101

I G I E N Ă

35 ANI AI CATEDREI IGIENĂ

Grigore Friptuleac, Alexei Chirlici, Ion Hăbăşescu, Victor Băbălău,

Sergiu Cebanu, Maria Moraru

Catedra Igienă a USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

35 years of the Department of Hygiene

It is elucidated the didactic, methodical, scientific and practical activity of the

Department of Hygiene during 35 years of its existence(1977 – 2012). Partially is described the

activity of the hygienic courses(1965 - 1977) on which base was organized this Department.

During the years it have been developed and published different materials for students and

residents, documents for Service of State Suvellance of Public Health. It was made different

scientific investigations in the domain of population’s health in relation to environmental

factors. There are drawn also prospects for the future.

Rezumat

Este elucidată activitatea didactică, metodică, ştiinţifică şi practică a catedrei Igienă pe

parcursul a 35 ani de existenţă (1977 – 2012). Parţial este descrisă şi activitatea cursurilor

igienice (1965 – 1977), în baza cărora a fost fondată această catedră. Pe parcursul anilor au fost

elaborate şi editate diferite materiale pentru studenţi şi rezidenţi, documente pentru Serviciul de

Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. S-au realizat multiple cercetări ştiinţifice în domeniul

sănătăţii populaţiei în relaţie cu factorii mediului înconjurător. Sunt trasate, de asemenea,

perspectivele pentru viitor.

În conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătăţii Nicolae Testemiţanu, în anul 1963 in

cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (ulterior - USMF „Nicolae Testemiţanu”), a

fost deschisă facultatea de Igienă şi Sanitarie (ulterior – Medicină Preventivă, actualmente –

Sănătate Publică). În legătură cu necesitatea pregătirii viitorilor specialişti în acest domeniu, a

apărut o necesitate stringentă în predarea unor cursuri speciale igienice – igiena comunală

(actualmente igiena mediului), igiena alimentaţiei, igiena muncii, igiena copiilor şi

adolescenţilor. Predarea disciplinilor igienice s-a început în semestrul de toamnă al anului

universitar 1966 -1967, când studenţilor anului IV a noii facultăţi au început să li se citească

cursurile de Igiena comunală şi Igiena alimentaţiei. Începând, de asemenea, cu semestrul de

toamnă a următorului an universitar aceiaşi studenţi, care deja erau în anul V, au studiat Igiena

muncii şi Igiena copiilor şi adolescenţilor. Fondatori ai cursurilor igienice au fost: Igiena

comunală (în prezent Igiena mediului) – dr. în medicină, lector superior Filimon Avraman

(1966); Igiena alimentaţiei – dr. habilitat în medicină, profesor universitar Victor Vangheli

(1966); Igiena muncii – dr. în medicină, conferenţiar universitar Vasile Iachim (1967) şi Igiena

copiilor şi adolescenţilor – dr. în medicină, conferenţiar universitar Ion Hăbăşescu (1968).

Pentru predarea disciplinelor igienice atât cadrele didactice, care au stat la începutul

acestora, cât şi celelalte, care s-a inclus ulterior au fost în prealabil pregătite nu numai în plan

didactic, dar şi ştiinţific. Mai mult ca atât, ţinându-se cont de caracterul agrar al republicii

noastre, majoritatea lucrărilor ştiinţifice s-au efectuat în domeniul problemelor igienice din

agricultură. Astfel, V. Vangheli a dedicat lucrarea de doctorat studierii toxicologo – igienice a

hexaclorbutanului utilizat ca fumigant la combaterea filoxerei. Ion Hăbăşescu realizează teza de

doctor în problema evaluării igienice a procesului de instruire profesională a adolescenţilor în

şcolile profesionale de profil viticol.

102

În acelaşi timp viitorii colaboratori ai catedrei îşi continuă studiile în doctorantură la Kiev

(V. Iachim cu tema „Date experimentale privind toxicologia sevinului şi evaluarea igienică a lui

în aerul zonei de muncă”; F. Avraman „Argumentarea experimentală a concentraţiei maximal

admisibile a prometrinului în apa bazinelor acvatice”) şi la Moscova (Uliana Jalbă şi Mihai

Ojovanu - în toxicologia sevinului; A. Chirlici - în toxicologia manebului). Poate fi menţionat

efortul acestor tineri colaboratori, care au reuşit în scurt timp să susţină tezele de doctorat, să

însuşească disciplinele corespunzătoare şi să înceapă procesul didactic.

Cursurile de discipline igienice au funcţionat la început pe lângă catedra Igienă generală,

ulterior până în iunie 1977 - de sinestătător cu activitatea metodico – didactică subordonată

nemijlocit decanului facultăţii, iar cea ştiinţifică rămânând în mare parte monitorizată de şeful

catedrei Igienă generală dr. habilitat în medicină, profesor universitar, Iacov Reznic.

Prin comasarea cursurilor de discipline igienice, la 15 iunie 1977 a fost fondată catedra

Igienă, care în anul curent celebrează jubileul de 35 de ani. Şef de catedră a fost ales prin

concurs dr. in medicină, conferenţiarul universitar V. Iachim, care a condus catedra până în

1986 cu excepţia a doi ani de postdoctorantură (1980-1981) pe baza Institutului Unional de

Cercetări Ştiinţifice în Toxicologia Pesticidelor, Polimerilor şi Maselor Plastice din Kiev. În

perioada aceasta (1980 – 1981), numit prin ordin, apoi şi în anii 1986-1988, ales prin concurs,

şef al catedrei a fost dr. în medicină, conferenţiarul universitar M. Ojovanu. În perioada anilor

1988-1997 catedra a fost condusă de către doctorul habilitat în medicină, profesorul universitar

V.Vangheli, ales prin concurs, iar din 1999 şi până în prezent catedra este condusă de către

doctorul habilitat în medicină, profesorul universitar Grigore Friptuleac.

În anii 1988 – 1989 în cadrul catedrei se includ profesorul universitar V. Vangheli (şef),

conferenţiarul universitar, Gr. Friptuleac, conferenţiarul universitar Maria Moraru, lectorul

superior Nelly Zimniţa.

Activitatea metodico – didactică şi ştiinţifică a fost realizată pe parcursul anilor şi de alţi

lectori. Aşa, disciplina Igiena mediului a fost citită de doctorii în medicină Andrei Discalenco,

Constantin Sedâkin, asistenţii universitari Anton Daşanu şi Vasile Bortă, doctorul în medicină,

conferenţiarul universitar M. Ojovanu, conferenţiarul universitar Victor Băbălău, doctor

habilitat în medicină, profesorul universitar Gr. Friptuleac, doctorul în medicină, lectorul

superior N. Zimniţa, doctorul în medicină, conferenţiarul universitar Sergiu Cebanu; disciplina

Igiena muncii – de doctorii în medicină, conferenţiarii universitari: Dumitru Rusnac, Valeriu

Chicu, asistentul universitar Nicolae Marian, doctorul habilitat în medicină, profesorul

universitar V. Vangheli, asistenţii universitari Vladimir Macovei, Valeriu Vozian, doctorii în

medicină conferenţiarii universitari Raisa Russu, Victor Meşină, apoi s-au inclus în procesul

instruirii profesorul universitar Gr. Friptuleac, dr. în medicină, conferenţiarul universitar Maria

Moraru, conferenţiarul universitar V. Băbălău, dr.în medicină, conferenţiarul universitar S.

Cebanu; disciplina Igiena alimentaţiei – de doctorii în medicină, conferenţiarii universitari U.

Jalbă şi A. Chirlici, asistentul universitar Radu Căldare, dr. în medicină, asistentul universitar

Constantin Râmiş, asistentul universitar Vladislav Rubanovici şi, în sfârşit, disciplina Igiena

copiilor şi adolescenţilor – de asistenţii universitari Aurel Gutţul, Vasile Socolov, doctorul în

medicină, conferenţiarul universitar Maria Moraru, dr. în medicină asistent universitar Angela

Cazacu - Stratu.

Formarea noii catedre prin contopirea cursurilor menţionate a contribuit atât la

ameliorarea bazei materiale, cât şi la perfecţionarea procesului didactic, integrarea predării

disciplinelor igienice. Catedra a fost, în special, dotată cu aparate, utilaj şi ustensile de laborator,

materiale didactice necesare pentru procesul didactic şi cel ştiinţific. Au fost unificate principiile

de alcătuire a cursurilor şi elaborărilor metodice pentru lucrările practice, de completare a

proceselor – verbale, de efectuare a lucrărilor ştiinţifico - practice etc. S-a perfecţionat şi

activitatea studenţilor la diferite discipline, inclusiv în timpul stagiului practic de vară. A fost

perfecţionată în mare măsură subordinatura, introdusă în anul 1976, care a contribuit la

perfecţionarea pregătirii practico – organizatorice a studenţilor anului VI în domeniul

supravegherii igienice preventive şi curente. În anul 1989, în conformitate cu Ordinul

103

Ministerului Sănătăţii a fost introdusă pregătirea postuniversitară prin internatură, activitatea

practică fiind prevăzută în Staţiile Sanitaro – Epidemiologice, baze de pregătire a studenţilor şi

medicilor – interni, iar monitorizarea şi examinarea fiind asigurată de catedra igienă şi alte

catedre a facultăţii, în dependenţă de specialitatea concretă. Din 1996 şi până în prezent

pregătirea postuniversitară a viitorilor specialişti în domeniul igienei se efectuează prin

rezidenţiatul de 2 ani. În primii ani pregătirea prin rezidenţiat era prevăzută pe o disciplină

igienică concretă, din cele menţionate mai sus. Mai târziu, din diverse interese ale serviciului de

medicină preventivă, s-a ajuns la concluzia, că pregătirea viitorului specialist în domeniul

igienei, în general, ar fi una binevenită din punct de vedere profesional, dar şi pragmatic.

Pregătirea specialistului în igienă prin rezidenţiatul de doi ani a avut loc până în anul curent

inclusiv, urmând a fi continuată, dar şi finalizată în următorul an universitar. Concomitent,

începând cu toamna acestui an, paralel cu pregătirea rezidenţilor – igienişti din anul doi se

introduce noua formă de pregătire postuniversitară, deja în Sănătatea Publică prevăzută prin

masterat – rezidenţiat pe parcursul a doi ani, pregătire mai complexă care prevede includerea

diverselor discipline în primul an de studii, iar în anul doi - pregătirea aprofundată doar în

domeniul ales.

Activitatea metodico – didactică a catedrei pe parcursul anilor a fost multilaterală. Pentru

predarea acestor discipline în limba română a fost editată o serie de elaborări metodice, materiale

didactice etc. De aceea au fost elaborate manuale şi compendii la Igiena mediului, Igiena muncii,

Igiena alimentaţiei, Igiena copiilor şi adolescenţilor. În special, la Igiena mediului în a. 1998 a

fost publicat compendiul la Igiena mediului (Gr.Friptuleac, Lucia Alexa, V.Băbălău), iar tradus

de către Gr.Friptuleac, V.Băbălău a fost manualul respectiv din limba rusă (1992). La Igiena

alimentaţiei în anul 2001 a fost editat compendiu l(A.Chirlici, Uliana Jalbă), iar la Igiena muncii

– atât compendiul (V.Vangheli, D.Rusnac) în 1999, cât şi manualul în două volume

(Gr.Friptuleac, V.Meşina, Maria Moraru) în anii 2009 şi 2011. La Igiena copiilor şi

adolescenţilor compendiul a fost editat în 1999 (I.Hăbăşescu, Maria Moraru), iar manualul - în

2009 (I.Hăbăşescu). A fost computerizată testarea studenţilor şi rezidenţilor. Din 1994 s-a fondat

cursul de Ecologie umană (Gr. Friptuleac, V.Băbălău), care se citeşte până în prezent la

facultatea Medicină Preventivă. Din 1999 la facultatea Medicină Generală, iar din 2006 şi la

facultatea Stomatologie a început să fie citită disciplina Ecologia umană. Manualul la disciplina

respectivă, scris de profesorul universitar Gr.Friptuleac, a fost editat în anul 2006, iar

compendiul (Gr.Friptuleac, V.Băbălău, A.Chirlici, S.Cebanu) - în 2008. Citirea acestei discipline

la facultăţile Stomatologie şi Medicină Generală actualmente se citește în cadrul modulului

„Promovarea sănătăţii”, începând cu an. 2010.

Materiale în limba engleză la această disciplină, alcătuite de dr. în medicină, conferenţiar

universitar S.Cebanu, pentru studenţii de peste hotare a facultăţilor de Medicină generală şi

Stomatologie au fost editate în anul 2011.

În anul 1985 pentru prima dată a avut loc o încercare de a perfecţiona medicii – specialişti

din serviciul practic al medicinii preventive, fără trimiterea lor în afara republicii. Astfel, a fost

organizat (conferenţiar universitar I.Hăbăşescu) un modul de perfecţionare a medicilor de igienă

a copiilor şi adolescenţilor, care apoi a fost repetat şi în anul următor 1986. În aceşti ani au fost

organizate, de asemenea, două module de perfecţionare a medicilor de igienă a alimentaţiei

(Uliana Jalbă, A. Chirlici). La realizarea programelor pe discipline au participat şi specialişti

notorii din republică. De exemplu, problema microbiologiei alimentelor a fost adusă la

cunoştinţa cursanţilor de regretatul profesor universitar Petru Galeţchii. În legătură, însă, cu

necesitatea unei baze permanente de perfecţionare în cadrul Universităţii a fost creată catedra de

perfecţionare a medicilor în frunte cu membrul - corespondent al AŞM, d.h.m., profesorul

universitar Nicolae Opopol. Din 2011 această catedră de Instruire continuă a medicilor este unită

cu catedra Igienă, responsabil fiind în continuare dl academician Nicolae Opopol. Perfecţionarea

medicilor are loc pe diverse discipline igienice, dar şi pentru medicii – laboranţi din laboratoarele

sanitaro – igienice ale Centrelor de Sănătate Publică.

104

Fondatorul şcolii ştiinţifice a catedrei este Iacov Reznik – doctor habilitat în medicină,

profesor universitar, Om Emerit.

La începutul activităţii ştiinţifice au fost realizate unele lucrări complexe în domeniul

igienei şi fiziologiei muncii cu evaluarea stării de sănătate a angajaţilor în viticultură,

pomicultură, legumicultură, la creşterea şi prelucrarea primară a culturilor etero - oleaginoase, în

carierele de piatră, la fabricile de construcţie, la fabricile de conservare a legumelor şi fructelor.

Nu mai puţin importante sunt lucrările desfăşurate în igiena şi toxicologia pesticidelor, în

studierea şi raţionalizarea alimentaţiei a unor contigente vulnerabile de populaţie.

Investigaţiile toxicologo-igienice predomină la catedră şi în 1970-1980, perioadă când se

studiază influenţa pesticidelor utilizate în combinaţie (V. Iachim), funcţia nemagonului

(A.Chirlici, M. Ojovanu), conţinutul de cupru în produsele alimentare (Uliana Jalbă). Dată fiind

ponderea sporită a utilizării pesticidelor din grupa cuprului în gospodăria sătească, Uliana Jalbă a

studiat conţinutul cuprului în diverse produse agroalimentare. Dumneaei s-a ocupat şi de

evaluarea igienică a produselor alimentare, obţinute cu utilizarea metodelor fizice de protecţie a

culturilor agricole. Regimul sanitar în spitale şi farmacii a fost studiat de A. Daşanu şi

C.Sedâkin. Cercetări de amploare au fost efectuate de către V. Iachim în igiena utilizării

pesticidelor în pomicultura intensivă şi de către I. Hăbăşescu – în problema organizării igienice a

muncii adolescenţilor în ramurile de bază ale agriculturii republicii - pomicultură, legumicultură

şi viticultură ( I. Hăbăşescu).

După 1980, de valoare importantă este studiul problemelor igienice la utilizarea

pesticidelor pe teritoriile oraşelor (V. Băbălău), caracteristicii igienice a condiţiilor de muncă în

asociaţiile agroindustriale „Moldvinprom” (I. Hăbăşescu, V. Băbălău, N. Marian), cantităţilor

remanente ale pesticidelor în legumele recoltate în sere (Uliana Jalbă, A. Chirlici), evaluării

igienice a alimentaţiei reale în diverse colectivităţi, alimentaţiei dietetice, analizei cazurilor de

intoxicaţii alimentare, aprecierii9 igienice a poluării alimentelor cu diverse substanţe alogene,

analizei morbidităţii şi aprecierii condiţiilor de muncă în unele obiective alimentare (Uliana

Jalbă, A. Chirlici, R. Căldare).

În 1985 colaboratorii catedrei M. Ojovanu şi V. Băbălău sunt ocupaţi de studierea

condiţiilor igienico-sanitare de muncă şi elaborarea măsurilor de ameliorare a lor la baza

republicană de comercializare a băcăniilor „Moldbăcănie”. În 1986-1987 colaboratorii V.

Iachim, N. Marian, D. Rusnac studiază condiţiile de muncă la fabrica de covoare din Ungheni, în

anul 1987 I. Hăbăşescu şi N. Marian studiază condiţiile de muncă la fabrica de covoare din

Chişinău. În anul 1987 D. Rusnac studiază condiţiile de muncă şi starea de sănătate a

muncitorilor de la fabrica de mobilă din or. Chişinău.

De o importanţă majoră sunt studiile efectuate de conferenţiarul D. Rusnac privind igiena

muncii la extragerea subterană a pietrei de calcar pentru construcţie, lucrare care s-a definitivat

cu indicaţii metodice în această problemă, aprobate de MS al Republicii Moldova.

Posibilitatea cercetărilor igienice în afara capitalei republicii a devenit o problemă aproape

irezolvabilă începând cu anul 1988, când situaţia economică din ţară a devenit destul de

încordată. În legătură cu aceasta s-a impus necesitatea efectuării în continuare a lucrărilor

ştiinţifice preponderent în condiţii urbane. Colectivul catedrei realizează studiul complex al

problemelor igienice de la SA „Tutun”, care se referă la igiena muncii, igiena mediului, igiena

copiilor şi parţial la igiena alimentaţiei (V. Vangheli, Gr. Friptuleac, I. Hăbăşescu, Maria

Moraru, Uliana Jalbă, A. Chirlici). Din 1993 la realizarea acestei teme participă şi doctoranda

Raisa Russu, care finalizează această lucrare în calitate de teză de doctorat. Concomitent, în anii

1993-1995 (conferenţiarii Gh. Sprânceanu şi V. Băbălău) efectuează studii la Societatea pe

Acţiuni „Tutun” privind „Argumentarea igienico - toxicologică şi elaborarea normativului de

Nivel Aproximativ Admisibil de Acţiune Inofensivă a conţinutului de nicotină în ţigaretele

fabricate din tutunul autohton cultivat în a. 1993-1994” şi a documentului „Calcularea, estimarea

şi managementul riscului adiţional de acţiune şi reglementarea conţinutului nicotinei în ţigaretele

fabricate pentru larg consum”.

105

Paralel, se efectuează o cercetare importantă de către Grigore Friptuleac „Evaluarea

igienică a factorilor exogeni determinanţi în geneza litiazei urinare şi elaborarea măsurilor de

prevenţie a ei”. În 1996 asistentul C. Râmiş este înmatriculat în doctorantura fără frecvenţă la

UMF „Gr.T.Popa”, Iaşi, (România) şi studiază hepatitele virale profesionale la personalul din

spitale. Sub conducerea prof. Gr. Friptuleac pe baza laboratorului ştiinţific igiena mediului şi

habitatului al CNSP se studiază starea de sănătate a populaţiei rurale în relaţie cu calitatea apei

potabile.

În prezent catedra efectuează cercetări complexe asupra factorilor, care determină sănătatea

populaţiei urbane şi rurale (profesionali, ecologici, alimentari etc.). Pregătirea cadrelor tinere se

face prin masterat şi doctorantură, prin cursuri de perfecţionare, autoinstruire, se insistă spre

însuşirea limbilor moderne etc.

Pe parcursul a 35 ani colaboratorii catedrei au susţinut 2 teze de doctor habilitat în

medicină (V. Vangheli, 1990; Gr.Friptuleac, 2001) şi 9 teze de doctor în medicină (D.Rusnac,

1981, C.Rîmiş, 2001; Raisa Russu, 2003; Eudochia Tcaci, 2003; V.Meşina, 2007; S.Cebanu,

2008; Iu.Pînzaru, 2009; Rodica Selevestru, 2010; Angela Cazacu – Stratu, 2011).

Colaboratorii catedrei sunt autori a 6 monografii, 15 ediţii de instruire sanitară a populaţiei,

au publicat peste 1000 articole şi teze ştiinţifice, manuale, elaborări metodice. Profesorul Gr.

Friptuleac este laureat al premiului „F.F.Erisman” a Academiei de Ştiinţe Medicale din Moscova

(1984), deţinător a Medaliei de Argint a Academiei Internaţionale de Endoecologie şi Limfologie

Clinică (2006), deţinător al Medaliilor de Aur şi Argint la Saloanele Internaţionale pentru

Cercetările privind apa iodată „AquaUnica”. membru de onoare a Societăţii Ştiinţifice de Igienă

şi Sănătate Publică din România (din 2005).

Actualmente sub conducerea profesorului universitar Grigore Friptuleac în cadrul catedrei

igienă se realizează următoarele teme ştiinţifice:

- Estimarea alimentației și stării de sănătate a elevilor instituțiilor preuniversitare cu profil

sportiv (doctorandul Vladislav Rubanovici);

- Evaluarea igienică a alimentaţiei copiilor cu deficienţă ponderală din localităţile rurale

(doctorandul Vadim Batin);

- Estimarea stării de sănătate a elevilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar din mun.

Chişinău în relaţie cu condiţiile de instruire şi comportament (doctorandul V.Guştiuc);

- Estimarea stării de sănătate a angajaţilor întreprinderilor de panificaţie în relaţie cu

condiţiile de muncă (doctorandul I. Spătaru).

În colaborare cu Centrul Naţional de Sănătate Publică şi Centrul de Sănătate Publică

Municipal Chişinău s-a realizat tema cu privire la selectarea, analiza şi evaluarea indicilor

relevanţi pentru sistemul de monitoring socio-igienic. De asemenea, se fac cercetări ştiinţifice

preţioase în evaluarea stării de sănătate a copiilor în relaţie cu calitatea apei potabile (executant –

doctorandul Vladimir Bernic).

Catedra a participat la organizarea conferinţelor ştiinţifice tematice, congreselor igieniştilor,

participă la lucrările comisiilor de problemă, colaborează cu instituţii ştiinţifice şi universitare

din România, Rusia, Ucraina, SUA, Franţa etc.

Cercul ştiinţific studenţesc al catedrei efectuează lucrări ştiinţifico-practice în toate

domeniile igienei, rezultatele cărora sunt apoi utilizate în activitatea Centrelor de Sănătate

Publică. Studenţii şi rezidenţii au participat cu rapoarte le conferinţe, unde în repetate rânduri au

fost menţionaţi cu diplome şi premii.

