ochiul

13
1. Globul ocular-embriologie GENERALITĂŢI Ochiul (oculus) reprezintă segmentul periferic al analizatorului vizual Globul ocular este un organ pereche şi simetric situat în partea anterioară a orbitei unde este menţinut în poziţie normală de o capsulă conjunctivă (capsula lui Tenon), muşchi, vase, nervi şi ţesut adipos. Pentru a-şi putea îndeplini funcţia ochiul este prevăzut cu o serie de anexe (structurae oculi accessoriae), unele cu rol protector (sprâncenele, pleoapele, aparatul lacrimal, conjunctiva şi orbita) şi altele cu rol motor (muşchii drepţi şi oblici). Motilitatea oculară extrinsecă este dată de un cuplu dotat cu mişcări paralele şi de convergenţă indispensabile vederii binoculare. Are formă aproape sferică, cu 2 poli, unul anterior (polus anterior) şi celălalt posterior (polus posterior), partea sa anterioară având o curbură ceva mai mare. În plan frontal între cei 2 poli, perpendicular pe axa sa anteroposterioară se găseşte ecuatorul (equator) ochiului sau circumferinţa. Peretele globului este constituit din 3 membrane concentrice, care delimitează un spaţiu ocupat de mediile transparente şi refringente (care reprezintă aparatul dioptric). Senzaţiile componente ale funcţiei vizuale sunt formate din senzaţia de lumină, senzaţia de formă şi senzaţia de culoare. Simţul luminos reprezintă capacitatea retinei de a percepe cel mai slab stimul posibil şi permite ochiului de a percepe luminozitatea obiectelor. Senzaţia de lumină apare în urma excitării celulelor senzoriale retiniene, când stimulul luminos atinge o anumită valoare numită prag. Senzaţia luminoasă este eficientă între două limite, pragul minimal şi pragul de ebluisare. Pentru a se ajunge la percepţia luminoasă, stimulul trebuie să aibă o anumită intensitate, care variază cu diametrul pupilei şi cu suprafaţa de retină excitată. Retina ochiului adaptat la întuneric are o sensibilitate mai mare. Determinarea senzaţiei luminoase se face cc ajutorul adaptometrelor. Tulburarea cea mai importantă a senzaţiei luminoase o constituie imposibilitatea de adaptare la întuneric denumită hemeralopie sau în termeni populari orbul găinilor. Bolnavii cu vedere normală în timpul zilei nu se pot orienta când se înserează sau în obscuritate. Senzaţia de formă presupune vederea centrală sau acuitatea vizuală şi vederea periferică sau câmpul vizual. Acuitatea vizuală constituie facultatea de discriminare a regiunii maculare, adică proprietatea acesteia de a deosebi detaliile obiectelor. Acuitatea vizuală se examinează cu ajutorul unor tabele numite optotipi. Acestea sunt tabele formate din

Upload: arkan08

Post on 27-Jun-2015

190 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: OCHIUL

1. Globul ocular-embriologie

GENERALITĂŢI

Ochiul (oculus) reprezintă segmentul periferic al analizatorului vizual

Globul ocular este un organ pereche şi simetric situat în partea anterioară a orbitei unde este menţinut în poziţie normală de o capsulă conjunctivă (capsula lui Tenon), muşchi, vase, nervi şi ţesut adipos.

Pentru a-şi putea îndeplini funcţia ochiul este prevăzut cu o serie de anexe (structurae oculi accessoriae), unele cu rol protector (sprâncenele, pleoapele, aparatul lacrimal, conjunctiva şi orbita) şi altele cu rol motor (muşchii drepţi şi oblici).

Motilitatea oculară extrinsecă este dată de un cuplu dotat cu mişcări paralele şi de convergenţă indispensabile vederii binoculare.

Are formă aproape sferică, cu 2 poli, unul anterior (polus anterior) şi celălalt posterior (polus posterior), partea sa anterioară având o curbură ceva mai mare.

În plan frontal între cei 2 poli, perpendicular pe axa sa anteroposterioară se găseşte ecuatorul (equator) ochiului sau circumferinţa.

Peretele globului este constituit din 3 membrane concentrice, care delimitează un spaţiu ocupat de mediile transparente şi refringente (care reprezintă aparatul dioptric).

Senzaţiile componente ale funcţiei vizuale sunt formate din senzaţia de lumină, senzaţia de formă şi senzaţia de culoare.

