nursing amg

79
NURSING CLINIC note de curs pentru Colegiul de asistenţi medicali Editura Universităţii din Oradea 2010 MOTO: ,,Să nu fii niciodată plictisită, să ai atât de multe de făcut şi să ai atât de puţin timp. Să porţi o responsabilitate foarte mare şi foarte puţină brutalitate. Să intri în vieţile oamenilor şi să faci o diferenţă. Vei vedea oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună. Nu vei înceta să fii uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, îndura şi curajul lor. 1

Upload: ichim-licuta

Post on 01-Dec-2015

1.633 views

Category:

Documents


16 download

TRANSCRIPT

NURSING CLINIC note de curs pentru Colegiul de asistenţi medicali

Editura Universităţii din Oradea2010

MOTO:

,,Să nu fii niciodată plictisită, să ai atât de multe de făcut şi să ai atât de puţin timp. Să porţi o responsabilitate foarte mare şi foarte puţină brutalitate.

Să intri în vieţile oamenilor şi să faci o diferenţă.Vei vedea oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.Nu vei înceta să fii uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, îndura şi curajul lor.Vei vedea viaţa începând… şi sfârşind. Vei plânge mult, vei râde mult.Vei experimenta victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.Vei şti ce înseamnă să fii uman. Eşti conştiinţa celui lipsit de conştiinţă, dorinţa de a trăi pentru cel ce a gândit la suicid, pentru cel căruia i-a

fost amputat piciorul, pentru cel care a orbit, mijlocul de formaţie pentru copii (pentru) cunoştinţele şi încrederea pentru tânăra mamă, ”vocea celor prea slabi pentru a se exprima”. ,,Virginia Henderson”

CUPRINS

1

1. CADRUL CONCEPTUAL AL INGRIJIRILOR 92. ASISTENTA MEDICALĂ. NURSA (Dr. Dorina Maria Fărcaş) 133. NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE

(Dr. Felicia Marc) 214. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE ( Dr. Luiza Demian) 335. EDUCATIA PENTRU SANATATE

( Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş) 426. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE

GENERALISTE (Dr. Felicia Marc) 477. INSTRUMENTE (Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş) 708. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI ( Dr. Felicia Marc) 849. RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI FIZIOLOGICE

(Dr. Felicia Marc) 11710. PARTICIPAREA LA EXAMENUL MEDICAL (VIZITA)

(Dr. Felicia Marc) 13011. EFECTUAREA DE SONDAJE, SPĂLĂTURI ŞI CLISME

( Dr. Felicia Marc) 13212. PARTICIPAREA LA PUNCŢII ( Dr. Felicia Marc) 14813. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA ŞI

ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE ( Dr. Adriana Onaca) 159

14. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI (Dr. Luiza Demian) 17815. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

(Dr. Felicia Marc, Dr. Aniţa Modi) 18716. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR VÂRSTNICI (Dr. Aniţa Modi) 23217. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA DOMICILIU (Dr.Aniţa Modi) 235BIBLIOGRAFIE 239

DEFINIŢIA ROLULUI NURSEI –Virginia Henderson

,,Să ajute individul, fie acesta bolnav sau sănătos; Să îşi afle calea spre sănătate sau recuperare; Să ajuţi individul fie bolnav, fie sănătos ; Să îşi folosească acţiunile pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să îşi poarte de grijă singur cel mai curând posibil”.

NURSING - DEFINITIA OMS (Organizatia Mondială a Sănătăţii):Nursingul este o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii, cuprinzând:

- promovarea sănătăţii- prevenirea bolii

2

- îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, psihic, handicapaţi), de toate vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate formele de asistenţă socială.

DEFINITIA NURSINGULUI COMUNITAR (North American Association):- este nu numai o sinteză a practicii de nursing şi a educării în domeniul sănătăţii, ci are scopul de a menţine

şi stimula sănătatea populaţiei.- îngrijirile au caracter continuu; îngrijirea este orientată asupra individului, familiei sau grupului, vizând

sănătatea întregii populaţii a zonei respective.- nursa aplică diverse metode pentru a menţine şi stimula sănătatea, coordonează activitatea în acest

domeniu şi stimulează continuitatea.

ISTORIA NURSING-ULUI

Florence Nightingale (1820-1910) - teoriile sale se bazează pe conceptul de mediu înconjurător; elaborează conceptul de îngrijiri - pacientul fiind în centrul preocupărilor;

Virginia Henderson (1897-1996) - dă definiţia nursingului; conceptul său este despre cele 14 nevoi ale omului, ca bază a îngrijirilor.

Myra Levine (n.1920) - conceptul său se bazează pe conservarea energiei, a integrităţii structurale, psihice şi sociale a pacientului Betty Neuman - teoria sa se bazează pe conceptul de stres. Sora Callista Roy (n.1939) - nursingul trebuie centrat pe individ şi sistemul său adaptativ. Jean Watson (n.1940)

- autorul identifică 10 factori care influentează structura şi înţelegerea nursingului ca ştiinţă a îngrijirii. Virginia Henderson a fost descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului. Scriitoare, cercetătoare şi vizionară, este considerată de mulţi cea mai importantă figură a nursingului secolului XX.

Născută în Kansass City, Missoury în 30 noiembrie, 1897, a cincilea dintre cei opt copii ai lui Daniel B. şi ai lui Lucy Minor (Abbot) Henderson, tatăl său a fost un reprezentant al Indienilor Americani, iar mama ei provenea din statul Virginia, în care Virginia Henderson s-a întors pentru a urma şcoala primară. A urmat cursurile Şcolii Militare de Nursing, în 1921, pe cele ale Colegiului Profesorilor la Universitatea Columbia, unde a absolvit în 1934, iar din 1934 până în 1948 a predate cursuri de nursing la aceeaşi universitate. În 1953 s-a alăturat Şcolii de Nursing Yale, al cărei decan, Annie Warburton Godrich i-a fost mentor în primii ani de activitate profesională. Aceşti ani petrecuţi la Yale au fost unii de maximă productivitate. Virginia Henderson s-a folosit de titlul de profesor emerit pentru a servi ca şi consultant de nursing pentru întreaga lume. Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali a recunoscut că aparţine lumii în iunie 1985, când i-a fost înmânat primul Premiu Christianne Reimann, admiţând că ideile ei au trecut dincolo de graniţele naţionale. Într-adevăr anii care au urmat i-au adus multe onoruri, (doctor onorific) şi a fost solicitată să ţină cursuri la Colegiul Britanic Regal de Asistente Medicale, la Sorbona şi la Asociatia Japoneză de Nursing.

Întreaga ei activitate a culminat cu publicarea mai multor ediţii a volumului Basic Principles of Nursing În 1960 şi 1969, şi The Nature of Nursing în 1966 şi 1991.

Virginia Henderson a definit nursingul ca “un ajutor dat individului pentru a-şi câştiga independenţa legată de efectuarea activităţilor care contribuie la sănătatea şi recuperarea lui”. Ea a împărţit activităţile de nursing în 14 componente bazate pe nevoile umane:

- fiziologice ( 1-10) +141. A respira şi a avea o bună circulaţie2. A bea şi a mânca3. A elimina4. A se mişca şi a avea o bună postură5. A dormi şi a se odihni

3

6. A se îmbrăca şi a se dezbrăca7. A-şi menţine temperatura corpului în limite normale8. A fi curat, îngrijit, de a-și proteja tegumentele şi mucoasele9. A evita pericolele10. A comunica14. A învăţa cum să-şi păstreze sănătatea- spirituale 11. A acţiona conform propriilor convingeri şi valori de a practica religia - sociologice 12+1312. A fi preocupat în vederea realizării13. A se recrea- psihologice.A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (înlocuind persoana), suplimentar (ajutând individul),

şi complementar (lucrând cu individul). Toate acestea cu scopul de a ajuta individul/pacientul să se descurce, pe cât posibil singur.

Începând din 1960 Virginia Handerson a dat nursingului o varietate de definiţii în cadrul cărora funcţia principală o are asistenta. Una dintre acestea, clasică, este: “asistenta face pentru alţii, ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea, dorinţa şi cunoştintele necesare”; asistenta trebuie să-l facă pe pacient să devină independent de ea cât de repede posibil.

1. CADRUL CONCEPTUAL AL INGRIJIRILOR

Pentru o mai bună înţelegere a activităţii noastre în procesul de îngrijire, trebuie să avem în vedere factorii care au determinat şi influenţat profesiunea.

Individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complet prezentând 14 nevoi fundamentale pe care asistenta trebuie să le satisfacă.

Scopul îngrijirilor este de păstrare sau restabilire a sănătăţii, respectiv a independenţei individului în satisfacerea acestor nevoi.

Rolul AMG (asistentei medicale generaliste) este de suplinire a ceea ce persoana îngrijită nu poate să facă singură.

Componentele esenţiale ale uni model conceptual: 1) postulatele 2) valorile 3) elementele

- Scopul profesiei- Felul activităţii (beneficiul)- Rolul activităţii- Dificultăţi înlocuite de pacienţi - SURSA DE DIFICULTATE- Toate intervenţiile acordate

- Consecinţele

CADRUL CONCEPTUAL:- este o dimensiune de bază esenţială care ne permite să aplicăm ”filozofia noastră privind îngrijirile”.

BOALA ŞI SĂNĂTATEASĂNĂTATEA: - este echilibrul BIOPSIHOSOCIALBOALA: - reprezintă un dezechilibru al uneia sau a tuturor elementelor BIOPSIHOSOCIALE

A trata ~ se realizează prin păstrarea şi întreţinerea sănătăţii, a vieţii şi reprezintă o activitate independentă având limite impuse de boală.

1) POSTULATELE - sunt suportul teoretic şi ştiinţific al modelului conceptual - sunt enunţuri pentru susţinerea altor enunţuri – ele sunt recunoscute şi acceptate (nu trebuie demonstrate)

4

Postulatele pe care se bazează modelului Virginei Henderson:1. orice fiinţă tinde spre independenţă şi o doreşte 2. individul formeză un tot unitar caracterizat prin nevoi fundamentale 3. când una dintre nevoi rămâne nesatisfăcută individul nu este „complet”, „întreg”, „independent”.

2) VALORI SAU CREDINŢE (sunt în număr de 3):a) asistenta posedă funcţii care sunt propriib) când asistenta preia din rolul medicului, ea cedează o parte din sarcinile ei unei alte persoane necalificatec) societatea aşteaptă servicii de înaltă calitate din partea asistentelor pe care nu pot să le primească de la

nici un alt personal.3) ELEMENTELEa) scopul profesiei: - să ajute pacientul să îşi conserve sau să îşi restabilească independenţa- să favorizeze vindecarea- să asiste muribundul spre un sfârşit demnb) obiectivele sau beneficiarul: - fiind persoana sau grupul de persoane spre care se îndreaptă îngrijirile;c) rolul profesiei: - se desemnează rolul social pe care-l au membrii echipei profesionale, acesta fiind de suplinire a

dependenţei şi de suprimare a suferinţei; d) sursele de dificultate cauzate de o lipsă de:

- voinţă- forţă- cunoştinţe

e) intervenţiile aplicate persoanei:- asistenta nu trebuie să piardă din vedere persoana în globalitatea sa, acţionând pentru câştigarea

independenţei acestuia; f) consecinţele sau rezultatul obţinut:

- vindecat- ameliorat- staţionar- agravat- deces.

Orice activitate care se doreşte a fi profesională urmăreşte să se sprijine pe baze ştiinţifice. Cu toată diversitatea teoriilor şi conceptelor despre îngrijiri, ele toate au o anumită înţelegere privind persoana îngrijită, sănătatea şi îngrijirile (nursingul).

1.Conceptul despre om

- omul este o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale- omul este în continuă schimbare şi interacţiune cu mediul înconjurător, fiind o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se adapta.- concepţia individului după Virginia Henderson: „individul este o entitate bio-psiho-socială formând un TOT indivizibil; el are necesităţi fundamentale, comune tuturor şi tinde spre autonomie în satisfacerea lor”.

2. Concepţii privind sănătateaDefiniţia OMS a sănătăţii:- sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social, ce nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii

Alte definiţii:- sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural şi spiritual, de autonomie şi independenţă; este o stare dinamică ce dă posibilitatea unui organism de a rămâne în echilibru între mediul intern şi extern.

3. Concepţia despre boală

5

- boala este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă.

2. ASISTENTA MEDICALĂ. NURSA (Dr. Dorina Maria Fărcaş)

Asistenta medicală = registered nurse (literatura anglofonă) = infirmiere diplomee (literatura francofona). Concepţia Virginiei Henderson despre rolul asistentei medicale: „rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi menţină sau recapete sănătatea (sau să-l asiste în ultimele sale clipe).” Descrierea OMS: „rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile psihice, mentale şi sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.” Consiliul Internaţional al Nurselor defineşte nursa:

- o persoană care a parcurs un program complet de formare- a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul asistenţilor medicali- este autorizată să practice profesia în concordanţă cu pregătirea şi experienţa sa- este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie s-ar

afla, dar să nu facă o procedură pentru care nu este autorizată.

Codul asistentelor medicale descrie 4 responsabilităţi ale nursei:1. promovarea sănătăţii2. prevenirea îmbolnăvirilor3. restabilirea sănătăţii4. înlăturarea suferinţei – îngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic, mental, a celor cu deficienţe, etc.

Nursa generalistă presupune:- o pregătire multidisciplinară - tehnică, practică- însuşirea competenţelor de bază- cunoştinţe de psihologie- să aibă o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa- să aibă capacitatea de empatie (preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi)

Fenomenele urmărite de asistenta medicală sunt reacţiile:

- individuale- familiale - de grup – la problemele actuale sau potenţiale de sănătate.

FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE Sarcina de bază a asistenţei medicale este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire multilaterală a bolnavilor. În vederea acestui scop, ea are atât atribuţii medicale şi igienico-sanitare, cât şi sarcini organizatorice, educative şi gospodăreşti, aceste sarcini fiind valabile atât în cadrul asistenţei medicale a adultului cât şi a copilului. Locul de muncă al asistentei medicale este spitalul, policlinica, cabinetele medicale sau terenul în cadrul dispensarelor medicale urbane sau rurale; de asemenea, ea îşi poate exercita profesia şi la domiciliul pacienților, asigurând condiţiile optime pentru îngrijirea şi vindecarea acestora; pentru a putea îndeplini o muncă de calitate în aceste instituţii, ea trebuie să le cunoască bine, atât ca structură, cât şi ca funcţionalitate. Asistenta medicală întocmeşte formele legate de internarea şi externarea bolnavilor din spital, ţine evidenţele administrative şi medicale ale bolnavilor. Ea supraveghează pacienţii internaţi, notând în foaia de temperatură parametrii funcţiilor vitale, urmărind toate complicaţiile şi accidentele posibile ale bolii de bază şi ale tratamentului aplicat. Tot asistenta medicală, pe baza indicaţiilor prescrise de medic, pregăteste condica de

6

medicamente, administrează medicamentele şi supraveghează efectul lor, semnalând orice schimbare s-ar ivi în starea bolnavului. De asemenea, asistenta medicală execută recoltările de produse biologice şi patologice, sondaje, pregăteşte bolnavii pentru examinările paraclinice: radiologice, endoscopice, explorări funcționale – sau pentru intervenţiile chirurgicale. Ea poate interveni pentru resuscitarea pacienţilor găsiţi în stop cardiorespirator până la sosirea echipei de intervenţie. În urma activităţii de la locul de muncă sau prin cursuri de perfecţionare, asistenta medicală poate să se specializeze în ramurile de radiologie, transfuzie, reanimare, instrumentar (în sălile de operaţie), explorări funcţionale, fizioterapie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, igienă.

Funcţiile asistentei medicale sunt de natură:- independentă- dependentă- interdependentă

A. Funcţiile de natura independentă:Asistenta asistă pacientul din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv în:

- îngrijiri de confort – când el nu-şi poate îndeplini independent anumite funcţii- stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită- transmite informaţii, învăţăminte- este alături de indivizi şi colectivitate pentru promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate

B. Funcţii de natură dependentăLa indicaţia medicului:- aplică metodele de observaţie, tratament sau readaptare

- observă modificările provocate de boală sau tratament şi le transmite medicului

C. Funcţia de natură interdependentăAsistenta: - colaborează cu alţi profesionişti (educatori, logopezi, psihologi, profesori) din domeniul sanitar, social,

administrativ- participă la activităţi interdisciplinare- participă la acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social- exercită acţiuni de educaţie pentru sănătate, de rezolvare a problemelor psihosociale, acţiuni de organizare

şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.

Alte funcţii:- funcţia profesională: - este vorba de rolul cel mai important al asistentei, acela de a se ocupa de pacient în

scopul menţinerii echilibrului sau de a face pentru el ceea ce el însuşi nu poate; aici sunt cuprinse funcţiile: tehnică, preventivă, de utilizare a tehnicii, de psiholog

- funcţia educativă – de educare pentru sănătate; această funcţie presupune, alături de calităţi psihologice şi aptitudini pedagogice – de comunicare, de convingere.

- funcţia economică – presupune gestionarea serviciului, organizarea timpului, organizarea aprovizionării.- funcţia de cercetare – presupune dezvoltarea unor calităţi specifice; prin activitatea multidisciplinară pe

care o desfăşoară, ea are atribuţia de identificare a domeniilor de cercetare, mai ales cercetare de nursing. Domeniile de activitate pentru asistenta generalistă pot fi următoarele:

- servicii de sănătate – staţionar, ambulatoriu- învăţământ, cultură- cercetare, educaţie- social-economic- administrativ, alimentar- în inspectoratele de poliţie sanitară

7

Locul de muncă al asistentei medicale poate fi:- în comunitate şi ambulatoriu – dispensar rural sau urban - policlinică - şcoli, grădiniţe, leagăne de copii - cămine de bătrâni- în spitale: pe secţiile de interne, chirurgie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie etc.- în inspectoratele de poliţie sanitară - igiena

Conform legii 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Romania,

Art.1: Profesia de asistent medical şi profesia de moaşă se exercită pe teritoriul Romaniei de către persoane fizice care au titlul oficial de asistent medical respectiv titlul oficial de moaşă. Aceste persoane pot fi:

- cetăţeni ai statului roman- cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European

sau al Confederaţiei Elveţiene- rude de gr I aflate în întreţinerea unui cetăţean membru al UE, care desfăşoară legal activităţi pe teritoriul

Romaniei, indiferent de cetăţenie- rezidenţi pe termen lung în statele UE, Spaţiul Economic European sau al Confederaţiei ElveţieneConform Art.2, asistentul medical este asistent medical generalist sau asistent medical de specialitate într-

un anumit domeniu de activitate cu titlu oficial de calificare certificat prin diplome.Titlurile profesionale de asistent medical:-asistent medical generalist-asistent medical de îngrijiri generale de sănătate-asistent medical de obstetrică-ginecologie-asistent medical de pediatrie-asistent medical de balneofizioterapie-asistent medical de igienă-asistent medical de igienă şi sănătate publică-asistent medical laborator clinic-asistent medical radiologie şi imagistică-asistent medical farmacie-asistent medico-social-asistent medical de nutriţie şi dietetică-asistent medical de ocrotire-asistent de balneofiziokinetoterapie şi recuperare -asistent medical de urgenţe medico-chirurgicale-asistent de profilaxie stomatologică-asistent igienist pentru cabinet stomatologic-asistent pentru stomatologie/asistență dentarăPersoanele care au dreptul de a profesa ca asistent medical/moaşă în Romania (art.1) trebuie să deţină titlul

oficial de calificare (art.9 litera a) să fie apte din punct de vedere medical (certificate de sănătate fizică şi psihică), (litera b) să fie autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice (litera c) şi care nu au fost condamnate definitiv pentru săvărşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii (cazier judiciar)(litera d).

Asistentul medical/moaşa exercită profesia pe baza Autorizaţiei de Liberă Practică (Art 10, aliniatul 2) emisă de MSP - Ministerul Sănătăţii Publice, pe baza următoarelor acte:

-titlurile oficiale de calificare-certificatul de sănătate fizică şi psihică-certificatul de cazier judiciar-avizul OAMMROAMMR (Organizaţia Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Romania) Asistentul medical/moaşa îşi desfăşoară activitatea conform pregătirii profesionale, în sistem public sau

privat, în cadrul echipei medicale sau independent în sistemul îngrijirilor de sănătate (art 11). Asistentul

8

medical/moaşa nu sunt funcţionari publici (art 12). Întreruperea activităţii profesionale pe o perioadă mai mare de 5 ani impune reatestarea competenţei profesionale prin OAMMR (art 14).

