METODE MODERNE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Prezentare generală

Motto: “percepţia, atribuirea, motivaţia precum şi personalitatea şi dezvoltarea fiecăruia dintre comunicatori influenţează modul în care o persoana receptează informaţia transmisă de către alta.” (J. Gordon)

• Variabile de care ţine seama profesorul când alege metodele:

- Publicul căruia se adresează- Obiectivele stabilite şi conţinutul transmis- Mijloacele tehnice de care dispune- Experienţa didactică acumulată (teorie şi practică)

- Trăsături de personalitate- …….completaţi!!!

Climatul educaţional

Literatura de specialitate descrie două tipuri de climat: defensiv şi de sprijin (create de persoane cu trăsături favorizante …ADICĂ)

Persoanele defensive pun accent pe:- evaluare, control- tendinţa de a se apăra - afişarea unei neutralităţi în raport cu

interlocutorul - abordarea unei atitudini de superioritate

Persoanele suportive pun accent pe:- probleme clare- sunt spontane, descriu,- au capacitate empatică- promovează egalitatea- cred în schimbare

Cărui tip aparţineţi?

Profesorul defensiv se simte bine când susţine prelegeri, expune, explică, arată celorlalţi cât de multe cunoştinţe are

într-un domeniu, prezintă cu multe detalii, evaluează de câte ori are ocazia

Profesorul suportiv construieşte climat utilizând dezbaterile, problematizările, studiile de caz,simulările pentru că ele încurajează cursanţii la exprimare, spontaneitate, creativitate.

CLASIFICARE METODE(după Ion Ovidiu Pânişoară )

După obiectivele urmărite se împart în:1.Metode de dezvoltare directă a abilităţilor

de comunicare2. Metode de cultivare a creativităţii şi

rezolvare de probleme3. Metode bazate pe dezbaterea de grup4.Metode de construcţie a echipei5. Metode de observare a interacţiunilor în

cadrul grupului

1. Metoda ascultării interactive2. Brainstormingul tradiţional, electronic şi

personal3. Phillips 66, focus grup, controversa

creativă4. Exerciţii de spargere a gheţii, metoda

construcţiei de echipă5. Tehnica acvariului sau “Fishbowl”

METODA ASCULTĂRII INTERACTIVE

De ce ascultăm? De ce vă ascultă cursanţii?Pentru:- A înţelege, a aplica ulterior- A reţine, a deveni mai competenţi- A analiza şi evalua conţinutul- A dezvolta relaţii (ascultare empatică)- A-şi face o imagine despre emiţător- Divertisment

Profesorul va avea în vedere când gândeşte un subiect

aspectele anterior menţionate…ca şi următoarele • Senzaţia celui care ascultă ca rezultat al

mai multor analizatori implicaţi (auditiv, kinestezic, vizual)

• Interpretarea= presupune atribuirea unui înţeles celor ascultate (ca bariere pot să apară: temă banală sau superficială, cursantul se centrează pe profesor, nu pe conţinut, prejudecăţi, păreri premature, dormitul cu ochii deschişi)

• Înţelegerea= presupune (pe lângă interpretare) şi o evaluare critică a ceea ce a fost audiat. Este influenţată de inteligenţa, vocabularul, capacitatea de concentrare, interesul pentru subiect, temperatura camerei, aerisirea, admiraţia pentru cel care vorbeşte, capacitatea de a realiza conexiuni între informaţii şi a surprinde ideile principale.

• Răspunsul ascultătorului şi ce l-a determinat să asculte.

În lipsa unui obiectiv clar al ascultării oamenii ascultă fără a şti de ce fac acest lucru.

Intervin motivele prezentate anterior…pentru ascultare.

• Exerciţiu posibil:După transmiterea unui fragment din

conţinutul temei cer câtorva cursanţi să prezinte acelaşi conţinut în faţa celorlalţi colegi. Aceştia observă diferenţele care apar între diferite prezentări şi modul în care i-au influenţat în procesul ascultării şi le comentează ulterior.

