manual pentru capturarea Şi identificarea speciilor de...
TRANSCRIPT
Page 1 of 72
Laboratorul naŢional de referinŢĂ pentru vectorii bolilor la animale Şi zoonozelor
MANUAL pentru capturarea ŞI IDENTIFICAREA
SPECIILOR DE CULICOIDES VECTORI BLUETONGUE, ÎN
ROMÂNIA
Ed. 1, rev. 2, 2014
Coordonator LNR : Dr. biol. Elena POPA,
2014
Page 2 of 72
CUPRINS
1 CAPITOLUL 1 Prezentarea actualizată a vectorilor virusului bluetongue
3
1.1. Introducere 3
1.2. Taxonomie 4
1.3. Ciclul biologic 5
1.4. Determinarea vârstei femelelor 8
1.5. Numărul de generaţii pe an (univoltinis/multivoltinism) 9
1.6. Hrănirea adulţilor şi relaţia cu gazda 9
1.7. Ritmul înţepăturilor produse de adulţi 10
1.8. Endofagia/exofagia şi endofilia/exofilia 12
1.9. Orele de atac şi distribuţia 13
1.10. Habitatul de reproducere 14
1.11. Specii de Culicoides vectori pentru virusul bluetongue, în Europa 20
1.12 Specii de Culicoides semnalate pe teritoriul României 22
1.13. Relaţia virus-vector 22
1.14. Influenţa condiţiilor de climă 24
1.15. Activitatea sezonieră a vectorilor 26
1.16. Modul de definire a perioadei libere de vectori 28
1.17. Ecologia vectorilor 31
1.18 Biologia vectorilor 37
1.19 Controlul vectorilor 39
1.19.1. Metode chimice de control pentru Culicoides 39
1.19.1.1. Tratarea efectivelor de animale cu insecticide, repelenţi sau medicamente
antiparazitare sistemice (avermectine);
39
1.19.1.2. Tratarea habitatelor larvare sau a adulţilor rămaşi în zone tratate cu insecticide 43
1.19.1.3. Tratarea adăposturilor de animale şi/sau mijloacelor de transport cu insecticide 46
1.19.2. Controlul mecanic al vectorilor 48
1.19.2.1. Suprimarea/reducerea habitatelor de înmulţire 48
1.19.2.2. Folosirea momelilor pentru capturarea vectorilor 48
2 CAPITOLUL 2 MONITORIZAREA speciilor de culicoides
49
2.1. Protocol de capturare şi identificare a speciilor de Culicoides 49
2.1.l. Protocol de capturare a speciilor de Culicoides 49
2.1.1.1. Echipament 49
2.1.1.2. Kit de colectare 49
2.1.1.3. Alegerea locului de montare a capcanei 50
2.1.1.4. Colectarea coordonatelor geografice din locaţiile în care s-au montat capcanele 52
2.1.1.5. Colectarea datelor din locaţiile în care s-*au montat capcanele cu ajutorul
meteostaţiilor
53
2.1.1.6. Factorii care influenţează capturarea culicoizilor 54
2.1.1.7. Metode de prelevare, amabalare, transport a larvelor şi nimfelor/pupelor de
Culicoides
55
2.1.1.8. Metode de capturare, amabalare, transport a adulţilor de Culicoides 57
2.2. Protocol de identificare a larvelor, pupelor/nimfelor şi adulţilor de Culicoides 57
2.2.1 Metode de prelucrare şi conservare a larvelor şi pupelor de Culicoides 58
2.2.2. Metode de prelucrare şi conservare a adulţilor de Culicoides 59
2.2.3. Examenul microscopic al adulţilor de Culicoides 61
2.2.4. Caracteristici de identificare a adulţilor de Culicoides 62
Page 3 of 72
2.2.5. Cheia de identificare a insectelor din genul Culicoides 64
CAPITOLUL 1 PREZENTAREA ACTUALIZATĂ A SPECIILOR DE CULICOIDES
VECTORI PENTRU VIRUSUL BLUETONGUE
1.1. INTRODUCERE
Speciile genului Culicoides (Diptera: Ceratopogonidae) sunt insecte de dimensiuni mici
cuprinse între 1-3 mm, care înţeapă şi consumă sângele de la mamifere, păsări, reptile şi alte
insecte (de exemplu Culicoides nubeculosus se hrăneşte pe Aedes aegypti, însă acest fenomen
poate fi întâlnit şi la speciile Culicoides imicola, Culicoides schultzi, Culicoides moreli,
Culicoides africanus, Culicoides fulvithorax, etc.), (Figura 1), inclusiv de la om, 96% din cele
aproximativ 1400 de specii de Culicoides sau chiar mai mult sunt obligatoriu hematofage. În
unele zone atacurile sunt în roiuri cauzând alterarea stării generale la om sau producând
dermatite alergice acute la cai, motiv pentru care aceste insect au fost denumite: “ damnosus”,
“diabolicus”, “irritans“. Aceste insect sunt răspândite de la tropice până în tundră şi de la nivelul
mării până la 4200 m (Tibet). Aproximativ 120 de specii de Culicoides se găsesc în Europa.
Această diversitate scade spre zona Arctică ajungând la 25 de specii care trăiesc sub 60°
latitudine. Pe glob mamiferele sunt intens atacate de speciile genului Culicoides. De exemplu, în
Africa, s-au capturat cu o capcană cu lumină întunecată peste un million de Culicoides într-o
noapte călduroasă de vară (luna mai), în condiţii de ploaie (Meiswinkel, 1998). În mod
remarcabil acest număr de Culicoides capturate reprezintă doar 1% din insectele hematofage şi
arată nivelul de iritare al animalelor pe timpul nopţii şi riscul de infecţii pe care o fermă de
animale poate să-l îndure. Din fericire doar un segment de 2,5% din speciile de Culicoides
descries la nivel mondial au implicare dovedită în transmiterea agenţilor patogeni virali care
cauzează pagube la animalele de ferme. Aceşti agenţi patogeni fiind reprezentaţi de: virusul
bluetongue (BTV), virusul dermatitei africane a cailor (AHSV), virusul bolii hemoragice a
cerbului (EHDV), virusul Akabane (AKAV), şi virusul encefalitei ecvine (EEV). Femelel de
Culicoides transmit de asemenea o serie de paraziţi, cu importanţă veterinară cum sunt:
hemoparaziţii (Haemoproteus sp. la păsări; Hepatocystis kochi la maimuţe) şi unele filarioze
(Onchocerca sp. la cai şi bovine). Astfel, speciile de Culicoides prezintă o mare importanţă
economică şi veterinară aceasta fiind reprezentată de epidemiile devastatoare care au existat şi în
trecut, una din cele mai semnificative fiind dermatita africană a calului (AHSV) care în perioada
1959/1960 a cuprins aproape tot estul mijlociu cauzând moartea a aproximativ 300.000 de
animale ( Howell, 1963), în aceiaşi perioadă virusul bluetongue a produs moartea a 179.000 de oi
Page 4 of 72
(Lopez şi Botija, 1958). Un alt exemplu, este epidemia produsă de dermatita africană a cailor
(AHSV)care a decimat 70.000 de cai în colonia Capul Bunei Speranţe, din Sudul Africii în
1854/1855 (Bayley, 1856). Această izbucnire fără precedent care a decimat aprope 40% din
populaţia cabalină a coloniei în aproape 8 luni atestă nu numai eficienţa speciilor de Culicoides
în răspândirea infecţiei, dar şi necesitatea protecţiei acestora prin vaccinarea anuală pentru
această boală. În privinţa bluetongue (BT), în ultimii 10 ani s-au succedat în valuri incursiuni de
câte 5 serotipuri de BTV în bazinul Mediteraneean afectând 15 ţări şi doar în Italia cauzând
moartea a cel puţin 600.000 de oi. Aceste fapte a fost dovada celei mai virulente izbucniri din
istoria omenirii, iar persistenţa bolii a fost legată întotdeauna de schimbările climaterice.
Figura 1 Culicoides nubeculosus hrănindu-se pe Aedes aegypti
1.2. TAXONOMIE
Până la această dată s-au descries aproximativ 1340 specii de Culicoides (Borkent şi
Wirth, 1997); 39 din acestea fiind fosile de Culicoides, descoperite în zona Baltică. Genul
Culicoides cuprinde aproximativ 39 de subgenuri, care la rândul lor sunt subdivizate în grupuri
de specii sau complexe de specii. Carl Linnaeus, în anul 1758, a descries pentru prima dată
specia Culicoides pulicaris, însă de atunci şi până în prezent pentru cunoaşterea speciilor genului
Culicoides, dar în mod deosebit al acelor localizate în partea vestică a Europei şi-au adus
contribuţia taxonomişti eminenţi (Campbell şi Pelham-Clinton, 1960; Delacolle, 1985;
Glukhova, 1989; Meiswinkel et al, 2004). Datorită faptului că la nivel mondial numărul
Page 5 of 72
specialiştilor taxonomişti este foarte mic identificarea speciilor de Culicoides se face la nivel de
complex, folosind caracteristicile de morfologie externă (îndeosebi desenul aripii). Într-un viitor
apropiat probabil diferenţierea speciilor de Culicoides se va face apelând la tehnicile de biologie
moleculară. Cercetările de biologie molecular pentru identificarea acestor specii au început să fie
aplicabile din anul 2000, însă acestea au fost concentrate mai mult pe fauna Europeană a
speciilor de Culicoides (Sebastiani et al., 2001; Linton et al., 2002; Dallas et al., 2003; Nolan
et al., 2004; Gomulski et al., 2005, 2006; Perrin et al., 2006; Mathieu et al., 2007).
1.3. CICLUL BIOLOGIC
Ciclul biologic la speciile de Culicoides este:
adult – ouă - larve (au 4 stadii) -nimfe/pupe – adulţi (Figura 2).
Femelele poartă ouăle în spermateci, acestea fiind fecundate de spermatoforii depuşi de
masculi.
Femelele se împerechează o singură dată asigurând astfel, fecundarea câtorva ponte.
Ouăle sunt de dimensiuni mici, fiind aglomerate în număr de 150 sub forma unor pachete
gelatinoase de culoare brun-negricioasă. Forma ouălor este aproape cilindrică, iar la capete sunt
uşor subţiate. Suprafaţa oului la speciile de Culicoides prezintă numeroase excrescenţe în formă
de cui. Femela fixează pachetele cu ouă pe frunzele sau pe plantele care plutesc la suprafaţa apei.
Figura 2 Ciclul biologic la Culicoides sp. (adaptat de EFSA după Purse et al 2005, IAH
Pirbraght)
Page 6 of 72
1.3.1.Depunerea ouălor (ovipoziţia): Femelel adulte de Culicoides folosesc ca aliment
sângele bogat în proteine pentru maturarea ovarelor şi dezvoltarea între 30-450 de ouă (care
măsoară între 350-500 mlµ lungime şi 65-80 mlµ lăţime) care sunt eliminate în pachete. Un
pachet de ouă se maturează la fiecare masă de sânge consumată. Insectele pentru a supravieţui au
nevoie de minim 5 zile pentru a elimina primul pachet de ouă, însă trebuie să supravieţuiască 10
zile pentru a transmite virusul, timp în care elimină 2-3 pachete de ouă. În general ouăle de
Culicoides au nevoie pentru a se dezvolta de minim 4-5 zile, cu temperaturi de 25° C, dar pentru
o specie din nordul Europei (Culicoides grisescens), dezvoltarea ouălor necesită 7-8 luni
(Parker, 1949). Pentru specia Culicoides obsoletus prezentă în zonele temperate, Hill ( 1947) a
semnalat că dezvoltarea ouălor acesteia în laborator poate să aibă loc între 30 de ore până la 11
zile după ovipoziţie, însă în medie poate avea loc cam în 3 zile. Pentru specia tropicală
Culicoides imicola dezvoltarea ouălor poate avea loc în 2-3 zile la temperature de 30° C, iar
ciclul de la ou la adult se poate desfăşoară rapid (în 9-10 zile). De altfel temperaturile joase
afectează viabilitatea ouălor, iar în cazul speciilor Culicoides imicola la 6,5° C viabilitatea
descreşte după 7 zile şi nu se dezvoltarea decât după 37 de zile (Nevill, 1967). Ovipoziţia a fost
rar observată în condiţii de teren. Totuşi în Africa a fost observată în zilele luminoase hrănirea
femelelor gravide a diferitelor specii de Culicoides, de asemenea s-a observat şi depunerea ouălor
de către aceste insecte în bălegarul de elefant, la câteva minute după depunerea ouălor bălegarul
s-a dus la laborator (Meswinkel şi Braack, 1994) iar în intervalul 5-25 de zile s-au obţinut
insectele adulte (Meiswinkel el al., 2004 b).
1.3.2. Larva : din ouă după eclozare ies larvele care sunt alcătuite din 13 segmente, din
primul segment se formează capul, din următoarele 3 toracele, iar din celelalte 9 abdomenul.
Larva are 4 stadii de dezvoltare (I-IV). Lungimea larvei creşte de la stadiul I la stadiul IV de 4
ori. Durata de dezvoltare a celor 4 stadii larvare este de o săptămână, a pupei de 4 zile, iar durata
de viaţă a adulţilor este de maximum 92 de zile. Toate cele 4 stadii larvare la speciile Culicoides
sunt svelte şi fără păr, caracteristici care facilitează mişcările serpetiforme ale larvelor în mediul
semisolid. Cea mai proeminentă structură a capului larvei este epifarinxul care împreună cu
hipofarinxul se foloseşte pentru strivirea hranei (Kettle şi Lawson, 1952). Larva speciei
Europene Culicoides nubeculosus consumă bacterii, alge sau ciuperci care se găsesc la suprafaţa
apei (Megahed, 1956), alte specii consumă microorganisme şi nematode (Hill, 1947). Lungimea
perioadei de dezvoltare a larvei de Culicoides este dependentă de temperatura mediului ambiant
şi de bogăţia în substanţe nutritive a mediului de viaţă al acestora, variind de la o săptămână la
speciile care trăiesc în zonele tropicale cum ar fi Culicoides loxodontis (Meiswinkel, 1992), până
Page 7 of 72
la 2 ani pentru aceleaşi specii din zona Arctică (Downes, 1962) ; (Hill 1947). Lungimea stadiului
larvar la Culicoides obsoletus, în condiţii de laborator a variat până la 5 luni. Lungimea ciclului
larvar la latitudini mai mari este influenţată de media temperaturilor anuale şi de numărul de ore
din zi cu lumină; în zonele temperate când condiţiile de viaţă nu sunt prielnice larvele intră în
diapauză, iar dezvoltarea continuă primăvara, când condiţiile devin favorabile.
1.3.3.Pupa/Nimfa : are doar un singur stadiu, poate fi acvatică sau semiacvatică. Forma
acvatică plutind la suprafaţa apei fără a executa mişcări. Din pupa/nimfă apare adultul în 2 până
la 4 săptămâni şi ciclul se reia (durata de viaţă a pupei/nimfei este de aproximativ 4 zile),
(Figura 3).
Figura 3 Pupă/Nimfă de Culicoides sp.
1.3.4.Adultul: Durata de viaţă a adultului de Culicoides nu se cunoaşte cu precizie, însă
după datele care se cunosc până în prezent perioada de viaţă a acestora este de câteva săptămâni
sau mai puţin (de obicei) până la câteva luni (destul de rar). Adulţii de Culicoides obsoletus au
putut fi menţinuţi în laborator, timp de 90 de zile (Nevill, 1971 ; Boorman, 1991). Nevill a
observat de asemenea că din adulţii de Culicoides imicola ţinuţi la temperaturi de -1,5° C, doar
155 de exemplare au supravieţuit peste 15 zile. S-a estimat că temperatura optimă pentru
dezvoltarea şi menţinerea speciilor Culicoides imicola este cuprinsă între 18-38°C (Ortega et al.,
Page 8 of 72
1999), iar pentru Culicoides obsoletus fiind cuprinsă între 11-27,5 C (Dzhafarov, 1964). În anul
1963 Nielsen, a capturat din Danemarca exemplare de Culicoides obsoletus care au înţepat un
om înainte de apusul soarelui, în luna iunie, când temperatura mediului ambiant era cuprinsă
între 11-15° C, însă au fost semnalate situaţii când aceste insecte au înţepat şi la temperaturi de
7,5 °C.
La toate speciile de Culicoides, masculii se hrănesc cu cu nectarul florilor, în timp ce femelele
sunt hematofage.
1.4. DETERMINAREA VÂRSTEI FEMELELOR
La femelele de Culicoides se distingă trei stadii gonotrofice de dezvoltare (Dyce, 1969).
Aceste stadii sunt: 1. femele tinere, nehrănite, nulliparous ; 2. femele bătrâne parous şi 3. femele
mature gravide, doar ultimele două stadii sunt consumatoare sânge de la animale, timp în care se
pot contamina cu virus bluetongue. Cunoaşterea vârstei femelelor de Culicoides este deosebit de
importantă pentru studiile epidemiologice doarece cunoaşterea numărului de femele dintr-o zonă
şi a stadiului de dezvoltare al acestora ajută la evaluarea nivelul de risc în transmiterea virusului
bluetongue. Existenţa într-o zonă a unui număr mare de femele parous indică un mare risc
pentru transmiterea virusului bluetongue.
Temperatura mediului ambiant influenţează atât creşterea şi dezvoltarea speciilor de Culicoides,
cât şi răspândirea acestora, îndeosebi în zonele reci. S-a demonstrat recent, că din partea Nord
Europeană au fost colectaţi adulţi de Culicoides, inclusiv a speciilor din complexul Obsoletus
(într-un număr mai mic) în fiecare lună din an, inclusiv în perioada de iarnă (noiembrie-martie),
(Denison şi Mellor, 2007), majoritatea exemplarelor (95%), fiind reprezentate de femele
nulliparous (Dijkstra şi Meiswinkel, 2007) şi doar 5% fiind reprezentate de femele parous,
indicând faptul că dezvoltarea larvară la aceste specii continuă şi iarna. Cu toate acestea nu s-a
putut demonstra dacă femelele parous au fost infectate cu virusul bluetongue şi dacă ar fi fost
capabile să transmită virusul bluetongue. De asemenea nu se ştie dacă această persistenţă a
adulţilor de Culicoides peste iarnă este un fenomen recent, datorită creşterii temparaturii medii
sau schimbărilor de climă. Totuşi este cunoscut faptul că în regiunile reci trecerea peste iarnă la
speciile de Culicoides se face în stadiul de ou sau larvă; de exemplu, în Caucazi, au fost colectate
din apa ingheţată larve din stadiile 1 sau 2, rar adulţi de Culicoides pulicaris (Dzhafarov, 1964).
În climatul tropical, ciclul biologic la speciile de Culicoides continuă pe tot parcursul anului.
Aceasta poate explica în mare măsură diversitatea serotipurilor virusului BT observate la tropice
şi subtropice (Africa şi Sud-Estul Asiei, inclusiv India).
Page 9 of 72
1.5. NUMĂRUL DE GENERAŢII PE AN (UNIVOLTINISM/MULTIVOLTINISM)
Este cunoscut faptul că speciile de Culicoides pot fi uni-, bi-, tri- sau multivolitine
(Birley şi Boorman 1982, Baverman et al., 1985, Holmes şi Boorman 1987) în funcţie de
climatul local. Se ştie că speciile de Culicoides care trăiesc la latitudini mari au o singură
generaţie pe an (univoltinism), în timp ce acelea care trăiesc în alte zone au mai multe generaţii
pe an (multivoltinism). S-a demonstrat că în partea Central Europeană specia Culicoides
obsoletus are 2 până la 4 generaţii pe an (Orzagh şi Masan, 1992) şi până la 11 pentru
Culicoides imicola în Israel. Fiecare generaţie se desfăşoară în aproximativ 23 de zile
(Bavermann şi Linley, 1988). În Anglia, Hill (1947) a menţinut specia Culicoides obsoletus în
condiţii de temperatură joasă şi a constatat că duratele etapelor din ciclul biologic se prelungesc.
