moraru sergiu thesis

8/16/2019 Moraru Sergiu Thesis

http://slidepdf.com/reader/full/moraru-sergiu-thesis 1/146

ACADEMIA DE ŞTIINTE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE CERCETĂRI JURIDICE ŞI POLITICE

Cu titlu de manuscris

CZU: 32.01: 342.585(478)(043)=135.1

MORARU SERGIU

SECURITATEA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

ÎN CONTEXTUL DEMOCRATIZĂRII SOCIETĂŢII:ASPECTE POLITICO-INFORMAȚIONALE

Specialitatea 561.01. Teoria, metodologia şi istoria politologiei;instituţii şi procese politice

Teză de doctor în politologie

Autor: MORARU Sergiu

Conducător ştiinţific: MORARU Victor,

doctor habilitat în politologie,profesor universitar

CHIŞINĂU, 2015



2

© Moraru Sergiu, 2015



3

CUPRINS

ADNOTARE (în limbile română, rusă și engleză)................................................. 5

LISTA ABREVIERILOR........................................................................................ 8

INTRODUCERE...................................................................................................... 9

I. REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII PROBLEMATICII

SECURITĂŢII NAŢIONALE.................................................................................

23

1.1 Securitatea națională în abordare politologică....................................................... 23

1.2. Interpretarea securității naţionale în contextul democratizarii societăţii............. 32

1.3. Emergenţa problematicii securităţii informaţionale în cadrul devenirii societăţiiinformaţionale............................................................................................................. 40

1.4. Oportunităţile cercetării securităţii informaţionale din perspectiva

multidimensională.......................................................................................................46

1.5. Concluzii la Capitolul I............................................................................................... 51

II. AMENINŢĂRI ŞI RISCURI LA ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE A

REPUBLICII MOLDOVA.......................................................................................

54

2.1. Structura ameninţărilor la adresa securităţii naționale a Republicii Moldova... 54

2.2. Impactul factorilor interni asupra securităţii naționale a RepubliciiMoldova..................................................................................................................... 65

2.3. Influenţa factorilor externi asupra securităţii naționale a Republicii

Moldova...................................................................................................................... 69

2.4. Efectele războiului informaţional asupra parcursului democratic al Republicii

Moldova...................................................................................................................... 77

2.5. Concluzii la Capitolul II........................................................................................... 94

III. ASIGURAREA SECURITĂŢII NAŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA ÎNCONTEXTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIETALE: MECANISME ŞISOLUŢII................................................................................................................... 96

3.1. Perfecţionarea cadrului politico-juridic de garantare a sistemului de securitate

națională a Republicii Moldova............................................................................... 96

3.2. Consolidarea securităţii naţionale a statului: implicarea factoruluiinformaţional............................................................................................................. 102

3.3. Rolul mass-mediei în situaţii de criză...................................................................... 109

3.4. Opţiunile de securitate ale Republicii Moldova în contextul integrării europene

şi cooperării euroatlantice........................................................................................ 114

3.5. Concluzii la Capitolul III.......................................................................................... 121



4

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI................................................. 123

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................... 128

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII................................... 145

CURRICULUM VITAE AL AUTORULUI TEZEI............................................. 146



5

ADNOTARE

MORARU Sergiu, „Securitatea națională a Republicii Moldova în contextul

democratizării societăţii: aspecte politico-informaționale”, teza de doctor în politologie,

Chişinău, 2015.

Structura tezei cuprinde: introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie din 242 de titluri, 127 de pagini de text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate

în 13 lucrări ştiinţifice.

Cuvinte-cheie: securitate națională/informaţională, democratizare, mass-media, politici de

securitate, ameninţare, vulnerabilitate, securitate informaţională, reforma sectorului de securitate,

integrare europeană, conflict transnistrean.

Domeniul de studiu: ştiinţe politice.

Scopul lucrării: cercetarea şi stabilirea unor obiective prioritare de fortificare a securităţiinaţionale a Republicii Moldova din perspectiva integr ării europene. În teză se efectuează

indentificarea spectrului de ameninţări și riscuri la adresa securităţii naționale a Republicii

Moldova şi studierea oportunităţilor de diminuare a acestor factori destabilizatori, se produce

analiza cadrului juridico-normativ de asigurar e a securităţii statului Republica Moldova şi

formularea unor principii, menite să eficientizeze această activitate. Lucrarea vizează definirea şi

analizarea trăsăturilor inerente ale procesului de continuă democratizare a societăţii

moldoveneşti şi interdependenţa dintre aceasta cu securitatea naţională, o analiză a cauzelor

declanşării războiului informaţional din primăvara anului 1992 şi repercusiunile acestuia pentru

securitatea națională a Republicii Moldova.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică: constă în abordarea securității naționale a Republicii

Moldova prin prisma principalelor ameninţări şi vulnerabilităţi care ar putea afecta existenţa

statului.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată în domeniul politologiei r ezidă în valorizarea

conceptului securității naționale a Republicii Moldova, inclusiv dimensiunii sale informaționale.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. R ezultatele obţinute sunt benefice

pentru dezvoltarea ştiinţei politice, contribuie la amplificarea şi aprofundarea cunoştinţelor

privind asigurarea securităţii Republicii Moldova. Concluziile şi recomandările referitoare la

asigurarea securităţii informaţionale a statului în contextul democratizării societăţii pot fi

utilizate de factorii de decizie pentru a evalua principalele ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi la

adresa securităţii Republicii Moldova şi în elaborarea unor politici eficiente în domeniu.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice s-a realizat prin examinarea şi aprobarea acestora în

cadrul şedinţelor Centrului Cercetări Politice și relații Internaționale a ICJP al AŞM, au fost

expuse la conferinţe naţionale şi internaţionale şi au fost publicate în 13 lucrări ştiinţifice.



6

АННОТАЦИЯ

МОРАРУ Серджиу, „Националъная безопасность Республики Молдова в контекстедемократизации общества: политико-информационные аспекты", диссертация насоискание ученой степени доктора политологии, Кишинев, 2015.

Структура диссертации включает: введение, три главы, разделенных на параграфы,общие выводы и рекомендации, библиографию состоящую из 242 источников, 127

страниц основного текста. Полученные результаты были опубликованы в 13 научных работах.Ключевые слова: националъная безопасностъ, демократизация средств массовой

информации, приднестровский конфликт, угрозы, уязвимости, реформа сектора

безопасности, европейская интеграция, политика безопасности.

Область исследования: политические науки.

Цель работы состоит в исследовании приоритетных задач по укреплениюинформационной безопасности Республики Молдовы в контексте европейской

интеграции. Для достижения этой цели изучены следующие направления: выявление

спектра угроз и рисков национальной безопасности и изучение возможностей для

снижения этих дестабилизирующих факторов, анализ нормативно-правовой базы для

обеспечения безопасности и разработки принципов, предназначенных для упорядочения

этой деятельности.

Научная новизна и оригинальность заключается в попытке рассмотреть проблемунациональной безопасности Республики Молдова через призму главных угроз и

уязвимостей, которые существуют более 20 лет и могут угрожатъ существованию

государства.

Решенная научная проблема в области политических наук в исследовании концепции

информационной безопасности Республики Молдова в сопряжении с проблемойнациональной безопасности.

Теоретическая и практическая значимость работы будет полезна для развития

политической науки и, в частности, будет способствовать расширению и углублениютеоретических знаний по информационной безопасности Республики Молдова. Выводы и

рекомендации для безопасности государства и демократизации общества могут быть

использованы политиками для оценки основных угроз, рисков и уязвимостей

националъной безопасности Республики Молдова и разработки эффективной политики в

этой области.

Внедрение научных результатов было реализовано посредством их обсуждения и

утверждения на заседаниях Oтдела Политических исследований ИЮПИ АНМ, изложенияв рамках национальных и международных конференций и публикации 13 научных работ.



7

ANNOTATION

MORARU Sergiu, „National Security of the Republic of Moldova in the context of

democratisation of the society: political-informational aspects", doctoral thesis in political

sciences, Chisinau, 2015.

Thesis structure includes: an introduction, three chapters, general conclusions and

recommendations, 242 titles of bibliography, 127 basic text pages. The results are published in

13 scientific papers.

Keywords: national security, democratization, media, Transnistrian conflict, threat,

vulnerability, security sector reform. European integration, security policy.

Field of study: Political Sciences.

Purpose: consist of research and priority targets to strengthen the national security of Moldovafrom the perspective of European integration. To achieve this goal it is necessary to fulfill the

following objectives: identify the spectrum of threats, security risks in Moldova and studying

opportunities to mitigate these destabilizing factors, analysis of legal and regulatory framework

to ensure security and formulation of principles, designed to streamline this activity, defining and

analyzing the inherent features of the process of democratization and interdependence between

the Moldovan society with national security, approach to information warfare in the spring of

1992 and its repercussions today for security.

Novelty and scientific originality: consists in trying to address the informational security of the

Republic of Moldova through the main threats and vulnerabilities that could endanger the

existence of the state.

Important scientific problem addressed in the field of political science and security studies is

to identify solutions to help ensure informational security of the Republic of Moldova, in the

context of European integration option.

Theoretical significance and practical value of the work . In terms of applicability, the results

are beneficial for the development of political science and, in particular, will contribute to

enhancing and deepening the theoretical knowledge of informational security of the Republic of

Moldova. Conclusions and recommendations for national security of the state and the

democratization of society can be used by decision makers to assess the state of the main threats,

risks and vulnerabilities to the informational security of the Republic of Moldova and in

developing effective policies in the field.

Implementation of scientific results achieved by examination and approval under Section

Meetings Political and Scientific Seminar of ASM IPLS profile were exhibited at national and

international conferences and published in 13 scientific papers.



8

LISTA ABREVIERILOR

AN-Armata Naţională

AŞM-Academia de Ştiinţe a Moldovei CCA-Consiliul Coordonator al Audiovizualului

CEDO-Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CoE-Consiliul Europei

CSI-Comunitatea Statelor Independente

CSCE-Comisia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

CUC-Comisia Unificată de Control

IPAP-Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului RM-NATOIPP-Institutul de Politici Publice

IIESPR -Institutul de Integrare Europeana şi Ştiinţe Politice

NATO-Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

ONG-Organizaţie Neguvernamentală

ONU-Organizaţia Naţiunilor Unite

OSCE-Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

PESA-Politica Europeană de Securitate şi Apărare

PESC-Politica Externă şi de Securitate Comună

PEV-Politica Europeană de Vecinatate

PfP-Programul Parteneriatului pentru Pace

RMN-Republica Moldovenească Nistreană

RSS-Reforma Sectorului de Securitate

SES-Strategia Europeană de Securitate

SEECP-Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est

SIS-Serviciul de Informaţii şi Securitate

SUA-Statele Unite ale Americii

UE-Uniunea Europeană

URSS-Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

USM-Universitatea de Stat din Moldova

KGB-Comitetul Securităţii de Stat (trad.)



9

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Examinarea securitătăţii naționale a Republicii Moldova constituie

un subiect nou și de o importanță majoră pentru cercetările în domeniul ştiinţelor politice în

arealul investigaţional autohton. Dacă în perioada existenţei fostei Uniuni Sovietice, modul de

organizare şi exercitare a securităţii naționale avea un caracter secret, determinând atât

imposibilitatea controlului acesteia din partea societății și constituind, astfel, o premisă pentru

numeroase încălcări ale drepturilor omului, cât şi lipsa unor investigaţii aprofundate ale

fenomenului securităţii, după declararea suveranităţii şi independenţei, Republica Moldova şi-acreat propriul sistem de securitate, un cadru juridico-normativ şi structuri abilitate în domeniu,

constituite pe principii democratice.

Schimbările care s-au produs în Republica Moldova și în lume la sfârșitul sec. al XX-lea

– începutul sec. al XXI-lea, influențând starea cetățenilor, a societății și a instituțiilor statului,

precum și configurarea nouă a relațiilor internaționale, au determinat un interes sporit pentru

elaborarea politicilor securității naționale.

În mod firesc, problemele asigurării securității statului au reprezentat, de la începuturi, o

preocupare prioritară a autorităților moldovenești. Astfel, în anul 1994 a fost adoptată Legea

Supremă a Republicii Moldova, iar încă peste un an, o primă Concepție a Securităţii Naţionale,

urmată de Conceptia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova din 22 mai 2008. Eforturile

autorităţilor statului au culminat cu adoptarea la 15 iulie 2011 a Strategiei Securităţii Naţionale a

Republicii Moldova.

Analiza complexă a securităţii Republicii Moldova, trebuie să servească intereselor sale

naţionale, iar realizarea cercetărilor vizând atât totalitatea componentelor securității Republicii

Moldova, cât și aspectele particulare ale acesteia poate să contribuie în mod hotărât la elucidarea

perspectivelor evoluției societății și conturarea unor decizii social- politice echilibrate și

judicioase. Investigarea acestor componente poate fi realizată în mod concertat şi poartă un

caracter interdependent.

Premisele de la care a fost iniţiată această lucrare sunt cele potrivit cărora derularea unei

reforme reale în domeniul securităţii naţionale este condiţionată de existenţa unei culturi de

securitate. În acelaşi timp, eficienţa şi suportul public al activităţii în domeniu trebuie să fie

raportabile la nivelul de dezvoltare a societății.



10

În ultima perioadă, se atestă insuficienţa cadrului teoretico-metodologic în abordarea

problemei securităţii naţionale a Republicii Moldova, lipsa unei şcoli naţionale a studiilor de

securitate (aflată deocamdată în proces de constituire), lucru care nu permite expres rezolvarea

unui şir întreg de probleme şi provocări existente în această sferă. Iar la rândul său, acest lucru a

favorizat, nu de puţine ori, adoptarea unor decizii politice ineficiente în raport cu soluţionarea principalelor pericole la adresa securităţii naționale a statului. Această lacună în domeniul

studiilor de securitate se conjugă cu necesitatea depășir ii abordărilor clasice dominante, cu

precadere de factură realistă, care percepeau securitatea prin prisma conceptelor puterii şi a

dominaţiei militare.

Eforturile întreprinse de autorităţi în contextul revenirii continue la elaborarea Strategiei

de Securitate Naţională a Republicii Moldova relevă faptul că o serie de ameninţări noi,

asimetrice, care se manifestă și sub forma agresiunilor informaţionale, generate preponderent dinmediul internaţional dar şi - într -o anumită măsura - de cel intern, pot afecta grav starea de

securitate a cetăţenilor, a statului sau a organizaţiilor din care Republica Moldova face parte.

Pentru Republica Moldova, o deosebită importanţă o are valorificarea opţiunii de asociere

la Uniunea Europeană, ceea ce ar asigura accesul la spaţiul politic şi de securitate unic, cu scopul

de a reduce riscurile şi ameninţările la adresa securităţii, care sunt provocate atât de factorii

interni cât şi externi, inclusiv de procesul globalizării.

Reformarea sistemului naţional de securitate în ansamblu, a devenit pentru multe ţări, o

prioritate naţională care rezultă din necesitatea de adaptare la dinamica transformărilor politice,

economice, sociale, precum şi la configurările geopolitice regionale. Pentru Republica Moldova,

acest proces a fost caracterizat prin crearea sistemului național de securitate, materializat prin

formarea cadrului normativ și a structurilor abilitate. Însă lipsa unui cadru teoretico -metodologic

solid în abordarea securităţii naţionale, instabilitatea politică, economică şi socială, resursele

financiare limitate ale Republicii Moldova şi contextul geopolitic nefavorabil au creat, de multe

ori, o viziune distorsionată asupra ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, ceea ce a determinat

adoptarea unor acţiuni ineficiente de diminuare a securităţii în sectoarele-cheie ale statului.

Aceste realităţi impun necesitatea unor noi abordări ale problematicii securităţii naţionale

conferind actualitate şi relevanţă cercetării întreprinse.

Expunerea situaţiei în domeniu şi identificarea problemelor de cercetare. Științele

politice își adjudecă investigațiile care examinează modul în care se realizează securitatea

națională în cadrul constituirii ordinii democratice „prin exercitarea deplină a drepturilor și

libertăților cetățenești, asumarea conștientă a responsabilităților, perfecționarea capacităților de

decizie și de acțiune a statului și prin afirmarea țării ca membru activ al comunității

internaționale” [29, p. 12]. S-a dovedit a fi productiv, în acest sens, făgașul Școlii de la



11

Copenhaga, reprezentanții căreia și-au adus contribuția relevantă la aprofundarea reprezentărilor

despre fenomenul securității și interpretările acestuia [169, 171, 197]. Respectiv, mai mulți

cercetători din străinătate [176, 178, 179, 198] au abordat conceptul de securitate cu scopul de

elucidare a condițiilor obiective şi subiective care ar trebui realizate pentru diminuarea

insecurităţii statelor, societăţilor și indivizilor. Deosebit de importantă este, în acest sens,contribuţia autorilor precum: H. Morgenthau, K. Waltz, A. K. Organski, A. Wolfers, A. Wendt,

M. Ward, L. Diamond, K. Schwartzman, A.Gidens, В. Мирошниченко, В. Кочетков, П.

Цыганков ș.a.

Cercetătorii din Republica Moldova, așa cum arată experiența acumulată în domeniu, au

abordat problemele legate de securitatea naţională dintr-o perspectivă mai mult pragmatică,

examinând noile transformări naţionale, inclusiv cu impact asupra securităţii Republicii Moldova

şi a identificării noilor soluţii pentru diminuarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor, pentrudezvoltarea unor politici mai eficiente în domeniul securităţii, identificării căilor de soluționare a

conflictului transnistrean, reformarea sectorului național de securitate.

Problematica securităţii naţionale din perspectiva politologică a fost abordată de mai

mulți autori din Republica Moldova, precum V. Moraru [207], V. Juc [71], C. Manolache [85],

A. Burian [15], A. Barbăneagră [9], A. Roşca [121]. În ultimii ani în republică au apărut studii,

care varsă lumină asupra unor aspecte inedite ale problematicii în cauză, aparținând

cercetătorilor V. Saca, N. Chirtoacă, V. Cibotaru, V. Marinuța, Iu. Pântea, O. Serebrian, V.

Lupan, N. Albu, S. Cebotari, S. Sprâncean, A. Rusnac, V. Ungureanu, V. Varzari, ş. a.

Printre cei mai importanţi autori din România, care reprezintă suportul teoretic al

prezentei cercetări, sunt: T. Frunzetti [53], C. Moştoflei [107], C. Troncotă [155], D. Dungaciu

[47], I. Chifu [21], P. Duțu [48], G. Alexandrescu [5] ş.a.

Reperele teoretico-metodologice ale securității naționale s-au grupat în jurul celor mai

importante şcoli şi curente, cele mai de seamă fiind, Şcoala de la Copenhaga, Constructivismul,

Neorealismul şi Neoliberalismul. Deosebit de importantă pentru elucidarea temei este contribuţia

autorilor din străinătate, valorificată în teză, precum B. Buzan [18], В. П. Цыганков [241], O.

Waever [196], S. Mohrman [183], M. Ward [199], N. Chomsky [171], A.Gidens [173] ş.a.

Cercetările în domeniul securității sunt prezentate într -o serie de lucrări, în special, cele în

care autorii abordeaza securitatea și democratizarea societatii prin prisma procesului de integrare

europeană. Cele mai importante postulate pe care ne-am bazat în realizarea suportului teoretic al

acestei lucrări au fost cele expuse de: A. Burian [15], S. Nazaria [229], C. Manolache [84],

P.Varzari [160], V. Moşneaga [105], V. Saca [126], A.Rusnac [123], L.Ghica [57] M. Zulean

[164], Iu. Pântea [112], O. Serebrian [135], T. Ţârdea [152] ş.a. În literatura de specialitate

autohtonă, conexiunea dintre fenomenul politic, securitate şi media constituie tema cercetarilor



12

profesorului V. Moraru. Astfel, în mai multe din lucrările sale, printre acestea fiind „Mass-media

versus politicaˮ [102], autorul reflecta interdependenţa mass-media cu politica si securitatea

informațională. O semnificație aparte pentru cercetarea dată l-au prezentat studiile profesorului

Victor Juc [72].

Principalele probleme ştiințifice pe care ni le-am propus spre cercetare sunt:

1. Identificarea celor mai importante vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a

Republicii Moldova, analiza aprofundată şi prioritizarea riscurilor care erodează securitatea

națională și implicit pe cea informaţională a statului;

2. Precizarea factorilor care influențează ineficiența eforturilor autorităților privind soluţionarea

conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova;

3 Impactul opțiunii de integrare europeană, al semnării acordului de la Vilnius de către

Republica Moldova și parafării Acordului de Asociere de statele membre UE, asupra procesuluide reformare a securităţii naţionale, implicit, a domeniului securităţii informaţionale.

Cu titlu de ipoteză de lucru în domeniul politologiei şi a studiilor de securitate a fost

formulată supoziția cu privire la caracterul complex, interdependent, și chiar neunivoc al

securității naționale a Republicii Moldova, în condițiile în care fortificarea ei depinde de

eforturile autorităților și de factori externi, iar procesele de democratizare a societății impun

antrenarea în acest proces a unui număr mare de actori nestatali, determinând dificultatea

guvernanței securității. Întrucât aspectele securității naționale n-au beneficiat suficient de o

abordare complexă şi bine definită, capabilă să genereze o viziune strategică durabilă ,

discrepanţa dintre stabilirea principalelor vulnerabilităţi pentru securitatea naţională a statului şi

insuficienţa elaborării politicilor a comportat subminarea securităţii naţionale a statului şi

dinamica insatisfăcătoare a reformelor democratice.

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării constă în stabilirea şi cercetarea unor

obiective prioritare de fortificare a securităţii naționale a Republicii Moldova din perspectiva

integrării europene.

Pentru realizarea acestui deziderat a fost necesară realizarea următoarelor obiective:

- abordarea aspectelor teoretico-metodologice ale securităţii naționale în percepţia principalelor

şcoli în domeniu: cea realistă, liberală, constructivistă, behavioristă, şcoala de la Copenhaga;

- stabilirea spectrului de ameninţări şi riscuri la adresa securităţii naționale a Republicii Moldova

şi studierea oportunităţilor de diminuare a acestor factori destabilizatori la adresa securităţii

naţionale în ansamblu;

- analiza cadrului juridico-normativ de asigurare a securităţii naționale a Republicii Moldova şi

formularea unor principii, menite să eficientizeze această activitate;

- evidențierea influenţei euro-atlantice asupra securităţii naționale a Republicii Moldova;



13

- analiza iniţiativelor şi a aportului UE în soluţionarea conflictului transnistr ean, evaluarea

componentei informaţionale a securităţii statului în regiunea transnistreană;

- evaluarea procesului de fundamentare şi instituţionalizare a securităţii naționale prin prisma

Concepţiei Securităţii Naţionale a Republicii Moldova şi argumentarea necesităţii perfecţionării

acesteia.

Reperele teoretico-metodologice ale cercetării. În cadrul investigaţiei au fost aplicate mai

multe metode teoretice şi empirice, care permit cercetarea procesului de consolidare a securităţii

naționale a Republicii Moldova. Astfel, metoda analizei de conţinut a documentelor a servit la

cercetarea actelor normative de politici şi a strategiilor elaborate de autoritaţile Republicii

Moldova şi ale Uniunii Europene. Metoda comparativă a servit la evidenţierea

caracteristicilor distincte ale documentelor elaborate în diferite etape, la compararea viziunilor

diferitor şcoli şi curente ştiinţifice cu privire la abordarea securitaţii naţionale şi la căile cele maieficiente de edificare şi consolidare a sistemului de securitate. La fel, recurgerea la metoda

structural- funcţionalistă a permis abordarea tuturor domeniilor de securitate în calitate de

sistem interdependent. Valoarea acestei metode a fost probată de discreditarea abordării

prevalent militare la adresa securităţii care se axa pe elementul puterii militare a securităţii în

detrimentul componentelor non-militare: economică, politică, socială, de mediu. În acelaşi timp,

sinteza a fost utilizată pentru a scoate în prim-plan – din multitudinea de elaborari ştiinţifice şi

practice – concepţiile, strategiile şi politicile cele mai eficiente de asigurare a securitaţii naționale

a Republicii Moldova. Metoda istorică a fost utilizată pentru descrierea etapizată şi punctuală a

evoluţiei dezbaterii teoretice cu privire la securitatea națională, a abordărilor la nivelul elitelor

politice ale proceselor asigurării securitaţii naționale şi a evoluţiei relaţiilor dintre Republica

Moldova şi Uniunea Europeană. Pentru a atinge scopul investigaţiei, s-a apelat de asemenea

la inducţie şi deducţie, generalizându-se materialul teoretic şi empiric şi fiind făcute, în

consecință, concluziile şi recomandările.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în abordarea problemei

securităţii naţionale a Republicii Moldova în corelare cu principalele riscuri, vulnerabilităţi şi

ameninţări care periclitează însăşi existenţa statului. Analizând provenienţa riscurilor, a

vulnerabilităţilor şi a ameninţărilor la securitatea națională a ţării, pe de o parte, dar şi strategiile

de securitate elaborate de autorităţi, pe de altă parte, se urmăreşte demonstrarea faptului că

aceste probleme n-au beneficiat de o abordare complexă şi bine definită, capabilă să genereze o

viziune strategică durabilă din partea autorităţilor.

Abordarea aspectelor politico-informaționale ale securității, în corelarea lor reciprocă,

degajează, la fel, o însemnată doză de noutate pentru spațiul autohton de cercetare politologică.



14

Problema ştiinţifică importantă soluţionată în domeniul politologiei şi a studiilor de

securitate constă în identificarea unor soluţii care să contribuie la asigurarea securităţii naţionale

a Republicii Moldova, în contextul opțiunii de integrare europeană.

Semnificaţia teoretică a lucrării. Rezultatele investigaţiei se pretează în beneficiul

dezvoltării ştiinţei politice şi, în special, pot contribui la amplificarea şi aprofundareacunoştinţelor teoretice privind asigurarea securităţii naţionale a Republicii Moldova. În același

timp, și securitatea informaţională se referă la două dimensiuni esenţiale: obiectivă, care

presupune existenţa fizică a unor ameninţări/vulnerabilităţi în această sferă, şi cea subiectivă, ce

vizează percepţia indivizilor/comunităților/autorităţilor publice cu privire la prezenţa sau absenţa

ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa supravieţuirii şi a dezvoltării statului şi a

societăţii.

Semnificația teoretică a lucrării se referă la încercarea de analiză a procesului de edificareşi consolidare sistemului securității naţionale al Republicii Moldova prin prisma principiilor

Şcolii de la Copenhaga. În cadrul lucrării sunt cercetate principalele vulnerabilităţi interne şi

ameninţările externe care provin din sectoare esenţiale de activitate ale statului.

Valoarea aplicativă. Rezultatele cercetării, concluziile şi recomandările referitoare la

asigurarea securităţii naţionale a statului şi cele privind democratizarea societăţii pot fi utilizate

pe larg atât de teoreticieni, care vor continua investigaţiile în acest domeniu, cât şi de factorii de

decizie, care pe parcursul soluţionării problemelor legate de asigurarea securităţii naţionale a

statului, vor putea evalua principalele ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi, inclusiv la adresa

securităţii informaţionale a Republicii Moldova, şi în elaborarea unor politici eficiente în

domeniu. Astfel, cercetarea conţine mai multe recomandări ierarhizate care pot fi utilizate de

autorităţile guvernamentale în cadrul abordării, la nivelul respectiv, a problematicii securităţii

naţionale. Lucrarea poate constitui un suport teoretic şi factologic pentru conceperea unui curs

universitar despre securitatea naţională a Republicii Moldova.

Rezultatele ştiinţifice principale înaintate spre susţinere constau în:

- conturarea şi evaluarea nivelului de impact al ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor

asupra securităţii naţionale a Republicii Moldova şi identificarea unor soluţii pentru asigurarea

acesteia;

- elaborarea unui cadru analitic conceptual complex, bazat pe surse ştiinţifice importante ce

vizează cercetarea securităţii naționale, aducând un aport la fundamentarea şi consolidarea

ştiinţei securităţii, ştiinţă interdisciplinară în plină dezvoltare, bazată pe ideile adepţilor Şcolii de

la Copenhaga;



15

- identificarea celor mai importante vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa securităţii

informaţionale a Republicii Moldova, analiza aprofundată şi prioritizarea riscurilor care erodează

securitatea informaţională a statului;

- argumentarea necesităţii elaborarii unui set de legi, care ar contribui la sporirea rolului

serviciilor de informaţii ale statului, al societăţii civile în protejarea eficientă a statului de potenţialele atacuri informaţionale;

- fundamentarea necesităţii constituirii unui centru naţional axat pe cercetarea aspectelor

teoretice şi practice ale securităţii informaţionale în Republica Moldova;

- evaluarea influenţei acţiunilor politice în vederea soluţionării diferendului transnistrean.

- stabilirea gradului de impact al ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor asupra securităţii

naționale a Republicii Moldova şi oferirea unor soluţii pentru asigurarea acesteia.

Analizând provenienţa riscurilor, a vulnerabilităţilor şi ameninţărilor la securitateanaţională a ţării, pe de o parte, dar şi strategiile de securitate elaborate de autorităţi, pe de altă

parte, se urmăreşte demonstrarea faptului că aceste aspecte n-au beneficiat suficient, în procesul

elaborării, de o abordare complexă şi bine definită, capabilă să genereze o viziune strategică

durabilă. Astfel, discrepanţa dintre stabilirea principalelor vulnerabilităţi pentru securitatea

statului şi insuficienţa elaborării politicilor, a comportat subminarea securităţii naţionale şi

tergiversarea reformelor democratice. În mod tradiţional, securitatea naţională este percepută ca

element de bază în supravieţuirea statului, protejarea şi asigurarea suveranităţii acestuia şi a

integrităţii sale teritoriale, garantând, totodată, posibilitatea de a reacţiona rapid la pericolele de

natur ă internă şi externă. Or, în circumstanțele geopolitice actuale, noile ameninţări, cu un

potențial sporit de afectare a securității naționale, impun o revizuire a prerogativelor întregului

complex de structuri instituţionalizate care și-au asumat gestionar ea securității Republicii

Moldova.

Aprobarea rezultatelor ştiinţifice. Teza a fost elaborată și aprobată în cadrul Centrului

Cercetări Politice și Relații Internaționale a Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al

Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Concepţiile elaborate în teză şi rezultatele investigaţiei au fost

prezentate şi susţinute la conferinţe naţionale şi internaţionale printre care: Conferinţa ştiinţifică

internaţională „Securitatea naţională a Republicii Moldova în contextul geopolitic european”

(Chişinău, AŞM, 8 octombrie 2010), Conferinţa ştiinţifică naţională „Societatea contemporană în

viziunea tinerilor cercetători: provocări, contribuţii, perspective” (Chişinău, AŞM, 4 martie

2010), Conferinţa Ştiinţifică naţională „Dezvoltarea cercetării ştiinţifice, promovarea şi

cultivarea creativităţii şi a inovării în procesul instruirii academice” (Chişinău, USM, 5 mai

2010), Simpozionul științific cu participare internațională „Interferențe teoretico- practice în

procesul valorificării opțiunii europene a Republicii Moldova” (Chișinău, AȘM, 11-12 noembrie



16

2011), Congresul internaţional de istorie a presei „Mass-Media, între document şi interpretare”

(Chişinău, USM, 26-28 aprilie 2012) ș. a.

Publicaţiile la tema tezei. Mai multe rezultate ale cercetărilor au fost expuse în 13 articole şi

teze ştiinţifice publicate în culegeri și reviste ştiinţifice: Revista de Filozofie, Sociologie şi

Ştiinţe Politice (nr. 3/2010, nr. 1/2014, nr. 2/2015), Studia Universitatis: Revista Ştiinţifică aUSM (nr. 8 (48)/2011, nr. 3 (43)/2010, nr.3 (33)/2010), publicaţia periodică: „Convergenţe

Spirituale Iaşi-Chişinău” (Iaşi, nr. 2/ 2011, nr. 3/2012), „Europenizarea: fațetele procesului”

( AŞM, 2013), „Societatea contemporană în viziunea tinerilor cercetători: provocări, contribuţii,

perspective” (AȘM, 2010) s. a.

Sumarul compartimentelor tezei. Structura tezei constă din introducere, 3 capitole,

concluzii generale şi recomandări, bibliografie.

Introducerea cuprinde elucidarea următoarelor considerente: actualitatea şi importanţa problemei abordate, scopul şi obiectivele, noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, problema

ştiinţifică abordată şi soluţionată, semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării,

aprobarea rezultatelor şi sumarul compartimentelor tezei.

În primul capitol, intitulat Reperele conceptuale ale cercetării problematicii securităţii

naționale, se face o trecere în revistă, cu referințe analitice, a literaturii în domeniu, analiza şi

evaluarea materialului teoretic elaborat de către principalele şcoli de gândire occidentale şi

autohtone. În cadrul capitolului au fost investigate premisele care au stat la baza constituirii şi

instituționalizării securităţii naționale a Republicii Moldova, din perspectiva istoriografică şi

teoretico-metodologică, precum și a devenirii conceptului de securitate informaţională, în

particular.

Abordarea conceptului de securitate națională, dezvoltat în primul subcapitol, intitulat

Problematica securităţii naționale în abordare politologică, oferă posibilitatea să fie evidenţiat

faptul că definirea conceptului de „securitate națională” este destul de dificilă, şi nu din cauza

inserţiei sale în cele mai multe domenii ale vieţii sociale, cât, mai curând, din considerentul că el

însuşi este susceptibil de a avea o conotaţie ideologică.

În al doilea subcapitol, intitulat Interpretarea securității naționale, în contextul

democratizării societății, se constată că, în pofida faptului că procesul de tranziţie democratică

din Republica Moldova a constituit obiectul a numeroase studii, cercetările privind impactul

democratizării societăţii asupra securităţii naționale şi corelaţiile adiacente, au fost mai rare. Cu

atât mai actuală această problemă este pentru Republica Moldova, stat ce se confruntă cu

multiple pericole la adresa securităţii naționale, stabilităţii, integrităţii şi a procesului de

democratizare. Făra a ţine cont de natura şi sursele acestora, noua clasă politică din Republica



17

Moldova, nu va putea asigura pe deplin succesul tranziţiei democratice, integritatea teritorială şi

progresul naţional.

Cel de-al treilea subcapitol, Emergența problematicii securității informaționale în cadrul

devenirii societății informaționale, sunt investigate câteva aspecte comune şi definitorii -

securitatea informaţională se asociază în mod nemijlocit cu instituţia statului-naţiune, iar în aldoilea rând, cu asigurarea securităţii informaţionale a persoanei, a societăţii şi a statului,

dezvoltarea infrastructurii informaţionale în scopul consolidării regimului constituţional,

asigurării suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale, stabilităţii politice şi sociale,

prosperarea Republicii Moldova. În acelasi timp, societatea informațională este societatea în care

producerea și consumul de informație este un important tip de activitate, informația este

recunoscută drept resursa esențială, tehnologiile informației și comunicațiilor sunt interpretate ca

tehnologii de bază, iar mediul informațional ca un mediu de existență a omului. Moldova esteînca pe calea de a-şi edifica o societate informaţională, dar pentru asta se impun respectarea mai

multe principii la nivel naţional, particularităţile societăţii informaţionale contemporane şi a celei

din viitorul apropiat.

Cel de-al patrulea subcapitol, intitulat Oportunitățile cercetării securității informaționale

din perspectivă multidimensională , se focalizează pe faptul că Moldova este pe calea de a-şi

edifica o societate informaţională, dar pentru aceasta trebuie respectate mai multe principii la

nivel naţional. Societatea informaţională, a deschis calea pentru traficul de informaţii, însă

tranziţia spre societatea informaţională a Republicii Moldova, nu înseamnă numai modernizarea

şi extinderea societăţii informaţionale, ci mai ales acoperirea vidului legislativ înregistrat în

domeniu.

Astfel, prin noţiunea de securitate informaţională se are în vedere protecţia persoanei,

societăţii şi a statului, a drepturilor şi intereselor acestora în domeniul informațional, aspecte,

stipulate, de altfel, şi în Constituţia Republicii Moldova şi alte legi, precum şi a drepturilor si

intereselor ce ţin de căutarea, primirea, transmiterea, răspîndirea, formarea, prelucrarea,

păstrarea, utilizarea şi protecţia informaţiei. Înţelegerea adecvată a sintagmei „securitate

informaţională” este posibilă doar în condiţiile conceptualizării termenului de „securitate”.

Elucidarea definiţiilor propuse de mediul academico-ştiinţific, relevă că un astfel de concept ca

securitatea informaţională cunoaşte o varietate largă de definiţii. Astfel, se consideră că

„securitatea informaţională, în orice sens obiectiv, se referă la absenţa amenințărilor

informaţionale la adresa unor valori dobândite şi în sens subiectiv, la absenţa temerilor că aceste

valori vor fi supuse unor atacuri informaţionale” [203].

Al doilea capitol, Ameninţări şi riscuri la adresa securităţii naționale a Republicii

Moldova, investighează ameninţările netradiţionale la adresa securităţii naționale, care deşi



18

impun resurse mai puţine, necesită tehnici de contracarare mai uşor de ascuns şi de disimulat. În

cadrul acestui compartiment este stabilit că ameninţările din sfera securității naționale s-au

intensificat. În comparaţie cu alte ţări ex-sovietice; Republica Moldova nu are încă o strategie

coerentă de securitate, de consolidare şi dezvoltare a unui proces veritabil şi stabil de demo-

cratizare a societăţii. Generator de probleme este şi faptul existenţei unui mediu regional, nuîntru totul favorabil pentru Republica Moldova, marcat de o zonă de instabilitate politică, cele

mai recente și îngrijorătoare fiind evoluţiile din Ucraina. În al doilea rând, persistă pericolul

menţinerii şi reactivării unor tensiuni cu caracter etnico-separatist ce pot genera conflicte [24], şi

în cazul Republicii Moldova, este vorba despre conflictul din partea stângă a Nistrului.

Astfel, în primul subcapitol, Structura ameninţărilor la adresa securităţii naționale a

Republicii Moldova, se analizează pericolele de natură politică, care plasează statalitatea ţării

într -un real pericol şi tărăgănează soluţionarea problemelor ce ţin de aceste interese: pericole şiameninţări în majoritatea lor, consecinţe directe sau indirecte ale destrămării fostei URSS.

Ameninţările la adresa securităţii naționale sunt diferite ca intensitate, durată, probabilitate de

producere, natură şi formă de acţiune. Indiferent cărui tip aparţine, amenințările rămân un

factor destabilizator al mediului de securitate. De aceea, ele se cer cunoscute, analizate de către

cei care au ca atribuţii gestionarea unui domeniu sau altul de activitate umană şi, desigur,

intervenţia eficace, atât pentru prevenirea lor, cât şi atunci când pericolul manifestării acesteia

devine iminent.

Al doilea compartiment al capitolului, Impactul factorilor interni asupra securităţii

naționale se axează pe abordarea principalilor factori de risc interni care se referă la instabilitatea

politică şi socială a statului, manifestări extremiste, separatiste, prezenţa pe teritoriul ţării a

trupelor militare străine, insuficienţele cadrului legislativ, aflat în proces de modificare şi de

adaptare în conformitate cu cerinţele societăţii-democratice. Realizarea intereselor naţionale ale

statului este legată nemijlocit de asigurarea deplină a securităţii naționale, implicit, a celei

informaţionale. Pentru Republica Moldova, precum şi pentru majoritatea ţărilor est-europene,

calea spre o societate deschisă şi o economie competitivă, mai ales din perspectiva de

democratizare, s-a arătat a fi puternic dependentă de riscurile şi ameninţările de securitate.

Funcţionalitatea sistemului naţional de securitate este condiţionată de influenţa unui şir de factori

externi şi interni.

În cel de-al treilea subcapitol, Influenţa factorilor externi, asupra securităţii naționale a

Republicii Moldova, este efectuată analiza gradului de vulnerabilitate a Republicii Moldova, stat

în proces de integrare europeană, pe de o parte, şi în avelași timp, marcat de sindromul post -

comunist, pe de altă parte, având și statutul ţării care se află în „vecinătatea apropiată” de actori

esențiali ai jocurilor politice, în vizorul intereselor unor mari puteri. Or, acest lucru creează



19

situații pr4oducătoare de instabilitate şi de riscuri majore de natură externă.

În acest context, situaţia din regiunea transnistreană, teritoriu controlat de forţele

separatiste pro-ruse, este o adevarată provocare la adresa intereselor de securitate şi a valorilor

democratice spre care aspiră Republica Moldova. În mare parte această vulnerabilitate a

statalităţii moldoveneşti s-a realizat direct prin intermediul separatismului care este şi oameninţare directă la adresa întregului sistem al Republicii Moldova, care pune sub semnul

întrebării însăşi existenţa statului [96].

Potrivit cercetătorului român D. Dungaciu [46], vulnerabilitatea Republicii Moldova ca stat

în tranziție, pe de o parte, şi sindromul post-imperial al politicii Federaţiei Ruse în raport cu

realitățile moldovenești, pe de altă parte, creează un mediu generator al creşterii permanente a

instabilităţii şi riscului. Drept consecinţă a procesului de extindere spre est a Uniunii Europene şi

NATO, frontiera vestică a Republicii Moldova a devenit frontiera de est a comunităţii statelorEuro-Atlantice si a UE.

Studiul factorilor externi care dispun de potenţial de influenţă asupra securităţii

informaţionale a statului ridică un şir de întrebări, care sunt inevitabile. În acelaşi timp, între

factorii interni şi cei externi, există o strânsă interacţiune şi interdependență, puternic accentuate.

În cazul statelor slabe, cum este Republica Moldova, sunt trei principii de bază care pot reduce

ameninţările de securitate: democraţia, buna guvernare şi supremaţia legii.

Efectele războiului informaţional asupra parcursului democratic al Republicii Moldova,

este cel de-al patrulea subcapitol al compartimentului în care este analizată esenţa agresiunilor

informaţionale şi acţiunile de dezinformare, acţiuni care alcătuiesc substanța războiului

informaţional.

Aici se întreprinde analiza procesului de obţinere a independenţei Republicii Moldova şi

a evoluţiei conflictului transnistrean, sunt dezvăluite caracteristicile războiului mediatic care a

subminat independenţa statului. În cadrul cercetării a fost constatat că la fel ca şi acum mai bine

de 20 ani, diversiunile informaţionale , orchestrate de mass-media de la Tiraspol, se manifestă ca

un factor eroziv ce dezechilibrează situaţia şi deteriorează imaginea Republicii Moldova pe plan

naţional şi internaţional, manipuleaza opinia publică.

Astfel, agresiunile informaţionale pot fi incluse în domeniul acţiunilor care alcătuiesc

r ăzboiul informaţional, cu condiţia ca acesta din urmă să nu fie înţeles doar în accepţiunea sa

restrânsă. Totodată, în anumite privinţe, agresiunile informaţionale depăşesc sfera care acoper ă

elementele r ăzboiului informaţional, în special, în ceea ce priveşte componenta „civilă“ a

acţiunilor, care sunt gestionate de serviciile de informaţii şi nu de statele majore ale armatei

[155].



20

Principala for ță de ocupație rusească în Republica Moldova o constituie „armata audiovi-

zuala”, care a cucerit spaâiul informațional authton. Deți etnicii ruși reprezinta doar 13% din

populatia Basarabiei, aproape tot spațiul audiovizual din Republica Moldova este ocupat de

produse mediatice de limbă rusă. La Chișinău pot fi recepționate peste 50 de televiziuni, dintre

care doar 11 în limba română. Este clar că autoritățile trebuie să vegheze la respectarea legii

audiovizualului privind ponderea de 70% a emisiunilor în limba română din totalul celor de știri

și analize, precum și la respectarea legislației privind publicitatea ân limba română.

Al treilea capitol, Asigurarea securităţii informaţionale a Republicii Moldova, în

contextul democratizării societății: mecanisme și soluții, investighează consolidarea

securităţii naţionale a Republicii Moldova din perspectiva democratizării societăţii, punându-se

accentul pe cooperarea cu Uniunea Europeană.

În cadrul acestui compartiment este analizat procesul care permite asigurarea securităţiinaţionale a statului din perspectiva elaborării, interpretării şi implementării celor mai viabile

soluţii, mecanisme şi acte normative în domeniu: rolul UE şi NATO, al altor puteri regionale

care pot influenţa procesul de asigurare a securităţii, principalele iniţiative de soluţionare a

conflictului transnistrean, rolul principalilor actori implicaţi în formatul de negocieri, rolul

partenerilor europeni în identificarea unor soluţii eficiente în depăşirea acestui conflict, care

poate escalada. În capitol este propusă o analiză sistemică a interacţiunii binomului securizare-

democratizare a societăţii, în contextul evoluţiilor specifice din Republica Moldova.

Astfel, în subcapitolul Perfecţionarea cadrului politico-juridic de garantare a sistemului

de securitate națională a Republicii Moldova , sunt aduse argumente pentru constatarea faptului

că în Republica Moldova nu există un document exhaustiv care ar defini în mod amănunţit

politica de securitate şi de apărare. În pofida existenței unui şir de acte juridice şi documente,

acestea nu oferă o imagine generală despre viziunea de securitate, ameninţările, riscurile şi

acţiunile principale din cadrul politicii de securitate şi apărare a Republicii Moldova. Principalul

document, Concepţia Securităţii Naţionale, poartă un caracter mai mult declarativ, în mare parte

ignorând interesele naţionale fundamentale. Documentul nu oferă o bază necesară pentru

elaborarea politicii de stat în domeniul securităţii naţionale actelor normative corespunzătoare

pentru optimizarea structurilor de administrare şi organizare a activităţii organelor de asigurare a

securităţii naţionale.

Abia la 15 iulie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Strategia securităţii

naţionale, care este primul document de acest gen din Republica Moldova. În acelaşi timp,

Strategia constituie un act politico-juridic pe termen mediu ce permite adaptarea, în funcţie de

evoluţiile pe plan intern şi extern, politicii din domeniu, securităţii naţionale, identificarea



21

segmentelor specifice ale sistemului securitătii naţionale care necesită reformare şi determinarea

unui plan realist de implementare a reformelor.

Lucrul asupra perfecționării Strategiei Securităţii Naţionale oferă şansa începutului unei

faze noi în politica de securitate şi apărare a Republicii Moldova, iniţierii şi implementării unor

reforme adecvate în sectorul de securitate şi apărare în conformitate cu practicile şi standardeleeuropene. Nu este, deci, întâmplătoare, intenția Președinției de a elabora o nouă Strategie de

Securitate a țării.

Al doilea subcompartiment al acestui capitol, Consolidarea securităţii naț ionale a

statului: implicarea factorului informaţional , indică faptul că insecuritatea şi instabilitatea

politică au rămas printre cele mai importante obstacole pe calea stabilizării democratice a

Republicii Moldova, ceea ce a condus la persistenţa unor efecte sociale deosebit de nefaste

pentru populaţie, pentru stat şi societatea în ansamblu. Consolidarea statalităţii şi securităţiiRepublicii Moldova nu este posibilă fără o reformă reală a sectorului de securitate, liberalizarea

şi reala independenţă a mass-mediei.

Protejarea spaţiului informaţional naţional trebuie să reprezinte o prioritate pentru

asigurarea securităţii ţării. În prezent, manipularea opiniei publice este efectuată atât prin

controlul mijloacelor naţionale de comunicare în masă, precum şi prin retranslarea unor posturi

străine pe teritoriul ţării şi lipsa transparenţei în domeniul proprietăţii mass-media.

O altă problemă, analizată în cadrul celui de-al treilea subcapitol, Rolul mass-mediei în

situații de criză, o reprezintă concentrarea instituţiilor mediatice în mâinile unui singur proprietar

sau ale unui grup financiar sau politic, obedienţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Diversiunile mediatice îndreptate împotriva Republicii Moldova se datorează şi lipsei de

comunicare dintre mass-media şi alţi actori implicaţi. Completarea deficitului de informaţie este

solicitată cu acuitate de public, care oferă astfel mass-mediei oportunitatea de a ocupa vidul

informaţional existent şi de a se transforma în furnizor „autorizat” de informaţie.

Ultimul subcompartiment al tezei, este întitulat Opţiunile de securitate ale Republicii

Moldova în contextul integrării europene şi cooperării euroatlantice. Astfel, de la obţinerea

independenţei, Republica Moldova nu a participat activ la asigur area securităţii regionale sau a

celei internaţionale. Rezultatele modeste au fost dictate de mai mulţi factori printre care:

orientarea politicii externe şi mediul de securitate intern, mentalitatea elitei politice şi slaba

importanţă acordată reformei sectorului de securitate, dar şi impedimentele de ordin extern în

parcursul de democratizare şi europenizare a ţării. Republica Moldova nu participă activ la

misiunile şi operaţiunile pentru asigurarea securităţii în lume (există doar acțiuni sporadice în

acest sens), chiar dacă are experienţa participării în operaţiuni internaţionale, mandatate de



22

Organizaţia Naţiunilor Unite sub egida OSCE şi ONU. Republica Moldova, nu poate să-şi asume

singură propria securitate.

