manual heraklith

Diblu Heraklith-E:

Serveşte la prinderea mecanică a plăcilor

termoizolatoare Heratekta-C3. Elementul de fixare se

compune dintr-un diblu din material plastic şi dintr-un

cui zincat prin galvanizare având tija filetată.

Lungimi de dibluri: 75/ 95/ 115/ 135/ 155/ 175/ 195 mm

Diametrul tijei: 80mm pentru toate lungimile

Diametrul capului: 50 mm

În cazul fixărilor cu dibluri tija diblului trebuie să pătr

structura masivă a peretelui.

Prescripţiile referitoare la determinarea lungimi diblurilor

cuprinse în capitolul ″Fixări – Pereţii – Fixarea cu di

produsele Heraklith″.

Profil de tencuire pentru elevaţie simbol 1229:

Este un profil de închidere a tencuielii elevaţiei, realizat di

de oţel zincat. Talpa inferioară, orizontală a profilulu

prevăzută cu lăcrimar şi învelită cu material plastic.

Lungimea elementului: 2.500 m

undă pe toată lungimea ei de 50 mm în

, a tipurilor şi prinderilor cu dibluri sunt

bluri″ din ″Prescripţii generale pentru

n tablă

i este

Profil pentru protejarea colţurilor simbol 1043:

Este un profil colţar din oţel zincat, utilizat pentru crearea muchiilor

la golurile de uşi şi ferestre, precum şi la colţurile pereţilor.


Atenţie ! Se interzice utilizarea lui la tencuielile drişcuite !

Profil colţar pentru tencuielile drişcuite simbol 1028:

Are rolul de a proteja muchiile colţurilor pereţilor, a golurilor de uşi

şi ferestre. Se realizează din tablă de oţel zincat, având muchia

învelită în material plastic alb.


Profil de dilataţie simbol 3208:

Este recomandată utilizarea profilului la crearea rosturilor

verticale de dilataţie a suprafeţelor pereţilor.Element din oţel

zincat, având partea centrală flexibilă.

Lăţimea rostului: 25 mm


Profil de închidere a tencuieli simbol 1222:

Este realizat din tablă de oţel zincat, având muchia laterală

învelită cu material plastic alb.


( la tencuiala de 20 mm se foloseşte lungimea de 3.000 mm )

Adeziv rapid Heraklith:

Este un adeziv special, impermeabil pe bază da ciment.Se recomandă

utilizarea sa la fixarea şinelor colţar şi la lipirea plăcilor Heratekta-

C3 pe şpaleţii ferestrelor.

Ambalare: în saci de 25 kg

Utilizarea: la fiecare sac se adaugă 7 l de apă şi se amestecă până se

uniformizează

Aplicare: în max. 3 ore trebuie pusă în operă, după indicaţiile scrise pe saci.

Amorsaj Heraklith:

Mortar uscat semipreparat, aplicat manual pe o grosime de 5 – 8 mm, pentru a acoperi întreaga

suprafaţă.

În cazul tencuiri mecanizate Amorsajul Heraklith poate lipsi ! Datele tehnice şi prescripţiile

referitoare la amorsaj sunt cuprinse în cadrul capitolului ″Instrucţiuni generale privind tencuirea

produselor Heraklith din fibre de lemnaglomerat″.

Ambalare: în saci de 40 kg Preparare: 10 – 11 l de apă adăugată la fiecare sac

Grund Uşor Heraklith:

Mortar uscat semipreparat, pentru aplicare manuală sau mecanizată.

Grundul Slab Heraklith se tencuieşte într-un singur strat peste Amorsajul Heraklith complet uscat

şi întărit.

Grosimea necesară a tencuieli: 15 mm. Tencuirea poate fi executată manual sau cu ajutorul utilajelor

de tencuit aflate în exploatare.

În cazul aplicări mecanizate se poate renunţa la stratul de Amorsaj Heraklith, cea ce permite

reducerea duratei de execuţie a lucrărilor şi implicit şi a costurilor.

Datele tehnice şi prescripţiile referitoare la grundul slab sunt cuprinse în capitolului ″Instrucţiuni

generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de lemnaglomerat″.

Ambalare: în saci de 40 kg Preparare: 9 – 10 l de apă adăugată la fiecare sac

Chit de fixare Heraklith:

Este un mortar-adeziv uscat, semipreparat, pe bază de ciment, permeabil la vapori. Are rolul de a fixa

Ţesătura din Fibre de Sticlă Heraklith. Aplicarea chitului se face în două straturi, în primul strat cu

o grosime de 2 – 3 mm se presează Ţesătura din Fibre de Sticlă Heraklith, realizându-se

suprapunerile necesare ale plaselor. Datele tehnice şi prescripţiile referitoare la chitul de fixare sunt

cuprinse în capitolului ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de

lemnaglomerat″.

Ambalare: în saci de 40 kg

Preparare: 10 l de apă adăugată la fiecare sac

Ţesătură din Fibre de Sticlă Heraklith:

Ţesătură din fibre de sticlă rezistentă în mediu alcalin (bazic), folosită pentru crearea tencuielilor

nefisurate la suprafeţele izolate cu produsele din fibre de lemnaglomerat Heraklith. Fixarea ţesături se

realizează cu ajutorul Chitului de Fixare Heraklith.

Datele tehnice şi prescripţiile referitoare la ţesătura din fibre de sticlă sunt cuprinse în

capitolului ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de lemnaglomerat″.

Lungimea sulului: 50 m

Lăţimea sulului: 1.000 m

Dimensiunea ochiurilor: 4 x 4 mm

Necesar : 1,1 ml / m2

Strat vizibil – şpriţ

Diametrul minim al granulelor de adaos care se folosesc la aceste mortare este de 2 mm. Se recomandă

utilizarea mortarelor pe bază de silicaţi. Pentru ca sub efectul razelor solare stratul vizibil să nu se

încălzească prea puternic, dacă se poate acesta se va zugrăvi în culori deschise. Pentru umbrire sunt

avantajoase suprafeţele dure, de ex. cele raşchetate.

În cazul mortarelor industriale se vor avea în vedere recomandările producătorului !

Instrucţiuni de realizare a sistemului de termoizolare a faţadelor Tektalan

În acest paragraf vom descrie ordinea de punere în operă a materialelor enumerate mai sus.

Proprietăţile materialelor sunt evidenţiate la prezentarea produselor. Alegerea şi montarea

corespunzătoare a materialelor se face cu ajutorul capitolelor ″ Prescripţii generale pentru produsele

Heraklith″ şi ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de

lemnaglomerat″.

În următoarea enumerare vă indicăm ordinea exactă a tehnologiei, respectiv a puneri în operă şi a

utilizări corecte a materialelor:

1. Verificarea peretelui existent Prescripţii generale pag.5

2. Dispunerea profilelor de dilataţie pentru faţade Instrucţiuni de tencuire pag.7

3. Trasarea conturului inferior

a termoizolaţiei cu ajutorul şnurului Instrucţiuni de tencuire pag.5

4. Aşezarea profilelor de început

pentru elevaţie Instrucţiuni de tencuire pag.5

5. Realizarea rosturilor de dilataţie a faţadelor Instrucţiuni de tencuire pag.7

6. Aşezarea primului strat de termoizolaţie şi

fixarea lui cu dibluri. Se fac primele verificări

referitoare la fixarea diblurilor. Instrucţiuni de tencuire pag.6

7. Fixarea plăcilor termoizolatoare Instrucţiuni de tencuire pag.5

8. Fixarea cu adeziv rapid + dibluri a

plăcilor cotite pe şpaleţi şi goluri Sistemul de izolare a faţadelor fig.4.02

9. Închiderea ultimului rând de termoizolaţie

10. Montarea profilelor pentru protejarea muchiilor Instrucţiuni de tencuire pag.6

11. Amorsaj Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.14

12. Pauză tehnologică Instrucţiuni de tencuire pag.14

13. Grund Uşor Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.15

14. Pauză tehnologică Instrucţiuni de tencuire pag.15

15. Chit de Fixare Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.16

16. Ţesătură din Fibre de Sticlă Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.16

17. Chit de Fixare Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.16

18. Strat vizibil – şpriţ Instrucţiuni de tencuire pag.17

DIMENSIONAREA PEREŢILOR EXTERIORI DIN PUNCT DE VEDERE TERMOTEHNIC ŞI AL DIFUZIUNII VAPORILOR DE APĂ

PENTRU SPECIALIŞTI ÎN CONSTRUCŢII

STAS 6472/3-89 intitulat Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, intrat

în vigoare la 1 martie 1989, stabileşte calculul termotehnic, pe timpul iernii, al elementelor de

construcţie care delimitează încăperile încălzite ale unităţilor funcţionale la clădirile de locuit, social-

culturale, industriale şi zootehnice, în condiţii de exploatare normală.

Prin acest material le oferim o mână de ajutor inginerilor proiectanţi la efectuarea dimensionării

pereţilor din punct de vedere al protecţiei termice şi a durabilităţi pereţilor. Evident aceasta nu poate

înlocui cunoaşterea aprofundată a stasului, astfel şi calculele se pot efectua numai având în vedere

standardul. Scopul nostru aici nu poate fi detalierea tuturor cazurilor şi problemelor care apar, dar

încercăm să prezentăm mersul soluţiilor.

Noţiuni şi relaţii:

Baza dimensionării o constituie coeficientul conductivităţi termice a materialelor expuse efectelor

apărute pe parcursul procesului de fabricaţie, la montaj şi în exploatare în funcţie de destinaţie.

