memoria oltului i romana ilormemoriaoltului.ro/reviste/revista_111.pdf · an. viii, nr. 7 (89)...
TRANSCRIPT
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 1
MEMORIA
OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VIII, nr. 7 (89), iulie 2019
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie:
Mircea Şerbu, dr. Nicolae Scurtu, Ion
Andreiţă, Ion Lazu, Dumitru Botar,
Ioan Smedescu, Cornel Manolescu,
Floriana Tîlvănoiu, col. (r.) Dumitru Matei
Planşele noastre
1. Biserica ,,Sf. Ioan” din Caracal. Imagine din anul 1940 (Arhiva Asociaţiei
Culturale Memoria Oltului).
2. Marius Bunescu- ,,Desen” (reproducere din Adevărul Literar şi artistic, An. XII,
nr. 675 din 12 noiembrie 1933)
3. Marius Bunescu- ,,Dl. Al. Lapedatu” (reproducere din revista Adevărul Literar şi
Artistic din 29 decembrie 1936; numere aflate în colecţiile Muzeului Romanaţilor
din Caracal).
4. Biserica ,,Sf. Vasile” din Caracal. Imagine din anul 1940 (Arhiva Asociaţiei
Culturale Memoria Oltului).
ISSN 2284 – 7766
Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 2
Cuprins
1. Ion Andreiţă- Oameni cu obiceiuri de artişti......................................................./3
2. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (XXXV)........................................../4
3. Dumitru Nica- Mândria de a fi absolvent al Liceului ,,Radu Greceanu”........./11
4. Ilie Dumitru- De la dealul Oboroca la Valea Zăbrăuţului................................/17
5. Ion D. Tîlvănoiu- Răsfoind presa de altădată...................................................../21
6. Dan Dumitru Anastasescu- Cei mai importanţi preoţi militari din judeţele Olt şi
Romanaţi care au participat la cel de-Al Doilea Război Mondial....................../26
7. Ion Lazu- Jurnal slătinean (II).........................................................................../28
8. Cristian Aristotel Zorzoliu- Filiala Olt a Societăţii de Istorie şi Retrologie
Agrară din România, scurt istoric......................................................................./40
9. Col. (r.) Dumitru Matei- Din nou peste Prut...................................................../44
10. Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Iulie.........................................../48
11. Mircea Damian-Viaţa unui băiat de ţară (VII)................................................../50
12. Comandor (r.) Nicola Tudor- Amintirile lui Varlaam Chiţescu din războiul
pentru neatârnare 1877-1878.............................................................................../58
13. Paul Dogaru- Din jurnalul unui sihastru.........................................................../60
14. Ion S. Floru- Un copil, un sat... (VII)................................................................./72
15. Marin Petran Vlădila- Din colecţia de Stare Civilă.........................................../78
16. Ioan Smedescu- Anul 1887, Regele Carol I şi manevrele militare de la
Slatina.................................................................................................................../80
17. Floriana Tîlvănoiu- Pictorul Marius Bunescu în corespondenţă cu profesorul
Pătru Crăciun (IV).............................................................................................../93
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 3
Oameni cu obiceiuri de artişti
Ion Andreiţă
Mărturisesc că folosesc acest titlu parafrazând o mai veche rubrică din cealaltă
„Flacără”, mai de dinainte, condusă de acelaşi, inegalabilul poet Adrian Păunescu. Se
numea „Oameni cu obiceiuri de eroi”, semnată de reputatul gazetar Ovidiu Ioaniţoaia, în
care, în interviuri incitante, erau aduse în lumina opiniei publice personalităţi din varii
domenii de activitate. Sper ca distinsul publicist să nu se supere; cu atât mai mult, cu cât
ne întâlnim, săptămânal, în paginile aceleiaşi reviste – de data aceasta numită „Flacăra lui
Adrian Păunescu”, purtată cu credinţă întru acelaşi ideal de către fiica Poetului, tânăra şi
talentata Ana-Maria Păunescu.
În articolul meu, ca să precizez din capul locului, voi vorbi despre oameni, în
cazul de faţă, unul, care, pe lângă profesiile onorabile ce i-au consacrat, sunt pasionaţi de
artă devenind autentici creatori de frumos, în diferite sfere ale acesteia. Un fel de violon
d’Ingres, întru totul meritoriu. Un astfel de om este generalul magistrat Petre Similean,
coborât din înălţimile natale ale Gorjului şi urcând treptele magistraturii până la fotoliul de
judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti. Arta lui – sculptura mică, din
lemn. Mai exact, din rădăcinile arborilor ce-au vegheat cândva transhumanţa gorjenească;
dar şi scorburi din care au plecat veveriţe şi ciocârlii, diferite împletituri de crengi după
cum le-a închipuit natura, în pădurea seculară. Lemn. Lemnul din munţii Gorjului, despre
care nu se poate vorbi decât cu sufletul. El, Petre Similean, omul şi artistul, ştie că nu
există lemn bun şi lemn rău, lemn strâmb şi lemn drept; există un singur fel de lemn:
lemnul de rezonanţă. O melodie aparte, care nu se poate asculta cu urechea, înconjoară
cercuri-cercuri pământul. Lemnul este o cu totul altă minune a lumii. Trec secole şi milenii
care prefac lemnul în straturi de cărbune, stâlpi de casă, porţi de ospeţie, struguri pietroşi
ori iarbă înaltă ce mângâie existenţa nevăzută şi singură a vântului. Mai blând şi mai
cuminte decât lumina lunii, lemnul, după piatră şi fier, odată cu ele sau chiar înaintea lor, a
devenit prietenul statornic al omului. Poate că înainte ca ciobanul acela extraordinar să fi
muşcat cu cuţitul din trupul celui mai tânăr copac pentru a-şi ciopli fluier, se va fi aşezat,
sub seară sau sub răsărit, privind spre aceşti arbori biciuiţi de viscole şi sărutaţi de stele, şi
va fi înţeles ceva din soarta lor şi a lui – şi, într-o clipă mare cât viaţa, s-a povestit în acel
cântec pe care ne-am obişnuit să-l numim Mioriţa.
„Pentru mine – afirmă sculptorul Petre Similean, într-un volum în care îşi
mărturiseşte crezul artistic („O nouă pagină în arta sculpturii”, Editura Pro Universitaria,
2013) – natura este o carte plină de simboluri, de avertismente, de semne, problema constă
în a şti să alegi, să găseşti semnificaţia, să ştii să citeşti şi să interpretezi, să te pricepi să
descoperi un sens acolo unde alţii nu văd decât o realitate oarecare sau o întâmplare”. Iar
el ştie, a înţeles toate aceste cerinţe, atunci când a optat pentru arta naturii: „Am preferat să
aleg formele cele mai simple şi pure (rădăcini de arbori, scorburi ori ramuri împletite)
descoperite în natura familiară mie din copilărie, stimulând în acest fel procesul
cunoaşterii”. Confirmă această opţiune – şi, implicit, rezultatele ei meritorii – criticul de
artă Marin Mihalache: „Ca material al sculpturii, lemnul condiţionează o anume tratare, de
care artistul trebuie să ţină seama; nu i se supune întru totul, nu se lasă modelat, docil,
precum lutul şi nici nu îngăduie să fie cioplit, ca marmura (decât în cazul butucului masiv
din care se înlătură părţile ce prisosesc, pentru a da la iveală imaginea plăsmuită). Altfel
spus, structura fibrei sale, configuraţia crengilor şi rădăcinilor, cu meandrele lor
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 4
labirintice, folosite cu predilecţie de acest sculptor tocmai pentru arabescul lor insinuant, îi
sugerează ele însele felurite figuri, stimulându-i fantezia”.
Urmăresc, în continuare, câteva întruchipări simbolice – aşa cum le-a văzut
artistul, aşa cum i le-a înlesnit natura – ajutat de cartea amintită şi de expoziţia deschisă
recent la Galeria Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Spirala, un simbol frecvent în
lucrările sale, acea mişcare circulară pornită de la un punct şi prelungită la/în infinit, este
ilustrată în expoziţie prin sculpturile „Salt spre infinit” şi „Spirala vieţii”. Ideea de zbor se
regăseşte, simbolic, în „Arc în timp”, „La start”, „Pasărea măiastră”, „Aripi”, „Dans
înaripat”. Fertilitatea cunoaşte mai multe întruchipări în piesele „Madona”, „Dansul
şerpilor”, „Fertilitate”, „Muguri”, „Germinaţie”, „Rodul pământului”. Durerea irumpe în
„Strigătul I” şi „Strigătul II”. Alte lucrări vorbesc de la sine: „Ochii dulci”, „Gingăşie”,
„Chibzuinţă”, „Despotul”, „Ipocritul”, „Trufaşul”, „Vrăjitoarea”, „Mână spartă”
„Sacrificiul”, „Impas”, „Curioasa”, „Clevetire”, „Încleştare”, „Labirint”. Un farmec aparte
învăluie sculpturile „Tandreţe I”, „Tandreţe II”, „Dăruire”, „Patima iubirii”, „Sonata
mării”, „Meditaţie”. O panoramă a vieţii, ilustrată artistic în toate ipostazele ei. Sau, cum
subliniază pictorul Petre Moţiu, vicepreşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici din
Bucureşti: „Taina şi cheia sculptorului Petre Similean stau în capacitatea lui de a vedea şi
descoperi forma, jocul, mişcarea, lumina şi poziţia sugestivă care asigură trecerea de la
„materia primă”, culeasă din natură, la obiectul de artă”.
Pe aceleaşi simeze, alături de sculptorul Petre Similean, expune soţia sa, pictoriţa
Felicia Sandu. Ea propune un alt gen de rădăcini: istorice, din mitologia antică egipteană.
Sunt replici artistice ale unor zeităţi mai puţin familiare privitorului de rând – şi cu atât
mai bine venite: Amon – zeul soarelui; Amon-Ra – tatăl şi regele zeilor; Apis – zeul
fecundităţii; Osiris – zeul vieţii; Seth – stăpânul deşertului; Sobek – zeul-crocodil, care
irigă câmpurile; Anuket – zeiţa Nilului; Nut – zeiţa cerului; Isis – zeiţa magiei şi a vieţii, a
căsătoriei; Bastet – zeiţa lunii şi a fecundităţii; Anput – zeiţa înmormântării şi mumificării.
Iar enumerarea zeităţilor poate continua, ca şi reprezentarea lor în viziunea artistică
propusă. Dar despre pictoriţa Felicia Sandu, cu un prilej viitor.
Amintirile unui scriitor slătinean (XXXV)
Ion Lazu
12 decembrie 2007. Aseară, la Oglinzi, lansarea Himerei. Sala plină, cum mai rar
se întâmplă.
Dar ce-a fost de dimineaţă? Ajung la Uniune la 9:30 şi găsesc plăcile. Tocmai
atunci N.M. scotea din portbagajul maşinii genţile sale. Îi spun să trimitem la Cluj plăcile
deja făcute, zice da. Intru la chioşc, fac lista plăcilor pe care le avem acum adunate aici, i-o
duc dnei Adriana Stoica, merge cu mine în Sala Oglinzilor unde deja erau adunaţi cam toţi
delegaţii de pe la filiale şi mai intrau alţii. Pe mulţi nu-i cunosc. De la Piteşti, N. Oprea
spune că e cu cineva cu maşina, au lăsat-o la marginea oraşului. De la Cluj e dna Petraş,
care a venit cu trenul. Pentru Craiova să vorbesc direct cu Chifu, care se duce mereu acolo.
Când cobor, Chifu îmi spune că I. D. Sârbu are deja placă la Craiova. Să văd ce şi cum.
Oare n-a cercetat la momentul cuvenit lista prezentată de mine? Să mă uit în dosar. Mereu
pe hol şi afară, aşteptând. Am băgat plăcile de la Cluj înapoi. Apare George B., îi spun de
lansarea de-aseară, ar vrea să citească această carte. Mă laudă foarte tare pentru acţiunea
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 5
mea cu plăcile. Lui Chifu i-a venit ideea ca pe fiecare placă să ataşăm o plăcuţă de plastic
cu sigla USR. S-o luăm de la capăt cu cele 90 de plăci deja puse? Să se ştie că Uniunea
le-a pus. N-ar fi mai simplu să se facă puţin tapaj în presă, să afle toată lumea că e
iniţiativa USR? întreb. Merită şi nu costă. Să vedem ce soluţie găsim.
Apare Cătălin, luăm plăci, ieşim spre calea Griviţei, eu dând diferite telefoane,
însă Orha nu răspunde, insist şi iar insist. Dau telefon la Voica Vinea, mă aşteaptă. Dau
telefon pentru Ivaşcu la dna Zamfir, spune că trebuie să reiau discuţia cu colocatarul-
senatorul Triţă Făniţă de la apartamentul 1, parter, care nu mai vrea. Doamne, am pornit cu
stângul?! Ajungem la Triţă Făniţă, o tânără în curte. Când intru pe poartă, deja nu mai era.
Sun, iese chiar ea, e nouă. Îi spun că deja pusesem o placă pentru G. Ivaşcu, îi arăt locul, a
trebuit să schimb anul naşterii. Îmi spune că stăpânul vrea ca aici să pună placa unei firme,
iar pe-a noastră s-o punem la celălalt colţ. Avem de ales? Avem de comentat? Bine că nu
ne alungă – aşa se pune problema. Găsim locul, ne dă curent pe geam. Iute o punem,
strângem calabalâcul, fotografiez, plecăm prin P-ţa Aviatorilor, la dreapta, căutând strada
Brazilei 47; dăm peste Washington 19 chiar la colţ, dar nu pierdem traseul, ajungem la
Braziliei 47, sun la poartă, apare dna Voica Vinea, alegem locul vizibil pentru placă.
Vorbim despre editura Vinea, despre retipărirea in integrum, e bucuroasă, recunoscătoare
pentru placă. A văzut şi altele prin oraş şi e impresionată.
Plecăm spre Ralea, dau telefon, dna Orha e acasă. Sun, iese în capătul scării, ca o
castelană, ne spune că deschide pe dincolo, a căzut un copac şi poarta din colţ e blocată.
Cheamă dulăul înăuntru. Intrăm în curte, stabilim locul, ne dă curent, mă cheamă sus. Are
multe să-mi arate, însă de data asta n-am eu timp destul pentru vizite tihnite. Câte ar fi de
văzut! Camere ca de muzeu, numai tablouri, vaze, candelabre, aduse de la Sighişoara. Ei
au venit de la Cluj, soţul ei era doctor renumit, au cumpărat casa de la Catinca, ea avea
nişte verişoare care profitau de bunătatea ei. Au dat o primă sumă şi restul trimestrial, pe
măsură ce primeau de la cei cărora le vânduseră casa din Cluj. Tablouri de pictori celebri:
Negreni, Catargi, Ghiaţă, Bunescu, Şt. Grigorescu, Nedel, Dipşe.. câţi alţii. Au achiziţionat
numai tablourile care le-au plăcut. Îmi arată o sobă de teracotă adusă de la Sighişoara,
căptuşită cu cărămidă refractară, cu fante prin care iese căldura, cu portiţe forjate, acum
adaptată pentru gaze. Numai lucruri de mare preţ, pe-atunci le puteai achiziţiona la preţuri
acceptabile. Iar ei, se subînţelege, aveau bani. Îi spun ce plăci am mai pus. Aflu că Vianu
şi Ralea organizau petreceri, cei doi se instalau la grătar, etc. Din păcate nu am timp să văd
mai multe şi în tihnă, nici măcar să ascult ce-mi povesteşte, totul interesant, poate în
compensaţie la hârâiala de dinainte.
Ajungem în P-ţa Operetei, cu greu ne târâm-strecurăm până la scara II din
Apolodor 15; printr-un noroc uşa fiind deschisă, intru, sun la prima uşă din dreapta,
deschide un tinerel, mă prezint, spun ce vreau. Neînţelegând ce amestec ar avea firma lui,
ridică din umeri. Avem aprobarea locatarilor. Nu ne trebuie decât curent pentru 5 minute.
De acord. Îi dau prelungitorul, merg la cealaltă scară şi măsor distanţele, ca să avem
simetria plăcilor. Cătălin C. aduce placa, ustensilele, punem placa. În acest timp tot intră şi
ies pe uşă diverse persoane, poştaşul, curieri, simbriaşi, apoi dna Elis B.; vorbim, glumim,
îi spun de lansarea de aseară. Ne luăm la revedere. Apoi, ghinion!, apare o femeie cam
trăsnită, cu părul rar alb bălţat. Se uită şi imediat: Greşită! De ce Tic, adică Ţ fără sedilă?!
Şi nu e anul 28 ci 29, e născut pe 1 ianuarie 1929. Cum de ne-am permis să modificăm
datele? Ea nu a fost consultată. Zic: avem documente, listele lor, avem aprobarea
comitetului de bloc, a dlui Vasile Băran. Poate era beat... O reacţie veninoasă, fioroasă,
care mă oripilează. În loc de mulţumiri. Îmi amintesc că în Dionisie Lupu 76 rudele erau
gata să mă sfâşie, dacă nu-i trec pe toţi care au locuit acolo.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 6
Plecăm spre Unirii, ne oprim mai întâi la Florin Mugur. Telefonez, nu răspunde,
sun la plesneală la interfon, multe încercări, nimeni nu iese-intră, iar chinuiesc interfonul.
Răspunde un domn, mă prezint, explic, bine, o să coboare. Însă până vine el: Unde să
punem placa? O uşă imensă, de fier forjat, ca pe vremuri, căci e o clădire dintre războaie,
cred, iar pe laturi sunt pereţi în semicerc, plini de striuri, dungi, imposibil să găseşti o
suprasfaţă plană, să amplasezi placa memorială - oarecum ca dincolo, la Dan Laurenţiu. Să
o punem la parter, însă pe suprafaţa apartamentului din dreapta? Reparaţii. Câţiva oameni,
nişte panouri. Apare şeful echipei, spune că aici se pregăteşte deschiderea unui local
deocheat, deci o placă memorială nu... rimează (bietul poet Florin Mugur, dacă ar şti...
dacă ar auzi cu ce trebuie să „rimeze” placa lui...), „sună ca dracu”, conchide şeful.
Dincolo, în stânga intrării este o librărie, ar fi chiar o... rimă bună, însă patronii şi-au tras o
faţadă falsă, cum se procedează acum, fără suport de ciment, ceva de butaforie, căci
plasticul strălucitor ia ochii trecătorului. Şi abia dincolo de librărie, în colţul unde imobilul
se lipeşte de celălalt, găsim o fâşie de 60 cm care ar putea suporta placa noastră. Intru la
librărie, căci am constatat că firele noastre nu ne ajung până la intrarea blocului; dna de la
casă, înţelegătoare, deşi avea mulţi clienţi – sunt zilele lui decembrie, nu? – ne dă voie să
ne conectăm pentru curent. Şi amplasăm placa lui Florin Mugur, ce-i drept mai depărtişor
de intrarea locatarilor, totuşi pe faţada blocului cu pricina. Apare un bărbos înspicat, figură
de artist plastic, pretinde că mă ştie, când merge la părinţi la cimitir, trece mereu prin faţa
mormântului lui Florin Mugur, au fost prieteni, se vizitau, el stă în imobilul de vis-a-vis, la
etajul cutare, are atelier, casă deschisă pentru prieteni. Să trec oricând. Promit, formal.
Acum ne grăbim, pornim pe Splai, spre Spicul.
Acolo dau chemare dnei Luţă, apare în curând, cu paltonul de blană aruncat pe
umeri, stil di granda, amabilă, zâmbitoare, de parcă am fi în Place Pigalle; o întreb de Gigi
Astaloş, am auzit că ar fi cam bolnav. Nu. Pleacă mâine la Paris, ca de obicei, până în
martie, când revine pentru încă un sezon cald la Bucureşti. Şi tot nu pare să-şi amintească
de D. I. Suchianu ca persoană: un domn de viţă veche, foarte în vârstă dar verde, ţanţoş,
scund, complet chel, care îşi desena câteva fire de păr, critic de film, scria la reviste şi
apărea mereu la TV...
Am amplasat cum nu se poate mai bine placa, pe faţadă, sus, în dreapta treptelor
de la intrare. Însă ne grăbim, căci ne presează paznicul din Zalomit. Acum îmi dau seama
că am fi putut parca în curtea bibliotecii lui George Anca. Dar nu chiar paznicul lor ne
făcea obstrucţie?
Căutăm căi de acces spre Şipotul Fântânilor 5, pentru Radu Tudoran; ajungem,
dna Vlăiculescu are amabilitatea să coboare, pleacă cu Cătălin C. să facă legătura
electrică, punem placa lui Radu Tudoran, mulţumim, pozăm. Telefon Silviei Kerim, e în
mari emoţii, câinele devotat e în comă, a venit doctorul veterinar. Mai întârziem vreo oră
pe la alte adrese. Aşa da, ne aşteaptă peste o oră.
14 dec. 2007. De dimineaţă ies să pun la poştă plicurile cu cele două cărţi pentru
Gelu şi Georgeta, să le aibă de Sărbători; oficiul poştal de pe Splai s-a mutat, merg în
spatele bisericii de la Budapesta; de acolo pe jos în Apolodor, curios să văd de ce s-au
inflamat la culme cucoanele supravieţuitoare. Mi-au amintit de Gaiţele lui Al. Kiriţescu,
înalt funcţionar la Ministerul Culturii: la zvonul din presă că ar fi intenţionat să ceară
intrarea în Societatea scriitorilor, a dat o dezminţire în cei mai vehemenţi termeni. De ce
oare? Cred că bietul de el se luptase din greu cu specimenele din lumea scriitoricească, cu
autori, pictori, actori, circari, rude, moştenitori, veleitari, acoliţi etc., şi era îngrozit la ideea
că ar putea fi amestecat cu lumea lor nebună, nebună. Îl înţeleg, chiar prea bine.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 7
Cer un taburat de la tânărul care data trecută ne dăduse curent, şi în rest:
şmirgheluiesc, găuresc, retuşez – căci aveam în taşcă toate ustensilele necesare:
şurubelniţă, daltă, marker, retuş alb, bonfaier, ciocan etc., etc.; pun sedile şi căciuli la ţ şi ă
şi chiar modific cifra 8 în 9, - marmura îngăduie, domnilor! - îndepărtez cu o lamă finii
stropi de vopsea, spăl cu o cârpă întreaga suprafaţă a plăcii, literă cu literă, îndepărtez
praful alb, acum placa e alta, am scos-o la lumină – gândindu-mă că acest lucru l-ar putea
face prea bine văduvele cârcotaşe, aşa cum am văzut la cimitirele din Apus, văduvele
lustruind săptămânal plăcile de pe mormintele rudelor – bani nu le-am cerut, iar ele, în loc
să lustruiască placa, au căşunat pe mine precum caţele: inadmisibil! Păi pune mâna şi
trage-i cu duco sedila lui Ţic, dacă asta ţi se pare esenţial!; estimp apare administratoarea
Mihaela, care e de partea mea, mă căinează, îmi confirmă că a consultat şi ea Dicţionarul
Albatros, cifra scrisă de mine e cea corectă. Zic: oameni infernali! Nu au putut aceşti
scriitori din imobil, aceşti intelectuali, să-mi furnizeze o listă cu numele şi datele fiecărui
decedat! Mi-am pierdut o zi ca să umblu la cele două scări, de la etaj la etaj, din uşă în uşă,
să întreb, să investighez ca la poliţie; unii n-au deschis, alţii n-or fi fost acasă, alţii mi-au
vorbit din spatele uşii închise, la V. Nicorovici nişte străini, nu ştiau chiar nimic, nici că
locuiesc printre scriitori glorioşi. Ştie că am fost la Elis Buşneag, că am fost la dna
Buzinski. Îmi spune că soţia lui N. Crişan a murit acum o spătămână. Apoi despre
Marius Tupan, că ar fi căzut pe pod, în capătul Căii Victoria, în drum spre redacţie. L-a
văzut Petre Got, i-a alertat pe ceilalţi colocatari.
Le văzusem pe soţia şi fiica lui Marius T. coborând scara de la cealaltă intrare,
ambele în mare doliu. Le ajung din urmă la colţ, unde erau cu ochii după un taxi sau altă
maşină, le întreb dacă sunt de acord să-l trecem şi pe Marius pe placa memorială. Soţia îmi
spune că pe moment nu se poate concentra asupra acestui aspect, merge la spital, la mama
ei, aflată într-o stare foarte rea, dar o să discutăm mai târziu. Mă întorc la treaba mea şi le
las celor din Apolodor 13-15 o placă de mare eleganţă. Iar nicidecum dezastrul despre care
aiura nevasta lui Ţic, secondată hodoronc-tronc de actriţa Monica G., cele două persoane
infernale care nu-şi mai dădeau rând să mă atace. N-am crezut să păţesc aşa ceva, nici că
pe lume există asemenea specimene ieşite din ţâţâni. Îi mai spun Mihaelei: USR îmi
dăduse pe-o listuţă doar două nume: Ulici şi Dolfi Solomon, eu i-am trecut pe toţi, am
comandat plăci de 3-4 ori mai mari decât aprobaseră cei în drept – şi iată cum mi se
mulţumeşte. Ruşine să le fie! Dar cunosc ele acest sentiment? Şi tot nu înţeleg: de ce eu
pot veni cu ustensile pentru nişte biete retuşuri, iar dintre locatari nu se află niciunul care
să ia iniţiativa pe cont propriu...
Telefon lui Cătălin C. şi-mi spune că nu lucrăm, merge la ţară să taie porcul. Abia
de luni reîncepem. Îl rog să nu uite cele 4 plăci de la atelier.
15 dec. 2007. La jumătatea ultimei luni din 2007. Cer cenuşiu, pe jos un pospai de
zăpadă şi gheaţă, cât să nu fie pământul chiar negru-negru. Visez o întâlnire cu colegii de
liceu, într-o staţiune, mai multe zile, apoi le pierdeam urma, rămâneam singur... e un fel
inpersonal de a-mi reaminti excursia de la Iezer-Păpuşa, unde am fost cu vreo 10 colegi,
plus câteva fete de la liceul slătinean paralel; iar după vreo săptămână ne-am întors la
Slatina, în vacanţă şi alte urmări n-au mai fost. Decât că eu m-am îndrăgostit pătimaş de
munţi, lucru care a atârnat greu în alegerea facultăţii, peste un an.
Bujor N.: Diavolii trăiesc printre noi – are această revelaţie în Domul din Florenţa,
într-o pictură vede un drac cu figură cunoscută: e chiar şoferul autocarului, care o dată pe
an vine la carnavalul din Veneţia mascat în Duce, cheltuind tot ce câştigase într-un an.
Zădărnicie, poate chiar ţicneală. Dar ce să le facă acest şofer semenilor săi? Mai degrabă
se sacrifică muncind din greu pentru o relaxare de câteva ore – şi ca să nu mai fie un umil,
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 8
să-i poată privi de sus pe toţi. Sigur, revelaţia lui B.N. rămâne valabilă: diavolii trăiesc
printre noi, cum şi sugerează pictura respectivă, însă asemănarea e doar favorizantă
declicului. Bujor N. se vede mistificat, pândit, persecutat, trădat, lovit pe la spate de aşa-
zişi prieteni, mai mulţi, vorbiţi între ei, ca să-l piardă... Face liste cu cei care l-au contrazis
în presă: 5 inşi împotriva unuia singur.
În schimb are mare dreptate când se întreabă de ce pentru unii comentatori istoria
Germaniei interbelice începe cu 1933, când Hitler a preluat puterea, ignorându-se
numeroasele tentative de venire la putere prin insurecţie armată, între 1918-1923 ale
comuniştilor germani, dirijaţi de la Moscova. Răspunsul îmi pare clar: nu se face vorbire
despre acele aspecte de război civil pentru simplul motiv că în frunte se aflau agenţi evrei.
Ei îi susţineau pe ateişti.
16 dec. 2007, duminică. Rumeguşul zilei. De dimineaţă foarte frig, cer de plumb,
întunecat. Iar spre prânz începe să ningă somptuos, fotogenic. S-a aşezat o plapumă albă
pe jos; în crengi – o reţea alveolară – şi ninge în continuare, acum mai mărunţel,
economicos.
I.M. nu dă niciun semn. Iar Ilie C. vrea pe e-mail doar adresări personale, să nu fie
amestecat în mulţime, doamne fereşte! Toţi boieri, elitişti. Numai eu, spirit plebeu, vreau
să simt cât mai mulţi prieteni în jurul meu. „Puţină afecţiune de la oricine”, cum spuneam
în cartea de debut. Să-i trimit cele două cărţi lui Grigurcu. Şi mai cui? Un fel de
descurajare-dezumflare.
Cu B. N., spre sfârşitul lecturii. După 11 ani în Paris simte că dacă ar mai avea 50
de ani, vârsta pe care o avea la momentul exilului, nu s-ar mai opri în Franţa. După ani de
proces, nu poate recupera casa părintească. Fostul coleg de clasă, acum Preşedintele Curţii
Supreme, nu-i dă nicio şansă, derobându-se: „De unde să găsim 500 de jurişti necorupţi?”
Are prin alianţă câteva rude, foşti profitori ai sistemului roşu şi care îl contrazic, îl
provoacă – din răutate, din dispreţul adevărului, pentru că se poate spune şi aşa – şi din
plăcerea de a-l vedea enervându-se. (De unde ştiu eu atât de bine toate astea? De la
cumnățelul fost ofițer și altele…) Noul locatar, devenit proprietar, fost miliţian sau altceva,
e bolnav la pat, cu ambele picioare amputate. Mila lui B.N., iertarea creştinească. Şi
neîncrederea lui în europenizare, în globalizare – idei ale verzilor, foşti roşii. A adus în
România, în câteva rânduri, personalităţi care au vorbit despre zvastică şi steaua roşie puse
alături. Dar lumea de aici nu a marşat. A venit Paul Ricoeur, la cei 86 de ani ai lui. Fără
ecou.
Adorm după amiază şi prin somnul-vis mi se inculcă sentimentul că aici, în
Câmpia Română, trăim într-un pustiu în care nimeni nu va afla de noi, acum şi în veci.
Ar trebui să-i cer lui Bujor N. lista lui Cicerone Ioniţoiu, cu scriitorii care au făcut
puşcărie – pentru a încerca încă o dată să le facem o placă memorială din partea USR.
17 dec. 2007. Luni. De dimineaţă încă mai fulguia. La prânz, telefon de la dna
Adriana S., alarmată de acuzele dnei Ţic. Îi spun ce şi cum. Apoi telefon de la soţia lui C.
Crişan, tot în chestiunea plăcii din Apolodor, care începe cu plecăciuni, mulţumiri, emoţii.
Balsam pe rana deschisă. Telefon de la Daniela Ştefănescu, a câştigat procesul pentru
imobilul din Batiştei 18 (cum, domnilor medici, fără ajutorul plăcii memoriale?!) şi a
vândut unei firme de avocaţi care a garantat că nu demolează. Să mă duc acum peste acei
medici, să le dau cu sâc?! Nici de-aș avea timp berechet. Cu atât mai puțin în iureșul
acesta. Îi spun fiicei că am nevoie de acte că Mircea Ştefănescu a locuit acolo. Le are pe
ale maică-sii. Dar va trebui şi acordul noului proprietar, nu?
18 dec. 2007, marţi. O zi mai luminoasă, chiar însorită de la un moment dat,
numai bună de mers la pus plăci memoriale. Mă îmbrac de teren încă de la prima oră, însă
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 9
pe la 10, Cătălin mă sună, precum că le-au sosit în vamă nişte echipamente, deci... rămâne
pe mâine dimineaţă.
Trecând pe la colţul blocului lui Nichita, mă uit mai bine şi ce văd? Nici un ă, nici
un ţ sau ş, deci Stanescu, deci viata. Şi atunci de ce mi se freacă ridichea de alde dna M.,
de dna Ţic, de mai ştiu eu cine? Placa lui Nichita stă proţap în Pţa Amzei, în văzul tuturor,
de peste 15 ani deja şi nimeni nu se scandalizează, nu protestează, nu zice: inadmisibil!
Primisem şi de la Gârbea un mesaj, precum că l-au asaltat cu cârteli şi proteste şi... Ce
nervi mi-am făcut, tensiunea ridicată, supărare mare. De ce? îmi ziceam: dacă Ana Ţic mai
pretinde că placa e fisurată, o tăiem de deasupra, rămâne fără Ţic, să vedem ce mai zice
atunci. O asemenea isterică ar merita aşa ceva, pasărea pe limba ei piere, nu? Dar ne
punem noi la mintea unor psihopaţi?
21 dec. 2007. Azi dimineaţă fac situaţia plăcilor memoriale la solstiţiu şi mă duc
să i-o prezint directorului Istrate. Rezultă că am făcut cam 140 din cele 150 aprobate
pentru Bucureşti, iar pentru la anul avem aprobare pentru vreo 120 pentru filiale – dar şi
pentru diaspora, unde, cum sugera Simona Cioculescu, ar trebui să ne cuplăm cu ICR, care
are reprezentanţe în marile capitale ale lumii.
22 decembrie, sâmbătă. În zori mă trezesc cu ideea să fac o listă cu scriitorii care
au fost închişi sub comunişti. Pun mâna pe pix şi în câteva minute scriu vreo 60-70 de
nume de scriitori despre care ştiu sigur sau din auzite că au fost încarceraţi. Trec lista pe
calculator, i-o trimit lui Murgeanu şi în curând mi-o confirmă, competând-o cu încă 6-8
nume de preoţi şi scriitori din Rugul aprins. Şi-mi dau seama că ideea mi-a venit în
noaptea căderii dictaturii.
La 12:00, când mă îndreptam spre MNLR, văd pe trotuar în faţa mea o bătrânică
abia trăgându-şi nişte botfori uriaşi. N-o fi chiar dna Galina Oprea, cu care stabilisem o
întâlnire? Ea este! Ajung în dreptul ei, mă vede, ne salutăm şi pe loc i se luminează ochii,
îi întineresc efectiv. Îmi dă o pungă cu ceva, îi dau cartea Scene... cu un scurt autograf. Am
venit cu maşina? Nu, cu metroul, până la Romană. Şi este cazul rar când regret sincer că
nu am maşină – să o fi dus înapoi, acasă. Ea fără mănuşi – nu poate să le poarte la boala ei;
pe o vreme ca asta nu prea iese din casă. Mă ofer să o conduc înapoi, refuză, poate se
jenează cât de anevoie se mişcă. A ţinut să-mi mulţumească încă o dată pentru placa
memorială şi să-mi facă urările de sărbători, cu sănătate şi fericire pentru întreaga familie.
Mă şi gândeam: Din 90 de plăci pe care le-am pus, numai o singură persoană, această
rusoaică, s-a gândit să-şi arate simpatia pentru ce am făcut, chiar dacă din partea Uniunii.
Totuşi, cu ce fire norocoasă am fost dăruit de mama: să ştiu să mă bucur mai mult pentru
un mic gest de bunăvoinţă decât să mă amărăsc pentru toate obidele căşunate de nişte
moftangii! Dar de ce vorbesc numai de mama? Tata era el însuşi un om însetat de „vorbă
bună”. Apoi mi-am zis că poate nu e vorba că ea este rusoaică, ci că este un om deosebit
de sensibil, delicat, generos – şi poate ăsta este chiar motivul pentru care a ales-o Al.
Oprea dintre atâtea fete moscovite. Iar ea s-a îndrăgostit de el şi a trecut peste toate
opreliştile ca să-l urmeze. Încă de la început ea a fost un om special, îmi spun. Pe când
aceste „soţii roşii”, cum pe bună dretate le-a numit cineva înaintea mea, (poate C. Prut)
sunt ca fiarele turbate. În cazul concret al Anei Ţic, în loc să stea cu capul la cutie, căci la
drept vorbind soţul ei nici nu merita o placă memorială, după ce o viaţă întreagă a scris
numai şi numai pe linie, mereu despre ilegalişti, dând interviuri oportuniste unei S. Pop, în
preajma congreselor PCR, ea face mare tapaj, îmi sare la beregată. Iar în fapt, pe Țic l-am
trecut pe placă dată fiind conjunctura, ca şi pe cei de pe Dionisie Lupu.
Urc în 135 şi din locul unde ajunsesem, la mijlocul coridorului, fac semne
insistente către un tânăr rămas în dreptul uşii, să o ajute pe o bătrână în cârje care se
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 10
chinuia să urce. Nu reacţionează în niciun fel, deşi văzuse că mă adresez anume lui, necum
să o ajute pe biata femeie din proprie iniţiativă, printr-un gest reflex, la o adică. Îi fac semn
bătrânei să vină lângă mine. Se aşează, zice: Să nu vă aşteptaţi să reacţionaze în vreun fel,
noi dacă nu ne ajutăm între noi, tinerii n-au s-o facă niciodată... ei nu ne văd, nu ne aud, nu
ţi-ar întinde o mână. Ea a fost deportată. Îmi spune asta oarecum scuzându-se că a ajuns în
halul ăsta de degradare fizică. Provine dintr-o familie cu 10 copii, din Basarabia. Mai sunt
în viaţă trei fraţi, iar de unii nici nu ştie unde, când, cum au murit, poate sunt şi acum la
Vorcuta, în Siberia, etc. Născută în 1927, are 81 de ani. Eu: 80, dacă socotim. Nu, 81,
după vechea credinţă, precizează femeia. În 1940 părinţii le-au dat ghes să treacă în
România, dar ei au rămas pe loc; i-au deportat, bieţii părinți au murit destul de repede. Îi
spun că şi eu sunt din judeţul Tighina, de pe malul Nistrului. În 1940 nici nu s-a mai pus
problema să ne evacuăm, căci peste noapte am căzut sub ruşi, cu primar, cu grăniceri şi
jandarmi. Ea e din Bălţi, o comună dinspre Prut. Abia în 1944 am reuşit să ne evacuăm,
zic. Aha, zice bătrâna, de aia ai sufletul milos, ca la noi! Slabă, prăpădită rău, îmbrăcată ca
vai de lume, în cârje, cu dinţii paradiţi, – dar cu ochii albaştri luminoşi, cu vorbă bună şi
cu zâmbet omenos. La coborâre, îmi urează Sărbători fericite.
24 dec. 2007. În zori, copacii cu prea-frumoasă chiciură, un spectacol în alb, de
mare, emoţionantă nobleţe.
Desprăfuiesc cărţile din bibliotecă, scoţându-le pe fereastră şi bătându-le două câte
două; scot un sunet disproporţionat, în spaţiul dintre blocuri. Vreo oră durează canonada,
aceste prea ciudate aplauze, însă vecinii tac mâlc, probabil intimidaţi de insolitul situaţiei:
de unde are ăsta atâtea cărţi?
26 dec. 2007. Ieri la prânz, plimbare luminoasă prin parcul IOR, cu amicul Costel
G. şi cu Lidia, încântaţi de chiciura din copaci şi de larma raţelor, lişiţelor şi pescăruşilor
în ochiul de apă rămas neîngheţat de lângă insuliţă.
Deci T. Arghezi a stat în Elveţia şi Franţa între 1905-1910, cinci ani încheiaţi, cu
intenţia de a-i trage după sine pe maică-sa, pe fratele Alecu şi pe fiul abia născut Eliazar.
Însă necunoscând temeinic nicio meserie, probabil neîndemânatic, nu s-a integrat şi a
trebuit să revină în ţară. Totuşi, în 1913 legalizează legătura cu profesoara Zissu, probabil
numai formal, pentru Eliazar, căci în 1916 deja se căsătorea cu Paraschiva. Coincidenţă:
abia după 4 ani petrecuţi în Geneva, T. Arghezi, schimbând camere cu chirie, nimereşte
într-una de unde „putea privi cerul pe geam” . Asemenea a păţit şi Bujor N. în primii săi
ani la Paris. Dar ce fraze puternice despre răbdare şi speranţă, ce încredere în durerea care
va fi răsplătită! Manuscriptum 2/1982, p. 92.
30 dec. 2007, duminică. Ieri la prima oră în acceleratul de Predeal. Să ne
desprindem de teroarea oraşului tentacular...
2007 – un an bun, cu rele cât cuprinde. Colaborare intensă ca lector la Ideea
Europeană, unde am lucrat pe puţin 30 de manuscrise, unele foarte consistente: Breban,
Balotă, Adamek etc. O carte Scene din viaţa literară scoasă la ei; altă carte scoasă la
Curtea Veche, împreună cu Murgeanu: Himera literaturii. Mă implic în Proiectul Plăci
memoriale pentru marii scriitori dispăruţi şi reuşesc să pun peste 90 de astfel de plăci, în
Bucureşti, iar încă vreo 50 sunt la ghereta din curtea USR. Va trebui să mă ocup de
jurnalul Vreme închisă, perioada 1979-1989. Numai sănătoşi să fim!
Crede şi nu cerceta? Crede – şi tot ce vei descoperi prin cercetare nu te va face să
încetezi a crede.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 11
M Â N D R I A D E A F I A B S O L V E N T A L L I C E U L U I
,,R A D U G R E C E A N U “
Dumitru Nica
Motto:
,,Mândria nu reuşeşte niciodată mai bine ca
atunci când se acoperă de modestie”.
(Fransois de La Rochefoucauld)
La sfârşitul lunii martie 2019, am avut prilejul să trăiesc un eveniment
emoţionant. Eram internat la Salonul 10, etajul 7 al Spitalului Fundeni, din Bucureşti,
pentru un control de rutină în Secţia Cardiologie. Eram cu un prieten, internaţi amândoi,
pentru acelaşi control. Într-o zi, după ora 10, au intrat în salon patru fete, cu halate albe,
conduse de o
doamnă doctor-
profesor, care a
repartizat fetele,
fiecare la câte un
pacient. Mi-am dat
seama că sunt
studente la medicină
şi sunt în practică.
De patul meu s-a
apropiat o fată, care,
dacă nu avea halatul
alb şi stetoscopul in
mână, credeai că este
o elevă de liceu:
micuţă, ageră, cu
ochii sclipitori, avizi
parcă de multe
cunoştinţe ştiinţifice.
A început să mă întrebe: De când sunteţi internat? Ce probleme aveţi? etc.etc. La un
moment dat, prietenul meu a strigat la mine: Domnule Nica, la Slatina a plouat aseară de a
rupt pământul. El vorbise cu copiii, seara. Auzind numele de Slatina, fata, mirată şi-n
acelaşi timp foarte bucuroasă, m-a întrebat: Sunteţi din Slatina? Da, am răspuns. Şi eu
sunt din Slatina- a spus ea. Atunci, am observat pe faţa ei o bucurie de nedescris. Apoi,
mi-am permis s-o întreb: Unde ai făcut liceul ? Cu o mândrie fără margini, cu bucurii
enorme, care erau emanate din privirile ei, a răspuns: la Colegiul „Radu Greceanu”.
Observând mândria ei, bucuriile ei, când a spus „Radu Greceanu”, mi- am permis şi am
adăugat: Şi eu sunt absolvent ,,Radu Greceanu”, promoţie- 1959, am fost profesor de
matematică,timp de aproape 40 de ani şi director adjunct, nouă ani.
Mândria, atât pentru ea, cât şi pentru mine, a fost şi mai mare când, după
câteva momente, studenta a spus: Acum mi-am dat seama, numele şi fotografia
dumneavoastră le- am văzut pe holul liceului, unde se găseşte un adevărat muzeu al
Promotia 1991, cls. XII B, împreună cu profesorii liceului şi cu
diriginta
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 12
istoriei acestuia.
