minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. perspective...

30
Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective etice şi psiho-spirituale Gabriel ROMAN Abstract: The therapeutic lie in the doctor-patient relationship. Ethical and psycho-spiritual perspectives. Recent trends in the field of medicine and health-care emphasize the shift from medical paternalism to respect of patient autonomy and informed consent, so a patient-centered medicine. Improving communication between doctor and patient can help improve diagnostic accuracy, increase the satisfaction of patients and doctors and thereby contribute to treatment adherence. This paper proposes a reflection on the sense, the use and the role of lying in the doctor-patient relationship, its meaning and its ethical and psycho-spiritual implications. The analysis of its forms of use brings to light not only the social relationships in which the protagonists are inscribed, but also the collision between the diverse logics in which it is founded. I am not trying here to judge the validity or not of lying but to make out what is put into play with its use. Keywords: therapeutical lying, secret, physician-patient relationship, truth, informed consent. PhD, Theology, Postdoc researcher; University of Medicine and Pharmacology “Gr. T. Popa”, Iaşi, Romania.

Upload: others

Post on 01-Sep-2019

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective etice şi psiho-spirituale

Gabriel ROMAN ∗

Abstract: The therapeutic lie in the doctor-patient relationship. Ethical

and psycho-spiritual perspectives. Recent trends in the field of medicine and health-care emphasize the shift from medical paternalism to respect of patient autonomy and informed consent, so a patient-centered medicine. Improving communication between doctor and patient can help improve diagnostic accuracy, increase the satisfaction of patients and doctors and thereby contribute to treatment adherence. This paper proposes a reflection on the sense, the use and the role of lying in the doctor-patient relationship, its meaning and its ethical and psycho-spiritual implications. The analysis of its forms of use brings to light not only the social relationships in which the protagonists are inscribed, but also the collision between the diverse logics in which it is founded. I am not trying here to judge the validity or not of lying but to make out what is put into play with its use.

Keywords: therapeutical lying, secret, physician-patient relationship, truth, informed consent.

∗ PhD, Theology, Postdoc researcher; University of Medicine and Pharmacology “Gr. T. Popa”, Iaşi, Romania.

Page 2: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

74

1. Introducere

Prevalându-ne de justificări morale, acceptarea minciunii poate fi considerată de multe ori ca o dovadă de ipocrizie sau de cinism. Interdicţia de a minţi are ca pandant obligaţia de a spune adevărul. A minţi poate echivala cu a crede că celălalt nu trebuie sau nu este capabil să primească un adevăr. În acest caz, minciuna este în interesul mincinosului, care îşi subordonează şi exploatează victima în scopuri proprii.

Nu acelaşi lucru se poate afirma în cazul pacientului suferind de o boală gravă şi al medicului care minte cu privire la severitatea stării lui. Această minciună nu este motivată de vreun cinism, ci de bunăvoinţă: medicul nu vrea să sperie sau să rănească emoţional pe pacient, dezvăluindu-i un adevăr dificil sau greu de suportat. Dar, fără ştirea lui, această bunăvoinţă se bazează pe o distincţie între cei capabili să suporte un adevăr şi cei care nu sunt capabili. Dar ne întrebăm: această diferenţă este legitimă? Cine poate să se pronunţe? A minţi pe pacient înseamnă a-i refuza nişte informaţii despre el însuşi dintr-un motiv care în cele din urmă ar putea să pară foarte imoral şi inuman: a pune la îndoială capacitatea sa de fi aşa cum este şi a vedea în el o fiinţă slabă şi neputincioasă. În acest sens, într-o lucrare intitulată Despre un pretins drept de a minţi din iubire de oameni, Im. Kant1 face o datorie din spunerea adevărului, pentru că minciuna este în contradicţie cu demnitatea şi moralitatea omului.

Sensul negativ al termenului „minciună”, folosit pentru a descrie comportamentul medicilor, a impus juxtapunerea unor adjective – „terapeutică”, „pioasă”, „albă” sau chiar „nobilă” – , în scopul debarasării de această imagine negativă. Din păcate, nu există sinonimie între această sintagmă şi termeni precum „tăcere” sau „secret”, ceea ce face ca semnificaţia lor să nu poată fi partajată.

Diferite studii realizate în SUA şi Europa au arătat că pacienţii doresc să-şi cunoască diagnosticul în procente care variază între 90-

1 Immanuel Kant, Despre un pretins drept de a minţi din iubire de oameni, trad. şi note

de Andrei Apostol şi Valentin Mureşan, în Valentin Mureşan (coord.), Legea morală la Kant. Caiet de seminar pentru uzul studenţilor, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, p. 26.

Page 3: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

75

96%2. Inclusiv un studiu realizat în România a calculat un procent de 95% de pacienţi care doresc să-şi ştie diagnosticul3.

Spre deosebire de practica din Statele Unite ale Americii, în România există un consens cultural în jurul neinformării pacienţilor cu boli incurabile despre diagnosticul lor. Dificultatea de a spune pacientului adevărul despre o boală cu potenţial letal este legată în subsidiar de dificultatea de a aborda subiectul despre moarte. Medicul însuşi se simte mesager al morţii şi îşi recunoaşte incapacitatea atenuării unui anunţ atât de brutal despre moartea care stă la pândă.

Studiul de faţă propune o reflecţie asupra sensului, utilizării şi a rolului minciunii în relaţia medic-pacient, cât şi a semnificaţiei şi implicaţiilor sale etice şi psiho-spirituale. Analiza acestora va aduce la lumină în special coliziunea dintre diverse logici care critică sau legitimează minciuna terapeutică. Nu voi încerca în acest studiu să judec validitatea sau invaliditatea minciunii, ci doar să descifrez mizele care sunt puse în joc prin utilizarea acesteia.

2. Părinţii Bisericii despre minciuna terapeutică

În Biserica primară, mesajul creştin venea, din punct de vedere

cronologic, după difuzarea în lumea greco-romană a unor idei foarte limpezi cu privire la minciuna terapeutică, a căror paternitate era una certă. Pasaje din lucrările filosofilor antici cădeau de acord şi justificau din punct de vedere moral atitudinea medicilor care-şi minţeau pacienţii. Este celebru pasajul din Republica, în care Platon îngăduia minciuna doctorilor şi liderilor unui oraş, primilor în interesul pacienţilor, iar celorlalţi în interesul oraşului. Chiar Hipocrate, părintele medicinei, justifica şi legitima practicarea ei de către medici, atunci

2 Christina G. Blanchard, Mark S. Labrecque, John C. Ruckdeschel, Edward B.

Blanchard, Information and decision-making preferences of hospitalized adult cancer patients, în „Social Science and Medicine”, 1988, 27, p. 1139-1145.

3 C. Popovici-Mârşu, S. Nicolau, Psihologie şi cancer, în „Viaţa medicală”, 1990, 13, apud Olivia Sgarbură, Bogdan O. Popescu, Strategii practice privind comunicarea diagnosticului pacienţilor neoplazici, în „Psihologie medicală”, 2006, nr. 51, http://www.stetoscop.ro/arhiva/2006/51/psihologiemedicala. php (acc. 26.12.2011).

Page 4: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

76

când boala era fatală şi nu i se mai putea modifica cursul4. Creştinismul a venit cu o morală superioară, dar creştinilor

primelor veacuri le-a lipsit o cunoaştere în amănunt a tuturor problemelor etice. Doctrina creştină era completă – în sensul că acoperea toate normele generale legate de comportamentul uman, dar nu era cuprinzătoare – în sensul de interpretare a acestor norme pentru toate experienţe umane neprevăzute, după standardele moralei creştine. Se cunosc regulile sau principiile de bază, dar acestea se aplică în sfere sau cazuri particulare. De aceea, în introducerea unei cărţi ce examinează atitudinea Ortodoxiei faţă de problemele morale contemporane, Stanley S. Harakas scrie:

„Biserica Ortodoxă încă nu a formulat răspunsuri la multe din

problemele contemporane cu care ne confruntăm în societatea modernă tehnologizată. Cel mai bun lucru care poate fi făcut de unii creştini ortodocşi din zilele noastre este să examineze, să probeze şi să evalueze aceste chestiuni noi şi provocatoare ale timpului nostru din perspectiva unei viziuni ortodoxe asupra lumii”5.

Cert este că atitudinea creştinilor faţă de minciuna terapeutică s-a

situat între îndemnul paulin „Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său” (Efes. 4, 25) şi exortaţia solomonică „În puterea limbii este viaţa şi moartea” (Pilde 18, 21). Aducând în discuţie doar câteva dintre numele celebre ale creştinismului, ne putem întreba: Ar fi folosit bunăoară Sfântul Pavel minciuna în anumite circumstanţe, bine intenţionate? Din următorul verset, răspunsul pare a fi afirmativ: „Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?” (Rom 3, 7). Cu toate acestea, în versetul următor,

4 Sylvie Fainzang, When doctors and patients lie to each other..., in E. van Dongen &

Sylvie Fainzang (coord.), Lying and Illness. Power and Performance, Amsterdam: Hel Spinuis, 2005, p. 37, http://classiques.uqac.ca/ contemporains/Fainzang_sylvie/ when_doctors_patiens_lie/when_doctors_patiens_lie_texte.html (acc. 18.12.2011).

