operatiuni specifice pietei
DESCRIPTION
refTRANSCRIPT
-
3.1. Cursul valutar
3.2. Operatiuni la vedere (spot)
3.3. Operatiuni la termen (forward)
3.4. Arbitrajul valutar
3.4.1. Riscul valutar
3.5. Alte operatiuni valutare
3.5.1. Hedging-ul
3.5.2. Swap-ul
3.5.3. Operatiuni Futures
3.1. Cursul valutar
Piata valutara reprezinta ansamblul relatiilor care iau nastere intre banci, dar si intre
banci si clientii lor, privind cumpararea si vanzarea de valute in vederea reglementarii platilor
si incasarilor care apar in procesul schimburilor cu strainatatea.
Ca structuri nationale, pietele valutare sunt supuse legislatiei din tarile lor, autoritatile
monetare exercitand politica valutara subordonata intereselor economice si financiare ale
tarilor respective.
Piata valutara internationala cuprinde totalitatea pietelor valutare nationale pe care
sunt permise astfel de tranzactii, in interdependenta lor.
In cadrul unei piete nationale valutare, constituite ca centru al pietei valutare
internationale, apar trei elemente:
- participantii;
- institutii specializate;
- institutii de supraveghere a pietei.
Participantii reprezinta ansamblul bancilor, firmelor, institutiilor, persoanelor fizice etc
din tara respectiva, care ordona direct, sau prin intermediari, efectuarea de catre institutiile
specializate a operatiunilor de vanzare- cumparare de valute in numele lor.
Institutiile specializate cuprind, in general, bancile specializate in astfel de operatiuni.
Pot fi incluse, de asemenea, bursele sau agentii de schimb valutar.
-
La nivelul acestor institutii se concentreaza zilnic cererea si oferta de valute prin
comenzile de schimb valutar adresate acestora.
Institutiile de supraveghere au un dublu rol:
- pe de o parte, urmaresc promovarea unei anumite politici valutare, in special
in domeniul cursului valutar;
- pe de alta parte, asigura o jonctiune intre tendintele pe plan international ale
evolutiei monedei nationale si politica valutar- nationala.
Concentrand cererea s 17417t1919r i oferta de valuta, pe piata valutara se formeaza
cursul valutar.
Operatiunea stabilirii pe piata valutara a cursului unei monede in raport cu alta se
numeste cotare.
Cursul unei monede se poate stabili in raport cu:
- o unitate monetara, sistem practicat numai pentru cateva valute: dolarul
american (USD), lira sterlina () etc;
Exemplu: 1 USD= x FRF
1 = y FRF
- o suta de unitati monetare, sistem practicat pentru marea majoritate a
monedelor;
Ex: 100 DEM= x FRF
- o mie de unitati monetare, sistem care este mai rar utilizat in actuala etapa,
pentru lira italiana si pentru yenul japonez;
Ex: 1000 LIT= x FRF
Valutele sunt cotate in doua moduri, cunoscute sub denumirea de:
a) cotare directa (sau incerta);
b) cotare indirecta (certa).
Cotarea directa este cotarea prin care unitatea monetara straina ramane constanta
(1,100,1000), iar unitatea monetara nationala variaza.
Ex: 1 USD= x lei
100 DEM= y lei
1000 LIT= z lei
-
Cotarea indirecta este cotarea care indica cate unitati monetare straine fac o unitate
monetara nationala. Aceasta metoda de cotare este specifica pietelor valutare engleze,
canadiene si australiene.
Ex 1 = x USD
1 = y FRF
1 = z LIT
Cunoasterea modalitatilor de cotare pe o piata valutara permite determinarea sensului
miscarii cursurilor valutare de pe acea piata, respectiv a aprecierii sau a deprecierii.
La cotarea directa, un raport aritmetic mai mare al unei monede in raport cu alta, luata
drept etalon, indica o depreciere, o scadere a puterii de cumparare.
Exemplu:
Momentul 1: 1 USD= 5 HFL
Momentul 2: 1 USD= 7 HFL
In momentul 2, guldenul olandez s-a depreciat, a stabilit in raport cu dolarul american,
luand in considerare cursul din momentul 1. In acelasi timp, interpretand pozitia monedei
etalon, aceasta s-a intarit, s-a apreciat in raport cu florinul olandez.
Daca raportul aritmetic fata de valuta etalon este mai mic, atunci moneda respectiva s-
a reapreciat si valuta etalon a slabit.
Exemplu:
Momentul 1: 1 USD= 1,95 DEM
Momentul 2: 1 USD= 1,65 DEM
Marca s-a intarit in raport cu dolarul american, iar dolarul s-a depreciat in raport cu
marca.
Cotarea valutelor se face cu ajutorul a doi termeni: cursul de cumparare si cursul de
vanzare.
Primul termen reprezinta cursul de cumparare al valutei in moneda nationala, iar al
doilea, cursul de vanzare, ambele din punctul de vedere al operatorului care coteaza.
Diferenta dintre cele doua cursuri ( de cumparare si vanzare) se numeste "spread" si
reprezinta castigul celui care coteaza, daca se presupune ca el cumpara si vinde in acelasi
timp.
Pe pietele valutare se realizeaza o multitudine de operatiuni, care pot fi clasificate
astfel:
-
- in functie de natura lor- operatiuni la vedere si la termen;
- in functie de scopul urmarit- operatiuni de arbitraj, speculatie sau acoperire;
- in functie de gradul de complexitate- operatiuni simple, de swap.
3.2. Operatiuni la vedere (spot)
Operatiunile la vedere (spot) sunt operatiunile care consta in vanzarea unei valute si
cumpararea unei alte valute in suma echivalenta la cursul la vedere. Aceste operatiuni se
incheie in doua zile lucratoare, respectiv se vireaza banii in cont.
In acest caz, momentul tranzactiei coincide cu momentul formarii cursului valutar al
zilei. Cursurile la care se efectueaza operatiunile cu valuta spot se numesc cursuri sau cotatii
spot si constituie baza de formare a cursurilor pentru tranzactiile la care ziua de decontare este
diferita de cea a operatiunilor spot.
Mecanismul formarii cursului valutar pe piata cunoaste trei stadii, care contribuie la
uniformizarea acestuia:
- prima uniformizare se produce la nivelul fiecarei banci, prin cererea si oferta de valuta la
ghiseele acesteia;
- a doua uniformizare a cursului se realizeaza la nivelul pietei nationale, prin compensarea
interbancara;
- a treia uniformizare se produce la nivel international, prin compensarea intre piete.