În urma acestei
discuţii am
rămas profund
impresionat de
mândria acestei
fete, că este
absolvent al
Liceului „Radu
Greceanu”.
Pe
8 iunie 2019,
am participat la
,,Sărbătorirea a
45 de ani de la
absolvire”, a
promoţiei 1974.
Nu se mai
întâlniseră
niciodată până atunci. La această promoţie au absolvit şapte clase a XII a, eu fiind
profesorul de matematică la XII D şi înlocuitorul titularului, laXII B (merită amintit că la
această clasă a predat matematica, distinsul profesor, Ştefan Predescu, ,,nea Fane”; a mers
la un tratament fiind bolnav şi a plecat prea devreme din rândurile noastre). În perioada
1970-1978, am fost şi director adjunct al Liceului. Am primit invitaţia de participare prin
luna aprilie, dar şi rugămintea ca eu să ,,coordonez” acţiunea din dimineaţa zilei întâlnirii
din amfiteatrul liceului. Spre surprinderea mea ,au participat, din cei aproape 200 de
absolvenţi,76 la întâlnirea de la liceu. Pe clase, au luat cuvântul fiecare şi pentru că nu se
mai văzuseră niciodată şi-au prezentat reuşitele obţinute de-a lungul celor 45 de ani.
Atunci am constatat că marea majoritate a celor prezenţi au folosit expresii ca:” ,,Sunt
mândru că am absolvit acest liceu” sau „Sunt mândru de ce am îvăţat în cei patru ani de
liceu” etc. etc. Nu pot trece mai departe, fără a prezenta câteva dintre cuvintele unor
absolvenţi:
*Lidia Bărbulescu,
fost preşedinte la Înalta
Curte de Casaţie şi
Justiţie: ,,Este pentru
mine o cinste deosebită
de a fi fost eleva unor
profesori de prestigiu
care ne-au făcut să
înţelegem frumuseţea
muncii şi ne-au format
în demnitate, pe
măsura demnităţii lor.
Am învăţat de la
profesorii mei să
preţuiesc conştiincio-
zitatea şi seriozitatea în
Promotia 1974, cls. XII D, la 45 de ani de la absolvire.
Clasa a XII B, promotie 1974, la 45 de ani de la absolvire
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 13
muncă,
modestia,
omenia şi
curajul de a
lupta până la
capăt pentru a
învinge toate
obstacolele ce
se ivesc în
activitate.
Pentru toate
acestea le-am
rămas datoare
şi le
mulţumesc”.
*Ing. Virgil
Ruşeanu, un
prosper om
de afaceri din
Buzău: ,,Eram pe atunci elev al L.R.G.şi purtam cu mândrie matricola şcolară, sub
îndrumarea părintească a unor profesori valoroşi, între impunătoarele ziduri ale şcolii, care
îmi păreau ale unei cetăţi ce urma să fie cucerită; nutream alături de colegii mei, visuri
îndrăzneţe”.
*Marcel Stancu, un cunoscut om de afaceri din Slatina: ,,Aş dori ca peste ani şi ani,
fraza: ,,Am fost elev al L.R.G.” să fie rostită cu cel puţin acceeaşi mândrie ca şi acum şi
am siguranţa că aşa va fi”.
Un al treilea moment a fost întâlnirea după 50 de ani de la absolvire a promoţiei
1969. Abia venisem eu profesor titular al unei catedre de matematică şi am suplinit o
perioadă pe profesoara Mimi Stănescu, la clasa XII C,unde am cunoscut un elev foarte
bun, premiant şi câştigător al multor concursuri şcolare, pe nume Vasile Voinea, care mai
târziu a devenit
şeful catedrei de
informatică din
liceu, poziţie din
care s-a pensionat.
Merită să prezint
câteva fragmente
din luările de
cuvânt ale unor
absolvenţi ai
acestei promoţii,
din care am
sesizat acceeaşi
mândrie că sunt
absolvenţi ai
Liceului ,,Radu
Greceanu”.
Promotia 1969, la 20 de ani de la absolvire, cu mai multi profesori ai
clasei.
Clasa a XII a C, la 50 de ani de la absolvire (2009).
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 14
*Veronica Constantinescu (Dan)- XII E, un apreciat notar în Slatina:
,,.....Discutând despre profesie, vreau să le mulţumesc profesorilor noştri, pentru bazele
solide care au fost puse în timpul liceului şi chiar pentru exigenţa dovedită faţă de noi........
Mie, personal, metoda domnului profesor Nicolae Popescu- Optaşi şi cunoştinţele pe care
le-am acumulat în perioada liceului mi-au creat un orizont care m-a ajutat foarte mult în
viaţă. Sunt mândră că Liceul nostru a avut o marcă, brand distinctiv, exigenţa extremă a
profesorilor, exigenţă care ne-a format pentru viaţă şi a setat standarde înalte”.
*Vasile Voinea-XIIC, profesor informatician la Liceul ,,Radu Greceanu”:
,,.......Cu dragoste şi cu mândrie mărturisim că datorăm tinereţea şi frumuseţea şi bogăţia
sufletului şi afirmarea profesională, profesorilor noştri în primul rând, prezenţi pentru
totdeauna în sufletul nostru, exemple care oricât ne-am străduit de-a lungul vieţii, ni s-a
părut mereu că nu suntem la înălţimea lor. De la ei am învăţat ce înseamnă
profesionalismul, atitudinea corectă faţă de muncă, responsabilitatea profesională,
respectul faţă de noi şi faţă de cei din jurul nostru......... Să ne bucurăm, aşadar, cu inima,
cu sufletul, cu lacrima din colţul ochiului, şi azi să simţim bucuria revederii noastre şi
mândria că suntem absolvenţi- L.R.G.”.
Acestea au fost trei momente care m-au determinat să scriu materialul de faţă.
Participarea la ele m-a făcut să studiez fenomenul pe parcursul istoriei Liceului ,,Radu
Greceanu”, pentru că în toamna acestui an se împlinesc 135 de ani de la înfiinţarea lui ca
Gimnaziu Real. Spre mândria mea, ca absolvent al acestui liceu, am constatat că în
cuvintele absolvenţilor, în prezentările diferitelor promoţii, în cuvintele directorilor la
începutul sau sfârşitul anilor şcolari, expresia ,,mândria de a fi absolvent al acestui liceu”
am întâlnit-o pretutindeni.
*Profesor Traian Biju, cel mai longeviv director,14 ani, în patru perioade,
spunea (4): ,,............În trecutul şcoalei noastre orice absolvent care bătea la porţile
şcoalelor de ofiţeri era primit aproape fără examen numai pe simplul motiv că provenea de
la Gimnaziul Real din Slatina. Avem mândria şă mărturisim, cu toată modestia pentru noi,
cu toată lauda pentru voi elevii, că din 1925 de când durează examenul de bacaloreat,
absolvenţii noştri au cucerit pretutindeni, la Piteşti, Craiova, Caracal, R.Vâlcea, primele
locuri în clasificarea generală, ceea ce a determinat pe dl. prof. univ. Dima de la Cluj, un
preşedinte pretenţios, să citeze în lucrarea sa critică asupra acestui examen, liceul nostru,
în rândul al cincilea din primele şapte licee din toată ţara”.
*Reprezentantul promoţiei- 1925, la întâlnirea de 50 de ani spunea: ,,......
Aducem cu această ocazie omagiul nostru dascălilor care au ştiut să sădească în sufletul
nostru dragostea de ţară şi de muncă .......”.
*Promoţia -1930, la întâlnirea de 50 de ani: ,,......inserează sentimente de
dragoste şi recunoştinţă faţă de acest locaş de cultură şi faţă de dascălii care ne- au luminat
calea vieţii.....”.
*Promoţia- 1946, la întâlnirea de 40 de ani: ,,.........Liceului şi dascălilor
noştri le-am adus omagiul nostru de recunoştinţă şi asigurarea că le vom păstra cu
demnitate amintirea”.
*Georgescu Polifron, promoţia-1955: ,,.......La aniversarea a 110 ani de
existenţă a Liceului „Radu Greceanu” din Slatina, Olt îmi plec fruntea în faţa foştilor şi
actualilor profesori şi educatori ai acestui lăcaş de cultură”.
*Reprezentantul promoţiei- 1998, la absolvire: ,,..........Am fost, suntem şi
vom rămâne elevii acestui minunat liceu, în care ne-au fost călăuziţi paşii cu atâta
măiestrie de către dumneavoastră, domnilor profesori şi de toţi care ne-au fost alături, şi
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 15
care ne-au picurat în inimi pe lângă frumosul dar al ştiinţei de carte, puţin din prea plinul
lor sufletesc.......”.
*Profesor Silviu Gorjan-titularul unei catedre de limba şi literatura română, azi
pensionar, în 1996, scria (2): ,,......... În orice citadelă a ştiinţei sau a culturii europene, sau
din altă parte a lumii, este imposibil să nu găseşti exemplul unei minţi româneşti. Şi printre
acestea, deseori, un tânăr provine din rândurile olimpicilor care au deprins pasiunea şi arta
de a fi exemplar printr-o activitate neîntreruptă învăţată în sălile de clasă, în laboratoarele
sau printre cărţile din biblioteca Colegiului Naţional ,,Radu Greceanu” din Slatina” .
*Ion Andreiţă- absolvent 1957, recunoscut ziarist şi scriitor, colaborator al
Memoriei Oltului şi Romanaţilor, scria (1): ,,..........Acestui eveniment îi ţin tovărăşie
numeroase alte pilde de dăruire şi conştiinţă, menite să-i asigure Liceului o tinereţe
perpetuă, care îl aduce până în clipa prezentă nu doar ca pe o importantă instituţie ce a
iradiat lumina înţelepciunii peste atâtea şi atâtea generaţii, ci şi ca pe un organism viu,
luminos, care s-a întrupat în toate aceste generaţii”.
*Ion Lazu-absolvent 1957, scriitor recunoscut în ţară şi peste hotare,
colaborator al acestei reviste, scria cu destulă mândrie în ,,Confesiunile unui L.R.G.- ist”,
despre Slatina, dar mai ales despre profesorii Liceului: ,,.........lucru pe care l-am aflat mai
târziu, dintr-o comunicare a profesorului nostru de istorie, altă eminenţă a învăţământului,
Nicole Popescu-Optaşi, faimos şi el în tot judeţul sub porecla de Pristu”, sau ,,........am
înţeles ce înseamnă să fii profesor excepţional, ce înseamnă să fii faimos în tot judeţul, pe
baza numai a minţii tale strălicite” (1).
*Marin Nicola-absolvent 1934, anul semicentenarului Liceului, spunea (4) :
,,........Pentru profesorii de liceu, am numai cuvinte de laudă: Toma Vasilescu- autorul
gramaticii latine,Traian Biju- autorul manualului de geografie,.........”.
*Profesor Ion Georgescu-absolvent 1953, aproape 13 ani director al Liceului,
scria: ,,.......Despre profesorii liceului ce să mai vorbesc, renumele multora depăşeşte cu
mult graniţele oraşului, se vorbea cu veneraţie uneori chiar cu teamă referitor la exigenţa
deosebită a unora dintre ei............”.(1).
*Cristian Dincă -absolvent 2000, absolvent al Facultăţii de Automatică şi
Calculatoare, Vienna University of Economics and Business- Executive MBA, transmitea
profesorilor şi elevilor: ,,Consider că aptitudinile profesionale şi sociale dobândite pe
parcursul liceului au reprezentat fundaţia pentru tot ceea ce am construit mai târziu. Liceul
reprezintă perioada în care ne construim ADN- ul profesional, ulterior nefăcând altceva
decât să-l multiplicăm în fiecare acţiune a noastră. Un sincer mulţumesc tuturor
profesorilor şi colegilor din ,,Radu Greceanu”” (3).
*Marius Nicolae- absolvent 2004, M.S.,University of Connecticut, USA-
2011, scria: ,,Colegiul Naţional Radu Greceanu a fost definitoriu pentru dezvoltarea mea
în plan academic şi profesional. Baza de cunoştinţe acumulate în perioada liceului a fost
extrem de relevantă în perioada facultăţii, a masteratului, în industrie, dar şi la doctorat. La
Greceanu, am avut plăcerea să învăţ de la profesionişti pe care doar acum, privind în
urmă, pot să îi apreciez cu adevărat. Recomandarea mea pentru actualii elevi este să se
bucure de această perioadă şi să înveţe cât pot de mult, deoarece, începând cu facultatea,
nu vor mai avea timp să se întoarcă la cunoştinţele fundamentale” (3).
*Profesor Oana Piţur- titulara unei catedre de limba engleză: ,,Pe muzica
semnată Phoenix, Queen sau a anilor 60 -70, dansând, cântând, bucurându-se de tinereţea
lor în CNRG, elevii acestui colegiu au scris versuri, au inventat ritmuri şi mişcări din
dragoste pentru o lume pe care şi-o doreau mai bună. La bordul ,,Corabiei Prieteniei”, în
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 16
„Trenul Tinereţii”, „Colegiul de cinci stele”, indiferent de locul obţinut, a rămas egal cu
sine, fidel jurământului scris în 1999 de un grup de elevi:
Eu cred în adevăr, frumuseţe şi libertate
Lupt pentru raţiune, prietenie şi dreptate.
Jur să respect principiile Colegiului meu.
Prin mine GRECEANU va fi tânăr mereu.” (2).
Nu pot trece mai departe fără a spune cât de mândru m-am simţit eu, în noiembrie-
decembrie 1995, când am fost primit, (eram inspector general la ISJ Olt) împreună cu
Corul „Cantata” al Liceului Pedagigic- Slatina, după o lună de „schimb de experienţă” în
Franţa, de ambasadorul României la Paris, Caius Traian Dragomir- un alt absolvent LRG,
pentru a participa la sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.
Nu pot uita nici surpriza pe care mi-a făcut- o un fost absolvent LRG, când mi-a
lăsat o invitatie la recepţia unui hotel din Predeal, unde eram cazat, fiind în concediu.
Invitaţia,suna cam aşa: ,,Vă rog să vă prezentaţi la Cabinetul Primului Secretar, la
Comitetul Orăşenesc de Partid”. Sigur că am dat curs invitaţiei şi, surpriză, acel prim-
secretar era unul dintre absolvenţii mei, un medic destoinic, din primii mei ani de
profesorat.
Evoc în continuare un alt moment. Pe la începutul lunii iunie 2019, m-am trezit
cu un telefon, de la Victor Constantin, fost primar câteva legislaturi al comunei Curtişoara,
promoţie 1969, spunându-mi: ,,Domnule profesor, fostul meu coleg şi fostul
dumneavoastră elev, Nicolae Croitoru, vă invită la lansarea cărţii sale, vineri la ora 11 la
Biblioteca Judeţeană”. Cu Victor mă mai întâlnisem de mai multe ori, dar cu Nicu,
niciodată, deşi ştiam că a fost la UTC, la Slatina, apoi secretar cu propaganda la Capitală,
îi cunoşteam activitatea desfăşurată înainte, dar şi după Revoluţie. Închipuiţi- vă, câtă
mândrie am simţit eu, când împreună cu alţi 3- 4 absolvenţi LRG, am închinat un pahar de
vin, am depănat amintiri, după atâţia ani. Am fost deosebit de mândru că, iată, după 50 de
ani,foştii mei elevi nu m-au uitat.
După ce am trecut prin mai multe perioade istorice din viaţa mereu tânărului
Liceu „Radu Greceanu” putem trage o concluzie: întâlnirile de promoţii, de-a lungul
timpului sunt adevărate pagini de istorie în viaţa unei unităţi şcolare şi că prin mândrie se
înţelege, de regulă, un sentiment de încredere în propriile calităţi, care creează omului o
senzaţie de mulţumire, de satisfacţie, de bucurie, datorită unui succes, a unei reuşite sau a
unei victorii. Privită în sens bun, mândria este sentimentul care ne dă senzaţia de bine după
ce reuşim să îndeplinim cu succes o anumită faptă. Mândria ne ajută astfel să ne ridicăm
stima de sine şi să clădim încrederea de care avem nevoie pentru a merge mai
departe,către alte provocări.
Pentu că în această toamnă, Colegiul Naţional ,,Radu Greceanu” împlineşte
frumoasa vârstă de 135 de ani, se cuvine să facem câteva urări.
Elevilor le adresez îndemnul de a învăţa cu sârguinţă, muncind cu abnegaţie,
pentru a fi pregătiţi la exigenţele zilei, înzestraţi toţi spre a afirma identitatea neamului
nostru întru celelalte neamuri de-a lungul istoriei.
Urez profesorilor de astăzi şi de mâine ai liceului, să obţină tot mai frumoase
succese în muncă,urmând pilda dascălilor de ieri.
Urez acestei Corăbii de lumină- Liceul vieţii mele- drum bun pe mai deperte.
B I B L I O G R A F I E
1.,,File de monografie 125 de ani de la înfiinţare” -prof. Ion Ţecu, Prof. Ilie
Catană.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 17
2. Slatina- Anuar: 1994- 2004.
3. ,,130 de ani de la înfiinţare- C.N.R.G.”-prof. Gianina Pârvu, prof. Damian
Minciu. Colegiul Naţional ,,Radu Greceanu”,
4.Anuarele Liceului ,,Radu Greceanu”,Traian Biju,1935- 1936,1936- 1937 .
5.Arhivă personală- Dumitru Nica.
6.Cartea de onoare a Liceului „Radu Greceanu”.
De la dealul Obroca până la Valea Zăbrăuțului
Ilie Dumitru
Ne-a fost dat nouă, vieţuitorii de astăzi pe acest plai strămosesc să fim
contemporani cu Centenarul Marii Uniri , aş îndrăzni să zic ,,al Marii Reuniri” pentru că
neamul românesc a avut întotdeauna limba comună , teritoriu comun , care a fost al Daciei
şi spiritualitate unică .După limba italiană ,limba română este cea mai armonioasă dintre
limbile romanice. Limba noastră mai are particularităţi dialectale care să genereze
dificultăţi de comunicare între românii din Carpaţi şi până la Dunăre.
Măreţul eveniment s-a înfăptuit prin jertfa de care au fost capabili înaintaşii
nostri.
Datoria noastră este să le păstrăm neîntinată imaginea lor de martiri ai poporului
român.
Simple şi vibrante cuvinte a încredinţat Regina Maria revistei Cultul Eroilor Nostri
care apărea după Primul Razboi Mondial, în care erau evocaţi cei ce şi-au dat viaţa pentru
tară: ,,Nu vărsaţi lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviţi-i în cântece, aşa ca
faima lor să rămână un ecou prin legenda
veacurilor”.
În anul Centenarului ar fi trebuit să
urmăm asiduu îndemnul reginei noastre,
să scriem despre cei care au murit în
tranşee, despre familiile lor care au
îndurat spolierea şi umilinţa
cotropitorului. Fiecare familie din
comuna Turia a trecut prin acel foc al
suferinţei .
Învăţătorul Petre Călinescu, în
scrierea sa ,,Monografia comunei Turia”
din 1942, ne-a lăsat mărturii grăitoare
despre acel calvar: soţ sau fiu plecat în
linia întai cu semnul morţii deasupra
capului, familie rămasă fără apărare, în
bătaia vântului, care a privit
neputincioasă cum curierii, slugile
nemţilor , au intrat în curte şi le-au luat
vita şi hrana de toate zilele, s-a îngrozit
această familie de ştirea că Chiriţă
Marinică , om batrân scos la rechiziţie pe
ger mare, a fost găsit mort în căruţă, în
mijlocul pădurii; că primarul Ilie Bădica, om bun şi înţelept care-i apăra de abuzurile
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 18
ocupantului, a fost bătut de catanele nemţeşti. Cu munca turienilor germarii au făcut
repede gară la Recea, ca să încarce la tren ce jefuiau.
În asemenea momente grele , poporul acesta a dovedit că nu este de mămăligă; ci are
în el o îndârjire psihica egală cu a altor popoare: a răbdat şi a sperat.
N-aş mai fi scris aceste rânduri , daca n-aş fi citit în revista Memoria Oltului şi
Romanaţilor din noiembrie 2018 , articolul intitulat ,,Mărturii din război” al preotului
Dumitru Brumuşescu, duhovnic al Regimentului 43 Infanterie din Slatina.
Acest regiment a făcut parte din grupul de armată care a acţionat în Valea Jiului.
În consemnările rămase de la Ecaterina Teodoroiu, publicate parţial în revista
Magazin Istoric, nr 8 pe 1977 apare acel traseu al regimentului: ,,Târgu Jiu- Buliga, la
graniţa cu Vulcan; apoi la Lupeni, din Lupeni la dealul Oboroca la muntii Scoruşelor.
Tot în munţii Scoruşelor am făcut cunoştinţă cu domnul maior Murat din Reg 43 inf.
Acesta m-a reţinut sfătuindu-mă să nu merg prea înainte unde vin obuzele si nenumărate
gloanţe care vestesc moartea fiecărui om. Mie fără să-mi fie teamă [după ce o ghiulea
ucise pe maiorul Murat] am mai dat ajutor la cei răniţi şi am plecat înapoi.”
In muntii Oboroca, regimentele 43 infanterie si 59 infanterie au dat lupte grele,
soldate cu mari pierderi. ,,În muntii Oboroca, furioasă luptă, unde au căzut 500 de soldaţi
români, din care 300 răniţi şi 200 morţi.
[…] Ceva mai sus de Oboroca, s-a dus iar o crâncenă luptă la care au murit 11
soldaţi şi 200 de răniţi […] 8 din Regimentul 43, bat. 3 […] sublt. Popescu Vasile, Reg.
43, mort în ziua de 12 septembrie 1916…”
În registrele de stare civilă- decedaţi, comuna Turia , pe anii 1916, 1917, 1918, se
păstrează certificatele de deces ale eroilor comunei. În aceste documente sunt depozitate
drama şi tragedia acestui moment istoric ce are unicitatea sa.
Regret că nu le-am copiat în anul 2000 când primăria mi le-a pus la dispoziţie, dar
nu m-am gândit că voi fi refuzatîn 2018 cu argumente puerile1.
Să înţeleagă tot amul, de la vlădică până la opincă, faptul că acele documente sunt
bunuri naţionale. Primăria le păstrează dar nu le sechestrează!
Primul erou al comunei a fost Dumitru Cârstea de 26 de ani, soldat al
Regimentului 43 Infanterie, căzut în luptele de la Buliga- Gorj, în ziua de 9 septembrie
1916.
Următorul erou a fost Burlan Vasile de 30 de ani, ucis în ziua de 12 septembrie
1916, tot la Buliga-Gorj. Certificatele lor de deces au fost semnate de către medical
Silovici Aurel, de către preotul Dumitru Brumuşescu din Mierleşti, de către infirmierul
Mărculescu Mihai din Brebeni şi de către Gheorghe Ion din Urluiasca-Olt.
A urmat retragerea din munţii Gorjului până în Moldova, cu lupte care urmăreau
oprirea tăvălugului inamic, confruntări soldate cu mari pierderi pentru regiment.
În Moldova, Regimentul 43 Infanterie a ajuns cu efectivul decimat, încât a fost
completat şi reorganizat, devenind Regimentul 43/59 Infanterie. Era regiment de călăraşi
cu schimbul.
Am citit în revista Cultul eroilor noştri articolul intitulat ,,Ce poate şi o femeie”,
închinat memoriei Ecaterinei Teodoroiu, şi am aflat că eroina a făcut parte din Regimentul
43/59 Infanterie2. ,,În refacere, cum regimentele s-au amestecat, Eroina de la Jiu este
trimisă în Reg. 43/59 Infanterie unde i se încredinţează comanda efectivă a unui pluton.
1 Sunt din păcate şi astăzi funcţionari care nu înţeleg că au datoria să pună la dispoziţie cercetătorilor
datele de interes istoric, invocând argumente birocratice. 2 Este şi motivul pentru care are un monument la Slatina din anul 1925. Iniţial, monumentul fusese
proiectat să se construiască la Caracal. Eroina a fost înmormântată de preotul oltean D. Brumuşescu.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 19
Aici, prin isteţimea şi prin destoinicia ei extraordinară, prin priceperea limpede şi uşoară
a cunoştinţelor, ea dovedi şefilor ei pe cel mai desăvârşit comandant…”
Aşa se explică faptul că, în memoria ei, s-a înălţat la Slatina şi s-a dezvelit în
prezenţa Reginei Maria, statuia care imortalizează avântul în luptă al acestui symbol al
femeii române.
Aceasta a putut să facă şi o femeie: să fie ,,suflet în sufletul neamului său”.
În Moldova, regimental a luptat în apropiere de Mărăşeşti, în Valea Zăbrăuţului, la
Poiana Cârnului, la Slobozia Milu, Coţofeneşti-Putna, Pufeşti-Putna şi în alte locuri cu
tranşee.
În februarie 1917 s-a
declanşat epidemia de tifos
exantematic. Cineva a fost vinovat
de acest flagel. Dar cine?
Şapte ostaşi au fost
înmormântaţi la Slobozia Milu-
Vaslui, şaisprezece la Ciurca,
lângă Iaşi, unsprezece
înmormântaţi la Buciumi lângă
Iaşi.
Preotul D. Brumuşescu i-a
înmormântat creştineşte pe ostaşii
Regimentului 3 Olt din Slatina. A
stat lângă ei fără a se teme că
tifosul îl va secera şi pe el.
Mănescu Ioniţă, de 41 de
ani, a murit în spitalul din
Alexandria în ziua de 25
octombrie 1916; decesul a fost
constatat de către medicul Sereci;
cauza decesului- rănit în luptă.
Craiu Vasile din Buiceşti a
murit în spitalul- lagăr ungar
instalat în clădirea Liceului ,,Radu
Greceanu” din Slatina. Avea
numai 18 ani.
Murugă Radu de 19 ani a
murit la Poana Cârnului. Tot acolo
a murit şi Amza Ion.
Militaru Păun din
Zorleasca, de 38 de ani, din
Regimentul 14 Artilerie, a murit în pădurea Ţuţora, lângă Iaşi. Despre eroul Gheorghe
Măgureanu din Turia, pe monument scrie că a murit în luptele de la Jiu. În certificatul de
deces se precizează că a murit în ziua de 10 septembrie 1917 în luptele de la Valea
Zăbrăuţului- Putna. Tot acolo a murit şi Sterie Gheorghe, înmormântat în cătunul
Mănăstirea Putna.
În luptele grele din Valea Zăbrăuţului a căzut răpusă de gloanţe şi Ecaterina
Teodoroiu. Preotul Dumitru Brumuşescu a oficiat ritualul înmormântării pe o colină unde
s-ar putea să fie înmormântaţi şi Gheorghe Măgureanu şi Sterie Gheorghe.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 20
În anul 1921, osemintele eroinei au fost exhumate şi puse în sarcofagul de la Tg.
Jiu sculptat de artista Miliţa Petraşcu. Onorul militar a fost dat de Regimentul 19 Infanterie
Caracal sub drapelul de luptă al Regimentului 43 Infanterie din Slatina.
Radu Pavel a fost rănit pe vârful Muntelui Cernica. Jianu Ion şi Popescu Stancu au
murit în luptele de pe Muntele Chiosu-Bacău. Ei au fost dintre ostaşii care au zăvorât
Pasul Oituz.
Trupurile lor sunt presărate peîntreg pământul patriei.Iată de ce este nevoie de o
carte în care să fie adunate date despre ei. Pe monumente sunt înscrise numai numele lor.
E bine, dar nu este sufficient: să se ştie din ce familie au fost, ce vârstă au avut, ce statut
social etc.
În iureşul evenimentelor, s-au petrecut şi drame şi tragedii, cum a fost situaţia
prin care a trecut sublocotenentul Ciulei din Urluiasca-Olt3, acuzat de complicitate cu
dezertorul, faptă pentru care a fost deferit Curţii Marţiale, fiind judecat şi condamnat la
moarte. Sentinţa a fost executată în ziua de 10 februarie 1917. A doua zi, 11 februarie
1917, colonelul Sturdza, fiul fostului prim-ministru D. A. Sturdza, a dezertat la nemţi. S-a
dovedit nevinovăţia sublocotenentului Ciulei, dar iremediabilul se produsese. În faţa Curţii
Marţiale, sublocotenentul Ciulei a fost apărat de către căpitanul Florian Bogdan, ardelean
din Făgădău, de lângă Reghin4. Căpitanul Fl. Bogdan a desfăşurat atunci acţiuni de
culegere de informaţii pentru armata română. Probabil că el adusese ceva date despre
trădătorul Sturdza dar n-au fost suficiente sau Curtea Marţială le-a ignorant. Între
urluiasca şi Bucureşti era oarecare diferenţă de ,,nivel”. După război, sublocotenentul
Ciulei a fost reabilitat.
Nu am găsit certificatele de deces ale bunicului meu matern Enache Călin (1870-
1917 ?) şi nici al fiului său Gheorghe Călin (1897-1917 ?). Bunicul a făcut armata la
Miliţie, iar la 46 de ani el a plecat la război împreună cu fiul său şi nu s-a mai întors.
Până în anul 1916 el cumpărase 5 hectare de pământ şi loc de casă, în anul 1892,
din moşia mănăstirească Bârca Plumbuita; s-a strămutat de la Bălteni la Bârca şi şi-a
întemeiat o gospodărie înfloritoare, în care creşteau trei fete şi trei băieţi.
În anul 1907, alături de preotul Ion Turia şi de învăţătorul Gh. Iliescu a fost
membru fondator al Băncii Populare ,,Sf. Gheorghe” din cătunul Valea Mare- Nouă,
comuna Turia. Era ştiutor de carte.
Lipsită de aportul celor doi, familia a sărăcit, stare care s-a accentuat după 1921
când a decedat Dumitra, mama orfanilor.
Pentru sufletul lor, mama mea la sărbători le împărţea ,,bucături” pe care le
,,numea”: Enache, Dumitra, Gheorghe… Atunci, eu, copil de câţiva ani, întrebam: ,,Cine
au fost?”. Şi mi se spunea: ,,Tata, mama şi fratele mieu!”. În pomelnicul familiei mele de
la Zorleasca, ei sunt trecuţi şi pomeniţi. Veşnică să le fie memoria!
Ceea ce am prezentat aici nu a fost un caz singular. Au fost familii care s-au stins
complet.
Grei au fost şi anii de după 1918, ani de refacere a familiilor şi a gospodăriilor de
către barbate infirmi şi atinşi de tuberculoză (şi pe front tuberculoza a cauzat multe decese,
acest lucru fiind consemnat în actele de deces).
Timp de şapte ani, familiile au comemorat cu lacrimi în ochi, la 10 Mai, pe eroii
lor.
Pentru a le cinsti memoria, au fost desemnate comitete conduse de preoţii Ion
Turia şi Badea Marinescu, de învăţătorii Florea Ionică, Petre Călinescu, Ion Voiculescu,
3 Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 60/februarie 2017
4 Magazin Istoric nr. 5/1975 şi nr. 4/2008.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 21
sub conducerea cărora au fost ridicate cele două monumente, dezvelite în data de ,,21
maiu 1925”.
Pentru eroii satelor Recea şi Zorleasca, primarul Ristea Gheorghe şi Primăria
Valea Mare au ridicat în 2014 o cruce pe care sunt scrise numele celor care au luptat în
Războiul de Independenţă, în Primul Război Mondial şi în Al Doilea Război Mondial.
Am primit informaţia că familia Ene din Bârca păstrează consemnările din
războiul din 1916-1918 ale bunicului ei. Am obţinut manuscrisul şi l-am publicat în
numărul din iunie 2019 al acestei reviste.
Ştiu că şi combatantul Florea Popescu (după război fost primar al comunei) a ţinut
un asemenea jurnal de front din care a publicat ceva în revista învăţătorior din Olt. Sunt
slabe speranţele de a recupera acel jurnal.
Asemenea mărturii sunt extrem de preţioase pentru că sunt expresia trăirilor acelor
soldaţi care nu au dat înapoi, nu s-au desolidarizat de rege, nu s-au aruncat în anarhie şi au
renăscut cu speranţă din mare suferinţă.
Prin grea cumpănă a trecut ţara atunci. S-a aflat pe culmile disperării, prinsă ca
într-un cleşte.: în faţă inamicul, în spate frontal aliat debusolat de anarhie.
A fost nevoie de minţi luminate care au găsit soluţii de ieşire din situaţii ce păreau
fără ieşire. A fost nevoie de acei ostaşi care au mărşăluit până acolo unde a fost nevoie de
ei, goi, flămânzi, fără să piardă speranţa în victorie. Unii dintre ei au ajuns şi pe străzile
Budapestei, cum este Constantin Pirciulescu din Zorleasca.
Răsfoind presa de altădată
Ion D. Tîlvănoiu
Multe şi pilduitoare exemple pentru noi, cei de azi, găsim în ziarele de acum
aproape un veac. Fie că se vorbeşte despre oameni care îşi fac datoria fără a aştepta de la
nimeni vreo răsplată, fie despre profesori care se interesează de traiul elevilor şi dau
sfaturi înţelepte de îndreptare a unor greşeli- din toate avem de învăţat.
Prezentăm în continuare câteva exemple desprinse din ziarul slătinean Democraţia
Oltului care a apărut la
Slatina de la 2 decembrie
1918 până la 15 octombrie
19225 şi din revista Făclia
ce apărea la Caracal în
1922.
Ziarul slătinean
Democraţia Oltului din 15
martie 1922 inserează în
prima pagină această
scrisoare6 a profesorului
5 Democraţia Oltului încetându-şi apariţia, la 15 noiembrie 1922 apare primul număr al ziarului Gazeta
Oltului, care apare până la 1 februarie 1926 (în total 74 de numere). 6 ,,Scrisoare către părintele unui liceian”, în Democraţia Oltului din 15 martie 1922
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 22
Ion D. Ţicăloiu de la Gimnaziul Radu Greceanu din localitate, scrisoare plină de
învăţăminte şi sfaturi:
,,Nene Ioane,
Am fost alaltă sară la băiatul dumitale. Vream să văz în ce odaie stă, ce mănâncă
şi cum îşi petrece timpul când nu e la şcoală. Nu l-am găsit acasă: plecase să-şi cumpere
pâine. Până a venit el, eu m-am uitat prin casă şi- trebuie s-o ştii şi dumneata- n-am găsit
nici pic de rânduială. Gazda n-avusese grijă să-i măture odaia şi să i-o aerisească; cărţile
şi caietele băiatului, trântite în neregulă pe o masă, în casă, o fumăraie îndrăcită de gaz
(lampa la care învaţă şi scrie băiatul dumitale, are maşina stricată), şi, pe deasupra, nene
Ioane, în odaie frig ca afară.
A trecut cât ai fuma o ţigară şi a venit şi băiatul cu o bucată de pâine la subţioară.
Dela el am aflat că se hrăneşte mai mult cu pâine goală, fiindcă gazda nu e
îndatorată să-l ţie şi pe mâncare şi fiindcă dumneata întârzii regulat cu adusul
merindelor.
Când ai venit p-aci pe la liceu, ai văzut dumneata o leacă de curăţenie şi de
rânduială. Ne căznim toţi, cum Dumnezeu ştie, să facem ca copiii dumneavoastră să
pomenească ceva în şcoală. Truda noastră este însă zadarnică dacă copilul acasă, la
părinţi sau în gazdă, nu e înconjurat decât de neorânduială. Fiindcă, vezi dumneata, nene
Ioane, băiatul dumitale stă supt ochii
noştri dela 8 dimineaţa până la ziua
jumătate, în timpul celălalt, el stă acasă.
Se cheamă că-şi pregăteşte lecţiile.
Decât, sărăcuţul de el, cum o
să-şi poată vedea în tihnă şi în linişte de
datoria lui, când umblă nemâncat ca un
câine şi când stă fără foc într-o odaie
îmbâcsită de fum de lampă?
Îţi spun, nene Ioane, toate astea,
ca să le ştii, că trebuie să te hotărăşti
odată să ne ajuţi a îndrepta răul. Lasă-
ţi bucătura de la gură şi adă-o
băiatului. El trebuie să se hrănească
bine şi îndestulător, fiindcă altfel, la
şcoală, îl apucă ameţeala şi îi vine să
verse ca unui lihnit de foame. Umblă
dumneata cum dă Dumnezeu; pe el însă
îmbracă-l curat şi chivernisit, ca să nu
se simtă umilit alături de alţi băieţi
cărora părinţii le poartă de grijă. Şi nu
te pune, nene Ioane, când e vorba să-l
ţii la o gazdă ca lumea. Profesorul Ion D. Ţicăloiu (1891-1970).
Reproducere din volumul ,,Scrinul cu
amintiri”, de Adrian Săvoiu.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 23
Băiatul dumitale trebuie să plece de la noi sănătos, învăţat şi pus pe calea binelui
şi a adevărului. Feciorul dumitale, nene Ioane, trebuie să ajungă mândria satului şi
bucuria bătrâneţelor dumitale.
Vezi însă de el! Aşa, cum îl ţii acuma, nu l-ai trimis la învăţătură ci l-ai năpăstuit,
ca să înveţe meşteşugul de a fi în viaţă un rău şi un bolnav, un nemulţumit, un răzvrătit şi
un însetat de răzbunare.
Să auzim de bine!
Ion D. Ţicăloiu, directorul Liceului Radu Greceanu”.
Această primă scrisoare, este urmată de a doua, apărută în acelaşi ziar, la 1 aprilie
1922:
,,Nene Ilie,
Înainte de Crăciun, când, venind la târg te-ai abătut pela liceu, ţi-am spus că
băiatul dumitale învaţă bine şi e cuminte. Nu ţi-am mai spus, nene Ilie, că singurul lucru
care trebuie să te puie pe gânduri e slăbiciunea lui pe care eu o pui în socoteala hrănirii
neîndestulătoare.
N-am uitat ce mi-ai răspuns atunci: ,,Vai de mine, domnule director! Aşa mă
credeţi? Păi eu îi trimit pe fieştecare săptămână păsări, ouă, brânză, mălai...”
Deunăzi am vrut să văz şi eu cum pregăteşte gazda băiatului dumitale merindele
pe care spuneai că i le trimiţi. Şi ţi-am călcat băiatul tocmai când cina.
Sorbeau, nene Ilie, pe legumite, al dumitale şi ăilalţi doi, cari şed la un loc ci el,
zamă de mămăligă dintr-un hârb de strachină. Şi altă legumă pentru seara aia nu mai
aveau!
Nene Ilie! E păcat şi e ruşine, ca un flăcău- băiatul dumitale împlineşte peste o
lună 19 ani- în clasa a IV-a de liceu, băiat de oameni cu stare, silitor şi cuminte, să se
culce cu burta plină de zamă de mămăligă, fiindcă nu i se aduce de acasă altă legumă
decât mălai!
Din zamă de mămăligă acrită cu oţet nu poate trage, nene Ilie, o făptură
omenească hrana de care are nevoie pentruca să crească şi să prinză atâta putere încât
să-i fie drag să trăiască şi să muncească.
Şi apoi, nene Ilie, cartea pe care o învaţă copilul dumitale nu face multe parale,
dacă el n-ajunge în stare să te facă şi pe dumneata să-ţi schimbi şi să-ţi îmbunătăţeşti
traiul.
Să zicem că Costică al dumitale o să isprăvească cu bine învăţătura şi o să
ajungă, pricăjit dar sănătos, ofiţer, preot, profesor, judecător ori altceva. Nene Ilie!
Ascultă-mă pe mine! Dacă, atunci, lui îi va fi ruşine şi urât de maică-sa şi de dumneata, şi
dacă nu se va mai gândi să dea prin Bărăşti nici la zile mari, să ştii că de vină este, între
altele, şi traiul rău pe care-l duceţi dumneavoastră.
Vasăzică, nene Ilie: trăiţi omeneşte! Vă păstraţi viaţa şi dragostea copiilor, care
luminează şi încălzeşte mai abitir decât toţi sorii din lume.
Gândul ăl bun să ţi-l dea Dumnezeu!
Ion D. Ţiceloiu”.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 24
În chiar primul număr al
revistei Făclia, apărut la Caracal la 1
iunie 1922, întâlnim această
emoţionantă prezentare a faptelor
unui învăţător de seamă al
Romanaţiului din acea vreme,
învăţătorul Ioan S. Dumitrescu din
Izvoru (azi în comuna Găneasa).
Rândurile sunt semnate de Marin
Rădulescu:
,,Înainte de război, şcoala
din satul Isvorul, comuna Dranovăţ,
funcţiona într-un fost conac7. Pe
lângă ea, învăţătorul ei, colegul Ion
S. Dumitrescu îşi instalase şi un mic
atelier de fierărie, unde cu câţiva
elevi şi absolvenţi meşterea felurite
lucruri trebuincioase. Atât de
talentat la mecanică este colegul
nostru, încât reuşise să-şi
construiască singur şi un…
automobil. Venind războiul,
învăţătorul este mobilizat iar cu
ocazia invaziei inamicului localul de şcoală prefăcut în cenuşă. Liberat din lagărul de
prizonieri, Ion S. Dumitrescu îşi găseşte şcoala şi întreaga lui gospodărie distruse. În loc
ca aceasta să constituie pentru el, ca pentru atâţia alţii, un motiv de descurajare, din
contra, îl îndârjeşte şi-l hotărăşte ca să-şi clădească un alt local de şcoală, mai bun şi mai
frumos decât acel pe care îl avusese. Nu l-a îngrozit nici lipsa de bani, nici piedicile şi
împrejurările extrem de grele, ci muncind neîncetat, ceas cu ceas şi zi cu zi, a reuşit
ceeace nici autorităţile nu sunt în stare să facă, să-şi reclădească din nou şcoala, mai
mare, mai sănătoasă şi mai mândră. Astăzi, pe ruinele lăsate de duşmani, se înalţă falnic
o sală de clasă spaţioasă şi patru camere pentru diriginte. Şi ca culme a minunii, totul n-a
costat decât circa… 28 000 lei! Lucrarea al cărei architect, constructor şi de multe ori
salahor a fost colegul nostru, a început sub ocupaţia duşmană. Ajutat de un alt coleg, de
un notar inimos şi de un jandarm de ispravă, a reuşit să aibă concursul întregului sat8 şi
băneşte şi cu lucrări în natură. E o poveste întreagă cum colegul nostru a putut să obţină,
fără să dea mită, un vagon cu şiţa necesară din Muscel9 şi cum a trebuit să locuiască în
el pe tot timpul parcursului, ca şiţa să-i sosească nevătămată. Şi elevii lui au lucrat la
7 Informaţie exactă, conacul fusese donat de morarul Tudorache Sfetculescu.
8 Ni s-a păstrat un caiet în care învăţătorul a notat contribuţia în muncă pe zile a fiecărui sătean,cu
carul sau cu braţele. 9 Ioan S. Dumitrescu absolvise Şcoala Normală de la Câmpulung, promoţia 1906.
Învăţătorul Ioan S. Dumitrescu din Izvoru-
Romanaţi, fotografiat în lagărul de la Krefeld-
Germania, unde era prizonier în 1918.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 25
reconstruirea şcoalei. Cu câtă
dragoste vor fi tras ei la rindea
scândurile pardoselii, pe care
învăţătorul lor le bătea singur la
locul cuvenit! Fapta aceasta face
indisolubilă legătură între ei şi
şcoală pe tot timpul vieţii lor.
