Evul mediu (sec. XII-XIV)

Originile

Le Serment de Strasbourg Séquence de Sainte Eulalie La Chanson de Roland Le Roman de Renart Le Roman de la Rose

Literatura de curte

Béroul Chrétien de Troyes Marie de France

Secolul XIV-XV

Guillaume de Marchaut Eustache Deschamps François Villon Jean Froissart

Secolul XVI

François Rabelais Clément Marot Pierre de Ronsard Joachim du Belay

Perioada barocă (1575-1650)

Agrippa d'Aubigné Saint-Amant Paul Scarron Honoré d'Urfé Michel Montaigne

Secolul XVII

Literatura "preţioasă" (1610-1650)

Marie Le Roy de Gomberville Madeleine de Scudéry

Clasicismul (1660-1720)

François de Malherbe Pierre Corneille Nicolas Boileau Jean de La Fontaine Jean Racine Jean-Baptiste Poquelin , zis Molière Jacques-Bénigne Bossuet Bernard le Bovier de Fontenelle Jean de La Bruyère

Literatura rococo

Charles Perrault

Secolul XVIII

Iluminiştii - Enciclopediştii

Charles de Secondat, baron de Montesquieu François Marie Arouet zis Voltaire Jean-Jacques Rousseau Denis Diderot Luc de Clapiers de Vauvenargues

Literatura critică şi galantă

Bernardin de Saint-Pierre Choderlos de Laclos Pierre Marivaux Pierre Augustin de Beaumarchais André Chenier Antoine Rivarol

Secolul XIX

Preromanticii

Benjamin Constant Madame de Staël François-René de Chateaubriand

Romantismul

Alphonse de Lamartine Alfred de Vigny Alfred de Musset Victor Hugo Stendhal (Henri-Marie Beyle) Prosper Mérimée Gérard de Nerval George Sand Alexandre Dumas père

Şcoala Parnassiană

Leconte de Lisle Théophile Gautier Sully Prudhomme François Coppée José-Maria de Heredia

Dandism

Charles Baudelaire Jules Barbey d'Aurevilly

Realismul

Edmond şi Jules Goncourt Gustave Flaubert Honoré de Balzac Eugène Labiche Alexandre Dumas fiul Octave Mirbeau

Simbolismul

Stéphane Mallarmé Paul Verlaine Arthur Rimbaud Jean Moréas Henri de Régnier

Naturalismul

Émile Zola Guy de Maupassant Alphonse Daudet Pierre Loti Jules Renard

Secolul XX

Reacţia împotriva naturalismului

Anatole France Marcel Proust Paul Claudel Romain Rolland Guillaume Apollinaire Paul Valéry Alain Fournier

Dadaismul

Tristan Tzara Philippe Soupault

Suprarealismul

André Breton Paul Eluard Max Jacob Louis Aragon

Perioada dintre cele două războaie mondiale

Jean Supervieille Roger Martin du Gard Georges Duhamel Jules Romains François Mauriac Louis-Ferdinand Céline André Gide André Malraux Jean Cocteau Henri de Montherlant

Jean Anouilh Jean Giraudoux

Existenţialismul

Jean-Paul Sartre Simone de Beauvoir Albert Camus Boris Vian

Literatura de după război

"Noul" roman

Michel Butor Nathalie Sarraute Alain Robbe-Grillet

Georges Penac Marguerite Duras Roger Vaillant

Poezie

Pierre Garnier Henri Chopin Raymond Queneau Jacques Roubaud Henri Michaux

Teatru

Jean Genette Jacques Audiberti Albert Camus Samuel Beckett Eugène Ionesco (Eugen Ionescu) Jean-Paul Sartre

Critica literară

Saint-Beuve Roland Barthes Jean Starobinski Julia Hristeva

Literatură contemporană

Amelie Nothomb Michel Houellebecq Daniel Pennac

Literatura rusa

Începuturile

Secolele XI - XIII (Cnezatul Kievului)Începuturile unei tradiții literare rusești coincid cu activitatea misionară a călugărilor Kiril și Metodiu în secolul al X-lea, care au creștinat popoarele slave din răsăritul Europei și au introdus limba veche slavă în scrierile bisericești. Prin creștinarea slavilor a pătruns și influența culturii bizantine. În limba slavă veche s-au scris evangheliare (Evanghelia din Ostromir, 1056-1057), liturghii, predici, "Viețile sfinților", și s-a tradus epopeea populară "Alexandria". În secolul al XI-lea apare colecția de predici ale mitropolitului Ilarion (1037-1050) și primul codice de legi (1019-1054). În această perioadă începe să circule "Cântec despre oastea lui Igor", o admirabilă epopee eroică anonimă despre lupta cneazului Igor Sviatoslavici împotriva nomazilor polovțieni.După invazia tătarilor, la începutul secolului al XIII-lea, centrul cultural se deplasează la Novgorod. Din jurul anului 1300 datează povestea vieții lui Aleksandr Nevski cu tema luptelor împotriva cavalerilor teutoni.

