Strategii didactice interactive pentru stimularea practicării unui comportament social-civic prin activităţile de educaţie civică din grădiniţă şi

şcoala primară

Ce înseamnă centrarea pe elev ca subiect al propriei-i învăţări?

Centrarea pe elev poate fi înţeleasă ca:Paradigmă cu impact major în valorificarea la maximum a potenţialului cognitiv, acţional şi comportamental al subiectului învăţării cu scopul creşterii calităţii activităţilor didactice;Poziţie etică şi deontică de valorizare a elevului ca subiect al învăţării;Opţiune strategică bazată pe capacitatea elevului în procesul didactic;Modalitate de abordare a procesului didactic bazată pe nevoile, interesele, aspiraţiile şi potenţialul elevului ca subiect al învăţării.O strategie activă ce necesită construirea în timp real a unei experienţe de învăţare pozitivă şi semnificativă, într-o relaţie democratică, nondirectivă

O activitate didactică centrată pe elev

Satisface următoarele cerinţe:se bazează pe o educaţie diferenţiată, personalizată/individualizată;are ca scop dezvoltarea unor competenţe specifice, cu precădere acţionale;constituie experienţe pozitive de învăţare şi permite transferul acestora la o altă situaţie educaţională.

Ce înseamnă centrarea pe grup ca sursă a învăţării interactive?

Centrarea pe grup poate fi înţeleasă ca:Dezvoltarea unui mediu favorabil combinării creatoare a inţiativei individuale cu spiritul de grup, de echipă, în care se produc schimburi şi influenţe de reciprocitate pe fondul interacţiunilor sociale care se stabilesc la nivel de microgrupuri, între perechi sau în interiorul clasei.Procesarea în comun bazată pe interschimbul liber de cunoştinţe, idei, experienţe, opinii şi argumente, la nivelul învăţării prin cooperare şi al învăţarea prin colaborare şi care facilitează un mare transfer de cunoştinţe determinând intensificarea interacţiunilor şi interrelaţiilor în cadrul grupului de elevi.

Activizarea elevilor

o suită de acţiuni de instruire şi/sau autoinstruire, de dezvoltare şi modelare a personalităţii lor prin stimulare şi dirijare metodică a activităţii desfăşurată prin:

Cultivarea interesului elevilor pentru cunoaştere

Valorificarea inteligenţei elevilor şi a celorlalte funcţii psihice ale acestora prin efortul angajat;Formarea şi exersarea la elevi a capacităţii de însuşire a cunoştinţelor prin implicare directă şi efort propriu;Formarea şi exersarea la elevi a abilităţilor de orientare autonomă în probleme practice;Cultivarea spiritului investigativ, a căutărilor personale şi a atitudinii epistemice prin antrenarea elevilor în activităţile didactice şcolare şi/sau extraşcolare.

Strategia didactică

un mod de abordare a unei situaţii de instruire specifice din punct de vedere psihosocial şi psihopedagogic;presupune o combinatorică structurală în care elementele de tip probabilist şi de tip voluntar se intersectează în dinamica procesului la nivelul deciziei. Strategia are o structură multinivelară:

Metode, tehnici, procedee didactice;mijloace de instruire;forme de organizare a instruirii/activităţii;interactiuni şi relatii instrucţionale;decizia instructională

Strategia didactică

Sistemul de metode, tehnici, procedee didactice, mijloace de învăţământ, forme de organizare a activităţilor educaţionale integrate într-o viziune sistemică în structuri operaţionale unitare şi coerente, care vizează construirea experienţelor de învăţare, formarea de abilităţi, capacităţi, competenţe.

o ipoteza de lucru, o linie directoare de acţiune careia i se asociază un anumit mod global de organizare a învăţării şi a conditiilor învăţării, de utilizare cu precadere a unor metode şi mijloace. (I. Cerghit, 1988).

un grup de două sau mai multe metode şi procedee integrate într-o structură operaţională angajată la nivelul activităţii de predare-învăţare-evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice şi concrete ale acesteia, la parametrii de calitate superioară. (S. Cristea, 1998) 

un ansamblu de forme, metode şi mijloace tehnice şi principiile de utilizare a lor cu ajutorul cărora se vehiculează conţinuturile în vederea atingerii obiectivelor. (M. Ionescu, V. Chiş, 1992).