Opţiunile de securitate ale Republicii Moldova pendulează în prezent între neutralitatea

armată constituţională, imperativul modificării anumitor prevederi ale Constituţiei şi realizarea

reformelor necesare pentru aprofundarea colaborării cu Alianţa Nord-Atlantică, inițiate prindiverse misiuni de menţinere a păcii şi stabilităţii.



23

1. REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII PROBLEMATICII

SECURITĂŢII NAŢIONALE

În cadrul prezentei cercetări a fost investigat procesul care a stat la baza constituirii şi

instituționalizării securităţii naționale a Republicii Moldova, din perspectiva istoriografică şi

teoretico-metodologică, a fost supus analizei conceptul de securitate națională în ansamblu.

Capitolul evidențiază principalele postulate la care se face referință în lucrările teoretico-

metodologice ale cercetătorilor afiliați direcțiilor științifice actuale în definirea noţiunii de

securitate, implicit a securităţii informaţionale, elucidează opiniile vehiculate în literatura despecialitate cu privire la ameninţările care afectează securitatea națională a Republicii Moldova,

precum şi instrumentele de asigurare a acesteia.

1.1 Securitatea națională î n abordare politologică

Ştiinţa politică este preocupată, de rând cu alte probleme de importanță majoră

pentru societate, de o astfel de problemă fundamentală ca securitatea naţională - o chestiune, a

cărei intensitate şi caracter variază amplu în timp și spațiu, fiind determinată de conjunctura de

moment, dar și de viziuni strategice. Este general recunoscut că baza securităţii naţionale este

supravieţuirea fizică a cetățeanului, comunităților și statului, păstrarea suveranităţii şi integrităţii

teritoriale a ţării, nivelul înalt al potenţialului, manifestat în faţa pericolelor şi ameninţărilor, atât

externe, cât şi interne, asigurarea pentru cetăţeni a condiţiilor necesare pentru o viaţa normală,

dar şi pentru dezvoltare.

Secole la rând, securitatea a reprezentat cea mai importantă preocupare a unei entităţi

politice, fie că este vorba de un imperiu, de un regat sau de un stat-naţiune. În acelaşi tim p,

conceptul de securitate a cunoscut de-a lungul anilor modificări vizibile, exprimate, mai ales,

prin atitudinea statelor faţă de modalităţile de transpunere a acestuia în viaţă, în concordanță cu

schimbările care au loc pe plan internaţional.

În definitiv, securitatea este expresia stării de normalitate a mediului, o situaţie în

care, fie nu există disfuncționalităţi majore în elementele sale structurale, fie ele sunt minore

şi, totodată, se află sub controlul eficace al structurilor responsabile pentru gestionarea lor.

La modul practic, așa cum arată experții, securitatea naţională îşi propune următoarele obiective:

garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, apărarea statului naţional,



24

suveran şi independent, unitar şi indivizibil, consolidarea ordinii de drept şi a instituţiilor

democratice, asigurarea unui nivel de trai decent al populaţiei, protejarea şi promovarea

intereselor naţionale în context internaţional. Aceste obiective pot fi realizate atât prin mijloace

politice, juridice, diplomatice, sociale, militare, de relaţii publice, informaţionale, cât şi prin

cooperare cu statele şi organizaţiile politice, economice şi de securitate din spaţiul zonal,regional şi internaţional.

Termenul de securitate are o adresabilitate variată şi complexă, influenţând şi afectând toate

nivelurile de organizare socială, de la individ, colectivitate, stat, până la mediul internaţional.

Securitatea are, indubitabil, şi un caracter istoric. Cercetătorii remarcă faptul că în definirea

conceptului de securitate, există numeroase puncte de vedere diferite, situaţie ce denotă, pe de o

parte, lipsa unui sistem coerent de gândire asupra securităţii şi pe de altă parte, incompleta

dezvoltare a conceptului în sine [146]. Ca o valoare fundamentală, securitatea ocupă un loc aparte în ierarhia valorilor oricărei

societăţi, fapt ce i-a determinat pe mai mulți autori în domeniu să constate că principalele părţi

componente ale sistemului valorilor politice indispensabile unei societăţi le constituie în primul

rând, interesele naţionale, securitatea şi integritatea [39; 44]. Mai mult decât atât, se constată că

securitatea este atributul fiecărui stat independent şi suveran [48, p. 91]. De fapt, securitatea

naţională, după cum consideră Helga Haftendorn, este produsul direct al instituţionalizării

progresive a statului suveran, începând cu secolul al XVII-lea [175, p. 3]. Respectiv, fiecare stat

și-a edificat, pe parcurs, propriile structuri de securitate, în funcţie de condiţiile specifice, dar şi

ținând cont de colaborarea cu instituţiile internaţionale de securitate şi cu partenerii săi strategici.

Fenomenul securității şi-a găsit, în timp, o reflectare diferită și amplă în literatura de

specialitate. În mod firesc, o parte considerabilă din lucrări se situează în cadrul dezbaterilor ce

se referă la securitatea naţională contemporană.

Etimologic, termenul de „securitate” provine din limba latină, unde securitas, -atis

înseamnă “faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl

dă cuiva absenţa oricărui pericol” [43]. În Oxford English Dictionary, noţiunea de

„securitate” este definită ca fiind „condiţia de a fi protejat sau de a nu fi expus unui pericol,

sentimentul de siguranţă sau de eliberare în absenţa pericolului” [187].

În terminologia de specialitate modernă, securitatea este interpretată deseori fie în

contextul valorilor, fie în cel al intereselor. În primul caz, considerăm oportună referința la

Arnold Wolfers, potrivit căruia, „securitatea, în sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor

la adresa valorilor dobândite, iar într -un sens subiectiv, absenţa temerii că asemenea valori vor

fi atacate” [203, p. 485].

Analizată din perspectiva intereselor, securitatea „semnifică situaţia în care o persoană, un



25

grup de persoane, stat, alianțe, în urma unor măsuri specifice adoptate individual sau în

înţelegere cu alţi actori, capătă certitudinea că existenţa, integritatea şi interesele lor

fundamentale nu sunt primejduite” [17]. În această ordine de idei, cercetătorii Alla Roșca și

Natalia Albu evidențiază axarea conceptului respectiv pe „politica reactivă, devotată protecţiei

suveranităţii statale, care reflectă ataşamentul faţă de interesul naţional”, bazându-se pe afir mațialui Walter Lipmann, care constata că „o naţiune este în siguranţă în măsura în care nu se află în

pericol de a trebui să sacrifice valori esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi, poate, atunci

când este provocată, să şi le menţină obţinând victoria într -un război” [120, p. 212].

În acest context, apare explicabilă tendința observată referitor la faptul că „una din direcțiile

științifice de perspectivă și din ce în ce mai populare devine studierea securității în calitate de

practică politică” [227, p. 24]. Este relevantă, în acest sens, contribuția „Școlii de la

Copenhaga”, reprezentanții căreia și-au adus contribuția relevantă la aprofundareareprezentărilor despre fenomenul securității și interpretările acestuia. Revigorarea direcției

științifice respective se producea într -o perioadă când avea loc o regândire a abordărilor clasice

ale securității, modelate de şcoala liberală şi cea realistă, când situația internațională, determinată

de încheierea Războiului Rece, dicta adoptarea unor noi viziuni și perspective, când studiile

referitoare la securitate se împotmoliseră, „plonjând între Scylla oportunismului politic și

Charibda irelevanței academice” [198, p. 223].

Şcoala de la Copenhaga a adus câteva schimbări esenţiale şi chiar fundamentale în

clarificarea parametrilor problematicii securităţii naţionale, inclusiv identificarea a cinci sectoare

de bază ale securităţii (securitatea militară, securitatea mediului, securitatea sferei economice,

securitatea societală, securitatea politică), explicarea ameninţărilor şi vulnerabilităţilor din

perspectiva sectoarelor identificate, tratate în calitate de variabile ale stării de securitate ale

statelor, identificarea statului în calitate de subiect primordial al securităţii, clasificarea naturii

securităţii naţionale în dependenţă de componentele de bază a statelor, dar şi de circumstanţele

securităţii regionale. Conceptul securității a fost redefinit, prin extinderea sferelor în care aceasta

se manifestă, fiind anulată, astfel, prioritatea absolută a dimensiunii militare a securității. A fost

remarcat, de altfel, că pe parcursul mai multor decenii „securitatea era asociată doar cu

amenințarea militară” [239, p. 170]. În conformitate cu postulatele noii abordări, exprimate, în

special, în lucrările lui Barry Buzan și Ole Waever [169], securitatea se propune a fi privită drept

o practică discursivă, îndreptată spre schimbarea configurării priorităților politice. Dezbaterea

problemelor securității, în această optică, apare drept o confruntare dintre diverse forțe politice,

care tind să impună societății certe reprezentări cu privire la caracterul amenințărilor. Succesul

uneia dintre forțele antrenate în competiție comportă perceperea amenințării drept una reală, ceea

ce se reflectă în practica politică – în acțiuni legislative și normative, în modificări operate în



26

schema de alocare a resurselor, iar uneori – chiar în acțiuni mai radicale. Acceptarea perspectivei

propuse de Școala de la Copenhaga înseamnă recunoașterea faptului că estimarea contextului

real și determinarea gradului de prioritate a unei amenințări este determinată de opțiunile /

afilierile politice. Or, dacă o anumită perioadă de timp, chestiuni ce țin de conflicte, de război și

pace, de apărare naţională se aflau cu precădere în atenția analiștilor militari, cu timpul,

„studierea unor probleme cum ar fi guvernanţa securităţii, cu problemele sale privind coeziunea

socială, dar şi relaţia dintre ameninţările şi vulnerabilităţile militare şi cele non-militare,

siguranţa indivizilor, crizele economice, problemele de mediu sau criminalitatea organizată au

intrat, pe bună dreptate, pe agenda securităţii. Aşadar, remarcăm o turnură în câmpul de analiză

al studiilor de securitate, acesta depăşind abordarea clasică stato-centristă, focalizată în genere,

doar pe aspectele militare – ne referim aici practic la studiile strategice – şi extinzându-se spre

alte sfere, domenii. Putem vorbi astfel despre o evoluţie a viziunii şi înţelegerii securităţii, de odezvoltare sectorială a acesteia spre aspectele economice, politice, societale şi de mediu” [66]. În

afară de propunerea extinderii abordării pe orizontală, prin focalizarea pe mai multe dimensiuni,

noua interpretare a înaintat și necesitatea considerării structurii fenomenului pe verticală, ținând

cont, în procesul de analiză, de astfel de factori ca sporirea numărului actorilor care operează în

mediul de securitate și diversificarea acestora (organizații internaționale, decidenți de nivel

guvernamental, corporații multinaționale, reprezentanți ai societății civile etc.), toate acestea

fiind susceptibile de oportunitatea aprofundării interpretărilor de ordin politologic.

Preceptele Școlii de la Copenhaga contribuie tranșant la afirmarea securității drept problemă

politologică prin explicarea modului de „politizare” a problemelor, când soluționarea sau

dezbaterea lor se efectuează prin intermediul sistemului politic standard, ca „parte integrantă a

politicii publice, care necesită decizii guvernamentale și alocări de resurse; mai rar, alte forme de

gestionare generală” [168, p. 23]. Trecerea problemei „politizate” în categoria de „securitizată”

are loc atunci, când ea necesită tratare prin acțiuni de ordin extraordinar, care depășesc

procedurile politice standardizate. Actorul ce-și asumă inițiativa „securitizării” (guvernul, elita

politică, societatea civilă etc.) „articulează problema politizată drept amenințare de ordin

existențial pentru obiectul referențial (statul, suveranitatea națională, economia)” [223].

Cu toate contradicțiile inerente unei abordări teoretice, „teoria securitizării”, generată de

cercetările ce țin de Școala de la Copenhaga, atrage atenția asupra condiţiilor în cadrul cărora are

loc manifestarea securității, asupra modalităților în care utilizarea forţei afectează indivizii,

statele, societăţile şi politicile specifice pe care statele le adoptă în vederea prevenirii sau a

participării în acțiuni de contracarare a forței și de menținere a securității. Astfel, se ajunge la

percepția securității drept un ansamblu complex de dimensiuni și factori, care exprimă „un

caracter multiplu (de stare a sistemului social naţional, de proces social complex etc.)”,



27

reprezentând „gradul de satisfacere a intereselor naţionale fundamentale ale unei ţări, precum şi

ansamblul de măsuri luate în conformitate cu o concepţie unitară, pentru promovarea

intereselor respective şi apărarea lor împotriva agresiunilor, pericolelor, ameninţărilor şi

riscurilor de orice natură“ [117].

Conceptul de securitate a cunoscut de-a lungul anilor modificări vizibile, exprimate mai

ales prin atitudinea faţă de modalităţile de transpunere a acestuia în viaţă, în raport cu

schimbările care au loc pe plan internaţional. Ideea de securitate naţională, care se înrădăcinează

pe parcursul acestei evoluţii istorice a conceptului de securitate, prezintă un interes deosebit în

această privință. Este starea în cadrul căreia într -un stat sunt protejate interesele naționale, într -o

accepție largă, incluzând aspectele politice, sociale, economice, militare, ecologice,

informaționale, valorice; stare reprezentată de sistemul condiţiilor favorabile, interne şi

internaţionale, sociale, militare, diplomatice, politice, informaţionale şi culturale în carefiinţează şi activează orice comunitate umană. Tendinţele de evoluţie ale securităţii naţionale pot

fi reprezentate pe mai multe dimensiuni relevante. O primă dimensiune a securităţii se manifestă

în zona suveranităţii naţionale şi capacităţii de guvernare a statului. O altă dimensiune a

securităţii ar fi cea demografică, marcată de disparităţile dintre explozia demografică în statele

sărace sau în curs de dezvoltare şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei din statele dezvoltate,

cu efecte asupra fenomenelor migratorii şi exportului de insecuritate din diferite zone ale

globului.

La modul practic, securitatea naţională îşi propune următoarele obiective: garantarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, apărarea statului naţional, suveran şi

independent, unitar şi indivizibil, consolidarea ordinii de drept şi a instituţiilor democratice,

asigurarea unui nivel de trai decent populaţiei, protejarea şi promovarea intereselor naţionale în

lume. Aceste obiective pot fi realizate atât prin mijloace politice, juridice, diplomatice, sociale,

militare, informaţionale, de relaţii publice, cât şi prin cooperare cu statele şi organizaţiile

politice, economice şi de securitate din spaţiul zonal, regional şi internaţional.

După spaţiul geografic în care se manifestă, securitatea poate fi: naţională (când este

vorba de teritoriul unui stat), regională şi internaţională. Starea de securitate naţională şi

internaţională este caracterizată de câţiva indicatori interrelaţionaţi, care fac referire la

ameninţări, riscuri şi vulnerabilități, pe de o parte; instituţii şi politici de răspuns la aceste

vulnerabilităţi, pe de altă parte. În acest context, principalele ameninţări de securitate în lumea

contemporană, pot fi deduse dintr -un Raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite în care se

accentuează: „O lume mai sigură: responsabilitatea noastră comună, care identifică următoarele:

terorismul internaţional; proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele interetnice şi



28

interreligioase; reţelele crimei organizate; problemele privind mediul; adâncirea periculoasă a

decalajelor de dezvoltare dintre Nord şi Sud” [6].

Conceptele, vehiculate în legătură cu problemele securității, sunt, de obicei, marcate

politic. Un prim concept, pacea a devenit central în abordarea idealiştilor şi a dominat relaţiile

internaţionale, în special în intervalul dintre cele două războaie mondiale. Cel de-al doilea

concept, puterea, este centrul analizei celei de-a doua mari şcoli a relaţiilor internaţionale,

realismul . Astfel, securitatea a devenit interpretată ca o consecinţă a puterii, g radul de securitate

fiind determinat de acumularea suficient de mare de putere pentru a descuraja un adversar sau a-l

putea învinge în cazul angrenării într -un conflict, iar ameninţarea cu războiul şi războiul în sine

reprezentând chintesenţa securităţii.

Era informaţională a indus schimbări profunde în evoluţia riscurilor şi în modul în care

instituţiile statului trebuie să răspundă provocărilor şi oportunităţilor create de revoluţiatehnologică. Societatea se pomenește în fața obligaţiei de a se adapta acestor transformări ale

mediului de securitate şi să folosească în avantajul său noile instrumente informaţionale de

acţiune pentru prevenirea şi combaterea atât a riscurilor tradiţionale de securitate, cât şi a noilor

ameninţări [18, p. 54], spectrul cărora se întinde „de la obișnuit și rutinar, până la drastic și fără

precedent” [18, p. 123]. Majoritatea ameninţărilor politice, constată specialiștii, sunt îndreptate

împotriva ordinii de drept dintr -un stat sau a statutului unui organism internaţional. Aceasta se

poate realiza prin: presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei anumite politici;

răsturnarea guvernului dintr -un stat sau a organelor de conducere colectivă ale unui organism

internaţional; favorizarea şi impunerea secesionismului; distr ugerea structurii politice; izolarea

politică; suspendarea sau excluderea din structurile de securitate, desfiinţarea organismului de

securitate ş. a.” [5, p. 12]. În acest context, este importantă, în viziunea noastră, aserțiunea cu

privire la faptul că factorii ce lezează securitatea națională depind, „în cele mai multe cazuri, de

decizia politică și mai puțin de obiectivitatea elementelor constitutive ale amenințării respective”

[5, p. 12].

Amplificarea în ultimii ani a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale nu

face decât să reconfirme importanţa securităţii ca principala preocupare a unui stat. În acest

context, a defini conceptul de „securitate națională” este destul de dificil, şi nu din cauza: a)

incertitudinii pe care este capabil s-o degajeze în condițiile în care societatea este antrenată în

procesul de căutare a propriei identități, inclusiv a componentei sale de politică externă; b) lipsei

consensului național în raport cu astfel de parametri fundamentali, cum ar fi: conținutul

interesului național, vectorul dezvoltării geopolitice, modelul susținut al sistemului politic; c)

ezitării în definirea amenințărilor reale pentru securitatea națională; d) inserţiei conceptului în

cele mai multe domenii ale vieţii sociale, cât mai curând, din considerentul că el însuşi este



29

susceptibil de a avea o conotaţie politico-ideologică. Practic, mai mulți cercetători, preocupați de

subiectul dat, consemnează în mod expres această circumstanță, evidențiind existența unui tribut

plătit angajamentului politic în raport cu interpretarea problemelor securității.

De fapt, este corectă observația, precum că „substanțializarea conceptului securității

comportă amestecul în politică, sprijinindu-i pe acei care, într -un anumit context istoric, încearcăsă imprime unor certe probleme marca „existențială” [227, p. 34], plasându-le, în felul acesta, în

afara spațiului dezbaterii democratice și al controlului democratic. Extrem de actuale apa, așadar,

chestiunile legate de existența contradicțiilor dintre securitate și politică democratică (cea din

urmă riscând să fie vulnerabilizată, în anumite contexte), precum și dintre securitate și politizare.

Tocmai aceste chestiuni sunt susceptibile de a fi examinate din perspectiva interrelațională,

„deoarece politica democratică presupune percepția societății contemporane drept o societate a

pluralismului nereducționict, în care procesul de negociere a intereselor private are loc în lipsaunui rezultat anticipat” [223, p. 13],

În pofida multiplelor dezbateri, conceptul de securitate naţională persistă a fi, în accepția,

de exemplu, a lui Zbigniew Brzezinski, drept unul ambiguu, de multe ori utilizat ca pretext,

scuză sau justificare pentru diverse acţiuni cu tentă politică sau strategii mai mult sau mai puţin

îndreptăţite [12]. Se afirmă că un astfel de concept rămâne a fi unul vag, deseori utilizat ca

simplu context [189], ori se susţine ca securitatea nu reprezintă un concept fix, însă este una

dintre acele noţiuni care se referă, în acelaşi timp, la un lucru în sine sau la o stare şi un proces

sau o serie de procese [56].

Faptul că securitatea se dovedește a fi un domeniu cu greu supus conceptualizării, dar,

totodată, puternic politizat, a determinat mulţi cercetători să considere că predominarea ideii de

securitate națională, în care componenta militară prevalează, reprezintă o abordare simplistă şi

reducţionistă, mult mai oportună fiind o viziune sistemică, care să se bazeze pe relaţiile dintre

state [178]. Primele cercetări ştiinţifice temeinice, abordând, în mod special sau tangențial,

conceptul de „securitate naţională” se datorează reputaților autori de studii geopolitice (H.

Morghentau, E. H. Carr, H. Stanley, K. Waltz), problematica respectivă fiind mai târziu

aprofundată substanțial de adepţii lărgirii sferei de definire a securităţii şi eliminării frontierei

dintre securitatea naţională şi celelalte domenii asupra cărora se extind atribuțiile securităţii:

economia, politica, problemele mediului şi sfera societală (B. Buzan, A. Toffler, M. Ward, K.

Krausel ș. a). Au urmat apoi și alte aprofundări, de exemplu, cele aparținând așa-numitei

„abordări critice” (incluzând, în afară de concepțiile Școlii de la Copenhaga, la care ne-am referit

mai sus, doctrinele „Welsh School of security studies” și ale Școlii din Paris [188], teoriile

„feministe” [190], „postcolonialiste” [192], generate de atitudini polemice în raport cu

„eurocentrismul” relațiilor internaționale și al studiilor de securitate), sau cele care abordează



30

securitatea din perspectiva guvernanței (gestiunii, managementului) acesteia - o recentă şi

cuprinzătoare abordare din sfera studiilor de securitate, care „aduce o nouă viziune asupra

mediului de securitate post Război Rece, scoţând în evidenţă noile vulnerabilităţi prezente,

înţelesul mai larg al conceptului de securitate, propunând totodată metode de gestionare specifice

guvernanţei: abordarea multi-actor, aplicarea principiilor bunei guvernanţe în sectorul desecuritate etc.” [150].

Pare destul de productivă, după noi, explicarea anumitor aspecte ale securității prin

prisma constructivismului social, care se axează pe căutarea căilor de dezvoltare a gândirii

pluraliste, non-confrontaționale și susținerea identității multidimensionale, atât la nivel de

individ, cât și la cel de grup social și stat, în scopul anihilării conflictelor [236, p. 46].

Demersurile afiliate acestei direcții urmăresc atât facilitarea estimării și securizării

vulnerabilităţilor, riscurilor și ameninţărilor, printr -o acțiune multidimensională, unde„implicarea publică (contribuţia societăţii civile) este amplificată progresiv”, precum și

rezolvarea problemelor de securitate regionale, subregionale, prin „maximizarea conştientizarii

necesităţilor de acţiune, precum și de intervenţie colectivă” [86, p. 84].

Examinarea potențialului conflictogen al factorului etnic și cel religios reprezintă o altă

pistă de elucidare a securității naţionale. Inducerea, prin apartenență confesională și etnică, a

unor stări de tensiune, între indivizi, comunități și state, care pot să constituie probleme de

securitate naţională, impune necesitatea unei atitudini serioase privind abordarea acestora.

Dimensiunea politică a securităţii naționale este influenţată și de procesul de migraţie.

Experiența demonstrează că nu numai confruntările politice generează fluxuri de migranți și

refugiaţi, dar şi refugiaţii înșiși determină apariția conflictelor de marcă politică. Implicaţiile

acestei situații asupra dimensiunii politice „pot deveni efecte asupra dimensiunii militare a

securităţii” [86, p. 85], tensiunile dintre ţara de origine și cea de destinaţie fiind susceptibile de o

eventuală escaladare.

Conceptul de securitate națională a devenit o preocupare de ordin major şi pentru

cercetătorii din Republica Moldova. Una din sarcinile trasate pentru această direcție științifică

vizează investigarea securităţii naționale a Republicii Moldova prin identificarea beneficiilor şi

constrângerilor ce rezultă din situaţia politică actuală. Prin noţiunea de securitate națională a

Republicii Moldova se are în vedere, de cele mai multe ori, protecţia persoanei, a societăţii şi a

statului, a drepturilor şi intereselor acestora, stipulate de Constituţie şi alte legi ale Republicii

Moldova. În acest context, securitatea națională poate fi asigurată prin neutralizarea pericolelor

şi ameninţărilor cu care se confruntă sistemul statal şi constituţional al ţării, funcţionarea

sistemului politic şi a tuturor instituţiilor statale, în interesul cetăţenilor. Tocmai perspectiva

stabilirii şi a anihilării ameninţărilor, a riscurilor şi a vulnerabilităţilor oferă posibilitatea



31

consolidării securității naţionale a statului. Preocupările actuale ale Republicii Moldova în

privința consolidării securității sale naționale se axează, ața cum arată cercetările în domeniu, pe

„participarea la eforturile internaționale, orientate spre gestionarea amenințărilor și provocărilor

contemporane; procesul de integrare în uniunea europeană;cooperarea cu NATO; cooperarea în

cadrul CSI; consolidarea relațiilor de securitate în bazinul Mării Negre; cooperarea la nivel

bilateral în domeniul securității ș. a.” [37, p. 716].

Politicile de securitate natională sunt determinate de diferiți factori ca: puterea politică,

formularea intereselor naţionale și procesele politice reale. Contextul extern reprezintă un factor

care condiţionează politicile de securitate promovate. Astfel, o importanță deosebită o capătă

găsirea de noi soluţii de asigurare a securităţii naţionale în condiţiile globalizării mondiale și în

circumstanțele care generează multiplicarea și diversificarea variabilelor: sofisticarea actului

decizional, amplificarea contextului de manifestare, interacțiunea scopurilor funcționale,diferențierea distribuirii resurselor ș. a.

În accepția contemporană, examinarea dimensiunii politice a securității, „care vizeză atât

relația dintre stat și cetățenii săi, cât și aspectele de relații internaționale” reprezintă o premisă

pentru contribuție la fortificarea „unei balanțe stabile a prosperității și democrației” [2, p. 10].

Mai mulţi politologi şi analişti politici din Moldova, printre aceştia fiind Victor Moraru [186],

Victor Juc [70], Viorel Cibotaru [28] ș. a., au abordat fenomenul securității, relevând în mod

prioritar aspectele de ordin politic. Reformarea sectorului de securitate se află în vizor ul mai

multor cercetători cunoscuți în domeniu, precum: Alexei Barbăneagră [9], Nicolae Chirtoacă

[26], Iu. Pântea [113] etc. În viziunea lui Alexandru Burian [15], concepţia securităţii naționale a

statului trebuie să ţină cont de interesele naţionale, iar într -un sens mai larg - de viziunea de

ansamblu a cetăţenilor unui sau altui stat în ce priveşte locul şi rolul lui în comunitatea mondială.

În acelaşi timp, este necesar ca în concepţia securităţii naţionale să se ţină cont atât de pericolele

generate din exterior, menite să constrângă statul, cât şi de pericolele din interior, ce afectează

starea societăţii. În aceeași albie de accentuare a consecințelor politice a acțiunilor întreprinse de

autorități în domeniu se înscrie analiza multidimensională a securităţii naționale, a strategiei de

orientare a Republicii Moldova în spațiul geopolitic, în definitiv, efectuată de Alla Roşca [ 122],

Victor Saca [127], Constantin Manolache [84] ş. a.

În anii din urmă au fost susținute câteva teze de doctor în științe politice, consacrate în

mod direct, și nu tangențial, problemelor securității naționale [158, 161], abordate sub aspect

politologic, au fost publicate o serie de studii monografice de valoare [4, 87] și lucrări colective

[132], efortul politologilor moldoveni, îndreptat spre elucidarea funcționalității securității

naționale a Republicii Moldova a fost apreciat la scara internațională [162].



32

Fără a dispune, pentru acest moment, de o şcoală consacrată a studiilor de securitate (dar

mergând, cu pași siguri, spre dezvoltarea și afirmarea ei), cercetătorii din Republica Moldova se

orientează spre abordarea securității naționale dintr -o perspectivă mai mult practică, referindu-se

la problemele curente cu care se confrunta statul Republica Moldova. Majoritatea di ntre aceştia

argumentează că de la obţinerea independenţei, Republica Moldova se confruntă cu ameninţări şivulnerabilităţi serioase, încât ele afectează existenţa sa în calitate de entitate. Printre acestea, de

remarcat perpetuarea separatismului, prezenţa militară străină, dependenţa energetică,

instabilitatea politică, polarizarea socială profundă, imigraţia ilegală, corupţia, justiţia ineficientă,

lipsa unei armate moderne şi reformate. Toate acestea indică asupra faptul că sarcinile care revin,

în contextul actual, științei politice sunt dificile și responsabile.

1.2. Interpretarea securității naţionale în contextul democratizării societăţii

Cercetarea corelaţiei teoretice şi practice a binomului „democratizare-securitate”, în cazul

Republicii Moldova, permite a reliefa influenţa externă asupra consolidării statalităţii, precum şi

asupra mecanismului de formare, implementare, şi control al politicilor de securitate. Totodată,

analiza contradicţiilor ce însoșesc procesul de democratizare a Republicii Moldova prin prisma

afirmării securitătii naţionale în ultimele două decenii şi a legăturii indisolubile dintre

transformarile macrosistemice şi cele microsistemice, oferă posibilitatea determinării evoluţiei

factorilor interni, printr-o mai mare diversitate a opţiunilor lor de manifestare.

Cu atât mai actuală este această problemă pentru Republica Moldova, stat ce se confruntă

cu mai multe pericole la adresa securităţii naţionale, stabilităţii, integrităţii şi a democratizării

sale. Insecuritatea şi instabilitatea au rămas printre cele mai importante obstacole pe calea

stabilizării democratie a Republicii Moldova, ceea ce a condus la persistenţa unor efecte sociale

deosebit de nefaste pentru populaţie, pentru stat şi societate în ansamblu. [94, pp. 112-114]

Ca şi pentru majoritatea ţărilor est-europene, calea Republicii Moldova spre o societate

deschisă, mai ales referitor la aspectele de democratizare şi de securitate, s-a arătat a fi puternic

dependentă de riscurile şi ameninţările de securitate. Fiind vulnerabile la schimbările din exterior

şi incapabile să identifice, pe plan intern, priorităţile şi resursele necesare pentru modernizarea

instituţiilor publice, multe dintre statele înfiinţate după dezintegrarea URSS au devenit curând

sinonime cu termenul de „state eşuate”, „state slabe”, constată Joseph Stiglitz [140].

De regulă, în literatura de specialitate conceptul de democratizare se referă la procesul de

tranziţie democratică din Europa Centrală, America Latina şi de Sud-Est, iar cel mai recent şi la

cel din Noile State Independente, dar şi la cel din Asia şi Africa [7], în ultimele cazuri, în paralel



33

cu utilizarea conceptului de modernizare, dezvoltare şi bună guvernare. Democraţia reprezintă un

set complex de idealuri şi posibilităţi.

În ultimele decenii, problematica democratizării societăţii a început a fi studiată în mod

sistematic din punctul de vedere al politicii comparate şi al teoriei relaţiilor internaţionale. De

menționat, că datorită caracterului sau interdisciplinar, orice abordare a corelaţieidemocratizare-securitate se confruntă la această etapă cu dificultăţile datorate complexităţii

fenomenului.

Din cauza caracterului ambivalent al statelor post-totalitare, inclusiv a Republicii

Moldova, care în marea lor majoritate, încă nu au atins un nivel adecvat de dezvoltare

democratică, procesul de democratizare a acestora reprezintă o problemă actuală. Studiată

preponderent în cadrul tranzitologiei politice, problematica democratizării societăţii este

susceptibilă de a obține valențe noi.O contribuţie importantă la cercetarea tranziţiei democratice din Republica Moldova au

adus politologii, care au analizat aspectele politice ale procesului de democratizare şi de

consolidare a securităţii naţional-statale: Victor Moraru [99, 184], Gheorghe Rusnac [124],

Alexandru Roşca [119], Alla Roşca [121], Victor Juc [68], Valeriu Moşneaga [105],

PantelimonVarzari [160]. În contextul tranziţiei democratice a Republicii Moldova, savanţii-

politologi au fost preocupaţi, în special, de problemele organizării social-politice, reformării

sectorului de securitate şi a participării cetăţenilor la procesele democratice.

Totuși, în pofida faptului că procesul de tranziţie democratică din Republica Moldova a

constituit obiectul a numeroase studii, cercetările privind impactul democratizării societăţii

asupra securităţii naţionale şi corelaţiile adiacente au fost mai rare. În general, cercetarea

proceselor democratice prin prisma nivelului de organizare social- politică şi participare a

elitelor/cetăţenilor la viaţa social- politică cunoaște o dezvoltare însemnată. În lucrările lui A. de

Tocqueville, S. Lipset, B. Jr. Moore, D. Rustow, D. Rueschemeyer, E. Stephens, J. Stephens, S.

Mainwaring, R. Putnam, M. Bernhard, A. Melucci, precum și în cele ale lui J.J. Linz, A. Stepan,

A. Schedler, P. Waldron-Moore, I. Shapiro, St. Macedo, M. Korkut, ş.a., fenomenul democraţiei

a fost analizat prin prisma factorilor interni: la S. Huntington, F. Fukuyama, A. Hadenius, J.

O'Loughlin, M. Ward, H. Smith, A. Prezeworski, H. Jonge, L. Diamond, Y. Chu, M. F. Planner

s.a., rolul factorilor externi în tranziţia democratică a apărut drept unul de importanță deosebită.

Conform cercetărilor efectuate [119; 137; 153; 173 e. a.], democraţia se caracterizează

printr-un ansamblu coerent de tr ăsături, printre care se află următoarele:

- este un mod de guvernare, în care puterea şi responsabilitatea civică aparţin

ansamblului de cetăţeni, care le exercită direct sau prin reprezentanţi liber aleşi

- este un ansamblu de principii şi de practici ce protejează libertatea;



34

- se sprijină pe principiul legii majorităţii, echilibrată prin drepturile minorităţii şi

drepturile individuale;

- descentralizează puterile publice către nivelurile locale; protejează drepturile

fundamentale ale omului (libertatea cuvântului şi a religiei, dreptul la o egală protecţie a

cetăţenilor prin lege şi libertatea de a se organiza şi participa deplin la viaţa politică, economică,socială şi culturală a societăţii);

- organizează în mod sistematic alegeri libere, deschise şi cinstite pentru toţi cetăţenii;

- supune guvernul la regula de drept şi asigură ca toţi cetăţenii să fie deopotrivă protejaţi

prin lege şi ca drepturile lor sa fie garantate prin legi şi sistemul judiciar;

- cetăţenii, într -o democraţie, au drepturi, dar şi obligaţii şi responsabilităţi.

Cercetările realizate în ceea ce priveşte corelarea proceselor de democratizare şi

securitate au început relativ recent. În acest context o importanță deosebită obține realizarea uneisinteze de ansamblu a principalelor concepţii ale democratizării societăţii şi a interdependenţei

cu securitatea naţională a statului, precum și determinarea rolului şi a gradului de interacţiune a

factorilor interni şi externi în procesul de organizare şi participar e social- politică a cetăţenilor din

Republica Moldova.

Investigarea corelaţiilor teoretice şi practice ale binomului „democratizare – securitate” în

cazul Republicii Moldova permite reliefarea influenţei internaţionale asupra afirmării şi

consolidării statalităţii, precum şi asupra mecanismului de formare, implementare şi control a

politicilor interne.

În perioada de tranziţie, procesul de democratizare a societăţii este supus unor acţiuni

complexe, contradictorii şi multidimensionale a factorilor interni şi externi de securitate, factori

ce caracterizează ansamblul transformărilor social- politice din societatea contemporană. În

explicarea acestei situatii, gasim oportun modelul lui D. A. Rustow referitor la condi țiile

iresponsabile ale democratizării (genezei democratice): sentimentul unității naționale, existența

unui conflict profund în societate, optarea conștientă în favoarea cadrului democratic, adaptarea

elitei și a maselor la procedurile democratice [88].

Experienţa tărilor democratice demonstrează ca anume cultura democraţiei şi cea de

securitate stă la baza funcţionării lor stabile şi dinamice. Referindu-se la Republica Moldova,

politologul D. Dungaciu, atestă o „cultură fragmentară conflictuală, de tip-participativ”, căreia îi

este specifică „starea de sciziune, lipsa unui acord între purtătorii diferitor subculturi în ceea ce

priveşte valorile fundamentale, idealurile şi scopurile urmărite, structura şi regimul politic

existente în societate” [47].

Pe termen lung, democratizarea societății presupune asigurarea condițiilor pentru

dezvoltarea durabilă a societății. Implementarea unor strategii de dezvoltare durabilă a Moldovei,



35

implicit, realizarea strategiei de securitate, se inscrie în contextul eforturilor depuse de

comunitatea locală și internațională în depășirea subdezvoltării, corupției și a săr ăciei. Pentru

consolidarea proceselor democratice și dezvoltarea durabilă a societății, Republica Moldova

trebuie să-și ajusteze politicile interne la cerințele și normele internaționale. Racordarea la

aceste standarde nu înseamnă, în același timp, impunerea unui model str ăin, orice țar ă

rezervându-și dreptul de a decide [18, p. 54] care anume opțiuni adoptă, la ce convenții ader ă și

ce politică externă promovează.

Analiza contradicţiilor procesului de democratizare a Republicii Moldova, în ultimele

decenii, prin prisma a profundării gradului de înțelegere a importanței securităţii naţionale

permite determinarea tendințelor în evoluţia factorului intern în corelaţie cu cel extern, printr -o

mai mare diversitate a opţiunilor lor de manifestare. În acest sens, Victor Saca [125] observă că

în statele ex-sovietice, predomină un amalgam de tendinţe contradictorii: generale (spreconsolidarea statalităţii, independenţei pe de o parte, şi spre restabilirea URR S pe de alta parte),

particulare şi unice. În linii mari, cercetătorii converg în constatarea faptului că problema

societăţilor în tranziţie este cea a dezorganizării social- politice, caracterizată prin derută,

subdezvoltare, absenteism politic şi confuzia identitară a marii majoritătăţi a populaţiei. La

nivelul elitelor guvernamentale, aceasta se datorează extinderii flagelului corupţiei şi a

protecţionismului, a iresponsabilităţii şi culturii politice joase a cetăţenilor, ceea ce nu poate

decât să stimuleze, în ultima instanţă, generarea formelor de protest social- politic şi a haosului în

societate.

În cazul Republicii Moldova, slabele tradiţii democratice şi a culturii pluraliste în rândul

elitei post-comuniste, existenţa unor puternice tensiuni interetnice în perioada primilor ani de

constituire a Republicii Moldova ca stat reprezintă condiţiile ce au determinat elitele din

Republica Moldova să promoveze politici ineficiente, sporind astfel nu cultura, ci incultura de

securitate.

Experții constată că procesul de democratizare şi consolidare a suveranităţii statale, este

condiţionat şi de rezolvarea problemei securităţii naţionale, prin utilizarea mecanismelor

democratice [16, p. 21]. Adoptarea unei politici ferme de integrare europeană, a transformat

ideea europeană în una naţională. Cristalizarea acestei tendinţe ar putea contribui la

contrabalansarea influenţei cu tentă imperială rusă în regiune. În conformitate cu Constituţia

Republicii Moldova şi un şir de acte juridice semnate la nivel internaţional, statul se obligă să

respecte principiile democraţiei, drepturile şi libertăţile omului, precum şi să garanteze statul de

drept.

În pofida unor astfel de orientări strategice, pe parcursul anilor de independenţă, a fost

evidenţiată o stare grava în domeniul democraţiei, drepturilor omului şi a securităţii



36

informaţionale. Astfel, influenţa preponderent negativă externă exercitată asupra liberalizării

Republicii Moldova a dus la apariţia unor fenomene antidemocratice în societate, transformând-o

într -un stat clientelar, corupt, în care instituţiile democratice funcţionează formal. Scepticii

caracterizează regimul politic din Republica Moldova, prin trei trăsături: partit ocraţie, sistem

clientelar şi ineficienţă guvernamentală (politică) [233]. Tocmai în acest sens, G. Almond şi S.Verba au ajuns la concluzia că dezvoltarea şi menţinerea unei democraţii stabile, depinde de un

anumit set de aptitudini politice şi civice, de un anumit nivel al culturii politice a cetăţenilor

[174], adică, am spune noi, de dinamismul real al avansării transformărilor democratice.

Concentrarea atenţiei pe o strategie pe termen scurt, chiar fiind atractivă, se dovedeşte a fi

ineficientă, fapt uşor constatabil din actualul impas de dezvoltare. Este indubitabil că societăţile

tr anzitorii reclamă cristalizarea unor vectori politici, capabili să orienteze şi să conducă întregul

proces de reformă. Aparent, aceasta ar fi în contradicţie cu nevoile reale ale unei societăţi ieşitedin chingile monolitismului politic, nerăbdătoare să primească libertatea şi să păşească în era

democraţiei. Lipsa de voinţă din partea elitei conducătoare pentru democratizarea societăţii

constituie un indiciu al imaturităţii culturii politice a cetăţenilor şi al respingerii de facto a

valorilor democratice.

In această ordine de idei, este semnificativă observația lui Constantin Solomon potrivit

căreia regimul politic moldovenesc funcţionează defazat în raport cu regimurile democratice

vest-europene [137, p. 144]. În opinia autorului, lipsa tradiţiilor democratice, a conştientizării şi

a motivaţiei necesare pentru manifestarea unui comportament democratic adecvat, pe de o parte,

şi puternica influenţă externă, pe de altă parte, au condus la marginalizarea grupurilor sociale

tradiţionale către straturile periferice ale societăţii, concomitent cu apariţia altor noi, mai puţin

numeroase.

Robert Dahl consideră că anume situaţii de acest gen determină o apatie crescândă în

rândul multor cetăţeni şi atitudine generală de dezamăgire, neajutorare şi frustrare - condiţii ce

privează societatea de responsabilitatea şi solidaritatea colectivă [40]. În acest caz, așa cum arată

experiența României, este foarte importantă antrenarea societății civile în demersul de a prezerva

statul de drept, liniștea și parametrii normali de fucționare a societății. Se consideră că România

este inițiatoarea unei abordări inovaționale în acest sens, „promovând un nou model de reacţie la

disfuncţiile şi vulnerabilităţile specifice mileniului al treilea [58].

Măsura în care lipsa unităţii naţionale a subminat democratizarea de mai departe a

societăţii constituie o problemă deosebit de vulnerabilă şi controversată pentru Republica

Moldova. Problema identitară cu care s-a confruntat şi se mai confruntă o bună parte din cetăţeni

este şi un rezultat al influenţei acesteia asupra procesului de democratizare. Cu atât mai actuală

este această problemă pentru Republica Moldova, stat ce se confruntă cu multiple pericole la



37

adresa securităţii, stabilităţii, integrităţii şi a democratizării sale. Fără a ţine cont de natura şi

sursele acestora, noua clasă politică din Republica Moldova nu va putea asigura succesul

tranziţiei democratice, integritatea teritorială şi progresul naţional. Prin urmare, una din cele mai

importante provocări ale tranziţiei Republicii Moldova este reforma sectorului de securitate.

Schimbările geopolitice rapide si proliferarea noilor riscuri și pericole ce afectează ordinea postbelică cu sistemele ei de valori, îngreunează aceste reforme, în special pentru statele mici,

recent apărute pe harta politică a Europei [92, p. 119].

Din lucrările în domeniu rezultă că este nevoie de identificare a factorilor ce determină

procesul tranziţiei democratice a societăţii post-totalitare şi post-autoritare (spre deosebire de

consolidarea democratică, specifică democraţiilor avansate). Pentru o întelegere mai adecvată a

acestor diferenţe, tot mai mulţi autori susţin oportunitatea examinării factorilor determinanţi ai

democratizării prin prisma impactului globalizării sau a influenţei factorului extern (ca formă demanifestare a globalizării la nivel politic) asupra statelor în tranziţie, inclusiv a Republicii

Moldova.

Asocierea clară a democraţiei cu regimurile constituţionale liberale este destul de recentă

şi în aceeaşi măsură, problematică. În primul rînd democraţia liberală nu a triumfat încă in zeci

de state. După opinia lui A. Arblaster [7], pentru a instaura democraţia liberală, instrumentele

democraţiei liberale – partidele, mecanisme constituţionale – nu sunt suficiente. În tot acest

proces de formare a culturii de securitate în context profund democratic, un rol important trebuie

să şi-l asume mass-media, organizaţiile neguvernamentale, şi nu în ultimul rând statul. Acesta,

pe lângă sprijinul pe care trebuie să-l ofere societăţii civile pentru a înţelege corect şi mai uşor

conceptele de securitate menţionate mai sus, trebuie să ofere un cadru legislativ de control

democratic al structurilor specializate în domeniul securităţii de către societatea civilă. Trebuie

să manifeste transparenţă deplină în ce priveşte activitatea acestor structuri şi disponibilitate

reală, concretizată, în atragerea societăţii civile la procesul de adoptare a deciziilor de reformă a

lor.

Dezbaterea asupra problemelor ce însoțesc devenirea tinerelor democrații în țările în care

regimurile autoritare au fost înlocuite de regimuri de aspirație (reală, alteori – declarată)

democratică, dar și în țările cu o democrație consacrată, devin tot mai intense în ultimul timp.

Tot mai mulți cercetători renunță la apologia patetică a democrației, descoperind vulnerabilitățile

acesteia și meditând asupra căilor de atenuare a asperităților în calea aproprierii valorilor

democratice. De multe ori, în mod judicios, avansarea democratică a societății este asociată cu

chestiunea securității. Această situație generează însă multiple paradoxuri, de elucidarea cărora

este preocupată știința politică. Excelează în această privință, am putea spune, politologia

română contemporană (fără a diminua, cu siguranță, efortul altor școli naționale), în efortul ei



38

firesc de a descifra ecuația prezentului. Constatările la care ajung cercetătorii sunt, pe cât de

judicioase, pe atât de dure uneori, evidențiind vulnerabilitățile procesului de democratizare. De

exemplu, discutând despre limitele democrației în societatea contemporanâ, autoarea unui studiu

consemnează: „scepticismul cu privire la democratizarea ţărilor în perioada postconflict a

devenit foarte popular în lumea academică în ultimele două decenii… Manifestările iniţiale aledemocraţiei – liberalizarea vieţii publice şi competiţia electorală într -un context social lipsit de

maturitate civică pot accentua clivajele şi conflictele existente în perioada postconflict, ducând

din nou la violenţă” [54, p. 111].

Este foarte important că se promovează ideea rezonabilă despre democrație ca sursă

esențială a securității. Într -adevăr, sistemele democratice dispun de instituții, mecanisme și

modalități pentru a gestiona conflictele de diferită sorginte. Dar caracterul fragil al noilor

democrații poate reduce sau anula eforturile democratizatoare. Nu rare sunt situațiile, tratate ca periculoase, în care „datorită mecanismelor democrației, nu se pot lua decizii majore pentru

înlăturarea amenințărilor evidente” [5, p. 12].

Procesul de democratizare, constată, în mod surprinzător, unii autori, pornind de la

exemple concrete și concludente, poate contribui la creșterea violenței politice. „Una dintre

principalele explicații ale eșecului democrației în statele postconflict - susține T. Fuior - este dată

de f aptul că procesul de democratizare presupune configurarea şi implementarea unor

mecanisme de distribuire a puterii dinspre un grup limitat de lideri politici către colectivităţi,

grupuri de interese şi cetăţeni. Este inevitabilă apariția unui grad de rezistenţă a elitelor politice

la acest proces de redistribuire a puterii pe verticală, precum şi interacţiunea dificilă dintre elite

şi cetăţeni, cei din urmă încercând să influenţeze aceste mecanisme în direcţia unei participări cât

mai active şi inclusive în viaţa politică. Alegerile par a soluţiona aceste tensiuni, dar, deşi

necesare, nu sunt şi suficiente pentru aplanarea conflictelor interne și avansarea către o

democraţie consolidată. Oricât de mult pot alegerile democratice contribui la progresul

democratic, ele sunt de multe ori un declanşator al conflictului în statele fragile” [54, p. 112].

Autoarea studiului aduce argumente desfășurate pentru a explica, de ce securitatea și democrația

nu întotdeauna se asociază cu rezultate imediat favorabile, găsind vulnerabilitățile și în procesul

de instituționalizare a unui sistem multipartinic într -o societate lipsită de tradițiile unei culturi

politice dezvoltate sau în faptul lipsei unei precondiții majore – „unitate națională”.

