licenta aranjata (2)
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTIFacultate de Jurnalism
LUCRARE DE LICENŢĂ
Influența puternică a mass-media asupra noastră
Coordonator ştiinţific:Lector univ. dr. Marina Roman
Absolvent:Cristina-Mădălina Chircu
BucureştiSesiunea (februarie/iunie 2011)
Cuprins
Argument ………………………………………………………....3
Introducere …………………………………………………….....5
1. Televiziunea : un contact permanent …………………………....7
2. Televizorul și un loc numit acasă ……………………………....12
3. Mass-media și efectele sale ……………………………………19
4. Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice ……….29
5. Influența factorului economic asupra ofertei media ……………34
Studiu de caz : Postul de televiziune ”Cartoon Network” ……...38
Concluzii ………………………………………………………...46
Bibliografie ………………………………………………………..47
2
Argument
Am ales televiziunea deoarece este un domeniu foarte interesant , plin de surprize și de
noutăți.
Este un domeniu care îți ofera multe posibiliățti , în care poți arăta cât ești de bun în acest
domeniu și cât de flexibil ești.
În televiziune poți lucra atât în fața camerei cât și în spatele acesteia sau în regie. Multe persoane
cred că dacă arăți bine ești bun pentru televiziune… Nu contează doar “look-ul” , trebuie să ai și
ceva “la mansardă” (așa cum zice antrenorul meu când greșesc la antrenamente).
Mi-am ales tema “Efectele programelor de animatie asupra copiilor” din 2 motive : îmi plac
mult copii ,iar al doilea ar fi că ador să mă uit la desene animate.
Cand eram mică , era “la modă” CartoonNetwork…..Cine avea acasă cablu tv și prindea și
Cartoon era foarte popular. Țin minte că tata nu era de acord să avem și noi cablu , deoarece ,
zicea el că nu mai eram atente la teme , dar până la urmă (ce nu ar face un tată pentru fetele lui)
după lungi insistențe , a fost de acord. Îmi făceam temele repede ca să pot să mă uit la desenele
preferate. Pe atunci CartoonNetwork nu era tradus în română , și neștiind pic de engleză mă
uitam doar la poze... Însă , încetul cu încetul , am început să înțeleg câte ceva.
Eram înnebunită după „Tom & Jerry” , „Dexter′s Lab” , „The Jetson′s” , și , bineînțeles , „Power
Puff Girls”. Datorită acestor desene animate am învățat limba engleză și a rămas una din
favoritele mele.
Astăzi , când dau pe CartoonNetwork , nu văd decât desene cu tot felul de monștrii , lupte , multe
personaje negative... și cam atât. Desenele animate nu mai sunt amuzante , nu te mai relaxează ,
ci doar te încarcă cu energii negative , iar unele chiar pot instiga la violență.
La sală ,unde fac karate , avem și o grupă de copii. Sunt foarte drăguți si inteligenți desi nu au
mai mult de 10 ani. Într-o pauză , i-am auzit vorbim și când m-am dus mai aproape ei vorbeau
3
despre luptătorii „bakugan” și câte puncte au strâns.... Am rămas uimită neștiind ce sunt acei
„bakugani” , iar ei drăguții mi-au explicat că sunt niște creaturi care ies dintr-un disc.....
Toți copiii din ziua de azi nu știu de motanul Tom sau de Scooby Doo , cățelul detectiv... Ei au
auzit doar de Bakugan , Ben 10 (băiatul care are un ceas cu ajutorul căruia se transforma pentru
scurt timp în diferiți monștrii pentru a se putea lupta cu alți monștrii răi) , Gemenii Cramp (unul
din ei are pielea albastră) și lista poate continua.....
Nu se mai joacă în parc săritul corzii , leapșa sau de-a fața-ascunselea.... Dupa opinia mea , copii
s-au maturizat mult prea repede din cauza tehnologiei avansate. Am auzit mămici care se lăudau
că , copilul lor știe să umble la calculator la doar 3 ani , s-au că își schimbă postul tv singur...
Nu știu cât de normal este acest lucru , dar mie nu mi se pare că este în regulă.
Unii părinți nu își dau seama , sau nu vor , că aceste desene le pot face rău copiilor. De exemplu ,
îi pot face să dezvolte o personalitate multiplă , să se interiorizeze (sau să comunice cu prieteni
„imaginari” vezi „Casa Foster pentru prieteni imaginari” ) sau chiar să devină agresivi cu ceilalți
zicând că așa a făcut un personaj indrăgit de el , și așa face și el.
Copiii , nu au încă dezvoltată abilitatea de a separa realul de ficțiune , sau binele de rău. Ei ce
văd în jur imită. De aceea , trebuie să avem grijă cât îi lăsăm pe copii în fața televizorului sau a
calculatorului.
4
Introducere
În ultima perioadă , mass-media a devenit un factor puternic care ne influențează viețiile.
Încă de la apariția sa în anii 1940 , a stârnit uimirea tuturor observatorilor , fascinați de „noua
formă de teleprezență permisă” . Ea este percepută de către analiști ca un remarcabil „mijloc
documentar” (Rudolph Arnheim) care mărește „într-o manieră considerabilă puterea informației
pe care putea să (ne)-o dea radioul adăugând vederea , auzului”1 .
Mijloacele de informare în masă au contribuit într-o mare măsură la un proces de "accelerare
a istoriei", procesul de informare a creat impresia că numărul accidentelor şi catastrofelor a
crescut din punct de vedre al domeniilor de activitate şi al zonelor geografice.
Mass-media este sursa unor fenomene sociale, a unor comportamente şi moduri de a gândi de o
amploare şi importanţă deosebită (de exemplu: lacrimile vărsate în faţa serialelor TV,
explozia de bucurie şi revărsarea nocturnă a mii de oameni pe străzile Bucureştiului după
transmisia în direct a victoriilor echipei naţionale de fotbal la Cupa Mondială).Presa
informează atât în mod direct, cât şi în mod indirect, prin filme de divertisment, concursuri
TV, programe de varietăţi, clipuri muzicale. Referitor la rolul pe care îl joacă mass-media în
societate, autorul american Leo Thayer enunţă şapte funcţii:
a) funcţia de socializare - mass-media oferă material pentru discuţiile dintre
oameni;
b) funcţia de identitate — ritmează existenţa noastră cotidiana, dându-i un
contur specific (discuții pe tema scăderii salariilor cu 25% , cutremurul din Japonia și
pericolul nuclear de la Fukushima);
c) funcţia de mitologizate - în sensul că presa creează modele simbolice de
profunzime ale culturii noastre ;
1 Prospectives pour la télévisions , Intercine , 1936
5
d) funcţia de compensare - mass-media oferă experimente afective;
e) funcţia de divertisment - transmiterea mesajelor ce ocupă timpul liber (reclame
haioase , anunțarea de concerte sau spectacole);
f) funcţia de educaţie - mijloacele de informare în masă contribuie la
modelarea comportamentului indivizilor (reclama la Fundația Voiculescu).
Prin consumul produselor mediatice, milioane de oameni se găsesc legaţi prin nenumărate fire
nevăzute, ei împărtăşesc aceleaşi constructe culturale, posedă cunoştinţe asemănătoare şi sunt
expuşi unor simboluri, stări afective analoage; astfel, un apel lansat prin mass-media
declanşează un val de solidaritate ce depăşeşte graniţele şi deosebirile politice, religioase sau
culturale. Datorită presei, oamenii descoperă că împărtăşesc aceleaşi valori, că se pot mobiliza
pentru aceleaşi scopuri. Poziţia mass-mediei este ambivalenţă, deoarece, pe de o parte este
solicitată să exercite o acţiune educativă, formarea unor oameni informaţi, cultivaţi, conştienţi de
poziţia şi răspunderile lor sociale, iar, pe de altă parte au resurse persuasive, în sensul
influenţăm comportamentului indivizilor în scopuri politice sau economice.Promovând diferite
modele de comportament, presa oferă un set de roluri sociale, însoţite de un vocabular
simbolic, foarte variat; confruntat cu astfel de mesaje, publicul are posibilitatea să aleagă, să
respingă, să modifice rolurile şi valorile propuse. În societatea modernă, mass-media este o
instituţie care oferă divertisment la costuri extrem de scăzute, consumul de divertisment
răspunzând dorinţei de relaxare şi refacere. Presa satisface nevoia omului de a scăpa de
presiunea cotidianului, de a găsi refugiul într-o lume imaginară.
În ziua de astăzi , jurnalismul de televiziune se practică într-un mod aleatoriu , specificul
comunicării mediatice televizuale fiind practic ignorat.
Lucrarea cu numele „ Influența puternică a mass-media asupra noastră ” încearcă să
evidențieze cât de importantă , și tot odată manipulatoare , este televiziunea în viața de zi cu zi.
Sumarul lucrării cuprinde următoarele capitole : 1.Televiziunea : un contact permanent ;
2.Televizorul și un loc numit acasă ; 3. Mass-media și efectele sale ; 4. Efectele sociale și
psihologice ale produselor mediatice și 5. Influența factorului economic asupra ofertei media.
Lucrarea , prin capitolele sale , analizează televiziunea din punct de vedere științific , cât și din
punct de vedere psihologic și economic.
6
Capitolul 1
Televiziunea : un contact permanent
7
Televiziunea : unn contact permanent
Inventată între cele două războaie mondiale , televiziunea nu s-a dezvoltat ca media
publică decât de la sfârșitul anilor 1940 , în Statele Unite apoi în Europa. Copil al radioului și al
cinematografului , acest suport a cultivat în mod progresiv un limbaj audiovizual original care îi
permite să ocupe o poziție hegemonică în sistemul mediatic.
Televiziunea adoptă , în Statele Unite mai devreme decât în Europa , o înfățișare mai
contemporană. Ea este plasată încă de la început în această țară sub regimul dreptului privat și al
concurenței comerciale. Structurată sub formă de rețele ( networks ) ce regrupează stații locale,
ea cunoaște , încă din anii 1940 , o dezvoltare rapidă ( 1,5 milioane de receptoare în 1952 )
oferind o grilă programare de spectacole cu dominanță distractivă ( în special filme sub formă de
seriale ) , prefinanțate prin resurse publicitare.