Etimologie

Metoda [lb. greacă]: "metha" = "spre"; "odos" = "cale

= cale eficientă de urmat pentru atingerea unor scopuri pedagogice. =demersul ce va fi urmat până la atingerea scopurilor educaţionale vizat

Procedeul: o componentă a metodei, un detaliu ce ţine de execuţia acţiunii.Tehnica: mod specific particular de lucru,

mod de a utiliza o metodă.

Sistemul metodelor de învăţământmetode tradiţionale, cu un lung istoric necesită reconsiderare şi adaptare la exigenţele învăţământului modern;metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică (unele se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică)

Clasificarea principalelor metode didactice

după I.Cerghit- Metode de învăţământ, Polirom, Bucureşti, 2006

I. Metode de comunicare orală :1. Expozitive/afirmative: expunerea, explicaţia, povestirea, descrierea,

demonstraţia, prelegerea.2. Interactive/conversative: conversaţia şi tipurile ei, dezbaterea, Phillips-66,

brainstorming, problematizarea,sinectica, focus grup, acvariul, mozaicul, cubul, controversa creativă.

II. Metode de comunicare scrisă

1. lectura activă2. studiul independent3. compunerea4. eseul5. referatul

III. Metode de comunicare bazate pe limbajul internReflecţia personalăAutoobservaţiaIntrospecţia

IV. Metode de explorare a realităţii

-nemijlocită/directă: observaţia sistematică, experimentul, învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice, învăţarea prin descoperire;-mijlocită/indirectă: demonstraţia, modelarea, studiul de caz

VI. Metode de raţionalizare a învăţării şi predării

1. lucrul cu fişele2. metode algoritmice de instruire3. instruirea programată 4. instruirea asistată de calculator5. e-learning

Ce sunt metodele didactice activ-participative?

acele metode didactice care conduc spre o învăţare activă, explorativă şi creativă, lăsând loc liber activităţii proprii a elevului, spontaneităţii sale.acele metode didactice care dezvoltă capacitatea elevilor de pune probleme, de a construi ipoteze, de a explora şi de a investiga independent, de a observa şi explica.acele metode didactice care pun accent pe aspectele operatorii ale gândirii, nu pe cele figurative, intuitive, imaginistice.

Ce sunt metodele didactice interactive?

acele metode didactice care promovează învăţarea interactivă, orientate către intensificarea interacţiunilor şi interrelaţiilor în cadrul grupului de elevi.acele metode didactice care se sprijină pe o motivaţie intrinsecă a învăţării, nu impusă prin constrângere

Noile roluri ale cadrului didactic în relaţia didactică bazată pe strategii didactice active şi interactive

Profesorul-partener în derularea activităţii didactice;Profesorul-consilier, facilitator al autoinstruirii;Profesorul –pragmatic interesat de aspectele interdisciplinare al predării;Profesorul- comunicativ susţinătorul comunicării asertive;Profesorul- inteligent, care propune soluţii diverse, divergente;Profesorul -specialist cu un prestigiu dobândit şi unanim recunoscut.

De ce avem nevoie de metode active şi interactive?

Pentru că ele:Transformă elevul din obiect în subiect al învăţării;

Îl fac pe elev co-participant la propria sa educaţie;Angajează toate forţele psihice ale cunoaşterii;Asigură elevului posibilitatea de a se manifesta ca persoană, dar şi ca membru în echipă.Dezvoltă gândirea critică;Dezvoltă motivaţia intrinsecă pentru învăţare;Permite autoevaluarea, care are profund caracter formativ.

Metodologia recomandată pentru activităţile de educaţie civică din grădiniţă şi şcoala primară

POVESTIREA moralizatoare

nararea unor fapte, evenimente, într-o formă expresivă, impresionistă cu respectarea ordonării (în timp și spaţiu) a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor;declanșează elevilor stări afective; se aleg fapte, întâmplări, evenimente cu o profundă semnificaţie care să asigure caracterul plastic și climatul emoţional al momentului povestirii;se sprijină pe elemente dramatice, pe mimică şi gestică;este susținută de materiale intuitive bine alese sugestiv care vor contribui la producerea emoțiilor, trăirilor, stărilor afective; se utilizează frecvent la clasele primare;ExempluPovestiri unor fapte reale, a unor situaţii de respectare/ încalcare a unor drepturi ale copilului, din experienţa proprie.

