lucrari practice histologie

1

Preparatul microscopic În această lucrare se vor studia:

1. Noțiuni de tehnologia obținerii preparatului

microscopic : recoltare, fixare, spălare, includere, secționare, colorare, montare

2. Tehnici de colorare uzuale (histologice)

2

Preparatul microscopic permanent

Def. : Reprezintă examinarea unor celule, fragmente de ţesuturi sau organe, cărora li s-au oprit procesele vitale prin fixare

Se foloseşte în : anatomia patologică, medicina legală, cercetare, scop didactic

3

Timpi de realizare:

1. RECOLTAREA

2. FIXAREA

3. SPĂLAREA

4. INCLUDEREA

5. SECȚIONAREA

6. COLORAREA

7. MONTAREA

8. ETICHETAREA

4

RECOLTAREA → ORIENTAREA

Rezecție chirurgicală Rezecție endoscopică Biopsie de organ Puncție cu ac gros Puncție cu ac fin Recoltarea la necropsie

5

Fixarea și fixatorii Definiție:

proces fizic prin care se îngheață procesele biochimice, păstrându-se forma celulei; aceste condiţii sunt îndeplinite de substanțe numite generic fixatori

Mecanismul: coagularea proteinelor și parţial polimerizarea lor

(ex. formaldehida se combină cu molecule proteice) - insolubilizare prin precipitare

Scopul: oprirea evoluţiei celulelor și țesuturilor într-o stare cât mai

apropiată de statusul lor funcţional mărirea rezistenței țesuturilor, blocarea reacţiilor

enzimatice și stoparea degenerării autolitice, conservarea țesutului împotriva putrefacției – toate acestea fiind consecinţa coagulării proteinelor

creșterea diferenței optice

6

Calitățile fixatorului:

Stabilizează structurile pătrunzând în țesuturi Penetrabilitatea - depinde atât de compoziţia chimică a

fixatorului, cât și de structura țesutului care fixează Nu deformează țesutul și nu dizolvă constituenții

Distruge microorganismele și extrage enzimele autolitice

Nu-și modifică compoziția și conferă consistență Durata fixării variază cu tipul de fixator utilizat

Produce diferență optică

7

Regulile generale ale fixării de bună calitate

se va evita uscarea piesei recoltate fixarea cât mai rapidă, după prelevarea biopsiilor

pentru evitarea alterărilor autolitice fragmentele prelevate pentru examinări de rutină

nu trebuie să depășească 1 cm grosime volumul de fixator trebuie să fie suficient,

depăşind de 20 de ori volumul fragmentului de țesut

8

Practica fixării

Fixarea uzuală se realizează cu formaldehidă la temperatura camerei

Fixarea în formaldehidă permite păstrarea

pieselor pentru perioade îndelungate

9

Fixatori simpli ● Formolul / formaldehida / formalina

- cel mai utilizat fixator - este o soluţie de 30-40% formaldehidă; pentru fixarea curentă se folosește formalina 10%, iar durata fixării este de 24 -72 de ore

- dezavantajul fixării: precipită sub formă de pigment (artefacte) când țesuturile conţin cantități importante de eritrocite

● Etanolul - util în special pentru identificarea glicogenului și pentru

demonstrarea mineralelor (care sunt insolubile în alcool; ex.: reacţia Perls)

10

Fixatori compuşi ● Fixatorul Bouin

- se prepară din 1 parte formol și 3 părți soluţie apoasă saturată de acid picric; în momentul utilizării se adăugă acidul acetic 5 % sau acidul tricloracetic 2%

- permite efectuarea majorității coloraţiilor morfohistochimice - nu este recomandat pentru studiul organelor hematopoietice

– ac. picric are efect hemolitic ● Fixatorul Carnoy - cel mai bun fixator universal

conţine: 60 ml de alcool absolut, 30 ml cloroform și 10 ml acid acetic glacial

- fixarea curentă durează 1-3 ore fixarea > 12 ore determină induraţii ireversibile ale pieselor

12

SPĂLAREA

Apă pentru fixatorii solubili în apă Alcool de 70 - 80° pentru cei solubili în

alcool

13

INCLUDEREA Scop: - crearea condițiilor pentru secționarea în secțiuni subțiri,

plane, transparente Tipuri de mase de incluziune: După solubilitatea în apă:

Anhidre: parafina Apoase: gelatina

Etapele includerii: - Deshidratarea în concentrații crescute de alcool - Clarificarea în hidrocarburi aromate sau alcool amilic - Impregnarea = pătrunderea în profunzime a parafinei topite - Turnarea blocurilor (includerea propriu-zisă)

14

SECȚIONAREA Microtom: rotativ sau

culisant, manual sau semi - automat

Grosime: 5 -7 μm (pentru IHC: 3 μm)

Elemente: - suport pentru cuțite

- port-obiectul - capul mobil - micrometru

Aderarea: cu albumină Meyer

http://www.epathology.ro/images/stories/tehnologii/picture7.jpg

18

COLORAREA Scop: - creșterea contrastului dintre diferitele componente

tisulare prin modificarea indicilor de refracție ai substratului morfologic cu ajutorul coloranților, care se leagă electrostatic de preparat

Tehnica de colorare depinde de natura fixatorului

utilizat și de țesutul pe care dorim să îl examinăm

Substanțele folosite pentru colorare se numesc coloranți

Mecanism: - penetrarea celulei și atașarea de componentele

celulare pentru diferențierea optică

19

ETAPELE COLORĂRII 1. Deparafinare – se realizează cu solvenți de tipul hidrocarburilor

benzenice. Preparatele se trec prin 3 băi succesive de 2-5 min.

2. Hidratare – eliminarea solvenților parafinei făcând posibilă colorarea.

Se trece secțiunea prin 3 băi succesive, fiecare cu alcool etilic sau metilic, în concentrații descrescânde.

3. Colorarea propriu-zisă - se face cu soluții colorante apoase sau alcoolice

4. Spălare – dacă secțiunile trebuie să fie montate într-un mediu anhidru, pentru îndepărtarea excesului de colorant. Se efectuează cu apă distilată 5. Deshidratare – obligatorie pentru majoritatea coloranților histologici

deoarece aceștia sunt diluați fie în apă, fie în alcool diluat. Se realizează cu alcool în concentrație crescândă.

