1

Valentin Mic, Ilie Baba

Monografia localităŃii Ovcea

(Serbia)

DIN TRECUTUL ISTORIC

Cele mai cunoscute localităŃi din Râtul Panciovei sunt Ovcea şi Borcea. Îndocumentele istorice scrise sunt menŃionate deja la începutul secolului al XVI-lea, însă e cert că ele au existat şi înaintea venirii turcilor în Banat, pe care l-auocupat în anii 1551-1552.

Într-un document al timpului, la data de 7 noiembrie 1706, se menŃioneazăcă s-a ajuns la unele neînŃelegeri dintre armatele turceşti staŃionate la Belgrad şicea staŃionată la Timişoara, în privinŃa dreptului de a beneficia de impozitul pe„cap de locuitor”, adunat de la populaŃia localităŃilor Ovcea şi Borcea.Comanda militară de la Timişoara a trimis Divanului o scrisoare în care cere caşi în viitor să poată realiza venituri impozitare de la aceste două localităŃi. Dupărăspunsul dat de Divanul PorŃii, impozitul a continuat să se verse în casacomandei armatei turceşti de la Timişoara. 1.

Localitatea Ovcea, situată la vest de oraşul Panciova, în apropiere deDunăre, respectiv la sud de oraşul Belgrad, şi amplasată în întregime în RâtulPanciovei, este menŃionată şi în Catastiful de la Kruševo din anii 1663-1665, caşi localitate cu locuitori de naŃionalitate sârbă. Este înregistrată şi pe harta luiMercy ca sat populat, iar la începutul secolului al XVIII-lea a avut 40 de case.

Localitatea Ovcea, precum şi întreg Banatul, la 1717 au fost eliberate deturci de către armata Imperiului Austriac. Pe harta contelui Mercy, pe la 1721-1725 se menŃionează şi localitatea Ovcea.

O nouă invaziune a turcilor în Banat a avut loc la 1739, iar armataaustriacă s-a retras din Belgrad şi, pentru a se apăra, a ridicat baricade înlocalitatea Borcea (în 26 iunie 1739). În acest an s-a semnat armistiŃiu, însă înurma războiului a apărut ciuma. AutorităŃile au consemnat că boala a bântuit la

2

Panciova, Farkaždin, OmoliŃa şi Čenta. 2.După terminarea războiului, boala a încetat, dar a apărut ceata de hoŃi a lui

Jovan Deak în Banat, de care n-a fost scutită nici localitatea Ovcea. 3.O nouă încercare de reîntoarcere a turcilor în Banat a fost în anul 1788,

când s-au dat lupte în apropierea Belgradului. Intrând în Banat, turcii au pustiitacestă regiune. PopulaŃia din apropierea oraşului Panciova şi-a părăsit satele şia fugit spre nord, în localităŃile Felić şi Kumania Mică, conform aprecieriloristoricului S. Milleker, 13.331 de locuitori nu s-au mai înapoiat niciodată înlocalităŃile lor.

În timpul domniei Împărătesei Maria Tereza, Regimentul de graniŃăgermano-bănăŃean cu sediul la Panciova, la 1770 a primit din partea Erariuluipusta şi localităŃile Ovcea şi Borcea, ele fiind astfel anexate Confiniului Militar,iar organizarea lor ca localităŃi de grăniceri s-a înfăptuit la 1813.

În harta oficială din 1716 şi aceea a lui Francesco Grisselini de la 1776,localitatea Ovcea de azi apare sub numele Offza. Vicecomitele ComitatuluiTorontal, la 11 august 1888 comunică Decisul CongregaŃiunii Comitătense,întărit de Înaltul Minister, prin care 34 de comune îşi vor schimba numele,printre care se afla şi Ovcea, care din acel moment se numea Baranyos. Acestnume, primit în baza ordinului autorităŃilor maghiare, Biserica OrtodoxăRomână l-a folosit doar în corespondenŃa cu autorităŃile civile, iar în oficiilebisericeşti s-a utilizat vechiul nume de Ovcea.

Referitor la locul numit Crkvište, cunoscut de către români ca şi „Lagrăgini”, până în zilele noastre s-a menŃiut tradiŃia orală că satul ar fi fost aşezatacolo, dar din cauza deselor inundaŃii a fost strămutat în locul de azi. PotrivittradiŃiei orale, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ciobanii români dinmunŃii Transilvaniei, căutând păşuni mănoase, ajung în Banat, până în RâtulPanciovei, şi se presupune că s-au stabilit la Ovcea.

La 19 februarie 1786, din ordinul administraŃiei habsburgice, 160 defamilii de moŃi participante la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan şi careprovin din 60 de sate din zona Zarandului, Albei şi Hunedoarei, suntsurghiunite şi alungate în câmpia Banatului, la Ovcea, Alibunar, Percosova,Sân-Mihai (Locve) şi Toracu-Mare. Pe lista celor deportaŃi în Banat suntmenŃionaŃi Ioan Popa din Bistra, Vasile Zgârgiu din Sălişte, Vasile Todor şiTodor Faur din Baia de Arieş, Todor Lazăr şi Ispas Gâldău din Râu Mare,Todor Berindei şi Petru Vesa Dehelean din Câmpeni, Petru Gora, Gligor Tomaşi Iacob Toma din Viora, Petru Oida-Tică din Bistra şi mulŃi alŃii.

Printre cei deportaŃi în Banat figurează şi numele lui Ion (IonuŃ) Nicola,Fiul lui Horea, plecat cu soŃia şi cu două perechi de desagi. Unii dintre ceideportaŃi fug şi se întorc iarăşi în Ardeal, dar sunt prinşi de autorităŃi şi întorşiîn Banat. Problema deportării durează, căci cei pedepsiŃi fug iarăşi în Ardeal şisunt din nou înapoiaŃi în Banat. Rămâne un mister câŃi dintre ei au rămas înBanat şi câŃi s-au înapoiat în Ardeal. Desigur că printre locuitorii români de aziai Banatului se găsesc şi urmaşi ai celor deportaŃi din motivul că au participat la

3

răscoala lui Horea. După ce primele familii din localitatea Ovcea au părăsit-o la 1740 din

cauza ciumei, autorităŃile maghiare au alungat pe răsculaŃii români de la 1784-1785, care au luptat sub conducerea iobagilor Horea, Cloşca şi Crişan, şi i-audeportat în Banat, dar şi la Ovcea. În tradiŃia orală, transmisă din tată în fiupână în zilele noastre, a familiei poreclite a lu’ Nicoară, se menŃionează că laanul 1784, şase familii participante la răscoala lui Horea, şi anume: familiile,Nicoară, Ursu, Crişan, Ardelean, Dehelean şi Brăgean, au fost forŃate să sestabilească la Ovcea. Stabilindu-se aici, lângă casa familiei Nicoară, au clăditimediat o casă pentru jandarmi, căci unul dintre răsculaŃii lui Horea a fost PetruNicoară, de la care îşi trage numele familia de azi. 4. Soarta lui nu o cunoaştem,ci ştim că feciorul lui a venit forŃat în Ovcea cu cei doi fii ai săi, dintre careunul a reuşit să se întoarcă în Ardeal, iar celălalt frate cu numele de Lăpădat atrăit până în anul 1826 şi este înmormântat în cimitirul din Ovcea, pe când fiulsău, Simion, a încetat din viaŃă în anul 1848. Fiul lui Simion, Buşă (1831-1920)este înmormântat la Ovcea, iar fiul lui Buşă, numit tot Simion, s-a născut în1876 şi s-a stins din viaŃă în decursul primului război mondial, la Odesa.Ioanichie este fiul lui Simion şi s-a născut în anul 1900, iar Simion, fiul luiIoanichie, s-a născut în 1921. Roman (1941-2004) este fiul lui Simion, iarTraian fiul lui Roman. Cristina (n. 1985) şi Victor (1989) sunt copiii lui Traian.

În aceasta familie, în anul 1865 a venit o noră din familia BoleanŃu. Deci,nefiind cununată, familia Nicoară a primit acest nume, pe care l-a păstrat pânăastăzi.

În anul 1813, locuitorii satului Clec au fost nevoiŃi să-şi părăseascălocalitatea pentru a face loc noilor colonişti germani. În luna iunie a acestui anei au hotărât să înainteze o cerere Regimentului de graniŃă germano-bănăŃeandin Panciova, pe care au semnat-o, în numele românilor din Clec, respectiv asupuşilor fără pământ ai Imperiului Austriac, Todor Deheleanu, IovanMoldovanu, Sima Cărăbaş şi Panta Moldovanu, pentru a fi colonizaŃi în acestregiment, mai precis la Ovcea, Maramorac sau GiurgevaŃ. Pentru că nu auprimit nici un răspuns din partea autorităŃilor militare, cei patru semnatari sedeplasează la Panciova, exprimând şi în mod verbal dorinŃa clecănilor de asecoloniza pe teritoriul Confiniului Militar.

Consiliul Aulic de Război din Viena aprobă, la 18 noiembrie 1813, actulde colonizare a clecănilor pe actualul teren, sub următoarele condiŃii: noiicolonişti aveau datoria şi obligaŃia să construiască şi să menŃină pe contul lorpodurile, digurile, locuinŃele, şcoala, fântânile şi biserica. De asemenea săplătească singuri învăŃătorul din sat, să-l ajute pe preot, să nu ceară ajutor înbani de la autorităŃi şi să-şi îndeplinească datoria de grăniceri. În fond, au fostscutiŃi pe timp de doi ani de servicul militar, începând cu anul 1815, iar timp deşase ani au fost scutiŃi de plătirea taxelor. Au primit dreptul de a vinde Ńuică, petimp de trei ani, fără a plăti impozit şi taxe. Comandamentul militar dinPanciova dispunea de o suprafaŃă de 2.611 de lanŃe (jugăre) de pământ în

4

hotarul localităŃii Ovcea, acest pământ era în mare parte necultivabil, ci maimult se putea folosi la păşunat şi permitea colonizarea a 40 de familii.

La anul 1813, locuitorii români din Clec, sub presiunea autorităŃilor, îşipărăsesc localitatea şi, în frunte cu Todor Deheleanu şi ceilalŃi semnatari aicererii amintite mai sus, se colonizează în actuala localitate Ovcea.

Unii istorici spun că localitatea Ovcea a fost înfiinŃată în anul 1813, iarcustodele Muzeului din Zrenianin, Vasilja Kolaković, consideră că anulînfiinŃării ei este 1815. această teză se bazează pe documentele din RegistrulrăposaŃilor, din care reiese că ultimul răposat şi înmormântat în Clec a fostînregistrat la data de 15 martie 1815, iar primul înmormântat în Ovcea la datade 1 aprilie 1816. Pe o „cazanie” este notat: „În anu 1813 au venit clecanii şi aufăcut satu în Ovcea”, această notă fiind nesemnată. Mai departe este scris:„Această Sfântă Dumnezeiască „Kazanie” este cumpărată de parohul cel maipe urmă, iscălit, cu şasesprăzece fiorini şi cincisprăzece creiŃari cu toată osârdiaşi cheltuiala s-au adunat, april 15 zile (1)810, Damian Dimitrievici ParohulClecului”. Tot în această „Kazanie”, la o altă pagină (cartea nu e paginată) estenotat: „Această Sfântă şi Dumnezeiască „Kazanie” este a parohului cel nou cutoată osârdia sa cumpărată în Clec, 26 mai (1)813, Damian Dimitrievici”, ceeace denotă că la această dată locuitorii români care urmau să se colonizeze înOvcea încă au mai fost în Clec.

În Protocolul Regimentului al XII-lea din Panciova, din 26 septembrie1814, se aminteşte de „Grez Orte Ovcsa”, iar la data de 11 octombrie 1814 esteintrodusă cererea locuitorului din Ovcea Todor Deheleanu şi a grăcnicerilor săi.Cele mai multe documente vorbesc despre anul 1813, ceea ce a şi menŃionatParohul Dimitrievici în descrierea satului la 1859 (ziarul „Javor” din 1880).

La Clec au mai rămas două familii româneşti – Gruiescu şi Totan. Despreoriginea locuitorilor români din Clec vom menŃiona că din ordinul împărăteseiMaria Tereza, la anul 1767 statul a colonizat în pusta Clecului 100 de familii deromâni din Sevdin, vechiul Szödi, din dreptul râului Mureş, din Ardeal, iar la1769 a mai colonizat în Clec încă vreo 40 de familii româneşti din Buziaş(Banat).

Repartizarea pământului a făcut-o ofiŃerul topograf din Panciova, iar în cazde inundaŃii locuitorii nu aveau dreptul să ceară ajutor în bani de la autorităŃi. ÎnBanat, „sesia” sau dotaŃia grănicerească era de 24 de jugăre (lanŃe) de pământ şide 10 jugăre de păşuni şi livezi, respectiv avea în total 34 de jugăre. AcestedotaŃii grănicereşti erau supuse unei legi a Comandamentului Regimentului.ToŃi membrii unei familii de grăniceri erau proprietari ai tuturor bunurilorimobiliare ale casei. Dacă o familie de grăniceri nu a cultivat suprafeŃele depământ în curs de trei ani, acestea erau luate de către autorităŃi şi date altuigrănicer, care era capabil să le cultive. Averea de bază se putea, totuşi, schimbasau vinde, dacă aceasta era în interesul proprietarului, dar numai cu aprobareaComandamentului şi cu consimŃământul familiei. Femeile care moşteneau oavere după moartea soŃului, devenind văduve şi neavând urmaşi, trebuiau să se

5

recăsătorească, în decurs de doi ani, după un grănicer sau să-şi vândă avereaunui alt grănicer. În caz că unele proprietăŃi ajungeau din nou în posesiaComandamentului militar, ele erau acordate noilor grăniceri, care până atuncinu aveau dotaŃii.

NOTE:1. Torok magyar oklevetar, 1914, 3272. R. Simonović: «Kuga u Sremu», Pančevo, 1898, 4.3. S. Mileker: «Istorija grada Pančeva», Pančevo, 324. D. Prodan, «Răscoala lui Horea», vol. II, Editura ŞtiinŃifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1979 (citat: «Sunt mulŃi care aşteaptă înverzirea: NuŃBălaşa, Petru Nicoară, Iosea Oprean, Dănilă Oprean, Petru Lupaş, aceştia fiinddin Bucureşti, localitate în Zarand, Comitatul Hunedoara, iar din CrişciorAdam Giurgea şi Marcu Giurgea (cel cunoscut din răscoală), Solomon Sas,Adam IovuŃ, Gavrilă Lucaci şi alŃii.)