Operatiunile la vedere (cu valuta spot) obtin ponderea cea mai mare in cadrul
tranzactiilor de vanzare- cumparare de valuta in cont.
Operatiunile la vedere permit ca, intr-un interval de timp scurt, sa se inlature o valuta
slaba si sa se procure o alta tare. Uneori, acest tip de operatiuni se pot realiza in scop
speculativ, pe baza reaprecierii sau deprecierii unei valute in timp, stiind ca evolutia cursului
unei valute nu este liniara.
In functie de cursul unei valute in raport cu alta, operatiunile de arbitrajare de curs pot
fi " la hausse" si " la baisse".
Operatiunile " la hausse" au in vedere realizarea unui castig din reprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza sa se reprecieze este cumparata pentru a fi
vanduta in viitor la un alt curs.
Operatiunile " la baisse" au in vedere realizarea unui castig, asteptandu-se deprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza a se deprecia este vanduta spre a fi
cumparata la un alt curs.
-
In momentele de tensiune valutara, ca urmare a influentei unei multitudini de factori,
intre cursurile inregistrate simultan de aceeasi valuta in diferite centre pot sa apara diferente
importante, ceea ce da posibilitatea dezvoltarii operatiunilor de arbitrajare de curs in spatiu.
Aceste operatiuni constau, in principiu, in cumpararea unei valute de pe o piata la un
curs si vanzarea ei simultana pe o alta piata la alt curs, diferentele de curs constituind castigul
bancii.
La Paris, de exemplu, piata valutara este deschisa zilnic; piata functioneaza continuu,
deci un operator poate cumpara sau vinde valute in timpul cand piata este deschisa.
Operatiunile se efectueaza cu corespondentii straini prin telefon sau telex.
Dolarul ocupa un loc central pe piata valutara, deoarece aceasta valuta serveste drept
pivot al tuturor tranzactiilor.
Toate valutele sunt cotate fata de dolar. Daca un bancher vinde, de exemplu, lire
sterline pentru a cumpara franci belgieni, trebuie sa efectueze schimbul prin intermediul
dolarului. El vinde, in acest caz, lira sterlina contra dolar si revinde dolarii pentru a obtine
francii belgieni. In mod practic, este imposibil sa vinzi in mod direct lire sterline contra franci
belgieni, deoarece nu exista o piata directa intre aceste doua devize.
Trebuie mentionata, totusi, aparitia, incepand cu anul 1987, a tranzactiilor dintre doua
valute, din care una nu este dolarul american.
Aceste tranzactii, calificate drept "incrucisate" in terminologia operatorilor,
reprezentau aproape 10% din schimburile realizate pe piata valutara in anul 1992.
Numeroase valute joaca astazi un rol marginal in finantarea comertului international si
nu sunt cotate pe toate pietele internationale. Ele fac obiectul tranzactiilor pe piata nationala si
pe cateva piete internationale.
In tabelul de mai jos, mentionam pietele pe care sunt negociate anumite valute de
importanta mica.
Tabel privind pietele financiare internationale care coteaza valute de importanta mica.
Valutele Tarile Pietele financiare
Bolivar Venezuela New York
Cruzado Brazilia New York
Dinar Bahrein Londra, Paris, Qatar
-
Dinar Irak Londra, Paris
Dinar Libia Londra
Dolar Australia Londra
Dolar Hong-Kong Londra, Singapore
Dolar Singapore Londra
Pesos Argentina New York
Rupia India Londra
3.3. Operatiuni la termen (forward)
Operatiunile la termen se efectueaza pe baza angajamentelor de cumparare sau
vanzare de valute, livrarea valutelor si plata lor urmand sa se efectueze la termen, adica la o
data ulterioara care se fixeaza prin contract. Acest termen este standardizat si poate fi 1 luna,
2 luni, 3 luni, 6 luni, 12 luni. Deci, spre deosebire de operatiunile la vedere, in cazul
operatiunilor la termen virarea in conturi a sumelor care au facut obiectul vanzarii-
cumpararii are loc intr-un interval mai mare de 48 ore, dar nu poate depasi un an.
Operatiunile la termen sunt de 2 tipuri:
- operatiuni simple (outright)- cand se efectueaza o operatiune de vanzare-
cumparare la termen singulara;
- operatiuni complexe (swap)- cand vanzarea- cumpararea la termen este
combinata cu vanzarea cumpararea la vedere.
Operatiunile la termen sunt initiate de diferiti solicitatori, fie in scopul acoperirii
riscului valutar care ar putea aparea, fie in scop speculativ.
Particularitatea operatiunilor la termen consta in aceea ca operatiunea este incheiata in
prezent la cursuri la termen, iar virarea sumelor in conturi are loc in termenul pentru care s-a
efectuat operatiunea.
Operatiunile valutare la termen se efectueaza direct de la banca la banca sau prin
intermediar. Acestea nu sunt niciodata cotate la bursa. Cursurile la care se efectueaza aceste
operatiuni se numesc cursuri la termen. La stabilirea acestor cursuri se au in vedere
perspectivele evolutiei unei valute, in functie de o serie de factori, cum ar fi: situatia
economica a unei tari, rata inflatiei, ciclul economic etc.
Calcularea cursului la termen se face pornindu-se de la cursul spot, conform formulei
de mai jos:
-
unde:
Fwd = "forward"-ul
d = diferenta de dobanda dintre cele doua valute pe perioada de calcul a "forward"-ului;
K = cursul spot
Nz = numarul de zile al perioadei de calcul al forward-ului
La calcularea mai rapida a "forward"-urilor pentru perioadele fixe de 1,2,3,6,12 luni,
formula devine:
unde N = 1,2,3,6 sau 12 luni
In practica, cursul forward se obtine din cursul spot la care se adauga sau se scade o
diferenta definita prin doi termeni numiti pips-uri, corespunzatori cursului de cumparare si
respectiv de vanzare. Astfel, la cotarea directa, cand cursul forward este mai mare decat cel
spot, se spune ca valuta face prima, iar moneda face discont si doferentele respective se
adauga la cursul spot. In cazul in care cursul forward este mai mic decat cel spot, valuta face
discont si moneda face prima, iar diferentele respective se scad din cursul spot.