Nu la fel stau lucrurile și în Europa , și în special în Franța , unde televiziunea , centralizată ,
este condusă , într-o continuitate a radioului , de principiul monopolului public. Aceste
fundamente juridice explică acel control politic care s-a exercitat mult timp asupra informației
televizate. Dar ele permit , de asemenea , înțelegerea proiectului de democratizare culturală , ce
animă televiziunea franceză în primele decenii. Aceasta se traduce prin forme de programe mai
exigente din punct de vedere cultural : adaptări sub forme de ”dramatizari” a operelor clasice ,
documentare , ba chiar emisiuni cu scop educativ.
Comunicarea televizuală , ce participă ca și cinematografia cu ordinul iconic2, mobilizează deci
în mod esențial , și încă mai mult decât radioul , ordinul indicial3. Integându-și spectatorul prin
intermediul privirii într-un ” spațiu ombilical ” (Eliseo Veron) , ea instalează împreună cu el o
relație de tip intersubiectiv , în care corpul joacă un rol esențial . Această caracteristică se află la
originea fenomenului de ” personalizare ” a informației , mult mai puțin pronunțată în presa
scrisă. Foarte prezentă în Franța (spre deosebire de Germania) , ea are ca efect ” vedetizarea ”
2 Ordinul iconic prezidă toate reprezentările analogice ( întreținând o relație de asemănare cu obiectele denotate ). Toate imaginile figurative aparțin acestui ordin.3 Ordinul indicial se sprijină pe jocuri de ” trimiteri metonimice ” (Eliseo Verón) între fenomene ce au ” legături existențiale ” (Pierce)
8
jurnaliștilor cei mai prezenți pe ecran și , mai general , a anumitor actori publici solicitați pentru
conformarea lor la criteriile telegenice.
Fragilizată de creșterea ofertei televizuale , relația cu telespectatorul a cunoscut totuși , la
începutul anilor 1980 , o nouă destabilizare , odată cu apariția telecomenzii Ș aceasta se află la
originea unei noi practici de consum televizual , ” zapping-ul ” .
” Zapping-ul ” a făcut astfel obiectul mai multor studii . Pentru unii cercetători , cum ar fi și
Jean-Louis Chabrol și Pascal Perin4 , această practică permite dezvoltarea ” unui joc (subtil) de
deconstrucție – reconstrucție ” a discursului televizual care este semnul ” unei evoluții de fond a
modurilor de relație a publicului cu această medie : instabilitatea audienței și autonomia
crescătoare a telespectatorului față de programe ”.5 Alți cercetători salută astfel nașterea unui ”
nou telespectator ” punând accentul pe ” profesionalizarea publicului ”6. Această percepție este
contestată de către alți analiști , care consideră că , participarea telespectatorului la comunicarea
televizuală grație zapping-ului nu este decât o păcăleală , deoarece , acest telespectator este pur și
simplu invitat să ” colaboreze activ la ceea ce nu reprezintă decât o fragmentare încă și mai
intensă a consumului televizual ”7.
1.1Dependența de televizor
” Un articol din ziarul Eastern Providence Herald ( October 1975 ) din Africa de Sud descrie
două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugați să nu se mai uite la
televizor. Într-un experiment , diferite familii s-au oferit în mod voluntar să-și închidă
televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă familie a cedat după o săptamână , iar celelalte
au suferit de depresie , spunând că s-au simțit ca și când au « pierdut un prieten » .
În celălalt experiment, 182 de germani au fost de acord să-și întrerupă obiceiul de a se uita la
televizor pentru un an , cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reușit să reziste dorinței mai
mult de 6 luni și de-a lungul perioadei , toți participanții au manifestat simptomele « de retragere
a narcoticului » : anxietate crescută , frustrare și depresie. ”8
Un număr de ziare din interiorul și din afara Statelor Unite au oferit bani unor indivizi sau familii
pentru a-i stimula să renunțe la televizor pentru o perioadă limitată , adesea o săptămână sau o
4 Perin Pascal , ”Le zapping” , Réseaux , Paris , CNET , 19915Perin Pascal , ”Le zapping” , Réseaux , Paris , CNET , 19916 Bertrand Gisele , ”Fragments d′un récit cathodique” , De Gournay Chantal și Mercier Pierre-Alain , 19887Requena Jesús González, ”El discurso televisivo” , Madrid , Catedra , 19928 Wes Moore , Televiziunea : Opiul popoarelor … p.65
9
lună. S-a observat o intensificare a tensiunilor între membrii familiei ; multe familii nu au putut
rezista până la sfârșitul perioadei de abstinență convenite inițial.
” Charles Winick de la City University of New York , având în vedere astfel de experimente în
care mai multe familii s-au oferit voluntar sau au fost plătite ca pentru o săptămână sau o lună să
renunțe la televizor , concluziona : primele trei , patru zile , pentru cele mai multe dintre
persoane , au fost cele mai dificile , chiar și în casele unde vizionarea TV era minimă sau unde se
desfășurau și alte activități. În peste jumătate din familiile investigate , în timpul acestor prime
câteva zile de lipsă a televizorului , activitățile obișnuite au fost întrerupte , membrii familiei au
întâmpinat dificultăți din pricina timpului avut la dispoziție ( și pe care nu știau cum să și-l
umple ) ; au apărut manifestări de nervozitate , neliniște și chiar de agresivitate.Oamenii care
trăiau singuri ajungeau să se plictisească , se simțeau iritați și anxioși. În a doua săptămână se
putea observa o sensibilă adaptare la noua situație pentru toși cei investigați. Familiile sau
persoanele singure , cu toate că-și doreau să renunțe la televizor , întâmpinau dificultăți foarte
mari. Stările prin care treceau în primele zile sau chiar săptămâni sunt foarte asemănătoare cu
cele pe care le întâmpină o persoană dependentă de o substanță ( băutură , drog , țigară etc.) sau
un comportament anume , când vrea să renunțe la ele. ”9
În ultimii 20 de ani s-a scris deosebit de mult despre dependența10 pe care televiziunea ar putea-o
genera. Pentru psihologi , fenomenul era destul de ușor de observat. Oamenii se dezlipesc cu
greu de televizor. Cei mai mulți nu mai pot trăi o zi fără să se uite măcar la programul de știri ,
iar când televizorul lipsește din casă , devin irascibili , nervoși , etc.
” Mulți oameni din zilele consideră că privitul la televizor poate crea dependență. Deși doar 2%
și 12,5% dintre adulții intervievați în două sondaje de opinie diferite gândeau că sunt dependenți
de televizor , 65-70% considerau că alții sunt dependenți. ”11
Mulți se plâng că nu reușesc să-și facă treburile casei din cauza televizorului , pentru că le
mănâncă tot timpul sau pentru că , la capătul câtorva ceasuri de vizionare , se simt mult mai
pasivi , mai puțin concentrați și mai puțin capabili de a-și rezolva problemele familiale decât
9 Kubey R. , Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television , Sage , 199610 ”Deși definițiile vagi și oarecum derutante , cuvântul dependență se referă de obicei la o dependență psihologică sau fiziologică de o anumită experiență care trebuie repetată pentru ca acea persoană să se simtă liniștită.De obicei nr gândim la aceasta în termeni de dependență chimică , care se petrece atunci când narcoticul ales de o persoană dependentă reorganizează sistemul nervos astfel încât acesta necesită prezența substanței chimice pentru a funcționa normal.(...)În acest sens , televiziunea se înscrie cu siguranță în categoria agențiilor care creează dependență.” Kubey R. , Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television , Sage , 199611 Kubey R. , Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television , Sage , 1996 , p.8
10
înaintea vizionării.Toate acestea indicau o asemănare suficient de mare cu simptomele pe care
psihologia le constatase că apar în fenomenele tipice de dependență , pentru a nu fi încadrat și
uitatul la televizor în aria unui asemenea comportament. Cu toate acestea însă , până la nivelul
anilor ′80 , afirmațiile cu privire la dependența de televizor erau pur teoretice.
Odată ce au fost clarificate mecanismul și criteriile de identificare a comportamentului de
dependență , a devenit posibilă și cercetarea pe baze strict științifice a unui fenomen precum
vizionarea TV și , încadrarea lui în clasa acestor comportamente.
Datorită studiilor întreprinse de o seamă de psihologi și sociologi din toată lumea , dar mai ales
din America , astăzi , nu mai există nici un dubiu că vizionarea TV , sau navigatul pe Internet
sunt obiceiuri care , în timp , pot crea sindromul de dependență cu toate simptomele ce-l
caracterizează.
11
Capitolul 2
Televiziunea si un loc numit acasă
12
Televizorul și un loc numit acasa
Televiziunea este de departe cel mai popular mijloc de informare în masa, deşi se pare că
este apreciată mai mult ca sursă de distracţie şi de cultură decât ca instanţă informaţionala.
Televizorul este un mijloc de comunicare familial. Te uiți la el acasă. Îl ignori acasă. Discuți
despre el acasă. Îl privești singur sau împreună cu familia sau cu prietenii. Dar el face parte din
cultura noastră familială și în alte moduri , oferind prin emisiunile și programele sale modele și
structuri ale vieții de familie sau , cel puțin , ale anumitor versiuni ale vieții de familie. Este , de
asemenea , un mijloc de integrare a noastră într-o cultură a consumatorului , prin care se
formează și se manifestă latura noastră familială.
Studiile recente au început să ia în serios caracterul familial al televizorului. S-a încercat
înțelegerea dinamicii sociale din jurul televizorului și care face din acesta un element aparținând
culturii intime de tip casnic : având sex și având vârstă , multiplu dispersat în locuri diferit
ocupate , conectat diferențial la o tehnologie secundară - calculator sau videocasetofon - și
deținând o gamă din ce în ce mai largă de emisiuni și canale specializate. Televizorul s-a întiparit
puternic în cultura complexă a propriei noastre existențe familiale. Nu ne mai putem gândi la
televizor decât ca la o componentă necesară spatiului casnic , așa cum nu ne putem gândi la
intimitatea noastră fără să vedem atât în aparat , cât și pe ecran , o reflectare și o expresie a vieții
de familie.
