Tema: IMPORTANŢA MEDIULUI EXTERN ÎN APARIŢIA BOLILOR.

PLANUL :1. Influenţa factorilor patogeni fizici (mecanici, şocul traumatic, cinetozele, acceleraţia, undele acustice). 2. Influenţa factorilor termici (acţiunea temperaturii înalte şi scăzute, a energiei radiante, boala actinică, acţiunea electricităţii, şi a presiunii atmosferice modificate). 3. Acţiunea factorilor chimici 4. Acţiunea factorilor biologici (agenţii patogeni vii, infecţia şi procesul infecţios).

O acţiune patogenă asupra organismului pot exercita diferiţi excitanţi neobişnuiţi sau factori patogeni ai mediului extern – fizici, chimici, biologici şi psihici.

Factorii patogeni fizici din ei fac partefactorii mecanici care pot fi de origine exogenă şi endogenă. Leziunile mecanice sunt de diferite feluri: 1.contuzii – provocate de lovituri cu diferite obiecte ne ascuţite, 2.răni (plăgile) – provocate de diferite obiecte ascuţite, 3.extensii şi rupturi ale ţesuturilor şi organelor.4.Comoţia cerebrală – se caracterizează prin mişcarea encefalului şi a lichidului cefalorahidian, prin puternice dureri de cap, uneori prin pierderea cunoştinţei şi a altor fenomene din partea sistemului nervos central.

Lezările, cauzate de obiecte ascuţite, provoacă dereglarea integrităţii ţesuturilor şi disocierea lor - în acest caz se formează aşa numitele plăgi prin tăiere, plăgi prin înţepare, adică - răni.

Rănile cu marginile rupte se vindecă mai greu din cauza dezagregării tisulare mai intense.Extrem de serioase sînt urmările acţiunilor mecanice asupra sistemului nervos, lezările căruia pot duce la pareze şi paralizii. Factorii mecanici duc la traumatismele sistemului osos, care sînt însoţite de luxaţii, fracturi sau (în cazuri cronice) de modificări arhitectonice ale ţesutului osos.

Acţiunile mecanice pot provoca lezări ale organelor interne ( a inimii, plămânilor, ficatului etc.), hemoragii care sînt de câteva feluri: arteriale, venoase, capilare şi parenchimatoase şi hematom (acumularea de sînge înte ţesuturile disociate). Pătrunderea aerului , grăsimilor şi elementelor tisulare în vasele sanguine lezate are drept consecinţă tromboza.Excitarea mecanică slabă, dar îndelungată a ţesutului constituie uneori cauza dezvoltării procesului de proliferare (înmulţirea elementelor celulare) de exemplu, pe piele sau pe mucoase. În urma acţiunii traumelor mecanice pot să apară fenomene caracteristice şocului traumatic.

Şocul traumaticŞocul traumatic – este o stare specifică a organismului, care apare pe cale neuro - reflexă, în urma acţiunii unui excitant neobişnuit şi se manifestă prin dereglarea acută a circulaţiei sangvine, prin scăderea tensiunii arteriale şi inhibarea celor mai importante funcţii vitale: ale sistemului nervos, circulaţiei sangvine, respiraţiei, metabolismului etc. Şocul traumatic poate avea un sfîrşit letal.

Se disting 2 faze a şocului traumatic:I fază – erectilă se caracterizează printr-o excitaţie generală verbo-motorie, tahicardie, creşterea presiunii sangvine, intensificarea metabolismului.II fază – torpidă – excitaţia este înlocuită de inhibiţie, care iradiază din scoarţa cerebrală în regiunea subcorticală.

CINETOZELE Reprezintă un complex de dereglări, care apar în urma acceleraţiilor şi comoţiilor.

Acţiunea patogenă a acceleraţiilor se observă în avion (răul de avion) sau pe vapor (răul de mare), mai rar – în timpul circulatiei cu automobilul sau trenul, pe scrînciob.

