metoda drumului critic

7
UNIVERSITAS GALATIENSIS UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRĂILA Sesiunea de Comunicări ale Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, mai 2011 Folosirea Metodei Drumului Critic pentru alocare si pro resurselor disponibile în vederea atingerii obiectivului promovare a echipamentului P Autor: Nistor Aurica 1 studentă anul IV – IEDM Îndrumător ştiinţific : Ing. Dr. Ec. Zeca Daniela 2 Facultatea de Inginerie din Brăila, Universitatea „Dunărea de Jos din Gal 1 [email protected], 2 [email protected] Rezumat : Procesul de dirijare, alocare şi temporizare (programare în timp) a resur în vederea atingerii obiectivelor stabilite, într-o manieră eficientă, poate fi ge metodei drumului critic (CPM- Critical Path Method). 1.Introducere Drumul reprezintă o succesiune de activităţi adiacente între jaloane; care îsi au originea în punctul de start al proiectului si se finali Drumul critic reprezintă drumul cel mai lung (ca durată) din proiect si or acest traseu, va conduce la întârzierea proiectului. El este determinat de o serie de activităţi critice (care trebuie terminate conform programării, astfel încâ conform datei stabilite iniţial). 2.Model de stabilire a CPM pentru producerea, lansarea si promova 2.1 Primul pas care trebuie făcut in demersul nostru este stabilirea e Eveniment - moment semnificativ al procesului în care începe sau se ter activităţi. Evenimentele, necesar a se produce în cadrul proiectului nostru , su A. Decizia de stabilire a oportunitatii produsului B. Decizia de fabricare a produsului C. Decizia de vânzare a produsului D. Aprobarea documentatiei de executie finală E. Omologarea spaţiului suplimentar F. Decizia de încheiere a contractelor G. Decizia de declanşare a campaniei publicitare H. Lansarea în fabricaţie a « lotului optim » I. Stabilirea beneficiarilor J. Semnarea contractului final K. Aprobarea caietului de sarcini L. Începerea vânzării produsului. 2.2 Mijlocul prin care se atinge obiectivul producerii evenimentului activitatea. Activitatea reprezintă o parte componentă a lucrării , bine precizat început si sfârşit. Unele activităţi beneficiază de flexibilitate la altele nu .Cele care nu beneficiază de flexibilitate nu pot fi termi realizarea altei activităţi. De asemenea nu pot depăşi termenul limi activităţilor care urmează deoarece nici una din acele activităţi nu 1

Upload: alexandrupanturu

Post on 22-Jul-2015

116 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

UNIVERS ITAS

UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS DIN GALAI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRILA Sesiunea de Comunicri ale Cercurilor tiinifice Studeneti, mai 2011

G AL ATIE NS IS

Folosirea Metodei Drumului Critic pentru alocare si programare n timp a resurselor disponibile n vederea atingerii obiectivului de fabricare , lansare si promovare a echipamentului PAutor: Nistor Aurica 1 student anul IV IEDM ndrumtor tiinific: Ing. Dr. Ec. Zeca Daniela2 Facultatea de Inginerie din Brila, Universitatea Dunrea de Jos din Galai 1 [email protected], 2 [email protected] Rezumat : Procesul de dirijare, alocare i temporizare (programare n timp) a resurselor disponibile n vederea atingerii obiectivelor stabilite, ntr-o manier eficient, poate fi gestionat cu ajutorul metodei drumului critic (CPM- Critical Path Method). 1.Introducere Drumul reprezint o succesiune de activiti adiacente ntre jaloane; este marcat printr-o serie de linii, care si au originea n punctul de start al proiectului si se finalizeaz n punctul de sfrsit. Drumul critic reprezint drumul cel mai lung (ca durat) din proiect si orice ntrziere care apare pe acest traseu, va conduce la ntrzierea proiectului. El este determinat de o serie de activiti critice (care trebuie terminate conform programrii, astfel nct proiectul s se termine conform datei stabilite iniial). 2.Model de stabilire a CPM pentru producerea, lansarea si promovarea echipamentului P 2.1 Primul pas care trebuie fcut in demersul nostru este stabilirea evenimentelor . Eveniment - moment semnificativ al procesului n care ncepe sau se termin una sau mai multe activiti. Evenimentele, necesar a se produce n cadrul proiectului nostru , sunt: A. Decizia de stabilire a oportunitatii produsului B. Decizia de fabricare a produsului C. Decizia de vnzare a produsului D. Aprobarea documentatiei de executie final E. Omologarea spaiului suplimentar F. Decizia de ncheiere a contractelor G. Decizia de declanare a campaniei publicitare H. Lansarea n fabricaie a lotului optim I. Stabilirea beneficiarilor J. Semnarea contractului final K. Aprobarea caietului de sarcini L. nceperea vnzrii produsului. 2.2 Mijlocul prin care se atinge obiectivul producerii evenimentului este activitatea. Activitatea reprezint o parte component a lucrrii , bine precizat n timp , cu termene riguroase de nceput si sfrit. Unele activiti beneficiaz de flexibilitate la termenele de nceput i de sfrit , altele nu .Cele care nu beneficiaz de flexibilitate nu pot fi terminate mai devreme deoarece depind de realizarea altei activiti. De asemenea nu pot depi termenul limit fr s provoace ntrzieri activitilor care urmeaz deoarece nici una din acele activiti nu beneficiaz de flexibilitate sau 1

