R O M Â N I A CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ Târgu Mureş, str. Justiţiei, nr.1, judeţul Mureş Telefon 0265-263694, fax 0265-269.199, email ca-tgmures@just.ro SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

MINUTA ÎNTÂLNIRII PROFESIONALE

DIN TRIMESTRUL III, 2017 pentru unificarea practicii judiciare şi formarea profesională continuă

1. Litigii cu profesionişti. Stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de

credit prin darea în plată. Neîndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016. Necesitatea/lipsa necesităţii analizei impreviziunii

2. Contencios administrativ. Sancţionare contravenţională pentru lipsa rovignetei. Netranscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul. Consecinţe

3. Contencios administrativ. Natura termenului prevăzut de art. 39 din Legea nr. 215/2001. Sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării sale.

4. Insolvență. Aplicabilitatea prevederilor art. 101 alin. 1) lit. B din Legea

nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei în situaţia în care există patru categorii de creditori

5. Insolvenţă. Calitatea procesuală activă a unei asociaţii sportive,

constituite în baza OG nr. 85/2014, de a solicita deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85.2014.

6. Insolvenţă. Competenţa materială a Tribunalului Specializat de a soluţiona o cerere având ca obiect obligarea lichidatorului judiciar de a se prezenta la notarul public pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare cu privire la un imobil vândut în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, închise şi al cărui preţ a fost integral achitat în procedură .

7. Litigii cu profesionişti. Aplicabilitatea art. 119 alin. 3 din Legea societăţilor nr. 31/1990 modificată în materia societăţilor cu răspundere limitată. Procedura de soluţionare a cererii.

8. Litigii cu profesioniști. Stabilirea cadrului procesual în litigiile prin care

se urmărește dobândirea activului rămas de către asociaţi, în urma radierii societăţii, precedată de dizolvare, în baza dispoziţiilor art. 227 din Legea nr. 31/1990, şi în alte cazuri de dizolvare de drept prevăzute de legi speciale - Temă prorogată pentru dezbatere în cadrul învăţământului profesional din luna iunie 2017.

9. Litigii cu profesioniști. Stabilirea cadrului procesual în litigiile prin care se urmărește dobândirea activului rămas şi neadus la masa credală de către asociaţi, în urma radierii societăţii, ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014 sau de Legea nr. 85/2006- Temă prorogată pentru dezbatere în cadrul învăţământului profesional din luna iunie 2017.

10. Contencios administrativ. Măsuri asiguratorii. Interpretarea dispoziţiilor art. 213 alin. 2 din Legea nr. 217/2015. Starea de pericol motivată de organul fiscal prin prisma comportamentului fiscal inadecvat anterior al contribuabilului.

11. Managementul dosarelor. Standardizarea procedurilor prealabile cu termene reduse în raport de specificul cauzelor urgente

12. Aspecte relevante privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

în vederea pronunţării unei chestiuni prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

*****

1. Litigii cu profesionişti. Stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit prin darea în plată. Neîndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016. Necesitatea/lipsa necesităţii analizei impreviziunii

Materia: litigii cu profesioniştii Subcategorie: dreptul consumatorului

Obiect ECRIS: pretenţii Acte normative incidente: Legea nr. 77/2016

În contextul neîndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, care să fundamenteze stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit prin darea în plată, se apreciază, conform opiniei majoritare, că instanţa investită în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu este necesar a mai analiza îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii, raportat la circumstanţele cauzei.

Controlului judecătoresc în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii nu se justifică atunci când nu se prefigurează o hotărâre de restabilire a echilibrului contractual, constând în stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit prin darea în plată, nici prin raportare la argumentul că în ipoteza dovedirii în faţa instanţei de apel a condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, ar fi încălcat dreptul părţilor la dublul grad de jurisdicţie. Sub acest aspect, se apreciază, conform opiniei majoritare, că părţile, în temeiul prevederilor

art. 480 alin. 3 teza a II-a C. proc. civ. pot solicita în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, ca urmare a necercetării fondului.

Argumente:

Conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 77/ 2016, pentru stingerea creanţei

izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, să nu depăşească echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; creditul să fi fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Instanţa de contencios constitutional a statuat prin paragraful 116 al Deciziei nr. 623/25.10.2016, că o instituţie a impreviziunii aplicabilă ope legis pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu poate fi recunoscută, încălcând exigenţele constituţionale.

În consecinţă, suplimentar faţă de verificarea condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, conform paragrafelor 119 şi 120 din Decizia nr. 623/25.10.2016, pronunţată de Curtea Constituţională, instanţa are obligaţia să aplice impreviziunea, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia.

În ipoteza în care, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute cumulativ de art. 4 din Legea nr. 77/2016, nu se justifică restabilirea echilibrului contractual constând în stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit prin darea în plată, şi, deci, instanţa nu aplică impreviziunea. Atât timp cât instanţa nu aplică impreviziunea, nu este necesar controlul judecătoresc în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii.

