OBIECTUL, CONTINUTUL SI FUNCTIILE FINANTELOR PUBLICEOBIECTUL FINANTELOR PUBLICE In vorbirea curenta ca si in literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii din familia cuvantului finante, in sensuri apropiate sau diferite. Cuvantul finante isi are originea de la cuvantul latin finatio plata in bani. In present, economistii acorda termenului de finante mai multe intelesuri, mai frecvente fiind: a) fonduri banesti la dispozitia statului, prelevate in scopul indeplinirii functiilor si sarcinilor sale; b) bani si bunuri pt functionarea institutiilor publice; c) totalitatea resurselor si a sarcinilor care se refera la activitatea institutiilor publice; d) mijloace de interventie a statului in economie; e) finantele ansamblul activitatii desfasurate in sectorul public al economiei, inclusiv administrarea finantelor publice si politicile financiare; f) finantele relatii sociale, de natura economica, care apar in procesul constituirii fondurilor publice de resurse banesti si al repartizarii acestora in scopul satisfacerii nevoilor generale ale membrilor societatii. Vorbind despre relatiile financiare, trebuie facuta distinctie intre finantele publice si finantele private. In primul rand, expresia de finante publice este asociata cu statul, unitatile administrativ-teritoriale si alte institutii de drept public in legatura cu veniturile, cheltuielile, imprumuturile si datoria acestora. Unitatile administrativ-teritoriale: nivel 1 - judete (41 judete), nivel 2,3 - orase, municipii, sate, comune. Codul Siruta reprezinta codul pt fiecare judet (codul PH - 29, Ploiesti 130534) In schimb, finantele private sunt asociate cu relatiile intreprinderilor economice, bancilor, societatilor de asigurare, in legatura cu resursele si cheltuielile acestora, cu imprumuturile primite sau acordate, cu creantele de incasat si obligatiile de plata precum si cu asigurarile si reasigurarile. In al doilea rand, resursele financiare publice se procura in cea mai mare parte prin masuri de constrangere si numai intr-o mica proportie pe baze contractuale. In schimb, finantele private se procura pe baze contractuale prin confruntarea pe piata a cererii cu oferta. In al treilea rand, finantele publice sunt destinate satisfacerii intereselor generale ale membrilor societatii, in timp ce finantele private sunt destinate obtinerii de profit de catre intreprinzatori. Gestiunea finantelor publice este supusa dreptului public, in timp ce gestiunea financiara a intreprinderilor se supune normelor dreptului comercial. Relatiile financiare publice se aseamana cu relatiile financiare private prin faptul ca ambele se confrunta cu probleme de echilibru financiar. CONTINUTUL ECONOMIC AL FINANTELOR PUBLICE Existenta celor doua tipuri de finante, publice si private, este determinata de existenta in economie a diferitelor categorii de nevoi: a) nevoi cu caracter individual; b) nevoi cu caracter social (colectiv); c) nevoi cvasipublice (semipublice). Nevoile individuale sunt acele nevoi care depend de preferintele fiecarui om si difera in functie de varsta, sex, ocupatie, mediul social, zona geografica, etc. Nevoile individuale se satisfac pe seama bunurilor private care se afla in cantitati limitate din cauza marimii date a

factorilor de productie si a cererii consumatorilor. Bunurile private sunt concurentiale si divizibile si se procura prin mecanismul pietei din bugetele individuale (contra cost). Nevoile colective (cu caracter social) sunt acele nevoi care pot fi satisfacute pe seama unor activitati (servicii) organizate de autoritatile publice in domenii cum sunt: - apararea nationala, - mentinerea ordinii interne, - protectia mediului, - protectia sociala etc. Nevoile colective se satisfac pe seama bunurilor publice, respectiv acele bunuri de care beneficiaza intreaga colectivitate, toti membrii societatii, indifferent daca au contribuit sau nu la constituirea acestor fonduri (aparare nationala, ordine publica, iluminat public beneficiem toti din contributia noastra). Bunurile publice au un caracter indivizibil si neconcurential. Nevoile cvasipublice (semipublice) sunt acele nevoi ale membrilor societatii, care pot fi satisfacute alternativ, fie pe seama bunurilor private, fie pe seama bunurilor publice (invatamantul, sanatatea, cultura). Finantele sunt relatii economice exprimate valoric, care apar in procesul rapartitiei PIB in legatura cu satisfacerea nevoilor collective ale societatii (relatii financiare in general). Act. ec. => PIB VAB De precizat ca relatiile financiare au o sfera mai restransa decat relatiile banesti deoarece include numai relatiile banesti care implica un transfer de valoare, nu sip e cele care presupun o schimbare a formei valorii. BaniBani /\ Bani MarfaBani MECANISMUL SI POLITICA FINANCIARA Pentru realizarea functiilor sale, statul trebuie, pe de o parte, sa constituie fondurile financiare necesare iar, pe de alta parte, sa le repartizeze pe diferite categorii de beneficiary, ceea ce reprezinta componente ale politicii financiare. Fiecare economie nationala are propriul sau mecanism de functionare, mecanism care difera de la o tara la alta, in functie de cativa factori: - forma predominanta de proprietate asupra mijloacelor de productie (proprietate privata sau publica); - sistemul de conducere al economiei (economie planificata sau centralizata, economie de piata). Mecanismul economic reprezinta ansamblul metodelor si instrumentelor de conducere si reglare a economiei nationale de catre factorii de decizie ai societatii, impreuna cu obiectivele ce guverneaza aceasta conducere si intregul sistem organizational prin care se realizeaza. In cadrul mecanismului economiei nationale, statul utilizeaza anumite componente pt a influenta activitatea ec., fie prin finantarea unor obiective sau actiuni pe seama resurselor publice, fie prin utilizarea unor instrumente economico-financiare. De asemenea, statul creeaza cadrul institutional si juridic necesar acestor activitati. Totalitatea acestor componente de natura financiara formeaza mecanismul financiar. Componentele principale ale mecanismului financiar sunt: 1. sistemul financiar 2. parghiile financiare 3. metodele administrative de conducere in domeniul finantelor publice 4. cadrul juridic 5. cadrul institutional