ORIGINEA FAMILIILOR

Având în vedere specificul acestei localităŃi, vom încerca să stabilim şi săredăm originea unor familii româneşti.

Ca şi în cazul altor localităŃi bănăŃene şi nu numai, unde satele au luatnaştere prin colonizări, şi la Ovcea, multe familii şi-au asumat patronimul de lalocalitatea de unde a fost colonizată. Capul familiei dorea probabil să-şi maipăstreze în memorie, câtuşi de puŃin, poate chiar şi pornind de la sentimentul denostalgie, localitatea sa de baştină. Plecarea din localitatea de baştină a fostcondiŃionată de situaŃii din cele mai variate: războaiele, marea sărcie, iobăgiagrea, ciuma şi alte boli, precum şi marea colonizare făcută în Banat de cătreautorităŃile austro-ungare (1765), când s-au făcut şi primele „conscripŃii” alepopulaŃiei, cu numele de familie ale locuitorilor.

La unele familii, numele provind de la anumite noŃiuni din viaŃa de toatezilele, de la îndeletnicirile şi meseriile lor.

Cele mai multe familii din Ovcea au patronimul Brădean, care provine dela localitatea Brad din JudeŃul Hunedoara (Ardeal). Numele familiei BoleanŃu,întâlnită şi în alte localităŃi bănăŃene, provine de la localitatea Bolia, de lângăRudna, JudeŃul Timiş, dispărută în secolul al XVIII-lea. Conform tradiŃiilor, darşi documentelor, în anul 1848, în toiul RevoluŃiei Maghiare, când revoluŃionariimaghiari au ajuns la Panciova şi Satu-Nou, mai multe familii de „boboci” aupărăsit satul şi s-au stabilit la Ovcea. Familia denumită Copoşan provine de la

6

localitatea Copşa, JudeŃul Sibiu, iar familia Crişan este originară din localitateaCrişana* de pe Valea Crişului. Familia Ocolişan provine de la numelelocalităŃii Ocolişul Mare (Ocolişul Mic) din JudeŃul Hunedoara.* PatronimulRogean provine de la numele localităŃii Rod, care aparŃine JudeŃului Sibiu.Familia Drăgoi provinde de la numele localităŃii Drăgoieşti din JudeŃul Timiş.Patronimul Ilieşti provine de la localitatea Ilieşti sau Ilia din JudeŃulHunedoara, dar poate că a derivat şi de la un nume de persoane.*

Dând credibilitate documentelor istorice, tragem concluzia că membriifamiliei Dehelean sunt urmaşi ai răsculaŃilor lui Horea, Cloşca şi Crişan, adicăai lui Petru Vesa Dehelean, dar în decursul anilor această familie s-a mărit,astfel că pe lângă patronimul Dehelean au primit şi diferite alte porecle.

Familia Onciu din Ovcea, având porecla „a lu’ Cicu”, are un numecaracteristic care se întâlneşte şi în alte sate bănăŃene, el fiind mai frecvent înlocalitatea Uzdin. Familia Lazăr este o familie de obârşie ardelenească.

Referitor la familia Dimitrievici, putem spune că a fost o familie de preoŃişi, pentru a putea fi hirotonit întru preot membru ei, trebuia să accepte ca lanumele de familie să se adauge sufixul -vici, deoarece am aparŃinut EpiscopieiOrtodoxe Sârbe de Karlovac până la despărŃirea ierarhică de la 1865. Numelede familie Săcădace, întâlnit doar la Ovcea, poate proveni de la localitateaSăcadat de lângă Sovata, JudeŃul Mureş.* Patronimul Toager, întâlnit la Ovcea,dar şi în alte localităŃi, probabil că provine de la numele localităŃii Toager,aflată lângă localitatea Bolia, care a dispărut în secolul al XVIII-lea. LocalitateaToager a fost singura localitate din acea zonă care a avut un preot la anul 1765venit din Ardeal.*

Numele de familie Muscan se întâlneşteşi în alte localităŃi, precumVladimirovaŃ (Petruvasâla), VlaicovăŃ şi Iabuca*, iar la Ovcea a fostconsemnată cu porecla „a lu’ Nicu”, astăzi schimbată în BoleanŃu, după numelede familie al unui ginere intrat în casă la familia Muscan.

Familia Popescu este de obârşie ardelenească. La anul 1501, în Surduc,trăia preotul Ioan din această veche familie românească, care era răspândită înŃinuturile centrale ale Ardealului. Localitatea Surduc se afla în ComitatulSolnok. Alături de preotul protoprezbiter Ioan sunt amintiŃi şi cei trei fii ai săi:Ilie, Petru şi George**.

După trei ani de la înfiinŃarea satului, apele revărsate ale Dunării aupricinuit atât de mari pagube ovcenilor, încât la 4 iunie 1817 au fost nevoiŃi săceară Guvernului imperial de la Viena să li se permită strămutarea pe păşunilelibere din hotarul localităŃii Satu-Nou. Guvernul de la Viena a trimis un actComandei Generale BănăŃene prin care ordonă ca o comisie să verifice la faŃalocului adevărata stare de fapt. Din documente se poate constata că acest hotareste într-adevăr inundat „de toate apele” şi comisia a apreciat că ridicarea unuidig ar costa foarte mult, căci satul, în anul 1817, a avut 115 de case, dintre careau fost locuite numai 93. NeŃinând cont de aceste mari inundaŃii, comunapolitică a clădit în aceşti ani, din surse proprii, şcoala (1817), locuinŃa pentru

7

învăŃător, biserica, ghereta pentru sentinele şi locuinŃa pentru ofiŃeri.AutorităŃile au considerat activitatea comunei politice drept foarte bună şi, deaceea, au considerat că ea trebuie ajutată şi în continuare.

AutorităŃile au propus ca grănicerilor ovceni să li se acorde spre folosire oparte din păşunea dintre Satu-Nou şi Panciova, păşune care aparŃinea comuneipolitice Satu-Nou. Aceasta s-a realizat după câteva luni, iar o situaŃie similarăau avut şi locuitorii satului Borcea, cărora Comandamentul Militar dinPanciova le-a aprobat să folosească o parte din păşunea respectivă, dar multmai târziu, respectiv abia la 1 mai 1830. Dacă la început, terenul s-a folositpentru păşunat, cu timpul a devenit pământ arabil, respectiv a fost însămânŃatcu diferite culturi agricole. Ambele comune politice au avut aici 447 de jugărede pământ. În anul 1827, din nou au fost mari inundaŃii, existând pericol catoate animalele să se înece, dar mulŃumită vaporului comerciantului LazarStefanovici, ele au fost evacuate din Ovcea şi Borcea. Pentru acest transport,ovcenii au fost nevoiŃi să plătească 55 de florini, iar borcenii 100 de florini.

Pentru transportul păioaselor din hotarul Satului Nou o mare importanŃă auavut schelele de pe SibniŃa şi Timiş. Pentru a trece cu cea de pe Timiş, în 1820,ovcenii şi borcenii trebuiau dă plătească anumite taxe băneşti. S-a ajuns launele neînŃelegeri între ovceni şi borceni, pe de o parte, şi proprietarii schelei(luntrei), pe de lată parte, căci aceştia mereu ridicau preŃul de transport. Trebuiasă intervină Comandamentul Militar din Panciova şi să ordone transportulgratuit sau pe un preŃ mai redus.

În anul 1880, nivelul Dunării a crescut atât de mult încât a inundat satulOvcea şi a distrus 180 de case.

Documentele din anul 1848 redau situaŃia în care se aflau grănicerii.Mişcarea revoluŃionară din acest an a cuprins şi teritoriul Regimentului al XII-lea Germano-BănăŃean, în care a fost încadrată şi localitatea Ovcea. Uneledintre comunele de grăniceri au iniŃiat întrunirea grănicerilor pentru a seîmbunătăŃi situaŃia lor social-politică şi de altă natură. Comandamentul Militardin Panciova a fost nevoit să accepte această întrunire şi prin intermediulprotopopului Andrej Arsenović din Panciova a trimis scrisori comuneloraparŃinătoare acestui regiment, aprobându-le întrunirea, cu condiŃia că se pot„sfătui doar pentru binele bisericii”, pe când lucrurile politice trebuiau să fiestopate.

Pentru această întrunire, Comandamentul Militar a cerut ca fiecare comună(localitate) să trimită câte două „persoane cu frică de Dumnezeu”, dintre careuna să fie din rândul târgoveŃilor (comercianŃilor) sau meseriaşilor, iar cealaltădin rândul grănicerilor. Această întrunire s-a Ńinut la Crepaja pe data de 15-16aprilie 1848. Dar, la întrunire nu a fost respectată propunerea autorităŃilor, cigrănicerii au venit cu unele revendicări referitor la viaŃa grănicerească.MenŃionăm unele dintre ele: a se sista tribunalele militare şi a le înlocui cu celecivile; a se da fiecărui grănicer dreptul de proprietate asupra pământului;

8

procesele de la tribunale să fie publice; a se sista Legea Tereziană şi a seintroduce o lege nouă şi modificată; preşedinŃii tribunalelor să fie aleşi dinrândurile grănicerilor, meseriaşilor şi comercianŃilor; a se sista robota –culucul.

S-au cerut crearea de condiŃii pentru un comerŃ liber, libertatea presei şi aopiniei, libera dispunere de casa comunală şi de alte bunuri comunale, fărăaprobarea forurilor înalte.

Pentru localitatea Ovcea era de mare importanŃă să se ridice poduri, iarschelele să-şi înceteze activitatea. Comunele Ovcea şi Borcea au insistat să fiescutite de plata „porŃiei” (impozitului) de fiecare dată când holdele le vor fiinundate.

În decursul evenimentelor revoluŃionare de la 1848, Patriarhul sârb JosifRajačić a ordonat dr. Konstantin Pejčić, preşedintele Consiliului PopularDistrictual din Panciova, să înlocuiască autorităŃile civile din comunelegrănicereşti cu o formă de guvernare militaro-grănicerească. Deoarece în cadruladministraŃiei civile preoŃii au ocupat funcŃiile de „chineji” (primari),preşedinŃi, vicepreşedinŃi, notari, juraŃi şi alte posturi importante, dr. Pejčić i-aînlocuit în noua conducere cu persoane militare sau civile, excepŃie fiind doarpreotul Simion Dimitrievici din Ovcea, deoarece era iubit de popor.

RevoluŃia de la 1848-49 nu a lăsat indiferente nici celelalte sate cupopulaŃie românească din Banatul de Vest şi îndeosebi pe cei din GraniŃaMilitară, căci ei se vor alătura mişcării revoluŃionare sârbeşti împotrivarevoluŃionarilor maghiari. Deja în luna mai 1848, la Adunarea de la SremskiKarlovci, numeroşi deputaŃi din satele cu populaŃie românească, precumMaramorac, Deliblata, Satu-Nou, DobriŃa, Alibunar, Doloave, Sân-Mihai,Cuvin, Straja, OreşaŃ şi un grup de deputaŃi din Ovcea, au cerut şi au reuşit săfie sprijinit punctul VI al concluziilor acestei reuniuni în ce priveşteindependenŃa şi egalitatea în drepturi a poporului român cu toate celelaltepopoare conlocuitoare din Imperiul Austro-Ungar.

În timpul RevoluŃiei de la 1848, localităŃile Ovcea şi Borcea, fiindînconjurate tot timpul de mlaştini, au fost aproape scutite de activităŃilerevuŃionarilor maghiari. La Ovcea se afla Consiliul Companiei. LocalităŃileBorcea şi Ovcea aveau datoria de a aproviziona garnizoana din Sakule cutrăsuri şi cu cai.

După terminarea RevoluŃiei, la 7 mai 1850, a intrat în vigoare noua lege,prin care au fost satisfăcute unele doleanŃe ale grănicerilor. Conform noii legi,serviciul activ dura 12 ani, în locul celor 25 de ani de până atunci. Comunitateagrănicerească a familiei a devenit proprietară a pământului pe care până acidoar l-a folosit. Păşunile au devenit proprietatea comunei, doar râturile aurămas în posesia împăratului. A fost permisă strămutarea dintr-o comunitate înalta şi părăsirea GraniŃei Militare. S-a considerat că trebuie să-şi satisfacăserviciul militar acea persoană care poseda avere imobiliară în GraniŃa Militarăşi nu a împlinit încă vârsta de 20 de ani. La exerciŃiile militare din cadrul

9

Regimentului sau de pe teritoriul GraniŃei, grănicerii au primit pâine şi unanumit salariu. Soldatul grănicer şi în continuare a primit uniformă, armă şimuniŃie.

După aceste concesii pe care le-au obŃinut grănicerii, familiile cu mai mulŃifeciori au împărŃit averea între aceştia, astfel că au apărut tot mai mulŃimeseriaşi, s-au clădit case noi, iar pământul arabil se putea înstrăina.

După desfinŃarea Confiniului Militar în anul 1873, Borcea şi Ovcea, alăturide încă 12 localităŃi, au fost ataşate Districtului Panciova, care a aparŃinutComitatului Torontal cu sediul în Becicherecul Mare (Zrenianin).

AutorităŃile maghiare au sechestrat râtul ovcenilor şi borcenilor, pe care lafel l-a luat şi împăratul Austriei, şi aceste două comune au intentat proces dedespăgubire la Tribunalul Maghiar. Procesul a durat până în anul 1910,terminându-se cu rezultat negativ pentru comunele amintite.