Sunt relevante, în această ordine de idei, referințele la studiile politologilor Edward D.

Mansfield şi Jack Snyder [181], care arată că, „adesea, ţările aflate în proces de democratizare nu

pot asigura statul de drept, nu au partide politice bine organizate şi o media profesionistă.

Autoritatea instituţiilor statului este în general slabă şi instabilă. Dispariţia puterii autoritare, de

obicei foarte concentrată, duce la apariţia unor grupuri cu interese diferite, adesea conflictuale,



39

între care nu se poate stabili rapid un echilibru de putere. Elitele, preocupate de acapararea

puterii, sau de evitarea pierderii ei, sunt tentate să mobilizeze masele în jurul unei agende

naţionaliste sau populiste, situaţie care se dovedeşte extrem de periculoasă într -o democraţie

neconsolidată” [54, pp. 114-115]. Astfel, devine plauzibilă, cel puțin cunoscând experiența

tragică a ultimilor ani, supoziția, conform căreia „nevoia de autoprotecţie a unor state ar putea să

provoace un reflux al democratizării” [5, p. 22].

Securitatea este o problemă sensibilă pentru societatea noastră, având precedente care

menţin încă suspiciuni şi teamă în rândul populaţiei. Iată încă un argument care pledează în

favoarea unei campanii de formare şi dezvoltare a culturii de securitate în context exclusiv

democratic. În acest context, considerăm că avansarea democratizării Republicii Moldova, în

primul r ând, ar schimba ierarhia subiecţilor de bază ai securităţii naţionale. Pe primul loc se

evidenţiază obiectiv persoana, pe locul doi - societatea, stingherind, pe locul trei, statul,transformându-l, înainte de toate, în instrument de apărare a persoanei şi a societăţii. Orice stat

care pretinde a avea un rol, cât de mic ar fi, în afacerile internaţionale, astăzi trebuie să ţină cont

de ierarhia menţionata. Democratizarea mediului extern, care este uneori contradictoriu, nu

permite ignorarea intereselor şi drepturilor omului.

Dezvoltarea democratică a societăţii moldoveneşti nu se poate consolida în lipsa unui

model propriu de dezvoltare şi fără a conştientiza rolul provocărilor externe asupra interesului

naţional. Cooperarea intensă a guvernelor Moldovei cu structurile Consiliului Europei,UE, în

domeniul apărării drepturilor omului, instituirii supremaţiei legii şi fortificării instituţiilor

politice şi a mecanismului democratic de guvernare trebuie să ducă la contribuţia democratizării

şi a sincronizării graduale a legislaţiei interne la standardele europene.

În formularea strategiei de democratizare a Republicii Moldova, așa cum atestă

investigațiile recente, este important să se țină cont de următoarele: în condiţiile globalizării,

Republica Moldova nu este capabilă, fără sprijin extern, să garanteze securitatea naţională şi

integritatea teritorială, precum şi să asigure un nivel normal al stabilităţii politice, economice şi

al armoniei interetnice în societate. Din experiența acumulată rezultă că trebuie adoptată o

deschidere mai putrnică spre formarea parteneriatelor: „ecuația securității viitorului constă în

parteneriate puternice” [86, p. 82]. Guvernarea și, în special, diplomaţia moldovenească trebuie,

conform părerii experților, să promoveze o politică externă coerentă, activă, stabilindu-şi

priorităţi strategice, ce ar putea asigura condiţiile de dezvoltare democratică şi realiza interesele

naţionale ale cetăţenilor săi.

Un rol aparte în asigurarea stabilităţii politice, a securităţii naţionale şi a intereselor

populaţiei îl are procesul de integrare europeană, ca generator de noi acțiuni în afirmarea

principiilor democratice. Experții în domeniu atenționează: „structurile și procesele de integrare



40

europeană oferă noi oportunități pentru actorii implicați în vederea înfruntării înțelegerilor

transnaționale care schimba coaliții naționale, instituții și politici” [177, p. 414]. În definitiv,

pentru Republica Moldova, procesul integrării europene coincide cu procesul democratizării. În

acest scop, Republica Moldova urmează să promoveze o politică bazată pe supremaţia legii,

respectarea drepturilor omului şi separaţiei puterilor în stat. Pentru consolidarea proceselordemocratice şi dezvoltarea durabilă a societăţii, Republica Moldova trebuie să -şi ajusteze

politicile de securitate la cerinţele şi normele internaţionale. În condiţiile globalizării, stabilitatea

şi securitatea politică nu pot fi asigurate independent una de cealaltă. În elaborarea oricărei

strategii de dezvoltare, clasa politică trebuie să ţină cont de faptul că procesul de democratizare a

ţării este dependent de procesele internaţionale şi deci poate fi realizat mai sigur în contextul

cooperării internaţionale. Încercând să-şi asigure propria securitate naţională, în lipsa unei

strategii clare de integrare în procesele şi mecanismele internaţionale de securitate, RepublicaMoldova s-a transformat din „consumator” al stabilităţii, într -o sursă de instabilitate şi

insecuritate regională. Or, în condiţiile în care Republica Moldova nu dispune de un potenţial

militaro- politic deosebit şi nici de resurse energetice, o perspectivă plauzibilă a dezvoltării sale

democratice pentru viitor, constă în integrarea sa în cadrul Uniunii Europene, prin continuarea

democratizării interne şi a afirmării sale naţional-statale.

Pentru studiul de faţă, importante sunt şi cercetările efectuate de specialiştii în domeniul

securităţii naționale / informationale din România. Cercetătorii români în domeniu, printre care

pot fi menţionaţi: T. Frunzetti [53] C. Moştoflei [107], P. Duţu [49], T. Repciuc [117], S. Boncu

[11] ş. a., analizează problema securităţii naţionale complex sau, preponderent, în aspect

politico-social. De menționat că astfel de autori reputați ca I. Chifu [22] D. Dungaciu [45],

acordă, în cercetările lor, atenţie prioritară cazului Republicii Moldova.

Şcoala ştiinţifică rusească cu privire la securitate, la fel are un impact semnificativ asupra

calităţii circuitului ştiinţific în domeniu. Printre autorii importanţi pentru înțelegerea fenomenului

în cauză se numără: I. Panarin [231], I. Zasurskii [222], P. Tigancov [242], S. Grineaev [220], M.

Verşinin [219] ş.a.

1.3. Emergenţa problematicii securităţii informaţionale

în cadrul devenirii societăţii informaţionale

Evoluția societății contemporane confirmă ideea că societatea informaţională este o

formă nouă a civilizaţiei umane, mult mai perfectă, în care accesul egal şi universal la

informaţie, în corelaţie cu o infrastructură informaţională şi de comunicaţii dezvoltată, contribuie

la o dezvoltare social-economică durabilă, reducerea gradului de sărăcie, îmbunătăţirea calităţii



41

vieţii. Practica internaţională demonstrează impactul pozitiv al infrastructurii informaţionale

asupra dezvoltării societăţii, care constă în diversificarea posibilităţilor de acces la informaţie şi

la resursele informaţionale publice în toate domeniile de activitate umană. Beneficiile în acest

sens se manifestă multiaspectual, inclusiv şi în creşterea nivelului de ocupaţie a populaţiei prin

crearea a noi locuri de muncă.Potrivit acad. A. Ursul, „prima fază a sferei raţiunii, societatea informaţională, este

menită să constituie baza transformărilor cardinale a calităţii vieţii omului şi a asigurării

securităţii lui în context global [240, p. 17]. „Asaltul”, „presiunea” informaţiei, drept sursă

principală, fundamentală a dezvoltării, trebuie să fie canalizată pe o cale de orientare umanistă.

Astfel, va fi asigurată evoluţia informatizării ca un proces tot mai deplin de asimilare a

informaţiei pentru sporirea substanţială a nivelului intelectual al civilizaţiei, pentru restructurarea

umanistă a activităţii fiecărui individ şi a societăţii în ansamblu.Societatea informaţională reprezintă un nou mod de viaţă, calitativ superior, care implică

folosirea intensivă a informaţiei în toate sferele activităţii şi a existenţei umane. Societatea

informaţională permite accesul larg la informaţie, un nou mod de lucru şi de cunoaştere,

amplifică posibilitatea globalizării şi a creşterii coeziunii sociale [82, p. 23]. Producerea şi

consumul de informaţie în societatea informaţională este cel mai important tip de activitate,

informaţia fiind recunoscută drept resursă principală, tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor

sunt tehnologii de bază, iar mediul informaţional - un mediu de existenţă a omului. În sens larg,

societatea informaţională este societatea bazată pe informaţie [131]. Esenţa lucrurilor în noua

societate este dată de comunicare, deci de schimbul de informaţie între parteneri, schimb din care

rezultă o nouă informaţie şi o nouă valoare. Informaţia devine nu numai un factor major al

procesului de producere, dar şi una din resursele la fel de importante precum energia, petrolul,

metalele etc., obţinând, totodată, o calitate cu totul deosebită: ea nu se epuizează, ci , dimpotrivă,

valoarea ei creşte cu atât mai mult, cu cât este mai intens şi frecvent folosită, iar utilizarea ei

conduce la crearea de noi valori.

Din aceste considerente, edificarea societăţii informaţionale este de o importanţă majoră

pentru dezvoltarea ţării şi trebuie să fie realizată într -un astfel de mod, ca de rezultatele ei să

poată beneficia toţi cetăţenii. Datorită dezvoltării informationale din ultimii ani, s-au creat

premise reale pentru edificarea societăţii informaţionale. Evaluările naţionale şi internaţionale

demonstrează că Moldova dispune de toate condiţiile pentru crearea societăţii informaţionale:

oameni bine instruiţi, consens social, potenţial ştiinţific înalt, un sistem educaţional dezvoltat, cu

o anumită specializare de cercetare-dezvoltare în domeniul tehnologiilor informaţiei şi de

comunicaţii.



42

Edificarea societăţii informaţionale presupune extinderea în continuare a libertăţilor

democratice şi garantarea necondiţionată a drepturilor omului. Consideram că în Republica

Moldova trebuie să se realizeze plenar dre ptul la comunicare şi informare ca drept fundamental

al cetăţeanului, asigurând accesul universal la informaţie şi cunoştinţe tuturor categoriilor

sociale, susţinând persoanele şi organizaţiile în accesul la informaţie şi la cunoaştere în toatedomeniile vieţii sociale. În acest scop statul trebuie sa extinda oportunităţile de furnizare a

informaţiilor pentru toţi cetăţenii, prin elaborarea şi implementarea unui cadru legislativ şi

instituţional adecvat, prin crearea de conţinut digital şi modernizarea suportului tehnologic.

Creşterea dependenţei societăţii de tehnologie, în general, şi de infrastructura şi sistemele

informaţionale şi de comunicaţii, în particular, sporeşte vulnerabilitatea locuitorilor în faţa

oricăror ameninţări la adresa acestora.

Eforturile construcției și consolidării societăţii informaţionale trebuie sa asigure odezvoltare umană durabilă, bazată pe echitate socială şi egalitate a şanselor, libertate, diversitate

culturală, participare civică şi progres ştiinţific prin implementarea tehnologiilor informaţionale.

Recunoscând importanţa acestei sarcini, Republica Moldova a semnat încă în iunie 2002

Declaraţia de Intenţie şi şi-a asumat responsabilitatea edificării societăţii informaţionale bazate

pe principiile consfinţite în Statutul ONU, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în

Carta edificării societăţii informaţionale globale de la Okinawa în 2000. Aceste documen te,

precum şi Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1743-III din 19 martie 2004 „Privind

edificarea societăţii informaţionale în Republica Moldova" şi Hotărârea Guvernului nr. 632 din 8

iunie 2004 „Privind aprobarea politicii de edificare a societăţii informaţionale în Republica

Moldova", au servit drept bază conceptuală pentru elaborarea Strategiei Naţionale de edificare a

societăţii informaţionale în Republica Moldova.

Obiectivele de bază, aprobate, ale Moldovei privind edificarea societăţii informaţionale

constau în:

- realizarea dreptului fundamental al fiecărui cetăţean de a fi informat prin garantarea

accesului universal la resursele informaţionale;

- consolidarea societăţii şi extinderea practicilor democratice, eficientizarea procesului de

guvernare, creşterea responsabilităţii guvernării faţă de cetăţeni şi a cetăţeanului faţă de

societate;

- creşterea gradului de încredere a fiecărui cetăţean şi a societăţii în ansamblu în sistemele

informatice prin asigurarea securităţii echipamentelor tehnice şi a produselor program, protecţiei

datelor personale, garantarea inviolabilităţii vieţii private; dezvoltarea unei societăţi stabile şi

sigure, asigurarea securităţii cetăţenilor şi a statului; dezvoltarea culturii informaţionale prin

crearea condiţiilor ca orice persoană, indiferent de gen, apartenenţa etnică şi limba vorbită,



43

convingerile religioase şi statutul social, să aibă acces integrarea în spaţiul informaţional

regional şi internaţional [180, p.11].

Există toate argumentele pentru a susține că Republica Moldova se află pe calea de a-şi

edifica o societate informaţională, dar pentru aceassta, în viziunea specialiștilor, trebuie

respectate mai multe principii la nivel naţional [210, p. 196]. Astfel, existența de iure a societăţiiinformaţionale nu înseamnă că ea deja există și practic, atunci când lipsesc multe acte normative

din domeniu, care sa raspunda la solutionarea unor probleme practice [8].

În același timp, evaluările naţionale şi internaţionale demonstrează că Moldova dispune de

toate condiţiile pentru crearea societăţii informaţionale: oameni bine instruiţi, consens social,

potenţial ştiinţific înalt, un sistem educaţional dezvoltat, cu o anumită specializare de cercetare-

dezvoltare în domeniul tehnologiilor informaţiei şi de comunicaţii.

Prin urmare, tranziţia către societatea informaţională în Republica Moldova, ca ocomponentă relevantă a dezvoltării şi ca o condiţie indispensabilă a integrarii în structurile

europene, nu înseamnă numai modernizarea şi extinderea numai moder nizarea şi extinderea

societăţii informaţionale, cât mai ales acoperirea vidului legislativ înregistrat cu privire la

activităţile informationale. Adaptarea sistemului legislativ al ţării la noul tip de societate

informaţională trebuie să se ralieze cerinţelor de reglementare europene şi internaţionale,

reprezentând şi răspunsul concret al Moldovei la condiţiile de acceptare în structurile europene.

În scopul ameliorării securităţii tehnologiilor informaţionale, instituţiile abilitate trebuie să

elaboreze soluţii tehnice speciale pentru sporirea fiabilităţii reţelelor comunicaţionale în cazuri

critice, precum şi de creare a arhivelor şi stocurilor de documente electronice pentru depozitarea

securizată a bazei de date de importanţă naţională, în conformitate cu regimul de păstrare,

stocare şi evidenţă, stabilite de cerinţele legislaţiei. Societatea informaţională – atât de bine

reflectată prin mediul Internet – este un domeniu atât de nou şi diferit, încât, practic, nu mai

există precedente în acest sens. Dreptul la libera exprimare, alături de dreptul la informaţie este,

de fapt, materializarea gândirii neîncorsetate a omului, dezideratul dintotdeauna al omenirii [33].

Or, societatea informaţională a deschis mai mult decât orice calea îndeplinirii acestor drepturi,

pentru că obiectul de activitate al acestei reţele constă tocmai în traficul de informaţii.

Prin sintagma securitate informaţională se are în vedere protecţia persoanei, societăţii şi

a statului, a drepturilor şi intereselor acestora în domeniul informational. Aceste aspecte sunt

stipulate, de altfel, şi în Constituţia Republicii Moldova şi alte legi, pr ivind drepturile și

interesele ce ţin de căutarea, primirea, transmiterea, răspândirea, formarea, prelucrarea, păstrarea,

utilizarea şi protecţia informaţiei. După cum constată experții, securitatea informaţională, în

orice sens obiectiv, se referă la absenţa amenințărilor informaţionale la adresa unor valori

dobândite şi în sens subiectiv, la absenţa temerilor că aceste valori vor fi supuse unor atacur i



44

informaţionale [210]. Înţelegerea adecvată a sintagmei „securitate informaţională” este posibilă

doar în condiţiile conceptualizarii termenului de „securitate”. În general acest concept cunoaşte,

așa cum atestă literatura de specialitate, varietate largă de definiţii.

Un rol important în elucidarea definițiilor propuse de mediul academic îl are interpretarea

problemei societatea informaţională, versus libertatea de exprimare. Experții observă ca dreptul

la secretul comunicaţiilor sau dreptul la privacy este unul din drepturile fundamentale ale

omului, care poate fi încălcat foarte uşor în societatea informaţională (prin reţeaua Internet, în

special). Securitatea sau supravegherea statului sunt scuzele obişnuite invocate de guverne

pentru justificarea îngrădirii libere a comunicării umane. Or, potrivit lui V. Lupan, protecţia şi

securitatea trebuie asigurată prin respectarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale

cetăţenilor, prin metode, chemate să specifice regulile de utilizare a informaţiilor şi să garanteze

respectarea acestor reguli, fapt ce va garanta că toate informaţiile de interes public şi privat suntaccesate în conformitate cu specificaţiile lor de securitate [82, p. 23]. Un alt autor, A. Munteanu,

remarcă, în aceeași ordine de idei, că „accesul la informaţii încurajează participarea persoanelor,

grupurilor, comunităţilor la soluţionarea întrebărilor apărute, de interes public sau privat şi ajută

la conducerea eficientă a diverselor instituţii statale şi la menţinerea integrităţii acestora prin

reducerea riscului corupţiei” [109, p. 33].

Firește, există și anumite limite în ceea ce privește libertatea de exprimare în raport cu

securitatea națională sau personală. În articolul 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului, proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948

se prevede explicit care sunt limitele libertăţii de exprimare, în sensul că „orice persoană are

dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a

primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine

seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi

supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie

măsuri necesare, într -o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială

sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a

moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii

confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.

Este recunoscut, practic, unanim că securitatea azi este un concept actual și modern care,

în circumstanțele determinate de spiritul democratic, reprezintă „o realitate sistemică, înglobând

securitatea economică, socială, cibernetică, siguranța alimentară, protecția drepturilor și

libertăților cetățenești etc. Tocmai de aceea, este nevoie ca cetățenii să aibă acces la informații,

să conștientizeze nevoia de securitate, deoarece cultura de securitate nu este apanajul unui grup

de interese, al unei instituții birocratice, de tip închis, cum era înainte” [129, p. 33].



46

Deşi fenomenul infracţionalităţii informaţionale afectează majoritatea instituţiilor publice

şi private, el capătă accente catastrofale când este vorba de siguranţa şi apărarea naţională, unde

sistemul informaţional are o importanţă vitală în prelucrarea informaţiilor şi în asigurarea

fundamentării deciziilor. Iată de ce, se impune cu acuitate necesitatea acordării unei atenţii

sporite securităţii informaţiilor, în primul rând prin asigurarea unei corecte clasificări a lor, dar şi prin elaborarea unor strategii coerente.

Tehnologia informaţiei reprezintă o resursă fundamentală şi un instrument inevitabil în

creşterea eficienţei şi vitezei de reacţie a autorităților statului, a adecvării răspunsului la riscuri şi

ameninţări complexe şi a calităţii informării şi analizei în susţinerea deciziilor strategice ale

statului. Pe parcursul ultimelor decenii se vorbeşte despre un nou fenomen neordinar, despre

comunitatea informatizată, fiind mai apoi „botezată” - societate informaţionala, precedată de

societatea industrială. Societatea informaţională - al treilea val în dezvoltarea omenirii -constituie rezultatul procesului de informatizare de o mare amploare (de proporţii mari) şi de o

aprofundare perpetuă ce se manifestă ca una din legităţile progresului social şi a celui tehnico-

ştiinţific [157, p. 65].

Practica internaţională demonstrează impactul pozitiv al infrastructurii informaţionale şi

de comunicaţii asupra dezvoltării societăţii contemporane, care constă în diversificarea

posibilităţilor de acces la informaţie şi la resursele informaţionale publice în toate domeniile de

activitate umană: guvernarea electronică, economia electronică, comerţul electronic,

învăţământul electronic, cultura electronică, medicina electronică etc., precum şi în creşterea

nivelului de ocupaţie a populaţiei prin crearea a noi locuri de muncă.

1.4. Oportunităţile cercetării securităţii informaţionale

din perspectivă multidimensională

Problematica noilor ameninţări şi vulnerabilităţi este una dominantă în lucrările

cercetătorilor moldoveni, vizând însăşi supravieţuirea şi dezvoltarea Republicii Moldova ca

stat. Din momentul fondării sale, Republica Moldova este supusă unor pericole şi ameninţări

orientate spre subminarea statului şi concomitent, unui şir de riscuri ce afectează

securitatea naţională, şi implicit pe cea informaţională. O importanţă majoră o capătă problema

identificării noilor soluţii de asigurare a securităţii informaţionale.

În general, securitatea naţională este o categorie multidimensională, care se asociază nu

doar cu aspecte politice sau militare. Potrivit lui A. Wolfers [202] , această asociere este

justificată numai în condiţii de conflicte şi războaie, actualmente amplificându-se gradual



47

ponderea componentelor economice şi sociale, demografice şi alimentare, energetice, ecologice

şi informaţionale şi de alt conţinut.

Amplificarea în ultimii ani a riscurilor şi ameninţărilor non-militare la adresa securităţii

naţionale nu face decât să reconfirme importanţa securităţii ca principala preocupare a unui stat.

Pentru moment, punctul de vedere predominant în ştiinţa politică consideră că fenomenulsecurităţii este unul mai larg, ce include pe lângă sectorul militar şi altele, inclusiv economic,

social şi informaţional. Cercetătorii autohtoni şi cei străini constată că prezervarea securităţii

naţionale nu se mai realizează strict prin instrument militar, ceea ce stimulează percepția că

însuşi conceptul de securitate trece printr -un proces de transformare, fiind orientat din ce în ce

mai mult spre aspecte informaţionale.

În această ordine de idei, B. Buzan [12], O. Waever [196, p. 25] şi M. Ward [199],

reprezentanţii Şcolii de la Copenhaga, răspunzând acuzaţiilor aduse de tradiţionalişti, care afirmăcă modelul lărgirii sferei de definire a securităţii este incoerent, oferă o metodă operaţională

constructivistă ce presupune, pe de o parte, incorporarea principiilor tradiţionaliste, iar, pe de altă

parte, eliminarea frontierei artificiale dintr e securitate şi economie şi propunerea unor noi

modalităţi de studiu al inter naţionalizării domeniilor vieţii sociale.

Securitatea este definită de autori în funcţie şi de perceperea ameninţării la adresa

existenţei unui obiect de referinţă ce este puternic valorizat. Diferite şcoli de gândire şi curente

sugerează definiţii diverse ale securităţii naţionale şi informaţionale, chiar dacă există

dezacorduri şi dezbateri.

Astfel, pozitivismul promovează studiile strategice şi studiile de securitate, acestea fiind

descrise de către criticii curentului drept abordări obiective ale ontologiei şi epistemologiei

securităţii. Cercetătorii în domeniu, fac totuşi diferenţa între abordarea tradiţionalistă în studiile

de securitate, cu o dimensiune centrată pe stat şi pe dimensiunea militară, şi abordarea în sens

larg a securităţii.

Construvismul se bazează pe ideea că lumea reprezintă produsul interacţiunii sociale, ce

poate fi măsurată şi analizată cu mijloace ştiinţifice specifice. Această formă de constructivism

social foloseşte, la studierea securităţii, ontologia subiectivă şi epistemiologia obiectivă, cu alte

cuvinte, afirmă că lumea este construită social şi poate fi măsurată şi analizată.

Postmodernismul, este caracterizat de o mare diversitate a studiilor de securitate.

Metodologia aferentă acestui curent de gândire, este construită în jurul credinţei că lumea este

produsul interacţiunii noastre sociale şi nu poate fi măsurată şi analizată cu uşurinţă din cauza

naturii contestate a cunoaşterii [107].

Înțelegerea contemporană a fenomenului „securitate” o clasează în câteva niveluri [113,

p. 41], deoarece se consideră că în diverse condiţii ale situaţiei politice, economice sau militare



48

din interiorul ţării sau pe plan internaţional, se impune o apreciere adecvată a nivelului de pericol

în scopul luării deciziilor apropiate. Astfel, primul nivel, considerat unul fundamental, este

securitatea naţională, care presupune garantarea independenţei şi a securităţii naţionale,

integrităţii teritoriale şi independenţei statale, de crearea unor asemenea condiţii interne şi

externe de existenţă care ar garanta posibilitatea dezvoltării prospere a statului, societăţii şicetăţenilor acestui stat.

Al doilea nivel se referă la securitatea regională, care ţine de crearea, în cadrul unui

ansamblu de state sau într -un spaţiu geografic concret, a condiţiilor ce ar garanta convieţuirea

paşnică a subiecţilor acestui spaţiu, echilibrul intereselor naţionale şi forţele acestora de influenţă

externă şi, în sfârşit, care ar asigura condiţiile în care fiecare subiect al acestui spaţiu ar putea să-

şi realizeze strategiile proprii de securitate.

Cel de-al treilea nivel, reprezintă securitatea globală, care se referă la asigurareacondiţiilor egale şi acceptabile pentru totalitatea membrilor comunităţilor internaţionale şi care ar

exclude riscurile şi ameninţările cu caracter global în adresa întregii lumi [112, p. 83].

Securitatea naţională se întemeiază pe acceptarea şi aplicarea normelor internaţionale, pe

soluţionarea prin negociere a problemelor litigioase, pe respectarea drepturilor omului şi

promovarea relaţiilor de bună vecinatate cu toate statele din zonă. Fiecare stat naţional are

obligatia de a asigura toate condiţiile ca cetăţenii săi să se simtă în siguranţă, la adapost de orice

risc, pericol sau ameninţare.

Potrivit cercetatorului Iu. Chifu, interdependenţele globale accentuează necesitarea

dezvoltării cooperării externe care se va adânci în viitor, în contextul consolidării bazelor de date

transnaţionale, al extinderii schimburilor de informaţii şi operaţiunilor cu servicii din alte state,

precum şi în cadrul cooperării europene şi euroatlantice [21, p. 71].

Prin prisma intereselor naţionale, susţine I. Sava [131], securitatea naţională reprezintă

capacitatea unui stat de a-şi menţine şi promova identitatea naţională şi integritatea funcţională.

A. Burian punctează asupra dimensiunii geopolitice a securităţii, prin care „se subînţelege, în

primul rând, supravieţuirea fizică a statului, apărarea şi menţinerea suveranităţii şi integrităţii lui

teritoriale, capacitatea de a reacţiona în mod adecvat la orice ameninţări reale sau poţenţiale din

exterior” [15].

Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova din 22 mai 2008, dimpotrivă, face

distincţie dintre aceste două categorii, explicit precizându-se că „securitatea naţională nu este

numai securitatea statului, ci şi securitatea societăţii şi a cetăţenilor Republicii Moldova”. Acest

document, prin care se „conturează priorităţile statului în domeniu”, conţine, de asemenea

referințe la amenintările, riscurile şi vulnerabilităţile cu impact asupra securităţii naţionale a

Republicii Moldova, precum conflictul transnistrean; eventualitatea unor tensiuni interetnice;



50

separatist anticonstituţional de la Tiraspol, staţionarea trupelor militare rusesti în regiunea de est

a ţării, dependenţa unilaterală de resursele energetice din Federaţia Rusă.

În această situaţie, este necesară realizarea cât mai consecventă a reformei întregului

sistem al securităţii naţionale cu o implicare cât mai largă a tuturor actorilor vizaţi, în special, al

societăţii civile, care ar trebui să deţină un rol important în reglementarea, supravegherea şicontrolul democratic asupra structurilor de securitate ale statului.

În acest sens, reformarea sectorului de securitate naţională este un subiect important

pentru cercetătorii din Republica Moldova. V. Lungu, de exemplu [180, p. 11], notează că

sectorul de securitate şi apărare al Republicii Moldova a trebuit întotdeauna să concureze

cu cel al politicienilor, preocupaţi în special de problemele economice, politice şi

transformările sociale ale societăţii în ansamblu.

Pentru Iu. Pântea [113], reformarea sectorului de securitate porneşte prin reevaluareaacestei sfere, iar instituirea controlului democratic asupra sectorului de securitate este de facto,

chintesenţa acestui proces. Totuşi, remarcă autorul, din cauza faptului că democratizarea în

Republica Moldova s-a dovedit a fi prea lentă şi anevoioasă, mai este mult de luptat pentru

implementarea reală a celor mai importante principii şi mecanisme ce se referă la controlul

democratic asupra sectorului de securitate [113, p. 41].

În contextul celor menţionate, majoritatea cercetătorilor din Republica Moldova

consideră prioritar procesul de integrare eur opeană şi cooperarea cu NATO în calitate de

oportunitate viabilă pentru ameliorarea stării de securitate naţională, evidenţiind că armonizarea

legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar şi implementarea reformelor cu asistenţa tehnică şi

financiară a NATO şi UE vor contribui esenţial la restructurarea sistemului de securitate

naţională [68].

Atât UE cît şi NATO au împreună resurse suficiente pentru a acţiona pozitiv pe toate

palierile de securitate ale Republicii Moldova. Experienta si deschiderea acestor structuri

manifestată faţă de Republica Moldova, schimbările calitative la nivelul politicii interne şi

aranjamentelor regionale constituie premise favorabile pentru realizarea plenară a reformei

sectorului naţional de securitate.

O democraţie reală nu poate exista fără o politică de securitate adecvată, și, în mod firesc,

tot mai mulți cercetători supun analizei politicile naționale de securitate [57, 2001]. În acelasi

timp, se observă faptul că în majoritatea publicaţiilor ştiinţifice în domeniul securităţii naţionale,

sunt tratate diferite aspecte ale problematicii date. Or, o abordare cu adevărat inovatoare ar trebui

să se centreze pe cercetarea securităţii informaţionale în circumstanțele procesului de constituire

a securităţii naţionale al Republicii Moldova.



51

Pornind de la premisa că securitatea informaţională nu poate fi examinată într -un vid

teoretic şi practic, detaşată de context şi de cazuri concrete , este important ca abordarea să se

producă într -o perspectivă interdisciplinară, înţeleasă şi analizată în contextul extins al

transformărilor contemporane ale relaţiilor internaţionale, politologiei, studiilor strategice,

geopoliticii, istoriei, conflictologiei care perpetuează şi susţin conceptul de securitate.

În Republica Moldova, fenomenul securităţii necesită astazi noi criterii de examinare şi

apreciere, diferite de cele din perioada anterioar ă, fapt subliniat de experți. Astfel, Alexei

Rusnac, în lucrarea „Aspecte ale teoriei securităţii”, consideră că „modelul vechi de percepere a

noţiunii de securitate, mai ales prin aplicarea forţei, model bazat pe apărarea intereselor

regimului politic cu ajutorul structurilor de forţă, pe constrângerea cetăţenilor şi pe violenţă

directă asupra persoanei în condiţiile şi în virtutea unei sărăcii generale, şi-a demonstrat

caracterul mediocru şi netemeinicia sa” [123]. În aceste condiții, elaborarea politicii de securitate naţională trebuie să se bazeze pe

expertiza de calitate, publică, obiectivă, excluzând deciziile de conjunctură, în functie de

interese neclar definite, cu consecinţe greu previzibile pentru independenţa, suveranitatea,

graniţele teritoriale şi stabilitatea internă a statului.

1.5. Concluzii la Capitolul 1.

Predicţiile unor futurişti ca Alvin Toffler se adeveresc, iar lumea se transformă rapid într -

un „sat global“ unde distanţele geografice, zonele orare şi frontierele naţionale nu mai reprezintă

bariere pentru afaceri şi comerţ” [153]. Este o axiomă faptul că societatea informaţiei are un

impact profund asupra sistemului, social, politic şi juridic. In mai puţin de o generaţie, revoluţia

informaţională şi introducerea calculatoarelor în fiecare aspect al societăţii a schimbat lumea.

Anii ’90 au adus schimbări dramatice în mediul internaţional. Războiul Rece s-a sfârşit,

tehnologia se dezvoltă rapid, comerţul şi investiţiile financiare transcend graniţele statelor. Luate

împreună, aceste tendinţe de dezvoltare au creat multe oportunităţi pentru sporirea păcii şi

securităţii, însă, în acelaşi timp, apar noi tipuri de riscuri, pericole şi ameninţări, ce derivă dintr -o

combinaţie a noilor forţe ale pieţei globale şi dezvoltarea inegală a omenirii: violenţa ia

amploare, ecosistemele cedează sub influenţa industriei şi a creşterii consumului, prăpastia dintre

săraci şi bogaţi se adânceşte etc. Mai mult, pe măsura ce ţările lumii interrelaţionează mai

profund unele cu celelalte, apare posibilitatea ca insecuritatea dintr-o ţară să afecteze securitatea

altor ţări.

În Republica Moldova, de altfel ca şi în alte republici ex-sovietice, tranziţia democratică

nu a contribuit la afirmarea independenţei depline şi a cadrului democratic necesar pentru



52

realizarea deplină a intereselor cetăţeneşti. Deşi, de jure, inițierea democratizării vieţii sociale a

oferit condiţii pentru realizarea intereselor tuturor cetăţenilor şi afirmarea valorilor şi instituţiilor

democratice, în acelaşi timp a demonstrat ca marea parte a populatiei nu este în stare să facă faţa

noilor provocări în domeniul securităţii. Procesul demarat a fost împiedicat de accederea la

putere a vechii nomenclaturi ca urmare a votului de blam dat de populaţie elitei reformatoare şiiresponsabile, precum şi a prevalării nostalgiei fata de trecut în atitudinea cetăţenilor faţă de

vectorul extern al orientarii strategice - trăsături specifice ale perioadei de tranziţie din Republica

Moldova ce au marcat traiectoria dezvoltării sale de la 1991 încoace. Multiple dificultăți au

însoțit efortul de modernizare a Republicii Moldova, susținut de guvernările ulterioare.

Pentru cercetarea în cauză, cele mai relevante subiecte de abordare ştiinţifică sunt:

securitatea informaţională şi democratizarea societăţii. Or, la etapa actuală, sistemul securităţii

informaţionale a Republicii Moldova, parcurge o etapă dificilă de cristalizare şi deinstituţionalizare a elementelor fundamentale.

Lipsa resurselor administrative, instabilitatea politică şi economică, presiunea şi

imixtiunea unor actori internaţionali în politica internă a statului, subminează capacitatea ţării de

a soluţiona conflictul transnistrean, tergiversează foarte mult perspectivele de asociere a ţării la

procesele integraţioniste europene.

O problemă serioasă, în cazul Republicii Moldova, constituie lipsa expertizării calificate

în domeniul securităţii naționale. Potrivit cercetătorilor din Moldova, dar şi a celor din

străinătate, ameninţările şi vulnerabilităţile majore la adresa securităţii naţionale a Republicii

Moldova constau în slaba promovare a reformelor democratice, perpetuarea regimului separatist

anticonstituţional de la Tiraspol şi prezenţa armatei ruseşti în regiunea de est a ţării. Autorităţile

statului ar trebui să dea dovadă de o viziune clară şi o poziţie fermă prin adoptarea şi

implementarea unor politici, strategii şi planuri coerente, elaborate în baza interesului naţional.

Noile legi în domeniul asigurării securităţii naționale a Republicii Moldova ar trebui să

fie fundamentate ştiinţific, să contribuie la elaborarea concepţiilor şi strategiilor coerente şi în

concordanţă cu exigenţele timpului. Tocmai cursul politic de integrare europeană şi cooperarea

Republicii Moldova cu NATO, poate să garanteze securitatea națională a statului, restructurând

întregul sistem al securităţii naţionale.

Or, prezenţa Republicii Moldova pe arena mondială fiind destul de modestă, ţara noastră

este un furnizor de insecuritate regională. Iată de ce securitatea naţională a ţării necesită o

abordare pragmatică din partea actorilor statali dar şi a societăţii civile. Atingerea unui nivel

suficient al securităţii naţionale, promovarea unui sistem de protecţie a intereselor vitale ale

personalităţii, societăţii şi statului, capabil să îndepărteze pericolele şi ameninţările de natura



54

2. AMENINŢĂRI ŞI RISCURI LA ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE

A REPUBLICII MOLDOVA

Evoluţiile principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii nationale şi

angajamentele Republicii Moldova pentru consolidarea mediului general de stabilitate obligăautoritatile sa amplifice rolului statului în calitatea sa de generator de securitate. In tensificarea

ameninţărilor inclusiv din sfera informaţională a Republicii Moldova, determină necesitatea

analizei aprofundate a acestora. În comparaţie cu alte țări ex-sovietice, Republica Moldova nu

are încă o strategie coerentă de securitate naţională, de consolidare şi dezvoltare a unui proces

veritabil și stabil de democratizare a societății. Iar acest lucru creează un mediu de insecuritate în

mai multe domenii strategice ale statului.

2.1. Structura ameninţărilor la adresa securităţii naționale a Republicii Moldova

În prezent, trăim într -o societate în care cunoaşterea şi informaţia devin cele mai

importante resurse strategice, asemenea capitalului în societatea industrială, care joacă un rol

hotărâtor în dezvoltarea şi prosperarea oricărei naţiuni. După ce a devenit un stat independent,

Republica Moldova trebuia să înf runte mai multe provocări la adresa securităţii sale naţionale şi

trebuia sa depăşească mai multe grupuri de factori de risc. Mai întâi era vorba de pericolul

constituirii sau renaşterii unor structuri cu caracter suprimatoriu-imperial şi plasarea ţării noastre

în afara sistemelor universale de colaborare şi securitate.

Generatoare de probleme este şi existenţa unui mediu regional, nu întru totul favorabil

pentru Republica Moldova, marcat de o conjunctură economică foarte deprimată şi de o zonă de

instabilitate politică. În al doilea rând, persista pericolul menţinerii şi reactivării unor tensiuni cu

caracter etnico-separatist ce pot genera conflicte, consideră cercetător ii [14], în cazul Republicii

Moldova fiind vorba despre conflictul din partea stângă a Nistrului.

Au fost relevante tensiunile sociale interne ca urmare a dificultăţilor tranziţiei la

economia de piaţă. În comparaţie cu alte state, tranziţia Moldovei spre economia de piaţă, a fost

una de durată, caracterizată prin perioade de crize şi instabilitate. Ca urmare, decalajele

economice dintre Republica Moldova şi ţările Europei Centrale s-au aprofundat.Tot aici putem

menţiona mentalitatea şi deprinderile moştenite din epoca sovietică.

Referindu-ne la interesele naţionale ale ţării, constatăm existenţa mai multor pericole de

natur ă politică, economică, socio-culturală, militar ă si informațională, care pun însăşi statalitatea

ţării într -un real pericol şi tărăgănează soluţionarea problemelor ce ţin de aceste interese.

Realizarea intereselor naționale ale statului este nemijlocit legată de asigurarea condiţiilor interne



55

şi externe corespunzătoare pentru materializarea lor. Teritoriul Republicii Moldova este plasat în

regiunea unde se ciocnesc interesele unor state mai mari şi mai puternice, unde situaţia

geopolitică s-a manifestat prin instabilitate, fiind agravată şi de prezenţa forţelor militare

staţionate în mod ilegal, care nu se află sub controlul direct al conducerii ţării, multiple tentative

de presiuni politice, economice şi militare asupra statului, reprezentând un pericol real pentru

securitatea naţională.

Iată de ce identificarea riscurilor şi ameninţărilor, ca şi a provocărilor, sfidărilor şi

tensiunilor, rămâne o chestiune cu un grad înalt de actualitate, acest proces situându-se undeva,

la graniţa dintre obiectiv şi subiectiv.

Lumea trăieşte profunde schimbări ce au impus abandonul ideii de război rece şi

crearea unui nou concept de securitate, adaptat la epoca actuală şi la o nouă ordine internaţională

pe plan politic, economic şi militar. Baza acestui concept poate fi rezumata în cuvintele:încredere mutuală, avantaj reciproc, egalitate şi cooperare. În pofida faptului că ameninţarea de-a

lungul timpului a fost permanent prezentă în relaţiile dintre oameni, că şi -a perfecţionat formele

şi metodele specifice, stând la baza cauzelor nenumăratelor stări conflictuale care au umbrit

evoluţia societăţii omeneşti, situația actuală impune căutarea unor soluții adecvate. Căci,

denumită ca atare sau nu „ameninţare”, fie că a fost exprimată prin cuvinte, fie prin acțiuni ,

aceasta întotdeauna a reprezentat un pericol potenţial [5].

Ameninţările la adresa securităţii sunt diferite ca intensitate, durată, probabilitate de

producere, natură (economică, militară, politică, socială, culturală etc.) şi formă de acţiune

(latentă). Indiferent cărui tip aparţine, ameninţarea rămâne un factor destabilizator al

mediului de securitate. De aceea, ele se cer cunoscute, analizate de către cei care au ca atribuţii la

gestionarea unui domeniu sau altul de activitate umană şi, desigur, intervenţie eficace, atât pentru

prevenirea lor (în sensul gestionării lor oportune), cât şi atunci când pericolul manifestării

acesteia devine iminent.

În general, ameniţările la adresa securităţii, din cauze variate, pot deveni unele dintre

cele mai active şi mai puternice, atat în funcţie de vulnerabilităţile proprii unui mediu de

securitate sau altul, cât şi datorită unor factori aleatori (conjunctura internă, regională sau

internaţională favorabilă manifestării şi intensificării lor, modificări ale raporturilor de forţe

regionale sau internaţionale, intensificarea fluxurilor migraţiei populaţiei într -un sens sau altul

etc.). Prin urmare, frecvenţa de apariţie şi de manifestare, precum şi intensitatea lor este diferită

de la o perioadă de timp la alta. Toate tipurile de ameninţări la adresa securităţii sunt

interdependente şi complementare, atât sub aspectul efectelor lor nefavorabile, cât şi a măsurilor

de combatere.



56

Gr. Alexandrescu precizează că, în general, politologii, analiştii şi teoreticienii din

diferite domenii au tendinţa să ofere aceeaşi valoare termenilor pericol, risc, ameninţare,

vulnerabilitate, considerându-le sinonime [5]. Termenul de „vulnerabilitate” este definit ca

„parte slabă a cuiva, punct sensibil, punct nevralgic iar cel de „risc”, ca pericol eventual, mai

mult sau mai puţin previzibil, posibilitate de a ajunge într -o primejdie, de a avea de înfruntat unnecaz sau de suportat o pagubă.

Aceste explicaţii scot în evidenţa caracteristici importante privind sursa declanşatoare a

ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor: ameninţarea este provocată de cineva sau ceva din

exterior care manifestă intenţii ostile faţă de cel pe care îl ţinteşte, vulnerabilitatea provine din

interior, din structura, starea de fapt a celui vizat, iar riscul se referă la o posibilitatea eventuală

ca o ameninţare sau o vulnerabilitate să aibă loc într -un viitor previzibil [5].

Pornind de la accepţiunea generală, definiţia ameninţării de sorginte politico-militarănecesită unele precizări. Fie că se referă la lezarea drepturilor fundamentale ale statelor sau

sistemelor de securitate, percepţia transpunerii în fapte a obiectivelor ameninţării râmâne

aceeaşi, încadrând-o în rândul pericolelor virtuale.

Ele întotdeauna determină apariţia unor replici, necesare contracarării efectelor

ameninţării. Situaţia devine gravă când acestea sunt supradimensionate. Poate fi iniţiată o reacţie

în lanţ, greu de controlat, în care binomul newtonian „acţiune-reacţiune” se poate multiplica până

la distrugerea sistemului care l-a generat. Această atitudine poate fi mai des generată de

ameninţările asimetrice, concept care se uzitează destul de des în literatura de specialitate

actuală. Dicționarele atestă ameninţarea ca „reieşită din posibilitatea de a întrebuinţa mijloace

sau metode diferite pentru a lovi sau neutraliza punctele forte ale unui adversar exploatând

slăbiciunile sale în scopul de a obţine un rezultat disproporţionat”. La fel de des întâlnim şi

noţiuni ca: „ameninţare cu forţa” (acţiunea prin care un stat sau mai multe state săvârşesc acte

politice, economice, militare sau de altă natură, cu scopul de a impune altui stat sau altor state să

renunţe la deplina exercitare a drepturilor şi atributelor suverane) sau „ameninţarea militară

externă”, pe care analiştii o înţeleg ca fiind ameninţarea ce priveşte securitatea pe plan militar şi

a cărei sursă se situează în afara frontierelor naţionale [39]. Ea poate sa aibă ca origine

revendicări teritoriale, o ingerinţă în problemele interne ale unei ţări, prezenţa unor focare de

conflict armat îndeosebi aproape de frontierele unui stat sau de cele ale aliaţilor săi sa u

desfăşurarea şi amplificarea puterii grupărilor de forţe susceptibile de a bulversa echilib rul de

forţe existent în zonă.

Există vulnerabilităţi sociale, economice, politice, psihosociale, culturale,

informaţionale, militare, de mediu (ecologice) etc. Ele diferă ca intensitate şi durată de

manifestare, în funcţie de o serie de factori de natură internă şi externă.



57

Mass-media şi lucrările de specialitate prezintă cu lux de amănunte şi analizează sursele

de instabilitate de natură politică. Nu toate dezbaterile de caz sau comentariile reprezintă

ameninţări reale. Dacă vulnerabilităţile unui sistem de securitate, fie el naţional sau internaţional

sunt destul de concrete, ameninţările sunt mult mai greu de identificat şi definit în contextul

politicii internaţionale actuale.Majoritatea ameninţărilor politice sunt îndreptate împotriva ordinii de drept dintr -un stat

sau a statutului unui organism internaţional. Aceasta se poate realiza prin: presiuni asupra

organelor de decizie în favoarea unei anumite politici; răsturnarea guvernului dintr -un stat sau a

organelor de conducere colectivă ale unui organism internaţional; favorizarea şi impunerea

secesionismului; distrugerea structurii politice; izolarea politică; suspendarea sau excluderea din

structurile de securitate, desfiinţarea organismului de securitate ş.a.

Ameninţările la adresa identităţii naţionale implică încercările unui stat „mamă” de aîntări identităţile similare etno-culturale de pe teritoriul statelor vizate pentru a ieşi din contextul

naţional specific acestora. Scopul propus ar putea fi: sporirea dificultăţilor guvernului statului-

ţintă de a guverna; federalizarea împotriva voinţei naţionale; încurajarea secesionismului;

pregătirea terenului pentru anexarea de către statul vecin a unor teritorii.

Ameninţările politice pot avea caracter ideologic sau naţional şi pot fi intenţionale şi

structurale. Din categoria ameninţărilor intenţionale se disting:

- generate de natura regimului politic (dictatorial, fundamentalist);

- nerecunoaşterea diplomatică a statului respectiv;

- intervenţiile politice din partea unui stat în afacerile interne ale altui stat;

- propaganda ostilă;

- sprijinul multilateral acordat unor grupări politice antistatale;

- crearea de grupări interne, ostile statului naţional;

- suspendarea sau excluderea din diferite organisme de securitate;

- influenţarea elaborării unor recomandări şi rezoluţii ale unor organisme internaţionale

defavorabile pentru statul vizat [65, p. 105]

Ameninţările structurale derivă din evoluţia sistemului social global în care anumite

entităţi pot deveni anacronice în ansamblul relaţiilor bilaterale. Ele apar atunci când principiile

organizatoare ale două state se contrazic între ele, într -un context în care nu-şi pot ignora

existenţa reciprocă. Ameninţările structurale pot avea la bază unele incompatibilităţi dintre

diferite structuri supranaţionale şi statele din compunerea acestora. Integrarea în anumite

structuri de securitate comportă riscuri de genul:

- transferul de prerogative naţionale către structura integratoare; situaţie care poate fi percepută

ca o pierdere de suveranitate;



58

- impunerea unui sistem de norme comune, nu întotdeauna compatibil cu cel specific naţional;

- crearea de instituţii destinate legăturii cu organismele supranaţionale, care funcţionează după

norme nearmonizate cu legislaţia statelor pe teritoriul cărora fiinţează.

La nivelul relaţiilor dintre state, ameninţările de ordin structural pot viza:

- cosuveranitatea asupra unor teritorii;

- subordonarea unor partide organizate pe criterii etnice de pe teritoriul altor state;

- extrateritorialitatea legislativă

Gama ameninţărilor de natură politică se completează permanent cu noi forme şi tehnici.