Colaboratorii catedrei participă la atestarea cadrelor ştiinţifice şi practice, ţin prelegeri şi duc

lucrări practice la ciclurile de perfecţionare a specialiştilor, la Şcoala de Management în

Sănătatea Publică, contribuie la desfăşurarea activităţilor organizator - metodice şi practice ale

Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.

Pe lângă activitatea metodico – didactică şi ştiinţifică colectivul catedrei s-a implicat activ

în elaborarea documentaţiei legislative, normative, metodice în domeniul Supravegherii de Stat

a Sănătăţii Publice. Astfel, au fost elaborate şi aprobate regulamentele igienice: „Privind

stocarea, neutralizarea, utilizarea şi înhumarea substanţelor şi reziduurilor toxice” (1995),

106

„Cerinţe privind proiectarea, construcţia şi exploatarea apeductelor de apă potabilă” (1995),

„Cerinţe privind calitatea apei potabile la aprovizionarea decentralizată. Protecţia surselor,

amenajarea şi menţinerea fântânilor, cişmelelor” (1996); „Protecţia bazinelor de apă contra

poluării” (1997) – autori Victor Băbălău, Grigore Friptuleac; Legea Parlamentului Republicii

Moldova „Cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive”(1997) – a colaborat

V.Băbălău; Buletinul de monitoring ecopedologic „Modificarea stării de calitate a solului ca

rezultat al utilizării apelor uzate la complexele zootehnice” (1997) – coautor Gr. Friptuleac.

Ulterior colectivul catedrei a participat activ la elaborarea Planului Naţional de Acţiuni pentru

Sănătate în relaţie cu Mediul – 2001 (Gr. Friptuleac), au elaborat „Recomandări igienice cu

privire la măsurile de prevenţie a litiazei urinare” – 2001 (Gr. Friptuleac, V. Băbălău),

„Recomandări metodice privind evaluarea igienică a condiţiilor de muncă şi influenţei lor asupra

organismului muncitorilor fabricilor de prelucrare finală a tutunului şi de producere a ţigaretelor”

– 2000 (V. Vangheli, Raisa Russu, Gr. Friptuleac, Maria Moraru, A. Chirlici, I Hăbăşescu ş.a),

„Reguli şi norme igienice pentru întreprinderile de transport auto şi autoservice” – 2001 (Raisa

Russu, Gr. Friptuleac, V. Băbălău, Maria Moraru). În a. 2002-2003 (Gr. Friptuleac, V. Băbălău,

Anastasia Tafuni) au participat la realizarea „Programului de Dezvoltare Pentru Evaluarea şi

Investigarea Calităţii Aerului din Încăperi, au perfectat sistemul de măsuri de profilaxie a

afecţiunilor organelor sistemului respirator în relaţie cu calitatea aerului din încăperi în condiţiile

actuale” finalizând această activitate cu elaborarea a „Recomandărilor igienice cu privire la

evaluarea calităţii aerului din încăperi, impactului asupra sistemului respirator şi măsurile de

profilaxie”. În următorii ani au fost elaborate „Recomandările metodice cu privire la

perfecţionarea formelor de evidenţă şi metodelor de analiză a morbidităţii cu incapacitate

temporară de activitate sportivă” (S. Cebanu, Gr. Friptuleac), „Regulamentul privind gestionarea

produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor în economia naţională” (V. Băbălău), „Reguli şi

norme sanitare pentru microîntreprinderile industriale şi de prestare a serviciilor populaţiei”

(Raisa Russu, V. Băbălău, Gr. Friptuleac), „Normativele igienice privind reziduurile preparatelor

de uz fitosanitar în obiectivele mediului înconjurător” (Gr. Friptuleac, A. Chirlici şi colaboratorii

CNŞPMP); „Indicaţii metodice privind unificarea metodelor de recoltare, transportare şi

pregătire a probelor de produse alimentare pentru examenul sanitaro-microbiologic”, (A. Chirlici

şi colaboratorii CNŞPMP), „Recomandări metodice privind evaluarea igienică a condiţiilor de

muncă şi stării de sănătate a angajaţilor întreprinderilor vinicole” (Gr. Friptuleac, V.Meşina),

„Recomandări metodice cu privire la măsurile de prevenire a maladiilor respiratorii cronice la

copii” (Gr. Friptuleac, Angela Cazacu – Stratu,), „Recomandări metodice privind aplicarea

metodelor instrumentale şi de laborator la efectuarea supravegherii de stat a Sănătăţii Publice în

domeniul sănătăţii copiilor şi tinerilor (I. Hăbăşescu şi colaboratorii CNSP) şi a.

În perioada 1995-1997 colaboratorii catedrei (V. Vangheli, Gr. Friptuleac, R. Russu) au

activat în cadrul proiectului moldo-american “Estimarea riscului şi managementul riscului”. În

intervalul 2002-2003 Gr. Friptuleac, V. Băbălău şi A. Tafuni au fost antrenaţi în proiectul

moldo-american de cercetare şi dezvoltare “Calitatea aerului din încăperi şi sănătatea copiilor”.

În anii 2003-2005 Gr. Friptuleac a activat în proiectul Uniunii Europene “Promovarea sănătăţii şi

profilaxia maladiilor”. Aceste proiecte au permis stabilirea unor relaţii internaţionale şi

achiziţionarea unor aparate de performanţă redutabilă. În continuare (2003-2007) Gr. Friptuleac

a participat activ la realizarea proiectului cu privire la încălzirea globală şi adaptarea sănătăţii

umane în corespundere cu cerinţele Convenţiei Cadru a ONU privind Schimbările Climatice. În

acest proiect continue să activeze m-c al AŞM, d.h.m., profesor universitar N. Opopol.

Colaboratorii catedrei S. Cebanu, Angela Cazacu-Stratu, V. Rubanovici - au realizat proiectul

AŞM privind condiţiile de instruire şi habituale a elevilor din spaţiul rural. S. Cebanu realizează

proiectul „Tempus –Instruirea postuniversitară prin masterat”.

Sarcina de bază a catedrei rămâne în continuare perfecţionarea procesului didactico-

metodic, dezvoltarea de mai departe a ştiinţei igienice, elaborarea şi implementarea metodelor

eficiente de ocrotire a sănătăţii populaţiei, de profilaxie a maladiilor, conlucrarea ştiinţifico-

107

practică cu medicii – igienişti din Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în

vederea perfecţionării activităţii profesionale.

EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A PERSOANELOR OBEZE DIN DIVERSE

GRUPE PROFESIONALE

Grigore Friptuleac, Vadim Beț

Catedra Igiena USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Evaluation of the state of health of obese persons from different profesional groups

It was investigated body mass index and peculiarities of the state of health of 600 persons

from three profesional groups – cooks, educators, barbers. It was established that the obesity was

more common among cooks. It was hidhlighted risk factors.

Rezumat

S-a investigat indicele masei corporale și particularitățile stării de sănătate la 600

persoane din trei grupe profesionale – bucătari, educatori, frizeri. S-a stabilit că, obezitatea este

mai răspândită printre bucătari. S-au evidențiat factorii de risc.

Actualitatea

Obezitatea a devenit o problemă serioasă de sănătate publică în majoritatea ţărilor. Ea

trebuie considerată mai puţin o problemă de estetică şi mai mult o problemă de sănătate care

atrage după sine complicaţii medicale, dizabilităţi temporare sau permanente, scăderea duratei de

viaţă. În ţările Europei proporția persoanelor supraponderale și obeze variază între 36,9 – 56,7%

la femei și între 51,0 – 69,3% la bărbați (3). Cei mai mulţi oameni cu exces ponderal sunt în

SUA, cu o estimare de peste 50% din populaţie, 25% copii și tineri americani sunt

supraponderali (1). Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii majoritatea adulţilor

din Europa, inclusiv din Republica Moldova, au o dietă necorespunzătoare şi sunt inactivi fizic.

În Republica Moldova, conform unui studiu Demografic şi de Sănătate 42% dintre femeile cu

vârsta cuprinsă între 15 şi 49 ani sunt supraponderale sau obeze (2).

Material şi metode

În studiu au participat 600 femei, cu vârste de la 20 până la 65 ani, câte 200 din fiecare

grup: alimentaţie publică (bucătari), obiective de deservire socială (frizeri), persoane din

instituţiile preşcolare (educatori). Studiul s-a realizat în baza unui chestionar, întrebările căruia

reflectă și starea de sănătate, inclusiv obezitatea. A fost calculat indicele de masă corporală

pentru fiecare persoană şi clasate în trei grupe de vârstă. În primul grup de vârstă (20-35 ani) au

fost 61,8% de persoane din toate grupele profesionale cu IMC 18,5-24,9 kg/m2; în al doilea grup

(35-45 ani) - 32,5% de persoane cu IMC 25-29,9 kg/m2 şi în al treilea grup (>45 ani) au fost

5,7% de persoane cu IMC 30-39,9 kg/m2. Măsurarea obezităţii conform recomandărilor OMS se

face prin indicile de masă corporală (IMC), definit ca raport dintre greutatea reală a corpului (kg)

și talie în m2.

Deasemenea, s-a studiat morbiditatea persoanelor din cele trei grupe în comparare,

privind consecinţele şi complicaţiile obezităţii. Totodată s-a examinat adresabilitatea la asistența

medicală – indice al stării de sănătate dar și de prevenire a maladiilor asociate obezităţii, de

preîntâmpinare a agravării stărilor patologice existente (cronice).

Rezultate și discuţii Obezitatea se caracterizeaza printr-o depozitare in exces a grasimii corporale. Termenul

de supraponderal defineste o masa ponderala (greutate corporala) care nu corespunde inaltimei

108

persoanei. Din această masă corporală (masa grasa si musculara) barbatii prezinta un procent de

grasime de 15-20%, iar femeile 25-30%, astfel explicindu-se predominanta afectarii feminine. In

functie de aceste limite, obezitatea poate fi definita ca peste 25% tesut adipos la barbat, cu limite

intre 21-25% si peste 33% la femei, cu limite între 31-33%.

Indicele de masă corporală (IMC) , cunoscut si ca indicele Quetelet este mult mai folosit

in practica medicala decât procentul de grasime corporala pentru a defini obezitatea. IMC-ul este

strins corelat cu gradul de acumulare de țesut adipos din corp.

Aparitia obezitătii influențeaza aspectul fizic al persoanei dar si starea ei psihică. Excesul

ponderal generează numeroase complicații: diabet zaharat, afecțiuni cardiace si cerebro-

vasculare, hipertensiune arterială, apnee de somn, tulburări locomotorii. În practică obezitatea se

determină prin calcularea indicelui de masă corporală. Acesta reprezintă greutatea individului in

kilograme raportată la înalţime exprimată în metri pătraţi /suprafaţa corporală/. Indicele de masă

corporală (IMC sau BMI, din engleză – Body Mass Index) este un indicator oficial, recunoscut

ştiinţific, de calculare a greutăţii ideale pentru un stil de viaţă sănătos.

Indicele de masă corporală poate fi folosit pentru calcularea numărului de kilograme de

care trebuie să scăpăm sau pe care trebuie să-l depunem, a caloriilor recomandate pentru a ne

menţine sau pentru a ajunge la greutatea ideală.

IMC-ul se interpretează folosind un standard (fig. 1), care este acelaşi pentru toate

vârstele, şi pentru bărbaţi şi femei.

Fig. 1. Standardul ponderabilității

În studiul actual a fost calculat IMC pentru fiecare persoană din grupele profesionale

menționate, care au fost categorizate după valorile IMC date de către OMS (fig. 2).

8,5

0

16

52,5

40

68,5

33,5

49,5

14,5

5,5

10,5

1 0 0 00

10

20

30

40

50

60

70

Ind

icile

ext

ensi

v, %

subponderal normal supraponderal obezitate obezitate extremă

educatori

bucătari

frizeri

Fig.2. Repartizarea persoanelor în funcție de IMC (%)

În urma studiului efectuat s-a stabilitt că, cele mai multe persoane care se încadrează în

valorile supraponderabilităţii şi obezităţii după IMC sunt bucătarii (respectiv 49,5% şi 10,5%),

pe locul doi poziţionîndu-se educatorii(33,5% şi 5,5%) şi locul trei revenindu-le frizerilor(14,5%

şi 1,0%). Cei normoponderali sunt frizerii (68,5%), urmează educatorii (52,5%) şi bucătarii

109

(40%). Din numărul total de persoane supuse studiului s-au depistat şi persoane care fac parte

din categoria de greutate subponderală (16% din frizeri şi 8,5% din educatori).

În total din cele 600 de persoane investigate, 8,1% sunt subponderale, 53,7% -

normoponderale, 32,5% - supraponderale şi 5,7% - obeze.

Valoarea IMC, precum şi valoarea indicelui privind repartizarea procentuală a numărului

de cazuri de obezitate, are tendinţă de creştere odată cu vârsta. Astfel, la grupa de vârstă de până

la 20-25 ani, nu s-a depistat nici un caz de obezitate în cele trei grupe examinate, IMC fiind mai

mic de 24,9 kg/m2. În al doilea grup de vârstă (25 - 35 ani) au fost înregistrate 2 educatori şi 1

bucătar cu obezitate. În al treilea grup de vârstă (35-45 ani) – 3 educatori și 7 bucătari, iar după

vârsta de 45 ani 2 frizeri, 13 bucătari şi 6 educatori. Gradul de apariţie a obezităţii mai frecvent

după vârsta de 45 ani este în strânsă corelaţie cu dereglările endocrine şi de metabolism, având

ca cauze şi factori determinanţi specifici, care acţionează la etapele preleminare de dezvoltare a

bolii.

Factori de risc pentru obezitate sunt: starea socio-economică a familiei, regimul de

alimentație inclusiv numărul de mese şi intervalul între ele, sedentarismul, consumul excesiv de

alcool etc.

În special, bucătarii au cele mai mici intervale între mese - de 3 ore (34%), 2 ore (31%), 1

oră (3%), urmează educatorii cu intervalul de 2 ore (2,0%), 3 ore (20,5%). Cele mai mari

intervale între mese de 4, 5, 6, şi mai multe ore o au frizerii.

Bucătarii i-au 3, 4, 5, 6 şi 7 mese pe zi, respectiv numărul lor este de 23%, 49%, 22%,

5% şi 1%. Conform IMC calculat la cele trei grupe profesionale, 60% din bucătari, 39% din

educatori şi doar 15,5% din frizeri sunt supraponderali.

Obezitatea reprezintă un pericol real, contribuind la scăderea speranţei de viaţă prin bolile

pe care le determină: bolile sistremului circulator, boala hipertensivă, diabetul zaharat, bolile

digestive etc. (tabelul 1).

Tabelul 1

Numărul de cazuri de boală în grupele profesionale din studiu

Maladiile Grupele profesionale Total

Educatori Bucătari Frizeri

Boala hipertensivă 37 78 12 127

Diabetul zaharat 7 24 1 32

Colecistita 26 32 9 67

Pancreatita 52 70 23 145

Pneumonia 0 4 28 32

Bronşita 7 16 40 63

Reumatismul 10 9 0 19

Tulburări de ciclu menstrual 43 61 34 138

Tulburări digestive 100 139 65 304

Afecţiuni ale articulaţiilor 24 63 58 145

Infertilitatea 0 0 0 0

Insuficienţa cardiacă 6 14 0 20

Boli oncologice 2 14 1 17

Ateroscleroza 3 40 4 47

Total, nr. de cazuri 317 564 275 1156

Total, % 27,4 48,8 23,8 100

În urma analizei rezultatelor studiului privind morbiditatea prin bolile asociate obezităţii

s-a evidențiat o pondere mare a tulburărilor digestive (constipaţii, meteorism etc.) în cele trei

grupe. Din cei 200 bucătari investigaţi, 139 au dereglări digestive. De asemenea, 100 educatori şi

65 frizeri au aceste tulburări.

110

Boala hipertensivă este mai frecventă la pacienţii obezi decât în populaţia generală.

Studiul arată valori crescute ale bolii hipertensive în răndul bucătarilor cu 78 cazuri din 200

investigaţi, respectiv, la educatori 37 şi la frizeri 12 cazuri. Distingem 14 cazuri din bucătari şi 6

cazuri din educatori care acuză insuficienţă cardiacă. Există o strânsă relaţie reciprocă între

obezitate şi diabetul zaharat tip II în sensul că obezitatea este un factor major de risc pentru

diabetul zaharat tip II. Din totalul persoanelor investigate, 24 din bucătari, 7 din educatori şi un

frizer au diabet zaharat.

În totalitate, 48,8% (564 cazuri) din numărul total de boli (1156cazuri) depistate le revine

bucătarilor, 27,4% (317) - educatorilor şi 23,8% (275 cazuri) - frizerilor.

Prevenirea şi combaterea obezităţii are un impact major asupra sănătăţii publice.

Soluţionarea acestor probleme poate fi realizată cu succes prin analiza determinantelor care

provoacă aceste vicii și care la rândul lor trebuie să-şi regăsească locul în toate politicile

sectoriale. O importanţă majoră în acest context îl are adresabilitatea la asistența medicală

(tabelul 2).

Tabelul 2

Frecvența adresării la asistența medicală

Nr. adresări

pe an

Grupele profesionale

Educatori Bucătari Frizeri

Nr.

persoane

% Nr.

persoane

% Nr.

persoane

%

1 dată 42 21 14 7 52 26

2 ori 45 22,5 39 19,5 27 13,5

3 ori 21 10,5 36 18 19 9,5

4 ori 17 8,5 45 22,5 11 5,5

Rareori sau niciodată 75 37,5 66 33 91 45,5

Total 200 100 200 100 200 100

Din tabelul 2 observăm, că 45,5% frizeri, 37,5% educatori şi 33% bucătari se adresează

la medic rareori sau niciodată pe an. Circa 55% din totalul persoanelor din cele trei grupe se

adresează la asistența medicală, însă cu o frecvenţă diferită în raport cu maladiile care le au.

Astfel, de câte 4 ori se adresează la medic 22,5% bucătari, 8,5% educatori şi 5,5% frizeri; de câte

3 ori - 18% bucătari, 10,5% educatori şi 9,5% frizeri; de câte 2 ori - 22,5% educatori, 19,5%

bucătari şi 13,5% frizeri şi câte o dată pe an - 26% frizeri, 21% educatori şi 7% bucătari. O cauză

majoră a morbidităţii prin obezitate cu consecinţele şi complicaţiile ei este neadresarea la timp la

instituţiile de profil, care intervin direct şi eficient cu măsuri terapeutice şi profilactice pentru

minimalizarea riscului mortalităţii precoce.

Concluzii

În rezultatul studiului s-a constatat că IMC creşte odată cu vârsta. Primul loc după

valorile supraponderabilităţii şi obezităţii îl ocupă bucătarii, pe locul doi se plasează educatorii

şi locul trei frizerii.

Cu creşterea IMC şi cu creşterea vârstei, creşte numărul de boli. Valorile cele mai

înalte le au morbiditatea prin tulburări digestive, tulburări de ciclu menstrual, afecţiuni ale

articulaţiilor, colecistite şi pancreatite, boala hipertensivă.

Bibliografie

1. Badan Blog. Obezitatea în SUA (http://www.badan.wordpress.com).

2. Studiul Demografic și de Sănătate din Republica Moldova, 2005. Chișinău, 2006, 369 p.

3. http://www.viataverdeviu.ro.

111

PARTICULARITĂŢILE IGIENEI MUNCII ŞI STĂRII DE SĂNĂTATE A

ANGAJAŢILOR LA ÎNTREPRINDERILE DE PROCESARE A CĂRNII

Iurie Pînzaru

Şcoala de Management în Sănătate Publică

Summary

The Specific Peculiarities of Work Hygiene at The Meat Proccesing Enterrprises It is presented a bibliographic synthesis that reffers to hygienic investigations existent in

the Republic of Moldova and abroad, about the evaluation of work conditions and the state of

health of the meet processing enterprise employees. It is mentioned, that reffering to this

compartment were made few investigations although there are major problems concerning

hygienic supervision, health promotion, prevention of diseases, as well as medical assistance. In

the result of the analysis it was established, that this problem differs through an indisputable

actuality not only on the world-wide arena, but in our country as well, and requires a special

study for the purpose of elaboration of concrete measures for the maintainance and fortification

of the health of this category of population.

Key words: meat industry, work conditions, morbidity, prevention.

Rezumat

Este prezentată o sinteză bibliografică referitoare la cercetările igienice existente în

Republica Moldova şi peste hotarele ei, privind evaluarea condiţiilor de muncă şi stării de

sănătate a angajaţilor întreprinderilor de prelucrare a cărnii. Se menţionează, că la acest

compartiment s-au efectuat puţine investigaţii deşi sunt probleme majore în supravegherea

igienică, promovarea sănătăţii, profilaxia maladiilor, cât şi în asistenţa medicală. În rezultatul

analizei s-a stabilit, că această problemă diferă printr-o actualitate indiscutabilă nu numai pe

arena mondială, dar şi în ţara noastră, şi necesită un studiu special în scopul elaborării măsurilor

concrete pentru menţinerea şi fortificarea sănătăţii acestei categorii de populaţie.

Cuvinte cheie: industria cărnii, condiţiile de muncă, morbiditate, profilaxie

Реферат

Характеристика особенностей гигиены труда на предприятиях

мясной промышленности

Представлен литературный обзор результатов научных гигиенических исследований

проведенных в Республике Молдова и за рубежом по проблеме

оценки условий труда и состояния здоровья работающих на предприятиях мясной

промышленности. Отмечается, что в этом отношении проведены мало исследований

несмотря на существующие сложные проблемы гигиенического надзора, образа жизни,

профилактики заболеваний, а также медицинского обслуживания. В результате

проведенного обзора установлено, что рассмотренная проблема отличается несомненной

актуальностью не только в мире, но и в нашей стране и требует специального

исследования с целью разработки научно обоснованных мероприятий по охране и

укреплению здоровья этой категории работающих.

Ключевые слова: предприятия мясной промышленности, условия труда,

заболеваемость, профилактика

Una din prioritaţile de baza ale cadrului normativ a sistemului de sănătate publică este

orientată, în primul rând spre estimarea stării de sănătate în relaţie cu factorii mediului

inconjurător şi celui ocupaţional, de asemenea, spre elaborarea măsurilor de ameliorare a

condiţiilor de existentă, de profilaxie a maladiilor şi de fortificare a sănătăţii.

Sănătatea este parte integrantă a conceptului dezvoltarea durabilă, dar a fost, şi mai este

încă privită, ca un domeniu separat, de mulţi dintre cei care se ocupă cu formularea şi, respectiv,

implementarea strategiilor de dezvoltare durabilă şi a politicilor promovate în acest scop (1).

112

Starea de sănătate a unei populaţii corelează cu multiple dimensiuni ale calităţii vieţii:

venitul, locul de muncă, locul de trai, utilităţile, echitatea şi calitatea serviciilor de sănătate,

educaţia şi nu numai (2).

Omenirea a făcut progrese remarcabile in secolul al XX- lea privind dezvoltarea

economică, avansarea sistemului de sănătate, organizarea muncii, dezvoltarea tehnologică a

diferitor ramuri, inclusiv a celei de procesare a cărnii. Cea mai veche intreprindere de procesare a

cărnii şi de producere a mezelurilor din Republica Moldova dateaza cu anul 1904, anul

întemeierii combinatului de carne “Carmez”, care la diferite etape prin extinderea suprafeţelor,

crearea condiiţiilor de muncă pentru angajaţi, prin derularea reconstrucţiilor a fost direcţionată

spre sporirea capacităţii şi modernizarea tehnologiilor (24).