5 Stanley S. Harakas, Contemporary Moral Issues Facing the Orthodox Christian, Minneapolis, Light & Life Publishng Company, 1982, p. 8.

Page 5: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

77

Apostolul condamnă atitudinea celor care vorbesc de rău pe creştini, atribuindu-le cuvintele „Să facem răul, ca să vină bine din el” (Rom. 3, 8). Osânda acelor oameni – conchide Sfântul Pavel – este dreaptă.

Aceeaşi atitudine îngăduitoare faţă de minciuna spusă cu un scop bun o are şi Sfântul Ioan Gură de Aur, teolog celebru de la cumpăna secolelor IV-V, care, în Tratatul despre preoţie, vorbeşte despre avantajele minciunii: „Am dat slavă lui Dumnezeu că uneltirea mea a avut un sfârşit atât de bun, aşa cum totdeauna l-am dorit”6. Capitolul al VI-lea este intitulat chiar „Se poate folosi înşelăciunea pentru a fi de folos cuiva”. Aici, Sfântul Ioan Gură de Aur se adresează preopinentului său Vasile în felul următor: „E drept, te-am înşelat, dar am făcut asta şi spre folosul tău, al celui înşelat, şi spre folosul acelora cărora te-am dat, înşelându-te”. În continuare, Sfântul Ioan aduce un exemplu din practica medicală:

„ca să vezi că înşelăciunea este de folos atât pentru cei ce înşeală, cât şi pentru cei înşelaţi, du-te şi întreabă pe doctori cum scapă de boli pe bolnavi! Vei auzi de la ei că nu e îndestulătoare numai ştiinţa medicală singură, ci au nevoie uneori şi de înşelăciune; adaugă ştiinţei medicale şi înşelăciunea şi reuşesc aşa să facă sănătoşi pe cei bolnavi. Când bolnavii sunt îndărătnici, când boala este grea, iar sfaturile doctorilor nu mai au nici o putere, atunci trebuie neapărat ca doctorii să ia masca înşelăciunii, ca să poată ascunde, ca pe scenă, adevărul faptelor. Îţi voi povesti, de vrei, una din multele viclenii pe care am auzit că le întrebuinţează doctorii. Odată l-a cuprins pe cineva o febră grozav de puternică. Temperatura se ridica din ce în ce mai mult. Bolnavul nu voia să ia nici una din doctoriile care puteau să-i scadă temperatura. Dar dorea, stăruia şi se ruga de toţi cei care veneau la patul lui să-i dea vin mult, ca să-şi potolească pofta aceea pierzătoare. Dacă i-ar fi făcut cineva gustul, nu numai că temperatura i-ar fi crescut şi mai mult, dar nenorocitul ar fi damblagit. Într-o împrejurare ca aceasta, ştiinţa medicală este neputincioasă; nu avea nici un mijloc ca să vină în ajutorul bolnavului. A fost deci înlăturată cu totul ştiinţa medicală şi i-a luat locul înşelăciunea”7.

6 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoţie, trad., introducere şi note de D. Fecioru,

Bucureşti, Editura Sophia, 2004, p. 38. 7 Ibidem, p. 48.

Page 6: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

78

Totuşi, avertizează acelaşi autor, „înşelăciunea este un rău şi dacă nu-i îngăduit să o întrebuinţezi nici în caz de nevoie, sunt gata să primesc pedeapsa pe care o vrei”8.

În secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Scărarul a condamnat minciuna din prudenţă, adică minciuna desemnată să ajute pe alţii. El susţine că „precum în toate patimile cunoaşte deosebiri de vătămări, aşa şi în minciună”9, adăugând că „nu cunoaşte pruncul minciuna şi nici sufletul izbăvit de viclenie”. Nu există însă un etalon de evaluare a minciunii, „căci alta este judecata celui ce minte de frica pedepsei şi alta a celui neameninţat de vreo primejdie...”. Totuşi, o minciună care mântuieşte pe cineva nu e socotită propriu-zis minciună. Elocvent este cazul din Pateric al bătrânului care a şezut pe butoiul sub care un frate monah ascunsese o femeie, ca să-l scape de pâra altora10. Conchide Sfântul Ioan Scărarul: „Când ne vom curăţi cu totul de minciună, vom putea să o folosim şi pe ea, dar cu frică, dacă o cere momentul”.

Condamnarea minciunii o întâlnim şi la Avva Dorotei, care scrie: „Minciuna este străină lui Dumnezeu. Adevărul este Dumnezeu,

căci El zice: «Eu sunt, Calea, Adevărul şi Viaţa» (In 14, 6)... De voim deci cu adevărat să ne mântuim, trebuie să iubim cu toată puterea şi cu toată sârguinţa adevărul şi să ne păzim de orice minciună, ca să nu ne despartă pe noi de Cel ce e Adevărul şi Viaţa”11.

Acelaşi Dorotei îndrumă ca înşelăciunea să fie însoţită neapărat de regret, aşa încât să rămânem îndreptaţi spre unirea cu Dumnezeu:

„Dar chiar când se iveşte o mare nevoie, să nu o facă nici atunci fără grijă, ci să se pocăiască şi să plângă înaintea lui Dumnezeu şi să se socotească aceasta ca un prilej de încercare. Şi să nu facă nici aceasta necontenit, ci o dată din multe cazuri... şi atunci să dezvăluie cu frică şi cu cutremur lui Dumnezeu scopul lui şi trebuinţa pentru care a făcut-o,

8 Ibidem, p. 45. 9 Sfântul Ioan Scărarul, Scara dunezeiescului urcuş, cuvântul XII: „Despre minciună”,

în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi (de aici înainte Filocalia), vol. IX, Bucureşti, EIBMBOR, 1980, p. 208.

10 Vezi nota 1120, p. 568, din Filocalia, vol. IX. 11 Ava Dorotei, Diferite învăţături de suflet folositoare, cap. IX: „Despre minciună”, în

Filocalia, vol. IX, Bucureşti, EIBMBOR, 1980, p. 567.

Page 7: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

79

ca să fie acoperit. Căci şi prin aceasta se vatămă”12.

Cantonându-ne în mediu spitalicesc, H. Tristram Engelhardt Jr. foloseşte, în cartea sa Fundamentele bioeticii creştine, câteva pasaje din Sfântul Ioan Gură de Aur care îndreptăţesc folosirea de către medici a minciunii terapeutice, insistând totodată asupra faptului că bioetica creştină diferă de „bioetica americană standard”13. Acest punct de vedere a atras critici din partea unora14, care consideră că mulţi creştini ortodocşi ar fi putut fi mai rigorişti decât Sfântul Ioan Gură de Aur în dezvăluirea adevărului în astfel de situaţii. În plus, comentariile acestui Sfânt Părinte despre minciuna terapeutică ar putea să nu fie cele mai elocvente izvoare pentru tradiţia creştină. Engelhardt observă, pe bună dreptate, că înşelăciunea poate fi manipulată „într-un context terapeutic duhovnicesc”15, cu o preocupare pentru dezvoltarea spirituală a înşelătorului şi a celorlalţi implicaţi. Tocmai acest accent pe ameliorarea stării duhovniceşti este străin bioeticii americane.

Recomandările Sfinţilor Părinţi, recenzate în rândurile anterioare trebuie înţelese în contextul medical, social şi istoric al vremurilor când ele au fost enunţate, destul de diferit de al nostru. Ei admit că adevărul trebuie să stea la baza relaţiilor umane. Cu toate acestea, s-ar părea că minciuna sau disimularea intenţionată a adevărului poate să fie justificată de raţiuni morale sau foarte umane, mai ales când la mijloc este protejarea persoanei care este minţită. Imperativul comunicării adevărului trece atunci pe al doilea loc, în raport cu estimarea costului adevărului şi cu imperativul responsabilităţii faţă de celălalt.

Nu trebuie însă să scăpăm un amănunt. În concepţia Părinţilor Bisericii, e necesar ca medicul să acţioneze cu discernământ, într-un cadru raţional, căci comunicarea diagnosticului nu e un scop final în sine, ci o intenţie, un mod şi o pătrundere treptată în intimitatea

12 Ibidem, p. 573. 13 Herman Tristram Engelhardt, Fundamentele Bioeticii creştine. Perspectiva ortodoxă,

trad. Mihail Neamţu, Cezar Login şi diac. Ioan I. Ică jr., prefaţa Sebastian Moldovan, Sibiu, Editura Deisis, 2005, p. 464.

14 Ana Smith Iltis, Mark J. Cherry (ed.), At the Roots of Christian Bioethics: Critical Essays on the Thought of H. Tristram Engelhardt Jr., Salem, M&M Scrivener Press, 2010, p. 214.

15 H. Tristram Engelhardt, op. cit., p. 461.

Page 8: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

80

pacientului, nu numai în problematica bolii somatice, ci şi adâncul de taină al fiinţei umane. De aici şi insistenţa lui Engelhardt asupra minciunii terapeutice cu valoare „mai degrabă terapeutică decât juridică”, care urmăreşte „eliberarea de efectele acelor acţiuni şi dorinţe care ne pot abate de la căutarea Împărăţiei cerurilor”16.