Nici celelalte conflagraŃii şi războaie nu au lăsat în afara evenimentelorsatul Ovcea. În decursul primului război mondial s-a făcut mobilizareasoldaŃilor. Majoritatea ovcenilor au făcut armata înainte de război în oraşulBecicherec (Zrenianin), în Regimentul al 29-lea austriac de infanterie, iarceilalŃi au fost în regimentul al 3-lea şi al 7-lea maghiar de honvezi dinPanciova şi VârşeŃ. În decursul războiului ai luptat pe câmpurile de luptă dinItalia, GaliŃia şi Tirol. În toamna anului 1915, din ordinul autorităŃilormaghiare, satul Ovcea a fost evacuat, pentru a face loc armatei austro-ungare săse staŃioneze în această localitate. În decursul războiului mulŃi soldaŃi audezertat şi s-au întors în sat. Jandarmii maghiari i-au forŃat să se reîntoarcă pefront, astfel că s-au iscat ciocniri între dezertori şi jandarmi, în care tânărulsoldat Cuzman Roşu a fost împuşcat mortal de către jandarmi.

Pe parcursul războiului au fost concentraŃi 325 de ovceni, pe câmpul deluptă au fost duşi 185 de soldaŃi, iar numărul celor căzuŃi în luptă era de 28 depersoane, numărul răniŃilor de 21, iar opt inşi au fost daŃi dispăruŃi, pe când 12persoane au devenit invalide şi neputincioase în urma rănirii lor. 71 de persoaneau fost făcute prizonieri în Rusia şi s-au întors acasă abia după terminarearăzboiului.

Printr-o scrisoare trimisă la 5 aprilie 1917 protopopului Trifon Miclea dinSatu-Nou, preotul Damian Popescu din Ovcea despre situaŃia din localitatea sacu privire la inundaŃiile din anul respectiv:

„Satul este înconjurat de apă, pământurile inundate, încât nu putem semînacucuruzul şi legumile, abia cătră finea lui mai, dacă apa va scădea – tare mi-afost teamă, ca în urma ninsorilor celor multe, că şi anul acesta vom păŃi ca maimulŃi ani înainte, când chiar la Paşti a crescut apa, astfel încât locuitorii au fostscoşi din sat cu vaporul şi duşi la Panciova şi numai eu şi vreo 10 familii amrăms în sat. Pe uliŃe, era apă, de puteai merge cu luntrea şi atunci chiar, în ziuade Paşti, am înconjurat Sf. Biserică cu „Învierea”, fiind încă 4 credincioşi labiserică, pentru că Biserica, Casa Parohială şi încă vreo 10 case erau pe uscat,cari sunt aşezate mai pe deal şi aceşti credincioşi cu luntrea au venit la Biserică.

10

VedeŃi, Prea Onorate, aşa sat este Ovcea. Teritoriul ar fi destul de mare,până la 11.000 de jugăre, dar ce folos, căci în decursul celor trei ani nu au fostsemănate din cauza războiului. Aşa şi pământul parohial-sesional esteîmpădurit, circa 25 de jugăre, care acum a devenit nefolositor – poate fi folositnumai ca pădure peste 10-15 ani”.

Încă în anul 1897, dar şi în anul 1905, delegaŃia din Ovcea se adreseazăGuvernului de la Bucureşti ca toŃi locuitorii satului Ovcea să fie colonizaŃi înRomânia, deoarece Guvernul maghiar nu i-a ajutat deloc şi nici nu le purta dede grijă.

După prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, în urma primului războimondial (1918), localitatea Ovcea a fost încadrată în noul stat al sârbilor,croaŃilor şi slovenilor – Regatul S.C.S., iar apoi în Iugoslavia, aparŃinândDistrictului Panciova, iar după cel de-al doilea război mondial, începând cuanul 1949, aparŃine comunei belgrădene Palilula.

În 22 mai 1922, locuitorii satului Ovcea, din cauza deselor inundaŃii, ausolicitat colonizarea lor în JudeŃul Timiş-Torontal din România, în localităŃileRudna, Vinga sau Gad. În acest sens au trimis Comitetului Agrar-SecŃia decolonizări Cluj numărul familiilor care au optat pentru colonizare, acesta fiindde 146 de familii. Organele româneşti însărcinate cu aplicarea reformei agrarenu au ieşit în întâmpinarea doaleanŃelor ovcenilor, explicând că nu estesuficient pământ în Fondul agrar.

Ovcenii s-au adresat totodată şi Guvernului iugoslav să fie colonizaŃi înlocalităŃile din apropiere, unde nu pot să fie expuşi inundaŃiilor. Guvernuliugoslav le-a oferit pământ în interiorul Serbiei, dar ovcenii n-au acceptat şiastfel au rămas în vechea lor localitate.

NOTE:

* Mircea Samoilă: ViaŃa numelui (ContribuŃii la relaŃiile dintre numele defamilie şi localităŃi raportat la românii din Voivodina), Editura ComunităŃiiCultural-Instructive Seleuş, 2002.

** Din colecŃia de diplome a comitelui Josif Kemény cu privire la români.„Transilvania” – foaia AsociaŃiunei Transilvane pentru Literatura Română şiCultura Poporului Român, Braşov, 1 martie 1873.

11

SITUAłIA DEMOGRAFICĂ

Pentru a aprecia din aspect cronologic situaŃia demografică din Ovcea, nevom servi de datele înregistrate de autorităŃile civile în documentele oficiale de-a lungul anilor, dar şi de cele din registrele bisericeşti referitoare la populaŃiacreştină de origine română, şi nu numai.

Dăcă la începutul înfiinŃării satului a fost înregistrat doar numărul caselor,Comandamentul Militar din GraniŃa Militară a ordonat preoŃilor să înregistrezenumărul locuitorilor din satul lor, aşa că în fiecare an îi raportau numărul decreştini aparŃinând bisericii din care făceau parte. După desfinŃarea GraniŃeiMilitare (1872), autorităŃile, prin intermediul recensământului, au înregistratsituaŃia demografică a populaŃiei, dar şi bisericile continuau să trimităEpiscopiei de la Caransebeş numărul creştinilor români, astfel, în anul 1846-47,la Ovcea au fost înregistraŃi 1335 de locuitori români, neexistând altenaŃionalităŃi. În perioada 1859-1931, situaŃia demografică era următoarea:

1859 – 1314 de locuitori români,1869 – 2215 de locuitori români,1880 – 1530 de locuitori români,1890 – 1750 de locuitori români,1900 – 1634 de locuitori români,1910 – 1610 de locuitori români,1921 – 1465 de locuitori români,1931 – 1452 de locuitori români.Deja în anul următor (1932), structura naŃională a locuitorilor se schimbă,

astfel că numărul românilor se reduce la 1400, se înregistrează 23 de locuitoride naŃionalitate sârbă, 20 de germani, 7 slovaci şi 2 maghiari. La Ovcea trăiauîn total 1452 de locuitori.

Între cele două războaie mondiale în sata se colonizează locuitori denaŃionalitate sârbă din satul Studene, Cercul Lužnica din Pirot. În anul 1934 avenit Živojin Tričković cu familia, iar după aceea li s-au ataşat mai multe rudeşi cunoscuŃi din regiunea amintită. În 1947 s-au colonizat încă patru familii dinregiunea Pirotului, iar în 1949 alte zece familii.

După cel de-al doilea război mondial, în sat au trăit 1388 de români, 149de sârbi, 24 de maghiari, 19 rromi, 13 ruşi şi 11 bulgari, respectiv în total 1604de locuitori. Începând cu anul 1950, la Ovcea s-au colonizat mai multe familiidin regiunile Niš, Leskovac, Vranje, cumpărând pământ arabil şi case.

Trebuie să spunem că după primul război mondial în Ovcea au venit şiunele familii româneşti. Amintim familia Fuier, care s-a mutat din Clec şi s-astabilit în hotarul satului, pe aşa-numitul „potes 90 de lanŃe”.

Potrivit recensământului din martie 1953, în sat au fost 1767 de locuitori,

12

respectiv 1322 de români, 368 de sârbi, 26 de croaŃi, 8 nedeclaraŃi, 19 nemŃi, 6maghiari, 2 sloveni, 4 turci, 2 rromi, 1 slovac şi 1 rutean.

Iată cum arata situaŃia demografică a populaŃiei române din Ovcea(numărul nou-născuŃilor şi al celor decedaŃi) în perioada 1874-1923:

ANUL NOU-NĂSCUłI DECEDAłI1874 91 471875 75 751876 85 1451877 68 1281878 97 631879 70 541880 73 771881 106 651882 72 681883 100 791884 95 421885 83 581886 109 701887 84 671888 111 601889 57 531890 59 471891 68 501892 68 1011893 65 711894 80 551895 58 611896 52 481897 49 541898 47 281899 50 501900 57 421901 48 291902 52 481903 29 381904 56 671905 55 331906 62 411907 55 461908 39 28

13

1909 47 331910 46 501911 52 401912 29 471913 40 271914 34 271915 37 441916 13 271917 6 231918 9 491919 49 361920 54 251921 31 251922 35 271923 24 33

Şi în perioada ce a urmat a fost evidentă descreşterea populaŃiei româneşti,ceea ce se poate vedea şi din datele care se referă la anii 1937-1947, căci înacest răstimp de zece ani s-au născut 202 de copii şi au murit 282 de persoane.

Pentru a se vedea etatea celor răposaŃi, redăm conspectul pentru perioadaaugust 1870-ianuarie 1871, în care majoritatea celor răposaŃi erau prunci. Celcare a purtat evidenŃa a fost preotul administrator-capelan Petru Murgu.

NR. CASEI

NR.PROTOCOL

NUMELE ŞIPRENUMELERĂPOSAłILOR

ETATEA

59 32 Ioan Opreanu 8 zilemurari 33 Cristina Solomonu 14 zileŃigană 34 Ioana Muncianu 3 ani

52 37 Todor Rogeanu 6săptămâni

125 38 Todor BolianŃiu 2 ani86 39 Maria Peteu 2 ani22 40 Ioana Perin 6

săptămâni66 41 Iancu Magiaru 6 zile45 43 Panta Bălan 80 de

ani125 44 Andri BolianŃiu 58 de

ani113 b 45 Lazăr Cărăbaşiu 5 ani

x 46 Anna Pârvu o lună53 47 Ioan Popescu 8 zile

14

32 48 Georgiu Mândreu 10 ani36 b 49 Maria Delianu 65 de

ani125 50 Ioan BolianŃiu 6 zile43 51 Cristina Ursu 6

săptămâni68 52 Anna Căprariu 3 luni

Vom prezenta şi numele pruncilor botezaŃi de preotul Pavel Ioanovici,înregistraŃi în lunile mai, iunie şi iulie 1870. menŃionăm că botezul se oficia laopt zile de la naştere.

NUMĂRUL PROTOCOLULUI

NUMELE ŞI PRENUMELENOULUI BOTEZAT

41 Anna Căprariu42 Todor Perin43 Cristina Hegeanu44 Ioanu Perinu45 Todor Popescu46 Petru Oprean47 Cristina Solomonu48 Maria Popescu49 Simeon Popescu50 Ioanu Drăgoiu51 Petru Evi52 Stana Obade54 Cristina Stoianu56 Cristina Septeu57 Floarea Brăgianu58 Petru Nanu59 Petru Bălan60 Iancu Magiaru

15

SITUAłIA ECONOMICĂ

Dacă la începutul existenŃei sale, satul Ovcea era destul de sărac din punctde vedere economic, ocupaŃia principală a locuitorilor fiind creştereaanimalelor şi mai puŃin cultivarea pământului, totuşi creşterea animalelor (oi,vaci şi porci) le-a adus un venit solid cu care au consolidat starea financiară afamiliilor lor.

Celor mai în vârstă locuitori le este cunoscut faptul că până la ridicareadigului (dâlmei) din Râtul Panciovei, în anul 1934, vapoarele şi luntrele veneaupână la marginea satului, respectiv până în locul numit „Sighet” (în limbamaghiară – insulă), adică până la casa familiei Cena (plecată în America) şia luiColeraŃ, unde se încărca „marva” (animalele: oi, porci, vacu, boi), şi de aici setransporta, pe timpul Austro-Ungariei, până la Budapesta şi Viena, iar maitârziu, după primul război mondial, în Serbia, Srem, Bačka sau mult maideparte. Mare crescător de oi a fost familia lui Alexandru Popovici-Cocioabă,căci avea 200 de oi, iar stâna era la Grindul Mare. Apoi mari crescători deanimale erau familiile Cionca, Brăgeanu, NeamŃu, a lu’ Nicolae Cărăbaş-Bârcă,a lu’ Chiş Mihai, cireada de peste 100 de vaci, care erau, ca şi oile, cumpărateşi vândute din nou de „hantleri” (precupeŃi de animale).

O îndeletnicire de bază a ovcenilor a fost facerea „legăturilor”, adică afuniilor, care s-au făcut din iarba ce creştea în Râtul Panciovei şi se numea„uştrică”, ocupaŃie care le-a adus un venit considerabil. Vom aminti că„legăturile” se făceau în timpul iernii, când se ajutau între ele rudele, prietenii,vecinii, iar vara, înaintea cositului de grâu, şi toamna înaintea culesului deporumb, erau expuse la piaŃa din Panciova, la Târgul Mare de la Debeljača şi lapieŃele din Srem.

Deşi localitatea suferea din cauza deselor inundaŃii, situaŃia economică alocuitorilor a început să prospereze în anul 1870, ceea ce se poate deduce şidupă faptul că în sat a existat, la anul respectiv, „birtul” lui Ioan Arsenovici şial lui Ioan Ioanovici, iar între cele două războaie mondiale al lui HârŃu.

Vom aminti că încă în timpul Austro-Ungariei în sat a apărut maşina detreierat grâu cu aburi (batoza) a familiei Rogeanu, iar cea de-a doua maşină detreierat a fost a lui Todor Dimitrievici-Blaj – pe timpul Iugoslaviei vechi,

16

înainte de cel de-al doilea război mondial, iar după cel de-al doilea războimondial, primul tractor adus în sat a fost cel al familiei Raicu.

Primul automobil, cumpărat în anul 1929, l-a posedat Traian Crişan, notarcomunal, iar după cel de-al doilea război mondial primul automobil cumpărat afost al lui Roman Jarcu.