Dacă am scris aceste
rânduri, n-am făcut-o pentru a
lăuda pe colegul I.S. Dumitrescu,
care şi-a făcut mai presus decât
datoria, căci sufletul lui bun
n-are nevoie de laudă, ci pentru
două motive:
1). Pentru a arăta
învăţătorilor că nu e de ajuns a
constata un rău sau o lipsă şi a te
văicări şi a critica. Cu puţină
inimă şi multă voinţă, cele mai
insuportabile piedici se pot
înlătura.
2). Pentru a atrage
atenţiunea autorităţilor şcolare,
ca să nu treacă cu vederea fapte
ca cea arătată mai sus. Medaliei
,,Răsplata muncii pentru
învăţământ” nicăieri nu-i şade
mai bine decât pe
pieptul colegului Ion S.
Dumitrescu.
Va fi atunci o
încurajare şi un îndemn
pentru alţi învăţători,
când vor vedea că
strădania şi sacrificiile
sunt apreciate cum se
cuvine”.
Învăţătorul Ioan S. Dumitrescu în anul 1931
Ioan S. Dumitrescu în anii maturităţii (imagini din arhiva
familiei).
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 26
Cei mai importanți preoți militari din județele Olt și Romanați care au
participat la cel de-Al Doilea Război Mondial
Dan Dumitru Anastasescu
a. Preotul căpitan în rezervă Nicolae C. Buzescu de la Regimentul 10 Infanterie
Părintele Nicolae C. Buzescu s-a născut în casa preotului Constantin Buzescu la
data de 15 octombrie 1907, în satul Corbu, județul Olt. În toamna anului 1944 a fost numit
în postul de preot militar, iar în 1945, la cererea locotenentului T. Giurău, a fost decorat cu
Ordinul Coroana României clasa a V-a în grad de cavaler, cu spadă și panglică de Virtute
Militară10
. Această avansare în grad a venit deoarece în regiunea Iablonita, unde lupte
grele, încununate de succes, au fost duse de Regimentul 10 Infanterie, preotul Nicolae
Buzescu, depășindu-și atribuțiile de părinte sufletesc al ostașilor în mijlocul cărora sta zi
și noapte, încurajându-i cu vorbe și pilde concrete, se pune în fruntea brancardierilor și
sanitarilor, dând un
prețios concurs.
Numărul răniților
sporea de la un ceas la
altul, mijloacele de
transport erau
insuficiente. Preotul
Buzescu, din proprie
inițiativă, împrumută o
căruță de la cetățenii
din Iablonita, o
conduce personal până
la poalele munților,
apoi, urcând și
coborând pantele cele
mai abrupte, înhămat
singur la sanie,
transportă răniții la
căruța pe care o conduce la postul de prim-ajutor al regimentului. În luptele duse pentru
cucerirea cotei 1.084, preotul Buzescu dovedește același spirit de inițiativă și de neobosită
participare la ajutorarea răniților11
.
b. Preotul locotenent-colonel Gheorghe N. Georgescu de la Corpul 6 Armată
Părintele Gheorghe N. Georgescu s-a născut în data de 5 decembrie 1894, în satul
Profa din județul Olt12
. A fost numit preot militar în primăvara anului 1941, iar în 1945 a
fost trimis pe front, primind în același an, pentru meritele sale, Ordinul Crucea Regina
Maria clasa a II-a, deoarece în calitate de șef al Serviciului Clerului Corpului 6 Armată în
timpul de la 8. 05. 1945 la 16. 08. 1945, a desfășurat o vie activitate pastorală în toate
localitățile unde a cantonat corpul de armată (Ceho-Slovacia și Ungaria), pe când se
10
Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 231 11
Arhivele Militare ale României, fond Biroul decorații, Dosar 120, f. 134 apud Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., pp. 231-232
12 Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 237
Articol închinat preotului Nicolae C. Buzescu, semnat de
Nicolae Popescu-Optaşi, apărut în ziarul Oltpress din 21
octombrie 1999
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 27
făcea deplasarea spre țară, oficiind slujbe religioase la care au participat atât ostașii
corpului de armată, cât și populația civilă. În comuna Biharia (Bihor) a resfințit biserica
creștină ortodoxă care, datorită războiului, rămăsese în părăsire, deschizând porțile
altarului pentru creștinii ortodocși ce se află în acea localitate13
.
c. Preotul căpitan Constantin I. Ionescu de la Regimentul 4 Dorobanți
Părintele C. Ionescu a văzut lumina zilei la 14 octombrie 1908 în satul Optași,
județul Olt. A fost chemat la înalta slujire de preot militar la 15 noiembrie 1940, iar un an
mai târziu a fost decorat cu Ordinul Steaua României, clasa a V-a cu spade deoarece a
căutat să aline durerile soldaților pe front, săvârșind slujbele bisericești ori de câte ori era
nevoie, mai ales în bisericile din Basarabia și Transnistria, căutând ca, prin predicile
sfinției sale și prin diferite pilde să arate ostașilor și credincioșilor dragostea și puterea lui
Dumnezeu. Părintele Ionescu a mai fost decorat și în anul 1944, iar în 1945, a primit
distincția Coroana României, clasa a IV-a cu spade, fiindcă a însoțit regimentul în toate
acțiunile din anul 1941 și până în prezent, îndeplinindu-și misiunea cu deplină conștiință,
pricepere și spirit de jertfă. A mers până în primele linii aducând luptătorilor cuvântul
bun al speranțelor și al îmbărbătării . . . La Tisalok, Asalo, Dubravy și Svol-Slatina a
executat înhumările ostașilor morți în lupte, sub focul artileriei inamice14
.
d. Preotul căpitan Traian Frangu de la Corpul I Armată, Garnizoana Caracal
La data de 21 decembrie 1941 scrie o memorie asupra activității sale desfășurate în
perioada 1 iunie-30
noiembrie 1941: Pe
ziua de 1 iunie
1941, venind ordin
ca Regimentul 19
Infanterie să fie
gata de a pleca pe
zonă, în ordinea de
bătaie am fost
încadrat la
Regimentul 19
Infanterie. Primele
15 zile de bătălie
am fost încontinuu
în regiment,
pregătind, prin
conferințe și prin
convorbiri, sufletele
ostașilor pentru
lupta ce trebuia să
înceapă. Am mărturisit și împărtășit ostașii, iar în ziua de 16 iunie 1941 am plecat din
Caracal cu batalionul I din Regimentul 19 Infanterie. Am sosit în Tecuci (Satul Nou) în
13
Arhivele Militare ale României, fond Biroul decorații, Dosar 81 B, f. 41 apud Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 237
14 Arhivele Militare ale României, fond Biroul decorații, Dosar 66 B, f. 85 și 250 Est, f. 254 apud Pr.
Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 237
Ziarul Romanaţul anunţa la 30 noiembrie 1941 moartea
colonelului Ilie Tânjeală (n. 1891 în comuna Berheci, Tecuci),
din 1937 comandant al Regimentului 19 Romanaţi
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 28
ziua de 21 iunie 1941, iar în ziua de 22 iunie 1941 am săvârșit Sf. Liturghie la biserica din
Satul Nou unde a luat parte și trupa. Am ținut cuvântări despre importanța războiului din
punct de vedere religios și național, îmbărbătând la luptă. . . . în comuna Leușeni -
Basarabia , am înmormântate ostașul Velea Toma, împușcat din imprudență. În ziua de 7
iulie 1941, ora 12, divizia pornește la atac, Regimentul 19 Infanterie formând rezerva. Am
pornit pe jos în mijlocul soldaților, găsindu-mă, la ora 15, în mijlocul companiei de
armament, când a început un formidabil bombardament de artilerie ce a durat până la ora
20. Mai mulți morți și răniți. Noaptea, la postul de prim-ajutor regimentar, ce se găsea pe
câmpul Tălăești și Călmățui, am dat îngrijirile necesare soldaților răniți. În ziua de 8 iulie
1941, în comuna Tălăești, am înmormântat șase ostași. În ziua de 9 iulie 1941 de la
Cărpineni ne-am întors la Tălăești, unde am mai înmormântat încă șase soldați. Noaptea,
pe la ora 1, am ajuns regimentul care înaintase până la marginea satului Sărata Galbenă.
Am urmat regimentul în zilele de 9, 10, 11, 12 și 13 iulie 1941, care înaintase până în
pădurea Sud Bozieni apoi retras. . . . În celelalte zile am vorbit ostașilor pe companii
despre necesitatea de a lupta înainte contra bolșevismului. În ziua de 9 august 1941, am
trecut, împreună cu Regimentul, Nistrul pe la Tighina, ajungând în dimineața zilei de 10
august la Tiraspol, unde am luat măsuri împreună cu medicul regimentului, pentru
îngroparea mai multor cadavre de comuniști. În Tiraspol am botezat doi copii, în ziua de
11 august. . . . Zilnic am căutat să fiu între ei, căutând a-i sfătui că cel ce rabdă până la
sfârșit, acela se va bucura. În zilele 19, 20, 21, 22 noiembrie 1941, am fost împreună cu o
delegație de 10 ofițeri la Galați, la înmormântarea fostului comandant al Regimentului19
Infanterie și al garnizoanei, colonel Ilie Tânjală. În zilele de 23, 24, 25, am vizitat
celelalte unități din garnizoană pentru aranjarea programului de activitate viitor pe
întreaga garnizoană15
.
Jurnal slătinean (II)
Ion Lazu
16 ian. 09, vineri. Îmi amintesc cum l-am mistificat pe profesorul de istorie de la Slatina,
mai exact nu eu ci colegul de clasă Octavian Rădulescu. Care a prezentat drept al său un
desen al continentului nord-american pe care eu i-l făcusem, după faimosul meu atlas
cadorisit de unchiul Gică. Dl N. Popescu-Optaşi, mai cunoscut sub porecla Pristu l-a
chemat la tablă şi l-a pus să scrie Hudson, iar Octavian s-a nimerit să scrie literele de tipar
ca mine. După ce O.R. se arătase necunoscător al acelei denumiri geografice, ceea ce ar fi
trebuit să cam ştie, dacă îl trecuse pe hartă, că doar acesta fusese rostul pedepsei date de
profesor. Dar nedumerirea liceanului putea să provină şi de la faptul că Pristu, fiind peltic,
avea mari dificultăţi să pronunţe împreună consoanele d, s – şi am încă în urechi pronunţia
lui defectuoasă – or, profesorul îşi cunoştea defectul şi s-o fi gândit că asta e explicaţia că
Rădulescu nu a înţeles ce i-a cerut. Aşa că a repetat HUDSON, şi O.R. l-a scris corect pe
tablă. Tot neconvins că elevul desenase el însuşi harta Americii, l-a lăsat să meargă la loc.
Două amănunte. Acest Octavian Rădulescu, de felul lui din Alimăneşti-Brebeni, se
pare că era cumva rudă cu Pristu. Oricum, profesorul nu l-a favorizat niciodată, ba l-a lăsat
să înţeleagă că nu e cazul să-şi facă iluzii. Din care cauză, dacă nu greşesc, Octavian n-a
15
Arhivele Militare ale României, fond Inspectoratul Clerului Militar, Dosar 286, f. 799-801 apud Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., pp. 233-237
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 29
mai rămas la noi, a făcut anul următor,
ultimul, la Bucureşti. Ne-am întâlnit pe
vremea studenţiei, apoi şi mai recent,
dar n-am trecut de discuţiile
întâmplătoare, pe stradă. După 89 îi
întâlneam semnătura prin ziare. Şi la
un moment dat am aflat că l-au prins cu
nişte falsuri, căci era jurist, şi a făcut
nişte ani de puşcărie. Nu văd nici o
legătură între micul fals de la ora de
istorie şi malversaţia din actele publice.
În urmă l-am regăsit ca notar public,
undeva în spatele Gării de Nord. Acum
trei ani, pentru revederea noastră, am
mers să-l anunţ. Cu zeci de solicitanţi
pe cap, abia am răzbit la el fără bon de
ordine. A spus din capul locului că nu
poate să vină. Fapt este că nu aparţii
unei promoţii decât dacă doreşti asta.
*
De vineri la Slatina pentru
aniversarea a 125 ani de la înfiinţarea
liceului nostru Radu Greceanu, acum
Colegiul naţional Radu Greceanu. Cu
Florin Mihăilescu în acelaşi vagon,
alături, el bine plasându-şi bagajul ca să-l
aibă tot timpul sub priviri. O taşcă grea,
căci îmi spune că vrea să scape de
multele pliante de pe când a fost profesor
în Franţa.
Ajung pe peron mai devreme şi
găsesc o bancă liberă, să citesc. Când să
mă întorc la Informaţii pentru a-l
recupera pe Florin, dau de Viorel Dianu
cu dna Eleonora, căreia i-am spus că de
fapt o cunosc, reperată cândva în parcul
Carol, iar mai des în diverele scrieri ale
soţului, care o ascunde sub diverse nume.
Ei au locuri în celălalt vagon. Cam
aglomerat până la Titu, căci faimoasa
săgeată e de fapt doar ca aspect, iar în
fapt are orar de accelerat. Florin, deranjat
de cei de pe culoar, pe care-i
îndepărtează, cică spre a conversa cu
mine, apoi intrigat de ce nu avem aer
condiţionat etc. Între toate aceste nazuri,
manii şi hachiţe de om nevricos (iar în
Ion Lazu
Nicolae Popescu-Optaşi
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 30
fapt foarte comod și temător de propria persoană),
aflu câte ceva din viaţa lui. Tatăl a lucrat la
începutul anilor 30 în Basarabia, la Cahul, chiar
s-a căsătorit cu una de pe-acolo, însă în curând
aceea a murit, sau poate doar s-au despărţit.
Revine la Slatina, tatăl lui fiind de fel din
Mihăileşti-Mărgineni; se recăsătoreşte cu mama
lui Florin, care însă era o persoană cam
năbădăioasă, cu tabineturi, cu baluri, nu s-a
potrivit cu Dl M., au divorţat după 3-4 ani, ea şi-a
pierdut urma în ţară, copilul a rămas în grija
tatălui, care s-a recăsătorit a treia oară cu o fată din
vecini, stăteau deasupra prefecturii, în casă
construită de tatăl lui Florin, peste drum era
cârciuna „la Haită”. Florin s-a îndepărtat şi el de
mama lui naturală. Iar cea adoptivă era una dintre
nepoatele Ecaterinei Bălăcioiu, soţia lui Eugen
Lovinescu, fată de boieri dinspre Craiova, satul
Cruşeţu. Tatăl lui Florin, devenit apoi procuror al
Slatinei, era prieten cu Eugen Ionescu. Are două fotografii cu tatăl lui şi cu Eugen Ionescu,
care a făcut armata la 3 Olt. În 1946, Pătrăşcanu i-a dat jos pe procurorii precum Luca
Mihăilescu, el a trecut în avocatură unde a făcut bani buni, apoi a fost închis, poate vreo
doi ani, administrativ, fără condamnare deci. I-au promis solemn că nu-l demolează.
Totuşi l-au demolat, i-au dat o despăgubire infimă. A trebuit să se îndatoreze pentru
cumpărarea unei garsoniere la bloc şi din aceste supărări şi umilinţe s-a stins prin 75,
născut fiind în acelaşi an cu mama, deci în 1906.
Îmi mai dă amănunte despre unchi de-ai lui, prieteni buni cu Eugen Ionescu. Şi
despre faptul că avea o verişoară care stătea în gazdă în casa unde locuia familia E.
Lovinescu şi că acelei fete el îi făcea dese vizite, văzând acolo mulţime de cărţi, care între
timp s-au cam pierdut. E. Lovinescu locuise acolo unde eu știu, în imobilul din fața
Dreptului, în stânga intrării, la etajul I.
Din gara Slatina, unde pe Florin îl aşteaptă un nepot care îl va duce acasă cu
taxiul, o iau spre Vila pe jos, trotuare lipsă, aspect dezolant spre marele combinat; ajung la
casa părintească, acolo la poartă pâlcuri de codiţa şoricelului, în curte fânul până la
genunchi, liliacul a ocupat o treime din curte, spre grădină fânul înalt, cu flori violet şi
împestriţat cu maci de foc, doi nuci care s-au lăţit cât e grădina; nici o posibilitate să intru
în casă; merg peste drum, strig la Filica, iese: am venit cu lumânare pentru Mărin Stoica,
al Doinei? Nu, dar când a murit? Ieri, iar mâine îl îngroapă; Filica e plină pe mâini şi pe
picioare pînă la genunchi de plăgi şi zone înroşite vinete, o mănâncă groaznic, zice că de
vreo 10 zile, poate de la medicamente. Dar aflu că a intrat în vie, deci s-ar putea să fie o
alergie la polenul de vie, în condiţii de udătură. Nu are chei de la noi, le are soacra
Veronicăi, care lucrează ca bucătăreasă la Vila. Mai vine pe-aici, cu un amant miliţian, dar
spre ea nu se uită. Să întreb de chei şi la cei din spate. Merg şi la vecinii din spate, adunaţi
la o masă la umbră, câinele mă latră din ţarcul lui; nu au cheia; merg cu un alt vecin la noi,
încercăm la uşa din faţă, la fereastră, nu reuşim; ar trebui o spargere, să schimbăm apoi
butucul şi să punem o nouă yală. Dar să o caut pe Dida la Vila. Să-i iau cheia, că aduce
bărbaţi. Eu: Nici nu mă gândesc, ce aveţi cu biata femeie? Dacă soţul e la pat de ani şi
ani... sunteţi geloşi? Dacă poţi, fă-i şi dta bucuria. Că peste vreo zece ani nu se va mai
O lucrare de referinţă a criticului
literar slătinean Florin Mihăilescu
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 31
pune problema. Se cam miră de
atitudinea mea. Vecinul gelos, care
mă cunoaşte dar nu şi eu pe el, mă
duce cu maşina la Vila, ambianţă
total nouă, de fapt cu totul alt imobil,
altă repartizare, proprietar un ins din
Slătioara; Dida nu e de serviciu,
barmăniţa rotofeie, ocheşică, dată cu
smacuri, îmi face numărul de mobil,
vorbesc cu soacra Veronicăi, promite
să aducă cheile la ora 18 când vine la
serviciu. Revenim acasă, iau
sarsanalele. Plec pe strada Oituz, pe
jos, spre oraş. Ajung la catedrală,
acolo dibui un restaurant Dolce vita,
doar o masă ocupată, poate nişte
antreprenori din Craiova, care îşi
şmotruiesc subalternii pe mobil;
mănânc o friptură de pui şi merg spre liceu.
Soare, teii majestuoşi de la intrarea în liceu. Pe o bancă de lângă bustul lui RG, 2-3
persoane, se ridică o tânără suplă, elegantă, crede că sunt dl Ion Lazu, zic: Aşa şi este. Ea
e Magdalena Gagiu, deci fiica prietenului Aurel Gagiu, stins prea curând. Ne mirăm
amândoi, eu de felul cum arată, căci o văzusem copiliţă, ea că am albit de tot. Numai barba
mi-a albit, zic, în rest sunt
încă verde... Mă conduce la
cancelarie, unde deja este
Florin, cu ambii directori,
oameni amabili, ne dau câte
un dosar cu monografia
liceului, un album cu
fotografii ale vechilor clădiri
din oraş, făcute de elevi ai
cercului foto din liceu. Îmi
place, mă interesează. O
insignă aniversară, o medalie
jubiliară, alte pliante,
programul, o revistă de
poezii ale elevilor. Merg de
acolo la etaj, în sala de şedinţe, unde Caius şi alţi doi academicieni medicali Leonida
Gherasim şi Octavian Popescu, susţinuseră o sesiune despre medicină-biologie-genetică,
foarte interesantă, sala festivă plină, se pun întrebări la obiect, lume avizată, reacţionând
prompt. În sală şi un poet editor local, gras, smead, cunoscut mie, Smedescu, bucuros de
revedere. Revenim jos la direcţie, mai vorbim, aflăm că ne aşteaptă o echipă de la TV
Craiova, iau interviuri directorului adjunct I. Catană, lui Florin, mie, atunci apare Caius şi
Leonida Gherasim, Caius făcând referire de 2-3 ori şi la ce deja spusesem eu. Dar am
întârziat, pe al doilea medic îl lăsăm vorbind; vedem şi muzeul liceului, Smedescu a cedat
o ediţie Eminescu cu planşe de Truţă, pe coli cât un ziar, imense, somptuos, scos în doar
150 exemplare, impresionant. Iar la ora 18 începe serata literară: La serată, sala de
Ziaristul slătinean Aurel Gagiu
Academicianul Leonida Gherasim
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 32
asemenea
plină, Florin,
în deschidere,
eu destul de la
obiect şi
convingător,
apoi Viorel
Dianu, fost
profesor aici şi
Caius, care
venise şi el, cu
cei doi
academicieni.
Scriu dedicaţii
pe vreo 3 cărţi dăruite bibliotecii liceului, o sală sigilată pe vremea mea. Se apropie o
profesoară, nişte profesoare, le-am produs o intensă emoţie etc.
Plecăm cu maşina lui Caius şi a unei dne profesoare care ne conduce la o terasă, e
plasată lângă restaurantul lui Ilie Mărgărit -, a doua zi aveam să aflu că e tot a lui, îi părea
rău că nu l-am prevenit, să fi aranjat ceva... Stăm vreo oră la vorbe, apoi Florin se grăbeşte
spre rudele lui, Caius nu vrea să-l ducă cu maşina, precum că şoferul nu cunoaşte oraşul.
Florin pleacă pe jos, a doua zi avea să-mi spună că a luat-o greşit, a ajuns la biserica din
vale, a trebuit să se întoarcă etc. La terasă ceruse o bere fără alcool, mereu fricos, grijuliu
cu ce mănâncă, bea, unde se plasează etc. refuzând să-şi dea jos pălăriuţa, deşi Caius îl
ironiza nemilos. A avut un lipom pe tâmplă, s-a operat, medicul l-a prevenit să se ferească
de razele solare etc. Pleacă.
Mai stau cu Caius încă
vreo oră, îi spun de succesele
Lidiei, de faptul că Andrei şi-a
pierdut slujba şi trăim din pensia
mea. Cât e? 27 de milioane. Cam
şocat amicul meu. Ne despărţim
la maşina lui, care îl aştepta în
parcare. Apoi o iau pe jos spre
Pârliţi. La Vila recuperez cheia,
soacra spunându-mi diverse
poveşti înduioşetoare. Soţul ei e
la pat de ani de zile, ea ţine la
Veronică de parcă e fiica ei etc.
Ajung acasă spre ora 10,
deschid, acolo un aer cumplit, nu
doar stătut, ci cu miros groaznic
de mucegai, aşa că las deschise
geamuri şi uşi şi tot aşa, cu
perdelele date în lături câteva ore
până adorm, închizând doar uşa,
deşi mă atacau ţânţarii. Visez că
vina soacra cu încă o femeie şi
vor să intre în casă pe motiv de
Octavian Popescu, Gianina Pârvu (director), acad, Leonida Gherasim
în amfiteatrul Liceului Radu Greceanu (iunie 2016)
Viorel Dianu
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 33
amor. Vis ce se reia de două trei ori.
Mă trezesc pe la 5:30, se mijea de
ziuă, peretele lui Voiculeţ înbujorat;
adorm din nou până spre 7.
Dimineaţa trec pe la vecini să pun o
lumânare lui Marin Dincă, bunul şi
ultimul prieten al lui Gelu, după ce
l-a pierdut pe Goe. 68 de ani, un
accident cerebral, fără să fi suferit
înainte, om calm, blajin, neagresiv.
Vorbesc cu vecinele, una mă
întreabă dacă n-am fost de curând
prin Slatina, m-a văzut cineva. Da,
pentru acte de deces de la Primărie,
în vederea unor despăgubiri pentru basarabeni, amânate la calende...
*
Coborâm în sala amfiteatru, o revăd cu emoţie, aici am văzut filmul Vagabondul,
îi spun lui Caius, care nu-şi mai aminteşte acest eveniment şocant pe-atunci, clasa a X a
probabil. Şi în general se miră cum de-mi amintesc atâtea lucruri, îi spun, spre încurajare:
eu îmi amintesc ce nu-ţi aminteşti tu, şi invers, e simplu. Tot aici am văzut spectacolul
jucat de profesorii noştri cu O scrisoare pierdută - scenă pe care o evocasem în încheierea
seratei literare. Conu
Trahanache- Câlniceanu,
Caţavencu- DNB, Gh.
Unghreanu- Agamiţă
Dandanache, coana
Zoiţica- dna Rodica
Ţarălungă de geografie
etc., iar figuranţi diverşi
colegi de-ai noştri, lucru de
care nu-mi mai aduceam
aminte, îl precizează Caius,
care se vădeşte că are o
părere mult mai bună
despre viaţa culturală a
urbei de pe-atunci.
Scaunele din marea sală au
câte un nume, în ordinea
promoţiilor, semn de mare
atenție din partea
organizatorilor; ne luăm
locul, între timp apare şi
Titi Vătăşescu, care de
dimineaţă îmi telefonase de pe drum, grăbit să ajungă la 9, dar i-am precizat că întâlnirea
începe doar la 10. Caius, eu, Andreiţă, Vătăşescu, iar Florin mai în faţă, Mărgărit la
capătul rândului. Deschide directorul Ţecu, apoi dintre promoţii începem cu 1934, un
domn Năstase, mărunţel însă nu pierit-pierdut, la 94 de ani, fost şef de promoţie, om
coerent, despre care aflu că are o fundaţie culturală şi acordă nişte burse de studii elevilor
Caius Traian Dragomir
Viorel Dianu şi Ioan Smedescu
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 34
eminenţi. Apoi un avocat din Piteşti, încă în formă,
însă cam locvace. Leonida Gherasim, Florin
Mihăilescu, Ioan Paul Ghica, medic slătinean, cu o
promoţie mai mare ca mine, Caius, Vătăşescu,
cineva în numele lui Jean Lupu, compozitorul şi
dirijorul, un prof. univ. Pană de la Cluj, iar în sală se
află 25 de participanţi din promoţia 59, care tot astăzi
îşi serbează semicentenarul de la absolvire. Un poet-
epigramist plasează cu mare succes trei epigrame,
una lui Titi care ar putea veni primar la Cherleşti, şi
ultima despre următoarea aniversare: Şi am să viu
de-oi mai fi viu. Aplauze deplin meritate, umorul
bun nu-i de colea...
(Întrerup aici relatarea, am făcut un somn
zdravăn, în timp ce Lidia s-a dus singură la
Mogoşoaia; m-am sculat şi am căutat pe net, nimic
interesant, au revenit A. şi Soţia din parcul IOR,
făcut doar pe jumătate, fiind prea cald. )
Merg la bucătărie, fiindu-mi cam foame,
sună mobilul, ridic, când colo recunosc glasul lui Titi Vătăşescu, cerându-şi scuze pentru
deranj, dar a citit deja trei capitole din cartea ce i-am dat, Himera, desigur, şi a cam plâns,
i-a citit Doinei cu voce tare şi amândoi au plâns, ea are probleme etc. Da, zice, te-am
deranjat acum, ca să-ţi spun aceste lucruri. Eu par un dur, ca atare ţi-am spus că nu mai
citesc astfel de cărţi, că mă preocupă doar marile probleme de istorie, însă sunt dur doar pe
dinafară, de fapt sunt un om slab, aşa că m-ai dat gata cu drama pe care o prezinţi, tot ca în
Veneticii, dar cu o putere nouă. Mă simt cu adevărat vinovat că nu am trăit drama ta şi că
nici nu i-am dat atenţie, din afară, dar tu prezinţi lucrurile cu atâta forţă, ai o înţelegere
teribilă, o bunătate, o cumsecădenie, de fapt tu eşti geniul nostru, noi eram acolo, nişte
elevi mai buni la matematică, la cine ştie ce materii, dar tu ai văzut şi ai înţeles şi cu
blândeţea şi cumsecădenia şi generozitatea ta ai pătruns în profunzimea chestiunilor de
viaţă. Am citit cu glas tare primele trei capitole şi am cam lăcrimat, aşa că am să citesc
mai departe partitura ta impresionantă, te rog să mă ierţi că am dat acest telefon, la o oră
poate nepotrivită, dar am vrut să ştii că m-ai emoţionat până la lacrimi. Am să citesc mai
departe. Etc. Iar eu, excedat, îi spuneam că nu m-a deranjat, că îmi face plăcere că m-a
sunat, că la Slatina am adus un singur exemplar din Himera, cel hărăzit lui, pentru care am
o simpatie cu totul specială. Că da, e vorba de drama noastră de basarabeni, dar şi de
valorile umane indestructibile; că da, aici am reluat, la locul cuvenit, tema din Veneticii,
însă acum la persoana întâi, cu ton confesiv, ca să fac explicite lucrurile pe care le-am trăit
şi gândit. Că vreau să ne vedem când revine în Bucureşti, sunt interesat să fim mai
apropiaţi, să ne cunoaştem mai bine, ca oameni adevăraţi şi de ispravă. În acest ton se şi
încheie convorbirea noastră. Să ne revedem cu drag atunci când revine în Bucureşti.
Ce să zic, o extraordinară surpriză!, care pune lucrurile într-o poziţie nouă, poate
cea reală; căci iată, se găseşte cineva, şi nu amicul Florin, cu care am schimbat atâtea cărţi,
dar care s-a dovedit că n-a citit Himera, căci nu ştia paragraful cu Tatiana Ionescu, şi
despre care am adus vorba cînd am trecut pe lângă Casa Oştirii, întrebându-l dacă ştie
amănunte şi dacă are detalii neştiute mie. Aflu că a fost vorba despre o pereche care se
iubea, el colonel, ea frumoasă, temperamentoasă, romantică şi pentru că soţia nu voia să
divorţeze, având şi copii, cei doi au hotărât să se sinucidă, i-au găsit împuşcaţi în patul
Anton Vătăşescu
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 35
unde se iubeau uneori, la câteva case de Casa oştirii, unde eu crezusem că au fost depuşi,
de fapt cu câteva case mai încolo. A vuit oraşul vreo săptămână, zice Florin. Apoi toţi i-au
uitat, s-au ocupat cu de-ale vieţii. Numai eu, zic, n-am uitat şi le-am evocat tragedia
maierlingiană la 57 de ani de la desfăşurarea ei. Iar Florin îmi spunea, ca scuză, că uneori
pune cărţile preţioase
de-o parte, să le
citească în momente
privilegiate, aşa se
face că uneori nu mai
apucă să le citească în
timp util. Deci şi cu
cartea mea Himera
literaturii s-a
întâmplat la fel.
Posibil ca nici Florin,
din motive diferite de
ale lui Caius, nu mi-a
citit decât Scenele,
dacă le va fi citit şi pe
acelea, cum susţine.
*
Dar să revin pe scurt la relatarea
celei de a doua zile: Spiciurile celor din
diferite promoţii, apoi ne adunăm în careu,
unde are loc un prea lung Te deum, trei
preoţi, care de altfel se grăbeau, căci au
planificate destule acţiuni într-o sâmbătă
de Rusalii, în duminica următoare. Noi
stând în soare, iar unii pe la umbra zidului,
iar la un moment dat ne-am retras cu toţii
sub umbra meselor pe care fuseseră aduse
gustările tip bufet suedez, prea multe, din
care la acea oră şi pe marea căldură de
afară nu-ţi prea venea să te înfrupţi. Florin
din nou foarte grijuliu unde se plasează,
obţine nişte locuri pe o bancă la umbra
zidului, ne aşezăm acolo, mâncăm, vorbim,
propun să ieşim undeva la o bere, căci nu
dădeau decât vin şi apă şi de toate sucurile,
dar n-am luat decât apă. Titi şi alţi cîţiva,
Mărgarit, doctorul Nicu Mihail, Caius, se
adunaseră pe coridor, unde Titi şi-a scos
pipa şi avea aerul unui businesman yankeu,
învăluit în trâmbe de fum, dar deja luase
două pahare de vin şi asta se simţea, căci
se vede că la 70 de ani nu mai eşti zmeul
de la 35-45 de ani. Un dentist, frate mai
mare cu Corneliu Ionescu, colegul nostru
Ioan Smedescu şi Ion Andreiţă la Perieţi (2019). În spate, prof.
Mihai Barbu împreună cu nepoatele sale
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 36
pictor de la Iaşi, scos din învăţământ la evenimente, deşi pe nedrept, mi se ataşază. Omul
meu, el însuşi dat afară din liceu, terminându-l la seral sau altfel, apoi dat afară şi din
facultate şi aşa mereu, cu tinicheaua de coadă, căci tatăl lui învăţător fusese membru
ţărănist, declarat de el, la sugestia unui profesor cumsecade: simpatizant. Şi multe avea de
povestit acest domn despre profesorii noştri, cu deosebire despre Mustaţă, pe care pe
nedrept unii îl prezintă ca o sperietoare a liceului şi a elevilor în general, însă om cu inimă
bună de fapt. Mă răzleţesc de Caius, căci stătusem cu Dianu şi Florin, acesta se duce de
mai multe ori să aranjeze ieşirea la o bere, apoi conchide că nu mai e timp, se apropiase
ora 14, când trebuia să înceapă sesiunea de comunicări. Ies totuşi cu Caius spre răscrucea
de la Invalidu, dar cele două bistrouri la care încercăm sunt închise, semn că aceşti patroni
nu ştiu să facă negoţ. Revenim, intrăm în sală, încep comunicările, dar sala cam prea
goală, între timp se mai adună câţiva: Dl Năstase promoţie 34, altcineva, un domn Neagu,
care ne arată evoluţia economică a lumii pe moment şi în 2026, evidenţiind o rearanjare
drastică a primelor 15 ţări puternice economic în lume, pe criteriul PIB. De la SUA,
Japonia, Germania etc, se va ajunge la China, India, SUA, Indonezia, Kenia, Mexic, într-o
ordine pe care mi-am notat-o undeva. Toate estimările numai pe bază de evoluţia PIB-ului
în fiecare ţară. Gherasim, Popescu, Caius, Pană, iar Florin ultimul, vorbind liber şi lăsând
liceului textul de 8 pagini dactilo, dacă vor scoate o carte cu aceste texte. Intru cu Florin la
director, recuperez mapa pentru Andreiţă, iar Florin cere secretarei un dosar să pună fără
risc diploma lui şi pe-a lui Mincu, care şi-a fracturat cotul şi n-a mai venit la manifestări -,
să se uite de sus la toată lumea, el, cel mai cel din ţară şi din Italia. Îl conduc pe jos pe
Florin până la colţul străzii Protopopescu, unde stau rudele lui, eu merg înapoi spre parcul
de la Prefectură, acum devenită Muzeul Oraşului, cu o privire emoţionată spre fereastra de
la etaj unde lucrau cei de la proiectări, Rodica M. Dar ce emoţie!
Caut o bancă să-l pot avea sub priviri pe Ionesco, dar în curând se aşază la celălalt
capăt un domn cam filfizon, limbut, la vreo 50 de ani, cam ca Dorian Gray, frumos cu
dinadins, ochi verzi, însă se dovedeşte cam beat şi cu dinţi lipsă în faţă, semn că nu are
control asupra vieţii sale. Se bagă în vorbă, tot cerându-şi scuze: cărţile sunt grele,
tineretul nu mai citeşte, nu dă importanţă, nu are habar cine este Eugen Ionescu. Îi spun eu
multe despre. Vorbim despre fotografii, a lucrat şi el cu Smena, cu Zorki E, filme alb-
negru etc, are un laborator cu aparate de la ruşi. Dar o dă mereu pe smiorcăileli, mama lui
e la pat de câţiva ani, soţia medic a divorţat, etc. El a fost ofiţer, a lucrat pe la Arad, a fost
geodez etc. Dar a decăzut. Şi cine să-l mai angajeze pe el, la 53 de ani, când e criză, când
tinerii nu găsesc de lucru?! Îi spun: la muncă, orice muncă e onorantă, să-ţi câştigi pâinea
în sudoarea frunţii, în fiecare zi a vieţii tale, şi religia, credinţa, mersul la biserică. Să
recâştige încrederea în sine, să înţeleagă că asta chiar merită, să devii-redevii un om
adevărat, care merge cu fruntea sus. Să renunţe definitiv la alcool care nu rezolvă nimic, e
buimăceală, e pierderea frânei de la bicicletă, nu mai poţi ţine nimic sub control. La
despărţire spune că de mult dorea să aibă o astfel de discuţie.
Pe altă bancă îl văd pe colegul de clasă de liceu Olaru, schimbăm câteva fraze, ar
vrea să cumpere şi el albumul scos de Liceu la aniversare. Merg la fosta casă a pionierilor,
era deja trecut de 18, dar nu venise chiar nimeni, iar cei din promoţia 59 combăteau în altă
sală. Caut un plasament mai convenabil, fiind vorba de 4 mese lungi, afară, de ambele
părţi ale unui bazin cu apă, însă totul în soarele ce stătea să coboare după clădiri, să apună.
Vine directorul adj. Catană, apoi şi Florin, îi alesesem locul cel mai convenabil, dar el
preferă pe cel unde deja se aranjase Catană, reţinând locuri şi pentru directorul Ţecu, cu
soţia şi fiul. Însă Florin se plasează fără păs acolo, deşi îi spusesem că soarele se va muta
în curând. La care Catană se mută pe cealată parte a bazinului, ceea ce lui Florin nu-i
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 37
spune nimic. Când vine el cu hachiţele lui ridicole, toţi trebuie să se dea de-o parte.
Egoism extrem, lipsă de fair-play. Apoi vine Smedescu cu soţia, prof. univ de la Cluj
Pană, acad. Octavian Popescu, de fel din Curtişoara, comuna vecină cu noi din Sărăceşti,
un om de mare delicateţe, dar şi foarte destupat la minte. Şi mai târziu doctorul Nicolae
Mihail, care se aşază sau ajunge mai târziu lângă mine şi ne spune despre plecarea lui cu
soţia şi cei trei copii în Germania, acum 32 de ani. Era medic şef la spitalul judeţean, un
doctor prestigios, faimos pentru că nu lua bani de la nimeni. Îi spun că undeva în jurnalul
meu am notat plecarea lui, şocul pentru tot oraşul. Ne-am văzut cîndva? Nu crede. Atunci
am scris din auzite. Care e povestea? Începe să spună. Eu îl previn: Vorbiţi în faţa unui
prozator, s-ar putea să mă folosesc de cele spuse de dvs. Nu-l sperie asta. Are multe
scrieri. Poate le va face publice. A rămas cu ai lui în Germania, dar încă din prima noapte
a primit un telefon, nu ştie dacă din ţară sau de acolo: Să nu ceară azil politic, altfel va fi
împuşcat cu toţi ai lui. Nu a cerut azil politic, dar astfel a renunţat la toate avantajele
pentru refugiaţii politici. A trebuit să se mobilizeze. Dar ştiaţi ceva germană? Nici o
boabă, dar timp de 3 luni s-a încuiat în fiecare noapte, nimeni nu avea acces, a învăţat cu
disperare, după 3 luni putea ţine o prelegere în germană. A început să trimită scrisori.
Cutare, medic şef etc, specialitatea, dar încă din prima zi i se răspundea că nu au locuri.
Nu l-a consiliat nimeni, dar singur a schimbat foaia. A dat telefoane, îl întrebau ce şi cum,
el a spus: Nu aşa, eu trebuie să vin personal la clinica dvs şi să mă conving că aveţi toate
înlesnirile tehnice, aparatură etc. S-a dus la un spital particular, l-au luat direct la vizita de
dimineaţă...
*
8 iunie 09. Continuare Slatina: Uitasem un aspect interesant. În al doilea scaun din
dreapta primului rând al amfiteatrului, după o profesoară tot foarte vârstnică dar al cărui
nume, pomenit de mai multe ori de vorbitori, nu-l ştiu cu precizie, poate dna Matache sau
altfel, se afla dna profesoară Maria Ungureanu, poreclită de noi Sulfamida, pentru că şi la
tinereţe era slăbuţă, palidă, parcă devitalizată. A luat şi ea cuvântul, mai exact directorul
s-a dus cu microfonul la scaunul ei, dna Ungureanu s-a ridicat în picioare şi s-a întors spre
sală, apoi a vorbit suficient de mult şi coerent, spunând că datorită vârstei şi a vremii
călduroase a ezitat să vină sau nu, de teamă ca să nu ne facă vreo neplăcere. A spus lucruri
cumpănite, a evocat una dintre acţiunile ei, afară de încurajarea tinerelor talente, de
cenaclul literar etc.: faptul că la serbarea promoţiei 75, cu clasa la care era dirigintă a
imaginat un spectacol sub forma unui vapor care pornea să înfrunte valurile mării,
materializate pe scenă printr-un material textil pe care aerul îl făcea să vălurească. După
spiciul său, Caius a trecut pe la dna U. şi i-a sărutat mâna, apoi a venit la locul lui şi mi-a
şoptit: Cred că nu m-a recunoscut, căci se pare că dna profesoară nu dăduse nici un semn
că l-ar fi identificat. Însă în momentul când am părăsit sala ca să mergem la Te deum,
m-am prezentat şi eu dnei Ungureanu, acum însoţită de fiica ei Flavia, pe care nu o
văzusem vreodată şi m-a surprins prin faptul că seamănă teribil cu dl profesor Gh. U.:
ochii, faţa, părul, statura, gesturile, o copie de o fidelitate izbitoare. Dna Ungureanu
imediat mi s-a adresat pe nume, s-a declarat mulţumită că am abordat-o şi a spus: Poate
eşti chiar supărat pe mine că la o lansare a dumitale nu am putut să vin, deoarece aveam pe
cineva venit din ţară şi trebuia să fim împreună. Eu: Dna profesoară, o lansare de carte nu
este decât ceva întâmplător, or în cazuri de acestea, care nu sunt o urgenţă, vine cine poate,
nu cine vrea, aşa că nu numai că nu m-am supărat şi nici n-aş fi avut cum s-o fac, dar
m-am gândit întotdeauna cu mult respect la Dvs etc. Şi am mers pe coridoare, ţinând-o de
mână până la ieşirea în zona careului, unde altcineva a intrat în vorbă cu dânsa şi eu m-am
retras, nu înainte de a-i fi spus că n-am îndrăznit să o deranjez în ultima vreme, iar dânsa
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 38
mi-a precizat că mă poate primi oricând, cu mare plăcere. Mai apoi am zărit-o, susţinută
de Flavia, în careul însorit, unde se ţinea Te Deumul. Adevărul este că atunci s-au găsit
imediat câţiva amici dornici să ia cuvântul la lansarea volumului meu de poezii.
Iar în privinţa lui Caius, deduc că relaţiile lui cu prof. Ungureanu erau îngheţate,
acela având opţiuni politice diferite, cu Alianţa şi Partidul civic, sau şi din alte motive nu
se simpatizau reciproc, poate din cauza modului arogant de a se purta al lui Caius. Îmi
amintesc a fi încercat să li-l vorbesc de bine, cu toate că nici mie nu mi-au căzut bine
opţiunile lui politice. Sincer să fiu, chiar şi acum sunt sigur că simpatiile amicului se
îndreaptă către partidul majoritar, recte PSD, unde din ce i-a spus lui Florin nu mai
cotizează de un timp. Explicaţia lui, dacă i-ai cere-o, ar fi desigur aceasta: dragul meu,
dacă te bagi în treaba asta, atunci măcar să te plasezi undeva unde se fac jocurile, nu unde
asişti cum alţii îşi împart tortul. Ce a ţinut să-mi spună şi de data asta a fost că el cu ai lui
locuiesc tot în apartamentul de la bloc unde îl ştiam şi acum 40 de ani, pe vremea
Ciuruitului.
