Problematica muncii ca factor de productie

in dezvoltarea agriculturii

Munca a reprezentat factorul de productie activ si determinant al tuturor activitatilor

economice ramanand astfel factorul primordial al dezvoltarii si bunastarii oricarei societati

omenesti. Munca este un factor de productie cu o serie de caracteristici distincte ce o

diferentiaza de ceilalti factori. Aceste trasaturi specifice deriva din faptul ca munca este

efectuata de oameni, presupune un ansamblu de motivatii de natura umana, ceea ce

lipseste celorlalti factori productivi.

Problematica modelelor globale de crestere a economiei este strans legata de doua

mari intrebari, una privind originea factorilor cresterii economice, cealalta privind sursele

cresterii.

In modelele globale ipoteza cea mai frecventa este ca originea factorilor de

productie este exogena modelului. Dotarea initiala cu factori de productie conditioneaza

cresterea economica.

Cealalta ipoteza este ca la originea factorilor este productia insasi. Pentru a fi

mobilizati intr-un proces productiv factorii de productie (forta de muncă, bunurile de

echipare, bunurile intermediare) trebuie mai intai produsi, disponibilitatea factorilor de

productie fiind endogena modelului. Aceasta ipoteza deschide posibilitatea unei abordari

dinamice, dar la un pret al fictiunii putin acceptabil.

Problema surselor cresterii economice consta in a sti care este volumul unui factor

sau de unde eficacitatea sa contribuie in plus la cresterea productiei. Teoria economica a

avansat in acest sens trei teze succesive.

Prima este legea randamentelor descrescande, conform careia eficacitatea unui

factor este o functie descrescatoare dupa volumul sau. In ciuda ei, cresterea economica

este rezultatul cresterii volumului factorilor, al acumularii lor.

Cea de-a doua este legea progresului tehnic, conform careia schimbarea tehnica,

fie ca este sau nu incorporata in factorii de productie, este principalul resort al cresterii

economice. Aceasta lege a devenit axiomatica universala a teoriilor de dezvoltare.

A treia lege este cea a progreselor in organizare, dupa care ameliorarea eficacitatii

factorilor ramane mecanismul central al cresterii, dar provine mai putin din schimbarea

tehnica ci dintr-un ansamblu de fenomene disparate si complexe care se leaga mai mult

sau mai puţin de raporturile sociale si de organizarea sociala.

Cele trei teze nu se exclud reciproc, ci dimpotriva, au tendinta de a se suprapune

pentru a oferi o paleta de explicatii mai complexe cresterii economice, unde volumul si

eficacitatea factorilor se combina in proportii variabile pentru a da nastere dezvoltarii.

Probleme generale ale muncii in agricultura

Munca in agricultura reprezinta elementul determinant pentru punerea in valoare a

resurselor din aceasta ramura, reprezentate de capitalul funciar si de capitalul de

exploatare, influentand decisiv rezultatele de productie.

Importanta economica a muncii in agricultura este caracterizata prin prisma ponderii

mari in structura cheltuielilor de productie a celor legate de forta de munca. Aceasta

pondere se estimeaza intre 30-60% din totalul cheltuielilor, in functie de tipul de

exploatatie, de sistemele de productie intensive sau extensive care se practica.

Muncii in agricultura trebuie sa i se recunoasca caracterul cu totul si cu totul

special, nu numai datorita importantei economice, ci mai ales importantei sociale ce

decurge din noile functii ale agriculturii. Caracterul special al muncii in agricultura nu este

diminuat cu nimic de reducerea continua a numarului de participanti activi la activitatile

agricole.

Procesul de diminuare treptata a fortei de munca din agricultura, determinat de

accentuarea dezvoltarii economice, pe langa aspectele benefice legate de cresterea

productivitatii a determinat in mediul rural o criza profunda. Aceasta este generata, in

primul rand, de exodul rural, care a dus la depopularea satelor romanesti dar si la

detaranizarea taranului roman, fenomene ce bulverseaza viata din mediul rural.

O alta problema cu caracter general o constituie metodele si procedeele de

evaluare a muncii in agricultur, problema ce poate fi abordata sub trei aspecte: mana de

lucru disponibila, munca efectiv folosita si munca necesara.

Caracteristicile si particularitatile muncii in agricultura

Cercetarile de natura sociologica au evidentiat faptul ca munca in agricultura - ca

factor de productie - prezinta unele caracteristici si particularitati proprii. Munca in

agricultura nu este omogena si uniforma ca cea din industrie. Complexitatea proceselor de

munca din agricultura fiind determinata de structura complexa a activitatilor din agricultura,

de legitatile biologice de dezvoltare a plantelor si animalelor, de varietatea sistemelor de

cultura si a structurilor tehnologice si de conditiile naturale, determina o serie intreaga de

trasaturi:

tehnice,

economice,

sociale.