Pregătirea asistenţilor medicali generalişti, a moaşelor şi a asistenţilor medicali de alte specialităţi se realizează prin următoarele forme de învăţământ:

- învăţământ superior medical de scurtă şi lungă durată- învăţământ sanitar postliceal, cu durată de 3 ani Absolventul şcolii sanitare postliceale este asistent medical cu studii postliceale sau asistent medical

generalist şi deţine certificate de absolvire. Absolventul colegiului medical este asistent medical cu studii superioare de scurtă durată sau asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată şi deţine diplomă de absolvire, eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, pe când absolventul de învăţământ superior medical de lungă durată este asistent medical generalist cu studii superioare de lungă durată, respectiv moaşă şi se certifică cu diplomă de licenţă eliberată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi poate urma studii postuniversitare.

Certificatul de asistent medical, respectiv diploma de licenţă menţionează competenţa profesională dobândită (art 19, aliniat 3). Formarea continuă a asistenţilor medicali/moaşelor (art 25) se face în instituţii abilitate de Ministerul Sănătăţii Publice.

OAMMR (art 40) se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională a asistenţilor medicali şi moaşelor, nonguvernamentală, de interes public, apolitică, nonprofit având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical/moaşă cu drept de liberă practică. OAMMR colaborează cu MSP (art 42) la elaborarea normelor specifice şi a regulamentelor privind profesiile de asistent medical/moaşă şi asigură aplicarea lor (punctual 1 litera a) etc.

3. NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE (Dr. Felicia Marc)

TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW

Psiholog şi umanist american, Abraham Maslow identifică 5 categorii de necesităţi ale fiinţei umane, pe care le ierarhizează într-o piramidă.

- treapta inferioară sau primară cuprinde nivelul I şi II; aici sunt incluse necesităţile fiziologice sau necesităţile fizice, elementare, ele fiind întâlnite şi în regnul animal.

- nivelul I cuprinde funcţiile: a respira, a avea o bună circulaţie, a mânca, a bea, a elimina, a menţine temperatura corpului constantă, a dormi, a se odihni, a comunica, a se recrea; este treapta situată la baza piramidei, fiind astfel primul aspect vizat de nursă în activitatea de îngrijire.

- abia atunci când un nivel este satisfăcut, se poate trece la nivelul următor.

9

- nivelul II cuprinde nevoia de siguranţă în condiţiile în care există un echilibru biologic; instabilitatea acestui nivel apare în prezenţa agresiunilor externe: pierderea adăpostului, schimbarea mediului.

- Nivelele superioare:- nivelul III cuprinde nevoia de apartenenţă; omul este o fiinţă socială, el nu poate trăi singur, simte

nevoia de a trăi într-un grup stabilit după criterii geografice, economice, religioase. Celula organizării societăţii umane este familia; activitatea de îngrijire-nursing trebuie să ţină cont de acest aspect.

- nivelul IV este cel al recunoaşterii individului; orice om îşi doreşte şi are nevoie de iubire, stimă, respect. El va avea un rol în societate corespunzător dorinţei, pregătirii profesionale, capacităţii intelectuale.

- nivelul V reprezintă realizarea personalităţii, dorinţa de autodepăşire. Aportul pe care fiecare om îl aduce – prin invenţii tehnologice, prin artă, medicină, etc., contribuie la evoluţia şi progresul societăţii omeneşti.

NEVOILE FUNDAMENTALE ŞI DIMENSIUNILE BIO-PSIHO-SOCIALE , CULTURALE ŞI SPIRITUALE

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson porneşte de la existenţa unor necesităţi fiziologice şi aspiraţii ale fiinţei umane numite - nevoi fundamentale. În elaborarea lor , V.H a pornit de la teoria lui Maslow.Cadrul conceptual al V.H – se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale cu componente bio – psiho - sociale , culturale şi spirituale.

Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea nevoilor este motto-ul de bază al AMG (asistentei medicale generaliste).Cele 14 nevoi fundamentale sunt: 1. nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie; 2. nevoia de a se alimenta şi hidrata; 3. nevoia de a elimina; 4. nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură; 5. nevoia de a dormi şi a se odihni; 6. nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca; 7. nevoia de a-și menţine temperatura în limite fiziologice 36-37 ºC; 8. nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele; 9. nevoia de a evita pericolele;10. nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale (a-şi practica religia);11. nevoia de a comunica;12. nevoia de a se realiza;13. nevoia de a se recrea;14. nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea. Fiecare dintre aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane:

- o dimensiune biologică (biofiziologică)- o dimensiune psihologică- o dimensiune sociologică- o dimensiune culturală- o dimensiune spirituală.

Cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme variate dupa individ, starea sa de sănătate, maturitate, obiceiuri personale şi culturale ; ele constituie un tot unitar, nu este bine să fie separate unele de altele. Asistenta care vrea să personalizeze îngrijirile trebuie să ţină seama de diversele dimensiuni implicate şi de interacţiunea dintre nevoi.

1. Nevoia de a respira şi de a avea o bună circulaţie

10

- a respira reprezintă funcţia organismului prin care se primeşte oxigenul astmoferic şi se elimină bioxidul de carbon din organism (respiraţia pulmonară)/ iar la nivel tisular, se cedează bioxidul de carbon rezultat în urma arderilor tisulare, acceptându-se oxigenul indispensabil vieţii (respiraţia celulară). - a avea o bună circulaţie se referă la asigurarea unei circulaţii sanguine adecvate, prin contractilitatea inimii; sângele este transportul pentru gazele sanguine (oxigen şi bioxid de carbon), pentru substanţele nutritive şi alţi produşi biologici necesari organismului. - sistemul circulator este cel care asigură integrarea funcţiilor organismului; primul ajutor care se acordă unui pacient va asigura, preferenţial, respiraţia şi circulaţia sângelui. - dimensiunea psiho-socio-culturală este influenţată de: emoţii, frică, fumat, mediul poluat, etc. - nevoia de a respira prezintă anumite particularitaţi la nou-născut, sportivi, vârstnici.

2. Nevoia de a mânca şi a se hidrata - alimentele constituie sursa de energie şi substratul biologic pentru celulele organismului. - apa este mediul în care se produc reacţiile chimice din organism; fără apă, viaţa nu este posibilă. - cele două funcţii sunt influenţate de nevoile fiziologice ale individului din momentul respectiv, de vârstă, talie, starea socială, tradiţie, starea de boală. - aspectul bio-fiziologic interesează anumite mecanisme, masticaţie, deglutiţie, digestie, de asemenea necesarul de calorii sau alte substanţe nutritive.- dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă prin obiceiurile legate de rasă, religie, naţionalitate - este legată de alte nevoi (de a comunica, elimina, etc) şi se modifică după stadiul de maturitate al individului.

3. Nevoia de a elimina - este o funcţie complexă a organismului prin care sunt îndepărtate substanţele toxice sau secretate substanţe nenecesare organismului în afara acestuia. - această nevoie cuprinde eliminarea renală, intestinală, respiratorie şi cutanată - eliminarea se face în funcţie de aport, vârstă, starea de echilibru a organismului, prezenţa bolii. - aspectul bio-fiziologic este în acelaşi timp mecanic, chimic, hormonal- dimensiunile psiho-socio-culturale sunt numeroase; emoţiile pozitive şi negative influenţeaza frecvenţa urinară, calitatea şi cantitatea scaunelor. Atitudinea părinţilor faţă de curăţenie, atitudinea pacientului faţă de curăţenie provin din moştenirea culturală.

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură - această funcţie asigură independenţa individului în deplasare, pentru realizarea necesităţilor; mişcarea şi menţinerea posturii indică starea de echilibru general a organismului şi asigură integrarea tuturor celorlalte funcţii. - această funcţie este influenţată de vârstă, tip constituţional, sex, tipul de activitate fizică, starea de boală. - bio-fiziologic, independenţa diferă la copilul mic şi la adult, la cei cu hemiplegie sau la alergători. - sistemul muscular, osteoarticular, cardiovascular şi nervos influenţează libertatea de mişcare, de adaptare, de evitare. - din punct de vedere psiho-socio-cultural, mişcarea şi poziţia corpului reflectă starea de spirit, vitalitatea, bunele maniere, etc. - problemele de sănătate fac să se nască nevoi individuale legate de mişcare (mersul cu ajutorul bastoanelor, cărucioarelor)

5. Nevoia de a dormi şi de a te odihni - este funcţia care asigură adaptabilitatea biologică a individului prin restabilirea funcţională şi energetică a ţesuturilor; somnul şi odihna sunt indispensabile pentru integrarea funcţiilor organismului.- bio-fiziologic, somnul şi odihna variază cu vârsta şi starea de sănătate: copilul mic are nevoie de mai mult somn decât adultul, convalescentul are nevoie de mai mult somn pentru refacere. - calitatea somnului, a repausului mental şi fizic, este asociată sistemelor cardiovascular, gastrointestinal, neuromuscular – o persoană privată timp îndelungat de somn prezintă tulburari fizice şi psihice.

11

- psiho-socio-cultural, somnul şi repausul sunt afectate de emoţii şi obligaţii sociale (anumite grupuri utilizează droguri fie pentru a adormi, fie pentru a fi treji).

6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca - bio-fiziologic, activităţile cotidiene necesare independenţei în acest domeniu variază în funcţie de vârsta şi de integritatea neuro-musculară; nou-născutul, pacientul paralizat necesită ajutor, pacientele cu mamectomie sunt preocupate de corectarea aspectului estetic, etc. - prin îmbrăcăminte se evită pierderea căldurii şi a umidităţii, contaminarea tegumentelor cu praf sau substanţe iritante şi expunerea la radiaţiile solare. - psiho-socio-cultural, există variaţii imense în alegerea vestimentaţiei, exprimarea personalităţii, sexualităţii, convingerilor religioase; funcţia descrie afirmarea personalităţii individului, apartenenţa la grupurile socio-culturale şi religioase.

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale - omul este o fiinţă homeotermă, adică îşi asigură o temperatură constantă pentru a funcţiona optim şi chiar a exista. - bio-fiziologic, temperatura corpului depinde de exerciţiu, de starea de hidratare, controlul hipotalamic; vârsta face să varieze temperatura corporală, mediul ambiant influenţează temperatura. - componenta psihică – se manifestă în influenţa emoţiilor asupra temperaturii; anxietatea poate provoca o creştere a temperaturii corporale.

8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele - funcţia constă în menţinerea igienei tegumentelor, fanerelor (unghii, păr), cavităţilor şi orificiilor ( nas, urechi, gură, tub digestiv, organe genitale). - independenţa în materie de igienă personală este în funcţie de capacitatea fizică de a face gesturile şi mişcările necesare, precum şi de factori biologici – vârsta şi sexul; igiena se face diferit la nou născut, vârstnic imobilizat la pat, sau la o persoană adultă sănătoasă. - sănătatea psihică şi emoţională se reflectă în starea tegumentelor, atenţia acordată îngrijirii părului (coafura), unghiilor, etc. Emoţiile afectează transpiraţia, secreţiile, iar normele de curăţenie diferă de la un grup socio-cultural la altul, de la o epocă la alta.

9. Nevoia de a evita pericolele - pericolele pot proveni din mediul intern sau extern - bio-fiziologic, independenţa constă în a evita anumite alimente sau medicamente şi de a avea grijă în desfăşurarea anumitor activităţi (în spital- pentru a nu cădea din pat, a nu se răni la baie, etc.) - psiho-socio-cultural – este nevoie de asigurarea securităţii psihice, prin prezenţa unor persoane apropiate, rude la pacientul vârstnic, singur - izolarea culturală se previne prin integrarea în comunităţi cu preocupări culturale asemănătoare.

10. Nevoia de a comunica cu semenii - este o nevoie fundamentală comună tuturor fiinţelor umane. - din punct de vedere fiziologic, comunicarea verbală cuprinde articulaţia, fonaţia, iar cea non-verbală depinde de capacitatea psihică de a schimba gesturi, atitudini corporale. - componentele psiho-socio-culturale se manifestă în alegerea conţinutului exprimat: sentimente, idei, emoţii. - comunicarea se desfăşoară în familie (între copil-părinte, soţ-soţie), între parteneri şi între orice fel de indivizi (persoane cunoscute sau necunoscute). - este o funcţie de integrare psihologică la nivel înalt. - când un pacient nu-şi poate satisface nevoia de comunicare, asistenta medicală trebuie să-l ajute pentru a găsi noi moduri de exprimare.

12

11. Nevoia de a-şi practica religia - componenta bio-fiziologică a independenţei în acest domeniu se exprimă prin gesturi, mişcări,atitudini necesare cultului: anumite religii practică circumcizia, altele interzic anumite alimente (post) sau transfuzia de sânge, etc. - îngrijirea pacientului trebuie să ţină cont de opţiunea religioasă a pacientului şi să fie adaptată acesteia. - componenta psiho-socială se exprimă prin diferite particularităţi ale fiecarei religii în parte: unele au slujba duminica, altele sâmbăta. Unele convingeri religioase extreme îşi împing practicanţii spre comiterea unor crime, asasinate în masă, cu un puternic impact social.

12. Nevoia de a fi ocupat pentru a fi util - de-a lungul etapelor vieţii, fiinţa umană are nevoie să se realizeze, să studieze, să muncească. - aceste activităţi depind de capacitatea fiziologică şi dezvoltarea psiho-socială a individului. - o problemă de sănătate poate să diminueze mijloacele de care pacientul dispune pentru a se simţi util.

13. Nevoia de a se recrea - este o nevoie fundamentală şi comună tuturor fiinţelor umane. - poate fi înţeleasă ca o odihnă psihologică, ce intervine favorabil în echilibrul biologic. - pentru satisfacerea acestei nevoi, uzual este aleasă una sau două zile, la sfârşit de săptămână, pentru relaxare, plimbare, lectură, sport. - această nevoie se derulează în concordanţă cu gradul de cultură, posibilităţile socio-economice ale individului. 14. Nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea- nevoia de descoperire, de adăugare de noi cunostinţe, este comună tuturor, mai ales la copii şi în timpul anilor de studiu.- componenta bio-fiziologică este reprezentată de inteligenţă şi integritatea simţurilor. - componenta psiho-socio-culturală se manifestă prin dorinţa de a afla şi de a cunoaşte valoarea acordată educaţiei de grupul socio-cultural. - o problemă de sănătate face să se ivească nevoi particulare de a învăţa: un pacient trebuie să înveţe să îşi facă insulina, altul să îşi îngrijească punga de colostomă.

NEVOIA ŞI HOMEOSTAZIA Satisfacerea în ansamblu a unei nevoi a unei persoane permite conservarea sau echilibrul diverselor nevoi fundamentale prin procese fiziologice şi biologice.NEVOIA: - este o necesitate care cere un aport, o uşurare, lipsa unui lucru de necesitate, de dorinţă, de utilitate a unui lucru.HOMEOSTAZIA: - este o stare de echilibru, de autoreglare care se instalează între diversele procese fiziologice ale persoanei.- acest concept de echilibru se extinde şi la procesele psihosociologice şi vom vorbi despre HOMEOSTAZIE - fiziologică - psihosocială- nesatisfacerea uneia dintre cele 14 nevoi poate avea repercursiuni asupra organismului (asupra mai multor organe sau aparate) apărând aşa numita MANIFESTARE DE DEPENDENŢĂ sau problemele pacientului; sau simptomatologieEx: -Astm bronşic -Dispnee -Nelinişte

-Agitaţie -Frica de moarte

-Transpiraţii reci.

INDEPEDENŢA ŞI DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE Indepedenţa la adult ═ atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor fundamentale (echilibrul biopsihosocial) prin acţiuni pe care le îndeplineşte individul însuşi (singur), fără ajutorul unei alte persoane.

13

Pentru copii indepedenţa se consideră şi atunci când nevoile sunt îndeplinite cu ajutorul altei persoane în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare a copilului.DEPENDENŢA: ═ incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini el însuşi (singur, fără ajutorul unei alte persoane ) acţiuni care să-i permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor fundamentale.Manifestarea de dependenţă: - atunci când o nevoie fundamentală nu este satisfăcută din cauza unei surse de dificultate apar una sau mai multe manifestări de dependenţă.

Acestea sunt semne observabile ale unei incapacităţi a persoanei de a-şi satisface el însuşi nevoile. Ex : - în cadrul nevoii de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele – apariţia unei escare (culoare roşiatică de la nivelul pielii); = disconfort la nivelul tegumentului = manifestare de dependenţă care poate conduce în final la o izolare socială. - legat de nevoia de a dormi, de a se odihni – insomnia – produce tulburări atenţie – care pot determina chiar un accident.

TIPURI DE DEPENDENŢĂ1. Potenţială2. Actuală3. Descrescândă4. Permanentă.

1) POTENŢIALĂ: - acea dependenţă care poate să apară din cauza unei anumite predispoziţii a persoanei2) ACTUALĂ: - problema prezentă, iar acţiunile AMG pot fi corective3) DESCRESCÂNDĂ: - dependenţa pacientului se reduce, este în descreştere iar rolul AMG este de a

susţine acest progres şi de a-l face să-şi regăsească acel nivel minim, optim, de autonomie.4) PERMANENTĂ: - în ciuda îngrijirilor din partea AMG, problema pacientului nu poate fi corectată,

dependenţa devenind permanentă sau cronică iar rolul AMG este de suplinire, de a ajuta.

SURSELE DE DIFICULTATE:- se definesc ca fiind cauza dependenţei sau orice obstacol major care împiedică satisfacerea uneia sau a mai multor nevoi fundamentale.- pot fi cauzate de : 1) factori de ordin fizic 2) factori de ordin psihologic

3) factori de ordin spiritual 4) factori legaţi de insuficiente cunoştinţe.1. Sursele de ordin fizic: - cuprind toate obstacolele fizice de natură intrinsecă (care provin de la pacient) sau extrinsecă (adică care cuprind agenţi exteriori care în contact cu organismul uman împiedică buna funcţionare a organismului);Ex : - de obstacol intrinsec: - ecluzie intestinală - de obstacol extrinsec: - sondă vezicală, branulă, pansament dentar.2. Sursele de ordin psihologic: - cuprind sentimente, emoţii, stări sufleteşti şi intelectuale care pot influenţa satisfacerea unei nevoi fundamentale; Ex: - tulburări de gândire, emoţii, anxietate, stres, modificarea imaginii corporale, doliul.3. Sursele de ordin social: - cuprind problemele generale ale persoanei şi generate de persoană în raport cu anturajul său, cu partenerul de viaţă, cu familia, cu colegii de muncă; raportul persoanei cu comunitatea; Aceste raporturi pot fi de ordin cultural sau economic. Se pot prezenta sub formă de modificări ale rolului social (şomajul sau un nou loc de muncă pot determina dificultăţi în comunicare, probleme de adaptare culturală).4. Sursele de ordin spiritual: - aspiraţii spirituale, revolta persoanei asupra sensului vieţii, întruniri religioase, filozofice, limite în practicarea religiei cu repercursiuni mai ales asupra persoanelor în vârstă şi muribunzi. 5. Factori legaţi de insuficiente cunoştinţe: - AMG ajută pacientul în câştigarea unor cunoştinţe care îi sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.

14

4. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE ( Dr. Luiza Demian)

Este o metodă organizată şi sistematică care permite acordarea îngrijirilor individualizate; - este un mod de a gândi care permite o intervenţie conştientă, planificată a îngrijirilor în scopul protejării şi promovării sănătăţii. Procesul de îngrijire are 5 etape:

1) - culegerea de date (interviul)2) - analiza şi interpretarea datelor (nursing) 3) - planificarea îngrijirilor (obiective) 4) - realizarea intervenţiilor (aplicarea lor) 5) - evaluarea.