SituaŃia economică a locuitorilor s-a îmbunătăŃit considerabil, unii dintre eiavând acŃiuni, încă pe timpul Austro-Ungariei, la diferite bănci şi institute decredit. În registrele Institutului de Economii şi Credit „Sentinela” din Satu-Nouîntâlnim mai mulŃi acŃionari ovceni. Biserica Ortodoxă Română din Ovcea aavut, în anul 1899, 46 de acŃiuni cu valoare nominală de câte 100 de coroaneacŃiunea. Înainte şi după primul război mondial, când Guvernul RegatuluiS.C.S. a transformat în dinari acŃiunile depuse în coroane, acŃionari din Ovceaai Băncii „Sentinela” din Satu-Nou au fost şi următoarele persoane. AnaDimitrievici – 100 de acŃiuni de câte 100 de coroane acŃiunea = 10.000 decoroane; Maria Marina – 34 de acŃiuni de câte 100 de coroane acŃiunea = 3.400de coroane; Cornelia Popescu – 42 de acŃiuni de câte 100 de coroane acŃiunea =4.200 de coroane; Maria Popovici – o acŃiune de 100 de coroane = 100 decoroane. Probabil că şi alŃi ovceni au avut aŃiuni la această bancă şi la altebănci, dar, lipsindu-ne documente, nu putem reda numele lor.

În anul 1929, la Ovcea sunt înregistrate 3.800 de oi, 500 de animale detracŃiune şi vaci şi 300 de porci, ceea ce denotă că ovcenii erau buni crescătoride animale.

Pe lângă porumb şi grâu, locuitorii Ovcei curtivau şi vi Ńa de vie pe locurilemai ridicate din hotar. În anul 1948 au fost înregistrate 145 de jugăre de viŃă devie, dar după aceea se cultiva tot mai puŃin, aşa că în 1957 au mai rămas 69 dejugăre, căci viile se nimiceau din cauza impozitul mare aplicat la soiurilehibride de struguri (cum era, de pildă, viŃa de vie franŃuzească).

În 1938, în timpul treierului, la Ovcea au lucrat 7 maşini de treier (batoze),iar producŃia totală de grâu a fost de 19.827 de chintale, cea de orz de 231 dechintale, iar cea de ovăz 239 de chintale.

În anul 1941 în sat şi-au desfăşurat activitatea 12 meseriaşi, şi anume: 2fierari (covaci), 2 rotari, 1 fierar-rotar, 1 cojocar, 2 bărbieri, 2 morari, 1 brutar,3 măcelari, 1 sifonar şi 1 tâmplar.

Apropierea Belgradului şi a pieŃelor din acest oraş au făcut ca ovcenii să-şiplaseze foarte bine şi profitabil produsele agricole şi mai ales produsele lactate(brânza şi iaurtul lor fiind foarte cunoscute şi căutate în capitală), iar aceasta acontribuit la ridicarea stării lor economice şi a standardului lor de viaŃă.

Toate acestea au contribuit şi la prosperitatea şi progresul satului, căci în1938 el a fost electrificat parŃial. Circa 20 de familii şi-au introdus curentelectric în gospodăriile lor. Lucrările au fost efectuate de Josif Ristić dinPanciova, iar după aceea, respectiv în 1941, şi de către Iosif Naihenbah dinBorcea. Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial (1944), satul s-aelectrificat în întregime.

17

Modernizarea şi îmbunăŃăŃirea standardului de viaŃă au continuatpermanent până în zilele noastre. La 14 iunie 1978 a fost dat în funcŃiuneapeductul din sat.

Progresul a consemnat un avânt vizibil în domeniul agricol, unde s-aînregistrat modernizarea cultivării pământului prin cumpărarea tractoarelor şi amaşinilor anexe. De asemenea, locuitorii şi-au cumpărat tot mai multeautomobile şi alte vehicule, dar şi aparate de uz casnic. În anul 1966, deexemplu, în sat existau 140 de tractoare, 90 de autoturisme, iar aproape fiecarecasă avea motocicletă. Agricultorii aveau relaŃii de cooperare cu CooperativaAgricolă, de la care se aprovizionau cu îngrăşăminte chimice, materialsemincier, ierbicide şi toate cele necesare agriculturii. În perioada respectivăpreşedinte al Consiliului cooperatorilor din sat era Aurel Deheleanu. Tot înacea perioadă erau angajaŃi circa 1.000 de ovceni la diferite instituiŃii şiîntreprinderi din Belgrad.

BISERICA VECHE

La doi ani după strămutarea ovcenilor în locul ales de ei, respectiv în anul1817, credincioşii au decis să îşi zidească un locaş de îmchinare lui Dumnezeu.Biserica veche a fost construită din pământ bătut şi acoperită cu scânduri(şindrilă). A avut lungimea de 10 stânjeni, iar lăŃimea era de 4 stânjeni. A avut8 ferestre şi două uşi, iar iconostasul era făcut din lemn. SfinŃirea bisericii aoficiat-o protopopul Panciovei, Constantin Arsenovici, în anul 1829. AmmenŃionat deja că biserica n-a avut pământ, ci numai preotul a posedat o sesie(34 de jugăre, dintre care opt erau livezi). În anul 1888, sesia parohială s-amărit la 79 de jugăre, de la care s-au dat bani celor doi preoŃi din sat.

Vechea biserică a fost înzestrată cu trei clopote, primul având greutatea de320 de kilograme, cel de-al doilea 120 de kilograme, iar al treilea 40 dekilograme. În anul 1916, clopotele au fost „recfirate” (confiscate) pentrunecesităŃile armatei austro-ungare. Biserica a mai fost sfinŃită după despărŃireaierarhică, la 20 septembrie 1892, de protopopul Tractului Panciova, TrifonMiclea.

Din cauza deselor inundaŃii, în decursul anilor şi biserica a avut mariavarii, necesitând astfel o întreŃinere permaentă. Din relatarea preotului PavelIoanoviciu către protopopul districtual al Panciovei, Simion Dimitrievici,desprindem următoarele: „Prea onorate domnule protopresbiter mie înaltcinstite: De oare ce din privinŃa prea mari a apelor aşa de înfricoşaŃi suntem denumai ştim ce să facem, căci de zece zile neprerupt ziua şi noaptea se lucră ladâlmă (dig) naocolu de sat şi până acuma cum îi aşai! Numa căutăm şi muncimca se ne mântuim noi şi bietele căşi – dar mai întâi lucrurile bisericeşti – pentru

18

aceia trimit epitropia la prea onorat D-ei tale pentru mai departe urmare şiîndrumare; întâi ne trebuie 4 lăzi mari pentru scrutinarea icoanelor celor mari şi4 mai mi ci – iar mai departe ne spune ce şi cum să ne purtăm; căci până acumastăm în primejdia cea mai mare, despre care aştept cât mai îngrab răspuns,caută acum de noi domnule cât poŃi şi te roagă lui Dumnezeu să ne mântuiascăde cel rău. Al prea onorat D-nei tale, spre slujbă gata, Pavel Ioanovici,administrator parohial. Ofcea în 12-l21 martie 1876.”

Amintim că până în anul 1840, preotul a locuit în casa proprie, iar apoi s-acumpărat casa „finenŃilor”, care azi este casă parohială. În anul 1890, bisericaavea un capital de 8280 de florini în fundaŃiile bisericeşti.

Din inventarul vechii biserici, înregistrat la 31 decembrie 1877 de preotuladministrator Pavel Ioanovici, deducem că în biserica din Ovcea se aflauurmătoarele cărŃi: un apostol, un octoih, un tipicon, un mineu pe 12 luni, şidouăsprezece pe fiecare lună, un triod, un penticostar, o psaltire, două orare şidouă cărŃi pentru tâlcuirea sfintelor evanghelii în toată duminica şi la sărbători,dar nefiind marcata data tipăririi. La fel se aflau şi un potir de argint, cu disc custea, şi o lingură din mesing şi aurită, apoi patru sfeşnice şi douăsprezecestihare pentru copii – dieci, două cădelniŃe de mesing, un polieleu de lemnaurit, în care pot sta opt lumini.

În altar, sfântul prestol era construit din material bun, fiind sfinŃit deprotopresbiterul Constantin Arsenovici. Aici se aflau icoana „RăstignireaMîntuitorului nostru Isus Hristos”, a „Dureroasei Maici” şi a „Sfântului Ioan”.Sfântul chivot era din lemn zugrăvit. Erau şi două evanghelii, una îmbrăcată însomot (catifea) roşu şi ferecată cu argint, iar cealaltă era veche. Aici se maiaflau şi două antimisuri – unul din anul 1733, sfinŃit de Episcopul Timişoarei,Nicolae Dimitrievici, şi celălalt, din anul 1799, a fost sfinŃit de EpiscopulTimişoarei, Moise Putnic. Patru sfeşnice de lemn şi două de mesing lumineazăprestolul. Au fost aci şi două cruci, dintre care una de argint, iar cealaltă pejumătate din argint, precum şi o liturghie în limba română.

Zidirea bisericii noi

Problema zidirii unei noi biserici s-a pus în mai multe rânduri şi în acestsens s-au Ńinut mai multe şedinŃe ale Comitetului Parohial, dar şi ale SinoduluiParohial, pentru a se adopta o hotărâre justă.

„Deoarece biserica este veche, slabă, zidurile crăpate şi proptite şi ca să nusuferim vreo catastrofă să se ruineze biserica pe credincioşi cu umilinŃă orugăm pe Prea SfinŃia sa părintele nostru Episcop Traian Bădescu şi venerabilulConsistoriu Diecezan să ne întărească decisul Comitetului Parohial şi alSinodului Parohial şi să ne permită ecscrierea de concurs după planul şispeŃificaŃiunea speselor traduse şi în româneşte cu acel adaus la caz ivindu-serenitenŃi de neplătire să se poată esequa (executa) prin forurile civilecompetente”. (Din protocolul şedinŃei extraordinare a Sinodului Parohial, Ńinută

19

la 14 iunie 1929 în Comuna Ofcea)Tot în aceeaşi zi, s-a Ńinut şi şedinŃa Comitetului Parohial, fiind prezenŃi

următorii membri: Simion Dehelean, Damian Crâsta, Lazăr Popovici, PavelSăcădace, Pascu Dan, Ion Magiaru, Pavel Drăgoi, Todor Murariu, Ilie Brădean,Todor Ardelean, Ilie Popescu, Nicolae Deheleanu, Petru Popovici, AurelBrădean. Preotul capelan Traian Popescu, în funcŃie de preşedinte alComitetului Parohial, a prezentat noul plan al bisericii, proiectat de arhitectulRadivoj Predić din Panciova, precum şi preliminariul (suma totală a zidiriibisericii noi, estimată la 1.047.000 de dinari). Comitetul a acceptat planul celnou, dar pentru că nu erau suficienŃi bani, a propus Sinodului Parohial ca pelângă suma de bani pregătită până atunci (780.000 de dinari) să se adune în plusbani de la credincioşi, şi anume:

1. la suma de 100 de dinari pentru un jugăr de pământ al credincioşilor săse mai adauge încă 50 de dinari (în total fiind 3800 de jugăre),

2. la suma de 25 de dinari pentru un suflet (credincios) să se adauge încă20 de dinari (în total existând 1400 de suflete),

3. la suma de 50 de dinari pentru o casă să se mai adauge încă 25 de dinari,4. la suma de 20 de dinari pentru o vacă să se mai adauge încă 10 dinari,5. la suma de 10 dinari pentru o oaie să se mai adauge încă 5 dinari,6. la suma de 10 dinari pentru un porc să se mai adauge încă 5 dinari.Propunerea „aceasta se înaintează Sinodului Parohial spre primire, cu acel

adaus de prevedere în caz de neplătire, atunci să se poată recurge la ajutorulautorităŃilor civile. Ofcea data ca mai sus. Traian Popescu – preşedinte, IlieBrădean – notariu”

Pentru a câştiga bani pentru clădire, biserica a vândut 10 jugăre de pământlui Panta Toager din Ovcea la data de 28 ianuarie 1928, în locul numit„Bibileg”, pe suma totală de 33.114 de dinari.

Pe data de 31 iulie 1929, Consistoriul Diecezan a aprobat anunŃarealicitaŃiei publice în baza planului elaborat de arhitectul Radivoj Predić dinPanciova, respectând astfel hotărârile Comitetului şi al Sinodului Parohial din14 iulie 1929 de a se zidi o nouă biserică în stil bizantin, sbre marea bucurie acredincioşilor ovceni.

Conform aprobării Ministerului ConstrucŃiilor de la Belgrad, nr. 6437 din6 august 1930, la 3 septembrie 1930 s-a Ńinut licitaŃia publică pentru zidireabisericii noi, la care au concurat patru întreprinzători în faŃa comisiei dinBelgrad, în componenŃa: ing. Ljubomir Najerlović, Živadin Radosavljević.secretarul Ministerului JustiŃiei, Pascu Dan, preşedintele Comitetului Parohial,şi Traian Crişan, notar comunal. Această comisie a acordat dreptul de a zidibiserica Firmei „Kraus-Katinčić” din Zemun, care a oferit la licitaŃie cel maimic preŃ – suma de 1.048.738,81 de dinari.

Primind aprobarea de demolare a bisericii vechi din partea ConsistoriuluiDiecezan, la 19 octombrie 1930 au început lucrările de demolare, iar piatra detemelie a noii biserici a fost sfinŃită la 29 octombrie 1930 de preotul Damian

20

Popescu. Lucrările de zidire au început imediat. Până la terminarea bisericii,serviciul divin s-a făcut în şcoala primară comunală. Lucrările au decursconform planului stabilit şi au fost terminate în termenul fixat. ConsistoriulDiecezan, la data de 20 noiembrie 1931 a aprobat sfinŃirea bisericii noi.Fiindcă, din cauza bolii, nu putea să vină protopopul Panciovei să oficiezesfinŃirea noului locaş de credinŃă, a fost numit preotul Valeriu Perin dinGlogoni, fiul al satului Ovcea, iar sfiinŃirea bisericii s-a săvârşit la 3 decembrie1931. După sfinŃire, la finele Liturghiei, preotul Perin a Ńinut o cuvântare în faŃapoporului credincios, mândru de izbănda zidirii măreŃului templu, în care l-apreamărit pe Bunul Dumnezeu pentru ajutorul dat. Meritul că s-a ajuns la o aşabiserică este al poporului însufleŃit, care a contribuit cu drag din propriul avut şiva mai contribui şi în continuare.

