leo butnaru - poeme din secolele xx xxi

7/10/2019 Leo Butnaru - Poeme Din Secolele XX XXI

http://slidepdf.com/reader/full/leo-butnaru-poeme-din-secolele-xx-xxi 1/764

Leo Butnaru

POEME DIN SECOLELE

XX – XXI



Redactor: Aurel Ş tefanachi

Coperta: Cristian Almăşanu

ISBN 978-973-168-540-3

© Tipo Moldova

Editura Tipo Moldova este acreditată de Consiliul Naţionalal Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (C.N.C.S.I.S.)

Iaşi, 2011

Editura Tipo Moldova ,E-mail: [email protected]



Leo Butnaru

POEME DIN SECOLELE

XX – XXI



5

CUVINTE ŞI ANOTIMPURI

Cuvintele se schimbă concomitent cu anotimpurile.

Vorba viei mai întâi se numeşte poamă , ciorchine, apoi must sau vin, iar cuvântul frunză toamna î şi schimbă valoarea

în aur ieftin.

Silabele ninsorii sunt folosite doar iarna şi rar de tot primăvara când creşterea fructului aruncă petalele din cuibul florii.

Vorba verii – cuvântul iarbă – iarna se numeşte ierbar.

Vorbele verii – privighetoare, ciocârlie – nu ne umplu auzul în anotimpul tencuit cu zăpadăiar de se întâmplă totuşi să fie amintite au în jur predestinat cuvântul colivie – sclavi însoțindu‐şi stăpânul la petreceri cu cântec.



6

Cuvintele apar odată cu anotimpurile. Când nu sunt folosite – ele se odihnesc precum omul.

1973



7

MOTIV HISPANIC

Ai! Între albii muri hispanici negrii tauri ai tristeții!

Frederico Garcia Lorca

Lăsând toreadorul nemişcat reuşi să fugă din arenă.

Î şi spunea că la sfârşitul străzii vor începe libertatea lui şi tihna...

...dar i‐apăru în față câmpul roş’‐aprins

andaluzul câmp împurpurat şi‐nnebunitul taur î şi înfipse coarnele‐n țărânăaruncând spre ceruri

rădăcini şi floare

sângele de maci.

1973



8

PEISAJ

Purpuriu e tractorul

trecând peste câmp – enorm mac sunător ce afânează solul din

jurul propriei sale tulpini.

Hei, hei! Cum e

trac‐to‐ris‐tu‐le ziua întreagă să vezi ciocârlia dar

să n‐o auzi?!

1973



9

ÎN LEGĂTURĂ CU ACEST EVENIMENT

În sfârşit am descoperit îngerii

precum se mai întâmplă în acest secol a descoperi triburi prin păduri tropicale. I‐am văzut noaptea întâmplător. Î şi odihneau aripile pe turnul televiziunii. (Albi

în stol precum erau făceau turnul să pară o enormă păpădie.) Veniseră pare‐se într‐o excursie

pe aceste meleaguri şi luminatul cărturar al nopților

cucuveaua cu ochelari pe nas (de fapt pe clonț) le citea de‐acolo de sus neonul reclamelor de (mai) jos prefăcându‐se că nu o interesează



10

liliecii încâlciți prin jerbele viței de vie

cățărate pe balcoane.

Şi în acea privelişte rămasă parcăde până la potop se auzi urnirea vântului din loc.

El zburătăci tribul îngerilor asemeni pănuşilor de porumb frunzelor de tutun nepăpuşite sau leit perdelelor dogorite vara‐ntreagă

smulse apoi de la geamuri şi purtate prin vârtejul începutului de toamnă.

...Misterioşii excursioniştii se mistuiră printre plăpândul răsad de lumină

al stelelor pe lângă

baticul portocaliu – fireşte – al lunii trecând în zbor fără de soroc şi întorcându‐se în rezervația naturală pe care o au

să presupunem la marginea fanteziei omeneşti...

De altfel



11

în legătură cu acest eveniment – nimic deosebit. Doar că

un fitecine a înjurat îngerii deoarece fâlfâitul aripilor acestora tulbură cadrul unui moment periculos din meciul de fotbal transmis prin Euroviziune.

1974



12

ELEGIE DISCO

Margareta î şi dă du seama că zboară cu o viteză fantastică . Mihail BULGAKOV

Noapte, lună – disc de gramofon cu

33,5 rotații pe minut sonorizând tristul vals al femeii zburătoare. E mai departe ea decât puterea văzului decât puterea auzului nostru,

însăşi de acolo recunoaşte acest oraş – unul din puținele în secolul XX

în care se aude trilul privighetorii chiar în centrul lui.

Peste acoperişurile înalte şi netede ca pistele aerodromurilor amurgul e precum o cafea ce abureşte



13

la marginea căreia tremură

buzele fripte ale reclamelor de neon. Numai în vechea şi îngusta stradă tramvaiul mai face din când în când luminăcu geamurile, fugitiv...

În strada aceea

Margareta şi‐a dăruit şi a primit în dar primul sărut.

Cum mai simțea atunci lumea! De duioşie lacrimile‐i luminează obrajii şi acum

când poartă pe buze ecoul acelor destăinuiri – vis sfâşiat,

vis nevăzut. (De neatins e trecutul? Dar poate că răul e trecător precum

Evul Mediu...)

Zbor lin, zbor lin... În liniştea profundăaude cum susură sângele ce‐i cade clar

din umeri – în vârful degetelor precum veşnica rază a stelelor peste creştet din senin, din înalt...



14

Zbor lin. Oraşu‐i jos

prea jos. – Nici aici, departe‐n Univers

inimăsă nu fii insulă , cântăfemeia zburătoare.

1975



15

ŞI TOTUŞI...

Ziua bulboanele oglinzii mimează

sentimentalismul rece d i s t a n t

precum ochiul de apă sticlind în copca din gheața iernii.

Noaptea adâncul oglinzii este

turn umplut

cu

scrum.

...şi totuşi dimineață de dimineațăchipul nostru renaşte

sie însuşi zâmbindu‐şi a îmbărbătare.

1976



16

ILUZIA NECESARĂ

Neră bdare şi fugă de grabă

dovadă şi taină amarăcătuşe‐n sclipire de salbă – iluzia mea necesară.

Psalm biblic şi sens din tratate

descântec şi scriere clară înțeleaptă naivitate – iluzia mea necesară.

Speranță ajunsă credință

cărbune şi floare de parăevadare din umilință – iluzia mea necesară.

Ruine şi‐nalt meterez

abis şi amiază solarăvisare visând că visez – iluzia mea necesară.



17

Tăcere de fur sau alarmă

ce‐o dă un stră jer de comoarăotravă şi leac pentru rană – iluzia mea necesară.

Din verbul de azi şi de mâine

din izbânda‐i dulce‐amarăşi ție ceva‐ți aparține – iluzia mea necesară...

XII.1978



18

IARNA, ȚĂRM DIN SUD

Noaptea spre malul mării unde

un far zelos vrea să pună în inferioritate luna

vântul mână ciurlanii – caracatițele sudicii stepe. Rostogolitoarele caracatițe ale Bugeacului

ale Dobrogei sar peste capcanele pietrelor

încleştate pentru vecie aruncându‐se în spatele valurilor

peste care

se clatină urzica şi cătina gerului fosforescent.

Ce singurătate!...

La prima ninsoare

ar fi cazul să fac din zăpadăstatuia cu chipul vreunui prieten...

2.IX.1981



19

MICĂ ELEGIE

În lanul de grâu

în umbra stâncilor sau peste curgerea apei – oriunde vă este dat a vă scutura roşii petale de maci

totuna

şi inima mea amfora ei fierbinte voi rânduri‐rânduri o umpleți...

26.VIII.1982



20

PORTRETUL ARTISTULUI ÎN TINEREȚE

...Şi visele nopții trecute

cu nestatornica lor zestre de ceațădin nou le cedezi uşor pe simplul şi creştinescul Bună dimineața – pe atât cât î ți e de ajuns pentru a te înțelege cu lumea deja deprinsă cu îndelungatele‐ți tăceri

şi cu mersu‐ți oarecum precaut de parcăprin forfota bâlciurilor suprapopulate ai feri ai ocroti un enorm buchet de flori.

Puțina ta rostire imanenta ei claritate

oferă ingeniozități alături de care nici visele nu mai par interesante –

lapidară stare de fulger a sentimentului ajuns la nesemnificativă poate dar personală revelație:

aerul î ți trebuie mai mult nu pentru a rosti ci pentru a gândi cuvintele despre neo‐arhaica junețe a lumii



21

şi despre tinerețea ta fugară ce se află în

acelaşi raport precum cel dintre floarea soarelui şi soarele tuturor florilor.

20.XII.1983



22

LIEDUL ROZEI

Roză , tu, infanta grădinii –

doar acest nume graseiat venind din țara lui Garcia Lorca mi se pare a te prinde în toată splendoarea‐ți infantă a Soarelui şi Lunii zămislită în rozul zorilor când

aceste două himere luminoase se despart pe căile cereşti floare născută din flori infantă a dragostei – rozădolofană ca obrajii copilului

ce cântă dintr‐un flaut ce nu e decât propria ta tul‐pi

nă!

1983



23

SOCRATE

...iar când l‐au văzut

că‐şi priveşte atent chipul în oglinda cupei cu cucutăl‐au întrebat:

„Ce faci?” „Mă uit la un om”,

le răspunse...

XI.1984



24

IPOTEZĂ

Presupun: până

şi în ultima lui dimineațădin viațăneîndreptățitului înțelept Socrate ajuns poate

la crâncenă disperare roua ce împresura somnolentul tărâm al Eladei nu i se păru totuşi

o mare viziune f ă c u t ă ț ă n d ă r i...

10.X.1987



25

ȚIPĂT

Crimeea, parcul Aluşta

Prin cedri şi chiparoşi, prin pini răşinoşi – chițcăitul de lilieci al veverițelor prinse‐n fapta jocului de dragoste chițcăit brusc întrerupt de țipătul fără vreo culoare agreabilă al păunului împopoțonat,

țipătul ca o țâşnitură de cremă cărbunie eruptă din tubul nimerit întâmplător sub călcâiul ghetei căreia

îi dai lustru; țipătul neagreabil, dar

desăvârşit al păunului – desăvârşit, fiindcă

oricine înțelege ce exprimă: singurătate şi trufie.

1976 //3.IV.1988



26

ASPIRAȚIE ŞI OPERAȚIE

...şi i‐au găsit în inimăadânc două aripi mari

împăturite...

9.IV.1988



27

ŞOIMUL DE AUR

Trec norii în suite de ipoteze

arhitecturale peste pusta înțelenită.

Din când în când şi

din gând în gând

prin rare ochiuri de senin şoimi de aur străfulgeră‐n coborâri acro‐

ba‐

ti‐ce

acro‐săl‐

ba‐

ti‐ce

peste prada umbrelor alergătoare pe pământ



28

peste vătuii dorului agonizând

prin stepa sufletului meu şi ea aşijderea de o adâncă însingurare

în care

arde inima‐mi ce deapănădescântec de alinare: De prinzi şoimul cel de aur să stropşeşti în măcinare gheara lui de răpitoare

şi cu gând de înturnare şi cu simț de întremare s‐o presori pe ce te doare.

De prinzi şoimul cel de aur!...

11.VI.1988



29

DE SOCRATES

Potirul – plin, lichidul – vinețiu

Şi‐o dimineață răsărind divină. Pe suflet i se face arămiu Dar mintea... mintea i se însenină.

Ce‐aşteaptă ei? Ce să le spună el?

E‐o logică aice, e vreo lege? De toate‐a fost, dar n‐a fost într‐un fel: Un măscărici ce mască î şi alege.

Să le repete gând ce nu convine

Ori să brodeze‐n childuri, ocolit? ...S‐a zis cu limpezimile eline...

Î şi bea potirul. Îl cuprinde ceața De noapte grea, şi vorovi icnit:

– E totul clar ca bună dimineața...

1979 //18.VIII.1988



30

OCHII

Corni golaşi.

Mulți. În rânduri. O aşa‐zisă fâşie de protecție. Corni golaşi

însă doldora de păstăi arcuite

mari coapte

întunecate. Pe

fundalul cerului – o sumedenie de

păstăi arcuite ca un sodom de sprâncene peste o spuzeală de ochi albaştri plasați asimetric

şi care

ne privesc din aşa‐numita Eternitate...

25.VIII.1988



31

UMBRA HULUBULUI CE SE ÎNTOARCE LA CUIB

...zmeu de indigo umbra hulubului alunecă razant peste troscotul ogrăzii pe lângă nările dulăului ce stă cu botul pe labe pe lângă ghearele pisicii tolănite la soare pe lângă picioarele mele

apoi săltând în zig‐zag

escaladează treptele casei şi – brusc vertical! – fulgeră

pe albul peretelui ca pe o pistă de ghips până

dispare sub streaşinăcontopindu‐se cu pasărea care i‐a dat contur;

dispare brusc absorbită de penetul hulubului re‐



32

întors la

cuib. Punct.

27.VIII.1988



33

CINETICĂ

Se scutură

la‐lea‐ua.

Ca‐de

prima petalăa doua a treia...

ultima –

câteva episoade de purpur...

VIII.1988



34

STAMPĂ

Pe creasta unui nor – semiluna –

focă de foc pe vârful aisbergului din tărâmurile unde exoticele aprinsele noastre dorințe

se întretaie cu recea realitate.

IX.1988



35

MUZEU DEASUPRA CAPULUI

Rafturi, rafturi...

Pe unul din ele – PAIUL de care s‐a înşfăcat cândva cineva salvându‐se de la înec. (Posibil fost‐a făptura de spumă a Afroditei.) Suspendată de candelabru –

CRACA pe care un ins şi‐a tăiat‐o de sub călcâie. (Putea fi Icar la

începutul zborului său.) Pe alte rafturi –

CUTIA PANDOREI SABIA LUI DAMOCLE MANA CEREASCĂMĂRUL LUI NEWTON FOARFECELE DALILEI

CENUŞĂ DE PRESĂRAT PE CHELIE VINOVATĂMĂCIUCĂBLID ZBURĂTOR

(în afară de CRACĂ – toate



36

destinate capului) – suspendate

montate legate clătinate deasupra vizitatorului –

bietul om! – care ajunge ceea ce ajunge în dependență de

ceea ce‐l trăsneşte în creştet.

5.IX.1982 // 6.IX.1988



37

RUGA DEZNĂDĂJDUITULUI

(motiv oriental)

Din somn când deschid ochiul – este înlăcrimat. Ştiu despre ce‐a fost visul. Cum l‐aş fi uitat?

A somn se‐nchide ochiul meu – înlăcrimat. Ah, cum să uit coşmarul aievea întâmplat?

Mă fă să‐ndur, proroace, patima de jar Şi plânsu‐mi ce‐i ca marea – fără de hotar;

Îmi dă înțelepciune pentru a rezista Sau, dacă n‐ai o piatră , – îmi dă în cap c‐o stea!..

1988



38

DIOGENE

În gura butoiului

propria‐ți umbră ți se aşterne la picioare şi resemnat tu îngenunchezi pe preşul ei întunecos cerându‐i îndelung iertare

destinului tău nenorocos sabotat de zei pentru că nu‐l poți răsplăti decât cu apoteoza negativă a sentimentelor răpuse care

ți se depun pe inimă precum un praf aspru de piatră ruinată în adâncul carierelor părăsite.

7.VII.1989



39

STAMPĂ CU LUNĂ ÎN RĂSĂRIT

(altân‐obo – muntele sfânt)

De după conul de crater al vulcanului stins profilat pe orizontul de stepă

răsare luna care mai întâi se vede asemeni unei felii de lămâie apoi –

precum capacul de aramă al unui ceainic înnegrit la focul herghelegiilor nomazi.

VI.1989 Mongolia



40

ÎN CAZ DE PERICOL

trâmba aceasta

de cuvinte aceastăarhitecturăconcepută ca ieşire în caz

de pericol – sigur intenționat o clădesc

în formă

de turn îngust pentru evacuarea speranțelor

în caz de accident sufletesc

9.I.1991



41

CEASUL CU CORB

Car, car!

într‐un copac de corn stă corbul izolat greşit gramatical între ghilimelele maro‐ închise de păstăi zornăitoare în vântul înghețat.

Car, car!

erupe hilar croncănitul toxic al ciudatului pirat care a ajuns aproape simbol grație graseatei invenții EdgarPoetice de tipul Marlboro (pardon: Nevermore!).

Niciodată! Nevermore!

strigă dimpreună cu aripatul pirat pasiunile trecute în dragoste infimă , după care a rămas doar gol de inimă , gol în piept de robot şi roboată ajunşi a se preface că se poate trăi din teorie şi semiconductori gâdilați de curent (absent, din considerente politico‐economice).

Car, car! calvar de suflete inexistente în EdgarPoetice jocuri

de ne‐noroc ale amoroaselor giugiuleli înnobilate de fumul



42

de Marlboro (pardon: de „Nevermore!”) la vreun bal de‐

mascat.

Car, car! strigă un ornic care, pentru anunțarea orelor

inexacte, nu are cuc, ci corb.

Car, car! şi Nevermore! –

din ceasul cu pirat aripat se dezghioacă în infinit

acest cucuit‐corbuit răguşit, risipindu‐se ca nişte aşchii de neagră poveste.

Vânt înghețat...

1991



43

BĂTĂTURILE DE CRISTAL

Migdalată

dolofanăluna‐i față genghis‐hanăpe care‐o înnobileazăstelele orientale mirosind a portocale

şi jucând cristale‐n lustrătainică şi zarathustră – bătături şi cicatrice

ce le‐avu pe creier Nietzsche.

VI.1991



44

ODISEU, ORFEU, SIRENA MITICĂ ŞI SIRENA MECANICĂ

Telescopul cu lentile tulburi ale inconştientului pare a contura o stare de detestare a ceea ce s‐a crezut a fi marile amurguri zeieşti eroice sau

pur şi simplu homeriene cu sirene ce se zbat ca peştele pe uscat urlând‐implorând ajutor în loc să cânte dulce‐dulce ademenitor‐ademenitor

şi vreun posibil Odiseu poate sta ne‐imobilizat de catarg fără ceară în urechi – nimic nu‐l mai ispiteşte nimic nu mai e „de te‐ndeamnă , de te cheamă” şi el î şi zice: „tu rămâi la toate rece”

şi fără eforturi sau efecte speciale chiar rămâne...



45

Iar tu, naivule Orfeu pentru a putea răzbate prin forfota atâtor inşi impasibili refugiați din uitatele epopei ar trebui să porți o sirenă cu scăpărătoare lumină de semnalizare asemeni urgențelor care

prin menirea lor strunesc viermuiala străzilor ignorând interdicțiile semafoarelor...

Ar trebui să porți girofarul unei sirene cu lumină agitată

clocotitoare scăpărătoare prin ne‐eroicele astea amurguri profane...

1983 // 19.VII.1991



46

ANTIESEU

Şiruri de nori pun cap la cap citate

din care lipsesc comentariile eseistice ale Filozofului Suprem... Mă tem?

Nu mă tem?... – exist, cititor al lipsei de semnificații clare

murmurând ca pe un ecou din Umberto Eco epigraful sau epitaful posibilei definiții a tainei (sau a Filozofului Suprem):

„Gândeşte‐te la ceea ce gura nu poate spune şi

urechea nu poate auzi”; c(i)titor muritor de rând doar cu sufletul de o măsură supraomenească

însă mută

neputincioasă de a‐şi înfățişa frământările în fața ultimului nor ce se des‐prinde de piscul Carpaților



47

parcă descreierându‐ne munții; ultimul nor

anume asemănător unui creier ce pleacă aiurea plutind nespectaculos,

însă

nu ştiu cum dureros peste imaginația mea cuprinsă de o bruscădeznădejde...

1.X.1991



48

ISPITA STINGHERITOARE

Sfârcul de pană albă‐ îngerească

ce abia‐abia ți se iveşte de sub subțioarăe vreo anexă neglijentă

rămasă din aşternutul tău pufos

sau poate cu‐adevărat încep să‐ți crească aripi?

17.XII.1991



49

METAFIZICĂ

Puține câte vor fi fost

nişte gânduri de până la Dumnezeu nişte celule elementare infime nearticulate vâscoase dar

deja dorind ceva avură a ajunge la întâia stupefianta concluzie căodată cu ele se perpetuează şi Moartea

naşte şi hârca de ea alăptându‐şi plozii îmbătrâniți cu emulsie de var risipită peste orizontul uitării universale peste țărâna lui metafizică

eretică în genere – inexistentă...

30.V.1992



50

ÎN CAZ CONTRAR

În vreme ce‐şi mângâie iubita‐studentă

scoțându‐i sutienul de‐o albeață îngereascătânărul profesor de filologie rosteşte cuvinte licențioase spunându‐i dragii sale fragile ce roşeşte că

în caz contrar poporul

ar uita anumite verbe şi deci limba română ar sărăci şi nici ardoarea amorului n‐ar fi deplinădacă îndrăgostiții nu ar cunoaşte

întreaga bogăție lingvistică

ce exprimă nuanțele sentimentelor senzațiilor pornirilor şi sosirilor pătimaşe – tot spune profesorul de filologie clasică

în vreme ce‐şi drăgosteşte iubita‐studentă

căreia îi mai şopteşte la ureche şi alte cuvinte – cum să vă spun? – mai cănecuviincioase dar

în aceeaşi clipă uitate



51

în aceeaşi clipă uitate ireversibil uitate de

studenta cuprinsă de cel dintâi înspăimântător de abisal miraj al – parcă – stingerii de conştiințăal dulcii stingeri de conştiință.

31.V.1992



52

MĂSELARIȚA

În amiezile de vară leşieticăarta cuvântului apare devalorizată precum

un textuleț de rețetă în care este prescris un paradis proscris ce e totuna cu talpa iadului şi încântarea demențială a paznicului de tigve puse piramidă ca

un vârf de capitel din Decameronul ăsta post‐neo‐nu‐ştiu‐ce în timp de ciumă ce dă târcoale sufletelor...

Uşor de înțeles căe înfiorător de trist şi acest Decameron Post‐Boccaccio

de care ne aflăm la o distanță – stilizată mai mult adevărată – mai puțin ca o posibilitate de a păstra umbrele şi de a ne ține de urât noi înşine în amiezile de vară leşietică/ leşietice

când sub gardurile balcanice post‐antice măselarița miroase a ultimă zi din viața lui Socrate.

26 / 27.VII.1992



53

DE LA RÖENTGEN LA INIȚIATIVĂ

Iată înşiruirea aceasta de oase arcate

încovoiate curbate gardul acesta de şipci ce împrejmuiesc banalizata imagine a peisajelor sufletului – zici şi ar fi bine să greşeşti

de fapt vorba (şi ideea) fiind de un grilaj de coaste plasat peste o groapă a leilor sau poate că nici grilaj

nici ză brele

ci sunt chiar oasele leului care a trecut din creat

în increat

din furia atacului pomenindu‐se în albe fâşii de capitulare –

mai zici şi

ca vamă de reabilitare



54

ca a ă e eabi i a eeşti gata să apari la televiziune pentru a propune ca barem o oră din fiece zi a noastrăsă devină obligatoriu o r a n a ț i o n a l ă d e l i c h i d a r e a n a i v i t ă ț i i.

27.VII.1992



55

ÎNCĂLCAREA PROVERBULUI

Nu că în gând i‐am zis, ci

cu glas mare strigatu‐i‐am: „Blegule pachidermule prostule!” – aşa l‐am înjurat pe tâmpitul de călău care‐a încălcat neclintita prescripție a proverbului

capul plecat sabia nu‐l taie tăind totuşi un cap plecat ba chiar

foarte, foarte plecat...

„Neghiobule, nerodule, – i‐am mai strigat, –

de ce ai încălcat tradiția etică a poporului nostru

sfidându‐ne unul din proverbele naționale?!”

Şi ce credeți că mi‐a răspuns călăul? – că

„în spațiu se trăieşte



56

p ț în timp se moare şi nicidecum nu e posibil de‐a inversa acest raport – adicărocada este exclusă şi

prin urmare ne‐salvatoare de rege

în jocul vieții ce poate fi un spectacol sacru sau doar ceva absolut întâmplător şi al naibii de trivial”,

– mi‐a spus încălcătorul de proverb deloc semănând a bleg,

ci din contra – dovedindu‐se a fi un călău

destul de cultivat.

29.IX.1992



57

ÎNGER DE PAZĂOBOSIND LA POST

Îngerul de pază nu poate fi schimbat în straja lui

în postul

lui

tocmai din câinosul motiv că fiecare dintre noi are – strict! – doar câte un singur înger de pazăşi nici chiar preşedintele cel mai preşedinte al globului pământesc

să zicem nu poate avea doi sau trei ori un întreg K.G.B.

ori F.B.I. de îngeri de pază

tu însuți pe tine păzindu‐te de ştii tu ce de ştii tu cine şi mai ales de cea pe care o rogi pe tine ție să te redea…

Însăatunci când tu însuți pe tine te păzeşti

ai umilitoarea impresie că eşti propriul tău prizonier şi e mai logic să obosească la post îngerul tău de pazătot dând înconjur ființei tale

făcând rondul insignifiantei tale prezențe în



58

volumetria lumii a labirinticii geometrii sau geografii a captivității tale

înduioşat oarecum că şi tu ai fost prevăzut în generalul plan divin al perpetuei geneze grație cărui fapt şi îngerul

are ce păzi.

28.II. /1.III.1993



59

FRUMOASA FĂRĂ CORP

Frumoaso numai suflet numai zădărnicie îndrăgostităFrumoaso fără corp ca o inutilă zădărnicie de a spune poveşti de a fi Şeherezad

fratele Şeherezadei

sau de a fi altceva încă neinventat ca pseudonimul lui Allah tu ai amestecat totul în frumoasele dar pasivele născoceli ale basmelor

precum şi în simțirile mele ce suportă consecințele epocii astea moderne care sunt uşor sesizabile până şi în comportamentul meu mitico‐

biblico‐tragi‐comic

de

semi‐orăşean încălecat pe catâr i



60

şi pornit spre Pământul Făgăduinței în care s‐a transformat chiar corpul tău

Frumoaso numai suflet.

6.VI.1993



61

MULT STIL ÎN CRUZIME

În acest apus de epocă ne‐pocăităcând prin crâng umblă sculptori să ia masca mortuară a îngerilor căzuți

sau doar să culeagă măştile căzute de pe chipul îngerilor ca prin minune rămaşi în ceruri

eu mă gândesc la un poem despre năpârci. Uşor de priceput: situația e de‐a dreptul şi de‐a curmezişul confuzădat fiind că s‐ar pune parcă semnul egalității între păcătosul‐căutător‐de‐adevăr

şi posibilii histrioni cereşti mascați ca la vreun bal în viziunea lui Lermontov sau

în orbirea lui Borges şi e firesc să mă aştept ca vreun critic subtil

cu mult stil în cruzime să desființeze nescrisul poem despre năpârci despre micuții ăştia alergători asasini prin spaima oricărui

dintre noi

care pricepe că în fond destinul omului e o istorie a imposibilităților



62

istorie a imposibilităților.

8.VI.1993



63

MISĂ

Amurg pe fond de aleluia cântatăde‐o capelă filomelă colectivăsau aleluia cântată pe fond de amurg...

Oricum readucându‐ți arvunele din pustii zădărnicii

în această disprețuitoare blândețe a toamnei târzii

renunți la aparenta iscare a împalidărilor sufleteşti pe care cu tot dinadinsul țineai să le aduci barem în rândul evenimentelor simple de tot dar totuşi

evenimente

priincioasă fiindu‐ți aleluia pirotită a cappela ce dăvremelnica uitare a pricinilor de impas.

12.VI.1993



64

SUPLICIU

Intimidată de privirea lui pânditoare ea î şi închide fermoarul care e ca o gură ce‐i înghite sânii deja alunecători sub rochie precum conturul a doi fazani sub pielea hulpavului şarpe Boa. Ce obraji frumoşi aveau sânii ei roz‐ bombon!… (Ce trist ar fi fost ca el să sufere de daltonism.) Chiar aşa: ce obraji frumoşi aveau sânii ei!… Ce obraji trişti are ea cu chipu‐i noptos învăluit de

uluiala aventurilor minate de regretele viitoare. …Tac

şi tăcerea lor recreează d e p ă r t a r e …

3.VII.1993



65

MIRARE ŞI EROARE

...astfel începe mirarea‐mi în continuare a stării de poezie cu exclamația !O!

dar de facto

voi reîncepe‐o cu elipsoidala cifră 0 (zero) pentru că sunt încă tulburi (deocamdată) neputincioasele metafore întru identificarea literarăa jocului de umbre din sufletul meu unde

în deşertăciunea eroismului intim al iluziei

poate da în reveria cea născătoare de miraje zic şi eu prosteşte (ca atâți alții) cea mai intimă legătură cu neființa ar avea‐o inima omului. !O! – 0 (zero)

zău că nu e adevărat!

Mai bine decât inima noastrămâinile noastre cunosc ce e moartea – ele zilnic intrând după câte ceva în

morga de apartament a frigiderului (de aici aluziva mea referință la



66

(de aici aluziva mea referință la

elipsoidala cifră 0 de forma unui inel deformat pe un deget strâns între țâțânile uşii de frigider...); mâinile noastre trecând peste cadavrul vreunui miel

vreunei păsări peste slana vreunui leş de porc peste testiculele însângerate ale roşiilor peste rinichii sau doar forma de rinichi a castraveților peste sânii de adolescentă curviştină ai cepelor (varza unde o trecem – la sâni la fese ori la FeSeNe?);

mâinile noastre trebăluind prin morga frigiderului ca printr‐un incubator ticsit cu cadavrele bobocilor nenăscuți

în felurimi de găoace poate că şi în cele de pinguin ce se prăseşte la polul nord sau de struț... (dar să lăsăm Australia

în plata Domnului...).

Ce mai ținem în morga domestică a frigiderului? – Icre

negre în care stau deja pururi nenăscuții peşti argintii;



67

g ;

câte o presărare de sandviş de somon de Amur (ce amor sinistru!) sufocați în embrionii congelați ai icrelor roşii (adicătot peşti argintii).

...He! ce umblăm noi cu

falsul raport dintre inimă şi neființăcând mâinile noastre trebăluiesc zilnic prin morga frigiderului?

Mâinile şi gurile noastre mai în relații (strânse) cu moartea cu leşurile ei felurite cu... cu... 0 (zero) de inel elipsoidal pe degetul deformat între țâțânile uşii de morgădomestică. !O! – ce mirare stupidă de atâtea erori vizibile...

1.VIII.1993



68

TEHNICĂ PE ŞENILE

Din cei care eram acolo participanți la un concurs de inspirație pare‐se eu observasem cel dintâi cum

în vocabula unui ren s‐a înfipt cu tot cu plăsele stiletul stilului a‐cerb ajungând până la măduva întregului re(g)n animal – remarcați cămânerul stiletului este anume acest

(g) înfipt în ren pentru a ajunge la rahisul întregului re(g)n.

Apoi dacă e vorba de ren mamifer rumegător ce‐şi duce trista existențăprin accidentatele tărâmuri arctice

primele rânduri ce urmează imediat subliniați‐le cu o linie şerpuită



69

şi ele versurile parcă ar avea şenile ca un fel de tehnică poetică ce ar stră bate prin cine ştie ce mlaştini existențiale prin cine ştie ce deznădă jduiri greu de traversat precum o tundră cu reni – cum să le zic? – nenorocoşi…

5.IX.1993



70

UNDUITOARE, ŞERPUITOARE

E spre seară spre adânc de seară când Homer nu ştie că‐i amurg că‐i abia‐abia întuneric. Se lasă înserarea peste misterul opac al opalului mării născătoare de spume din care aparența se întrupează în ființa Afroditei căreia sculptorii se şi gră besc deja să‐i cioplească înfățişarea şi s‐o redea poporului‐ bis de statui ce stau ca nişte răspunsuri mute care nu au legătură cu nici o întrebare;

statuar poporul‐ bis în genere ne‐răspunzător la vreo

întrebare. E spre seară

spre adânc de seară. E spre noapte şi totuşi

această lume mai continuă a fi într‐un freamăt al multiplului poetic oratoric mitologic din tumultul căruia ceva foarte vag ajunge şi până la strămoşii noştri ce se află acolo – în timp

aici – în spațiu la mijloc între barbarii hiperboreeni şi



71

legiunile meridionale între aceste contrarii printre care din când în când răzbat frânturi din misterioasele arabescuri ale limbii arabe nouă neînțelese; la mijloc între contrarii

visând totuşi la cine ştie ce izbândăcare nu poate avea loc decât

în halucinante iluzii – conchid pe baza puținelor puncte cristaline ale memoriei prin care ne mai aparținem

în epifanica îngândurare asupra propriei noastre prezențe (mioritice).

Aşa a fost… Astăzi dublu zig‐zag‐ată

(pe orizontalăşi pe verticală) unduioasă coboară cobra marmora scărilor ce sunt cele mai integre elemente din ruinele eline.

Coboară cobra – cravaşă unduioasă pe marmora treptelor cravaşă şerpuitoare prin memoria noastră

în care încăla Delphi



72

pitiile bălmă jesc rebusuri oraculare. (De altfel

când vorbeşti la Delfi ai grijă – îmi zic – e totuşi vorba de grava Eladăşi deci fie‐ți cât mai scurt zâmbetul ironic

şi nici poemul nu‐l întinde hăt cât lungimea unei cobre ce coboară…

cravaşăunduioasăcravaşă şuierătoare ş.a.m.d.)

7‐9.IX.1993



73

INVOCAȚIE

Muză , sporeşte‐mi faptele. (Imn homeric, sec. VII î. Chr.)

Te invoc Muză‐de‐provincie care veghezi la răscrucea dintre lumile realului apăsător şi a sugrumătoarei irealități.

O! Muza‐mea‐de‐provincie

privirea ta adumbrită dintotdeauna mi s‐a părut o aluzie la ceva foarte important pentru care face să nu renunțsă nu renunț la vânătoarea în care inventez

sugrum‐reinventez‐sugrum iarăşi reinventez himerele frumuseții sperând până la urmă să întâlnesc şi să răpun mai‐marea‐zeitate‐negativă‐mahără a

contra‐Poeziei pentru care faptă să‐mi dai tu anume Muză‐Artemis‐de‐provincie

necesara doză de sălbăticie artistică(puțină sălbăticie rafinată nu strică) – atunci



74

va fi ziua cea mare ziua crucială când

la răscrucea dintre realul apăsător şi sugrumătoarea irealitate

îmi va fi aievea vizibil destinul

evenimentelor sufleteşti fapt de care vei avea a te convinge şi tu Muza‐mea‐de‐provincie

învrednicindu‐mă de privirea‐ți adumbrită care dintotdeauna mi s‐a părut o

aluzie la ceva foarte important.

9.IX.1993

Â



75

GÂND LUCID

la picioarele noastre umbrele noastre

ca nişte morți neîngropați…

24.X.1993

Ă



76

DIFICULTATE CU O LOZINCĂ

Obiectiv vorbind nu este chiar năroadă lozinca aceasta cu

„...din toate țările uniți‐vă!” dar lumea încă nu ştie ce să pună în locul substantivului „proletari”. Cineva a pus „poeți” şi a ieşit cam ridicol – păi gândiți‐vă şi dvs. cât de neserios ar suna

îndemnul: „Poeți din toate țările ş.a.m.d.” – Hă‐hă‐hă!...

Cu toate că aici invocarea‐clamarea poeților ar avea un anumit temei – anume ei ştiu cel mai bine cât e de greu să găseşti cuvântul potrivit precum e şi în cazul de față când iatălumea nu se dumireşte ce substantiv să pună în locul celor trei puncte din îndemnul

”...din toate țările uniți‐vă!”

7.XI.1993

ÎN AŞTEPTAREA LUI HOMER



77

ÎN AŞTEPTAREA LUI HOMER

În acest discurs discret depolitizat vorbi‐voi de Troia pre‐homerică în care

nimeni nu aştepta vreun politician nimeni nu aştepta vreun erou salvator sau vreun Becket cu Godot‐ul său ci strigau cu toții a disperare:

Murim dar să vină Homer !

Să se nască Homer şi să vină spre‐a ne cânta antichitatea ce prinde a se contopi cu moartea!...

III.1994

PROIECTAȚI FAȚĂ N FAȚĂ



78

PROIECTAȚI FAȚĂ‐N FAȚĂ

Discutăm într‐o zi de la sfârşitul lui septembrie când ni se pare că piatra

fără a înceta să fie piatrăde fapt este „Geometria” lui Euclid sau verişoara lui Nichita Stănescu şi frunzişul fără a înceta să fie frunzişeste totuşi tabla înmulțirii (în pădure ar putea fi chiar însăşi „Cartea cifrelor”) şi mai avem senzația căodată ce au prins să cadă frunzele

în câteva zile în vreun copac gol‐pat‐de‐puşcă (adicăvorba e doar despre ceea ce se poate face din lemn – pat de puşcă – şi nu adevărul gol‐puşcă) am putea vedea vreun nefericit ins spânzurat deocamdată însă

în ziua aceasta sfârşitul lui septembrie este ascuns încă de abundența frunzişului pornit deja

a se rări şi care fără a înceta să fie frunziş

este totuşi tabla scăderii zic



79

este totuşi tabla scăderii – zic şi văd cum peste chipul tău şi simt cum peste chipul meu trece umbra unei idei neînțelese care de fapt semnifică unul şi acelaşi lucru cu

ideea unei umbre neînțelese dar

anume pentru a o înțelege – noi am fost proiectați față‐n față.

26.III.1994

ÎN TAINELE VISULUI



80

ÎN TAINELE VISULUI

Înainte de somn evlavioasa călugăriță se rugă

să nu aibă vise necuviincioase ispite de patimă lumeascăprintre sacrele invocații punând şi un vers neprihănit studiat cândva în liceu: pentru cel care iubeşte

moartea e o noapte a nunții.

Şi iat‐o în zori pe cucernica monahie rugându‐se înfricoşatăpentru ca realitatea trezia să nu‐i confirme tentațiile pătimaşe pe care le‐a încercat în vis ea deja femeie împărțită cel puțin între două pasiuni

între credință şi dragoste printre sacrele invocații punând acelaşi vers: pentru cel care iubeşte

moartea e o noapte a nunții... (Şi totuşi

nu e chiar vid vidul dintre teamă şi speranțăşi nici erorile nerăscumpărate nu degradează în

blestem



81

blestem şi nici păcat nu poate fi considerat visul despre o tânără călugăriță frumoasă care trăieşte atât de lumeşte în

tainele visului său...)

9.IV.1994

PE LÂNGĂ ŞTREANG STEAG ŞI ÎNGER



82

PE LÂNGĂ ŞTREANG STEAG ŞI ÎNGER

Adierea de vânt metafizic clatină un ştreang

un steag şi un înger iluzoriu

suspendate deasupra lumii de rând – anume

pe lângă ştreang steag şi înger

un suflet necă jit se înalță în azurul propriei sale imaginații pentru a nu înnebuni de neputința împăcării cu perimetrul cuştii.

IV.1994

VOCATIV



83

VOCATIV

Hermes, pies i gviazda. Zbignev Herbert

Lui Adam Puslojic

În timp ce gândeam că e dificil să fii Hermes să ai aripi la picioare

ceva mai sus de călcâie lângă oul‐gleznei unul din inconveniente simțindu‐l chiar la cea mai banală trecere printr‐o mahala oarecare unde cine ştie ce javră jigărită

te‐ar putea încolți de zeieştile‐ți atribute în timpul ăsta de abatere mitologică îi văd pe ăia cu Pegaşii văd legiunea lor ce alcătuieşte cavaleria uşoară a poeziei şi pe ceilalți îi remarc – pe

infanteriştii Parnasului pe teluricii pedestraşi jertfitori în numele unei victorii care‐i interesează

pe atât de puținii patrioți ai Universului…

În timp ce mă gândeam la



84

p gHermes Trismegistos

în variabila sa ipostază de ocrotitor al scrisului şi purtător de veşti şi cum Hermes cu aripi de laur la tâmple nu se arăta

nu se arăta nu se arăta! – mi‐am zis să aflu vestea care mă interesează de la cavaleriştii sau pedestraşii Poeziei strigându‐le:

„Hei! Care dintre domniile voastre ştie

ce mai face Nichita Stănescu?!” Şi mi‐a răspuns

întrebând la rându‐i un infanterist arătos:

„Care anume?”

„Cel blond ca un înger”, am precizat. „A‐a! Păi el

e îngerul de pază al lui Vergiliu. L‐am auzit cum pe când trecea prin nişte cercuri infernale i se adresă latinului: Tu duca tu signore et tu maestro”.

10.IV.1994

ÎNTRE SAT ŞI ORAŞ



85

ÎNTRE SAT ŞI ORAŞ

Beția lui î ți sporeşte podoabele aparențelor ființă cu gura de roşul ciupercilor veninoase.

La auzul oricăror vorbe ale tale fruntea‐ți dă în încrețituri ca mărul în Postul mare. Taci. Doar ți‐a spus: eşti înzestrată cu multe haruri ademenitoare

şi el chiar începe să‐ți laude şoldurile cu rotunjimile teribil de voluminoase ca ale unei şalupe de coastă. Sigur şi la lumina nudității tale dânsul ar putea căuta de bănuțoul de pasăre măiastrăsau de pajură răpitoare sau de lebădă Leda.

Taci. E spre mai bine.

Chiar prinde a‐şi schimba culoarea gura ta

înnobilându‐se. Lui

îi mai trece din mahmureală dar luciditatea ce‐i revine nu‐ți scade din

darurile ce i se păruseră aparente i ă i i d ț ă



86

p psirenă a unui iaz de țarăpoate că simplisimă prăşitoare cu care el intră în apa împăpurită înstufărită

în ascunzişul verde tremurător

spre a se convinge de avu sau nu dreptate ciudatul Blais Pascal cel cu ideea despre trestia aia pansivă

cugetăreață.

4.IV.1995

SPLEEN



87

Zi de aprilie. De o teroare pe care ți‐o insuflăo toamnă putredă. Peisajul livid leşinat‐cinetic al

ceea ce s‐ar numi a burnița parşiv şi îndelung. Paşi şovăitori de ofticos. Venele flasce ale şireturilor de bocanci

bălă bănindu‐şi capetele retezate de la cine ştie ce corp asasinat.

Masturbația fleşcăitoare a noroiului în libidinoasa mahala a unei foste pseudo‐capitale comuniste. În sfârşit neinterzis Bacovia se află în apele sale şi aici de‐a lungul zidurilor abatorului de la Munceşti.*

3.IV.1995

* Munceşti – o suburbie a Chi şină ului.

ANALOGII



88

În biroul său de filozof de la demisol Ics

săritul de pe fix caută similitudini între

policioara cu câteva cărți şi poli‐ciorăraia croncănitoare ce pistruiază negru‐măşcat cerul Chişinăului

blajinul Ics sărit de pe fix

underground‐istul nostru ajungând la concluzia căexistă indiscutabil există ceva comun între cri‐cri‐ul greierului basarabean

şi hara‐kiri‐kiri‐ul greierului japonez.

5.V.1995

ASEMENI LUI SOCRATE



89

Pe mal de baltă lintițoasăuneori stă şi cugetă

alteori numai stă ardeleneşte cel care ştie că nu ştie nimic dezolat plictisit de perfectul primitivism al brotacilor

bolovănoşi prostănaci verzi ca

papura filozofiei ce‐şi auto‐produce clorofila…

VII.1995

ŞI VÂNTUL…



90

De obicei compoziția e următoarea – vreun colnic

ne‐strategic şi cât mai departe de Rusia nişte bârne ceva metal (cuie) stinghii

balamale un butuc înflorit cu şindrilă rotitoare Don Quijote şi plus la toate – vântul

vântul

vântul ca

element primordial al sculpturii zădărniciei

şi literaturii universale…

4.VIII.1995

DE MĂREȚIA MUNȚILOR ÎNNEBUNIND



91

Brusc tăios zvâcneşte acest gând dureros

încât

parcă l‐aş simți că are pe el urme carnale – de creier de măduvă‐a creierului în amestec cu materia cenuşie a unei dumeriri tăioase

brusce necruțătoare. Un alpinist înnebunit având în preajmă aceşti pereți „natali” se dă

se dăse dă cu capul de munți! Pe stânci – nişte

gânduri năucitoare sinucigaşe pe ele cu urme carnale de materie cenuşie

de măduvă a creierului…

VII.1996

JALEA DE‐A FI NUMAI SPIRIT



92

…nu‐şi destă inuie niciodată

jalea de‐a fi numai trup. Horia Stamatu

Din lipsă de trup din deplină absență a corporalității de ins de trupuri de inşi ajunşi doar subțietate de spirit pe alte planete se destramă dispar civilizații şi

sufletele lor nu se înalțăci cad spre noi peste noi cad pe pământul nostru venind

vâjâind ca nişte stoluri de lilieci nevăzuți înveninați de absoluta absență a trupului de perfecta sublimare întru sinestezie

întru spirite însingurate pe alte frecvențe de simțire pe alte unde de cugetare

pe alte lumi de Apoi.

1.IX.1996

IPOTEZE



93

Locuind cam departe de grădinile prin care se plimba paripatetic Aristotel

mă plimb maeutic prin propria mea grădină din comuna Negureni (Basarabia) şi zornăitoarele scăfârlii de homunculi ale măciuliilor de maci căpățânile de marțieni ale verzelor

(şi verzilor de la ecologie) îmi stimulează oarecum anapoda imaginația ce mă izbeşte să presupun cum că astăzi

în timpurile neştiutorilor de carte dar ştiutorilor de computer

ceva – deocamdată neclar ce anume – este foarte absurd;

neclar precum nu‐mi este limpede prin ce anume se manifestă în mod obligatoriu influența lui Alexandru Macedon asupra destinului meu alfabetizat.

PERICOLUL DE A TRIPLA



94

Memoriei poetului Mircea Ciobanu

cu care am colindat printre ruinele Efesului

Printr‐o pasiență oarecum postmodernistăHeraclit ajuns‐a a se parafraza pe sine afirmând

că noi nu ne putem desfăta de două ori în una şi aceeaşi luminăsub ochii zeilor care de sus ne văd cam nelimpede ca prin lorniete şi monocluri din felii subțiri de lămâie dar mai dur ca toate e

că nu putem intra repetat în unul şi acelaşi întuneric absolut (definitiv). Cam aşa dictează Heraclit nițel teatral (pentru turişti) iar scribul caligrafiază obedient‐maratonic cele auzite sub bulbii ochilor săi sădiți în praful

ce fojgăieşte în fascicole de luminăzebrând încăperea prin lucarnele căreia se vede cum peste Efes păsările

zboară vertical în răspărul luminii ca printr‐un curent insesizabil de apă ce stătu

la baza auto‐pastişei cu pricina. „Hai gata luați‐mi vorba din gură



95

în caz contrar triplez Iliada‐Odiseea!…” parcă se răsteşte Heraclit la scribul şi la turiştii nicidecum speriați

de atâta filozofie.

20.XI.1994 // 14.IX.1996

SCRUM



96

Prin iluzia ce te înrobeşte‐rob dintr‐un regat inexistent peste minuscule dune de scrum din

scoica scrumierei orfice (de o duci la ureche sau de eşti într‐o ureche…) – uite‐o! uite‐o! înaripata aia fantasticăprin reîntruparea‐i din cenuşădin cenuşa tuturor poemelor uitate (ah!

memoria poeților e geloasă până şi pe tot ce a fost pe vecie uitat); uite‐l! uite‐l! culme a faptei posibile reîntrupatul corb de Nevrmore (de Navarra au fost nişte prinți nişte regi

corbul însă fiind de Niciodată) – întunecat corsar pirat neobrăzat punându‐şi obrăzare şi plutind trufaş prin marea metafizică a neființei adică şi peste creştetul sumar încoronat al umbrei lui Orfeu care

cu inelul literei O sau a cifrei 0 (zero) pe degetul stângii sale palide ceroase mumificate

pețeşte pețiolul frunzei de laur din propria‐i coroană

precum vă spuneam destul de sumară.



97

REPORTAJ CU UN ÎNGER



98

Un înger s‐a auto‐paraşutat într‐un lan de floarea soarelui prin care

după aterizare cu enormă dificultate î şi poartă aripile destul de mari

încărcându‐şi‐le auriu‐impresionist cu polen din nefericire mai lovindu‐şi‐le când de o tulpinăcând de alta

lăsând câte un smoc de puf câte‐o pană pe aspre tije de răsărită – şi eu prind a da stăruitor din coate printre talerele boboase ca să ajung la înger să‐l ajut să iasă la

marginea lanului. Şi de cum ajung

îi iau cu atenție aripile ridicându‐i‐le deasupra capului deasupra desimii de floarea‐soarelui frunzoasă. Pentru ca

să fiu cât mai înalt şi să țin aripile cât mai sus să nu i le agăț prin talerele răsăritei prind a merge în vârful degetelor

însă degetele mi se afundă în țărână şi mă văd nevoit să păşesc pe întreaga talpă

suferind că nu pot servi îngerul în mod ideal şi gândindu‐mă: Bah! Mama lor de colegi



99

Bah! Mama lor de colegi ce mai reportaj o să‐i trag eu despre mersul anevoios al îngerului prin

lanul ăsta de floarea soarelui ce bate spre coacere!

2‐3.IX.1996

DUBLUL ETC.



100

Uneori în vis

predau armele şi filozofia elenă într‐o alambicată trecere de la uneltele vrajbei la liniştea şi pacea sapienței

pentru că

atunci când bat tunurile muzele tac dar mai ales din motivul căaceastă trecere/ tăcere presupune anume predarea revolverului

mitralierei baionetei grenadei etc. – cu concomitenta predare a lui Socrate Platon Aristotel Zenon Epicur Lucrețiu

e t c e t e r a...

5.IX.1996

ASTĂZI



101

Astăzi când se persiflează până şi obişnuința de a persifla

trist intrinsecă anume acestui astă zi al nostru nu‐i mare ispravă să declari că licuricii căiluminările mărunt‐postume‐posace ale putregaiului nu sunt decât nişte reminiscențe din Secolul Luminilor în care

împietrindu‐se creierul vreunui ilustrisim filozof se transformă (fireşte) în piatră filozofalăastfel reconfirmându‐se că împietrirea ar fi

cel mai sigur mijloc de a preveni miasmele de glorii în descompunere – zic ajuns aici

însă nesigur cădixi et salvavi anima meam.

4 / 7.IX.1996

VIEȚI NEPARALELE



102

În viața mea neparalelă cu viețile paralele ale lui Plutarh

în viața mea intersectată până la ferfenițire cu alte vieți neparalele deocamdată avui a trage concluzia că tu nepăsare tristăpe nimeni nimănui nu‐l redai…

7.IX.1996

DERRIDA



103

(deri‐da‐da‐da!)

În sfârşit intrând în posesia Hărții spirituale a Lumii o cercetai în‐de‐lung şi în‐de‐lat pentru ca în fine să mă decid a ajunge în câmpul vreunei

ştiințe necunoscute mie deocamdată (precum spuneam aiurea) rămasă pe toate drumurile Internetului în căutare de identitate dar mai ales de informație.

Astfel că

am citit cât am citit am mers cât am mers iar am mai lecturat cât am mai lecturat şi iar am mai avansat cât am mai avansat (poveste lungăce mai!) pentru a avea surpriza ca în locul unde Harta indica minunatul câmp al înțelepciunii

să aflu un coşcogea pustiu minat al ignoranței (judecând după nisipăria pe care o conținea). Mădezorientă neplăcut

galopul de cămile brusc retezat doborât al dunelor. Mă însingură fâşâitul vântului prin nisipăria aia

împalidându‐mi auzul. Mă gândeam că aspra căldurăa dunelor ar putea vindeca zeii de reumatism însă aproape mirifica metaforă mitologică



104

p p gfiindu‐mi spulberată de un straniu ronțăit – hiene

înfulecau opintit din cadavrul unei cămile pierite

nisipul le scrâşnea printre dinți printre colți ospățul necrofag descumpănindu‐mă rău de‐a binelea adică de‐a răulea şi parcă de necaz unde prind a fredona un deri‐da‐da‐da! deri‐da‐da‐da! necă jit. Însă

nici chiar până să închei prima frază fredonatădinaintea‐mi se înfățişă un francez care în franceză fireşte îmi spuse cu voce nazonatăcă anume el este deri‐da‐da‐da. Eu:

„Sunteți motivul

fredonării mele de deri‐da‐da‐da?” l‐am întrebat dârdâind de oarecare frică.

El: „Monsieur nu pricep la ce vă referiți. Vorbiți oarecum straniu dar eu vă repet că sunt De‐rri‐da Jaques

filozof francez Derrida scris şi pronunțat cu doi de R şi am onoarea de a vă ruga să nu mă obosiți să nu mă derutați

tot rostindu‐mi numele în van (der Meer) deoarece corect şi supus solicitărilor fiind

eu răspund totdeauna când îmi este articulat numele”. „Bine mă iertați am înțeles” i‐am răspuns în mintea mea zicându‐mi că de azi înainte



105

va trebui să fredonez doar numele filozofilor deja decedați în special ale celor antici

dacă onomastica lor s‐ar potrivi pentru aşa ceva (fiindcă spre exemplu Pla‐ton‐ton nu merge) concomitent fiind convins că nici astfel nu poate fi exclusă o altă surpriză deri‐da‐da amintindu‐mi de cazul cu învățătorul de muzică

ce‐mi propusese cândva să cânt gama iar eu pici obsedat de aventuri geografice unde prind a‐i turui despre Vasco da Gama intuitiv dându‐mi seama că pământul descoperit de acesta era pur şi simplu sol din cheia sol.

8.IX.1996

POEMUL DE IDENTIFICARE A PROPRIULUI SĂU PROTECTOR



106

N ‐am uitat nici de (…) Sfântul Pafnutie, Sfântul Ioan Scă rarul, Sfântul Sisoie, Sfântul Ermolaie,

Sfântul Terapont…

Ştefan Baciu

Sfinte Terapont ocrotitor al poeziei terra‐pontice‐euxine a poeților români te implor să n‐o faci de oaie precum Sfântul Ermolaie

care a uitat că i s‐a dat în cerească grijăpolitica aceasta carpatină ce miroase a laptele caprelor nărăvaşe din Bucegi după care căprarul aleargă forfotind de înjurături cu dumnecați şi papuceii diverselor divinități. Sfinte Terapont reazem al poeților români din Terra‐pont‐euxină

pari a fi unica sanctitate ce ştie că poezia este zona de tropice a acestor suflete care

rând pe rând nu cred să învețe a muri vreodatăzona abundențelor de tot felul – cu jungle de semnificații cu



107

îndoieli luxuriante uneori dadaiste şi

lianele desperărilor din care maimuțe clinice covrigesc ştreanguri arătându‐ni‐le cu subînțelesuri. Dar poeții rezistă tentațiilor macabre unii dintre ei – o ştii prea bine

Bunule Sfinte Terapont – chiar din unealta supliciului bahic şi‐au făcut pahar pentru candelăreîntorcându‐se la psalmii poeziei care

în egală măsură merg spre zeu şi

spre om efemer – acesta stârpitor de singurătate prin harul ctitoritului oarecum mai norocos decât zeii noştri de tranziție la ei înşişi nepreocupați de evoluție ci de

statornicie cică preocupați drept clişeu multiplicat la xeroxul albastru al Cerului. Auzi‐mi ruga şi iartă‐mă pre mine maculatul că

te‐am decretat Sfinte drept părinte proteguitor al merituoasei dar nedreptățitei Poezii Române în care

îndrăznesc să cred că se află şi inima mea cum în mijlocul unei uriaşe rodii una din semințe se află între două elipse împurpurate… însângerate…



108

14.IX.1996

DADAISM CU OCAZIA PRIMEI MELE SOSIRI LA PARIS



109

Sigur garçon mai b(o)em ceva

dadaist. Mai adă‐ne o Champs‐Élyseés… pardon! O şamp‐anie „Clairette de Die” căci vezi doar cum pe noi oaspeții din Est fericirea ne caută până şi prin buzunare

însă aşa şi nu ne găseşte pre noi cămătarii banilor de telefon necesari pentru a‐i suna pe Ceea Lume pe Tristan (fără Izolda) Tzara Brâncuşi Ionescu pe Emil Cioran… De bucurie că

am reuşit să vorbim cu compatrioții o să b(o)em în continuare şnaps… pardon! Champs… pardon! Şamp‐anie şămpănică şămpănea până vom încerca să dansăm

încrâncenat de balcanic precum Zorba Grecul fără

Zoarba lui după care graçon dumneata frate latin

franțuz tipic cu vocea de un timbru nazonat vei căuta să ne dai afară din

infernul confortabil al bodegii însăte prevenim că nu‐ți va ieşi pasiența precum nu‐i ieşi lui Platon care încă în antichitate – bineînțeles că

i it d î ă d f ă di



110

ai auzit de ea – încerca să ne dea afară din republica sa (credea el) autonomă. Sigur repu‐

blica şi repu‐tația lui Platon sunt noțiuni repu… pu… repu‐pu.. diabile pentru că zău

nu e deloc frumos ceea ce a filozofat el vizavi de poeți în intenția lui de a‐i da pe ăştia afară din țară. Sănu‐i urmezi exemplul garçon şi să ne mai laşi în bodegă de unde noi

vom ieşi benevol de bună voie părăsind şi Champs‐Élyseés şi

întreg Parisul plecând în drumul nostru.