Simţul luminos reprezintă capacitatea retinei de a percepe cel mai slab stimul posibil şi permite ochiului de a percepe luminozitatea obiectelor. Senzaţia de lumină apare în urma excitării celulelor senzoriale retiniene, când stimulul luminos atinge o anumită valoare numită prag. Senzaţia luminoasă este eficientă între două limite, pragul minimal şi pragul de ebluisare. Pentru a se ajunge la percepţia luminoasă, stimulul trebuie să aibă o anumită intensitate, care variază cu diametrul pupilei şi cu suprafaţa de retină excitată. Retina ochiului adaptat la întuneric are o sensibilitate mai mare. Determinarea senzaţiei luminoase se face cc ajutorul adaptometrelor. Tulburarea cea mai importantă a senzaţiei luminoase o constituie imposibilitatea de adaptare la întuneric denumită hemeralopie sau în termeni populari orbul găinilor. Bolnavii cu vedere normală în timpul zilei nu se pot orienta când se înserează sau în obscuritate.

Senzaţia de formă presupune vederea centrală sau acuitatea vizuală şi vederea periferică sau câmpul vizual.

Acuitatea vizuală constituie facultatea de discriminare a regiunii maculare, adică proprietatea acesteia de a deosebi detaliile obiectelor. Acuitatea vizuală se examinează cu ajutorul unor tabele numite optotipi. Acestea sunt tabele formate din litere, cifre, imagini, inele despicate, ale căror dimensiuni scad treptat de la un rând la altul.

Tulburările acuităţii vizuale sunt date de procesele care afectează transparenţa mediilor oculare. Scăderea acuităţii vizuale în cursul unui sindrom de hipertensiune intracraniană indică o operaţie de urgenţă, deoarece recuperarea vederii după operaţie este discutabilă.

Câmpul vizual sau vederea periferică corespunde porţiunii din spaţiu ce se proiectează pe retina sensibilă a unui ochi imobil. În condiţii patologice câmpul vizual poate fi strâmtat concentric sau în sector.

Simţul cromatic este proprietatea retinei de a percepe diferitele radiaţii monocromatice din spectrul vizibil emise sau reflectate de obiectele din jur. Există 3 culori fundamentale, roşu, verde, albastru din combinaţia cărora se poate obţine toată gama de culori cunoscute inclusiv culoarea albă. Tulburările senzaţiei cromatice sunt denumite discromatopsii. Lipsa de percepţie a culorii roşii este cunoscută ca protanopie sau daltonism.

Page 2: OCHIUL

2. Globul ocular-formă, dimensiuni, situaţie, constituţie anatomică

EMBRIOLOGIE

Ochiul (Oculus) este un organ care derivă din extremitatea cefalică a tubului neural. El apare în săptămâna a 4-a de viaţă embrionară ca o evaginaţie laterală a bazei creierului anterior, care dezvoltându-se formează vezicula optică primară.

Către sfârşitul săptămânii a IV-a această veziculă creşte, iar peretele său distal se deprimă, în contact cu ectoblastul, apoi se invaginează pentru a forma vezicula optică secundară sau cupa optică.

Cupa optică este formată din două foiţe, care se vor diferenţia ulterior.

Foiţa internă, care conţine 7-8 rânduri de nuclei alungiţi va forma straturile neurosenzoriale ale retinei vizuale.

Foiţa externă mult mai subţire, formată din 3-4 straturi celulare, care ulterior se vor reduce la un singur rând va forma stratul pigmentar al retinei, care începe să se pigmenteze în cursul săptămânii a IV-a.

Cupa optică va forma de asemenea stratul pigmentar al irisului şi cei doi muşchi ai acestuia.

Între retina optică şi cea iridiană epiteliul retinian va forma procesele ciliare.

În săptămâna a 7-a de viaţă embrionară în pedunculul optic pătrund axonii celulelor ganglionare ale retinei şi astfel se formează nervul optic. Tecile nervului optic provin din mezenchimul din jur.. Mielinizarea sa este tardivă.

Macula şi foveea se diferenţiază din luna a III-a.

Cristalinul se dezvoltă paralel cu vezicula optică. În a II-a săptămână în faţa veziculei optice apare o îngroşare a epiblastului cefalic-placodul cristalinian. Fibrele cristaliniene primare apar în a 5-a săptămână de viaţă embrionară, la embrionul de 12 mm, fibrele secundare în săptămâna a 7-a la embrionul de 25 mm. Prin creşterea anteroposterioară a acestor fibre se formează nucleul embrionar al cristalinului.