1) Culegerea de date – ne permite să adunăm toate datele despre pacient în globalitatea sa, despre suferinţa sa, obiceiurile sale;2) Analiza şi interpretarea datelor (diagnosticul de nursing) - ne permite să punem în evidenţă problemele specifice de dependenţă şi sursele de dificultate care le-au generat (de elaborare a diagnosticului de nursing);3) Planificarea îngrijirilor / obiective: a) – să determinăm scopurile / obiectivele care trebuiesc urmate pentru a ne atinge ţelul sau rezultatul aşteptat;b) - stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor.4) Aplicarea intervenţiilor (executarea lor): - precizarea concretă a intervenţiilor, a ceea ce trebuie să facem;5)Evaluarea rezultatelor: - analizele rezultatului obţinut,dacă intervenţiile au fost sau nu corect aplicate sau dacă nu au apărut date sau probleme noi în evoluţia pacientului (ele trebuie imediat notate în Foaia de Temperatură şi eventual dacă este nevoie de o reajustare, readaptare a obiectivelor sau intervenţiilor - proces ciclic).

INTERVIUL : - discuţie sau întrevedere faţă în faţă cu pacientul; - anamneza: - (culegerea de date) - dialog ; - este o formă specială de comunicare verbală sau nonverbală care se desfăşoară între AMG şi persoana care recurge la îngrijiri de sănătate.

A.CONDITII PENTRU EFECTUAREA UNUI INTERVIU: a) trebuie să se ţină cont de numiţi factori importanţi:

- alegerea momentului oportun pentru pacient;- respectarea – orei de masă; momentelor de repaus şi oboseală;

perioadei când pacientul se simte rău sau suferind - AMG trebuie să ia interviul aşa încât să acorde o perioadă suficientă de timp exprimării pacientului în ritmul său (răbdare);- crearea unui microclimat care să ţină seama de intimitatea la care are dreptul pacientul şi confortul la care are dreptul acesta;- capacitatea AMG de a manifesta un comportament care să reflecte:

- atitudine de acceptare;- capacitate de ascultare;- atitudine de respect;- capacitate de empatie (de a se transpune în situaţia celui cu probleme); AMG demonstrează acest comportament - prin menţinerea unui contact vizual, prin mimică, expresie

senină a feţei sau surâzătoare după caz. - printr-o poziţie comodă şi limbaj care dovedesc pacientului dorinţa sa de a-l asculta şi uşura interviul.

B) ABILITĂŢILE AMG DE A FACILITA INTERVIUL:a) abilitatea de a pune întrebări adecvate: Întrebările pot fi de două feluri: - închise;

- deschise;- întrebările închise aduc răspunsul de genul „DA” sau „NU”;- întrebările deschise permit pacientului să se exprime ;(ex.:”puteţi să îmi descrieţi ce vă supără?”).

15

Întrebarile deschise pot fi: - de tip narativ („povestiţi-mi”);- de tip descriptiv („descrieţi”)

- de tip de clarificare („de ce nu mâncaţi niciodată carne?”).b) abilitatea de a confirma, valida percepţiile sale cu pacientul în aşa fel încât să elimine subiectivul observaţiilor sale: (ex: „mi-aţi spus că vomitaţi de două zile”);c) abilitatea de a readuce pacientul la întrebările necesare când divaghează;d) abilitatea de a face o sinteză: („dumneavoastră nu puteţi dormi din cauza stresului?”);e) abilitatea de a aplica o ascultare activă: - prin repetarea ultimei fraze a pacientului, extragerea şi reformularea conţinutului;f) informaţiile obţinute de la pacient trebuie notate în Foaia de Observaţie cu exactitate pentru ca esenţa să nu se piardă;g) comunicarea non verbală: expresia feţei, gesturi, mimică.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELORDatele odată culese în urma interviului, asistenta urmează să le analizeze şi să le dirijeze spre interventii

individualizate; acestea presupun identificarea nevoilor specifice ale pacientului.Ex : - nevoia de a fi curat este comună tuturor persoanelor, pe când a face 1 sau 2 duşuri pe zi este specifică. Analiza şi interpretarea formată din 2 părţi:Analiza Interpretarea- examinarea datelor - explicarea cauzelor de dependenţă- clasificarea datelor - stabilirea priorităţilor.- stabilirea problemelor de îngrijiri - acordarea îngrijirilor DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE – NURSING

Pornind de la informaţiile culese, de la elaborarea manifestărilor de dependenţă şi problemele pacientului, AMG poate să stabilească un diagnostic de îngrijire sau nursing.

Definirea diagnosticelor de nursing nu este un element nou, bazele acestuia au fost puse de Florence Nightindale în 1854-1855. Componentele diagnosticului de nursing: - este format din 2 sau 3 părţi:1. problema de dependenţă a persoanei;2. cauza problemei de dependenţă;3. semne şi simptome.

1. Problema de dependenţă a persoanei:- constă în enunţul problemei pe care o are pacientul şi care poate fi: - un comportament/o atitudine (ex: alterarea stării de conştienţă, diminuarea capacităţilor fizice, alterarea eliminării intestinale, alterarea limitelor fiziologice ale temperaturii, alterarea unei bune respiraţii) 2. Cauza problemei de dependenţă:- este alcătuita din enunţul cauzei, respectiv al problemei, a sursei de dificultate.Cauza poate fi legată de factori de ordin: - psihic;

- social;- cultural;- insuficienţa cunoaşterii;

-diagnosticul de îngrijire are 3 părţi dirijate sub formula:

P E S- problema de dependenţă: - etiologia: - semne/simptome:= alterarea eliminării-constipaţia; din cauza -scaune rare, dureri

16

imobilităţii; senzaţie de presiune la nivelul

rectului.- Ex: S - diaree (scaune apoase, senzaţie de usturime la eliminare, dureri abdominale, greţuri ) Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire:

1) ACTUAL (manifestări prezente /observabile);2) POTENŢIAL (când problemele pot să survină dacă nu se intervine);3) POSIBIL – este acel diagnostic care descrie o problemă a cărui prezenţa nu este sigură (adică nu suntem

siguri de diagnostic) - se adresează întregii echipe de îngrijire.

PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR /OBIECTIVELE- după ce formulează diagnosticul de îngrijire - nursing, AMG elaborează un plan de acţiune care să influenţeze pozitiv starea fizică şi mentală a pacientului; să-i reducă problemele de dependenţă.

Planificarea îngrijirilor înseamnă stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea etapelor, a mijloacelor de desfăşurare, de asemenea a precauţiunilor care trebuie luate.

Planificarea îngrijirilor au două componente: - obiectivele de îngrijire; - obiectivele de intervenţie. Acest plan se întocmeşte, luând corect informaţiile culese în timpul interviului de la pacient, de la familie, prieteni, cunoştinţe, de la toată echipa de îngrijire.Obiectivul de îngrijire poate fi descris astfel:

- descrierea unui comportament pe care îl aşteptăm de la pacient; - un rezultat pe care dorim să-l obţinem în urma intervenţiilor.Obiectivele de îngrijire vizează deci:

- atitudinea;- comportamentul;- actul pacientului însuşi sau a familiei, a grupului sau a colectivităţii.

Ex: - pacient paralizat; (obiectivul ar fi ca pacientul să se deplaseze fără ajutor în decurs de……) - astm bronşic; (obiectivul ar fi ca pacientul să poată respira fără probleme în decurs de….).Caracteristicile unui obiectiv de îngrijire: AMG va formula obiectivele pornind de la sistemul SPIRO.S ═ Specificitate; (cine face acţiunea)P ═ Perfomanţă (comportamentul), atitudinea; (ce se face de către pacient; ce se face pentru pacient);I ═ Implicare (cum, în ce fel face pacientul acţiunea);R ═ Realism (în ce măsură se poate face acţiunea);O ═ Observabil.( când, în ce moment se face acţiunea)Obiectivele pot fi:

- pe termen scurt – zile- pe termen mediu – 1 săptămână- pe termen lung – săptămâni, luni

Aplicarea îngrijirilor – intervenţiile constituie momentul realizării conştiente şi voluntare a intervenţiilor planificate pentru a se obţine rezultatele aşteptate. Aplicarea în practică a acţiunilor are ca scop ajutarea pacientului pentru a-şi menţine sau a-şi recăpăta independenţa sau un oarecare nivel de independenţă.

În aplicarea în practică a îngrijirilor sunt implicaţi: - pacientul - nursa - echipa de îngrijire;- familia.

SITUAŢII SAU REACŢII în timpul îngrijirilor de care trebuie să ţină seama nursa (AMG);1) ANXIETATEA

- sentiment de disconfort şi tensiune pe care îl are pacientul; - se poate manifesta sub formă de:

17

- nelinişte- frică- durere- uşoare modificări ale pulsului, respiraţiei şi ale TA - stress care se manifestă psihic sau fizic.

2) STRESSUL PSIHOLOGIC – apare la diferenţele dintre exigenţele la care individul trebuie să facă faţă şi posibilitatea sau capacitatea de a realiza în practică

- se manifestă prin frică de eşec;- anxietate;- depresie.

Stressul fizic - se manifestă prin insatisfacţia unor nevoi fiziologice cum ar fi: - foamea;- setea;- frigul.

Şi, ca rezultat, indiferent de tipul de stress, el poate afecta tubul digestiv: - diareea de stres;- frica;- foamea de stres.

3) FRICA - aproape întotdeauna se asociază cu anxietatea;- nu trebuie minimalizat acest sentiment;- frica poate fi faţă de tratament, faţă de intervenţii chirurgicale, faţă de moarte.

4) DUREREA – este o senzaţie de diferite dimensiuni de la neplăcută până la exacerbarea durerii, fiind însoţită de reacţii psihologice cum ar fi:

- anxietatea;- depresia;- furia.

Durerea poate fi: - acută;- cronică.

5) SINGURĂTATEA: - boala şi bătrâneţea, care sunt deobicei foarte neplăcute şi neatrative, astfel încât persoanele vârstnice, bolnavii cronici şi persoanele din unitaţile psihiatrice trăiesc frecvent experienţa singurătăţii şi a izolării.6) IMOBILITATEA: - diminuarea activităţilor normale, care poate afecta perceperea imaginii şi stimei faţă de sine.7) SENTIMENTUL DE NEPUTINŢĂ - atunci când pacientul se vede condamnat şi constată cu amărăciune inutilitatea îngrijirilor.8) MODIFICAREA SCHEMEI CORPORALE – slăbirea sau îngrăşarea exagerată, îmbătrânirea, pentru unele persoane determină perturbări serioase în viaţa şi personalitatea lor.

Amputaţiile ale mâinilor, ale sânului, ale organelor genitale, influenţează de asemenea negativ schema corporală.9) PIERDEREA UNEI FIINŢE DRAGI- a unui rol, a unui anumit statut care pot determina tulburări emoţionale-severe.

DOLIUL - care apare după decesul unei fiinţe dragi care determină modificări severe, în personalitatea şi viaţa persoanei respective.

!!! EMPATIA este cea mai potrivită calitate a AMG.

EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR - constă în aducerea unei aprecieri, o judecată asupra progresului făcut de pacient în raport cu intervenţiile asistentei medicale.

Evaluarea este o condiţie absolută a calităţii îngrijirilor.

18

!!! Când se face evaluarea? - trebuie să se facă cu regularitate la diverse intervale (în funcţie de natura obiectivului).

!!! Ce se evaluează?1. rezultatul obţinut – adică reacţia pacientului, la îngrijire;2. satisfacţia pacientului însuşi.

!!! Evaluarea se face pe tot parcursul îngrijirilor; când se observă că undeva pe parcursul îngrijirilor s-au produs unele omisiuni, evaluarea trebuie reluată (chiar de la culegerea de date).

- de la interviu – ceva s-a omis pe parcurs;!!! Evaluarea este ca un proces de feedback (du-te vino), trimite înapoi la începutul procesului de îngrijire.!!! Procesul de îngrijire este un proces ciclic şi permanent reînnoit.

5. EDUCATIA PENTRU SANATATE ( Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş)

Educaţia pentru sănătate are un rol major în nursing şi constituie principala responsabilitate a asistentei medicale şi prin acest mod este realizată prevenţia primordială, primară, secundară şi terţiară.

Pe plan mondial OMS are ca obiectiv “Sănătate pentru toţi în secolul 21”, care pentru regiunea europeană se concretizează în:

1. Solidaritate pentru sănătate2. Echitate în sănătate3. Un start sănătos în viaţă4. Sănătatea tinerilor5. Sănătatea vârstnicilor6. Îmbunătăţirea stării mentale7. Reducerea bolilor transmisibile8. Reducerea bolilor netransmisibile9. Reducerea înjuriilor datorate violenţei şi accidentelor10. Un mediu sigur şi sănătos11. Un trai mai bun12. Reducerea pericolelor datorate alcoolului, tutunului şi drogurilor13. Facilităţi pentru sănătate14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate15. Îngrijirile primare – sector de sănătate integrat - îngrijiri primare orientate spre familie (nursa să cunoască mediul în care trăieşte bolnavul acasă, la

locul de muncă, mediu social) - autoîngrijirea - îngrijirea la domiciliu - şcoala şi modul de muncă - circuitul pacientului în sistem16. Rezultate de calitate în sistem (politici naţionale şi profesionale, îngrijiri bazate pe dovezi, sistem

informaţional, satisfacţia pacienţilor)17. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor18. Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate19. Cercetare şi cunoaştere în domeniul sănătăţii20. Parteneriate pentru sănătate21. Politici şi strategii –sănătatea pentru toţi până în anul 2010

Definiţie:A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunostinţe, atitudini şi deprinderi pentru

modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.

19

I. Independenţa în satisfacerea nevoii - de-a lungul vieţii, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de mediu, care modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii. - cunoaşterea de sine este esenţială pentru a preveni şi analiza unele obişnuinţe - în urma acestei analize, omul poate simţi nevoia de a învăţa mijloacele cele mai eficace de menţinere a sănătăţii. - după ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pt. menţinerea sănătăţii, capătă un sentiment de siguranţă, devenind capabil să lupte împotriva bolilor, anxietăţii, stressului vieţii cotidiene. - finalitatea practică pentru medicină este păstrarea sănătăţii/vindecarea.Factorii care influentează satisfacerea nevoii:- factori biologici: - vârsta: - copilul – învaţă în timpul creşterii metode şi mijloace de a-şi menţine sănătatea, dacă e instruit şi supravegheat - adultul – învaţă şi se perfecţionează - vârstnicul – acumulează mai greu cunoştinţe noi (amnezia de fixare), dar aplică ce a învăţat anterior - capacităţi fizice

- fiinţele umane, potrivit condiţiilor fizice (integritate fizică şi intelectuală), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini, deprinderi

- factori psihologici: - motivarea = totalitatea factorilor dinamizatori, care incită la acţiune, finalitatea practică fiind păstrarea sănătăţii sau vindecarea - emoţiile – emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesul de cunoaştere- factori sociologici: - mediul ambiant – un mediu adecvat, cu luminozitate, temperatură, linişte, creează ambianţa pentru învăţare.Manifestări de independenţă:

- dorinţa şi interesul de independenţă - învăţarea; produsul final al învăţării poate fi: un concept teoretic, o atitudine, o deprindere sau poate fi multidimensional - deprinderea - componenta automatizată a activităţii; pacienţii sunt conștienţi de necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte, pt. obţinerea unei stări de bine- acumularea de cunoştinte - dorinţa, interesul în acumularea cunoştinţelor- modificarea comportamentului faţă de sănătate – educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau redobândire a sănătăţii.Intervenţiile nursei pentru menţinerea independenţei:- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului- elaboreaza obiective de studiu cu pacientul, susţine motivarea sa- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi, reviste, etc.- organizează activităţi de educaţie pt. sănătate: convorbiri, cursuri, demonstraţii practice

II. Dependenţa în satisfacerea nevoii de a învăţaDacă nevoia de a învăţa nu este satisfacută, survin următoarele probleme de dependenţă:

- ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinte, atitudini, deprinderi- dificultatea de a învăţa- cunoştințe insuficienteSurse de dificultate- dificultăţi de ordin fizic: - lezarea integrităţii fizice: deficite senzoriale, auditive, vizuale

20

- durerea - determină manifestări fizice şi psihice- dificultăţi de ordin psihic: - cauzele pot fi alterarea stării de conştienţă, tulburările de gândire şi memorie

ale vârstnicilor, anxietatea, situaţiile de criză, modificarea stilului de viaţă.- dificultăţi de ordin social: - cu cât nivelul de educaţie şi cultură sunt mai scăzute, cu atât procesul învăţării

este mai dificil; insuficienta cunoaştere de sine sau a mediului înconjurător scad procesul de învăţare; de aici rezultă importanţa orelor de educaţie în masă şi a celor din şcoli.

Intervenţiile nursei:- nursa identifică nevoile de cunoaştere ale individului, manifestările de dependenţă, sursele de dificultate şi

îl încadrează în grupa de risc în scopul planificării metodei şi nivelului optim ce trebuie utilizat pentru ca individul să înveţe cum să-şi păstreze sănătatea.

- nursa informează pacientul despre mijloacele şi resursele pe care le poate asigura pentru a favoriza învăţarea: cărţi, pliante, reviste, etc.; ea susţine motivarea pacientului faţă de cunoştinţele pe care urmează să şi le însuşească, pentru a fi autonom sau independent în realizarea nevoilor personale.

- învaţă pacientul şi familia acestuia tehnici de îngrijire la domiciliu ce nu implică riscuri, pentru a putea fi efectuate de către aceştia; oferă sfaturi în domeniul igienei personale şi publice.

- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe, stimulează dorinţa de cunoaştere a pacientului şi conştientizarea propriei responsabilităţi pentru păstrarea sănătăţii.

- nursa trebuie să aibă cunoştinţele şi abilitatea de a identifica comportamentul greşit al bolnavului şi de a corecta deprinderile nesănătoase ale acestuia.

- nursa întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficite senzoriale şi motorii.- nursa are puterea de a educa şi prin propriul exemplu: o asistentă bine pregătită profesional, ordonată, plină

de amabilitate, care nu fumează, stimulează dorinţa pacienţilor de a învăţa cum să îşi păstreze sănătatea.

6. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE GENERALISTE (Dr. Felicia Marc)

Locul de muncă al asistentei este în general în spital, dar în acelaşi timp poate fi şi în unităţile ambulatorii (policlinicile spitalelor sau policlinici de sine stătătoare).SPITALUL: - reprezintă unitatea sanitară destinată îngrijirilor în mod special având caracter curativ (de tratament) fiind organizată în servicii permanente:- 2 tipuri – a) – pavilionar - cel puţin un etaj

b) - tip bloc

ORGANIZAREA SPITALULUI: - trebuie să răspundă anumitor cerinţe sanitare , adică trebuie să îndeplinească anumite condiţii de o anumită calitate şi să aibă anumite servicii standard. Componentele spitalului sunt: 1. CAMERA DE PRIMIRE- o sală de aşteptare; ea poate fi boxată (formată din mai multe boxe, camere mai mici), unde bolnavul cu boli contagioase trebuie să fie izolat. 2. CAMERA DE CONSULTAŢIE- pacientul trebuie să fie consultat de medicul de gardă care decide internarea şi secţia unde urmează să fie internat.

3. CAMERA DE BAIE- bolnavul este dezbrăcat, îmbăiat şi îmbrăcat în haine de spital.

4. GARDEROBA - locul unde sunt păstrate hainele şi obiectele bolnavului.

21

5. SECŢIILE, SALOANELE ŞI PATURILE

SECŢIILE: - unde urmează să se interneze bolnavul; internarea se face în funcţie de afecţiune.

Specialităţi:- Interne- Chirurgie- Puericultură (pentru copii până la 1 an) şi Pediatrie- Neuropsihiatrie- Oftalmologie- ORL- Pneumologie (pentru pacienţii cu tuberculoză şi alte afecţiuni respiratorii)- Obstetrică şi Ginecologie- Balneofizioterapie

Secţia este compusă din: - oficiu pentru spălarea vaselor- sală pentru asistente- sală de tratament- toalete - pentru personal şi bolnavi- camere baie - duşuri- cameră lenjerie – pentru haine murdare şi curate

Băile pot fi amplasate la capătul coridorului sau în interiorul saloanelor.

Toate spitalele sunt prevăzute cu servicii de investigaţie: – laboratoare

- radiologie- explorări funcţionale - EKG (electrocardiograma)

- EEG (electroencefalograma) - sală de transfuzie - bloc operator - serviciu reanimare (ATI – anestezie şi terapie intensivă) - serviciu sterilizareLa subsol se află de obicei: – spălătoria

- serviciu anatomo - patologic (morga)- cantina- centrala telefonică

La parter se află:- serviciul administrativ- farmacia- serviciul de primire urgențe (UPU), unde se prezință pacienții în urgență, sunt consultați și evaluați și

se decide internarea lor sau nu.- contabilitatea- secretariatul- direcţiunea

Pe lângă SPITAL există de obicei o POLICLINICĂ care acordă asistenţă medicală de specialitate populaţiei dintr-o anumită zonă.

