DACIA

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=628142303890804&id=594110963960605&su

bstory_index=0- Aparitia statului Dac

http://www.youtube.com/watch?v=6onpV0u3ddM - MARILE TAINE ALE PAMÂNTULUI

ROMÂNESC - VORTEXUL SACRU

http://www.scribd.com/doc/11750637/testamentul-dacilor

http://lupuldacicblog.wordpress.com/legenda-lupului-dacic/http://www.fara-secrete.ro/pestera-de-pe-

piciorul-babelor-pestera-care-duce-catre-interiorul-masivului-bucegi-spre-complexul-salii-proiectiilor/

http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/18/orasul-subteran-al-zeilor-din-rosia-montana/

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1219946-gugulania-tara-zeului-

zamolxe.htmhttps://www.youtube.com/watch?v=LLA9W6HGzio - Cultura CUCUTENI

Poporul zeilor revine

La legea dată de străbuniSânge de dac ne curge-n vine

Suntem un neam de oameni buni.

Aşezările rupestre de la Aluniş-Nucu -Colţi-Bozioru

Aşezările rupestre de la Aluniş-Nucu -Colţi-Bozioru (mileniul V î.hr. - sec. XVIII).În Munţii Buzăului se

găseşte cea mai mare concentrare de schituri şi locuinţe monahale din spaţiul românesc.

În zona Aluniş-Nucu-Fişici-Ruginoasa, aflate pe raza comunelor Colţi, Bozioru, Brăeşti, precum şi în

localităţile Cozieni, Cătina şi Pietroasele, au fost descoperite un număr mare de aşezări rupestre, locuite

din preistorie, altele folosite drept chilii de sihaştri sau amenajate ca lăcaşuri de cult creştin.

l „Fundul Pesterii" sau „Pestera" - cea mai veche si cea mai importanta din punct de vedere istoric; a fost

amenajata si locuita in secolele VI-IV i.e.n si refolosita in feudalismul timpuriu. Pe peretii acesteia se afla

incizate sabii scurte de tip „akinakes" folosite de sciti si persi.

l „Pestera lui Iosif", „Piatra Ingaurita", „Dionisie Torcatorul", „Gaura Tatarilor" precum si complexul

rupestru Alunis.

l „Motnau", „Sf. Gheorghe", „Gavanele" - datate ca apartinand secolului al XIII-lea.

l „Agatonul Vechi", „Ghereta", „Casoaia" - nedatate inca, din lipsa indiciilor distruse partial sau in

totalitate de agentii naturali sau de om.

Complexul rupestru Alunis se afla situat la poalele Varfului Zboiul, in satul cu acelasi nume, la 6 km de

localitatea Colti. Bisericuta sapata in piatra de ciobanii Vlad si Simion la 1277 este atestata documentar in

1352 si este folosita si astazi ca lacas de cult.

Fundul Pesterii face parte din complexul rupestru „Nucu", aflat la 2 km de satul Nucu. Asezarea a fost

amenajata si locuita in secolele VI-IV i.e.n.

Dionisie Torcatorul este numele unei locuinte sapate intr-o stanca izolata in Poiana Cozanei, la 150 m de

„Fundul Pesterii". Accesul in aceasta incapere se face pe latura sudica a stancii, pe o scara din lemn.

Pestera lui Iosif este un lacas de cult sapat in acelasi masiv muntos cu Pestera lui Dionisie Torcatorul, aflat

la 1 km distanta fata de acesta. Deasupra intrarii se afla incizat un peste, reprezentand simbolul

paleocrestin.

Agatonul Nou este un schit rupestru atestat documentar in 1587, situat in vecinatatea Agatonului Vechi.

Lacasul detine foarte multe inscrisuri din diferite perioade, printre care un pomelnic in altar, care incepe

cu numele domnitorului Neagoe Basarab.

http://www.youtube.com/watch?v=DPkuC3rqn4I

Femeile Dacilor

Poporul dac nu a fost constituit numai din acei bărbaţi viteji care au uimit antichitatea cu credinţa,

simplitatea şi curajul lor ci şi din cealaltă jumătate, cea feminină, pe a cărei răbdare şi dăruire şi-au

bazat succesele cei prea adeseori plecaţi la război.

Dacă pentru vitejii daci, istoriografia antică a fost zgârcită în a oferi detalii, pentru femeile lor aceeaşi

literatură a fost de-a dreptul vitregă, tot ceea ce ştim limitându-se la câteva nume şi informaţii răzleţe. Cu

toate acestea, nici în societatea geto-dacică rolul femeii nu a putut fi unul minor, după cum probează

descoperirile arheologice şi reprezentările figurate ajunse până la noi, în special cele realizate la comanda

învingătorilor (Tropaeum Traiani, Columna lui Traian). Şi în scrisul istoric contemporan poziţia femeii în

societatea daco-getică este încă una marginală. Deşi mulţi istorici s-au simţit tentaţi să scrie despre femei,

un studiu monografic detaliat dedicat lor este încă greu de realizat. Tentative lăudabile sunt textele

semnate de Florea Bobu Florescu, Lucia Marinescu şi Ion Horaţiu Crişan.Referiri semnificative la subiect

au fost făcute mai ales cu prilejul publicării descoperirilor importante de obiecte de podoabă sau de cult

asociabile feminităţii. Prezenta abordare, beneficiind de pe urma tuturor acestor contribuţii, dar

neputându-şi asocia nici pretenţia unei investigaţii exhaustive şi nici pe cea a unei interpretări originale, îşi

propune cumularea unui spectru cât mai larg de informaţii, astfel încât universul feminin al Daciei să

apară cât mai detaliat conturat, iar portretul femeii vizibil din cât mai multe unghiuri.

Columna ne înfăţişează ipostaze feminine zvelte, dar cu expresii aspre şi mândre, cu o fineţe

incontestabilă a trăsăturilor, cu faţa ovală, frunte înaltă, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate,

păr lung pieptănat cu cărare pe mijloc, acoperind tâmplele şi lăsând libere urechile, strâns legat într-un coc

bogat la ceafă şi acoperit cu o năframă. La fel sunt pieptănate femeile reprezentate pe monumentul de la

Adamclisi, iar piesele de toreutică cu reprezentări feminine sugerează uneori o coafură similară. Un alt

gen de pieptănătură este cea cu cărare pe mijloc şi părul împletit sau doar răsucit în două cosiţe, care în

unele cazuri par să pornească din vârful capului. Această coafură neobişnuită, atestată pe obiecte cu

destinaţie cultică, e posibil să fi fost un apanaj al personajelor feminine din panteonul geto-dac. De

asemenea, coroborând interpretarea în acest mod a coafurii cu anumite practici încă în uz în mediul rural

transilvănean care asociază cosiţele cu virginitea, personajele reprezentate pe respectivele obiecte ne apar

în ipostaza de zeiţe fecioare, respectiv acolite ale unei astfel de divinităţi, la rândul lor fecioare. Aceste

portrete pot fi, cel puţin teoretic, „colorate”, prin apelul la sursele literare antice care vorbesc despre

anumite caracteristici rasiale ale populaţiei nord-dunărene: părul blond-roşcat, rareori negru, pielea de

culoare deschisă şi ochii albaştri, prin aceste însuşiri fizice daco-geţii putând fi integraţi în aceeaşi

categorie rasială cu vecinii lor illiri, celţi, germanici şi sciţi. Cercetările osteologice completează şi

nuanţează această imagine oarecum idealizată a înfăţişării fizice a geto-dacilor, vorbind despre o varietate

de tipuri antropologice. Aceste informaţii noi nu scad însă cu nimic din graţia şi eleganţa modelelor

feminine care i-au inspirat pe artiştii antici, rămânând astfel imortalizate în piatră.

Conform reprezentărilor şi informaţiilor păstrate, putem aprecia ca îmbrăcămintea femeilor din

Dacia era compusă din cămăşi asemănătoare iilor de azi, încreţite la gât, cu mâneci lungi şi largi sau cu

mâneci scurte, fuste până în pământ, peste care, uneori, se purta o mantie amplu drapată. Când nu erau

desculţe, în picioare purtau opinci sau călţuni.Capul şi-l acopereau cu o basma, iar pe vreme rea posibil

foloseau o glugă. Este impresionantă asemănarea care se poate observa între aceste piese de vestimentaţie

şi cele purtate încă în zilele noastre în anumite zone ale ţării. Spre exemplu, fusta pe care o poartă femeile

reprezentate pe metopele XLIX şi L ale monumentului de la Adamclisi a fost interpretată de etnografi ca o

variantă a fotei cu capetele petrecute; la fel s-au pronunţat specialiştii şi despre piesa similară din ţinuta

vestimentară a celor două personaje feminine de pe plăcuţele de argint de la Letniţa, una dintre ele, cea

reprezentată cu o oglindă şi un şarpe cu trei capete, purtând şi o cămaşă în formă de ie. Această ultimă

piesă de vestimentaţie amintită este mai mult decât evidentă pe falera de la Galiče, inclusiv în ceea ce

priveşte cusăturile care împodobesc umerii şi pieptul. Brâul şi catrinţa sunt şi ele prezente în analogiile

făcute între îmbrăcămintea femeilor dace şi costumul popular românesc.

Cercetările arheologice ne fac cunoscute astăzi o varietate considerabilă de obiecte de podoabă. Discutate

în ansamblu, este foarte dificil de delimitat o categorie care să fie asociabilă exclusiv feminităţii, atât

colanele, lanţurile, torquesurile, brăţările, verigile, falerele, fibulele, inelele cât şi pandantivele şi chiar

cerceii putând fi, în fapt, în uzul ambelor sexe. Impasul este parţial amortizat de aceleaşi reprezentări

artistice figurative deja amintite. Imaginea feminină de pe falera de la Galiče are la gât mai multe colane;

chipul de pe medalionul de lut ars descoperit la Sarmizegetusa este împodobit cu o diademă; în celebra sa

reprezentare în bronz descoperită la Piatra Roşie, Bendis are fruntea încinsă cu o bentiţă; figurile feminine

de pe falerele de la Lupu poartă o podoabă stranie, ce pare alcătuită dintr-un şir de falere, iar una dintre ele

poartă ceva similar şi în jurul capului. Indiferent cum ar fi oricare dintre aceste personaje interpretate –ca

zeiţe, acolite sau doar preotese–, podoabele în sine rămân asociabile fiecăreia dintre ele, nu doar ca un

atribut al sacrului, ci mai ales ca unul al feminităţii.

O „podoabă” şi mai puţin obişnuită este tatuajul. În societatea tracică se pare că tatuarea a fost la

început o practică de înfrumuseţare a femeilor. Clearh din Soloi, discipol al lui Aristotel, povesteşte o

scenă care pare să se fi petrecut în secolele V-IV a.Chr.: într-un context neexplicitat, un grup de femei

„tracice”, foarte probabil ajunse captive, au fost tatuate de vecinele lor scite; ulterior ele au îmbogăţit

însemnele respective, modificându-le în desene, transformând astfel semnificaţia iniţială, de batjocură,

într-o „podoabă” care va deveni sinonimă cu descendenţa nobiliară şi chiar un etalon al nobleţei, după

afirmaţia unui alt autor contemporan, Dion Chrysostomos, care ştie despre femeile din Tracia că „cu cât

au mai multe semne şi mai variate, cu atât se arată a fi mai nobile şi din părinţi mai de ispravă”. Şi alţi

autori antici vorbesc despre practicarea tatuajului în lumea geto-dacilor, folosindu-se ace înroşite în foc,

înmuiate în diverşi coloranţi.În ciuda acestor metode „barbare” de înfrumuseţare, e puţin probabil că

femeile din Dacia vor fi stârnit mai puţin interesul romanilor, după cucerire. Un indiciu cel puţin, dacă nu

chiar o certitudine, este faptul că artiştii care au înfrumuseţat Roma cu monumentele menite să facă

nemuritoare faima de cuceritor al Daciei a împăratului Traian nu au fost impresionaţi doar de calităţile

bărbaţilor, ci şi de trăsăturile femeilor dace.

Ipostaze ale cotidianului pot fi descifrate cu ajutorul scenelor de pe Columnă şi de pe metopele

monumentului de la Adamclisi, unde femeia din acest spaţiu este înfăţişată într-o duioasă ipostază

maternă, ducând în braţe un sugar şi ţinându-i de mână pe copiii mai mari sau purtând copilul într-o copaie

pe cap. Conform acestor reprezentări, atribuţiile femeilor dace se concentrau în jurul locuinţei familiei dar

şi în cadrul muncilor agricole. Centrul acestui univers a fost cu siguranţă vatra, cuvânt arhaic al cărui

înţeles primordial a rămas la fel de puternic şi de plin de semnificaţii până astăzi, însăşi păstrarea sa

datorându-se cu probabilitate femeii şi ocupaţiilor sale specifice. Vestigiile arheologice sugerează

posibilitatea ca întreţinerea şi manevrarea focului, în scopuri casnice şi magico-religioase să fi fost un

apanaj exclusiv al femeii în societatea dacică. La fel trebuie privită şi prepararea hranei care, în anumite

circumstanţe, a putut fi considerată parte a unui ritual social complex. Informaţii preţioase despre această

îndeletnicire ne oferă tot descoperirile arheologice. Conform acestora, bucătăria geto-dacică pare să fi fost

simplă, sobră, dar bine armonizată nutritiv, oferind toate elementele necesare organismului uman. Într-un

posibil reţetar ar fi intrat, pe lângă pâine, diferite terciuri preparate din cereale (grâu, mei, secară, orz,

ovăz) în combinaţie sau nu cu alte alimente (laptele, brânza, mierea, ouăle, spanacul, loboda, lintea şi

mazărea); alte fierturi de legume (năut, bob, linte, mazăre, măzăriche) sau diverse plante de sezon (măcriş,

ştevie, spanac, lobodă, ciuperci, morcovi) însoţeau preparatele din carne, fiartă sau prăjită, de vită, oaie,

porc, cal, pasăre, peşte, vânat şi, sporadic, chiar de câine, condimentate cu usturoi, muştar, oţet şi,

bineînţeles, nelipsita sare. Fructele, mierea, lactatele, vinul, berea şi posibil şi alte băuturi (miedul, braga,

borşul) completau meniul dacilor.

Unele alimente au fost servite şi în stare crudă şi cu siguranţă, secretele conservării nu au fost cu totul

străine femeilor din Dacia. Diferitele practici de conservare (sărarea, afumarea, murarea, fermentarea,

uscarea, congelarea) sunt, oricum, modalităţi de prelucrare primară a alimentelor, iar chiupurile mari de

lut ajunse până la noi au avut cu siguranţă şi astfel de întrebuinţări, nu doar pe aceea de depozitare a

cerealelor, a mierii, vinului şi uleiului. La fel poate fi interpretată şi existenţa hambarelor de suprafaţă şi a

gropilor pentru păstrarea proviziilor, atât de frecvent atestate în jurul locuinţelor.

Nu doar alimentaţia a stat în atenţia femeilor, ci chiar un atuu al lor trebuie să fi fost cunoaşterea

rolului curativ, medical, pe care îl deţin o serie de plante, a căror întrebuinţare a fost cu siguranţă asociată

cu diverse practici magico-religioase. Toate aceste afirmaţii se bazează pe descoperirile arheologice

constând în diverse ustensile casnice, vase, seminţe, resturi osteologice, şi pe informaţiile, fie ele şi

lacunare, oferite de autorii antici. Nu poate fi exclusă din discuţie nici vechimea unor cuvinte din

vocabularul aferent gastronomiei, între care cele mai la îndemână sunt: brânză, mazăre, păstaie, rânză,

sâmbure, strugure, şoric, urdă, zăr. Păstrarea lor de-a lungul veacurilor se datorează cu foarte mare

probabilitate femeilor, care s-au aflat mult mai des în contact cu ingredientele pe care respectivele

vocabule le desemnau, precum şi cu consecinţele utilizării lor, ilustrate de termeni ca abure, sarbăd,

scrum, steregie, strepede.

Nu numai pregătitul hranei se desfăşura în jurul vetrei, ci întregul univers familial gravita în jurul

acestei adevărate axis mundi, prin sentimentul de protecţie şi adăpost cu care se asocia, precum şi prin

semnificaţiile sale sacre. Întreaga locuinţă dacică era organizată împrejurul său, indiferent de forma sau

dimensiunile spaţiului ocupat: bordei, locuinţă de suprafaţă, patrulateră, ovală, rotundă, poligonală, cu una

sau mai multe încăperi. Este de presupus că la clădirea dar mai ales la amenajarea acestora luau parte

activă şi femeile, în grija cărora rămâneau oricum ulterior. Iarăşi posibile probe în favoarea contribuţiei

femeii la întreţinerea locuinţei, reflectată prin prisma vocabularului de sorginte arhaică, sunt termenii: a

deretica, mătură, a scurma (lutul, pentru a-l folosi la lipirea pereţilor şi a pardoselii) şi, desigur, deja

amintita vatră.

Acesta este universul casnic al femeilor dacice şi este neîndoielnic faptul că ele ajutau la construirea lui,

uneori în mod decisiv şi întotdeauna individualizându-l, întocmai ca şi ţintele de fier cu floarea frumos

ornamentată cu motive geometrice sau vegetale care împodobeau uşile de la intrare. Rolul femeii în acest

microcosmos poate fi şi el parţial reconstituit.Autorii antici ne vorbesc despre participarea ei la muncile

câmpului şi îngrijirea animalelor. Pe lângă acestea, se ocupa de meşteşugurile casnice: tors, ţesut, croit,

cusut şi, într-o oarecare măsură, de olărit. Săpăturile arheologice au scos la suprafaţă nenumărate greutăţi

folosite la războiul de ţesut, ace de cusut confecţionate din os sau metal, iar noţiuni precum brâu, caier,

căpută, căciulă, creţ, a însăila, a înşira, pânză, undrea susţin şi ele vechimea preocupărilor pentru

confecţionarea îmbrăcămintei. Înclinaţia femeii spre frumos trebuie să-şi fi găsit un domeniu de acţiune şi

în ornamentarea ceramicii, iar plămădirea din lut, odată cu vasele necesare gospodăriei, a unor obiecte

miniaturale şi a păpuşilor se asociază mai uşor cu natura maternă. În legătură cu aceast din urmă, este mai

mult decât semnificativ faptul că aproape toate cuvintele cu referire la copilărie provin din substrat: băiat,

copil, leagăn, a lepăda (sarcina), a mădări (a răsfăţa), prunc şi, posibil, cocon.