Atenţie! Valorile indicate în prospectele producătorului se pot utiliza numai dacă se iau în considerare

şi coeficienţii de corecţie publicaţi în anexa A tabelul.9 din STAS 6472/3-89 ! Datorită acestora, în

practică rezultă o creştere de cca. 10 - 20 % a valorilor măsurate în laborator şi corespund unui

coeficient de conductivitate termică datorat condiţiilor apărute în exploatarea structurilor.

Coeficientul de transfer termic al straturilor ce compun peretele se poate calcula sub forma prezentată

în capitolele anterioare, desigur având în vedere cele de mai sus. Ţinând cont de faptul, că structurile

sunt îmbinate unele de altele, valoarea rezistenţei la transfer termic al straturilor componente scade sub

efectul punţilor termice geometrice şi materiale care iau naştere. Pentru o mai bună abordare a

realităţii şi pentru a proteja starea construcţiilor este important ca să se ţină cont de aceasta. Aici

standardul introduce o nouă noţiune: coeficientul de transfer termic limită. În mod obligatoriu, pentru

toate cazurile de dimensionare, atât energetic cât şi de protecţie a stării construcţiilor calculele se fac

cu acest coeficient.

STAS 6472/3-89 nu precizează valoarea minimă admisă pentru k, doar indirect, prin limitarea

diferenţei maxime de temperatură dintre cea a aerului la interior şi temperatura, medie, ponderată, a

suprafeţei interioare a elementului de construcţie, în funcţie de destinaţia clădirilor şi încăperilor.

Aceste valori sunt cuprinse în tabelul 7 din STAS 6472/3-89 şi modificate în Normativul privind

calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de locuit C 107/1-94.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 1

Standardul indică grafic valorile pierderilor specifice de căldură în funcţie de raportul volum -

suprafaţă a clădirilor, pe de o parte în scopul raţionalizării dimensionărilor energetice, iar pe de altă

parte leagă calculele de dimensionarea pe considerente de protecţie a stării clădirilor, adică prevede

evitarea formării condensului pe suprafaţa elementelor şi în interiorul structuri.

Pe noi ne interesează în primul rând verificarea la transfer termic, de aceea în continuare vom prezenta

simplificat mersul optim al calculelor, după care vom trata posibilităţile de evitarea a apariţiei

condensului vaporilor de apă.

Coeficientul de transfer termic pentru o stratificaţie dată:

Pentru început: se extrag din stas coeficienţii de transfer termic prin suprafeţele caracteristice

structurilor de delimitare: tabelul 4.

În cazul pereţilor se calculează cu valorile: αi = 8 W/m2K şi αe = 24 W/m2K .

În continuare: se măreşte valoarea coeficientului de conductivitate termică, indicată în prospectele

producătorului, pentru materialul ales printr-un coeficient de corecţie care ia în considerare condiţiile

de exploatare.

În cazul pereţilor exteriori, de exemplu la plăcile termoizolatoare necaşerate valoarea coeficientului de

conductivitate termică se corectează cu 25 %, iar la cele caşerate sau montate între două straturi cu 10

%. De exemplu dacă termoizolaţia se montează într-un perete aerisit sau este tencuită, aceasta se mai

corectează şi cu 20 %, respectiv 30 % !

Coeficientul de conductivitate termică corectat se calculează cu formula:

λexploatare = (1 + k1 + k 2)

Rezistenţa la transfer termic se determină cu formula:

Ro = 1 / αi + d / b λ + 1 / αe

în care valoarea coeficientului de transfer termic este:

k = 1 / Ro


Determinarea grosimi stratului termoizolant în cazul impunerii coeficientului de transfer termic:

În majoritatea situaţiilor se cere determinarea grosimi stratului termoizolant prin alegerea unui

coeficient de transfer termic prescris de norme sau recomandat. În aceste cazuri se alege materialul

termoizolant şi se efectuează corecţiile prezentate mai sus. În această fază se cunosc atât coeficienţi de

transfer termic prin suprafaţă, cât şi coeficientul conductivităţii termice a materialului termoizolant.

Caracteristicile materialelor care compun straturile peretelui, precum coeficienţii de conductivitate

termică se pot scoate din tabele, iar valoarea rezistenţei la permeabilitatea termică pentru fiecare strat

se determină cu relaţia:

R = d / b λ

Din coeficienţii de transfer termic prin suprafaţă şi coeficienţii de conductivitate termică a straturilor

se calculează rezistenţele la permeabilitate termică, după care acestea se însumează. Valoarea

însumată a rezistenţelor la permeabilitate termică se scade din rezistenţa la transfer termic dorit -

calculat din coeficientul de transfer termic solicitat. Diferenţa dintre cele două rezistenţe este rezistenţa

la permeabilitate termică necesară pentru termoizolaţie, din care se obţine simplu, grosimea necesară

a izolaţiei termice.

Valoarea obţinută astfel se va rotunji în sus, la multiplu de centimetru.

Deci:

Se cunosc: αi şi αe λizol şi λp

respectiv cunoscând structura peretelui, rezistenţa la permeabilitate termică calculată cu grosimea d:

R = Σ di / b i λi Ro = 1/ α i + R + 1/ αe

şi se scade suma rezistenţelor Ro din rezistenţa la transfer termic solicitată:

Rsol = 1/ k Rizol = 1/k – Ro

şi restul se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie b şi cu coeficientul conductivităţi termice a izolaţiei:

Rizol bizol λizol = dizol

Rezultatul se va rotunji la multiplu de centimetru, acesta va fi grosimea stratului de izolaţie termică

solicitat.


Determinarea grosimi stratului termoizolant în cazul impuneri temperaturi suprafeţei interioare a peretelui:

O problemă des întâlnită este proiectarea unor structuri pe care să nu condenseze vapori de apă, având

dată valoarea temperaturi şi a umidităţi relative a aerului interior. În acest caz se alege din tabel

temperatura punctului de rouă corespunzătoare caracteristicilor aerului. Aceasta este valoarea care

trebuie asigurată de peretele izolat.

Diferenţa dintre temperatura exterioară şi cea interioară este proporţională cu rezistenţa la transfer

termic a întregii structuri a peretelui. Diferenţa dintre temperatura aerului interior şi temperatura

suprafeţei interioare este proporţională cu rezistenţa la transfer termic prin suprafaţa interioară. De aici

rezultă, că raportul rezistenţelor este egal cu raportul diferenţelor de temperatură.

Explicitând din această ecuaţie rezistenţa de transfer termic a structuri se obţine rezultatul căutat.

Inversul acestei rezistenţe este coeficientul conductivităţii termice a structuri, necesar calculului de

faţă. Problema se rezolvă în continuare în mod similar calculului prezentat la aliniatul de precedent,

şi astfel obţinând grosimea necesară a stratului termoizolator.

Scriind relaţiile, mersul calculelor este următorul: (1/αi) / Ro = (ti – tsi) / (ti - te)

de aici se exprimă: Ro = (ti – tsi) / (ti - te) x 1/αi

k = 1 / Ro Rizol = 1 / k - Σ di / b i λi

dizol = Rizol bizol λizol

Proiectarea straturilor corespunzătoare pentru protecţia la vapori şi la difuzia vaporilor de apă:

Procesul de migrare a vaporilor prin structurile construcţiilor este un proces fizic foarte complex şi

greu de descris, în care un rol important îi revine factorului timp. Având dată temperatura şi umiditatea

relativă a aerului din interiorul încăperilor se poate stabili valoarea presiunii vaporilor. Pe partea

exterioară a structurilor ce delimitează clădirea în general condiţiile de temperatură şi umiditate diferă

de cele din interior iar pe timpul ierni presiunea vaporilor este mult mai mică. Datorită diferenţei de

presiuni rezultate de pe cele două părţi a peretelui are loc migrarea vaporilor de apă, proces denumit

difuzia vaporilor de apă.


Învingând rezistenţa straturilor, difuziunea vaporilor de apă face ca în straturile structuri să pătrundă

vapori de apă, respectiv trecând prin aceştia să ajungă în spaţiul exterior. Pe parcursul acestui proces

vaporii care migrează din interior spre exterior întâlnesc pe suprafeţele straturilor şi în structură zone

cu temperaturi diferite şi se răcesc. Rezultatul acestui proces poate fi apariţia condensului. Apariţia

condensului duce la creşterea coeficientului conductivităţi termice a materialului, mai ales a stratului

termoizolator, conducând astfel la acumularea umidităţii. Împotriva formării condensului se pot lua şi

trebuiesc luate măsuri de protecţie. Prevenirea este posibilă prin alegerea corespunzătoare a

materialelor, a ordinii straturilor şi montarea unor straturi de protecţie faţă de vaporii de apă.

Vaporii de apă care migrează din interior spre exterior întâlnesc mai întâi structura de rezistenţă a

peretelui. Temperatura suprafeţei acestuia trebuie proiectată în aşa fel, încât să nu se formeze

condens. Indicaţii referitoare la acest calculul veţi găsiţi în capitolul anterior.

Cele mai puţine probleme le prezintă pereţii masivi din beton monolit, deoarece au mase mari, stratul

gros, compact de beton armat are proprietăţi destul de bune pentru frânarea vaporilor, datorită cărora

cu aceştia se pot forma structuri bune şi fără introducerea unei bariere de vapori.