Acceleraţia - este creşterea de viteză în unitate de timp a unui mobil.

Există următoarele feluri de acceleraţie:1. liniară (în cazul schimbării vitezei mişcării rectilinii)2. centripetă sau radială (la mişcarea curbilinie)3. unghiulară (la schimbarea vitezei unghiulare, a patinatorilor, la figurişti, la patinaj artistic)4. longitudinală (craniocaudală şi caudocranială, sărituri în apă, cu paraşuta)5. transversală (în direcţia antero-posterioară)6. de şoc ( cînd se acţionează zecimi de sec sau sutimi – la armament reactiv)7. suplimentară (cînd se schimbă raza de rotaţie)

Undele acustice Sunetul poate provoca o influenţă patogenă provocînd aşa zisa traumă acustică în cazul unei acţiuni îndelungate şi extrem de puternice.

Cu cît e mai mare amplitudinea oscilaţiilor corpului sonor, cu atît e mai mare presiunea mecanică a undelor acustice şi cu atît mai puternic se resimte sunetul.

Undele au efecte: chimice şi termice şi duc la acumularea căldurii în ţesuturi, modificări în elementele figurate a sîngelui, măresc viscozitatea lui, scade metabolismul, ce inactivează fermenţii ,se coagulează proteinele.

II Întrebare Factorii termiciAcţiunea temperaturilor înalte

Arsurile termice. Temperatura înaltă poate leza o anumită porţiune de pe suprafaţa corpului prin contactul ţesutului cu un corp încălzit sau prin acţiunea căldurii de la distanţă (acţiunea razelor solare etc).

În funcţie de profunzimea leziunii pielii şi a ţesuturilor subiacente se disting 4 grade de arsuri.

Arsura de gradul I – se caracterizează prin înroşirea pielii, tumefierea ei, usturime şi dureri înţepătoare. Aceste arsuri sunt cauzate deseori de acţiunea razelor solare, apei fierbinţi, a aburilor. În asemenea caz este lezat numai ţesutul superior al pielii – epidermul.La arsura de gradul II este lezat de asemenea stratul superior al pielii, dar senzaţiile patologice (roşaţa, tumefierea, durerea) la locul arsurii sunt mai pronunţate. Sindromul principal al arsurii de gradul II este apariţia veziculelor de diferite mărimi, pline cu un lichid seros.

Arsurile de gradul III se împart în două grupe: de gradul A şi B.La arsurile de gradul III A se modifică epidermul împreună cu stratul cornos. Dar o parte din el, cel din jurul canalelor excretoare ale glandelor sudoripare, sebacee şi ale foliculelor piloase se păstrează. Se pot forma vezicule care se umplu la început cu un lichid transparent, apoi tulbure sau cu un conţinut gelatinos de culoare galben-saturată. La arsurile de gradul III B sunt lezate toate straturile pielii pînă la ţesutul celulo-adipos subcutanat, formîndu-se cruste. Acest fel de arsură se caracterizează prin vezicule cu un conţinut sangvino-lent. La arsură de gradul III B autoregenerarea pielii este imposibilă, deoarece pe întregul sector al leziunii piere stratul germinativ.Arsurile de gradul IV se deosebesc de arsurile de gradul III prin adîncimea lor. Sunt distruse complet nu numai toate straturile pielii, dar şi ţesuturile din apropiere, inclusiv cel osos, iar într-o serie de cazuri- şi organele interne.

Acţiunea temperaturilor scăzute.

Degerătura – Acţiunea frigului asupra corpului provoacă o serie de dereglări vasculare şi tisulare, care caracterizează degerătura: apare spasmul vascular, senzaţia de frig şi de durere, pielea devine palidă, temperatura scade. Apoi vasele se dilată, ca urmare a parezei sau paraliziei vasomotorilor.

Există 4 grade de degerături. Urmările lor progresează de la: hiperemie şi inflamare superficială uşoară pînă la formarea bulelor (veziculelor) şi necroza ţesuturilor.