Un merit aparte revine tânărului preot Traian Popescu pentru însufleŃireacreştinilor, bunăvoinŃa, truda şi osteneala la procurarea planului, la toate celepremergătoare zidirii bisericii, apoi epitropului prim Pascu Dehelean, numitPaia lu' Vesa, cel mai activ şi mai însufleŃit. Laude se cuvin şi celor doi epitropi– Ioan Flori şi George Septeu, peşedintelui Comitetului Parohial, PetruPopovici, totodată şi primarul comunei. Un aport bine meritat şi-au dat şicantorii Todor Popescu, Damian Dehelean, Nică Popovici, Ion Dehelean-Vesa,Aurel Brădean, Todor Popescu-junior şi alŃii.

Pentru că biserica avea nevoie de scaune şi alte obiecte de uz bisericesc,Comitetul Parohial a organizat în anul 1932 o licitaŃie la care au concurat trei„măsari” pentru a face 21 de scaune bărbăteşti, amvonul, un dulap-soclu subcasa de bani. Lucrările au fost încredinŃate tâmplarului Petru Crâsta din Ovcea,în schimbul sumei de 4700 de dinari, iar ca model au servit scaunele dinBiserica Ortodoxă Română din Glogoni.

În anii următori, biserica s-a îmbogăŃit cu cărŃi şi ornate bisericeşti. Deja înanul 1934, comuna bisericească a cumpărat pe 10.000 de dinari un clopot de235 de kilograme de la Întreprinderea „Pantelić” din Zemun. Alte două clopoteau fost donate de doi credincioşi evlavioşi – Pascu Dehelean-Vesa a dăruit unclopot de 150 de kilograme, în valoare de 7.000 de dinari, iar Ilie Brădean unclopot de 97 de kilograme, în valoare de 4.500 de dinari. Parohianul NicolaeBurcea a donat un policandru în valoare de 5.600 de dinari. În anul următor s-afăcut gardul de fier şi beton, care a costat 26.250 de dinari. MenŃionăm că înanul 1936 Biserica din Ovcea a avut 35.029 de dinari depuşi la Banca„Sentinelea” din Satu-Nou, iar la „Voklsbank” 18.000 de dinari.

Biserica a fost dăruită şi în continuare de către credincioşi. Astfel în anul1989, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie, Dimitrie Popovici-Cocioabăşi soŃia sa au dăruit Sfintei Biserici un jugăr de pământ şi 10 galbeni. TotodatămenŃionăm că, 14 septembrie 1966, acest creştin evlavios, împreună cu preotulLazăr Cârdu şi alŃi doi credincioşi, Nicolae Popescu şi Traian Săcădace, auvizitat Ierusalimul şi locurile sfinte, unde a vieŃuit şi pătimit Mântuitorul NostruIsus Hristos, apoi râul Iordan, Grădina Ghetsimani şi altele.

21

Iconostasul şi pictura murală

Despre icoanele de pe iconostas putem spune că se consideră că sunt opereale marelui pictor Constantin Daniel. InscripŃiile de pe icoanele „Isus” şi „Sf.Ioan Precursorul” se referă la ctitorii Todor Brăgeanu şi Ioan Popescu, decedaŃiîn 1840 şi 1841, căci aceste icoane au fost pictate mulŃumită donaŃiei lor.

Aceste icoane au aparŃinut iconostasului din vechea biserică şi după zidireacelei noi au fost încorporate în iconostasul acesteia. Pe acest iconostas se maigăsesc icoane pictate în ulei de protopopul Onim din Panciova: „Isus şiSemănătorul”, apoi în partea dreaptă a iconostasului: „Isus şi Samarineanca”,„Fiul Risipitor”, „Parabola Fiului Bogat”, iar în partea stângă: „Fiica lui Iair”,„Pe Golgota” şi „Judecata de la Pilat”.

După mulŃi ani de la zidirea Bisericii din Ovcea, s-a făcut şi picturamurală, de către Boško Kovačev din Uljma, lucrări care au durat trei ani, între1986 şi 1989.

Activitatea de azi

Activitatea de azi a Bisericii Ortodoxe Române din Ovcea se desfăşoarădupă străbunele noastre legi bisericeşti, având organele sale de conducere care,pe lângă desfăşurarea activităŃii spirituale, se ocupă şi de starea economică şi debuna ei întreŃinere.

În acest sens îşi aduce din plin aportul şi actualul Comitet Parohial, care seaflă în această funcŃie din anul 2003 şi are următoarea componenŃă: ViorelBoleanŃu-Nicu, preşedinte, Ionel Ginu, vicepreşedinte, Todor Popescu, preot-secretar, membri fiind: GraŃian Brădean, Dorel Pascu, Viorel Cărăbaş, TraianGinu, Traian Brădean-Icobieşci, Traian Mândrău-Niora, Viorel Septeu-Pepi,Damian Peteu, Ionel Ursu-Biba, Traian Rogean, Vintilă Brădean-Cionca şiIonel Dan.

PreoŃii

Primul preot a fost Damian Dimitrievici, cel care a condus strămutareapoporului de la Clec la Ovcea. A fost preot şi la Clec din anul 1809, iar laOvcea, sub păstoria sa, s-a zidit vechea biserică în anul 1817. A decedat la 7ianuarie 1841. în 1832 este menŃionat capelanul Petru Dimitrievici, probabilfiul lui Damian, care a notat următoarele pe „Cazania” amintită: „14-leaoctombre (1)833 Petru Dimitrievici Capelan în Ovcea la graniŃa turcului.” Pe oaltă pagină a notat: „Pentru ca să nu se zăuite când m-am însurat eu, PetruDimitrievici, cu Maria în 1o octombre (1)828 dumineca”. Iată încă o notiŃă:„Pentru ca să nu se zăuite când au răposat dulce maica noastră Maria în ziua de

22

Sf. Ignatie, joi sara, la 8 ciasuri, pe Vineri, 20 decembre anul (1)828, trei zilepână la Crăciun, eu, fiul ei, Petru Dimitrievici”. În anul 1836 a fost numitcapelan în localitatea Satu-Nou.

În anul 1836, preot administrator este capelanul Procopie Mihailovici dinSatu-Nou, iar apoi ieromonahul Aron Zeroculovici, iar din 24 ianuarie 1838Simion Dimitrievici, care, după despărŃirea ierarhică de către Episcopia dinKarlovac, la 17 octombrie 1865, a devenit primul protopop ortodox român alTractului Panciova.

Preotul Simion Dimitrievici a fost invitat, pe data de 23 septembrie 1865,la Caransebeş, pentru a lua parte la şedinŃa plenară consistorială având peordinea de zi organiozarea provizorie a Consistoriului Dicezan din Caransebeş.La această şedinŃă a fost numit administrator parohial la Tractului Panciovadrept primul protopop român. Membru în Scaunul Apelativ din Karlovac a fostdin 31 august 1865 până în anul 1881.

Din 1865-66, în locul lui Simion Dimitrievici, Biserica din Ovcea apăstorit-o preotul Vasa Bosică. La 17 octombrie 1868, Consistoriul Diecezanhotărăşte ca administratorul Pavel Ioanovici, preot la Uzdin, să fie strămutat laOvcea, deoarece era originar din această localitate şi pentru a fi de ajutor tatuluisău bolnav şi în vârstă de 80 de ani. Cu mici întreruperi, acest preot a servitpână în anul 1878. În anii de păstorie a lui Simion Dimitrievici, caadministratori figurează mai mulŃi capelani şi preoŃi administratori, şi anume:din septembrie 1863 şi până la finele anului respectiv – Iosif Popovici, capelandin Satu-Nou; de la 1 ianuarie 1864 şi până în martie 1865 – Aron Otonoga,capelanul Seleuşului; urmează Simion Dimitrievici până în septembrie; iarăşiAron Otonoga până în noiembrie; apoi din nou Simion Dimitrievici caadministrator protopresbiteral. De la 1 martie 1866 urmează Vasile Bosică,parohul Glogoniului, până în mai 1866, după el Pavel Ioanovici, caadministrator paroh până în septembrie 1866, apoi Aron Otonoga până înoctombrie 1868. După el urmează Pavel Ioanovici până în martie 1870, PetruMurgu, preot din Petruvasâla, până în mai, iar după aceea Antoniu Popovici,parohul NicolinŃului, până în iunie 1870, apoi Pavel Borca din Petruvasâla şidin nou Petru Murgu, până în ianuarie 1871. Vine din nou Pavel Ioanovici,până în aprilie 1878, iar poi Simion Dimitrievici, până în septembrie 1878. Dinseptembrie 1878 vine George Mircea, născut în 1819 la Uzdin, administratorparohial hirotonit de Epsicopul Caransebeşului în 12 septembrie 1878, care aterminat teologia privată şi trei clase de şcoală normală. A cunoscut şi a vorbitlimbile română, sârbă, maghiară şi germană. A servit până în anul 1893, iarsalariul lui pe anul 1882 a fost de 270 de florini.

Alături de preotul George Mircea, de la l septembrie 1884 a servit şiDamian Popescu, născut în 17 februarie la Ovcea. El a terminat patru claseReale în Oradea şi Deta şi a fost hirotonit la 2 iunie 1884 de Episcopul IonaPopasu din Caransebeş. Şi el a fost un foarte bun cunoscător al limbilor vorbitede predecesorul său. A păstorit până în septembrie 1932. Damian Popescu a

23

fost desemnat catihet la Panciova, la „şcoalele de stat”, la Gimnaziu şi la şcolileprimare în care învăŃau elevii şi studenŃii români. A avut un salariu anula de140 de florini. Un timp îndelungat a fost membru în DirecŃiunea Băncii„Sentinela” din Satu-Nou.

Începând cu luna octombrie 1927, preot la Ovcea a devenit TraianPopescu, hirotonit de dr. Traian Bădescu, Episcop de Caransebeş. A terminatcinci clase gimnaziale la Deta. Ca preot s-a distins prin activitatea sabisericească, dar şi pe tărâm cultural, fiind preşedinte al AsociaŃiunii ASTRA-Filiala Ovcea. La fel, o contribuŃie aparte şi-a adus-o la ridicarea bisericii noi,însufleŃind poporul să-şi înalŃe un lăcaş durabil şi de o frumuseŃe impecabilă. S-a născut la Ovcea în 24 februarie 1904 şi a servit biserica până în anul 1962,când a încetat din viaŃă.

Din anul 1962 şi până în 1963, la Ovcea au servit preoŃii Iuliu Zgârgea şiTimotei Popovici, fiindcă parohia era vacantă, iar din 1963 şi până în 1967 aservit preotul Lazăr Cârdu, căci parohia a rămas fără preot până în 1968. Înacest interval de timp Biserica din Ovcea a fost servită de următorii preoŃi:Aurel Uroş, Iulian Onciu, Octavian PăuŃa, Aurel Danciu, Iuliu Zgârgea, AdamMăran şi alŃii. Din 18 martie 1968 şi până în prezent, ea este păstorită de TodorPopescu, fiu al satului, născut în anul 1944.

Tot din localitatea Ovcea este şi preotul Roman Hegean, care păstoreşteparohiile din Glogoni şi Iabuca.

Cântarea bisericească

La oficierea slujbelor dumnezeieşti, un loc de frunte îl ocupă cântareabisericească. Din cele mai vechi timpuri ale creştinismului, dar şi în religiaiudaică, prin cântări şi psalmi s-a preamărit Creatorul şi dătătorul de viaŃă –Dumnezeu. Tot aşa, şi în biserica ortodoxă, cântarea este un prinos adus în faŃaaltarului Celui Atotputernic.

Şi la Ovcea, cântarea de strană, folosită la toate servicile divine, a fostpracticată în primul rând de preoŃi şi de diaconi, apoi de învăŃătorii caretotodată au avut obligaŃia de a cânta în biserică, iar cu timpul şi de Ńărani.Cîntarea bisericească s-a transmis şi s-a învăŃat din generaŃie în generaŃie, de lapreoŃi şi cântăreŃi, şi de obicei se Ńinea aşa-zisa şcoală a „cantoratului” din carecu timpul au ieşit noile generaŃii de „cantori”. Şi în biserica noastră s-apracticat şi se practică până astăzi cântarea bisericească după forma cântării dela Lugoj şi Caransebeş.

Din documentele disponibile în arhiva parohială am extras numele acelorcantori care în stranele Bisericii din Ovcea au înălŃat cântarea bisericească şi auîmbogăŃit cu vocea lor slujbele religiose din duminici şi la sărbători:

George Mircea – învăŃător – cantor din 1844, Mihai Lazăr – cantor din 1878,George Bujigan – învăŃător – cantor din 1890,

24

George Iacşa – învăŃător – cantor din 1878,Todor Popescu (n. 1877) – Ńăran – cantor din 1893,Ioan Deheleanu – învăŃător – cantor din 1900,Ioan Popovici (n. 1883) – Ńăran – cantor din 1903,Damian Voştinari (n. 1892) – Ńăran – cantor din 1930,Aurel Mândrău (n. 1892) – Ńăran – cantor din 1930, Aurel Brădean (n. 1894) – Ńăran – cantor din 1923,Todor Pascu (n. 1899) – Ńăran – cantor din 1930,Rista BoleanŃu (n. 1897) – Ńăran – cantor din 1930,George Cina (n. 1901) – Ńăran – cantor din 1930,Todor Peteu-Gică (n. 1903) – Ńăran – cantor din 1930,Todor Popescu (n. 1904) – Ńăran – cantor din 1923,Roman Hegean (n. 1907) – Ńăran – cantor din 1938,Traian Murari-Sârbu (n. 1920) – Ńăran – cantor din 1938,Ioan Popovici – cantor din 1930.

Cantori au mai fostşi sunt şi în prezent: Damian Dehelean, Nică Popovici,Ion Dehelean-Vesa, Aurel Brădean, Damian Voştinari, Cuzman Peteu, LazărGinu, Petru Ursu, Ionel Burcea, Vasa Stoian (născut 1926), Trăian Brăgean,Românel Brăgean, Traian Rogean, GraŃian Brăgean.