1. Sistemul financiar reprezinta ansamblul relatiilor economice exprimate in bani, care presupun un transfer de putere de cumparare si care se divizeaza in patru categorii: a) relatii financiare publice b) relatii de creditare c) relatii de asigurare-reasigurare d) finantele intreprinderii. Sistemul financiar, privit ca relatii economice, este format din sistemul financiar public si sistemul financiar privat. Totodata sistemul financiar poate fi privit ca un ansamblu de bugete, care se pot clasifica in trei categorii: - bugete la nivel central (de stat, bugetele asigurarilor societatilor de stat, etc.) - bugete la nivel mediu (bugetele judetelor, oraselor, comunelor) - bugete la nivel microeconomic (la nivel de institutii publice). 2. Parghiilor economico-financiare reprezinta instrumente cu ajutorul carora statul actioneaza pt stimularea interesului economic, a unei colectivitati determinate pt realizarea unui anumit obiectiv. Cu ajutorul parghiilor economico-financiare, statul poate interveni in diferite forme, cum ar fi: - reglarea volumului productiei - reglarea masei monetare - stimularea acordarii/ neacordarii de credite - reducerea consumului de anumite produse, considerate daunatoare. 3. Masurile (metodele) administrative de conducere a relatiilor financiare sunt: - intocmirea de prognoze, programe economice si planuri financiare - tinerea evidentei contabile si intocmirea bilantului contabil de catre agentii economici si institutiile publice - exercitarea controlului financiar de catre organele specializate ale statului cu privire la gestionarea resurselor finantelor publice - reglementarea de catre stat a modului de acordare a imprumuturilor publice - sanctionarea de catre stat a faptelor ilicite care constituie evaziune fiscala. 4. Cadrul institutional este format din totalitatea organelor cu raspunderi si atributii in domeniul finantelor publice: - organe democratic alese ( Parlament, Consilii judetene si locale) - organele administratiei centrale de stat ( Guvern, ministri) / de prefecture - organe specializate ale statului ( Ministerul Finantelor Publice, Directiile Generale ale Finantelor Publice, Administratiile Financiare Publice). 5. Cadrul juridic este format din ansamblul actelor normative care reglementeaza domeniul financiar atat in faza de repartitie cat si in faza de control (Legea 500/ 2002, Ord. 45/ 2003, Legea 541/ 2003). SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE Cheltuielile publice reprezinta forma de manifestare a functiei de repartitie a Finantelor Publice respectiv faza redistributiva. Cheltuielile publice exprima relatiile economico-sociale in forma baneasca care se manifesta intre stat pe de o parte si persoane fizice si persoane juridice pe de alta parte cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului in scopul indeplinirii functiilor statului.

P.F. VP CP

P.J.

Din punctual de vedere al continutului economic cheltuielile pot reprezenta: - un consum definitiv de PIB (cheltuieli curente) - o avansare de PIB ( cheltuieli de capital). Clasificarea cheltuielilor publice: 1. dupa criteriul administrativ: cheltuieli ale ministerelor cheltuieli ale institutiilor publice autonome sau subordinate cheltuieli ale unitatilor administrativ-teritoriale.

2. dupa criteriul economic: - cheltuieli curente (cheltuieli materiale, de personal, prime, subventii, transferuri, cheltuieli cu dobanzile si cheltuieli cu rezervele) - cheltuieli de capital (cheltuieli pt investitii) - imprumuturi acordate (statul acorda imprumut) - rambursari de credite. 3. dupa criteriul functional ( grupeaza cheltuielile publice in functie de domeniu, ramura sau sectorul de activitate spre care sunt dirijate fondurile): - cheltuieli servicii publice generale ( autoritati publice: prefectura, primar) - cheltuieli de aparare, ordine publica si siguranta nationala - cheltuieli socio-culturale (invatamant, sanatate, asistenta sociala) - cheltuieli pt servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape - cheltuieli pt cercetare stiintifica - transferuri (bani transferati de la bugetul de stat la bugetul local) - imprumuturi acordate - plata de dobanzi si alte cheltuieli aferente datoriei publice. 4. dupa criteriul financiar (in functie de momentul in care se efectueaza cheltuielile publice): - cheltuieli publice definitive (acele cheltuieli care se finalizeaza cu plati la scadente certe si care atesta lichidarea completa a angajarii statului) - cheltuieli temporare (acele cheltuieli urmate de finalizare prin plati la scadente certe) - cheltuieli virtuale (acele cheltuieli pe care statul se angajeaza sa le efectueze in viitor). INDICATORII STATISTICI AI CHELTUIELILOR PUBLICE Indicatorii utilizati in analiza cheltuielilor publice se impart in urmatoarele categorii: 1. Indicatori ai volumului cheltuielilor publice exprima marimea absoluta a cheltuielilor planificate sau realizate intr-o anumita perioada . In aceasta grupa se include urmatorii indicatori: a) cheltuiala publica individuala in expresie nominala CPin, exprima valoarea cheltuielilor publice realizate intr-un domeniu, ramura, minister sau pe categorii de

cheltuieli (functionale), exprimate in preturi curente (valoarea cheltuielilor publice realizate de ministerul agriculturii, transporturilor). b) cheltuiala publica individuala in expresie reala - CPir, exprima valoarea cheltuielilor pt domeniul, ramura, ministerul sau categoria de cheltuieli individuale, exprimate in preturi comparabile. CPin CP = Ipcr i

Ipc indicele preturilor de consum. CPn 2005 = 180 miliarde lei Ipc 2005/2004 = 119% Ipc 2005/1999 = 323% 180 CPr 2005/2004 = 1,19 180 CPr 2005/1999 = 3,23 c) cheltuieli publice totale nominale CPt n = CPi ni

d) cheltuieli publice totale reale CPt

r

CPt n = CPi = i Ipcr

2. Indicatorii structurii cheltuielilor publice sunt utilizati pt a evidentia modul de repartizare a cheltuielilor publice pe destinatii precum si directia si intensitatea modificarilor structurale. Pentru calculul structurii cheltuielilor publice cel mai frecvent utilizate sunt urmatoarele doua marimi relative de structura: a) ponderea cheltuielilor publice individuale in totalul cheltuielilor publice CPi CPi g CP/PIB = 100 = 100 CPi CPt b) ponderea cheltuielilor publice in PIB CPt g CP/PIB = 100 PIB 3. Indicatori privind dinamica cheltuielilor publice evolutia in timp a cheluielilor publice. a) modificarea absoluta a cheltuielilor publice - cu baza fixa CPt/o = CPt - CPO - cu baza in lant CPt/t-i = CPt - CPt-1

CPt b) modificarea relativa - indici de dinamica ICP t/o = 100 CP0 CP*0 I*CP t/o = 100 (in valoarea reala) CP0 CPt ICP t/t-1 = 100 CPt-1 CPt CP*t = IPC t/o - ritmul de dinamica R = I 100% CPt 4. Indicatori de intensitate cheltuiala medie pe un locuitor CP =

P

SISTEMUL BUGETAR DIN ROMANIADEFINIREA SI STRUCTURA SISTEMULUI BUGETAR SI A BUGETULUI PUBLIC NATIONAL Politica financiara a statului are ca instrument principal de realizare sistemul bugetar , ca ansamblu de bugete prin care se deruleaza relatiile financiare publice. Bugetul public national poate fi definit din mai multe puncte de vedere: 1. un document, un act in care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile publice in functie de sistemul de finantare a institutiilor publice; 2. o lege deoarece prin intermediul acesteia sunt aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile din domeniul public de catre Parlament (act juridic); 3. un act de previziune deoarece prin intermediul acestuia sunt estimate veniturile si cheltuielile anului urmator; 4. sistem de fluxuri financiare legate de formarea resurselor financiare publice (prin impozite, taxe si alte venituri) pe de o parte si de repartizare a acestor venituri pe de alta parte; 5. este principalul instrument de politica economico- financiara a statului deoarece prin intermediul acestora se stabilesc veniturile publice care reflecta in fapt politica fiscala, iar pe de alta parte, destinatiile cheltuielilor publice cu implicatii deosebite asupra economiei si relatiilor financiare. Obs! Fiscalitatea e stabilita prin intermediul bugetului de stat. Ansamblul documentelor bugetare din domeniul public formeaza un system unitary de bugete ale carui componente principale sunt: 1. Bugetul de stat 2. Bugetul asigurarilor sociale de stat 3. Bugetele locale 4. Bugetele fondurilor speciale

