mihaela neacsu abstract

29
1 UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ION CREANGĂ” DIN CHIŞINĂU Cu titlu de manuscris C.Z.U. : 37.013.42 (043.3) NEACŞU MIHAELA GABRIELA CONSTITUIREA PARADIGMEI PEDAGOGIEI SOCIALE DIN PERSPECTIVA PEDAGOGIEI ROMÂNE INTERBELICE 13.00.01. – PEDAGOGIE GENERALĂ Autoreferatul tezei de doctor în pedagogie CHIŞINĂU 2010

Upload: mihai-margareta

Post on 05-Jul-2015

317 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Mihaela Neacsu Abstract

1

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN

CHIŞINĂU

Cu titlu de manuscris

C.Z.U. : 37.013.42 (043.3)

NEACŞU MIHAELA GABRIELA

CONSTITUIREA PARADIGMEI PEDAGOGIEI SOCIALE DIN

PERSPECTIVA PEDAGOGIEI ROMÂNE INTERBELICE

13.00.01. – PEDAGOGIE GENERALĂ

Autoreferatul tezei de doctor în pedagogie

CHIŞINĂU

2010

Page 2: Mihaela Neacsu Abstract

2

Teza a fost elaborată la Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”din Chişinău

Conducător ştiinţific: Cristea Sorin, doctor în pedagogie, profesor universitar; Consultant ştiinţific: Papuc Ludmila, doctor în istorie, conferenţiar universitar. Referenţi oficiali: 1. Nicolescu Viorel, doctor în pedagogie, profesor universitar, Bucureşti, România; 2. Şleahtiţchi Mihai, doctor în pedagogie, conferenţiar universitar Membrii Consiliului Ştiinţific Specializat: 1. Guţu Vladimir, dr. hab., prof. univ., Universitatea de Stat din Moldova, preşedinte; 2. Dandara Otilia, dr., conf.univ., Universitatea de Stat din Moldova, secretar ştiinţific; 3. Bodrug-Lungu Valentina, doctor habilitat în pedagogie, conferenţiar universitar; 4. Cheianu Diana, doctor în sociologie, conferenţiar universitar; 5. Cara Angela, doctor în pedagogie, conferenţiar universitar. Susţinerea publică a tezei va avea loc la 7.06. 2010, ora 15.00 în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat DH 30–13.00.01 de pe lîngă Universitatea de Stat din Moldova, str. A. Mateevici, 60, Chişinău, MD 2010. Teza de doctorat / Autoreferatul pot fi consultate la biblioteca Universităţii de Stat din Moldova, str. A. Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009 şi pe site-ul www.cnaa.acad.md Autoreferatul a fost expediat la 7.05. 2010. Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat, Dandara Otilia, dr. ped, conf. univ. Conducător ştiinţific, Cristea Sorin, dr. ped., prof. univ. Consultant ştiinţific, Papuc Ludmila, dr. ist., conf. univ. Autor Neacşu Mihaela Gabriela

© Neacşu Mihaela Gabriela, 2010

Page 3: Mihaela Neacsu Abstract

3

REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei reiese din importanţa pe care o are paradigma pedagogiei sociale româneşti

interbelice în contextul evoluţiei pedagogiei contemporane. Valorificarea în sens istoric şi

epistemologic a gândirii pedagogice româneşti din perioada interbelică, angajată în elaborarea

paradigmei pedagogiei sociale stabileşte importante puncte de convergenţă şi previzionează direcţii

de continuitate în cercetările pedagogice actuale.

Cercetarea s-a focalizat pe analiza în sens sincronic şi diacronic a principalelor opere socio-

pedagogice din perioada interbelică în calitate de fundament al constituirii paradigmei pedagogiei

sociale (D.Gusti, Petre Andrei, I.C.Petrescu, S.Stoian), dar şi pe recursul la importante surse de

istoria pedagogiei româneşti, pedagogie comparată, sociologia educaţiei, filosofia educaţiei

(G.G.Antonescu, C.Narly, Şt. Bârsănescu, S.Stoian, Şt.Costea, I.Gh.Stanciu, J.G.Garido, T.Kuhn,

G.Văideanu, C.Cucoş, I.Albulescu, S.Cristea ).

Gradul de cercetare a problemei este identificat printr-o analiză de profunzime a lucrărilor

consacrate pedagogiei sociale interbelice. Cronologic, evidenţiem aportul unor cercetări pedagogice

care au avut ca obiect pedagogia socială românească interbelică.

Exegeţii O. Bădina şi O. Neamţu, coordonatorii lucrării „Pedagogie socială - concepţii,

preocupări şi experienţe în România dintre cele două războaie mondiale” (1970) valorifică critic

unele concepţii teoretice lansate de Şcoala Sociologică de la Bucureşti şi analizează realizările

practice din domeniul pedagogiei sociale româneşti interbelice.Aceşti autori consideră că pedagogia

socială a apărut „…ca o reacţie la limitele educaţiei realizate în şcoală şi ca o accentuare a necesităţii

de pregătire a tinerei generaţii în vederea integrării ei, activ şi creator, în ansamblul vieţii

sociale”.[4, pg.16]

B. Suchodolski (1970, Pedagogia şi marile curente filosofice) urmăreşte conflictul dintre

„pedagogia esenţei” şi „pedagogia existenţei” sub aspectul istoric al problemei şi surprinde

tangenţial concepţia lui Durkheim şi a lui Tönnies despre pedagogia socială.

E. Zaharian (1971, Pedagogia românească interbelică.O istorie a ideilor educative) a

realizat o sinteză a istoriei ideilor educative ante- şi postbelice, a analizat momentul trecerii spre un

punct de vedere social în educaţie, a încadrat pedagogia socială între principalele curente interbelice

şi a subliniat faptul că pedagogia socială „…vine cu un element nou:…crearea teoriei educative şi

înnoirea numai în şi prin praxisul educativ.”, iar acesta „….este în primul rând un praxis social şi

Page 4: Mihaela Neacsu Abstract

4

naţional…”.[24, pg.174]. Autorul a marcat scurt contribuţia lui I.C.Petrescu la afirmarea „curentului

teoretico-practic al pedagogiei sociale” [24, pg.96-99], dar a insistat pe aportul sistemului sociologic

al lui D.Gusti la constituirea pedagogiei sociale interbelice, ca rezultat al unui deceniu de

experimentări socio-pedagogice. E. Zaharian a prezentat, de asemenea, concepţia modernă de

factură sociologică a lui Stanciu Stoian care apropie pedagogia socială de praxisul educativ.

S. Stoian (1976, Pedagogia modernă română şi contemporană) a surprins principalele note

caracteristice ale pedagogiei româneşti interbelice şi a urmărit emergenţa curentului socio-pedagogic

începând cu G.G.Antonescu, I.C.Petrescu, I.Gabrea, Gh.Comicescu, D.Todoran, C.Narly,

Şt.Bârsănescu, D.Gusti şi S.Stoian. El a explicat influenţele condiţiilor socio-economice şi politice

din acea vreme asupra politicii şcolare interbelice. De un interes special se bucură evidenţierea

contribuţiei personale (din anii 30’) la constituirea paradigmei pedagogiei sociale interbelice prin

promovarea localismului pedagogic ca principiu integrator activ, care apropie individul şi şcoala de

viaţa reală. Pentru Stanciu Stoian fenomenul educativ este de esenţă socială, socialul fiind prioritar

în formarea omului ca om.

Gh. T. Dumitrescu, A. Manolache, M. Roşianu (1972, Pedagogia socială-ştiinţa educaţiei

permanente a maselor de adulţi) conferă pedagogiei sociale un loc aparte între pedagogiile speciale

şi analizează raportul existent între pedagogia generală şi pedagogia socială, între pedagogia socială

şi pedagogiile speciale, sistemul ştiinţelor cu care colaborează pedagogia socială, metodologia

ştiinţifică proprie pedagogiei sociale, acţiunea culturală cu masele, laturile principale ale activităţii

culturale, pedagogul social ca educator al maselor de adulţi şi sistemul instituţional al activităţii

cultural-educative cu masele de adulţi.

S. Stoian, coordonatorul lucrării „Domenii ale pedagogiei” (1983) dedică pedagogiei sociale

un capitol întreg. Mai întâi, autorul face consideraţii generale, de ordin istoric, semantic,

terminologic asupra pedagogiei sociale pentru ca, apoi, să prezinte în detaliu metodologia cercetării

fenomenelor socio-educaţionale, raportul de interdependenţă existent între educaţie şi dezvoltarea

socială. Autorii atrag atenţia asupra procesualităţii formării continue a educatorilor şi explică

raportul dialectic complex între ştiinţa conducerii la nivel social global şi ştiinţa conducerii

învăţământului.

A. Neculau, autorul lucrării „Pedagogia socială-experienţe româneşti”(1994), fundament

pentru „Educaţia adulţilor” (2004) realizează o incursiune în „Pedagogia socială de ieri, astăzi,

mâine” [19] şi prezintă evoluţia pedagogiei sociale universale (P.Natorp, G.Kerschensteiner,

Page 5: Mihaela Neacsu Abstract

5

E.Durkheim, J.Dewey) şi în spaţiul românesc (C.Narly, I.CPetrescu, G.G.Antonescu, I.P.Teiuşan,

S.Stoian, Şt.Bârsănescu, D.Gusti, P.Andrei, C.Rădulescu Motru, S.Mehedinţi). Autorul aduce

însemnate contribuţii la elucidarea domeniului de cercetare al pedagogiei sociale.Lucrarea propune

noi abordări paradigmatice (de la pedagogia socială la educaţia adulţilor) şi deschideri actuale ca

rezultat al confruntării pedagogiei sociale cu problematica lumii contemporane, ce ţin mai degrabă

de „acţiunea de conexare la valorile social-culturale pe parcursul întregii vieţi a individului ca

problemă majoră a sistemelor educaţionale contemporane”[18, pg.40].