Pentru asigurarea populaţiei cu carne şi produse de carne şi valorificarea raţională a

tuturor produselor rezultate din sacrificarea animalelor şi păsărilor, ramura industriei cărnii

dispune de o serie de întreprinderi care cuprind: parcul de animale, abatoare, depozite frigorifere,

de producere a cărnii, fabrici de producere a mezelurilor, fabrici de producere a conservelor din

carne. Deci, întreprinderile propriu-zise de industrializare a cărnii cuprind, fie numai procesele

de sacrificare a animalelor care se face în abatoare, fie numai fabricile de producere a

preparatelor de carne şi de conserve de carne, fie unităţi complexe care cuprind pe lângă abatoare

şi fabricile de industrializare, denumite combinate de carne.

Asigurarea condiţiilor igienice, menţinerea în parametri optimi a indicatorilor din mediul

ocupaţional la orice întreprindere a industriei alimentare, cu atît mai mult la o întreprindere de

prelucrare a cărnii, constituie o condiţie de baza pentru respectarea cerinţelor sanitaro-igienice

care în rezultat garantează siguranţa sănătăţii consumatorului.

După proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991, au avut loc modificări

esenţiale în economie, inclusin în ramura industriei alimentare care include în sine întreprinderile

de prelucrare a cărnii, şi care constituiau la acea perioadă 7 combinate de nivel republican..

Trecerea la economia de piaţă a creat o fragmentare a industriei în Moldova şi au apărut un

număr mare de întreprinderi mici şi mijlocii.

Această nouă forma de activitate care a luat amploare prin crearea multiplelor întreprinderi

de prelucrare a cărnii, producere a mezelurilor pînă în prezent nu a fost supusă studiului din

punctul de vedere a medicinii muncii.

Literatura de specialitate în domeniul sănătăţii publice care include în sine şi

compartimentul igienă, vizează particularităţile generale, specifice industriei alimentare din a

doua jumatate a secolului al XX-ea (3,4,5). Se cunoaşte un şir de lucrări a savanţilor din fosta

URSS consacrate unor fenomene generale din industria alimentară, ca rezultat a studierii

condiţiilor de muncă în raport cu morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă în industria

alimentară.

În anii 1970-1980 savanţii din Rusia, Bielarusi, Ucraina, au evidenţiat pentru

întreprinderile mari din industria alimentară la general, caracteristicile morbidităţii angajaţilor,

modificările fiziologice ale sistemelor organismului şi ale indicilor capacităţii de muncă pe

parcursul turei (orelor) de munca; au evidenţiat factorii de risc din mediul ocupational şi au

elaborat măsuri de ameliorare a condiţiilor de muncă şi de fortificare a sănătăţii angajaţilor prin

prisma aşa numitelor programe complexe “Здоровье” la nivel ramural ori a intreprinderilor

(3,7,15).

Problemele enumerate rămîn actuale şi azi în special pentru caracteristica fiziologico-

igienică a muncii, cel puţin din cauza modificărilor radicale în principiile organizării sistemului

sănătăţii din ţară şi a asistenţei medicale a angajaţilor la întreprinderile de procesare a cărni, care

sunt mai modernizate din punct de vedere tehnologic şi care constitue un număr de circa 70

întreprinderi.

Modernizarea tehnologica conditionată de varietatea genurilor de produse procesate,

expunerea angajaţilor la factorii de risc din mediul ocupaţional şi periclitarea stării de sănătate

necesită a fi luate în considerare şi studiate mai aprofundat sub aspectele igienice.

113

La problema de sănătate a angajaţilor din industria alimentară din anii 80 a secolului al

XX-ea s-a referit la general şi A.Н. Мартынова, care afirmă că nivelul morbiditatii prin ITM la

angajaţii din industria alimentară (fără a evidenţia industria prelucrării cărnii) este mai mare

comparativ cu alte ramuri, constituind 19,8 cazuri la 100 lucrători. Sunt răspândite bolile septico-

purulente (8,5 cazuri), ale sistemului circulator (12,8 cazuri) inclusiv HTA (8,6), sistemului

respirator (29,5), organelor reproductive la femei (7,4cazuri). Totodată autoarea evidenţiază la

angajaţii întreprinderilor industriei alimentare suprasolicitarea aparatului locomotor şi prevalarea

oboselei din cauza lipsei tehnologiilor avansate şi proceselor mecanizate a muncii din care motiv

persistă efortul fizic şi poziţia forţată a corpului, îndeplinirea aceloraşi operaţii (monotonia) pe

perioada întregii ture.

Conform clasificării moderne a muncii după gradul de solicitare fizică, criteriile de

clasificare sunt volumul muncii mecanice, mărimea efortului static pe durata turei de lucru, masa

maximă a sarcinii transportate, poziţia de lucru a corpului etc. (Moscova, 1986). În rezultatul

acestor solicitări pot interveni modificări fiziologice ale forţei şi rezistenţei musculare spre

sfârşitul turei de lucru, a perioadei de latenţă a reacţiilor motorice la diferiţi excitanţi etc. (Gr.

Friptuleac şi coaut., 2009).

Acţiunea factorilor de risc din mediul ocupaţional asupra stării de sănătate a angajaţilor nu

a fost studiată cu excepţia estimării morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă şi

traumatismelor, dat fiind faptul că industria alimentară nu ar prezenta un pericol iminent

comparativ cu industria chimică, atomo-electrică şi nu i s-a atribuit o importanţă primordială din

punct de vedere igienic (19). Totodată, Белов С. В. menţionează că morbiditatea cu incapacitate

temporară de muncă diferă de la o sferă de producere la alta, atestându-se o frecvenţă de 2,5 ori

mai mare la angajaţii din industria prelucrării tutunului, cosmeticelor şi de prelucrare a peştelui.

Indicatorii de traumatism acelaşi autor ii reiterează ca destul de înalţi la personalul din idustria

carnii, peştelui şi pentru băuturilor nealcoolice (12).

În cercetările ştiinţifice savanţii din domeniul igienei muncii au stabilit că în industria

procesării cărnii este pe larg răspândită muncă femeilor în lipsa condiţiilor optime de activitate şi

fără a fi elaborate programe de ameliorare a situaţiei şi de asistenţă medicală (8).

Efectele tranziţiei şi recesiunea afectează cu precădere munca femeilor din care motive

Parlamentul European a adoptat la 17 ianuarie 2008 Rezoluţia privind rolul femeilor în industrie,

care prevede că, necătând la faptul că riscurile de sănătate şi tipurile de boli profesionale pentru

bărbaţi şi femei pot fi diferite, este important să se analizeze mai aprofundat situaţiile existente şi

consecinţele lor, ţinându-se, de asemenea, seama de consecinţele specifice asupra maternităţii.

Totodată se subliniază rolul femeilor în industrie şi se încurajează promovarea acestora

respectând egalitatea în condiţiile de muncă, formare profesională, precum şi în ceea ce priveşte

respectarea maternităţii şi paternităţii ca valori sociale fundamentale.

Se cunoaşte faptul că condiţiile de muncă, pot avea un impact negativ asupra sănătăţii,

inclusiv efecte pe termen lung. Concomitent ele pot provoca boli profesionale, cu debut tardiv şi

impact major asupra stării de sănătate. Pentru combaterea lor Legea 10-XVI din 03.02.2009

privind supravegherea de stat a sănătăţii publice punctează eforturile bazate pe principiile de 3

„p”, care prevăd prevenirea îmbolnăvirilor, protejarea şi promovarea sănătăţii, ca instrumente

majore impuse pentru a atinge indicatori reali ai calităţii vieţii. Legea prevede o definiţie anterior

lipsită în legislaţia Republicii Moldova de „sănătate ocupaţională” care include „aspecte direct

legate de siguranţa şi igiena la locul de muncă”, iar persoanele juridice şi respectiv fizice trebuie

să se conformeze prevederilor Regulamentelor sanitare emise de Ministerul Sănătăţii pentru a

crea „un mediu ocupaţional sănătos” indiferent de forma organizator-juridică.

În ultimile două secole, omul a dezvoltat într-atât tehnica, încât actualmente tehnosfera

tinde să înlocuiască biosfera. Omul zilelor noastre din industrie se află sub influenţa directă a

noului mediu, modificat prin fsctori fizici, biologici, ergonomici. Luând în considerare că orice

angajat este influenţat de mai mulţi factori ai mediului ocupaţional, devine inevitabilă acţiunea

asupra stării de sănătat (11).

114

În pofida activităţilor şi atribuţiilor exercitate cu scop profilactic pentru angajaţii din

industria alimentară, inclusiv de procesare a cărnii, acestea se confruntă în permanenţă cu o serie

de factori profesionali de risc care pot contribui la apariţia unor boli profesionale, care totodată

pot să influenţeze ca factori ce contribuie în complexul etiologic al unor boli cu etiologie

plurifactorială, legată de profesie.

Ambianţa fizico-chimico-biologică a muncii se referă cu certitudine la unele ramuri ale

industriei alimentare şi anume la cea de prelucrare a cărnii şi peştelui. Astfel, angajaţii în

condiţiile parametrilor specifici genului de activitate sunt supuşi riscului de apariţie a diferitor

maladii, cauzate de temperaturile ridicate sau scăzute, zgomot, prezenţa unor substanţe chimice

şi influenţei diferitor paraziţi şi vectori ai maladiilor infecţioase comune omului şi animalelor

(15,16,19). Directiva 91/332/CCE din 29.05.1991 stipulează că valorile limită de expunere

profesională trebuie să fie considerate ca un element important al abordării globale vizând

protecţia sănătăţii angajaţilor la locul de muncă. În acest contest indiferent de caracterul

activităţilor realizate, trebuie de dat prioritate agenţilor prezenţi la locul de muncă care ar putea

afecta sănătatea (20).

Microclimatul industrial nefavorabil la locul de muncă este determinat de procesele

tehnologice prin intermediul utilajului încălzit, de particularităţile constructive şi de ventilaţie în

secţiile de producere şi auxiliare (4,10,11). În acest context mai mulţi autori confirmă că pentru

industria de coacere a pâinii cel mai nefavorabil parametru din punct de vedere igienic este

mictoclimatul nefavorabil. În secţiile de coacere brutarii sunt exupuşi pe timp de vară

temperaturilor ridicate de până la +35°C şi mai mari, drept surse principale fiind stabilite

cuptoarele, suprafeţele încălzite ale formelor, produsele finite fierbinţi (4,7,12,14). Temperaturile

ridicate în cadrul întreprinderilor sunt specifice şi facilitează accesele cardiovasculare, în special,

se înregistrează hipertensiunea arterială (HTA) în condiţii de apoplexii şi şocuri termice (23).

Astfel de microclimat academicianul Измеров Н. Ф. îl apreciază ca climat de

supraîncălzire care se caracterizează prin creşterea parametrilor temperaturii aerului şi suprafeţor

utilajului de la locul de muncă comparativ cu limita maximă a zonei de confort (15).

Acţiunilor similare sunt supuşi şi cofetarii, care concomitent mai sunt expuşi şi

temperaturilor joase din necesităţile tehnologice de utilizare a utilajelor frigorifice, iar în secţiile

de producere a biscuiţilor umiditatea relativă poate ajunge până la 78% (3,6). Autorii atestă

sporirea morbidităţii angajaţilor prin bolile aparatului respirator şi întregistrarea bronşitelor (9,7

cazuri la 100 angajaţi), anginelor (7,3 cazuri la 100 angajaţi), rinitelor, pneumoniilor etc.

De menţionat că la diferite procese tehnologice din industria cărnii se întâlnesc asemenea

variaţii de microclimat.

Alt factor frecvent întâlnit în industria cărnii este zgomotul, caracterizat prin intensitatea

sunetului, caracteristica spectrală. Gradul de agresiune a zgomotului depinde de starea

funcţională a organismului, prezenţa concomitentă a altor noxe cu caracter toxic, de vârsta şi

sexul angajaţilor (5,11,13). Ca surse generatoare de zgomot sunt atestate utilajele învechite şi

neasigurarea angajaţilor cu mijloace individuale de protecţie, lipsa organizării măsurilor de

sonoprotecţie la nivelul întreprinderii sau a unor sectoare separate şi depistarea nivelului de

zgomot cu o depăşire a normativului igienic de la 16 până la 23 dBA (8,12,14). Drept criteriu de

evaluare a influenţei nefavorabile a zgomotului asupra organismului uman, servesc tulburările

unor funcţii ale aparatului auditiv. De menţionat faptul că starea funcţională a analizatorului

auditiv se investighează prin determinarea deplasării temporare şi stabile a pragului de

audibilitate.

La conferinţă de la Arad (România), în 2003, autorii au menţionat că efectele zgomotului

asupra tensiunii arteriale şi altor parametri cardiovasculari sunt incerte şi generează o serie de

controverse. Aceiaşi autori au diagnosticat, la persoanele expuse profesional zgomotului de peste

90dBA/săptămână, hipoacuzie sau surditate profesională prin traumatism sonor (22).

Unele procese de pregătire a cărnii pentru conservare sau pentru mezeluri (porţionarea ei,

eliberarea de oase, cartilaje ş.a.) sunt destul de încordate. Lucrul efectuat cu cuţitele mai creează

115

şi pericolul traumatismului, care deseori este cauza pierderii capacităţii de muncă. Microtraumele

pot fi cauza îmbolnăvirilor mai frecvente de boli purulente ale pielii (24).

La producerea şi prelucrarea materiilor prime alimentare de origine animală, este

caracteristică poluarea mediului ocupaţional cu substanţe biologice. Este caracteristică

contaminarea iniţială microbiană a lor până ajunge pe masa consumatorului. În procsele

tehnologice de prelucrare a cărnii începând cu abatajul animalelor la etapele de prelucrare a pielii

animalelor, lânii în cazul abatajului ovinelor şi finalizănd cu procesul de prelucrare a materiei

prime până la iniţierea proceselor tehnologice de prelucrare termică, angajaţii vin în contact cu

microorganismele condiţionat patogene şi patogene. La prelucrarea produselor animaliere, de

asemenea sunt frecvente maladiile alergice, însă îndeosebi zooantroponozele profesionale –

bruceloza, tularemia, leptospirozele, antraxul, toxoplazmoza. Trebuie de luat în considerare şi

faptul că la aceste întreprinderi angajaţi deseori sunt infestaţi cu helmintiaze – ascaridoze,

opistorcoză, echinococoză.

Literatura de specialitate stipulează că infestarea cu paraziti se poate produce inclusiv

de la personae purtatoare de paraziti care activează la aceeaşi întreprindere (6,16,18,19).

În monografia sa „Гигиена труда в пищевой промышленности” Мартынова А.П.

stabileşte că în industria de patiserie, de producere a concentratelor alimentare, angajaţii dintre

care peste 60 la sută sunt femei, la diferite sectoare de producere utilizând lucru manual,

nemecanizat, de rând cu alte impedimente, atestă poziţia forţată a corpului în timpul zilei de

lucru. La angajaţii cu o vechime în muncă mai mare de 13-15 ani sunt mai frecvente patologiile

coloanei vertebrale, radiculitele, boala varicoasă. Femeile care lucrează în picioare suferă de

dereglări ale ciclului menstrual, ptoze ale organelor bazinului mic.

Considerăm că la etapa actuală există probleme majore a sănătăţii angajaţilor din industria

cărnii, necătând la faptul că tehnologiile sunt mult mai avansate comparativ cu anii 70-80 din

secolul XX şi actualmente s-au extins etapele tehnologice şi sectoarele de producere începând cu

abatajul animalelor, producerea unui sortiment mai vast de mezeluri, carne afumată şi nu în

ultimul rând a conservelor, care la rândul lor sunt dependente de factorii de risc din mediul

ocupaţional.

După implementarea asigurărilor medicale obligatorii (2004) sistemul de asistenţă

medicală, care era organizat prin intermediul punctelor medicale la multe întreprinderi

industriale, a fost reformat prin lichidarea sau minimalizarea asistenţei medicale acordată

angajaţilor, au fost reduse unităţile de medici de diferite specialităţi: stomatologi, ginecologi,

fizioterapeuţi (fabrica „Bucuria”, Combinatul de tutun din Chişinău, fabricile de bere din

Chişinău şi Cahul, Combinatele de prelucrare a laptelui din Chişinău, Bălţi, Hânceşti etc.).

Actualmente asistenţa medicală este acordată de către specialiştii cu studii medii speciale, care în

limita atribuţiilor se marginalizează la luarea tensiunii arteriale, măsurarea temperaturii,

acordarea primului ajutor şi unele recomandări de stil general.

Angajaţii trebuie să treacă examenul medical preventiv la angajarea în câmpul muncii şi

periodic în corespundere cu Ordinul Ministerului Sănătăţii al Rpublicii Moldova nr. 132 din 17

iunie 1996 „Privind examenele medicale obligatorii la angajare în muncă şi periodice ale

lucrătorilor care sunt supuşi acţiunii factorilor nocivi şi nefavorabili”. În special, persoanele care

în timpul lucrului contactează cu agenţii cauzali ai brucelozei (la prelucrarea materiei prime

animaliere) trebuie să fie supuşi examenului medical o dată în an cu participarea terapeutului, la

necesitate în funcţie de manifestările clinice şi a altor medici-specialişti, examenului de laborator

pentru determinarea formulei leucocitare, investigaţii la helmintiaze, reacţia de aglutinare a

sângelui (la angajarea la lucru, periodic la anunţarea serviciului veterinar şi a celui de sănătate

publică, în cazul manifestărilor clinice). De luat în considerare şi contraindicaţiile medicale.

Promovarea sănătăţii şi profilaxia maladiilor în rândul angajaţilor de la industria

alimentară, este la nivel inferior, deoarece medicii de familie din diferite motive practic nu

realizează activităţi în această direcţie. Este necesar ca conducătorii întreprinderilor de comun

acord cu managerii CMF să manifeste interes în scopul realizării concrete a activităţilor pentru

protecţia şi fortificarea sănătăţii angajaţilor din producere.

116

Literatura de specialitate şi experienţa ţărilor arată, că problemele de studiere a condiţiilor

fiziologo-igienice de muncă a angajaţilor în raport cu determinantele stării de sănătate şi calitatea

asistenţei medicale în industria contemporană a cărnii practic nu este studiată. Totodată, de

menţionat că din anul 1985 atăt Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat (din 2009-Serviciul de

Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice) al Republicii Moldova cât şi serviciile intresate au

utilizat în activitate „Regulile sanitaro-epidemilogice privind exploatarea şi funcţionarea

întreprinderilor de procesare a cărnii”, a fostei URSS şi abrogate prin Hotărîrea Guvernului nr.72

din 2004. Actualmente în Republica Moldova lipseşte un act normativ armonizat la rigorile

Uniunii Europene care ar reglementa activitatea întreprinderilor nominalizate.

Deaceea, la ora actuală sunt necesare cercetări ştiinţifice fiziologo-igienice,

epidemiologice, clinice, microbiologice, parazitologice etc. pentru elaborarea măsurilor

profilactice direcţionate spre crearea condiţiior sigure de muncă şi algoritmului de acordare a

asistenţei medicale calitative conform prevederilor legislaţiei în domeniu. Aceste măsuri de

valoare au fost preponderent elaborate în anii 1970-1980 de diferiţi autori în alte domenii

economice şi au fost grupate în: măsuri organizatorice, legislative, administrative, tehnologice,

sanitaro-tehnice, medicale care includ măsuri igienice şi curative etc.

Bibliografie

1. Poenaru Maria, „Sănătatea publică în strategiile de dezvoltare durabilă”, Management în

sănătate, nr.3, 2007, p.21-25.

2. Doboş Cristina, “Serviciile publice de sănătate şi dezvoltare socială” Calitatea vieţii, nr. 3-

4, 2005, pag. 373-385.

3. А.П. Мартынова, Гигиена труда в пищевой промышленности, Москва, 1988, 199 с.

4. Афанфсьева Р. Ф., Бобров А. Ф., Лоскин Т. К., Интегральная оценка оптимального

микроклимата и теплового состояния человека, Медицина труда и промышленная

экология, nr. 5, 2003 стр 17-21

5. Бузунов В. А.,Производственные факторы и возростная работоспособность, Киев,

издание „Здоровье”, 1991, 161 с.

6. Кузнецов В.А., Шлипаков Я.П. Технология переработки мяса и других продуктов убоя

животных. М., «Колос», 1975.

7. Руководство по гигиенической оценке фасторов рабочей среды и трудового процесса.

Критерии и классификация условий среды. Р. 2.2. 2006-05 Бюллетень нормативных и

методических документов Госсанэпиднадзора.- М., 2005, №3, С. -3-144..

8. Фридлянд И.Г. Гигиена женского труда, Л, изд. „ Медцина”, 1975, 207с.

9. Barbarosie Catalina, Bucuresti Benhard, Goncearz Andre, Legislatia si politicile in domeniul

Sanatatii si securitatii in munca, Chisinau, 2010, 187p.

10. Мальцева О.М .Реакции организма человека на воздействие опасных и вредных

производственных факторов (метрологические аспекты). Справочник. Том.1. М.,

11. Friptuleac Gr., MesinaV., Morari Maria, Igiena Muncii Chisinau, 2009, 366 p.

12. Белов С.В. Безопасное производтвеиных процессов„ Mашиностроениe”, 1985, 448 с

13. Păuncu Elena-Ana, Medicina muncii. Teorie şi practică. Editura “Orizonturi universitare”,

Timişoara, 2008, 416 p.

14. Alexa Lucia, Gavăt Viorica, Melinte C., Curs de igienă, Iaşi, 1993, 384 p.

15. Vangheli V., Rusnac D., Igiena muncii. Centrul Editorial-Poligrafic Medicina USMF

„Nicolae Testemiţanu”

16. Загаевский И.С., Жерновский Ф.А. Ветеринарно-санитарная экспертиза и

технология переработки продуктов животноводства. М., „Колос”, 1970, т. I.

17. Пак.С.Г., Турьянов М.Х., Пальцев М.А., Сальмонеллёз., М., „Медицина”. 1988, 98 c.

18. Алёхина Л.Т., Большаков А.С. Боресков В.Г. и др., Технология мяса и мясопродуктов,

Учебнoе пособиe для высших учебных заведений.,М., „Агропромиздат”, 1988.

19. Manu P., Niculescu T., Practica medicinii muncii. Editura medicală, Bucureşti, 1978, 114 p.

117

20. Directiva 91/322/CEE din 29.05.1991 privind stabilirea valorilor limită cu carater orientativ

prin aplicarea Directivei 80/1107/CEE a Consiliului privind protecţia lucrătorilor împotriva

riscurilor legatede expunere la agenţi chimici, fizici şi biologici

21. Directiva 2003/10/CE din 06.02.2003 a Parlamentului european şi a Consiliului privind

cerinţele de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrărilor la riscuri generate de

agenţi fizici (zgomot).