Viața de familie , atât ca ideal , cât și în realitate , nu este doar un fenomen sociologic,ci și
unul cultural și istoric. Este , într-o mare măsură , creația unei clase burgheze care și-a cucerit
întâietatea din punct de vedere comercial și cultural la începutul secolului al XIX-lea. Această
clasă socială a fost capabilă să creeze și să etaleze o lume proprie , alta decât lumea afacerilor , o
lume în care plăcerile personale și preocupările sociale pot fi susținute și apărate , ascunse de
privirile atente ale publicului. În acest spațiu (intim) a putut fi creată o lume diferită ; o lume a
imaginilor , dorințelor și iluziilor. Dupa cum sugera Walter Benjamin , scriind despre apariția
cetățeanului ca individ în timpul lui Ludovic-Filip 12:
12 Benjamin , 1976 (1983) , 176
13
” Pentru prima dată , spațiul de viață s-a diferențiat de spațiul de muncă. Primul era
constituit ca interior. Biroul era complementul acestuia. Cetățeanul ca individ care ținea cont de
realitate în biroul său a avut nevoie de interior ca suport al iluziilor sale. Această necesitate era
cu atât mai presantă , cu cât el nu avea intenția de a adăuga preocupările sociale celor legate de
afaceri. În crearea mediului său privat , el le-a înăbușit pe amândouă. Așa a răsărit fantasmagoria
interiorului. Aceasta reprezenta universul pentru cetățean ca individ. În aceasta el a strâns
depărtarea spațiului și timpului. Camera de lucru era o cabină în teatrul universal.”
Interiorul modern este încă așa cum l-a descris Benjamin. Este însa un loc unde iluziile
controlului , abilitatea de ”a strânge depărtarea spațiului și timpului” sunt fundamentale , chiar și
în absența lor. Dar este din toate punctele de vedere , un spațiu mult mai complex și mai
contradictoriu 13. Poate că a fost așa întotdeauna. El nu mai este , cu siguranță , numai un spațiu
burghez. Este împărțit pe sexe și este foarte diferențiat în funcție de poziția geografică , clasă
socială și cultură. Poate fi un loc al conflictului și disperării, dar și unul al linistii și siguranței.
Poate fi rai sau închisoare. Iar interiorul nostru nu mai este doar un spațiu fizic. Este social ,
economic , cultural și politic. Și este și unul tehnologic. Iar în toate aceste dimensiuni mediul
nostru familial este instabil și vulnerabil , prelungit dincolo de spațiul fizic al casei , al relațiilor
sociale de familie , într-o lume a schimbării , a mișcării. În toată această dinamica a instabilitații
și transformărilor complexe , cel care oferă informații , le susține , le reflectă , fiind o expresie a
lor și asigurându-ne pe noi de experiența lor este televizorul.
În acest capitol , voi scrie despre interiorul familial și de locul televizorului în cadrul acestuia.
Voi demonstra că , deși trebuie să ne menținem atenția asupra televizorului , ca suport familial de
comunicare și să-i înțelegem contribuția la schimbarea și fragmentarea spațiului familial , trebuie
să recunoaștem că tocmai acest spațiu este în sine problematic. Limitele casei și căminului nu
sunt nici aceleași , nici de nepătruns. Mediul nostru familial este rezultatul unei relații definite
istoric și în continuă schimbare dintre cultură și spațiile publice și individuale , o relație
schimbătoare la care televizorul își aduce propria contribuție. Spațiul familial este în același timp
o realitate fenomenologică , socio-culturală și economică.
Exista o anumită ironie și dificultate în această abordare , întru-cât căminul , familia și
gospodaria sunt , în literatura curentă negate. Într-o lume post –modernă a mișcării ,
fragmentizării și globalizării , siguranța ideologică întotdeauna legată de idea de camin14 precum
13 vezi Putman și Newton 1990; Tomlinson 199014 Massey 1992
14
și suportul ideologic al patriarhatului ce și-a pus amprenta asupra familiei15 și sistemele
economice complexe care creează gospodaria (dar care , adesea , au subminat integritatea ei)
toate sunt privite ca eșuând. Totuși , din același motiv , ele supravietuiesc , deși nu sunt
neschimbate sau neschimbatoare. Să observi rolul televizorului în dinamica acestor schimbări nu
este un lucru usor. Și totuși , natura acestei sfere familiale cu care noi (cu toate deosebirile dintre
noi) îl primim trebuie să fie ințeleasă. Pentru că , în toate dimenșiunile sale cultural , sociale și
economice , cultura televizorulului este cea pe care o primim și o refacem.
2.1 Căminul
Căminul este o construcție. Este un loc , nu un spațiu. Este , mai mult sau mai puțin , obiectul
unei emoții intense. Este locul de care aparținem. Și totuși , acest sens al apartenenței nu se
limitează la casă sau grădină. Căminul poate fi orice , de la națiune până la cort sau cartier.
Căminul , substanțial sau nesubstanțial , fix sau mobil , singular sau multiplu , este ceea ce noi
putem face din el16. Ágnes Heller vede căminul , totuși , destul de simplu în esență :
” Indispensabilă vieții cotidiene obișnuite este conștientizarea unui punct fix în spațiu , un
loc stabil de unde ”plecăm”…și unde ne întoarcem la timpul cuvenit. Acest loc stabilit este ceea
ce numim “camin”…”A te duce acasa ” ar însemna :reîntoarcerea la acel loc stabil pe care îl știm
, cu care suntem obișnuiți , unde ne simțim în siguranță și unde relațiile noastre emoționale sunt
cele mai intense.” (Heller 1984 , 239)
Căminul este idealizat cu ușurință. Într-o anumită măsură , aceasta este funcția sa cea mai
obișnuită. Și este destul de ușor de văzut în ce condiții căminul poate fi considerat și devine un
loc pe care să-l părăsești ,să-l eviți sau să îl negi. De asemenea , căminul pooate fi văzut ca
oferind referințe multiple și vagi. Expresia acestor referințe , reale și metaforice , este o
construcție , condiționată material de circumstanțe (migrație sau stare pe loc) și cultură , dar care
își câstigă forța , care își cere drepturile , printr-o atașare emoțională de locul fizic -un anume loc
într-un anume timp.
Totuși , idealizarea căminului are un rol și astfel are consecințe asupra desfășurării și evaluării
vieții noastre cotidiene și asupra sentimentelor noastre , de siguranță ,atașament și dezorientare.
15 Barrett 198016 ”Căminul nu mai înseamă doar un singur loc.El presupune mai multe locații. Este acel loc care permite și oferă perspective variate și mereu în schimbare , în care descoperim modalotăți de a vedea realitatea , limitele sau diferențele. Înfruntăm și acceptăm dispersarea și fragmentarea ca elemente ale construcției unei noi organizări a lumii care ne arată mai bine unde ne situăm și ce putem deveni” ( 1991 , 149, citat din Massey , 1992 , 15)
15
Căminul este un concept puternic. Să caracterizezi pe cineva ca lipsit de cămin implică o anume
lipsa morală de sensibilitate. Atașamentul de un anume loc și capacitatea de a te localiza sunt
elemente cruciale în viața contemporană , cu atât mai mult cu cât începem să recunoaștem cât de
vulnerabile și dificile devin viețile noastre.
Tocmai această putere a locului , întărită prin ideile și conceptele despre cămin , a fost
identificată , de mulți geografi ca fiind o cheie , dacă nu a modernității , cel puțin a criticii aduse
modernității.
După cum Edward Relph sugerează: ” Probabil este adevarat că omul modern este …o ființă fără
cămin și că s-a generalizat lipsa de atașament față de locul căminului. Dar renunțarea la
semnificația căminului… este prea categorică ; există cu siguranță și alte trepte ale asocierii cu
locul căminului decât atașamentul sau lipsa totală de atașament.” (Relph , 1976,40)
La baza oricărei discuții despre cămin stă o distincție importantă. Este distincția dintre loc și
spatiu 17. Această distincție este expresia unei diferențe simțite de noi între acele zone de pe
glob , mari și mici , față de care nutrim sentimente , și acele zone care ne lasă indiferenți.
Locurile sunt spații umane , concentrarea experienței și intentiei , a amintirilor și dorințelor. Ele
nu sunt abstractizări. Ele sunt , poate mai presus de orice , surse importante pentru identitatea
individuală și comună 18. Edward Relph sugereaza că , în viața noastră cotidiană , putem foarte
bine să nu conștientizăm legăturile care ne unesc de anumite locuri , dar aceasta nu schimbă
semnificația lor. Locurile vor rămâne în sensibilitatea noastră , dintr-o mulțime de motive ,
asociate cu prezentul și trecutul nostru sau al altora. Ne legăm de locuri , sugerează el în același
fel în care ne legăm de oameni ; pentru că locurile fără oameni nu mai pot fi locuri , locurile sunt
esentiale și total umane:
” Dar dacă suntem într-adevar înrădăcinați și atașați de un anume loc , dacă acest loc este
în realitate căminul nostru , atunci toate aceste aspecte sunt profund semnificative și inseparabile.
Aceste locuri ale căminului formează cu adevarat temelia existenței omului , oferind nu numai
cadru pentru activitatea umana , ci și siguranță și identitate pentru indivizi și grupuri.” (Relph
1976,41)
Există în toate acestea un romantism periculos , dar și realist. Este o realitate care poate fi
înțeleasă nu numai când comparăm spațiul cu locul , dar și atunci când introducem în studiu
noțiunea de lipsă de loc. Aceasta implică o separare a oamenilor de locuri. Se referă la un mediu
17 Relph 1976,Seamon 1979,Buttimer 199018 Relph 1976
16
fără locuri încărcate cu semnificații și , de asemenea , la o atitudine fundamentală prin care nu se
recunoaște că locurile ar avea semnificație. ”Aceasta atitudine își are originea în sensurile cele
mai profunde ale locului , tăind rădăcinile , erodând simbolurile , înlocuind diversitatea cu
uniformitatea și ordinea simțită cu cea conceptuală. Și cel mai mult constă într-o îndepărtare ,
omniprezentă și poate ireversibilă , de locuri , în sensul de cămine” (Relph,1976,143). Bătălia
dintre loc și lipsa de loc este o bătălie , poate , între modernitate și postmodernitate19. Dar este de
asemenea o luptă zilnică , întrucât ne zbatem să creăm și să menținem locul și căminul într-o
lume din ce în ce mai lipsită de loc.
Căminul este , astfel , o manifestare a încărcării spațiului cu semnificație. Este construită prin
relații sociale , interne și externe , a căror putere și semnificație se schimbă mereu. Căminul , în
teoria relațiilor cu obiectele , este un spațiu potențial , după cum recunoaște Doreen Massey în
explicașiile sale cu privire la calitatea de a avea gen a căminului – o calitate generată , după
părerea sa , de relațiile diferite ce se formează între mamă și fiul său ,respective fiica ei.20
Căminul nu este o simplă abstracție : idealizat sau nu , reușit sau nu , el este produs de indivizi în
cadrul familiilor lor sau al altor aranjamente familial , în cadrul unor entități sociale dinamice și
complexe și , în cea mai mare parte , în spatele ușilor închise.