Acţiunea generală a frigului asupra organismului provoacă răcirea lui (hipotermia) dezvoltarea căreia depinde de gradul de scădere a temperaturii exterioare şi de starea termoreglării.

Hipotermia este favorizată de subalimentaţie, îmbrăcăminte uşoară, scăderea metabolismului.

Răcirea de scurtă durată a diferitor porţiuni ale corpului sau a întregului organism stă la baza aşa numitelor afecţiuni de frig (boli provocate prin expunerea la frig).

Acţiunea energiei radianteOrganismul – poate fi supus acţiunii patogene a diverselor forme de energie radiantă, din care fac parte diferite porţiuni ale spectrului electromagnetic precum şi fasciculele particulelor elementare de materie (electroni, protoni ş.a) Razele roşii şi infraroşii – posedă numai un efect termic. La acţiunea lor se dezvoltă hiperemia pielii.Razele ultraviolete au mai mult un efect chimic şi o acţiune ionizantă foarte slabă.O importanţă mare are acţiunea radiaţiei ionizate asupra organismului.

Sursa acestei radiaţiei o constituie - razele Rentghen şi cele radioactive.

Principalele raze ionizate sînt particulele alfa, beta şi razele gama. Particulele Alfa şi particulele Beta au o acţiune ionizantă puternică, dar o capacitate relativ mică de pătrundere. Razele Gama au o acţiune ionizantă slabă, dar o capacitate mare de pătrundere.Doza razelor Gama, admisă pentru om e de 0,05 r, la 300 r – are loc intoxicarea întregului organism ,iar doza de 600 r este mortală pentru om.

Mecanismul de acţiune a radiaţiei ionizate se manifestă prin aceea, că are loc ionizarea moleculelor de apă din organism. În acest caz se formează radicalii liberi H, OH care duc la dereglarea sistemelor enzimatice în special a fermenţilor, care participă la metabolismul nucleinic. Nucleele se distrug şi celule mor.

Boala actinică Acţiunea dozelor mari de raze ionizante asupra organismului se manifestă prin aşa numita boală actinică, care poate să apară fie la acţiunea radiaţiei externe, (raze de Rentghen, avarii la generatoare, explozie atomică), fie la acţiunea radiaţiei interne (intoxicaţie cu radiu, sau izotopii radioactivi).Se cunosc 2 forme de boală actinică: acută şi cronică.

Forma acută apare în urma acţiunii unor doze mari de radiaţie.În dezvoltarea acestei forme a bolii se disting 4 perioade: (care nu sînt strict limitate între ele).I perioadă – de la cîteva ore pînă la 1-2 zile – apare peste cîteva ore după radiaţie şi se caracterizează printr-o supra - excitare a sistemului nervos. În cazuri grave ale bolii perioada a II poate lipsi şi perioada a III apare direct după I perioadă.

În a III perioadă dereglările sînt mai accentuate, se ridică temperatura, apar dureri de cap, greţuri şi vomă, simptoame de dereglări a circulaţiei sangvine în creier. În cazul evoluţiei favorabile a bolii, peste 2-3 săptămîni începe perioada a IV-a, cînd se restabilesc treptat funcţiile dereglate. Deşi excitabilitatea mai persistă se observă îmbunătăţirea funcţiei sistemului nervos, scade treptat temperatura şi boala capătă un caracter lent, şi devine cronică.Forma cronică a bolii actinice - poate să apară şi sub acţiunea îndelungată şi repetată a unor doze mici de radiaţie ionizantă.Ea se caracterizează prin dereglări de funcţiei sistemului nervos şi în special prin dereglarea hematopoezei.

Acţiunea electricităţii Organismul este supus influenţei dăunătoare a energiei electrice: fie în urma acţiunii descărcărilor electricităţii atmosferice (trăsnetul), fie la un contact direct cu curentul electric.Fenomenele, apărute în urma contactului cu curent electric depind de o serie de factori din care cei mai importanţi sînt proprietăţile curentului electric, căile de trecere a curentului electric şi starea funcţională a organismului.