Dar starea de stabilitate politică, caracterizată de o participare politică competitivă şi legiferată,

sistemele deschise de recrutare a aparatului executiv şi independenţa puterilor din stat , reduce

substanţial punctele vulnerabile asupra cărora se pot direcţiona ameninţările. În felul acesta,

statul devine credibil, fapt ce atrage interesul şi investiţiile străine, ca sursă de dezvoltareeconomică. Prin pericol pentru securitatea naţională a ţării se subânţelege intenţia forţelor ostile,

manifestată sub orice formă, sau factorul de ordin ecologic, tehnic şi de altă natură, a căror

realizare sau influenţă poate constitui o ameninţare pentru persoană, societate şi stat. Pericolul

reprezintă o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave. Astfel, vulnerabilitatea constituie

punctul slab, sensibil al cuiva sau a ceva.

O altă latură ce trebuie analizată în cadrul unei societăţi este reprezentată de mass -media.

Acest compartiment utilizează informaţia sub forma mesajului indus sau transmis direct asupra

individului. În conformitate cu aprecierile teoreticienilor din ţară şi de peste hotare, se poate

ajunge la agresiune informaţională. Aceasta se manifestă prin acapararea structurilor principale

ale sistemului informaţional intern, crearea şi intreţinerea, cu şi din exterior, a unei imagini

deformate asupra politicii şi situaţiei interne din statul vizat prin intoxicarea informaţională a

opiniei publice interne. Prin aceste acţiuni se urmăreşte: destabilizarea internă, declanşarea unor

confruntări interne pe motive diverse (religioase, etnice, economice ş.a.), care să justifice o

eventuală intervenţie militară din exterior; stimularea acţiunilor destabilizatoare ale unor grupări

extremiste interne; demobilizarea cetăţenilor; diminuarea încrederii cetăţenilor în capacitatea

instituţiilor statului respectiv de a rezolva problemele complexe cu care se confruntă societatea.

De menționat, că ameninţările la adresa securităţii informaţionale sunt dependente de

factorul uman, cu întregul subiectivism, așa cum recunosc experții, şi incertitudine pe care le

implică.

Importanţa deosebită acordată în SUA asigurării condițiilor pentru circuitul liber şi

protejat al informaţiilor a determinat elaborarea unei Strategii Naţionale de Securizare a

Cyberspace-ului. Prin aceasta sunt stabilite cinci priorităţi naţionale pentru r ealizarea scopului

propus:



59

- un sistem de răspuns în caz de perturbare a traficului informaţiilor;

- un program naţional de reducere a vulnerabilităţilor şi ameninţărilor în acest spaţiu;

- un program naţional de pregătire în domeniul protecţiei spaţiului cibernetic;

- securizarea comunicaţiilor guvernamentale;

- cooperarea internaţională în domeniul protejării spaţiului.Este evident că în anii care vor urma, importanţa spaţiului cibernetic va determina

conştientizarea protecţiei lui nu numai de către guverne, dar şi de către firme private şi persoane

particulare. Aceasta va conduce la asocierea utilizatorilor în scopul reducerii vulnerabilităţilor

combaterii şi eradicării ameninţărilor îndreptate împotriva spaţiului cibernetic.

Ameninţările, atunci când se transformă în atacuri, pot avea efecte greu de imaginat

asupra grupurilor sociale. Ameninţările prezentului la adresa securităţii diferă în mod esenţial de

cele care înveninau relaţiile internaţionale acum câteva decenii. Ele nu se mai adresează în moddirect şi brutal statelor aflate de partea cealaltă a Zidului Berlinului sau de demarcaţia economică

„Nord - Sud”. Acum, ameninţările au o natură mult mai complexă. Situaţia existentă impune

folosirea de tehnici noi de contracarare adecvate circumstanţelor concrete. Destinul fiecărei

naţiuni, oricum, depinde de o multitudine de factori, este interdependent, fapt ce oferă şansa unor

oportunităţi reciproce de progres şi prosperitate economico-socială. Lumea de azi ne determină

tot mai mult să ţinem seama de faptul că nu putem să ne asigurăm securitatea, ca stare

obligatorie pentru progres şi prosperitate, fără de cel de lângă noi şi în nici un caz împotriva

acestuia. Depindem tot mai mult unii de alţii, avem nevoie de solidarităţi împărtăşite pentru a

combate ameninţările la adresa viitorului nostru.

O serie de probleme politice, economice, de securitate şi culturale pot fi mult mai bine

abordate şi rezolvate într -un cadru relativ omogen, unde există o anumită coeziune şi o

experienta comună de dezvoltare.

Agresiunile informaţionale vizeaza în mod deosebit ansamblul societăţii. Ele răspund

condițiilor prefigurate de Simion Boncu: „Riscul la adresa securităţii naţionale implică prezenţa

unor factori activi sau potenţiali care pot afecta securitatea unui stat”. Agresiunea informaţională

„ produce schimbări majore în funcţionarea sistemului politic, în organizarea socială şi colectivă,

slăbirea instituţiilor de autoritate şi a altor forţe” [11].

Relaţiile conflictuale (război, criza) au componente militare, tehnologice, economice,

politice, sociale şi morale. Acţiunile specifice de ordin informaţional, care traversează aceste

domenii, pot fi foarte eficace prin convergenţa şi sinergia rezultată.

Factorii de risc politic la adresa securităţii naționale trebuie căutaţi atât în interiorul sau

exteriorul ţării, cât şi în planuri diferite (social sau natural, material ori spiritual, politic,



60

economic, militar, informaţional, ecologic etc.). De reţinut doar, la nivelul general, un număr de

fenomene generatoare de preocupări sau pericole:

- dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile;

- tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;

- nivelul ridicat al stării de insecuritate socială;- proporţia redusă şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;

- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice;

- infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată;

- starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei;

- carenţele organizatorice şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele

societăţii;

- organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor decriză;

- angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor

de securitate.

Concomitent cu cele tradiţionale apar şi ameninţări noi, necunoscute anterior, provocări

care ameninţă stabilitatea, securitatea naţională şi politică. Se intensifică ameninţările din sfera

informaţională, în rezultatul elaborării de către unele ţări a conceptelor de război informaţional,

care presupune influenţă asupra sferelor informaţionale a altor ţări. Asemenea riscuri se referă la

posibile perturbări în funcţionarea sistemelor de informaţii şi de telecomunicaţii, precum şi

securitatea păstrării resurselor informaţionale, obţinerea accesului neautorizat la acestea.

Printre pericolele principale pentru securitatea naţională se înscriu:

-agresiunea directă şi revendicările teritoriale ale altor state;

-conflictele locale sau regionale în apropierea nemijlocită a frontierelor Republicii Moldova,

inclusiv cele ce ţin de relaţiile nereglementate dintre diferite state din regiune;

-transportarea necontrolată a armamentului, precum şi a componentelor armelor nucleare,

bacteriologice şi chimice pe teritoriul RM şi în apropierea nemijlocită a frontierelor ei;

-acţiunile indreptate spre schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale,subminarea sau

lichidarea suveranităţii, independenţei şi suveranităţii teritoriale a republicii;

-acţiunile îndreptate spre tensionarea situaţiei sociale şi provocarea conflictelor sociale;

-terorismul, crima organizată, traficul de droguri, imigraţia ilegală,

-acţiunile avînd drept scop lezarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor;

Analizând riscurile care ameninţă securitatea politică a Republicii Moldova,

observăm că acestea sunt printre cele mai variabile. Factorul politic este cel mai incert şi

determină definirea intereselor naţionale. Astefel, situaţia politică din Republica Moldova în



61

perioada anilor 1991-2015 a fost determinată de confruntările elitelor politice, campaniiile

electorale, formarea blocurilor și alințelor politice.

De multe ori, subiecţii acestor confruntări au urmarit obţinerea puterii politice sau

obținerea unui grad de influenţă cât mai mare asupra acesteia pentru rezolvarea problemelor de

ordin personal. Ca apogeu a acestor confruntări, putem evoca criza parlamentară din anii 2009-

2010, ce a condiţionat fragilitatea şi vulnerabilitatea întregului or ganism statal.

Astfel, analiștii identifică următoarele riscuri politice ale securităţii care diminuează

afirmarea statalităţii Republicii Moldova: instabilitatea politică, în sensul că aproape fiecare

schimbare de guvern a fost însoţită de o devire spre stânga a mesajului reformator intern şi de o

orientare către Moscova a celui extern; lipsa consensului politic asupra problemelor majore ale

Republicii Moldova; proliferarea intereselor de grup şi nedefinirea clară a interesului naţional;

politici de secesiune teritorială; ruinarea spaţiului spiritual unic, stimulând dezintegrareaeconomică şi diferenţierea socială, fapt ce provoacă creşterea tensiunilor în relaţiile dintre

regiuni şi centru, creând o ameninţare reală la adresa orânduirii republicane [28].

Gama ameninţărilor de natură politică s-a completat permanent cu noi forme şi tehnici.

Dar, inainte de toate, starea de stabilitate politică caracterizată de o participare politică

competitivă şi legiferată, sisteme deschise de recrutare a aparatului executiv şi independenţă a

puterilor din stat reduce substanţial punctele vulnerabile asupra cărora se pot direcţiona

ameninţările. În felul acesta, statul devine credibil, fapt ce atrage interesul şi investiţiile străine,

ca sursă de dezvoltare economică. Precum s-a menţionat, într -un anume mod vor evolua factorii

de risc la adresa securităţii naţionale, dacă Republica Moldova va accede în structurile de

securitate europene şi euro-atlantice, după cu totul alte coordonate şi dacă se va bloca accesul în

aceste structuri. Este greu de imaginat cum vor evolua riscurile asupra securităţii ţării noastre în

condiţiile neintegrării şi rămânerii în „zona gri” [33].

Însă, indiferent de situaţiile prefigurate în cadrul acestui studiu, este cert că la etapa

actuală au crescut şi continuă să crească riscurile şi pericolele de natură internă, care le

potenţează alarmant pe cele externe. Pericolele şi ameninţările la adresa securităţii naţionale

constituie, în majoritatea lor, consecinţe directe sau indirecte ale destrămării URSS, însă

apreciem că tabloul surselor de insecuritate se supune unei dinamici proprii, în care rolul esenţial

revine includerii Moldovei în una din schemele de securitate viabile în contextul procesului de

integrare europeană. Republica Moldova întârzie cu reacţiile la acele oportunităţi pe care ni le

oferă configuraţia geopolitică a Europei. Astfel, sunt trei principii de bază care pot reduce

ameninţările de securitate în cazul statelor slabe, cum este Republica Moldova, şi anume:

democraţia, buna guvernare şi supremaţia legii.



62

În comparaţie cu succesele altor ţări ex-socialiste (spre exemplu ţările Baltice şi

România), Republica Moldova nu are inca o strategie coerentă de securitate naţională, de

consolidare şi dezvoltare a unui proces veritabil si stabil de democratizare. Un lucru este cert că

cele mai multe din pericolele existente astăzi trebuie căutate în organizarea şubredă a instituţiilor

de stat, în corupţia şi abuzul de putere, în instituţiile slabe şi în responsabilitatea limitată a oficia-

lilor pentru obligaţiile lor, ceea ce erodează calitatea administrării în stat şi alimentează

insecuritatea individuală şi regională. Aceasta realitate obligă autorităţile Republicii Moldova să

perfecţioneze cadrul legislativ, sa implementeze unele practici, procedee şi mecanisme mai

performante în acest domeniu.

Componentele politice, sociale şi economice, conform cercetătorului Barry Buzan [18],

sunt apreciate ca fiind sursele principale ale „riscurilor" interne; departajarea între ameninţările

interne şi cele externe se menţine în logica şi practica analiştilor, care o consideră relevantă cutoate că acordă insuficientă atenţie reţelelor de interacţiuni care transced economiile centrate pe

necesitatile naţiunilor. De aceea, principalele surse interne ale pericolelor sunt următoarele:

a) imperfecţiunea bazei normative ce reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului

complex unic de protecţie a informaţiei în Republica Moldova, inclusiv subsistemele de protecţie

tehnică şi criptografică a informaţiei;

b) activitatea ilegală a unor grupuri şi persoane, orientată spre obţinerea nesancţionată a

accesului la informaţie;

c) coordonarea insuficientă a activităţii, delimitarea neclară a autorităţilor organelor

administraţiei publice ce ţin de elaborarea şi realizarea politicii unice de stat în vederea asigurării

securităţii naţionale a Republicii Moldova;

d) finanţarea bugetară necorespunzătoare a activităţilor ce ţin de securitate naţională în

Republica Moldova [21, p.71].

Definirea riscurilor, ameninţărilor şi incertitudinilor este, în primul rând, o problemă de

percepţie. Ameninţările actuale nu pot fi sesizate în totalitate, întrucât unele dintre acestea,

apreciate a fi dominante în cadrul percepţiei, pot fi nesemnificative în realitate. În al doilea rând,

este necesară departajarea între ameninţări care pot aduce a tingeri grave securitatii naţionale a

statului şi cele care sunt din familia cotidiană a incertitudinilor, proprii competiţiilor economice.

Prin pericol pentru securitatea naţională, se are în vedere intenţia, acţiunea (inacţiunea)

manifestată real sau potenţial, sau factorul cu caracter politic sau de alt gen, realizarea sau

dezvoltarea căruia contravine intereselor de bază a persoanei, societăţii şi statului [113, p. 83].

Potrivit unei analize generalizate, pericolele se clasifică în:

a) pericolele de lezare a drepturilor constituţionale şi libertăţii persoanelor şi cetăţenilor;



63

b) pericole pentru dezvoltarea societăţii informaţionale naţionale, informatizării, pentru

satisfacerea cererii de produse din sfera informaţională pe piaţa internă şi străină;

Pericole pentru securitatea şi utilizarea eficientă a resurselor care lezează drepturile

constituţionale şi libertăţii persoanelor şi cetăţenilor sînt următoarele:

a) adoptarea actelor normative care lezează drepturile constituţionale şi libertatea persoanelor şicetăţenilor ;

b) imperfecţiunea bazei normative în vigoare ce reglamentează relaţiile în domeniul securității

naționale;

c) neîndeplinirea de către autorităţi, organizaţii şi cetăţeni a cerinţelor legislaţiei în vigoare ce

reglamentează relaţiile în domeniul asigurării securității naționale;

d) acţiunile ilegale ale reprezentanţilor corupţi ai administraţiei publice sau ai structurilor

criminale care încalcă drepturile constituţionale ale cetăţenilor; e) manipularea informaţiei (dezinformarea, tăinuirea sau falsificarea informaţiei).

Esenţa structurală a ameninţărilor şi a riscurilor nu se manifestă de sine stătător. Funcţia

securităţii unui stat răspunde mai curind la o evaluare a acestui cuplu care conditionează, în

ultimă instanţă, efectivitatea sa. Specialiștii în domeniu constată că pericolele şi riscurile se

dezvoltă într -o conexiune paradoxală între interdependenţă şi haos, sporind astfel complexitatea

reacţiei şi prezervării stabilităţii în faţa acestora.

Politica Republicii Moldova în domeniul asigurării securitățiI naţionale se bazează pe

următoarele principii de bază:

a) legalitatea;

b) delimitarea împuternicirilor organelor care asigură securitatea naţională;

c) asigurărea securităţii naţionale fără a prejudicia interesele individului, societăţii;

Politica de asigurare a securităţii naţionale a Republicii Moldova determină direcţiile de

bază a activităţii autorităţilor administraţiei publice, obligaţiile şi responsabilităţile acestora în

protejarea intereselor naţionale, în limitele competenţelor ce le revin şi direcţiilor de activitate, şi

se bazează pe respectarea echilibrului intereselor individului, societăţii şi ale statului în domeniul

vizat. În cadrul exercitării funcţiilor de asigurare a securităţii naţionale, statul efectuează analiza

şi prognozarea detaliată şi obiectivă a pericolelor securităţii naţionale a Republicii Moldova,

elaborează măsuri, metode şi mecanisme de asigurare a securitatii naţionale.

Pe teritoriul Republicii Moldova, se impune promovarea unei politici protecţioniste

necesare în privinţa producătorilor naţionali de mijloace de informatizare şi protejare a

informaţiei, întreprinde măsuri de protejare a pieţei interne de pătrunderea unor mijloace de

informatizare, produse informaţionale şi mijloace de proastă calitate de protejare a informaţiei.



64

Una din direcţiile principale a politicii de stat în domeniul asigurării securității naţionale

este asigurarea juridică, în cadrul căreia se elaborează şi se perfecţionează cadrul normativ ce

reglementează raporturile în domeniul vizat. În acest context, elaborarea şi perfecţionarea

cadrului normativ presupune evaluarea eficienţei aplicării actelor legislative şi normative în

vigoare din domeniul asigurării securităţii naţionale şi elaborarea programului de perfecţionare alor.

Tezele politicii de stat în domeniul securităţii naţionale, sunt următoarele: statul formează

baza legislativă, care reglementează drepturile, responsabilităţile tuturor subiecţilor, care

acţionează respectivă; statul defineşte mecanisme, care vor proteja concomitent societatea de

informaţii incorecte, care este transmisă prin mijloacele mass –media; statul realizează controlul

asupra creării şi utilizării mijloacelor de protecţie a informaţiei prin impunerea certificării lor şi

licenţierii activităţii în domeniul protecţiei informaţiei; statul realizează politica protecţionistă învederea susţinerii activităţii producătorilor autohtoni a mijloacelor de informatizare şi a

mijloacelor de protecţie a informaţiei şi realizează măsuri în vederea prevenirii pătrunderii pe

piaţa internă a produselor informatice necalitative; statul ar trebui să creeze un program unic în

domeniul securităţii informaţionale, care va împreuna eforturile organizaţiilor de stat şi a

structurilor comerciale în vederea creării unui sistem unic de protecţie a informaţiei în ţară [73].

Sursele pericolelor pentru securitatea naţională a Republicii Moldova se divizează în

surse externe şi surse interne [136]. Principalele surse externe ale pericolelor, după Concepţia

Securităţii Naţionale, sunt următoarele:

a) ciber-criminalitatea transnaţională, activitatea structurilor criminale internaţionale, a unor

grupuri sau persoane, orientată spre obţinerea accesului nesancţionat la resurse de

informaţie;

b) activitatea ilegală a organizaţiilor teroriste şi extremiste internaţionale, interesul acestora faţă

de posedar ea şi utilizarea „armei informaţionale”;

c) activitatea structurilor internaţionale politice, economice, militare, de spionaj şi a serviciilor

speciale, orientată spre efectuarea controlului asupra spaţiului cibernetic global şi obţinerea

nesancţionată a informaţiei;

d) avansarea tehnologică a marilor puteri mondiale, înteţirea concurenţei mondiale pentru

deţinerea celor mai importante tehnologii şi resurse;

e) elaborarea de către un şir de state a conceptului de „războaie informaţionale”, care presupune

crearea unor mijloace eficiente de influenţă asupra mediului informațional al altor state.

Considerăm că odată cu obţinerea de către Republica Moldova a statutului de membru cu

drepturi depline al UE, țara ar dobândi nu doar garanţia securităţii şi stabilităţii, dar şi noi

responsabilităţi şi misiuni care decurg din acestea. În primul rând, se impune extinderea



65

preocupărilor în domeniul securităţii, de la rezolvarea problemelor preponderent naţionale, la

cele de sorginte regională şi universală.

2.2. Impactul factorilor interni asupra securităţii naționale a Republicii Moldova

Pentru Republica Moldova, precum şi pentru majoritatea ţărilor est-europene, calea spre o

societate deschisă şi o economie competitivă, mai ales din perspectiva de democratizare, s-a

arătat a fi puternic dependentă de riscurile şi ameninţările de securitate. Funcţionalitatea

sistemului naţional de securitate este condiţionată de influenţa unui şir de factori externi şi

interni. Problemele din acest domeniu, ocupă un loc important, chiar central, în politica oricărui

stat.

Schimbările intervenite în orientările valorice şi acţiunile indivizilor în spaţiul social alMoldovei au fost determinate în mare parte de procesele de migraţie ale populaţiei. În acest

context, ajungem la concluzia că securitatea internă depinde în mod direct de abilitatea statului

de a-şi indeplini eficient rolul de garant al suveranităţii şi bunăstării si de a preveni instabilitatea.

Căci, cu cît statul este mai vulnerabil din interior, cu atît sunt mai mari ameninţările din exterior.

Precum am menţionat anterior, analiza factorilor de risc, trebuie să pornească de fiecare dată de

la faptul că în anumite condiţii, aceştia se pot transforma în pericole iminente, veritabile

ameninţări, sau chiar agresiuni. Creşterea sau descreşterea importanţei fiecăruia va depinde de un

complex de factori externi, în special de evoluţia situaţiei gepolitice a Republicii Moldova, unde

interesele marilor puteri, privind această zonă şi sistemul de securitate europeană, vor fi

determinante. Astfel, există un şir de factori interni si externi, care se pot îmbina şi completa unii

pe alţii. Drept rezultat acestia pot amenința interesele naționale ale Republicii Moldova.

Analizând dimensiunea socială a securităţii naţionale, iese în evidenţă faptul că nivelul moral şi

spiritual al populaţiei este în mare măsură interdependent de nivelul de trai al acesteia, unde

sărăcia este apreciată ca principală temere [46, p. 37]

În general, categoria de ameninţări şi riscuri ce se exercită sau se pot exercita asupra

securităţii Republicii Moldova, îmbracă forme complexe. Analizându-le pe cele care se

manifestă la această dată şi pot evolua în viitorul apropiat, în mod direct sau indirect,

concluzionăm că ele sunt de natură internă, externă sau combinată. De la Declaraţia sa de

independenţă din 1991, Republica Moldova s-a confruntat de la bun început cu mai multe

provocări la adresa securităţii sale naţionale şi, implicit, a celei informaţionale. Astfel, potrivit lui

A. Burian, această situaţie influenţează negativ participarea populaţiei la alegeri şi impiedică

funcţionarea sistemului democratic din ţară [15].



66

Pornind de la premisa că securitatea statelor mici poate fi evaluată în două aspecte: a) este

vorba de perspectiva interna a statului, unde acţiunile proprii ale statelor mici pot avea un impact

considerabil asupra destinului lor; b) securitatea statului mic este determinată de factorii externi,

unde politicile puterilor mari sunt considerate ca fiind determinante pentru destinul acestora,

putem concluziona că în cazul Republicii Moldova, ambele perspective determină soarta actualăa statului.Principalii factori majori de risc interni care trebuie luaţi în consideraţie la momentul

actual în vederea asigurării securităţii naţionale sunt următorii:

-instabilitatea politică şi socială;

- polarizarea şi fragmentarea societăţii cu privire la definirea clară a vectorului de orientare

social- politică şi economică a Republicii Moldova;

-existenţa, pe teritoriul din stânga Nistrului al Republicii Moldova, a unei structuri pseudostatale;

-imperfecţiunea cadrului legislativ ce determină locul şi rolul serviciilor de informatii în sistemulde securitate al statului;

-încrederea scăzută a cetăţenilor în instituţiile statului.

-criza spiritual-patriotică din societate;

-exodul masiv al forţei de muncă [106, p. 57].

Potrivit cercetătorului român C. Moştoflei, drept pericole interne pentru securitatea

naţională se consideră:

-acţiunile îndreptate spre schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale, subminarea sau

lichidarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a țării;

-acţiunile îndreptate spre subminarea sau lichidarea potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi

defensiv al ţării, precum şi crearea situaţiilor de pericol ecologic;

-acţiunile îndreptate spre tensionarea situaţiei sociale şi provocarea conflictelor sociale;

-terorismul, crima organizată, traficul de droguri, imigraţia ilegală;

-acţiunile având drept scop lezarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor;

-transportarea necontrolată a armamentului, precum şi a componentelor armelor nucleare,

bacteriologice şi chimice în apropierea nemijlocită a frontierelor [106, p. 57].

Din sugestiile expertului rezultă că principalii factori de risc interni de natură politică,

socială şi militară care trebuie luaţi în consideraţie la momentul actual în vederea asigurării

securităţii informationale sunt următorii:

-instabilitatea politică şi socială;

-criza spiritual- patriotică în societate;

-dependenţa unilaterală de furnizorii resurselor energetice;

-manifestările extremiste, separatiste;

- prezenţa pe teritoriul republicii a trupelor militare străine;



67

-insuficienţele cadrului legislativ aflat în proces de modificare şi de adaptare în conformitate cu

cerinţele societăţii-democratice;

-traficul de armament şi muniţii

-acţiunile de tip terorist.

Importanţa acestor factori, ca urmare a vulnerabilităţii interne, cauzate inevitabil de procesul de tranziţie pentru Republica Moldova, este indiscutabilă din motivul că pericolul

subversiunii interne tinde să capete superioritate asupra unei eventuale agresiuni externe. Unul

din factorii ce afecteaza grav securitatea naţională este existenţa regiunilor cu tendinţă separatistă

(raioanele de Est ale Republicii Moldova), unde de fapt statul nu-şi exercită suveranitatea. Acest

factor este determinat de existenţa conflictului din raioanele de Est ale Republicii Moldova.

Existenţa formaţiunilor militare ilegale ale aşa zisei rmn, pregătite şi bine înzestrate, organizate

dupa modelul clasic al forţelor armate ruseşti, prezenţa ilegală a trupelor străine în raioanele dinstânga Nistrului, precum şi tergiversarea de către Rusia a retragerii unitătilor sale militare de pe

teritoriul ţării, proliferarea necontrolată a armamentului şi a muniţiilor, în special în aceste

raioane, creşterea criminalităţii ca rezultat, lansarea producerii proprii de armament şi a tehnicii

militare în rmn, ce contribuie la perfecţionarea înzestrării formaţiunilor militare ilegale,

activitatea în aceste raioane a aşa numitei cazăcimi, atât a celei locale, cât şi a celei străine,

susţinerea economică, politică, militară tacită a rmn de către unele personalităţi oficiale şi grupări

politice ruse, - toate acestea continuă să plaseze Republica Moldova în fata riscurilor şi

ameninţărilor. Separatismul politic şi teritorial a rămas obstacolul principal pentru procesul

consolidarii statale şi a reintegrarii societăţii moldoveneşti [136].

Despre acelasi lucru scrie si I. Stăvilă, indicând că susţinirea militară, financiară şi

politică acordată „rmn” în timpul ultimelor două decenii de către Federaţia Rusă, a consolidat

potenţialul militar al forţelor separatiste, care a devenit astăzi mai mare decât al Forţelor Armate

ale Republicii Moldova [139, p. 111].

Prin urmare, conflictul transnistrean reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii

naţionale a Republicii Moldova nu numai din punct de vedere militar, dar şi politic, economic,

social și informațional. Astfel, structur ând riscurile şi ameninţările la adresa securităţii Republicii

Moldova, constatăm că conflictul transnistrean trece ca un fir roşu prin lista pericolelor

menţionate, atât în acordurile internaţionale, cât şi în actele legislative interioare cu tematica


Ameninţările în sfera politică au aspecte cu caracter extern şi intern. În principiu, ele sunt

îndreptate spre subminarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii

Moldova. Desigur, nu este vorba de o agresiune directă din partea vreunui stat, însă acţiuni cu

caracter destabilizator pentru expansiunea intereselor geopolitice ce se întreprind de către



68

puterile cointeresate. În această listă pot fi incluse Rusia, care adeseori utilizează tactica

standardelor duble în relaţiile bilaterale cu Republica Moldova [61].

În calitate de prim pericol la acest capitol, pentru Moldova, stă problema separatismului

politic (aşa-numita republica moldovenească nistreană) şi etnic (Unitatea Teritorial

Administrativă Gagauz-Yeri) care a anunţat despre organizarea unui referendum privind

orientarea externă a ţarii. Prin urmare, adeseori, alimentat din exterior cât şi în plan intern

prezintă pericol egoismul etnic, etnocentrismul şi şovinismul, care frecvent concresc în cadrul

activităţilor anticonstituţionale, provoacă ură interetnică, creează condiţii pentru separatism etnic

şi politic.

Prin urmare, trebuie de conştientizat faptul că Republica Moldova are nevoie de un

sistem de securitate naţională bazat pe un cadru instituţional definit cu claritate prin acte

normative relevante şi pe un personal de înaltă calificare, ce va funcţiona în conformitate culegislaţia în vigoare. Acest cadru instituţional îl constituie sectorul securităţii naţionale al

Republicii Moldova, responsabil de realizarea obiectivului securităţii naţionale.

Vulnerabilitatea socială, precum şi instabilitatea politică rămân cele mai mari ameninţări

interne la adresa securităţii Republicii Moldova. Potrivit lui V. Ungureanu, erorile din fazele

incipiente ale reformelor democratice au slăbit instituţiile ocrotirii normelor de drept, au alterat

controlul public asupra evoluţiilor politice interne, provocând un declin constant de încredere al

cetăţenilor în stat, dar şi în posibilitatea rezolvării dilemelor de securitate ale Republicii Moldova

şi au redus din eficienţa soluţiilor de securitate [159, p. 349].

În societăţile cu o tradiţie democratică îndelungată, cu o puternică societate civilă,

securitatea statului porneşte de la cea a individului. De aceea, securitatea informaţională poate fi

ameninţată în cazul în care instituţiile statului nu reuşesc să asigure protecţia cetăţeanului, iar

problemele precum şomajul, sărăcia sau lipsa unor resurse naturale devin de o importanţă majoră

pentru securitatea unui stat.

Riscurile perioadei actuale se caracterizează printr -o mare diversitate şi prin creşterea

ponderii ameninţărilor interne faţă de cele externe, a riscurilor “neconvenţionale”, faţă de cele

“convenţionale”, a riscurilor indirecte faţă de cele directe. Contextul geo-strategic nou, noul

cadru economic şi ideologic al securităţii statelor central şi est-europene în perioada ulterioară

“războiului rece” a determinat o situaţie complexă de confruntare cu riscuri decurgând din

exploatarea în sens distructiv a diferenţelor de natură religioasă şi etnică, generatoare de

conflicte [31].

Aceste riscuri de insecuritate sunt deosebit de complexe şi se întrepătrund de cele mai

multe ori, precum înseşi legăturile din diferitele domenii între actorii sistemului internaţional ,

căruia li se conferă una dintre cele mai actuale trăsături ale sale - incertitudinea. De aceea,



69

analiza riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii informaţionale, cu scopul evident de a

dezvolta strategii de securitate care să le adreseze răspunsuri credibile, se înscrie în demersul

firesc de a concepe mecanisme cât mai eficiente de asigurare contra incertitudinii.

Potrivit cercetătorilor în domeniu, caracterul interdependent şi transfrontalier al acestor

noi sau nou-conştientizate surse de risc, reclamă armonizarea strategiilor de securitate care li se

adresează, deci, cooperare în gestionarea lor. Cooperare, atât internaţională, cât şi

interdisciplinară, confruntarea cu problemele de risc şi securitate [130, p. 114].

Deci, sursele de risc nu sunt independente, ci intercondiţionate. Ele se influienţează

reciproc, rezultând o diversitate de scenarii posibile. Deoarece riscul nu reprezintă numai o stare

de lucruri ci este şi un produs mental, este importantă percepţia riscului. Din acest punct de

vedere este iminentă necesitatea sensibilizării opiniei publice, societăţii în general şi diferitelor ei

segmente, a celui politic în special, cu privire la aceste probleme, acţionând pentru formarea uneiculturi de securitate. Această problemă se află în concordanţă cu tendinţa actuală de a concepe

securitatea nu doar în termenii securităţii statului, ci, în mod explicit, şi în termenii securităţii

oamenilor, ca grupuri sau indivizi.

Încercarea de a lista principalele riscuri de insecuritate caracteristice zonei careia îi

aparţinem poate reprezenta un pas în direcţia formării acestei adevărate culturi pentru securitate,

pentru siguranţă. Trecând în revistă interesele naţionale ale ţării, constatăm existenţa unei

multitudini de riscuri politice, economice, social-culturale, informaţionale care pun însăşi

statalitatea ţării într -un pericol important şi tărăgănarea soluţionarii problemelor ce ţin de aceste

interese, se sincronizează cu pericolul dispariţiei ei ca stat sau al independenţei fictive.

Realizarea intereselor naţionale ale statului sunt nemijlocit legate de asigurarea

condiţiilor interne şi externe corespunzătoare pentru materializarea lor. Teritoriul Republicii

Moldova este plasat în regiunea unde se ciocnesc interesele unor state mai mari şi mai puternice,

unde situaţia geopolitică totdeuna a fost şi este una periculoasa din punct de vedere al

conflictelor şi instabilităţii şi este agravată de prezenţa forţelor militare ilegale şi străine în ţară şi

care nu se află sub controlul direct al conducerii oficiale. Nu pot fi excluse tentativele presiunilor

politice, economice şi militare asupra statului, care prezintă un pericol pentru securitatea

naţională.

2.3. Influenţa factorilor externi asupra securităţii naționale a Republicii Moldova

Republica Moldova, la fel ca si orice alt stat contemporan, depinde mult de procesele ce au

loc în afara hotarelor ei, procese ce influenţează situaţia internă din ţara, starea ordinii de drept

şi, în general, nivelul securităţii ei. În acest sens, analiza influenţei factorilor externi asupra



70

securităţii statelor este o sarcină inevitabilă a oricărui cercetător care şi-a pus ca scop

investigarea problemelor de securitate a unui anumit stat, iar în cazul nostru, a Republicii

Moldova.

Analiza securităţii Republicii Moldova, inevitabil, impune sarcina evidenţierii

interacţiunii acesteia şi definirii corelaţiei sale cu mediul internaţional. Or, mediul internaţionalnu constituie numai un spaţiu de acţiune a statelor, dar de asemenea este o sursă permanentă de

presiune, impunând anumite comportamente statelor, determinînd gradul mai înalt sau mai

scăzut al securităţii acestora, constituind sursa ameninţărilor sau garanţiilor de securitate. În acest

sens, analiza influenţei factorilor externi asupra securităţii statelor este o sarcină iminentă a

oricărui cercetător care şi-a pus ca scop investigarea problemelor de securitate a unui anumit stat.

Referitor la mediul internaţional de securitate a Republicii Moldova, de menţionat faptul

că acesta este în continuă şi profundă transformare, acest proces constituind în acest sens o sursăde instabilitate şi incertitudine, care face imprevizibilă evoluţiile ulterioare ale sistemului de

ameninţări care pot surveni la adresa securităţii naţionale. În plus, atât mediul mondial de

securitate, cât și mediul regional se confruntă cu noi elemente şi surse de insecuritate, gen:

traficul de arme şi de droguri; imigraţia ilegală; multiplicarea conflictelor regionale; traficul cu

fiinţe umane, etc.

Proclamarea Independenţei în Republica Moldova a declanşat procesul de democratizare,

crearea statului de drept în care să fie protejate drepturile tuturor cetăţenilor ţării. Aceste sarcini

sunt expres formulate în toate actele politico- juridice care revin perioadei iniţiale de creare a

statalităţii independente. Dar evoluţia ulterioară a evenimentelor a scos în evidenţă dependenţa

de riscurile şi ameninţările de securitate, acestea constituind unul din principalii factori care

împiedică realizarea cu succes a sarcinilor susnumite.

Pe parcursul anilor de independenţă Republica Moldova a demonstrat un grad înalt de

vulnerabilitate al unuia din principalele elemente componente ale statului din perspectiva

securităţii – ideea de stat, ameninţare izvorîtă direct sau indirect fie din partea unor actori, fie din

partea unor procese. În mare parte această vulnerabilitate a statalităţii moldoveneşti s-a realizat

direct prin intermediul separatismului care este şi o ameninţare directă la adresa întregul sistem

al Republicii Moldova, cât şi care pune sub semnul întrebării însăşi existenţa statului.

În acest sens, conflictul transnistrean presupune o intercalare a intereselor şi influenţelor atât

venite din exterior, cât şi a unor factori şi interese izvorâte din interior. Cu toate că mulţi şi-ar

pune întrebarea cât de adecvată ar fi analiza problemei separatismului, etichetată de mulţi

specialişti ca problemă de politică internă, prin evidenţierea rolului factorilor externi, totuşi , în

opinia noastră, acest fapt ar determina o mai bună înţelegere a situaţiei specifice din ţara noastră.

Potrivit lui D. Dungaciu, vulnerabilitatea Republicii Moldova ca stat în tranzitie, pe de o



71

parte, şi sindromul post-imperial al politicii Federaţiei Ruse în aşa-numita „vecinatate apropiată”,

pe de altă parte, creează un mediu generator al unei situaţii de creştere permanentă a instabilităţii

şi riscului. Pe parcursul ultimilor ani, situatia din regiunea transnistreană, controlată de forţele

separatiste proruse, a devenit o provocare la adresa intereselor de securitate şi a valorilor

democratice ale comunităţii Euro-Atlantice lărgite. Drept consecinţă a procesului de extinderespre est a Uniunii Europene şi NATO, frontiera vestică a Republicii Moldova a devenit frontiera

de est a comunităţii statelor Euro-Atlantice si a UE [46, p. 37].

Studiul factorilor externi care dispun de potenţial de influenţă asupra securităţii

informaţionale a statului ridică un şir de întrebări, care sunt inevitabile. Astfel , între factorii

interni şi cei externi, există o strânsă interacţiune şi interdependență, puternic accentuate. În

cazul statelor slabe, cum este Republica Moldova, sunt trei principii de bază care pot reduce

ameninţările de securitate: democraţia, buna guvernare şi supremaţia legii.În acest context, este oportună referința la factorii externi de influenţă asupra securităţii

Republicii Moldova. Asemenea altor ţări din Europa de Sud-Est, care nu au reuşit să finalizeze

reformele de tranziţie spre economia de piaţă, Moldova se confruntă cu un spectru larg de

implicaţii generate de procesul de globalizare, concluzioneaza Gheorghe Cojocaru [32], mediul

internaţional de securitate a Republicii Moldova este în continuă şi profundă transformare, acest

proces constituind în acest sens o sursă de instabilitate şi incertitudine, făcând imprevizibile

evoluţiile ulterioare ale sistemului de ameninţări care pot surveni la adresa securităţii naţionale.

În plus, ca şi mediul mondial de securitate, mediul regional se confruntă cu noi elemente şi

surse de insecuritate, aşa ca: traficul de arme şi de droguri; imigraţia ilegală; multiplicarea

conflictelor regionale; traficul cu fiinţe umane, în acccepția lui B. Buzan [18]. În calitate de

ameninţări generate de schimbările în mediul internaţional de securitate se prezintă: terorismul

internaţional; proliferarea armelor de distrugere în masă; crima organizată transfrontalieră;

traficul ilegal de persoane, armament şi substante narcotice; migrația ilegală.

Crima organizată transnaţională şi terorismul internaţional sunt trecute în revistă mai mult ca

nişte riscuri în plan regional, decât nişte ameninţări directe la securitatea naţională. La acest

capitol, pot fi atribuite şi ameninţările care derivă din activitatea umană, factorii tehnogeni şi

calamităţile naturale, tehnologiile informaţionale etc.

Ameninţarea privind coerciţia externă nu este atât de explicită ca în cazul Transnistriei, unde

este direct indicată Federaţia Rusă ca forţă hegemonică. Totodată, se pune accent pe integrarea în

Uniunea Europeană în calitate de potenţial scut faţă de presiunile externe. De asemenea, trebuie

de subliniat interesul geostrategic al Federaţiei Ruse în a menţine armatele sale pe teritoriul

vestic al spaţiului postsovietic, fapt demonstrat prin analogie, de cazul Belorusiei cu care

Federaţia Rusă deja a ajuns la un acord. Situaţia în care NATO a realizat o extindere permanentă



72

spre est, ajungând, şi în cazul ţărilor baltice chiar penetrând spaţiul fostei Uniuni Sovietice, vine

în deplină contradicţie cu interesele ruse care au declarat spaţiul postsovietic ca sferă exlusivă a

intereselor sale, lucru ce s-a concr etizat în concepţia politicii externe de „vecinătate apropiată”.

Principalii factori de risc din mediul internaţional care ar putea afecta securitatea

naţională a Republicii Moldova pot fi consideraţi: cei din sfera socială, cu un înalt nivel deameninţare, printre acestia fiind emigrarea ilegală, urmată de traficul de fiinţe umane. Când

vorbim despre emigrarea forţei de muncă, care este un fenomen negativ pentru Moldova,

invocăm, în primul rând, „exodul creerilor”. Pierderea forţei de muncă are efecte şi asupra

fondului social. De fapt, se manifestă o contradicție, manifestă în cadrul unei mari părţi a

populaţiei, orientată spre „occidentalizare” şi spre o „europenizare”, care denotă în acelaşi timp o

profundă nostalgie cu privire la timpurile sovietice [55, p. 67].

Sunt actuale şi riscurile din sfera cultural ă. Astfel, sub aspectul cultural se evidentiazăunele influenţe moral- psihologice în spaţiul informaţional, care duc la orientarea tineretului spre

consumul excesiv, spre o educație fără anumite valori spirituale. De exemplu, invazia de filme

străine, nu toate de cea mai bună calitate, dar şi de produse intelectuale, industriale, alimentare şi

culinare.

Analiza factorilor de risc trebuie să pornească de fiecare dată de la faptul că, în anumite

condiţii, acestea se pot transforma în pericole iminente, veritabile ameninţări sau chiar în

agresiuni. Creşterea sau descreşterea importanţei fiecăruia va depinde de un complex de factori

externi, în special de evoluţia situaţiei geopolitice a Republicii Moldova, unde ineresele marilor

puteri, privind această zonă şi sistemul de securitate europeană, vor fi determinante. Importanţa

acestui factor este condiționat şi de faptul că geopolitica este deseori condamnată la inactualitate,

,,unde globalismul ar trebui să însemne depășirea puseurilor geopolitice” [1].

În evaluarea riscurilor şi ameninţărilor asupra securităţii naţionale, trebuie să tinem cont

că ele nu sunt independente, ci intercondiţionate, ele se influenţează reciproc, rezultând o

diversitate de scenarii posibile. De exemplu, analizând factorii politici, economici sau geopolitici

de risc, se identifică şi pericole în sfera internaţională (actiuni ale altor state ce subminează

consolidarea ţării noastre) cu caracter economic, politic, cultural, etc., care au drept scop

limitarea în exterior, lezarea intereselor naţionale şi reducerea influenţei ca stat. Acestea se

manifestă şi prin crearea în spaţiul postsovietic a unor zone de criză dirijate, menite să împiedice

sau să frâneze procesele de integrare în acţiunile internaţionale - altele decît CSI; manipularea

politică a conflictelor teritoriale şi etnice cu scopul de a menţine instabilitatea şi incertitudinea

situaţională, precum şi pentru a şantaja conducerea Republicii Moldova; insecuritatea căilor şi a

infrastructurii de transport de resurse energetice. Conectate la reţelele controlate de formaţiunile



73

separatiste, din aceasta rezultând o posibilă blocadă energetică iniţiată de Rusia, pentru a face

presiuni asupra Republicii Moldova.

Importanţa geostrategică a Moldovei (sau, mai precis, a diferendului transnistrean) este în

continuă creştere din momentul în care Ucraina face declaraţii cu ascendentă fermitate de

integrare în structurile europene şi euroatlantice. Or , pentru Federaţia Rusă, Ukraina ocupă o

poziţie deosebită în structura interesului geostrategic naţional, fapt demonstrat de Z. Brzezinski

[12].

Pe lângă toate implicaţiile sale în conflictul transnistrean, de menţionat şi ajutorul economic

acordat de către Federaţia Rusă autoproclamatei repu blici nistrene, acest fapt determinând pași spre

instituţionalizarea separatismului, care are grave consecinţe pentru securitatea naţională, şi a regiunii

în întregime [205].

Totodată, un alt indicator al lipsei de claritate a relaţiilor ruso-moldave, care afecteazăsentimentul de securitate naţională, îl constituia, la o anumită perioadă, tergiversarea ratificării

tratatului de bază moldo–rus de către instituţia legislativă a Federaţiei Ruse, fără ca să fi fost

invocate motive oficiale serioase. Sau lipsa pentru o lungă perioadă de timp a unui cadru

politico- juridic stabil cu o ţară care a manifestat tradiţional agresie politică sau de alt ordin, cadru

juridic care ar reglementa şi ar stabili principiile de bază ale interacţiunii constituia la rândul său

o sursă de insecuritate, lăsând loc diferitelor presupuneri de motivaţie. În contextul tradiţionalei

relaţii dintre Moscova şi Chişinău, în aspect politic acest fapt la rândul său poate afecta

securitatea naţională a Republicii Moldova. Analiza relaţiilor ruso– moldave pentru definirea

gradului securităţii Republicii Moldova are o mare importanţă şi necesită cu mult mai mult

spaţiu decât îi putem oferi în studiul nostru. În acest sens, este necesar de menţionat odată în plus

prezenţa pe teritoriul Republicii Moldova a contingentului militar, retragerea căruia este deja de ani

buni urmărită de către Republica Moldova, şi care permanent este tergivesată încălcându-se astfel

statutul de neutralitate a Republicii Moldova şi normele dreptului internaţional.

Într -un aşa context merită atenţie prin prisma poziţiei noastre un factor extern, care

tradiţional a avut implicaţii dintre cele mai directe asupra securităţii în întreaga regiune , ilustrat de

politica externă a Federaţiei Ruse. Interesele sale geopolitice şi geostrategice nu se rezumă numai

la interacţiunile în direct cu statele regiunii, inclusiv şi Republica Moldova, ci se extind în

contextul mai larg al sistemului de interese la nivel mondial [194].

Existenţa mai multor ameninţări se intercalează şi favorizează persistenţa separatismului

agresiv, în contextul caracterului nesoluţionat al conflictului transnistrean. Vulnerabilitatea

respectivă se exprimă prin imposibilitatea administrării teritoriului din estul ţării, lipsei

controlului asupra segmentului transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene, persistenţa

producerii ilegale şi necontrolate a echipamentului militar şi a armamentului, imposibilitatea



74

asigurării controlului şi managementului întregului spaţiu aerian al statului. Problema

separatismului transnistrean limitează serios marja de manevră a Republicii Moldova pe plan

extern, impunând anumite limite comportamentului Republicii Moldova în viaţa internaţională.

De asemenea, pe lângă faptul că este o ameninţare directă la ideea de stat, separatismul mai

constituie şi sursă de ameninţare la adresa celorlalte două componente ale statului din perspectiva studiilor de securitate şi anume: a bazei fizice a statului - prin pierderea unei părţi din

teritoriu, şi exprimării instituţionale a statului - prin faptul că formulele externe propuse pentru

rezolvarea conflictului stabilesc o structură instituţională a Republicii Moldova în mare parte

orientată nu atât spre depăşirea crizei, cât spre conservarea sa, iar în aşa situaţie un efect ar putea

fi incapacitatea instituţională de acţiune a Republicii Moldova.

Proclamarea neutralităţii Republicii Moldova a avut, în mare parte, ca obiectiv evacuarea

forţelor armate străine, lucr u care nu s-a realizat odată cu refuzul Federaţiei Ruse de a evacuaarmatele sale. În acest sens, este clar că principalul avantaj al neutralităţii a fost acela de a fi ţinut

Republica Moldova în afara structurilor militare a CSI, fapt care la moment este departe de a

satisface necesităţile de securitate naţională. Aşadar, semnarea între Republica Moldova şi

oficialii NATO a Planului Individual de Acţiuni pentru Parteneriat constituie măsură menită a

reevalua şi transforma mecanismul de asigurare a securităţii naţionale prin intermediul a noi

structuri regionale.

În aşa context, OSCE, ca organizaţie menită, dacă nu să soluţioneze diferendul transnistrean,

măcar să creeze cadrul unei asemenea evoluţii, a eşuat în misiunea sa. Marile decizii care privesc

zona s-au luat fără ea, chiar în pofida ei. Considerăm că astăzi OSCE este doar o formă fără fond,

o instituţie lipsită de putere, care ocupă însă o poziţie strategică fundamentală pe scena

negocierilor care vizează Transnistria. Există păreri că locul de negociator pe care stă astăzi

OSCE, trebuie ocupat de o altă instituţie, ca, de exemplu, UE sau NATO [184]. De menţionat,

totuşi, că în cadrul OSCE s-a reuşit semnarea actelor prin care Federaţia Rusă îşi asumă obligaţia

de retragere a trupelor militare din Republica Moldova.

În acelaşi context, se înscriu şi tendinţele de menţinere a conexiunilor dintre sistemele

informaţionale autohtone cu cele din fosta Uniune Sovietică, precum şi deficienţele la capitolul

păstrării informaţiilor clasificate, -utilizarea în sfera productivă a unor tehnologii învechite care

pot dăuna sănătăţii oamenilor şi conduce la catastrofe ecologice, emigrarea specialiştilor de

calificare înaltă şi slăbirea potenţialului de dezvoltare a ţării.