22. Tefas L.G, Hota A.,Ionuţ R.I.et.al. Hipertensiunea arterială în expunerea cronică,

profesională la zgomot. Conferinţa naţională de medicină a muncii. Arad, 2003, p.9-10

23. Morariu S., Morariu A., Hipertensiunea arterială, boală legată de profesie. Conferinţa

naţionala de medicină a muncii. Arad, 2003, p.1-3

24. Chirlici A., Jalbă Uliana, Igiena alimentaţiei. CEP Medicina, Chişinău, 2001, 528p.

ASPECTE ALE MORBIDITĂŢII CU INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ

A ANGAJAŢILOR ÎNTREPRINDERII DE PROCESARE A CĂRNII SA „CARMEZ”.

Iurie Pînzaru

Şcoala de Management în Sănătate Publică

Summary

The matters of morbidity with temporary disability of employees

in the meat processing industry JC „Carmez”

This work is dedicated to analysis of morbidity with temporary disability of employees in

the meat processing industry that in the years 2007-2009 is characterized by conflicting values.

In morbidity structure is prevailing respiratory system, circulatory and digestive system. The

characteristic aspects of morbidity are caused by unfavorable risk factors of occupational

environment: microclimatic parameters, inadequate lighting, noise pollution etc.

Key-words: morbidity, occupational environment, risk factors, employees.

Rezumat

Lucrarea dată este dedicată analizei morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă a

angajaţilor din industria de procesare a cărnii care se caracterizează în anii 2007-2009 prin valori

contradictorii. În structura morbidităţii predomină bolile sistemelor respirator, circulator şi

digestiv. Aspectele caracteristice ale morbidităţii se datorează factorilor de risc nefavorabili ai

mediului ocupaţional: parametrilor microclimatici, iluminatului insuficient, poluării sonore etc.

Cuvinte cheie: morbiditate, mediu ocupaţional, factori de risc, angajati.

Резюме

Вопросы заболеваемости с временной утратой трудоспособности

сотрудников предприятия по переработке мяса АО „Carmez” Представленная работа посвящена анализу заболеваемости с временной утратой

трудоспособности работников сферы производства и переработки мяса, которая за

период 2007-2009 гг. характеризуется противоречивыми данными. В структуре

заболеваемости преобладают болезни органов дыхания, кровообращения и пищеварения.

Характерные аспекты заболеваемости связаны с неблагоприятными факторами риска

профессиональной среды: показатели микроклимата, недостаточное освещение, шум и т.

д.

Ключевые слова: заболеваемость, профессиональная среда, факторы риска,

сотрудники.

118

Actualitatea

Problema producerii alimentelor este o prioritate strategică a statului şi constituie o

componentă a securităţii naţionale. Întreprinderile de procesare a cărnii în acest context au o

importanţă strategică pentru economia oricărui stat, dat fiind faptul că ele asigură populaţia cu

produse vitale din carne necesare pentru alimentaţie. Întreprinderile nominalizate se atribuite la

ramura industriei alimentare şi sunt reprezntate de circa 70 agenţi economici pe întreg teritoriul

Republicii Moldova. De menţionat că peste 60% dintre aceste întreprinderi sunt amplasate în

mun. Chişinău. În funcţie de cantitatea produsă cele mai valoroase la nivel de ţară sunt SA

„Carmez” (Chişinău), „Basarabia Nord” (Bălţi), „Valul Traian” (s.Văratic, raionul Ialoveni),

„Soro-Meteor” (Soroca) etc.

La fiecare din aceste întreprinderi activează de la 400 până la 700 muncitori.

Întreprinderile mari dispun de abatoare, secţii de conserve şi prodeucere a a mezelurilor. În

restul întrprinderilor de acest gen sunt angajaţi de la 20 până la 85-90 muncitori, care se

preocupă doar de producerea mezelurilor bazată pe materia primă autohtonă sau de import.

Sănătatea angajaţilor de la oricare întreprindere, fie din ramura producătoare, sfera socială,

comerţ etc. prezintă rezultatul interacţiunii lor cu mediul ocupaţional constituit din multipli

factori de risc. În această ordine de idei,. profesorul dr. Sergiu Mănescu, consideră că sănătatea,

ca şi boala, recunoaşte o serie de factori externi şi interni care o determină (1).

Detrminarea factorilor de risc din mediul de muncă are o importanţă majoră în menţinerea

stării de sănătate şi elaborarea măsurilor de ameliorare a condiţiilor ocupaţionale. Morbiditatea

specifică angajaţilor reflectă imposibilitatea de exercitare a unei activităţi, ca urmare a unei boli

sau a unui accident raportată prin formularul statistic 16-itm „Raport privind cauzele

incapacităţii temporare de muncă a salariaţilor” şi constituie cazurile noi de îmbolnăvire însoţite

de incapacitate temporară de muncă la 100 angajaţi (2).

Condiţiile sanitaro-igienice neconforme din mediul de muncă pot influenţa esenţial

capacitatea de muncă, starea fiziologică şi de sănătate a angajaţilor (3). La întreprinderile de

procesare a cărnii se înregistrează factori de risc profesional specifici doar acestei ramuri (4).

Lucrarea de faţă are scopul de a evallua morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă

la întreprinderea de procesare a cărnii SA „Carmez” în comparaţie cu nivelul ramural.

Material şi metode

S-a efectuat analiza morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă a angajaţilor SA

„Carmez” după rapoartele 16-itm a pentru anii 2007-2009. S-au determinat indicii morbidităţii

generale inclusiv indicele de frecvenţă şi indicele de gravitate. Concomitent s-a analizat structura

morbidităţiiîn conformitate cu Clasificarea Internaţională a Maladiilor, revizia a X-a OMS:

Rezultate şi discuţii

Capacitatea de profil a SA „Carmez” este de 687 angajaţi, dintre care 399 persoane (58%)

constituie bărbaţii şi 288 (42%)- femeiile.

Mediul de muncă este organizat în circa 20 sectoare de producere şi este caracrterizat de un

şir de noxe profesionale care influenţează starea de sănătate a angajaţilor, cum ar fi: poluarea

sonoră căreia sunt expuşi 58 femei şi 106 bărbaţi, umiditatea relativă a aerului din mediul

ocupaţional-43 bărbaţi şi 101 femei, iluminatul neraţional, suprasolicitarea regională a grupurilor

de muşchi, riscul de infestare parazitologică pe întreg fluxul tehnologic etc.

Evaluarea igienică a condiţiilor microclimaterice a mediului ocupaţional, inclusiv la toate

locurile de muncă din subdiviziunile întreprinderii SA „Carmez” a stabilit că în 57,4% cazuri

umiditatea relativă a aerului depăşeşte normativele igienice.

Nivelul insuficient al iluminatului industrial a fost determinat ca neconform pentru 40,5%

din locurile de muncă inclusiv în sectoarele fierbinţi, de materie primă 1 şi 2, sărare a pieilor,

unde acest indice constituie 100% necorespundere, comparativ cu sectoarele de prelucrare a

intestinelor, deservire a utilajului, formării mezelurilor, unde se cere o atenţie vizuală mai

sporită, iar nivelul iluminatului corespunde în 100% cazuri normativelor în vigoare.

119

Nivelul zgomotului general determinat în rezultatul măsurătorilor instrumentale depăşeşte

nivelul maxim-admisibil la 39,4% din locurile de muncă evaluate. Rezultatele au demonstrat

sporirea nivelului acestuia cu 2-4 dBA la sectoarele formării mezelurilor, pregătirii afumăturilor

şi prelucrării termice, iar la sectoarele sacrificarea animalelor, subproduse, fierbinte, deservirea

utilajului, se atestă o creştere a nivelului sunetului cu 15-18 dBA faţă de cerinţele igienice.

Analiza structurii morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă a fost efectuată în baza

formularului statistic nr.16-itm pentru perioada anilor 2007-2009 în scpoul evidenţierii formelor

nozologice caracteristice industriei de procesare a cărnii şi raportată la factorii persitenţi de risc

din această ramură a economiei naţionale, cât şi a ierarhizării lor.

Morbiditatea generală cu incapacitate temporară de muncă în a.2009, comparativ cu anii

precedenţi 2007 şi 2008 se află într-o uşoară descreştere, atât după indicii de frecvenţă (fig.1),

cât şi după indicii de gravitate (fig.2), acestea constituind în anul 2007-84,4 cazuri şi 1175,0 zile

la 100 muncitori, iar în anul 2008 – 92.8 cazuri şi 1325.4 zile la 100 muncitori pe când în anul

2009 – 73.8 cazuri şi 1142.8 zile la 100 muncitori.

92,8

73,8

83,0

95,6

88,384,4

80,0 74,5

60

70

80

90

100

2007 2008 2009

Ca

zu

ri la

10

0 a

ng

aja

ti

Pe ramura SA'CARMEZ" Intreprinderi municipale

Fig.1 Indicele de frecvenţă (numărul de cazuri la 100 angajaţi)

1071,5

875,6

1166,3

1300,0

1364,0

1175,01142,7

1325,4

1125,7

800,0

900,0

1000,0

1100,0

1200,0

1300,0

1400,0

2007 2008 2009

Cazu

ri la

10

0 a

ng

aja

ti

Pe ramura SA"Carmez" Intreprinderi municipale

Fig.2 Indicele de gravitate (numărul de zile la 100 angajaţi)

120

Indicatorii ramurali au constituit în anul 2007-95,6 cazuri şi 1384,0 zile la 100 angajaţi, în

anul 2008 – 88.3 cazuri şi 1300.0 zile la 100 muncitori, iar în anul 2009 –83,0 cazuri şi 1166.3

zile la 100 muncitori. Astfel, şi indicii morbidităţii ramurale s-au aflat pe parcursul anilor în

descreştere.

Cu excepţia anului 2008 morbiditatea salariaţilor SA „Carmez” este mai înaltă comparativ

cu morbiditatea medie pe ramură, iar comparativ cu datele medii pe intreprinderile de procesare

a cărnii din mun. Chişinău sunt mai mari, atât după indicii de frecvenţă cât şi de gravitate. În

aceşti ani a sporit durata medie de aflare pe buletin de boală a angajaţilor de la întreprindere de la

13,9 până la 15,5 zile la 100 angajaţi.

În structura morbidităţii salariaţilor de la SA „Carmez” pe parcursul anilor 2007-2009

prevalează patologiile sistemului respirator, patologiile sistemului circulator şi a celui celui

digestiv (fig.3)

24,7

6,96,6

31,5

8,06,0

24,9

6,55,5

0

5

10

15

20

25

30

35

Zile

la

100 a

ngaja

ti

2007 2008 2009

bolile sistemului respirator bolile sistemului circulator bolile sistemului digestiv

Fig.3 Repartizarea morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă

Din fig.3 observăm că după formele nozologice înregistrate cea mai frecventă patologie în

anii raportaţi sunt patologiile sistemului respirator, care în anul 2009 a constituit 24.9 cazuri şi

95.5 zile/100 angajaţi în anul 2008-31.5 cazuri şi 148 zile/100 muncitori şi în anul 2007-24.7

cazuri şi 126.2 zile/100 muncitori. Totodată în anul 2009 alte infecţii acute ale căilor respiratorii

au constituit numai 10,8 cazuri care atestă pierderea a 112,4 zile/100 angajaţi ce constituie o

valoare cu 14,5% mai mică comparativ cu suma patologiilor sistemului respirator şi o diminuare

comparativ cu indicii din anii 2008 care au constituit respectiv 12,5 şi 122,4 zile/100 angajaţi.

Din grupul bolilor sistemului respirator în anii 2007-2009 s-a menţinut la un nivel sporit alte boli

ale căilor respiratorii, care au constituit 9,3 şi 49,8 zile/100 muncitori (2009) comparativ cu 12,5

cazuri şi 66,5 zile la 100 salariaţi în anul 2008 (fig.4).

Cauzele afectării sistemului respirator se datorează nivelului sporit al umidităţii relative a

aerului, oscilaţiilor temperaturii, valorilor sporite periodice a curenţilor de aer la locurile de

muncă a angajaţilor.

Bolile sistemului circulator în anul 2007 au constituit 6,9 cazuri şi 60,3 zile/100 angajaţi,

cu o creştere uşoară până la 8,0 cazuri şi 99,5 zile/100angajaţi în anul 2008 şi o descreştere de

până la 6,5 cazuri, dar cu cel mai sporit numar de zile la 100 salariaţi, care a constituit 143,4 în

anul 2009. Din acest grup de patologii boala hipertnsivă s-a menţinut sub 7 cazuri la 100 de

angajaţi, dar a generat îmbolnăviri de la 109,1 zile în 2007 până la 143,6 zile/100 angajaţi în

2008 şi respectiv 115,1 în anul 2009.

121

3,9

24,924,7

31,5

9,3

11,79 10,812,5

11,357,16,5

0

5

10

15

20

25

30

35

2007 2008 2009

patologiile sistemului respiratoralte boli ale cailor respiratoriialte infectii acute ale cailor respiratoriifaringita acuta si angina

Fig.4 Morbiditea cu incapacitatre temporară de muncă prin maladii ale sistemului respirator

(cazuri la 100 angajaţi)

Afectarea sistemului circulator la angajaţi se datorează prezenţei la producere a nivelului

sporit de zgomot, cauzat de existenţa utilajului tehnologic depăşit, exploatarea sistemuluii de

ventilare învechit şi ineficient, cât şi vârsta forţelor de muncă de la întreprindere. În favoarea

acestei ipoteze denotă şi faptul cronicizării bolilor, progresării duratei medii a unui caz de boală

(în a. 2007-13,9 zile; a. 2008 -14,3 zile; a. 2009-15,5 zile).

Iportant de menţionat că în anul 2009 pe primele locuri se plasează maladiiile sistemului

osteo - articular (10.5 cazuri şi 182.5 zile/100 muncitori), sistemului circulator (6.5 cazuri şi

143.4 zile /100 muncitori), sistemului respirator (24,9 cazuri şi 95,5 zile/100 angajaţi).. Aceste

patologii au o tendinţă spre majorare.

Perturbaţiile şi cataclizmele sociale din ultimul timp, stresurile frecvente şi prezenţa altor

factori interni şi externi atât la locul de muncă cât şi în familie joacă un rol important la apariţia

bolilor sistemului circulator, tulburărilor mintale, ultimile se atestă în mediu de la 0,1 pînă la 0,4

cazuri la 100 angajaţi.

Pentru întreprinderile de procesare a cărnii constituie o povară problema traumatismului

industrial îndeosebi pentru acele întreprinderi care organizează sacrificarea animalelor (4). În

cazul SA „Carmez” morbiditatea prin traume şi otrăviri constituie o descreştere de la 1,4 cazuri

şi 34,2 zile/100 angajaţi în 2007 până la 0,5 cazuri şi 10,1 zile la 100 angajaţi în anul 2009.

Concluzii

1. În dinamica anilor 2007-2009 la SA „Carmez” s-au înregistrat valori contradictorii a

morbidităţii generale cu incapacitate temporară de muncă, preponderent cu tendinţă de

diminuare. Pe primele locuri se plasează bolile sistemelor respirator, circulator şi digestiv.

2. Mediul ocupaţional este format dintr-un complex de factori nefavorabili (parametrii

microclimaterici, iluminatul insuficient, poluarea sonoră) care determină probabilitatea

influenţei asupra stării de sănătate a angajaţilor

Bibliografie

1. Mănescu S., Tănăsescu Gh. ş.a. Igiena, Bucureşti, 1991, 509 p.

2. http://articole.famouswhy.ro/despre_morbiditate/#ixzz1HjQAPtpT

122

3. Руководство по гигиенической оценке факторов рабочей среды и трудового процесса.

Критерии и классификация условий труда. Руководство P 2.2.2006-05,- Москва, 2005, -

156 c.

4. Посыпаева Юлия А. Обеспечение безопасности работников мясоперерабатывающих

предприятий АПК путём разработки и внедрения комплекса профилактических

мероприятий. Афтореферат диссертации учённой степени кандидата технических наук,

Санкт-Петербург, 2010, 23 c.

ESTIMAREA IGIENICĂ A CONDIŢIILOR DE INSTRUIRE A COPIILOR CU

MALADII RESPIRATORII CRONICE

ÎN INSTITUŢIILE PREUNIVERSITARE RURALE

Angela Cazacu-Startu Catedra Igienă USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Hygienic estimation of training conditions of children with cronic

respiratory deseases in rural preuniversity institutions

It was evaluated the peculiarities of building’s constuction, conditions of exploatation of

the schools and training conditions of children with cronic respiratory deseases from rural places.

In the rezult of the study it was established that the training conditions of children are

characterized by low temperatures and high relative humidity during the cold period of the year

and increased concentrations of CO2.

Rezumat

Au fost evaluate particularităţile constructive, condiţiile exploatative a liceelor şi de

instruire a elevilor cu maladii respiratorii cronice din localităţile rurale. În rezultatul studiului s-a

stabilit că condiţiile de instruire ale elevilor se caracterizează printr-o temperatură scăzută şi o

umiditate relativă sporită în timpul rece a anului, o concentraţie majoră a CO2.

Actualitatea Microclimatul şi poluanţii din aer cauzează multe probleme de sănătate – de la

morbiditatea generală, dereglările aparatului respirator, provocarea atacurilor astmatice şi până la

cele mai grave consecinţe. În ultimii ani calitatea aerului din încăperile de studii şi rezidenţiale

nu s-a îmbunătăţit, iar în unele cazuri a devenit şi mai problematică [1].

O trecere în revistå a tuturor factorilor de risc pentru apariţia maladiiilor respiratorii la copii

este utilă pentru a aduce în atenţia tuturor această patologie în creştere, pentru cunoaşterea

mediului de viaţă al copilului şi pentru a influenţa schimbarea comportamentului în comunitatea

în care se desfăsoară activitatea [2, 3]. Schimbarea pentru o viaţă sănătoasă, eliminarea

fumatului şi o alimentaţie corectă de la naştere permite eliminarea multor triggeri şi adaptarea

copilului la mediul înconjurător fără repercusiuni asupra sănătăţii [4].

Materiale şi metode

Studiul include caracteristica condiţiilor de instruire (concentraţia de CO2, CO, umiditatea

relativă şi temperatura aerului, factorii alergici declanşatori ai bolii), caracteristica construcţiei,

stării igienice a liceelor.

În studiu s-au inclus 6 licee şi şcoli medii de cultură generală din rn. Străşeni (s. Cojuşna, s.

Vorniceni), rn. Edineţ (s. Feteşti, s. Gordineşti) şi rn. Cahul (s. Crihana Veche, s. Vadul lui Isac).

S-au utilizat metode igienice de determinare a parametrilor microclimatici şi a concentraţiei

de CO2. Pentru evidenţierea factorilor de risc din mediul rezidenţial s-a utilizat anchetarea

privind condiţiile de instruire a copiilor.

123

Cercetările s-au realizat în cadrul proiectului pentru tineri cercetători „Evaluarea igienică a

mediului de instruire şi rezidenţial a elevilor cu afecţiuni respiratorii cronice din localităţile

rurale” al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Rezultate şi discuţii

În rezultatul avizării igienice a instituţiilor de învăţământ s-a constatat că toate liceele

supuse studiului sunt construite din blocuri de calcar, după proiect – tip, amplasate în centru

populat. Sistemul de construcţie al majoritatăţii instituţiilor este decentralizat (pavilioane unite

între ele prin galerii încălzite) şi numai în s. Vorniceni, r-nul Străşeni clasele primare sunt

amplasate în clădiri separate faţă de clasele gimnaziale şi liceale. Toate instituţiile îngrădite.

Sistemul de încălzire este autonom, cu gaze naturale în 4 licee, iar în 2 licee (s. Feteşti şi s.

Vorniceni) cu sobe, aprovizionarea cu apă rece se face din sonde arteziene, iar apă caldă lipseşte.

Canalizarea este locală şi sunt prezente containere şi pubele de gunoi în locuri special amenajate.

Şcoala dispune de următoarele zone funcţionale:

- zona blocului de studiu;

- zona sportivă;

- zona verde.

Blocurile de studii dispun de săli de studii pentru clasele primare. În clasele primare în

mediu sunt 20 copii, iar suprafaţa unei clase este de 40m2, pentru un copil îi revine – 2,0m

2, ceea

ce corespunde cerinţelor regulamentului igienic „Igiena instituţiilor de învăţământ primar,

gimnazial şi liceal” 2001.

Mobilierul şcolar în toate clasele corespunde taliei copilului, însă în toate clasele lipseşte

marcarea băncilor ceea ce face dificil verificarea corespunderii mobilierului cu indicatorii

antropometrici ai elevilor. În sălile de studiu lipsesc canalele de ventilare.

Sala de sport este prezentă în 5 licee cu excepţia liceului din s. Vorniceni. În liceele din r-

nul Cahul la geamuri şi calorifere lipsesc elementele de protecţie, ceea ce ar putea contribui la

accidente în timpul lecţiilor.

În blocurile de studii nu sunt prezente blocurile sanitare. Copii se folosesc de WC din curte

neamenajat conform cerinţelor. În incita blocului de studii lipsesc lavoarele.

Blocurile alimentare sunt asigurate cu utilaj (plite electrice, aragaze, frigidere, cameră

frigorifică, hote şi canale de ventilare) şi sectoarele necesare (bucătărie, sector de preparare a

bucatelor, sector de depozitare şi păstrare a alimentelor, cantină şi sectorul sanitar). În cantină

sunt prezente lavoare, însă neasigurate cu săpun şi apa caldă. Excepţie face şcoala din Vorniceni,

unde alimentaţia copiilor se organizează în clase prin transportarea organizată a alimentelor

(lipsa cantinei şi a bucătăriei în scoala).

Din punctu de vedere exploatativ cele mai nefavorabile condiţii s-au depistat în liceul

teoretic Gordineşti unde sunt scurgeri de apă pe pereţi de pe acoperiş şi este prezenţa

mucegaiului şi igrasiei. În liceul teoretic „Mihai Eminescu” s-au depistat geamuri stricate şi

neermetizate, crăpături pe pereţi, căderi de tencuieală, duşumea deteriorată. Asemenea condiţii se

întâlnesc şi în şcoala medie de cultură generală „Mihai Sadoveanu”.

O deosebită importanţă prezintă condiţiile de instruire a elevilor, care pot să exercite o

acţiune negativă asupra sănătăţii copiilor. În acest scop s-au studiat parametrii microclimatici şi

concentraţia CO2 pe parcursul lecţiilor, în două perioade ale anului (perioada caldă şi rece).

În primul rând, e de menţionat temperatura joasă a aerului din clasele de studii şi

concentraţia majorată de CO2 (tabelul 1). Sunt stresante temperaturile joase în perioada rece al

anului în toate liceele supuse studiului. Valori ale temperaturii sub 150C au fost înregistrate în

liceul teoretic Gordineşti din r-nul Edineţ, la începutul lecţiilor înregistrându-se o temperatură

medie de 12,8±0,4, ca spre finele lecţiilor ea să atingă nivelul de 13,6±0,1. Valori ale

temperaturii mai jos de limitele normei igienice (norma igienică 18-200C) s-au înregistrat în

liceele „Feteşti” din r-nul Edineţ, „Mihai Eminescu” şi „Mihai Sadoveanu” din r-nul Cahul.

