofensiva pe frontul de vest. Ion Muntean participă la această ofensivă până la final.

Dupa terminarea războiului româno-ungar, Ion Muntean se reîntoarce acasă și este angajat la Fabrica de Fier din Cugir, unde va lucra până în anul 1926.

Din 1926, urmează o perioadă în care lucrează ca angajat al Ocolului Silvic CAPS (Casa Autonomă a Pădurilor Statului). Odată cu constituirea composesoratelor, în anul 1913, o parte din pădurile aflate până atunci în proprietatea comunei vor fi trecute în proprietatea foştilor grăniceri. Ion Muntean a fost președintele Composesoratului Grăniceresc din Cugir desfășurând în această calitate o ativitate obștească pentru comunitate.

In 1925, iau ființă Uzinele Copşa Mică-Cugir, prin semnarea unui acord între statul român, Societatea Vickers Armstrong Ltd Londra şi Societatea UDR (Uzinele şi Domeniile Reşiţa), astfel că Ion Muntean va lucra aici până la pensionare.

In 1920, s-a căsătorit cu Melania Frâncu din comuna Șibot cu care a avut 3 copii: doi băieți, Cornel și Ion, care au murit de mici și o fată, Steluța, învățătoare. În dorința de a-i cunoaște mai bine pe frații români din Vechiul Regat și pentru a consolida legăturile dintre românii din Ardeal și românii din Vechiul Regat, Ion Muntean a hotărât să o trimita pe Steluța, fiica lui, la Școala Normală de Fete din Pitești.

Ion Muntean s-a implicat activ în viața comunei Cugir în calitate de membru al Consiliului Comunal, apoi în calitate de primar liberal al comunei Cugir, funcție în care a fost ales prin vot și aclamații de către cei prezenți la adunare. Printre realizările sale a fost și înființarea Școlii de la Mugești, în 1934, despre care spunea că a fost “prima lumânare aprinsă pe dealurile Cugirului”.

Viața lui a fost condusă de credința in Dumnezeu. A fost un enoriaș de nădejde al comunității parohiale Greco-catolice de pe lângă biserica cu hramul Sfânta Treime, din Consiliul Parohial al căreia a făcut parte de mai multe ori. Timp de 50 de ani a cântat în corul bisericii și la strană. Din anul 1923 a făcut parte din corul “Lira” al bisericii, fiind stegarul drapelului corului. Acest drapel a fost lăsat de Ion Muntean bisericii și în prezent este arborat la balconul corului din biserica Sfânta Treime. A făcut numeroase și consistente donații bisericilor din Cugir, atât bisericii cu hramul Sfânta Treime cât și bisericii cu hramul Sfântul Nicolae.

Activitatea sa ca primar liberal și președinte al Partidului Național Liberal în vremurile cele mai grele, în care regimul comunist se instaurase și începea prigoana împotriva oponenților lui, a avut drept consecință urmărirea lui Ion Muntean de către securitate pentru a fi arestat și trimis la închisoare. Timp de 7 ani s-a ascuns în pădurile din munți, “am fost pustnic 7 ani”, așa cum îi plăcea să spună. Până la urma, a fost prins și închis, executând 5 ani de pușcărie comunistă.

În 1968, bunicul meu a avut marea bucurie să facă parte dintre cei care au participat la aniversarea a 50 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Împreună cu 9 cugereni, veterani ai Razboiului de Reîntregire a Neamului, care au participat la 1 Decembrie 1918 la Marea Adunare de la Alba Iulia, au fost din nou prezenți la Alba Iulia la această frumoasă aniversare.

Iată că acuma suntem în anul în care aniversăm 100 de ani de la Marea Unire! Mă întreb cât de vrednici suntem de această extraordinară moștenire lăsată de bunicii noștri? Fiecare dintre noi ar trebui să răspundem la această întrebare și nu numai să răspundem, ci să dovedim prin ceea ce gândim, prin ceea ce spunem și prin ceea ce facem, că suntem vrednici de înaintașii noștri. Stela Maria Cuna

ION MUNTEANSe naște în data de 21 noiembrie 1878,

în Cugir, din părinții Lupea Iacob și Lupea Bucura, născută Cîmpean.

