note de curs psihoterapia de cuplu si fam.pdf
TRANSCRIPT
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
1/69
1
UNIVERSITATEA ”ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE
NOTE DE CURS
PSIHOTERAPIA DE CUPLU ȘI FAMILIE
Lect.univ.dr. Nicu Ionel SAVA
2014
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
2/69
2
Cuprins
1. TERAPIA DE CUPLU ȘI FAMILIE: ÎNCEPUTURI ................................... 3
2. EVOLUȚIA TERAPIEI DE CUPLU ȘI FAMILIE ....................................... 6
3. CONCEPTE DE BAZĂ ALE TERAPIEI DE CUPLU ȘI FAMILIE .......... 13
4. TERAPIA COMUNICAȚIONALĂ ............................................................. 21
5. TERAPIA SISTEMICĂ A LUI BOWEN .................................................... 27
6. TERAPIA DE FAMILIE SRATEGICĂ ....................................................... 32
7. TERAPIA DE FAMILIE STRUCTURALĂ ................................................ 35
8. TERAPIA DE FAMILIE EXPERIENȚIALĂ .............................................. 38
9. TERAPIA DE FAMILIE PSIHANALITICĂ ............................................... 43
10. TERAPIA DE FAMILIE COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ........... 47
11. TERAPIA DE FAMILIE ÎN SEC. XXI .................................................... 51
12. TERAPIA FOCALIZATĂ PE SOLUȚIE ................................................. 55
13. TERAPIA NARATIVĂ DE CUPLU ȘI FAMILIE .................................. 59
14. MODELE DE TERAPIE INTEGRATIVĂ ............................................... 63
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................. 69
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
3/69
3
1. TERAPIA DE CUPLU ȘI FAMILIE: ÎNCEPUTURI
Terapia de familie s-a născut în 1950, a crescut în jurul anului 1960 și s -a
maturizat în anii 1970. Dacă inițial a existat un val de entuziasm de a trata
întreaga familie ca pe un întreg, ulterior a existat o diversificare a școlilor,
fiecare în parte orientându-se spre o bucățică de adevăr și pe un anumit segment
de populație. Perioada dintre anii 1975 și 1985 este considerată vârsta de aur a
terapiei de familie. În această perioadă plină de entuziasm și încredere a avut loc
o înflorire a abordărilor imaginative și vitale de tratament. Terapeuții din acea
perioadă chiar dacă împărtășeau puncte de vedere diferite în ceea ce privește
tehnicile utilizate aveau în schimb un scop comun și mult optimism. Aceste
modele de pionierat au fost puse la încercare iar granițele lor au devenit difuze,
astăzi foarte puțini terapeuți identificându-se cu un anumit curent și cu o
anumită școală. Mai mult decât atât chiar distincția dintre terapia individuală și
cea de familie este mai puțin clară, deoarece din ce în ce mai mulți terapeuți
practică ambele forme de tratament. Psihoterapia individuală și terapia defamilie oferă, fiecare, două lucruri: un mod de abordare a tratamentului și o
manieră de înțelegere a comportamentului uman. Terapia individuală poate pune
la dispoziție atenția concentrată pentru a ajuta oamenii să se confrunte cu
temerile lor și să-i învețe să devină mai compleți ei înșiși. Terapeuții individuali
au recunoscut întotdeauna importanța vieții de familie în formarea personalității,
dar au presupus că aceste influențe sunt internalizate și că dinamicileintrapsihice devin forțele dominanate care controlează comportamentul. De
aceea, tratamentul trebuie orientat către către persoană și către construcția sa
personală. Din perspectiva terapeuților de familie, forțele dominante din viețile
noastre sunt localizate în afara noastră, în familie, iar terapia bazată pe aceste
concepții este orientată spre schimbarea organizării familiei care să conducă la
alterarea corespunzătoare a vieții fiecărui membru. Terapia de familie nu-și propune numai schimbarea clientului individual în context, ea determină
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
4/69
4
schimbări asupra întregii familii, beneficiile fiind de lungă durată deoarece
fiecare membru al familiei este schimbat și continuă să facă presiune și să
determine schimbări sincronice asupra celorlalți membri.
Aproape orice dificultate umană poate fi ameliorată, fie de terapiaindividuală fie de cea de familie, dar, anumite dificultăți pot fi abordate, în
special, de terapia de familie, printre care: problemele cu copiii; plângeri despre
căsătorii sau despre relații intime; certuri familiale și alte simptome care se
dezvoltă în individ în timpul unei tranziții familiale majore.
Terapia de familie a înflorit nu numai pentru că și-a demonstrat eficiența
clinică, ci și pentru că redescoperim interconexiunea care caracterizeazăcomunitatea noastră umană. De obicei diferența dintre terapia de familie față de
cea individuală este dată de eficiența pe care o are una sau alta în rezolvarea
problemelor. De fapt, acest lucru nu este altceva decât un mod de a înțelege
natura umană. Chiar dacă psihoterapia reușeșete concentrându-se, fie pe
psihologia individuală, fie pe organizarea familială, ambele perspective –
psihologia și contextul social – sunt indispensabile unei înțelegeri depline aoamenlilor și a problemelor lor.
Terapia de familie ne învață că familia este mai mult decât o colecție de
indivizi separați, ea este un sistem, un tot organic ale părți componente
funcționează într -un fel care transcend caracteristicile individuale. Dar, chiar
dacă avem calitatea de membri ai unui sistem de familie, nu încetăm să fim
indivizi cu propriile noastre inimi, minți și dorințe. Chiar dacă nu este posibil să
înțelegem oamenii fără să luăm în considerație cotextul lor social – în special
familia – am gr eși dacă ne-am limita numai la suprafața interacțiunilor – la
comportamentul social separat de experiența internă.
A lucra cu sistemul întreg înseamnă nu numai a considera pe toți membrii
familiei, ci și, de asemenea, a lua în considerare dimensiunile personale ale
experiențelor acestora.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
5/69
5
Puterea terapiei de familie este dată de capacitatea acesteia de a-i aduce
împreună pe bărbați și pe femei, pe părinți și pe copii, în scopul modificării
interacțiunilor lor.
Tolstoi scria ”toate familiile fericite se aseamănă una cu alta. Fiecare familienefericită este nefericită în felul ei”. Fiecare familie nefericită o fi nefericită în
felul ei, dar toate familiile nefericite se împiedică de aceleași încercări familiare
ale vieții de familie. Nu e nici un secret în afla care sunt aceste încercări – a
învăța să trăiești împreună, să te descurci cu rudele dificile, să supraveghezi
copiii, să te descurci cu adolescența lor etc. Dar, ce puțină lume înțelege este că
un număr mic de sisteme dinamice luminează aceste încercări și dau puterefamiliilor să depășeacă cu succes dilemele predictibile ale vieții. Terapeuții de
familie se ocupă și de cazuri bizare și neobișnuite , dar majoritatea muncii lor
este cu ființe umane normale care experimentează lecțiile dureroase ale vieții.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
6/69
6
2. EVOLUȚIA TERAPIEI DE CUPLU ȘI FAMILIE
Schimbarea perspectivei de la cea individuală la perspectiva sistemică a fost
una revoluționară, care a făcut posibilă luarea în stăpânire a unui instrument
profund și puternic pentru înțelegerea și rezolvarea problemelor umane.
Curiozitatea primilor terapeuți de cuplu și familie i-a condus la o diversitate de
moduri noi, ingenioase, de conceptualizare a bucuriilor și tristeților vieții de
familie. Terapia de familie a început printr -un efort benevol de a susține
instituția familiei, având în aceasta cel mai puternic adversar. Povestea oficială a
terapiei de familie este una a respectului față de instituția familiei chiar dacă nu
se renunță complet la ideea că familiile sunt dușmanii libertății. Terapeuții au
început să observe că, adesea, atunci când un membru al familiei se făcea bine,
altcineva din familie se îmbolnăvea, aproape ca și cum familia avea nevoie de
un membru simptomatic. Impactul îmbunătățirii stării pacientului asupra
familiei nu este întotdeauna negativ, Fisher și Mendell (1958) raportând
schimbări pozitive și la membrii acestuia. De remarcat pentru moment nu estedacă influența pacienților și familiilor acestora, unii asupra altora, este bună sau
rea, problema este că schimbarea unei persoane schimbă sistemul. Familiile sunt
legate cu un lipici ciudat – se întind dar nu vor să se rupă.
Cei care au încercat să înțeleagă și să trateze familiile au găsit o paralelă a
familiilor cu grupuri mici. Dinamica grupului este relevantă pentru terapia de
familie pentru că viața de grup este o combinație complexă de personalitățiindividuale și proprietăți supraordonate ale grupului.
În 1920, cercetătorii din științele sociale au început studiul grupurilor
naturale din societate cu speranța de a învăța cum să rezolve problemele politice
înțelegând interacțiunile sociale în grupuri organizate.
William McDougall – pionierul psihologiei sociale în lucrarea sa ” Mintea
grupului” (1920) a descris cum continuitatea unui grup depindea de nevoia de
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
7/69
7
linii de demarcație și structuri în care diferențierea și specializarea funcțiilor pot
apare, așa încât relațiile de la membru-la-membru să fie fixe și definite.
O nouă abordare a dinamicii grupului a fost promovată în anii 1940 de Kurt
Lewin. Astfel, inspirându-se de la Școala Gestalt a psihologiei perceptuale,Lewin a dezvoltat ideea că grupul este mai mult decât suma părților sale, iar
această proprietate a grupului de a transcende are o relevanță evidentă pentru
terapeuții de familie, care trebuie să muncească nu numai cu indivizii, dar și cu
sistemele de familie – și cu rezistența lor faimoasă în fața schimbării. El a
indicat faptul că schimbarea comportamentului de grup necesită ”dezghețare”,
numai după ce se întâmplă ceva care tulbură credințele și obișnuințele grupului,membrii grupului vor fi gata să accepte schimbarea. Pentru a dezgheța o familie,
înainte ca schimbarea terapeutică să poată avea loc este nevoie de mai mult
efort. Nevoia de dezghețare a pus la încercare preocuparea terapeuților de
familie de deranjare sau întrerupere a homeostaziei de familie, o noțiune care a
dominat terapia de familie zeci de ani.