Procesul de reformare a sectorului securităţii naţionale porneşte de la premisa că Republica

Moldova are nevoie de suficientă stabilitate şi securitate pentru asigurarea dezvoltării statului şi,

în acelaşi timp, de o dezvoltare economică permanentă pentru a asigura o stare durabilă de

securitate şi stabilitate. Reformarea sectorului securităţii naţionale al Republicii Moldova se



75

realizează cu participarea societăţii civile, mass-mediei, organizaţiilor de apărare a drepturilor

omului şi a organismelor internaţionale relevante.

Analiza securităţii Republicii Moldova inevitabil impune sarcina evidenţierii interacţiunii

acesteia şi definirii corelaţiei sale cu mediul internaţional. Or, mediul internaţional nu constituie

numai un spaţiu de acţiune a statelor, dar de asemenea este o sursă permanentă de presiune,

impunând anumite comportamente statelor, determinând gradul mai înalt sau mai scăzut al

securităţii acestora, constituind sursa ameninţărilor sau garanţiilor de securitate.

În ultimii ani, arhitectura de securitate regională a fost în continuă transformare şi la

momentul actual presupune un cadru instituţional destul de complex. În acest sens, de notat,

procesul extinderii NATO care este prezent la hotarele Republicii Moldova, odată cu căpătarea

României a statutului de membru cu drepturi depline. Relaţiile Republicii Moldova cu NATO se

realizează în baza Parteneriatului pentru Pace, instituit încă în 1994, care în accepţiunea multoraa avut o importanţă deosebită atât prin intermediul acţiunilor realizate în cadrul său, cât şi prin

faptul că a fost o importantă acţiune de reechilibrare a poziţiei Republicii Moldova în cadrul

sistemului internaţional.

Totuşi, în contextul geopolitic actual suntem de acord cu acei autori , care recunosc că la

etapa contemporană Republica Moldova nu valorifică pe deplin potenţialul de asigurare a

securităţii pe care îl oferă vecinatatea sa cu Alianţa Nord Atlantica, cu toate ca acest lucru este

determinat în mare parte şi de statutul de neutralitate a ţării [194].

Republica Moldova reprezintă un sector de aproape 500 k ilometri al frontierei Euro-

Atlantice în Europa de Est. Faptul aderării României, stat vecin, ca membru cu drepturi depline

în Alianţa Nord-Atlantică, precum şi declaraţiile Ucrainei privind aderarea sa la NATO au

schimbat formatul geopoliticii regionale, ca fosta regiune ex-sovietica în proces de transformare

a sa într -o nouă Europa. Astfel, o cooperare mai activa cu NATO devine o necesitate obiectivă şi

iminentă, pentru asigurarea judicioasă a securităţii naţionale a Republicii Moldova [22, p. 51].

In acest sens, contează și implicaţiile UE asupra securităţii Republicii Moldova. UE

reprezintă un factor care începe a juca un rol important, în continuă ascensiune pentru ţara

noastră, iar în contextul orientării proeuropene relevanţa sa va deveni definitorie . Republica

Moldova a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu UE în anul 1994, dar care a intrat în

vigoare abia în 1998. Este semnificativ faptul că chiar înainte de a începe implementarea sa,

autorităţile Republicii Moldova au început să argumenteze necesitatea schimbării statutului de

partener, cu cel de asociat, după exemplul altor state europene. Lansarea Pactului de Stabilitate

pentru Europa de Sud – Est a constituit o altă iniţiativă a UE care are implicaţii asupra securităţii

Republicii Moldova [45].

Lansarea în martie 2003 a PEV a avut drept scop crearea în jurul Uniunii Europene a unui



76

spaţiu din state cu o bună guvernare, democratice şi prospere, precum şi a unui spaţiu al securităţii

internaţionale şi stabilităţii în zonă. Acest obiectiv este fixat în comunicarea Comisiei Europene din

11 martie 2003 având titlul „Europa lărgită – vecinătatea: un nou cadru propus pentru relaţiile cu

vecinii UE de la est şi sud”. Acesta este primul şi cel mai concret document publicat de Comisia

Europeană în care se expune viziunea UE asupra relaţiilor cu vecinii.Cu toate acestea, merită a fi menţionate şi unele aspecte negative, care desigur nu afectează

valoarea curentă a Planului de Acţiuni: nu este suficient de concret şi nu are repere clare de la

care se porneşte; nu conţine o perspectivă clară a relaţiilor ulterioare cu UE; conţine în mare

parte angajamente unilaterale; implementarea sa în unele situaţii depinde şi de state terţe [55, p.

67].

În contextul în care mediul de securitate a Republicii Moldova este în continuă transformare,

este necesar a coordona permanent interesele naţionale cu mijloacele de realizare, fapt ce impunenecesitatea luării în consideraţie a tuturor mijloacelor oferite în vederea îmbunătăţirii climatului

de securitate. În acest sens, orientarea politicii externe a Republicii Moldova spre integrarea

europeană şi euroatlantică ar constitui, în opinia noastră, anume acel mecanism care ar avea

menirea de a neutraliza implicaţiile negative a unor factori externi asupra securităţii naţionale.

Este cert că la etapa actuală au crescut şi continuă să crească riscurile şi pericolele de natură

internă, care le potentează alarmant pe cele externe. Apreciem că tabloul surselor de insecuritate

se supune unei dinamici proprii, în care rolul esenţial revine includerii Moldovei în una din

schemele de securitate viabile, în contextul procesului de integrare europeană. Consideram ca

Moldova întârzie cu reacţiile la acele oportunităţi pe care le oferă configuraţia geopolitică a

Uniunii Europene. Un lucru este sigur , că cele mai multe din pericolele existente astăzi, trebuie

căutate în organizarea deficientă a instituţiilor de stat, în corupţie în instituţii şi în

responsabilitatea limitată a oficialilor pentru obligaţiile lor, ceea ce erodează calitatea

adminstrării în stat şi alimentează insecuritatea individuală şi regională.

Fără nicio îndoială, factorii externi la care ne-am referit, își exercită influența asupra

acțiunilor informaționale, realizate în țară. În contextul în care mediul de securita te a Republicii

Moldova este în continuă transformare, este necesar a coordona permanent interesele naţionale

cu mijloacele de realizare, fapt ce impune necesitatea luării în considerare a tuturor mijloacelor

oferite de structurile regionale în vederea îmbunătăţirii climatului de securitate. În acest sens,

orientarea concomitentă a politicii externe a Republicii Moldova spre integrarea europeană şi

euroatlantică ar constitui, în opinia noastră, anume acel mecanism care ar avea menirea de a

neutraliza implicaţiile negative a unor factori externi asupra securităţii naţionale.



77

2.4. Efectele războiului informaţional asupra Republicii Moldova

Dezvoltarea mijloacelor de comunicare de masă face posibilă elaborarea unor strategii de

manipulare informaţională atât la nivel planetar, cât şi la nivel local. Aceste situaţii nu sunt doar

posibile, ci chiar prezente în realitate. Agresiunile informaționale au nevoie de condiţii pentru caele să poată avea efect. Prin controlul asupra mass-mediei pot fi manipulați cetăţenii, astfel încât

atitudinea acestora faţă de anumite probleme să fie favorabilă manipulatorului. Avantajul

folosirii presei pentru astfel de acţiuni este faptul că ea primeşte din start prezumţia de

nevinovăţie din partea publicului. Presa nu are numai r ol de informare, ea generează, prin

conţinutul informaţional, efecte ale gândirii şi ale comportamentului social, percepţia realităţii

depinzând, în era informaţională, de calitatea şi structura informaţiei comunicate în masă.

Mass-media sunt considerate mediul cel mai propice pentru derularea acţiunilor demanipulare a opiniei publice, oferind agresorului posibilitatea atingerii obiectivelor prin

selectarea, orientarea, plasarea sau omiterea unor părţi sau elemente din conţinutul ştirilor, prin

formulare titlurilor sau prin selecţia fotografiilor sau imaginilor. S-a dovedit că presa reprezintă

un instrument operativ cu impact direct asupra conştientului, dar şi subconştientului receptorilor.

Scăpările presei sunt controlate, acestea fiind făcute doar pen tru a convinge opinia

publică de imparţialitate, de independenţa publicaţiei respective, pentru a câştiga încrederea

receptorului şi a-i propune acestuia o judecată „a priori” asupra unor situaţii sau persoane, o

anumită schemă mentală de ierarhizare şi valorizare socială, ocolindu-se adevărul despre

importanţa libertăţii economice şi accentuându-se alte categorii de valori. Într -o lume

determinată financiar, estear fi o utopie să se creadă că presa este independentă, întrucât

jurnalistul scrie după cum doreşte cel care îl plăteşte [10].

Astazi, câştigarea unei bătălii nu ţine de forţa militară brută şi de numărul ostaşilor.

Dominante sunt elementele ce ţin de inteligenţa umană: diversiunea, vicleşugul, spionajul,

manipularea opiniei publice, experienţa comandanţilor, psihicul luptătorilor. Este evident că

organizarea protecţiei informaţionale este esenţială pentru a întări discernământul social,

ataşamentul şi interesul cetăţeanului pentru starea naţiunii. Protecţia este necesară şi pentru

contracararea supracomunicarii şi abuzului informaţional, care duc la noncomunicare şi

pseudocomunicare, elemente ce generează rupturi sociale şi dezechilibre în societatea civilă.

Agresiunile informaţionale pot fi incluse în domeniul acţiunilor care alcătuiesc războiul

informaţional, cu condiţia ca acesta din urmă să nu fie înţeles doar în accepţiunea sa restrânsă.

Totodată, în anumite privinţe, agresiunile informaţionale depăşesc sfera care acoperă elementele

războiului informaţional, în special în ceea ce priveşte componenta „civilă“ a acţiunilor, care

sunt gestionate de serviciile de informaţii şi nu de statele majore ale armatei [163]. Agresiunile



78

informaţionale nu sunt noi. Noutatea decurge din folosirea rezultatelor cercetării ştiinţifice

pentru conceperea mesajelor astfel ca ele să aibă efectul scontat, precum şi folosirea presei

pentru transmiterea mesajelor manipulatoare. Combinarea acestor două elemente amplifică

posibilităţile de agresiune informaţională prin folosirea unor canale de comunicare pertinente şi

prin mesaje deosebit de bine elaborate. Agresiunile informaţionale însumează activităţile de

influenţare psihologică (manipulare, dezinformare, influenţare, compromitere, propagandă),

desfăşurate preponderent prin mass-media, prin care se vizează inducerea în eroare a ţintelor,

pentru a determina adoptarea unor decizii conforme intereselor iniţiatorului, în scopul obţinerii

unor avantaje sau satisfacerii unor interese.

Nu putem vorbi despre agresiuni informaţionale în afara conceptului de război

informaţional , între cele două existând o relaţie de interdependenţă. La modul general, războiul

informaţional în sens strict militar ar putea fi definit ca totalitatea operaţiilor informaţionaledesfăşurate la nivel tactic, operativ şi strategic, pe timp de pace, escaladare a crizei şi

conflictului, în scopul realizării unor obiective sau influenţării anumitor ţinte. În accepţiunea

clasică a războiului informaţional, propusă de Institute for Advanced Studies on Information

Warfare1, acesta reprezintă „utilizarea ofensivă şi defensivă a informaţiilor şi a sistemelor de

informare pentru a exploata, corupe şi distruge informaţiile şi sistemele de informare ale

adversarului” [201].

Conform doctrinei germane [116], cea mai apropiată de accepţiunea românească, războiul

psihologic, asociat războiului informațional, reprezintă „întrebuinţarea pe bază de plan a unor

mijloace, metode şi tehnici de informare în masă, cu scopul de a influenţa opiniile, atitudinile şi

comportamentul unor grupuri ostile, neutre sau prietene, în vederea unor obiective politice,

propagandistice sau economice bine determinate”.

Principalele trăsături ale războiului informaţional, în aceeași viziune, se desprind din

natura lui complexă, inclusiv: absenţa unor frontiere de natură geografică sau temporale;

multitudinea de ţinte; utilizarea unei tehnologii relativ simple, ieftine şi larg răspândite; costurile

scăzute ale derulării operaţiilor informaţionale în raport cu rezultatele ce se pot obţine;

posibilităţile sporite de manipulare.

Agresiunile informaţionale, în sensul de război psihologic, constituie fără îndoială, un element

cheie al războiului informaţional, întrucât manipularea opiniei publice constituie baza pe care se

grefează mijloacele şi acţiunile utilizate de cel care gestionează aceste ti puri de conflicte.

Războiul psihologic este o luptă de influenţare a mentalităţilor, iar influenţarea este de cele mai

multe ori asimetrică, măsurile care se iau în acest sens vizează: manipularea în sensul dorit a

conducătorilor inamici politici şi militari; influenţarea populaţiei din zona conflictului;

manipularea opiniei publice; influenţarea formatorilor de opinie.



79

În linii mari, războiul informaţional cuprinde acele acţiuni desfăşurate în timp de criză

sau război şi îndreptate împotriva informaţiilor sau sistemelor informaţionale ale adversarului

(concomitent cu protejarea propriilor informaţii şi sisteme informaţionale ) în scopul atingerii

unor obiective sau influenţării anumitor ţinte. Există trei aspecte esențiale ale războaielor

informaţionale: a şti tu însuţi, a-l împiedica pe celălalt să ştie, a-l face pe adversar să deţinăinformaţii eronate. În era modernă, războaiele nu se mai poartă şi câştigă pe frontul clasic de

luptă, în plan fizic, ci pe planul informaţional. Confruntările armatelor moderne se duc tot mai

mult pe planul inteligenței şi al psihicului uman. Aceste noi tipuri de confruntări iau în

cosiderare Triada puterii descrisă de Alvin Tofler in Powershift. Conform acesteia exista trei

surse importane ale puterii: forţa fizică, bogăţia şi cunoaşterea. Aceste trei elemente pot fi

convertite uşor dintr -una în alta. Cea mai importantă şi cea mai puternică dintre acestea este

cunoaşterea [193]. Un element al razboiului informational este dezinformarea, termen apărut recent în

limbajul de s pecialitate, deşi se practica încă din antichitate. Bazele fundamentale ale

dezinformării au fost puse în antichitatea chineză (aproximativ secolul V î. Hr.) de generalul Sun

Ţzî, în cartea sa intitulată „Arta războiului" [147].

Noțiunea de dezinformare se referă, tradițional, la „un arsenal de mijloace cunoscute sau

oculte destinate influenţării guvernelor străine, discreditării opozanţilor politici, falsificării

aprecierilor adversarilor privind realitatea”, la „scurgerea deliberată de informaţii care induc în

eroare", la „utilizarea tehnicilor de informare, în special de informare în masă, pentru a induce în

eroare, a ascunde sau a travesti faptele”. Dezinformarea este indisolubil legată de informaţie,

care poate fi viciată în numele unor scopuri bine definite. Aproape orice informaţie este supusă

riscului denaturării..

Dezinformarea nu trebuie confundată cu eroarea de informare, care nu este deliberată. De

exemplu, dacă o persoană sau o agenţie de ştiri difuzează o informaţie despre care nu ştie că este

adevărată, dar despre care crede că este adevărată, aceasta nu este o dezinformare propriu -zisă.

De aceea, adesea dezinformarea este dată drept eroare de informare, atunci când persoana care

difuzează mesajul nu ştie că persoana care stă la originea mesajului a construit în mod deliberat o

informaţie falsă, pe care a pus-o la dispoziţie spre difuzare. Dacă scopul unei astfel de acţiuni

este inducerea în eroare a utilizatorului final al informaţiei sau dacă dezinformarea are rolul de a

distruge credibilitatea celor suficient de creduli pentru a o difuza (de obicei, o agenţie de ştiri),

fără a-şi da seama ce pagube îi produc receptorului final, trebuie judecat caz cu caz.

Dezinformarea seamăna confuzie, pentru a face cunoştinţele inutilizabile. O eroare

singulară de apreciere poate determina apariţia unor consecinţe neplăcute, însă dezinformarea

permanentă slăbeşte în mod insidios posibilităţile individului de a gândi corect. Încet,



80

dezinformarea face ca lumea, realitatea, să devină incoerentă, difuză. Ceea ce deosebeşte

dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul deliberat al acţiunii şi lansarea în

circuitul informaţional a unor informaţii parţial adevărate în conjugarea lor cu afirmaţii false,

fără indicarea vreunei surse care ar putea fi verificabilă pentru autenticitatea celor emise [10].

Cercetările au demonstrat că rezultatele cele mai efciente se înregistrează în domeniulmass-mediei, unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spaţiului

social. Informaţia falsificată nu este decât unealta cu care se caută un subiect selecţionat să

acţioneze în sensul dorit. Se dezinformează mai puţin pentru a convinge, cât pentru a conduce

către un ţel care, de obicei, este ascuns. Din aceasta cauză, dezinformarea este deseori

considerată „armă de război modern" şi s-a constatat amploarea formidabilă a forţelor acesteia,

importanţa tot mai mare pe care i-o acordă numeroase guverne. Este forma psihologică a

subversiunii, ea vizează destabilizarea unui stat sau a unei societăţi. Ea transpune în practică plăcerea pentru disimulare şi secret, dorinţa de a exercita o putere ocultă asupra unui adversar pe

care încerci să-l înşeli. În general, dezinformarea este numită acea artă de inducere în eroare, ce

este întotdeauna deliberată iar decizia de a recurge la ea relevă o stare de spirit ale cărei resorturi

complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictată de necesitate, avand în vedere amploarea mizei şi

pericolul unei confruntari deschise, relevînd astfel slăbiciune sau frică. Poate fi de asemenea o

acţiune premeditată pentru a obţine succesul cu minim de forţe deoarece agresorul crede că

influenţarea conştiinţelor este mai puţin riscantă decât violenţa fizică. Practic, dezinformatorul

este destul de indiferent faţă de veridicitatea spuselor sale. El nu recurge la minciună decât dacă

îi permite să deformeze mai mult realitatea, ceea ce constituie ţelul său principal.

Prin dezinformare este posibil să fie schimbate atitudinile, convingerile, trăirile şi chiar

comportamentul oamenilor, fără a apela la mijloace violente. Date fiind amploarea şi frecvenţa

utilizării dezinformării în societatea de astăzi, tot mai tributară informaţiei, a efectelor sale pe

multiple planuri, a rolului ei în situaţii de criză şi de război, au apărut şcoli, colegii, institute şi

centre de cercetări unde se studiază şi se aprofundează cu mijloace ştiinţifice, teoretice şi

experimentale, problematica dezinformării ca instrument al manipulării indivizilor şi a

mulţimilor [50, p. 91].

Dezinformarea trebuie deosebită de propagandă (acţiunea exercitată asupra opiniei

publice pentru a o determina să aibă anumite idei politice şi sociale, să susţina o politică, un

guvern, un reprezentant) şi de publicitate (faptul de a exercita o acţiune psihologică asupra

publicului, în scopuri comerciale). În acelaşi timp, dezinformarea poate fi o componentă a

propagandei, dar aceasta nu se poate baza niciodată doar pe dezinformare.

Din perspectiva consecinţelor sale sociale, dezinformarea se aseamănă cu un alt fenomen

manipulativ, zvonul . Acesta din urma, spre deosebire de dezinformare, nu are un caracter



81

deliberat si nu presupune în mod obligatoriu circulaţia unor informatii false, ci doar dificil de

verificat. Zvonul poate fi produs însă de o acţiune de dezinformare. Ţintele pot fi atât

grupuri sau segmente ale societăţii, cât şi indivizi, întotdeauna lideri, de orice fel, care pot

influenţa decizional şi acţional grupurile în care se află. Efectele dezinformării depind, pe de o

parte, de caracteristicile ţintelor (atitudine critică, personalitate, nivel intelectual, aspiraţii, etc.),iar pe de altă parte, de posibilitatea de a verifica informaţiile vehiculate. Mai trebuie făcută o

distincţie şi între intoxicare (care vizează un grup restrâns de persoane) şi dezinformare (care

vizează întreaga opinie publică) [187].

Informaţia creşte în volum, circulă tot mai rapid, încercând să răspundă tot mai adecvat

variatelor nevoi de cunoaştere şi acţiuni ale omului şi colectivităţilor. Totodată cresc în mod

proporţional şi pericolele deturnării ei, ajungând pâna la urmă la a se utiliza aşa-zisele mesaje

clandestine auditive şi vizuale menite a fi înoculate direct în subconştientul uman precum şi laacţiuni de intoxicare a factorilor de decizie. De altfel, prin nedifuzarea unei informaţii,

transmiterea ei incompletă, în mod tendenţios sau fals, prin saturarea publicului prin

suprainformaţie, care abate atentia indivizilor de la anumite probleme şi le diminuează

capacitatea de a diferenţia esenţialul de secundar, se ajunge tot la dezinformare. Pr in

dezinformare se urmăreşte crearea a două tabere, a celor buni şi a celor răi. Conturarea cât mai

exactă a diferenţelor dintre cele două tabere se împleteşte cu aşa numitul ,,proces de

demonizare”, folosindu-se ca suport în cadrul acestui proces date şi informaţii trucate.

Dezinformarea se practică tot timpul, iar simplul fapt al folosirii acestui termen tot mai des în

ultima perioadă, atat în limbajul scris cât şi cel vorbit demonstrează că a început a fi folosit în

sens sistematic. De fapt, acest proces constă în a spune cât mai multe lucruri rele posibile despre

inamicul potenţial, adesea într -un mod absolut gratuit, dar bazându-se pe suporturi ale

dezinformării – informaţii false, declaraţii false, fotografii false. Pentru a înţelege mai bine cum

se concepe dezinformarea, dacă suntem supuşi sau nu dezinformării ori pentru a găsi mijloacele

şi căile de a ne opune dezinformării trebuie să ştim că dezinformarea presupune trei elemente:

manipularea opiniei publice, mijloace deturnate şi scopuri politice, interne sau externe.

Dezinformarea nu se rezumă numai la falsificarea conştiinţelor, ea se dovedeşte a fi şi o

puternică pîrghie de acţionare psihologică, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor şi

ideilor, a stărilor sufleteşti şi a comportamentelor umane. În plan psihologic printr -o

dezinformare reuşită, în randul populaţiei se creează, pe de o parte, o cvasiunanimitate a

caracterului psihotic, iar, pe de altă parte, o stare iraţionala care împinge să nu mai vadă decât

ceea ce se întîmplă în sensul dezinformării, să o îmbogăţească, să se dezinformeze el însuşi.

Există păreri că dezinformarea nu operează doar la suprafaţa inteligenţei publicului pe care

pretinde că-l induce în eroare [80].



82

Războiul mediatic este un nou tip de confruntare, apărut în marele cadru al războaielor

informaţionale (războiul informaţional, războiul psihologic, războiul imagologic, războiul de

comandă – control şi cel electronic, războiul web ), aceasta datorită atingerii unui grad de

globalizare al mijloacelor de comunicare de masă. Războaiele informaţionale au multe elemente

comune din punct de vedere al obiectivelor urmărite, al mijloacelor şi metodelor folosite, alinstrumentelor cu ajutorul cărora ele îşi ating scopul.

Primii ani de existenţă a Republicii Moldova în calitate de stat independent şi suveran au

fost însoţiţi de o multitudine de procese politice complexe, dar şi de dezechilibre şi deformări. În

acest context, una din provocările majore pentru dezvoltarea Republicii Moldova l -a reprezentat

separatismul din regiunea transnistreana a tarii. În prezent, la fel ca şi acum mai mult de

douăzeci de ani, acesta se manifestă ca un factor ce dezechilibrează situaţia si deteriorează

imaginea ţării pe plan naţional şi internaţional. Războiul de pe Nistru din primăvara-vara anului1992 şi consecinţele acestuia imprimă vulnerabilitate proceselor social- politice în derulare si le

estompează. După finnalizarea ostilităților militare, pacea nu s-a negociat între beligeranţi, ci

prin intermediul trimişilor speciali ai Federaţiei Ruse, Moscova arogându-şi poziţia de mediator

în conflictul transnistrean. Această realitate a fost concretizată prin solicitarea făcută Moldovei

de a accepta statutul special al regiunii separatiste drept condiţie prealabilă pentru retragerea

Armatei a14-a.

Transnistria a fost doar teatrul, scena unde s-au desfăşurat dezbateri şi dueluri între

“fratele mai mare” şi “naţionaliştii moldoveni”. Ea a devenit o victimă a intereselor Federaţiei

Ruse şi, pe parcurs, prin intermediul mass-mediei transnistrene şi ruse, deoarece doar acestea

aveau accesul în zona monopolizată de rusofili, s-a reuşit sperierea populaţiei locale, dezbinarea

ei şi dirijarea, în sensul de supunere a transnistrenilor faţă de interesele machiavelice ale

separatiştilor, lideri autoproclamaţi ai populaţiei locale. Astfel, Federaţia Rusă a fost stimulată să

provoace conflictul şi apoi războiul transnistrean din considerente politice, ideologice şi militare,

şi nicidecum din mobile etnice sau juridice. Agitaţia şi propaganda s-au f ăcut prin metode vechi,

totalitare, de lucru cu masele: cu forţa, cu minciuna. I. Smirnov a pus accentul pe acestea, fiind

realizate prin intermediul mass-mediei în dotare. Este necesară clarificarea acestui aspect din

momentul ce populaţia locală era izolată informaţional; presa rusă prelua şi amplifica informația

difuzată de separatiști, căci tocmai presa are capacitatea reală de dirijare cu spiritele umane. În

pofida varietăţii ziarelor, informaţia difuzată pe paginile lor era distorsionată, omogenă şi purta

un caracter prorus, antiromânesc, separatist [156].

Presa transnistreană a fost supusă totalmente liderilor locali – Igor Smirnov, Alexandr

Caraman, Grigorie Maracuţa, Alexandr Lebed, declaraţiile şi concepţiile cărora se răspândeau

rapid printre localnici, în condiţiile în care orice mijloc de informare a Republicii Moldova era



83

sistat, iar presa rusă doar susţinea şi, de fapt, prelua informaţia falsă a colegilor lor transnistreni.

Ziarele nistrene au promovat falsurile despre caracterul extremist-naţionalist, fascist şi unionist

al actelor naţionale din august 1989.

Impactul dezinformării populaţiei locale din raioanele din stânga Nistrului şi a opiniei

publice mondiale a fost dezastruos, reflectându-se negativ asupra stării de spirit a transnistrenilor

şi a evoluţiei evenimentelor din ultimul deceniu al mileniului trecut. Concluzia survine iminent:

presa transnistreană a fost subordonată completamente intereselor separatiste şi reprezenta un

mijloc eficient de ideologizare, dezinformare şi dezbinare a populaţiei. Consecinţele au fost

fatale pentru integritatea Republicii Moldova. Mass-media transnisterană a fost unul dintre

mijloacele de luptă, de confruntare a aspectelor ideologice ale războiului. Anume această

neconcordanţă dintre ideologiile împărtăşite de Moscova/Tiraspol şi Chişinău a dus la apariţia

fenomenului transnistrean, mai întâi ca un conflict, iar apoi, ca un război. R ăzboiul, desi nu a fost declarat niciodată, continuă si astazi, fără confruntări directe,

fiind depăşite etapele războiului clasic si devenind unul dintre conflictele îngheţate, recunoscute

în zonă, alături de conflictele din regiunile separatiste din Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud )

sau din Azerbaijean (Nagorno-Karabah), conflicte care au intrat, aproape concomitent, în

efervescenţă, încurajate de succesul modelului Kosovo. De fapt, liderii transnistreni au declarat

în numeroase rânduri că sunt încurajaţi de modelul Kosovo.

Importante cantităţi de arme din arsenalul Armatei a 14-a au fost transferate în mod voit

separatiştilor care au putut, în plus, să obţină şi alte arme fără ca militarii ruşi să se opună. Pe

lânga acestea, de-a lungul confruntărilor dintre autorităţile moldovene şi separatiștii transnistreni,

conducătorii ruşi susţin prin declaraţiile lor, autorităţile separatiste. Astfel, autorităţile ruse au

contribuit atât militar, cât şi politic la crearea unui regim separatist în regiunea transnistreană,

care face parte din teritoriul Moldovei. Chiar şi după armistiţiul din 21 iulie 1992, Rusia a

continuat să susţină din punct de vedere militar, politic şi economic regimul separatist,

permițându-i astfel să supravieţuiască, intărindu-se şi obţinând o anumită autonomie faţă de

Moldova.

Cu ajutor material, financiar, militar şi politic din partea Rusiei, în s pecial din partea

trupelor ruse dislocate în regiune, „rmn“ a stabilit, treptat, structuri executive, legislative,

administrative şi judiciare separate şi a creat sisteme proprii în domeniile economic, vamal, de

impozitare, educaţional şi altele [176]. Nefiind recunoscută de nici un stat (cu excepţia

„Abhaziei“, Osetiei de Sud şi a „Karabahului de Munte“), „rmn“ are trupe de frontieră, care

reclamă ilegal la frontieră paşapoarte.



84

Adevăratele cauze ale secesionismului transnistrean, dupa cum au declarat chiar unii

oficiali ruşi au fost dorinţa Moscovei de a împiedica unirea Republicii Moldova cu România,

precum şi dorinţa Rusiei de a-şi păstra trupele în regiune [172, p. 117].

Edificarea unui stat democratic este dificilă în situaţia când aspiraţiile naţionale nu-şi pot

găsi o expresie în cadrul unui proces politic legitim. Moldova oferă în acest sens un exempluedificator al eforturilor întreprinse de către liderii săi politici în scopul stabilirii unui echilibru

pozitiv între afirmarea majorităţii titulare şi drepturile grupurilor minoritare. În ciuda eforturilor

unor politicieni rusi de a diferenţia pe moldovenii de români, cultura, limba şi istoria lor sunt

similare. Presedintele Mircea Snegur a încercat să nuanţeze această chestiune pledând pentru

formula „celor două state româneşti".

Moldova oferă un exemplu elocvent pentru a observa congruenţa politicii interne şi

externe ruseşti. Evenimentele din Moldova după cum şi cele din Letonia, Krimeea ori Kazahstanstimulează reacţiile forţelor conservatoare de la Moscova de a reconstitui viziunea militaristă a

Rusiei faţă de statele vecine. Aproape două secole ruşii au migrat spre graniţele imperiului rus şi

sovietic în scopul asimilării noilor pământuri, înţelegând cu greu că locuiesc în străinătate.

Această atitudine favorizează, la rândul ei, o politică intervenţionistă externă a Rusiei; în timp

ce liderii din Moldova se arată îngrijoraţi de faptul că reacţia pasivă a Occidentului îi va împinge

din nou în sfera de control a Rusiei [24, p. 29].

Cercetătorul N. Verşinin încearcă să fundamenteze ideea, în studiul consacrat analizei

societăţii transnistrene [219, p. 215], că există o eroare privind descrierea tradiţională atât în

cercurile politice, cât şi în cele ştiinţifice ale Rusiei şi, mai ales, ale ţărilor „străinătăţii

îndepartate”, a conflictului transnistrean. Potrivit acestuia, există o confruntare a regiunii

rusolingve cu o Moldova naţionalistă, prin urmare, fiind vorba de un conflict interetnic sau între

naţiuni. In viziunea noastră, prezența unei asemenea opinii eronate este determinată şi de

clasificarea incorectă a conflictului din regiunea transnistreană. Cercetând aspectele ce se refera

la „conflictul identităţilor” moldo-transnistrean, trebuie înţeleasă deosebirea acestuia faţă de alte

„conflicte ale identităţilor” în spaţiul post-sovietic. Elocvent este exemplul conlictului dintre

Georgia şi Abhazia, unde a avut loc o confruntare dintre două şi mai multe identităţi etnice. În

regiunea transnistreană, dimpotrivă, în perioada prăbuşirii Uniunii Sovietice, s-a produs o

consolidare interetnică, având ca bază antiromânismul. De menţionat că la momentul destrămării

URSS şi încetării existenţei RSS Moldoveneşti, în componenta căreia se afla şi regiunea

transnistreană, pe scara fostei RSSM, ruşii reprezentau o minoritate etnică, ce constituia 12 %

din populaţia întregii republici.

Principalele surse de venit ale regimului separatist sunt contrabanda cu ţigări, alcool şi

armament. Deşi are o armată de circa 7500 oameni, așa numita „republică transnistreană”



85

produce armament la 14 uzine de pe teritoriul său, iar armele produse în regiune se bucură de

mult succes în rândul lumii interlope. Armele fabricate aici au fost insistent legate de conflictele

din Balcani, Cecenia, Georgia şi chiar Africa.

Rolul Rusiei ca factor determinant în crearea şi susţinerea autoproclamatei „rmn” a fost

atestat şi în hotărârea Curţii Europene a drepturilor omului, pronunţată la 8 iulie 2004, în cazulIlaşcu şi alţii versus Moldova şi Rusia. În hotărârea Curţii, printre altele, se arăta că „în timpul

conflictului moldovenesc din 1991-1992, forţe ale fostei Armate a 14-a (care a aparţinut

succesiv URSS-ului, CSI-ului, apoi Rusiei) staţionate în regiunea transnistreana, au luptat

împreună cu şi pentru forţele separatiste transnistrene. Cel mai recemt caz de condamnare a

imixtiunii rusesti in regiunea transnistreana a fost pronunțarea verdictului și condamnarea

Federației Ruse în cazul școlilor cu predare în limba româna, în noiembrie 2012.

La fel ca şi în cazul regiunilor separatiste din Georgia (Osetia de Sud şi Abhazia),Federaţia Rusă a acordat şi acordă cu generozitate cetăţenie locuitorilor din Transnistria.

Conform unor surse, circa 80 mii dintre locuitorii „rmn“ au cetăţenia Federaţiei Ruse (şi circa 45

de mii, cetăţenia Ucrainei; conform legislaţiei Republicii Moldova, toti cetăţenii raioanelor din

stânga Nistrului sunt cetăţeni ai Republicii Moldova). Printre aceştia sunt şi ex-„preşedintele“ I.

Smirnov (născut la Habarovsk, Rusia), etc. În opinia unor observatori, majoritatea liderilor de la

Tiraspol, inclusiv unii dintre cei cu trecut criminal, sunt trimişi de către Moscova la Tiraspol în

deplasări de serviciu [52, p. 5]. Unii dintre fostii liderii separatişti, chiar dacă erau pe listele

Interpolului, erau primiti cu onoruri de cele mai înalte oficialităţi de la Kremlin, isi faceau studii

nestingheriţi la cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Rusia, candidând pe listele unor

partide politice pentru Duma de Stat etc.

Asadar, constatăm că pretinsa „rmn“ este un focar de instabilitate şi o sursă de pericol nu

doar pentru Republica Moldova, ci pentru întreaga regiune pontică. Acest adevăr este tot mai

mult înţeles atât la Kiev, cât şi la Bruxelles şi Washington. In repetate rânduri, Uniunea

Europeană a decis să impună sancţiuni sub formă de restricţii de călătorie pentru 17

responsabili din aşa-numita „rmn“. Printre persoanele vizate de sancţiuni se află Igor Smirnov

şi doi fii ai săi. Toţi cei 17 sunt cetăţeni ruşi, 14 dintre ei născându-se în afara frontierelor actuale

ale Republicii Moldova.

Războiul informațional dezlănțuit de separatiști a fost și reprezintă un atentat la

independența Republicii Moldova. Așa cum, mass-media sunt considerate mediul cel mai

propice pentru derularea acţiunilor de manipulare a opiniei publice, și presa nu are numai rol de

informare, ea generează, prin conţinutul informaţional, efecte ale gândirii şi ale

comportamentului social, percepţia realităţii depinzând, în era informaţională, de calitatea şi

structura informaţiei comunicate în masă. Astfel, mass-media oferă agresorului posibilitatea



86

atingerii obiectivelor prin selectarea, orientarea, plasarea sau omiterea (eludarea) unor părţi sau

elemente din conţinutul ştirilor, prin titluri sau prin selecţia fotografiilor sau imaginilor. S-a

dovedit că presa reprezintă un instrument operativ cu impact direct asupra conştientului, dar şi

subconştientului receptorilor.

În timpul războiului de pe Nistru, mass-media din regiunea transnistreană s-a produs

drept apărător al idealului sovietic pe teritoriul răpit Republicii Moldova. După destrămarea

URSS, liderii politici din zona transnistreană au excelat în exploatarea mijloacelor de informare

în masă pentru manipularea populației, ceea ce a facilitat faptul că în această perioada populaţia

din Transnistria a intrat, într -o mare măsură, ”sub dominaţia aripii reacţionare a fostului Partid

Comunist”. În plus, un mare suport informaţional a fost oferit liderilor transnistreni din partea

mass-mediei din Federaţia Rusă. Acest sprijin mediatic nu presupunea, de fapt, informarea

obiectivă a populaţiei din regiune, dar producea o dezinformare. De remarcat, că manipularea prin mass-media a început aici nu doar în perioada derulării războiului, ci înaintea ostilităţilor

manifeste.

Nu de puţine ori presa de la Chişinău a dezvăluit mecanismele sistemului administrativ de

comandă transnistrean. Unul dintre pilonii acestui sistem il constituie mass-media, subordonate

regimului separatist. Un caracter manipulativ îl are şi televiziunea transnistreană, subordonată

regimului, prin care se realizează controlul publicului, sunt camuflate greşelile, sunt ascunse

adevăratele intenţii politice în zonă. Manipularea prin televiziune are un efect maximal.

Bazele tradiţiilor asa numitei mass-medii transnistrene, au fost puse la sfîrşitul anilor '80

– inceputul anilor '90, când ideile secesioniste de pe malul stâng al Nistrului abia începeau să

se cristalizeze. Apogeul dezvoltării acestora a coincis cu perioada acţiunilor militare din anii

1991-1992, când, de exemplu, tirajul unui ziar de frunte din acea perioadă – „Dnestrovskaya

pravda” a crescut considerabil atingând 55-60 mii de exemplare, iar jurnaliştii locali erau

antrenaţi nu doar în activităţi de pregătire a ediţiilor periodice şi a emisiunilor radio dar şi

serveau drept sursă directă de informare pentru mass-media din Rusia şi alte ţări [128, p. 86].

De la obţinerea independenţei, Moldova a fost antrenată într -un război informational, al

cărui sfârşit nu se vede. Pentru ca în Transnistria s-a încheiat conflictul armat, dar a început

războiul informaţional. A urmări scopul câştigării războiului informaţional prin acţiunea de

dezinformare era caracteristic perioadei sovietice. Perpetuarea acestei strategii, în cazul ţintirii

asupra Republicii Moldova, reflectă efortul depus pentru compromiterea ţării pe arena mondială,

în special atunci când se insistă cu îndârjire asupra atribuirii Republicii Moldova calificării de

agresor.

Răspunsul la aceste întrebări este complicat şi controversat. Toate acţiunile autorităţilor

autoproclamatei republici nistrene au bătaie lungă, fiind orientate spre crearea unui mediu



87

favorabil pentru a supune populaţia băştinaşă acţiunilor de manipulare politică şi folosind în

acest scop tehnici care distorsionează în mod intenţionat adevărul, lăsând însă aparenţa libertăţii

de gândire şi de decizie. Din momentul autoproclamării republicii nistrene, mass-media din

regiune a devenit un instrument destul de eficient în provocarea unei psihoze colective.

Astfel, înca din timpul conflictului armat de pe Nistru din primăvara-vara anului 1992,

utilizând aparatele militare de radiotransmisiune, ostaşii transnistreni recepționau undele de

emisie-recepție ale ostașilor moldoveni şi imitând vocea preşedintelui Snegur, le transmiteau

acestora ordine de a părăsi poziţiile de luptă şi de a pleca pe la casele lor. Este puţin probabil ca

cineva dintre autorii acestei acţiuni de dezinformare să fi sperat la un succes masiv, totuşi

cuvântul poate avea forţa de armă.

În prezent, cercetatorii din Moldova constată ca jurnalismul transnistrean prezintă o

imagine deformata a realității [215, p. 9]. După ce a avut un rol semnificativ în edificarearepublicii nerecunoscute, acesta se află în prezent într -o perioadă de incertitudine. Publicul nu

mai crede în transmisiunile interminabile cu acelaşi conţinut neschimbat: că doar prin asigurarea

statalităţii Transnistriei va fi asigurată şi securitatea cetăţenilor din regiune, că diferendul

transnistrean urmează a fi solutionat ţinând cont de realitatea socio- politică în regiune şi de

opinia populaţiei locale.

Presa din regiunea transnistreană continuă, în stilul său caracteristic, să distorsioneze prin

minciună şi fals adevărul vizând evenimentele din anii 1991-1992. Astfel, relatând despre vizita

în SUA a delegaţiei, formate din foştii deţinuţi politici ai regimului de la Tiraspol Alexandru

Leşco, Tudor Popa, Andrei Ivanţoc – purtători ai Ordinului Naţional Steaua României în grad de

Cavaler şi ai Ordinului Republicii Moldova, şi Ştefan Urâtu – preşedintele Comitetului Helsinki

pentru Drepturile Omului în Republica Moldova, în perioada 25– 30 martie 2011, portalul

dniester.ru a publicat un articol cu titlul „Foştii militanţi ai grupului Bujor au plecat în Statele

Unite ale Americii”, comentând sarcastic: „membrii grupului diversionist şi terorist care au

operat în Transnistria în timpul conflictului din 1991-1992 îşi încearcă puterile în domeniul

diplomaţiei şi au de gând să ceară în Statele Unite ale Americii mai multă participare la

rezolvarea problemelor între Republica Moldova şi Transnistria” [105, p. 34].

Un alt caz de dezinformare crasă, comis de media din regiune, a avut loc la sfârsitul lunii

ianuarie 2011, când elevii de la unicul liceu cu predare în limba română, “Lucian Blaga”, au

putut reintra în sediul din Tiraspol. După ce a fost distrus în mod repetat, între anii 2004-2005,

liceul a fost renovat, cu o finanţare acordată de Ministerul Educaţiei din Chişinău, însă

televiziunea şi radioul din autoproclamata rmn nu s-au sfiit să anunţe cum că clădirea scolii a

fost renovată datorită unor fonduri alocate de regimul din Tiraspol.



88

A fi jurnalist echidistant în Transnistria nu este nici sigur, dacă nu eşti docil regimului şi

mai ales dacă menţii contacte ori cooperezi cu structuri de stat ori ONG-uri din partea dreaptă a

Nistrului. Un caz care demonstrează modul în care autorităţile separatiste din Transnistria

înţeleg libertatea presei a avut loc în septembrie 2004. Operatorul postului naţional de

televiziune „Moldova-1“, Dinu Mija, a fost arestat de miliţia transnistreană în timp ce încercasă filmeze acţiunile de protest ale lucrătorilor nodului de cale ferată din Bender împotriva

formării aşa-numitei întreprinderi „Căile ferate Transnistrene“. În timpul arestării, Mija a fost

brutalizat, camera de luat vederi i-a fost deteriorată, iar casetele confiscate şi distruse. Mai mult,

Dinu Mija a fost transportat de miliţie înr -o direcţie necunoscută, iar în aceeaşi zi un tribunal

transnistrean l-a condamnat la 15 zile de detenţie. În urma eforturilor depuse de autorităţile

moldoveneşti şi la insistenţa organizaţiilor internaţionale, Mija a fost eliberat la 13 septembrie

2004. Trebuie de menţionat că acest incident a avut loc în zona de securitate, unde aşa-numiteleforţe de pacificare sunt responsabile pentru menţinerea ordinii.

Mass-media din Transnistria au fost create fie în condiţii de campanie, ceea ce de

asemenea a influenţat tradiţiile şi energetică ulterioară, si erau destinate pentru consolidarea

societăţii transnistrene în lupta acesteia cu Chișinăul. Mass-media transnistreană care se afla

atunci la etapa incipientă a dezvoltarii sale relatau despre o revoluţie populară republicană care

trece prin grele încercări, confruntându-se cu „terorismul moldovenesc la nivel de stat” şi cu

„ciocnirile violente cu fortele armate moldoveneşti”. Faptul că fosta mass-media sovietică,

inclusiv presa transnistreană, au renunţat la publicarea unei propagande comuniste seci şi au

început să reflecte evenimentele reale care aveau loc pe strazile Transnistriei, imediat a trezit

interesul din partea populaţiei aşa numitei republici. Şi aici trebuie să menţionam cea mai

evidentă, în opinia noastră, trăsătură a „revoluţiei transnistrene”.

Înca in perioada conflictului armat, în cele mai acute momente de rezistenţă dintre

Chişinău şi Tiraspol, mass media transnistreană beneficia de susţinerea morală din partea

Federaţiei Ruse: pentru ideologii oficiali transnistreni nu era nevoie să depună mari eforturi şi să

irosească resurse materiale pentru a organiza atacuri informaţionale asupra Moldovei, realizând

acest obiectiv şi prin intermediul mass-mediei din Federaţia Rusă. Presa scrisă de la Moscova şi

Sankt-Petersburg publicau materiale de orientare pro-transnistreană şi fără o solicitare

prealabilă din partea regiunii date, astfel incât ziarele de la Tiraspol abia de mai reuşeau să

retipărească totul.

Jurnalistii ruşi care soseau la faţa locului pentru a se documenta erau, de regula, de partea

„poporului transnistrean care lupta pentru independenţă” şi atunci când trebuia sa-i reamintească

Moscovei despre datoria ei faţă de conaţionali, difuzau materiale în presa scrisă şi video cu

lozinca „la război ruşii nu-i lasă pe ai săi fără ajutor”.



89

În acest mod, propaganda şi contrapropaganda de pe malul drept al Nistrului s-a ciocnit

neajutorată cu o maşinărie ideologică puternică care deseori devenea un instrument ideologic

şi pe plan internaţional – mass-media din statele CSI fie că ignorau conflictul de pe Nistru, fie că

reflectau evenimentele din perspectivă pro-transnistreană sau, în cel mai bun caz, exprimându-şi

neutralitatea.

Care a fost însă motivul eşecului mass-media moldoveneşti în razboiul informaţional cu

malul stâng al Nistrului? Spre deosebire de Tiraspol, Chişinăul nu a reuşit sa creeze în cadrul

societăţii şi în cercurile politice adevărată consolidare atunci când era vorba de bazele

reglementării conflictului, propuse de conducerea de vârf a Republicii Moldova. Cu ajutorul

Moscovei şi cu susţinerea anumitor forţe politice din opoziţie de la Chişinău, Tiraspolul a reuşit

să instituie pe malul drept o platformă propagandistică informaţională activă. La rândul său,

Chişinăul reușit acest lucru. Sursele nereuşitelor Chişinăului în activităţile ideologice derestaurare a integrităţii teritoriale a ţării trebuie, în primul rând, explicate nu prin inconsistenţa

acestora comparativ cu mass-media transnistreană.

Într -unul din numerele ziarului „Timpul nou” se declara că „guvernarea Republic ii

Moldova refuză crearea unui stat comun cu Transnistria” [22, p. 54], iar în cadrul abordării

chestiunii cu privire la aderarea Ucrainei la NATO, presa transnistreană recunoştea că

„Transnistria este un hotar al intereselor Rusiei care va fi greu de trecut chiar şi pentru americani,

dacă Rusia îşi va întări poziţiile în acest teritoriu. Vecinătatea Transnistriei cu NATO este

imposibilă, fiindcă poporul transnistrean este parte a poporului rus”. Asadar, Rusia este

prezentată drept o forţă măreaţă şi protectoare a regimului separatist. Prin intermediul mass-

media în conştiinţa populaţiei se infiltrează ideea că frica nu este specifică pentru populaţia

regiunii şi, prin urmare, aceasta trebuie să manifeste deschis ura faţă de cei ce-i pot împiedică

să-şi realizeze planurile.

Se știe, cu cât mai multe modalităţi de a exercita presiune asupra inamicului sunt în joc,

cu atât mai mari sunt şansele de a obţine victorie în războiul informaţional. Drept consecinţă,

mass-media transnistreană a atins obiectivul major: comunitatea din stânga Nistrului, căreia i se

reamintea permanent despre ura faţă de „ucigaşii de la Chişinău”, şi-a dezvoltat o altă armă

necesară în lupta pentru independenţă – ură faţă de conducerea politică de la Chişinău.

Incapacitatea tuturor guvernelor din Republica Moldova de a contrapune presiunii de la Tiraspol

o proprie propagandă şi contrapropagandă eficientă le-a permis tirapolenilor asigurarea

planurilor. Drept motiv pentru crearea acestei situaţii a servit perindarea guvernelor în

Republica Moldova, precum şi incapacitatea acestora de a elabora un set de principii clare

pentru soluţionarea conflictului. Fiecare guvern în parte işi declara disponibilitatea de a soluţiona

problema dezintegrării teritoriale a ţării.