POLICLINICA are sau nu aceleaşi specialităţi ca şi spitalul.Spitalul are un caracter CURATIV (tratament), iar policlinica un caracter curativ şi profilactic. Pacienţii nu

sunt internaţi, ei vin de la domiciliu pentru consultaţii (caracter ambulatoriu).

22

DISPENSARUL MEDICAL - este unitatea medicală care acordă asistenţă medicală ambulatorie atât de prevenire cât şi de tratament pacientului dintr-un anumit teritoriu, ducând în acelaşi timp şi o muncă susţinută în domeniul păstrării stării de sănătate şi a condiţiilor igienice a populaţiei respective (de exemplu campanie antigripală).

Dispensarul are dublu caracter: - profilactic - curativ.

Alte unităţi sanitare: - cămine de bătrâni- sanatorii, staţiuni - leagăne de copii- creşe - grădiniţe- cabinete şcolare.

Circuitele în unităţile sanitare: - orice unitate sanitară trebuie constituită în aşa fel încât să corespundă unui nivel de igienă. Sensul de circulaţie al pacienţilor, obiectelor, materialelor sanitare poate fi de două feluri: - SEPTIC

- ASEPTIC.SEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care indică introducerea germenilor patologici

generatori de infecţii şi infestaţii (ex. produsele care se trimit la laboratoare (sânge, urină), radiologia şi explorările funcţionale etc).

ASEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care asigură protecţie împotriva infecţiilor şi infestărilor.- (blocul operator: - secţia de arşi).

În spital sunt mai multe circuite: 1.) primire - externare;2.) circuitul vizitatorilor;3.) circuitul lenjeriei curate;4.) circuitul lenjeriei murdare;5.) circuitul alimentelor;6.) circuitul sterilizării;7.) circuitul medicamentelor/ al personalului.

Aceste circuite nu trebuie să se intersecteze niciodată.

DEZINFECŢIA: Reprezintă operaţia de distrugere a agenţilor patogeni pentru a împiedica răspândirea unei infecţii deja prezente.

Dezinfecţia se poate efectua prin metode fizice şi chimice.Dezinfecţia prin mijloace fizice:

- dezinfecţia prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în laboratorul de microbiologie.- dezinfecţia prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării automatizate a lenjeriei şi veselei (la 90

grade Celsius).- dezinfecţia cu raze ultraviolete - se utilizează în dezinfecţia suprafeţelor netede şi a aerului în laboratoare,

săli de operaţii.Dezinfecţia prin mijloace chimice:

- se realizează prin utilizarea produselor biocide.- biocidele, care sunt subîmpărţite în tipul 1 şi tipul 2, sunt utilizate pentru dezinfecţia: - mâinilor (prin spălare sau frecare) - pielii intacte - suprafeţelor - lenjeriei sau altor materiale moi - dispozitivelor medicale, prin imersie în băi cu ultrasunete sau la maşini automate.

23

Dezinfecţia prin mijloace chimice reprezintă metoda principală de prevenire a infecţiilor în unităţile sanitare. Dezinfectantul chimic, în funcţie de compoziţie şi de concentraţie, poate să inhibe creşterea microorganismelor (efect bacteriostatic, fungistatic, virustatic) sau să aibă o acţiune letală asupra microorganismelor (efect bactericid, fungicid, virucid, sporicid).

Dezinfectantul: - este o substanţă chimică care are proprietatea de a distruge microorganismele patogene.Soluţia dezinfectantă: - este un amestec de lichid cu efect bactericid constituit din două substanţe, din care: - prima reprezintă substanţa dizolvantă;

- a doua substanţă sterilă, dezinfectantă (dizolvată).În funcţie de tipul microorganismelor distruse, de timpul de contact necesar şi de concentraţia utilizată,

nivelurile de dezinfecţie sunt:- sterilizare chimică- dezinfecţie de nivel înalt- dezinfecţie de nivel intermediar- dezinfecţie de nivel scăzut

Termenul antiseptic se utilizează pentru produsele destinate dezinfecţiei tegumentelor şi mâinilor.Etapele dezinfecţiei sunt:

- dezinfecţia de nivel scăzut, urmată de curăţare, sau întâi curăţarea, în funcţie de suportul ce urmează să fie tratat;

- dezinfecţia la nivelul dorit, în funcţie de suportul ce urmează să fie tratat; (de exemplu, în secţiile de mare risc, cum ar fi terapia intensivă, blocurile operatorii, secţiile de oncologie, dezinfecţia trebuie să fie de nivel înalt)

- clătirea.Dezinfecţia se realizează cu produse şi substanţe chimice autorizate – înregistrate, conform prevederilor

legale în vigoare. În momentul autorizării – înregistrării unui dezinfectant, se precizează pe ce suprafeţe sau materiale se poate utiliza, concentraţia şi timpul de contact necesare obţinerii dezinfecţiei, modalităţile de păstrare.

Modalităţile de aplicare a unui dezinfectant sunt:- prin spălare sau frecare – în cazul mâinilor- prin pulverizare sau ştergere – în cazul suprafeţelor- prin imersie în soluţie, în cazul aparatelor.

În fiecare încăpere în care se efectuează operaţiuni de curăţare şi dezinfecţie trebuie să existe un grafic zilnic orar, în care personalul responsabil va înregistra tipul operaţiunii, ora de efectuare şi semnătura.

Substanţele dezinfectante folosite la ora actuală sunt:- VIRKON, este cea mai utilizată substanţă la ora actuală, putând fi folosită atât pentru dezinfecţia cât şi

pentru sterilizarea (în combinaţie cu substanţe sterilizante, cum ar fi PERASAFE): pardoselilor, meselor şi pereţilor în sălile de operaţie, laboratoarelor, saloanelor, cabinetelor de consultaţii; instrumentarului metalic, componentelor stomatologice, a aerului din încăperi.

- SENSIVA – este o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool, pentru dezinfecţia igienică şi chirurgicală a mâinilor – cu efect bactericid, fungicid, virucid (inclusiv asupra virusului hepatitic B şi a virusului HIV).

- GIGASEPT - este un dezinfectant fără aldehidă pentru dezinfecţia endoscoapelor, instrumentelor chirurgicale, dispozitivelor medicale.

- MIKROZID AF Liquid – este un dezinfectant pe bază de alcool, pentru dezinfecţia rapidă a unităţilor de tratament, meselor de examinare, meselor de operaţie, dispozitivelor medicale; este eficace împotriva bacteriilor, fungilor, virusurilor (inclusiv HIV şi hepatita B).

- JACLOR – este un dezinfectant universal pe bază de clor, pentru dezinfecţia suprafeţelor, instrumentarului, lenjeriei, tacâmurilor, oficiilor alimentare, vaselor de WC; este activ împotriva bacteriior, bacilului Koch (care produce tuberculoza), fungilor, virusurilor hepatitei B şi C, HIV.

Alte substanţe dezinfectante sunt (s-au folosit în trecut, iar acum doar în anumite locuri din ţară):- clorură de var;- cloramină;- bromocetul sau D – catioulul;

24

- formolul;- deroformul;- hidrodul;CLORURA DE VAR:

- are acţiune bactericidă, virulicidă, sporicidă – conţine 25 gr/1000 clor activ- concentraţiile folosite fiind: - 10/1000/10gr la 1l/apă

- 20/1000/20gr la 1l apă- 40/1000/40gr la 1l apă- 50/1000/50gr la 1l apă- 100/1000/100gr la 1l apă.

Mod de preparare: -se ia 1 Kg var cloros şi se pune într-o găleată emailată peste care se toarnă 2/3 apă (2,3 litri se amestecă bine până devine o pastă omogenă compactă şi se completează 6-7 litri/apă).

- se lasă să se limpezească 1-2 ore şi se foloseşte numai soluţia limpede;- se foloseşte numai supernatantul, restul se aruncă;- este foarte iritant pentru mucoase;- se folosesc mănuşi de cauciuc.

CLORAMINA- are acţiune bactericidă şi virulicidă, conţine 25/1000 clor activ şi se foloseşte în următoarele concentraţii - 5/1000

- 10/1000- 20/1000- 40/1000

- se păstreză în camere ferite de lumină, la rece şi se prepară zilnic;- se găseşte sub formă de tablete; CLORAMINA ,,B’’- se utilizează la dezinfectarea termometrelor.

BROMOCETUL- are acţiune bactericidă, se livrează în flacoane de un litru şi se foloseşte din concentraţia 1,2/1000; este incompatibil cu săpunul şi detergentul- ingerarea produce arsuri grave pe esofag

FORMOLUL- acţiune bactericidă, virulicidă, fungicidă- soluţia se livrează sub forma aldehidă 40 gr şi se utilizează în concentraţie 2,5/1000- este iritant pentru mucoase- inhalarea accidentală duce la intoxicaţii- se păstrează în recipiente bine astupate, eventual parafinate păstrându-se la temperatura depozitului.

DEROFORMUL- format din dero + formol + sodă + apă, are acţiune bactericidă şi virulicidă- foarte iritant pentru tegumente şi mucoase- inhalarea duce la accidente grave.

HIDRODUL- acţiune bactericidă şi virulicidă, format din dero + sodă + apă- este iritant pentru tegumente şi mucoase- la preparare se utilizează mănuşi care după utilizare se clătesc bine.

EFECTUAREA DEPARAZITĂRII BOLNAVILOR ŞI A OBIECTELOR ACESTORA

DEPARAZITARE: - operaţiunea de îndepărtare şi distrugere, a insectelor parazitare (păduchi, pureci) care sunt pe om, pe obiectele acestuia, pe haine. - se face prin examinarea bolnavului la serviciul de primire, existând două procedee: - mecanic

- chimic

25

1. Procedeul mecanic: - constă în curăţirea părului, cu ajutorul pieptenului des îmbibat cu o soluţie SUBLIMAT ACETIC 10% după care părul se scurtează sau se taie complet.2. Procedeul chimic: - se face pe hainele bolnavului, pe care se pulverizează anumite substanţe chimice până la umezire cu soluţia CIMEXAN- apoi se usucă hainele, se introduc într-un sac de plastic cu 100gr - 200gr de substanţă numită PLOTOX şi se păstrează astfel până la externarea pacientului.

În cazul SCABIEI (RÂIE):- se face baie sau duş bolnavului cu săpunuri insecticide, de exemplu GAMEXAN HEXACLORCICLOHEXAN, după care pielea va fi unsă cu creme sau uleiuri hidratante.- operaţiunile se repetă până la dispariţia completă a paraziţilor, ouălor, larvelor.

EFECTUAREA DEZINSECŢIILOR ÎN UNITĂŢILE SANITARE- operaţia prin care se urmăreşte distrugerea insectelor (gândaci, muşte, tânţari, etc) care transmit boli infecţioase.

Distrugerea se face prin: - contact direct - şi prin ingestie.

Insectele reprezintă agenţi vectori, având atât un rol pasiv în transportul mecanic al germenilor patogeni (musca domestică şi gândacii de bucătărie pentru germenii dizenteriei bacteriene) cât şi un rol activ, ca şi gazdă intermediară în dezvoltarea microorganismelor (ţânţarul anofel care transmite malaria).Mijloace chimice - sălile de aşteptare

- cabinetele medicale- grupurile sanitare.

Muştele se combat cu soluţia PLOTOX ; după prima administrare, se repetă peste 21 zile, iar pentru gândaci – se repetă peste 14 zile .

În sălile de tratament, de mese - muştele se combat cu LINDATOX , iar gândacii cu soluţia CIMEXAN la 30 zile.Mijloace mecanice – astuparea găurilor

- păstrarea alimentelor în locuri special amenajate- golirea alimentelor din vase- fierberea şi călcarea rufelor.

DERATIZAREA – totalitatea mijloacelor de distrugere a rozătoarelor (şoareci, şobolani etc.), cu rol în transmiterea la om a unor boli infecţioase şi infestaţii parazitare.

Raticidele – substanţe chimice folosite pentru deratizare - folosirea acestor substanţe se face cu multă atenţie deoarece sunt foarte toxice pentru organism.- mijloace mecanice: - curse de şoareci

- capcane - astuparea găurilor.

- mijloace chimice: se pot utiliza diferite substanţe: substanţa ANTU, Warfarina, pasta fosforică – ele se pot aplica în jurul surselor de apă şi de hrană, rozătoarele neputând rezista fără apă mai mult de 24 de ore şi fără hrană mai mult de 2 zile.

PREGĂTIREA PATULUI ŞI ACCESORIILE LUIPatul este cel mai important mobilier din salonul bolnavului şi trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

- să fie comod- de dimensiuni potrivite- uşor de manevrat

- uşor de curăţat.- patul este confecţionat din tuburi uşor de curăţat, vopsite cu vopsea albă sau inox având o axă fixă care este partea principală şi se numeşte SOMIERA METALICĂ - care este confecţionată din sârmă metalică bine întinsă pe un cadru fix confecţionat din fier şi este uşor elastică.

26

Somiera poate fi incorect construită şi să cedeze sub greutatea bolnavului oferindu-i acestuia o poziţie incomodă.- dimensiuni : - lungime 2 metri

- lăţime 80-90 cm - înălţime de la duşumea la saltea 60 cm.

Tipuri de pat : - pat simplu (cu somiera dintr-o singură bucată)- pat simplu cu rezemătoare mobilă- pat universal- pat pentru agitaţi psihic – cu plasă închisă- paturi pentru sugari (cu apărători mobile)- paturi pentru terapie intensivă – cu apărători demontabile şi cu telecomandă.

Accesoriile patului: - salteaua - perne (2) - pătură cu aleză şi traversă (patul se poate schimba în lungime şi în lăţime).

Schimbarea lenjeriei de pat - se face în lungimea patului şi în lăţime

În lungime se schimbă atunci când bolnavul stă culcat pe spate – Decubit dorsal – sau într-o altă poziţie – Decubit lateral drept sau stâng.

În lăţime patul se schimbă când bolnavul stă în poziţia şezândă.ÎMBRĂCAREA BOLNAVULUI IMOBILIZAT - îmbrăcarea membrului bolnav se face prima dată;- dezbrăcarea se începe cu membrul sănătos.ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE CORPORALE ŞI VESTIMENTARE A BOLNAVILOR

IMOBILIZAŢI- baia generală şi duşul- toaleta zilnică.EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI A UNUI BOLNAV IMOBILIZAT

Pentru efectuarea toaletei trebuie respectate următoarele reguli:- temperatura camerei să fie între 20-22º C;- se pregătesc toate materialele lângă patul bolnavului;- se acţionează rapid cu blândeţe şi profesionalism;- se asigură intimitatea bolnavului – paravan sau rugăm pe ceilalţi pacienţi să se întoarcă.Materiale necesare: - paravan;- prosoape, cearceafuri de baie;- săpun;- 3 perechi de mănuşi; (culori diferite)- termometru baie;- periuţă de dinţi;- pastă de dinţi;- pahar.Pregătirea materialelor necesare.Pregătirea psihică şi fizică.Pregătirea condiţiilor de mediu.

Efectuarea toaletei feţei- se insistă la nivelul ochilor şi anume ochii se spală de la comisura externă spre cea internă. Efectuarea toaletei urechilor- se insistă în regiunea retroauriculară (se şterge), se clăteşte şi se şterge prin tamponare.Efectuarea toaletei gâtuluiEfectuarea toaletei membrelor superioare - se insistă în regiunea axilară, se taie unghiile.

27

Efectuarea toaletei toracelui- se insistă la nivelul pliurilor submamare.Efectuarea toaletei spateluiEfectuarea toaletei abdomenului- insistându-se la nivelul regiunii ombilicale – aruncând apa şi schimbând apoi mănuşa.Efectuarea toaletei abdomenului- se insistă în plica inghinală;- se aruncă apa, se schimbă mănuşa. Efectuarea toaletei organelor genitale- se introduce sub regiunea fesieră bazinetul sau plosca şi întotdeauna spălarea se face din partea anterioară

spre anus cu un săpun cu pH neutru.Efectuarea toaletei păruluiEfectuarea toaletei cavităţii bucale la bolnavul inconştient

Materiale necesare:- tampoane pe port tampon- apă boricată- glicerină boraxată 20%- spatulă linguală- tăviţă renală- mănuşi de cauciuc.

Pregătirea materialelor.TEHNICA : - spălarea mâinilor;- bolnavul va sta în decubit dorsal cu capul într-o parte; sub bărbie se pune tăviţa renală, se pune

deschizătorul de gură între arcadele dentare; se înmoaie un tampon în soluţie de glicerină boraxată şi se şterge limba – bolta palatină şi suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare, cu mişcări dinăuntru înspre afară;

- aruncăm tamponul şi cu un alt tampon curăţăm dantura;- pe un tampon îmbibat în glicerină boraxată se îndepărtează depozitul gros albicios de pe limbă, iar buzele

uscate şi crăpate se ung cu glicerină boraxată sau cu o cremă hidratantă.OBSERVAŢIA POZIŢIEI BOLNAVULUI

- observarea poziţiei bolnavului în pat ne oferă anumite informaţii despre acesta şi de asemenea ne ajută să îl aşezăm în anumite poziţii în timpul anumitor îngrijiri sau tratamente.

Astfel avem: Poziţia - ACTIVĂ - PASIVĂ - FORŢATĂ.

1. POZIŢIA ACTIVĂ – bolnavul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor, poziţia este identică cu a omului sănătos.

2. POZIŢIA PASIVĂ - este a bolnavului în stare gravă, bolnavul este lipsit de forţă fizică, are nevoie de ajutor.

3. POZIŢIA FORŢATĂ – bolnavul ia o poziţie neobişnuită, impusă de boală (în paralizii unilaterale, în crizele dureroase abdominale: ulcer duodenal sau crizele biliare) sau impusă de necesitatea unui tratament (aparatele de extensie în caz de fracturi).

POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT ~ DECUBIT DORSAL

- bolnavul stă culcat pe spate cu faţa în sus fără pernă – este o poziţie indicată în afecţiuni ale coloanei vertebrale sau după puncţia lombară;

- bolnavul stă culcat pe spate cu o pernă subţire sub cap – poziţie indicată în anemiile post hemoragice, afecţiuni cerebrale;

- bolnavul culcat pe spate, cu faţa în sus cu două perne, este poziţia obişnuită (în orice afecţiune). ~ DECUBIT LATERAL DREPT SAU STÂNG – bolnavul este culcat pe o parte cu o pernă subţire sub cap, cu membrul inferior care este în contact cu patul întins, iar cu celălalt îndoit, iar la spate este sprijinit cu o

28

pernă sau un sul de pătură – este o poziţie indicată în meningite şi pleurezii. ~ DECUBIT VENTRAL – bolnavul stă culcat pe abdomen fără pernă, cu capul întors într-o parte, braţele pot să fie de-a lungul corpului sau pot fi îndoite astfel încât suprafaţa pamară să vină în contact cu patul.- este indicat la bolnavii inconştienţi, la cei cu escare şi la cei cu paralizii.

~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ: a) în pat b) în fotoliu

Bolnavul este menţinut în poziţie şezândă în pat astfel încât între spate şi suprafaţa patului să se formeze un unghi de 90º. Acest lucru se poate realiza fie prin introducerea a 4-5 perne la spatele bolnavului sau prin ridicarea somierei mobile (rezemătoare). Este indicată la bolnavii dispneici (cu lipsă de aer), în perioada crizelor de astm bronşic, în insuficienţa cardiacă, favorizând respiraţia.b) ÎN FOTOLIU – bolnavul este aşezat confortabil bine îmbrăcat şi acoperit cu o pătură. ~ POZIŢIA SEMIŞEZÂNDĂ – se realizează astfel încât între spatele bolnavului şi suprafaţa patului să se formeze un unghi de 45º.

Aceasta se realizează prin introducerea a două perne sau cu ajutorul rezemătoarei de spate. Poziţia este interzisă bolnavilor cu tulburări de deglutiţie, a comatoşilor, în cursul anesteziei generale. Este indicată în primul ajutor acordat bolnavilor cu tulburări de respiraţie. ~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ CU GAMBELE ATÂRNATE - se realizează la marginea patului, din poziţia şezândă sub picioarele bolnavului se pune un mic taburet; bolnavul este îmbrăcat; poziţia este indicată în insuficienţa cardiacă. ~ POZIŢIA TRENDELENBURG/DECLIVĂ - poziţia se obţine prin ridicarea părţii distale (de la picioare) a patului astfel încât între podea şi piciorul patului să fie o diferenţă între 10 - 60 cm.