Revenind la serata de la Paradisul, fosta casă a pionierilor, acum drastic renovată,
am apucat să vorbesc mai mult cu doctorul Mihail, care mi-a povestit aventura sa
germană. L-au luat direct în vizită prin saloane, şi în primul salon a văzut o femeie care
stătea în fund pe pat, cu obrazul drept foarte înroşit. Îmi daţi voie să o consult eu? Da.
I-am luat pulsul, 120, mâna îi era fierbinte, mi-am adus aminte ce m-a învăţat profesorul
Haţieganu şi am spus: Are... la plămânul drept. Au trimis-o la raze şi s-a dovedit că aveam
dreptate: plămânul drept uriaş, inflamat. Imediat tratament şi a fost recuperată. Iar medicul
care se ocupase de pacientă în cele 8 zile de când era internată a fost îndată concediat. În
următorul salon a cerut să consulte o altă pacientă: avea pleurezie, apă la plămâni, am
ascultat-o cu stetoscopul, am ciocănit-o, apoi, tot după ce învăţasem de la Haţeganu am
cerut o monedă de o marcă. S-au uitat unii la alţii medicii din suită, mi-au dat o monedă,
am pus-o pe torace, am ciocănit în ea, am ascultat şi le-am spus. Are 1500 ml lichid. Au
dispus să se aducă aparatura, să-i fac puncţia, dar ce aparate aveau! La noi te chinuieşti cu
seringa, tragi, mai bagi şi aer, mai astupi gaura cu degetul etc, acolo aparat de puncţie cu
pompă absorbantă. A făcut o anestezie locală, a introdus acul la meserie, pacienta se mira:
Nu am simţit nimic... Când s-au înregistrat cele 1500 ml, am spus gata! Directorul a
preluat aparatul, a mai dat câteva înţepături dar n-a mai reuşit să scoată nici un mililitru. În
aceeazi tură mi-au dat să completez formularele contractului de angajare, dar nu oricum, ci
cu 5000 de mărci RFG. Asta, le spun celorlalţi care ascultau povestea, era suma cu care în
RFG la acel moment puteai să cumperi două Dacii. Mai erau în acea clinică particulară
încă 15 medici, toţi stagiari, anume ca să-i plătească mai puţin, cu 1500 mărci deci. Şi
medicul român transfug N. Mihail îi învăţa de zor. Dar se pomeneşte peste câteva
săptămâni că-l cheamă patronul, mai avea alte 11 clinici particulare prin Germania, dar şi
cazinouri, de unde îi veneau banii cei mulţi, el fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni din
Germania - îi arată o reclamaţie semnată de toţi cei 15 medici stagiari, precum că nu ştie
limba, nu cunoaşte aparatele, nu... în fine, pe câteva pagini, tot învinuiri pe care nu le
puteai demonta pe loc. Ia uită-te ce au făcut porcii ăştia, i s-a adresat patronul. Ce e de
făcut? Să o ia de la capăt, cu solicitările? S-a hotărât şi i-a propus astfel. Nu e nimic, am să
lucrez în locul tuturor celor 15 reclamanţi. Şi aşa a făcut. Iar în următorii doi ani toţi cei 15
şi-au dat demisia, au plecat la alte clinici, ruşinaţi de ticăloşia pe care o făcuseră. Cândva,
la urgenţă, vine o doamnă în vârstă, el îi depistează boala, o scoate din criză, ea vrea să-i
dea 100 mărci, el refuză: Nu pot să fac acest lucru. Dar de ce? Doar dvs nu sunteţi obligaţi
să primiţi urgenţe? Şi a aflat apoi că era vorba de mama directorului. Nu au comentat
niciodată această scenă. Însă aşa sunt nemţii, nu comunică. Iar peste 5 ani a plecat el însuşi
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 39
la altă clinică particulară, cu 8750 mărci pe lună. Dacă ar fi avut un bun sfătuitor financiar,
altfel s-ar fi desfăşurat lucrurile, dar nu a manevrat cum trebuie, se împrumutase sume
imense, de la colegi medici, fără dobândă, pentru a-şi cumpăra o casă. Mai plăteşte şi
acum rate. Dacă ar veni în România, ar fi muritor de foame, pentru că aici salariile
medicilor sunt mici, iar el nu poate lua bani de la pacienţi, lucru care îl făcuse celebru încă
pe vremea când practica medicina în Slatina noastră. Acum, cât stă în ţară are grijă să nu
facă excese, să nu intre pe mâna medicilor de aici care l-ar omorî în mod sigur, pentru că
nu au aparate. Şi-mi mai spune acest medic al săracilor, gen Vasile Voiculescu: Uneori îmi
vin în minte versuri de Eminescu, le recit şi mă vindec de tot răul lumii. De 32 ani în
Germania, vorbesc la perfecţie, chiar gândesc în germană, citesc şi scriu în germană, am
citit Goethe, toţi marii lor scriitori. Sună sec, sună mecanic, nu se ridică la emoţia lui
Eminescu. Aici e o magie fără seamăn. Eminescu profund, Eminescu etern. Cred că tot aşa
simţeau oamenii din puşcăriile comuniste, precum cei din exil, la amintirea poeziei
eminesciene. Dar şi noi, zic, cei din libertate, care toţi avem un exil interior al nostru, ne
pomenim recitându-ne în gând versuri de Eminescu. Acela este Eminescu cel adevărat, ce
avem noi mai bun şi mai temeinic, ce are mai de preţ acest popor, naţiunea română. Care
să fie poezile pe care şi le spune Mihail în clipe de cumpănă, în clipele uitării de sine? Şi
dacă ramuri bat în
geam... sau Dintre sute
de catarge / care lasă
malurile.... sau La
steaua care-a răsărit /
e-o cale-atât de
lungă..., sau poate
aceste versuri: Sara pe
deal, buciumul sună
cu jale, / Turmele-l
urc, stele le scapără-n
cale...
Vorbesc mai
multe cu Ioan
Smedescu, îi dau cu
autograf Scene... şi îi
explic ce e cu Jurnalul
meu, cu plăcile memoriale, cu... El a achiziţionat pe mai nimic setul de scrisori ale lui Pan
Vizirescu16
către familia lui, fraţi, soră etc. Un om dăruit vieţii literare, care ne dă fiecăruia
câte un exemplar rarisim din Luceafărul, poezia lui Eminescu într-o ediţie liliput, foarte
frumoasă, care o impresionează pe Lidia.
Fac şi eu un dans după ce nevestele profesorilor şi tinerele profesoare etalaseră o
poftă teribilă de zbânţuială. Iar la plecare îi spun câteva lucruri grave directorului, care se
simte nevoit să mă tragă la o parte, să nu mai audă şi alţii ce-i spun: să nu aştepte de la alţii
ajutor pentru şcoală, să facă ei tot ce depinde de ei, şi îi dau exemplele la îndemână cu cele
200 plăci memoriale, cu monumentul încarceraţilor, dacă aştepţi de la primar, mâine va fi
şi mai rău, şi mai greu, vei obţine mai puţin cu care şi mai puţin vei reuşi să faci. Etc. Cred
că i-am dat de gândit.
16
Publicate în Memoria Oltului şi Romanaţilor numerele 79-82/2018 şi 83/2019 sub titlul Dosarele Pan Vizirescu
Ediţia liliput a Luceafărului, scoasă de editorul Ioan Smedescu
în anul 2000 şi ilustrată de Nicolae Truţă
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 40
FILIALA OLT A SOCIETĂȚII DE ISTORIE ȘI RETROLOGIE AGRARĂ
DIN ROMÂNIA , SCURT ISTORIC
Dr.ing. Zorzoliu Aristotel Cristian,
Secretar general S.I.R.A.R. , Președinte S.I.R.A.R. Olt
Era vara anului 1993 când,
subsemnatul Zorzoliu Cristian pe atunci
tânăr cercetător la I.B.N.A. Balotești mă
aflam la sediul Institutului Agronomic
,,Nicolae Bălcescu”d in București, astazi
U.S.A.M.V.. Fiind o dimineață frumoasă
am făcut o plimbare prin parcul ce
înconjura clădirea impunătoare a
Institutului și am observat, lângă aceasta, o
căsuță modestă unde cândva au funcționat
mici laboratoare. Pe zidul clădirii era
firmamentul Societății de Istorie și
Retrologie Agrară din România care era o
noutate și o curiozitate absolută pentru
mine. Am îndrăznit să deschid ușa de la
intrarea principală care dădea într-un mic
hol. Părea că nu este nimeni pe acolo si am
dat să plec. În acel moment, a ieșit din
birou un om mărunțel, cu părul alb,
fruntea lată și care m-a privit cu un
zâmbet cald poftindu-mă înăuntru și
zicându-mi ,,-Nu a mai trecut pe la
mine de mult timp vreun tânăr, nu
interesează pe nimeni de ce există
acest sediu al Societății de Istorie și
Retrologie Agrară tocmai în
Institut …!” Așa a decurs prima
mea întalnire cu Președintele
fondator SIRAR regretatul prof.dr.
Eugen Constantin Mewes !
A urmat o perioadă
fructuoasă de colaborare cu
distinsul şi regretatul Președinte
care, la propunera mea de a se
înființa o filială SIRAR la
Drăgănești Olt, a acceptat invitația
de a ne întâlni la Muze
ul de istorie din localitate
înființat de tatăl meu Traian
Zorzoliu. Cu ocazia acelei întâlniri
Procesul verbal de înființare a
Filialei SIRAR Olt din 22 ianuarie 1993
Volumul cuprinzând lucrările
Simpozionului SIRAR organizat la Caracal de
catre Filiala SIRAR Olt , 25-27 august 1999
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 41
s-a luat hotărârea de
înființare a filialei
OLT a SIRAR .
În scurt
timp s-a creat un
nucleu de inițiativă
la Drăgănești Olt și
Stoicănești format
din prof. Traian
Zorzoliu, directorul
muzeului de istorie,
ing. Niculescu
Gheorghe, directo-
rul S.C. Boianu
Drăgănești Olt S.A.
și prof. Vieru
Gheorghe .
Asfel,
conform statutului SIRAR , în baza Procesului verbal din 22 ianuarie 1993 s-a constituit
Filiala SIRAR Olt cu un numar de 102 membri înscriși, specialisti din diverse domenii
(agricol, economic, medical, tehnic, silvic, istorie, muzeografie, cultural). Evenimentul a
avut loc in comuna Stoicănești, jud. Olt în prezența unei largi audiențe formată din
personalităţi locale și județene, noii membri SIRAR, cetățeni ai comunei. Cuvântul de
deschidere l-a avut prof. Traian
Zorzoliu după care a dat cuvântul
domnului prof. dr. Eugen
Constantin Mewes preşedinte
SIRAR, care a punctat importanța
evenimentului.
Biroul ales la 22 ian.1993
al Filialei SIRAR Olt a avut
următoarea componență :
președinte ing. Gheorghe
Niculescu, vicepreședinte prof.
Traian Zorzoliu, secretar prof.
Gheorghe Vieru, casier economist
Gheorghe Spătaru. Comisia de
cenzori: preşedinte prof. Safta
Constantin, secretar Pușcaș Marcel,
membru Sandu Ioana.
În Consiliul de conducere
al Filialei SIRAR Olt au fost aleși
următorii: ing. Niculescu
Gheorghe, prof. Zorzoliu Traian,
prof. Vieru Gheorghe, ec. Spătaru
Gheorghe, cercetător Coteț George,
ing. Epuran Toma, Rada Ilie
etnograf.
Fotografie de grup pe scările Cercului Militar cu o parte
din participanții la al XVIII-lea Simpozion Național SIRAR
organizat la Caracal 25-27 august 1999.
Ing. Niculescu Gheorghe Preşedinte de onoare
S.I.R.A.R. Olt cu Zorzoliu Cristian secrtetar
general SIRAR şi Preşedinte S.I.R.A.R. Olt la
aniversarea a 50 ani de la înfiinţarea S.I.R.A.R.
(5 septembrie 2019, Cluj Napoca).
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 42
Au luat cuvântul invitații, care
au prezentat și comunicări științifice: dr.
Eugen Comșa de la Institutul de
Arheologie a României, prof. dr. Ștefan
Olteanu de la Universitatea Bucureşti,
dr. Georgeta Moraru de la Institutul de
Etnografie și Folclor București, prof.
Vasile Bozga ASE București, prof.
Gheorghe Vieru Școala Generală
Stoicănești.
Filiala SIRAR Olt a organizat
în perioada 25-27 august 1999 al
XVIII-lea Smpozion Național de Istorie
și Retrologie Agrară a României și a
treia Conferință Națională SIRAR la
Caracal, unde a fost ales președinte
domnul Petre Săbădeanu de la
Academia de Științe Agricole și Silvice,
renumit cercetător în economie agrară si
cunoscut interpret de muzică populară
deoarece, prof. dr. Eugen Constantin
Mewes a decedat la 27 aprilie 1999 și
nu a mai apucat să participe la Caracal.
În cadrul simpozionului au fos prezentate de către membrii SIRAR din filialele din țară
120 de comunicări științifice care au fost tipărite în volumul simpozionului.
Acest eveniment este unul unic în istoria agrară și culturală a judetului Olt fiind
consemnat în presa locală și județeană cu mare interes.
În cei 26 de ani de existență, Filiala SIRAR Olt a promovat valorile istoriei și
retrologiei agrare din jud. Olt și mai ales din Câmpia Boianului. La lucrările societății s-au
abordat teme cu
privire la cerce-
tările istorice, a
activităților
agrare din județ,
aspecte ale vieții
rurale în trecut și
în prezent,
aspecte privind
învățământul
agricol, conace
și moșii boie-
rești din Câmpia
Boianului, feno-
menul religios și
agricultura, re-
zervații naturale
din zonă,rase de
animale și păsări
Cuvântul distinsului academician Valeriu Tabără președintele
Academiei de Științe Agricole și Silvice la aniversarea a 50 ani de
existență S.I.R.A.R. .
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 43
crescute tradițional etc. Membrii SIRAR Olt au participat cu lucrări la aproape toate
simpozioanele naționale SIRAR organizate din 1993 și până în prezent.
Filiala SIRAR Olt a fost condusă cu devotament și profesionalism de la înființare
și până în anul 2013, timp de 20 de ani, de către ing. Niculescu Gheorghe care a fost ales
Președinte de onoare, fiind înlocuit de către Traian Zorzoliu apoi de către Aristotel
Cristian Zorzoliu. De asemenea, s-a remarcat ca secretar al filialei prof. Vieru Gheorghe
cercetător al istoriei comunei Stoicănești si autor al ,,Monografiei localității Stoicănești”.
Trebuie subliniat că fiecare membru al Filialei SIRAR Olt merită aprecierile
cuvenite, pentru contribuția
colectivă și individuală la
activitățile desfășurate cu
diferitele ocazii (simpzioane,
colocvii, excursii tematice
etc.) însă luând pe fiecare în
parte ar fi foarte mult de scris.
Toate aceste activități sunt
consemnate în rapoartele de
activitate ale societății.
Unul dintre cei mai
importanți membri fondatori
și președinte al filialei Olt,
omul de cultură și artă Traian
Zorzoliu, trecut la cele veșnice
în anul 2015, Cetățean de
onoare al județului Olt,
fondator al Muzeului
,,Câmpiei Boianului” care îi și
poartă numele, a dorit ca
filiala SIRAR Olt să continuie
ca un stindard al valorilor
socio-umane, culturale și să
contribuie permanent la
cunoașterea istoriei agrare din
județul Olt și la viitorul satelor
din Câmpia Boianului.
Astăzi, în anul 2019, la aniversarea a 50 de ani de la infințarea SIRAR de către
prof. dr. Eugen Constantin Mewes, Filiala SIRAR Olt își continuă obiectivele de 26 ani,
deși, vremurile sunt cu totul altele, mult mai pasive în promovarea conceptului de istorie și
retrologie agrară.
Speranțele noastre se îndreaptă firesc către generația următoare și depinde de noi
cum vom ști să-i predăm ștafeta!
Bibliografie:
-Arhiva SIRAR Filiala Olt, 1993-2019
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 44
DIN NOU PESTE PRUT
Col.r. Dumitru MATEI
La începutul lunii martie a acestui an, împreună cu delegația oficială de la
Asociația Națională Cultul
Eroilor Regina Maria a județului
Vrancea, am efectuat o deplasare
în Republica Moldova, în
raioanele Orhei și Dubăsari
pentru a participa la ceremonia
organizată cu prilejul evocării
luptelor din anii 1991-1992
pentru apărarea independenței.
La Orhei, veteranii au
defilat în centrul localității, iar în
comuna Cocieri, la monumentul
cu flacăra veșnică, s-a organizat
o fastuoasă ceremonie dedicată
eroilor căzuți în luptele din
localitate. Am vizitat apoi
cimitirele eroilor români din
localitatea Tabăra și de la
mânăstirea Hirova căzuți în luptele din anul 1941 pentru eliberarea Basarabiei, prilej cu
care ne-am convins de respectul autorităților locale și al populației față de eroii noștri care
și-au dat viața pentru eliberarea Basarabiei.
La începutul lunii septembrie am
revenit în Republica Moldova, de această
dată delegația noastră fiind alături de cea a
Asociației Române pentru Propaganda și
Istoria Aeronauticii (A.R.P.I.A.) condusă
de generalul Iosif Rus. Am fost primiți de
locotenent-colonelul r. Andrei Calcea,
președintele filialei A.R.P.I.A. Orhei și al
filialei Orhei a Uniunii Naționale a
Veteranilor Războiului pentru Apărarea
Independenței și Integrității Teritoriale a
Republicii Moldova.
La 31 august, de Ziua Limbii
Române în Republica Moldova, am fost
oaspeții Bibliotecii Publice „Alexandru
Donici” din Orhei, unde erau prezenți
peste 50 veterani de război, cadre
didactice și elevi. După ce dl. Andrei
CALCEA a prezentat delegația noastră,
moderatoarea întâlnirii, doamna Tatiana
Lanovenco a vorbit despre însemnătatea datei de 31 august 1991. Dl. general Iosif Rus a
La bilioteca ,,Alexandru Donici” din Orhei
În faţa consiliului raional Orhei
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 45
felicitat pe orheieni cu prilejul Zilei Naționale a
Limbii Române de pe ambele maluri ale Prutului și
le-a urat prosperitate și încredere în Unirea Țării.
Cuvinte călduroase au rostit căpitanul
comandor r. Iulian Bașturea, șeful secției
Monumente istorice A.R.P.I.A., colonelul r.
Dumitru Matei, președintele asociației municipale
Caracal a Cultului Eroilor. REGINA MARIA, prof. Univ. dr. Dumitru Soare, orheienii
Vasile Cocarcea președintele filialei Orhei a Ligii Scriitorilor Români, bardul Ion Dohoter,
veteranii de război Constantin Buca și Ion Leviță, cavaleri ai Ordinului „ȘTEFAN CEL
MARE” și maiorul r. Vasile Stelea, cavaler al Ordinului „CREDINȚA PATRIEI”.
Dl. căpitan comandor Iulian Bașturea a înmânat doamnei director Stepanida
ȚUGUI o diplomă de gratitudine pentru colaborarea cu A.R.P.I.A.și cu A.N.C.E. REGINA
MARIA, ia dl. colonel r.
Dumitru Matei a oferit
mai multe reviste
Memoria Oltului și
Romanaților în care sunt
articole semnate de
autori născuți în
Basarabia și volumele
de carte UNIREA
BASARABIEI CU
ROMÂNIA (autori
Corneliu Nedelciuc,
Manuela Stroie, Ion D.
Tîlvănoiu) și DRAMA
ÎNVĂȚĂTORILOR
REFUGIAȚI ÎN
JUDEȚELE OLT ȘI
ROMANAȚI (1940),
(autori Ion D. Tîlvănoiu,
Vasile Radian, Floriana
Tîlvănoiu).
Pe urmele eroilor armatei române, delegația a vizitat cimitirele militare de la
Isacova, Tabăra, Hirova și Mana, apoi mânăstirea Curchi. În comuna Isacova, la biserica
Monumentul eroilor de
la Cocieri, raionul Dubăsari.
şi placa comemorativă cu
fotografia căpitanului erou
La şcoala gimnazială din Chiperceni
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 46
„Sf. Ierarh Nicolae” părintele paroh
Valeriu ne-a adus la cunoștință că în
luptele de la 14 iulie 1941 pe colinele
înălțimii cu cota 236, în pădurea
Morozeni au căzut eroic 116 ofițeri și
ostași ai Diviziei 5 Infanterie română
comandată de generalul de brigadă
Petre Vlădescu. Au fost înmormântați
cu onoruri militare de către părintele
căpitan Petre Iliescu, confesorul
militar al Regimentului 8 Dorobanți și
preoții lăcașului sfânt, în curtea
bisericii de la Isacova.
Duminică, 1 septembrie,
delegația noastră însoțită de d-nii
Andrei Calcea și Gheorghe Muștuc a
fost condusă de primarul comunei
Ghetlova Grigore Filimon și de
pădurarul Viorel Sculea în pădurea din
apropierea localității, la locul unde au
avut loc lupte crâncene de apărare a
localității de către armata română în
vara anului 1944. Acolo se află o cruce
din stejar pe care era scris „EROILOR
BATALIONULUI DORONANȚI
PETRU RAREȘ”. Se mai văd încă
urmele bordeielor și tranșeelor din
care pădurarul a cules mai multe
monede metalice românești din anii
1920-1942 care au aparținut eroilor.
Membrii delegației și însoțitorii au
aprins lumânări la crucea eroilor și au
făcut o rugăciune.
Dl. general Iosif Rus a dat
asigurări domnului primar Grigore
Filimon că în colaborare cu
administrația locală și filiala
A.R.P.I.A. din Orhei, va fi inaugurată
și sfințită o nouă cruce cu inscripția
memorială.
În localitatea Chiperceni din
raionul Orhei, în dimineața de 2
septembrie delegația noastră a
participat la o emoționantă ceremonie
de deschidere a anului de învățământ
la școala gimnazială. Generalul Iosif
Rus a felicitat elevii și corpul
didactic, a înmânat bobocilor
Crucea eroilor români din
pădurea Ghetlova
Mânăstirea Curchi
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 47
abecedarele și le-a
vorbit despre eroul
comunei, căpitanul
aviator de
bombardament greu
Dumitru Șatrauca,
căzut în luptele din
august 1944 la
Melitopol, în
Ucraina.
În sala de
festivități, în
prezența elevilor din
clasele mari, a
părinților și
invitaților, doamna
Valeria Florea, rudă
a aviatorului cavaler
al Ordinului Virtutea Aeronautică, a amintit momente semnificative din viața acestuia și a
prezentat cartea în care a evocat patriotismul și spiritul de sacrificiu al eroului Dumitru
Șatrauca, fost elev al acestei școli. Domnul general Iosif Rus a donat școlii o fotografie și
o placă de marmură cu numele eroului aviator Dumitru Șatrauca, aceasta urmând a fi
montată ulterior de conducerea școlii. Pentru biblioteca școlii am donat un set de reviste și
cărțile numite mai sus.
Delegația noastră a fost primită de președintele consiliului raional Orhei, căruia dl.
general i-a oferit o plachetă din partea A.R.P.I.A. și i-a prezentat scopul vizitei –
promovarea imaginii eroilor aviatori ai armatei române care s-au născut în Basarabia –
amintind că între aceștia este generalul de flotilă aeriană Vladimir Stângaciu și primul
general comandant al parașutiștilor români, Grigore Baștan; pentru aceștia s-au instalat
plăci de marmoră în localitățile lor natale din Basarabia.
O altă întâlnire a delegației noastre cu cadrele didactice a avut loc la Școala
Gimnazială din comuna Piatra, prilej cu care am oferit, de asemenea, reviste și cărțile mai
sus menționate.
Vizita a continuat la Cimitirul eroilor români situat pe o înălțime din apropierea
comunei Tabăra. La intrarea în cimitir este montat un portal monumental. În cimitirul
militarilor români, pe 76 cruci frumos aliniate este inscripția EROU ROMÂN
NECUNOSCUT, iar pe soclul monumentului de marmură sunt înscrise cu litere aurii 59
nume ale eroilor din Regimentele 3, 10 și 15 Vânători, 11, 15, 25 35 și 83 Infanterie,
Batalionul de Jandarmi și Batalionul 6 Vânători de Munte.
În comuna Peresecina a avut loc o întâlnire prietenească cu veteranii pe care i-am
cunoscut în vizita anterioară, apoi gazdele au oferit o cină în onoarea delegației române.
Peste tot am simțit căldura sufletească a fraților moldoveni, bucuroși de oaspeți
din România și dornici de a se afla din nou în Patria Reîntregită.
Cimitirul de onoare al eroilor români, Comuna Tabăra,
raionul Orhei.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 48
Calendarul MEMORIEI OLTULUI şi ROMANAŢILOR – IULIE
.5 iulie 1516, domnitorul Neagoe Basarab întăreşte fraţilor Buzeşti (Dumitru, Vlad,
Balica) moşia Căluiul de Sus.
.19 iulie 1593, prima atestare documentară a satului Perieţi- Olt.
.24 iulie 1648, m. la Strejeşti Radu Buzescu, mare ban.
.2 iulie 1713, Constantin, fiul voievodului Constantin Brâncoveanu aşează crucea de piatră
de la Patriarhie în amintirea morţii bunicului său, Papa Brâncoveanu.
.12 iulie 1720, Doamna Maria, văduva lui Constantin Brâncoveanu pune o candelă pe
mormântul voievodului de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. Datorită inscripţiei
de pe candelă cunoaştem locul de veci al domnitorului martir.
.4 iulie 1734, începe construirea bisericii Pleşoiu, ctitori Radu şi Dumitraşcu Pleşoianu.
. 1 iulie 1751, aşezământul lui Matei Morunglav pentru schitul Şerbăneşti-Morunglav.
.1 iulie 1815, Ioan Caragea dă o carte de iertare haiducului Iancu Jianu.
.20 iulie 1818, începe construirea Bisericii ,,Toţi Sfinţii” din Caracal.
.28 iulie 1857, n. la Şopârliţa-Romanaţi Pavlică Brătăşanu, senator de Romanaţi.
.12 iulie 1864, n. Aurel Cetăţeanu, fost profesor la gimnaziul Radu Greceanu.
.5 iulie 1868, n. G. Poboran la Slatina, institutor.
. 13 iulie 1871, n. Al. Bogdan Piteşti; a avut la Vlaici un conac şi o colecţie de opere de
artă.
.20 iulie 1874, n. istoricul N. Dobrescu , membru al Academiei Române, la Celei-
Romanaţi.
.3 iulie 1876, m. Radu Şapcă, înmormântat la mănăstirea Brâncoveni-Romanaţi.
.7 iulie 1881, n. la Fălcoiu-Romanaţi prof. univ. Amza Jianu, medic.
.iulie 1883, apare la Caracal ,,Vocea Romanaţului”, director N. A. Bibian.
.25 iulie 1883, n. Tufeni publicistul Anastasie Negulescu (m. 1935).
.20 iulie 1886, apare la Caracal ,,Buletinul Romanaţiului” transformat în ,,Vulturul”.
.25 iulie 1886, n. la Mihăieşti de Sus Ioan I. Băldescu, senator P.N.L. de Olt în 1933.
.25 iulie 1890, m. gazetarul N.T.Orăşanu. Este înmormântat la Chiţeasca- Olt.
.10 iulie 1891, este finalizată clădirea Gimnaziului din Slatina.
.14 iulie 1896, se pune piatra de temelie a Teatrului Naţional din Caracal (arhitect Franz
Bilek).
.iulie 1899, atentatele de la Slatina prilejuite de candidatura lui Al. Bogdan Piteşti.
.6 iulie 1902, n. la Brastavăţu-Romanaţi aviatorul Octav Oculeanu.
.19 iulie 1904, dr. Badea Cireşeanu pleacă într-o călătorie la locurile sfinte.
.1 iulie 1905, n. la Scărişoara doctorul Haralambie Teodoru.
.8 iulie 1906, Elena Cornetti lasă prin testament o parte din moşia Olari-Romanaţi pentru
şcoala de muzică din Craiova.
.2 iulie 1908, n.Valentin Georgescu la Corabia, dr. în drept, membru al Academiei
Române.
.7 iulie 1909, m. Mihai Bibian, fost primar al Caracalului.
.30 iulie 1909, n. Silvan Ionescu, grafician, la Dobrun-Romanaţi.
.14 iulie 1910, m. dr. Al . Stăncescu, fost deputat.
.13 iulie 1912, o delegaţie a Comisiunii Monumentelor Istorice (N. Iorga, I. Kalinderu)
vizitează mănăstirea Brâncoveni- Romanaţi.
.5 iulie 1914, principele moştenitor Ferdinand vizitează Caracalul.
.19 iulie 1914, m. la Laussane-Elveţia Take Protopopescu (n. Poboru 1850).
.15 iulie 1919, m. dr. Badea Cireşeanu (n.Spineni), autorul ,,Tezaurului Liturgic”.
.15 iulie 1922, este inaugurată ,,Fântâna monumentală’’ de la Dumitreşti.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 49
.1 iulie 1923, O. Goga şi Al. Averescu sunt la Caracal unde O. Goga devine liderul filialei
Romanaţi a P. Poporului.
.3 iulie 1923, n. prozatorul Nicolae Paul Mihail la Caracal.
.14 iulie 1924, fabrica de cherestea ,,Carpatina” din Stoeneşti este mistuită de incendiu.
.31 iulie 1924, n. Georgeta Rădulescu-Dulgheru, editor şi traducător (Bălăneşti).
.8 iulie 1926, n. la Caracal actriţa Beatrice Augusta Biega.
.2 iulie 1927, inaugurarea Monumentului Eroilor din Caracal.
.6 iulie 1927, N. Titulescu devine pentru prima oară ministru de externe.
.15 iulie 1927 ,,Vremea Nouă” anunţă moartea lui I.G.Sfinţescu, autorul Dicţionarului
Geografic al judeţului Olt (1895).
.25 iulie 1932, O. Goga se află în campanie electorală în judeţul Romanaţi
.28 iulie 1935 , n.scriitorul Nicolae Fulga la Albeşti-Poboru.
.22 iulie 1936, n. la Dranovăţu conf. univ.Vasile Sandu, filolog.
.9 iulie 1937, n. la Slatina dr. în filologie Florin Mihăilescu.
.15 iulie 1938, n. Ianca-Romanaţi comentatorul sportiv Sebastian Domozină.
.6 iulie 1939, n. Strejeşti prof. dr. Marin Florescu, istoric, arhivist.
.19 iulie 1939, n. la Slatina Caius Traian Dragomir, dr. în ştiinţe medicale şi fost
ambasador al României la Paris.
.26 iulie 1939, n. poetul Cezar Baltag. Face şcoala primară la Profa- Spineni.
.27 iulie 1939, n. Anton Vătăşescu la Slatina (fost ministru în guvernul Roman).
.4 iulie 1941, n. la Stoeneşti-Romanaţi poetul Virgil Dumitrescu.
.10 iulie 1941, m. preotul N. Bârzeanu (n. Bârza la 24 mai 1860).
.20-28 iulie 1942, Mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu face o călătorie misionară în
Transnistria sfinţind mai multe biserici.
. 3 iulie 1943, Ion Marian, mare proprietar la Piatra Olt devine ministru al agriculturii şi
domeniilor.
.16 iulie 1943, la 150 de ani de la zidirea catedralei Ionaşcu au loc festivităţi la care
participă şi Maria Antonescu.
.5 iulie 1944, n. poetul şi publicistul Paul Dogaru (m.8 apr. 2012).
.16 iulie 1944, dezvelirea monumentului eroilor din Cilieni.
.9 iulie 1947, n. la Priseaca scriitorul Marcel C-tin Runcanu.
.23 iulie 1951, n. la Corabia sculptorul Emilian Nuţu.
.23 iulie 1953, n. la Cireaşov poetul şi ziaristul C-tin Sorescu.
.8 iulie 1956, m. scriitorul Damian Stănoiu (n. Dobrotinet 3 apr. 1893).
.14 iulie 1958, m. C-tin Nicola, istoric, epigramist (n.1885, Tătuleşti).
.25 iulie 1967, m. la Bucureşti g-ral Gh. Marinescu (n. 1892 Caracal).
.26 iulie 1967, m. Ion Moroşanu, directorul Muzeului de istorie din Slatina.
.8 iulie 1968, m. Petre Pandrea, filosof (n. 1904 Balş).
. 5 iulie 1980, se inaugurează la Drăgăneşti-Olt Muzeul Câmpiei Boianului prin strădania
lui Traian Zorzoliu.
.18 iulie 1982, m. pr. protoereu Ion Ciobanu (n. Izvor- Romanaţi la 1 iunie 1923).
.25 iulie 1984, m. la Coloneşti poetul Petre Popescu.
.6 iulie 1985, m. g-ralul Florian P. Vlad (n. Vişina Veche), fost comandant al Spitalului
Militar din Bucureşti.
. 26 iulie 1995, m. la Bucureşti acad. prof. dr. C-tin Anastasatu (n. Corabia 2 sept. 1927).
.8 iulie 2014, m. Nicolae Nica, meşter popular născut la Chilia-Făgeţel.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 50
Viaţa unui băiat de ţară (VII)
Mircea Damian
În 1937 a apărut romanul autobiografic ,,Gheorghe I. Marin” de Mircea Damian,
republicat în 1946 sub titlul ,,Viaţa unui băiat de ţară”. Cartea era ilustrată de pictorul
Dem şi în paginile sale autorul romanaţean descrie anii de şcoală din satul natal, Izvoru, şi
anii petrecuţi la Gimnaziul din Slatina. Reţin atenţia descrierile reuşite ale Slatinei17
- aşa
cum arăta la începutul secolului al XX-lea, dar şi descrierea locurilor natale şi a
împrejurimilor, a şcolii, a oamenilor cu ocupaţiile lor. Scene din viaţa ţărănească (plecarea
carelor la secerat, treieratul grâului cu ,,vaporul”, serbarea şcolară de la sfârşitul anului
şcolar, copilul citind în clipele de răgaz) amintesc de Moromeţii lui Marin Preda.
În redarea textului am respectat grafia autorului.
De vacanța Crăciunului sʼa dus acasă. A venit să-l ia taică-său cu sania, în
scăpătat. Caii își scuturau zurgălăii ca niște călușari, pe drumul alb și troenit. Când au ieșit
din Segarcea în șoseaua națională, – i-a răsărit în față urcând pe coastă dealungul liniei
ferate, satul lui, numai lumini. Casele albe, pomii albi și fumul urca drept caʼn Abecedar...
– Hiii! – hiuia bătrânul, ținând strâns hățurile.
Iar la cotituri:
– Ușor, taică, ușor... ușor, bă, că răsturnăm boerul...
Lui Gheorghe I. Marin i se umpluse
inima de căldură. Îi era dor de-acasă. Au
urcat coastaʼn galop, au cotit din
răscruci...
– Ai venit, Mărine? – l-a
ʼntâmpinat maică-sa, trăgând cu coada
ochiului la Ion Gheorghe.
Nu, nu era amețit.
Marin i-a sărutat femeii mâna, și
sʼaʼmbrățișat cu frații și surorile. Apoi au
stat la masă, veseli toți. Iar a doua zi sʼa
sculat boerește și a plecat în sat să facă
„vizite”. A început cu învăătorul18
.
– Huo, fire-al naibii de jigodie, ce te
dai așa, mă, nu vezi că e domnul Marin?
– a strigat el la câine.
Apoi către Marin, cu veșnica lui
vorbă moale:
– Hai Marine, hai.
– Bună ziua, domnule învățător!
– Bună ziua, Marine... Bună ziua,
mă.
I-a dat mâna.
17
Vezi Slatina văzută de trei scriitori romanaţeni, de Ioan Smedescu, Ion Tîlvănoiu, în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 77/iulie 2018, pp. 104-112
18 Învăţătorul scriitorului a fost Ioan S. Dumitrescu despre care am vorbit anterior
Mircea Damian (1899-1948)
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 51
– Așa, mă... Carevasăzică, ești licean, ai?
– Da, domnule învățător.
– Bine, Mărine... Hai în casă.
Tot cum îl știa era Ion S. Dumitru: vesel și glumeț, fără guler și ocupat.. era ocupat
toată ziua și în toate zilele, de dimineața până seara târziu.
– Vʼau dat notele mă, Marine?
– Ni le-a dat domnule învățător.
– Ia să văd, mă, drace.
Avea numai 6 și 5, și câteun 7 rătăcit la materiile mai ușoare. Purtarea... așa și așa.
– Tot e bine, Marine... Daʼ vezi mă, să mai iei și câteun 8 în trimestrele următoare.
Nu trebue să te sperii de notele mari, bă...
Îi părea bine învățătorului, și ar fi vrut să închine un pahar de vin în onoarea primului
trimestru. Dar nʼavea cu cine.
– Bine, Marine... Bine, mă, bine... Afurisitule...
Sʼa dus Marin pe urmă la sora lui mai mare. Îl aștepta în poartă, cu mâna la gură și cu
ochii plini de lacrimi.
– Veniși, doică?
Râdea și plângea. Apoi, dându-și drumul:
– Oooooff, mâncate-ar doica, ce viață o mai fi și asta pʼân străini... Oooooff, să
trăiască biata maica să te vadă...
Potolindu-se deodată:
– Daʼ bine mă, taica te mai bate?
– Dece să mă bată?!
– Hai să-ți dau ceva să mănânci, că-i fi flămând.
În casă, smiorcăind întrʼuna:
– Daʼ ea cum se poartă?
– Cine?
– Mă-ta asta
dʼa doua.
– Bine, cum să
se poarte?!
Femeia nu
putea săʼnțeleagă în
ruptul capului că o
mamă vitregă poate
fi altceva decât o
scorpie, un șarpe
care suge până la
ultima picătură
sângele copiilor.
– Îți dă să
mănânci?
– Sigur că-mi
dă.
– Oooooff,
unde e maica să te
vadă...
Și iar plângea, Ilustraţie din corpul volumului
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 52
și iar se jelea.
Altfel, ce suflet al lui Dumnezeu sora asta, ce inimă caldă și cuprinzătoare!
– Cum o duci, doică, pʼacolo?
– Bine... Învăţ.
– Te bate cineva?
– Ei, asta e... Cine să mă bată?!
– Poartă-te bine, doică... Și învață carte, ca să scapi de câinii ăștia.
„Câinii” erau părinții: taică-său, pentrucă-l bătuse; maică-sa, pentrucă-i era mamă
vitregă...
La despărțire, ștergându-și ochii cu coada basmalei:
– Când ăi pleca, treci pela mine să-ți dau fʼun pol, Mărine, să ai și tu...
L-a petrecut din ochi, rezemată de stâlpul porții și sughițând, până când băiatul a
ajuns în răscruci.
Vacanța asta, a fost cea mai frumoasă din viața lui de școlar. Se brodise şi o iarnă
bătrânească, albă și potolită, cu nămeții cât gardul. Acasă nu-l puneau la nicio treabă.
Putea să plece când vrea, să se ʼnapoieze când avea chef. Umblase cu steaua, cu
plugușorul, cu sorcova împreună cu foștii lui colegi, se dăduse cu târlia pe coasta dinspre
vărzării și pe dealul Voiniceştilor, seʼncăerase cu șegărcenii, se bătuse cu zăpadă... Ba
făcuse și un om de zăpadă în curte, o matahală cât un purcoi de fân, care aducea nițel cu
Cetățeanu19
. Îi încălecase pe nas niște sârmă răsucită în formă de ochelari, îi vârâse sub
braț un carton mare cât catalogul...
Numai când îl lua tatʼsu în sat nu se prea bucura. E vin mult de Crăciun. Bea toată
lumea, femei, copii, bărbați.
– Hai Mărine... Hai, taică...
Uneori îl purta de mână, îndemnându-l mereu să ție capul sus și să nu mai frământe
vorbaʼn gură.
– Că nu ești beat ca mine! – râdea.
Adevărul este, că deʼmbătat seʼmbăta rar, Ion Gheorghe. În sărbători, umbla amețit,
așa cum îi stă românului bine. Pe Marin îl purta pe la toate rudele, sta ceasuri întregi lângă
el la horă...
– Ce să fac, mă, Nicolae, căznesc și eu!
– Cheltuești mult cu el, Nea Ioane?
– Muuuuult, neică. Păi ce crezi dumneata numai uniforma depe el mʼa ținut 2000 de
lei. Daʼ gazda, daʼ cărțile, daʼ taxa...
– Ce taxă?! – se mira omul.
– Taxa la școală.
– Dar ce acolo plătești și taxă?!
– Păi dar... Credeai că e ca la noi?
– Băăă!
– Daʼ nu-mi pare rău.
– Nʼare dece să-ți pară rău... Că ai cu ce...
– Sigur că am.
– Numai să se ție băiatul de carte.
Ion Gheorghe se ʼncrunta:
– Și dece crezi tu că nu se ține de carte, mă, ai?
19
Aurel Cetăţeanu, profesor de limba română la Gimnaziul ,,Radu Greceanu” din Slatina.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 53
– Ce te-apucă, Nea Ioane?! Am zis și eu așa? Eu mi-am dat cu părerea cʼar fi bine
să...
– Ce părere, mă, ce mă iei pe mine așa? Ție dacă-ți dă mâna, dece nu-l dai fiʼtu la
liceu? Ai? Ca să iese un boer din neamul Cârlăneștilor!...
Apăsat, după o tăcere scurtă:
– Păcătosule!
– Mă Nea Ioane, mă... căuta omul să-l ia cu binele.
– Mie să nu-mi vorbești așa! – i-o tăia scurt.
Bătându-se cu pumnul în piept:
– Am cu ce, bă! Am...
Marin îl asculta și râdea în sine, atâta timp cât cearta se mărginea la un schimb de
vorbe, care, de cele mai multe ori, rămâneau numai vorbe. Căci tată-său se potolea repede,
și-i părea rău.
– Păi de, dacă teʼncontrezi! – îi spunea omului, zâmbind.
Seʼntâmpla însă, când Ion Gheorghe întâlnea pe vreunul căruia îi purta pică, să se
certe rău de tot. În astfel de împrejurări, lui Marin îi era frică și rușine. Îi era mai ales
rușine. Și-i venea să se uite pe lângă el, la uniformă, umilit, cași când nʼar fi meritat sʼo
poarte. Nici nuʼnceca să-l potolească pe tatʼsu. O făcuse odată, mai demult, și i-a ajuns:
Ion Gheoghe l-a plesnit cu dosul palmei, de i-au scăpărat ochii.
– Tu să nu te-amesteci... Știu eu ce fac...
Cu Iordan V. Nicolae seʼntâlnea în fiecare zi. Dar nu-i venea să se joace cu el.
Dealtfel, băiatul nici nu prea avea timp de joacă: învăța mereu. Socotelile din trimestrul lui
erau cam proaste, și căuta să leʼndrepte în al doilea. Prea avea mulți 4, fir-ar-ai dracului, și
câțiva 3 care se tăvăleau, parcă, între linii, ca purecii.
– Tu ai vreunul, mă? – l-a ʼntrebat pe Marin.
– Nu, nʼam.
– Bă, fir-ar-al deavu, păi bine mă, că tu nu înveți cât învăț eu! – se mira Nicolae
încrețind fruntea, chinuit.
– Lasă mă Nicolae, că e destul timp săʼndrepți notele. Nu te speria.