Coroborând descoperirile arheologice cu cercetările lingvistice, etnografice şi antropologice, rolul

femeii în societatea dacică apare deci destul de clar conturat. Ea e stapâna casei, pe care o conduce adesea

în lipsa bărbatului, iar creşterea copiilor şi gospodăria îi ocupau cea mai mare parte a timpului.

Pe metopa IX de la Adamclisi o familie se deplasează cu ajutorul unui car tras de vite, iar pe

metopa XLIX ne întâmpină o pereche tânără: un bărbat ţinând de mână o femeie. Conform acestor

reprezentări, nucleul societăţii geto-dace pare să fie familia monogamă. Lucrurile nu vor fi stat însă

întotdeauna aşa, autorii antici făcând referiri la obiceiul tracilor de a avea un număr relativ mare de soţii,

între 3 şi 30! Cert este, şi reprezentările de pe Tropaeum Traiani par să confirme, că undeva spre mijlocul

secolului I a.Chr. geţii au abandonat această practică. Am ales acest reper cronologic în ideea că marea

reformă sacerdotal-religioasă iniţiată de marele preot Deceneu ar fi fost incompletă fără o reformă morală,

care să presupună şi schimbarea atitudinii faţă de femeie şi căsătorie. Prin implicaţiile sale, o asemenea

transformare a moravurilor avea nevoie de o personalitate de talia şi charisma lui Deceneu, rangul de mare

preot şi susţinerea regală de care acesta s-a bucurat asigurând şi succesul iniţiativei. Astfel, constatăm că

izvoarele scrise contemporane perioadei dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal nu pun

poligamia, comportamentul orgiastic şi violenţa –metehne asociate societăţii tracilor sudici– şi pe seama

daco-geţilor. Este deci de acceptat ideea că, reformând din temelii societatea geto-dacă, Deceneu a

introdus schimbări şi în ceea ce priveşte componenţa familiei, fără reformarea acesteia neputându-se

obţine o reală modificare de conduită socială.

Poli- sau monogamă, căsătoria la geto-daci, ca şi la traci dealtfel, presupunea cumpărarea soţiilor de la

părinţii acestora – o adevărată „lege tracă”, având ca revers o atitudine foarte dură la adresa infidelităţii

conjugale, cel puţin în lumea dacică, unde „păcatul adulteriului, cu îndemnu-i orbitor / Se răscumpără cu

moarte, după datinile lor”. Valoarea zestrei se pare că intervenea doar în cazul fetelor „năpăstuite din

pricina urâţeniei”, după plastica exprimare a lui Solinus. Lucrurile nu vor fi stat însă chiar aşa şi o dovadă

a importanţei dotei pentru întemeierea noii familii este supravieţuirea până azi a cuvântului zestre,

împreună cu întregul său cortegiu de semnificaţii social-economice. Însemnătatea ritualului căsătoriei în

societatea geto-dacă este ilustrată şi ea, pe aceeaşi filieră lingvistică, de conservarea vocabulei mire, căreia

în mod natural i se asociază şi cel de mireasă.

Care era rostul femeii în modul de funcţionare a angrenajului familial s-a văzut deja în capitolul

dedicat îndeletnicilor. Redus la esenţă de autorii antici, el este asociat statutului celui mai inferior, după

standardele epocii: erau puse „să slujească fără a se deosebi întru nimic de sclavi”. O asemenea atitudine

plină de desconsiderare, cu certitudine la adresa femeilor dace, ne-o prezintă Trogus Pompeius atunci când

descrie derularea unui conflict daco-bastarn: „Şi dacii sunt o mlădiţă a geţilor. În vremea regelui Oroles se

luptară fără succes împotriva bastarnilor şi de aceea, ca pedeapsă pentru slăbiciunea arătată, au fost siliţi,

din porunca regelui, ca atunci când voiau să doarmă, să pună capul în locul picioarelor şi să facă soţiilor

lor serviciile pe care mai înainte acestea obişnuiau să le facă lor. Această pedeapsă a fost înlăturată numai

după ce, prin vitejia lor, au şters ruşinea pe care şi-au atras-o în războiul de mai înainte”.

Situaţia nu va fi fost însă la fel de dramatică pentru toate femeile din Dacia. Ne gândim aici la

femeile din categoriile sociale sus-puse, ale căror griji casnice vor fi fost cu siguranţă împărţite cu

eventualele slujnice şi chiar sclave. De o consideraţie aparte trebuie să se fi bucurat femeile din înalta

societate, în special cele din familia regală. În legătură cu acestea din urmă, putem să ne întrebăm dacă

atitudinea plină de condescendenţă pe care Traian o manifestă faţă de o importantă prizonieră, considerată

a fi sora lui Decebal, în momentul în care o invită să urce în corabia ce urma să o ducă în interiorul

Imperiului, este un simplu gest de curtoazie sau manifestarea respectului faţă de un membru al familiei

regale a cărui luare în captivitate putea deveni o preţioasă armă psihologică în mâinile împăratului. Dio

Cassius susţine ca foarte probabilă cea de-a doua interpretare căci, ne mărturiseşte el, Decebal s-a arătat

dispus să accepte încetarea ostilităţilor în orice condiţii, „nu fiindcă ar fi avut de gând să le respecte, ci ca

să mai prindă putere, după pierderile suferite atunci”.

Un caz posibil similar este dezvăluit de o inscripţie în care se vorbeşte despre Zia, soţia regelui costoboc

Pieporus, decedată la Roma în secolul II p.Chr., căreia nepoţii Natoporus şi Drilgisa i-au ridicat un

monument funerar. În lipsa oricăror detalii, cel mai plauzibil scenariu pare să fie utilizarea aceleiaşi arme

psihologice, soţia regelui devenind ostatică în contextul confruntărilor dintre romani şi tribul războinic al

costobocilor.

În ambele situaţii ne aflăm în faţa unor personaje ce par să-şi depăşească statutul de membri ai

înaltei societăţi şi poate chiar şi pe cel de persoane foarte apropiate conducătorilor politici, din moment ce

persoana lor putea garanta o anume evoluţie a evenimentelor. Mai mult, statutul acestor femei, deşi

ostatice în Imperiu, se pare că nu a fost lipsit de prestigiu, din moment ce Ziei i se ridică un monument

funerar, iar în anul 260 p.Chr., un oarecare Regalianus era proclamat împărat de legiunile dunărene,

printre altele, şi pentru că „gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, affinis” („de neam dacic fiind, pe cât

se spune, rudă cu însuşi Decebal”) – semn că acea soră a regelui deportată de Traian a avut urmaşi, fapt

exploatat politic şi propagandistic de Regalianus.

Latura feminină nu este numai o caracteristică a societăţii geto-dacice, ci şi a panteonului geto-

dac. Avem ca dovezi persistenţa cultului Marii Zeiţe din neolitic până în La Tène-ul târziu. Cultul pentru

Marea Zeiţă sau Mama Divină era nelipsit din religia popoarelor antice si daco-geţii nu puteau face

excepţie. În acest sens a fost interpretat tezaurul de obiecte de argint descoperit la Lupu (jud.Alba) şi

statuetele feminine descoperite în numeroase situri arheologice. S-a aproximat chiar că numărul acestor

reprezentări ar fi chiar mai mare decât al celor masculine [57], un indiciu care ar trebui să ne atragă atenţia

asupra impactului divinităţilor feminine asupra religiozităţii geto-dacilor.

O serie de descoperiri vin să sprijine asocierea dintre o anume divinitate feminină (Marea Zeiţă?,

Hestia?) şi cultul focului. Îndeplinirea practicilor rituale cădea cu siguranţă în sarcina femeilor, cele care

în mod firesc întreţineau în cămin, cu dificultăţile inerente mijloacelor de iniţiere si întreţinere avute la

dispoziţie, focul necesar activităţilor cotidiene.

Tot din străfundurile neolitice şi tot în legătură cu o Mare Zeiţă sunt şi practicile şi credinţele

legate de fertilitate şi fecunditate, asociabile la rândul lor, într-o perioadă mai avansată de organizare

socială, cu dragostea, maternitatea, familia în ultimă instanţă. Herodot vorbeşte de o astfel de zeiţă,

Bendis, pe care femeile trace o adorau ca pe o divinitate a feminităţii în general [60]. Descoperirile

arheologice puse în legătură cu această zeiţă (bustul-mască de bronz de la Piatra Roşie, medalionul

ceramic de la Sarmizegetusa şi capul de la Costeşti) ne prezintă, dincolo de orice îndoială, un tip de

feminitate cu siguranţă deosebit, practicat sau practicabil doar la vârfurile ierarhiei sociale. Ţinuta

maiestuoasă, coafura mai puţin obişnuită, împodobită cu o bentiţă sau o tiară, puteau fi doar atributele unei

femei de rang înalt sau ale unei zeiţe, oricum cam singurele care se puteau învrednici de atenţia artiştilor,

într-o societate care nu pare să fi practicat arta ca un mod de viaţă.

Arta figurativă este deci cea care ne scoate şi de această dată din impas, câtă vreme nici un izvor

scris din antichitate nu confirmă prezenţa în societatea dacică a preoteselor. Şi totuşi, ele nu puteau lipsi,

la fel ca în toate societăţile contemporane cu cea a dacilor, şi de asemenea trebuie să fi beneficiat de un

prestigiu deosebit, chiar dacă acesta va fi fost împărtăşit doar în limitele comunităţii feminine.

Rolul sacerdotal al femeii este sugerat şi de scena XLV de pe Columna traiană, unde, în preajma unei

clădiri, interpretate de Radu Vulpe ca templu, un grup de femei dace, posibil preotese, torturează

prizonieri romani folosindu-se de torţe. O altă sursă antică atestă practicarea de către scordisci –cu

eventuale corespondenţe şi în lumea geto-dacică– a unor ritualuri sângeroase în care prizonierii de război

erau ucişi, după o prealabilă torturare rituală. De altfel, în scena XXV de pe Columnă se pot vedea

craniile, presupuse ale soldaţilor generalului Fuscus, expuse pe zidurile unei cetăţi dacice, înfipte în pari.

În istoriografia antică virtuţi precum vitejia, demnitatea, ataşamentul faţă de pământul natal sunt

frecvent asociate neamului dacilor, fiind de netăgăduit că aceste nobile calităţi s-au datorat cu prisosinţă şi

grijii materne, care, în ultimă instanţă, este autoritatea supremă ce a făcut posibilă supravieţuirea până

aproape de zilele noastre a substratului dacic. Femeile Daciei, mame, surori şi fiice, au dus mai departe

elementele culturii şi civilizaţie proprii, atunci când armele bărbaţilor nu au mai putut opri legiunile

Romei, răzbunându-i astfel pe cei ce au căzut aparând Sarmizegetusa.

Noua Dacia Logan

ROMÂNIA MISTICĂEnigmele Bucegilor: de la "Gura de Rai", la tunelurile secrete

13 oct 2012, 19:33 | Narcisa Tomulescu | RTV.netOriunde mergi în România vei descoperi o mulţime de

legende şi de locuri pline de mister. Născociri sau nu, miturile se transmit de la o generaţie la alta şi sunt

mereu la fel de interesante. RTV.NETvă propune un serial în care vă prezintă cele mai bizare locuri din

România şi poveştile Foto: romaniapozitiva.ro

Munţii Bucegi, una dintre cele mai atractive şi mai misterioase zone turistice din România

Oamenii se nasc drumeţi, iar munţii, "o lume deasupra lumii", cum le spunea Gaston Rebuffat, s-au cerut

mereu exploraţi. Cei care au nevoie de o evadare în frumuseţe, de un refugiu din tumultul oraşelor, pot

fugi întotdeauna spre munte, pentru a regăsi liniştea şi aerul curat pe care abia şi le pot aminti printre

betoane şi maşini.

La noi în ţară, una dintre cele mai populare destinaţii o reprezintă munţii Bucegi, aflaţi la vest de Valea

Prahovei - unde se regăsesc staţiuni ca Sinaia, Predeal, Buşteni, Azuga - şi la est de culoarul Branului şi

Valea Ialomiţei, care îi şi traversează în partea sa superioară, formând în trecerea sa Cheile Urşilor, Cheile

Peşterii, Cheile Coteanu, Cheile Tătarului, Cheile Zănoagei, Cheile Orzei şi Cheile Ialomiţei.

Eugen Barbu spunea că cine are norocul să vadă această lume dintre cer şi pământ, pe care o reprezintă

Bucegii, "într-o noapte senină, plină de ger şi lumină stelară, se poate lăuda că ştie cum a fost Geneza".

Despre munţii Bucegi, specialiştii spun că sunt un punct energetic foarte puternic, mai puternic decât

oricare altul din România. De ei se leagă o mulţime de legende care au la bază întâmplări mai mult sau

mai puţin explicabile.

"Gura de Rai" din Bucegi

În popor, Gura de Rai este văzută ca un mediu benefic, cu caracter sacru, situat între cer şi pământ, de

obicei pe un picior de munte şi care se deschide într-o pajişte înaltă.

În munţii Bucegi există un asemenea loc în apropiere de Peştera Ialomicioara. Acolo, pe o pantă cu o

suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, organismul pur şi simplu nu oboseşte, iar funcţiile fizico-

chimice se revigorează brusc.

Specialiştii, care preferă pentru moment să nu dezvăluie localizarea exactă a "gurii de rai", au constatat că

aici se manifestă o anomalie magnetică atipică, cu efecte benefice uluitoare asupra organismului uman.

În 1999 aici s-a realizat un studiu la care au participat fizicieni şi geofizicieni, echipa fiind coordonată de

Vasile Rudan. Folosind aparatură de geodetecţie, aceştia au studiat zona timp de mai multe zile, iar după

repetate urcări şi coborâri au descoperit, în preajma vârfului Doamnei, un lucru extraordinar, un loc unde

toată oboseala acumulată până atunci pur şi simplu a dispărut. Au început apoi investigaţii în cadrul cărora

au fost verificaţi toţi versanţii din zona, în urma cărora a rezultat că doar pe respectiva pantă se producea

acel efect absolut fascinant asupra organismului. Împreună cu un medic, s-a constatat că la toţi cei care

urcau pe acea pantă abruptă se înregistra o reglare uluitor de rapidă a ritmului cardiac şi o stare de bine

general în momentul în care stăteau în acel loc.

Potrivit scienceline.ro, după partea experimentală şi tragerea concluziilor, s-a trecut la testarea zonei prin

magnetometrie diferenţială. Mai exact, subsolul a fost radiografiat cu aparate de tip Partington, care

măsoară, printre altele, magnetismul Pământului. Astfel s-a putut determina existenţa unei suprafeţe de

aproximativ un kilometru pătrat, unde se înregistrează o anomalie magnetică atipică, o emisie de radiaţii

patogene de origine necunoscută, provocate în general de rupturi de falii, reflexii ale scoarţei terestre sau

alte fenomene geologice care apar pe diagrame, dar care nu au fost detectate în zonă.

Cutremure la ore fixe

Între 1994 şi 1997, în munţii Bucegi s-au produs zi de zi

cutremure de mică intensitate, care se simţeau de obicei în Azuga, Buşteni şi Sinaia. Nimic foarte

neobişnuit, ar putea spune unii, dar nimeni nu a reuşit să explice de ce acestea aveau loc mereu la ore fixe:

20.00 şi 3.00. Cei care au cercetat fenomenul au aflat că, invariabil, înaintea ca pământul să înceapă să se

cutremure se auzea un vuiet ca şi cum ceva s-ar fi prăbuşit sub pământ.

Mişcările telurice nu au putut fi localizate în Bucegi, şi nici nu aveau legătură cu sursa seismică din

Vrancea, unde se petrec zilnic cutremure de mici intensitate. Cele înregistrate în Bucegi aveau

magnitudini de 3-4 pe scara Richter, însă seismologii nu le-au găsit nicio explicaţie, mergând pe ipoteza

că sunt manifestări naturale determinate de fracturi locale ale scoarţei.

După ce cutremurele au încetat, oamenii din Buşteni au început să observe un fenomen şi mai ciudat: erau

încărcaţi energetic atât de mult, încât orice sau pe oricine atingeau se producea acea curentare pe care

oricine o experimentează uneori. Numai că la ei deja devenise un fenomen, iar mulţi au suferit chiar arsuri

uşoare când s-au atins de cineva sau de ceva.

În plus, semnalele radio fie cădeau, fie se amplificau brusc în anumite zone.

Reţeaua secretă de tuneluri şi "Triunghiul de aur" al Daciei

De ani de zile circulă ipoteza existenţei unei reţele de galerii subterane în interiorul Bucegilor. Unii spun

că ar fi o reţea care comunică pe sub pământ cu piramidele din Egipt, alţii cred că acolo se ascund baze

secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască, iar alţii merg chiar până într-acolo încât susţin că ar fi o

reţea construită de civilizaţii extraterestre care monitorizează atent tot ce se întâmplă pe pământ.

Despre aceste tuneluri, a căror existenţă este amplu dezbătută, dar nu a fost confirmată, se spune că nu ar

exista doar sub munţii Bucegi, ci în întregul arc carpatic, iar de ele se leagă mai multe legende.

În vremea dacilor se spune că acestea erau cunoscute doar de preoţi şi de câteva căpetenii. Tunelurile

aveau fie un rol strategic, fie ascundeau tezaurul neamului, iar secretul reţelei subterane din Bucegi a ajuns

doar la cei care aveau menirea de a-l proteja.