E. Surdu (1995, Prelegeri de pedagogie generală.O viziune sociopedagogică) are în vedere

determinarea social-istorică a educaţiei punctând succint contribuţia a trei reprezentanţi ai

pedagogiei sociale universale (Kerschensteiner, Durkheim, Dewey) şi atrage atenţia asupra

reconcilierii şcolii cu viaţa, subliniază funcţiile şcolii ca instituţie socială, nevoia de reînnoire a

raporturilor şcolii cu societatea.

I. Gh. Stanciu (2006, Şcoala şi doctrinele pedagogice în secolul XX, ediţia a III-a revăzută)

explică geneza pedagogiei sociale, sursa metodologică a acestei orientări pedagogice interbelice care

stă în sociologie şi prezintă contribuţia promotorilor la afirmarea acestui domeniu pedagogic

(Natorp, Durkheim şi Kerschensteiner, D.Gusti, P.Andrei, I.C.Petrescu). Autorul încadrează această

nouă orientare pedagogică în sistemul de gândire pedagogic interbelic căruia îi dedică un capitol

amplu (cap.11) evidenţiind încercările din acea perioadă de constituire a unei pedagogii

naţionale.[21]

L. Drobot. (2008, Pedagogie socială) propune în introducere o scurtă incursiune în istoria

pedagogiei sociale româneşti şi argumentează că educaţia permanentă este o categorie principală a

pedagogiei sociale. Autoarea aduce în discuţie câteva modele pedagogice şi andragogice explicând

echivalenţele şi deosebirile dintre acestea şi prezintă raportul actual între munca socială şi pedagogia

socială. Este analizată succint „pedagogia socială ortodoxă” din Rusia prin angajarea bisericii în

opera de modelare socio-educaţională a întregii societăţi ruseşti şi surprinde prin prezentarea unor

aspecte practice ale muncii socio-pedagogice într-o parohie rusească. Centrul de greutate al lucrării

cade însă pe fundamentele educaţiei adulţilor şi pe prezentarea unor aspecte psihosociale în

formarea actuală a cadrelor didactice.[6]

I. Albulescu (2009, Doctrine pedagogice) subliniază trecerea de la individualism la abordarea

socială a educaţiei şi marchează aportul promotorilor pedagogiei sociale (Natorp şi Durkheim) la

Page 6: Mihaela Neacsu Abstract

6

explicarea dimensiunii sociale a educaţiei şi la fundamentarea domeniului pedagogiei sociale

(cap.VIII).

G. Albu (2009, Educaţia, profesorul şi vremurile : eseuri de pedagogie socială) propune o serie

de eseuri de pedagogie socială (fără a se raporta direct la izvoarele pedagogiei sociale româneşti

interbelice) prin abordarea unor probleme stringente ale educaţiei în societatea „hipermodernă”:

şcoala şi noile sale dileme, educaţia şi televiziunea, cultura mahalalei, educaţia ca relaţie

interumană, educaţia şi societatea de hiperconsum, profesorul şi societatea hipermodernă.Lucrarea

provoacă apetitul specialiştilor pentru cercetare în domeniul pedagogiei sociale şi lansează noi

căutări, noi întrebări în direcţia explicitării raportului dintre educaţie şi dinamica schimbărilor

sociale.

Deşi procesul constituirii paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice a făcut obiectul

cercetărilor pedagogilor români amintiţi, elucidarea emergenţei pedagogiei sociale în gândirea

pedagogică interbelică continuă să creeze motive de reflecţie.

Cercetarea noastră s-a concentrat pe cele mai importante surse de pedagogie socială interbelică

(Regionalismul educativ-1933, Un an de activitate la Ministerul Instrucţiei, Cultelor şi Artelor-

1934, Cursul de pedagogie socială a lui I.C.Petrescu-1935, Sociologia şi pedagogia satului-1943

s.a.) furnizoare de idei forţă şi substanţă pedagogică pentru paradigma actuală a pedagogiei sociale.

Ideile pedagogice au fost organizate, sistematizate şi prelucrate, a fost elaborat modelul pedagogic

interbelic de constituire a paradigmei pedagogiei sociale româneşti, a fost avansată ideea posibilităţii

valorificării paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice în praxisul educaţional actual.

Pe de altă parte, cercetarea a radiografiat la nivel constatativ cadrul actual al paradigmei

pedagogiei sociale în diferite ţări sub aspectul avantajelor şi limitelor existente în praxisul

activităţilor cu caracter socio-educaţional.

Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, într-un număr de ţări europene, pedagogia socială

a fost asociată într-o mai mare măsură cu educaţia şi activitatea socială. De pildă, în Germania,

Danemarca, Olanda, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Scoţia s-a dezvoltat o concepţie unitară

potrivit căreia pedagogia socială reflectă modul în care o anumită societate concepe relaţia ei cu

educaţia, dar şi sprijinul educaţional acordat de societate celor dezavantajaţi, marginalizaţi, aflaţi în

nevoie. Această concepţie s-a dezvoltat în timp plecând de la izvoarele istorice universale comune la

care se raportează doctrinar pedagogia socială. În majoritatea ţărilor amintite, pedagogia socială este

Page 7: Mihaela Neacsu Abstract

7

înţeleasă ca un domeniu esenţial al praxisului educaţional şi al muncii sociale, în general, care

vizează dezvoltarea integrală a fiinţei umane.[15]

Pedagogia socială „funcţionează ca un organism viu care are la bază principiul educaţiei sociale

articulat la sferele sociale de intervenţie şi care are puterea de a influenţa circumstanţele sociale şi de

a induce vizibil schimbarea socială”. [15, pg.64]

Comunitatea de practică din domeniul pedagogiei sociale este astăzi foarte diversă. Finalităţi ca

starea de bine, de fericire sau de bunăstare a individului sunt considerate deziderate pentru

pedagogia socială actuală, dar şi pentru praxisul muncii sociale, în general. Kornbeck (2006)

ilustrează relaţia strânsă dintre pedagogia socială şi asistenţă socială şi consideră că, astăzi

pedagogia socială este principalul furnizor de asistenţă socială pe bază de principii pedagogice

specifice.[26] Literatura de specialitate din ultimii ani oferă multe exemple cu privire la promovarea

asistenţei sociale prin practici educaţionale. Aceasta ţine în primul rând de educarea copiilor în sens

holistic, de prevenirea sau atenuarea problemelor sociale prin mijloacele educaţionale specifice. [25,

26, 27, 29]

Hämäläinen (2003) explică faptul că, prin pedagogia socială se pot influenţa în mod decisiv

circumstanţele sociale şi se poate induce schimbarea socială.[25] Pedagogia socială prin acţiunile

sale de intervenţie la nivel societal are forţa de a modifica societatea acţionând sistematic asupra

indivizilor, moravurilor şi, în ultimă instanţă asupra culturii sociale.

În opinia lui W.Lorentz „pedagogia socială este conştiinţa critică a pedagogiei, subiectul cel mai

dificil, un program de emancipare pentru procesele de învăţare auto-direcţionate în interiorul şi în

exteriorul sistemului de educaţie acţionând pentru transformarea societăţii”.[27, pg.93]

Astăzi paradigma pedagogiei sociale este valorificată în comunitatea de practici educaţionale sub

cele mai diverse activităţi: de la sprijin socio-educaţional acordat tinerilor sau adulţilor (asistaţi la

domiciliu sau în centrele de îngrijire), la activităţi cu delicvenţii (infractori tineri/adulţi), de la

activităţile ludoterapeuţilor şi ergoterapeuţilor, la activităţile de dezvoltare comunitară. În praxis

primează filosofia că, atitudinea adoptată de specialişti (pedagogi/educatori sociali) faţă de

bunăstarea şi fericirea individului este foarte importantă pentru succesul intervenţiilor socio-

educaţionale. Acest lucru înseamnă mai întâi de toate, reflecţie continuă asupra tehnicilor de lucru

adoptate în practica socio-educaţională în direcţia optimizării permanente.

Aşadar, teoria şi practica socio-educaţională este destul de contradictorie: pe de o parte, se

resimte nevoia dezvoltării paradigmei pedagogiei sociale româneşti, pe de altă parte, constructele

Page 8: Mihaela Neacsu Abstract

8

teoretico-metodologice proprii paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice, nu şi-au găsit

încă aplicaţiile adecvate în praxisul educaţional actual.

Această contradicţie conturează şi problema cercetării: analiza căilor de constituire a

paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice în plan sincronic şi diacronic şi perspectivele

valorificării acesteia în dezvoltarea teoriei şi practicii socio-educaţionale actuale.

Scopul cercetării: Identificarea fundamentelor pedagogice care au stat la baza constituirii

paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice.