90

Cercetatorii constată că criza propagandistică, avându-şi originea în criza ideologiei

transnistrene, a fost acutizată în legătură cu apariţia unor conflicte serioase în rândurile

guvernanţilor transnistreni. Ciocnirea a două grupuri politice – al lui Smirnov şi al lui Şevciuk,

nu a fost altceva decât o luptă pentru putere sub masca grijii purtate de către ambii politicieni

pentru dezvoltarea așa numitei Transnistrii şi apropierea acesteia de Rusia [114, p. 133].

Este evident că şi mass-media, pe parcurs, s-au scindat în două tabere egale dupa număr

şi influenţă, ele nu au făcut altceva decât să aducă confuzie în întreaga ideologie a statalităţii

transnistrene, deoarece nu aveu de spus nimic în afară de declararea reciprocă a numelor

trădătorilor „intereselor revoluţiei transnistrene”. O altă dovadă importantă a crizei este situaţia

echivocă a mass-media importante, radioul şi televiziunea transnistreană, precum şi a ziarului

„Pridnestrovie”, fondatorii cărora sunt în acelaşi timp şi „preşedintele” şi „consiliul suprem al

republicii”.Acesta este un exemplu elocvent ce demonstrează inevitabilitatea crizei întregii idei

transnistrene. La mijlocul lunii noiembrie 2010, ziarul „Chelovek i ego pravo”, sponsorizat de

„grupul Şevciuk”, a publicat materiale ce dezvaluie activitatea ilegală a lui Smirnov şi a familiei

sale. În special, s-a declarat în mod deschis că preşedintele a instaurat în regiune o monarhie, iar

cei doi feciori ai săi deţin posturi înalte de stat, reuşind într -un mod misterios să se isprăveasca

cu toate treburile aflându-se departe peste hotarele republicii. Ca răspuns, în societate imediat au

început să circule zvonuri despre bogăţia „spicherului consiliului suprem”, Şevciuk. Se zvonea

că acesta are aere de boier în satul său natal Stroinţî, unde deţine o moşie cu acareturi în valoare

totală de câteva milioane de dolari.

Un caz concludent este dezinformarea autoproclamatului Minister al Securităţii de la

Tiraspol, botezat recent n KGB, n legătură cu cazul jurnalistului Ernest Vardanean, arestat pentru

presupusul spionaj în favoarea Moldovei. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii

Moldova a calificat acţiunile acestei structuri neconstituţionale drept insinuări şi încercare de

dezinformare a opiniei publice. Prin astfel de activităţi, exponenţii secesionişti încearcă sa

reanimeze teza falsă a unui pretins scenariu de soluţionare în forţă a diferendului nistrean.

Însă, oricare ar fi scenariul evenimentelor de pe ambele maluri ale Nistrului pe viitor, şi

orice variante de dezvoltare ale relaţiilor dintre acestea ar apărea, următoarele circumstanţe

vor rămîne, după părerea noastră, neschimbate:

- problema transnistreană va mai continua să figureze în lista „conflictelor înghetaţe”;

- în situaţia creată, mass-media transnistr ene ce susţin şi dezvoltă ideea „statalităţii

transnistrene” vor avea întotdeauna poziţii mai avantajoase în fațapopulației transnistrene decât

mass-media de la Chişinău; propaganda de la Tiraspol va reuşi să susţină abordările care îi



91

convin şi să refuze orice abordări noi, incomode pentru ei, în soluţionarea problemei

transnistrene.

Evoluția evenimentelor, situaţia din zonă, analiza poziţiei părților implicate în procesul de

negociere, arată clar că dacă se va găsi o soluţie la conflict, ea nu poate fi obţinută decât în urma

unui îndelungat proces de negociere, cele două obiective cheie care privesc dosarul transnistrean – demilitarizarea şi democratizarea Transnistriei fiind deziderate de lungă durată. De asemenea,

de subliniat importanţa atragerii unei atenţii mai mari din partea comunităţii internaţionale

asupra problematicii transnistrene şi includerii subiectului respectiv in dialogul politic dintre

principalii actorii internaţionali.

Totodată, modul în care autorităţile moldovene vor acţiona pe plan intern pentru

implementarea unor angajamente asumate este definitoriu în acest sens. În condiţiile actuale este

greu de presupus o apropiere perceptibilă între părţile în conflict, pentru a putea vorbi despre pași fermi spre reglementarea conflictului. În primul rând, este vorba despre viziunile diferite ale

Chişinăului şi Tiraspolului, si care nu reprezintă un element de noutate în evoluția conflictului.

Din punctul de vedere al teoriei relaţiilor internaţionale, chestiunea percepţiilor

moldoveneşti la nivelul politicii oficiale, respectiv cel al organizaţiilor neguvernamentale, se

incadrează în analogiile clasice ale opţiunii cerb / iepure şi a dilemei prizonierului din categoria

mai largă a dilemei securităţii [191].

Astfel, o trecere în revistă a fenomenelor publice asociate dosarului transnistrean în

perioada 1991-2012 relevă permanenta oscilaţie între dorinţa rezolvării favorabile a conflictului

şi incapacitatea acțiunii corecte. Incapacitatea de rezolvare prin mijloace proprii a secesiunii

transnistrene dictează necesitatea apelului la actori externi relevanţi.

Propunerea de federalizare, soluţia conturată din 2002 de triunghiul Rusia-Ucraina-

OSCE, a generat o stare de panică în societatea moldovenească, incapabilă să înainteze pe cont

propriu soluția reîntregirii sub autoritatea suverană a Chişinăului. Totodată, dat fiind impactul

chestiunii transnistrene asupra politicii interne a Republicii Moldova, nici un actor politic

ajuns la guvernare nu a riscat soluţia radicală a stingerii conflictului, indiferent de preţul său, ci a

evitat dialogul decisiv şi complet cu regiunea transnistreană, pe considerentul că astfel ar legaliza

regimul separatist de la Tiraspol.

Reforma sectorului de securitate (RSS ) reprezintă o componentă obligatorie a procesului

de democratizare în perspectiva integrării europene sau euro-atlantice. Astfel, fiecare din

statele ex-comuniste candidate la integrarea în comunitatea politică şi de securitate occidentală a

trebuit să acorde prioritate RSS, principiul strategic like-minded , specific Alianței Nord-

Atlantice, neputând fi implementat în absenţa controlului democratic civil asupra forţelor

armate [189].



92

Conform Constituţiei [36], Republica Moldova este un stat neutru, iar prezenţa trupelor

străine pe teritoriul său este interzisă. Din păcate, problematica de securitate a Republicii

Moldova nu a fost rezolvată de la sine prin postularea acestui principiu, ci, dimpotrivă, realităţile

geopolitice şi geostrategice din Republica Moldova sunt decisiv influenţate de conflictul

transnistrean. În consecinţă, parametrii de evoluţie ai RSS în Republica Moldova diferă decei ai celorlalte state est-europene cu obiective integraţioniste similare.

Prezenţa în regiunea transnistreană a unor impresionante forţe militare şi para-militare

reprezintă o considerabilă frână în dezvoltarea economico-socială şi aspiraţia europeană a

Republicii Moldova. Împiedicată de izbucnirea conflictului transnistrean, reforma sectorului de

securitate în Republica Moldova a devenit o precondiţie a soluţionării conflictului.

Republica Moldova ar putea să se posteze pe exterior atât ca un promotor al soluţiilor paşnice,

cât şi ca un furnizor de securitate în subiecte sensibile pe agenda de securitate euro-atlantică, precum securizarea frontierelor şi combaterea traficului de persoane, bani, arme şi droguri. În

ceea ce priveşte chestiunea neutralităţii, perspectivele induc o nouă dilemă de securitate, întrucât

continuarea cu succes a RSS presupune asistenţă financiară, de expertiză şi instruire din

partea UE şi a NATO, fapt ce intră în coliziune cu realitatea constituţională de la acest moment

din Republica Moldova.

Din cauza imixtiunii externe şi a dimensiunii geopolitice a conflictului transnistrean,

Moldova nu dispune de potenţialul politic şi militar de a răs punde acestor probleme de securitate

intr-un mod adecvat şi eficient. Moldova are nevoie acută de asistenţă şi susţinere în elaborarea

unei strategii durabile şi eficiente pentru a răspunde riscurilor „securităţii dure”. În pofida

diminuării radicale a ameninţărilor militare în forma lor pură pentru majoritatea naţiunilor

europene, Republica Moldova continuă să fie vulnerabilă. Separatismul politic şi teritorial a

rămas obstacolul principal pentru procesul consolidării statale şi a reintegrării societăţii

moldoveneşti. Susţinerea militară, financiară şi politică acordată rmn în timpul ultimilor 25 de

ani de către Rusia, a consolidat potenţialul militar al forţelor separatiste, care a devenit, astăzi,

egal cu cel al Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Prezenţa, pe malul stâng al Nistrului, a

trupelor ruse împotriva voinţei autorităţilor constituţionale, dar şi contrar unor importante decizii

internaţionale (Declraţia Summitului OSCE de la Istanbul, 1999), reprezintă o ameninţare reală

la adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova. Controlul forţelor separatiste asupra

frontierei de est cu Ucraina, diferitele forme de contrabandă, precum şi spălarea masivă de bani,

rămân, în continuare, un focar de tensiune militară şi o resursă generală a reflexului de capturare

a regiunii prin controlul militar şi politic, alimentarea formaţiunilor paramilitare transnistrene,

procurării armamentului, muniţiilor şi altor materiale militare.

Dar de la atacurile informaționale lansate de pe teritoriul transnistrean devine tot mai



93

evidentă deschiderea unui adevărat front de confruntări informaționale, dirijat de autoritățile

rusești. Ținta acestor atacuri reprezintă Republica Moldova, dar și Ukraina, Letonia, de curând și

România. Iulian Fota, consilier prezidențial de la București, declara pentru presă în februarie

2015: „Este foarte clar că în panoplia de instrumente, nu numai a Rusiei, ci și a altor state, avem

și instrumente de ordin informațional. E normal, fiecare dorește să își promoveze mesajul și el să

fie cel care razbate din ecranul televizoarelor și intr ă în mintea și în inimile oamenilor. Evident

ca din jocul ăsta nu este exclusă nici Romania. Ce am constatat eu este că, începând din vara lui

2012, au început să curgă spre România dinspre anumiți vectori de media, în special „Vocea

Rusiei, o serie întreagă de mesaje altfel construite decât pânî atunci”. Iulian Chifu dezvăluie și el,

într -o consemnare, publicată în iunie 2015 în ”Evenimentul zilei” unele mecanisme ale

războiului informațional declanșat în mass-media rusească: „o făcătură clasică, un montaj de

informații în cascadă, cu sursă unică, păreri nuanțate și știri presupuse, pe surse, în așa felîncât să construiască o secvență succesivă de declarații și alegații mutual interdependente și

aparent susținându-se, pentru a sublinia relativa și aparenta veridicitate a unei minciuni”.

De notat, că în Rusia se întreprind încercări de a justifica acțiunile mediatice violente, de

a le crea o opinie publică favorabilă. Toate componentele arsenalului propagandic sunt

mobilizare în acest scop [231]. Cum poate fi însă justificată agresiunea informațională, masivă

și intensificată, mai ales, în anul 2015? Invazia armatei audiovizuale rusești, care a cucerit

spaţiul informaţional moldovenesc [95] este evidentă, recunoscută și de specialiștii echidistanți

din străinătate. „Occidentul recunoaște influența negativă a televiziunilor rusești” – titluri de

acest fel apar în presa chișinăuienă cu regularitate, atrăgând atenția audienței la un fapt

reprobabil și incorect. Insituțiile specializate [115] ar trebui să se autosesizeze și să aducă situația

la normal, în conformitate cu normele democratice.

De fapt, ruşii reprezintă doar ceva mai mult de 10 % din populaţia Basarabiei, dar tot spaţiul

audiovizual este dominat de produsele mediatice de limba rusă. La Chişinău se pot recepţiona

circa 55 de televiziuni dintre care doar 11 în limba română. Sunt relevante, în această ordine de

idei, şi evenimentele recente din Ucraina. Astfel, potrivit agenţiei de ştiri Unian.ua, „Serviciul de

Securitate al Ucrainei (SBU) a descoperit faptul că posturile de televiziune din Rusia folosesc

tehnologia de manipulare numită „al 25-lea cadru”, interzisă de legislația înternațională, în știrile

despre Ucraina. Chiar dacă procedeul are anumite nuanțe, oricum, propaganda de gen imperial,

provenită din Rusia, influențează deschis asupra spațiului informațional moldovenesc. Ținem să

menționăm faptul că, practic, aceleași canale de televiziune și posturi de radio din Rusia se

transmit și pe teritoriul Republicii Moldova. Problema războiului informațional, dezlănțuit cu

înverșunare de propagandiștii de la Kremlin, aflat în plină desfășurare, merită, fără îndoială, o

atenție aparte și o explicație amănunțită. .



94

2.5. Concluzii la Capitolul 3

Între factorii interni şi cei externi care influentează securitatea naţională, există o strânsă

interacţiune şi interdependentă, puternic accentuate. În cazul statelor mici şi în curs de

dezvoltare, cum este Republica Moldova, sunt trei principii de bază care pot reduce ameninţărilede securitate: democraţia, buna guvernare şi supremaţia legii.

În acelaşi timp, considerăm că în Republica Moldova se dezvoltă insuficient perspectiva

de integrare în structurile euroatlantice pentru asigurarea securităţii naţionale, şi implicit a celei

informaţionale. Mecanismele, acordurile şi tratatele multiple semnate în cadrul CSI-ului, nu sunt

efective pentru colaborarea regională în domeniul securităţii. Însă integrarea Moldovei în

structurile europene depinde şi de rolul ce îi este atribuit de Europa, în contextul de fortificare a

securităţii europene. Or, într -un anume mod vor evolua factorii de risc la adresa securităţii naţionale, dacă

Republica Moldova va accede în structurile de securitate europene şi euro atlantice, după cu totul

alte coordonate - dacă se va bloca accesul în aceste structuri. Este greu de imaginat cum vor

evolua riscurile care afectează securitatea ţării noastre în condiţiile neintegrării şi rămânerii în

aşa numita „zonă gri”. Însă indiferent de situaţiile prefigurate în cadrul acestui studiu, este cert

că la etapa actuală, au crescut şi continuă să crească riscurile şi pericolele de natură internă, care

le potentează alarmant pe cele externe. Pericolele şi ameninţările la adresa securităţii naţionale

constituie,

Apreciem că tabloul surselor de insecuritate se supune unei dinamici proprii, în care rolul

esenţial revine includerii Moldovei în una din schemele de securitate viabile, în contextul

procesului de integrare europeană. Republica Moldova întârzie cu reacţiile la acele oportunităţi

pe care ni le oferă configuraţia geopolitică a Europei. Un lucru este cert, că cele mai multe din

pericolele existente astăzi, trebuie căutate în organizarea şubredă a instituţiilor de stat, în corupţie

în instituţiile slabe şi în responsabilitatea limitată a oficialilor pentru obligaţiile lor, ceea ce

erodează calitatea adminstrării în stat şi alimentează insecuritatea individuala şi regională.

Considerăm că autorităţile trebuie sa vegheze la respectarea legii audiovizualului privind

ponderea de 70% a emisiunilor în limba română din totalul celor de ştiri şi analize precum şi la

respectarea legislaţiei privind publicitatea în limba română. Guvernele anterioare au înstrăinat

prin incalcarea legii patrimoniul naţional. Este vorba despre frecvenţele de emisie care sunt

avuţie publică şi care au încăput pe mâna unor oameni prin mijloace ilegale. În acest caz

imperialismul nu este doar cultural ci şi economic. Piaţa de publicitate în Republica Moldova

este de 30 milioane de euro anual, banii fiind încasaţi aproape în întregime de televiziunile

ruseşti. Guvernanţii de la Chişinău ar trebui să asigure respectarea legii audiovizualului. Prea



95

puţine televiziuni ruseşti respectă prevederile privind ponderea emisiunilor în limba română, iar

CCA refuză să facă mai multe monitorizări obiective.

Generalizând cele expuse anterior concludem că vulnerabilitatea noilor vecini ai UE, pune

sub semnul întrebării şi reuşita politicii europene de vecinatate. În acelaşi timp, partenerii

occidentali ai Republicii Moldova, care pot înfluenţa comportamentul acestor ţări, se văd tot maimult nevoiţi să răspundă unor noi sfidări în alte regiuni ale lumii, de un interes mult mai mare

pentru ei.



96

3. ASIGURAREA SECURITĂŢII NAŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN

CONTEXTUL DEMOCRATIZĂRII SOCIETĂŢII: MECANISME ŞI SOLUŢII

În cadrul acestui capitol intenționăm să detectăm componentele procesului care permit

asigurarea securităţii naţionale a statului din perspectiva elaborării, interpretării şi implementării

celor mai viabile soluţii, mecanisme şi acte normative în domeniu. Pentru aceasta este nevoie de

abordarea rolului UE şi NATO, a altor puteri regionale care pot influenţa procesul de asigurare a

securităţii. Considerăm că doar intensificarea cooperării cu aceste organisme internaţionale va

permite realizarea reformelor în acest domeniu şi va democratiza societatea. Vor fi analizate

principalele iniţiative de soluţionare a conflictului transnistrean, rolul principalilor actori

implicaţi în formatul de negocieri, rolul partenerilor europeni în identificarea unor soluţii

eficiente în depăşirea acestui conflict îngheţat, trecerea la etapa post-conflict care presupune

realizarea altor abordări mult mai complexe.

3.1. Perfecţionarea cadrului politico-juridic de garantare a sistemului de securitate

națională a Republicii Moldova

Politica naţională de securitate este un element indispensabil în cadrul naţional de politici,

o expresie şi un indicator al identităţii politice şi culturale a unei ţări. Sfera de acoperire a

acesteia poate varia iar politica poate fi definită şi exprimată în diferite moduri –într -un

document cuprinzator şi în mai multe documente sectoriale. În cazul în care acest document

reflectă şi mijloacele de realizare a principalelor obiective de securitate ale statului ceea ce

deseori este definit ca “interesele securităţii naţionale”, se utilizează termenul de Strategie de

securitate naţională.

În acelaşi timp, o strategie fără o politică, la fel ca şi o politică fără o strategie nu pot fi de

succes. Din punct de vedere al consecutivităţii procesului, este logic să presupunem că

elaborarea unei strategii naţionale de securitate urmează după definirea unui concept general al

politicii de securitate. Totuşi o asemenea abordare conţine unele deficienţe, dat fiind faptul că nu

este corect de a elabora obiective pentru politica de securitate care depăşesc considerabil

resursele umane, economice, tehnologice şi militare de care ţara ar putea dispune.

Politica naţională de securitate nu poate fi una statică. Revizuirea regulată şi adaptarea

acesteia la circumstanţele unei lumi în permanentă schimbare este un imperativ. Schimbările

strategice sau geopolitice pe plan extern, în special discontinuităţile profunde pe plan

internaţional cauzate de războaie, apariţia sau dispariţia statelor sau alianţelor, deseori vor duce

la reformularea substanţiala a politicii de securitate. De asemenea, o reformulare sau reorientare

substanţiala a politicii de securitate poate fi cauzată şi de schimbari interne, atunci cînd

guvernarea este preluata de noi forţe politice, este adoptată o nouă Constituţie, sau ca reacţie de



97

răspuns la provocările majore din exterior. Potrivit experţilor, o politică de securitate naţională,

rareori enunţă explicit anumite decizii sau acţiuni în diverse circumstanţe. Pe de o parte, este

mult prea complicat, sau chiar imposibil, de a oferi din timp soluţii pentru situaţii im previzibile

în viitor. Pe de altă parte, nu întotdeauna este inţelept sau oportun ca reacţia la o anumită acţiune

sau situaţie eventuală să fie enunţată din timp unui potenţial adversar, considera cercetatorii in

domeniu.

În Republica Moldova nu există un document exhaustiv care ar defini în mod amănunţit

politica de securitate şi de apărare. Totodată, există un şir de acte juridice şi documente, care

permit formarea unei imagini generale despre viziunea de securitate, interesele, ameninţările,

riscurile, o biectivele, mecanismele de implementare, instituţiile implicate şi acţiunile principale

din cadrul politicii de securitate şi apărare a Republicii Moldova. În conformitate cu viziunile

doctrinare naţionale, lista acestor acte şi documente include: – Constituţia Republicii Moldova;

– Concepţia securităţii naţionale;

– Strategia securităţii naţionale;

– Legea securităţii statului;

– Alte legi, strategii sectoriale şi programe de guvernare.

Primul document din cele enumerate mai sus este Constituţia Republicii Moldova,

aprobată la 29 iulie 1994 [36], primul act juridic de referinţă pentru elaborarea şi implementarea

politicii de securitate şi apărare a Republicii Moldova. Constituţia proclamă un şir de valori şi

principii supreme pentru statul Republica Moldova cum a fi: suveranitatea şi independenţa;

caracterul unit şi indivizibil; republica, ca formă de guvernămînt statul de drept; inalienabilitatea

teritoriului; democraţia şi pluralismul politic; respectarea drepturilor şi a libertăţilor omului; etc.

Aceste valori şi principii poartă un caracter universal, pot fi regăsite în actele juridice

fundamentale ale mai multor altor state şi servind drept fundament pentru elaborarea politicilor

de securitate ale statelor, determinînd asemănari în obiective şi conţinut, şi politici.

Totodată, Constituţia Republicii Moldova conţine o normă specifică ce determină

caracterul distinct al politicii de securitate şi apărare a statului moldovenesc. Această normă este

declararea statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova şi declaraţia că „Republica

Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său” [36], limbajul

laconic al Constituţiei nu oferă mai multe detalii cu privire la obligaţiile, drepturile sau alte

criterii care reiese din statutul de neutralitate permanentă şi nici cu privire la viziunea de

securitate naţională cauzată de acest statut, interpretarea acestora fiind lăsată pentru alte acte

juridice sau documente de ordin strategic.



98

La 22 mai 2008, Parlamentul Republicii Moldova, prin legea Nr 112, a aprobat o nouă

Concepţie a securităţii naţionale. Conform enunţului din preambul, noua Concepţie pretinde să

fie „un sistem de idei care conturează priorităţile statului în domeniul securităţii naţionale”, să

reflecte „evaluarea generală a mediului de securitate pe plan naţional şi internaţional în care

operează Republica Moldova” şi să definească „scopul securităţii naţionale, liniile directorii de bază pentru securitatea naţională, valorile şi principiile generale ce urmează a fi protejate de stat

şi de societate”.

În viziunile doctrinare naţionale, Concepţia securităţii naţionale este al doilea act juridic

de importanţă majoră care are menirea să determine politica de securitate şi apărare a Republicii

Moldova. Pentru prima dată un asemenea document a fost aprobat prin Hotărîrea Parlamentului

„Cu privire la Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova” la 5 mai 1995, la mai puţin

de un an de la aprobarea Constituţiei Republicii Moldova. Concepţia securității naţionale a avut ca scop să servească drept bază pentru elaborarea

politicii de stat în domeniul securităţii naţionale, actelor normative corespunzătoare, pentru

optimizarea structurilor de administrare şi organizare a activităţii organelor de asigurare a


Concepţia securitatii naţionale a creat baza necesară pentru definirea politicii de

securitate şi apărare a Republicii Moldova, însă a servit ca referinţă pentru elaborarea unor legi

din domeniul securităţii şi apărării numai pentru o perioadă scurtă de timp. Multiplele deficienţe,

erori şi contradicţii din Concepţie, incapacitatea Consiliului coordonator de a elabora proiectele

de legi şi actele normative preconizate iniţial, cît şi deficienţele actelor legislative cu caracter

strategic care se bazau pe prevederile Concepţiei au format treptat opinia despre caracterul

deficitar şi depăşit al acestui document, inutilitatea lui şi necesitatea elaborării unui document

nou.

Acest document de ordin strategic urma să servească drept bază pentru elaborarea

Strategiei Securităţii Naţionale, Strategiei Militare Naţionale şi altor strategii sectoriale în

domeniul securităţii naţionale. În pofida aşteptărilor şi importanţei Concepţiei pentru formularea

politicii naţionale de securitate şi apărare, rolul şi utilitatea acestui act juridic au rămas departe

de cele scontate. De la momentul adoptării, concepţia a fost supusă criticii pentru lipsuri,

incoerenţă, interpretări eronate, caracter declarativ şi aplicabilitate limitată. Printre cele mai

importante deficienţe ale Concepţiei au fost constatate urmatoarele: definirea neadecvată a

intereselor naţionale, scopului securităţii naţionale, obiectivelor şi valorilor. În pofida enunţurilor

din preambul. Concepţia nu oferă o definiţie a intereselor naţionale, nici a scopului securităţii

naţionale, dar numai dezvoltă şi reformulează o parte din valorile supreme proclamate în

Constituţie, stipulînd că obiectivele securităţii naţionale a Republicii Moldova sunt „asigurarea şi



99

apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, ordinii constituţionale, dezvoltării

democratice, securităţii interne, consolidarea statalităţii Republicii Moldova”. Cu excepţia

„principiului de neutralitate permanentă”, Concepţia nu defineşte alte principii ale securităţii

naţionale.

Concepţia include următoarele ameninţări la adresa securitătii naţionale: Conflictultransnistrean; Riscurile apariţiei unor tensiuni interetnice; Ameninţarea terorismului

internaţional; Ameninţările de origine economică; Ameninţările de origine socială; Ameninţările

din domeniul tehnologiilor informaţionale; Ameninţările care derivă din activitatea umană.

Factorii tehnogeni şi calamităţile naturale; Ameninţarea crimei organizate şi a coruptiei.

Pe lângă faptul că această listă este confuză (prin enumerarea ameninţărilor şi riscurilor

împreună), incompletă (prin lipsa pericolelor şi ameninţărilor cu caracter informational), iar

ordinea de priorităţi este discutabilă, o problema mult mai importantă este descrierea şiexplicarea eronată a ameninţărilor.

Astfel, de exemplu, ameninţarea conflictului transnistrean la adresa securităţii naţionale

este interpretată nu prin termenii de suveranitate şi integritate teritorială, dar este limitată la

constatarea că „existenţa regimului separatist amplifică discrepanţa din cadrul juridic unic al

Republicii Moldova, condiţionând imposibilitatea acordării de asistenţă juridică cetăţenilor

Republicii Moldova din localităţile din stânga Nistrului, periclitând totodată cooperarea

internatională judiciară în acest segment.

Un alt exemplu este includerea în lista ameninţărilor a „Riscurilor apariţiei unor tensiuni

interetnice” care, porneşte de la constatarea că „Republica Moldova, este un stat polietnic şi

multinaţional” şi conchide că „ameninţarea apariţiei elementelor de şovinism, de naţionalism şi

de separatism este persistentă”. Trezeşte întrebări şi afirmaţia precum că „incendiile, accidentele

la întreprinderile de transport sau alunecările de teren” prezintă amenintari la adresa securităţii

naţionale.

Lipseşte şi definirea clară a sistemului de asigurare a securităţii naţionale, rolului şi

misiunilor instituţiilor. Sistemul securităţii naţionale al Republicii Moldova, reformarea lui, în

pofida denumirii titlului, nu conţine referinţe privind rolul, atribuţiile, misiunile şi interacţiunea

diferitor instituţii din cadrul sistemului de asigurare a securităţii naţionale, nu identifică

problemele majore care impiedică funcţionarea eficientă a acestui sistem şi soluţiile preconizate,

dar conţine numai definiţii academice şi fraze generale despre necesitatea reformării sectorului

securităţii naţionale cu includerea componentelor „politic, militar şi de apărare, de politică

externă, de informaţii şi de contrainformaţii, de ordine constituţională şi de justiţie, economic,

financiar, energetic, industrial, de comunicaţii şi infrastructură, de protecţie socială şi

ecologică”.



100

Concluzia principală care reiese din analiza structurii Concepţiei şi conţinutului

capitolelor respective este constatarea faptului că instrumentul principal pentru asigurarea

securităţii naţionale se preconizează a fi cooperarea internaţională, iar rolul instituţiilor

Republicii Moldova şi importanţa efortului pe plan intern în asigurarea securităţii naţionale nu

sunt definite.

Totodată şi această cooperare se percepe drept una pur formală şi lipsita de consistenţă,

dată fiind discrepanţa dintre declaraţiile de intenţii de participare la eforturi şi organizaţii

internaţionale şi capacităţile naţionale limitate, lipsa unor acţiuni pentru consolidarea acestora şi

lipsa unor mecanisme constituite pentru a realiza aceste intenţii. O asemenea structură, împreună

cu deficienţele principiale de conţinut menţionate mai sus, promovează ancorarea continuă a

Republicii Moldova în lista statelor „beneficiare de securitate” şi nu în cea de „producători de

securitate”. Astfel, Concepţia Securităţii Naţionale aprobată în 2008, în mare masură poartă un

caracter declarativ, ignor ând interesele naţionale fundamentale şi interpretează eronat riscurile şi

ameninţările la adresa securităţii nationale a Republicii Moldova. Această Concepţie nu oferă o

bază necesara pentru elaborarea politicii de stat în domeniul securităţii naţionale şi al apărării,

actelor normative corespunzătoare pentru optimizarea structurilor de administrare şi organizare a

activităţii organelor de asigurare a securităţii naţionale.

În conformitate cu viziunile doctrinare naţionale, Strategia securităţii naţionale a

Republicii Moldova urmează să fie documentul de bază care de facto reflectă politica naţională

de securitate şi apărare. Necesitatea acestui document a fost în repetate rînduri menţionată de

experţi independenţi şi instituţiile naţionale şi internaţionale şi este determinată de necesitatea

stabilirii căilor concrete de asigurare a securităţii naţionale, a mecanismelor şi a instrumentelor

de guvernare, a sistemului securităţii naţionale, a mecanismelor de cooperare între componentele

sistemului, a mijloacelor de realizare, în special celor financiare, şi de asigurare în practică a

securităţii naţionale. Totodată, în conformitate cu aceleaşi viziuni doctrinare, Strategia securităţii

naţionale serveşte ca bază pentru elaborarea Strategiei militare şi a altor strategii sectoriale în

domeniul securităţii naţionale.

Elaborarea Strategiei secur ităţii naţionale a fos un subiect distinct de a lungul anilor în

cadrul mai multor planuri de acţiuni, inclusiv celor de cooperare dintre Republica Moldova şi

NATO (IPAP) insă a început de facto numai după aprobarea Concepţiei securităţii naţionale. În

acest scop, prin Decretul Preşedintelui RM nr.1758 din 09.07.2008 a fost instituită Comisia

pentru elaborarea SSN. Proiectul Strategiei securităţii naţionale elaborat de această comisie a fost

aprobat de Guvern la 28 ianuarie 2009, de fapt la sf ârşitul mandatului de guvernare şi remis

Parlamentului deja după lansarea campaniei electorale.



101

În condiţiile în care dupa alegerile din 2009 noua putere politică a acceptat ideea ca

Strategia securităţii naţionale să devina unul dintre cele mai importante documente ale guvernării

într -un domeniu de importanţă majoră, după desemnarea unui nou Guvern procesul de elaborare

a Strategiei securităţii naţionale a fost reiniţiat. Acest proces a fost lung, anevoios şi finalizat cu

întîrziere. Abia la 15 iulie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Strategia secutăţiinaţionale, care este primul document de acest gen din Republica Moldova.

În conformitate cu definiţiile din preambul, Strategia „stabileste obiectivele sistemului

securităţii naţionale şi identifică căile şi mijloacele de asigurare a securităţii naţionale. În acelaşi

timp, Strategia constituie un act politico- juridic pe termen mediu ce permite adaptarea, în funcţie

de evoluţiile pe plan intern şi extern, politicii din domeniu, securităţii naţionale, identificarea

segmentelor specifice ale sistemului securitătii naţionale care necesită reformare şi determinarea

unui plan realist de implementare a reformelor”. Un capitol aparte din Strategia Securităţii Naţionale este dedicat viziunii şi acţiunilor de

consolidare a securităţii naţionale prin intermediul politicii externe şi de apărare (cap.3).

Strategia recunoaste că „un loc aparte în contextul securităţii îi revine participării Republicii

Moldova la eforturile globale, regionale şi sub-regionale de promovare a stabilităţii şi securităţii

internaţionale prin cooperarea în cadrul ONU, OSCE, cu NATO şi alte organizaţii internaţionale

relevante, precum şi participarea la misiunile în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună

a UE (PSAC).”

In acelasi timp, a probarea Strategiei Securităţii Naţionale oferă şansa începutului unei

faze calitativ noi în politica de securitate şi apărare a Republicii Moldova, iniţierii şi

implementării unor reforme adecvate în sectorul de securitate şi apărare în conformitate cu

practicile şi standardele europene. Experienţa anterioară de iniţiere şi implementare a reformelor

în acest sector indică asupra faptului că valorificarea acestei şanse depinde atît de voinţa politcă

cît şi de capacităţile instituţiilor din sectorul de securitate, în special cele de gestiune a sectorului

de securitate naţională la nivel politic şi cele de planificare strategică. Deşi rolul de monitorizare

şi coordonare inter -instituţională este atribuit Consiliului Suprem de Securitate, de facto,

succesul im plementării Strategiei depinde de eficienţa instituţiei prezidenţiale.

În rezultatul analizei cadrului juridic, constatăm că în Republica Moldova nu există un

document exhaustiv care ar defini în detalii politica de securitate şi apărare. Totodată, există un

cadru juridic complex care determină viziunea de securitate, în interesele, ameninţările, riscurile,

obiectivele, mecanismele de implementare, instituţiile implicate şi acţiunile principale din cadrul

politicii de securitate şi apărare a Republicii Moldova. Din pacate, în acest cadru juridic există

serioase lacune şi deficienţe, generate, pe de o parte, de lipsa unor acte juridice-cheie, iar, pe de



102

altă parte, de o multitudine de acte legislative de calitate insuficientă, care în unele cazuri se

dublează reciproc sau conţin reglementări incorecte şi contradictorii.

Strategia Securităţii Naţionale, care în conformitate cu viziunile doctrinare naţionale este

de facto cel mai important act juridic al politicii naţionale de securitate şi apărare şi determină

funcţionarea sistemului de securitate şi apărare, căile de asigurare a securităţii naţionale,mecanismele şi instrumentele de guvernare a sistemului securităţii a fost adoptată cu mare

întîrziere, iar procesul de implementare în practică a acesteia rămîne sub semnul întrebării, dat

fiind lipsa la moment a oricărui plan de acţiuni în acest sens.

Strategiile sectoriale, care conform SSN vor concretiza aspecte specifice ale funcţionării

sistemului de securitate naţionala, înca urmează a fi elaborate şi a probate, iar termenii pentru

realizarea acestor acţiuni nu a fost stabilit.

Astfel, politica de securitate şi apărare a Republicii Moldova încă nu are un cadru legaladecvat, care ar permite funcţionarea eficientă a sistemului de securitate şi apărare naţională şi

implementarea obiectivului politic de integrare europeană şi participare la politica de securitate

şi apărare comună.

3.2. Consolidarea securităţii naţionale a statului: implicarea factorului informaţional

Noţiunea de securitate informaţională este una multidimensională şi complexă şi, în linii

generale, presupune securizarea mediului informaţional. Securitatea informaţională a statului

este definită, în mod tradiţional, ca stare de conservare a resurselor informaţionale ale statului,

dar şi de protejare a drepturilor legitime ale individului şi ale societăţii în sfera informaţiilor.

Securitatea informaţională are două componente: securitatea informaţional-tehnologică şi

securitatea informaţional- psihologică. Parte a securităţii informaţional- psihologice este şi mass-

media [224], care are un impact substanţial asupra proceselor de evoluţie a statului.

În funcţie de context, noţiunea de “securitate informaţională”, poate avea nuanţe diferite.

În legislaţia mai multor ţări „securitatea informaţionala” este orientată spre protecţia mediului

informaţional al societăţii, permiţând acestuia formarea, utilizarea şi dezvoltarea informaţiei în

interesul cetăţenilor, organizaţiilor şi statului, protejând interesele naţionale [224].

În altă ordine de idei, de-a lungul timpului, datorită dezvoltării tehnologice, accesul la

informaţii şi distribuirea acestora a crescut într -un ritm exponenţial. În această situaţie putem

vorbi despre posibilitatea influenţării mentale şi a atacurilor în spaţiul cunoaşterii sau despre

utilizarea informaţiei (sau ascunderea acesteia) pentru a câştiga duelul mental în scopul

controlării unei situaţii şi obţinerii puterii. Acest lucru poate fi realizat la nivel individual,

organizaţional, naţional şi internaţional.



104

Considerăm că pierderea confruntării informaţionale conştientizează decidenţii cu un pas mai

repede că au pierdut războiul.

Oamenii işi desfaşoară activitate raţionând, iar informaţia poate influenţa gândirea. În altă

ordine de idei, de-a lungul timpului, datorită dezvoltării tehnologice, accesul la informaţii şi

distribuirea acestora a crescut într -un ritm exponenţial. În această situaţie putem vorbi despre posibilitatea influenţării mentale şi a atacurilor în spaţiul cunoaşterii sau despre utilizarea

informaţiei (sau ascunderea acesteia) pentru a cîştiga un duel mental în scopul controlării unei

situaţii şi obţinerii puterii. Acest lucru poate fi realizat la nivel individual, organizaţional,

naţional şi internaţional. Scopul războiului este impunerea voinţei prin putere. Astăzi, conform

aprecierilor futurologilor şi specialiştilor în polemologie, centrul de gravitate pentru obţinerea

puterii se deplasează în direcţia domeniului cunoaşterii. Cunoaşterea, fiind o sursă de putere de

cea mai înaltă calitate, devine o forţă de mare valoare. În cazul războiului informaţional apare o mare varietate de actori. Aceştia pot fi piraţi ai

sistemelor informatice informaţionale în general, falsificatori şi „maeştri“ ai crimei organizate şi

terorismului transfrontalier, specialităţi în informatică, atraşi în executarea unor atacuri

informatice, jurnalişti ori alţi specialişti din mass-media şi nu în ultimul rînd, structuri

specializate ale statelor [232].

Costurile relativ reduse în raport cu rezultatele obţinute, tehnologia tot mai performantă şi

sof isticată la îndemană pentru executarea atacurilor informaţionale au făcut ca activitatea în sine

să devină astăzi mult mai uşoară, mai eficace. Apreciem că nu este suficient să ne limitam la

interacţiunile specifice războiului informaţional care survin numai între statele suverane ca

principali actori pe scena geopolitică, ci trebuie avut în vedere şi considerabilă varietate a altor

entităţi care intervin tot mai mult în toate domeniile de activitate.

Întreaga sferă a confruntării informaţionale poate fi luată în considerare numai la nivelul

cel mai general al politicii unde poate fi elaborata din timp o strategie informaţională eficace. Pe

baza unor programe în fiecare domeniu, la nivel de ministere, de exemplu) informaţia poate fi

exploatată optim în mod ofensiv şi defensiv.

Atunci când se are în vedere o confruntare informaţională este necesară o cuprindere a

ansamblului domeniilor, entităţilor şi tipurilor interacţiunilor informaţionale şi toate combinaţiile

posibile dintre acestea. Acţiunile de război informaţional nu se concentrează numai pe un singur

nivel sau domeniu, ci profită de toate vulnerabilităţile entităţilor. De aceea măsurile de protecţie

trebuie luate în cadrul fiecăruia din aceste elemente. În condiţiile răspândirii largi a tehnologiei

informaţionale, autorii unor astfel de atacuri au mari posibilităţi de inducere în eroare,

dezinformare, influenţare, convingere sau controlare a unei persoane, a unui grup social sau a

opiniei publice în general.



105

În acelaşi timp, existenţa în stânga Nistrului a unui teritoriu necontrolat de autorităţile

constituţionale ale R epublicii Moldova favorizează fenomenul criminal transnaţional. Aceste

raţionamente ne permit să afirmam că diferendul nistrean nesoluţionat rămâne principalul

obstacol în procesul de consolidare a securităţii statului, or, autoproclamata rmn generează

elemente de insecuritate politică, economică şi militară pentru ţara noastră. In acelasi timp, ameninţările informaţionale, atunci când se transformă în atacuri, pot

avea asupra grupurilor sociale efecte greu de imaginat. Considerăm că este suficient de ilustrativ

exemplul sistemelor informaţionale ale infrastructurilor. Membrii grupurilor sociale şi ai

societăţii în general sunt dependenţi de furnizarea energiei electrice, telecomunicaţii,

aprovizionarea cu apă, canalizare, încălzire, transporturi aeriene, feroviare şi rutiere, presa,

servicii sociale, proceduri bancare şi fiscale, multe altele. Toată această infrastructură depinde

vital de sistemele informaţionale care le asigură activitatea normală. În condiţiile extinderii procesului globalizării informaţionale şi a necesităţii de asigurare a

securităţii statului, un rol aparte îl capătă reglementarea şi funcţionarea mass-media

audiovizuală, precum şi gradul de cultură mediatică a populaţiei. Pe de o parte, fluxul liber al

informaţiei este un principiu de bază al democraţiei, pe de altă parte, dezvoltarea Internetului şi a

televiziunii satelitare permit implicarea în procesele politice din statele considerate aliate în sfera

de influienţă a unei sau altei puteri geopolitice.

Situaţia existentă dictează imperativul urmăririi pertinente a pericolelor şi riscurilor ce le

comportă starea de lucruri în spaţiul informaţional al Republicii Moldova, revizuirii Legislaţiei

ce reglementează activitatea în spaţiul audiovizual al ţării şi elaborării de politici şi instrumente

de protejare a intereselor naţionale şi a valorilor culturale, astfel ca acestea să nu contravină

legislaţiei internaţionale (Convenţia Europeană privind televiziunea transfrontalieră, Art.19 al

Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, etc, la care Republica Moldova este parte).

De menţionat că una din primele semnalări ale utilizării inadecvate a instrumentelor

mediatice şi despre pericolul influenţării din exterior a Re publicii Moldova a fost făcută în anul

2000, când un grup de tineri din Republica Moldova, absolvenţi ai instituţiilor de învăţîmânt din

Europa, asociaţi în ONG-ul CAIRO, s-au adresat în instanţa de judecată, invocând nerespectarea

de către mai multe posturi de radio şi de televiziune din Moldova a legislaţiei cu privire la

funcţionarea limbilor şi cu privire la Audiovizual, referindu-se, în special, la stipularea că

posturile radio și tv din Republica Moldova trebuie să emită în raport de 65% din totalul emis iei

în limba de stat. În acest context, CAIRO, a solicitat retragerea licenţei de emisie a opt posturi de

radio şi trei posturi de televiziune. În cadrul procesului, reprezentanţii CAIRO au făcut trimiteri

la legislaţia internaţională vizând mass-media, care prevede protejarea limbilor naţionale,

invocând, în special, exemplul Franţei şi al Belgiei.



106

Deşi Curtea de Apel a dat câştig de cauză acţiunii înaintate de organizaţia CAIRO,

posturile de radio şi TV au câştigat retroactiv procesele. Acest lucru s-a produs datorită

interpretării, la 29 septembrie 2000, de către Parlamentul Republicii Moldova a articolului 13 al

Legii Audiovizualului în mod favorabil proprietarilor studiourilor TV ce retranslează posturile

din străinătate. A fost indicat că “prevederea articolului 13, alineatul 13 din Legea

Audiovizualului privind transmisiunea a cel puţin 65% din volumul emisiunilor şi programelor

de producţie locală nu se referă la timpul de antenă pe parcursul căruia se efectuează

retransmisiunea emisiunilor şi a programelor posturilor străine de către instituţiile

audiovizualului care functioneaza pe teritoriul Republicii Moldova”. Este un caz elocvent când

evaluarea pericolelor pentru spaţiul informaţional nu a fost făcută la justa valoare.

Lipsa de claritate şi perspicacitate a autorităţilor la aplicarea legislaţiei naţionale privind

utilizarea limbilor în Republica Moldova şi cea a audiovizualului a generat, pe parcurs noi provocări. Un exemplu elocvent este şi tentativa unor forţe politice din UTA Gagauz Yeri de

organizare a unui referendum pentru atribuirea limbii ruse a statutului de a doua limbă de stat în

Moldova. De obicei, această problemă este exploatată cu regularitate în ajunul şi în timpul

campaniilor electorale de liderii politici.

Atât în regiunea transnistreană, cât şi în sudul ţării, consumatorul de informaţie nu are

acces la posturile de radio şi de televiziune naţionale, ci la cele din Federaţia Rusă, iar în sudul

ţării, sunt difuzate posturi din Turcia sau Bulgaria. Prezenţa masivă a posturior ruseşti în spaţiul

audiovizualului moldovenesc este o chestiune discutată cu regularitate în cadrul societăţii.

Retranslarea posturilor TV străine poate comporta un avantaj pentru informarea publicului din

Moldova, dar exista şi situaţii în care acestea pot să prezinte anumite riscuri.

În perioada campaniei electorale din 2005, dar şi în cadrul protestelor din aprilie 2009,

experţii au constatat o interpretare tendenţioasă a procesului electoral din Republica Moldova de

mass-media din Federaţia Rusă. Prin intermediul posturilor de televiziune şi radio ruseşti erau

difuzate materiale care aveau drept scop destabilizarea situaţiei din Republica Moldova. Clasa

politică aflată la conducerea ţării apărea în emisiunile difuzate, cu preponderenţă, în lumină

negativă. De fapt, instrumentele informaţionale utilizate faţă de Moldova erau similare celor

aplicate de televiziunile ruseşti în perioadele campanilor electorale desfăşurate în ţări precum

Georgia şi Ucraina.

Considerăm că protejarea spaţiului informaţional naţional trebuie să reprezinte o

prioritate pentru asigurarea securităţii ţării. Manipularea opiniei publice poate fi efectuată atât

prin controlul mijloacelor naţionale de comunicare de masă, precum şi prin retranslarea unor

posturi străine pe teritoriul ţării. În primul rând, este vorba de lipsa transparenţei în domeniul

proprietăţii mass-media. O altă problemă este concentrarea instituţiilor mediatice în mâinile unui



107

singur proprietar sau ale unui grup financiar sau politic. În Franţa, de exemplu, Legea

audiovizualului a fost modificată de mai multe ori, până la actuala formulă. Potrivit legislaţiei

franceze, eliberarea mai multor licenţe unei persoane este posibilă, cu condiţia ca posturile TV

sau de radio deţinute în proprietate să cuprindă în comun un anumit procent de audienţă.

Numărul maximal de acţiuni de care poate dispune o persoană este de 49 la sută. O prevedererelevantă din Legea presei din Letonia, interzice liderilor politici şi partidelor politice de a deţine

mijloace de informare în masă, fie presa scrisă, fie posturi de radio sau tv.

Din cauza imperfecţiunii legislaţiei şi încălcarea normelor deontologice, democraţia din

societatea moldovenească este in permanent pericol. Nimeni nu poate opri amestecul mass-

mediei in viaţa privată a cetăţenilor. Chiar şi cele mai influente persoane din stat sunt expuse

unui asemenea risc, interceptarea convorbirilor telefonice ale diferitor personaje politice servind

drept dovadă în acest sens. Acest amestec abuziv arată că democraţia ca sistem politic de vitrină poate să funcţioneze relativ acceptabil, dar oamenii vor rămâne în continuare la cheremul statului

care va exercita asupra lor influenţe imparabile. De aceea, legea privind protecţia datelor cu

caracter personal, chiar dacă şi ea este un produs al statului, trebuie susţinută cu tărie în forma sa

cea mai radicală. Chiar dacă protecţia pe care o oferă cetăţenilor este destul de firavă, ea

reprezintă un mijloc de protecţie deloc neglijabil pentru cetăţenii din Republica Moldova.

Timp de mai mulţi ani la rând, în Republica Moldova se înregistrează o tendinţă de

concentrare a mass-mediei audiovizuale şi scrise. Până în toamna anului 2009, Consiliul

Coordonator al Audiovizulului a repartizat frecvenţele favorizând unii radiodifuzori (NIT,

EuTV, Antena C) şi defavorizându-i pe alţii (Vocea Basarabiei, Pro-TV etc.)

La 9 iunie 2010, în pofida unei reacţii negative primite din partea organizaţiilor

neguvernamentale de profil, Parlamentul, cu 53 de voturi “pro”, a modificat Legea

audiovizualului. Deputaţii au schimbat articolul 66, alineatul (3) din Codul audiovizualului în

rezultatul căruia o persoană fizică sau juridică poate deţine 5 licenţe de emisie în aceeaşi unitate

administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea. Preşedintele

Comisiei parlamentare de profil a motivat această modificare de lege prin necesitatea de a crea

condiţii mai favorabile pentru dezvoltarea televiziunilor şi atragerea investiţiilor străine pe piaţa

audiovizualului din Republica Moldova [93, p. 208].