Vizite canonice la Ovcea

Ariepiscopul dr. Iosif Traian Bădescu face o vizită bisericilor ortodoxeromâne din Banatul sârbesc, în octombrie 1928, iar la Ovcea pe data de 9octombrie. Din Panciova, P.S.S. şi suita sa, cărora s-a alăturat şi senatorul P.Obădeanu din Timişoara, au plecat la ora unu şi jumătate. Timişul l-au trecut cu„schela”, iar în apropiere de Ovcea au fost întâmpinaŃi de un important grup decălăreŃi, care i-au condus până în sat. La intrarea în sat, sub un frumos arc detriumf, aşteptau şcolarii – de o parte a drumului băieŃii, iar de cealaltă fetele, înfrunte fiind primarul Petru Popovici şi notarul Traian Crişan, care l-au salutatpe arhipăstor cu cuvinte adânc pătrunzătoarre, la care Episcopul a răspunsmulŃumind pentru frumoasa primire. În bubuitul pivelor şi în dangăteleclopotelor aştepta întreg satul în frunte cu preotul Damian Popescu şi tănărulcapelan Traian Popescu, care au prezentat Pre SfinŃiei Sa Sfânta Cruce şiScriptura. CântăreŃii au intonat troparul hramului, apoi s-a săvârşit Doxologia,iar după aceea s-a trecut la Casa Parohială, unde s-a servit masa. ParohulDamian Popescu le-a oferit o ciorbă şi mâncare de peşte.

După amiază, poporul a improvizat o petrecere în faŃa Casei Parohiale.P.S.S. a admirat jocul ovcenilor plin de viaŃă. După aceea s-a hotărât plecareaspre localitatea Glogoni. Creştinii au înconjurat automobilul şi cu mareînsufleŃire l-au petrecut pe arhipăstorul lor.

În anul 1936 din nou se fac vizite canonice – de data aceasta de către

25

P.S.S. dr. Vasile Lăzărescu, noul episcop al Diecezei Caransebeşului. P.S.S. asosit cu trenul în gara de curând construită, fiind aşteptat de o mulŃime decredincioşi, care îl conduc cu trăsuri trase de cai frumoşi până în faŃa bisericiinou-zidite, unde crendicioşii din Ovcea îl aşteptau pe episcop în suneteleclopotelor falnicei lor biserici. Corul, condus de părintele Traian Popescu, aintonat cântece de preamărire. După rugăciunea de mulŃumire, într-o măreaŃăatmosferă creştinească, P.S.S. a îndemnat mulŃimea la priveghi, aducându-leaminte de porunca Mântuitorului „priveghiaŃi şi vă rugaŃi să nu cădeŃi înispită”. La fel îndeamnă la păstrarea limbii, portului şi datinilor noastrestrămoşeşti, căci astfel veŃi supravieŃui”. Seara P.S.S. a plecat cu trenul spreSatu-Nou, petrecut la gară de foarte mulŃi credincioşi.

Biblioteca Parohială

Biblioteca Parohială a existat încă din anul 1900, având peste 400 devolume, mai ales cărŃi ce Ńin de literatura bisericească, dar şi de literaturapopulară – basme, istorioare, cărŃi de istorie din ediŃiile AsociaŃiunii ASTRA,cărŃi pentru sfaturi gospodăreşti şi beletristică. După primul război mondial,când a încetat activitatea ASTREI, s-a stins şi activitatea Bibliotecii Parohiale.

Reactivarea Bibliotecii s-a făcut prin donaŃiile Bibliotecii „I.G. Bibescu” şia preotului Coriolan Buracu din Turnu Severin, în anul 1927. S-au primit 155de cărŃi cu tematică diferită.

În anul 1929 s-au mai primit, tot de la această bibliotecă, încă 400 deexemplare de cărŃi. Bibliotecar a fost preotul Traian Popescu. În anul respectiv,numărul cititorilor a fost de 120, dintre care 85 au fost bărbaŃi, iar 35 femei. Înacest an s-a Ńinut o şezătoare literară culturală la 7 ianuarie, fiind organizată deComitetul Parohial. La 4 februarie 1936, pentru administrarea BiblioteciiParohiale se formează un comitet de conducere, din care fac parte membrii:Pascu Dehelean, George Ardelean, Panta Dehelean, Panta Toager, Ion Hegean,Ion Voştinari, Ion Ocolişan,Teodor Cârsta şi Teodor Pascu. În funcŃie debibliotecar este reales perotul Traian Popescu.

La iniŃiativa notarului comunal, Traian Crişan, şi a învăŃătorilorDimitrievici şi Junić, în anul 1923 a luat fiinŃă Biblioteca Comunală. Preşedinteal Comitetului Bibliotecii a fost ales IoŃa Dimitrievici.

În anii de democraŃie populară, de după al doilea război mondial,bibliotecar a fost Lazăr Ginu.

ORCHESTRA „STEAUA”

ViaŃa muzicală şi culturală la Ovcea s-a afirmat şi prin formarea unei

26

orchestre care avea menirea să desfăşoare în viitor o activitate mai bogatădecât ceea ce au făcut individual lăutarii.

De altfel, în întreaga Ńară, spre sfârşitul şi după cel de-al doilea războimondial, adică în anii 1944-1945 se produc mişcări cultural-artistice de masă,astfel că şi la Ovcea se iniŃiază o nouă formă de activitate amatoricească. Înanul 1954 a fost amenajat Căminul Cultural, iar pentru a desfăşura o amplăactivitate culturală, avea nevoieşi de o orchestră de muzică populară. În acestsens, la iniŃiativa tânărului viorist Traian Deheleanu-Glumă, se adună câŃivalăutari iscusiŃi, precum Aurel Săcădace, Ion Cina şi câŃiva tineri entuziaşti decurând veniŃi din armată, fără iscusinŃă muzicală şi instrumente, dar cu multelan şi dragoste faŃă de muzică. Cei 11 membri ai orchestrei au făcut exerciŃiinopŃi întregi pentru a cunoaşte tainele notelor muzicale. AdunaŃi sub hambarullui Traian Deheleanu-Glumă, îndurau frigul, căci mare le-a fost dorinŃa de adeveni muzicieni şi nimic nu i-a descurajat să realizeze aceasta. În anii ce auvenit ei au devenit o orchestră cu care s-au mândrit satul şi minoritatea românădin Banat.

În trecut, la nunŃi şi la „jocurile” de duminică cântau doar 2-3 lăutari, carecântau la vioară primă, acompaniată de violă („braciu”) şi de violoncel („bandamică”). Odată cu formarea Orchestrei „Steaua” s-au introdus şi alte instrumentemuzicale, precum Ńambalulm acordeonul şi instrumentele de suflat, careîmbogăŃeau acompaniamentul ritmic, armonic şi melodic. Fără îndoială putemconstata că prin formarea orchestrei de muzică populară s-au cultivat, răspânditşi afirmat şi în afara satului cântecele şi melodiile folclorului din Ovcea. Căci,orchestra a fost invitată să cânte la nunŃi, la manifestări culturale din aproapetoate localităŃile româneşti din Banatul iugoslav. Încadrându-se în SocietateaCulturală „Steaua” în anul 1955, ea a reprezentat localitatea Ovcea pe scenelemultor cămine culturale de la noi şi din străinătate, unde totdeauna s-a bucuratde un respect deosebit şi de un succe remarcabil. Datorită marelui entuziast şidirijor Traian Deheleanu-Glumă, dar şi a celorlalŃi membri ai ei, care şi-au adusaportul cuvenit, orchestra şi-a câştigat un renume de seamă pe plan local,naŃional, dar şi internaŃional.

Dacă anii trec şi duc cu ei momente şi evenimente, acestea pierzându-se înnegura vremii, noi nu trebuie să-i dăm uitării pe acei pionieri şi mari entuziaşticare au pus temeliile celebrei orchestre „Steaua”, lăsând-o moştenire tinerelorgeneraŃii, spre a continua calea începută de predecesorii lor şi spre a o păstrapentru cei ce îi vor urma, laolaltă cu inestimabilul tezaur folcloric de caredispune localitatea Ovcea.

MenŃionăm cu respect numele muzicienilor merituoşi care au făcut celebrăOrchestra „Steaua”, pentru a rămâne în veşnica memorie a ovcenilor şi aromânilor de pe aceste meleaguri: Traian Deheleanu-Glumă (vioară), AurelSăcădace (vioară), Ion Cina (vioară), Roman Brăgean (vioară), DimitrieBrăgean-Tie (vioară), Roman Ivcovici (violă), Ionel Burcea (contrabas),Gheorghe Raicu (acordeon), Traian Săcădace (acordeon), Ionel Hegean-Ghiga

27

(acordeon), Vasile Militariu (acordeon), Ionel Cina (Ńambal), Cuzman Dehelean(violă), Todor Banci (contrabas).

În anul 1966, dirijorul Traian Deheleanu-Glumă a instruit o nouăgeneraŃie de copii, pentru ca în viitor să poată înlocui pe cei mai în vârstămembri şi să continuie viŃa muzicală la Ovcea, iar aceştia au fost: Ionel Banci-Cucula, Manu Lazăr-Laca, TrăienuŃ Brădean-Icobieşti, Ionel Brăgean, TraianBoleanŃu-Nicoară, Aurel Fuier, Dorel Săcădace, Dănilă Mândrău, VintilăMurari, Nicolae Murari; Dorel Pascu.

Actuala orchestră „Steaua” este dirijată de cunoscutul acordeonist DorelCina, de altfel şi membru al Orchestrei Radioteleviziunii Novi Sad.

ACTIVITATEA CORALĂ

Marea dorinŃă a ovcenilor de a avea un cor care să dea răspunsurile laSfânta Liturghie, dar şi de a pregăti serbări şi concerte, asemenea altor localităŃide la noi, s-a realizat în luna octombrie 1933. IniŃiativa formării unei societăŃicorale a pornit din rândurile cântăreŃilor de strană, de la intelectuali şi de lapreotul Traian Popescu. După zidirea noii biserici, de o rară frumuseŃe, era dedorit ca şi cântarea bisricească să fie împodobită de o formaŃie corală. Aproapeîntreg satul susŃinea această iniŃiativă, la care au aderat aprope 60 de tineri îndorinŃa de a deveni corişti.

Primul instructor al corului a fost coristul Ioan Boariu-Clonia din Glogoni,care a început instruirea corului, dar nu a putut atinge claritatea şiexpresivitatea dorită şi nici duce până la capăt instruirea corului. După aceea afost invitit Paia Cilincu din Iabuca, care a perfecŃionat vocile şi a terminatLiturghia, pregătind în acelaşi timp şi câŃiva tineri urmaşi, care vor preluaconducerea corului. Au fost aleşi şi instruiŃi Todor Popescu-Stria, Todor Peteu-Gică şi Traian Ardelean-Nichită.

Deoarece sunt păreri că corul ar fi înfiinŃat în anul 1934, redăm scrisoareasigilată a preotului Traian Popescu, din 4 ianuarie 1934, către ProtopopiatulOrtodox Român din Satu-Nou: „Sub numărul 60 ex. 1933 V-am fost raportatdespre înfiinŃarea corului bisericesc din Ovcea. Vă comunic, şi de data aceasta,că tinerii corişti se menŃin în acelaşi număr, se Ńin regulat de şcoală şi cântă înbiserică cu cea mai mare plăcere, cu toate că au destui duşmani – durere – dinsânul parohienilor noştri”.

Conducător al corului a fost numit Todor Popescu-Stria. Corul a avut statutşi regulament de activitate, în care se menŃionează că corurile bisericeşti suntautoritatea organelor parohiale, a preotului şi a Consiliului Parohial.

28

La scurt timp după ce corul a început să progreseze, s-a iscat neînŃelegeriîn sânul lui, unii dintre membrii săi părăsind Societatea Corală, în primul rânddin cauza dirijorului Todor Popescu-Stria, care s-a purtat dur cu cei doi dirijoriadjuncŃi, Todor Peteu-Gică şi Traian Ardelean-Nichită, fiind invidios că aceştiaîi vor prelua conducerea corului. După aceea, corul l-au părăsit Ilie Pascu şidirectorul şcolii, Ilie Jurjovan. După această sciziune, cei amintiŃi mai sus auhotărât să înfiinŃeze, în 1934, un cor mixt, numit Corul Plugarilor.

În această problemă s-au implicat şi unii membri ai partidelor politice –Todor Babeu, Petru Tomici şi Hainrih Gaiduseh, membri ai Partidului JRZ(Jugoslovenska radikalna zajednica – în româneşte: Comunitatea RadicalăIugoslavă), apoi preotul Traian Popescu, care a contribuit la divizare a CoruluiBisericesc.

La şedinŃa SocietăŃii Corului Vocal Bisericesc s-au format două grupe,prima avându-i în frunte pe învăŃătorul Ilie Jurjovan, Todor Peteu, TraianArdelean şi alŃii, care au dorit ca acest cor să se debaraseze de conducereaComitetului Bisericesc şi în el să fie încadraŃi tineri care de fapt muncesc şisunt activi. Această întrunire s-a Ńinut înainte de Adunarea Generală, în locuinŃaînvăŃătorului Ilie Jurjovan, şi la ea a participat şi preotul Traian Popescu,încredinŃându-i că va susŃine această poziŃie, dar până la urmă a cedat şi a trecutde partea lui Todor Popescu.

Cea de-a doua grupă a părăsit demonstrativ Adunarea anuală. Dupăaceastă neînŃelegere, prima grupă a hotărât numirea dirijorului Todor Peteu-Gică în fruntea Corului Plugarilor, iar celălalt cor a răsmas sub conducerea luiTodor Popescu.

La Praznicul Învierii Domnului din 1935, în sala clădirii şcolare, CorulPlugarilor a organizat un program amatoricesc de cântece corale şi populare şia dat şi o piesă de teatru.

Ceva mai înainte, în luna martie, Consiliul Şcolar, la interveŃia membruluisău, Damian Crâsta, a respins cererea Corului Bisericesc de a organiza unconcert în curtea şcolii, sub pretextul neînŃelegerii din sânul corului. Totuşi,Ministerul ÎnvăŃământului de la Belgrad a permis ca ambele coruri săorganizeze în aceeaşi zi un program cultural la şcoală. S-a ajuns la miciincidente între membrii celor două coruri, astfel că era nevoie să intervinăjandarmii.

După ce a organizat câteva concerte, în anul 1938, Corul Plugarilor s-adizolvat şi membrii lui au trecut la Corul Bisericesc.