Ba se speriase rău. Oʼncepuse prost al naibii. Și nʼavea nădejde să treacă nici
examenul de corijență, presupunând că nʼar rămâne de-a dreptul repetent. Știa el ce
ʼnseamnă să tocești vara. Parcă astă vară ce făcuse? Dar... degeaba. Citea și-i rămâneau
literile în ochi lipite. Nu le putea împinge mai departe și nu le putea înțelege, oricât de
deasă ar fi fost umbra Părului, și oricât de mare spaima de a cădea la examen. Și doar astă
vară nu erau cine știe ce lucruri grele de învățat...
– Mai vino pela mine, Mărine, să tocim.
– Bine, o să viu.
Sʼa dus de vreo două ori, l-a ascultat pe Nicolae, – Nicolae l-a ascultat pe el...
– Mă, numai Franceza să nu fie pe lume. Aritmetica și gramatica!
– Dar Zoologia, Nicolae?
– Pʼasta o uitasem, fir-ar-a deavu...
– Dar cu Geografia cum stai?
– Binișor... Am 5,,,
Pe gânduri:
– Dece ne-o fi dat, mă, atâtea căți?!..
– Nu știu, Nicolae...
Dela prânzul cel mic până seara târziu, chiuie satul. Au fost și câteva încăerări, și
câteva bătălii mai serioase. Ca deobicei. Prima încăerare a fost la horă, a treia zi de
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 54
Crăciun.
– Mă miram să nu se ʼncaere! – a zâmbit cineva către vecin.
– Păi se putea? Ce Crăciun mai era ăsta?!
Semnalul l-a dat unul din flăcăi, amețit de vin. A ʼnceput mai înâi să chiuie cu ʼnțeles,
apoi a oftat:
– Ooooooofff, unde ești, mamă!
Și a spart hora. Alții sʼau strâns pe lângă el, chipurile să-l potolească. Dealtfel, ei
l-au înconjurat ca să-l apere. Fiindcă, ceva mai încolo, este alt grup în jurul altui flăcău,
înfierbântat și ăsta. Înjurăturile sboară dela grup la grup, mai întâi pe ocolite, apoi direct și
apăsat ca sʼaudă omul și săʼnțeleagă. Lăutarii, care au mirosit evenimentul cam de vreun
ceas, și-au ascuns instrumentele subt paltoane și sʼau retras la margine. Rudele bătăușilor
au făcut și ele un cerc mai larg și pândesc semnalul. Între timp, frații și surorile mai mici,
au dat fuga să cheme în ajutor vreo rudă sau părinții.
– Hai repede, Neică Floreo, că-l omoară pe Radu.
Omul aʼnțeles despre ce e vorba. O ia la fugă spre răscruci, cu o bâtă în mână. Acolo,
găsește grămadă de flăcăi cu ghiarele înfipte bine în beregăți, în păr sau întrʼun crac de
pantaloni. Câteva perechi au ajuns prin șanțuri. Lumea sare și-i desparte, până la urmă, pe
toți. Câțiva sʼau ales cu nasul jupuit, cu capul scrijelat, cu hainele rupte. Flăcăii se spală
cu zăpadă, se mai amenință, apoi se prind în horă cași când nu sʼar fi ʼntâmplat nimic.
Socotelile serioase, când există, se descurcă în sat, noaptea și deadreptul, dela obraz la
obraz și fără martori. Doar se svonește a doua zi că Tudor al lui Gheorghe al Petri zace în
pat cu oasele frânte. Toată lumea știe cine l-a bătut, și pentru ce. Şi toată lumea o spune.
Dar nimeni nʼar putea să dovedească, pentrucă domnul advesar a avut ca martor doar luna,
care vorba cântecului, nu spune nimic. Și mai ales nu „declară” nimic. Rămâne să se
intereseze jandarmul de toate chestiile astea și să le descurce cum sʼo pricepe...
Alte încăerări se mai întâmplă în noaptea Sfântului Ion, când flăcăii umblă cu
„botezul” pela toți purtătorii acestui nume. Se încing în noaptea asta chefuri crâncene cu
țuică fiartă, care durează până dimineața. Niciodată nu este satul mai vesel și mai
frământat ca în noaptea Botezătorului. Se cutremură văzduhul, dârdâie geamurile de
chiote, de vaete, de lătratul câinilor. Din când în când sʼaude câte-o pușcă descărcată din
prag, în cămașe. Omul nu mai simte frigul. Iese afară în cămașe șiʼn izmene, caʼn Iulie, se
uită la vite să vadă de mai lipsește vreuna, potolește câinii care schelălăie și latră de parcă
i-a găsit dracii...
Și gata sărbătorile. Oamenii au cam isprăvit și băutura. De-acum înainte beau depe
drojdie, legumit...
– Pregătește-te de drum, Mărine, și ai grije să nu uiți fʼo carte pʼaci, cʼo mănâncă
vitele în loc de coceni...
5.
Gheorghe I. Marin, nu sʼa ʼntors prea bucuros la gazdă pe Obrocari. Nu-i plăcea
familia asta. Mai întâi pentrucă toată lumea mânca mult și aproape numai carne.
Măcelarul, veșnic cu un cuțit la brâu sau înfipt în carâmbul cizmei, mirosea a untură crudă,
cale de-o poștă. Toată casa mirosea a untură, și curtea, și brișca și câinii. De câte ori
sʼabătea prin bucătărie trebuia să vadă o fleică pe grătar, un mușchiuleț în frigare sau un
ficat în tigae. Oamenii mâncau carne și dimineața, în loc de cafea cu lapte. Până și
Marioara înfuleca disdedimineață câteun rinichi sau cine știe ce trufanda, după sezon. Lui
îi părea rău, fiindcă era atât de albă fata, avea o pieliță subțire și-o aluniță în umărul
obrazului drept.
– Cum poți să mănânci atâta carne?! – aʼntrebat-o întrʼo zi, încrețind buzele.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 55
– Daʼ ce vrei să mănânc?! Fasole? Sau ceapă?
Se gândea la obârșia lui țărănească, sau i sʼa părut?
– Dar nici atâta carne... Nuʼnțeleg...
– Nu mă mir...
Nu-i plăcea nici casa, iar în odăița lui nu sʼa simțit niciodată bine. Avea podele
vechi de brad, care scârțâiau sub preșurile din trențe, încrucișate dela ușe la peretele din
fund, dela fereastră la pat. Deasupra patului, o icoană. Lângă fereastră o masă de brad cu
picioarele pătate de untură și acoperită cu o mușama slinoasă, peste care Gheorghe I.
Marin așternuse o coală de hârtie albastră. Patul de fier, și strâmt, fără sârme. Salteaua
umplută cu paie și gloduroasă. Parcă dormea pe bolovani. Nu știu dece-i era urât în odaia
asta, și frică. Se trezea uneori noaptea, speriat și rătăcit, nu-și da seama decât foarte târziu
unde se găsește, iar când se desmeticea, – ar fi vrut sʼo ia la fugă. Afară de toate astea -
mirosul acela de carne și de untură, care stăruia în toată casa. Îi aducea aminte de zilele
când maică-sa topea untura, așa cam după Bobotează, la țară. În ziua aceia nu mânca
aproape nimic, în orce caz nu mânca lucruri grase...
Măcelarul vorbea tare și era murdar. Uneori bătea caii sau câinii de sʼauzea în toată
mahalaua. Cu nevasta însă, și mai ales cu fata, se purta frumos, nu striga niciodată la ele,
nu înjura. Era foarte mândru de Marioara. Îi împlinea toate dorințele, oricât ar fi fost de
costisitoare. Avea o singură părere de rău: că nu o dăduse la altă școală, la lieu, de pildă,
ca sʼajungă „doamnă”. Nădăjduia însă că o va mărita cu un boer, un profesor, cevașilea,
fiindcă, vorba lui Ion Gheorghe, „avea cu ce...”.
Gheorghe I. Marin, făcea socoteala pe degete: Ianuarie, Februarie, Martie. Și gata.
Scapă de untură și de carne. Era hotărât să nu se mai întoarcă aci la toamnă. Iar in Aprilie
încolo, până la vacanța cea mare, va veni de la Izvor în fiecare dimineață pe jos. Șase
kilometri, nu e mare lucru. Mai ales că are tovarăși de drum: pe Iordan V. Nicolae, pe
Mutu I. Dumitru din Segarcea, pe Catrina M. Ilie din Dranovăț. Sunt amândoi în clasa a II-
a, e drept, dar asta nʼare aface.
Erau în clasa lui Gheorghe I. Marin și câțiva copii de boeri: băiatul prefectului,
fiul unui mare comerciant și vreo doi evrei bogați. Avea o admirație mare, mai ales pentru
cei doi dintâi: Chirescu N. Romulus și Dimulescu Z. Ion20
. Profesorii se purtau întrʼaltfel
cu ei, parcă. La lecții îi luau cu binișorul, ajutându-i pe ici, pe colo, iar când băieții făceau
o nebunie, erau dojeniți părintește. Întotdeauna cu bani la ei, cheltuiau în recreație pe
covrigi și plăcintă, împărțind și colegilor mai apropiați. Ba când voiau să sperie pe ceilalți,
cumpărau toți covrigii negustorului, în tovărășie, apoi, unul din ei îi lua în brațe și-i arunca
în sus deasupra grupurilor de elevi, care-i prijoneau din aer, sau seʼncăerau pe ei,
tăvălindu-se prin zăpadă...
Și-aveau băieții ăștia un fel de a se purta, de a vorbi, de aʼnjura! Umblau prin clasă și
prin curte natural, de pacă erau acasă la ei, de parcă era liceul lor. În prieteniile cu colegii,
erau deasemeni naturali și apropiați, de parcă se cunoșteau de când lumea.
– Salutare, șefule.
– Ce faci, mă, mocofane?
– Ia vinoʼncoace, mă, tu, dʼacolo... Nu, nu tu, bă căscatule... Ălălalt.
Speriau. Mai ales pe băieții de la țară, care, până sʼau mai deprins cu ei, le vorbeau cu
„domnule”.
– De unde ești tu, mă, urecheatule?
20
Desigur un fiu al negustorului slătinean Zaharia Diculescu după cum indică şi iniţiala tatălui
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 56
Gheorghe I. Marin și-a pipăit urechile. Sʼa gândit cʼor fi întrʼadevăr lungi, pentrucă i
leʼntinsese de destule ori taică-său... Copiii au încput să râdă pe socoteala lui. A simțit
cum i se urcă sângele în obraz de rușine și de furie. Nu-i era necaz pe Dimulescu. Îi era
necaz pe el însuși, fiindcă nu e în stare să-l puie la locul lui pe domnișorul ăsta bălan și
zâmbat. Simțea că nu are ușurința lui în vorbă, nu găsește ca el, răspunsul potrivit. Și mai
știe că el e băiatul nimănui, că, adică, taică-său e un simplu țăran pe care profesorii nu-l
stimează.
– Nu spui, mă, ăla cu urechile, de unde ești? – a râs din nou Dimulescu.
Gheorghe I. Marin sʼa ʼndreptat de spate, a ieșit din bancă încruntat și cu pumnii
strânși. Dimulescu râdea mereu și-i arăta urechile cu degetul.
– Na!
Și l-a plesnit drept peste gură. Numai odată. Sʼaʼntors apoi la locul lui, și sʼa așezat în
bancă, liniștit. Celălalt, a scos o batistă albă, și sʼa șters la gură de sânge. Lucrurile se
petrecuseră atât pe neașteptate, încât băiatului nici nu-i venea să creadă. Mâncase bătaie
pentru întâia oară, și faptul îl durea mai mult decât lovitura în sine. Se ștergea încet și cu
băgare de seamă, ca orce băiat cu educație, și se uita în ceafa lui Gheorghe I. Marin. Clasa
toată se uita la amândoi, așteptând desfășurarea faptelor. Dimulescu, nu prea era
simpatizat. Întâi pentrucă îi lua peste picior pe toți al doilea, fiindcă era bogat. Acuma
mâncase bătaie. Numai o palmă, – dar bună. Trasă cu dosul, dealungul buzelor, țărănește.
Ce va face el?
Nimic, deocamdată. Fiindcă sʼaud pașii profesorului. Nu-l va pârî?? Nu, nu l-a pârât.
A stat cu batista la gură tot timpul.
– Dar ce ai, Dimulescu? – aʼntrebat profesrul.
– Nimic, domnule profesor... Mă cam doare un dinte...
În recreație, când să iese din bancă, Gheorghe I. Marin sʼa pomenit bătut pe umăr.
– Dece ai dat, mă? – l-aʼntrebat Dimulescu.
– Ca să teʼnveți minte, să mai glumești pe socoteala mea. Ce crezi că dacă tatʼtu este
bogat, poți să-ți bați joc de toată lumea?
– Biiine! – sʼa potolit celălalt, văzându-l încruntat, gata să-i sară în beregată.
– Biiine! – a spus din nou. Mai vorbim noi...
Dar nʼa mai „vorbit”. Dimpotrivă, peste câteva zile sʼau împrietenit până acolo, încât
seʼnjurau prietenește de mamă. Nu era un băiat rău Dimulescu Z. Ion, și nici fudul nu era.
Era numai obraznic și râzgâit. Când vedea însă cu cine are de-aface, – se potolea
numaidecât.
– Hai, mă, pela mine, – l-a chemat întrʼo zi pe Gheorghe I. Marin, căruia îi aducea
aproape în fiecare zi bomboane și ciocolată din prăvălia lui taică-său, ba uneori îi
împrumuta câteun pol.
Părinții lui Dimulescu locuiau în centru o casă cu etaj, al cărui parter era locuit de trei
prăvălii: cârciumă, băcănie, fierărie. Au intrat prin curte întrʼo sală mare, din care pornea
scara din stejar sculptat, la etaj. Drept în fața ușii o oglindă cât peretele, în care Marin sʼa
văzut întreg și mititel, străin parcă în uniformă. Lângă oglindă, o floare străină întrʼun
hârdău vopsit cu verde. Alături, cuerul. Pe jos covoare moi, nu preșuri din trențe ca la
gazda lui. Iar din mijlocul tavanului atârna un candelabru uriaș, cam de două ori mai mare
decât cel bin biserica Isvorului.
– Șterge-ți bine picioarele! – i-a spus Dimulescu.
Și-a șters picioarele uitându-se în oglindă și întrebându-se cum de nu-i vin și lui
hainele așa cum îi vin lui Dimulescu?! Și dece dracu se simte atât de neînsemnat, atât de
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 57
neputincios, atât de mic? Parcă-i e rușine, și parcă e împiedicat. Uite, a luat marginea
covorului în vârful ghetii. Era să cadă ʼn genunchi.
– Hai mai repede, mă...
Au pornit pe scară. Covorul sʼașterne pe treptele lustruite, prins în vergele de aramă.
De rampa scării, atârnă scoarțe oltenești. Sʼa uitat în sus: tavanul sculptat, cu becuri
electrice de jur împrejur. Au ajuns întrʼo odaie mare, mult mai mare ca cea de jos, cu
draperii grele din catifea la ferestre, cu fotolii de piele și un covor moale, atât de moale
încât simți cum te mângâie prin talpa ghetelor. Parcă-i era milă să calce pe el. Parchetul, –
lună. Te puteai da pe el ca pe gheață. Agățate de pereții tapitați cu catifea roșie, câteva
tablouri de familie...
– Stai jos, Marine – i-a spus Dimulescu, arătându-i un fotoliu.
Se simțea umilit, topit, înfrânt.
În fotoliul ăsta să sʼașeze? În fotolliul ăsta de piele atât de adânc și atât de moale?
Cum i-ar sta?!
– Hai, mă, ce tot caști gura?
Desigur, ce tot cască gura?
Pe ușa din fața lui, o ușe masivă, de catedrală, și care nʼa scârțâit – a intrat o
cucoană.
– Bună ziua! – i-a spus zâmbind.
– Săruʼmâna.
Iar în gând: „o fi mamă-sa?”
Era sora lui Dimulescu. O domnișoară cam slăbuță, cu buzele vopsite, pudrată,
parfumată. Și zâmbea ca un înger.
– Cum te cheamă, băete? – l-a ʼntrebat.
– Gheorghe I. Marin.
– Ești prieten cu Jean?
– Da.
– Dela țară, nu?
– Da.
Dela țară, firește: se vedea de departe. Hainele îi stau pe trup cocoloșite,
seʼmpiedică-n covoare și are un cap atât de puțin frumos! Mâinile mari, palmele cam
bătătorite de coada sapei și de nuiaua învățăorului. Își dă seama că are o ținută de slugă și
nu știe ce să facă cu mâinile. I se pare că-i ajung până la genunchi. Și sunt grele.
– Ei la revedere.
Nu i-a dat mâna. A trecut pe lângă el fără zgomot, de parcă plutea.
– Hai la mineʼn odaie.
Odaia lui Dimulescu era la stânga, în partea dinspre curte. Mare, luminoasă, cu
perdele și cu draperii, un birou mic de nuc cu cristal. Patul, de aramă și larg, era acoperit
cu cuvertură înflorată. Covoare și aci, calorifer, fotolii. Și soneria atârnând la căpătâi, ca o
pară. Sus o lampă cu trei becuri, la birou alta cu căcuilă și cu un buton alb și mic înfipt la
cotor: țac! – și se face lumină...
– Frumos e la tine, mă!
Și l-aʼnjurat de mamă, în glumă. Era singura lui răzbunare: să-l înjure de mamă la el
acasă, în casa asta numai covoare și lumini...
Dimulescu l-a mai pofit de câteva ori la el. Dar nu sʼa mai dus. I-a ajuns odată. Când
sʼaʼntors în Obrocari după ce fusese în minunea aceia de casă, – mirosul de untură l-a izbit
ca un pumn în piept. Acolo nu mirosea a nimic. Era totul plăcut curat și cald. Lumea
umblă frumos, vorbește moale. Se desbracă de paltoane într-o odaie, se odihnetşe în alta,
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 58
mănâncă în alta, doarme în alta. Pe câtă vreme aci... Numai untură peste tot, și carne. Și
noroi. Degeaba te ștergi pe picioare. Lasʼcă nu ai ce murdări... Și totul întunecos, trist.
Câinii latră în curte, caii nechează, măcelarul înjură. La bucătărie sfârâie carnea în fiecare
zi.
Dece să nu se mai ducă la Dimulescu? Trebuie săʼnvețe mai întâi să seʼmbrace, să
mănânce, să umble și să vorbească. Își dă seama că sunt lucruri cu care omul se naște. Dar
se pot și învăța. Prinzi dela unul ceva, dela altul ceva...
– Ce mai faci, domnule Marine?
– Bine.
Marioara scăzuse mult în ochii lui. Abia acuma, asemuind-o, în gând, cu sora lui
Dimulescu, băgă de seamă cât de puțin domnișoară este fata asta gogoneață. Calcă pe
pământ, vorbește tare, râde tare, învață lecțiile tare...
– Mă Nicolae, – i-a spus întrʼo zi lui Iordan, – dacă ai ști ce casă are Dimulescu!
– Ce vorbeşti, mă?
De toate lucrurile se miră băiatul ăsta. Gheorghe I. Marin, nu se miră. El priveşte,
admiră și sufere. Iordan V. Nicolae se miră în gura mare, cere lămuriri și iar se miră. Și
parcă niciodată nu înțelege nimic. Capul lui este veșnic nedescurcat, uluit.
– Ia uite, bă!...
Doamne, de-ar veni odată primăvara, să scape și Marin de Obrocari. Că la toamnă
aranjează el să stea în altă stradă. A vorbit de pe acuma cu un coleg, unul Vinulescu G.
Teodor, să stea în gazdă la el. Locuește chiar peste drum de liceu întrʼo casă mare, având
grădină care urcă pe Grădiștea, cu pomi și câtva trupuri de vie, în trepte. Chiria e aceiași,
plus plocoanele, iar tatăl băiatului nu e măcelar...
Dar el așteaptă cu nerăbdare primăvara sa sʼo vadă pe câmp în fiecare dimineață, să
coboare pe șosea cu ghiozdanul la spinare, să se uite la oameni dealungul brazdelor, și să
se bucure. Nu găsea că e mare lucru să vină la oraș în fiecare zi. Și pe urmă, taică-său îi
spusesecă de trece clasa are să-i cumpere o bicicletă.
O bicicletă nouă...
Amintirile lui Varlaam Chiţescu din războiul pentru neatârnare
(1877-1878)
Comandor (r.) Nicola Tudor
Războiul pentru neatârnare din 1877-1878 consemnează prima contribuție
militară a cetățenilor din comuna Deveselu la dramaticele acțiuni de luptă la care va
participa România.
Pe străbunicii noștri din satele Deveselu și Comanca îi regăsim în componența
Regimentului 2 Linie, ocupând la început linia Dunării cu avanposturi și respingând cu foc
vasele turcești care se apropiau.
În iulie 1887 se găsesc în satele Dăbuleni, Grojdibod și Celeiu, făcând legătura
prin cavalerie ușoară cu avanposturile de la Bechet. Trec Dunărea pe pontoane la 15
august 1877 și participă la asaltul redutelor Grivița, Rahova și Plevna. În ianuarie 1878 îi
regăsim în avanposturi la Vidin. Alți luptători deveseleni, sub drapelul de luptă al
Regimentului 19 Dorobanți, Batalionul 1 Romanați, trec Dunărea la 6 decembrie pe la
Lom-Palanca, asediază Vidinul, ocupând pe rând localitățile Musulmana, Rupci, Garța.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 59
Drumul de luptă al Batalionului 1 Romanaţi, în războiul de indepedenţă, este
amplu prezentat în documente şi jurnale oficiale ale acţiunilor de luptă. Pentru încărcătura
emoţională, viziunea integratoare asupra efortului militar românesc şi respectul acordat
luptătorului romanaţean redăm însă, doar câteva dintre relatările căpitanului Gheorghe
Varlaam Chiţescu, comandant al companiei 1 Balş:
« Numit comandant de companie în ziua de 6 Decembrie 1877, am trecut Dunărea
în acea zi, la ora 4 sara în luntri, printre sloiuri mari, lapoviţă, neguri; iar la orele 5 pe
întunecate am luat cu asalt oraşul Lom-Palanka atacându-le în flanc trupele, ce se
retăgeau de la Rahova la Vidin. Mă urmară apoi celelalte compănii, cari trecură cu mare
anevoinţă Dunărea, ameninţaţi de sloiuri şi întunecime.[...]
Din întâia zi a intrărei în lupte, am cerut să am opt oameni încălecaţi pe cai uşori,
cari să mă lege cu unităţile din urmă. Dar cine voia să asculte un copil? Da, copil, dar
comandantul unei companii alese, instruită de dânsul... De aceia, caporalul din postul
înaintat, fură înconjuraţi de patruzeci şi doi de nizami, comadaţi de un ofiţer arab. Somaţi
să se predeie, au răspuns cum i-am învăţat: „Un caporal din armata română, nu se
predă nici o dată“.
La ora 8 dimineaţa, recunoaşterea găsi în huceag douăzeci şi doi de nizami
trecuţi prin baionete, căzuţi alături de postul meu înaintat, ce nu înţelegea ca un ostaş din
armata română să poată fi luat prizonier.[…]
Peste câteva zile după asta, între Voinica şi Bucovic, având în dreapta Compania
a 7-a sub căpitanul Leca căruia i-a retezat un obuz piciorul, trecurăm în Decembrie apa
până la gât, spărgându-i gheaţa ca să nu fim văzuţi de batalioanele turceşti, ce înaintau
spre noi. Ocoliam anume calea cea mare Plevna-Vidin, spre a nu fi sfâşiaţi în bucăţi de
bateriile sistem Krupp de la Novosselo-Vidin ce încrucişau focurile pe podul cel mare de
piatră în bolţi, spre a ne tăia retragerea rupându-ne în două.
Turcii, îngroziţi, că pe nevăzutele am prins hugeacurile de pe dealurile Voinicei
ce veniau în dreapta lor, dealuri pline de păduri cari stăpâneau câmpia până la Dunăre,
pe unde căutau să înainteze. Dând pretutindeni peste noi, cari înaintam grabnic prin
troieni în tufişurile cele dese. Văzând că li-o lovim înaintarea prin flancul lor drept, gata
să-i învăluim, dădură în sunete tărăgănate una din cele mai frumoase retrageri.
Artileria lor, văzându-se înşalată în prevederi, prin ghibăcia noastră cea
cutezătoare cari trecurăm apa pe unde nici că se bănuia, muţi dintr-o dată. De fapt, nici
nu vedea unde şi în cine să tragă. Ne săturase Plevna, Rahova şi celelalte de a mai ataca
cu pieptul deschis, trupe cufundate în ţărnă ca nişte cârtiţi.
Nizamii cei străluciţi, cari înroşiseră câmpia cea albă cu fesurile lor, îmbrăcaţi ca
nişte păpuşi scumpe, uşuraţi de muniţia lăsată în forturi îngropate, se retraseră în faţa
manevrei celei iuţi a Curcanilor, îmbrăcaţi în opinci crude, căciuli rupte, iţari cu ferestri
şi mantale ajunse fracuri în cari te lingeau iepurii cei mulţi din hugeacurile pustii şi dese
pe unde înaintam cu iuţeala unei trupe de cavalerie.
Dar, aşa muraţi cum ieram în toiul unei ierni întroienite parcă pe veci,
însufleţirea Curcanilor noştri cei uriaşi şi ageri iera nespus de mare. Prin troieni, geruri
şi gloduri pe jumătate îngheţate cari ne deslipiau potcoavele la cai, toate sărbătorile
Crăciunului le petrecurăm în recunoaşteri silite, prinderi de înălţimi, patrulări grele şi
avantposturi fără schimbători. Totuşi, luptam bărbăteşte cu nebiruita Companie 1 din 3
Olt, uneori însoţită de întreg batalionul 1 şi chiar de al 2-lea.[...]
În nopţile următoare, în capul Batalionului 1, ajutat şi de al 2-lea, urcaiu pe
poziţie bateria de artilerie, sub focul căreia aveam să înaintez a doua zi la atacul redutei
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 60
Smârdan. Compania 1 fiind aleasă ca o trupă hotărâtă luptelor învierşunate, morţi sau
învingători, nici o vorbă mai mult. Trupa mă iubea, încât mergeam la izbândă sigură.
Înhămaţi câte 250 la tun, oamenii păreau nişte cârtiţi ieşite din bălţile cu glod. În
râsuri sănătoase şi glume isteţe, cinstindu-se ca fraţi, Curcanii, mucind zi şi noapte, prin
glod şi lapoviţă, puneau la 12 ianuarie, ora 6 dimineaţa, tunurile sus pe marginea viei, în
faţa redutei Smârdan, care avea în dreapta sa redutele Inova şi Capitanofţa. [...]
Degerat şi rănit, nu mi-am părăsit unitatea. Bissirof un bulgăraş mic dar vrednic,
doctor din facultatea noastră, şi-a făcut datoria cu toţi răniţii companiei, pe răspunderea
lui furându-ne ambulanţei. Nu voia să-mi ştirbească frontul, cum o spunea tuturor: „La
Companiea 1 a lui Chiţescu ţiu mai mult ca la vieaţa mea“.
În întâia jumătate a nopţei am luat satul Smârdan casă cu casă. Turcii luptători
îndârjiţi, ne ucideau adăpostiţi în creneluri. Dând unei case foc, îi arătarăm ce-i aşteaptă.
Pilda mea, domoli furia apărărei. Puţin după aceia satul întreg iera al nostru. [...]
Generalul Mihail Cerchez, acela în mâna căruia Osman Paşa şi-a depus sabiea,
sara la orele 6 în ziua de 26 Noiembrie 1877, care la 12 Ianuarie 1878 alerga pe calul lui
şarg în dosul frontului de la o unitate la alta, îmbărbătându-ne în atac, veni domol, liniştit
din poziţie în poziţie strângându-ne mâna celor degeraţi, răniţi şi plini de glod ca porcii în
tâu. Mie, în deosebi, cu care avusese vorbe aspre în timpul nopţei, după luarea satului şi
intrarea în avantposturi, acuma cu dulceaţă în cuvinte îmi poronci ca îndată ce vom intra
în garnizoană să mă prezint lui. N-am făcut-o, căci priviam cu dispreţ linguşiria şi
târâtura. Dar, ca general, comandant suprem căutându-mă, mă descoperi. Cu însuşi
mâna lui îmi puse „Crucea Trecerei Dunărei“ de oţăl pe piept, iar puţin după aceia mi-a
dat fotografiea Sa având şi dânsul numai Crucea trecerei Dunărei pe piept, lucruri sfinte
ce le păstrez şi azi.[…]
Aceasta-i în schiţă foarte redusă: 1876-1877 şi 78».
Contribuția de sânge a comunei Deveselu în Războiul pentru neatârnare 1877-
1878 este cea a soldatului erou Păun Marin.
DIN JURNALUL UNUI SIHASTRU
Paul Dogaru
Între alte manuscrise de preţ şi fotografii de familie aparţinând poetului,
prozatorului şi publicistului slătinean Paul Dogaru, ajunse în posesia noastră, se află şi
câteva pagini de caiet purtând titlul de mai sus. Prin truda prietenului devotat Nicu Petria,
ele văd astăzi lumina tiparului.
E sfârșit de săptămână și e târziu. Nici nu știu cam cât este ceasul, probabil se
apropie de miezul nopții. Dar ce importanță mai are dacă eu, acest bob de nisip în Sahara
m-am retras și-s închis în cochiia mea, în turnul de fildeș, înconjurat de-o singurătate
îngrozitoare, dar nu deprimat. Iată arma mea forte! Mă simt puternic, poate mai mult ca
altădată, din mai multe motive. Iar nucleul detonant care-mi marchază starea, are la bază
versul propriu: „Ce-i pasă lumii de calvarul meu?”
În primul rând devin un luptător de temut, sau dacă vreți, un teribil apărător care
știe ce vrea. Arma mea penetrantă și unică născătoare de fericire (o împăcare absolută cu
sufletul) este tocmai dorința nebună de a scrie, iar eu trecând în centrul acțiunii, asemeni
manierei lui Marcel Proust, mă deconectez de la durerile personajului secundar pentru
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 61
simplul motiv că eu conduc acțiunea, că
sunt EROUL, PERSONAJUL
PRINCIPAL CARE FACE CE CREDE
CĂ-I BENEFIC PENTRU SUFLETUL
SĂU. Dar nu caut timpul pierdut și mai
ales nu-l plâng, ci, fără beatitudinea
prezentului isc în meandrele sufletului
sentimentul potențial al succsului total
într-o posibilă deplină independență cu
lumea înconjurătoare
Intenționez ca aceste rânduri –
fuviu – să fie sincere, plăcute direct din
creier și inimă, fără premeditări sau
tertipuri scriitoricești. Numai prin această
sinceritate își au valoarea lor. Dar
atitudinea mea are mai multe perspective,
fiecare devenind printr-o atenție a
scriiturii, literatură. Cobor ștacheta și
vreau ca să mă apropii cât mai mult de
sufletul meu, de viață. Deci... Acum, la
această oră mă gândesc la tine. Ți-am
spus că s-ar putea să mă îndrăgostesc de
tine ca un măgar și zevzec și fără pic de
minte deși n-ai valoarea atinsă când și
când de către amantele mele; am
accentuat că era posibil să trec pe lângă tine fără să te observ deoarece în lumea mea mă
îmbăiez în parfumuri selecte; și mai cu seamă am subliniat scumpa mea copilă – păpușă că
am alte probleme mai importante de rezolvat, sfârșind lamentabil – prin a-ți sune că mă
bucură prezența ta. Vezi că sunt cretin! Trecutul triumfă și râde de decăderea mea. Dar
nu-i decădere, o umilire orgolioasă, ci un rezultat al reacției mele într-o anumită perioadă
ce-mi amintește de starea lui Goethe cu Ulrike a lui Dante cu Laura sau Petrarca...
E trecut de orele 24.
Observi că nu sunt singur.
Ești cu mine chiar dacă
naiba știe pe unde-ți
consumi viața acum. Am
trecut în ziua de duminică.
Mâine, luni, mi-ai spus că
vei pleca o săptămână la
mare. Cu cine? Ce vei face
acolo? Etc, etc. Dar nici nu
mă interesează accesoriile
ființei tale. Și nici dacă
cineva va profita (desigur e
sub nivelul unei consec-
vențe intime a iubirii) de
corpul tău. Tu rămâi intactă
pentru mine și, desigur,
Paul Dogaru adolescent
Doi prieteni: Paul Dogaru şi George Vaiman
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 62
ființa naivă care aleargă, aleargă după... habar n-ai ce! Eu, deja e clar, deocamdată – am
intuit bine acest lucru, – singurul prieten care-ți înţelege perfect împrăștierea de care dai
dovadă. Poate e un semn al destinului că eu exist în viața ta și am intrat fără ca tu să vrei
sau să gândești. Menirea-mi este clară – te voi apăra fără ca tu să-ți dai seama. Pe când vei
hoinări pe diferte coclauri, îmbătându-te cu apă de ploaie pe care o crezi cine știe ce
fericire, în compania unor capete pătrate ce-ți dau senzația binelui în preajma lor și furia
disperării după aceea, eu voi avea certitudinea, deci voi simți că ești în vraja mea, în
domeniul meu de stăpânire cu tot ce ai mai bun – pletele tale nicicând mângâiate cum
merită, ochii tăi albaștri care în preajma mea sunt senini, nicidecum abundenți în lacrimile
disperării, corpul tău care deși a fost exploatat centimetru cu centimetru, n-a cunoscut
revelația adevăratei fericiri. N-am timp prea mult de așteptare precum Rett Butler pe
Scarllet (9 ani dacă nu mă înșel), dar stările tale inconstante de la o zi la alta mă vor ajuta
să devin stăpânul inconstestabil al
ființei tale. Și nu pentru mult timp – dar
îndeajuns să te fac să înțelegi că
fericirea are dimensiunile ei de care
trebuie să ne bucurăm.
O! Dar eu nu vreau decât să te fac
să înțelegi că – cineva odată cândva, pe
când tu erai invadată ca o copilă de țară
ce-a văzut o păpușă în vitrina luminată
la oraș, te încânta cu versuri și-ți fura
mintea, precum: „Doamne, dacă-mi ești
prieten / Când o fi să-mi aflu vina / Dă
în scris poruncă morții / Să o ia și pe
Corina!” Cât de naivă puteai să fii!
Acea persoană oricine dintre noi,
indiferent de valoare, avem stările
noastre sincere, deci acea persoană era
plictisită de tine și, mai în glumă, mai
în serios, te-ar fi vrut departe. Și-atunci
în loc să fii lucidă și să-i plătești pe
măsură, în naivitatea ta (repet cuvântul
deoarece este potrivit situației), iarăși te
umileai răspunzându-i: „Doamne dacă-
mi ești prieten / Când o fi ard în chin/
Dă în scris poruncă morții / Să mi-l lase pe Florin!” Vezi, aici ai pierdut tu lupta pentru o
fărâmă de iubire! Un amant plictisit care, fie că nu ți-a apreciat nurii, fie că te-a considerat
o haltă pasageră în călătoria sa prin gările sexului, vrea, dorește să te îndepărteze cu orice
chip de pe traseul său, să te elimine definitiv, iar tu te trezești către el implorând un dram
de înțelegere. Unde-ți este orgoliul, demnitatea pe care fiecare dintre noi trebuie să le
respecte?!
Dar ce fac eu acum? Un rechizitoriu al eșecului sentimental? Nicidecum. Eu încerc să
mi te apropii, de mine, de adevăratul bărbat care-ți intuiește, chiar a început să-ți perceapă
valoarea sufletului deocamdată bolnav, plin de răni făcute de oameni fără vreun drept, și
vreau să ți le bandajez spre cicatrizare pentru a pleca mai departe senină și aptă să-ți
împlinești menirea ta de femeie cu anumite calități.
Paul Dogaru şi elevul Alin Călinescu (Şcoala
Găneasa, 1995)
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 63
Și cum în preajma ta mă simt bine mereu îmi vin în minte trei strofe dintr-un
scriitor uitat, care mă distrează dar exprimă în cazul nostru și un adevăr:
Te iubesc și sunt în stare să-ți scriu numele pe garduri,
Să te-nlățui cu privirea celui mai flămând ascet,
Te iubesc și fără rujuri, te iubesc și fără farduri,
Ca un cavaler tomnatic, da cu suflet de poet.
Te iubesc și când sunt sigur că n-am bani în buzunare,
Și când văd de nemâncare, stele verzi și cai maro,
Ca pe-o noapte travestită într-o zi de lichidare,
Te iubesc și-n blugi cu capse, te iubesc și-n chimono.
Te iubesc la nemurire, și-n aval și în amonte
Și pe unde porți inele și pe unde porți cercei
Ca un ins cu patru clase, însă cu blazon de conte
Te iubesc de la picioare până-n creștet dacă vrei.
Cred că unii oameni au avut uneori destinul tragic datorită neputinței de a se abate de
la drumul pe care-l considerau greșit și totuși pășeau pe el neconștienți, ca niște roboți
fără cap și fără sentimente precise. Ți-am dovedit oarecum scumpa mea prietenă că chiar
dacă nu am fost în centrul acțiunii, am fost spectatorul care a văzut sau a prevăzut totul.
Fac o pauză. Urmează actul al
doilea cu mai multe scene. Probabil că
și eu mai obosesc din când în când, cu
toată condiția mea de atlet, alergând
să-ți împrăștii himerele de care te-ai
înconjurat și pe care le consumi noapte
de noapte, lipsită de-o voință
lăuntrică. Adeseori și la multe femei,
dragostea mai trece printr-o rațiune,
mai cu osebire astăzi, când totul se
plătește până spre patru dimineața.
Deci, o mică pauză pentru ca ființa
ta, indiferent unde și cum se găsește,
să se odihnească. Noapte bună, zână
de catifea, cu ochii albaștri și picioare
de ciută!
* * * Continui însemnăriile la câteva
ore. Este deja dimineață și simt că fără
această îndeletnicire în care tu ești în
prim-plan, n-aș putea să merg mai
departe. Nu este o declarație de
dragoste, ci o stare pe care o simt acut.
Încep să respir prin tine, prin imaginea
ta până când, după o săptămână vei fi
reală. Se știe că o obsesie – deci ființa Paul Dogaru, tânăr
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 64
ta – nu poate fi diluată decât printr-o
asiduă invocare, ceea ce fac eu acum.
Nici nu știu dacă această atitudine a
mea va rămâne constantă, dozând-o de
la oră la oră! Mă tem că peste puțin
timp va suna telefonul sau soneria și că
cineva, cu o aură de femeie adevărată
îmi va „porunci”, deși nu sunt bărbatul
subordonării, s-o urmez în perimetrul
unei escapade ce risipește timpul și
adună bucuriile momentului. Draga
mea Corina, mă simt într-adevăr
puternic din două motve: nu sunt
ignorat, ba chia iubit de femeile
frumoase și, al doilea motiv, parcă,
parcă încep să fiu cât mai mult lângă
tine, și ca într-un basm fermecător, te
apropii de sufletul și trupul meu și mă
accepți. De aceea cred, simt că îmi
apare ca o scenă jucată fals. Și mai
înțeleg un aspect dramatic pe care tu îl
treci cu vederea: te-ai dăruit celor care
ai crezut că-i iubești. Ei te-au
exploatat, te-au folosit ca pe un obiect
al plăcerii (ia gândește-te și-mi vei da dreptate) atitudine pe care o condamn atât prin
prisma inimii tale care merita mai mult cât și prin prisma timpului, a vârstei care-și
rostogolește visele prin pulberi de stele și dorințe cât mai autentice, fără minciuna care
ucide.
În fond și la urma-urmei, care este
valoarea ta? Cine ești tu? Încotro mergi?
Iată câteva întrebări pe care ți le pui seară
de seară până spre dimineață, fără să
găseşti un răspuns credibil din cauză că
ești superficială. Nu te interesează ziua de
mâine, te captează prezentul prin ceea ce
te-a impresionat, trecutul. Această
dimensiune a simțirii tale îți va pecetlui
destinul, o nuanță tristă a soartei. Iată de
ce în acest punct al existenței tale am
apărut eu. Trebuie cu orice preț și
Dumnezeu mi-e martor că nu mă va
împiedica nimeni, să te ajut, să te fac să
înțelegi că tu ai un cu totul alt drum decât
cel de acum. Orice gest de al tău, orice
cuvânt spus care-ți controversează făptura
nu-i decât mascarada umbrei tale, a
lașității tale, a neputinței de a lupta cu
sentimentele puerile ce te invadează și
Paul Dogaru împreună cu soţia
Între alte lucruri interesante, în arhiva lui
Paul Dogaru am descoperit şi aceste
portrete reuşite ale unor actori români de
comedie, executate în 1977 de un autor
necunoscut. Lăsăm cititorilor plăcerea de
a-i descoperi...
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 65
subjugă de câțiva ani. Eu vin lângă tine să
te trezesc la realitate. Nu vreau să fii a mea
decât în măsura pe care o merit sau în
măsura menirii tale ca femeie și prietenă.
Dar voi încerca să-ți dau un nou demers și
o nouă valoare chiar, dacă mi te
împotrivești şi neștiința și întunericul în
care te zbați devin, dacă vrei, în aceste
momente cel de-al doilea eu al tău, cealaltă
persoană din ființa ta de care n-ai ținut cont
până acum, pe care ai ignorat-o și este
cazul ca s-o iei în seamă mai mult decât
propria-ți afectivitate fragilă.
Așadar, acum, începând din aceste
momente, mă vei asculta cu smerenie spre
binele și pentru îndreptarea suferinței tale
care-ți traversează trupul. Devin, iată,
prietenul fără de care tu nu mai poți fi tu,
cea adevărată, devin bărbatul complex de
care aveai nevoie ca să-ți trăiești deplin și
senin viața, și pradoxal, voi deveni
îndrumătorul pe care-l vei asculta cu
evlavie întru împlinirea unui sens al
menirii tale ca femeie. De nu mă vei
asculta, înțelege și ajuta – drumul tău fi-va
presărat numai cu suspine și depresii. Vino, deci, în brațele mele de ești înțeleaptă și
lasă-mă să te ajut după cum meriți. Acesta-i singurul sens al existenței tale pentru a trece
astăzi obstacolul crezut de tine firesc, dar atât de fals și trist, spre ziua de mâine. Eu sunt
șansa ta când nici nu gândeai căci, „oricât se zbat talazurile mării / bătând în stâncă
obosind mereu / Tot mai rămâne-n legea depărtării / Puterea de-a sta drepți în ceasul
greu”, iar puterea de-a fi tu femeie adevărată, sper să ți-o dau eu.
* * *
Duminică 14 iulie. Ora 12. N-am ieșit
pe afară deși e un timp splendid. Se anunță
caniculă după amiază. Citesc „Blitz
magazin” și gândesc în paralel la tine.
Nu-mi mai aduc bine aminte ce-am scris
noaptea trecută, dar știu că am emis câteva
chestiuni importante fiindcă am avut o
„vibrație pe verticala telepatiei”. De-aș fi
avut la mine un lucru de-al tău, o batistă, o
fotografie etc. , probabil te-aș fi adus aici și
te-aș fi iubit cum numai eu știu. Mai mult ca
sigur în această situație, că destinul îmi
recomandă răbdare și iar răbdare. Cred că
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 66
voi reuși în ceea ce vreau. Important este să
nu-mi schimb dorința, să nu mă părăsească
fascinația pentru tine care ar presupune
trecerea ta subită în spațiul filosofic al
femeilor blonde. Voi fi atent să nu mă inunde
acest microb defăimător care acționează
necruțător în cazul femeilor debusolate cum
ești tu. O parte din vină o am și eu deoarece
te-am lăsat să te perpelești în sucul propriu
când aveam posibilitatea (chiar de câteva ori!)
să te scot la lumină și să-ți izbesc gândurile de
realitatea nicidecum urâtă sau tristă. Deci
prima condiție a succesului –răbdarea.