5. Bugetul trezoreriei statului 6. Bugetele institutiilor publice autonome 7. Bugetele fondurilor externe nerambursabile etc. Bugetul public national este o componenta a sistemului bugetar romanesc si care este format din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale. Bugetul general consolidat este reprezentat de ansamblul componentelor sistemului bugetar, agregate si consolidate, pt a forma un intreg. Prin consolidare bugetara intelegem operatiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente ale bugetului general consolidate in vederea evitarii dublei evidentieri a acestora. PRINCIPIILE BUGETARE (PROCESULUI BUGETAR) In Romania, principiile procesului bugetar stabilite de Legea Finantelor Publice 500/2002 sunt urmatoarele: - principiul universalitatii bugetare potrivit caruia veniturile si cheltuielile publice sunt inscrise in buget in sumele lor brute - principiul unitatii bugetare potrivit caruia veniturile si cheltuielile publice se inscriu intr-un singur document in vederea utilizarii eficiente si monitorizarii fondurilor publice - principiul neafectarii veniturilor bugetare conform caruia veniturile publice in totalitatea lor sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice in ansamblul lor (Legea Finantelor Publice interzice afectarea speciala a veniturilor bugetare, acestea se depersonalizeaza din momentul intrarii la buget.) - principiul specializarii bugetare conform caruia veniturile si cheltuielile bugetare se inscriu si se aproba in buget pe surse de provenienta sip e categorii de cheltuieli grupate in functie de continutul lor economic si de destinatia lor, potrivit clasificatiei bugetare - principiul echilibrului bugetar conform caruia veniturile publice ordinare trebuie sa acopere integral cheltuielile publice - principiul unitatii monetare conform caruia toate relatiile financiare bugetare se exprima in moneda nationala - principiul publicitatii bugetare.

ETAPELE PROCESULUI BUGETAR IN ROMANIACONCEPTUL DE PROCES BUGETAR SI INSTITUTII IMPLICATE Procesul bugetar reprezinta o succesiune de etape ce constau in elaborarea, aprobarea, executarea, incheierea, controlul si raportarea rezultatelor executiei bugetare. In derularea procesului bugetar principalele institutii cu responsabilitati sunt urmatoarele: 1. Parlamentul in calitate de organ legislative are in principal urmatoarele responsabilitati: - adopta legile bugetare anuale elaborate de Guvern - adopta legile rectificative - adopta contul general anual de executie bugetara 2. Guvernul in calitate de autoritate publica a puterii executive:

- stabileste politica fiscala bugetara - elaboreaza rapoarte privind situatia macroeconomica pt anul bugetar respective si proiectia acestuia in urmatorii 3 ani - elaboreaza proiectele legilor bugetare anuale - exercita conducerea generala a activitatii executive in domeniul Finantelor Publice - supune spre aprobare Parlamentului legile bugetare si legile rectificative - dispune modul de utilizare a fondului de rezerva bugetara si a fondului aflat la dispozitia sa. 3. Ministerul Finantelor Publice care are in principal urmatoarele sarcini: - dispune masurile necesare pt aplicarea politicii fiscale si bugetare - emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor si forma de prezentare a acestora - emite norme metodologice si instructiuni prin care se stabilesc procedurile de incasare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor - se aproba anual clasificatiile bugetare - avizeaza monitorizarea executiei bugetare - analizeaza propunerile de buget in etapele de elaborare a bugetelor. In afara acestor trei institutii in procesul bugetar mai sunt implicate: Autoritatile Administratiei Publice Locale, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ordonatorii de Credite Bugetare. ETAPELE PROCESULUI BUGETAR LA NIVELUL BUGETULUI DE STAT 1. Elaborarea proiectului bugetului de stat Aceasta etapa consta in formularea propunerilor privind emiterile si cheltuielile bugetare de catre ordonatorii de credite bugetare si comunicarea acestora Ministerului Finantelor Publice la nivelul caruia are loc centralizarea intr-un document oficial denumit proiect al legii bugetului de stat. Acesta este un document elaborat de Guvern prin intermediul Ministerului Finantelor Publice pe baza proiectelor ordonatorilor de credite principali si a bugetelor locale. Intocmirea proiectului bugetului de stat se bazeaza pe urmatoarele elemente: - prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali pt anul bugetar respective precum si pt urmatorii 3 ani - politicile fiscale si bugetare - prevederile memorandumurilor de finantare si acordurile internationale - politicile si strategiile sectoriale prezentate de ordonatorii principali de credite - propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite - posibilitatile de finantare a deficitului bugetar. Elaborarea proiectului bugetului de stat presupune parcurgerea urmatoarelor secvente: 1. Ministerul Finantelor Publice inainteaza Guvernului pana la data de 1 mai obiectivele politicii fiscale si bugetare pt anul bugetar respectiv impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatori principali de credite. 2. Guvernul aproba obiectivele politicii fiscale si bugetare precum si limitele de cheltuieli pana la data de 15 mai dupa care informeaza Comisiile pt Buget, Finante si Banci ale Parlamentului asupra acestora. 3. Ministerul Finantelor Publice transmite ordonatorilor principali de credite pana l data de 1 iunie a fiecarui an o scrisoare-cadru in care sunt mentionate coordonatele dezvoltarii macroeconomice precum si limitele de cheltuieli aprobate. 4. Pana la data de 15 iunie ordonatorii principali de credite au obligatia sa depuna la Ministerul Finantelor Publice proiectele de buget cu incadrarea in limita de cheltuieli.