Secolele XIV - XVII (Statul moscovit)La mijlocul secolului al XIII-lea cea mai mare parte a teritoriilor rusești era sub ocupația tătarilor "Hoardei de Aur", iar timp de două secole producția literară stagnează. Din aceast timp se poate menționa povestea călugărului Sofronie "Zadonscina" (cca. 1393), în care se descrie victoria prințului moscovit Dimitrie Donskoi asupra tătarilor (1380).În secolul al XV-lea, Moscova avansează ca metropolă culturală. Apar scrieri hagiografice și compilații ale unor cronici mai vechi, precum și o culegere de reguli ale vieții sociale, politice și bisericești redactate de protopopul Silvestru. În secolul al XVI-lea se realizează o traducere integrală în limba slavă a Bibliei. În 1575, prințul A.M. Kurbski scrie o cronică a cnezatului Moscovei. În scrieri pătrunde treptat și limba rusă vorbită, ca în "Viața protopopului Avacum" (1672-1675), scrisă cu mult realism.

Secolul al XVIII-leaO dată cu "europeizarea" Rusiei de către Petru cel Mare, pătrund elementele culturii apusene, care se reflectă și în producția literară. Figuri centrale sunt scriitorii satirici A.D. Kantemir și A.P. Sumarokov, precum și teoreticianul Vasili Trediakovski. Foarte prețuit este teatrul, sprijinit de țarina Ecaterina a II-a, ea însăși autoarea unor drame. Ca reprezentant important al comediei clasice este de menționat Denis Ivanovici Fonvizin, inspirat din piesele lui Molière adaptate la societatea rusă, ca în piesa Brigadierul (1786). Poetul liric G.R. Derșavin creează în genul odei.Sub influența ideilor iluministe, Mihail Lomonosov elaborează "teoria celor trei stiluri" cu caracter normativ pentru limba literară rusă. După Marea Revolu ț ie Franceză , Ecaterina a II-a îngrădește libertatea producțiilor literare. N.I. Novicov, redactor al unei reviste satirice, este arestat, scriitorul A.N. Radiscev este deportat în Siberia.Către sfârșitul secolului, pe prin plan se situează așa-zisa "literatură sentimentală", în mare vogă și în vestul Europei. Reprezentant important al acestei tendințe este Nicolai Karamzin, autor de povestiri și impresii de călătorie în țările Europei occidentale, prin care face cunoscute în Rusia ideile epocii respective. În scrierile sale, limba literară rusă se eliberează definitiv de elementele literaturii bisericești, făcându-se purtătorul de cuvânt al așa zișilor "înnoitori" în conflict cu purtătorii tradțiilor arhaicizante.

Secolul al XIX-leaÎn secolul al XIX-lea literatura rusă cunoaște o deosebită înflorire. Principalele tendințe din această perioadă sunt romantismul și realismul. Operele lui Aleksandr Pu ș kin marchează începutul literaturii ruse moderne.Aleksandr Sergheievici Pu ș kin (1799-1837)După începuturi, în tradiția clasică, Pușkin devine cel mai important reprezentant al romantismului în toate genurile literaturii ruse: poezie lirică, dramă (Boris Godunov, 1831), roman în versuri (Evghenii Oneghin, 1833).

Scriitori contemporani cu Pușkin:- Ivan Andreevici Krîlov, autor de fabule.- Aleksandr Griboiedov, autor dramatic.- Vladimir Odoievski, autor de nuvele (Nopți ruse).-Mihail Iurievici Lermontov (1814-1841), remarcabil în proză cu romanul Un erou al timpului nostru (1840).

În domeniul teoriei și criticii literare:- Vissarion Belinski- Nikolai Dobroliubov

Nicolai Vasilievici Gogol (1809-1852)Gogol se îndepărtează de patosul romantic și își găsește propriul stil în povestiri, piese de teatru și satire, cu un accentuat caracter de critică socială, dintre care se remarcă nuvela Mantaua (1842), comedia Revizorul (1836), romanul Suflete moarte (1842).

Scriitori contemporani cu Gogol, în special autori de schițe, nuvele și romane:- Nicolai Nekrasov- Mihail Saltîkov-Ș cedrin , autor satiric (Cronică de familie, 1846-1856).- Ivan Goncearov, autorul romanului Oblomov (1857), în care creează tipul personajului superficial, inutil într-o societate în transformare.

Realismul criticA doua jumătate a secolului al XIX-lea se caracterizează prin dezvoltarea romanului realist, gen în care excelează Ivan Turgheniev, Lev Tolstoi și Fiodor Dostoievski.

Ivan Sergheievici Turgheniev (1818-1883)Ivan Turgheniev pledează în romanele sale pentru o europenizare a Rusiei. Cel mai important roman al său, Părinți și copii (1862), prezintă conflictul dintre viziunea idealistă și umanitară a generațiilor vechi și nihilismul tineretului, problemă controversată în cercurile intelectualității ruse din acea epocă.