Aşadar

încă un dar garçon încă o şampanie clară din Die ce ne sporeşte buna dispoziție ca un diez muzical la începutul portativului şi sfârşitul acestei

partituri pariziene. Et l’ addition

s’il vous plaît garçon!

30.IX.1996

Pa i



111

Paris

LEGEA ŞI LEGENDA

Î h ti ti ă



112

În hermeneutica poeticăse poate întâmpla orice. Ca semnificație

ea egalează o pană de păun cu o pană de motor o zi cu un OZN până la urmă astea împerechindu‐se bizar

în graba lor fulgerată peste gura căscatăa lumii. În

hermeneutica poemului o cocotă se poate întâlni cu un gentilom. „Hai – îi zice cocota – trage storul sau trage‐ți cravata şi într‐un caz şi în celălalt având şanse minime

de‐a rămâne în viață”. Iar gentilomul

îi răspunde cu demnitate: „Absența cravatei de la beregata‐mi vorbeşte nu de nivelul meu de trai ci

despre – uneori – obişnuința mea aşadar linişteşte‐te leneşo în a avea dreptate”.

Basta! (Şi totuşi conform legilor şi legendelor absurdului

acest poem în care e posibil a se întâmpla orice nu se poate încheia aici – ar mai avea nevoie de câteva completări inutile…)



113

VIII ‐IX.1996

ZIMBRUL Ca un ponor ca un mal îndesat cu greul pământului în



114

ca un mal îndesat cu greul pământului în toată ziditura sa zimbrul nu mai era un animal

un patruped uriaş ci cu adevărat un loc geografic era în mişcarea‐i suprapus altor locuri geografice – acestea fixe de codru de şes de munte de istorie.

Loc greu peste loc greu hălăduind dislocat între greul pământului şigreul cerului precum felia mediană în sandviciul atracției universale

în legea gravitației şi gravidității faunei care l‐a adus între pământ şi stele precum

o insulă de carne misterios hălăduitoare printr‐o legendă răposată‐n propria sa duratăca un post‐scriptum post‐vivere la care încerc să pricep ce îndrug:

sigur că ar fi supraviețuit el şi

zimbrul dacă s‐ar fi lăsat aplecat în jug...

1992 // 1996

POEMUL DE LEGĂTURĂ

Uneori



115

Uneori necazuri nenumărate şi nenumerotate

agravate şi de discordanța cotidianului unei vieți terestre cu puritatea şi evlavia propagate de îngeri diletanți mă fac să strig:

„Priveşte Doamne ruinele‐Ți desolemnizate priveşte‐i pe aceşti – alți – îngeri drogați

priveşte bețivanii aceştia adolescenți cu sângele oțetit acaparați de turbări în masă altfel zis de masturbări pseudoexistențiale...” – strig

însă brusc mă opresc din hulădrept cauză atenuantă spunându‐mi că

astfel cum Tu eşti pretutindeni şi în toate de pretutindeni vine şi această inspirație divină

în amestecul ei de risipă iubire şi absurditate care este anume acest poem pe care Tu mi‐l sugerezi

ca să vezi

dacă eu voi avea priceperea să‐l sugrum înainte de firescul său deznodământ sau să‐l deturnez făcându‐l poemul de legătură a cărei scriitură

curmându‐şi singurătatea împăcătoşită de ea însăşi iese din sineşi pentru a intra în

codul enigmelor în care e târziu de înțelepciune sub litere evropeneşti sau sub chinezăria hieroglifelor aducând a nişte rădăcini ce şi‐au calcinat sensurile în desăvârşita tehnică a



116

ş şimpreciziei ironic deschise către poetul (h)ermetic care

î şi trăieşte libertatea pierzaniei în ceilalți prin nuntirea lui Da şi Nu în acceptul destinului de‐a capitula în ambulanta succesiune de morminte pe care le

însuflețeşte părintele încarnat în descendenți ori mumificat în

propriile‐i poeme ce poate că nu vor cădea toate sub incidența statutului special de coconi vitregi ai literaturii române.

25‐25.III.1997

UBU REX

Obligator novice ca efemeridele



117

O iga o o i e a e e e i e eoricare Ubu Rex

şi în special tu Dioclețian de o clipă rege regina căruia ar fi Dioclipa ce abdicăexact la echidistanța dintre ultima ei judecată particulară şi

Judecata de Apoi

astfel matraona‐doamna evitând imprudența de a da în impudoarea ghinionului intuitiv pricepând prea bine că tu

în de o clipa ta înălțare n‐ai reuşit fatal n‐ai reuşit să te descurci

în atâtea moduri de a‐i lua viitorului Cezar ce e a Cezarului

pe lângă atâtea moduri de a‐i da Cezarului ce e a Lui

contra unui singur mod categoric

de a‐l lăsa pe neofitul Cezar cu buzele umflate: peste

capul tău ce‐i va sta la picioare

în preajma unui boschet de trandafiri ce sângerează în țepele propriilor spini.

27.III.1997



118

EBOŞĂ CV

(a XIII ‐a)



119

(………………………………….) mie multe lucruri mi se întâmplă cu mare întârziere iar alte lucruri – în genere nu mi se întâmplăprecum nu mi s‐a întâmplat (spre exemplu)

primul rând al poemului acesta (…………… ………………………………….) precum nu este exclus să nu mi se întâmple nici ultimul rând al poemului pe care am încercat să vi‐l propun

cât de cât împlinit (……………….. ………………………………………………..)

10.V.1997

Cluj‐Napoca

ANIMALE DE ABATOR Pisici de abator excesiv de grase



120

părând non‐stop gravide

pentru ca ploriferându‐şi specia să înlăture concurența şobolanilor.

Poligonul necurmatului curent vivirist

existențialist (ziceam) atât de francez îl reclamă pe un Camus‐motanul pe un Butnaru‐pisoiul şi pe toți acei care țin minte cum la Bacovia

abatorul este o sângeroasă locuință lacustră(Ninge grozav pe câmp la abator

şi sânge cald se scurge pe canal...). Ceva ce‐ți îngheață serul în vene şi ți‐l învinețeşte ca pe un amurg care mai întâi

a fost undeva în preajma Bacăului...

XI.1994 // 12.VI.1997, Bacă u

DEŞI LOGICA DEMONSTREAZĂ CONTRARIUL

Doamne Dumnezeule eu precum ştii



121

om spornic în drumul spre moarte

umilul tău rob iată‐mă scriind stângaci cu mâna mea dreaptăcu mâna mea de bază cu vioara întâi a muncilor pe care Tu mă ajuți să le fac cu mâna mea dreaptă iată‐mă scriind stângaci un fel de

delațiune (Te rog nu o îngădui Doamne nu mă ajuta!) o delațiune asupra fratelui meu Friedrich Nietzche care avu nefericitul curaj să spună„Dumnezeu e mort!”

în vreme ce eu presupuneam sau propuneam (urma să aleagă cititorul complice) căla început a fost Umbra Lui Dumnezeu apoi

Dumnezeu propriu‐zis deoarece la început a fost Cuvântul şi Cuvântul era de la Dumnezeu

din care motiv intră în vorbă şi Hamlet vărul meu de‐al doilea zicând „Vorbe vorbe!” (alias

„Verbe verbe!”) şi Shakespeare spuse „Aşa e domnule prinț al Danemarcei pentru căvine vorba sau vine moartea de tine H l ” i



122

Hamlete” şi eu

le dădusem dreptate amândurora fiindcă veni vorba după care veni tăcerea în genere pentru că vine o vreme când vremea nu mai vine pentru unul alde mine – om precum ştii

spornic în drumul spre Moarte adicăoM cu M mare şi totuşi crezând că fratele meu Friedrich Nietzsche („Niet!” ar zice rusul în loc de Nietzsche; numai atât – „Niet!”) nu avu dreptate

când spuse că „Dumnezeu este mort!” eu întrebându‐mă – cum? Să stea scheletul Domnului ca un os în gâtlejul Universului?! Nu sigur că Nietzsche nu avu dreptate

barem şi din considerentul că de fapt

uitarea Lumii îi atribuie o falsă întâietate ca atare acea iresponsabilitate abruptă‐trăsnet pornind

de la un alt frate sau doar confrate al meu de la Henrich Heine poetul care ni se adresase cu

„Auziți clopotele?

Îngenunchea

ți.

Ele

înal

țărug

ăciuni

către un Dumnezeu pe moarte” – țin minte căcitisem aceasta în vreme ce treceam dinspre Târgu Ocna spre Târgu Frumos şi de acolo spre Tâ P i t ă î î M ld



123

Târgu Poesis pentru că în genere în Moldova

sunt foarte multe târguri care merită scrise cu majusculărespectându‐se şi unul din principiile postmodernismului. Şi odată ce veni vorba de Târgu Poesis

î ți mulțumesc Doamne că ne‐ai lăsat Biblia

dar şi poemul care

din fericire nu poate fi act justițiar şi probă de adevăr după el – poemul – totdeauna venind Tăcerea – zic

repetând a permanenta oară că Tăcerea ar fi cum ar veni imposibilitatea revenirii cuvântului care va fi şi el la Urmă ca „La început a fost Cuvântul” în

prea adânca Tăcere (dacă ascult foarte atent) părându‐mi‐se că desluşesc cum în Univers parcă s‐ar auzi un Creier gâfâind... din care motiv

încă o dată î ți mulțumesc Doamne că mi‐ai dat poemul care din fericire nu poate fi act justițiar şi probă de adevăr...

4 IX 1997



124

4.IX.1997

DESPRE REVOLUȚII

De oboseală sau de praful drumului înghițind în sec la lăsatul secolului (XX fireşte)



125

la lăsatul secolului (XX fireşte)

vine Hermes înțolit în uniformă albastră de poştaşspunând că ne aduce un mesaj important despre o retro‐revoluție. „Nu, nu! i‐am zis protestând numai nu ne aminti de (marea) revoluție (socialistă) din octombrie pe care

turmentații ăia de matrozi ruşi au făcut‐o de fapt în noiembrie (pe data de 7 pare‐se) dar tot revoluția din octombrie i‐au zis!” la care Hermes şontorogul înțolit în uniformă albastră de poştaş

schimbă brusc subiectul spunându‐ne căcălăul (cacofonie inevitabilă) ghilotinat din pasiunea sa marțială căzut în plictisul mârțoagei saturate de urcarea‐coborârea eşafodului revoluției franceze

pur şi simplu s‐a auto‐ghilotinat – după care noi ne‐am repezit spre Hermes Trismegistos

îmbrățişându‐l violent ca după

o nesperată înviere din morți după care să ne lăsăm pradă beției şi plânsului mojicesc mâncând de sec sau înghițind în sec la lăsatul secolului (XX fireşte); noi inşi nătângi traşi pe roata norocului târziu ca într‐o apoteoză a pră buşirii.



126

18‐21.XI.1997

ŞI POATE CĂ…

Ce carnaval ne‐carnal



127

ne‐carnal

dar sfâşietor – transformarea unui înger într‐un om dez‐naşterea îngerului din divinitate într‐o naştere a păcătosului

apoi cel mai disperat simț care a trecut vreodată printr‐o inimă omenească şi care totdeauna trece prin inima îngerului căzut – speranța

întru purificare de păcate şi

poate că întru re‐absorbirea în Dumnezeu….

1997

DINTR‐UN JURNAL NEOELIN

Lui Laurențiu Ulici



128

Urcând Areopagul aşezându‐se pe stâncile lui tocite turiştii mai fumează câte o țigară acolo unde Oreste fu judecat de tribunal pentru căşi‐a ucis mama...

Domnilor! poate mai lăsăm puțin fumatul amintindu‐ne că exact pe aceste steiuri pe care stăm noi cu fundul lustruindu‐le cu pânza aspră a blugilor

a predicat Apostolul Pavel convertindu‐l la creştinism pe senatorul Dionysos care schimbându‐şi un „Y” pe un „I” (adicăpunând punctul pe Y (grec))

prin grație divină ajuns‐a Sfântul Dionisie Areopagitul. Lăsați fumatul doamnă şi priviți în jur... – Acropole Panteonul Templul Atenei Agora Biblioteca lui Hadrian

în depărtare – calcarul alb al Licabetului şi p r e t u t i n d e n i Iliada şi Odiseea dar mai cu seamăp r e t u t i n d e n i Homer...

1997



129

PLUS DE ATENȚIE

Aud materia plângând. George Bacovia



130

g

Mă gândesc la Bacovia...

Cu un surplus de atenție – în

bucătării cantine birturi hanuri restaurante – aud

materia mâncând; mâncându‐se pe sine.

XI.1997

ÎN ULTIMUL TIMP

A fost suficient să fac doar trei‐patru paşi în imensitatea crematoriului de nisip al



131

p

Pustiului Gobi (iunie ’89) pentru ca peste opt ani şi ceva (vezi datarea prezentului text) să mă pomenesc deranjat de un poem despre acel spațiu căruia

îi este dat să biruie fără să

lupte; zic deranjat de un poem fiindcă exact în aceste clipe eu sunt preocupat de cu totul altceva – visând cu ochii deschişi la nişte triumfuri interzise (în genere

în ultimul timp interzisul şi invizibilul atrăgându‐mi mult mai mult luarea‐aminte decât inexistentul) această persistență a strict‐opritului făcându‐mi focul inimii de neaprins

gândul de ne‐transmis şi plictisul otova resimțit ca

un inevitabil fenomen grotesc al noroiului care în bătaia stelelor lejer şi dureros (ca la Cehov) are strălucirea deriziunii în spuza ironiei suspinate pe lângă plopii fără rost ai postmodernismului.

24.XI.1997



132

VIEȚI NEPARALELE II

Doamna î şi masează muşchii râsului (problema ridurilor!). Domnul sobru î şi masează



133

muşchii silențiului (problema sapienței...). Totul se face pentru o cât mai îndelungată întreținere a frumuseții şi vitalității bio‐ bibliologice sau

biblio‐ biologice a omenirii.

Muza î şi masează muşchii senzualității poetice (problema mamelelor! – că doar n‐o fi ea muiere insensibilă care la mângâiere simte la fel cu o mobilă când este ştearsă de praf). Zeul î şi masează muşchii superiorității mitului

(problema transcrierii Odiseei Iliadei şi a lui Eliade Mircea...). Totul se face întru perpetuarea artei Utopiei şi neamului omenesc.

...Un înger slab de înger î şi masează muşchii

lipsei de sex (problema confuziilor divine...). Un om slab de om (un oM cu M mare) î şi masează muşchii slă biciunilor sale (problema păcatului...)

ş.a.m.d. în această ordine de sentimente fiind propice să plasăm ideea conform căreia viețile paralele ale lui Plutarh se intersectează cu viețile noastre neparalele din care motiv se şi întâmplă sus‐amintitele confuzii ale masajelor cu mesajele

f l l i d i â d i i i i d l



134

astfel aproape logic dar mai curând intuitiv revenindu‐se la celebrul dicton

Mens sana in corpore sano. Osana!

2.XII.1997

ŞI TOTUŞI ACESTA E OMUL... Pricepându‐se intuitiv că Apocalipsa se amânăşi lumea rămâne originara Erată divină tolerată sau doar



135

provizoriu amnistiată de însăşi Divinitatea în Sida Sodoma şi Gomora zilelor noastre fac/re‐fac dragoste prihănitoare aversul cu aversiunea reversul cu perversiunea uzul cu abuzul

polul nord cu un biet pol născut gata devalorizat opusul vectorial cu opusul muzical Muza cu Hurmuza...

Dar numai dragostea adevărată se cunună sub

bolta vestitei capele unde primordiala frunză formală acoperă ruşinea sixtină a mamei noastre Eva cea care niciodată nu a fost prunc ci doar coastă a fost dupăAdam tatăl nostru (adjunct) cel fără ombilic

om făcut şi nu zămislit născut care nici el nu a fost prunc ci doar humă şi coastă‐Mumă‐Evă a fost în

mâinile Tatălui‐Tată ceresc. Apoi sub sixtina boltă sau

sub oricare boltă bizantină sau gotică unde o gotcă î şi țipă disperarea de femeiuşcă a cocoşului‐de‐munte unul de celălalt despărțiți fiind este adus întru botez pruncul natural şi totdeauna simbolic care



136

totdeauna simbolic care în acest general vivirism existențialist atât de francez e neam definitiv cu Dumnezeu şi rudă prin alianță cu mielul pruncul la fel de uşor de zămislit precum s‐ar aprinde o candelă ce întristează şi mai mult omul căruia mereu i se pare căcineva îi întoarce spatele dar care conştient fiind de Erata divină a lumii tolerată sau numai provizoriu amnistiată de însăşi Divinitatea

găseşte că din când în când e bine a ferice revelație să exclame aproape cu naturalețe: Doamne Tu

Cel ce eşti ca lumina chiar atunci când îmi întorci spatele de fapt

tot fața Ta mi‐o arăți!!!

16‐17.XII.1997

LĂSARE DE SÂNGE Părăsindu‐ne mai mult decât lăsându‐ne să plecăm – viața de scutieri în căutarea Graalului mereu făgăduit



137

şi mereu de‐ne‐găsit în locul lui aflând altceva care de regulănici nu ne fusese promis. Pe sub vâscul verde parazit de pe desfrunzitul arbore al amneziei universale

trec scutierii cu inimile transpirate înțelese precum nişte suflete leoarcă de sânge cristic trec învinşii deja lipsiți de orgoliu – târziu paradis

compensator care până la urmă va fi pierdut şi el în

preînzorirea Apocalipsei când cineva – poate că Iosif din Aramateea – abia va reuşi să spună: „De fapt ăsta era viitorul...” pentru ca Post‐Apocalipsa să se dovedească a fi totuşi un viitor

în care însă nu va mai exista trecut. Dar poete! profețeşte orice numai nu pierzania – de ea

suntem absolut siguri că ni se va întâmpla cei mai sensibili dintre noi trăind încă intense şi ciudate pacea şi beatitudinea ce copleşesc scutierul în primele clipe ale stării sale de cadavru ajuns în absolutul morții celei răspândite simultan spre cât mai multe foste evenimente şi spre tot atâtea evenimente care nu se vor întâmpla vreodată



138

vreodată...

Dar nu cânta Zeiță mânia! Nu‐l asculta pe genialul Homer cel ce a fost marele noroc chior al omenirii. Ave! Muritorii vă salută pre‐creştinătatea care dă cu lancea în coapsele legendelor prin lăsare de sânge în scop terapeutic astfel că în lipsa Graalului pe tipsia scutierului

alături de capul Sfântului Ioan Botezătorul întru jertfire stau cheaguri de sânge precum nişte melci maronii născuți gata obosiți cu toate că

în toate se simte o neostoită grabă şi dacă asculți atent

în Ceruri se aude un creier gâfâind...

17.XII.1997

FIFTY‐FIFTY

Gândul despre mai jos expusele contradicții îmi veni în vreme ce încercam să desenez o zebrăcare mi se părea un biet cal în zeghe de puşcăriaş



139

care mi se părea un biet cal în zeghe de puşcăriaşecologic

mai imaginându‐mi cum de mare durere de insuportabilă febră zebra şi‐ar contracta dungile negre a

spasm pentru ca în fine oricum frivol postmodernist să‐mi zic că zebra ar fi prototipul xeroxului – ... dar să nu mă prea abat de la abătutul subiect despre starea de inevitabilă contradicție între

o mână şi alta chiar dacă uneori ele se spală reciproc; adicămă gândeam că de două mii de ani rămâne necreştinatămâna stângă – cine şi‐ar face semnul crucii cu stânga (sinistra, în italiană)? Apoi

cu mult peste două milenii invidioasă este tanda pe manda stânga pe dreapta cea care caligrafiază şi se întâlneşte cu dreptele unui amar de lume

strângându‐se respectuos (de ochii lumii) pentru a‐şi demonstra că nicio parte şi nici cealaltă nu tăinuieşte Doamne fereşte! vreo piatră. (Probabil anume din cauza acestor discordanțe familiale mâinile nu pot re‐deveni aripi..) Bu‐u‐n... Banalăexplicație. Dar treacă meargă şi ea...

Însă



140

Însăce ne facem cu Budhha care are 100 de mâini? Şi în cazul său funcționează discordia de 50/50 la sută?

Vede‐se cu Hindusul e totuşi altcumva – în timp ce cu 50 de mâini (drepte) dânsul creează – cu tot atâtea stângi cu tot atâtea bâte el

se apără de câini.

1979 // 20.XII.1997

BIO‐BIBLIO‐TEXT

De îndelung, vră jmaş exod prin pustiu de ani patruzeci rătăciți desculți prin nisipul dunelor, de vânturi



141

prin nisipul dunelor, de vânturi vremelnic zidite prorocii lumii şi azi se mai nasc cu tălpile picioarelor deja bătucite.

De cât antichitatea, renaşterea au scris la papirus, pergament, hârtie şi pietre la cât, ca‐n blestem, pentru Alexandrii au scris contra‐focului, fără să pregete

sortiții scriitori şi azi se mai nasc cu bătături, cu arsuri pe degete.

X.1991 // 22.XII.1997

BALADA BĂTRÂNULUI POET

...trece pe stradă Bă trânul Poet bă trânul grozav de bă trânul Poet.

Aureliu Busuioc



142

În Chişinău se scutură salcâmii de ploaie şi de vânt aplicând alandala lipitorile galbene ale frunzelor pe

steagurile pleoştite ale ambasadelor din care niciuna nu se află pe strada Eminescu pe unde din când în când î şi face promenada

bătrânul grozav de bătrânul poet... Trecea

bătrânul grozav de bătrânul poet care supraviețuise în limba tăcerii sale române pentru ca în zilele noastre când de când cu democrația pre democrație călcând lăsatul secolului XX înghite în sec

şi el bătrânul grozav de bătrânul poet uneori îndrăznea să spună să spună să spună‐n şoaptă ceva cu puțina igrasie sau patină semantică

depuse pe neaoşisme şi arhaisme pe cuvintele stră bunilor şi stră‐colegilor noştri post‐paşoptişti. Şi totuşi a teamă

memoria bătrânului grozav de bătrânului poet legitima caraghios nume şi fapte luate la‐ntâmplare ceea ce unor mai tineri grozav de mai tineri poeți le amintea de o relativ jună colegă de‐a lor care cicădin teamă de‐a nu naşte prunci surdo‐muți



143

când face dragoste – vorbeşte vorbeşte vorbeşte sau altfel hamletian zicând – words words words tabiet (şi tapet) pe seama căruia s‐a născut o mică porcărie postmodernistăun cineva un grozav de cineva zicând căprințul placa nu şi‐o schimbămasturbându‐se la limbă...

În fine pe strada Eminescu pe care se scutură salcâmii de ploaie şi de vânt (dar frunzele nu au cum să‐şi aplice elipsoidalele lipitori galbene peste steagurile pleoştite ale ambasadelor plasate în al doilea stat român) din când în când ieşea la plimbare bătrânul

extrem de ne‐extremistul poet care deja din clipă în clipă era gata să dea mai mult decât avea – chiar

ultima‐i suflare adică – întreaga sa viață jertfită întru supraviețuire prin româna lui tăcere prutonistreană dar şi întru

arhitectura de nisip a cuvintelor extrem de şoptitelor cuvinte de nisip ale

baladelor odelor sale. Azi

la iterriverana asociație a scriitorilor se spune că



144

bătrânul grozav de bătrânul poet s‐a stins oarecum desuet

în agonie părându‐i‐se că anume el incendiase Biblioteca din Alexandria şi el

bătrânul extrem de bătrânul poet aproape anticul mioriticul nostru poet

înnebunind pre‐eminescian strigă: Literatura –

o frază de dânşii inventată!..

22‐24.XII.1997

AMBASADE LA CHIŞINĂU

Uneori trec şi eu (bineînțeles invitat) pragul câtorva ambasade. La recepțiile de aici de regulă salonul miroase a pantofi noi. „Tule‐o muică!” îmi zic în gând



145

dar nu se mişcă nimeni. Stanăcu pocalele de şampanie în mână

î şi amână tulitul reprezentanții partidelor de stânga partidelor de dreapta partidelor de dreapta‐stânga‐’mprejur...

Cu (şi eu) pocalul de şampanie în mânăprivesc în jur şi înjur (în sinea mea)

handi‐capacitatea politicienilor prutonistreni (de la A la Z). Între timp (şi între spațiu) politica stă prin toate colțurile zicându‐şi parcă (nițel) roşind: „Poate

a venit timpul să mă mai des(dez)‐prostituez puțin?” Ce mai fac (eu să zicem) pe la recepții? Cum se şi cade mă mândresc pe drept cuvânt cu deocamdată

limba încă ne‐engleză a statului nostru. Discut cu diplomați de la Bucureşti

întrebându‐ne confidențial‐frățeşte de ce

unii dintr’ ai noştri lasă lucrurile baltă în timp ce ăilalți le lasă de‐a dreptul băltoacă. Mai (chiar dacă nu suntem în luna mai) discutăm subtil despre diferența dintre căderea umană şi nevoia de josnicie a omului. Apoi



146

se întâmplă să intervină în discuție şi prietenul meu Ioan Mânăscurtă zis şi Țarălungă cu care din incurabila noastră obişnuință de a... calomnia imperialismul rus şi american sigur că până la urmă dereglăm (puțin spus) respectiva recepție cosmopolită

după care eu prind a înjura şi poeții prea dați cu politicienii uitând de cititor. (Dar domnii mei care cititor?...)

La vestiar îmi trag brusc fermoarul la geacă şi el parcă mi s‐ar prelungi peste frunte peste creier ca un fulger de gheață

deloc metaforic...

24.XII.1997

UN TRANDAFIR ÎN NISIP

Tu – acum foarte mulți ani... Păşeşte gră bită pe stradă şi sânii tăi tineri se îndepărtează unul de altul pe orizontală... Azi



147

mă gândeam abătut la eterna moară care sub pietre de munți macină scrâşnit nisip pentru pustiuri şi

într‐un gest oarecum inconştient în amintirea ta în nisipul reavăn al plajei am prins a îngropa un trandafir de purpur (o inimăar fi fost totuşi prea mult...)

şi parcă te aud nedumerindu‐te:

„O inimăți s‐ar fi părut prea mult? Cum se poate?!” – de data aceasta convingându‐mă definitiv că femeia doar dragoste î ți poate da

şi nicidecum dreptate.

25.XII.1997

CAMPANIE TURISTICĂ ÎN GOBI

Ai grijă , luptă torule, nu‐ți pierde ochiul Nichita Stănescu

Di ăd î ăd I i Albiil i



148

Din scădere în scădere – Istoria. Albiile ei secate sub copitele cămilelor sub circum‐in‐voluțiunile creierului de nisip al dunelor sub misterul de o absolută brutalitate al Marelui Pustiu în cosmica şi absurda lui clepsidră care

î şi confiscă sie însăşi nisipul

sub impasibilitatea cerului plictisit de propria lui viziune.

Din scădere în scădere – Istoria care‐mi sugerează că

n‐ar pune mâna în foc că lumea avu neapărat nevoie să se nască Ginghis sau Napoleon Han. Pare‐se vră jită de imensitatea pustiului

istoria a început a delira astfel că

ai grijă getule nu închide ochii

nu ațipi aici spunându‐ți tu însuți noapte bunăpentru că te va absorbi neantul precum o inevitabilă ospitalitate absolută în misterul de o absolută brutalitate al Istoriei ce delirează din

ăd



149

cădere în că‐

de‐re…

VI.1989 // IV.1998

MĂ ÎNCUMET

!Ai! o luarăți cam trivial, senior Don Quijote. !Q! (Ce bine e că am şi litera Q

la maşina aceasta de dactilografiat adaptatădu ă u a la o ă! Sau oate hi e ă? Nu



150

după una slavonă! Sau poate chineză?.. Nu mai țin minte...) Nu vă supărați

însă cam trivial o luarăți, vorbindu‐mi ceea ce mi‐ați vorbit până acum

în ce mă priveşte permiteți‐mi să mă încumet a crede căvraiştea întrebare neo‐hamletiană ar fi următoarea: „Ce ar fi comun între Marea Carte a lui Cervantes şi

Carta Marilor Drepturi ale Omului?” Eu spre exemplu, găsind o asemănare perfectă – lupta cu morile de vânt şi toate celelalte feluri...

Vâj, vâj!

6.VII.1993 // 2.VI.1998

ACCES

Un permanent acces spre ceva inaccesibil – Poezia ca un plin ce caută alt plinîn sine însăşi ca propria sa re‐ întâmplare ca propria sa re‐splendoare. Poezie! Poezie! strigai



151

Poezie! Poezie! strigai pentru a face legătură între haoticul miracol al pre‐naşterii şi miracolul de apoi al nopții nopților al morții morților. Poezie, poezie! strigai a doua oarădupă care Dumnezeu vorbi o singură datăşi eu de un milion de ori ascultai de fiecare dată rămânând

în unicul spațiu al Adevărului mereu în mine şi totdeauna deloc lesne de priceput

Poezie...

11‐12.VI.1998

ÎN PREAJMA PIRAMIDELOR

Sub semiluna piezişăpeste dunele nomade peste nisipuri ce se smulg din ele însele



152

ele însele printre g â z e l e ‐ n roire ale firelor de‐arină

(g â z e moarte) flutură în vânt lungi feşi desfăşate de pe mumii – cavalerii egiptene faraoni şi Nefertiti călăresc pe zebre triste...

13.VI.1998

EXOD XIII

Ca pe nişte cunoştințe foarte superficiale de ebraicăaş putea imita şuierul vântului prin pustiul exodului de patruzeci de ani. Şi rumoarea des‐păr‐ți‐rii apelor de asemeni



153

des păr ți rii apelor de asemeni ca pe nişte foarte sumare cunoştințe de ebraică. Nimic din imitația servilă în onomatopeicele astea inițieri în ebraică – doar o (poate monotonă) sobrietate a verbelor care mai sunt încă ascultătoare pentru un decadent deocamdată nedesăvârşit. Vântul – de‐a lungul p u s t i u l u i . Vântul sfâşiat prin mărăcini uscați – nişte morți (şi ei) cântători cu vocea supraviețuirii.

14.VI.1998

SCRISOARE ÎNCHISĂ

În uşor înduşmănitele zile ale lui noiembrie iubito mă gândeam să‐ți trimit o scrisoare deschisă (ce clişeu!);

să‐ți adresez



154

să ți adresez o scrisoare deschisăprecum se face în cazul regilor preşedinților de state prostănacilor de fotbalişti altor majestăți...

în realitate însăam a‐ți adresa o scrisoare închisăpe care zic e bine că nu o va cunoaşte nimeni altcineva scrisoare închisă cu nişte coordonate închise ale nedivulgatului delir al tăcerii în care avui a trage concluzia căatunci când se gândeşte la dragoste fiecare din noi confirmă o

mare singurătate...

16.VI.1998

FINAL AMÂNAT

Sergiu Celibidache vru să facăsemn de acord final dând – brusc – din baghetă şi zicând: etcetera – cetera însă



155

zicând: etcetera cetera însăprinse a zice ceva din Maramureşinterveni şi rapsodul popular căruia câteodată îi vine să dea cu satârul în granit

şi eu mi‐am zis că deja e neserios să mă mai preocupe

brusc!‐urile clipelor ad hoc!‐urile sau hot‐dog‐urile mâncate prin Paris sau Viena. Nici veşnicia nu dă spor de seriozitate preocupărilor mele de o scurtisimă viață (probabil o să trăiesc 76 de ani şi până atunci voi putea inventa vreo negră bită formulă de adio

lăsându‐mă adică târât de filozofia cosmopolită a inevitabilului eşec existențial).

CONSOLARE

În zile fără de şansă când nu sunt decât a mia parte din mine când absolut toate obiectele din jur

mi se par nişte instrumente ne‐muzicale; în



156

p ş ;zile fără de şansă când nu sunt decât doar a mia parte din mine din cel în formă excelentă – într‐o astfel de zi fără a fi consumat iluzii alcool sau droguri sau să fiu re‐ îndrăgostit

în loc de o lume văd două (de fapt trei – luând în calcul şi lumea de apoi). În atare zi fără de şansă când nu sunt decât a mia parte din mine îmi zic: e bine că în viață nimic nu mi s‐a întâmplat nemaipomenit de bine – deoarece

mi‐aş fi ieşit din piele mi‐aş fi ieşit din suflet şi din scris mi‐aş fi ieşit pentru că anume în ziua scrisului

în ziua poeziei eu în loc de o lume văd două (de fapt trei – luând‐o în calcul şi pe cea de apoi) şi‐mi spun

în acea zi cătrebuie să‐mi schimb modul de viață şi dacă voi reuşi – chiar modul de moarte deoarece ai dat Doamne câte ceva şi în

puterile mele.



157

p

25‐26.VI.1998

SCHELETUL DE DINOZAUR

De sus până la lipsa tălpilor sau a copitelor

de enormul schelet al dinozaurului am atârnat



158

lozinci de protest de grevă de nemulțumire legate de inteligența deviată a mafiotului şi uneori prim‐ministrului Anonimeni dacăacesta mai poate fi luat cumva în seamă; protest legat de ceva istorie de mersul societății în general de politica oarecum concretă. Mă folosii de momentul căghidul‐paleontolog trecuse cu ceilalți vizitatori

în altă sală a neozoicului eu sufocând scheletul de dinozaur cu postere‐manufactură cu lozinci terfelite (le‐am folosit şi în alte acțiuni de protest) agățate de osoaiele lui barosane. Efectul a fost uluitor – în anul de grație 1998 plus anul zero de la încercarea de refacere a lumii

sub povara glacială (era ghețarilor!) a politicii pe care i‐o pusesem în cârcăuriaşul schelet de dinozaur se pră buşi.

Amenda – o nenorocire...

25‐27.VI.1998



159

DIN CRONICA ROZEI VÂNTULUI

Toamna la Stockholm trecând prin fața reigstagului posomorât şi protocolar eu păream a fi totuşi

Cavalerul Veselei Figuri l b ă j î ă â il



160

cel bucuros că ajunsese în tărâmurile nordicei zeițe Sigrun cea cunoscătoare a runei biruinței de sine

întru triumful înțelepciunii. Ce explozie de unghiuri de vedere ca un vârtej de azimut! Sau cum zic franțujii – Courir dans tous les azimuts! fără a fi vorba de dans

sau poate chiar de dansul sălbatic al valpurgienilor vorba fiind. „!O! nordică zeiță Sigrun cea cunoscătoare a runei biruinței poate că eşti chiar soră cu Victoria de la Samothrace dar nu cred să fii rudă şi cu Victoria de la Chişinău din tragicomicul motiv că în urbea noastră

încă n‐a fost zămislită vreo Victorie” zisei brusc trist eu

cel care aş fi avut motive a mă considera Cavalerul Veselei Figuri. „Se va zămisli” şopti zeița Sigrun şi eu

revenii oarecum liniştit din posomorâta protocolara toamnă de la Stockholm în textualista „niciodată toamna nu fu mai frumoasăsufletului nostru bucuros de moarte” de la Chişinău.

18 X 1998 // 13 II 1999



161

18.X.1998 // 13.II.1999

ECHINOCȚIU PĂGÂN

Vous survivrez encore un peu... dans l’equinoxe des vers.

Robert Goffin



162

În fără de şansa profan‐atemporalăPsalmodiem regrete‐n noaptea iad‐eden Când macul î şi închide urna vegetalăPăgân incinerându‐şi propriul polen.

Solstițiu de iluzii, echinox de carte Trec, neantizate, jertfe levantine; Păgân, pe jumătate, totul se desparte – Arta – de iubire, viața mea – de tine.

26.II.1999

METEMPSIHOZĂ

Apogamia clivajului de lacrimi în efemeră zămislire, clar anticipând în licăru‐i ploios

chipul umbrei tale pe muntele Athos



163

pe muntele Athos

unde‐mprejurările şi‐mprejurimea destinului pe care îl mai ai acum

vor reînvia suflarea‐ți de poet şi rodul de muşchi tineri pe anticu‐ți schelet.

27.II.1999

ZI DE ZI

Zi de zi micile noastre pagube

în favoarea morții

printre ele până şi



164

până şi sălbaticii maci ofilindu‐se de hipertensiune.

27.II.1999

CÂND PARȚIAL ÎNVINS...

Pe când tinerețea‐mi avea ceva din zeloasa nelinişte a zeilor pe la treizeci de ani când încruntat

şi parțial învins mădespărțeam de trecut



165

despărțeam de trecut pentru a nu mă lăsa cuprins de leşia plictisului

îmi spuneam: „Dacă realitatea e atât de ambiguă

ce să mai zici de visele tale dacăviața e atât de confuzăce‐ar mai fi de spus despre sinucidere?...

Câtă incoerență în filozofia generală a parțial învinşilor....”

Îmi spuneam mereu încât niciodată nu‐mi venea în ospeție apostolul spleen‐ului ci totdeauna venea fostul apostol al esteticii ca nedumerire. „Ce salariu ți‐au dat?” mă interoga. „Care ar fi treaba ta?” îl întrebam

întru continuarea discretă a vreunui poem despre înțelegerea tinereții vieții şi a morții

dincolo de concepțiile anticoncepționale şi cuvinte dincolo de poezie...

Şi eram

vă spuneam pe la treizeci de ani par‐țial în‐vins dar crezând totuşi

în steaua mea tremurând de o vrednică nelinişte...



166

ş

II.1999

LAMENTAȚIA SEMIRAMIDEI

ce spaime‐n grădinile suspendate cu suspendați‐spânzurați prin coroane

încoronați în toate cele şapte

minuni ale lumii şi babiloane unde‐n vârtej de nisip Semiramida



167

j psub arcane de vărvărite liane

î şi alungeşte, târâş , piramida de umbre în fâşii, necruțător

înjuvățând plurala arătare a Nabucodonosorului sonor ce babiloneşte‐n vântul care ne suflă de pe buze, albă , crida uitării, poate că otrăvitoare

28.II.1999

FRUMOASA ORI URÂTA FĂRĂ CORP

Frumoasa ori urâta fără corp adică şi fără creier (pe acesta desigur corpul incluzându‐l dar

lipsa de corp... pardon....); oricum fiece frumoasă ori urâtă fără corp



168

pde regulă trăieşte‐n plictisul fastuos al reginelor bătrâne chiar dacăfrumoasa ori urâta fără corp e tânără

obsedată de simbolismul rudimentar al embrionului (cum să nască oarecine fără corp un bebeluş fără corp?...) De unde reiese căpe urâta sau frumoasa fără corp n‐o priveşte nici umbra fragilă a corpului nici cătrănita crocanta umbră‐a bătrânei regine în clivajul scrumitor al trecerii focului prin vârste prin corp. (De obicei omul în toate ale lui cu corp adică sau

în‐corporat în sine când aude de trecerea focului prin vârste pânăla stingerea definitivă a acestuia şi a acestora

exclamă poetic: Hai asfinte sfinte al continuităților de corporalizare sub semnul fost magic al roții

în sensul mişcă rii şi vieții... Dar

ce‐ar putea exclama cineva fără corp?) !O! (ca să revenim) frumoaso ori urâto fără corp nu ştiu dacă e cazul să‐ți pui scopul de‐a depăşi

în plictis sau politețe reginele – parcă



169

ar putea minți mai subtil decât ele cineva fără corp? Ce motive ar avea?

Despre

ce fel de scop poate fi vorba frumoaso ori urâto fără corp spre care – spuneam cândva – porni‐voi ca‐n uitare precum spre Pământul Făgăduinței în care s‐a transformat corpul tău

frumoaso ori urâto ajunsă numai suflet? Despre ce fel de scop?...

22.III.1999

PREGENEZĂ

...la începutul începuturilor Dumnezeu

din sine însuşi pe sine născându‐se stă prunc‐pruncuț cocon‐coconaş în



170

poala propriei sale umbre alburii...

BOTEZUL

Una din (re)naşterile mele se întâmplă în Siracuza (ianuarie 249 î.Hr.)

botezul oficiindu‐mi‐l însuşi Arhimede care

circa trei secole înaintea Botezătorului biblic îmi afundă trup’şorul în apă – astfel



171

descoperind principiul fundamental al hidrostaticii conform căruia orice prunc afundat într‐un lichid (sfințit)

este împins de jos în sus de o forță divină egalăcu greutatea volumului de lichid dezlocuit (din cristelniță). Pare‐se Arhimede chiar strigase: „Evrica!” dar sincer vorbind

eu n‐am auzit prea bine pentru că în timpul botezului în urechi îmi nimeriserăcâțiva stropi de apă insinuați printre degetele butucănoase ale celebrului experimentator nemaivorbind că pe atunci în pruncie ca şi astăzi de altfel nu cunoşteam limba elenă...

MÂNTUITORUL VINE DE LA PERIFERIE

Poetul dintr‐o provincie româneascăsau pur şi simplu poetul care ca şi mulți dintre domniile voastre a uitat cam tot

ce a învățat la şcoala generală a lui Socrate cel ştiutor în neştiință – astăzi brusc f l



172

fără vreun motiv special poetul dintr‐o provincie europeană sau pur şi simplu poetul

şi‐a amintit că în geometrie curba transcendentală este cea

în calculul căreia se introduce infinitul. Atât. Doar atât. Încolo ziua poetului a continuat a se desfăşura

într‐un mod obişnuit şi anume

renegând imaginile clinice ale melancoliei deoarece primăvara e totuşi dumnezeiască pentru sufletul nostru doritor de viață şi nu are nimic în comun cu grețoasele imagini sistematizate ale lui Freud

şi pentru că Mântuitorul totdeauna vine de la periferie pe acelaşi drum în praful căruia picioruşele vră biilor lasă cruciulițe de urme

perechi perechi de cruciulițe.

26.III.1999



173

IMPRESIONISM SENZITIV

Diforme castelele apei clipocitoare cu luminile prelungindu‐se pe absența colonadelor

templelor ruinate... O Muză din Focida Castalia!

a a a e tui i o î a e i te a t a fo at A ollo



174

apa acestui izvor în care mi te‐a transformat Apollo mi te mitologizează pe nou impresionist eu autosugerându‐mi‐te prin

acelaşi procedeu prin care mi se relevăprezența impresionist‐senzitivă a grădinii din fructiera cu câteva curmale măsline şi nişte poame necunoscute mie pe care

le rodeşte defileul Parnasului.

Delphi,XI.1994

Acasă , 24.III.1999

CHIROMANȚIE

Chiromantul îi citeşte iubitei sale liniile piciorului drept după care zice:

„Dragămai dă‐mi un picior de ajutor pentru a desluşi întreaga taină a



175

pentru a desluşi întreaga taină a ursitoarelor tale”.

Ea

ridică şi celălalt picior pe talpă cu harta destinului de călcat în picioare. Dar atentul chiromant – bărbat puternic superman tacticos ca un elefant flegmatic – nu‐i citeşte doar liniile sorții ci

şi bulbii afrodisiaci ai pulpelor uşor şi delicat clătinătoare pe care le tot admirăşi le admiră de fiecare dată când iubita sa se îndreaptă spre bucătărie

să pună ibricul la foc: de obicei după poziția – cum zice franțuzul – les

yeux fermés les jambes bien tendues el îi citeşte şi în zațul de cafea.

27.III.1999



176

CALCAR DE OCARINĂ

În muzeul delphic Omphalosul cel crezut buricul pământului marcând centrul lumii şi legendelor. (Cum oare

înfăşau anticii în scutece acest pietroi care – e drept – aduce cât de cât a foetus?)

Ei bine aici



177

Ei bine aici unde cică trece osia universului de la cer în sub‐

pământ sunt şi alte pietroaie – să zicem obeliscurile forței de fecundare a elenelor – grecoaice‐peştoaice – de odinioarăfemei simple sau zeițe (pentru că în gresii sălăşluiesc

sufletele strămoşilor...). Fie. Muzeul ca muzeul: omphalos falus‐obelisc cu inscripții sacre magice – toate mult mai puțin însemnând decât iată ceea ce vezi în curtea... buricului pământului: pe

ramul unui măslin (în noiembrie deja cu frunze răcoroase) – un melc codobelc ca o

erecție aproape totalăoarecum mişcătoare prin Univers; melcul tă bârcind după el şi calcarul ocarinei mute a cochiliei în sinea ei

ocărâtoarea fragilității a toate...

Delphi, 22.XI.1994

Acasă , 28.III. 1999



178

POSIBIL PĂCĂTUIND

În discursul străzii cu ne‐ficțiunea lui artistică – mecanica

sexo‐mersului post‐tradiționalist al domnişoarelor ce miros a discotecă. Pe scurt libertăți de coapse şi de sâni clătinători în dreapta



179

ț p ş p în stânga

în stânga în dreapta. Prin

oglinzile băltoacelor din asfaltul scobit se prevăd între‐picioarele adolescentelor ce se întorc de la liceu (ghiozdane, uniforme...) adolescente ce vor să placă dar nesigure pe sine. (Cometele bastarde ale pletelor în vânt! zice poetul în

obişnuitu‐i stil de‐a mânui stiletul exclamațiilor.) Pe bănci bătrâni prosteşte de neindiferenți la cantilena tinerelor coapse; luându‐şi inima în proteze dentare ei î şi povestesc mutual pofticios re‐inventatele aventuri ale tinereții lor ca şi cum

din secolul trecut – ei cât să mai fi rămas până la sfârşitul acestui veac douăzeci? În

împliniri de femeie – frumusețea ce se întrece pe sine dar şi dezarmonia precupeților negustoreselor ce‐şi leagănă fără grație şoldurile abundente plus

porno‐ înjurăturile ca în romanele lui Henry Miller ale cocotelor cu farduri stridente complicate. – Ce subcapodoperă‐i uneori femeia! – exclamă poetul în obişnuitu‐i stil de‐a mânui stiletul etc. posibil greşind

pentru că într‐un oraş atât de mare nimic nu se poate comite mai uşor decât un păcat



180

mai ales orfic.

28.III.1999

PROBABIL LORELEI

Elle attire les navigateurs et les fait se precipiter contre un rocher dangereux

qui surplombe le Rhin. (Dictionnaire des personnages)



181

Sosit târziu la Hanovra unde de fapt n‐am fost niciodată inclusiv acum când vorbesc despre

imaginara şi posibil poetico‐strategica mea amânare fost‐am întâmpinat de alarma aeriană a aerelor ce şi le dau mic‐ burghezii saxoni apatici îngâmfându‐se de parcăar umfla în comun un aerostat (aici ar fi putut interveni rima orgoliu/heliu

însă precum vedeți scriu un poem alb şi poate că în alb ca un cec al încrederii reciproce).

La acea alarmă aeriană a aerelor mic‐ burgheze

în necunoscutul mie oraş Hanovra mă gândeam să caut

vreun adăpost antiaerian antisiberian în genere – anti... însă

îngrijorarea mi‐o potoli un zâmbet generos (sub 50 de ani) animatoarei‐emanatoarei căruia îi spusei de‐a dreptul pripit: – Bună seara nobilă şi sensibilă doamnă dar

nu obligatoriu sensibilă şi la complimentele pe care vi le‐am făcut chiar acum sau la cele pe care aş putea să vi le fac în viitorul poem pe care mi l‐ați putea inspira şi pe care de cum veți începe a‐l citi (în traducerea lui

Goethe sau Höelderlin să zicem fie‐le țărâna uşoară) va trebui să deveniți puțin naiv‐copilăroasă ori grav serioasă de parcă ați fi ascultat o simfonie cu



182

galopul frânt împiedicat al partiturii de pian şi coama în vânt a vioarei paganiniene în vreun

allegro vivo e spiritoso după care într‐o depresie de moment să fiți acaparată de exilul neliniştitor al başilor de orgă. Cam aşa vi s‐ar putea întâmpla... Pardon poate că de emoție mă exprim oarecum confuz anapoda în versuri care‐mi ies

într‐un curent încă necunoscut teoriei şi istoriei literare

curentul liric germano‐prutonistrean al îndrăgostiților pe cale intuitivă telepatică. Oricum bună seara doamnădin necunoscuta mie urbe Hanovra. Gândiți‐vă la mine şi de găsiți de cuviință memorați acest vers al lui Larbaud: J’ai des suvenirs de villes comme on a des souvenirs

d’amours pe care eu l‐aş parafraza astfel: Am amintiri despre dragoste

ca despre oraşe în care n‐am fost niciodată şi pe care continui să le visez plutind peste cafele caimac‐canoe. Nouădistinsă doamnă zău că ni s‐a întâmplat ca într‐un cântec

popular de inimă albastră (O nu fac vreo aluzie la sângele albastru!); şi ca să nu ne plictisim/ am început să ne gândim/ am în‐ce‐ put să ne gândim... inventându‐ne unul pe celălalt pentru că inventivitatea este condiția obligatorie a

posibilei dragoste distinsă doamnă pe care probabil văcheamăLorelei.



183

29.III.1999

CE MAI FACI, CE MAI CREZI?

Ce mai faci Butnarule când colega (hai renunță la ghilimelele de ne‐rigoare) scrie că e udă între picioare şi

caută testiculele cuiva ca cu un detector de mine?

Ce faci Butnarule când



184

maestrul (pe bune) Ed. Po. nu‐ți răspunde la salut la micul dejun dar

ar vrea să te îmbrățişeze la (după) cină? Ce faci Butnarule (uf! ce nume nepotrivit pentru a încheia cu el vreun poem; ce nume contraindicat sinucigaşilor...)?

Ce faci tă bârcitorule de valize demodate cu pielea zbârcităce nu se mai închid‐deschid de obosealădar mereu aeropurtate de tine pe umeri prin spațiul vremuind în propriul său adăpost

pe care câte vreo metaforă îl confundă bizar cu timpul ce (tot) moare pe calea de la sine spre sine?

În fond ce crezi aproape învinsule la Podul Înalt de peste un râu ne‐românesc

ci pan‐universal zis simplu: Stix? Ce crezi cum crezi – cei care în viața lor n‐au repurtat nicio victorie dar au murit neînvinşi fost‐au oare şi (hai potriveşte aici vreun epitet ce‐ți pare adecvat: fericiți, norocoşi –

pentru că bineînțeles cei ce n‐au repurtat nicio victorie dar au murit neînvinşi

u ai oeți u au fo t )



185

numai poeți nu au fost...).

13.VII.1999

ZILE ŞI TĂCERI

În şcolarele noastre lupte de clase paralele concurându‐l pe muralistul mexican Siqueiros prin

extrem de ingenioasele pete de cerneală pe care le lăsau pe muri călimările noastre sparte (oho! cerneală călimări – cât de demult a fost

i î l l XX d f t i ă t



186

ca şi cum nu în secolul XX – defunct şi ăsta – nu în secolul computerelor... ci...) în fine în

acele lupte de clase în ce mă privea eu câştigam timp pentru joacă: spărgându‐mi călimara nu mai aveam cerneală pentru scrisul poemelor astfel căajunsesem a lansa lozinca; nicio zi f ă ră a nu renunța la

vreun poem! zicându‐mi că

dacă nu‐i contrazici pe anticii ăia cu nulla dies sine linea aia a lor nu prea poți şti multe despre contemporanii tăi care deja pe undeva prin Occident prinseră a se declanşa în voluptatea de a se post‐data în

certificatele stării civile sau ale stării de război (rece cu batalioanele lui de idei prostănace). De!

naivități de pre‐poet român şi relativ pre‐coce care acolo în satul lui uitat de lume credea căpentru a scrie nişte versuri despre portocali sau cămile

ar trebui să ceară autorizație de la guvernele țărilor în care se găseau portocali sau dromaderi sau altceva necesar pentru un poem sau altul; altceva care nu se găsea în RSSM nici chiar în imensa defunctă URSS. (Oh!

nu care cumva s‐o dau în versuri politice – dacăn‐am făcut‐o în tinerețe de ce aş face‐o acum când par a fi atât de politicos – adicăindiferent cu politicienii imanent eşuați?) Astfel că



187

indiferent cu politicienii imanent eşuați?) Astfel căprecum vă spuneam

eu sunt călit în luptele de clase inclusiv în cele din nă buşitoarele vagoane de clasa a doua sau a treia

în care de obicei călătoresc spre întrunirile poeților de la Cluj‐Napoca‐Satu‐Mare‐Sighetu‐Marmației sau Utopia unde

mi‐a fost dat a mă convinge căpână şi surdo‐mutul pre limba lui piere dacănu ține cont (şi de) adagiul: nicio zi fără a renunța la vreun poem!

Dixi! dar –

precum spuneam undeva – nesigur căam zis şi mi‐am mântuit sufletul... –

de fapt aceasta fiind partea a doua a prezentului poem despre renunțarea cotidiană la vreun poem; e

partea‐i de final la prima sa parte eu văzându‐mă nevoit să renunțpentru că

acea primă parte mi se păru a fi alcătuită din cuvinte oarecum stranii

dar mai ales din cuvinte obosite de pe la sfârşitul dicționarului de pe la litera V sau Z după care – se ştie –



188

sau Z după care se ştie nu mai există limbă română

al cărui ultim cuvânt (de frontieră) este interjecția Zvr!

1.IX.1999 // 5.X.1999

VENIȚI

În acest oraş tapetat cu mizerabile afişe electorale de‐a dreptul de stânga chiar în centrul lui aud (mereu liber

auzul omului, nu?): privighetoarea cântă dar liliacul totuşi n‐a înflorit, maestre Macedonski (nu, nu nu voi întreba ce‐i cu epigrama aia contra marelui suferind; pot să vă spun doar că



189

marelui suferind; pot să vă spun doar căla Chişinău am cuteza a vă antologa în

colecția „Poezii de duminică”). În această urbe de‐a dreptul tapetată cu mizerabile afişe politice (vecinul meu Avraam zice: Pe mine nu mă interesează circumciziile astea electorale), în acest oraş cu plămânii dezbătuți de

gorilele cluburilor de noapte un strigăt poate avea multiple sensuri ale durerii şi derutei.

Şi totuşi

chiar de se urlă , se strigă , se scrâşneşte din dinți cântă privighetorile, aceşti gnomi condensați ca

nişte ghicitori subțiindu‐se în silogisme muzicale, deşi liliacul încă n‐a înflorit. Printre ruladele filomelelor

aud sirena salvării poetului încă nenăscut ce latră‐urlă umbra lui Stănescu care venise aici prin 1976. (De fapt, în acest oraş în care poți trilui sau urla până si surdomutul pre limba lui piere

ajungând un Ioan‐fără‐de‐cap sau fără‐de‐trup şi fără‐de‐țară: creierii – pe tipsie inima – pe undeva prin mărăcinii din suburbia Schinoasa Mică , peste locul unei biserici demolate de



190

, pantihrişti.)

Şi totuşi veniți. Privighetoarea cântă; până la urmăliliacul va înflori şi vor cădea de acord tragediografii cu bucuriografii

uniți de Ah!‐uri şi Of!‐uri cu minimă valoare lingvistică , dar fără de care ne‐depline ar fi limba şi poezia română , unde precum în inima mea se poate întâmpla orice.