Obiectivele cercetării:

• analiza retrospectivă a studiilor privind evoluţia paradigmei pedagogiei sociale universale şi

a cercetărilor privind constituirea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice;

• analiza şi sistematizarea teoriilor şi concepţiilor pedagogice ale gânditorilor români din

perioada interbelică care au adus contribuţii pedagogice, sociologice şi filosofice însemnate

la constituirea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice;

• construirea modelului structural al paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice;

• evidenţierea posibilităţilor de valorificare a unor elemente paradigmatice din pedagogia

socială românească interbelică în praxisul educaţional actual.

Metodologia cercetării este de tip istoric şi hermeneutic angajând metode de cercetare specifice:

lectura ştiinţifică, analiza documentelor, metoda cronologică, metoda analizei sincronice şi

diacronice a studiilor şi orientărilor fundamentale de pedagogie socială din perioada interbelică,

metoda analizei de conţinut, metoda analizei şi sintezei, metoda comparaţiei, metoda observaţiei,

metoda reflecţiei epistemice.

Noutatea şi originalitatea cercetării ştiinţifice este obiectivată în :

• Valorificarea istorică a gândirii pedagogice din perioada interbelică, angajată în elaborarea

paradigmei pedagogiei sociale româneşti;

• Construirea matricei paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice ca rezultat al

analizelor pedagogice asupra operelor socio-pedagogice ale lui Dimitrie Gusti, Petre Andrei,

I.C.Petrescu şi Stanciu Stoian;

• Valorificarea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice în praxisul educaţional

actual prin proiectarea curriculară avansată la nivel preuniversitar şi universitar.

Page 9: Mihaela Neacsu Abstract

9

Semnificaţia teoretică a cercetării este vizibilă la nivel de :

• interpretare şi de actualizare a principalelor teorii, concepţii universale despre pedagogia

socială şi a unor opere reprezentative pentru pedagogia socială românească interbelică;

• elaborare a modelului pedagogic de analiză a principalelor experienţe, orientări şi studii de

pedagogie socială românească lansate şi susţinute de importanţi pedagogi, sociologi şi

filosofi români din perioada interbelică;

• proiectare curriculară ce valorifică în praxisul educaţional actual paradigma pedagogiei

sociale româneşti interbelice.

Valoarea praxiologică a cercetării rezultă din realizarea obiectivelor cercetării. Constructele

teoretice şi metodologice realizate dintr-o perspectivă istorică, sincronică şi diacronică facilitează

transferul axiologic dinspre paradigma pedagogiei sociale româneşti interbelice înspre praxisul

educaţional actual.Valoarea practică a cercetării este vizibilă la nivel de:

• proiectare şi experimentare a unor modele curriculare în vederea implementării ulterioare la

nivelul procesului de formare continuă a profesorilor diriginiţi şi la nivelul formării

specialiştilor în educaţie socială.

• valorificare a paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice în predarea cursurilor din

domeniul ştiinţelor educaţiei incluse în programul de studii psihopedagogice din România.

Aprobarea şi implementarea rezultatelor ştiinţifice:

Rezultatele cercetării au fost examinate şi aprobate la şedinţele catedrei de Ştiinţe ale Educaţiei

din cadrul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”din Chişinău şi la şedinţele

Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii din Piteşti,

România. De asemenea rezultatele ştiinţifice au fost implementate într-un şir de 5 publicaţii de autor

şi 2 publicaţii co-autor; au fost prezentate la 2 conferinţe internaţionale: Edu World „Educaţia faţă

în faţă cu problematica lumii contemporane” (5-8 iunie 2008), organizată de către Universitatea din

Piteşti, România şi „Further Education in the Balcan Countries” (23-26 oct.2008), organizată sub

egida Societăţii Balcanice de Pedagogie (BASOPED), de către Universitatea Selçuc din Konya,

Turcia. Rezultatele cercetării au fost validate în mod direct şi în sens metodologic şi în cadrul

activităţilor didactice curente pe care autoarea le desfăşoară în cadrul Universităţii din Piteşti,

România, sub forma prelegerilor şi activităţilor practice (cursuri de formare iniţială, cursuri de

formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar).

Page 10: Mihaela Neacsu Abstract

10

Publicaţiile la tema tezei

I. Articole în reviste de circulaţie internaţională :

1. Neacşu Mihaela Gabriela (2007)- „Social pedagogy: a moment for ...reflection”.In:

Scientific Bulletin – Education Sciences Series, No. 2, University of Piteşti Publishing House,

pg.217-229, ISSN 1584-5915.

2. Neacşu Mihaela Gabriela (2010)- „Social Education through Mass Media-between

Necesity and Possibility”.In: Petroleum-Gas University of Ploieşti, Bulletin Educational

Sciences Series No. 1A/2010, pg.50-55.

II. Articole în culegeri naţionale:

1. Neacşu Mihaela Gabriela (2008)-„Contribuţii la dezvoltarea pedagogiei sociale

româneşti: I.C.Petrescu”, In: Revista de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Ed.Universităţii

Transilvania din Braşov, vol.III, nr.1, p.93-101, ISSN 1841-9224.

2. Neacşu Mihaela Gabriela (2008)-„Coordonate actuale ale profesiei de pedagog social”, In

Revista ştiinţifică Studia Universitatis, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 9(19)/2008, Chişinău,

Universitatea de Stat Moldova, p.60-64, ISSN 1857-2103.

3. Neacşu A. Mihaela Gabriela (2009)-„Analiza socială particulară: Localismul pedagogic

(Stanciu Stoian)", publicat în Revista de Ştiinte Socioumane, nr. 1(11) / 2009, Universitatea

Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinau, p.97-101, ISSN 1857-0119

III. Materiale ale comunicărilor ştiinţifice (co-autor):

1. Ezechil L., Neacşu Mihaela Gabriela (2008)-„Mentoring Social Education Through Mass

Media for Young People", International Conference on Further Education in the Balkan

Countries, 23rd-26th, October, Konya, Turkey http://tef.selcuk.edu.tr/febc.

2. Ezechil L., Neacşu A. Mihaela Gabriela (2008)- „Social education through mass media",

International Conference Edu-World 2008 With the Main Theme „Education Facing

Contemporary World Issues" Piteşti, June 05th-08th ,Volumul II, p.96-106, ISSN 1844-

6264, http://www.upit.ro/ew2008

Volumul şi structura tezei

Teza de doctor prezintă următoarea structură: introducere, 3 capitole, concluzii şi recomandări,

bibliografie din 187 numiri, 8 anexe, 185 pagini de text de bază, 4 figuri, 1 ilustraţie, 12 tabele.

Cuvintele-cheie: pedagogia socială, paradigma pedagogiei sociale, educaţie socială, învăţare

socială, socializare, valori sociale, pedagog social, educator social.

Page 11: Mihaela Neacsu Abstract

11

CONŢINUTUL TEZEI

În „Introducere” se argumentează actualitatea temei de cercetare, se expune gradul de

cercetare a problemei, se determină problema, scopul şi obiectivele cercetării. De asemenea, se

precizează metodologia cercetării, noutatea şi originalitatea cercetării ştiinţifice, importanţa teoretică

şi valoarea praxiologică a cercetării, modalităţile prin care rezultatele cercetării au fost validate,

aprobate şi implementate, sumarul compartimentelor tezei.

În „Analiza evoluţiei paradigmei pedagogiei sociale în sistemul ştiinţelor educaţiei” se

tratează despre dimensiunea istorică şi epistemologică a pedagogiei sociale, despre pedagogia

socială în sistemul ştiinţelor educaţiei, despre direcţiile de cercetare specifice pedagogiei sociale.

Din perspectivă istorică, către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea s-a

conturat o nouă orientare pedagogică: pedagogia socială. Aceasta era înţeleasă ca „teorie şi

concepţie pedagogică ce propunea explicarea procesului educativ în funcţie de fundalul istoric,

social şi cultural în care se desfăşoară acesta”.[18, pg.7]

Din perspectivă epistemologică, pedagogia socială marchează o anumită evoluţie în plan

conceptual, metodologic şi praxiologic. Dintru început, pedagogia socială a abordat educaţia din

perspectiva exigenţelor sociale aşezând realitatea socială în prim planul cercetărilor sale. Pedagogia

socială îşi explica tezele proprii pornind de la factorul principal al dezvoltării fiinţei umane,

societatea. Pedagogia socială a apărut ca „o replică la individualizarea exagerată a educaţiei, la

întemeierea sa exclusiv pe cunoştinţele psihologice şi pe experiment”.[18, pg.21]

Adepţii pedagogiei sociale au încercat să fundamenteze ştiinţific acest domeniu pedagogic bazat

pe cunoaşterea vieţii sociale, pe resursele sale multiple, determinate în mod obiectiv în plan istoric,

cultural, socio-politic, economic şi comunitar. În acest mod, a devenit posibilă mai târziu asigurarea

corespondendenţei dintre expectanţe sociale şi educaţie pentru integrarea socială a indivizilor.

Ca tradiţie de gândire şi acţiune, pedagogia socială este mai veche decât conceptul în sine. În

timp ce filozofii antici (Platon şi Aristotel) au analizat modalitatea în care educaţia contribuie la

dezvoltarea socială, premisele teoretice pentru afirmarea pedagogiei sociale ca domeniu pedagogic

s-au cristalizat mai târziu. Ca teorie şi practică educaţională, pedagogia socială a apărut sub

înrâurirea filosofiei sociale prin influenţele exercitate de gândirea modernă din timpul Renaşterii şi a

epocii Luminilor.