UNIVERS ITAS

UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS DIN GALAI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRILA Sesiunea de Comunicri ale Cercurilor tiinifice Studeneti, mai 2011

G AL ATIE NS IS

rezerv de timp la termenele de nceput si sfrit. Toate aceste activiti sunt interdependente. Sunt mai multe niruiri de activiti prin care se poate ajunge de la nceputul proiectului pn la sfritul acestuia. De fapt pot exista mai multe drumuri critice dac nu au rezerv de timp si determin acelai termen limit. De obicei, dac sunt mai multe drumuri critice o mare parte din activiti coincid. Lista activitilor : (A -B) - Cercetarea pieei (A -X) - Studiu de fezabilitate (A -Y) - Studiu de eficient (B -C) - Executie si omologare prototip (B -Z) - Elaborarea documentaiei de execuie a prototipului (C -D) - Planificarea produciei, documentaiei tehnologice i a S.D.V-urilor (C -E) - Extinderea spaiilor de producie (C -K) -Elaborarea instruciunilor de funcionare, vnzare, servicii i garanie (C -G) -Elaborarea planului de publicitate (C F) -Obinerea avizelor legale i a licenelor de vnzare (D I) -Planificarea vanzrilor (D - H) -Organizarea fabricaiei (E -H) -Executarea instalaiilor suplimentare de producie i a S.D.V-urilor specifice (I - L) - Asigurarea reelei de desfacere (H - J) - Fabricaia produsului (J - L) -Organizarea livrrilor la beneficiar (G - L) -Campania publicitar (F - L) - ncheierea contractelor de reprezentare i intermedieri (K - L) - colarizarea personalului de service (K -W)- Organizarea reelei de service 2.3 Exist i activiti fictive, care se introduc n mod artificial n construirea reelei pentru a asigura o relaie de preceden/secvenialitate fireasc a activitilor anterioare i urmtoare. Nu au durat i nu necesit resurse. Sunt reprezentate grafic printr-o sageat punctat ntre dou evenimente care altfel nu ar fi fost unite de o activitate real. Activiti fictive : (cu aceleai noduri dar cu durata 0 ) (X - B)(Y - B)(Z - C)(W- L)-

Se vor reprezenta n grafic cu o linie intrerupt

2

UNIVERS ITAS

UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS DIN GALAI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRILA Sesiunea de Comunicri ale Cercurilor tiinifice Studeneti, mai 2011

G AL ATIE NS IS

2.4 Diagrama CPM faza primar Se vor nota n grafic duratele activitilor (zile)

F X 18 0 A 30 11 0 Y B 46 0 60 17 Z 21 35 40 G 12 22 28 25 30E 30 70 H 70 J 14 15 21 28 0

C

D

I

L

13

K

W

Dup nsumarea duratelor tuturor drumurilor nceput- sfrit (activitatea A-activitatea E), se constat c drumul critic este : ABCEHJ- L i cumuleaz duratele activitilor succesive cele mai lungi, durata total fiind de 245 zile.

3

UNIVERS ITAS

UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS DIN GALAI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRILA Sesiunea de Comunicri ale Cercurilor tiinifice Studeneti, mai 2011

G AL ATIE NS IS

2.5 Tabel centralizator : Pentru evidenierea duratelor, a momentelor de inceput i terminare a activitilor, precum i n mod special a rezervelor de timp ale unor activiti, se va completa un tabel centralizator: Tabelul nr.1 Nr crt 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Simbolul activitii A-B A-X A-Y B-C B-Z C-E E-H H-J J-L C-E-H-J-L C-F-L C-G-L C-D-I-L C-D-H-J-L C-K-L C-K-W-L 30 18 11 60 46 40 30 70 15 155 17+12=29 21+22=43 35+28+14=77 35+25+70+15=145 13+21=34 13+28+O=41 Durata activitii (zile) ncepere cel mai devreme 0 0 0 30 30 90 130 160 230 90 90 90 90 90 90 90 ncepere cel mai trziu 0 12 19 30 44 90 130 160 230 90 216 202 168 100 211 204 Termina -re cel mai devreme 30 18 11 90 76 130 160 230 245 245 119 133 167 235 124 131 Termina -re cel mai trziu 30 30 30 90 90 130 160 230 245 245 245 245 245 245 245 245 Timp rezerv 0 12 19 0 14 0 0 0 0 0 126 112 78 10 121 114

