Monumente reprezentative ale stilului renascentist

Cucos Alexandra Clasa a XII-a AIrofte Irina C.N. “Calistrat Hogas”Nutu AdinaUrziceanu Stefan

Renașterea este denumirea curentului de înnoire socială și culturală care a apărut în Europa la sfârșitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, înnoire caracterizată prin reînviorarea interesului pentru cultura și arta antichității clasice.

O primă tendință este caracterizată prin folosirea formelor de expresie ale antichității. Aceasta se realizează în jurul anului 1500, în perioada de apogeu a Renașterii, prin construcțiile clare și armonice ale lui Donato Bramante, și se răspândește în tot restul Italiei. Se folosesc ca elemente de construcție coloanele, pilaștrii, capitelurile, frontonul triunghiular, arcadele, preluate din tratatul de arhitectură al lui Vitruviu, la care se adaugă cupolele (Domul din Florența, Bazilica Sfântul Petru din Roma). Fațadele sunt concepute ținându-se seamă de simetrie și ordine. Arhitecții sunt considerați artiști și aparțin păturii cultivate a societății.

A doua tendință, proprie mai ales țărilor nordice, îmbină elementele antice cu tradițiile stilului medieval, în care predomină liniile verticale combinate cu ogivele gotice. Se adaugă ornamente și arabescuri (în Spania). Maiștrii de construcții sunt meseriași. Exemple: în Franța, aripa de vest a palatului Luvru din Paris (1550-1558), realizată de Pierre Lescot; în Germania, castelul din Heidelberg și primăria din Augsburg, construită de Elias Holl.

Alte monumente reprezentative:

Biserica Sf Ignatiu

Tempietto Bramante

Biserica San Lorenzo

Biserica Saint Louis

Biserica Santa Maria della Grazie

Notre Dame del Pilar