De altfel creşterea temperaturii medii globale, în special în perioada de iarnă la latitudini mai
mari a evidenţiat schimbări în dezvoltarea acestor insect în sensul supravieţuirii acestora şi în
perioade reci şi deci creşterea pericolului diseminării virusului bluetongue pe tot parcursul anului
şi în aceste zone. Recent datorită încălzirii globale s-a semnalat prezenţa virusului bluetongue şi
la 53° latitudine N.
1.6. HRĂNIREA ADULŢILOR ŞI RELAŢIA CU GAZDA
Femelele adulte de Culicoides se hrănesc pe gazdele domestic şi sălbatice. Femelele de
Culicoides se adună în roiuri în ferme, fiind în număr mult mai mare în jurul turmelor decât
acolo unde este un singur animal. Speciilor coprofilice (care depun ouăle în balega animalelor),
cum ar fi: Culicoides brevitarsis şi Culicoides dewulfi, se adună în roiuri în jurul bovinelor, nu
doar pentru a se hrăni, ci şi pentru a-şi depune ouăle în balegă. Aşa cum au fost descrise de
Murray (1987), există trei faze în derularea evenimetului care conduc de la zborul iniţial la
hrănirea cu sânge sau la depunerea ouălor (ovipoziţie). Prima fază este dominată de factorii care
determină probabilitatea ca insecta să intre în zona ţintă, zonă care cuprinde gazdele potrivite; a
doua fază este dominată de factorii care conduc la aterizarea pe gazdă (sau bălegar) şi a treia fază
este dominată de factorii care influenţează hrănirea sau ovipoziţia (depunerea ouălor). Intrarea
insectelor într-o zona ţintă trebuie să fie activă, iar activitatea zborului este influenţată în primul
rând de intensitatea luminii, temperatura mediului, umiditatea aerului şi de viteza vântului.
Durata perioadei activităţii de zbor este determinată de relaţiile dintre cei trei factori. La tropice
intensitatea luminii este de obicei potrivită pentru cca 10 ore în pe noapte, iar temperature
potrivită se menţine pe tot parcursul nopţii. La limita nordică (sau sudică) nopţile de vară sunt
potrivit de scurte, iar temperaturile sunt de obicei favorabile doar înainte de miezul nopţii. Pot
Page 10 of 72
exista diferenţe majore în probabilitatea ca o insectă să intre în zona ţintă din zonele tropicale sau
temperate. Din această descriere a succesiunii şi interdependenţei evenimentelor care permite
insectelor să se hrănească cu succes reiese că în Nordul Europei sunt mai mulţi factori care
combinaţi au contribuit la creşterea potenţialului vector al unei specii, precum Culicoides
dewulfi. Dintre aceşti factori menţionăm: 1. permanenta asociere a insectelor cu bovinele,
determinată de fapt de modul de hrănire al acestora pe bovine; 2. Culicoides dewulfi va trebui să
se asigure că gazda se găseşte întotdeauna în apropiata sa vecinătate ; 3. evitarea zborului acestei
specii pe distanţe mari când condiţiile de mediu nu sunt favorabile; 4. mărirea longevităţii şi a
ratei de supravieţuire a acestei specii. Este cunoscut în mare măsură faptul că o femela adultă de
Culicoides se hrăneşte o singură dată la interval de 3-5 zile (Holmes şi Birley, 1987;
Bravermann, 1988). Pentru Culicoides obsoletus intervalul dintre mese (ciclul gonotrofic) a fost
calculate ca fiind de 4-4.9 zile, iar pentru Culicoides imicola de 3.3-4.6 zile, însă acest interval
poate fi redus în funcţie de condiţiile climaterice optime. Durata consumului de sânge la
Culicoides obsoletus de la viţei şi cai a fost calculate a fi de 4-8 minute/masă. Cantitatea de sânge
consumată în timpul prânzului sanguin variază la speciile de Culicoides de la 0,0003 ml (la
specia Culicoides brevitarsis), până la cantităţi de 10 ori mai mari. Muller (1982), bazându-se pe
cantitate mică de sânge consumată de Culicoides brevitarsis a estimat că se poate obţine un
vector infectant după minim 12 zile de incubaţie (care să determine mortalitatea zilnică), fiind
nevoie de 35.670 de exemplare de Culicoides brevitarsis care să se hrănească pe fiecare animal
dintr-o cireadă.
1.7. RITMUL ÎNŢEPĂTURILOR PRODUSE DE ADULŢI
Importanţa veterinară a acestui mod de hrănire a speciilor de Culicoides derivă din faptul
că aceste insecte înţeapă toate categoriile de animale de ferme, iar dacă atacurile sunt în număr
extraordinar de mare pot cauza animalelor reacţii de hipersensibilitate, iar în alte cazuri pot
transmite acestora o serie de agenţi patogeni virali, bacterieni sau parazitari. Este evident că
speciile vectori importanţi precum Culicoides imicola, Culicoides brevitarsis şi Culicoides
obsoletus sunt ectoparaziţi hematofagi oportunişti care pot ataca o gamă largă de animale de
fermă incluzănd ovinele, bovinele, caprinele, cabalinele şi porcinele. Este de asemenea evident
că diferitele specii de Culicoides atacă diferite părţi ale animalului gazdă: burta, urechile uneori
şi părţile laterale ale corpului animalelor. S-a observant că aceste zone sunt cel mai mult atacate,
însă nu se cunoaşte dacă aceste diferenţe sunt specifice unei specii sau sunt rezultatul unor
schimbări zilnice ale vremii, intensităţii luminii sau a altor factori de mediu sau sunt datorate
Page 11 of 72
unor factori precum temperatura pielii şi densitatea părului care de asemenea se presupune a avea
un rol în fixarea insectelor pe corpul animalului.
În Danemarca, Nilsen, în 1971 a observat că specia Culicoides obsoletus, atacă vitele la
păşune, mai mult în zona burţii, în special în zona ombilicală şi pe picioare şi doar un număr mic
din aceste insecte atacă animalele pe zona spatelui şi lateralele corpului. Nilsen, a semnalat de
asemena că atacul vitelor este masiv în special seara. În timpul atacurilor produse de Culicoides,
animalele sunt în mod evident deranjate încercând să scape de aceste insecte fie lingându-se,
muşcându-se, lovindu-se sau scărpinându-se. Autorii, Nilsen şi Chistensen (1975), au raportat
colectarea a peste 2000 de exemplare de Culicoides nubeculosus de pe bovine în intervalul de de
15 minute şi au calculat că pe fiecare animal se aflau în acel interval, cel puţin 10.000 de insecte.
În Germania, Olbrish şi Liebisch (1988), au semnalat faptul într-o probă prelevată dintr-o
fermă de bovine, în luna august speciile Culicoides dewulfi, Culicoides scoticus şi Culicoides
obsoletus au reprezentat 75% din cele 19 specii de Culicoides prezente. De asemenea autorii a
evidenţiat faptul că cele mai multe din înţepăturile au fost produse animalelor în intervalul orar
18-20. Potrivit observaţiilor autorilor animalele închise la culoare erau cel mai atacte de insecte,
în special în zonele de pe burtă, spate şi picioare. Un element important semnalat de autori a fost
acela că cele mai multe din muşcăturile produse de insecte au avut loc în la luminozitatea
cuprinsă între 10-10.000 lucşi, iar viteza vântului de 1m/sec.
În Australia, Muller (1982), a observant că rata înţepăturilor produse de Culicoides
brevitarsis au ajuns până la 5000 de muşcături/animal/oră. Totuşi, de cele mai multe ori rata cea
mai înaltă a atacurilor produse de Culicoides bovinelor se datorează îndeosebi speciilor care se
inmulţesc exclusive în balega vitelor, precum Culicoides dewulfi (în Europa) şi Culicoides
bolitinus (în Africa). Conform celor descries de Murray, în anul 1987, Culicoides brevitarsis se
lasă din zbor în mod special pe partea dorsal a corpului animalelor, unde se strecoară prin păr pe
piele. La oi, aceste insecte atacă faţa şi urechile şi mai puţin celelalte zone ale corpului. S-a
observat faptul că în timp ce suprafaţa disponibilă pentru hrănire a insectelor pe vite este de
aproximativ 3m², pe oi este de 0,09 m². Este clar că există un factor de 30 de ori mai mare în
“favoarea vitelor”.
În California, Mullens şi Gerry (1998), au colectat de pe un viţel, în 10 minute peste 281
de exemplare de Culicoides sonorensis. Autorii au calculat că aceast număr reprezintă de 7.2 ori
numărul exemplarelor de Culicoides sonorensis capturate cu o capcană cu CO2, funcţională
situată în apropierea animalelor, indicând faptul că animalele sunt mult mai atractive pentru
insecte, decât capcanele. În Europa, pentru capturarea speciilor de Culicoides se folosesc pe scară
largă capcanele tip Onderstepoort, cu lumină întunecată, care s-au dovedit a fi mult mai eficiente,
Page 12 of 72
decât capcanele cu CO2. S-a dovedit că aceste capcane au avut un succes commercial
considerabil, fiind folosite atât pentru capturarea speciilor de Culicoides imicola, C. obsoletus, C.
pulicaris,C. dewulfi, C. scoticus, dar şi pentru capturarea speciilor de Culicoides punctatus,
insecte care înţeapă cu predilecţie omul. Pentru capturarea speciilor Culicoides punctatus
prezente îndeosebi în Estul Scoţiei s-au instalat capcane tip Onderstepoort atât în grădini,
subsolul hotelurilor, dar şi în staţiuni balenare. Pentru domeniul veterinar capcanele se montează
doar afară, în interiorul clădirilor se folosesc la scară redusă fiind montate doar în padocuri sau
ferme de animale valoroase sau ferme de viţei. Toate acestea evidenţiază faptul că dezvoltarea în
continuare a acestei tehnologii este justificată doar pentru folosirea acestor capcane în ferme de
carantină, în clădiri şi padocuri care au specii de animale de valoare, fiind considerată o metodă
care vine în sprijinul altor metode de control al speciilor de Culicoides.
Din datele prezentate, reiese faptul că în ferme, rata atacurilor cu specii de Culicoides
variază foarte mult, însă atacurile intense sunt mai puţin obişnuite şi au loc doar atunci când
acestea pot se înmulţească în apropiere animalelor şi condiţiile de mediu sunt favorabile.
1.8. ENDOFAGIA/EXOFAGIA ŞI ENDOFILIA/EXOFILIA
Este important să se cunoască dacă o fermă poate fi considerată ca un magnet pentru
speciile de Culicoides în vederea aplicării unor măsuri pentru evitarea acestei situaţii. Se
cunoaşte faptul că speciile de Culicoides sunt exofage şi exofile, adică se hrănesc pe animale în
mediul exterior (exofage) şi rămân în mediul exterior (exofile), rar intră în clădiri (endofile) şi se
hrănesc pe animalele din adăpost (endofage). În Danemarca, Nielsen şi Christensen (1975), au
semnalat faptul în intervalul mai-octombrie unele specii de Culicoides se hrănesc pe bovinele sau
caii din adăposturi (endofagie), în cazul în care acestea stau permanent în adăposturi. Un fapt
similar a fost observant şi în Nordul Europei, în anul 2006, cînd timpul izbucniri bluetongue au
fost capturate cu ajutorul capcanelor luminoase, din adăposturile de animale numeroase
exemplare de Culicoides obsoletus şi Culicoides dewulfi, însă nu a fost semnalată şi prezenţa
speciilor de Culicoides pulicaris (Baldet, Meiswinkel şi Goffredo, 2006). În Africa de Sud, s-a
semnalat prezenţa a numeroase exemplare de Culicoides bolitinus în capturile efectuate din
grajduri, însă Culicoides imicola nu a fost găsit (Meiswinkel et al., 2000). Alţi autori au observa
în Nordul Europei, că speciile Culicoides obsoletus şi Culicoides dewulfi, nu insă şi Culicoides
pulicaris au fost capturate din interiorul clădirilor în care se aflau bovine (Baldet, Meiswinkel şi
Goffredo, 2006). Potrivit acestor observaţii se poate concluziona faptul că nu este foarte clar
dacă animalele din clădiri sau ferme sunt atacate în fiecare noapte de specii de Culicoides
Page 13 of 72
exofage/exofile pentru a consuma sânge. Din aceste considerente trebuie avută în vedere
capturarea de insecte atât din interiorul grajdului, cât şi din exteriorul acestuia pentru cunoaşterea
activităţii speciilor de Culicoides desfăşurate ziua şi noaptea în vederea stabilirii dacă aceasta
este relevantă pentru transmiterea BTV. Dacă relevanţa este confirmată sistemul curent de
monitorizare a vectorului trebuie adaptat, iar termenul de activitate din interiorul grajdului va
trebui standardizat.
1.9. ORELE DE DE ATAC ŞI DISpersia
În general activitatea de înţepare a diferitelor specii de Culicoides, din Europa, dar şi din
alte zone din lume este intensă de la lăsatul serii şi în orele de noapte. Cu toate acestea cercetările
efectuate în UK de Carpenter et al., în 2008 au evidenţiat faptul că speciile de Culicoides pe
lângă activitate crepusculară au şi o activitate diurnă.
Există indicii, care arată că în condiții meteorologice adecvate şi în special ceva mai
târziu decât în sezonul obişnuit speciile de Culicoides potențial vector pentru virusul bluetongue
să se hrănescă şi ziua.
Implicaţiile în transmiterea virusului BT a vectorilor cu activitate diurnă este neclară în
prezent în condiţiile în care programul de capturare a culicoizilor se desfăşoară în intervalul orar
22 şi 06 dimineaţa şi se efectuează capcane luminoase care nu pot ofere informaţii cu privire la
activitatea diurnă de înţepare a acestor insecte.
Este important de subliniat faptul că dispersia speciilor de Culicoides la nivelul
exploatației este foarte slabă, motivul se presupune că este legat de distanţa mică de la locul de
hrănire faţă de locurile de reproducere. Cât priveşte dispersia acestor insecte pe distanţe mai
lungi, peste zeci sau chiar sute de km, deşi au fost raportată situaţii de mai mulţi lucrători, totuşi
proporția populaţiilor implicate este considerată a fi foarte mică.
Deoarece există tot mai multe semnale cu privire la activitatea diurnă a speciile de
Culicoides se impune efectuarea unor capture diurne pentru stabilirea abundenţei speciilor de
Culicoides din capture şi evaluarea relevanţei transmiterii a virusului BT.
O metodă alternativă la capcanele luminoase pentru evidenţierea activităţii diurne a
speciilor de Culicoides pot fi animalele momeală, dar şi capcanele cu aspirare.
S-a demonstrate faptul că speciile de Culicoides prezente mai mult la latitudinile nordice
sunt în general crepusculare, însă activitatea acestora poate continua pe tot parcursul nopţii.
Totuşi aceste specii prezintă în intervalul de capturare două vârfuri de atac asupra animalelor un
atac care se produce la răsăritul soarelui şi un atac la apusul soarelui. Orele de atac se pot
Page 14 of 72
prelungi atunci când lumina este slabă, timpul este înnorat şi în pădure (pentru Culicoides
obsoletus care poate ataca animalele chiar şi la păşune), dar acestea se pot hrăni şi noaptea când
timpul este înnorat este linişte şi cald (Nielsen, 1963). Activitatea diurnă a speciilor de
Culicoides, în Africa este slabă chiar dacă lumina este strălucitoare şi există condiţii de umiditate
slabă, în timp ce speciile Culicoides imicola înţeapă toată noaptea (Walker, 1979). Speciile de
Culicoides prefer în general vremea calmă (liniştită) şi cu vânt slab (2m/sec). Lumina, ploaia cu
burniţă nu suprimă activitatea speciilor de Culicoides (Murray, 1987; Meiswinkel, 1988). În
general speciile de Culicoides se dispersează pe distanţe mici, în apropierea habitatelor preferate.
În zona Mediteraneeană, s-a observant că speciile Culicoides imicola au putut fi dus de vânt
până la distanţe de 100 km (Sellers, 1975; Sellers et al., 1977, 1978, 1979; Sellers şi Pedgley,
1985; Sellers şi Maarouf, 1989, 1991; Bravermann şi Chechik, 1996). De asemenea s-a
observat că speciile Culicoides pulicaris au fost capturate la distanţe de 90-130 km distanţă de
continent (Hardy şi Cheng, 1986).
1.10. habitatul DE REPRODUCERE
Larvele de Culicoides au nevoie pentru a se dezvolta şi supravieţui de umiditate, motiv pentru
care ele pot fi găsite oriunde sunt aceste condiţii. În tabelul 1 sunt prezentate habitatele preferate
ale speciilor de Culicoides vectorii virusului bluetongue (Figurile 4-11).
HABITATUL PREFERAT DE LARVELE UNOR SECII DE CULICOIDES
Tabelul 1
1.Specii de apă sărată sau alcalină
Culicoides canithorax, C. furens Mlaştină, noroi
Culicoides crepuscularis, C. haematopotus Marginea unui râu cu apă alcalină
Culicoides melleus Plajă de nisip
Culicoides tristriatulus Mlaştina sau suprafaţa sărată a noroiului
2. Specii de apă proaspătă
Culicoides biguttatus Marginea unui râu
Culicoides crepuscularis Apă proaspată, marginea unui eleşteu
Culicoides haematopotus Nisip sau noroi la marginea unui râu sau la marginea
unui eleşteu
Culicoides insignis (inamollae), C.
obsoletus,
C. scoticus
Nisipul de la marginea unui râu
Culicoides piliferus Nisipul sau noroiul de la marginea unui râu, apa
proaspătă a unei mlaştini
Culicoides stellifer Noroiul de la marginea unui eleşteu
Culicoides variipennis Apă poluată (canalizare), islaz
3.Specii localizate in scorbura copacilor
Culicoides arboricola, Culicoides obsoletus Coaja copacilor
Culicoides villosipennis Coaja copacilor, pe trunchiul copacilor
Page 15 of 72
continuare tabel 1
4.Specii cu habitate diferite
Culicoides obsoletus, C. scoticus Habitat terestru umed, islaz, bălegar, tulpini de
cereale descompuse, materiale umede putrezite
liziera pădurilor
C. imicola zona noroioasă din jurul grajdului
Culicoides bolitinus, C. brevitarsis, C. wadai,
C. dewulfi,
Bălegar de elefant, rinoceri, zebre, bovine
Culicoides bolitinus, C.
chiopterus, C. dwulfi
marginea apelor, păşunea irigată
Culicoides obsoletus, C. sanguisuga Fructe şi flori descompuse,
Figura 4 Diferite habitate de dezvoltare a speciilor de Culicoides
Page 16 of 72
Figura 5 Habitatul preferat dezvoltării larvelor de Culicoides imicola
Figura 6 Habitatul preferat dezvoltării larvelor de Culicoides obsoletus (zonă de pădure)
Page 17 of 72
Figura 7 Habitatul preferat (mediu de apă dulce) dezvoltării larvelor de Culicoides sp
Figura 8 Habitatul preferat (mediu de apă dulce ) dezvoltării larvelor de Culicoides sp.
