ÎNVĂŢAREA

PROF. DR. DOINA COSMAN

DEFINIŢII •  Învăţarea poate fi definită ca o schimbare

comportamentală relativ permanentă, determinată de exerciţiu/experienţă.

•  Învăţarea este o activitate prin care se obţin achiziţii şi progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe, operaţii şi însuşiri ale personalităţii, achiziţii ce apar la nivel individual ca „bunuri personale”, obţinându-se predominant pe bază de exerciţiu.

•  Învăţarea este un proces complex multinivelar ce se realizează: –  la nivelul cunoştinţelor (ce fel de cunoştinţe asimilăm?) –  la nivel computaţional (ce este necesar să învăţăm?) –  la nivel algoritmic (cum învăţăm?) –  la nivel implementaţional (cine învaţă?)

CLASIFICARE •  După gradul de activism şi intenţionalitate:

–  Învăţarea activă, conştientă, realizată sistematic şi controlat cu caracter programat.

–  Învăţarea pasivă, latentă, neintenţionată, cu caracter spontan, învăţare ce survine în absenţa oricărei întăriri. Învăţarea latentă are loc datorită reflexului „ce este?”, adică datorită curiozităţii, tendinţelor native de explorare.

•  Categorii de învăţare: –  I. Învăţare asociativă:

•  condiţionare clasică (Ivan Pavlov) •  condiţionare operantă (Burrhus Frederick Skinner)

–  II. Învăţarea observaţională sau socială (Albert Bandura) •  imitare (modelare) •  identificare (condiţionare vicariantă)

–  III. Învăţarea complexă •  învăţarea pe baza acţiunilor mentale •  învăţarea prin perspicacitate •  Învăţarea complexă este intim legată de memorie şi gândire, fiind mult mai

complexă decât învăţarea asociativă, operând cu reprezentări mentale, concepte abstracte la nivel de schemă cognitivă, cu găsirea de soluţii la probleme ce sunt reactualizate ori de câte ori apare o situaţie problemă similară.

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ •  Teoriile din prima jumătate a sec XX sunt numite

teorii behavioriste (comportamentaliste) şi sunt teorii bazate pe binomul stimul-răspuns. Aceste teorii pun accentul mai mult pe condiţiile exterioare învăţării care sunt determinante în modificarea comportamentului celui care învaţă.

•  Precepte: –  Comportamentul este mai bine înţeles în termeni de

cauze externe, decât interne –  Asociaţiile simple constituie elementele constitutive

ale învăţării –  Legiile învăţării sunt aceleaşi pentru toate speciile şi

situaţiile

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ

•  Condiţionarea clasică (de tip stimul) – Se bazează pe existenţa prealabilă a unui set

de stimuli care generează, în mod automat un set de răspunsuri din partea organismului.

– Dacă se asociază în mod constant un stimul necondiţionat (ex. hrana) cu un stimul neutru/conditionat (ex. sunet de clopoţel sau lumină), comportamentul nostru fiind indus automat de stimulul necondiţionat; ulterior prin această asociere stimulul conditionat va declanşa comportamentul.

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ •  Condiţionarea clasică (de tip stimul) – etape:

– PRECONDIŢIONARE •  Stimul necondiţionat (hrana)→ → → Răspuns

necondiţionat (salivare) – FAZA DE CONDIŢIONARE

•  Stimul necondiţionat & stimul neutru (sunet de clopoţel) → → → Răspuns necondiţionat (salivare)

•  Stimul necondiţionat & stimul neutru (sunet de clopoţel) → → → Răspuns necondiţionat (salivare)

– REZULTATUL CONDIŢIONĂRII (ÎNVĂŢARE) •  stimulul neutru/conditionat(sunet de clopoţel) → →

Răspuns necondiţionat (salivare)

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ •  Condiţionarea clasică (de tip stimul)

–  Aşadar, pentru a forma un reflex condiţionat înseamnă să transformi un excitant neutru în excitant condiţionat.

–  Sunt necesare 5 condiţii principale: •  Stimulul neutru să coincidă cu cel necondiţionat în repetate

rânduri •  Stimulul indiferent să preceadă stimulul necondiţionat cu cel puţin ½ sec.

•  Emisferele cerebrale să fie în stare de excitabilitate •  Stimulul neutru să fie suficient de intens pentru a putea fi

perceput. •  Stimulul neutru să fie mai slab în termeni de importanţă biologică

decât cel necondiţionat.