Ce citesc în „Blitz magazin”? Anca
Turcașiu așteapă să fie cerută în căsătorie de
Gheorghe Gheorghiu de nu știu câți ani, deși
stau împreună. N-o s-o ceară niciodată –
lucrurile și atmosfera între ei au intrat pe
străduța obișnuinței când dispar farmecul și
curiozitatea. Tot de-ale femeilor: Jasmine
Saint Claire (26 de ani), actriță franceză de
filme porno a făcut amor cu 300 de bărbați în 24 de ore, doborând recordul mondial de
„culcare” cu 251 de băbați. La mai mulți! Michael Douglas preferă femeile trecute de 45
de ani deoarece „sunt mai elegante în mișcări și vorbesc mai frumos despre sex decât
puștoicele. Pentru mine – a adăugat el,
aspectul fizic al femeilor nu prea contează,
ceea ce îmi place cu adevărat, e ca femeia
cu care sunt să-mi aprecieze virilitatea și,
eventual, să mă laude atunci când stă la
taclale cu prietenele sale”. Cicciolina a fost
pusă se prostitueze la 13 ani de către
propria ei mamă! Sau Samantha Fox a fost
violată de fotogrful căruia îi pozase la
insistența tatălui ei, la vârsta de 15 ani sau
că Shanon Dohorty ( Brenda din „Beverly
Hills, 20910”) a pozat goală în pagina
revistei „Plai-boy” în 1994 cu scopul de a
convinge tinerii să folosească
prezervativele și altele. Aici îmi zic, totul e
în neregulă, totul pentru o lume anormală.
Așa că-i mai corect să mă întorc la noi, în
lumea noastră, mai măruntă dar parcă mai
curată...
Primesc un telefon, două... Sunt
ademenit să evadez din claustrofobia unde
îmi plimb personajele pe care le vreau
astăzi lângă mine. Sunt de neclintit. Nu și
nu! Ești nebun- îmi reproșează o voce cu
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 67
ochi verzi: „Ratezi clipa, îți irosești momentul din viață și nu vrei să te bucuri?”
„Dimpotrivă, îi răspund. Aici mi le trăiesc integral și cu amplitudine deoarece așa cum
mi-am întrupat în închipuirea mea personajele dragi, n-au cum să mă supere sau înșele!”
Altă voce blondă cu ochii de jar îmi dă întâlnire la ștrand. „Poate acolo o să-ți revii,
dragule!”„Ei, aș, râd eu, chiar crezi că sunt deplasat? (adică tot un drac cu nebun). „După
cum te comporți așa pari...” Și-mi închide zgomotos telefonul aruncând receptorul în
furcă.
Mă-ntorc la bucătărie unde așteaptă imaginea ta, ai lacrimi pe obraji, plângi mocnit
dintr-un motiv improvizat de tine. Ba mai mult, îmi dai să înțeleg (ca acum câteva zile)
că te-ai putea îndrăgosti de mine dacă n-ar fi... Ce anume? Întreb eu în dialogul
improvizat. Datoria? „Alt bărbat?” Îmi dai un răspuns fulminant, cu substrat de
inteligență întrebare. „Cum aș putea să intru în lumea ta pe ușa principală, când în
camera-ți numită inimă nu-i loc?” „Încearcă și ai încredere în tine” – am mai reușit să zic
în secunda următoare. Soneria spulberându-mi decorul imaginar și tu trecând în lumea
himerelor de fum...
***
Este ora 22,00. Ce faci tu acum? Te mai interoghează altă persoană întrebând de tine?
Îmi pari excesiv de egoistă, sau mă înșel? Nu cumva te zbați și apelezi la un teatru ieftin
pentru a obține de la oricine ce-ți convine? Iartă-mi franchețea! Numai așa te pot ajuta să
te regăsești și să-ți revii la sentimentele frumoase pe care orice tânără le urzește în spirit și
suflet.
Deocamdată suntem într-o situație oarecum neclară. Ultima întâlnire (cea de vineri
spre sâmbătă!) a reușit să mi te definească în limitele tale sentimentale. Se pare că te
influențează și te torturează destul de acut relația reciprocă cu oameni cumsecade, iar o
anume „tentă” de grosolănie, de bravadă masculină din partea unor idivizi lipsiți de
scrupule te pedispune la atașament cel puțin bizar față de ei. Ești paradoxală, de aceea nu
prezinți prea multă încredere. Iartă-mă că-ți spun sau descopăr aceste aspecte ale
caracterului tău sucit, dar, ca să te îndulcesc cumva, se mai întâlnesc asemenea creaturi
bipede pe toate drumurile.
Intenționat te-am captat în întregime în acea seară târzie sporovăindu-ți vrute și
nevrute, diverse considerații care duceau cu bună intenție la o anumită persoană. Sincer să
fiu habar n-aveam de anumite detalii, nu mă interesau, și chiar după ce mi le-ai destăinuit
tu, am rămas același. Mă poți întreba: dar dacă te interesează persoana mea și cum acele
aspecte sunt legate de mine, normal să te interseze și ele, nu? Logic așa este. Dar ele
reprezintă un trecut care – atenție! – oricât ar fi fost de frumos sau spectaculos (mai mult
l-ai dimensionat, supralicitat, tu) nu mai prezintă prea mare interes nici pentru tine. Îți
spun că ar cam fi cazul să te limitezi la prezent și viitor. Măruntele tale „aventuri” ,
indiferent de urmarea lor, au rămas în urmă și a încerca să le prelungești în timp e ca și
cum ai scormoni fără rost în cenușa unui foc stins demult. N-ai decât să aprinzi altul dacă
vrei să te încălzești. E clar?
Astă seară mă voi culca târziu deoarece intenționez să termin două articole pentru
„Gazetă”. Cred că vor fi publicate destul de repede. O să ți le citesc când revii.
În dreptul horoscopului nostru, rac, scrie: Ironicii se feresc de ironici, iar mai departe
un banc: în înalta societate franceză un tânăr o invită la dans pe o doamnă ceva mai în
vârstă, cunoscută pentru replicile ei acide. Doamna răspunde înțepată: – Îmi pare rău. Nu
pot să dansez cu un copil. Nici tânărul nu se lasă mai prejos: – Mă scuzați, doamnă, n-am
știut că sunteți însărcinată! Dar cel mai bun dintre bancuri prin invenția plastică este
acesta: Există trei feluri de cacofonii: cea mică – Conița i-a atras atenția servitoarei că
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 68
cățelul a făcut mizerie: cacofoia mijlocie: Cilentul s-a plâns constructorului: că catul doi
este inundat: cacofonia mare: Oștenii au adus vestea că călăul l-a decapitat pe osândit.
Aș vrea să-mi mai imaginez în cumpăna nopții, când tu dormi, sau ai de gând să pleci
la drum (habar n-am când pleci și nu mă chinuie acest detaliu), deci aș vrea să impovizez
un micuț dialog cu tine cam așa: –Corina, iubești viața? Tu te-ai strâmba așa cum de altfel
te manifești când nu-ți convine ce. – Viața cui? mi-ai da replica. Urmează scena cu hazul
nebun. Depun un sărut, tot imaginar, pe buzele tale înflorite de râs sau schimonosite de
plâns și trec la articolele al căror conținut îl am deja proiectat în cap. Noapte bună, somn
ușor, oriunde te-ai afla, păpușă de catifea, cu ochi de albăstrele și corp de divă. Îmi dau
seama că unul dintre miracolele acestui secol pe sfârșite pentru sufletul omului simțit, este
acela de a crede că poate ocroti ființa la care ține. Nu știu cât țin la tine, dar îmi place la
nebunie să sper că te-aș putea cât de curând, ocroti de primejdiile care te pândesc. Sper,
cred și pot, deoarece în degringolada ta ai nevoie. Pa!
Luni 15 iulie. Transcriu, cu corectura necesară, articolele. Le bat la mașină și plec la
redacție. Toată lumea știe de tine unde ești plecată, (și de Mitică S.). Normal că le-ai spus,
altfel nu-ți aproba directorul cererea. Nu prea se simte lipsa ta. O singură persoană pare
puțin abătută, dar cu harul comicului ce-l posedă trece și el (ea) pe neobservate la starea
de dispoziție robustă. Stau de vorbă cu șefii (Dobr. şi Cazan. ) despre noile orientări ale
ziarului. Le promit un ajutor substanțial. De ce acest lucru? Poate că lucrezi tu aici! Este,
dacă vrei, încă un semn că mă gândeam la tine și atunci. În acele momente (cam 10 – 11
dimineața) tu erai pe plajă începând perioada de bronzare. Chiar că sunt curios să te văd
cum arăți bronzată. Când te voi întâlni prima dată după acest „eveniment”, te voi privi
lung și-ți voi spune, la o examinare sumară (în veșminte) cum ai reușit să te pigmentezi.
S-ar putea să-mi placi sau nu! Corina, aș vrea să te lămuresc într-o problemă. Acest detaliu
care explică în totalitate atitudinea mea și iată o poți și tu înțelege de data aceasta, este
următorul: (atenție deci!) – aș fi putut destul de repede să te cuceresc pe tine sau pe
oricare alta de-aș fi vrut. Și cu aceasta ce rezolvam? Aș fi devenit egal cu cel sau cei
dinainte care într-un interval destul de rezonabil, prin tertipurile lor au obținut ce și-au
dorit. Ei, și ce-i cu asta. Au crescut în ochii tăi? Poate, desigur, dar nu pentru mine. Nu mi
se pare o performanță deosebită mai pe departe, să cucerești o femeie, indiferent cât de
redusă, adică repetentă poate fi. Dac-ai citit „Donna Alba” de Gib Mihăescu sau de vei
asculta subiectul romanului meu „Pedeapsa destinului” te vei convinge că am dreptate.
Așadar, eu neprocedând ca ceilalți le sunt superior. Ei nu știu un lucru: o ființă păstrată și
ocrotită cât mai mult timp, reprezintă prin tainele făpturii sale un prilej prețios de
explorare voluptoasă, iar valoarea este la rang de deliciu. Din analizele mele în acest
domeniu, un bărbat este mai împlinit sufletește și, categoric, mai înălțător prin răbdare,
dacă prelugește această stare iar bucuria se intensifică benefic cu fiecare amănunt înțeles și
decorticat. Sau, dacă vrei, mai pe românește, în limbajul nostru vetust, e ca și cum ai
dezbrăca o femeie pe-ndelete, într-un ritual al dozării plăcerii până la suprema revelație a
descoperirii formelor ideale. Probabil că marile genii, în mai toate domeniile, au trăit
această fază paroxistică la începutul carierei lor când au și elaborat capodoperele.
Exemplele le cunoaștem cu toții. Vezi Eminescu, Leonardo da Vinci, Byron, Shelley,
Hemingwey ... Deci, niciodată frumusețea nu trebuie expusă în întregime, după cum nici
valoarea nu-i cazul să fie deconspirată decât pe etape pentru a obține suspansul care-i
sarea și piperul vieții noastre sentimentale, a simțurilor reale, netrucate. Ar fi o temă destul
de interesantă chiar la nivelul municipiului. Tratată ca o anchetă, pe bază de întrebări, ar
face furori la televiziunea locală, pe „Novel”. Ce naiba, doar suntem într-o țară
democratică și fără să cădem în desuetitudine sau trivialitate, ar ieși ceva pe cinste. Să
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 69
întrebi bărbații cum, în ce fel și ce părere au despre... Cu certitudine, nu-i nimic de râs,
fiecare dintre răspunsuri concretizează un mod de a gândi, de a simți și de a face dragoste.
Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi își are rezervată fărâma de fericire, sau cum zice
înțeleptul din literatura noastră populară: fiecare sac își are petecul lui, dar depinde cum
este cusut...
Marți 16 iulie – A doua zi de plajă – iată evenimentul important. Celelalte sunt
secundare. Corina – imaginează-ți să fi avut un anume rang, cu pletele acoperindu-ți o
parte din față, așa cum umbli tu pe jumătate enigmă, pe jumătate extraterestră, ce pâine ar
fi mâncat fotoreporterii din massmedia!
Draga mea copilă, îmi vine în minte un alt principiu care-i motivat, zic eu, de la o
anumită vârstă pe fiecare individ începe să-l intereseze mai mult utilul, practicul și mai
puțin frumosul. Adică devine pragmatic. Cum spunea marele actor americam Michael
Douglas, e un punct de vedere pe care-l accept. Dacă stau și mă gândesc multidimensional
la tine și pentru tine, cam ce longitudine și latitudine îți plac ție, cu siguranță că suntem
într-o situație delicată, deoarece vei răspunde scurt: Nu știu. În traducerea românească
înseamnă că te conduci după instinct. E bine și așa, dar te întreb iarăși: până când?
deoarece adeseori instinctul nu e cea mai bună inspirație și nici nu colaborează laborios cu
logica, arma rațiunii ce nu dă greș decât rareori, dar care nu poate fi luată în întregime
pentru că vom cădea în extrema cealaltă. Deci, referitor la acest aspect, tu lași inima să
aleagă după niște criterii pe care nu le poți enunța. E o chestiune de moment când reacțiile
te solicită mai mult sau mai puțin și te ... apucă răul de mare, fuga pe distanțe mici, fără
teama zilei de-apoi... Ca de altfel majoritatea tinerilor... Din când în când ar trebui să te
oprești din alergare și să-ți mai consulți și bătăile inimii. Dacă au devenit false, doar
impresia că alergarea are un sens, atunci musai să schimbi direcția. Sau, pur și simplu te
odihnești până-ți pui ordine în gânduri și simțire. O.K.? Am recurs la aceste sumare
considerente pentru a mai face un pas în cunoașterea structurii tale atât de controversate.
Și iarăși am intrat în noapte cu aceste prezumții. De altfel, în această perioadă am
transformat nopțile în zile, „și al zilei ochi închid”, cum scrie Eminescu. Până mâine
dimineață am în plan să citesc primul volum din romanul „Reîntoarcerea” de Diane
Haeger. Cineva m-a rugat să i-o povestesc deoarece n-are timp pentru așa ceva. Volumul
al doilea urmează să-l parcurg miercuri sau joi. Nu prea obișnuiesc să citesc romane
comerciale, dar o mică relaxare nu strică.
Așa că te salut și merg să zburd, degustând o poveste de iubire vaporoasă (astea cam
sunt toate la fel – vezi? nu ți-am spus eu că nu prea au chichirez! Nu e mai valoroasă a
noastră pe motiv că nu există?). Și iarăși avem parte de o porție de râs. Te privesc acum
când şi citesc și-mi dau seama că-ți vine și nu prea să râzi. În forul tău interior anumite
răni te fac circumspectă. Dar mai dă-le încolo. Adică spre ăl cu cornițe, și trăiește frumos
clipele tinereții! Te împiedici singură de exacerbarea unor situații prin care treci și ar putea
să nu-ți influențeze decât în mică măsură destinul. Apropo de destin. Într-o zi îți voi
povesti romanul meu „ Pedeapsa destinului îți va place cu siguranță. Și nu te teme, fiecare
îl avem pe-al nostru și, mai devreme sau mai târziu, vom fi pedepsiți. Eu sunt bulversat de
soartă tocmai în această perioadă. Dar cine să mă înțeleagă? Tu? Ar fi o alternativă
favorabilă pentru mine să mă ajuți. Dar ești oare în stare? Iar m-am apropiat de tine și nu
vreau până când nu sosește momentul. Până atunci – răbdare.
Încep să citesc romanul. Îți doresc somn ușor. Este ora două dimineața.
Miercuri 17 iulie
Telefonul sună îndrăcit chiar din zori de parcă n-aș fi singur în universul meu. E
totuși interesant – cine are curajul să-mi deranjeze cele mai savuroase ore ale somnului
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 70
meu. Dialog: Poliufon rusae, tu omul optimist, întreprinzător care știi să fii dur 50% din
viață, nu gândești că odată vei fi părăsit de naiadele ce-ți însoțește corabia. Ce te fei face
atunci, nedomesticule?” Mă frec la ochi semn că-mi place cum glăsuiește persoana care-i
necunoscută. Pun cea mai imbecilă întrebare: „Cine ești?” „Aș vrea să te readuc cu
picioarele și mintea pe pământ. Eu sunt spiritul tău nelavoar, fantasticul și exoticul care-ți
alimentează uneori struna, poetule, care-ți dozează aventura, scriitorule, care-ți îngrașă
viața, dramaturgule și, în sfârșit, care te va ucide cu dragostea, muritorule!” Râd și închid.
Parcă sunt un personaj shakespearean. Marile tragedii shakespear-iene au izvorât dintr-un
sentiment al depresiunii, al deznădejdii, când autorul, asemeni îndrăgostiților care-și dau
seama de surparea viselor clădite cu atâta migală și când știi că n-au putere și nu mai este
nimic de făcut, deci autorul vede limpede că o societate dragă lui, se schimbă cu alta
nedreaptă, bazată pe cultul banului, pe egoismul perfid și feroce. Dar, cu toate acestea
marele Will crede în iubirea de oameni și în virtuțile morale care nu-s altele decât o
atitudine solidară cu cei aflați în grea cumpănă. Deci, cam așa ar trebui judecați cei care
prin cugetul lor curat și atitudinea lor altruistă (ajută pe alții) trebuie să fie apreciați.
Dar până una alta mă simt singular în univers deși am părinți și frați, surori și
prieteni. Sentimentul este vertical, incolor, cu urmări imediate negative. Mă asaltează
viermii singurătății, ca-ntr-un film de groază când protagoniștii sunt târâți, rând pe rând în
interiorul pământului de niște râme enorme, pofticoase, macabre. Probabil că aici
acționează un blestem, acela de a fi fericit și dintr-o dată cataclismul, boala răutății
traversând secolul – să moară și capra vecinului. Adică cum? Nu pot fi puțin din „Faust”
– operă care a durat 60 de ani de creație, să ne încredem puțin timp sufletul diavolului
pentru a găsi fericirea. În nici un caz la femeie sau în femeie, în Margareta sau în Elena
celebra frumusețe a antichității armonia perfectă dintre spirit și materie (tu cam pe unde te
afli, draga mea Corina?). Fericirea este găsită în satisfacția pe care o ai ajutându-ți
semenii. Adică, stau eu acum și-mi revin, ar trebui să fiu fericit că te-am ajutat pe tine, că
am avut încredere în tine? De ce? Și mai ales, care a fost viziunea mea, pe ce date s-a
bazat când te-am înțeles? Euforia de a te ajuta, acel elan care, la prima vedere, pare
exagerat, n-a fost cumva o exacerbare, o naivitate omenească ce mi-a survolat pentru
câteva ore caracterul exact și în concordanță cu spiritul vremii? Să ai tu un atu față de
altele? Datorită căror trăsături? Rămâne să lămuresc această problemă în toate
dimensiunile ei.
Ileana, vânzătoarea de la parterul blocului în care locuiesc îmi oferă două sticle de
„Miriada” pentru două vecine de-o valoare apropiată și la explicația mea că uneori femeile
sunt entuziasmate de gesturi minore dar spectaculoase, râde și apreciază. Ce? Mă întreabă
cine sunt? „Păi n-ai observat? Un vecin!”. „Sunteți foarte atent, amabil!” Mă strâmb cum
faci tu mereu. Adică, chiar așa? Eu le-am dat suc pentru a le lua bărbații la o vodkă
„Rasputin”, ceea ce și reușesc. Nu de altceva, dar simt nevoia să plonjez în imensitate,
indiferent cu cine vrea să-mi fie alături. Așa cum romanticii și-au exaltat sensibilitatea,
fantezia și celelalte limite ale cunoașterii pentru o anumită expresie a stării sufletești în
care mă aflu și vreau să mă transpun într-o situație fără accente dramatice. Cu alte cuvinte
sunt un laș, fug din sfera realului care își intensifică presiunea asupra ființei mele pentru a
mă refugia în spatele unor experiențe superficiale dar eficiente. Cei trei acompanioni
sporovăesc verzi și uscate, consultându-mă în răstimpuri cu monosilabe: Nu-i așa: Ce
zicceți? Păi nu? În microcosmosul acela găsesc de cuviință să mormăi, păstrându-mi
energia pentru momentele următoare când voi scrie în jurnalul acesta.
De-ar fi să gândesc și să simt precum o părticică din „Faust” aș catadicsi: „Scumpete
mică, mai ai jumătate din timp și te-ntorci acasă. Îți pare bine, îți pare rău? Treaba ta. Dar
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 71
eu mă bucur dacă te-ai simțit bine, dacă ai fost fericită! Mi-aduc aminte un episod
dintr-un film social. Fii foarte atentă! Eroina, după ce i-a făcut viața amară și și-a bătut joc
de cel din urmă sentiment al lui, privește stupefiată când el îi dă replica: „Te iubesc mai
mult ca oricând!” „Cum nefericitule, îl căinează ea stupefiată totuși, după ce ţi-am anulat
intelectul de om și te-am împroșcat cu noroi, ți-am făcut ferfeniță toate visele tale curate,
și tu tot mă venerezi?” Răspunsul năpraznic, inspirat, drăcesc, dumnezeiesc, inteligent,
ridicol, apocaliptic: „Interesul tău pentru univers nu are valoare în ochii mei. Nu mă
preocupă. Doar viața ta, știindu-te că trăiești are valoare!” Eroina, în asemenea situație are
două soluții: băbatul ori este un tâmpit de-a binelea ori este înțelept. Tu ce zici?
Încep la volumul al doilea, după ce astăzi am povestit persoanei la o șuită, în câteva
idei primul volum. Accentua intenționat pe meritele femeii și-mi spune: „Cam așa suntem
noi în viață. Trecem de la noi pentru a vă simți voi bine. Și, culmea cu cât dorim să vă
avem aproape, descifrăm lehamitea sentimentului și un interes crescând pentru ținuturi...
exotice. Dracu’ să vă mai înțeleagă. Stiloul începe să nu mă mai asculte. Deci e cazul să
intru serios în lectură. Observ că am pomenit foarte puțin despre tine. Nici nu era cazul.
Pe unde ești îți trăiești o parte din vise sau din calvar. Depinde cât de isteață ești. Oricum,
îți doresc, iarăși, e mijlocul nopții, deci îți doresc vise pe măsura valorii partenerului sau a
caracterului tău fixat în acest moment. Ovidiu, dragul nostru exilat la Pontul Euxin în
„Faptele”, dacă nu mă înșeală memoria ar fi spus: „Non opus est verbis credite rebus –
Nu-i nevoie de vorbe, credeți faptele”. Sau mai pe larg, pentru toată lumea: Soldații
regelui Pace. Superbe discuții la masă despre cinstea femeilor lor, ei fiind într-o
incursiune: „Oare ale noastre soții nu mai gândesc la noi?” Și tot se întindeau în a-și lăuda
soțiile. Unul dintre ei mai înțelept i-a îndemnat, deoarece mai aveau timp să încalece pe
cai și să meargă la Roma pentru ca fiecare să se convingă. Îmi vine în minte bancul cu
ardeleanul și cei aflați la șezătoare. Eu îi dau telefon din localitatea unde mă aflu și astfel
știe când voi sosi. Moldoveanul: eu îi dau de veste când ajung în localitate, tot prin telefon
sau un cunoscut. Olteanul: eu am o metodă eficientă: bat la ușă și fug la geam. Niciodată
n-am dat greș, individul îmi sare în brațe.)
Noapte bună, scumpi și vezi cine-ți sare în brațe.
Joi, 18 iulie.
Un gând răzleț (și nu prea) mă înhață discret și nu-mi dă pace. N-am încotro și-mi
jalonez în minte câteva direcții pe care trebuie să-mi orientez substanța epică a romanlui
recent scris (conturat mai mult sau mai puțin). Bătaia mare de cap o am cu narațiunea la
persoana întâi care implică o participare activă a autorului în evenimentele relatate.
Rămâne de constatat dacă persoana a treia îmi „intră” mai bine în dialoguri și evenimente.
Problema filosofică a condiției umane este tabu, mai greu cu alunecarea în psihanaliză prin
interferarea cu unele documente, scrisori, extrase din jurnale care duc la suprapunere a
genurilor literare – fapt ce-i scade din credibil, din autentic, din dramatism. Fără să mai
punem la socoteală și unele devieri spre aluatul poetic care determină o distocare a
narațiunii și o structurare a romanului. Mai multă preocupare pentru latura mitică,
alegorică și fantastică în episoadele lipsite de ironic și parodic. Gata. Am terminat. Vezi,
ce ușor se scrie un roman?! Așadar, la treabă!
Ohoo! Ai răbdre, biete! Cine te ajută, căci trebuie să muncești nu glumă, chiar dacă
te caracterizează optimismul robust? Nimeni? Hai că-mi placi! Te felicit! Deci la treabă de
săptămâna viitoare...
Și iată că am ajuns tot la tine. N-am mai fost pe la redacţie. Am săpat via zilele
acestea, după amiaza, iar dimineața am fost la școală. M-am înâlnit, cum era de așteptat cu
câțiva elevi (eleve) și, la un pahar cu cola, am închegat un dialog neîncorsetat în dogmele
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 72
din timpul școlii, a anului. Mi-am dat seama, pentru a nu știu câta oară, ce înseamnă un
suflet de copil când ți-l apropii în asemenea situații îmi simt inima bucurându-se. Iar
menirea mea pe lume devine dintr-o dată palpabilă. Asemenea stare te incendiază, iar
cuvintele nu pot reda nici a suta parte din trăire. De aceea eu sunt împotriva descrierii
iubirii dintre cei doi protagoniști. O iubire adevărată există și nu poate fi povestită. Stările
efervescente și gesturile pot fi trădate prin cuvinte.
Peste ziua de vineri fac un slt. În întregime am dedicat-o studiului (fie termeni
filosofici, citate celebre, al treilea volum al romanului „Reîntoarcerea” – ultimele pagini.
Literatuă universală clasa a XI – XII și filosofie pentru liceu și școli normale). Pentru mine
este un deliciu (chiar îmi place), pentru alții – plictis universal. Seara fug cu bicicleta până
la vie...
Sâmbătă, 20 iulie
Ce ciudată este ființa umană, cea mai complexă mașinărie inventată vreodată.
Manifestă oscilații aproape contradictorii, de la structura meritorie umană la cea
dezagreabilă profesional. Sau transferată la femei: sufletul lor îmbrăcând haina celor două
componente paradoxale: bune, savuroase, partenere de nădejde în împrejurări dramatice și
perverse, incapabile de sentimente majore în relația cuplului. Mă gândesc la tine. N-ai
scăpare nici de data aceasta. Dar mai bine te las să-ți analizezi cele două atitudini ce te
caracterizează, cele două stări care-ți dau atât de furcă. Ghici ciupercă, ce e?...
Un copil, un sat... (VII)
Ion S. Floru
ÎNAINTEA PLECĂRII
În astfel de locuri, cu așa oameni și în astfel de împrejurări am crescut până la
vârsta de 11 ani, în deplină sănătate fizică și în sănătoasă desvoltare sufletească. Nu-mi
aduc aminte să fi fost bolnav de boală grea până în ziua de azi. Nu știu ce e vărsatul, nici
tifosul, nici scarlatina, nici difteria. Prin 1874 spre sfârșitul primăverii, am bolit nițel pe
picioare. Știu că tot mă duceam la școală în Băceni, dar sufeream de dinți, desigur era o
criză în legătură cu creșterea dinților definitivi. Odată, eram chiar în pat, ca în fel de
zăcere. Și-mi aduc aminte că mʼam sculat, am ieșit pe ușe, am alergat în drum, unde
tocmai veneau de nimiez vacile la apă și am fugit printre ele gândindu-mă să mă feresc de
Galben (boul) al lui Radu Prunaru, că împungea. Această spaimă a dat de vorbă vecinelor
și, deși eu nu mă resimțeam întru nimic, se șoptea despre spaima mea. Mama, însă mʼa
sculat de câteva ori dimineața în revărsatul zorilor, mă ducea în grdină despuiat, îmi ținea
dasupra capului un ciur, mă ținea cu picioarele ca să nu fug, și-mi turna o oală de apă
neîncepută, luată atunci din fântână. Simțeam un fior prin trup, dar acțiunea apei, însoțită
de o practică adevărat magică, în niște șoptiri repetate: „dela mine vieața, dela mine
sănătatea, dela mine descântecul, dela Maica Precista leacul” mi-au asigurat sănătatea de
care mʼam bucurat toată vieața.
Încât privește sănătatea sufletească, nu pot accentua îndestul că am crescut cu
disprețul minciunii, cu ignorarea mijloacelor necinstite de ridicare, cu sobrietate, cu
credința în cinste, în învățătură, cu încrederea că ce stă scris este și adevărat. Cu cât mă
gândesc mai mult, cu atât îmi par oamenii cu care am trăit superiori multor târgoveți.
Defectele lor, cât par de condamnabile, ne desvelesc mai mult suprafața decât fundul
ființei lor. Ispir, destul de hoțoman, nu era sufletește rău, hoțiile lui erau impulsiuni
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 73
neplănuite. Odată când eram student, a venit cu mine la gară și când sʼa oprit trenul un
domn voia să cumpere ceva de pe peron și nu izbutea, Ispir, cu dorința de a-l servi, cum
fac mulți țărani, se apropie de domn și-i cere banul ca să-i procure dânsul ceeace dorea.
Acela însă îl respimge cu răceala cu care respingi pe cineva care voește să te înșele. Am
văzut pe bietul Ispir cu adevărat mâhnit de bănuiala nedreaptă, căci intenția lui fusese
curată să-l servească, nu să-l înșele.
De multe ori exprimăm noi îndoeli nedrepte despre țărani și punem intențiuni rele
acolo unde nu sunt.
Cu cât meditez mai mult, cu atât mi se pare mai solidă creșterea copiilor din sat, nu
zic decât creșterea copiilor de muncitori și de mahalagii, dar chiar decât a copiilor de
familie burgheză. Se știe oare că sunt case țărănești în care nu se pomenește să se zică
vorbe rele copilului, pentrucă vorba rea se prinde? Eu nʼam fost înjurat odată, nʼam fost
bătut decât de mama ușor și cu credința că „unde dă mama, carnea crește”. Un bătrân din
zilele actuale povestea că la un mare necaz ce i-a pricinuit noru-sa, al cărui bărbat a murit
în răsboiu, sʼa dus la ea și a înjurat-o de Paștele măsii, iar pe urmă sʼa dus la duhovnic să
ceară deslegare. De altă parte, un mare bogătaș membru al celei mai înalte curți din țară,
când a auzit că fiu-său are idei mai generoase, urmare a învățăturii lui frumoase, nu sʼa
sfiit să-i zică: „să-ți dai averea săracilor și tu să mănănci...”. Cei mai buni dintre țărani sunt
așa cum zic eu, mai nobili decât mulți din palate. Gândiți-vă la cuvintele ce li se zic
copiilor în cele mai bune case burgheze, la criticile ce se fac oamenlor dela guvern, cari ar
trebui să fie pentru copii oameni de respect, la jurnalele ce le citesc, la regretele fie când
mănâncă, fie când se culcă, fie când se scoală, că nu au profitat de cutare ocazie ca să
parvină, că nʼau cultivat pe cutare, că au pierdut ocazia să fure, sau că au pierdut ocazia
unei afaceri.
Am intrat întâia oară întrʼo familie burgheză la Craiova. Făcusem cunoștință cu un
elev din clasa VI-a dela liceu, nu prea silitor, destul de deștept, care mă pișca câteodată cu
câte puțin argint (eram profesor începător de religie) și mai făcea apel la cunoștințele mele
de limbi clasice. Tot vorbind de mine, părinții lui au vrut să mă cunoască, mʼau invitat la
masă, erau de familie bună și cu oarecare morgă de boerie, ca toți Craiovenii. Însă am
rămas înmărmurit de conversațiile în fața copiilor: „hoțul de Brătianu (I. C) hoții de
liberali, hoți, pungași...” ; eu fiu de țăran, care nu călcasem în oraș decât pragul școalei, nu
îndrăzneam să-mi arăt îngrijorarea pentru rodirea acestor vorbe semănate în sufletul acelor
copii, destul de dotați. Domnul acela a murit, fiii lui nʼau ajuns bine, au încercat chiar să
facă pungășii și sʼau pierdut.
În casele burgheze se vorbește prea mult de protecție, de protectori, copilul știe că
sunt mulți mult mai bogați, mai puternici decât tatăl său și crește în dependență cu
sentimente servile. Când urmam școala din Slatina, mă trimetea gazda să aduc apă cu
urciorul depe Sopot și deși făceam muncă servilă nu mă credeam umilit, credeam că
ceeace fac trebuie, căci trebuie să beau și eu apă, iar când mă întreba câte un ucenic dela
cismar, dela tâmplar, venit și el cu ulciorul: „tu dela ce stăpân ești?” răsundeam cu
supărare și cu mândrie: „eu nu sunt la stăpân”, nu neg că recunoașterea ierarhiei fiecărei
situații nu este o educație și că adevărata educație nu recunoaște ierarhia valorilor sociale,
dar și tot plecându-te plecat rămâi, precum și tot înțepenindu-te rămâi țeapăn, chiar acolo
unde este frumos să te pleci.
Educația mea a fost cu adevărat liberală, din cauza situațiunii mele. Tată-meu vitreg
nu era brutal, ca să mă trateze după regula tatălui vitreg clasic. Se purta cu mine rece și
politicos, fără să mă bage la inimă, fără să mă respingă. Eu fiu de țăran am crescut ca
copiii cu minte și inteligenți nobili, cari nu simțeau nici varga guvernorilor, căci erau prea
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 74
cuminte, nici mustrări pentru învățătură, căci toți
aveau prea înaltă idee de inteligența lor. Din
casă am dus cu mine un sentiment de dreptate,
de împlinirea datoriei, prin care neintenționat
eram recunoscut de conșcolarii mei. Ca să arăt
cum înțeleg aceste cuvinte, să citez un caz
decând eram în seminarul superior. Deseori se
învoiau conșcolarii mei să iasă din clasă și să nu
facă lecție. Însă mai toți eram interni, deci în
imposibilitate de a scuza lipsa dela lecție, pe
dʼasupra frecventarea regulată a fost la mine a
doua natură: în clasa III-a primară n-am lipsit
decât de trei ori într-un an; ca profesor nʼam
făcut nici 20 de ore de absențe în 30 de ani de
profesorat, de aceea eram contra absentării dela
clasă. Colegii mei nu se supărau pe mine ca pe
alții, căci înțelegeau că nu-i urmez nu de frică,
nici de lingușire, ci din pornirea caracterului
meu. Cu plăcere mi-amintesc de inteligentul,
veselul, mobilul coleg Marcu Celarian, din
Caracal, care a ajuns primar și senator, cum
zicea întrʼo împrejurare ca cea de sus:
„Anastasescu nu se învoește cu noi la lipsuri, nu
că nu ne iubește, dar că nu poate altfel”.
Colegii mei mă recunoșteau ca inteligență,
dar ca acțiune nʼam putut să mă impun, poate
pentrucă citeam prea mult și nu intram în toate jocurile și acțiunile colegilor. Aveam nota
cea mai bună la învățătură și la purtare, dar nu eram cestorul clasei. Atunci și mai târziu
mi-au zis-o unii cu expresie tare că nʼam energie. Este adevărat că elevii nʼau tremurat
niciodată la intrarea mea în clasă . Mulți ani după ce am ajuns profesor, nu mă luam singur
în serios, îmi venea să râd. Odată, când mergeam spre catedră, am auzit pe un copil (era în
clasa II-a) zicând: „Donul Floru vine totdeauna râzând”. Nu sʼau temut de mine copiii,
chiar când am pălmuit zdravăn pe câte unul, căci am făcut și asta. Ba de multe ori, elevul
râdea, bătut râdea mai tare, uneori spre desperarea mea. Nici boii, nici caii nu știau de frica
mea, deși uneori le dam lovituri destul de tari. În societate alții cu mai pține cunoștințe, cu
mai slab caracter decât mine au putut fi conducători, căci au pus toată persoana lor în
ceeace au întreprins, pe când eu mʼam rezervat, cât de puțin, pentru citirea mea favorabilă,
pentru liniștea mea prețuită, pentru plăcerea de a-mi aparține mie singur. Nu regret
urmările acestei conduite, căci singur am vrut așa. Îmi plăcea să mă stimeze conșcolarii
pentru cunoștințele mele, dar nu doream să le fiu eu monitor: în societate puțini prețuesc
ocupațiunea intelectuală, căci de conducere nu e nici vorbă. Un celebru învățat din evul
mediu, zicea contimporanilor săi: „câte cestuni mʼau preocupat pe mine, de cari voi nici
nu visați”. Deci nʼam condus oameni.
Am căutat să-mi croesc vieața după ideile și după sentimentele mele, am avut
impertinența să fac din vieața mea opera mea. Pretenție și neghiobie mare în acelaș timp!
Căci trândavul, căci leneșul napolitan tot așa își croește vieața, nu după cum trebuie, ci
după cum vrea el. Însă când partida e frumoasă, leneșii aceștia au spus omenirii ceva în
trecerea lor pe lume. În lumea acțiunii, cei ce se ridică sacrifică pe alții, cam același lucru
Marcu Celărianu, fost primar al
Caracalului şi senator
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 75
se petrece și în lumea ideilor, căci toate bogățiile mari se creiază prin ruinarea celor mici și
vrăjmășiile dintre filozofi sunt poate mai mari decât cele dintre generali inamici. Orice
croială reclamă tăiere, omitere de materie, uneori prețioasă, sculptorul înlătură marmură
prețioasă, dar idealul este un Zeus. Frumusețea vieții nu se poate armoniza cu sacrificii
străine, ci cu ciopliri din tine fără cruțare. Să cioplească din sine cine voește să facă din
vieață opera sa.
Vorbind în limbagiu metafizic, când faci vieața opera ta, creezi ceva nou, căci
sustragi din cauzalitatea curentă această ființă fragilă și efemeră, stabilești un început de
cauzalitate nouă, cum în cosmogoniile teologice se creiază lumea și se pune un început
nou. În deosebire de cosmogonia teologică, unde începutul nʼare cauză, creiarea vieții
proprii se explică prin starea societății, care permite ivirea unui contrast, o creștere de
energie sufletescă cu o direcție nouă, nu continuarea direcției vechi, încât apare ca ceva cu
totul original. Cum a răsărit mila și generozitatea din calculele interesate? De unde iubirea
fără alegere, grația fără merit, fraternitatea universală? Din firea unui om, din situația
generală. Buddha ducea vieață princiară conform împrejurărilor situației sale, într-o
societate despărțită în straturi păstrate cu mare strășnicie, însă cauze ascunse în fundul
ființei lui, aspirațiuni izolate, răspândite împrejurul său, îl sgudue pe Buddha pune un
început nou vieții sale, un început cu efecte nedeterminate peste distanțe și peste timpuri.
Prinții, conform cauzalității curente, au continuat vieața de petreceri, de măriri, de
ambițiuni, uneori și de acțiuni meritorii, Unul și-a creat vieața conform unei cauzalități
mai adânci.
În lumea neorganică, cauzalitatea este repetirea acelorași efecte după aceleași cauze.
Același grăunte de nisip, ca să fie mutat în aceleași condiții la aceeași distanță, are nevoie
de aceiași suflare de vânt. Dacă aceeași undă ar duce grăuntele mai departe, sau l-ar lăsa
mai aproape, dacă ar duce un grăunte mai mic la aceeaș distanță ca pe unul mai mare, sau
la o distanță mai mică, ori pe altul mai mare la aceeași distanță sau la una mai mare, dacă o
undă mai mică ar duce grăuntele mai departe, iar dacă alta mai mare l-ar duce mai aproape
ar fi tot așa cum sʼar prăvăli luna peste pămâmt sub ochii noștri, ca și cum stele sʼar
prăbuși în haosul din cari se scot cosmogoniile, sau ca și cum mintea omenească ar cădea
în nebunie. Aceleași cauze produc aceleași efecte și credem în identitatea cauzelor fizice,
deși rămâne încă o întrebare...
În lumea organică vieața se adaptează la circumstanțe și prezintă atâtea minuni de
respectarea cauzalității, ocolind unele împrejurări și creând altele. Câte minuni nu
realizează organismele, ca să poată trăi. Plante care se ridică din adâncul mării la suprafață
ca să se fecundeze și după ce sʼa îndeplinit actul se scufundă iar în abis! Animale din
fundul oceanelor, unde întuneric e vecinic, produc singure lumină, creându-și organe
emițătoare de raze!
Tot așa omul în virtutea cauzalității dă o direcție nouă cauzalității, își creiază vieață
proprie. Planta așteaptă vântul ca să-i aducă nori cu ploaie, așteptă pasivă ca soarele să-i
procure căldura necesară. Animalul inferior îndură variațiile climatului, așteaptă ca
întâmplarea să-i aducă pradă, superior o caută el singur, de multe ori în zadar, căci dacă
vânătorul trebuie să prinză pradă, ca să poată trăi, prada ca să poată trăi trebuie să scape.
Creiarea vieții proprii este un privilegiu chiar în societatea omenească, privilegiu de
care se împărtășesc puțini. Vieața socială e un curent care târăște pe toți, în care fiecare
aude ce aud toți, cântă cântecul tutulor, doresc dorul tutulor, dar și sunetul și cântecul și
dorul a fost opera unuia, sau a câtorva. Sute de milioane de ori se strigă zilnic din platoul
Tibetului în insulele Pacificului: Om mani padme hum, rugăciunea hindusă. Scrisă pe
temple, pe arbori, pe vârful munților a plecat dela Unicul: „da, tu, giuvaer în lotos, amin”.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 76
ADAUS LA OBICEIURILE SATULUI
Numele boilor și vacilor: Duman-a, Lunaia, Mărțan-a, Miercan-a, Joian-a,
Sâmbotin-a, Galben-a, Medelean-a, Bălan-a, Viorean-a, Bălțat-a, Alunel, Alunica,
Mândrilă...
Numele cailor: Negrul, Vânătul, Dereșul, Roibul, Albul, Pintenogul, Murgul, Corbul,
Șoimul...
Numele oilor: Oacheșa, Bârsana, Stogoșa.
Numele câinilor: Griveiu, Cionteiu, Bălan, Lupeiu, Griva, Cioban.
Numele găinilor: Moțata, Pestrița, Bearca, Galbena.
Când chemi găinile la mâncare le strigi: piri, piri, piri, sau pui, pui, pui:
Piri, piri, Galbena,
Dʼei mânca, de nʼei mânca,
Eu să-mi fac datoria21
.
Mi se pare foarte sonoră chemarea noastră și foarte înăbușită chemarea
Muntenilor: uti, uti, uti.