2. Contencios administrativ. Sancţionare contravenţională pentru lipsa rovignetei. Netranscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul. Consecinţe

Materia: contencios administrativ și fiscal Subcategorie: drept contravenţional

Obiect ECRIS: anulare proces-verbal de contravenţie Acte normative incidente: OUG nr. 195/2002, OG nr. 15/2002, art. 24

din Ordinul 1501/2006.

Se consideră, potrivit opiniei majoritare, că răspunderea pentru lipsa

rovignetei aparţine proprietarului înscris în baza de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Subsecvent datei de 18.08.2017, când a fost adoptată OG nr. 14/2017 ce reglementează schimbul de informaţii între instituţiile statului, prevăzut de reglementările în materie fiscală, este suficientă scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar, pentru ca acesta să fie exonerat de răspundere contravenţională pentru lipsa rovignetei.

Argumente: În această ordine de idei, se are în vedere definiţia expresă dată utilizatorului

de art.1 alin.1 lit. b din OG nr.15/2002. De asemenea, s-a apreciat că este lipsit de relevanţă, având în vedere specificul faptei contravenţionale, cine este conducătorul auto al vehiculului, în condiţiile în care art.7 alin.1 din OG nr. 15/2002 prevede expres că responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare şi a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, şi doar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine conducătorului auto al vehiculului.

Aşadar, din coroborarea art.7 alin.1 teza I cu art.1 alin.1 lit. b se desprinde concluzia că persoana în sarcina căreia se reţine săvârşirea contravenţiei prevăzută de OG nr.15/2002 este persoana care apare înscrisă în certificatul de înmatriculare, respectiv care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi, în baza unui drept legal, vehicule înmatriculate în România.

De asemenea, apar ca relevante prevederile art.9 alin.4 din OG nr.15/2002, conform cărora în cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza

datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul aplică sancţiunea şi încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Fiind, aşadar, reglementat expres modul de constatare al contravenţiei, în baza datelor furnizate de MAI, apar ca nerelevante trimiterile la dispoziţiile dreptului comun privind efectele încheierii unui contract de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte argumentele privind imposibilitatea vânzătorului vehiculului de a acţiona în vederea transcrierii dreptului de proprietate în conformitate cu OUG nr.195/2002, s-a constatat că OG nr.14/2017, ce modifică la data de 18.08.2017, OUG nr. 195/2002, reglementează situaţia în care fostul proprietar se adresează organului fiscal în vederea radierii vehiculului din evidenţa fiscală şi oferă un remediu pentru omisiunea cumpărătorului de a se adresa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în vederea înscrierii datelor noului proprietar în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Astfel, se prevede expres că „organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar are obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare, autorităţii competente de înmatriculare. Aceasta face menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării”.

3. Contencios administrativ. Natura termenului prevăzut de art. 39 din Legea nr. 215/2001. Sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării sale.

Materia: contencios administrativ și fiscal

Subcategorie: contencios administrativ Obiect ECRIS: anulare act administrativ

Acte normative incidente: Legea nr. 215/2001, Legea nr. 53/2003.

Se consideră că termenele prevăzute de art. 39 din Legea 215/2001 privind convocarea Consiliului local nu sunt de recomandare, fiind obligatorie respectarea acestora. În ceea ce priveşte efectele nerespectării termenelor anterior menţionate, în măsura în care în conformitate cu art. 43 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, ordinea

de zi a şedinţei este aprobată şi nu se formulează obiecţiuni de către consilierii locali, determinate de nerespectarea acestor termene, s-a apreciat potrivit opiniei majoritare, că a intervenit o manifestarea de voinţă în condiţiile prevăzute de textul de lege, de natură să acopere neregularităţile determinate de nerespectarea acestor termene.

NOTĂ: În ceea ce priveşte modul de calcul al termenelor de 3 şi 5 zile prevăzute de art. 39 din Legea 215/2001, nu s-a conturat o opinie majoritară, fiind prorogate discuţiile, sub acest aspect, pentru următoarea întâlnire profesională trimestrială.

Argumente: Conform art. 39 din Legea nr. 215/2001, „consiliul local se poate întruni şi în

şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului. (3) Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înainte şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare”.

Se consideră că termenele prevăzute de art. 39 din legea 215/2001 privind convocarea Consiliului local nu sunt de recomandare, fiind obligatorie respectarea acestora. În ceea ce priveşte efectele nerespectării termenului de 3, respectiv 5 zile, s-a decis că trebuie avut în vedere faptul că aceste termene sunt stabilite pentru legala încunoştinţare a consilierilor locali cu privire la organizarea şedinţei. Pe cale de consecinţă, în măsura în care în conformitate cu art. 43 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, ordinea de zi a şedinţei este aprobată şi nu se formulează obiecţiuni de către consilierii locali determinată de nerespectarea acestor termene, s-a apreciat că a intervenit o manifestarea de voinţă în condiţiile prevăzute de textul de lege de natură să acopere neregularităţile determinate de nerespectarea acestor termene.

