munca neremunarata in folosul comunitatii
DESCRIPTION
Notiuni generaleNecesitatea aplicarii muncii neremunerate in folosul comunitatii in calitate de alternativa la privatiunea de libertateModul de executarea a pedepsei penale sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatiiTRANSCRIPT
În literatura de specialitate se menţionează că în perioada actuală de criză
economică, cînd şomajul a luat proporţii incomensurabile, munca neremunerată
în folosul comunităţii oferă condamnatului o şansă de resocializare, prin
participarea benevolă la lucrări în folosul comunităţii careia el îi aparţine şi ale
cărei interese le-a lezat 1.
În legislaţia Republicii Moldova munca neremunerată este prevăzută de
Codul penal din 18.04.2002, dar în virtutea prevederilor Legii privind punerea
în aplicare a Codului penal al Republicii Moldova din 21.06.2002 2, pedeapsa
în cauză a început să se aplice de la 1 iulie 2004, atunci cînd s-au creat
condiţiile necesare pentru executarea ei.
Ţinînd cont de faptul că munca neremunerată în folosul comunităţii la
momentul consfinţirii ei în legislaţia naţională era o pedeapsă absolult nouă,
necunoscută practicienilor si societăţii în general, a fost necesară o perioadă de
adaptare şi convingere a acestora, pentru că ea reprezintă un mijloc eficient de
contracarare a criminalităţii minore. Ca rezultat, implementarea muncii
neremunerate în folosul comunităţii în practica judiciară a constituit obiectul
unei direcţii speciale de activitate a Institutului de Reforme Penale.
“În ultimii ani, odată cu reforma în sistemul justiţiei, statul a început
să aplice anumite alternative la detenţie, inclusiv probaţiunea”, explică
Maria Şoimu, consilier principal de probaţiune din Nisporeni. Cea mai “în
vogă” pedeapsă este munca neremunerată în folosul comunităţii. “Ideea e că
persoana condamnată trebuie să răsplătească oarecum comunitatea în care
trăieşte pentru ceea ce a comis, cedînd din timpul său liber pentru prestarea
muncii neremunerate în folosul comunităţii în care a rămas să locuiască
alături de familie, de prieteni şi, totodată, păstrîndu-şi locul de muncă sau
studii”.
La moment, această pedeapsă este prevăzută în sancțiunea a 137 de
componențe de infracțiuni, practic fiind prezentă în toate capitolele Părții
Speciale ale Codului Penal al RM. În timp, domeniul de aplicare al acestei
pedepse a crescut, astfel că în urma modificărilor Codului Penal al RM din
29.06.06, munca neremunerată în folosul comunității poate fi aplicată și în
calitate de obligație pe perioada termenului de probă, în cazul condamnării
cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Pe lângă aceasta, din
2008 prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.
53-XVI din 13.03.2008 munca neremunerată în folosul comunității poate fi
aplicată și față de militarii în termen și militarii cu termen redus. În aşa mod s-a
lărgit şi mai mult spectrul situaţiilor în care poate interveni în calitate de
sancţionare această măsură de constrîngere juridico-penală.
Conform alin.1 art.67 CP „munca neremunerată în folosul comunităţii
1 Mehaignerie M. Pierre. Dixieme anniversaire du travail d'interet generale // Petits Affiches, 1994,
No49,p. 1-2. 2 Legea Republicii Moldova privind punerea în aplicare a Codului penal al Republicii Moldova, nr.H60-XV
din 21.06.2002 // Monitorul Oficialal Republicii Moldova, nr.128-19/1014 din 13.09.2002.
constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază
sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice
locale.” Aceeași definiție o găsim transpusă și în pct.2 din Regulamentul cu
privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii aprobat prin Hotărîrea Guvemului
Republicii Moldova nr. 1643 din 31.12.2003, unde se menționează: „munca
neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă penală, aplicată de
instanţa de judecată pentru persoana care a săvîrşit o infracţiune şi constă
în antrenarea condamnatului la muncă gratuită, social mente utilă,în afara
serviciului de bază sau orelor de studii, fără a-i cauza suferinte fizice sau a-i
leza demnitatea”. Munca neremunerată în folosul comunității este o
pedeapsă care restrânge dreptul la muncă a condamnatului, fiind totodată şi
una restrictivă de libertate, deoarece executarea sa are loc în anumite condiţii
coercitive.
Munca neremunerată în folosul comunităţii, în calitate de pedeapsă
penală, se individualizează printr-un şir de trăsături specifice.