Proprietăţile curentului electric sînt determinate de caracterul curentului (continuu sau alternativ), de tensiunea şi frecvenţa lui, de direcţia şi durata acţiunii. Starea funcţională a organismului, a sistemului nervos joacă un rol important în această privinţă: cu cît e mai excitabil sistemul nervos cu atît mai pronunţată e reacţia lui la trecerea curentului electric.

Acţiunea generală a curentului electric asupra organismului se manifestă prin dureri de cap, greţuri, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale.Mecanismul de acţiune a curentului electric se poate manifesta în 3 direcţii: Prin electroliză – se pot explica modificările biochimice şi coloidale, provocate de curentul electric în ţesuturi.

Acţiunea electrotermică e condiţionată de transformarea energiei electrice – în energie termică, în urma căreia apar arsurile.

Acţiunea electromecanică constă în transformarea energiei electrice – în energie mecanică, provoacă leziuni structurale şi afectarea ţesutului.

Acţiunea presiunii atmosferice modificate

Modificările patologice din organism se constată atît în cazuri de scădere cît şi ridicare a presiunii atmosferice.

Scăderea presiunii atmosferice – exercită o acţiune patogenă asupra organismului la altitudini de 4000-5000 m în urma scăderii presiunii parţiale a O2 în aerul inspirat.

La înălţimea de 6 km volumul gazelor se măreşte de 2,15 ori, iar la 10 km – de 3,85 ori.Presiunea atmosferică scăzută provoacă diferite dereglări funcţionale: oboseală, ameţeală, dureri de cap, zgomote în urechi, tahicardie, slăbirea activităţii reflex-condiţionate, dereglarea metabolismului. Creşterea presiunii atmosferice provoacă de asemenea fenomene patologice (boala de ceheson sau a scafandrilor). Simptomele acţiunii patogene a presiunii atmosferice mărite se pot manifesta peste cîteva ore de menţinere la o presiune de 2-3 atm, adică la o adîncime de 10-12 m.

III Întrebare Factorii chimiciSubstanţele chimice pot exercita diferite acţiuni constituind deseori cauza intoxicaţiilor care pot fi provocate atît de substanţele care pătrund în organism (toxine exogene) cît şi de substanţe care se formează în organism (toxine endogene).

Intoxicaţia provocată de toxinele endogene se numeşte autointoxicaţie şi poate să apară în urma dereglării funcţiei organelor excretorii a proceselor anormale de absorbţie din intestin, la unele boli infecţioase, la diabet zaharat, hepatită etc.)Printre substanţele toxice active se deosebesc toxine anorganice (acizii, bazele, sărurile de plumb, de mercur, cupru, clorul, iodul, şi bromul şi toxinele organice (alcoolul, eterul, cloroformul, etc.).

Toxinele organice se împart în substanţe de origine vegetală (alcaloizi, glicozide) şi animală ( venin de şarpe, produse de putrefacţie etc.).

Acţiunea toxică a acestor substanţe se manifestă prin dereglarea diferitor funcţii.Se disting: substanţe chimice cu acţiune toxică generală (narcoticii), sangvine (oxid de carbon, sarea lui Bertolt), hepatice (tetraclorură de carbon), asfixiante (clor), nervoase (stricnină etc). Administrarea repetată a substanţelor chimice, mai ales a celor toxice este însoţită deseori de obişnuinţa organismului cu ele (treptat scade permeabilitatea suprafeţei pielii şi a mucoaselor, mai repede se distrug substanţele, se formează reacţiile fiziologice de apărare, eliminarea lor mai rapidă prin aparatele excretoare, prin scăderea sensibilităţii tisulare faţă de ele).