O altă figură majoră în studierea dinamicii grupurilor care a accentuat grupulca întreg prin propria dinamică și structură este Wilfred Bion (1948). După el
cele mai multe grupuri divaghează de la sarcinile lor primare prin angajarea în
modele de ceartă-ceartă, dependență sau împerechere.
Un impact major asupra tratamentul familiei l-a avut distincția între
proces/conținut. Astfel, terapeuții experimentați au învățat să fie atenți la felul în
care familiile vorbesc, precum și la conținutul discuțiilor. Din păcate, conținutul
unor discuții este atât de forțat încât terapeuții sunt distrași de la dimensiunile
procesului.
Teoria rolurilor, explorată în literatura psihanalitică și a dinamicii grupului,
are aplicații importante pentru studiul familiilor. Membrii familiei sunt descriși
adesea în termenii unui singur rol, dar trebuie să amintim faptul că aceștia joacă
de cele mai multe ori mai multe roluri. Chiar și rolurile pe care subiecții nu le
îndeplinesc au mare potențial și de aceea sunt importante. Când membrii unei
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
8/69
8
familii nefericite se fixează pe câteva roluri rigide, ei dezvoltă ”artrită
interpersonală”, o boală care conduce la rigiditate familială și atrofia unei vieți
nefolosite.
În timp ce limitarea rolurilor duce la îngustarea posibilităților vieții de grup(și de familie), membrii grupului cărora li se cere să joace mai multe roluri sunt
supuși supraîncărcării și credințelor conflictuale (Sherif, 1948).
Rolurile tind să devină stereotipe în majoritatea grupurilor . Virginia Satir
(1972) a descris rolurile din familie, precum ”împăciuitorul ” sau
”neînțelegătorul ” în cartea sa ”Să facem oameni” în care se poate să vă dați
seama că în timpul creșterii în propria familie ați jucat un rol predictibil. Un lucru care face teoria rolurilor să fie atât de folositoare în înțelegerea
familiilor este că rolurile tind să fie reciproce și complementare. Astfel,
partenerii por rămâne polarizați în roluri complementare de strictețe și
îngăduință. Ceea ce face reciprocitatea rezistentă la schimbare este faptul că
situațiile se întăresc și se alimentează reciproc – și că fiecare așteaptă ca celălalt
să se schimbe. Terapeuții din grupul psihanalitic considerau gru pul ca o recreare a familiei,
în care terapeutul este obiect de transfer și membrii familiei pe poziții frățești.
Grupurile analitice au fost concepute să fie nestructurate într -un mod aproape
frustrant pentru a provoca conflicte latente inconștiente și a revitaliza
problemele din grupul familial de origine. Motivele de bază ale membrilor
grupului au fost considerate combinații conflictuale de dragoste și ură, de
plăcere și durere și exigențe ale superego-ului vizavi de nevoile impulsurilor
primitive. Aici se observă că accentul se pune mai degrabă pe individ decât pe
grup ca întreg.
În abordarea dinamicii de grup, dezvoltată de Foulkes, Bion, Ezriel și
Anthony din Marea Britanie, accentul s-a schimbat de la indivizi la grupul
însuși, văzut ca o entitate transcendentă cu propriile ei legi inerente. Acești
terapeuți au studiat interacțiunile grupului nu numai pentru ce acestea
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
9/69
9
dezvăluiau, ci și pentru a descoperi temele sau sau dinamica comună tuturor
membrilor grupului. Acest proces de grup a fost considerat ca o caracteristică
fundamentală a interacțiunii sociale și un instrument major de schimbare.
O altă direcție pornită de la terapia de grup psihanalitică a fost modelul
experimental. Terapia de grup experimentală susținută de psihiatrii existențialiști
Ludwig Binswanger, Medard Boss și Rollo May în Europa și de Carl Whitaker
și Thomas Malone în Statele Unite, a pus accentul pe implicarea personală,
profundă cu pacienții, abordare opusă tratării pacientului ca pe un obiect opus
disecției. Fenomenologia a luat locul analizei și experiența imediată a fost
văzută ca un drum regal de dezvoltare personală. Psihodrama lui Moreno, în care pacienții interpretează conflictele în loc să le
discute, a fost una din abordările cele mai timpurii în tratamentul grupului
(Moreno, 1945). Psihodramele sunt interpretări dramatice din viețile pacienților,
folosind tehnici pentru a stimula expresia emoțională și pentru a clarifica
conflictele. Pentru că accentul se pune pe acțiunea interpersonală, psihodrama
este un mijloc direct și puternic de explorare a relațiilor și de rezolvare a problemelor de familie.
Terapia gestaltistă a lui Fritz Perls are ca scop creșterea spontaneității, a
creativității și a responsabilității personale. Această terapie descurajează
membrii grupului în ceea ce privește interacțiunea, stimulând mai mult
interacțiunea emoțională.
Din punct de vedere tehnic, terapiile de grup și de familie sunt similare:
ambele includ mai multe persoane, ambele sunt complexe și amorfe, mai
asemănătoare cu realitatea socială de fiecare zi decât cu terapia individuală. În
grupuri ca și în familii, fiecare pacient trebuie să reacționeze la un număr de
oameni nu numai la terapeut, iar folosirea terapeutică a acestei interacțiuni este
un mecanism definitiv al schimbării în ambele situații.
Deși terapia de grup a fost folosită ca un model pentru terapia de familie de
unii practicieni timpurii, numai distincția proces/conținut și teoria rolurilor au
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
10/69
10
avut un impact de durată asupra curentului terapiei de familie. O aplicație a
metodelor de grup care a persistat în terapia de familie este cea a grupurilor de
cupluri.
Terapia de familie are o istorie scurtă, dar un trecut îndelungat. Terapeuții aurezistat tentației de a vedea și membrii familiei pacientului, pentru a salva
caracterul pr ivat al relației pacient-terapeut. Freudienii au exclus familia reală
pentru a descoperi familia inconștientă, introvertită; rogersienii au ținut familia
departe pentru a asigura o privire pozitivă necondiționată, iar psihiatrii de spital
au descurajat vizitele familiei deoarece ele puteau să distrugă mediul benign din
spital.
Mai multe dezvoltări convergente din anii 1950 au condus la o viziune nouă
a familiei ca un sistem viu, ca un întreg organic. Psihiatrii din spitale au observat
că, adesea, atunci când pacientul se însănătoșea, altcineva din familie se
îmbolnăvea. Astfel, a devenit clar că schimbarea în orice persoană schimbă
întregul sistem. În cele din urmă, este evident că schimbarea familiei ar putea fi
modul cel mai eficient pentru schimbarea individului.Deși clinicienii practicieni din spitalele și clinicile de orientare a copilului au
pregătit calea terapiei de familie, cele mei importante realizări au fost obținute în
anii 1950 de asistenții care au fost la început cercetători și în al doilea rând
vindecători. La Palo Alto, Gregory Bateson, Jay Haley, Don Jackson și John
Wakland, studiind comunicarea, au descoperit că schizofrenia are sens în
contextul comunicării familiei patologice. Schizofrenicii nu sunt nebuni într -un
mod fără sens, comportamentul lor aparent fără sens, are sens în contextul
familiei lor. La Yale, Theodore Lidz a descoperit un model al instabilității și
conflictului în familiile schizofrenicilor. Schisma maritală (conflictul deschis) și
distorsiunea maritală (echilibrul patologic) au efecte profunde asupra dezvoltării
copiilor. Observația lui Murray Bowen referitoare la modul în care mamele și
copii lor schizofrenici merg prin ciclurile de apropiere și depărtare a fost un
precursor al dinamicii urmăritor -urmărit . Prin spitalizarea întregii familii pentru
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
11/69
11
observație și tratament, Bowen a situat problema schizofreniei într -o masă a
egoului familiei nediferențiate și chiar a extins aceasta dincolo de familia
neclară la trei generații. Lyman Wynne a legat schizofrenia de familie
demonstrând cum contribuie devierea comunicării la tulburările de gândire.
Aceste observații au lansat mișcarea terapiei de familie, dar emoția pe care au
generat-o a întunecat distincția dintre ceea ce au observat echipele de cercetare
și ceea ce au concluzionat. Ceea ce ei au observat a fost că și comportamentul
schizofrenicilor se potrivește cu familiile lor dar, concluziile au fost mult mai
spectaculoase. Mai întâi a fost lăsat să se înțeleagă că dacă schizofrenia se
potrivește (are sens) în contextul familiei, atunci familia trebuie să fie cauzaacesteia. O a doua concluzie se referea la faptul că dinamica familiei – legăturile
duble, pseudomutualitatea, masa ego-ului familiei nediferențiate – a început să
fie văzută ca produs al sistemului, mai degrabă decât caracteristici ale
persoanelor care împărtășesc anumite calități deoarece ele trăiesc împreună.
Astfel s-a născut o nouă ființă: ” sistemul familial ”, metafora sistemelor fiind
conceptul central în această încercare. Deși nimeni nu a putut fi creditat cafondator al terapiei de familie, nimeni nu a avut o mai mare influență asupra
modului de gândire asupra familiilor decât Gregory Bateson și Milton Erickson.
Moștenirea lui Erickson a constat în abordarea sa pragmatică de rezolvare a
problemelor, el ne-a învățat să descifrăm ceea ce ține blocate familiile, cum să le
abordăm și să le deblocăm folosind idei creatoare, uneori contraintuitive – și
apoi cum să ieșim din această situație lăsând familiile să-și continue treburile
lor.