Dupa scopul urmarit, operatiunile la termen pot fi lucrative (cand se doreste obtinerea
unui castig), sau de acoperire (cand obiectivul operatiunii este de protejare impotriva riscului
valutar).
Numim risc valutar posibilitatea aparitiei unei pierderi in cadrul unei tranzactii
economice sau financiare ca urmare a modificarii cursului (depreciere sau repreciere) valutei
de contract in intervalul care se scurge din momentul incheierii ccontractului si data efectuarii
incasarii sau platii in valuta.
Sunt cunoscute mai multe tehnici de acoperire a riscului valutar. Aceste tehnici pot fi
grupate in tehnici de acoperire interna, cum ar fi: clauza valutara, alegerea monedei de
contract, introducerea unei marje asiguratorii in pret etc si tehnici de acoperire externa, tehnici
care in derularea lor reclama colaborarea cu o alta institutie specializata, de regula o banca.
Dintre tehnicile externe, o utilizare din ce in ce mai larga pe plan international o are hedging-
ul valutar .
Risccul "spot"pe piata "forward ".
Piata forward este o piata care depinde esentialmente de rata dobanzii si pe care se
tranzactioneaza cu ajutorul swap-ului valutar. Diferentele intre contractele de vanzare si
-
cumparare la swap sunt datele diferite de maturitate si diferentele de pret (punctele forward).
Cum atat contractul de cumparare, cat si cel de vanzare incorporeaza o componenta spot,
dealerul de tranzitie pare sa nu suporte riscuri directe pe piata spot. In realitate, totusi, exista
trei forme de risc spot.
Dupa cum se stie, punctele forward reflecta diferentele ratei dobanzii intre doua valute. Ele
sunt afectate si de rata de schimb spot a celor doua valute. Miscarile ratei de schimb spot pot
afecta un dealer de contracte forward in trei feluri:
1. Miscarile in spot pot duce la schimbari in rata dobanzi pentru una sau ambele valute .
Aceste schimbari vor duce deci la schimbarea diferentelor ratelor dobanzii si de aici la
schimbarea punctelor forward;
2. Miscarile in rate spot vor avea ca rezultat schimbarea punctelor forward pur si simplu
pentru ca vor fi mai multe sau mai putine tranzactii in functie de valuta pentru care se castiga
sau se plateste dobanda.
3. Miscarile in rataa spot vor duce la dezechilibre in fluxurile de capital cash, ceea ce va duce
la castiguri sau pierderi din dobanda.
A incerca sa micsorezi impactul pietei spot si sa dezvolti o strategie de hedging pentru acest
risc este dificil, daca nu chiar imposibil. Riscul nu poate fi cuantificat, iar dealer-ul va trebui
sa-l considere ca unul dintre factori.
3.4 Arbitrajul valutar
Scimburile valutare provin, de regula, din operatiunile legate de schimburile
comerciale. Pentru fiecare tranzactie internationala, exportatorul sau importatorul va fi
implicat in operatiunile de cedare sau obtinere de valuta pentru efectuarea decontarii
tranzactiilor respective.
De regula, participantii unei tranzactii internationale sunt situati in tari diferite, iar
valoarea tranzactiei este stabilita in valuta uneia dintre cele doua tari, sau, deseori, in valuta
unei terte tari, cum este cazul dolarului SUA, folosit in tranzactiile altor tari.
Reglementarea financiara a acestor tranzactii se realizeaza din fondurile valutare
disponibile in conturile deschise la banci, in valuta tranzactiei. Dar apar situatii in care
disponibilul unei valute este deficitar fata de obligatiile de plata asumate.
In mod obligatoriu apare necesitate de transformare a unei valute in valuta dorita. Aceasta
activitate este realizata de arbitrajul valutar, care se defineste ca o operatie de vanzare si
cumparare de valute, in general simultana, in scopul de a realiza un profit sau de a echilibra
disponibilul in valuta. Arbitrajul se poate face si la termen, pe doua sau mai multe piete,
profitand de diferenta de curs valutar sau de dobanda pe aceste piete.
In afara de aspectul concret de echilibrare a lichiditatilor valutare, un rezultat important al
tranzactiilor efectuate in cadrul arbitrajului valutar il constituie si echilibrarea cursurilor
valutare si a dobanzilor, sporindu-se cererea acolo unde cursul este mai slab sau dobanda este
mai mica si marindu-se oferta acolo unde cursul este mai puternic sau nivelul dobanzii mai
ridicat.
-
Arbitrajul valutar poate fi efectuat de unitati bancare, burse de valori si case de schimb valutar
(in cazul persoanelor fizice). Este evident ca ponderea cea mai insemnata o constituie bancile,
care in acest fel au un rol regulator in desfasurarea activitatii financiare.
Operatiunile de arbitraj valutar se efectueaza prin mijloace de comunicare rapida (telefon,
telex, swift), bancile fiind in legatura directa si permanenta pe diferite piete valutare. Din
aceasta cauza, in arbitrajul valutar rapiditatea deciziei trebuie sa fie foarte mare pentru a face
fata vitezei instalatiilor moderne de transmitere a informatiilor.
Operatiunile de arbitraj valutar pot fi privite sub diferite aspecte si, deci, structurate pe diferite
criterii. Practica bancara a demonstrat ca natura, momentul si alti factori financiari valutari
delimiteaza sfera de actiune a arbitrajului valutar, in cadrul operatiunilor financiar- valutare.
Din punct de vedere al oportunitatii exista:
1.Arbitrajul valutar speculativ. Acesta constituie operatiunea de vanzare si cumparare de
valuta sau de plasare a unei valute solicitate pe piata valutara, in scop exclusiv de realizare a
unui profit.
Acest profit poate rezulta din:
a) diferente de curs, ca:
- diferenta intre cursurile aceleasi valute inregistrate concomitent pe doua piete diferite, la
un moment dat;
- diferenta intre cursurile aceleasi valute, pe aceeasi piata, dar inregistrate in momente de
timp diferite;
- diferenta de curs intre doua valute pe doua piete diferite, in acelasi timp sau la date
diferite.
b) diferenta de dobanda, ca:
- diferenta de dobanda la un moment dat pentru aceeasi valuta pe piete diferite;
- diferenta de dobanda intre valute diferite (in cazul unui plasament al unei valute care a
facut obiectul unei operatiuni anterioare de vanzare- cumparare)
2.Arbitraj valutar impus. In activitatea bancara apar momente in care gestiunea
disponibilului valutar al unei banci necesita luarea unor masuri de echilibrare a pozitiilor
valutare. De regula, echilibrarea se realizeaza prin virarea unor fonduri de la bancile care
prezinta un excedent din valuta respectiva. In cazul in care pozitia valutara este dificitara, se
recurge la o operatiune de vanzare-cumparare "fortata", o operatiune impusa de necesitate de
echilibrare a pozitilor valutare.
