Omraam Mikhaël Aïvanhov

RESPIRAŢIAStă scris în Facerea că Dumnezeu l-a zămislit pe

om din ţărâna pământului. Aşa se traduce cuvântul ebraic „afar”. Dar adevăratul sens al cuvântului „afar” este cenuşă. Nu are aceeaşi semnificaţie dacă se traduce prin ţărână sau cenuşă. Dacă Dumnezeu l-a zămislit pe om din cenuşă, se subînţelege că ceva a fost dinainte ars, şi deci că o materie arsă a folosit la zămislirea omului.

Apoi se spune: „Domnul Dumnezeu a tăcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. Viaţa omului a început deci printr-un suflu, suflu dat de Dumnezeu. Pentru fiecare fiinţă umană, viaţa începe printr-un suflu, primul inspir. Atunci când se naşte un copil, ceea ce trebuie să facă mai întâi pentru a deveni un locuitor al acestui pământ este să inspire: el îşi deschide guriţa, strigă, şi toţi se bucură gândindu-se: „El este viu”. Datorită primului inspir plămânii se umplu cu aer, se pun în mişcare şi declanşează viaţa. Iar apoi, după ani şi ani, atunci când se spune că cineva şi-a dat ultima suflare, toată lumea înţelege că a murit. Suflul este începutul şi sfârşitul. Viaţa începe printr-un inspir şi sfârşeşte printr-un expir.

Viaţa este cel mai mare mister. Atâţia gânditori, cercetători au lucrat să o elucideze! Tradiţia ezoterică se referă la cazul unor magicieni care au reuşit să fabrice în laboratoarele lor nişte mici creaturi cărora le dădeau viaţă şi le încredinţau apoi anumite lucrări. Ce este adevărat în toate aceste poveşti?... Ceea ce este

sigur, este că misterul vieţii a preocupat mereu spiritele.

În realitate, întregul mister al vieţii este conţinut în respiraţie. Dar viaţa nu se află în aerul propriu zis, nici în acţiunea de a respira. Ea provine dintr-un element superior aerului şi pentru care aerul constituie o hrană: focul. Da, viaţa se găseşte în foc, în căldură, iar aerul are ca sarcină să susţină focul. Viaţa se găseşte în inimă, inima o conţine ca un foc, iar plămânii sunt ca un burduf ce însufleţeşte continuu focul. Originea, cauza primară a vieţii este deci focul, iar aerul, care este fratele său, îl susţine şi îl însufleţeşte. Focul se stinge cu ultimul suflu, ultimul suspin stinge focul.

Merită deci să ne oprim asupra acestui proces al respiraţiei pentru a reflecta, pentru a înţelege că baza existenţei noastre se află aici, şi să ne exersăm astfel ca el să se efectueze din ce în ce mai bine. La cei mai mulţi oameni acest proces este înfrânat, diminuat sau otrăvit. De aceea ei trebuie să înveţe să lucreze cu aerul pentru a însufleţi, a purifica şi intensifica viaţa în ei.

Pentru a face mai bine înţeles fenomenul respiraţiei şi legile sale, îl putem compara acum cu procesele desfăşurate în nutriţie.

Ce facem atunci când mâncăm? înainte de a da hrana stomacului, o mestecăm. Gura este asemenea unei mici bucătării unde se prepară alimentele, ele sunt tăiate, sunt coapte, sunt amestecate cu puţin ulei, adică cu salivă, iar anumite glande se ocupă cu această lucrare. De aceea este bine să mestecăm mult timp hrana până când ea devine aproape lichidă. Dacă o înghiţim fără a o mesteca suficient, ea nu este bine pregătită şi organismul nu o poate asimila complet, ceea ce produce multe resturi. Dacă hrana ajunge în

stomac insuficient mestecată, organismul este obligat să cheltuiască multă energie pentru a o asimila şi iată de unde apare oboseala.

Să nu vă închipuiţi că oboseala apare mereu din faptul că aţi muncit mult. Nu, ea vine deseori dintr-o risipă de forţe. Şi tocmai atunci când înghiţim hrana fără să o fi mestecat bine, dar şi fără să o fi impregnat cu gândurile şi sentimentele noastre, ea este mai greu de digerat şi organismul întâmpină multe dificultăţi pentru a o asimila.

Trebuie să ştiţi că pentru a efectua o lucrare spirituală în bune condiţii, este necesar să introduceţi mai întâi armonia în felul în care vă hrăniţi şi respiraţi. Or, aceleaşi legi guvernează aceste două procese. Nu este bine să respiraţi repede fără ca aerul să aibă timp să coboare profund în plămâni pentru a-i încărca, a-i umfla, a-i dilata. Trebuie să respiraţi lent, profund, şi chiar să reţineţi din când în când câteva secunde aerul în plămâni înainte de a-i da drumul. De ce? Pentru a-l „mesteca”. Da, plămânii ştiu să mestece aerul aşa cum gura ştie să mestece alimentele.

Aerul pe care îl aspirăm este ca o „înghiţitură”, o înghiţitură plină de forţe nemaipomenite. Dacă îl eliminăm prea repede, plămânii nu îl pot „coace”, „digera”, asimila suficient pentru ca organismul să beneficieze de foiţele pe care acesta le conţine. Iată de ce atâţia oameni sunt obosiţi, nervoşi, iritaţi: ei nu ştiu să se hrănească corect cu aer, ei nu îl „mestecă” deloc, îl elimină imediat. Ei respiră numai cu partea de sus a plămânilor, iar rezultatul este că aerul alterat nu poate fi eliminat şi înlocuit cu aer curat. Respiraţia profundă este un exerciţiu minunat pe care trebuie să vă gândiţi să îl practicaţi, fiindcă ea reînnoieşte energiile.

Aveţi o maşină sau o motocicletă; îi oferiţi o hrană lichidă: benzina. Atunci când scânteia motorului aprinde benzina, aceasta se transformă în gaz (adică în elementul aer). Se degajă atunci o energie, şi datorită acestei transformări generatoare de energie vehiculele cu motor pot funcţiona. Ei bine, la fel stau lucrurile şi atunci când mâncăm: pe măsură ce alimentele se descompun în gura noastră, în stomacul nostru, ele trec succesiv prin mai multe etape, şi de fiecare dată se degajă o cantitate de energie.

La fel se întâmplă şi cu aerul pe care îl respirăm. Pentru a reţine din aer un maxim din bogăţiile sale, trebuie să îl comprimăm, să îl reţinem în plămâni. Organismul lucrează în timpul acestei compresii: ei produce echivalentul fazelor de aprindere şi explozie dintr- un motor. Cum aerul nu poate scăpa, natura îi deschide mici căi în organism pentru a putea circula. Dacă îl eliminaţi imediat, dacă îl lăsaţi să scape, întreaga energie ce o conţine se pierde. Datorită retenţiei, această energie urmează toate micile canale pe care natura i le-a amenajat. Ea îi spune: „Vino pe aici! Treci pe dincolo!..”.fiindcă pe traseul energiei, natura a aşezat anumite rotiţe ce trebuie atinse pentru a intra în mişcare.