Şi chiar se întâmplăpentru că , iată , privighetoarea cântă şi, deja liliacul a prins a înflori în

acest oraş important din Statele dez‐unite ale României.

Veniți...

16‐17.V.2000



191

ODĂMARELUI CITITOR

La vârsta, dar mai ales la experiența pe care o am nimeni nu mă poate priva de dreptul (şi stângul) de‐a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv

în stil etern‐post‐antic despre oralitatea libertină care, intrând direct din stradă î şi şterge tălpile de preşul dungat al primelor şase versuri de până aici (mersi şi pentru atât!)



192

p ş p ( ş p )apoi, fără a‐şi lua tălpăşița

intră familiar‐postmodernist în text încercând a seduce cititorul neexperimentat cu o sexy‐cola ici‐colo permițându‐şi a debita şi uşoarele imbecilități convenționale ale injuriilor drept palimpsest pentru tabuul politicos al sexualității în

surdină. O, cititor sedus, meriți şi tu o odă! Prin forța lucrurilor şi a lecturilor eşti complicele autorului înduioşat la gândul de a trăi prin poemul său un transplant

din sine în altul – acestuia oferindu‐i dezinteresat ocazia de a fi

şi el (tu) CINEVA. O, cititor talentat

ce mai! Cititor atât de bun încât

n‐ar fi păcat ca numele tău să fie tipărit pe carte alături de cel al autorului; în egală măsurăvoi dați valoare literaturii – presupun, pentru că

în poezie nici un prepus nu e de neglijat el, prepusul, armonizând perfect cu incertitudinea

atotdevoratoarei conştiințe a lumii şi scriptorului ce‐ți închină , o, cititorule, oda în care se află cu o idee mai mult decât sentimentele pe care le emană; ideea cu



193

Heraclit ce te poate învăța a stră bate drumul de la

un nimeni‐anonimeni la un erou, – o talentatule, priceputule cititor despre care n‐au aflat doar analfabeții,

de parcă întreaga‐ți viață tu ai trăit în interiorul poemului care

trebuie obligatoriu citit, deoarece Marele Cititor nu se poate percepe la auz

după ureche...

3.VI.2000

CHIAR DACĂ...

(laborator XII)

Când dă peste tine un islam de lehamite tânguioasă

şi nenorocitul ăla de alter ego ar fi un muezin pornit pe o sfâşietoare chemare a enoriaşilor insomniei (chiar dacănumele de enoriaşi nu li se potriveşte musulmanilor



194

eu, cel derutat, suferind, rămân a fi creştin ce ține

de parohia poeziei); un muezin vociferând în do‐minorul deznădejdii, până ajunge la extazul şamanului pierdut în aluzii dadaist‐ermetice; chiar dacă , repet, numele de şaman sau muezin nu ne sunt atât de familiare

însă în fața Domnului şi a Alfabetului suntem cu toții egali purtători de nume între Alexandru‐oşteanul şi Zenon‐filozoful

între Ahile cu tot cu broasca sa concurentă şi Mohamed sau Zidul chinezesc – chiar dacă

nu sunt sigur că la finele acestui poem

aş putea ajunge la vreo concluzie memorabilă despre, săzicem, imensitatea bibliotecilor atoateştiutoare în care

noi ne simțim de prisos, sau unde apărăm, totuşi, „dreptatea viitoare” şi vechile frumuseți...

30.VI.2000



195

ARHITECTURĂ SALINĂ

1

Mare liniştită.

Lin înotând Cenuşăreasa‐şi vede reflectate‐n netezişul apei arfele genelor.



196

2Delicat cu degetele‐i fine Cenuşăreasa luă

puțină sare. În solniță rămăseserăcâteva dune albe mărunte mărunte...

1998 // 4.VII.2000

CORP (ŞI SUFLET) DE LITERĂ

Uneori mi se întâmplă că în loc de numele țării mele scriu sau rostesc exclamația !Ah! O fac cu mai mult sau mai puțin suflet – exact cât încape în

exclamația !Ah!) (de dragoste sau durere uimire sau nedumerire satisfacție sau uşoară putrefacție a poeziei patriotice). Exclam !Ah! poate şi din motivul că țara mea

i ă flă î l i i (d



197

mai că se află în lumea a treia, se zice (dar

nu e, nu e la pământ – la pământ e deja lumea de apoi). Țara mea care uneori e încăumilită – oarecine îi poate scrie numele cu literă minusculăcă ea nu are cum se revolta...

De fapt

chiar de‐ai scrie cu litere microscopice sua (statele unite etc.) ori rusia, nu te paşte pericolul de‐a te pomeni cu vreun Tomahawk

sau SS‐20‐Soiuz pe masa de scris. Curaj poet român! Fii liber în scris

în alegerea corpului de literă şi în exclamații.

MICŞORAREA DISTANȚEI

(dimineață , amiază , sear ă )

Spre seară l‐au dus pe stră in în

camera mortuară . Georg Trakl

Monahii cu degete pă roase deschid cartea:



198

g pSeptembrie.

Paul Celan

Dimineața când Magdalenele cerului î şi trag pe pulpe

ciorapii de ceață , când în sticle de bere (1/4) unii îngeri duc la policlinicăurină pentru analize iar alți mari îngeri ai cerului se reped la

cules de paraşutişti ghinionişti, poetul

se surprinde în stare de a sări chiar peste propriul său creştet, peste („)ştacheta(„) să biei lui Damocles

strigând aproape entuziasmat: „Ah! primăvară a poeziei (lumii – n. m.) mai e, mai e până la W(e)‐ul şi Z(et)‐ul din iarna dicționarelor!”

După amiaza când fulgerele taie cerul şi, probabil aripile unor îngeri, când gonit de tunete şi de ploaie din fața Muntelui Thabor fuge naivul pisic ce aştepta



199

din fața Muntelui Thabor fuge naivul pisic ce aştepta

naştere şoricelului proverbial, poetul î şi spune îngândurat că lumea deja a ajuns la Comedia (in)umană a roboților din care unul a fost poreclit Dante

altul Balzac.

Seara... Ah, de obicei poeții

nu ajung până în seară când

cu degete păroase deschizând cartea Cardinalul citeşte patru psalmi

patru poeme cardinale, cutremurătoare prin suferința ce reduce radical distanța dintre Dumnezeu şi tine

ascultătorule cititorule sau credinciosule.

30.VI. / 30.VIII.2000



200

CARTEA EMMEI, STRĂNEPOATA CĂRȚII LUI

IOV

Punga de Israel diferă de punga de Australia

secunda reprezentând de fapt un marsupiu de cangur prima nefiind altceva decât o simplă pungă de plastic (e drept, înflorată) în care la o recepție de la „Ambasador” (Neptun) Emma mi oferi cartea ei Scrie ceva” mă rugă



201

Emma‐mi oferi cartea ei. „Scrie ceva , mă rugă.

În fine, iată , scriu despre Emma şi cartea ei dar şi despre un poet (presupun) ce muri de cea mai simplă boală: lipsa prietenilor. Apoi – pardon, colega, –

acum, după miezul nopții încă pe neumblate la poezie încă pe nescrisă în noua zi mă gândesc şi la pleoapele subțiri translucide ca hârtia de Biblie ale

vecinei tale – mamelucă fecioară cu

mamelele neprihănite cu mameloanele – țurțuri de jar, întrebându‐măde ce aş fi eu mai întinat decât Solomon care

î şi purta privirea pe corpul arămiu al Sulamitei inclusiv peste locul în care femeia e uşor plesnită precum o amforă elenă? Dar ca şi Solomon (sunt cam la vârsta lui) nu am a cădea în insațiabilă indiscreție

şi chiar dacă lira şi lirica postmodernă nu te întreabăde ce nu vii (nu e la modă şi curent poetic) tu, din câte îmi amintesc,

înțelegi poezia ca pe şapte căi ce nu duc nicăieri şi ca pe alte şapte căi care duc pretutindeni



202

ş p ş p ă p

aici fiind de acord şi cu profesorul de sanscrităşi transcriptură ce spunea căscriitorii din pretutindenea pretutindenilor sunt intrafraterni. (O, sora mea, mireasa mea, tu inima din mine mi‐ai robit‐o, – cânta

regele.) Oricum, noi continuăm a crede căexistă inimi sensibile care printre rândurile poemului pot citi secretul identității dintotdeauna a Poetului nicicând lăsat convins că posibilă ar fi doar

secțiunea de aur a cifrelor de‐neconceput fiind secțiunea de aur a literelor

adică a Poeziei în care doamna Bovary ar spune: Flaubert s’est moi même şi nici că s‐ar fi putut imagina un final (alternativ)

mai potrivit al romanului care n‐avu a ni se întâmpla.

29.XI.2000



203

SPECTRU

Moțăiam în acceleratul Iaşi‐Timişoara. Grupuri de recruț i încercau să cânte ceva trist, dar

nu prea cunoşteau ziceri de cătănie. De atare necaz precoce

junii ieşeni, podo‐iloaieni ori cotnăreni beau bere, după care chiuiau şi mai pițigăiat decât cu două stații înainte. Îi scotea din impas locomotiva ce hăulea polisemantic spre vârfurile Făgăraşilor...



204

g ş

...Țin bine minte toate astea. Eram împreună cu Emilian şi Leonard, colegi dedați voluptos rostului lor, dar, ca şi mine, oarecum în răspăr cu el. La

o bruscă ieşire dintr‐un tunel prelung după ce ne izbi în față violenta lumină montanădeodată îl văzurăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur care nu‐şi purta nimbul peste creştetu‐i creştin, ci

în jurul gurii scumpe având dungata lumină ovală.

AŞADAR

Doamnei Ana Blandiana

La început a fost cuvântul introductiv ca surugiu al tuturor celorlalte cuvinte. A fost cuvântul‐prolegomene lipsit de sinonimie precum funcția matematică după care subit aproape trăsnit de inspirație te‐a încântat



205

eventualitatea legării unor idei anume din acele cuvinte şi brusc ți‐a venit în gând să le notezi astfel că ai prins a sta în aşteptarea lor şi a trecerii modei... (apropo de trecere: apa trece Piatra Neamț rămâne Mureşul trece Piatra Mureşului

rămâne...); aşadar (acesta a fost cuvântul precuvântător) stăteai în aşteptarea ideilor şi – naiv! a trecerii modei hibridizării multiculturaliste. Dom’le ideile mari vin pe terenuri libere largi şi înțelenite

(ziceai fără vreo aluzie la nobelistul Şolohov) de altfel şi în fond având implicit menirea de a demonstra (până

şi în cazul mai special al geniilor) retractila stingere/ restrângere de la glorie la notorietate de la notorietate la glorietăde la glorietă la anonimat într‐o perpetuă hămesire a animalelor vorbirii a faunei lor sonore şi hârâitoare care totuşi chiar trecând dintr‐o nebuloasă în alta a sinesteziei şi Andromedei

nu te împiedică să ajungi spre exemplu la o mărturisire clară – paradoxal în pofida premiselor – oarecum elogioasă: în cel mai înalt grad poemul nu e decât vorbirea ori ascultarea limbii române pentru cor şi orchestră.



206

ÎN ZILELE TALE DE NOSTALGII

În memoria lui Nicu Horodniceanu

În zilele tale de nostalgii genetice când în‐de‐lu‐u‐ung ascu‐u‐ulți muzică orientalăprietenul tău Ițic unicul ovreu rămas în orăşelul vostru provincial Tel‐eneşti nu se supără de‐i spui că



207

tu presupui că te‐ai trage totuşi din spița lui Genghis‐Haim... „Ha ha ha!” face It(z)ic „terribilissim de nostim... Unde să mai dublez vreun ss ori rr genghis‐haim(ana) ce eşti tu dumneata?... Ha ha ha!”

Bravo It(z)ic zici tu nu eşti supărăcios ci pari a fi un veritabil haha(i)m mongol ca şi persoana (mea) întâi singular aşadar suntem deja persoane două plural ca

să folosesc şi eu stilul vostru de expresie perfect adecvat maleabilei noastre limbi

române... (Scuză‐mi te rog cele două secunde de ezitare că doar eu sunt din Interriverania şi prin limba noastră îl subînțeleg pe Mateevici care a scris poemul Limba noastră în limba română.) Prin urmare rămână zic It(z)ic în veci înfloritoare prietenia mea cu a ta

a ta cu a mea persoane două plural atât de trecătoare şi presupun înțelepte... încolo te rog să‐i transmiți salutări lui Cholom Aleihem şi tuturor... (vezi tu



208

care din ei merită... dar să n‐o saluți şi pe Ana Pauker să zicem…). Prin urmare

să auzim de bine! Că deja e cam târziu şi umbrele prind a desena finaluri...

23.V.2001

O SEAMĂDE VERSURI

1

Deja peisajul e‐naurit de adio. Cuvântul clişeu – toamnă – spune doar ceea ce vrei tu să înțelegi aici

la marginea Iaşului, unde ghidul dă drept autenticăromanțioasa văduvie a plopilor fără soț (zău, chiar sunt fără pereche, chiar sunt dați... etc. aceşti plopi fără soț?) printre care



209

ş p p ț ) p

bufnițele fac rocadă de dragoste în scurtul zbor al păsărilor de noapte. „Uhu!” răsună prin plopii fără soț. „Uhu!” – se insinueazăonomatopeica filozofemă în puritatea unei romanțe foarte populare.

2

Precum la Trei Ierarhi, biserica înfuniatăcu otgoane de piatră

fost‐am de repetate ori la

bojdeuca cea fără brâu de protecție antiseismic. Dar nu‐mi pot refuza a merge iar într‐acolo, săprivesc îndelung peregrinii colindând aproape mistic pe versantele Țicăului, având impresia căprin înscrumirea amurgului chiar desluşesc aievea unduitoarele, învolburatele spectre fluorescente ale energiilor paranormale sau poate

înseşi sufletele în molcom extaz.

3

Uşor vetustul lirism al Copoului ce‐ți dă sentimentul obligatoriilor legături cu îndrăgostiții vechilor timpuri o



210

cu îndrăgostiții vechilor timpuri... o umbră mângâind altă umbră... – la ce pilduire existențială s‐ar potrivi această filozofemă imprevizibilă? – te întrebi sub itinerantele alcovuri cu mumii ale norilor ce trec peste Copou, unde poetul

î şi redactează celebrul vers ce are a suna (şi) astfel: Doamne, pe mine Ție redă‐mă!

4‐6. X. 2000

SCRISOARE ÎN ZONA LIBERĂDINTRE RAI ŞI

IAD

=a=

Frate Fiodor Mihailovici D. deja nimeni nu mai crede căfrumusețea va salva lumea dar



211

cineva naivul se gândeşte că lumea ar trebui să salveze frumusețea... or poate –

frumusețea ar putea salva totuşi lumea dacă

lumea ar şti să salveze frumusețea

=b=

Domnule Lucian Blaga vă rog a nu vă supăra

însă în ultima vreme (sper nu cea de pe urmă…) de cum merg la țarăconstat că

veşnicia a murit la sat..



212

MARSUPIU

Îmi amintesc că cineva scrisese despre saltul de cangur al poeziei şi eu – un fel de Toma

Credinciosul adică – mi‐am zis că poemul chiar ar putea fi din ordinul marsupialelor

în punga abdominală a metaforelor purtându‐şi puii – ăştia micuți cam cât



213

un distih o terținăapoi mai dându‐mi seama că anume despre poem şi puii săi din marsupiu scrisesem cândva acest haiku:

Cangurul obosit

doarme dus. În punga sa cântă un greier.

DREPT DE AUTOR

Doamne Dumnezeule Atoatecreator dacă din întâmplare

î ți place cumva vreun oarecare poem

de‐al oricărui pământean (sau subpământean...) Te implorăm – ia şi versurile lui drept infim nevrednic



214

umil dar prea sincer drept de autor în contul de‐a pururi neprețuitei

Faceri a Lumii.

MIEZ

De câte ori a încercat să înceapă vreun poem de undeva de pe la margini totdeauna, involuntar, l‐a început chiar din

miezul infinitului care, se spune e cu centrul pretutindeni şi hotărnicirile nicăieri. A încercat să schimbe filozofia teoretică sau liricăpe teoria practică , să substituie ceea ce trebuia să ştie prin ceea ce trebuia să facă , dar



215

rezultatul a fost acelaşi: în toate şi pretutindeni nu existau limite. Nu exista nici chiar marginea pustiului unde vântul nisipofor pune păpădiile în fața plutoanelor sale de execuție. Astfel

în baza nescrisei legități că pururi poemul începe din miezul infinitului (sau din epicentrul... marginii şi uneori chiar extremei) autorul nu‐şi va pune semnătura nici la începutul şi nici la sfârşitul poemului, ci

îl semnează direct aici, în miezul lui de cuvinte ‐leo butnaru‐

pentru a continua textul înțeles drept un nobil mormânt al omului ce mai este în viațăomul învelit în căptuşeala cuvintelor, în coconul lor nespus de nesigur când vine vorba să se ocrotească de cine ştie ce primejdie şi în genere neajutorat precum însăşi poezia în care mereu încearcă să‐şi ascundă frica de lume.

2.IX.2000



216

ATAVISM

Vis atavic aproape din preexistența lumii. Un prim dicteu automat al imaginilor fără cuvintele bolbo‐ros(t)ite ale cvasi‐liricii de primordiu sau ale avan‐

poemului rudimentar precum onomatopeea trecerii vântului prin craniul golit de conținut (şi) în care ecoul î şi suprapune brancardele absenților. Dar nici chiar craniul vid nu e surdomut – trece prin el vântul sau curentul poetic sau al altor arte fluierând marşul



217

nomazilor şi impunându‐i – tigvei – să îngâne ceva aducând a ocarinăsinistră‐transnistră. Abia mai târziu se va ajunge la hiper‐(i)‐realismul ghilotinei – capodopera simplității privării de (cap şi) creier drept creație dumnezeiască stră‐ bătută sofisticat de

minusculele canioane ale circumvoluțiunilor zămislitoare de oripilante fantezii la îngemănarea (totuşi) creierului mare cu cre‐ier(i)ul mic unde realitatea virează brusc spre iluzie şi poate spre cubofuturismul criminal al

auto(ti)psiei cerebrale – cu capul pe tipsie ca mărturie a încetării prorocului de a gândi acolo

pe malul fluviului unde fiul omului boteză fiul Domnului şi unde îngenuncherea deveni semnul superiorității (de altfel problemă care din epocă în epocă insinuează erezia dubiului)

2.V.2001



218

POEME ŞI POEȚI ȚINÂNDU‐SE DE MÂNĂ

La nouă dimineața, Arctica.

(Sylvia Plath)

La unul din poli

pe catedrale de ghețari unde se află Vaticanul pinguinilor imperiali papalitatea păpătorilor de heringi argintii‐albaştri acolo mi s‐a întâmplat un poem laconic încât poate fi reprodus şi aici –

l



219

( pe creasta unui nor – semiluna

ca o focă de foc

pe vârful aisbergului din tă râmurile unde

exoticele noastre dorințe

se întretaie cu recea

realitate) – de fapt trecuta şi prezenta zămislire întâmplându‐mi‐se la Neptun în dreptul Vilei Stancu unde marea poartă botniță şi ză bală de stabilopozi caraghioşi

întinzându‐şi pe țărm balele melanjului de spumăalge şi meduze lentiloforme lunecoase simpatico‐grețoase

uneori îngogoşate în placente de petrol suprapuse şi supraexpuse ca năzdrăvăniile din textele zise dadaist‐suprarealiste comentate de veleitari cu ochii încercănați

împupilați ca un ombilic dedublat al oboselii şi posibil începutului bolii de rinichi şi atunci şi acum mirându‐mă cum iatătoatele se leagă în lumea aceasta dacăliantul este rețeaua liberală a poeziei în care sensurile circulă în toate sensurile până fireşte se întâmplă accidentul finalului de poem sau poate de poet precum în cazul Sylviei Plath care

în rochie albă cu trenă lungă de tul transparent e mireasa ce zboară peste catedralele ghețarilor

l â d b b l d b



220

eu unul având impresia că bărbatul ce o ține de braț(exact: ca într‐o pictură de Chagall) e unul din viitorii poeți români sinucigaşi

ambii

cu picioarele gracile plutind deasupra stranelor altarelor reci precum scria condrumeața sau poate chiar iubita colegului nostru care

în loc să traverseze Styxul traverseazăOceanul Înghețat de Nord.

18.VII.2002

NEMURITORUL COMUN

Există cuvinte sub cuvinte şi tăceri sub tăceri (atât de diferită fiind gândirea sub formă de rostire cugetarea sub formă de tăcere din unele şi celelalte uneori

înfiripându‐se miracolul. Fiți siguri

ratăm ordinea

â ti ă f ț



221

câştigăm frumusețea lungilor poveşti ale nemuririi de dupărăstignire ce mie unuia mi se pare cea mai explicităanagramare a omului care neştiind totuşi ce i‐i scris şi în frunte i‐i pus

de la o vreme î şi zice să nu mai cadă în păcatul anticipărilor premonițiilor care de regulăne abat de la justa metodă de extragere din toate ale lumii

şi spiritului a n e m u r i t o r u l u i c o m u n al seminței de perpetuare a

cărnii şi conştiinței.

CU TRAKL

...noaptea cuprinde

luptă tori muribunzi, să lbateca jertfire a gurilor sf ă râmate.

Georg Trakl

întunericul se insinuează de prin subpământuri hidos ocrotitor sieşi parcă cel mai depărtat de biologic şi

nicidecum nu poate fi confundat cu anestezia ostoitoare def i ă ăi d ă il d i i d i i



222

nicidecum nu poate fi confundat cu anestezia ostoitoare de suferință – străin e de stările de materie şi de spirit mereu fiind stare de dinaintea dispariției

disperarea – roi de viespi negre enervându‐se în

cutii de bizară rezonanță; cutii de conserve deschise cu baioneta şi hulpav golite de cătane sinistre schilave î şi încropesc fagurii plini doar de ele însele

şi totuşi mierea neagră parcă ne acoperă sufletul ca pe un

grotesc Pompei al pompelor funebre gestionate de doctorul Trakl nefiresc înveşmântat în frac cu cruce roşie şi...

cască din primul măcel

mondial la balul mascat punându‐şi bineînțeles masca de gaze încât – cu holbatele‐i lentile – aducea a periscop ambulant prin rețeaua de tranşee a începutului de secol care parcă

în loc de prima respirație şi‐o gâfâie pe ultima

îi propun lui Georg să facem schimb de numere personale – tă blii cu câteva cifre imprimate în aluminiul lor după care se identifică



223

identificăcei ce s‐au prăpădit pe câmpul de pierzanie şi – surprinzător – se dovedi că tă bliile noastre conțin unul şi acelaşi şir de cifre – ceea ce nu este deloc exclus – pentru doi camarazi aflați la mare distanță în timp în armate şi războaie diferite astfel că recuperându‐se cumva cândva vreuna din acele tă blii cineva – pe moment – ar putea crede că locotenentul

farmacist Georg

Trakl s‐a sfârşit undeva aici pe malul Nistrului – apă

însângeratănicidecum în stare să‐i ajute pe cei căzuți cu leacul ori cu lira în mână



224

ÎNGERUL MINUS UNU

Acesta e îngerul Minus Unu (poate fi notat chiar matematiceşte: îngerul –1) deosebit de toți ceilalți îngeri purtători de semn plus (+) ceea ce nu înseamnă însă că în valorizarea şi situarea sa îngerul –1 ar fi ajuns în tabăra opusă – cea a inamicilor heruvimilor.

Nici alb nu e ca tot ce se ştie a fi suflare seraficănici de vreo altă culoare



225

nici de vreo altă culoare ci străveziu e în firea şi plăsmuirea sa invizibilitatea nicidecum carență fiind ci din contra – atu

pentru că atunci când eşti nevăzut ți‐e mult mai uşor să fii înger de pazăstând în post – ocrotit tu şi cel pe care‐l ocroteşti dând ripostă oricărui rău fără însă a te divulga ca posibilă ființă.

Astfel că în sistemul îngeresc

cel cu semnul minus nu e obligatoriu mai prejos de toți ceilalți – purtători de semn plus – ci uneori – chiar invers…



226

POST‐UNDERGROUND

(traducând din Gh. Ayghi)

...eternitatea şi eterul şi ex‐secolul scurt cap‐coadă – doar o sută de ani care ne‐au revenit în comun şi atâta inutilitate în literatură în afară de Hieroglifa‐Cuvânt de la Dumnezeu sau pur şi simplu Cuvântul atât de consistent

încât e ca un obiect undeva în realitatea lumii



227

î â e a u o ie u e a î ea i a ea u iirămânând numai ca omul să priceapă care e totuşi obiectul‐cuvânt frumusețea pâinea şi sarea atică în acest elegiac deprimant prin apăsătoarea senzație din poemele‐spaimă în urbea‐pericol provocate de cinul cel de taină al poliției secrete care nu crede că nebănuite sunt căile Domnului poemele‐spaimă izvodite însă în zi de duminică

oarecum osebită

ce ar merita – parțial – să fie scrisă cu literă mare sau barem

mijlocie în – anume – duminica‐natalității‐metaforei‐spaimă

în care foarte provizoriu – exact cât durează duminica – viața nu mai este totuşi un naufragiu...

15/16. III. 2003



228

ÎN CEL MAI BUN CAZ, ASEMENI

ALCHIMISTULUI...

Pentru că lumea există acolo unde eşti tă gă duit... Unde nimic nu e posibil, amintirea devine necesară .

(Lars Gustafsson

dat fiind că frontul atmosferic trece chiar prin plămânii tăi – (linia tranşeelor sale – imediat în apropierea inimii) – şi

fiece respirație e o inevitabilă auto‐divulgare sub‐şoptitădat fiind că mizerabilele companii de asigurare sunt cinic‐



229

p ț g ş pdat fiind că mizerabilele companii de asigurare sunt cinicsigure că viața ta nu va depăşi cel mult o sută de ani în care nu vei fi decât victima propriei speranțe sau

lipsei acesteia dat fiind că adevărul curmat brusc interzis naşte urletul în timp ce şarpele eternității – impasibilul oportunist cu sine însuşi – î şi zice că

în cele din urmă trebuie s‐o ia de la capăt şi

prinde a‐şi devora propria coadă

ca şi cum arcuindu‐se într‐un sine‐cerc‐vicios/victorios ceea ce ție nu‐ți este dat dat fiind că atunci când te plictiseşti de moarte de fapt te plictiseşti de viață – şi una şi cealaltă ca definitivă

posibilitate a imposibilității oricăror altor posibilități dat fiind că atunci când î ți faci datoria iese că mai faci nişte datorii față de tine însuți – astea şi atâtea altele fiind date

negația sau afirmația demnitatea şi caracterul sunt fatal necesare în destinul tău care deocamdatăasemeni alchimistului se alege cu totalmente altceva decât presupusese în baza aşa‐



230

zisului în cel mai ră u caz...

17.III.2003

ZBOR PESTE UN CUIB DE CUCI

În Bois de Boulogne unde nu are ce căuta şarpele Boa cu un cotkodac de reclamă găinuşa de pădure laudăpelicula Kodak bună de‐a imortaliza (la ce bun?...) păpădiile despuiate de asteriscurile lor fulguitoare ce trimit din văzduh din nori la notele de subsol ale filozofilor trăitori în mizerie; cot‐ko‐dak! exclamație destul de stridentă – din trei silabe putere – peste păpădii şi flori de sunătoare (...în gol) fâlfâie din aripioare fluturi‐cap‐de‐mort în aproape egală măsură cu lepidopterele‐cap‐de‐viu prin locuri unde probabil uneori omul î şi pune capăt zilelor cârtița î şi pune capăt nopților



231

prin care – unele şi celelalte – miresele lui Chagall sau Margareta lui Bulgakov zboară peste un cuib de cuci în care

pacienții

cu

caiete

dictando

în

mâini

stau

relativ

ogoi

ți sub

privirea dictatorului surdo‐mut: Neantul... – mintea căruia are mereu o Idee avans față de mulțimea sentimentelor păpădiilor sau fluturaşilor...

29.III. 2003

LA GURA METROPOLITANULUI

plasat oarecum impertinent în această abundență de stupidități de obicei în viscerele metropolei care ca orice megapolis nu poate avea un trecut onorabil – poveri post‐coloniale ce mai... – tu bătrân pirat o ştii prea bine că e ceva efemer urât zadarnic – la ce‐ai mai râvni plodirile înşelăciunilor?

şi nu ai scăpare de obsesia pustiirii micilor ambarcațiuni vânate prin ceața onirică a oceanului dezastruos în



232

escapadele premeditate pe punți sunătoare peste cavitățile de rezonanță a calelor – doar acolo se aciuieazăpraful fojgăitor în fascicolele seninului nă boind prin hublouri mioape în grota oraşului

viscerele grotei – calele navelor devastate – aduc Tropicul

răcoros cancerul subpământului metropolitan

devastându‐şi escalatoarele osteneala huruitoare căreia se hărăzesc testamentar

îndrăgostiții sinucigaşi de unde şi obişnuința ta de‐a aprinde lumânări la gura

metroului – pe unde altundeva să iasă sufletele cele la cer ’nălțătoare?



233

PIAȚA ÎNFRÂNGERILOR

N‐ar fi deloc inoportun ci din contra dacăfiece oraş sau barem fiece metropolă ar avea o Piață a Înfrângerilor lucru ce ar părea la fel de firesc precum fiece urbe are un cimitir sau două sau mai multe (unde se percepe mai lesne deosebirea dintre eternitate şi istorie dintre glorie şi deşertăciunea deşertăciunilor).

Ca de le sine înțeles pe Piața Înfrângerilor ar fi ridicol să se țină mitinguri de protest



234

– contra cui contra ce? – contra părelnicilor victorioşi? Ha‐ha! Să fim serioşi... – respectiva piață va trebui să aibă o acusticădeosebităecoul acestui Ha‐ha! propagându‐se uluitor de clar ca sub bolțile renumitelor teatre (de operetă). Iar pentru postul de comandant al celebrei Piețe a Înfrângerilor

cine altul ar fi mai indicat decât experimentatul servant la Patul lui Procust – omul cu rigla cu măsura‐plus‐minus cu

ajustatul cu mâna forte ca a veterinarului ce‐apucă viperele

de ceafă şi le mulge colții de venin.

Piață vastă bântuită de toate curentele

bătută de toate vânturile puternice contra cărora – aplecat întru oarecare înaintare – omul mai să devină o

d

i

a

g

o

n

a



235

l

ă

în timp ce ghipsul de pe diverse fracturi leziuni corpo‐mentale i se absoarbe în sânge în spirit aci/ acolo prin Piața Înfrângerilor cu nestăpânită fluctuație timp infinit poftă ce vine gândind sau plângând sau de regulă disperând – nestăpânită fluctuație ca

într‐un vis deşteptător în ceasul al 12‐lea de înțelesuri şi eresuri precum ar fi spre (unic) exemplu raza ideii de Trans‐Dumnezeu care exact ca ceva mai limitatul în atotputernicie tiz al său biblic

văzând că e bine (în Piața Înfrângerilor) (vă aduceți aminte: un obicei ce i‐a rămas încă de la Geneză: de‐a vedea că e bine) zice calm‐radios: „Puteți muri: aici/ acolo în Piața Înfrângerilor din oraşul

ce‐şi hârâie starea de spirit între câine şi cântec şi uneori – între tulbure bocet de văduvă eternă îngenun‐cheată întru rugăciune (vezi versiunea Brâncuşi) şi mătănii spre a

primi ajutor dincolo de sine...” Nevermore totuşi



236

Nevermore totuşi...

16.III.2003

ERAU AŞTEPTAȚI ZEII, DAR...

Într‐un noiembrie ca un septembrie repetent la Smirna pe țărmul egeic gândeam la Homer poate chiar pe locul unde stătuseră şi picioarele lui de copil acut‐atent la

ecourile răspândite întru trans‐cuprinsul auzului în care verbele odiseice prindeau a fi trecute la mai mult ca desăvârşirea – sub oblăduirea zeiței eposului – croitoreasă ce măsura de şapte ori cu cotul antic. Era o stare de nedescris (poate şi din motivul căgenialul Homer



237

genialul Homer n‐a ştiut să scrie...) ce mă făcea să conştientizez parafraza despre imposibilitatea de a intra de două ori în unul şi acelaşi vis – de unde acolo la Smirna acea extincție a urletului prin ecou şi extincția muțeniei prin (bineînțeles) sine însăşi şi prin dezamăgirea că

Timpul deja

începuse

a

‐şi astâmp

ăra

voluptatea

imagina

ției

– în Ziua

Iederii potolindu‐se precum ar fi zis Joyce care ştia prea bine că de fapt nu există nicio Zi a Iederii ci pur şi simplu se gândea că ar fi frumos spus

cel puțin oarecum ciudat într‐o rețea de îndoieli destul de crispate/criptice ca să nu le spun de‐a dreptul (‐spre Itaca) sumbre (pentru că

în Itaca – pardon în Smirna – ca de obicei erau aşteptați zeii dar

din nefericire de această/ de acea dată veniră barbarii – de unde şi ermetica poate că cinica ironie disperată a sfinxului...).

XI.1994 – Izmir (Smirna)

III. 2003, Acasă



238

DIN VACANȚELE DE LA NEPTUN

Conştient că din partea Cuiva mitul n‐ar fi decât o atitudine politicoasă – dar cu un incert subtext indiferent la sensul gratuității existenței umane (...creatoare...) nici eu nu sunt din cei ce ar renunța la fascinanta poveste

(totuşi) ba invocându‐l pe Orfeu craiul purtător de liră ba comunicând via Internet cu Zeus cârmaciul Olimpului ba la Neptun în preajma Vilei Stancu dându‐i binețe lui Octavian Paler sau lui Hermes ce se plimbă pe țărm prin spuma valurilor ce‐i înfloreşte



239

înfloreşte aripile de la glezne îngreuindu‐i‐le –

în timp ce inşii goi ce fac plajăcolegii ceva mai tineri i se plâng de lipsa căilor de acces către zei sau – fie! – barem către muzele lehuze ce au trandafiri în loc de viscere şi un ironic zâmbet pe buze (ceva mai departe – un segment de mare căruia i s‐a pus

botniță de stabilopozi (sau... stabilo‐plozi?)); adică acolo

printre muze şi hurmuze în preajma Vilei Stancu se manifestă necesitatea exprimării încât vară de varăpe parcursul a câtorva amiezi cineva e aproape fericit nici pe departe gândindu‐se că i s‐ar putea întâmpla ca

ultimul vers sau cel din urmă poem să‐l trăiască fatal într‐o maşină a Salvării care nu va mai avea rost să ajungă la destinație

în urmă în exterior rămânând umanitatea debusolatăşi busola deumanizată şi filmul vechi în care aleargă

cele dintâi locomotive cu panaşuri de fum fluierător în marginea în gingia de nisip a pustiului ce î şi aduce până

în preajma metropolelor sfincşii itineranți ai dunelor în măciniş(pustiul ce uimeşte şi umileşte cu fascinația second hand a

mirajelor şi cu rumoarea nisipurilor – ziceam – dislocate...)...



240

ş p )

...astfel că prietene tu Don Herodot al bătăliilor pe tabla de şah

nu‐mi mai spune că nu ai încredere în supra(i)realism de parcărealitatea ne‐ar oferi mai multe premise pentru a ne încrede ei...

7.IV.2003

INTERCONTINENTAL

suntem ai noşti şi ai confluenței de continente intrate cu stâncile cu mormintele unul în celălalt

întrepătrunse cu caracatițele rădăcinilor cu cetinile

lianele ghețarii coarnele de cerbi reni bivoli cu gardurile de sârmă ghimpatăcu ghearele fiarelor cu urmele pierdute prin nămeți – unul în celălalt pătrunse

afetul tunului e pe un continent



241

pțeava‐i pe celălalt (aici se poate întrezări un posibil model de continuare a şirului de asociații similare)

greabănul muntos ca un siaj teluric şi siaje de lavă pe sub turnuri de observație cizme baionete şi indiferență celestăpeste linia imaginarăamiaza devreme păşeşte ca o adolescentă din

colonia de corecție a minorilor în care mai are de petrecut doar o singură noapte (în care probabil se va tăvăli prin licheni cu gardianul blond cu ochii migdalați – acolo printre movilițele aplatizate

ale mormintelor unor prizonieri europeni – de‐ai noştri şi – deja – de‐ai confluenței continentelor intrate unul în celălalt – cu stâncile mormintele ghearele enormii colți de mamuți dezgropați de începutul fatalului dezgheț planetar)

9.VII. 2003



242

UMBRELE SUFLETELOR

Iar Ka este umbra sufletului, propria sa sosie, emisar pe lângă acei oameni, pe care îi visează

domnul ce sforă ie. Velimir Hlebnikov

Neliniştită anapoda, harnica himeră de miezul nopții se insinuează prin crăpături de baracă şi litere meridionale scrise de un captiv nimănui – om amestecat cu frigul, tundra şi disperarea

prenumărându‐se în batalioanele ce fac trecerea în revistă a desființării.



243

Vinete cicatrice intensificând opacitatea stelară şi eşecul lunii în tentativa‐i de‐a fi ceva mai important, mai victorios. Muget de elan. Animal încolțit de lupi. Lipsă de elan. Om devorat de deznădejde. În fiece celulă a biologiei sale stă zăvorât ca în adevărate celule de închisoare. El, multiplul, concomitentul cu propria sa pluralitate. Lumea ca o atotcuprinzătoare deformare de mascăde iască. Pompei potopit de gheață ce face pod pretutindeni

şi cale liberă – nicăieri. Hiroshima gerului. Baikalul şi nu mai ştie ce alt lac – ochii Cambulei‐Siberia lipită de pământ. Zadarnic dar inevitabil stat la pândă. La pânda nădă jduirii viermănoase precum fructele uscate prost pe

lojnițe umede. Fructul de caisă – ochiul închis al leului ucis. Totul smulge/ rupe din Totul. Muşchii din nervi nervii din muşchi şi toate dimpreună – din suflet, din spirit din conştiință , din nume. Tărâmurile lui AnoNimeni

tă bărând peste Anno Domini. Oase‐n amestec cu nămeții. Şi neneții. Arta de a supraviețui tiptil e o capodoperă S.F. in‐existentă. Pulsul se dizolvă în abstracțiunea sui generis a ne‐

viitorului. Gerul î şi multiplică scorpionii, caracatițele, mizeriile sub‐



244

polare. Ca ironia. Ca cinismul. Ca balul‐canibalul. Ca balul mascat. Ca balul de‐mascat. Ka... umbra sufletului, propria sa sosie,

emisar...

11 / 18.VI. 2003

POST‐ISTORIA CA IMPRESIONISM

Carapace roşie. Falanga stângă – falanga dreaptăşi viceversa. Trecutul ca Rac ce dă îndârjit îndărăt spre prezent, în‐apoi, mereu în rătăcire de cale zebrată cu lozincile‐graffiti ale

secrețiilor de limacşi prin locuri supuse pericolului declanşării avalanşei de pietre în

bombardamentul hazardului care, de fapt nu are nimic cu istoria, ideologia, politica – otova doar spațiul şi „timpul” comun de care – ele – spațiul şi „timpul”

propriu‐zise habar nu au – de altfel ca şi avalanşa lapidatoare la



245

întâmplare. Grohotişul, în fond dacă şi are a se dezlănțui,

până la urmă nu termină decât în coadă de ecou – o nudă sau înveşmântată sintagmă (oarecare) ce nu e decât scarabeu plurisemantic ce‐şi rostogoleşte perseverent cocoloşul de sunet, până î şi găseşte menirea în amurgul idolilor

sau doar al zilelor

mototolite prin urnele pră buşirilor dintre steiuri pe unde ninge o posibilă funingine rece sub formă de promoroacă (clar lucru neagră).

18.VI.2003



246

INUTILITATEA OCHIULUI AL TREILEA

n‐au existat câştiguri cunoscute mai multora pur şi simplu alte câştiguri nici nu s‐au extras şi depărtata populație (din viitor) (ca seminție intermediară în spațiul evolutiv om‐

înger‐metaforă) aproape că nu era în răspăr cu nedumerirea şi falsitatea

pieirea se arăta compatibilă cu generalizarea însingurării ca

depersonalizare în masăca o falsă

ti l ( i l i tă) d i j l fl t l i



247

articulare (ca şi plagiată) despre peisajele sufletului iar la un moment dat (ce‐i acelaşi lucru cu: la o eternitate dată...) de la intensitatea cugetării ca necesitate dar şi şansă imperioasădin frunți miji orbita ochiului al treilea ca şi cum superior (cel puțin din unghiul de apreciere a(l) plasamentului său), însă ivirea‐i nu avu a spori cuprinsul cunoaşterii, ci doar

abundența lacrimilor ca obturare a lucidității

11 /19.VI.2003



248

EVENTUALA REVENIRE

reamintite fost‐au împăcările papirusul adă(stărilor) tombale şi pipa păcii (ah! prietene Haiawata

în pofida groaznicelor avertismente ale

ministerului sănătății de dragul ideii şi pipei tale fixe eu unul aş relua fumatul…)

trăi‐vom, şi‐au zis, şi inutilă va fi compătimirea celorlalți în eclatanta lumină a bucuriei ce te împiedică să visezi în schimb



249

împiedică să visezi, în schimb dându‐le ideilor harul de‐a se gândi ele însele ca nişte arhitecturi esențiale

reactualizat e tocmai ceea ce î şi cerea nume refuzat sau amânat sau încă necreat spre‐a face apelul unei singure Noțiuni distincte între toate

avem temeiuri de‐a uita obida de până acum – noi nu vom mai pleca dintre noi

întreaga seminție având deplin efectivul de sosii cenotafe, morminte ipotetice pentru viața ce rămâne

în viață însă mai conştientizând că renunțarea la tristețe imposibilă e fără renunțarea la cunoaştere

(s‐ar putea reveni asupra deciziei?...)

14 / 19.VI.2003



250

INSECTĂ ÎN INFINIT

în bătaia valului insecta se astrucă în chihlimbar proba de jos, de minuscul a mauso‐leului

efemeridei zeieşti; vagi semnificații ale acestei metafore solidificate, sugestie de auroră aproape mono‐cromă de miereceară untdelemnmirt în pluralul căruia lumina î şi frânge arfele zdrăngănite de țârâiecii nordului

segmente şi noduri de strune microscopice narcozele somnului cristalizate în capela sixtină a insectei în‐



251

narcozele somnului cristalizate în capela sixtină a insectei înnobilate‐n miezul de gutuie al răşinii coapte

ca

nişte vegetale carate

arta ca delict imprevizibil cocoloşind cicatrice selenare acvariu de puritate, insectar genuin, carceră străvezie a minusculei mumii, dulceață de caise carbonizată blond la prea mult foc

ori ochiul de sticlă al împăratului animalelor poate chiar cristalinul pustiului fascinant pendulat ca norocul/ brelocul ce leagănă pur şi simplu

o insectă în sistemul infinitului trufaş (aşa i‐am zis noi, gâzele, de fapt el fiind cu totul altceva, dar sigur – nepăsător, şi excepție a hazardului primordial)



252

FANTEZII MONITORIZATE

pe linia azimutului zboară lebede în amestec cu Boeing‐uri înclinate spre aterizare cascade biologico‐mecanice pe alocuri super‐sonice – ceva superior ca înălțime şi amănunțime

aripi ținându‐se la distanță unele de altele prin bătaia sau înaintarea lor modificând conturul palelor de nori, pe‐acolo unde timpul şi distanța se măsoară deo‐potrivă (cu deus et machina) în ani lumină şi

ani confuzie sau ani nimic

fanteziile îmi sunt monitorizate de îngerii ingineri c(ar)e le afişează pe simeze tehnice pe care cândva faraonii



253

ş p p î şi înşiruiau papirusurile cu embrioni de piramide siluete de pisici şi cucuvele totemice

curenți de aer sau de briză confuză ca o muzică nearticulatănesonorizată , încă , de enigmatice orgi pe care eventual, s‐ar odihni arhangheli, privind, cu capul pe‐o parte ca păsările, în țevile uriaşe – în catacombele nedumeririi ca inspirație

ACCES

nu voi mai ciopli absolut nimic, inclusiv chipuri şi alegoria la absolut; ce conteazăcă aş fi putut ajunge mare sculptor şi teofil, autor, să admitem, al zig‐zagului neîncetatei frân‐

geri/ în‐frângeri...

fiecare în parte, invidioasă pe celelalte falangele palmei ce ar fi putut modela încă inexistentul

spre a‐l face existent acceptă titlul comun‐scheletic de membru de onoare al infanteriştilor sculpturii ce au abandonat antichitatea



254

ş ppentru a se preda perspectivelor difuze

abia acum îmi dau seama că ceea ce amuzăuneori poate să şi aline iar renunțarea e primul semn de vindecare – prin sentiment ca mişcare de fotoni a(i) sufletului prin limpezişul evlaviei întru contemplare de destin

şi miracol –

(chiar dacă cristalul divinității nu e nicidecum bun conductor

de răspunsuri...) –

ceva afin poveştii cu cocoşul roşu şi cloştii ce stă pe ouă de aur

în trezorerii boreale – la ce să modelezi deocamdată

inexistentul pentru a‐l face existent dacă oricând poți fi jefuit?...

(istoria î şi ia nedreptățile între parantezele sprâncenelor săltate a

mincinoasă nedumerire)

(amnezia în zale ză breleşte mărunt‐solzos somnul rațiunii)



255

târâş de luptători anacronici prin albia fluviului secat pe care

o iau drept tranşeele providenței nisip în amestec cu oscioare de peşti totemici – după trecerea ne‐norocirilor – se înmulțesc jinduitorii de amulete ce pot substitui

râul inexistent – cu subconştientul lor

însă şi atare operațiune fără a o putea conştientiza...

se stinge slava, se usucă salvia botanicii şi saliva retorilor grăsuni glăsuind în

pustiu, şi abia acum se înțelegi că , dacă renunți la cioplit cazi iremediabil în depresii infinit mai artisticeşte, stimulate dar şi ocrotite de tacita convenție ce vizeazăinfinita columnă dotată cu scripeți de rezervă. „Până aici!” e scris la poalele

turnului – un fel de: „Accesul persoanelor neautorizate...” etc.

19.VI. 2003



256

ÎN PREAJMA VILEI STANCU

totul palpităzodiacul î şi roteşte hora greco‐superstițioasălentă ca începutul de Sirtakis

de pe pământ ridicându‐se, roua mai adăstă sub reversul frunzişului sub venele rămurişului, puțin dar parcă prelungind totuşi ceva – o durată , o stare, un hazard de prospețime

năvoade cu nimic sau, poate cu lumină; mirt pe fruntea sfârâitoare a



257

după‐amiezii; restricția pauzei de prânz închide difuzoarele; răscopt

câte un fruct încearcă să zâmbească a râde câte o libelulă năucă se loveşte de lentilele ochelarilor de soare peşti zburători poposesc pe binoclul căpitanului Olandezului zbură tor

e timpul intens, condensat al traiectoriilor peste care strigă muezinii Balcanilor

în paralelismul religiilor guralive

mi‐i dor de Balcic şi re‐compun pe nisip harta într‐un chip pur geometric dând din cap a nu cu gestul de da al bulgarilor

un interpret de folclor apăsându‐şi peruca pe che‐

lie (sună aproape italieneşte: che‐lie...) când înoată prin golfulețul ocrotit de stabilopozi stu‐pizi, ținând – cântărețul – capul ridicat precum reptilele mezozoicului şi cârlionții artificiali îi scapătă peste ochi

sub paravane de plajă – picioare ridicându‐se pe rând în presupusa artă a nudismului i di i i d b i ii



258

indivizi ce aduc a borne ruginii sau, din contră , a stâlpi de sare; talie medie, €uro‐

peană; realismul plajei nudiştilor lipsă de tentații, ca şi cum vara e anotimpul emasculației parțiale a populației

ioc stele şi căluți de mare

ce se mai află doar prin enciclopedii, dicționare

prin CD‐urile entropiei exoticului, dar şi derizoriului printre risipirea de nervi a algelor – pescăruşi cu aripi de tuş țipă ceva din procesul intentat lui Bau‐

delaire

încerc să‐mi reamintesc ermetisme/ barbisme întru a mă convinge că am foarte puțin în comun cu papa‐galii – aversiunea față de mulțime; ies din provizoria criptă a

nisipişului, dându‐vă astfel, sper (naivul!), o veste oarecum opti‐mistă în această viață de permanentă murire prin(tre) nisipăriile uni‐versului‐(şi)‐versului)... À bientôt!

20.VI. 2003



259

RETRAGEREA PROIECTELOR

proiectul ca tentativă trasată prin zgârietura concretă pe palimpsestul tablelor cu legi mereu modificate anihilatoare unele de către celelalte, în chenare de promoroacă însângerată însăilând mărunt, dens vaguitatea

înfiorarea ca entropie a difuzelor, dar abundentelor infor‐mații (un fel de viscere ale spiritului) pentru înlăuntrul conştiinței neordinare afine geniului testată la olimpiada inteligențelor ce are loc

o dată pe vecie – locul secund nu e de neglijat când primul nici nu se acordă – (Supremul nu concurează)

f d i t t d t t ” (d hi) t



260

fresce de‐pictate, „de‐punctate” (de ochi), şterse semnificații retrăgându‐se din atenția enoriaşilor sau doar

cea a pasionaților de artă – şi tocmai acum când întunericul s‐a rărit, când lumina‐i în aflux, putându‐se vedea mai distinct (cu toate că , uneori, înțelegerea e mai acută anume în beznă)

pisici, cămile, alte teme egiptene

piramida drept cancelarie a mumiilor şi prelunga impresie de rezoluții amânate

praf, cenuşă , nisip – toate reciclate în extindere de spațiu

timp; hingheri de şacali hiene şi, concomitent, gunoierii eventualei post‐apocalipse încearcă să facă ceva ordine printre ruinele istoriei (pe care le văd, rău‐ înțeles, ca

bine‐ înțeles, reziduuri)

în fine, deocamdată cancelaria şi‐a retras orice proiect inclusiv pe cel reprezentat de elementara zgârietură de unghie gheară – poate chiar în timpul bizarei lupte dintre pisică şi

scorpion

5 / 20.VI.2003



261

JOC DE SALAMANDRE

jubilație a verbelor ca lipsă de tristețe salamandră‐caleidoscop

rece incendiu de imagini multiple ale uneia şi aceleiaşi idei ciorchine de colibri călători ca şiraguri de ardei pe stâlpii prid‐voarelor rustice

brațele pierdute re‐generează



262

genereazălumea e fără schilozi

defilări cu toate torțele prezente exaltare a mâinilor ridicate ca la un apel al brațelor ca la trecerea lor în revistă

reîntregirea vitraliilor, dispariția țăndărilor, apariția țărmurilor, când

muzee şi hărți mint frumos oarecum convenabil în lumea scrisului fără pro‐scrişi...

20.VI.2003



263

LOCUS

oarecare parte de lume se afundă în mocirla bălților până va da de pământ tare sub picioare, sub temelii minuscule caricaturi ale Veneției Rozei Vânturilor

nici ea bazată decât pe bazaltul concepțiilor despre artă şi frumos pentru că şi pe aici ca şi aiurea pare a conta mai mult vocala decât verticala (ah, canțonetele!...)

ferice de cei ce şi‐au ridicat case din buşteni – rămâne‐vor la suprafață , ținându‐se pe apă , nămol sau gheațăca nişte năieri



264

oricum, nu e cam nimic de canonizat/ canțonizat

ori poate că se poate sanctifica şi cânta totul când dă prăvălişul potopitor când lumea mai aruncă peste garduri, peste geam ce mai are greu la gospodărie – fierul, bronzul figurinele totemice

copleşi plutind prin tundră în covata de frământat aluatul – umbrele parcă ar fi nişte aripi istovite ce încearcă a prinde de ajutor omului acaretului în vreme ce birocrații nepăsării stau precum

cucuvelele pe stinghiile euro‐asiate

cineva care seamănă cu poetul Ayghi salvează o oaie, spunându‐i drăgăstos că

în pâlpâirea gazorniței minunat i‐i chipul egiptean – şi‐apoi ce Apoi al potopului fără mumii în cârje sau pe catalige?

mai la vale, în plasament nici subpolar

nici mediteranean nici muntos nici de şes – similară băltire în care plutesc ciorchini de vie coaptă;



265

p pla vecina‐le bătaie de inimă înnămolită , nuferii tre‐

saltă... ...tii! în fine, parcă s‐o fi dat de bazalt

sub temelii... şi o vor lua cu istoria de la capăt pentru că începutul lor primordial nicicând nu e prea îndepărtat de ziua‐le de mâine, aici/ acolo

unde

filozofia existențială pune infinitul (sau geniul?) la îndoialăca prezență definitivăşi eternitatea ca durată absolut nemodificată; contează doar (a)luatul de la capăt ca benevolă tragere pe roată

peste fertilitatea noroiului de potop universal sau de simplă baltă

4 / 21.VI.2003



266

ŞLEFUITORUL DE LENTILE ÎN VARA CRISALIDELOR

petale de tei ajunse deja plevuşcă ruginie uşor troienităprintre pietrele caldarâmului, ca şi cum printre ridurile secolelor XVIII, XIX; grație de august speriat – clătinare de jeleu mov‐ închis

probabil de măline – ce grai dulce pe ducă în care totul rimează în loc să ritmeze

în care mai totul cântă în detrimentul francheței adevărului...

steblele amiezii, de lumină şi umbre şi contrastul baloanelor colorate ca sonde ale copilăriei drept meteorologie în care se mai şi lăcrimeazăse mai şi sughiță de plâns în amestec cu piuitul



267

ş g ț p ppuilor din ramii grădinii publice

cu chițcăitul veverițelor; parc ca – mai ieri – abator al faunei de ciocolată visată doar, pe când orchestra imperială‐i zicea paranoia eliberării anapoda; huruit de vehicule blindate

în cauciucuri cu – încă – ozonul taigalei; luptă

pentru pace când nu e lăsat în pace plaiul cu ploi peste ogoare minate; strâns de mână tatuată cu alfabet străin pe când iată , deja au reapărut „terfarii” ce au renunțat la un colț de stea

şi copiii cumpără contra moletiere, tunici de camuflaj țurluiece, gospodinele – sineală; pe o mar‐gine de trotuar – fluierul spart al domnului sergent de stradă

(pe unde o mai fi dânsul acum?...) grătare cu mangalul împrăştiat de‐a valma cu cioburi de cristal

de Boiemia, porțelan de China în luciul cărora se reflectăstrigoi demenți, printre ei – unul ce scrie poeme în anul crisalidelor suprafireşti în care, ca în zepelinul burții calului troian şi a iepei troienelor – tot dânşii erau: ho‐

pa! s‐a cam zis cu Europa... (cea care într‐o anumită măsură îmi aparține oarecum predestinat având în nume chiar singularitatea pronumelui (m)Eu



268

personal))...

peste cinci ani avea să se nască propriu‐zis dementul care în acea vară a crisalidelor suprafireşti î şi scuipa dinții şi versurile în praful din care încerca pe bâjbâite să‐şi recupereze verticalitatea, ochelarii şi lentilele pe care le şlefuia

VASTITĂȚI COMUNICANTE

corpul ca senzație, supoziție biologică & spirituală î şi acutizează zădărnicia dorului de sine ca ceva dincolo de subconştient un fel de orizont al perpetuului, lentului asfințit

de destin

noroc de povestea cu transcendența pentru că ceea ce nu ține de palpabil

în cea mai mare parte ți se oferă gratis

atât de către suprema enigmă cât şi de propriu‐ți spirit enigmatic

rețele de vase şi vastități comunicante



269

copulație între sublim şi subliminal – astea conştientizate

prea târziu, odată cu cele din urmă bătăi de puls, şi lent‐ în‐ultimă‐instanță apus de sine

21.VI.2003

POVESTE DE SPERANȚĂ

... mai e ceva timp pentru ca lipsa de suferințăsă ajungă otavă – proprie iarbă de leac

însăporumbelul cu stebla de otavă în cioc simbolizează totuşi resemnarea nu pacea sufletului (să se ia aminte la eventualele asperități de retorică)

împăcarea cu sine nu e comparabilă cu entuziasmul exaltarea nu merge ca prolog la definitivul sistem yoga al vieții (alias



270

morții) de apoi – nimic paradoxal în

a‐ți imagina moartea ca viațăaceasta fiind şi una din menirile poeziei ca poveste de speranță (cu

îmbunătățiri...)