2.2 Viața de familie și televizorul
Influența negativă a televiziunii în viața familiei contemporane se manifestă sub mai multe
forme. Forța degradantă a televiziunii se manifestă atât direct ( prin promovarea libertinajului
sexual, prin limitarea înțelegerii relației de dragoste) cât și indirect (prin promovarea unei vieți
lipsite de griji , comode pentru care familia ar constitui un obstacol).
Timpul petrecut de membrii familiei în juruu televizorului este un timp mort pentru existența
acesteia , deoarece în loc să se sprijine reciproc , să se completeze unul pe celălalt în treburile
casnice , membrii familiei nu mai au timpul de a comunica spre a-și împărtăși problemele , grijile
sau împlinirile. Masa în familie , cândva un moment al împăcării și al comuniunii , este înlocuit
de servirea mesei în fața televizorului. Chiar și atunci când întreaga familie este prezentă ,
uitându-se la aceeași emisiune , fiecare este departe de celălalt ,cu mintea plecată în lumea de pe
micul ecran. Masa în fața televizorului poate fi considerată o lipsă de respect pentru celălalt sau
19 Berman,1983;Marvey,198920 Massey , 1992 , 14
17
un motiv de indiferență , dacă nu chiar un motiv de irascibilitate , de dezbinare și de ceartă pe
marginea emisiunilor urmărite.
Ciudat este faptul că viața de familie apare rareori pe micul ecran , deși în viața de zi cu zi în
jurul acesteia se configurează în mod firesc existența majorității oamenilor. Familia și
întâmplările legate de viața acesteia , sunt socotite subiecte foarte puțin potrivite pentru a fi
mediatizate. În emisiunile de divertisment ,sportive , de știri sau în programele politice , familia
nu-și găsește locul sau , este prezentată într-o ipostază senzațională ( de obicei când sunt
campanii electorale).
În familia de pe micul ecran , oamenii au mult timp liber și bani mai mulți , și se distrează tot
timpul. Trăiiesc întâmplări senzaționale , povești de dragoste fascinante ,emoții puternice ;
trăiesc intens și nu au timp să se plictisească , ei acționând prompt la tot ce li se întâmplă.
Propria viață de familie poate deveni cenușie , plictisitoare cu griji și lipsuri în comparație cu
viața deosebită pe care telespectatorii și-o închipuie prin prisma televiziunii.
Televizorul este un străin care pătrunde în casa noastră și care , intrând în viațafiecărui membru
al familiei , reușește să-i îndepărteze unul de celălalt. Televiziunea este mai mult decât o
persoană , este o lume cu care ne împrietenim , cu care petrecem adesea mai mult timp și în care
investim mai multă afecțiune decât în cei apropiați.
18
Capitolul 3
MASS-MEDIA ȘI EFECTELE SALE
Mass-media și efectele sale
19
Odată cu apariţia mijloacelor de informare în masă s-a pus problema efectelor pe care le pot
produce acestea asupra comportamentului uman , asupra societăţii în general. Prin mass-media
omul îşi satisface nevoia de a fi informat , nevoie ce a devenit din ce în ce mai stringentă , dar
fără a lua în seamă efectele posibile ale acestei lumi mediatice.
Problematica efectelor produselor mediatice a atras atenţia multor cercetători , istoria studiilor
făcute în acest domeniu , cu privire la influenţele pe care mass-media le exercită la nivelul
câmpului social a evidenţiat existenţa mai multor tipuri de efecte : efecte sociale , psihologice ,
economice , efecte asupra receptorului , efecte asupra societăţii globale , macro efecte , micro
efecte , etc.
Efectele comunicării reprezintă un ansamblu de procese şi de consecinţe pe care le presupune
receptarea mesajelor , procese şi consecinţe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare.
În accepţiunea lui Maletzke , efectele desemnează "totalitatea modificărilor la nivel individual
sau social pe care le produc mass-media prin tipul lor de mesaje"21.
Se pune problema asupra naturii efectului , durata acestuia , intenţionalitatea efectului , se pune
problema dacă mesajul a ajuns la receptor şi dacă a produs efectele scontate , cum a fost receptat
acest mesaj de un anumit public , se pune de asemenea problema distanţei temporale între
emiterea mesajului şi obţinerea unui anumit efect , dacă sunt efecte aşteptate sau neaşteptate ,
dacă există efecte cognitive sau efecte comportamentale.
Cercetătorii şi-au oprit atenţia asupra studierii efectelor pe termen scurt , deoarece acestea sunt
mai uşor de observat. Influenţa mediatică depinde de măsura în care publicul face uz de un
anumit mass-medium , cât şi de receptivitatea acestuia faţă de un anumit mesaj. Publicul pe care
emitentul îl are în vedere este întotdeauna ceva mai numeros decât publicul care participă efectiv
la comunicarea mediatică.
Efectul unui mesaj diferă de la o persoană la alta , de la un grup la altul , pentru unii selecţia
informaţiei reprezentând o necesitate fizică.
Comunicarea mediatică nu se deschide direct tuturor. Numărul celor care iau cunoştinţă de cele
spuse sau transmise într-o emisiune este mai mare decât publicul care a receptat direct acea
emisiune , în contactele şi discuţiile personale , informaţia este dată mai departe , constituind
obiectul unor relatări ulterioare.
21 Maletzke , Gerhard , 1984
20
Mărimea publicului şi efectele produse de comunicarea mediatică sunt condiţionate într-o mare
măsură de comunicarea interpersonală. Lazarsfeld şi colegii săi au analizat alegerile prezidenţiale
din America , în anul 1940 , punându-şi întrebarea , în ce măsură campania electoral , la radio şi
în presă , a influenţat comportamentul electoral. Au ajuns la concluzia că mass-media n-au jucat
decât un rol foarte mic , contactele și relaţiile interpersonale dovedindu-se hotărâtoare pentru
decizia de a vota cu unul sau altul dintre candidaţi. Anumite persoane au jucat rolul cel mai
important , aceştia fiind liderii de opinie.
Paul Lazarsfeld afirmă că " ideile puse în circulaţie la radio şi în presa scrisă ajung adesea mai
întâi la liderii de opinie şi prin ei la categoriile mai puţin active ale populaţiei ". În acest context ,
se pune problema dacă informaţia a fost transmisă corect de către liderul de opinie sau deformat.
Liderul de opinie oferă informaţiile într-o manieră ce corespunde aşteptărilor şi opiniilor
grupului său de apartenenţă.
Studiile despre efectele comunicării au înregistrat o evoluţie în trei etape: primele studii ,
efectuate în etapa de început , anii 1920-1940 , insistau asupra omnipotenţei de care dispun
mass-rnedia ; a doua etapă , anii 1940-1970 , etapa criticii , la care a fost supusă cercetarea
empirică , "omnipotenţa" mediatică , a ajuns în această perioadă să fie pusă sub semnul
întrebării; din 1970 până în present , s-a reconsiderat puterea de care dispun mijloacele de
informare în masă , la nivel macrosocial.
Există de asemenea o serie de concepţii potrivit cărora , mass-media exercită asupra publicului o
influenţă relativ redusă , în ciuda faptului că acesta este supus unui bombardament mediatic.
Conceptul de efect poate avea o sferă mult mai mare , depăşind limitele individului. Procesul de
comunicare poate avea efecte asupra întregii societăţi sau asupra culturii sale.
Studiile cu privire la efectele mass-media au evidenţiat existenţa a două paradigme: paradigma "
efectelor puternice " şi paradigma " efectelor slabe " , manifestându-se în perioade diferite şi "
declanşate " de probleme deosebite. Perioada interbelică a fost dominată de prima dintre aceste
paradigme , corespunzând într-o mare măsură jocului determinat de apariţia noilor mijloace de
comunicare. După cel de-al doilea război mondial , cea de-a doua paradigmă s-a impus cu mai
multă forţă.
Caracteristicile acestor efecte s-au schimabat în mod substanţial: cercetătorii au trecut de la
studierea efectelor globale la efectele speciale , de la cele directe pe termen scurt , la efecte
difuze, indirecte , pe termen lung. Natura receptorului , de asemenea , s-a modificat : de la un
21
public pasiv , supus influenţei mesajelor , s~a ajuns la un public activ , care filtrează informaţia ,
selecţionează conţinuturile.
Mass-media pot influenţa receptorii individuali şi chiar cei colectivi prin apariţia şi manifestarea
a trei procese : acordul , identificarea şi internalizarea valorilor , conţinuturilor.Acordul
reprezintă în acest context acceptarea conştientă a influenţei unui mesaj având un caracter
dinamic , limitat , conjunctural.
Identificarea desemnează asumarea valorilor promovate de sau prin mass-media. Internalizarea
se referă la asimilarea valorilor , semnificaţiilor şi modelelor de comportament difuzate de mass-
media.
Efectul mesajelor mass-media asupra receptorilor îmbracă forme de o mare varietate:
-efecte exercitate la nivelul instituţiilor sau colectivităţii ;
-efecte resimţite la scară individuală ;
-efecte cu acţiune lentă sau rapidă ;
-efecte obişnuite , fireşti , normale ;
-efecte obţinute prin acţiunea dirijată , orientată.
Studiul efectelor produselor mediatice s-a concretizat într-o serie de teorii şi modele , cele mai
cunoscute fiind : modelul "glonţului magic" și modelul "hegemoniei mass-media “ .
Modelul " glonțului magic "
Acest model a fost elaborat de Serghei Ciakotis , fiind expresia unui " viol psihic " al
mulţimilor. El porneşte de la teoria reflexelor condiţionate a lui I.P.Pavlov , considerată ca
fundament al complexului psihic , antrenat în acţiune de influenţe psihice , instincte şi afecte.
" Dresajul " prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condiţionat social pe
fundalul unor instincte şi afecte deja constituite , astfel încât " constituirea " mulţimilor
precum şi "dizolvarea" indivizilor în masă să asigure reuşita " violului psihic ".
În concepţia lui Serghei Ciakotis , mass-media sunt un instrument aproape infailibil pentru
propagandă , factorul raţional , atitudinea civică , dialogul social , influenţele reciproce dintre
membrii grupurilor , tradiţiile , cultura specifică a unui grup , să fie practic diminuate.