1. Reieşind din prevederile art.62 CP RM, munca neremunerată în
folosul comunităţii reprezintă o pedeapsă principală, care nu poate fi
aplicată cumulativ cu alte pedepse principale. Ce-i drept, munca
neremunerată în folosul comunităţii poate fi utilizată şi în cadrul
condamnării cu suspendarea condiţionată a executării, dar în aceasta ,
postură ea apare nu în calitate de pedeapsă, ci ca obligaţie în termenul
de probă.
2. Munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă restrictivă
de drepturi. Prin aplicarea ei se limitează dreptul la muncă potrivit
liberei alegeri a persoanei. În acelaşi timp, pedeapsa în cauză restrînge
esenţial şi dreptul la odihnă, căci munca în cadrul acestei pedepse se
efectuează în timpul liber al condamnatului.
3. Munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă care
durează în timp. Mărimea pedepsei se calculează în ore de muncă.
Concomitent, legiuitorul a stabilit şi perioada de timp în care aceste
ore de muncă urmează a fi executate, astfel, ea nu poate depăşi 18 luni
de zile de la data la care hotărîrea de condamnare a rămas definitivă.
4. Munca în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit, în sensul că
cel condamnat nu primeşte careva remunerate pentru lucrul efectuat.
Această caracteristică constituie elementul de constrîngere al pedepsei
în cauză prin intermediul căruia se tinde spre corectarea şi reeducarea
condamnatului.
5. Munca se efectuează în interesul comunităţii. Deci, ”beneficiar” al
acestei pedepse este nu un particular (persoana fizică sau juridică), ci
societatea în general. Considerent din care în doctrina de specialitate
respectiva pedeapsă mai este numită “pedeapsă comunitară”.
Totodată, este de specificat că, în virtutea modificărilor efectuate prin
Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.
53-XVI din 13.03.2008 3, în cazul în care această pedeapsă se aplică
faţă de militarii în termen sau militarii cu termen redus, beneficiar al
muncii prestate apare unitatea militară în care exercită serviciul
militar persoana condamnată.
6. Munca prestată este, de regulă, una neprofesională, necalificată, adică
nu necesită abilităţi profesionale speciale 4. Drept consecinţă, ea nu
concurează cu muncile existente pe piaţa forţei de munca şi nu se
răsfrînge asupra ratei şomajului. Mai mult ca atât, condamnatul
execută munci la care nu sunt antrenati salariaţi, dar care necesită a fi
îndeplinite, deoarece sunt utile şi necesare pentru întreaga societate.
7. Condamnatul este antrenat la munci determinate de către autorităţile
administraţiei publice locale, iar în cazurile prevăzute de alin.(1)
art.67 CP RM, de către comandamentul unităţii militare, adică
caracterul muncii şi locul prestării ei este nu unul ales deliberat de cel
condamnat, ci impus lui prin decizia organelor abilitate.
3 Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.53-XVl din 13.03.2008 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.84-85 din 13.05.2008.
4 Martin D. Munca neremunerată în folosul comunităţii - pedeapsă nouă în legislaţia penală a
Republicii Moldova // Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM
pe anii 2000-2001”. Rezumatele comunicărilor. „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.l. - Chişinău: CEP
USM, 2003, p.77-78.
Pentru a argumenta şi a determina necesitatea aplicării acestei pedepse
alternative privaţiunii de libertate, este necesară analiza esenţei şi conţinutului
muncii neremunerate în folosul comunităţii.
Potrivit doctrinei de specialitate, conţinutul pedepsei sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii îl constituie totalitatea elementelor
coercitive şi educative care vor fi aplicate faţă de infractorul condamnat la
muncă neremunerată în folosul comunităţii. Esenţa muncii neremunerate în
folosul comunităţii constă în calităţile sale de a realiza scopurile pedepsei: a
corecta infractorul şi a preveni săvîrşirea de noi infracţiuni atît din patea lui, cît
şi din partea altor persoane 5.
Conţinutul muncii neremunerate în folosul comunităţii în calitate de
pedeapsă penală se caracterizează prin următoarele:
- munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă o condamnare
statală. Condamnatul la această pedeapsă rămîne, de regulă, în colectivul în care
el lucrează sau învaţă, dar nimereşte într-un nou colectiv, unde ispăşeşte
pedeapsa, fapt care lasă anumite amprente asupra psihologiei lui. Dezaprobarea
comportamentului său din partea persoanelor care au autoritate în faţa
condamnatului îl face pe acesta să-şi revadă principiile de viaţă, să renunţe la
unele deprinderi nocive, să-şi schimbe modul de viaţă. Din aceste considerente,
faptul condamnării ar trebui adus la cunoştinţa nu numai colec-tivului de muncă
în care acesta execută pedeapsa, dar şi colectivului de muncă sau colegilor de la
locul serviciului de bază sau studiilor, ceea ce ar avea, în opinia noastră, o mai
mare influienţă educativă.