Evaginându-se de la creierul anterior vezicula optică primară se înconjură de mezenchim. Mezenchimul va forma şi tunicile protectoare ale ochiului.

Porţiunea cea mai internă, mai puţin densă, foarte vascularizată care se va pigmenta ulterior va forma uveea. Mai întâi se va constitui coroida.

Mezenchimul formează de asemenea muşchiul şi stroma corpului ciliar.

În a 7-a săptămână între iris şi endoteliul corneean, apare o cavitate, camera anterioară, care se măreşte în profunzime, până în a 10 - săptămână, dar evoluţia sa periferică se continuă încă mult timp după a 5-a lună.

În afara coroidei se produce o condensare a mezenchimului care va costitui sclerotica ce se continuă anterior cu corneea .

La embrionul de 4-5 mm între cristalin şi vezicula optică se formează vitrosul primitiv. În stadiul de 40 mm se constituie vitrosul secundar sau definitiv.

Cele două vezicule oculare sunt la început direct opuse. Începând cu a 3-a săptămână ochii coboară. La jumătatea lunii a 3-a cele două axe fac între ele un unghi de 90 de grade., apoi ajung progresiv paralele.

Embriologia anexelor La începutul lunii a II-a se formează un pliu ectodermic circular în jurul şi la distanţă de ochiul embrionar. Părţile superioare şi inferioare ale pliului se îndreaptă una către alta, formând pleoapele şi unghiurile lor. Pleoapele se unesc între ele la 2,5 luni, formând sacul conjunctival, şi se separă din nou la 5 luni, separarea fiind completă în luna a 7-a.

Page 3: OCHIUL

Glandele lacrimale se formează pe seama unor muguri epiteliali ce pleacă de pe faţa profundă a conjunctivei.

Căile lacrimale se formează dintr-o îngroşare a epiteliului şanţului oculonazal, care se desprinde de ectoderm, înfundându-se în mezoderm sub forma unui cordon lacrimonazal, care ulterior se va transforma într-un tub.

3. Capsula lui Tenon

1. Capsula lui Tenon (Vaginae bulbi)

Este o formaţiune fibroelastică ce îmbracă toată porţiunea sclerală a globului ocular de la nivelul orificiului nervului optic până la limbul sclerocorneean.

1.1 Constituţie:

Este formată dintr-o foiţă internă şi una externă.

Foiţa internă, aderă intim de sclerotică fiind foarte fină.

Foiţa externă (orbitară) relativ groasă este fibroasă şi îmbracă concentric foiţa internă.

Cele două foiţe fuzionează în apropierea limbului sclerocorneean delimitând prin suprafeţele lor adiacente spaţiul episcleral (Suprascleral, spatium episclerale).

Spaţiul episcleral conţine travee conjunctive laxe. Traveele aderă la tecile muşchilor extrinseci ai globului ocular. Traveele delimitează areole ce comunică larg între ele. Întreg sistemul areolar este umplut cu lichid interstiţial.

1.2 Raporturi

Suprafaţa exterioară a capsulei vine în raport preecuatorial cu conjunctiva bulbară. Retroecuatorial vine în raport cu corpul grăsos al orbitei (Corpus adiposum orbitae).

Capsula lui Tenon este străbătută de nervul optic şi aderă atât la teaca lui cât şi la sclerotică în punctul unde nervul o perforează.

Este străbătută de muşchii drepţi şi oblici.

1.3 Rol

Traveele conjunctive permit mişcarea cu uşurinţă a globului ocular în interiorul capsulei lui Tenon.

4. Conjunctiva

3. Conjunctiva (tunica conjunctiva)

Este o membrană netedă, subţire şi transparentă ce uneşte pleaoapele cu globul ocular. Alcătuieşte un sac mucos deschis anterior la nivelul fantei palpebrale. Prezintă 3 porţiuni:

- conjunctiva palpebrală (Tunica conjunctiva palpebrarum);

- conjunctiva fundului de sac (Fornix conjunctivae), porţiune de trecere între conjunctiva palpebrală şi conjunctiva

bulbară;

- conjunctiva bulbară (Tunica conjunctiva bulbi).

