NICARAGUA v. Columbia

Materie: Drept internațional public

Student: Enache Maria-Camelia

Grupa 714, Anul IV

Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americană

Nicaragua v. Columbia

- Dispute teritoriale și maritime –

La 6 decembrie 2001, Nicaragua a demarat un proces împotriva Columbiei în ceea ce

privește "neînțelegerile legale subzistente" între cele două state cu privire la titlul de

proprietate și delimitarea maritimă în vestul Caraibelor.

În cererea sa, Nicaragua a solicitat Curții Internaționale de Justiție să judece și să

decidă:

1. că Nicaragua are suveranitatea asupra insulelor din Providencia, San Andrés și

Santa Catalina cât și asupra tuturor insulelor aferente;

2. pentru a determina cursul singurei granițe maritime între zonele de platou

continental și zona economică exclusivă ce aparține statului Nicaragua și Columbiei.

Nicaragua, susține că "insulele cu corali din San Andres și Providencia fac parte din

grupul de insule care în 1821 [când și-au declarat independența față de Spania] au devenit

parte a Federației nou formată de statele din America Centrală și, după dizolvarea Federației,

în 1838 au ajuns să facă parte din teritoriul suveran al statului Nicaragua".

Aceasta consideră, în acest sens, că Tratatul Barcenas-Esguerra din 24 martie 1928

încheiat intre Nicaragua și Columbia "nu are valabilitate juridică și, prin urmare, nu poate

oferi un titlu de proprietate Columbiei cu privire la Arhipelagul San Andres".

De asemenea, Nicaragua adaugă că, în orice caz, acest tratat nu a fost unul de

delimitare.

  Nicaragua aduce în discuție și Constituția sa, care încă din 1948 a afirmat că teritoriul

național include platformele continentale atât ale oceanului Atlantic și cât și Pacific și că,

prin decretul din 1958, s-a statuat clar că resursele platoului continental apațin statului

Nicaragua.

Aceasta susținea că situația din 1965 "periclita serios mijloacele de trai ale poporului

Nicaragua, în special pe cei de pe coasta Caraibelor, care în mod evident depindeau într-o

mare măsură de resursele naturale ale mării" și învederează că marina columbiană a

interceptat și capturat nave de pescuit, cele aflate la 70 de mile de coasta statului Nicaragua la

est de meridianul 82.

Nicaragua susține în cele din urmă că negocierile diplomatice au eșuat.

1

  Nicaragua indică în continuare că acesta "își rezervă dreptul de a solicita despăgubiri

pentru îmbogățirea Columbiei în urma exercitării posesiei asupra Insulelor de San Andres și

Providencia precum și insulele aferente și spațiile maritime până la meridianul 82, în absența

unu titlu de proprietate". De asemenea, "își rezervă dreptul de a solicita despăgubiri pentru

interferența cu navele de pescuit de naționalitate nicaraguană sau navele autorizate de

Nicaragua ".

  Deopotrivă, aceasta invocă articolul XXXI din Tratatul American de Soluţionare a

Diferendelor (oficial cunoscut sub numele de "Pactul de Bogotá"), semnat la 30 aprilie 1948

la care atât Nicaragua cât și Columbia sunt părți.

CERERE DE INTERVENȚIE - HONDURAS

La data de 10 iunie 2010, Republica Honduras a formulat o cerere de intervenţie în

Diferendul Teritorial şi Maritim (Nicaragua v. Columbia) din faţa CIJ.

Motivaţia cererii are în vedere faptul că, potrivit Hondurasului, pretenţiile maritime ale

Nicaraguei în delimitarea cu Columbia sunt într-o zonă din Marea Caraibilor în care şi

Hondurasul are drepturi şi interese în plus, Hondurasul crede că decizia în cauza Nicaragua v.

Columbia ar putea afecta drepturile de care se bucură Hondurasul din 1986 in urma acordului

de frontieră maritimă cu Columbia.

Hondurasul invocă pe de o parte, faptul că CIJ, în hotărârea sa din 8 octombrie 2007 în

speţa Diferendului Teritorial şi Maritim între Nicaragua şi Honduras în Marea Caraibilor,

Curtea nu a fixat capătul final al liniei de delimitare maritimă între cele două state.