- munca gratuită se exercită nu în folosul personal, ci în beneficiul întregii
comunităţi. Prin impunerea acestei munci condamnatul este limitat în
utilizarea timpului de odihnă după bunul său plac. În aşa mod, condamnatul,
în loc să dedice întregul său timp liber, spre exemplu, rudelor sale, apropiaţilor,
prietenilor sau în scopuri personale (lecturarea, realizarea hobyului), este
obligat să muncească.
- ca rezultat al condamnării se schimbă în careva măsură statutul juridic al
condamnatului şi anume: condamnatul este lipsit de posibilitatea de a-şi alege
caracterul muncii prestate; durata de executare a pedepsei sub formă de
muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include în vechimea de
muncă totală a condamnatului şi nu se înregistrează în carnetul de muncă;
acordarea concediului anual la serviciul de bază al condamnatului nu
suspendă executarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul
5Осадчая Н.Г. Обязательные работы как новый вид наказания в российском уголовном
законодательстве: Дисс. канд. юрид. наук. - Ростов-на-Дону, 1999.
comunităţii, fapt care îngrădeşte în careva măsură posibilitatea
condamnatului de a utiliza concediul său anual după bunul plac;
condamnalul are un şir de obligaţii specifice care rezultă din caracterul
pedepsei aplicate: să se prezinte la locul de muncă în anumite ore; să se
prezinte la solicitare la organul care asigură executarea pedepsei; să se
supună cerinţelor legale ale administraţiei întreprinderii în cadrul căreia se
execută munca etc.
- pedeapsa examinată constă în executarea unei munci gratuite, adică
condamnatul nu primeşte salariu sau careva alt echivalent bănesc. Juristul
rus V.D. Filimonov menţionează caracterul gratuit al muncii prestate
constituie caracteristica de bază a muncii neremunerate în folosul
comunităţii.6 Neremunerarea muncii este îndreptată spre formarea la
condamnat a respectului faţă de societate, interesele acesteia.
- în conţinutul muncii neremunerate în folosul comunităţii un element
distinct îl constituie durata pedepsei. Potrivit alin.(2) art.67 CP RM, munca
neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la
240 de ore şi se execută de la 2 la 4 ore pe zi. Mărimea acestei pedepse se
calculează în ore. Cu cît mai multe ore de muncă neremunerată sunt
stabilite de către instanţa de judecată, cu atît mai severă se consideră
pedeapsa.
Potrivit pct.6 al Regulamentului cu privire la modul de executare a
pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, durata
timpului de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii nu poate
depăşi 4 ore - în zilele în care condamnatul nu este ocupat la locul de
muncă de bază, la serviciu sau la sludii şi 2 ore - în zilele lucrătoare, după
terminarca lucrului sau a studiilor, iar cu acordul condamnalului - 4 ore.
Legea penală stabileşte că pedeapsa în cauză poate fi executată în cel
mult 18 luni de la data rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de judecată.
În doctrina naţională se fac propuneri de a coborî acest termen la 12 luni,
instanţei de judecată acordîndu-i-se posibilitatea de a alege în mod
independent mărimea acestui termen, ţinînd cont de durata pedepsei 7.
- genul muncii şi locul executării muncii la fel joacă un rol esenţial în
conţinutul acestei pedepse. Condamnatul este antrenat în muncă nu la
întreprinderea la care a lucrat pînă la condamnare, ci la o altă întreprindere,
determinată de organele administraţiei publice locale.