7 / 22.VI.2003

CA ŞI CUM PASTORALĂ

başi de pian ca ceva între muget şi abis şi umbre stimulând psalmodieri când se merge spre final brut ori spre apologia, gloria scutierului

Ordinului Ciufului de Scaiete

lin, bostănăriile coapte urcă la cer în noapte zemoşii î şi crapă semiluni

în care se aude răsunet de cochilii cornuri de vânătoare, cutii de rezonanțăori ghiocuri din care lumea‐i suflată cu aur



271

fascinația s‐a prelins – statornicădoar dorința de a nu dezamăgi în navetă şi rocadă astrală

în jgheabul de orbită al căruia î ți adapi zodia capricornă

başi de pian ca între muget şi hău şi umbre stimulând psalmodieri

azi, ieri

başi de (pi)Anno Domini MMIII

iunie 2003



272

FAGURI SĂLBATICI

scos la suprafața lipsei de supra‐față a eterului şi eternului

în aşteptarea coacerii lemnului de (capri)corn ațâțător mirositor la ardere (ațâțător – ceea ce e mai mult decât plăcut) până la urmă ajuns‐am să incinerez mirodenii generatoare de arpegii somnifere

întru

revigorarea prin visare a spiritului pentru care e prea aspru verbul „a făuri” şi acceptabil blândul „a jindui”



273

în părelnica‐i transparență conştiința î şi auto‐anuleazăcopulația cu matca libelulelor – în urma refuzului rezultă intuiția ca stare primară a spiritului perfectibil în perspectivă

ideile mă cheamă ca însuflețite în‐glăsuite – ele nu pot avea decât limbajul universal al muzicii când

nu mai e nevoie şi de engleză sau de chinezăde miliarde

faguri plini cu dulceața florilor ilogice peste care arde pucioasa apicultorului ciudat

ce ştie ceva latină: credo quia absurdum

în definitiva situație a terțiului exclus



274

CARPE DIEM!

prin plinul dens al mercurului ca oglindă în lipsa salvamarilor înoată chipuri minuscule dispersându‐se prin înec sau secretându‐şi secretele supraviețuirii – norocoşii î şi recompun ideea de fericire

ce are – provizoriu, până se uită pericolul – nevoie de atât de puțin: de respirație, ceva hrană şi câțiva stropi de apă plată

imaginea lunii – radieră de fildeş prin viețile lumii şi epopeea fumurie de la reflexele măslinilor prin care țipă păuni sălbăticiți – acvile de p(a)radă

în moțul cărora – noaptea, în somn – păianjenii tricoteazăornamente; de fapt



275

ornamente; de fapt

totul e o încoronare cu păienjeniş

ițindu‐se de sub rămăşițele speranței şi încăpățânării zeii încearcă să substituie cât mai multă realitate cu

cât mai mult spirit – şi până astăzi – dar nu pentru totdeauna –

fruntea, palma, pieptul, tă bliile lor cerate stau ecluze în calea apelor morții

aşadar să folosim sorții dați celor cât de cât ocrotiți...

22.VI.2003



276

ATELIER

luminoase emigrații de stafii istovite se vor destrăma în duhul făgăduinței

înduioşătoarea hărnicie a florii soarelui

rotund acaparatoare auriu risipitoare zadarnic oferindu‐se ca subiect pictorilor emigranți – prea triste compoziții asemeni naturilor moarte cu fazan împuşcat

creioane într‐un tub de obuz tras la Nistru plăcuțe de aramă cu inscripția „Never(a)more” artă drept eşuat control al emoțiilor sentiment şcolit de bona‐idee



277

sentiment şcolit de bona idee

pe paletă – ruginiu de torf amorf ca petecul pus pe buzunarul de la piept acrobatul – model muşchiulos – sofisticat fason biologic de podețe arcate de punți de acces spre/ în propriul său trup indiscretă sfidare a prejudecăților

criptografia beneficelor carcere ale artei

impulsul precum clavirul şocului bine temperat ale minaretelor aciuate în miniaturi inorogul iconograf Cantemir trebăluind prin argintării mentale

ambianța poate chiar geografia hieroglifică a atletului cu penumbrele/ penurmele şi prenumele doborâte precum avalanşa tinereților noastre în esențializări de versete – dar autoritara dominație a văzului ocrotind fulgurante pribegii

26.VI.2003



278

ÎN ABSENȚA SITUAȚIILOR LIMITĂ

repezit vântul nu devine compasiune rămânând purificatoare agresiune – probabil vibrează spiritul stră bătător de spațiu

contrazis de timpul afon la interogații rotindu‐şi leneşa centrifugă a nepăsării baricadate de văluriri sepulcrale – cinicul meta‐forizând că moartea face valuri...

portaluri sau grote argonauți sau turişti demitizarea lânii de aur dispar apucăturile ithakienilor mitul în melanj cu cocaina refac mitologia nimănui mirosul grotesc al grotelor şi uriaşei lui Baudelaire



279

g g ş ş

Penelopa – nicăieri oho! ce tocuri de pantofi are gigantica cvasi‐nemuritoarelor metafore rude viermilor de mătase şi placentei amuraşilor; tocuri pe care speriații de mituri le pot lua drept colonade de templu…

prelung răsufletul neantului ochi ce n‐a(u) cunoscut nicicând lacrima în care s‐ar fi afundat venețiile de aur ale canalului numit Calea Laptelui cu gondole leagăn de arhangheli ce pleacă

pe lângă tâmplele mele – şoapte ciudate sugestie în căutarea caratelor chihlimbarului mieros pe țărmul minții interesată – inutil pentru alții – de pustiu şi în special de vid unde nu se ştie dacă timpul şi spațiul î şi fac datoria

lăsate la voia întâmplării totuşi de/ în infinitul prohibitelor ri‐gori şi deci a absenței situațiilor limită – astea date doar pentru rânduri şi orânduiri de statui care

bineînțeles nicicând n‐au emoționat cu adevărat pe cineva

în special istoria...

27.VI.2003



280

ATUNCI

( f ă ră drept de apel)

când bucuria meta‐eternă ne deschide porii sensibilității pline de nebănuite resurse şi

îndemânarea la toate când neprihănirea e înălțată în castelele de grindinăşi carele întunericului î şi pierd povara departe de noi când omul de rând se vindecă prin artă

bălmă jind în slavoneşte că frumusețea ar putea salva lumea

şi în mirtul zeiesc se simplifică supoziția mitului coagulându‐şi strictul necesar credibil în anihilarea mu(ti)latelor păreri despre taină şi tain – atunci ziua readusă din anonimatul orbirii re‐devine deschidere



281

şi Homer‐copilul se re‐ înfățişează cu gura plină de subiecte cantabile; atunci speranța î şi caută de bănuț oul de chihlimbar fără a‐l pune pe talerele zodiacului şi omul trăieşte într‐o mie‐

zoasă împlinire a prorocirii de‐a nu fi înfrânt cât de curând de nisipurile mişcătoare ale pretutindenilor (şi încă nici aceasta nu e

ultima posibilitate de amânare) – atunci plasma umbrei luminoase resimte efectul cheagului ca pe o electroliză a sângelui înnobilat de capilaritatea uman‐angelică

şi adorm întru visare eliberatoare risipind fascinat tot ce primesc de la neant şi viațăameliorând meteorologia găurilor de spirit ale post‐istoriei curățând fel de fel de bancnote şi praful de pe tablele cu legi după care infinitul mi se deschide ca un sistem liric în regim

de supremă generozitate şi inspirația chiar devine posibilădincolo de orice îndoială a neisprăviților

numai astfel de stări ale măiestrei eschive din fața



282

indiferenței insului cu suflet neîngrijit traduc misterul în claritate de concept supra‐existențial şi trans‐poetic ce renunță la buhă ca simbol al înțelepciunii

rugul devine foc civil

amnezia scrumului recidivează benefic în muguri şi polen şi multe alte fantezii posibile pot decortica idei pe

înțelesul înstrăinatului de poezia secolului trecut absintul absenței redevenind prezența „codrului de

simboluri” frunzişul văratic al căruia re‐alcătuieşte culorile stindardului Sublimului ca Enigmă a Creației – după care detalierile nu mai au haz, nici farmec şi undele spiritului prind a măcina abitir din țărmurile ma‐

teriei, extinzându‐i vraja, extazul ei sagace şi imposibilitatea jocului de falsități

atunci şi tu ieşi la iveală din vitraliile simbolurilor prisăcii în care până şi ceara

tot miere e

VI.2003



283

INTERMEDIAR

în sistemul în care roata semnifică platitudinea execuția se face prin tragerea sufletului pe pătratul negru şi cubul alb de zahăr scrumit şi parcă ar ieşi un fel de zmeu incinerat al copilăriei cu

ochii spre cer

suflet întins în patru colțuri geometrice tentația toboşarilor de dincolo ce‐şi aleg bagheta din osuare

pergamente trase pe pătratul negru o execuție post‐mortem a marelui râvnitor întru misterele esteticii hieroglifelor a sub‐conştientului ca Izvorul Castaliei ca mit şi întâmplare totuşi alunecarea spre originile deosebirilor care î ți rețin chipul



284

precum închipuire a definitivului apus

paleta‐malaxor pensulele ciungilor

exodul din canon ca o făurire fără de jind

implicând speranța drept bun simț şi ră bdare ca vibrație de unică înțelegere în ritualul de jertfe aduse molohului potopului de semni‐ficații (rude cu ficatul lui Prometeu) ce încețoşeazăarhitectura Întâiului din chiar miezul esenței sem(n)i‐ficțiunilor ce exclude deopotrivă începutul şi finalul punctele de suspensie fiind însăşi sigla „Totuumului”...

16 / 28.VI.2003



285

STEGARUL RILKE

dezamorțit în renunțare urc pe propriul creştet – de acolo se vede mai bine – de acolo mă pot plonja în mine, în subliminal

făcând cercuri, unde în firea‐mi ce realizeazăstarea de absurd ca limitare totuşi a deplinătății ei – astfel că nici absurdul nu poate fi definitiv omnipotent (printre altele fie subliniat)

dacă poți suporta bezna propriului tău adânc – plonjează! cutremurându‐ți conştiința dezmorțind‐o, răsfirând‐o în corole de unde creând opacitatea policrom‐semantică necesară



286

iscodirii întru taină(şi tain?...)

urc expus rătăcirilor verticale şi de acolo de sus îl văd pe stegarul Rilke

galopând prin imensa câmpie a propriei poezii

germano‐austriece (cât pe ce să zic: româno‐ basarabene...) ca limbaj şi universală ca geografie de unde trag concluzia că , urcându‐te în propriu‐ți creştet

îi vezi mai bine pe ceilalți şi – important – chiar pe cei importa(n)ți din punctul de vedere al şlefuitorului de lentile – adicăal spiritului – lumea ca navetă volumetrică a plin‐golului (,) gol‐plinului mormânt‐cenotaf – că doar aceasta e noțiunea – imbold al (i)scării filozoficeşti

celelalte nefiind decât accesorii, combustii, anti‐somnul rațiunii, ceea ce confirmă că prezentul discurs nu e chiar otova al absurdului – e combustia desfătului devenirii prin urcare pe propriul tău creştet şi pe al celorlalți – afinilor, unii dintre care sunt cu adevărat

grandioşi, precum stegarii

VI.2003



287

ÎNTRE MEMORIE ŞI OGLINZI

renunțasem şi abia atunci – din scutecele spumei – se dezvăluise Atlantida şi vârstnica Afrodităprobabil pensionară a esteticii

dar renunțasem... îmi ostracizam fanteziile nouăzeci la sută reuşind să mă dezbaier de ele acvarii cu acizi dezinfectând colți de rechin

alergii alegorice dansul lobului urechii ombilic al auzului sânge anticizându‐se în venele arpei cu coapse negre de eben tipsii înrourate, şi ele de aba‐nos (ca un pronume latin) arhivele secrete ale uitării puse la dispoziția (ca stare sufletească) vântului şuierător



288

lumea – în chip globalizat – însuşind noțiunea de stalker cu toate falsele nuanțe ale meta‐filozofiei biodinamica‐ bis a oglinzilor funcționând/ ficționând pe contul energiei produse de privirile noastre – în sala oglinzilor deformatoare

se merge precum la filme post‐Tarkovski

multiplicarea sapiens‐ului/ sapi‐insului cu el însuşi precum cu ei înşişi care face schimb de curriculum vitae unica virtute a cărora e că sunt scurt‐isime ca dezorientata morală din epitafele mormintelor timpurii ale umaniştilor din speța lui Matusalem‐marțianul bibliilor

VI.2003



289

PARTIȚIUNE

din moarul apei morților se reînalță cerurile crusta secetei decorticată de pe mumii

trezirea ca o reamintire de abisuri şi fos(t)e fose şi ifose de orchestre în care Sergiu Celibidache e suplinit de un sistem sofisticat de semafoare

muzicanții î şi simfonizează propriile halucinații

(de)compoziția numindu‐se Laț pentru Pasărea‐Lirătitlu retoric şi dur în alb‐negrul de Dűrer gravurile cu cranii reprezentând portativele cu partițiuni

în care fiece notă e multiplă ca tonalitate – găvanele găurile ex‐nas‐gură



290

în spatele orchestrei cortina – culoarea sângelui iezilor jertfiți de Paşti (lumea încă nu s‐a dezobişnuit să taie gâtul...) – lințoliu peste orgă şi organist

instrumentiştii dau lupta la arcuş ca la baionetăşi deja se poate vorbi de fosă ca despre groapa comună a orchestranților peste care din moarul apei morților se reînalță cerurile

VI.2003



291

CA O IDEE

Realitatea se aplatizează ca o idee în reculul uitării (ideea de vid ca – pardon – patrimoniu).

Amurgul întemeiază columna nopții

sculptor ce va da ultimele deformații celebre zgâriind cărbunele semnând negru pe negru cu graffiti‐nume‐prenume.

Ierburi posomorâte sub hoaspa brumei

cernere ceremonie verbocreația dicteului bine temperat pe ebenul xilofoanelor junglo‐silvane sau tundro‐slavone şi vocea încercând să re‐nascădar re‐murind în gâtlejul căptuşit cu praf

d tă i t i î t t d i t



292

de tăciune cantori în strane putrede cariate aleluia în amestec cu urlet de lup singuratic ce s‐ar vrea şi el domesticit precum câinele ce urlă la soarele negru al decadenței.

Era (er)zațului.

Accelerarea degradării sfinxului. Molohul molozului. Silozuri de osuare înstrăinate. Văzduhul ca potop – tornadele hibride

în cascadele cărora se aruncă inginerii de poduri de pe podurile pe care nicicând nu le vor înălța.

Ultimul s‐a sinucis plutonul de execuție.

28.VI.2003



293

GOL DE ARHIVĂ

bucuria se înălța ca o aprindere de lustre uneori fiind şi mai impresionantă – ca reflect‐o(a)rele stadioanelor când competițiile se țin în nocturnă

lumina puternică le convenea până şi în agresiva‐i ipostazăde atacatoare a cristalinului ochilor – astfel nu‐şi vedeau reciproc defectele spunându‐şi că sunt ceva deosebit

nemaivăzut

copiilor le era interzis să se frece cu pumnişorii la ochi să folosească cioburi de sticlă colorată ori afumată – mic şi mare

se aflau în condiții egale de comprehensiune



294

se aflau în condiții egale de comprehensiune

azi de treci codrii de aramăşi mergi la arhiva‐le

în tranşeele ei nu vei găsi nicio fotografie din

acele vremuri cu lustre şi reflectoare: pur şi simplu iluminația fusese prea intensă – ca o leucemie a celuloidului

29.VI.2003



295

FRAGMENT DESPRE SENS

Insuficiente sensuri şi ne‐destule proverbe…

O, moarte vicevers‐aievea‐realănici tu nu veni peste noi fără idei şi parabole

nu ocupa întreaga bibliotecă din Alexandria nu te aşeza pe genunchii trosnitori de bătrânețe ai lui Einstein pleacă din duminica zilei lucrătoare întru frumos lasă chipurile să se în(e)senineze

orizonturile să se deschidăşi cu aceeaşi neputință acaparantă să ne punem definitiva problemă a infinitului după care să revenim în ulicioarele strâmte‐strâmbe ale oraşului vechi

unde sus în ogivele acareturilor modestei i ti d ă i b li ă it t



296

unde sus, în ogivele acareturilor modeste cucuvaia mai pretinde că simbolizează sagacitatea strănutând de la parfumul tare al teiului sub care gardianul băncii agricole î şi ține iubita de mână. Aşa să faci, hidoaso, pentru că , într‐o insuficiență de sensuri

viața noastră nu are sens, lucru de care ne dăm seama mai ales de zilele apostolilor sau marilor poeți când trebuie să umplem cu ceva vastele spații ale legendei scur‐tei(‐de‐curmei) lor vieți cântate de corul elevilor care după aceasta î şi trimit prin e‐mail mesaje de dragoste atât de accelerate ca intenție şi jind față de lentoarea bunei cuviințe din aproape ex‐antichitatea secolului XX.

Astfel că nu ne haşura cântecul cu liniile anulării nu ne descuraja sensurile de nedescris ale subconştientului fecund

în proiecte imprevizibile, în amestecul ideii tăioase cu armonia îngăduitoare, ca o permanentă sălbăticie delicată (şi poate dialectică) a firii noastre (animal liric ce zburdă în pieptul

meuzicea poetul) pentru care nu există destule sensuri



297

meu zicea poetul) pentru care nu există destule sensuri încât ne vedem plăcut nevoiți să credem în continuare în poezie de care, se spune, se tem şi strigoii tăi

precum de tămâie sau de cântatul cocoşilor.

...spre dimineața balului (de)mascat

bufonii senili şi disperați cântă:Cu‐cu‐ri‐gu‐u!

30.VI.2003



298

ÎNTÂRZIATUL

Când vei reînvia şi doar ceața ar putea să‐ți amintească de periodica re‐cădere în deplinătatea neantului (pur) acel astăzi al revenirii tale va fi unul al înțelepciunii ca spleen – foarte multe cunoscute fiind incluse în atavismul reîncarnării.

Inimă temperată de – parcă – grijulia mână rece a unui zeu nordic (poate zeul polului)

minte absolvită de blestemul de‐a repeta erorile din întâia ta dăinuire cu efect – s‐a dovedit – întârziat numai nu şi cu perspectivele anihilate.

Vei fi revanşard în restituiri de tine şi de t(a)ine

spiritul cărora aproape material părând un fluid dens. Şi pentru



299

p p p p Şpentru a‐ți putea asigura condiția şi tihna recitirilor [nu râde... (re)citeşte‐nainte...] accepta‐vei fără prejudecăți postul de tăietor de

bilete (de erete) la bâlciul deşertăciunilor sau

al moşilor noştri sanctificați puşi la piatra de start ce nu pare decât o unică podoabă care mai merită atenție în destinul stirpei ce‐şi recrutează conştiincios morții dar fără a‐şi elucida chestiunea cu desfacerea muşchilor de pe dale şi reapariția unuia – să zicem – ca tine (a)‐mânatul...

17.V.//1.VII. 2003



300

CONTRA‐CANTOS

Nimic nici nu odihneşte nici suge la sânul Afroditei nimeni nu‐i învăluit de duioşie şi curând e apusul soarelui sau poate ultimul flash cosmic în capăt de zi ne‐rodnică. Şi nicio muzădacă e cu adevărat sensibilănu poate să se ascundă sub colaje de fraze din limbi diferite inclusiv moarte precum Pound în ciudatele sale cantos‐uri

exagerat elogiate.

Mănâncă‐ți curmalele acadelele – alde ele te vor ajuta să nu‐ți curmi cântul dominator până hăt dincolo de morțile regilor despre

care fiecare al doilea geniu face greşeala crezând că los reyes



301

fiecare al doilea geniu face greşeala crezând că los reyes

ar putea să‐i aprecieze cu adevărat cota iluziei – dinspre tronuri indiferența adia ca un curent paralizator

şi înşişi monarhii n‐ar fi ştiut că ea poate emana atâta cruzime.

Caprele culmilor parnasiene î şi scutură tălăngile ce pot rămânea doar în legendă – nu şi în istorie –

această mofturoasă cenuşăreasă elenă – ceea ce contează e intuiția sau lucida convingere cănicicând n‐a fost prea grozav în lume şi Al. Macedon n‐a fost decât un june pe cât de norocos pe atât de sângeros (într‐un fel de sabiotecă antică – adică amator de dansul să biilor) despre care s‐a opinat mai mult în sens supra(i)realist până epitetele au ajuns aproape imperceptibile ca sens culoare şi miere de îmbălsămat (e)roii...

Iar tu nu care cumva să‐ți pui pe cap vreun coif – în‐dată vei prinde a crede că meriți ceva mai mult deoarece coiful te scoate din starea de firesc – ascultă cum

nazurile antice sună ca nişte coifuri bătute de grindină – dezagreabil nu? Şi



302

g Şdat fiind că eroismul şi demnitatea nu pot fi artificiale orgoliul nu rămâne neîncercat de umilință...

3.VII. 2003

LIRA DE AZBEST

Jenant e de a mai spune că ai cânta Europa (dacănu țara‐ți tot mai de‐conturată). Nopțile urbele deja nu mai sunt nici apoloniene, nici apollinaireiene, precum cândva – țărmuri de constelații. De epoci (pe sponci) în şir lumea nu se înnoieşte, Columb fiind infinit mai puțin cunoscut decât Colombo. Doar paritatea euro/ dolar mai naşte obsesii hibride fațăde ruinele antichității şi ale comunismului

față de oraşe înghițite de molohul lagunelor indieni pe cale de asimilare şi hinduşi în plină proliferare. Lumea nu e decât o ciudățenie ştearsă , aplatizată – ceva spuzit de arşița soarelui şi astăzi exotismul n‐ar fi decât

o coadă de păun decolorată , chiar dacă Thaiti mai aprinde lumânări mocnitoare plăcut mirositoare



303

p pla parastase păgâne pentru Gaughin. S‐au împuținat maeştrii accentului, legile sunt învinse de hazard şi nici nu mai există tendința de‐a te baza pe ceva...

...şi totuşi, nervozitatea sau indiferența zeimii olimpiene sugerează (alternative) care ar putea substitui relativ ono‐rabil aleluia Europei – acestei înghițitoare de sine, pentru a putea fi înghițită mai lesne de altceva, în vreme ce psalmistul

zdrăngăneşte la o liră de azbest ce‐şi coşcoveşte stratificările verzi‐gălbui, absența strunelor însemnând, probabil armonia în stare pură.

8.VII.2003



304

GEST

Obsesia nefericirii. În loc să spună ce şi cum face cruce cu limba sub cerul gurii. Nefericit parcă fără cauză sau poate din cauza că s‐a născut.

Suflet traversat de şubrede punți clătinătoare – arpe ale prăpăstiilor în arpegiile pră buşirilor.

S‐a născut într‐un timp greşit într‐un spațiu deformat ori pur şi simplu naşterea greşeală fiindu‐i. Spre a mai rămâne el însuşi

trebuie să‐şi spună sieşi parola – numai aceasta curmă poemul despre Podul Mirabeau al sinucigaşilor



305

tabuistic cântat ca al îndrăgostiților.

În băltoaca întâlnită în cale

parcă s‐ar oglindi măreția fantomatică a

bibliotecii din paradis – apoi aburii unei locomotive străvechi acoperă fața apei stătute dar de fapt n‐au fost decât imprevizibilii nori ingineria zădărniciei.

Deja e util să facă orice gest – oricare încurajator îi va fi (curajul o frază de îngeri inventată...)

9.VII.2003



306

CHIAR DE S‐AR ÎNTÂMPLA

ne (re)întâlnim nu de bună voie

ceea ce neglijam odinioarăcreşte ca postamentul sub omul de zăpadătatăl caloianului (bulboanele învârtejite ar fi mumele vitrege ale paparudelor)

pe zăpada propriu‐zisă – dâre de hoaspă – pe‐aici s‐a dat bătălia păpuşilor copilăriei

bunicilor noştri dar nu ne e dor de secolul trecut chiar de s‐ar întâmpla să ajungem nişte bătrâni adânc singuratici

nu ne e dor



307

şi nici nu se ştie dacă e cumva/ i‐i cuiva important căsuntem dezarmant de sinceri

7 / 10.VII.2003

ULTIMA SEMPRE

Uneori imaginarele dar argumentatele matematiceşte orbite pe care le‐a stră bătut sufletul în imprevizibilă schimbare de climă – a lui şi a conştiinței – (spre exemplu starea de pesimism ar fi iarna noastră psihică) – uneori aceste orbite se combină în arabescuri de ştreanguri semne şi noduri gordiene în cătuşe imaginare – ciudat

însă măgulitoare pentru naivul orgoliu uman: adică în pofida a toate etc.

E perioada trans‐

lumească şi fantomele te cheamă aiurea şi unicul cod de comunicare e datul din imaginare aripi – d l li i ( i â lii!) i i id l



308

doar lor li‐i (ciocârlii!) propice şi vidul.

Se zice că uneori (şi alteori de asemenea)

acele sofisticate arabescuri îndemnul lor

fac ca până şi vreun bătrân să se ridice din îngenunchere încât pe o clipă lasă moartea cu gura căscatăel însă consemnându‐şi cea mai mare victorie asupra Supremei

ce are de unealtă cămaşa de forță a predestinației.



309

ASISTENȚI

pentru că îngerii nu sunt de genul feminin ei nu sar coarda nici curcubeul

în schimb dânşii au un teatru de marionete în care se sare coarda inclusiv cea pe care e înşirată cortina dar şi curcubeul – coardă pe care câte doi câte trei o țin de un capăt şi celălalt

în genere îngerii fără sex

sunt asistenții ființelor cu sex feminin masculin amestecat



310

amestecat

şi ei arhanghelii mai totdeauna stau cu mâna ridicată

precum elevii la şcoală – să fie aleşi

chemați să dea un răspuns să facă ceva

bun fireşte/îngereşte

pentru că sunt eminenți şi oneşti imaculați şi nu li se poate imputa nimic decât doar insignifiantul fapt că trag sforile marionetelor

în teatrul de sărit coarda

curcubeul



311

ECCE MARRIONETTE!

dorințele decente trebuie păstrate drept ceva – unic deocamdată – ce vine din viitor

precum nişte radare psihocosmice dânsele ne localizează oriunde ne‐am afla şi vin spre noi noi spre ele

întâlnindu‐ne la răscrucile aşteptărilor aşa ca să ne putem elucida cât de cât avutul‐de‐ f ă cut şi alte sintagme esențializate parabolice

astfel învățăm şi arta de a‐i suporta pe cei care inventează mereu motive de a‐şi cere iertare



312

inventează mereu motive de a‐şi cere iertare fie şi dacă astea nu sunt decât fetişurile micii idoli de mucava ai teatrelor de marionete

țăndărică licurici vasilache aşchiuță

în toate e o echitate perfectăastfel cănici chiar păpuşile nu pot fi discriminate cu toate că încă nu se ştie dacă

ar trebui să li se acorde statut de minorități sau de majoritate (covârşitoare)

în teatrul de păpuşi chiar atunci când marioneta întruchipează un oarecare

animal directorul regizorul cu atât mai mult preşedintele nu pot să strige „Bă animalule!” fie dânşii oricât de enervați sau de neră bdători

în teatrul celor mai inexistenți ca noi proiectoarele sunt atât de puternice încât vocea nu se aude ci se vede – se vede spectrul ei după care omul poate fi identificat ca după amprentele digitale sau irisul ochilor [încearcă să identifici vreun grădinar după



313

[ g pirisul pe care‐l cultivă... aiurea! (aceasta pentru a exclude eventuala tentativă a cuiva de a‐mi imputa tautologia irisul ochiului)]

drept pretext pentru final spunându‐vă că uneori arta anumitor artişti păpuşari se întâmplă a fi atât de înaltă

încât unele marionete(‐lideri) prind a polemiza live cu spectatorii

față de unii chiar aplicând măsuri corecționale cerându‐le spre exemplu să părăsească sala sau ele însele evadând şi strigând dramatic latino‐franțuzeşte: Ecce Sisif! deosebirea esențială dintre noi şi ele posibil constând doar

în faptul că omul nu percepe teatrul drept carceră

10. VII. 2003



314

TRANZITORIU

1

ieşi din absența situațiilor ca un reînviat chiar dacă nici aceasta nu e o ieşire din situație

e o dez‐ îngenunchere totuşi ce încheie destinul fructului fără sămânțăsau poate doar reluând da capo unicitatea‐i

nu soseşti undeva – revii în aceeaşi volumetrie fizică a spațiului sau numai a conştiinței ca revărsare otova ca niciodată ciudată întrupare

în juru‐ți vraiştea lucrurilor – nu‐ți mai aminteşti



315

pentru ce le pregătiseşi ori de ce le împrăştiaseşi plasamentul fiindu‐le incert

ca umplutura evacuată dintr‐un cavou somptuos (usna radiusul falangele în afara sicriului – celebra pildă cu Macedon şi deşertăciunea (deşer)tăciunilor – nimic nu ei cu tine)

„vorbiți tăcerea noastră” scrie pe fiece treaptă ce duce în adânc...

2

în urma ta se dăinuieşte înaintea ta s‐a şi murit ca unică soluție sau ieşire din situație

schelete sprijinite de tribune de tunuri sau de mese de scris

în juru‐le table de şah ibrice ceşti...



316

schelete albe ca bucătari şi chelneri schematici foarte sumari

persoanele porturile ca osuare

neîntemeiate parcă accese de tandrețe ce învăluie goliciunea goliciunilor rezumatul a toate

simbioza a nimic şi parcă nici motiv nu e pentru zâmbet iar dacă e totuşi – nu‐l stingeți

„vorbiți tăcerea noastră” scrie pe trep‐

te etc.

3 / 10.VII. 2003



317

RĂS‐TIMP

citeam răsfoiam porți simbolice ce dau spre înțelegerea pură spre sens ca spre geamăna parte a eu‐lui dedublat spre dezrobirea altuia din hârtie spre

salvarea naiadelor istovite din secatele albii ale cernelurilor spre minunea de subțiere şi ardere a stâlpului de sare ca lumânare ce – nici că observasem – se trecuse demult; spre renaşterea ideii în cavitatea amintirii mele despre geniul ajuns simplu curriculum ex‐vitae pe care de‐l veți striga (strigarea catalogului celor geniali!) fiți siguri că nu vă va lăsa fără a da un oarecare semn în jocul de umbre din împrejurul

baghetei de sare ce luă locul lumânării care – nici că a‐ți fi observat! – se trecuse demult



318

poate că chiar până la Geneză

ARS LONGA

totul măsurat cu piciorul de vers tactul de recviem urletul ne‐urlat al lui Laocoon (estetica anticăexcludea crisparea chiar când eroul nimerea în

gură de şarpe senin înfățişându‐l – nu?)

suficiente şi astea totuşi dacă de trei mii de ani nimeni nu căută alte măsuri ci din contra uneori se vrea a le distruge şi pe cele existente

însă – neaoş vorbind – totdeauna



319

altceva de fiecare dată cu totul altceva se duce de râpă

GHILOTINA STRĂVEZIE

toți te uitătoți se uită înde ei

cineva – singularul şi concomitent

mai multul ființei/ ființelor în lume în neant

chipuri pe‐ale căror vibrații lumina asasinează umbre mărunte şi cicatrice adânci ori matrice de vise de‐a pururi

taina despicată‐n do‐uă de stic‐la geamului râma tainei – jumătate re‐

î â ă î ă d l



320

generatoare în râmă întreagă – dincolo jumătate re‐generatoare în altă râmă a tainei – din‐

coace de ghilotina străvezie

aripi ca naiuri răsfirate de folos îngerului căzut (şi cazat) în strană – anume cu naiurile noi vom fi trâmbițați la judecata de apoi

16.VII.2003



321

LACUSTRĂMERIDIONALĂ

Înamurgirea se predă găocilor de unghii fără degete ale scoicilor legănate de lagună de lenta cutremurare a apelor deopotrivă aievea şi părelnice – retină şi cristalin nesățios – dar oarbe – un văz văzându‐se mai adecvat zis – văzut de alte priviri de‐ale noastre.

Peştii sar pe praguri tocite alunecând îndărăt sub burțile podețelor. Tot mai multe uşi închise tăceri spionând țipete de pescăruşi în penetul cărora se re‐trage atenuându‐se ecoul scurt lovit de fața apei. Surzenia î şi picură ceara din bolți spăsite cu rămăşițe de fresce îmbrobonate de transpirații letale.

18.VII. 2003



322

AŞA AMUȚIT‐A ZARATHUSTRA

Din resemnare nu din orgoliu ar fi necesar să se decreteze o eternitate de doliu pentru gurile închise pentru cărțile nescrise din varii motive

bineînțeles că cele mai multe injuste tragice. Eternă zi de doliu pentru Odiseele şi Iliadele nescrise din cauza decimării antichităților sau pur şi simplu – poeților care neavând vocație de mahăr

sau caporal n‐au subordonat decât propoziții – fapt ce nu prea interesează lumea trăitoare în legea lupului

bolborosind ca şi inconştientă pseudo‐psalmul despre paradisul în care leul se va culca alături de miel (acesta cicărămânând întreg...) – mitologie... ca d e b o r d o l o g i e absurdul trecând peste marginile



323

d e b o r d o l o g i e – absurdul trecând peste marginile plauzibilului ceva de dincolo de lumină şi (de) întuneric (ca

să spun şi eu un început de basm pentru‐adormit discipolii – adicăMitzurile – celui cu Aşa amuțit‐a Zarathustra (antichitățile

poeții...) pe deasupra mai şi orbind ca Homer Milton Borges... (pentru

că bucuriile nu se nasc odată cu omul dar tristețile – probabil da...)

VII.2003



324

PLECAREA

o luarăm spre nişte ruine primitoare pentru spirit – mai mult mai deloc – pentru trup

surpăturile ca miez canceros al

vastității şi precarității lumii ce a fost î şi dau loruşi ordinul definitivei aneantizări în Olimp chiar ținându‐se olimpiade pentru desemnarea ruinelor‐campioane la – fireşte – ruinat cât mai rapid şi definitiv

tot ce învățasem de la magi era să ne orientăm după poziția stelei îmbietoare şi din când în când scoteam din samar harta iluziilor aşternând‐o direct pe pământ peste iarba din care o loveau uşor trosnitor greierii serii prinşi sub bristolul lucios

încercând să sară a evadare – de la un moment încolo chiar prinse să ne placă amuzanta îndeletnicire de‐a acoperi



325

chiar prinse să ne placă amuzanta îndeletnicire de a acoperi gângăniile surprinse sub continentele munții oceanele ghețarii iluziilor

apoi cineva spuse că parcă ar auzi scâncet de copil şi noi ne gândirăm cu toții la iesle la prunc

însă acesta nu era decât semnul că deja suntem cu adevărat

aproape de ruinele primitoare pentru firea nu şi pentru carnea noastră care până la urmă î şi va dezgoli propriile năruituri albind de huma grasă şi osuarele planetei reci iremediabil înstrăinate la mii de ani lumină de tot ceea ce

arde luminează dă viață în infinitudinea aştrilor urmate – ca vră jite – de ruinele pornite spre alte ruine care CÂNDVA însemnau zidul la care

fuseseră puse pre‐lumile cele pre‐vechi executate întru execuția testamentului lor: mersul spre ruinele primitoare

şi noi mergem mergem îndelung

ca totdeauna când nimeni nu ştie încotro din vreme în vreme ascultând bizarul pocnet al greierilor care se zbat sub bristolul hărții aşternute peste ierburi



326

ț ş p

VII.2003

REÎNHUMARE

deplina dreptate a efemerului naşte sensul chiar înainte de‐a face amor pentru a‐l concepe; moaşa e un fel de muză demodatădemonetizată (sau – demonizată?) oricum necesară în rotirea caleidoscopului cu oareşicare semnificații orna‐

mentale pe culmile indiferenței – exerciții de căscat ese‐istic în filozofia culturii – benevola torturăa stomatologului ce nu face deo‐sebire între dinte şi limbă – el e profitorul ideal

corectitudinea conştiinței calapod (îngereşti) a colecționarului de ştampile e anume lehuza per‐petuă care nu concepe sensul chihlimbarului ca mormânt ori ca inepție auroasă în valorizarea fetişelor – ceea ce însă încăn‐a făcut lumea să râdă de ea însăşi... etcetera... – în impresia căideea se frânge ca o lance din postere cu Napoleon şi Balzac (din puț în lac sare un brotac!) – al poststoriei; re‐



327

) p ; înhumarea cuvântului în pre‐Geneză după care la început nu va mai fi

cuvântul, pentru că dromaderii prorocilor sfârteca‐vor în patru zări subiectele, Biblia dându‐se mai spre sud, contaminându‐se de râvna tam‐tamului, cel puțin – pielea în care‐i sunt legate coperțile

VII.2003



328

MĂSLINUL

Fructul ştiinței,

a spiritului ră bdă toare mă slină . Yvan Goll

sentimentul de rezonanță e cel ce poate reproduce aproape sesizabil

noianul de evenimente care se întâmplă într‐un măslin cu păsările puii acestora şarpele ce alunecă spre cuiburi florile libelulele omizile furnicile greierul de sub scoarța des‐prinsă de tulpină roua ce apare şi dispare (atât de puțină pe frunzuță

cât un plâns de vră biuță...) şi bineînțeles cu fructele sale cărora li se scot ochii negri încât în blânda toamnă mediteraneanămăslinul ajunge Homer‐ul arborilor copleşiți de antichitatea botanică biologică floro‐fantomatică

a noianului de evenimente pe care sentimentul de rezonanță le amplifică pânăle face sesizabile



329

2 / 19.VII.2003

ÎN CAZUL CÂND...

Lunea Începutului în pre‐amiazăcând deplină e declanşarea firii pusă pe obişnuitele iminentele schimbări a ceva de la ieri la azi

când ce a fost proaspăt suav devine rigid aproape lege

şase zile de mâine în față cât o

durată de destin

erezia involuntară a celor cu calități neordinare magnetism biologic curenți biopsihici – palme văzătoare citind prin coperți groase de Biblie

pentru care fireşte că umanitatea înseamnă altceva în nuanțe şi elucidări



330

din întâmplare – şi noi printre ei din întâmplare – şi ei printre noi

întrebări suportând întrebările înaltul suportând nadirul şi ad hoc un vers italienesc: dar

toate astea nu au importanță

e viața noastră şi ajunge – asta

în cazul când poetul parcă ar încerca să‐l scoată din încurcătură pe Dumnezeu

19.VII. 2003



331

ATÂT DE NAIV

Omul e atât de neştiutor, dar mai ales – hazliu sau poate – iresponsabil

încât poate spune orice,

spre exemplu: n e m u r i r e.



332

LIBERTATEA DE EXPRESIE

Tentația de‐a folosi oportuna ocazie de‐a spune ceva: U‐A‐E‐A‐A... U‐A‐E‐A‐A... când pare că văzduhul ori însăşi spațiul e pe mai multe voci (deloc întâmplătoare)

în timp ce nişte vocale călătoresc gratis cu vântul

ca unic teritoriu în care e posibilă cu adevărat libertatea cuvântului... U‐A‐E‐A‐A... U‐A‐E‐A‐A... + (plus) cele 33 de consoane ca şi cum undergroud ca şi ilegale ale trosnitoarelor vertebre din încolonarea şirei spinării puse la

încercare de bătaia vântului.

1.IV.2003



333

POEM DIN ZIUA ÎN CARE S‐A SCUMPIT SAREA

Le pain, le vin

sont notre resume. Guillevic

parcă nu se întâmplase cine ştie ce lucru însă

perplexămintea ni se opri la învelişul lucrurilor noțiunilor învăluite – toate – de o melancolie evanghelicăce dă totdeauna iluzia că visul ar fi ceva de dincolo de cuprinderea posibilului

şi de dincolo de Prut şi de dincolo de Biserica Trei Ierarhi astfel încât

în acea zi am putut trage concluzia căam intrat în vremurile iluziilor aproape sinucigaşe

când fatal de simetrice sunt coşmarul realității cu înspăimântătoarele vise – astfel conchideau

în mod colectiv



334

fabuloasele mereu nevăzutele înfățişări ale imaginației

sau poate ale firii noastre ca şi decupate din evenimentul fără început al Timpului însuşi sau din evenimentul fără sfârşit al acestei ciudățenii a ciudățeniilor – Eternitatea;

astfel conchidea fiece ins necă jit în ziua în care s‐a scumpit sarea ce este de fapt rezumatul existenței noastre – sarea (fără pâine) sarea de pus în clepsidre în loc de nisip – spuneam – pentru ca albul ei să ne îngăduie a vedea curgerea timpului în

cosmicul suflet întunecat în vreme ce auzul introvertit ascultă de nesigurul glas al conştiinței pusă la stâlpul de sare al execuției orientale capitale – căderea de

lacrimi în loc de stropii de apă

stalagmita deznădejdii – stâlpul scrijelat cu graffiti indecente

batjocorit de cleiul campaniilor electorale

mozaicat de păsări țârcâit de copoi şi bețivani

înalbăstrit de reflexii cereşti



335

stâlpul salin – altceva decât cel de hotar

decât borna kilometricăstela de mormânt sau cenotafe vide în țara piedestalelor fără monumente

tremurul de arfe al umbrelor în

cristalele stâlpului de sare scânteieri alarmante ca un joc de balanțe ale nimănui acționate de puterea gândului extras prin dezamorsarea bocetului

mărăcine al mineralogiei şi altor alegorii ce‐i camuflează adevărata predestinație în țara piedestalelor fără eroi

fosforescență în bătaia lunii

în tresărirea de efemeride a cristalului ce oglindeşte şiruri de călăi

starea pură a captivității în țara nimănui

IV.1995 // 2003



336

DESPRE IMN

nu o singură datăimnul vreunei țări nu e regele melodiilor ci caporalul lor

24.VI.2003



337

AUTORI, CERNELURI

la ora tuşelor şi retuşărilor vesperale

renaşte un om dintr‐o pasăre se re‐alcătuieşte un suflet dintr‐un zbor şi dintr‐un orizont şi pergamentele î şi re‐umezesc cernelurile secrete caligrafiile psalmilor, vinietelor vineții – anume

în atare stare îmi place să le recitesc să fac strigarea catalogului bibliografic din Alexandria: autorul? titlul? anul naşterii? cel al nenorocirii prin neantizare?

fertilitățile antichităților fertilitatea pioşilor copişti în cărțile‐cenotaf

în cimitirele enciclopediilor – pretutindeni renaşte ceva

re‐alcătuindu‐se, re‐scriindu‐se cu cerneluri de viață lungă , chiar dacă nu eterne



338

28.VI.2003

MAI MULT

Miez de noapte când ne întoarcem sub duble umbrare. Ni se dizolvă şi ultimul semn al făptuirii de o zi ce trece un alt prag nictemer. Obişnuința asasinează sentimentul tragic fără‐de‐ieşirea închide şi alte porți

liberă‐i doar poteca spre Poarta Supremă.

Când ne e foame ne gândim şi la mana de faguri de spirit ai mitului din care mâncăm de‐a valma cu viespile tristeții.

Păciuiți ne facem semnul crucii în fața capod‐operelor isihiei generoase.

Ochiuri de senin fac rocadă impresionistă peste urbea adormită pe câteva ore deplin înmănăstirită.



339

Şi eu mă gândesc sau visez la blajinătatea şi cuvântul care

parcă abordează însuşi infinitul absolutul – ceva care totdeauna e mai mult decât Sine.

19.VII. 2003



340

ASTA E

În noaptea când disperarea întrepătrunse porii de smoală metaforicăai întunericului ce se coşcovea de pe stelele stinse

în acea noapte cu cea mai crâncenă îmbrățişare a singurătății începeam să cred că aş fi în stare să pricep moartea fără a

muri ca un freamăt la buza abisului; să pierd din nou ceva ce mi‐e foarte scump dar nu totul – pierderea umplând golul altor pierderi într‐o cosmică neisprăvire şi – pardon – universală brambureală.

În acea noapte până a cădea în abis sau – lent şi firesc – a ieşi prin porțile zorilor cu fruntea încoronată de febra lor aurorală

îmi dădusem seama ce benefică risipă de metafore a tot iscat

ataşamentul față de țărână întregul Pământ de fapt fiindu‐ne unic mormânt planetar pe care l‐am tot cultivat – săpându‐l arându‐l semănându‐l (şi semănându‐i) prăşindu‐l irigându‐l



341

p grecoltându‐i darurile din nou săpându‐l (mă rog

definitiva groapă...) şi‐am înțeles ce mireasmă are poezia totuşi – mai abitir pătrunzătoare decât cea a pre‐chihlimbarului în ipostaza‐i de tămâie sau a disperării plămânii noştri anume setoşi fiind de părelnica mireasmă

densăca esența perceptibilă până şi pe filmul roentgen ce totdeauna ne înfățişează adevăratul portret al şubrezeniei umane prin care zicea profetul „iarna cuvintelor zboară‐n vârtejuri”.

Acesta e de fapt necesarul strop de sentiment şi speranțăsensul reluărilor şi continuumului existențial

în destinderea sau deprinderea artei de‐a trăi prin artăprintre coşcogea colivii zburătoare „cu vulturi în ele”. În fine

menirea artei fiind şi cea de‐a scoate adevărurile dintre ghilimele şi acvilele din colivii – astfel că recitiți adecvat metafora liberilor vulturi care pare‐se sunt din ce în ce mai puțin remarcați. Asta e.

28. VIII. 2003



342

MUSAFIRUL DE PIATRĂ

Faguri de tigve. Clasicitatea câmpului de bătălie

înălbit de osuarele adumbrite de rotirea corbilor.

Miezul de gheață al nenorocirilor horbota țurțurilor purpurii.

Pulberea şesurilor netezită de vânturi pătulitoare. Ridicol

trucul musafirului de piatră ce păşeşte pe jarul istoriei.

3.XII. 2003



343

ANTICHITATEA

de când lumea învingătorii au gonit peste cadavrele înainte‐alergătorilor ne‐norocoşi

antichitatea – cvadrigăcu roți purpurii...

16.XII.2003



344

BIBLIE TEATRALĂ

Caragiale (ori altcineva) deschide volumul de drame şi citeşte. Nici reuşeşte să ducă replica la bunul sfârşit (şi plac) al lecturii că o şi interpretează scenic intuiția‐i de comediant jucându‐i – pozitiv – festa.

Tot ce vede prinprejur ia de recuzită – pune tabac în pipăpune dopul la sticla goală (pornografie enologică) ridică rotundele capace ale cratițelor ca pe talgerele toboşarului foamei.

Altcineva (Shakespeare să zicem) î şi frige degetul mare în craterul pipei înjură producătorii de tabac pune zaharină în ceaiul pentru diabetici

î şi trage spre ceafă pielea pungoasă a chipului obosit

prinzând‐o la ceafă cu un cleşte ultrasofisticat (dar totuşi de rufe cam spălate în văzul lumii) – mai lesne suporți pişcăturile decât urâțenia (e un principiu mai general al artei actoriceşti).



345

Luleaua (un fel de lealea) ia chipul actorului bântuie scena percheziționează culisele. Nea Iancu cheamă poliția să înregistreze flagranta ilegalitate teatralăpentru aceasta trebuind să citească replicile dintr‐o altădramă şi

răsfoieşte cu febrilitate volumul pentru a găsi locul potrivit însă în baza intuiției sale geniale ce are harul de a comunica (şi) telepatic – soseşte poliția

înşfacă imobilizează pipa impostoare (a ne‐păcii)

şi pleacă – după care Molére (sau altcineva tot Caragiale să zicem) citeşte şi joacă în continuare evanghelia de drame biblia teatrală (chiar dacă orice destin este de fapt comedie sau tragedie în jumătate de act mai mult literar decât divin)

încât abia de mă abțin să nu telefonez Sfântului Sinod pentru

că în acest caz poliția nu mai are ce căuta pe scenă.

20.XII.2003



346

ÎNTÂIA RANĂ

Ea nu sângera. Din oarecare pripeală sau lipsă de experiențăCreatorul o lăsă pe humă pe când

încă nu suflase asupra ta şi deci tu încănu erai însuflețit

însă nici însângerat (aici cu sensul de alimentat cu serul vieții).

Încă nu existau copite ce te‐ar putea strivi fulgere ce te‐ar lovi

gheare ce te‐ar sfâşia sau doar mărindu‐ți enorm uşoara rană lăsată din neatenție de unghia dumnezeiascărană abia schițată pe huma jilăvită de sputa Lui. Adicăerai pe calea de a fi dus la bun sfârşit

de a fi adus pe lume (ca şi cum pustie încă) de a fi dus la capăt

şi de la acel capăt începeau anume concomitent



347

trecutul prezentul „viitorul” şi întâiul dor adamic de nemurire.

Curios – primul gest reflex al humei tale înzilite

fu datul din coate! acest zvâcnet primordial alertând şi sângele‐ți ce – cu întâia‐i picătură – apăru pe abia sesizabila zgârietură lăsată de unghia divină pe huma‐ți măslinie.

În vreme ce modela deja altceva – un înger care instinctiv repetă şi el primul tău gest Domnul zise:

Îngere tinere nu da din coate ci

dă din aripi din aripi!...

22‐23.IX.1999 //1.I.2004



348

STRĂINUL

Elegia e zaharina pentru cei ce suferă de exces de fericire. Câte o metaforă siropoasă ține locul acrişoarei felii de lămâie uşor maronie de la

îmbibarea cu beteină ca esență a beatitudinii (analog cu teina cofeina) semn că felia

nu e totdeauna de unică folosință şi poate fi confundată cu aripioara cără buşului de mai la amintirea căruia cavitatea craniană î ți zbârnâie precum o cutie de chibrituri

în care arestai insectă cornace. Şi tot aşa cu rafinament melancolic dezamorsezi excesul de fericire

de parcă ai face o telepatică transfuzie de caritate celor ce au neapărat nevoie de o îmbărbătătoare cură de fericire zațul căreia este priitor răsadului de flori albastre şi de vise roze după care elegia ca zaharină e aceeaşi probă cu pulbere întru

polenizarea singurătății ca o consolidare a legăturilor spirituale posibil chiar divine cu tine însuți omul drept cel mai inexplicabil fenomen care iatăse întâmplă să sufere şi de excesul de norocire



349

se întâmplă să sufere şi de excesul de norocire...

Cam asta e elegia ca zaharină metafora ca felie de lămâie... dar cel mai sigur ajută surpriza de a descoperi (şi)

străinul din tine.

3.I.2004



350

ÎNTRE MOLECULE

La urmă , gestul sfruntător după care nu mai sunt nici veghetor nici atent. Sunt doar întrebare şi nedumerire.

Plămadă tristă de humă primordială (fapt

ce nu are vreo importanță – deci rectific: pur şi simplu frământ) fără reflex vital ci doar cu reflexia luminii din luciul gri‐argintiu al humei pe care copil o găseam cocoloşită prin nisipul reavăn şi o dumicam cu oarecare sentiment de

misterioasă jubilație.

Humă. Şi mai ales abis ca atmosferă pură sui generis ce rămâne necurmată amenințarea ipotetică metaforicăezoterică dar mai ales imanentă –

o retortă fabuloasă acest/ acel abis (cine ar pu(n)tea spune ce se alchimizează acolo?). Haotică mişcare de molecule? Unică stare de egalitate deplină: între molecule.

Comuna din Abis a moleculelor.



351

Co u a di Abis a o ecu e o

Una cu adevărat pe cinste. Fără Maratul sau Împăratul egalității browniene.

Aceasta fiind pacea vieții abia murite. Pacea şi egalitatea ce sting

şi cel din urmă licurici al nedumeririi.

3.I. 2004



352

LUPTA PENTRU PACE

după o lungă perioadă de bine mersi alias tihnă universalăcineva trebuie să‐şi iasă din minți la obsedantul gând cărăzboiul e iminent

pentru că pacea se apără şi cu jertfe întru demență înfricoşată

mai ales în țările mici ca şi inexistente neutre sau neutralizate

pacea nu dăinuie de la sine – uneori ea se naşte şi din capetele date de pereți de bieții demenți;

cum din capul războinicului Marte se naşte Atena – pacea din capete date de pereți se naşte

altceva e că ritul eroismului şi falsităților protocolare nu admite decorarea post‐conştiință

post‐luciditate a jertfiților pentru pace prin anchilozarea în cămaşa de forță unii dintre care contribuie la prevenirea molozului prin ruinarea inter‐craniană a propriilor creieri izbiți de cetăți şi alte monu‐



353

p p ț ț

mente dar mai ales momente istorice

intuiția slab dezvoltată a lumii ajunge totuşi la concluzia căcineva trebuie să combată pentru pace chiar în toiul păcii zburându‐şi din scăfârlie curentele filozofice

şi alte lucruri înalte inclusiv cristalinul conştiinței sau cristalul ei trosnitor între țâțâni de uşi izbite de deloc metaforicele furtuni ale răutății

brusc însă blițurile orbesc tă bărând pe aceşti eroi demenți şi domestici

(în orice situație intensitatea eroismului depinde de gradul de nebunie) dar în legătură cu aceasta nimeni nu se gândeşte a încuviința sau a nega ceva ca şi până în prezent deznodămintele fiind

imprevizibile – pluralul respectiv conținând şi ceva minte: deznodă‐minte fiind adică un cuvânt care ar putea ajunge el însuşi la demență – precum rostitorul sau scriitorul său angajat în lupta pentru pa!‐

ce...

11. I. 2004



354

RALANTI

Ce s‐ar putea spune despre vârsta mea?... Probabil deja nu voi mai reuşi să descopăr Atlantida... (Chiar de nu țin minte să‐mi fi propus ori ba atare scop…

scopit…)

Deja ca în amurg se vede cum

ralanti în lumina împuținată cresc

rădăcinile negre încât în una din revărsările zorilor deja

nu va mai fi invers – rădăcini de aur răspândindu‐se în

disperata bucurie a deşteptării din somn.



355

Nimic nou în Atot‐Cosmosul ce nu e decât o amintire otova nepopulată – viață şi moarte ca zădărnicie în sine.

4.V.2004



356

ACOLO

1

acolo spre vârful ucigaş al Everstului unde

rugăciunea ți‐o poate auzi doar piatra nu şi Dumnezeu

2

acolo în Muntele Munților pe piscul lor sublim şi geros unde Dumnezeu şi Piatra î şi aud mutual

rugăciunile

5.V.2004



357

KUAN I

multe se pot întâmpla o dată pe an sau o dată pe secol şi numai omul se întâmplă o dată pe lume (adică – o dată pe veşnicie)

pentru că mereu orizontul e o permanentă dispariție pe cale de dispariție

19. VIII. 2004



358

O FEMEIE

Trecu o femeie. Iute. Repede repezit trecu

încât iscă (născu?) un curent de aer...

Mi se clatină uşor sufletul...

21. IX. 2004



359

PLUS

=a=

+ (plus)

un minuscul Isus răstignit pe

semnul p l u s parcăSieşi

adunându‐se

(plus) +



360

=b=

(cimitir, cruci)

totuşi atâtea semne plus care de fapt

sunt minusuri...

2.III.2005



361

CEVA DE CURTEA VECHE

Inter‐zilele (sau poate inter‐nopțile ceea ce ar fi exact acelaşi lucru cosmic fireşte) nu radiază decât ceva lumină şi

un uşor atac radioactiv un Cernobâl al îngerilor mai norocoşi decât oamenii cam porcoşi.

Crisalide uriaşe ca sarcofagele faraonilor – de ce nu aş crede căanume din ele se plăsmuiesc

îngerii aripați drept fluturi dragi blândeții divine?