Cu alte cuvinte, deşi într-o acţiune a prefectului întemeiată pe un control de legalitate obiectiv (şi care vizează anularea hotărârii de consiliu local adoptate într-o şedinţă care nu a fost convocată cu respectarea termenului imperativ prevăzut de lege) nu interesează aspectele privind vătămarea, în sensul dreptului comun, s-a reţinut că posibilitatea confirmării actului care are un viciu de legalitate nu poate fi exclusă în materia contenciosului administrativ neexistând o incompatibilitate în acest sens între Legea nr. 554/2004 şi dreptul comun. Or, prin asumarea ordinii de şedinţă de către consilierii locali, chiar nelegal convocaţi, s-a apreciat că sunt acoperite viciile de legalitate determinate de nerespectarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 215/2001.

Se apreciază necesar a se face distincţie între termenele prevăzute de art. 39 din Legea nr. 215/2001 şi cele prevăzute de Legea nr. 53/2003, acestea din urmă

având ca finalitate asigurarea caracterului public al şedinţei Consiliului local în sensul art. 42 alin. 1 din Legea nr. 215/2001. Astfel, termenele prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 53/2003 au ca finalitate asigurarea participării persoanelor interesate la lucrările şedinţelor publice, este, de asemenea, un termen imperativ. Având în vedere finalitatea, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea acestor termene, chiar şi în condiţiile în care art. 10 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 prevede că punctele de vedere exprimate de persoanele interesate în cadrul şedinţelor publice au valoare de recomandare, s-a apreciat că nerespectarea acestor termene poate avea ca şi consecinţă nelegalitatea hotărârilor adoptate în şedinţa publică cu privire la care nu s-au desfăşurat formalităţile prealabile de informare a publicului. În acest caz particular nu se poate identifica în temeiul textelor de lege posibilitatea unei manifestări de voinţă de natură să înlăture neregularităţile săvârşite.

4. Insolvență. Aplicabilitatea prevederilor art. 101 alin. 1) lit. B din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei în situaţia în care există patru categorii de creditori

Materia: civil Subcategorie: insolvență și preinsolvență

Obiect ECRIS: deschidere procedură Acte normative incidente: art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006

În cazul în care există patru categorii de creanţe nu se poate aplica prin analogie modalitatea de acceptare a planului,conform celor statuate prin art. 101 alin. (1) lit. B din lege, având în vedere că o asemenea situaţie este reglementată de legiuitor prin intermediul prevederilor art. 101 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006.

Argumente:

În conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, „Judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi

exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: A. cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul; B. în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;”

Prevederile art. 101 alin. (1) lit. A din Legea nr. 85/2006 reprezintă regula în ceea ce priveşte modalitatea de acceptare a planului de către categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi şi sunt aplicabile în toate cazurile în care numărul categoriilor de creanţe permite stabilirea unei majorităţi simple (jumătate plus unu). În consecinţă, prevederile art. 101 alin. (1) lit. A din Legea nr. 85/2006 sunt incidente atunci când există trei, patru sau mai multe categorii de creanţe.

Dispoziţia de excepţie prevăzută de art. art. 101 alin. (1) lit. B din Legea nr. 85/2006 este de strictă interpretare şi aplicare, vizând exclusiv ipoteza în care, în programul de plăţi, sunt evidenţiate doar două categorii de creanţe, astfel că nu se poate determina, în concret, jumătate plus unu din categoriile de creanţă.

5. Insolvenţă. Calitatea procesuală activă a unei asociaţii sportive, constituite în baza OG nr. 26/2000, de a solicita deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014.

Materia: civil

Subcategorie: insolvență și preinsolvență Obiect ECRIS: confirmare/modificare plan de reorganizare judiciară

Acte normative incidente: Legea nr. 85/2006, OG nr. 26/2000

Potrivit opiniei majoritare, o asociaţie sportivă constituită în baza OG nr. 26/2000, ce desfăşoară o activitate ce ar putea fi circumscrisă exploatării unei întreprinderi are calitatea procesuală activă de a solicita deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014.

Argumente: Potrivit disp. art.3 alin.1 din Legea nr.85/2014, procedurile prevăzute de

această lege se aplică, de principiu, profesioniştilor în înţelesul dat de disp. art.3

alin.2 C.civ., respectiv acelora care exploatează o întreprindere, aceasta din urmă reprezentând acea activitate organizată şi într-o manieră sistematică de către una sau mai multe persoane, ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Situaţia premisa este aceea că asociaţia sportivă desfăşoară o activitate ce ar putea fi circumscrisă exploatării unei întreprinderi, aspect ce rezultă din probatoriul administrat în cauză. În consecinţă, debitoarea asociaţie sportivă beneficiază de calitatea de profesionist în sensul cerut de disp. art.3 alin.1 din Legea nr.85/2014, coroborate cu art.3 alin.2 C.civ.(2009), chiar dacă scopul asociaţiei emanat din statut nu este unul lucrativ.

Chiar dacă asociaţia debitoare este supusă regulilor şi regimului juridic prescris de normele juridice ale O.G.nr.26/2000 care, prin dispoziţiile art.56 alin.1 lit.d) prevăd că starea de insolvabilitate constituie un motiv de dizolvare judiciară a acesteia, ea nu poate fi exclusă de la aplicarea unei proceduri judiciare speciale a insolvenţei în maniera prevăzută de dispoziţiile art.66 coroborate cu cele ale art.70 din Legea nr.85/2014.