3.1 Constituţie

Conjunctiva palpebrală este o membrană fină, subţire, aderentă de tarsuri. La nivelul tarsurilor prezintă cute netede.

Conjunctiva fundului de sac formează un şanţ adânc, aproape circular numit fundul de sac oculopalpebral. Este traversată de cute transversale profunde.

Page 4: OCHIUL

Conjunctiva bulbară este subţire prezentând o porţiune sclerală şi una a unghiului medial. Porţiunea unghiului medial prezintă caruncula lacrimală (mică proeminenţă roz formată din foliculi piloşi, fire de păr şi glande sebacee situată în spaţiul cuprins între porţiunile lacrimale ale pleoapelor) şi plica semilunară (cută verticală situată imediat lateral de caruncula lacrimală).

Conjunctiva cuprinde un epiteliu şi un corion.

La nivelul porţiunii palpebrale epiteliul este pavimentos, stratificat nekeratinizat, la nivelul fundului de sac este cubic pentru ca la nivelul porţiunii bulbare să fie pavimentos stratificat.

Corionul prezintă o pătură superficială de ţesut conjunctiv bogat în ţesut limfoid şi un strat profund ce conţine vase, nervi şi glande tubuloacinoase.

3.2 Raporturi

Căptuşeşte faţa posterioară a pleoapelor.

Acoperă cea mai mare parte a polului anterior al globului ocular, din vecinătatea ecuatorului până la marginea corneei.

Conjunctiva palpebrală căptuşeşte faţa posterioară a tarsurilor.

Conjunctiva fundurilor de sac corespunde la suprafaţă şanţurilor orbitopalpebrale şi regiunilor palpebrale.

Conjunctiva bulbară răspunde succesiv sclerei apoi corneei.

3.3 Rol

Conjunctiva leagă pleoapele de globul ocular, iar prin secreţia glandelor sale menţine împreună cu lacrimile umiditatea necesară suprafeţei anterioare a ochiului.5. Sprâncenele

4. Sprâncenele (Supercilium)

Sunt două proeminenţe musculocutanate, acoperite cu păr situate la limita dintre frunte şi pleoapele superioare.

4.1 Constituţie

Sunt formate din 5 straturi concentrice reprezentate dinspre suprafaţă spre profunzime de:

- piele, acoperită de fire de păr şi conţinând numeroase glande sebacee;

- un strat lax subcutanat, sărac în grăsime;

- un strat muscular ce conţine muşchiul orbicular al pleoapelor şi muşchiul sprâncenos;

- un strat lax submuscular;

- periost.

Fiecare sprânceană cuprinde 3 porţiuni:

- un cap (extremitate medială) de formă ovoidală;

- un corp (porţiunea mijlocie);

- o coadă (extremitate laterală) prelungită şi subţire.

4.2 Raporturi

Sprâncenele sunt dispuse transversal la limita dintre frunte şi pleoapele superioare.

Capul şi corpul sprâncenelor corespund sinusurilor frontale, care le despart de encefal.

4.3 Rol

Page 5: OCHIUL

Împiedică scurgerea transpiraţiei spre cavitatea conjunctivală.

Au un important rol estetic.

Intervin în mimică.

6. Pleoapele

2. Pleoapele (Palpebrae)

Sunt cute ale tegumentelor care acoperă globii oculari, în număr de două pentru fiecare ochi, una superioară (Palpebrae superior) şi alta inferioară (Palpebrae inferior). Prezintă:

- o faţă anterioară sau cutanată (Facies anterior palpebrae);

- o faţă posterioară sau conjunctivală (Facies posterior palpebrae);

- o margine aderentă (Limbus posterior palpebrae);

- o margine liberă (Limbus anterior palpebrae);

- o extremitate laterală (Angulus oculi lateralis);

- o extremitate medială (Angulus oculi medialis).

Prin unirea extremităţilor omonime ale pleoapelor se formează comisurile palpebrale (Comissura lateralis palpebrarum, Comisura medialis palpebrarum).

2.1 Constituţie

Pleoapele sunt constituite din 7 planuri care enumerate dinspre suprafaţă spre profunzime sunt:

- pielea. Este extrem de fină şi de mobilă;

- pătura laxă subcutanată. Este foarte subţire fiind formată din ţesut conjunctiv lax;

- pătura musculară striată. Este alcătuită dintr-un muşchi subţire şi circular numit muşchi orbicular al pleoapelor.