O. Pânişoară propune ca modalitate de optimizare a metodei MI utilizarea anumitor segmente din metoda socratică. Continuă ideea lui I. Cerghit care a prezentat conversaţia euristică…..

“…..specificul acesteia rezultă din faptul că atunci când recurge la aceasta tehnică interogativă, profesorul instruieşte nu prin a transmite sau prezenta noi cunoştinţe ci efectuând o activitate comună de gândire cu elevii săi, pe care îi determină la un efort personal de căutare şi de descoperire, pe baza valorificării propriei experienţe de cunoaştere, a unor noi adevăruri, a unor noi generalizări ….” (I. Cerghit, 1997)

BRAINSTORMING

“Rezolvarea problemelor ori luarea deciziilor în urma solicitării adresate tuturor membrilor din grup, de a se gândi la cât mai multe idei posibile” (Oxford Wordpower Dictionary)

-Se mai numeşte şi “metoda evaluării amânate” pentru că ideile emise sunt evaluate într-o etapă ulterioară, nicio afirmaţie nu e supusă evaluării critice în prima etapă.

-Pentru înregistrare se pot folosi mijloace tehnice.

Reguli de urmat

• Toate ideile sunt luate în considerare• Exprimarea unor idei mai neobişnuite va fi

încurajată de profesor• Nu se critică nicio sugestie şi ceilalţi sunt

încurajaţi să construiască pe ideile antevorbitorilor, ideea finală aparţine tuturor

• Moderatorul sparge momentele de tăcere prin refocalizarea pe o idee transmisă anterior

• Se solicită idei şi celor care sunt mai retraşi

• Pe parcurs, participanţii por schimba locurile şi se reiau discuţiile după ce şi-au cunoscut noii vecini.

• Cantitatea e mai importantă decât calitatea, lucru care trebuie specificat.

• La încheierea discuţiilor se explică participanţilor că pot găsi idei şi în afara clasei, pe care le pot comunica la următoarea întâlnire.

Brainstorming individual

• “…stând relaxat pe scaun, cu o hârtie şi un instrument de scris…gândindu-te la ceva de care eşti interesat şi scriind imediat ce îţi vine în minte. Nu încerca să dezvolţi, să construieşti ideile, de fapt nici nu te gândi asupra lor. Lucrează repede şi fă o listă pe cât posibil mai lungă.” (Hybles şi Weaver)

Reuniunea Phillips 66• Metodă care permite implicarea unui număr

foarte mare de participanţi. Aceştia sunt împărţiţi în 5-6 echipe, fiecare echipă având 6 membri.

• În cadrul grupurilor astfel formate se desemnează câte un conducător de discuţii, cu rol de moderator.

• Activitatea se desfăşoară pe trei coordonate: pregătirea, desfăşurarea şi valorificarea producţiei de idei.

• Are două faze: discuţia pe grupuri şi în plen.

Discuţia pe grupuri are ca elemente:

• Stabilirea temei de discuţie• Desemnarea unui lider prin opţiunea

comună• Stabilirea de comun acord a modului în

care vor fi înregistrate ideile• Regula ca fiecare participant să se implice• Moderatorul nu monopolizează discuţia şi

nu îşi impune punctele de vedere iar profesorul urmăreşte aceste aspecte.

Dezbaterea în plen

• Reprezintă reuniunea propriu zisă şi începe cu intervenţiile liderilor grupelor;

• Ei prezintă în faţa tuturor concluziile discuţiilor pe echipe;

• Este admisă analiza critică, al cărei scop este de a selecta şi ierarhiza soluţiile sau ideile;

• Evaluarea generală va fi realizată de către profesor, la final.

PREDAREA REFLEXIVĂ(Cum se procedează?)