Această concluzie se impune întrucât regimul juridic prevăzut de O.G. nr.26/2000 este aplicabil când nu există normă derogatorie specială. Or, având în vedere calitatea de profesionist în sensul cerut de disp. art.3 alin.1 din Legea nr.85/2014, coroborate cu art.3 alin.2 C.civ.(2009) a asociaţiei sportive debitoare, este cert că sunt incidente dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun reprezentat de OG nr. 26/2000, respectiv prevederile Legii nr. 85/2014.

Având în vedere faptul că, asociaţia sportivă debitoare ce desfăşoară o activitate ce ar putea fi circumscrisă exploatării unei întreprinderi şi care a înţeles să investească judecătorul sindic cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.85/2014, are calitate procesuală activă, judecătorul sindic urmează a analiza pe fond condiţiile pentru deschiderea procedurii insolvenţei prevăzute de Legea nr.85/2014.

6. Insolvenţă. Competenţa materială de a soluţiona o cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate în baza actului de adjudecare întocmit în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, închise şi al cărui preţ a fost integral achitat în procedură. Materia: civil Subcategorie: insolvență și preinsolvență

Obiect ECRIS: obligaţie de a face Acte normative incidente: Legea nr. 85/2006

Potrivit opiniei majoritare, o astfel de cerere trebuie analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 527-540 Cod procedură civilă care reglementează procedura necontencioasă, întrucât pentru recunoaşterea dreptului pretins de reclamanţi este necesară intervenţia instanţei, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic.

Din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cererii, se consideră că trebuie avută în vedere delimitarea competenţei materiale a judecătoriei, respectiv a tribunalului, în funcţie de criteriul valoric.

Argumente: Conform art. 530 alin. 2 C. proc. civ., cererea necontencioasă va fi însoţită

de înscrisurile pe care se sprijină. De asemenea, potrivit art. 532 alin. 2 C. proc. civ., instanţa poate dispune, chiar din oficiu, orice măsuri utile cauzei. Ea are dreptul de să asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor normative anterior menţionate, are posibilitatea de a solicita petentului înscrisurile care fac dovada plăţii integrale a preţului. Totodată, instanţa, în temeiul art. 532 alin. 2 C. proc. civ., are posibilitatea de a asculta lichidatorul, neconstituind un impediment faptul că acesta a fost descărcat de gestiune.

Potrivit art. 136 din Legea nr. 85/2006 prin închiderea procedurii, lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri cu privire la procedură. În aceste condiţii, litigiul este de competenţa instanţelor de drept comun, respectiv a judecătoriei, conform art. 94 alin. 1 lit. j C. proc. civ., dacă suntem în prezenţa unei cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, sau a tribunalului, conform art. 95 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., pentru ipoteza cererilor evaluabile în bani, în valoare de peste 200.000 lei.

7. Litigii cu profesionişti. Aplicabilitatea art. 119 alin. 3 din Legea

societăţilor nr. 31/1990 modificată în materia societăţilor cu răspundere limitată.

Materia: civil Subcategorie: cauze societare

Obiect ECRIS: alte cereri Acte normative incidente: art. 119 alin. 3 Legea nr. 31/1990

NOTĂ: Având în vedere imposibilitatea formulării unei opinii majoritare, în

contextul relevării importanţei studierii Deciziilor pronunţate de Curtea

Constituţională a României în materia Legii nr. 31/1990, s-a stabilit prorogarea discutării acestei teme, pentru următoarea întâlnire profesională trimestrială.

Argumente: Posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a convocării adunării

generale a asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată adresată instanţei şi întemeiată pe dispoziţiile art. 119, alin. 3 din Legea societăţilor nr. 31/1990 modificată, în condiţiile în care dispoziţia legală menţionată vizează situaţia societăţilor pe acţiuni, iar în cadrul capitolului 6 din lege nu există o dispoziţie de extindere a reglementării menţionate referitoare la societăţile pe acţiuni şi la societăţile cu răspundere limitată.

Într-o opinie, se apreciază ca fiind inadmisibilă o astfel de cerere, având în

vedere că dispoziţiile legale nu se pot aplica prin analogie. Ori de câte ori legiuitorul a considerat necesar sa extindă sfera de aplicare a dispoziţiilor referitoare la societăţile pe acţiuni la alte tipuri de societăţi, a procedat în mod expres la indicarea dispoziţiilor legale cu sfera de aplicare mai extinsă ( de ex. art. 196, art. 199 legea 31/1990). În astfel de situaţii, se aplică dispoziţiile legale de natură generală din materia procedurii necontencioase referitoare la darea autorizaţiilor judecătoresti ( art. 527 şi urm. C. proc. civ. )

Într-o altă opinie se consideră că, deşi între cele două tipuri de societăţi

există diferențe, există şi numeroase asemănări, astfel încât a aprecia în sensul că dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 se aplică numai societăţilor pe acțiuni înseamnă a lipsi de consistenţă prevederile art. 195 din lege şi a recunoaște administratorilor unui SRL un drept discreționar şi unic în sensul de a da sau nu curs cererii pe care o formulează asociaţii interesați în convocarea unei AGA.