În continuare, corul şi-a desfălurat activitatea în sânul bisericii, dar a fost şiun bun organizator al vieŃii culturale, pregătind programe culturale cu ocaziasărbătorilor bisericeşti, dar şi a unor evenimente ale timpului. În cadrulmanifestărilor organizate de AsociaŃiunea Culturală ASTRA s-a colaborat cumai multe sate bănăŃene ale noastre, susŃinându-se concerte şi programeculturale. De pildă, s-au stabilit relaŃii de colaborare între OreşaŃ şi Ovcea. Înanul 1936, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), de altfel, Hramul

29

Bisericii din OreşaŃ, la Sfânta Liturghie răspunsurile au fost date de corul dinOvcea sub conducerea lui Todor Popescu. Pe data de 8 februarie 1941, corulsub conducerea lui Todor Popescu, a pregătit un program, coral pentru a seajutora răniŃii români pe câmpul de luptă în cursul celui de-al doilea războimondial. În program s-au prezentat câteva monoloage şi o piesă de teatru. De lavânzarea biletelor s-a adunat o sumă netă de 2.000 de dinari.

În anul 1942, la Panciova, Corul Mixt din Ovcea, împreună cu Fanfara„Cultura” din Satu-Nou, au susŃinut un program cultural, cântându-se împreunăimnul „Trăiască, Regele!”

PROGRAMELE CULTURALE

Zilele de Crăciun, 25-26 decembrie 1942, au fsot marcate printr-unprogram festiv. Programul a fost pregătit de intelectualii satului în colaborarecu tinerii premilitari, care au înjghebat un cor vocal sub conducereaînvăŃătorului Sever Bunda. La acest program a participat şi Fanfara „Cultura”din Satu-Nou şi au fost prezentate piesele de teatru „HoŃul de fete”, „Otravafemeiască” şi „Femeia mea, fie îngerii cu ea”, interpretate de tinerii ovceni.

Cu ocazia hramului Bisericii „ÎmpăraŃii Constantin şi Elena”, la 21 mai1943, în curtea şcolii s-a dat o serbare, la care au participat şi elevii. MicuŃii aurecitat poezii şi au prezentat piese de teatru care reflectau dragostea pentruportul românesc, dragostea pentru agricultură şi pentru o viaŃă mai fericită.Cântecele elevilor au fost acompaniate de taraful lui Belu. În carul manifestăriia participat corul Cercului Cultural ASTRA, sub conducerea lui TodorPopescu. La pregătirea programului şi-au dat aportul învăŃătorii şcolii.

Deoarece după anul 1945, corul n-a mai organizat programe culturale şiconcerte, din cauză că era cor bisericesc, activitatea sa a desfăşurat-o doar încadrul slujbelor bisericeşti şi la înmormântările creştinilor ortodocşi. Totuşi, înanul 1957, unii membri ai corului au înjghebat un cor împreună cu pompieriidin loc şi au dat un spectacol la VladimirovaŃ-Petrovasâla, el fiind condus deRoman Dehelean-Crăşcinău. Cu această ocazie, corul a interpretat pieselecorale ale compozitorilor bănăŃeni: „BănăŃana”, „MândruŃa cu casa în colŃ”, „S-a dus cucul” şi „La fântână, la izvor”, bucurându-se de aplauze îndelungate lascena deshisă.

După 26 de ani de conducere a corului de către Todor Popescu, în anul1960 conducerea lui este încredinŃată lui Roman Dehelean-Crăşcinău, subbagheta căruia el a continuat să-şi menŃină calitatea interpretativă, având însânul său cântăreŃi de o remarcabilă valoare muzicală. RelaŃiile de colaborarecu bisericile de la noi au continuat, astfel că Corul Vocal a dat răspunsurile laSfânta Liturhie oficiată cu prilejul Praznicului „Adormirii Maicii Domnului”,hramul Bisericii din Locve-Sân-Mihai.

La inaugurarea noului Cămin Cultural din Ovcea, în anul 1973, a fostinvitat în program şi Corul Vocal, dar fiind întrebat de autorităŃi dacă acest cor

30

este bisericesc sau laic, dirijorul lui, Roman Dehelean-Crăşcinău, a răspuns că,de la înfiinŃarea sa şi până în momentul respectiv, a fost doar cor bisericesc, şidin această cauză nu a fost acceptat să participe în programul de inaugurare.

Începând cu anul 1969, în fruntea orului se află tânărul corist RomanBrădean, care a continuat activitatea începută de înaintaşii săi. Deoarece s-amicşorat numărul membrilor corului, s-a dorit o nouă împrospătare a corului şimajorarea numărului de corişti, aşa că în 1984 au fost încadraŃi mulŃi tineri.Pentru instruirea tinerilor corişti s-a apelat la ajutorul lui Traian Ardelean-Nichită, care a preluat şi conducerea corului şi care a reuşit să-l întinerească cucadre noi. Alături de el conducătoar al corului a rămas şi Roman Brădean. Dinanul 1991, celor doi li se ataşează tânărul Traian Brădean şi împreună aucondus corul. Începând cu anul 2001, corul este condus de Roman Brădean şiTraian Brădean, iar în 2003 la fruntea lui revine Roman Dehelean-Crăşcinău,care îl conduce până în 2005, iar acum Dorel Pascu.

EvidenŃiem participarea corului în localitatea Glogoni, în 1985, la„Adormirea Maicii Domnului” (Sfânta Maria Mică), hramul Bisericii OrtodoxeRomâne din acest sat. Tot la fel, în anul 1991, tot la respectiva sărbătoare, corula dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, contribuind la menŃinerea relaŃiilor decolaborare între credincioşii ovceni şi cei glogoneni şi între cele două bisericiortodoxe române.

COMPONENłA FORMAłIILOR CORALE

Corul Plugarilor, care a fost un cor mixt, instruit şi dirijat de Todor Peteu-Gică, a avut următoarea componenŃă:

Fete: Ana Babeu, Mărioara Peteu, Ana Pascu-Iorgovan, LucreŃia Brăgean,Valeria Crişan, Marinca Dehelean-Burlan, Persa DuiniŃa,

BărbaŃi: Traian Dehelean-Burlan, Roman Cecea, Ion Ginu-Angeloni,Todorică Banci-Predici, Traian Crişan, Traian Popescu-Acim, Vasa Ginu-Motoru, Ilie Pascu-Iorgovan, Nicolae-Lae Duina, Cuzman Mândrău-MariŃa,George Murari, Traian Brăgean-Găină, Ion Mândrău-Bouroşu, Iovan Şublea,Traian Magiar, Traian Ardelean-Nichită.

Corul Mixt, dirijat în anii 1935-1936 de Todor Popescu-Stria, a fost încomponenŃa:

BărbaŃi: Roman Drăgoi-Geru, Traian Murar-Sârbu, IoŃa Brădean-Icobieşci,Traian Septeu-MâŃu, Aurel Drăgoi-BriŃa, Traian Septeu-Pepi, Vasa Ginu-Motoru, Damian Dehelean-Maniu, Roman Onciu-Cicu, Todor Popescu-Cotriceşti, Horea Perin, Todor Crâsta-Saicu, Vasa Ponu-Căplar, IoniŃăIvcovici-Gioaica, Traian Dehelean-HârŃu, Ion Melinescu, Ion Dehelean-LuŃu,

Femei-fete: Ana Mlada, Cristina Popescu, Chiva Mândrău, LucreŃiaArdelean, Ana Ocolişan, Viorica Cărăbaş-Duca, Valeria Crişan, VioricaPopescu, Ana Nanu, Păuna Copoşan, Chiva BolianŃu, Lenca Bursa, MăriuŃaBobocu, LucreŃia Pascu, FeliŃia Idvorian, Viorica Septeu-MâŃu, Viorica Albu-

31

Ghiga...După cum am menŃionat mai sus, aceste două coruri s-au împreunat şi s-au

trasformat în cor vocal bărbătesc. Pe lângă cei amintiŃi mai sus, care au pusbazele cântării corale la Ovcea, pe parcursul anilor lor li s-au mai ataşaturmătorii corişti: PătruŃ Ursu-Biba, Traian Septeu-Gia, GhiŃă Popescu-Cotriceşti, Roman Dimitrievici-Tuşapopii şi alŃii.

În anii 19601968, corişti activi au fost: Roman Dehelean-Crăşcinău(dirijor), Aurel Drăgoi, Traian Septeu, Ionel Dehelean-HârŃu, Pătru Ginu,Valeriu Bursa, Aurel Copoşan, Roman Drăgoi, Vasa Fuieru, Todor Rodean,Laza Ginu, Traian Murari-Sârbu, Todorică Pascu, Ionel Săcădace, IoŃaBrăgean, Damian Dehelean-HârŃu, Roman Dehelean-LuŃu, Pavel GheŃa, IonRosu-NiŃu, Damian Idvorean, Ionel Burcea, Cuzman Peteu-Gică, Traian Jivan-Tămaş, Roman Brăgean-Icobieşci.

Unii dintre coriştii menŃionaŃi activează în acest cor şi astăzi.

Având în vedere că de mai mulŃi nai corul nu şi-a reînnoit rândurile cucadre tinere, la iniŃiativa unor tineri şi a preotului Todor Popescu s-a reuşit camulŃi tineri să-şi manifeste dorinŃa de a se încadra în el. S-a cerut ajutorulbătrânului dirijor Traian Ardelean-Nichită, care cu greu a acceptat să preuabagheta dirijorală. La 10 ianuarie 1984 au început repetiŃiile tinerilor corişti,dar şi ale coriştilor care activau până atunci.

Iată numele coriştilor tineri care s-au încadrat la data respectivă în coruldin Ovcea: Viorel BoleanŃu-Nicu, Traian Mândrău-Jebeleanu, AlexandruMândrău, Traian Onciu, Petru Ciurcea, Ionel Ginu, Roman Toager-Bucsân,Româniel Brăgean, Aurel Dehelean-Burlan, Laza Drăgoi-Geru, Alexa Albu,Roman Ginu, Ionel Dan, Laza Dan-Braicu, Ventilă Cărăbaş, Viorel Cărăbaş,Traian Mândrău-Niora, Roman Fuieru. După puŃin timp s-au mai ataşat tineriiTraian Brădean-TruŃa, Dorel Pascu-PircuŃ, NicoliŃă Mic, Ventilă Brădean-Cionca, Traian Ginu, Victor Ginu, Ionel Ursu.

În 1995 s-au mai încadrat tinerii Dorel BoleanŃu, Nelu Popescu, CuzmănelBabeu, Dorel Varga, Ionel Roşu, Victor Mândrău, TrăienuŃ Dan, MarinCiurcea, Leonardo Ivcovici, GraŃian Brăgean, Dorel Cărăbaş-Onulu, TrăienuŃToager, Dorel Toager.

ACTIVITATEA TEATRAL Ă LA OVCEA

32

Activitatea teatrală la Ovcea şi-a luat avântul în cadrul Corului Bisericesc,odată cu organizarea primelor concerte ale acestuia. Primii actori erau membriicorului, dar şi alŃi iubitori ai Thaliei. Deoarece lipsesc documente referitoare laactivitatea teatrală, ne vom servi de memoria unor persoane care au activat încadrul SecŃiei de dramă (teatru) şi ne scuzăm acelora pe care, poate, nu-i vomaminti, dar şi-au adus un aport important la teatrul de amatori şi la îmbogăŃireavieŃii culturale din sat.

Pe scena Căminului Cultural din anul 1954, în cadrul programului muzicals-a prezentat şi piesa de teatru „Duhurile”. Rolurile principale au fostinterpretate de tinerii actori Roman Brădeanu, Ion Dimitrievici, CătiŃa Mândrăuşi alŃii.

În anul următor, în faŃa unui public numeros, s-a prezentat piesa „SlugaIernei şi dreptul său”, rolurile fiind interpretate de Traian Dehelean-LuŃu, LazărGinu, Ionel Dehelean-HârŃu, Ionel Dehelean-Iva, Vlada Nanu.

Odată cu revenirea învăŃătorului Traian Tomici la şcoala din Ovcea,activitatea SecŃiei de teatru a SocietăŃii Culturale „Steaua” se intensifică, căciînvăŃătorul Traian Tomici a dat un nou suflet tinerilor iubitori de teatru şi înanul 1956 el regizează comedia „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale,iar rolurile au fost încredinŃate actorilor: Laza Ginu, Cuzman Ocolişan, IonDimitrievici, Vasa Giacov, Roman Brădean, Traian Dehelean-Glumă, TeodoraŞtefan, Domnica Militariu, Ana Brăgean.

Tot în anul 1956 s-a prezentat şi piesa „Puştile doamnei Carar”, rolurilefiind interpetate de actorii: Roman Brădean, Viorel Ghiga, Miron Perin, GhiŃăBoleanŃu-Cecia, Ana Brăgeanu, Virginia Drăgoi, SteluŃa Murari, MărioaraRaicu, Mărioara Dogan.

În anul 1957 a fost montată din nou piesa „O noapte furtunoasă” de IonLuca Caragiale în regia talentatului învăŃător Traian Tomici, iar rolurile au fostinterpretate de Lazăr Ginu, Traian Deheleanu-Glumă, Roman Brădean,Domnica Militariu, Teodora Ştefan, Ana Brăgeanu.

În cadrul Întrecerilor teatrale, organizate în 1958 de Uniunea SocietăŃilorArtistice din Belgrad, ovcenii s-au prezentat cu piesa „Şcoala logodnicilor” deRadu Flora, în regia lui Traian Tomici, piesă cu care, deşi a fost o concurenŃăputernică, trupa a cucerit locul I. Şi de data aceasta, actorii au fost la înălŃime,iar aceştia au fost: Vintilă Brădean, Livius Dehelean, Viorel Septeu, TraianDehelean-Burlan, Ileana Onciu, Ana Crâsta, Marinca Popovici, DoricaBrăgean, Livica Dehelean.

În anul 1960, membrii SecŃiei de teatru a SocietăŃii Culturale „Steaua” aujucat comedia „S-a stricat lumea şi pace”, în regia aceluiaşi Traian Tomici, iarpe scenă s-au prezentat actorii: Ion Brăgeanu, Vintilă Brăgean, Viorel Septeu,Traian Dehelean-Burlan, Marinica Popovici, Ileana Onciu, Ana Crâsta.

