mihai-eminescu-o-ramai…

5/10/2018 Mihai-Eminescu-O-ramai - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/mihai-eminescu-o-ramai 1/3

Mihai Eminescu: O ramai…

TEMA. Poezia "O rămâi...", de Mihai Eminescu pune în lumină comuniunea poetului cu natura pe care acesta a simţit-o profund încă din vremea copilăriei. Pădurea îlcheamă, ştie să-l înţeleagă, îl ocroteşte şi-l încântă cu universul ei tarnic şi plin de vrajă.

TITLUL. Titlul concentrează în două cuvinte cu adânci ecouri emoţionalechemarea arzătoare a pădurii. Imperativul "rămâi", subliniat prin interjecţie, insistă peideea refuzului despărţirii.

Chemarea rămâne fără răspuns, fiindcă poetul nu mai poate înţelege şoapta vrăjităa pădurii, aşa cum se întâmpla în copilărie. Uimirea şi fericirea din ochii copilului audispărut, făcând loc amărăciunii şi neputinţei omului matur, care nu mai poate întoarcetimpul înapoi. Punctele de suspensie dau senzaţia amplificării acestor sentimente.

UNIVERSUL OPEREI. Poezia structurată sub forma unui dialog imaginar este

alcătuită din două părţi. Partea întâi cuprinde primele cinţi strofe exprimând chemareatainică a pădurii, iar ultima, răspunsul poetului.Strofa întâi emoţionează prin chemarea adresată de pădure poetului de a rămâne în

lumea de basm a copilăriei. Pădurea personificată i se adresează direct poetului ca unui prieten drag. Invitaţia este plină de afecţiune şi bazată pe înţelegerea adâncă a sufletuluişi aspiraţiilor copilului: "O, rămâi, rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult! / Ale taledoruri toate / Numai eu ştiu să le-ascult". Repetiţia imperativului întărită de interjecţie şide superlativul expresiv "atât de mult" subliniază intensitatea sentimentelor ce îi leagă.

Strofa a doua exprimă înţelegerea şi admiraţia pădurii izvorâte din cunoaştereasufletului curat şi visător al băiatului. Ea îi devine confidentă, dar îi oferă şi ocrotire înacest univers miraculos al copilăriei. Ea îl aseamănă cu un prinţ al pădurii, frumos şinobil, dornic să înţeleagă tainele naturii şi înzestrat cu o fire sensibilă şi visătoare: "Teasamăn unui prinţ, / Ce se uit-adânc în ape / Cu ochi negri şi cuminţi".

Strofa a treia dezvăluie misterele acestei lumi fermecate care îl atrage atât de mult pe copil. El începe să înţeleagă glasul naturii. Prin vuietul apei sau prin "mişcarea nalteiierbi", el poate auzi în taină "mersul cârdului de cerbi".

Strofa a patra descrie starea de încântare a băiatului în mijlocul pădurii. Fermecatde acest univers tainic, eliberat de orice griji, băiatul murmură "cu glas domol", în timpce simte răcoarea apei ce străluceşte în soare: "Eu te văd răpit de farmec / Cum îngâni cuglas domol, / în a apei strălucire / întinzând piciorul gol."

Strofa a cincea aduce tema trecerii timpului. Vrăjit de acest univers tainic, denopţile cu lună, de strălucirea de pe lacuri ("la văpaia de pe lacuri"), poetul trăieşte intensfericirea. El nu şi-a dat seama de trecerea timpului.

Anii au zburat ca nişte clipe, iar clipele acestea fericite ale copilăriei par foarteîndepărtate: "Anii tăi se par ca clipe, / Clipe dulci se par ca veacuri."

Partea a doua exprimă răspunsul poetului la chemarea pădurii, o dată cu trecerea

copilăriei. Poetul se îndepărtează de pădure, intră într-un alt spaţiu, în care câmpulsugerează viaţa, tinereţea.

La început ghicim o atitudine de uşoară nepăsare, tipică tinerilor, faţă de dulceachemare de odinioară a pădurii: "Şuieram l-a ei chemare / Ş-am ieşit în câmp râzând".

Ultima strofă aduce în prim plan sentimentele de regret şi tristeţe pe care leîncearcă poetul aflat în plină maturitate. Amintindu-şi de minunata lume a copilăriei, poetul este conştient că este imposibil să se întoarcă în această lume fabuloasă, săîntoarcă timpul înapoi pentru că nu mai poate privi lumea prin ochii visători şi cuminţi aicopilului de odinioară. Poetul, matur acum, înţelege altfel lumea, nu mai poate trăi



fericirea copilului: "Astăzi chiar de m-aş întoarce / A-nţelege n-o mai pot...". Copleşit detristeţe şi neputinţă în faţa copilăriei pierdute, poetul adresează o întrebare deznădăjduitătimpului care trece ireversibil şi neiertător: "Unde eşti copilărie, / Cu pădurea ta cu tot ?"

Ecourile acestei întrebări atât de tulburătoare pentru omul matur acumulează toatătristeţea celui care nu mai poate regăsi pădurea cu farmecul ei de odinioară, ca universmiraculos al copilăriei fericite.

SIMBOLURILE. detaşează în interiorul poeziei câteva simboluri încărcate desemnificaţii: pădurea este un fel de univers fabulos al copilăriei fericite, câmpul estesimbolul vieţii, al tinereţii spre care se îndreaptă râzând tânărul, iar adverbul "astăzi"delimitează vârsta deplinei maturităţi în care poetul constată cu tristeţe că nu mai poateregăsi copilăria pierdută.

REALIZAREA ARTISTICA. Poezia exprimă simplu şi sincer sentimentele poetului. Versurile de artistică ®" ^ silabe, cu rimă încrucişată imperfectă şi ritm trohaiccreează o muzicalitate tipic eminesciană, o împletire dulce între fericire şi visare, într-otonalitate uşor melancolică.

Epitetele dau contur acestui univers mirific al pădurii şi chipului fericit al copilului:"ochi negri şi cuminţp', "glas domof', "clipe dulci", "zise Un".

Comparaţiile accentuează şi ele starea de fericire care transformă totul în chipmiraculos: "Anii tăi se par ca clipe" / Clipe dulci se par ca veacun".

Repetiţiile subliniază emoţiile şi gândurile poetului: "O, rămâi, rămâi la mine","Anii tăi se par ca clipe, / Clipe dulci se par ca veacuri"). Personificarea pădurii într-un prieten drag face ca această chemare să fie şi mai

tulburătoare pentru poet. Inversiunile sporesc muzicalitatea şi frumuseţea unor imagini: "Ale tale doruri

toate", "în al umbrei întuneric", "în a apei strălucire". Metaforele sporesc profunzimea şi expresivitatea versurilor: "al umbrei întuneric",

"Boiţi asupră-mi clătinând". Enumeraţiile insistă pe detalii semnificative, amplificând lirismul: "Şi prin vuietul

de valuri, / Prin mişcarea naltei ierbi"; "Şi privind în luna plină I La văpaia de pelacuri".

"Cu alte cuvinte, armonia eminesciană este rezultatul înscrierii într-un ritm aluniversului, pentru a fi simultan lângă lună şi lângă izvoare, într-un cadru care, fără să-şi

piardă sensul grandios, este concomitent un spaţiu intim, tutelar. Timpul şi spaţiul sedilată până la fantastic sau se comprimă [...] într-un seducător joc al iluziei."(Const. Ciopraga, Eminescu: Metamorfozele timpului m "Personalitatea literaturiiromâne", laşi, Ed. Junimea, 1973, p. 145.)

mihai-eminescu-o-ramai…

Documents