Constatăm că, de fapt, anume monitorizarea şi transparenţa proprietăţii este una din cele

mai slabe verigi în audiovizual. În prezent, din cele trei frecvenţe cu acoperire naţională, două

sunt acordate posturilor private de televiziune care, ambele, ar fi aparţinut aceluiaşi proprietar.

Postul “Prime TV” retranslează postul rusesc “Pervîi Kanal”, care este de fapt fosta “Televiziune

Centrală“ din timpurile URSS. Cea de-a doua licenţă, pentru cea de a doua frecvenţa naţională, o

detinea TVR 1, căreia, în anul 2008 i-a fost retrasă şi oferită unui alt post de televiziune. Cazul a



108

generat multiple reacţii din partea opiniei publice din Moldova, dar şi din partea companiei TVR

care a depus un recurs în instanţa de judecată. A urmat adresarea la CEDO, după ce Curtea

Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a respins, pe 10 iulie 2008, recursul Societăţii Române

de Televiziune împotriva celor două decizii ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului din

Republica Moldova prin care s-a interzis, în mod ilegal şi abuziv, retransmiterea programelor

TVR1 pe frecvenţa de stat, pentru care Televiziunea Romana avea o licenţă valabilă pînă în

2011.

Într -un comunicat transmis de TVR se arată că “Interzicerea dreptului TVR de a

retransmite programele TVR 1 în Moldova, în condiţiile în care deţinea o licenţa valabilă pînă în

2011, constituie o ingerinţă abuzivă în dreptul său de proprietate”, şi că “scopul urmărit pe

această cale de CCA din Republica Moldova nu are nimic comun cu administrarea bună şi

eficientă a audiovizualului şi a mijloacelor băneşti publice”. La sfîrşitul anului 2010, TVR areînceput retransmiterea emisiunile sale pe frecvenţa de stat, prin înţelegere cu deţinătorul actual

al frecvenţei TV 2 Plus [93].

Într -o declaraţie a CCA, făcută publică la 15 aprile 2011, se spunea că, “în prezent, pe

teritoriul Republicii Moldova activează peste 10 posturi de radio şi circa 15 posturi de

televiziune care difuzează emisiuni în limba rusă sau retransmit canale din Federaţia Rusă. De

asemenea, în listele de canale ale distribuitorilor de servicii se regăsesc peste 60 de canale

adaptate în limba rusă sau retransmise din Federaţia Rusă”.

Conform ultimelor sondaje, postul principal de televiziune al Rusiei, care are în

Molodova acoperire naţională, este sursa media cu cea mai mare credibiliate pentru cetăţenii

noştri – peste 70%, aproape cu 30% mai mult decât Televiziunea Publică din Republica

Moldova. Respectiv, nu întâmplător, politicienii cu un însemnat rating în Republica Moldova,

conform datelor sondajelor, se dovedesc a fi Vladimir Putin şi Dmitrii Medvedev.

O altă confirmare a impactului posturilor ruseşti asupra spaţiului informaţional al

Republicii Moldova este publicarea la începutul lui octombrie 2010, în cotidianul rus

„Nezavisimaya gazeta”, a unei scrisori deschise, semnate de 500 de veterani din Moldova,

adresată conducerii Rusiei şi postului „Pervâi kanal”, prin care autorii scrisorii acuzau

conducerea Prime TV, pentru faptul că din produsul autentic rusesc, pe post ar fi puse doar 40 la

sută din emisiuni. Semnatarii scrisorii susţineau că Prime TV „pune pe post show-uri cu

politicieni antiruşi” [93, p. 212].

În acelaşi timp, începând cu ultimele luni ale anului 2009, piaţa media din Republica

Moldova a intrat intr-un proces firesc de extindere / democratizare, luând naştere concurenţa

sănătoasa între instituţiile media şi creându-se un climat favorabil afacerilor de media. Au aparut



109

mai multe institutii mass-media, procedurile de acordare a licenţelor au devenit mai transparente,

a fost readus TVR si a fost relansată reforma audiovizualului public.

Intenţia autorităţilor de a o proteja programele autohtone în limba română este de

explicat. Însă, limitările nu ar trebui să aprofundeze şi mai mult divizarea pe criterii lingvistice a

audiovizualului. Iată de ce e necesar de a înfăptui gradual aceasta reformă, oferind o perioadă degraţie radiodifuzorilor. În acelaşi timp, se impune modificarea anumitor prevederi din articolul

11 al Codului Audiovizualului (sau respectarea celor existente) şi introducerea unor schimbări în

Legea Publicităţii a Republicii Moldova din 1997. În primul rînd, e vorba de respectarea

prevederilor cu privire la dublarea, subtitrarea şi sonorizarea emisiunilor difuzate într -o limbă

străina, clarificarea noţiunii de producţie proprie şi ridicarea cotei de emisie în limba română

pentru producţia autohtonă, eliminarea rigorii cu privire la obligativitatea difuzarii în limba de

stat doar a emisiunilor cu caracter informativ şi analitic.Factorul mediatic, astfel, își are propriul rol în consolidarea securității statului. De fapt,

conceptul de securitate naţională a unui stat rezultă din necesităţile vitale şi circumstantele

geopolitice, socioeconomice, culturale etc. în cadrul cărora acesta se dezvoltă. Ca şi pentru

majoritatea ţărilor est-europene, calea Republicii Moldova este spre o societate deschisă şi o

economie competitivă, mai ales din aspectele ei de democratizare, dezvoltare a pieţei şi de

securitate. Însă Moldova este puternic dependentă de riscurile şi ameninţările de securitate. Fiind

vulnerabilă la schimbările din exterior şi incapabilă să identifice, pe plan intern, priorităţile şi

resursele necesare pentru modernizarea instituţiilor publice, Moldova care a fost înfiinţată după

dezintegrarea URSS a devenit curînd sinonim cu termenul de „stat eşuat”, „stat slab”.

Insecuritatea şi instabilitatea au rămas printre cele mai importante obstacole pe calea stabilizarii

democratice a Republicii Moldova, ceea ce a condus la persistenţa unor efecte sociale deosebit

de nefaste pentru populaţie, pentru stat şi societatea civilă în ansamblu.

3.3. Rolul mass-mediei în situaţii de criză

Orice instituţie sau chiar ţară se poate confrunta cu o situaţie de criză, în măsură să puna

în pericol funcţionarea sa normală. Noţiunea de criză a fost transpusă în domeniul social de

către filosofii, care au acceptat generic faptul că este o formă de boală a unui organism social,

căruia i-a fost afectată capacitatea de a se manifesta ca „subiect“ în relaţiile sociale. Într -o

accepţie largă, criza poate fi înţeleasă ca o situaţie naţională sau internaţională, în contextul

căreia se crează o ameninţare la adresa valorilor, a intereselor sau obiectivelor prioritare ale

părţilor implicate.



110

Etimologic, noţiunea de criză vine din limba greacă şi semnifică o decizie în legătură cu

o situaţie critică, dificilă şi tensionată, ce impune adoptarea unei poziţii în vederea transcederii

acesteia. În limba română, criza este definită ca perioadă de tensiune, de tulburări (adesea

decisive), în care se manifestă neconcordanţele sau contradicţiile sau manifestarea violentă a

unor neconcordanţe, a unor dificultăţi economice, politice, militare, sociale etc. ori perioadă detensiune, de tulburări de încercări (decisive) care se manifestă în societate.

Unele crize sunt previzibile şi pot fi prevenite, altele însă nu pot fi anticipate, în mod corect. În

aceste condiţii, criza poate aduce prejudicii grave, dacă nu este gestionată corect. O tipologie

importantă a crizelor o reprezinta faptul că majoritatea reprezintă crize de s istem, generate de

controversate procese de reformă. Cauzele acestora sunt profunde şi se propagă, se combină şi

actionează pe un orizont de timp nedefinit.

Tipologia crizelor. Crizele se manifestă diferit, în funcţie de caracteristicile situaţiei carele determină şi de domneniul de manifestare. Astfel, o criză politică nu seamănă cu una militară,

după cum nici o criză economică nu seamănă cu una socială, deşi acestea au legături,

interconexiuni, stări şi momente de simetrie .

Crizele pot f i caracterizate şi clasificate în multe moduri. Cel mai adesea, acestea sunt

interpretate la modul general, ca fiind crize de securitate, crize de interese sau crize de

conştiinţă.

a) În functie de factorii care le determină şi de domeniile în care acestea se manifestă,

crizele pot fi in principal de natură: politică, diplomatică, economică, socială, financiară,

militară, informaţională, psihologică şi ecologică.

b) după spaţiul în care se manifestă, crizele pot fi locale, naţionale, regionale,

continentale sau internaţionale.

c) după natura resurselor pe care le implică, o criza poate avea determinări umane,

materiale, tehnologice, financiare, bancare etc.

d) în ceea ce priveşte modul de manifestare, crizele pot lua forme latente sau manifeste.

e)

după gradul de complexitate, crizele pot fi simple, complexe şi combinate.

Evoluţia situţiilor de criză. Crizele care afectează grupurile sociale, diferă prin cauzele şi

durata lor. Evident,din cauza multitudinii tipurilor de crize, raţiunea umană poate juca numai un

rol limitat în desfăşurarea lor. Cu toate acestea, ele antrenează acţiunea umană, ceea ce poate

transforma micile deviaţii în crize majore.

Odată generată, criza se manifestă rapid, efectele şi consecinţele putînd fi percepute

imediat. Pierderile financiare, de imagine/poziţie ale instituţiei sau ţării, pot fi majore sau mnore,

în funcţie de gradul de pregătire al acesteia de a acţiona în situaţii de criză. Astfel, se poate vorbi

despre alte doua concepte: starea de criză şi situţia de criză.



111

Apariţia şi evoluţia situaţiilor de criză, au la origine cauze de natură obiectivă. Ca urmare,

ele nu se rezolva şi nu pot fi rezolvate de la sine. Diminuarea în intensitate a factorilor care

determină fenomenul de criză sau înlăturarea acestora se poate realiza doar prin intervenţia

instituţiilor politice, economice, militare, diplomatice, prin voinţa şi acţiunea dirijată a

oamenilor.

Gestionarea situaţiilor de criză. Managementul situaţiilor de criză,constituie o activitate

în timp real, de răspuns imediat la o stare de pericol apărută la nivel naţional sau în anumite zone

ale ţării. Desfăşurarea cu succes a acesteia presupune o formă bună de organizare a sistemului de

răspuns la situaţii de criză, bazată pe legi şi ordine adecvate, dotarea cu echipamente a

structurilor de execuţie, salvare şi evacuare, o dezvoltată asigurare informaţională, înaltă

pregătire profesională a personalului şi anticiparea din timp a derulării optime a tuturor acţiunilor

necesare cu stabilirea precisă a tuturor forţelor participante. Apărute fără veste, situaţiile neprevăzute, precum schimbările organizatorice precipitate,

accidentele, catastrofele naturale sau chiar percepţiile greşite ale publicului, pot avea consecinţe

nefaste asupra imaginii unei instituţii sau a ţării.

Un raspuns eficient la cr iză necesită o atitudine comprehensivă a actorilor politci, militari

şi a celor cu scopuri umanitare, acordînd importanţa cuvenită responsabilităţilor, mandatelor şi

sferelor de competenţă specifice fiecărei părţi. Mecanismul managementului crizelor, asigură

celor care iau deciziile necesarul de informaţii şi aranjamente, pentru ca acestea să poata utiliza

mijloacele necesare într -o maniera coordonată şi în timp util.

Sistemul informaţional -instrument de procesare şi diseminare a informaţiei. Procesarea şi

diseminarea unei informaţii de calitate depinde de sistemele informaţionale utilizate şi de

autonomia surselor generatoare de informaţii. Piaţa informaţională are marele merit de a semnala

care dintre aceste sisteme sunt angajate şi deservesc cerinţele informaţionale ale auditorului.

Sistemul informaţional poate fi definit ca ansamblul datelor, informaţiilor, fluxurilor şi

circuitelor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor, menite să

contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor organizaţiei. În vederea identificării informaţiilor

utile şi a procesării eficiente a acestora, precum şi pentru asigurarea unei diseminări corecte şi

oportune se impune respectarea unui algoritm ce poartă denumirea generică de ciclu

informţional .

Realizarea unui astfel de algoritm este necesară asigurării unei eficienţe manageriale a

informaţiei pentru conducerea oricărei acţiuni. Prin acest ciclu, informaţiile sunt transformate din

informaţii native în informaţii prelucrate, conform cerinţelor impuse.

Procesul de comunicare în situaţii de criză. Comunicarea informaţiilor către mass-media

poate îmbrăca forme diferite ; interviuri exclusive sau spontane; comunicate sau conferinţe de



112

presă. În acest sens, planurile strategice ale instituţiei trebuie să cuprindă şi un plan de legătura

cu mass-media [121].

Cadrul (mediul spaţio-temporal), participanţii, scopurile, acţiunile(actele

comunicaţionale), instrumentele (canale, coduri, mijloace) şi normele reprezintă constante ale

sistemului eficientizării comunicării. Criza degenerată în conflict armat poate determinaactivarea cenzurii militare sau a embargoului informaţional în ceea ce priveşte comunicarea.

Informaţia Mass-media în condiţii de criză Pronunţîndu-se zilnic asupra evenimentelor,

ideilor şi personalităţilor lumii, mass-media exercită o imensa influienţă, prin forţa şi amploarea

informaţiei, explicaţiei şi persuasiunii, prin puterea sa integratoare sau alienatoare. Considerînd

mass-media drept purtătoare, alinătoare şi creatoare de informaţie şi valoare, observăm că

specificul activităţii jurnalistice poate fi surprins între alte dimensiuni în dinamica sensibil-

inteligibil, pe baza căreia se desprinde existenţa unei informaţii sociale specifice, numită “de presă” cu reale valenţe estetice atitudinale spirituale.

Informaţia mass-media şi tehnici de soluţionare a crizelor. Criza mediatică este cazul

particular al crizei de comunicare, determinată de intervenţia mass-media în evoluţia acestei

crize, intervenţie dictata de deficitul de informaţie oficială, coerentă şi oportună pe canalele

obişnuite de comunicare. Completarea deficitului de informaţie este solicitată cu acuitate de

public, care oferă astfel mass-mediei oportunitatea de a ocupa vidul informaţional (deficitul de

informaţie) existent şi de a se transforma în furnizor “autorizat” de informaţie, interpretor,

evaluator şi emităţor privilegiat.

Dintre tehnicile de rezolvare a crizelor organizaţionale, se știe, multe implică relaţia cu

mijloacele de informare în masă, după cum urmează: reducerea mediatizării negative;

schimbarea crizelor în oportunităţi; evitarea ramânerii timp îndelungat în punctul de maxim al

crizei; evitarea confruntării directe cu mijloacele informaţionale; promovarea unei noi imagini.

Eficientizarea managementului informaţiilor în reţelele informaţionale. Pentru o utilizare

mai eficientă a informaţiei este necesar un management al informaţiei. Influienţa

managementului asupra eficienţei poate fi analizată, atît din punct de vedere teoretic, cît şi

pragmatic. Premisele fundamentale de la care pornim în abordarea teoretică a impactului pe care

managementul îl are asupra eficienţei sunt acelea că, eficienţa reprezintă scopul final al

managementului, iar managementul este un element determinant în creşterea eficienţei.

În cazul în care se urmăreşte eficientizarea legăturilor informaţionale între diferite puncte

de comandă (celule de criză) şi ierarhizarea fluxurilor de informaţii, de exemplu, între punctul

de comandă de bază şi punctele de comandă din cadrul fiecarui sector, este necesar să fie

reprezentate şi analizate structurile diferitelor reţele informaţionale ce se pot utiliza. Acestea se



113

compun din elementele decizionale între care are loc schimburi de informaţii, împreună cu

legăturile dintre ele.

Structura de relaţii publice – managerul informaţiilor interne către mass-media. Pornind

de la ideea că managementul informaţiei este procesul prin care informaţiile colectate

anterior sunt analizate şi apoi folosite de manageri pentru a lua decizii, trebuie consideratăimportanţa acestei activităţi în situaţie de criză. Relaţiile publice joacă un rol esenţial în acest

sens, deoarece ajută la dezvoltarea mesajelor ce vor fi transmise diferitelor tipuri de publicuri.

Astfel, raspunsul la criză se împarte în doua secţiuni: răspunsul iniţial la criză şi repararea

reputaţiei şi afirmarea intenţiilor comportamentale viitoare.

Comunicarea instituţiei cu mass-media în cazuri de criză. În eficientizarea

managementului informaţiilor mass-media în organizaţia militară, se porneşte de la faptul că

relaţiile cu mass-media au ca principal sistem de referinţă prevederile constituţionalereferitoare la libertatea de exprimare şi obligativitatea corectei informări a opiniei publice, la

baza comunicării trebuind să se situeze o serie de principii, consacrate şi în practica

serviciilor din ţările cu democraţie avansată. În acest sens, considerăm că: este necesar să se

stabilească un echilibru bine definit între transparenţă şi secretizare; publicul şi mass-media

trebuie consideraţi parteneri în cooperarea la nivel naţional pe problematica securităţii şi, în

consecinţă, se impune a fi informaţi cu aspecte din domeniu; transmiterea informaţiilor să

se bazeze pe transparenţă, echidistanţă şi obiectivitate; să nu fie furnizate deliberat, în nici o

împrejurare, informaţii false; gestionarea comunicării în baza unor programe proiectate, susţinute

şi conduse de managementul de top al organizaţiei militare; asigurarea unui tratament egal pentru

întreaga mass-media.

Pe baza studiului efectuat şi a concluziilor formulate, propunem urmatoarele:

posibilităţile statului, ca entitate cu scopuri şi finalităţi luptătoare, de a bloca şi descuraja

agresiunile informaţionale, sunt determinate apriori de modalităţile în care gestionează şi

procesează informaţia. Aceasta presupune, printre altele: formarea specialiştilor în identificarea

şi valorificarea informaţiilor utile, vehiculate în procesualitatea socială; perfecţionarea

structurilor şi a capacităţilor de procesare a informaţiilor; protejarea/disimularea informaţiilor

proprii. Statul,cu toate structurile sale de apărare, trebuie să dezvolte atît tehnologii şi strategii

informaţionale de atac, cît şi de apărare. Culegerea, prelucrarea şi diseminarea informaţiilor să

devină o activitate permanentă, iar volumele de date în continuă creştere să rezulte din extinderea

reţelei de surse şi senzori cu funcţionare în regim automatizat. Este necesar să se creeze

condiţiile tehnice şi funcţionale necesare pentru ca sistemul informaţional pentru managementul

situaţiilor de criză să devina treptat un sistem în timp real, astfel încît totdeauna procesele

decizionale să dispună de toate informaţiile necesare pentru conducere. Modelele conceptuale şi



114

soluţiile existente în prezent, dar mai ales cele viitoare, bazate pe cele mai noi tehnologii

informaţionale, accentuează necesitatea existenţei unor proceduri logice, organizate şi

reglementate cu privire la controlul şi comanda structurilor responsabile cu diseminarea

informaţiilor mass-media şi de management al informaţiilor pe timp de criză. Subliniem

necesitatea existenţei unui plan de comunicare a instituţiei cu publicul, prin intermediul mass-

media, care să reglementeze clar ce, cum şi cînd trebuie transmis, în scopul minimizării efectelor

crizei.

Consideram ca neutralitatea Republicii Moldova nu asigură securitatea ţării, ci doar

interesele Federatiei Ruse şi menţinerea influenţei acesteia în regiune. Sunt si concluziile

cercetatorilor in domeniu care consideră ca neutralitatea Republicii Moldova nu numai că nu a

rezolvat probleme sale de securitate, dar continuă şi să fie sfidată de Federaţia Rusă.

În contextul în care, după cum atestă sondajele, majoritatea populaţiei RepubliciiMoldova ezită în chestiunea aderării Republicii Moldova la NATO, această atitudine ar fi

cauzată şi de lipsa discuţiilor la nivel politic referitor la acest subiect. Potrivit Constituţiei,

Republica Moldova este stat neutru, care nu poate face parte din organizaţiile militare şi care nu

permite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Acest statut este susţinut şi de

Federaţia Rusă, care deţine însă un contingent de militari în Transnistria, zona de est a ţării,

controlată de un regim separatist. Anumiţi politicieni, precum şi forţe politice de la Chişinău,

doresc modificarea statutului de neutralitate şi aderarea la NATO, susţinând că fără acest pas,

Republica Moldova nu va putea să adere la UE. Experţii consideră însă că opinia populaţiei ar

putea fi schimbată, dacă ar exista un consens la nivel politic.

3.4. Opţiunile de securitate ale Republicii Moldova în contextul integrării europene şi

cooperării euroatlantice

De la obţinerea independenţei, Republica Moldova nu a jucat rolul unui actor activ din

punct de vedere al participării la asigurarea securităţii regionale sau internaţionale, constată

experţii în domeniu. Rezultatele modeste au fost dictate de mai mulţi factori printre care:

orientarea politicii externe şi mediul de securitate intern, mentalitatea elitei politice şi atenția

insuficientă acordată reformei sectorului de securitate, dar şi de impedimentele de ordin extern în

calea democratizării şi europenizării ţării. Republica Moldova are, pentru moment, experienţă

nesemnificativă a participării în operaţiuni internaţionale mandatate de Organizaţia Naţiunilor

Unite sub egida OSCE şi ONU.

Oricum, dinamica dezvoltării internaționale înaintează în prim-plan conceptul

interdependenței. În linii mari acest concept se maniestă pe două direcţii: dinspre Est spre Vest şi



115

viceversa, conform formulei „ori Vestul va stabiliza Estul, ori Estul va destabiliza Vestul” [145].

În aceste condiţii, cooperarea şi stabilizarea părţii neintegrate a Europei este crucială pentru

ambele părţi ale continentului. Astfel, NATO are două instrumente majore pentru asigurarea şi

întărirea stabilităţii în spaţiul euroatlantic: extinderea geografică prin includerea în Alianţă a unor

noi membri din Europa de Est; proiectarea forţei în afara spaţiului NATO, prin asumarea de cătreAlianţă a unor noi funcţii care ar permite (politic şi militar) implicarea eficace în crizele de la

periferia sa.

Cooperarea cu NATO este în acest sens esenţiala pentru reforma sectorului de securitate.

Planul Individual al Parteneriatului RM- NATO (IPAP) stipulează că implementarea IPAP nu

urmăreşte obiectivul aderării la Alianţa Nord-Atlantică, dar va încuraja şi susţine procesul de

reformare a sectoarelor apărarii şi securităţii naţionale. În acest scop, Republica Moldova poate

utiliza baza politico- juridică necesară şi va conlucra cu UE şi alte organizaţii internaţionale pentru a asigura complementaritatea şi a evita dublările între IPAP, Acordul de Parteneriat şi

Cooperare Moldova - UE şi Strategia naţională de dezvoltare. Cu alte cuvinte, Republica

Moldova se poate orienta spre o relaţie productivă cu NATO şi cu UE, pentru a putea beneficia

de toate instrumentele puse la dispoziţie de acestea.

O altă asumpţie ţine de indivizibilitatea securităţii europene. La momentul actual, acest

concept are o sferă de manifestare destul de restrânsă, NATO şi UE fiind singurele organizaţii în

care conceptul se validează.

Astfel, opţiunile politice afirmate şi validate, inclusiv, prin documente adoptate prin

consens şi cele consemnate în legi şi norme aprobate de către Parlamentul Republicii Moldova

cu majoritate de voturi, sunt:

1. Integrarea în Uniunea Europeană.

2. Neutralitatea.

3. Integritatea teritorială-reintegrarea regiunii transnistrene.

4. Desfiinţarea trupelor militare (excepţie făcând contingentul pentru operaţiuni externe).

5. Retragerea trupelor ruse / menţinerea trupelor după soluţionarea conflictului.

Printre opţiunile teoretice de securitate ale Republicii Moldova pe baza nominalizării

formale a actorului implicat sau a prezentării elementelor esenţiale de securitate se înscriu

soluţiile de securitate teoretice ce antrenează actori de securitate activi în regiune. De asemenea,

soluţiile de securitate teoretice ce implică organizaţii de securitate căreia Republica Moldova îi

aparţine / soluţii de securitate ce pun în discuţie statalitatea Republicii Moldova.

De menţionat că Republica Moldova nu poate să-şi asume singură propria securitate prin

sine din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi absenţa capabilităţilor din cauza naşterii târzii a



116

statului Republica Moldova, constituirii târzii a forţelor de securitate şi apărare ale noului stat,

dimensiunea redusă în raport cu vecinii şi actorii interesaţi.

Un alt aspect îl constituie situaţia contemporană de securitate care exclude posibilitatea

asigurării securităţii unui stat de sine stătător, cu excepţia marilor puteri geopolitice, cu

capabilităţi militare şi de securitate majore. De aceea, soluţia pentru statele mici este apărareacomună, precum şi soluţii de securitate comune, fapt ce permite împărţirea costurilor, în regiunea

geopolitică de frontieră ocupată de Republica Moldova. Existenţa trupelor militare ruse pe

teritoriul naţional, încă din 1991, şi ineficienţa tuturor soluţiilor negociate şi convenite de

retragere a trupelor (Acordul Snegur-Elţin din 1994 şi rezultatul rundelor de negociere pentru

retragerea trupelor ruse, Tratatul revizuit al Forţelor Convenţionale în Europa, Documentul înalt

al Summitului OSCE din 1999, de la Istanbul).

De altfel, această realitate este consemnată explicit în Concepţia de Securitate aRepublicii Moldova, care remarcă faptul că o posibilitate pentru consolidarea securităţii o

constituie aranjamentele de securitate bilaterale, multilaterale etc. Consiliul Europei şi OSCE nu

garantează Republicii Moldova gradul necesar de securitate. Exemplul georgian a arătat elocvent

că principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale pot fi scindate cu uşurinţă. Celelalte

aranjamente regionale (ICE, CEMN) sunt favorabile dezvoltării stării de securitate, atestă

experții, dar nu garantează nici ele securitatea Republicii Moldova.

Evaluarile teoretice internaţionale arată că formula unei „zone tampon” este valabilă şi

agreată de către cele două parţi în confruntare sau competiţie, în general, dar este complet

contraindicată statelor din zona respectivă. Motivul esenţial este presiunea constantă asupra

acestor state din partea competitorilor – şi nu vom face trimiteri istorice directe, dar ar fi şi cazul

unor consultări cu Polonia sau Ţările Baltice pentru a prelua experienţa acestor state care s-au

aflat într -un moment sau altul, într -o zonă tampon. Soluţia alternativă este relativ simplu de

evaluat, şi astfel se poate demonstra lesne convergenţa între soluţiile de securitate ale Uniunii

Europene şi apartenenţa la NATO, în special în regiunea de confluenţă răsăriteană. Acest lucru

este dat de precedentul procesului de extindere a UE şi NATO în perioada de după încheierea

războiului rece. Drept consecinţă, au fost identificate următoarele opţiuni teoretice de securitate,

cu menţinerea statalităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

a) Rusia (stat garant, neutralitate şi baze ruseşti): este una dintre soluţiile teoretice. Ea intră în

contradicţie cu opţiunea politică privind viitoarea aderare a Republicii Moldova la Uniunea

Europeană. Un stat care să aparţina pieţei comune europene şi instituţiilor Uniunii Europene,

dar să-şi asigure în acelaşi timp securitatea pe baza garanţiilor militare şi de securitate

furnizate de Federaţia Rusă este o contradicţie fundamentală. Drept consecinţă, trebuie



117

alterată şi opţiunea politică formulată şi consfinţită consensual de aderare la UE şi păstrarea

unor elemente de apartenenţă la piaţă, de liberă circulaţie, alte tipuri de relaţii.

b) NATO: o soluţie viabilă şi, considerăm, unica aplicabilă în mod efectiv. Ea este congruentă

cu majoritatea opţiunilor politice anunţate, cu excepţia neutralităţii permanente. Dacă se

accepta neutralitatea constituţională drept o soluţie tranzitorie, soluţia integrării în NATO – cu suma de reforme, paşi şi decizii ale membrilor Alianţei necesare – ar putea fi o opţiune

realizabilă în perspectivă.

c)

UE si Romania: la această oră, Uniunea Europeană nu are o dimensiune de

securitate autonomă, capabilă să acopere necesităţile de securitate în această zonă a Europei.

Perspectiva realizării acestei opţiuni este posibilă, fiind compatibilă cu apartenenţa la NATO,

în condiţiile în care majoritatea statelor membre ale UE sunt membre ale NATO şi au relaţii

şi garanţii de securitate validate în raport cu Alianţa. Mai mult, UE şi NATO au şi oconvergenţă de principii, norme şi capabilităţi, iar perspectiva realizării unei soluţii de

securitate independente de NATO nu există. Din cauza diferendului transnistrean nerezolvat,

o antrenare mai mare a României în treburile Moldovei ar putea deveni problematică pentru

relaţiile România-Rusia. Şi, totuşi, nu este clar dacă a par ținerea României la NATO ar fi în

detrimentul sau în favoarea NATO, în cazul în care Moldova devine stat ratat, pentru că în

astfel de condiţii este posibil ca NATO să se implice oricum în eventuale operaţiuni

umanitare din Moldova [207]. Acelaşi lucru îl consemna revista „The Economist”: „Până nu

demult NATO a avut rezerve faţă de o eventuală implicare în spaţiul ex-URSS, pentru că

Rusia, un stat cu care NATO are nevoie să menţină o relaţie de cooperare, ar fi reacţionat

negativ. În lipsa unor ameninţări majore la adresa mediului de securitate, această situaţie ar

putea persista”. De fapt, politologii considera că este plauzibilă dezvoltarea unor scenarii în

care NATO ar fi atrasă în operaţiuni de pacificare sau umanitare în regiuni cum ar fi

Moldova” [208].

d) UE şi menţinerea trupelor ruse în RM: această opţiune de tip „a treia cale” sau „zonă

tampon” este una ireală, din punct de vedere al efectivităţii aplicării soluţei. Mai mult,

apartenenţa la Uniunea Europeană presupune susţinerea politicii externe convenită şi a

principiilor, fără a mai vorbi despre clauza de solidaritate introdusă de Tratatul de la

Lisabona. Aceasta este incompatibilă cu menţinerea trupelor ruse sau cu asigurarea securităţii

de către Federaţia Rusă. Iar integrarea europeană fără pachetul referitor la Politica Externă şi

de Securitate Comună nu este posibilă.

e) Neutr alitatea în prezența garantiilor internationale de securitate: soluţie ce a fost propusă, în

anumite momente, de către conducerea Republicii Moldova, drept condiţie iniţială în

abordarea formulei de reunificare a statului, formulată de către Federaţia Rusă. În timp, s -a



118

renunţat la această opţiune din cauza reacţiei fără echivoc a actorilor implicaţi care au respins

asumarea costurilor acestei soluţii. De menţionat, faptul că neutralitatea în sine, chiar

consacrată internaţional, şi nu numai declarată constituţional, nu ar fi o soluţie viabilă de

securitate, ci doar un surogat. De fapt, tot garanţiile de securitate viabile sunt cele chemate să

asigure o soluţie de securitate, nici măcar „garantarea neutralităţii” – o formulă nefericită şifără substanţă – nu poate fi asimilată unei soluţii de securitate.

f) Stat neutru şi reformarea sistemului de securitate: este, teoretic, o formulă de securitate

viabilă. Ea este însa mai radicală decât formula de securitate de apartenenţă la NATO, cu

certitudine inacceptabilă pentru Federaţia Rusă, potrivit propriilor declaraţii repetate, pentru

că ele ar trebui să însemne înlocuirea unei baze militare/prezențe militare ruse cu una

NATO/SUA. Apoi, această soluţie presupune pasarea responsabilităţii către un alt stat şi nu

se ştie nici în ce măsură interesul american ar fi atât de mare în Republica Moldova – lucruneprobat până în prezent – nici dacă Republica Moldova poate asuma costurile aferente unei

asemenea soluţii. Formula include efortul propriu pentru propria securitate şi împărţirea

costurilor cu aliaţii.

g) ONU+capabilităţi internaţionale-forţe ONU de menţinere a păcii garantoare: la etapa

actuală, este puţin probabil ca ONU să aibă capabilităţile necesare asigurării securităţii unui

stat. Mai mult, formula este inaplicabilă ca soluţie de securitate, după cum s-a văzut în

Kosovo, acolo unde problemele de acest resort au revenit operatiunii KFOR a NATO şi nu

UNMIK a ONU. În plus, eşecul formulei de soluţionare a conflictului în Abhazia şi

incapacitatea de a adopta o rezoluţie în Consiliul de Securitate în chestiunea războiului ruso -

georgian, arată limitele substanţiale ale ONU în a lua măsuri pe această dimensiune, dacă în

cauză este implicat un stat membru al Consiliului de Securitate, caz aplicabil în Republica

Moldova prin prezenţa trupelor ruse şi interesele armate şi manifestate de Federaţia Rusă în

Republica Moldova, plus numărul mare de cetăţeni ruşi cantonaţi teritorial în raioanele de est

ale Republicii Moldova.

h)

OSCE + componentă de securitate + capabilităţi de asigurare a securităţii: şi în acest caz

apare situaţia descrisă mai sus: Federaţia Rusă are drept de veto în organele decizionale ale

OSCE, OSCE este responsabilă în caz de eşec în gestionarea mecanismului de menţinere a

păcii în Osetia de Sud. Mai mult, în cazul de faţă, OSCE nici nu are capabilităţi de menţinere

a păcii, aşa cum poate avea ONU.

Un prim test pe care ar trebui să-l treacă opţiunile teoretice în cazul securităţii Republicii

Moldova este cel al validităţii. Pot fi propuse un șir de criterii pe baza cărora sa fie evaluată

validitatea opţiunilor, respectiv în ce măsură o opţiune teoretică ar putea fi şi una realistă:



119

- credibilitatea opţiunii - măsură în lumea contemporană, în care soluţia de securitate

propusă are şanse de a asigura securitatea Repu blicii Moldova.

- sustenabilitatea opţiunii – în ce masură opţiunea de securitate odată realizată este durabilă

în timp, are capacitatea de a fi o soluţie pe termen mediu şi lung.

-

reciprocitatea opţiunii – în ce măsură soluţia este acceptabilă şi pentru ceilalţi actoriimplicaţi.

- fezabilitatea opţiunii - în ce masură opţiunea respectivă, este realizabilă în practică.

- negociabilitatea opţiunii – măsura în care o opţiune fezabilă, sustenabilă şi în care ar

putea exista şi reciprocitate, opţiune care este negociabilă şi acceptabilă de către

partenerii implicaţi şi interesaţi în acest proces.

Drept consecinţă există prea puţine soluţii de securitate, compatibile cu toate criteriile şi

cu opţiunile politice ale Republicii Moldova. Soluţiile admisibile se pot realiza doar cumodificarea opţiunilor politice anunţate şi consacrate de Republica Moldova:

- fie garanţii şi baze militare ruse cu statut permanent, cu soluţii de securitate acordate de

Federaţia Rusă, anularea opţiunii de integrare în Uniunea Europeană şi a celei de retragere a

trupelor ruse din Republica Moldova.

- este aderarea Republicii Moldova la NATO, cu alterarea formulei de opţiune politică a

neutralităţii şi a desfiinţării trupelor militare.

Prin urmare, Republica Moldova ar avea de ales între două opţiuni de securitate posibile,

care să respecte următoarele condiţii:

- pentru realizarea lor ar trebui modificate opţiunile politice validate ale R epublicii Moldova;

- în ambele cazuri ar putea exista beneficii şi costuri.

În cazul în care Republica Moldova ar opta pentru orientarea politicii sale externe către

Rusia, atunci ar trebui modificată opţiunea de retragere a trupelor ruseşti şi a însăşi suveranităţii,

respectiv a independenţei statului (principii fundamentale definitorii ale statalităţii). În schimb,

Federaţia Rusă nu ar cere alte costuri pentru dezvoltarea trupelor armate, dotarea lor, reformarea

lor, din contra, va avea de câştigat în cazul în care Republica Moldova nu ar avea asemenea

trupe.

În cazul unei opţiuni pro NATO, ar trebui modificată condiţia neutralităţii constituţionale,

iar costurile sunt de facto cele ale reformării propriilor trupe armate şi structuri de forţe, dotarea

lor, compatibilizarea lor la standardele NATO şi asigurarea capabilităţilor necesare apărării

teritoriului, inclusiv prin apărarea comună, odată cu admiterea în NATO. În acest caz, este vident

că se pune problema unui efort al întregii societăţi, dar efortul e făcut pentru sine, pentru propriul

viitor, nu pentru Alianţa Nord-Atlantică.



120

Planificarea de securitate a Moldovei ar trebui să prevadă posibilitatea ca republica să

recurgă la capabilităţile politico-militare ale NATO şi UE pentru stabilizarea ţării, în cazul unor

evoluţii negative, care încă nu sunt improbabile pentru viitorul Moldovei. Ţinând cont de

acestea, Republica Moldova este extrem de interesată în elaborarea unui cadru de relaţii cât mai

dezvoltat posibil cu structurile de securitate occidentale, care ar constitui nu doar un factor de

stabilizare a ţării, dar şi un instrument-cheie de integrare europeană a Moldovei.

Alegerea Republicii Moldova este deci, între neutralitatea armată constituţională, garanţii

oferite de partea rusă şi limitarea suveranităţii şi a independenţei de stat şi aderarea la NATO, cu

modificarea Constituţiei şi reformele necesare pentru accederea în Alianţa Nord-Atlantică, către

apărarea comuna asigurată de aceasta. Considerăm că o soluţie reală şi responsabilă de securitate

pentru Republica Moldova, fără alterarea statalităţii şi suveranităţii sale, este aderar ea la NATO.

În aceste condiţii, opţiunea pentru asigurarea securităţii între momentul actual şimomentul realizării condiţiilor şi a dezideratului aderării la NATO poate fi realizată printr -o

formula compatibilă cu această soluţie, respectiv obţinerea garanţiilor de securitate din partea

Ucrainei şi României, cu negocierea şi asumarea costurilor aferente. Evident ca cele două optiuni

vin cu costuri, dar şi cu beneficii aferente. Ele se cuantifică, din punct de vedere politic, şi în

formule de limitare a suveranităţii sau, din contra, în investiţii în securitate şi acordarea anuală a

unor resurse suficiente pentru componenta de securitate, în consonanţă cu celelalte state aliate, şi

asumarea costurilor relative la nemulţumirile şi poziţiile distincte ale Federaţiei Ruse. Această

eventualitate presupune asumarea de către autorităţi şi de populaţie a binecunoscutelor reacţii

agresive ale Federaţiei Ruse în domeniile comercial, energetic, economic, politic şi militar şi cu

întârzierea aferentă a unui eventual proces de reintegrare a ţării, până la devenirea regiunii a flate

sub controlul autorităţilor legitime drept un punct de atracţie pentru cetăţenii ce locuiesc în

regiunea separatistă şi decuplarea Transnistriei de la politicile planificate la Moscova. În schimb,

costurile ar putea fi compensate de sprijinul european si euroatlantic, de care Moldova va

beneficia cu certitudine, dar cu întârzierile aferente mecanismelor birocratice ale celor două

organizaţii. Însă, întârzierea poate fi compensată de sprijinul ce poate fi obţinut pe canale directe

de la țările vecine, în primă instanţă, ulterior de un sprijin substanţial obţinut în baza unui

parteneriat strategic cu SUA, dublat de parteneriate strategice cu statele UE, care sunt absolut

obligatorii unei formule de menţinere a suveranităţii Republicii Moldova.



121

3.5. Concluzii la Capitolul 3

Considerăm că politica de securitate a Republicii Moldova este afectată de mai multe

deficienţe de ordin conceptual, legal şi instituţional care, pe de o parte, nu permit funcţionarea

eficientă a sistemului de securitate naţională şi pe de altă parte, nu asigură un sprijin adecvatimplementării obiectivului politic de integrare europeană şi de participare la politica de securitate


La nivel conceptual, deficienţele majore constau în calitatea şi rolul documentelor cheie,

cum ar fi Concepţia Securităţii Naţionale şi Strategia Securităţii Nationale. Pornind de la faptul

că aceste documente conţin obiective strategice pe termen lung şi vizează acţiuni com plexe,

extrem de costisitoare şi eforturi susţinute de lungă durată la nivel naţional pentru atingerea

acestor obiective, aprobarea acestor documente este obligatorie odată cu aprobarea programuluide guvernare, iar calitatea lor urmează a fi la cel mai inalt nivel. Aceste documente cheie nu sunt

un scop in sine, dar constituie primul dintr-un şir de elemente necesare pentru ca sistemul de

asigurare a securităţii nationale să poată funcţiona eficient.

Republica Moldova riscă şi işi vede ameninţată statalitatea, securitatea, suveranitatea,

integritatea teritorială şi independenţa prin perpetuarea situaţiei de a nu opta pentru o soluţie de

securitate sustenabilă şi realizabilă în practică. Chiar şi la această oră, pachetul de opţiuni

politice ale Republicii Moldova este contradictoriu în condiţiile menţinerii statalităţii,

suveranităţii şi independenţei statului. Astfel, opţiunea integrării europene este incompatibilă cu

neutralitatea constituţională şi cu desifiinţarea forţelor armate pentru apărarea teritor iului.

Considerăm că Republica Moldova trebuie să elaboreze un program de informare a publicului şi

de consultări cu comunitatea de experţi, cu societatea civilă şi cu partenerii săi pe plan

internaţional, în privinţa stabilirii opţiunilor sale de securitate. Republica Moldova ar trebui să

adopte o decizie consistentă şi validă de securitate, care să fie asumată şi susţinută de populaţie.

Integrarea în Uniunea Europeană este incompatibilă cu formele de garantare a securităţii de către

Federaţia Rusă. În schimb, integrarea în Uniunea Europeană este compatibilă cu integrarea în

NATO. Mai mult, integrarea oricărui stat fost socialist sau fost sovietic în UE nu a putut să se

realizeze până când acesta nu a accedat anterior în NATO. Astfel, politica de securitate a

Republicii Moldova nu are încă un cadru legal adecvat, care ar permite funcţionarea eficientă a

sistemului de securitate naţională şi implementarea obiectivului politic de integrare europeană şi

participare la politica de securitate şi apărare comună.

Considerăm că la ora actuală, în mai multe domenii, nu există suficientă experienţă

pentru a face faţă unor provocari cum ar fi: vulnerabilitatea democraţiei moldoveneşti în faţa

atacurilor cu informaţii false, inducere în eroare sau atacuri premeditate, or chestrate prin noile



122

media; atacurile individuale executate de persoane care au pregătirea şi voinţa necesare pentru

exploatarea punctelor slabe ale sistemelor de comunicaţii şi reţelelor informatice în scopul de

cîştiguri ilegale sau pentru a dezorganiza societatea; organizaţiile criminale care traversează

granitele naţionale şi care tind să depăşească informaţional forţele de represiune şi de justiţie,

fenomen ce reprezintă o provocare greu de înfruntat, războiul de coaliţie în care cooperareamilitară şi interoperabilitatea sunt esenţiale, dar cînd scopurile politice pot să nu fie complet

compatibile, războiul psihologic purtat contra populaţiei în scopul de a submina încrederea în

lideri sau în corectitudinea acţiunilor lor, acţiunile avînd deseori la bază exploatarea clivajelor

etnice, sociale sau morale în societatea ţintă.



123

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Analiza sistemică de cercetare a problemei securităţii naţionale a Republicii Moldova în

contextul opţiunii de integrare europeană, a permis elaborarea următoarelor concluzii , după cum

urmează: 1) Pentru cercetarea în cauză, cele mai relevante subiecte de abordare ştiinţifică sunt:

securitatea naţională, securitatea informațională şi democratizarea societăţii. Or, la etapa actuală,

sistemul securităţii naţionale a Republicii Moldova, parcurge o etapă dificilă de cristalizare şi de

instituţionalizare a elementelor fundamentale. Considerăm că Republica Moldova, stat mic şi

într -o permanentă criză de resurse, amplasat într -o zona tampon, trebuie să facă față

numeroaselor provocări la adresa securității. În același timp, beneficiind de anumite privilegii în

asigurarea securității sale naționale. Analizând sursele ștințif ice din domeniu, am constatat că arfi necesară elaborarea unui suport metodologic relevant care să asigure identificarea, clasificarea

și abordarea amenințărilor și vulnerabilităților principale la adresa securității informaționale a

Republicii Moldova ținând cont de priorități.

2) Republica Moldova nu se poate integra facil într -o societate informaţională proeuropeană

şi globală, pentru că nu dispune încă de un cadru legislativ adecvat. În Republica Moldova, nu

există stipulări legislative coerente despre societatea informaţională iar actele normative din

domeniu nu se referă la probleme practice, a necesităţilor de intervenţie normativă în acest

domeniu. Tranziţia spre societatea informaţională a Republicii Moldova, ca o componentă

relevantă a dezvoltării, nu înseamnă numai modernizarea şi extinderea societăţii informaţionale,

ci mai ales acoperirea vidului legislativ înregistrat în domeniu.

3) Tabloul surselor de insecuritate se supune unei dinamici proprii, în care rolul esenţial

revine includerii Moldovei în una din schemele de securitate viabile, în contextul procesului de

integrare europeană. Astfel, Republica Moldova întârzie cu reacţiile la acele oportunităţi pe care

ni le oferă configuraţia geopolitică a Europei Unite. Un lucru este cert, că cele mai multe din

pericolele existente astăzi, trebuie căutate în organizarea şubredă a instituţiilor de stat, în corupţia

de la nivel înalt, în instituţiile slabe şi în responsabilitatea limitată a oficialilor pentru obligaţiile

lor, ceea ce erodează calitatea adminstrării în stat şi alimentează insecuritatea individuală şi

regională.

4) Vulnerabilitatea noilor vecini ai UE, pune sub semnul întrebării şi reuşita politicii

europene de vecinatate. În acelaşi timp, partenerii occidentali ai Republicii Moldova, care pot

înfluienţa comportamentul acestor ţări, se văd tot mai mult nevoiţi să răspundă unor noi sfidări în

alte regiuni ale lumii, de un interes mult mai mare pentru ei.

5) Politica de securitate a Republicii Moldova este afectată de mai multe deficienţe de ordin



124

conceptual, legal şi instituţional care, pe de o parte, nu permit funcţionarea eficientă a sistemului

de securitate naţională şi, pe de altă parte, nu asigură un sprijin adecvat implementării

obiectivului politic de integrare europeană şi de participare la politica de securitate şi apărare

comună. La nivel conceptual deficienţele majore constau în calitatea şi rolul documentelor cheie,

cum ar fi Concepţia Securităţii Naţionale şi Strategia Securităţii Nationale.6) Pornind de la faptul că aceste documente conțin obiective strategice pe termen lung şi

vizează acţiuni complexe, extrem de costisitoare şi eforturi susţinute de lungă durată la nivel

naţional pentru atingerea acestor obiective, aprobarea acestor documente este obligatorie odată

cu aprobarea programului de guvernare, iar calitatea lor urmează a fi la cel mai inalt nivel.

Aceste documente cheie nu sunt un scop în sine, dar constituie primul dintr-un şir de elemente

necesare pentru că sistemul de asigurare a securităţii nationale, să poată funcţiona eficient.

7) Republica Moldova riscă şi işi vede ameninţată statalitatea, securitatea, suveranitatea,integritatea teritorială şi independenţa prin perpetuarea situaţiei de a nu opta pentru o solutie de

securitate sustenabilă şi realizabilă în practică. Pachetul de opțiuni politice ale Republicii

Moldova este contradictoriu în condiţiile menţinerii statalităţii, suveranităţii şi independenţei

statului. Astfel, opţiunea integrării europene este incompatibilă cu neutralitatea constituţională şi

cu desfiinţarea forţelor armate pentru apărarea teritoriului. Considerăm că Republica Moldova

trebuie să elaboreze un program de informare a publicului şi de consultări cu comunitatea de

experţi, cu societatea civilă şi cu partenerii săi pe plan internaţional, în privinţa stabilirii

opţiunilor sale de securitate. Republica Moldova ar trebui să adopte o decizie consistentă şi

validă de securitate, care să fie asumată şi susţinută de populaţie.