Potrivit alin.(l) art.67 CP RM, munca în care este antrenat condamnatul
este determinată de organele administraţiei publice locale, excepţie
constituind doar cazul militarilor în termen sau militarilor cu termen redus, a
căror muncă este determinată de comandamentul unităţii militare. Pînă la
modificarea operată prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative, nr. 53-XVI din 13.03.2008 8, Codul penal nu spunea nimic
6 Новый Уголовный кодекс России: Общая часть: Учебное пособие, - Москва: Зерцало ТЕИС, 1995.- 164 с. 7 Куницкий К. Уголовно-исполнительная политика в Республике Молдова и проблемы исполнения в
виде неоплачиваемого труда в пользу общества // Закон и жизнь, 2005, №12, с.22-24. 8 Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.53-XVl din 13.03.2008 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr.84-85 din 13.05.2008.
despre locul executării pedepsei. După modificarea respectivă, legea penală
determină locul executării pedepsei doar pentru militarii în termen şi
militarii cu termen redus - în unitatea militară. În acelaşi timp, în
conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei
sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, locul executării
muncii neremunerate în folosul comunităţii este determinat de către
organele administraţiei publice locale de comun acord cu oficiul de
executare. În aşa mod, aceste organe determină şi întreprinderea în cadrul
căreia va lucra cel condamnat, dacă el nu este militar în termen sau militar
cu termen redus.
Pot fi evidenţiate mai multe trăsături ale muncii în conţinutul pedepsei
în cauză.
În cadrul acestei pedepse, munca condamnatului apare şi în calitate de
constrîngere statală, în calitate de mijloc de corectare a lui. Prin intermediul
muncii se încearcă de a educa la acel condamnat respectul faţă de interesele
societăţii, dezvoltarea deprinderilor de muncă, disciplina, sîrguinţa, respectul
faţă de Lege. În doctrina de specialitate se mai menţionează că munca
neremunerată trebuie să fie coercitivă, deci trebuie să aibă caracterul unei munci
fizice grele. Ea trebuie să fie neplacută, să genereze emoţii negative.
Munca trebuie să fie neprestigioasă, însă socialmente utilă şi raţională 9. Munca
în cadrul acestei pedepse trebuie să fie executată în văzul colectivului de
muncă. Aceasta va sublinia faptul că pedeapsa în cauză este una comunitară,
iar pe de altă parte, condamnatul va simţi implicarea societăţii în executarea
pedepsei. În context, în literatura de specialitate s-a menţionat că în cadrul
executării acestei pedepse persoana nu poate fi utilizată în calitate de paznic,
cioban, pădurar, portar etc. 10
Munca în folosul comunităţii are un efect fizic şi emoţional asupra
infractorului, întrucât îi limitează libertatea de deplasare, impune o anumită
autodisciplină şi respect pentru ceilalţi, toate acestea implicând condamnatul
în exercitarea unor sarcini şi în anumite situaţii care constituie, în realitate, o
provocare pentru concepţia, experienţa şi capacităţile sale personale.
Munca în folosul comunităţii poate constitui, prin urmare, un mod
pozitiv de a-1 pune pe infractor în situaţia să ofere o compensaţie pentru
infracţiunile comise şi poate servi drept posibilitate de a stimula reorientarea
interioară a condamnatului şi apariţia sentimentului de respect faţă de
propria persoană. Astfel, această muncă are o dublă valoare pentru infractor
prin faptul că îl conştientizează pe acesta că membrii comunităţii sunt
afectaţi de criminalitate şi că la rândul ei, comunitatea realizează că
infractorii pot aduce o contribuţie mai curând constructivă decât distructivă
în viaţa ei.
Necesitatea implementării muncii în beneficiul comunităţii este
motivată de un şir de factori. În primul rând, întreţinerea închisorilor este
9 Осадчая Н.Г. Обязательные работы как новый вид наказания в российском уголовном
законодательстве: Дисс. канд. юрид. наук. - Ростов-на-Дону, 1999. 10
Богданов В.Я. Исправительные работы без лишения свободы. Проблемы сущности и
эффективности. - Москва: ВНИИ МВД СССР, 1978. - 148 с.
foarte costisitoare: să calculăm câţi bani se cheltuiesc pentru a hrăni mii de
oameni, pentru a-i caza şi îmbrăca şi pentru a le asigura îngrijirile medicale
elementare. În al doilea rând, cei mai mulţi deţinuţi nu sunt „criminali
periculoşi“ de care societatea este în drept să fie apărată. Ei sunt, de cele mai
multe ori, oameni săraci care au comis delicte aflate la limita de jos a scării
criminalităţii (furt elementar, deteriorare de bunuri) şi care nu sunt
„criminali profesionişti“. În această ordine de idei ne întrebăm: cine are de
câştigat dacă aceştia sunt pur şi simplu închişi? Rezultatul este
binecunoscut: statul suportă cheltuieli suplimentare, nici victima şi nici
societatea nu primesc vreo compensaţie, iar închisorile devin tot mai
aglomerate. Concluzia care se desprinde în mod logic este următoarea:
plasarea delincventului într-o instituţie unde poate presta o muncă utilă în
beneficiul comunităţii (adică să facă ceva bun). Procedând astfel cu o
anumită categorie de condamnaţi se va obține un rezultat mult mai favorabil.