Umiditatea relativă a aerului din clase variază pe parcursul lecţiilor şi depăşeşte limitele

normativelor igienice (30-60%) în toate liceele supuse studiului.

124

Tabelul 1

Dinamica modificării indicilor microclimatici şi indicilor chimici (concentraţiei de CO2)

pe parcursul lecţiilor în diferite perioade ale anului

Notă: a – începutul lecţiilor; b – sfîrşitul lecţiilor.

Instituţiile de

învăţământ

Perioada caldă Perioada rece

Temperatura

aerului, oC

Umiditatea relativă,

%

Concentraţia de CO2,

%

Temperatura

aerului, oC

Umiditatea relativă,

%

Concentraţia de CO2,

%

a b a b a b a b a b a b

R-n

ul

Edin

eţ

L.T.

Gordineşti,

s.Gordineşti

19,2±0,3 20,8±0,5 61,3±2,3 75,7±2,8 0,06±0,03 0,22±0,02 12,8±0,4 13,6±0,1 62,0±1,5 74,8±2,1 0,07±0,02 0,29±0,01

L.T. Feteşti,

s.Feteşti 18,9±0,2 20,2±0,4 68,2±2,9 79,4±3,4 0,08±0,01 0,27±0,02 16,3±0,2 16,7±0,5 74,6±2,2 81,3±3,9 0,11±0,03 0,36±0,04

R-n

ul

Str

ăşen

i

L.T. „Ion

Inculeţ” ,

s.Vorniceni

20,1±0,6 22,4±0,3 69,3±1,8 72,1±3,2 0,05±0,02 0,21±0,04 19,6±0,5 20,3±0,3 71,6±2,6 83,5±2,4 0,08±0,01 0,34±0,03

L.T. ”Aleco

Ruso” ,

s.Cojuşna

19,5±0,4 21,1±0,2 56,3±3,2 78,3±2,4 0,05±0,03 0,21±0,05 20,9±0,3 21,8±0,2 65,2±1,8 76,6±1,2 0,07±0,02 0,29±0,03

R-n

ul

Cah

ul

L.T. „Mihai

Eminescu”, s.

Crihana

Veche

20,1±0,2 21,2±0,3 58,7±2,2 68,4±2,8 0,04±0,02 0,18±0,03 17,8±0,4 18,7±0,2 63,7±3,5 72,8±2,4 0,06±0,03 0,31±0,02

Şc.medie

„Mihai

Sadoveanu”,

s.Vadul lui

Isac

22,1±0,4 24,5±0,3 40,1±3,1 49,3±1,2 0,05±0,01 0,16±0,03 16,3±0,2 18,3±0,3 69,8±2,8 76,4±1,6 0,07±0,01 0,27±0,02

125

Mult mai semnificative sunt modificările conţinutului dioxidului de carbon în aer, care

viciază mediul ocupaţional din clasele de studii. Concentraţia CO2 variază în timpul zilei, iar cele

mai exprimate modificări se înregistrează în perioada rece a anului.

Concentraţia dioxidului de carbon depăşeşte limitele admisibile la finele lecţiilor în toate

instituţiile preuniversitare incluse în studiu, însă cea mai exprimată valoare a fost înregistrată în

liceele Feteşti, „Ion Inculeţ” şi „Mihai Eminescu” depăşind normativul igienic (0,1%) de 3 ori. În

celelalte licee concentraţia dioxidului de carbon a fost depăşită de 2 ori faţă de concentraţia

maximal admisibilă.

S-a determinat numărul total de fungi în 1 m3 de aer al claselor. Numărul total de fungi a

constituit 849 UFC/m3, ceea ce ar constitui o încărcare fungică de o intensitate maximă.

Concomitent a fost examinată contaminarea încăperilor cu micete. În clase se menţine o

contaminare destul de înaltă cu Penicillium - 46,5% probe, Mucor – 21,2%, Aspergillus şi

Scopulariopsis – câte 11,9%. Acest tablou ne permite de a evalua importanţa micetelor în

dezvoltarea şi declanşarea maladiilor respiratorii cronice.

Pentru evitarea îmbolnîvirilor cu maladii respiratorii cronice şi profilaxia lor se recomandă:

- ermetizarea geamurilor în perioada rece a anului şi acoperirea ferestrelor cu jaluzele în

perioada caldă pentru evitarea supraîncălzirii încăperilor;

- deblocarea canalelor de ventilare şi măsuri de restabilire a ventilaţiei naturale;

- organizarea unui regim de odihnă adecvat pentru copii la pauze şi pentru efectuarea

aerisirei încăperilor;

- deridicarea calitativă a încăperilor;

- excluderea zonelor de umezeală şi expansiunilor de mucegai şi igrasie, tratarea lor cu

preparate speciale.

Concluzii

1. Condiţiile de instruire a elevilor în şcoală se caracterizează prin temperaturi joase,

ceea ce nu corespunde normativelor igienice, conţinut major a bioxidului de carbon

ce depăşeşte normativul igienic de 2-3 ori (norma 0,1%).

2. Impurificarea încăperilor cu fungi (Penicillium, Mucor) şi umiditatea relativă a

aerului sporită reprezintă factorii determinanţi în apariţia maladiilor respiratorii

cronice.

Bibliografie

1. Guştiuc V., Tcaci Eudochia. Impactul factorilor mediului de instruire din instituţiile de

învăţământ preuniversitar asupra stării de sănătate a elevilor. În: Materialele conferinţei

ştiinţifico-practice. Factorii de risc din mediu şi sănătate. Chişinău, 2010, p. 151-156.

2. Hajat S, Anderson HR, Atkinson RW, Haines A. – Efects of air pollution on general

practitioner consultations for upper respiratory diseases in London. JN: Occup Environ

Med, 2002 May, 59(5), 294-299.

3. King N. Auger-p; indoor air quality, fungi, and health. How do we stand? Can-Fam-

Physician. 2002 Feb: 48:298-302.

4. Şciuca S., Friptuleac G., Selevestru R. Factorii de risc exogeni responsabili de

dezvoltarea astmului bronşic la elevi. În: Materialele conferinţei ştiinţifico-ptactice

naţionale cu participare internaţională. Sănătatea copiilor şi factorii exogeni de risc.

Chişinău, 2012, p97-101.

126

ASPECTELE MEDICO- SOCIALE ALE ANEMIEI FERODEFICITARE LA COPII

PRIMULUI AN DE VIAŢĂ

Svetlana Toderaş, Ion Hăbăşescu

Catedra Igienă USMF ,, Nicolae Testemiţanu”

Summary

Medical-social aspects of iron deficiency anemia of children in first year of life

One of the most current nutritional problems in the Republic of Moldova has become the

iron- deficiency anemia for the children in the first year of life, which has a negative impact both

for the economic performance of our state and for the public health. The prevention strategies

against this anemia must be directed towards facilitating access to various foods, to supply the

food with iron and to improve the public health services.

Rezumat

Una dintre cele mai actuale probleme nutriţionale în Republica Moldova a devenit cea a

anemiilor feriprive la copii primului an de viaţă, care are un impact negativ atît a performanţelor

economice ale statului, cît şi a sănătăţii publice. Strategiile de prevenire a acestei anemii trebuie

îndreptate spre facilitarea accesului la produse alimentare variate, suplimentarea alimentelor cu

fier, ameliorarea serviciilor de sănătate publică.

Actualitatea

Sănătatea şi alimentaţia sunt două categorii interdependente de o importanţă vitală. Un

statut nutriţional echilibrat constituie, la nivel individual şi colectiv, baza necesară pentru o

sănătate bună. Diversele investigaţii privind starea de nutriţie şi alimentaţia copiilor şi mamelor,

efectuate pe parcursul ultimului deceniu în Republica Moldova de către Ministerul Sănătăţii în

cooperare şi cu suportul UNICEF, au permis estimarea procentului anemiilor la copiii sub 5 ani

şi la femeile de vârstă fertilă, gradul de conştientizare a importanţei prevenirii rahitismului

carenţial la copiii sub 2 ani şi necesitatea unei strategii de prevenire a acestei patologii prin

administrarea suplimentară, trimestrială, a vitaminei D, începând cu ultimul trimestru de

graviditate [4].

Potrivit biroului naţional de statistică în anul 2011 morbiditatea copiilor în primul an de

viaţă (Figura 1.) a constituit 1745 cazuri la 1000 copii faţă de 1571 cazuri în anul 2006. În

primul an de viaţă copiii cel mai mult suferă de boli ale aparatului respirator (817 cazuri la 1000

copii), anemie (235 cazuri la 1000 copii), patologii perinatale (134 cazuri la 1000 copii) şi boli

ale sistemului nervos (99 cazuri la 1000 copii) [3].

Figura 1. Morbiditatea copiilor în primul an de viaţă, la 1000 copii, 2007-2011

127

În conformitate cu criteriile O.M.S., existenţa anemiei în Republica Moldova reprezintă o

importantă problemă de sănătate publică. Conform datelor statistice a Ministerului Sănătăţii,

ratele de anemie la copiii sub 1 an reprezintă cca. 20 %. Anemia afectează 28 % din copiii sub 5

ani, 20 % din femeile de vârstă fertilă ( 18- 49 ani) şi aproape 50 % din copiii cu vârsta între 6 şi

12 luni [4].

Carenţa de fier în organism duce la dereglarea metabolismului şi mecanismelor de

adaptare a copilului şi ca rezultat favorizează creşterea incidenţei bolilor infecţioase respiratorii.

Importanţa fierului pentru organismul copilului este prezentată de asigurarea transportului de

oxigen din plămâni către toate ţesuturile. Fără fier, celulele lipsite de oxigen, dezvoltă hipoxie

tisulară cu diferite consecinţe grave în dezvoltarea copilului. Datele statistice privind

morbiditatea copiilor în vîrstă de 0-17 ani de unele boli infecţioase şi helminteaze ( Figura 2.)

evidenţiază că deficitului de Fe este unul dintre factorii ce contribuie la agravarea evoluţiei

bolilor infecţioase [5].

Figura 2. Morbiditatea copiilor în vîrstă de 0-17 ani de unele boli infecţioase şi helminteaze, la

100 mii copii din grupa de vîrstă respectivă , 2008-2011

În cazul unei carenţe de fier în organismul copilului se înregostreauă dereglarea sintezei

glucocorticoizilor şi androgenilor de către suprarenale. La aceşti copii s-a demonstrat că

infecţiile respiratorii virale acute sunt de trei ori mai frecvente comparativ cu ceineanemizaţi [8].

E de menţionat ca factorii de risc ai anemiei ferodeficitare sunt: nivel insuficient de fier

în organism, în alimentaţie, pierderi de fier în urma hemoragiilor de diversă etiologie, dereglarea

absorbţiei intestinale, dereglarea metabolismului Fe în organism. În perioada neonatala cauzele

anemizării sunt epuizarea rezervelor de fier: cerinţe fiziologice sporite de fier cauzate de

creşterea rapidă a volumului de sânge şi a masei corporale la copiii până la un an, care depăşesc

posibilitatea de absorbţie a Fe, alimentaţia artificială cu lapte de vacă care conţine puţin fier şi

provoacă enteropatie cu dereglarea absorbţiei şi pierderii de sânge intestinal, diversificarea

alimentară tardivă şi/sau incorectă, predominat cu preparate făinoase, regimul vegetarian, diareea

cronică, malnutriţie, rahitism, necesar sporit de Fe în tuberculoză, infecţii urinare, septicemii,

osteomielite [7].

Printre factorii sociali sunt: migraţia, starea economică şubredă din ţară, condiţiile de trai,

alimentaţia neechilibrată [6].

Unele studii efectuate în republica Moldova au demostrat însemnătatea deficienţei de

fier.

Studiului National de Nutritie (1997) a demonstrat că 47% de copii 6-12 luni şi 28% de

copii 0-5 ani suferă de anemie. Se consideră, că cauza principală a acestor anemii este

reprezentată de carenţa de fier în organism copilului.

128

Un alt studiu a evidenţiat prezenţa anemiei la 47 % din copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi

12 luni, la 28 % din copiii până la 5 ani şi la 20 % din femeile de vârstă fertilă. Deficienţa de fier

afectează performanţa cognitivă şi duce la scăderea coeficientului de inteligenţă cu 5-10 puncte,

influenţând comportamentul şi dezvoltarea copiilor; ea afectează statutul imunitar prin boli

infecţioase multiple, fiind asociată cu rate înalte ale morbidităţii. În acelaşi timp, deficienţa de

fier şi anemia pot reduce până la 30 % capacitatea organismului la efort fizic şi, prin urmare,

aduc prejudicii serioase productivităţii muncii şi performanţelor individuale [4].

Potrivit studiului ,, Evaluarea anemiei ferodeficitare la copii primului an de viaţă cu

pneumonie”, s-a constatat că copii cu anemie ferodeficitară sunt mai frecvent bolnavi (28,6%),

decât copii сe nu fac anemie (18,5%). Factorul alimentar prenatal şi postnatal ocupă un rol

important în dezvoltarea anemiei la copii sugari. Utilizarea preparatelor de fer în timpul sarcinii a

contribuit la profilaxia anemiei sugarului. Complicaţiile pulmonare la aceşti copii sunt raportate

mai frecvent comparativ cu copii fără anemie. Factorii de risc au un rol important în dezvoltarea

anemiei fierodeficitare la copii sugari cu pneumonie [1].

Concluzie

Deficienţa de fier, ca şi alte deficienţe nutriţionale, este în mare măsură o consecinţă a

stării economiei naţionale. În scopul ameliorării situaţiei nutriţionale, se recomandă:

1. O alimentaţie echilibrată (cantitativ si calitativ );

2. Folosirea amestecurilor adaptate suplimentate cu Fe (la copii alimentaţi artificial);

3. Respectarea regimului zilei, plimbări la aer curat;

4. Efectuarea în fiecare lună a analizei generale de sînge;

5. Copiilor prematuri în dependenţă de gradul prematurităţii li se va administra preparate

perorale de fier(sulfat de fier);

6. Copiilor alimentaţi artificial şi celor din grupul de risc li se vor recomanda amestecuri

adaptate îmbogăţite cu fier începând cu vârsta de 3-5 luni de viaţă, iar pentru prematuri începând

de la 1,5-2 luni de viaţă;

7. Copiilor din grupul de risc (prematuri alimentaţi natural sau care nu au primit amestecuri

adaptate îmbogăţite cu fier , copii din sarcina multiplă, cu masa corporală mare la naştere, cu

creştere accelerată) li se recomandă administrarea profilactică a preparatelor de fier;

8. Diversificarea cu preparate de carne (rata de asimilare a Fe de 20 de ori mai bună decât

din vegetale), cereale, pireuri de fructe şi legume îmbogăţite cu Fe;

9. Copii ce suferă de anemie feroprivă trebuie să fie luaţi la supraveghere prin

dispensarizare la medicul de familie;

10. Strategii naţionale îndreptate spre ameliorarea serviciilor de sănătate publică.

Bibliografie

1. Anchel-Jarcuţchi Victoria, Şciuca Svetlana, Vîntu Alina, Gorea Aliona, Catedra Pediatrie

Rezidenţiat şi Secundariat Clinic USMF „Nicolae Testemiţanu"1,SCRC „Em. Coţaga"2,

Evaluarea anemiei ferodeficitare a copiilor primului an de viaţă cu pneumonie. Analele

ştiinţifice ale USMF ,,N. Testemiţanu” , Probleme actuale ale sănătăţii mamei şi

copilului. Zilele Universităţii, 21- 23 octombrie 2009, Ediţia X-a, vol. 5, p. 254.

2. Berdaga Viorica, Sănătatea copiilor din republica Moldova,

http://www.ms.gov.md/_files/147-15_sanatatea_copiilor.pdf.

3. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova: Situaţia copiilor în Republica

Moldova în anul 2011, 01.06.2012, http://www.statistica.md/newsview.php?l

=ro&id=3775&idc=168.

4. Bîrcă Adrian, Oîrv Luminiţa, Csatlos Carol: Starea de nutriţie în Republica Moldova,

http://www.agir.ro/buletine/116.pdf.

129

5. Corniţescu G., Condensări pulmonare la sugari şi copilul mic", Jurnal de pediatrie,

Craiova, 2006, p.97.

6. Ferdohleb Alina, Factorii sociali ai managementului calităţii prestat la copii sub 5 ani de

viaţă în Republica Moldova.Arta medicală, 2008, Nr. 2 (29)

http://www.artamedica.md/articles/29/ferdohleb.pdf.

7. Protocol clinic naţional Anemia fierodeficitară la copil, Chişinău, 2010.

8. Анастасевич Л. Малкоч А. „Железодефицитная анемия у детей грудного и

младшего возраста", Москва, Журнал „Педиатрия", 2007, N 24, 123c.

DESPRE MONITORIZAREA CONŢINUTULUI DE NITRAŢI ÎN PRODUSELE

AGROALIMENTARE, COMERCIALIZATE ÎN MUNICIPIUL CHIŞINĂU

Alexei Chirlici1, Irina Voica

1, Svetlana Vetiu

2, Ludmila Antosii

2,

Raisa Cebanov2

,Aurelia Dondiuc2

1USMF „Nicolae Testemiţanu”,

2CSP municipal Chişinău

Summary

About the monitoring of nitrates’ content in agricultural

products marketed in Chişinau - city

There were evaluated the results of laboratory analyzes of agricultural food – stuffs’

samples made in the Center of Public Health of Chisinau - city over the last 7 years (2005 -

2011). Increased quantities of nitrates were found in samples of radishes, squash, melon,

beetroot, potatoes, black radish, cabbage, watermelon, eggplant, herbs, sweet peppers,

cucumbers, carrots, green and dried onions. In the samples of grapes, fruits, mushrooms, canned

vegetables for children amounts of nitrates over limits have not been established. It was proposed

the modification of food sampling’s scheme.

Rezumat

Au fost evaluate rezultatele analizelor de laborator ale probelor de alimente efectuate în

Centrul de Sănătate Publică al municipiului Chişinău pe parcursul ultimilor 7 ani (2005 -2011).

Cantităţi sporite de nitraţi au fost depistate în probele de ridiche de lună, dovlecei, pepene

galben, sfeclă roşie, cartofi, ridiche neagră, varză, pepene verde, vinete, verdeaţă, ardei graşi,

castraveţi, morcovi, ceapă verde şi uscată. În probele de struguri, fructe, ciuperci, conserve din

legume pentru copii n-au fost stabilite cantităţi supra limită de nitraţi. A fost propusă modificarea

schemei de prelevare a probelor de alimente.

Actualitatea

Nitraţii prezintă nişte substanţe alogene, care nimerind în organism în cantităţi sporite cu

produsele agroalimentare, dar şi cu apa pot influenţa sănătatea omului (2,4,5). Conţinutul

nitraţilor în diverse obiecte ale mediului înconjurător, inclusiv în produsele agroalimentare,

depinde de mai mulţi factori: umiditate, lumină, temperatura aerului şi a solului etc. În ultimele

două decenii, din diverse motive, în primul rând economice şi organizatorice, utilizarea

îngrăşămintelor în majoritatea cazurilor a fost în scădere. În legătură cu aceasta în republică, în

general, s-a constatat o anumită scădere a ponderii probelor de produse agroalimentare, în care

conţinutul nitraţilor a fost supra limită. Şi totuşi, experienţa acumulată atestă faptul, că în

anumite produse agroalimentare are loc o acumulare mai sporită de nitraţi. Prin metode oficiale

de laborator acest fapt este constatat în fiecare an. În felul acesta, în pofida faptului, că la prima

vedere actualitatea problemei nitraţilor pare a fi ceva mai scăzută faţă de perioada precedentă,

totuşi necesitatea supravegherii igienice permanente a conţinutului de nitraţi, în special, în unele

130

produse agroalimentare rămâne în vigoare. În mare măsură, problema este legată, de utilizarea

iraţională a îngrăşămintelor organice şi minerale (1,3). Reieşind din aceste considerente noi ne-

am pus scopul de a scoate în evidenţă şi a evalua situaţia reală privind dinamica conţinutului de

nitraţi în municipiul Chişinău pe parcursul ultimei perioade de 7 ani în scopul unei eventuale

perfecţionări a supravegherii de stat a Sănătăţii Publice la acest capitol.

Material şi metode

Au fost analizate rezultatele investigaţiilor de laborator a probelor de produse

agroalimentare, efectuate în Centrul de Sănătate Publică Municipal Chişinău pe parcursul

ultimilor 7 ani (2005-2011. Probele produselor alimentare au fost prelevate în diferite sectoare

ale municipiului Chişinău şi în localităţile rurale. Investigaţiile de laborator au fost efectuate prin

metoda potenţiometrică aprobată.

Rezultate şi discuţii

Pe parcursul perioadei luate în studiu au fost prelevate şi apoi supuse investigaţiilor de

laborator probe ale următoarelor produse alimentare: cartofi, varză de toamnă, varză de vară,

morcovi, roşii, castraveţi, sfeclă roşie, ceapă, ceapă verde, pepeni galbeni, pepeni verzi, ardei

graşi, dovlecei, struguri, vinete, usturoi, ridiche de lună, ridiche neagră, mazăre,

ciuperci,verdeaţă, mere, prune, piersici, lămâie, citrice, rodii, conserve de legume pentru copii. În

total, au fost analizate 6332 probe de produse agroalimentare. Pe parcursul anilor numărul

probelor analizate a fost diferit, însă, numărul cel mai mic de probe (567) şi cel mai mare (1485)

s-au nimerit a fi în doi ani consecutivi şi a nume - 2009 şi 2010. În ultimul an al studiului

numărul probelor prelevate şi supuse analizelor de laborator în scopul determinării conţinutului

de nitraţi a fost în scădere faţă de anul precedent (1357 probe), dar totuşi, mult mai ridicat faţă de

ceilalţi ani ai perioadei menţionate. Aşa, spre deosebire de ultimii doi ani ai perioadei luate în

studiu la începutul acesteia în anul 2005 au fost ridicate pentru analizele de laborator 733 probe

de produse agroalimentare, numărul probelor recoltate crescând în anul următor la 984, iar apoi

scăzând în următorul an 2007 la 599 şi având doar o uşoară creştere (607 probe) în anul 2008.