22
Propaganda , afirmă Ciakotis , deşi evidenţiază anumite constante tehnice şi practice
universale , este bună sau rea , morală sau imorală în funcţie de ideile vehiculate , de
conţinutul si valoarea lor, de distincţia acestora.
Receptorii primesc direct mesajele , nemediate şi nefiltrate de nici un factor , aceasta fiind
teoria " fluxului într-un singur pas " sau teoria " acului hipodermic ".
Teoria " glonţului magic " a fost enunţată şi de francezul Melvin De Fleur , aici mass-media
apar ca veritabile instrumente " vrăjite " , " magice ", în modelarea receptorilor , a opiniei
publice.
Acţionând ca un declanşator infailibil de comportament social programat , mass-media pot
determina orientarea în direcţia dorită a atitudinii şi comportamentului publicului.
Modelul " hegemoniei " mass-media
Acest model , elaborat de Antonio Gramsci , are la bază ideea potrivit căreia clasele
dominante îşi exercită puterea în momentele de stabilitate economică şi socială , nu atât prin
măsuri represive , cât prin mijloace persuasive , de tip cultural-simbolîc.
Astfel , mass-media devin instrumente ale unor tendinţe hegemonice aflate în mâinile
deţinătorilor puterii , servind astfel la impunerea unei ideologii şi la promovarea unor
interese de clasă.
Modelul " hegemoniei " se subsumează paradigmei " efectelor puternice " prin
afirmarea ideii influenţei semnificative a mesajelor transmise prin " mass-media " asupra
publicului receptor.
Modelul dependenţei are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri
diferite , deoarece ei sunt parte integrantă a unor variate subsisteme sociale , care nu pot
funcţiona în afara informaţiilor furnizate de aceste canale de comunicare. Indivizii sunt
dependenţi de datele oferite de mass-media pentru " bunul mers " al vieţii lor , însă , în
perioade de dezordine , criză , schimbare socială rapidă , "dependenţa" lor amplificându-se şi
mai mult.
În condiţiile de derută , nesiguranţă , teamă , audienţa mass-media sporeşte considerabil.
Este cazul dramaticelor evenimente din decembrie 1989 , când întregul sistem mass-media s-
23
a bucurat de audienţă maximă. În astfel de circumstanţe apare , cu atât mai evidentă
responsabilitatea jurnaliştilor , necesitatea unei informări corecte , a unui comportament
lucid, raţional , imparţial.
Paradigma " efectelor slabe " sau " limitate " conţine mai multe modele , cele mai importante
fiind modelul " celor doi paşi în comunicare " , modelul " cultivării " şi modelul " agendei ".
Modelul „ celor doi pași în comunicare ” sau al „ fluxului în doi pași ”
Acest model evidențiază rolul surselor suplimentare în procesul de comunicare , în particular
rolul liderilor de opinie. În acest context , mass-media nu mai influenţează direct receptorii , ci
indirect , mediat , prin intermediul liderilor de opinie , persoane mai bine informate , care
devin autorităţi în grupul lor , capabile să selecteze şi să interpreteze informaţiile pe care le
deţin , să asigure echilibrul grupului.
Efectele acţiunii mass-media exercitate asupra receptorilor nu se resimt nici total , nici
uniform şi nici imediat. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea , întărirea unor opinii şi
comportamente preexistente decât la schimbarea lor.
Modelul " cultivării "
Model promovat de sociologul G. Gerbner , afirmând că pentru el " cultivarea " semnifică
efectul rezultat dintr-o expunere intensă , cvasipermanentă la mass-media.
Astfel , indivizii ajung să depindă de mijloacele de informare în masă atât în cunoaşterea
mediului în care trăiesc , cât şi în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare.
Efectele " cultivării " însă , se manifestă diferit la nivelul diverselor grupun în funcţie de o
serie de factori ce diferenţiază indivizii şi grupurile.
Modelul " agendei "
24
Este lansat de M.Mc.Combs şi D.L. Shaw.
Mass-media acţionează ca o veritabilă creatoare de agendă - " agenda publică urmează agenda
mass-media " , astfel spus priorităţile fixate de mass-media le influenţează pe cele asumate de
indivizi.
Efectul de " agendă " acţionează diferit , în funcţie de tema aflată în dezbatere. Cercetătorii au
arătat că în problemele vitale indivizii depind mai mult de factorii conjuncturali , în chestiuni
de ordin general fără impact direct asupra lor ei se lasă " dirijaţi " de " reprezentările "
transmise prin mass-media.
Omul civilizaţiei moderne este prins într-un cerc vicios : el simte nevoia compensatorie a
îndepărtării de realitate şi de uitare a problemelor cu care este confruntat în viaţa cotidiană , iar
mass-media îi întreţin această nevoie de compensare , de iluzie şi ficţiune.
Funcţionalitatea consumului mediatic poate exprima tendinţe şi căutări dintre cele mai
diferite , de la " eliberarea emoţională " şi nevoia de substituţie până la realizarea " uceniciei
sociale " (a învăţa să-ţi păstrezi sângele rece în faţa situaţiilor dificile , a deprinde capacitatea
de a controla mediul în care trăieşti , de a te adapta la diferite situaţii , a învăţa cum să intri în
relaţii cu alţii) .
Prin mass-media , prin prezentarea vieţii şi performanţelor vedetelor , a reuşitelor neobişnuite
ale starurilor , a izbucnirilor de violenţă , a celor mai seducătoare forme de viaţă , a
noutăţilor impresionante , a ceea ce iese din consumul cotidian al omului obişnuit , publicul
larg are ocazia de a trăi simbolic , ceea ce-i este refuzat în viaţa de zi cu zi.
Prin mass-media , omul dobândeşte posibilitatea de a proiecta în afara lui tot ceea ce nu poate
realiza în şi prin el. Nevoia de senzaţional a dus la cultivarea , uneori exagerată , în mass-media
a senzaţionalului.
Identificarea cu personajele , prelungeşte şi împlineşte proiectarea telespectatorului , cititorul
se eliberează de frustrări şi refulări fixându-le pe eroii şi personajele imaginare care
populează lumea mediatică. Prin identificare , se reuşeşte cu ajutorul mass-mediei , al
publicităţii , difuzarea publică şi impunerea unor modele culturale de modă , de decorare a
casei , de consum , etc.
Astfel , copiii introvertiţi , care se simt relativ izolaţi de colegi , exprimă un interes mai mare
pentru povestiri imaginare încărcate de aventuri , violenţe şi manifestări de evadare , decât
copiii extravertiţi. Cei introvertiţi dau povestirilor imaginare alte interpretări decât colegii lor
25
mai bine integraţi şi mai bine acceptaţi de grupul din care fac parte ; introvertiţii sunt mai
marcaţi de programele ce conţin violenţă , declarând că acestea le dau " frisoane ", îi urmăresc
şi în somn. În schimb , copiii extravertiţi asociază aceste programe cu jocurile lor obişnuite în
care intervin ciocniri , loviri , îmbrânceli.
În studiul din 1954 , Eleonor Macoky , urmărind să răspundă la întrebarea " Pentru ce
privesc copiii la televizor? ", ajunge la următoare concluzie : ” în sânul claselor sociale
mijlocii, copiii care au dificultăţi în relaţia cu părinţii petrec mai mult timp în faţa
televizoarelor , constatând o corelaţie între anxietate şi gustul , preferinţele pentru programul
care ajută la uitarea problemelor personale” .
Autorii W. Schramm , J. Lyle , E. Parker , în lucrarea "Television in the life of our children",
constată că distanţa dintre concepţia de sine a copilului şi cea percepută de părinţi şi
colegi prieteni , se corelează cu un interes mai mare faţa de mass-media şi programele
orientate spre imaginar , relevându-se o utilizare mai redusă a mesajelor orientate spre realitate.
De-a lungul istoriei televiziunii , au existat o serie de încercări prin care să se cenzureze
programele de televiziune ce conţin prea multă violenţă , edictându-se legi în acest sens. Astfel ,
ca rezultat al unui raport redactat de Institutul Naţional de Sănătate Mentală din SUA , în anul
1982 , prin care se prezentau efectele negative ale expunerii la programe TV ce conţin violenţă
asupra comportamentului copiilor şi adolescenţilor , Asociaţia de Psihologie a lansat o
rezoluţie în 1985 , prin care informa oamenii de televiziune și publicul cu privire la potenţiale
pericolele pe care le prezintă programele de televiziune cu conţinut violent.
În acest raport sunt prezentate trei efecte majore ale expunerii la violenţa din televiziune:
a. copiii ce urmăresc programe de televiziune cu conţinut violent pot deveni mai puţin
sensibili la durere şi la suferinţă decât ceilalţi copii;
b. aceşti copii pot deveni mai temători față de lumea în care trăiesc , încolţindu-le un sentiment
de frică mai accentuat;
c. această categorie de copii este mai predispusă la comportamente agresive decât acei copii care
nu urmăresc astfel de programe de televiziune.
Copiii care se uită un timp îndelungat la televizor devin mai puţin sensibili la scenele ce conţin
violenţă , decât acei copii ce vizionează programele de televiziune un timp mai scurt. Cu alte
26
cuvinte , copiii devin mai puţin deranjaţi de violenţă şi par să o accepte într-o măsură din ce în ce
mai mare.
Studiile au relevat că acele persoane ce urmăresc programe TV ce conţin acte de violenţă sunt
dispuşi într-o mai mică măsură să intervină sau să cheme ajutor atunci când sunt martori la acte
de vandalism sau la bătăi de stradă.
Deseori, copiii se comportă diferit după ce vizionează programe ce conţin acte de violenţă.
Într-un studiu efetuat la Universitatea de Stat din Pensilvania , s-a făcut un experiment prin care
aproximativ 100 de copiii preşcolari au fost observaţi înainte şi după ce au vizionat diferite
programe TV. Unii au urmărit seriale de desene animate ce conţineau acte de violenţă şi
agresiune , iar alţii au privit spectacole ce nu conţineau nici un fel de violenţă. Cercetătorii
au remarcat diferenţe pregnante între copiii care s-au uitat la programe cu conţinut violent şi
cei care au urmărit spectacole în care nu existau acte violente. După ce urmăresc desenele
animate în care violenţa ocupă primul loc , copiii sunt predispuşi într-o măsură mai mare
să-şi lovească colegii de şcoală , să se certe , să nu respecte regulamentele , să nu ducă la bun
sfârşit o sarcină.