5. Clarificare - necesară pentru îndepărtarea alcoolului. Se realizează cu

xilol.

20

METODE DE COLORARE 1. Pot fi: a. Vitale - prin folosirea unui colorant vital care este incorporat de

animal in timpul vietii. Substanța colorată încălzită la temperatura corpului se injecteaza i.v. sau intraperitoneal b. Permanente – pentru colorarea preparatelor permanente

2. După nr. de coloranți utilizați : a. Simple – folosește un singur colorant b. Combinate (policromă) – se folosesc 2 sau mai mulți coloranți i. Succesivă ii. Simultană ex : hemalaun – eozină, van Giesson, Azan

21

3. După mecanism a. directă – rezultă din simplul contact dintre colorant și substrat b. indirectă – necesită prezența unui mediator sau mordant, între

colorant și substrat 4. Pot fi: a. progresive – prin încercări succesive sub control microscopic până se ajunge la momentul optim de colorare, aceasta oprindu-se prin spălare b. regresive - prin acțiunea prelungită a colorantului până la obținerea

unei supracolorări, apoi se acționează cu un agent chimic decolorant numit diferențiator a cărui acțiune este oprită prin spălare în momentul în care au rămas colorate numai structurile pe care vrem să le evidențiem 5. Poate fi:

a. Ortocromatică – substratul se colorează în aceeași culoare ca și cea a colorantului

Roșu de Congo – evidențiază amiloidul în roșu b. Metacromatică - substratul se colorează în altă culoare decât cea a

colorantului Albastrul de toluidină – evidențiază mastocitele, ale căror granulații

citoplasmice apar de culoare roșie

22

IMPREGNĂRI METALICE

Sub acțiunea unor reductori se produce un fin precipitat de metal care se depune pe diferitele elemente din țesuturi putând pune în evidență structuri care în mod obișnuit nu se colorează cu coloranți

Metalele cele mai folosite sunt : Ag , Au , Os , Hg.

23

COLORANTUL HISTOLOGIC Este o substanță chimică colorată, de obicei de

natură organică, care poate intra în celulă atașându-se la nivelul componentelor celulare și permițând astfel diferențierea lor optică

Nu toate substanțele colorate sunt coloranți În molecula unui colorant se pot identifica una

sau mai multe - grupări cromofore – purtătoare de culoare - grupări auxocrome – capacitatea de a colora

24

CLASIFICAREA COLORANȚILOR 1. După natura lor a. Naturali i. vegetali : hematoxilina, safranina, orceina, turnesolul ii. animali : carminul b. Sintetici : albastru de metil

2. După caracterele chimice a. Acizi – de obicei săruri de acizi organici, unde gruparea auxocromă principală este încărcată electric (-). b. Bazici – gruparea auxocromă principală încărcată electric (+), deci se va atașa pe un substrat morfologic negativ c. Neutri – grupări auxocrome principale încărcate electric pozitiv și negativ, ei fiind soluții apoase de coloranți bazici și acizi într-o anumită

proporție eozina - colorează citoplasma în roz-roșu hematoxilina - colorează nucleul în albastru închis- violet

25

Coloraţia cu hematoxilină-eozină (HE) și metodele tricrome (van Gieson, Masson) se utilizează în examinarea primară a țesuturilor, fiind adaptate pentru studiul nucleilor și citoplasmelor (coloraţii morfologice)

Afinitatea tinctorială a substraturilor din materiale biologice este caracterizată prin câțiva termeni cu semnificaţie generală:

- acidofilie - substratul se colorează cu reactivi acizi (ex.eozina)

- bazofilie - substratul se colorează cu reactivi bazici (ex. hematoxilina)

- metacromazie - este caracteristică reactivilor tiazidici (ex. albastrul de toluidină)

- ortocromazie

26

MONTAREA Scop și mecanism: Protejarea de deteriorări Conservare și asigurarea

unui mediu omogen Medii de montare: Naturale

Anhidre: balsam de Canada, colofoniu

Apoase: glicerina

Sintetice: entelan, pertex

27

EXAMINAREA PREPARATULUI MICROSCOPIC

28

Tehnici de colorare uzuale (histologice) și speciale (histochimice)

COLORAŢIA CU HEMATOXILINĂ-EOZINĂ (HE) Colorație uzuală standard pentru țesuturi

Principiu Presupune colorarea succesivă a secțiunilor histologice: • cu un colorant bazic - hematoxilina, care evidențiază structurile bazofile (cromatina nucleară, ribozomii citoplasmatici, granulele de secreţie, etc.) în nuanţe de albastru • cu un colorant acid – eozina - evidențiază substraturile acidofile (citoplasmele celulelor mature, fibrele colagene, fibrele musculare), care se colorează în nuanţe de roz pal la roz viu – roșu

29

Timpii coloraţiei hematoxilină-eozină • Deparafinare cu xilen, toluen, 3 băi - 2-3 minute fiecare

Deshidratare în alcool etilic conc. descrescătoare 96, 80, 70 % - 2-3 minute fiecare

Hidratare cu apă distilată (AD) - 2 minute

Colorarea nucleilor cu hematoxilină - 5 minute

Spălare în apă de robinet (AR) până secțiunile devin albastre (de obicei 1 min. este

suficient).