Ponderea diverselor produse în structura generală a probelor analizate a fost, de

asemenea, diferită. Astfel, pe parcursul perioadei luate în studiu, pe primul loc s-au situat probele

de cartofi, numărul total fiind de 884, iar ponderea lor alcătuind 14,0%. Locul doi a fost ocupat

de probele analizate de morcovi (578 probe), cota-parte constituind 9,1% . Pe locul trei s-au

plasat probele de ceapă uscată (529 probe), cota - parte a acestora constituind 6,4%. Împreună

cu probele analizate de ceapă verde (38 probe cu o pondere de 0,6%) numărul total al probelor

analizate de ceapă ajunge la 567 cu o cotă – parte generală de 9,0%. Numărul total al probelor

analizate de roşii (locul patru) a fost de 513, ponderea lor constituind 8,1%. Plasându-se pe locul

cinci, cota-parte a probelor de varză de toamnă a alcătuit 7,9% (502 probe). Împreună, însă, cu

cele 260 probe analizate de varză timpurie ponderea generală a probelor de varză constituie

12,0% (total – 762 probe), deci ar putea fi plasată în acest caz pe locul doi imediat după probele

analizate de cartofi. Dacă, însă, reieşim din ideea separării probelor menţionate, atunci pe locul

următor, adică al şaselea, s-au situat probele de sfeclă roşie, cota-parte a acestora în structura

generală de probe de produse agroalimentare constituind 6,4% (406 probe). Pe locul şapte s-au

plasat concomitent probele analizate de castraveţi, dar şi de mere, cota – parte a acestor două

grupe de produse agroalimentare alcătuind câte 5,3% (336 şi 334 probe, respectiv). Cota - parte a

celorlalte grupe de produse agroalimentare (legume, diverse fructe, ciuperci, struguri, conserve

pentru copii) a alcătuit fiecare în parte mai puţin de 5 %, cea mai mică pondere având-o probele

analizate de mazăre (0,02%), ciuperci şi prune (câte 0,06%), usturoi (0,2%), piersici (0,3%),

conserve din legume pentru copii (0,4%), ridichea de lună şi rodii (câte 0,9%). Trebuie de

menţionat, însă, că în perioada luată în studiu nu toate alimentele au fost analizate anual. Aşa,

probele de varză de vară au fost analizate doar în primii patru ani. Şi probele de ceapă verde au

131

fost analizate în patru ani, lipsind în anii 2005, 2008 şi 2009. Probele de ardei dulce şi struguri n-

au fost prelevate şi analizate la mijlocul perioadei luate în studiu(2008), de vinete şi verdeaţă – în

anii 2008 şi 2009, de ridiche neagră – în anii 2009 şi 2011. Probele de ceapă verde au fost

recoltate şi analizate în patru ani ai studiului(2006, 2007, 2010 şi 2011). De asemenea, în patru

ani ai studiului şi anume în primii şi ultimii doi ani au fost analizate probele de citrice, iar

probele de usturoi şi ridiche de lună – în primii trei ani. În câte doi ani au fost analizate probele

de rodii, mere, piersici. Doar într-un singur an au fost analizate probelor de conserve din legume

pentru copii, mazăre, ciuperci, prune.

În medie, pe parcursul întregii perioade luate în studiu, nitraţii în cantităţi, care depăşeau

limitele maxime admise (LMA) în vigoare, au fost depistaţi în 4,2% de probe analizate, cea mai

mică pondere fiind în primul an al studiului((2,2%) şi cea mai mare – în cel de al treilea an, 2007

– 6,8%. O pondere ceva mai scăzută de probe de alimente cu cantităţi supra limită de nitraţi şi

anume de 6,5% a fost stabilită în anul 2009, urmată fiind de ponderea acestor probe din anul

2006 - 5,9%. La mijlocul perioadei luate în studiu (2007) ponderea probelor de produse

agroalimentare cu cantităţi sporite de nitraţi a fost de 2,6%, în penultimul an (2010) – de 2,4% cu

o anumită creştere în ultimul an (2011) – 3,3%.

Cantităţi sporite de nitraţi au fost stabilite la analiza probelor următoarelor produse

agroalimentare: cartofi, varză, morcovi, castraveţi, sfeclă roşie, ceapă uscată şi verde, pepeni

galbeni, pepeni verzi, ardei, dovlecei, vinete, ridiche neagră, ridiche de lună şi verdeaţă. În

fiecare an din cei şapte luaţi în studiu cantităţi de nitraţi ce depăşeau LMA au fost depistate în

probele de cartofi, varză şi sfeclă roşie, în şase ani – în probele de pepeni galbeni şi dovlecei, în

patru ani – în probele de morcovi, în trei ani –în probele de pepene verde şi ceapă uscată, în doi

ani – în probele de castraveţi. Probe de ridiche de lună au fost ridicate pentru analizele de

laborator şi supuse cercetării la conţinutul de nitraţi doar în primii trei ani şi de fiecare dată într-o

parte din ele au fost depistate cantităţi, care depăşeau normativele în vigoare. În trei ani din cei

patru, când au fost analizate probe de ceapă verde, s-au depistat cantităţi sporite de nitraţi, în doi

ani din cei şase, când au fost analizate probe de ardei graşi şi tot în doi ani din cinci, când a fost

analizată ridichea neagră şi verdeaţa.

Nici într-o probă de roşii, struguri, usturoi, citrice, rodii, mere, prune, piersici, mazăre,

ciuperci şi conserve din legume pentru copii n-au fost depistate cantităţi supra limită de nitraţi.

După ponderea medie a probelor cu cantităţi sporite de nitraţi, calculându-se rezultatele pentru

anii, când probele de alimente au fost ridicate şi analizate, acestea pot fi enumerate în felul

următor: ridichea de lună (locul I), dovleceii (locul II), pepenii galbeni (locul III), sfecla roşie

(locul IV), cartofii (locul V), ridichea neagră (locul VI), varza (locul VII), pepenele verde (locul

VIII), vinete şi verdeaţa (locul IX), ardeii graşi (locul X), castraveţii şi ceapa verde (locul XI),

morcovii (locul XII), ceapa uscată (locul XIII).

Cantităţi sporite de nitraţi au fost stabilite în probe ale următoarelor grupe de alimente:

ridichea de lună, dovleceii, pepenii galbeni, sfecla roşie, cartofii, ridichea neagră, varza, pepenele

verde, vinete şi verdeaţa, ardeii graşi, castraveţii şi ceapa verde, morcovii, ceapa uscată.

În cei trei ani, când ridichea de lună a fost luată pentru analizele de laborator s-a

constatat, că ponderea medie a probelor cu cantităţi de nitraţi supra limită s-a dovedit a fi cea mai

ridicată şi anume – 30,8%. În primul an al studiului au fost puse în evidenţă 16,7% de probe

nesatisfăcătoare, în cel de al doilea – 14,3%, cu o creştere considerabilă în cel de al treilea an,

când cota – parte a probelor menţionate a ajuns până la 61,5%. Analizaţi fiind la conţinutul de

nitraţi anual, depăşiri ale conţinutului de nitraţi în dovlecei n-au fost stabilite doar în primul an.

Pentru toată perioada de şapte ani ponderea probelor de dovlecei cu conţinut sporit de nitraţi a

fost, în medie, de 29,5%. Cea mai mare pondere (61,1%) a acestor probe a fost stabilită în cel de

al doilea an, 2006, fiind în scădere apoi în următorii doi ani 2007 şi 2008 (35,3 şi 23,5%,

respectiv), ca mai apoi să crească ajungând la 40,0% în anul 2009. În ultimii ani ai studiului cota

– parte a probelor neconforme a fost de 17,4 şi 29,0%, respectiv. Analogic cu rezultatele obţinute

132

la analiza dovleceilor şi la analiza pepenilor galbeni într-un an al studiului (2007) n-au fost

depistate probe cu cantităţi sporite de nitraţi. Cea mai ridicată pondere (37,5%) a probelor

nesatisfăcătoare de pepeni galbeni a fost găsită la mijlocul perioadei luate în studiu(2008). În

rest, spre deosebire de probele de ridiche de lună sau dovlecei, cota – parte a probelor cu cantităţi

sporite de nitraţi s-a dovedit a fi ceva mai uniformă. Aşa, în primii doi ani ai studiului cota-parte

a probelor de pepeni galbeni cu cantităţi de nitraţi ce depăşeau LMA a fost de 26,3 şi 25,0%,

respectiv. În ultimii trei ani ai studiului cota – parte a probelor de pepeni galbeni cu cantităţi

sporite de nitraţi a fost de 22,9; 18,8 şi 20,7%, respectiv.

Deşi situată pe locul patru după ponderea probelor cu cantităţi sporite de nitraţi, deci în

imediata apropiere după pepenii galbeni, cota - parte medie a probelor de sfeclă cu cantităţi supra

limită de nitraţi este de două ori mai mică, alcătuind 10,9%. Stabilite anual, ponderea acestor

probe a fost cea mai mică la începutul studiului (1,8%), iar cea mai ridicată – la sfârşitul acestuia

(22,0%). În cel de al doilea an al studiului cota – parte a probelor menţionate a crescut

considerabil faţă de primul an, ajungând până la 16,5%, scăzând în cel de al treilea an 2007 până

la 11,8%. Scăderea aceasta în continuare a devenit dramatică(2,9%) la mijlocul perioadei luate în

studiu (2008), ca mai apoi în următorii ani să fie în creştere, ajungând la 10,2 şi 11,3% în anii

2009 şi 2010, respectiv. Datele medii pentru cota – parte a probelor de alimente plasate pe

următorul, cel de al cincilea loc, scad practic, de asemenea, în jumătate faţă de cele precedente.

În felul acesta, probele de cartofi cu cantităţi sporite de nitraţi, puse în evidenţă anual pe

parcursul întregii perioade luate în studiu, au alcătuit o cotă - parte medie de 5,5%. Dacă la

începutul studiului ponderea probelor menţionate a fost cea mai joasă (1,6%), apoi în anul

următor 2006 aceasta a crescut până la 9,0%, iar în cel de al treilea an a atins cea mai înaltă

valoare şi anume – 12,6%. O scădere considerabilă, însă, a fost atestată la mijlocul perioadei

luate în studiu (1,9%), după ce creşte puţin (3,3%) în anul următor 2009, apoi scade în

penultimul an, ajungând la 2,5% şi apoi din nou se ridică în ultimul an (7,8%). Probe de ridiche

neagră cu cantităţi sporite de nitraţi au fost puse în evidenţă doar în doi ani din cei cinci, când

acestea au fost prelevate pentru analizele de laborator. Cota – parte a probelor menţionate a

alcătuit, în medie, pentru cinci ani 5,2%, reieşind din ponderea de 14,3% în anul doi al studiului

şi 11,8% - la mijlocul perioadei respective.

Analogic cu cartofii probele de varză au fost analizate anual şi tot în fiecare an se

depistau probe cu cantităţi sporite de nitraţi. În medie, pe parcursul perioadei luate în studiu cota

- parte a probelor menţionate de varză a fost de 3,4%. Cea mai mare pondere a probelor cu

cantităţi sporite de nitraţi a fost stabilită în cel de al treilea an al studiului (2007), alcătuind 6,4%.

În primii doi ani cota – parte a probelor nesatisfăcătoare a fost în creştere – de la 1,8% în 2005 la

5,0% în următorul an, 2006. Faţă de anul 2007 la mijlocul perioadei luate în studiu ponderea

probelor cu cantităţi supra limită de nitraţi a scăzut brusc, ajungând la 1,4%, apoi în următorii doi

ani 2009 şi 2010 a fost în creştere, având valorile de 2,1 şi 5,2%, respectiv ca apoi, în ultimul an

al studiului să scadă până la 2,7%.

Analiza anuală a pepenilor verzi a scos în evidenţă probe cu cantităţi sporite de nitraţi

doar în trei ani şi anume – la mijlocul studiului, în 2008 şi în ultimii doi ani, ponderea lor fiind

de 9,1%; 2,3% şi 6,8%, respectiv, cu o cotă – parte medie pentru toată perioada de 2,6%.

Vinetele şi verdeaţa au fost analizate anual în primii trei ani şi în ultimii doi. Probe

nesatisfăcătoare de vinete au fost stabilite în rezultatul investigaţiilor de laborator doar în anul

2006, ponderea lor fiind de 6,7% pentru acest an, iar pentru toată perioadă de cinci ani, având o

pondere medie de 1,3%. Aceiaşi cotă - parte medie a fost stabilită şi pentru verdeaţă, însă probe

nesatisfăcătoare au mai fost evidenţiate în cel de al treilea şi în penultimul an al studiului,

ponderea lor alcătuind 4,5 şi 4,7%, respectiv. Ponderea medie de probe de ardei graşi cu cantităţi

sporite de nitraţi pentru o perioadă de şase ani(n-au fost prelevate probe la mijlocul studiului) a

fost de 1,4%, acestea fiind scoase la iveală în anii 2005 şi 2010 (5,9 şi 2,3%, respectiv).

133

Într-un studiu efectuat în anii 2004 – 2005 de către Nastase V, Cuciureanu Rodica şi

Voitcu Mariana (3) în diferite zone geografice ale Moldovei (România) cantităţi ce depăşeau

normele de nitraţi au fost determinate în spanac, salată verde şi ridichi, fapt, care după părerea

autorilor se datorează capacităţii acestora de a cumula nitraţii, ca urmare a utilizării în mod

iraţional a fertilizanţilor agricoli cu conţinut de azot.

Cota - parte medie a probelor nesatisfăcătoare de castraveţi şi ceapă verde s -a dovedit a

fi aceiaşi – 0,9%. Castraveţii, însă, au fost analizaţi anual, iar ceapa verde în această perioadă a

fost analizată în patru ani ai studiului şi anume -2006, 2007, 2010 şi 2011, media rezultatelor

obţinute fiind calculată pentru aceşti ani. Cantităţi supra limită de nitraţi au fost stabilite în

probele de castraveţi în anii 2009 şi 2011 cu ponderea de 2,6 şi 3,8%, respectiv, iar în probele de

ceapă verde - în anii 2007, 2010 şi 2011, deci în trei din cei patru ani menţionaţi, ponderea

probelor nesatisfăcătoare fiind de 1,5; 1,0 şi 1,2%.

Morcovii şi ceapa uscată au fost analizate anual. Probe nesatisfăcătoare, însă, de morcovi

au fost puse în evidenţă în patru ani (2006, 2009, 2010 şi 2011), iar de ceapă uscată – în trei ani

şi anume - 2005, 2009 şi 2011. Ponderea probelor cu cantităţi sporite de nitraţi în anii menţionaţi

a fost în scădere – 2,2; 1,5; 1,1 şi 0,9%, respectiv cu o medie pentru toată perioada de 0,8%. Cota

– parte a probelor de ceapă uscată cu cantităţi de nitraţi ce depăşeau LMA de fiecare dată a fost

foarte apropiată şi anume – 1,7; 1,6 şi 1,8%, respectiv, sau având o cotă - parte medie pentru

toată perioada de 0,7%.

Concluzii şi propuneri 1. Pe parcursul unei perioade de şapte ani (2005 – 2011) au fost analizate 6332 probe de

produse agroalimentare, primele trei locuri în structura acestora fiind ocupate de cartofi,

morcovi şi ceapă.

2. În medie, pe parcursul întregii perioade luate în studiu cota – parte a probelor cu cantităţi

sporite de nitraţii a fost de 4,2% , cea mai joasă fiind în primul an al studiului((2,2%) şi

cea mai mare(6,8%) – în cel de al treilea.

3. Reieşind din rezultatele obţinute pentru anii, când analizele au fost efectuate, cantităţi

sporite au fost depistate (în ordine descrescândă) în probele următoarelor alimente:

ridichea de lună, dovlecei, pepeni galbeni, sfeclă roşie, cartofi, ridiche neagră, varză,

pepene verde, vinete şi verdeaţă, ardei graşi, castraveţi şi ceapă verde, morcovi, ceapă

uscată.

4. În fiecare an din cei şapte luaţi în studiu cantităţi de nitraţi ce depăşeau LMA au fost

depistate în probele de cartofi, varză şi sfeclă roşie, in şase ani – în probele de pepeni

galbeni şi dovlecei.

5. Nici într-o probă de fructe, struguri, ciuperci, conserve din legume pentru copii n-au fost

stabilite cantităţi supra limită de nitraţi.

6. Reieşind din rezultatele studiului poate fi recomandată o restructurare a schemei de

prelevare a probelor de produse agroalimentare în scopul analizei conţinutului de nitraţi.

Bibliografie

1. Busuioc Valentina, Sârcu Raisa – Influenţa introducerii îndelungate a îngrăşămintelor

minerale asupra conţinutul de nitraţi în cernoziomurile carbonate. În Tezele Congresului

IV al igieniştilor, epidemiologilor şi parazitologilor din Republica Moldova, Vol. I

Igiena, Chişinău, 1997 , p.171- 172.

2. Hura Carmen – Conţinutul în nitraţi şi nitriţi în unele produse vegetale, Revista Jurnal de

Medicină Preventivă, vol. 3, nr. 3-4, 1995, pag. 3.

3. Năstase V, Cuciureanu R, Voitcu M, et al: Cercetarea prezenţei nitraţilor şi nitriţilor din

mediul ambiant din zone geografice diferite din Moldova în corelaţie cu morbiditatea

prin methemoglobinemie. Rev.Med.Chir.Soc.Med.Nat Iaşi.1995; 19(3-4):179-185.

134

4. Ильницкий А.П.– Нитраты и нитриты питьевой водыкак фактор онкологического

риска. În Materialele Congresului V al igieniştilor, epidemiologilor şi microbiologilor

din Republica Moldova, vol. 1-A, Chişinău, 2003, p.80 – 81.

5. Опополь Н.И., Добрянская Е.В. - Нитраты. Кишинёв, Штиинца, 1986.

DEFICIENŢA DE IOD – PROBLEMĂ PERSISTENTĂ

ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ

Galina Obreja

Şcoala de Management în Sănătate Publică

Summary

Iodine deficiency – a persistent public health problem

Environmental iodine deficiency causes a wide spectrum of devastating mental and

physical disorders, collectively described as iodine deficiency disorders. While cretinism, the

extreme expression of iodine deficiency, has become very rare, of considerable greater concern

are the more subtle degrees of mental impairment associated iodine deficiency that lead to poor

school performance, reduced intellectual ability, and impaired work capacity. Long term

correction of iodine deficiency through salt fortification is cost-efficacy and has high proportion

benefit: cost. The adequacy of iodine status, which depends on continuous fortification measures,

needs to be regularly monitored.

Key words: iodine deficiency, iodine deficiency disorders, public health, cost-

effectiveness, benefit:cost, urinary iodine, total goiter prevalence, universal salt iodization.

Sumar

Deficienţa de iod în factorii de mediu provoacă un spectru larg de tulburări mentale şi

fizice devastatoare, denumite printr-un termen comun tulburări prin deficit de iod. Chiar dacă

cretinismul, exprimarea extremă a deficienţei de iod, a devenit rar în lume, cea mai mare

preocupare o prezintă astăzi gradele uşoare de afectare a creierului asociate cu deficienţa de iod

care duc la performanţe şcolare proaste, abilitate intelectuală redusă, afectarea capacităţilor de

muncă. Corecţia pe termen lung a deficienţei de iod prin fortificarea sării este cost-eficace şi

are un raport înalt beneficiu:cost. Statutul nutriţional în iod, care depinde de măsurile de

fortificare continuă, trebuie monitorizat cu regularitate pentru determinarea corespunderii

aporturilor în iod cu necesităţile fiziologice ale omului.

Cuvinte cheie: deficienţa de iod, tulburări prin deficit de iod, sănătate publică, cost-

eficacitate, beneficiu:cost, iodul urinar, prevalenţa totală a guşii, iodarea universală a sării.

Scurt istoric

Deficienţa de iod ca problemă de sănătate publică, dar şi socio-economică, a fost

recunoscută un secol şi jumătate în urmă. La începutul sec.19, pentru prima dată s-a sugerat că

utilizarea sării fortificate cu iod va îmbunătăţi sănătatea populaţiei care trăieşte în zonele

muntoase. Elveţia a fost prima ţară europeană care a introdus sarea iodată pe scară largă în

scopul eliminării deficienţei de iod.

Mai mult de 40 de ani în urmă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat prima

lucrare, în care a fost făcută o trecere exhaustivă în revistă a deficienţei de iod în lume.

În 1993, OMS a estimat, în baza analizei prevalenţei totale a guşii (PTG), că peste 1,5

miliarde persoane trăiesc în zone cu deficienţă naturală de iod (14). În 1997, la întrunirea

regională de la Munich s-a demonstrat severitatea problemei privind deficienţa de iod, inclusiv

reapariţia guşii şi, ocazional a cretinismului endemic, în unele ţări din Europa de Est după

135

întreruperea programelor de iodare a sării (4). Această întrunire a impulsionat eforturi masive în

implementarea sau revenirea la programele de iodare a sării.

În 1999, Biroul regional pentru Europa al OMS a adoptat eliminarea deficienţei de iod

ca una dintre ţintele planului său de acţiuni în nutriţie.

Deficienţa de iod ca problemă de sănătate publică în Republica Moldova a fost

determinată în anii 1995-1996. O treime dintre copiii născuţi anual în Republica Moldova sunt

supuşi riscului deficienţei de iod. În scopul eradicării tulburărilor prin deficit de iod Guvernul

Republicii Moldova a aprobat 2 programe naţionale (1998-2004 şi 2007-2010), având ca

strategie principală iodarea sării. Deşi evaluările realizării programelor naţionale şi atingerii

obiectivelor stipulate în ele denotă anumite succese, scopul final de eradicare a tulburărilor

prin deficit de iod ca problemă de sănătate publică nu a fost atins (3).

Deficienţa de iod, estimarea consecinţelor

Iodul este un micronutriment esenţial prezent în organismul uman în cantităţi foarte mici

(15-20 mg), aproape exclusiv în glanda tiroidă, ca component al hormonilor tiroidieni tiroxina

(T4) şi triiodtironina (T3). Hormonii tiroidieni reglează procesul metabolic în organism şi joacă

un rol determinant în procesul de creştere şi dezvoltare timpurie a majorităţii organelor, în

special a creierului. Creşterea şi dezvoltarea creierului la om are loc pe parcursul perioadei fetale

şi în primii trei ani de viaţă. Deficienţa de iod afectează sinteza hormonilor tiroidieni pe

parcursul acestei perioade critice, rezultând în hypotiroidism şi afectarea creierului, ce se

manifestă prin retard mental ireversibil (5).

Aportul zilnic recomandat de iod este de 90 µg pentru grupa de vârstă 0-59 luni, 120 µg

pentru grupa de vârstă 6-12 ani, 150 µg pentru adolescenţi şi adulţi şi 250 µg pentru femeile

gravide şi cele care alăptează. În cazul neasigurării acestor necesităţi fiziologice, în populaţie

apare o serie de anormalităţi funcţionale şi de dezvoltare, denumite printr-un termen comun

„tulburări prin deficit de iod” (TDI).

Deficienţa de iod are un impact multiplu, manifestându-se printr-un şir de efecte pe

parcursul vieţii cu sechele devastatoare, constituind o problemă serioasă în sănătatea publică

şi un impediment major în dezvoltarea economică şi socială a populaţiei afectate.

Consecinţele deficienţei de iod pe parcursul gravidităţii rezultă în sinteza defectuoasă a

hormonilor tiroidieni la mamă şi făt. Suplimentar, hypotiroxinemia maternă (nivele joase de

hormoni tiroidieni în sânge) duce la reducerea transferului transplacentar matern de tiroxină pe

parcursul fazei timpurii de dezvoltare a fătului (trimestrele unu şi doi), când asigurarea cu

hormoni tiroidieni a creierului fătului se efectuează aproape în exclusivitate de la mamă.