Anumite măsurători au arătat că există două tuneluri care

traversează munţii din zona masivului Bucegi până în apropiere de Peştera Urşilor, din Carpaţii

Occidentali. Se spune, de asemenea, că există galerii care comunică prin munte cu Retezatul şi Rarăul

(masivul Ceahlău), pe ale căror vârfuri ar fi fost, la fel ca pe Vârful Omu, sanctuare care formau

"Triunghiul de aur" al Daciei.

Cei care s-au ocupat cu măsurătorile în Bucegi dar şi în celelalte masive din Carpaţi au întocmit o posibilă

hartă a reţelei subterane din munţii noştri şi au constatat cu uimire că tunelurile nu sunt dispuse haotic, ci

formează conturul unui lup imens, cu gura căscată, al cărui cap este în Munţii Apuseni, iar coada coboară

până aproape de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa. Această constatare duce cu gândul la steagul de luptă al

dacilor, un şarpe cu cap de lup, şi la faptul că lupul simboliza în credinţa dacică inteligenţă, dreptate şi

nesupunere dar şi, potrivit legendei, un ajutor şi un protector în momente grele.

Apa vie din Bucegi

În urma unor cercetări efectate la începutul secolului al XX-lea, în Bucegi, pe Valea Ialomiţei, s-a

descoperit ceea ce se crede că dacii numeau "zona nemuririi". Aici există un izvor a cărui apă este cea mai

pură din lume, având zero încărcătură bacteriană.

"Zona nemuririi", sau "Şapte Izvoare" (simbolul celor şapte izvoare se regăsea, de altfel, şi pe scuturile de

luptă ale dacilor) se află pe versantul estic al bucegilor, între Lacul Bolboci şi Scropoasa.Apa din această

zonă, care nu conţine nici azotaţi, nici azotiţi, izvorăşte dintr-o grotă unde se află un imens lac subteran.

Puritatea apei are două ipoteze în opinia oamenilor de ştiinţă: fie trece printr-un câmp magnetic care o

curăţă de toate impurităţile, fie izvoarele trec pe lângă un zăcământ de argint care împiedică dezvoltarea

bacteriilor.

Taina Sfinxului din Bucegihttp://www.evz.ro/detalii/stiri/se-afla-la-noi-polul-energetic-al-planetei-

misterele-sfinxului-romanesc-teoria-uimitoare-1070549.html#ixzz2mijKruH8

Sfinxul din Bucegi este una dintre "etichetele" cele mai

cunoscute ale României în lume. Însă taina ascunsă de acest cap de om care priveşte în zare, nu a fost

descifrată de nimeni. În jurul lui s-au ţesut însă numeroase legende.

Una dintre poveştile Sfinxului spune că acesta era folosit de daci în vechime ca altar la poalele căruia se

închinau preoţii veniţi să stea de vorbă cu zeii chiar sub ochii Babelor, alte formaţiuni de piatră a căror

apariţie ascunde o mulţime de mistere.

Fie că sunt rezultate ale eroziunii, fie că sunt făcute de mâna omului, Sfinxul şi Babele din Bucegi

reprezintă două formaţiuni pline de mister.

Despre Sfinx se spune că este punctul în care se adună mai multe şuvoiuri de energie, iar mulţi au povestit

că au văzut în jurul acestei formaţiuni care seamnănă cu un cap de om pe care se află o cuşmă de dac

lumini bizare şi scântei apărute de nicăieri.

Întâmplări stranii din Bucegi

Mulţi dintre cei care merg anual în Bucegi au trecut, poate,

prin întâmplări stranii, cărora nu le-au dat însă prea multă atenţie, ci s-au mulţumit să le experimenteze şi

să le trateze ca pe poveşti de spus la taifas cu prietenii.

Unii au privit însă lucrurile mai în profunzime şi au cercetat mai în amănunt, în condiţiile în care despre

Bucegi se spune că ar fi polul energetic al României.

O echipă de la "Lumea misterelor", publicaţie adresată pasionaţilor în domeniu, a organizat o expediţie în

Bucegi, în zone asupra cărora planează numeroase enigme şi unde se spune că se manifestă energii absolut

inexplicabile.

În timpul excursiilor lor, ei au descoperit locuri în care fie aparatele de fotografiat digitale se resetau din

senin (Valea Albă, "La stâncă"), pentru ca apoi să-şi revină la fel de brusc şi inexplicabil, fie zone în care

acestea se declanşau brusc şi chiar realizau fotografii foarte bun.

Pe un drum forestier care duce la cabana Gura Diham, au descoperit mai multe pietre paralelipipedice care

semănau a monumente funerare, lângă care au constatat că acumulatorii aparatelor foto s-au descărcat din

senin, cu tote că erau noi, la fel şi bateria de la telefonul mobil sau cea de la camera video. Şi în acest caz,

toate şi-au revenit după ce grupul s-a îndepărtat de locul respectiv.

Ceva mai sus pe traseu, membrii echipei au întâlnit un pâlc de copaci în interiorul căruia era un curent de

aer inexplicabil de cald, iar pietrele erau şi ele calde, cu toate că afară era destul de răcoare, expediţia

desfăşurându-se pe finalul lui octombrie 2009.

Revenind ulterior în zonă, împreună cu mai multe persoane, printre care se numărau şi sceptici,

cercetătorii au constatat acelaşi tip de manifestări ca şi înainte. În plus, persoanele care au participat la

expediţie au experimentat o golire de energie, iar cei care au atins pietrele funerare misterioase chiar au

avut ameţeli, pierderi de echilibru şi au simţit minute bune o apăsare în piept.

Toate bizareriile şi legendele legate de Munţii Bucegi, nu schimbă însă faptul că acest masiv va reprezenta

întotdeauna o sursă de energie şi de poveşti pentru împătimiţii muntelui, una dintre cle mai frumoase zone

de la noi din ţară, care trebuie respectată şi protejată ca atare.

Citeste mai mult despre:

anomalie magnetica, babele, enigmele bucegilor, misterele bucegilor, Munţii Bucegi, romania mistica,

sfinxul, tuneluri secrete bucegi,

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/romania-mistica-enigme-muntii-bucegi-gura-

de-rai-tuneluri-secrete_48667.html#ixzz2hsgy88wR

Muntele Sureanu: Aurul, energia si misterul dacilor

Conform teoriilor spiritualității, pământul românesc este unul sacru încărcat cu energii pozitive. Aceste

energii nu sunt pe deplin cunoscute în prezent, dar se spune că odinioară dacii cunoșteau atât de bine

aceste forțe încât erau dispuși să lupte încontinuu pentru țara lor.

Un astfel de punct energetic se află în masivul Șureanu din Munții Orăștiei. Această zonă a devenit

interesantă dar și misterioasă odată cu descoperirea unui zăcământ incredibil de mare de aur. Singura

problemă este că aurul se găsește în natură sub forma de minereu, iar în Muntele Şureanu în formă pură.

Această puritate este una așa cum nu se mai găseşte niciunde în această lume. Cum este posibil ca un

munte întreg din aur să existe și cine l-a adus acolo?

Bineînțeles că nu se poate răspunde la aceste întrebări, dar științele oculte susțin că aurul este metalul care

dezvoltă cea mai mare vibrație. În jurul aurului se concentrează energii speciale care transformă zona sau

locul respectiv într-un sanctuar al spiritualității. Se mai cunoaște și faptul că aurul este cel mai bun metal

pentru a concentra energia spirituală subtilă, în jurul căreia cele mai avansate societăți din punct de vedere

spiritual iau naștere. Probabil că aceasta este una dintre explicațiile pentru care, strămoșii noștri dacii au

ales să construiască Sarmisegetusa Regia nu departe de acest munte de aur.

Din punct de vedere geologic nu există nicio explicație al acestui fenomen, cauză pentru care cei mai

mulți dintre geologi susțin că filoanele de aur, lungi de câțiva metri, de sub masivul Şureanu au fost

plantate cu un scop precis.

Chiar la începutul anilor ’90 s-a dezvoltat un program arheologic fără precedent în zona munților Orăștie

pentru identificarea anumitor verigi lipsă cu privire la strămoșii noștri. După ce arheologii au săpat diverse

situri, numeroase lucrări științifice au fost publicate, dar niciuna nu pomenea despre muntele de aur pur

din zonă. Lucrările s-au oprit brusc, motivul fiind lipsa de fonduri, dar anumite voci susțin că adevăratul

motiv l-a constituit aurul din zonă.

Secretul trebuia păstrat cu orice preț și nimeni nu trebuia să afle ceea ce se petrece zonă. Diverse

fenomene inexplicabile s-au petrecut în timpul operațiunilor arheologice și imediat după descoperirea

celei mai mari comori din lume.

Locuitorii din satele adiacente muntelui, susțin că le-a fost povestit fie de părinți sau de către bunici cum

diverse evenimente ciudate se petreceau în zona respectivă. De-a lungul timpului s-au descoperit peșteri

pline de aur, care apoi, din motive necunoscute, au fost închise sau ținute la secret. Cei mai mulți dintre

oamenii care vedeau acest aur înnebuneau pur și simplu, sau chiar dispăreau inexplicabil. Aceste relatări

par de domeniul fantasticului, dar cu toate acestea Muntele Şureanu este învăluit într-un mister aparte care

încă nu poate fi explicat de mintea omului.

Tablitele din aur !!!

Tablitele din aur !!! Şi în Edda sînt amintite tăbliţele sfinte de aur ale asenilor sau geţilor cei înţelepţi, pe

care era scrisă întreaga înțelepciune divină, iar graiul barbar pe care îl ştia elenul este graiul mioritic vechi

de milenii și apropiat de cel al vechilor egipteni. Aceștia nu scriau decît pe papirus în perioada saită, așa că

menționarea tăbliței sfinte dovedeşte că religia lui Hermes venea din altă cultură decît cea greacă sau

egipteană şi acest adevăr se ştia atunci! Să mai dau citire acestei rugăciuni: ,,Vino către mine stăpîne

Hermes, tu, cu, multe nume, ce cunoşti tainele ascunse sub polii cerului şi sub pământ. Tu eşti măreţul

şarpe, căpetenia tuturor zeilor (duhurilor cerești după zisa geților), tu care deţii începutul Egiptului şi

sfîrşitul lumii”. După tradiţia antică, polul sau axul lumii sau osia pămîntului era la geţi şi mai precis în

Carpaţi unde se afla şi cetatea lui Dumnezeu, iar asta zic zău că este adevăr istoric scris de nenumărate ori

de scriitorii antici latini.Hermes al pricepuților greci este un cuvînt preluat de la hiperboreeni cînd aceștia

le-au trimis spre luminare prin fetitele/fecioarele Opis și Hecaerge – odată cu venirea zeilor – tablele

triunghiulare cu scriere escatologică. Vechii greci citeau litera H, ca ,,i” iar cuvîntul ,,HER” citit ,,ier” are

sensul de luminos, ceresc, Platon chiar a scris o lucrărică despre acest personaj Er. Cuvîntul ,,mes” în

eme-gi înseamnă prinț sau fiu, iar textul în profunzimea lui chiar asta spune: Fiul Omului sau Fiul Luminii

ca zidire neîntrupată a Tatălui Ceresc sau Sîntu era și căpetenia cetelor de îngeri !!! ....Constantin Olariu

By Carla Jaklyn

• SECRETUL SECRETELORdin Legile lui Zamolxe ...aici avetiTHOT.... ♥

SECRETUL SECRETELOR din Legile lui Zamolxe ...aici aveti THOTH....

Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Vesnic, din care vin toate şi prin

care fiinţează toate cele ce sunt.

Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mişcarea si nemişcarea sunt pici

oarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este LUMINA.

Nimic nu este făptuit fără de LUMINA şi tot ce vine din LUMINA prinde viată şi ia făptură.

Precum fulgerul aduce lumina şi din lumină tunetul şi focul ce se revarsă, asa este şi GANDUL omului, el

trece în vorba omului şi apoi în fapta sa.

Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o LUMINA şi un tunet.

LUMINA omului este GANDUL său şi aceasta este AVEREA sa cea mai de preţ.

LUMINA (GANDUL ) prinde putere prin CUVANT, iar voinţa omului aprinde focul prin care se

făptuiesc TOATE cele ce sunt în jurul său.

Fii cumpătat ca pământul şi nu vei duce lipsă de nimic.

Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate şi prea multă

apă îi stinge suflarea.

Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci

din pământ îşi trage tăria, nu uita asta.

Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeaşi cu măsura

coborârii.

Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni SEMINTEI care încolteste, nici nu se vede când

prinde suflare de viată.

LUMINA semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar

RABDAREA o îmbracă cu tărie.

Kogaion – muntele sacru al dacilor

Articol înscris în concursul lui Visurât si Archi

Motto: ”Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit

şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină. Dacă are

cineva urechi de auzit, să audă:” (Marcu 4:22-23)

Despre muntele sacru al dacilor s-a vorbit mult, însă cercetătorii nu au reuşit încă să ajungă la un

consens în ceea ce priveşte localizarea sa. Unii sunt de părere că acest munte sacru al antichităţii ar fi

Ceahlăul, iar alţii, susţin că acest munte atât de venerat al antichităţii preelene ar fi Bucegiul.

Care are dreptate? Pornind să judecăm după legea exclusivismului, din două păreri doar una poate

fi adevărată ! Care să fie aceea? O să vedem în măsură în care ne-o permit documentele!

Vă voi cere scuze, de la bun început, pentru că nu voi trata acum foarte cuprinzător această

problemă a Muntelui Sacru, ci doar vă voi atrage atenţia asupra unor chestiuni ce nu pot fi trecute cu

vederea. Funcţie însă de interesul manifestat, voi reveni cu alte articole pe tema aceasta.

Pentru a arăta ca Muntele Sacru al dacilor – Kogaionul – este muntele sfânt al antichităţii, vom

apela la izvoare istorice, mitologice, la simbolism şi la …. geografie !

Să vedem pentru început, ce ne spun dovezile existente despre localizarea Kogaionului – muntele

sacru al antichităţii, considerat de tradiţiile vechi, centrul şi polul lumii ?

Localizarea Kogaionului după declaraţia lui Strabon

Strabon ne spune explicit: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc

geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături” (Geografia, VII,3,5) Acelaşi

autor ne spune că aici se afla şi peştera unde se retrăgea marele preot al lui Zamolxe, care-i purta numele,

fiind el însuşi considerat zeu: „La început el (Zamolxe) a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-

al lor, iar după un timp a fost socotit el însuşi zeu. S-a retras atunci într-o peşteră, inaccesibilă altora şi

acolo şi-a petrecut o bună bucată de vreme, întâlnindu-se rar cucei de afară, doar decât cu regele şi cu

slujitorii săi”

Din mărturia lui Strabon tragem însă şi o altă concluzie pe care însă nu o vom dezbate în studiul de

faţă. Catehizarea nu este un obicei creştin întrucât ea era practicată în cultul lui Zamolxe de la început.

Prin urmare, mărturiile pe care le avem noi, nu sunt în legătură cu Zamolxe zeul ci cu Zamolxe Marele

Preot, ridicat la rang de zeu prin catehizare!

V. Kernbach ne lămureşte însă pe deplin prin afirmaţiile sale, urmând textul lui Strabon: „Locuinţa

marelui preot dac ar fi fost într-o peşteră din Kogaion şi aici, în clipe de cumpănă venea să se sfătuiască

sau să consulte voci oraculare probabil chiar regele dacilor. Autorii greci relatează că dacii îşi numeau

preoţii <călători prin nori>; de aici pare să rezulte cel puţin că sanctuarul principal era pe un munte

atingând norii”

Strabon ne semnalează prezenţa unei ape care curgea pe alături de Muntele Sacru şi într-adevăr,

Ialomiţa, izvorăşte din vecinătatea întreitului Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia antică, format din

piscurile Găvanu, Vârful Ocolit şi Omu. Mai departe acest râu ocoleşte platoul Babelor ajungând la

picioarele peşterii care-i poartă numele

V. Kernbach şi Strabon ne mai spun că Zamolxe s-a retras într-o peşteră unde aveau acces doar

regele şi slujitorii săi pentru a tine sfat de taină în problemele ţării. Din nou realitatea se poate verifica în

teren.

Faptul că peştera avea reputaţie sacră ne-o demonstrează denumirea, păstrată de tradiţie a celui mai

îndepărtat punct accesibil al ei – La Altar. În plus, vechea denumire a Peşterii Ialomiţei este „Peştera lui

Decebal” iar una dintre grote se numeşte chiar „sala lui Decebal”, fapt ce demonstrează că regele-erou

dac, obişnuia să vină aici ca şi înaintaşul său Burebista şi nu numai ei.

În al treilea rând, V. Kernbach ne atrage atenţia supra „călătorilor prin nori”, cum se numeau

preoţii daci, de aici ajungând la concluzia că sediul marelui preot se afla pe un munte atingând norii. Or,

este cunoscut faptul ca Vârful Omu este în permanenţă învăluit de nori sau deasupra lor ! Iată, deci, unde

se afla şi Olimpul pre-elenic de care vorbesc Hesiod şi Homer.

Triplul sanctuar din Bucegi şi cele trei trepte ale iniţierii antice

Ce este iniţierea? Toate textele antice echivalează iniţierea cu drumul parcurs de neofit pentru a ajunge la

„a doua naştere”. Orice iniţiere veritabilă are o structură triplă aceasta fiind după părerea lui Rene Guenon,

gradarea fundamentală. Numai că templul arhetipal din Bucegi ne prezintă şi el o structură pe trei nivele

ceea ce-l face să devină simbolul arhetipal al iniţierii zamolxiene.Primul nivel şi cel mai de jos este

Peştera Ialomiţei sau Peşteră lui Zamolxe unde neofitul murea pentru lume pentru a se naşte a doua oară

din pământ cu scopul bine fixat de a ajunge să cunoască tainele cerului. Această ultimă etapă a iniţierii, a

cunoaşterii tainelor cereşti , spirituale era realizarea supremă a omului în tradiţia orientală dar şi în cea a

Occidentului, cel puţin la începuturile Evului Mediu (v. Legenda Graalului, Legenda regelui Arthur şi a

cavalerilor Mesei Rotunde).

