Proiect la Istoria Universală „Modul de viață rural în Europa Occidentală în epoca modernă”

Echipa de creație:

Balan Veronica, Cotruță Maxim, Ivanciuc Daniela,

Torodii Daria, Trifan Alexandru

Profesor coordonator: Uzicov Nina

Obiective operaţionale:

Să aprofundăm cunoştinţele despre modul de viață rural în Europa Occidentală în epoca modernă.

Să definim noțiunea de populație rurală.

Să identificăm condițiile de viață a țăranilor din occident în epoca modernă. 

Să identificăm diferențele dintre clasele de țărani. 

Să stabilim evoluția acestui mediu. 

Să determinăm ocupațiile de bază din satele occidentului în epoca modernă.

Definiții Populația rurală - totalitatea oamenilor

care locuiesc la sat și se ocupă preponderent cu agricultura și creșterea animalelor.

Introducere Societățile moderne au fost în continuare

preponderent rurale. Lumea rurală a evoluat cu mult mai lent

comparativ cu cea urbană. Ele s-au organizat în jurul bisericilor, care

reprezentau centrul vieții locale. În statele în care s-a menținut sistemul de

privilegii, fiecare sat se afla sub autoritatea unui senior laic sau ecleziastic.

Date generale Clasificarea Ocupația Locuința Vestimentația Alimentația

Clasificarea În Occident, țărănimea care îşi dobîndise libertatea personală încă

în secolele XVII—XVIII a parcurs un proces de stratificare. Aproximativ 20% din totalul ei s-au îmbogățit. Țăranii bogați

“plugarii”, aveau pămînt, atelaje, vite. Ştiau să scrie şi să citească. Țăranii mijlocaşi cultivau între 2 şi 8 ha, în medie 4 ha, pe care le

dețineau ca proprietari sau arendaşi, avînd şi cîteva zeci de animale mici. Acestei categorii îi erau subsumați meşteşugarii: dulgheri, croitori, rotari, dogari.

Categoria cea mai umilă o formau zilerii, care posedau pămînt puțin sau nu aveau deloc. În schimb, ei erau proprietari ai unei locuințe, ai unei grădini minuscule şi creşteau capre sau porci. Lucrau pentru alții, fiind folosiți la munci simple. Erau hrăniți în locul în care munceau şi primeau o parte din plată în natură.

Ocupația Agricultura era ocupația principală a țăranilor. Pe parcursul

secolelor au avut loc transformări în ce privește cultivarea pămîntului și reutilarea tehnică, care evoluau lent. Populația satelor se mai ocupa tradițional cu creșterea animalelor, pescuitul, albinăritul,etc.

Erau dezvoltate meșteșugurile casnice, iar în unele țări, precum Anglia, Franța și Germania, țăranii prestau anumite munci la domiciliu la comanda patronilor.

În sec. al XIX-lea de acum era stabilită o legătură de comerț dintre sat și oraș.

Școala, la rîndul ei, a lărgit orizontul locuitorilor satelor, aducîndu-le în atenție probleme de importanță regională şi națională. Ea a stimulat interesul pentru lectură şi preocupările de igienă.

Ocupația

Locuința Materialele de construcție utilizate erau lemnul şi chirpiciul (pămînt sau argilă

amestecate cu paie) pentru pereți şi paiele sau trestia pentru acoperiş. Cînd un astfel de acoperiş era înlocuit cu unul nou, cel vechi folosea ca îngrăşămînt, iar în anii de secetă putea suplini hrana vitelor. Către sfîrşitul secolului al XVIII-lea, sub presiunea legislației, casele țărăneşti au început să fie acoperite cu ardezie.

Gospodăriile țărăneşti se compuneau din locuința propriu-zisă (adesea o singură încăpere ce adăpostea deopotrivă oameni, animale, inventarul tehnic, proviziile); anexele (hambarul, cocina, cuptorul); grădina de legume sau via şi pămîntul arabil.

Mobilierul unei locuinte țărăneşti se compunea din: o laviță, cîteva taburete, un pat de lemn cu patru stlîpi, pernă, plapumă, uneori o învelitoare de pat, o ladă cu încuietoare, un ceaun pe vatră, frigări, tigăi.

Pădurile, iazurile, izlazurile erau bunuri comunale, folosite de toți locuitorii satului în schimbul unor taxe

Interior țărănesc în Anglia, sec XIX

Locuința

Interiorul unei locuințe din epoca modernăInteriorul unei locuințe din

epoca modernă

Vestimentația Dincolo de frumusețea costumului de

sărbătoare, hainele răspundeau unor nevoi practice: apărarea trupului de arşița verii şi de frigul iernii.

Aceasta era confecţionată din pînză de in sau din cînepă țesută şi vopsită în casă şi, mai tîrziu, din amestec de cînepă şi lînă. În cea mai mare parte a anului, locuitorii satelor umblau cu picioarele goale.

Alimentația Alimentația tradițională includea terciuri

din cereale (orz prăjit şi măcinat, mei, ovăz), lapte, brînză, peşte, carne sărată, legume. Pîinea de grîu a rămas un lux pînă în secolul al XIX-lea; Băuturile obişnuite erau berea, cidrul, alcoolul de grîu.

Emigrații În secolul al XIX-lea, motivațiile

care au determinat emigrarea au fost în principal cele de ordin economic.

Cînd industria nu era capabilă să folosească excedentul de mînă de lucru, ei au fost nevoiți să emigreze. De-a lungul acestui secol, peste 50 de milioane de persoane au părăsit Europa.

Concluzia Lumea rurală a evoluat cu mult mai lent

comparativ cu lumea urbană. Satele reprezentau niște comunități relativ izolate, pentru care tradițiile constituiau un element de solidaritate. Ocupația de baza o constituia agricultura, iar bisericele reprezentau centrul vieții locale.