1.Clasa este împărţită în grupuri de patru până la şase cursanţi;

2. Un cursant din fiecare grupă este selectat pentru a preda grupei respective;

3. Predarea va avea aceleaşi obiective dar cel care predă poate alege propriile metode;

4.Desemnarea cursanţilor profesori şi pregătirea lor (10 minute) se va desfăşura în colţul clasei;

5. Focalizarea predării se va face pe: achiziţii şi satisfacţii în urma predării;

6. Cursanţilor li se cere să se comporte natural în această nouă postură;

7. Se evaluează experienţa de predare dar şi cea de învăţare, se cer impresiile celor implicaţi;

8. Discuţia generală cu toţi cursanţii referitoare la experienţa trăită, modurile de predare observate şi efectele acestora;

9. Selectarea altor cursanţi pentru a trece toţi prin rolurile de educator şi educat.

CONTROVERSA CREATIVĂ - ETAPE(Metodă propusă de David şi Roger Johnson)

• Divizarea grupului de lucru în microgrupuri de patru persoane. În fiecare grup astfel constituit, doi dintre participanţi susţin cu fermitate o poziţie într-o problemă iar ceilalţi doi susţin o poziţie contrară.

• Cei care susţin poziţii similare discută cu ceilalţi colegi din celelalte microgrupuri care apără aceeaşi perspectivă. Se întorc apoi în grupurile de origine şi expun ideile noi sau originale aflate.

• Se prezintă apoi toate ideile în grupul de origine iar colegii notează, pun întrebări, sunt marcate punctele forte şi cele slabe.

• După expunerea tuturor punctelor de vedere participanţii trebuie să ajungă la o poziţie comună, care să combine elementele din prezentări.

• Ideea de bază a metodei poate fi sintetizată astfel: “fenomenele se compun din mai multe adevăruri”

• În cadrul metodei se pot folosi şi observatorii: unul pentru urmărirea interacţiunilor în interiorul perechilor care susţin ideea A, altul pentru ideea B şi un altul care să observe interacţiunile din interiorul microgrupurilor de patru, dezbaterea dintre opozanţi.

• Metoda= instrument de învăţare dar şi de cunoaştere şi dezvoltare personală.

Tehnica acvariului (Fishbowl)

• Tehnică ce presupune extinderea rolului observatorului în grupurile de interacţiune didactică

• Spaţiul clasei se organizează înainte de momentul intrării cursanţilor, scaunele sunt aşezate sub forma a două cercuri concentrice.

• Cursanţii intră şi sunt lăsaţi să îşi aleagă locurile şi modul cum aleg este notat de observator. Alegerea trebuie să le aparţină. Observatorul va înregistra şi dacă sunt preferinţe comune.

• Cei din cercul interior au 8-10 minute pentru a discuta o problemă asupra căreia li s-a sugerat să reflecteze.

• Participanţii şi conducătorul grupului stabilesc regulile de bază

(Ex: susţinerea unei idei cu argumente, a fi sau nu de acord cu antevorbitorul, prezentarea unor argumente diferite…se notează şi felul cum se stabilesc regulile, dacă se respectă şi alte elemente care par interesante).

• Grupul din cercul exterior ascultă ce discută şi cursanţii fac observaţii care privesc modul cum relaţionează membrii grupului (pentru aceasta vor primi fişe de observare)

• Se schimbă locurile şi procesul se reia.

FIŞA de observare cuprinde ca puncte:

1. Cum relaţionează membrii grupului (cine iniţiază discuţiile, cine nu se exprimă, cine destinde atmosfera, cine concluzionează, care pare să fie lider…)

2. Apar conflicte? 3. Ce strategii de detensionare se folosesc, de către

cine?4. Cum se dezvoltă microclimatul, care e atmosfera în

grup?5. Alte aspecte observate şi care ar putea prezenta

interes

Rolurile cadrului didactic în cadrul tehnicii pot fi de:

• Observator• Participant• Suporter• Ghid• “Avocatul diavolului”(aduce doar

argumente contra celor exprimate de ceilalţi)

Exerciţiile de spargere a gheţii

• Sunt definite ca fiind un evantai de tehnici care au ca scop diminuarea barierelor inhibitorii şi contribuţia fiecărei persoane la o activitate de grup.