Page 18 of 72
Figura 9 Diagrama: interacţiunea dintre gazdă şi tipurile de habitat larvar preferat
a. suprafaţa apei şi/sau suprafaţa solului; b. balega diferitelor animale; c. vizuina copacilor,
plante uscate, cavităţile stâncilor; d. tulpini de plante putrezite, fructe şi ciuperci;
Page 19 of 72
Figura 10 Habitat pentru dezvoltării larvelor de Culicoides parroti, Culicoides puncticolis,
Culicoides nubeculosus, Culicoides circumscriptus, Culicoides riethi
Figura 11 Gunoi de grajd habitat preferat dezvoltării larvelor de Culicoides obsoletus,
Culicoides dewulfi, Culicoides chiopterus, Culicoides imicola
Page 20 of 72
1.11. SPECII DE CULICOIDES VECTORI pentru virusul
bluetongue
În lume s-au descoperit aproximativ 50 de specii de Culicoides care au fost implicate în
transmiterea virusului bluetongue la animale (Meiswinkel et al., 2004a). Dintre acestea o parte
au fost depistate şi stabilite potenţial vector pentru virusul BT la animale, în Europa (Tabelele 2
şi 3). În Sudul Saharei, Africa, specia Culicoides imicola şi Culicoides bolitinus s-au dovedit că
transmit virusul bluetongue la animale, dar şi alte orbivirusuri inclusive virusul encefalitei ecvine
(EEV) şi virusul dermatitei ecvine a cailor (AHSV). În Africa de Sud s-au izolat 14 serotipuri ale
virusului bluetongue de la Culicoides imicola (Nevill et al., 1992), unul din acestea fiind
serotipul 8, care a afectat şi partea de Nord a Europei, în anul 2006. În bazinul Mediteraneean, în
Est şi Estul Mijlociu, Culicoides imicola este considerat vectorul principal al virusului
bluetongue. În partea de sud a Europei, s-a dovedit că 4 specii de Culicoides (Culicoides
pulicaris, Culicoides scoticus, Culicoides obsoletus, Culicoides dewulfi) au fost implicate în
transmiterea virusului bluetongue. Ultimele trei specii sunt considerate ca fiind cei mai
importanţi vectori, din partea de Nord a Europei, speciile Culicoides imicola nefiind semnalate în
această parte a Europei. În partea de Vest şi de Nord a Americii, cel mai important vector pentru
virusul bluetongue este Culicoides sonorensis, iar în partea de Sud a Americii, Culicoides
insignis şi Culicoides pusillu. În Sud - Estul Asiei şi în Australia principalul vector al virusului
bluetongue este Culicoides brevitarsis, însă de cele mai multe ori acesta a fost semnalat
împreună cu speciile Culicoides wadai, Culicoides fulvus şi Culicoides actoni.
Page 21 of 72
Specii din genul Culicoides (Latreille, 1809) cu rol în transmiterea virusului BT, în Europa
Tabelul 2
Subgen Subgen/grup Complex specie
Avaritia
Fox, 1955
Imicola Imicola Culicoides imicola
Obsoletus Obsoletus Culicoides obsoletus
Chiopterus Chiopterus Culicoides chiopterus
Scoticus Scoticus Culicoides scoticus
Dewulfi Dewulfi Culicoides dewulfi
Montanas Montanas Culicoides montanas
Culicoides
Latreille, 1989
Culicoides senso strict Pulicaris Culicoides pulicaris
Culicoides lupicaris
Alte specii neidentificate
încă
Newsteadi Culicoides newsteadi
Culicoides punctatus
Alte specii neidentificate
încă
Impunctatus Culicoides impunctatus
Culicoides delta
Silvicola Cockerelli Specii necunoscute încă
Hoffmania Gutattus Culicoides insignis
Culicoides filarifer
Fagineus Fagineus
Principalele date privind speciile de Culicoides potenţiale vector pentru virusul BT, în
Europa
Tabelul 3
Specia Uşor de
identificat
după
Studiul
virusului
Izolarea
virusului/detecţi
a PCR
Abundenţa în
europa
mediteraneean
ă
Abundenţa
în europa
temperată
Locuri de
reproducere
Inregistrarea
activităţii
diurne
Inregistrarea
prezenţei în
interior/exterior
Culicoides
imicola
Da Câmp +/+ +++ - expuse la
soare, noroi
îmbogăţit
organic,
- +/+
Complexul
Obsoletus
Da Câmp/lab. +/+ +++ +++ Pădure, sol
îmbogăţit
organic
+ +/+
Culicoides
dewulfi
Nu Câmp -/+ + +++ Pat de
bălegar
+ +/+
Culicoides
chiopterus
Da Câmp -/+ + +++ Pat de
bălegar + +/+
Complex
Pulicaris
Da Câmp +/+ +++ +++ Expuse la
soare,
vegetaţie,
noroi,
materie
organică
- +/+
Culicoides
pulicaris
Nu Câmp/lab +/+ + +(+) -
Culicoides
newsteadi
Da Câmp -/- +++ + -
Culicoides
lupicaris
Nu Câmp -/- (-) (+) -
Culicoides
punctatus
da Câmp -/- +(+) +++ -
Legendă :
+ specie slab abundentă ; +++ specie intens abundentă ; (+) şi (-) specie suspectă
Page 22 of 72
1.12. SPECII DE CULICOIDES SEMNALATE PE TERITORIUL ROMANIEI
2. Culicoides nubeculosus
3. Culicoides vexans
4. Culicoides furcus
5. Culicoides setosus
6. Culicoides austeni
7. Culicoides variipennis
8. Culicoides milenii
9. Culicoides richardi
10. Culicoides bezzia
11. Culicoides spheromias
12. Culicoide obsoletus
13. Culicoides pulicaris
14. Culicoides grisescens
Până la această dată a fost semnalată prezenţa pe teritoriul Romaniei a 14 specii de
Culicoides. Dintre acestea 4 au fost implicate in transmiterea virusului bolii limbii albastre, in
unele ţări din Europa.
1.13. RELAŢIa VIRUS-VECTOR
Culicoides este cel mai important vector biologic care asigură transmiterea virusului bolii
bluetongue la animale. Adultul de Culicoides devine infectat cu virusul bolii bluetongue pentru
toată viaţa după ce preia infecţia prin consumul de sânge, de la animalele viremice. S-a observant
că infecţia gazdei rumegătoare este trecătoare, iar virusul nu persistă într-o regiune geografică în
absenţa vectorului competent (Gibbs şi Greiner, 1994). Clima şi condiţiile de mediu exercită o
influenţă substanţială asupra transmiterii virusului bluetongue la populaţiile de rumegătoare,
influenţând direct replicarea virusului bluetongue în corpul insectei (Mullens et al., 2004).
Mecanismele infecţiei şi transmiterii de către vectori a virusului bluetongue a fost descrisă de
Mellor (2000) şi poate fi rezumată astfel:
-Virusul bluetongue este ingerat de femelele de Culicoides, de la o gazdă viremică, odată
cu sângele în timpul prânzului şi ajunge, ajunge în partea terminal a intestinului mijlociu a
insectei. Dacă insecta care a ingerat virusul este vector competent, particulele de virus se ataşează
Page 23 of 72
de peretele intestinal, pătrunde în celulele intestinului subţire, în interiorul citoplasmei printr-un
proces de endocitoză unde se replică. Particulele de virus rezultate în urma acestui process trec în
hemocelul vectorului se fixează pe suprafaţa celulelor intestinului şi probabil printr-un proces de
inmugurire şi diseminare trec direct în cavitatea corpului, în hemolimfă. Ţinta următoare este
reprezentată de ţesuturi, celulele neuronale, şi glandele salivare care de asemenea pot fi infectate
în cursul acestui proces de diseminare. În cadrul celulelor glandelor salivare, are loc al doilea
ciclu de replicare a virusului, urmând a se forma noi particule de virus care se depozitează în
canalele glandelor salivare, urmând a fie eliberate prin înţepare în gazde în timpul prânzului
sanguine. Intervalul de timp dintre ingestia virusului şi transmitere necesită o perioadă de
incubaţie extrinsecă, iar durata acestui interval este în funcţie de temperature mediului.
Concentraţia mare a virusului bolii bluetongue în canalele glandelor salivare a vectorilor este
foarte eficientă în transmiterea la gazdele vertebrate. În acest caz înţepăturile produse de o
singură insectă va determina infecţia gazdei (O’Connell, 2002). De altfel, trenasmiterea de la o
gazdă infectată la vector este mai puţin eficientă, fapt dovedit printr-un experiment care a relevat
că în această situaţie vârful viremiei este <2%, (O’Connell, 2002) pe indivizii infectaţi.
La speciile de Culicoides “non-vector”, apar o serie de bariere sau constrângeri care
împiedică diseminarea virusului în corpul insectei. Aceste insect “non-vector” pot fi infectate cu
virusul bolii bluetongue, dar transmiterea pe cale orală nu a putut fi demonstrată deoarece
probabil cantitatea de virus ingerată nu a fost suficient de mare cât să infecteze glandele salivare
ale insectei. Din aceste considerente este foarte important ca vectorii să fie studiaţi în laborator
pentru a face deosebirea între rata de infecţie a insectelor şi rata de transmitere la gazdele
vertebrate (Jennings şi Mellor, 1987, Swanepoel, 1994).
Unele specii de Phlebotomus şi ţânţari s-au dovedit a fi implicate în transmiterea pe cale
verticală sau transovariană a unor arbovirusuri la urmaşi. Aceste insecte se pot contamina prin
consumul de sânge de la animalele bolnave. În ce priveşte virusul bluetongue transmiterea
acestui virus de către alte insect decât Culicoides nu a fost încă dovedită.
Pentru a face dovada transmiterii vertical şi transovariene a virusului bluetongue la speciile de
Culicoides s-au efectuat numeroase cercetări în laboratoare de renume din lume, totuşi până în
prezent nu s-au obţinut rezultate certe care să facă dovada acestei transmiteri. Recent, în Statele
Unite ale Americii, White et al, (2005), au izolat câteva secvenţe de ARN din virusul bluetongue
din larve şi pupe de Culicoides sonorensis. Virusul viu nu a fost recuperate, dar aceasta
reprezintă o constatare că virusul ar pute fi transmis de insect şi generaţiilor următoare.
Barierele diseminării virusului bluetongue în corpul femelelor de Culicoides au fost
rezumate de Mellor (1990), astfel:
Page 24 of 72
-numărul insectelor infectate după ce înţeapă un animal viremic depinde de nivelul
viremiei animalului, de competenţa vectorului şi de rata de atac a insectelor. Sângele unui animal
infectat este mult mai infecţios când titrul virusului este mare, imediat după infecţie (înainte de a
se dezvolta anticorpii). Totuşi rezultatele experimentului sugerează existenţa unui vârf viremic cu
titru >5 log 10 TCID 50 virus/ml.
S-a constatat că abilitatea vectorilor în a asigura replicarea şi transmiterea virusului este
foarte mult influenţată de temperatura mediului ambiant. Dacă temperatura mediului ambiant
este suficient de mare, populaţia de vectori se poate infecta cu virusul bluetongue pe care îl pot
transmite apoi la gazdele vertebrate. Rata replicării virusului bluetongue în corpul vectorului
creşte cu temeperatura. La temperaturi joase de aproximatix 15° C nu a fost semnalată replicarea
virusului bluetongue în corpul insectei, aceasta având loc la temperaturi cuprinse între 30-37° C.
S-a constatat că temperatura optimă necesară pentru transmiterea virusului bluetongue de la
insecte la animalele gazdă şi invers este cuprinsă între 27-30 °C. La acest interval de temperaturi
abilitatea de transmitere a virusului bluetongue poate fi extinsă şi la alte specii de Culicoides
determinând astfel, creşterea incidenţei bolii (Mellor et al., 2000).
1.14. INFLUENŢA CONDIŢIILOR DE CLIMĂ
Ciclul de transmitere a virusului bluetongue şi ciclul biologic al vectorului Culicoides
este influenţat de temperatură şi gradul de umiditate. Competenţa vectorială a speciilor de
Culicoides, vectori tradiţionali sau a speciilor “non-vector“ este influenţată de temperature
crescută (Paweska et al., 2002; Wittmann et al., 2002). La vectorii tradiţionali infectaţi în
laborator pe cale orală cu virus, s-a stabilit că rata replicării virale este mult crescută la
temperatură ridicată (temperatura optimă 28-29° C; Van Dijk, 1982), iar eficienţa barierelor care
constrâng diseminarea virusului în corpul vectorului este mult redusă (Tabachnick, 1991). S-a
observant că în condiţii de laborator virusul bluetongue persistă în corpul însectei chiar şi la
temperature joase (<10° C), până la 35 de zile, iar dacă temperature creşte virusul se replică şi
poate fi transmis (Mellor et al., 1998). La speciile ‘non-vector”, de exemplu la Culicoide
nubeculosus competenţa vectorială poate fi indusă, astfel, din larvele crescute la temperaturi
ridicate (30-35°C), adulţii devin cu 10% mai infectanţi, comparative cu 0% la 30°C (Mellor et
al., 1998; Wittmann et al., 2002). Acest fenomen a fost atribuit dispersiei virusului direct în
hemocelul insectei, trecând barierele intestinului mijlociu, permiţând replicarea şi diseminarea
virusului. Se consider că atât la speciile vectoari competenţi, cât şi la speciile “non-vector“
Page 25 of 72
potenţialul transmiterii virusului bluetongue creşte în perioadele călduroase şi foarte călduroase
de vară/toamnă.
Potrivit observaţiilor efectuate în teren de cercetători din întreaga lume s-a demonstrat că
în zonele cu climă caldă ratele dezvoltării, activităţii şi supravieţuirii vectorilor culicoizi sunt
mult mărite, în timp ce în zonele cu climă temperată unde sunt ierni reci şi very foarte călduroase
populaţia de vectori este mult redusă putând creşte doar cîn condiţiile favorabile se menţin pentru
cea mai mare parte a anului (Bishop et al., 1996; Welley et al., 1996; Wittmann, 2000).
Potenţialul de transmitere a virusului bluetongue este foarte sensibil în concordanţă cu perioada
de incubaţie extrinsecă (care descreşte la temperaturi ridicate (Mellor et al., 1998; Paweska et
al., 2002; Wittmann et al., 2002), care durează 6-8 zile la 25° C şi doar 4 zile la 30 °C) şi
probabilitatea de supravieţuire zilnică a adulţilor de Culicoides ( optimă între 10-20° C şi mult
redusă la 30° C).
Umiditatea al doilea factor extrinsic la fel de important care afectează speciile de
Culicoides şi transmiterea virusului bluetongue. Precipitaţiile influenţează forma şi persistenţa
habitatelor semiacvatice (Mellor et al., 2000). De exemplu, speciile complexului Culicoides
imicola preferă timpul polios, dar nu potopul, solul îmbogăţit organic şi noroiul (Bavermann et
al., 1974, Bavermann 1978, Meisvinkel, 1998). Deşi, nu a fost demonstrată niciodată existenţa
unei relaţii între precipitaţii şi creşterea abundenţei speciilor din complexul Imicola (observaţii
efectuate de Ortega et al., 1999, în zona Mediteraneeană), totuşi, din observaţiile efectuate în
Africa de Sud s-a remarcat că asocierea verilor ploioase cu El Nino determină o creştere a
abundenţei speciilor Culicoides imicola (Nevill, 1971, Meiswinkel, 1998, Baylis, Mellor şi
Meiswinkel, 1999).
Precipitaţiile determină de asemenea disponibilitatea şi durata umidităţii microhabitatului
în perioada vară/toamnă, când adulţii se formează.
Se consider că pentru stabilirea condiţiilor de transmitere a virusului bluetongue este foarte
important să se identifice atât temparatura, cât şi umiditatea (Purse et al., 2005). Creşterea
temperaturii (îndeosebi în timpul nopţii şi iarna) şi precipitaţiile intense (îndeosebi vara/toamna)
determină creşterea incidenţei transmiterii virusului bluetongue prin: 1.creşterea abundenţei şi
activităţii vectorilor; 2.creşterea ratei de dezvoltare a virusului în corpul vectorilor; 3.creşterea
proporţiei vectorilor care sunt competenţi; 4.extinderea abilităţii transmiterii virusului şi la alte
specii de Culicoides.
Legătura dintre virusul bluetongue şi schimbările climaterice sunt mecanisme încă
neclare (Purse et al., 2005). Cu toate acestea s-a remarcat o extindere a virusul bluetongue şi a
vectorului Culicoides imicola (specie afro-asiatică), în zone din Sudul Europei, (îndeosebi din
Page 26 of 72
anul 1990), în prezent nu se ştie dacă astăzi acele zone sunt libere de vectori sau a scăzut
abundenţa vectorilor datorită scăderii temperaturii (Purse et al., 2005). Încălzirea global a făcut
să crească importanţa vectorilor din complexele Palearctice, în mod deosebit a speciilor din
complexele Culicoides obsoletus şi Culicoides pulicaris, în transmiterea virusului bluetongue,
atât prin creşterea numeric a acestor populaţii, cât şi a ratei lor de supravieţuire.
1.15. Activitatea sezonierĂ A VECTORILOR
Activitatea sezonieră a vectorilor în Europa a fost evaluată prin folosirea capcanelor
luminoase plasate îndeosebi la exteriorul grajdului, de altfel nu există suficiente date pe termen
lung care să fie evidenţieze activitatea desfăşurată de culicoizi în interiorul grajdului şi pet imp
de zi.
În Europa este o înţelegere clară a activităţii sezoniere a speciilor complexelor Imicola şi
Obsoletus. Informaţii similar referitoare la alte specii, precum cele din complexele Dewulfi,
Chiopterus şi Pulicaris sunt incomplete.
Modelul sezonier annual relevă că activitatea începe primăvara şi încetează iarna fiind
generată de climat, specificitatea biologic a speciilor, locurile de înmulţire şi disponibilitatea
gazdelor.
În Europa există puţine date disponiobile cu privire la variaţiile sezoniere anuale, cât şi la
abundenţa femelelor nulliparous şi parous, în ciuda importanţei vârstei graduale a femelelor de
Culicoides care reprezintă un factor de risc în transmiterea BTV. Pe termen lung setul de date cu
privire la implicarea culicoizilor în activitatea din interiorul adăposturilor şi pe zi care să
contribuie la reducerea sau extinderea activităţii sezoniere anuale a acestor specii ca vectori BT
încă nu sunt clare.
Pentru administrarea efectivă a bolii bluetongue şi care poate include vaccinarea
profilactică este esenţial să se identifice distribuţia geografică a vectorilor implicaţi în
transmiterea virusului acestei boli. Totuşi, deoarece există 70 specii de Culicoides sau mai multe
care pot fi găsite într-o ţără este important de asemena să se stabilească sezonalitatea prevalenţei
acestora deoarece pentru a fi stabiliţi ca vectori perioada lor de maximă abundenţă trebuie să
coincidă cu apariţia bolii. Din aceste motive timp de 15 ani s-au efectuat cercetări la nivel
regional sau naţional în mod special în jumătatea vestică a bazinului Mediteraneean. Rezultatele
acestor studii au ajutat la cartagrafierea detaliată şi foarte precisă a distribuţiei şi sezonalităţii
speciilor din complexul Imicola şi în unele cazuri şi a speciilor din complexele Pulicaris şi
Obsoletus. Dintre ţările în care s-au efectuat studii ample în acest sens semnalăm Maroc (Baylis
Page 27 of 72
et al., 1998), Spania (Rawlings et al., 1997; Ortega et al., 1999; Sarto, Monteys şi Saiz-
Ardanaz, 2003; Calvete et al., 2006), Portugalia (Capela et al., 1993, 2003), Insulele Baleare
(Miranda et al., 2003, 2004), Corsica (Baldet et al., 2004), Italia (Goffredo et al., 2003, 2004;
Conte et al., 2003; Calistri et al., 2003; Meiswinkel et al., 2007)şi Grecia (Patakakis, 2004).
1.15.1. Datele adunate de la capcanele luminoase montate în Spania, Portugalia şi Maroc
referitoare la complexele Imicola şi Obsoletus au dezvăluit profundele diferenţe care există între
sezonalitatea distribuţiei spaţiale a acestora în spaţiul acestor ţări. S-a remarcat faptul că speciile
complexului Imicola apar în număr redus în lunile Aprile/Mai, ulterior numărul acestora
înregistrează o creştere progresivă ajungând la un număr foarte mare în intervalul August-
Octombrie (mai exact atunci când exploziile de BTV şi AHSV sunt de o intensitate maximă).