Complicaţie gravă pe termen lung a hypotiroxinemiei fetale apărute pe parcursul etapei timpurii

de gestaţie este dezvoltarea sindromului neurologic, care include retardul mental sever, diplegia

spastică, afecţiuni ale auzului şi strabismul. Aceste simptome sunt caracteristice pentru

cretinismul endemic neurologic. Pe de altă parte, dacă hipotiroxinemia fetală apare după prima

etapă de dezvoltare a creierului, o consecinţă gravă clinică pe termen lung este insuficienţa

severă a tiroidei cu oprirea creşterii, mixedema, întârzierea în dezvoltarea sexuală, cu un grad

mai mic de afecţiuni neurologice şi deficienţă mintală.

Deficienţa de iod la nou-născuţi se asociază cu mortalitate perinatală şi infantilă crescută,

greutate mică la naştere şi rate înalte de anomalii congenitale. Chiar şi deficienţa de iod lejeră şi

moderată, apărută în perioada neonatală, afectează dezvoltarea intelectuală a copilului (5).

Concentraţia hormonului tireostimulator (TSH) neonatal este ridicată.

Suplimentar la impactul său asupra creierului şi dezvoltării neuro-intelectuale, deficienţa

de iod în orice perioadă a vieţii, inclusiv la vârsta de adult, poate induce dezvoltarea guşii cu

complicaţii mecanice şi/sau insuficienţă a tiroidei. Dacă aportul de iod este foarte jos, secreţia

adecvată a hormonilor tiroidieni poate fi asigurată o anumită perioadă prin procese de adaptare,

inclusiv prin stimularea mecanismului de captare a iodului de către tiroidă, precum şi prin

metabolismul intratireoidal, care duce la sinteza şi secreţia preferenţială a T3. Acest mecanism

136

este declanşat şi menţinut esenţial prin creşterea secreţiei TSH de către glanda pituitară.

Consecinţele morfologice ale stimulării tirotropice îndelungate sunt hiperplazia tiroidei şi guşa.

O altă consecinţă a deficienţei de iod pe termen lung la adulţi şi la copii este dezvoltarea

hipertiroidismului în guşa multinodulară cu noduli autonomi în care proliferarea tirocitelor apare

cu clone celulare dispersate adăpostind activizarea mutaţiilor receptorilor TSH (8). Acest

mecanism este, de asemenea, responsabil de dezvoltarea hipertiroidismului indus de iod în cazul

unui aport excesiv brusc de iod la populaţia cu deficienţă în iod anterioară severă. Actualmente

este acceptat că hipertiroidismul la persoanele vârstnice şi hipertiroidismul indus de iod sunt

părţi componente ale tulburărilor prin deficit de iod.

Hipotiroidismului şi hipertiroidismului afectează advers funcţiile sistemului

cardiovascular (2).

Persoanele care trăiesc în zone cu deficienţă în iod au susceptibilitate ridicată a glandei

tiroide la radiaţiile ionizante.

Un program de control a deficienţei de iod în termeni economici este unul de valoare

atunci când costul programului este mai mic decât beneficiile care rezultă din corecţia

deficienţei. Studiile anterioare au arătat că fortificarea este cost-eficace (ca metodă de creştere a

aportului de iod are avantaje în comparaţie cu alte metode) şi are un raport înalt beneficiu-cost

(este o investiţie bună în sănătate). Cost-eficacitatea unei abordări este definită prin costul

atingerii unor rezultate specifice, în cazul dat, costul evitării fiecărui caz de guşă sau deficienţă

de iod. Exprimată, de obicei, în termeni de cost per deces evitat, acest calcul este mai puţin util

pentru fortificarea cu iod, unde consecinţele asupra mortalităţii sunt mai puţin documentate, iar

beneficiile importante includ creşterea productivităţii (1). Consecinţa economică cheie se

presupune a fi afectarea creierului la copii. Pe lângă aceasta, cost-eficacitatea, care este în special

utilă atunci când se compară diferite programe cu acelaşi rezultat, este mai puţin utilă în

elaborarea programelor de control şi prevenire a deficienţei de iod din cauza că există un consens

larg privind intervenţia aleasă, iodarea sării. Studiile anterioare au încercat să compare cost-

eficacitatea injecţiilor cu ulei iodat în Bangladeş, Indonezia, Peru şi Zair (14-46 cenţi SUA

(1987)), cu fortificarea apei în Italia (4 cenţi SUA (1987)) şi fortificarea sării în India (2-4 cenţi

SUA (1987).

Cost-beneficiul este compararea costului monetar al intervenţiei cu valoarea monetară a

rezultatelor sau beneficiului. În acest caz beneficiile constau din creşterea productivităţii, costuri

reduse pentru sănătate, precum şi din alte costuri de îngrijire a celor afectaţi de deficienţa de iod.

Estimarea cost-beneficiului este utilă pentru pledoarie în vederea creşterii resurselor şi pentru

compararea intervenţiilor în nutriţie şi sănătate cu alte tipuri de cheltuieli ale guvernului. La

calcularea proporţiei cost-beneficiu, rezultatul intervenţiei în sănătate, asemenea ca reducerea

prevalenţei guşii sau modificarea medianei iodului urinar (IU) al populaţiei, trebuie să fie

transformat în rezultat financiar, deseori derivat din alte studii. Astfel, studiile din trecut care

arată costul productivităţii pierdute per naştere a unei mame cu deficienţă de iod sunt utilizate

pentru estimarea costului evitării guşii de către o persoană (ca un rezultat intermediar).

OMS a arătat cost-eficacitatea şi proporţia beneficiu-cost a intervenţiilor cu

micronutrimente, în special a fortificării. Programele de iodare a sării au „raportul beneficiu:cost

foarte înalt”. Dacă costul fortificării sării cu iod este de $0,10 per persoană per an, atunci

raportul beneficiu:cost a acestei fortificări este de circa 40:1. Dacă costul este mai mic, $0,01

per persoană per an, precum se sugerează pentru America Centrală (O. Dary, personal

communication, 2002), atunci programele vor avea raport beneficiu:cost crescut considerabil,

circa 400:1 (1).

Beneficiile sociale ale eliminării deficienţei de iod au fost extensiv evaluate în baza

analizei datelor colectate din câteva regiuni ale lumii: Bolivia, Ecuador, Germania, India, şi

SUA. Complexitatea studierii costurilor sociale şi economice ale deficienţei de iod se explică

şi prin faptul că problema deficienţei de iod nu mai este privită doar limitată la guşă. Cele mai

137

importante efecte ale sale sunt asupra creşterii şi dezvoltării fătului, nou-născutului şi a

copilului. Beneficiile potenţiale în prevenirea deficienţei de iod sunt mult mai înalte, inclusiv

mai multă şi mai bună educaţie a copiilor, productivitate mai mare în viaţa de adult şi o mai

bună calitate a vieţii.

Efectul pozitiv al diminuării deficienţei de iod la indivizi şi comunităţi include

reducerea deficienţelor mintale, dismutismului, a hipo- şi hipertiroidismului, precum şi a

retenţiei subtile a potenţialului mental, care nu se evaluează uşor în testul IQ. Principalele efecte

ale deficienţei de iod moderată sau lejeră sunt consecinţele asupra dezvoltării creierului.

Deseori se face trimitere la numărul de puncte IQ pierdute de copilul născut de mama

care trăieşte în zonă deficientă în iod. Chiar dacă ştiinţific este imprecisă, această estimare de 10-

15 puncte IQ pierdute are o putere de pledoarie considerabilă pentru factorii de decizie naţionali

în termeni de pierdere a potenţialului economic din ţările lor. În ţările cu istorie îndelungată de

deficienţă în iod, aceste pierderi pot fi uşor omise, dar probabil afectează soarta vieţii multor

copii, părinţii cărora nici nu bănuiesc acest lucru, într-o lume tot mai competitivă şi globalizată.

Presupunerile făcute în baza datelor din Chile au demonstrat beneficiile programelor de

suplimentare cu iod, care au dus la venituri mai mari asociate cu reducerea deficienţei mentale.

Beneficiul reducerii deficienţei de iod la copii, în termeni de creştere a veniturilor lor pe toată

viaţa, depăşeşte considerabil costurile intervenţiilor.

Beneficiile economice la nivel individual sau de gospodărie sunt mai puţin

documentate. Evaluările făcute în China ca urmare a intervenţiilor de control a deficienţei de

iod au arătat creşterea veniturilor medii, creşterea exportului recoltelor de cereale şi

însănătoşirea suficientă a bărbaţilor, care au devenit apţi pentru satisfacerea serviciului militar.

În Ecuador, persoanele cu deficienţă moderată în iod erau mai puţin plătite pentru muncile

agricole.

Astfel, corecţia pe termen lung a deficienţei de iod este fezabilă cu costuri mici, iar

beneficiile corectării deficienţei de iod pe departe cântăresc mult mai mult decât riscurile ei

(6).

Evaluarea deficienţei de iod

Evaluarea iniţială a deficienţei de iod la nivel naţional pentru estimarea necesităţilor şi

a naturii intervenţiilor de corecţie a iodului include un spectru de activităţi de complexitate

tehnologică crescută. În primul rând, se evaluează prevalenţa şi severitatea guşii. Dacă guşă

este mică şi, prin urmare, dificil de diagnosticat, atunci urina este testată pentru conţinutul de

iod excretat, iar rezultatele sunt clasificate conform standardelor de prevalenţă şi semnificaţiei

severităţii problemei în sănătatea publică (12). Nivelul hormonal (de exemplu TSH) se

determină în cazul necesităţii unei informaţii mai detaliate.

Prezenţa deficienţei de iod era tradiţional depistată în cazul prezenţei guşii vizibile

(glanda tiroidă mărită în volum).

Indicatorul prevalenţa totală a guşii (PTG) rămâne util pentru evaluarea iniţială a

problemei, dar în general, nu este adecvat pentru procesele de monitorizare. Volumul glandei

tiroide se schimbă invers ca răspuns la afectarea aportului de iod cu o întârziere care variază

de la câteva luni la câţiva ani şi, astfel, prevalenţa guşii este un indicator al gradului

deficienţei de iod pe termen îndelungat. Criteriile epidemiologice actualmente recomandate de

OMS, UNICEF ŞI ICCIDD pentru evaluarea severităţii deficienţei de iod bazată pe prevalenţa

guşii la copii de vârstă şcolară (6-12 ani) sunt următoarele: lejeră – PTG 5,0-19,9; moderată –

PTG 20,0 -29,9; severă – PTG ≥30 (27). PTG este un indicator al deficienţei de iod de lungă

durată şi este mai puţin sensibilă decât IU în evaluarea modificărilor recente a statutului

nutriţional în iod (12). O metodă mai precisă şi mai obiectivă pentru determinarea volumului

tiroidei este ultrasonografia. Valorile normative ale volumului tiroidei măsurate prin

ultrasonografie se exprimă în funcţie de vârstă, sex şi suprafaţa corpului şi sunt stabilite de

OMS.

138

Iodul urinar este un indicator oportun pentru măsurarea aportului dietetic curent în iod.

IU asigură o evaluare adecvată a statutului nutriţional în iod al populaţiei şi este actualmente cel

mai bun indicator pentru evaluarea gradului deficienţei de iod şi pentru monitorizarea şi corecţia

ei. Concentraţia iodului poate fi măsurată în mostre de urină colectate aleatoriu de la copii sau

adulţi, asigurându-se colectarea unui număr suficient de mostre (de regulă cel puţin 30 de copii

cu vârstă şcolară per cuib) de urină, raportându-se ca µg/l de urină. Raportarea IU la creatinină

este costisitoare şi nu este necesară. Pentru indicarea statutului în iod al populaţiei se consideră

mai utilă mediana decât media deoarece frecvenţa distribuţiei IU este deseori direcţionată spre

valori ridicate. Criteriile epidemiologice actualmente recomandate pentru evaluarea nutriţiei în

iod în baza medianei concentraţiei IU la elevi sunt următoarele: mediana concentraţiei iodului

urinar <20 µg/l indică deficienţă severă în iod; 20-49 µg/l – indică deficienţă moderată în iod;

50-99 – indică deficienţă lejeră în iod; 100-199 µg/l – indică nutriţie optimală în iod; 200 -299 –

risc de hipertioidism indus de iod în grupurile susceptibile pe parcursul a 5-10 ani după

introducerea sării iodate; ≥300 – risc de consecinţe adverse pentru sănătate (hipertiroidism

indus de iod, boli autoimune ale tiroidei) (12).

La femeile gravide mediana IU <150 µg/l indică un aport insuficient în iod; 150-249

µg/l – un aport adecvat; 250-499 µg/l - reflectă un aport mai mult decât adecvat; ≥ 500 µg/l

indică un aport pentru care nu se aşteaptă beneficii suplimentare pentru sănătate (9).

Strategia de prevenire şi control a tulburărilor prin deficit de iod

Activităţile de prevenire şi control au scopul de bază de a corecta deficienţa de iod în

populaţia, dieta căreia este deficitară în iod şi nu acoperă necesităţile fiziologice.

Tradiţional, populaţia care locuieşte aproape de mare este mai puţin supusă riscului

deficienţei de iod datorită produselor de mare, inclusiv a algelor marine, care conţin cantităţi

mari de iod. Alte căi de acoperire a necesităţilor în iod sunt suplimentarea (ulei iodat în

injecţii sau oral) şi prin adaosul de iod în alimente, în special sare, dar şi în sursele de

aprovizionare cu apă şi alte produse alimentare.

Strategia principală de intervenţie pentru controlul şi prevenirea deficienţei de iod

este iodarea universală a sării (IUS) (11). Cuvântul cheie este „universală” întrucât el relevă

importanţa iodării întregii cantităţi de sare destinată consumului uman, inclusiv cea utilizată

în industria alimentară şi animală. Iodarea sării este o intervenţie de succes remarcabil,

deoarece este fezabilă, ieftină, sigură, eficientă în termeni reduşi şi accesibilă oriunde. De

asemenea, actualmente există o experienţă considerabilă în multe ţări, cu diferite culturi şi

diferite practici dietetice. Sarea alimentară este cea mai adecvată măsură de control a

deficienţei de iod, deoarece ea este consumată de toate segmentele comunităţii şi

aproximativ la acelaşi nivel pe parcursul anului, iar numărul întreprinderilor producătoare

este limitat, fapt ce facilitează controlul calităţii la nivel de producere (12).

Conform datelor disponibile la nivel global (10) 66% dintre gospodării în ţările care

au făcut studii în perioada anilor 1997-2002 au acces la sarea alimentară iodată comparativ

cu 5-10% în 1990. În Republica Moldova, în anul 2009, 76% dintre gospodării au acces la

sarea alimentară iodată (4).

În zonele unde iodarea sării este dificilă se utilizează uleiul iodat. Pe parcursul ultimilor

60-70 de ani uleiul iodat a fost utilizat pe larg în majoritatea zonelor cu deficienţă severă de iod

din lume (Africa, China, America Latină, Europa (România). Mai mult de 20 mln. de doze de

ulei iodat au fost administrate începând cu 1974, iniţial prin injectare şi apoi oral cu foarte puţine

efecte adverse, inclusiv pe perioada gravidităţii.

Pâinea fortificată cu iod, deseori indirect, a fost utilizată cu succes în mai multe ţări,

inclusiv din Europa, precum şi în Australia şi Federaţia Rusă, în acele zone, unde pâinea este

unul din alimentele de bază în dietă. Apa de băut iodată a fost utilizată cu succes în republicile

din Asia Centrală, în Italia (Sicilia), Mali şi Tailanda. Un factor limitant al acestei abordări, în

special în termeni de cost-eficacitate, este problema disponibilităţii unei singure surse de iod

139

pentru toată populaţia şi pentru animale. Zahărul a fost iodat în studii pilot în Guatemala şi

Sudan, iar ceaiul iodat a fost folosit în China.

Puţine intervenţii în sănătatea publică au produs un nivel de beneficiu similar sau

apropiat celui pe care l-a produs adaosul de iod în sare. Această intervenţie de succes ar

putea fi, însă, compromisă prin legătura presupusă dintre bolile cardiovasculare şi sodiu,

dacă accentul nu va fi pus pe rolul benefic al iodului pentru sănătatea umană, în special

referitor la funcţiile cardiovasculare.

În ţările unde obiceiurile alimentare s-au schimbat, inclusiv în cele în care există

programe de iodare îndelungate, aportul de iod s-a redus considerabil. Printre segmentele de

populaţie la care aportul de iod s-a redus sunt şi persoanele cu hipertensiune sau alte boli

cardiovasculare. Aportul de iod la aceste persoane este subiectul unor preocupări speciale în

lumina creşterii prevalenţei şi a incidenţei insuficienţei cardiace cronice. Îmbunătăţirea

tratamentului evenimentelor coronariene acute care duce la prelungirea supravieţuirii,

creşterea conştientizării şi a abilităţilor de diagnosticare a insuficienţei cardiace, precum şi

îmbătrânirea populaţiei explică creşterea continuă a prevalenţei şi incidenţei bolilor

cardiovasculare. Povara deficienţei îndelungate a iodului la aceste persoane plasate pe dieta

cu restricţii în sodiu este necunoscută. Costurile reducerii concurenţiale a aportului de iod,

ţinând seama de dezvoltarea bolilor cardiovasculare sau a efectelor lor adverse, la

persoanele cu boli cardiovasculare preexistente necesită a fi determinate.

S-a observat că persoanele care decedează de scleroză coronariană deseori au guşă

(2). Riscul de deces în rezultatul bolilor cardiovasculare a fost semnificativ mai înalt la

persoanele cu guşă. De asemenea, greutatea medie a guşii a fost mai mare la persoanele

decedate de boli coronariene. A fost mare şi greutatea inimii iar vârsta de deces mai mică.

Cercetările în domeniu sunt sugestive referitor la rolul protectiv al iodului în

dezvoltarea bolilor cardiovasculare.

Un studiu populaţional transversal asupra 1149 de femei selectate randomizat a

stabilit că femeile cu hipotiroidism subclinic au fost sub un risc crescut de ateroscleroză şi

infarct miocardic. Mortalitatea (în primul rând din cauza bolilor cardiovasculare) este mai

înaltă printre persoanele cu hipertioidism, inclusiv hipertiroidism subclinic. Aportul

îndelungat insuficient de iod creşte riscul bolilor cardiovasculare chiar şi la persoanele

„eutiroide”, precum se sugerează în studiile pe animale şi situaţia poate să se agraveze în

condiţiile unui aport înalt de colesterol (2).

Există efecte adverse recunoscute asociate cu corecţia deficienţei de iod care se manifestă

prin funcţionarea anormală a tiroidei. În termeni de sănătate publică, acestea sunt relativ minore;

efecte severe apar rar. Beneficiile prevenţiei afecţiunilor neurointelectuale rezultate din

deficienţa de iod au o pondere mult mai mare decât efectele adverse care au fost observate.

Excesul de iod poate apărea în rezultatul supracorecţiei stării de deficienţă de iod

anterioară şi poate submina funcţia tiroidei. Ambele extreme ale consumului de iod, jos sau înalt,

sunt asociate cu un risc crescut. Adulţii normali, la nivel individual, pot tolera până la 1000 µg

iod/zi fără efecte adverse (13). Totuşi, această limită superioară de securitate (LSS) este stabilită

la un nivel considerabil mai mic la nivel populaţional din cauza variaţiilor individuale şi a

expunerii anterioare la iod. Nivelul optimal al consumului de iod pentru prevenirea bolilor

glandei tiroide se situează într-un interval apropiat de aportul zilnic recomandat de 150 µg.

Pentru evaluarea riscului efectelor adverse ca urmare a aportului excesiv al oricărui

nutriment, inclusiv iodului, aportul trebuie comparat cu LSS, care este cea mai înaltă valoare

medie zilnică a nivelului de consum a nutrimentului care probabil nu prezintă risc în vederea

apariţiei efectelor adverse pentru aproape toţi indivizii din populaţia generală. OMS sugerează un

aport zilnic maximal tolerabil de 1 mg/zi din toate sursele. LSS pentru iod propus de Comitetul

Ştiinţific pentru Alimente al Comisiei Europene este de 600 µg/zi pentru adulţi şi femeile

gravide (7). Deoarece nu există date privind susceptibilitatea crescută a copiilor, LSS pentru

140

aceştea derivă din ajustarea în baza suprafeţei corpului şi variază între 200 µg/zi pentru copii de

1-3 ani până la 500 µg/zi pentru cei de 15-17 ani. În ţările cu deficienţă îndelungată în iod,

aportul nu trebuie să depăşească 500 µg/zi pentru a evita apariţia hipertiroidismului. Din aceste

considerente, Comitetul de experţi pentru nutriţia umană din Franţa, a sugerat o LSS de 500

µg/zi. În SUA, unde mediana aportului iodului dietetic este de 240-300 µg/zi pentru bărbaţi şi

190-210 mg/zi pentru femei, LSS este stabilită la 1100 µg/zi, valoare bazată pe concentraţia

serică a tirotropinei ca răspuns la diferite nivele de ingestie a iodului în timp ce aportul zilnic

recomandabil pentru adulţi este de 150 µg/zi.

Dacă aportul în iod este cronic înalt (de ex. din cauza mediului) prevalenţa tiroidei mărite

în volum, a guşii şi a hipotiroidismului este înaltă în comparaţie cu populaţia din alte regiuni.

Mecanismele care duc la această afecţiune a tiroidei sunt pe de o parte intensificarea de către iod

a autoimunităţii tiroidei, iar pe de alta inhibiţia reversă a funcţiei tiroidei de iodul în exces

(efectul Wolff-Chaikoff) la subiecţii susceptibili. Cu toate acestea, acest tip de disfuncţie a

tiroidei nu a fost observat după corecţia deficienţei de iod, inclusiv la nou-născuţi urmare

administrării dozelor înalte de ulei iodat mamelor lor pe parcursul gravidităţii.

Printre posibilele efecte secundare ale excesului de iod este hipertiroidismul indus de iod

(HII) ca principala complicaţie a excesului de iod cu semnificaţie pentru sănătatea publică.

Afecţiunea apare mai frecvent la persoanele de peste 40 de ani cu guşă multinodulară care au

pierdut mecanismul de autoreglare la excesul de iod. Cea mai eficientă cale de a preveni HII este

asigurarea monitorizării eficiente a calităţii sării iodate şi instruirea personalului medical în

vederea identificării HII.

Excesul de iod poate agrava sau induce procese autoimune în tiroidă rezultând în tiroidite

induse de iod. Unele studii sugerează că suplimentarea cu iod poate fi asociată cu schimbarea

structurii epidemiologice a cancerului tiroidian, cu deplasarea spre formele diferenţiate ale

acestuia, care, în general, se detectează mai devreme decât formele mai puţin diferenţiate.

Concluzii

Deficienţa de iod afectează o bună parte a populaţiei de pe glob, în Europa fiind afectate

97 mln. persoane. O treime dintre copiii născuţi anual în Republica Moldova sunt supuşi riscului

deficienţei de iod. Deficienţa de iod se manifestă printr-un spectru de efecte devastatoare pe

parcursul vieţii, constituind o problemă serioasă în sănătatea publică şi un impediment major în

dezvoltarea economică şi socială a populaţiei.