La fel, asistând la răsăritul soarelui, voi nu vă gândiţi să îi reţineţi razele, iar dacă le lăsaţi să treacă fără a face ceva, ele vor deveni inutile şi ineficace. Dar dacă le captaţi în mod conştient şi dacă le acumulaţi şi le comprimaţi în voi, le deschideţi o ieşire în spiritul vostru. Ele circulă ca o forţă formidabilă, declanşând nişte centri puternici şi vă veţi simţi devenind un vârtej de foc.

Vedeţi deci, cel mai mare secret constă în a transforma mereu elementele într-un grad mai mare

de subtilitate: să prelucraţi elementele solide în lichide, să transformaţi elementele lichide în gaze, iar pe cele gazoase în elemente eterice. Acela care este în stare de aşa ceva posedă secretul de a lua veşnic apă din Izvor. Toate fiinţele o fac deja într-un mod puţin inconştient, de aceea ele sunt în viaţă, dar nu o fac pe deplin, o fac mecanic, fără să se gândească. Or, procesul nu se realizează la fel dacă suntem conştienţi sau nu. A subţia materia înseamnă a elibera energia pe care ea o conţine. Tot ceea ce este gros, compact, greu, reprezintă o materie neorganizată în care energia rămâne prizonieră. Cu cât întemniţăm mai mult energia în noi înşine, ca marii gurmanzi de pildă, cu atât mai mult ne facem rău. Trebuie dimpotrivă să eliberăm energia. Acesta este de altfel rolul respiraţiei în timpul meselor: ea ne permite să eliberăm mai bine energiile conţinute în hrană. Eu v-am menţionat deseori: nutriţia este o combustie; or, focul are nevoie mereu de aer ca să fie reînsufleţit, de aceea se suflă deasupra sa. Dacă respiraţi profund de câteva ori în timpul mesei, combustia alimentelor se face mai bine. Este suficient să vă opriţi de trei sau patru ori în timpul unei mese pentru a respira profund: hrana eliberează astfel mai multe energii.

Sarcina noastră nu este de a condensa, de a materializa energia, ea este deja condensată la un grad satisfăcător. Ceea ce trebuie să facem este să o deblocăm, să o eliberăm. Marii Iniţiaţi care cunosc această lege a dezintegrării materiei descompun câteva mii de miligrame din creierul lor, şi datorită energiei astfel eliberate fac minuni. Ei produc această dezintegrare cu ajutorul gândului. Este un secret pe care îl cunosc de mii de ani. Ei aplică fisiunea atomului

propriului lor creier care este o materie de o bogăţie inepuizabilă.

Cineva va spune: „Şi eu ştiu să descompun materia: am avut patruzeci de grade febră, am pierdut cinci kilograme!” Ah nu, dintr-o adevărată eliberare de energie trebuie să scoateţi forţe. Dimpotrivă, în cazul de mai sus este contrariul, această febră v-a slăbit, ea a distrus numeroase celule; aţi pierdut materie fără să fi câştigat forţe. În timp ce, acela care meditează descompune, prin concentrare* câteva particule infime de materie care degajează energie, şi este cu atât mai benefic şi salutar fiindcă alte particule mai pure, mai luminoase vin să le înlocuiască. Ceea ce nu este cazul într-o boală sau o altă formă de a cheltui energia. Trebuie să ajungeţi să discerneţi, dintre cheltuielile de energie, pe acelea care vă îmbogăţesc de cele care vă sărăcesc.

Aşa cum vă spuneam, pentru a elibera elementele eterice din aer, este deci necesar de a „mesteca” aerul. Plămânii se compun din mai multe regiuni: una este comparabilă cu gura, una cu stomacul, dar inversate de jos în sus. De altfel, priviţi plămânii: nu seamănă ei cu un arbore inversat cu trunchi, ramuri şi frunze? Arborele are frunzele în partea de sus, în timp ce plămânii îşi au „frunzele” lor, alveolele, în partea de jos. Arborele face schimburi cu atmosfera gazoasă exterioară prin intermediul frunzelor sale, în timp ce plămânii lasă să pătrundă în ei aerul prin „trunchi şi ramuri”.

Dacă dorim acum să mergem mai departe, vom observa că fundul plămânilor funcţionează ca o gură, iar partea de sus, ca un stomac. Atunci când mâncăm, plasăm hrana în partea de sus a gurii pentru a fi mestecată, apoi ea coboară în stomac. Atunci când

respirăm, este exact invers: o respiraţie profundă umple plămânii cu aer până jos, până în fundul alveolelor, iar acestea „mestecă” aerul asemenea gurii; altminteri, respiraţia rămâne superficială, aerul este reţinut în partea de sus a plămânilor („stomacul” lor) fără să fie mestecat. Trebuie să practicaţi respiraţia profundă, respiraţia ventrală: dacă nu reuşim să facem aerul să coboare până în partea de jos a plămânilor, vom absorbi numai cele mai simple particule. Dacă trimitem însă aerul jos, producând o presiune asupra diafragmei, având grijă să îl reţinem câteva clipe, „gura” intră în funcţiune şi ea este cea care extrage particulele eterice cele mai subtile pentru a le trimite întregului organismul.

Pentru a extrage însă din aer elementele subtile conţinute de acesta, trebuie nu numai să reţinem aerul inspirat, ci să îl trimitem încet din partea de jos a plămânilor spre partea de sus. Acolo, el exercită deci o presiune asupra celulelor lobilor superiori care sunt pregătite pentru o lucrare complet diferită decât celulele lobilor inferiori. Ştiinţa va verifica mai târziu aceste realităţi, deoarece toate celulele organismului, chiar în interiorul aceluiaşi organ, sunt diferenţiate, specializate şi repartizate în funcţie de sarcinile lor. Celulele plasate la baza plămânilor sunt destinate să absoarbă aerul într-o altă modalitate decât cele situate în partea de sus. De aceea, este deopotrivă păgubitor sănătăţii să respirăm superficial, ca şi să înghiţim hrana fără să o mestecăm. Aceia care practică o respiraţie profundă se hrănesc cu adevărat, în timp ce aceia care respiră superficial se menţin în viaţă, dar nu se hrănesc.