• Ideea de bază este aceea a instituirii unui climat de lucru relaxant şi reconfortant

• Ca profesori trebuie să fim conştienţi de faptul că “…bucuria, furia, ostilitatea par să producă presiuni de a comunica” (Festinger)

Teme de reflecţie

• Imaginaţi câteva exerciţii pe care le puteţi utiliza în cadrul orelor susţinute de dv.

• Specificaţi scopul acestora şi descrieţi-le pe scurt.

• Exemplu: exerciţiul “grupurilor zumzăitoare”

“Team building” sau construirea unei echipe

• Construirea unei echipe constituie un obiectiv şi atunci când utilizăm metodele descrise anterior.

• Caracteristicile unei echipe de lucru eficiente (după Douglas McGregor):

-atmosfera informală, relaxată, confortabilă-au loc multe discuţii centrate pe sarcină, în care

este implicată fiecare persoană- obiectivele sunt înţelese şi acceptate de toţi

participanţii

- Membrii grupului se ascultă unii pe alţii- Deciziile sunt luate prin consens- Criticismul este deschis, frecvent şi relativ

confortabil- Oamenii sunt liberi să îşi exprime deschis

ideile şi sentimentele- Conducătorul grupului nu domină ci are un

stil de conducere flexibil

- Apartenenţa la grup devine factor motivaţional în sine

- Grupul se opreşte din când în când pentru a examina ce a intervenit în activitate

- Se poate utiliza şi un observator care poate urmări aspectele anterior enunţate

METODE TRADIŢIONALE

• EXPUNEREAMetodă de transmitere a cunoştinţelor prin intermediul

limbajului oral. Explicitează teorii, legi, idei necunoscute sau care nu pot fi cunoscute pe baza experienţei intelectuale a cursanţilor.

Procedee care pot fi asociate metodei: explicaţia, descrierea, conversaţia, demonstraţia

Forme ale expunerii: povestirea didactică, descriere (se prezintă trasături, detalii ale unui obiect sau proces), explicaţia (predomină argumentarea raţională, conexiunile,relaţiile cauzale)

• PRELEGEREADe la lat.”lego-ere”=a citi, pre=în faţa cuivaFormă de expunere sistematică prin care se

comunică un conţinut de idei, un material informativ, utilizând modalităţi ştiinţifice de prezentare şi interpretare- ipoteze, teorii, argumentare logică.

• Forme ale expunerii1. Prelegerea magistrală se realizează de

la catedră, sub formă de monolog, folosindu-se uneori şi tabla de scris.

2. Prelegerea dezbatere, combină expunerea cu dezbaterea. Cursanţii se pregătesc înainte de curs pentru a participa la discuţii. Profesorul creează cadrul discuţiei apoi se dezbate.

• Prelegerea cu ilustraţii şi aplicaţii, îmbină mesajul oral cu demonstraţia intuitivă, mijloacele audio-vizuale, machetele şi cu experienţele didactice.

• Prelegerea cu oponent, formă dramatizată a expunerii, ia forma unui “spectacol didactic”. Expunerea e întreruptă de un oponent (cursant, alt profesor) care simulează că întreţine un dialog cu profesorul, pentru a-l provoca să reia, sublinieze explicaţia…

• Prelegerea se desfăşoară pe baza unui plan care poate fi anunţat în prealabil.

• Momentele planului pot fi: introducere cu scop de actualizare a cunoştinţelor anterioare, anunţarea temei şi a ideilor principale, concluzii care decurg din cele expuse. Planul are valoare orientativă.