„Pentru moraliştii contemporani – adaugă Engelhardt Jr. – această abordare a înşelăciunii şi consimţământului poate părea, în cel mai bun caz, învechită şi subdezvoltată moral, dacă nu chiar scandaloasă din punct de vedere etic ... [Dar] e o abordare cu totul remarcabilă, plasată într-un cadru moral îndreptat spre tratamentul ultim: mântuirea. În acest context, mântuirea nu este înţeleasă legalist, ci terapeutic. Importantă este direcţionarea către Dumnezeu”17.

În evaluarea situaţiilor, este important discernământul sau „dreapta socotinţă”, el menţinându-ne pe calea de mijloc, pe calea împărătească de înaintare spre scopul final. Manifestarea discernământului ţine de sesizarea unei realităţi transcendente, tainice, cu un sens dublu: de la Dumnezeu spre noi – ca manifestare a pedagogiei divine – şi, ca răspuns, de la noi spre Dumnezeu. Numai în această formulă simfonică, misiunea medicului îşi va atinge finalitatea dorită, adică discernerea şi alegerea celor mai bune soluţii în rezolvarea problemelor pacienţilor sau a celor existente la nivelul instituţiilor în care îşi derulează activitatea.

3. De la secretul profesional la minciună

În evaluarea minciunii în practica clinică, nu putem face

abstracţie de o altă noţiune cheie, păstrarea secretului, nu doar pentru a sublinia conexiunile dintre acestea, ci şi diferenţele dintre ele, cu alte cuvinte pentru a vedea ce este specific minciunii terapeutice, şi ce depăşeşte dimensiunea secretului pe care aceasta îl conţine.

În cazul în care secretul este conectat la tăcere, minciuna înseamnă ascunderea adevărului, în aceeaşi măsură cu afirmarea falsului. E dificil să distingi între cazul în care ceva nu este spus, în

16 Ibidem, p. 461. 17 Ibidem.

Page 9: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

81

scopul de a nu dezvălui şi cazul în care ceva nu este spus, în scopul de a face să se creadă contrariul. În ambele situaţii, graniţa dintre secret şi minciună este fragilă. În primul caz, minciuna este exercitarea unei puteri şi exploatarea cunoaşterii: medicul păstrează un secret vis-à-vis de pacientul care este dependent de el.

În domeniul medical, secretul este văzut în general ca tăcere a medicului în legătură cu ceea ce-l priveşte pe pacient, în beneficiul celui din urmă. Din acest punct de vedere, necesitatea menţinerii secretului are o valoare fundamentală în actul medical. Art. 14 din codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România precizează că „secretul profesional este obligatoriu, cu exceptia situaţiilor prevăzute de lege”, iar art. 15 adaugă: „Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a bolnavului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstanţe în legătură cu boala”18. Din punct de vedere juridic, secretul profesional are ca scop protejarea vieţii private şi păstrarea intimităţii persoanei şi, prin urmare, include sancţiuni împotriva medicilor care vorbesc prea mult, dar ar fi paradoxal ca acelaşi secret să protejeze medicii care preferă să tacă, în detrimentul oamenilor pe care ar trebuie să îi trateze.

Cu toate acestea, secretul nu înseamnă doar ascunderea faţă de alţii a stării de sănătate a pacientului. El mai poate însemna şi disimularea, faţă de pacientul însuşi, a realităţii stării sale de sănătate. Prin urmare, nu este numai o chestiune de confidenţialitate şi discreţie în beneficiul pacientului, ci, ca şi minciuna, poate însemna ascunderea faţă de pacient a informaţiei, a adevărului, în acest ultim caz relaţia medic – pacient fiind una fragilă.

Delegarea responsabilităţii este foarte prezentă în interacţiunile dintre medic şi bolnav. Pacientul crede că dacă medicul ar fi avut ceva să-i spună i-ar fi spus, iar medicul preferă să creadă că pacientul l-ar fi întrebat dacă ar fi vrut să ştie. Interlocutorii îşi transferă reciproc responsabilitatea. În astfel de cazuri, medicul este cel care trebuie să

18 Codul de Deontologie Medicală al CMR, http://www.cmr.ro/content/view/385/38/

(accesat la 20.12.2011)

Page 10: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

82

impulsioneze discuţia. Secretul devine minciună de îndată ce adevărul nu este transmis

pacientului. Când medicul care ar trebui să dezvăluie natura bolii unui pacient preferă să o păstreze secretă, în acest caz secretul arată, ca şi minciuna, distanţa creată între medic şi pacient. Atât secretul, cât şi minciuna, nu unesc pe pacient şi pe medic în faţa bolii, ci îi separă. Pentru a îngrădi astfel de situaţii, art. 67 din Codul deontologic al medicilor menţionează: „Este interzis ca informaţiile medicale să fie prezentate deformat sau ascunse”19. Legăturile dintre secret şi minciună sunt ţesute de existenţa unei antonim comun: adevărul. Alternativa să spui/să nu spui se leagă cu diada: a spune adevărul/a spune o minciună.

Minciuna nu poate fi confundată cu secretul, câtă vreme în minciună există o dimensiune mult mai activă. În păstrarea secretului, a nu spune este forma pasivă, a minţi este cea activă. Cu toate acestea, secretul şi minciuna menţin legături reciproce de incluziune, deoarece secretul poate implica minciuna, iar minciuna presupune că adevărul este ţinut secret. Minciuna trebuie deci privită într-un cadru conceptual în care este văzută, în acelaşi timp, ca fiind distinctă şi în legătură cu secretul.

4. Dreptul pacientului de a fi informat

În lipsa transparenţei, dialogul dintre medic şi pacient pierde

treptat din încrederea reciprocă. Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, Legea drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003 precizează, în art. 6 că: „Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic”20.

Desigur că o astfel de formulare lasă loc interpretărilor personale şi

19 Ibidem. 20 *** Legea drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003,

http://www.medlegtm.ro/LEGEA%20 drepturilor%20pacientului.pdf (accesat 20.12.2011)

Page 11: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

83

necesită dezvoltarea unor capacităţi de comunicare deosebite la medici. Acest drept de a fi informat nu este legat nici de vârstă, nici de

patologie. Legea precizează clar: un medic nu are dreptul să mintă pe bolnav, nici nu are dreptul de a-i ascunde informaţia pe care o solicită. În schimb, când se întâmplă acest lucru, trebuie să respecte dorinţa pacientului de a fi lăsat în ignoranţă când vine vorba de diagnostic. Cu cât este mai nejustificată minţirea pacientului şi ascunderea bolii de care suferă, cu atât mai greu va fi pentru medici să respecte alte drepturi ale bolnavului, precum cel de a consimţi sau de a refuza investigaţii şi tratamente.

Atitudinea constând în ascunderea voluntară, la iniţiativa medicului, a diagnosticului faţă de pacient şi dezvăluirea acestuia altor persoane, din familia celui bolnav este categoric greşită. Art. 16 din Codul deontologic al medicilor afirmă că „secretul profesional trebuie păstrat şi faţă de aparţinători, dacă pacientul nu doreşte altfel”21.

Există prevederi legislative şi pentru cazul în care persoana bolnavă a indicat că nu doreşte să primească informaţii, ci doreşte ca familia să fie informată. Legea drepturilor pacientului prevede, în art. 7 că „pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă”. Cu alte cuvinte, legea precizează că pacientul are dreptul, nu şi obligaţia, de a nu fi informat. În plus, i se recunoaşte dreptul de a consimţi, a refuza sau a face o pauză a tratamentului.

La o primă vedere, cele mai des întâlnite obstacole în calea aplicării drepturilor pacientului la informare rămân lacunele formării medicale, absenţa unei formări continue a medicilor, dar şi toleranţa pacienţilor şi frecventa ignorare a propriilor drepturi.

5. Principii etice

Procesul de îngrijire a pacientului trebuie să aibă în vedere

preferinţele acestuia în cadrul relaţiei medic-pacient. În acest sens, obligaţiile morale fundamentale ale medicului includ onestitatea,

21 Codul de Deontologie Medicală al CMR, http://www.cmr.ro/content/view/385/38/

(accesat 20.12.2011)

Page 12: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

84

competenţa, compasiunea şi respectul faţă de pacient. Problematica etică îşi face simţită prezenţa încă din momentul în

care diagnosticul, stabilit cu certitudine, trebuie comunicat pacientului. Problematizarea se face în jurul următoarelor întrebări: E „capabil” pacientul să afle adevărul? Care-i va fi reacţia atunci când se va confrunta cu diagnosticul? Care vor fi consecinţele psihologice? Ce va face cu adevărul? Care vor fi consecinţele asupra comportamentului lui? Punctul de start al analizei etice îl reprezintă întâlnirea medic-pacient, întâlnire care defineşte atât scopurile relaţiei dintre ei, cât şi drepturile şi responsabilităţile mutuale22.