Pentru a ne face să înţelegem mai bine importanţa respiraţiei, Maestrul Peter Deunov ne-a reamintit într-o

bună zi episodul biblic al luptei lui Iacov cu îngerul. După ce l-a învins pe Iacov, îngerul îi spune: „Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile! Iacov I-a răspuns: „Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”. Iar Maestrul a explicat: „Iată, trebuie să procedaţi la fel cu aerul: primiţi-1, umpleţi-vă plămânii şi nu îl eliminaţi înainte ca el să vă fi dat toate binecuvântările ce le posedă”...Vă închipuiţi că a fost un act de violenţă din partea lui Iacov? Nu, a fost un exces de zel, un avânt spiritual, iar noi trebuie să procedăm la fel. Atât timp cât aerul nu ne-a dăruit toate binecuvântările ce le conţine, el nu trebuie eliminat. Acesta este secretul împlinirii.

Iar dacă mergem dimineaţa să privim răsăritul soarelui, o facem pentru a-i primi lumina, aşa cum primim hrana, apa şi aerul. Ne îndreptăm atenţia spre razele soarelui, şi chiar ne adresăm lor: „Oh, raze luminoase pătrundeţi în noi, alungaţi din noi norii asupra căroranumai lumina voastră poate acţiona”. Iar lumina pătrunde în noi prin nişte canale mici, producând în întreaga noastră fiinţă vibraţii mai intense. Ea poate face evident această lucrare asupra noastră Ură ştirea conştiinţei noastre, dar dacă suntem atenţi, plini de bunăvoinţă pentru a participa la lucrarea sa, rezultatele vor fi şi mai bune. Privind răsăritul soarelui, încercaţi să vă impregnaţi în mod conştient de lumina sa, de căldura sa, cu această convingere că ceva creşte şi se măreşte în sinea voastră: veţi simţi în scurt timp vibrând nişte forte noi.

Să revenim însă la respiraţie. Nişte exerciţii făcute în mod regulat ameliorează sănătatea. Fiecare are o metodă şi un ritm propriu pe care trebuie să şi le găsească ascultându-şi medicul din sine. Fiindcă toţi avem un medic interior şi acela care nu îl ascultă va fi silit să se prezinte într-o bună zi la medicii exteriori.

Ascultaţi-vă medicul interior, el vă va indica cum să respiraţi, de câte ori pe zi şi în ce moment să faceţi aceste exerciţii, fiindcă acestea diferă de la o persoană la alta, şi fiecare trebuie să îşi găsească propriul ritm.

A se vedea partea a 2-a a acestui capitol.Respiraţi lent, ritmic, concentrându-vă întreaga

atenţie asupra acestui aer care pătrunde în voi. Gândiţi-vă că el este purtător de elemente binefăcătoare ce vor contribui la sănătatea voastră. Cineva va spune: „Oh, eu fac exerciţii de respiraţie de ani de zile, dar nu am obţinut nici un rezultat.”

Ce ştie el despre acestea? Poate că nu este perfect sănătos, dar în ce stare s-ar fi găsit dacă nu ar fi făcut aceste exerciţii? Şi apoi, este el sigur că şi-a concentrat în timpul acestor exerciţii gândul asupra vindecării dorite? Nu s-a gândit el oare la cumpărăturile pe care le va face după-amiază sau la ultima discuţie avută cu soţia sau patronul său? în acel moment, nici un rezultat nu este posibil.

În timpul exerciţiilor de respiraţie trebuie să lăsăm la o parte toate grijile vieţii zilnice, să nu permitem nici o împrăştiere, ci să facem această lucrare cu toată foiţa gândului nostru, cu toată credinţa. Credinţa este un sentiment divin ce trezeşte în om nişte forţe nebănuite ale gândului şi acţiunii, de aceea ea se află la baza tuturor vindecărilor. Chiar dacă nu ea este cea care produce vindecarea, ea este principala condiţie.

Noi facem de asemenea zilnic nişte exerciţii de gimnastică şi este de dorit să armonizăm respiraţia cu mişcările executate. Trebuie să respirăm când ridicăm braţele, să reţinem aerul o clipă şi să expirăm numai atunci când ne aplecăm; deci să inspirăm atunci când corpul se întinde şi să expirăm când el se îndoaie. Corelând în mod corect mişcările cu respiraţia, le veţi

înţelege mai bine sensul şi veţi obţine rezultate mai bune.

Ar fi mai bine ca medicii să se ocupe de oameni înainte ca aceştia să se îmbolnăvească, tocmai pentru a-i învăţa să respire. De altfel, în viitor medicii nu se vor mai ocupa deloc de bolnavi. Sunteţi uimiţi? Da, ei se vor ocupa de cei sănătoşi pentru a-i învăţa cum să-şi păstreze sănătatea, în timp ce acum ei repară mai ales oalele sparte, şi asta...atunci când reuşesc! Respiraţia profundă este un puternic remediu preventiv cât şi curativ. Şi chiar, dacă trebuie să luaţi un medicament, acesta va acţiona mult mai bine asupra voastră dacă, înghiţindu-1, respiraţi profund şi conştient.

Respirând profund, gândiţi-vă cu toată convingerea că primiţi prin aer binecuvântăriledivine. Multora dintre voi le este greu să creadă, atât este de nou pentru ei că Dumnezeu a pus în aer toate elementele folositoare şi necesare sănătăţii noastre. Ei bine, ei trebuie să fie convinşi şi să se străduiască să le absoarbă. Veţi spune: „Dar cum să facem?” Este simplu, respiraţi concentrându-vă asupra ideii că sunteţi pe cale să primiţi elementele de care aveţi nevoie: calciu, iod, magneziu etc. Da, fiindcă organismul ştie foarte bine ceea ce îi lipseşte, el adăposteşte o întreagă echipă de chimişti foarte competenţi care ştiu să extragă din aer substanţele cele mai necesare. Desigur, aceasta nu va însemna că nu veţi mai merge la farmacie ca să căutaţi medicamente. Dar nu veţi mai utiliza atât de mult produsele farmaceutice dacă veţi şti să captaţi cu ajutorul respiraţiei elementele de care aveţi nevoie. Cel puţin pentru moment, singura creatură de pe pământ capabilă să respire în mod conştient este fiinţa umană: de aceea se spune despre om că este un suflet

viu. Fiţi deci conştienţi că respirând, absorbiţi viaţa divină.

Respiraţia are şi o influenţă asupra funcţionării creierului. Este bine să citiţi, să studiaţi, să meditaţi, dar trebuie să ştiţi că funcţionarea creierului depinde de restul organismului, şi în special de plămâni. Desigur, plămânii nu au o acţiune directă asupra creierului, dar ei sunt un factor foarte important pentru purificarea sângelui. Iar atunci când sângele este pur, el irigă creierul depunând în acesta elementele care uşurează înţelegerea, meditaţia.

Obişnuiţi-vă deopotrivă să faceţi în cursul zilei câteva respiraţii profunde punând palma mâinii voastre stângi în dreptul plexului solar, iar cea dreaptă deasupra celei stângi. În timpul acestui exerciţiu, trebuie să simţiţi dilatarea şi contracţia diafragmei. Respiraţia acţionează asupra circulaţiei şi este important pentru toate organele corpului ca aceasta să se facă în cele mai bune condiţii.