Animozitatea dintre terapeuții de familie și terapeuții psihodinamici s-a răcit
în anii 1970, după ce terapia de familie a câștigat un loc pentru ea însăși în
instituțiile de sănătate mintală. Un motiv pentru care terapia de familie a fost
acceptată a fost faptul că ea și-a croit domeniul său în zone neglijate în mod
tradițional de instituțiile psihiatrice: serviciile pentru copii și săraci.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
12/69
12
În anii 1990, terapeuții de familie au început să descopere că, în timp ce
încercau să înțeleagă forțele ascunse din familie, putea fi folositor să se acorde
atenție forțelor ascunse din indivizii care formau familiile. Poate aprecierea cea
mai complexă a naturii umane stă în înțelegerea completă a eului și a sistemului,astfel, dacă la început, terapia de familie a fost văzută ca un mijloc mai bu n de a
ajuta pacientul, mai târziu ea a fost concepută ca un mod de a servi nevoile
întregii familii.
Dincolo de complexitatea domeniului familiei dată și de afirmația că aceasta
este contextul problemelor umane, terapeuții trebuie să țină seama de faptul că
indiferent de cât de multe și variate sunt explicațiile cu privire la proprietățileemergente ale familiei – întregul este mai mult decât suma părților sale
componente – acestea se împart în două categorii: structura și procesul.
Structura familiilor include triunghiurile, subsistemele și granițele iar procesele
care au loc în familie sunt reprezentate de interacțiunea emoțională, comunicarea
disfuncțională etc., conceptul central fiind cel de circularitate. Mai degrabă decât
să-și facă griji inutile despre cine ce a început, terapeuții de familie înțeleg șitratează problemele umane ca o serie de mișcări și contramișcări, în cicluri care
se repetă.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
13/69
13
3. CONCEPTE DE BAZĂ ALE TERAPIEI DE CUPLU ȘI
FAMILIE
Contextul interpersonal
Premisa fundamentală a terapiei de familie este că oamenii sunt produsul
contextului lor . Pentru că puțini oameni sunt mai apropiați de noi decât părinții
și partenerii noștri, acest lucru poate fi înțeles prin comportamentul unei
persoane care poate fi puternic influențat de interacțiunile cu alți membri ai
familiei. Prin urmare importanța contextului ar putea fi redusă la importanța
familiei dar n-ar fi deloc productiv. Terapeuții de familie trebuie să privească ca
fiind deosebit de important contextul familiei nucleare în înțelegerea
comportamentului, dar nu trebuie să neglijeze mediul înconjurător interpersonal,
care include dimensiunile cognitive precum și influențele din exteriorul familiei,
de la școală, de la locul de muncă, al prietenilor și al culturii înconjurătoare.
Într-o viziune pozitivă, adesea modul cel mai eficient de a ajuta oamenii să-și
rezolve problemele este să te întâlnești cu ei și cu alte persoane importante din
viețile lor pentru a-i ajuta să-și reorganizeze interacțiunile.
Complementaritatea
Complementar itatea se referă la reciprocitatea care este caracteristica
definitorie în orice relație în sensul că în orice relație comportamentul unei
persoane este în strânsă legătură cu comportamentul alteia. Astfel, dacă o
persoană se schimbă, relațiile se schimbă, prin urmare vor influența automat și
cealaltă persoană.
Terapeuții de familie trebuie să se gândească la complementaritate ori de câte
ori aud o persoană se plânge de alta. Complementaritatea nu înseamnă că
oamenii în relații se controlează unul pe altul ci că ei se influențează unul pe
altul. Un terapeut poate ajuta membrii familiei să înceteze să se învinuiască prin
sublinierea complementarității acțiunilor lor. ”Cu cât cicălești mai mult, cu atât
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
14/69
14
mai mult el te ignoră. Și cu cât mai mult tu o ignori, cu atât mai mult ea te
cicălește”.
Cauzalitate circulară
Bateson, folosind conceptul de circularitate, a ajutat la schimbarea modului
în care gândim despre psihopatologie, de la ceva provocat de evenimente în
trecut la ceva care este o parte a continuității, buclele de feedback circulare.
Conceptul de cauzalitate liniară se bazează pe modelul newtonian, în care
universul este ca o masă de biliard unde bilele acționează unidirecțional una
asupra alteia. Cauza și efectul linear sunt pierdute într -un cerc de cauzalitate
reciprocă. Această idee a cauzalității reciproce sau circulare este deosebit defolositoare pentru terapeuți deoarece multe familii așteaptă să afle cauza
problemelor lor și să stabilească cine este responsabil. În acest sens cauzalitatea
circular ă sugerează că problemele sunt susținute de o serie continuă de acțiuni și
reacțiuni și nu trebuie să descoperim prima cauză pentru a altera ciclul
interacțiunii vicioase.
TriunghiurileProblemele de relații devin adesea triunghiulare (Bowen, 1978) chiar dacă
acest lucru nu poate fi observat imediat. Un exemplu mai puțin evident de
complicații triunghiulare apare adesea în cazul părinților divorțați care se ceartă
pentru drepturile de vizitare a copiilor. Majoritatea divorțurilor generează
destule răniri și supărări pentru a crea inevitabil o animozitate între foștii soți.
Adăugați la aceasta o doză sănătoasă de vinovăție parentală (simțită și
proiectată) și veți avea o formulă pentru certurile referitoare la cine ia copiii în
vacanță, al cui este rândul să cumpere o nouă pereche de pantofi și cine i-a luat
sau i-a adus în ultimul week -end. Triangularea tinde să stabilizeze relațiile, dar
și să înghețe conflictul pe loc.
Structura familiei
Paternurile de interacțiune ale familiei sunt predictibile, unii ar putea rămâne
refractari, deoarece ei sunt înrădăcinați în structuri puternice, dar nevăzute.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
15/69
15
Paternuri dinamice, precum urmărit/urmăritor, descriu procesul interacțiunii;
structura definește organizarea în cadrul căreia aceste interacțiuni au loc. Inițial
interacțiunile formează structura, dar odată stabilită, structura formează
interacțiunile.
Familiile ca și alte grupuri, au multe opțiuni de relaționare. Foarte rapid,
totuși interacțiunile care odată variau liber devin regulate și predictibile. Odată
aceste paternuri stabilite, membrii familiei folosesc numai o mică parte din gama
largă de comportamente disponibile (Minuchin & Nichols, 1993).
Familiile sunt structurate în subsisteme, determinate de generație, gen și
funcție, care sunt demarcate de granițe interpersonale, bariere invizibile carereglementează contactul cu alții (Minuchin, 1974). Granițele salvează separarea
și autonomia familiei și subsistemele acesteia. Subsistemele care nu sunt
protejate adecvat de granițe limitează dezvoltarea abilității relației. Granițele
rigide sunt prea restrictive și permit numai limitarea contactului care rezultă în
neimplicare. Subsistemele dezangajate sunt independente, dar izolate. Din punct
de vedere pozitiv, aceasta întărește autonomia, din punct de vedere negativ,dezangajarea limitează căldura și afecțiunea. Subsistemele implicate oferă un
sens mai mare sprijinului, dar pe seama independenței și competenței. Părinții
angajați oferă copiilor lor apropiere, dar prea multă apropiere mutilează
inițiativa.
Proces/Conținut
Focalizarea asupra procesului comunicării sau asupra felului în care oamenii
vorbesc, mai curând decât asupra conținutului acesteia sau despre ce vorbesc ar
putea fi singura schimbare foarte productivă pe care un terapeut de familie poate
să o facă.
Familiile care vin la tratament se concentrează de obicei asupra conținutului.
Un soț dorește să divorțeze, un copil refuză să meargă la școală, o soție este
depresivă, în astfel de cazuri terapeutul de familie vorbește cu familia despre
conținutul problemelor acestora, dar se gândește la procesul prin care ei încearcă
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
16/69
16
să rezolve problemele. Uneori, desigur conținutul este important, dar, în măsura
în care terapeuții se concentrează exclusiv asupra conținutului, este imposibil să
ajute familiile să devină sisteme funcționale mai bune.
Semnificația simptomelor
Când terapeuții de familie au descoperit că simptomele unui pacient
identificat au adesea o influență stabilizatoare asupra familiei, ei vorbesc de
influența homeostatică ca funcție a simptomului (Jackson, 1957). Într -un raport
important, ”Copilul cu tulburări emoționale ca țap ispășitor al familiei”, Ezra
Vogel și Norman Bell (1960) au observat că acești copii cu tulburări emoționale
sunt invariabil implicați în tensiunile dintre părinții lor. Prin deturnareaconflictelor acestora spre unul dintre copiii lor, părinții sunt capabili să mențină
o relație rezonabilă, stabilă, deși costul pentru copil poate fi mare.
Ideea că simptomele unui membru al familiei pot servi ca o funcție
homeostatică a alertat terapeuții să vadă dincolo de plângerile prezentate pentru
conflictele latente, care pot sta în spatele lor. Dacă un copil are o problemă de
comportament, de exemplu, adesea se întâmplă ca părinții săi să fie în conflictasupra modului cum să se comporte cu el. Conflictul părinților poate să fie un
rezultat, mai curând decât o cauză a problemelor copilului.
Ideea că simptomele servesc o funcție în familii a fost discreditată și multe
școli de terapie cer acum o relație de colaborare cu clienții. Cu toate acestea,
deși este o greșeală să presupui că simptomele servesc în mod necesar o funcție
homeostatică pentru familie, este bine să se considere posibilitatea că, în unele
cazuri, depresia mamei sau refuzul copilului de a merge la școală s-ar putea
schimba pentru a servi ca o funcție protectoare pentru familie.