Speciile complexului Obsoletus s-a observant că apar exploziv primăvara, după care
înregistrează o scădere vertiginoasă, iar în unele regiuni cum sunt Italia continentală numărul lor
creşte gradual până atinge nivelul moderat de abundenţă spre sfârşitul sezonului vară/toamnă
(Savini et al., 2005 b). De aceea, deoarece BTV este o boală a verii târzii spre toamnă rezultatele
investigaţiilor entomologice efectuate în regiunea Mediteraneeană au indicat faptul că speciile
complexului Imicola ar fi vectorul principal al virusului bluetongue din sudul Europei. Deşi,
speciile complexului Obsoletus apar în aceleaşi zone cu speciile complexului Imicola dar ceva
mai târziu de-a lungul anului totuşi o convieţuire spaţială a acestora împreună este destul de rară
(Ortega et al., 1998) şi astfel coimplicarea acestora în izbucnirea bluetongue şi Culicoides
imicola este probabil limitată. În acest context trebuie remarcat faptul că vârfurile majore din
timpul verii caracteristice speciilor din complexul Obsoletus şi Pulicaris (Ortega et al., 1998) nu
sunt niciodată însoţite de apariţia simultană a virusului bluetongue, sugerând că virusul nu se
transmite la Culicoides peste iarnă transovarian, dar printr-un alt mecanism, cum ar fi
continuarea la un nivel scăzut şi nedetectabil a ciclului virusului într-un număr mic de vectori şi
gazed - ar putea explica perioadă lungă de linişte (6-12 luni) care preced reapariţia formelor
clinice la gazdele vertebrate.
1.15.2. Apariţia în perioade diferite pe parcursul unui an, dar pe aceleaşi teritorii a
speciilor din complexele Obsoletus şi Imicola s-a datorat diferenţelor fundamentale ale mediului
de dezvoltare, cu toate că acestea rămân un element greu de înţeles. Rezultatele investigaţiilor
efectuate în Insulele Sardiniei au evidenţiat că există o mare acoperire spaţială între speciile
complexelor Imicola şi Pulicaris. Această suprapunere a fost atribuită în mare parte modului de
dezvoltare întâlnit la ambele specii şi anume în zonele cu mult noroi, puţină vegetaţie şi luminat
de soare, însă la acestea diferă faptul că în timp ce pupele speciilor complexului Pulicaris înoată
uşor, cele de Imicola se îneacă. Această atracţie parţială între cei doi vectori ridică problema cât
Page 28 of 72
de puternică este implicarea speciilor din complexul Pulicaris în epidemiologia BTV în sudul
Europei. În acest context trebuie făcute 2 observaţii: a) Cel puţin 8 specii din complexul
Pulicaris s-au găsit în Sudul Europei, dar pentru că identificarea lor a fost foarte greoaie au
rămas incluse în acest complex. b) Eforturile trebuie direcţionate cu scopul de a izola virusul
bluetongue din speciile complexului Pulicaris pentru clarificarea rolului vectorial a fiecărei
specii din cadrul complexului în epidemiologia bolii.
1.15.3. În timp ce Complexul Imicola cuprinde specii de climă tropicală/subtropicală,
complexul Obsoletus cuprinde specii de climă boreală (temperată). Speciile complexului
Obsoletus sunt tolerante la mediile temperaturilor anuale joase care facilitează pătrunderea lor la
latitudini mari (66°N) pe când complexul Imicola are specii care sunt limitate ca răspândire sub
45° N.
1.15.4. Rezultatele cercetărilor efectuate în zona Mediteraneeană au constituit baza în
întocmirea unor hărţi de risc îndeosbei pentru complexul Imicola. Deşi aceste hărţi au furnizat o
valoroasă introspecţie în potenţialul pericol pe care îl reprezintă speciile complexului Imicola în
bazinul Mediteraneean şi au ajutat la direcţionarea viitoarelor activităţi de supraveghere, ele au
subestimat realitatea din teren (Calistro et al., 2003). Această slăbiciune include o dependenţă
faţă de datele dobândite şi afirmaţia despre unele date incomplete privind ecologia speciilor
vector.
Recenta descoperire a noii specii Culicoides dewulfi, potenţial vector pentru virusul
bluetongue în Olanda a cărei prezenţă nu a fost raportată anterior demonstrează faptul că pentru
Nor-Estul Europei nu există suficiente date care să stabilească aria geografică de distribuţie a
speciilor de Culicoides vectori.
1.16. MODul DE DEFINIRE A PERIOADEI LIBERE DE VECTORI
Conform codului Sănătăţii Animalelor Terestre a Organizaţiei Internaţionale a
Epizootiilor s-a stabilit că:
1.16.1. O zonă liberă de vectori este o parte dintr-o ţară infectată sau o zonă pentru care
într-o perioadă a anului supravegherea a demonstrat lipsa, fie a transmiterii virusului bluetongue,
fie a adulţilor de Culicoides care sunt vectori competenţi.
Motivul descreşterii şi chiar dispariţiei transmiterii bluetongue a fost atribuit scăderii
frecvenţei hrănirii insectelor, datorită scăderii temperaturii, această situaţie ar explica în parte
durata scurtă a perioadei de activitate a vectorilor din zonele mai reci.
Page 29 of 72
1.16.2. Criteriul folosit pentru determinarea începutului şi sfârşitului perioadei libere de
vectori, include: a) ultima evidenţă de transmitere a virusului bluetongue în cadrul unei zone
restrictive stabilite prin programele de supraveghere sau alte probe care sugerează oprirea
transmiterii bluetongue; b) încetarea existenţei vectorilor şi probabil a activităţii acestora şi
demonstrarea acestui fapt prin programele de supraveghere entomologică şi c) condiţiile de
mediu care au impact asupra comportamentului vectorilor în ceea ce priveşte capacitatea lor
vectorială. Activitatea speciilor de Culicoides se opreşte când maxima temperaturilor scade până
la 10 °C pentru 2 săptămâni consecutiv sau pentru o săptămână, din care ultimele 3 zile sunt cu
chiciură (cu temperature în jur de 0° C), datorită înstalării sezonului rece. Aceste criterii reflectă
rezultatele cercetărilor obţinute pe parcursul a peste 100 de ani de observaţii care semnalează
faptul că izbucnirea bluetongue (dar şi a vectorilor), încetează odată cu răcirea vremii, în special
când apare zăpada. Este clar că în zonele cu frig sever populaţiile adulte de Culicoides nu
supravieţuiesc. Dacă considerăm că o fracţie destul de mică (<0,1%) de Culicoides prezente la
sfârşitul sezonului toamnă pot fi infectate cu virusul bluetongue atunci devine clar că virusul are
puţine şanse să supravieţuiască pe timpul iernii în gazda vector nevertebrată. Aceasta explică în
mare parte oprirea transmiterii virusului bluetongue şi rezultatul este silirea retragerii virusului
către zonele tropicale unde activitatea vectorială va asigura persistenţa acestuia. Totuşi există
unele lacune în susţinerea acestui argument deoarece în zona Mediteraneeană incursiunile unuia
sau altui serotip a virusului bluetongue persistă mai mult de un sezon, dar se caracterizează
printr-o perioadă de acalmie (6-12 luni) înainte de izbucnirea următorului an, sugerând fie
supravieţuirea culicoidelor la un nivel scăzut fără a fi observate, fie aceasta s-a realizat fiind
ajutată de un mecanism necunoscut. Transmiterea transovariană a virusului prin ouă şi stadii
imature de Culicoides ar fi posibilă însă toate încercările nu au elucidat această prezumţie, astfel:
a) s-au efectuat în condiţii de laborator diferite încercări de inoculare a virusului în corpul
insectei adulte, acestea au fost hrănite pentru a ajunge la maturitate şi depune ponta, însă în final
s-a constatat că nu s-au obţinut exemplare de adulţi de Culicoides infectaţi b) dacă virusul s-ar fi
transmis transovarian primăvară de timpuriu, odată cu primul val de Culicoides ar fi trebuit să
reapră virusul însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Poate nu este cazul în această situaţie
deoarece bluetongue este o boală de vară târzie spre toamnă. Totuşi, explicaţia rămâne clară că
mecanismul precis al virusului bluetongue de (trecere peste iarnă) a supravieţui peste iarnă ne
depăşeşte. Această inevitabilitate complică orice încercare de definire a perioadei libere de boală.
În completare şi făcând un rezumat al celor prezentate se constată că sezonalitatea vectorilor
culicoizi este legată puternic de condiţiile climaterice, care datorită faptului că sunt variabile fac
foarte dificilă definirea anotimpurilor libere de vectori. Totuşi în timpul recentei izbucniri a
Page 30 of 72
virusului bluetongue în Nordul Europei s-a observat că deşi ce se apropia iarna, un număr tot mai
mare de Culicoides erau capturate în capcanele luminoase suspendate în interiorul clădirilor
fermelor. Aceste constatări s-au făcute pe arii întinse de-a lungul statelor membre afectate şi în
timpul procesului s-a constatat prezenţa a >10 Culicoides/capcană care au fost folosite până
acum ca etalon pentru stabilirea perioadei libere de vectori. Ceea ce s-a arătat de asemenea că
numărul redus de Culicoides în intervalul de o săptămână poate fi urmat de o creştere importantă
a numărului lor în săptămânile următoare sau mai târziu ceea ce întârzie orice afirmaţie care ar
pute fi făcută de autorităţile competente asupra exactităţii începerii perioadei libere de vectori.
Această întârziere are un impact negativ asupra comerţului, dar este o situaţie ce ar putea fi
ameliorată într-o oarecare măsură. S-a constatat că în probele colectate din interiorul clădirilor,
din Nordul Europei în perioada de iarnă la temperaturi de 10°C, 99% din exemplarele de
Culicoides prezente au fost indivizi tineri nulliparous, proaspăt ieşiţi din ou. Aceasta indică că
din ouăle depuse la sfârşitul toamnei şi iarna timpuriu larvele au continuat să se dezvolte, din
acestea ieşind adulţi. O altă caracteristică importantă a ciclului de viaţă a speciilor de Culicoides
de la latitudini înalte este că acestea iernează în stare larvară şi când temperature s-a încălzit
suficient în primăvară larvele îşi termină dezvoltarea şi adulţii vor apărea în masă. Această
preponderenţă a speciilor de Culicoides tinere în capcanele luminoase persist pentru cel puţin 3
luni şi pentru cea mai mare parte a acestei perioade a inclus doar indivizi sporadic în doar 1 sau 2
din totalul capcanelor operabile pe teritoriul Olandei. Investigaţiile effectuate pe tot parcursul
anului au evidenţiat faptul că în zonele cu climă temperat continentală doar în luna aprilie apar în
capcane primele specii de Culicoides hrănite, ceea ce indică faptul că atacul animalelor începe să
abia loc în această perioadă. Dacă se ia în consideraţie că temperaturile mai reci vor rămâne
normale pe cea mai mare perioadă a primăverii se poate presupune că primele female parous vor
începe să apară doar 2-3 săptămâni după capturarea primele specii de Culicoides hrănite. Femelel
adulte sunt cele care reprezintă pericolul. Pe această bază sfârşitul perioadei libere de vectori
poate fi definită ca fiind atunci când “5 sau mai multe exemplare de female de Culicoides
parous s-au capturat cu ajutorul capcanelor luminoase“, care vor prelungi perioada liberă de
vectori cu cel puţin câteva săptămâni. Este important de adăugat că, chiar femelele parous la
începutul perioadei nu ar reprezenta un risc deoarece pentru a fi infectate cu virusul bluetongue
este nevoie în primul rând să se hrănească pe o gazdă viremică care nu se întâlneşte în primăvară.
În mod evident acest amendament al definirii a ceea ce constituie perioadă liberă de vectori nu
este valabil la latitudinile mai călduroase unde femelele de Culicoides parous pot fi întâlnite în
număr mai mic de-a lungul iernii. Acestea includ exemplare care au rămas din sezonul trecut şi
care pot infecta animalele cu virusul bluetongue constituind un risc. Această teorie anulează
Page 31 of 72
valoarea folosită de 5 femele de Culicoides parous ca un etalon de siguranţă în zonele endemice
ce apar la latitudini mai călduroase şi de asemenea în zonele unde nu ninge de la altitudini mai
mari creeând astfel un mozaic complicat de posibilităţi în care poate deveni destul de greu să
inplementezi sistemul de zonă liberă de vectori folosind “ 5 exemplare de female de Culicoides
parous/capcană “.
1.17. Ecologia vectorilor
1.17.1. Taxonomie, distribuţie şi statusul de vector al speciilor de Culicoides în
Europa vectorului
În Europa speciile de Culicoides care au fost implicate ca potenţial vectori în transmiterea
BTV aparţine genului Avaritia şi Culicoides. Studii privind implicarea speciilor de Culicoides în
transmiterea BTV în Europa au evidenţiat faptul că speciile cele mai implicate au fost:
Culicoides imicola, din complexul Obsoletus au fost implicate speciile C. dewulfi şi C.
chiopterus, iar din complexul Pulicaris speciile C. pulicaris, C. newsteadi, C. punctatus şi C.
lupicaris. Aceste date se bazează pe informaţiile obţinute prin colectarea culicoizilor folosind
capcanele luminoase.
Subgenul Avaritia
Studiile privind ecologia vectorilor BT, care aparţin subgenului Avaritia, în Europa
evidenţiază o abundenţă mare a acestora, îndeosebi în apropierea fermelor de animale. În Europa
acest subgen înclude reprezentanţi cum sunt Culicoides (Avaritia) obsoletus (Meigen), 1818,
Culicoides (Avaritia)imicola (Kieffer), 1913, Culicoides (Avaritia) chiopterus (Meigen) 1830,
Culicoides (Avaritia) scoticus (Downes and Kettle), 1852, Culicoides (Avaritia) dewulfi
(Gaetghebuer), 1836, Culicoides (Avaritia) montanus (Shakirzjanova) 1962.
Din punct de vedere istoric, în Europa complexul Obsoletus (numit de cei mai mulţi
autori grupul Obsoletus) cuprinde următoarele specii: C. obsoletus, C. scoticus, C. montanus, C.
chiopterus, C. dewulfi care aparţine subgenului Avaritia în Europa (exclusiv C. imicola care până
de curând nu era cunoscută în Europa).
Culicoides imicola se deosebeşte uşor după desenul aripii de celelalte specii de europene
din subgenul Avaritia. În cazul în care există dubii acestea se diferenţiază prin testul RT-PCR
care are o specificitate de 92% şi o sensibilitate de 95% (Cetre-Sossah et al., 2008).
Datorită dificultăţilor de diferenţieriere a femelelor de C. imicola de alte specii din
subgenul Avaritia din Europa pe baza caracterelor morfologice s-a impus introducerea tehnicii de
biologie molecular.
Page 32 of 72
Studiile de biologie molecular au permis diferenţierea speciilor de C. obsoletus de C.
montanus deoarece acestea sunt foarte greu de diferenţiat doar pe baza caracterelor morfologice.
De asemenea tehnica se poate utilize şi pentru diferenţierea specie C. obsoletus de C. scoticus
care nu pot fi diferenţiate prin alte metode (Meiswinkel et al., 2004; Nolan et al., 2007;
Mathieu et al., 2007).
Culicoides imicola: distribuţie, statusul de vector şi habitatul larvar
Culicoides imicola are o distirbuţie Afro-Asiatică, fiind relativ recent semnalat în Europa
îndeosebi în partea de sud a peninsulei Iberice, dar şi în Grecia şi Turcia. Recent mai mulţi autori
au semnalat exapnsiunea spre nord a acestei specii (Mellor şi Wittmann, 2002). Date care au
confirmat implicarea C. imicola ca vector pentru virusul BT în Europa s-au bazat pe distribuţia şi
abundenţa acesteia în ferme, dar şi pe izolarea virusului BT din femelele parous (M. Goffredo
pcomunicare personal, 2006). Cele mai multe studii cu privire la capacitatea vectorială a acestei
specii de a transmite BTV s-au efectuat în Africa. Nu au fost publicate alte date care să confirme
izolarea virusului BT de la C. imicola în Europa. Implicaţiile C. imicola ca vector pentru virusul
BT în Europa se bazează pe distribuţia şi abundenţa în ferme sau din apropierea acestora,
izolarea virusului BT din femelele parous cât şi pe evidenţele istorice privind rolul acestora în
transmitere a virusului şi în alte zone.
Pentru identificarea speciilor complexului Culicoides (Avaritia). imicola se face apel la
desenul aripii cel mai important element care ajută la diferenţierea celor 120 de specii de
Culicoides care formează fauna Paleartică de Culicoides. Deşi speciile acestui complex se
deosebesc de celelalte specii destul de uşor după desenul aripii, totuşi în cazul în care sunt dubii
se pot diferenţia şi prin testul RT-PCR, care are o specificitate de 92% şi o sensibilitate de 95%
(Cetre Sossah et al., 2008). Speciile complexului Culicoides (Avaritia). imicola au fost implicate
ca vector în anul 1943 în transmiterea virusului bluetongue, în Africa de Sud, fiind semnalat la
altitudini cuprinse între 0-2000 m, însă este slab reprezentată pe un teren drept sau uşor ondulat
şi în care media anuală de ploaie este cuprinsă între 300-700 mm, (atât vara, cât şi iarna). De
asemenea Culicoides imicola este des catalogată ca fiind specie tropical activă capabilă să
tolereze o foarte largă gamă de condiţii climatic: pe de o parte trăieşte în arii care au până la 90
de zile zăpadă pe an şi unde zăpada poate să cadă în mod regulat, iar pe de altă parte trăieşte
foarte bine în zone cu secetă (Africa de Sud). S-a observant că cel mai mare număr de Culicoides
imicola trăieşte în zone unde terenul este predominant argilos, deoarece acest teren perimite
reţinerea mai bine a umidităţii la suprafaţă pentrru o perioadă sufficient de lungă, permiţând
larvelor de Culicoides imicola să-şi desfăşoare cu success şi repede ciclul de viaţă (7-10 zile).
Page 33 of 72
Simultan şi inexplicabil Culicoides imicola este total absent din vecinătatea zonelor unde
este teren nisipos. Acesta este cazul particular de-a lungul costelor unde în timpul ploilor la
nivelul mării şi vântul care bate dinspre mare spre uscat duce la formarea unor largi enclave de
pământ sărac şi nisipos, în interiorul acestor enclave absenţa lui Culicoides imicola astăzi este
explicată datorită faptului că orice ploaie care cade se filtrează rapid prin solul poros. În acest
mod suprafaţa rămâne uscată şi va duce la moartea oricăror larve de Culicoides care pot apărea.
În mod evident aceste terenuri nisipoase au un climat care de altfel este potrivit pentru Culicoides
imicola şi demonstrează că temperature şi căderile de ploi nu pot fi considerate indicatori
infailibili pentru prezenţa sau absenţa lui Culicoides imicola şi că de asemenea tipul de sol este
un factor esenţial în această ecuaţie. În zonele cu temperature ridicate şi cu ploi tropicale, din
Africa, cu terenuri sărace în nutrienţi Culicoides imicola este absentă.
Cel mai potrivit habitat pentru dezvoltarea larvelor s-a dovedit a fi solul umed îmbogăţit în
materie organică (Baverman et al., 1974).
Complexul Obsoletus
Complexul Obsoletus cuprinde speciile C. obsoletus, C. scoticus şi C. montanus a căror
femele nu pot fi diferenţiate decât prin biologie moleculară.
Culicoides obsoletus a fost indicat ca potenţial vector pentru BTV 4 în Cypru în 1977
(Mellor şi Pitzolis, 1979) şi mai târziu în Italia pentru BTV 9 şi BTV 2 (Savini et al., 2005).