DESCRIEREA presupune clasificarea, ordonarea sistematizarea obiectelor, faptelor, fenomenelor în funcție de anumite criterii de ordine, caracterizarea unor situaţii, comportamente, procese prin enumerarea însuşirilor specifice, care le particularizează, prin diferenţiere şi asemănare, dar şi de sistematizare a observaţiilor ;pune în evidență părțile componente sau caracteristicile unui obiect, proces sau fenomen (de cele mai multe ori în prezenţa obiectului descris);se prezintă detalii semnificative, caracteristicile externe ale obiectelor, proceselor, fenomenelor pe baza observaţiei, se descriu întâmplări, fapte, evenimente cu caracter civic, istorii de viaţă s.a;dezvoltă spiritul de observaţie al elevilorserveşte învățării prin descoperire sau sprijină demersurile explicative și argumentative;Exemplu : descrierea succintă a stărilor şi a trăirilor personale, în legatură cu un fapt important din viaţa personală sau a celorlalte persoane

CONVERSAŢIA ȘI FORMELE EIdialogul între profesor și elevi cu scopul de a stimula gândirea elevilor, a fixa noile cunostinţe predate şi a participă în mod productiv la descoperirea și achiziția altor cunoştinţe.Conversaţia euristică (de descoperire/ socratică)formularea cu abilitate a unor întrebari, în alternanță cu raspunsurile elevilor cu scopul descoperirii de noi informaţii;presupune schimburi verbale (episoade) între partenerii de dialog;întrebarile pot fi spontane sau premeditate, determinându-l pe elev sa învingă dificultățile inerente cunoașterii; se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări şi răspunsuri, la finele cărora rezultă, ca o concluzie, adevărul/noutatea pentru elevul antrenat în procesul învăţării;fiecare nouă întrebare îşi are punctul de plecare în răspunsul anterior;profesorul orientează permanent gândirea elevului prin felul şi ordinea în care formulează întrebările astfel încât din aproape în aproape elevul să ajungă la noutatea propusă;este condiţionată de faptul că elevul trebuie să apeleze la experienţa de cunoaştere de până atunci, care să-i permită să dea răspuns la întrebările ce i se pun. Conversaţia-dezbatere că este centrată pe elev, nu pe profesor. Stimulează participarea elevilor la interacţiune, profesorul şi elevii regăsindu-se ca parteneri într-o activitate comună.Exemplu: Conversaţie pe baza unor imagini sugestive

EXPLICAȚIAclarificarea unui adevăr ştiinţific, pe baza unui şir de argumentaţii prin care se stabilesc conexiuni logice între date, fapte, evenimente, procese, comportamente (ceea ce trebuie explicat) şi anumite legi, regularităţi, condiţii (ceea ce explică). obiectul explicaţiei poate fi un concept, un fenomen, un principiu, o lege, o regulă; poate fi pe bază de demers inductiv (un fapt particular este explicat prin trimitere la general, la lege) poate fi pe bază de un demers deductiv (de la un principiu, o lege şi se analizează cauzele, premizele, consecinţele, aplicaţiile).contribuie la preluarea şi prelucrarea raţională a noilor cunoştinţe, la crearea legăturilor logice între ansambluri de cunoştinţe şi la introducerea acestora în memoria de lungă durată şi în structurile stabile ale intelectului.

Recomandări pedagogice:explicația să ţină cont de pregătirea elevilor şi de natura temei;explicația să fie corectă din punct de vedere științific;explicația să fie completă şi sigură;explicația să fie clară pentru a nu crea confuzii;explicația să fie convingătoare, argumentată;

explicația să se realizeze frecvent o recapitulare a noţiunilor, faptelor explicate

Etape în aplicarea metodei

Precizarea scopului şi obiectivelor demersului explicativ;Scurtă prezentare a cadrului în care urmează să fie integrată structura explicativă oferită elevilor;Prima secvenţă explicativă.Stabilirea unor legături între prima secvenţă explicativă şi următoarea.A doua secvenţă explicativă.Recapitulare.Stabilirea unor legături între a doua secvenţă explicativă şi următoarea.A treia secvenţă explicativă. Stabilirea unor legături între toate secvenţele explicative.Concluzii.