Ciclul vieții de familie
Când ne gândim la ciclul vieții, tindem să ne gândim la mișcarea indivizilor
în timp, stăpânind provocările unei perioade, deplasându-se apoi mai departe.
Ciclul vieții umane poate fi ordonat, dar nu este un proces staționar, astfel,
progresăm în etape cu paliere stabile, fără bariere de dezvoltare, care cer
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
17/69
17
schimbare. Perioadele de creștere și schimbare sunt urmate de perioade de
stabilitate relativă în decursul cărora schimbările se consolidează.
Ideea ciclului vieții de familie adaugă două lucruri înțelegerii noastre privind
dezvoltarea individuală: în primul rând familiile trebuie să se reorganizeze pentru a se acomoda cu creșterea și schimbarea membrilor lor și în al doilea
rând, schimbările în oricare din generațiile familiei pot avea un impact asupra
unuia sau a tuturor membrilor familiei..
Schimbările într -o generație complică adaptările în alta. O proprietate pe care
familiile o împărtășesc cu alte sisteme complexe este că ele nu se schimbă într -
un proces neted, treptat al evoluției, ci în salturi discontinue. Este important sărecunoaștem că nu există nici o versiune fixă și standard a ciclului vieții de
familie. Nu numai că familiile au o varietate de forme, familii cu un s ingur
părinte, cupluri de același sex, familii vitrege, etc., dar grupurile etnice, de
diferite religii, culturi pot avea norme foarte diferite pentru etape diferite.
Valoarea clinică reală a conceptului ciclului de viață nu constă atât de mult în a
învăța ce este normal sau așteptat în anumite etape, ci în a recunoaște căfamiliile, adesea, dezvoltă probleme la tranzițiile în ciclul vieții datorită
inabilității sau temerii de a face tranziția.
Problemele se dezvoltă când familia întâlnește o provocare și este incapabilă
să-și adapteze structura la circumstanțele schimbate. Când cineva dezvoltă
simptome psihologice, conceptul ciclului vieții de familie ne învață să avem în
vedere posibilitatea că familia poate fi pur și simplu blocată în tranziția de la o
etapă de dezvoltare la alta.
Rezistența
Din cauza faptului că familiile se tem adesea de ceea ce s-ar pute întâmpla
dacă conflictele lor ar fi scoase la lumină, ele pot rezista focalizându-se asupra
problemelor lor cele mai sensibile. Terapeuții au recunoscut că toate sistemele
umane sunt refractare la schimbarea care o percep drept riscantă. Familiile
trebuie să reziste la schimbare, chiar dacă schimbarea pare benefică celor din
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
18/69
18
afară, până în momentul în care este clar că, consecințele acestor schimbări sunt
bune și terapeutul merită încredere. Prin urmare am putea interpreta rezistența
drept prudență, mai degrabă decât încăpățânare prostească. Terapeuții care
recunosc funcția protectoare a rezistenței realizează că e mai bine să facăfamiliile să se simtă în siguranță pentru a coborî garda, în loc de a se strecura în
jurul lor și a le ruina. Ei încearcă să creeze un mediu terapeutic cald, neacuzator,
care să stimuleze și să cultive speranța că până și cele mai amenințătoare
probleme pot fi vindecate.
Una din caracteristicile distinctive ale terapiei de familie este vederea
optimistă a oamenilor. Un număr de modele ale terapiei de familie subscrie laipoteza că în spatele fortăreței protectoare de mânie și neliniște a oamenilor zace
un nucleu sănătos al sinelui care poate fi rezonabil, respectuos, empatic, tolerant
și doritor de schimbare. Când membrii familiei interacționează în această stare,
ei se află adesea că ei înșiși își pot rezolva problemele. Emoțiile lor protectoare
sunt cele care produc impasuri.
Narațiunile familiei Primii terapeuți de familie au privit dincolo de indivizi, la relațiile familiilor
acestora pentru a explica cum se dezvoltă și cum se perpetuează problemele.
Acțiunile s-au schimbat, erau înglobate în interacțiuni, și, desigur cele mai
evidente interacțiuni sunt comportamentale. Legăturile duble, episoadele de
menținere a problemei, controlul advers, triunghiurile, implicare și dezangajarea,
acestea și alte concepte clasice din terapia de familie s-au focalizat toate asupra
comportamentului. Dar, în plus față de a fi actori în viețile fiecăruia, membrii
familiei sunt, de asemenea, povestitori.
Prin reconstituirea evenimentelor vieților lor în narațiuni coerente, membrii
familiei sunt capabili să dea sens experienței lor (White & Epston, 1990). Prin
urmare, nu este vorba numai de acțiunile și interacțiunile care formează viața
familiei, ci și de poveștile pe care membrii familiei le construiesc și le spun.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
19/69
19
Narațiunile familiei organizează și dau sens experienței. Interesul pentru
narațiunea familiei s-a intensificat cu o anumită școală, terapia narativă a lui
Michael White, care subliniază faptul că familiile cu probleme vin la terapie cu
narațiuni pesimiste care tind să-i păstreze departe de a acționa efectiv.
Genul
În mod tradițional, femeile au fost crescute să aibă granițe psihologice mai
permeabile, să-și dezvolte identitățile în condițiile atașamentului, să-și cultive
capacitatea lor de empatie și să riște mai mult pentru a se pierde ele însele în
relații. Bărbații, pe de altă parte, tind să apară cu granițe psihologice mai rigide,
renegarea nevoilor lor de dependență și teamă fiind înghițite și adesea ei audificultăți mai mari în empatizarea cu alții. Cunoaștem cu toții bărbați care
îngrijesc copii și mame care nu o fac, dar acestea sunt excepții care întăresc
regula.
Conștiința și inegalitatea genului au pătruns mult, nu numai în terapia de
familie, ci și în întreaga noastră cultură. Traducerea acestei conștiințe în practica
clinică concretă, este totuși complicată și controversată. Nu poți să fii unterapeut corect și eficient dacă nu ești sensibil la modul în care problemele
genului pătrund în viața de familie. Un terapeut care ignoră genul poate arăta în
mod inadvertent lipsa interesului și a sensibilității pentru cariera unei femei ,
estimând că problemele copilului și creșterea lui, în general, sunt în primul rând
în responsabilitatea mamei.
Conceptul de neutralitate sugerează că toate părțile sistemului contribuie în
mod egal la problemele acestuia și face astfel indispensabile diferențele dintre
membrii familiei în ceea ce privește puterea și influența. Același lucru este
adevărat și despre complementaritate care sugerează că în relațiile tradiționale
dintre bărbați și femei rolurile sunt egale, deși diferite. Reconcilierea acestor
contradicții nu este ușoară, dar ignorându-le, nu este soluția cea mai bună.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
20/69
20
Cultura
Dintre influențele care formează comportamentul familiei, puține sunt mai
puternice decât contextul cultural. Pentru terapeut este important să fie sensibil
la diversitatea culturală, să evite impunerea valorilor și ipotezelor majoritățiigrupurilor minoritare. Poate cea mai bună cale pentru a dezvolta o înțelegere a
oamenilor din alte culturi este aceea de a petrece cât mai mult timp cu ei.
Deși influențele culturale pot fi mai evidente la familiile din zone străine
distincte, este o greșeală să presupunem că membrii aceleiași culturi împărtășesc
în mod necesar valorile și supozițiile. Aprecierea contextului cultural al
familiilor este complicată de faptul că majoritatea familiilor sunt influențate demultiple contexte, care fac dificilă generalizarea.
O primă greșeală pe care pot să o facă terapeuții în lucrul cu clienții din
culturi diferite este să patologizeze diferențele culturale. A doua greșeală este
aceea să credem că funcția unui terapeut este aceea de a deveni expert în diferite
culturi. Poate mai folositor ar fi ca terapeuții să se familiarizeze cu limbajul,
obiceiurile și valorile grupurilor majore din zona lor de acoperire, o atitudine derespect și curtoazie față de cultura altor oameni poate fi mult mai utilă decât
impunerea stereotipurilor etnice sau simularea înțelegerii altor oameni.
A treia greșeală pe care pot să o facă terapeuții în lucrul cu familiile din alte
culturi este să accepte tot ce este asumat ca fiind o normă culturală funcțională.
Un terapeut eficient trebuie să respecte felul altor oameni de a face lucrurile,
fără a-i da dreptul să pună sub semnul întrebării paternurile care par a fi
contraproductive.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
21/69
21
4. TERAPIA COMUNICAȚIONALĂ
Abordarea de tip comunicațional a fost prima formă de terapie de familie
care nu are origini în vreo formă de terapie individuală (Mitrofan, Vasile, 2007).
Spre deosebire de teoria psihodinamică, teoria comunicării se dezvoltă în strânsă
legătură cu orientarea sistemică și informațională. În 1950, această centrare pe
sistemul homeostatic cu autocontrol prin feed- back pătrunde și în domeniul
terapiilor.
Deși influențele gândirii sistemice se fac simțite în foarte multe terapii,
curentul comunicațional devine foarte cunoscut o dată cu cercetările Școlii de la
Palo Alto, în special ale lui Gregory Bateson (1952-1962), fiind urmate de cele
ale Virginiei Satir (1962-1970), J. Haley (1963), D. Jackson (1968), Weakland
(1962).
Ideea ”dublei legături” sau a mesajului dublu, formulată de Bateson
(1950), a influențat mulți terapeuți care au început să gândească relațiile umane
din perspectiva teoriei patogene. Această teorie sugerează că schimbul de
mesaje între persoane definește relațiile stabilite prin procese homeostaticetraduse prin acțiunile membrilor familiei.
Teoria comunicațională se aplică atât la diadă cât și la grupul familial.
Această terapie accentuează schimbarea în sistemul familial prin comunicarea
diferită a unora cu alții reflectată în modificări comportamentale.