Teoretic, regula este comunicarea diagnosticului grav către pacient, pentru ca acesta să îşi poată înţelege boala, să poată coopera cu medicul în structurarea demersului terapeutic, dar şi pentru a putea să-şi facă aranjamentele necesare în privinţa vieţii sale sociale şi familiale. Această abordare porneşte de la premiza că, indiferent de afecţiunea de care suferă, de gradul său de vulnerabilitate, pacientului trebuie să i se respecte dreptul la autodeterminare şi, implicit, dreptul de a fi informat şi de a putea decide liber asupra vieţii sale.

În aceste condiţii, o informare adecvată a pacientului cu privire la rezultatele potenţiale ale demersurilor terapeutice îi va permite să aleagă varianta care corespunde principiilor şi valorilor sale de viaţă. Chiar dacă medicul care ar vrea să-şi protejeze pacientul de aflarea unui diagnostic fatal poate avea o încredere bine întemeiată în propriile judecăţi, nu se poate eschiva de la faptul că orice formă de minciună este dăunătoare. Scopurile pentru care viaţa merită trăită şi nivelul acceptabil al calităţii vieţii ţin în exclusivitate de aprecierea individuală. Unii pacienţi consideră că trebuie să trăiască pentru a îndeplini voinţa lui Dumnezeu, situaţie în care durata devine mai importantă decât calitatea vieţii. La polul opus, există pacienţi care preţuiesc mai mult calitatea vieţii, motiv pentru care ei refuză continuarea unor tratamente chinuitoare, cauzându-le o existenţă plină de suferinţă23.

22 Laura Mazilu, Zizi Niculescu, Andra-Iulia Suceveanu, Adrian-Paul Suceveanu,

Doina Tofolean, Tatiana Adam, Probleme de etică în comunicarea cu pacientul oncologic, în „Revista Română de Bioetică”, 2010, 8 (3), p. 82, online la http://www.bioetica.ro/atdoc/RRBv8n3_2010_Mazilu_RO.pdf (accesat 18.12.2011)

23 Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Tratamente inutile în practica

Page 13: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

85

În relaţia care se stabileşte între medic şi pacient, fiecare vine cu propriile valori şi cunoştinţe. Medicul posedă cunoştinţe medicale şi caută, prin prisma acestora, promovarea „celor mai bune interese” ale pacientului. Pacientul, pe de altă parte, posedă un set propriu de valori şi principii de viaţă, prin filtrul căruia trec informaţiile privitoare la boala sa şi alternativele terapeutice furnizate de medic, ajungând, în final, la luarea deciziei terapeutice, care, uneori, poate să nu fie conformă cu ceea ce medicul consideră a fi în consens cu „cele mai bune interese” ale pacientului, ceea ce poate genera un conflict etic.

Rezolvarea acestuia se poate realiza doar prin cunoaşterea pacientului şi prin capacitatea medicului de a înţelege motivul deciziei pacientului, pe care trebuie să o accepte dacă este raţională. Identificarea valorilor pacienţilor şi a modului în care ei definesc „calitatea vieţii” poate promova cele mai bune interese ale acestora. Trecerea propriilor frământări prin filtrul celor patru principii ale bioeticii – autonomia, binefacerea, non-maleficienţa şi echitatea – îl va ajuta pe medic să găsească soluţia optimă.

5.1. Respectarea autonomiei

În cazul minciunii terapeutice, ca şi în cadrul mai larg al

abordării paternaliste a îngrijirii medicale, medicul îndeplineşte rolul celui care decide pentru pacient şi care minte, dacă este necesar, în scopul de a-l face pe pacient să se conformeze deciziei sale. Pacientul, la rândul său, îndeplineşte rolul care-i este alocat, a celui care nu trebuie să conteste decizia medicului. Prin minciună, fiecare joacă rolul care îi este atribuit.

Mai există tendinţa – şi medicii fac aceasta inconştient – de a considera pacienţii mai vulnerabili ca fiind lipsiţi de autonomie. Şi atunci îşi acordă singuri dreptul de a gândi şi de a decide în locul lor. Consecinţele, în termeni de infantilizare şi de privare de capacitatea de a-şi folosi autonomia, sunt uneori dramatice.

Teoretic, oricine ar trebui să poată dispune liber de documentele

medicală, în Bogdan Olaru (coord.), Controverse etice în epoca biotehnologiilor, Iaşi, Edit. Universităţii „Al. I. Cuza”, 2008, p. 188.

Page 14: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

86

conţinute în dosarul său medical. Dar uneori, medicii consideră că datele din dosarele pacienţilor sunt proprietatea lor. Însă medicul nu este proprietarul informaţiilor pe care le-a colectat, ci doar depozitarul lor. Onestitatea şi claritatea ar trebui să facă parte din competenţele lor.

Unii medici continuă să ascundă adevărul pacienţilor şi să îl dezvăluie familiei lor. Acest comportament este inacceptabil din cel puţin câteva motive. A minţi pacientul înseamnă a trăda o încredere care trebuie să fie reciprocă. Minciună obligă familia să practice disimularea sau conspiraţia tăcerii, ceea ce îngreunează comunicarea, esenţială pentru îngrijire. Persoana căreia i se dezvăluie diagnosticul ar putea să nu fie cea mai indicată. Medicii nu cunosc relaţiile sau tensiunile dintr-o familie. A spune cuiva secretul altuia este cel puţin nechibzuit, dacă nu chiar dezastruos uneori.

În alte situaţii, medicii trebuie să evite ca principiile lor etice să nu se ciocnesc cu cele ale îngrijitorilor. Medicii doresc, poate, să ofere autonomie pacientului, dar aceasta poate duce la vătămări sau abuzuri. Atunci care este decizia etică cea mai corectă?

Medicul nu ar putea ajunge la aceasta fără ca mai înainte să-şi adreseze câteva întrebări: Acord eu suficientă valoare pacientului? Nu cumva acţiunea mea afectează autonomia personală a bolnavului? Toate părţile consimt la acţiunea mea? Recunosc eu că alţii pot alege diferit?

Conştientizând dreptul pacientului la autodeterminare, medicul va găsi soluţia potrivită fiecărui caz medical.

5.2. Binefacerea

O altă întrebare trebuie să ghideze conduita medicului: Cine va

beneficia de acţiunea mea? Textele etice şi deontologice oficiale au avut în vedere acest principiu al binefacerii, în stabilirea legitimităţii informării corecte şi complete a pacientului. Legea drepturilor pacientului dispune, la articolul 7 - cum am mai amintit – că „pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă”. Şi pe plan internaţional, Declaraţia de la Lisabona a OMS despre drepturile pacientului (1981) prevede, la art. 7, că:

Page 15: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

87

„pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la starea sa de sănătate şi la datele medicale relevante, inclusiv la beneficiile şi riscurile implicate în anumite terapii alternative (...). Doar în circumstanţe excepţionale informaţiile pot fi ascunse pacientului, atunci când există motive întemeiate să se creadă că acestea ar putea crea un prejudiciu grav vieţii şi sănătăţii sale”24.

Pe de altă parte, minciuna poate fi justificată, chiar legitimă în ochii unor medici care evocă răul pe care l-ar putea cauza adevărul, vorbind de refuzul pacienţilor sau de teama lor de a afla adevărul. Henderson25 ia în discuţie chiar „consecinţele dezastruoase ale adevărului”. Minciuna medicilor este de obicei înscrisă în filosofia utilitaristă, care o legitimează pe baza consecinţelor sale utile. Pentru adepţii utilitarismului, justificarea unui act se fundamentează pe natura pozitivă sau negativă a consecinţelor sale. În filosofia utilitaristă, opţiunea de a minţi succede calculării riscurilor şi a beneficiilor.

Medicul trebuie să aplice principiul binefacerii şi faţă de îngrijitorii celui bolnav. El nu este implicat în viaţa de zi cu zi a bolnavului, aşa cum este un aparţinător sau însoţitor. Chiar dacă îşi văd ocazional pacienţii, medicii sunt responsabili de deciziile majore în care bolnavii sunt implicaţi, inclusiv distribuirea resurselor financiare ale familiei, plasamentul şi activităţile de zi cu zi. Cu siguranţă că anxietatea îngrijitorului este la fel de importantă ca şi cea a bolnavului.

Din punct de vedere creştin, comunicarea diagnosticului grav poate avea o latură pozitivă, benefică, prin prisma proximităţii morţii

24 WMA Declaration of Lisbon on the Rights of the Patient,

http://www.wma.net/en/30publications/10policies/l4/ (accesat la 17.12.2011): ”The patient has the right to receive information about himself/herself recorded in any of his/her medical records, and to be fully informed about his/her health status including the medical facts about his/her condition... Exceptionally, information may be withheld from the patient when there is good reason to believe that this information would create a serious hazard to his/her life or health”.