EXERCIŢIULexecutarea conştientă, sistematică şi repetată a unei acţiuni (de învăţare teoretică şi practică) în vederea fixării şi consolidării cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor, stimulării unor capacităţi sau aptitudini.contribuie la formarea automatismelor Condiţii de eficienţă:pregătirea elevilor, sub aspect teoretic şi motivaţional, pentru executarea acţiunii;explicarea şi demonstrarea corectă a acţiunii de executat, în vederea formării modelului intern al acesteia; efectuarea repetată a acţiunii în situaţii cât mai variate; dozarea şi gradarea exerciţiilor; creşterea progresivă a gradului de independenţă a elevilor pe parcursul exersării; asigurarea unui control permanent, care să se transforme treptat în autocontrol.exercițiile să fie gradate progresiv;să se realizeze într-un număr raţional de exerciții;exercițiile să conţină elemente noi, practiceexercițiile să fie verificate ritmic de către profesor

Tipuri de exerciţii:

aplicativede creaţiede acomodarede fixare şi consolidarede formare priceperi şi deprinderide recapitulareGhicitori

STUDIUL DE CAZ

metoda didactică care valorifică în învăţare „cazul”, adică o situaţie reală/ipotetică, semnificativă, care se cere a fi analizată şi/sau rezolvată; „Cazul” ales trebuie să fie autentic, reprezentativ, accesibil, să conţină o problemă de rezolvat prin adunare de informaţii şi luarea unei decizii; favorizează investigarea unor situaţii reale/ simulate, dezvoltând capacităţi de analiză, interpretare, anticipare, luare de decizii; valorifică experienţa personală a copiilor în analizarea unor situaţii reale sau imaginare (de exemplu, analizarea urmărilor comportamentului propriu asupra propriei persoane şi asupra celorlalţi);

Etape în aplicarea metodei

identificarea cazului de către cadrul didactic; studiul analitic al cazului, prezentarea lui elevilor (cauze, relaţii, funcţii);obţinerea informaţiilor necesare (cu ajutorul cadrului didactic sau în mod independent);reorganizarea informaţiilor;prelucrarea informaţiilor; stabilirea variantelor de rezolvare şi alegerea alegerea soluţiilor/ variantei optime;verificarea experimentală a variantei alese înainte de generalizare;verificarea deciziei adoptate.De cele mai multe ori metoda se bazează pe activităţi de grup, putând fi combinată şi cu jocul cu rol.

BRAINSTORMING/ ASALTUL DE IDEI

metodă de stimulare a creativităţii tehnice de grup, de generare de noi idei, în general prin activităţi de grup, iniţiată de psihologul american A.Osborn.

Etapele metodei:Se alege tema/sarcina de lucru;Se organizează clasa în funcţie de tipul de brainstorming adoptat: individual/în perechi/în grup;Se comunică elevilor regulile de desfăşurare a asaltului de idei: până când brainstormingul nu va înceta, nimeni nu are voie să repete, să completeze sau să critice ideile formulate de către ceilalţi;Se formulează cât mai multe idei şi/sau soluţii posibile (oral/scris), într-o manieră extrem de sintetică (o expresie, o propoziţie scurtă), aşa cum curg ideile(spontan, necritic);Se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar, sub nici un motiv, nu se vor admite referiri critice.