În procesul de migrare a vaporilor o alegere corespunzătoare a straturilor este o chestiune de

proiectare, care necesită atât o pregătire teoretică cât şi una practică. În cazul în care rezistenţa

straturilor la difuzia vaporilor scade spre exterior în structură nu apar acumulări de vapori, umezire,

formarea condensului sau efectele defavorabile ale îngheţului. Desigur aceasta nu poate înlocui

dimensionarea termotehnică a clădirii, ea reprezintă doar o regulă de alcătuire a unei structuri. Trebuie

amintit, că în trecut în unele situaţii pe suprafaţa pereţilor vopsiţi vopseaua sa umflat şi sa desprins,

deoarece rezistenţa acesteia la difuziunea vaporilor a fost mult mai mare decât rezistenţa straturilor

interioare ale peretelui. Se ştie că o alcătuire corectă a straturilor este acea, la care rezistenţa la difuzia

a vaporilor a straturilor interioare este mai mare decât rezistenţa straturilor de acoperire a

termoizolaţiei de pe partea exterioară, deoarece astfel va pătrunde o cantitate mai mică de vapori în

straturile peretelui faţă de cantitatea care este îndepărtată prin acoperirile de suprafaţă.

Dacă nu se poate asigura acest lucru, atunci pentru evitarea acumulării de vapori, evacuarea acestora

se asigură prin intermediul unui strat de aer ventilat, astfel protejându-se şi zidăria şi termoizolaţia de

efectul dăunător al vaporilor.

Diferenţiem două tipuri de straturi de protecţie faţă de vapori: statul de difuzie a vaporilor şi bariera

contra vaporilor de apă.

Se constituie ca şi strat bun de difuzie a vaporilor acel strat (material), care are valoarea rezistenţei de

difuzie a vaporilor de apă între 9,6 - 240 x 106 m2sPa/g. Rezistenţa barierei de vapori trebuie să

depăşească această valoare.


Straturile de difuzie a vaporilor de apă sunt foliile de PVC şi polietilenă, stratul de faianţă lipit. Straturi

de barieră de vapori sunt plăcile cu inserţie din folie de aluminiu.

În cazul pereţilor dintr-un singur strat aceste principii sunt hotărâtoare. În cazul pereţilor alcătuiţi din

două straturi, stratul de aer prin care se evacuează presiunea aburului este întotdeauna dată, deoarece

stratul aerisit dintre termoizolaţie şi stratul de acoperire, montat cu distanţieri, evacuează vaporii ce au

trecut prin structură.

În acest caz însă, se necesită o caşerare care închide porii pe partea dinspre fanta de aer a

termoizolaţiei, care protejează faţă de pierderea de căldură excedentară, dar care în acelaşi timp

permite şi trecerea vaporilor. Această caşerare protejează termoizolaţia de umezire pe timp friguros,

când condensul eventual format pe suprafaţa interioară a stratului de acoperire se poate scurge pe

termoizolaţie.

Comportare elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă trebuie efectuată pe baza STAS

6472/ 4. Prezentul standard stabileşte calculul gradului de umiditate al elementelor de construcţie

pentru stabilirea condiţiilor în care este necesară luarea unor măsuri constructive, în scopul asigurări

unui regim de umiditate normal al elementelor respective în timpul exploatării construcţiilor.

Calculul la comportarea elementelor de închidere la difuzia vaporilor de apă presupune îndeplinirea

următoarelor condiţii:

- cantitatea de apă de condens mw produsă în perioada rece a anului să fie mai mică decât cantitatea

de apă care s-ar putea evapora în perioada caldă mv, pentru a nu avea loc o acumulare de apă de la

an la an

mw < mv ( kg / m2 )

- cantitatea de apă de condens ∆Wef produsă în perioada rece a anului, calculată în % din masa

stratului în care se adună, nu trebuie să depăşească o anumită cantitate admisă ∆Wadm, pentru a

nu-I afecta calităţile

∆Wef < ∆Wmax ( % )

Având în vedere, că ambele relaţii de mai sus, se verifică printr-o metodă grafo-analitică, destul de

complexă şi greu interpretabilă, trebuiesc aplicate alte metode de rezolvare.

Prezentarea amănunţită a acestora nu este posibilă, în acest scop se elaborează programe de calcul. În

continuare vom prezenta pe scurt într-o primă fază a verificări la difuzia vaporilor de apă, metoda

grafică a determinării zonelor de formare a condensului în structură, metodă care în cele mai multe

cazuri se dovedeşte a fi acoperitoare.


Verificarea distribuţiei presiunii vaporilor de apă:

Pentru efectuarea calculelor parametri climatici exteriori se consideră astfel: la verificarea structurilor

ce delimitează încăperi încălzite temperatura aerului exterior se alege în funcţie de zonarea climatică a

ţării conf. STAS 6472/2-83 şi umiditatea relativă pentru perioada de iarnă este de 90 %, iar pentru cea

de vară de 70 %. Caracteristicile aerului din interior se consideră pe baza destinaţiei încăperii. În

general se consideră stare normală a aerului temperatura de + 18 °C şi umiditatea relativă a aerului de

60 %, iar în cazul băilor, duşurilor + 24 °C şi umiditatea aerului de 75 %.

- se determina variaţia temperaturilor Tk , în interiorul elementului de construcţie prin determinarea

temperaturilor pe suprafaţa fiecărui strat k, cu relaţia:

Tk = Ti – ΣRj-1,j x ( Ti - Te ) / Ro

- se stabilesc temperaturile medii ale straturilor Tmed,k , la 0 oC

- se determină valorile Mk corespunzătoare temperaturilor Tmed,k conform tab.2 dinSTAS 6472/4–89

- se calculează rezistenţa la permeabilitate la vapori a elementului de construcţie, cu relaţia:

Rv = Σ dj x Mj x 1/ KDj

- se reprezintă grafic curba de variaţie a presiunilor de saturaţie a vaporilor de apă ps în interiorul

elementului de construcţie, folosind datele din Anexa A, din STAS 6472/4 –89, corespunzătoare

temperaturilor Tk

- valorile presiunii parţiale pe suprafaţa exterioră şi interioră se determină, cu relaţia:

pvi = psi x ϕi / 100 şi pve = pse x ϕe / 100

- se construieşte linia presiunilor parţiale pv , prin unire punctelor pvi de pe suprafaţa interioră a

elementului de construcţie cu punctul pve de pe suprafaţa exterioră a elementului.

Dacă linia presiunilor parţiale intersectează curba presiunilor de saturaţie se impune îmbunătăţirea

alcătuiri elementului de construcţie prin introducerea de bariere de vapori pe faţa interioară a

elementului, prevederea de straturi aerate sau ventilarea structurii.


Dacă curba presiunii parţiale a vaporilor intersectează curba presiunilor de saturaţie, atunci aceasta

trebuie modificată în felul următor:

- în straturile în care cele două curbe se intersectează, linia presiunii

parţiale a vaporilor se prelungeşte în aşa fel, încât să se formeze

puncte de intersecţie cu dreptele pvi = const. şi pve = const,

- din aceste puncte de intersecţie se trasează secanta la curba

presiunilor de saturaţie în acele straturi în care s-au format

intersecţiile,

- în cazul în care secanta nu se poate trasa, punctele de intersecţie se

leagă cu valorile presiunilor de saturaţie aflaţi la limita straturilor.

Porţiunea dreptei astfel obţinute, situată în straturile în care se

intersectează curbele, reprezintă linia scăderii presiunilor parţiale

modificate ale vaporilor, la care se pot stabili şi porţiunile presiunii

parţiale modificate ale vaporilor, situate în celelalte straturi.

Procedeul este avantajos dacă la începutul trasării, straturile elementului de construcţie se desenează la

scara rezistenţelor la permeabilitate la vapori, nu la scară geometrică. În acest caz curba presiunii

vaporilor de saturaţie este într-adevăr o parabolă, la care dacă se trasează secanta conform celor de mai

sus, se obţine locul de apariţie a condensului.

Desigur locul apariţiei condensului se poate stabili şi prin calcule, pe baza cărora se poate determina

cantitatea de vapori care condensează în elementul de construcţie în perioada rece a anului mw.

Verificarea distribuţiei umidităţii:

Pentru majoritatea structurilor de delimitare este valabilă afirmaţia, că dacă valoarea presiunilor

parţiale ale vaporilor determinată pe baza calculelor anterioare nu depăşeşte valoarea presiunilor de

saturaţie, atunci conformarea structuri este acceptabilă din punct de vedere al alcătuiri acesteia.


În schimb în cazul în care construcţia conţine şi materiale sensibile la umiditate, care se comportă

nefavorabil în situaţia creşteri umidităţii, este oportună şi examinarea distribuţiei de umiditate conform

celor de mai jos:

- se aleg câteva planuri în interiorul structuri,

- în aceste locuri se stabileşte raportul dintre presiunea vaporilor saturaţi şi

presiunea vaporilor calculaţi ( indicându-ne umiditatea relativă în zecimi )

- din izoterma de absorbţie (diagrama umidităţii absorbite) a materialului aflat în

punctul de intersecţiei se citeşte umiditatea în funcţie de umiditatea relativă,

- reprezentând aceste valori pe secţiunea transversală a secţiunii se obţine

distribuţia umidităţii.

Valorile obţinute se vor compara cu umiditatea admisă a materialului. Dacă valorile obţinute sunt prea

ridicate, presiunea vaporilor şi umiditatea absorbită de structura elementului de construcţie pot fi

scăzute prin modificarea alcătuiri straturilor şi prin introducerea unei bariere de vapori.