25 L. J. Henderson, Physician and patient as a social system, în „New England Journal of Medicine”, 1935, 212, p. 819-823, apud David M. Levine, Physician-Patient Communication in the Urban Clinical Setting, în „Bulletin of the New York Academy of Medicine”, 1994, 71 (2), p. 189, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/ PMC2359272/pdf/bullnyacadmed01039-0058.pdf (accesat 30.12.2011)

Page 16: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

88

care ar trebui să îl apropie pe om mai mult de Dumnezeu. În acest sens, dezvăluirea iminenţei finalului vieţii pământeşti, provizorii, „ţinteşte spre vindecarea duhovnicească, îndreptând energiile omului spre iubirea şi slujirea cu toată inima a lui Dumnezeu”26. Suferinţa este o ocazie pentru exercitarea răbdării, a smereniei şi pentru unirea bolnavului cu Dumnezeu. „Boala, suferinţa şi iminenţa morţii ar trebui să-i aducă aminte legătura dintre suferinţă şi păcat”, de aceea principiul binefacerii, urmărit de medici prin comunicarea sinceră a prognosticului situează în centru „eliberarea bolnavilor nu doar din suferinţă, ci şi din păcat, întrucât păcatul e cauza suferinţei”27. Astfel prioritizând obiectivele,

„medicii creştini şi instituţiile de îngrijire a sănătăţii trebuie să fie pregătite să ajute pacienţii bolnavi nu doar în termeni seculari. Ei trebuie să controleze durerea, ajutându-i în acelaşi timp pe pacienţi să se apropie în pocăinţă şi prin terapie duhovnicească de Tainele Bisericii”28.

Pacientul grav bolnav beneficiază mai puţin din partea competenţei ştiinţifice, dar aşteaptă mai mult din partea preotului sau duhovnicului, mai ales când suferinţa se dovedeşte atât de copleşitoare tocmai pentru că e însoţită de frică29. Suferinţa trebuie să aducă împăcarea cu trecutul şi cu divinitatea, să deculpabilizeze, să determine la confesiune şi mărturisire.

Desigur că această direcţionare a persoanei bolnave către Dumnezeu trebuie făcută cu mult tact, astfel încât pacientul terminal să conştientizeze că doar acea viaţă lipsită de sensul sfinţeniei şi de finalitatea eshatologică, viaţa din care lipseşte Dumnezeu este golită de sens, de demnitate şi de calitate30. Confruntându-se cu moartea iminentă, aceşti pacienţi îşi pot redirecţiona şi reevalua viaţa,

26 H.T. Engelhardt Jr., op. cit., p. 436. 27 Ibidem, p. 437. 28 Ibidem, p. 439. 29 Cristina Gavrilovici, Sfârşitul vieţii la începutul vieţii, în Mircea Gelu Buta (coord.),

Medicii şi Biserica, vol. VI: „Perspectiva ortodoxă contemporană asupra sfârşitului vieţii”, Cluj-Napoca, Editura Renaşterea, 2008, p. 80.

30 Ştefan Iloaie, Cultura vieţii: aspecte morale în bioetică, Cluj-Napoca, Edit. Renaşterea, 2009, p. 85.

Page 17: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

89

îndreptându-şi atenţia de la nevoilor trupeşti la nevoile spirituale şi crescându-le preocuparea pentru spiritualitate. Este necesar ca pacientul terminal să redescopere puterea rugăciunii ca izvor de pace şi de speranţă. Altfel, unele strategii de adaptare psihologică religioasă pot avea efecte dăunătoare pentru aceşti pacienţi. Exemple de practici religioase reprezentând tipare de coping ineficient includ rugăciunea pentru un miracol, punerea la îndoială a iubirii lui Dumnezeu şi pierderea speranţei într-un rezultat benefic, a da vina pe Dumnezeu pentru orice suferinţă, ceea ce motivează supărarea pe Dumnezeu31. Există studii care sugerează că un coping religios maladaptativ este asociat cu mai mult stres psihologic şi risc crescut de mortalitate32.

5.3. Non-Maleficienţa

Minciuna terapeutică poate fi o abordare foarte păguboasă a

relaţiei cu pacientul, deoarece aceasta distruge încrederea. Deşi din punct de vedere psihologic ea poate fi o soluţie la momentul respectiv pentru medic, totuşi lipsa de onestitate ar putea submina relaţia cu pacientul. Managementul îngrijirii pacienţilor în stadii avansate ale bolii trebuie condus cu atenţie din partea medicului curant, în sensul abordării cu responsabilitate atât a aspectelor de ordin medical (legate de tratamentul aplicat), cât a celor de ordin etic, social şi psihologic.

Medicul trebuie să se întrebe permanent: Cum aş putea minimiza suferinţa sau riscurile comunicării diagnosticului? Am făcut tot posibilul ca să nu dăunez bolnavului pe care îl îngrijesc? De fapt, prin prisma principiului etic al non-maleficienţei, problema principală nu o constituie comunicarea în sine a diagnosticului de malignitate, ci modalitatea optimă de informare privitoare la boală şi prognostic. Ca

31 Theodore Gall, Relationship with God and the quality of life of prostate cancer

survivors, în „Quality of Life Research”, 2004, 13, p. 1365 şi urm., demonstrează că atunci când pacienţii asociază cauza cancerului cu mânia lui Dumnezeu, ei experimentează trăiri emoţionale şi sociale foarte sărace.

32 Julie Juola Exline, Ann Marie Yali & Marci Lobel, When God disappoints: Difficulty forgiving God and its role in negative emotions, în „Journal of Health Psychology”, 1999, 4, p. 375.

Page 18: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

90

urmare, deşi comunicarea adevărului este importantă, şi mai important este a şti cum şi când să fie comunicat diagnosticul.

Medicul nu trebuie să-şi provoace nici lui rău. Căci complicitatea cu minciuna terapeutică sporeşte anxietatea şi epuizarea emoţională a medicului. Un studiu realizat de un colectiv de cercetători de la Princeton University33 arată că pentru a minţi este nevoie de mai multe resurse cerebrale decât pentru a spune adevărul. Pe termen lung, minciuna oboseşte creierul. Concluzia vine în completarea unui alt studiu, care deduce că fabricarea unei minciună cere un efort cognitiv mai mare decât raportarea adevărului34.

5.4. Echitatea

Optând pentru minciuna „nobilă”, medicul merge împotriva a

ceea ce tocmai el mărturiseşte ca fiind etic: obţinerea consimţământului informat al pacientului şi libertatea acestuia de a alege. Deşi el conştientizează actul săvârşit, situaţia oferă un paradox în măsura în care alte motive (emoţionale, relaţionale) decât cele strict terapeutice îl conduc să mintă. Minciuna pare să fie un produs al relaţiei medic-pacient, care se sustrage unicei motivaţii terapeutice, pentru că, cel puţin în România, este fundamentată pe o logică culturală şi socială.

În lucrarea ei de filosofie morală, Bok35 pune în balanţă aşa numita „minciună albă” şi daunele cauzate de adevăr, căutând răspuns la întrebarea: pentru cine este mai bine a nu spune adevărul? Hotărârea utilizării „minciunii nobile” are o dimensiune subiectivă. Nimeni nu

33 Hannah Faye Chua, Richard E. Nisbett, Jason Buhle, Katherine Rice & Daniel

Osherson, Detecting deception by loading working memory, disponibil online la http://www.princeton.edu/~osherson/papers/hanna19.pdf. Postat la 28.01.2009, accesat la 15.12.2011.

34 Letizia Caso, Augusto Gnisci, Albert Vrij & Samantha Mann, Processes Underlying Deception: An Empirical Analysis of Truth and Lies when Manipulating the Stakes, în „Journal of Investigative Psychology and Offender Profiling”, 2005, 2, p. 199, http://www.elearning.unina2.it/files/JIPOP_Caso_Gnisci_Vrij_Mann.pdf (accesat 18.12.2011).

35 Sissela Bok, Lying: Moral Choice in Public and Private Life, 2nd ed., New York, Vintage Books, 1989, apud Sylvie Fainzang, When doctors and patients lie to each other..., p. 41.

Page 19: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

91

poate fi sigur de ceea ce este bun pentru alţii, dar pacienţii se pot considera înşelaţi atunci când sunt consideraţi incapabili să ia o hotărâre adecvată situaţiei lor sau să răspundă în mod corespunzător la informaţii veridice.

La rândul său, Immanuel Kant consideră că minciuna este întotdeauna greşită din punct de vedere moral. El afirmă că toate persoanele se nasc cu o valoare intrinsecă, numită demnitate umană, care vine din faptul că oamenii sunt raţionali, capabili să ia singuri decizii, să-şi stabilească propriile obiective şi să-şi orienteze comportamentului cu ajutorul raţiunii. A fi om, spune Kant, este a avea puterea raţională de a alege liber; a fi etic este să respecţi acea puterea din tine şi din alţii36.

Pentru a se asigura că acţiunea sa este etică, medicul trebuie să-şi adrese următoarele întrebări: Acţionez în mod corect şi echitabil? Am identificat toate grupurile vulnerabile la aflarea veştilor proaste? Dacă acţiunea mea nu este echitabilă, cum aş putea să o fac să fie? Indiferent de răspunsuri, în relaţia cu bolnavul, medicul nu poate face abstracţie de următoarele considerente: el este o persoană de încredere; nu poate înşela sau crea o impresie falsă pacienţilor; nu poate face promisiuni care nu vor fi îndeplinite.