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ •  Condiţionarea clasică (de tip stimul)

–  Fiecare pereche de stimuli prezentată, alcătuită dintr-un stimul neutru (condiţionat) şi unul necondiţionat este denumită asociere.

–  Asocierile necesare învăţării perechilor de stimuli reprezintă stadiul de achiziţie al condiţionării; pe parcursul acestui stadiu, asocierile repetate ale stimululi neutru (ex. lumina) şi stimulul necondiţionat (ex. hrana) trebuie să fie puternice, adică întărite.

–  Dacă asocierile nu sunt întărite (adică stimulul neutru este în mod repetat omis), răspunsul se va diminua treptat; fenomenul fiind denumit stingere.

–  Dintre aplicaţiile condiţionării clasice la specia umană amintim:

•  teama condiţionată •  condiţionarea dependenţei de droguri şi medicamente.

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ •  Condiţionarea clasică (de tip stimul)

–  Teama condiţionată: •  Multe dintre motivele de frică, în cazul omului, sunt dobândite

printr-un proces de condiţionare clasică, ce are loc în special în copilărie (Jacobs şi Najal, 1985).

•  Astfel, unele din aceste frici, numite fobii, frici ce nu au o explicaţie raţională, pot fi eliminate prin tehnici terapeutice bazate pe principiile condiţionării clasice.

•  Exemplu: –  O persoană care are o frică accentuată de pisici, poate depăşi

această stare prin expunerea repatată şi graduală la pisici. –  Se presupune că pisicile au fost iniţial un stimul neutru (SC) care,

undeva în trecut asociat cu un stimul necondiţionat, a dus la apariţia fricii, prezentarea repatată a stimulului neutru fără a fi întărit de stimulul necondiţionat va conduce la dispariţia reacţiei de teamă.

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ •  Condiţionarea operantă (de tip răspuns):

–  Condiţionarea operantă este învăţarea ce se realizează pe baza consecinţelor comportamentului. Pe baza acestor consecinţe pe termen lung comportamentul va deveni:

•  mai probabil (va fi întărit) •  mai puţin probabil (va fi penalizat, pedepsit).

–  Comportamentul este urmat de o recompensă (întărire pozitivă) sau de o întărire negativă (eliberarea de o situaţie neplăcută) sau de o pedeapsă.

–  În secvenţa de învăţare, întărirea trebuie să urmeze imediat comportamentul sau abilitatea ce se cere învăţată.

–  Calitatea de „pozitiv sau „negativ” nu se referă la efectul indus de întărire (benefic vs aversiv), ci la modul de aplicare al întăririi.

•  Întărirea pozitivă – vizează menţinerea sau intensificarea unui comportament prin producerea sau prezentarea unei stimulări (ex. acordarea unei recompense).

•  Întărirea negativă – se referă tot la menţinerea sau intensificarea unui comportament prin încetarea sau reducerea unei stimulări aversive (ex. ex. încetarea unei stări neplăcute).

•  În ambele situaţii însă, efectul este întărirea unui comportament, de aceea întărirea negativă nu trenuie confundată cu pedeapsa care vizează reducerea frecvenţei sau încetarea unui comportament.

ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ •  Condiţionarea operantă (de tip răspuns)

–  Unul dintre cele mai importante lucruri pe care omul îl învaţă prin condiţionare operantă este acela că el deţine controlul asupra mediului în majoritatea situaţiilor.

–  Exemple: •  Bebeluşii învaţă că dacă plâng reuşesc să atragă atenţia părinţilor •  copiii învaţă cum să facă sunetul TV mai tare •  adulţii învaţă că este nevoie de timp şi răbdare pentru a reuşi în profesie.

–  Oamenii învaţă că parte din acţiunile lor produc anumite consecinţe, iar dacă acţiunile (repetate) nu produc efecte benefice, oamenii au tendinţa de a renunţa la orice efort. Acest proces a fost denumit de către Seligman, 1975, procesul de neajutorare învăţată „learned helplessness”.

•  Neajutorarea învăţată se pare că apare atunci când prin intermediul comportamentului nu se mai produc consecinţele aşteptate.

•  Neajutorarea învăţată (dobândită) este o stare în care motivaţia de a întreprinde o acţiune personală este serios diminuată, deoarece experienţa anterioară sugerează că încercarea nu merită efortul.

•  Astfel, de la această observaţie dovedită experimental, Seligman a identificat în 1975 un stil atribuţional depresiv, prin care individul depresiv optează totdeauna pentru o analiză negativă a lucrurilor şi înclină să vadă numai răul, cu implicaţii vaste şi incontrolabile. Chiar şi atunci când situaţia se modifică şi neplăcerile pot fi împiedicate, persoana cu depresie nu dezvoltă o reacţie nouă, pozitivă, pentru că a învăţat să fie dezarmată.

ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ (SOCIALĂ)

•  Albert Bandura a descris învăţarea ca proces de interacţiune socială punând accent pe rolul modelelor personale.

•  Autorul consideră că învăţarea socială se produce în principal prin aportul proceselor de imitare şi identificare.

•  Definiţie: –  Învăţarea socială este învăţarea prin observarea

comportamentului altor persoane şi a consecinţelor pe care comportamentul le are pentru persoanele respective.

ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ (SOCIALĂ)

•  Imitarea: •  De la început, copilul observă şi imită persoanele din jurul

său. •  Deseori, copiii mici se simt foarte bine când sunt lăsaţi să

facă lucruri „pentru oameni mari”, de exemplu, să ajute la spălat.

•  De asemenea, copiii mici se joacă, de multe ori, adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-au văzut în astfel de roluri.

•  Toate aceste lucruri fac parte din procesul prin care copilul învaţă o gamă largă de comportamente sau deprinde o serie de abilităţi.

–  Imitarea prin definiţie presupune copierea unei anumite acţiuni sau a unui set de acţiuni permiţând fiinţei umane să dobândească o serie de deprinderi, foarte rapid şi eficient.

ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ (SOCIALĂ)

•  Identificarea –  În învăţarea observaţională s-a dovedit a mai fi implicat un alt

mecanism numit identificare. –  De cele mai multe ori învăţarea observaţională este un proces

ce se desfăşoară în două etape. •  Învăţarea socială începe prin procesul de imitare, învăţarea

interiorizându-se rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu persoana din rolul respectiv.

•  Identificarea are loc într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen, are loc prin procesul de identificare.

–  Datorită acestui lucru, teoreticienii învăţării sociale consideră că prezenţa modelelor de rol este foarte importantă în dezvoltare.

–  Ei susţin că în jurul copiilor trebuie să existe oameni pe care acesta să-i poată copia, ca să-şi formeze o idee despre felul în care o fiinţă umană reală se comportă într-un anumit rol social.

–  Astfel de modele de rol îi oferă copilului un reper, care îl va ghida către un comportament adecvat în viaţă.

ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ (SOCIALĂ)

•  Condiţionarea vicariantă –  Procesul de învăţare a reacţiilor emoţionale prin observarea altor

persoane este numit condiţionare vicariantă şi este un proces ce a fost observat atât la oameni cât şi la animale.

–  Aşa cum sublinia Bandura, „se întâmplă destul de frecvent ca indivizii să dezvolte reacţii emoţionale intense faţă de locuri, persoane sau obiecte, fără să fi avut vreun contact personal cu ele”.

•  Astfel, de exemplu, subiecţi umani care au observat un model (o persoană apropiată) exprimând o reacţie condiţionată de teamă au dezvoltat ulterior un răspuns emoţional condiţionat la un stimul iniţial neutru.

–  Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că perioada de observare a comportamentului părinţilor (perioada de învăţare) a fost uneori foarte scurtă.

–  În plus se constată şi faptul că, odată dezvoltată, condiţionarea vicariantă se dovedeşte a fi deosebit de intensă şi de lungă durată, ea fiind relevată chiar şi în situaţii diferite de cea în care s-a manifestat prima dată.

–  Cu ajutorul condiţionării vicariante se pot explica unele răspunsuri (conduite) fobice foarte frecvente, cum ar fi, teama de stomatolog.

ÎNVĂŢAREA COMPLEXĂ •  Din perspectiva cognitivă, esenţa învăţării, şi a inteligenţei în general,

constă în abilitatea organismului de a-şi reprezenta mental realitatea şi de a opera ulterior mai degrabă cu aceste reprezentări mentale decât cu elementele lumii exterioare.

•  În multe cazuri, ceea ce se reprezintă mental sunt asociaţiile dintre stimuli sau evenimente; aceste cazuri corespund condiţionării clasice sau operante.

•  În alte cazuri însă, ceea ce se reprezintă mental este mult mai complex: este o schemă a mediului exterior sau un concept abstract cum ar fi cel de cauzalitate.