BRAINSTORMING/ ASALTUL DE IDEI

Se încurajează participarea la discuţii în mod spontan, fără a se impune o anumită ordine de participare;Se prezintă frontal toate ideile şi se notează pe tablă/flip-chartCând brainstormingul a încetat, urmează „perioada de incubare” de reflecţie, de evaluare şi selecţie a ideilor sau soluţiilor propus ideile sunt dezbătute, analizate sau canalizate în sensul rezolvării problemelor care fac obiectul principal al discuţiilor;Se evaluează ideile produse prin brainstorming;La anumite intervale de timp, ideile se pot relua, reformula şi se pot grupa pe categorii/în jurul unor cuvinte cheie/imagini care reprezintă diferite criterii etc.Se selectează ideile originale sau a cele mai apropiate de soluţiile posibile pentru problema supusă atenţiei. Se discută liber, spontan, riscurile şi contradicţiile care apar.Se afişează ideile rezultate în forme cât mai variate şi cât mai originale: cuvinte, propoziţii, colaje, imagini, desene, versuri etc.

JOCUL DE ROLeste un exerciţiu de modelare a gândirii, a imaginaţiei pe baza dramatizării și a tehnicii interpretării de roluri, a unor situaţii problematice reale sau imaginare.are importante virtuţi în formarea/dezvoltarea personalităţii tânărului;dirijează procesul de asimilare a unor valori şi comportamente;îi ajută pe elevi să înţeleagă mai bine sentimentele pe care le trăiesc ceilalţi;“jucătorii” sunt ajutaţi să-şi etaleze şi să-şi conştientizeze propriile valori;ascute spiritul de observaţie, de investigaţie;pune în evidenţă spiritul de cooperare, precum şi creşterea gradului de coeziune în colectivul clasei;învăţarea devine mai interesantă, mai plăcută, mai atractivă;îi face pe elevi să participe active, spontan și creativ la procesul de învăţare;e bazat pe empatie şi vizează formarea şi exersarea unor deprinderi de conduită civilizată; dezvoltarea capacităţilor cognitive, afective şi volitive ale copiilor; asimilarea unor modele de relaţii interpersonale, manifestarea creativităţii

Etape în aplicarea metodei:

Definirea problemei care va face obiectul jocului de rol;Stabilirea, imaginarea situaţiei, proiectarea scenariului;Determinarea rolurilor ce vor fi îndeplinite de elevi;Distribuirea rolurilor urmărindu-se crearea unei relaţii empatice cu personajul ce va fi jucat;Instruirea participanţilor;Învăţarea individuală a rolului de fiecare participant prin studierea fişeiJucarea rolurilor;

Analiza şi discutarea situaţiilor cu toţi participanţii a modului de interpretare şi reluarea anumitor secvenţe unde nu s-au obţinut comportamentele aşteptate Clasificare jocuri de rol:

Jocuri de rol cu caracter general: jocuri de competiţie, jocuri de de arbitraj, jocuri de de decizie, jocuri de de reprezentare a structurilor

Jocuri de rol cu caracter specific: jocul de-a ghidul şi vizitatorii, jocul de negociere, jocul de-a profesorul şi elevii Joc de rol pentru identificarea unor moduri specifice de comunicare în familie, la şcoală, în grupul de prieteni, în locuri publice, pentru exersarea limbajului civic; Cum mă comport în familie?/cu ceilalţi copii din clasă/pe stradă?

JOCUL DE ROLAvantajele metodei:activizarea elevilor din punct de vedere cognitiv, afectiv, acţional;creşte gradul de înţelegere şi participare activă a elevilor la învățare;asigură un autocontrol eficient al conduitelor şi achiziţiilor;evidenţiază modul corect sau incorect de comportare în anumite situaţii;formează convingeri, atitudini, comportamente. Dificultăţile metodei:presupune aptitudini regizorale din partea cadrului didactic;există riscul devalorizării jocul de rol dacă elevii îl apreciază ca fiind uşor;pot să apară blocaje emoţionale.

Jocul didactic, simularea, dramatizarea, tehnica blazonului, proiectul, observarea

Jocul didactic -valorifică rolul pe care jocul îl are în viaţa copilului, îmbinând elementele ludice cu cele educative, pe fondul unor stări emoţionale complexe, facilitează învăţarea şi exersarea unor conduite/comportamente, manifestarea personalităţii copilului. Exemplu: Vrei să ai prieteni?