Determinarea duratei de saturaţie a structuri:

Verificările efectuate conform celor de mai sus pot scoate în evidenţă în unele cazuri formare de

condensului în structurile elementelor de construcţie. Ştiind durata de timp până la care umiditatea

acumulată în structură, pe parcursul procesului de difuziune a vaporilor de apă, atinge valori la care

este dăunătoare, respectiv timpul în care procesul ajunge în starea de echilibru, atunci comparându-l cu

perioada de încălzire a clădirilor se poate stabili, dacă timpul aflat la dispoziţie este suficient pentru

acumularea unei cantităţi dăunătoare de umiditate.

Important este ca să se determine timpul necesar distribuţiei presiunii vaporilor, în conformitate cu

cele de mai sus. Dacă această durată este mai lungă decât perioada de încălzire, atunci structura este

corespunzătoare, deoarece nu se poate acumula o cantitate dăunătoare de vapori, respectiv cantitatea

de apă pătrunsă în structură se poate evapora în timpul verii.

Această examinare se poate efectua optim pe calculator cu ajutorul programelor moderne ce calcul,

motiv pentru care nu se prezintă calculele nu se detaliază.


Economie de energie prin montarea termoizolaţiei suplimentare HERATEKTA:

Prin zidărie se pierde o mare parte din căldura clădirilor. Această pierdere de căldură variază între 35 -

55 % din pierderea totală de căldură în funcţie de dimensiunile şi forma în plan a clădiri.

În cazul clădirilor având o formă neregulată în plan, cu ieşinduri şi intrânduri, cu terase, datorită

numărului mare de îmbinări structurale şi a punţilor termice limită, 50 - 55 % din pierderea totală de

căldura se pierde prin pereţii exteriori.

Sunt mult mai avantajoase conformările regulate, sub forma dreptunghiulară, fără intrânduri şi

ieşinduri, cu puţine îmbinări (fără balcoane, terase), deoarece la acestea apar mai puţine punţi termice

de-a lungul liniilor de îmbinare, care conduc la scăderea rezistenţei la transfer termic a stratificaţiei

peretelui.

În cazul structurilor tradiţionale protecţia termică se poate îmbunătăţi prin utilizarea sistemelor de

termoizolare Heratekta şi Tektalan, pe partea exterioară a peretelui. Economia de energie obţinută la

pereţi pe această cale este semnificativă, următorul tabel evidenţiază procentual această economie.


În acest tabel se prezintă efectul de îmbunătăţire a termoizolării faţadei

prin folosirea plăcilor Heratekta

Materialul şi grosimea peretelui exterior

k (W/m2K)

Grosimea termoizolaţiei, noua valoare acoeficientului detransfer termic al structurii şi economia de

energiepentru acest perete 25 mm 35 mm 50 mm 75 mm 100 mm

Zidărie din cărămidă plină de 25 cm 1,93 0,85 53% 0,71 60% 0,56 69% 0,42 76% 0,35 80%

Zidărie din cărămidă plină de 38 cm 1,45 0,78 46% 0,65 55% 0,52 64% 0,40 72% 0,33 77%

Zidărie din cărămidă eficientă de 25 cm 1,67 0,84 50% 0,69 58% 0,55 67% 0,42 75% 0,34 79%

Zidărie din cărămidă eficientă de 38 cm 1,24 0,72 42% 0,60 51% 0,49 60% 0,38 69% 0,32 74%

Zid. din cărăm. ef. cu goluri dese de 25 cm 1,43 0,78 45% 0,64 55% 0,51 64% 0,39 72% 0,32 77%

Zid. din cărăm. ef. cu goluri dese de 38 cm 1,04 0,64 48% 0,55 47% 0,46 55% 0,36 65% 0,30 71%

Perete din blocuri de zidărie B 25 de 25 cm 1,66 0,84 49% 0,69 58% 0,55 67% 0,42 75% 0,34 79%



Perete UNIFORM 10/19 de 30 cm 1,25 0,72 42% 0,60 52% 0,49 61% 0,38 70% 0,32 74%



Perete POROTON PF30/1 de 30 cm 0,85 0,57 33% 0,49 42% 0,42 50% 0,33 61% 0,28 67%




Perete HB 30 de 30 cm 0,62 0,45 27% 0,40 35% 0,36 44% 0,30 54% 0,26 60%

Perete HB 38 de 38 cm 0,68 0,48 29% 0,43 37% 0,37 45% 0,31 55% 0,29 61%

Perete KÖRÖS 30 de 30 cm 0,7 0,49 28% 0,44 37% 0,38 45% 0,32 54% 0,30 57%

Perete KÖRÖS 36 de 36 cm 0,61 0,45 27% 0,40 34% 0,36 41% 0,30 51% 0,26 57%

Perete beton armat de 15 cm 3,18 1,11 65% 0,85 73% 0,65 79% 0,47 85% 0,38 88%

Perete beton armat de 20 cm 2,89 1,07 63% 0,83 71% 0,63 78% 0,46 84% 0,38 87%


Calculul economiei efective:

Pentru calculul pierderii efective se vor lua în considerare pierderile datorate golurilor de uşi şi

ferestre, şi prin planşeul de la ultimul nivel, respectiv al pierderilor prin pardoseală. Economia efectivă

se obţine prin înmulţirea valorii indicate în tabel cu procentul de energie pierdută prin zidărie.

De exemplu dacă prin pereţi se pierde cca. 45 % din pierderea totală de energie a clădirii şi pe peretele

din zidărie de cărămidă plină se dispune o termoizolaţi Heratekta de 50 mm grosime, economia

efectivă de energie va fi: 45 % x 64 % = 30,8 %.

Desigur în cheltuielile de încălzire pe lângă termoizolarea pereţilor exteriori o valoare însemnată o

reprezintă şi alcătuirea mansardei, eventual a planşeului de pod. Pentru a îmbunătăţi protecţia termică

plăcile Heratekta pot fi utilizate cu succes şi la aceste elemente.


HERATEKTA – STRUCTURI FĂRĂ PUNŢI TERMICE

1. Ce este puntea termică ?

Puntea termică este acea particularitate a structurilor, care în cazul pereţilor şi a planşeelor de acoperiş,

pe lângă pierderile medii de căldură, provoacă pierderi de căldură suplimentare, şi care datorită scăderi

temperaturi duce la apariţia unor efecte neplăcute. Astfel de elemente sunt colţurile şi intersecţiile

pereţilor interiori şi exteriori, respectiv buiandrugi uşilor şi ferestrelor.

Structurile care delimitează clădirile nu se pot executa în întregime din acelaşi material şi mai ales fără

îmbinări structurale. O construcţie complet lipsită de punţi termice nu se poate realiza, numai eventual

în cazul unei case sferice, fără uşi şi ferestre.

2. Tipuri de punţi termice

2.1. Puntea termică geometrică

Puntea termică geometrică se formează în acele zone ale structurii pereţilor, unde se realizează

îmbinări structurale din materiale identice sau aproape identice. Astfel de zone sunt colţurile şi

intersecţiile pereţilor interiori şi exteriori, respectiv spaleţi uşilor şi ferestrelor.

Caracteristic punţii termice geometrice este faptul, că distribuţia termică normală pe secţiunea

transversală a peretelui se modifică, şi astfel efectul răcirii din cauza temperaturii exterioare apare cu

intensitate mai mare, mai aproape de suprafaţa interioară. Ca urmare, temperatura suprafeţei interioare

este mai scăzută decât cea a pereţilor înconjurători, şi din acest motiv pe suprafaţa răcită poate să apară

condensul, eventual decolorarea şi formarea mucegaiului.

2.2. Punţi termice materiale

Despre punte termică materială se vorbeşte atunci, când se utilizează materiale diferite, de exemplu în

cazul pereţilor, la îmbinarea dintre stâlpişori din beton armat şi zidăria de cărămidă. Şi punţile termice

materiale implică pierderi de căldură suplimentare şi apariţia pe suprafeţele interioare a fenomenului

de răcire, formarea condensului şi a mucegaiului.

Punţile termice geometrice şi materiale pot apărea şi simultan, de exemplu în cazul îmbinări unui

perete exterior cu un planşeu, respectiv a unui perete interior şi a unui planşeu de acoperiş, când

structura elementelor îmbinate sunt din materiale diferite. Şi în aceste cazuri problema principală este

răcirea intensă.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 1

3. Problemele şi pagubele cauzate de punţile termice

După cum am mai amintit, punţile termice generează pierderi suplimentare de căldură şi răcirea mai

intensă a pereţilor. Aceste probleme sunt luate în considerare în calculul pierderilor de căldură la

clădiri, conform standardului în vigoare STAS 6472/ 6. În schimb este evident că trebuiesc luate

măsuri pentru prevenirea apariţiei punţilor termice, pentru evitarea problemelor cauzate de acestea.

Problema cea mai mare cauzată de punţile termice o reprezintă scăderea puternică a temperaturii

suprafeţei interioare şi formarea condensului. În situaţia în care temperatura suprafeţei interioare scade

sub temperatura punctului de rouă, condensul format asigură condiţii ideale pentru începerea

procesului de coroziune şi de formare a mucegaiului. Coroziunea datorată apariţiei condensului în

zona punţilor termice poate provoca probleme structurale serioase. De exemplu în nodurile betonate,

datorită coroziunii armăturilor de oţel structura poate fi compromisă, distrusă, reducându-i astfel

durata de viaţă.