In afara de situatia de mai sus, cand operatiunea de arbitraj este fortata de necesitatea
echilibrarii pozitiei valutare, mai pot aparea anumite fenomene care obliga pe detinatorul unei
valute "sa fuga" pe o alta piata valutara, pentru a evita pierderile cauzate de deprecierea
valutei supusa unui astfel de fenomen.
-
Desigur ca "dealer-ul" (persoana specializata in operatiuni de arbitraj valutar) va
efectua cu atentie calculele necesare, pentru a stabili daca diferenta de curs rezultata din
vanzarea valutei in pericol de depreciere ar putea fi mai mare decat pierderea produsa de
scaderea puterii de cumparare a valutei respective.
In acest caz, nu este oportuna asa-zisa "fuga" dintr-o valuta in alta.
Din punct de vedere al termenului, se deosebesc:
1) Arbitraj valutar la vedere, denumit si spot. Contine operatiunile de vanzare-
cumparare de valute, cu virare efectiva in conturi, in termen de 48 ore de la data cand a fost
incheiata tranzactia.
Cursurile valutare uzitate in asemenea tranzactii sunt diferite fata de cursurile
practicate pentru operatiunile valutare la termen. De regula, acest tip de tranzactii se
efectueaza intre bancile comerciale, intre acestea si clientii lor, sau intre clienti si bursele de
valori.
2) Arbitraj valutar la termen, denumit si forward. Cuprinde operatiuni de vanzare-
cumparare de valuta, cu incheierea tranzactiei la o data ulterioara, fixata in momentul in care a
avut loc negocierea operatiunii prin tratative (deal).
Operatiunile la termen au loc atunci cand in evolutia unei valute se prevede aparitia
riscului valutar, prin deprecierea valutei respective. Sau invers, cand se estimeaza o repreciere
a valutei. In acest caz, scopul este speculativ, adica de obtinere a unui profit, ca rezultat al
cumpararii valutei la un curs mai mic si al revanzarii ei la un termen cu un curs mai mare.
Din punct de vedere al zonei de actiune exista:
1) Arbitraj valutar pe piata valutara interna. Este cazul tranzactiilor incheiate intre
persoane juridice sau fizice si banci, burse de valori sau case de schimb, partenerii tranzactiei
fiind rezidenti si nerezidenti din tara.
Arbitrajul valutar pe piata interna este mai redus ca volum, deoarece pe aceeasi piata
variatiile cursului valutar sunt mai mici decat cele dintre doua piete diferite. De asemenea,
dobanzile variaza foarte putin intre banci si foarte lent. In concluzie, arbitrajul cel mai
frecvent este cumpararea si vanzarea de valuta la termen.
2) Arbitraj valutar pe piata valutara externa. Acesta are cea mai mare frecventa si
o mare diversitate: arbitraj speculativ, arbitraj impus, arbitraj de curs valutar sau de dobanzi
pe una sau mai multe piete, arbitraj la vedere sau arbitraj la termen.
Operatiunile de arbitraj pot aparea si sub forma de combinatii ale acestora, de exemplu
arbitraj valutar combinat cu arbitraj de dobanzi, arbitraj pe mai multe piete.
Uneori apare arbitrajul triunghiular: pe piata A se coteaza valuta X in moneda Y; pe
piata B se coteaza valuta Y in moneda Z; pe piata C se coteaza valuta Z in moneda X,
rezultand un castig in valuta X. Se vinde pe piata A valuta X contra valutei Y, se revinde
valuta Y pe piata B contra valuta Z, iar aceasta se remite pe piata C, unde se vinde contra
valuta X. Evident, pentru a realiza un castig, trebuie ca schimbul direct de valuta X intre
-
pietele A si C sa nu fie convenabil, dar prin trecerea pe piata B schimbul in valuta Z si apoi
revanzarea pe valuta X sa fie avantajos.
Pentru operatiunile de arbitraj valutar speculativ este esential sa se analizeze corect
factorul risc. Aceasta inseamna ca arbitrul va face o estimare privind o evolutie viitoare
favorabila sau defavorabila cursurilor valutare. Daca aceasta estimare se confirma, atunci
operatiunea se inchide cu profit, iar daca nu se confirma se inregistreaza pierdere.
Datorita acestui aspect, executarea operatiunilor de arbitraj valutar speculativ este
foarte dificila si necesita, din partea celui care trebuie sa ia decizii rapide calitati deosebite. De
retinut este faptul ca elementele care conduc la aceste decizii se schimba cu viteza foarte mare
si deci trebuie folosit momentul cel mai favorabil pentru efectuarea unei tranzactii cu profit
sau, cel putin, fara pierdere.
3.4.1. Riscul valutar
Variatia cursului valutar prezinta mai multe forme. Cand cursul valutar scade pe piata
intr-o tendinta continua este asa-numita depreciere; cand acesta scade brusc in urma reducerii
valorii paritare, introdusa de stat la intervale de timp mai mari, atunci aceasta se numeste de
valorizare. Fenomenele contrare sunt cunoscute sub numele de repreciere (sau apreciere) si
revalorizare.
Toate aceste fenomene au efecte favorabile saau defavorabile (dupa caz) asupra
contractelor la termen sau asupra creditelor.
Cazul in care un partener inregistreaza o pierdere la un contract la termen, la o
conventie de credit extern, la un acord international de plati etc, ca urmare fie a devalorizarii
sau deprecierii, fie a revalorizarii sau reprecierii valutei de contract, inregistrata in intervalul
de timp scurs de la incheierea contractului si pana la data incasarii sau platii, se numeste risc
valutar.
Acesta se concretizeaza pentru creditor in scaderea puterii de cumparare a monedei in
care este exprimata creanta in urma unei deprecieri sau devalorizari survenite in intervalul de
timp aratat mai sus. Pentru debitor, paguba apare la cresterea puterii de cumparare a monedei
atunci cand, fiind datorata o plata la termen, aceasta se face intr-o moneda care a suferit intre
timp o revalorizare sau reapreciere.