Colorare cu eozină - 1-2 minute

Spălare în AD - 1-2 minute

Deshidratare: în alcool etilic conc. crescătoare (70, 80, 90%) - 2-3 minute fiecare

Clarificare: 3 băi succesive de xilen, toluen - 2-3 minute fiecare

Montare în balsam de Canada

30

Rezultate: cromatina nucleară,

ribozomii citoplasmatici, granulele de secreţie - se colorează în nuanţe de albastru

citoplasma celulelor mature, fibrele colagene, fibrele musculare - se colorează în nuanţe de roz pal la roz viu-roșu

31

Colorația van Gieson Indicație: Colorație uzuală tricromă pentru

țesuturi Folosește trei coloranți : 1. hematoxilină ferică

2. acidul picric 3. fuxină acidă

Rezultate: 1. Nuclei – negri

2. Citoplasma – galben 3. Fb. de colagen – roșu intens

32

Colorația Masson

Indicație: Colorație specială tricromă pentru

țesuturi Coloranți: - Hematoxilină ferică - Soluție colorantă A – fuxină

acidă - Soluție colorantă B – albastru de

anilină Rezultate: - Nucleul – negru - Citoplasma – roșu-violet deschis - Fb. colagen – albastru intens

33

Alte colorații pentru țesuturi Colorația Giemsa Coloranți: sol. May

Grünwald, sol. Giemsa, acid acetic

Rezultate: - nuclei – roșu violet,

citoplasme policrome (de la albastru pal la albastru închis) - cartilaj albastru - mucina violet

Utilă pentru detalii morfologice în țesuturi limfoide: splină, ganglion limfatic, măduva osoasă

-

34

Colorația Mallory

Coloranți: 1. fuxină acidă 2. albastru Mallory Rezultate: 1. Nuclei – roșu intens

2. Citoplasma – roșie 3. Fb.de colagen și reticulină – albastru 4. Țesut muscular neted – violet 5. Țesut muscular striat – roșu / portocaliu

35

Colorația Azan Utilă pentru studiul

glandelor endocrine Coloranți: azocarmin C,

albastru Heidenhein Rezultate:

- nucleu – roșu viu, - citoplasma - albastru roșiatică, - fb. colagen și reticulină – albastru deschis - țesut muscular striat – roșu, orange sau galben

36

TEHNICI SPECIALE DE EXAMINARE A

ȚESUTULUI CONJUNCTIV

METODE PENTRU EXAMINAREA FIBRELOR CONJUNCTIVE: Pentru colagen: Colorația van Gieson, colorația Masson Pentru fibrele de reticulină: Impregnare argentică Gömöri - apar colorate în negru Pentru fibre elastice: Rezorcină fucsină bazică Weigert – albastre Orceină – cafeniu roșcate

37

Fibre elastice Aorta col. RFW

http://www.usc.edu/hsc/dental/ghisto/cv/c_2.html

38

Fibre elastice - Aorta, col. orceină

38

39

Impregnare argentică Gömöri - fibrele de reticulină: apar colorate în negru

40

TEHNICI SPECIALE PENTRU EXAMINAREA ȚESUTULUI MUSCULAR

METODA HEIDENHEIN - fibra secționată longitudinal -

se evidențiază structura periodică a miofibrilelor - se remarcă alternanța de zone clare și întunecate (discuri clare și întunecate) Când fibra este secționată transversal apare ca o formațiune punctiformă de culoare neagră

41

TEHNICI SPECIALE PENTRU EXAMINAREA ȚESUTULUI NERVOS

1. Metoda Nissl – este o metoda regresivă, metacromatică și se folosește pentru evidențierea corpusculilor Nissl, care apar ca o rețea punctiformă violetă în toată citoplasma, iar nucleul – negru Rezultate: - imagine de ansamblu – albastru deschis

- nuclei – albastru palid cu periferia intens colorată - nucleol – albastru-violet

2. Impregnarea argentică – este o metodă folosită pentru evidențierea - neurofibrilelor – IMPREGNAREA RAMON Y CAJAL

- prelungirile nervoase – IMPREGNAREA ARGENTICA GOLGI - microglia - IMPREGNAREA ARGENTICA RIO HORTEGA

3. Metoda cu acid osmic – pentru evidențierea tecii de mielină care va apare impregnată în negru

42

Metoda Nissl

43

Impregnarea argentică a. neurofibrile –

IMPREGNAREA RAMON Y CAJAL b. prelungiri nervoase – IMPREGNAREA ARGENTICĂ GOLGI c. microglia - IMPREGNAREA ARGENTICĂ RIO HORTEGA

a

b c

b

44

Metoda cu acid osmic – evidențierea tecii de mielină

- apare impregnată în negru

45

TEHNICI DE EXAMINARE A ȚESUTULUI EPITELIAL IMPREGNAREA ARGENTICĂ

RANVIER Folosită pentru evidențierea

interstițiului dintre celulele epiteliului din seroase – limitele intercelulare apar net în culoarea neagră

46

COLORAȚII CITOLOGICE Sunt utilizate pentru evidențierea anumitor organite celulare METODA CAJAL DA FANO Utilizată pentru evidențierea complexului Golgi Rezultate: - Nuclei – necolorați - Aparatul Golgi – rețea perinucleară de culoare neagră - Citoplasma – aurie METODA HEMATOXILINĂ FERICĂ REGAUD Folosită pentru evidențierea mitocondriilor Rezultate: - Nucleu – necolorat

- Nucleol – negru - Mitocondrii – ca niște puncte negre

METODA BRACHET: Coloranți: verde metil pironină Rezultate: - ADN – verde - ARN – roșu

47

Histochimia glucidelor, lipidelor și proteinelor Histochimia glucidelor Colorația PAS: Coloranți: acid periodic, reactiv Schiff Rezultate: glucidele se colorează în roșu viu Carmin amoniacal BEST: Glicogen – roșu

Histochimia lipidelor Coloranți: Sudan (III, IV, B), Scharlah Rezultate: - Lipide colorate în roșu-portocaliu Observație: Sunt colorații la gheață, folosindu-se o soluție saturat alcoolică

a colorantului

48

Histochimia lipidelor Coloranți: Sudan III

49

Colorația PAS

HISTOLOGIE

HISTOLOGIA Ştiinţa care se ocupă cu studiul structurii

microscopice a celulelor, ţesuturilor şi organelor

ŢESUTURILE Structuri supracelulare alcătuite din celule unite

între ele printr-o substanţă intercelulară. 4 categorii de ţesuturi: epitelial, conjunctiv,