4. Punţile termice în calculele termotehnice

Potrivit STAS 6472/ 6, punţile termice şi efectele acestora trebuiesc luate în calcul. În continuare vom

prezenta pe scurt noţiunile de bază ale punţilor termice din punctul de vedere al fizicii construcţiilor şi

informaţiile cele mai importante referitoare la modul de calcul. Acestea nu înlocuiesc cerinţele

concepute în standard, doar descriu necesitatea efectuări calculelor.

În cazul structurilor de delimitare, condiţiile de realizare a conducţiei termice unidirecţionale sunt

destul de severe, din care cauză sunt rareori îndeplinite. Aceasta deoarece structurile pereţilor şi

planşeelor - faţă de cele presupuse - au dimensiuni finite şi se racordează la alte structuri, la alte

elemente de structură. În aceste zone intervine deja şi efectul multidimensional al câmpului termic. În

practică aceasta se prezintă sub forma unei scăderi aparente a termoizolări şi ca o pierdere

suplimentară de căldură.

P u n ţ i l e t e r m i c e s u n t a c e l e z o n e a l e s t r u c t u r i l o r d e d e l i m i t a r e , u n d e

d a t o r i tă c o n d i ţ i i l o r g e o m e t r i c e ş i / s a u a u t i l i ză r i i u n o r m a t e r i a l e c u

p r o p r i e tă ţ i d i f e r i t e s e f o r m e a ză c u r e n ţ i d e c o n d u c ţ i e t e r m i că b i - s a u

t r i d i m e n s i o n a l i .


Chiar în cazul celei mai circumspecte proiectări punţile termice sunt inevitabile, deoarece chiar şi la

structurile omogene colţurile, capetele şi şpaleţi zidurilor, precum şi îmbinările pereţilor, a planşeelor

cu pereţii formează punţi termice.

În mod frecvent acele construcţii se numesc construcţii fără punţi termice, la care structura neomogenă

şi dispunerea materialelor cu proprietăţi termotehnice diferite provoacă numai în mică măsură sau în

mod neglijabil modificări ale temperaturii suprafeţei interioare, respectiv ale valorii conductivităţi

termice. O astfel de construcţie fără punţi termice se poate obţine numai în cazuri optime printr-o

proiectare care urmăreşte obţinerea echilibrului termotehnic.

De exemplu dacă în structura peretelui exterior se dispun din considerente de capacitate portantă

stâlpi, sau elemente de consolidare din oţel sau beton armat cu proprietăţi termotehnice mult diferite

de cele ale peretelui, efectul negativ al acestora poate fi redus, eventual chiar eliminat prin dispunerea

unor straturi, fâşii termoizolatoare. Pentru aceasta însă trebuiesc cunoscute direcţiile de propagare ale

curenţilor termici care iau naştere în perete, caracteristicile formării câmpurilor termice, pentru a putea

alege soluţia optimă de dispunere a termoizolaţiei în vederea înlăturări efectelor negative ale punţilor

termice.

Efectele punţilor termice depind de dimensiunile geometrice şi de zvelteţea elementului în care apar.

Dacă suprafaţa elementului care provoacă apariţia punţii termice este mai mică, şi efectul punţii

termice este mai redus. Deseori se greşeşte spunând, că dacă puntea termică din construcţie are

suprafaţă redusă, aceasta poate fi neglijată. Este o mare greşeală ! Şi cea mai mică punte termică

înrăutăţeşte semnificativ proprietăţile termoizolante ale construcţiei, rezultând astfel o creştere

însemnată de pierderi de căldură.

Se poate afirma şi este dovedit prin calcule şi măsurători, că de exemplu dacă cele două straturi

exterioare de beton, ale unui panou de perete termoizolat, se leagă prin patru armături de oţel de

dimensiuni mici, atunci valoarea termoizolări va scădea aproape la jumătate datorită acestei punţi

termice punctiforme, adică capacitatea iniţială de termoizolare va scădea cu 100 % ! Pentru a înţelege

mai bine acest fenomen, se poate face o analogie cu situaţia în care cele două straturi de beton sunt

considerate ca fiind două bazine de apă unul plin iar celălalt gol şi punţile termice câte un orificiu

pentru scurgerea apei. În acest fel puntea termică permite trecerea fluxului termic între straturile cu

diferenţe de temperatură, provocând o răcire intensă.


Coeficientul de transfer termic pentru structura peretelui exterior realizat din plăci plane, paralele şi

omogene, se calculează astfel:

Mai întâi: se extrag din STAS 6472/3 -89 tabelul 4 coeficienţii de transfer termic prin suprafaţă

caracteristici structurilor de delimitare:

În cazul pereţilor se calculează cu valorile: αi = 8 W/m2K şi αe = 24 W/m2K .

În continuare: se măreşte valoarea coeficientului de conductivitate termică, indicată în prospectele

producătorului, pentru materialului ales, printr-un coeficient de corecţie care ia în considerare

condiţiile de exploatare.

În cazul pereţilor exteriori, de exemplu la plăcile termoizolatoare necaşerate valoarea coeficientului de

conductivitate termică se corectează cu 25 %, iar la cele caşerate sau montate între două straturi cu 10

%. De exemplu dacă termoizolaţia se montează într-un perete aerisit sau este tencuită, aceasta se mai

corectează şi cu 20 %, respectiv 30 % !

Coeficientul de conductivitate termică corectat se calculează cu formula:

λ exploatare = (1 + k1 + k 2)

Rezistenţa la transfer termic se determină cu formula:

Ro = 1 / αi + d / b λ + 1 / αe

în care valoarea coeficientului de transfer termic este:

k = 1 / Ro

Această relaţie se referă la o situaţie care este constantă în timp, şi care în realitate apare foarte rar. De

exemplu iarna temperatura exterioară de - 2 °C se menţine constantă numai timp de câteva zile. Totuşi,

conform convenţiei, calculele se efectuează cu această valoare, deoarece este apropiată de media

variaţiilor. Cu toate acestea relaţiile de mai sus se pot aplica cu succes la rezolvarea problemelor de

dimensionare.

Cealaltă problemă o constituie fluxul termic multidimensional. Este cunoscut faptul, că în cazul unui

perete de suprafaţă infinită fluxul termic este perpendicular pe perete, adică străbate peretele dinspre

partea caldă spre partea rece. Acesta este un flux termic unidimensional, care se calculează relativ

simplu.


Dacă în schimb într-un astfel de perete se dispune un alt element de structural sau dacă are montat un

şpalet de uşă sau fereastră, în jurul acestora se va schimba fluxul termic unidimensional, , complicând

astfel calculele.

Pentru astfel de situaţi se introduce noţiunea coeficientului de transfer termic limită.

Coeficientul de transfer termic limită este caracteristic punţilor termice geometrice şi materiale (de-a

lungul liniilor) şi din punct de vedere tehnic se încadrează foarte simplu în modul de calculul al

coeficientului de transfer termic. Unitatea de măsură a coeficientului de transfer termic limită este W /

mK şi reprezintă fluxul termic raportat la unitatea de lungime la o diferenţă de temperatură unitară. La

baza aplicării acestui coeficient stă constatarea, că cea mai importantă caracteristică geometrică a

punţilor termice este lungimea suprafeţei punţi. Deci dacă se doreşte obţinerea pierderilor suplimentare

de căldură datorate punţilor termice de pe o anumită porţiune a peretelui, respectiv a măsurilor în care

punţile termice influenţează defavorabil valoarea coeficientului de transfer termic pe porţiunea

respectivă de perete, se vor stabili în prealabil lungimile porţiunilor punţilor termice în funcţie de tipul

acestora şi se va calcula valoarea:

Ql = Σ kl I (ti - te).

kl din relaţie reprezintă coeficientul de transfer termic limită pentru un tip de punte termică, I este

lungimea punţii termice pentru tipul respectiv iar suma se referă la toate tipurile de punţi termice

existente pe suprafaţa respectivă studiată.

Pierderea totală de căldură pe porţiunea studiată a peretelui este:

Q = QA + QI = A kA (ti - te) + Σ kl l (ti - te)

(unde A = aria suprafeţei)

adică fluxul termic ce străbate suprafaţa plus suma pierderilor de căldură cauzate de punţile termice.

Fluxul termic ce trece prin suprafaţă se calculează pe baza stratificaţiei peretelui ţinând însă cont şi de

eventualele condiţii nefavorabile, cum ar fi punţile termice punctiforme.

Prin aranjarea formulei de mai sus şi cu coeficientul rezultant de transmitere a căldurii prin convecţie:

krezultant = A kA + Σ kl I / A


Trebuie accentuat din nou, că acest calcul se referă doar la câte un panou de perete, având în vedere

dimensiunile acestora şi toate punţile termice care apar pe respectivul panou de perete. Valoarea

rezultantă depinde în mare măsură de tipurile punţilor termice care apar pe panoul de perete dat şi de

lungimea acestora.

Dacă puntea termică este un colţ de perete, atunci influenţa sa se va lua în calcul la ambele panouri de

perete învecinate.

Dacă este o îmbinare a unei structuri interioare (de exemplu perete sau planşeu) influenţa sa se ia în

calcul atât pentru elementul din stânga cât şi pentru cel din dreapta îmbinării.

Dacă puntea termică este un şpalete, în afară de aceasta se va lua în calcul şi pierderea de căldură

cauzată de structura tâmplăriei, adică a tocului, ramei şi a geamului.

Unele tipuri de punţi termice şi caracteristicile acestora se extrag din standarde sau din cataloage de

punţi termice.

Fluxul termic mediu, calculat cu coeficientul de transfer termic astfel stabilit, se apropie foarte bine de

mărimea reală a fluxului termic.