Lev Nicolaievici Tolstoi (1828-1910)În vasta sa operă literară, temele predominente sunt căutarea unui sens al existenței omenești și rolul individului în societate. Astfel, în monumentalul roman Război ș i pace (1865-1869), pe

fundalul perioadei războaielor napoleoniene, omul este confruntat cu problema rolului individului în determinarea cursului istoriei. Romanul Anna Karenina (1875-1877) reprezintă o critică inovativă a relațiilor sociale, în special din cadrul tradițional al familiei, prin exemplul destinului tragic al eroinei. Problema relațiilor de familie revine în romanul Sonata Kreuzer (1889). O temă curentă a literaturii ruse, purificarea spirituală prin ispășire, este tratată în romanul Învierea (1889).

Fiodor Mihailovici Dostoevski (1821-1881)Fiodor Dostoevski a îmbogățit literatura rusă și universală prin subtila sa analiză psihologică, uneori deschis impulsivă, a caracterelor umane, plină de sensuri absconse și cu semnificații contradictorii. Aceeași „polifonie” stilistică se întâlnește și în reprezentarea societății ruse contemporane lui. În timp ce în Crimă ș i pedeapsă (1866), protagonistul romanului comite un omor din considerații filosofice, pentru ca apoi să caute purificarea prin căință și ispășire, eroul romanului Idiotul (1868-1869) își vede distruse idealurile creștine în confruntarea cu materialismul predominent în societate. Romanul Demonii (1871-1872) este o vastă frescă critică a tezelor distructive ale mișcărilor anarhiste. În Frații Karamazov (1880) se descrie tabloul oscilant al Rusiei, între tradiție și tendințele înnoitoare ale timpului.

Alți reprezentanți ai realismului critic:- Aleksandr Nicolaievici Ostrovski, autor dramatic.- Vladimir Galaktionovici Korolenko- Gleb Ivanovici Uspenski

Literatura impresionistă și simbolistăCătre sfârșitul secolului al XIX-lea apar noi tendințe în literatură, în special impresionismul și simbolismul.

Anton Pavlovici Cehov (1860-1904)Deși scrie în tradițiile realismului, cu un caracter satiric și humoristic în același timp, datorită descrierilor nuanțate ale stărilor sufletești, Anton Cehov este încadrat în literatura impresionistă. Elementele centrale ale creației lui sunt banalitatea vieții cotidiene, singurătatea, pasivitatea sau dorința de afecțiune, ca în piesele Pescărușul (1896), Unchiul Vania (1899), Trei surori (1901) sau Livada cu vișini (1904).

În perioada de trecere spre secolul al XX-lea, simboli ș tii ruși reiau tema „artei pure”, sub impulsul scrierilor teoretice ale lui Vladimir Sergheievici Soloviov, și se îndepărtează de temele sociale în favoarea înnoirii formei. Teme preferate sunt ocultismul, teozofia, antropozofia

- Andrei Belîi, pseudonimul literar al lui Boris Nikolaevich Bugaev, este unul din fondatorii ș colii simboliste ruse și autorul romanului Petersburg.- Valeri Iakovlevici Briusov scrie poeme inspirate de simbolistul francez Stéphane Mallarmé.- Dmitri Sergheievici Merejkovski, autor de scrieri cu conținut mistic și filozofic.- Aleksandr Blok, autor de poezii lirice pline de muzicalitate.- Fiodor Sologub, autor de romane cu descrieri macabre, fantasic-demoniace (romanul trilogie Vrăjitorul morților, 1908-1913; romanul Mai dulce ca otrava, 1908).

Secolul al XX-leaDupă anul 1910 se înregistrează o mare varietate de curente, stiluri și experimente:Futurism- Vladimir Maiakovski- Velimir Hlebnikov- Aleksei Ieliseievici Krucionâh

Acmeism- Nikolai Gumiliov- Anna Ahmatova- Osip Mandel ș tam

Imagism- Serghei Aleksandrovici Esenin

Alți scriitori rămân credincioși tradiției marii literaturi ruse din secolul al XIX-lea:- Aleksandr Ivanovici Kuprin- Ivan Alekseievici Bunin, Premiul Nobel pentru literatură, 1933.

Maksim Gorki (1868-1936)După o tinerețe aventuroasă, începe să scrie povestiri romanțioase. Întâlnirea cu Lenin, în anul 1905, marchează trecerea la angajarea socială și revoluționară, devenind mai târziu exemplu și purtător de cuvânt al realismului socialist. Dintre operele sale remarcabile sunt de menționat drama Azilul de noapte (1903) și romanul Mama (1907).

Perioada postrevoluționară (1922-1929)Primii ani după revolu ț ie sunt caracterizați prin apariția diverselor curente de avangardă, nu rareori rivalizând între ele. Futuriștii, grupați în jurul lui Maiakovski, pledau în revista lor "LEF" pentru o sinteză între experimentele verbale și idealurile revoluționare. Dimpotrivă, A.A. Bogdanov împreună cu grupul numit Proletkult cerea o orientare structurală radicală a literaturii în serviciul clasei muncitoare. Alături de aceștia, tradiționaliștii denumiți Popuciki și grupul Frații Serapion (după titlul unui volum de povestiri ale scriitorului german E.T.A. Hoffmann) din Petrograd, acceptând noul sistem politic, pledau totuși pentru o autonomie a fenomenelor culturale față de agitația politică și pentru o reluare a tradiției marii literaturi ruse a secolului al XIX-lea. De menționat sunt:- A.K. Voronski- L.M. Leonov- N.S. Tihonov- Konstantin Fedin- W.W. Ivanov- M.M. Zo ș cenko Unul din cei mai remarcabili scriitori ai epocii a fost

Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960), autor de poezii lirice în tradiția lui Rainer Maria Rilke și Aleksandr Pu ș kin și al romanului Doctor Jivago, publicat abia în 1957 în afara Uniunii Sovietice. Apariția cărții a declanșat o campanie critică și polițienească din partea oficialităților, Pasternak este obligat să refuze Premiul Nobel, care i s-a

decernat în 1958, în același an este exclus din Uniunea scriitorilor sovietici, pentru a fi "reabilitat" în 1987.Și alți scriitori, care nu s-au încadrat în ideologia oficială, suferă persecuții: Anna Ahmatova este exlusă în 1946 din Uniunea Scriitorilor, Osip Mandel ș tam moare în 1938, într-un lagăr de concentrare din Siberia, autoarea de poezii lirice Marina Ț vetaeva trăiește între anii 1927 și 1939 în emigrație, întoarsă în Uniunea Sovietică se sinucide (majoritatea biografilor afirmă că, de fapt, a fost asasinată de NKVD) în 1941.Numeroase romane apărute în anii '20 au ca teme principale evenimente din timpul revoluției sau din războiul civil.- Dmitri Furmanov în romanul Ceapaev (1923), scris cu patetism "revoluționar", evită, totuși, idealizarea eroilor, cum va fi cazul, mai târziu, în realismul socialist.- Konstantin Fedin, autor al romanului Orașe și ani (1924)- Leonid Leonov, Viezurii (1924)- Aleksandr Fadeev, Cei nouăsprezece (1927), mai târziu Tânăra gardă (1946). Secretar al Uniunii scriitorilor sovietici (1936-1944 și 1946-1954), reprezentant tipic al stalinismului, pradă alcoolismului, se sinucide (1956) după moartea lui Stalin.

Perioada așa zisei "Noii Politici Economice" (NEP), se caracterizează printr-o relativă liberalizare, care se reflectă și în producția literară. Scriitorii grupați în "Asociația pentru o artă reală" (OBERIU) își permit experimentări în stil și conținut, în contradicție cu ideologia oficială, și vor avea de suferit represiunile regimului:- A.I. Vvedenski descrie absurditățile societății socialiste. În 1932 este deportat la Kursk ș i moare în 20 decembrie 1942, într-un tren cu deținuți politici, în timpul transportului.- Daniil Harms, autor liric și dramatic. Moare în 1942 în spitalul unui lagăr de muncă. Este "reabilitat" în 1956.

De succes se bucură scriitorii Ilia Ilf și Evghenii Petrov, autori ai romanelor satirice Douăsprezece scaune (1928) și Vițelul de aur (1931).Alți autori scriu în spiritul partidului comunist și se bucură de aprecierea criticii oficiale:- Valentin Kataev, autor al romanului Iarba uitării.- Leonid Leonov, în romanul Hoțul (1927), descrie problemele de conștiință ale unui soldat al Armatei Ro ș ii , deziluzionat de evenimentele haotice ale anilor '20, pentru ca, în final, să redevină un militant al regimului comunist.

Realismul socialist (1930-1953)O dată cu începutul primului plan cincinal în anul 1928, oficialitățile sovietice nu mai tolerează diversitatea curentelor literare sau a stilurilor individuale, ținta atacurilor este, în special, așa zisul formalism "burghez". În 1932 se constituie, ca singură organizație admisă, Uniunea Scriitorilor Sovietici, deja pregătită de "Asociația scriitorilor proletari" (RAPP). Apar romane cu un conținut conform liniei partidului comunist, în care se idealizează figuri ale muncitorilor din fabrici și ale activiștilor de partid, precum și lupta împotriva scepticismului țăranilor față de proiectata colectivizare a agriculturii. De menționat sunt romanele lui Leonid Leonov, Fluviul sovietic (1930) și Profesorul Skutarevski (1932) sau, mai ales, romanul Pământ desțelenit (1932, ediție revăzută în 1959) al lui Mihail Ș olohov .

Mihail Aleksandrovici Ș olohov (1905-1984), cu un excepțional talent literar de povestitor, descrie criza satului din Rusia post-revoluționară, trecând, totuși, sub tăcere represiunile la care au fost supuși în special țăranii ucraineni în cursul colectivizării forțate. Romanul-epopee Pe Donul liniștit (1928-1940), de mai multe ori revizuit, descrie în figura tragică a eroului principal, cazacul Grigori Melehov, dispariția "stanițelor" de sine stătătoare ale cazaculor de pe Don în cursul războiului civil și în perioada ce i-a succedat. Primește Premiul Nobel pentru literatură în anul 1965.La primul congres al Uniunii scriitorilor sovietici din 1934, Andrei Jdanov, membru al Biroului politic al partidului comunist, proclamă "realismul socialist" ca singură doctrină admisă în artă și literatură. Din acest moment, "eroi pozitivi" sunt numai personajele care se identifică cu programul și metodele partidului comunist. Doctrina realismului socialist a dus la schematizarea și unilateralitarea literaturii ruse. Puțini scriitori depășesc, datorită talentului lor, cu tot conformismul ideologic, mediocritatea dominantă din perioada 1934-1939. În afară de romanele lui Mihail Șolohov, mai sunt de menționat romanul Lui Leonid Leonov, Drumul spre ocean (1935), în care se redau gândurile unui comisar politic aflat pe patul de moarte, precum și unele din cărțile lui Aleksei Tolstoi.