Bolnavul va sta culcat în decubit dorsal; la cap se pune o pernă subţire pentru ca acesta să nu se lovească de marginea patului, iar alunecarea bolnavului se evită prin fixarea acestuia cu chingi sau o rezemătoare specială – este o poziţie indicată în anemii acute grave, hemoragii ale membrelor inferioare şi ale organelor genitale, după rahianestezie şi după intervenţii ginecologice. ~ POZIŢIA PROCLIVĂ – se realizează prin ridicarea părţii proximale a patului de la cap ~ POZIŢIA GINECOLOGICĂ – bolnava este culcată pe spate cu genunchii bine îndepărtaţi şi coapsele flectate pe abdomen;- este indicată în naştere şi examenele ginecologice şi obstetricale.

~ POZIŢIA GENU - PECTORALĂ – bolnavul stă în genunchi, aceştia sunt uşor îndepărtaţi; pieptul atinge suprafaţa patului, iar capul este într-o parte – indicată în explorările rectale (RECTOSCOPIE) sau în tuşeul rectal.

SCHIMBAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI ÎN PAT a.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral şi invers

b.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţia şezândă c.) Readucerea bolnavilor alunecaţi din poziţie şezândă în semişezândă.

MOBILIZAREA BOLNAVULUI- imobilizat – nu se poate mişca;- mobilizabil - se poate mişca. Mobilizarea bolnavului are ca şi scop prevenirea apariţiei unor complicaţii (escare, tromboze) şi grăbirea procesului de vindecare. Momentul mobilizării unui bolnav este hotărât de medic în funcţie de boală, starea generală şi activitatea acestuia.

1. Pregătirea bolnavului2. Mobilizarea capului şi a membrelor în poziţia de decubit dorsal

- se examinează bolnavul şi pulsul;- se efectuează mişcări blânde, pasive de gimnastică în pat (se ridică mâna, piciorul, se masează blând)- se verifică pulsul bolnavului.

3. Ridicarea bolnavului în poziţia şezândă (se face cu multă blândeţe, la început cu mişcări pasive asociate cu exerciţii de respiraţie)

29

Mobilizarea se mai poate face prin agăţare (deasupra patului se găseşte elementul pentru agăţare).4. Aşezarea bolnavului în poziţia şezândă- la marginea patului (bolnavul va fi îmbrăcat) urmărindu-se faciesul , pulsul, respiraţia; bolnavul rămâne în această poziţie treptat din ce în ce mai mult.5. Aşezarea în fotoliu- trebuie supravegheată de asistentă.6. Ridicarea bolnavului în poziţia ORTOSTATICĂ (în picioare)- trebuie supravegheată de asistentă7. Efectuarea primilor paşi.

DEFINIREA ŞI PREVENIREA ESCARELOREscarele – reprezintă o leziune profundă care apare la nivelul ţesuturilor care sunt în timp îndelungat

comprimate între o proeminenţă osoasă şi un plan dur (patul). Zonele organismului unde apar cel mai frecvent escarele depind de poziţia pacientului. Astfel:- din poziţia de decubit dorsal avem: - zona occipitală şi a omoplaţilor;

- regiunea: - coatelor; - spatelui; - feselor; - călcâiele.

- din poziţia decubit lateral avem: - umerii; - regiunea trohanteniană;

- partea internă şi externă a genunchilor.- din poziţia şezândă şi semişezândă avem: - regiunea ischiatică şi trohanteriană.

PREVENIREA ESCARELOR1. – prin schimbarea poziţiei bolnavului în pat2. – toaleta pe regiuni3. – schimbarea lenjeriei de corp4. – schimbarea lenjeriei de pat.

Dacă totuşi apar escare, ele trebuie îngrijite şi tratate ca oricare plagă în „condiţii de curăţenie perfectă”.

EVOLUŢIA UNEI ESCARE – la început apare ca şi o rană albă decolorată - pielea se subţiază după aceea se transformă într-o zonă de culoare roşie, iar în ultima fază apare culoarea violacee neagră = Necroză =.

TRATAMENTUL ESCARELOR Materiale necesare: - săpun acid - pentru schimbarea pH-ului suprafeţei pielii;

- alcool medicinal diluat;- pudră talc mentolată;- cremă cu antibiotice;- soluţii dezinfectante - cloramină

- rivanol- apă oxigenată

- betadină - instrumente chirurgicale sterile.

Pregătirea materialelor se face lângă bolnav la pat.- se pregătesc materialele;- se pregăteşte bolnavul fizic şi psihic- spălarea pe mâini şi luarea mănuşilor de unică folosinţă.

TEHNICA: - se face toaleta pe regiuni;- se inspectează zona respectivă cu maximă atenţie;

30

- se face masajul zonei predispuse (coate, călcâie, fese etc.) cu soluţie de alcool diluată, iar sub zona respectivă se aşează un colac de cauciuc sau un inel după care se pudrează cu talc mentolat.

Locul unde a apărut deja escara se tratează ca şi o plagă.

CAPTAREA DEJECŢIILOR (produselor fiziologice şi patologice ale bolnavului)SCOP: - este descoperirea modificărilor patologice ale organismului.A . Captarea materiilor fecaleMateriale necesare : - paravan;

- ploscă (sau bazinet);- acoperitoare ploscă;- hârtie igienică;- săpun;- prosop;- muşama şi aleză pentru protejarea patului;- urinarul;- reorganizarea locului de muncă.

B . Captarea urinei- la un bolnav imobilizat la pat se face în:

- urinare (recipiente confecţionate din material emailat - recipiente din sticlă sau plastic cu deschizătura diferită:

- la bărbaţi sub formă de tub; - la femei scurtă şi lată.C. Captarea sputei

Materiale necesare: - pahare conice sau Petri sau în scuipătoare.Scuipătoarele trebuie să fie speciale, spălate, sterilizate şi uscate.

Soluţii: - LIZOL 3%; - FENOL 2,5% amestecată cu sodă caustică.

Când sputa trebuie analizată la laborator nu se adaugă acele substanţe dezinfectante.- Pregătirea materialelor;

- Instruirea bolnavului: - acesta se instruieşte să nu scuipe în batistă, şerveţele ci numai în vasul special primit în acest scop.

Practic la captarea sputei trebuie asigurate unui bolnav cel puţin 2 scuipătoare pentru rulaj.- se golesc în fiecare dimineaţă;- se curăţă;- se spală;- se dezinfectează;- se sterilizează;D. Captarea vărsăturilorMateriale necesare: - muşama , aleză;

- tăviţă renală;- pahar cu soluţie aromatică de clătit gura.

- Pregătirea materialelor;- Pregătirea bolnavului;- Aşezarea în poziţie decubit lateral sau şezândă.TEHNICA : - spălarea mâinilor, rugăm bolnavul să ţină sub bărbie tăviţa;

- cu mâna dreaptă se ţine fruntea bolnavului ajutându-l să vomite; după ce acesta s-a liniştit, se îndepărtează tăviţa renală şi se face spălarea pe mâini.

Vărsătura captată în tăviţa renală, dacă este cazul se păstrează până la venirea medicului; nu se aruncă.Tăviţa renală se goleşte, se spală, se clăteşte şi pe urmă se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere sau

autoclavare.

31

EFECTUAREA TRANSPORTULUI BOLNAVULUI ÎN SPITAL- este o etapă importantă în îngrijirea bolnavului.

Transportul efectuat cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina agravarea stării bolnavului sau decesul acestuia.

Transportul poate fii de două feluri: 1. – transport primar; 2. – transport secundar.

1. TRANSPORTUL PRIMAR: - de la locul accidentului sau de la domiciliu. - riscul acestuia este mai mare deoarece bolnavul transportat este nepregătit din punct de vedere medical şi fără diagnostic cunoscut.De aceea scurtarea timpului, respectiv a transportului este foarte important; cu cât durata este mai scurtă în timp, şansele bolnavului sunt mai mari.

2. TRANSPORTUL SECUNDAR: - este un transport de la un spital la altul, la domiciliu, de la o secţie la alta, de la un serviciu la altul, precum şi mutarea bolnavului de la un salon la altul.

Pe toată perioada transportului, bolnavul trebuie să fie sub îngrijire. În spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia deplasarea îi este contraindicată – transportul va face transportul cu:- cărucior;- pat mobil;- ascensor (lift).

7. INSTRUMENTE (Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş)

ÎNTREŢINEREA ŞI PĂSTRAREA INSTRUMENTELOR MEDICALE; INSTRUMENTARUL MEDICAL

Instrumentarul medical: = totalitatea ustensilelor ce se folosesc în scopul examinărilor clinice şi de laborator, precum şi în scopul tratamentelor şi îngrijirii bolnavilor.

Pentru investigaţii şi tratamente curente există un număr redus de (ustensile) instrumente a căror cunoaştere este absolut obligatorie.

Pentru a uşura cunoaşterea acestor obiecte au fost împărţite în mai multe grupe: 1. – instrumente pentru precizarea diagnosticului:2. – instrumente pentru efectuarea injecţiilor;3. – instrumente pentru mici intervenţii chirurgicale şi tratamente curente.

1. STETOSCOPUL BIAURICULAR – este utilizat pentru ascultaţia zgomotelor produse în interiorul organismului prin funcţionarea normală sau

patologică a unor organe: inimă, plămâni, vase.– prezintă două olive din ebonită care se introduc în ureche iar partea terminală este formată dintr-o

porţiune metalică pe care este aşezată o membrană fină pentru perceperea diferitelor zgomote;- aceste olive înainte de a se introduce în ureche şi după aceea/ de asemenea şi membrana se dezinfectează

prin ştergere cu alcool medicinal, nu se sterilizează şi se păstrează în dulapul cu instrumente.2. STETOSCOPUL MONOAURICULAR

- se foloseşte pentru ascultaţia bătăilor cordului fetal (BCF); poate fi confecţionat din lemn sau metal.- se dezinfectează prin ştergere cu un tampon îmbibat cu alcool medicinal; nu se sterilizează şi se păstrează

în dulapul cu instrumente.3. SPATULA LINGUALĂ

– se foloseşte pentru examinarea cavităţii bucale şi a faringelui + tratarea lor; după utilizare se spală cu apă, cu detergent cu ajutorul periilor şi se sterilizează prin fierbere, autoclavare sau la Poupinel.4. OGLINDA FRONTALĂ

– folosită la ORL pentru examinarea conductului auditiv extern, a foselor nazale, a faringelui şi laringelui.- este formată dintr-o bandă metalică sau de cauciuc reglabilă şi oglinda propriu zisă care trebuie ştearsă

pentru a se asigura vizibilitatea şi care trebuie protejată cu ajutorul unui capac

32

- se păstrează în dulapul de instrumente medicale.

5. SPECULUL NAZAL – folosit în ORL pentru lărgirea foselor nazale + examinarea în profunzime a acestora;- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.

6. SPECULUL AURICULAR – serveşte la examinarea conductului auditiv extern, a timpanului;- se spală, se dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.

7. DESCHIZĂTORUL DE GURĂ – DEPĂRTĂTORUL DE MAXILAR- serveşte la îndepărtarea maxilarelor şi pentru menţinerea deschisă a cavităţii bucale în timpul unor

tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale, faringelui, esofagului şi laringelui;- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.

8. PENSA DE PRINS LIMBA – serveşte pentru prins limba în cazul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale, faringelui, esofagului şi

ale laringelui în timpul anesteziei;- se spală, se dezinfectează, se sterilizează.

9. VALVA VAGINALĂ – se foloseşte în obstetrică şi ginecologie, pentru lărgirea vaginului pentru examinare şi tratamente şi în

unele investigaţii de specialitate- se spală, se sterilizează.

10. SPECULUL VAGINAL BINAL 11. PELVIMETRUL

- serveşte pentru măsurarea diametrului bazinului (între cele două creste iliace);- se dezinfectează cu alcool medicinal.

12. HISTEROMETRUL – pentru măsurarea cavităţii uterine; - se sterilizează.

13. SERINGILE - servesc în administrarea diferitelor medicamente sub formă de soluţii, cât şi pentru recoltarea sângelui şi a

lichidului cefalorahidian (LCR);- mici pompe care servesc la injectare pentru spălarea unor conducte: (auditiv)- sunt utiluzate la administrarea alimentelor, la prematuri şi la măsurarea unei cantităţi exacte de soluţii;

Seringa are două părţi: - corpul; - pompa sau pistonul.

Acul are teacă de protecţie.Corpul seringii poate fi din format din sticlă sau plastic; prezintă două extremităţi prevăzute cu armătură

metalică, una dintre ele terminându-se printr-un tub cilindric, iar celălalt printr-un inel.Tubul cilindrului care se termină sub formă de tub şi pe care se fixează acele poartă denumirea de

AMBOU.(PARTEA DE STICLĂ) – corpul seringii de sticlă sau plastic este gradată.

Etanşeitatea unei seringi se verifică prin apăsarea pe amboul seringii şi trăgând pistonul în jos = pistonul nu trebuie să cadă.

Se sterilizează prin fierbere sau la autoclav.TIPURI DE SERINGI – Seringa ANEL - se utilizează la oftalmologie 1. seringa RECORD (sticlă + metal);2. seringa LUER (se utilizează la recoltări, e formată din sticlă + sticlă);3. seringă de unică folosinţă de toate dimensiunile;4. seringă de tuberculină (are 1 ml şi este gradată din sută în sută diviziuni);5. seringa GUYON (pentru spălări ORL, spălături vaginale)

33

Pe ambou se ataşează acele de diferite mărimi utilizându-se pentru administrarea injecţiilor : - IM (intramusculare);

- IV (intravenoase); - subcutanate (SC); - intradermice (IDR).Toate acestea se sterilizează prin fierbere, autoclavare, POUPINEL.

Tăietura sub formă oblică a acelor sub formă de unghi ascuţit – BIZOU.! Actualmente, în toată lumea, la fel şi în România, se utilizează seringi de unică folosinţă, sterile, din material plastic, de diferite dimensiuni, gradate, atât pentru recoltarea de produse biologice, cât şi pentru administrarea diferitelor tratamente. Seringa Guyon este încă utilizată în secţiile ORL.14. SONDE

- sunt confecţionate din metal, cauciuc sau sticlă.- Sonda FAUCHER – pentru evacuarea stomacului, în spălătura gastrică şi alimentaţia artificială

Partea superioară prezintă două orificii: - unul central ;- unul lateral; - se termină sub forma unei pîlnii- se sterilizează prin autoclavare

- Sonda EINHORN (duodenală) – are lungime 1,50 m – gradată din 5 în 5 cm; capătul liber are o olivă din metal cu mai multe orificii care este împregnată cu săruri pe a putea fi vizualizată sub ecranul radiologic.

La diviziunea 45-50 cm ajunge în stomac, la 74 cm – la duoden.- Sondele NELATON – care se folosesc pentru recoltarea urinei la femei + bărbaţi, copii; vârful este

rotunjit, prevăzut cu un orificiu care poate avea diferite dimensiuni;- Sonda FOLEY – cu balonaș - pentru evacuarea urinei la femei și bărbați

- Sonda THIEMAN – pentru recoltarea sau evacuarea urinei la bărbaţi. - Sonda PETZER – pentru drenarea vezicii urinare la femei.

- unele sonde NELATON se folosesc pentru alimentarea prematurilor (gavaj)

15. INSTRUMENTARUL CHIRURGICALA. Bisturiul, cu lame diferite – folosit pentru incizia sau secţionarea ţesuturilor – vârful se protejează cu

tampoane de tifon, lamele având forme diferite.B. Foarfeca chirurgicală - curbă;

- dreaptă.Vârful poate fi ascuţit, drept sau bont. Se foloseşte pentru tăierea ţesuturilor sau a materialelor de sutură chirurgicală.

C. Pensele – pot fi: 1. – anatomice – de apucat - fără dinţi; 2. – chirurgicale (pentru pansat - cu dinţi); 3. – hemostatice, pentru fixare.

1) PENSELE ANATOMICE – sunt folosite pentru prinderea şi manevrarea diferitelor ţesuturi şi pentru pansarea plăgilor ; de asemenea şi cele chirurgicale.2) PENSELE HEMOSTATICE - servesc în mod special pentru realizarea hemostazei şi la efectuarea transfuziilor, perfuziilor. Pensa PEAN este pensă fără dinţi, de diferite mărimi iar pensa hemostatică cu dinţi se numeşte KOCHER. PENSA MOSOTTO – serveşte la pensarea vaselor şi ţesuturilor fine cu traumatizare minimă.PENSA MIKULITZ – se foloseşte pentru hemostaza vaselor mari.PENSA PENTRU CÂMPURILE STERILE „JONES” şi pensa pentru câmpuri CARĂBUŞ - pentru fixarea la piele a câmpurilor sterile de operaţie cu scopul de a delimita câmpul operator.ACELE REVERDIN ŞI DESCHAMPS – utilizate în chirurgie pentru suturarea ţesuturilor.PORTACELE MATHIEU ŞI HEGAR – care se folosesc la manevrarea acelor chirurgicale pentru muşchi şi piele.AGRAFELE CHIRURGICALE MICHEL – de asemenea folosite pentru apropierea marginilor pielii.

34

TROCARELE – sunt ace folosite pentru puncţii – osoasă, abdominală, etc; sunt compuse din 2 părţi - mandren; - mâner.

Materialul pentru cusut se numeşte CATGUT; este un fir fabricat din intestin de oaie care se introduce într-un flacon cu soluţie etilică (alcool 90 %).MĂNUŞILE CHIRURGICALE – de diferite mărimi şi unică folosinţă ambalate; între ele există straturi de tifon iar în interior pudră de talc.CUTIILE PENTRU INSTRUMENTE – confecţionate din material inox sub formă triunghiulară şi cele speciale sunt CASOLETELE care au formă rotundă şi sunt confecţionate din metal.

! Toate instrumentele chirurgicale se folosesc sterile; se păstrează în containerele în care au fost sterilizate, în vederea folosirii. Un material steril se utilizează la o singură persoană, pentru o singură procedură.

STERILIZAREA INSTRUMENTELOR, MATERIALELOR ŞI APARATELOR UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MEDICO-SANITARĂ

STERILIZAREA – este procedeul de distrugere a tuturor formelor de existenţă a microorganismelor, atât de la suprafaţă cât şi din interior (sau profunzimea unui obiect).

Scopul – sterilizarea realizează procedeul de asepsie prin care se previne pătrunderea germenilor patogeni în organism prin soluţii de continuitate (de exemplu plăgile chirurgicale sau traumatice).

Materiale necesare : - detergenţi , solvenţi organici (eter, benzină, alcool); sublimat 1/1000; amoniac 1/100, perii pentru curăţirea instrumentarului, ulei de parafină sau de vaselină, tifon, vată, bromocet, cloramină, alcool 70/100 pudră de talc.