Muşchiul prezintă o porţiune orbitară, o porţiune palpebrală şi una lacrimală;

- pătura laxă submusculară. Se aseamănă cu stratul lax subcutanat. Conţine principalele ramuri ale arterelor

palpebrale;

- pătura fibroasă. Este alcătuită dintr-o porţiune centrală, tarsul pleoapelor (Tarsus superior et inferior) şi alta

periferică, septul orbitar (Septum orbitale);

- pătura musculară netedă. Este reprezentată printr-o lamă de fibre musculare netede constituind muşchiul tarsal (M.

tarsalis superior et inferior);

mucoasa conjunctivală. Este alcătuită din conjunctiva palpebrală.

2.2 Raporturi

Faţa posterioară sau conjunctivală se mulează pe globul ocular.

Marginea aderentă a fiecărei pleoape răspunde bazei orbitei.

Porţiunea medială a marginii libere răspunde papilei lacrimale.

Porţiunea laterală a marginii libere este situată lateral de papila lacrimală. La nivelul ei se implantează cilii (Cilia), fire de păr cu concavitatea în sus la pleoapa superioară şi în jos la cea inferioară.

2.3 Rol

Acoperă şi apără globul ocular.

Page 6: OCHIUL

7. Vascularizaţia şi inervaţia pleoapelor

PLEOAPELE

1. Arterele provin din arterele supraorbitară (Artera supraorbitalis) şi suborbitară (Artera infraorbitalis), din artera lacrimală (Artera lacrimalis), din artera oftalmică (Artera ophtalmica). Ele se grupează în două arcade tarsale (Arcus palpebralis superior şi arcus palpebralis inferior) situate fiecare în vecinătatea marginii libere a pleoapei corespunzătoare. Din arcade pleacă numeroase ramuri, mai ales spre marginea liberă şi spre conjunctivă.

2. Venele sunt numeroase şi larg anastomozate, dispuse pe ambele feţe ale tarsurilor. Ele formează plexurile la nivelul fundurilor de sac superior şi inferior al conjunctivei. Reţeaua venoasă retrotarsală şi subconjunctivală este în legătură cu venele orbitei şi prin ele cu circulaţia venoasă endocraniană. Venele pretarsale merg spre vena facială (Vena facialis) şi vena temporală superficială (Vena temporales superficiales).

3. Limfaticele sunt foarte bogate, mai ales spre conjunctivă. Ele se îndreaptă spre ganglionii preauriculari, parotidieni (Nodi lymphatici parotidei) şi submandibulari (Nodi lymphatici submandibulares).

4. Nervii pleoapelor sunt motori şi senzitivi. Orbicularul este inervat de facial (Nervul facialis), iar ridicătorul pleoapei superioare de către oculomotor (Nervul oculomotorius).

Sensibilitatea este tributară nervului trigemen (Nervul trigeminus).

8. Glanda lacrimală

I.Glanda lacrimală (Glandula lacrimalis)

5.1. Constituţie

I. Glanda lacrimală este o glandă de tip tubuloacinos compus. Este formată dintr-o porţiune orbitară (Pars orbitalis) şi una palpebrală (Pars palpebralis). Canalele excretorii ale glandelor lacrimale (ductulii excretorii) în număr de 10-12 se deschid în jumătatea laterală a fundului de sac conjunctival superior.

5.2.Raporturi

I. a) Porţiunea orbitară a glandei lacrimale are următoarele raporturi:

- faţa sa superolaterală răspunde periostului fosetei lacrimale;

- faţa sa inferomedială este culcată pe tendonul ridicătorului;

- marginea anterioară vine în raport cu septul orbitar;

- marginea posterioară vine în raport cu corpul adipos al orbitei.

I.b) Porţiunea palpebrală a glandei lacrimale are următoarele raporturi:

- faţa sa superolaterală este acoperită de tendonul ridicătorului;

- faţa sa inferomedială răspunde conjunctivei palpebrale;

- marginea anterioară vine în contact cu fundul de sac conjunctival superior;

- marginea posterioară se uneşte cu marginea corespunzătoare a porţiunii orbitare.

9. Căile lacrimale

II. Căile lacrimale

5.1 Constituţie

Page 7: OCHIUL

II. a) Lacul lacrimal (Lacus lacrimalis) este un mic spaţiu de formă triunghiulară în care se găsesc caruncula lacrimală şi plica semilunară.