Dispoziţiile art. 119 se aplica în temeiul prevederilor art. 5 alin. 3 C. proc. civ., ce permit soluţionarea pricinii inclusiv în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare. Însă, s-a ridicat problema dacă diferenţele dintre societăţile de persoane şi cele de capitaluri justifică aplicarea prin analogie a dispoziţiilor normative anterior menţionate.

8. Litigii cu profesioniști. Stabilirea cadrului procesual în litigiile prin care se urmărește dobândirea activului rămas de către asociaţi, în urma radierii societăţii, precedată de dizolvare, în baza dispoziţiilor art. 227 din Legea nr. 31/1990, şi în alte cazuri de dizolvare de drept prevăzute de legi speciale (Temă prorogată pentru dezbatere în cadrul învăţământului profesional din luna iunie 2017)

Materia: civil Subcategorie: cauze societare

Obiect ECRIS: pretenţii Acte normative incidente: Legea nr. 31/1990, art. 227

Se consideră că o astfel de cerere trebuie analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 527-540 Cod proc. civ. care reglementează procedura necontencioasă întrucât, pentru recunoaşterea dreptului pretins de reclamanţi, este necesară intervenţia instanţei, fără să se urmărească, însă, stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Argumente: Conform art. 530 alin. 2 C. proc. civ., cererea necontencioasă va fi însoţită

de înscrisurile pe care se sprijină. De asemenea, potrivit art. 532 alin. 2 C. proc. civ., instanţa poate dispune, chiar din oficiu, orice măsuri utile cauzei. Ea are dreptul de să asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor normative anterior menţionate, are posibilitatea de a solicita petentului înscrisurile din care rezultă lichidarea averii societăţii al cărui asociat este petentul, pentru a stabili dacă există creditori neîndestulaţi.Totodată, instanţa, în temeiul art. 532 alin. 2 C. proc. civ., are posibilitatea de a asculta lichidatorul, neconstituind un impediment faptul că acesta a fost descărcat de gestiune, precum şi creditorii societăţii dizolvate şi radiate.

În ipoteza în care nu există creditori neîndestulaţi, cererea este admisibilă, iar în ipoteza în care există creditori neîndestulaţi, cererea prezintă caracter contencios, urmând a fi respinsă, conform art. 531 C. proc. civ.

În acest sens este opinia preşedinţilor secţiilor civile (foste comerciale) ale Curţilor de Apel, exprimată în cadrul întâlnirii de la Constanţa, 6-8 septembrie 2017, opinia adoptată la nivel naţional fiind însuşită de judecătorii din

circumscripţia Curţii de Apel Tg. Mureş prezenţi în cadrul Învățământului Profesional organizat în trimestrul III (octombrie) 2017.

9. Litigii cu profesioniști. Stabilirea cadrului procesual în litigiile prin

care se urmărește dobândirea activului rămas şi neadus la masa credală de către asociaţi, în urma radierii societăţii, ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014 sau de Legea nr. 85/2006 (Temă prorogată pentru dezbatere în cadrul învăţământului profesional din luna iunie 2017)

Materia: civil Subcategorie: cauze societare

Obiect ECRIS: pretenţii Acte normative incidente: Legea nr. 31/1990

Se consideră că o astfel de cerere trebuie analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 527-540 Cod proc. civ. care reglementează procedura necontencioasă întrucât, pentru recunoaşterea dreptului pretins de reclamanţi, este necesară intervenţia instanţei, fără să se urmărească, însă, stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Argumente: Conform art. 530 alin. 2 C. proc. civ., cererea necontencioasă va fi însoţită

de înscrisurile pe care se sprijină. De asemenea, potrivit art. 532 alin. 2 C. proc. civ., instanţa poate dispune, chiar din oficiu, orice măsuri utile cauzei. Ea are dreptul de să asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor normative anterior menţionate, are posibilitatea de a solicita petentului înscrisurile din care rezultă lichidarea averii societăţii al cărui asociat este petentul, pentru a stabili dacă există creditori neîndestulaţi. Totodată, instanţa, în temeiul art. 532 alin. 2 C. proc. civ., are posibilitatea de a asculta lichidatorul, neconstituind un impediment faptul că acesta a fost descărcat de gestiune, precum şi creditorii societăţii radiate.

În ipoteza în care nu există creditori neîndestulaţi, cererea este admisibilă, iar în ipoteza în care există creditori neîndestulaţi, cererea prezintă caracter contencios, urmând a fi respinsă, conform art. 531 C. proc. civ.

În acest sens este opinia preşedinţilor secţiilor civile (foste comerciale) ale Curţilor de Apel, exprimată în cadrul întâlnirii de la Constanţa, 6-8 septembrie 2017, opinia adoptată la nivel naţional fiind însuşită de judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Tg. Mureş prezenţi în cadrul Învățământului Profesional organizat în trimestrul III (octombrie) 2017.