PREGĂTIREA INSTRUMENTELOR DE METAL PENTRU STERILIZAREETAPE EXECUŢIE TIMPII

1) Sortare, demontare, introducerea (în chiuveta specială de spălat)

- ex. bisturiu, cele de înţepat se protejează cu vârful în tifon; se îndepărtează sub jet de apă, sângele, impurităţile; se demontează foarfecele, pensa hemostatică

2) Spălarea - se spală instrumentele cu apă caldă + detergent sau săpun cu ajutorul unor perii speciale

3) Submerjarea - se introduc instrumentele în soluţie de amoniac 1% timp de 10-15 minute

4) Clătirea - sub jet de apă din abudenţă5) Ştergerea - se şterg cu ajutorul unor cârpe speciale fiecare

instrument în parte; se verifică funcţionalitatea lor

6) Sortarea şi aşezarea în cutii - instrumentele vor fi aşezate în cutii metalice sau fierbătoare electrice pentru a fi sterilizate prin fierbere- în cutii metalice cu capacul închis pentru a fi sterilizate la POUPINEL împreună cu fiola martor - în cutii metalice cu capacul deschis pentru a fi sterilizate la autoclav împreună cu fiola martor.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A OBIECTELOR DE STICLĂ ŞI A STICLĂRIEI

ETAPE TIMPII

35

1) Golirea conţinutului - seringile, eprubetele, baloanele cu cutii Petri, pipetele Pasteur sau pipetele Potain

2) Clătirea - apă din abundenţă3) Fierberea - se fierbe cu soluţie de detergent 1,2% timp

de 30 minute4) Spălarea - cu apă caldă + detergenţi + perii speciale5) Clătirea finală - cu apă din abudenţă + apă distilată 6) Uscarea la etuvă - în prealabil se astupă gura eprubetelor şi a

baloanelor cu dopuri de vată

7) Împachetarea în hârtie albă 8) Introducerea sticlăriei în Poupinel - pe rafturi

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SERINGILOR ŞI A ACELOR PENTRU INJECŢII ŞI PUNCŢII

1. – clătire imediată după întrebuinţare2. – spălarea propriu zisă3. – clătirea4. – submerjarea5. – clătirea finală6. – uscare7. – verificarea calităţii seringii8. – verificarea vârfului acelor9. – pregătirea cutiilor cu seringi urmată de sterilizare10. – sterilizarea se poate face prin fierbere, prin autoclavare.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SONDELOR DE CAUCIUC ŞI MATERIAL PLASTIC1. – golirea şi clătirea sondelor de conţinut 2. – spălarea cu săpun + apă + detergent3. – submerjare4. – clătirea finală5. – uscarea (cu comprese la exterior )6. – îndepărtarea de leucoplast (benzină)7. – introducerea în cutii metalice etajate8. – introducerea cutiilor cu sonde în autoclavă 9. – pregătirea şi sterilizarea propriu zisă10. – păstrarea în camere uscate la temperatura de 16º C.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A MATERIALELOR DIN BUMBAC1. – pregătirea materialului pentru pansamente – tampoane şi comprese de tifon, meşe, tampoane de vată,

dreptunghiuri şi pătrate de vată având diferite dimensiuni în funcţie de serviciul de specialitate (în chirurgie generală, ORL, ortopedie ); acestea se aşează în casolete cu orificii deschise aşezate într-o anumită ordine fără a fi presate şi pentru a permite circulaţia vaporilor;

2. – pregătirea materialului moale, de protecţie în intervenţii chirurgicale: - se pregătesc câmpuri de pânze mari şi mici care asigură suprafaţa sterilă, acoperind bolnavul;

- se pregătesc câmpuri speciale, tăiate în centru;- halatele, bonetele, măştile, mănuşile de aţă, ciorapi chirurgicali; acestea toate vor fi aşezate în casolete în

ordinea inversă a utilizării fără a fi presate. 3. – pregătirea materialului moale pentru secţiile cu risc crescut de infecţii: - nou născuţi, terapie intensivă, secţiile pentru arşi.

36

4. – pregătirea aparatelor endoscopice – (cistoscop, bronhoscop, gastroscop, colonoscop) pentru antiseptizor:- demontarea aparatelor;- fierberea şi curăţirea aparatelor.

În unităţile de asistenţă medicală, sterilizarea se realizează prin metode fizice, abur sub presiune sau abur la temperatură şi presiune ridicate/ scăzute, căldură uscată, precum şi prin metode combinate fizico- chimice.

1. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ USCATĂ- se realizează prin mai multe metode: - încălzirea la roşu

- flambarea - etuve cu aer cald (POUPINELUL).

A. STERILIZAREA PRIN ÎNCĂLZIRE LA ROŞU- prinderea ansei de mâner, adică se face încălzirea ansei la oarecare distanţă de flacăra becului Bunsen pentru a usca resturile produselor recoltate sau însămânţate cu ansa pentru ca aceasta să nu cadă de pe ansă;- încălzirea la roşu: introducerea şi menţinerea ansei în flăcări până la încălzirea la roşu.B. STERILIZAREA PRIN FLAMBARE- pregătirea materialelor;- instrumentele de metal, se curăţă, se usucă, se aşează într-un capac de cutie metalică sau tăviţă renală;- sterilizarea prin flambare constă în: turnarea unei cantităţi suficiente de alcool metilic (spirt) peste instrumente, se dă foc alcoolului astfel încât flacăra să cuprindă toate instrumentele timp de 3-4 minute.

Flambarea este o metodă folosită numai în împrejurări deosebite deoarece nu este o metodă sigură prezentând dezavantajul că deteriorează instrumentele metalice; este o metodă totuşi utilizată pentru sterilizarea gâtului fiolelor şi a eprubetelor.C. STERILIZAREA LA ETUVA CU AER CALD (POUPINEL SAU CUPTORUL PASTEUR)- este un aparat cu reglaj electric care utilizează aerul cald pentru sterilizare;- este compus dintr-o cutie metalică de formă dreptunghiulară cu pereţii groşi, dubli şi cu rafturi în interior;- aerul încălzit circulă printre pereţi şi pătrunde prin orificiile existente în cutie;- sursa de căldură – este electrică. Avantajul acestei sterilizări constă în faptul că obiectele introduse pentru sterilizare la sfârşit sunt PERFECT USCATE ŞI NU SE DISTRUG.TEHNICA: - instrumentele metalice se introduc în cutiile cu capacele închise;

- sticlăria curăţată şi uscată; (eprubetele, baloanele se învelesc în hârtie albă şi se astupă cu dopuri de vată aşezându-le pe rafturi).OBŢINEREA TEMPERATURII DE 180º- se introduce aparatul în priză şi se urmăreşte creşterea temperaturii până la 180º cu ajutorul termometrului (vârful termometrului în interior iar coloana gradată în afară).

Se menţine temperatura de 180º timp 60-90 minute în funcţie de materialul care este în interior.Încheierea sterilizării: - se întrerupe sursa de căldură, se scoate din priză iar materialele se scot din aparat

când temperatura din interior coboară la 30-40º C, pe cutiile metalice se aplică o banderolă cu data, ora, numele celui care a efectuat sterilizarea şi conţinutul.

Această metodă are avantaje: elementele sunt uscate şi nu se distrug iar valabilitatea instrumentelor sterilizate prin această metodă este de 24 h dacă cutiile nu au fost deschise.

2. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ UMEDĂ- se face prin fierbere şi autoclavareA. Sterilizarea prin fierbere- se poate face în cutii metalice prevăzute cu un grătar pe care se pun obiectele de sterilizat sau fierbătoare electrice care sunt prevăzute cu o tavă perforată pe care se aşează instrumentele.

Grătarul sau tava perforată dau posibilitatea scoaterii instrumentelor din fierbător după sterilizare.Pregătirea materialelor : - instrumentele metalice;

- seringile, acele, sondele, tuburile de cauciuc + material plastic; - toate materialele pot fi introduse, cu excepţia sticlăriei.

37

Se introduc în cutia metalică şi se toarnă peste ele apă dedurizată astfel încât nivelul apei să se păstreze până la sfârşitul fierberii.

Se conectează fierbătorul electric sau cutia metalică la priză, se aşteaptă momentul începerii fierberii şi se menţine aparatul în priză din momentul începerii fierberii încă 30 minute.

Încheierea sterilizării: - se scoate aparatul din priză, se scurge apa, se aplică banderola pe cutie cu data, cu ora, numele după se scot şi se şterg până devin uscate.

! Sterilizarea prin fierbere se utilizează în lipsa unui mijloc mai bun de sterilizare Nefiind o metodă sigură din cauza temperaturii apei – nu atinge decât 100º C sau 104 º C în cazul în care fierberea se face într-o soluţie de bicarbonat de sodiu 1%.! Prin fierbere instrumentele metalice se degradează.! Capacele fierbătoarelor sunt considerate nesterile.! Instrumentele sterilizate prin această metodă sunt considerate sterile sau au valabilitate 8 h dacă cutiile nu au fost deschise. B. Sterilizarea la autoclavă

Autoclava este un aparat care sterilizează cu ajutorul vaporilor sub presiune, format dintr-un cazan cu pereţii dubli care include în partea superioară un capac cu ajutorul unor buloane.

Între pereţi se introduce apa care se transformă în vapori prin fierbere; aceştia pătrund în cazanul interior prin nişte orificii situate în partea superioară şi de aici în casoletele care sunt introduse în autoclav cu orificiile deschise.- sursa de căldură: - electrică, gaz, aragaz.

Temperatura aburului din autoclavă se măsoară cu ajutorul unui manometru de presiune care are echivalenţă în º C.- la o presiune de 1 Atmosferă = 120º C;- la o presiune de 1,5 Atm = 128º C;- la o presiune de 2 Atm = 133º C;- la o presiune de 2,5 Atm = 139º C.

Pregătirea materialelor - a. pregătirea instrumentarului metalic, sonde de cauciuc, material plastic, materialul moale (halate, măşti) - b. pregătirea autoclavei – se introduce apa şi se pune la sursă.- c. obţinerea temperaturii necesare sterilizării.

Considerăm sterilizarea începută în momentul în care manometrul indică temperatura dorită.- se reglează sursa de căldură pentru ca presiunea să se menţină constant încă 30 minute.

Autoclavul este prevăzut cu o supapă de siguranţă care să nu permită ca presiunea să depăşească 2,5 ATM.Încheierea sterilizării – se întrerupe sursa, se lasă să scadă presiunea la 0º C, se lasă încă 15 minute după

care se deschide capacul autoclavei permiţând ca materialele să se usuce complet; pe cutii, pe casolete se pune banda cu date: ora, numele etc. Valabilitatea instrumentelor sterilizate la autoclave sunt 48 h dacă cutiile nu au fost deschise.

3. ALTE METODE DE STERILIZARE:- sterilizarea la sterilizatoare cu oxid de etilenă – se efectuează numai în staţia centrală de sterilizare a

spitalelor; se utilizează cînd nu există alt mijloc de sterilizare pentru obiecte şi echipamente termosensibile- sterilizarea la sterilizatoare cu abur şi formaldehidă la temperaturi joase şi presiune subatmosferică este

utilizată în staţiile centrale de sterilizare a spitalelor pentru obiectele şi echipamentele sensibile la căldură; agentul de sterilizare este formaldehida. - Sterilizarea la rece: este o metodă foarte nouă, modernă!

- PERASAFE este un produs comercial sterilizant, conţinând ca substanţă activă ioni peracetil; - se poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului termolabil sau termostabil, cum ar fi: endoscoape,

fibroscoape, aparatură de laparoscopie, freze dentare;- substanţa se dizolvă în apă; instrumentarul, după o prealabilă dezinfecţie (preferabil cu Virkon), se

introduce în soluţia de Perasafe, fiind lăsat să acţioneze 10 minute, după care poate fi considerat sterilizat.- în sățile de operație se utilizează o substanță și mai eficientă STERIL C.

38

8. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI ( Dr. Felicia Marc)

Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale. Ea trebuie să raporteze medicului tot ce observa în timpul zilei la un bolnav, într-un mod sistematic:

- comportamentul bolnavului- funcţiile vitale şi vegetative ale organismului- apariţia unor manifestări patologice.

Urmărirea comportamentului bolnavului Asistenta trebuie să urmăreasca poziţia în pat, expresia feţei, mişcările active, mersul, apetitul, somnul.

Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care suferă.- dacă starea e mai puţin gravă, are o atitudine asemănătoare cu a unei persoane sănătoase.- dacă starea e gravă, el devine adinamic; musculatura îşi pierde tonicitatea, mişcările active nu se mai pot

efectua = atitudine pasivă- în afecţiunile însoţite de dureri, bolnavul caută să menajeze partea dureroasă: în caz de fractură costală, va

sta pe partea sănătoasă; în ulcerul gastric, se aşeaza în decubit ventral sau lateral stâng (poziţie antalgică).- poziţia în pat poate fi determinată şi de nevoia de a uşura unele funcţii ale organismului: în pleureziile cu

lichid abundent, bolnavul stă culcat pe partea bolnavă, pt. ca partea indemnă să facă mişcări respiratorii mai ample- uneori poziţia pacientului este patogno-monică: în meningita tuberculoasă- poziția „în cocos de puşcă”

Expresia feţei bolnavului poate arăta gradul de inteligenţă, dar şi anumite stări psihice: durere, spaimă, agitaţie, oboseală, bucurie, depresie.

- faţa este anxioasă şi cianotică la pacienţii cu insuficienţă circulatorie gravă- în peritonită – faţa este acoperită cu sudori reci, ochii sunt înfundaţi, privirea e anxioasă- în boala Basedow - hipertiroidism - ochii sunt ieşiti din orbite, faţa trădează spaima (exoftalmie)

Starea psihică/de conştienţă a bolnavului - asistenta observă dacă pacientul îşi păstrează cunoştinţa, dacă este obnubilat sau complet inconştient,

dezorientarea în timp şi spaţiu, iluziile şi halucinaţiile.- apatia se manifestă printr-un dezinteres faţă de mediu şi persoana proprie- somnolenţa se manifestă prin necesitatea de a dormi îndelungat, dar pacientul poate fi trezit; dacă el nu

poate fi trezit şi nu reacţionează nici la excitaţii puternice, este vorba de comă.Pofta de mâncare - apetitul bolnavului

- asistenta va căuta să afle dacă lipsa apetitului este generală, dacă există alimente preferate sau evitate, dacă inapetenţă este reală sau doar declarată.

- bolnavii cu neoplasm (cancer) gastric au inapetenţa faţă de carne; cei în faza preicterică a hepatitei virale au un dezgust faţă de alimente grase

- bolnavii în faza de debut a diabetului zaharat au un apetit exagerat, manâncă mult - polifagie.Somnul bolnavului

- asistenta va urmări somnul atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, precum şi din punct de vedere al orarului.

- somnolenţa de imediat după alimentaţie arată un oarecare grad de insuficienţă hepatică, iar somnul de dimineaţa se constată la cei cu hepatita acută virală.

- somnul poate fi liniștit sau agitat, cu întreruperi sau nu; unii pacienţi au insomnie de adormire (nu pot adormi), alţii au insomnie de trezire (se trezesc în toiul noptii şi nu mai pot adormi).

URMĂRIREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE ALE ORGANISMULUI Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie în cursul oricărei boli, căci

modificarea lor reflectă starea generală a pacientului, precum şi evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă. Totalizarea observaţiilor asupra acestor funcţii se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului.

FOAIA DE TEMPERATURĂ

39

- este un document medical, ştiinţific şi medico-legal.- se completează de asistenta medicală cu foarte mare seriozitate şi ordonat.- cuprinde datele personale ale bolnavului şi parametrii legaţi de internarea acestuia- este formată dintr-un sistem de coordonate în care pe abscisă (orizontala) se noteaza ziua de boală -

împărţită în două: dimineaţa şi seara, respectiv se notează timpul în care se evoluează boala/ iar pe ordonată (verticala) se notează valorile funcţiilor vitale: temperatura, puls, tensiunea arterială, respiraţia şi diureza

- în partea inferioară există nişte rubrici în care sunt notate şi alte date ale pacientului: - greutate

- prezenţa şi nr. scaunelor - prezenţa vărsăturilor - dieta - pe foaia de temperatură se mai pot nota cu săgeţi în diferite culori convenţionale (de obicei roşu), diferite evenimente ca: intervenţia chirurgicală, transfuzia de sânge sau plasmă, sedinţa de hemodializă, etc. - tipuri de foi de temperatură: - a adultului - de pediatrie, care cuprinde de exemplu date despre alimentaţia sugarului (lapte de mamă, de vacă, piure de legume) - foaia de temperatură din secţiile de Terapie intensivă are particularităţi: ziua de boală se împarte în ore - 24 h, cuprinzând în plus planul complet de îngrijire şi tratament, precum şi analizele de laborator.

1. Măsurarea, notarea şi interpretarea temperaturiiTemperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism generatoare de caldură prin dezintegrarea

alimentelor energetice. Termoreglarea – este funcţia organismului care menţine echilibrul dintre producerea de caldură =

termogeneza şi pierderea de caldură = termoliza; astfel se păstrează valori constante (homeotermie).Există variaţii fiziologice ale temperaturii între dimineaţă şi seara:

- 36,7 - 37 gr. Celsius dimineaţa - 37 - 37,3 gr Celsius seara

Temperatura se măsoară pentru descoperirea unor valori patologice din organism. Locuri de măsurare:

40

- cavităţi semiînchise: axila, cavitatea bucală, plica inghinală - cavităţi închise: vagin, rect

Materiale necesare: - tava medicală pe care se pune termometrul - casoleta cu tampoane şi comprese sterile - prosop individual - săpun - pahar umplut 1/3 cu soluţie de cloramină 5% - ulei de vaselină - alcool medicinal - foaia de temperatură - pix albastru

Pregătirea materialelor:- verificarea integrităţii termometrului- se verifică dacă Mercurul este coborât în rezervor- se scoate din soluţia dezinfectantă- se şterge cu un tampon uscat

Pregatirea fizică şi psihică a bolnavului: poziţia sezândă/ decubit dorsalTehnica:

- în axilă – se face toaleta cu apă şi săpun a regiunii axilare, se şterge prin tamponare, se introduce bulbul termometrului în centrul axilei, se îndoaie membrul superior pe torace; se menţine 10 minute, se scoate, se şterge, se citeşte şi interpretează.

- în cavitatea bucală - termometrul ţinut ca un creion se lubrefiază cu apă, se introduce în cavitatea bucală sub limbă; bolnavul închide gura aproximativ 5 minute, fără să-l spargă cu dinţii; apoi se scoate, se citeşte, se interpretează.

- in rect – este indicată la bolnavii gravi, comatoşi, inconştienţi, la sugari şi copii mici; se lubrefiază vârful termometrului cu ulei de vaselină; poziţia pacientului este decubit dorsal sau lateral; cu mâna stângă se vizualizează rectul, iar cu dreapta se introduce bulbul termometrului prin mişcări blânde de rotaţie; se menţine aproximativ 3 minute, până când coloana de mercur nu mai urcă: se scoate, se şterge şi se dezinfectează cu alcool medicinal, se citeşte şi se interpretează.

Notarea cifrică- valorile obţinute se notează într-un carnet al asistentei medicale, iar ulterior în foaia de temperatură,

menţionând numele, prenumele, salonul, nr.patului.Notarea grafică

- fiecare pătrăţică a foii de temperatură corespunde la două zecimi de grade Celsius (două subdiviziuni); prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară se obţine curba termică

Interpretarea rezultatelor:- sub 36 gr.Celsius - hipotermie- 36 – 37o = afebrilitate- 37 - 38o = subfebrilitate- 38 - 39o = febră moderată- 39 - 40o = febră ridicată- 40 - 41o = hiperpirexie.

Intervenţiile nursei:- creează şi menţine o atmosferă adecvată: temperatura mediului ambiant să fie 20 - 22 de grade, umiditate

medie, aerisire bună.- utilizează iniţial metode non-farmacologice de scădere a temperaturii: dezbrăcarea de haine groase,

hidratare, umezirea corpului cu apă călduţă, aplicarea de gheaţă în axilă şi zona inghinală, aplicarea de comprese cu apă rece pe frunte, membrele superioare şi inferioare.

- administrează medicaţia antitermică la indicaţia medicului, evită utilizarea preparatelor interzise (Aspirina

41

trebuie evitată la copiii cu semne de viroză).- măsoară şi monitorizează valorile temperaturii pacientului, le notează în foaia de temperatură, precum şi

răspunsul la administrarea medicamentelor.- combate deshidratarea produsă de febră: supraveghează rehidratarea pacientului, fie pe cale orală, fie prin

perfuzii intravenoase indicate de medic.

2. Măsurarea, notarea şi interpretarea respiraţiei Respiraţia este funcţia importantă a organismului prin care se realizează aportul de oxigen în organism (inspiraţia) şi eliminarea bioxidului de carbon (expiraţia). Evaluarea acesteia se face cu scopul de a obţine informaţii despre anumite afecţiuni ale aparatului respirator. Respiraţia normală este suplă, amplă, pe nas, lentă, profundă.Materiale necesare:

- ceas cu secundar- foaia de temperatură- pix albastru

Tehnica:- se pregătesc materialele- pregătirea bolnavului se face în poziţia de decubit dorsal; nu se anunţă bolnavul, cel mai bine fiind

evaluarea în timpul somnului- se pune podul palmei pe cutia toracică; se numără frecvenţa mişcărilor respiratorii, mai exact numărul de

inspiraţii (mişcări de ridicare a toracelui) pe un minut, sau pe un sfert pe minut - daca respiraţia e regulată - şi se înmulţeste cu patru.

Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei numele, prenumele, salonul, nr. patuluiNotarea grafică:

- pentru fiecare pătrăţică a foii de observaţie corespund 2 respiraţii pe minut.Interpretarea rezultatelor

- valori fiziologice: - nou născut – 30 -50 respiraţii/min - la 2 ani – 25 - 35 resp/min - la 12 ani – 15 - 25 - la adult – 16 - 18 - la vârstnici – 15 - 25- valori patologice: - accelerarea ritmului respirator = tahipnee - reducerea - rărirea ritmului respirator = bradipnee - perturbarea ritmului respirator, lipsa, setea de aer = dispnee - oprirea completă a respiraţiei = apneea- dispneea poate fi de mai multe feluri, de exemplu: dispneea Cheyne - Stokes /dispneea Kussmaul.- dispneea Cheyne - Stokes – este o respiraţie cu amplitudine crescătoare, până se atinge amplitudinea

maximă; apoi amplitudinea scade până la apnee – care dureaza 10 - 15 sec; apoi tot acest ciclu se reia.- dispneea Kusssmaul – apare atunci când pH-ul sângelui scade sub 7,2; apare frecvent în unele come; este o

bradipnee accentuată, cu o inspiraţie profundă şi zgomotoasă, urmată de o pauză lungă şi apoi de o expiraţie tot aşa de lungă ca şi inspiraţia.

- dispneea de efort – indică saturaţia insuficientă a organismului cu oxigen în timpul efortului; poate apare în boli ale aparatului cardiovascular sau respirator.

- dispneea de repaus – este o dispnee permanentă; pacientul nu poate sta în decubit dorsal, el va sta în poziţia șezând (ortopnee).

- în dispnee se notează orarul, intensitatea, evoluţia în timp.Intervenţiile nursei:- nursa trebuie să analizeze atent caracteristicile dispneei, precum şi semnele care o însoţesc: tiraj, wheezing,

cianoză, anxietate, intoleranţă la efort, ortopnee.- trebuie eliberate şi menţinute libere căile aeriene

42

- se asigură poziţia care să faciliteze ventilaţia pulmonară, să scadă întoarcerea venoasă: şezând sau semişezând

- se administrează oxigen, pe sondă nazală sau pe mască, în concentraţie de 100%, cu un debit de 6 - 8 l /min; repausul la pat este o măsură importantă pentru reducerea necesarului de oxigen al pacientului.

- se masoară TA, pulsul, se monitorizează starea de conştienţă, evoluţia cianozei şi a celorlalţi parametri.- administrează medicaţia indicată de medic şi supraveghează evoluţia sub tratament.- combate anxietatea şi depresia pacientului cauzate de boală.

3. Măsurarea, notarea şi interpretarea pulsului Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficiale incomplet comprimată pe un plan dur. Formarea pulsului arterial: - este sincronizarea cu sistola ventriculară, pereţii arteriali fiind destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng şi aortă; destinderea pereţilor arteriali se propagă odată cu coloana de sânge sub forma de undă pulsatilă. Calitatile pulsului: - frecvenţa (rapiditatea) - ritmicitatea (regularitatea) - amplitudinea (intensitatea) - volumul (tensiunea). Calităţile depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic, elasticitatea vaselor şi presiunea arterială. Evaluarea pulsului se face pentru a culege informaţii despre anumite afecţiuni ale inimii şi vaselor sanguine.

Materiale necesare: ceas cu secundar sau cronometru, creion roşu şi foaia de temperatură.Pregătirea bolnavului:- pregatirea psihică - se explică bolnavului tehnica, pentru a preveni emoţiile.

- pregatirea fizică – bolnavul se menţine în repaus 5 - 10 min, cu brațul în extensie, confortabil.Tehnica:

- spălarea pe mâini; cu cele 3 degete palpatoare (arătător, mijlociu şi inelar) se reperează şantul radial, iar cu degetul mare se îmbrăţisează încheietura bolnavului; se exercită o uşoară presiune (apăsare) şi se numară nr. de pulsaţii (zvâcnituri) pe minut, sau pe un sfert de minut – dacă ritmul e regulat şi se înmulţește cu patru.

Cele mai importante artere unde se măsoară pulsul:- a. carotidă- a. humerală- a. cubitală- a. radială- a. femurală- a. poplitee- a. tibială posterioară

Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei medicale nume, prenume, salon, nr. patului.Notarea grafică:- fiecare pătrăţel al foii de temperatură corespunde la 4 pulsaţii pe minut.

- prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară și a zilelor de boală cu creion roşu se obţine „curba pulsului”Interpretarea frecvenţei pulsului:

- în mod fiziologic, frecvenţa este în funcţie de vârstă, sex şi starea emotională.- tot din punct de vedere fiziologic, există tahicardie în ortostatism, efort fizic şi psihic, emoţii, stress/ şi

bradicardie în stare de repaus absolut fizic, psihic.Valori fiziologice ale pulsului:

- nou-născut: 130 - 140 b/min- copil mic: 100 - 120 b/min- copil sub 10 ani: 90 - 100 b/min- adult: 60 - 80 b/min

43

- vârstnic: 80 - 90 b/minTahicardia = accelerarea bătăilor inimii peste 100 b/minBradicardia = reducerea numărului de bătăi ale inimii sub 60 b/min.

Modificările patologice ale pulsului:- modificări ale frecvenţei: - puls tahicardic (mai rapid) - puls bradicardic (mai rar)- ritmicitatea: - puls ritmic - puls aritmic- amplitudinea: - puls cu amplitudine mică – filiform - puls cu amplitudine crescută- volumul – tensiunea pulsului: - puls dur/ puls moale- celeritatea: - puls săltăreț = creşterea rapidă a tensiunii pulsului, urmată de o cădere bruscă - puls tard (tardus) = se caracterizează printr-o undă pulsatilă lentă. (apare în stenoza aortică).Intervenţiile nursei:- obiectivele nursei sunt supravegherea stării de conştienţă, monitorizarea apariţiei aritmiilor.- pacientul este aşezat într-o poziţie confortabilă, se recomandă repausul la pat, se administrează oxigen

pentru menţinerea unei oxigenări corespunzătoare a ţesuturilor.- se măsoară şi se notează în foaia de temperatură TA, frecvenţa şi ritmicitatea pulsului, prezenţa sau absenţa

cianozei, se administrează medicaţia indicată de medic şi se monitorizează răspunsul la tratament.- este necesară monitorizarea ECG (electrocardiograma) pentru depistarea tulburărior de ritm atriale sau

ventriculare.

4. Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali. Factorii determinanţi ai tensiunii arteriale sunt:

- debitul cardiac- forţa de contracţie a inimii- elasticitatea şi calibrul vaselor sanguine- vâscozitatea sângeluiValoarea tensiunii arteriale este determinată de forţa de atracţie a inimii şi va fi mai mare în sistolă –

aceasta este tensiunea arterială maximă (sistolică), având valoarea între 110 - 140 mmHg/, iar în diastolă valoarea este mai scăzută –aceasta este tensiunea arterială minimă (diastolică), având valoarea între 70-90 mm Hg. Diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi cea minimă se numeşte tensiune diferenţială, având rol în diagnosticarea unor boli.

TA este variabilă, în functie de starea de sănătate a glandelor endocrine, de tonusul neurovegetativ, etc.Scopul evaluării TA – este pentru a pune în evidenţă starea de sănătate a inimii, vaselor sanguine şi

întregului aparat circulator.Materiale necesare:

- tava pentru tensiometru cu mercur Riva-Rocci şi sfingomanometru;- stetoscop biauricular;- foaia de temperatură- creion sau pix albastru

Pregătirea materialelor: - starea de buna funcţionare a tensiometrului- pregătirea bolnavului:

a) pregătirea psihică:explicareab) pregătirea fizică: bolnavul trebuie să fie într-un repaus de cel puţin 15 minute înainte de măsurare şi 3

ore după masa de prânz.Tehnica:

- spălarea pe mâini

44

- se aşează aparatul cu spatele la bolnav pentru ca acesta să nu vadă modificările- se aplică manşeta pe braţul bolnavului puţin deasupra cotului; cu mâna dreaptă se palpează artera humerală şi se introduce membrana stetoscopului sub manşeta (marginea inferioară a manşetei) şi olivele în ureche.- se închide ventilul de la pară cu mâna dreaptă şi se începe pomparea aerului în manşetă până la dispariţia zgomotelor pulsatile- se decomprimă uşor manşeta, se deschide foarte încet ventilul şi se urmăreşte cadranul manometrului pe de o parte iar prin stetoscop se aude primul zgomot al trecerii undei pulsatile, memorându-se = tensiunea arterială maximă sau sistolică, continuându-se decomprimarea foarte încet, memorându-se în acelaşi timp atât vizual cât şi auditiv ultima undă pulsatilă = tensiunea arterială minimă sau diastolică

Notarea cifrică în caiet: nume, prenume, salon, patNotarea grafică: în foaia de temperatură, cu culoare albastră, pentru fiecare pătrăţică orizontală a foii de

temperatură, corespund 10 (o unitate) milimetri coloană Hg. Deasupra liniei îngroşate a foii de temperatură se notează TA maximă iar dedesubt,TA minimă

Interpretare din punct de vedere fiziologic

VÂRSTA TA maximă TA minimă

1- 3 ani 75 - 90 mm Hg 50 - 60 mm Hg

4 - 11 ani 90 - 110 mm Hg 60 - 65 mm Hg

12 - 15 ani 100 - 120 mm Hg 60 - 75 mm Hg

Adult 115 - 140 mm Hg 75 - 90 mm Hg

Vârstnic > 150 mm Hg > 90 mm Hg

Interpretare din punct de vedere patologic: Hipertensiune arterială:

- creşterea valorilor TA sistolice peste 140 mmHg şi a celei diastolice peste 90 mmHg- HTA uşoară (gradul I): TA sistolică = 140 - 159, TA diastolică = 90 - 99 mmHg- HTA moderată (gradul II): TA sistolică = 160 - 179, TA diastolică = 100 -109 mmHg- HTA severă (gradul III): TA sistolică peste 180, TA diastolică peste 110 mmHg- HTA sistolică izolată = creşterea numai a TA sistolice peste valorile normale

Hipertensiunea arterială poare fi primară (esenţială sau idiopatică), atunci când nu se cunoaşte cauza creşterii valorilor TA, şi secundară, dacă se găseşte o cauză, principalele afecţiuni care pot genera HTA fiind boli renale, endocrine, neurologice, cardiovasculare.

Intervenţiile nursei:- nursa administrează tratamentul medicamentos recomandat de către medic, urmărind efectul şi reacţiile

adverse, monitorizează valorile TA.- recomandă pacienţilor dietă hiposodată, scădere ponderală în cazul celor obezi, renunţarea la fumat, la

consumul de cafea, alcool.- recomandă evitarea sedentarismului, efectuarea de exerciţii fizice regulate.

Hipotensiunea arterială = scăderea valorilor TA sistolice sub 100 - 105 mmHg, cu caracter cronic. Hipotensiunea arterială ortostatică apare în cazul scăderii tonusului vascular după imobilizări prelungite, unele afecţiuni neurologice, sau la pacienţii diabetici cu tulburări vasculare.

Intervenţiile nursei:- pacientul trebuie să prezinte stare de conştienţă prezentă, puls periferic palpabil, bine bătut, TA sistolică

peste 90 mmHg, tegumente şi mucoase calde, normal colorate.- nursa monitorizează continuu respiraţia, pulsul, TA, ECG, trebuie să informeze medicul de modificările

parametrilor urmăriţi, recoltează probe biologice pentru determinările de laborator.- administrează, la indicaţia medicului, medicaţia şi soluţiile perfuzabile pentru restabilirea volemiei (a

volumului circulant); la nevoie montează sondă urinară pentru monitorizarea debitului urinar.

45

- în cazul hipotensiunii arteriale cronice, se recomandă alimentaţie cu conţinut crescut de sare şi lichide, hipercalorică la cei subponderali; ridicarea din pat trebuie să se facă treptat; la pacienţii cu varice hidrostatice se indică purtarea ciorapilor elastici, a bandajelor elastice.

5. Observarea şi supravegherea durerii precordialeZona precordială poate fi sediul unor dureri de origine cardiovasculară sau extracardiacă (iradiate fie de la

distanţă, fie de natură musculo-scheletală). Pentru a interpreta corect durerea precordială, se iau în considerare mai multe aspecte: sediul, iradierea, caracterul, durata, intensitatea, condiţiile de apariţie, factorii agravanţi sau care ameliorează durerea.

Caracteristicile durerii din sindromul coronarian acut (infarctul miocardic):- sediul durerii: retrosternal sau precordial, pe o arie – zonă indicată de bolnav cu palma;- iradierea: tipic, durerea iradiază spre umărul stâng, pe marginea internă a braţului stâng până la nivelul

ultimelor 2 degete; atipic, durerea poate iradia în umărul drept, ambii umeri, epigastru- caracterul durerii: constrictiv (pieptul este strâns într-o menghină), apăsare, presiune retrosternală; durerea

are intensitate mare, este atroce.- durata este variabilă, aproximativ 20 de minute sau mai mult, ore sau zile- condiţiile de apariţie: durerea apare brusc, în timpul unui efort fizic, expunere la frig, postalimentar sau

chiar spontan.- simptome asociate: anxietate, senzaţia de moarte iminentă, transpiraţii, dispnee, vărsături, palpitaţii. - dispariţia durerii: spontan, după încetarea efortului fizic sau la 1-3 minute după administrarea de

Nitroglicerină sublingual, dar de obicei, durerea din infarctul miocardic cedează mai greu, necesitând spitalizarea într-o secţie de Terapie Intensivă coronariană.

Caracteristicile durerii din angina pectorală: - sediul durerii, iradierea, caracterul durerii sunt la fel, însă intensitatea nu este atât de mare.- durata este mai redusă, de câteva minute; durerea nu e de obicei însoţită de anxietate şi transpiraţii.- dispariţia durerii: spontan, după încetarea efortului fizic sau după administrarea de Nitroglicerină

sublingual.Atât angina pectorală, cât şi infarctul miocardic acut sunt forme de manifestare a cardiopatiei ischemice

cronice, boală a arterelor coronare.Intervenţiile nursei:

- nursa trebuie să evalueze atent durerea precordială, pentru a diferenţia cazurile în funcţie de severitate şi pentru a stabili cauza cardiacă sau extracardiacă a durerii.

- pacientului i se recomandă repaus la pat, se administrează oxigen 100%, cu debit de 6-8 l/ min.- se monitorizează funcţiile vitale: puls, TA, respiraţie; se efectuază ECG pentru decelarea modificărilor

caracteristice cardiopatiei ischemice; este indicat ca monitorizarea ECG să fie continuă, pentru că aspectul electric al inimii se poate schimba în dinamică.

- se realizează acces intravenos, se recoltează probele biologice, se administrează medicaţia prescrisă de medic şi se urmăreşte efectul acesteia; este combătută, de asemenea, durerea şi anxietatea.

- după remiterea simptomelor acute, se educă pacientul pentru renunţarea la fumat, exerciţii fizice regulate şi dietă cu conţinut redus de colesterol.

6. Observarea, măsurarea şi notarea diurezei Diureza reprezintă procesul de formare şi eliminare a urinei din organism pe o perioadă de 24 de ore. Urina – este o soluţie apoasă prin care sunt eliminate substanțele rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice organismului; ea este formată şi excretată de aparatul renal. Micţiunea este actul fiziologic, conştient, de eliminare a urinei. Scopul evaluării diurezei este de a obţine diferite informaţii despre starea morfofuncţională a aparatului urinar şi a întregului organism; se poate urmări evoluţia bolilor aparatului reno-urinar, se poate stabili bilanţul hidric (ingerare şi eliminare).

Observarea diurezei: valori fiziologice:- ritmul normal al micţiunilor este: 5-6/24 ore la bărbaţi, 4-5/24 ore la femei, iar noaptea mai puţin sau deloc

46

- cantitativ: - nou-născut = 30 - 300 ml/24h - copii = 500 - 1200 ml/24h - adult = 1200 – 1400 - până la 2000 ml/24h- pH-ul urinei este 4,5 - 7,5 = uşor acid- densitatea urinei este de 1015 - 1025 la 15 grade, temperaturile mai mici sau mai mari modificând

densitatea urinii.Patologic:

A. Tulburări de micţiune:- polakiuria = micţiuni frecvente, în cantităţi mici- ischiuria = imposibilitatea de a urina - disuria = micţiunea însoţită de durere- enurezis nocturn = pierderea involuntară de urină în timpul nopţii (mai frecvent la copii cu tulburări

nevrotice după vârsta de 3 ani)- nicturia = inversarea sau egalarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină ziua faţă de

noapte (micțiuni nocturne)B. Tulburările de volum:

- poliuria = eliminarea unei cantităţi de urină de peste 3 litri/ 24h- oliguria = eliminarea unei cantităţi mai reduse de urină, de 500-700 ml/ 24h- anuria = absenţa totală a urinii în vezica urinară.C. Tulburări legate de calitatea urinii:

- albuminuria = prezenţa proteinelor în urină (albumina)- glicozuria = prezența glucozei în urină- hiperstenuria = urina concentrată - hipostenuria = urina diluată- piuria = prezenţa puroiului în urină

Materiale necesare pentru evaluarea diurezei:- vase cilindrice gradate, cu gâtul larg sau borcane spalate, curate- foaia de temperatură- creion sau pix albastru

Se curaţă riguros vasele; ele vor fi etichetate cu nume, prenume, nr. salonului, nr. patului.Pregătirea bolnavului:

- pacientul să urineze numai în urinar sau în vasele dinainte pregătiteTehnica:

- spălarea pe mâini- colectarea începe la 7-8 dimineaţa; recoltarea se face până a doua zi la 7-8 dimineaţa (24 de ore)- prima urină se aruncă, ultima se adaugă la cantitatea de urină emisă; se totalizează cantitatea pe 24 de ore,

se măsoară, se determină densitatea cu urodensimetrul;- se face buletinul de analiză cu numele, prenumele, cantitatea de urină şi se va trimite la laborator- spălarea pe mâini

Notarea diurezei:- se notează cifric în carnetul asistentei- din punct de vedere grafic, pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc 100 ml de urină;

se notează în grafic cu creion (pix) albastru, sub forma unei coloane haşurate, care să corespundă în partea superioară cu cantitatea de urină a zilei respective

Interpretarea rezultatelor:- din punct de vedere fiziologic: - la femei = 1000 - 1400 ml/24h - la barbaţi = 1200 - 1800 ml/24h- frecvenţa micţiunilor: - copii = 4 - 5/zi - adulţi = 5-6/zi - vârstnici = 6 - 8/zi

47

- ritmul: de 3 ori mai mult ziua decât noaptea- modificări în funcţie de alimente: - cu cât urina este mai diluată, ea este mai deschisă la culoare şi invers - în regimul bogat în carne – culoarea este închisă - în regimul vegetal – culoarea este deschisă- modificări în funcţie de medicamente:

- tratamentul cu Aspirină, Chinină – modifică culoarea în cafeniu, roşu, brun - tratamentul cu Piramidon – modifică culoarea în roz, cărămiziu- aspectul urinii: - este clar, limpede la început, apoi devine uşor tulbure datorită coagulării mucinei, prezenţei

celulelor epiteliale în căile urinare şi mucusului din organele genitale- densitatea urinii: - se determină imediat după emisie (pentru că prin răcire se modifică densitatea); se face cu

urodensimetrul.Intervenţiile nursei:

- va fi realizat zilnic bilanţul hidric (raportul ingesta/excreta; cântărirea pacientului; hidratarea corespunzătoare a organismului).

- se măsoară sau se recoltează urina pe 24 de ore pentru monitorizarea volumului şi pentru probe biologice.- se asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor după micţiune.- se administrează tratamentul specific, local sau general.- în caz de glob vezical: se aplică căldură locală, se stimulează micţiunea cu ajutorul jetului de apă; dacă

manevrele eşuează, se execută sondajul vezical.- în caz de incontinenţă urinară: se recomandă dispozitive absorbante, igienă riguroasă a regiunii perineale,

aplicarea locală de creme şi uleiuri; pentru reeducarea controlului sfincterian, pacientul este învăţat să efectueze exerciţii de întărire a musculaturii perineale şi abdominale.