în ceea ce priveşte diafragma, trebuie să ştiţi că ea joacă şi un mare rol în respiraţie. Atunci când inspirăm, plămânii se dilată, diafragma coboară, iar când expirăm, ei se contractă şi diafragma se ridică. Anumite boli digestive sau pulmonare se datorează unei poziţii greşite sau unei contracturi a diafragmei. Diafragma este un muşchi puternic care trebuie să rămână suplu.

Respirând, trebuie deopotrivă să supravegheaţi poziţia coloanei vertebrale pentru a omenţine cât se poate de dreaptă. Coloana vertebrală are o importanţă capitală pentru sănătate: totul depinde de ea. Dacă ea nu este dreaptă, pot surveni foarte multe dezordini în organism şi în viaţa psihică!

Ne putem folosi de respiraţie pentru a remedia anumite neajunsuri. Să presupunem că mă găsesc într-un loc unde este frig şi nu dispun de nici o modalitate de a mă încălzi... Eu inspir atunci foarte profund şi reţin aerul cât mai mult timp posibil: trimit astfel la extremitatea corpului sângele cald ce se găseşte în interior; cum el este cald, el îndepărtează frigul exterior. În acest fel reuşesc să mă protejez.

Obişnuindu-vă să faceţi exerciţii de respiraţie, vă amelioraţi sănătatea, echilibrul, luciditatea creierului şi chiar voinţa. Faceţi o experienţă: dacă aveţi de ridicat o greutate, o veţi face mai uşor după ce aţi efectuat o respiraţie profundă. Iar dacă sunteţi tulburaţi, de ce nu cereţi ajutor plămânilor? Ei sunt gata să vă ajute. Inspiraţi şi expiraţi profund timp de două sau trei minute şi vă veţi regăsi calmul. Aveţi nevoie de ajutor, este normal, dar de ce să îl căutaţi întotdeauna în exterior în timp ce el se află în voi? „Solve et coagula”, adică dizolvă şi coagulează, diluează şi condensează. Aceste două principii pe care alchimiştii ni le transmit constituie transpunerea în domeniul specific alchimiei a celor două procese fundamentale ale creaţiei. Atunci când trebuie să adunăm, să concentrăm, să amestecăm, aplicăm principiul „coagula”. Iar când trebuie să împrăştiem, să dizolvăm, să diluăm, aplicăm principiul „solve”. Aceste două mari procese de concentraţie şi dilatare sunt observate peste tot în natură şi în viaţa fiinţelor. Ele sunt deopotrivă şi cele două procese regăsite în propria noastră respiraţie: a inspira... a expira... Inspirând, atragem aerul şi plămânii se dilată; expirând, eliminăm aerul şi plămânii se contractă. Această mişcare neîntreruptă de dilatare şi de contracţie este o reflectare a marelui ritm cosmic.

Aceste două mişcări de flux şi reflux care ne umplu şi ne golesc alternativ plămânii, inspirul şi expirul, sunt cele care ne fac să trăim. Este o lege universală: totul respiră în natură, animalele, plantele şi chiar pământul. Da, fiindcă pământul este viu, el are nevoie deopotrivă să inspire şi să respire. Desigur, el nu o face ca noi, optsprezece respiraţii pe minut, ritmul său se întinde de-a lungul a numeroşi ani, de aceea acesta este imperceptibil. Dar el se dilată şi se contractă deopotrivă, dimensiunile sale nefiind niciodată la fel, şi poate că datorită dilatărilor şi contracţiilor sale se produc alunecări de teren, erupţii vulcanice şi multe alte fenomene. Pământul est viu, el respiră şi stelele respiră la rândul lor. Da, ele inspiră şi respiră, respiraţia lor ajunge până la noi, iar noi o simţim sub forma unor influenţe.

Totul respiră, arborii, oceanele, chiar şi pietrele. Veţi replica: „Dar acest fenomen al respiraţiei nu poate fi conceput în afara plămânilor”. De ce nu? Viaţa nu are neapărat nevoie de aceleaşi organe pentru a asigura aceleaşi funcţii. Priviţi arborele: el nu are nici plămâni, nici stomac, nici ficat, nici intestine, şi el totuşi respiră, se hrăneşte, asimilează, se reproduce... Şi trăieşte adesea chiar mai mult decât omul! El rezistă la intemperii, dă flori şi fructe parfumate. În timp ce omul, în ciuda inteligenţei sale, este atât de fragil încât orice îl poate distruge.

Mulţi oameni îşi fac idei greşite despre natură. După părerea lor, pentru a fi viu trebuie să ai o inimă, nişte plămâni, un stomac asemenea oamenilor...Dar naturii nu îi pasă de opiniile şi sistemele lor. Ea a creat viaţa sub o asemenea multitudine de forme încât într-o bună zi toţi vor rămâne uimiţi descoperindu-le. Este adevărat, mai rămân încă atâtea lucruri de descoperit!

în pământ există germeni ce aşteaptă de milioane de ani momentul să se dezvolte.

Respiraţia ne poate revela mari mistere, cu condiţia însă să ştim să o însoţim de o lucrare a gândului. Expirând, gândiţi-vă că ajungeţi să vă întindeţi până la hotarele universului, apoi inspirând reveniţi spre voi, spre eul vostru ce este ca un punct imperceptibil, centrul unui cerc infinit. Vă dilataţi din nou, şi din nou vă contractaţi... Veţi descoperi astfel această mişcare de flux şi de reflux ce constituie cheia tuturor ritmurilor universului. încercând să o conştientizaţi în voi înşivă, pătrundeţi în armonia cosmică şi se face un schimb între univers şi voi, fiindcă inspirând primiţi nişte elemente din spaţiu, iar expirând proiectaţi în schimb ceva din inima şi sufletul vostru.

Acela care ştie să se armonizeze cu respiraţia cosmică pătrunde în conştiinţa divină. Dar foarte mulţi dintre voi sunt încă departe de a înţelege dimensiunea spirituală a respiraţiei! Dacă aţi simţi această dimensiune, aţi lucra întreaga viaţă pentru a inspira forţa şi lumina Domnului, oferind apoi această lumină întregii lumi. Fiindcă şi aceasta înseamnă expiraţie: să distribui lumina pe care ai reuşit să o extragi din preajma Domnului.

A inspira, a expira... A inspira, a expira... Trebuie să ştiţi că respiraţia atinge toate manifestările vieţii spirituale. Meditaţia este o respiraţie, rugăciunea este o respiraţie, extazul este o respiraţie; orice comunicare cu Cerul este o respiraţie. Respiraţia ne descoperă intensitatea schimbului. Atunci când comunicaţi cu Cerul, respiraţi profund ca şi cum aţi îmbrăţişa fiinţa iubită...