Studiile le începe la Gimnaziul din Orăștie, după care continuă cu Preparandia din Blaj, unde obține o calificațiune de învățător în 1899. Ulterior, se căsătorește cu Maria Măriuț, cu care va avea 8 copii, 6 băieți și 2 fete.

De tânăr se implică în activitățile comunale alături de preoți, economiști, țărani, cu care reușește să pună pe picioare o serie de lucruri benefice comunității cugirene cum ar fi : Consiliul Comunal, Comitetul Parohial,etc.

În anul 1908 devine împreună cu d-na învățătoare Sofia Bria, docent al Școlii Generale Cugir. În anul 1914 este absolvent al Școlii Pedagogice Blaj.

Se implică în viața politică și în data de 1 Decembrie 1918 participă la Alba-Iulia la consfințirea Unirii Transilvaniei cu România împreună cu George Jibotean (econom), Petru Roman. Este delegat pentru semnarea adeziunii la Marea Unire. Numit în comisia de înființare a Gărzii Naționale la Cugir, evenimentul fiind consemnat în ziarul “Libertatea” Orăștie. Evenimentul se termină cu o serbare la școala unde profesa domnul învățător Lupea Traian, care în această perioadă este numit secretarul Sfatului Național (19 noiembrie 1918).

În anul 1925 devine director de școală, iar în data de 25 februarie 1926 participă la ședința de alegere a “Consiliului Comunal”. Face parte din Comitetul Parohial al Cugirului (22 mai 1927), când se hotărăște ca în schimbul cedării locurilor, să se primească “Acții” în valoare de 50.000 lei, iar bisericii i s-a plătit suma de 28.965.907 lei depuși în Banca Cugireană.

În data de 3 octombrie 1933 participă la semnarea “Protocolului Vizitațiunii Economice”, împreună cu alte persoane active ale vieții cugirene care verifică activitatea bisericii și a școlii. În data de 15 iulie 1934 are loc Adunarea Generală Comunală, unde se verifică veniturile și cheltuielile comunității, unde de asemenea participă. În data de 20 martie 1934, la solicitarea Oficiului Protopopesc se întocmește un tablou cu intelectualii și țăranii cu stare bună, unde se află la loc de cinste, dar culmea, starea bună îi aparținea bunicii, ea era bogată.

După ce încetează cu activitatea școlară se dedică activității de “horticultor”, deoarece familia avea o grădină imensă, unde își petrecea timpul cu altoirea și îngrijirea pomilor. În tinerețe practica vânătoarea, juca mult la “Loto”. Era un om în adevăratul sens al cuvântului, dur, serios, dar cu un suflet mare.

Moare în 20 octombrie 1967, în urma unei răceli banale, moare un mare patriot țărănist cu mare dragoste de țară și popor.

Aurel Ghigu, nepot (partea mamei născută Lupea),

TRAIAN LUPEA

PETRU ROMANRoman Petru, ţăran din comuna Cugir, a fost ales să facă parte din delegaţia

Cugirului la Marea Unire, în anul 1918.S-a născut în anul 1881 în Cugir într-o familie de ţărani mijlocaşi şi face 6 clase

primare. Se căsătoreşte cu Ana Mărginean şi au împreună 7 copii.În anul izbucnirii Primului Război Mondial,

este recrutat în armata Austro-Ungară, luptând în prima linie a frontului, unde este rănit grav şi tratat la un spital din Viena, dar s-a deplasat cu bastonul până la sfârşitul vieţii.

Timp de peste 20 de ani a fost şeful depozitului de lemne din gara Cugir, până în momentul decesului, anul 1949.