Miraje cu pentagon şi kremlin prin pustiul ceresc hoinăreala post‐faptică a ceea ce faptă amenințătoare fusese.



362

363

Aha! alb‐negrul inter‐zilelor (sau poate inter‐nopților etc.) poate fi tratat – cel puțin sub aspect poetic – ca

bifacialitatea viață–doliu a

absolutei (ca inerență) dedublări c(ar)e iatăinoportun şi – îmi dau seama – inadecvat îmi aminteşte tam‐nisam de ceea ce în satul meu

în Interriverania şi în întreaga limbă română

se numeşte umblatul pe urlați.

La scară cosmică infinităfireşte că e hiperfantastic acest umblet pe urlați al poeziei irezistibile ca

geneză distrugere metamorfoză mundan‐kafkiană a însăşi uni(c)‐versului.

(Hi! vidul ar însemna ceva care

este văduvul propriului sine sau propriei cauzalități trăsnite aşa ca din senin – putea sau nu să fie pagubă în ciuperci – atomice – etc.)



363

364

Ce primitivă (aproape inexistentă parcă) era lumea pe când se minuna de cai domneşti cavaleri cruciați

înălțare şi dărâmare de castele

țări sau mapamonduri... Cosmosul e ceva de curtea veche fără crai şi cai. Doar – căi vraişte! Unicul lucru distinct cunoscut mie: plutirea

unei coroane de spini care probabil î şi caută fruntea.

26.IV.2005



364

365

CUNOAŞTERE

ah omule Sindbabule – Nababule – marinar tu care încănu ai stră bătut barem nici oceanul unui strop de rouă...



365

366

ARFA NEAGRĂ

Chirurgul cerceteazămineralele adunate în miner astfel stimulându‐se nefiresc de mult imaginația în detrimentul bunului mers al operației (adicămersul bisturiului).

De parcă ar fi peisajul unei vivisecții a diavolului dezamorsat de păcatele iadului.

Dar în loc să fie dus pe gânduri

chirurgul e dus pe sentimente deoarece cercetează inima neagrăacoperită – ca de moluşte – de mineralele adunate în miner

şi nu cercetează creierul – o mai fi rămas alb? A fi alb – ca îngerul – înseamnă

a fi mereu îmbrăcat de sărbătoare din care motiv cauzal



366

367

sau cauză motivată în subterană sărbătoarea este exclusăchiar dacăar reînvia Stahanov cel mumificat în falsa glorie comunistă şi în

înspăimântata memorie a fostului lagăr socialist.

În fond cam acesta ar fi fondul: scheletul minerului ca o arfă neagră. Zdrâng, zdrâng!... – condamnatule

la cântec...

12/ 26.IV.2005



367

368

OMULUI I SE PARE

Suprema ne‐libertate e să conştientizezi

că există infinitul ca neatingere de limităde scop

Lumea imită (simulează) libertatea

ce nu se poate reflecta în nimic dat fiind că infinitul‐nefiindul exclude prezența oglinzii

Din toate astea

până pe la cincizeci de ani omului i se pare a fi condamnat la viațăapoi – in‐vers... (in verso veritas) versul ca cealaltă parte – verso‐ul, versul – fenomenologiilor

unde se în‐viețuieşte invers viețuirii cunoscute nouă) – toate făcând parte din frumoasele înveninări ale marilor deşer‐tăciuni (stinşi).



368

369

INELUL (DE LEGĂTURĂ) LIPSĂ

Ceva mai înaintea, ea deja î şi scosese de pe deget inelul de logodnă şi acum privea prin el spre peretele luminat. Aş vrea să spun: pă i, în mijloc el nu conține nimic, însă arată exact ca şi cum anume aceasta şi‐i este esențial.

Robert Musil, Omul f ă ră însuşiri

din obscure confuzii dispar spre a nu apărea nicăieri ca o teorie şi practică a definitivei stingeri respingeri şi aneantizări

ca hiper‐uitare nici scrisul nici aratul nici Araratul aşchia de la arca lui Noe sau aşchia de la tocul meu de elev al

anilor cincizeci ai secolului trecut – toc frânt, aşchie ce, uneori, îmi intra sub unghie ca un imbold dureros de a urma lozinca leninistăcu verbul a învăța , triplat de retorică



370

poate fi clepsidră sau crepuscul nesomn sau somn (ceea ce de fapt e acelaşi lucru cu necuvintele) şi orice altceva ca inelul rotund în jurul a nimic ca orbită – el, inelul – unei planete lipsăunui ochi lipsăca inelul unui inel lipsădin nările animalelor zodiacale lipsă şi ele sau poate

ca nimbul unui dumnezeu lipsăneproiectat de el însuşi – dumnezeu întru a fi dumnezeu – refuzându‐şi auto‐sine‐naşterea după care – vai! – urmează atâtea îndatoriri; adică

în cer pe pământ suntem atât de comozi, încât nici nu suntem.

27.IV.2005



371

CERUL SÂMBETEI

Peşti şi oameni rechini şi înecați tăcând chitic despre lucruri strigăt‐oare la ceruri (din ape).

Asta e, aşa e: totul – viațăcreație – între bursa de valori şi

bursa de valuri a(le) cerului sâmbetei.

Altfel spus: saltul mortal dar şi saltul morții care ne transferăinstantaneu

din sine – în neant printre inutilii fluizi ai luminiscenței (care îl făcuse pe Mandelştam‐ încarceratul să creadăcă lumina poate lumina lumina)

în deschiderea căreia



372

nu‐ți mai recunoşti de drept legitim chipul pe care ți‐l vezi oglindit

în cerul din ape (adică – cerul sâmbetei).

28.IV.2005



373

INTUIȚII, INTENSITĂȚI

Orice poem ce mi se întâmplăparcă – involuntar – ar fi şi o critică discretă a unui realism naiv şi – concomitent – apologie a i‐realismului fascinant ca atavism al însăşi poeziei.

Cu atâta acuitate intrinsecă mi‐apare poezia – oricare – încât inoculează senzația căpână spre amiază ar fi / aş trăi un neo‐prezent amiaza deja fiind ca şi cum prezentul propriu‐zis după care

urmează post‐prezentul amurgului şi – neexclus – întreaga teorie a lui Fukuyama cu sfârşitul istoriei – însăşi post‐istoria poeziei care mi se întâmplă lângă aortă lângă sub‐tâmplăuneori într‐o dispoziție (a mea fireşte)

de un gri‐spălăcit ca – pardon – hârtia de ambalaj de pe la sfârşitul secolului trecut însă pata de stânjeneală a acestei sugestii mi‐o dizolvă – ca un detergent divin – presupunerea na(t)ivă căpoezia ce mi se întâmplă ar intui – de ce nu? – chiar



374

nedeşteptatele intenții ale lui Dumnezeu abitir de limpezi (ca intensitate) – precum o idee ce ar fi în stare să‐i ajute privirii a se privi pe sine însăşi drept miracol mereu dezvăluitor de (alt)ceva.

29.IV.2005



375

DE LA VIS, PRIN VIS – LA GHILGAMEŞ

Nu e necesar să ai plămâni prea puternici ca să fii în stare a isca un curent de văzduh suficient pentru a clătina o Mare Idee Metafizicăsau una ordinarisimă precum de pildă cea

despre întâiile noastre amintiri până la care viața fost‐a chiar mai t(r)ainică decât moartea şi una şi cealaltă amenințatăde Zeul M(o)arte sau de un oarecare caporal lamentabil. În genere noi civilii

hrănim armatele zeieşti sau omeneşti ştiind prea bine că militarii ca şi polițiştii de fapt detestă civilii – iată paradoxul imposibil de dezlegat: noi îi hrănim ei ne urăsc – aceasta

în contextul urletelor de „ura!” care urăsc şi găuresc istoria – magistra vitae – în vreme ce mereu aşa‐zisa diplomație tot încearcă să dea cetire sau oarecare plauzibilă explicație amplei atotcuprinzătoarei verborătăciri



376

ceea ce e cu totul altceva decât verbocreația despre victoriile infime şi infinitele nădă jduiri ale poezie sau ideii în general ce tremură pulsatoriu ca o libelulă pripăşităpe terasamentul de frunte încrețită a(l) filozofului sau prorocului cu ochii de expresia apei în amurg

în timp ce în jur – dar şi în intuiția omului – deja se (re)deşteaptă forțele oculte cuprinse de entuziasmul apropiatului miez de noapte –

jalonare cronologică de la care până spre dimineațăo parte a omenirii ia lecții de inexistențăuneori întrerupte de vise – stare de adulmecare a copoiului de aeroport îngeresc drept capodoperă a depistării de droguri – da visele

asemeni cu o metafizică dada ca artă şi existențăcu responsabilitate limitată – ajunge la atare concluzie poetul adică omul care cam pe după 50 de ani şi ceva pare însăşi Ghilgameş căruia şarpele parşiv i‐a furat iarba nemuririi.

12/ 29.IV.2005



377

UŞOR TRAGI‐COMIC DESPRE KANT

Chiar dacă eşti Kant şi tot umbli sau îi tot dai cu critica rațiunii pure aceasta nu înseamnă că nu umbli şi după femei, când, se întâmplă , ele

î ți cad tronc la... creier... – risc această biată comparație ca o vrabie zgribulităca o metaforă prescurtatăşi… auto‐persecutată

ca o surpriză scurtă de coadăaciuate toate prin imperfecțiunea accidentală şi

accidentată a

ruinelor începutului de bătrânețe, când scâncind urci din amintire până la re‐cădere în amnezia prologului prunciei tale şi



378

a metafizicii, în general

dar nu renunți, nu renunți, nu renunți rămânând în fremătătoarea aşteptare a surprizelor din partea imprevizibilei cvasi‐memorii.

(Ce încordare! – pe amontele cheliei, în avalul ei cu lunecuşul stropilor de transpirație. Asta e: rațiunea ca rație pură...)

14/ 29.IV.2005



379

PERICOLUL NECESAR

Pericolul ar fi necesar probabil şi pentru a conştientiza pustiul stăpân în propriul său pustiu şi într‐o infinitudine de suflete sau pur şi simplu poeme multe din care mi se pare au comportamentul avid al

adolescentului amorezat care încă nu conştientizeazănecesitatea pericolului care uneori te face să pricepi până şi cât de frumos sună în tuburile de orgătrâmbițele judecății de apoi!

Orgă şi orgoliu de zeu

creând iubirea lui însuşi dedicatălunatic dus de atracția hăului şi lipsei de balast şi balustrade acolo sus peste epavele norilor unde răsună Pavana lui Ravell ceva spaimă ceva spumă

înălțime înflăcărată înălțime înfricoşată pentru că(şi poezia asasinează: Lorca) tot vorbeam de necesitatea pericolului în acest interminabil epitaf mioritic al parşivelor burnițări (pseudo‐ploi care şi‐au pierdut terminația) contra cărora



380

poetul totdeauna protestează individualist şi crepuscular;

poetul ca o descentrare a lui Dumnezeu şi o proprie descentralizare dacă nu chiar o subversiune (provizorie bineînțeles) a Tatălui şi Cosmosului bântuit de vântul bolborosit precum ecouri ale comentariilor corului în tragedia antică referitoare la necesitatea lui Pericle şi a pericolului ca o întenebrarea a înlăuntrului omului istoriei şi neantului ce e concomitent mai mult şi mai puțin decât filozofia de fapt poezia fiind trăind tratând despre necesitatea pericolului când începutul şi sfârşitul î şi găsesc o „cădere de acord” ca în rimele definitive ale geniilor ce transformă

arătările spaimei în sublime ecuații estetice purtând atotcuprinzătoarea mască generală a frumoaselor confuzii ca un destin mental vag paralel realei vieți crescute‐n cultul disperării şi pericolului necesar.

30.IV.2005



381

DESTIN DE HAMAL

...Pentru că totul dăinuie de la infinitul început spre infinitul sfârşit care început şi sfârşit nu sunt decât două noțiuni în plus unica necesară şi de neredactat fiind pur şi simplu infinitul marcat cu etapele insignifiantelor intermezzo dintre silabele recalcitrante ale ideilor obiectelor când după un „prin urmare” poate să nu mai urmeze nimic sau să urmeze totul – adică trans‐totalitatea

însăşi infinitul ce mi se pare cel mai fascinant şi absurd jazz

(jazz... solzos; o muzică cu... solzi, aşa mi se pare) ca nişte sunete frânte ca şi generate de caraghiosul mers al unor crabi gravizi de ciorchinii icrelor – icre pe lunecoasele clape de pian

confuzie adorată până la extaz până şi de îngerul căzut (ca musca în laptele) Căii Lactee pe care viața merge înainte (în infinit adică) dar nici moartea nu merge îndărăt (de asemenea în infinit) – scriu



382

văzând cum tremură pe holbatul computerului

algele negre ale acestui poem în care este implicată o tainică mirare‐protest că pământenii par a fi mult mai sensibili la răul de mare şi nicidecum şi la răul de infinit ce nu e – colea – un roman în care Ulise

priveşte peste golful Dublinului oglindindu‐şi statura derutată în adânc – îngândurat în luminile adoptive ale apelor clătinate în psalmicele rugăciuni neadormite ale Marelui Surdo‐Mut (ceea ce nu înseamnă că şi el nu ar putea purta numele de Zarathustra sau Demostene cel cu pietricica sub limbăsau ca Piatra‐Neamț cea cu muntele Pietricica sub tâmplăde unde se poate vedea Tâmpa Braşovului) ce nu poate – din fericire? – vorbi despre lumea deja dez‐vră jită banalizată tot mai mult semănând cu pictura sumbrăalcătuită din nepotriviri precum şi memorii veştezite...

....Oricum

mormăiala epistemologică a lui Einstein în fața griului generalizat nu te stimulează negativ să‐ți administrezi deznădă jduiri dat fiind că de fapt mereu vei fi tu însuți administrat de ele

în acest centru de pretutindeni



383

şi margini nicăieri care probabil

nu înseamnă decât o derută deplinăchiar o lipsă de sens (ca să nu mai vorbim de sens‐ibilitate) ceea ce nu e grav dat fiind că omul prin predestinare dar şi conştient şi‐a asumat destinul de hamal al absurdului ca o loterie a întâmplărilor cu vieți neprevăzute şi morți totdeauna previzibile (curriculum vieții de apoi) la căderea nopții sau înălțarea zilei în infinitudinea al cărui centru – s‐a spus – e oriunde şi marginile niciunde adică – pretutindeni şi ele şi peste care trece calea de mijloc cea dintre tot – şi nimic ori nimic – şi nimic – constat în acest asfințit de text ca de zi când astrul alunecă de‐a buşilea pe propriul sânge. Bineînțeles – în infinit.

1.V. 2005



384

POEM CARE S‐AR FI CERUT SCRIS LA KÖNEGSBERG

În dimineața nopții (sau – zilei?) în care îl visasem pe Urmuz îmi veni aşa, ca din senin, să‐l uit pe Hegel spre‐a mă ataşa de Kant

bineînțeles – via poezia care ca şi filozofia, mi se pare a îndepărta cât de cât timpurile când în lume va fi deja minus multă viață a sufletului a minții; poezia care – s‐o recunoaştem – uneori

stă cu spatele la lume, deoarece înseşi lumea e cu spatele la poezie ceea ce însă nu face poetul să se adreseze disperatului disperaților trăind cu speranța permanentei eventualități

(nedesluşite) a metaforei de viitor ce ar putea avea un destin mai norocos. Iar detaşarea de Hegel şi



385

mai strânsul (sau doar cordialul) ataşament

față de Kant ține, presupun de vârsta‐mi tot mai implicată în inconştientul ce pare joc de simetrii şi asimetrii cosmice şi în somptuozitățile fanteziei ca un fovism al filozofiei care

poate că nici nu există sau nu foloseşte la nimic mulțimilor, decât artistului – întru suportarea deznădejdii ceea ce, din vreme în vreme, din spațiu în spațiu

îl şi face să exclame zburlit: „Ce frig e înafara filozofiei!...” aici, acolo în preajma mormântului lui Kant rămas în (p)Rusia incertitudinilor.

V. 2005



386

OUL ORFIC

Colindând coloniile romane tânărul Hristos fredona pasaje din Iliada şi Odiseea

(cu memoria sa divină atotținătoare‐de‐minte era imposibil să nu le cunoască pe dinafarădar mai ales pe dinăuntru) la câte vreun popas cu vreun vârf de ram cu vreun vreasc pe colbul mesopamian încondeind X‐uri Y ‐greci şi alte necunoscute din teoriile lui Pitagora (...„spaima” tuturora...) – semizeu ce viețuise cu câteva secole (peste cinci) mai înainte...

Odată junele Iisus luă aminte în mod deosebit la mitul cu oul orfic pe care

într‐un dens asfințit de soare agitat

chiar avu a‐l vedea cum se împurpurează a dramatică întâie prevestire pascală de neevitat...

6.V.2005



387

SENTINȚA

( Apollonios din Tyana)

...Iar în zori veni inchizitorul desfăcând sulul pe care noaptea la lumânare literă cu literăcifră cu cifrăscrisese motivațiile necruțătoarei condamnări şi însăşi sentința: Neființă!

Dar hârtia se dovedi a fi albă‐pustiu! – nicio literănicio cifră...

...Condamnatul? – însuşi Magul

în stare de grație autofăcător de minuni...

7.V.2005



388

POZIȚIE

(După Al. Burici)

Toate absolut toate depind de poziția pe care o ai în viață în lume sau în marele ori măruntul fenomen ce ți se întâmplăce te întâmplă...

...dacă plângi să zicem când eşti în poziție… clasică – adică verticalălacrimile ți se scurg pe obraji uneori putând să‐ți inunde pantofii galoşii pâslarii...

...iar dacăai nenorocul să plângi culcat în pat ca o femeie (ori un bărbat) nesatisfăcut(ă)

în poziție orizontală – lacrimile ți‐ar putea umplea urechile

băltindu‐ți peste timpan.



389

Deci

nu fi tâmpit – să plângi în poziție clasicăv e r

t i c a l ă. . .

28‐29.V.2005



390

PIXURI CAUDINE

leproşii cred că nu suferă de nimic şi toate faptele lor sunt inautentice dar nu şi nevalabile – oricât de trucate ar fi fost – toate re‐descântate prin fluturarea ştrengarului (la vânt) ştergar de subsuori

în special pentru răstigniți când brațele li‐s întinse vraişte şi transpiră puroiul blestemului lor şi al tuturor – puroiul cel de toate zilele ca pâinea care – nu o singură dată – lipseşte în ziua şi noaptea suferinzilor oamenilor în general – chiar şi a(le) miliardarilor luați ostateci (ai oricărei lupte – inventați domniile voastre vreo noțiune strategică)

înturbanați de turbați

îmbrăcați în boarfe cărămizii răstigniții dedați circului însetării circul foamei ne‐mai‐contând fără a arăta hămesiți, deoarece fenomenul se întâmpla în cosmosul lor intim – hămesită



391

conştiința fiindu‐le

există subiectivitatea de cârtiță a spiritului uneori ridicând negre muşuroaie de litere în scripturi sau muşuroaie de sacâz în scripci sub scripci şi muşuroaie de puf de păpădie pe

plasele păianjenilor meridionali sau pâslarii exilatului în Siberia muşuroaie de solzi ai peştilor năpârliți

în alternanță cu muşuroaiele de nisip cucuiate de crabii‐cârtițe – acest mic coşmar dedicat

unui de nesalvat salvador dalí liliputan spălându‐şi pensulele spălându‐şi mustățile

în detergenții orgasmului provocat de suprarealismul îngerilor slabi de înger (chiar dacă se zice că aceştia nu ar avea sex – din ipoteze se iscă poezia paradoxului şi paradoxul poeziei sensurile adică drumurile cărora trec pe oriunde vreau şi chiar pe unde nu ar vrea să treacă dar nu este dat totul în voia poeziei ca şi în cea a omului poetului lucrurile complicându‐se şi din motivul căpoezia nu e fidelă nimănui nici chiar sie însăşi – în schimb dăruindu‐se celor care



392

îi sunt fideli

în special tagmei lui baudelaire şi farurilor sale şi – de ce nu? – bietului albatros ros de remuşcări nespus de obosit de care marinarii î şi cam bat joc

punându‐i pipa în cioc acolo în universul mării sau în mahalaua coră biilor din radă spre care din vibrația țărmului (zbatere de valuri nu?)

bate deranjatul țânc al pământului

şi răstitul discurs al cerşetorilor care povestesc cât de prost au dus‐o în comunism (sau poate feudalism matriarhat etc.... – greu de desluşit sensul strigătului eternilor milogi sau milogilor eternizați sau – totul e posibil – al eternității miloage – în fond infinitul înseamnă a presupune orice cu cât mai mult curaj cât mai tranşant – asta

întru ne‐stagnare şi efort de a împiedica lintița să acopere lacul albastru al poeziei înflorat curcubeicele pete de petrol

în pofida statului totdeauna de‐a gata al pixurilor caudine ale ecologilor – numai aceştia ştiu că



393

deja purgatoriul e o posibilitate ca şi compromisă – în

teritoriile sale au fost parcelate carcerele sulfuroase ale leprozeriei întreținute din contul sponsorizărilor sporadice ale mecenaților sporovăitori pe care eu mi‐i imaginezi stând la coadă – lungăimpresionantă precum

cozile la ce se dădea (dar mai ales nu se dădea) în visul luminos al omenirii comunismul – aşadar mii de mecena stând la coadăsă facă bine – în caz contrar e aproape de neînțeles cum va putea evita o nouă

mare catastrofă din octombrie care de fapt s‐a întâmplat în noiembrie.

12.VI.2005



394

PE LA 5 FIX

Pe la 5 fix

pe sub biblie şi crucifix trece deşertăciunea deşteptăciunilor ca o stafie invizibilă şi semiotică a lui Kant cu toate că invizibilul deja nu mai înseamnăa nu însemna nimic adicăpuritatea sui generis – puzderii de elemente alogene inclusiv microbi(işti) fojgăiesc prin spațiu inclusiv prin rațiunea „pură” (sau piure) (asta e mă văd nevoit să aplic respectiva pereche de ghilimele). Oricum pe la 5 fix mă întrețin cu stafia königsbeghianului

încercând să fac (fără succes recunosc) haz pe seama academiei chişinăuiene ce contribuie cu succes la anonimi‐zarea Interriveraniei prutonistrene pe veioza mai marelui acestei hardughii şi astăzi mai stând scris „Lampa lui Ilici” şi desenată o săgeată ce ar vrea să indice



395

interiorul pălărios al abajurului.

Aici în post‐istoria fukuyamianămulte nu că aduc a ci chiar sunt preistorie şi poate căpoezie.

14.VI.2005



396

(CERNEALA SÂMBETEI)

Ce are‐a face computerul?... –

pur şi simplu cerneala anilor şcolirii noastre s‐a dus pe apa sâmbetei deja poluată şi ea ca de‐o pătulită mirişte de plastic a puzderiei de pixuri goale.



397

PROTEST PE NEVE

Sub faruri oarbe întunericul devine inter‐parent

(în contrast cu trans‐parent). Tot ce existăpoate fi doar pipăit ca nişte intestine pietrificate o cvasi‐morgă a potolirilor prin lipsă de lumină.

Ca şi păsările călătoare eventualii turişti repeziți ar putea fi găsiți – dimineața – caliciți

în jurul farurilor oarbe de care s‐au lovit cercetați de crabi indolenți predestinați excesului de atenție infructuoase. Şi totuşi caraghioasele vietăți în‐cleştate (cu cleşti) – şi ele împuținătoare ale atenției ce pot părea chiar caritabili – crabii –

în pelerinajul lor aiurea printre rândunele zdrobite şi turişti pripiți ce dăduseră prin întuneric năvală la o generală vânzoleală navală – scăldătoare pe neve



398

acum buni de a‐şi transplanta unii altora rănile

sau doar decepțiile – aceste fresce itinerante avortând embrionii de îngeri şi ingineri ca semn premonitoriu sau pur şi simplu semn de protest (evident contra întunericului).

15.VI.2005



399

DOSTOIEVSKI SCRIIND

cu mâna pe un cactus (o pre‐ biblie)

marele inchizitor jură (ceva)...

în vreme ce scrie (oricând) dostoievski (fiodor mihailovici fireşte) suflă‐răsuflă peste fila de

hârtie‐(a)caligrafie apăsând uşor (vede‐se) mâna celui ce jură – peste ghimpii pre‐ bibliei apăsând‐o

(mie unuia mereu mi s‐a părut convingătoare mărunt‐mărunțica‐nrourare de hemoglobină)

20.VI.2005



400

HAMLET ÎN CULISE

...dacă după moartea‐ți spectaculoasă

(după spectacol fireşte) te cam frăsuieşti în culise (trei clipe în plus să zicem)

în epoca muritorilor neră bdători

nu mai vezi Hamlete bis‐ul din toată tragedia rămânând doar

jumătatea de replică: „...a nu fi!” Aşadar spre avanscenă – avante prințe!

5.VII.2005



401

AISBERG

încercarea

de‐a asambla zbaturile conştiinței pe Titanicul subconştientului

6.VII.2005



402

SEMNE DE CARTE

...poate

poemele stau în cărți ca semnele de carte

între viațăşi moarte

iar pe poeții zişi nemuritori

îi răsfațăstând altfel –

între moarte şi viață...

8.VII.2005



403

ORGOLIU

Asia

Africa America Australia Arctica Antarctida

– 6 de A!!!!!!

păi ele dom’le fost‐au mai apoi...

prima literă a alfabetului era

E

EUROPA

A



404

venind după E – a

aşadar

Esia Efrica Emerica Eustralia Erctica

Entarctida... –

să ştii că n‐ar suna deloc rău după bineînțeles

EUROPA

12.VII.2005



405

CAP ÎNTR‐UN SINGUR EXEMPLAR

Universul – da Infinitul – da

realitatea (aici deja se renunță la majusculă) realitatea crasă dar şi diafan solipsism – însămai presus de toate mai profund de toate

înaintea a toate

ba chiar înaintea propriei Sale apariții de facto Capul Într‐un Singur Exemplar radiind previziuni asupra mersului întâmplărilor ca lovituri de theatrum mundi la nivel de fabuloasă fabulație extra‐ biblică extra‐a‐toate.

Capul Într‐un Singur Exemplar peste capetele filozofilor cu creierul gravid

bărbați însărcinați de îngerii (fără sex) şi inginerii cereşti grație cărora prin „copilăria ei” lumea î şi menține legătura cu arhetipurile etice estetice civilizatorii (la un anumit stadiu de dezvoltare) dezolată de enormele postate fantasticele pete negre ale necunoaşterii arhetipurilor neputinței şi



406

arhipelagul gulag al blestemului metafizic

transcendent arhaic al nelămuriților până la capăt nelămuriților la cap cu viața‐le nimic altceva decât o insatisfacție de aşteptări – viața‐le între oarecare tainică paradoxală neştiință

întemeiere şi (în)tămâiere (poate că

şi împăiere taxidermie altfel zis) ca iminentă frică filipică apocaliptică – urletul disperării celui ce cade în neant devenind inexistent ca a‐fenomen sadea ca un supraviețuitor (chiar nenăscut fiind)

dovadă stând şi acest poem scris totuşi de cineva – nu? – despre pare‐se Inima – ba nu – Capul Într‐un Singur Exemplar (...nepereche...) care odată conştientizat de altcineva acesta deja nu se mai răneşte pe sine însuşi*.

VII.2005

* Aluzie la: Der Mann wird dureh sich selbst sich selber nicht verwunden (Schopenhauer).



407

DEJA

pe Pământ

anul acesta moartea deja şi‐a făcut de peste douăzeci de milioane de ori avort

mă gândesc cam ce populație (ne) are țara noastămama Românie...

15.VII.2005



408

MĂ TOT

doamnelor domnişoarelor şi domnilor

domnilor doamnelor şi domnişoarelor domnişoarelor doamnelor şi domnilor domnilor domnişoarelor şi doamnelor domnişoarelor domnilor şi doamnelor doamnelor domnilor şi domnişoarelor

(e t c a e t e r a) iată prilejul potrivit pentru a vă ruga să rețineți: eu unul nu îmbătrânesc ci

mă maturizez mă maturizez mă tot maturizez pânăla putrefacție (lucru ce mă priveşte nu?)

19.VII.2005



409

TINEREȚE, FLOARE DE SALCÂM

Şoaptă albă , strugur de salcâm,

Parcă eşti mesteacănul ce‐aminte De Esenin murmurând cuvinte: Ia ne budu bolşe molodâm* .

Ca cedrul Palestinei înălbit

De stolul porumbeilor gră biți, Salcâmule, mi‐s anii cuibăriți Prin floarea ta şi‐azurul infinit.

Căci tu cu tinerețea mea eşti neam,

Părere de vecie şi de viață , Dar nu ştiu dacă mâine dimineațăEa va mai fi sau nu va fi pe ram.

1977 // 20.VII.2005

* Eu n-oi mai fi tână r niciodat ă .



410

DE NEÎNȚELES

1

Luptă sfântă?

Fii serios

(şi ia aminte):

Hristos nu are de gând să‐şi dea viața pentru patria ta.

2

de neînțeles Eşti Doamne

de ce Te‐ai supus Autoghinionului de‐a avea sub oblăduire o lume ca a noastră...



411

(pardon

ca a Ta...)

18 / 22.VII.2005



412

POEM DIN CHIŞINĂU

Poate că ar trebui

să mai las oraşul în plata Domnului să nu‐l hulesc sau chiar – să‐l înjur...

Ar trebui...

Dar – cum? – când iatăchiar acum mi se aratăatât de a‐poetic: un BETONOZAUR – Casa Scriitorilor!

23.VII.2005



413

PREZUMȚIA NEVINOVĂȚIEI

Un înger

pră‐ bu‐şit

încă nu e un înger

CĂ‐ZUT!

28.VII.2005



414

CHÎ, CHÎ!!...

Nu fi şi tu Kant

morocănosule introvertitule. Când ieşi la plimbare fix la 5 (sau poate 6)

încât Europa (de cartier; atât cât te vede şi cât o vezi) î şi poate verifica ceasul

conform pedanteriei tale nu fi şi tu kantian tăcutule ci vorbeşte ceva cu lumea

încearcă să‐i ridici dispoziția

spune‐i şi tu nişte idei nişte filozofie pe înțelesul ei la urma urmei nişte umor sau altceva să aibă şi promenada ta vreun oarecare rost practic (pere)patetic

socio‐civic etno‐internaționalist să nu însemne pur şi simplu aşa un galop de sănătate... Fii şi tu puțin bolnav



415

ca poeții

ca filozofii adevărați sau cel puțin romantici (ah celebrii tuberculoşi ai romantismului!...) Chî, chî!!...

31.VII.2005



416

POTENȚIALUL ZBURĂTOR

Măgarul de aur î şi zice

Că nu e deloc exclus ca Vreun sucit de scriitor alde Apuleius Să creadă că proverbialele‐i urechi mari Inițial fost‐au proiectate

Să devină aripi.



417

LICITAȚIE

1

...cârpa de care Michelangelo î şi ştersese pensula

preț –

foarte multe mii de pensule 5 € bucata

2

...pensula pe care din păcate Michelangelo aşa şi nu reuşi

s‐o folosească – chiar în clipa când întinsese mâna spre ea muri...



418

preț –

un ort

3

...aripi din Nichelangelo!

(...pardon –

astea ar fi pentru altfel de licitație nu una a obiectelor de artă...)

21.VII.2005 // 2.VIII.2005



419

TEST

Încercați

să sesizați cum dimineață de dimineațăvi se deflorează creierul; se re‐dezvirginează repetat

dimineață de dimineață; înainte de somn

prinde a vi se defolia sufletul de inevitabila împăcătoşire cotidiană.

2.VIII.2005



420

ÎN CIRCUL MONDIAL

În tragicul circ

al politicii mondiale Basarabia mi se arată drept acrobată forțată de călăi să meargăpe sârmă ghimpată.

8.VIII.2005



421

REZOLUȚIE

vizibil sastisit

Dumnezeu (poate că Altcineva) ia de pe o poliță a tăriilor (sau slă biciunilor) dosarul cu sigla p.t. (adică – planeta terra)

şi prinde a tăia impasibil noțiunile: c u v â n t g e n e z ă

h u m ă

o m (a d a m) c o a s t ă (e v a) m a t e r i e

n a t u r ă

s p i r i t

r e l i g i e

a t e i s m

f i l o s o f i e

t a l e n t



422

p o e z i e

g e n i u o c e a n

b ă l t o a c ă

p r o s t i e

a m e r i c a

n o r i praf r u s i a

t a n c

p u l b e r e

i n t e r n e t f u r n i c ă

a l b i n ă

l i c u r i c i (b a s a r a b i a) etc. (inlusiv – l. b. – a

12345678902 ± 0987654321‐a noțiune) = („e g a l”)

e x i s t e n ț ă

după care Atoatecreatorul (poate că Altcineva) trage o linie şi pune rezoluția:



423

nu a fost decât o experiență

semnând simplu:

eu

şi prinde a pregăti dinamita...

10.VIII.2005



424

SAT ÎN SIBERIA

Sat în Siberia

sau Siberia ca sat… – Noapte. Ce luminos e satul părăsit – putreziciunea izbelor – faguri de licurici...

12.VIII.2005



425

EA

e atât de sensibilă

atât de expusă intemperiilor încât presupun că simte acut deranjator curenții de aer ce trec spre tandrul ei corp

prin găurelele stingherului năsturel de la piept

14.VIII.2005



426

SAU POATE SUNET DE…

Bineînțeles modernitatea

acestui secol ce nu va mai fi totuşi – vede‐se – religios sau nu va fi deloc (mai e de văzut – când va veni generala închidere de ochi) ci deocamdată agresiv sentimental arătându‐se

bineînțeles aceste timpuri ne‐au făcut

mult mai sensibili. Să zicem eu deja aud explicit cum sistemul Kaspersky prinde şi ronțăie viruşii ce râvnesc să intre în calculator – aşa un sunet de uscată frunză de tutun

strânsă în mână mărunțităsau poate sunet de fals papirus fărâmițat şi spulberat pe apele Nilului

Căii Lactee…

VIII.2005



427

DOAMNA

cam boemă

ca o poemăfără temăveioza clarobscurizeazămatăprecum portocala bandajată

sau pruncuța înfăşatăori globul de chihlimbar neutru asudat pe dinăuntru cu suspine respirate

de doamna absurditate căreia îi este dragălumea‐ntreagădeci şi‐această poezie cu minimum de‐ortografie

4 / 15.VIII.2005



428

CÂȚIVA PAŞI...

în fine

până la urmăfiecare dintre noi rămâne doar umbrăcare din inerție

mai face câțiva paşi fără cel care o lăsase

VIII.2005



429

CONTINUUM

ecranul computerului‐geamul‐cerul

continuum catalizator peste care la scară invariabilă(în funcție de depărtare) trec(e) muscă‐libelulă‐pasăre‐(înger)‐avion‐dumnezeu‐nor

în fond acelaşi cursor contaminând puritatea poeticăde omniprezenta tehnicăşi nici că o fi să mă mir de‐o face din post‐modernism

cimitir

15.VIII.2005



430

REACȚIE

Când

adânc afundat în gânduri preocupat de soarta literaturii române se întâmplă să simt după ureche adică la ceafăvreo răcoroasă pală de aer

fără a întoarce capul şi fără să‐mi sară proverbiala țandără

îmi zic nițel interogativ: – O fi zefirul

sau generația tânără?...

16.VIII.2005



431

PE CÂND DE FAPT

el crede că

are de argument convingător două cuvinte magice EU ZEUL pe când de fapt nu e vorba decât de doi de E

un U şi alte două sunete şi mai surde aproape fără personalitate – z

l...

VIII.2005



432

ÎN CUNOŞTINȚĂŞI ÎN CONŞTIINȚĂDE CAUZĂ

Ține‐te bătrâne! Ține‐ți trează conştiința limpede ține‐ți‐o nu care cumva să mori – deja mort fiind...

Ține‐te spre‐a înțelege în fine că în cunoştință de cauzănu e decât o treaptă spre

inconştiență de cauză

31.VII./ 17.VIII.2005



433

PENTRU CEL ÎNVINS

peşte scos din apă

de oțelul semnului de întrebare prins de buza sângerândăpeşte resemnat

în palida iarbă – în fiecare solz

soarele bate câte‐o medalie a umilinței

18.VIII.2005



434

CU PATRONIM

după slavonul model

cu numele prenumele patronimul (dostoievski fiodor mihailovici) unicul singurul neperechele ar fi Dumnezeu Dumnezeu Dumnezeuovici...

VIII.2005



435

ŞI EA

1

Şi ea o Maria Magdalena a remuşcărilor –

în salbele şi silabele‐i de lacrimi se

reflectă gălbenuşul lumânărilor.

2

...şi îngerul i‐a adus floarea purpurului‐ împărat ca simbol al iertării ce i s‐a acordat –

în lacrima ei laleaua s‐a reflectat ca un embrion însângerat.



436

3

Însă jocul asociațiilor continuăgeneroasa temă: de i‐ar fi adus lăcrimioare

în lumina lacrimilor ele s‐ar fi reflectat

precum – pardon – stropii de spermă.

4

Iar clipa despărțirii lor cum s‐o scrii cum s‐o spui?

Spre zori

în lacrima ei tresări flacăra brichetei lui.

VIII.2005



437

KOAN X

O viață „întreagă”

negăsind î n c e p u t u l disperatul scrise: s f â r ş i t.

De fapt

acesta şi era începutul etern fără motiv.

VIII.2005



438

UNDEVA PRIN RUGĂCIUNE

în clarobscurul bisericii

văzând cum te arunci în flacăra lumânării undeva prin rugăciunea „tatăl nostru” pusei şi acest distih: „o fluture blestemat

de a fi un ego‐Herostrat!”

VIII.2005



439

THEATRUM MUNDI

I

funigeii toamnei – iluziile deşarte ale îndrăgostitelor păpuşi

îmbrățişate cărora li s‐au încâlcit sforile...

II. text pentru rol

Asta e – lumea e un teatru – măruntule

pețiol şi fiecare are textul propriului rol – iar acest text de rol mic



440

fistichiu e al tău pentru tine îl scriem măruntule pețiol pățit.

III

în generalul lumii vânzol cel mai greu rol e de a nu juca niciun rol

18.VIII/ 22.VIII.2005



441

ANTICIPÂND CĂLDURA NECESARĂ

va fi iarna de apoi

şi eu ca şi acum peregrin prin poezie din vreme în vreme oprindu‐măspre a mă încălzi la barba vreunui apostol ca

la un soare de scrum

19.VIII.2005



442

ACEEAŞI CONDIȚIE

nicio revelație

să văd în cuşca de la menajerie şacalii cu coada între vine – aceasta e şi condiția lor

în libertate

VIII.2005



443

IPOSTAZE

1. EA

este atât de frumoasă încât pare că încalcă ordinea publică

2. EL

e atât de frumos încât pare cănu încalcă ordinea publică chiar atunci când o încalecă

3. EI (EL, EA)

sunt atât de frumoşi încât

i i hi î d ă i ii



444

nici chiar îndrăgostiții nu pot spune că nu sunt pur şi simplu frumoşi

VIII.2005



445

ETALON

cum se schimbă în lume toate

parcă devin mai mărunte mai neimportante

şi doar furnica pare să fi rămas acelaşi etalon – a ce?

19.VIII.2005



446

EA ŞI COPERTA A IV‐A

Din cărțile mele

poezia i se adresează lumii: „Sunt aici împreunăcu cobaiul meu”, zice scoțând degetul printre file şi arătând spre poza mea

de pe coperta a IV‐a.

20.VIII.2005



447

IERI…

Se laudă înde ele

două băltoace (sau poate două…suflete): – Eu, azi am scăldat un porc.

– Ieri am oglindit un înger.

VIII.2005



448

TROMPETISTUL CERULUI

Stă trompetistul cerului

în față cu două pupitre – pe ele cu partituri muzicale. Una ar suna cam aşa: Tra‐ta‐ta‐ta‐ta‐a‐a‐ra! Cealaltă – invers

şi sugrumat‐asfixiat parcă ar suna: Ar‐a‐a‐at‐at‐at‐at‐art... Lucru ce nu pare atât de ciudat când afli că primele sunt notele semnalului de

Deşteptare alias – Înviere celelalte fireşte – ale semnalului de Stingere...

20.VIII.2005



449

PUNCT DE VEDERE

Vreo treizeci şi cinci de ani am fost declarat

euro‐asiat vorba e căfusesem cetățean made in U Re Se Se...

astfel căiubiți euro‐co‐continentali să nu vă mirați că punctul meu de vedere este focalizat

cam ciudat de un ochi demn de antichitatea elinăşi de un altul – uşor migdalat...

(O! să nu mai amintim şi de Picass‐O!).



450

HAI, NU‐ȚI FIE FRICĂ

în clipa

despărțirii pentru totdeauna zice frunza‐iubit către frunza‐iubită: vezi colo jos umbra mea aşternută

peste o saltea de frunze? – hai nu‐ți fie fricădă‐ți drumul adio sari

pe doliul ei puhav

23.VIII.2005



451

MULT, FOARTE MULT

Ce multe cuvinte au fost...

Dar ciudat au rămas şi mai multe decât au fost...

Între timp

să fi crescut numărul literelor din alfabet?...

Ce o mai fi urmat după buchea Z

sau ce premerge buchii A?...

VIII.2005



452

PUNCT DE VEDERE

Din câte văd

vipera î şi lasă tunelul solzos schimbându‐şi adică pielea

dar nu

şi punctul de vedere țintindu‐mă fix ca un vârf de pix străveziu...

VIII.2005

3UN FLAUT



453

Într‐adevăr la colțul străzii un flaut sfărâmat un obiect oarecare scăpat din mâini din neatenție călcat în picioare.

Un flaut sfărâmat un obiect oarecare (dacă bineînțeles nu‐ți trece prin cap prostia analogia cu viața omului

cu destinul poetului cu dragostea noastrăcu dragostea voastră...).

În fine

asta e: un flaut sfărâmat poate că chiar flautul fermecat şi nu e sigur căflautistului de la colțul străzii

i‐ar ajunge pentru un nou flaut



454

ceea ce a adunat în arena pălăriei...

VIII.2005



455

ÎNTREGUL ANONIM

1

La început a fost o jumătate de întrebare şi o jumătate de răspuns

acuplându‐se ele au dat ceva întreg

dar ce anume?

2

bucuria – superficial‐simțitoare suferința – adânc‐gânditoare ambele împreună – ce dau?

VIII.2005



456

MUNCĂGREA

în timp ce izvodiți vreun aforism sau scrieți poezie e bine să vă întăriți gustând din fructe sau să vă dedulciți cu o linguriță‐două de miere

(în caz de nu aveți la înde‐mână ambrozie) încercați – să vedeți că ajută

VIII.2005



457

DAR CUM?

Bătrânul poet parcă nu ar avea de ce se plânge –

îl iubesc cei dragi îl citesc şi‐i scriu cititorii preşedintele globului pământesc

îl felicită cu orice ocazie festivă

transfrontalieră... Dar cum să suporte bătrânul tot mai evidenta indiferențăa Naturii?...

23.VIII.2005



458

FLAUTUL

Vă spun că s‐a întâmplat – în sfârşit flautistul reuşi să‐şi desprindăflautul ce‐i era sudat de buze. Abia după aceasta melodia chiar prinse a se auzi a se răspândi ca

o măcinare de rugină a statuii în degradeu...

24.VIII.2005



459

TRANS‐SPIRIT

ei se îmbrățişară atât de strâns atât de pătimaşatât de… transpirat şi de

trans‐spirit

încât tricourile lor făcură schimb suprapus de inscripții

în limbi străine

schimb de sigle în limbă universală...

VIII.2005



460

PATIMILE DUPĂHARON

Atât de frumoasămurind de tânără... – probabil Haron şi până astăzi o tot poartă

în nefasta barcădintr‐o parte în alta a Aheronului sau poate chiar în lungul fluviului infernului fără a o debarca însănici pe vreun mal – nici pe cel dinspre Hades nici pe cel dinspre viațănici pe cel de la izvorul râului

nici pe cel de la gura lui...

Aşa strâmtorându‐se lipindu‐se cu ea cât mai strâns

îi tot ia pe alții în barcăducându‐i la fatala destinația dar nici pe un țărm nu lasă aceastăatât de frumoasă pradograție

ce i‐ar fi ca şi cum o dulce povară sisifică – încolo



461

o dulce povară sisifică încolo

şi îndărăt şi iar de la capăt...

VIII.2005



462

STATUI ÎN LUPTE

adevărat e: când celebrele castele fortificate erau asediate iar forțele apărătorilor – pe terminate

în luptă intrau şi amuraşii cu săgețile lor de marm(ură!) granit bronz ghips şi cariatidele – amazoane puse statuar să sprijine balcoane frontoane obloane şi atlanții nuzi cu mari poveri în spate inclusiv globul pământesc – această

şi altă oaste de statui prețioase – muze filozofi adam şi eva să zicem ecvestre sau pedestre normale sau anormale sub diverse aspecte – intrau şi ele în harță:

pe moarte şi pe viațăpur şi simplu erau prăvălite peste capul năvălitorilor;

se zice chiar căcele mai fidele



463

dintre ele se aruncau benevol de pe ziduri şi în caz de victorie post‐mortem‐cioburi erau declarate statui‐erou

VIII.2005



464

TEST ÎNTRE PIRAMIDE ŞI MIAZĂ‐NOAPTE

(posibil – rudă de rună )

mai întâi mergeam cu gândul şi văzul interior spre sud

în speranța de a găsi fragmenta rezervata in papyrus având de‐a gata şi exclamația şamanilor de Nil:

„Iată

unde s‐a ascuns Iris!” – dar de la o vreme prinse să prindăa se face întuneric ca

într‐o piramidă

şi mă întoarsei spre nord ca să constat că e prea clar

în acest text

rar găurit



465

risipit aşternut pământului

e prea clar în acest spațiu e multă lumină

ca în orice text ru(i)nă

VIII.2005



466

POZE PE CER

uneori la mănăstire măicuțele bătrâne le pun mâna la ochi călugărițelor novice şi uşor nevrotice – când pe cer norii alcătuiesc figuri în poze şi fapte indecente

VIII.2005



467

ÎN CONDIȚII…

capodopera?... – întâmplare constantă în principiu (pe care nu‐l cunoaşte nimeni):

metodăde a produce minunea

în modeste condiții de casă

VIII.2005



468

PASĂREA RA(I)ULUI

Ministerul culturii globului pământesc a anunțat campania de răspândire a poeziei la sat...

Să fim realişti: pentru țăran

pasărea‐paradisului e cocoşul din zeamă...

VIII.2005



469

SĂNU

sper ca

în ultima că‐dere care obligatoriu vine sănu trag pe nimeni dupămine...

24.VIII.2005



470

PROBABIL

când zic Nimic probabil sunt ateist

când zic Ceva sunt homo religiosus (probabil)

25.VIII.2005



471

DESPRE TRANSMITEREA FERICIRII

Despre ce ar fi totuşi basmele cu frumoasele adormite

în fine deşteptate?... Poate despre transmiterea fericirii prin vis sau ereditate?...

Ca norii dintr‐o parte a cerului

în cealaltă parte...

26.VIII.2005

Î Ă Ă Ă



472

ÎN CURMEZIŞUL JUMĂTĂȚII DE PALMĂ

cam infantil cam ludic

cu litere nici majuscule nici petit pe linia vieții am scris:

viață + moarte =

(pentru răspuns nu mai rămăsese loc)

27.VIII.2005

PLANARE



473

PLANARE

În tinerețe compuneam versuri despre trecut şi planuri

de viitor.

Astăzi compun versuri despre viitor plan(t)ând peste trecutul planurilor planuri rămase.

Cineva îmi face prieteneşte (sau înțelegător) din mânăa salut altcineva î şi duce arătătorul la tâmplărăsucindu‐l (din neatenție şi‐ar putea‐o sfredeli, doamne, fereşte!) astfel referindu‐se bineînțeles – dar mai ales de neînțeles – la mine planorist peste uluiri neplanificate.

DISPOZIȚIE ARHITECTURALĂ



474

DISPOZIȚIE ARHITECTURALĂ

între rai şi iad

morga adică ordinea să fie următoarea: raiul morga iadul sau invers: iadul morga raiul precum se vede morga rămânând în poziție inițialăstrict intermediarăastfel căintrarea‐ieşirea din ea trebuie să fie plasatăabsolut neutru cu nicio abatere

în stânga în dreapta – adică

fără nicio aluzie



475

fără nicio aluzie preconcepție sau oricare alte confuzii (prea)labile şi incorectitudine

sub aspect politic

28‐29.VIII.2005

ÎNTRE SECOLE



476

ÎNTRE SECOLE

Secolul trecut începuse cu mai multe curente literare pentru a se încheia cu căderea unui imperiu comunist

în timp ce în lume – ca şi mai înainte – statele‐neînfrânatele galopau unele peste altele cu turbane sau turbate coame de drapele ceea ce făcuse poeto‐omul‐insignifiantul să constate că

în fața sediului ONU în bătaia vântului sfintele stindarde ale țărilor se pălmuiesc alandala unele pe celelalte iar fiece om e supărat oarecum pe sine însuşi eu‐l propriu nemaipărându‐i‐se decât un vecin dezorientat ce priveşte preocupat cum pe partea dinspre soare a unor arbori se întâmplă fojgăitorul eroism colectiv al mişcării

browno‐furnicare – curios la ce se gândeşte el observatorul acolo

în scăfârlia sa unde

mai există posibilitatea vreunei doze de realitate deocamdată neînfăptuită – dar

suficientă pentru a‐l face să constate că



477

suficientă pentru a‐l face să constate cănoul secol ce răsare dupăsecolul trecut seamănă leit unui vechi recidivist resemnat amabil şi trist; el – poate că

Blumul joycean – în Dublinul sau în Chişinău stând ca între două secole ca

între două greşeli opuse – între apusul uneia şi răsăritul alteia; greşeli – biete cămile cu genunchii roşi vineți ca ai

credincioşilor statornici întru săvârşirea ritualului prosternării.

29.VIII.2005

LA LOC



478

LA LOC

uite aşa în ne‐firea cursului evenimentelor

m‐am trezit atât de tânăr plin de energie minte lucidăoptimist de nedescris

încât brusc am închis! –

adicăadormii la loc să văd dacă nu care cumva visez lucruri atât de ieşite din uz:

tinerețe energie optimism...

30.VIII.2005

PULS NORMAL



479

PULS NORMAL

Pune‐mi degetul tău fin la tâmplăpune buricul lui roz pe vena de la tâmplă

şi numără‐mi până la 60 sau 120 bătăile pulsului să ne gândim împreună ce ar însemna aceasta capriciu necesitate sau capriciu muzical tu vei fi oarecum derutată surprinsă nedumerită

şi nu se ştie dacă respectiva modificare de dispoziție n‐ar fi spre bine

în lumea aceasta cu stări de spirit rectilinii între terorism şi cataclisme din care fac parte probabil şi

bubuiturile în pereții apartamentului nostru – probabil vecinii ucid cu perna țânțarii având de gând mai spre toamnă adâncăsă schimbe tapetele sau poate deja nu le mai pasăce lasă în urmă

în fine având de gând a se reîntoarce sub steagul din pânză de camuflaj

al nordicii lor patrii şi totuşi dacă

am fi cu ei în relații ceva mai bune



480

țle‐am spune că noi absorbim atare gâze cu aspiratorul – ar putea prelua metoda prinzându‐le – cu aspiratorul parcă nu ai senzația că ucizi (pe viu!)

...Dar totuşi câte bătăi de tâmplă ai numărat? Odată cu aburul cafelei – şi ceva timp (te asigur că foarte multă lume

nu poate face deosebirea între mirosul timpului şi cel al cafelei) estimp – cât tu ai ținut buricul sau

butonul roz al degetului fin pe ținutul tâmplei pe

vena zvâcnindă zicându‐mi – ca şi cum lumii adresându‐te: sănu ne pripim cu concluziile – însă nu se ştie dacă viața ar fi startul sau finişul eternității.

Zici că am un puls normal? 60, 65 de bătăi? Slavă Domnului: înseamnă că deja

nu mă mai nelinişteşte problema ne‐

muririi.



481

31.VIII.2005

MONGOLIA, 1989



482

,

1

în imensitatea stepei în apa unui lac nămolos am aruncat o monedăcu gând de‐a reveni

totuşi după o mie de kilometri peste nisipul pustiului Gobi am aruncat o bancnotăcu gândul de‐a nu reveni

2

cândva cuiva

moneda i‐ar putea mărturisi despre un imperiu care – slavă Domnului – nu mai există

iar bancnota cu chipul comunismului pe ea o luase vântul

ducând‐o aiurea peste dune – sub arşița soarelui



483

sub arşița soarelui nu cred să fi putut supraviețui chipul lui Lenin de pe

bancnotă de 10 ruble...

2.IX.2005

NU POATE SĂNU ȚI SE ÎNTÂMPLE



484

Ț

I. primo

Eram abia la început.

Î ți sărutasem doar cruciulița de la piept frumoasă monahie.

II. secundo

(pseudonichitism)

dacă î ți sărut căuşul palmei nu poate să nu ți se întâmple ceva cu linia vieții...

III. tertiopentru cănimic nu dispare fără urme nici chiar urmele

18 / 27.VIII / 2.IX.2005

RAPORT (ÎNTRE... ŞI...)



485

am îngenuncheat aici direct

în port rugându‐măputerilor astrale

din cer se aude sec:

„Aport!” şi iată‐mă val gudurându‐măla picioarele Sale

2.IX.2005

GUST



486

în gurăgust de metal –

ză balăcal

în gurăgust de piatră

şi sân de sirene – libertatea cuvântului Demostene

3.IX.2005

LUCIUL ARCAT



487

primii stropi de ploaie îi urmăresc cum alunecă pe

luciul arcat al coarnelor de bivoli

4.IX.2005

RAPORTUL FANTEZIE‐REALITATE



488

între versuri fără motive speciale şi mai fără de motivul haos

poetul î şi valorifică inadvertențele din raportul fantezie‐realitate desprinzându‐şi faptele de pământul pe care îl mai simte sub picioare zicându‐şi:

doar de n‐aş cădea în ridicolul balet al cuvintelor şi greoiului trup ce ar putea fi umilit de reverențe

5.IX.2005

NU‐MI VINE



489

...şir de lămpi spânzurând

de grinzile de beton ale grajdului vechi

şi totuşi nu‐mi vine să spun

că lumina s‐a spânzurat

CUM ESTE



490

lupta mea cu poezia uneori:

pentru ca ea să nu‐mi compună viața ci să o trăiascăaşa cum este cu tot cu ea însăşi

poezia

6‐7.IX.2005

DRUM TRANSIBERIAN



491

Trenul Moscova–Vladivostok. Cale lungă.

Taiga tânguioasă. Tristețe. Plictis. Discutăm de una de alta

de Stalin de Beria...

După geamul vagonului tufişuri şi dâmburi tupilate fug îndărăt

ca mormintele basarabenilor evadând din Siberia...

7.IX.2005

TRIPTIC EGIPTEAN



492

I

printre hieroglife – peştii Nilului se zbat pe papirus ca pe uscat

II

toamna palide petale de roze suprapuse ca buzele unei mumii.

III

în piramidă – ecou

de trosnitură – trosnesc ridurile mumiilor

26. VIII. 2002/ 7.IX.2005

POATE CHIAR SPRE VIZIUNE…



493

un înger săpând de zor din adâncimea înaltă a cerului

spre adâncimea joasă a cerului – adică

dinspre tăriile lui Dumnezeu spre punctul nostru de vedere sau poate chiar spre viziunea noastră;

îngerul pe sine însuşi dezgropându‐se din anonimatul albastru

10. IX. 2005

CA CEASURILE



494

Ploaie sau plâns

sau râs până la lacrimi?...

Oricum cosmetica ți se prelinge (de) pe fațăca ceasurile lui Salvador Dali

(de) pe cosmica Supra‐Față

IX.2005

VETERANI



495

rămânând văduvi unii bătrâni uşor sadici

î şi readuc la căpătâi pozele fetişcanelor de demult – ale celor care i‐au făcut veterani şi invalizi

ai dragostei dintâi...