Aleksei Nicolaevici Tolstoi (1883-1945), de origine nobiliară. Scrie povestiri elogioase la adresa lui Stalin și romanul-fluviu Calvarul (1922-1941), cunoscut și cu numele de Drumul spre Golgota, în care se redau evenimentele din timpul revoluției și ale războiului civil, respectând punctul de vedere partinic. Reușește să aibă mai multă libertate de creație, într-un fel de "emigrație internă", recurgând la teme istorice (Petru cel Mare, 1929-1945) sau în genul "științifico-fantastic" (Hiperboloidul inginerului Garin, 1927).Scriitorii care nu se încadrează în acest concept rămân nepublicați și suferă persecuțiile regimului, cum a fost cazul scriitorilor Isaak Babel și Osip Mandel ș tam , care mor în lagărele de concentrare.

Mihail Afanasievici Bulgakov (1891-1940), autor de povestiri satirice și piese de teatru, în cea mai mare parte nepublicate și nereprezentate în timpul vieții scriitorului. Remarcabil prin romanul Maestrul și Margareta, scris între 1929 și 1939, publicat postum în 1966.În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial intervine o relativă liberalizare în politica culturală, în prim plan situându-se evenimentele războiului cu pronunțat accent patriotic: Zile și nopți (1944) de Konstantin Simonov, drama Invazia (1942) de Leonid Leonov. Anul 1946 marchează sfârșitul acestei liberalități artistice, Andrei Jdanov, în Raportul asupra revistelor "Zvezda" și "Leningrad", înăsprește mai mult doctrina realismului socialist după criteriul "partinității" (partiinost): o operă artistică sau literară este "valoroasă" doar în măsura în care corespunde ideologiei marxist-leniniste și servește programului partidului comunist. Exemplu tipic pentru această categorie de scriitori este

Ilia Ehrenburg (1891-1967), scriitor și ziarist, pe cât de prolific (a publicat peste o sută de cărți!), pe atât de controversat. Între 1908 și 1917 trăiește la Paris, după care revine în Rusia sovietică, pentru ca în anii 1921-1940 să

trăiască din nou în Occident (Praga, Berlin și Paris). Revenit în Uniunea Sovietică, în 1940, publică romanul Căderea Parisului (1940-1941). În timpul războiului se face cunoscut în special prin cronicile la radio Moscova, în care face apel la uciderea a tot ce este "neamț", fără nici o deosebire. În 1949, îi apare romanul Furtuna pe tema evenimentelor din război. Deși căzut în dizgrația oficialităților, se bucură însă de aprecierea și protecția personală a lui Stalin și primește de două ori (1942 și 1948) "Premiul Stalin" pentru literatură. După moartea lui Stalin, publică romanul Dezghețul (1957), în care se face campionul liberalizării vieții sociale.

Perioada anilor 1953-1991După moartea lui Stalin în 1953 și denunțarea stalinismului de către Nikita Hru ș ciov la al XX-lea Congres al Partidului Comunist, în perioada de așa-zis "dezgheț" (după titlul romanului lui Ilia Ehrenburg), profită într-o oarecare măsură și literatura de relativa liberalizare. Realismul socialist rămâne, totuși, doctrina oficială. Un important roman din această perioadă este Nu numai pâine (1956) de V.D. Dudin ț ev . În poezia lirică se remarcă Evghenii Evtu ș enko , Andrei Vosnesenski, Bella Ahmadulina și R.I. Rojdestvenski. Cu toate acestea, până la inițierea de către Mihail Gorbaciov a politicii de destindere (Perestroika), o parte a scriitorilor își publică operele în străinătate sau le difuzează în Uniunea Sovietică, în mod clandestin, sub forma manuscriselor multiplicate (Samizdat). Scriitorii A.D. Siniavski și J.M. Daniel sunt condamnați, în 1966, la internare într-un lagăr de muncă, sub acuzarea că ar fi defăimat statul sovietic prin faptul de a-și fi publicat cărțile în străinătate.