II. b) Punctele lacrimale (Punctum lacrimale) sunt două mici orificii circulare situate în vârful celor două proeminenţe ale marginilor libere palpebrale.

II. c) Canaliculele lacrimale (Canaliculus lacrimalis), unul superior, altul inferior prezintă o porţiune verticală şi alta orizontală. Porţiunea verticală, ascendentă pentru canaliculul superior, descendentă pentru cel inferior începe printr-o porţiune foarte strâmtă, apoi se lărgeşte succesiv şi se încurbează uşor pentru a se continua cu porţiunea orizontală. La joncţiunea dintre porţiunea orizontală şi cea verticală se găseste o dilatare, ampula canaliculului lacrimal (Ampulla canaliculi lacrimalis). În majoritatea cazurilor înainte de vărsarea în sacul lacrimal cele două canalicule se unesc.

II. d) Sacul lacrimal (Saccus lacrimalis) este un mic canal membranos, uşor turtit transversal ce prezintă două extremităţi şi 4 pereţi.

II. e) Canalul nazolacrimal (Ductus nasolacrimalis) are o formă cilindrică, ce descrie împreună cu sacul lacrimal o curbă cu concavitatea deschisă înăuntru şi puţin înapoi.

5.2 Raporturi

II. a) Lacul lacrimal este mărginit în afară de linia convenţională ce uneşte punctele lacrimale.

II. b) Punctele lacrimale sunt situate în vârful celor două proeminenţe ale marginilor libere palpebrale.

II. c) Canaliculele lacrimale se găsesc în continuarea punctelor lacrimale, situate în grosimea porţiunii lacrimale a marginii libere a pleoapelor. Porţiunea lor verticală continuă punctele lacrimale.

II. d) Sacul lacrimal se continuă în jos cu canalul nazolacrimal. Este situat în fosa sacului lacrimal de pe peretele medial al orbitei.

Extremitatea sa superioară este situată deasupra tendonului direct al orbicularului.

Extremitatea sa inferioară se continuă fără o limită precisă cu canalul nazolacrimal.

Faţa anterioară este încrucişată de tendonul direct al orbicularului.

Faţa posterioară vine în raport cu tendonul reflectat al orbicularului.

Faţa laterală vine în raport cu muşchiul obolic inferior în porţiunea sa inferioară.

Faţa medială este culcată în fosa sacului lacrimal.

II. e) Canalul nazolacrimal continuă în jos sacul lacrimal şi se deschide în meatul nazal al foselor nazale.

5.3 Rol

Aparatul lacrimal are rolul de a produce şi de a conduce lacrimile.

Lacrimile îndeplinesc un rol mecanic permiţând alunecarea fără frecare a pleoapelor peste globul ocular.

Lacrimile umectează şi spală polul anterior al globului ocular. Menţin corneea umedă şi transparentă.

10. Muşchii drepţi ai globului ocular11. Muşchii oblici ai globului ocular12. Motilitatea globului ocular

Page 8: OCHIUL

13. Sclerotica14. Corneea15. Vascularizaţia şi inervaţia membranei fibroase16. Coroida17. Corpul ciliar18. Irisul19. Vascularizaţia şi inervaţia membranei vasculare20. Retina-papila nervului optic, pata galbenă21. Retina-straturile retinei22. Vascularizaţia retinei23. Cristalinul24. Zonula lui Zinn25. Compartimentul anterior; umoarea apoasă26. Compartimentul posterior; umoarea vitroasă27. I a 2) Corneea (cornea) 28. Alcătuieşte porţiunea anterioară a tunicii fibroase. Se prezintă ca o lentilă subţire, perfect

transparentă, cu o faţă anterioară convexă (facies anterior), o faţă posterioară concavă (facies posterior) şi o circumferinţă reprezentată de limbul sclerocorneean (limbus corneae). Are o grosime de 0,8 mm în partea centrală şi 1 mm la periferie fiind complet inextensibilă. Circumferinţa corneei este tăiată oblic fiind acoperită puţin circular de sclerotică la periferie.

29.

30. Figura 50: Vedere postero-laterală a polului anterior.1. Corneea; 2. Canalul lui Schlemm; 3. Fibre circulare; 4. Fibre longitudinale; 5. Zonula lui

Zinn; 6. Cristalinul; 7. Irisul.

31.

32.

33.