Culicoides obsoletus: distribuţie, statusul de vector şi habitatul larvar
Culicoides obsoletus/scoticus Aceste două specii (şi alte 4) împreună formează
complexul Obsoletus care ca şi complexul Imicola este unu din cele 6 complexe care formează
subgenul Avaritia care se găsesc pe scară largă în întreaga regiunea palearctică, dar C. montanus
apare mai puţin frecvent (Boorman, 1986). În Italia această specie a fost identificată folosind
testul multiplex PCR (M. Goffredo, comunicare personal). Pentru separarea morfologică a
speciilor complexului Culicoides obsoletus de Culicoides scoticus s-au depus eforturi foarte mari
însă pentru că această separare nu a reuşit acestea au rămas împreună. Pentru elucidarea densităţii
populaţiei şi ariei geografice pentru distingerea Culicoides obsoletus de Culicoides scoticus va
trebui să se dezvolte şi să se folosească tehnici de biologie molecular. Potrivit datelor din
literature de specialitate nu este încă clară distribuţia C. obsoletus şi C. scoticus în Europa. De
altfel populaţiile acestor specii apar extreme de răspândite şi se bazează pe colectarea şi
identificarea şi a masculilor.
În anul 2007 Carpenter a demonstrate că speciile de Culicoides scoticus sunt capabile să
suporte replicarea a BTV-9 şi a BTV-8.
Page 34 of 72
Culicoides obsoletus prima dată a fost implicat în transmiterea virusului bluetongue în Insula
Cipru, în anul 1977; statutul lui de vector a fost reconfirmat în anul 2003, când cercetări separate
efectuate, în Italia, au incriminat pe Culicoides obsoletus, dar şi pe ruda lui apropiată şi
Culicoides scoticus în transmiterea virusului bluetongue.
Referindu-ne la prima indicaţie ca potenţial vector a specie Culicoides obsoletus în Cypru
este important să subliniem că a fost izolat BTV-4 (Mellor şi Pitzolis, 1979), iar mai târziu în
Italia s-a izolat BTV-9 şi BTV-2 (Savini et al., 2005).
În 2006 în Germania s-a izolat BTV-8, prin RT-PCR (Mehlborn, 2007), iar în Spania
BTV-1 (I.M. Sanchez-Vizcaino şi M. Miranda, 2008 comunicare personală).
Cei doi vectori Culicoides obsoletus şi Culicoides scoticus sunt endemici în Europa şi pentru că
ei apar şi în Nordul îndepărtat la paralele 66° joacă un rol important în regiunea de risc a
virusului bolii bluetongue. Deşi, se presupune că aceşti vectori sunt responsabili pentru doar
10%, din transmiterea virusului bluetongue, în Europa se pare că ei încep să joace un important
rol vectorial în creştere (ascensiune). Aceasta poate fi pusă şi pe seama încălzirii globale. Totuşi
caracteristicile ecologice rămân puţin înţelese. De exemplu, în Italia, o strânsă corelaţie s-a găsit
între o pupulaţie mare de Culicoides obsoletus şi decimarea pădurilor care confirm ceea ce se ştie
déjà referitor la mediul de reproducere: aşternutul de frunze din pădure. Cu toate acestea au fost
semnalate o varietate largă de habitate de reproducere. Pentru Culicoides scoticus situaţia este
neclară. Este recunoscut că se inmulţeşte în fungi, dar răspândirea şi abundenţa lui indică cu totul
altceva. Astfel, este nevoie de mai mult studiu pentru a clarifica habitatele de inmulţire a ambelor
specii şi în mod special la Culicoides scoticus. În present studiile de biologie molecular ajută
foarte mult la diferenţierea speciilor C. obsoletus şi C. montanus care de altfel sunt greu chiar
imposibil de separat deoarece morfologic sunt foarte apropiate (Meiswinkel et al., 2004). De
asemenea studiile de biologie molecular pot ajuta în cunoaşterea densităţii populaţiilor de
Culicoides şi a distribuţiei geografice a acestora. De asemenea este nevoie de o mai mare claritate
în cunoaşterea capacităţii vectoriale.
Este important de subliniat că distribuţia C. obsoletus şi C. scoticus în Europa nu este
până la această dată suficient de documentată.
Referindu-ne la ariile de reproducere pentru C obsoletus constatăm că acestea includ o
largă varietate de habitate cum sunt: fragmente de banane putrede (Mellor and Pitzolis, 1979),
gunoi de frunze de pădure, apă stagnantă şi zone mlăştinoase (Dzhafarov, 1976), bălegar de cal
(dar nu de bovine) şi grămezi de compost de gradină (Campbell şi Pelham-Clinton, 1960).
Referitor la C. scoticus nu sunt clare informaţiile cu privire la site-urile majore de reproducere în
ciuda rapoartelor în care se specifică dezvoltarea pe ciuperci cum sunt: Lactarius turpis şi
Page 35 of 72
Armillaria mellea (Downes şi Kettle, 1952, Buxton, 1960) şi a habitatelor mlăştinoase din sudul
Angliei (Boorman şi Goddard, 1970). Recent au fost găsite larve de C. obsoletus/C. scoticus în
reziduuri de porumb de siloz (Zimmer et al., 2008). Cu toate acestea nu sunt lămurite lucrurile
cu privire la locurile majore de reproducere pentru C. scoticus şi C. montanus din Europa.
Culicoides dewulfi Goetghebuer (1936)
Această specie are o distribuţie palearctică fiind înregistrată în toată partea de nord a
Europei. Această specie apare ca fiind mai puţin comună şi abundentă în partea de sud a Europei
decât complexul Obsoletus fiind semnalat în aceleaşi arii geografice. Deosebirea morfologică a
speciilor C. dewulfi faţă de speciile complexului Obsoletus se bazează doar pe desenul aripii, fapt
ce poate creia problem pentru un specialist fără experineţă. Foarte recent, în 2006, Culicoides
dewulfi a fost implicat ca potenţial nou vector a virusului bluetongue, în timpul izbucnirii în
nord-vestul Europei, în Olanad, Belgia, Germania, Franţa, Luxenburg. În timp ce statusul lui
vectorial rămâne clar demonstrat ar fi prudent să se dea mai multă atenţie ecologiei acestui
vector. În 1952, în Scoţia s-a descoperit că se înmulţeşte în balega vitelor şi cailor, ceea ce
înseamnă că distribuţia de-a lungul Europei va fi determinată într-o mare măsură de aceste
animale. Această asociere între Culicoides dewulfi şi ferme cresc potenţialul vectorial şi este
intensificată de faptul că pătrunde în clădiri şi muşcă animalele din interior. Culicoides dewulfi a
fost înregistrat în aproximativ 14 ţări din Irlanda, din Vestul şi până în Estul Rusiei, din Nordul
Danemarcii în Sudul Italiei. Într-o mare măsură distribuţia este mare în Nordul temeprat şi scade
în intensitate în Sudul Mediteraeean, uscat şi cald. Totuşi, bazându-ne pe datele de biologie
molecular Culicoides dewulfi a fost capturat de-a lungul Italiei la altitudini cuprinse între 133-
1000 m.
Taxonul Culicoides dewulfi este monofiletic şi deci nu trebuie inclus în complexul
Obsoletus.
În anul 2007 a fost detectat în Olanda, BTV-8 în femele de C. dewulfi, prin RT-PCR
(Meiswinkel et al., 2007).
Site-uri de reproducere pentru C dewulfi au fost semnalate de cele mai multe ori în
bălegarul de cal şi bovine în UK (Kettle şi Lawson, 1952; Campbell şi Pelham-Clinton, 1960)
şi în bălegar și amestecuri de sol arat în Belgia (Zimmer et al., 2008).
Culicoides chiopterus Meigen (1830)
Această specie are o distribuţie palearctică fiind semnalat în partea de nord a Europei la
fel ca C. dewulfi. Prezenţa acestei specii în partea de sud a Europei nu a fost suficient clarificată
în comparaţie cu prezenţa din nordul Europei. Identificarea acestei specii se bazează pe
dimensiunea acesteia şi lipsa de marcaje clare de pe aripi (fiind mult mai mici decât la celelalte
Page 36 of 72
specii ale complexului Obsoletus). Această specie a fost relativ recent implicată în transmiterea
BTV-8 în nordul Europei fiind detectate pozitive prin RT-PCR female nehrănite cu sânge în ţări
precum Olanda şi Franţa (Dijikstra et al., 2008).
Site-urile de reproducere pentru C. chiopterus sunt similare ca cele descrise pentru C.
dewulfi. Balega de vaca este habitatul larvare principal pentru această specie după cum a citat
Kettle şi Lawson (1952), Campbell şi Pelham-Clinton (1960) şi mai recent de Zimmer et al.
(2008).
Subgenul Culicoides
Subgenul Culicoides cuprinde aproximativ 50 de specii şi recent Gomulski et al. (2006) a
propus ca acest gen să fie împărţit în 4: subgenul Culicoides sensu strict, sbgenul Silvicola
Mirzaeva şi Isaev, subgenul Hoffmania Fox 1948 şi complexul Fagineus. Aceşti autori au
recunoscut 14 specii europene care aparţin sugenului Culicoides sensu stricot , printre acestea
cele mai commune specii din Europa sunt: Culicoides pulicaris Linne, 1758; Culicoides
punctatus Meigen 1818; Culicoides delta (Edwards) 1939; Culicoides lupicaris Downes şi Kettle
1952.
Bazat pe consideraţii morfologice şi de biologie moleculară în viitor subgenul Culicoides
poate fi subdivizat în trei complexe: complexul Pulicaris care include C. pulicaris şi C.
lupicaris, complexul Newsteadi care include C. newsteadi şi C. punctatus şi complexul
Impunctatus care include C. impunctatus şi C. delta (Gomulski et al., 2006; J.-C. Delacolle). De
altfel statusul taxonomic rămâne neclar.
Pentru comoditate Culicoides sensu strict a fost denumit complexul Pulicaris. Complexul
Pulicaris are o distribuţie Palearctică fiind înregistrat din Europa de Nord și de Sud și Africa de
Nord.
Virusul BT a fost izolat din insecte din complexul Pulicaris provenite din Italia
(Caracappa et al., 2003). Importanţa acestui complex în transmiterea virusului BT poate fi redusă
în comparaţie cu alţi potenţiali vectori cum sunt cei din complexul Obsoletus deoarece în general
se pare a fi mai abundenţi şi pe scară largă. În sudul Europei (în mod special în Italia şi Spania)
C. newsteadi este cea mai abundentă specie din acest grup, dar nu a fost demonstrată ca fiind
vector BT. Carpenter et al., (2006) a dovedit că C. pulicaris/C. punctatus sunt capabile de
replicare a BTV-9 în UK. Meiswinkel et al., (2007) a testat pri RT-PCR 96 de exemplare de C.
pulicaris/C. lupicaris şi 20 de C. puctatus capturate din ferme din Olanda, iar 8 din aceste specii
au fost positive.
Page 37 of 72
Culicoides pulicaris Linne, 1758;
Ca taxon Culicoides pulicaris aparţine subgenului Culicoides (cei mai mulţi autori
consideră că este C. pulicaris). Aceasta este doar parţial corect pentru cel puţin 50 de specii-
reprezentând cel puţin 3 subgenuri- marea majoritate a autorilor sunt nemulţumiţi în present de
grupul Culicoides pulicaris. Mai exact subgenul Culicoides (=complexul Pulicaris), cuprinde
doar 12 specii dintre care cel puţin 8 se găsesc în Europa; cele mai multe dintre ele pot fi
identificate prin mediul lor distinctive de reproducere. Totuşi există problem care rămân în
taxonomia complexului Pulicaris şi în mod special Culicoides pulicaris senso strict (ss) care a
fost incriminată în 2003 în insula Sicilia ca vector al virusului bluetongue. Din cauza unui
taxonomii problematice este puţin probabil ca multe din datele publicate despre ecologia lui
Culicoides pulicaris sunt combinate cu unele informaţii referitoare la speciile înrudite. Este
evident că Culicoides pulicaris (ss) ca şi Culicoides imicola favorizează de asemenea disprsarea
în habitate vegetale moderate care sunt luminate, dar diferă prin aceea că apare mai mult la
altitudini şi latitudini boreale. În plus, Culicoides imicola spre deosebire de pupa lui Culicoides
pulicaris (ss) nu este susceptibilă de înec şi deci este capabilă să se inmulţescă în situaţii de
umiditate excesivă. Totuşi este nevoie de cecetări intense pentru definirea şi diferenţierea
completă a habitatului larvar (şi a ariilor geografice) a numeroaselor specii din complexul
Pulicaris, din Europa. În timpul recentei izbucniri de bluetongue cu serotipul 8, din Nord-Vestul
Europei, Culicoides pulicaris (ss) a reprezentat >5%, din aproximativ 100.000 exemplare de
Culicoides capturate, indicând că a jucat un rol vectorial neglijabil; a fost de aemenea limitat în
distribuţia sa şi în plus pare să fi fost exofilic, fiind rar capturat în grajdul de animale.
1.18. BIOLOGIA VECTORILOR
În natură speciile de Culicoides se întâlnesc în condiţii de mediu foarte diferite, fapt ce
face uneori dificilă capturarea acestora.
Locul de refugiu a speciilor de Culicoides este învelişul ierbos, iar în regiunile păduroase
acestea se adăpostesc în tufişuri sau în partea inferioară a coronamentului copacilor.
În locurile deschise habitatul lor este stratul ierbos. Se găsesc sde asemenea în tufişurile de la
marginea râurilor. Pet imp de ceaţă Culicoides se ascunde în crăpăturile din sol, în peşteri sau în
fântâni. Cu toate acestea cel mai frecvent se găsesc în preajma aglomeraţiilor de vite, a
grajdurilor, în jurul caselor, în cazul când acestea sunt aproape de râu.
Nu există specificitate de gazdă, ci mai degrabă preferinţă pentru o specie sau alta.
Activitatea speciilor de Culicoides este în funcţie de mai mulţi factori şi anume:
temperature, luminozitatea, umiditatea, etc.
Page 38 of 72
Activitatea optimă a acestor insect se desfăşoară la temperature cuprinse între 13-17 °C,
dacă şi celelalte condiţii sunt favorabile. Aceste specii pot fi foarte aggressive şi la temperature
de 5-6 °C şi la 25-26°C.
La o lumină puternică activitatea speciilor de Culicoides este mult frânată, uneori nulă,
lumina slabă le stimulează activitatea.
Specia Culicoides obsoletus este foarte activă între orele 19-22, dar sunt şi specii care
atacă în plină zi.
În întuneric complet activitatea speciilor de Culicoides este neînsemnată.
În zilele mohorâte de vară când temperature este de 20°C atacul cu Culicoides se poate
face şi în timpul zilei.
Activitatea din timpul nopţii este în strânsă legătură cu răsăritul şi apusul soarelui.
Un alt factor care influenţează activitatea speciilor de Culicoides este vântul. S-a
constatat că pe vreme liniştită cu o viteză a vântului de 1m/sec activitatea nu este stânjenită,
depăşirea vitezei vântului de 2m/sec le face să se adăpostească şi să înceteze activitatea.
Speciile de Culicoides au posibilitatea de a se deplasa la distanţe mari de la locul de
eclozare. Astfel, acestea se pot deplasa în masă maxim 500 m, după care numărul lor scade mult
până la 1 km şi numai întâmplător parcurg distanţe mai mari de 2 km.
Speciile de Culicoides zboară la înălţimi mici de la sol. Cele mai bune capturi se obţin din
apropierea solului, în partea inferioară a plantelor, dar nu înseamnă că nu pot zbura şi la 10-15 m
înălţime sau mai mult.
Temperature are o mare influenţă asupra dezvoltării speciilor de Culicoides. Larvele de
Culicoides se pot găsi în băltoace, mocirle, şanţuri cu apă, gropi, fântâni, canale, pâraie, râuri
unde de obicei larvele se găsesc în straturile de mâl, în solul nisipos şi argilos de-a lungul
malurilor râurilor, dar şi în solurile sărate.
Durata de viaţă a adulţilor de Culicoides este de maximum 92 de zile, însă de cele mai
multe ori este mult mai mică.
Complexul Culicoides obsoletus
Aceste specii au o răspândire destul de mare. Adăposturile larvare sunt constituite din mâl
sau nisip de-a lungul pâraielor, lacurilor sau bălţilor, uneori pot fi şi lacuri cu ape sărate.
Toate speciile complexului Obsoletus sunt foarte aggresive, atacul producându-se în roiuri mari.
Acestea se găsesc şi la altitudini mari de peste 1800 m. Sunt specii tipic de pădure, dar ajung şi în
zonele montane la peste 2000 m. Se găsesc şi în regiuni joase, chiar şes în număr destul de mare.
Page 39 of 72
Complexul Culicoides pulicaris
În general sunt specii de talie mare, dar pot prezenta o mare variabilitate atât în ceea ce
priveşte mărimea şi coloritul toracelui, cât şi mărimea şi intensitatea petelor de pe aripi.
Sunt specii agressive pentru om şi animalele domestic. Larvele acestor specii trăiesc în
noroiul de pe malul râurilor şi bălţilor. Speciile din complexul Pulicaris se găsesc în toate zonele
ţării, dar în zonele de silvostepă şi de pădure domină numeric faţă de alte specii de Culicoides.
Au 1-3 generaţii pe an, în funcţie de temperatura mediului ambient. În ţara noastră speciile
acestui complex ating maximum de dezvoltare la sfârşitul verii şi începutul toamnei.
1.19. CONTROLUL vectorilor
Nu există produse veterinare autorizate în mod special de UE pentru controlul speciilor
de Culicoides. Totuşi există o mare varietate de produse chimice care sunt avizate pentru folosire
în combatarea diferitelor specii de dipetere.
Mullens (1992) considera ca scopul controlului vectorilor este de a reduce capacitatea
vectorială, de a reduce rata inţepăturilor şi de supravieţuire a insectelor. In realitate rar este
posibila elimniarea complete a vectorilor dintr-o zona, deci controlul vectorilor este doar o
măsura de reducere a acestora care se foloseste împreună cu alte strategii de control.
Habitatele preferate pentru C. obsoletus sunt înca incomplet cunoscute (EFSA, 2008).
Studiile pentru controlul vectorilor include controlul acestora atât prin metode chimice,
cât şi prin metode fizice sau mecanice.
Metodele chimice constau în: tratarea efectivelor de animale cu insecticide, repelenţi sau
medicamente antiparazitare sistemice (avermectine); tratarea habitatelor larvare sau a adulţilor
rămaşi în zone tratate cu insecticide; tratarea adăposturilor de animale şi/sau mijloacelor de
transport cu insecticide.
Metodele fizice sau mecanice constau în: distrugerea sau reducerea habitatelor larvare din
apropierea fermelor; controlarea grajdurilor de animale pentru cunoaşterea activităţii culicoizilor.
1.19.1. Metode chimice de control pentru Culicoides
Lupta împotriva vectorilor virusului bolii bluetongue se poate desfăşura în trei direcţii
astfel, pentru: tratarea efectivelor de animale cu insecticide, repelenţi sau medicamente
antiparazitare sistemice (avermectine); tratarea habitatelor larvare sau a adulţilor rămaşi în zone
tratate cu insecticide; tratarea adăposturilor de animale şi/sau mijloacelor de transport cu
insecticide.