Alexandr Soljeni ț în (n. 1918), internat între 1945 și 1953 într-un lagăr de muncă, apoi deportat până în 1956 în Asia Centrală, publică în 1963, cu aprobarea expresă a lui Hru ș ciov , romanul O zi din viața lui Ivan Denisovici, în care descrie viața deținuților în lagărele de concentrare sovietice. Următoarele sale romane Primul cerc al iadului (1968) și Pavilionul canceroșilor (1968-1969) sunt însă interzise de cenzură și apar în străinătate, după ce circulaseră clandestin în Uniunea Sovietică ca "Samizdat". În 1970 obține Premiul Nobel pentru literatură, dar nu i se acordă pașaport pentru a primi personal premiul. Protestele sale repetate împotriva cenzurii și a internării persoanelor dizidente în servicii de psihiatrie îi atrag excluderea din Uniunea scriitorilor și în 1974 expulzarea din URSS. Cartea sa Arhipelagul Gulag ( în trei volume) - o amplă lucrare documentară asupra prigonirii a milioane de cetățeni sovietici în anii 1918 până în 1956 - apare între anii 1973 și 1975 la Paris. Se întoarce în Rusia, în 1994.

Alexandr Trifonovici Tvardovski (1910-1971) a fost redactor șef al revistei "Novîi Mir" între 1950 și 1970, cu o întrerupere de patru ani în anii '50. Încurajează tonurile critice în literatura sovietică, fără a se situa pe poziții anti-comuniste. În poemul Tiorkin în infern (1954-1963) descrie într-un stil ironico-satiric realitățile vieții cetățenilor sovietici din timpul lui Stalin.

Tot sub forma literaturii "Samizdat" circulă poeziile lui Iosif Brodski, expulzat în 1972 din URSS.- V. Tarsis scrie romanele satirice Musca albastră (1963), Mesaj din casa de nebuni (1965) și Combinatul plăcerilor (1967). În anul 1966 este expulzat din URSS.

Proza literară a acestor ani cunoaște două orientări:- Tematizarea vieții la țară sau în provincieV.G. Rasputin, V.M. Ș uk ș in , Vasili Afonin

- Literatura zisă "urbană", cu descrierea problemelor din marile orașe,A.G. Bitov,W.S. Makanin,Vladimir Krupin,Viktor Astafiev

La mijlocul anilor '80, o dată cu politica de transparență în viața publică ("Glasnost"), inițiată de Mihail Gorbaciov, are loc și un proces de reînnoire a literaturii ruse. Mulți scriitori se întorc din emigrație și sunt reprimiți în Uniunea Scriitorilor, trecutul poate fi analizat și prezentat în mod critic, fără imperativul ideologiei comuniste. În 1987 apare romanul Copiii din Arbat al lui Anatoli Rîbakov, în care stalinismul este stigmatizat într-o formă neobișnuită până acum. Cărțile lui A.I. Pristavkin și dramele lui Mihail Ș atrov prezintă evenimentele tragice ale epurărilor staliniste din anii '30. În scrierile altor autori, ca Cinghiz Aitmatov și V.P. Astafiev, sunt tratate teme, până atunci tabù, privind consumul de stupefiante sau creșterea criminalității.

Literatura rusă contemporanăDupă dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, începe o nouă eră în literatura rusă, care se deschide tot mai mult ideilor și stilului postmodern. De un deosebit succes se bucură romanele polițiste ale Dariei Don ț ova , traduse și în mai multe limbi europene. Romanul O sagă moscovită de Vasili Axionov relatează supraviețuirea familiei Gradov sub stalinism. Alți scriitori ruși contemporani:- Victor Pelevin, autor de nuvele și romane (Mitraliera de lut, Săgeata galbenă, 1999; Generația P, 2001), distins în 2001 de către Fundația culturală din Hamburg cu Premiul "Richard Schönfeld" pentru literatură satirică.- Vladimir Sorokin, romancier (Șarpele, 1985; Banchetul, 2000; Gheața, 2002) și autor dramatic.- Tatiana Tolstoia- Liudmila Uli ț kaia - Vladimir Makanin, autor de poezii, nuvele și romane (Adâncuri sau un erou al timpului nostru, 1998, ce amintește titlurile unor romane de Fiodor Dostoevski și Mihail Lermontov)- Nina Gorlanova

literatura comerciala de masa:

- Boris Akunin- Alexandra Marinina

- Daria Don ț ova

Literatura romana

Decăderea Imperiului Otoman şi Fanarioţii

Secolul al XVIII-lea în Ţările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai numească boieri locali în postul de domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei, ci negustori greci din Istanbul, numiţi fanarioţi.

Astfel, cultura greacă a influenţat dezvoltarea literaturii române[1]. De exemplu, unul dintre marii poeţi români ai acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care a scris cântece de dragoste în stilul poetului antic grec Anacreon. Tatăl lui, Ienăchiţă, a fost şi el poet, dar a scris şi prima gramatică a limbi române, iar fiul său, Iancu, a fost poate unul din cei mai mari poeţi ai generaţiei sale. O comedie umană a fost dezvoltată de anecdotele lui Anton Pann, care a încercat să ilustreze puţin din spiritul şi folclorul balcanic adus de otomani în ţările române.

Totuşi, următoarea generaţie de scriitori români s-a inspirat din Iluminismul european. Reprezentanţi ai acestei generaţii au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu şi Dinicu Golescu.