10. Contencios administrativ. Măsuri asiguratorii. Interpretarea

dispoziţiilor art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015. Starea de pericol motivată de organul fiscal prin prisma comportamentului fiscal inadecvat anterior al contribuabilului.

Materia: contencios administrativ și fiscal Subcategorie: drept fiscal Obiect ECRIS: anulare act administrativ Acte normative incidente: art. 213 din Legea nr.207/2015.

S-a apreciat că pentru existenţa pericolului în sensul art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 poate fi avut în vedere, în funcţie de circumstanţele cauzei, astfel cum acestea sunt relevate de organul fiscal în decizia de instituire a măsurii asiguratorii, şi comportamentul fiscal al contribuabilului, în măsura în care acesta, prin el însuşi denotă o stare de pericol, în sensul sustragerii de la plata obligaţiilor suplimentare.

Argumente: Obligativitatea motivării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii este

enunţată în mod expres de art. 213 alin. 5 din Legea nr. 207/2015. Potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor fiscale nu justifică prin sine însăşi instituirea măsurilor asiguratorii, ci se impune în mod distinct a fi dovedită condiţia existenţei pericolului privind sustragerea de la plata obligaţiei fiscale. În

ipoteza în care decizia de instituire a măsurii asiguratorii nu cuprinde în concret motivele care au dus la instituirea măsurilor asiguratorii, ci se rezumă la reiterarea prevederilor art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, reţinând generic existenţa pericolului ca reclamanta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, actul administrativ supus analizei este nemotivat, justificându-se anularea acestuia, întrucât instanţa este lipsită de posibilitatea de a verifica elementele de fapt care au stat la baza emiterii sale. Există însă şi situaţii, în care, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, evidenţierea pericolului la care se referă art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 nu se realizează în mod exclusiv prin raportare la aspecte intrinseci îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor fiscale.

Elementele obiective care pot fundamenta necesitatea instituirii măsurilor asiguratorii nu pot fi limitate strict la activitatea debitorului în perioada următoare realizării operaţiunilor ce fac obiectul controlului.

Textul art. 213 alineat 2 din Legea 207/2015 face referire expresă la o stare de pericol, aspect ce implică posibilitatea aplicării unei prezumţii simple (în sensul că debitorul intenţionează să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul) întemeiată pe un fapt vecin şi conex. Or, acest element obiectiv nu poate fi limitat la situaţia de fapt determinată prin aplicarea prezumţiei simple. A accepta acest raționament ar lipsi de conținut textul de lege, fiind inutilă aplicarea unei prezumţii privind pericolul de diminuare a patrimoniului în condiţiile în care se stabileşte existenţa unor acţiuni în acest sens. Astfel, în situaţia în care contribuabilul a întreprins deja măsuri prin care şi-a redus patrimoniul nu se mai analizează o situaţie de risc, respectiv o stare de pericol. Practic, condiţionând aplicarea măsurii asiguratorii de existenţa unor acţiuni certe de risipire/diminuare/sustragere a patrimoniului, rămâne fără conţinut textul de lege care permite instituirea de măsuri asiguratorii prin raportare la o stare de pericol şi nu la un anumit rezultat. Altfel spus, sintagma utilizată de legiuitor, respectiv „există pericolul”, configurează o situaţie viitoare şi nu faptul consumat al diminuării patrimoniului.

În interpretarea textului art. 213 alineat 2 din Legea 207/2015, se apreciază că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea) iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior.

Aceasta este situaţia atunci când, spre exemplu, organul fiscal a precizat că societatea controlată este beneficiara unor achiziţii nereale, iar în urma controlului efectuat la furnizori şi din analiza documentelor contabile ale contribuabilului

rezultă că operaţiunile înregistrate nu au un conţinut economic, facturile fiind înregistrate în vederea sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor.

Toate aceste aspecte (informaţiile având la bază situaţii financiare, declaraţii fiscale conform dispoziţiilor art. 5.1.1 din Ordinul 2605/2010 ) susţin concluzia unui comportament fiscal al contribuabilului în sensul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului. Acest tip de comportament fiscal este de natură să justifice prin el însuşi existența pericolului de sustragere/ascunderea/risipire a patrimoniului, fără a fi necesar, suplimentar, să se producă dovezi în sensul că ulterior efectuării acestor operațiuni, contribuabilul a procedat la vânzarea activelor sau reducerea lichidităţilor. În sine, modalitatea de înregistrare în contabilitate a operațiunilor economice, respectiv utilizarea unor facturi fiscale care nu au suport real, poate avea ca efect periclitarea sau îngreunarea în mod considerabil a colectării taxelor şi impozitelor în sensul art. 213 alin. 2 din Legea 207/2015 .