muscular, nervos Ţesuturile alcătuiesc ORGANE

ŢESUTURILE EPITELIALE

Caracterele generale ale epiteliilor

Clasificarea epiteliilor

1. Epitelii de acoperire 2. Epitelii glandulare 3. Epitelii senzoriale

EPITELIILE DE

ACOPERIRE

Clasificarea epiteliilor de acoperire

Epiteliul simplu pavimentos

Localizare

Epiteliul simplu pavimentos- mezenterul- impregnare argentică

Epiteliul simplu cilindric

Localizare

Epiteliul simplu cilindric- vilozitatea intestinală HE

Epiteliul stratificat pavimentos

Localizare

Epiteliul stratificat pavimentos nekeratinizat - mucoasa orală HE

Epiteliul stratificat pavimentos keratinizat - tegumentul HE

Tegumentul subţire HE

Tegumentul gros HE

Epiteliul pseudostratificat cilindric

Localizare

Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat- epiteliul respirator HE

Epiteliul de tranziţie

Epiteliul de tranziţie- uroteliul HE

Epiteliul simplu pavimentos - impregnare argentică

Mezoteliul din structura seroasei peritoneale

1-Substanţă de ciment între celule

Epiteliul simplu cilindric – hematoxilină-eozină

Pe suprafaţa vilozităţilor intestinale

1-Epiteliu simplu cilindric; 2-Ax conjunctivo-vascular;

3-Enterocit; 4-Celulă caliciformă; 5-Platou striat

Epiteliul stratificat pavimentos nekeratinizat – hematoxilină-eozină Epiteliul mucoasei orale 1-Strat bazal; 2-Strat intermediar; 3-Strat superficial

Epiteliul stratificat pavimentos keratinizat – hematoxilină-eozină

Epidermul din structura tegumentului

1-Strat bazal;

2-Strat intermediar;

3-Strat superficial;

4-Keratina

Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat

Epiteliul respirator col. HE 1- celule bazale 2- celule cilindrice ciliate 3- celule mucoase 4- cili

Epiteliul de tranziţie- Uroteliul col. HE 1- celule bazale 2- celule “în rachetă” 3- celule “în umbrelă”

ŢESUTURILE EPITELIALE

1. Epitelii de acoperire 2. Epitelii glandulare 3. Epitelii senzoriale

EPITELIILE GLANDULARE

Formate din celule înalt diferenţiate, specializate pentru funcţia de secreţie.

Secreţia implică: 1. Sinteza unui anumit produs 2. Stocarea (eventuală) 3. Eliminarea produsului în afara celulei

Secreţie ≠ Elaborare

Clasificarea epiteliilor glandulare

După locul unde este eliminat produsul de secreţie: exocrine endocrine paracrine

GLANDELE EXOCRINE Formate din: - adenomer - ductul excretor Clasificare: a). După aspectul ductului excretor: simple şi compuse b). După aspectul adenomerului: tubulare, acinoase şi alveolare c). După modul de eliminare a secreţiei: merocrine, apocrine şi holocrine d). După natura produsului secretat: seroase, mucoase şi mixte

a). După aspectul ductului excretor: simple şi compuse

b). După aspectul adenomerului: tubulare, acinoase şi alveolare

Tipuri de glande

c). După modul de eliminare a secreţiei: merocrine, apocrine şi holocrine

Glande merocrine, apocrine şi holocrine

d). După natura produsului secretat: seroase, mucoase şi mixte

Glanda simplă tubulară

Glanda Lieberkuhn- jejun HE

Glanda simplă alveolară

Glanda sebacee HE

Glanda tubulo-acinoasă compusă

Acinul seros

Acinul mucos

Acinul mixt

Glanda salivară seroasă

Glanda salivară mixtă

GLANDELE ENDOCRINE

Celulele endocrine pot fi dispuse: a). sub formă de cordoane b). sub formă de foliculi

Epiteliul glandular endocrin cu dispoziţie sub formă de cordoane: suprarenala

Suprarenala HE

Suprarenala - zona fasciculată HE

Epiteliul glandular endocrin cu dispoziţie sub formă de foliculi: tiroida

Foliculii tiroidieni HE

31

Glanda simplă tubulară Glanda Lieberkuhn din

intestinul subţire col. HE

1- vilozitatea intestinală 2- glandele Lieberkuhn în

secţiune transversală şi longitudinală

3- enterocite cu platou striat 4- celule mucoase

Glanda simplă alveolară Glanda sebacee din

tegument col. HE

I- adenomerul II- ductul excretor 1- celule bazale 2- sebocite: celule care

conţin vacuole lipidice-secretă sebum

3- celule degenerate

Glanda tubulo-acinoasă compusă

Glandele salivare col. HE

A- acinul seros B- acinul mucos C- acinul mixt D- canalicul excretor 1- celule mioepiteliale 2- semiluna Gianuzzi

Glanda endocrină cu dispunere sub formă

de cordoane Zona fasciculată din

corticosuprarenală col. HE

1- cordoane de celule endocrine

2- capilare sangvine 3- nuclei ai celulelor

endoteliale

Glandă endocrină cu dispunere sub formă

de foliculi Tiroida col. HE

1- celulele endocrine (epiteliul folicular)

2- cavitatea foliculară cu coloid

3- capilare sangvine

ŢESUTURILE CONJUNCTIVE

Ţesuturile conjunctive

Celule: a) fixate: fibroblaste, fibrocite, celule mezenchimale, pericite, adipocite, mastocite

b) tranzitorii: limfocite, plasmocite, PMN, macrofage Substanţă fundamentală Fibre: - de colagen: tip I : tegument, tendon, os tip II : cartilaj tip III : de reticulină tip IV : lamina bazală - elastice Substanţa fundamentală şi fibrele formează matricea

extracelulară

Clasificarea ţesuturilor conjunctive

Ţesuturi conjunctive embrionare (tranzitorii): 1. ţesutul mezenchimatos 2. ţesutul mucos Ţesuturi conjunctive permanente: 1. ţesutul conjunctiv lax 2. ţesuturile conjunctive dense - neordonat - ordonat: a. colagen (tendonul, aponevroza,

ţesutul fibro-lamelar) b. elastic Ţesuturi conjunctive specializate: 1. Ţesutul reticular; 2. Ţesutul adipos; 3. Cartilajul; 4. Osul;