Page 12: Mihaela Neacsu Abstract

12

De la început s-a considerat că pedagogia socială poate oferi soluţii educaţionale la probleme

sociale. Astfel, primii pedagogi care au cercetat sărăcia şi alte forme de dezavantaj social în relaţie

cu educaţia au fost: J. L. Vives, J. A.Comenius, J.H. Pestalozzi, Fr. Diesterweg, Fr. Fröbel. Fără a

folosi explicit termenul de pedagogie socială, aceştia sunt consideraţi discipolii pedagogiei sociale.

Lor li se alătură şi alţi pedagogi, filosofi şi sociologi confirmaţi de-a lungul istoriei pedagogiei ca

reprezentanţi ai pedagogiei sociale: Frederich Schleiermacher (1768-1834), Frederich Karl Mager

(1810-1858), Otto Willmann (1839-1920), Paul Natorp (1854-1924), Paul Barth (1854-1924), Georg

Kerschensteiner (1854-1932), Emilé Durkheim (1858-1917), John Dewey (1859-1952), Johannes

Tews (1860-1937), Gerturd Bäumer (1873-1954), Herman Nohl (1879-1960), Aloys Fischer (1880-

1937) s.a

Karl Mager (1810-1858), editorul german al revistei „Pedagogia”, a uzat pentru prima dată

(1844) de conceptul de pedagogie socială, „folosindu-l în scrierile sale ca alternativă la pedagogia

colectivă, în contrast cu pedagogia individuală”.[16, p.219]

Paul Natorp a promovat acest nou concept în lucrarea sa „Sozialpädagogik” (1899). Iniţial, prin

pedagogie socială, Natorp înţelegea o teorie despre educaţia întregului popor.[12] Ulterior el a

definit pedagogia socială ca „ştiinţa despre educaţie întemeiată pe ştiinţa despre viaţa socială”.[12,

pg.31]

Dincolo de geneza conceptului, un interes deosebit îl prezintă evoluţia şi constituirea paradigmei

pedagogiei sociale de-a lungul sistemelor de gândire filosofico-pedagogice.

Istoria pedagogiei relevă o galerie de iluştri filosofi şi pedagogi, care şi-au exprimat convingerea

că, educaţia a avut întotdeauna un caracter social.Aceşti reprezentanţi ai pedagogiei sociale au

acordat prioritate factorului social în educaţie şi au evidenţiat rolul societăţii în dezvoltarea fiinţei

umane în raport cu finalităţile educaţionale: pregătirea individului pentru integrarea sa socială,

pentru viaţa activă în societate.De asemenea a fost semnalată nevoia de educaţie socială realizată în

afara celor două instituţii consacrate educaţiei (şcoala şi familia) şi s-a raportat şcoala la valorile

sociale ca valori formative superioare.

Tot în plan evolutiv se înscriu cele mai multe accepţiuni puse în legătură cu paradigma

pedagogiei sociale, care în timp au condus la o imprecizie terminologică ce continuă să persiste.Este

vorba de mai mulţi termeni consideraţi de unii specialişti mai mult sau mai puţin potriviţi pentru a

desemna aria semantică a pedagogiei sociale: pedagogie sociologică, sociologie pedagogică,

sociologia educaţiei, sociopedagogie, educaţie socială, educaţie de bază, educaţie permanentă,

Page 13: Mihaela Neacsu Abstract

13

educaţia adulţilor, educaţie populară sau a maselor, dezvoltare comunitară, cultură de masă. Cei

mai mulţi pedagogi contemporani consideră pedagogia socială o teorie a educaţiei în şi pentru

societate, în fapt, o teorie generală a educaţiei sociale.[5, 6, 15, 18, 27]

În condiţiile amplificării continue a unităţii dintre psihocentrism şi sociocentrism generată de

fundamentarea psihologică şi sociologică a curriculumului, paradigma pedagogiei sociale actuale

„defineşte şi analizează educaţia din perspectiva cerinţelor sociale, având ca funcţie generală

optimizarea raporturilor dintre şcoală şi comunitate, cu aplicaţii la nivelul familiei (pedagogia

familiei); activităţilor de muncă (pedagogia muncii), mass mediei (pedagogia mass mediei), grupului

şcolar (pedagogia grupului şcolar)” [5, pg.53, 9, 10, 17]

În „Analiza constituirii paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice” se tratează

despre relaţia pedagogiei sociale cu principalele curente ale pedagogiei româneşti interbelice, despre

căile de constituire a paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice şi importanţa valorificării

în sens istoric şi epistemologic a principalelor opere socio-pedagogice româneşti din perioada

interbelică (D.Gusti, P.Andrei, I.C.Petrescu, S.Stoian).

Modelul pedagogic interbelic general corespunde următoarei structuri: - proiectarea idealului educaţiei din două perspective: ca ideal cultural şi ca ideal naţional; - reconceptualizarea esenţei educaţiei din perspectivă predominant socială; - adaptarea educaţiei la realităţile sociale, locale şi naţionale; - unificarea sistemului de educaţie şcolară cu cel al culturii populare în perspectiva educaţiei

permanente; - prelungirea şcolarităţii obligatorii ca resursă a egalizării şanselor de reuşită într-o societate

democratică; - diversificarea învăţământului şi întemeierea lui pe orientarea şi selecţia profesională; - consolidarea sistemului naţional de educaţie şi învăţământ.

Sub aspect pedagogic, unii exegeţi ai perioadei interbelice [24] consideră dominante două etape

distincte:

- 1919-1930- perioada de asimilare- „pedagogia de catedră” (pedagogia filosofică);

- 1930-1944 - perioada de creaţie- curentele noi pedagogice (pedagogia experimentală, pedagogia socială, pedagogia culturii)

Către sfârşitul secolului al XIX-lea s-au manifestat reacţii faţă de pedagogia filosofică, care îşi deducea normele, tezele, principiile din filozofie. Schimbarea de paradigmă s-a produs atât în direcţia amplificării interesului pentru cunoaşterea individualităţii copilului (pedagogia

Page 14: Mihaela Neacsu Abstract

14

experimentală), cât şi în direcţia cercetării realităţilor sociale în care se desfăşoară procesul educativ şi a impactului social asupra educaţiei (pedagogia socială).

Pedagogia socială a interacţionat cu aceste orientări pedagogice din perioada interbelică şi s-a constituit ca o replică la întemeierea educaţiei exclusiv pe cercetări de natură psihologică.

Pe baza analizelor efectuate în sens istoric şi epistemologic asupra principalelor opere socio-pedagogice româneşti din perioada interbelică s-a cristalizat modelul structural al paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice pe următoarele dimensiuni pedagogice: conceptul de pedagogie/educaţie din perspectivă socială, funcţia generală a educaţiei, alte funcţii ale educaţiei corelate cu funcţia socială a educaţiei; relaţia educaţie – societate din diferite perspective; finalităţile educaţiei la nivel macro- şi microstructural (ideal, scopuri, obiective), formele educaţiei; metodologia cercetării în câmpul socio-educaţional, normativitatea, procesul de învăţământ, sistemul de învăţământ.

Analiză socială monografică a oferit deschidere spre formularea tezelor pedagogiei sociale

româneşti interbelice:

- activitatea socială a lui D.Gusti a fost focalizată pe problemele specifice societăţii româneşti

interbelice, pe educaţia socială a maselor, în sensul ridicării nivelului cultural al satelor, al

creării unor şcoli naţionale şi mai ales al dezvoltării învăţământului practic adaptat la nevoile

societăţii;

- cercetarea concretă a realităţii sociale prin metoda monografică, a generat o serie de legităţi,

principii, norme, care astăzi pot fi reconceptualizate în contextul afirmării domeniului

pedagogiei sociale şi pot constitui un arsenal metodologic deosebit de util în cercetarea şi

acţiunea socială;

- ideea de Serviciu Social ca prim experiment de educaţie socială din România interbelică a fost

valorificată în contemporaneitate în cadrul politicilor sociale (serviciile de asistenţă socială).

Gândirea socio-pedagogică a lui Petre Andrei despre societate, despre funcţia socială a valorilor,

despre şcoala pusă în slujba societăţii a generat implicaţii la nivelul paradigmei pedagogiei sociale

româneşti interbelice:

- pedagogia socială a fost înţeleasă ca privire sociologică a educaţiei ;

- raportul sociologie-pedagogie a fost evidenţiat prin latura social-educativă a personalităţii

umane;

- rolul şi responsabilitatea socială a statului erau îndreptate spre dezvoltarea culturii şi a

educaţiei sociale;

Page 15: Mihaela Neacsu Abstract

15

- rolul şcolii viza democratizarea societăţii prin acţiuni sociale conştiente;

- asigurarea unui fond comun de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, abilităţi pentru membrii

societăţii astfel încât procesul de ascensiune socială să fie evolutiv;

- principiul descentralizării şi regionalismului a fost valorificat la temelia şcolii primare;

- caracterul aplicativ al cunoştinţelor transmise a fost evidenţiat ca temei al unei învăţări

susţinute dublate de o motivaţie puternică a învăţării;

- valorile sociale au fost promovate ca sursă de formare a personalităţii libere integrate într-un

complex de instituţii sociale;

- principiile şcolii româneşti au condus la o abordare integralistă a disciplinelor şi a

conţinuturilor pe unităţi de viaţă.