5. Ministerul Finantelor Publice examineaza proiectele de buget urmand a le definitive pana la data de 1 august a fiecarui an. Ministerul Finantelor Publice este obligat ca pana la data de 30 septembrie a fiecarui an sa depuna proiectul bugetului de stat la Guvern. 6. Dupa analiza proiectului de buget si insusirea lui de catre Guvern, acesta este obligat ca pana la data de 15 octombrie sa-l depuna spre aprobare la Parlament. In cazul in care legile bugetare nu au fost adoptate cu cel putin trei zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, Guvernul isi indeplineste sarcinile pe baza prevederilor bugetului anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputand depasi 1/12 din prevederile anului precedent. 2. Aprobarea Proiectului Bugetului de Stat Dupa insusirea proiectului de buget de catre Guvern, acesta este supus dezbaterii si aprobarii Parlamentului. In acest caz succesiunea etapelor si operatiunilor este urmatoarea: a) Proiectul bugetului de stat este depus la Parlament impreuna cu raportul privind situatia economica si financiara a tarii precum si proiectul legii bugetare anuale. b) Aceste documente sunt examinate de catre comisiile permanente de specialitate ale fiecarei camere care isi dau avizul asupra acestora. La nivelul comisiilor de specialitate unde are loc examinarea sunt formulate amendamente asupra acestuia. Comisiile de specialitate impreuna cu compartimentul tehnic legislativ comunica avizul lor precum si amendamentele intr-un raport comun ce va fi prezentat in sedinta comuna a camerelor reunite. c) Proiectul de buget avizat, amendamentele si raportul comun sunt dezbatute in sedinta comuna a camerelor reunite. La aceasta sedinta participa si Primul Ministru care exprima motivele care l-au determinat la elaborarea acestei variante de buget precum si prezentarea raportului proiectului legii bugetare anuale. Dupa aprobarea de catre Parlament, legea bugetului este supusa promulgarii de catre Presedinte dupa care se publica in Monitorul Oficial. Legea bugetului intra in vigoare de la data publicarii in Monitorul Oficial dar nu inainte de 1 ianuarie. 3. Executia bugetara Executia bugetara consta in activitatea de incasare a veniturilor begetare si de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget. Operatiunile legate de executia bugetului de stat poarta numele de executie de casa a bugetului. In Romania executia de casa a bugetului se realizeaza in cea mai mare parte prin Trezoreria statului si intr-o mica masura prin intermediul sistemului bancar. Prin intermediul sistemului bancar se realizeaza urmatoarele operatiuni: - efectuarea platilor dispuse de persoane fizice si juridice, titulari de conturi deschise la banci reprezentand obligatiile fiscale ale acestora. - efectuarea de incasari si plati rezultate din operatiunile de plasare a titlurilor de stat prin intermediul bancilor comerciale. Rezulta asadar ca executia bugetului de stat are doua componente respective executia veniturilor si executia cheltuielilor. EXECUTIA VENITURILOR BUGETARE Executia Bugetului de Stat (valorilor bugetare) consta in totalitatea operatiunilor prin care se realizeaza incasarea impozitelor, taxelor, contributiilor si altor venituri datorate Bugetului de Stat. Aceste operatiuni se desfasoara cu respectarea urmatoarelor principii:

1. Niciun impozit, taxa sau alte obligatii nu pot fi inscrise in Buget si incasate daca acestea nu au fost stabilite prin lege. 2. Prin Legea Bugetara Anuala se aproba in fiecare an lista impozitelor, tazelor si contributiilor ce urmeaza a fi platite in anul bugetar respective. 3. Este interzisa perceperea sub orice titlu si sub oricare denumire de contributii directe sau indirect, in afara celor prevazute de lege. Incasarea veniturilor datorate Bugetului de Stat se poate realiza printr-unul din urmatoarele procedee: 1. Calcularea si plata directa de catre subiectii impozitelor. In aceasta situatie platitorii de impozite au obligatia, stabilita prin lege, sa evalueze obiectul impozabil, sa calculeze impozitul si sa-l verse la Bugetul de Stat, in conditiile si la termenele stabilite de lege (ex: impozitul pe profit). 2. Calcularea, retinerea si varsarea la Bugetul de Stat a impozitului datorat de catre o terta persoana (stopajul la sursa) (ex: impozitul pe salarii, impozitul pe dividende). 3. Impunerea si debitarea de catre organele fiscale. In acest caz, organele fiscale dispun de datele necesare evaluarii obiectului impozabil, pe care le detine in evident sa, calculeaza impozitul si obligatiile de plata in cadrul exigibilitatii (ex; impozitul pe venitul persoanelor fizice- fostul impozit pe venitul global). 4. Utilizarea timbrelor fiscal Executia veniturilor bugetare presupune parcurgerea urmatoarelor etape: 1. Asezarea veniturilor bugetare, care consta in identificarea materiei impozabile si determinarea marimii acesteia. 2. Lichidarea veniturilor bugetare se refera la operatiunea de stabilire a cuantumului (marimii) impozitului datorat, pe baza cotelor de impozitare si a altor elemente prevazute de lege . 3. Emiterea titlului de percepere (titlu de creanta bugetara), operatiune care consta in inscrierea cuantumului impozitului intr-un act, pe baza caruia se autorizeaza organul fiscal pt perceperea venitului bugetar respectiv ( ex: statul de plata- este titlu de creanta bugetara). Perceperea veniturilor bugetare consta in incasarea efectiva a impozitelor, taxelor si altor venituri prevazute de Bugetul de Stat. Executia cheltuielilor bugetare consta in totalitatea operatiunilor de efectuare a cheltuielilor prevazute si aprobate prin Buget in Legile Bugetare Anuale, sunt stabilite si aprobate creditele bugetare pt cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar. Creditul bugetar reprezinta insa suma aprobata prin Buget, concretizata in limita maxima pana la care se pot ordonanta si efectua plati in cursul anului bugetar. Executia cheltuielilor bugetare se bazeaza pe urmatoarele principia: 1. Creditele bugetare sunt nerambursabile si nepurtatoare de dobanda. 2. Creditele bugetare sunt aprobate si autorizate pt tot anul bugetar. 3. Creditele bugetare nu pot fi majorate fara a se preciza sursele de finantare. 4. Creditele bugetare aprobate pt un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pt finantarea altui ordonator principal decredite bugetare. 5. Creditele bugetare aprobate pt un capitol nu se pot vira pt finantarea altui capitol bugetar. Infractiunea deturnare de fonduri ( ex: nu ai voie sa iei de la investitii si sa-i cheltui pe materii prime).

6. Creditele bugetare aprobate si neutilizate pana la sfarsitul anului sunt anulate. Executia cheltuielilor bugetare presupun parcurgerea urmatoarelor etape: 1. Angajarea cheltuielilor bugetare care se refera la actul care genereaza obligatia unei institutii publice de a plati o suma de bani unui tert, pe baza unui act juridic (lege, contract, etc.). 2. Lichidarea cheltuielilor bugetare, care consta in verificarea existentei angajamentelor, a sumelor datorate, a conditiilor de exigibilitate, pe baza documentelor justificative. 3. Ordonantarea cheltuielilor bugetare prin care se confirma ca livrarile de bunuri si servicii catre institutia publica au fost efectuate si ca plata poate fi efectuata. 4. Plata cheltuielilor bugetare reprezinta actul final prin care institutia publica isi achita obligatiile fata de terti. INCHEIEREA EXECUTIEI BUGETARE Incheierea executiei bugetare (la 31 decembrie) este de fapt un procedeu de contabilitate care nu afecteaza drepturile creditorilor. Privitor la incheierea executiei Bugetului de Stat, Guvernul este obligat sa prezinte in fata Parlamentului modul in care s-a realizat executia bugetara, intocmind urmatoarele situatii: - Contul General al Executiei Bugetului de Stat - Rezultatul executiei sub forma excedentului sau deficitului - Contul datoriei publice - Raportul public anual Contul General Anual de Executie este documentul elaborat sub coordonarea Guvernului, prin Ministerul Finantelor Publice, conform Legii Finantelor Publice. Acest document evidentiaza nivelul realizat al veniturilor si cheltuielilor Bugetului de Stat pt exercitiul bugetar pt care se intocmeste. Contul General Anual de Executie se intocmeste pe baza darilor de seama contabile prezentate de ordonatorii principali de credite, precum si a conturilor privind executia Bugetului de Stat, prezentate de organele care au aceasta sarcina. Guvernul analizeaza si definitiveaza Contul General Anual de Executie si il prezinta spre aprobare Parlamentului pana la data de 1 iulie a anului urmator celui pt care se intocmeste. Contul General Anual de Executie se aproba de catre Parlament prin lege, dupa ce a fost verificat de Curtea de Conturi.