•  Există, de asemenea, cazuri în care operaţiile efectuate cu aceste reprezentări mentale sunt mult mai complexe comparativ cu procesele asociative, operaţii care pot lua forma unor tatonări mentale (încercare şi eroare) – în care organismul testează mental diferite posibilităţi – sau se pot constitui în strategii multistadiale, prin care organismul parcurge mental diferite etape în scopul facilitării atingerii obiectivului final şi anume dobândirea de scheme cognitive complexe şi de concepte abstracte prin intermediul învăţării prin înţelegere „insight learning”.

ÎNVĂŢAREA COMPLEXĂ •  Studiile lui Köhler (psiholog gestaltist) demonstrează că

cimpanzeii au capacitatea de a rezolva probleme prin intermediul înţelegerii şi de a generaliza aceste soluţii la probleme similare.

•  Studiile lui Köhler demonstrează că învăţarea complexă se realizează adesea în 2 faze: –  În faza iniţială, rezolvarea problemelor are drept obiectiv

identificarea unei soluţii; –  În cea de-a doua fază, soluţia este stocată în memorie şi

reactualizată ori de câte ori apare o situaţie problematică similară.

•  Învăţarea complexă este deci intim legată de memorie şi de gândire şi mai mult decât atât, această structură bifazică caracterizează nu doar învăţarea la cimpanzei ci şi multe cazuri de învăţare complexă umană.

ÎNVĂŢAREA COMPLEXĂ •  În situaţia învăţării relaţiilor dintre stimuli care nu sunt

perfect predictibili, oamenii fac adesea apel la convingerile anterioare referitoare la aceste relaţii.

•  Această situaţie poate conduce la detectarea unor relaţii care nu sunt prezente în mod real (asociaţii false).

•  Atunci când relaţia este prezentată obiectiv, existenţa unei convingeri anterioare referitoare la respectiva relaţie poate duce la supraestimarea tăriei predictibilităţii relaţiei (învăţarea dirijată de convingeri), în timp ce absenţa unei astfel de convingeri poate avea ca rezultat subestimarea tăriei predictibilităţii relaţiei (învăţarea dirijată de datele unei probleme).

John B. Watson Abordarea comportamentala in psihologia contemporana -experimentele lui Watson-

John Broadus Watson(1878-1958)

•  A fost un psiholog american care a pus bazele abordarii comportamentale in psihologia contemporana dupa ce a efectuat studii pe comportamentul animal.

•  E cunoscut pentru afirmatia sa prin care sustinea ca ar putea lua 12 copii sanatosi din care, aplicand tehnici comportamentale, sa creeze orice tip de persoana dorea.

•  De asemenea a condus controversatul experiment ’’ Micul Albert’’.

•  A contribuit semnificativ la industria reclamelor.

Viata sa

•  Watson a crescut in Greenville,Carolina de Sud si a frecventat Universitatea Furman. A fost considerat nonconformist de profesorii lui. Dupa 5 ani de studii si-a luat masteratul la doar 21 de ani.

Cand studentii psihologi de la Furman au inceput sa redacteze revista The Journal in 1950, au dedicat primul numar lui Watson care le-a raspuns printr-o scrisoare ce a aparut in aceasta publicatie.

•  La Universitatea din Chicago a studiat filozofia cu John Dewey pe care pretindea ca nu il intelege si a cautat un sfatuitor in psihologul functionalist James Rowland Angell si in psihologul Henry.

•  A lucrat la psihologia creierului la caini cu biologul radical Jacques Loeb.

Influenta combinata a lui Dewey, Angell, Donaldson si Loeb l-au condus pe Watson la dezvoltarea unei abordari puternic descripive si obiective la analiza comportamentului. Mai tarziu a numit aceasta analiza ‘’behaviorism’’.

Prima carte stiintifica moderna despre comportamentul sobolanilor

•  Lucrarea de diploma a lui Watson de la absolvirea Universitatii din Chicago s-a numit ‘’Educatia animalelor: studiu experimental asupra dezvoltarii psihice a sobolanului alb impreuna cu dezvoltarea sistemului sau nervos’’. Cartea descria relatia dintre mielinizarea neuronilor si abilitatile de invatare la sobolani la diferite varste. Watson a demonstrat ca gradul de mielinizare nu are legatura cu capacitatile de invatare.

•  A mai efectuat studii pe comportamentul pasarilor.

‘’The Behaviorist Manifesto’’

In 1913 Watson a publicat ceea ce e considerata cea mai importanta lucrare a lui,articolul ‘’Psihologia asa cum o vede behavioristul’’ uneori numita si ‘’Manifestul behavioristului’’. Aici isi expune principalele idei privind noua sa filozofie. El isi expunea pozitia inca din primul paragraf:

Behaviorismul-asumptii de baza:

psihologia vazuta de behaviorist e o ramura pur obiectiva si experimentala a stiintei naturale. Scopul ei teoretic este prezicerea si controlul comportamentului care este in mare parte modelat de tipul de recompense si pedepse pe care individul le-a trait in timpul vietii sale.