8) Durabilitatea este o componentă inevitabilă a oricărei decizii strategice de o asemenea

importanţă, pentru că toate deciziile ulterioare, politice, de securitate, de politică externă sunt

influenţate direct de această decizie primordială. Integrarea în Uniunea Europeană este

incompatibilă cu formele de garantare a securităţii de către Federația Rusă. În schimb, integrarea

în Uniunea Europeană este compatibilă cu integrarea în NATO. Mai mult, integrarea oricărui stat

fost socialist sau fost sovietic în UE nu a putut să se realizeze pîna cînd acesta nu a accedat

anterior în NATO. Astfel, politica de securitate a Republicii Moldova nu are încă un cadru legal

adecvat, care ar permite funcţionarea eficientă a sistemului de securitate naţională şi

implementarea obiectivului politic de integrare europeană şi participare la politica de securitate


9) Materialul teoretic şi practic a fost abordat printr-o metodologie complexă, cu caracter

interdisciplinar al studiilor bibliografice, istoriografice, conceptual-teoretice şi analitico-

aplicative. Metodologia a inclus abordări, principii şi metode de cercetare a fenomenului

securităţii naționale, studiat tot aprofundat în domeniul ştiinţei politice şi relaţiilor internaţionale.



125

10) În baza evaluării cadrului normativ/legislativ şi instituţional în procesul de asigurare a

securităţii naţionale a Republicii Moldova se impune necesitatea perfecţionării şi armonizării

cadrului legislativ/normativ cu legislaţia europeană şi recomandările UE.

În baza studiului efectuat şi a concluziilor deduse, se înaintează următoarele

recomandări:

1) Autorităţile statului ar trebui să dea dovadă de o viziune clară şi o poziţie fermă prin

adoptarea şi implementarea unor politici, strategii şi planuri coerente elaborate în baza

interesului naţional. Lipsa resurselor administrative, instabilitatea politică şi economică,

presiunea şi imixtiunea unor actori internaţionali în politica internă a statului, subminează

capacitatea ţării de a soluţiona conflictul transnistrean, a tergiversat foarte mult perspectivele de

asociere a ţării la procesele integraţioniste europene.

2) Considerăm că autorităţile Republicii Moldova, atunci când vor elabora noi legi îndomeniul asigurării securităţii naţionale a Republicii Moldova, să fie fundamentate ştiinţific, să

elaboreze concepţii şi strategii coerente şi în concordanţă cu exigenţele timpului. Elementele

conceptuale care au ser vit drept bază pentru fundamentarea şi instituţionalizarea securităţii

naţionale a Republicii Moldova, necesită a fi reevaluate în contextul noilor ameninţări, riscuri şi

vulnerabilităţi, diminuarea cărora poate fi efectuată numai prin tranşarea zonei-tam pon, utilizând

mecanizmele integraţioniste de orientare europeană.

3) În cadrul cercetării noastre am constatat că în cazul Republicii Moldova, lipseşte

expertizarea calificată în domeniul securităţii naţionale. Potrivit cercetătorilor din Moldova dar şi

a celor din străinătate, ameninţările şi vulnerabilităţile majore la adresa securităţii naţionale a

Republicii Moldova, constau în perpetuarea regimului separatist anticonstituţional de la

Tiraspol şi prezenţa armatei ruseşti în regiunea de est a ţării, slaba promovare a reformelor

democratice. Cursul politic de integrare europeană şi cooperarea Republicii Moldova cu NATO,

poate să garanteze securitatea naţională, implicit cea informaţională a statului, restructurând

întregul sistem al securităţii statului.

4) Considerăm că racordarea legislaţiei naţionale la standardele europene, monitorizarea

europeană a soluţionării conflictului transnistrean, sunt paşii concreţi pentru perpetuarea unor

reforme în domeniul securităţii naţionale. Or, prezenţa Republicii Moldova pe arena mondială

fiind destul de modestă, ţara noastră este un furnizor de insecuritate regională. Iată de ce

securitatea naţională a ţării necesită o abordare pragmatică din partea actorilor statali dar şi a

societăţii civile. Atingerea unui nivel suficient al securităţii naţionale, sistem de protecţie al

intereselor vitale ale personalităţii, societăţii şi statului, capabil să îndepărteze apriori pericolele

şi ameninţările de natura informatională care pândesc Moldova, va oferi posibilitatea continuării

şi a dezvoltarii tendinţele pozitive în politică, societate sau în relaţiile interstatale.



126

5) Este necesară realizarea reformei întregului sistem de securitate naţională, printr -o

implicare cât mai vastă a tuturor actorilor vizaţi, în special, al societăţii civile, care trebuie să

deţină un rol important în reglementarea, supravegherea şi controlul democratic asupra

structurilor de securitate ale statului. În procesul de realizare a reformei sectorului securităţii

naţionale trebuie încurajată participarea societăţii civile, mass mediei, organizaţiilor de apărare adrepturilor omului.

6) Studierea securităţii naţionale din perspectiva integrării europene a Republicii

Moldova, oferă posibilitatea structurării unei strategii de răspuns, care trebuie să reducă

insecuritatea statului şi anihilarea factorilor de risc. Procesul de globalizare influenţează

substanţial problema securităţii naţionale a Republicii Moldova. Toate eforturile ţării trebuie

direcţionate spre asigurarea securităţii, dar instituţiile statului trebuie în acelaşi timp să lucreze

pentru securitatea globală. În acelaşi timp, securitatea nu poate fi asigurată pe deplin fără aasigura şi securitatea internaţională sau cea regională. Drept urmare, globalizarea şi integrarea

regională exercită viciversa, un impact semnificativ asupra securităţii naţionale a Republicii

Moldova.

7) Adaptarea sistemului legislativ al ţării la noul tip de societate informaţională, trebuie să se

ralieze cerinţelor de reglementare europene şi internaţionale, reprezentînd şi răspunsul concret al

Moldovei la condiţiile de acceptare în structurile europene. În scopul ameliorării securităţii

tehnologiilor informaţionale, instituţiile abilitate trebuie să elaboreze soluţii tehnice speciale

pentru sporirea fiabilităţii reţelelor comunicaţionale în cazuri critice, precum şi de creare a

arhivelor şi stocurilor de documente electronice pentru depozitarea securizată a bazei de date de

importanţă naţională, în conformitate cu regimul de păstrare, stocare şi evidenţă stabi lite de

cerinţele legislaţiei. Or, într -un anume mod vor evolua factorii de risc la adresa securităţii

naţionale, dacă Republica Moldova va accede în structurile de securitate europene şi euro

atlantice, după cu totul alte coordonate şi dacă se va bloca accesul în aceste structuri. La etapa

actuală, au crescut şi continuă să crească riscurile şi pericolele de natură internă, care le

potentează alarmant pe cele externe.

8) Instituirea unei Comunităţi Naţionale de Informaţii în Republica Moldova în cadrul

Consiliului Suprem de Securitate, ar asigura o mai bună coordonare a activităţii de informaţii la

nivel strategic.

9) Pentru ca Moldova sa devină un generator de securitate în regiune, considerăm necesară

accelerarea procesului de transformare democratică a societăţii moldoveneşti, realizarea

obiectivelor pr ivind integrarea în spaţiul european de securitate. Poziţia Republicii Moldova

depinde de capacitatea clasei politice de a construi un sistem democratic şi capacitatea de

gestionare eficientă a actului de guvernare.



127

10) În reformarea sectorului securităţii naţionale al Republicii Moldova trebuie să se

dezvolte capacităţi administrative în conformitate cu tratatele şi acordurile la car e Republica

Moldova este parte. Totodată, reformarea Serviciului de Infor maţii şi Securitate al Republicii

Moldova trebuie să vizeze ralierea legislaţiei din domeniu la standardele europene şi

internaţionale. 11) Este necesară de a fi implementată practica monitorizării permanente a procesului de

modernizare a mass-media naționale. Acest lucru trebuie să se facă în deplină corespundere cu

exigenţele unei prese libere, stimularea cetăţenilor de a participa mai activ la viaţa comunitară, in

cadrul proceselor decizionale politice.

12) Este recomandabil, pentru autorităţile competente ale statului să cultive un climat de

veritabilă democraţie în societate, să acorde o mai mare atenţie acestor procese, atunci când

promovează acţiuni orientate spre dezvoltarea culturii politice a cetăţenilor.



128

BIBLIOGRAFIE

În limba română

1. Afanas Nicolae. Asigurarea securităţii naţionale în contextul globalizarii. În: Anuar

ştiinţific al Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova. Volumul VI. Chişinău:

Editura IRIM, 2008, pp. 39-43

2. Albu Natalia. Conceptele de securitate și securitate națională: teorii și politici. În: Revista

Militară (Chișinău), 2010, nr. 1 (3), pp. 4-13.

3. Albu Natalia. Influența factorului geopolitic asupra securității naționale a Republicii

Moldova. În: Studia Securitatis. Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 2014, nr. 3, pp.463-472.

4. Albu Natalia. Securitatea națională: aspecte teoretice și practice. – Chișinău: Academia

Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, 2013. 240 p.

5. Alexandrescu Grigore. Amenințări la adresa securității. București: Editura Universității

Naționale a Apărării, 2004. 24 p.

6. Ameninţările, Provocările şi Schimbarea. Raport al Grupului de Lucru la nivel înalt al

Secretarului General al ONU. New York: Organizaţia Naţiunilor Unite, 2004.

7. Arblaster Anthony. Democrația. Trad. din engleză de A. Baboi-Stroe. Bucureşti: Editura

Copyritht, 1998. 155 p.

8. Arion Valentin. Strategii şi Politici Energetice. Chişinău: Editura Muzeum, 2004. 160 p.

9. Barbăneagră Alexei. Infracțiunile contra păcii și securității omenirii. Chișinău: Sirius,

2005. 560 p.

10.

Bogatu Petru. Mass –media şi puterea. În: Mass – media din Republica Moldova. Revistă

analitică. 2006, Decembrie, pp. 21-22.

11.

Boncu Simion. Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii. București,

Editura AmcoPress,1995, 181 p.

12. Brzezinski, Zbigniew. Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale

geostrategice. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 2000. 233 p.

13.

Bruneau Thomas, Matei Cristiana. Democrațiile: transparență și securitate. În: Revista 22

Plus (București), 2013, nr. 266, 23 decembrie.

14. Bucur-Marcu H. Organizaţii ale societăţii civile şi dezbateri publice ce ţin de reforma

sectorului de securitate. În: Arhitectura securităţii în vecinătatea estică a UE: provocări şi

realităţi. Chişinău: Cuvântul-ABC, 2011, pp. 203-208.



129

15. Burian Alexandru. Geopolitica lumii contemporane. Chişinău: Tipografia Centrală, 2003.

456 p.

16. Busuncian Tatiana. Controlul democratic asupra reformei sectorului de securitate în

Republica Moldova. În: Studii Internaţionale: viziuni din Moldova, 2007, vol. IV, nr. 3,

pp. 54-59.

17. Buță Viorel, Emil Ion. Religie şi securitate în Europa secolului XXI. Glosar de termeni.

Bucureşti: Editura Universităţii Naționale a Apărării „Carol I”, 2007. 211 p.

18. Buzan, Barry. Popoarele, statele şi teama. Chişinău: Editura Cartier, 2000. 386 p.

19. Caraman Iurie. Implementarea politicilor de securitate naţională: Cooperarea Interagenţii.

În: Politicile de vecinătate ale NATO şi UE–Noi dimensiuni pentru cooperarea regională.

Tezele seminarului internaţional. Chişinău: CentrulPro Marshall din Republica Moldova,

2007, pp. 115-118.20.

Cathala Henri Pierre. Epoca dezinformării. Bucureşti: Editura Militară, 1976. 232p.

21. Chifu Iulian. Provocările insecurităţii în Republica Moldova contemporană. În: Moldova

pe calea democraţiei şi a stabilităţii: din spaţiul post-sovietic în lumea valorilor

democratice. Chişinău: Editura Cartier, 2005, pp. 71-82.

22. Chifu Iulian. Un sângeros conflict, orchestrat de Moscova. Războiul din Transnistria. În:

Dosarele Istoriei, 1999, nr. 2 (30), p. 54 – 58.

23.

Chifu Iulian. Exerciții de Război informațional. În: Evenimentul zilei (București),

2015, 5 iunie.

24. Chinn Jeff. Republica Moldova. O privire de peste ocean. În: Arena Politicii, 1996, nr. 1,

pp. 29-31.

25. Chirtoacă Nicolae. Tranziţia spre democraţie şi reforma sectorului de securitate în

Moldova. În: Moldova pe calea democraţiei şi stabilităţii. Chisinau: Cartier, 2005, pp. 51-

52.

26. Chirtoacă Nicolae. Tranziţia spre democraţie şi reforma sectorului de securitate în

Moldova. În: Moldova pe calea democraţiei şi stabilităţii. Chisinau: Cartier, 2005, pp. 51-

52.

27. Ciascai Gheorghe. În căutarea unei scale de Securitate. În: Sfera Politicii (Bucureşti),

2001, nr. 99, pp. 14-22.

28. Cibotaru Viorel. Constituirea sistemului de securitate naţională şi evoluţia rolului

Consiliului Suprem de securitate. Analiză comparată: Republica Moldova, România şi

Ucraina. - Chişinău, Editura Cartier, 2006. 187 p.

29.

Ciupercă Ella Magdalena, Vlăduțescu Ștefan. Securitatea națională și manipularea opiniei

publice. – București: Editura Didactică și pedagogică, 2010.



130

30. Ciurea Cornel. Rolul legii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal într -o

societate neprotejată. http://www.viitorul.org (Accesat 09.17.2011)

31. Claval Paul. Geopolitică şi geostrategie. Gândirea politică, spaţiul şi teritoriul în secolul

XXI. Bucureşti: Editura Corint, 2001. 239 p.

32.

Cojocaru Gheorghe. Politica externă a Republicii Moldova, Chişinău: Universitas, 2001,167 p.

33. Concepţia politicii externe a Republicii Moldova. Hotărârea Parlamentului nr. 368 din

08.02.1995. Publicat 06.04.1995, nr. 020 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

34. Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova. Legea nr. 112 din 22.05.2008. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 03.06.2008, nr. 97-98.

35. Consiliul Secur ităţii Naţionale în procesul de luare a deciziilor. Analiză comparată:

Republica Moldova, România şi Ucraina // Institutul de Politici Publice. Chişinău:Editura Cartier, 2006. 174 p.

36. Constituţia Republicii Moldova, aprobată prin Legea Republicii Moldova din 29.07.1994.

Publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1.

37. Coropcean Ion, Manolache Constantin. Securitatea națională. În: Republica Moldova:

Ediție enciclopedică. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. – Chișinău: Institutul de Studii

Enciclopedice, 2010, pp. 716-723.

38. Croitoru Vasile. Geopolitica: Curs de prelegeri, Chişinău, Editura USM, 2005, 206 p.

39. Culegere de termeni, concepte şi noţiuni de referinţă din domeniile politicii militare,

securităţii naţionale şi apărării armate. – Bucureşti: Editura Militară, 2000.

40.

Dahl Robert. Poliarhiile. Participare şi opoziţie. Iaşi: Editura Institutului European, 2000.

264 p.

41. Danii Tudor. Calitatea vieţii populaţiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie:

probleme şi tendinţe sociale. Autoref. tezei de dr. hab. în sociologie. Chişinău, 2004. 50

p.

42.

Dicţionar diplomatic. Bucureşti: Editura Politică, 1979, 788p.

43. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Coord. I. Coteanu ş.a. - Bucureşti: Editura

Univers Enciclopedic, 1998. 1191p.

44. Dinu Mihai-Ştefan, Alexăndrescu Grigore. Surse de instabilitate. București: Edutira

Universității Naționale de Apărare, 2008.

45. Dungaciu Dan. Moldova ante portas. București: Tritonic, 2005. 320 p.

46. Dungaciu Dan. Soluţii alternative pentru Republica Moldova. În: România în politica

internaţională. Bucureşti: Editura Universitatii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2005, pp.

37-49



131

47. Dungaciu Dan. Naţiunea şi provocările (post)modernităţii: istorie, concepte, perspective.

Bucureşti: Tritonic, 2004, 197 p.

48. Duţu Petre. Globalizarea şi securitatea naţională. În: Impact strategic (București), 2004,

nr. 3, pp. 91-95.

49.

Duţu, Petre. Ameninţări asimetrice sau ameninţări hibride: delimitări conceptuale pentru

fundamentarea securităţii şi apărării naţionale. Bucureşti : Editura Universităţii Naţionale

de Apărare, 2013. 32 p.

50.

Ejova Cristina Terorismul contemporan –consecinţă a proceselor globalizării. În: Analele

Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, Seria „Ştiinţe socioumanistice” , 2006,

vol. II, pp. 91-94

51. Enachescu Loredana. Transformarea NATO și evoluția Parteneriatului Euro-Atlantic. În:

Sfera Politicii (București), 2006, nr. 120-121-122, pp. 150-154.52.

Ficeac Bogdan. Tehnici de manipulare, Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2006. 242 p.

53. Frunzetti Teodor. Securitatea națională și războiul modern. București: Editura Militară,

1999. 208 p.

54. Fuior Teodora. Limitele democrației în statul post-conflict. În: Buletinul Universității

Naționale de Apărare „Carol I”, 2015, iunie, pp. 111-118.

55. Gheorghiu Valeriu. Stabilizarea Republicii Moldova – vecinătate sau asociere la UE //

Materialele conferinţei internaţionale "Evaluarea strategică a securităţii si apararii

nationale a Republicii Moldova", Chişinău: Editura Universităţii de Stat, 2009, p p. 67-75.

56. Ghica Luciana Alexandra, Zulean Marian (coord.). Politica de Securitate Naţională:

concepte, instituţii, procese. Iaşi: Editura Polirom, 2007.

57. Ghica Luciana Alexandra. Politica de securitate națională. Iași: Polirom, 2001. 328 p.

58. Ghirazi Gianina. Societatea civilă și politica de securitate națională. societatea-civila-si-

politica-de-securitate-nationala. [On-line]:

https://studiidesecuritate.wordpress.com/2011/12/18/societatea-civila-si-politica-de-

securitate-nationala/ (Accesat 6.06.2015).

59. Glosar NATO de termeni şi definiţii, Bucuresti: Editura Universităţii Naţionale de

Apărare, Bucureşti, 2007. 326 p.

60. Gorincioi R., Elaborarea noii Concepţii de securitate naţională prin prisma cooperarii cu

Alianţa Nord-Atlantică. În: Studii internaţionale: viziuni din Moldova, 2007, nr. 3 pp. 14-

25.

61. Grosu Vladimir Politica de Securitate a Republicii Moldova în capcana intereselor

geopolitice a Federaţiei Ruse. Chişinău, 2008. www.viitorul.org(vizitat 23.11.2009)

https://studiidesecuritate.wordpress.com/2011/12/18/societatea-civila-si-politica-de-securitate-nationala/






132

62. Heintz M. Stat slab, cetăţenie incertă. Studii despre Republica Moldova. Bucureşti:

Editura Curtea Veche Publishing, 2007. 326 p.

63. Held D., McGree A., Goldbatt D., Transformari globale: politica, economie şi cultură.

Iaşi: Editura Polirom, 2004, 576 p.

64.

Instrumentul European de Vecinatate şi Cooperare (IEVC): Strategia Europeană aRepublicii Moldova (SERM) 2007-2013. Chişinău, 2008. www.undp.md (Accesat

02.04.2013)

65. Irimia I. Aspecte ale insecurităţii naţionale. În: Buletinul AISM (Bucureşti). 2002, nr. 12,

pp. 105-112.

66. Ivan Adrian. Studiile de securitate la începutul secolului al XXI-lea. În: Cluj Today, 13

octombrie 2014. Versiune electronică:

http://www.clujtoday.ro/2014/10/13/studiiledesecuritatelanceputulsecoluluialxxi-lea.html#.

67. Josanu Iurie. Riscuri și amenințări la adresa securității naționale a Republicii Moldova.

In: Revista de Filozofie, Sociologie și Științe Politice (Chișinău), 2010, nr. 3, pp. 43-48

68.

Juc Victor, Rusandu Ion, Ungureanu Veaceslav. Consolidarea securității politice a

Republicii Moldova: aspecte geopolitice. În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică,

2010, nr. 49, pp. 148-155.

69.

Juc Victor, Ungureanu Veaceslav. Fundamentarea şi instituţionalizarea securităţii

naţionale a Republicii Moldova: aspecte istoriografice şi teoretico-metodologice. În: -

Studii de Securitate şi Apărare (Sibiu), 2010, nr. 1(3), pp. 14-32.

70.

Juc Victor, Varzari Vitalie. Fundamentarea şi diversificarea conceptului de securitate. În:

Administrarea Publică (Chișinău), 2012, nr. 1, pp. 132-140.

71. Juc Victor. Edificarea relaţiilor internaţionale postrăzboi rece: aspecte teoretico-

metodologice şi replieri geostrategice. Chișinău: IIESP, 2010. 247 p.

72. Juc Victor. Formarea ordinii mondiale policentriste după încheierea războiului rece. În:

Revista de Filozofie, Sociologie și Științe Politice. 2010, nr. 1, pp. 83-90.

73.

Knudsen O. Analiza securitatii statului mic: rolul factorilor externi. Noua Europa și

securitatea statelor mici. Bucuresti: Editura Militara, 1996, 189 p.

74. Legea comunicaţiilor electronice. Nr. 241 din 15.11.2007. În: Monitorul Oficial Nr. 51-

54.

75. Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Concepţiei securităţii naţionale a R epublicii

Moldova. Nr. 112 din 22.05.2008. Publicat: 03.06.2008 în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 97-98.

http://www.clujtoday.ro/2014/10/13/studiiledesecuritatelanceputulsecoluluialxxi-lea.html






134

91. Mînzărari Dumitru. Moldova rătăcită în labirintul încurcat al conflictului transnistrean.

În: Discussion Papers: serie de dezbateri publice naţionale. IDIS „Viitorul”. Chişinău,

2010, nr. 6. 60 p.

92. Moraru Sergiu. Ameninţări la adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova şi

riscurile globalizării. În: Studia Universitatis, 2010, nr. 3. (33) pp. 119-121.

93. Moraru Sergiu. Dezinformarea în cadrul societăţii informaţionale. În: Societatea

contemporană în viziunea tinerilor cercetători: provocări, contribuţii, perspective /

Conferinţă știinţifică naţională. Chişinău: Institutul Integrare Europeană și Științe Politice

al Academiei de Științe a Moldovei, 2010, pp. 72-79.

94. Moraru Sergiu. Riscuri şi provocări pentru securitatea naţională a Republicii Moldova în

era globalizării. În: Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice. Chişinău, 2010, nr.

3, pp. 112-114.95.

Moraru Sergiu. Securitatea Naţională: complexitatea reală a problemei. În: Victor Moraru

(coord.). Europenizarea: faţetele procesului. Chişinău: ICJP, 2013. pp. 102-106.

96. Moraru Sergiu. Securitatea Naţională: imperativul pertinenţei interpretărilor. În:

Convergenţe spirituale Iaşi-Chişinău. Iaşi: Samia, 2012, nr. 3, pp. 218-221.

97. Moraru Sergiu. Spaţiul mediatic al regiunii transnistrene. În: Mass-media: între document

şi interpretare (materialele comunicărilor ştiinţifice ale Congresului Internaţional de

Istorie a presei, ediţia a-V-a). Chişinău: USM, 2012, p p. 101-105.

98. Moraru Sergiu. Transnistria - compromiterea unei politici mediatice. În: Convergenţe

spirituale Iaşi-Chişinău. Iaşi: Samia, 2011, nr. 2, pp. 70-74.

99.

Moraru Victor (coord.). Politica şi comunicarea în tranziţie. Chişinău: ULIM, 2006. 264

p.

100. Moraru Victor et a. Faţetele unui proces: migraţia forţei de muncă din Republica

Moldova în Italia. Chişinău: Editura Prim, 2011.264 p.

101. Moraru Victor, Gribincea Alexandru. Republica Moldova şi Uniunea Europeană:

problemele şi perspectivele cooperării. Chişinău: Ştiinţa, 2010. 147 p.

102.

Moraru Victor. Mass-media vs Politica. Chişinău: Universitatea de Stat din

Moldova, 2001, 206 p.

103. Moraru Victor, Roşca Alexandru, Varzari Pantelimon (coord.). Puterea politică şi

coeziunea socială în Republica Moldova din perspectiva integrării europene. Chişinău:

Print-Caro, 2010. 222 p.

104. Moraru Victor, Onofrei Flavius-Victor. Securitatea informaţională a RM – direcţie

principală în politica penală a statului. În: Revista Naţională de Drept, Chişinău, 2008, nr.

8, pp. 18-23.



135

105. Moşneaga Valeriu. Conflictul transnistrean în Republica Moldova: cauze, starea

actuală şi căile de soluţionare. În: Democratizarea societăţii din perspectiva gender.

Chişinău: PNUD / USM, 2002, pp. 34-39.

106. Moştoflei Constantin. Mutaţii Geostrategice în ecuaţia globalizării. În: Gândirea

Militară Românească, Revista de Strategie Militara si Securitate. Bucuresti, 2003, nr. 1,

pp. 57-66.

107. Moştoflei Constantin. Securitatea, puterea şi armata la începutul secolului XXI.

Bucuresti: Editura Militară, 1999. 225 p.

108. Munteanu Andrian. Concepția securității naționale a Republicii Moldova în

contextul integrării europene. În: Studia Securitatis. Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu,

2014, nr. 3, pp. 456-462.

109.

Munteanu Andrian. Sistemul informaţional în Republica Moldova: modernizareaacestuia în urma integrării europene a ţării. În: Studia Universitatis. R evistă ştiinţifică

(USM). Seria „Ştiinţe sociale”, 2014, nr. 8 (78), pp. 30-34.

110. Onifor Constantin. Elemente de artă strategică românească. Bucureşti: Cartier,

2001, 125 p.

111. Osmochescu Nicolae. Neutralitatea Permanentă a Republicii Moldova in contextul

Relatiilor internaţionale contemporane. In: Materialele Conferinţei știinţifico-practice.

Chişinău: Academia de Administrare Publică, 2008, pp. 182-183.

112. Pântea Iu. Identificarea pericolelor existente şi probabile pentru interesele

naţionale de bază ale Moldovei. În: Apărarea şi securitatea naţională a Moldovei.

Chişinău: Institutul de Politici Publice, 2001, pp. 83-89.

113. Pântea Iu., Necesitatea reevaluării sectorului de securitate şi apărare. În: Reforma

sectorului de securitate în Republica Moldova: consolidarea controlului democratic

asupra sectorului de securitate / Harmonie Papers, 2009, pp. 41-52

114. Peru Aurelia. Crearea brand-ului de imagine pe piaţa politică. În: Moldoscopie

(Probleme de analiză politică). 2006, nr. 34, pp.133-138.

115. Pîrţac Constantin, Bunduchi Ion, Marin Constantin. Codul Audiovizualului al

Republici Moldova: analize şi comentarii. Chişinău: Arc, 2008. 296 p.

116. Războiul informaţional. Serviciul Român de Informaţii, Centrul de Studii pentru

Siguranţa Naţională. Bucureşti: Editura Militara, 2005, 348 p.

117. Repciuc Teodor. Studii de securitate. Bucureşti: Institutul pentru Studii Politice

de Apărare şi Istorie Militară, 1998. 174 p.



136

118. Romania, în r ăzboi informațional și hăr țuită de avioane militare rusești. În:

Moldova Suverană, 2015. 24 februarie.

119. Roşca Alexandru. Algoritmul tranziției: aspecte social-filosofice. Chișinău: AȘM,

2007.

120.

Roșca Alla, Albu Natalia. Dimensiunea securităţii naţionale în aspectulconsolidării statului Republica Moldova prin prisma opiniei experţilor. În: Studia

Universitatis. Revista științifică a Universității de Stat din Moldova, 2007, nr. 3, pp. 212-

221.

121. Roşca Alla. Impactul comunicării politice asupra democratizării societăţii:

Autoreferatul tezei de doctor habilitat în ştiinţe politice. Chişinău: USM, 2003. 45 p.

122. Roşca Alla. Mass Media impact on the democratization processes in society: Case

of the Republic of Moldova. În: Eurolimes (Oradea), 2007, Vol. 3, pp. 99-108.123.

Rusnac Alexei. Aspecte ale teoriei securităţii. Chişinău: Fundaţia „Draghiştea”,

2005, 216 p.

124. Rusnac Gheorghe, Fruntașu Platon. Republica Moldova pe calea modernizării. –

Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova. – 138 p.

125. Saca Victor , Camenşcic E. Formele participării politice ale maselor în Republica

Moldova. În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică), 2007, nr. 1 (36), pp. 88 – 98.

126. Saca Victor. Interese politice și relații politice: Dimensiuni tranzitorii. Chișinău:

CE USM, 2001, 472 p.

127. Saca Victor. Interesul national al Republicii Moldova în contextul extinderii

Uniunii Europene. În: Revista de Filozofie, Sociologie și Științe Politice, 2010, nr. 3, pp.

37-42.

128. Salomon Eve. Recomandări pentru reglementarea audiovizualului. – Chişinău:

CIJ, 2006. 86 p.

129. Sârbu Sebastian. Despre cultura de securitate. În: Calea europeană, 2014, 25 iunie.

[On-line]: http://www.caleaeuropeana.ro/editorial-sebastian-sarbu-despre-cultura-de-

securitate/ (Accesat 24.05.2015).

130. Sarcinschi A. Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţioale. În:

Studii de Securitate şi Apărare (Sibiu), 2005, vol. 2. pp. 114-123.

131.

Sava Ionel. Studii de securitate. Bucureşti: Editura Centrului Român de Studii

Regionale. 2005, 303 p.

132. Securitatea naţională a Republicii Moldova în contextul geopolitic european:

Conferinţa Stiinţifică Internaţională / Program. Rezumate. – Chişinău: Caro-Print, 2010.

90 p.

http://www.caleaeuropeana.ro/editorial-sebastian-sarbu-despre-cultura-de-securitate/






137

133. Securitatea personală. Ghidul cetăţeanului.Chisinău: Editura Cartier, 2002, 79 p.

134. Serebreanschi I. Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a Republicii

Moldova. În: Analele Ştiinţifice ale USM. Chişinău: USM, 2006, pp. 265-270

135. Serebrian Oleg. Despre Geopolitică. Chişinău: Editura Cartier, 2009. 197 p.

136.

Serebrian Oleg. Geopolitica spaţiului pontic. Chişinău: Editura Cartier, 2006. 208

p.

137. Solomon Constantin. Începutul guvernării democratice în Republica Moldova. In:

Analele Symposia professorum. Seria „Istorie". Chisinau: Editura ULIM, 2009, pp. 144-

148.

138. Sprâncean Serghei. Securitatea Naţională. Noţiuni şi elemente introductive.

Compendiu. Chişinău: Editura Universităţii AŞM, 2012, 201 p.

139.

Stăvilă Ion. Evolutia reglementării conflictului transnistrean în anii 1992-2009. In:Revista de Filozofie, Sociologie și Științe Politice a ASM, Chisinau, 2009, pp. 111-118

140. Stiglitz Joseph. Mecanismele globalizării. Iaşi: Polirom, 2008. 310 p.

141. Strategia europeană de securitate: O Europa sigură într -o lume mai bună.

Bruxelles, 2003. http://www.consilium.europa.eu (Accesat13.07.2012)

142. Strategia de Informare şi Comunicare pentru Integrare Europeană a Republicii

Moldova. www.mfa.gov.md/img/docs/Strategia Informare-si-Comunicare-si-proiect.pdf.

(Accesat 17.10.2013)

143. Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova. Nr. 153 din 15.07.2011. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova 14.10.2011, p. 170-174

144. Strategia securităţii naţionale a RM., aprobată de Parlamentul Republicii

Moldova, Chişinau,15 iulie 2011.

145. Străuţiu Eugen (coord.). Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene.

Selecţie de studii, Iaşi: Polirom, 2001, 109 p.

146. Studii strategice şi de securitate / Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. -

Bucureşti, 2007, nr. 2.

147. Sun Tzî. Arta războiului. Bucureşti: Editura „Antet”, 2004, 226 p.

148. Surse de instabilitate la nivel global și regional. Implicații pentru România. /

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. - Bucureşti, 2004, 288 p.

149. Tabără Vasile. Rolul NATO în realizare securității și apărării euroatlantice. În:

Studia Securitatis. Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 2014, nr. 2, pp. 160-168.

150. Țabrea Claudiu Laurențiu. Guvernanța securității în relațiile internaționale

contemporane. În: Sfera politcii (București), 2010, nr. 152, pp. 45-56.



138

151. Tacu M. Strategii şi tehnici mediatice în procesul de stabilire a agendei politice în

Republica Moldova: Autoref. al tezei de doctor în politologie. Chişinău, 2013.28 p.

152. Ţîrdea Teodor. Filosofie şi Bioetică: istorie, personalităţi, paradigme. Chişinău:

Editura Prut International, 2000, 264 p.

153.

Toffler Alvin Al treilea val. Bucureşti: Editura Politica, 1983. 340 p. 154. Toffler Alvin Şocul Viitorului. Bucureşti: Editura Politica, 1973. 370 p.

155. Troncotă Constantin. Securitatea României. Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga”,

2008. 298 p.

156. Ţurcanu Dumitru. Interesele politice şi mass-media. (Cazul Republicii Moldova).

Teză de doctor în ştiinţe politice. 2005. 159 p.

157. Ţurcanu Dumitru. Mass – media între prerogativele funcţiilor şi controlul puterii.

În: Valori ale mass-media în epoca contemporană. Vol. 3. Chişinău:USM, 2005, pp. 65– 78.

158. Ungureanu Veaceslav. Interesele geopolitice ale marilor puteri și impactul lor

asupra securității naționale a Republicii Moldova / Autoreferat al tezei de doctor în

politologie. – Chișinău: IIESP, 2011. 34 p.

159. Ungureanu Veaceslav. Oportunităţi de fortificare a securităţii militare a Republicii

Moldova. În: Teoria şi practica administrării publice. Materialele conferinţei

internaţionale ştiinţifico-practice. Chişinău: Academia de Administrare Publică, 2010, pp.

349-353.

160. Varzari Pantelimon. Elita politică și birocrația în contextul realizării reformelor

democratice. Chișinău: Pontos, 2013. 365 p.

161. Varzari Vitalie. Securitatea națională a Republicii Moldova în contextul opțiunii

de integrare europeană / Autoreferat al tezei de doctor în politologie. Chișinău: I IESP,

2012. 32 p.

162. Vasiu Vlad. Reflectarea problematicii securității naționale în publicațiile

Institutului Integrare Europeană și Științe Politice al Academiei de Științe a Moldovei. În:

Studia Securitatis. Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 2013, N 2, pp. 225-228.

163. Volkof Vladimir. Tratat de dezinformare. Bucureşti: Editura Antet, 1999, 221p.

164. Zulean Marian. Reforma sistemului de securitate în dezbaterea societății civile. În:

Revista 22 Plus, 2013, nr. 266, 23 decembrie.



139

În limba engleză

165. Baldwin David A. The concept of security. În: Review of International Studies,

1997, nr. 23, pp. 5-26.

166.

Baldwin David A. Neorealism and Neoliberalism: The Contemporany Debate.

New York: Columbia University Press, 1993. 375 p.

167. Browning Christopher S., McDonald Matt. The future of critical security studies:

Ethics and the politics of security. În: European Journal of International Relations ,

2011, nr. 19 (2), pp. 234-255.

168. Buzan Barry, Waever Ole, Wilde Jaap de. Security: a New Framework for

Analysis. London: Lynne Reiner Publishers Inc., 1998. 239 p.

169.

Buzan Barry, Waever Ole. Regions and Powers: The Structure of InternationalSecurity. Cambridge: Cambridge University Press, 2003. 570 p.

170. Buzan Barry. People, States and Fear. Chapen Hill: University of North Carolina

Press, 1983;

171.

Chomsky Noam, Herman Edward. Manufacturing consent: the political economy

of the mass-media. USA: Pantheon Books, 1988. 412 p.

172. European Court of Human Rights. Case of Ilascu. Oradea: Cogito Publishing

House, 2001, 235 p.

173. Giddens Antony. Globalization: making the world a single place. În: John Baylis

and Steve Smith. The Globalization of World Politics. Oxford University Press, 2001.

215 p.

174. Giil Peter. Policing Politics: Security Intelligence and the Liberal Democratic

State. Oxford, Ed: Frank Cass Press, 1994, 217 p.

175.

Haftendorn Helga. The Security Puzzle: Theory-Building and Discipline-

Building in International Security. În: International Studies Quarterly, 1991, nr. 1, pp. 3-

17.

176.

Ionescu Dan. Lethal Expansion in the Dniester Security, Bucarest: Transition

Press, 1996, 168 p.

177. Katzenstein Peter J. The Culture of National Security. New York, Columbia

University Press, 1997, 436 p.

178. Kirshner Jonathan (Ed.). Globalization and National Security. – New York:

Routledge, 2006, 362 p.

179.

Krause Keith, Williams Michael. Critical Security Studies: Concepts and Cases.

Minneapolis: University of Minnesota Press, 1997, 379 p.



140

180. Lungu Vitalie. Reforming Moldova’s Defence and Security Sectors: The Role of

Parliament. In: SSR in the Republic of Moldova: Strengthening Oversight of the

Security Sector. Erik Sportel, Sami Faltas (Eds.) / Harmonie Papers. Groningen; CESS,

2009, pp. 11-22.

181.

Mansfield Eduard D., Snyder Jack, Electing to Fight. Why Emerging

Democracies go to War, MIT Press, Cambridge, 2007. 300 p.

182. McSweeney B. Security, Identity and Interests. A Sociology af International

Relations. Cambridge, Ed: Cambridge University Press, 1999. 255 p.

183. Mohrman S.A., Galbraith J.R., Grafting Winning Capabilities in a Dynamic

World. San Francisco, Ed: Jossey - Bass Publishers, 1998.

184. Moraru Victor, Ciumac Svetlana, Juc Victor (Eds.). The European option of the

Republic of Moldova. Chişinău, 2012. 140 p.185.

Moraru Victor. The Mission of Mass Media in a Changing World. În: Revista

Academiei Forţelor Terestre (Sibiu), 2005, nr. 4, pp. 1-7.

186. Moraru Victor. Turning politics into a show and security. În: Strategic impact

(Bucureşti, UNAp), 2006, nr. 2, pp. 57-60.

187. Oxford English Dictionary, London: Bilderberg Press, 1984. 252p.

188. Peoples Columba, Vaughan-Williams Nick. Critical security studies. An

introduction. Addington: Routledge, 2010.

189. Pop Adrian. Romania: Reforming the security sector. În: David Greenwood,

Peter Volten and others (Eds.). Security-Sector Reform and Transparency-Building:

Needs and options for Ukraine and Moldova / Harmonie Paper 17. Groningen: Center for

European Security Studies, 2004, pp. 49-58.

190. Shepherd Laura. Feminist security studies. În: Critical Approaches to Security: An

Introduction to Theories and Methods. London: Taylor and Francis, 2013, pp. 11-23.

191. Steans Jill. International Relations: Perspectives and Themes. London: Longman,

2001, 346 p.

192.

Tarak Barkawi, Mark Laffey. The Postcolonial Moment in Security Studies. În:

Review of International Studies (Cambridge), 2006, nr. 2, Vol. 32, pp. 329-352.

193. Tofler Alvin. Powershift. Bucuresti: Editura Libris, 1997, 331p.

194.

Trenin Dmitry. The End of Eurasia: Russia on the Border Between Geopolitics

and Globalization, Moscow: Carnegie Moscow Center 2001, 171p.

195. Treverton G. Terrorism, Intelligence and Law Enforcement: Learning the Right

Lessons. In: Intelligence and National Security, 2003, vol 18, nr. 4, p. 121-140.



141

196. Waever Ole. European Security Identities. În: Journal of Common Market Studies

(London, Routledge publication), 2001, pp.1-25.

197. Waever Ole. Securitization and Desecuritization. În: Ronnie D. Lipschutz (ed.)

On Security. New York: Columbia University Press, 1995, pp. 46-86;

198.

Walt Stephen M. The Renaissance of Security Studies. În: International Studies

Quarterly, 1991, Vol. 35, nr. 2, pp. 211-239.

199. Ward M. Globalization and Democratization. Colorado: Ed. Boulder, 1999. 225 p.

200.

Westphal D. Media pluralism and European regulation. In: European Business

Law Review, 2002, nr. 13, pp. 459-487.

201. Winn Schwartau. Information Warfare: Chaos on the Electronic Superhighway,

Thunder's Mouth Press, New York, 1994, 136 p.

202.

Wolfers Arnold. Discord and Collaboration. Essays on International Politics.Baltimor: Jons Hopkins University Press, 1962. 232 p.

203. Wolfers Arnold. National Security as an Ambiguous Symbol. In: Political Science

Quarterly, 1952, Vol. 67, nr. 4, pp. 485-488.

În limba franceză

204.

Mondialisation au-dela des mythes, Paris: La Decouverte, 1997. 174 p

205. Levesque J. La Russie et son ex-empire: Reconfiguration geo-politique de

l’ancien espace sovietique. Paris: Les Presses de Science Po, 2003. 124 p.

206.

Moraru Victor. La Republique de Moldova à la recherche des voies vers la

stabilité et la securité de la région dans le contexte des relations entre l'OTAN et la

Russie. 2002 [On-line]: www.nato.int/acad/fellow/99-01/Moraru.pdf (Accesat

14.05.2014).

207. NATO-Extension 2000 – 2015. Paris: Les Presses de Science Po. 2000. 279p.

208.

Serebrian Oleg. Préface de François Frison-Roche. Autour de la Mer Noire:

géopolitique de l'espace pontique. Perpignan: Sciences humaines, 2010. 256 p.

209. Zorgbibe Charles. Histoire de l’OTAN. Paris: Editions Complexe, 2002. 283 p.

În limba rusă

210. Авдеев Р.Ф. Философия информационной цивилизации. Москва: Проспект,

1994. 196 p.

http://www.nato.int/acad/fellow/99-01/Moraru.pdf

http://www.nato.int/acad/fellow/99-01/Moraru.pdf



142

211. Аветян Артем. Копенгагенская школа (секьюритизация). [On-line]: www.bis-

expert/ru/blog/4280/40157 (Accesat 24.04.2015).

212. Авраамов Дмитрий. Профессиональная этика журналиста. – Москва: Изд.

МГУ, 1999. 221 с.

213.

Бенюк В. Контекстуальные условия разрешени приднестровскогоконфликта. În: Anuar ştiinţific al Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova.

Volumul IV, Chişinău: IRIM, 2006, pp. 9-13.

214. Бжезинский Збигнев. Ещѐ один шанс. Три президента и кризис

американской сверхдержавы. Москва: Международные отношения, 2010. 192 с.

215. Бородин Алексей. Информационная безопасность в современной России:

политологический анализ. Автореф. дис. ... канд. полит. наук. СПб, 2009.

216.

Буриан Александр. Теория международных отношений: Курс лекций. Изд.3-е, перераб. и доп. Chișinău: CEP USM, 2008. 544 p.

217. Вартанова Елена. Глобализация СМИ и масс-медиа России. În: Вестник

МГУ Серия 10 Журналистика, 2005, nr. 4, pp. 20-36.

218. Василеску Григоре. Методологические аспекты глобалистики. – Век

глобализации. Исследования современных глобальных процессов. Москва, 2010 .

219. Вершинин М. Политическая коммуникация в информационном обществе:

перспективные направления исследований. În: Актуальные проблемы теории

коммуникации. СПб: Изд-во СПбГПУ, 2004, pp. 253-270.

220. Гриняев Сергей. Глобальное общество и проблема безопасности: взгляд

эксперта. Москва: Университет МВД России, 2004, 91 p.

221. Законы и практика СМИ в Европе, Америке и Австралии. – Mосква:

Издательство Права человека, 1997. 256 p.

222. Засурский Я. Н. Глобальная структура международной информации. În:

Вестник Московского университета. Серия 10. Журналистика. Москва. 2012, No3,

pp. 101-115.

223. Капустин Борис. „Национальный интерес” как консервативная утопия . În:

Свободная мысль (Moscova), 1996, nr. 3, pp. 13-29.

224. Колобов О. А. Ясенев В. Н. Информационная безопасность государства и

контртерроризм. Нижний Новгород: ННГУ, 2004. 319 p.

225. Крутских А. В. Политико-правовой режим глобальной информационной

безопасности. În: Современная мировая политика. 2010, pp. 477-490.

226.

Минчо Минчев. Черное море как евразийский цивилизационный центр. În:

Таракчи Нежат. Факты; конфликты интересов и баланс сил в Причерноморском



143

регионе. В: Проблемы безопасности Причерноморья и нейтральный статус

Украины: Сборник материалов Международного круглого стола. Симферополь:

СОНАТ, 2008, pp. 48-54.

227. Морозов Вячеслав. Безопасность как форма политического: о

секьюритизации и политизации. În: Полис. Политические исследования (Moscova),

2011, nr. 3, pp. 24-35.

228. Назайкин А.Н. Как манипулировать журналистами. – Москва: Издательство

Дело, 2004. 234 p.

229. Назария Сергей. Россия в системе международных отношений на рубеже

XX – XXI веков. Кишинев: Nestor-Historia, 2002. 590 с.

230. Панарин Игорь, Панарина Любовь. Информационная война и мир. Moсква:

Олма Медиа Групп, 2003. 382 p.231.

Панарин Игорь. Информационная война, PR и мировая политика. Moсква:

Горячая линия, 2006. 352 p.

232. Почепцов Геннадий. Информационные войны. Киев: Ваклер, 2000. 576 p.

233. Перепелица Григорий. Конфликт в Приднестровье: Причины, проблемы,

прогноз развития. Киев: Стилос, 2001. 230 p.

234. Прохоров Евгений. Журналистика и проблемы массово-информационной

безопасности. În: Вестник Московского университета. Серия 10. Журналистика.

1996, nr. 3, pp. 3-13.

235. Семченков Андрей. Противодействие современным угрозам политической

стабильности в системе обеспечения национальной безопасности России . Автореф.

дис. ... докт. полит. наук. Москва, 2012. 48 р.

236. Сергунин Александр. Российская внешнеполитическая мысль: проблемы

национальной и международной безопасности. - Нижний Новгород:

Нижегородский государственный лингвистический университет имени Н.А.

Добролюбова, 2003. 94 р.

237. СМИ как «мягкая сила» În: Научный вестник Уральской академии

государственной службы: политология, экономика, социология, право, 2011, nr. 2

(15), pp. 23-26.

238. Старкин С. В. Зарождение и концептуальные основы профессиональной

доктрины американского разведывательного анализа. În: Теория и практика

общественного развития, 2010, nr. 4, pp. 168-171. http://teoria-practica.ru/-4-

2010/politika/starkin.pdf (accesat 25.02.2013).



144

239. Терещенко Алексей. Критическое направление в исследованиях

безопасности. În: Отечественные записки (Moscova), 2013, nr. 2 (53), pp. 170-182.

240. Урсул Аркадий. Перспективы экоразвития. În: Moldova noastră. Chişinău,

2005. http://www.mdn.md/ru/index.php?day=139 c.17-18. (Accesat 25.02.2013).

241.

Цвятков Николай. Толерантность как испытание молдавского общества напути европейской интеграции. În: Moldoscopie, 2011, nr. 2, 162-171.

242. Цыганков П. А. Теория международных отношений. Учебное пособие.

Москва: Гардарики, 2003. 590 p.

http://www.mdn.md/ru/index.php?day=139

http://www.mdn.md/ru/index.php?day=139



145

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de

doctorat, sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări ştiinţifice. Conştientizez că,

în caz contrar, urmează să suport consecinţele, în conformitate cu legislaţia în

vigoare.

MORARU Sergiu

Semnătura

Data 19 august 2015



CV-ul AUTORULUI

Moraru SergiuData naşterii: 17.10.1981

Locul naşterii: Republica Moldova, or. Sângerei

Cetăţenia: Republica Moldova

Studii:

- 2008 – 2012: doctorand, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Cercetări Juridice

şi Politice,

Specialitatea 23.00.01. Teoria, metodologia şi istoria politologiei; instituţii şi procese politice

- 2007-2008: masterand la Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, Republica Moldova,

Specializarea-Jurnalism TV;

-2003-2007: student la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Chişinău, Republica

Moldova,

Facultatea Jurnalism şi Comunicare Publică, Specializarea-Jurnalistică.

Diplome:

- Licenţiat în Jurnalism, Profilul: Jurnalistică, Specializarea: Jurnalism TV (iunie 2007);

- Magistru în Jurnalism, Specializarea: Jurnalism TV, ( iunie 2008);

moraru sergiu thesis

Documents