5. Sângele 6. Ţesutul hematopoietic; 7. Ţesutul limfatic;


Ţesuturi conjunctive embrionare (tranzitorii): 1. ţesutul mezenchimatos 2. ţesutul mucos Ţesuturi conjunctive permanente: 1. ţesutul conjunctiv lax 2. ţesuturile conjunctive dense - neordonat - ordonat: a. colagen (tendonul,

aponevroza, ţesutul fibro-lamelar) b. elastic


Ţesuturi conjunctive specializate: 1. Ţesutul reticular 2. Ţesutul adipos 3. Cartilajul 4. Osul 5. Sângele 6. Ţesutul hematopoetic 7. Ţesutul limfatic

Ţesuturile conjunctive embrionare (tranzitorii): Ţesutul mucos –gelatina lui Wharton

cordonul ombilical – HE

Ţesuturile conjunctive permanente :

Ţesutul conjunctiv lax (areolar)

Ţesutul conjunctiv lax (areolar) HE

Ţesutul conjunctiv dens neordonat dermul HE

Ţesutul conjunctiv dens ordonat colagen – ţesutul tendinos

Tendonul – secţiune longitudinală - HE

Tendonul – secţiune longitudinală - HE

Tenocite: nuclei gemeni

Tendonul ca organ

Tendonul – secţiune transversală - HE

Ţesutul conjunctiv dens ordonat colagen – Ţesutul fibro-lamelar

Structura corneei

Ţesutul fibro-lamelar HE

Ţesutul mucos - coloraţie hematoxilină-eozină

Secţiune prin cordonul ombilical

1-Vas ombilical;

2-Celule tinere de tip mezenchimal cu prelungiri anastomozate

3- Substanţă fundamentală

Ţesut conjunctiv lax - coloraţie hematoxilină-

eozină

1-Substanţă fundamentală;

2-Fibre colagene;

3-Nuclei ai fibroblastelor

4-Nuclei ai fibrocitelor

5- Nuclei ai celulelor conjunctive migrate;

6-Capilar sanguin

Ţesut conjunctiv dens neordonat - coloraţie hematoxilină-eozină

1-Substanţă fundamentală; 2-Fibre colagene dispuse în fascicule groase; 3-Nuclei ai celulelor conjunctive; 4-Capilar sanguin

Ţesut conjunctiv dens ordonat colagen

Ţesutul tendinos- secţ longit. - coloraţie hematoxilină-

eozină

1- Fascicule de fibre de colagen; 2- Epitenonium; 3- Peritenonium; 4- Nuclei gemeni ai tenocitelor

Tendonul ca organ secţ transversală -

coloraţie hematoxilină-eozină

1- Epitenonium; 2- Peritenonium; 3- Endotenonium; 4- Fascicul de fibre de colagen

Ţesut conjunctiv dens ordonat

Ţesutul fibro-lamelar - coloraţie hematoxilină-eozină

1- Lamele conjunctive paralele; 2- Nucleii celulelor conjunctive (keratocite);

Ţesutul dens ordonat elastic

Ţesutul elastic – ligamentul galben RFW secţ. longitudinală

Lamelele elastice din structura aortei – col RFW

Lamelele elastice din structura aortei – col. orceină

Ţesutul reticular

Limfoganglionul

Limfoganglionul- zona medulară HE

Ţesutul adipos În funcţie de localizare, structură şi culoare se disting două

tipuri de ţesut adipos:

ţesut adipos alb-galben, comun, unilocular ţesut adipos brun, multilocular.

Ţesutul adipos alb, comun

Ţesutul adipos alb - SEM

Celule adipoase uniloculare HE

Ţesutul adipos alb- col HE

Celule adipoase uniloculare

Sudan III şi H

Ţesutul adipos alb- col Sudan III şi H

Ţesutul adipos brun

Celule adipoase multiloculare HE

Ţesutul adipos brun- col HE

Ţesutul dens ordonat elastic Ligamentul galben

Secţ long Col. RFW

1- fascicule de fibre elastice 2- spaţii ocupate de celule şi subst

fundamentală

Ţesutul dens ordonat elastic Media aortei Col orceină

1- lamele elastice fenestrate 2- spaţii ocupate de ţesutul conj

de legătură

Ţesutul reticular Medulara limfoganglionului

Col HE

1- celule reticulare 2- sinusuri limfatice medulare 3- cordoane de limfocite

1-Celule adipoase uniloculare dispuse în paniculi adipoşi; 2-Capilar sanguin; 3-Sept conjunctiv

Ţesut adipos comun - coloraţie hematoxilină-

eozină

Ţesut adipos comun - coloraţie Sudan III şi

hematoxilină 1-Celulă adipoasă uniloculară: vacuola lipidică se colorează în portocaliu; 2-Nucleul celulei adipoase; 3-Sept conjunctiv

1-Adipocite multiloculare dispuse în cordoane;

2-Capilare;

3- Sept conj

Ţesutul adipos brun

Col HE

ŢESUTURILE CARTILAGINOASE


Ţesuturi conjunctive embrionare (tranzitorii): 1. ţesutul mezenchimatos 2. ţesutul mucos Ţesuturi conjunctive permanente: 1. ţesutul conjunctiv lax 2. ţesuturile conjunctive dense - neordonat - ordonat: a. colagen (tendonul,

aponevroza, ţesutul fibro-lamelar) b. elastic


Ţesuturi conjunctive specializate: 1. Ţesutul reticular 2. Ţesutul adipos 3. Cartilajul 4. Osul 5. Sângele 6. Ţesutul hematopoetic 7. Ţesutul limfatic

CARACTERE GENERALE ALE ŢESUTURILOR CARTILAGINOASE

Sunt ţesuturi conj specializate: conţin cele 3 elemente: celule, SF, fibre Celulele : • condrogenice • condroblaste • condrocite: se găsesc în cavităţi – condroplaste; formează grupe

izogene coronare sau axiale Substanţa fundamentală este predominantă, semidură şi elastică →

rezistenţa şi funcţia de suport. SF → bazofilă în ţesuturile tinere; → eozinofilă în cele adulte Fibrele au caracter “mascat”: nu se disting în masa substanţei fundamentale Ansamblul de substanţă fundamentală şi fibre formează matricea

cartilaginoasă Matricea cartilaginoasă este omogenă şi are aspect de “mozaic”: a) matricea teritorială este bazofilă b) matricea interteritorială este eozinofilă Creşterea se face prin apoziţie şi diviziune interstiţială Nu sunt vascularizate Acoperite de pericondru

Clasificare: ţesuturi cartilaginoase de tranziţie ţesuturi cartilaginoase permanente

În funcţie de natura fibrelor, se disting trei tipuri

de cartilaj: cartilajul hialin, conţine fibre de colagen tip II;

cartilajul elastic, conţine fibre elastice;

cartilajul fibros, conţine fibre de colagen tip I.