10.IX.2005

CAPITALA



496

să scrii poezia poeziei supra‐poeziei – distilată

poezia numai poezie fascinantă.... – ceea ce însă nu înseamnăsă nu‐i laşi şi prozei oarece şansăpentru ca

în general să poți visa (cu părere de rău nu – şi râvni...) o carte atât de impresionantă – ca o adevărată capitală a

tuturor cărților

12.IX.2005

APORIE



497

minte clară care este imposibil să nu‐şi conştientizeze

limitele: de acolo de unde dispare claritatea şi

începe opacitatea imposibilului pentru că„unica ieşire este acolo

unde pentru mintea omului nu există ieşire...”

(mersi domnule şestov ne‐ați liniştit de‐a binelea

fără însăde‐a ne şi lămuri...)

14.IX.2005

PÂNĂ LA CÂNTAREA CÂNTĂRILOR



498

cu ceva timp până a‐l întâlni pe Solomon adică până la Cântarea cântărilor

iat‐o pe păstorița Sulamita sărutând mâna asprului ei păstor – acolo la atingeri de nisipuri şi câmpie – dar ea săruta mâna nu pentru că

o hrăneşte ci pentru căo mângâie...

15.IX.2005

ANTICIPÂND 2009. CĂRĂBUŞI DE MAI



499

1

cără buşi de mai cornaci cu trupul parcă

brun‐ blindat mi‐amintesc cum

cu tuşul folosit şi la desenul linear pe aripile a vreo zece dintre ei ți‐am scris numele sonor ca zbârnâitul lor

era în miniatură ceva à la mitul margaretei mitchell pe aripile bărbătuşului (pardon: vântului...) de altfel

la doar 49 de ani împliniți isprăvită în anul naşterii mele 1949

2

…într‐adevăr m‐am născut pe



500

05. 01. 1949... – dar în autobiografii

precum în logica obligatoriu formalăa poeziei şi cifrele sunt

jocuri de cuvinte...

IX.2005

PSALM



501

Întoarce‐te, Sulamita... Cântarea cântărilor 7,1.

„Cu fața la zid!” îi striga propria conştiințăşi ea Sulamita

se‐ntoarse cu fața la falnicul spate al lui Solomon sărutându‐i omoplații

IX.2005

EXCLAMAȚIE



502

I

o! ce în‐zorire roz‐flamin‐

go cu nuanțe co‐rai. o! probabil e

prima‐nzorire în rai...

II

izgoniți de pe sub boscheții raiului Adam şi Eva în principiu ar fi putut fi

cei dintâi pretați destinului de boschetar

15.IX.2005



503

PE VOLUMUL „POEȚII UNDEGROUNDULUI”



504

–... şi în genere țineți‐vă limba după dinți!

– E prea târziu... – Ce ai în vedere? – Am în vedere că nu mai am dinți – mi i‐ai dezbătut tu curvă de putere sovietcă ce eşti

astfel cănu‐mi pot ține limba după dinți spunându‐ți precum ți‐am spus curvă de putere sovietică ce eşti tu...

17.IX.2005

BOSCHET DE TRANDAFIRI



505

(motiv t ăt ăr ăsc)

S‐au scuturat trandafirii. A steblă uscată – astfel obida arată.

Pasăre iernatică

boghetă ca lapovița ție nu ți‐au rămas decât spinii spinii...

19.IX.2005

PARAFRAZĂ



506

Marea dramă de familie a Annei Karenina... Nefericita doamnă

şi‐o povesteşte avocatului. Bărbatul pare cuprins de mare compasiune până în momentul în care prin birou prinde a zbura igrasios o molie. Vai! Ar punea

să‐mi deterioreze covoarele! – se gândeşte avocatul...

Karenina o ia spre calea ferată...

(Curios lucru: avocatul a prins sau ba molia criminală?... – se întreabăcititorul. Uite că am uitat... Ar trebui să recitesc Tolstoi...)

20.IX.2005

PENTRU CĂ

ă



507

...pentru cădacă ciopleşti un epitaf

pe aisbergul nordului el ar putea dura cât cel de pe granitul sudului...

21.IX.2005

DUPĂ PALINDROMURI DE D. AVELIANI

M bi d ă t ă ti



508

Muzo, abia după ce te răneşti cu acuta sulă a experienței

te rogi prosternată rațiunii.

Aşa ni se întâmplă nouăzeilor asupriți de existențăla rândul nostru – jug fiind

hoardelor de poeme feodale adică – folclorice.

În vreme ce debilii se plictisesc de libertatea ca exces.

13 / 21.IX.2005

SAU INVERS când inexplicabil cum



509

inexplicabil cum te pomeneşti din proza visului

în poezia plăcutelor... griji domestice... sau invers din poezia visului te pomeneşti pomenit injurios de colegul tău de şapte ori bădăran şi căruia îi place

apelativul „bre!” (de parcănu i‐a mai rămas nimic altceva de făcut pe această lume decât să‐ți poarte grija)

oricum când te pomeneşti din tine – în alt tine

înseamnă că Dumnezeu a vrut să schimbe tema dar neatent

a schimbat doar stilul

21‐22.IX.2005

APOI, CA ÎN BIBLIE... Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de mine



510

de trei ori te vei lepă da de mine. Matei, 26/75

1

– ...şi când va cânta cocoşii a treia oară , –

începuse a spune Hristos, între‐rup de un apostol neră bdător ce zise precipitat:

– Doamne învață‐mă şi pe mine a număra!...

2

Lângă focuri generoase, dar

şi lângă ruguri pedepsitoare de obicei se adună opinia publică. O vreme

eremiții, încăpățânații (alții – descăpățânați...), personalitățile să zicem

se mai țin cât se mai țin deoparte

sau chiar cât mai departe de foc ce poate deveni rug, dar



511

cât mai departe de foc ce poate deveni rug, dar în friguroasele nopți ale istorieireligieipoliticii

unii din ei, asemeni apostolului Pavel se apropie totuşi de flacără , de tăciunii aprinşi renunțând la

solitudine, caracter, personalitate. Apoi

ca în Biblie, – cântă cocoşul...

EXPERTIZĂ

analizele comparative prin



512

analizele comparative prin tratarea cu carbon au demonstrat

că nu există diferențe între scrumul părții a doua din „Eneida” lui Virgilius şi scrumul părții a doua a „Sufletelor moarte” a(le) lui Gogol (a nu se confunda cu: google...)

22.IX.2005

CU UN NUMĂR‐DOUĂMAI MARE

de regulă



513

e egu ăpoemele esențializate

concise sunt cu un număr‐două mai mari decât prezentul –

în vederea fireştii

creşteri a copilului cititorului...

23.IX.2005

HAIDE

haide



514

să ne lipsim de

haide adicăsă nu plecăm nicăieri să nu ne vorbim (ne‐am spune

banalități)

să nu scriem p‐roză (cine mai vrea să aibă timp s‐o citească?)

haide să ne rezumăm la minimul de in‐operativitate al lui haide – de pildăhaide e absolut ineficient în

a declanşa sau a întrerupe gândul memoria

dragostea (ca să nu mai vorbim de

sarcină...)

9/23.IX.2005



515

SUB ZĂPADĂ

anul acesta



516

iarna veni atât de pe neaşteptate

încât vreo oră‐douănişte greieri mai continuarăsă cânte (sau să bocească)

sub zăpadă

23.IX.2005

MARTIE, MARAT

I



517

I

Început de primăvară: martie – în practică. Ce blândă fu zăpada ce apă sălbatică!...

IImartie revoluționar precum Marat iată că o termină şi el într‐o albie

într‐o cadă de apă de ploaie asasinat

III

Ce decalaj! – strigătele din sala de operații a spitalului şi

trâmbițările pisicilor care declanşează căldurile

de primăvarăzgâriind până şi rugina tomberoanelor de gunoi

în jurul cărora li se întâmplăâ ă



518

vânătoarea‐rut

16 /24.VIII / 23.IX.2005

HINDUSĂ

nu ştiu dacă vipera are



519

sau nu

ombilic dar în fața fachirului în‐trâmbițat şi de un calm olimpic ea pare a dansa anume

dansul buricului sau mai pe latineşte fie spus–

burriculum vitae

23.IX.2005

SĂ AFLE

De‐aş fi poet japonez i i l d i i



520

şi mai ales – de şaisprezece ani

relieful pieptului tău l‐aş asemăna cu doi boboci de Fuji Yama... Însănefiind poet japonez

aici, în țara mea vreo domnişoară de seama ta va accesa wikipedia – să afle ce o fi ăia bobocii de Fuji (şi cum se mai zice)...

24.IX.2005

LAN

...drum prin lanul de floarea soarelui ce se întinde se tot întinde se întinde



521

ce se întinde se tot întinde se întinde

şi copilăria copilăria sau poate poezia mea mergând nu mai țin minte încotro nu mai țin minte unde nu mai țin minte de ce

şi căreia de atâtea flori şi numai flori şi numai flori ale soarelui aurii‐rotunde rotunde rotunde i se pare că păşeşte frumos‐plicticos printre un milion de locuri comune comune comune

1/25.IX.2005

RUGBI

Îngerul de placaj (la rugbi şi nu ca semifabricat în formă de placă



522

şi nu ca semifabricat în formă de placă

realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse) – aşadar un înger în carne oase şi pene şi nu unul fabricat‐furnizat

opreşte din acțiune un jucător imobilizându‐l cu aripile nu cu mâinile pentru că este un rugbi aerian cu păpădii

şi îngerul încă nu e coşcogea înger ci colea un pui un prunc un copil de placaj nu din placaj...

IX.2005

INTERNAȚIONALISME

semiotica semnelor de circulație îmi amână pe un timp efortul



523

îmi amână pe un timp efortul

de a studia limba chineză

25.IX.2005

ÎN SINE

Omul de infinite ori – ca infinitul –



524

de infinite ori ca infinitul

mai mult în interior (în conştiințăfantezie memorie.................................. ................................................)

se aflădecât în afară în lume

Dumnezeule‐Stăpâne

au presupun eu oare corect că prin om de fapt ai creat un lucru în sine?

17 / 27.IX.2005

IDEI

Când locuieşti într‐un oraşprecum Chişinăul



525

precum Chişinăul

este imposibil să nu speri că într‐o zi în el peste el va exploda o

catastro‐ fastă bombă a filozofiei umplând lumea cu idei idei idei

atât de necesare inclusiv poeziei....

27.IX.2005

INTERIORUL CEȚII

uneori se vede cum în interiorul ceții



526

ț

sentimentele oamenilor necă jiți se răspândesc în văluriri de unde brăzdând materialitatea aburoasăceea ce mă face să renunț să spun că

uneori viața mi‐a fost atât de dură încât moartea nu ar părea decât

literaturăşi să spun invers din sens opus…

21/ 29.IX.2005

ÎNDRĂGOSTIȚII DE SINGURĂTATE

Numai singurătate bătrânului e sexy numai singurătatea înțeleptului e super‐seducătoare



527

g ț p p

sexy adică însă singurătatea tânărului solitudinea tânărului Werther e hidoasărespingătoare

deloc sexy

de singurătate trebuie să ştii să te îndrăgosteşti ca de o femeie – ba chiar mai mult – doamnă

frumoasă în timpul ei de glorie – adicăla senectute care poate fi şi timpul gloriei tale. Vale!

11.X.2005

CARTEA UNICĂ

Lui Gh. Ayghi



528

Pe la 16 ani visasem CARTEA UNICĂadicăa UNI‐VERSULUI – o

dublă avere: CARTEA era cu autograful Lui DUMNEZEU.

12.X.2005

CORTEGIU

imens fantastic cortegiu funerar



529

lume lume... soro lume...

lume de pe lume în acest suprapopulat cortegiu funerar

lumea de pe lume din fantasticul cortegiu funerar mă face să‐mi amintesc căcea mai desfrânată ar fi speranța –

trăieşte cu toți apoi subit moare şi – iată – ce de‐a lumea în cortegiul ei funerar…

19.X.2005

PLOAIA, FEMEILE

I. nu f ăr ă anume plăcere



530

se creează impresia cănu fără anume plăcere sadicăploaia î şi scoate ochii în spinii trandafirilor

2. mi se arată

în ploaia de varăomoplații femeilor slabe

mi se aratăprecum câte o pereche de cambule oarbe

23.IX./12.X.2005

…CARE UN TIMP…

omul e



531

0 care un timp e

1

19.X.2005

AŞ FI SPĂLAT

dimineața precum rar altădată



532

mintea limpede clarădeparte în sine pătrunzătoare;

dimineața

conştiința curatăde parcă în vis aş fi spălat ferestre

12.IV.2006

AGAMEM‐NON

După apr. 266 de ani şi



533

după un cubofuturist rus (probabil o fi fost şi triunghiofuturişti conofuturişti paralelipipedofuturişti... – undeva peste ocean există şi pentagonofuturişti...)

tradus de mine care stăpânea 8000000000001 de cuvinte pătrate (față de Shakespeare şi Byron care dimpreună domneau doar peste colea

80 de mii de cuvinte cu tot cu sau fără semnele de punctuație şi spații zise albituri) – ei bine (spre a vorbi de tristețe

adică – de ceva rău) dupăatâtea mii de ani şi de cuvinte

pot trage inevitabila concluzie cătoate războaiele troiene (inclusiv cele de prin siberiene troiene – nu?) s‐au terminat cu un AgamemNonSens sub care stă semnătura unui Schliemann generic



534

Schliemann generic şi nu prea generos.

23.IV.2006

PĂCAT

Aproape ca oglinda unui poet francez când fratele i se întoarce din ulisiene călătorii



535

când fratele i se întoarce din ulisiene călătorii zice:

După ochii tăi după fața ta înțeleg cănu ai citit poezie...

Păcat: astfel î ți scurtezi viața cu un suflet şi ceva...

5.V.2006

DIN DIRECȚIE OPUSĂ

când broasca țestoasăajunse în sfârşit (şi în fugă) la Dumnezeu



536

la Dumnezeu Atotştiutorul întrebă:

„Dar unde e Ahile?” şi duse mâna streaşină la ochi privind în depărtare

în direcția de unde venise țestoasa şi unde făcu Dumnezeu:

„E‐he‐he‐he‐e‐e!”

în timp ce Ahile venea exact din direcția opusă...

30.VI.2006

CIOBURI

va fi să mă lovesc totuşi de marele



537

de marele C U V Â N T prefăcându‐mă în cioburi

cioburi de tăcere

de linişte negru‐stălucitoare

16.VII.2006

LOC PENTRU MAI BINE

visai că cineva întrebăla poarta raiului:



538

p„A

reînviat Butnaru?”

„Încă nu”

răspunse purtătorul de cuvânt şi de tăcere acest „încă” lăsând parcă loc pentru mai bine...

14.IX.2006

MOT(T)0

1



539

de jur‐ împrejur pustiu de pre‐ biblice începuturi şi doar nori cavalerii de nori călărindu‐şi proprii lor dinozauri de aburi

2

norul pe cer trece calea la vreunui înger

Eheu! fugaces...– prin gura lui Horațius zic eu:

noru‐i poate trece calea şi lui Dumnezeu...

23 /29.VII.2006



540

GEAM, BĂLTOACĂ

Toamnă. Ploaie.

Sub geam – o mică băltoacă ,



541

chiar ai putea spune – oglindă cochetă în care geamul noptos luminat î şi frige recea omletă.

29.VII.2006

CONTRADICȚIILE

asta e nimic altceva – bătrânii devin ciolănoşi



542

osoşi colțuroşi – abia acum se vede indubitabil cum omului din interior îi răzbat contradicțiile ca zece poate chiar o sută de coate ascuțite...

1.X.2006

ÎN SFÂRŞIT

Suflet bun la toate. Marin Sorescu



543

M‐am surprins cămai toată muzica lui Mozart se potriveşte ritmului de manevrare a rotiței şoricelului de calculator…

Domnule Sorescu în sfârşit am descoperit sufletul şi suflul bun(e) la toate – Mozart!

13.IX.2006

PIERZÂND TIMPUL

de parcă între timp a crescut

ă i



544

s‐a mărit ultimul fir de nisip stă

în gâtlejul clepsidrei şi nu ca‐de .

. . iar omul ca prostul stă şi pierde ucide timpul

aşteptând să cadă ultimul fir pentru a putea întoarce

clepsidra

adică

trebuie să ai curaj sau înțelepciune pentru a întoarce clepsidra‐hidra chiar dacă

di t i d



545

din partea‐i de sus nu a căzut ultimul fir de nisip

11.XII.2006

DE REGULĂ

de regulă (şi gramaticală) pisicile intră în literaturăde hi â d u a u elo u



546

deschizând uşa muzelor cu ghearele lor în formă(şi formalism) de paranteze ((((( – cinci – ))))) şi altele cinci

ceea ce nu mă îm‐piedică

să‐mi amintesc autocitându‐măcă – tu poezie pe nimeni nu l‐ai făcut cu adevărat

fericit ci mulțam şi pentru atât –

mai puțin nefericit l‐ai făcut...

8.III.1988 // 17.XII.2006



547

MAESTRUL ŞI DOAMNA ÎN NEGRU

La celebrul meşter sau chiar maistru sau şi mai adevărat – maestru în tâmplărie



548

în tâmplărie intră o doamnă ce i se păru suspectă – în negru înveşmântatădar fără a trăda pe chip

barem o adiere de tristețe. – Aş avea nevoie să‐mi meşteriți un sicriu, zise musafira. – Doamnăzise maestrul nicidecum nu vă pot ajuta: eu sunt meşter de leagăne şi căluşei...

14 /17.XII.2006

SONETE ALBE ŞI LIBERE

Vezi: „Dicționarul enciclopedic”, B., 1993, vol. 1, p. 231, coloana 3, sus.

Omule



549

Omule în fine din tine nu rămân(e) decât două sonete albe ne‐depline – cu câte o pereche de rânduri – lipsănescrise sau pierdute de Dumnezeu prin prima humă a genezei.

Zău iată cele câte douăsprezece versuri perechi paralele şi uşor curbate

articulate cu un capăt la coloana vertebrală a artei posibil – brâncuşiana columnă a

etcetera şi în celălalt capăt – la al filozofiei stern

cvasietern – anume aceasta rămâne din tine – două sonete albe incomplete – cu câte o pereche de versuri lipsă – adică

omule



550

omule scheletul tău alb ca versul ca varul ca ghipsul cu cele „12 perechi de coaste dintre care ultimele douăsunt libere”...

19.XII.2006

RIMELE STRĂVEZII

Rimele străvezii limpezi – poți spune sunt ca şi inexistente

sau cel puțin – chiar mai moderne



551

sau cel puțin chiar mai moderne postmoderne neoavangardiste dacă vrei decât versurile albe dada sau transraționale.

Rimele străvezii transparente ca şi inexistente ar fi chiar mai iconoclaste decât versul alb liber

iregular mai categorice în inovație decât dada

limbajul transmental dezlănțuita verbocreație – spre exemplu

perechile de rime străvezii ale lacrimilor... –

peste al poeziei rimel – rimele...

23.XII.2006



552

BONDARUL

(scris... împreună cu Aleksandr Kusikov, prin anii 20 ai secolului trecut)

E miez de noapte ca şi cum...



553

p şDispoziția – adie‐a scrum... Peste galben şi fierbinte abajur Zumzăie bondarul – vârtej

Jur‐ împrejur. Stau culcat – fireşte‐n pat. Zumzetul – lejer deranj Tremurat de spectru‐aripilor de‐ajur În al luminii difuz peisaj oranj. Zumzăie neostoit bondar, Unduind cercuri de chihlimbar Şi‐n clisa vorbelor aud Aproape clar: Sunt un bondar... Sunt un bondar... Trăindu‐mi noaptea, Zumzăi, zbârnâi,

Tot dând târcoale – jur‐ împrejur Schițez ocoale, Trasez hotare,

Inspectez... insectez Peste galben şi fierbinte abajur. Eu nu ştiu tihna – Linchesc lumina Ca pe‐un mic lac,

Destinul vâjâindu‐mi‐l buiac,



554

jMă ard de viu – Necaz nu ştiu, Necaz nu ştiu...

Eu singur în Propriu‐mi cor Agitat şi‐agitator Bâzzzzzzzzzzâitor... bondar sonor!

1.I.2007

IDEEA ABSOLUTĂ

spaima ideii de posibila sa atotputernicie vede nu degetul

ci



555

spiritul ce apasă pe trăgaci

23.II.2007

GÂNDUL

iatăsau – uite o parte din cosmos

aerul – o parte di f ă â l i



556

din atmosfera pământului nişte raze de soare nişte fuioare de întuneric sau de nori taina lumii

în complicitate şi complacere cu cea a luminii misterul universului gândul la Dumnezeu... – şi încă cea – cam din categoria aceasta anume – a indefinitului ezotericului extra‐intra‐umanului dar totuşi oarecum altfel?...

– aşadar toate astea ar putea fi considerate

bogăție națională?... –

universul văzduhul ceva din soare din noapte norul

misterul universului gândul la Dumnezeu



557

gândul la Dumnezeu...

nu nu – şcolăreşte vorbind

astea nu pot fi considerate bogăție națională(BN)... poate că doar gândul la Dumnezeu... – da

acesta poate fi considerat bogăție națională...

11 /27.III.2007

DIN TREI BOLOVANI DE ZĂPADĂ

...vreun fluviu siberian – Lena Enisei Irtâş Oka sau Ob să zicem –

în primăvară – deja cele mai multe sloiuri s‐au dus

şi iatăîntr o barcă a nimănui sălbatică un



558

într‐o barcă a nimănui sălbatică – un om de zăpadă; chiar aşa – din trei bolovani rotunzi de nea

în descreştere de jos în sus

cu nasul din morcov‐roşu‐fus cu ochi de cărbune pe cap cu celebrul lighean de aramăpe un fluviu siberian

într‐o barcă – un autentic om de zăpadăevadând din GULAG‐ul oamenilor de zăpadă... iar pe o latură a bărcii e scris: „salvați sufletele noaste”

27.III.2007

ALUNECARE

...ca un melc decapitat de‐cochiliat prin defileul dintre sânii tăi

poate aluneca picătura de sudoare şi dragoste



559

şi dragoste (alunecarea – şi ea un fel de picare – pe orizontală);

în palma ta s‐ar putea mişca

boaba de argint viu – ca un melc decapitat de‐cochiliat oarecum asemănător acestui poem fără început‐cap fără cochilie carapace – adicăşi el neapărat (bun cuminte ciudat)

29.III.2007

CVASI‐ŞAMANISM

(din traducțiile care nu fac o literatură )

„Şa‐a‐a” – adică „S‐s‐st” zice rusul

acolo între Europa şi Asia



560

între Europa şi Asia pe greabănul Uralilor; zice şi trage cu urechile spre ambele continente.

„Ma‐a‐a” (ce ar putea fi şi cu ă

şi cu â – Mă‐ă‐ă

ori – Mâ ‐â ‐â ) strigă ciucotul la cealaltă extremă a Asiei.

„Nu‐u‐u” – răsună ecoul strigătului de muntean de Altai.

„Şa‐ma‐nu” – urlă , împreunător, vântul tundrei.

Cum s‐ar traduce în glasul

vântului carpatin – „Şamanu”? În sensul liber de sine însuşi – sensul.

13.V.2007



561

TOAMNĂ X

Îmi strigă îngerul sau apostolul sau poate unul dintre dioscuri sau cine o fi să fie şi

să‐mi strige de acolo de sus:



562

de sus: – Când te uiți la cer noi

î ți vedem oglindite în ochi

stoluri de corbi.

...Sigur că e logic îmi zic e O.K. zic doar că puțin de tot deranjat de acel plural „noi” – cine‐o mai fi ei să fie atât de colectivişti...

10.VI.2007

PRESUPUN CĂ PRIVIREA LUI

ca sub o

lu‐pă



563

p în bătaia soarelui creştetul prinde a mă frige

presupun căprivirea lui Dumnezeu e strict perpendiculară

22.VI.2007

LECTURĂ DE POEZIE

între un blocaj şi o reîncărcare de computer – e ceva timp totuşi –

mai citesc câte un poem din cărțile cu care mă întorc acasă



564

cărți dăruite cu autograful în regulă şi – o.k! laudativ cât încape

dedicație cald interN‐Naționalăde la colegi pre‐noi colegi pur şi simplu noi sau de la confrații‐veterani deja ai prieteniei noastre şi lecturii universale cum ar veni

încercate într‐un final şi început de secole

aşadar (aşa dar!) revin în stânga Prutului

cu cărțile de poezie (în stânga apei sâmbetei se mizează ceva mai mult pe

proză) şi precum spuneam

între un blocaj şi o reîncărcare de comp.

mai citesc câte un text care uneori



565

se întâmpla să fie chiar poem

barem atât

18.IX.2007

RESPIRAȚIA LUI

Respirația lui Dumnezeu sporeşte presiunea atmosferică.

……………………….



566

NENUMĂRATUL

Cu gândul la Tudor Arghezi

„Şi totuşi e curios cam câte sunt?”

î bă D



567

se întrebă Dumnezeu în gând. „Eu le‐am creat

dar să le număr – uite am uita” de data aceasta de asemenea în gând Creatorul a precizat

a nuanțat după care î şi chemă stolurile de îngeri şi le‐a expediat pe pământ la număratul firelor de nisip atâtea câte sunt

în toate pustiurile ei Terrei.

Şi iată că prin Gobi Sahara Kalahari Taklimakan

Karakum Victoria Sonoran unde la orizont cu linii vălurate dunele subliniază

cursivul din cărțile cerului adică

i ti i t i



568

prin pustiu asiat american african australian şi probabil vreunul

nițel european mari sau doar măricele şi pe unde şi câte or mai fi ele contabilii amatori ai cerului

îngerii numără transcifricele fire de nisip şi mărunt‐mărunțele pietricele pentru ca

în fine

unul dintre ei îngerii

cel mai mare se vede contabilul‐şef cum ar veni să facă totalul

număratului îndelung şi să strige spre cer: „Doamne nu ajung două fire!”...

24.VIII.2005 // 19.XI.2007



569

IATĂ – BRUSC! – MAI JOS...

...iată un text poate că un poem din secolul curent (electric) o mică verbocentrală de produs

curent estetic

e d e t



570

e drept nu totdeauna – şi luminăacum parcă – da

pentru că ideea e clară

ceea ce nu înseamnăcă deja s‐ar putea pune problema

înlocuirii hidrocentralelor

centralelor electrice atomice sau termice cu verbocentralele

iată brusc! – mai sus un text poate că un poem...

FIOR DE NOUTATE

regina (mare sau – oarecare) sau poate chiar Fecioara Maria

simți un fior de noutate de parcă cineva ar fi strigat o



571

ar fi strigat‐o simplu pe numele‐i de fetiță

4.II.2008

LIFT ÎN BABILON

ce de‐a poeme despre ruinarea turnului – despre această fizică bibliolingvistică

(sau chiar bibliobiblică...)

iese că am constatat



572

iese că am constatat fără ca nici eu să fi renunțat la temă

pentru a remarca banal şi deloc bănos (dar nici păgubos) că

într‐adevăr

turnul lipseşte distrus bineînțeles de însuşi dumnezeu care este de fapt edificatorul turnul babel fiind o excepție

turnul lipsă

şi doar – liftul

în lipsa turnului

liftul suspendat circulând în gol între multilingvismul terestru şi monolingvismul ceresc

un lift biblic de vorbe babilonice



573

babilonice totuşi

lăsați traducătorii în pace nu‐i mai chemați – deja nu mai ajută

24.VIII.2005 // 20.II.2008

CÂNDVA

...când eram foarte tânăr şi eram un cimitir de poeme nenăscute...



574

ILUZIONISTUL

...şi‐a încheiat seara – cu iepuri scoşi din joben cu piese de numismatică scotocite după cele mai obişnuite urechi

de spectatori cu papagali scoşi pe gurăunui pici i‐a satisfăcut rugămintea – să facă



575

p go spuză de ninsoare apoi a decapitat toți regii cărților de joc

pentru ca peste câteva clipe să‐i reabiliteze dimpreună cu revoluționarii Marat şi Robespiere...

...după care pleacă acasă

pentru ca mâine să revinăpe arenăspre a crea din nou desăvârşită minciună – pe sine însuşi...

6.IX.2008

PARADOXUL CA LIPSĂ DE ORDINE

Preşedintele globului pă mântesc. Velimir Hlebnikov

o bunăsau nu prea



576

pparte din viațăpreşedintele globului pământesc

avut‐a grijă de Ordinea de Zi

cât de curând însăla aproape nouăzeci de ani

va trebui să aibă grijă – dar la ce bun? sau – rău? dar mai ales rău pentru că totul va fi deja rău

sub formă de lipsă de formă – ne‐ființa;

în fine (conştient

sau nu prea mai bine zis – deloc) va trebui să aibăsau nu grijă de Ordinea de Noapte...

30. IX.2008



577

TURNUL ŞI FERESTRELE DIN GÂND

...şi apele păşeau pe deasupra lui Dumnezeu chiar pe el păşeau apele, la rândul lor – ca pe alte ape păşind şi mirându‐se ce profund este Dumnezeu din adâncurile căruia erau privite – de infinit

când tot ce infinit este înseamnă un ochi nemărginit şi aici o undă nişte unde păşitoare în răsfirare se surprinseră la gândul lor lichid că ar fi timpul



578

să facă filozofie sau pur şi simplu să dea primum movens scolasticii

imbold de plod şi de pod întru naşterea ei – şi filozofia un fel de apă în care spune Pascal ar creşte trestia aia cugetăreață ce om se numeşte şi care se tot naşte se re‐naşte se înmulțeşte nu atât pentru a nu se pierde pe sine

ci pentru a nu se desprinde de Dumnezeu pentru a nu pierde urmele Domnului ce păşesc pe ele însele urmele de asemenea ca pe o apă

în care de te afunzi dai de zațul luminii aşa de aur nisipos precum se mai întâmplă să spună poeții

iar până la ei spusese ceea ce fusese la început – Cuvântul care fusese de la Dumnezeu şi chiar Însuşi Dumnezeu era

în Era Genezei (dar din această clipă din această literă voi renunța la

majuscule deoarece

de aici încolo orice cuvânt ar trebui să‐l scriu cu majusculăde important ce mi se pare totul chiar şi potopul care peste sine însuşi păşeşte se pluteşte)

uneori mi se pare că atâta strădanie întru a păşi a văluri

a oglindi a dumeri se întâmplă doar grație simplului impuls de a înțelege ce ar fi aceea o fereastră şi cum se poate izvodi o fereastră – prin golul ei încă nesticluit

â d f l l d f



579

mai trecând fiarele leii dintre tigru şi eufrat (sau leu şi eu‐frate)

pentru că pe atunci bineînțeles se născuse şi absurdul propriu‐zis – de a pune ferestre turnului babel – pentru ca oamenii care nu se mai puteau înțelege prin ceea ce fuseseră început – cuvintele – să‐şi vadă gesturile gestica prin ferestrele

turnului babel pe care îl populaseră fărăsă mai ajungă la ceruri – între timp uitând de ce ar fi purces dânşii să înalțe ceea ce dumnezeu avea să şteargă de pe fața pământului nu însă şi din gândul acestuia

19.X. 2008

CHIAR CU RISCUL DE A…

un crin î şi spulberă spre o păpădie polenul dens‐auriu

spunându‐i acesteia: – ce zici dacă ne‐am preamări sentimentele



580

chiar cu riscul de a – de ce nu? – exagera nițel?

în timp ce păpădia adie a antigravitație

dar mai ales adie a adio cu ea însăşi

16.VII.05 // 2.XI.08

CARTEA

exact precum spune Geneza – turnul se înălța şi furnicarul de fii ai lui Noe căra

tă bârcea cărămidă mortar mortar cărămidă



581

şi turnul mai creştea

cu un metru cu o sută de metri şi furnicarul bipezilor se înălța cu stive de cărămizi cu tărgi de mortar – precum spune

până la un punct Geneza Testamentul...

...şi doar un biet rătăcit cu o carte în mână

se pomenise în iureşul de furnicătoare râvnăşi toți ceilalți care cărau mortar cărămidă

cărămidă mortar prinseră a hohoti prinseră a râde până la lacrimi

de naivitatea ăluia care urca şi el bietul cu o carte în mână...

...astfel că Domnul Dumnezeu s‐a înfuriat

şi pedepsi pentru îndrăzneala lor nesă buităde a râde de cel ce suia cu o carte în mânăşi Domnul Dumnezeu a dărâmat turnul



582

şi Domnul Dumnezeu a dărâmat turnul nelăsând cărămidă pe cărămidă

mortar între cărămizi

bineînțeles cartea rămăsese nu doar întreagăci şi binecuvântată...

4.XI.2008

CUM CITEŞTE SFÂNTUL

Cum citeşte un sfânt? Întâi de la privirea lui

se aprinde primul cuvânt care cu flăcăruia sa luminează următorul cuvânt



583

luminează următorul cuvânt ce se aprinde şi el

în continuare de rând luminând şi aprinzând al treilea cuvânt ce‐l luminează

şi‐l incendiază pe următorul...

Anume aşa citeşte un sfânt cuvânt cu cuvânt ce se aprind

pe următorul cuvânt luminând aprinzând...

Anume aşa – lumineazăaprinde

arde cuvânt după cuvânt fără a lăsa urme scrum de sens mai rarefiat

mai dens încât nimeni nu ştie ce a citit totuşi



584

totuşi un sfânt...

26.XI.2008

DOR DE CASĂ

Sankt‐Petersburg. Neva sub gheață. Amintirile avangardei de acum o sută de ani, ale secolului de argint – argintată

era până şi sârma ghimpată a Gulagului în care a murit Mandelştam poate că de argint ar fi fost şi glontele ce intrase în tâmpla lui Maiakovski



585

şi glontele ce intrase în tâmpla lui Maiakovski şi caloriferul de care a fost izbit cu capul

Serghei Esenin în hotelul „Angliter”...

Vifornița nărăveşte să urle dar

se răzgândeşte şi, civilizat, maiakovskian,

încearcă să cânte sonate la (şi în – la major) flautul

înaltelor burlane.

O pală

de auroră boreală.

Ah, dacă ați şti ce frică trag

în noaptea aceasta gospodinele din România căar putea să nu li să prindărăciturile de Bobotează!...

5.I.2009



586

INFRAROŞU

Când în ardoarea rugăciunilor bigotul atinge extazul

în aura gândurilor sale cu infraroşu l‐ai putea fotografia



587

ai pu ea o og a iape Dumnezeu...

28.IV.09

SINGULARE TANTUM

Pe netezişul de zăpadă al unui nor cu vârful bastonului de bambus

bătrânul înger‐poet a scris:

„Poezia e sora de taină a îndumnezeirii...”

Părinteşte



588

şarhibătrânul înger‐poet

(poeții îngerilor mai ales cei clasici sunt nemuritori)

îi luă bastonul din mânăşi trecu o linie peste

îndumnezeirii spunându‐i mai tânărului confrate: – Caută un alt termen de comparație pentru că îndumnezeirea nu are surori

nici de tainănici aievea

şi‐apoi deja asociația e cam uzată...

1.V.2009



589

ORAŞUL

De dimineață până spre amiazăpopulația acestui oraş creşte cu aproximativ 70 de mii de neființe aproximative

care nu cresc deloc

De cu seară până spre miezul nopții populația oraşului scade până la



590

vreo 10 mii de neființe

(un recensământ cât de cât credibil încă nu a fost făcut)

Iar cei dintre domniile voastre care încă nu s‐au lăsat cu totul

de agerii copii care au fost acum 50 sau poate 80 de ani sunt în stare a dezlega enigma straniului oraş cu fluxul şi refluxul său de populație‐neființă

...Sigur

acesta e nesigurul oraş al păpuşilor‐matrioşka în care de dimineață până spre amiază

nu mai e doar o împărăteasă ekaterina – ci vreo 5‐6 nu mai e doar un milescu‐spătaru la curtea lui petru I ci vreo 4‐5 spătari‐tălmaci şi cam 10 țari petru nu mai e doar un dimitrie cantemir ci – mai mulți nu mai e doar un lenin – ci cam 7

nu mai e un stalin – ci vreo 8‐9 din diferențe risipindu‐se sau readunându‐se cele 70



591

versus

şi viceversus 10 mii de fantoşe...

5.V.2009

DEOCAMDATĂ

Personal, cred că fiecare om se gândeşte

mă car o dată pe zi să î şi pună capă t zilelor. Alberto Moravia

Bineînțeles pentru ca să nu fiu rău înțeles recunosc căaidoma domniilor voastre şi eu sunt încercat de gândul de a mă



592

şi eu sunt încercat de gândul de a măsinucide totdeauna dezamăgit că nu am vreun motiv sigur de a o face...

Iar faptul că m‐am născut totuşi

deocamdată

nu mi

se

pare

suficient de convingător...

sau precum îi spun pruncului:

e târziu să mai plângi: viața deja a început...

DIPTIC JUNEȚE‐SENECTUTE

1. Hamlet cel bătrân

Precum şi domniile voastre îl ştiam doar pe Hamlet cel tânăr veşnic tânăr

dar – mare surpriză! – îl întâlnesc pe Hamlet îmbătrânit mai bătrân şi mai neputincios chiar decât Lear din Lumea Shakespeare.



593

p„La ce te gândeşti?” îl întreb.

„A fi sau a nu fi?” îmi răspunde Hamlet cel bătrân precum veacuri în urmărăspundea

întrebând Hamlet cel tânăr.

2. eventual, bătrânul Werther

Între posibilitatea de a o îmbrățişa totuşi pe (Char)Lotte şi acutul sentiment al imposibilității de a îmbrățişa

eternitatea

între Charlotte şi şarlatania destinului

între absolutul sensibilității şi acuta surditate a senilității

există loc pentru ipoteza că

chiar dacă ulterior Goethe încerca să curme epidemia suicidară cauzată de ultima faptă a tânărului Werther probabil că acesta şi a pus capăt zilelor la timp



594

probabil că acesta şi‐a pus capăt zilelor la timp

pentru căfață de suferințele sale colosale ar fi fost suferințele

bătrânului Werther

29.IV.1986 // 27‐28.V.2009

PENTRU A‐ȚI DA SEAMA

Ai putea fi autoironic: tu

în oglindă

de parcăte‐ai fi postat la coadăla propriul sine

dacăîn realitate şi concomitentă



595

în realitate şi concomitentă

irealitate nu ai privi în oglindăpentru a constata nu că eşti ci pentru a‐ți da seama că odatănu vei mai fi

nici aici nici acolo

nici acolo nici aici

unde

te autoexaminezi îndreptându‐ți întreaga atenție asupra

propriului sine şi simțind că acolo şi aici în

interiorul tău se mişcă ceva: e

autodistrugerea...

V ‐VI.2009



596

BA OMUL, BA RINOCERUL

...ar trebui să fii politicos cu rinocerii politizați să nu le spui adevărul în ochii lor holbați din preajma cornului de pe nas;

să nu fii obiectiv cu ei pentru că tu nu eşti critic teatral...

În fine



597

În fine

cu rinocerii poartă‐te cum se cuvine chiar le poți zâmbi dat fiind că ei au fost foarte drăguți cu Eugen Ionescu conaționalul nostru

permițându‐i să fie absurd adicăi s‐au supus ca şi cum ca şi când

arătându‐se sub cel mai pozitiv aspect în abjecția lor.

Pentru a te convinge chiar te‐aş putea ajuta să

înveți limba rusă

ca să poți citi în original acest poem al lui Hlebnikov:

Legea scrânciobului cere Nu a cerului

Să ai încă lță ri ba mari, ba strâmte. Uneori noaptea, alteori ziua te‐arăți îngă duitor, În timp ce stă pânirea pă mântului i‐i menită

Ba omului, Ba rinocerului.



598

a i o e u ui

Prin urmare cunoscând această pereche dihotomică de ba – ba

(or – or

când – când) sunt convins că ai priceput că trebuie să fii politicos cu omul ca şi cu rinocerii

1‐2.VII.2009

A TREIA COMEDIE

Aici unde legile lui Euclid ca şi cum sugerate de zei nu acționează

în special pe la amiazăiar teoria relativității – periodic – ține loc de consti‐tu‐ție (însuți) unde străzile nu că se încrucişează ci



599

unde străzile nu că se încrucişează ci

chiar se împletesc schimbându‐se cu locurile dar şi cu nodurile şi noi

clătinându‐ne de incertitudine rătăcim dintr‐un vis într‐o fantezie şi invers parazitând pe metafore dar

şi pe ceva interes al lumii față (şi spate) de poezie aici

unde spiritul e ursuz sau urmuz iar fizica dominădomnilor Dante şi Balzac permiteți‐mi să propun un titlu: Comedia metafizică

chiar de mi s‐ar cere eventuale parafraze la cenzura lui Dumnezeu....

(iatăde aici încolo îmi vine să curăț substantivele de litera Z ca pe nişte peşti – de solzi...)



600

2.VII.2009

REPLAY

Şi dintre negrele gene dispare în veci Gânditorul John Stuart Mill Să rind prin geam în mâini cu o carte

Carbonizată .

Velimir Hlebnikov, 1916

Rejucare. Cei care se aruncaseră pe fereastrărevin îndărăt cu picioarele „înaine” i i d ă i ii d l j l i



601

cinci secunde pentru săritorii de la etajul trei un minut pentru sinucigaşii cutezători ce zburaseră de la ultimul cat al vreunui zgârie‐nori.

Van Gogh se scarpină după ureche lipsăca prolog la ceea ce are să picteze – în loc de floarea‐soarelui – domnițe chineze ce revin îndărăt pe pervazul ferestrei de la care au căzut pe când prindeau un ziar – contra luminii orbitoare –

cu scoci sau cu pioneze.

Astfel că nu e chiar cum se spune căTao stă singur şi nu cunoaşte mişcarea sau că Tao sta înrădăcinat în forma lui care este Vidul – replay‐rejucare e dezrădăcinare din neant din asfalt şi reîntoarcere în casa ta pentru a‐ți vedea părinții sau pentru a spăla blidul.

Legea e valabilă şi pentru cei care s‐au aruncat în mâini cu o carte carbonizatăuimitor fiind că revenind în casa‐i în flăcări la rândul lor – mistuite‐potolite de rejucare, replay filozoful Jonh Mils constată că şi cartea‐i din mâini



602

e reconfigurată în sutele‐i de file pentru că nici nu putea să fie altfel cu Biblia cea cu foițele subțiri ca aripile de libelule.

Şi, pentru generala – e drept provizoria – ieşire din impas gânditorul îngândurat aşa şi notează , să se ştie: De la viață la moarte nu e barem nici un pas

ci şi mai puțin: doar străvezimea foiței de Biblie...

DRAGOSTE, NISIP, ACID

Ce puternic acționează dragostea sau, probabil, doar prietenia deoarece acționează mai mult asupra conştiinței

decât asupra inimii... Oricum uşor ironică‐acidi‐cinicăea operează ca un bisulfit mai mult în conştiință decât în suflet



603

un acid sadea ce nimereşte pe o suprafață metalicăcurățând rugina, dar devorând – nevrând – şi vreun strat „sănătos”, intact ajungând la inima metalului în care să sape mici caverne

dar lăsând totuşi goluri uriaşe eu unul presupunând că acest poem despre prietenie sau chiar dragoste adevăratăfiind în perfect acord cu paradoxul din textu‐mi de acum treizeci şi cinci de ani

când îmi spuneam că între inimile noastre

ar încăpea doar un fir de nisip – din el perlă ar putea să se nască ,

dar şi pustiul cu el poate începe...

(Fără pretenția ca în micile caverne ar putea răsuna ecouri fabuloase...)

3.VII.2009



604

DOAMNA DACĂ ŞI MOFTUL ROMÂN

Dacă , doamnă dacă , soția dacului şi stră‐stră buna noastrănu‐ți place ceva acum

după două mii de ani trecuți dă de ştire fă să se ştie

înştiințează‐ne printr‐o propoziție‐două alcătuite doar din consoane



605

dacă vei reuşi, doamnă dacăsoția dacului şi a moftului român

înseamnă că ai dreptate

de nu izbuteşti să alcătuieşti perechea de propoziții doar din labiodentale, alveolare, postalveolare, palatale dentale, velare, glotale surde şi sonore

înseamnă că – pardon – totul e în ordine

şi n‐ai decât să jeleşti la nai şi să monitorizezi mai departe

cu altă ocazie putând avea mai multă baftăuna din propoziții fiind aceasta, să zicem: âbcdfghî jklmnpq rsştțvwxy

– ceea ce în traducere din limba dacă ar însemna chiar

consoanele limbii române.



606

ŞAMAN ÎN NORD

Moaca bizar‐geometrică a aisbergului prismatică , absconsă în presupuse vitralii interioare iluzia că ar putea duce ceva, salvator (dalí), spre vreun țărm

țarțamuri alb‐sticloase tensionat orgoliu presupus de‐a avea aurăchiar de sine însuşi de‐a fi mai presus odată ce totul e zădărnicie şi plutire de gheațăia multul de la moarte sau viață



607

cu partea ta vizibilă şi cele părți de subconştient, iraționalitate din oceanul nordului unde nu se întâlneşte nimic ce ar putea fi asemuitămuzicii lui Vivaldi, cu atât mai mult – a lui Mozart nimic din luxurianța sălbatică a fanteziei, ci doar

sălbăticia golaşă , dar şi ea atrăgătoare în lumina aceasta oarbă ca întunericul motiv pentru a constata cădacă e să privim obiectiv la toate astea poate să nu reiasă nimic memorabil, instructiv sau restrictiv

(la ultimul punct: spre exemplu interzicerea de a invoca pilda cu „Titanic vals”)

astfel că foloseşte din plin libertatea din care se poate izvodi orice, inclusiv Dumnezeul pinguinilor regali din tărâmuri unde totul, la plural sau singular se autodepăşeşte sau se autominimalizează (pe sine)

în rang şi importanțăde la o catedrală de gheață pânăla o simplă chitanță pentru primirea hranei reci pentru tine şi echipajul canin pentru atelajul patruped şi pentru vră jitorul dezlănțuit

în văluririle poetic‐vărvăreşti ale aurorei boreale ca un grande finale acompaniat de o dairea în agonie căci, domnule Eminescu,



608

organele‐s sfărmate şi şamanul e nebun.

4.VII.2009

ASISTENTUL ASISTENTEI

Domnule prietene sau posibil chiar frate tu ce ai face dacă de zece ani

şi tot atâtea veşnicii ai fi însurat cu o asistentă la Morgă?

Eu? Cum să‐ți spun?...Bine mersi – nu chiar



609

de amorul artei îmi beau vodca pe marginea iubirii...

RUGĂCIUNE

Oricâtă pocăință cu sau fără cenuşă pe creştet este imposibilă posibilitatea de a ne salva de fundalul întunecat ce a potopit lumea

transformând viața în ticăloşia uciderii omului de către om a omului înger de către omul fiarăa fratelui animal de către fratele înger. Nimic şi nimeni nu se poate rupe



610

din neagra umbră a timpului sau a timpului ca umbră neagrăpentru a evita cancerul generalizat al conştiinței ce devoră orice – materie şi spirit

istorie şi post‐istorie Homer şi Derrida încât nici nu ne mai dăm seama ce am avut în vedere sau în orbire

numind cele spuse până aici rugăciune...

STATISTICĂ

Un român talentat fireşte a cântat dumnezeieşte

balada lui Porumbescu

alt român statistician de renume fixase timpul dintre începutul şi sfârşitul baladei lui Porumbescu



611

interpretată dumnezeieşte de conaționalul său

5,45 min.

Aşadar la 2,2 minute în România moare un om la 2 minute – se naşte un om

(Nota bene!

– să calculez Ce spor de viață a avut loc în România pe durata baladei...)

POEME 8‐IMISTE

Cu gândul şi cu ideea la dragii mei avangardişti

despre care am ceva idee 8‐ativ vorbind dacă aş fi avut memorie bunăşi ceva ştiință hipocraticăescula‐



612

pică ( frunza şi‐i galbenă ca tine – ca să ne amintim de Bacovia) probabil şi din ciudata terminologie a rețetelor pe care mi le‐au ticluit medicii (au fost mulți pe parcursul destinelor mele – sovietic

şi moldo‐român) eu ca un 8‐imat sadea (alias c‐8 de‐a binelea) nimic altcumva decât roman aş fi putut scrie unele poeme

în 8‐imetru prezent vreo 8 să zicem

în pofida evidenței şi aşteptărilor – cele mai 8‐imiste adică – 8‐imale din câte mi‐ar fi fost date atât de necesare în tot mai profunda criză mondială8‐ometricăalias cu serioase defecte de vedere şi de trecerea cu vederea...

9.VII.2009



613

CARAMBOL

vremea a venit pe cât a şi trecut

oferindu‐mi şanse pe cât mi le‐a şi luat fără să mă lase a mă dumeri dacă mi‐a lăsat şi alte şanse



614

de exemplu – să mai vină ea vremea ca într‐un poem de Eminescu pe cât va fi să şi plece

în concomitența‐i „una caldă alta rece”

şi parcărămânând întreagă întru iluzie generalădar şi personală – a mea

scuzați expresia şi ne‐modestia

pentru că în această alternanță de pasiențăvremea are obişnuința de a veni şi de a pleca

în ziua ta de naştere sau în ziua ta de moarte când – asta e – are obişnuința doar de a pleca disperată găsind provizoriu refugiu

în hățişul tropilor (nicidecum tropicelor) unor versuri englezeşti foarte aproximativ înțelese din simplu motiv că pot discuta cu Gertrude Stein să zicem doar la mare înghesuialăcum se mai spune în Oltenia şi



615

la mare strâmtoare – în Moldova spunându‐se obişnuit când fiece zi nu înseamnă emoție ceea ce‐ți dă de înțeles cugetul

sau poate memoria liber cugetăreață (pentru cămai şi inventeazăacoperind propriile sincope ca pe gropile de aer în care pentru câteva clipe

se pră buşeşte avionul) iar când rămâi la cheremul memoriei e ca şi cum

o umbră ți‐ar arăta spre centrul camerei sau centrul oricărui spațiu în care te‐ai afla – inclusiv infinitul ca spațiu cu centrul pretutindeni şi marginile nicăieri (iertați cliş‐Eu‐l)

în acest joc oarecum verde ca pânza meselor de biliard sau de cazino unde joci disperat în ziua‐ți de naştere ca

în ziua‐ți de moarte lucrurile întâmplându‐se totuşi noaptea când se pierde o parte sau întregul se pierde în ațâțări care pot miza doar pe sensibilitate nu şi pe îngândurare



616

ca să nu mai vorbim de îndurare...

CU ALLEN GINSBERG RESCRIIND O SUTRĂ A

FLORII‐SOARELUI

Soarta altfel schimbă negoțul Cu apele noastre trezite de scrâ şnete,

Încât, astă zi, dimpotrivă , – Pentru o mie de puduri de carne de cal Se cumpă ră o locomotivă .