O etapă importantă în evoluţia paradigmei pedagogiei sociale româneşti a constituit-o opera şi

activitatea pedagogică lui I. C. Petrescu. [14] În mod sistematic, I. C. Petrescu a elaborat

constructele pedagogice, sociologice, filosofice ale paradigmei pedagogiei sociale româneşti în

Cursul de pedagogie socială (1935) şi a anticipat unele teze actuale specifice domeniului pedagogiei

sociale:

- idealul pedagogiei sociale se raportează la construcţia personalităţii morale a individului.

- obiectul de studiu al pedagogiei sociale îl constituie fenomenul educaţional analizat din

perspective interdisciplinare (pedagogice, psihologice, sociologice, filosofice)

- scopul pedagogiei sociale este acela urmări fenomenul educativ în toate determinantele

sale sociologice şi psihologice;

- metoda educaţiei sociale a individului şi a comunităţii este utilă în studiul interdependenţei

dintre şcoală şi factorii de mediu social;

- funcţia socială a şcolii este aceea de a realiza educaţie socială prin metoda comunităţilor de

muncă şi prin cultivarea comportamentelor prosociale la nivelul grupului şcolar;

- la baza raportului şcoală-mediu social stă metoda regionalistă completată de metoda

monografică şi a comunităţilor de muncă.

- concepţia despre şcoala activă integrală se bazează pe principiile şcolii active.

Analiza socială particulară (localismul pedagogic) a vizat studiul operelor reprezentative ale lui

Stanciu Stoian [13] aportul său pedagogic la constituirea paradigmei pedagogiei sociale româneşti

interbelice, fiind considerabil în raport cu:

- formularea idealului pedagogic în spiritul activismului şi localismului educaţional;

Page 16: Mihaela Neacsu Abstract

16

- finalităţile pedagogiei sociale rurale prin raportare la pedagogia comunităţii şi pedagogia

culturii satului;

- scopul pedagogiei sociale: formarea omului pentru societatea în care trăieşte.

- concepţia despre şcoala unitară a satului ca şcoală a muncii;

- proiectarea unităţilor de viaţă, dezvoltarea unor centre de interes adaptate comunităţii locale;

- sugestiile metodologice de cercetare a domeniului pedagogiei sociale prin recursul

deopotrivă la metodele de cercetare pedagogice şi sociologice.

În „Valorificarea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice în praxisul educaţional

actual” se prezintă mai multe modele praxiologice actuale de pedagogie socială şi se valorifică

paradigma pedagogiei sociale româneşti interbelice prin construcţie curriculară; modelele proiectate

fiind posibil de implementat în praxisul educaţional actual (la nivel preuniversitar-program de

formare continuă destinat profesorilor diriginţi şi la nivel universitar- program de master în

pedagogie socială). Proiectarea curriculară vine în întâmpinarea nevoilor actuale de formare în

domeniul pedagogiei sociale şi este în acord cu tendinţele actuale de profesionalizare a

pedagogului/educatorului social. Studiile şi analizele cercetării au condus în final la derivarea unui

profil profesional dezirabil: educatorul social (studii superioare).

În praxisul actual, paradigma pedagogiei sociale afirmă un program pedagogic emancipator

bazat pe educaţie şi bunăstare holistică, în sensul conştientizării posibilităţilor reale ale copiilor,

tinerilor şi adulţilor de a deveni persoane autonome responsabile, care pot participa activ la propria

lor bunăstare şi fericire.[25] Este vorba despre existenţa unui cadru conceptual şi procedural

favorizant, deschis de paradigma pedagogiei sociale, care este orientat în direcţia promovării

bunăstării umane, prevenirii şi/sau atenuării problemelor sociale. Considerată de unii pedagogi ca

fiind cel mai important domeniu al experimentării pedagogice, paradigma pedagogiei sociale actuale

este orientată mai ales pe soluţionarea cu ajutorul metodologiei socio-educaţionale a unor probleme

şi obstacole diverse care la un moment dat frânează dezvoltarea şi integrarea socială a

tinerilor/adulţilor.[29] Paradigma pedagogiei sociale actuale transpune în plan operaţional mai multe

modele practice accesibile care descriu modalităţi diverse de intervenţie socio-educaţională: modelul

arborelui-pentru a conceptualiza elementele constitutive ale pedagogiei sociale, modelul

diamantului-pentru o prezentare a scopurilor globale ale pedagogiei sociale, modelul acţiunilor

comune-pentru utilizarea activităţilor care dezvoltă relaţiile pozitive, modelul zonei de învăţare-

pentru a ilustra situaţiile în care are loc învăţarea, modelul zona proximei dezvoltări-pentru a

Page 17: Mihaela Neacsu Abstract

17

înţelege mecanismul învăţării sociale şi pentru a explica de ce învăţarea împreună cu alţii ajută la

dezvoltarea personală ulterioară, modelul 3P (profesionist, personal şi privat)- pentru a oferi un mod

de conceptualizare a rolului actual al pedagogului social.

Ca profesie, pedagogia socială comportă dimensiuni şi valenţe multiple legate embrionar de

raporturile actuale ale educaţiei cu societatea actuală bazată pe cunoaştere şi pe dezvoltare durabilă.

Astăzi în Europa, pedagogul se bucură de o largă recunoaştere profesională, iar pedagogia nu

priveşte doar domeniul strict teoretic al fundamentelor ştiinţelor educaţiei, ci are în vedere şi o arie

importantă a politicii sociale. Pedagogul lucrează într-o piaţă a muncii foarte variată, de la sănătate

la mediile educaţionale publice sau private. Activitatea pedagogului urmăreşte în general, sprijinirea

copiilor în vederea dezvoltării lor generale. [15]

La nivel european există o tendinţă de evidenţiere a unui dualism accentuat între asistenţa socială

şi pedagogia socială. Din anul 1995, fiinţează două organisme europene importante, care

coordonează strategic şi supervizează formarea specialiştilor în aceste două domenii de activitate:

Asociaţia Europeană a Şcolilor de Asistenţă Socială (EASSW – European Association of Schools of

Social Work) şi Asociaţia Europeană a Centrelor de Instruire pentru Activitatea de Îngrijire Socio-

Educaţională (FESET-European Association of Training Centres for Socio-Educational Care

Work).Ultimul organism european trasează liniile strategice de dezvoltare şi reglementare

profesională a activităţilor pedagogilor sociali din Europa, încurajează schimbul şi înţelegerea între

centrele de instruire europene care promovează educaţia şi instrucţia în scopuri socio-educaţionale

Exercitarea profesiei de pedagog social prezintă diferenţe la nivelul politicilor sociale statale şi

este asociată de cele mai multe ori cu munca de asistenţă şi/sau de educaţie socială.[15]

De pildă, în Germania, profesiunea de pedagog (erzeiter) implică sensul holistic avându-se în

vedere toate aspectele creşterii şi dezvoltării copilului. Astăzi, pedagogia socială germană este o

orientare educaţională în cadrul căreia indivizii (şi problemele lor sociale) sunt observaţi prin

„lentile social-pedagogice”(Böhnisch, 2005).Metodele socio-educaţionale sunt utilizate în

strategiile de prevenire şi ameliorare ale dificultăţilor şi disfuncţiilor sociale. Pedagogia socială atât

în teorie, cât şi mai ales în practică se centrează pe problematica integrării individului în societate şi

ţinteşte la reducerea excluderii sociale.Sub inspiraţia modelului german de pedagogie socială,

praxisul socio-educaţional din Anglia pune accent pe construirea relaţiilor prin angajament practic şi

pe oferirea de servicii de educaţie socială mai ales tinerilor. Totodată principiile pedagogiei sociale

stau la baza educaţiei comunitare. În Italia activităţile pedagogilor sociali se circumscriu animaţiei

Page 18: Mihaela Neacsu Abstract

18

socio-educaţionale.În Franţa, activitatea educatorilor sociali se structurează în funcţie de domeniile

principale de intervenţie: educatorii specializaţi (educator specialise) instruiţi special pentru a lucra

cu copiii, adolescenţii şi adulţii, aflaţi în situaţii dificile (pe fondul unei dizabilităţi sau a unor

probleme din viaţa familială/personală), educatorii din sistemul de justiţie specializaţi în delicvenţă

juvenilă, educatorii specializaţi în lucrul cu copiii cu vârste cuprinse între 0 -7 ani. Aproximativ o

treime din forţa de muncă din domeniul asistenţei maternale din Danemarca are pregătire

pedagogică şi/sau în asistenţa socială. Activităţile pedagogilor sociali din Danemarca presupun

lucrul cu copiii/tinerii/adulţii într-o diversitate de medii (sociale, extraşcolare).În Suedia, pedagogii

sociali sunt angajaţi la scară largă în mediile educaţionale de tip servicii preşcolare, servicii

extraşcolare, servicii de asistenţă familială şi de îngrijire la domiciliu, servicii de asistenţă pentru

rezidenţi. Profesiunea de educator social în Norvegia îşi are originea în grija faţă de persoanele cu

handicap mental. Sarcina educatorului social este aceea de a sprijini persoanele şubrezite, oferind

celor asistaţi abilităţi necesare în viaţa de zi cu zi, o atmosferă de lucru organizată, programe

specifice de optimizare a comunicării.