34. Figura 51: Vedere postero-laterală a polului anterior (după Frank H. Netter, 2003).1. Porţiune trabeculară din limbul sclerocorneean; 2. Linia lui Schwalbe; 3. Membrana elastică posterioară (membrana Descemet); 4. Epiteliul posterior; 5. Corneea; 6. Faţa

Page 9: OCHIUL

anterioară a irisului; 7. Micul cerc arterial al irisului; 8. Cristalinul; 9. Nucleul cristalinului (substanţa ciment); 10. Capsula cristalinului (cristaloidă); 11. Muşchiul sfincter al irisului; 12. Membrana vitroasă; 13. Muşchiul dilatator al pupilei; 14. Fibre zonulare; 15. Procese ciliare;

16. Fibre circulare, 17. Fibre radiare; 18. Retina ciliară; 19. Spaţiul pericoroidian; 20. Sclerotica; 21. Lamă conjunctivă; 22. Vena ciliară anterioară; 23. Marele cerc arterial al irisului; 24. Fibre trabeculare; 25. Unghiul iridocorneean; 26. Limbul sclerocorneean; 27.

Sinusul venos al scleroticii; A. Muşchiul ciliar; B. Corpul ciliar.

35. a 2.1) Constituţie36. Este alcătuită din 5 straturi suprapuse, paralele cu suprafaţa, de grosime uniformă şi

care formează o unitate.37. 1. Epiteliul anterior (Epithelium anterius) este de tip pavimentos stratificat având celulele

superficiale turtite şi necornificate, iar celulele profunde cilindrice.38. 2. Lama elastică anterioară (membrana lui Bowman, Lamina limitans anterior) este de natură

conjunctivă.39. 3. Ţesutul propriu al corneei (Substantia propria) este format din lamele conjunctive unite prin

marginile lor. Între lamele se găsesc celule fixe turtite pe secţiune transversală, celule mobile şi un sistem lacunar prin care circulă limfa şi care comunică cu camera anterioară şi reţeaua limfatică a conjunctivei.

40. 4. Membrana elastică posterioară (membrana Descemet, Lamina limitans posterior) este un produs cuticular al păturii endoteliale posterioare ce prezintă la periferie o îngroşare circulară (inelul lui Dollinger) cu conexiuni cu tunica vasculară.

41. 5. Endoteliul posterior (Epithelium posterius) al corneei limitează corneea faţă de camera anterioară.

42. a 2.2) Raporturi43. Epiteliul anterior se continuă peste circumferinţa corneei cu epiteliul conjunctival. În

apropierea periferiei corneei aderenţa conjunctivei de sclerotică este mai mare formându-se o îngroşare circulară a conjunctivei numită inelul conjuctival. Endoteliul posterior se continuă cu epiteliul anterior al irisului.

44. a 2.3) Rol45. Permite razelor luminoase s-o traverseze cu uşurinţă. Epiteliul corneean este punctul de

plecare a unui reflex care provocat de atingerea sa determină închiderea pleoapelor.46. a 2.4) Semiologie47. Se examinează cu ochiul liber sau la biomicroscop forma, mărimea, transparenţa,

sensibilitatea ce pot prezenta modificări în afecţiunile congenitale sau dobândite.48. Afecţiunile congenitale sunt relativ rare. Dintre acestea sunt de menţionat: microcorneea,

macrocorneea, corneea plană sau cu opacităţi congenitale.49. Afecţiunile inflamatorii ale corneei se numesc keratite. Dintre semnele acestei boli sunt

de menţionat durerea cu iradiere retro şi perioculară, lăcrimarea, fotofobia, scăderea acuităţii vizuale datorită tulburării transparenţei corneei.

50. După originea lor keratitele pot fi endogene sau exogene., iar după aspectul morfologic se împart în ulceroase şi neulceroase.

Page 10: OCHIUL

51. Distrofiile şi degenerescenţele corneei formează un grup de afecţiuni frecvente şi variate cu limite neprecise, secundare unei tulburări de metabolism şi caracterizate printr-o evoluţie progresivă, lentă şi continuă.

52. Cicatricile corneene sunt opacităţi definitive apărute în urma refacerii şi organizării prin ţesut cicatricial opac a zonelor corneene care au fost afectate de un proces patologic.

53. Tumorile corneene sunt foarte rare. Ele pot fi benigne (fibromul) sau maligne (epiteliomul, sarcomul sau melanomul).

54. I.b. Membrana vasculară (Tunica vasculosa bulbi)