Serghei Esenin

L k t th S fl I h d



617

Look at the Sunflower… I rushed up

enchanted – it was my first sunflower. Allen Ginsberg

...Când mi‐a venit inițial şi poate că inițiat ideea pe care ceva mai jos o voi traduce în sentimente şi culoare aurie mă gândeam să trec pe la Ministerul Postmodernismului Departamentul Textologie spre a primi aprobarea să‐mi pun în aplicare planul de

selecție poetică naturală

a încrucişării unor metafore americane cu semene de‐ale lor române, dar mi‐am zis că odată ce am mai mulți cunoscuți în statele Ministerului Postmodernismului unii dintre care îmi sunt şi prieteni – am renunțat pentru a nu se presupune că vezi Doamne şi voi muzelor am profitat de careva pile

în intenția‐mi de a disemina ca pe un polen eteric lumina florii‐soarelui de pe câmpiile yankee cu cea din Bărăganul românesc sau de pe grasele cernoziomuri basarabene. Iar intenția şi poate intuiția mi‐au apărut după ce m‐am întâlnit cu Sutra florii‐soarelui zămislită de tine Allen Ginsberg

e â d hoi ă eai i eaj a u ia ei ( e u u ) u oi ti



618

pe când hoinăreai prin preajma uriaşei (presupun) gunoişti după care pentru a‐ți mai trage sufletul te aşezaseşi în umbra elefantină a locomotivei Sasser Pacific

asfințitul

fă

cându‐te

să

lă

crimezi. Pe

atunci

probabil

eu

debutantul scriam versuri optimist‐nostalgice despre floarea‐soarelui ce creştea în curțile țărăneşti asemănând‐o țărânii de aur – din ce alta s‐ar fi putut naşte

lumina‐i

împânzită de sateliții mărunți ai albinelor altor gâze? Bineînțeles pot fi şi nițel autoironic văzându‐mă pe drumul din lanul de floarea soarelui

ce se întinde se tot întinde se întinde şi copilăria copilăria sau poate poezia mea mergând nu mai țin minte încotro nu mai țin minte unde nu mai țin minte de ce şi căreia de atâtea flori şi numai flori şi numai flori ale soarelui aurii‐rotunde rotunde rotunde i se pare că păşeşte frumos‐plicticos printre un milion de locuri comune comune comune… Sigur multă naivitate avea să intre în acea carte nesigură (de altfel intitulată Formula de politețe de parcă intuitiv aş fi prevăzut respectuoasa



619

respectuoasa aproape reverențioasa noastră întâlnire transatlanticătranstextuală) carte în care trebăluiau şi prăşitorii leoarcă de sudoare – un fel de untdelemn solar stors din frunți smolite ca talerele răsăritei coapte. – Dacă ar fi fost să citeşti acele mici anomalii auriii

bineînțeles că ai fi zâmbit condescendent împreună cu celălalt beatnic celebru prietenul Jack Kerouac care – spui în

sutra respectivă – stătea alături de tine pe o grindă de fier ruginită – erați trişti şi înnegurați

meditând la propriile voastre suflete acolo unde erați

înconjurați de noduroasele rădăcini ale maşinăriilor unde probabil armaturile betonului deteriorat aduceau a gratii de

închisoare în ruină. ...Dar noi vorbeam despre floarea soarelui despre care eu scriam exact prin anul când se stingea contestatarul Kerouac naivul de mine asemănând florile cu coroanele pierdute de săteni: exagerări aproape irealist socialiste neavând curajul sau poate doar priceperea de‐a metaforiza în direcția unui basorelief antic pe el cu chip de proconsul roman sau oarece majestate Iar pentru a mă întoarce la‐nserarea



620

sau oarece majestate. Iar pentru a mă întoarce la‐nserarea despre care scrii în sutra despre floarea soarelui e de menționat că în Basarabia neofitul de mine spunea că în amurg asfințeşte şi lanul de răsărită (sigur imens colhoznic...) ca să ajung la țăranca ce iese de sub şurăcu donița în care cădea luna făcând alba înspumarea caldă a laptelui asemeni unei flori a soarelui... Sigur naivități! În timp ce voi doi mari poeți deja contemplați

cum râul acoperit de petrol reflectă cerul împurpurat al asfințitului – voi

cei doi cu ochii înroşiți şi gârboviți precum nişte bătrâni cerşetori copleşiți de îngândurare. Atunci Jack ți‐a spus: Priveşte spre Florile Soarelui

când pe fundalul orizontului se întinde o decolorată umbrămoartă mare ca un om ce se înalță din enorme dune de talaş. „...eu m‐am

înălțat vră jit – aceasta era prima mea Floare a Soarelui” spui tu în timp (şi timpuri!) ce a mea era pe aici prin Interriverania prutonistreană unde la hotarul cerului înstelat şi al lanului de floarea soarelui orizontul se subția precum o

buză de oglindă şlefuităsub inversa rotire a două valțuri de aramă (emendez din



621

sub inversa rotire a două valțuri de aramă (emendez „din mers” –

în varianta inițială era: „de aur”... – cum s‐ar spune – asta e amprenta vremurilor... şi a celor de cândva şi a celor prezente...) Dar să ieşim dintre paranteze să scoatem dintre ele gândul despre floarea soarelui şi despre vremile prezente în care prietene Allen Ginsberg te înțeleg mult mai altfel decât atunci – dacă ar fi fost să te

citesc – ceva

pare‐se mi s‐a întâmplat cu un exemplar din revista Secolul 20 dar nu sunt sigur; oricum deja suntem în secolul XXI aşa a fost rebotezată şi respectiva revistă

din care probabil începusem să‐ți înțeleg altfel versurile despre revelațiile pe care le aveai referitor la Harlem şi Iadul Râurilor de Răsărit (nu zic: Est pentru a fi în oarece concordanță cu Floarea Soarelui pe la noi numită şi Răsărită) şi scrâşnetul de şine pe poduri rămăşițele unor cărucioare pentru copii poemul riveran pe mal de râu suveran noroi lipicios şi artefacte cuțite de oțel – ce viziune beatnică atât de contrastantă cu naivitățile



622

ce viziune beatnică atât de contrastantă cu naivitățile poetului debutant care asemăna floarea‐soarelui cu o Nefertiti, „frumoasă faraoană” – acest (acel) dublet verbal parcă ar mai atenua din bă beasca sugestie cădurerile de inimă ar trece odată ce oarecine şi‐ar lipi la piept enorma fierbintea răsărită... Dar contrastul rămâne şi răvăşeşte când

traduc buchisit

Sutra... ta în care sufletul î ți apare ți se arată precum un lucru profan găurit – „răsărita mea, sufletul meu, ce mult te iubesc!” zici tu respirând funinginea

ce nu era murdărie umană ci urdoarea morții şi a locomotivelor umane peste pielea căilor ferate funinginea ca pe obraji acoperind şi brațe şi falus în erecție „această civilizație care ți‐a pătat sălbatica coroană de aur” – asta e. Sunt evidente disonanțele între asociațiile noastre coroană‐floarea‐soarelui

în văzul sau viziunea acelor gânduri încețoşate – în ceea ce te priveşte – gânduri la moarte şi ochi fără vreo frunte care i‐ar adăposti dolari de cauciuc

blănurile maşinilor



623

ă u i e aşi i omăruntaiele ofticoasei tehnici în general chiştocul impotent al țigării vaginul tără boanței lăptoasele pulpe ale automobilelor – toate „putrezind şi mumifiindu‐se în jurul rădăcinilor tale – când stai în fața mea

în bătaia apusului – ce măreție în toate trăsăturile tale! O desăvârşită frumusețe a Florii‐Soarelui!” – eu îndrăznind să

rostesc

şi în engleză versul perfect: A perfect beauty of a sunflower!– la rându‐mi găsind în finalul propriului poem de acum aproape patru decenii

ne‐dorința exilului în cuvinte râvna întru înțelegerea lumii ca pe o percepție a armoniei zidirilor cosmice; atunci sau nici atunci cuvintele născătoare de frig interior distrugătoare de bună orânduialăaievea sau părelnică – acestea şi altele insuflate de respirul imens a ceea ce mi se părea o întreagă cosmografie a lanurilor de floarea soarelui cu miriadele blândelor făclii vegetale. Astea şi altele veneau în deplină concordanță cu apologia ta când vedeai existența Răsăritei ca pe o fericire desăvârşită! Iarăşi



624

p ş ş în limba shakespeareană fiindu‐mi plăcut a rosti destul de stâlcit: A perfect excellent lovely sunflower existence! – chiar cu riscul de a‐i nedumeri oarecum pe cei de la Ministerul Postmodernismului

însă mă consolez la gândul că dacă dânşii încă nu te‐au… privatizat prietene Allen Ginsberg cel puțin deja te‐au acceptat chiar şi

atunci când eşti uşor dulceag: ,,Mângâietorul ochi al naturii

ațintit spre coasta hippy ca o subțirea coastă a semilunii… umbra în stingere a brizei de aur a răsăritului de fiecare lună!” – finalul poemului tău

fiind o perfectă prelegere de cum trebuie reciclată dulcegăria naivitatea şi infantilismul poeziei când apare dramatismul florii moarte care de fapt nu mai e floare ci doar un taler ruginiu‐negriu pe care poetul

îl roagă să nu uite că a fost totuşi Răsărită şi nu – precum i se năzărise chiar ei florii în declin – ar ține loc de o neputincioasă locomotivă bătrână şi murdară– chiar năluca de cândva a atotputernicei locomotive americane – cu



625

pacelaşi succes încrâncenat eu să fi îndrăznit a scrie despre neputincioasa decrepita locomotivă sovieticăce nu avea nimic cu floarea‐soarelui precum remarcase încăEsenin

în Spovedania unui huligan – păi prietene Allen Ginsberg eu întreaga Beat Generation o văd ca pe o spovedanie a unui Esenin ce se sufocă

în inima epocii industriale şi căruia tu sau Kerouac implicit îi spuneți lui

blondului confrate rus: „Tu, Floare a Soarelui, niciodată nu ai fost locomotivă. Floare a Soarelui tu ai fost Floare a Soarelui! Iar tu, Locomotivă

tu anume şi eşti locomotivă nu uita asta!” – după care luând un schelet de răsărită l‐ai înfipt alături de tine poete ca pe un sceptru de rugină ce vi se potrivea perfect ție şi lui Kerouac iar în continuare – extremele se întâlnesc! – în Sutra ta

găsesc versuri pe care le‐aş fi putut scrie chiar eu acel dintr‐un imperiu pe moarte: „toți noi la suflet suntem aurii flori ale soarelui hărăziți cu semințe şi trupurile noastre nude aurii şi păroase în bătaia apusului se transformă în



626

dementele umbre ale răsăritelor urmărite cu mare luare‐aminte şi inspirat de ochii noştri din umbra dementului cimitir” – cimitirul fiind chiar cel în care am scris versurile despre florile soarelui despre auriul lot ajuns culoare de cult de nu mozaică – sigur mozaicatăculoare de cult dar şi de cultură inclusiv beatnicăculoare de frescă dar şi dar de farsă înnobilatoare întru

înnoire şi

ieşire din clişeu – tu Allen Ginsberg scriind

într‐un cimitir din Statele Unite ale Americii eu în unul din Statele Dezunite ale României despre toate acestea venindu‐mi un final nostalgic: Când

eram mai tânăr şi eram un cimitir de poeme încă nenăscute...

20.VII. 2009



627

STALKER 0

E un post‐oraşcu atât de puțini locuitori

încât fiecăruia dintre aceştia li s‐ar putea pune numere precum tramvaielor care circulau pe aici numerotate de la 1 la 7 cam asta e sau a fost cu reificare oamenilor



628

sau dispariția acestora – extrem de talentați cei din extrema dreaptăextrem de mediocri cei din extrema stângăextrem de extremi cei de extrema‐centru uite şi din atare cazuri apărut‐a necesitatea de a descoperi cea de‐a patra dimensiune

cu extrema ei încă necunoscutăceea ce nu ne împiedică să spunem:

extrem de extremi cei din a patra dimensiune sau mediocri sau cum doriți să‐i presupuneți pe ei ex‐longevivii deja anonimii inexistenții în

acest post‐stat în această post‐țară post‐patrie (merge şi prefixul „ex”) cu atât de puțini cetățeni cu şi mai puțin patrioți ce mor

dar nu se predau încât fiecăruia dintre aceştia li s‐ar putea pune numere precum tramvaielor care circulau pe aici numerotate de la 1 la 7 d l 1 l 6



629

de la 1 la 6 de la 1 la 5… – fireşte până la de la 0 la 0

însemn distinctiv pe care ca un ultim tramvai

îl purtase călăuza care în final î şi spune sie însăşi: – Pleacă..

Mesia nu a venit.

Misiunea dar mai ales mesa s‐a încheiat.

9.VII / 6.X.2009



630

DIN EXPERIENȚA UNUI TRADUCĂTOR

1

uneori

precum totdeauna de fapt când traduc din poezia lumii mă gândesc naiv căşi libera circulație a poeziei ar putea modifica oarecum

starea de spirit din vămi – mereu apăsătoare



631

apăsătoare pentru bietul ins cu paşaportul în mână; ar putea modifica contextul lipsei de text – muțenia înfiorată din

vămi...

dar în genere când traduc din poezia lumii mă mângâi cu speranța că... – dar mai bine zis

cu un concomitent sentiment de admirație şi pocăință...

2

după ziua sa de muncă în vămile dintre literaturile lumii un traducător începător

dar bun însă din păcate ajuns nebun de legat bate cap în cap două poeme – cel original cu cel tradus de ți se creează impresia că ar ferfenița un iluzoriu papirus

astfel dânsul scutură ceea ce s‐ar părea că e în plus şi în original



632

şi în original şi în ceea ce a tradus după care o ia de la început cu translația

din ce‐a mai rămas în original modelând ce ar trebui să rezulte în limba şi literatura sa natalăuneori – după bătaia în draci a textelor cap în cap sens în sens puls în puls

întâmplându‐se să rămână foarte puțin din discursul inițial

alias poemul puțin ajungând şi în albia traducerii dar mai grav – spre bucuria traducătorului – ceea ce rezultă e un cu totul alt poem

ce mai că (maică!) nu are nimic în comun cu originalul şi traducerea acestuia – pur şi simplu după insistenta metodica nemiloasa bătaie cap în cap sens în sens puls în puls trop în trop a aceluiaşi poem în cele două înfățişări ale sale

original – avers traducere – revers poți ajunge la propriul tău poem original pe care altcineva să‐l traducă în limba textului original pe care l‐ai bătut cap în cap cu varianta traducerii tale ca iluzie a oareşicărei posesiuni

sau a dorinței de a cita din Ecleziast: deşertăciunea umplerii golului golurilor



633

umplerii golului golurilor...

3.VII. 2009 // 30.XI. 2009

DIFERENȚE DE NUANȚĂ

în țara nesfârşitelor stepe suicidul prin alergare prin goană

prin gâfâit prin asfixiere

prin (pri)goană de sine e de o mie de ori mai frecvent decât în țara celor o mie de lacuri în care suicidul prin înec e de o mie de ori mai des întâmplat decât suicidul prin ultim zbor în țara celor o mie de zgârie‐nori de pe crestele cărora se poate întrezări



634

de pe crestele cărora se poate întrezări țara stepelor nesfârşite cu mici trâmbe de praf ridicate de disperații alergători (pri)gonitori de sine şi țara celor o mie de lacuri cu răsfirarea undelor produsă de nenorociții ce se aruncă în apele albastre uneori – cu câte un poem de gât

în gât gâ â

TAINICA SEMIOTICĂ

Ca în amnioticul uterin pruncii înoată de‐a valma

în agheasma în care sunt botezați întru

comuniune cosmicăsau doar ritualicăpur şi simplu

părându‐se ciudat poate chiar monstruos doar că



635

doar căpe spate şi pe burtici pruncii din cristelnița lumii au semne punctiforme de zaruri.

12.I.10

PRIN CEAȚĂ

Prin ceață îngerul ne vede probabil ca prin ochelari de sudor (de destine).

21.I.10



636

COPACUL DINTRE GHILIMELE

Nu este exclus să fi căzut pe gânduri sau pe sentimente – acțiune cvasi‐inertă

şi tot atât de (cvasi) inerentăce m‐ar fi dus spre scris despre copacul bonsai (un fel de „arbore” între ghilimele pentru a se înțelege oarecum altfel aproape invers decât ceea ce e



637

p p în realitate un arbore fără ghilimele).

Bineînțeles la Chişinău sau Bucureşti putea să mă bată gândul sau sentimentul sau să fi venit inspirația simpla metaforă să

scriu un poem despre „copacul” bonsai dar – la ce bun dacă în spațiul informațional românesc

doar vreun procent‐douăsă zicem din populație ştie ce ar fi ăla un „arbore” bonsai?

Unde mai pui căcine ştie ce răuvoitor ar putea ironiza că chiar țara noastră e una bonsai...

25.III. 2010



638

DEDICAȚIE UNEI POETESE

...Renaşterea ca un travaliu de sine sub auspicii senine sau tulburi când zorii ori apusul ar fi parcă imense şi intense câmpii de maci narcotici

atât de familiari poetesei pre nume Sylvia Plath căreia probabil ar fi bine să‐i dedici

una din reînvierile tale – în ce mă priveşte îi dedic poemul de față; i‐l dedic chiar aici în miezul lui în miezul poemului pe care îl dedic – dacă

eventualul cititor va ajunge până aici va pricepe şi ceva în plus – chiar faptul



639

că poemul e dedicat unei poetese care nu figurează în motto‐ul pus tradițional

în preambulul ca şi adițional. Uneori în imaginația mea în preajmă Plath e atât de vie încât pot lua pulsul umbrei sale – e la fel de intens şi autentic precum cel al unui poet viu – umbra ei

bocitoare ce şi‐a pierdut vocea

sau poate şi‐o schimbă precum la 13‐14 ani adolescenții care pot reveni parcă – pot reînvia

ca voce boce(t) şi furie fără zgomot.

14.V.2009



640

DESPRE LUAREA DE OSTATICI

Motto: Nu‐i adevă rat că banda adezivă

este inodoră

I

din nenorocire nu o singură dată

Libertatea este luatăostatică



641

din fericire nu o singură dată

Libertatea este eliberatădin captivitate

când e salvatăşi o săruți

bineînțeles că gura Libertății

miroase a clei fin de scotch

II

gura Morții niciodată nu miroase a scotch pentru că

Moartea nu poate fi luată ostaticăprecum de atâtea ori cade în captivitate viața a cărei gură bineînțeles din când în când miroase a scotch…

31.X.2010



642

DRAPELUL DEFORMAT

din atâția învinşi din preajma ta din interiorul tău cine să ştie căde fapt

cămaşa î ți este chiar un drapel victorios pe care pur şi simplu l‐a deformat un croitor

înfrânt şi el?...

(slavă domnului i d tât ă



643

şi de atât: cănu e un drapel de forță… – pardon! – o cămaşă…)

31.X.2010

ŞI TU, ÎN AMBUTEIAJ

În acest oraş – derutat nervos – … ba nu – în această lume necă jicioasădezorientat‐ buimacă este imposibil să nu se pomenească în ambuteiaje

şi cneazul Mâşkin – pe la toate răscrucile supraaglomerate prost semaforizate cneazul dedublat‐multiplicat la

infinit blocat blocat blocat…



644

(blocat Mâşkin – nume care

în traducere înseamnă Aşoarecelui ca Agafiței Aioanei Aluigheorghe…; Mâşkin în‐tr‐o cursă de şoareci – acest ambuteiaj antivoiaj…)

Prin urmare

fără mişcare Mâşkin dedublat‐multiplicat e prins în ambuteiaj la toate intersecțiile

vreme (pierdută) în care cei din jur claxonează injurios strigând huiduind:

„Idiotul!”

Ei şi ce dacă Mâşkin sau autorul să u e/ sunt dintr‐un alt secol dintr‐un alt roman în care

încă nu se ştia de ambuteiaje ca predestinată mortificare?



645

Ei şi ce dacă Mâşkin‐cneazul e fără maşină

în mijlocul acestui ambuteiaj global infernal neomenos?

…sensul ambuteiajului e unul

cu mult mai serios

mai fioros şi trans‐secular ca transăşi lipsă de şansă

pentru omul de rând sau pentru Noul Hristos sau pentru

bietul Dostoievski sau Gogol

ambii pomeniți în ambuteiaje de suflete vii sau suflete moarte din carte proprie scrisă anume

de Dostoievski sau de Gogol în lumea‐ambuteiaj



646

în lumea ambuteiaj în lumea‐rotocol în care

şi tu ai impresia (precum cneazul poreclit Aşoarecelui) căstând în mijlocul ambuteiajului de suflete

sângele î ți arde ca o torță

până este din nou adunat

într‐un roman într‐un poem sau mai sigur

într‐o cămaşă de forță ce fusese probată pe Mâşkin…

25 / 27.XI.2010



647

MUTAȚIE

Copacul are rădăcini pătrate ce aratăsă zicem astfel:

√ 1 = 1,41421356237309504880 √2 ≈ 1688724209 6980785696

7187537694 8073176679 7379907324 78462………

etc.

Eu rămân elevul



648

rămân elevul (sau cu voia dumneavoastră)

poetul care nu crede că este imposibil săextragem rădăcina pătrată din copaci…

XI.2010

HAZARD

Ajuns la Rubicon Cezar a fost acaparat de un joc de hazard – rezolvarea Cubului Rubik

astfel că Rubiconul nu a mai fost trecut

iar la sfârşitul rezolvării Cubului Rubik împăratul exclamase:

alea congregati est adică – zarurile au fost adunate!...



649

27.XI.2010

PESTE NEVA

noaptea – ridicarea podurilor care dimineața chiar dacă nu sunt gimnaste ruse

fac din nou spagatul.

28.XI.2010



650

SPERIAT, URLĂTOR…

Omul se naşte greu golaşud leoarcătrecând disperat

prin strâmtoare aproape sufocantă

alteori în caz de forță majorăsalvat de bisturiul care

desface închisoarea…

Omul se naşte greu



651

golaşmurat

trecând prin cea dintâi constrângere din viața sa…

Omul se naşte greu

golaş

ud zvârcolitor urlând disperat – şi acesta nu e decât începutul…

29.XI.2010



652

METEMPSIHOZĂ II

Abia‐abia de ți s‐a întâmplat revenirea redeşteptarea în simțşi conştiință de tine

abia‐abia de ți s‐a săvârşit desăvârşirea propriei reîncarnări tu însuți din nou cu tine în tine reîntâlnindu‐te din neființa ta în ființarea ta revenind

abia‐abia de ți s‐a întâmplat să te revezi şi – tu însuți



653

către tine vorbind: – Dar mai ții minte?...

6.XII.2010

ABORTARIUM

Dacă moaşele zeițelor nu ar fi descoperit posibilitatea avortului Olimpul ar fi fost suprapopulat ca o Chină ar(T)istotelică

aris(T)ofanicăsau ca o Grecie confucianistă.

7.XII.2010



654

ZBOR ŞI POEZIE

Timpul zboară cu 0 aripi sau cu 00 aripi sau ∞ 000000 ∞… aripi odată ce‐i este indiferent de câte aripi are

sau nu are pentru el contând zborul pe care de altfel i‐l presupune bietul om

în timp ce timpul poate că nici nu există

ci există doar zborul său – al timpului fără timp fără sine (ezoteric teoretic…)

t ă



655

pentru cădacă avem conceptul de timp

şi nu avem timpul concret judecata este falsăşi doar poezia din ea adevărată este.

19.XII.2010

ÎNGER DE JERTFĂ

Îngere, erai vânăt otova năsădit de jur‐ împrejurul corpului

încât mai să‐ți pierzi integritatea

precum se spune filologiceşte…

Îngere, erai învinețit stâlcit – tu

îngere de jertfă care

ai ținut loc de limba uriaşului clopot atârnând de funie după ce limba uriaşului clopot căzuse d d ăt l t b i ă ă



656

dar dangătul trebuia să răsune fie şi înfundat

a ritual a cucernicie…

Apoi Magdalena aşa ți‐a şi spus:

Îngerul‐Limbă‐De‐Clopot –

în vreme ce‐ți oblojea năsădirile cu alifii ca să mai fii…

22.XII.2010



657

CU GÂNDUL LA DANIIL HARMS

Te îmbărbătează cumva oarecum te animăgândul la tinerețea provizorie de muscă bătrână?...

…Dar mă iartăcititorule iubit mă iartăpentru atare comparație bruscă –

eu de fapt nu ştiu cum arată o muscăla vârste diferite…



658

26.XII.2010

IPOTEZE

iatădin întâmplare omul a cumpărat o carte de poezie apoi stă la ieşirea din librărie

ros de o întrebare: „iatădin întâmplare am cumpărat o carte de poezie dar ce fac cu ea?...

de‐ar fi fost cafea…”

din păcate prin preajmă nu e niciun expert



659

prin preajmă nu e niciun expert ca să‐l consilieze

sau să‐l consoleze de unde şi aste două ipoteze: poate că va citi poate că nu…

în primul caz

lumea va spune: „ce voință

ce caracter!” în cazul ipotezei secunde

nu va spune nimic crezând că aşa e mai bine…

3.I.2011



660

POEM DINTR‐O ZI DE NAŞTERE

Coborând la pătrat din puterea de abstracție la care

însuşi cuvântul e ridicat la cub predestinat

din oficiu de‐a evada din club (adică) neapărat din pe‐nțelesul tuturor şi chiar

ne apărat

Plantând rădăcina cubicădupă ce



661

pca o defrişare semantică

fuseseră extrase radical rădăcini pătrate (plantarea fiind necesară pentru a nu se extinde îm‐pustiirea fie prin înaintarea nisipurilor de pe malurile Dunării de Jos sau prin scuturarea neuronilor morți de pe malurile Frunții

de Sus)

în devălmăşie cu rădăcina măselelor de minte de sus şi de jos – oricum adânc

dureros implantate şi extrase din os

Toate aste întâmplându‐se mai ales

într‐ales în nopțile‐n care se aude clar cum se latră înde ei cățelul pământului cu cățelul lunii (aici

renunț la ispita de a compara ceva cu chihlimbarul – patrupedul sau însăşi selena)

într‐un mai mult ca perfectul ce poate fi înțeles şi drept



662

mai mult ca geniul – abia de la mai mult ca perfectul

mai mult ca geniul reîncepe absolutul Dumnezeu – scriu eu sus‐centru‐sub‐semnatul în ziua în care conştientizez deosebit de acut

şi de inutil

ce înseamnă de fapt o zi de naştere a mea sau a lui Nichita – acelaşi lucru întâmplându‐se: din uterul matern – extern

în uterul cotidian – să îmbătrâneşti încetul cu încetul – să nu mai eşti…

5.V.2011



663

ÎN(tre) Б ŞI B

cine e curios sau pur şi simplu politicos dar mai ales – poeticos mă poate găsi la aceeaşi literă

însăneasemănătoare cu ea însăşi chiar de emană acelaşi sunet acelaşi sens sau poate – nonsens pentru un autor care

a debutat în epoca comunistă… ba nu pardon eu sunt cel care am trăit (şi) în respectiva iepocă dar



664

am debutat în libertatea propriei mele tinereți (totuşi

tinerețe cu bătrânețe şi bătrânețe cu moarte fie spus…) şi

îndrăznesc să cred – inspirații cu comunismul având în comun doar apriga dorință

de a evada din el

de a mă salva din el chiar ştiind fără dubii căvoi nimeri în iadul sătul al capitalismului – a alege

înseamnăsă‐i oferi perspectivă poeziei dar mai ales vieții tale… – pe a mea vă spuneam de sunteți pur şi simplu politicos

dar mai ales – poeticos mă puteți găsi la (ca să introduc în text şi o notă din gama muzicală) aceeaşi literă dihotomicăneasemănătoare cu ea însăşi chiar

de emană acelaşi sunet acelaşi sens sau poate – nonsens – la aceeaşi literă Б chirilometodiuană …. ba nu



665

sună mai bine – chirilometodică

pentru că este totuşi o metodă de a înțelege cum aceeaşi literă poate fi Б greco‐ bulgăresc redevenit B greco‐latin

în religia alfabetelor lumii precum sunt de părerea eu

Бутнару Лео

alias (ca propriu… aliat) – Leo Butnaru umilul domniilor voastre serv‐us cum zice ardeleanul în generalul alean ardent al românului

alean ca dor de veşnicie ce s‐a născut la sat precum crede şi cel politicos (numai) sau de‐a dreptul poeticos

11.I.2011



666

ANIMAL PLANET

(savană )

Î şi încordează muşchii leul antilopa gonită de ăsta î şi încordează muşchii.

Î şi încordează muşchii leopardul prada gonită de ăsta muşchii î şi încordează.

Î şi încordează muşchii crocodilul

se încordează bivolul venit la adăpat dar încleştat de bot de colții târâtoarei înotătoare…

D il b i ă d i î d



667

Dungile zebrei sunt o sută de arcuri încordate

în preajmă o altă fiară înstrunată se abate…

Apus de soare. Ici‐acolo – trupuri sfârtecate decapitate

decopitate

coastele paralele ale scheletelor descărnate ca nişte sinistre arfe…

Noapte.

Se destind muşchii savanei – de leu de leopard de antilopă gnu…

Î şi umflă guşa buha: Hu‐hu!

Se încordează muşchii de hienă istericăce trage din rămăşițe de hoit…

Destindere – încordare de muşchi

încât e în dezechilibru până şi presiunea atmosferică…

24.I.2011



668

DIN 6 ÎN 6

haideți să convenim uşor histrionic dar sper frumos şi poate cu oarece folos:

eu

am scris doar poemele de la 1 la 6 de la 8 la 13 de la 15 la 20 de la 22 la 27… –

adică

din şase în şase poeme

(nu are nimic în comun cu aruncatul zarurilor)

cel de al şaptelea poem



669

cel de‐al şaptelea poem

cele de‐a şaptelea poeme prin neînființarea lor fiind pur şi simplu zile de odihnă…

27.I.2011

PENTRU CĂ

este de nedorit chiar absolut inoportun este ca Geniul să aibă trei mâini (dacă nu chiar 100 ca Buddha) sau trei picioare (ca

un leu sau un tigru nenorocit la vânătoare) – pentru călumea gânditoare cunoscătoare sau nu prea nu ar discuta decât despre trei mâini

sau despre trei picioare şi nicidecum despre Geniul ca atare care

bineînțeles în toate celelalte privințe



670

în toate celelalte privințe

trebuie să fie un om foarte normal pentru a nu‐şi obtura Geniul drept abatere de la normă…

3.II.2011

DOUĂ CAZURI

Niciun muritor nu poate promite ceva în locul lui Dumnezeu ceva ce numai în puterea lui Dumnezeu este dar

– asta e – nici Dumnezeu nu poate promite în locul creaturii Sale ca propriu dar pe care şi‐L făcuse Sieşi la Facerea lumii când Dumnezeu era atât de singur

în primul caz pentru că aia ar fi peste puterile omului

în cel de‐al doilea – pentru că omul e supra‐dumnezeieşte de imprevizibil



671

supra‐dumnezeieşte de imprevizibil…

7.II.2011

O RIMĂ‐DOUĂ DE DRAGUL PENELOPEI

Aşa e – ca în mit ba chiar mitul şi Homer continuăcu aceleaşi mizanscene sau muze‐n‐scene: Penelopa urzeşte

mii de fire bate la război (de țesut) şi tace şi răsfirând printre degete peste fire

miile de fire – se gândeşte: dacă bărbatu‐su nu se întoarce până în finalul Odiseei – ea Penelopa devine Parce:



672

devine Parce:

Hârşti hârşti hârşti!... – cu perechea de foarfece…

1.III.2011

LA PRAG

de se isprăveşte academicianul sicriul îi este depus în aula academiei scriitorul de‐i pe cale spre cele veşnice (aici la veşnice

n‐ar strica ghilimelele) – este depus în ultim popas în holul uniunii breslei scriitoriceşti ministrul – la guvern depus e preşedintele – la preşedinție

fotbalistul – la stadion actrița – la teatru de unde e scoasă

în ropote de aplauze de parcă ar fi vie chiar dacăse întâmplă să fi ajuns la vârsta despre care se spune



673

se întâmplă să fi ajuns la vârsta despre care se spune

că atât de mult nu trăieşte nimeni…

…conclusiv nu se poate fără o întrebare (posibil de intensitate shakespeariană):

de ce

academicianul scriitorul ministrul preşedintele etc. în prag de plecare la cele veşnice nu sunt depuşi la pragul simplei maternități suprapopulate de

blândele stafii ale mamelor noastre aflate mereu în aşteptare?...

2.III.2011



674

CAUT

caut un element‐două de comparație care ar sugera o vânătaie, două abia perceptibile pe

bucuşoarele pruncului Isus care din vreme în vreme mai cunoştea şi el

palma duioasă a Maicii Maria

poate două coji subțiri de ceapă violetă?...

1.IV.2011



675

PICTOPOEM CU PUNCT SUB i

a pune punctul pe

i nicidecum nu înseamnăo

concluzie definitivăpentru căs‐ar putea pune punctul şi sub

ca pentru un sens care urmează să‐l aflăm

i



676

16.IV. 2011

LIPSĂDE

Singurătatea – povestea mea — a mea, a ta şi‐a altora!... – o

permanentă lipsă de cvorum.

16.IV.2011



677



DE DUPĂ O HIEROGLIFĂ(Poeme din China)



679



VERSURI DIN BEIJING

Ca torentul de biciclişti prin Beijing care impun oarecum o lege a lor

în țara cu o constituție atât de cifrată

torentul fără a fi aluzie la linia dreaptăsau la zig‐zag‐ul printre ambasadele străine – acesta e vântul ce înseamnă torentul

î ți vine să spui prin trei hieroglife. Unde e torentul de biciclişti e şi loc confuz în alb‐negru

simplificând verdictul ce confirmă că doar ziua de joi e de fapt duminică precum adevăratul albastru este roşul ca plocon sieşi. În toate e o linie de demarcație mai puțin de toate celelalte



681

inclusiv de tine...

X. 2003

CACTUS PE PERVAZ DE HOTEL

cactusul ca un pumn dus sub nasul universului oglindit în stropul de rouăspinoasă creatură nesimțitănăscocirea furiei pasive (ceva din budism?)

ca o vulvă cu botnițăca un arici numai testicul ori ca un bot de cămilă grotesc în‐salivat de tot rumegat rumegat rumegat... – mii de forme are atare aridă arătare zăvorâtă‐n propria cuşcă

acest pumn de sub nasul soarelui decăzut până la oglindirea în înspumarea de pe botul dromaderului

ce alt simbol al triumfului vieții



682

al procreării în pofida botniței ce încarcerează vulva mamei zânelor xinwangmu în ciuda prizonieratului spinărişului ce sechestreazătesticulul marelui Tao ce ar putea să‐ți întindă şi ție cele

patru piersici înmiresmate ce cresc o dată la trei mii de ani

în grădina fericitului care visează că este o efemeridăsau a efemeridei ce visează că este fericitul

16.10..2003

Pekin

Novotel Peace



683

PE [LA] ZID

Nu putem fi scuturi himerelor supradimensionate unele din ele prietene nouă (iară „vouă” inamice...) parcă aliate nu din convingere ci din intrinseca natură a deşertăciunii deşertăciunilor

sau deşteptăciunii deşertăciunilor dacăne‐am gândi parcă la un Confucius creştin sau deşertăciunii deşteptăciunii dacăfilozoful ar fi cvasi‐păgân – vis aspirație poezie de vreți – îndeletniciri perpetuu crepusculare

în baza unei ne‐asfințite totuşi meniri a stării de uşoară oboseală din care mereu s‐au născut religia arta antichitatea şi post‐adolescența – toate afine unei stări de uriaş în absența uriaşului (aici orice majusculă ar deturna sensibil sensul insensibil



684

adică pur rațional sau cvas‐irațional confucianist cum ar veni drept dreaptă cale păstrătoare a echilibrului între voința Pământului şi voința Cerului).

Ideea ar fi de Ne‐sfârşire – odată cu descoperirea pre‐fixului negator NE filozofia şi‐a descoperit yang‐ul pan‐european pan‐personal (fără a fi vorba în speță de panii polonezi) de orişicare şi orişicâtă folosință Unul ne‐mai‐fiind Singur – dovadă stând şi perechea de ovale concave din masa de brad (gropițe pe fața mesei) ca semne unde s‐au tot sprijinit s‐au neliniştit s‐au frământat

s‐au tot tocit coatele Cugetătorului care‐şi ținea îndelung nopți şi zile capul în palme – două adâncituri precum două blide micuțe pentru elixirul înțelepciunii – ca desert în toamna în care moleşitele viespi găuresc fructe ceroase – ceară şi cer dulce... Sau adâncituri

pentru ca ouăle fierte servite la dejun acolo să fie puse în siguranță şi echilibru nu care cumva

să se rostogolească de pe masă. – Unii văd alte două ovale concave mai mari



685

adâncite în lemnul băncii ce susținea corpul obosit al izvoditorului de religie artă literatură filozofie, metafizică...

Descoperirea a ceva – inclusiv a femeii – constituind fericele blestem al celor

ce‐şi pun creierii în mişcare din înălțat până‐n răpus de zi

şi chiar în vis neliniştit – vorba vine – în beneficul detriment al mişcării/ dării din coate în această generală imitare a zborului râvnit aspirat (...) prin cerurile transcendenței neconştientizate

însă din care totdeauna porneşte suflul ce însenineazăchipul lumii în‐sărbătorindu‐l s‐ar mai putea spune

în fața poverilor sau misterului ca povară hilară din care carnea oasele noastre stră bat ca nişte stânci subacvatice

în marea spiritului – recife nouă înşine păgubitoare

fiindu‐NE

(aici

prefixul

contestator

trecând

în

forma

şi formalitatea reflexivității pronumelui colectiv noi) ceea ce pe mine unul – fără majusculă – în fața marelui zid taoist budist confucianist măfăcu să zâmbesc la relevarea nevinovatei metafore despre

„şubredul zid al pieptului meu” de după care spunea acelaşi coleg „răzbat aspre buchete de strigăte

fără inimăregăsind poate zilnic



686

un strop din grația primordială” – predică pe care am încercat să o rostesc de pe crenelurile Murului la care un miliard de pământeni a întrebat:

În ce limbă vorbeşte, domnul?

iar unul mai nepoliticos interesându‐se: Ce l‐o fi apucat?!

16‐17.10.2003

Badaling – Beijing

1.I.2004

Chişină u



687

VÂNTUL

(vedere de pe Marele Zid)

1. spre sud

Vântul! vântul

nişte nervi fantezişti scăpați în libertate.

Ao, Ao!* nebunia peisajului!

2. spre nord

Poemul sălbatic ce brusc! se‐nchide

muşcător precum capcana lovită de laba

i l l i!



688

animalului!

16.X.2003

* Exclama ţ ie prin care chinezii îl invocă pe Buddha.

YANG ŞI YIN: NECURMATUL SUSPANS

Lumina e spiritul liber al geografiilor ce nu pot fi decât trans‐cosmice, adică şi extra‐cosmice. Mereu se decade în naivitate ca în străinătate

poate cu vreun fulger fatal, ucigător poate cu firul‐şuviță de smoală a(l) bunicii Ariadna, mitologice şi moarte. Însă întru continuitate doi peşti arcuiesc principiile vieții

perechea de semiluni din carne cu solzi Yang şi Yin două mici cavități şi cavatine doi mormoloci de balene chirciți pentru ca omul‐insul‐pretinsul să nu fie supra‐extra‐sine.



689

Exod din neputință în neputințăprin întinsuri cu plămâni de zăpadăcu berbece electronic sau psihedelic ce bate

în trans‐infinitate

precum în zidul care nicidecum n‐are cum să cadă

din simplu motiv – absența sa din toate cărțile, pasiențele de filozofie

jucate onest sau pripite, trişate.

Şi ce infinit cât tot ce nu există – chiar el, infinitul şi în aceeaşi măsură existând în gura magistrului cabotin... Câte, zic, geografii cosmici şi, iatăcategoric interzis de a se pune un punct ci doar trei icre avortate dintre solzii Yang şi Yin.



690

ORAŞUL INTERZIS

Băiețandrii pirpirii în halate galben‐portocalii, nişte pui de monahi î şi pistruiază alunecos palmele cu mătănii de santal strădania lor însă fiind minoră şi deci deocamdată

fără să atragă atenția Supremului – prea e numeros poporul pe care îl are în grijăchiar dacă

nu totalmente în grație – mai există disidenți premianți Nobel

Ten An Men‐işti mausoleul cârmaciului – melanj al diverselor forme de îndărătnicie ce miră Occidentul şi bagă în tremur uşor Orientul

în toți parametrii săi.

Pe blide de porțelan luciosf l d â î â b b d



691

Pe blide de porțelan lucios uşoare rafale de vânt trag în câțiva bobi de orez mişcându‐i misterios peste siglele hieroglifelor arse în smalțul siniliu – mici ferestre ză brelite ce l‐ar prefigura pe Gaudi ce‐ar fi putut da cu totul altă măreție

Interzisului Oraş de Purpur pe treptele căruia

pozează bizara Europă a pensionarilor occidentali şi junețea soros‐sponsorizată a Estului cocoțată

între V cocoaşelor‐ bis ale cămilei.

Tu – undeva la mijloc între versantele vârstelor amintite [ce vor ajunge imanent t(u)riste amintiri...]. Eşti simbioza de criptice tabieturi ale unora şi celorlalți. Pe de asupra deja ai învățat trei cuvinte şi cinci hieroglife chinezeşti (de altfel prin frunzişul rărit ploaia face greşeli de exprimare) chiar dacăle confunzi sunetele cu grafica fluturată de lungi fâşii de mătase

întâmplare subliminalsinestezic asociată în mintea ta

cu un muşuroi îngrămădit din figurine de şah dintre care răzbate un gât de bâtlan care în ciuda ciudatei încarcerării reuşeşte să simbolizeze în continuare devotamentul imperial şi vicleana intenție de a umili solii străinătăților.

Muşuroiul figurinelor – asediu al fildeşului jaduluila a e e eu e upu ă fidelitatea față de U ul Ce u ilo i



692

Muşuroiul figurinelor – asediu al fildeşului, jadului la care mereu e supusă fidelitatea față de Unsul Cerurilor şi pe care o deprind băiețandrii înveşmântați în galben‐portocaliul monastic

ce‐şi continuă ritualul de (îm)pistruiere a palmelor cu

mătăniile penitenței cu simplisima diademă de mici sfere lacrimi pietrificate aici//acolo unde se plânge puțin şi mai deloc nu se boceşte unde triumful înseamnă cu totul altceva – acesta fiind şi motivul din care zâmbeşte monalisic Buddha‐ jovialul: dânsul ştie de ce tu – nu ne‐pekinez ce papă pecmez şi poartă pince‐nez.

4.1.2004



693

DIN PARADOXURI

Un filozof spunea despre altul că acesta întru sporul propriei glorii era bine să nu fi scris nimic.

Cel filozof – Hegel a fost celălalt – Confucius alias Kong Fu Zi remarc pentru a nu crea con(g)‐

fu‐zi‐i.

Până la ambii filozofi

un al treileacare de fapt e primul



694

un al treilea care de fapt e primul aşa şi făcuse în imensa antichitate: nu a lăsat niciun rând scris propria manu pentru posteritate.

Paradoxul fiind următorul: la capitolul glorie Confucius nu e mai presus de Socrate Socrate decât Confucius nu e mai prejos.

X.2003 // IX.2009



695

ELEGIA HIEROGLIFELOR

Hieroglifa unui vrej se prăvale de pe zid haşurând ză brelind piatra mai demult desprinsă din fortificația ce se vede hăt din cosmos – iluzia stelei cu coadădintre epoci şi prevestiri tulburi neliniştitoare.

Hieroglifele yin‐ului// yang‐ului, vârstei şi neantului destinului şi vidului hieroglife ca firele de in mlădiate sau frân‐

te în ideea începutului şi continuumului de drum pavat cu cremene încremenită răspândind scântei totemice întru sporirea diferitelor căutări adulmecătoare de sensuri (o nările dilatate ale lui Confucius! tremurul lobilor urechilor sale mari hipersensibile

dublarea tăieturii ochilor bineînțeles înguşti!)



696

ț g ş )

Hieroglife de cristal sau porțelan făcute țăndări de izbitura de copită a duhului iurtelor ce călăreşte întregi hoarde de iepe sirepe

în iureşul galopului sălbatic sărind îndemânatic de pe

unele pe altele – viitor centaur nomad pe spezele hoardei de iepe dez‐mărginind Țara Pâslei*.

Scriere a orbilor înțelepți înmuindu‐şi pensulele în tuşiera propriei lor tristeți neagră caligrafie modelată de hazardul înțepenirii țepoase a şuvițelor de tuş încleştate de ger – sutre de promoroacătopindu‐şi matricele pe fâşii de mătase fluturătoare cascade ale misterului polenizat de fluturii serii de liliecii dosiți după grumazii celor 500 de apostoli ai lui Buddha din galeriile templelor în care turistele Europei

î şi probează brățările de jad oferite de imberbii călugări înveşmântați în halate portocalii prin buzunarele cărora zornăie arşice de nefrit zaruri de matostat mătănii de jasp – toate

înşirându‐se în nemărturisite episoade de dragoste zburătăcită

şi eventuale păcate trans‐continentale acolo în galeriile adumbrite de



697

p gnostalgicul arbore cu 10 mii de flori înrourate ca

* Numele metaforic al Mongoliei, sugerat de pâsla din care se fac

iurtele.

un atotcuprinzător descânt de deochi de potolire a râvnelor – ca un înduioşător îndemn de „priveşte înger către casă” ocoleşte oglinzile, nu te reține în

băile hotelurilor de cinci stele împotriveşte‐te ție însuți refuză‐te refuz‐o o! da! o!

X.2003

Templul Schaolin



698

UNELE DE ALTELE

Mă întrebi ce impresie mi‐a produs crângul de bambus acolo la mănăstirea Shaolin

în China?

– Mai ales pe furtunăcând tijele‐i prelungi se băteau sec unele de altele ai fi putut crede că

nu e decât funestul schelet al universului...

23.VIII.2005



699

PLOAIE LA BEIJING

Prin ploaia torențială – probabil ultima din acest an (e totuşi octombrie) prin apa torențialăhieroglifele metropolei unduiesc ca algele roşii… Ba nu

ba nu – ca nişte crabi blânzi… – spre exemplu acestea: *– cea mai populară temă pentru compunere

interzisă de ministerul educației – e şi aici o temă de meditație în timp ce pe lângă tine trec adolescenții Beijingului ce duc în sufletele lor atâtea sărbători anonime

zise ale vieții



700

*

(în chineză, în original) – Eu te iubesc.

SEZONUL CRIZANTEMELOR

Călugăr înveşmântat în portocaliu cufundat în adâncă meditație chiar pe trep‐

te‐le

de acaret ale templului Lingyin.

Un timp

privesc cum o albinămai‐mai (în octombrie!) să atingălobul urechii

ba se îndepărtează de

lobul nemişcatului călugăr



701

înveşmântat în portocaliu.

2003, Hongzhou – Chişină u

OLE! (CARMIN DE CHINA)

...la desprindere de peronul gării din Shanghai – primă senzație ce devine deja amintire după desprinderea de hotelul Oraşul pinilor et. 13: farmecul personal sau al personalului – colectiv de muncăsau tren – generează o seducție uşor confuză. Dacă e vorba de o(le!) senzația‐curcubeu – gândul înclină spre poartă cereascăprin care să fie lăsat să o zbugheascăprecum o veveriță – spre locurile natale adică – raționale sau doar regionale. Până acolo dar mai ales acolo bineînțeles că e mult vertical (nefăcând abstracție şi de Roşu(l) vertical al poetului român Nichita Stănescu tânăr taur al iubirii care la rândul ei leoaică este)

înălțarea prin arcuire anume poartă însemnând ceea ce e foarte serios în straniu tandem cu:



702

Frumos. Ole!

24.10.03

trenul Shanghai – Hongzhou

DE DUPĂO HIEROGLIFĂ

1

După două săptămâni de turism inter‐cultural‐continental zilele par tot mai inexpresive.

În eternul lor artificiu universal norii nu mai sunt improvizatori virtuoşi

bâtlanul şi țestoasa nu mai sugerează simboluri fremătătoare ca frunza bambusului pe tije uşor scârțâitoare

în preajma templelor cu zidurile de culoarea muşchiului de taur sau de bivol ce a tot frământat nămolul orezăriilor.

În fumegările jertfelnice binele şi răul devin ceva spectral

li i tit



703

neliniştitor semnificațiile budismului imaginându‐se asemănătoare unei burți de lehuză – cam flască lăsată dupănaştere – carne nefăgăduită învierii...

2

Rutina antichității cu licorni şi aligatori

curtezane cu picioruşele mutilate cerşind la urcarea pe marele zid – (asta e de fapt însăşi istoria lumii: curtezană cu picioruşele anchilozate – de unde şi micile pete purpurii – urmele sân‐

gerii ale Etern Schiloadei...).

3

Prin canioanele laterale marelui zid – arta marțială a pietrei

fascinația excesului – vântul pune la cale jocuri de hieroglife – zarurile caligrafiei – scrie totuşi ceva pe fâşiile de mătăsuri portocalii purpurii – un bun venit nişte instrucțiuni oarecare lozinci verticalitatea mătăsurilor fâlfâitoare pretându‐se a fi

asemănatăunor cascade lirice peste verdele ca de pelin al muşchiului



704

unor cascade lirice peste verdele ca de pelin al muşchiului peste

ciucurii roz‐roşcați ai scaieților peste

micul nautil al coconului viermelui mătăsar şi crisalidele între‐deschise din care tresar antenele efemeridelor dintre schematica iederăce face din simple pietre – peisaj – dantelăria hazardului

pe o clipă revigorând după‐amiezi inexpresive.

4

Teatrul defuncților

teatrul punților schimb de replici cu traducătorul lui Shakespeare (cuvinte scurte dar foarte voluminoase ca sens – O! Ao!*) care‐mi spune cum sună în chinezeşte acel decepționat deja a fi sau a nu fi

care, e de presupus, are cu totul alte co‐notații într‐o țară de un miliarde de ştiutori de hieroglife

în alter mundus un Hamlet în alt(er) Hamlet ce ne priveşte de după hieroglifa ce semnifică veşnicia ca

dintr‐o firidă ză brelită.



705

29.10.2003, Aeroportul Beijing

*

Exclama ţ ie care în limba chineză înseamnă : Buddha!

NUCLEU LIRIC

carne şi soare vara trupului ca naturăa naturii ca trup ceva ce spune zilnic adio şi mereu ră‐mâ(i)ne (şi poimâine) dincolo de imaginația delirantă a conştiinței devorate (o imaginație delirantă e una flagrantă ce niciodată nu poate fi surprinsă în flagrant); a conştiinței devorate de miezul de foc al tainei pe care vrut‐a s‐o decripteze

în teze şi antiteze în Piața Ten An Men austeră savoarea cactusului ce stă ca o sârmă ghimpatăpe perimetrul unui nucleu liric nedezvăluit nedezvoltat

sau într‐o nişă din marele zid [unde se înfiripăşi aceste steble de poeme pe (ră)sărite]



706

1.I. 2004

ABOLIRE

1

De ce nu mergem? Că doar paşii noştri nu ridică praf (de puşcă)

ci aceeaşi pulbere adamică. Orice piatrăar fi ca şi cum o goană doborâtăimobilizată – simbol neputincios în cruda înțelepciune a adevărului.

2

Am putea renunța mai la toate lucrurile – eu până şi la inelul cu anagramă

tu – la circumferința brățării de jad pentru ca să mergem în regim de omnea mea mecum porto



707

p g g paproape plutind, mai că zburând – îngeri privați de aripi şi priviți de ape sau de norii care în ape deschid varnițe

arbori lipsiți de rădăcini, astfel că hoții la drumul mare (al mătăsii) pricepând că nu se pot alege decât cu aproape nimic renunță la atac– în acest (posibil) caz viețile noastre (ce costă ele?...) asemănătoare bagajului

sărăcăcios (e drept: divin sau cel puțin Tainic – pentru prima oară

înțeleg căun simplu epitet poate fi scris cu majusculăcă ar merita o întreagă Hieroglifă , fie ea

şi de simplisima formă şi subțirime a iadeşului...).

3

De‐am merge am putea vedea – presupun – reversul multor fenomene ca urzeala haotică imprevizibilă a firelor broderiei sub canava ca ceața filozofiei sub lentilele de ochelari ai adolescentului

sau bătrânului ajuns apatic anti‐profesor de indiferență sau doar



708

nonviolență.

De‐am merge prin înfierbântata pulbere adamică

pe care ca nişte evantaie cerca‐vor a o răcori aripile de la gleznele lui Hermes fâlfâitoare uşor a zbor ne‐

împlinit ci doar a mers ostenit; de‐am porni prin pulberea saliniforă de pe fundul al‐

biei secate a apelor pe care păşise Mântuitorul

prin spinii măruntelor oscioare de peşti pietrificați cândva cunoscuți de nomazii întru divinitate şi abolirea prefixului ne ceea ce ne‐ar fi schimbat radical destinul dacă am merge...

4

…Dar de ce nu mergem? Ne copleşesc dementele gânduri

ale genialității discrete, acopunctate în genele muritorilor (chiar muritori) – în acest caz prefixul NE fiind completamente dezamorsat yin‐ul şi yang‐ul contopindu‐se într‐o singură stare de elixir

deopotrivă cu inul şi mătasea cu tot cu drumul ei cu Iago şi cu junețea britanică



709

şi poate chiar cu Shakespeare – inter‐sugestivitatea ca o textualitate, interhieroglificate codificată

urzindu‐şi rețelele ca pe nişte hamacuri de penumbre ale vieții şi morții fatal îndrăgostite una de cealaltăvigoarea – înamorată de obosealămersul – de nemişcare.

Astfel că de ce să mai mergem, omule de scurtă duratăcobai inclus în toate formele pe care le poate lua pulberea ?...

1.I.2004



710

INVOCAȚIE DE ŞAMAN UYGUR

Vai‐cucuvai!

U‐u‐u!

Uru‐c‐c!

Cer vitreg, purpuriu, răutăcios, nu‐mi vine să te privesc, la ce‐aş face‐o când tu mi‐a înghețat a treia parte din suflet şi a doua – din suflare; suflețelul meu – bocceluță strâns legată , ascunsă‐n piept,

ba îngheață , ba se‐ariceşte, zgribuleşte! Mi se răceşte sângele,



711

ş g ,pielea mi se‐ntăreşte, devenind fragilă ,

fărâmicioasă ,

atinge‐o – va scrâşni, va ronțăit, ca țurțurul de gheață...

Uru‐c‐c!

Neagră zăpadă din purpuria boltă se cerne, şi e rău, şi nu e a bine ninsoarea asta, cetini negre,

în ochi – nisip sau scrum învârtejit,

încât ochii ți se iau, te vei târî pe gheața iernii, lunecând de pe stâncă ,

de pe pripor, de pe buză de prăpastie!

Ur‐u‐c!

U‐u‐u! Vai‐cucuvai!



712

Întunericul meu, întuneric, învăluie‐mă , târăşte‐te îndelung încoa’,

răsuceşte‐te otgon, bezna mea! Nu clopoți, zurgălăul meu, nu clopoți – sună înfundat. Înfundat, îndestulat... În lumea cea din afund nu vreau să mă ascund.

Semn bun şi salvator. Trei cranii atârnă pe peretele meu, şase găvane privesc în gol, ascultă acest zurgălău bătrân, surd ca foşnetul în vânt.

Uru‐c‐c!

Lespedea cea de granit dreaptă stă , tace,

clipeşte, clipoceşte,

cere sânge. Nu‐u‐u! De tine m‐oi încleşta, de tine mă voi ține, cu cinci noduri te‐oi lega,



713

n‐ai cum să fugi! Unghiile mele zgârie piatra, pana dropiei albe ca piatra cade,

se sufocă. Fumul greu înşfacă laba, dar de ținut nu va putea s‐o țină! Că nu‐i labă , ci e mână!

Frica în urmă rămână , pe poteca cea adâncă , unde fiara urma‐şi leagă‐n cercuri, lațuri, unde luna nu trăieşte, nu ajunge. Uru‐c‐c!

Ne ajută zurgălăul peste calea cea umbrită de crengile

împletite ca semn bun, chiar de‐s negre cele crengi,

florile albe le‐or fi...

Uru‐c‐c..

Pana dropiei albe iar se‐nalțăprin roşață‐dimineață…

Uru‐c‐c…



714

25.10.2003 Într‐un birt uygur din Hangzhou

2004, Chişină u

IARNĂ

dinspre nord pe marele zid unde infinitul parcă ar suferi de claustrofobie – ruginiu desfrunzit vrejul iederii – o

hieroglifă în bernă

1.1.2004



715

DIN MARE

Nimeni nu se interesează de ce nu te cânt drum al mătăsii (broaştei, aligatorului. algoritmului,

în general – al Nirvanei).

Doliu fără subiect‐obiect‐motiv. Doliu alb. Cenotafe‐mausoleu ale spiritului. Târziu de nemodificat. Excluderea remarcii De la

bun început. Precum şi a eventualei De la

ră u început. Pur şi simplu nimb decăzut la condiția de oarecare piesă în colecția numismatului.

Ieşirea din joc a catargelor propriu‐zise apoi şi a simbolismului lor relativ longeviv sofisticat ca pocăința sau simplu ca precauția.

P l J d d A î fă î



716

Primii la Judecata de Apoi se vor înfățişa înecații ieşind din mare sau din Huáng Hé – galben fluviu precum – la început – viața

păşind prin tremurul apei în față dinspre țărmul limanului prin acuarelele nămolului lutos răvăşit de picioruşele copiilor‐pescari.

3.I.2004



717

CALIGRAFUL

Zefirul deranjează delicat mătasea pe care am a caligrafia hieroglifele despre frumoasa curtezană sau despre luminoasa cale Tao – ce şi cum

îmi va spune magistrul.

Zefirul învolbură uşor tuşul din micul bol al tuşierei. E un indigo lichid ce multiplică filele instantanee ale tremurului de tuşdeocamdată – lipsa de sens sau doar sensul hazardului acestei mişcări de vânt mătase tuş tuse uşoară – prelungi dragoni de mătase portocalie pe orizonturile imperiului.

Umbra după‐amiezii se lasă pe pânzăde parcă iubita mi‐ar sta aplecată peste umăr umbra nefiind alta decât cea a cocului ei ondulat cu iscusi ță



718

iscusință.

Magistrul mă pune la încercare

nespunându‐mi de‐i bine – de‐i rău că nu prididesc la scris pentru ca după ceva amânare să zică: Hai, Bo Tzui‐hi, scrie‐ți poemul şi

întâia hieroglifă î şi desface steblele. Ce mică

e fâşia de pânză lucioasă!... Pentru ea întreg Drumul Mătăsii l‐aş picta cu hieroglife! O! – o mie de fabricanți de tuşi ar munci pentru cântecul dragostei care nicicând nu spune ce răzbună

dar totdeauna răzbună ceva.

4.I.2004



719

ÎNAINTEA PORȚILOR

Prin porțile mănăstirii un du‐te‐vino aproape

amețitor de ființe de ființe de ființe

Aproape torent lent de ființe

perindându‐se pe du‐te‐vino treptelor urcând coborând prin porțile (…porțiile de acces) stră juite de dragoni

încât este imposibil să iei aminte la omul însingurat



720

la omul însingurat care stă în cumpănă

gândindu‐se să intre să nu intre pe uriaşele porți

imposibil să vezi

omul însingurat în cumpănă...

X.2003 // IX. 2009



721

INTRARE

Într‐o mănăstire chineză se intrăprin por(ț)i de lemn şi

pori de dragon (pori de licheni am impresia...).



722

64 DE CLOPOTE. CINCI OCTAVE. AVE!

Tii! Aşadar ăsta e chiar Marele Zid. Chinezesc bineînțeles. Cândva contra Țării Pâslei ridicat. Iurta în atin‐gere cu piatra. 12 mii de li de goană a şirei spinării

înfricoşate

sau doar prevăzătoare. Norii în şei de metereze. Mai mulți doborâți de ctitorie decât de bătălie. Sutura marii tăieturi de apendicită a Asiei. Concrescență întru minune şi nimic. Piatra în propriile‐i miliarde de ecouri dure

multiplicată. Aşa o răsplămădire de muțenie la pândăpe sub poalele halatului de cătană ce fâlfâie precum cel mai simplu stindard al Dragonului. Anume Zidul e greabănul său în care din partea ocrotităcopleşii aruncă sâmburi de caise trosnitori – ceva ce ține de un joc uitat dovadă stând încă o gaură abia vizibilă în canavaua istoriei copilăriei poporului care



723

p p pnu a vrut să se nască pe ruine şi să‐şi caute năucit Atlantida

cântându‐şi statornicia busola hârtia praful de puşcă. Jadul zidul din 64 de clopote în 5 octave. Ave!