Actualmente, profesia de pedagog social în România este complementară profesiei de asistent

social, sfera de intervenţie a celor două profesii suprapunându-se uneori, prin raportare la o serie de

sarcini şi obiective comune. Sistemul de învăţământ din România nu pregăteşte, în mod expres

pedagogi sociali, fiind axat doar pe formarea asistenţilor sociali (studii medii şi superioare).În mare

parte, pedagogii sociali au nivel de instruire mediu şi sunt formaţi pentru sfera privată a serviciilor

sociale prin module specializate autorizate ale unor organisme tip ONG. Un astfel de exemplu îl

oferă astăzi, Fundaţia Pestalozzi-România cu sediul în Bucureşti. Congruentă în acţiune cu

Universitatea „Avram Iancu” din Cluj, Fundaţia Pestalozzi-România şi-a concentrat eforturile (mai

bine de 14 ani) în direcţia sensibilizării principalelor instituţiilor publice ale statului direct

responsabile pentru a statua în nomenclatorul ocupaţiilor din România profesia de pedagog social.

Aceste inţiative din domeniul privat sunt activităţi de pionerat în praxisul educaţiei sociale din

România.Ele constituie însă premise importante pentru afirmarea şi dezvoltarea ulterioară a

profesiei de pedagog social, profesie care are rădăcini adânci în istoria şi gândirea pedagogiei

româneşti interbelice.

Proiectarea curriculară avansată la nivelul cercetării noastre valorifică modelul interbelic de

pedagogie socială şi răspunde nevoilor actuale de formare în acest domeniu.

Pentru nivelul preuniversitar s-a construit un model de realizare a educaţiei sociale în 3 paşi:

Page 19: Mihaela Neacsu Abstract

19

- infuzarea curriculumul şcolar existent (pentru aria curriculară Consiliere şi Orientare) cu

noi teme, „noi educaţii” inspirate de paradigma pedagogiei sociale româneşti interbelice:

Educaţia pentru comunitate, Educaţia părinţilor, Pedagogia de sprijin şi într-ajutorare,

Educaţia socială prin mass media, Comportamentele adictive şi efectele lor sociale,

Pedagogia timpului liber, Egalitatea de şanse egale în educaţie, Comportamentele

prosociale versus comportamentele antisociale, Parteneriat şcoală - familie – comunitate

s.a.

- realizarea unor sinteze interdisciplinare/transdisciplinare care pot completa demersul

infuzional sau pot constitui activităţi didactice de sine stătătoare (module

interdisciplinare/transdisciplinare);

- elaborarea unui program de formare continuă în pedagogia socială (destinat în speţă

profesorilor diriginţi).

Pentru nivelul universitar s-a proiectat un posibil model de master în pedagogie socială, care

vizează cumulativ 3 dimensiuni: cognitiv-exploratorie (identificarea rolului paradigmei pedagogiei

sociale actuale în structurarea/destructurarea/restructurarea unor comportamente ale indivizilor

astfel încât ei să se manifeste în mod dezirabil în raport cu valorile perene ale umanităţii);

atitudinal-axiologică (dezvoltarea unei concepţii moderne asupra paradigmei pedagogia sociale şi

centrarea pe achiziţionarea şi/sau dezvoltarea de competenţe specifice); pragmatic-instrumentală

(dobândirea unui ansamblu complex de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe profesionale necesare în

munca pedagogului social, utilizarea arsenalului metodologic şi strategic pentru intervenţie socio-

pedagogică).

Proiectul de master în pedagogie socială a fost gândit pentru formarea specialiştilor (educatori

sociali cu studii superioare) într-un domeniu absolut nou, cu un standard ocupaţional încă neelaborat

şi cu o deschidere profesională largă.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În cadrul cercetării s-au produs valori teoretice şi praxiologice relevante pentru

fundamentarea constituirii paradigmei pedagogiei sociale din perspectiva pedagogiei româneşti

interbelice. Rezultatele cercetării au confirmat ipoteza, scopul a fost atins, obiectivele cercetării s-au

realizat.

Page 20: Mihaela Neacsu Abstract

20

Sub aspect istoric, pedagogia socială s-a cristalizat ca domeniu pedagogic la începutul secolului

al XX-lea prin aportul sistemelor de gândire filosofico-pedagogice universale şi naţionale, care

abordau educaţia din perspectiva exigenţelor sociale şi o aşezau în prim planul cercetărilor privind

realitatea socială. Paradigma pedagogiei sociale include în general accepţiuni variate de ordin

ontologic, epistemologic, metodologic şi axiologic asupra individului şi asupra societăţii.

Reprezentanţii cheie ai pedagogiei sociale germane (K.Mager, O.Willmann, P.Natorp,P.Barth,

G.Kerschensteiner, J.Tews, G.Bäumer, H.Nohl, A.Fischer s.a.) acordau prioritate factorului social în

educaţie.Ei au manifestat un puternic interes pentru afirmarea paradigmei pedagogiei sociale în

praxisul educaţional. Au fost stabilite obiectivele pedagogiei sociale practice, s-a marcat importanţa

resurselor formative ale mediului social, s-a inclus educaţia adulţilor în catalogul de sarcini social-

pedagogice, a fost propus studiul pedagogiei sociale la nivel universitar. Unii pedagogi sociali

(Kerschensteiner, Makarenko) au sesizat forţa educativă şi valoarea psihologică a muncii. Alţii au

semnalat nevoia de educaţie socială, realizată în afara celor două instituţii consacrate educaţiei

(şcoala şi familia) şi au raportat şcoala la valorile sociale ca valori formative superioare.

Procesul evolutiv al paradigmei pedagogiei sociale se întemeiază axiomatic pe faptul că,

educaţia a devenit o dimensiune permanentă a vieţii sociale. Educaţia socială este cea care asigură

formarea/dezvoltarea unor comportamente sociale dezirabile, recurgând la mijloacele specifice

educaţiei sistematice. În acest sens, s-a operat distincţia între conceptul de pedagogie socială, ca

domeniu teoretic centrat pe modelarea comportamentelor umane sub acţiunea factorilor cu efect

socializator, în acord cu valori sociale dezirabile şi/sau acceptabile şi conceptul de educaţie socială

(pe care îl considerăm relevant pentru pragmatica domeniului relevat de conceptul anterior). În

accepţiunea actuală, conceptul de pedagogie socială, desemnează „domeniul care vizează integrarea

socială a persoanei umane şi accesul acesteia la diferite valori şi modele acţionale promovate de

societate”.[9, p.607] Iar educaţia socială reflectă „un proces de asimilare, de ataşare la grupul social

şi de disciplinare a individului, în sensul pregătirii lui pentru respectarea regulilor de conduită fixate

de grupul social”.[10, pg.97] O serie de manifestări ale instituţiilor, organismelor, indivizilor pot fi

integrate în acest concept de educaţie socială, în sensul că „aceste acţiuni directe/indirecte,

conştiente/inconştiente pot determina la un moment dat schimbări la nivelul comportamentelor

indivizilor unei societăţi”.[10, pg.98]

Efervescenţa abordărilor, interpretărilor şi accepţiunilor pedagogice în plan istoric şi

epistemologic au marcat etape importante în evoluţia paradigmei pedagogiei sociale actuale.[16]

Page 21: Mihaela Neacsu Abstract

21

Istoria pedagogiei româneşti încadrează paradigma pedagogiei sociale la nivel de curent socio-

pedagogic legat în principal de Şcoala Sociologică de la Bucureşti.Semnificative pentru constituirea

paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice sunt contribuţiile pedagogice ale lui Dimitrie

Gusti, Petre Andrei, I.C.Petrescu, S.Stoian. Pentru a evidenţia modelul paradigmatic interbelic al

pedagogiei sociale româneşti s-a generat o matrice cadru care reuneşte nodal elementele structurale

ale constituirii paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice.

În esenţă, paradigma pedagogiei sociale româneşti interbelice se raportează la înţelegerea

educaţiei sociale ca operă sistematică de culturalizare a maselor (îndeosebi a celor din mediul rural)

prin aportul intelectualilor acelor timpuri care au adus flacăra culturii în lumea satului şi de formare

a unor personalităţi active, creatoare, responsabile din punct de vedere social.

Gândirea socio-pedagogică gustiană este indisolubil legată de teoria culturii naţionale.Tezele

pedagogiei sale sociale se întemeiază pe concepţia sa sociologică vizibilă la nivel de: pedagogie a

voinţei şi a acţiunii sociale, a individului şi a poporului; de organizare a culturii naţionale cu o largă

deschidere formativă în plan social; de orientare a caracterului prospectiv al educaţiei; de ridicare

culturală a maselor prin legarea şcolii de nevoile satului, de particularităţile regiunii şi ale locului; de

creare a Serviciului Social ca model de educaţie socială instituţionalizată şi a Căminelor culturale

pentru educaţia adulţilor acelor timpuri.

Petre Andrei marchează contribuţia sa la constituirea paradigmei pedagogiei sociale româneşti

interbelice prin idei forţă de mare actualitate: promovarea valorilor sociale perene ca sursă de

formare a personalităţii libere şi autonome a individului; accesul individului la diferite valori sociale

şi modele acţionale promovate de societate; formarea conştiinţei sociale prin educaţie; conceperea

şcolii ca laborator de învăţare a democraţiei; accentuarea rolului şcolii în democratizarea societăţii

prin acţiuni sociale mai mult sau mai puţin conştiente s.a.