Spuneam că templul din Bucegi este structurat pe trei nivele şi că aceste nivele reprezintă cele trei

trepte ale iniţierii autentice. Astfel, după ce neofitul se năştea a doua oară în Peştera lui Zamolxe, după o

instruire prealabilă pe cel de-al doilea nivel, Platoul Babelor, unde devenea iniţiat, ajungea, în sfârşit, la

cel de-al treilea nivel (Altarul sau Sanctuarul Principal, Întreitul Stâlp al cerului) atingând iniţierea divină,

în Centrul Lumii.

Fig. 1. Structura triplă a sanctuarului din Bucegi

Aşa desemnează toate tradiţiile antice Dacia, iar dacii, şi nu numai ei, vedeau în Kogaion centrul suprem

al lumii, Axa, Polul Getic. Această Axis Hiperboreus, Axis Mundi este formata din trei vârfuri alăturate:

Găvane, Omu şi Vârful Ocolit.

Spuneam că Kogaionul, imensul templu natural, este un simbol arhetipal, adică un model. Model pentru

ce? Model pentru toate templele antice legate de religiile de mistere care presupuneau o naştere a doua

oară.

Astfel, structura trinitară a templului din Bucegi se regăseşte în construcţia bisericilor creştine care sunt

împărţite în pronaos, naos şi altar. La fel templele egiptene şi cele greceşti în care „cele trei diviziuni ale

templului egiptean se menţin totdeauna” după părerea lui Constantin Daniel.

Simbolism cu cântec … în teren!

Urmărindu-l pe marele esoterist Rene Guenon, vedem că svastica este emblema Polului Ceresc cunoscută

în Orient şi sub numele de Giuvaerul Cerului. Probabil o să mă întrebaţi ce treabă avem noi cu svastica?

Avem… şi încă una mare de tot !

În timpul călătoriilor sale prin Tibet, Jean Marques-Riviere a primit de la marii maeştri lama două

informaţii de inestimabilă valoare pentru istoria noastră străveche:

1. „Tradiţia ne spune că înaintea glorioasei dinastii din Lassa, înaintea înţeleptului Passepa, înainte

de Tsangkhapa, Domnul Atotputernic, locuia în Occident, pe un Munte înconjurat de mari păduri…În acel

timp exista încă Floarea pe svastică…Dar ciclurile negre, l-au determinat să părăsească Occidentul şi să

vină în Orient, la poporul nostru. Atunci el a umbrit Floarea, şi svastica singură rămâne, simbol al puterii

„Giuvaerului Cerului”. Atotputernicia lui ne ocroteşte, dar legile inexorabile ne domină şi în faţa ciclurilor

sumbre trebuie să se ascundă şi să aştepte”

2. „ Reţine şi meditează la ceea ce îţi voi spune – de înţeles vei înţelege mai târziu: odinioară,

centrul „Domnului Celor Trei Lumi” nu era unde este acum. Au fost epoci, în acest ciclu, când Tradiţia

Vieţii era cunoscută şi adorată aproape deschis; Centrul Spiritual al lumii era în valea unui mare fluviu;

apoi în faţa valurilor crescânde ale năvălirilor barbare, El s-a mutat în Orient unde îşi are cum reşedinţa,

ascuns de ochii oamenilor”

Concluziile impuse de textele mai sus citate, ne demonstrează că:

Centrul spiritual din Tibet este derivat direct din centrul suprem, care se afla în vechime în Carpaţi, fapt

exprimat prin formularea „Domnul celor Trei Lumi (Zamolxe)” care „s-a mutat în Orient”. Aceasta cu atât

mai mult cu cât, în raport cu Tibetul, Carpaţii de află situaţi în Occident. Toate mărturiile ne spun că

Munţii Carpaţi erau acoperiţi de păduri mari şi înfricoşătoare iar fluviul despre care se vorbeşte în text nu

este altul decât Dunărea.

Mai rămâne însă svastica, acest simbol care desemnează polul ceresc. Cum putem confirma spusele

iniţiatului tibetan. Simplu ! consultând o hartă

Svastica, desenata de schema principalelor culmi ale Masivului Bucegia Bucegilor şi urmărind persistenţa

simbolului svasticii la poporul român.

Desfăşurând harta masivului Bucegi, suntem de-a dreptul uimiţi simbolul svasticii este desenat de însuşi

culmile Muntelui în mijlocul căreia se află întreitul Stâlp al

Cerului format din vârfurile Găvane, Vârful Ocolit şi Omu ! Svastica marchează istoria poporului român

din cele mai vechi timpuri şi până în prezent când mai există păstrători ai tradiţiei despre Muntele Sfânt (a

se vedea legenda Întoarcerea lui Deceneu de pe blogul lui Quadratus). Astfel regăsim acest simbol al

Axului Lumii, al Polului Spiritual Getic, pe o piesă de aur din

tezaurul de la Băiceni, pe motivele cusăturilor şi broderiilor

bucovinene sau pe acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, doamna lui Ştefan cel Mare,

strălucitul Domn al Moldovei, ca să dau numai câteva dintre exemple. La acestea se adaugă un fapt inedit,

menţionat de Nicolae Lovinescu. El ne povesteşte cum că un profesor stând de vorbă cu un ţăran

încerca să-l convingă pe acesta din urmă că svastica este un

simbol nazist. Ţăranul, cum îi e felul, a stat, l-a ascultat cu răbdare, apoi, scuturând din cap a zis: „ Ba nu !

E a nost ! Îl avem de pe vremea urieşilor !” Ciudată această memorie genetică răsfrântă în mentalul

colectiv prin intermediul tradiţiei. Memorie care face ca ţăranul, să fie mai presus decât savantul. Şi tot

pentru a demonstra persistenţa Muntelui Sfânt al dacilor în credinţele noastre, trebuie să mai menţionăm o

povestioară. În gura peşterii Ialomiţa, s-a ridicat o lavră creştină unde trăiesc câţiva călugări. Doamna

Cristina Pănculescu aflată în excursie de cercetare la faţa locului a fotografiat într-una dintre deplasările ei

Vârful Ocolit asupra căruia coboară un jet de lumină si a dat-o stareţului. Iată ce relatează doamna

Pănculescu:” Ne-am întors la schit pentru a ne lua rămas bun, şi pentru a participa la slujba de dimineaţă.

Biserica era deschisă dar pustie. Când a venit stareţul, i-am

arătat fotografia cu Vârful Ocolit deasupra căruia străluceşte coloana de lumină şi fără să-i dau vreo

explicaţie, l-am întrebat numai dacă-i spune ceva sau daca seamănă cu ceva… a rostit abia şoptit: „Sfântul

Munte”…i-am oferit fotografia; tot timpul slujbei vocea stareţului a fost marcată de o emoţie pe care îi era

greu s-o stăpânească”. Acum va întreb eu pe dumneavoastră: nu vi se pare ciudat că pentru respectivul

călugăr, crescut în dogma ortodoxă, Vârful Ocolit este mai presus decât munţii sacri ai creştinismului,

Athos si Golgota? Un alt simbol pe care-l găsim atât în

Orient cât şi in Occidentul străvechi, este simbolul cunoscut sub numele de Yin/Yang. Ciudat este faptul

că, Vârful Ocolit transpune în natură acest simbol tradiţional!

În altă ordine de idei, Herodot ne spune despre trimiterea solului la cer prin aruncarea lui în trei suliţe,

obicei dacic sângeros, săvârşit odată la 4 ani în cinstea zeului Zamolxe . Înclin să cred că grecii nu au

văzut niciodată acest ritual, deoarece relatarea lui Herodot pare a fi o poveste iniţiatică. Nu sunt de acord

cu el din mai multe motive. Cel mai important este însă faptul că pentru acest sacrificiu, spune Herodot,

era ales cel mai drept şi mai viteaz dintre dânşii. Câteva rânduri mai încolo, acelaşi autor spune că dacă

trimisul nu moare, cade în dizgraţie.

Îmi exprim părerea, că aici ar fi vorba despre moartea iniţiatică de care vorbeam în paragraful anterior. Cel

mai bun dintre daci, era trimis, o dată la patru ani, ca sol la Zamolxe; adică era trimis la peştera Ialomiţa

pentru a „muri” şi a se naşte a doua oară după care ajungea pe Întreitul Stâlp al Cerului (simbolizat de cele

trei suliţe), unde era capabil să transmită dorinţele poporului direct lui Zamolxe. Dizgraţia survenea în

urma faptului că solul, nu era capabil să depăşească toate cele trei nivele iniţiatice ale templui pentru a

ajunge sa se prezinte în fata lui Zamolxe pe Altarul Cerului.

Mai adaug că Adrian Bucurescu spune că ritualul

trimiterii solului se mai numea şi TIARANTOS adică „cel jertfit Cerbului”

Şi un fapt inedit: dacă rotim schema hărţii masivului Bucegi cu 180 de grade (adică o privim

dinspre nord), obţinem imaginea stilizată a Cerbului Sfânt, între cornele căruia, creşte Arborele Vieţii sau

Arborele Cosmic.

Solomonarii şi Muntele Sfânt şi Tăbliţele de la Sinaia

Solomonarii sunt, în tradiţia românească, vrăjitori, practicând magia, socotiţi a fi investiţi cu puteri

miraculoase, putând avea raporturi cu duhurile. În imaginarul popular, ei încalecă balauri, sunt capabili să

facă ascensiuni cereşti si să oprească sau să aducă grindina. Tradiţia românească ne spune că solomonarii

poartă ca veşmânt o ţundră albă, zdrenţuită, o traistă în care îşi ţine instrumentele magice şi Cartea

Solomonăriei. Viitorii solomonari, erau răpiţi de mici de către solomonarii bătrâni şi crescuţiîn crugul

(centrul) pământului unde învăţau toate limbile făpturilor vii, toate formulele magice şi toate tainele

naturii, vrăjile şi farmecele. Că ar fi urmaşii regelui biblic Solomon, mă îndoiesc la modul foarte serios.

La poalele Bucegilor, în staţiunea climaterică Sinaia , s-a descoperit un tezaur format din plăcuţe

de plumb, care conform părerii unora dintre cercetători, ar relata istoria dacilor din cele mai vechi timpuri

până la domnia lui Decebal şi chiar mai departe. Iată ce ne spune Adrian Bucurescu despre aceste tăbliţe:

„În tăbliţele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător de după Decebal, necunoscut de istoria

noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de

Ramunc sau Siheger, ca duce al valahilor. Aceasta este eliberatorul Daciei, cel care a iniţiat revenirea la

vechile tradiţii ale ţării, precum şi culegerea de legende divine sau mirene, consemnate în tăbliţele de la

Sinaia. Variante pentru numele lui sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi una foarte importantă, SO

LOMONIUS însemnând „Cel Luminos”.

Atributul dat acestui rege dac, luminează atât enigma textelor de la Sinaia cât şi originea

Solomonarilor. Ei nu sunt urmaşii regelui biblic Solomon, ci ai acestui rege luminos al Daciei. Aceleaşi

tăbliţe ne spun că Solomonarii fac parte dintr-un ordin mistic cu sediul în cetatea Babariului. Această

cetate poate fi pusă însă în legătură cu stâncile din vecinătatea Platoului Bucegilor, numite Babe unde

neofitul, după ce era născut a doua oară în peştera lui Zamolxe se pregătea, pentru a se naşte a treia oară

pe Întreitul Stâlp al Cerului, ultimul stadiu al templului iniţiatic din Bucegi.

Prin urmare, tăbliţele de la Sinaia par a fi scrise de solomonari, urmaşi ai acelor kapnobatai

„calatori prin nori” despre care ne vorbeşte Strabon.

Există şi detractori ai acestor tablite care le consideră falsuri.

De ce ar fi?

Eu cred altceva, cred că prin activitatea acestor „vrăjitori”, scoborâţi din stirpea călugărilor daci,

Kapnobatai şi Ktistai, activitatea în Muntele Sfânt s-a menţinut nealterată până în zilele noastre.

Şi oare acei călugări de la schitul Ialomiţa, care şi-au construit chiliile în Gura Peşterii lui Zamolxe

şi care ştiu de existenţa Muntelui Sfânt, nu sunt moştenitorii şi păstrătorii tainelor templului din Bucegi?

Viitorul ne va lămuri în această privinţă.

În loc de în încheiere

Prin pierderea credinţei, certitudinile existenţiale se prăbuşesc deoarece nu mai există o Credinţă

care să le susţină. Ele sunt înlocuite atunci de Neant: de certitudinea că ne năştem din Neant şi dispărem în

Neant. Acesta este Omul Modern, pentru care religia a devenit literă moartă, goală de sens, iar miturile ei

lipsite de orice fundament. Din această cauză, omul modern este plin de angoase, se simte mereu

ameninţat de spectrul morţii, este terorizat de scurgerea timpul şi de presentimentul unui ipotetic „sfârşit al

lumii”. Pentru aceasta, el, omul modern, îşi risipeşte viaţa, acest dar sacru, în activităţi care mai de care

mai negândite şi de cele mai multe ori autodistructive şi distructive la scară planetară (homosexualitate,

încălzire globală, poluare exagerată, etc).

Soluţia revenirii la bunul simţ şi la credinţa strămoşilor, care se mai păstrează doar în puţine locuri

din ţară, este revenirea fiului risipitor la Tatăl.

Omul este devorat de timp şi de istorie, nu pentru că trăieşte în timp ci pentru faptul că el crede în

realitatea infailibilă a timpului, uitând şi dispreţuind Eternitatea

Zamolxe

Bibliografie:

1. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, Muntele sacru al dacilor, Ed Ştefan, Buc.,2008

2. Adrian Bucurescu, Tainele tăbliţelor de la Sinaia. Cronica adevărată a tracilor, Ed. Arhetip, Buc, 2005

3. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed Albatros, Buc., 1983

4. Constantin Daniel, Cultura spirituală a Egiptului antic, Ed Cartea Românească, Buc, 1985

5. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Ed Humanitas, Buc., 1997

Notă: – pozele sunt preluate din cartea doamnei Cristina Pănculescu

Legile Belagine

By Mosteanu Marian(Notes) on Thursday, July 4, 2013 at 3:47pm

Cele mai elementare cunoştinţe ce trebuia să le posede orice

traco-dac erau Legile frumoase sau Belaginele. Erau un cod care cuprindea norme de comportare a

cetăţenilor regatului dac şi ele fuseseră alcătuite iniţial de zeiţa Hestia (Vesta).

Legenda

Pentru că Zamolxe ca mare preot, observa că dacii uitaseră sfaturile ce le dăduse Hesta-Vesta, s-a hotarât

să urce la tronul zeiţei. Şi a întâlnit-o în cereasca strălucire şi neîntrecută frumuseţe, aşa cum era de mii de

ani. Şi Zamolxe a cuvântat : „Zeiţa a cerului, Slujitoare a Soarelui material şi Soarelui ce ţine în mână

Cosmosul, legile date de tine au fost uitate. Eu le mai ştiu dar aş vrea să le scriu chiar aşa cum ni le vei

porunci tu!”, …„Scrie!”

Marele preot Zamolxe scrie aceste legi; legi după care s-a condus Statul dac şi ele sau răspândit în lumea

întreagă. Reţinem faptul că legile Dacilor au fost scrise de Zamolxe, nu au fost predate numai oral însă

încă nu sau descoperit.Mare va fi ziua când vor afla lumina..

Legile

1. Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi

prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale,

mişcarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este

lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumină şi din lumină tunetul şi focul ce se revarsă, aşa este şi gândul omului. El

trece în vorba omului şi apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta. Căci până la focul ce arde, trebuie să fie o

lumină şi un tunet. Lumina omului este gândul său, şi aceasta este averea sa cea mai de preţ. Lumina

prinde putere prin cuvânt, iar voinţa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul

său.

3. Fii ca muntele cel semeţ şi ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiaşi paşi

îi faci în vârful muntelui ca şi în josul său, acelaşi aer este sus ca şi jos, la fel creşte copacul în vârf de

munte ca şi în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeţ ca şi pământul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul şi nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă

de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate şi prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ,

căci din pământ îşi trage tăria. Nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult,

căci măsura ridicării este aceeaşi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminţei care încolţeşte, nici nu se vede când

prinde suflare de viaţă. Lumina seminţei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă

vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveşte râul şi ia aminte la învăţătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creşte tot mai mare,

căci vine de la ce este mai mare, şi lucrurile aşa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este şi gândul

cel bun şi drept rânduit, el îşi face loc printre pietre şi stânci, nu ţine seama de nimic, îşi urmează drumul

şi nimic nu-i stă în cale. Apa cu apă se adună, iar împreună puterea este şi mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta şi nu o uita. Acel firicel de apă ştie unde va ajunge, căci una este cu pământul

şi toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârşit. Astfel, să iei seama la gândul tău unde trebuie să

ajungă, şi vei vedea că nimic nu stă în calea sa. Să-ţi fie gândul limpede până la sfârşit; multe se vor ivi în

calea sa. Căci firea lucrurilor din jur este mişcătoare asemeni apelor. Apa cu apă se întâlneşte, pământ cu

pământ şi munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereşte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-

ndeamnă la lucruri nefireşti. Fereşte-te de vorbele deşarte şi de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ţi

acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea şi sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înşelăciune,

hoţie şi vărsare de sânge, iar roadele lor sunt ruşinea, neputinţa, sărăcia, boala, amărăciunea şi moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumuseţea lor sau după

râvna lor, căci şi unul şi altul a lăsat din ceva pentru a creşte în altceva. Cel bogat este sărac în linişte, cel

tare este slab pentru altul şi cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mişcătoare, asemeni

este şi omul. Ce dă valoare unei unelte?Trebuinţa sau frumuseţea? Duce un om mai mult decât boul? E

mai bogat vreunul ca pământul? Doar cunoaşterea şi înţelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Şi

degeaba ai cunoaştere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înroşit a fost rece şi se va răci iarăşi; Vasul a fost pământ şi va fi iarăşi pământ; Pământul ce-a

fost sterp acum este pământ roditor şi se va stârpi iarăşi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare

toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristeţe şi liniştea în nelinişte.Fierul şi focul ajută omul, dar îl

şi vatămă.Şi aceeaşi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neştiute şi nebătute de ceilalţi dinaintea lui. Tot

râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii şi a se măsura cu alţii. Fereşte-te de a te măsura

cu altul, căci trufia de aici se naşte; ea te va coborî mai jos de dobitoace şi te va despărţi de fratele şi de

vlăstarul tău.