Pentru un importator, riscul valutar apare fie in ipoteza cresterii valutei din contract,
fie in acea a scaderii valorii monedei proprii. In ambele cazuri, importatorul sufera o paguba
care consta in plata unei sume mai mari decat a prevazut in moneda nationala.
Pentru un exportator, riscul apare in cazul cand contractul s-a incheiat intr-o moneda
straina, iar intre timp fie valoarea valutei din contract scade, fie valoarea propriei monede
creste. In ambele cazuri, exportatorul va primi in moneda nationala o suma mai mica decat
cea prevazuta.
In cazul in care contractul este incheiat intr-o terta moneda, riscul valutar apare pentru
unul dintre parteneri, in functie de variatia monedei stipulate in contract.
-
Riscul valutar are o influenta negativa asupra tranzactiilor comerciale si financiare si,
din aceasta cauza, s-au cautat mijloace de protectie impotriva lui. Protectia impotriva riscului
valutar se poate realiza:
a) in cadrul contractului;
b) in afara contractului.
a. Mijloacele de protectie in cadrul contractului au un caracter preventiv si consta in inscrierea
in contract a unor clauze asiguratorii impotriva riscului valutar.
Aceste clauze sunt de mai multe feluri:
- Clauza valutara consta in faptul ca moneda de plata este legata de o alta moneda,
considerata mai stabila si devenita moneda de referinta. Legarea se face printr-un raport intre
cele doua monede, raport stabilit prin contract la voia partilor. La termen, plata se face in
functie de acest raport. Daca moneda de plata se depreciaza in raport cu moneda de referinta,
plata se va face intr-o suma mai mare, conform raportului stabilit si invers, in cazul cand
moneda de plata se repreciaza fata de moneda de referinta. Eficacitatea acestei clauze deriva
din stabilitatea monedei de referinta.
Clauza monedei internationale este aceea in care moneda de plata este
legata printr-un raport de DST sau o alta moneda rezultata in urma unui cos valutar. In aceasta
clauza se evidentiaza stabilitatea monedei de referinta.
Clauza aur consta in legarea monedei de plata fie de o moneda cu valoare
paritara exprimata in aur (care de fapt nu mai exista), fie de pretul aurului pe piata
internationala. Puterea asiguratorie a acestei clauze depinde, evident, de stabilitatea pretului
aurului.
Clauza pretului provizoriu, prin care in contract se stipuleaza ca pretul ferm
se va stabili in momentul livrarii marfii. In acest caz, creditorul va avea in vedere la stabilirea
pretului modificarile cursului valutar, despagubindu-se de eventualele pierderi.
Clauza temporizarii, prin care se intervine asupra factorului timp, avand in
vedere ca riscul valutar depinde de acesta. Astfel, se poate prevede o plata anticipata sau la un
moment dat cand cursul valutar este favorabil, se mai poate recurge si la plati esalonate in
rate, in asa fel incat impactul variatiei cursului valutar sa fie cat mai mic.
b. Protectie impotriva riscului valutar impotriva contractului, aceasta putandu-
se realiza prin diverse procedee: hedging-ul, swap-ul, optiunea valutara.
Ca o concluzie, subliniem urmatoarele aspecte:
1. Riscul de curs valutar este un risc deosebit de mare.
2. Riscul de curs valutar exista permanent in activitatea unei banci.
-
3. Riscul de curs valutar este un risc perfect cuantificabil. Prin raportare la cursul din
momentul respectiv se poate estima cu precizie profitul, respectiv pierderea potentiala,
generate de pozitia initial asumata de banca.
4. Riscul de curs valutar poate fi evitat doar in conditiile existentei unor limite de lucru
si risc bine stabilite si riguros respectate.
5. Abordarea de catre serviciul de arbitraj de noi instrumente de lucru care implica
existenta riscului de curs valutar (OPTION, FUTURES etc) trebuie sa fie dublata, pe
langa o pregatire teoretica aprofundata, de un sistem de masuri de supraveghere si
control adecvat, care sa limiteze expunerea bancii la acest tip de risc.
Pentru o cunoastere si o stapanire corespunzatoare a tehnicilor de supraveghere a riscului de
curs valutar se impune pastrarea unui contact permanent al dealerilor cu piata internationala,
cu cele mai noi metode si instrumente folosite, atat teoretice cat si practice.
3.5. Alte operatiuni valutare
3.5.1. Hedging-ul
Hedging-ul pentru acoperirea riscului valutar are ca scop contracararea efectelor
nefavorabile ale modificarii cursului de schimb al monedei de plata. Aceasta operatiune
consta in luarea unei pozitii de sens contrar aceleia pe care o detine intr-o tranzactie
anterioara.
In acest mod, un exportator care, in conformitate cu contractul comercial, urmeaza sa
primeasca o suma in valuta, reprezentand plata livrarii sale la o anumita data, va efectua pe
piata valutara o vanzare la termen a sumei respective cu aceeasi scadenta. In sens invers, un
importator care urmeaza sa faca plata peste o anumita perioada, va cumpara suma necesara in
valuta printr-o operatiune la termen pe piata valutara, avand ca scadenta data platii.
In felul acesta, fiecare din cei doi operatori (exportatorul si importatorul) se asigura ca,
la data platii, va primi, respectiv va plati, o suma in valuta a carei marime este cunoscuta din
momentul incheierii operatiunii pe piata valutara si nu mai este dependenta de modificarea
cursului de schimb pe piata.
Operatiunea de hedging este un gen de operatiune prin care un cumparator de valuta
sau o banca se angajeaza, pe de o parte, sa cumpere la termen o suma intr-o anumita valuta,
iar pe de alta parte se imprumuta cu aceeasi suma, in aceeasi valuta, la acelasi termen. Prin
acest procedeu, cumparatorul de valuta se pune la adapost de riscul deprecierii valutei in
intervalul de timp dintre momentul incheierii contractului si executia lui, deoarece la scadenta
platii, care coincide cu termenul de incasare a imprumutului, eventuala pierdere la cumpararea
valutei se compenseaza cu un castig egal obtinut la imprumut. In acest mod, riscul valutar este
transferat bancii imprumutatoare. Totodata, in cazul cresterii valutei contractate creditorul
castiga la cumparare, dar pierde la imprumut, hedging-ul avand, in fond, ca scop, anularea
oricarui efect datorat variatiei cursului valutar.