4.1.2004



724

DRUMUL CU HIEROGLIFE

Te‐ai gândit la el înfricoşându‐te. Spaima ți‐a redus din importanță. Poate că ți‐a sporit inventivitatea şi vitalitatea întru celestă caligrafie. De emoție

în lumina alămâioasă (…amandarinată?)

sau poate tămâioasă î ți tremură degetele pătate cu tuş şi lipicioasa zeamă de piersică ce ți se topea în gură

în vreme ce plăsmuiai hieroglifele‐peisaj‐Tao‐om‐Confucius şi

ca o coroană pe fruntea înaltă a caligrafiei – hieroglifa ce tezaurizează de şapte mii de ani numele Țării + o Crizantemăcea din rasa galbenă a florilor.

Î ți imaginezi draconica bunătate a – bineînțeles – dragonului stră juitor întru iluzia dreptății cea care născuse oratoria tuturor şi adânca muțenie a



725

înțeleptului care arar ridică ochii compătimitori spre tulburii ochi ai lumii

dragonul zburlindu‐şi fabulos aripile‐i solzoase de‐ți pare că e o viețuitoare‐caravelă – o grotescă Venus născătoare din spuma Fluviului Galben unde se află Cimitirul Fluvial afin Cimitirului Marin – anume aste sensuri presupun

le tocmeşti tu în hieroglifele enigmatice – totdeauna mai rezistente şi apărătoare decât zidul dinastiile bulucurile în potrivire cu care ele anume uriaşe se arată.

4. I. 2004



726

PANDA CA DOCTRINĂ

Nu aş putea spune cum arată darwinismul contaminat cu Confucius cel mai celebru în Țara Pandei. Panda nu joacă precum ursul după cum i se cântă. Nu poartă inel în nas şi lanț peste grumaz.

Nici urcă pe Marele Zid. Adicănu e trapezistă în circul biologiei şi istoriei. Panda nu face nici 99 la sută din câte comite maimuța. Nu susține examene prosteşti la dresaj – blândețea şi buna creştere îi sunt suficiente pentru a

fi ridicată la rangul de dr. Mathatma Gandhi – din considerentul că locul lui Buddha e ocupat pentru eternitate (e de presupus sau doar zice‐se...); un Gandhi al mamiferelor himalayene

învingând prin nonviolențăceea ce nu înseamnă însă că nu e în continuare pe cale de (dis)pariție (fapt care la rându‐i nu înseamnă că



727

dinozaurii sau tigrii‐lupi ar fi pe cale de re‐apariție) scoatere din evidență ce fusese ca şi prevăzută

în doctrina fauno‐filozofică a pandaismului în curs de elaborare care însă nicicând nu va culmina exact în spiritul sus‐citatei doctrine a nonviolenței.

4.1.2004



728

POEM TAO

Pe când Tao şi ne‐Tao se aflau în germenul începutului încă ne‐despărțiți precum o calmă nelinişte în sine sau poate suflet în deplină linişte şi simplitate

precum lucrarea lucrărilor în repaos (în ultimul repaos – fie spus – înainte de în veci neoprita‐i declanşare)

în absolutul nedeterminat şi fără nume dăinuia posibilitatea pură – cristal radiant dar nici el încă declanşându‐şi energiile şi marile principii de

Dintâi Drum de la care totul radiază – Marea NoimăOmul Veritabil cu puterea‐i suprapământească/ sub‐cerească şi virtutea de a fi ceea ce este întru Marea Comunitate – din Toate ca un Ego‐Singular

înmuguriră yang şi yin între/ întru acțiunea pozitivă

forța luminoasă a bolții şi obscuritatea pasivă a humei dezlănțuind fără excese cauza originară a lucrurilor cu nume –

tă i



729

curată minune pentru că

adevăr vorbesc vouă: Tao nu face nimic însă nimic nu rămâne nefăcut esențele încorporându‐se unele în altele (cum spune

întâia hieroglifă din Cartea Mutațiilor) din muțenie în şi mai adânca linişte a gândului după care

posibilul va fi posibil şi imposibilul imposibil – ceea ce Lume s‐ar numi şi tu

în visul vieții ca virtute de‐a fi fost ceea ce a trebuit să fii când

cugetul se face supra‐Istorie.

8 .I.2004



730

BEIJING 2003

iată‐ne față în fațădar fărădar

adică fără har întru apropiere

față în fațădar – la ce bun

în sala de aşteptare a acestei imense gări chinezeşti când

nu‐ți mai rămâne decât jumătate de oră pânăla îmbarcarea spre Europa?...



731

SOSIA

în literele alfabetului

(a, ă , â, b, c, d, e, f, g, h, i, î, j, k, l, m, n, o, p, q, r, s, ş , t, ț , u, v, w, x, y, z)

inclusiv în hieroglife *

sau în cifre

(1 2 3 4, 5, 6, 7, 8, 9)

ți se poate afla sosia

dar aceasta e posibil doar

post‐mortem...

9.VII. 2009



732

* – în chineză : Leo Butnaru.

PREZUMȚIA PREZENȚEI

O, da! Da, o! Dao e în acelaşi timp ceea ce există

şi ceea ce nu existăpentru că Dao (O, da! Da, o!) e Totul chiar şi atunci când ceva nu există

fiindcă Moartea este legea în afara legii – pretutindeni totdeauna când şi ceea ce existăe Totul...

... astfel că este imposibil ca în eternitate unde există de toate



733

unde există de toate concomitent toate celelalte absentând

să nu existe şi poetul care de fapt nu existădar căruia i se simte totuşi prezumția prezenței...

1.VI.2009



734

Arcadie Suceveanu -

LEO BUTNARU, POET AL „TEXISTEN Ţ EI”

Alături de alţi câţiva (nu prea mulţi) scriitori, LeoButnaru reprezintă spiritul de emancipare categorică şidefinitivă a literaturii din Basarabia de sub dominanţa clişeelor tradiţionaliste, noua ei imagine ce se vrea integrată f ăr ă rezerve

în circuitul de valori general-româneşti. Încă de la debutul săudin 1976 cu placheta Aripă în lumină , el se înf ăţişează ca un poet eminamente modern, de structur ă intelectuală, dezinhibat, bun cunoscător al literaturilor lumii. El evită în mod programatic lirismul serafic, formulele retorice, declamativ-oralizante ce dominau contextul, şi se aventurează pe calea unei poetici a faptului de cultur ă, narativ-prozastice, livreşti. Deatunci, scrisul său a cunoscut o evoluţie lentă, în trepte, lăsându-se mai apoi integrat cu uşurinţă în noua epistemă modernă şi postmodernă. Optzeciştii de azi îl revendică şi îl înglobează demersului lor radical-reformator, „antipăşunist” şi

postmodernist; spiritele mai inhibate însă îl califică drept un poet „f ăcut”, mimetic, „f ăr ă de tr ăire”, artizanal-livresc şi, bineînţeles, „iconoclast”, demolator al armoniilor patriarhal-autohtoniste. Consecvent manierei de început, pe care şi-a(re)adaptat o din mers” la noile precepte poetice el nu şi a



735

(re)adaptat-o „din mers la noile precepte poetice, el nu şi-aschimbat formula nici în anii de luptă naţională, exprimându-şi

atitudinea civică în termeni ironici, persiflanţi, într-un demersdesolemnizant, tragico-parabolic. Spre deosebire de alţi colegiai săi, Leo Butnaru nu s-a ar ătat preocupat nici de edificareaunui statut civic, n-a cultivat poza mesianică, deşitemperamentul şi calităţile sale oratorice l-ar fi putut propulsaîntr-o poziţie socială privilegiată, de tribun sau „patriot al

neamului”. Om puternic şi cu caracter, intransigent cu sine şi cualţii, a ales să r ămână fidel condiţiei de profesionist al scrisuluizilnic, de intelectual care îşi nutreşte talentul din căr ţi şi biblioteci, fidel programului său de reformare a viziunii poetice,de impunere a unor tehnici artistice avansate. Ca bun strateg al

propriei creaţii, are şi acea vocaţie managerială atât de necesar ă scriitorului de azi pentru a-şi putea tipări şi promova producţiileliterare. Datorită acestei calităţi, ce-l face prezent în mai toaterevistele din întreg spaţiul limbii române, şi-a creat un bun(re)nume literar, devenit azi un reper al noului demers alliteraturii basarabene.

Leo Butnaru face parte din categoria scriitorilor stă pâniţide ispita totalităţii. Puţine genuri literare au r ămas nefrecventatede el. Cultivat şi prolific, cu un potenţial de creaţie considerabil,dublat de un bun eseist şi teoretician al artei, antrenat aproapef ăr ă pauze în exerciţiul scrisului, a dat la lumină până în prezent

zeci de căr ţi de poezie, proză, eseistică, interviuri, traduceri, jurnal, literatur ă pentru copii. Dar ecuaţia personalităţii sale estedefinită, esenţialmente, de poezie.

Poemele de început impresionau prin lipsa discursivităţii,prin raţionalism l lor antisentimental şi prin pro aism l



736

prin raţionalismul lor antisentimental şi prin prozaismul

lexicului. Aceste particularităţi îl diferenţiau faţă decomponenţii promoţiei sale, dar nu se pliau pe orizontul deaşteptare al cititorului din Basarabia anilor '70, obişnuit cu unalt tip de poezie – lirică, declamativă, aurorală şi diafană precum se credea că sunt timpurile de afar ă. Leo Butnaru vinecu un alt tip de discurs, estetizant, ce se alătur ă eforturilor de

de-orficizare şi de-retorizare a poeziei. Sentimentele şi ideilesale, cizelate şi radicalizate, se contaminează de o frenezielivrescă, de un nedezminţit gust pentru parabolă, ca în acestMotiv hispanic: „Ai! Între albii muri hispanici / negrii tauri aitriste ţ ii! (Federico Garcia Lorca) Lă sând toreadorul nemi şcat /

reu şi să fug ă din arenă . / Î şi spunea că la sfâr şitul str ă zii / vor începe / libertatea lui şi tihna… // … dar i-apă ru în fa ţă câmpul ro ş'- aprins / andaluzul câmp împurpurat / şi-nnebunitul taur î şiînfipse / coarnele-n ţă rână / aruncând spre ceruri / r ă d ă cini şi floare / sângele de maci”. Prin astfel de versuri uşor epicizate,„impersonale”, tânărul poet de atunci vroia să sugereze că

poezia există şi în alte zone, dincolo de cotidian şi senzorial, încontextul lecturilor şi al autoreflexivităţii intelectuale, în afarainstituţiei sacrosancte a rimei/ritmului.

Platforma estetică pe care se situează nu-i vor asigura oreceptare şi o recunoaştere pe măsur ă nici din partea criticii

literare, care, conform normelor axiologice general acceptate,consider ă „mesajul”, „sinceritatea tr ăirii”, muzicalitatea dreptcele mai importante criterii estetice.

În anii ce au urmat debutului, Leo Butnaru a continuat să impună prin volumele Sâmbătă spre duminică 1983 Formula



737

impună, prin volumele Sâmbă t ă spre duminică , 1983, Formula

de polite ţ e, 1985, Duminici lucr ă toare, 1988, Ş oimul de aur ,1991, o poezie emancipată, fantezist-livrescă, ce substituieemoţia lirică cu meditaţia filozofică, inefabilul cu insolitulexpresiei şi paradoxul. Mai puţin interesat de uimirea şimiracolul pe care le are în mod obişnuit poezia, el mizează pe oformulă mimetizantă, pe demonstraţia hermeneutică, ce se

adresează mai mult gândului şi mai puţin simţului nostru liric.În poemul Portretul artistului la tinere ţ e găsim această confesiune ce poate avea semnificaţia unei profesiuni decredinţă: „…aerul î ţ i trebuie mai mult / nu pentru a rosti / ci pentru a gândi cuvintele”.

Leo Butnaru îşi concepe poezia ca pe un instrument decercetare şi cunoaştere, ce implică elemente provenite dinfilozofie, arte şi chiar din ştiinţele exacte. Textele înglobează,într-o continuă alternanţă, elemente eterogene, colaje de real şioniric, formule sentenţios-aforistice şi „felii” de viaţă. În timpce scrie, poetul analizează, stă pânit de o vervă a spunerii, de unadevărat patos al demonstraţiei. Tensiunea exprimării este maiacută decât cea a tr ăirii. Versul se desf ăşoar ă într-o alternare deexplicitare şi poantă. Iată, spre exemplu, acest poem: „Cuvintelese preschimbă dimpreună cu anotimpurile. / Vorba viei maiîntâi se numeşte ciorchine / apoi must, vin / iar vocabula frunză

toamna-şi converteşte valoarea în / aur ieftin. / Silabele ninsoriisunt folosite doar iarna / şi extrem de rar primăvara / cândcreşterea fructului aruncă petalele din cuibul florii. / Vorba verii – iarbă – iarna se numeşte ierbar. / Alte ziceri ale verii – privighetoare, presur ă – / nu ne umplu auzul în anotimpul



738

p g , p p ptencuit cu ză padă / iar de se întâmplă totuşi să fie amintite /

obligator au în jurul lor substantivul colivie – / sclavi însoţindu-şi stă pânul la petreceri cu cântec. // Cuvintele apar odată cuanotimpurile. Când / nu sunt folosite – ele / se odihnesc precumomul” (Cuvinte şi anotimpuri).

Biblioteca devine pentru Leo Butnaru act iniţiaticcontinuu ce-i declanşează starea de creaţie. Lecturile îi incită imaginaţia şi îi provoacă spiritul, îl predispun la jocurisilogistice şi deliruri asociaţioniste. Activat de memoriaculturală, textul se naşte din text, ideea din idee. Poetul reciteştecu râvnă de hermeneut modern mituri, simboluri, texte biblice şifilozofice, şi, precum Marin Sorescu în prima sa fază (care scrie

„o lirică a miturilor întoarse” – Eugen Simion), le „decodifică”,le dă o altă interpretare, personală, demitizant-ironică. Astfel, în Podul este parafrazată o cunoscută parabolă despre trecereaRubiconului de către armatele lui Cezar. Elegie disco e ofantezie „decupată” direct din romanul lui Bulgakov Maestrul şiMargareta. Tainic tulburând infinitul… nu-i decât o glosă pemarginea celebrei afirmaţii a lui Dostoievski „Frumuseţea vasalva lumea”. Redescoperiri, una din multele profesiuni decredinţă ale acestui autor, r ăstălmăceşte emblematicele versuriale lui Arthur Rimbaud, A – negru… U – verde, O – albastru…,şi Paul Verlaine, A – rece, U – teamă , O – nostalgie…, versuri

care au revoluţionat gândirea poetică modernă. Zicere deîndr ă gostit e chiar o tălmăcire (superbă!) „după Tagore”.Socrate, „rescrie” o anecdotă atribuită celebrului filozof anticce-şi priveşte chipul „în oglinda cupei cu cucută”. Hamlet cel bă trân e o divagaţie pe tema lui Hamlet cel „veşnic tânăr” şi a



739

g ţ p „ ş şîntrebării capitale a umanităţii „A fi sau a nu fi?” etc., etc.

Impresia generală ce se desprinde la lectura acestor poeme estede un insolit impresionism al lecturilor. Dacă ar fi să inventariem toate denumirile şi simbolurile, toate numele personajelor câte figurează în spaţiul acestei poezii, am acoperi, probabil, câteva zeci de pagini. Încât ne vine să rostim împreună cu Paul Valéry: „Leul e f ăcut din oaie asimilată”…

Acest tip de poezie, „construită”, aproape lipsită de ceeace înţelegem prin „emotivitate”, devine atractivă datorită, în primul rând, dozei de paradox şi parabolic pe care o conţine.Iată acest frumos poem, Dă ruitorul de fl ă că ri: „O dată în zecesecole / vulturul vine pe Muntele Diamant / unde fusese

încătuşat / Dobânditorul Focului. / Acvila are ochii sângerii.Prin ei / i se str ăvede memoria rapace ce păstrează / imagineafor ţei din care rupea. // O dată în zece secole vine / vulturul. Dela privirea lui / eterul se face sângeriu. Însă deja / nu mai esteacolo / Dobânditorul Focului… / În milenar ă aşteptare / acvilaîşi ascute clonţul, ghearele / de piscurile diamantine. / După ce /loviturile clonţului vor ruina până-n temelii Muntele / se va ştică a mai trecut, colea, o clipită din / viaţa Dăruitorului deFlăcări”.

Treapta următoare a evoluţiei poetului, ilustrată devolumele Puntea de acces, 1993, Iluzia necesar ă , 1993, Vie ţ i

neparalele, 1997, Gladiatorul de destine, 1998, indică oimplicare afectivă mai accentuată, o creştere a temperaturiilirice. În acelaşi timp, creşte şi debitul verbal al textelor, care demulte ori iau forma unor jeturi lingvistice, a unor tornadefrazeologice. Deşi se înregistrează şi unele treceri repezi la



740

frazeologice. Deşi se înregistrează şi unele treceri repezi la

forma eliptică, comprimată, de haiku, prevalează demonstraţiile parabolico-vizionare, de o abundenţă potopitoare, descrierile polifonice şi prolifice, pe alocuri destul de sofisticate sau chiar confuze.

În mare, poemele sunt meditaţii existenţiale, confesiunidespre condiţia omului. Temele şi motivele obsedante suntrelaţia cu divinitatea, „eşecul existenţial”, originea universului, pregeneza, subteranele memoriei, timpul, istoria, cunoaşterea,des-Facerea lumii, Post-Apocalipsa, creaţia, cuvântul, literaturaromână, moartea, „aşa-numita Eternitate”, lumea fizică,spiritul… O conştiinţă a lumii şi a istoriei, o criză a moralităţii,

în care este vizat şi destinul Basarabiei de azi, frisonează de laun capăt la altul poemele şi le umplu de tot absurdul şi paradoxul acestor „timpuri fineseculare”, după cum spune poetul: „Priveşte Doamne / ruinele-ţi desolemnizate / priveşte-i pe aceşti – alţi – îngeri drogaţi / priveşte beţivanii ăştiaadolescentini cu / sângele oţetit acaparaţi de / turbări în masă /altfel zis – de masturbări pseudoexistenţiale…” ( Poem sugrumat ); „eşti gata să apari la televiziune pentru a propune /ca barem o or ă din fiece zi a noastr ă / să devină obligatoriu / o r a n a ţ i o n a l ă d e l i c h i d a r e a n a i v i t ă ţ i i” (Dela Röentgen la iniţiativă); „Masturbaţia fleşcăitoare a noroiului /

în libidinoasa mahala a unei foste / pseudo-capitale comuniste. /În sfâr şit neinterzis / Bacovia se află în apele sale şi aici / de-alungul zidurilor abatorului de la Munceşti” (Spleen) etc. LeoButnaru mai arată aici o deosebită apetenţă pentru exegezaeseistică exprimată în termeni poetici, vizând tensiunea dintre



741

generaţii, actul scrisului, curentele şi paradigmele literare,

„receptarea modernismului postmodernismului”, destinul„merituoasei dar nedreptăţitei Poezii Române”. Eseistul din el îltiranizează adeseori pe poet…

Dar până şi cele mai grave motive sunt interpretate înregistru ironic, demitizant, într-o libertate de limbaj ce frizează burlescul şi absurdul. În balconul Julietei sunt întinse aziscutecele pruncului, iar supravieţuitorii se cheamă „o ne-Julietă şi un ne-Romeo”; sublima „trestie gânditoare” a lui Pascal estenumită, ironic, „trestia aia pansivă / cugetăreaţă”; celebrul vers bacovian „Aud materia plângând” devine în gura poetului postmodernist „Aud / materia mâncând; / mâncându-se pe

sine”; din acceleratul Iaşi-Timişoara îl zăreşte pe Sfântul Ioan-Gur ă-de-Aur; dimineaţa îngerii duc la policlinică, în sticle de bere, „urină pentru analize”… Stă pânit de o dorinţă irepresibilă de a transforma viaţa, lecturile în text, într-o emanaţie de energiidebordante, susţinute de un adevărat paroxism al contrapunerii prin asociere/disociere, Leo Butnaru lasă impresia că poate

extrage poezie din orice. Se inspir ă atât din lecturi, cât şi dinmersul fetelor pe stradă, atât din dialogurile imaginare cu eroimedievali reanimaţi din căr ţi şi tratate, cât şi din escapadele saleîn Deltă, din călătoriile în Mongolia, la Paris ori Stockholm, înfine, din ceea ce vede şi simte chiar în momentul scrierii.

Parafrazându-l, am putea spune că poemele sale includ „junglede semnificaţii cu / îndoieli luxuriante / uneori dadaiste”, iar „animalele vorbirii” sale se află „într-o perpetuă hămesire”…Poetul însuşi emană o energie debordantă, indică un spiritdezinhibat, ludic. Mâinile şi picioarele sale muşchiuloase, ca de



742

aruncător de disc în arenele Greciei Antice, tr ădează for ţă şi

vitalism, barba scurtă ca de satir înmuiată în prima cărunteţe pare să personifice ironia şi persiflarea, iar limba-i izvoditoarede calambururi şi şolticării verbale se află non-stop în regim dereplică…

Leo Butnaru scrie cu o libertate uimitoare, cu o luciditateşi un exhibiţionism demne de un acrobat. De cele mai multe ori,textul conţine o demonstraţie filozofică, o idee existenţialistă,un paradox; descrierea lor se desf ăşoar ă într-o succesiuneconcentrată, urmărindu-se încă de la început, cu o „perfidie”calculată şi vizionarism de păianjen, obţinerea unor poante, aunor sensuri ascunse, nebănuite de ochiul comun. Imaginaţia

poetului aleargă ca o suveică printre căr ţi, mituri, idei,întâmplări cotidiene, mecanismul asociativ-ludic funcţionează neîntrerupt, într-un regim al intertextualităţii şi al„diversiunilor” lingvistice. Cităm, spre exemplificare, o parabolă de mare anvergur ă ideatică, Ceasul cu corb: „Car, car!/ într-un copac de corn stă corbul izolat greşit gramatical / între

ghilimelele maro-închise de păstăi zornăitoare în / vântulîngheţat. // Car, car! / erupe hilar croncănitul toxic al ciudatului pirat care a / ajuns aproape simbol graţie graseatei invenţiiEdgarPoetice / de tipul Marlboro (pardon: Nevermore!). // Niciodată! Nevermore! / strigă dimpreună cu aripatul pirat

pasiunile / trecute în dragoste infimă, după care a r ămas doar gol de / inimă, gol în piept de robot şi roboată ajunşi a se preface / că se poate tr ăi din teorie şi semiconductori gâdilaţi de/ curent (absent, din considerente politico-economice). // Car,car! / calvar de suflete inexistente în EdgarPoetice jocuri de /

l l i i l li î bil d f l d /



743

ne-noroc ale amoroaselor giugiuleli înnobilate de fumul de /

Marlboro (pardon: de „Nevermore!”). // Car, car! / strigă unornic care, pentru anunţarea orelor imprecise, / nu are cuc, cicorb. // Car, car! / şi / Nevermore! – / din ceasul cu pirat aripatse dezghioacă în infinit / acest cucuit-corbuit r ăguşit, risipindu-se ca nişte aşchii de / neagr ă poveste. // Vânt îngheţat…”.

Leo Butnaru are şi tentaţia rostirii eliptice, a poemului

gnomic, cu „cheie aforistică”, a stampelor picturale. Cum e şifiresc pentru un poet de factura sa, percepţiile naturiste sunt şiele trecute prin filtre livreşti, mecanica asocierilor realizează osimbioză dintre elementul natural şi cel cultural, ca în acestSuspin: „Pornit-a ofensiva toamnei cu / tradiţionala-i mobilizare

de cocori / aranjaţi precum / vâslaşii în antice galere / plutitoarespre vreo iluzorie Cartagină – urbe arată / urbe uitată. / Fiece bătaie de aripă-vâslă / e secvenţă de film dat cu încetinitorul…”.

Volumele din ultima perioadă ( Identificare de adresă ,1999, Lamenta ţ ia Semiramidei, 2000, Pe lâng ă ştreang, steag şiînger , 2003) se menţin în spiritul neoavangardismului optzecistşi al deconstrucţiei postmoderniste. Poemele sunt decupaje dinmarele text existenţial, în care se descifrează semnele acestuitimp post-post-modern, iau forma unor cronici sentimentale saua jurnalului de călătorie.

Despre ce (mai) scrie poetul?

Poetul (mai) scrie un Manifest P.P.-M. (abreviaturileînsemnând post-post-modernism), în care ne anunţă că „literatura lumii e (încă) în viaţă: poeţii – cu Muza, prozatorii – cu Hurmuza, ceilalţi – cu Anton-zeu-adjunct-Pan”; stă cu ochiipe harta Europei mirându-se cu perfidie: Ce / densitate de ţări



744

pe harta Europei, mirându se cu perfidie: „Ce / densitate de ţări

în Europa! Câte două / pe cap de locuitor”; face comentarii pemarginea recepţiilor oferite de ambasadele de la Chişinău,înjurând discret („în sinea mea”) „handi-capacitatea politicienilor basarabeni (de / la A la Z)” şi se mândreşte cu„limba încă ne-engleză a statului nostru”; îşi imaginează,metafizic, propriul botez petrecut în urmă cu trei milenii

(ianuarie 249 î.Hr.); se întreabă, într-un soliloc tragicomic, „Cemai faci Butnarule când / colega (hai renunţă la ghilimelele dene-rigoare) / scrie că e udă între picioare şi / caută testiculelecuiva ca cu un / detector de mine?”; prezintă fragmente dintr-unmic jurnal de impresii de la Paris („În piaţa Bastiliei / ca oînşiruire de negaţii / un discurs etern” – superb!); scrie despre„un simpozion al poeteselor”, polemizează cu „fratele Fiodor Mihailovici D.” şi cu „Domnul Lucian Blaga”, reflectează cuironie în „parnasul Bucegilor” despre „coincidenţa sonor ă dintrecel mai popular prenume românesc şi / atomul zis Ion” etc., etc.

Poemele de acum sunt din ce în ce mai ironice şi

dezinhibate şi au o vădită implicaţie existenţială şi istorică.Dacă în fazele anterioare demersul poetic oscila între orfic şidionisiac, în aceste ultime volume orficul este dezlocuit întotalitate, poetul plasându-şi discursul, programatic şiexclusivist, între parametrii ludicului, absurdului şi demonicului

postmodernist. Rezultă o poezie texisten ţ ialist ă , ce îşi adună substanţa exclusiv din fanteziile groteşti şi din ironie, dinr ăstălmăcirea unor simboluri arhetipale şi, bineînţeles, diningenioasele, nelipsitele „EdgarPoetice jocuri”. Leo Butnaru pare stă pânit definitiv de un demon al (auto)ironiei şidezarticulării al combinaţiilor asociative ce amintesc de



745

dezarticulării, al combinaţiilor asociative, ce amintesc de

jocurile lui Nichita Stănescu şi de ludicul grotesc aloptzeciştilor postmodernişti. Din fericire, acest liber joc mizând pe arta combinatorie şi intertextualitate (şi în aceasta vedem unadin tr ăsăturile definitorii ale poeziei lui Leo Butnaru) nudegenerează în hazard sau colaj dadaist; poetul ştie să-şicanalizeze discursul într-o anume albie semantică, creând

atmosfer ă, simulacre de raţionamente şi poante. Iată acestfrumos poem construit pe laitmotivul unui celebru vers deMacedonski, pe care îl cităm în întregime ca model deintertextualitate: „În acest oraş tapetat cu / mizerabile afişeelectorale de-a dreptul de stânga / chiar în centrul lui aud(mereu liber / auzul omului, nu?): privighetoarea cântă dar /liliacul totuşi n-a înflorit, maestre Macedonski (nu, nu / nu voiîntreba ce-i cu epigrama aia contra / marelui suferind; pot să vă spun doar că / la Chişinău am cutezat a vă antologa în / colecţia„Poezii de duminică”). În / această urbe de-a dreptul tapetată cu/ mizerabile afişe politice (vecinul meu Avraam zice: / Pe mine

nu mă interesează circumciziile astea / electorale), în acest oraş cu plămânii dezbătuţi de / gorilele cluburilor de noapte / unstrigăt poate avea multiple sensuri / ale durerii şi derutei. / Şitotuşi / chiar de se urlă, se strigă, se scrâşneşte din dinţi / cântă privighetorile, aceşti gnomi condensaţi ca / nişte ghicitorisubţiindu-se în / silogisme muzicale, deşi / liliacul încă n-aînflorit. Printre ruladele filomelelor / aud sirena salvării poetuluiîncă nenăscut ce / latr ă-urlă umbra lui Stănescu care venise aici/ prin 1976. (De fapt, în acest oraş în care / poţi trilui sau urla / până şi surdomutul pre limba lui piere / ajungând un Ioan-f ăr ă-de-cap sau fără-de-trup şi / fără-de-ţară: creierii – pe tipsie /



746

de cap sau f ăr ă de trup şi / f ăr ă de ţar ă: creierii pe tipsie /

inima – pe undeva prin măr ăcinii din suburbia / SchinoasaMică, peste locul unei biserici demolate de / antihrişti.) / Şitotuşi veniţi. / Privighetoarea cântă; până la urmă / liliacul vaînflori şi / vor cădea de acord tragediografii cu bucuriografii /uniţi de Ah-uri şi Of!-uri cu / minimă valoare lingvistică, dar f ăr ă de care / nedepline ar fi limba şi poezia română, unde /

precum în inima mea / se poate întâmpla orice. / Şi chiar seîntâmplă / pentru că, iată, privighetoarea cântă şi, deja / liliacula prins a înflori în / acest oraş important din / Statele dez-uniteale României. Veniţi…”.

Leo Butnaru a deprins o tehnică pe care o exploatează cu

înver şunare, f ăr ă a da semne de oboseală. Sapă în continuare înzona livrescului, îşi culege subiectele de peste tot, caută însuşiri poetice în lucrurile şi întâmplările cele mai derizorii, se mişcă absolut descătuşat pe scara DEX-ului, de la A la Z, cu ocapacitate de invenţie verbală remarcabilă şi cu o insaţioasă plăcere de a strica vechile relaţii dintre cuvinte. Aflat într-o

permanentă condiţie ludică, el nu poate trece senin peste niciuncuvânt f ăr ă a-i încerca disponibilităţile de derivare-criptogramare-combinare poetică. O spune el însuşi într-un poem: „ În hermeneutica poetică / se poate întâmpla orice”.Astfel, pepsi-cola devine, la el, „sexy-cola”, curriculum vitae –

„cu-cu-rri!-culum vitae”, darea de seamă – „eluci(darea) deseamă”, haz de necaz – „jaz de necaz”, Genghis-Han – „Genghis-Haim(ana)”; lângă frumoasa f ăr ă corp aparenumaidecât „urâta f ăr ă corp”; în contrasens la „întoarcereafiului risipitor” apare „întoarcerea fiului econom”; laSchimbările Parisului” lui Bosquet scrie în replică



747

„Schimbările Parisului lui Bosquet scrie, în replică,

„Statorniciile Parisului”; din filozoful Derrida scoate refrenul„derri-da-da”; din etcetera extrage în grabă „cetera”; îngeruleste slab de înger, penaţii sunt peniţi etc., etc.

Volumul de sinteză Altul, acela şi, seria „Bibliotecaşcolarului” (Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău,2003), ne ofer ă posibilitatea de a-l citi pe Leo Butnaru sincronic

şi diacronic, în contextul literar de ieri şi de azi. Cartea relevă un discurs coerent, marcat de organicitate, a căruifragmentaritate se află în deplină concordanţă stilistică, păr ţileaglutinându-se în cele din urmă într-un tot unitar, inconfundabil.Poezia din cele peste 300 de pagini – diversă, fragmentaristă,

proteică – se pretează la o lectur ă unificatoare şi denotă coerenţă de stil şi viziune, ceea ce nu poate fi decât reconfortant pentru sensibilitatea artistică postmodernă.

Alchimist solitar, raţionalist şi ingenuu, cu o viziunefilozofică asupra existenţei, hr ănindu-se cu „iluzia necesar ă” ascrisului, extr ăgându-şi poezia din minereuri lingvistice topiteîn creuzete livreşti, alternând cu aceeaşi potenţare între poet, prozator şi eseist, între publicist şi traducător (tălmăcirile dinVelimir Hlebnikov, René Char, Ghennadi Ayghi sunt mostre demare virtuozitate ale genului), Leo Butnaru este prin excelenţă un poet al texisten ţ ei, fascinat deopotrivă de spiritul bibliotecii

şi de realitatea „reală”, un remarcabil creator de valori artisticecontemporane.



748

CUPRINS

CUVINTE ŞI ANOTIMPURI......................................................5 MOTIV HISPANIC .....................................................................7 PEISAJ...........................................................................................8 ÎN LEGĂTURĂ CU ACEST EVENIMENT..............................9 ELEGIE DISCO..........................................................................12 ŞI TOTUŞI...................................................................................15 ILUZIA NECESARĂ .................................................................16 IARNA, ȚĂRM DIN SUD ........................................................18

MICĂ ELEGIE............................................................................19 PORTRETUL ARTISTULUI ÎN TINEREȚE ...........................20 LIEDUL ROZEI..........................................................................22 SOCRATE...................................................................................23 IPOTEZĂ ....................................................................................24 ȚIPĂT..........................................................................................25

ASPIRAȚIE ŞI OPERAȚIE........................................................26 ŞOIMUL DE AUR .....................................................................27 DE SOCRATES ..........................................................................29 OCHII..........................................................................................30 UMBRA HULUBULUI CE SE ÎNTOARCE LA CUIB...........31



749

CINETICĂ ..................................................................................33 STAMPĂ.....................................................................................34 MUZEU DEASUPRA CAPULUI.............................................35 RUGA DEZNĂDĂ JDUITULUI...............................................37 DIOGENE...................................................................................38 STAMPĂ CU LUNĂ ÎN RĂSĂRIT ......................................... 39

ÎN CAZ DE PERICOL...............................................................40 CEASUL CU CORB...................................................................41 BĂTĂTURILE DE CRISTAL....................................................43 ODISEU, ORFEU, SIRENA MITICĂ ŞI SIRENA MECANICĂ ...............................................................................44 ANTIESEU .................................................................................46

ISPITA STINGHERITOARE ....................................................48 METAFIZICĂ ............................................................................49 ÎN CAZ CONTRAR ..................................................................50 MĂSELARIȚA ........................................................................... 52 DE LA RÖENTGEN LA INIȚIATIVĂ ....................................53 ÎNCĂLCAREA PROVERBULUI ............................................. 55 ÎNGER DE PAZĂ OBOSIND LA POST .................................57 FRUMOASA FĂRĂ CORP.......................................................59 MULT STIL ÎN CRUZIME .......................................................61 MISĂ ...........................................................................................63 SUPLICIU...................................................................................64 MIRARE ŞI EROARE................................................................65 TEHNICĂ PE ŞENILE .............................................................. 68 UNDUITOARE, ŞERPUITOARE ............................................70 INVOCAȚIE...............................................................................73 GÂND LUCID ...........................................................................75 DIFICULTATE CU O LOZINCĂ ............................................76



750

ÎN AŞTEPTAREA LUI HOMER..............................................77 PROIECTAȚI FAȚĂ‐N FAȚĂ .................................................78 ÎN TAINELE VISULUI .............................................................80 PE LÂNGĂ ŞTREANG STEAG ŞI ÎNGER............................82 VOCATIV...................................................................................83 ÎNTRE SAT ŞI ORAŞ.................................................................85

SPLEEN ......................................................................................87 ANALOGII.................................................................................88 ASEMENI LUI SOCRATE........................................................89 ŞI VÂNTUL…............................................................................90 DE MĂREȚIA MUNȚILOR ÎNNEBUNIND..........................91

JALEA DE‐A FI NUMAI SPIRIT ............................................. 92

IPOTEZE.....................................................................................93 PERICOLUL DE A TRIPLA.....................................................94 SCRUM .......................................................................................96 REPORTAJ CU UN ÎNGER......................................................98 DUBLUL ETC. ......................................................................... 100 ASTĂZI..................................................................................... 101 VIEȚI NEPARALELE..............................................................102 DERRIDA ................................................................................. 103 POEMUL DE IDENTIFICARE A PROPRIULUI SĂU PROTECTOR............................................................................ 106 DADAISM CU OCAZIA PRIMEI MELE SOSIRI LA PARIS........................................................................................109 LEGEA ŞI LEGENDA ............................................................. 112 ZIMBRUL ................................................................................. 114 POEMUL DE LEGĂTURĂ.....................................................115 UBU REX .................................................................................. 117 EBOŞĂ CV................................................................................119



751

ANIMALE DE ABATOR........................................................120 DEŞI LOGICA DEMONSTREAZĂ CONTRARIUL...........121 DESPRE REVOLUȚII .............................................................. 125 ŞI POATE CĂ….......................................................................127 DINTR‐UN JURNAL NEOELIN........................................... 128 PLUS DE ATENȚIE.................................................................130

ÎN ULTIMUL TIMP.................................................................131 VIEȚI NEPARALELE II .......................................................... 133 ŞI TOTUŞI ACESTA E OMUL... ............................................ 135 LĂSARE DE SÂNGE .............................................................. 137 FIFTY‐FIFTY.............................................................................139 BIO‐BIBLIO‐TEXT...................................................................141

BALADA BĂTRÂNULUI POET ...........................................142 AMBASADE LA CHIŞINĂU.................................................145 UN TRANDAFIR ÎN NISIP ................................................... 147 CAMPANIE TURISTICĂ ÎN GOBI.......................................148 MĂ ÎNCUMET......................................................................... 150 ACCES ...................................................................................... 151 ÎN PREAJMA PIRAMIDELOR..............................................152 EXOD XIII................................................................................. 153 SCRISOARE ÎNCHISĂ ........................................................... 154 FINAL AMÂNAT.................................................................... 155 CONSOLARE...........................................................................156 SCHELETUL DE DINOZAUR...............................................158 DIN CRONICA ROZEI VÂNTULUI .................................... 160 ECHINOCȚIU PĂGÂN.......................................................... 162 METEMPSIHOZĂ ...................................................................163 ZI DE ZI .................................................................................... 164 CÂND PARȚIAL ÎNVINS......................................................165



752

LAMENTAȚIA SEMIRAMIDEI............................................167 FRUMOASA ORI URÂTA FĂRĂ CORP ............................. 168 PREGENEZĂ ...........................................................................170 BOTEZUL.................................................................................171 MÂNTUITORUL VINE DE LA PERIFERIE ........................ 172 IMPRESIONISM SENZITIV...................................................174

CHIROMANȚIE......................................................................175 CALCAR DE OCARINĂ ........................................................ 177 POSIBIL PĂCĂTUIND...........................................................179 PROBABIL LORELEI .............................................................. 181 CE MAI FACI, CE MAI CREZI?............................................184 ZILE ŞI TĂCERI.......................................................................186

VENIȚI......................................................................................189 ODĂ MARELUI CITITOR...................................................... 192 CHIAR DACĂ... ......................................................................194 ARHITECTURĂ SALINĂ ...................................................... 196 CORP (ŞI SUFLET) DE LITERĂ ............................................197 MICŞORAREA DISTANȚEI .................................................. 198 CARTEA EMMEI, STRĂNEPOATA CĂRȚII LUI IOV......201 SPECTRU..................................................................................204 AŞADAR .................................................................................. 205 ÎN ZILELE TALE DE NOSTALGII .......................................207 O SEAMĂ DE VERSURI.........................................................209 SCRISOARE ÎN ZONA LIBERĂ DINTRE RAI ŞI IAD ......211 MARSUPIU .............................................................................. 213 DREPT DE AUTOR................................................................. 214 MIEZ ......................................................................................... 215 ATAVISM.................................................................................217 POEME ŞI POEȚI ȚINÂNDU‐SE DE MÂNĂ .....................219



753

NEMURITORUL COMUN .................................................... 221 CU TRAKL ............................................................................... 222 ÎNGERUL MINUS UNU ........................................................225 POST‐UNDERGROUND........................................................227 ÎN CEL MAI BUN CAZ, ASEMENI ALCHIMISTULUI... . 229 ZBOR PESTE UN CUIB DE CUCI.........................................231

LA GURA METROPOLITANULUI......................................232 PIAȚA ÎNFRÂNGERILOR.....................................................234 ERAU AŞTEPTAȚI ZEII, DAR... ........................................... 237 DIN VACANȚELE DE LA NEPTUN ................................... 239 INTERCONTINENTAL..........................................................241 UMBRELE SUFLETELOR ...................................................... 243

POST‐ISTORIA CA IMPRESIONISM...................................245 INUTILITATEA OCHIULUI AL TREILEA ......................... 247 EVENTUALA REVENIRE ..................................................... 249 INSECTĂ ÎN INFINIT ............................................................ 251 FANTEZII MONITORIZATE ................................................253 ACCES ...................................................................................... 254 ÎN PREAJMA VILEI STANCU .............................................. 257 RETRAGEREA PROIECTELOR............................................260

JOC DE SALAMANDRE........................................................ 262 LOCUS...................................................................................... 264 ŞLEFUITORUL DE LENTILE ÎN VARA CRISALIDELOR 267 VASTITĂȚI COMUNICANTE .............................................. 269 POVESTE DE SPERANȚĂ .....................................................270 CA ŞI CUM PASTORALĂ .....................................................271 FAGURI SĂLBATICI .............................................................. 273 CARPE DIEM!..........................................................................275 ATELIER................................................................................... 277



754

ÎN ABSENȚA SITUAȚIILOR LIMITĂ..................................279 ATUNCI ................................................................................... 281 INTERMEDIAR.......................................................................284 STEGARUL RILKE.................................................................. 286 ÎNTRE MEMORIE ŞI OGLINZI.............................................288 PARTIȚIUNE...........................................................................290

CA O IDEE ............................................................................... 292 GOL DE ARHIVĂ ...................................................................294 FRAGMENT DESPRE SENS.................................................. 296 ÎNTÂRZIATUL........................................................................ 299 CONTRA‐CANTOS ................................................................ 301 LIRA DE AZBEST....................................................................303

GEST.......................................................................................... 305 CHIAR DE S‐AR ÎNTÂMPLA...............................................307 ULTIMA SEMPRE...................................................................308 ASISTENȚI...............................................................................310 ECCE MARRIONETTE! ......................................................... 312 TRANZITORIU .......................................................................315 RĂS‐TIMP ................................................................................ 318 ARS LONGA............................................................................ 319 GHILOTINA STRĂVEZIE .....................................................320 LACUSTRĂ MERIDIONALĂ ...............................................322 AŞA AMUȚIT‐A ZARATHUSTRA ......................................323 PLECAREA .............................................................................. 325 REÎNHUMARE........................................................................ 327 MĂSLINUL .............................................................................. 329 ÎN CAZUL CÂND...................................................................330 ATÂT DE NAIV ......................................................................332 LIBERTATEA DE EXPRESIE.................................................333



755

POEM DIN ZIUA ÎN CARE S‐A SCUMPIT SAREA..........334 DESPRE IMN ........................................................................... 337 AUTORI, CERNELURI...........................................................338 MAI MULT............................................................................... 339 ASTA E .....................................................................................341 MUSAFIRUL DE PIATRĂ .....................................................343

ANTICHITATEA..................................................................... 344 BIBLIE TEATRALĂ.................................................................345 ÎNTÂIA RANĂ ........................................................................347 STRĂINUL ............................................................................... 349 ÎNTRE MOLECULE ................................................................ 351 LUPTA PENTRU PACE ......................................................... 353

RALANTI .................................................................................355 ACOLO..................................................................................... 357 KUAN I.....................................................................................358 O FEMEIE................................................................................. 359 PLUS .........................................................................................360 CEVA DE CURTEA VECHE..................................................362 CUNOAŞTERE ........................................................................ 365 ARFA NEAGRĂ ......................................................................366 OMULUI I SE PARE ............................................................... 368 INELUL (DE LEGĂTURĂ) LIPSĂ ........................................369 CERUL SÂMBETEI ................................................................. 371 INTUIȚII, INTENSITĂȚI........................................................373 DE LA VIS, PRIN VIS – LA GHILGAMEŞ...........................375 UŞOR TRAGI‐COMIC DESPRE KANT ...............................377 PERICOLUL NECESAR ......................................................... 379 DESTIN DE HAMAL..............................................................381 POEM CARE S‐AR FI CERUT SCRIS LA KÖNEGSBERG 384



756

OUL ORFIC..............................................................................386 SENTINȚA...............................................................................387 POZIȚIE....................................................................................388 PIXURI CAUDINE..................................................................390 PE LA 5 FIX..............................................................................394 (CERNEALA SÂMBETEI)...................................................... 396

PROTEST PE NEVE ................................................................ 397 DOSTOIEVSKI SCRIIND .......................................................399 HAMLET ÎN CULISE ............................................................. 400 AISBERG ..................................................................................401 SEMNE DE CARTE................................................................. 402 ORGOLIU.................................................................................403

CAP ÎNTR‐UN SINGUR EXEMPLAR..................................405 DEJA.......................................................................................... 407 MĂ TOT.................................................................................... 408 TINEREȚE, FLOARE DE SALCÂM......................................409 DE NEÎNȚELES ....................................................................... 410 POEM DIN CHIŞINĂU.......................................................... 412 PREZUMȚIA NEVINOVĂȚIEI ............................................. 413 CHÎ, CHÎ!!... .............................................................................414 POTENȚIALUL ZBURĂTOR ................................................416 LICITAȚIE................................................................................417 TEST ..........................................................................................419 ÎN CIRCUL MONDIAL..........................................................420 REZOLUȚIE.............................................................................421 SAT ÎN SIBERIA......................................................................424 EA..............................................................................................425 SAU POATE SUNET DE… .................................................... 426 DOAMNA ................................................................................ 427



757

CÂȚIVA PAŞI..........................................................................428 CONTINUUM .........................................................................429 REACȚIE ..................................................................................430 PE CÂND DE FAPT................................................................ 431 ÎN CUNOŞTINȚĂ ŞI ÎN CONŞTIINȚĂ DE CAUZĂ .........432 PENTRU CEL ÎNVINS............................................................ 433

CU PATRONIM.......................................................................434 ŞI EA..........................................................................................435 KOAN X ...................................................................................437 UNDEVA PRIN RUGĂCIUNE .............................................438 THEATRUM MUNDI.............................................................439 ANTICIPÂND CĂLDURA NECESARĂ..............................441

ACEEAŞI CONDIȚIE.............................................................. 442 IPOSTAZE................................................................................443 ETALON................................................................................... 445 EA ŞI COPERTA A IV‐A ........................................................ 446 IERI…........................................................................................447 TROMPETISTUL CERULUI .................................................. 448 PUNCT DE VEDERE .............................................................. 449 HAI, NU‐ȚI FIE FRICĂ .......................................................... 450 MULT, FOARTE MULT ......................................................... 451 PUNCT DE VEDERE .............................................................. 452 ÎNTREGUL ANONIM............................................................455 MUNCĂ GREA .......................................................................456 DAR CUM? .............................................................................. 457 FLAUTUL................................................................................. 458 TRANS‐SPIRIT ........................................................................459 PATIMILE DUPĂ HARON ...................................................460 STATUI ÎN LUPTE..................................................................462



758

759

TEST ÎNTRE PIRAMIDE ŞI MIAZĂ‐NOAPTE...................464 POZE PE CER .......................................................................... 466 ÎN CONDIȚII… ....................................................................... 467 PASĂREA RA(I)ULUI ............................................................ 468 SĂ NU.......................................................................................469 PROBABIL................................................................................470

DESPRE TRANSMITEREA FERICIRII................................. 471 ÎN CURMEZIŞUL JUMĂTĂȚII DE PALMĂ.......................472 PLANARE ................................................................................ 473 DISPOZIȚIE ARHITECTURALĂ..........................................474 ÎNTRE SECOLE ....................................................................... 476 LA LOC.....................................................................................478

PULS NORMAL ...................................................................... 479 MONGOLIA, 1989................................................................... 482 NU POATE SĂ NU ȚI SE ÎNTÂMPLE.................................484 RAPORT (ÎNTRE... ŞI...) ......................................................... 485 GUST.........................................................................................486 LUCIUL ARCAT .....................................................................487 RAPORTUL FANTEZIE‐REALITATE .................................488 NU‐MI VINE............................................................................489 CUM ESTE................................................................................ 490 DRUM TRANSIBERIAN........................................................491 TRIPTIC EGIPTEAN...............................................................492 POATE CHIAR SPRE VIZIUNE…........................................ 493 CA CEASURILE ......................................................................494 VETERANI...............................................................................495 CAPITALA............................................................................... 496 APORIE ....................................................................................497 PÂNĂ LA CÂNTAREA CÂNTĂRILOR..............................498



759

760

ANTICIPÂND 2009. CĂRĂBUŞI DE MAI........................... 499 PSALM......................................................................................501 EXCLAMAȚIE.........................................................................502 PE VOLUMUL „POEȚII UNDEGROUNDULUI” .............. 504 BOSCHET DE TRANDAFIRI ................................................ 505 PARAFRAZĂ...........................................................................506

PENTRU C

Ă............................................................................507 DUPĂ PALINDROMURI DE D. AVELIANI.......................508

SAU INVERS............................................................................509 APOI, CA ÎN BIBLIE... ............................................................ 510 EXPERTIZĂ..............................................................................512 CU UN NUMĂR‐DOUĂ MAI MARE.................................. 513

HAIDE ......................................................................................514 SUB ZĂPADĂ..........................................................................516 MARTIE, MARAT...................................................................517 HINDUSĂ ................................................................................519 SĂ AFLE ................................................................................... 520 LAN...........................................................................................521

RUGBI .......................................................................................522 INTERNAȚIONALISME........................................................ 523 ÎN SINE.....................................................................................524 IDEI ...........................................................................................525 INTERIORUL CEȚII................................................................526 ÎNDRĂGOSTIȚII DE SINGURĂTATE.................................527 CARTEA UNICĂ ....................................................................528 CORTEGIU...............................................................................529 PLOAIA, FEMEILE ................................................................. 530 …CARE UN TIMP… ..............................................................531 AŞ FI SPĂLAT ......................................................................... 532



760

761

AGAMEM‐NON ..................................................................... 533 PĂCAT......................................................................................535 DIN DIRECȚIE OPUSĂ.......................................................... 536 CIOBURI...................................................................................537 LOC PENTRU MAI BINE ......................................................538 MOT(T)0 ................................................................................... 539 GEAM, BĂLTOACĂ ...............................................................541 CONTRADICȚIILE ................................................................. 542 ÎN SFÂRŞIT..............................................................................543 PIERZÂND TIMPUL .............................................................. 544 DE REGULĂ ............................................................................546 MAESTRUL ŞI DOAMNA ÎN NEGRU................................548

SONETE ALBE ŞI LIBERE ..................................................... 549 RIMELE STRĂVEZII...............................................................551 BONDARUL ............................................................................553 IDEEA ABSOLUTĂ.................................................................555 GÂNDUL.................................................................................. 556 DIN TREI BOLOVANI DE ZĂPADĂ...................................558

ALUNECARE .......................................................................... 559 CVASI‐ŞAMANISM................................................................560 TOAMNĂ X.............................................................................562 PRESUPUN CĂ PRIVIREA LUI............................................563 LECTURĂ DE POEZIE........................................................... 564 RESPIRAȚIA LUI .................................................................... 566 NENUMĂRATUL...................................................................567 IATĂ – BRUSC! – MAI JOS....................................................570 FIOR DE NOUTATE............................................................... 571 LIFT ÎN BABILON .................................................................. 572 CÂNDVA ................................................................................. 574



761

762

ILUZIONISTUL.......................................................................575 PARADOXUL CA LIPSĂ DE ORDINE................................576 TURNUL ŞI FERESTRELE DIN GÂND...............................578 CHIAR CU RISCUL DE A…..................................................580 CARTEA...................................................................................581 CUM CITEŞTE SFÂNTUL .....................................................583 DOR DE CASĂ ........................................................................585 INFRAROŞU............................................................................587 SINGULARE TANTUM ......................................................... 588 ORAŞUL...................................................................................590 DEOCAMDATĂ......................................................................592 DIPTIC JUNEȚE‐SENECTUTE..............................................593

PENTRU A‐ȚI DA SEAMA....................................................595 BA OMUL, BA RINOCERUL.................................................597 A TREIA COMEDIE................................................................599 REPLAY....................................................................................601 DRAGOSTE, NISIP, ACID.....................................................603 DOAMNA DACĂ ŞI MOFTUL ROMÂN............................605

ŞAMAN ÎN NORD.................................................................. 607 ASISTENTUL ASISTENTEI...................................................609 RUGĂCIUNE........................................................................... 610 STATISTICĂ ............................................................................611 POEME 8‐IMISTE....................................................................612 CARAMBOL ............................................................................ 614 CU ALLEN GINSBERG RESCRIIND O SUTRĂ A FLORII‐SOARELUI ................................................................. 617 STALKER 0...............................................................................628 DIN EXPERIENȚA UNUI TRADUCĂTOR.........................631 DIFERENȚE DE NUANȚĂ....................................................634



762

763

TAINICA SEMIOTICĂ ........................................................... 635 PRIN CEAȚĂ ...........................................................................636 COPACUL DINTRE GHILIMELE ........................................637 DEDICAȚIE UNEI POETESE ................................................ 639 DESPRE LUAREA DE OSTATICI.........................................641 DRAPELUL DEFORMAT ......................................................643 ŞI TU, ÎN AMBUTEIAJ ........................................................... 644 MUTAȚIE.................................................................................648 HAZARD..................................................................................649 PESTE NEVA...........................................................................650 SPERIAT, URLĂTOR…..........................................................651 METEMPSIHOZĂ II ............................................................... 653

ABORTARIUM........................................................................654 ZBOR ŞI POEZIE ..................................................................... 655 ÎNGER DE JERTFĂ .................................................................656 CU GÂNDUL LA DANIIL HARMS.....................................658 IPOTEZE...................................................................................659 POEM DINTR‐O ZI DE NAŞTERE....................................... 661

ÎN(tre) Б ŞI B ............................................................................ 664 ANIMAL PLANET.................................................................. 667 DIN 6 ÎN 6 ................................................................................ 669 PENTRU CĂ ............................................................................670 DOUĂ CAZURI.......................................................................671 O RIMĂ‐DOUĂ DE DRAGUL PENELOPEI .......................672 LA PRAG.................................................................................. 673 CAUT........................................................................................675 PICTOPOEM CU PUNCT SUB i ...........................................676 LIPSĂ DE..................................................................................677



763

764

DE DUPĂ O HIEROGLIFĂ (Poeme dinChina) .......................................................679

VERSURI DIN BEIJING..........................................................681 CACTUS PE PERVAZ DE HOTEL .......................................682 PE [LA] ZID..............................................................................684 VÂNTUL .................................................................................. 688 YANG ŞI YIN: NECURMATUL SUSPANS.........................689 ORAŞUL INTERZIS................................................................691 DIN PARADOXURI................................................................ 694 ELEGIA HIEROGLIFELOR....................................................696 UNELE DE ALTELE ............................................................... 699 PLOAIE LA BEIJING .............................................................. 700 SEZONUL CRIZANTEMELOR............................................. 701 OLE! (CARMIN DE CHINA).................................................702 DE DUPĂ O HIEROGLIFĂ....................................................703 NUCLEU LIRIC.......................................................................706

ABOLIRE..................................................................................707 INVOCAȚIE DE ŞAMAN UYGUR.......................................711 IARNĂ ......................................................................................715 DIN MARE............................................................................... 716 CALIGRAFUL ......................................................................... 718 ÎNAINTEA PORȚILOR .......................................................... 720

INTRARE..................................................................................722 64 DE CLOPOTE. CINCI OCTAVE. AVE!...........................723 DRUMUL CU HIEROGLIFE .................................................725 PANDA CA DOCTRINĂ ....................................................... 727 POEM TAO .............................................................................. 729



764

765

BEIJING 2003 ........................................................................... 731 SOSIA........................................................................................732 PREZUMȚIA PREZENȚEI.....................................................733

Arcadie Suceveanu - LEO BUTNARU, POET AL

„TEXISTEN Ţ EI” ........................................... 735

leo butnaru - poeme din secolele xx xxi

Documents