În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de executare a
pedepsei penale sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatii11
evidenţa și controlul asupra comportamentului persoanelor condamnate la
pedeapsa dată sunt exercitate de subdiviziunile teritoriale ale
Departamentului de executare a deciziilor judiciare şi serviciul pentru lucrul
cu minorii al Ministerului Afacerilor Interne – în privinţa condamnaţilor
minori. Pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității
se execută la obiecte cu destinație socială de la locul de trai al
condamnatului.
Dar, după reforma judiciară au avut loc unele schimbări, inclusiv în ce
privește organele competente de a executa pedepsele non-privative de
libertate. Astfel, în conformitate cu aceste modificări organul ce se ocupa de
executarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul
comunității este organul de probațiune care, în conformitate cu Legea cu
privire la probațiune e format din Oficiul central și subdiviziunile sale
teritoriale.
În cadrul acestor organe activează personalul organelor de probațiune
care sunt angajații Oficiului central și ai subdiviziunilor teritoriale. Art. 22
din Legea sus menționată prevede că activitatea de probațiune se efectuează
de către consilierii de probațiune, în competența cărora intră coordonarea
executării pedepsei muncii neremunerate în folosul comunității și a pedepsei
privării de dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a exercita o anumită
activitate.
Totuși, cum are loc întreg procesul de executare?
Vom analiza această întrebare acum prin prisma prevederilor Codului
de Executare al RM care dedică un capitol întreg pentru acest domeniu.
Deci, art. 186 menționează că executarea pedepsei muncii
neremunerate în folosul comunității se asigură de către organul de
probațiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului. În
această privință ca mențiune putem spune că sunt necesare modificări în
cadrul Regulamentului care ar corespunde atât Codului de Executare al RM
cât și Legii cu privire la probațiune.
În continuare voi prezenta schematic pașii care au loc în conformitate
cu prevederile CE al RM, Legii cu privire la probațiune și a Regulamentului
cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii.
11
Hotărârea Guvernului RM nr.1643 din 31.12.2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatii, MO N 16-18 din 23.01.2004.
Organul de probaţiune ţine evidenţa condamnaţilor la muncă
neremunerată în folosul comunităţii, explică condamnatului
modul şi condiţiile executării pedepsei, coordonează cu
autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu
destinaţie socială la care condamnaţii execută pedeapsa,
controlează modul şi condiţiile de executare a pedepsei, ţine
evidenţa sumară a timpului lucrat de condamnaţi, exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie.
INSTANȚA DE
JUDECATĂ emite hotărârea
Trim
ite
h
otă
râ
re
a și
disp
oziția
d
e e
xe
cu
ta
re
art. 1
84
C
E
ORGANUL DE
PROBAȚIUNE
CONDAMNATUL semnează
angajamentul
Solicită angajamentul în scris
Anexează angajamentul
Înregistrează documentele
primite într-un registru
special
Înșt
iința
re d
esp
re a
plic
area
ped
epse
i
în d
ecu
rs d
e 5
zile
Întocmirea fișei de control
și dosarului personal al
condamnatului
Familiarizarea condamnatului cu modul și condițiile de
ispășire a pedepsei și de lucru, precum și cu măsurile care îi
pot fi aplicate în cazul încălcării condițiilor
Organul de probațiune înștiințează
comisariatul de poliție despre luarea
la evidență a condamnatului
Organul de probațiune înștiințează
administrația organului unde va
îndeplini munca condamnatul
La repartizarea
condamnatului la locul de
lucru, i se înmânează
dispoziția cu indicarea
datei în care trebuie să se
prezinte la obiect
După ispășirea pedepsei, la
solicitarea persoanei condamnate, i
se eliberează un certificat respectiv 1
2
3
4
5
6
7 8
9
Ca o concluzie la schema de sus - atunci cînd este pronunţată o
sentinţă ce prevede anume această pedeapsă, ea vine spre supraveghere în
Biroul de probaţiune. Unul dintre consilierii de probaţiune, în colaborare cu
administraţia publică locală, coordonează modul şi condiţiile de executare a
pedepsei, identifică locul sau obiectele cu destinaţie socială unde
condamnatul va munci în folosul comunităţii. Consilierul de probaţiune ţine
o permanentă supraveghere a executării pedepsei respective, efectuînd
verificări programate sau inopinate în acest sens. La final, face concluziile
de rigoare în ceea ce priveşte modul de executare şi respectarea tuturor
normelor legale de către condamnat.