În timpul vieţii a fost un foarte bun familist, făcând mari eforturi pentru a-şi da la şcoală majoritatea copiilor şi, de asemenea, un bun creştin frecventând cu regularitate Biserica greco-catolică. A participat activ la toate evenimentele comunităţii şi a fost un bun patriot. A avut 10 nepoţi dintre care, în prezent, mai trăiesc: Nicoară (Roman) Cristina, -76 ani, Roman Petru - 70 ani, Roman Gheorghe - 65 ani (SUA).

De asemenea, mai trăiesc 15 strănepoţi. Nicoară (Roman) Cristina, nepoată

Gheorghe Jibotean a fost unul dintre cei 4 delegaţi din partea Cugirului la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, alături de învăţătorul Traian Lupea și preotul Romul Crișan.

Gheorghe Jibotean s-a născut în anul 1868, timp în care Transilvania se afla sub influenţa maghiară, motiv pentru care numele său mai apare în acte ca Gyorgy/George Jibotean sau Sibotean (din cauza încercării de distrugere a identităţii poporului român din Ardeal).

S-a căsătorit cu Maria în 1893 și au avut împreună 7 copii: Dumitru, Traian, Ioan, Maria Cărpinișan, Brăiţa Câmpean și încă doi băieţi care au murit de tineri.

Acesta a lucrat la exploatarea de păduri din Cugir, Valeriu Herlea (Valeriu Herlea a fost notar și antreprenor cunoscut în comunitate). Gheorghe a fost un om înstărit, având multe pământuri care erau lucrate de oamenii din comună. Om calculat și ordonat, acesta își trecea într-un caiet toate activităţile agricole și gospodărești de-a lungul anului și toţi oamenii care lucrau pentru el sau la pădure, cu plata pentru fiecare în parte, precum și alte calcule sau cheltuieli. Caietul a fost păstrat până astăzi și conţine date din intervalul 1910 – 1927.

El a fost plecat în primul război mondial, de unde a trimis o fotografie prin care le-a scris copiiilor următoarele:

“Domnilor Jibotean Ionu, Traian și Dumitru,Vă transmite tata numai bine la iubiţii mei copilași, la toţi 3 și să nu vă sfădiţi

pentru Cîmpean bună dimineaţa.Dragii tatii, iubiţii mei copilași să vă rânduie bunul Dumnezeu sănătate și bine.

Vă salut pe toţi.23 octombrie 1916”Gheorghe a murit în 1932 (64 ani) într-un accident de muncă la pădure. A lăsat în

urmă o familie mare, cunoscută în Cugir Raul George Jibotean, stră-strănepot

GHEORGHE JIBOTEAN

Curierul de Cugir4

Realizat de Primăria și Consiliul Local CugirCoordonare generală: ADRIAN TEBAN

Redactor: Luminița BirăescTehnoredactare: Mircea M. Simu

Corectare text: Mircea Adrian

Adresa: Cugir, Str. I.L. Caragiale, nr.1, Județ Alba, cod 515600, tel. 0258/751.001, curieruldecugir@yahoo.com

www.primariacugir.ro

C MY K

Marti 20 noimbrie, începând cu ora 15.00, Centrul Cultural Cugir a găzduit evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri: Pagină memorabilă din istoria națională. Evenimentul a debutat cu vernisarea expoziției “Cugirul și Unirea”, în cadrul căreia au fost prezentate fotografii care au legătură cu actul Marii Uniri, documente personale sau din arhivele statului român sau maghiar. O parte dintre acestea au fost aduse la lumină, cercetate și îngrijite de către prof. Alin Teodorescu, Nicolae Herlea și Aurel Voicu. În cadrul evenimentului a fost prezentat și proiectul cultural „Istorisiri din vreme de război”, proiect finanțat de către Ministerul Culturii și Indentității Naționale.Conducerea administrației locale a dorit să-și manifeste respectul și considerația pentru delegații cugireni care au participat la adunarea din Sala Unirii de la Alba Iulia, în urmă cu 100 de ani: Ariton Migia,