Page 40 of 72
1.19.1.1. Tratarea efectivelor de animale cu insecticide, repelenţi sau
medicamente antiparazitare sistemice (avermectine);
Pentru controlul ecto- şi endoparaziţilor la rumegătoare se utilizează o gamă destul de
largă de compuşi chimici, unii dintre aceştia având impact şi asupra speciilor de Culicoides care
să se hrăneasc pe animale. Aceşti compuşi pot fi împărţiţi în produse pentru uz local cum ar fi:
formulele: pour-on (care de obicei se aplică de-a lungul coloanei vertebrale a animalelor),
crotaliile ataşate animalelor, îmbăierea (când animalele sunt îmbăiate în aceste produse) sau
formule sistemice injectabile. Produsele pour-on, crotaliile şi îmbăierile se bazează pe piretroide
sintetice (cypermethrin, deltamethrin, perimethrin, flumethrin, cyfluthrin, cyhalothrin) sau
organofosfaţi. Cele mai multe cercetări relevă faptul că insecticidelor sunt concentrate pe insecte,
care atacă de obicei capul şi partea superioară a rumegătoarelor. Totuşi Culicoides preferă să
înţepe şi laturile corpului, burta şi picioarele inferioare. În acest context este vital ca insecticidele
să fie puse, de-a lungul spatelui animalelor pentru a ajunge într-o concentrație suficientă în
zonele ţintă şi să ucidă rapid culicoizii şi orice alte insecte infectate înainte de a putea transmite
agenţii unor boli.
Aceşti compuşi chimici îşi exercită efectul în două direcţii:
- în primul rând sunt toxici pentru insectele care atacă animalele, omorându-le în
câteva minute;
- în al doilea rând reduc probabilitatea insectelor de a consuma sânge.
Se cunoaşte faptul că pentru a evita înţepăturile produse de Culicoides animalelor acestea
se pot trata deltamethrin produs care are efect de contact sau orice alt produs care are efect asupra
ectoparaziţilor. Deşi, tratarea vitelor cu substanţe chimice nu prea se practică sau se aplică destul
de rar, totuşi, aceasta ar fi justificată dacă ne gândim la pericolul transmiterii de bolii. Puţine
insecticide piretroide au efect direct asupra dipterelor, iar utilizarea acestora depinde de formulă.
Perioada de eliminare a rezidurilor este destul de lungă. Sprayurile şi/sau unele insecticide care
se impregnează în piele se pot folosi săptămânal. Aceste produse au efect 4 - 6 săptămâni.
S-au efectuat unele experimente prin injectarea animalelor cu ivomec 200 mcg/kg, în
această situaţie media mortalităţii culicoizilor hrăniţi pe aceste animale a fost de 99%, timp de 10
zile după tratament, însă după tratamentul cu ivomec apar o serie de reacţii adverse, una din
acestea fiind efectul residual.
O măsură aplicabilă în cazul depistării prezenţei bolii în zonă este vaccinarea animalelor,
cât mai devreme la o vârstă mică pentru a induce imunitatea acestora şi a impiedica instalarea
bolii. Imunizarea tuturor bovinelor dintr-o fermă, teoretic reduce incidenţa animalelor
susceptibile şi nivelul virusului transmis la ovine în acea fermă.
Page 41 of 72
Literatura de specialitate semnalează faptul că prezenţa bovinelor lângă ovine reduce
nivelul infecţiei cu virusul bluetongue a ovinelor, aparent şi asta datorită faptului că speciile de
Culicoides preferă să se hrănească pe bovine. (Figura 12).
-
Figura 12 Tehnica aplicării produselor pour-on de-a lungul liniei mediane
dorsal a animalelor, de la gât la baza cozii
Produse pour-on
În anul 2008 au fost publicate de Mehlhorn et al., două studii in vitro privind efectul letal
al produselor deltamethrin şi cylfluthrin asupra Culicoides spp. În aceste studii deltamethrinul
(7,5 g/100 ml) sau cyfluthrinul (1 g/100 ml) conţinând soluţii pour-on au fost administrate la
bovine şi ovine. Atât pentru cyfluthrin, cât și pentru deltamethrin efectul letal a fost înregistrate
până la 21 și respectiv 28 de zile de la aplicare.
Crotalii impregnate cu substanţe insecticide
Un studiu efectaut în America (Holbrook, 1986) arata ca impregnând crotaliile cu un
piretroid acesta are efect pana la 10 săptămâni de la aplicare pentru Culicoides.
Liebisch et al., (2008b) a efectuat un experiment cu crotalii la bovine în Nord -Vestul
Germaniei, în anul 2007 şi a constatat că dintr-un total de 165 juninci şi vaci de lapte la 20 s-au
una sau două crotalii impregnate cu permethrin (1,2 g permethrin per crotalie). Repelenţii şi
efectele toxice împrotiva insectelor care atacă bovinele s-au observat abia după 19 zile după
ataşarea crotaliilor. Bovinele cu o singură crotalie sunt mai puţin protajate. Cu toate acestea,
datorită inconvenientului descris de Liebisch et al., (2008a) în acest studiu este imposibil să se
determine dacă rezultatele pot fi folosite ca o concluzie generală.
Page 42 of 72
Produse insecticide pentru îmbăierea animalelor
Este important de subliniat că nu s-au făcut evaluari suplimentara cu privire la îmbăierea
animalelor. Cu toate acestea îmbăierile cu pyretroid au fost retrase de la utilizarea într-un număr
mare de ţări nord europene datorită preocupărilor ecologice și câteva produse pe bază de
organofosfaţi sunt acum disponibile pentru protejarea operatorului.
Repelenţi
În prezent se cunosc doar câţiva repelenţi care se utilizează împotriva culicoizilor, însă
efectul acestora este de doar câteva ore (Schrecketol, 1979a, 1979b, Baverman şi Chizov-
Ginzburg 1997, 1998).
Cel mai cunoscut repelent împotriva culicoizilor este Diethyl toluamide (DEET) care este
preluat de acestea odată cu consumul de sânge.
În anul 1977 Baverman şi şi Chizov-Ginzburg 1997 a testat în Israel un număr suficient
de repelenţi la bovine cu efect împotriva Culicoides imicola, efectul produsului fiind de doar 4,4
respectiv 9 ore.
Recent au fost dezvoltaţi noi repelenţi chimici a căror eficacitate a fost comparabilă cu
cea a DEET (Nentwing, 2003; Badolo et al., 2004). De altefel eficacitatea şi persistenţa acestui
repelent împotriva Culicoides din Europa nu a fost încă cunoscut.
Pentru atragerea speciilor C. imicola s-au utilizat şi repelenţi derivaţi din plante cum ar fi
Mosuguard, formulă parfumată pe bază de eucalipt. Acest repelent s-a folosit pentru impregnarea
plaselor capcanelor (Baverman et al., 1999).
Este important de subliniat faptul că repelenţii se utilizează rar deoarece necesită aplicare
zilnică (imposibil de realizat cu excepţia pentru cel mai valoros de animale) şi că nu poate fi
folosit decât în concentraţii mici.
Compuşi sistemici
Compuşii sistemici cum ar fi lactonele macrociclice pot constitui un mijloc de control
pentru Culicoides care poate fi verificat prin mortalitatea acestora după ce se hrănesc pe
animalele tratate.
Pentru combaterea culicoizilor în Australia şi SUA s-au folosit avermectine injectabile,
iar rezultatele obţinute au fost diferite. Astfe, în Australia după injectarea animalelor cu 200
µg/kg ivermectine s-a constat că în intervalul de 48 de ore de la tratament până la 10 zile s-a
observat că au fost omorâţi 99% dintre culicoizii hrăniţi pe aceste animale tratate (Standfast et
al., 1985). În America Holbrook (1994) şi Holbrook şi Mullens (1994) au semnalat că
ivermectinele nu au avut efect semnificativ pentru Culicoides sonorensis (în condiţiile în care s-a
Page 43 of 72
utilizat aceiaşi cantitate/aceiaşi greutate). Constatările efectuate au evidenţiat faptul că, sângele
animalelor tratate nu a fost suficient de toxic pentru a omorî insectele culicoide.
În Europa fectul produselor ivermectine împotriva culicoizilor nu a fost stabilită datorită
perioadei lungi de lactaţie a efectivelor.
1.19.1.2. Tratarea habitatelor larvare sau a adulţilor rămaşi în zone tratate cu
insecticide
Pentru tratarea habitatelor larvare în vederea combaterii speciilor de Culicoides mai întâi
acestea trebuie identificate, în lipsa identificării acestora tratarea habitatelor este ineficientă.
Literatura de specialitate conţine date recente privind habitatele larvare pentru speciile de
Culicoides din fermele de animale din tarile europene (Zimmer et al., 2008).
Populaţiile de C. imicola trăiesc de obicei în apropierea zonelor cu gunoi de grajd. De
aceea este recomandabil ca săptămânal bălegarul să se mute din fermă într-o zonă cât mai departe
de animale, iar bovinele să se trateze cu tetrachlorvinphos (Baverman et al., 2001). Acest
tratament asigură pe de o parte reducerea numărului adulţilor de C. imicola (fapt care se poate
monitoriza prin capturarea insectelor cu capcane cu soluţie slabă de detergent), iar pe de altă
parte omorârea larvelor din bălegarul animalelor (Baverman).
Există un număr mare de vectori (C. brevitarsis, C. bolitinus, C. wadai, C. dewulfi) care îşi
depun ponta în bălegar din care iese o nouă generaţie de insecte la 14-21 de zile şi care nu sunt
afectate de insecticide aplicate după această perioadă. Este cunoscut faptul că gunoiul de grajd
este mediul propice de dezvoltare pentru unele specii de culicoizi din acest considerent acesta
trebuie tratat periodic cu insecticide pentru a împiedica apariţia unei noi generaţii de culicoizi.
Bălegarul tratat cu ivermectine s-a dovedit că acestea au efect larvicidal pentru culicoizi până la
28 de zile (Webster et al., 1992), timp suficient deoarece cele mai multe specii de Culicoides au
ciclul complet de dezvoltare doar jumătate din acest interval. Cu toate acestea trebuie menţionat
faptul că efectul larvicid al ivermectinelor poate produce pierderea şi a altei faune coprofilice
cum ar fi gândacii care trăiesc în gunoiul de grajd şi care sunt esenţiali pentru sanitaţie.
Pentru combaterea speciilor de Culicoides există încercări privind aplicarea unor metode
active şi paralel a unor metode de apărare.
Modificarea habitatelor larvare
Speciile Culicoides prefer condițiile umede într-o varietate de habitate, în special zonele
umede, zonele pline de noroi și în fecale, dar şi pe plante. Modificarea acestor zone prin
eliminarea materiei organice şi zonele de drenare pline de noroi, constituie o parte importantă a
strategiei de control pentru Culicoides (Figurile 13 şi 14).
Page 44 of 72
Figura 13 Iaz stagnant ce înconjoară zona mlăştinosă loc un ideal de reproducţie
pentru Culicoides
Figura 14. Modificarea habitatului de reproducere prin drenarea şi acoperirea iazului
Acest loc nu mai este adecvat pentru reproducerea Culicoides
Utilizarea unor larvicide în posibilele locuri reproducere ale culicoizilor și realizarea
controlului mediului prin utilizarea de adulticide (Figurile 15 şi 16).
Pentru controlul clădirilor se pot folosi produse cum sunt: capcane de insect, spray-uri,
împrăştiere de momeli, aburi, etc.
Combaterea activă a culicoizilor constă în înlăturarea condiţiilor favorabile dezvoltării
acestora (gunoiul de grajd, apa băltită, etc). Acest sistem poate fi eficient dacă se aplică în zona
unde habitatele larvare sunt abundente.
Page 45 of 72
Figura 15 Tehnica pulverizării de larvacide în habitatele de reproducere pentru
Culicoides.
Figura 16 Echipamente pentru pulverizare de adulticide pentru controlul adulţilor
de Culicoides
În zonele unde există umiditate crescută, iar lavele sunt împrăştiate în diferite habitate
(bazine, sol umed, frunzar, scorbura copacilor, vegetaţia de putrefacţie) se poate recurge la
defrişarea pădurilor, la secarea bazinelor acvatice, etc.
Există şi metode chimice de combatere a speciilor de Culicoides prin folosirea de
insecticide cu acţiune de scurtă durată, cum ar fi compuşii organofosforici. Aceste substanţe se
pot folosi atât pentru larve, cât şi pentru adulţi. Pentru împrăştierea acestor substanţe se pot face
stropiri cu avionul sau elicopterul.
Combaterea populaţiilor larvare se poate face şi cu insecticide piretroide şi dieldrin care
sunt foarte eficiente. Cu toate acestea speciile de Culicoides devin rezistente la scurt timp după
aplicarea acestor produse, chiar şi la doze mici.
Pentru adulţii de Culicoides se pot folosi repelenţi, dar efectul acestora este limitat la o
perioadă foarte scurtă de timp necesitând repetare.
Page 46 of 72
Pentru distrugerea larvelor de Culicoides localizate în sol se pot folosi generatoarele de
aerosoli, iar pe scară mică se pot utiliza insecticide fumigene. Aerosolii au efect bun dar de scurtă
durată.
O metodă destul de eficientă care poate fi folosită pentru combaterea speciilor de
Culicoides este cea biologică. Această metodă constă în folosirea în combatere a duşmanilor
naturali ai acestor insecte. Un exemplu în acest sens ar fi folosirea speciei Nereis versicolor,
(duşmanul natural al speciilor de Culicoides) sau a unor larve de ceratopogonide cum ar fi:
Bezzia, Probezzia care să atace larvele de Culicoides.
Pentru controlul speciilor de Culicoides în sensul limitării distribuţiei în număr mare a
acestora se pot face experimente cu Baccilus thuringiensis, agent biologic pentru ţânţari, dar care
are efect şi asupra larvelor de Culicoides.
Adulţii de Culicoides pot fi atacaţi şi de muşte din genul Tychydromia, iar larvele pot fi
distruse şi de hydra de apă dulce sau larvele de Culicoides pulicaris pot fi atacate de unele ciliate.
Adulţii de Culicoides pulicaris, Culicoides obsoletus, dar şi alte specii de Culicoides pot
fi parazitate de unii acarieni din familiile Trombididae, Gamasidae.
Larvele de Culicoides, cât şi adulţii pot fi infestate cu mermetide, acţiunea acestora
putând produce uneori feminizarea masculilor.
Ca mijloace de apărare atât a omului, cât şi animalelor de culicoizi se pot folosi plase sau
site care să fie puse la geamuri după o prealabilă impregnare cu insecticide, însă rezultatele
obţinute sunt slabe deoarece aceste insecte intră destul de rar în interiorul clădirilor, ele atacând
de obicei în aer liber.
La ovine, pentru a împeidica înţepăturile culicoizilor se poate folosi metoda impregnării lânii cu
preparate insecticide, aceiaşi utilizată în combatarea ectoparaziţilor.
1.19.1.3. Tratarea adăposturilor de animale şi/sau mijloacelor de transport cu
insecticide
Vehiculele care transportă animale dintr-un loc în altul se impune să fie tratate cu
insecticide care conţin piretroide sintetice, ingredient active. Dintre insecticidele cele mai
utilizate pentru stropire sunt piretroidele sintetice (Floor, 1985; Kline et al., 1981). Nu este
recomandată utilizarea de spray-uri pentru grajdurile de animale sau abatoare şi pentru vehiculele
care transporta animale.
În anul 2000 s-au aplicat în toate fermele din Sardinia piretroide atât pe sol, cât şi în
grajduri pentru controlul populaţiilor de Culicoides imicola. În două din ferme dintre care una cu
o abundenţă slabă şi una o abundenţa mare a culicoizilor s-au făcut tratamente cu piretroide, s-au
montat capcane cu lumină întunecată şi s-au capturat culicoizi, atât înainte de efectuarea
Page 47 of 72
tratamentului cât şi după tratament. Rezultatele examenelor de laborator au evidenţiat faptul în
probele prelevate înainte de tratament abundenţa culicoizilor a fost mare în timp ce în probele
prelevate după tratament abundenţa a scăzut mult, dar după o săptămână de la tratament numărul
culicoizilor a început să crească (M. Goffredo comunicare personală).
Eliminarea vectorilor din grajdurile de animale
Nielsen şi Christensen au semnalat faptul că în capturile de insecte efectuate din interiorul
grajului de bovine din Danemarca au identificat 7 specii de culicoizi, dintre care şi C. obsoletus
(nu însă şi C. pulicaris). Dintre acestea multe fiind female de Culicoides pline cu sânge, fapt
atribuit prezenţei permanente a bovinelor în grajd. O observaţie similară s-a înregistrat şi în
Olanda în anul 2006, unde un număr semnificativ de Culicoides, inclusiv de C. obsoletus şi C.
dewulfi (nu şi de C. pulicaris) au fost capturate din interiorul grajdului (Meiswinkel şi Goffredo,
2006), clădire aproape în întregime închisă, fapt ce indică că pentru a asigura un bun control este
nevoie ca animalele să fie inchise foarte bine.
Este important de remarcat faptul că specia Culicoides pulicaris este exofilă, motiv
pentru care aceasta nu a fost semnalată în probele prelevate din interiorul grajdului comparative
cu C. obsoletus, dar şi alţi culicoizi sunt endofili, adică trăiesc în interiorul grajdului de animale.
Pentru excluderea aproape în totalitate a speciilor de C. obsoletus din grajd Jamnback
(1961) a montat la geamuri plase pe care le-a impregnate cu soluţie malathion. Rezultate similar
a obţinut şi Kleine şi Roberts (1981) care a găsit un număr mic de culicoizi în grajd după ce a
tratat plasele de la geamuri cu substanţe cum sunt: clorpirifos, fenthion, malathion sau propoxur.
În Spania plasele de la geamurile grajdurilor s-au impregnate cu insecticide oferind o
protecţie animalelor şi reducând abundenţa cu C. imicola din interiorul grajdului comparativ cu
cea de la intrare în grajd (Calvet et al., 2007).
În Ghana s-a constatat că prin tratarea plaselor de la geamurile grajdurilor cu insecticide
se reduce numărul culicoizilor din capcana montată în interiorul grajdului cu 70-80% (Maia et
al., 2005).
Impactul substanţelor chimice asupra mediului înconjurător
Mai multe substanţe cum ar fi piretroidele sintetice sau avermectinele sunt foarte toxice
pentru speciile nețintă cum ar fi albinele, peştii şi animalele acvatice. Impactul compuşilor de
insecticide asupra mediului nu este de neluat în seama când se folosesc asfel de produse. De
exemplu pireroidele sintetice au o toxicitate slabă pentru animale, dar sunt extrem de toxice
pentru animalele acvatice, care pot avea un impact major asupra mediului când sunt contaminate
organisemele din apă, dar şi apariţia de scurgeri după utilizare.
Page 48 of 72
1.19.2. Controlul mecanic al vectorilor
Metodele fizice (mecanice) de luptă împotriva vectorilor virusului bolii limbii albastre
sunt reprezentate de: suprimarea/reducerea habitatelor de înmulţire, curăţarea garjdurilor şi
folosirea momelilor pentru capturare.
1.19.2.1. Suprimarea/reducerea habitatelor de înmulţire
Atunci când grajdurile sunt închise (de seara până dimineaţa) este posibil ca numărul
exemplarelor de Culicoides capturate din grajd să fie mic deoarece aceste insecte sunt active pe
parcursul zilei. În situaţia în care 85% din grajd este închis (plase la geamuri şi uşi) abundenţa
speciilor din complexul Obsoletus din interiorul grajdului poate fi cu 20% mai mică decât afară
(M. Goffredo).
Pentru a împiedica atacarea animalelor de către insecte şi pentru a preveni transmiterea
virusului bluetongue la animale este recomandabil ca acestea să fie ţinute zi şi noapte în grajduri
curate şi protejate cu plase anti insect la geamuri şi uşi.