Obiectele cu destinație socială sunt determinate de către primărie
(pretură), de comun acord cu serviciul de executare, la organizații, instituții
și întreprinderi, indiferent de forma organizatorico-juridică a acestora.
Din aceste prevederi legale rezultă unele particularităţi ale acestui tip
de pedeapsă:
• constă în executarea unei munci neremunerate, adică pentru lucrările
executate condamnatul nu este plătit. Munca se execută în folosul
comunităţii, ceea ce înseamnă că lucrările executate de condamnat trebuie să
fie social-utile, adică să aibă un impact pozitiv pentru întreaga societate –
construcţia drumurilor, amenajarea spaţiilor verzi, întreţinerea locurilor
publice, înlăturarea consecinţelor unor calamităţi naturale sau sociale etc. Se
interzice atragerea condamnatilor la munci de interes personal;
• se execută în afara timpului serviciului de bază sau de studii: timpul
în care se execută pedeapsa dată nu trebuie să coincidă cu orarul lucrului
prestat la locul de muncă unde persoana este angajată în conformitate cu
legislaţia muncii, fie în timpul orelor în cadrul instituţiilor unde condamnatul
este antrenat într-un proces de instruire;
• munca este determinată de autorităţile administraţiei publice locale,
ceea ce înseamnă că organele menţionate desemnează lucrările concrete ce
urmează a fi executate şi, respectiv, sunt implicate în procesul supravegherii
ispăşirii pedepsei date.
Munca neremunerată în folosul comunităţii consacră concepţii noi şi
progresiste în materie represivă bazate pe ideile reparării prejudiciului
cauzat, concilierii între infractor şi victimă, integrării condamnatului în viaţa
societăţii.
Regulamentul prevede că este interzisă munca neremunerată în folosul
comunităţii în timpul nopţii fără acordul condamnatului, precum şi atragerea
condamnaţilor la munci de interes personal.
Ţinînd cont de faptul că aplicarea pedepsei sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii implică şi exercitarea anumitor munci,
care, de regulă, au un caracter de muncă fizică, legiuitorul a stabilit cercul de
personae faţă de care ea nu poate fi aplicată:
1. Persoanele recunoscute ca invalizi de gradele I şi II
2. Militari prin contract
3. Femeile gravide
4. Femeile care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani
5. Minorii care nu au atins vîrsta de 16 ani
6. Persoanele care au atins vîrsta de pensioanre
Aceste prevederi legale însă, nu sînt întru totul justificate, adică cercul
de persoane faţă de care munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate
fi aplicată trebuie îngustat. În acest sens putem lua în considerație
următoarea analiză.
Gradul de invaliditate se stabileşte în conformitate cu prevederile
Hotărîrii Guvernului nr. 688 cu privire la expertiza medicală a vitalităţii din
22.06.2006 12
. Reieşind din pct. 19 al Instrucţiunii privind modul de stabilire
a invalidităţii, care constituie anexă la Hotărîrea Guvernului nr. 688 din
22.06.2006, invalizii de gradul I sunt persoanele cu reducerea capacităţilor
vitale de grad sever sau pierderea lor totală (75-100%) şi invalizii de gradul
II - cu reducerea capacităţii vitale de grad accentuat (50-74%). Astfel,
antrenarea acestor categorii de persoane în munci neremunerate în folosul
comunităţii într-adevar ar fi practic imposibilă şi restricţiile legale privind
aplicarea acestei pedepse faţă de ele sunt justificate.
În privinţa interdicţiei aplicării acestei pedepse faţă de militarii prin
contract pot fi menționate următoarele. Potrivit art.2 din Legea cu privire la
statutul militarilor din 22.07.2005 13
, militarii prin contract sunt cetăţenii
incadraţi în serviciul militar prin contract, militarii în termen sunt cetăţenii
încorporaţi în serviciul militar în termen, iar militarii în termen redus sunt
cetăţenii încorporaţi în serviciul militar cu termen redus. Pînă la modificarea
Codului penal al Republicii Moldova prin Legea pentru modificarea şi
completarea unor acte legislative, nr. 53-XVI din 13.03.2008 14
, erau
exceptaţi de la executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii toţi
militarii.