Accentuarea trecutului este abandonată pentru că se are în vedere modul
în care persoanele comunică acum (centrate pe prezent). După 1950, numărul celor care participau la o ședință de terapie
comunicațională a crescut de la doi la trei și mai mulți membri. Prin urmare
familia a început să fie concepută ca având o structură cu un anumit grad de
organizare.
Cele două tipuri de comunicare familială clasificate de Bateson sunt:
-
Comunicare digitală; - Comunicare analogică.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
22/69
22
În comunicare digitală, fiecare mesaj are doar un referent, aparține doar
unui tip logic și constă în semne arbitrare. Spre exemplu cuvântul ”masă” nu
desemnează nimic mai mult decât o piesă de mobilier. Prin urmare, din
perspectiva comunicării digitale, o durere de cap este doar o durere de cap șiatât.
În comunicarea analogică, mesajul are mai mult decât un referent, putând
exprima mai multe grade. Spre exemplu strângerea unui pumn este în același
timp un semn pentru un anumit tip de comportament (amenințare, opoziție,
frustrare, agresivitate), dar, totodată, este și o parte a acestui comportament.
Unele școli de terapie (psihanaliza, terapia experiențială) se bazează peteoria comunicării analogice, considerând că indiferent de tulburarea de
comportament (teamă, probleme psihosomatice, act antisocial etc) aceasta este o
expresie metaforică pentru dificultățile apărute în viața unei persoane.
Alte școli (comportamentale) consideră comportamentul simptomatic ca
având un singur referent (gândire digitală), fiind răspunsul clar, unic la un stimul
pe care îl precede. Terapia comunicațională de familie utilizează dominant gândirea
analogică, înțelegând simptomele și comportamentele ca pe comunicări despre
viața persoanei, incluzând inframesajele sau metamesajele, fiind în consecință
referiri simbolice la altceva.
Primele modele terapeutice de familie considerau că schimbarea e adusă
de conștientizarea semnificației comunicărilor și, de aceea era folosită
interpretarea, pentru că nu se dezvoltaseră alte tehnici bazate pe noi moduri de
gândire.
În anii ”60, terapeuții aparținând curentului comunicării introduc o
noutate: experiența comunicațională, în sensul adoptării unui nou comportament.
Ei utilizează directive în interviu pentru a schimba modurile de comunicare ale
clientului. Spre exemplu, ei solicită membrilor familiei, care de obicei nu
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
23/69
23
obișnuiesc să vorbească, să vorbească și folosesc frecvent tehnica intențiilor
paradoxale, sub influența terapiei directive a lui Milton Erikson.
La început, terapeuții de familie s-au centrat pe încurajarea și creșterea
comunicării în familie, apoi ei au accentuat centrarea pe problemă, sub influențalui Erikson. În acest fel, problema nu a mai fost categorisită doar ca un simptom,
ci ca un răspuns necesar și adecvat la comportamentul de comunicare ce l -a
provocat.
După ce în fazele de început ale terapiei fusese încurajată accentuarea
ierarhiei în structura familială, ulterior terapeuții comunicării au sprijinit
comunicarea de la egal la egal între membrii familiei. În unele abordări, accentul cade pe clarificarea comunicării, în altele pe
status și organizare familială – care accentuează importanța autorității parentale
în cazul tinerilor psihotici.
Curentul comunicării a tins să devină parte a altor curente. Astfel,
Virginia Satir (1972) dezvoltă curentul ”terapiei experiențiale a comunicării”,
după participarea sa la grupurile de gestalt-terapie de la Esalen.Un alt curent important dezvoltat din teoria comunicării va fi ”terapia
structurală” (S. Minuchin), care accentuează organizarea ierarhică în familie.
Un al treilea curent important născut din terapia comunicațională este
”terapia strategică de familie”, care accentuează secvențele repetitive ce stau la
baza structurii familiale (J. Haley, C. Madanes, S. Ariel).
Obiectivele terapiei comunicării în grupul familial sunt asemănătoare
tratării grupului format din persoane străine:
- Promovarea individualității membrilor familiei;
- Optimizarea relațiilor interpersonale.
Ceea ce se reproșează primei abordări este faptul că nu reușește să evalueze
corect nevoia de ier arhie și structură a grupului familial. Prin urmare din
perspectiva acestei abordări, care concepe familia mai mult ca un grup de
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
24/69
24
persoane individualizate decât ca pe un sistem, Bell (1975) formulează câteva
scopuri ale terapiei de familie:
Dezvoltarea ca pacității familiilor de a învăța să facă față simptomelor
prin:
-
Manifestarea unei cooperări sporite;
- Independența personală;
- Creșterea libertății și deschiderii interacțiunilor;
- Creșterea gradului de securitate al fiecărui membru de familie;
-
Creșterea flexibilității rolurilor în familie.
Modalitatea esențială de satisfacere a acestor obiective este optimizareacomunicării. Scopurile acestei abordări reflectă o viziune relativ naivă și simplă
asupra familiei aparținând practicienilor clinicieni, înainte de a învăța să
gândească sistemic fenomenul familial.
Scopul terapiei de familie comunicaționale a fost să întreprindă o acțiune
deliberată pentru a alerta nivelele slabe de funcționare ale interacțiunii prin
intermediul unei comunicări îmbunătățite. Weakland precizează că scopul eradeterminismul simptomelor și nu reorganizarea familiilor. În cadrul acestui
model terapeutic, terapeuții au identificat simptomele drept mesaje și apoi au
căutat acele secvențe de comportament care mențin problemele. O dată
descoperite, scopurile intervențiilor era de a le înlocui cu alte secvențe
comportamentale nedistructive, deci care nu susțineau simptomele.
Terapeutul de comunicare acționează ca și terapeutul comportamentalist,
adică interzice comportamentele care au stimulat și întărit simptomele. Ambii
împărtășesc ipoteza că odată ce comportamentul patologic este blocat, el va fi
înlocuit de alternative constructive în locul altor simptome.
Limita modelului comportamental este că el tratează persoana
simptomatică drept problemă și concepe simptomul ca pe o reacție, mai degrabă,
decât ca pe un stimul în lanțul interacțiunii. Limita modelului comunicațional
este aceea că izolează secvențe de comportament care mențin simptomele și se
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
25/69
25
concentrează pe interacțiunile diadice, fără a considera ”triunghiurile” sau alte
probleme structurale în familie.
În terapia comunicațională schimbarea comportamentului se realizează în
special prin:
-
Ajutarea membrilor familiei să vorbească deschis;
- Sprijinirea celor care par reticenți;
- Criticarea procesului interacțiunii lor;
- Prezentarea fiecărui membru în parte într -o nouă lumină, care le
permite celorlalți să se raporteze la el în noi moduri.
Terapeuții orientați spre grupuri promovează comunicarea princoncentrare asupra procesului, mai degrabă decât asupra conținutului
comunicării. Este important de subliniat că dacă un psihoterapeut se lasă furat de
detalii despre problemele unei familii sau se gândește la rezolvarea lor, el poate
pierde ocazia de a descoperi procesul a ceea ce fac membrii familiei, adică a
ceea ce îi împiedică să-și găsească propriile soluții.
Principalele căi terapeutice de tip comunicațional care provoacăschimbarea sunt:
- Modelarea ascultării – este una dintre căile prin care terapeuții
influențează procesul familial. În timp ce membrii familiei vorbesc,
terapeutul ascultă atent, demonstrând vorbitorului ce anume îl face să
simtă că vrea să fie auzit și înțeles, iar altor membri ai familiei de ce nu
trebuie să întrerupă, să nu se certe sau să nu agreseze;
- Analiza – după exprimare, membrii familiei sunt ajutați să analizeze
ceea ce au exprimat, ei astfel șansa să exploreze de ce aceste
sentimente sunt prezente și de ce au fost ele reținute. Ipoteza este aceea
că familiile pot schimba ceea ce pot înțelege. Dacă comportamentul
înseamnă comunicare atunci modul de a schimba comunicarea
înseamnă schimbarea comportamentului;
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
26/69
26
-
Aducerea mesajelor acoperite la lumină – potrivit teoreticienilor
comunicării, toate evenimentele și acțiunile au proprietăți
comunicante. Simptomele pot fi considerate ca mesaje acoperite care
informează asupra relațiilor. De exemplu o durere de cap care sedezvoltă prin menținerea unei tensiuni la nivelul mușchilor cervico-
occipitali poate fi un mesaj despre cum se simte persoana într -o
situație, sau un răspuns la o comandă indirectă adresată cuiva.
Dacă un simptom este de fapt un mesaj acoperit, atunci făcând mesajul
deschis, prin implicare, se elimină nevoia de simptom. Așadar, unul dintre
modurile importante de a schimba comportamentul este de a duce mesaje
acoper ite la lumină.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
27/69
27
5. TERAPIA SISTEMICĂ A LUI BOWEN
Interesul profesional al lui Bowen a început atunci când el era psihiatru la
Clinica Menninger, la sfârșitul anilor 1940. Îndreptându-și atenția spre enigma
schizofreniei, el a fost izbit de sensibilitatea emoțională deosebită dintre pacienți
și mamele acestora.
În 1954, Bowen s-a mutat la Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH),
unde a inițiat un proiect de spitalizare a familiilor întregi care aveau un membru
schizofrenic. Ceea ce a observat a fost că legătura emoțională intensă dintre
mame și copii lor cu tulburări emoționale implica în mod inevitabil întreaga
familie. În centrul problemei era ”legătura anxioasă”, o formă patologică a
apropierii provocată de anxietate. În aceste familii cu probleme, oamenii erau
prizonierii emoționali ai modului în care ceilalți se comportau. Caracteristica
acestor relații de blocare-împreună emoționale sau de fuzionare era lipsa de
autonomie personală.