Piesa „Văduva cu farmece „ a fost prezentată în anul 1973, având ca actoripe Ana şi Mărioara Ginu, Laza Dan, Ion Dan.

Dintre piesele care au urmat şi au rămas în amintirea ovcenilor până astăzi,

33

vom menŃiona comedia „Găina la spovedanie”, piesă regizată în 1977 de TraianTomici şi foarte bine interpretată de actorii: Ion Brădean, Vintilă Brădean,Traian Rogean, Viorel Septeu, Laza Dan, Ana Ginu, Domnica Militariu.

În 1978, Todor Baloş, originar din Torac şi profesor de limba română laşcoala din Ovcea, a pus în scenă spectacolul cu piesa „Spionul balcanic”,rolurile fiind încredinŃate actorilor Ionel Lazăr, Victor Ginu, Laza Dan, VintilăBrădean, Mărioara Ginu, Ana Ginu, Florica Brădean.

În 1980, Todor Baloş a mondat piesa „Mama”, rolurile fiind interpretatefoarte bine de Victor Ginu, Traian Ginu, Laza Dan, Mărioara Ginu.

La ediŃia din 1982 a „Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina”, S.C.„Steaua” din Ovcea s-a prezentat cu piesa „Elixirul tinereŃii” de BranislavNušić, în regia profesorului Todor Baloş, rolurile principale fiind interpretatede Victor Ginu, Ionel Lazăr şi Florica Brăgean. În piesă au mai jucat TraianGinu, Laza Dan, Mărioara Ginu, Ana Ginu.

În anul următor, 1983, tot în regia lui Todor Baloş, s-a jucat piesa„Svetislav şi Mileva” de Miloš Nikolić. S.C. „Steaua” a cucerit locul IV,dovedind că are actori calitativi.

Pentru a ridica şi mai mult calitatea interpretării rolurilor din piesă, S.C.„Steaua” îl angajează în anul 1984 pe regizorul Mića Stojanović din Belgrad,care montează spectacolul cu piesa „Spionul balcanic” de Dušan Kovačević, cucare ocupă locul III la „Zile”. În rolurile principale s-au evidenŃiat Ionel Lazărşi Florica Brăgean.

În anul 1985, SecŃia de teatru din Ovcea a pregătit comediile „Musca” şi„Puterea” în regia lui Rastko Tadić de la Teatrul NaŃional din Belgrad, iarrolurile principale au fost interpretate de Ionel Lazăr, V. Brăgean, Victor Ginu,AnuŃa Ginu, Lazăr Dan. Juriul de specialitate a acordat premiul III actorilorAna Ginu şi Ionel Lazăr.

După o pauză de câŃiva ani, în 1998, Trupa de Teatru a S.C. „ Steaua” aparticipat din nou la „Zilele de Teatru”, ediŃia a 26-a, cu piesa „Şcoalalogodnicilor” de Radu Flora, în regia lui Mircea Ardelean din Satu-Nou.DistribuŃia a fost următoarea: Train Brăgean (rolul lui Vasa Barbu), NicolaRancovici (Petrică), Deloria Drăgoi (Sofica), Vintilă Brăgean (Moş Moisă),Traian Ginu (Nicolae), Victor Ginu (Todor Groza), Anişoara Baba-BoleanŃu(AnuŃa(, Dorina Brăgean (Linca), Mărioara Ginu (Opra), Ionel Brăgean(Traian), Ana Ginu (Baba Veta), Dorel Cina (ÎnvăŃătorul), Daniel Septeu(Todorică); scenografia: Livius Dehelean, muzica: Dorel Cina, costumele:Traian Brăgean, sonorizarea: Saşa Jivan, luminile: Dragan Nicola, sufleori:Dorina Ginu şi Păuna Rancovici.

VIAłA MUZICALĂ

34

Cultura unei naŃiuni se manifestă şi prin bogăŃia sa folclorică creată îndecursul istoriei sale. CreaŃia folclorică este susŃinută şi îmbogăŃită de acelepersoane înzestrate muzical care, din generaŃie în generaŃie, cultivă şi păstreazăacest tezaur al culturii muzicale a poporului din care fac parte. Şi localitateaOvcea a dispus şi dispune şi în prezent de promotori ai muzicii şi folcloruluicare au păstrat şi păstrează neştirbit acest teazur. Aceştia sunt, în primul rând,rapsozii populari şi lăutarii, fără de care folclorul popular nu poate exista şi nicidăinui peste veacuri.

În viaŃa muzicală a satului se amintesc cu sfinŃenie ceidintâi rapsozi şilăutari vestiŃi, care au păstrat şi au transmis generaŃiilor ce au urmat valorilecântecului şi jocului din sat, aduse de strămoşi odată cu strămutarea lor dinArdeal în acest spaŃiul al Banatului, folclor foarte variat şi bogat în nuanŃestilistice, căci „Ńăranul este personalul istoriei ignorate, este făuritor al istoriei(prof. dr. Valeriu Leu)”, este un producător de folclor, un păstrător statornic altradiŃiilor, un creştin în care sălăsluieşte pronia cerească, din care provinedragostea muncii, a pământului pe care Dumnezeu i l-a dăruit.

Cu aceste daruri a fost înzestrat şi primul lăutar vestit din sat, Ion Crâsta-ColeraŃ, de la care apoi a învăŃat să cânte Ion Săcădace, cunoscut la Ovcea ca şimoş Ion Şciopu. Urmaş al lui moş Ion Şciopu a fost fiul său, Aurel, care acântat la vioară încă din anii copilăriei. Apoi , nepotul dinstre fiică al lui moşIon, Traian Deheleanu-Glumă, care a devenit lăutar celebru în acest spaŃiu alBanatului, întrunind toate calităŃile unui rapsod popular, scoŃând în evidenŃăbogata valoare a melosului ardelenesc, dar şi bănăŃean, precum având Ńinutăartistică şi interpretativă deosebită. Pe Traian Deheleanu-Glumă l-a urmat înmod demn nepotul său, Daniel Lazăr, un tânăr violonist deja afirmat în Ńară şipeste frontieră.

În trecut, pe lângă rapsozi şi lăutari, folclorul a fost păstrat şi de ciobani,dar şi de Ńărani, căci principala ocupaŃie la început era păstoritul, iar apoicultivarea pământului. Mergând după oi sau în urma plugului, la săpat sau lacules , ei cântau baladele şi cântecele moştenite din bătrâni. Şi femeile careŃeseau la război ori coseau la gherghef, cântau în şezători, la clacă ori cândiarna se întâlneau la facerea „legăturilor” (funiilor), la nunŃi, la „gostii”,botezuri şi la alte întruniri, unde folclorul era prezent neapărat. Despre bogatulfolclor al localităŃii Ovcea a scris şi d-l Trandafir Jurjovan în monografia sa„Folclor muzical românesc din Ovcea”, publicată în anul 1983.

Îi amintim cu pietate pe rapsozii populari, căci au intrat cu adevărat întrecutul cultural şi istoric şi în folclorul satului Ovcea. O adevărată cântăreaŃă,înzestrată cu o memorie de neîntâlnit. A fost Olimpiada Săcădace-Piada,născută în anul 1885, la Ovcea, care a posedat o mare bogăŃie folclorică decântece bătrâneşti, păstrându-le până în zilele noastre. Printre cântăreŃii din satîntâlnim o pleiadă de rapsozi care au rămas în memoria vie a ovcenilor. Aceştiasunt: HârŃu lu’ Mănaisă, moş Pluder, Roman Copoşan-Vleicu, Damian

35

Voştinaru, Traian Murar-Vesa, Ion Drăgoi, Ana-Nuşca Popescu (născutăCopoşan); Ilie Copoşan-Becu, Maria Pascu (născută Dehelean), TodorPopescu-Stria, Ion Maroc, Petru Brăgean, Panta Murari, Petru Roşu-MândruŃ,LucreŃia Dehelean (născută Săcădace). Traian Murar-Sârbu şi mulŃi alŃii, careau contribuit la menŃinerea şi valorificarea folclorului popular din Ovcea.

VIAłA POLITICĂ ŞI SOCIALĂ LA OVCEA

Trecând Banatul sub administraŃia maghiară după desfinŃarea GraniŃeiMilitare, autorităŃile au introdus imediat limba maghiară în administraŃia civilăşi în şcoli, exercitând deznaŃionalizarea sistematică a populaŃiei de etnienemaghiară. Din această cauză, autorităŃile maghiare nu erau agreate de popor.Împotrivirea poporului s-a putut vedea deja la primele alegeri, din ianuarie1874, pentru Dieta maghiară. Din partea autorităŃilor maghiare a candidatconsilierul ministerial Aleksandar Stojačković, iar ca reprezentant la PartiduluiPopular al lui Svetozar Miletić, dr. Mihailo Polit-Desančić. AutorităŃilemaghiare au considerat că cele două comune – Ovcea şi Borcea, vor votacandidatul guvernamental Stojačković, dar au greşit, pentru că ambele comunel-au votat pe dr. Mihailo Polit-Desančić. AutorităŃile au anulat aceste alegeri şiele au fost repetate în luna martie, dar şi atunci ambele localităŃi l-au votat peMihailo Polit-Desančić 1. şi în anul următor, 1875, el a ieşit învingător.2.

După primul război mondial, în noul stat iugoslav, viaŃa politică s-adesfăşurat sub semnul acŃionării permanente a partidelor politice, îndeosebi aPartidului Radical şi al Partidului Democrat, în care a fost încadrată şiminoritatea română din Banatul iugoslav. Propaganda politică era mai intensămai ales în preajma alegerilor, căci partidele căutau să atragă populaŃia departea lor, pentru a le susŃine şi a le vota, respectiv pentru a învinge la alegri.

Şi la Ovcea aceste două mari partide politice au dus o luptă înverşunatăpentru a câştiga cât mai mulŃi membri, simpatizanŃi şi alegători de partea lor.Pentru a ilustra aceasta, ne vom servi de unele date din ziarul „Democratul” dinPanciova, din 26 iulie 1927, când la Ovcea a avut loc campania electorală aPartidului Democrat, la care au luat partte candidaŃii acestui partid: dr.Alexandru Preler, avocat, dr. ðurica Kiš, Eugen Preler şi Lazar Antonijević.Adunarea a fost deschisă de d-l Nicolae Dehelean, vicenotar. La aceastăadunare s-a criticat activitatea notarului Traian Crişan, sub pretextul că a„folosit comuna şi nu a lucrat”. În cuvântul său adresat celor peste 150 depersoane care au asistat la această adunare, vicenotarul Nicolae Dehelean aspus că „Ovcea are nevoie de dascăli români, de reformă agrară şi de facereadâlmei (digului)” de protecŃie de apele Dunării.

Printre fruntaşii democraŃi din aceşti ani s-au aflat şi Ńăranii Cuzman

36

Fuieru şi Sima Ginu.Partidului NaŃional Român, la început cu sediul la Panciova, iar apoi la

VârşeŃ, a avut 40 de membri la Ovcea. Preşedintele DespărŃământului dinOvcea a fost parohul Damian Popescu.

RepretentanŃi ai Partidului Radical la Ovcea au fost Petru Tomici şi TodorBabeu, care la alegerile din 1936 au primit voturile a 300-400 de alegători,adică majoritatea electoratului din sat. Repezentant al Partidului Democrat afost Ilie Magiar.

În campania pentru alegerile parlamentare din 1938, Duda Bošković,deputat al Partidului Democrat şi avocat din Panciova, a intenŃionat să susŃinăun discurs şi să prezinte programul partidului său în faŃa ovcenilor, dar a fostîmpiedicat de jandarmeria local, iar adunarea împrăştiată. În decursulalegerilor, poliŃia i-a arestat pe Ion Peteu şi Alexa BoleanŃu, ca să nu voteze cuPartidul Democrat, iar A. Haindrih Gaiduşec l-a atacat fizic pe Alexa BoleanŃu.Asemenea cazuri s-au mai întâmplat şi la alte alegeri desfăşurate între celedouă războaie mondiale.

Note:1. Nikola Petrović, Svetozar Miletić i Narodna skupština, str. 11, 491, 494,

640.2. Dr. M. Tomandl, Izbori dr. M. Polit-Desančić u Banatskoj granici, str.

140.

PERSONALITĂłI DE VAZĂ O personalitate de vază din viaŃa satului a fost Ion Onciu-Cicu, născut în

1923, la Ovcea, într-o familie de Ńărani înstăriŃi. Şcoala elementară a terminat-oîn sat, iar după aceea Şcoala Civică din Belgrad şi, pe urmă, AcademiaComercială din Belgrad. În anii 1943-1944 a studiat Facultatea de ŞtiinŃeEconomice la Bucureşti.

Până la terminarea celui de-al doilea război mondial a colaborat la ziarul„Nădejdea” din VârşeŃ cu articole despre localitatea Ovcea şi trimi Ńînd folclorcules în sat. A colaborat şi la ziarul „Libertatea” din Panciova cu articoledespre Ovcea.

Sub pretexte politice a fost condamnat la închisoare, pe care a făcut-o înperioada 1946-1951 la Požarevac. După aceea a terminat Facultatea deEconomie la Belgrad. În anul 1955 s-a căsătorit cu farmacista Domnica Bogdandin Cuvin.

Datorită sistemului politic totalitar nu a putut să se angajeze în localitatea

37

sa natală, ci a fost angajat şi mereu transferat în localităŃile Kruščica, BačkoGradište, Deliblata, Opovo şi în alte localităŃi. Abia în anul 1962 a revenit laOvcea, unde şi-a clădit casă. S-a angajat la Belgrad, unde a ocupat funcŃii înalteîn domeniul economiei, devenind şef al sectorului economic din oraşulBelgrad. La Ovcea a fost un promotor de seamă al vieŃii culturale, dar şi alacŃiunilor de interes local, contribuind şi la construirea Căminului Cultural înanul 1973, apoi a fost membru al Consiliului Executiv al ComunităŃii Locale,şi-a adus aportul la introducerea centralei telefonice cu o sută de numere şi afost colaborator la elaborarea şi publicarea cărŃii „Folclor românesc dinOvcea” (1983).

Ion Onciu-Cicu a încetat din viaŃă în anul 1994.