RESURSELE FINANCIARE PUBLICEResursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale intr-un interval de timp determinat. Resursele financiare publice reprezinta mijloacele banesti aflate la dispozitia administratiilor publice. Resursele financiare bugetare reprezinta acea parte a resurselor financiare publice, cuprinsa in bugetele entitatilor publice. Tinand cont de faptul ca resursele financiare au un caracter limitat, se pune problema alocarii optime a tuturor resurselor publice. Aceasta alocare optima este determinata de raportul alocarii resurselor intre sectorul public si sectorul privat. Cererea de resurse financiare fiind in continua crestere, atrage dupa sine necesitatea cresterii nivelului resurselor financiare publice. Dimensiunea (volumul) resurselor financiare publice este influentata de mai multe categorii de factori, intre care cei mai importanti sunt:

1. Factorii economici in sensul ca o crestere economica mai accentuata poate duce la cresterea volumului resurselor financiare publice. In Romania, cresterea economica e concretizata prin cresterea PIB. PIBImpozite Taxe

Impozite Taxe

Cresterea PIB cresterea impozitelor si taxelor. 2. Factorii monetari, in sensul ca cresterea preturilor determinata de cresterea dobanzii, poate duce la cresterea incasarilor fiscale nominale. 3. Factorii sociali care determina cresterea veniturilor publice ca urmare a cresterii necesitatilor cu caracter social (invatamant, cultura, sanatate etc.). 4. Factorii demografici, respectiv evolutia numarului si structurii populatiei. 5. Factorii politici si militari si alte categorii de factori (financiari in principal). CLASIFICAREA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE 1. a) b) c) d) Dupa criteriul economic: Resurse (prelevari cu caracter obligatoriu) Resurse de trezorerie imprumuturi pe termen scurt din fondurile statului Imprumuturile publice Emisiunea monetara fara acoperire

2. In functie de ritmicitatea incasarilor: a) Resurse financiare ordinare, acele resurse care sunt permanente si obligatorii care se impart in: - venituri curente (fiscale si nefiscale) -venituri din capital b) Resursele extraordinare care intra la buget in mod intamplator, in functie de necesitati, respectiv din imprumuturi interne si externe, emisiuni monetare, ajutoare, sponsorizari, donatii. 3. Dupa sursa de provenienta: a) Resurse financiare din surse interne b) Resurse financiare din surse externe (imprumuturi externe, donatii, sponsorizari etc). INDICATORI STATISTICI PRIVIND VENITURILE PUBLICE Se utilizeaza urmatoarele grupe: 1. Indicatori privind volumul veniturilor publice: - Venituri publice individuale: Vpi , care exprima valoarea totaqla a veniturilor, aferente grupei individuale de venituri (dupa un criteriu) - Venituri publice totale: Vpt = Vpi, valoarea totala a veniturilor publice dintr-un am sau dintr-o perioada.

Cei doi indicatori prezentati anterior se calculeaza atat in expresie nominala cat si in expresie reala, potrivit relatiei urmatoare: Vpin r Vpi = Ipc Ipc indicatorul preturilor de consum. Vptn r Vpt = Ipc 2. Indicatori privind structura veniturilor publice. Acesti indicatori exprima ponderea (greutatea specifica) a fiecarei grupe de venituri publice in total venituri publice. Se calculeaza utilizand marimile relative de structura, potrivit relatiei: Vpe Vpi gVPE = 100 gVPi = 100 Vpi Vpi Vpe venituri publice din surse externe Vpi - venituri publice din surse interne

gVPE + gVPi = 100%VP gVP/PIB = 100 PIB 3. Indicatori de intensitate si de coordonare privind veniturile publice. - Indicatori de intensitate VP VP = P VP = venit public mediu pe locuitor P = efectivul mediu al populatiei P0 + P1 P = 2 P0 efectivul populatiei la inceputul anului P1 - efectivul populatiei la sfarsitul anului Indicatori de coordonare VPA KA/B = VPB

A, B 2 grupe: A taxe si impozite, B imprumuturi (trezorerie) VPPH (Prahova) Sau VPBV (Brasov) 4. Indicatori de dinamica - indicele de dinamica VPt n I VP t/0 = 100 VP0 n I VP t/0 dinamica nominala VPrt r I VP t/0 = 100 VP0 IrVP t/0 = dinamica reala VPnt VPrt = 100 IPC -ritmul de dinamica R = I-100%

IMPOZITELEDEFINITIE, ELEMENTE TEHNICE SI PRINCIPIILE IMPUNERII Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din averea sau veniturile persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului, in vederea constituirii resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta forma de prelevare se face in mod obligatoriu cu titlu nerambursabil si fara contraprestatii din partea statului. Caracterul obligatoriu al impozitului se refera la faptul ca sarcina achitarii acestei prelevari revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizeaza venituri sau detin avere, de genul prevazute a fi impozitate. Dreptul de a introduce impozite il are statul, si el se exercita, de regula, prin intermediul puterii legislative (Parlament), puterii executive ( cu titlu exceptional) sau, in anumite situatii, de catre Consiliile Locale. Caracterul nerambursabil al impozitelor se refera la faptul ca odata prelevate aceste plati la Bugetul de Stat, ele nu se mai ramburseaza contribuabililor. Impozitele nu presupun o contraprestatie din partea statului, in sensul ca pt sumele platite la Bugetul de Stat, contribuabilii nu primesc in mod direct un contraserviciu din partea statului. Aceasta caracteristica (lipsa contraprestatiei) diferentiaza impozitele de taxele platite la Bugetul de Stat, astfel, spre deosebire de impozite, taxele presupun un contraserviciu din partea statului (nu neaparat echivalent) si se platesc la buget inaintea prestarii serviciilor publice. Impozitele indeplinesc in cadrul sistemului financiar un triplu rol: 1. Rol financiar, in sensul ca impozitele constituie principal sursa de alimentare a fondurilor publice. 2. Rol economic, in sensul ca impozitele constituie un important mijloc de interventie a statului in activitatea economica.