Procedeul este valabil si pentru cazurile in care un creditor se teme ca moneda in care este
exprimat contractul incheiat cu un partener, sau creanta pe care o poseda, este expusa
deprecierii sau devalorizarii.
-
Definirea obiectivelor politicii de hedging
Problema care se pune este daca trebuie adoptat un program pur defensiv sau unl
pentru obtinerea de profit in cazul managementului valutar. Acest program nu poate fi unul
defensiv pentru a se centra pe profit ulterior. Daca programul este agresiv si desemnat sa
genereze profituri, trebuie dezvoltate resursele si structura necesare.
Trebuie observat ca pietele valutare permit tranzactii foarte rapide. Costurile de intrare
si de iesire sunt minimale in comparatie cu alte decizii de afaceri. Tranzactionarea agresiva
poate fi, prin deghizarea adevaratelorobiective comerciale ale firmei, de un real folos pentru
participantii importanti de pe piata.
Pentru o implementare eficienta a politicii de hedging trebuie avute in vedere
urmatoarele sisteme:
1) Previzionarea cursurilor valutare.
2) Delegarea responsabilitatii.
3) Sisteme de evaluare si control a performantelor.
1) Conducerea poate alege daca sa incerce previzionarea cursurilor valuatare si, data
fiind prezenta sau absenta acestor prognoze, daca sa acopere sau nu riscurile. O politica a
neutilizarii hedging-ului implica esentialmente prognoza faptului ca viitoarele rate de schimb
vor fi apropiate sau mai mari decat ratele forward curente. Decizia a fost astfel luata, fie ca
managerii o recunosc sau nu, in sensul ca e mai bine de asteptat inainte de a se trece la
folosirea hedging-ului. Dimpotriva, o politica de hedging automat sugereaza un inalt grad de
aversiune fata de risc, mai mult decat prezenta sau absenta unei prognoze a cursurilor
valutare.
Daca managerii sunt hotarati sa aloce resursele activitatii de previzionare si daca
mentin totusi pozitii neacoperite bazate pe aceasta activitate de previzionare, atunci putem
vorbi, bineinteles, de hedging selectiv.
Admiterea de catre firme a posibilitatii de a gresi in prognozele lor duce la adevaratul
inteles al termenului de expunere la riscuri (exposure). Perceptia conducerii asupra acuratetii
si gradului de incredere pe care-l prezinta aceste prognoze va fi un factor major in modelarea
viitoarei politici de expunere la riscuri.
2) Un sistem sau o procedura pentru delegarea responsabilitatii formeaza un al doilea
element cheie in implementarea politicii de hedging. Acest pas este adeseori cel mai greu
dintre cele trei elemente. Exista doua conditii care trebuie indeplinite:
a) Orice delegare a responsabilitatilor trebuie insotita de o autoritate adecvata. Altfel,
ar insemna sa se dea managerilor o sarcina imposibila.
b) Responsabilitatea trebuie sa fie atribuita indivizilor saun grupurilor care au
capacitatea sa rezolve aceasta problema. Capacitatea in acest sens merge dincolo de autoritate,
ea presupune acces la informatii, anumite abilitati si cunostinte si, in unele cazuri, vointa de a-
si asuma riscuri.
-
In practica, cand apar tranzactii concrete, deciziile de hedging se iau la nivel
individual. Desi deciziile in comun ofera acoperire membrilor, ele reprezinta un proces lent,
reprezentand deseori confirmarea deciziilor catorva membrii cheie ai grupului.
Performanta oricarui program de hedging trebuie sa fie masurata. Obiectivele acestei
evaluari vor fi axate pe:
1. Contributia strategiei alese.
2. Impactul unei eventuale abandonari a strategiei pentru a se bucura de
"avantajele" evolutiilor specifice pietei.
3. Masura in care echipa a executat strategia in conformitate cu planul.
3.5.2. Operatiunile de SWAP
Operatiunile complexe, de genul operatiunilor de SWAP, reprezinta imbinarea a doua
operatiuni valutare, simultane si opuse, una de vanzare si alta de cumparare sau invers, la
doua scadente diferite, una la vedere si alta la termen. Existenta unei operatiuni la termen in
cadrul SWAP-ului presupune reglarea diferentei de dobanda- daca exista- dintre cele doua
cursuri diferite la cele doua scadente.
Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valuta de pe o piata cu alta pe
alta piata sau de la un termen la altul.
Fiind in posesia unor informatii de pe mai multe piete, clientul are la dispozitie prin
acest procedeu o serie de solutii, putand alege pe cea mai convenabila, adica cea care prezinta
cel mai mic risc si cel mai avantajos schimb.
Cele mai frecvente swap-uri valutare constau in incheierea unui contract intre un client
si o banca sau intre doua banci, prin care se stabileste o tranzactie la vedere pe o piata si o alta
echivalenta pe o alta piata, in alta valuta. In urma acestei operatiuni, la termen, daca cursul
este mai ridicat castiga banca cumparatoare, in caz contrar aceasta sufera o pierdere. Din
aceasta cauza, operatiunile swap se fac atunci cand variatiile valutei sunt minime si
previzibile, fiind evitate in perioadele de destabilizare a pietelor valutare.
Operatiunile de swap au aparut din necesitatea de acoperire a unor angajamente intr-o
valuta pe o anumita perioada, din disponibilitatile existente intr-o alta valuta, fara a modifica
la termen structura angajamentelor si a disponibilitatilor in cele doua valute.
Daca, spre exemplu, banca A dispune in "spot" de o suma in dolari, pe care-i are
disponibili timp de o luna si, tot in "spot", are nevoie de o suma de franci elvetieni pe care nu-
i poate acoperi decat din intrari in franci care vor avea loc peste o luna, pentru acoperirea
necesarului de franci din "spot", valorificarea dolarilor si mentinerea structurii angajamentelor
si a disponibilitatilor la termen de o luna, banca poate realiza aceste obiective prin operatiuni
de swap.