Cea mai bună variantă este o relaţie medic-pacient de tip parteneriat, bazată pe încredere şi fundamentată pe valorile etice ale actului medical, având drept scopuri luarea celei mai potrivite decizii terapeutice şi asigurarea complianţei pacientului la tratament.

Pentru a lua o decizie etică, medicului îi sunt necesare următoarele abilităţi: să identifice toate problemele legate de dilema etică, să trieze între aspectele relevante şi cele mai puţin relevante cu privire la situaţia dată, să aibă disponibilitatea de a reflecta asupra problemelor, să solicite sfatul colegilor mai experimentaţi, să formeze o concluzie bine motivată, imparţială şi justificabilă din punct de vedere moral, să-şi justifice poziţia şi să acţioneze potrivit ei, să dispună de un cadru moral coerent, dar dispus să accepte provocările la adresa propriului cadru moral.

36 Nicolae Bellu, Morala în existenţa umană, Bucureşti, Editura Politică, 1989, p. 51-

53.

Page 20: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

92

6. Comunicarea diagnosticului Relevarea proximităţii morţii nu trebuie evitată. Pacientul are

dreptul de a-şi trăi şi viaţa, dar şi moartea. Veştile proaste sau informaţia care influenţează semnificativ aşteptările pacientului pentru viitor – e.g. ineficacitatea tratamentului într-o boală neoplazică, prognosticul sever în evoluţia unei boli etc. – trebuie transmise cu multă delicateţe. Modul în care se comunică un diagnostic grav este decisiv deoarece o comunicare inadecvată poate produce efecte negative covârşitoare asupra psihicului pacientului. De multe ori, impactul negativ al dezvăluirii diagnosticului de cancer este cauzat frecvent de graba în informare. În astfel de situaţii, empatia şi atitudinea realistă din partea medicului trec pe primul plan. Nu se pot construi şabloane sau reguli cu privire la oportunitatea informării pacienţilor neoplazici sau referitoare la modul în care aceştia trebuie informaţi.

Din cauza puternicei încărcături emoţionale pentru medic, Baile et al.37 au iniţiat un protocol în şase paşi care să direcţioneze coerent clinicianul în demersul de comunicare. Protocolul se numeşte SPIKES – acronimul celor şase paşi pe care îi detaliem în continuare: S - Scenariul (Setup)

Are în vedere pregătirea de către medic a întâlnirii cu pacientul şi crearea unui spaţiu adecvat: veştile nu se comunică nici pe culoare, nici în salon, nici în cadrul unor întâlniri întâmplătoare. Pacientul trebuie invitat într-un spaţiu confidenţial, singur sau, dacă doreşte, împreună cu familia. Interlocutorii vor sta jos, pentru o atmosferă mai relaxată, adecvată discuţiei. Înaintea invitării pacientului, e necesară obţinerea dosarului medical al acestuia şi recapitularea mentală a punctelor cheie din discuţie.

37 Walter F. Baile, Robert Buckman, Renato Lenzi, Gary Glober, Estela A. Beale & Andrzej P. Kudelka, SPIKES - A sixstep protocol for delivering bad news: application to the patient with cancer, în „Oncologist”, 2000, 5, p. 302-311, http://www.ohsu.edu/xd/education/simulation-at-ohsu/programs/ virtu-ohsu/resources/upload/Week-3-Reading.pdf (accesat 20.12.2011)

Page 21: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

93

P - Percepţia (Perception)

Este etapa în care medicul testează percepţia pacientului asupra bolii prin întrebări deschise: Ce vi s-a spus până acum despre starea dumneavoastră?; Ce aţi înţeles despre boala dumneavoastră până acum?; La ce vă aşteptaţi de la tratament? Medicul are ocazia să corecteze anumite concepţii eronate ale pacientului, atitudinea de negaţie sau de optimism excesiv.

I - Invitaţia (Invitation)

Medicul îl provoacă pe pacient, îl invită să-i dezvăluie informaţia, atât cât doreşte pacientul şi îl încurajează să pună întrebări. E recomandat să folosească întrebări de genul: Preferaţi să aflaţi pe larg despre rezultatele testelor sau preferaţi să le schematizăm şi să discutăm mai mult despre tratament? De regulă, pacienţii care nu vor să cunoască diagnosticul mută discuţia spre strategiile terapeutice, blocând astfel veştile proaste. În loc să insiste cu întrebări despre ce s-a aflat la CT/RMN/biopsie etc, pacienţii întreabă: „şi acum ce facem, domnule doctor?”

K - Cunoştinţele pacientului (Knowledge)

Este etapa comunicării informaţiei importante, într-o formă accesibilă pacientului, adecvată la cunoştinţele şi erudiţia bolnavului. Pacientul poate fi avertizat că urmează veşti proaste, pentru a reduce şocul lor. Trebuie evitată francheţea excesivă, pentru a nu şoca pacientul, care s-ar simţi singur şi neputincios în faţa bolii, ca şi atitudinea negativistă, de tipul „nu mai putem face nimic pentru dumneavoastră”. Chiar şi în cazurile grave, se preferă o atitudine moderată de suport.

E - Empatie (Empathize)

E indicat ca medicul să se pună în locul pacientului, pentru a înţelege mai bine prin ce trece acesta. În cadrul acestei etape, este utilă strategia numită NURSE, tot un acronim [N= naming (numeşte); U=understanding (înţelege); R=respecting (respectă); S=supporting

Page 22: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

94

(sprijină); E=exploring (explorează)]. Medicul trebuie să numească, adică să interiorizeze suferinţa pacientului (N) şi să-i ofere suport emoţional: Vă înţeleg că vă simţiţi astfel (U). Aveţi tot dreptul să vă simţiţi aşa (R). Dar sunt alături de dumneavoastră şi vom lupta împreună împotriva bolii (S). Cum vă afectează această veste? (E).

S – Sumarizare şi strategii pentru viitor (Summarize and strategize)

În această etapă, medicul rezumă informaţia şi propune o serie de strategii privind terapia. Informaţia trebuie formulată cât mai concret, fără ca pacientul să fie forţat să ia decizii pe loc38.

Protocolul SPIKES, descris mai sus, este foarte util personalului medical, care se simte mult mai orientat şi sprijinit în demersul de comunicare a veştilor proaste. Întrucât utilizează strategii universale de comunicare, este recomandată aplicarea lui la o scară cât mai extinsă şi în România, dovedindu-şi beneficiile atât pentru pacient, cât şi pentru medicii care doresc evitarea minciunii terapeutice.

Relaţia de încredere a bolnavului în medicul său, bazată pe sinceritate, delicateţe şi responsabilitate constituie o puternică pârghie terapeutică. Aceasta necesită o adevărată implicare a medicului. La rândul său, bolnavul al cărui sfârşit este iminent nu trebuie să piardă din acel moment relaţia onestă cu medicul său. Încrederea pacientului în medic, precum şi înţelegerea şi acceptarea diagnosticului, vor crea premizele complianţei pacientului la tratament, condiţie esenţială pentru un management de succes al bolii.

Medicul, mai ales cel implicat în managementul unor boli grave/terminale, trebuie să-şi dezvolte abilităţile în comunicarea cu pacientul, plasând pe primul plan empatia. Aceasta necesită adesea forţa medicului de a se confrunta cu propria sa mortalitate, cu fragilitatea vieţii umane şi a sănătăţii. Expunerea repetată la această situaţie de anunţare a veştilor proaste poate provoca o încărcătură psihologică foarte importantă pentru medic, numită în literatura de

38 Olivia Sgarbură, Bogdan O. Popescu, Strategii practice privind comunicarea

diagnosticului pacienţilor neoplazici, în „Psihologie medicală”, 2006, nr. 51, http://www.stetoscop.ro/arhiva/2006/51/psihologiemedicala. php (accesat 26.12.2011)

Page 23: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

95

specialitate burn-out (epuizare emoţională).

7. Discuţii Minciuna terapeutică va fi mereu un subiect în jurul căruia vor fi

dezbateri, iar modul de abordare va comporta revizuiri continue. Nevoia de discuţii şi de evaluare colegială se impune cu stringenţă.

Dunkel-Schetter et al.39 au evidenţiat că evitarea aflării diagnosticului de către pacienţi şi negarea diagnosticului pot provoca stres emoţional pe termen lung. Cu toate acestea, autonomia pacienţilor, capacitatea lor de a alege strategiile potrivite de adaptare la boală şi dreptul de a alege cu cine şi când să vorbească despre dificultăţile lor emoţionale, trebuie respectate. În acest fel, pacienţii simt că îşi pot controla într-un fel viaţa, ceea ce este foarte important pentru a face faţă suferinţei40.

Dacă totuşi credităm ideea că minciuna este indispensabilă, succinta clasificare a minciunilor făcută de J.J. Rousseau ne-ar da de gâdit: „A minţi spre folosul tău e o înşelăciune, a minţi spre folosul altcuiva e o fraudă, a minţi pentru a dăuna e calomnie; dintre toate soiurile de minciună, acesta e cel mai josnic. A minţi fără folos ori fără pagubă pentru tine sau pentru alţii nu înseamnă a minţi: nu e minciună, e ficţiune”41.