• Alte aspecte din cadrul unei prelegeri:-corectitudine, claritate, concizie ştiinţifică şi

gramaticală, nu fraze greoaie, cuvinte de prisos, pauze lungi

-mimică adecvată, intensitate normală a vocii, timbru plăcut, vioi, cald, apropiat

-ritm normal de predare care să asigure înţelegerea şi să permită consemnarea a ceea ce e esenţial, a se evita dictarea.

- Îmbinarea metodei expunerii cu alte metode (conversaţia, demonstrarea, studiul de caz)

- Realizarea unei expuneri libere,textul scris fiind necesar doar pentru orientare, confruntarea discretă a unor date complexe, greu de memorat.

- Evitarea repetării întocmai a conţinutului manualului sau suportului de curs, aducerea unor elemente noi, care să orienteze cursanţii în activitatea de studiu individual.

- Pregătire temeinică a conţinutului şi modului de realizare a prelegerii, evitarea predării improvizate

CONVERSAŢIA

• Sau convorbirea, discuţia, metoda interogativă.

• Constă în dialogul dintre profesor şi cursanţi în care profesorul, formulând succesiv întrebări, stimulează gândirea acestora în vederea însuşirii, fixării, sistematizării, verificării cunoştinţelor.

• Conversaţia euristică = utilizată în scopul însuşirii de noi cunoştinţe

• Conversaţia de reactualizare = pentru reactualizare şi introducere în tema nouă

• Conversaţia de fixare = pentru fixare şi sistematizare

• Conversaţia de verificare = pentru verificarea orală a cunoştinţelor

CONVERSAŢIA EURISTICĂ

• Pofesorul se foloseşte de o succesiune de întrebări, puse cu abilitate şi în alternanţă cu răspunsurile primite, cu scopul de a-i încuraja pe cursanţi să investigheze, să asocieze de idei, să descopere noi date.(Sesizarea de relaţii cauzale,trăsături caracteristice, formularea de concluzii şi generalizări, elaborarea de definiţii, desprinderea de învăţăminte)

Natura întrebărilor utilizate

• Factuale – de identificare, descriere, recunoaştere a unor aspecte

• De interpretare şi extrapolare – găsirea unor echivalente verbale, metafore, proverbe care să exprime sensul celor învăţate

• De comparare – stabilirea de relaţii, explicarea unor legi, teorii, tipuri de relaţii

• De explicare – formularea unor judecăţi de valoare, solicită idei, puncte de vedere personale, evaluări

• De justificare – formularea unor argumente, explicarea raţiunilor care stau la baza anumitor fapte, comportamente

Alte cerinţe

• Întrebările să fie precise din punct de vedere al conţinutului, să provoace gândirea cursantului

• Să provoace la sesizarea esenţialului şi la rezolvarea independentă a situaţiei

• Să solicite aprofundarea noţiunilor• Să fie înlănţuite logic, concise, corecte

dpdv gramatical.

DEMONSTRAREA

• Metodă de explorare indirectă (mijlocită) a realităţii

• A demonstra înseamnă:- A arăta cursanţilor obiecte şi fenomene

reale sau substitutele lor, în scopul uşurării eforturilor de explorare a realităţii

- A prezenta acţiuni, operaţii şi mişcări individuale sau de grup

- A arăta armament, tehnică şi alte materiale, modul în care funcţionează

- A materializa sub formă de experienţă principiile expuse teoretic

- A oferi exemple sau argumente prin care dovedim justeţea unor afirmaţii sau existenţa unor fapte.

Tipuri de demonstrare

• Concretă a obiectelor şi fenomenelor• Pe baza experimentului de laborator• A acţiunilor• Cu ajutorul reprezentărilor grafice (scheme,

grafice, hărţi, desene, planşe)• Cu ajutorul mijloacelor tehnice audio şi video• Prin exemple• Prin argumente, pentru a dovedi justeţea unor

afirmaţii.