Renaşterea naţională

Ideile revoluţionare ale naţionalismului, care se răspândeau în Europa, au fost adoptate şi de români, care îşi doreau propriul lor stat naţional, dar trăiau pe teritoriul unor mari imperii străine. Mulţi scriitori români ai vremii făceau parte din mişcarea naţională şi au participat la revoluţiile din anii 1821 şi 1848. Originea românilor a constituit un subiect de discuţie, şi în Transilvania, a apărut o mişcare latinistă, Şcoala Ardeleană, producând studii filologice despre originea romanică a limbii române şi deschizând şcoli în limba română.

Românii care au studiat în Franţa, Italia şi Germania, au adus cultura franceză şi filosofia germană în literatura română modernă, reducând influenţele greceşti şi orientale de-a lungul timpului. În Ţara Românească, o figură importantă a fost Ion Heliade Rădulescu, care a fondat prima publicaţie în limba română şi Societatea Filarmonică, societate care mai târziu a înfiinţat Teatrul Naţional Bucureşti.

Nicolae Bălcescu dă primul model de monografie istorică, Alecu Russo creează poemul patriotic în proză iar Dimitrie Bolintineanu legenda istorică. Se pun bazele romanului românesc prin: Dimitrie Bolintineanu, Pantazi Ghica, V.A. Urechia. Nicolae Filimon scrie primul roman realist românesc, B.P. Hasdeu afirmă drama romantică în versuri, Alexandru Odobescu nuvela istorică şi eseul.

Cei mai importanţi scriitori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului au fost Vasile Alecsandri şi mai târziu Mihai Eminescu. Alecsandri a fost un scriitor prolific, care a contribuit la literatura română cu poezie, proză, câteva piese de teatru şi colecţii de folclor românesc. Eminescu este considerat de majoritatea criticilor ca cel mai important şi mai influent poet român. Poezia sa lirică avea rădăcinile în tradiţiile româneşti, dar a fost influenţată de filosofia germană şi de tradiţiile hinduse.

Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863 şi frecventat de mulţi scriitori români, a jucat un rol important în literatura română. Mulţi scriitori valoroşi, inclusiv Ion Luca Caragiale, care a scris unele din cele mai bune comedii româneşti, povestitorul Ion Creangă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea, şi-au publicat lucrările în această perioadă. Astfel au coexistat curente literare diverse, de la Romantism, la Poporanism sau chiar Sămănătorism.

Literatura interbelică

După înfaptuirea unităţii naţionale în 1918, în literatura română a debutat ceea ce se poate numi o adevărată epocă de aur, caracterizată prin dezvoltarea romanului. Societatea tradiţională şi recentele evenimente politice au influenţat opere precum Răscoala lui Liviu Rebreanu publicată în 1932 şi inspirată de revolta ţărănească din 1907 şi Pădurea Spânzuraţilor publicată în 1922 şi inspirată de participarea României la Primul Război Mondial. Începuturile romanului modern pot fi observate în proza unor scriitori precum Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach, Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război). George Călinescu reprezintă o altă personalitate complexă a literaturii româneşti: romancier, dramaturg, poet, istoric şi critic literar, eseist, jurnalist. A publicat monografii consacrate lui Eminescu, Creangă, precum şi o monumentală Istorie a literaturii române de la origini pâna în prezent (1941, aproape 1000 pagini in quatro).

Un important scriitor realist a fost Mihail Sadoveanu, care a scris mai ales romane a căror acţiune se desfăşura în diferite perioade ale istoriei Moldovei. Dar poate cei mai importanţi autori ai acestei perioade au fost Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ion Barbu şi George Bacovia. Tudor Arghezi a revoluţionat poezia la 50 de ani după

Eminescu, creând noi baze pentru poezia română modernă. Lucian Blaga, una din cele mai mari personalităţi artistice a dezvoltat prin scrierile sale un sistem filosofic complex, încă neînţeles suficient. Mircea Eliade este astăzi considerat cel mai mare istoric în domeniul religiilor. Romanele lui dezvăluiesc un simbolism mistic, de factură pre-creştină, păgînă.

Născut în România, Tristan Tzara, un poet şi eseist francez, este fondatorul dadaismului, o mişcare revoluţionară nihilistă din artă. Mai târziu, el a abandonat nihilismul pentru suprarealism şi marxism. S-a stabilit la Zürich unde a fondat Cabaret Voltaire. Pentru prima oară în istoria ei, cultura română era complet conectată la cultura occidentală, în timp ce dadaismul este primul curent artistic şi literar mondial iniţiat de un român. Dadaismul şi suprarealismul sunt componente fundamentale ale avangardismului, cea mai revoluţionară formă de modernism. Avangardiştii români sunt reprezentaţi de: Urmuz, Tristan Tzara, H. Bonciu, Grigore Cugler, Benjamin Fundoianu, Aurel Baranga, Gellu Naum, Ilarie Voronca, Ion Vinea.