Trasaturile tehnice

a) Dificultatea. De cele mai multe ori munca in agricultura se desfasoara in conditii

grele de lucru, cu temperaturi pozitive sau negative la limita suportabilitatii umane. Cu

foarte mici exceptii, se desfasoară in exterior, in spatii deschise, sub influenta directa a

factorilor climatici si depinzand in cea mai mare parte de acestia. De asemenea, munca in

agricultura este periculoasa, gradul de periculozitate fiind sporit datorita diversitatii extreme a

cauzelor generatoare de pericole.

b) Diversitatea. Munca in agricultura nu cunoaste acea specializare a modelului

industrial. In regiunile in care se practica policultura, diversitatea operatiilor creste proportional

cu numarul culturilor si al tehnologiilor agricole practicate. Acest fapt determina in mod

obiectiv ca lucratorul agricol sa posede cunostinte din domenii diferite. Chiar si acolo unde se

practica monocultura, in viticultura de exemplu, numarul si complexitatea operatiilor solicitate

este extrem de ridicat.

c) Munca in agricultura este variabila in timp, fiind dependenta de anumite perioade

calendaristice. In sectorul vegetal, unde in fiecare decada si luna se executa lucrari agricole

specifice, apare fenomenul de sezonalitate.

In productia vegetala exista numerosi timpi morti care determina dificultati in

salarizarea personalului angajat temporar.

d) Munca in agricultura este subordonata in mod obiectiv necesitatilor fiinţelor vii.

Indiferent de sistemul de crestere adoptat pentru animale, ingrijirea acestora este zilnica.

In cultura plantelor executarea anumitor tratamente se face numai la momentele oportune.

Aceste tratamente nu sunt diferentiabile in timp, neexecutarea lor poate sa compromita in

totalitatea recolta respectiva.

Caracteristici economice si sociale ale muncii în agricultura

a) Munca in agricultura, in mod traditional este cel mai adesea o munca de tip

familial. In mod aparent aceasta munca nu costa nimic, in gospodariile agricole individuale

sau in cele familiale nici nu se cuantifica aceasta munca, de unde incitatia de a nu face

economie.

In exploatatiile de tip familial, de dimensiuni mai reduse, munca are o importanta si o

semnificatie mult mai mare decat in celelalte activitati umane. Lucrand pentru el, pe propria sa

parcela de teren, agricultorul nu simte greutatea si dificultatea muncii executate, de unde

randamentul in munca este superior atat calitativ cat si cantitativ, comparativ cu al altor

categorii de lucratori agricoli mai putin motivate in efectuarea unor lucrari agricole.

b) Munca in agricultura este putin specializata, neexistand nici pe departe

specializarea extrem de ingusta din industrie. Pentru exploatatiile agricole in care se

practica policultura, diversitatea operatiilor creste proportional cu numarul culturilor si al

tehnologiilor agricole. Chiar si in exploatatiile agricole specializate (pomicultura, viticultura)

numarul operatiunilor cerute de lucrarile agricole este suficient de mare. Unul si acelasi

lucrator este obligat in timpul anului, sa execute o serie intreaga de lucrari ca: dezgropat,

taieri in uscat sau verde, palisat, copcit, copilit, diverse tratamente (impotriva unui numar

important de boli si daunatori), recoltat etc. ceea ce face ca diviziunea muncii sa fie

aproape imposibila.

c) Munca in agricultura este dificil de controlat si ceea ce este mai important calitatea

muncii in agricultura este mai greu de apreciat. In mod normal, efectele muncii se stabilesc si

devin vizibile la sfarsitul ciclului de productie, in momentul recoltarii. Datorita faptului ca la

rezultatul final - cantitatea de recolta obtinuta - isi aduc aportul totalitatea lucrarilor executate

potentate in sens pozitiv sau negativ atat de factorii naturali cat si de modul in care

reactioneaza plantele si animalele la acelasi efort depus de om, devine aproape imposibila

cuantificarea calitativa a fiecarei lucrari agricole.

Procesele de productie din agricultura sunt mai greu controlabile . In agricultura,

activitatea se desfasoara pe spatii extinse, in grupuri mici daca nu chiar izolat, de unde

rezulta o productivitatea scazuta in cazul organizarii necorespunzatoare si a lipsei de

supraveghere.

d) Munca in agricultura este putin sigura pentru salariati. Necesarul de forta de

munca este sezonier si lucratorii prefera, cum este si firesc, o slujba mai regulat, ca in

industrie. Salariatul agricol sezonier se afla intr-o permanenta nesiguranta datorita deselor

intreruperi ale lucrului cauzate, in general, de timpul nefavorabil. Apar deseori conflicte

sociale generate de aceasta stare de lucruri. Rezolvarea este una singura: garantarea

unui salariu minim pentru timpul nefavorabil.

In agricultura numarul salariatilor cu contract de munca pe durata nedeterminata

este extrem de scazut. Munca salariata de acest fel este mai putin adaptata conditiilor din

agricultura unde munca cunoaste ritmuri si intensitati extrem de diferite, unde nesiguranta

locului de munca este aproape permanenta, unde, asa după cum s-a aratat mai sus,

aprecierea calitatii lucrarilor executate este destul de greoaie si unde procesele de

productie sunt dificil de controlat.