Nu trebuie să vă speriaţi, în practică aceste calcule sunt mai simple decât par a fi.

Exemplu de calcul:

Fiind dată o cameră pe colţ cu dimensiunea de 4,00 x 5,00 m, amplasat la ultimul nivelul, deci sub

planşeul de acoperiş, având o fereastră de dimensiuni 1,8 x 1,8 m, iar pereţi despărţitori având 10 şi25

cm grosime.

Înălţime liberă: 2,8 m.

Se consideră temperaturile: ti = + 20 °C şi te = - 15 °C.

Coeficienţii de transfer termic: perete = 0,65 W/m2K,

planşeul de acoperiş = 0,4 W/m2K,

geam = 2,8 W/m2K.

Se va calcula coeficientul de transfer termic rezultant în cazul unui perete omogene.


În cazul perete cu gol de fereastră mersul calculelor se fac astfel:

Coeficienţii de transfer termic limită a punţilor termici existenţi:

Perete exterior - perete interior (25) k = 0,05 W/m2K

Perete exterior - perete interior (10) k = 0,08 W/m2K

Planşeu exterior - perete exterior k = 0,03 W/m2K

Planşeu exterior - perete interior (25) k = 0,20 W/m2K

Planşeu exterior - perete interior (10) k = 0,05 W/m2K

Perete exterior - planşeu intermediar k = 0,20 W/m2K

Buiandrug de deasupra ferestrei k = 0,32 W/m2K

Spalet de fereastră k = 0,27 W/m2K

Pentru peretele exterior cu fereastră prin adunarea valorilor Σ kl I:

1,8 x 0,32 = 0,576

3 x 1,8 x 0,27 = 1,455

2,8 x 0,05 = 0,140

2,8 x 0,08 = 0,224

4 x 0,20 = 0,800

4 x 0,20 = 0,800

Suprafaţa este: 4 x 2,8 - 1,8 x 1,8 = 7,96 m2

Coeficientul de transfer termic rezultat rezultat:

k = 3,995 + 7,96 x 0,65 / 7,96 = 1,155 W /m2K

Deci luând în considerare prezenţa punţilor termice şi a spaletului de fereastră, valoarea coeficientului

de transfer termic creşte de la 0,65 W/m2K la 1,155 W/m2K. Valoarea aproape că se dublează !

5. Eliminarea punţilor termice cu ajutorul termoizolaţiei Heraklith -Heratekta

Problemele punţilor termice şi efectele acestora prezentate mai sus se pot elimina foarte simplu. Toate

acele părţi ale construcţiilor unde se pot forma punţi termice trebuiesc învelite, prevăzute cu

termoizolaţie suplimentară, a cărei lăţime trebuie să depăşească lăţimea punţii termice.


Cele descrise pe larg în capitolul termoizolarea faţadelor rămân valabile şi aici. Deci materialele,

soluţiile şi tehnicile de realizare descrise în acel capitol se aplică în mod identic şi la acest paragraf. În

cazul punţilor termice există un principiu de alcătuire, potrivit căruia la structura clădiri se lasă

obligatoriu spaţiu pentru suplimentul de termoizolaţii.

Cel mai simplu procedeu de termoizolare îl reprezintă amplasarea plăcilor Heratekta - C3 pe laturile

stâlpilor din beton armat monolit, sau dispunerea elementelor Heratekta - C3 în faţa centurilor,

deoarece aşezându-le în cofraj se pot fixa cu ajutorul elementelor de fixare din material plastic. După

decofrare rămân doar lucrările de creare a suprafeţelor vizibile prin tencuire şi vopsire.

În situaţiile în care plăcile termoizolatoare Heratekta - C3 nu pot fi aşezate în cofraj sau trebuie

pregătită mai întâi suprafaţa zidăriei, se poate lua în discuţie soluţia fixării cu dibluri.

Atât la proiectare cât şi în execuţie se va lua întotdeauna în considerare spaţiul necesar pentru dispunerea termoizolaţiei !

Plăcile de construcţie Heratekta - C3

Plăcile din fibre de lemnaglomerat Heratekta-C3 sunt fabricate după un nivel ridicat de exigenţe, în

conformitate cu prescripţiile normelor DIN 1101.

Umplutura termoizolantă a plăcilor Heratekta-C3 este alcătuită din polistiren expandat greu

inflamabil. Stratul protector Heraklith, format dintr-un liant de ciment, le asigură plăcilor un grad

ridicat de stabilitate dimensională, rezistenţă şi o bună aderenţă la toate tipurile de mortare.

Prin utilizarea plăcilor Heratekta-C3 ca şi cofraje înglobate între beton şi termoizolaţi ia naştere o

legătură aproape indistructibilă.

Termoizolare

Cu ajutorul vastei game de grosimi a plăcilor Heratekta-C3 valorile caracteristicilor termotehnice

prescrise de normele în vigoare pot fi realizate şi chiar depăşite. Prin intermediul termoizolări reducem

consumul de energie, care la rândul ei contribuie la scăderea poluări rezultată din arderea diferiţilor

combustibili pentru încălzire, şi astfel contribuim la protejarea mediului înconjurător.


Protecţie la foc

Plăcile termoizolare Heratekta-C3 împreună cu un strat de tencuială naturală îi asigură structuri o

rezistenţă la foc de peste 1,5 ore, după cum cele prezentate la sistemul de termoizolare a faţadelor

Heratekta o demonstrează.

Fixare

Fixarea plăcilor de construcţie la structurile de beton se realizează de fapt prin alegerea

corespunzătoare a consistenţei betonului şi prin compactarea lui corespunzătoare. La aceasta mai

contribuie şi suprafaţa suplimentară de aderenţă asigurată de elementele de Fixare Heraklith din

Material Plastic. Pe lângă acestea se mai pot utiliza şi Plăcuţele de Ancoraj Heraklith. Prevederile

referitoare la aceste lucrări se găsesc la capitolul "Instrucţiuni generale pentru produsele

Heraklith".

ELEMENTE NECESARE STRUCTURILOR FĂRĂ PUNŢI TERMICE HERATEKTA

Elementele necesare pentru structurile fără punţi termice Heratekta se găsesc enumerate mai jos, iar

lângă o scurtă descriere a materialelor se află şi datele tehnice necesare. Pentru alegerea elementelor

corespunzătoare, utilizarea şi montarea profesionistă a plăcilor veţi găsi referiri în cadrul capitolului

″Prescripţii generale pentru produsele Heraklith″, din acest motiv în acest capitol nu se detaliază

aceste probleme.

Plăci de construcţie Heratekta-C3:

Sunt plăci de construcţie alcătuite din trei straturi, având o

umplutură din polistiren expandat, cele două feţe fiind acoperite

cu fibre din lemn aglomerate cu ciment.

Dimensiunea plăcii: 2.000 x 500 = 1 m2

Grosimea plăci (mm) 25 35 Masa (kg/m2) 7,5 7,5 Coeficientul conductivităţi termice (W/mK) 0,056 0,051Rezistenţa la transfer termic (m2K/W) 0,45 0,69Coeficient specific de transfer termic (W/m2K) 1,61 1,16Rezistenţa la încovoiere (N/mm2) 1 0,7 Rezistenţa la întindere transversală (N/mm2) 0,03 0,03Rezistenţa la difuzia vaporilor 50 50

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith

50 75 100 8 8,5 12

0,047 0,046 0,046 1,06 1,63 2,17 0,81 0,56 0,43

0,5 0,4 0,4 0,03 0,03 0,03

50 50 50

pag. 9

Element de fixare Heraklith, din material plastic

Este destinat fixării suplimentare a plăcilor Heratekta-C3,

în cazul utilizări acestora ca şi cofraje înglobate.Elementul

de fixare se bate în stratul de fibră de lemn-aglomerat sau,

în funcţie de necesităţi, se dau găuri preliminare.

Adâncimea minimă de fixare: 50 mm în beton.

Lungimea elementului: 75 / 100 / 125 / 150 mm

Material: material plastic

Alegerea tipului şi determinarea lungimii corespunzătoare a e

de fixare se găsesc la capitolul "Instrucţiuni generale pentr

"Cofraje înglobate".

Plasă metalică de rabiţ Heraklith:

Este o plasă metalică de rabiţ zincată prin cufundare şi

sudată în puncte. Se pot utiliza la sistemele de tencuire

tradiţionale şi în cazul cofrajelor înglobate.

Important ! La cofrajele înglobate utilizarea plasei

metalice de rabiţ este obligatorie!

Lungimea sulului: 50 m Lăţim

Dimensiunea ochiurilor: 25x25 mm Grosi


Profil de tencuire pentru elevaţie simbol 1229:

Este un profil de închidere a tencuieli elevaţiei, realizat din

oţel zincat. Talpa inferioară, orizontală a profilului este prev

lăcrimar şi învelită cu material plastic. Se utilizează la acel

înglobate, la care termoizolaţia se termină la muchia inferioa

coteşte pe orizontală (de ex. deasupra golului de uşi şi ferestre)


Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Herakl

lementului de fixare, prevederile legate

u produsele Heraklith", la paragraful

ea sulului: 1.000 m

mea sârmei: 0,8 mm sau 1,0 mm

tablă de

ăzută cu

e cofraje

ră sau se

.

ith
pag. 10

Amorsaj din mortar de ciment:

Este un strat fluid de tencuială de densitatea unui mortar. Rolul amorsajului este de a crea stratul de

bază pentru următoarele straturi de tencuială, precum şi de protecţie a plăcilor Heraklith-C,

Heratekta-C3 şi Tektalan-C3 de precipitaţii şi faţă de alţii factori exteriori.