12. Neînţeleptul este mânat de râvnă, dar înţeleptul încalecă râvna. Neînţeleptul suferă când râvna îl duce

la pierdere şi la cădere, dar înţeleptul întotdeauna găseşte câştigul în pierdere şi înălţarea în cădere.

13. Trufia răceşte iubirea inimii şi o face în duşmănie şi nu există dobitoc mai josnic, decât omul care nu

mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere, şi chipul ei este lumină. Ia seama ca nu

cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun şi vorba înţeleaptă îţi pot potoli necazul, îţi pot răcori inima. Dar nu te vin-de-că. Pentru că

omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinţa este umbra trufiei.

15. Nu îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele aşa cum vin,

aşa pleacă. După orice zi vine şi noaptea, şi după iarnă vine primăvara, căci aşa este rânduit şi aşa este

firea lucrurilor. Toate cele ce se văd se nasc, cresc, şi apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor

rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate şi nesfârşite ramuri, şi asemenea izvoarelor minţii şi sufletului

tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare şi un foc fac să crească toate cele ce cresc: ierburi, copaci,

dobitoace şi oameni, şi din aceeaşi vatră vin şi către aceeaşi vatră se întorc, şi vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creşte lângă cel mic fără a-i face rău, aşa să fiţi între voi, cel mare să nu

lovească pe cel mic şi nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca şi hoţul.

Aruncă un lemn pe râu şi mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulţumire semenului tău, adu-

i lumina pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire şi nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveşte prin ochii tăi

este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt. Ia seamaa la taina aceasta.

18. Nu grăbi nici o lucrare, căci trasul de ramuri loveşte înapoi. Fructul copt este uşor de luat, cel necopt

este greu de luat şi gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amărî

sufletul. Cum creşte cadrul, aşa creşte şi stinghia şi cum creşte roata aşa creşte şi spiţa.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să

treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă şi nu a locuit dintru început în inima ta; Dacă nu creşte prin

trufie, ea se întoarce de unde a plecat.Trufia închide poarta înţelepciunii, iar cel trufaş se pune singur lângă

dobitoace. Înţelepciunea este mai preţuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minţii şi

sufletului tău şi este rodul cunoaşterii udată de vreme.

20. Nu-ţi amărî sufletul când simţi durerea şi neputinţa, ci mai degrabă caută să te foloseşti de ele pentru

îndreptare, căci în rod ai şi sămânţa. Nu se poate ca o sămânţă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna

duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia

întotdeauna loveşte înapoi, răutatea şi neadevărul întotdeauna aduc neputinţă, trufia întotdeauna aduce

suferinţă.

21. Mergi la izvor când sufletul ţi-e aprins, scormoneşte în apă limpede şi aşteaptă până ce devine iarăşi

curată. Aşa se va duce şi aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gândul tău, şi cum sămânţa nu se poate fără coajă, aşa

este şi gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voinţa, iar fără voinţă, gândul se usucă şi

nu foloseşte la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă să

răzbată pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleşte-ţi inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci

precum fructul îşi anunţă venirea cu o floare, tot aşa fapta omului este văzută de cel cu mintea şi simţirea

limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar şi la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt

fireşti. Omul sărac are multe gânduri deşarte şi le schimbă de la o zi la alta, vorbeşte mult şi lenea i-a

învelit braţele şi picioarele. Cel grabnic avut ori e hoţ şi înşelător, ori vede mai bine necazul altuia şi caută

a-l amăgii, de acolo îşi trage grabnica avuţie.

25. Fii blând şi răbdător cu cei de lângă tine, căci aşa cum te porţi tu cu ei, aşa se poartă şi alţii cu tine,

căci simţirea lui este la fel cu simţirea ta, din aceeaşi suflare este şi simţirea lui, iar lumina ce se vede prin

ochii lui este din aceeaşi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este şi slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl şi coboară; rămâi în limpezimea

minţii şi simţirii tale şi vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel uşor este deasupra

celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ţi fie mintea şi

simţirea, şi ia seama de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniştea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este

încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ţi puterea din răbdare şi din linişte şi foloseşte-te de ea prin

limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viaţă lungă şi tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ţine

puţin. Aşa este şi cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine

prin necunoaştere, iar necunoaşterea prinde putere prin neadevăr, lene şi trufie.

29. Soarbe cunoaşterea de la cei cu barbă albă şi neinroşită de vin şi lasă vremea să o îmbrace cu

înţelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit şi gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoaşterea

lucrurilor şi creşterea înţelepciunii.

30. Mulţumeşte pământului pentru toate cele ce-ţi oferă, mulţumeşte cerului pentru ploaia care îţi hrăneşte

pământul, mulţumeşte soarelui pentru căldura şi lumina casei tale şi a pământului tău, mulţumeşte lunii

pentru liniştea somnului tău, mulţumeşte stelelor că veghează asupra somnului tău, mulţumeşte muntelui

pentru poveţele şi fierul ce-l iei din el, mulţumeşte pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulţumeşte izvorului

pentru apa ce-o bei, mulţumeşte copacului pentru lucrările ce-ţi arată, mulţumeşte omului bun ce-ţi aduce

bucurie şi zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creşte cu iarba rea, aşa sunt şi oamenii. Dar ţine seama că purtarea lor cea rea este

semănată şi crescută din teamă şi neputinţă, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor şi nu căuta

a-i îndrepta din vorbe şi mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar

pentru că este amară pântecului tău? Aşa este şi cu omul. De vei vrea să-l îndrepţi, adu-i pentru început

gândul şi simţirea la ce este plăcut atât omului bun, cât şi omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul

vede aceeaşi roată venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înţelepţit poate vedea limpezimea şi liniştea din mintea şi sufletul celui tulburat, căci cel

înţelepţit a fost odată şi el la fel ca şi cel tulburat şi roadele amare l-au făcut să ţină seama de alcătuirea

fiinţei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui şi acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul

pădurii şi iată că roadele erau cu el, apoi a privit înlăuntrul său şi iată că roadele sale amare aveau rădăcini

în mintea şi simţirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă decât cealaltă? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă

mai presus decât altul? Fiecare are tăria, frumuseţea şi priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să

aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori şi dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeaşi

mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai înţelept decât prunul sau părul? Este

mâna stângă mai bună ca dreapta ?Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus îşi au rostul lor şi cele

de jos îşi au rostul lor, cele mari îşi au rostul lor şi cele mici îşi au rostul lor, cele repezi îşi au rostul lor şi

cele încete îşi au rostul lor, cele ce au fost şi-au avut rostul lor şi cele ce vin îşi vor avea rostul lor.

34. Neputinţa vine după răutate şi neadevăr, căci ceea ce dai aceea primeşti, ceea ce semeni aceea culegi,

dar ia seama că lumina sufletului tău şi al celui de lângă tine are aceeaşi vatră şi rămâne fără umbră. Vezi

ce tulbură necontenit izvoarele minţii şi sufletului aproapelui tău. Adu-i liniştea în suflet şi limpezimea în

minte şi bătrâneţile tale vor fi ca pomul copt, oasele şi tăria ta nu vor slăbi şi te vei întoarce de unde ai

venit, sătul de căldura urmaşilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău şi întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt

dedesubtul tău să te uiţi cu iubire şi nu cu trufie căci acolo îţi sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta

să te uiţi cu privirea de prunc şi fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe şi cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea, şi toate acestea le găseşti în om, şi

toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară şi să nu fie şi înăuntru. Ia seama la toate acestea

când îţi apleci privirea înăuntrul tău şi vei găsi toată înţelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiinţei tale.

Zeii au luat seama înaintea omului de această înţelepciune şi asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu şi

Veşnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumuseţea ochilor şi

minunăţia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea şi suflarea Focului cel Viu şi Veşnic care este în

fiecare şi al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din puţinul care se vede.

38. Curăţenia trupului şi desfătarea sa prin simţuri te pune doar puţin mai sus de dobitoace. Căci nu un

sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare şi nici o

bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare şi frigul, unde este dulcele apare şi amarul, unde este

plăcutul apare şi neplăcutul, unde este mireasma apare şi duhoarea, iar unde este râs, şi plânsul pândeşte.

39. Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni şi de cei înţelepţi,

hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mânie,

bună purtare între semeni. Dimineaţa să te trezeşti cu ele, ziua să le porţi mereu în minte, seara să le ai cu

tine în somn şi astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinţa, boala şi răutatea altora nu se vor atinge de

tine.

40. Dincolo de acestea, se află iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia, şi ele ridică omul cu adevărat.

Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veşnic şi, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar

îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune,

adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăţie, rodnica şi trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea şi ura, unde este voinţa poate apărea şi delăsarea, unde este

curajul poate apărea şi frica, unde este răbdarea, poate apărea şi graba şi unde este modestia poate apărea

şi trufia. Căci mişcătoare sunt şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd din fiinţa omului. Dar toate acestea

sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeşte şi acesta este cel ce vede mişcarea în nemişcare,

este cel care dincolo de toate aceste virtuţi se desfată în cunoaşterea şi liniştea ce întrece orice bucurie, iar

atenţia, echilibrul şi limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine, şi răul ca rău, este atras de una şi fuge de cealaltă, dar înţeleptul vede

şi frumosul şi urâtul, simte şi frigul şi căldura, şi fineţea şi asprimea, aude şi plăcutul şi neplăcutul, gustă şi

dulcele şi amarul, simte şi mireasma şi duhoarea şi nu face judecată între ele. El vede desluşit că firea

lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage şi urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început şi

se va face iarăşi amar, plăcutul se naşte din neplăcut şi neplăcutul din plăcut. Şi toate acestea luminează

sufletul înţeleptului pentru că cele bune şi plăcute hrănesc şi bucură trupul şi simţurile sale, iar cele

neplăcute neînţeleptului hrănesc mintea şi înţelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor şi seminţele

viitoarelor bucurii.

43. Nu este uşoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult

decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra

vede mai multe decât cel ce este dedesubt, uşorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina

răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneşte este mai mare decât puterea care

desparte.

44. Lungul şi scurtul au acelaşi mijloc; cercul mic şi cercul mare, globul mic şi globul mare pe acelaşi

punct se sprijină; nevăzutul şi văzutul acelaşi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici

este o mare taină a firii; mare printre înţelepţi este cel ce o pricepe.

45. Înţeleptul uneşte pe cel ce vede cu cel ce gândeşte, cel ce simte cu cel ce face, dar neînţeleptul îi

desparte. Deschide-ţi bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte şi cel ce gândeşte sunt asemeni norilor care

vin şi pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veşnic şi lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viaţă

şi moarte, dincolo de bine şi rău, dincolo de frumos şi urât, dincolo de curgerea timpului.

Sursa: http://arhivaspirituala.wordpress.com/2013/06/10/legile-belagine/

Extraterestrii Printre Noi

DACII – COLONIZATORII PAMANTULUI / PROBE 3 – PIETRELE DACILOR VORBESC

De Gabriela Dobrescu21/10/2012

In acest capitol va voi arata cateva dintre multele minunatii care se gasesc pe pamantul sfant al dacilor.

Marturii vii ale priceperii, cunostintelor si indemanarii acestui popor de eroi, care datorita puterii si

constiintei lor au provocat in lumea inconjuratoare admiratie, uimire, invidie si ura, pietrele dacilor au

inceput sa vorbesca. Dacii si-au lasat cunostintele si marturiile in piatra pentru ca stiau ca intr-o buna zi

pietrele lor vor vorbi si omul va putea sa citeasca adevarul pe ele.

Ar fi bine ca lumea academica sa se ridice de pe scaune si sa cerceteze mai cu atentie pamanturile sfinte

ale dacilor pentru ca pietrele lor vorbesc, pentru ca pietrele sant oasele pamantului si poarta in ele si pe ele

marturiile vremurilor demult apuse cand vitejii hiperboreeni incercau sa colonizeze pamantul si sa poarte

printre oameni stiinta naturii si a nemuriri.

URME UMANE IN PIATRA TOPITA

Un colt de rai al Daciei sau ceea ce ne-a mai ramas din el este pamantul Buzaului, tara imparatului

LUANA unde au ramas sapate in piatra urmele celor care au construit asezamintele rupestre de la Alunis

si Colti.

Cred ca sant multe locuri in lume care au amprente de picioare umane lasate in piatra dar cum sa crezi ca

“oamenii primitivi” au lasat urmele pasilor lor in piatra moale din Romania unde conform spuselor

cercetatorilor aici nu era decat zapada si gheata si chiar daca era glaciara ar fi ocolit aceste tinuturi

oamenii nu puteau sa fie pentru ca aici nu era nimic.

Aceste fotografii au fost facute de un neobosit localnic indragostit de frumusetea si de misterele locurilor

natale: Grigore Rotaru Delacamboru. Multumita lui si a curiozitatii sale, astazi avem aceste fotografii care

au imortalizat pietrele dacilor, marturii inegalabile, probe care atesta existenta civilizatiei hiperboreene sau

trace in aceste locuri.

URME DE PASI LA Cetăţenii din Vale

Urme de pasi langa paraul Pârscovelul de langa Policiori

Si in America, in GLEN ROSE VALLEY exista urme de pasi in piatra moale numai ca urmele de acolo

sant de dinozauri si de oameni impreuna. Acea vale este marturia existentei unei altei civilizatii umane

care nu are nimic in comun cu a noastra. E gresit cand se afirma ca in epoca dinozaurilor oamenii nu

existau. Avem nenumarate probe ca aceasta este o alta mare si gogonata minciuna. Este adevarat ca

oamenii de atunci erau uriasi asa cum erau toate vietuitoarele planetei care au format o alta generatie

trecuta si care nu are nimic de a face cu a noastra. Pamantul a fost locuit intotdeauna de diverse generatii

de oameni si de alieni.De la ei ne-au ramas atat de multe vestigii si minunatii ale tehnologiei antice.

Despre civilizatia gigantilor din America de sud ne vorbesc insediamentele din Peru, Bolivia, Brazilia si

pietrele Ika. E inutil sa mai crezi in cretinismele “cercetatorilor” care sustin cu nerusinare faptul ca

minunatiile popoarelor antice sant niste amarate de temple facute pentru zei cu ajutorul altor pietre si

lemne. Pai daca ei faceau asemenea minunatii pentru zei, ei unde traiau???In rape?? In grote?? Nu, dragii

mei, acelea erau cele mai evoluate si trainice orase care comunicau cu asezamintele subterane pentru ca

oamenii se ascundeau acolo cand se intampla vreun cataclism sau cand zeii = alienii faceau cate un razboi

atomic.

GLEN ROSE VALLEY

Aceasta este o alta urma umana pietrificata gasita in Bolivia.Vechimea ei este de 15 milioane ani ceea ce o

face cea mai vechie urma umana din lume si a fost prezentata in La Paz.

Aceasta este cea mai celebra urma umana, proba care nu a putut fi combatuta de nici un cercetator,

datorita faptului ca cel care a lasat-o a strivit cu piciorul un trilobit, animalut din ordinul scoicilor, care

traia in perioada cretracica. Dar ca si cand nu ar fi de ajuns, urma lasata nu este a unui picior gol cum am

vazut inainte. Nu. Urma este a unui pantof….purtat de un om in perioada in care, conform spuselor

oamenilor de stiinta, omenirea nu exista.

De ce v-am purtat printre aceste relicve antice?? Pentru ca, asa cum ati vazut, fiecare popor se lauda si

pune in evidenta descoperirile importante si unice facute pe teritoriul sau, numai la noi lumea stiintifica

doarme si isi ia salariul doar ca sa ne spuna gogosi de tufa. De ce oare un om simplu pasionat de trecutul

acestui popor ca Grigore Rotaru Delacamboru merge pe cont propriu cu un aparat de fotografiat in mana

ca sa ne arate cum sub picioarele noastre urla trecutul glorios al unui popor de eroi in timp ce aceea care

sant obligati sa o faca nu au timp sau nu au fonduri? Nu ar fi mai convenabil sa ne gasim si sa ne aparam

singuri istoria din moment ce nimeni nu are vreun interes sa ne spuna adevarul?? Dar sa mergem mai

departe…

In frumoasa tara a Luanei exista o paiatra care se chiama Piatra Rotarii. De ce a capatat acest nume o

spune chiar ea: pentru ca acest imens megalit a fost rasucit de o imensa si incredibila catastrofa care l-a

smuls de la locul sau si l-a rotit astfel ca scarile care duceau probabil undeva catre vreo asezare sau cetate

acum nu mai duc nicaieri pentru ca treptele sant invers. Pe aceasta piatra sant si incizii, desene geometrice

si semne care probabil insemnau ceva pana cand piatra nu a fost smulsa de la locul ei dar care probabil si

astazi ar putea sa dezlege ceva mistere, lipseste doar interesul de a intelege aceasta limba a semnelor.

Semnele catastrofelor pe care pamantul le-a suportat in decursul mileniilor se vad si acum peste tot si de

aceea Piatra Rotarii nu este singura care a suferit de pe urma dezastrelor. In America de sud exista un alt

megalit care a suferit si el o incredibila rotare de la locul sau. Daca cautam sa intelegem cum e posibil ca

structrui impresionante de piatra sa fie mutate de la locul lor explicatia e doar una: catastrofe. Vom vorbi

si despre acest aspect, dar intr-un alt capitol.