Medicii trebuie să încerce să afle ce este cel mai bine pentru fiecare pacient, prin utilizarea abilităţilor de comunicare, incluzând aici

39 Christine Dunkel-Schetter, Lawrence G. Feinstein, Shelley E. Taylor & Roberta L.

Falke, Patterns of coping with cancer, în „Health Psychology”, 1992, 11 (2), p. 79-87, http://health.psych.ucla.edu/cds/pubs/2000%20 DunkelSchetterFeinstein_ Patterns%20of%20coping.pdf (accesat 29.12.2011)

40 Anthony Morgan, Protective coping: a grounded theory of educative interactions in palliative care nursing, în „International Journal of Palliative Nursing”, 2001, 7 (2), p. 91–99.

41 Jean-Jacques Rousseau, Oeuvres completes: Les réveries. Quatrième promenade, Lyon, 1796, p. 285, http://books.google.ro (accesat 29.12.2011): „Mentir pour son avantage à soi-même est imposture, mentir pour l'avantage d'autrui est fraude, mentir pour nuire est calomnie; c`est la pire espece de mensonge. Mentir sans profit ni préjudice de soi ni d`autrui n`est pas mentir: ce n`est pas mensonge, c`est fiction”.

Page 24: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

96

întrebările deschise42. În plus, nu trebuie să se teamă dacă pacienţii le dezvăluie propriile sentimente. La fel de important este identificarea pacienţilor care au nevoie de ajutor din partea clericului sau psihologului. Abordarea multidisciplinară a cazului îmbunătăţeşte statusului emoţional al pacientului.

A discuta cu pacientul despre transformările pe care le aduce boala în activităţile lui cotidiene îl ajută să-şi menţină speranţa şi să dea sens bolii, fapt ce trebuie recunoscut ca un aspect important al îngrijirii emoţionale şi spirituale43. Cu toate acestea, nu întodeauna personalul medical este pregătit din punct de vedere psiho-spiritual, lipsindu-i abilităţile de comunicare în situaţiile în care pacienţii doresc să vorbească despre dificultăţile lor emoţionale.

De asemenea, mulţi medici îşi îndeamnă pacienţii să creadă că Dumnezeu îi va ajuta să se vindece şi le recomandă să se roage în acest sens. Atitudinea spiritualităţii ortodoxe faţă de boală este aceea de încadrare a acesteia în planul lui Dumnezeu de mântuire a persoanei. Printr-o voce autoritară, cea a ascetului Ioan, suntem îndrumaţi spre a avea următoarea atitudine:

„Nu e bine să te rogi, pornind de la tine, ca să fii vindecat de boală, neştiind de-ţi este de folos. Ci trebuie lăsat în seama Celui ce a zis: «Ştie Tatăl vostru Cel ceresc, cele de care aveţi trebuinţă, înainte de a-I cere» (Mt. 6, 8). Deci roagă-te lui Dumnezeu, zicând aşa: «Stăpâne, sunt în mâinile Tale, miluieşte-mă după mare voia Ta şi, dacă îmi este spre folos, vindecă-mă în grabă». Acelaşi lucru roagă-i şi pe sfinţi să-l ceară şi crede, fără să te îndoieşti, că va face ceea ce îţi este de folos. Şi mulţumeşte-I Lui în toate, aducându-ţi aminte de cuvântul: «În toate mulţumiţi» (I Tes. 5, 18). Şi te vei folosi cu sufletul şi cu trupul”44.

42 Susie Wilkinson, Factors which influence how nurses communicate with cancer

patients, în „Journal of Advanced Nursing” 1991, 16, p. 677–688; Kevin Booth, Paul M. Maguire, Tony Butterworth, Valerie F. Hillier, Perceived professional support and the use of blocking behaviours by hospice nurses, în „Journal of Advanced Nursing”, 1996, 24, p. 522–527.

43 Kirsti Kvale, Do cancer patients always want to talk about difficult emotions? A qualitative study of cancer inpatients communication needs, „European Journal of Oncology Nursing”, 2007, 11, p. 320–327, aici p. 326.

44 Sfântul Ioan, Scrisori duhovniceşti, 384, în „Filocalia”, vol. XI, traducere Dumitru

Page 25: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

97

În acelaşi timp, există şi o opoziţie încă foarte puternică a unei părţi a lumii medicale care priveşte cu un scepticism declarat o asemenea atitudine.

Concluzii Ca practică socială, medicina este o sferă de activitate în

evoluţie. Aflată sub presiune socială, relaţia medic-pacient este în schimbare, trecând treptat de la un „paternalism” tradiţionalist, în care medicul decide tratamentul, la paradigma idealului participativ, a deciziei medicale luate de comun acord. Această evoluţie a făcut să iasă la lumină nevoile pacienţilor, confirmate de diferite studii despre preferinţele lor şi obstacolele informării şi participării lor la deciziile medicale45.

Personalul medical utilizează de multe ori „minciuna albă”, pentru a menaja pacienţii cu boli grave. Pentru a menţine speranţele acestora, medicii pot manipula adevărul, aplicând principiile filozofice ale minciunii la problemele etice cu care se confruntă. Argumentele pro şi contra folosirii minciunii terapeutice au fost şi vor mai fi discutate. Încadrarea unui mesaj către pacient se poate face prin aplicarea principiilor etice ale autonomiei, binefacerii, non-maleficienţei şi echităţii.

Analiza efectuată în cadrul studiului de faţă a arătat diferenţa care există între motivele şi implicaţiile minciunii şi, prin urmare, caracterul ei paradoxal. Beneficiind de o largă toleranţă socială şi culturală, utilizarea minciunii prevalează deseori asupra funcţionalităţii ei medicale. Cu alte cuvinte, recurgerea la minciună are o eficienţă care este mai mult socială decât terapeutică.

Posibilitatea unui drept de a minţi, ale cărui justificări nu sunt pur cazuistice sau circumstanţiale, depinde în cele din urmă de statutul

Stăniloae, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1990, p. 388-389.

45 Julien Carretier & Béatrice Fervers, Pour un partage du savoir et la construction d’une nouvelle relation entre les malades et leurs proches, în Marie-Frédéric-Bacque (coord.), Les vérités du cancer. Partager l`information, installer la relation, coll. „Psycho-Oncologie”, Paris, Springer-Verlag, 2008, p. 77-94, http://books.google.ro (accesat 25.12.2011)

Page 26: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

98

moral pe care îl recunoaştem adevărului. Acesta este gândit ca un simplu instrument, în serviciul valorilor superioare precum conservarea vieţii, refuzul de a răni, situaţii în care dreptul de a minţi poate fi luat în calcul. Dificultatea este apoi să ne gândim la condiţiile şi limitele de exercitare a acestui drept, astfel încât acest drept să nu devină un instrument al puterii personale sau de grup. Dacă însă adevărul este conceput ca o valoare supremă, acesta implică un drept comun la adevăr şi datoria de a spune adevărul. Dificultatea este de a şti dacă adevărul este bun în el însuşi.

În plus, putem oare să distingem între un adevăr „util” şi un adevăr „contestabil”? Căci şi într-un caz, şi în celălat, tot justificări morale stau şi la baza respingerii minciunii (ca fiind imorală) şi a justificării ei (prin ideea că adevărul nu este adecvat pentru persoana care este minţită sau îi poate dăuna). Etic vorbind, utilizarea ei caracterizează paternalismul medical, într-o epocă în care se pune un mare accent pe informarea pacientului şi pe respectarea autonomiei acestuia.

Probabil că în aceste condiţii conduita medicală optimă este una individualizată şi impune ca medicul să fie sensibil la nevoile particulare şi valorile personale, culturale şi religioase ale fiecărui pacient, astfel încât să fie capabil să ofere într-un mod onest şi eficient informaţiile necesare unei bune decizii medicale.

Pentru noi, ca şi creştini, preocuparea nu trebuie se se centreze pe răspunsul la întrebarea „Ce este adevărul?”, ci la întrebarea „Cine este adevărul?” – punctul central al teologiei creştine. Drumul spre desăvârşirea creştină prin practicarea discernământului spiritual este unul destul de sinuos şi necesită o mare capacitate de dăruire şi o deschidere spre „vocea lui Dumnezeu”, care ne invită să urmăm, în lucrarea noastră, modelul lui Iisus Hristos, modelul „bărbatului desăvârşit”. Adevărata iniţiativă nu înseamnă a fi purtat de fluxul indefinit al lumii, fără nici o direcţie, ci a cunoaşte direcţia şi ţinta ta, în însoţirea cu Dumnezeu.

Într-o epocă în care abordarea bioetică se concentreză asupra asigurării pentru pacient a unei alegeri nemanipulate, neîngrădită de constrângerile şi presiunile medicului sau familiei, concepţia creştin-ortodoxă – exprimată şi de H. T. Engelhardt Jr. – este cea potrivit căreia

Page 27: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

99

„respectarea autonomiei în îngrijirea sănătăţii înseamnă a ajuta pacienţii să aleagă într-un mod care să-i ducă la mântuire”46, căci autenticitatea autonomă a creaturii se găseşte în libera supunere în iubire şi adorare a creaturii faţă de Creator.