El a pus accent pe comportamentul extern al oamenilor mai mult decat pe cel intern( starea mintala a individului), pretinzand ca analiza reactiilor e singura metoda obiectiva de a intelege actiunile oamenilor.

Cele 4 presupuneri din behaviorismul radical

1.  Continuitatea Evolutionara (legile comportamentului se aplica si la animale si la oameni,asa ca putem studia animalele ca simple modele pentru reactiile complexe umane)

2.  Reductionismul (toate comportamentele pot fi corelate cu psihologia –suntem organisme animale care reactioneaza la influente externe)

3.  Determinismul (indivizii nu actioneaza liber ci raspund intr-un mod programat la stimuli externi)

4.  Empiricismul (psihologia trebuie sa implice studiul a ceea ce se observa la comportament si nu introspectia sau analiza proprie).

Cel mai cunoscut citat al lui Watson

“Give me a dozen healthy infants, well-formed, and my own specified world to bring them up in and I'll guarantee to take any one at random and train him to become any type of specialist I might select – doctor, lawyer, artist, merchant-chief and, yes, even beggar-man and thief, regardless of his talents, penchants, tendencies, abilities, vocations, and race of his ancestors. I am going beyond my facts and I admit it, but so have the advocates of the contrary and they have been doing it for many thousands of years.’’(1930)

In acest citat psihologul pretinde ca ar putea lua 12 copii alesi aleator carora sa le impuna orice tipologie umana ar dori (‘’cersetor si hot’’) daca le-ar aplica anumite tehnici comportamentale .

John W. a fost frecvent criticat pentru credinta lui ca desi copiii trebuie tratati cu respect ,nu trebuie sa li se arate prea multa afectiune . Aceasta gandire era comuna si pentru ganditorii psihoanalitici care sustineau ca prea multa implicare emotionala in copilarie duce la adulti hiperdependenti. Mai rar e mentionat faptul ca Watson era impotriva pedepselor corporale.

Experimentul ‘’Micul Albert’’

Unul dintre cele mai controversate experimente in psihologie a fost efectuat in iarna din 1919 si 1920 pe un baietel de 11 luni numit Albert B.

Watson si Reyner(asistentul lui) i-au dat lui Albert un sobolan alb de laborator; copilul nu era speriat si a incercat sa atinga sobolanul. Cei 2 au inceput sa produca niste sunete puternice cu o bara metalica in spatele baiatului si atunci acesta a inceput sa planga.

Cateva luni mai tarziu cand Albert avea 11 luni ,i-au dat din nou sobolanul sa se joace si au provocat sunetul cand acesta atingea animalul. Copilul a inceput sa planga. Experimentul a fost repetat cateva saptamani la rand .Dupa putin timp vederea sobolanului ii provoca repulsie lui Albert facandu-l sa planga si sa se departeze de el. Mai exact,orice item imblanit ,precum o haina sau o masca de Mos Craciun il faceau pe Albert sa ii fie teama.

Acest experiment a dovedit cu succes teoria behaviorista dar o astfel de cercetare nu ar mai putea fi permisa din punct de vedere etic mai ales tinand cont de faptul ca micul Albert nu a fost niciodata eliberat de fobiile care i-au fost induse.

Behaviorismul a fost pe deplin acceptat printre psihologi intre anii 1920 si 1960 fiind teoria dominanta in aceasta perioada. Ceea ce promitea teoria lui Watson era posibilitatea de schimbare si evolutie pentru orice tip uman in conditiile externe favorabile. Credinta sa era oarecum utopica .

In 1957 John Watson a primit o medalie de la Asociatia Americana de Psihologie pentru contributia sa in psihologie iar in 1979, un simpozion la Furman celebra 100 de ani de la nasterea sa.

•  In 1984 Watson a fost introdus in South Carolina Hall of Science and Technology.

•  In poza alaturata apare Jim Watson,fiul lui John Broadus Watson langa un afis comemorativ .

Bibliografie •  Kerry W. Buckley “Mechanical Man: John B.

Watson and the Beginnings of Behaviorism” (cea mai cuprinzatoare biografie a lui Watson publicata pana acum)-1989

•  Internet-Psychology as the behaviorist views it (1913) -John B. Watson- His life in words and pictures