Romul Crișan, Traian Lupea, George Jibotean, Petru Roman, Ioan Mihu, Ioan Lupuțiu și Ion Muntean. Astfel, în semn de apreciere, administrația locală prin primarul Adrian Teban a oferit urmașilor

diplome și plachete de onoare, precum și credenționale (permis de acces la adunarea din Sala Unirii de la Alba Iulia)Activitățile au continuat în incinta sediului Primăriei Orașului Cugir, unde a fost dezvelită o placă comemorativă oferită de către Consiliul Județean Alba, pe care stă scris cu cinste numele delegațiilor la Marea Unire.Astfe de plăci au fost dezvelite concomitent în tot județul Alba, pe 20 noiembrie 2018, ora 16.00, exact la 100 de ani de la momentul în care Consiliul Național Român Central a anunțat convocarea la Alba Iulia a reprezentanților. Un sobor de preoți a sfințit placa comemorativă și au făcut o rugăciune pentru pomenirea eroilor neamului.

La evenimentul solemn au fost prezenți Adrian Teban – primarul orașului Cugir, Călin Furdui – viceprimarul orașului Cugir, ing. Emil Muntean, care a dat citire actului solemn trimis în acest sens de către Consiliul Județean Alba. Alături de reprezentanți ai Consiliului Local Cugir, la eveniment au luat parte cadre dicactice însoțite de către elevi de la școliile gimnaziale și liceale. Seara s –a încheiat cu lucrările simpozionului științific intitulat sugestiv „Cugirul și Unirea”.Au fost prezentate lucrări și prelegeri dedicate momentului Marii Uniri de la 1918 în orașul Cugir și localitatea Vinerea, despre seminificația evenimentului istoric în sine, în urbea cugireană, portretele unor personalități locale care au participat acum 100 ani la Alba Iulia.În cadrul simpozionului, au prezentat auditorului prelegeri :Prof. Alin Teodorescu – „Documentele Unirii la Cugir”, prof. Florea Nicolae – „Făuritori ai Marii Uniri:preot Ariton Migia”, ing. Dorin David -” Ioan Mihu și Marea Unire”, Raul Gavra și Tudor Țigănilă –elevi ai Colegiului Tehnic Ion D. Lăzărescu – „Despre personalitățile Marii Uniri de la 1918”.

Cugirul și UnireaDragă Moșu Lae,

Chiar dacă nu te-am cunoscut niciodată, m-am gândit să-ți scriu acum, nu de alta, dar anul ăsta se împlinesc 100 de ani, de când voi, oameni vrednici, țărani din Vinerea, Cugir și toate satele Transilvaniei, ați spus că vreți să vă uniți cu țara mamă. Tare am fost mândru moșule, că te-am găsit în documentele Unirii, că ai fost unul dintre cei 439 de vinereni, care ai semnat Hotărârea de la 28 noiembrie 1918, prin care spuneați că:

“Obștea poporului român din comuna Vinerea, din îndemn propriu și fără nici o silă sau ademenire din vreo parte, dă la iveală dorința ferbinte, ce însuflețeste inima fiecărui Român, și declară că voința sa nestrămutată este:

Voim să fim alăturați, împreună cu teritoriile românești din Ardeal, Bănat, Ungaria și Maramurăș, la Regatul României, sub stăpânirea Maiestății sale Regele Ferdinand I.

În această hotărâre a noastră, așternem tot ce au dorit strămoșii noștri, tot ce ne încălzește pe noi, cei de față, și tot ce se va înălța, pururea pe fiii și nepoții noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”Despre noi cei de azi, ce să îți spun dragă moșule? De când ați

făcut voi marea Unire, noi cei care am mai fost pe aici, am alungat regele, am scăpat de ciuma comunistă și suntem acum capitaliști. Nu mai merem la sapă la cucuruz, iar părădăicile le luăm de la Supermarket și sunt aduse tocmai din Turcia. Tot mai rar guiță porcii la Ignat, pentru că acum cumpărăm carne de porc adusă din Nemțîia, iar covoarele noastre țărănești, nu le mai țes femeile la război, că sunt aduse din China, ieftin de tot.