Observaie:Pentru grupele de activiti paralele cu drumul critic, numerotate de la nr crt.11 pn la 16, este menionat timpul de rezerv total pe acea ramur, care va fi defalcat la rndul su pe activiti elementare utiliznd fie principiul proporionalitii cu duratele acestora, (vezi tabelul nr. 2), fie principiul repartizrii pe criterii tehnologice, economice, sau de personal.

4

UNIVERS ITAS

UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS DIN GALAI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRILA Sesiunea de Comunicri ale Cercurilor tiinifice Studeneti, mai 2011

G AL ATIE NS IS

Tabelul nr.2 Nr crt Simbolul activitii Durata activitii (zile) ncepere cel mai devreme ncepere cel mai trziu Termina -re cel mai devreme Termina -re cel mai trziu Timp rezerv penru activiti sau grupe de activiti 126 74 52 112 55 57 78 36 28 14 10 2 2 5 1 121 46 75 114 36 78

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

C-F-L C-F F-L C-G-L C-G G-L C-D-I-L C-D D-I F-L C-D-H-J-L C-D D-H H-J J-L C-K-L C-K K-L C-K-W-L C-K K-W

17+12=29 17 12 21+22=43 21 22 35+28+14=77 35 28 14 35+25+70+15=145 35 25 70 15 13+21=34 13 21 13+28+0=41 13 28

90 90 181 90 90 166 90 90 161 217 90 90 127 154 229 90 90 149 90 90 139

216 164 239 202 145 223 168 126 189 231 100 92 129 159 230 211 136 224 204 103 217

119 107 193 133 111 188 167 125 189 231 235 125 152 224 244 124 103 170 131 126 167

245 181 245 245 166 245 245 161 217 245 245 127 154 229 245 245 149 245 245 139 245

5

UNIVERS ITAS

UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS DIN GALAI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRILA Sesiunea de Comunicri ale Cercurilor tiinifice Studeneti, mai 2011

G AL ATIE NS IS

2.6 Reprezentarea grafic a rezultatelor din tabelele nr. 1 i nr. 2, se poate face sub forma unei diagrame CPM faza final:

F 107/74/181

17X 18/12/30 Z 76/14/90 G 111/55/166

12 22

21 18 30 11 0 46 6 0 0 35 40E 130/0/130

A 0/0/0

B 30/0/30

C 90/0/90

D 125/36/161

28

I 189/28/217

14 15

L 245/0/245

0Y 11/19/30

25H 160/0/160

21 J

230/0/230

13

K 103/46/149

28

W 167/78/245

3. Concluzie : Metoda Drumului Critic CPM prezint o serie de avantaje , dintre care evideniem : - determinarea cu anticipaie a duratei de execuie a proiectelor complexe; - pe timpul desfurrii proiectului permite un control permanent al execuiei acestuia; - explicitarea legturilor logice i tehnologice dintre activiti; - evidenierea activitilor critice; - evidenierea activitilor necritice, care dispun de rezerve de timp; - permite efectuarea de actualizri periodice fr a reface graful; - ofer posibilitatea de a efectua calcule de optimizare a duratei unui proiect, dup criteriul costului; - reprezint o metod operativ i raional care permite programarea n timp a activitilor innd seama de resurse. Exist i cteva dezavantaje , puine la numr care , n principal , se refer la : 6

UNIVERS ITAS

UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS DIN GALAI FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRILA Sesiunea de Comunicri ale Cercurilor tiinifice Studeneti, mai 2011

G AL ATIE NS IS

- greutatea desenrii grafului, fiind foarte greu de reprezentat exact toate condiionrile din proiect, n condiiile n care acestea sunt foarte complicate iar desenul trebuie s fie destul de simplu i clar nct s fie inteligibil i deci util; - chiar dac se respect toate regulile de construire a grafului, rmn nc destule variante de desenare astfel nct dou reprezentri ale aceluiai proiect fcute de doi indivizi pot s nu semene aproape deloc. Problema desenrii graficului este deja rezolvat de tehnica de calcul , care permite aplicarea metodei pe cale computerizat .

7