Când proiectul NIMH s-a terminat, în 1959, Bowen s-a mutat la
Universitatea Georgetown, el a început să lucreze cu familii ale căror probleme
erau mai puțin severe. Ce a descoperit, spre surprinderea sa, au fost multe din
aceleași mecanisme pe care le-a observat la familiile psihotice. Aceasta l-a
convins că nu există discontinuitate între familiile normale și cele patologice, ci
că toate familiile variază în mod continuu de la fuziune emoțională la
diferențiere. Timp de treizeci și unu de ani la Georgetown, Bowen și-a dezvoltat teoria sa
cuprinzătoare privind terapia de familie, care a inspirat o întreagă generație de
studenți și a devenit un lider recunoscut pe plan internațional al mișcării terapiei
de familie. A murit, după o boală îndelungată, în octombrie 1990.
Lentilele conceptuale ale lui Bowen erau mai largi decât cele ale celor mai
mulți terapeuți de familie, dar unitatea sa reală de tratament era mai mică.Interesul său era întotdeauna pentru sistemul de familie multigenerațional, chiar
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
28/69
28
dacă el se ocupa, de obicei, de persoane sau cupluri. Din momentul în care el a
introdus, pentru prima oară, ipotezele schizofreniei trigeneraționale, el era
conștient de modul în care triunghiurile interconectate leagă o generație de
următoarea, precum urzeala din țesutul întregii familii. Deși terapeuții bowenieni sunt unici în trimiterea pacienților acasă pentru a repara relațiile lor
cu părinții, ideea legăturilor intergeneraționale a fost foarte influentă în
domeniu.
În conformitate cu Bowen, problema majoră din familii este fuziunea
emoțională iar scopul major este diferențierea. Fuziunea emoțională crește din
nevoia instinctuală către alții, dar este o exagerare nesănătoasă a acestei nevoi..unii oameni manifestă fuziunea direct ca o nevoie de a fi împreună iar alții o
maschează cu o fațadă pseudoindependentă. Persoana cu un sine diferențiat are
nevoie să nu fie izolată, ci poate rămâne în contact cu alții și își poate menține
integritatea proprie. În mod similar, familia sănătoasă este cea care rămâne în
contact viabil de la o generație la alta.
În teoria boweniană triunghiul este unitatea de analiză atât în principiu cât șiîn practică. Relațiile dintre sine și părinți sunt descrise ca un triunghi și
considerate cele mai importante din viață. Modul de înțelegere a triunghiurilor
de către Bowen este una din cele mai importante contribuții și una din ideile
importante din terapia de familie.
Pentru Bowen, terapia era o extensie logică a teoriei, înainte de a putea face
incursiuni importante în problemele familiei trebuie să avem o înțelegere largă a
felului în care operează sistemele familiei. Tratamentul este de a merge înapoi,
pentru a vizita proprii părinți, bunici, mătuși și unchi și de a învăța progresul
împreună cu ei.
Teoria lui Bowen realizează un echilibru între a fi împreună și independență,
dar practica are un caracter intelectual distinct. El a văzut anxietatea ca o
amenințare pentru echilibrul psihic. În consecință abordarea sa pentru tratament
pare adesea obiectivă. Bowen s-a depărtat de călduta confruntărilor familiale
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
29/69
29
pentru a contempla istoria relațiilor de familie. Modelul lui Bowen își
deplasează atenția de la simptome la dinamica sistemică. Tratamentul
descurajează pe terapeuți de la încercarea de a ”consolida” relațiile la încurajarea
clienților la un efort de descoperire a sinelui, de înțelegere a propriilor paternuri
de atașament și dezangajare emoțională.
Principalele tehnici în practica terapiei sistemice de familie boweniană:
a. Genograma
Din primele sale zile la NIMH, Bowen a folosit ceea ce el a denumit ”diagramaq
familiei”, pentru a aduna, organiza datele importante privind sistemul de familie
multigenerațional. Într -o publicație din 1972, Guerin a denumit diagramafamiliei ”genogramă”. Funcția principală a genogramei este de a organiza datele
în timpul fazei de evaluare și de scoate la lumină în decursul terapiei procesele
relaționale și triunghiurile cheie.
b. Triunghiul terapiei
Această tehnică se bazează pe ipoteza teoretică că procesele relațiilor
conflictuale din cadrul familiei au triunghiuri activate legate de simptomul cheieîn încercarea de a restabili stabilitatea iar familia va încerca în mod automat să
includă terapeutul în procesul de triangulare. Dacă vor reuși, terapia va fi într -un
punct mort, dar dacă nu, terapeutul poate rămâne liber de situațiile complicate
emoționale reactive, cu alte cuvinte, în afara triunghiului, iar sistemul de familie
și membrii săi se vor calma până la punctul în care ei vor putea să înceapă să
găsească soluții pentru dilemele lor. În tratamentul cuplurilor, fiecărui soț i se
pun o serie de întrebări de proces cu scopul de a atenua emoția și pentru a crește
observația și gândirea obiectivă.
c. Experimente relaționale
Experimentele relaționale sunt făcute în jurul alterărilor structurale din
triunghiurile cheie. Scopul este de a ajuta membrii familiei să devină conștienți
de procesele sistemice și să-i învețe să-și recunoască propriile roluri în ele.
Fogarty a dezvoltat poate unele dintre cele mai bune experimente pentru
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
30/69
30
descoperirea urmăriților și urmăritorilor emoționali. Astfel, urmăritorii erau
încurajați să-și restrângă urmărirea, să înceteze să ceară și să diminueze
presiunea legăturii emoționale fiind atenți la ce se întâmplă cu ei înșiși și cu
relațiile lor. Acest exercițiu nu este conceput pentru o vindecare miraculoasă, ci pentru a ajuta la clarificarea proceselor emoționale implicate. Urmăriții sunt
încurajați să se deplaseze spre o altă persoană și să-și comunice gândurile și
sentimentele personale, cu alte cuvinte să găsească o alternativă fie evitând, fie
capitulând în fața cererilor altuia.
d. Antrenarea
Antrenarea este o tehnică boweniană pentru rolul de implicare mai personal șimai emoțional comun celor mai multe alte forme de terapie. Prin acționarea ca
un antrenor, terapeutul speră să evite să devină implicat în triunghiurile familiei.
Antrenarea nu înseamnă să spui oamenilor ce să facă, ci să adresezi întrebări de
proces concepute să ajute clienții să înțeleagă procesele emoționale ale familiei
și rolul lor în acestea. Scopul este creșterea înțelegerii, creșterea concentrării și
legăturii funcționale cu membrii cheie ai familiei.e. ”Poziția-Eu”
Luând o poziție personală, adică spunând ce simți, în loc ce fac alții, este una
dintre cele mai directe căi de a rupe cercurile de reactivitate emoțională. Este o
diferență în a spune că Ești leneș și Aș vrea să mă ajuți mai mult sau dintre
Răsfeți întotdeauna copii și Cred că ai putea fi mai severă cu ei . Terapeuții
bowenieni nu numai că încurajează clienții să ia poziția-Eu, ei înșiși fac la fel. O
altă ipoteză în terapia boweniană este că, confruntarea mărește anxietatea și
diminuează capacitatea de a gândi clar și de a vedea opțiuni. De aceea,
deplasând focusul, făcându-l mai puțin personal și mai puțin amenințător, este
un mod excelent de a mări obiectivitatea. Aceasta formează baza pentru cele
două tehnici legate, terapia de familie multiplă și poveștile de înlocuire.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
31/69
31
f. Terapia de familie multiplă
În versiunea sa de terapie de familie multiplă, Bowen a lucrat cu cupluri,
concentrându-se asupra primului, apoi asupra celuilalt și minimizând
interacțiunea. Ideea este că un cuplu poate învăța mai mult despre procesulemoțional observându-i pe ceilalți, alții în care ei nu sunt atât de implicați
emoțional încât viziunea lor să fie întunecată de sentimente.
g. Poveștile de înlocuire
Aceasta este tehnica lui Guerin, care arată filme, casete video și spune povești,
pentru a învăța membrii familiei despre funcționarea sistemelor într -un mod care
minimizează defensiva acestora. Mult mai importante decât metodele și tehnicile terapiei de familie,
Murray Bowen a adus contribuții profunde la înțelegerea noastră privind modul
în care funcționăm ca indivizi, cum progresăm cu familiile noastre și cum sunt
legate între ele.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
32/69
32
6. TERAPIA DE FAMILIE SRATEGICĂ
Terapia strategică a crescut din teoria comunicării dezvoltată din proiectul
privind schizofrenia al lui Bateson, care a evoluat în trei modele distincte:
-
Modelul MRI – Institutul de Cercetări Mentale;
- Terapia strategică a lui Haley;
-
Modelul sistemic de la Milano.
Terapia de familie a comunicării a fost una din primele și cele mai influente
forme ale tratamentului familiei. Dezvoltarea sa teoretică s-a bazat pe teoria
generală a sistemelor și terapia care a apărut a fost o abordare sistemică prin
excelență. Comunicarea a reprezentat intrarea și ieșirea detectabile, pe car e
terapeuții au folosit-o pentru a analiza cutia neagră a sistemelor interpersonale.
Altă idee semnificativă a terapiei comunicării a fost aceea că familiile sunt
sisteme-conduse-de-reguli, menținute de mecanisme de feedback homeostatice
negative. Feedback-ul negativ explică stabilitatea familiilor normale și
inflexibilitatea celor disfuncționale. Deoarece aceste familii nu au sisteme defeedback pozitive adecvate, ele sunt incapabile să se adapteze la împrejurările
care se schimbă.
În timp ce există diferențe majore între strategiile terapeutice ale lui Haley,
Jackson, Satir și Watzlawick, ei toți sunt angajați în paternurile distructive ale
comunicării. Ei au urmărit acest scop prin mijloace directe și indirecte.