Demonstrarea cu ajutorul mijloacelor tehnice (film)

• Prezentarea explicaţiilor necesare înainte de începerea proiecţiei sau pe timpul ei, cand fenomenul e complex

• Când problematica e simplă se urmăreşte dezvoltarea spiritului de observaţie, participarea activă la cunoaşterea fenomenului, explicaţiile se pot oferi la sfârşitul filmului

• Prezentarea proiecţiei pe secvenţe, când e posibil, concomitent cu angajarea în discuţii asupra celor vizionate

STUDIUL DE CAZ

• Metodă iniţiată şi utilizată sistematic încă din 1935 în formarea profesională a adulţilor (Business School, Harvard)apoi a fost extinsă.

• Cazul reprezintă o situaţie problematică reală, tipică domeniului profesional pentru care sunt pregătiţi cursanţii

• Profesorii care utilizează metoda ar trebui să îşi constituie o cazuistică cuprinzând:

- Situaţii problematice reale (întâlnite de el sau relatate de alţii)

- Situaţii problematice probabile (deductibile)- Situaţii problematice posibile (care pot fi intuite

sau presupuse raţional)- Se pot imagina situaţii limită, mai puţin probabile

dar nu imposibile

• O dată colecţionate situaţiile ele trebuie supuse unui proces de prelucrare pedagogică. Aceasta presupune:

- Alegerea unui titlu ingenios, atractiv, incitant pt cei care studiază cazul

- Obiectivele pedagogice vizate,în termeni de comportament observabil

- Descrierea detaliată a situaţiei problematice, în limbaj clar, sugestiv.

- Formularea clară a sarcinilor de învăţare.

• Utilizarea unui astfel de material presupune un studiu în etape:

- Studierea cazului individual şi să găsească soluţii pentru fiecare dintre sarcinile respective

- Organizarea studiului pe grupuri mici. Dezbaterile de grup trebuie conduse efectiv de un membru al grupului, intervenţiile educatorului trebuie să fie minime, discrete.

- În a treia etapă se organizează studiul în plen al cazului. Grupurile îşi precizează pe rând, soluţiile. Cei care nu adoptă soluţiile grupului îşi prezintă punctele de vedere. Urmează analiza critică a tuturor soluţiilor. Dezbaterea trebuie să fie cât mai libera.

- Educatorul trebuie să încurajeze exprimarea liberă, argumentată şi critică a cursanţilor.

Jocul de rol

• A fost dezvoltată ca metodă tot la Business School, Harvard pentru formarea afaceriştilor.

• Esenţa metodei o constituie situaţia problematică reală sau imaginară în care sunt invitaţi să se implice cursanţii, jucând anumite “roluri”.

• Rolurile sunt tocmai sarcinile de învăţare , în sesnul că îndeplinindu-le,cei care învaţă îşi exersează tocmai capacităţile necesare îndeplinirii în realitate a unei asemenea responsabilităţi.

• Situaţia trebuie aleasă şi redactată ca şi la studiul de caz.

Etapele unui joc de rol

• Prezentarea situaţiei problematice tuturor cursanţilor

• Distribuirea rolurilor, acestea pot fi libere sau sugerate de instructor

• Studiul individual şi însuşirea rolurilor, profesorul ia parte doar ca observator.

• Evaluarea rezultatelor, analiza demersurilor, corecţii asupra modului de îndeplinire a rolurilor şi sarcinii colective.

Metodă, procedeu, metodologie

• Metodă = cale de urmat pentru atingerea obiectivelor, ansamblu corelat de procedee considerate oportune pentru o situaţie de învăţare

• Procedeu = componentă a metodei, ţine de execuţia acţiunii, tehnică mai limitată care serveşte ca instrument pentru metodă.

• Metodologia didactică = “ teoria şi ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de învăţământ”.

• Tehnologie didactică =(2 accepţiuni) a)Ansamblul mijloacelor audio şi video utilizate în

practica educativă, alte mijloace tehnice.b) Sistemul de metode, tehnici moderne de lucru,

formele de organizare a activităţilor didactice, tipurile de relaţii profesori-cursanţi, structurate în raport de obiectivele educative.