3. Rol social deoarece prin intermediul impozitelor, se procedeaza la o redistribuire a unei parti din veniturile nationale. Elementele tehnice ale impozitelor: 1. Subiectul impozitului se refera la persoana fizica sau juridical obligate prin lege la plata impozitului (ex: la impozitul pe salariu-salariatii; la impizitul pe profit-firma care a realizat profit; la impozitul pe dividende-actionarul; la impozitul pe succesiunimostenitorii). 2. Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul si care, in cazul impozitelor directe, coincide cu subiectul, in cazul impozitelor indirect fiind o alta persoana (ex: la impozitul pe cladiri, cel care are cladirea, si plateste si suporta; TVA colectata). 3. Obiectul impunerii se refera la material supusa impunerii (ex: impozitul pe salariusalariul; impozitul pe cladiri-cladirea; TVA-impozitul pe pretul produsului respectiv; impozitul pe profit-profitul). 4. Sursa impozitului care indica din ce anume se plateste impozitul respectiv. In cazul impozitelor directe se plateste chiar din veniturile realizate. 5. Unitatea de impunere care se foloseste pt exprimarea dimensiunii obiectului impozabil (ex: impozitul pe profit-unitatea de masura in care se exprima material impozabila; impozitul pe cladiri-suprafata in m2). 6. Cota impozitului exprima impozitul afferent la 100 de unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilita in sume fixe sau in cote procentuale (ex: sume fixe- 10.000lei/ha; cote procentuale-16% pe profit; 16% pe salarii; 19% TVA). 7. Asieta (sau modul de asezare a impozitelor) exprima totalitatea masurilor care se iau de catre organelle fiscal in legatura cu fiecare subiect impozabil, pt stabilirea materiei impozabile, a marimii impozitului si perceperea acestuia. 8. Termenul de plata a impozitului care exprima data limita (data scadentei) de plata a impozitului. Dupa aceasta data, organele fiscale sunt indrepatite sa perceapa majorari de intarziere si penalitati. PRINCIPIILE IMPUNERII Reprezinta cerinte stabilite de-a lungul timpului, referitor la modalitatile de impunere. Acestea sunt urmatoarele: 1. Principiul justetii impunerii, potrivit caruia contributia cu impozite la bugetul statului trebuie sa se faca in functie de dimensiunea veniturilor sau averii. 2. Principiul certitudinii impunerii, potrivit caruia marimea impozitelor datorate de fiecare contribuabil trebuie sa fie certa, sa fie cunoscute termenele si modalitatea de plata. 3. Principiul comoditatii impunerii, potrivit caruia impozitele trebuie sa fie percepute la termenele si modul cel mai convenabil pentru contribuabili. 4. Principiul randamentului impozitului, care presupune ca activitatea de percepere a impozitelor sa se faca cu cheltuieli minime. TEHNICA IMPUNERII Tehnica impunerii reprezinta totalitatea operatiunilor efectuate de organele de specialitate, precum si metodele utilizate pentru a stabili cuantumul unui impozit. Tehnica impunerii include urmatoarele operatiuni: 1. Asezarea impozitului 2. Determinarea sumei (marimii) impozitului

3. Percepera impozitelor 4. Urmarirea impozitelor 1. Asezarea impozitului Aceasta operatiune are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Obiect al impuneri poate fi: - veniturile persoanelor fizice (salarii, beneficii, dividende, dobanzi, chirii etc.) - veniturile persoanelor juridice (profituri, dividende, beneficii) - cheltuielile (in cazul impozitelor indirecte) In cazul TVA suma cheltuielilor: - averea (cladiri, terenuri, donatii, succesiunii) Evaluarea materiei impozabile se poate realiza in doua moduri, respectiv prin: - metode de evaluare directe - metode de evaluare indirecte Metodele directe de evaluare - evaluarea directa a materiei impozabile se poate realiza in doua variante: a) Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane, care consta in aceea ca marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise, de catre o terta persoana, care cunoaste aceasta marime si este obligata prin lege la aceasta declaratie. Metoda prezinta avantajul ca elimina in cea mai mare parte posibilitatea sustragerii contribuabililor de la impunere a unei parti din materia impozabila. In cazul impunerii pe salariu, angajatorul face declaratia pentru salariati. b) Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului, in cazul in care contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta privind veniturie si cheltuielile sale si sa incheie un bilant fiscal, pe baza carora trebuie sa faca si o declaratie privind materia impozabila (ex: decontul de TVA) Metodele indirecte de evaluare cunosc trei variante: a) Evaluarea pe baza sumelor exterioare ale obiectului impozabil, care este specifica impozitelor de tip real, permitand stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil. b) Evaluarea forfetara, care consta in ceea ce organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. c) Evaluarea administrativa are caracteristic faptul ca organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza informatiilor de care dispun. 2. Determinarea nivelului (cuantumului) impozitului. In functie de modul de stabilire, distingem doua categorii de impozite: a) Impozite de repartitie, care s-au caracterizat prin faptul ca statul, in funtie de nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale, a impozitelor, care urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul, aceasta suma fiind repartizata apoi pe unitatile administrativ-teritoriale si mai departe, pe subiecte impozabile. b) Impozite de calitate, se stabilesc pornind de jos in sus, prin aplicarea unor cote procentuale aplicate asupra obectului impozabil, determinat pentru fiecare subiect in parte. 3. Perceperea impozitului Cuprinde ansamblul operatiunilor prin care impozitul este incasat de organele fiscale, insarcinate cu atributii in acest sens. Perceperea impozitelor se poate realiza printr-una din modalitatile: a) direct, de catre organele fiscale de la platitori b) stopaj la sursa

c) aplicarea de timbre fiscale a) Direct de catre organele fiscale - perceperea directa de catre organele fiscale a impozitelor se poate realiza in doua moduri: - cand platitorul (contribuabilul) este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a plati impozitul (impozit portabil) - cand organele fiscale au obligatia de a se deplasa la sediul (domiciliul) contribuabililor (impozit cherabil) b) Stopajul la sursa consta in aceea ca impozitul se retine si se varsa de catre o terta persoana (ex: impozitul pe salariu se retine si se revarsa de angajator; impozitul pe dividende) c) Aplicare de timbre fiscale se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiuni in justitie sau pentru eliberari de acte, certificate etc. 4. Urmarirea impozitelor consta in totalitatea operatiunilor prin care se tine evidenta varsarii impozitelor la bugetul de stat si se iau masurile corespunzatoare de incasare a acestora la termenele prevazute in actele normative. OBLIGATIA FISCALA Obligatia fiscala reprezinta indatorirea de a plati in contul Bugetului Public National impozitele, taxele si alte venituri bugetare. Creanta fiscala reprezinta dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri de la persoanele fizice sau juridice in baza unor acte normative. Daca prin actele normative din domeniul fiscal sunt prevazute obligatiile generale ale contribuabililor de a plati impozite si taxe, particularizarea acestor obligatii, in cazul fiecarui contribuabil in parte, se face prin Titlul de Creanta Fiscala. Titlul de Creanta Fiscala este actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia fiscala a fiecarei persoane fizice sau juridice in parte. Titlurile de Creanta Fiscala pot fi: - Titluri de Creanta Fiscala explicite (intocmite special in acel scop, ex: decont TVA) - Titluri de Creanta Fiscala implicite (in alte scopuri, ex: statul de salarii) STINGEREA OBLIGATIILOR FISCALE Stingerea obligatiilor fiscale se realizeaza in momentul in care relatia juridica dintre debitor si creditor (statul) nu mai exista. Potrivit legii, exista urmatorele modalitati de stingere a obligatiilor fiscale: - Plata impozitului - Comensare - Anularea impozitului ca urmare a unor masuri generale sau speciale (se sterg impozitele datorate statului) - Prescriptia implica stergerea datoriei fata de bugetul de stat dupa trecerea unei anumite perioade de timp - Executarea silita IMPOZITELE DIRECTE SI IMPOZITELE INDIRECTE Impozitele directe sunt acele impozite care se datoreaza pentru venitul obtinut sau pentru averea detinuta. Specific impozitelor directe este faptul ca se cunoaste atat contribuabilul, marimea impozitului, cat si data platii acestuia. Impozitele directe se impart in doua categorii, respectiv: a) impozite reale b) impozite personale