Într-un simpozion desfășurat în anii ′70 în America , au luat în discuție faptul că obișnuința de a
citi a fost înlocuită cu vizionarea TV. ” Tot mai mulți copii , chiar dacă sunt inteligenți sau
provin din familii cultivate , nu reușesc să-și însușească mecanismul lecturii , să înțeleagă ceea
ce citesc. ”22
Doi cercetători de la Universitatea Leyden din Olanda au efectuate studii pentru a demonstra că
vizionarea TV are un efect negativ , mai cu seamă pentru spectatorii ” înrăiți ” , pentru copii cu o
stare materială bună și pentru copii inteligennți. Au fost identificate , de asemenea , principalele
mecanisme prin care televiziunea sublimează lectura :
” televiziunea anulează satisfacția pe care o producea lectura , înlocuind-o cu plăcerea
facilă a micului ecran , și astfel , inhibă dezvoltarea abilităților necesare citirii ;
vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură , ceea ce-l va face pe
copil să găsească cititul ca fiind prea dificil ;
dependența de televizor micșorează timpul pe care copii sunt dispuși să-l petreacă spre a
găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve și , îngreunează sau
22 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.65
27
descurajează desfășurarea unei activități precum cititul ; această activitate necesită răgaz
pentru reflecție , răbdare și tenacitate în decodarea semnificațiilor”23
Televizorul , arată M. Winn , presupune o experiență complet diferită de cea a lecturii :
1) Lectura eliberează imaginația , care trebuie să construiască , să-și imagineze înțelesul
cuvintelor , al lucrărilor citite pe când televizorul blochează procesul imaginativ oferind
imaginile24;
2) Lectura presupune un ritm mai încet sau mai rapid , în funcție de capacitatea de înțelegere
a textului , în timp ce televiziunea impune un ritm foarte rapid , cel al derulării imaginilor
, depășește capacitatea omului de a procesa informația25;
3) Cititul înseamnă concentrarea minții ,dezvoltarea atenției , iar televizorul , dimpotrivă ,
susține o atitudine pasivă , atenția nefiind dirijată din interior , ci captivată și susținută
prin stimuli externi26;
Lipsiți de exercițiul lecturii , tinerii de astăzi își pierd nu numai una din cele mai importante
șanse în lărgirea universului de cunoștințe , înțelegere , gândire și conștiință , dar și posibilitatea
de a ajunge , din punct de vedere al dezvoltării creierului , la nivelul celor care au trăit fără
televizor.
23 Jane M. Healy , Endangered Minds , Touchstone , New York , 199024 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.5625 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.5926 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.62
28
Capitolul 4
Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice
Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice
29
Cercetări recente au relevat faptul că elevii petrec tot atâta timp în faţa televizorului cât îşi
ascultă profesorii la şcoală. În aceste condiţii , modelele oferite în special de televiziune au un
rol hotărâtor în modelarea comportamentului copiilor.
Realizând un studiu în ceea ce priveşte modelele şi categoriile sociale prezentate de televiziunile
din America , cercetătorii R. Greenberg şi Baptista-Femandez , au ajuns la concluzia că , la
televiziune , majoritatea personajelor sunt bărbaţi adulţi , albi, în vârstă de 30 - 40 ani. Sunt
relativ puţine personaje de origine hispanico-americană , chiar şi mai puţine femei de origine
hispanică. Personajele de origine hispanico-americană au un accent mai greoi , având pielea de
culoare neagră şi cu o evidentă preocupare pentru viitor.
Alt grup minoritar care iese în evidenţă la televizor , îl constituie personajele de culoare , ele
fiind de regulă tineri , sub 20 ani. Comparativ cu alibi , personajele de culoare sunt mai haioase ,
mai sclipitoare , mai sărace , cu puţine şanse de a reuşi să menţină o slujbă.
Vorbind despre astfel de stereotipii , cercetătorul Clark afirmă că grupurile etnice parcurg patru
etape psihologice în evoluţia distribuţiei rolurilor la televiziune.
Prima fază este cea în care personajele nu ies deloc în evidenţă , grupul minoritar aproape nu este
văzut sau auzit ; personajele dintr-o astfel de categorie erau în special cele de culoare , această
tendinţă caracterizând perioada anilor '50 , iar astăzi personajele de origine hispanică
interpretează astfel de roluri.
A doua etapă aparţine ridiculizării , în sensul că grupurile minoritare ies în evidenţă doar ca
obiecte de batjocură. Aceste roluri erau interpretate în general de evrei în anii '40 - '50.
Grupul minoritar se remarcă abia în a treia etapă , când personajele din această categorie ocupă
poziţii din domeniul judecătoresc , poliţie.
A patra etapă este cea a distribuţiei rolurilor în mod egal şi la grupurile minoritare , ocupând o
gamă largă de ocupaţii.
În ceea ce priveşte diferenţa dintre sexe , s-a observat că personajele masculine , când se află în
situaţii stresante au nevoie de mai mult ajutor psihic decât femeile , dar când acestea necesită
ajutor emoţional primesc acest suport mult mai repede decât bărbaţii.
La televizor , bărbaţii sunt prezentaţi în cele mai multe cazuri la volanul unei maşini , practicând
diferite sporturi , bând , fumând , făcând afaceri prin telefon , pe când femeile sunt prezentate ca
30
desfăşurând activităţi gospodăreşti , în casă , pregătesc şi servesc mâncarea , îi amuză pe ceilalţi
cântând.
În ceea ce priveşte consumul de alcool în emisiunile şi filmele difuzate la televizor , Greenberg a
relevat că în intervalul de trei ore se prezintă un personaj drogându-se , iar în intervalul de două
ore cel puţin o persoană fumează o ţigară , pipă , iar o dată la 21 minute un actor consumă
alcool.27
Majoritatea personajelor ce consumă alcool sunt bărbaţi albi , doar 33% din categoria acestor
personaje sunt femei. Atât femeile cât şi bărbaţii sunt prezentaţi în egală măsură consumând
alcool , ţinând cont de proporţia în care aceste personaje apar în filmele şi emisiunile televizate.
Referitor la prezenţa doctorilor în emisiunile de televiziune , în timpul unei săptămâni un
telespectator vede în jur de 12 doctori şi 6 surori medicale. Ei sunt prezentaţi ca fiind buni ,
persoane de success , amabili , pe când doar 4% din această categorie fiind prezentaţi în posturi
defavorizante. Doctorii sunt mai sociabili decât alte categorii sociale şi sunt prezentaţi ca fiind
mai inteligenţi decât surorile medicale ; totuşi aproape niciodată doctorii nu sunt prezentaţi la
casele lor împreună cu familiile lor.
Din punct de vedere demografic 90% dintre doctori sunt albi , tineri sau de vârstă mijlocie , în
timp ce surorile medicale sunt de obicei albe şi tinere.
Cercetătorul Mc. Laughlin afirmă că la televizor , doctorii exercită o putere aproape mistică
asupra vieţii psihice , emoţionale şi sociale ale pacientului.
În ceea ce priveşte mâncarea , în intervalul de o săptămână în programele cotate cu cea mai mare
audienţă , telespectatorii văd personajele mâncând , bând sau vorbind despre mâncare de
aproximativ nouă ori într-o ora.
În emisiunile televizate , în filme , oamenii sunt prezentaţi în general ca fiind sănătoşi , feriţi de
accidente , supli , foarte puţini poartă ochelari.
În cele mai multe cazuri televiziunea reflectă realitatea în diferite moduri , ipostaze , în funcţie de
subiectul programului ; însă , în general , femeile sunt prezentate ca fiind mai puţin agresive
decât bărbaţii (televiziunea reflectă stereotipurile , prejudecăţile , valorile noastre) dar , aşa cum
remarca şi Greenberg , aceasta oferă o gamă restrânsă , limitată de posibilităţi. Televiziunea are
rolul de a amuza , de a distra , de a difuza programe care ar putea atrage un număr mare de
telespectatori.
27 Acest studiu a fost realizat în perioada 1977-1978
31
Există două abordări teoretice care explică efectele sociale ale mass-mediei.
În prima abordare , teoria cultivării , a lui George Gerbner , se afirmă că televiziunea acţionează
ca predicator suprem al societăţii , oferind şi cultivând valorile societăţii , mituri si lecţii morale.
Gerbner şi asociaţii săi afirmă că televiziunea poate fi un profesor foarte convingător atunci când
mesajele oferite pot diferi de cele ale altor agenţi socializatori.
A doua abordare teoretică , este în mare măsură similară cu prima fiind elaborată de Albert
Bandura - teoria învăţării prin imitaţie şi modelare.
Printr-o serie de experimente , Bandura şi asociaţii săi au relevat faptul că învăţând noi atitudini
şi comportamente de la televizor , copiii nu sunt pedepsiţi sau recompensaţi în mod direct. Ei pot
acumula diferite modele comportamentale doar uitându-se la televizor. Potrivit acestei teorii ,
indivizii pot acumula sau învăţa o mare cantitate de informaţii doar privindu-i pe alţii , fără a fi
impulsionaţi în mod direct.
Atât teoria lui Gerbner , cât şi cea a lui Bandura , sugerează că expunerea la roluri rasiale ,
sexuale şi la alte stereotipuri mass-media , va contribui la dezvoltarea stereotipurilor personale ,
atitudinilor şi comportamentelor , televiziunea jucând astfel un rol important în procesul de
socializare.
Un alt efect important al expunerii la televiziune constă , în aceea că telespectatorii i-au drept
modele de frumuseţe şi inteligenţă personajele de la televizor şi , comparându-se cu aceste
modele, ei pot fi frustraţi.
Urmărind diferite programe la televizor , copiii văd grupurile minoritare şi astfel încep să-şi
formeze opinii despre această categorie socială , în funcţie de modul cum sunt prezentaţi.
Într-o demonstraţie dramatică a puterii de sugestie a mass-media , Leo Jeffres a relatat că
numărul de sinucideri a crescut foarte mult după ce a fost publicat un caz de suicid în ziare şi
reviste , în S.U. A. şi Marea Britanie.
Gerbner afirmă că efectele negative ale mass-media sunt cu atât mai proeminente cu cât
televiziunea , ziarele , revistele prezintă realitatea modificată , plină de acte de violenţă şi crime.
Filmele de aventură prezintă în mare măsură violenţa între străini , îi prezintă pe poliţişti
rezolvând diferite cazuri , făcând uz de arma.