Natura a plasat peste tot mijloace pentru a da la iveală aceste mistere. Este sigur că dacă filosofii ar fi practicat o respiraţie conştientă, ar fi găsit soluţia anumitor probleme ce constituie încă pentru ei nişte enigme şi despre care pe moment continuă să discute şi să scrie fără să înţeleagă mare lucru. De altfel, capacitatea de a gândi este legată de respiraţie. Acela care respiră prost, nu face decât să-şi întunece creierul.

Acela care a înţeles semnificaţia profundă a respiraţiei simte încet-încet cum propria sa respiraţie se topeşte în respiraţia Domnului. Fiindcă şi Dumnezeu respiră: El expiră şi lumea apare, El inspiră şi lumea dispare. Evident, inspirurile şi expirurile Domnului se desfăşoară pe parcursul a miliarde şi miliarde de ani. Este ceea ce spun Cărţile Sfinte ale Indiei: într-o bună zi Dumnezeu va inspira, iar acest univers va fi înghiţit şi va reintra în neant... Apoi Dumnezeu va expira din nou, şi o nouă creaţie va apare pentru a exista încă miliarde de ani. Dumnezeu inspiră mai repede prin intermediul omului, dar în cosmos respiraţiile sale sunt foarte lungi. Cu cât respiraţia noastră este mai lungă, cu atât mai mult ne apropiem deci de respiraţia Domnului.

Ştiinţa respiraţiei s-a dezvoltat în special de mii de ani în India, însoţită de tehnici adesea foarte complexe. Această ştiinţă este atât de vastă încât ne-ar trebui ani în şir, secole, ca să o studiem. Yoghinii, asceţii au înţeles importanţa respiraţiei, nu numai pentru vitalitate, dar şi pentru funcţionarea gândului, fiindcă ei au ajuns foarte departe în cercetările lor şi au înţeles că toate ritmurile organismului nostru sunt bazate pe un ritm cosmic.

Studiind respiraţia şi legăturile sale cu ritmurile universului, Iniţiaţii au descoperit că pentru a putea comunica cu o anumită entitate sau regiune din lumea spirituală, trebuie să găseşti un anumit ritm, să-ţi însuşeşti acest ritm ca o cheie, aşa cum se procedează atunci când se caută o anumită lungime de undă pentru a capta o emisiune de radio. Lungimea de undă este un factor foarte important pentru a intra în legătură cu o anumită staţie emiţătoare. Ei bine, la fel stau lucrurile şi în cazul respiraţiei: trebuie să ştii în ce ritm să respiri pentru a intra în contact cu o anumită regiune a universului.

Dar eu nu vă sfătuiesc acum să vă aventuraţi în nişte exerciţii complicate, voi nu sunteţi nişte yoghini indieni, iar dacă nu sunteţi prudenţi şi înţelegători, riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă distrugeţi sănătatea aşa cum s-a întâmplat deja multor oameni.

Exerciţiile de respiraţie pe care le practicăm în Şcoala noastră sunt foarte simple. Iată-le:

1. Vă astupaţi nara stângă şi aspiraţi profund aerul prin nara dreaptă numărând patru timpi.

2. Reţineţi respiraţia numărând şaisprezece timpi.3. Vă astupaţi nara dreaptă şi expiraţi prin nara

stângă numărând opt timpi.Reîncepeţi exerciţiul invers:1. Vă astupaţi nara dreaptă şi aspiraţi profund

aerul prin nara stângă numărând patru timpi.2. Reţineţi respiraţia numărând şaisprezece timpi.3. Vă astupaţi nara stângă şi expiraţi prin nara

dreaptă numărând opt timpi.Repetaţi de şase ori exerciţiul pentru fiecare nară.Atunci când veţi reuşi să faceţi acest exerciţiu cu

uşurinţă, veţi putea dubla timpii, adică opt, treizeci şi

doi, şaisprezece, dar nu vă sfătuiesc să mergeţi mai departe.

Respiraţia joacă un rol capital în viaţa unui spiritualist, de aceea el trebuie să-şi organizeze timpul astfel încât să-şi poată face exerciţiile în fiecare dimineaţă, înainte de a mânca. După micul dejun, nu mai este acelaşi lucru, plămânii sunt deranjaţi în mişcările lor şi este chiar nociv. Trebuie să faceţi întotdeauna exerciţiile de respiraţie pe stomacul gol sau la patru, cinci ore, după ce aţi mâncat.

Aş mai adăuga că, atunci când inspiraţi profund - de această dată cu cele două nări - nu trebuie să inspiraţi brusc aerul; inspiraţi întotdeauna lent şi lung, dar apoi, pentru a expira, trebuie să eliminaţi aerul dintr-odată şi cu forţă.

Prin respiraţie se poate capta din aer o chintesenţă foarte preţioasă pe care yoghinii indieni au denumit-o prana. Prana se află la baza tuturor energiilor din cosmos. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, ea se găseşte în cantitatea cea mai mare. Respirând în mod conştient aerul prin nări, punem în mişcare anumite uzine în corp care încep să lucreze pentru a extrage această chintesenţă. De îndată ce este captată, această chintesenţă începe să circulede-a lungul nervilor. Yoghinii, înţelepţii Indiei care au studiat sistemul nervos au înţeles că această prana atât de subtilă circulă ca un foc în ramificaţiile nervoase situate de o parte şi alta a coloanei vertebrale. Aşa cum sângele circulă prin vene, artere şi capilare, tot aşa şi acest fluid foarte subtil, prana, circulă de-a lungul sistemului nervos. Este o hrană care măreşte vitalitatea, echilibrul, luciditatea.

Cu mult timp în urmă, nu cred că împlinisem şaptesprezece ani deoarece nu îl întâlnisem încă pe

Maestrul Peter Deunov... eu făceam multe exerciţii de respiraţie, şi cum eram foarte tânăr, fiind lipsit de cineva care să mă coordoneze, nu aveam nici o măsură şi m-am îmbolnăvit. îmi amintesc însă că, într-o bună zi, în cursul unuia dintre aceste exerciţii, am trăit dintr-odată senzaţia că am aspirat un foc ce îmi cobora până în plămâni. Am trăit clipe nemaipomenite de bucurie, de fericire, de iluminare. Evident, în acel moment, nu am ştiut ce s-a întâmplat. După trecerea anilor, am înţeles că poate acela a fost Duhul Sfânt, acest foc divin pe care omul îl primeşte în sine prin intermediul aerului.

Respiraţia are mari puteri, ea poate chiar să permită aceluia care s-a exersat să-şi părăsească nestânjenit corpul şi să călătorească în spaţiu pentru a cunoaşte realităţile lumii invizibile despre care ne vorbesc Iniţiaţii. De felul cum respiraţi depind deopotrivă trezirea chakrelor şi obţinerea capacităţilor spirituale.