În caz de aplicare a muncii neremunerate în folosul comunităţii faţă de
militarii în termen şi militarii cu termen redus, legislaţia penală stabileşte
anumite condiţii speciale, generate de specificul subiectului faţă de care este
aplicată pedeapsa în cauză. Astfel, potrivit alin.( l ) art.67 CP RM, în cazul
militarilor în termen sau militarilor cu termen redus, munca neremunerată în
folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de
şedinţe, stabilite în conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la
muncă determinată de comandamentul unităţii militare, iar reieşind din
alin.(6) art.67 CP RM aceste categorii de condamnaţi execută munca
neremunerată în folosul comunităţii pe teritoriul unităţii militare.
12 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la expertiza medicală a vitalităţii, nr.688 din 22.06.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.98-101/740 din 30.06.2006. 13 Legea cu privire la statutul militarilor, nr. 162-XV1 din 22.07.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 129-131/618 din 30.09.2005. 14 Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.53-XVl din 13.03.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.84-85 din 13.05.2008.
Potrivit art. 18 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei 15
, durata serviciului militar pentru militarii în termen este
de un an, iar pentru militarii cu termenul redus - de 3 luni. Ţinînd cont de
aceste prevederi, prin prisma restricţiilor stabilite în alin.(2) art.67 CP RM,
atragem atenţia asupra următoarelor momente.
În cazul condamnării la munca neremunerată în folosul comunităţii a
unui militar în termen, acesta, în perioada de un an reuşeşte să execute chiar
numărul maximal de ore de muncă neremunerată.
Situaţia militarilor cu termen redus este alta. În eventualitatea
condamnării acestuia la muncă neremunerată în folosul comunităţii pe un
termen de 240 de ore este evident că în perioada exercitării serviciului
militar el nu va reuşi executarea definitivă a pedepsei. Situaţie similară se
poate întîmpla şi atunci cînd militarul în termen este condamnat la munca
neremunerată în folosul comunităţii la sfîrşitul serviciului său militar. Spre
regret, aceste situaţii nu sunt reglementate de legislaţia în vigoare. Evident
că lacunele în cauză nu pot servi drept temei de a nu aplica munca
neremunerată în folosul comunităţii faţă de condamnaţii militari. La fel nu
s-ar justifica o reducere a numărului de ore pe care militarul eventual ar
trebui să le execute doar pe motivul că expiră termenul serviciului militar. În
asemenea cazuri, unii consideră că orele de muncă neremunerată rămase
neexecutate în perioada serviciului militar urmează să fie exccutate şi după
eliberare din rîndurile Foţelor Armate, dar deja în condiţii obişnuite, în
ordinea generală prevăzută de alin.(l) art.67 CP RM. În acest sens, probabil
unele modificări în Codul penal al Republicii Moldova ar fi binevenite și
anume să fie completat cu prevederi care ar stipula continuarea executării
pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii după
eliberarea condamnatului din serviciul militar, în cazul în care în perioada
serviciului el nu a reuşit să execute numărul total de ore stabilit în sentinţa
de condamnare.
Imposibilitatea aplicării muncii neremunerate în folosul comunităţii
faţă de femeile gravide şi femeile care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, de
vreme ce Codul muncii 16
permite munca acestor persoane este considerată
de unii nejustificată.
Situaţie similară e şi în privinţa persoanelor care au atins vîrsta de
pensionare. Potrivit art.41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de
stat din 14.10.1998 17
, pentru diferite categorii de persoane vîrsta de
pensionare este diferită. În acelaşi timp, la atingerea vîrstei de pensionare,
persoana, dacă îşi exprimă acordul în acest sens, poate continua exercitarea
muncii. Mai mult ca atât, unele categorii de persoane (spre exemplu,
judecătorii) ating vîrsta de pensionare încă mai degrabă, la 50 de ani. În
15 Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, nr.!245-XV din 18.07.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 137-138/ 1054 din 10.10.2002. 16 Codul muncii al Republicii Moldova nr.l54-XV din 28.03.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162/648 din 29.07.2003. 17 Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.l56-XIV din 14.10.1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.l 1 l-l 13/683 din 17.12.1998.