Rațele le chemi: mani, mani, mani; gâștele: Gusiu, gusiu, gusiu, (diftong, două
silabe). Curcile le chemi: tiucu, tiucu, tiucu (diftong 2 slabe). Porcii: ciuc-cea, ciuc-ceo
(iu, eo diftongi) sau cic-cea, cic-cea, cic-cea. Câinii: u-u-na, g...na! Caii: Ni-i-i. Oile se
mână: Bâr-r-r! Caii se mână: diii! iii. Păsările se alungă: uș. ș. ș. ș. Caii înhămați se
îndeamnă: art! Boii se abat dela dreapta spre stânga: ăis, ăis! Dela stânga spre dreapta: cea,
cea (diftong). Căruța se conduce dela boul din stânga și fiindcă ocolurile se fac de boul
din ais, acest bou se alege să fie mai mare și mai puternic decât cel din cea. Când se dă
îndărăt căruța cu boi, li se zice: o, că, â – galbenul! În București se zice zuruck, îndărăt!
Nici în satul nostru, nici în satele apropiate nu se face târg, însă se fac târguri mari la
Șerbănești (Olt) și la Urlueni (Teleorman) de mai multe ori pe an în fiecare din ele. Atât
unul cât și altul, sunt departe de Ursoaia cam 12 chilometri, primul spre apus, secundul
spre răsărit. La Șerbănești cel mai mare târg se ține la Sfântu Ilie (20 iulie) la Urlueni la
cele două sântămării. Câte trele aceste târguri țin șase zile. Întâia și a doua zi e târg de vite
(obor). Pe câmp lat cât vezi cu ochii se adună cai din trei județe, boi, vaci, viței, căci mulți
duc la târg vite în scop de a le face preț și le vând numai în cazul când li se oferă preț de
chilipir. În cele trei zile, ce urmează se fac târgueli, dar nu cu temeiu, căci lumea e ocupată
cu munca și rar se duce cineva să cumpere vreun lucru de mare lipsă.
În ziua de sărbătoare (20 iulie, 15 august, 8 septemvrie) se golesc satele de flăcăi, de
fete, de mai toți bărbații și femeile. Căruțe cu boi se țin șir, poștalioane cu cai fac
numeroase abateri din drumul mare, în graba de a o lua înainte. Femei cu legătura cu
premenele în cap și cu pantofii în mână, flăcăi cu chimire țintuite cu nasturi galbeni și cu
cămăși numai în flori, se întrec la drum cu fete cari nʼau avut norc să găsească o căruță cu
boi, sau un poștalion cu cai. Când sosești în târg, tot câmpul este acoperit de căruțe și de
poștalioane, lângă cari femeile dau pe ochi cu cel din urmă suliman, își alunecă iia cea mai
frumoasă peste cămașa în care a venit, își încalță pantofii cam cu greu, căci nʼau mai fost
puși de multă vreme și picioarele au bătături, ciorapii sunt prea groși, mai șchioapătă, mai
rabdă, necaz și iar necaz. Însă la doi pași peste două minute necazul se sfârșește, căci
târgul e mai frumos decât orașul, un oraș în corturi, imaginea unui oraș în mijlocul verii.
Sub foi de cort, potrivite ca niște barăci de lemn, la linie, pe mai multe rânduri, formând
străzi, stau negustorii despărțiți pe mărfuri: unii lipscani, alții fierari, altii lemnari, alții cu
21
Versuri preluate într-un cântec popular al Ioanei Cornea
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 77
băuturi, mai spre coadă olari, pielari, stau față în față, despărțiți printrʼun fel de stradă
mare. Dealungul stradei, pedinaintea prăvăliilor trece valul de lume, din care unii se abat și
se târguesc, alții pleacă tocmindu-se și așteaptă să-i cheme negustorul înapoi, toți privesc,
toți petrec. Pe mijlocul stradei și-au scos unii pepeni de vânzare, alții struguri, alții turtă
dulce, câte un simigiu prăjește gogoși în uleiu și face un fum de te îneacă, pe când câte o
jupâneasă grasă și groasă prăjește întrʼo tigaie enormă cheftele presărate cu făină, în
untura care sfârâie pe foc: un ban bucata, numai un ban cu feliuța de pâine. Băiat pofticios,
te oprești, ții felia, pe ea îți pune chefteaua și pleci măreț mușcând din ea: „odată e sfântu
Ilie!”. Sʼau mai bine intri, sub cort, în boltă. Acolo însă găsești cunoscuți și rude, cu care
nu te-ai mai văzut de ani, de cel puțin un an. „Frumosul gaichii, cum a crescut decând nu
l-am mai văzut” exclamă câte o mătușă, și te sărută și te strânge în brațe cu atâta dragoste,
de simți că și tu ai rădăcini pe lume. Și te așeză lângă ea și te pune să te săruți cu veri, cu
verișoare, cu cunoscuți și începe o masă, care ține 2-3 ceasuri, căci au adus de acasă pui
fripți, brânză, pâine albă coaptă în țest, spoită pe dʼasupra cu ou și ornată cu trăsături de
furculiță, iar negustorul se mulțumește să treacă vreo vadră de vin la o masă. Însemnătatea
târgurilor e tot atât de mare din cauza acestor întâlniri cât pentru înlesnirile comerciale.
La târguri se văd flăcăi și fete, se plănuesc nunți, sau se desfac căsătorii vechi și
numai ce auzi că în beția bucuriei cutare femeie și-a lăsat bărbatul și și-a găsit pe primul
pretendent. Astfel și dureri, nu numai bucurii rămân în urma acestor petreceri.
Pela ora 5 târgul începe să se spargă. Pleacă pâlcuri, pâlcuri flăcăi și fete, mai grăbiți,
pleacă gospodarii cu carele încărcate de marfă vie de nu se sfărâmă dacă se răstoarnă
carul, mai puțin grăbiți pleacă poștalioanele, iar în calea tutulor ies copiii, cari au rămas
acasă și cari se așteaptă să li se aducă unuia un chimiraș că a văzut de boboci sau de viței,
altuia o pereche de pantofi că a văzut de oi în vreme ce ciobanul era luat la munci agricole,
uneia o fustă de mătase sau, cel puțin de lânărie, că a dus greul rariței, secerei, ariei, în
cazul cel mai rău turtă dulce și o țivloae, cu care copilul cel mic are să spargă urechile
tutulor.
Toată această desfășurare presupune, cum este natural în acest anotimp, o vreme,
călduroasă și fără ploaie. Se întâmplă însă să vie și câte o ploaie repede tocmai în toiul
târgului, și atunci să mai vezi, cum se întorc toți leoarcă de apă, desculți ca să nu strice
pantofii, cu capul gol ca să apere basmalele de mătase, cu poalele ridicate ca să apere
fustele. Cei din căruțe sunt și mai ticăiți, căci în căruță sʼa strâns apa ca întrʼun vas,
hainele li sʼau udat și li sʼau mototolit. Ziua aceasta o însemnează cu un răboj negru, o țin
minte și zic după mulți ani: „atunci în Sântămărie, când ne-a apucat ploaia aia reaua de
mi-a stricat fusta de mireasă și mi-a ieșit iia dela mama!” Dar orce neplăcere se uită și anul
următor omul va face ce a făcut și anul acesta.
Prin 1872-73 sʼa construit pe valea noastră linia ferată. Pleacă din gara Corbu, iese
din pădurea Dulfului, trece pelângă biserica Sineștilor din deal, străbate prin sat, trece râul
Plapcea, o ia sub coasta din Valea Merilor, făcând o pantă foarte lungă până în dreptul
Potcoavei, apoi urcă în deal la gara Potcoava, așezată într-un câmp întins. Lucrătorii cei
mai mulți la construirea liniei erau Italieni, care stau în Sinești, unde au pricinuit o mare
stricăciune de moravuri. Femeile, fetele din Sinești procurau multe subiecte de vorbă
satelor mai depărtate. Italienii nu țineau posturile, mâncau broaște, beau, se băteau, dar se
și jucau, oameni mari, sărbătoarea, cu niște gogoși mari de lemn pe care le dau dʼa dura,
cătând să lovească niște retevee de lemn așezate drept în picioare la distanță de vreo 20 de
metri. Când eram de vreo opt ani, cu mare frică am trecut prin apropierea acelor oameni,
tocmai când se jucau așa și mʼam speriat de chiotele lor, când răsturnau la pământ acele
retevee.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 78
Construcția sʼa terminat greu, podul peste apă construit din fier cu niște pereți de fier
în sus și a ținut mult timp, trenuri nu începeau să umble, numai vagoane cărau pietriș
mereu, umpleau lunca de fum și de fluerături fioroase. Nu-mi puteam imagina deloc cum
o să meargă lumea cu trenul. Aci credeam că trenul are să fie ca vaporul dela treer, numai
mai mare, cu scaune pe butoiul ăla de fier, aci că poate fi mai mare, aci că poate fi locuri
în înlăuntrul lui, cu ferestre. Când mergeau vagoanele cu pietriș, fiindcă le vedeam dela
distanță (1-2 chilometri) mi se păreau că roatele sunt fixe, chiar că nu sunt roate ci două
picioroange de fier pe care mașina le trage cu vagoanele. Tocmai când le-am privit
dʼaproape, am văzut că roatele se învârtesc.
Se credea că trenul e lucru diavolesc. Se numiau nume de preoți cucernici, cari au
făgăduit lui Dumnezeu să nu se urce în el. Se mirau cum poate merge înainte și înapoi.
Odată la masă tată-meu povestea că o ceată de hoți au oprit un trin, ca să-l jefuiască.
Întrʼo pădure au scos șinele și se găteau să sară asupra trenului când se apropia. Dar cei
dela trin au băgat de seamă, nʼau mers ca să se potmolească, ci au oprit trinul un moment,
a fluerat, și-a luat-o, nene, îndărăt ca uciga-l-toaca, dau început bieții oameni să se închine.
Aropierea de gară, mai ales de gara Slatina mi-era neplăcută, din pricina
străinilor, cari vorbiau nemțește și se purtau ca niște stăpâni. Mă simțeam ca un rob antic,
față de stăpânul lui. Am și fost atunci întrʼo adevărată servitute germană. În școală
învățam că am scăpat de robia Fanarioților, dar când așteptam ceasuri întregi pe peron ca
să ne dea bilete și până să sosească trenul și împrejurul nostru numai hanța, hanța, hanța,
hanța, ne simțeam străini.
Din colecţia de Stare Civilă
Marin Petran Vlădila
Dintre cele patru sate ale comunei Vlădila, Vlădila Veche se numără al doilea.
Acesta a fost aşezat pe moşia comunei Redea după migraţia din secolul III, desprins de
satul Frăsinet. Spre sfârşitul secolului XVI, satul Vlădila apare în documentele de arhivă
aşezat pe Valea Ungureanului. Satul Vlădila Veche alcătuit din puţinele familii s-a aşezat
la S-V de actuala vatră a comunei. Aici şi-au făcut locuinţe-bordei, biserică, cimitir,
aşezate la voia întâmplării dar sub ocupaţia Habsburgică satul a fost aliniat prin
,,sistematizarea satelor’’. Cine nu-şi făcea bordeiul după noul plan i se considera ,,casă
tăiată’’ adică i se tăia grinda la bordei. În a doua jumătate a secolului XVIII, în satul
Vlădila Veche, au poposit numeroase familii venite din satele din vecinătate şi din întreg
cuprinsul Romanaţi. Studiind Colecţia de Stare Civilă-Vlădila, găsim numele Popescu,
Fotescu, Apostolescu, Păsculescu, Mutu, Dobre, Jerpelea, Sadoveanu, Strecheanu,
Parnescu, Oprea, Rădulescu, Badea, Stoica, Cujbă, Radu, Pătraşcu, Ozunu, Ştefan, Barbu,
Giulea, Jitianu, Catrina, Stan, Georgescu, Encescu, Bece, Ungureanu, Crăciun......etc.
Una dintre aceste familii, numită Popescu, a fost găsită spre sfârşitul secolului
XVIII reprezentată de Popescu Barbu. Barbu a avut probabil mai mulţi copii dar îl găsim
pe fiul acestuia Popescu Stan – preot, care slujeşte la Biserica din sat împreună cu fiul său
Pătru. Preotul Popescu Pătru, la rândul său a avut copii pe Floarea 1830-1872, Păun
(Pavel) 1833-1876, Voicu 1834- ?. Păun Popescu a fost preot, căsătorit cu Băla a avut doi
băieţi, Ion şi Nicolae. Popescu Ion 1866-1936, căsătorit cu Voica au format o familie
împreună cu Popescu Andrei 1893-1917, mort în război, Popescu Oprea 1896-1916, mort
în război, Popescu Ileana 1897- ? şi Popescu Ştefan născut în 1901. Copii lui Popescu
Oprea au fost Popescu Leana 1909-1935, Popescu Alecu 1912-1945. Popescu
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 79
Constantin,1915-1941, erou. Popescu Alecu a avut copii pe Dumitru 1931, Leana 1932 şi
Maria 1934. Celălalt frate, Nicolae Popescu, 1868-1942, notar şi primar în comună, a fost
căsătorit cu Ioana şi au avut şase băieţi dintre care trei au murit de copii iar trei au fost
învăţători în comuna Vlădila. Fiul Nicolae Popescu 1891-1947, a fost căsătorit cu Floarea
şi a fost învăţător. Al doilea dintre cei şase a fost tot învăţător în sat, Ştefan 1893-1918.
Ultimul dintre copii lui Nicolae Popescu, notar şi primar, care au trăit, s-a născut în 1902
şi a fost botezat Haralambie, a murit în 1975, la fel ca şi ceilalţi doi fraţi, învăţător.
Haralambie Popescu a fost căsătorit cu Ioana şi a avut cinci copii : Demetrina 1929-1997,
Vintilă 1930, Nicolae – Emanoil 1931-1936, Elena şi Nicolina, gemene, Nicolina 1934-
1936, Elena 1934- 1981 . În anul 1949, unul dintre aceştia, Popescu Haralambie a fost
expropriat şi s-a mutat la Câmpina la unul dintre copii, unde a decedat.
Altă familie de oameni înstăriţi, aşezaţi în Vlădila Veche a fost fam. Encescu.
Această familie ar fi venit din Caracal. Şi-au construit casă pe strada Cozia de azi. Encescu
Constantin 1871-1910, a fost căsătorit cu Maria 1872-1924 şi au avut şapte copii, Ioana
1889, Gheorghe 1893-1917, Ion 1894-1917, Maria 1896, Nicolae 1899, Leana 1900 şi
Nicolina 1905-1993. Din această familie au fost doi eroii în primul Război Mondial, Ion şi
Gheorghe. Encescu Gheorghe mort în luptele de la Mărăşeşti, a fost căsătorit cu Lina
1886-1921 şi a avut un fiu, Dincă; în anii şcolari 1923 – 1925 a fost primul la învăţătură
din 30 elevi din clasă, ajuns mai târziu inginer în cadrul Ministerul Industriei Grele. Fiica
lui Constantin, numită Maria 1896, a fost căsătorită cu Ion Udrescu la 8 mai 1921, venit
din com. Iginoasa jud. Mehedinţi, repartizat ca jandarm în Vlădila. Nicolina, ultima
născută în fam. Encescu a fost învăţătoare care a absolvit prima din serie, Şcoala Medie de
la Turnu Severin în 1924. Encescu Nicolina a fost repartizată ca învăţătoare la Doanca,
Jieni şi Redea. La Redea l-a cunoscut pe învăţătorul Toma Dumitrescu Băjenescu 1896-
1943, cu care s-a căsătorit în 1928. Domnu’ Toma a fost învăţător şi primar în Vlădila.
Petrache şi Vasile sunt fii lui Tudor şi Leanca Ulmamei din com. Beuca-
Teleorman. Tudor Ulmamei a fost Prefect de Teleorman. Vasile Ulmamei 1882-1932, s-a
căsătorit la Vlădila în 1903 cu Stoica Dumitra şi recăsătorit în 1918, cu Maria Bancu din
Stoeneşti. A fost factor poştal în Vlădila. Petrache Ulmamei s-a căsătorit cu Ecaterina
(Tincuţa) Russan la 12 noiembrie 1898. Ecaterina 1875-1953, fusese măritată cu
învăţătorul Marin Oprescu din Dăbuleni 1872-1897. Împreună au avut doi copii, Ilie 1896-
1897 şi Vasile 1897- mort în al doilea Război Mondial. Petrache şi Ecaterina Ulmamei au
avut mulţi copii : Ion 1899, Tudor 1901, Leana 1903, Maria 1905, Traian 1908, Tiberie
1911, Petre 1913, profesor universitar, Mircea 1917 şi Stela. Petrache a fost primar în
Vlădila. Soţia sa, Ecaterina, a fost fata lui Cârstea Russan, primar la Vlădila în timpul lui
Cuza. Despre Ecaterina Ulmamei bătrânii satului povesteau că într-una din zile, în
perioada interbelică, coana Tincuţa a ,,trecut calea’’ unui ţăran care mergea la câmp cu
carul cu boi. Ţăranul furios, a înjurat-o. Între cei doi a început cearta, - te dau în judecată.
Şi l-a dat. La judecată coana Tincuţa a fost întrebată – de ce i-ai trecut calea bărbatului şi
a boilor? Păi ma înjurat ! Ştiai de Legea nescrisă? Da, a răspuns femeia. Atunci
judecătorul i-a dat dreptate ţăranului.
Urmaş al lui Apostolescu Costache, mare proprietar de pământ în a doua jumătate
a secolului XIX, a fost Apostolescu Vasile născut la 1872, a fost premiant în anul şcolar
1879/1880. Costache Apostolescu a avut doi băieţi: Vasile şi Ion. Ion a avut două fete,
Anica, 1895 şi Ileana 1897. Vasile , a avut două căsătorii, cu Ioana (Ivana) şi Anica. Din
cele două căsătorii au rezultat copii, Petrache 1891-1898, Marin 1893-1917, erou, Ilie
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 80
1896-1917, erou, Gheoerghe 1899-1918, Maria 1901, Ion 1909-1940, căsătorit cu
Andreeana Ştirbu şi Tudor 1910.
Despre familia Păsculescu se cunosc puţine date. Păsculescu Matei născut la 1780,
avea 86 de ani la moartea soţiei Paniţa în 1866 mai 14. Nepotul acestuia, Păsculescu
Marin, a fost învăţător şi primar în comuna Vlădila. Născut în 1859 şi decedat în 1904, P.
Marin a fost căsătorit cu Floarea (Evigeniţa) 1859-1919. Copiii lor au fost, Apostol 1881,
Elisabeta 1887, Lina 1910, născută din a doua căsătorie.
Aşezată în Vlădila Veche, familia Fotescu a fost foarte numeroasă. Au avut locuri
de casă pe strada Cozia, de la Ilie Candoi şi pănă la Vulpe Petre. Din această familie au
fost notari, primari şi eroi în cele două războaie. Putem aminti pe Fotache Fotescu 1829-
1871, căsătorit cu Stana 1831, primar în sat şi chiriaşul locuinţei pentru învăţământ.
Fotescu M. Ilie, 1852-1912 preot. Fotescu Ilie 1875-1917, erou, Fotescu Constantin 1887-
1916, erou, Fotache Călin 1850-1902, Fotescu C.Andrei 1882-1935, notar, Fotescu V.
Andrei, 1897-1977, notar, Fotescu Iv.Ilie, 1872-1917, erou, Fotescu Constantin 1854,
primar etc.
Tot în VlădilaVeche au mai locuit familiile Dobre- primari şi notari în sat,
Rădulescu - notar, Ozunu - notari, Mutu - primar, Georgescu - primar, Radu – primar,
Jitianu – preot, Jerpelea – vătăşel.
ANUL 1887, REGELE CAROL I ŞI MANEVRELE MILITARE
DE LA SLATINA
Ioan Smedescu
1887 este anul în care, Luni, 19/31 Ianuarie, Regele Carol I, nota în jurnalul său:
Vreme minunată, cald. Cumpărat tablou de la Aivasovsky cu 8.000 franci.
Așa începea anul pentru Carol, un an care va sta sub semnul marilor manevre care
vor avea loc în toamnă, la Slatina și Focșani.
Dar până la vremera manevrelor, după cum citim în Jurnalul său, Vineri, 6/18
martie, pe o vreme frumoasă, foarte vântos, în Germania zăpadă, ora 6 cina, ora 7 plecarea
la gară, cu enorm de multă lume, de asemenea minișrtii german și austriac. Cerc. Ora 7 ¼
plecăm din București cu trenul special, R. Mihai cu noi, își începea călătoria în Germania,
unde mergea la sărbătorirea zilei de naștere a Împăratului Wilhelm I.
A trecut și prin Slatina, în jurul orelor 11 noaptea, dar ora fiind târzie, nu a avut
parte de întâmpinare; de altfel, și la Pitești, unde a ajuns la ora 9 ¼ ... a fost ceva lume și
deloc frig.
Și drumul de întoarcere, a avut drept punct de traseu, Slatina, de data aceasta, la o
oră la care slătinenii s-au putut bucura de posibilitatea de a-și întâmpina cu mare
entuziasm, Regele lor.
Astfel, Joi, 19/31 Martie, a plecat din gara Viena la ora 8 ½, unde sosise cu
trăsura, însoțit de împărat și curtea acestuia, pentru rămas-bun, și (unde) era întâmpinat
de Mavrogheni cu soția și delegați români, care nu se pot pune de acord în privința
convenției comerciale, din cauza vitelor, și după un afectuos rămas-bun de la împărat, pe
o vreme rece și neprietenoasă, se îndreaptă spre țară.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 81
La ora 1 trenul sosea în Vârciorova, iar Regele nota în jurnalul său: dormit,
călătorit toată noaptea.
Și tot conform propriilor însemnări, la Ora 6 Slatina, gardă de onoare.
Sigur, gestul slătinenilor noștri de a-l întâmpina cu o gardă de onoare, l-a încântat
și măgulit, pe Rege care nota, în caracteristicu-i stil, lapidar, atent la cel mai mic amănunt,
a doua zi, în Jurnal, când a ajuns în București, pe 1 Aprilie/20 Martie: Ora 8 Pitești,
mare întâmpinare, la fel în SLATINA VECHE.
Frumos epitetul de noblețe dat orașului nostru, a cărui vechime și istorie, Regele,
se pare, le cunoștea, și atribuindui-l, denota prețuirea și respectul său regal.
*
Și tot în această primăvară, a anului 1887, Regele Carol mai trece o dată prin
Slatina, cu ocazia unei călătorii dus-întors, până la Mehadia, pentru a se întâlni cu
împărăteasa Elisabeta la băi, trăgând la Băile Franz Josef.
La ora 12 a sosit în Pitești, unde a avut parte de întâmpinare, iar la Slatina, la ora
1 ½ , unde a avut parte de asemenea întâmpinare. Enorm de cald, vreme complet seninã.
A fost întâmpinat în gara din Băile Herculane, la ora 5 ½, de împărăteasa Elisabeta și
domnișoara von Maylat. Regina Elisabeta a mers în trăsură cu împărăteasa Elisabeta, iar
Regele Carol cu generalul Greceanu, la orele 6, luând împreună cina.
Întoarcerea a fost mai grăbită, fără multe opriri și întâmpinări. S-ar putea, din
cauza stării de sănătate a Reginei, care, conform Jurnalului, Elisabeta este foarte obositã
și rãcitã, începutul menopauzei.
La Severin a avut întâmpinare, iar la Craiova, Stãtescu, Perticari, militari,
funcționari, eu mã întrețin cu lumea. Elisabeta rãmâne în vagon.
Prin Slatina a trecut în jur de orele 3 ½ - 4, fără să existe vreo consemnare de
primire, întâmpinare.
A ajuns la București la 7 ½, iar în gară a fost întâmpinat de miniștri, militari și dr.
Kremnitz, care a constatat menopauza Reginei, care, după spusele lui, poate să dureze
destul de mult.
*
Dar anul 1887 rămâne anul marilor manevre militare de la Slatina și Focșani,
manevre prin care se urmărea, prin desfășurarea lor, să se testeze gradul de pregătire al
armatei române precum și capacitatea de apărare a țării în două puncte de importanță
strategică.
De altfel, nu întâmplător, au fost alese cele două orașe și zonele respective, ca
teatru de desfășurare al manevrelor.
Despre alegerea Slatinei, istoricul Laurențiu Guțică-Florescu, directorul Muzeului
Județean Olt, spunea: „Poziţia geostrategică a Slatinei, racordată magistralei feroviare
Bucureşti-Vârciorova, dar şi aşezarea sa într-o zonă dominantă a văii Oltului, l-au
determinat pe rege să aleagă această locaţie pentru desfăşurarea pregătirilor tactice ale
Armatei Române. Slatina avea atuuri incontestabile şi de aceea, în viziunea lui Carol I, era
un oraş cu un potenţial geostrategic ce trebuia pus în valoare”.
Faptul că Regele era preocupat de aceste manevre cărora le dădea o importanță
deosebită reiese și din faptul că încă, din mai, nota în Jurnalul său: „ Marți, 19/31 mai.
Ministrul de Rãzboi, discutat fortificațiile de la Focșani și manevrele de la Slatina și
Focșani de la sfârșitul lui august stil vechi. Fortificațiile de la Focșani costã 45 milioane,
inclusiv Galați, Buzãu etc”.
Și tot în Jurnalul său, nota în august :
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 82
Sâmbătă, 15/27 August. Vreme minunatã, rãcoare. Sf. Maria. Ora 9 la bisericã,
enorm de plin, cor, pânã la ora 10. Sinaia este ticsitã, peste 4.000 de oameni. Mama și
Elisabeta fac o plimbare cu trãsura.
Orele 11-1 Anghelescu și Fãlcoianu pentru manevrele de la Slatina. La lunch mulţi
ofiţeri.
Iar în data de Miercuri, 9/21 septembrie : Mohorât și rece, puținã ploaie. Baie,
promenadã. Mama rãcitã.
Ora 12 ambii generali Anghelescu pentru manevrele de la Slatina.
*
Manevrele de toamnă se vor desfășura în perioada 1-10 Octombrie, la Slatina și
Focșani, sub directa coordonare a Regelui Carol.
Iată programul acestor manevre, și itinerariul călătoriei Regelui, așa cum e descris
în ziarul Telegraf, din 30 Septembrie:
Itinerariul Călătoriei Regelui cu ocasia manevrelor
Regele va porni din Sinaia în ziua de 30 Septembrie, la 10 ore dimineața, la Slatina,
pentru a urma manevrele trupelor teritoriale ale corpului I de armată.
În zilele de 1, 2 și 3 Octombrie, vor avea loc manevrele între Balș și Slatina.
În ziua de 4 Octombrie, Majestatea Sa va trece revista trupelor la Slatina, și în sera
aceleeași zile va sosi la Bucureșci.
În zilele de 5 și 6 Oct., Regele va lua reședința la Palatul din Capitală.
La 7 Oct. Dimineață, Majestatea Sa va porni la Focșani, unde va urma manevrele în zilele
de 8 și 9 Oct.
La 10 Octombre Va avea loc revista și defilarea trupelor și în aceeași zi, M. S. va porni la
Sinaia.
*
Manevre la Olt, din Jurnalul Regelui
Miercuri, Sinaia-Slatina.
După notele Jurnalului, miercuri, 30 septembrie / 12 octombrie, era Vreme
frumoasă, cald, iar Carol a stat cu Regina până la 9 jumătate, dimineața.
A plecat către gară la ora 10 însoțit fiind de Elisabeta, Alecsandri și toți ofițerii
Batalionului 3 de Vânători.
A dejunat pe drum, și era foarte cald.
La Chitila, ora 1, îl aștepta Brătianu, care a călătorit cu Regele până la Piteşti,
unde a fost întâmpinat de autorități și multă lume; de asemenea, la Titu şi la Leordeni,
unde a stat 10 minute.
Sosirea în Slatina, a fost la ora 5, și a fost întâmpinat de ministrul de Război,
generali etc., ofiţeri străini, generalul Fraser, colonelul Cerutti, marchizul de
Banque, Schneider, colonelul Sabovici, autorităţi.
A mers apoi la Biserica Ionaşcu, acolo unde episcopul de Argeş, Gherasim, a
oficiat un Te Deum. Era o vreme călduroasă, enorm de cald, cum nota Regele în Jurnal.
A descins și s-a cazat la casa farmacistului Pfitner, în orașul vechi, unde a chemat
generalii pentru discutarea manevrelor.
S-a cinat la ora 6 și un sfert, și au participat 40 de persoane. Scria Regele:
Bucătăria mea, la fel personalul şi trăsura. Până la ora 8 1/4.
Nu a fost posibil să facem cerc, stat mult în sufragerie.
Seara citit. Barometrul destul de coborât.
Toate trupele sunt în Balş, 19.000 de oameni din Corpul 1 de Armată.
*
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 83
Amintiri...
Merită consemnată amintirea lui V. Alimăneșteanu, legată de venirea și locuirea
Regelui Carol la farmacistul Pfigner, vecin cu sora acestuia, la care locuia în perioada
aceea, ca elev: ,,Cine a văzut mai bine ca mine pe Regele Carol când a venit la manevre?
Am avut și norocul să fi tras la farmacistul Pfigner, vecin cu noi. Tot atunci am zărit
pentru prima oară un general, un ministru în carne și oase și ... un bucătar regesc! Pe
bucătar l-am văzut mai des, fiindcă fereastra mea dedea tocmai pe bucătăria farmacistului
și mă uitam mereu la el. Cât de frumos mi se părea în tichia și șorțul lui albe și mă
întrebam:
-Ce-o fi mâncând un rege? Fără să mi-o pot lămuri de așa departe” (Pia
Alimănieșteanu, Trecutul viu, schițe și amintiri, Ed. Cartea Românească, București. -V.
Alimăneșteanu)
*
La Slatina regele va sta 5 zile, începând cu ziua de 30 Septembrie, când la orele
10 dimineață, M. S. Regele, însoțit de d. general Barozzi, șeful Casei militare, și de
adjutantul de serviciu, a pornit din Sinaia spre a asista la manevrele corpului I de armată.
M. S. Regina a însoțit pe Augustul Seu soț până la gara Sinaia, unde un public numeros se
adunase spre a ura drum bun Regelui.
Trenul regal, în tot parcursul lui până la Slatina, a fost salutat de subprefecții
plășilor, de primarii și delegații comunelor, precum și de un mare numer de proprietari cu
doamnele și o numeroasă populațiune rurală, bărbați și femei, din împrejurul stațiunilor.
Afară de aceasta, Majestatea Sa fu primit:
La Buda, de prefectul județului Prahova, de președintele consiliului permanent al
județului, de d. prim-procuror al tribunalului din Ploesci și de comandantul brigadei din
același oraș;
La Chitila, de prim-ministru Brătianu, care-l însoți până la Pitești, și de prefectul
județului Ilfov;
La Titu, de prefectul și comitetul permanent al județului Dâmbovița;
La Leurdeni, de prefectul jud. Muscel, de consiliul județean, de președintele
tribunalului și de d. Niculae Kruțescu, fost ministru:
La Pitești, de dnii senatori și deputați ai jud. Argeș, de d. prefect Chirculescu, de
consiliul permanent, de profesori și de elevi și elevele școalelor orașului, precum și de un
numeros public din toate clasele societății. O secție de artilerie și un pluton de de călărași
dau pe peronul gărei onorurile militare;
La stațiunea Costești, Majestatea Sa fu întâmpinat de d. C. Deleanu, prefectul
județului Olt.
La 4 ore și 50 minute, trenul regal intră în gara Slatina.
Pe peronul gărei adăstau: d. ministru de resbel, general Angelescu; dnii deputați
ai jud. Olt; d. prefect de Vâlcea, Simulescu; d. general G. Angelescu, comandantul
corpului I de armată; dnii comandanți de diviziuni cu stat-majoarele lor; dnii oficeri
streini atașați pe lângă Curtea României.
D. general Keith Fraser din armata engleză, d. colonel Subotich, din armata rusă,
d. colonel cavaler Cerutti, din armata italiană, d. maior marchis de Pange, din armata
franceză și d. căpitan Schneider, din armata austro-ungară, primarul și consiliul
comunal, comitetul permanent, consiliul județean, membrii tribunalului, profesorii
gimnasiului și școalelor primare, notabilitățile orașului și un foarte numeros public.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 84
După ce Măria Sa se întreținu cu persoanele care veniseră spre a-L întâmpina,
porni spre oraș, frumos împodobit (n.n. orașul), și merse la Catedrală, unde P. S. S.
Episcopul de Argeș, înconjurat de tot clerul orașului, sluji un Te Deum.
La orele 6 ½, avu loc la cartierul regal, prânzul, la care Majestatea Sa bine-voi a
întruni pe d. ministru de resbel, pe d. prefect, pe dnii oficeri atașați militari străini, pe d.
general G. Angelescu, pe dnii comandanți de divizie general Vlădescu și colonel
Sachelarie, cu statele majoare ale lor, pe d. general Fălcoianu, capul statului-major al
armatei, pe d. general Crețeanu, inspector general al cavaleriei, pe d. inspector general al
serviciului sanitar, dr. Fotino, pe președinții comitetului permanent și consiliului
județean, pe dnii deputați, pe președintele și procurorul tribunalului și pe mai multe alte
notabilități ale județului și ale orașului.
(Este descrierea drumului către Slatina, și a primei după-amiezi petrecute în orașul
nostru, după ce trenul regal la 4 ore și 50 de minute, intra în gara Slatina, în Voința
Națională, din 4 Octombrie, 1887, care cita Monitorul Oficial).
Despre cele 4 zile de manevre, desfășurarea lor și activitățile pe care Regele le va
întreține în orașul nostru, vom da citire articolelor din ziarul Voința Națională (bibl.
Digitală a Bucureștilor, digitool. ro), deși, materialele în mare parte, sunt preluate din
Monitorul Oficial, și însemnărilor din Jurnalul Regelui, Vol. I, 1881-1887, ed. Polirom, în
care stabilirea textului, traducerea din limba germană, cuvântul introductiv și notele,
aparțin lui Vasile Docea.
Manevre la Olt 1 Octombrie, prima zi de manevre,
Jurnalul
Joi, 1/13 octombrie. Slatina
Ora 7 sculat, dejunat.
Ora 8 vizitat noul palat administrativ. Vreme frumoasă, foarte cald.
Ora 9 la gară, cu trenul special la Balş, acolo încălecat.
Au început îndată manevrele Diviziilor 1 şi 2. Sakelarie atacă poziţia puternică de la Teiş,
Vlădescu o apără şi se retrage.
La Mirila, acolo vorbit cu Chiţu. Câteva atacuri de cavalerie.
Ora 2 ¼ încheierea. Plecat călare la Balş, de acolo cu trenul special, la ora 4 în Slatina.
Vizitat şcoala. Seara dineu, 30 de persoane, ofiţerii străini, episcopul de Argeş,
funcţionari.
Seara scris. Ceva ploaie, barometrul coborât.
Noaptea ploaie puternică.
(Jurnalul Regelui, Vol. I, ed. Polirom, în care stabilirea textului, traducerea din limba
germană, cuvântul introductiv și notele, aparțin lui Vasile Docea).
*
Voința Națională
Majestatea Sa Regele la manevre.
Citim în Monitorul Oficial:
În ziua de 1 Octombrie, la orele 8, M. S. Regele, însoțit de d. prefect Deleanu, și
de stat-majorul Seu, a vizitat în detaliu, palatul administrativ ce este în construcție și
penitenciarul județului, unde bine-voi a gracia mai mulți deținuți și a reduce pedeapsa la
unii din acei a căror conduită merita clemența Majestății Sale.
La orele 9 și jumătate, M. S. Regele, însoțit de d. ministru de resbel, de d. general
Fălcoianu, șeful marelui stat major, de d. general Crețeanu, inspector general al cavaleriei,
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 85
de suita Sa militară și de toți dnii ofițeri streini și atașați militari, porni din Slatina cu un
tren special și se coborî la cantonul dinaintea gărei Balș.
Aici fu întâmpinat de d. general G. Anghelescu, comandantul întâiului corp de
armată și directorul manevrei, care înmână raportul de efectivele trupelor care se ridicau la
19.000 oameni.
După ce Majestatea Sa dete ordinile Sale dlui general Anghelescu, trupele
destinate a manevra, se puseră în mișcare și executară următoarea ideie în această primă
zi:
Corpul de armată fiind împărțit în doue divizii, una compusă din doue brigăzi de
infanterie, 1 regiment de cavalerie și 4 baterii de artilerie, figura arier-garda unui corp ce
se retrage pe calea națională Craiova-Slatina, căutând să întârzie înaintarea unei alte
armate ce o urmăresce și să apere zona înaintea Oltului până la înălțimile dealului Sarului.
Cealaltă divizie, figurând avant-garda unui alt corp de atac și compusă din 2 brigăzi
infanterie, 1 brigadă cavalerie, 5 baterii artilerie și 1 companie de geniu, urmărea de
aproape arier-garda corpului de apărare, pe care o respingea silind-o să se retragă spre
înălțimea Sarului.
Măria Sa Regele, trecând prin satul Mirila, a fost salutat de d. Gheorghe Chițu,
fost ministru, vice-președinte al Camerei, și de familia sa.
La orele 3 manevra zilei terminându-se, Majestatea Sa se îndreptă călare, urmat
de suita Sa, spre gara Balș, de unde se reîntoarse la Slatina.
Aici visită îndată gimnasiul real al orașului, școala comunală în construcție din
fondurile lăsate de repausatul Ștefan Protopopescu, și biserica Sfânta Treime ce se repară
actualmente.
La orele 6 și ½, M. SA. Regele, bine-voi să întrunească la prânz, pe: d. ministru
de resbel; pe P. S. S. episcopul Ghenadie Argeșeanu; dnii general Fălcoianu, șeful marelui
stat major, și generalul Crețeanu, inspectorul general al cavaleriei; pe toți dnii oficeri
streini atașați militari; dnii C. Deleanu, prefect de Olt; C. Fontâneanu, deputat; Toma
Demetrescu, primarul orașului; Ștefănescu, casier general al județului; Condeescu,
președintele tribunalului; Periețeanu, administratorul creditului agricol; Cartianu,
directorul școalei de la Strihăreț, și alte notabilități ale orașului și ale județului.
(Voința Națională, Marți, 6 Octombrie 1887).
2 Octombrie, ziua a doua.
Jurnalul
Vineri, 2/14 octombrie. Slatina
Vreme rece şi neprietenoasă, vânt din est.
Ora 9 vizitat spitalul, apoi plecat cu trăsura la staţia Piatra, acolo încălecat (armăsarul).
Continuarea manevrelor, majoritatea pe teren plat. Se termină la ora 1, în Corniş22
. întors
călare la Slatina, 8 km. Vânt foarte rece.
Peste Olt pe un pod din pontoane.
Ora 3 la Şcoala de Agricultură din Strehaviţa, acolo o oră.
Ora 4 acasă. Citit, scris.
Ora 6 1/2 dineu de 60 de persoane.
Seara scris. Noaptea ploaie puternică.
(Jurnalul Regelui, Vol. I, ed. Polirom, în care stabilirea textului, traducerea din
limba germană, cuvântul introductiv și notele, aparțin lui Vasile Docea).
*
22
Corneş, azi o stradă a comunei Găneasa
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 86
Voința Națională Citim în Monitorul Oficial:
În ziua de 2 Octombrie, la orele 9 dimineața, M. S. Regele, însoțit de de d.
ministru de resbbel, de d. prefect Deleanu și de suita Sa militară, merse de inspectă în
detaliu, spitalul județului, trecând prin toate sălile de bolnavi și interesându-se cu
solicitudine de suferințele lor. D. dr. Stăncescu, medicul șef al spitalului, dr. Pastia,
medicul primar al orașului, însoțeau pe Majestatea Sa în această vizită.
La orele 9 și 35 min., un tren special duse pe M. S. Regele și pe toată suita Sa
regală, precum și pe domnii ofițeri străini atașați militari, la gara Piatra, unde încălecă și
dete ordin să se înceapă manevra, al cărui obiect era, în această zi, urmarea manevrei zilei
precedente, cu teza specială următoare:
Divizia de arier-gardă a corpului ce se retăgea spre Slatina, și care în timpul nopței
trecuse înpoi înălțimile Sarului, ocupa punctele Cornișu, Spurcați, Atârnați și Găneasa,
având în avan-gardă cavaleria pe șoseaua națională lângă valea Jugălia.
Cavaleria diviziei de avant-gardă a corpului de atac respingând aceste avant-
posturi, divizia de arier-gardă ese din punctele ce ocupa și se desfășoară pe platoul
dinaintea acestor puncte cu dreapta rezemată pe valea Vaslui și stânga pe gara Piatra,
ocupate de cele trei arme și mai având în dreapta, un corp detașat, compus din un batalion
și o baterie, spre Fleștenoage, pentru a împiedica o mișcare de flanc ce ar veni pe
trecătoarea dealului Sarului din acel punct. Artilerie d-a dreapta și d-a stânga șoselei
naționale.
Avant-garda corpului de atac, debușând din pădurile Sarului în 3 coloane, atacă cu
aripa sa dreaptă, compusă din o brigadă de cavalerie și o baterie de artilerie, gara din
Piatra și respinge aripa stângă a apărărei, care se retrage până la Ienușeșci de-alungul calei
ferate Craiova-Slatina. Centrul atacă centrul apărărei. Stânga atacă pe la Fleștenoage
dreapta apărărei, care se retrage spre Cornișu și este iarăși amenințată în flanc.
Atunci centrul apărărei, ne mai fiind bine susținut în dreapta, se retrage și dânsul
spre Cornișu, Atârnați și Găneasa, unde rezistă câtva timp și apoi se retrage spre Olt, unde
construește un cap de pod ca ultim mijloc de apărare al acestui râu.
La ora 1 și ½ manevra terminându-se, M. S.Regele, urmat de tot stat-majorul Seu,
se întoarce tot călare la Slatina, trecând pe podul de vase făcut de geniu pe Olt, de unde
imediat merse să viziteze, însoțit de d. prefect Deleanu, școala de agricultură de la
Strihareț, unde fu primit de directorul ei, dl. Cartianu.
Majestatea Sa examină în detaliu pe elevi, toate culturile școalei, localurile,
biserica, instrumentele agricole, etc., și la orele 5 ¼, Se reîntoarse la cartierul regal.
La orele 6 ½, avu loc prânzul, la care M. S. Regele bine-voi a invita pe d. ministru
de resbel, pe d. general G. Anghelescu, comandantul corpului I de armată, pe dnii generali
Fălcoianu, șeful marelui stat-major, și generalul Crețeanu, inspectorul general al
cavaleriei, pe toți dnii ofițeri străini; atașați militari, pe dnul inspector general dr. Fotino,
pe judecătorul tribunalului, pe prefectul județului, pe dnii profesori ai gimnasiului, pe d.
medic al spitalului județean, pe d. deputat Fontâneanu și pe alte notabilități ale comerciului
orașului.
(Voința Națională, Miercuri, 7 Octombrie 1887).
3 Octombrie, ziua a treia a manevrelor.
Jurnalul
Sâmbătă, 3/15 octombrie. Slatina
Ploaie până la ora 10, apoi mai senin, mai târziu cald şi frumos.
Ora 10 1/2 pe înălţimile Slatinei dincolo de Olt, privelişte minunată a întregii văi.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 87
Manevrele jos în câmpie. Acolo trei sferturi de oră, apoi mers călare pe înălţimea de la
Strehaviţa, de unde observat atacul coloanei din aripa dreaptă, care a trecut peste Olt la
Colibaşi şi a ocupat toate tranşeele infanteriei şi artileriei, foc puternic.
Manevra se încheie la ora 1 1/2. Ora 2 1/2 înapoi. Trupele trec în bivuacuri, mărşăluiesc
în parte prin Slatina.