Trebuie să învăţaţi să respiraţi corect, adică să legaţi gândul de respiraţie pentru a putea atinge forţele ascunse în subconştient. Respiraţia conştientă şi profundă aduce binecuvântări incalculabile pentru viaţa intelectuală, pentru viaţa emoţională şi pentru viaţa fizică. Trebuie să îi observaţi efectele benefice în creierul vostru, în sufletul vostru, în toate însuşirile voastre; este un factor foarte important pentru toate domeniile vieţii. Să nu lăsaţi niciodată această problemă deoparte.

În toate momentele vieţii zilnice, în relaţiile cu ceilalţi, gândiţi-vă deopotrivă să respiraţi, aceasta vă va permite să vă stăpâniţi. De exemplu, înaintea unei întâlniri, pentru ca discuţia să nu degenereze într-o dispută, sau atunci când trebuie să mustraţi un copil

sau să îl pedepsiţi, trebuie să alungaţi tot ceea ce vă tulbură, ajutându-vă printr-o respiraţie profundă: gândurile vi se vor uşura şi se vor limpezi.

Studiaţi-vă, observaţi-vă atunci când suferiţi, când sunteţi gata să cedaţi furiei sau senzualităţii: respiraţia voastră îşi pierde regularitatea, profunzimea, ea devine sacadată, ca un gâfâit. O respiraţie neregulată trezeşte forţele negative. Respiraţi numai cinci minute în acest fel şi veţi declanşa nişte forţe negative în voi... şi invers.

Aţi remarcat cât de mult încetineşte respiraţia în timpul somnului? Cum în timpul somnului nu acţionăm, cheltuim numai o mică cantitate de materiale, avem nevoie deci de foarte puţin aer pentru a alimenta combustia. Dimpotrivă, fiind treji şi mai ales în timpul anumitor activităţi, ritmul respirator se accelerează fiindcă este nevoie de o cantitate mai mare de combustibil. Plămânii permit ca aceste cheltuieli de energie să se facă tară ca omul să piară. Dacă el nu ar respira, nu ar primi nimic din aerul ambiant pentru a-şi reînsufleţi energiile şi s-ar stinge ca o lumânare care se topeşte. De aceea eu susţin că oamenii sunt orbi şi neştiutori atunci când pretind că pot experimenta tot felul de tumulturi sexuale tară să se epuizeze. Ritmul respiraţiei lor în acele momente de clocot le dovedeşte dimpotrivă că, ei fac nişte cheltuieli formidabile de energie.

În partea superioară a creierului sunt situaţi centrii iubirii: iubirea de familie, de prieteni, capacităţile de a face schimburi, de a comunica cu oamenii, şi mai jos, în creierul mic, centrul iubirii sexuale. Iar atunci când pe aici circulă o cantitate prea mare de sânge, sunteţi îndemnaţi să daţi frâu liber senzualităţii voastre. Pentru a scăpa de această tentaţie, trebuie să respiraţi

profund: vă veţi exprima curând într-o manieră mai fericită, mai binefăcătoare.

O bună respiraţie armonizează schimburile. Să luăm un caz concret. Oamenii vă strâng mâna pentru a vă saluta; unul o face cu căldură pentru a vă exprima aprecierea sa, altul, moale... un altul cu neglijenţă pentru a vă arăta că acest gest nu înseamnă mare lucru pentru el... un altul vă striveşte degetele... Printr-o strângere de mână trebuie să treacă un curent, altminteri acest gest nu foloseşte la nimic. Ei bine, dacă nu respiraţi corect, profund, nu veţi strânge mâna unui prieten aşa cum trebuie, înainte de a întinde mâna cuiva, respiraţi profund... (desigur, cu discreţie) şi procedaţi la fel înainte de a intra în casa cuiva pentru a-l vizita, fiindcă astfel întrevederea voastră cu acea persoană se va desfăşura mai armonios.

Vi se dau exerciţii, practicaţi-le, ele vă vor întări şi vă vor permite să înfruntaţi mai bine greutăţile. Ceea ce este important, estecapacitatea de atenţie şi de concentrare ce le puneţi în ele, eu am verificat-o de atâtea ori! „Atunci când te rogi, spunea Maestrul Peter Deunov, concentrează-ţi gândul numai asupra obiectului dorit şi respiră lung şi profund”. O rugăciune însoţită de o respiraţie calmă şi ritmată are o mai mare eficacitate. Respiraţia conştientă ne permite să ne legăm de Dumnezeu care ne spune: „Respiră, ascultă, şi vei auzi cuvântul meu.”

Faceţi această experienţă: respirând foarte profund, spuneţi o rugăciune astfel ca să dureze pe tot timpul inspirului, reţineţi şi expiraţi aerul. De exemplu, luaţi Tatăl Nostru şi rostiţi primele versete astfel:

„Sfinţească-se numele Tău”, aspirând, „Vie împărăţia Ta”, reţinând aerul, „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”, expirând.

Trebuie să învăţaţi să respiraţi conştient, adică să faceţi ca gândul să participe la respiraţie. În loc să vă faceţi în fiecare dimineaţă respiraţiile într-o manieră automată şi să vă folosiţi pur şi simplu gândul la numărarea timpilor respiratorii, folosiţi-vă mâinile pentru a număra, eliberaţi-vă gândul, umpleţi-l cuideile şi imaginile cele mai luminoase, şi veţi face astfel o lucrare minunată.

Unul dintre cele mai bune exerciţii pe care vă sfătuiesc să îl faceţi este acela de a vă obişnui zilnic, de mai multe ori pe zi, să respiraţi lumina. Alegeţi un loc liniştit unde nu vă deranjează nimeni, staţi într-o poziţie comodă şi respiraţi: inspiraţi închipuindu-vă că atrageţi lumina cosmică, această lumină infinit mai subtilă decât lumina soarelui, această chintesenţă impalpabilă, invizibilă, care pătrunde totul. Faceţi ca această lumină să pătrundă în voi pentru ca ea să circule de-a lungul tuturor celulelor voastre, a tuturor organelor voastre... Apoi, expirând, o faceţi să iasă din voi, o proiectaţi pentru a ilumina, a însenina, a ajuta întreaga lume. Este un exerciţiu extraordinar, fiindcă din punct de vedere cabalistic deveniţi litera Alef. Alef, prima literă a alfabetului ebraic, este simbolul fiinţei care primeşte cu o mână lumina celestă şi care, cu cealaltă, o distribuie oamenilor. Nu puteţi deveni Alef dacă vă gândiţi numai la voi înşivă, dacă păstraţi totul pentru voi. Alef este fiinţa care se gândeşte numai să dea, să încălzească, să lumineze, să însufleţească, fără să se ocupe de sine. Este un creator, un salvator al omenirii, un fiu al Domnului.