În multe studii se face distincţie între " light viewers " , cei care se uită cel mult o oră pe zi , și "
heavy viewers " , cei ce urmăresc programele de televiziune cel puţin patru ore pe zi. De
exemplu , de trei ori mai mulţi " heavy viewers " decât un " light viewer " cred că un poliţist
32
foloseşte arma sa de cel puţin cinci ori într-o zi. Unui număr mai mare de " heavy viewers " le
este frică să meargă noaptea singuri prin cartier.
Astfel se poate observa că televiziunea cultivă puncte de vedere deformate asupra naturii
violenţei în societate. Televiziunea îi determină pe telespectatori să perceapă lumea ca fiind un
loc " rău şi înfricoşător ".
Pe de altă parte , cercetătorii Joseph Leo Doob şi Mc. Donald afirmă că ceea ce contează , în
primul rând , este faptul dacă locuieşti sau nu într-o zonă în care sunt frecvente crimele – astfel ,
celor care locuiesc în astfel de zone le este teamă să meargă singuri noaptea prin cartier ,
indiferent dacă se uită sau nu la televizor. Această categorie de oameni ajunge să se teamă de
violenţă , evită să mai iasă din casă şi astfel se uită la tetevizor , fără a mai lua contact cu violenţa
de pe străzi.
În concluzie , televiziunea poate induce în eroare orice tip de personalitate sau mentalitate ,
reușind astfel să manipuleze ușor , fără a se observa , o masă de oameni în cel mai scurt timp.
33
Capitolul 5
Influența factorului economic asupra ofertei media
Influența factorului economic asupra ofertei media
34
Întreprinderea de presă , componentă a economiei informării , este „ o industrie de prototip ” 28 ,
în toate industriile de prototip fabricarea exemplarului original al unui produs se face reunind
majoritatea costurilor , în timp ce reproducerea exemplarului nu reprezintă decât costuri
marginale.
Contextul economic
După o primă perioadă a consumului excesiv de presă , – „ bulimia mediatică ” –pe măsură ce
dificultățile economice se amplificau , mai ales după liberalizarea prețurilor , comportamentul de
consum al publicului se schimbă , devine mai selectiv , în sensul că scade frecvența actelor de
cumparare (se reduce numărul titlurilor achiziționate).
Fără a ignora calitățile ofertei – adecvate/inadecvate la cerere – principalii indicatori care
ilustrează contextul economic în care au evoluat întreprinderile de presă , îi voi enumăra așa cum
se prezintă în statisticile oficiale. Un prim indicator este ” dinamica veniturilor ” , care relevă
faptul că în România salariul real a cunoscut un regres semnificativ ( numai în anul 1993 scade
cu 37,9 % față de anul 1989 ).29
Anul ′89 ′90 ′91 ′92 ′93 ′94 ′95 ′96 ′97 ′98 ′99
% 100 105 85,5 74,6 62,1 62,4 70,2 76,8 59,8 - -
Indicele anual al salariului mediu net
Pe fondul reducerilor veniturilor salariale , al creșterii șomajului – rata anuală a șomajului
înregistrând valori între 3 % , în anul 1991 și 8,8 % în anul 1997 (efectivul salariațiilor a scăzut
de la 5353400/1997 la 4778200/1999 ) - și al creșterii tuturor cheltuielilor ( numai cheltuielile
alimentare , ca pondere , cheltuielile totale au crescut de la 51,6 % în 1989 la 60,2 % în 1995)
cheltuielile pentru presă , ca și cele pentru educație , cultură și învațământ au crescut an de an.
În afara datelor anchetelor efectuate de cei de la Comisia Națională pentru Statistică ( C.N.S ) ,
nu am găsit date exacte asupra cheltuielilor alocate comunicării în familie și nici exclusiv presei ,
dar am descoperit faptul că , canadienii folosesc indicatorul ” cheltuieli de conmunicare în
gospodărie ” în care sunt integrate alocațiile pentru cultură , microinformatică , CD-uri , filmări ,
28 Charron ,J. , Bonville ,1996 ,1929 Politici sociale în România , 1989-1998 , coord. Cătălin Zamfir , Expert , București , 1999
35
cărți , audiovizual , presă , telecomunicații și poștă 30. În anul 1992 , cota din ” bugetul de menaj
” alocată consumului de presă era de 0,87% pentru francezi , 1,08 % pentru englezi , 0,77 %
pentru germani și 0,46 % pentru spanioli.31 În perioada cuprinsă între boom-ul informațional
(1990 ) și cel al ” reașezării ” ofertei de presă ( 1995 ) , ” structura cheltuielilor de consum-
cultură , învățământ , educație ” a înregistrat următoarele valori 32 :
Anul 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Familii salariați 5,3 7,1 6,7 5,3 4,8 4,3 4,1 3,9 4,5 4,9
Familii rurale 2,1 2,2 1,9 1,6 1,6 2,2 1,2 1,1 1,5 1,6
Familii pensionari 4,6 4,4 4,0 3,6 3,0 1,9 1,9 1,8 2,2 2,3
% ;
Numai în anul 1993 , indicii lunari ai prețurilor de consum aveau , pentru ziare și reviste , valori
între 1,640,0/ianuarie și 5,972,9/decembrie , iar indicii prețurilor producției industriale
înregistrau , pentru ” editarea revistelor și periodicelor ” – 382,8 , ” tipărirea ziarelor ” – 299,5.
În februarie 1996 ,față de aceeași lună a anului anterior , media creșterilor de prețuri a fost de
27,3% , în condițiile în care salariul mediu nominal net a scăzut cu 3,0% , iar prețurile la cărți ,
ziare și reviste au crescut cu 49%. Creșterea prețurilor și reducerea veniturilor reale sunt doi
dintre factorii care au făcut ca atât numărul publicațiilor , cât și tirajele acestora să se reducă.33
Anul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Număr
titluri
495 1444 1336 1205 1087 967 1180 1313 1855 1550 -
+ / - - +949 -108 -131 -118 -120 +213 +133 +542 -305 -
Piața presei românești
În anul 1996 , de exemplu ,o familie aloca pentru ” cultură și petrecerea timpului liber ” , în
medie , doar 3% ( 4% în mediul urban și 2% în cel rural). Alte date relevante : producția
editorială a scăzut în anul 1997 față de 1996 cu 48% și cu 68% în anul 1998 față de 1997 ; în
aprilie 1998 indicii prețurilor de consum pentru ziare , cărți și reviste erau de 161,8%34 , iar în
30 Miège , B. , 1989 ,3731 Lemoîne , J.F. ,1992 ,3132 Anuarul Statistic al României ,1996 -1999 , Comisia Națională pentru Statistică33 Comisia Națională pentru Statistică34 Conform EUROSTAT
36
comparație cu anul 1995 , cotidianele și periodicele înregistrau o creștere a prețurilor de 417,5
%35.
În aceste condiții , editorii s-au văzut nevoiți să-și reconsidere oferta pentru a se adapta
realităților pieței astfel :
reducerea numărului aparițiilor pe săptămână , în cazul cotidianelor ( în perioada 1989 –
aprilie 1990 acestea aveau o apariție zilnică , ulterior apar de 6/săptămână , iar vara
anului 1992 vor apărea doar de 5/săptămână ;
editarea de suplimente și titluri ” ușoare ” , de divertisment , în așa fel încât pierderile de
la titlul principal să fie compensate de câștigurile celor a căror adresă este , cel puțin în
proiect , ” de masă ” ;
transformarea cotidianelor în săptămânale ,a săptămânalelor în bilunare , deci schimbarea
periodicității ;
editarea de publicații cu periodicitate neprecizată și/sau variabilă ;
35 Buletin statistic de prețuri , C.N.S nr.4 , 1998
37
Studiu de caz:
Postul de televizune ″ Cartoon Network ″
38
Toată lumea a auzit de postul de televiziune ”Cartoon Network” , dedicat copiilor în special ,
deoarece transmite numai programe de animație.
” Cartoon Network ” este o televiziune de cablu americană , creată de Turner Broadcasting , care
inițial difuza programe de animație. Era folosit ca un ” outlet ” non-stop pentru animațiile clasice
din arhivele Turner Broadcasting și exclusiv pentrureluările desenelor Warner Bros.( Looney
Tunes ) pentru MGM și desenele Hanna-Barbera,era în principal adresat tinerilor , dar noaptea
târziu are un program dedicat adulților numit ” Adult Swim ”.
În prezent , acest program de desene animate s-a schimbat aproape radical. De la un post care
difuza desene animate clasice , inofensive , a ajuns a fi un post ce transmite animații violente ,
prost desenate și urât dublate. Desenele clasice pot fi numărate pe degetele de la maini , iar
atunci când sunt difuzate sunt violente.
Încă nu ne dăm seama cât de periculos poate fi pentru un copil să fie lăsat în fața televizorului ,
uitându-se la aceste programe. Efectele nu se văd imediat , ci în timp , când copilul crește și
începe să aibă probleme de comportament .
Pe lângă faptul că alimentația copiilor este una defectuasă , în ziua de astăzi , din cauza E-urilor
din alimente , a legumelor forțate să crească mai repede și a mâncării de tip ” junk-food ” ( Mc
′Donalds , chipsuri etc) vizionarea acestor programe îi poate tulbura și mai mult.
Este știut faptul că , copii nu au capacitatea de a distinge binele de rău și realul de ficțiune , de
aceea ei imit tot ceea ce văd. De exemplu , dacă într-o familie se obișnuiește să se țipe sau să se
vorbească pe un ton foarte ridicat , copilul când va crește va vorbi la fel de tare cu ceilalți , iar
când cineva din exteriorul familiei îi va vorbi pe un ton normal sau chiar șoptit acesta nu va
reacționa în nici un fel deoarece nu este obișnuit.
Din desenele violente difuzate de Cartoon Network se numără ” Secretele Familei Sâmbătă ” , ”
Bakugan : Invadatorii Gundalieni ” , ” Ben 10 : Alien Force ” iar lista poate continua.
” Secretele Familiei Sâmbătă ” , dacă ar fi să ne luăm după titlu , pare un desen animat obișnuit ,
care adună toată familia în fața televizorului. Din păcate nu este așa.