În conluzie, dacă în cuprinsul Deciziei contestate se indică expres elementele care întemeiază o suspiciune de fraudă, respectiv de comportament fiscal inadecvat, având ca finalitate tocmai sustragerea de la plata creanţelor fiscale, se consideră că decizia de instituire a măsurii asiguratorii este motivată, evidenţiindu-se în concordanţă cu exigenţele art. 213 alin. 5 din Legea nr. 207/2015 existenţa pericolului care justifică luarea măsurilor asiguratorii.

11. Managementul dosarelor. Standardizarea procedurilor prealabile cu

termene reduse în raport de specificul cauzelor urgente.

Se consideră că trebuie făcută distincţie între situaţia în care: I - procedura verificării şi regularizării cererilor prevăzută de art. 200 Cod proc. civ., respectiv art. XV şi XVII Legea nr. 2/2013 este exclusă fie ca urmare a unor dispoziţii legale exprese (exemplificativ art. 50 alin. 3 din Legea nr. 101/2016), fie datorită caracterului urgent al cauzelor, incompatibil cu această procedură prealabilă II - procedura verificării şi regularizării cererilor prevăzută de art. 200 Cod proc. civ., respectiv art. XV şi XVII Legea nr. 2/2013 nu este exclusă, dar specificul cauzelor impune reducerea termenelor prevăzute pentru regularizarea cererii, depunerea întâmpinării, respectiv răspunsul la întâmpinare. I. a. în cazul cererilor având ca obiect contestaţii în anulare nu se urmează procedura prealabilă având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 508 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ., conforma cărora întâmpinarea se depune cu 5 zile înaintea termenului de judecată şi nu se comunică părţii adverse; b. cererile întemeiate pe Lege nr. 101/2016, date fiind dispoziţiile legale exprese (art. 50 alin. 3),

c. cererile având ca obiect ordonanţa preşedinţială, stadiu procesual fond (art. 999 Cod proc. civ.), d. măsuri asigurătorii în cauzele în materie civilă (art. 954 alin. 2 şi alin 3 Cod proc. civ.), e. cererile având ca obiect suspendarea executării hotărârii apelate sau recurate, precum şi a hotărârilor atacate prin căi extraordinare de atac de retractare (contestaţie în anulare şi revizuire), f. cauzele având ca obiect soluţionarea conflictelor de competenţă şi cererile de strămutare. Pentru ultimele două situaţii, la stabilirea termenului va fi avut în vedere un interval de maxim 1 săptămână. II. a. în cazul cererilor având ca obiect ordonanţa preşedinţială, stadiu procesual apel, în lipsa unor dispoziţii exprese în soluţionarea căii de atac, procedura prealabilă se va desfăşura cu reducerea termenului pentru depunerea întâmpinării (3-5 zile), fără a fi parcursă etapa depunerii răspunsului la întâmpinare. b. cererile întemeiate pe OUG nr. 34/2006 urmează a parcurge procedura de verificare şi regularizare (nefiind menţionat un text normativ expres care să o excludă, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 101/2016), dar termenele vor fi reduse în următorul sens: pârâtul va depune întâmpinare în 3 zile lucrătoare, iar răspunsul la întâmpinare va fi depus până la primul termen de judecată c. măsuri asigurătorii dispuse de organul fiscal în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015. Spre deosebire de procedura instituită de legiuitor cu privire la măsurile asigurătorii în dreptul comun, Codul de proc. fiscală nu are prevederi exprese de natură să excludă procedura prealabilă. Mai mult, termenul de recurs este cel de drept comun de 15 zile. În considerarea specificului acestui tip de cauze şi având în vedere aspectele anterior indicate, în procedura prealabilă termenele pentru depunerea întâmpinării/răspunsului la întâmpinare vor fi reduse la 5 zile pentru stadiul procesual fond, respectiv 10 zile pentru stadiul procesual recurs. d. cereri întemeiate pe Legea nr. 544/2001 privind informaţiile de interes public au caracter urgent faţă de dispoziţiile legale exprese şi luând în considerare termenele reduse aplicabile procedurii în faţa autorităţii publice. Pe cale de consecinţă, şi termenele în procedura prealabilă, în stadiul procesual al recursului, se vor reduce la 10 zile pentru depunerea întâmpinării/răspunsului la întâmpinare. e. cereri având ca obiect suspendarea executării actului administrativ întemeiate pe art. 14 şi 15 Legea nr. 554/2004 au caracter urgent având în vedere prevederile art. 14 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 554/2004. Pe cale de consecinţă, în procedura prealabilă, atât în stadiul procesual fond cât şi în recurs, procedura prealabilă va fi redusă în sensul că se va stabili un singur termen de 5 zile pentru depunerea întâmpinării, la expirarea căruia se va stabili termen de judecată.

III. Aspecte specifice procedurii de stabilire a cauţiunii: în cauzele urgente, de principiu, cauţiunea se va stabili conform dispoziţiilor art. 1062 Cod proc. civ., într-o procedură anterioară stabilirii termenului de judecată, cu citarea tuturor părţilor. În situaţiile care reclamă urgenţă deosebită, precum şi în materia insolvenţei în cauze cu număr mare de creditori, instanţa va stabili cauţiunea, fără citarea părţilor, potrivit art. 1062 alin. 3 Cod proc. civ., stabilind, totodată, că aceasta urmează a fi consemnată până la termenul de judecată ce va fi acordat, numai în numerar.