Acela care învaţă să respire conştient îşi luminează intelectul, îşi încălzeşte inima, îşi întăreşte voinţa, dar îşi pregăteşte şi condiţii bune pentru viitoarele sale încarnări. Fiindcă respirând cu o conştiinţă trează, el

intră în armonie cu nişte entităţi foarte evoluate, le atrage, creează o legătură cu ele. Atunci aceste inteligenţe luminoase acceptă să vină să lucreze în el, şi într-o bună zi, atunci când va părăsi pământul, îi va regăsi în celelalte lumi pe aceşti „prieteni” cu care el a învăţat deja să lucreze. Să nu uitaţi niciodată că organismul vostru formează o societate ai cărei membri se străduiesc să menţină unitatea. Pentru moment nu îi cunoaşteţi încă pe aceşti asociaţi care trăiesc în sinea voastră, dar în ziua în care veţi ajunge în lumea de dincolo, îi veţi întâlni şi veţi şti că erau nişte prieteni care locuiau în casa voastră şi pe care îi veţi reîntâlni într-o viitoare încarnare. Iată o problemă foarte importantă de cunoscut pentru acela care doreşte să acţioneze corect şi să împlinească misiunea divină pentru care a coborât pe pământ.

Iată încă un aspect asupra căruia nu aţi reflectat niciodată. Inspirând, luăm aer din atmosferă şi datorită oxigenului pe care acesta îl conţine continuăm să trăim; în timp ce expirând, eliminăm elementele poluate, bioxidul de carbon etc... Toată lumea cunoaşte aceste lucruri şi consideră că este o situaţie definitivă. Nu, de ce omul trebuie să ia mereu din univers materiale pure şi însufleţitoare şi să elimine impurităţi şi otrăvuri? Desigur, atât timp cât în interior el nu a ajuns încă să trăiască o viaţă pură, este ceea ce se va produce, dar în ziua în care el va gândi, va simţi şi va acţiona în mod divin, el nu va mai elimina impurităţi: el va inspira viaţa pură şi va expira viaţa pură. Veţi replica că este imposibil. Ba da, este posibil, au existat sfinţi, Iniţiaţi care s-au purificat într-atât încât tot ceea ce eliminau, tot ceea ce răspândeau, parfuma atmosfera. Această viaţă divină pe care ei o primiseră nu o murdăreau în ei înşişi din cauza

impurităţilor lor, a răutăţilor lor, ci o proiectau la fel de limpede, de luminoasă, de binefăcătoare, aşa cum o primiseră.

De ce oamenii nu ar putea face ceea ce fac anumite insecte? De exemplu, albinele. Hrana pe care ele o adună, nectarul florilor, o transformă apoi în miere. Oare oamenii pot face aşa ceva? Nu, niciodată, din cauza cruzimii, a răutăţii, a nedreptăţii lor! Dar dacă ei devin ca albinele, dacă lucrează pentru o idee fraternă, o idee divină, şi dacă sunt puri, ei vor fi capabili să o facă la fel de gustoasă şi parfumată ca mierea. Eu am văzut aceasta, am citit-o în marea Carte a Naturii vii, în proiectele Inteligenţei Cosmice. Este scris că într-o bună zi aşa se va întâmpla.

Dar trandafirul cum a învăţat să fabrice cel mai reuşit parfum în timp ce alte plante emană mirosuri urâte? Ele primesc totuşi aceleaşi influenţe ale cerului, soarelui, stelelor. Trandafirul a învăţat însă să primească parfumul cerului şi să îl transmită aici, în planul fizic. Iar pietrele preţioase la fel, ele dau lumina pe care au primit-o.

Studiind prima literă a alfabetului ebraic AlefA, veţi înţelege că această literă nu reprezintă altceva decât simbolul schimburilor: a primi şi a da. Primiţi lumina şi daţi lumina, primiţi puritatea şi daţi puritatea, primiţi iubirea şi daţi iubirea. De aceea Hristos spunea: „Eu sunt Alef”. Fiindcă el este singurul care trimite lumina la fel de pură cum a primit-o. Toţi ceilalţi elimină murdării. Dragii mei, eu ştiu că vă conduc spre regiuni aproape inaccesibile, dar dacă veţi avea ca ideal să transmiteţi lumina, iubirea divină şi puritatea aşa cum le-aţi primit, pregătiţi terenul pentru ca într-o bună zi tot ceea ce veţi emana, tot ceea ce veţi proiecta, să fie lumină pură. Există numai un singur mijloc pentru

împlinirea acestui ideal: să lucraţi pentru ca ideea de fraternitate să se propage în lume, pentru ca împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa să vină pe pământ. Numai atunci aerul pe care îl veţi elimina va deveni un suflu viu.

Eu ştiu însă dinainte că aceste cuvinte nu vor fi înţelese şi îndeosebi ele nu vor fi realizate, deoarece aceasta cere multe eforturi, multe sacrificii, şi nu doriţi să renunţaţi la nimic. Cerul m-a însărcinat însă să vă fac aceste revelaţii, poate nu într-atât pentru cei care se află aici, ci pentru cei care vor veni în viitor. Eu sunt obligat să vă dau o hrană ce depăşeşte aproape posibilităţile actuale ale omenirii, dar deşi cunosc dinainte dereglările, slăbiciunile creaturilor, eu o fac în mod conştient pentru ca aceasta să rămână, şi într-o bună zi toţi cei care vor dori să se avânte în realizări divine să considere că este posibil şi să găsească aici mijlocul de a reuşi. Sunteţi liberi să acceptaţi, să doriţi să mă urmaţi sau nu; eu am însă de îndeplinit lucrarea mea, am făcut un angajament, sunt obligat să vă fac aceste revelaţii. Aşa cum deja v-am menţionat, există multe lucrări pe care le puteţi face datorită exerciţiilor de respiraţie. Unul dintre aceste exerciţii priveşte purificarea în legătură cu îngerii celor patru elemente. În realitate, aceşti îngeri sunt în număr de şaisprezece, deoarece cele patru elemente: pământul, apa, aerul şi focul se regăsesc în cele patru planuri, cele patru lumi: fizică, astrală, mentală şi divină.

Cele patru elemente sunt reprezentate în Arborele Sefirotic prin cele patru Animale Sfinte, Serafimii care se află în primul sefirot: Kether. Desigur, în Kether cele patru elemente nu au aparenţa acelora pe care le cunoaştem aici. Focul, aerul, apa şi pământul de aici sunt nişte reflectări palide, nişte condensări grosiere

ale acestei materii care se află în înalt, în sânul Domnului. Această materie cu care Domnul s-a îmbrăcat pentru a se manifesta este atât de subtilă, atât de pură încât ne este imposibil să o concepem.