Tipurile de cartilaj

Celulele cartilaginoase

Matricea cartilaginoasă

Ţesutul cartilaginos hialin HE

Ţesut cartilaginos hialin- coloraţie hematoxilină-

eozină 1-Pericondru;

2-Nuclei ai fibroblastelor;

3-Vase sanguine;

4-Condroblaste;

5-Condrocite în condroplaste;

6-Matrice teritorială;

7-Matrice interteritorială

ŢESUTUL CARTILAGINOS ELASTIC col. RFW

Ţesut cartilaginos elastic

Secţ prin epiglotă Col. RFW

1. Fibrele elastice din

pericondru 2. Fibrele elastice din

matricea cartilaginoasa

3. Condroplaste

ŢESUTURILE OSOASE

CARACTERE GENERALE ALE ŢESUTURILOR OSOASE

Sunt ţesuturi conj specializate: conţin cele 3 elemente: celule, SF, fibre Celulele : 2 tipuri: celule osteoformatoare : celula osteoprogenitoare,

osteoblastul, osteocitul; celula osteodistrugătoare : osteoclastul Substanţa fundamentală este predominantă, mineralizată, ceea ce conferă

duritate şi rigiditate; Fibrele: de colagen tip I, au caracter “mascat”: nu se disting în masa

substanţei fundamentale Ansamblul de substanţă fundamentală şi fibre formează matricea osoasă Matricea osoasă este omogenă şi are aspect eozinofil Prezintă o structură lamelară Creşterea se face prin apoziţie Sunt vascularizate

Celulele osoase

Matricea osoasă Formată din: ● componenta anorganică 65%: Ca şi P formează cristale de hidroxiapatită bicarbonaţi, citraţi, Mg, K, Na; ● componenta organică 35%:

colagen tip I glicoproteine: osteocalcina, osteopontina,

sialoproteina osoasă

Există două modalităţi de

a studia ţesutul osos:

Componenta anorganică se studiază pe preparatele de os şlefuit.

Componenta organică se studiază pe preparatele de os decalcificat.

Lamela osoasă Lamela osoasă – unitatea morfologică a

ţesutului osos Este constituită din: matrice osoasă şi osteocite

situate în osteoplaste, legate între ele prin sistemul canalicular

Caractere Ţes. cartilaginos Ţes. osos

Celulele Condrogenice Condroblaste Condrocite în condroplaste, în grupe izogene

Celule osteoprogenitoare Osteoblaste Osteocite în osteoplaste, izolate Osteoclaste

Fibrele Colagen II, I sau elastice Colagen I

Matricea Omogenă, Matricea teritorială bazofilă Matricea interteritorială eozinofilă

Omogenă, eozinofilă

Structura Compactă Lamelară

Nutriţia Pe seama pericondrului, nu este vascularizat

Este vascularizat

Creşterea Prin apoziţie şi diviziune interstiţială

Prin apoziţie

CLASIFICAREA TESUTURILOR OSOASE

Ţesuturile osoase sunt :

1. ţesuturi osoase imature

2. ţesuturi osoase mature • spongios • compact

ŢESUTURILE OSOASE MATURE SPONGIOS COMPACT

ŢESUTUL OSOS SPONGIOS Macroscopic: aspect buretos, spongios Structural : trabecule osoase care delimitează cavităţi (areole)

ŢESUTUL OSOS SPONGIOS

Osul spongios decalcificat - col. HE

Ţesut osos spongios decalcificat- coloraţie hematoxilină-eozină

1-Nuclei ai osteoblastelor în repaus;

2-Nuclei ai osteoblastelor în activitate;

3-Matrice osoasă;

4-Osteocite în osteoplaste;

5-Areole

ŢESUTUL OSOS COMPACT

ŢESUTUL OSOS COMPACT (secţiune transversală)

OSUL COMPACT şlefuit, montat în balsam de Canada (secţiune transversală)

Canal Havers

osteoplaste

Canal Volkmann

Sistem interhaversian

OSUL COMPACT şlefuit, montat în balsam de Canada (secţiune transversală)

Sistem osteoplasto- canalicular

Ţesut osos compact şlefuit şi montat în balsam de

Canada- secţ transversală

1-Canal Havers;

2-Lamele osoase cu osteoplaste;

3-Sistem interhaversian;

4-Osteon sau sistem

haversian

Osul compact decalcificat col. HE (secţiune longitudinală)

Periostul

Ţesut osos compact decalcificat- coloraţie

hematoxilină-eozină- secţ longitudinală

1-Matrice osoasă (fibre colagene şi substanţă

fundamentală);

2-Osteocite în osteoplaste;

3-Canal Havers;

4-Canal Volkman

OSIFICAREA ENDOCARTILAGINOASĂ

1.Zona cartilajului de rezervă

2.Zona cartilajului hiperplazic seriat 3.Zona cartilajului hipertrofic şi calcificat 4.Zona de eroziune

5. Zona de osteoid 6. Zona de ţesut osos

http://education.vetmed.vt.edu/curriculum/vm8054/labs/Lab8/lab8.htm

I. Zona de cartilaj de rezervă II. Zona de cartilaj hiperplazic

seriat III. Zona de cartilaj hiperplazic şi

calcificat IV. Zona de eroziune V. Zona de osteoid VI. Zona de ţesut osos

1. Condrocite în condroplaste 2. Matricea cartilaginoasă 3. Condrocite în grupe izogene axiale 4. Condrocite hipertrofiate 5. Matrice cartilaginoasă calcificată 6. Lacune de eroziune 7. Osteoid 8. Nucleii osteoblastelor 9. Travee osoasă cu osteocite în osteoplaste 10. Areole cu elemente medulare

I. Zona de cartilaj de rezervă

II. Zona de cartilaj hiperplazic seriat

III. Zona de cartilaj hipertrofic şi calcificat

IV. Zona de eroziune V. Zona de osteoid VI. Zona de ţesut

osos

1. Condrocite în condroplaste 2. Matricea cartilaginoasă 3. Condrocite în grupe izogene

axiale 4. Condrocite hipertrofiate 5. Matrice cartilaginoasă

calcificată 6. Lacune de eroziune 7. Osteoid 8. Nucleii osteoblastelor 9. Travee osoasă cu osteocite

în osteoplaste 10. Areole cu elemente

medulare

ŢESUTURILE MUSCULARE

ŢESUTURILE MUSCULARE

Sunt formate din celule – fibre musculare adaptate pentru funcţiile de contractilitate şi conductibilitate.