Stratul de amorsaj din mortar de ciment de 5 – 8 mm se tencuieşte astfel încât să acopere toată

suprafaţa plasei metalice de rabiţ, rezultând un strat subţire de ″beton armat″.

Compoziţia mortarului :

- 1 parte de ciment ( calitatea C 350 )

- 3 părţii de nisip de râu; cu diametrul maxim 0,8 mm

- var: maximum 10 % din proporţia de ciment

Durata de întărire a stratului de amorsaj: minimum 7 zile, în funcţie de starea vremi. Stratul proaspăt

tencuit se protejează prin umbrire de razele puternice ale soarelui ( eventual prin stropire şi umezire ).

Datorită celor amintite mai sus, este bine ca stratul de amorsaj să se aplice după finalizarea lucrărilor

de betonare, precum şi după decofrare şi eliminarea susţinerilor, imediat după montarea Plasei

Metalice de Rabiţ Heraklith.

Lucrările de tencuire se vor continua după aceea cu sistemul de tencuire preconizat a se realiza pentru

întreaga faţadă.


SISTEMUL DE CLĂDIRE A MANSARDELOR HERAKLITH

Aproape toate clădirile familiale realizate în zilele noastre utilizează podul clădirilor ca şi încăperi

amenajate sub forma unor mansarde. Acest spaţiu existent şi la construcţiile mai vechi poate fi folosit

prin mansardarea podului acoperişului şi transformându-l într-un spaţiu locuibil.

Acest lucru nu a fost întotdeauna la fel ! În a doua treime a secolului nostru realizarea acoperişurilor

plate se considera o mare descoperire. Reamintindu-ne de mişcarea BAUHAUS şi de efectele

modernizări şcolilor, precum şi de stilul arhitectural denumit socreal ne dăm seama că ele au condus la

construirea acoperişurilor plate tip terasă. După această perioadă a urmat era construcţiilor din panouri

prefabricate, în care acoperişurile de tip şarpantă sau realizat doar la clădirile familiale construite de

persoanele înstărite dar şi în aceste situaţii ele ascundeau o mansardă.

În acelaşi timp forma, înclinarea şi alcătuirea şarpantei depinde de factori climaterici ai zonei de

amplasare. Deoarece în sud, mai jos de Italia condiţiile climatice şi precipitaţiile reduse au permis

răspândirea acoperişurilor plate, eventual a celor care au o mică înclinare.

Datorită faptului că în munţi căderile de zăpadă sunt frecvente şi în cantităţi semnificative, precum şi a

condiţiilor climaterice, în ţărilor nordice se impune realizarea acoperişurilor cu pantă mare pentru a

permite scurgerea rapidă a precipitaţiilor căzute. Singura excepţie de la această afirmaţie o constituie

acoperişurile din Austria şi Elveţia (Tirol şi împrejurimile sale ), unde acoperişurile au fost realizate

astfel încât zăpada să stea un timp îndelungat pe ele şi să termoizoleze încăperea de sub ea. În aceste

ţări aproape toate podurile sunt mansardate chiar din timpul construiri lor.

Schimbarea semnificativă a stilul de viaţă şi a orientări modei din ultimele deceni a permis realizarea

mansardărilor la foarte multe clădiri. Deşi mansardarea ulterioară a podurilor creează unele probleme

sociale, estetice, de utilitate şi nu în ultimul rând de clădire, realizarea acestora este în plină dezvoltare.

Fără îndoială cea mai simplă şi mai ieftină modalitate de a construi spaţiu locativ este prin

mansardarea podului existent, deoarece această structură fiind deja construită se impune doar

amenajarea ei. Această lucrare este şi firească, deoarece doar printr-o modificare simplă, construirea

unei scări de acces la podul existent, se deschide posibilitatea creieri unui nou nivel şi în plus

realizarea unei noi compartimentări a podului în funcţie de conformarea structurală a pereţilor de la

nivelele inferioare.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 1

Majoritatea problemelor apărute nu se referă la conformarea arhitecturală ci la alcătuirea structuri .

Chiar dacă mansardele nou create se construiesc pe structura acoperişului existent sau peste clădirile

noi, ele se realizează cu soluţii material-structurale incorecte afectând durata şi confortul mansardelor

pe timpul exploatări acestora.

Se ştie, că clima din ţara noastră în perioada veri se caracterizează prin valori ridicate ale

temperaturilor în timpul zilei şi prin încălzirea puternică a suprafeţelor însorite. Sub efectul acestor

factori confortul şi posibilitatea utilizări mansardelor –care deobicei funcţionează ca dormitoare – sunt

afectate. Pe scurt, întorcându-ne acasă vom sesiza în încăperi ″efectul de seră″, dar mai grav este faptul

că suntem nevoiţi să locuim în aceste condiţii. Scăderea temperaturi este posibilă doar cu lăsarea seri

prin ventilarea încăperilor, cea ce este practic imposibil din cauza ţânţarilor sau a zgomotelor produse

de circulaţie.

Este evidentă deci întrebarea: ce se poate face în astfel de situaţii ? Care este soluţia, pentru că

comparativ cu extinderea clădiri mansardarea este o cale mai simplă şi mai rapidă.

Soluţia este proiectarea unor structuri gândite şi alegerea unor materiale corespunzătoare pentru

posibilităţile de modificare ulterioare. La aceste probleme încercăm să vă ajutăm. Pedeoparte prin

enunţarea unor principii, cu ajutorul cărora se pot clădi mansarde mai bune şi mai funcţionale, iar pe

de altă parte prin prezentarea unor materiale cu ajutorul cărora problemele enunţate mai devreme pot fi

soluţionate.

Iată principiile:

Structura de delimitare a mansardelor trebuie realizată astfel încât ea să corespundă atât din punct de

vedere al pierderilor de căldură din timpul ierni, cât şi al defazajului de temperatură pe care trebuie săl

aducă în perioada veri. La realizarea acestor deziderate ne pot ajuta următoarele patru principii:

1. Termoizolarea şarpantei să se realizeze prin dispunerea unui material termoizolant de minimum 14

cm grosime şi dacă se poate fără punţi termice. Grosimea termoizolaţiei este limitată de

dimensiunea căpriorului şi de prezenţa stratului de aerare a acoperişului.

2. Pentru realizarea protecţiei termice a mansardei pe timp de vară şi eliminarea vaporilor de apă

acumulaţii pe timpul ierni este neapărată necesară ventilarea straturilor care o compun. Numărul

straturilor de aerisire se alege în funcţie de materialele utilizate şi de stratificaţia acoperişului.

3. În interior, între termoizolaţie şi finisaj se impune dispunerea unui strat de barieră de vapori, dacă

se poate din produse caşerate cu folie de aluminiu sau cel puţin din folie PE.


4. Pentru realizarea protecţiei fonice, a defazajului de temperatură din timpul veri este oportună

realizarea structuri acoperişului cu o masivitate ridicată. Desigur în cazul de faţă cel mai bine s-ar

preta o structură din beton armat. Această soluţie se aplică frecvent la acoperişurile clădirilor

înşiruite şi a sediilor de birouri, la care planşeul de peste ultimul nivel se realizează din elemente

de planşeu din beton armat, peste care se clădeşte structura şarpantei şi se dispune învelitoarea.

Avantajele acestei soluţii sunt evidente, însă nu pot fi aplicate la clădirile familiale.

Care este atunci soluţia ?

Răspunsul este simplu: Heraklith ! Această afirmaţie nu este o lozincă promoţională, ci împărtăşirea

experienţei, conform căreia prin utilizarea produselor Heraklith şi prin alcătuirea unei structuri

raţionale vi se oferă o soluţie simplă, rapidă, economică şi prin intermediul căreia se obţine un confort

sporit.

Plăcile din fibre de lemnaglomerat pe lângă o bună termoizolare, prezintă şi o capacitate ridicată de

reglaj al vaporilor din interiorul încăperilor, iar prin intermediul masei sale asigură o bună izolaţie

fonică. Pe de altă parte suprafaţa plăcilor creează suprafeţe ideale de tencuire, şi prin rapida dispunere

a plăcilor se oferă posibilitatea realizări unor compartimentări interioare. Deasemenea dacă se mai are

în vedere şi posibilitatea clădiri rapide a pereţilor despărţitori cu aceste plăci, înseamnă că deja s-au

conştientizat câteva dintre avantajele acestora.

Faţă de soluţiile tradiţionale cunoscute până în prezent, prin utilizarea straturilor şi a alcătuiri

structurilor prevăzute de sistemul de clădire a mansardelor Heraklith, spaţiile de locuit astfel create

oferă următoarele avantaje:

• pe durata ierni temperatura mansardelor creşte, şi prin reglarea cantităţii de vapori se măreşte

confortul încăperilor,

• vara încăperile vor fi mai răcoroasă, şi astfel temperatura dormitoarelor din timpul nopţi

devine suportabilă,

• se reduce considerabil poluarea fonică a încăperilor, permiţând astfel locatarilor săi să se

odihnească atât în timpul nopţi cât şi în decursul zilei,

• elementele structuri de rezistenţă a acoperişului nu se deteriorează prematur din cauza

vaporilor, deoarece o stratificaţie corectă îi asigură o durabilitate ridicată,

• astfel, prin intermediul soluţiilor prezentate construirea mansardelor devine simplă, rapidă şi

economică, asigurând o calitate ridicată clădirilor.