Analiza socială particulară realizată prin prisma regionalismului (I.C.Petrescu) şi localismului

pedagogic (Stanciu Stoian) a constituit un alt pas important în constituirea paradigmei pedagogiei

sociale româneşti interbelice. I. C. Petrescu a manifestat un interes deosebit pentru paradigma

pedagogiei sociale. De mare valoare pedagogică este impresionatul său Curs de pedagogie socială

din 1935.[14] I.C.Petrescu a explicat- în spiritul pedagogiei sociale- rolul familiei în formarea

personalităţii tinerilor şi funcţionalitatea metodei educaţiei sociale în cercetarea fenomenelor socio-

educaţionale.De asemenea a lansat principalele direcţii de cercetare în pedagogia socială: pedagogia

familiei, pedagogia muncii şi pedagogia comunităţii.Stanciu Stoian a trasat finalităţile pedagogie

Page 22: Mihaela Neacsu Abstract

22

sociale rurale prin raportare la pedagogia comunităţii şi la pedagogia culturii satului şi a pus bazele

metodologiei de cercetare a pedagogiei sociale explorând simultan metodologia cercetării

sociologice şi pedagogice.

Pentru a surprinde posibilele implicaţii pe care paradigma pedagogiei sociale româneşti

interbelice le poate avea la nivelul paradigmei curriculumului s-a proiectat iniţial un model de

realizare a educaţiei sociale prin infuzarea curriculumului şcolar existent (pentru aria curriculară

Consiliere şi orientare). Proiectarea curriculară valorifică paradigma pedagogiei sociale româneşti

interbelice în praxisul educaţional actual.Modelele curriculare sunt posibil de implementat la nivel

preuniversitar (program de formare continuă destinat profesorilor diriginţi) şi la nivel universitar

(master în pedagogie socială).

Recomandări

1. Pentru cercetătorii din domeniul ştiinţelor educaţiei/al ştiinţelor socio-umane:

• de a dezvolta direcţiile de cercetare specifice pedagogiei sociale dintr-o perspectivă

pragmatică, de optimizare a unor comportamente sociale relevante pentru echilibrul social

şi pentru sănătatea socială ;

• de lărgire a perspectivelor de abordare a educaţiei sociale prin antrenarea în cercetare a

diferite categorii de cercetători şi lucrători sociali;

• de a transfera conceptele cheie, tezele, principiile pedagogiei sociale în practicile

educaţionale curente;

• de a elabora standardul ocupaţional al profesiei de educator social.

2. Pentru factorii decizionali responsabili cu implementarea programelor educaţionale

• de a crea oportunităţi privind implementarea proiectelor curriculare: formare iniţială

avansată prin studii universitare de masterat în pedagogie socială şi formare continuă a

profesorilor în pedagogie socială

• de a asigura coerenţa funcţională şi metodologică a proiectelor curriculare propuse: centrarea

întregului proces pe competenţe, atingerea cel puţin a nivelului mediu de generalitate şi

complexitate a obiectivelor fixate iniţial, aplicarea etapizată a cadrului managerial, strategic

şi de evaluare a programului de master, validarea programelor de studii prin rezultatele

obţinute, receptarea feed-back-ului în activitatea concretă, sensibilizarea pieţii muncii pentru

inserţia rapidă a specialiştilor în pedagogie socială.

Page 23: Mihaela Neacsu Abstract

23

3. Pentru formatori

• Privind proiectarea: parcurgerea fazelor: scop-obiective generale-competenţe vizate-rezultate

aşteptate-arsenal metodologic-conţinuturi-materiale suport;

• Privind predarea: centrarea pe educabil prin corelarea sistemului gnoseologic, praxiologic şi

axiologic cu metodele activ-participative şi interactive, prin structurarea conţinutului pe

module/submodule, prin promovarea modalităţilor inovatoare de organizare a conţinuturilor

învăţării pe baza multi-, pluri-, inter-, transdisciplinarităţii;

• Privind învăţarea: crearea oportunităţilor de învăţare, respectarea principiului sistematizării

şi continuităţii în învăţare, promovarea unei învăţări predominant active, reflexive şi critice;

ghidarea procesului de învăţare pe baza evaluărilor formative, dezvoltarea capacităţilor de a

învăţa în jurul a 4 piloni ai învăţării (recomandaţi de Raportul Delors, UNESCO pentru

educaţia în secolul al XXI-lea): a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti

împreună cu ceilalţi, a învăţa să fii;

• Privind evaluarea: aplicarea formelor de evaluare iniţială, curentă şi finală, corelarea

obiectivelor evaluării cu rezultatele aşteptate şi cu competenţele vizate, creşterea ponderii

aplicării metodelor de evaluare complementare, alternative.

4. Pentru cursanţi/masteranzi: seriozitate, implicare în studiul disciplinelor, al produselor

curriculare(suporturi de curs, ghiduri metodologice, lucrări de specialitate, etc.) în cercetări specifice

generate de practica de specialitate.

5. Pentru alţi factori interesaţi (persoane, instituţii, organisme etc.): consultarea literaturii de

specialitate, a publicaţiilor internaţionale de profil, a manifestărilor ştiinţifice axate pe problematica

pedagogiei sociale.

Page 24: Mihaela Neacsu Abstract

24

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Acriş C., Dumitru A.C. Pedagogie socială aplicată. Intervenţie în munca socială. Bucureşti:

Cartea Universitară, 2005. 372 p.

2. Andrei P. Filosofia valorii. Iaşi: Polirom, 1997. 238 p.

3. Andrei P. Sociologia generală. Iaşi: Polirom, 1997. 392 p.

4. Bădina O., Curticăpeanu V., Krasnaseschi V. Pedagogie socială - concepţii, preocupări şi

experienţe în România dintre cele două războaie mondiale. Bucureşti: Didactică şi

Pedagogică, 1970. 207 p.

5. Cristea S. Fundamentele ştiinţelor educaţiei: teoria generală a educaţiei. Chişinău: Litera

Educaţional, 2003. 240 p.

6. Drobot. L. Pedagogie socială. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 2008. 156 p.

7. Dumitrescu Gh. T., Manolache A., Roşianu M. Pedagogia socială-ştiinţa educaţiei

permanente a maselor de adulţi. Bucureşti: Politică, 1972. 433 p.

8. Durkheim E. Educaţie şi sociologie. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1980. 112 p.

9. Ezechil L., Neacşu M. G. Mentoring Social Education Through Mass Media for Young

People. În: Volum I International Conference on Further Education in the Balkan Countries,

23rd-26th, October, Turkey, Konya: Akademi, 2008, p.605-612.

10. Ezechil L., Neacşu M.G. Social education through mass media. În: Volum II International

Conference Edu-World 2008 With the Main Theme „Education Facing Contemporary World

Issues 05th-08th, June, Piteşti: University of Piteşti, 2008, p.96-106

11. Gusti D. şi al. Un an de activitate la Ministerul Instrucţiei, Cultelor şi Artelor, 1932 –1933.

Bucureşti: Bucovina, 1934. 1562 p.

12. Narly C. Pedagogia socială şi personalitatea. Bucureşti Casa Şcoalelor, 1928. 72 p.

13. Neacşu M.G. Analiza socială particulară: Localismul pedagogic (Stanciu Stoian). În:

Revista de Ştiinte Socioumane a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”din

Chişinău, 2009, nr. 1(11) , p.97-101.

14. Neacşu M.G. Contribuţii la dezvoltarea pedagogiei sociale româneşti: I.C.Petrescu. În:

Revista de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţie a Universităţii Transilvania din Braşov, vol.III,

2008, nr.1, pg.93-101.

Page 25: Mihaela Neacsu Abstract

25

15. Neacşu M.G. Coordonate actuale ale profesiei de pedagog social.În: Revista ştiinţifică

Studia Universitatis, Seria Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii de Stat Moldova din Chişinău,

2008, nr. 9(19), pg.60-64.

16. Neacşu M.G. Social pedagogy:a moment for ...reflection. In: Scientific Bulletin-Education

Sciences, 2007, nr.2, p.217-229.

17. Neacşu M.G. Social Education through Mass Media-between Necesity and Possibility.In:

Petroleum-Gas University of Ploieşti, Bulletin Educational Sciences Series No. 1A/2010,

pg.50-55.

18. Neculau A. Educaţia adulţilor. Iaşi: Polirom, 2004. 219 p.

19. Neculau A. Pedagogie socială (experienţe româneşti). Iaşi: Universitatea „A.I.Cuza”. Iaşi,

1994. 201 p.

20. Petrescu I.C. Curs de pedagogie socială. Bucureşti, 1934-1935. 425 p.

21. Stanciu I. Gh. Şcoala şi doctrinele pedagogice în secolul XX. Iaşi: Institutul European, 2006.

304 p

22. Stoian S. Educaţie şi societate. Bucureşti: Politică, 1971. 304 p

23. Şleahtiţchi M. şi al. Clasic şi modern în psihopedagogia socială. Chişinău: Ştiinţa, 1996. 245

p.

24. Zaharian E. Pedagogia românească interbelică.O istorie a ideilor educative. Bucureşti:

Didactică şi Pedagogică,1971. 215 p.

25. Hämäläinen J. The Concept of Social pedagogy in the Field of Social Work. În: Journal of

Social Work, 2003, 3(1), p.69-80.

26. Kornbeck J. Reflections on the Exportability of Social Pedagogy and its Possible Limits. În:

Social Work in Europe, 2006, 9(2), p.37–4.

27. Lorenz W. Social work in a Changing Europe. Routledge, London and New York, 1994.

206 p.