Fibrele musculare prezintă organite specifice: miofibrilele, iar organitele comune şi nucleii ocupă poziţii caracteristice.

Elementele structurale au denumiri specifice: sarcolemă, sarcoplasmă, sarcozomi, reticul sarcoplasmatic

Tipurile de ţesuturi musculare

Ţesutul muscular striat cardiac

Ţesutul muscular

striat scheletal şi visceral

Ţesutul muscular

neted

Ţesutul muscular striat scheletal

MIOFIBRILELE: dispuse în fascicule longitudinale, formează coloanele Leydig şi câmpurile Conheim

MIOFIBRILELE: alternanţă regulată de discuri clare, I - izotrope şi monorefringente şi discuri întunecate, A - anizotrope şi birefringente. Discurile se dispun la acelaşi nivel în toate miofibrilele unei fibre - aspect striat caracteristic.

Ţesutul muscular striat scheletal col. HE - secţiune longit.

Ţesutul muscular striat scheletal col. HFH- secţiune longit.

Ţesutul muscular striat scheletal col. HFH

Muşchiul ca organ

Muşchiul ca organ - secţiune transversală col. HE

Ţesutul muscular striat cardiac

Ţesutul muscular striat cardiac col. HE

Ţesutul muscular striat cardiac col. HFH

Ţesutul muscular neted

Ţesutul muscular striat scheletal col. HE - secţiune longit.

1 – fibre musculare striate scheletale; 2 – nuclei; 3 – disc clar; 4 – disc întunecat; 5 – endomisium

1-Nuclei ai fibrelor musculare;

2-Sarcoplasma cu striaţii date de

prezenţa miofibrilelor

Ţesut muscular striat scheletal - coloraţie hematoxilină-ferică Heidenheim

1-Epimisium; 2-Perimisium; 3-Fibre musculare striate în secţiune transversală; 4-Endomisium

Muşchi striat scheletal, ca organ - coloraţie HE

secț. transversală

Ţesutul muscular striat cardiac col. HE - secţiune longit. şi transv.

1 – fibre musculare striate cardiace; 2 – nucleu; 3 – fus sarcoplasmic axial; 4 – disc clar; 5 – disc întunecat 6 – discuri intercalare; 7 – endomisium; 8 – capilar

Ţesutul muscular striat cardiac col. HFH - secţiune longit.

1 – fibre musculare striate cardiace; 2 – nucleu; 3 – fus sarcoplasmic axial; 4 – disc clar; 5 – disc întunecat 6 – discuri intercalare; 7 – endomisium

Ţesut muscular neted HE

32

SISTEMUL HEMOIMUN

SISTEMUL HEMOIMUN

Cuprinde 3 compartimente: 1. Ccompartimentul central: măduva hematogenă și

organele în care se formează celulele imunocompetente (timus şi echivalentele Bursei lui Fabricius)

2. Compartimentul circulant: sângele 3. Compartimentul periferic: ţesuturile unde

celulele mieloide și imunocompetente își îndeplinesc funcțiile

SISTEMUL HEMOIMUN

Cuprinde 3 populaţii celulare: 1. Celulele mieloide: hematii, granulocite şi

megacariocite- trombocite, cu originea în măduva hematogenă

2. Celulele imunocompetente: limfocitele T şi B, cu originea în timus şi echivalentele Bursei lui Fabricius

3. Monocitele: devin macrofage la nivelul ţesuturilor

Organele hemato- şi limfopoietice Sunt organe parenchimatoase, formate din capsulă,

stromă şi parenchim. Capsula: ţesut conj dens, trimite septe, travee în

interiorul organului Stroma: ţesut reticular, exc timusul Parenchimul este format din:

Ţesut hematopoietic, mieloid: MRH Ţesut limfopoietic, limfoid: organele limfoide

centrale: timusul, echivalentele Bursei lui Fabricius şi periferice: limfoganglionii, splina, amigdalele


Ţesuturi conjunctive embrionare (tranzitorii): 1. ţesutul mezenchimatos 2. ţesutul mucos Ţesuturi conjunctive permanente: 1. ţesutul conjunctiv lax 2. ţesuturile conjunctive dense - neordonat - ordonat: a. colagen (tendonul, aponevroza,

ţesutul fibro-lamelar) b. elastic Ţesuturi conjunctive specializate: 1. Ţesutul reticular; 2. Ţesutul adipos; 3. Cartilajul; 4. Osul;

5. Sângele 6. Ţesutul hematopoietic; 7. Ţesutul limfopoietic;

MĂDUVA ROŞIE HEMATOGENĂ

Localizată la nivelul cavităţilor osoase Organ parenchimatos, format din: 1. Capsulă - endostul 2. Stromă – ţesutul conjunctiv reticular 3. Parenchim – reprezentat de două categorii

de celule: I) nehematopoietice II) hematopoietice

Capsula: endostul

Stroma: ţesut reticular

Capilarele sinusoide

Parenchimul: celulele nehematopoietice

Celulele reticulare nefagocitare

Celulele reticulare fagocitare (macrofagele)