Curente literare

Romantismul Expresionismul Suprarealismul Semănătorismul Modernism Postmodernism

Marii scriitori interbelici

Tudor Arghezi George Bacovia Lucian Blaga Mircea Eliade Ion Barbu Vasile Voiculescu

Perioada comunistă

Marin Preda este adesea considerat cel mai important romancier român de după al doilea război mondial. Romanul său Moromeţii descrie viaţa şi dificultăţile unei familii obişnuite de ţărani din Câmpia Română din România de dinainte de război şi mai târziu din perioada de început a comunismului în România. Cea mai importantă carte a sa rămâne însă Cel mai iubit dintre pământeni, o crudă descriere a societăţii comuniste. Unii din cei mai importanţi poeţi ai perioadei sunt Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana.

În afara ţării, Eugene Ionescu este unul din cei mai de seamă dramaturgi ai teatrului absurd. Dincolo de ridiculizarea celor mai banale situaţii, piesele lui Ionesco prezintă în mod tangibil singurătatea oamenilor şi insignifianţa existenţei individului. În acelaşi timp, Emil Cioran a fost un strălucit filosof şi scriitor.

Literatura engleza

Evul mediu

Literatura anglo-saxonă și anglo-normandă

Literatura anglo-saxonă include literatura scrisă în dialectele limbii engleze vechi începînd cu secolul al V-lea pînă la invaziunea normană din 1066. Ea include poeme epice, lirică, hagiografie (viețile șfinților), predici, parafrazări biblice, lucrări gnomice, cronici și altele. S-au păstrat peste 400 de manuscrise din această perioadă, care includ corpusul cel mai valoros al literaturii anglo-saxone. Cel mai important monument literar al perioadei este poemul epic Beowulf. Cronica Anglo-Saxonă este un document istoric ce descrie evenimentele între anii 500 și 1200. Majoritatea autorilor din această perioadă, cu unele excepții, sînt anonimi.

Poeți cântăreți Poezia cavalerească: Romanele despre

Regele Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde

Literatura secolului al XIV-lea

William Langland (1330?-1400?) John Gower (1330?-1408?)

Geoffrey Chaucer (1340?-1400)

Literatura secolului al XV-lea

Thomas Malory (1395-1471)

Epoca Rena ș terii

Poezia Renașterii engleze

Sir Thomas Wyatt Henry Howard (Earl of Surrey) (1516-1547) Philip Sidney (1554-1586) Edmund Spencer (1552-1599)

[Drama în epoca Renașterii

John Lyly (1554-1606) Robert Greene (1558-1592) Christopher Marlowe (1564-1593) William Shakespeare (1564-1616) Ben Jonson (1572-1637)

Literatura secolului al XVII-lea

Perioada revoluției lui Cromwell

John Milton (1608-1674)

Perioada Restaurației

John Dryden (1631-1700) William Congreve (1670-1729) John Bunyan (1628-1688)

Literatura secolului al XVIII-lea

Perioada Iluminismului

Alexander Pope (1688-1744) Daniel Defoe (1659-1731) Jonathan Swift (1667-1745) Samuel Richardson (1689-1761]] Henry Fielding (1707-1754) Tobias George Smolett (1721-1771)

Pre-romantismul

Oliver Goldsmith (1728-1774) Laurence Sterne (1713-1768) Richard Brinsley Sheridan (1751-1816) Edward Young (1683-1765) William Cowper (1731-1800) William Blake (1757-1827) Robert Burns (1759-1799)

Literatura secolului al XIX-lea

Romantismul

William Godwin (1756-1836) William Wordsworth (1770-1850) Samuel Taylor Coleridge (1772-1834) Robert Southey (1774-1843) George Gordon Byron (Lord Byron) (1788-

1824) Percy Bysshe Shelley (1792-1822) John Keats (1795-1821) Thomas Moore (1779-1852) Walter Scott (1771-1832)

Realismul critic

Thomas Carlyle (1795-1881) Charles Dickens (1812-1870) William Makepeace Thackeray (1811-1863) Elisabeth Gaskell (1810-1865)

Charlotte Brontë (1816-1855) Emily Brontë (1818-1848) George Eliot (1819-1880) George Meredith (1828-1909) Samuel Butler (1835-1902) Thomas Hardy (1840-1928)

Poeții victorieni

Alfred Tennyson (1809-1902) Robert Browning (1812-1889)

Critica estetică

John Ruskin (1819-1900)

Poeții prerafaeliți

Dante Gabriel Rossetti (1828-1882) Algernon Charles Swinburn (1837-1909)

Literatura neoromantică

Robert Louis Stevenson (1850-1894) William Morris (1834-1896)

Estetismul

Oscar Wilde (1856-1900)

Literatura secolului al XX-lea și epoca contemporană

Joseph Rudyard Kipling (1865-1936) John Galsworthy (1867-1933) Charles Langbridge Morgan (1894-1958) Herbert George Wells (1866-1946) George Bernard Shaw (1856-1950) James Joyce (1882-1941) Aldous Huxley (1894-1963) Richard Aldington (1894- John Boynton Pristley (1894- Sean O'Casey (1886-1964) James Aldridge (1918- Virginia Woolf (1882-1941) John Osborne (1929- 1994) David Herbert Lawrence (1885-1930) Katherine Mansfield (1888-1923) Graham Greene (1904-1991) Alan Sillitoe (1928- Lawrence Durell (1912-1990) William Golding (1911-1993) Harold Pinter (1930-