În ţările mediteraneene habitatele de C. imicola se găsesc destul de aproape de animale,
îndeosebi în fermele de bovine. Eliminarea gunoiului de grajd cea mai important component a
habitatului ajută la reducerea drastic a populaţie de C. imicola. Îndepărtarea gunoiului de grajd se
poate face prin conversia acestuia în compost, biogaz sau scoaterea gunoiului de grajd din curtea
animalelor, metodă practicată în unele ferme de animale din Israel. Ori de câte ori există gunoi
de grajd acesta trebuie adunat grămezi eliminat şi la fiecare 10 zile. De asemenea pentru
distrugerea habitatelor larvare la C. imicola se impune păstrarea uscată a construcţiilor
animalelor (grajdurile) şi prevenirea formării scurgerilor de apă, cât şi eliminarea excedentelor de
apă de la jgheaburi.
1.19.2.2. Folosirea momelilor pentru capturarea vectorilor
Dintre toate speciile de animale caii sunt cele mai bune momeli pentru capturarea
culicoizilor, aceştia fiind cei mai buni atractanţi în mod special pentru C. imicola comparativ cu
ovinele, caprinele şi chiar bovinele.
Este important de subliniat faptul că şi animalele sălbatice pot fi buni atractanţi pentru
Culicoides.
Page 49 of 72
Capitolul 2 MONITORIZAREA SPECIILOR DE CULICOIDES
2.1. PROTOCOL DE capturare ŞI IDENTIFICARE A SPECIILOR DE CULICOIDES
În orice sistem de supraveghere entomologică a bluetongue scopul este capturarea
larvelor şi adulţilor de Culicoides din vecinătatea gazdelor vertebrate.
2.1.1. PROTOCOL DE capturare A SPECIILOR DE CULICOIDES
2.1.1.1. ECHIPAMENT
Pentru capturarea adulţilor de Culicoides se folosesc capcane tip Onderstepoort South
Africa, cu lumină întunecată (model recomandat de Meiswinkel, IZS, Teramo, Italia). Aceste
capcane s-au folosit în ultimul timp în toată Europa, iar rezultatele obţinute au dovedit că acest
tip de capcane ar fi de 10 ori mai atrăgătoare pentru Culicoide, decât cele prevăzute cu lumina
albă. Timpul de funcţionare al capcanei trebuie să fie de minim 8-10 ore, pentru colectare. În
partea de jos capcana este prevăzută cu o plasă fină care împiedică pătrunderea în interiorul
acesteia a insectelor mari.
2.1.1.2. KIT DE COLECTARE
Kitul pentru colectarea insectelor din genul Culicoides, vectori BT, conţine următoarele
componente:
-capcana (completă cu plasă şi sfoară cu care să fie prinsă de suport) aceasta poate fi
alimentată fie la 220 sau în lipsa existenţei sursei de curent aceasta poate fi alimentată la baterie
de 12 V (cu condiţia să fie încărcată la fiecare 3 zile);
-2 pahare de colectare din plastic, culoare alb, cu capacitate de 500 ml;
-soluţie slabă de detergent (apă +1-2 picături de detergent lichid);
-o bucată de nylon de 20cm/20cm (care nu permite aderarea insectelor), cu orificii fine
care împiedică pierderea acestora în timpul spălărilor;
-pahare de plastic capacitate 150-200 ml, cu capac filetat pentru conservarea insectelor în
alcool 70%;
-sită cu mâner prevăzută cu ochiuri fine necesară pentru strecurarea insectelor în timpul
spălărilor;
-creion pentru completarea etichetei;
-PBS care se foloseşte pentru prelevarea insectelor în vederea izolării de virus;
-termometru cu temperaturi minime şi maxime;
-Fişa entomologică
Page 50 of 72
Figura 12 Kit capturare prelucrare şi identificare specii de Culicoides
2.1.1.3. ALEGEREA LOCULUI DE MONTARE A CAPCANEI
La alegerea locului de montare a capcanei trebuie să se ţină cont de următoarele criterii:
- prezenţa de animale în zonă fermă, îndeosebi bovine, ovine, caprine;
- existenţa în apropierea punctului de montare a unui număr minim 10 animale care să-şi
petreacă noaptea în acel loc;
- existenţa unei ferme de animale în vecinătatea locului de montare a capcanei;
-evitarea montării capcanei în spaţiile închise sau să se apeleze la această modalitate doar
pentru monitorizarea activităţii diurne a vectorilor sezonul rece;
- să se monteze în ferme sau alte locuri unde sunt condiţii propice dezvoltării culicoizilor:
în ferme unde există gunoi de grajd, purin; locuri cu umiditate relative mare (apă creată natural
sau format prin irigaţii); la distanţă mică de marginea unei păduri; între zonele unde există viaţă
şi în zonele nelocuite; în zonele rezidenţiale sau de recreere;
Să se monteze la cel puţin 30 de metri de o clădire şi la 1,5-2 m distanţă de la sol pentru a
nu fi distruse de animale;
-Să se stabilească dacă există în zonă sursă electric pentru a şti dacă pot fi alimentate
capacenle la acestaă sursă, în caz contrar procurarea de capcane alimentate la baterii de 12V;;
-Să se stabilească dacă există colaborare cu fermierul care are misiunea de a pune în
funcţiune capcanele şi de a colecta şi transporta probele la laborator;
Subliniem faptul că nu este recomandată montarea capcanelor în următoarele locuri::
-deasupra unei ape;
-direct pe pământ;
Page 51 of 72
-în apropierea zonelor cu lumină artificial (acolo unde toată noaptea funcţionează un bec);
-în zonele expuse de fum;
-în zonele cu smog industrial;
-în zonele unde nu sunt animale pe o distanţă mare deoarece în această situaţie sunt şanse
mici de capturare a insectelor;
-în zonele expuse la vânturi puternice (locul ales pentru montarea capcanei trebuie să fie
ferit de curenţi).
Pentru cunoaşterea distribuţiei şi abundenţei sezoniere a speciilor de Culicoides teritoriul
ţării a fost împărţit în carouri de 50 km x 50 km (117 carouri), (Figura 17). Din acestea s-au ales
41 de localităţi ţintă, câte una pentru fiecare judeţ, în care s-a montat câte o capcană fixă care să
funcţioneze timp de un an de zile săptămânal. În restul zilelor din săptămână aceste capcane se
pot muta în alte zone, în cadrul aceluiaşi judeţ (pentru stabilirea distribuţiei speciilor).
Figura 17. Divizarea teritoriului Românei în carouri cu latura de 50 km X 50 km
pentru colectărea probelor de insecte
Page 52 of 72
2.1.1. 4. Colectarea coordonatelor geografice din locaŢIILE în
care se monteazĂ capcanele
Pentru colectarea coordonatelor geografice (altitudine, latitudine, longitudine), din
locaţiilor în care se montează capcanele se foloseşte GPS-ul (Figura 18), parcurgând următoarele
etape de lucru:
1. Se porneşte receptorul GPS prin apăsarea butonului Power timp de 2 secunde
(situate pe partea dreaptă, jos a receptorului);
2. Pentru o localizare cât mai bună trebuie să se recepţioneze minim 4 sateliţi.
Atunci când apare pagina Satellite pe ecran se apasă de câteva ori butonul Page
până se ajunge la pagina Main Meniu.
3. În pagina Main Meniu se foloseşte stik-ul şi se selectează opţiune Setup care va
deschide pagina Setup Menue. Stik-ul permite derularea sus/jos şi stânga/dreapta
pentru a selecta un element.
4. Se selectează elemental Time. Se deschide pagina Time setup. Se verifică dacă a
fost selectată corect zona şi timpul. În cazul în care nu a fost bine se selectează Time
Zone. Se derulează fereastra în care se găsesc mai multe zone de timp. Se poate
utiliza stik-ul pentru a selecta zona.
5. Se apasă pe butonul Page pentru a reveni în pagina Main Menue.
6. Se selectează elemental Setup şi se deschide pagina Setup Menue.
7. Se selectează elemental Units. Acesta va deschide pagina Units Setup unde se
selectează opţiunile:
- Formatul localizării-grade zecimale
- Altitudine
- Latitudinea
- Longitudinea
8. Se apasă butonul Page pentru revenire la pagina Main Menue.
9. Se evidenţiază elemental Setup şi se selectează. Acesta va deschide pagina Setup
Menue.
10. Se selectează elemental System. Acesta va deschide pagina System setup.
11. Se selectează elemental WAAS şi se bifează opţiunea Enabled.
12. Se apasă butonul Page de 2 ori pentru revenire în pagina Main Menue.
Page 53 of 72
Înregistrarea coordonatelor:
1. Pentru o bună acurateţe a înregistrării coordonatelor geografice trebuie ales un loc
pentru înregistrarea datelor unde cerul este senin.
2. La pagina Satellit se aşteaptă până când mesajul care apare se schimbă de la wait
tracking satellites în Ready to navigate. Se aşteaptă câteva minute până când acutateţea citită s-a
stabilizat (o acurateţe bună este de 7.5 m sau chair mai puţin, se poate obţine şi o acurateţe de
2m).
Figura 18. Geographical position system
2.1.1. 5. Colectarea datelor din locaŢIILE în care se monteazĂ
capcanele cu ajutorul meteostaŢIILOR
Meteostaţia este un echipament format dintr-un suport metalic, un data loger pentru
stocarea datelor şi 4 senzori care înregistrează parametrii de mediu din locaţia în care a fost
amplasată aceasta.
Descărcarea datelor înregistrate de meteostaţie se realizează cu ajutorul unui laptop
prevăzut cu un soft special.
Page 54 of 72
Meteostaţia poate înregistra patru parametri de mediu: viteza vântului (m/s), temperatura
aerului (°C), temperatura solului (°C) şi umiditatea aerului (%).
Amplasarea meteostaţiilor se efectuează pe regiuni cu factori climatic diferiţi (zonă de
deal, câmpie, munte şi litoral). În fiecare locaţie în care se amplasează câte o meteostaţie trebuie
să se monteze şi o capcană pentru capturarea insectelor. Scopul montării capcanei în apropierea
meteostaţiei este de a realize o corelaţie între factorii climatic existenţi în zona de amplasare a
acesteaia şi dimensiunea populaţiilor de insecte culicoide din zonă.
2.1.1.6. FACTORII CARE INFLUENTEAZA CAPTURAREA CULICOIZILOR
-Parametrii mediului:
-temperatura;
-gradul de umiditate al solului;
-altitudinea;
-nivelul presiunii atmosferice;
-viteza de deplasare a vantului;
-directia vantului;
-compozitia solului;
-tipul de habitat (padure, rau, mare, munte, teren pasunabil, etc);
-gradul de poluare a atmosferei cu SO2, NO2, O3, CO, CO2, HCL;
-mediu cu radiatii electromagnetice;
-lumina (slaba, durata, intensitate);
-alte date.
-Randamentul capcanelor
Acesta este influentat de:
-temperatura mediului ambient;
-numarul de ore de functionare;
-durata in timp de functionare.
Tipul de sol
Astfel solul nisipos este favorabil dezvoltarii larvelor si pupelor de Culicoides deoarece
prezinta urmatoarele caracteristici:
-permite un drenaj rapid al apei;
-are o umiditate slaba;
-contine o cantitate mica de nutrienti;
-are o temperatura mai mare.
Page 55 of 72
Solul umed este de asemenea un mediu favorabil dezvoltarii larvalor si pupelor de
Culicoides.
Temperatura mediului
Este unul dintre cei mai importanti factori ai mediului de care trebuie să se tină cont în
capturarea culicoizilor. Astfel:
-temperatura minimă pentru dezvoltarea speciei Culicoides imicola este de 12,5 C, nu
mai mica, specia rezistand însă şi la temperaturi de 0 C, timp de o sapatamană;
-Culicoides imicola poate supravietui timp de o sapatamana la -15 C;
-adultii de C. obsoletus supravietuiesc la 4 C, timp de 10 zile;
-C. obsoletus poate fi capturat si la temperaturi mai mici de 5 C.
C. imicola a fost gasita in Spania, Grecia, Italia, Albania, Iugoslavia, Bosnia si Croatia.
Datorita cresterii temperaturii pe glob cu 2 C este posibil ca distributia speciei C. imicola
sa se extinda mai mult in Europa.
2.1.1.7. Metode de prelevare, ambalare ŞI transport a larvelor, nimfelor si
pupelor de Culicoides
Habitatele preferate de larvele si pupele de Culicoides sunt cele acvatice si semiacvatice.
Principalele puncte de prelevare din mediul acavtic a larvelor de Culicoides sunt redate în
figura 19.
Pentru recoltarea probelor de larve şi pupe din mediul acvatic se folseşte pensa.
Larvele speciilor de Culicoides se recunosc usor deoarce au aspect viermiform şi înoata
vioi in apa in timp ce pupele plutesc la suprafata.
Exista unele specii de Culicoides a caror larve nu înoată, iar pupele nu plutesc la
suprafata apei pentru a uşura recoltarea acestora se adauga în apă zahăr sau sare.
Pentru prelevarea larvelor şi pupelor de Culicoides din mediul semiacvatic sau umed
(zona de pădure, gunoiul de vite, pământ cu frunze putrezite, coaja de copaci) se foloseste pâlnia
Berlese.
Probele de larve şi nimfe/pupe de Culicoides sp. se recolteaza în pungi de plastic, se
eticheteaza (pe etichetă se pune anul, data şi locul de unde s-a prelevat proba). Pungile cu probe
se pun in containere cu ghiaţă şi se transportă imediat la laborator.
Page 56 of 72
Figura 19. Puncte de prelevare a larvelor de Culicoides sp.
2.1.1.8. METODE DE capturare, AMBALARE, TRANSPORT ŞI conservare
A adulŢILOR CULICOIDES
Adulţii de Culicoides spp. se prind cu ajutorul capcanelor cu lumină întunecată tip
Onderstepoort, Africa de Sud (Figurile 20 şi 21), parcurgând paşii :
- se controlează capcana dacă este în stare de funcţionare;
- se controlează plasa din partea de jos dacă este bine prinsă pentru a nu permite intrarea
insectelor mari;
- se leagă bine în partea de jos a capcanei paharul de colecatare pe a cărui etichetă s-a
trecut locaţia şi data de colectare care este cea de dimineaţă când se ridică proba;
- cu o sfoară se suspendă capcana la o înălţime de 1,5-2m distanţă de sol pentru ca
animalele să nu ajungă la acestea (la intrare în grajd, pe un stâlp sau ăntr-un pom);
- se toarnă 200 ml soluţie slabă de detergent în paharul de colectare;
- se fixează termometrul într-un punct cât mai aproape de capcană şi la o înălţime
permisivă operatorului care face citirea;
- se citeşte temperatura de seară care se trece imediat în fişa entomologică;
- se determină cu GPS –ul coordonatele geografice ale locaţiei: altitudine, latitudine,
logitudine care se trec în fişa entomologică;
- seară cu o oră înainte de apusul Soarelui se conectează capcana la sursa de curent;
- dimineaţă cu o oră înainte de răsăritul Soarelui se deconectează capcana de la sursa de
curent;
-se citeşte temperature de dimineaţă care se trece în fişa entomologică;
Page 57 of 72
- se scoate cu grijă paharul din partea de jos a capcanei, se închide şi se transportă
imediat la laborator;
- pe timpul transportul se fereşte probe de lumina direct şi Soare deoarece deteriorează
insectele.
Figura 20. Capcană cu lumină întunecată tip Onderstepoort Africa de Sud
Figura 20. Se toarnă soluţia slabă de detergent în paharul colector
Page 58 of 72
METODE DE COLECTARE INSECTE CULICOIDE PENTRU IZOLARE DE VIRUS
- Colectarea insectelor culicoide în PBS simplu la care se adaugă o picătură de săpun
lichid
1. PBS simplu - conţine NaCl - 8g, KH2PO4 – 0,2g, Na2H2PO4 – 2,9g, Kcl – 0,2g –pH
final 7,4
2. PBS cu antibiotic - PBS simplu la care se adaugă: penicilină 10 000 UI/ml, Streptomicină
10 mg/ml, Nistatin 5000 UI/ml, Gentamicină 250 micrograme/ml
- Se colectează insectele în PBS simplu, se spală de câteva ori tot cu PBS simplu, după
care se sortează culicoizii pe specii şi se transferă în PBS cu antibiotic
2.2. PROTOCOL DE prelucrare, conservare ŞI Identificare A
larvelor Şi pupelor ŞI AdulŢilor de Culicoides
Identificarea speciilor de Culicoides se efectuează de specialistul entomolog. Iar
exemplarele de Culicoides conservate în alcool 70%, pot fi păstrate după identificare o perioadă
lungă de timp în vederea efectuării unor studii de taxonomie.
2.2.1. Metode de prelucrare, conservare Şi examinare a larvelor Şi pupelor de
Culicoides
Larvele şi pupele de Culicoides pot fi tratate cu aceleaşi soluţii ca adulţii.
Se pun larvele şi pupele cu partea dorsala în sus, fără a necesita disecţie, când acestea au
exuvie se îndepartează, deasemenea se scoate şi aparatul respirator.
Nici larvele şi nici pupele de Culicoides nu necesită operaţia de curăţire a muşchilor, de
aceea ele se trec direct în soluţie 2 propanol şi ulei de usturoi, iar mai departe operaţiunile sunt la
fel ca la adulţi.
O alta metoda de montare a larvelor şi pupelor de Culicoides este în alcool etilic 70%,
marind treptat concentraţia până la 100% alcool etilic saturat cu fenol şi se lasă în repaus peste
noapte. A doua zi se plasează exemplarele pe lame pe care s-a pus în prealabil câte o picatură de
balsam de Canada şi soluţie fenol cu alcool etilic. Deoarece alcoolul etilic se evaporă în timpul
uscării se mai adaugă balsam de Canada.
Prin aceasta metodă se obţin preparate bune, dar nu se reuşeşte indepartarea ţesuturilor
interne, făcând astfel ca uneori examinarea să fie dificilă (structurile nu sunt clare).
Exista câteva metode simple de examinare a probelor de larve şi pupe de Culicoides:
Page 59 of 72
- Se examineaza la microscop vasul în care au fost prelevate din mediile acavtic şi
semiacvatic probele cu larve şi pupe de culicoizi.
- Probele prelevate din habitatele acavtice se plaseaza pe o sticla de ceas peste care se
pune apa. Se observa ca majoritatea larvelor de culicoizi incep sa inote rapid executand miscari
serpentiforme, in aceste conditii pot fi usor prinse cu pensa. Pupele, insa de cele mai multe ori
plutesc deasupra apei. De aceea recoltarea pupelor din mediul acavtic se face cu usurinta doar
daca se urmaresc marginile helesteelor, lacurilor sau raurilor.
Pentru a usurarea prelevarii larvelor si pupelor de culicoizi unii lucratori adauga sare si zahar in
apa. Aceasta tehnica insa, se foloseste in general doar pentru unele specii de culicoizi a caror
larve nu inoata, iar pupele nu plutesc la suprafata apei.
- Pentru prelevarea larvelor din mediul semiacvatic sau umed (zona de padure) se
foloseste palnia Berlese.
Dupa identificarea la microscop unele specii pot fi conservate în soluţie de alcool de 70%
(sau alte substante conservante), insa pentru ca metoda sa dea rezultate foarte bune preparatele
trebuie ca sa fie montat (indeosebi la adulti) pentru aceasta se foloseste alcool etilic. Daca
materialul conservat se foloseste pentru studii taxonomice este recomandabil ca acestea sa nu fie
mai vechi de 2-3 ani daca sunt pastrate la temperatura camerei, iar daca sunt pastrate la rece si
intuneric se pot pastra pala la 7-10 ani.
2.2.2. Metode de prelucrare Şi conservare a adultilor de Culicoides
2.2.2.1. Metode de prelucrare Şi conservare a culicoizilor în soluŢIE SLABĂ DE
DETERGENT
O metoda simplă de conservare adulţilor de Culicoides dupa identificarea speciilor este
in alcool etilic 70% (Figura 22). Daca materialul conservat se foloseste pentru studii taxonomice
este recomandabil ca preparatul conservat sa nu fie mai vechi de 2-3 ani, dacă este ţinut la
temperatura camerei sau 7-10 ani dacî este ţinut la rece.