Cabala ne mai învaţă că atunci când El a dorit să creeze universul, Dumnezeu şi-a format mai întâi regatul său, Aţiluth (cuvânt ebraic care înseamnă „emanaţie”) ce cuprinde sefiroţii Kether (Coroana), Hohmah (înţelepciunea) şi Binah (Inteligenţa). Această lume a emanaţiilor a format ea însăşi regiunea denumită în ebraică Beriah („creaţia”) ce cuprinde sefiroţii Hased (Mila), Gheburah (Rigurozitatea) şi Tiferet (Frumuseţea). Prima lume este deci cea a spiritului şi a sufletului; a doua, cea a intelectului. Beriah a emanat la rândul său o a treia lume, în ebraică Ieţirah („formarea”), a cărei materii este şi mai densă: este regiunea planului astral ee cuprinde sefiroţii Neţah (Victoria), Hot (Slava) şi Iesod (Baza). În sfârşit, a apărut Asiah, lumea fizică unde se află sefirotul Malkut (împărăţia).

Cabaliştii împart universul în patru regiuni care sunt, începând de jos: lumea fizică, Asiah; lumea astrală, Ieţirah; lumea mentală, Beriah şi lumea emanaţiilor, lumea spiritului, Aţiluth. În lumea Aţiluth se găsesc îngerii celor patru Elemente, celor patru Principii ale materiei care sunt reprezentate prin înfăţişarea unui taur, a unui om, a unui vultur şi a unui leu. Ioan, profetul Ezechiel şi mulţi alţii i-au contemplat pe cei patru îngeri; alţi patru îngeri îi reprezintă în lumea mentală, apoi alţi patru în regiunea mai condensată a planului astral şi în sfârşit alţi patru în planul fizic.

Atunci când ne adresăm îngerului aerului, Îngerului apei, îngerului focului sau îngerului pământului, ne

adresăm celor patru îngeri ai regiunii Asiah care ghidează această apă, acest vânt, acest foc, acest pământ pe care le cunoaştem şi le vedem. Este clar? Nu trebuie să confundăm cei patru îngeri care se ocupă de lumea fizică şi de cele patru elemente pe care le observăm în universul nostru, cu cei patru îngeri care sunt Principiile materiei. Focul pe care îl cunoaştem nu este adevăratul foc; adevăratul foc se află în înalt. Eu v-am explicat deja că există mai multe feluri de foc, şi, de exemplu, focul pe care noi îl aprindem aici şi arde nu este acelaşi foc ca focul soarelui.

Cabala ne arată de asemenea cum cele patru regiuni: Asiah, Ieţirah, Beriah şi Aţiluth sunt reflectate în om. Cabaliştii denumesc corpul fizic „guf\ iar corpul astral „nefeş”. Apoi urmează „ruah” care înseamnă spirit, dar care corespunde mai degrabă planului mental; şi în sfârşit, „neşamah” care corespunde lumii sufletului şi spiritului. Aceste patru diviziuni: guf, nefeş, ruah şi neşamah corespund celor patru diviziuni ale universului.

Eu v-am spus aceste câteva cuvinte care, fără a intra în detalii, vă vor permite să aveţi nişte noţiuni exacte.

Exerciţiile de respiraţie pe care le facem în fiecare dimineaţă sunt bazate şi pe numărul 4: 4-16-8 sau 8-32-16. Noi am efectuat mai întâi aceste exerciţii în ritmul 4-16-8, apoi după câţiva ani, în ritmul 8-32-16: se inspiră 8 timpi, se reţine aerul 32 de timpi şi se expiră 16 timpi.

Puritatea organismului depinde de respiraţie. Sângele străbate organele corpului, apoi el ajunge în plămâni pentru a se purifica. Dacă faceţi zilnic deci în mod conştient exerciţiile de respiraţie, veţi ajunge să

vă purificaţi din ce în ce mai mult organismul. Dar întimpul acestor exerciţii puteţi deopotrivă să atrageţi cu ajutorul gândului nişte materiale, nişte forţe şi particule din lumea superioară: lumina, pacea şi toate elementele însufleţitoare.

Trebuie să căutaţi ceea ce vă lipseşte şi de ce aveţi nevoie în funcţie de starea în care vă aflaţi. De exemplu, în timp ce reţineţi aerul puteţi să alegeţi patru virtuţi şi să vă concentraţi asupra lor repetând de patru ori cele patru nume ale lor. Puteţi de asemenea să vă concentraţi asupra celor patru regiuni ale universului sau asupra propriilor voastre corpuri fizic, astral, mental şi cauzal. Este un domeniu de activitate foarte vast, şi sunteţi liberi să alegeţi ce vă convine.

Apoi, atunci când respiraţi - este tocmai ceea ce doream să vă spun - puteţi face apel la îngerii celor patru elemente. Deşi timpul destinat expiraţiei nu este foarte lung (16 timpi), puteţi lucra la formarea unor imagini cu ajutorul imaginaţiei. În primii 4 timpi, vă imaginaţi că focul vă străbate capul şi înlătură tot ce este întunecat; deci îngerul focului vă sfinţeşte. Apoi, încă 4 timpi, vă închipuiţi că îngerul aerului trimite în plămânii voştri un suflu atât de spiritual încât îi purifică în întregime pe aceştia. În timpul următorilor 4 timpi, vă imaginaţi că o apă cristalină se revarsă prin stomac, splină, ficat, intestine, organele genitale şi spală toate aceste organe, în sfârşit, în timpul ultimilor 4 timpi, recurgeţi la îngerul pământului şi vă închipuiţi că toate resturile din coipul fizic se pierd în pământul care le absoarbe. Trebuie să vă obişnuiţi că acest exerciţiu se face foarte repede. Focul înlătură impurităţile care se găsesc în creier; aerul face aceeaşi lucrare în plămâni; apa, în stomac şi abdomen; iar pământul, pentru întreg corpul: tot ceea ce împiedică buna funcţionare a

corpului trebuie îngropat în străfundurile pământului. Iată încă un exerciţiu de o mare eficienţă!

Bineînţeles, cum nu aţi experimentat încă, nu îi cunoaşteţi valoarea. Dar cu ajutorul acestor metode adevăraţii Iniţiaţi ajung să se purifice, să se sanctifice. Şi chiar dacă oamenii sunt incapabili să simtă această puritate, alte creaturi din planul astral sau mental o simt. Fiindcă atunci când o fiinţă purificată trece pe undeva, ea proiectează în spaţiu scântei şi particule puternice şi luminoase.

Exerciţiul pe care tocmai vi l-am expus este printre cele mai bune. Dacă vă veţi da osteneala să îl faceţi cu regularitate, veţi avea mari posibilităţi. Formaţi cu grijă aceste imagini: focul cel mai pur, aerul cel mai pur, apa cea mai pură, şi pământul ce vă absoarbe toate impurităţile. Noi suntem înconjuraţi de agenţi magici: apa, aerul, pământul, focul... Dumnezeu a înmagazinat puteri extraordinare în aceste elemente şi depinde de noi să învăţăm să le folosim.