Sfinţii doctori fără de arginţi oferă exemple creştine de practică medicală, folosindu-se de rolul lor de medici pentru a-i aduce pe pacienţi la credinţă. Căutarea împărăţiei lui Dumnezeu are o prioritate morală şi ontologică: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 6, 33) – zice Mântuitorul Hristos, de aceea oferirea îngrijirii sănătăţii trebuie subordonată căutării sfinţeniei. Creştinismul resituează toate preocupările morale, inclusiv minciuna terapeutică şi consimţământul pacientului la tratament, în interiorul căutării atotexigente a Împărăţiei cerurilor.

Menţiune: Studiul a fost elaborat în cadrul programului POSDRU/89/1.5/S/61879, „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate”.

References: 1. Ava Dorotei, Diferite învăţături de suflet folositoare, cap. IX: „Despre

minciună”, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, vol. IX, Bucureşti, EIBMBOR, 1980.

2. Baile, Walter F.; Buckman, Robert; Lenzi, Renato; Glober; Beale, Estela A. & Kudelka, Andrzej P., SPIKES - A sixstep protocol for delivering bad news: application to the patient with cancer, în „Oncologist”, 2000, 5, p. 302-311, http://www.ohsu.edu/xd/education/simulation-at-ohsu/programs/ virtu-ohsu/ resources/upload/Week-3-Reading.pdf (accesat 20.12.2011).

3. Bellu, Nicolae, Morala în existenţa umană, Bucureşti, Editura Politică, 1989.

4. Blanchard, Christina G.; Labrecque, Mark S.; Ruckdeschel, John C.; Blanchard, Edward B., Information and decision-making preferences of hospitalized adult cancer patients, în „Social Science and Medicine”, 1988, 27, p. 1139-1145.

46 H. T. Engelhardt Jr., op. cit., p. 465.

Page 28: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

100

5. Booth, Kevin; Maguire, Paul M.; Butterworth, Tony; Hillier Valerie F., Perceived professional support and the use of blocking behaviours by hospice nurses, în „Journal of Advanced Nursing”, 1996, 24, p. 522–527.

6. Carretier Julien & Fervers Béatrice, Pour un partage du savoir et la construction d’une nouvelle relation entre les malades et leurs proches, în Marie-Frédéric-Bacqué (coord.), Les vérités du cancer. Partager l`information, installer la relation, coll. „Psycho-Oncologie”, Paris, Springer-Verlag, 2008, p. 77-94, http://books.google.ro (acc. 25.12.2011).

7. Caso, Letizia; Gnisci Augusto; Vrij, Albert & Mann, Samantha, Processes Underlying Deception: An Empirical Analysis of Truth and Lies when Manipulating the Stakes, în „Journal of Investigative Psychology and Offender Profiling”, 2005, 2, p. 195–202, http://www.elearning.unina2.it/ files/JIPOP_Caso_Gnisci_ Vrij_Mann.pdf (accesat 18.12.2011).

8. Chua Hannah Faye; Nisbett Richard E.; Buhle, Jason; Rice, Katherine & Osherson, Daniel, Detecting deception by loading working memory, http://www.princeton.edu/~osherson/papers/hanna19.pdf (acc. 15.12.2011).

9. *** Codul de Deontologie Medicală al CMR, http://www.cmr.ro/content/ view/385/38/ (accesat la 20.12.2011).

10. Dunkel-Schetter, Christine; Feinstein; Lawrence G.; Taylor, Shelley E. & Falke, Roberta L., Patterns of coping with cancer, în „Health Psychology”, 1992, 11 (2), p. 79–87, http://health.psych.ucla.edu/cds/pubs/2000%20 DunkelSchetterFeinstein_Patterns%20of%20coping.pdf (acc. 29.12.2011).

11. Engelhardt Jr., Herman Tristram, Fundamentele Bioeticii creştine. Perspectiva ortodoxă, trad. Mihail Neamţu, Cezar Login şi diac. Ioan I. Ică jr., prefaţa Sebastian Moldovan, Sibiu, Editura Deisis, 2005.

12. Exline, Julie Juola; Yali, Ann Marie & Lobel, Marci, When God disappoints: Difficulty forgiving God and its role in negative emotions, în „Journal of Health Psychology”, 1999, 4, p. 364-379.

13. Fainzang, Sylvie, When doctors and patients lie to each other..., în E. van Dongen & Sylvie Fainzang (coord.), Lying and Illness. Power and Performance, Amsterdam: Hel Spinuis, 2005, p. 36-55, http://classiques. uqac.ca/contemporains/Fainzang_sylvie/when_doctors_patiens_lie/when_doctors_patiens_lie_texte.html (accesat 18.12.2011).

14. Gall, Theodore, Relationship with God and the quality of life of prostate cancer survivors, în „Quality of Life Research”, 2004, 13, p. 1357-1368.

15. Gavrilovici, Cristina, Sfârşitul vieţii la începutul vieţii, în Mircea Gelu Buta (coord.), Medicii şi Biserica, vol. VI: „Perspectiva ortodoxă contemporană asupra sfârşitului vieţii”, Cluj-Napoca, Editura Renaşterea, 2008, p. 78-95.

Page 29: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

 Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient  

101

16. Harakas, Stanley S., Contemporary Moral Issues Facing the Orthodox Christian, Minneapolis, Light & Life Publishng Company, 1982.

17. Iloaie, Ştefan, Cultura vieţii: aspecte morale în bioetică, Cluj-Napoca, Edit. Renaşterea, 2009.

18. Iltis, Ana Smith & Cherry, Mark J. (ed.), At the Roots of Christian Bioethics: Critical Essays on the Thought of H. Tristram Engelhartd Jr., Salem, M&M Scrivener Press, 2010.

19. Ioan, Beatrice; Gavrilovici, Cristina & Astărăstoae Vasile, Tratamente inutile în practica medicală, în Bogdan Olaru (coord.), Controverse etice în epoca biotehnologiilor, Iaşi, Edit. Universităţii „Al. I. Cuza”, 2008, p. 185-205.

20. Kant, Immanuel, Despre un pretins drept de a minţi din iubire de oameni, trad. şi note de Andrei Apostol şi Valentin Mureşan, în Valentin Mureşan (coord.), Legea morală la Kant. Caiet de seminar pentru uzul studenţilor, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009.

21. Kvale, Kirsti, Do cancer patients always want to talk about difficult emotions? A qualitative study of cancer inpatients communication needs, în „European Journal of Oncology Nursing”, 2007, 11, p. 320–327.

22. *** Legea drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003, http://www.medlegtm.ro/LEGEA%20 drepturilor%20pacientului.pdf (accesat 20.12.2011).

23. Levine, David M., Physician-Patient Communication in the Urban Clinical Setting, în „Bulletin of the New York Academy of Medicine”, 1994, vol. 71, nr. 2, p. 188-193, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/ PMC2359272/pdf/bullnyacadmed01039-0058.pdf (accesat 30.12.2011).

24. Mazilu, Laura; Niculescu, Zizi; Suceveanu, Andra-Iulia; Suceveanu, Adrian-Paul; Tofolean, Doina; Adam Tatiana, Probleme de etică în comunicarea cu pacientul oncologic, în „Revista Română de Bioetică”, 2010, 8 (3), p. 81-87, http://www.bioetica.ro/atdoc/ RRBv8n3_2010 _Mazilu_RO.pdf (accesat 18.12.2011).

25. Morgan, Anthony, Protective coping: a grounded theory of educative interactions in palliative care nursing, în „International Journal of Palliative Nursing”, 2001, 7 (2), p. 91–99.

26. Rousseau, Jean-Jacques, Oeuvres completes: Les réveries. Quatrième promenade, Lyon, 1796, p. 285, http://books.google.ro (acc. 29.12.2011).

27. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, traducere, introducere şi note de D. Fecioru, Bucureşti, Editura Sophia, 2004.

28. Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, cuvântul XII: „Despre minciună”, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată

Page 30: Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient. Perspective ...fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/04/4.-Roman.pdfMinciuna terapeutică în relaţia medic-pacient

Gabriel ROMAN

102

cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, vol. IX, Bucureşti, EIBMBOR, 1980.

29. Sfântul Ioan, Scrisori duhovniceşti, 384, în „Filocalia”, vol. XI, traducere Dumitru Stăniloae, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1990.

30. Sgarbură Olivia & Popescu, Bogdan O., Strategii practice privind comunicarea diagnosticului pacienţilor neoplazici, în „Psihologie medicală”, 2006, nr. 51, http://www.stetoscop.ro/arhiva/2006/51/ psihologiemedicala.php (accesat 26.12.2011).

31. Wilkinson, Susie, Factors which influence how nurses communicate with cancer patients, în „Journal of Advanced Nursing” 1991, 16, p. 677–688.

32. *** WMA Declaration of Lisbon on the Rights of the Patient, http://www.wma.net/en/30publications/ 10policies/l4/ (acc. la 17.12.2011).