viziunea unora, legiuitorul, în încercarea de a proteja interesele acestor
categorii de condamnaţi, i-a plasat într-o situaţie defavorabilă, deoarece a
limitat numărul pedepselor neprivative de libertate care le pot fi aplicate, în
aşa mod sporind riscul aplicării unei privaţiuni de libertate deși acest punct
de vedere poate mai fi pus sub semnul întrebării în sens că judecătorii nu
sunt persoane chiar într-atît de vulnerabile dar, în sens legal, probabil ar fi
corect. În context deci, şi femeile gravide sau cele care au copii minori, şi
pensionarii ar putea realiza unele munci în cadrul executării acestei pedepse,
cu respectarea anumitor reguli de precauţie şi garanţii suplimentare. Ca
urmare a acestor idei unii consideră necesară o modificare a prevederilor în
domeniul aplicării acestui tip de pedeaspă și anume ca legiuitorul să excludă
din categoria persoanelor cărora nu le poate fi aplicată munca neremunerată
în folosul comunităţii femeile gravide, femeile care au copii în vîrstă de pînă
la 8 ani şi persoanele care au atins vîrsta de pensionare.
Imposibilitatea aplicării muncii neremunerate faţă de minori în vîrstă de
pînă la 16 ani este apreciată ca fiind justificată, deoarece la această vîrstă
minorul nu poate conştientiza adecvat rolul şi esenţa muncii în cadrul
pedepsei.
Faţă de ceilalţi minori, cu vîrsta de la 16 la 18 ani, munca neremunerată
în folosul comunităţii poate fi aplicată şi, reieşind din datele statistice,
instanţele de judecată fac uz de această pedeapsă, condamnînd la ea destul
de frecvent minorii. Astfel, potrivit informaţiei prezentate de Ministerul
Justiţiei al Republicii Moldova, în anul 2004 la muncă neremunerată au fost
condamnaţi 14 minori, în anul 2005 - deja 234 de minori, în anul 2006 - 320,
iar în anul 2007 - 154 de minori.
Într-o conferință pe tema „Politica penală a Republicii Moldova în
tranziţie către standardele europene”, Willy Gill - șeful Oficiului de
Probaţiune din Norvegia a avut ocazia să viziteze câteva oficii de probațiune
din RM. El a spus în cadrul acestei conferințe următoarele:
„Cînd introducem o nouă sentinţă dorim cu toţii să aibă succes şi să
prezinte încredere din partea judecătorilor, procurorilor şi publicului în
general.
Am avut prilejul să vizitez cîteva oficii de Probaţiune din Moldova, de
cînd am sosit anul trecut şi pînă în prezent. Am întîlnit colaboratori de o
înaltă calificare, am văzut cum lucrează şi sunt puternic impresionat. Au
fost făcute deja nenumărate îmbunătăţiri. Însăşi faptul, că serviciul de
probaţiune din Moldova a recrutat recent peste o sută de consilieri de
probaţiune reprezintă un pas înainte important.
Moldova a realizat mai multe succese în acest domeniu, dar mai sunt încă
multe de făcut. În opinia mea, factorii care ar contribui esenţial la succesul
Serviciului de Probaţiune sunt:
Înainte de toate serviciul de probaţiune are nevoie de resurse
corespunzătoare
Cadrul normativ naţional este foarte important, şi trebuie să fie clar şi
aplicat corespunzător
Instruirea personalului. Calificarea, motivarea şi bunăstarea acestuia
va fi mereu cel mai bun factor şi garanţie pentru progres şi succes.
Locurile de muncă oferite condamnaţilor trebuie să asigure caracterul
util al muncii prestate.
Începeţi cu proiecte pe care Probaţiunea le poate îndeplini cu un grad
înalt de succes
Istoriile de succes trebuie publicate. Acest fapt va contribui la
consolidarea încrederii publice
Procurorii, judecătorii şi avocaţii trebuie să fie suficient de informaţi
în legătură cu sentinţele neprivative de libertate
Cooperarea cu agenţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale
Contribuţia serviciului de probaţiune în sistemul justiţiei penale este de o
importanţă decisivă. Experienţa Norvegiei şi a altor ţări europene vorbeşte
despre faptul că, cu cît mai independent este acest serviciu, cu atît sporeşte
impactul pozitiv pe care îl are. Pe lîngă sentinţele neprivative de libertate,
consilierii de Probaţiune mai au obligaţii cum ar fi: elaborarea raportului
pre-sentenţial, prezentarea acestuia în instanţă, vizite în penitenciare în
vederea pregătirii deţinutului pentru liberare, lucrul cu deţinuţii liberaţi
condiţionat, colaborarea cu alte agenţii de protecţie socială, şi multe alte
sarcini.
Rezultatul va fi: un nivel al criminalităţii mai scăzut, mai puţine victime
şi o societate mai sigură. ”