Abordarea directă, favorizată de Satir, a văzut schimbarea prin explicitarearegulilor familiei și prin predarea comunicării clare. Această abordare poate fi
descrisă ca stabilind reguli de bază sau principii metacomunicaționale și a inclus
tactici, precum a spune oamenilor să vorbească pentru ei înșiși și prin
sublinierea canalelor nonverbale și multinivel ale comunicării.
Terapeuții comunicaționali se bazează mai mult pe strategii indirecte,
concepute să provoace schimbarea mai degrabă decât să educe conștiința. Aspune membrilor familiei să vorbească pentru ei înșiși, poate provoca o regulă a
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
33/69
33
familiei și de aceea poate fi primită cu rezistență. Prin urmare terapia
comunicării a devenit un tratament al rezistenței.
Rezistența și simptomele sunt tratate cu o varietate de directive paradoxale,
cunoscute ca ”legături duble terapeutice”. Tehnica lui Milton Erickson de prescriere a rezistenței a fost folosită ca o pârghie pentru a câștiga controlul, ca,
de exemplu, atunci când un terapeut spune membrilor familiei să nu dezvăluie
totul din prima ședință. Aceeași afirmație a fost folosită pentru a prescrie
simptome, o acțiune care a făcut reguli nerecunoscute explicite, a presupus că
asemenea comportament a fost voluntar și a pus terapeutul în control.
Terapia strategică derivată din hipnoterapia lui Erickson și cibernetica luiBateson, a dezvoltat un corp de proceduri puternice pentru tratarea problemelor
psihologice. Abordările strategice variază în ceea ce privește specificitatea
teoriei și tehnicii, dar împărtășesc focalizarea pragmatică a centrării pe problemă
asupra schimbării secvențelor comportamentale, în care terapeuții sunt
responsabili pentru rezultatul terapiei. Percepția și înțelegerea sunt evitate în
favoarea directivelor concepute să schimbe modul în care membrii familieiinteracționează.
Modelul MRI încearcă să rămână strict interacțional, observând și
intervenind în secvențele de interacțiune care înconjoară o problemă, mai curând
decât să speculeze despre sentimentele sau intențiile clienților. Haley și
Madanes sunt interesați de motive, Haley din dorința de a-i controla pe alții, iar
Madanes în dorința de a iubi și a fi iubit în plus, spre deosebire de grupul de la
MRI. Cei doi încorporează scopurile structurale în modelele lor și nu-și
limitează eforturile la rezolvarea pur și simplu a situației problemă. Ei cred că
tratamentul de succes cere adesea schimbări structurale, cu o accentuare asupra
îmbunătățirii ierarhiei familiei.
Ca și Haley, Asociații de la Milano au văzut la început puterea în motivele
membrilor familei. Ei au încercat să înțeleagă jocurile multigeneraționale
elaborate care înconjoară simptomele. Ei au conceput intervenții puternice,
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
34/69
34
conotația pozitivă și ritualurile, pentru a expune sau distruge aceste jocuri și
pentru a schimba înțelesul problemei. Mai târziu, separarea grupului original, cu
Selvini Palazzoli care a parcurs mai multe transformări până la abordarea ei
curentă pe termen lung bazată pe secretele familiei. Cecchin și Boscolo s-au
deplasat de la puterea intervențiilor unice și au devenit mai interesați în procesul
punerii întrebărilor ca un mod de a ajuta familiile pentru o nouă înțelegere.
Procedând astfel ei au deschis calea interesului curent al terapiei de familie
pentru conversație și narațiune.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
35/69
35
7. TERAPIA DE FAMILIE STRUCTURALĂ
Unul din motivele pentru care terapia de familie poate fi dificilă este acela
că familiile apar adesea ca niște colecții de indivizi care se influențează unul pe
celălalt în mod puternic, dar imprevizibil.
Terapia de familie structurală oferă un cadru care face ordine și dă înțeles
acestor tranzacții. Paternurile consecvente ale comportamentului familiei ne
permit să apreciem că ele au o structură, deși, desigur, numai în sens funcțional.
Granițele și coalițiile care alcătuiesc structura familiei sunt abstracții, cu toate
acestea, folosirea conceptului de structură a familiei permite terapeuților să
intervină în mod sistematic și organizat.
Modelul structural a lui Salvador Minuchin este cea mai influentă
abordare a terapiei de familie din lume. El, s-a născut și a crescut în Argentina, a
funcționat ca medic în armata israeliană, apoi a veni în Statele Unite unde s-a
pregătit în psihiatria copilului cu Nathan Ackerman, la New York. După
terminarea studiilor s-a întors în Israel, în 1952, pentru a lucra cu copiii
strămutați și de atunci a rămas devotat problematicii familiale. S-a întors înStatele Unite, în 1954 pentru a începe pregătirea psihanalitică la Institutul
William Alanson White unde a studiat psihiatria interpersonală a lui Harry Stack
Sullivan. A mai lucrat pe rând la Școala Wiltwyck, a fost directorul Clinicii de
Orientare a Copilului din Philadelphia pentru ca în 1981 să-și deschidă propriul
centru la New York unde a continuat să practice și să predea până în 1996, când
s-a pensionat și s-a mutat la Boston.Minuchin poate că știe cel mai bine vocația artistică a tehnicii sale clinice,
iar teoria structurală de familie a devenit unul din cele mai larg folosite modele
conceptuale din domeniu. Motivul pentru care această teorie este atât de
populară este că este simplă, cuprinzătoare și practică. Conceptele de bază,
granițele, subsistemele, aliniamentele și complementaritatea, sunt ușor de
investigat și de aplicat. Ele iau în considerație contextul individual, de familie șisocial și asigură un cadru organizatoric clar pentru înțelegerea și tratarea
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
36/69
36
familiilor. Aspectul cel mai important al acestei abordări este că fieca re familie
are o structură și această structură este revelată numai atunci când familia este în
acțiune. În conformitate cu acest punct de vedere, terapeuții care nu reușesc să
considere structura întregii familii și să intervină numai într -un subsistem, au
puține șanse să efectueze o schimbare de durată.
Subsistemele sunt unități ale familiei bazate pe funcționare, ele sunt
circumscrise și reglementate de granițele interpersonale. În familiile sănătoase,
granițele sunt destul de clare pentru a proteja independența și autonomia și
destul de permeabile pentru a asigura sprijinul reciproc și afecțiunea. Familiile
implicate au granițele difuze iar cele neimplicate au granițele rigide. Terapia de familie structurală este concepută pentru a rezolva problemele
prezente prin reorganizarea structurii familiei. Pentru acest motiv, evaluarea cere
prezența întregii familii, pentru ca astfel terapeutul să poată observa structura
ascunsă a interacțiunilor familiei. În evoluție, terapia trebuie să distingă între
structurile disfuncționale și cele funcționale.
Terapeuții structurali de familie lucrează repede pentru a evita să fieinduși ca membri ai familiilor cu care lucrează. Ei încep prin a face eforturi
concertate pentru a se acomoda cu modurile de comportament obișnuite ale
familiei în scopul de a înșela rezistența.. odată ce au câștigat încrederea familiei,
terapeuții structurali promovează interacțiunea familiei, în timp ce își asumă un
rol descentralizat. De pe această poziție ei pot privi ce se întâmplă în familie ș i
pot face o evaluare structurală, care include problema și organizarea care o
sprijină. Aceste evaluări sunt definite în condițiile granițelor și subsistemelor,
ușor conceptualizate ca hărți bidimensionale folosite să sugereze căile pentru
schimbare.
În momentul în care ei s-au alăturat cu succes și au evaluat o familie,
terapeuții structurali procedează la activarea structurilor somnolente folosind
tehnici care alterează aliniamentele și schimbă puterea în cadrul și între
subsisteme. Aceste tehnici de restructurare sunt concrete, convingătoare și
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
37/69
37
adesea dramatice. Totuși, succesul lor depinde destul de mult de alăturare și
evaluare ca și de forța tehnicilor înseși.
Popularitatea terapiei de familie structurale se bazează pe teoria și
tehnicile sale de tratament, poziția sa centrală în domeniu a crescut prin programele sale de crecetare și formare. Deși terapia de familie structurală este
strâns identificată cu Salvador Minuchin, cu care era aproape sinonimă, poate
este o idee bună să se diferențieze omul de metodă. Când ne gândim la terapia
de familie structurală, avem tendința să ne reamintim abordarea așa cum a fost
descrisă în Familiile și Terapia de Familie, publicată în 1974.
Minuchin a fost întotdeauna un constructivist, el provoacă familiilespunându-le în esență, că ele au greșit, poveștile lor sunt prea înguste, și el, le
ajută să-și rescrie povestirile care să funcționeze. Minuchin a fost întotdeauna
interesat de literatură și de spunerea poveștilor, dar el este atent ca acest
constructivism să nu ajungă prea arid dezgolit de latura emoțională.
Deși Minuchin, a schimbat în 1974, perspectiva sa de bază asupra
familiilor, descrisă în teoria structurală a familiei, aceasta rămâne încă valabilăși continuă să fie cea mai larg folosită cale pentru a înțelege ce se întâmplă în
familia nucleară.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
38/69
38
8. TERAPIA DE FAMILIE EXPERIENȚIALĂ
O ramură experiențială a terapiei de familie a apărut din aripa umanistă a
psihologiei care , ca terapiile expresive ce au inspirat-o a scos la iveală imediat
experiența aici-și-acum. Terapia experiențială a fost cea mai populară atunci
când terapia de familie a fost tânără, când terapeuții vorbeau despre sisteme, dar
își împrumutau tehnici de la terapiile individuale și de grup. De la terapia Gestalt
și a grupurilor de întâlnire au venit tehnicile evocatoare precum jocul de rol și
confruntarea emoțională, în timp ce alte metode expresive precum sculptarea și
desenarea familiei suferă influența artelor și a psihodramei.