Acestea presupun gasirea unei alte banci careia sa-i cedeze dolarii pe timp de o luna in
schimbul sumei in franci elvetieni, tot pe termen de o luna, reglandu-se totodata diferenta de
dobanda- daca exista- dintre cele doua valute, reglare care se face prin intermediul a doua
-
cursuri diferite la cele doua scadente. Acoperirea necesitatilor intr-o valuta la care dobanda
este mai mica decat valuta in care sunt disponibilitatile conduce la o pierdere la termen,
pierdere ce va trebui sa se compenseze prin realizarea unui castig la curs.
In practica, swap-ul se utilizeaza daca rezultatul operatiunii este mai mare sau egal cu
diferenta de dobanda dintre cele doua valute.
Rezultatul operatiunii de swap este (Rs):
unde
Fwd = forward
Cs = curs spot
Nz = numar de zile
Daca Rs este mai mic decat diferenta de dobanda, se aplica metoda depozitelor de
eurovalute, care consta in atragerea sumei necesare intr-o anumita valuta simultan cu plasarea
sumelor disponibile in alta valuta pe acelasi termen. La scadenta se restituie suma atrasa plus
dobanda aferenta din intrarile asteptate la termenul respectiv in acea valuta si respectiv se
incaseaza suma si dobanda aferenta la valuta plasata, din care se vor plati angajamentele
scadente la acel termen. In general, se urmareste plasarea unei valute care sa inregistreze o
dobanda mai mare decat cea atrasa.
Operatiunile valutare swap pot fi de mai multe feluri:
- combinarea unei cumparari la vedere cu o vanzare de valuta la termen;
- legarea unei vanzari la vedere cu cumpararea aceleiasi valute la termen;
- efectuarea a doua operatiuni valutare la doua termene diferite.
Avantajul contractelor swap consta in faptul ca prezinta o gama larga de posibilitati
din care clientul poate sa aleaga. In plus, contractul poate fi vandut sau cumparat, ca un titlu
financiar, inainte de scadenta. Aceasta particularitate mareste gama de posibilitati de utilizare
a riscului valutar.
3.5.3. Operatiuni futures
Un contract futures este un acord de vointa de a cumpara/vinde o suma determinata de
valuta la un pret stabilit in momentul incheierii contractului la o data viitoare.
Contractele futures pe valuta se caracterizeaza prin cateva elemente:
-
1.In primul rand este vorba de contracte standardizate, intre parti negociindu-se numai pretul
contractului, respectiv cursul de schimb al valutei care face obiectul acestuia; pretul este
exprimat, de regula, in moneda tarii de sediu a bursei.
2.In al doilea rand, contractele futures beneficiaza de o piata secundara, unde pot fi lichidate
inainte de scadenta, la o valoare de piata.
Operatiunile futures se realizeaza in marja, respectiv la incheierea contractului se depune o
acoperire, iar valoarea acestuia este marcata zilnic la piata, in functie de miscarea cursului la
bursa. Cand contractul creste in valoare, cumparatorul primeste suma corespunzatoare in
contul sau pentru operatiuni in marja, in timp ce in cazul scaderii contractului el trebuie sa
plateasca din acest cont.
3.In al treilea rand, aceste operatiuni se realizeaza in principal in doua mari scopuri:
-cel speculativ
- cel de acoperire a riscurilor. In primul caz, operatorul urmareste obtinerea unui profit prin
luarea unei pozitii deschise, short (de vanzare) sau long (de cumparare) pentru o anumita
valuta. Daca operatorul estimeaza o scadere a pietei, el va vinde un contract futures pe acea
valuta la cursul din ziua incheierii contractului si cu o anumita scadenta. Daca pana la
expirarea contractuluicursul valutei va scadea, el isi va acoperi pozitia short la un pret mai
mic, castigand diferenta dintre cele doua preturi.
In general se cumpara contracte futures in cazul unei plati viitoare si al unei anticipari
privind o crestere a cursului valutei de plata, si se vand contracte futures in cazul incasarii
viitoare si al unei anticipari privind o scadere a cursului valutei incasate.
Desi atat in contractele forward cat si in cele futures executarea are loc la un termen
viitor, cele doua categorii de operatiuni se deosebesc in mai multe privinte:
I. In primul rand, intr-un contract futures conditiile contractuale sunt standardizate in ceea ce
priveste natura activului de baza (o anumita valuta) si suma contractata, numita si unitate de
tranzactie (de exemplu 100.000 dolari). Toate contractele futures si acelasi activ standardizat
formeaza un gen de contracte futures.
Totodata, fiecare contract futures are un anumit termen de executare, mai precis o luna
in care urmeaza sa aiba loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite si coteaza la bursa,
iar contractele pe un anumit activ are aceeasi scadenta formeaza o specie a contractului
futures pe acel activ.
Prin urmare, cand vorbim de contractul futures avem in vedere multimea contractelor
de un anumit gen si care are o anumita luna de livrare. Aceste contracte sunt reciproc
substituibile pentru ca obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere calitativ, definit
in mod unitar in termeni contractuali, toate avand aceeasi scadenta; ele sunt standardizate.
II. In al doilea rand, pretul contractului futures se stabileste la bursa prin procedura
specifica de negociere si contractare a acestei piete organizate. Acest pret este expresia
raportului dintre cererea si oferta pentru fiecare contract standardizat (acelasi activ de baza,
aceeasi scadenta) si el variaza zilnic, in functie de conditiile pietei. Ca atare, valoarea
-
contractului (data de produsul dintre pretul unitar si unitatea de tranzactie) nu mai este fixa, ca
in cazul contractului forward, ci este variabila. De aici rezulta una din caracteristicile
definitorii ale contractului futures si anume ca acesta este zilnic actualizat sau "marcat la
piata" (marked to market), astfel incat pierderile uneia din partile contractante sunt transferate
ca venituri celeilalte parti.
Daca valoarea contractului creste, cumparatorul primeste in contul sau la broker o
suma corespunzatoare profitului virtual al contractului; daca valoarea scade, o anumita suma,
reprezentand pierderea virtuala, este dedusa din acel cont. In mod sistematic, in cazul in care
pretul pietei scade, ceea ce inseamna reducerea valorii contractului, detinatorul unei pozitii
short (vanzatorul) beneficiaza de profitul virtual; in schimb, la o cresterea a valorii
contractului, o suma reprezentand pierderea virtuala se deduce din contul vanzatorului.
Se poate spune ca un contract futures este practic un sir de contracte forward, fiecare
fiind lichidat zinic si inlocuit cu un nou contract, care are un pret egal cu pretul zilei curente.