28. Buchkremer H. Einführung in die Sozialpädagogik Darmstadt: Wissenschaftliche

Buchgesellschaft, 1982. 166 p.

29. Rauschenbach Th., Thole, W. Sozialpädagogische Forschung. Weinheim und München:

Juventa Verlag , 2001. 286p.

30. Reyer Y. Kleine Geschichte der Sozialpädagogik, Schneider Verlag Hohengehren GmbH,

2002. 279 p.

Page 26: Mihaela Neacsu Abstract

26

ADNOTARE

Autor: Neacşu Mihaela Gabriela Tema: „Constituirea paradigmei pedagogiei sociale din perspectiva pedagogiei române interbelice”, teza de doctor în pedagogie, Chişinău, 2010. Cercetarea este expusă pe 185 pagini de text de bază şi constă din introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 187 numiri, 4 figuri, 1 ilustraţie, 12 tabele, 8 anexe. Conţinutul de bază al tezei este prezentat în 7 lucrări ştiinţifice. Cuvinte cheie: paradigmă, pedagogia socială, paradigma pedagogiei sociale, educaţie socială învăţare socială, socializare, valori sociale, pedagog social, educator social Domeniul de studiu: Pedagogie generală.

Scopul cercetării constă în identificarea fundamentelor socio-pedagogice care au stat la baza constituirii paradigmei pedagogiei sociale interbelice româneşti.

Obiectivele cercetării: analiza retrospectivă a studiilor privind evoluţia paradigmei pedagogiei sociale universale şi a cercetărilor privind constituirea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice; analiza şi sistematizarea teoriilor şi concepţiilor pedagogice ale gânditorilor români din perioada interbelică care au adus contribuţii pedagogice, sociologice şi filosofice însemnate la constituirea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice; construirea modelului structural al paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice; evidenţierea posibilităţilor de valorificare a unor elemente paradigmatice din pedagogia socială românească interbelică în praxisul educaţional actual.

Noutatea ştiinţifică a cercetării rezidă în valorificarea istorică a gândirii pedagogice din perioada interbelică, angajată în elaborarea paradigmei pedagogiei sociale româneşti; în construcţia matricei paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice pe baza analizelor pedagogice asupra operelor socio-pedagogice studiate: Dimitrie Gusti, Petre Andrei, I.C.Petrescu şi Stanciu Stoian; în valorificarea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice în praxisul educaţional actual prin proiectarea curriculară avansată la nivel preuniversitar şi universitar.

Valoarea teoretică a cercetării constă în interpretarea şi actualizarea principalelor teorii, concepţii universale despre pedagogia socială, în valorificarea unor opere reprezentative ale pedagogiei sociale româneşti interbelice; elaborarea modelului pedagogic de analiză a primelor experienţe, orientări şi studii de pedagogie socială lansate şi susţinute în perioada interbelică de importanţi pedagogi şi sociologi români; cercetarea locului pedagogiei sociale în sistemul ştiinţelor educaţiei; proiectarea curriculară care valorifică în praxisul educaţional actual paradigma pedagogiei sociale interbelice.

Valoarea aplicativă a cercetării este determinată de proiectarea curriculară şi experimentarea în vederea implementării ulterioare în praxisul educaţional actual a unor idei valoroase conţinute în paradigma pedagogiei sociale româneşti interbelice (la nivelul procesului de formare continuă a profesorilor diriginiţi şi la nivelul formării specialiştilor în educaţie socială); valorificarea paradigmei pedagogiei sociale româneşti interbelice în predarea cursurilor din domeniul ştiinţelor educaţiei incluse în programul de studii psihopedagogice-formare iniţială şi formare continuă a personalului didactic din România.

Page 27: Mihaela Neacsu Abstract

27

АННОТАЦИЯ

Автор: Някшу Микаэла Габриэла

Тема диссертации: "Формирование парадигмы социальной педагогики на основе работ румынских

авторов 20-х – 40-х годов". Исследование изложено на 185 страницах и включает: введение, три

главы, общие выводы и рекомендации, библиографический список, включающий 187 наименований,

4 фигуры, 1 иллюстрация, 12 таблиц, 8 приложений. Основное содержание диссертации освещено в

семи научных публикациях по теме диссертации.

Ключевые понятия: социальная педагогика, социальное образование, парадигма, социальное

воспитание, социальный педагог, социальное обучение, социализация, социальные ценности.

Специальность: Общая педагогика.

Целью научного исследования является обоснование парадигмы социальной педагогики с

точки зрения работ румынских авторов 20-х 40.х. годов.а также с точки зрения переоценки

состояния текущего образования.

Задачи исследования: изучение эволюции развития концепции социальной педагогики в

системе педагогических и смежных наук, анализ и систематизация педагогической теории и

практики с точки зрения социальной педагогики; выявление гносеологических и методологических

аспектов социальной педагогики в системе образования а также переоценивание социальной

педагогики с точки зрения состояния текущего образования.

Научная новизна исследования заключается в использовании педагогической мысли

межвоенного периода, являющейся основой для разработки модели социальной педагогики, в

формировании модели социальной педагогики на основе открытий и достижений известных

представителей социальной педагогики межвоенного периода Димитрия Густи, Петре Андрей, И. К

Петреску, Станчу Стоян, использование разработок данных авторов в процессе организации

среднего и высшего образования.

Научная ценность исследования заключается в интерпритации и актуализации научных

теорий, определяющих направления исследований в области образования; в разработке

педагогической модели анализа передового опыта, принципов и исследований в области

социальной педагогики в период 20-х – 40-х годов; в разработке учебных программ (куррикулумов)

с использованием современной образовательной практики социальной педагогики.

Практическая значимость исследования определяется применением социальной педагогики

20-х – 40-х годов в подготовке учителей, в процессе неприрывного образования педагогов

формирование у классныс руководителей набора специальных компетенций необходимых для

социального воспитания.

Page 28: Mihaela Neacsu Abstract

28

ANNOTATION

Author: Neacşu A. Mihaela Gabriela Theme: „Institution of the social pedagogy paradigm from the Romanian inter-war pedagogy perspective”, pedagogy Phd. Thesis, Chişinău, 2010. The research is exposed in 185 basic text pages and includes the introduction, 3 chapters, conclusions and recommendations, bibliography from 187 titles, 3 charts, 1 picture, 8 annexes. The basic content of the thesis is presented in 7 scientific papers. Key words: paradigm, social pedagogy, social education, social pedagogy paradigm, social learning, socialization, social values, social pedagogue, social educator Study domain: General pedagogy

The purpose of the research consists in the identification of social and pedagogical foundations on which the establishment of the Romanian inter-war social pedagogy paradigm was based.

The research objectives are: the retrospective analysis of the studies regarding the evolution of the universal social pedagogy paradigm and of the researches regarding the establishment of the Romanian inter-war social pedagogy paradigm; the analysis and systematization of pedagogical theories and concepts of Romanian thinkers in the inter-war period who brought important pedagogical, sociologic and philosophic contributions to the establishment of the Romanian inter-war social pedagogy paradigm; the building up of the structural model of the Romanian inter-war social pedagogy paradigm; the highlight of the possibilities to capitalize certain paradigmatic elements in the Romanian inter-war social pedagogy in the current educational praxis.

The scientific novelty of the research consists in: the historical valorization of the pedagogical thinking in the inter-war period, engaged in the preparation of the Romanian social pedagogy paradigm; in the building up of the matrix of the Romanian inter-war social pedagogy paradigm based on the pedagogical analyses of the studied social and pedagogical works: Dimitrie Gusti, Petre Andrei, I.C.Petrescu and Stanciu Stoian; in the valorization of the Romanian inter-war social pedagogy paradigm in the current educational praxis through advanced curricular projection at a university and pre-university level.

The scientific value of the research consists in the interpretation and update of the main theories, universal concepts about social pedagogy and valorization of representative works of the Romanian inter-war social pedagogy; the preparation of the pedagogical model for the analysis of the first experiences, orientations and social pedagogy studies launched and supported in the inter-war period by important Romanian pedagogues and sociologists; the research of the social pedagogy place in the system of education sciences; the curricular projection valorizing the inter-war social pedagogy paradigm in the current educational praxis.

The applicative value of the research is determined by the curricular projection and experimentation in view of subsequent implementation in the current educational praxis of certain valuable ideas contained in the Romanian inter-war social pedagogy paradigm (at the level of the process related to the continuous training of form teachers and at the level of the training of social education experts); the valorization of the Romanian inter-war social pedagogy paradigm in teaching courses in the field of education sciences included in the program of psychopedagogical studies – initial training and continuous training of the Romanian didactic personnel.

Page 29: Mihaela Neacsu Abstract

29

NEACŞU MIHAELA GABRIELA

CONSTITUIREA PARADIGMEI PEDAGOGIEI SOCIALE DIN

PERSPECTIVA PEDAGOGIEI ROMÂNE INTERBELICE

13.00.01. – PEDAGOGIE GENERALĂ Autoreferatul tezei de doctor

Aprobat spre tipar: data Formatul hârtiei 60x84 1/16

Hârtie ofset. Tipar ofset. Tirajul 50 ex.

Coli de tipar.: 1,5 Comanda Nr.57/10

Centrul Editorial-Poligrafic al Universităţii de Stat din Moldova Str. Alexei Mateevici, 60, Chişinău, MD-2010