39
Acest program prezintă o familie aparent obișnuită , de doctori ce au un fiu , însă ei ascund un
mare secret : părinții se luptă cu extratereștii ajutați de diferite dispozitive. Tatăl , Doc Saturday ,
este cunoscut ca fiind un inventator genial , care și-a dedicat viața studiului criptidelor , arma lui
fiind o mănușă de ultimă generație ; mama , Drew Saturday , a fost crescută de țigani și crede în
puteri supranaturale , arma ei fiind Sabia Tibetană de Foc ; iar copilul , Zak Saturday , este
obișnuit să se cațere pe ruinele antice , să exploreze tuneluri pe fundul mării și arma sa este o
gheară ce îi amplifică puterile.
În realitate nu există nici pe departe o astfel de familie . Deși sunt o familie unită ce luptă
împotriva răului , deci personaje pozitive , ei sunt și personaje negative datorită promovării
violenței și a faptului că folosesc arme .
Foarte puțini copii cu vârsta între 4 – 15 ani știu desenele cu Tom & Jerry , Scobby Doo ,
Popeye Marinarul sau Hercule. Aceste desene au devenit plictisitoare pentru ei , deoarece nu au
atât de multă acțiune ca și celălalte. Cele mai frumoase desene difuzate de Cartoon Network sunt
cele cu Tom & Jerry.
40
Aceste desene sunt clasice. Chiar dacă și ele conțin scene de
violență ( Tom îl pocnește pe Jerry cu o carte) , sunt foarte comice și prezintă o reacție normală :
o pisică și un șoarece nu se vor înțelege niciodată.
Aceste desene sunt inofensive deoarece personajele nu sunt alți copii sau persoane ce pot fi cu
ușurință confundate cu părinții sau alți membri de familie.
Prin difuzarea unor desene violente și care instigă la violență , în mod direct sau nu , copii devin
și mai agitați decât sunt ei de obicei , afectându-le și comportamentul.
Un alt exemplu de desene animate este ” Casa Foster pentru prieteni imaginari ”. Din aceste
desene , copii învață să se descurce în diferite situații , dar își fac prieteni imaginari , lucru ce ar
putea duce mai târziu , la interiorizarea sentimentelor și respingerea celor din jur.
Căutând pe net alte exemple de desene urâte , am găsit pe „ YouTube ” un filmuleț foarte
interesant despre violența virtuală și despre cum îi afectează pe copii.
Acest filmuleț , intitulat sugestiv „ Agresiunea virtuală ” , ne arată cât de mult s-a schimbat felul
în care îți poti petrece copilăria.
Eu , de exemplu , mi-am petrecut copilaria jucându-mă în fața blocului cu ceilalți copii din bloc
sau de prin împrejurimi , mă jucam în casă de-a directoarea sau o imitam pe sora mea mai mare ,
lucru care o enerva și mă certa sau mă spunea părinților că nu o las în pace.
41
Astăzi , orice copil știe să se joace pe calculator , pe mobil , pe Play Station Portabil sau , cei
fițoși , pe Wii.
De două ori pe săptămână merg împreună cu antrenorul meu la o grădiniță pentru a-i învăța pe
copii karate-do , și am observat că nu știu să se joace frumos. Toate jocurile lor trebuie să aibă
supereroii văzuți la televizor , se îmbrâncesc , se lovesc , țipă unul la celălalt. Sunt foarte nervoși
și agitați ; dacă nu faci ce vor ei sau nu câștigă jocul respectiv devin agresivi și se retrag într-un
colț , ca și când ar fi fost pedepsiți. Ca să le atragem atenția trebuie să le repetăm de câteva ori
sau chiar să ridicăm vocea pentru a face în final ce li se spune. Acest lucru ne arată că , în familie
se obișnuiește să se ridice tonul și că au deifciențe de atenție.
În filmuleț , se prezintă o problemă foarte des întâlnită și la noi , aceea că , copii petrec foarte
mult timp în fața televizorului și de obicei nu sunt aplicate restricții asupra programelor pe care
le pot urmări la orice oră. Psihologii din St Petersburg , Rusia au efectuat un studiu pe copiii din
10 școli și le-au pus întrebări simple ca „ la ce emisiuni te uiți ? ” , „ care este eroul tău favorit?
”. Psihologii nu au fost surprinși de răspunsurile date de copii : „ Planeta gândacilor ” ,
„ Diavolul II ” sau „ Godzilla ”.
42
Dupa aceea , au fost rugați să deseneze personajele preferate , reclamele interesante și să
folosească multe culori.
43
Un copil de clasa I a fost întrebat ce a desenat , iar acesta arătând desenul a uimit profesoara.
Desenase un incendiu foarte puternic. Profesoara l-a întrebat dacă i-a luat casa foc de-
adevăratelea , acesta i-a spus că nu , că așa și-a imaginat el. I-a mai spus profesoarei că după ce
se uită la desene animate i se face frică. Flăcările au fost acoperite cu culoarea verde și lânga un
animal ciudat. Întrebat dacă va fi totul bine , copilul a spus că nu , că va veni un val imens ce va
distruge totul și că vor veni extratereștrii și ne vor omorî pe toți.
Un alt copil a reprezentat binele printr-un iepuraș trist , care nu are prieteni și care va muri
fiindcă este bun.
44
Imaginea de mai sus reprezintă un alt desen , prin care se vede că un grup și-a găsit o distracție :
Au găsit o victimă , au legat-o iar băiatul cel mai puternic (cel desenat cu negru) are un aparat
care mai întâi o va gâdila , iar mai apoi o va jupoi. Cel de-al doilea băiat (cel roșu) râde și
încurajează pe ceilalți.
Programele difuzate pline de violență și jocurile la fel de violente , afectează copii mai mult
decât putem crede. Ei sunt puri , inocenți , și dacă părinții îi „ strică ” lăsându-i să se uite la
televizor singuri , nesupravegheați , nu trebuie să ne mire de ce mai târziu devin violenți și
incapabili să se adapteze într-o comunitate sau într-un grup.
Psihologii ruși susțin faptul că , copii , nu prefera televizorul așa cum spun unii adulți , ci preferă
să comunice cu părinții săi , cu alți copii , pe scurt să interacționeze cu ceilalți. Aceștia au mai
observat faptul că tot mai mulți copii cu vârste între 6-18 ani , au un comportament deviat ( fură
diverse obiecte din casă , fug de acasă ).
În încheiere , putem trage o singură concluzie : televiziunea este , probabil , cel mai
puternic narcotic alături de computer care afectează din ce în ce mai mulți copii , distrugându-i
pe interior iar acest lucru se vede și la exterior.
Copii nu trebuie lăsați nesupravegheați la televizor nici o clipă , trebuie găsit un alt mod de a le
ocupa timpul liber , cu jocuri în aer liber , cu jocuri pentru atenție , pentru memorie sau alt fel de
activități prin care să interacționeze cu cei din jurul lor.
Acestea fiind zise , nu mai pot spune decât că „ teatrul este viață , cinematografia artă
iar televiziunea mobilă”.
45
Concluzii
Mass-media este sursa unor fenomene sociale , a unor comportamente şi moduri de a gândi de
o amploare şi importanţă deosebită (de exemplu: lacrimile vărsate în faţa serialelor TV,
explozia de bucurie şi revărsarea nocturnă a mii de oameni pe străzile Bucureştiului după
transmisia în direct a victoriilor echipei naţionale de fotbal la Cupa Mondială).
Intre noi şi lume, se interpune treptat un mediator, o instituţie care adună informaţiile, le
filtrează, le ambalează în forme accesibile şi le difuzează, facilitând astfel accesul la realitate.
Astfel, societăţi întregi depind de mass-media pentru a stăpâni, înţelege şi judeca lumea
înconjurătoare.
Deţinând monopolul asupra "accesului la lume", presa oferă o anumită versiune asupra
realului. Fluxul permanent de mesaje, difuzat de mass-media, învăluie aproape în
întregime individul şi societatea, nelăsându-le timp de reflexie, de verificare, de analiză
critică a versiunilor oferite.
Produsele mass-mediei reprezintă informaţii referitoare la starea vremii, situaţia circulaţiei,
rapoartele poliţiei, etc, care dau cititorului, privitorului, ascultătorului sentimentul
reconfortant al "investiţiei" - omul cheltuieşte timp şi bani pentru informaţiile care au o
valoare de utilizare imediată, concretă.
Prin consumul produselor mediatice, milioane de oameni se găsesc legaţi prin nenumărate fire
nevăzute, ei împărtăşesc aceleaşi constructe culturale, posedă cunoştinţe asemănătoare şi sunt
expuşi unor simboluri, stări afective analoage; astfel, un apel lansat prin mass-media
declanşează un val de solidaritate ce depăşeşte graniţele şi deosebirile politice, religioase sau
culturale. Datorită presei, oamenii descoperă că împărtăşesc aceleaşi valori, că se pot mobiliza
pentru aceleaşi scopuri.
46
Bibliografie
1. Bertrand , Gisele , De Gournay Chantal , Mercier Pierre-Alain , 1988 , ”Fragments d′un
récit cathodique”;
2. Bucheru , Ion , Roman Marina , 2010 , ”Limbajul imaginii filmate” , Ed. Norma ,
București ;
3. Gheorghe , Virgiliu , 2006 , ”Efectele televiziunii asupra minții umane și despre
creșterea copiilor în lumea de azi” , Ed. Podromos ;
4. Haineș , Rosemarie , 2000 , ”Comunicarea televizuală ”, Ed. Eficient , București ;
5. Healy , M. Jane , 1990 , ”Endangered Minds” Ed. Touchstone , New York ;
6. Kubey , R. , 1996 , ” Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television” ;
7. Lochard , Guy , Boyer , Henri , 1999 , ”Comunicarea mediatică” , Ed Institutul
European , București ;
8. Moore , Wes , ”Televiziunea : Opiul popoarelor...” ;
9. Pascal , Perin , 1991 , ”Le zapping” , Réseaux , Paris , CNET , 1991 ;
10. Petcu , Marian , 2000 , ”Tipologia presei românești” , Ed. Institutul European ,
București ;
11. Requena , Jesús González, 1992 , ”El discurso televisivo” , Madrid ;12. Silverstone , Roger , 2000 , ”Televiziunea în viața cotidiană”, Ed. Polirom , București ;
13. Winn , Maria , 1996 , ‘Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι ‘, Αθινα ; 14. Zamfir , Cătălin , 1999 , ”Politici sociale în România” , Ed. Expert , București ;
15. www.youtube.com ;
16. www.wikipedia.com ;
47