Simularea unor practici democratice care presupun apelul la norme şi valori civice;

Dramatizarea pentru evidenţierea unor relaţii sociale de grup transpunerea scenică a conţinutului unor povestiri sau a unor fapte de viaţă, adaptate la particularităţile de vârstă ale elevilor, creează situaţii noi şi concrete de învăţare, prin posibilitatea abordării lor într-o manieră personală, a utilizării unor elemente de creativitate artistică; exemplu Povestea ursului cafeniu de Vladimir Colin

Tehnica blazonului , în scopul aprecierii din perspectiva valorică a impactului comunităţii asupra persoanei şi invers;

Proiectul reprezintă metoda fundamentată pe principiul învăţării prin acţiunea practică care urmăreşte îmbinarea cunoştinţelor teoretice cu activitatea practică.Datorită caracterului interdisciplinar, metoda proiectului oferă posibilitatea de testare şi verificare a capacităţilor intelctuale şi a aptitudinilor creatoare ale elvilor.

Observarea si compararea unor comportamente (sprijin, colaborare, solidaritate, competitie s.a.) manifestate în cadrul grupului/ grupurilor din care face parte;

Învăţarea prin descoperire

realizată în contexte familiare copilului Exemplu: prin utilizarea unor imagini din povestiri sau din viaţa reală care ilustrează reguli de politeţe, reguli de igienă, comportamente moral-civice, asumarea de roluri/responsabilităţi în cadrul grupurilor

Problematizarea

care îi pune pe copii în faţa unor situaţii problemă, fiind solicitaţi să caute soluţii, să-şi folosească experienţa în mod creativ şi innovatorEtape:

formularea problemei; transformarea informaţiei pe calea raţionamentului, inducţiei şi deducţiei, intuiţiei, inclusiv a utilizării altor procedee în scopul identificării soluţiilor posibile. luarea deciziei – opţiunea pentru soluţia optimă ; verificarea soluţiei alese şi a rezultatelor ;

Exemplu: Ce faci dacă...?Cum poţi să fii de ajutor în situaţia …?

Problematizarea

Crearea unor „situaţii-problemă” şi rezolvarea acestora de către elevi pornind de la cunoştinţe anterior însuşite către adevăruri noi.

Noile cunoştinţe nu sunt „predate” elevilor gata elaborate, ci sunt obţinute prin efort propriu.

„Situaţia-problemă”: un conflict care se declanşează între datele vechi şi datele noi pe care le primeşte elevul şi care par să le contrazică pe primele.

Problematizarea

Contradicţia poate apărea între teorie şi aspectele practice, între general şi un caz particular, între experienţa emipirică şi cunoştinţele ştiinţifice etc.

Se creează astfel o stare de tensiune psihică, de nelămurire, de curiozitate care declanşează activitatea de cunoaştere, de rezolvare a problemei, prin formulare de ipoteze, verificarea lor şi desprinderea unor concluzii.

Dilema, colajul

17. Dilema reprezintă o metodă utilizată în stimularea şi dezvoltarea abilităţilor de susţinere şi argumentare a unei opinii. Elevilor li se va cere să aducă argumente pro şi contra în demonstrarea caracterului veridic sau fals al afirmaţiilor.

18. Colajul, povestea fotografică şi reprezentarea grafică reprezintă procedee emergente metodei vizuale prin care se oferă informaţii şi se stimulează interesul. Se recomandă selectarea imaginilor relevante, diverse, dar care să formeze un set omogen.

Tehnica florii de nufăr Tehnica Lotus

19. Tehnica florii de nufăr – presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei principale asemenea petalelor de nufăr. Această tehnică se poate aplica şi grupului. Ideile secundare devin teme centrale pentru fiecare din cele 8 grupuri de elevi constituite. Astfel, fiecare grup lucrează idependent la dezvoltarea uneie dintre ele, exerciţiu creator la care participă toţi membrii grupului. Grupul I urmează să găsească opt idei pentru tema A, grupul II are de găsit opt idei pentru tema B ş.a.m.d.