Piatra rotarii – Alunis

Aceste doua fotografii sant facute unui megalit din Sicilia – Italia numit “Cucco – Orgala” Treptele

seamana foarte mult cu cele ale pietrei rotarii care probabil in timpuri antice purta spre un bazin cu

apa ca cel din Cucco.

Coltul de piatra de la Braiestieste o alta minune care ne-a ramas de la bravii nostri inaintasi. Starea de

uzura in care se afla ne marturiseste singura vechimea sa. Dar daca timpul sterge multe lucruri si vindeca

multe rani, pietrele dacilor l-a invins pentru ca in acest megalit se mai vad inca semnele inaltei tehnologii

folosite. Foruri perfect rotunde facute cu o inalta precisie, forma sa atipica si liniile care delimiteaza

anumite portiuni ne duc cu gandul la tehnologia popoarelor de peste ocean unde gasim acelasi fel de

prelucrare a pietrelor care se foloseau in diferite constructii. Si in acest caz este imposibil sa te intrebi ce

incredibila catastrofa a mutat acest megalit de la locul sau????!!!!!!

Colţ de piatră la Brăieşti.

Foruri perfecte facute in piatra se gasesc la toate minunile arhitecturale ale lumii antice si aici nu putem sa

trecem cu vederea asezarile din Peru si Bolivia. Iata un colt de piatra din Puma Punku in Tiahuanaco,

Bolivia.

Se vad perfectele foruri facute cu inalta tehnologie de catre mesterii antici. De ce fac o asemenea

comparatie? Pentru ca cele facute in coltul de piatra de la Braiesti nu sant cu nimic mai prejos decat cele

de peste ocean, atat ca cele de la noi par mult mai vechi decat surorile lor.

OUL COSMIC

Oul Cosmic de la Strâmba este un megalit care ca si celelalte despre care am vorbit pana acum, nu

este singular in lume, numai ca te intrebi cine l-a construit aici si de ce, intrebari care nu si-ar avea

rostul atata timp cat lumea academica ne-ar fi spus ca pamanturile acestea nu ar fi fost locuite in

timpuri vechi. Dar, cum istoria noastra, dupa ei, este relativ noua, atunci ar trebui sa zicem ca

civilizatiile din alte parti ale lumii au venit si la noi sa ne mai construiasca cate un megalit, cate o

cetate, cate un ou cosmic… Minciuni spuse cu nesimtire.

Oul Cosmic de la Strâmba ( un sat din zona Rupestre )

Oul cosmic este ceea ce se chiama samanta, codul genetic din care s-a nascut umanitatea. Italienii il

considera simbolul etruscilor, grecilor si egiptenilor. La noi, tara de unde acest simbol a plecat, nimeni nu

se sinchiseste sa ii acorde atentia cuvenita. In timpuri de mult apuse oamenii preamareau natura,

nemurirea, animalele si apa datatoare de viata, cea care face ca viata sa rasara. Pe suprafata oului se mai

vad inca semne neintelese sau poate o harta stelara care de abia se mai intrevede datorita timpului

nemasurat care a trecut peste el facandu-l sa isi piarda din claritate.

Asemeni oului Cosmic de la noi sant si Sferele din Costa Rica, numai ca vechimea lor pare mult mai mica.

Un alt ou sa gaseste si in Sassari -Sardenia, Italia, care spre deosebire de sferele din Costa Rica aduce mult

mai mult cu cel gasit la noi. Si in marile piramide bosniace s-au gasit astfel de sfere mai mult sau mai

putin eliptice, fapt care confirma cunostintele comune ale oamenilor din acea epoca.

Una dintre sferele de piatra gasite langa marea piramida bosniaca.

Avem si alte oua cosmice in alte parti ale lumii pentru ale caror constructie nimeni nu a putut sa dea vreo

explicatie

TESTAMENTUL RASELOR – MUNTII CIUCAS

Pietrele dacilor mai au o particularitate: unele dintre ele sant unice. Acum ati putea sa spuneti ca multe alte

artefacte antice din alte parti ale lumii sant unice, asa cum pot sa para si pietrele dacilor. Da, aveti

dreptate, sant foarte multe, numai ca aici, pe acest petic de pamant lumea academica a vrut ca istoria sa

dispara, trecutul poporului care locuia aici nu trebuia sa se dezvaluie pentru ca ei au stabilit ca aici, in

vremuri antice nu era nimeni. Cu toate aceste aberatii “stiintifice” lumea de mult apusa vrea sa prinda

viata si marturiile lor au inceput sa cam dea peste cap planurile facatorilor de istorie falsa.

Stim cu totii ca pe pamant exista 4 rase umane: albii, negrii, galbenii (asiatici) rosii (indienii). Nu ar fi nici

o noutate pentru nimeni dar te intrebi cu stupoare de ce incrustate in muntii dacilor se gasesc fetele raselor

umane??? De ce aici, unde nu era nimeni, stau marturie, sapate in piatra fetele celor 3 rase dominante ale

pamantului? Cine si de ce a sculptat muntii dacilor pentru a lasa marturie grandoarea neamului de eroi ai

gigantilor, ai titanilor omenirii pe care zeii nu i-au putut invinge?

“Testamentul Raselor”. Sculptură megalitică de proporţii gigantice, identificată de Daniel Ruzo în Munţii

Ciucaş, cu ocazia vizitei acestuia în România.

Imagine din Arhiva de fotografii Sculpturi Megalitice Dan Corneliu Brăneanu.

Fotografie retuşată pentru evidenţiere publicată de Călin N. Turcu („Enigmatice chipuri de piatră” – Istorii

neelucidate.Almanah estival Luceafărul ’87). Fotografia corespunde următorului text: „Testamentul – care

l-a atras cu două decenii în urmă şi pe cercetătorul peruan Daniel Ruzo - este un complex de stânci

măreţe ce par a reprezenta câteva chipuri umane. El poate fi admirat de pe muntele Chiruşca aflat chiar în

spatele Cabanei Ciucaş”.

LEUL DE LA BAIA DE AUR – ROSIA MONTANA

Rosia Montana este unul dintre locurile cele mai pline de mister ale Romaniei. Pamantul cu aurul cel mai

pur, pamantul impanzit cu sute de marturii, care atesta ca aceste locuri nu erau ale romanilor care ne furau

bogatiile, ci ale dacilor care arendau minele lor calailor si talharilor ce doreau sa distruga si sa fure tot,

proces care continua si astazi, multumita guvernantilor cretini care ne conduc, vorbeste.

Stim ca dacii isi sculptau muntii si acest lucru se vede din ce in ce mai bine pentru ca oamenii au inceput

sa priveasca mai cu atentie pietrele din care sant facuti acesti munti. Ceea ce vreau sa va supun atentiei

este faptul ca in aceste locuri, in acesta tara a dacilor, exita opere megalitice care apoi se regasesc si in

alte tari, pe alte meleaguri, departe de locul unde au fost facute pentru prima data. Asemanarea este de

multe ori izbitoare si te duce cu gandul la cei care, plecati de acasa, au vrut sa creeze in locurile

indepartate de plaiurile natale aceeasi atmosfera, acelleasi figuri asemanatoare celor de acasa, Iata cateva

dintre ele.

Sculptură megalitică leonină, de o frumuseţe aparte, la Roşia Montană, judeţul Alba.Imagine inedită din

Arhiva de fotografii Sculpturi Megalitice Dan Corneliu Brăneanu.

Sculptură înfăţişând un leu, aflată în colecţia unui muzeu italian. Asemănarea cu megalitul de la Roşia este

izbitoate…

Ar mai fi ceva de spus la aceste doua reprezentari, idee care mi-a venit cu ceva timp in urma scrierii

acestui articol. Am cautat ceva pe internet si am ramas impresionata de modul in care este reprezentata

Pangea, unicul continent al pamantului din vremurile antice datorita faptului ca asemanarea sa cu acest leu

este uluitoare. Atunci ce sa cred, ca acest leu reprezentat in mod aproape identic de doua popoare diferite

in realitate era harta pamantului in timpurile imemorabile?? Iata Pangea:

SFINXUL DE LA CORBII DE PIATRA

Sculptură megalitică de la Corbii de Piatră, jud.Argeş.În centru, o structură leonină cu profilul feţei uman.

În plan apropiat, o altă figură umană aşezată direct pe temelie, în colţul casei.Imagine inedită din Arhiva

de fotografii Sculpturi Megalitice Dan Corneliu Brăneanu.

Imagine panoramica a vetrei satului Corbi. În cadranul dreapta sus se vede sculptura megalitică detaliată

mai înainte.Fotografie obţinută prin amabilitatea profesorului Stelian Bebeşelea.

La Marcahuasi in Peru, este deja foarte cunoscuta aceasta fata sculptata in munte vizibila doar daca se

roteste fotografia in pozitie verticala. Comparand fotografia de la Corbii de Piatra cu aceasta, nu poti sa

nu ramai surprins de asemanarea lor izbitoare.

MARCAHUASI – PERU / CHIP DE OM CULCAT

Nu am idee de ce in muntii dacilor exista si multe sculpturi zoomorfe, care ar putea fi explicatia care sa

ne lumineze asupra importantei pe care aceste animale sau pasari o aveau, sau de ce era atat de importanta

incat sa merite sculptarea in stanca muntilor a acestor fiinte. Cert este ca toata planeta este impanzita cu

chipurile lor. Asa cum v-am obisnuit, va supun atentiei sculptura megalitica de la Ciucas care reprezinta o

pasare. Nu pot sa spun daca acest chip de piatra reprezinta un porumbel, o acvila sau nemuritoarea pasare

Pheonix, dar cu certitudine va pot garanta ca acest tip de monument megalitic exista si in alte parti.

PORUMBELUL CIUCAS

In Turcia, tara care in ultimul timp ne-a oferit cele mai surprinzatoare monumente arheologice antice, in

situl Nemrut Dagi se gaseste alaturi de nenumare figuri de daci si chipul acestei pasari.

PORUMBELUI NEMRUT DAGI

Iata si replica aceleasi pasari sculptata in muntii Italiei. Nu e asa ca incepi sa te intrebi din ce in ce mai

mult cum e posibil ca in Dacia sa existe monumente megalitice identce cu cele din alte tari?? Cum ar

putea sa ne explice oamenii de stiinta acest fenomen? Au venit ele, popoarele lumii sa le construiasca si

aici la noi, sau poporul de aici s-a dus sa le construiasca acolo??

PORUMBELUL DIN MONTALBANO ELICONA / ITALIA

Cine nu a auzit de monumentul omenirii de la Marcahuasi, in Peru? Marele sfinx taiat in piatra este si

astazi unul dintre cele mai controversate monumente cu chip de om si reptila, de aceea consider ca este

inutil sa mai adaug ceva avand in vedere marea sa notorietate.

Ceea ce vreau in schimb sa va prezint este asemanarea sa izbitoare cu sfinxul de la Macin care nu numai

ca ii seamana in totalitate dar si erodarea lor pare similara. Capul sfinxului de la Macin are lipsa o

bucata…probabil distrusa intentionat sau poate in mod natural. Cert este faptul ca este cam dubioasa

acesta asemanare a lor.

SFINXUL DIN MACIN SI SFINXUL DIN MARCAHUASI

SFINXUL MACIN

SFINXUL DIN MARCAHUASI

Si pentru ca santem in Peru as dori sa va arat asemanarea dintre sfinxul de acolo si sfinxul al doilea din

Bucegi. Numit si Broasca, sfinxul din Marcahuasi este una di enigmele zoomorfe ale platoului peruan plin

de megaliti. Sfinxul din Buceci area aceleasi caracteristici iar asemanarea este izbitoare.

MARCAHUASI – PERU

SFINXUL DIN BUCEGI

SCAUNELE DACILOR

In muntii Carpati exista foarte multe scaune sapate in stanca. Oare de ce era nevoie ca pietrele sa aiba

forma de scaune??

SCAUNUL DE LA BUZAU

SCAUNUL DE LA Puka Pukara / PERU

SCAUNUL DE LA SINCA VECHIE

CHIPUL LUI BUREBISTA PE MUNTII TERREI

In Italia, exista la Borzone, o sculptura megalitica cu chip de om. Ceea ce m-a frapat cel mai mult si

pentru care vreau sa nu trec cu vederea acest megalit, este faptul ca seamana foarte mult cu chipul lui

Burebista de pe tablitele de la Sinaia.

BUREBISTA PE TABLITELE DE LA SINAIA

O alta proba de necontestat este figura lui Burebista gravata pe un inel aflat la un muzeu din Florida deschi

de David Xavier Kenney în Sunny South Beach. Inelul provine din Balcani, asa cum afirma detinatorul

sau, care a intrat in posesia lui cu ajutorul unui vanzator olandez. Pe inel se gaseste o scriere antica

necunoscuta care este descrisa ca fiind niste scrijelituri. Iata ce scrie pe placuta de prezentare a inelului:

DACIAN CAMEO RING OF THE DACIAN KING BUREBISTA AND DECEBALUS

Material: Bronze and Lead

Era: C. 117 AD

Culture: Roman Provincial

Style: Greek

Origin: An Antiquities Dealer in the Netherlands, purported to have originated from the Balkans

SURSA: http://colectii.toateblogurile.ro/category/tara-minunilor/page/3/

Si iata si megalitul din Borzone-Italia, acesta enigmatica sculptura rupestra care ca si alte sclupturi

megalitice romanesti sapate in piatra vie a muntilor, a imortalat un chip de erou al antichitatii pentru ca

dacii nu au scris pe hartie, pe lut sau pe pietricele. Nu.Dacii ai scris pe muntii lor pentru ca muntii erau

frati cu dacii si pentru ca muntii erau falnici ca si ei. Nu vi se pare ca asemanarea este de necontestat??

INELELE DE PIATRA

Nu departe de Cornovaglia se gaseste situl Men-an-Tol care s-ar traduce piatra cu gaura.

Asa cum puteti vedea din acesta fotografie langa piatra de forma circulara, gaurita, se mai vad doua pietre

drepte si o a treia culcata. Nu se stie ce ar putea sa reprezinte. Gaurirea perfecta a imenselor pietre pare sa

fi fost facuta cu instrumente de mare precisie nu cu alte pietre sau lemne cum ar vrea sa ne faca sa credem

lumea stiintifica. Aceasta arta era cunoscuta de toata lumea antica pentru ca iata, astfel de minunatie exista

si la noi in muntii Buzaului. Ma intreb ca intotdeauna: au venit ei, aici sa ni le faca sau au plecat dacii sa le

arate loro cum se fac??

MEGALITUL DE LA CORNOVAGLIA

BLOCUL CIRCULAR DE LA NUCU -BUZAU

BLOCUL CIRCULAR DE LA CETATENI

FOTO:http://strasihastrii.blogspot.ro/2010_01_01_archive.html

MENHIRELE GIGANTICE ALE DACIEI

In Buzau, alatuti de mult cunoscutii trovanti se afla in mijlocul padurii un ansamblu de pietre imense rupte

parca de catre o imensa catastrofa pentru ca un astfel de bloc de piatra chiar daca ar cade pe pamant nu ar

putea sa se rupa in bucati de acest tip. Din ceea ce stim de la istorie, acest tip de monument megalitic se

chiama menhir. Pe teritoriul Romaniei prezenza menhirelor este foarte mare si adevaratul lor scop nu se

cunoaste. E greu sa iti imaginezi ca cineva pune o astfel de bucata de piatra doar ca sa semnaleze prezenta

vreunui mormant important sau vreun loc de inchinaciune. As zice mai degraba ca aceste fabuloase pietre

erau parti ale unor constructii impresionante ale antichitatii. Oricum, poate in viitor vom afla adevarta lor

origine si scopul pentru care au fost ridicate.

MENHIRUL URIAS DE LA BUZAU

MENHIRUL URIAS DE LA BUZAU

As dori sa va vorbesc acum despre cel mai mare menhir al Europei. Este vorba despre megaliti din

Locmariaquer, un orasel francez situat in Bretagna meridionale.

Conform cercetarilor, acest megalit are 4500 de ani, 29 de m inaltime si cantareste 280-350 tone si este

rupt in patru bucati.

MENHIRUL DE LA LOCMARIAQUER, FRANTA

Imi permit sa ma intreb de ce oare in Romania exista un menhir asemanator cu cel francez, rupt tot in 4

bucati si la fel de enigmatic ca cel francez??

CRUCEA MANAFULUI

Fotografiile pe care vi le voi prezenta mai jos sant facute tot in muntii Buzaului unde ne asteapta o alta

miunatie: crucea Manafului. Este un ansamblu megalitic inalt de 4 m in forma de cruce cu patru coloane

de sustinere. Se pare ca inainte avea si acoperis tot din piatra. Se spune ca aceasta cruce a fost facuta prin

1846 de catre un vanzator de zarzavaturi, un manaf. De mentionat ca esre facuta dintr-o singura bucata de

piatra care cantareste cateva tone.

Am primit de la popa din sat precisarea ca acest monument a fost facut cu certitudine in 1846 pretinzand

ca are si probe, acte. Nu are nimic decat amintiri si certitudinea ca aceste pietre sant simboluri crestine. Nu

a mai auzit insa niciodata de izvoare pagane de unde crestinismul se alimenteaza, nu are habar de ce este

“cavalerul trac” si nu este la curent cu faptul ca acest tip de monument este identic cu dolmenele antice.

Ca intotdeauna popii si bisericile lor fura toate constructiile antice pe care apoi le coafeaza si le numesc

crestine.

Nu stiu pentru care motiv s-a inventat o asemenea poveste pentru un monument megalitic stravechi care la

o simpla analiza mai amanuntita te convinge ca nu are nimic in comun cu vreun manaf care nefiind

sculptor a cioplit in piatra aceasta minunatie nici cu vreun crestinism mai vechi. Aceasta cruce este un

monument megalitic antic pentru ca simbolul crucii ales de crestini in antichitate reprezenta axa lumii.