7. Observarea şi notarea expectoraţiei Expectoraţia reprezintă eliminarea prin tuse, prin cavitatea bucală, a produselor formate (provenite) din

căile respiratorii. Produsul eliminat se numeşte spută. Scopul evaluării expectoraţiei este de a obţine informaţii despre afecţiunile căilor respiratorii superioare,

inferioare şi bolile pulmonare.Materiale necesare:- scuipătoare, tampon pe port tampon, vase gradate, tăvița renală- foaia de temperatură- creion roșuObservarea calităţilor sputei:

- culoarea: - roşie, sanguinolentă, aerată, spumoasă = hemoptizia, apare în tuberculoza şi cancerul bronho-pulmonar

- ruginie (culoarea sucului de prune) – apare la debutul pneumoniilor - albă, albă - cenuşie – apare în bronşite, astm bronşic - roz – apare în edemul pulmonar acut - neagră – apare în infarctul pulmonar- mirosul:

- fetid – apare în dilataţii bronşice (bronşiectazii), caverna tuberculoasă- mirosul pamântului sau al paiului umed – o fetiditate penetrantă – apare în supuraţiile pulmonare (abcese)

- consistenţa: sputa poate fi spumoasă, aerată, gelatinoasă, vâscoasă, lichidă.- forma:

- perlată – apare în astmul bronşic- mumulară, dând aspectul unor mulaje bronşice – apare în caverna pulmonară

- compoziţie: - mucoasă – apare în astmul bronşic

- purulentă – apare în supuraţiile pulmonare - seroasă

48

- pseudomembranoasă – apare în diferite laringite şi difterie - sanguinolentă- cantitatea: - 50 - 100 ml/24 h apare în bronşite catarale, faza incipientă a pneumoniilor- cantitatea de spută creşte mult în bronșiectazii, abcese pulmonare, caverne tuberculoase.- hemoptizia – reprezintă sângerarea la nivelul căilor respiratorii şi eliminarea prin expectoraţie; sângele este

roşu, aerat şi foarte puţin coagulabil; cantitatea de sânge poate varia, fiind uneori abundentă. Cauzele posibile: tuberculuza pulmonară, cancerul (neoplasmul) bronhopulmonar, abcesul pulmonar, traumatismele toracice.

Curăţirea se face cu port tamponul, iar apoi tampoanele se aruncă în tăviţa renală. Notarea grafică se face ca şi la diureză, dar cu creion (pix) rosu.

Intervenţiile nursei:- educă pacientul despre modul în care trebuie să tuşească: cu gura în batistă, nu înspre interlocutor, datorită

riscului mare de contaminare.- învaţă pacientul modalitatea de colectare a sputei; scuipătoarele trebuie spălate şi dezinfectate după fiecare

utilizare cu soluţie fenol 3%.- ajută bolnavul să adopte diferite poziţii în pat, pentru evitarea stazei bronşice; aplică tehnica tapotajului

când este nevoie: tapotamentul constă în lovirea peretelui toracic, cu mâna, ritmic, pe toată suprafaţa, timp de 1-2 minute, pacientul respirând lent şi adânc.

- pentru mobilizarea secreţiilor din arborele bronşic: se asigură hidratarea adecvată a bolnavului (administrarea de 1500-2000 ml/ zi); umidificarea aerului cu pulverizatoare sau recipiente cu apă aşezate pe o sursă de căldură; drenajul postural constă în schimbarea poziţiei pacientului la fiecare 20-30 de minute, la sfârşitul fiecărei poziţii pacientul fiind rugat să respire profund.

- hemoptizia reprezintă o urgenţă; nursa trebuie să anunţe imediat medicul. Între timp, pacientul este aşezat în repaus absolut; nursa realizează un acces intravenos cât mai rapid, recoltează probe de sânge pentru determinarea grupei de sânge şi a Rh-ului, administrează, la indicaţia medicului, medicamente hemostatice, soluţii perfuzabile, transfuzii de sânge, etc.

8. Observarea şi notarea vărsăturilorVoma este actul reflex prin care se elimina brusc, la exterior, prin gură, conţinutul gastric sau intestinal.

Este precedată în mod normal de senzaţia neplăcută de greaţă. Scopul evaluării este obţinerea de informaţii despre conţinutul gastrointestinal şi despre anumite afecţiuni ale stomacului, colecistului, pancreasului, intestinului subţire sau gros. De asemenea, vărsăturile apar în condiţii fiziologice (sarcină) sau alte afecţiuni ale organismului, în afara tractului digestiv (diabet zaharat dezechilibrat, insuficiență renală severă, tumori cerebrale cu hipertensiune intracraniană, etc).

Materiale necesare evaluării: - tăviţa renală, pahar cu apă - creion sau pix albastru - foaia de temperatură

Observarea vărsăturilor:- din punct de vedere al frecvenţei, există:

- vărsături ocazionale, ce apar în intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute- vărsături frecvente – în stenoza pilorică, când vărsăturile sunt după mese, la câteva ore sau chiar a 2-a zi- vărsături incoercibile (continue, ce par a nu putea fi oprite) – în graviditate, unele afecţiuni psihice

- din punct de vedere al orarului, există: - vărsături matinale – dimineața pe stomacul gol – la gravide, alcoolici

- vărsături postprandiale – după mâncare sau chiar în timpul alimentaţiei la neuropaţi

- tardive – la 24 de ore după alimentaţie – în ulcer sau cancer gastric- din punct de vedere al cantităţii: - se face bilanţul pe 24 de ore - din punct de vedere al conţinutului, există: - vărsături alimentare

49

- mucoase – apoase – apar la etilici, gravide- fecaloide – apar în ocluziile intestinale, mai ales localizate pe intestinul gros

- biliare – în colecistopatii - purulente – în gastritele flegmonoase - sanguinolente sau cu sânge pur- din punct de vedere al culorii, există vărsături: - vărsătura cu sânge roşu, proaspăt sau parţial digerat, ”in zaţ de cafea” = hematemeza = hemoragie

digestivă superioară, apare în ulcerul gastric /cancerul gastric, gastrite, ulcer duodenal - galben- verzui = vărsături biliare - gălbui – murdar – apar în ocluziile intestinale - incolore – cu suc gastric – apar în gastrite, ulcere- din punct de vedere al mirosului, avem vărsături: - cu miros fad, acru – în hiperclorhidii - cu miros de unt rânced – în procesele de fermentaţie gastrică - cu miros de materii fecale - fecaloid – în ocluziile intestinale- forţa de proiecţie a vărsăturilor: - există vărsături care se elimină brusc, în jet, fără să fie în legatură cu

alimentaţia, fără greaţă caracteristică vărsăturilor – acestea sunt vărsăturile de tip central, fiind semn de hipertensiune intracraniană (HIC); apar în meningite, tumori cerebrale

- simptome care însoțesc vărsăturile: - greaţă, hipersalivaţie, cefalee, tahicardie - dureri abdominale - semne de deshidratare şi dezechilibrare hidroelectrolitică şi acidobazică, prin pierderea din

organism a ionilor de Na, K, Cl.Notarea vărsăturilor – se face cu un cerculeţ însoţit de data şi ora când s-a produs, în rubrica specială: -

cerc albastru - semnifică vărsătură alimentară - cerc verde – semnifica vărsătură bilioasă

- cerc roşu – semnifică vărsătură sanguinolentăCaptarea vărsăturilor - se captează şi se păstrează într-un recipient pâna la venirea medicului; la indicaţia

acestuia se trimite la laborator, însoţit de biletul de trimitere. Regurgitaţia reprezintă refluarea (întoarcerea) conţinutului alimentar din stomac în esofag, până în

cavitatea bucală, dar fără greaţă şi fără eliminarea în exterior; acest conţinut este înghiţit, ajungând din nou în stomac.

Eructaţia reprezinta eliminarea aerului din stomac prin cavitatea bucală.Intervenţiile nursei:

- aşează pacientul într-o poziţie comodă, cu capul situat lateral, pentru a preveni aspirarea vărsăturilor în arborele bronşic.

- asigură toaleta cavităţii bucale, a tegumentelor; susţine pacientul în momentul vărsăturii, cu tăviţa renală (sau găleata) lângă el.

- iniţial se suprimă ingestia de alimente şi lichide; se administrează, la indicaţia medicului, antivomitive, medicamente care combat cauza vărsăturilor (etiologice), precum şi perfuzii intravenoase cu ser fiziologic, glucoză 10%, vitamine, minerale pentru refacerea echilibrului hidroelectrolitic.

- rehidratarea orală se face treptat, cu lichide la temperatura camerei, iar alimentaţia se va relua în funcţie de toleranţa digestivă.

9. Observarea şi notarea scaunului Scaunul reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul

defecaţiei. El este alcătuit din: reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor, produsele de excreţie ale tubului digestiv şi glandelor anexe, precum şi un număr mare de microbi. Defecaţia este actul fiziologic de eliminare a materiilor fecale prin anus.

Observarea scaunului: elemente fiziologice:

50

- frecvenţa: - normal, la adult – 1-2 scaune pe zi, sau unul la 2 zile - 1-2 scaune pe zi la nou-născut

- orarul: ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire - cantitatea: zilnic 150-200 grame de materii fecale - consistenţa: păstoasă, omogenă - forma: cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă - culoarea: - brună, la adult, dată de stercobilină - la nou-născut: - verde brun în primele zile după naştere (meconiu)

- sugarul alimentat la sân: galben-auriu, devine verzui sau verde - sugarul alimentat artificial: galben-deschis DIAREEA

Accelerarea tranzitului intestinal, cu emisia unui număr mare de scaune în 24 de ore, poarta numele de diaree. Când numărul scaunelor este prea mare, au loc pierderi importante de apă şi electroliţi, producând deshidratare, hipopotasemie, etc.

Elemente de observare:- frecvenţa: - 3-6 scaune pe zi în enterocolite - 20-30 scaune pe zi în dizenterie - 80-100 scaune pe zi în holeră- consistenţa: - scăzută, scaunele pot fi moi, păstoase, semilichide, apoase- cantitatea: - crescută – în diareea ce apare în boli ale stomacului - scăzută – în dizenterie- culoarea: - galben-aurie, verde - albicioasă, gri- murdară – în ictere mecanice, pancreatite cronice

- negru lucios, ca păcura = melenă – în hemoragii digestive superioare- scaun amestecat cu sânge proaspăt – hemoragii în porţiunea inferioară a tubului digestiv

- mirosul: - acid – semnifică fermentaţie exagerată - putred – putrefacţie exagerată- prezenţa de elemente patologice:

- mucus, puroi, sânge – apare în boli inflamatorii intestinale, cancer colorectal, dizenterie, diverticuli, polipi

- ţesut muscular nedigerat = creatoree, apare în pancreatita cronică - scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi (ascarizi, oxiuri, chiste de Giardia Lamblia)

- simptome însoţitoare: - colici abdominale, febră, greţuri, vărsături - semne de deshidratare: tegumente şi mucoase uscate, oboseală, slăbiciune

musculară.Intervenţiile nursei:

- notarea în foaia de temperatură: - se notează cu pixul albastru, fiecare scaun este notat cu o liniuţă verticală, numărul total de scaune pe 24 h fiind trecut într-o căsuţă de la baza foii de temperatură.

- nursa măsoară greutatea pacientului, apreciază cantitatea de materii fecale eliminate, realizează bilanţul hidric (raportul dintre lichidele ingerate şi cele eliminate).

- pacientului i se recomandă repaus la pat; se vor recolta probele biologice: VSH, hemoleucograma, examen coproparazitologic, coprocultura, proba de digestie în scaun, alte probe la indicaţia medicului.

- nursa supraveghează alimentaţia bolnavului, aceasta fiind la început hidrică, iar apoi cu orez, morcovi, banane, carne slabă, cu evitarea alimentelor grase şi condimentelor, dulciurilor

- administrează, la indicaţia medicului, perfuziile de reechilibrare hidroelectrolitică şi medicaţia etiologică şi patogenetică.

CONSTIPAŢIA Constipaţia se caracterizează prin încetinirea tranzitului intestinal, eliminările de materii fecale fiind o

dată la 2-4 zile, sau mai rar, uneori la intervale neregulate. Constipaţia poate avea cauze functţionale (accidentale sau habituale), mecanice (stenoză intestinală, cancer - neoplasm de colon) sau alte afecţiuni (ginecologice, endocrinologice).

51

Factori favorizanţi: - sedentarismul, hidratarea insuficientă - alimentaţia săracă în fibre alimentare - emoţii, stres, medicamente, etc.

Absenţa completă a tranzitului pentru gaze şi materii fecale se numeşte ocluzie intestinală sau ileus.Există 2 tipuri de ileus: - ileus dinamic – apare în afecţiuni care produc paralizia pereţilor intestinali, de ex. pancreatita acută

- ileus mecanic – apare în afecţiuni care produc obstrucţie mecanică a intestinelor: tumori

Elemente de observare legate de constipaţie:- frecvenţa: - scaun la 2-4 zile din cauza tranzitului încetinit - absenţa completă a eliminării de gaze şi materii fecale = ileus - cantitatea: - redusă, în constipaţie

- mare, în anomalii ale colonului (megadolicocolon = intestin lung şi larg)- forma şi consistenţa: - bile uscate, de consistenţă crescută (schibale, coproliţi) - masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă - culoarea: închisă - simptome de însoţire:

- crampe abdominale, tenesme (senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminarea de materii fecale)- meteorism (acumulare de gaze în intestin, balonare), flatulenţă (eliminare frecventă a gazelor din intestin)

- anorexie, cefalee, iritabilitate- fecalom = acumularea unei cantităţi mari de fecale în rect, indurată, dificil de eliminat.Intervenţiile nursei:

- urmăreşte şi notează în foaia de temperatură consistenţa şi frecvenţa scaunelor - administrează laxative - la indicaţia medicului sau transmite mai departe, la infirmieră, indicaţia medicului

de efectuare a clismei evacuatorii.- recomandă şi urmăreşte hidratarea pacientului, alimentaţia bogată în fibre celulozice, efectuarea de exerciţii

fizice regulate- asigură igiena locală şi generală.

10. Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului Scopul acestei observări este recunoaşterea şi descoperirea unor manifestări patologice la nivelul tegumentelor/mucoaselor, care aduse la cunoştinta medicului permit stabilirea diagnosticului şi prevenirea unor complicaţii.

Elemente de observare:- A. Transpiraţia = un proces fiziologic prin care organismul pierde caldură în cantitate excesivă; are

semnificaţie patologică şi poate conduce la deshidratare; ea poate fi: - localizată – de exemplu transpiraţia palmelor - generalizată - continuă

- periodică – în cazul febrei intermitente sau la sfârşitul unei febre continue, în criza pneumonică - B. Culoarea tegumentelor:

- paloarea permanentă – apare în anemie - paloare instalată brusc – apare în hemoragii, colaps, soc

- cianoza sau coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor – apare în afecţiuni ale aparatului respirator, circulator, boli cardiace congenitale

- coloraţia galbenă a tegumentelor se numeste icter – apare predominant în boli hepatice, dar poate fi datorată şi unor medicamente (acidul picric); culoarea galben ca paiul apare în cancere sau anemii pernicioase

- culoarea bronzată – apare în boala Addison - culoarea brună – apare în ciroza hepatică - culoarea cenuşiu - murdară – apare în supuraţii bronhopulmonare

52

- C. Edemul = reprezintă acumularea de lichid seros în ţesutul celular subcutanat; semnele clinice sunt: creşterea în volum, piele palidă, lucioasă, ştergerea pliurilor cutanate naturale, pierderea elasticităţii ţesuturilor. La nivelul membrelor inferioare, (care sunt localizarea cea mai frecventă a edemelor), prin comprimarea ţesutului edematiat pe creasta anterioară a tibiei, rămâne urma degetului în tegumente („semnului godeului”).

Asistenta medicală monitorizează, legat de edeme: diureza / 24h, cantitatea de lichide ingerate (bilanţul hidric), greutatea bolnavului şi evoluţia acesteia sub tratament, TA, regimul igieno-dietetic (de obicei trebuie să fie hiposodat sau desodat).

Există mai multe tipuri de edeme: - edeme generalizate – acumularea de lichid la nivelul membrelor inferioare şi în cavităţile seroase ale organismului (peritoneu, pleură, pericard) se numeşte anasarcă

- edeme localizate – de exemplu la gambe, la pleoape, la nivelul organelor genitale, la membrele superioare (mai rar)

- edemul cardiac- pulmonar – este un edem de culoare albastru violaceu, apare în afecţiuni cardiace, pulmonare, fiind de obicei localizat la membrele inferioare

- edemul cașectic – apare datorită scăderii albuminei din sânge şi creşterii permeabilităţii pereţilor vasculari – apare la bolnavi subnutriţi (cu hipoproteinemie), cu tuberculoză sau cancere în fază avansată, cu cașexie

- edemul angioneurotic – de cauză alergică- D. Descuamările = reprezintă desprinderea celulelor superficiale din epidermă - ele pot fi furfuracee, sau de tip pitiriazic, lamelar sau sub forma de lambouri- E. Erupţiile cutanate – pot fi determinate de boli infecţioase (scarlatina, rujeola) sau pot reprezenta semne de alergie (urticarie).

Ele pot fi: - maculoase - papuloase - veziculoase - pustuloase- F. Hemoragiile cutanate – pot fi cauzate de tulburări de coagulare, de fragilitatea vaselor; ele sunt de mai multe tipuri: - peteșiile – sunt hemoragii punctiforme, ovalare, rotunde - echimozele – sunt pete hemoragice extinse, pot fi însoţite şi de hemoragii ale mucoaselor

- epistaxisul - reprezintă sângerarea din cavitatea nazală - gingivoragia – reprezintă sângerarea de la nivelul gingiilor

- hematemeza – reprezintă vărsatura cu sânge rosu sau în „zaţ de cafea” - rectoragia – reprezinta eliminarea prin anus a sângelui roşu, singur sau amestecat cu materiile fecale.Intervenţiile nursei:

- bolnavul nu trebuie să devină o sursă de infecţie pentru cei din jur; astfel, leziunile cutanate sunt dezinfectate corespunzător şi pansate steril; zonele indemne vor fi igienizate.

- bolnavul va fi echilibrat nutriţional (alimentaţie bogată în proteine, fructe)- produsele pentru laborator trebuie corect recoltate şi prelucrate (crustele, puroiul, firele de păr).- fiecare pacient trebuie să beneficieze de articolele şi asistenţa necesară îngrijirii părului, unghiilor, gurii,

dinţilor; dacă pacientul este imobilizat la pat, toaleta sa este efectuată pe regiuni, la pat, de către nursa.- administrează, la indicaţia medicului, medicamentele, unguentele, soluţiile, pudrele şi monitorizează

răspunsul la tratament.

11.Eliminarea menstruală şi vaginală neadecvatăMenstruaţia reprezintă activitatea fiziologică, lunară, de eliminare a sângelui de provenienţă genitală, la

femeile aflate în perioada fertilă (de la pubertate la menopauză).Manifestări fiziologice:

- prima menstruaţie = menarha, apare la 11-12 ani- ciclurile menstruale sunt regulate, apar în medie la 28 de zile interval, durează în medie 3-4 zile, sunt

moderat dureroase, sângele este roşu-închis, cu miros fad.

53

Manifestări patologice:- amenoreea = lipsa menstruaţiei, din cauze fiziologice (sarcina) sau patologice (tumori)- dismenoreea – se referă la durerile intense asociate menstruaţiei- menoragiile = menstruaţiile prelungite- metroragiile = hemoragiile exteriorizate vaginal, între menstruaţii (fibroame uterine)- polimenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mici de 28 de zile- oligomenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mari de 28 de zile Secreţiile vaginale sunt produse de către glandele situate la nivelul colului uterin, cu rol în lubrefiere,

umectare, transport (al spermatozoizilor).- de la pubertate, secreţia este prezentă permanent, fiind mai abundentă la ovulaţie - aspectul normal este de albuş de ou, transparentă sau alb-lăptoasă (leucoree fiziologică)

Manifestări patologice:- hidroree = secreţie vaginală abundentă, 200-400 ml/ 24h- candidoza vaginală = secreţie vaginală alb-gălbuie, brânzoasă, pruriginoasă- trichomoniaza vaginală = secreţie alb gălbuie-spumoasă, aerată, pruriginoasă- neoplasmul (cancerul) genital = secreţie cafenie

Intervenţiile nursei:- observă şi notează tipul de hemoragie sau alte eliminări vaginale- aşează pacienta în decubit dorsal, contraindică deplasarea în caz de hemoragie- asigură condiţii de igienă personală – toaletă locală, pansament absorbant- recoltează secreţiile vaginale sau efectuează spălăturile vaginale, la solicitarea medicului- administrează tratamentul – hemostatic sau antibiotic indicat de medic.

54