Plăcile de construcţie Heraklith-C

Plăcile din fibre de lemnaglomerat Heraklith-C sunt fabricate după un nivel ridicat de exigenţe, în

conformitate cu prescripţiile normelor DIN 1101.

Plăcile Heraklith-C sunt plăci din fibre de lemnaglomerat omogene, greu inflamabile şi de mare

rigiditate. Datorită rigidităţii şi a rezistenţei ridicate, plăcile permit fixarea lor în puncte pe structurile

mansardate.

Termoizolare

Cu ajutorul vastei game a grosimi plăcilor Heraklith-C şi Heralan valorile caracteristicilor

termotehnice prescrise de normele în vigoare pot fi realizate şi chiar depăşite. Prin intermediul

termoizolări reducem consumul de energie, care la rândul ei contribuie la scăderea poluări rezultată

din arderea diferiţilor combustibili pentru încălzire, şi astfel contribuim la protejarea mediului

înconjurător.

Protecţie la foc

Sistemul de clădire a mansardelor Heraklith împreună cu stratul de tencuială naturală îi asigură

structuri de rezistenţă a şarpantei o rezistenţă la foc de peste 45 minute

Fonoizolare

Sistemul de clădire a mansardelor Heraklith împreună cu stratul de tencuială naturală îmbunătăţeşte

semnificativ protecţia fonică a peretelui. Acest fapt se datorează sensibilităţii sonore a plăcilor

Heraklith precum şi capacităţi fonoizolatoare a plăcilor din vată minerală Heralan.

Difuzia vaporilor

Sistemul de clădire a mansardelor Heraklith este favorabil şi din punct de vedere al fizici

construcţiilor. Rezistenţa la difuzia vaporilor a sistemului Heraklith fiind foarte scăzută, datorită

produselor din fibre de lemnaglomerat şi din vată minerală, vapori şi umiditatea acumulată în structură

care migrează de la interior spre exterior se evaporă rapid.


Fixare

Fixarea plăcilor omogene din fibre de lemnaglomerat Heraklith – datorită faptului că se dispun pe

structura de lemn a acoperişului – se poate face pe două căi:

prin baterea în cuie, cu ajutorul Cuielor cu Cap Lat Heraklith, pe căpriori sau pe astereala şarpantei.

prin utilizarea şaibelor + a şuruburilor autofiletante

Elementele componente ale sistemului de clădire a mansardelor Heraklith

Din

figu

pe s

Met

Alte

aces

Clăd

tre toate sistemele de clădire a mansardelor Heraklith cea mai răspândită este soluţia prezentată în

ra de mai sus. Aceasta cuprinde fixarea plăcilor omogene Heraklith-C, pe căpriori şarpantei sau

tructurile de susţinere din lemn, cu ajutorul Cuielor cu Cap Lat Heraklith şi dispunerea Plasei

alice de Rabiţ Heraklith pe toată suprafaţa plăcilor, iar în final tencuirea suprafeţelor mansardate.

variante constructive de realizare a mansardelor sunt prezentate sub forma unor schiţe cuprinse în

t manual.

irea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 5

Elementele sistemului de clădire a mansardelor Heraklith

Elementele sistemului de clădire a mansardelor Heraklith se găsesc enumerate mai jos, iar lângă o

scurtă descriere a materialelor se află şi datele tehnice necesare. Pentru alegerea elementelor

corespunzătoare, utilizarea şi montarea profesionistă a plăcilor veţi găsi referiri în cadrul capitolului

″Prescripţii generale pentru produsele Heraklith″, din acest motiv în acest capitol nu se detaliază

aceste probleme.

Plăci de construcţie Heraklith-C:

Sunt plăci omogene din fibre de lemnaglomerat cu

ciment.Pe lângă o rigiditate ridicată şi permeabilitate

mare la vapori,plăcile creează suprafeţe ideale pentru

tencuire.

Dimensiunea plăcii: 2.000 x 500 = 1 m2

Grosimea plăci (mm) 25 35 50 75 Masa (kg/m2) 12 15 20 29 Coeficientul conductivităţi termice (W/mK) 0,09 0,09 0,079 0,079 Rezistenţa la transfer termic (m2K/W) 0,28 0,39 0,63 0,59 Coeficient specific de transfer termic (W/m2K) 2,22 1,79 1,25 0,89 Coeficientul permeabilităţi la vapori (kg/mhPa) 8*10-8 9,1*10-8 10,5*10-8 19,8*10-8

Rezistenţa la difuzia vaporilor 8-9 7-8 6-7 3-4

Plasă metalică de rabiţ Heraklith:

Este o plasă metalică de rabiţ zincată prin cufundare şi sudată

în puncte. Se poate utiliza la sistemele de tencuire tradiţionale

atât la tencuielile interioare cât şi la cele exterioare.

Lungimea sulului: 50 m

Lăţimea sulului: 1.000 m

Dimensiunea ochiurilor: 25x25 mm

Grosimea sârmei: 0,8 mm sau 1,0 mm


Fixarea plasei se face prin baterea în cuie sau prin intermediul clemei Heraklith care se introduce pe

tija Cuiului cu Cap Lat Heraklith.


Profil de închidere a tencuieli simbol 1222:

Este realizat din tablă de oţel zincat, având muchia laterală

învelită cu material plastic alb. Rostul dintre profile se umple cu

materiale elastice.

Rostul de dilataţie trebuie să întrerupă toată structura Heraklith !

Prinderea profilelor de dilataţie de plăcile Heraklith se face prin

cuie sau prin intermediul unor fâşii realizate din Adeziv Rapid

Heraklith. Se recomandă limitarea suprafeţelor care nu au

prevăzute rosturi de dilataţie la aprox. 6 x 6 m.


( la tencuiala de 20 mm se foloseşte lungimea de 3.000 mm

Amorsaj din mortar de ciment:

Este un strat fluid de tencuială de densitatea unui mortar. Rolul am

bază pentru următoarele straturi de tencuială, precum şi de pro

precipitaţii şi faţă de alţii factori exteriori.

Stratul de amorsaj din mortar de ciment de 5 – 8 mm se tencu

suprafaţa plasei metalice de rabiţ, rezultând un strat subţire de ″beto

Compoziţia mortarului :

- 1 parte de ciment ( calitatea C 350 )

- 3 părţii de nisip de râu; cu diametrul maxim 0,8 mm

- var: maximum 10 % din proporţia de ciment

Durata de întărire a stratului de amorsaj: minimum 7 zile, în funcţ

tencuit se protejează prin umbrire de razele puternice ale soarelui ( e

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith

)

orsajului este de a crea stratul de

tecţie a plăcilor Heraklith-C de

ieşte astfel încât să acopere toată

n armat″.

ie de starea vremi. Stratul proaspăt

ventual prin stropire şi umezire ).

pag. 7

Strat de bază:

Mortar de var – ciment, aplicat într-un singur strat de minimum 15 mm grosime.

Raportul de amestecare:

- 1 parte ciment (calitatea C350)

- 1,5 părţi var stins sau 2 părţi var hidratat

- 10 părţi nisip de râu, cu diametrul de la 0/5 până la 0/8.

Durata de întărire a stratului de bază: minimum 7 zile, în funcţie de starea vremi.

Crearea suprafeţelor:

Crearea suprafeţelor mansardate se realizează după aceleaşi procedee ca şi în cazul tencuieli interioare

a pereţilor. Înaintea aplicări finisajelor finale – zugrăveli, tapetări, etc. – suprafeţele se pregătesc

corespunzător.


Instrucţiuni de realizare a sistemului de clădire a mansardelor Heratekta

În acest paragraf vom descrie ordinea de punere în operă a materialelor enumerate mai sus.

Proprietăţile materialelor sunt evidenţiate la prezentarea produselor. Alegerea şi montarea

corespunzătoare a materialelor se face cu ajutorul capitolelor ″ Prescripţii generale pentru produsele

Heraklith″ şi ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de

lemnaglomerat″.

În următoarea enumerare vă indicăm ordinea exactă a tehnologiei, respectiv a puneri în operă şi a

utilizări corecte a materialelor:

1. Verificarea dispuneri căpriorilor (respectiv a susţinerilor): distanţele dintre susţineri, verificarea unghiurilor dintre diferitele suprafeţe, etc.

2. Dispunerea, dacă este cazul, a unor susţineri intermediare (de ex. lângă pereţi despărţitori, la distanţe mari dintre căpriori, etc.)

3. Fixarea pe structura de susţinere a unei bariere de vapori sau a unui strat de difuzie a vaporilor, verificată din punct de vedere termotehnic, aprox. la înălţimea stratului al doilea de Heraklith

4. Trasarea, cu ajutorul şnurului, a primului rând de plăci Heraklith perpendicular pe elementele de susţinere

5. Fixarea primului rând de plăci Heraklith cu ajutorul Cuielor cu Cap Lat Heraklith sau a şuruburilor autofiletante

6. Dispunerea şi fixarea următoarelor plăci, respectiv rânduri Heraklith prin decalarea rosturilor verticale

7. Dispunerea rosturilor de dilataţie prin împărţirea şaibelor în dreptunghiuri cu latura de aprox. 6 m lungime

8. Întinderea corespunzătoare şi fixarea Plasei Metalice de Rabiţ, prin suprapunerea îmbinărilor şi întrerupere la schimbarea planurilor

9. Aplicarea amorsajului Heraklith

10. Pauză tehnologică

11. Aplicarea stratului de bază Heraklith

12. Pauză tehnologică

3. Crearea suprafeţelor

1


manual heraklith

Documents