a) Impozitele reale sunt acele impozite care se aplica asupra pamantului, cladirilor, capitalurilor banesti, la impunere luandu-se in considerare produsul brut al obiectului impozabil si nu cel net. In cazul impozitelor reale nu se tine cont de situatia personala a contribuabilului (ex: impozitul pe cladiri, pe terenuri, pe avere). b) Impozitele personale sunt acele impozite aplicate asupra veniturilor contribuabilului. Aceste impozite difera in functie de marimea veniturilor si de situatia personala a fiecarui platitor (impozitul pe salarii, impozitul pe venituri din activitati independente etc) Impozitele indirecte sunt acele impozite percepute cu prilejul unei vanzati de bunuri, prestari de servicii, importuri sau exporturi (sunt impozite pe consum). Impozitele indirecte se caracterizeaza prin: - sunt usor de perceput - implica un cont relativ redus de percepere - nu tin cont de venitul sau situatia personala a contribuabililor - impozitele indirecte afecteaza, deci, puterea de cumparare a populatiei Impozitele indirecte se impart in trei grupe: 1. taxe de consumatie 2. venituri ale monopolurilor fiscale 3. taxe vamale. 1. Taxele de consumatie sunt impozite indirecte, care se includ in pretul de vanzare al marfurilor fabricate sau importate si comercializate in interiorul tarii, in care se percepe impozitul. Fac parte din taxele de consumatie: - accizele - taxele generale pe vanzari. Accizele reprezinta taxele de consumatie pe produs, care se instituie asupra anumitor produse cu pondere mare si constanta in consum (ex: produse petroliere, bauturi alcoolice, tutun, blanuri, bijuterii, cafea etc). Taxele generale pe vanzari sunt acele impozite care se aplica asupra volumului total al vanzarilor. Sunt incluse in aceasta categorie indeosebi impozitul pe CA si TVA. 2. Monopolurile fiscale, care reprezinta instituirea monopolului statului asupra producerii sau comercializarii unor marfuri (ex: monopolul asupra alcoolului). 3. Taxele vamale sunt impozite indirecte instituite de stat asupra marfurilor care sunt transferate dintr-o tara in alta. IMPRUMUTURILE DE STAT SI DATORIA PUBLICA Imprumuturile de stat In completarea resurselor financiare publice, statul mpoate apela si la imprumuturile contractate de la diversi creditori in scopul realizarii obiectivelor fixate. Dezechilibrul financiar caracterizat prin cheltuieli publice prea mari in comparatie cu veniturile publice poate fi corectat apelandu-se la resursele de imprumut. Creditul public este o forma de credit acordata statului sau oricarui alt organism dependent de acesta in calitate de debitori, creditorii putand fi persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente, care dispun de mijloace banesti temporar disponibile, si pe care sunt de acord sa le dea cu imprumut. Creditul public prezinta urmatoarele caracteristici: - este intotdeauna contractat de catre stat - debitorul este reprezentat de autoritatile publice, centrale si locale, iar creditorii sunt cei de la care provin resursele de imprumut

oferta de imprumut vine din partea bancilor, institutiilor financiare, agentilor economici si populatiei - fondurile imprumutate sunt utilizate pentru functionarea serviciilor publice, pentru finantarea cheltuielilor publice sau pentru rambursarea la scadenta a datoriei publice si a dobanzilor aferente - rambursarea si plata dobanzilor si comisioanelor aferente se realizeaza pe seama veniturilor bugetare (indeosebi din impozite si taxe) Imprumutul de stat reprezinta (sub raport juridic), intelegerea dintre persoane fizice sau juridice, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care primul subiect consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani sub forma de imprumut pe o perioada determinata, iar acesta (statul) se angajeaza sa o ramburseze la termenul stabilit si sa plateasca dobanzile aferente. Imprumuturile de stat se caracterizeaza prin: 1. caracter contractual si voluntar 2. caracter rambursabil 3. imprumutul de stat asigura creditorilor o contraprestatie 4. influenteaza situatia generatiilor viitoare 1. Caracterul contractual al imprumuturilor se refera la urmatoarele: a) imprumuturile exprima acordul de vointa al partilor contractante b) persoanele interesate de imprumuturile de stat pot sa accepte sau sa refuze in bloc conditiile stabilite de stat c) organele de decizie competente ale statului stabilesc fara consultarea subscriitorilor conditiile de emisiune, forma si marimea venitului pe care il acorda, termenul de rambursare etc. d) imprumuturile de stat nu presupun obligatia de a prezenta o garantie materiala in favoarea imprumutatorului e) imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii (nu sunt obligatorii) 2. Caracterul rambursabil se refera la faptul ca imprumutul de stat se restituie la termenul fixat persoanelor fizice sau juridice, spre deosebire de impozite si taxe, care au un caracter nerambursabil. 3. Caracterul remunerator se refera la faptul ca ofera o contraprestatie creditorilor sub forma unor dobanzi. Datoria publica Datoria publica reprezinta totalitatea sumelor imprumutate de catre autoritatile publice centrale si locale, de la persoane fizice si juridice, pe piata interna sau externa si ramase de rambursat la o anumita data. Un indicator important care exprima situatia financiara a unui stat, din punctul de vedere al situatiei datoriei publice, este reprezentat de Serviciul Datoriei Publice. Acest indicator exprima totalitatea sumelor ce trebuie rambursate intr-o perioada de timp, inclusiv dobanzile aferente. Datoria publica a unei tari se poate clasifica dupa urmatoarele criterii: 1. in functie de termenul pentru care se contracteaza, distingem: - datorie publica pe termen scurt sau flotanta - datorie publica pe termen mediu sau lung (datorie publica consolidata). 2. in functie de sediul creditorului, distingem: - datorie publica interna, cand creditorii sunt persoane fizice sau juridice din aceeasi tara cu statul care se imprumuta (populatie, Banci Comerciale romane) - datorie publica externa, cand creditorii sunt din strainatate ( institutii internationale: FMI, Banca Mondiala, Guvernele altor state, Banci Comerciale din strainatate)