20. Tehnica Lotus stimulează munca colaborativă în echipă şi efortul creativ al fiecărui membru

GÂNDIŢI/LUCRAŢI ÎN PERECHI/COMUNICAŢI

Metodă didactică activă prin care activitatea de învăţare se desfăşoară cu ajutorul unei colaborări între elevii unei clase, grupaţi perechi, în vederea rezolvării unor sarcini de lucru şi a identificării unor soluţii comune.Etapele metodei:Gruparea elevilor în perechi;Distribuirea sarcinilor de lucru(aceleaşi sarcini de lucru pentru fiecare membru al echipei);Realizarea individuală a sarcinii(3-5 min.);Prezentarea răspunsurilor găsite colegului şi formularea în comun a răspunsului final;Prezentarea concluziilor în faţa întregii clase(2-3 perechi pentru fiecare sarcină de rezolvat)

MASA ROTUNDĂ SIMULTANĂMetodă de învăţare activă, prin colaborare, în care fiecare elev este solicitat să-şi prezinte un punct de vedere asupra unei probleme/ teme aflată în discuţieEtapele metodei:Organizarea clasei în grupuri de câte 5-7 elevi;Fiecare membru al grupului îşi va exprima scris punctul de vedere asupra problemei/temei date în timp de 3-4 minuteUn membru al grupului/profesorul va citi consemnările scrise;

Analiza tuturor punctelor de vedere.

SINELG

Metoda didactică activă care contribuie la dezvoltarea capacităţii elevilor de identificare şi înţelegere a conţinutului de idei al unui text, printr-o învăţare eficientăEtapele metodei:Profesorul anunţă tema care urmează şi precizează textul care urmează să fie lecturat;Elevii notează tot ceea ce ştiu/cred că ştiu despre tema anunţată sau subiectul textului care urmează să fie citit;Ideile elevilor sunt sistematizate pe tablă prin acord tacit;Elevii citesc textul individual şi pe marginea acestuia vor face propriile menţiuni folosind simbolistica următoare:Se bifează noţiunile cunoscute, se marchează cu ( +) când apare o informaţie nouă, cu( – ) când apar noţiuni care diferă de ceea ce ştiu ei sau care contrazic ceea ce ştiu ei şi cu ( ?) acolo unde apar idei neclare, confuze sau despre care doresc să afle mai multe aspecte;Încadrarea menţiunilor făcute în urma lecturii într-un tabelDiscuţii în grupuri de 2-4 colegi asupra modului în care cunoştinţele iniţiale s-au confirmat sau nu prin lectura realizată;Discuţia finală condusă de profesor va elucida aspectele neclarificate şi va evidenţia progresul dobândit în achiziţionarea de noi cunoştinţe.

Învăţarea prin cooperare

organizarea claselor în grupuri mici, formate (de regula) din 4-5 membri, în scopul responsabilizării elevilor atât pentru propria învatare si autocunoastere, cât si pentru performantele si cunoasterea colegilor.pune accent pe dezvoltarea unor deprinderi sociale (de invatare permanenta) la elevi prin antrenarea acestora în activitati didactice speciale de formare a acestor deprinderi; interdependenta pozitiva interactiune fata în fata/directă responsabilitate individuală şi de grupformarea si dezvoltarea unor deprinderi socialeevaluarea muncii de grupdezvoltă respectul pentru diversitate, capacitatea de empatie, abilităţile socialeelevii lucrează împreună, în perechi, în grupuri mici pentru a rezolva aceeaşi problemă, a explora o temă nouă sau a crea idei noi.Etape:Stabilirea clară a obiectivelor; Anunţarea obiectivelor;

Învăţarea prin cooperare

Precizarea instrucţiunilor şi a recomandărilor;Plasarea elevilor în grupuri eterogene;Elevii trebuie să fie asiguraţi că au şanse egale de reuşită;Angajarea elevilor în sarcini care presupun interdependenţă pozitivă;Elevii acceptă că recompensele vor reveni echipei şi nu indivizilor;Elevii au interacţiuni “ faţă în faţ㔺i sunt dispuşi “ umăr lângă umăr”;Exercită roluri, comportamente, atitudini specifice interacţiunilor sociale;Elevii au acces la informaţii şi au posibilitatea de a le prelucra;

Observaţia sistematică şi independentă

asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează analize, comparaţii, clasificări ş.a.); consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete, fişe etc.);prelucrarea şi interpretarea datelor observate; valorificarea informaţiilor obţinute în activităţi ulterioare.