Află despre noi că s-au făcut multe lucruri bune și faine la Cugir. Avem case frumoase, fabrici și școli, curent electric și telefoane, magazine puzderie și străzi asfaltate mai prin centru. De-om fi sănătoși s-or asfalta și celelalte, așa în vreo 10-20 de ani, pentru că totuși îi de rușine să zici că locuiești la oraș și să îți iei cizme de gumă pe străzile lăturalnice, atunci cînd plouă. Sunt multe de făcut dragă Moș Lae, dar ne place să mințim și să promitem și dupaia să uităm, și nu e bine!

Vreau să știi dragă moșule că cu ungurii ne mai împăcăm, da’ ăl mai greu e să ne înțelegem noi, român cu român! Vrajbă mare și ură multă între oameni e acum în toată țara, de la București și pân la noi la Cugir! Oamenii nu mai au răbdare să îi asculte pe ceilalți, să știe și să accepte faptul că cel de lângă tine poate avea o altă parere de cât a ta. Eu nu o să înțeleg în ruptul capului de ce trebuie sa le tăiem capul liberalilor, sau de ce să moară toți pesediștii, sau cum de a ajuns sudalma la rang de virtute?

Sunt multe de zis dar nu vreau să mă lungesc foarte tare cu scrisoarea. Tare aș fi vrut să te cunosc moșule, pentru că de mic copil, atunci cînd veneam cu mama la tine în progadie cu lumânări, îmi spunea: a fost OM BUN moșu Lae. Și din păcate asta ne lipsește nouă acum, bunătatea… Aș fi vrut să pun o poză cu tine moșule, dar n-am. Am găsit poza asta minunată cu cugirenii care se pregătesc sa plece la Alba Iulia și cred că spune, poate mult mai mult decât am spus eu în câteva cuvinte…

Dumnezeu să te hodinescă Moșu Lae, pe tine și pe toți românii care v-ați iubit țara și ați făcut un lucru demn de toată lauda: Marea Unire, iar nouă celor de azi, poate ne dă Domnul, acum la 100 de ani de la faptele voastre, măcar un pic de minte în plus, și-un strop de iubire în suflet!

Mircea Simu, Consilier local

Scrisoare către Moșu Lae

Spectacol de reconstituire istorică prezentat de Garda Unirii din Alba Iulia, la Centrul Cultural Cugir

Potrivit calendarului de manifestări dedicat Centenarului Marii Uniri, ieri, 24 noiembrie 2018, începînd cu ora 16.00, a avut loc la Cugir, un eveniment special susținut în cadrul unui proiect organizat de Centrul Cultural Cugir și Garda Națională de la Alba Iulia – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Sub conducerea istoricului Tudor Roșu, șeful secției de istorie muzeologie de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, a avut loc un spectacol de reconstituire istorică, unde marile personaje ale epocii au prins viață. Participanții au avut prilejul sa-i ,,cunoască” pe Regele Ferdinand și Regina Maria, dar si mari politicieni ai epocii, care au contribuit la desăvârșirea marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918. Nu a lipsit nici Samoilă Marza, fotograful unirii care a fost prezent împreună cu aparatul său de fotografiat.

După un moment desfășurat pe platoul din fața Centrului Cultural, pas de defilare și onor Cugirului, evenimentul s-a mutat în interiorul clădirii, unde pe scena de spectacole a avut loc o ilustrarea istorică, însoțită de proiecțiile foto – video.

Copiii au interacționat cu personajele epocii, cu soldații Gărzii Naționale, au făcut cunoștință cu echipamentul de lupta și cu întreaga poveste a Unirii, prezentată într-un mod plăcut și emoționant, atât pentru cei mari cât și pentru cei mici. Felicitări organizatorilor pentru interesanta și atractiva manifestare desfășurată cu puține zile înaintea sărbătoririi celei mai imprtante zile a românilor!