Figura 22. Conservarea insectelor în alcool 70%
Page 60 of 72
Pentru conservarea adulţilor de Culicoides exista şi metode ceva mai complexe, cum ar
fi aceea de obţinere a preparatelor permanente:
In prima etapa de lucru se pun in ¾ dintr-o plăci Petri ulei de usturoi peste care se
adaugă o soluţie formata din acid acetic 15% şi 2 propanol. Dupa formarea soluţiei se trece
fiecare exemplar de Culicoides prin aceasta soluţie.
In etapa a 2 a de lucru se pregatesc 5 exemplare de Culicoides. Se iau 20 de plăci Petri
de aceiaşi dimensiune, prevazute cu capac, câte 4 plăci Petri pentru fiecare exemplar de
Culicoides. Se separă la fiecare exemplar de Culicoides capul, toraxul, abdomenul şi aripile şi se
pun fiecare în plăci Petri separate. Se notează cu acelaşi număr plăcile pentru a se şti că în toate
cele 4 plăci se gasesc partile componente ale aceluiaşi exemplar de Culicoides.
Operatia pentru scoaterea aripilor, capului, toraxului şi abdomenului exemplarelor de Culicoides
se efectueaza la microscop după ce în prealabil acestea au fost puse în sticle de ceas cu alcool
etilic.
Pentru inceput se scot aripile la fiecare exemplar şi se pun în sticle de ceas în care s-a pus
în prealabil acid acetic 15%.
Restul părţilor de insectă se pun în fiole in care s-a pus în prealabil hidroxid de potasiu
8% (fiola trebuie să conţina ¼ soluţie).
Fiole cu hidroxid de potasiu 8% în care s-au pus părţile corpului insectei se aşează in vase parţial
pline cu apă şi se asează pe sita de azbest ţncinsă ca se incalzeste pâna la fierbere. Dupa 2-3
minute de fierbere insectele se vor curaţa de muşchi.
Se transferă porţiunile de insecte din fiolele cu hidroxid de poatasiu 8% încins în sticle de ceas în
care s-a pus în prealabil tot hidroxide de potasiu 8% şi se controleaza la microscop pentru a se
observa dacă s-au curaţat de muşchi.
Se scot părţile de insecte din sticlele de ceas cu hidroxid de potasiu 8% şi se pun în plăci Petri în
care s-a pus în prealabil o soluţie formată din 2 propanol şi ulei de usturoi şi se lasă în contact
până când porţiunile de insecte cad la fundul plăcii. Se lasă în această soluţie 1-2 zile timp în
care se mai adaugă 2 propanol deoarce acesta se evaporă, dacă este prea mult propanol se lasă
placile fară capac pentru a se evapora excesul.
Se scot porţiunile de insecte din soluţia 2 propanol şi ulei de usturoi şi se pun pentru 30 de
minute în ulei de usturoi pur.
Se pregatesc câte 2 lame pentru fiecare exemplar de Culicoides, din care pe una se pun
aripile, iar pe cealaltă se pune capul abdomenul şi toraxul (in total 10 lame pentru cele 5
exemplare de insecte prelucrate în prima etapa).
Page 61 of 72
Se pune o picătură de balsam de Canada pe una din lame dupa care se plaseaza aripile, iar peste
se pune o lamelă. Pe cea de a doua lamă se pun trei picaturi de balsam de Canada, în care se pune
în una capul, în alta abdomenul, iar în cea de a treia toraxul şi peste fiecare se pune câte o lamelă.
Daca balsamul de Canada se usucă se adaugă o picatură de xilen care are rolul de a
fluidiza balsamul.
Abdomenul se asează cu partea ventrala în sus, iar când se pune lamela se apasă şi
împinge în jos pentru ca abdomenul sa fie puţin presat.
Lamele se numerotează corespunzator astfel ca aripile şi capul, toraxul şi abdomenul să
aibă acelaşi număr.
Lamele, astfel pregatite se pun la termostat la 40-50 C. Dupa 1-2 zile se controlează preparatele
şi se mai adaugă balsam de Canada deoarece acesta se usucă. Astfel se ridică cu grijă lamela se
adaugă o picatură de balsam de Canada şi se pune altă lamela. Operaţia se aplică la toate
preparatele.
In cazul în care apar în preparate bule de aer se ridică lamelele şi se mai adaugă câte o
picatură de balsam de Canada pentru ca bulele să se mişte şi în cele din urmă să dispară. Apoi se
pun lamelele la fiecare preparat şi se lasă la termostat. Se fac controale zilnice timp de 1-2
săptămâni.
Dupa 1-2 săptămâni se îndepartează lamelele se adaugă câte o picătură de balsam de
Canada şi se pun alte lamele. Lamele astfel pregatite se ţin în suportul de lame cu faţa în sus.
2.2.2.2. Metode de prelucrare Şi conservare a culicoizilor în pbs
Insectele culicoide după capturare în PBS simplu se spală de 2-3 ori tot cu PBS simplu.
Apoui, insectele se filtrează printr-o pânză de nylon montată deasupra unei site cu mâner
şi se în PBS simplu pentru a fi examinate în vederea identificării speciilor.
2.2.3. Examenul microscopic de identificare a adulţilor de Culicoides
2.2.3.1. Examenul microscopic de identificare a adulţilor de Culicoides
CONSERVAŢI ÎN PBS
Insectele conservate în PBS simplu se toarnă într-o placă Petri marcată în prealabil cu un
marker în 4 părţi.
- Se examinează placa la stereomicroscop pentru identificarea speciilor de Culicoides
- Se fac evaluări privind dimensiunea corpului, transparenţa aripilor, numărul segementelor
antenare, etc.
Page 62 of 72
Se identifică speciile de Culicoides (îndeosebi C. pulicaris, C. obsoletus/C. scoticus, C.
nubeculosus) după morfologia aripii folosind cheia de identificare după Meiswinkel-2005 după
care se separă în plăci Petri pe specii.
Se numără exemplarele de Culicoides pentru fiecare specie
Se face aprecierea vârstei femelelor de Culicoides pentru fiecare specie.
Se spală cu PBS simplu exemplarele de Culicoides, separat pe specii, se strecoară prin sită
după care se transferă în flacoane de dimensiuni corespunzătoare, în care s-a pus în prealabil
PBS cu antibiotic, se scrie eticheta pe care se trece: data, localitatea, judeţul.
Exemplarele de Culicoides conservate în PBS cu antibiotic se trimit la laboratorul de
virusologie pentru identificare de virus BT .
2.2.3.2. Examenul microscopic de identificare a adulţilor de Culicoides
CONSERVAŢI ÎN ALCOOL 70%
Insectele conservate în alcool 70% se toarnă într-o placă Petri. La stereomicroscop se
extrag toate exemplarele de Culicoides, care se trec într-o altă placă Petri (Figura 23).
Figura 23 Examinarea probei de insecte
In etapa a doua se identifica speciile de Culicoides separându-se fiecare specie în câte o
placa, după care se numară exemplarele din fiecare specie. Tot in aceasta etapă se numară
femelele şi masculii fiecărei specii şi se face raportul procentual.
In etapa a treia se face o apreciere a vârstei exemplarelor de Culicoides pentru fiecare
specie.
Page 63 of 72
După identificarea speciilor acestea se conservă în alcool de 70% în tuburi de dimensiuni
corespunzătoare şi se etichetează. Pe eticheta se trece localitatea, judeţul şi locul de unde au fost
prelevate insectele, de asemenea data şi anul.
Pentru identificarea speciilor de Culicoides se efectueaza atat un examen macroscopic si
cu lupa, cat si un examen microscopic pentru aprecierea unor caracteristici de morfologie
externă, îndeosebi desenul aripii (Tabelul 4, Figura 24-31 ).
2.2.4. Caracteristici de identificare a adulŢilor de Culicoides
În prezentul material se va acorda atenţie doar speciilor din complexele Culicoides
vectori dovediţi pentru bluetongue, respectiv speciile din complexele Culicoides obsoletus şi
Culicoides pulicaris, specii prezente pe teritoriul României şi speciilor din complexul Culicoides
imicola, principalul vector pentru bluetongue în Europa, dar care până în prezent nu a fost găsit
pe teritoriul ţării noastre.
Principalele caracteristici de identificarea ale speciilor din complexele Culicoides
obsoletus, Culicoides pulicaris şi Culicoides imicola sunt reprezentate de: dimensiunea corpului
transparenţa aripii; culoarea şi numărul articolelor tarsale, aspectul şi numărul segmentelor
antenare, forma ochilor.
Complexul Culicoides obsoletus
Pentru identificarea speciilor acestui complexului se urmăreşte dacă :
-aripa este transparentă, în celula radială 2 prezintă o pată întunecată, iar în celula radială
r5 o pată albă, de asemenea urmăreşte dacă sunt prezenţi peri de diferite dimensiuni pe toată
suprafaţa aripii ;
-partea centrală a aripii este separată de două linii radiare, linia din partea externă a aripii
este bifurcată separând cele două celule anală şi cubitală, elemente importante în identificarea
speciilor complexului;
Complexul Culicoides pulicaris
Pentru identificarea peciile complexului Pulicaris se urmăreşte dacă :
-au dimensiuni cuprinse între 1,5-2,5 mm;
-au ochi sudaţi în formă de rinichi sau boabe de fasole prevăzuţi cu numeroase omatidii;
-prezintă două spermateci aproape egale şi una rudimentară situată în partea de jos a
abdomenului;
-pe torax prezintă numeroase desene triunghiulare;
-aripile se suprapun una peste alta, sunt transparente prevăzute cu pete clare şi întunecate;
Page 64 of 72
-în celula radială r5 se distinge prezenţa unei pete caracteristice în formă de clepsidră, iar la
intersecţia celor 3 nervuri (M1, M2, C1) este prezentă o pată de culoare întunecată de forma unei
benzi;
-în celula cubitală prezintă o pată întunecată de formă triunghiulară, iar la mijlocul
nervurii anale se prelungeşte o formaţiune cu aspect de semilună care urcă spre baza aripii;
-pe întreaga suprafaţa aripii se găsesc peri, dar mai abundenţi înmdeosebi în partea
proximală a aripii.
Complexul Culicoides imicola
Pentru identificarea speciilor acestui complex se urmăreşte dacă :
-femela de Culicoides imicola are în jur de 1,5 mm dimensiune ;
-antenele sunt de culoare brun clar şi pedicelul este de culoare brun închis, articolul III
este scurt şi pedicelat, iar articolele IV-XV sunt cilindrice ;
-pe articolul III se găsesc 5-6 sensile, iar pe articolele IV-XV se găsesc alternativ 3,
respectiv 2 sensile, de lungime medie.
Figura 24. Desenul aripii la speciile genului Culicoides
Page 65 of 72
2.2.5. Cheie de identificare a insectelor din genul Culicoides
(După Meiswinkel, 2005)
Tabelul 4
Nr.
Crt.
Caracterul Pasul următor
1 Aripa cu desen distinct de pete albe şi închise la
culoare, sau
Se trece la punctul 2
Aripi fără desen Proba se ignoră
2 Aripi pe care cea de-a doua celulă radială este în
întregime închisă la culoare, sau
Se trece la punctul 3
A doua celulă radială de culoare albă parţial sau
total
Se trece la punctul 5
3 Aripi cu o pată albă de formă neregulată în
centrul celulei r5 sau
Se trece la punctul 4
Pată alba este absentă sau de formă perfect
rotundă, localizată în r5 în poziţie apicală
Proba se ignoră
4 Pată de culoare închisă în centrul celulei cubitale,
de formă excentrică, sau
Proba încadrată în complexul
Culicoides nubeculosus
Nu există pată de culoare închisă în centrul
celulei cubitale
Se trece la punctul 7
5 Pată de culoare închisă de formă aproape rotundă,
localizată în centrul celulei cubitale sau
Proba încadrată în complexul
Culicoides pulicaris
Nu există pată de culoare închisă în centrul
celulei cubitale sau
Se trece la puntul 6
6 Pată de culoare închisă prezentă în vârful lui r2 se
continuă cu cele localizate la baza celulei M1, în
zona mediană a celulei M2 şi în celula cubitală,
astfel încât delimitează o linie (zonă) albă, relativ
întinsă şi dreaptă, care împarte aripa longitudinal,
în două zone : zona proximală (spre baza de
inserţie a aripii), de culoare albă şi zona distală
(spre vârful aripii) de culoare închisă. La apexul
lui r5 poate fi prezentă sau absentă o pată de
culoare albă, ori slab vizibilă, ori bine definită de
formă rotundă sau pătrată.
Proba încadrată în compelxul
Culicoides obsoletus
Pată albă la baza celulei M1, poziţionată mai
mult proximal, ceea ce face să se observe o zonă
în zig-zag de culoare albă care traversează aripa
longitudinal. Cu toate acestea, atât zona bazală,
cât şi cea apicală sunt colorate (nici una din ele
nu este albă); pată de culoare albă la apexul lui
r5, mare şi bine definită, cu marginea anterioară
foarte clar conturată ; în lungul venei M2 se află
o pată cu partea orientată apical excizată, de
culoare albă ; celula anală cu aspect de pudel
Proba încadrată în complexul
Culicoides imicola
7 Aripa cu aspect păros şi cu o pată rotundă,
distinctă, plasată călare pe vena M1
Proba încadrată în complexul
Culicoides paloe
Page 66 of 72
Figura 25. Culicoides imicola – mascul: 12-antena; 13-palp maxilar; 14-aripa; 15-
scutelum; 16-spin genital; 17-….; 18- paromere separate
Page 67 of 72
Figura 26. Culicoides pulicaris A aripă ; B flagel anterior ; C sensile pe articulaţiile
antenare ; D palp maxilar, E ochi sudaţi, F articole tarsale ; G spermateci
Page 68 of 72
Figura 27. Culicoides obsoletus : A aripă ; B flagel antenar ; C sensile pe articulaţiile
antenare ; D palp maxilar, E ochi sudaţi, F articole tarsale ; G spermateci
Page 69 of 72
Figura 28. Femele gravide şi parous de Culicoides
Figura 29. Femelă de Culicoides obsoletus
Page 70 of 72
Figura 30. Femelă de Culicoides pulicaris
Figura 31. Femelă de Culicoides imicola
Page 71 of 72
BIBLIOGRAFIE
1 Baylis, M. &, Rawlings, P., “ Modelling the distribution and abundance of Culicoides
imicolain Morocco and Iberia using climatic data and satellite imagery”, Archives of
Virology, [Suppl] 14:,137-153, 1998
2 Baylis, M., Meiswinkel, R. &, Venter, G. J. A., “ Preliminary attempt to use climate data
andsatellite imagery to model the abundance and distribution of Culicoides imicola
(Diptera:Ceratopogonidae) in southern Africa”, Journal of the South African Veterinary
Association, 70:, 80-89, 1999
3 Baylis, M., O’Connell, L. &, Purse, B. V., “ Modelling the distribution of bluetongue
vectors”, In Bluetongue, Part I (N. J. MacLachlan & J. E. Pearson, eds). Proc. Third
International Symposium, Taormina, 26-29 October 2003. Veterinaria. Italiana. 40, 176-
181, 2004
4 Braverman, Y., “Characteristics of Culicoides (Diptera, Ceratopogonidae) breeding
placesnear Salisbury, Rhodesia”, Ecological Entomology, 3: 163-170, 1978
5 Braverman Y. “Control of Culicoides (Diptera: Ceratopogonidae), biting midge vectors
ofbluetongue virus”, Hassadeh. 69: 1085-1086, 1090. 8 ref., 1989
6 Braverman Y., Linley J. R., Marcus R., Frish K., “ Seasonal survival and expectation
ofinfective life of Culicoides spp. (Diptera: Ceratopogonidae) in Israel, with
implications forbluetongue virus transmission and a comparison of the parous rate in C.
imicola from Israel andZimbabwe”, Journal of Medical Entomology. 22: 476-484, 1985
7 Jean- Claude Delecolle, “Nouvelle contribution a l’ etude systematique et iconografique
des especies du genere Culicoides (Diptera: Ceratopogonidae) du Nord-Est de la
France”, teză de doctorat, 1993
8 Calistri P., Goffredo M., Caporale V., Meiswinkel R., “The distribution of Culicoides
imicolain Italy: application and evaluation of current Mediterranean models based on
climate”, Journal ofVeterinary. Medicine B 50: 132-138, 2003
9 Dzhafarov S. M.,“Blood-sucking midges (Diptera, Heleidae) of the
Transcaucasus.Akademija Nauk Azerbaidzanskoi SSR”, Instituta Zoologicheskiy, 414
pp. , 1964
10 Hill M. A., “The life cycle and habits of Culicoides impunctatus Goetghebuer and
Culicoidesobsoletus Meigen, together with some observations on the life cycle of
Culicoides odibilis Austen,Culicoides pallidicornis Kieffer, Culicoides cubitalis
Edwards and Culicoides chiopterus Meigen.”, Annals of Tropical Medicine and
Parasitology 41: 55-115., 1947
11 Meiwinkel, « Ecology of vector Culicoides : The Imicola, Obsoletus Complex« , ISZ,
Teramo, Italia, 2002
12 Meiswinkel, « Report a Culicoides snapshot of the Neterlands «, Lelystad, Germany,
2006
13 M. Goffredo, R. Meiswinkel, “ Entomological surveillance of bluetongue in Italy:
Methods of capture, cach analysis and identification of Culicoides biting midges”, 2006
14 Meiswinkel R., “Afrotropical Culicoides: C. (Avaritia) loxodontis sp. nov. a member of
the Imicola group (Diptera: Ceratopogonidae) associated with the African elephant in
the Kruger”, National Park, South Africa. Onderstepoort Journal of Veterinary Research
59: 145-160, 1992
15 Meiswinkel R., Goffredo M., Conte A., “Interpolated geographic distributions of the
principal Culicoides vectors of bluetongue (BT) disease in Italy (in press)”, 2007
16 Nevill E. M., Anderson D., “Host Preferences of Culicoides midges
(Diptera:Ceratopogonidae) in South Africa as determined by precipitin test and light
trap catches”, Onderstepoort Journal of Veterinary Research 39: 147-152, 1972
Page 72 of 72
17 P. Calistri, M. Goffredo, V. Caporale and Meiswinkel « The distribution of Culicoides
imicola in Italy : Application and Ecvaluation of current mediterranean Models Based on
Climat », J. vet. Med., B 50, 132-138, 2003
18 Peter Rowlings, « A key based on wing patterns of biting midges *Genus Culicoides
Latreille-Diptera : Ceratopogonidae (in the Iberian peninsula for use in epidemiological
studies«, pp. 52, 57-71, 1996
19 Rodgi De Deken, « Report on Entomological monitoring of Culicoides sp. in Belgium
and Grand Duchy of Luxemburg », 2006
20 Savini G., Goffredo M., Monaco F., Di Gennaro A., Cafiero M. A., Baldi L., De Santis
P.,Meiswinkel R., Caporale V., “ Bluetongue virus isolations from midges belonging to
theObsoletus Complex (Culicoides, Diptera: Ceratopogonidae) in Italy”, The Veterinary
Record 157:133-139, 2005b
21 Weinburgh H. B., Pratt H. D., “Culicoides, public health importance, biology, survey,
andcontrol”, U. S. Department of Health, Education and Welfare, Public Health
Service,Communicable Disease Centre, Atlanta, Georgia, 17 pp., 1962
22 R. Meiswinkel, “Ecology of vector Culicoides: The Imicola Obsoletus Complexes”,
2002
23 Manual of Palearctic Diptera vol. 2,: Family Ceratopogonidae, 1997.
24 Buletin Informativ, IDSA, Nr. 2/2003
25 Buletin Informativ, IDSA, Nr. 1/2005