Focalizându-se mai mult pe experiență emoțională decât pe dinamica
interacțiunii, terapeuții experiențiali par a fi puțin în afara celorlalte curente ale
terapiei de familie. Prin punerea accentului asupra indivizilor și a sentimentelor
acestora, tratamentul experiențial nu a putut fi studiat așa cum s-a dorit pentru
terapia de familie, unde există abordările care se ocupă cu sistemele și acțiunea.
Odată cu decesul personalităților inspiratoare ale acestei tradiții, al Virginiei
Satir și al lui Carl Whitaker, metodele pe care ei le-au popularizat par a fi puțindemodate, mai mult un produs al anilor 1960, decât al lumii de astăzi.
Recent, totuși, abordările experiențiale s-au bucurat de o revitalizare, și
așa cum vom vedea, două din modelele mai noi, terapia de cuplu focalizată
emoțional a lui Greenberg și Johnson (1985) și modelul sistemelor interne ale
familiei al lui Schwartz (1995), au combinat impactul emoțional și focalizarea
experiențială asupra individului cu înțelegerea sofisticată, a sistemelor familiei. Așa cum amintit doi giganți sunt liderii terapiei de familie experiențiale:
Carl Whitaker și Virginia Satir. Whitaker a fost exponentul reprezentativ al unei
abordări intuitive, libere, care are drept scop să străpungă prefăcătoria și să
elibereze membrii familiei pentru a fi ei înșiși. El a fost printre primii care a
făcut psihoterapie cu familiile și, cu toate că a fost uneori considerat un
nonconformist, el a devenit unul dintre cei mai admirați terapeuți din domeniu.
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
39/69
39
O altă figură majoră, printre terapeuții de familie experiențiali a fost
Virginia Satir. În calitate de membru vechi al Institutului de Cercetări Mentale
(MRI), Satir a pus în evidență comunicarea, precum și experiența emoțională și,
astfel, opera ei trebuie considerată, atât în domeniul comunicărilor, cât și altradițiilor experiențiale.
Terapia de familie experiențială este fondată pe premisa că, principala
cauză precum și efectul problemelor familiei sunt reprimarea emoțiilor .
Terapeuții experiențiali de familie împărtășesc credința umanistă că oamenii
sunt plini de resurse în mod natural și dacă sunt lăsați în pace ei vor fi energici,
creatori, iubitori și productivi (Rogers, 1951). Sarcina terapiei este, de aceea,văzută ca neblocând apărările și eliberând vitalitatea înnăscută a oamenilor.
Terapia experiențială ajută pe membrii familiei să pătrundă în
profunzimea interacțiunilor acestora pentru a explora sentimentele mai profunde
care le conduc. Această abordare ajută cel mai bine oamenii să-și coboare
apărarea și să se apropie împreună mai direct și mai autentic. Datorită sublinierii
terapiei de familie privind comportamentul și cogniția, efortul de a ajuta cliențiidescoperă că latura sentimentelor experienței acestora este cu siguranță o
completare binevenită. Indiferent ce abordare a familiei avem în vedere,
schimbarea indivizilor și a experienței acestora este o modalitate puternică de a
întrerupe certurile defensive. O modalitate eficientă de a întrerupe escaladarea
neproductivă a argumentelor este explorarea sentimentelor participanților, pe
rând. Vorbind clienților despre ceea ce simt, și rădăcinile acestor sentimente,
membrii familiei pot fi ajutați să depășească apărarea care îi ține separat și să -i
reconecteze la un nivel mai original.
Două abordări creatoare deosebite de ajutare a indivizilor care au legătură
cu experiența lor interioară sunt terapia de cuplu focalizată emoțional și terapia
sistemică internă de familie. Ce face terapia lui Johnson și Greenberg să fie
diferită este combinarea sofisticată a expresivității și atenției emoționale cu
paternurile dinamice ale interacțiunii dintre cupluri. Terapia de cuplu focalizată
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
40/69
40
emoțional începe, așa cum trebuie să o facă orice abordarea emoțională, prin
alegerea și conștientizarea sentimentelor cu care vin clienții, chiar dacă sau, în
special, dacă aceste sentimente sunt defensive. Nu este indicat să mergem mai
profund ignorând ceea ce simt oamenii.
Combinarea emoțiilor mai profunde și mai vulnerabile descoperite și
învățarea cuplurilor despre paternurile reactive a sentimentelor lor le conduc pe
acestea să creeze o experiență cognitivă plină de sens. Așa cum au demonstrat
Lieberman, Yalom și Miles (1973) cu grupurile de întâlnire, numai o experiență
terapeutică intensă emoțional poate avea o valoare de durată când se împletește
cu o înțelegere intelectuală a semnificației acestor emoții. Singurul avertisment pe care putem să-l oferim este că explicațiile sunt cele mai folositoare când sunt
potrivite experienței specifice clienților, urmând un proces semnificativ
emoțional al descoperirii.
Ca și terapia focalizată emoțional, abordarea sistemică internă a familiei, a
lui Schwartz, ajută membrii familiei să conviețuiască împreună cu mai multă
înțelegere, ajutând indivizii să ceară ajutor propriei lor experiențe conflictuale.Personificarea emoțiilor nespuse drept ”părți” este un instrument puternic pentru
ajutarea oamenilor să realizeze o distanță clarificatoare de conflictele lor. Spre
deosebire de terapia focalizată emoțional, terapia sistemică internă de familie nu
se bazează pe explicații didactice. În această abordare, experiența emoțională
este clarificată prin învățarea diferenței dintre propriile sentimente mai curând,
decât prin explicații oferite de terapeut.
Recent cercetătorii care căutau să studieze eficiența tehnicilor
experiențiale au urmat sugestia lui Mahrer (1982) de se concentra asupra
procesului, mai degrabă decât asupra rezultatului terapiei.
Terapia de familie experiențială lucrează din interior spre exterior,
întărind familiile prin încurajarea autoexprimării individuale, răsturnând direcția
obișnuită a efectului în terapia de familie. Terapia experiențială de familie se
distinge, de asemenea, prin angajarea bunăstării emoționale ca opusă rezolvării
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
41/69
41
problemei. Integritatea personală și autorealizarea sunt văzute ca și calități
umane înnăscute care se vor naște spontan în momentul în care apărarea este
depășită. Pentru a introduce noutatea și a mări experiența, terapeuții folosesc
propriile lor personalități precum și numeroase tehnici expresive. Deși modelulexperiențial și-a pierdut popularitatea în anii 1980, acesta se bucură acum de
oarecare renaștere, în special, în lucrul inovativ al terapiei de cuplu focalizată
emoțional și al abordării sistemice interne a familiei.
Terapeuții experiențiali utilizează un mare număr de tehnici, alegându-le
astfel încât să corespundă scopului de schimbare a interacțiunilor în sistemul
familial, potrivit necesităților tuturor membrilor. Cele mai frecvente tehnici utilizate sunt:
- Sculptura familială (B. și F. Duhl, D. Kantor, 1973, Virginia Satir și
Baldwin, 1983);
- Interviul cu păpușile familiale (Irwin și Mallory, 1975);
- Artterapia familială (Geddes și Medway, 1977);
-
Tehnicile gestalt-teraapeutice (Kempler, 1973).Terapeuții experiențiali de familie acționează ca agenți provocatori ai unei
conștientizări emoționale intense și ai unei expresivități crescute, care oferă
familiilor în dificultate șansa unei revitalizări a relațiilor, a unor interacțiuni mai
autentice și a unei comunicări deblocate. Reducând rezistențele emoționale,
terapeuții se focalizează mai curând pe valoarea de schimbare a experienței și
mai puțin a înțelegerii. Terapia prilejuiește o experiență emoțională și de
comunicare intensă, și nu atât o acțiune intelectuală, de tip interpretativ.
Schimbarea produsă este evaluată prin efectul de catalizare a expresiei
emoționale în afara ședințelor terapeutice. Rapoartele autorilor asupra validității
rezultatelor consemnează efectele pozitive intraterapie, cum ar fi capacitatea
unei familii de a avea contacte directe cu fiul schizofrenic, sau satisfacția
familiei posttratament. Rezultatele, în general, au fost greu de obiectivat în
comportamentele schimbate ale fiecărui membru, terapeuții considerând că n u
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
42/69
42
este necesar ca fiecare să se schimbe, cât mai ales să se experimenteze stări
emoționale intense care să deblocheze impasul funcțional al familiei în mod
spontan. Un alt indicator de succes se referă la satisfacția și caracterul activ-
creativ al terapeuților pe parcursul terapiei.
Una dintre contribuțiile majore ale terapiei experiențiale de familie este de
a nu înceta să ne amintească într -o lume dominată de gândirea sistematică că
durerile și bucuriile individuale, atât de rar menționate, nu trebuie neglijate și
că nu trebuie să pierdem din vedere ”persoana” în sistem (Mitrofan, Vasile,
2007).
-
8/19/2019 NOTE DE CURS PSIHOTERAPIA DE CUPLU SI FAM.pdf
43/69
43
9.
TERAPIA DE FAMILIE PSIHANALITICĂ
Mulți dintre pionierii terapiei de familie au o pregătire psihanalitică,
inclusiv Nathan Ackerman, Murray Bowen, Ivan Boszormenyi-Nagy, Carl
Whitaker, Don Jackson și Salvador Minuchin. În anii 1960 și 1970 terapia de
familie l-a urmat pe Jackson și Minuchin, nu numai ignorând gândirea
psihanalitică, ci denigrând-o. Jackson (1967) a mers atât de departe încât a
declarat moarte individului iar Minuchin (1989) a proclamat ”noi am înțeles că
individul scos din context era un monstru mitic, o iluzie creată de orbii noștri
psihodinamici”.
În anii1980 a apărut o schimbare surprinzătoare, terapeuții de familie au
un interes reînnoit în psihologia individului. Această naștere a interesului în
gândirea psihanalitică a reflectat schimbările d