Adaptarea valorii contractului (numita si actualizare) se face pe baza diferentei dintre pretul
de lichidare al zilei respective si cel al zilei precedente. Acest pret se determina, in general, pe
baza cotatiilor de inchidere a bursei din fiecare zi (de aici si denumirea de pret de inchidere) si
serveste la regularizarea diferentelor de valoare a contractului (de aici si denumirea de pret de
regularizare).
III. Spre deosebire de contractul forward, care se executa la scadenta si in conditiile
stabilite la incheierea contractului, in contractul futures partile au doua posibilitati:
a) sa lichideze contractul prin predarea/primirea activului care face obiectivul
acestuia, adica prin livrare (delivery);
b) sa lichideze pozitia detinuta pe piata futures printr-o operatiune de sens contrar,
respectiv o compensare (offsetting);
Astfel, cel care detine o pozitie long poate lichida pozitia sa realizand o vanzare
futures a contractului respectiv; cel care detine o pozitie short o poate lichida prin cumpararea
futures a aceluiasi contract. Prin aceste operatii profitul/pierderea virtuala se transforma in
profit/pierdere efectiva.
Operatorii (vanzatorii sau cumparatorii) care isi mentin pozitiile deschise trebuie sa
faca executarea in natura a contractului la data livrarii. Aceasta data este stabilita prin
regulamentul bursei si poate fi: o zi determinata din luna de livrare; oricare din zilele
lucratoare din luna de livrare incepand cu prima si sfarsind cu ultima.
Operatorii ramasi cu pozitii deschise pana in ultima zi de livrare vor intra automat in
procesul lichidarii contractului prin predarea/primirea activului care sta la baza contractului.
In cazul contractelor futures la care executarea nu se poate realiza prin predarea unui titlu
financiar (contractele pe eurodolari), "livrarea" se face printr-o lichidare cash (plati in
numerar).
Avand o valoare de piata si putand fi negociat la bursa contractul futures este, de fapt,
un titlu financiar. Fiind bazat pe un activ standardizat el reprezinta un titlu derivat. Ca atare,
contractul futures se coteaza la bursa (ca orice titlu financiar), dar pretul sau curent si deci
valoarea de piata a contractului reflecta pretul activului de baza.
-
Deosebirea dintre un forward si un futures valutar:
CARACTERISTICA FORWARD FUTURES
MRIMEA CONTRACTULUI
Conform nevoilor individuale Standardizate
MATURITATEA Conform nevoilor individuale Standardizate
METODA DE
TRANZACIONARE
Prin telefon, de catre o banca
sau broker, ntre un numar limitat de vnzatori /cumparatori.
Licitatie deschisa ntre multi cumparatori si multi vnzatori n sala bursei (pit)
PARTICIPANI Banci, brokeri si companii multinationale.Speculatia nu e
ncurajata
Analog Forward, dar se
ncurajeaza speculatia
COMISIOANE Spread-ul Cheltuieli de Brokeraj
GARANII Stabilita de fiecare banca pe baza reglementarilor n vigoare si riscului de contrapartida
Depozitul de marja.
INTEGRITATEA
FINANCIARA
Variaza functie de banci
/brokeri. Nu exista o functionare
a unei Case de Compensatie
separate
Asigurata de Casa de
Compensatie. Negociere
zilnica.
LOCALIZAREA
PIEEI
Spatiul mondial prin
intermediul telefonului
Sala bursei ce dispune de
posibilitati de comunicare cu
ntreaga lume
JUSTIFICAREA
ECONOMICA
Faciliteaza comertul mondial
furniznd mecanismele de acoperire
Analog Forward dar
furnizeaza o piata mai larga,
precum si mecanisme
alternative de acoperire prin
participatie publica.
ACCESIBILITATE Clienti mari care
tranzactioneaza n comertul extern
Oricine doreste sa faca
operatiuni de acoperire si
speculative
REGLEMENTARE Autoreglatoare Din aprilie 1975 -
reglementata de CFTC
(Commodity Futures Trading
Commission )
FRECVENTA
LIVRRII
Mai mult de 90% din contracte
se ncheie prin livrare efectiva Mai putin de 1% se ncheie prin livrarea efectiva
LICHIDITATEA
PIEEI
Lichidarea pozitiei cu o alta
banca
Lichidarea publica.
Lichidarea prin arbitraj
BIBLIOGRAFIE
1. Chance, Dan, An Introduction to Options & Futures, The Dryden Press, Chicago,
1987
-
2. Easton, Thomas, Pitfalls of Bank Mergers, Plain Dealer, 1991
3. Ev. H, H.E., A manual of Foreign Exchange, London, Pitman Publishing, Seventh
Edition, 1989
4. Harvey, Tom, The Banking Revolution, Irwin Professional Publishing, 1996
5. Isarescu, Mugur, Sistemul Bancar in Romania; evolutii recente si
perspective.Reforma sistemului financiar si integrarea europeana, Banca Nationala,
Bucuresti, iunie 1996
6. Kelly, J.E., Practice of Banking, Pitman Publishing, London, 1987
7. Kauffman Perry, The Concise Handbook of Futures Markets,1986
8. Negrus, Mariana, Plati si Garantii Internationale, Editura ALL, Bucuresti, 1996
9. Negrus, Mariana, Tehnici de Calcul valutar - financiare, Bucuresti, Ed. Militara,
1992
10. Popa, Ioan, Bursa, Vol I si II, Ed. Adevarul, Bucuresti 1993,1994
11. Turcu, Ion, Operatiuni si Contracte Bancare, Lumina Lex, Bucuresti, 1994
12. Vascu, Teodora, Piete de Capital si Operatiuni de Bursa, 1995
13. *** , An Introduction to Futures & Options, Chicago Mercantile Exchange,
Education Department,1992
14. *** , A Guide to Foreign Exchange and Money Markets, Credit Suisse Special
Publication, Vol 8,1992
15. *** , The Supervisory Treatment of Market Risk, Consultative Proposal by the
Basle Committee on Banking Supervision, April, 1993
16. *** , Guidelines for the Management of Foreign Exchange Trading Activities,
Published by FED, NY, 1990
17. *** , Risk Management - Published by American Express Bank, NY,1994
18. *** , Short Term Interest Trade, Futures and Options, LIFFE,1994
19. *** , The Reporting and Performance Neasurement of Financial Futures and
Options in Investment Portfolio, LIFFE, 1994