Scris până la ora 6 1/4.
Dineu militar pentru 60 de persoane, toast. Seara retragere cu torţe şi ovaţii ale populaţiei.
Ploaie, frig. Oraşul iluminat.
(Jurnalul Regelui, Vol. I, ed. Polirom, în care stabilirea textului, traducerea din
limba germană, cuvântul introductiv și notele, aparțin lui Vasile Docea).
*
Voința Națională
Citim în Monitorul Oficial:
În ziua de 3 ale curentei, la orele 11 dimineața, M. S. Regele, încălecând la cuartierul regal
și însoțit de d. general A. Anghelescu, ministru de resbel, de d. general Fălcoianu, șeful
marelui stat major al armatei, de d. general Crețeanu, inspectorul general al cavaleriei, de
d. general G. Anghelescu, comandantul corpului I de armată, de toți dnii ofițeri străini,
atașați militari, de d. prefect al județului și de suita Sa militară, merse de se așeză pe un
pisc din vestul Slatinei, de unde putea priveghea manevra zilei, care se urmă astfel:
Divizia de avant-gardă a corpului de atac, constatând că nu poate forța de front,
trecerea Olotului, se decide a face un atac falș, în direcția capului de pod, cu 2 regimente
infanterie, 4 baterii artilerie, și 2 escadroane cavalerie, pe când un detașament compus din
3 batalioane infanterie, 2 baterii artilerie și 6 escadroane cavalerie, execută în realitate,
trecerea Oltului pe la Strejeșci, la vreo 14 kilometri în spre Nord de Slatina.
Arier-garda corpului de apărare ocupă cu duoe regimente Salcia, Slătioara și capul
de pod al Oltului, având 2 baterii d-a dreapta și d-a stânga căei naționale Balș-Slatina, cu
o a treia baterie pe un pisc spre Vest de Slatina, de pe care domina poziția înainte și o
flanchează, în același timp; 3 batalioane infanterie în rezervă călare pe calea națională; un
regiment de cavalerie spre Vest de Strihareț.
Invazia de atac deschide acțiunea asupra Slătioarei și Salciei.
Cavaleria detașamentului destinat a face mișcarea de flanc pe la Strejeșci, după ce
a efectuat trecerea Oltului prin vad, urmată de celelalte trupe ce trec pe un pod de vase
aruncat de geniu, întâlnesce cavaleria apărărei de pe linia din vale și o respinge. Aceasta
face cunoscut apărărei iveală de trupe pe flancul ei drept.
Apărarea atunci cheamă reservele, cari, susținute de bateria de pe piscul Vest, se
desfășoară pe dealurile Striharețului. Ele nu întârzie a fi atacate, dar rezistă mult și bine,
mișcărei de flanc.
M. S. Regele Se îndreptează în acest moment, pe înălțimile din fața Striharețului
pentru a urma lupta din flancul drept.
Apărarea pierzând însă satele Slătioara și Salcea, văzându-și capul de pod atacat,
precum și flancul drept, își retrage frontul încet, pe malul stâng al Oltului, pe podul de
vase construit de geniu și apoi, îl rupe.
Manevra ajungând în acest moment, pe la ora 1, M. S. Regele ordonă încetarea și
Se reîntoarce la cuartierul regal.
La orele 6 și jumătate seara, avu loc prânzul, la care Majestatea Sa bine-voi a
invita pe d. ministru de resbel, pe d. general G. Anghelescu, comandantul corpului I de
armată, pe d. general Fălcoianu, șeful marelui stat major al armatei, pe d. general
Crețeanu, inspector general al cavaleriei, pe d. general Vlădescu, comandantul divisiei de
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 88
apărare, pe d. colonel Sachelarie, comandantul divisiei de atac, pe d. colonel Lahovari,
șeful de stat-major al corpului de armată, pe toți dnii șefi de brigăzi, de corpuri și de
servicii, în total, 54 de persoane.
În timpul mesei, M. S. Regele pronunță următoarea cuvântare:
„Manevrele Ne dau totdeauna prilegiul așa de dorit de a Ne găsi în mijlocul iubitei
Noastre oștiri.
Cu bucurie am constatat, și astă-dată, aventul puternic și desvoltarea mare ce
instrucțiunea noastră militară a luat.
Mândru de aceste progrese, și mulțumind de munca lor, acelor cari au fost chemați
a da instrucțiunea trupelor și a le conduce, rădic acest pahar în sănătatea corpului I de
armată, care și-a atras Înalta Noastră mulțumire.”
D. general G. Anghelescu, comandantul corpului I de armată, răspunse:
Sire,
Corpul I de armată ca și întreaga armată, se simte mândru de câte ori Ve vede în
capul seu.
Ne aducem tot d-auna aminte de stăruința nestrămutată ce ați pus ca să ne ridicați
la treapta în care ne găsim.
Nu uităm că Voi, cei întâiu, Sire, dupe secoli de umilință, ați dat Țerei neatîrnarea,
și că în ora pericolului, prin bărbăția și curagiul Vostru, în fruntea noastră, ne-ați deschis
calea care ne duce la isbândă.
Sire, avend tot d-auna în inimile noastre adânc săpată, devisa înscrisă pe drapel,
Onoare și patrie, și ca oșteni neavând alt crez decât credința nestrămutată către Tron și
Suveranul nostru, Ve urăm să trăiți, Sire, să trăiască M. S. regina, imaginea virtuței și cel
mai precios mărgăritar al Coroanei României.
Dupe masă, musicile trupelor, aflate în Slatina, executară o retragere cu torțe, dupe
care o populație enormă, făcu o manifestație cu musici și facle pe dinaintea Cuartierului
regal.
Un om din popor ținu un discurs Majestăței Sale, care bine-voi a Se arăta la
fereastră și a mulțumi numeroșilor manifestanți pentru semnele de iubire și de devotament
ce i se-arată.
(Voința Națională, Miercuri, 7 Octombrie 1887).
*
4 Octombrie, ziua a patra a manevrelor. Trecerea în revistă
Jurnalul Duminică, 4/16 octombrie. Slatina-Bucureşti
Vreme minunată.
Ora 9 la Biserica Ionaşcu, liturghie. Ora 10 1/4 înapoi. Primit pe Radu Mihai.
Ora 11 la gară, acolo încălecat.
Revista celor 19.000 de militari, pe trei linii, trupa aliniată în coloane. Descălecat, foarte
cald, vânt răcoros.
Defilarea a durat peste o oră. Enorm de multă lume. Făcut critica manevrelor, care a durat
o jumătate de oră.
Ora 1 şi 20 de minute plecarea din Slatina, toată lumea la gară.
Ora 3 în Piteşti, întâmpinare, la fel în Titu.
Ora 5 1/4 sosirea în Bucureşti, miniştrii, şefii de corpuri, gardă de onoare etc., vorbit cu
toţi.
Ora 6 la palatul din oraş.
Ora 7 cinat singur. Seara citit. Ceva mai rece.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 89
(Jurnalul Regelui, Vol. I, ed. Polirom, în care stabilirea textului, traducerea din
limba germană, cuvântul introductiv și notele, aparțin lui Vasile Docea)
*
Voința Națională
În ziua de Duminică, 4 ale curentei, la orele 9 dimineața, M. S. Regele, însoțit de
d. Ministru de resbel, de d. prefect și de suita Sa militară, merse la biserica catedrală, de
asistă la serviciul dvin. Reîntorcându-Se la Cuartier la orele 10 ¼, Majestatea Sa primi pe
d. ministru Radu Mihaiu
La orele 11 ¼, Majestatea Sa porni spre gară, unde încălică, și, urmat de d.
Ministru de resbel, de dnii generali Fălcoianu, Crețeanu, Barozii, de toți dnii oficeri
străini, atașați militari, de adjutanții regali și escortat de un pluton de gendarmi călări,
merse pe platoul din fața gărei spre a trece în revistă trupele ce luaseră parte la manevre.
Nu numai toată populația orașului, dar și multă lume din pregiur, se transportase în trăsuri
și pe jos, pentru a vedea frumosul spectacol al revistei.
Infanteria era așezată pe duoe linii în coloane dese de batalioane; geniu, artileria,
cavaleria și ambulanțele, formau o a treia linie.
Când Majestatea Sa Se apropia de flancul drept al trupelor și după ce d. general G.
Anghelescu, comandantul corpului I de armată, înmână Majestăței Sale situațiunea
efectivelor, muzicile intonară Imnul Național, trompetele sunară, și, când Regele ură ziua
bună, iubiților Sei ostași, din duozeci de mii de piepturi isbucni salutul de : „Să trăiți,
Sire”!, urmat de urale prelungite, cari ținură tot timpul cât Majestatea Sa trecu pe dinaintea
linielor.
Apoi începu defilarea infanteriei pe fronturi lungi de plutoane cu efectivele de
resbel, care urmă în ordinea următoare:
Divizia I, brigada I, Turnu-Severin
Regimentul 17 dorobanți, Mehedinți.
Regimentul 18 dorobanți, Gorj.
Brigada II, Craiova
Regimentul 1 dorobanți, Dolj.
Regimentul 31, dorobanți, Calafat.
Divisia II, brigada III, Pitești
Regimentul 2 dorobanți, Râmnicu-Vâlcea.
Regimentul 4 dorobanți, Argeș.
Brigada IV. Slatina
Regimentul 3 dorobanţi, Olt.
Regimentul 19, dorobanți, Romanați.
Dupe infanterie defilă o companie de pionieri din regimentul 1 de geniu, apoi
regimentul 1 de artilerie, Craiova, regimentul 5 artilerie, Pitesci, pe baterii.
Urmă apoi, brigada de cavalerie Craiova, compusă din regimentele de Călărași
No. 1 Craiova, 2 Pitești și 9 Turnu-Severin, cari defilară pe escadroane, iar după acestea,
ambulanțele.
După defilare, M. S. Regele adună în giurul Seu pe comandanții marilor unități cu
stat-majoarele lor, pe șefii de corpuri și pe toți superiorii, și făcu critica manevrelor
executate în zilele de 1, 2 și 3 Octombrie, mulțumi încă o dată tutulor pentru progresele
realisate, și luându-și ziua bună, se îndreptă spre gara Slatina, unde autoritățile județului,
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 90
un public numeros și multe dame, cari oferiră Majestăței Sale buchete de flori, adăstau
spre a ura călătorie bună Regelui.
La orele 1 și 40 de minute, după amiazi, Majestatea Sa porni spre București,
însoțit de d. ministru Radu Mihaiu, de d. ministru de resbel, de dnii generali Fălcoianu,
Crețeanu și Barozii, de dnii oficeri streini și de suita Sa militară.
(Voința Națională, Mercuri, 7 Octombrie 1887).
*
Rezumat al manevrelor de la Slatina
Manevra corpului I de armată
Voința Națională
Iată resumatul luptelor ce au avut loc în zilele de 1, 2 și 3 Octombre, anul curent:
Lupta de la 1 Octombre
Cavaleria divisiei de Vest eclerând această divisie, a descoperit patrulele iamice,
luând contactul cu ele în dreptul încrucișerei calei naționale Balș- Slatina cu șoseaua ce
din acea cale conduce la gara Balșu.
Dupe ce s-au schimbat focuri și dupe ce s-a recunoscut situația inamicului ce
ocupa satele Mirila, Teișiu și terenul dintre aceste doue sate, s-a avisat coloana al cărei
comandant a dat ordinul de luptă, care consta în a ataca poziția de front la Teișiu și de
flanc pe la Mirila.
I-iul moment
Infanteria ambelor părți s-a desfășurat pentru a începe lupta, fiind protegiată de artileria ce
se afla pe înălțimile de la Chilia și de la sud de Balș.
La 10 și 53 min., infanteria ambelor părți începe lupta cu focuri, pronunțând partea Vest
atacul asupra Teișului și dumbravelor (păduri mici), din fața Mirilei ce erau apărate de
adversar.
În același moment, aripa stângă a părței Est începe retragerea de la Teiuș și, la 11 și 34
min., ocupă creasta platoului viilor.
al II-lea moment
Partea de Vest ocupând Teiușul, s-a dispus pentru a urma lupta, înaintarea spre dealul
viilor.
În același timp, detașamentul însărcinat a executa mișcarea ocolitoare asupra
aripei drepte a părței adverse, ese din pădurea Belgun și înaintează protegiată de artilerie.
Infanteria părței Vest însărcinată a ataca de front, ajunsă la distanța cuvenită, începe lupta
cu focuri, dupe ce artileria bătuse artileria aperărei și o silise să tacă.
La aceeași oră, detașamentul însărcinat a face mișcarea ocolitoare, suit pe platoul
spre Sud de Belgum, înaintează spre Leotești și se pregătește a ataca Mirila.
al III-lea moment
La 12 ore partea Esr începe mișcarea de retragere în eșaloane, refuzând aripa dreaptă și
ocupând poziţiile aflate la jumătate distanța între3 Mirila și Bârluiu.
Infanteria părței Vest însărcinată a ataca de front, pronunță atacul și la 12 și 20, ocupă
platoul viilor.
Infanteria aripei stângi a părței Est, care s-a retras, ocupă creasta platoului d-asupra viilor.
La aceeași oră, infanteria părței Vest, începe lupta cu focuri și aripa dreaptă, înaintează.
La 12 și 32 min., aripa dreaptă a infanteriei părței Est sub protecția artileriei, începe
retragerea, și la 12 și 55, ocupă marginea pădurei Sarului, dincolo de Bârluiu, călare pe
calea națională. O baterie protegia dupe malul pădurei Sarului retragerea.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 91
La orele 1 seara, aripa stângă a infanteriei părței Est, începe retragerea, artileria părței Vest
urmărește prin focuri trupele în retragere, care ocupă marginea pădurei Sarului dincolo de
Bârlui spre Sud de calea națională.
Pe timpul când trupele de Est se retăgeau, cavaleria a șargeat cavaleria adversă care s-a
opus la timp, acestui atac.
Manevra din această zi terminându-se la ora 1 ½, trupele au intrat în cantonamente și în
bivuacuri și anume: Divizia de Vest a ocupat satele Leotești, Mirila, Gorganu și
împrejmuirile lor, iar divizia de Est, Cornișul și satele din prejur.
Cartierul general al diviziei de Est, a fost la Cornișu, iar acela al diviziei de Vest, la Mirila,
unde secțiile de telegrafiști își înfiinșaseră stațiunile lor.
În timpul nopței de 1 spre 2 Octombre, aflându-se că inamicul s-a retras și că a organizat
pozițiune ca să resiste, divizia de Vest a dat ordin de luptă pentru a doua zi.
Lupta de la 2 Octombre.
Trebuind ca divizia de Vest să treacă un defileu atât de mare ca acela al pădurei Sarului, a
cărei eșire era bătută de inamic, comandantul acestei divizii a hotărât că trupele să
debușeze din pădure în 3 coloane în scop de a înlesni desfășurarea.
Coloana din centru și care era cea mai mare, urma calea națională Balș- Slatina, coloana
din stânga, drumul prin Belgun al Bechetului de Jos și Fleștenoage, coloana din dreapta,
drumul ce dă la Gorgani, lungește drumul de fer și se dirige spre gara Piatra.
La 10 ore, capul coloanei din centru ce urmase calea națională, ese din pădurea Sarului.
La 10 și 15, batalionul din cap a ocupat marginea pădurii.
Avant-garda coloanei din dreapta, la 10 ore, e ajunsă la încrucișarea liniei ferate cu drumul
ce de la Piatra, conduce la pădurea Sarului, unde este respinsă de cavaleria părței adverse.
Bateria călăreață aflată cu această coloană din dreapta, ia poziție și începe focul asupra
gărei Piatra.
2-lea moment
La 10 și 20, capul coloanei din stânga a părței Vest, ese din pădurea Bistrița și prin
focurile ei, silește bateria de la Fleștenoage ca și companiile de susținere ale părței adverse
a se retrage.
La aceiași oră, cavaleria părței Vest șargează cavaleria părței adverse, de la gara Piatra, o
respinge și înaintează să ocupe gara, obligând cavaleria părței adverse și companiile ce
ocupă gara a se retrage.
La 10 și 25, artileria coloanei din centru începe foc, iar infanteria înaintează desfășurându-
se spre valea Jugălia, și la 11 ore e asediată în poziție pe creasta acestei văi.
La aceiași oră, infanteria din aripa stângă, înaintează ca să atace aripa dreaptă adversă, și
ajunge în dreptul văiei Jugălia.
3-lea moment
La 11 și 5 min., infanteria părței Vest din valea Jugălia înaintează spre a ataca de front
posițiile adverse, dupe ce aripa stângă a părței Vest pronunță atacul asupra aripei drepte a
părței adverse și o respinge. Infanteria părței Est se retrage spre Corneșiu, fiind urmărită
de trupele divisiei de Vest.
4-lea moment
La 11 și 45, aripa dreaptă a părței Vest pronunță atacul, respingând aripa stângă a părței
adverse care se retrage spre Atârnați.
Toată infanteria părței Vest, urmărește infanteria părței adverse care se retrăgea; artileria
luând poziția pe platoul de la Vest de Cornișiu, bătea coloana în retragere.
Cu această mișcare, se termină manevra din acea zi.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 92
Trupele au cantonat în această zi, astfel: o parte din divisia de Vest, în Corniș și
satele din prejur, iar cealaltă, în Strejeșci din vale, divisia de Est, cu satele Salcia și
Slătioara.
Cavaleria menținând contactul cu inamicul, și aflându-i posițiunile ce ocupa
divisia de Vest, a hotărât să-l atace în ziua de 3.
Lupta de la 3 Octombre
Divisia de Est ocupa Salcia și Slătioara și capul de pod în scop de a apăra trecerea
Oltului la Slatina.
Divisia de Vest pentru a înlesni trecerea Oltului, face un atac demonstrativ nu
pentru a atrage pe inamic în această parte, iar atacul decisiv s-a dat cu un detașament în
partea de Nord a Slatinei, trecând Oltul prin surprindere, în dreptul Strejeșcilor din vale. În
aceste condițiiuni, iată cxum s-a desfășurat lupta.
1-iul moment
La 7 și 13 dimineața, s-a trecut prin surprindere Oltul, pe bărci cu doue companii de
infanterie, cavaleria ce trebuia să treacă prin vad cu șase escadroane, a trecut Oltul pe
podul întins de pontonieri, de oare ce apa din causa ploii devenise prea mare.
2-lea moment
La ora 8 și 13, podul peste Olt este stabilit.
La 9 și 33, artileria a terminat trecerea.
La 9 și 38, toată coloana a efectuat trecerea.
La 10 ore, capul coloanei a ajuns în dreptul dealului Dobrotinet, unde cavaleria ce se afla
înainte, întâlnind cavaleria inamică spre linia de la vale, o șarjează protegiată de o baterie
și o respinge spre Prospeți.
3-lea moment
La 10 și 17, capul coloanei ese din satul Dobrotinet, înaintând pe platou cu același nume,
protegiată pe flancuri și îninte, de cavalerie.
La 10 și 50, infanteria însărcinată cu atacul Slătioarei, a înaintat și începe lupta cu focuri
asupra pozițiilor adverse.
4-lea moment
La 11 ore și 7 min., artileria deschide focul de pe dealul Dobrotinetului, îndreptând
focurile asupra artileriei inamice de la Sud de Strehareț, pentru a protege desfășurarea
detașamentului. În același timp, infanteria atacului, pronunță atacul decisiv, asupra Salciei
și Slătioarei, ce se afla înaintea capului de pod.
5-lea moment
La 11 și 37, infanteria părței Vest, pronunță atacul asupra capului de pod.
La 12,22, infanteria părței Est fiind respinsă, părăsește capul de pod retrăgându-se sub
protecția trupelor cari părăsind Salcia și Slătioara, se găsesc pe malul stâng al Oltului.
Podul de pe Olt fu distrus îndată ce infanteria a trecut.
La 12,40 min., infanteria părței Vest urmărind pe inamic, restabilește podul trecând Oltul
pentru a urmări pe adversar care se găsea în același timp atacat de detașamentul ocolitor.
Teatru de luptă fiind astfel strămutat la Nord de Slatina, se continuă lupta până la ora 1,45,
când s-a dat semnalul încetării focurilor.
Astfel terminându-se manevra de toamnă a corpului I de armată, credem de datoria
noastră care purtăm atâta interes bravei noastre armate, ca înainte de a încheia acest
subiect, să felicităm pe comandantul corpului I de armată, pe comandanții divisiilor de
Vest și de Est, dimpreună cu staturile lor majore, precum și pe toți cei lalți comandanți de
unități, de modul demn și elogios cu care au știut să se achite de o misiune, pe atât de grea
pe cât de frumoasă și instructivă.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 93
În ziua de 4 Octombre la ora 11 și jumătate, Majestatea Sa Regele a trecut pe
platoul gărei Slatina, revista și defilarea trupelor ce bivuacase pe acel platou. În urmă,
Măria Sa a chemat pe oficerii superiori și le-a comunicat oare-cari mici observațiuni și
reflexiuni asupra manevrelor însoțite de mulțumirea ce a simțit vezând că manevra a
reușit. Aceasta probează că instrucția în armată înaintează din zi în zi.
Miles
(Voința Națională, Duminică, 18/30 Octombrie 1887).
Pictorul Marius Bunescu în corespondenţă cu profesorul Pătru Crăciun (IV)
Floriana Tîlvănoiu
Parcurgând corespondenţa dintre Marius Bunescu şi Pătru Crăciun (păstrată la
S.J.A.N. Olt, fond personal Pătru Crăciun) ne dăm seama de meritele pictorului caracalean
în întemeierea pinacotecii de la liceul Ioniţă Asan şi de implicarea sa în organizarea
secţiilor Muzeului Romanaţilor. Totodată, aflăm şi care erau preocupările pictorului în
primii ani de după instaurarea comunismului.
[1] Bucureşti, 11 iunie 1949
Scumpe domnule Pătru,
Mă bucur din adâncul sufletului că pinacoteca noastră a început să reclame spaţiu.
Este cum nu se poate mai bine şi sunt sigur că vei avea bucuria s-o vezi mare şi
strălucitoare.
Fireşte, era necesară preparaţia pe care o faci şi oricare din istoriile artelor este
bună pentru început. Vei vedea singur cum vor veni mai apoi pretenţiile de mai mult şi
mai bine.
Împărţirea sălii cu cele două paravane este bine socotită. Ele sunt puse la locul
potrivit şi vor avea lumină egală pe ambele feţe. Cred că stampele să fie aşezate pe feţele
interioare iar pe cele exterioare să fie puse picturi.
Ar fi bine să le îmbrăcaţi în pânză de sac şi să nu fie prea înguste.
Paravanele ar fi bine dacă s-ar putea face drepte până jos. Adică să nu apară nişte
stinghii pe dedesubt, ci să fie ca şi cum ar ieşi din duşumea nişte ziduri, ziduri înguste,
lipite de perete şi fixate jos în duşumea cu şuruburi şi în zid, la fel în partea de sus.
Grosimea lor va trebui să fie de 10-12 cm. iar înălţimea de vreo 2-2,20 m. spre a
putea expune pe două rânduri picturile.
Eu voi putea, în situaţia nouă pe care o am, să vă fac rost de o îmbogăţire
substanţială a instituţiei. Credeam că lucrul acesta să se poată realiza până la toamnă dar
sunt oarecare greutăţi care întârziază totul. Până nu se termină o parte, nu se poate începe
cealaltă.
Am o sarcină mai mare ca cea veche, căreia pot să-i fac foarte bine faţă şi sunt
totuşi ţinut în loc de împrejurări independente de voinţa mea. După ce voi fi însă gata, nu
va mai fi departe ziua când voi putea spune: iată darul.
În privinţa catalogului aveţi gânduri bune; trebuie să vă bizuiţi însă numai pe
mijloace proprii. Ministerul nu poate face faţă la o mulţime de cerinţe centrale obligatorii,
mai ales într-o vreme ca aceasta de mari economii.
Dealtfel, chiar de la 1 aprilie, muzeele trec în patrimoniul sfaturilor populare din
punct de vedere administrativ, astfel că Ministerul Artelor nu le va mai susţine cu bani.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 94
Ar fi cazul deci ca sfatul popular local să prevadă în bugetul său o sumă pentru
pinacoteca liceului, care face cinste oraşului şi va fi un prilej de mândrie pentru
conducătorii locali.
Cornescu este născut la 1885 în Botoşani.
Ghiaţă- la 1888 în Colibaşi, Mehedinţi.
Cernescu- la 1895 în Hereşti, Ilfov.
Ţipoia- la 1914 în Fierbinţi, Ilfov.
Cu tabloul despre care aţi auzit, este adevărat. Şi este aşa precum aţi bănuit, unul
dintre cele expuse la expoziţia de stat care s-a închis mai demult şi în locul căreia se
organizează acum Muzeul R.P.R. ca şi în tot palatul.
Eu am sarcina organizării Pinacotecii Naţionale din acest muzeu.
Şi acum, dorindu-vă rezultat bun în tot ce faceţi, sunt al dumneavoastră cu
salutările cele mai cordiale,
M. Bunescu.
[2] 10 iulie 1949, Caracal
Mult stimate domnule Bunescu,
Vă scriu ca să vă anunţ că Pinacoteca noastră şi-a îmbrăcat noua ei haină.
Paravanele, ale căror planuri vi le-am trimis mai înainte, le-am montat în sală, le-am vopsit
în culoarea pereţilor şi am aşezat pe ele tablourile: în interior stampele iar pe părţile
exterioare câteva picturi. În treacăt vă spun că jumătate din suma de care a fost nevoie
reprezintă donaţiile celor 43 de elevi ai clasei a VIII-a care s-au oferit bucuroşi să ajute
instituţia noastră de artă.
Aspectul sălii acum este altul, şi este mult mai frumos. În prezent fac cursurile
I.C.D. la liceul nostru peste 400 de profesori şi învăţători din tot judeţul. Pentru aceşti
cursişti pinacoteca este deschisă zilnic şi eu stau la dispoziţia lor cu explicaţiile care mi se
cer.
Acum, pentru că spaţiul s-a mărit prin construirea celor două paravane, trebuie să
mai aducem lucrări noi. Am trimis un raport la Ministerul Artelor prin care am cerut
pictură progresistă. Sper că îmi va da ceva aşa cum mi-a dat şi altădată. În scrisoarea de la
21 februarie 1949, dvs. m-aţi întrebat dacă mai am nevoie de stampe. Acuma am. Mi-ar
mai trebui 10 bucăţi ca să completez interiorul paravanelor. Dacă mi le puteţi dărui, vă rog
să-mi scrieţi ca să trimit un delegat să le aducă.
Mi-aţi dat anul trecut textul unei prelegeri pe care aţi ţinut-o la şcoala de
conservatori de muzee, organizată de Min. Artelor. Mi-a fost de mare folos. Îmi permit să
vă întreb dacă aţi mai ţinut şi alte prelegeri şi dacă puteţi să-mi împrumutaţi şi mie textele.
Le-aş citi, mi-aş lua notiţe şi vi le-aş înapoia. În fiecare zi constat că în artele plastice sunt
aşa de multe lucruri pe care nu le cunosc şi cu cât citesc tratatele de istoria artelor, cu atât
întâlnesc mai des chestiuni de ordin tehnic care mă nedumeresc.
Sper că în august voi trece prin Bucureşti. Am tot amânat această venire dar va
trebui să aibă loc înainte de începerea anului şcolar.
Rămân al dumneavoastră cu cele mai alese sentimente de preţuire.
Cr. Pătru
[3] Muzeul Simu Bucureşti [Antet] Bucureşti 16 iulie 1949
Scumpe domnule Pătru,
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 95
Entuziasmul cu care îmi descrieţi noul aspect al Pinacotecii mă emoţionează,
însemnează aceasta că sămânţa pe care aţi pus-o lângă vechiul drum bătrânesc a dat rod
frumos, şi eu nu pot decât să fiu alături de dvs. în cruciada aceasta pentru frumos şi bine.
Este îmbucurător şi faptul că elevii înţeleg rostul instituţiei lor şi prin aceasta vor bine
merita de la oraşul lor de reşedinţă.
Stampele ce vă mai trebuiesc le am pregătite, astfel că dacă vine cineva de la dvs.
le voi încredinţa. Vă dau cinci stampe duble (în lăţime), ceea ce echivalează cu zece
simple, precum şi trei triple, ceea ce echivalează cu nouă obicinuite.
Aceste foi cu paspartourile lor şi cu camerele ce urmează să le faceţi aci, acopăr
perfect de bine două rânduri din panouri iar dacă mai aveţi nevoie vă rog să mă înştiinţaţi.
Foile duble şi triple însemnează că subiectul era mai vast decât îl putea cuprinde o
stampă obişnuită. Şi atunci artistul, pentru că nu putea să aibă o planşă atât de lată, grava
subiectul pe două ori trei plăci alăturate, le colora apoi ca şi cum ar fi fost un singur tablou
şi le punea la
presa de mână.
Acestea
sunt stampele
originale făcute pe
hârtie specială
care câteodată era
greu de găsit. Mai
târziu s-au făcut şi
stampe mecanice
dintr-o singură
bucată, dar aces-
tea nu au valoarea
stampelor origi-
nale trase de artist
la presa de mână
şi nici nu
constituie prin
urmare piese de
muzeu. În privinţa
cursului făcut de
mine la Şcoala Superioară de Muzeografie, în afară de lecţia de deschidere nu am mai
scris alta. Am vorbit totdeauna liber, studenţii şi-au luat note câteodată stenografice, pe
care însă nu le-am strâns în nici un fel.
Când veţi veni prin Bucureşti vom vedea însă ce vă lipseşte şi pe măsura
posibilităţilor voi căuta să strângeţi cunoştinţele ce vă lipsesc.
Ministerul nostru este în vremea aceasta extrem de ocupat cu organizarea
expoziţiei de la Moscova şi noi toţi la fel.
După ce se va termina treaba, în câteva zile cred că se va avea în vedere şi cererea
pe care i-aţi înaintat-o şi pe care o va satisface de bună seamă.
Şi acum, odată cu exprimarea sentimentelor mele foarte călduroase, vă trimit
salutări deosebite.
Al dvs. M. Bunescu
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 96
[4] Bucureşti III, Bulev. G-ral Magheru, 9, 3 octombrie 1949
Scumpe Domnule Pătru,
De-abia azi am primit scrisoarea d-tale după un mare ocol din cauza adresei care
nu era bună şi ţinea de alt sector. Am fost foarte surprins şi imediat m-am dus unde
credeam că aş putea face ceva. Cu părere de rău trebuie să îţi spun însă că lucrul e foarte
greu, pentru că ar fi o imixtiune care se evită programatic peste tot pe aici.
Chiar în acelaşi resort secţiunile îşi păstrează consideraţiunile proprii din care nu
clintesc, pe lângă că sunt mai
mulţi stăpâni într-un resort.
Iar dincolo eu nu mai
cunosc pe nimeni, încât voi
mai vedea ce este de făcut pe
altă cale.
Este desigur o
nedreptate pe care n-o
meritai, şi cred că are substrat
politic local. Poate tocmai
meritul deosebit de a scoate
din somnolenţă lumea şi a
trece d-ta însuţi pe un plan
prim a fost cauza răului ce ţi
se face, în care caz vei avea
de suferit ceva, dar meritul
d-tale va creşte şi mai mult,
viitorul fiind cu d-ta.
Eu vă doresc curaj şi
vă sfătuiesc a primi cu
seninătate loviturile ce vi se
dau.
Cu cele mai căldu-
roase salutări,
M. Bunescu.
Alătur ciorna
contestaţiei şi trebuie să
aşteptaţi rezultatul ei.
[5] Bucureşti, 4 octombrie 1949
Scumpe domnule Pătru,
Cineva mi-a spus azi că ar fi bine să te adresezi la Comitetul Provizoriu
local, mai cu seamă în urma sarcinei celei noi de a organiza Muzeul Judeţean. Se poate
lucra şi la centru, fireşte, dar chestia se poate arnja şi în localitate. În orice caz trebuie
obţinută delegaţia de a te ocupa tot d-ta de pinacotecă, mai înainte de a se rezolva întreaga
chestie.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 97
Nu ştiu dacă comitetul provizoriu
bucureştean ar putea interveni cu ceva, în
care caz m-aş putea eu adresa aici.
Chestia cu sobele şi lumina în
muzeu trebuie avută în vedere căci iarna e
lungă şi ziua scurtă pe curând.
Dacă aţi putea avea cristale, v-aşi
putea da schiţe precise pentru vitrine, în
care lemnul să joace numai un rol secundar.
Ori-cum, cred că mai bine ar fi să
faceţi vitrine-mese, spre a evita etajele într-
una înaltă. Pentru variaţie, unele pot fi ceva
mai înalte, dar obiectele trebuie a fi aşezate
pe un singur plan, mai jos ori mai sus,
exemplu: [urmează o schiţă].
Salutări cordiale,
M. Bunescu.
[6] Muzeul Simu, Bucureşti
[Antet], Bucureşti 24 noiembrie 1949
Scumpe Domnule Pătru,
Am întârziat puţin răspunsul meu
în credinţa că voi putea să vă trimit un cuvânt de bucurie care să satisfacă aşa cum se
cuvine efortul d-tale pentru înfrumuseţarea sufletului omenesc.
Deocamdată însă nu vă pot trimite decât încurajarea mea prietenească, lăsând pe
mai târziu urmarea logică ce va veni cu toată preciziunea atunci când aici lucrurile vor fi
gata.
Trebuie să ştiţi că expoziţia cea mare care pleacă în străinătate de-abia acum a fost
reluată şi e mare activitate pentru reuşita ei. Sperăm ca peste câteva zile să poată pleca,
căci de ea sunt atârnate o mulţime de alte activităţi ce nu se pot încăleca, ci fiecare va
trebui împlinită la timpul ei.
Se va mai amâna deci şi
trimiterea celor cerute de dvs.,
ele vor veni însă cu toată
certitudinea. Până atunci
îmbogăţiţi cu ce mai puteţi
muzeul, căci a început-o bine.
Treizeci picturi şi etnografie
cred că înseamnă ceva şi lumea
locală trebuie să fie arhi
mulţumită. Apoi cred că veţi
putea înjgheba binişor secţia
arheologică şi numismatică.
Inventarul este unul iar
secţiile se înscriu la rând, însă
distincte. Mai târziu, obiectele
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 98
intrate vor fi înregistrate cronologic, dacă se va putea, tot pe grupe.
Cataloagele se pot face şi separat când este material suficient.
Salutări cordiale,
M. Bunescu.
[7] Bucureşti, 15 iunie 1950
Dragă domnule Pătru,
Am predat la minister cele două rapoarte care au sosit ieri şi trebuie aşteptat
rezultatul. Nu s-au terminat încă socotelile cincinale căci sunt mari şi multe.
A fost o confuzie cu întârzierea de care te-ai sesizat d-ta. Sumele s-au înscris
regulat căci şi comunicarea venise la timp. Totuşi memoriul e bine trimis şi era necesar
după comunicarea telefonică pentru susţinerea ei. Răspunsul nu va veni curând din cauza
marilor socoteli ce urmează a fi încheiate. E vorba de organizări noi care vor cuprinde
întreaga viaţă muzeală. Şi nu trebuie să fii îngrijat. Este bunăvoinţă peste tot.
Ceea ce trebuie urgentat este subvenţia pentru repararea acoperişului. De aceea,
cum eu plec mâine dimineaţă în concediu, e bine ca după vreo două săptămâni să scrii
câteva rânduri, amintindu-i tov. Cullnei, inspector şef Ministerul Artelor, Bulevardul
Magheru, 10, care are această sarcină. Te referi la mine când îi scrii.
Eu voi lipsi o lună din capitală. Vreo două săptămâni cred că voi rămâne la
Olăneşti-Vâlcea, apoi mă voi mai mişca prin părţile acelea, până la Sibiu şi Făgăraş.
Te rog să primeşti salutări cordiale şi felicitări pentru completarea secţiunilor
romanaţene. Despre Ilie C.[onstantinescu]23
am avut impresia pe care mi-o confirmi, chiar
atunci când l-am cunoscut. Şi este curios că un om ca el trăieşte încă în trecut, când
trecutul nu mai este prezent prin oamenii de azi ci numai prin obiectele care în adevăr îi
aparţin şi îl ilustrează. Noi nu suntem decât gardienii acestui trecut pe care trebuie să-l
păstrăm intact, dacă mintea noastră ne ajută. Dacă, însă, căutăm să ne integrăm în el, ei
bine, viaţa noastră este mult mai scurtă şi suntem depăşiţi de cel din urmă şi cel mai mic
obiect din alte vremuri.
Al d-tale,
M. Bunescu
[8] Muzeul Simu Bucureşti [Antet] Bucureşti, 13 august 1950
Scumpe domnule Pătru,
Nu v-am scris mai demult în speranţa că voi putea să vă dau veşti care să vă
bucure. În privinţa ajutorului cerut pentru acoperiş, până la sfârşit nu s-a putut face nimic.
Sunt multe greutăţi pe la minister, care dealtfel s-a schimbat în ,,Comitetul Pentru Artă” şi
s-a mutat în Bulev. Ana Ipătescu, colţ cu str. General Manu, din care cauză nici nu mai are
posibilităţi de ajutorare în acest an.
Va trebui deci să apelaţi tot la resursele locale, ceea ce cred că aţi şi făcut, după
cum vă ştiu de prevăzător.
Partea din planul cincinal se menţine însă ferm, astfel că pentru anul viitor veţi
avea subvenţia cuvenită.
23
Profesor şi colecţionar caracalean.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 99
Sunt sigur că aţi lucrat mai departe pentru îmbunătăţirea şi completarea organizării
muzeului, astfel ca la vreo vizită
oficială, el să îşi dovedească cu
prisosinţă utilitatea, şi mă bucur
că aţi pornit la o activitate atât de
mare şi complexă pentru
înfrumuseţarea oraşului nostru.
Cu salutările cele mai
cordiale,
Al dvs. M. Bunescu.
[9] Muzeul Simu
Bucureşti [Antet], Bucureşti 24
august 1950
Scumpe Domnule Pătru,
Am luat contact cu
aşezămintele şi mi s-a spus că
v-au scris şi ei comunicându-vă situaţia. Adică: au dat acolo unde erau datori să dea, la
unităţi ce le aparţin. D-ta ţii de Minister, deci de acolo trebuie să primeşti totul. Cu prilejul
acela v-au trimis şi schema (ca să vă trimită şi ei ceva), lucru care la Minister nu se
cunoaşte.
Am pus chestia din nou la Comitet şi ei mi-au spus că suma dată de 320 000 lei
era pentru toate muzeele din judeţ, ori de cine ar fi aparţinut. Deci?
În aceea ce priveşte schema, nu v-am trimis-o încă, pentru motive tactice,
netrimiţând-o încă nicăieri. Dar totul este în perfectă ordine şi în curând vei avea bucuriile
la care ai dreptul.
Convorbirea a fost foarte serioasă, şi cred că aşa se va întâmpla. Să mai aşteptăm
deci cu toată nădejdea, căci nu
voi lăsa chestia baltă.
Munca d-tale este prea
frumoasă şi rodnică, şi nu se
poate să nu-i dea satisfacţia
cuvenită, mai ales că munca
aceasta este bine cunoscută
unde trebuie.
Aş fi dorit mult să trec
prin Caracal spre a vedea noile
d-tale realizări. La plecare însă
eram prea obosit, iar la
înapoiere am venit prin altă
parte. Altfel te-ai fi întâlnit cu
mine prin Muzeul Romana-
ţului vara aceasta.
Cu cele mai frumoase salutări,
Al dv. M. Bunescu.
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 100
[10] Bucureşti, 13 mai 1951
Dragă Domnule Pătru,
Mi-a făcut mare plăcere scrisoarea d-tale şi faptul că 1000 de cetăţeni de ai noştri
vizitează lunar muzeul, este un semn excelent care arată că dorinţa de cultură a acestora nu
este o vorbă goală. Să fii atent însă că în felul acesta orăşenii vor termina curând cu
cercetarea muzeului, aşa că vor trebui mereu găsite mijloace noi de a-i readuce şi de a-i
obişnui cu vizitele repetate pe cei vechi, precum şi de a antrena vizitatori noi, printre care
cei de la ţară nu trebuiesc deloc neglijaţi. Cred că ar trebui găsită forma ca la plecarea
lor din sat, după treburi la oraş, chiar de acolo să fie îndreptaţi oamenii a trece şi pe la
muzeul lor central. Dealtfel, aducerea Pinacotecii va constitui desigur o noutate, o
completare a muzeului, şi destui vor fi aceia care vor veni s-o vadă sau s-o revadă în
cadrul cel nou.
Mă întrebi dacă sunt de acord cu această schimbare, şi vă răspund că tot ceea ce
poate contribui la mărirea şi strălucirea instituţiei mă bucură şi pe mine, în aceeaşi măsură
ca şi pe dvs. Este bine ca muzeul să centralizeze toate secţiile, pentru ca omul să nu îşi
fărâmiţeze timpul pe care şi aşa îl are destul de puţin, când este vorba să şi-l petreacă
într-o instituţie de cultură. Sălile destinate picturii sunt destul de frumoase precum văd în
plan. Dar încotro sunt orientate? Şi unde? Sus ori jos? După treptele indicate reiese că sunt
la parter şi că s-ar intra direct în sala mijlocie a picturii, putându-se trece în acelaşi timp
într-o sală de istorie naturală şi în alta de etnografie. Trecerea de la etnografie la pictură
este bună, dar nu invers. Şi nu este potrivită nici comunicarea directă cu istoria naturală.
Dacă aş fi avut un plan mic, general, v-aş fi putut da vreun sfat şi unele indicaţiuni mai
ample, ţinând seama de uşile şi ferestrele clădirii, precum şi de circuitul muzeului. Pentru
că mare ori mic, din moment ce muzeul împlineşte un rol educativ, el trebuie să aibă, mai
ales pentru grupe, un traseu logic, dacă se poate chiar cronologic, în care să fie atraşi chiar
vizitatori izolaţi. În cazul dvs. de complexitate se impune să nu se poată părăsi o secţie
decât după ce a fost în întregime cercetată. Dacă însă de la etnografie la plastică de ex. se
poate trece prin două uşi deodată, sau se poate intra după voie în orice altă secţie, aceasta
înseamnă că vizitatorul vede amestecat, şi el nu mai poate avea o privire de ansamblu a
întregului.
Ar mai fi de asemenea bine ca la sfârşit să fie pictura, dacă bineînţeles condiţiile
locale o permit.
La Minster am vorbit cu tov. Iacob arătându-i dorinţele dvs. pe care dealtfel dânsa
le cunoaşte mai demult. Sunt şi ei de acord şi când vor veni actele vor căuta să le dea
drumul mai curând. Îşi amintea bine de d-ta şi mi-a mai spus că într-o bună zi, când i-ar fi
mai uşor, va veni să facă o vizită muzeului caracalean spre a vedea şi dânsa ostenelile pe
care le-aţi depus petru realizarea lui. Cu prilejul acesta i-am atras atenţia că tematica
realist-socialistă în pictură nu poate fi încă aplicată aci, aşa că pinacoteca să îşi păstreze
materialul actual deocamdată.
Cu toată prietenia,
Al. d-tale, M. Bunescu
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, cont
RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe
www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii nr.
96, tel. 0724219925; e-mail [email protected]
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 101
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 102
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 103
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 104
An. VIII, nr. 7 (89) iulie 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 105