Mastocitele Celulele adipoase

Parenchimul: celulele hematopoietice

Parenchimul: celulele

hematopoietice

MĂDUVA ROŞIE HEMATOGENĂ –col HE

Megakariocitul

TIMUSUL Localizat la nivelul mediastinului Organ parenchimatos format din: 1. Capsulă: ţesut conjunctiv fibros → septe 2. Stromă: celule reticulo-epiteliale 3. Parenchim: limfocite T - este organizat sub formă de lobuli timici, care

prezintă două zone: 1). corticala 2). medulara

Capsula: ţesut conjunctiv fibros → septe

Stroma: celulele reticulo-epiteliale

Parenchimul: limfocite T

Lobulul timic

Corticala

Medulara

Timus- corpuscul Hassal

Timusul – col. HE

1. Endost 2. Insule de celule

hematopoietice 3. Megakariocit 4. Vase 5. Celule adipoase

(nehematopoietice)

Măduva hematogenă Col. HE

1. Capsula 2. Septe conjunctive 3. Lobul timic 4. Corticala 5. Medulara 6. Vase 7. Corpuscul Hassal 8. Nuclei ai celulelor

reticulo-epiteliale

Timusul col HE

SISTEMUL CARDIO-VASCULAR

SISTEMUL CARDIO-VASCULAR Reprezentat de:

• inimă • vasele sanguine • vasele limfatice

• Vasele sanguine reprezintă un sistem tubular închis, format dintr-o serie de structuri adaptate funcţiei de vehiculare a sângelui: artere, vene, şi capilare

CARACTERE GENERALE ALE VASELOR

SANGUINE

- structuri tubulare - au peretele format din trei tunici (cu excepţia

capilarelor): INTIMA (ENDARTERA): endoteliu, MB, strat

subendotelial, LEI MEDIA: lame elastice/ fibre musc. netede, LEE ADVENTIŢIA: tes. conj. lax cu vase şi nervi

Capilarele

Arterele elastice • Ex. : Aorta, a. pulmonară, a. subclavie, a. carotida comună • Peretele arterial este format din trei tunici: Intima - 10% Media - 80% Adventiţia - 10%.

Aorta col. HE

Aorta col. RFW

http://www.usc.edu/hsc/dental/ghisto/cv/c_2.html

Aorta, col. orceină

14

Arterele musculare Au peretele alcătuit din trei tunici: Intima - 5-10% Media - 50% Adventiţia - 40-45%

Venele Intima - 5% Media - 15% Adventiţia - 80%.

Diagnostic diferenţial Arteră musculară ≠ Venă

Pachetul vasculo-nervos col. HE

Aorta - coloraţie HE I=10%; M=80%; A=10% 1-Nuclei ai celulelor endoteliale;

2-Fibre colagene din ţesutul de legătură dintre lamelele elastice;

3-Nuclei ai fibrocitelor;

4-Fibre musculare netede din ţesutul de legătură dintre lamelele elastice;

5-Adventiţia, ţesut conjunctiv lax;

6-Vas sanguin (vasa vasorum)

Aorta - coloraţie rezorcină-fuxină

Weigert

1-Lamele elastice situate în tunica medie;

2-Fibre elastice din ţesutul conjunctiv lax al adventiţiei

Pachetul vasculo-nervos

Arteră musculară - coloraţie HE

I=5-10%; M=50%; A=40-45%

1-Nuclei ai celulelor endoteliale;

2-Limitantă elastică internă;

3-Fibre musculare netede;

4-Fibre colagene din ţesutul de legătură dintre fibrele musculare netede;

5-Adventiţia, ţesut conjunctiv lax

Pachetul vasculo-nervos

Vena - coloraţie HE I=5%; M=15%; A=80%

1-Intima, cu nuclei ai celulelor endoteliale;

2-Media, fibre musculare netede şi ţesut conjunctiv de legătură;

3-Adventiţia, ţesut conjunctiv lax

ŢESUTUL NERVOS

Este alcătuit din: neuroni - celule permanente, cu cel mai înalt grad

de diferenţiere; celulele gliale (nevroglii) - rol auxiliar. Substanţa fundamentală - absentă, echivalentul S.F. -

neuropilul Alături de ţesutul conjunctiv şi vasele de sânge intră în

alcătuirea organelor din sistemul nervos central şi periferic

Ţesutul nervos

Neuronul Definiţie - unitatea morfo-funcţională a ţesutului nervos Caracteristici:

Excitabilitatea Conductibilitatea Comunicabilitatea

Celula glială (nevroglia) După origine, nevroglia se împarte în : 1. Macroglia (de origine neuroectodermică) : - macroglia centrală - astrocitul (g lia) protoplasmatic - astrocitul fibros (glia fibrilară) - oligodendrocit - celulele NG2+ - macroglia periferică – cel Schwann - cel satelite - glia ependimară 2. Microglia (de origine mezodermică), aparţine sistemului

macrofagic-mononuclear.

Structura: Pericarion

(corpul celular) Prelungiri:

Dendritele Axonul

Neuronul

Pericarionul

Neurilemă Nucleu Neuroplasmă

Organitele comune Incluziuni Organitele specifice:

Corpusculii Nissl (substanţa tigroidă)

Neurofilamentele Neurotubulii

6

Corpusculii Nissl

Neurofibrilele

Neurotubulii

Prelungirile neuronale

Fibrele nervoase Alcătuite dintr-o prelungire neuronală:

neuritul şi tecile acesteia. Topografic, pot fi: - centrale - periferice Structural, pot fi: - amielinice - mielinice

Fibra nervoasă mielinică periferică

Formată din neurit şi trei teci concentrice:

1. Teaca de mielină 2. Teaca glială

Schwann 3. Teaca endoneurală Henle

Teaca de mielină

Teaca Schwann

Teaca Henle endoneurală

Neurofibrilele- impregnare argentică

Măduva spinării- secţiune transv. impregnare argentică

Neurofibrile - coloraţie impregnare argentică

Reţea de neurofibrile prezentă atât în pericarion, cât şi în prelungiri

Fibre nervoase mielinice periferice – col. cu acid osmic

Teaca de mielină a fibrelor nervoase periferice - coloraţie

acid osmic

Secţiune longitudinală şi transversală

Nervul ca organ

Pachetul vasculo-nervos col. HE

Nerv ca organ - coloraţie hematoxilină-

eozină

1-Epinerv;

2-Perinerv;

3-Fibre nervoase mielinice secţionate transversal;

4-Fibre nervoase mielinice în secţiune oblică

lucrari practice histologie

Documents