Ca bază a intervenţiei, se invocă art. XXXI (31) din Tratatul American de Soluţionare

a Diferendelor din 1948 (Pactul de la Bogota).

CERERE DE INTERVENȚIE – COSTA RICA

La 25 februarie 2010, Costa Rica a formulat o cerere de intervenţie în Diferendul

Teritorial şi Maritim (Nicaragua v. Columbia) din faţa CIJ.

În această cerere, a afirmat, în special, că prin intervenția sa dorește să informeze

Curtea despre drepturilor și intereselor legale ale sale și de asemenea dorește să se asigure că

decizia Curții cu privire la granița maritimă dintre Nicaragua și Columbia nu afectează aceste

drepturile și interesele sale.

Costa Rica a invocat art. 62 din Status, care prevede că: „Dacă un stat consideră că are

un interes de natură juridică care pot fi afectat de decizia ce urmează a fi dată, poate prezenta

o cerere de intervenție Curții pentru a i se permite să intervină.”

2

CIJ a indicat termenul de 2 septembrie 2010 pentru ca Nicaragua şi Columbia să

transmită observaţii scrise faţă de cererile de intervenţie.

La 2 septembrie 2010, în termenul stabilit de Curte, guvernele Nicaragua și Columbia

au prezentat în scris opiniile privind cererea Hondurasului pentru permisiunea de a interveni.

Observațiile Nicaraguei și Columbiei cu privire la intervenția Hondurasului

Nicaragua a declarat că cererea de intervenție nu se conformeză Statutului și

Regulamentului Curții și că, prin urmare „se opune acordării permisiunii, și. . . solicită Curții

respingerea cererii de intervenție depusă de Honduras”.

La rândul său, Columbia indică printre altele, în observațiile sale că nu are „nicio

obiecție” la solicitarea lui Honduras și că lasă la latitudinea Curții să decidă.

Observațiile Nicaraguei și Columbiei cu privire la intervenția Costa Rica

Nicaragua afirmă că statul Costa Rica nu a reușit să identifice obiectul exact al

intervenției sale, și că acest obiect "vag" de informare a Curții invocând drepturilor și

interesele sale pentru a asigura protecția lor este insuficientă.

Columbia, pe de altă parte, consideră că statul Costa Rica a îndeplinit cerințele

articolului 62 din statut prin urmare, nu se împotrivește acestei intervenții.

Cu privire la aceste intervenții, Curtea a decis:

Curtea Internațională de Justiție a decis la 4 mai 2011, că nu se poate acorda

permisiunea Hondurasului și statului Costa Rica, de a interveni în suveranitatea teritorială

și cazul granița maritimă dintre Columbia și Nicaragua, care a fost prezentat Curții de către

Nicaragua în decembrie 2001.

Curtea a notat în continuare că statul Costa Rica nu a reușit să demonstreze și să arate

cum ar putea fi afectat interesul său legal de decizia din acțiunea principală, având în vedere

că,

această graniță care ar putea fi trasată s-ar termina înainte de a ajunge în zona care implică

interesele legale ale Costa Ricăi.

De asemenea, cererea de intervenție a Hondurasului a fost respinsă, Curtea

menționând că din moment ce un tratat bilateral nu conferă drepturi și nu impune nici taxe

statelor terțe, Curtea nu consideră ca acordul de frontieră maritimă Columbia – Honduras ar

determinarea granița maritimă dintre Columbia și Nicaragua.

3

CURTEA A DECIS:

Curtea a constatat că nu are competență pentru a soluționa problema suveranității

asupra insulelor din San Andrés, Providencia și Santa Catalina, însă judecătorii au decis că

Tratatul încheiat între Columbia și Nicaragua din 1928 a soluționat problema și că nu există

un litigiu juridic existent între părți cu privire la aceast capăt de cerere.

Curtea a constatat că Nicaragua nu a contestat validitatea tratatului timp de mai bine

de 50 de ani de la semnarea.

Prin urmare, Curtea Internațională de Justiție a recunoscut suveranitatea deplină a

Columbiei peste insulele San Andrés, Providencia și Santa Catalina, dar a lăsat deschisă

întrebarea cu privire la delimitarea frontierei maritime în meridianul 82 și suveranitatea dintre

cele două state peste cheiurile Serranilla, Quitasueño, Serrana, Roncador și BajoNuevos.

4