IV ÎNTREBARE Factorii biologici (agenţii patogeni vii)

Infecţia şi procesul infecţiosNoţiunea de infecţie (latin-inficio-infectez) se subînţelege pătrunderea în organism a microbilor patogeni. Agenţii procesului infecţios sînt microbii patogeni precum şi viruşii filtrabili care provoacă o serie de boli ( rujeola, poliomielita, gripa, etc).

Însă nu orice agent patogen poate să provoace o boală infecţioasă.Exemplu: microorganismele, care trăiesc pe piele şi mucoase nu pricinuiesc de obicei nici o daună ( aşa numiţii saprofiţi). Pentru ca microbul patogen să provoace o boală infecţioasă, el trebuie să posede o anumită virulenţă, adică o capacitate de a efectua o acţiune patogenă asupra organismului şi de a învinge rezistenţa acestuia.

Interacţiunea organismului cu infecţia

Pătrunderea microbilor patogeni în organism poate avea diferite urmări.

1. Microbii patogeni se pot localiza pe piele sau diferite organe, se pot înmulţi sau pot fi eliminaţi din organism, fără a provoca vre-o reacţie a organismului şi dereglări ale activităţii vitale. În aceste cazuri organismul constituie un fel de rezervor pentru microbii pătrunşi în el (purtători de germeni).Exemplu: bacteria coli în intestinul gros participă la sinteza cofermenţilor şi a vitaminei B12, dar aceeaşi bacterie poate deveni patogenă, pătrunzînd în vezica biliară. Din categoria infecţiilor latente fac parte şi unele forme de tuberculoză cu evoluţia asimptomatică; în acest caz organismul reacţionează la extractele din bacilii Koh şi deseori în el pot fi descoperite focare de infecţie de pildă, în plămîni).

Răspîndirea infecţieiAfectînd organismul în ansamblu agenţii patogeni provoacă tot odată modificări patologice caracteristice în diferite organe ( la pneumonie, sau febră tifoidă).

Agenţii infecţioşi pot invada sîngele şi răspîndindu-se prin tot organismul, atacă mai multe organe (fenomenul de septicemie).

Căile de eliminare a microbilor din organism sunt prin intestine, cu urina, cu laptele ( în cazul afecţiunilor de septicemie), saliva (virusul turbării) şi sputa (afecţiuni a căilor respiratorii).

Paraziţii ca agenţi patogeniDin categoria bolilor, care apar în urma acţiunii factorilor biologici fac parte bolile parazitare, care sînt provocate atît de paraziţii animali (protozoare, viermi, atropode) cît şi de paraziţii vegetali (ciuperci).Bolile parazitare apar în urma pătrunderii paraziţilor în organism prin tractul intestinal împreună cu alimentele ( de exemplu: trichinele, echinococii) sau cu ajutorul unor transmiţători (exemplu: plasmodiul malariei se transmite prin înţepătura ţânţarilor). Protozoarele parazite constituie cauzele bolilor protozoice (malariei şi dizenteriei ambiene). Viermii paraziţi (helminţii) provoacă –helmintoze.

Din categoria antropodelor parazitare fac parte: păduchii, ploşniţele, puricii şi alţi agenţi patogeni infecţioşi.

Acţiunile psihice ca factor patogen posibil

Supraîncordarea activităţii nervoase superioare, dereglarea proceselor de excitaţie şi a celor de inhibiţie în scoarţa cerebrală provocate de situaţii externe dificile pot avea drept consecinţă modificarea corelaţiilor funcţionale dintre scoarţă şi regiunea subcorticală. Factor patogen posibil poate să fie şi acţiunea excitantului verbal, care poate provoca emoţii (frică, spaimă) şi chiar traumatism psihic, care exercită o influenţă mare asupra funcţiilor somatice. Uneori pe această bază apar afecţiuni ca diabetul, boala lui Bazedov etc). Medicul poate provoca un traumatism psihic – apare boala iatrogenă (jatros din greceşte –medic, gennao – provoc).