MAREA UNIRE

1 DECEMBRIE 1918

Cel mai de seamă eveniment din istoria României, Marea Unire a fost înfăptuită la 1 decembrie 1918 și și-a intrat în drepturi ca sărbătoare națională abia după 1989, când data de 1 decembrie a fost adoptată ca Zi Naționala prin legea nr. 10 promulgată de

Ion Iliescu pe 31 iulie 1990.

“Stema României, datând din 1921, atestă, în limbaj propriu științei blazonului, drumul poporului român spre împlinirea dezideratului său național. Compoziția înfățișează o acvilă cruciată purtând însemnele puterii și având pe piept un ecuson sfertuit cu insirțiune, încărcat cu simboluri heraldice de veche tradiție: acvila cruciată însoțită de soare și lună (Ţara Românească); capul de bour cu stea între coarne, flancat de roză și semilună (Moldova); un leu trecând pe un pod peste valuri naturale (Banatul); acvila ieșindă, însoțită de soare, semilună și șapte cetăți (Transilvania); doi delfini afrontați (desemnând regiunea maritimă a țării).”

ALBA-IULIA În cărțile de istorie se învață despre prima unire realizată de Mihai Viteazul, voievod la 1600 peste

Ţara Românească, Ţara Ardealului și cea a Moldovei, acesta fiind celebrat simbolic la 1 decembrie al fiecărui an.

La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbăr, și-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreț.

Acesta a fost doar unul din motivele pentru care s-a ales ca Alba-Iulia să fie martora unui asemenea eveniment precum Marea Unire.

Cetatea din Alba-Iulia Fortăreaţa în stil Vauban cu 7 bastioane, în formă de stea, a fost construită

în perioada 1716-1735, după un plan al arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, fiind cea mai impresionantă fortăreaţă de acest tip din sud-estul Europei, în special datorită porţilor triumfale ce asigurau accesul în cetate.

Unirea de la 24 ianuarie 1859În timpul trecut de la unirea realizată de Mihai Viteazu, țara a fost din nou fragmentată, Principatele

reunindu-se într-o Unire "mai mică" la 24 ianuarie 1859 când Al. Ioan Cuza a devenit domnitor peste Moldova și Ţara Românească.

La Alba Iulia au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social - Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Dar pe lângă delegații oficiali remarcabilă a fost participarea poporului. Din toate unghiurile țărilor române, de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor.

Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român.

Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc.

Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria a fost convocată la 1 decembrie la Alba Iulia pentru a se citi textul Rezoluției Unirii.

Adunarea a proclamat Unirea în entuziasmul mulțimii. Adunarea națională a stabilit ulterior Marele Sfat Național compus din 200 de membri aleși și 50 de membrii cooptați. La 2 decembrie 1918, Marele Sfat a ales prima formație de

conducere românească a Transilvaniei, Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu. Citirea Rezoluției Unirii în fața a 100.000 de oameni de către Vasile Goldiș este un act simbolic. Unirea în sine a fost ratificată printr-un decret de lege, la

11 decembrie de către Regele Ferdinand.

La 14 decembrie 1918, Consiliul Dirigent a publicat în "Gazeta Oficială" un manifest din care se desprinde mai presus chiar decât sentimentul național, năzuința către universalitate: "Învierea

acestui neam la viaţă liberă şi rodnică pentru umanitate" și "Numai în acest fel va putea poporul român să păşească pe un drum ascendent şi să contribuie la progresul civilizaţiei".

Primul act de integrare a fost trimiterea în guvernul central de la București a trei reprezentanți ai Transilvaniei: Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida Voevod și Vasile Goldiș

“Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Ţara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între

Mureș, Tisa și Dunăre.”

“...Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit. [...] O necesitate istorică - națiunea trebuie să trăiască într-un stat național - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetență, și, punând în mișcare națiunea, i-a dat acea forță uriașă ca peste toate adversitățile să dea viață aspirației sale: statul național.”

“O istorie sinceră a poporului român” - Florin Constantiniu