Axis Mundi. In plus de ce ar fi cioplit cineva in 1846 o cruce cu simboluri pagane in plin crestinism? Cum

a facut un om simplu aceasta minune? Nu am nici un dubiu ca a fost scrisa cu acel an stergandu-se

probabil alte simboluri importante pe care le avea, dar de la acest fals pana la a spune ca a fost sculptata

atunci mi se pare o cale foarte lunga pentru ca simbolurile antice pagane aproape sterse de timp se mai

intrevad inca si seamana nemarginit de mult cu semnele si inscrisurile vechi de 12000 de ani gasite in

Turcia la Göbekli Tepe

SIMBOLURI PAGANE PE CRUCEA MANAFULUI

SIMBOLURI PAGANE PE CRUCEA MANAFULUI

SIMBOLURI PAGANE PE CRUCEA MANAFULUI

CRUCEA MANAFULUI

SIMBOLURI PAGANE PE CRUCEA MANAFULUI

SIMBOLURI PAGANE PE CRUCEA MANAFULUI

Göbekli Tepe

Göbekli Tepe

Göbekli TepeSi pentru ca santem in acest sit as dori sa va arat o particularitate a acestei epocale

descoperiri din Turcia, care a fost datata la 12.000 de ani si ruinele de la Sarmizegetusa.

Göbekli Tepe

ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA

OZN-UL DIN MUNTII NEAMTULUI SI ARTEFACTUL DIN SALZBURG

As vrea sa mai semnalez ceva interesant. Munţii Neamţului par a fi o zonă plină de mistere pe care istoria

nu le-a elucidat încă. La poalele Ceahlăului, în zona denumită Vadu Rău, săpăturile arheologice realizate

sub îndrumarea istoricului Dumitru Ioniţă au scos la iveală artefacte bizare.

La o adâncime de doar 50 de centimetri sub pământ, s-a descoperit o structură de piatră prelucrată,

formată din cel puţin 90 de plăcuţe îmbinate cu un liant cu desăvârşire necunoscut oamenilor de ştiinţă de

astăzi.

Liantul, de o duritate extremă “nu este nici ciment, nici argilă, nici vreun alt adeziv cunoscut şi folosit de-a

lungul istoriei, până azi. Probabil că respectivul liant nu are corespondent pe Terra”, susţine profesorul

Ioniţă, citat de Gardianul. Obiectul are o înălţime de 14 cm, o circumferinţă de aproape un metru,

cântăreşte 12 kg. (http://www.antena3.ro/externe/un-ozn-si-o-miniatura-a-sfinxului-din-bucegi-

descoperite-in-masivul-ceahlau-57737.html)

Pare incredibila acesta descoperire, cu atat mai mult cu cat la Salzburg s-a descoperit un artefact pe cat de

asemanator cu al nostru pe atat de ciudat si misterios.” Astfel, obiectul misterios a fost supus unor altor

teste și specialiștii au concluzionat că a fost realizat printr-o tehnică bizară, numită “a cire perdue“, cu

circa 60 milioane de ani în urmă.

Testele preliminare au demonstrat că acest cub misterios, cu două fețe ușor rotunjite și cu o incizie undeva

la mijloc, cântărește 785 grame.Are în compoziţie fier și carbon, dar se zăresc și ușoare urme de nichel.

Obiectul nu este de proveniență naturală ci a fost fabricat cu un scop anume. Există voci care susțin că

acest obiect făcea partea dintr-un ansamblu mai mare, al cărui parte componentă era. Un alt fapt ciudat

este că specialiștii au descoperit că artefactul avea propriul câmp

gravitațional.”(http://www.efemeride.ro/cubul-din-salzburg-un-artefact-fabricat-acum-60-milioane-de-ani)

COIFUL DE LA COTOFENESTI SI REGELE PERSAN CYRUS

Cati dintre noi nu au auzit despre renumitul coif de aur de la Cotofenesti? Cred ca foarte multi. Ceea ce

insa nu stie marea majoritate este faptul ca acest coif este asezat, in nenumarate poze pe capul marelui

rege al persilor Cyrus. De ce oare in articolele in care se vorbeste despre regele marelui imperiu persan el

este reprezentat avand pe cap tocmai coiful nostru? Sa fi gresit ei cand au pus fotografia sau istoricii elitei

“au uitat” sa ne spuna ceva in legatura cu Cyrus si dacii?? Dintre cele doua argumente eu cred ca este al

doilea cel adevarat pentru simplul motiv ca nimeni, absolut nimeni nu avea vreun interes sa publice in

presa straina coiful romanesc pe capul unui persan. In acest caz ar mai fi o intrebare: daca cel din

fotografie nu este Cyrus, atunci cine era?? Iata-l pe Cyrus persanul cu coiful romanesc pe cap.

The founder of the Persian Empire: Cyrus the Great

Aici articolul in original:

http://www.yousaytoo.com/the-founder-of-the-persian-empire-cyrus-the-great/1664847

AUTOR: GABRIELA DOBRESCU

Axa Lumii în Masivul Godeanu?

8:36 AM karma police No comments

Miturile sumeriene, egiptene, mayaşe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre

fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când croodil sau dragon. Cert este

că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer şi Pământ, fiind o

poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii).

Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul

flux energetic au debarcat extratereştrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători în frunte cu

gen. V. Dragomir, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după

alţii ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon.

Adamclisi, ”pământul lui Adam”, conţine codul genetic

Conform Scripturii, Dumnezeu a creat din lut prima fiinţă oemnească, pe Adam, care în limba ebraică

înseamnă Om. În 2003, cercetătorii amerciani şi francezi au ajuns, independent unii de alţii, la concluzia

senzaţională că elementele de bază ale vieţii biologice se ascund în pământul obişnuit, confirmând

concepţia biblică a originii omului. Isabela Iorga ajunge la concluzia că, prin numele de Adam se înţelege

ADN-ul uman, care conţine însuşi codul genetic al organismului, intrat în subconştientul popoarelor drept

Arborele Vieţii.

Scriitorul E. Delcea remarcă pe bună dreptate că respectivul „arbore” este unul dintre cele mai vechi

elemente decorative prezente în arta populră românească. Prof. T. Diaconu, pe baza unei metode proprii

de analiză a scrierii hieratice (sfinte), scrie despre cuvântul Adamclisi că are două părţi clare, Adam şi

Clisi, iar înţelesul este „pământul lui Adam”. Or, încă din paleoliticul mijlociu (100.000-40.000 î.e.n.),

peşterile Cheia (La Izvoare) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite.

Dr. D.D. Farcaş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate din

România, apreciază că prezenţa extratereştrilor pe Terra datează de cel puţin 25.000 de ani. Într-o

cronologie discutabilă, E. Delcea coboară „experineţele” extratereştrilor în spaţiul carpato-danubiano-

pontic, acum 10 milioane de ani, având ca rezultat populaţia „ramani”, toate civilizaţiile terestre având

iniţiatori veniţi din „zona stelei Sirius din Constelaţia Orion”. În sprijinul teoriei că Oamenii Primordiali

au fost pe plaiuri mioritice, scriitorul respectiv aduce ca argument „Australopithecus Oltensis” de la

Bugiuleşti (Vâlcea) cu o vechime de două milioane de ani, dar aici este vorba numai de oase de animale

folosite ca unelte, singura dovadă certă ca vechime (cca 50.000 de ani) fiind falanga de picior a unui om

de tip Neanderthal, descoperit la Ohaba-Ponor (Retezat), lăsând la o parte controversele legate de subiect,

cecetările recente duc către localizarea Edenului inclusiv în Carpaţi şi la Dunăre.

Herculane, cel mai încărcat punct energetic din lume ?

Cercetătorii geneticieni de la Berkeley (California), comparând tipul de ADN mitocondrial – care se

transmite numai pe linie maternă – au ajuns la concluzia pe cat de indiscutabilă, pe atât de senzaţională că

toţi oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie, care a trăit acum 350-200 de mii de ani. Deci

Eva biblică, a cărei nume înseamnă în ebraică „viaţă”, a existat, completând perfectul echilibru al Creaţiei

şi e posibil ca acele fiinţe perfecte de tip Havva (Eva), create din eter şi apă, să fie chiar „îngerii din

ceruri”, respectiv cei 144.000 de sori cu care a coborât Dumnezeu pe Pământ. Adam şi Eva trăiau pe

mirificul Eden, unde totul era învăluit într-o lumină roz, rezultată din reflexia razelor pe suprafaţă bolţii de

gheaţă din jurul Terrei, devedindu-se experimental că erau asigurate condiţii optime atât pentru

conservarea ADN-ului uman în starea iniţială, cât şi pentru dezvoltarea optimă a celulelor plantelor.

Spaţiul cu vegetaţie luxuriantă al Edenului trebuie lărgit la patru fluvii: Ghihon (Nilul), Hidechel (Tigrul),

Eufrat şi Pison. În ce priveşte Pisonul există două variante, dar între Gange şi Dunăre, ambele considerate

sfinte, considerăm că varianta corectă ar fi Dunărea, locuitorii antici riverani numindu-se fisoniţi sau

dabieni care, în opinia lui Pseudo Cesarius erau foarte cucernici, abţinându-se de la „consumul legitim şi

nevinovat al cărnii”.

I. Iorga deduce că ţara Havila se afla la nord de Dunăre, fiind de acord cu scriitorul S. Coryll, care

echivalează Havila cu Valahia. Pare o teorie destul de greu de digerat, dar N. Densuşianu, membru

corespondent al Academiei, a murit convins că centrul „populaţiunii neolitice din Europa, al oamenilor

născuţi din pământ, a fost în zona Porţile de Fier-Munţii Bucegi-Munţii Buzăului.

Marele istoric V. Pârvan scrie că eroul Hercule, de la care îşi trage numele staţiunea Herculane era dac.

Celebrul bioenergetician Iulian Urziceanu, primit de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, a constat că „la Băile

Herculane la Cascadă, spre 7 izvoare (...) este cel mai încărcat punct energetic din lume”. În zonă, la

Peştera Hoţilor, s-a semnalat prezenţa unor vânători şi pescari acum 10.000 de ani, iar puţin mai departe,

la Toteşti în ţinutul Haţegului, au fost găsite brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia

Amodites, specie comună în tot SV Daciei şi, după cum se ştie, şarpele a fost vârful de lance care a dus în

Grădina Raiului, „păcatul de moarte”.

Conform mitologiei Hercule (dac) a avut cu Echidna (tracă) trei fii din care se trag neamurile înfrăţite ale

agathyrşilor, gelonilor şi sciţilor, înrudite bineînţeles cu dacii şi tracii. După Homer, sciţii ocupau întreaga

regiune de nord a lumii vechi cunoscute sub numele de „Terra antiqua”. Socotindu-i pe pelasgi drept

strămoşi a ramanilor, avâd unul dintre „centre” la Porţile de Fier, se poate lansa supoziţia că Edenul se

întindea şi la nord de Dunăre, la Herculane, unde există şi o climă submediteraneană care păstrează până

astăzi exemplare endemice a unei flori luxuriante care exista înainte să aibă loc procesul de separare a

polilor.

Nu trebuie ignorată complet teoria lui Rene Guenon, unul dintre cei mai mari savanţi sufişti ai sec. Al XX-

lea, potrivit căreia Axa Lumii nu coincide în mod necesar nici cu axa de rotaţie şi nici cu axa magnetică a

Pământului, deşi acest lucru se poate întâmpla uneori.

Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti

Întorcându-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N.

Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic,

în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe

Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea

Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau

Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează

axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion. Este o problemă controversată.

După patru ani de cercetări asidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-

informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului

Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea

indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în

jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca

datorită fluxului enrgetic favorabil, la primii paşi ai evoluţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi

venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea.

Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale,

unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse. Mai aproape de realitate sunt cei care

localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţin cercetat dintre Carpaţii

româneşti. Teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu in masivul Ţarcu

(Banat), nerezistând criticii, Gen. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt

din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe

cale astro-geodezică şi gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât

câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.

„Luate-ar Gaia”, o expresie plină de tâlc

Fireşte că, în legătură cu ipoteza existenţei Axei Lumii pe plaiuri mioritice ca poartă energetică spre

Univers, viitorul ne va aduce surprize. Miturile dogonilor – mic popor african de pe teritoriul Republicii

Mali – povesteau despre venirea pe Pământ, într-o „arcă rotitoare” a unor fiinţe legate de sistemul astral al

lui Sirius. Dogonii stiau că în jurul lui Sirius A se roteşte Sirius C, astru nedescoperit încă. Se presupune

doar că Geea sau Gaia antică, Zeiţa Mamă a Pământului primoridal, ar avea biocâmp, comportându-se ca

o fiinţă vie. De la geto-daci, care se credeau nemuritori, ne-a rămas o expresie plină de tâlc: „Luate-ar

Gaia”. E bine ca fiecare dintre noi să mediteze la sensurile ei, într-o lume ce face parte dintr-un sistem mai

amplu cu organizare de sine-stătătoare, în care mecanismul de corectare este însăşi Axa Lumii.

Zamolxis si Kogaion

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu "zona sacra" sau "muntele

sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omu (N.

Densusianu).Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii

legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sã fie, neaparat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile

traditii. În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca

majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele "Kogaionon"

al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Gradistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare.

Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Kogaionon ar fi actualul munte

Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul

Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru

munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon).

Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu

într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Ori, un asemenea fenomen, real, a fost descris:

"...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e

senin si soarele straluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învaluit în ceata, sau cine stie cum si în ce,

fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmpla

totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde."(Victor Kernbach - "Muntele

ascuns al lui Zamolxis", România pitoreasca nr. 7/1972).

Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca

este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El

se datoreazã straturilor de aer, cu densitati diferite, care se "pliaza" pe versantii estici ai muntilor din zonã,

în conditii de calm atmosferic local.

Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul

de frig local", generat de prezenta a douã caldari glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a

vârfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt

fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al

celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul

determina precipitatii, care alimenteaza pârâul Izvorul Gugului.

In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile

mentionate conferã locului o trasatura de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce

permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis

"întemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..", se pot avansa urmatoarele: - În perioada în care Zamolxis

"îi învata pe fruntasii tãrii", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil

(dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate

accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinta amplasarii unui observator astronomic.

Zamolxis a cautat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul.

Acest loc a fost gasit, era "o locuinta subpamânteana", în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului

muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita

dechidere unghiulara. Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând

în locuinta lui de sub pamânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In

al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învataturile lui..."(Herodot.IV.95).

Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar în comunitate, se pare ca

Zamolxis nu a urmarit o "reînviere" care sa întareascã învataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva.

Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã

importanta. Locuinta subpamanteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea

urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa o spunã, se stie ca din fundul fantanilor

adânci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de

incidenta în mediul dat.

În plus, daca lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de

ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului. Terenul

ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturala datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra,

unde, dupa reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi facea cunoscute învataturile si

prorocirile pe baza observatiilor astronomice.

Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.),

istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu,

cunosteau "teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul

de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si

patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se apropia sau departa de

polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga

regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala". Este ceva, nu?

Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza

("Sanctuarul Dacilor", Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea

cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia data, în perioada solstitiului

de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud.

Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetãtorului, tot

deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului.Între orbitele

celor doua constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale.Vârful Cracul Gugului cu

"observatorul astronomic" îsi primeste astfel înca o legitimitate.

Trebuie subliniat ca la o încercare, astazi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar aparea

probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul

vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile

zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului,

dimensiunile fiind: lungime 10 m, latime 2 m, înaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 grade 16

minute 54 secunde latitudine nordica si 22 grade 42 minute 44 secunde longitudine estica, altitudinea fiind

de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre

est, unde se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii si jumatate "asigurau" probabil pe cel de la

"observator".

Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg,

Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri

de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de

altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereaza o

munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. Realizarea constructiei

subpamântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o

credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel. În afara de acel

"confort astronomic" necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi

tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori

ceresti.

Mihut Andrei (Civilizatia daca)

Un mister - Varful Gugu din Masivul Retezat - Godeanu

Ziua de 4 august 1991 are şi o conotaţie mai specială [...] Atunci, în zona Retezatului a avut loc un

fenomen care a mai avut replici ciudate dar care nu a fost explicat nici până astăzi. Tocmai de aceea

poate că e bine să ne reamintim de celebra poveste a Vârfului Gugu.

Iubitorii traseelor montane din Munţii Godeanu, aflat în vecinătatea Masivului Retezat, au semnalat

existenţa în zona Vârfului Gugu a unor energii stranii, absolut inexplicabile. Acest vârf, încărcat de

sculpturi megalitice, dispare cu desăvârşire la anumite ore din noapte, timp în care o linişte apăsătoare,

grea, resimţită aproape fizic, încremeneşte întreg peisajul, ca într-un tablou. Un prim episod din aceste

evenimente ciudate s-a derulat în noaptea de 4 august 1991, când din tabăra „Comisiei Centrale de Turism

Sportiv”, stabilită în preajma Vârfului Gugu, s-a putut observa o „explozie” luminoasă, care părea că iese

chiar din munte, în apropierea lacului Bucura. Culmea este că „explozia” luminoasă, care a ţâşnit spre cer,

a luat cu ea şi Vârful Gugu. Cei şapte membri ai taberei nu au mai putut aţipi întreaga noapte, din pricina

unor „apăsări atmosferice”, care le provocau o acută surescitare.