-

3. in functie de calitatea creditorilor, distingem: - datorie publica bruta (valoarea totala a imprumuturilor, indiferent unde sunt plasate) - datorie publica neta (nu cuprinde valoarea imprumuturilor plasate la institutiile publice) In cazul tarilor slab dezvoltate, cea mai mare parte e datorie publica externa, iar la tarile dezvoltate, majoritatea datoriilor sunt datorii publice interne. Datoria publica interna este generata de urmatoarele operatiuni: - imprumuturi pe termen scurt, primite de la Banca Nationala - emisiunea de bonuri de tezaur si plasarea lor pe piata interna - plasarea pe piata interna de inscrisuri pe termen mediu si lung, prin subscriptie publica - garantarea de catre stat a creditelor bancare ale agentilor economici sau autoritatilor locale - de asemenea, imprumuturile de stat contractate de la Bancile Comerciale din Romania. Principalii indicatori utilizati in analiza datoriei publice sunt urmatorii: 1. Nivelul absolut al datoriei publice interne, calculat potrivit relatiei DPI = DPId + DPIg DPId - datoria publica interna directa DPIg - datoria publica interna garantata 2. Serviciul datoriei publice interne, care reprezinta totalitatea sumelor ce trebuie rambursate de catre stat intr-o anulita perioada creditorilor interni. SDPI = RDPI + DDPI RDPI ratele scadente DDPI dobanzile, comisioanele aferente si cheltuielile ocazionate de emisiunea si plasarea titlurilor de stat. 3. Ponderea Datoriei Publice interne in PIB DPI DPIPIB = 100 PIB 4. Ponderea Serviciului Datoriei Publice interne in PIB SDPI SDPIPIB = 100 PIB 5. Ponderea Serviciului Datoriei Publice interne in totalul cheltuielilor Bugetului de Stat SDPI SDPICB = 100 CBS 6. Datoria Publica interna medie pe un locuitor (folosit pentru comparatii internationale) DPI DPI = P P efectivul mediu al populatiei Datoria publica externa este generata de totalitatea obligatiilor asumate direct sau indirect de stat fata de guverne straine, institutii financiare internationale, persoane fizice si juridice nerezidente.

Datoria publica externa este generata de urmatoarele operatiuni (instrumente): - titlurile de stat emise in valuta pe piete financiare externe - imprumuturile primite de la guvernele altor state sau institutii financiare internationale - imprumuturile directe de la investitori externi, privati, pe termen scurt, mediu si lung. Pentru caracterizarea Datoriei Publice externe se utilizeaza urmatorii indicatori: 1. Valoarea absoluta a DPE DPE = DPEG + DPED 2. Serviciul Datoriei Publice externe SDPE = RDPE + DDPE 3. Ponderea Datoriei Publice externe in PIB DPE DPEPIB = 100 PIB 4. Ponderea Serviciilor Datoriei Publice externe in PIB SDPE SDPEPIB = 100 PIB 5. Ponderea Serviciilor Datoriei Publice externe in cheltuielile Bugetului de Stat SDPE SDPECB = 100 CBS 6. Datoria Publica externa medie pe un locuitor DPE DPE = P 7. Ponderea Datoriei Publice externe in totalul exporturilor DPE DPEEX = 100 EX (cat la % din E trebuie afectat in fiecare an pentru plata DPE) In afara de indicatorii prezentati anterior, separat pentru Datoria Publica Interna si Externa, un interes deosebit prezinta si unii indicatori statistici care se refera la Datoria Publica Totala: 1. Valoarea Absoluta a Datoriei Publice DP = DPI+DPE 2. Structura Datoriei Publice in functie de sediul creditorului DPI gDPDPI = 100 DP DPE gDPDPE = 100 DP 3. Dinamica Serviciului Datoriei Publice (calculat la 1 ianuarie in fiecare an) SDP1 ISDP1/0 = 100 SDP0 (se calc separat si pentru SDPI, SDPE)

EVAZIUNEA FISCALAEvaziunea fiscala consta in sustragerea prin orice mijloace in intregime sau in parte de la plata impozitelor, taxelor si altor sume datorate Bugetului de Stat, Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat, Bugetelor Locale si Fondurilor Speciale Extrabugetare de catre persoanele fizice sau juridice, avand calitatea de contribuabil. Evaziunea fiscala este un fenomen social-economic si financiar, cu consecinte negative deosebite. Evaziunea fiscala imbraca doua forme, respectiv: 1. Evaziune fiscala licita (la adapostul legii) 2. Evaziune fiscala ilicita (frauduloasa) 1. Evaziune fiscala licita Evaziunea fiscala licita consta in sustragerea la adapostul legii de catre contribuabilii de drept a unei parti din materia impozabila fara ca fapta lor sa fie considerata contraventie sau infractiune si sanctionata ca atare. Evaziunea legala este posibila datorita faptului ca legislatia fiscala din unele tari permite prin lacunele si neconcordantele sale scoaterea de sub incidenta prelevarilor fiscale a unor venituri, parti din venituri sau componente ale averii care, in conditiile unei legislatii corecte si clare, ar trebui sa fie impozitate. Evaziunea fiscala legala are o frecventa de manifestare mai ridicata in perioadele in care se adopta mai multe acte normative, atunci cand sunt modificate si introduse noi acte normative. Exemple de evaziune fiscala licita: - acordarea unor facilitati fiscale agentilor economici din anumite domenii, in scopul avantajarii acestora si diminuarii impozitelor platite la Buget - in unele tari exista posibilitatea legala ca un intreprinzator, persoana fizica, sa-si declare sotul si copii asociati, chiar daca acestia nu au niciun aport la activitatea firmei - aplicarea in unele state a impunerii veniturilor persoanelor fizice pe baza normelor de venit - supradimensionarea amortizarii in conditiile permise de lege, prin constituirea unui Fond de Amortizare, intr-un cuantum peste necesarul de investitii. - existenta paradisurilor/ oazelor fiscale Elvetia, Luxemburg, Singapore, insulele Bermude, Lichtenstein, Panama, Hong Kong, insulele Belize. 2. Evaziunea ilegala (ilicita, frauduloasa, frauda fiscala) Aceasta evaziune presupune eludarea, incalcarea in mod deliberat si in cunostinta de cauza a legislatiei in vigoare de catre cei obligati prin lege sa plateasca statului impozite, taxe si alte contributii. Evaziunea frauduloasa consta in actiunea contribuabililor platitori care incalca cu premeditare dispozitiile legale in vigoare, in scopul de a sustrage de la plata veniturilor cuvenite statului. In mod complet, evaziunea frauduloasa presupune disimularea obiectului impozabil, subevaluarea marimii materiei impozabile sau utilizarea altor procedee de sustragere ilegala de la indatoririle fiscale. Frauda fiscala are o intindere mult mai extinsa decat evaziunea legala, fiind intalnita in mod frecvent in cazul veniturilor declarate de catre contribuabili. Evaziunea fiscala imbraca mai multe forme: - fraudele traditionale (prin disimulare) - fraudele juridice

- fraudele contabile - fraudele prin evaluare Frauda traditionala consta in sustragerea de la plata obligatiilor fiscale, prin folosirea unor documente inexacte sau neintocmirea documentelor legale necesare impunerii (ex: intocmirea unor declaratii de impunere fictive; micsorarea incasarilor in vederea diminuarii TVA si a profitului impozabil; amplificarea cheltuielilor nedeductibile