În toate cauzele urgente în care s-a procedat la reducerea termenelor în funcţie de data la care a fost stabilit primul termen de judecată va fi verificată incidenţa prevederilor art. 159 Cod proc. civ. şi vor fi luate măsurile care se impun, respectiv se va menţiona în citaţia pentru primul termen că s-a dispus scurtarea termenului de înmânare a actului de procedură, nefiind necesară respectarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 159 Cod proc. civ.

12. Aspecte relevante privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei chestiuni prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Sesizarea instanței supreme privind dezlegarea unei chestiuni de drept constituie un mecanism de asigurare a unei practici judiciare unitare, complementar și distinct de instituția recursului în interesul legii. Sesizarea pentru pronunțarea hotărârii prealabile reprezintă o procedură ce poate fi utilizată exclusiv pe parcursul judecării unui litigiu în cadrul căruia se pune în discuție, se invocă o problemă de drept, a cărei rezolvare este hotărâtoare pentru soluționarea acelei cauze

Obiectul sesizării îl constituie o chestiune (problemă) de drept ce trebuie să întrunească o serie de condiții (enumerate în art. 519 C. proc. civ.): a) Să fie formulată în legătură cu o judecată aflată în curs. b) Judecata indicată la lit. a) să fie pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a unei curți de apel ori a unui tribunal, iar acestea sa fie învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. S-au reținut două considerente pentru care textul nu include și judecătoriile: – pentru a preveni utilizarea excesivă a noii proceduri de către cei mai puțin experimentați dintre magistrați și – pentru că pricinile aflate pe rolul judecătoriilor pot face obiectul unei căi de atac la tribunal, revenindu-i instanței de control judiciar sarcina de a sesiza instanța supremă.

c) Lămurirea chestiunii de drept să fie determinantă în ce privește soluționarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată. d) Să fie nouă, asupra ei să nu fi statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Pentru a putea face obiectul sesizării instanței supreme, problema de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza în următoarele probleme: modalități diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet (nu acoperă toate situațiile de facto), există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare sau a devenit caduc. Mai mult, nu este suficientă formularea unei simple întrebări privitoare la interpretarea un text de lege, ci este obligatoriu a se indica in concreto ce neclarități împiedică aplicarea acestuia.

Referitor la condiţia ca asupra problemei să nu fi statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, în doctrină s-a subliniat importanța distingerii asupra contextului în care s-a pronunțat aceasta, în sensul că pronunțarea asupra unei chestiuni de drept printr-o decizie de speță nu poate echivala cu o „statuare”, întrucât există premisele ca mai multe complete ale instanței supreme să dea soluții diferite în legătură cu aceeași problemă. Ca atare, pentru a fi îndeplinită condiția, se impune ca dezlegarea dată chestiunii de drept să nu fi fost deja tranșată printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.

Per a contrario, în ipoteza în care instanța supremă a pronunțat în privința problemei de drept un număr însemnat de decizii de speță, care să indice existența unei jurisprudențe constante, nu este îndeplinită condiția privind lipsa statuării și, în cele mai multe cazuri, și cea a noutății.

În ceea ce priveşte conţinutul încheierii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:este necesară formularea clară a problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, cu indicarea elementelor ce suscită dificultăţi de interpretare, nefiind suficientă enunţarea şi citarea prevederii legale; prezentarea motivelor care susţin admisibilitatea sesizării, printr-o analiză efectivă, iar nu formală a condiţiilor prevăzute în art. 519 din Codul de procedură civila; exprimarea punctului de vedere al completului de judecată asupra problemei de drept în discuţie, care nu poate fi evitată prin calificarea ei ca fiind o antepronunţare; întocmirea formei anonimizate a încheierii de sesizare fără a se utiliza acronime/ iniţialele numelor membrilor completului de judecată şi ale numelor sau denumirilor părţilor.

Obiectul şi scopul sesizării, prin raportare la sensul noţiunii de "chestiune de drept", care, conform jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, are în vedere o normă de drept îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară, de natură să atragă o problemă veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textul de lege, o normă cutumiară

neclară, incompleta sau incertă ori incidenţa unor principii generale de drept al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Conform art. 520 alin. 4 din Codul de procedură civilă, cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării.

Pentru evitarea sesizărilor repetitive - uneori prin încheieri pronunţate la aceeaşi dată, de acelaşi complet de judecată, în cauze similare, este importantă aplicarea prevederilor art. 520 alin. 4 din Codul de procedură civilă

Anterior sesizării Înaltei Curţi de Csaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 C. proc. civ., este important a fi consultate ghiduri pentru formularea sesizărilor prealabile, modele de adrese de înaintare a sesizărilor şi modele de încheieri de sesizare, postate pe pagina de internet (http://www.scj.ro/1274/Ghiduri-şi-formulare-pentru-formularea-unei-sesizari-prealabile).

PREȘEDINTE,

Dr. Marlena Boancă-Ivan