Următoarea întâmplare care a dat de gândit parapsihologilor a fost „accidentul” din noaptea de 13 spre 14

august, din acelaşi an, când un avion IL 14 al companiei Tarom s-a „pulverizat” în curmătura Bucurei, din

imediata vecinătate a Vârfului Gugu. A fost sesizat „Centrul de Ştiinţe Perspective” şi „Asociaţia

Naţională pentru Cercetări Aplicative Parapsihologice”, ambele cu sediul în Bucureşti, care au trimis un

grup de zece persoane, condus de Mihaela Murai. Timp de două zile, între 17 şi 18 august 1991, membrii

grupului şi-au stabilit tabăra în preajma Vârfului Gugu. În această perioadă s-au confruntat cu diverse stări

de spaimă fără motiv, dar şi cu senzaţii acute de sufocare, în special noaptea, toate asociate „exploziilor”

luminoase, cu liniştea unui peisaj devenit brusc straniu, precum şi impresia că sunt supravegheaţi de

„ceva” ori „cineva” cu stăruinţă.

Cea mai mare surpriză le-a fost oferită însă la întoarcere, la Bucureşti, de aparatele de fotografiat şi

camerele de luat vederi, pe care fixaseră imagini ale Vârfului Gugu, luate din zeci de unghiuri şi care nu

înregistraseră, de fapt, niciun cadru. Din cauza acestor evenimente, din anul 1992, puţini turişti se mai

încumetă să mai poposească în zonă, majoritatea acestora ocolind împrejurimile, nemaiîndrăznind să

înnopteze în taberele din vecinătatea Vârfului Gugu. Cercetătorii în materie sunt puşi şi în faţa unor alt fel

de argumente... După cum se ştie, Jules Verne, despre care se spune că a fost „iluminat” de o „inteligenţă

cosmică”, şi-a plasat acţiunea romanului „Castelul din Carpaţi” exact în zona Gugu, fără ca autorul să fi

vizitat vreodată România.

Victor Kernbach, autorul volumului „Enigmele miturilor astrale”, afirmă că Vârful Gugu este centrul

unuia dintre „punctele energetice esenţiale” ale Terrei. Până la găsirea unor eventuale explicaţii ştiinţifice

ale acestor fenomene, facem o invitaţie pentru cei curajoşi şi interesaţi de mistere: vizitaţi Vârful Gugu şi

rămâneţi peste noapte în zonă!

Descoperirea din Masivul Sureanu din anul 1990 - un munte de aur extrem de pur unic pe Terra!

Un profesor de arheologie si un elev de-al sau au descoperit asta din greseala sub munte!

De atunci toata descoperirea este considerata "secret de stat"

Secret mortal

In anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a

identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de

fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme. Dupa Revolutia din ’89, autoritatile au manifestat o

anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In

acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe

dintre ele uimitoare. Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat

brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor. De

fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus,

descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine

locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior! Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu

atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa

dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel

mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul. Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de

cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de

Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestiul, dar reprezentatul trimis a clacat,

decizional vorbind. Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa

astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei

intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie. Abia au avut timp sa faca niste fotografii;

restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult,

masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de

intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar. Prin urmare, un

singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese

lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi.Macar avusese prezenta de spirit de a

face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.

Spre Lumea lui Cronos

Din declaratia profesorului, reiese ca unul din siturile arheologice din acea zona abia se infiintase,

sapaturile fiind la inceput. Pentru efectuarea muncii erau angajati localnici care munceau cu ziua, dar nu

veneau in fiecare zi la lucru, asa ca sapaturile inaintau cu greutate. In plus, santierele arheologice erau

raspandite pe o arie destul de larga in zona muntilor Orastiei, a Devei si a Sarmisegetuzei Regia. Sefii de

santier erau nevoiti sa se ocupe de doua sau chiar de trei situri simultan, deplasandu-se de la unul la altul,

iar prezenta lor intr-un loc incetinea ritmul muncii in altul. In aria de interes a sapaturilor intra si muntele

Sureanu, care face parte din gruparea montana a Orastiei. Pe unul dintre versantii lui, intr-un fel de

vaioaga, tocmai fusese deschis un astfel de sit. Se trasase planul sectiunilor de interes, se stabilisera

parametrii de lucru si sapaturile demarasera doar de cateva zile, atunci cand a inceput totul. Intr-una din

zile, unul dintre muncitori a lovit cu tarnacopul intr-un loc din peretele muntelui si a dislocat mai multe

pietre care s-au pravalit spre el. Profesorul Constantin a auzit tipatul baiatului, a ajuns imediat langa el si l-

a gasit teafar. Inafara de cateva zgarieturi, pustiul nu patise nimic. In plus, dislocarea rocilor daduse la

iveala o intrare spre un fel de incapere subterana, regulata ca forma si cam de 20 de metri patrati.

Arheologul a patruns in grota impreuna cu insotitorul sau si a facut o alta descoperire: o gura de aerisire

care dadea intr-un pasaj de trecere in adancime. Cei doi au marit deschiderea cu lovituri de tarnacop si au

inaintat pe culoar. Dupa aproximativ 20 de metri, culoarul s-a largit considerabil, iar dupa alti 50 de metri

exploratorii puteau deja sa se deplaseze in picioare, perfect drepti. Profesorul a remarcat faptul ca natura

rocilor de pe tavan s-a modificat brusc si in fata lui, la o distanta de vreo opt metri, a aparut un perete

vertical. A remarcat, de asemenea, ca pe tavan aparusera sclipiri frumoase, pe care le-a interpretat ca fiind

din mica bazaltica. Cand au ajuns in fata peretelui vertical, au remarcat o deschizatura larga, de forma

unui semicerc, prin care se auzea un vuiet imens, desi indepartat, ca un fel de tunet. Impresia de forta si

energie ce razbatea de sub deschizatura intunecata era atat de puternica, incat arheologul a ezitat sa mai

inainteze. A decis totusi sa continue investigatia la lumina lanternelor. A realizat repede cateva fotografii

si urmat de satean a inceput sa coboare pe un fel de trepte, in haul ce se intindea sub ei. De fapt era tot un

culoar, lat cam de 10 metri. Arheologul era intrigat, in primul rand, de curatenia locului, ca si cum cineva

l-ar fi curatat in permanenta de praf si depuneri. Se aflau deja cam la 200 de metri distanta de sit, in

interiorul muntelui, si cam la 30 de metri adancime. Inaintarea era usoara, asa ca au mai coborat

aproximativ 500 de metri, au ajuns la o raspantie si au ales culoarul care parea mai larg si mai inalt.

Istoricul s-a apropiat de peretele lateral dreapta si l-a luminat cu lanterna. A recunoscut minereuri masive

de aur care impanzeau peretele de roca. Acelasi lucru era valabil si pentru tavan si pentru peretele

despartitor. Culoarul cotea lin spre stanga si apoi mergea in linie dreapta inca vreo 150 de metri, iar in

capat se vedea o lumina albastra care izvora parca din sol. Profesorul a mai remarcat ca minereul de aur se

“strangea” pe peretele din dreapta intr-un fel de vàna groasa de aproximativ doi metri, la mijlocul acestuia.

Filonul brazda astfel zona pe o distanta de 10 metri, largindu-se apoi ca o palnie si ingloband dreptat tot

peretele. Nicio mina de pe Terra nu contine asa ceva! E o imposibilitate geologica si daca profesorul nu ar

fi avut prezenta de spirit de a face cateva fotografii, totul ar fi parut un basm. Cercetatorul a mai surprins

in imagini si o ridicatura, ca un fel de pat din aur si ceva ca un fel de cartus egiptean din Antichitate, plin

cu niste semne clare, un fel de scriere din linii si forme geometrice precise. Practic era un dreptunghi in

interiorul caruia se aflau scrijelite aceste semne. Scrierea a fost analizata atat in Romania cat si in alte trei

universitati celebre in lume si a fost descifrata doar partial. O bucata din text era mult mai veche decat

cealalta si nu a putut fi decodata. Ca si cum pe acolo ar fi trecut mai multe fiinte, in perioade diferite de

timp. Iata textul foarte scurt si criptic:

KR – IO; SAL-MOS, AICI ESTE VESNIC, LUMILE SE IMPREUNA, adica limba romàna neaosa!

Textul a fost analizat cu atentie, in colaborare cu un institut de studiu al civilizatiilor indo-europene din

Franta, iar “traducerea” e fireasca: Io eu, care sunt Cronos sau, la fel de bine, Cronos sunt eu. Cel care a

insemnat acolo afirma astfel ca el este insusi Cronos, care este adorat ca Stapan al Timpului. Cronos sau

Timpul este considerat foarte batran, pentru ca timpul insusi este asimilat unei existente ancestrale; el este

atat de vechi, incat nici nu s-a nascut! Trebuie sa fie deci o redare metaforica, cu un profund simbolism

spiritual. Cel mai probabil, cel care a facut insemnarea era un sacerdot, o fiinta umana ajunsa la

desavarsirea spirituala. Dar apoi urmeaza ceva neinteles: sal-mos. Aici traducatorii au oscilat, pentru ca

“sal” a ridicat probleme. Cercetatorii romàni au inclinat spre “zaul”, in loc de “sal”.Cronos, zeitatea

tutelara arhaica a romànilor, era numit “zaul- mos”. Extraordinara inscriptie tradusa are cam 3.000 de ani

vechime. Intrebarea este: ce vechime are textul imposibil de talmacit?!

Se stie ca, din punct de vedere ezoteric, zacamintele masive din aur marcheaza intotdeauna o zona in care

spiritualitatea oamenilor a atins culmi foarte inalte. Si aici este vorba despre un adevarat munte de aur, nu

de zacaminte sub forma de minereuri din aur! Sa revenim totusi la expeditia profesorului Constantinescu

…

Poarta-Stelara

La un moment dat, tot inaintand in inima muntelui, cei doi au observat ca lumina albastra crestea in

intensitate. Culoarul se termina intr-o fel de sala cu bolta imensa, cam de 3,5 m inaltime. Cam la 25 de

metri de peretele imens din capatul culoarului, tronau sase jilturi ce incadrau o masa de forma

paralelipipedica. Tronurile erau ìn ìntregime din aur masiv (la fel si masa) si pareau incrustate in sol. In

capatul mesei era al saptelea tron, mai mare decat celelalalte, care, intr-un fel, “prezida” ansamblul.

Spatarul era mult mai inalt, ajungand cam la trei metri.De asemenea, forma era deosebita fata de celelalte;

nu mai era paralelipipedica, ci ca o sectiune de trunchi de con cu baza mare in sus.In spatele fiecarui tron

se afla cate o placa gravata. De fapt, era cate un text alcatuit din mii de caractere si semne necunoscute,

foarte clar si ordonat incrustate, dar pe care specialistii nu au reusit sa le decripteze. In spatele tronului

principal, se afla de asemena o placa gigantica, inalta cam de 12 metri si lata de patru. Pe ea nu se afla

gravat niciun text, ci doar discul unui soare urias, de la care plecau radial foarte multe raze catre marginea

suprafetei. Ultima fotografie realizata de profesor dintr-un unghi plasat in spatele tronului principal,

infatisa un spatiu gol de forma unei elipse la nivelul solului, marcat de un mic perete pe margini, ca o

bordura. Profesorul afirmase ca pe axa ei lunga, elipsa masura aproximativ doi metri, iar pe cea scurta,

cam un metru si jumatate. Cand s-a apropiat de acel loc si a privit in jos, a simtit ca-si pierde constienta si

chiar a lesinat pentru cateva secunde. In acel spatiu gol, omul a vazut un alt univers, ca si cum ar fi privit

printr-un hublou de nava spatiala, la cosmosul care o inconjoara. Vedea un spatiu cosmic negru, vedea

sclipirea stelelor. Deosebirea era ca ca acel “hublou” nu exista, ci accesul era liber, ca printr-o fantana. In

jos, putin lateral, a observat o planeta mare, cu formatiuni asemanatoare cu cele ale Pamantului, atunci

cand este privit de pe Luna. Diferenta consta in culoarea planetei care imbina albastrul cu diferite nuante

de galben si portocaliu. Atunci a lesinat pret de cateva clipe. Cand si-a revenit l-a vazut pe baiat stand

chiar pe marginea acelei elipse si privind ca hipnotizat in jos, spre planeta. Profesorul a mai vazut atunci

un fel de palnie stralucitoare care se ridica dintr-un punct de pe acea planeta, catre locul in care se aflau ei.

S-a speriat foarte tare si s-a departat cativa pasi. Nu si-a amintit dupa aceea foarte clar ce a urmat. Stie

doar ca lumina a crescut mult in intensitate, devenind alba, si ca, la un moment dat, suprafata elipsei a

devenit foarte stralucitoare. Apoi l-a vazut pe baiat pasind pur si simplu peste pragul acesteia si disparand

in jos, prin ea. Imediat dupa aceea stralucirea a inceput sa scada si profesorul s-a apropiat de marginea

spatiului gol. A vazut cum “palnia” formata se retragea catre acea planeta foarte frumoasa, iar universul

din jur redevenea linistit. Dupa un timp a vazut din nou acel vortex luminos ridicandu-se de pe planeta

catre el si s-a speriat din nou, fugind catre iesire. Cu ultimele puteri a alergat in sat la sectia de Politie si a

cerut sa vorbeasca la Bucuresti cu omul de legatura din SRI. In aceeasi seara au sosit trei agenti si

profesorul i-a condus imediat in subteran.Nu se stie exact cum, unul dintre ei a disparut la fel ca

baiatul.Au revenit din nou la suprafata si au ramas toata noaptea la intrare. A doua zi a mai venit de la

Bucuresti un reprezentant special care s-a dovedit total depasit de situatie si a ordonat astuparea imediata a

intrarii. I-a insotit doar soferul betonierei care a facut, la randu-i, o greseala fatala. Neobservat de nimeni,

i-a urmat in pasajul misterios si la vederea filonului de aur si-a pierdut mintile. Dupa ce au astupat intrarea

cu beton, ofiterii SRI l-au lasat pe profesor la Postul de Politie, iar ei au plecat cu masina spre Bucuresti.

Nu au mai ajuns niciodata la destinatie, dupa cum am precizat la inceput.

Antarctica-muntii Orastiei-Alaska-Jupiter. Piramida de foc

Americanii acuza serviciile secrete romane ca le ascund un secret in ceea ce priveste Masivul Sureanu!

La data de 22 ianuarie 2007, echipamentul bazei militare americane Macor din sud-vestul Antarcticii a

inregistrat o activitate neobisnuita pe unul din varfurile muntilor de joasa inaltime, aflat la o departare de

aproximativ 20 de kilometri. Astfel de semnale ciudate se inregistrasera si in anul precedent, indicand o

triangulatie dubla, speciala: cu muntii Orastiei din Romània si cu muntele McKinley din Alaska. In

niciuna din acele regiuni Serviciul de Contrainformatii Militare al SUA nu avea referinte despre activitati

dubioase, asa ca nimeni nu intelegea care este semnificatia acelor zone. Surpriza a venit deci in luna

ianuarie cand cele trei puncte au fost legate la randul lor prin indicarea unei rezultante in spatiul cosmic,

avand ca tinta satelitul Europa al lui Jupiter. Atunci, o zona precisa a calotei ce acoperea acea zona

muntoasa din Antarctica, de langa baza Macor, se topise in doua ore, dand la iveala un dispozitiv

tehnologic de o complexitate extraordinara. Din fotografii se vedea ca obiectivul avea o forma de trunchi

de con, cu baza o elipsa; in mod evident, functiona ca un fel de “baliza cosmica”. Ca dimensiuni, era cam

cat o cladire cu trei etaje, iar aproape de varf, cam la doua treimi de baza, prezenta un fel de “guler”, ca un

evantai amplu, posibil un fel de antena. Americanii nu au putut identifica sursa exceptionala de energie

care a putut topi o masa gigantica de gheata in doar doua ore, baliza fiind acoperita cu un strat de 210

metri de gheata, dar in mod evident acea sursa provenea din interiorul dispozitivului. Dupa topirea ghetii,

baliza incepuse sa emita niste semnale luminoase de o intensitate colosala, intr-un ritm foarte rapid,

asemanator pulsarilor. La 72 de ore dupa declansare, in dimineata zilei de 24 ianuarie 2007, orice

manifestare de acest gen a incetat. Dispozitivul a continuat totusi sa functioneze emitand energie si

pastrand perfect uscat spatiul care-l inconjura. Baliza era luminata si in mod evident exista o anumita

activitate interioara, insa emisiile energetice puternice incetasera.

Cercetarile au stabilit putine lucruri. Problema cea mai spinoasa era ca din primele analize ale codurilor

luminoase, era clar ca se intampla ceva, in directa legatura cu locatiile din Romània si Alaska. Chestiunea

se complica si mai mult atunci cand se analiza rezultanta spre satelitul Europa al lui Jupiter. Nimeni nu a

inteles care era natura “amenintarii”, dar toti au fost de acord ca ceva avea sa se intample. Simetria

luminoasa extrem de complicata reprezenta, dupa calculele savantilor, un fel de “numaratoare inversa”.

Dar explicatiile puteau fi cu totul altele decat cele legate de ideea unei distrugeri in masa, cataclismice.

”Radarul antarctic” a fost un incident planetar, observabil din multe state si care nu poate fi negat, cel

putin la nivelul serviciilor secrete. Ramane totusi misterul concluziilor finale la care s-a ajuns.

Mai multe despre aceasta triangulatie dintre Muntii Orastiei, Muntele McKinley si Antarctica puteti citi

aici ->http://www.fara-secrete.ro/misterioasa-baliza-cosmica-din-antarctica-care-face-o-triangulatie-cu-

muntele-mckinley-alaska-si-muntii-orastiei-masivul-sureanu-care-are-legatura-cu-satelitul-europa-al-

planetei-jupiter-dar-si-cu/

Descoperirea din Masivul Sureanu din anul 1990 - un munte de aur extrem de pur unic pe Terra!

Un...

www.fara-secrete.ro

Descoperirea din Masivul Sureanu este ceva destul destul de ocultat de orice serviciu secret al romaniei, pt

ca strainii sa nu afle ce este cu adevarat, este un aur al dacilor unic pe terra, care din punct de vedere

geologic nu poate exista, si totusi exista la noi in romania.