Prevalenţa totală a guşii concomitent cu iodul urinar sunt indicatorii potriviţi pentru

evaluarea iniţială a severităţii deficienţei de iod în populaţie. Cel mai potrivit indicator pentru

monitorizarea impactului programelor de iodare a sării este iodul urinar.

Iodarea sării a fost intervenţia majoră responsabilă pentru îmbunătăţirea semnificativă a

situaţiei şi rămâne în continuare cea mai cost:eficace metodă de control în domeniul sănătăţii

publice. Această intervenţie trebuie menţinută şi fortificată, punându-se accent pe rolul benefic al

iodului pentru sănătatea umană în general şi pentru funcţiile cardiovasculare în special.

Bibliografie

1. Allen L et al., eds. Guidelines on food fortification with micronutrients. Geneva, World Health

Organization and Food and Agricultural Organization of the United Nations, 2006.

2. Cann, S.A.H. Hypothesis: Dietary Iodine Intake in the Etiology of Cardiovascular Disease.

Journal of the Amercian College of Nutrition, 2006, 25(1):1-11.

3. Cunoştinţele, atitudinile şi practicile familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării timpurii a

copiilor, Studiu naţional, UNICEF, Chişinău, 2010.

4. Delange F et al. Elimination of iodine deficiency disorders in Central and Eastern Europe, the

Commonwealth of Independent States, and the Baltic States. Geneva, World Health

Organization, 1998 (WHO/EURO/NUT/98.1)

141

5. Delange F. Iodine deficiency as a cause of brain damage. Postgraduate Medical Jurnal, 2001,

77:217-220

6. Delange F. Risks and benefits of iodine supplementation. Lanset, 1998, 351:923-924

7. European Commission HaCPD-GSCoF. Opinion of the Scientific Committee on Food on the

tolerable upper intake level of iodine. Brussels, European Commision, 2002

(SCF/CS/NUT/UPPLEV/26 Final).

8. Laurberg P et al. Thiroid disorders in mild iodine deficiency.Thyroid, 2000, 10:951-963.

9. Technical consultation for the prevention and control of iodine deficiency in pregnant and

lactating women and in children less than two years old. Geneva, World Health Organization,

2007.

10. UNICEF. The official summary of the state of the world's children 2004. New York, United

Nations Children's Fund, 2003

11. WHO. National strategy for overcoming micronutrient malnutrition. Report to the Director

General, 45th World Health Assembly. Geneva, World Health Organization, 1992 (WHA

45.33).

12. WHO, UNICEF, ICCIDD. Assessment of iodine deficiency disorders and monitoring their

elimination: A guide for programme managers. Geneva, World Health Organization,

2001(WHO/NHD/01.1).

13. WHO, UNICEF, ICCIDD. Iodine and health: Eliminating iodine deficiency disorders safely

through salt iodization. Geneva, World Health Organization, 1994 (WHO/NUT/94.4).

14. WHO, UNICEF, ICCIDD. Global prevalence of iodine deficiency disorders. Geneva, World

Health Organization, 1993 (Micronutrient Deficiency Information System. MDIS Working

paper No.1)

IODAREA SĂRII PENTRU ELIMINAREA TULBURĂRILOR PRIN DEFICIT DE IOD

Galina Obreja

Şcoala de Management în Sănătate Publică

Summary

Salt Iodization for Iodine Deficiency Disorders Elimination

Because worldwide iodine status depends on continuous food fortification, the adequacy

of iodine status needs to be regularly monitored. Present study aimed to evaluate iodine status of

the schoolchildren in a transversal sample and of the impact of iodized salt on iodine status.

Urine samples were taken from 908 schoolchildren aged 8-10 years old and tested for iodine

content. Salt consumed in the children’s households were also taken and tested for iodine

content. The results show the improvement of iodine status as a result of iodized salt

introduction. The urinary iodine concentration correlates with iodine content in the salt

consumed in the children’s households.

Key words: children, iodine status, urinary iodine concentration, iodine deficiency,

iodine deficiency disorders, universal salt iodization.

Sumar

Statusul general în iod depinde de fortificarea continuă a produselor alimentare şi de

aceea trebuie să fie monitorizat. Prezentul studiu a avut ca scop evaluarea statusului nutriţional al

copiilor de vârstă şcolară într-un eşantion transversal şi a impactului utilizării sării iodate asupra

acestuia. Mostrele de urină au fost colectate de la 908 copii cu vârsta de 8 – 10 ani şi testate

pentru determinarea conţinutului de iod. De asemenea, a fost colectată şi investigată sarea

alimentară consumată în familiile copiilor intraţi în studiu. Rezultatele studiului denotă

142

îmbunătăţirea statusului nutriţional în iod ca urmare a introducerii iodării sării. Concentraţia

iodului urinar corelează cu conţinutul de iod în sarea consumată în familiile copiilor.

Cuvinte cheie: copii, statusul în iod, concentraţia iodului urinar, deficienţa de iod,

tulburări prin deficit de iod, iodarea universală a sării.

Introducere

Iodul este un nutriment esenţial necesar pentru funcţionarea normală a glandei tiroide,

pentru creştere şi dezvoltare. Chiar şi deficienţa moderată de iod pare să fie implicată în

afectarea auzului şi în reducerea coeficientului de inteligenţă la copii [1,2]. Necătând la aceste

consecinţe deficienţa de iod rămâne o problemă larg răspândită de sănătate publică [3]. De aceea,

statusul în iod, care este dependent de fortificarea continuă, trebuie să fie monitorizat pentru a

evalua dacă aportul în iod este adecvat. Monitorizarea sistematică denotă reducerea statusului în

iod al populaţiei în ţări, precum SUA, Noua Zeelandă, ţările Europei de Vest.

Republica Moldova este o zonă geografică deficientă în iod. Studiul iniţial de evaluare a

situaţiei efectuat în anul 1996 a stabilit că Republica Moldova se află printre ţările cu deficit

moderat în iod [4]. Introducerea fortificării sării alimentare, începând cu anul 1997,

implementarea campaniilor de promovare a consumului acesteia au contribuit la îmbunătăţirea

situaţiei. De mai mult de un deceniu sarea alimentară destinată comercializării către populaţie şi

pentru industria alimentară este fortificată cu iod la nivel 25-35 mg per kg de sare [5,6].

Consumul sării iodate la nivel de gospodării a crescut de la 32% în 2000 până la 59% în 2005 [7]

şi până la 78% în anul 2009 [8]. Începând cu anul 2007 este în creştere continuă ponderea

întreprinderilor industriei alimentare care utilizează sare iodată.

Evaluarea statusului nutriţional, urmare acestor intervenţii nu a fost făcută. Prezentul studiu

a fost efectuat cu scopul de documentare a statusului nutriţional în iod al populaţiei la copiii de

vârstă şcolară din Republica Moldova.

Material şi metode

Efectuarea studiului a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii. Studiul a fost efectuat sub

îndrumarea metodologică a Centrului Naţional de Sănătate Publică cu participarea centrelor

teritoriale de sănătate publică. Pentru toţi copiii participanţi în studiu a fost solicitat acordul

informat al părinţilor.

Eşantionul a fost selectat randomizat în bază de cuiburi din toate şcolile cu clase primare

din Republica Moldova. Eşantionarea randomizată se utilizează de obicei atunci când lipseşte

lista completă a persoanelor din populaţie de interes pentru studiu, dar este valabilă lista

completă a grupurilor de „cuiburi” a acestor persoane. Selectarea prin tragere la sorţi a 30 de

şcoli s-a efectuat în trei etape. Avîndu-se în vedere că în Republica Moldova aproape 100% de

copii de vârsta şcolară frecventează şcoala primară, s-a folosit metoda de eşantionare

proporţională a populaţiei pentru a selecta, la prima etapă, 30 de raioane. Raioanele au fost

selectate în baza celor mai exacte documente disponibile – grupuri ţinta de populaţie pentru

vaccinare în cadrul Programului Naţional de Imunizare. La etapa a doua a fost selectată câte o

şcoală din fiecare raion. Selecţia s-a făcut în baza populaţiei cumulative de copii din clasele 1-4

şcolarizaţi pentru anul 2006 din fiecare raion selectat. La etapa a treia, din fiecare şcoală prin

metoda tragerii la sorţi au fost selectaţi câte 30 de copii. Selectarea s-a făcut în baza listelor

elevilor înscrişi pe liste pentru anul şcolar 2005-2006.

Instrumentul de colectare a datelor a fost adresarea către părinţi.

Colectarea urinei de la copii a fost făcută de către specialiştii CSP teritoriale împreună cu

directorii din şcoli sau diriginţii claselor. Colectarea probelor de urină s-a făcut în condiţii care să

excludă riscul „contaminării” cu iod a mostrelor de urină. În fiecare familie a fost colectată sare

din cea folosită zilnic la prepararea bucatelor şi ca sare de masă.

143

Conţinutul de iod în sare a fost determinat cu ajutorul testelor rapide kit, iar în fiecare a

treia probă şi prin metoda titrimetrică. Pentru determinarea conţinutului de iod în urină a fost

utilizată metoda digestie cu persulfat de amoniu cu detecţie spectrofotometrică în reacţia

Sandell-Kolthoff.

Rezultatele au fost introduse în EPIINFO 6 şi analizate conform statisticii actuale.

Rezultate

În studiu au fost selectaţi 900 de copii cu vârsta de 8-10 ani din 30 de clase primare din 30

de şcoli reprezentând toate zonele geografice ale Republicii Moldova. Au participat în studiu 908

copii, dintre care 465 băiţi şi 443 fete.

Sarea iodată

Toate familiile cumpără sare. 24,9% dintre familii cumpără doar sare alimentară iodată şi

75,1% dintre familii cumpără ambele tipuri de sare, iodată şi neiodată. Familiile care cumpără

exclusiv sare iodată cumpără în medie 13,3 kg/an (IÎ 95%:12-14,6). Familiile care cumpără

ambele tipuri de sare, iodată şi neiodată, cumpără în medie 22,4 kg/an (IÎ 95%:21,5-23,4).

Cantitatea medie de sare iodată cumpărată este de 9,3 kg pe an (IÎ 95%:8,7-9,9) şi de sare

neiodată de 13,1 kg pe an (IÎ 95%:12,3-14).

Familiile din zona urbană cumpără exclusiv sare iodată mai frecvent decât cele din sectorul

rural (p<10-6

). Cantitatea totală de sare cumpărată de familiile din mediul rural este de circa două

ori mai mare decât cea cumpărată de familiile din mediul urban (23,9 kg pe an în comparaţie cu

12,9 kg pe an). Există diferenţe între regiuni referitor la tipul sării iodate: familiile din regiunea

Centru cumpără mai frecvent exclusiv sare iodată (31,3%) în comparaţie cu cele din regiunea de

Nord (23,1%) şi de Sud (14,6%) (Figura 1).

S – Sud; C – Centru; N – Nord; R – rural; U – urban.

Figura 1. Tipul sării cumpărate în dependenţă de zona de reşedinţă şi regiunea geografică

Testarea mostrelor de sare, colectată în familiile copiilor, efectuată cu ajutorul testelor

rapide kit a stabilit că 35,4% dintre mostrele de sare conţin mai puţin de 15 mg de iod per kg de

sare. Alte 37,3% dintre mostrele de sare conţin între 15 şi 30 mg de iod per kg de sare şi 27,3% -

mai mult de 30 mg de iod per kg de sare. Determinarea conţinutului de iod prin metoda

titrimetrică a fost efectuată într-un subeşantion din 10 mostre de sare, aduse de către copiii din

fiecare şcoală, în care prezenţa iodului a fost confirmată prin testul rapid kit. Din 293 de

rezultate disponibile doar 4,1% aveau conţinutul în iod mai mic de 15 mg de iod per kg de sare,

iar 84,3% aveau conţinutul în iod mare de 30 mg/kg.

33,8 66,2

19,2 80,8

56,5 43,5

7,2 92,8

31 69

12,4 87,6

0% 20% 40% 60% 80% 100%

NU

NR

CU

CR

SU

SR

sare iodata exclusiv

sare iodata si neiodata

144

31,7% din mostrele de sare neiodată provin din familiile copiilor, în care părinţii au nivelul

de educaţie mai mare de 8 clase. Ponderea mostrelor de sare neiodată este mai mare şi constituie

45,8% în cazul în care ambii părinţi au nivelul de educaţie mai mic de 8 clase.

Excreţia iodului cu urina

Mediana excreţiei urinare a iodului în eşantionul de copii constituie 165 µg/l la nivel

naţional (IÎ 95%:155-174) şi se situează în limitele recomandate (Figura 2). Ea a crescut de peste

două ori în comparaţie cu valoarea medianei stabilită la evaluarea iniţială a situaţiei în anul 1996

(78,4 µg/l) şi este condiţionată de implementarea la nivel naţional a intervenţiei Guvernului

privind iodarea sării. La copiii din zona de reşedinţă rurală mediana EUI este mai mică decât

mediana EUI la nivel naţional şi constituie 134 µg/l în comparaţie cu 73,0 în anul 1996, iar la

copiii din zona de reşedinţă urbană este mai mare şi constituie 230 µg/l în comparaţie cu 95,1

µg/l în anul 1996. Astfel, mediana excreţiei iodului cu urina a crescut în anul 2006 în comparaţie

cu anul 1996, în mediul rural de 1,8 ori, iar în mediul urban de 2,4 ori.

Figura 2. Distribuţia frecvenţei excreţiei urinare a iodului (µg/l) în eşantionul de copii

În 31,5% dintre mostrele de urină valorile EUI s-au situat în intervalul 100 – 199 µg/l. Nu

există diferenţe între zona de reşedinţă, rurală sau urbană. În 18,9% dintre mostrele de urină

concentraţia IU se situează între 200 şi 299 µg/l. Ponderea mostrelor de urină cu concentraţia IU

în intervalul menţionat este mai mare la copiii din zona urbană de reşedinţă (25,6%) şi mai mică

la copii din zona rurală de reşedinţă (14,8%). Concentraţia IU la 21,6% dintre copiii depăşeşte

300 µg/l la nivel naţional. Ponderea acestei concentraţii a IU este mai mare în mediul urban

(33,7%) şi mai mică în mediul rural (16,0%).

Ponderea copiilor cu mediana concentraţiei IU mai mică de 20 µg/l este de 0,1%, mai mică

de 50 µg/l/ de 7,0% şi mai mică de 100 µg/l de 27,8%. Există diferenţe în funcţie de zona de

reşedinţă, rurală sau urbană şi regiunea geografică. Astfel, ponderea copiilor cu mediana

concentraţiei mai mică de 100 µg/l este mai mare în sectorul rural 37,6% în comparaţie cu

sectorul urban 9,1% şi în regiunea geografică Nord, 35% în comparaţie cu regiunea geografică

Sud (27,3%) şi Centru (23,7%).

Mediana EUI este mai mare la băieţi, 173 µg/l (25 şi 75 de percentile: 98 şi 290 µg/l), în

comparaţie mediana EUI la fete - 155 µg/l (25 şi 75 de percentile: 89 şi 245 µg/l). Valoarea

medianei IU este direct proporţională cu nivelul de educaţie al părinţilor: ea constituie 175 µg/l

(25 şi 75 de percentile: 102 şi 289 µg/l) în cazul părinţilor cu nivel înalt de educaţie, 155 µg/l (25

şi 75 de percentile: 99 şi 235 µg/l) în cazul părinţilor cu nivel mediu de educaţie şi 121 (25 şi 75

de percentile: 65 şi 182 µg/l) în cazul părinţilor cu nivel jos de educaţie.

Cea mai înaltă valoare a medianei EUI s-a stabilit în zona geografică Centru, 183 µg/l (25

şi 75 de percentile: 104 şi 326 µg/l), urmată în descreştere de zona geografică Sud, 167 µg/l (25

0,00

5,00

10,00

15,00

20,00

25,00

30,00

35,00

0-19 20-49 50-99 100-199 200-299 peste 300

Total RM

Urban

Rural

145

şi 75 de percentile: 95 şi 252 µg/l) şi zona geografică Nord, 135 µg/l (25 şi 75 de percentile: 84

şi 230 µg/l).

Corelarea consumului de sare iodată cu excreţia iodului urinar

Mediana concentraţiei IU la copii depinde de tipul de sare cumpărat de familie şi de

conţinutul de iod în sare conform rezultatelor testării. În cazul în care familia cumpără exclusiv

sare iodată mediana concentraţiei IU este de 235 µg/l (25 şi 75 percentile: 136 şi 359 µg/l) şi în

cazul când cumpără ambele tipuri de sare – de 150 µg/l (25 şi 75 percentile: 84 şi 236 µg/l).

În cazul mostrelor de sare colectate din familiile copiilor care conţin între 0 şi 14 iod

conform testului rapid kit mediana concentraţiei IU constituie 117 µg/l (25 şi 75 percentile: 70 şi

185 µg/l). Ea creşte până la 180 µg/l (25 şi 75 percentile: 117 şi 316 µg/l) în cazul în care

conţinutul de iod în sare este între 15 şi 29 mg/kg şi până la 204 µg/l (25 şi 75 percentile: 124 şi

300 µg/l) în cazul când conţinutul de iod în sare este egal sau mai mare de 30 mg/kg.

Discuţii

Iodul urinar este acela mai potrivit indicator recomandat şi utilizat pentru evaluarea

statusului în iod la populaţie [9, 10]. Studiul naţional de excreţie a iodului cu urina este primul

studiu la nivel naţional de evaluare a impactului intervenţiilor guvernului de combatere a

deficienţei alimentare de iod. În studiu au participat 908 copii din 30 de şcoli din toată ţara.

Eşantionarea randomizată în bază de cuiburi a oferit şanse egale fiecărui copil din clasele 2-4 de

a fi selectat pentru participare în studiu.

Doar o pătrime dintre familii cumpără exclusiv sare iodată, iar alte trei pătrimi cumpără

ambele tipuri de sare, iodată şi neiodată. Cantitatea totală de sare iodată cumpărată în mediul

rural este de două ori mai mare decât cantitatea medie cumpărată în mediul urban. Testarea cu

ajutorul testelor rapide kit a stabilit că două treimi dintre mostrele de sare conţin iod în cantităţi

mai mari de 15 mg/kg. Aceste rezultate au fost confirmate prin testarea titrimetrică a unui

subeşantion de 293 de probe de sare selectate aleatoriu din mostrele de sare în care prezenţa

iodului a fost confirmată cu ajutorul testelor rapide kit.

Concentraţia medianei excreţiei iodului cu urina comparată cu nivelele recomandate de

OMS/ICCIDD [11] denotă că la nivel naţional copiii investigaţi au un aport suficient în iod. În

acelaşi timp, concentraţia medianei excreţiei iodului cu urina este mai mică în sectorul rural (134

µg/l) în comparaţie cu sectorul urban (230 µg/l) şi în familiile cu nivel de educaţie jos (121 µg/l)

în comparaţie cu familiile cu nivel de educaţie mediu (155 µg/l) şi înalt (175 µg/l).

Ponderea copiilor cu mediana excreţiei iodului cu urina mai mică de 100 µg/l este mai

mare în sectorul rural (37,6%) în comparaţie cu sectorul urban (9,1%) şi în regiunea geografică

Nord (35%) în comparaţie cu regiunea geografică Sud (27,3%) şi Centru (23,7%).

În acest context promovarea consumului sării iodate trebuie să fie direcţionată spre

familiile cu nivel jos de educaţie al părinţilor şi cele din sectorul rural. Includerea problemei

deficienţei de iod şi măsurilor de combatere a ei prin iodarea sării în curricula şcolară ar putea

îmbunătăţi simţitor situaţia, părinţii fiind mai sensibili la solicitările copiilor lor şi comunicarea

între acestea este mai eficientă.

Conţinutul de iod în urină corelează direct cu tipul de sare cumpărat de către familie şi

conţinutul de iod în sarea utilizată în gospodării, fapt ce denotă că sarea utilizată în gospodării

este sursa principală de iod consumat.

Concluzii

1. Introducerea iodării sării în calitate de intervenţie de sănătate publică în vederea

combaterii deficienţei de iod a contribuit la creşterea semnificativă şi continuă a aportului în iod

al populaţiei.

146

2. Mediana excreţiei iodului urinar este mai mare în mediul urban şi în familiile cu un nivel

înalt de educaţie al părinţilor şi în comparaţie cu mediul rural şi familiile cu un nivel jos de

educaţie al părinţilor.

3. Conţinutul de iod în urină corelează direct cu conţinutul de iod din sarea consumată în

familiile copiilor.

Bibliografie

1. Valeix P, Preziozi P, Rossigniol C, Farnier MA, Hercberg S. Relationship between urinary

iodine concentration and hearing capacitz in children. Eur J Clin Nutr 1994;48:54-9.

2. Santiago-Fernandez P, Torres-Barahoma R, Mueta-Martinez JA, et.al. Intelligence Quotien

and iodine intake: cross-sectional study in children. J Clin Endocrinol Metab 2004;89:3851-7.

3. WHA 60.21. Eliminarea durabilă a tulburărilor prin deficit de iod. Cea de-a 60-a Asamblee

Mondială a Sănătăţii, Geneva, 14-23 mai 2007. Vol. III. Rezoluţii şi decizii. Geneva,

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2007.

4. Studiul naţional de nutriţie, Raport final, Moldova, UNICEF 1996.

5. Hotărîrea Guvernului nr.46 din 16 ianuarie 1998 privind aprobarea programului naţional de

eradicare a maladiilor ioddeficitare pînă în anul 2004.

6. Hotărîrea Guvernului nr.539 din 17 mai 2007 cu privire la aprobarea Programului naţional de

eradicare a tulburărilor prin deficit de iod până în anul 2010.

7. Demography and Health Study, Moldova, 2005, National Scientific and Applied Center for

Preventive Medicine, Ministry of Health of the Republic of Moldova, ORC Macro

Calverton, Maryland, USA: Chisinau. p. 143 – 146.

8. Cunoştinţele, atitudinile şi practicile familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării timpurii a

copiilor, Studiu naţional, UNICEF, Chişinău, 2010.

9. WHO, UNICEF, ICCIDD. Assessment of iodine deficiency disorders and monitoring their

elimination: A guide for programme managers. Geneva, World Health Organization,

2001(WHO/NHD/01.1). 2nd ed. Geneva: World Health Organization, 2005.

http://www.who.int/nut/documents/assessment_idd_monitoring_elimination.pdf

10. Remer, T., Fonteyn, N., Alexy, U., &Berkemeyer, S. Longitudinal Examination of 24-h

Urinary Iodine Excretion in Schoolchildren as a Sensitive, Hydration Status-Independent

Research Tool for Studying Iodine Status. Am.J.Clin Nurt, 2006; 83:639-646.

11. Allen L et al., eds. Guidelines on food fortification with micronutrients. Geneva, World Health

Organization and Food and Agricultural Organization of the United Nations, 2006.

ESTIMAREA LEGĂTURII CORELATIVE DINTRE FACTORUL ALIMENTAR ŞI

MORBIDITATEA ELEVILOR

DIN INSTITUŢIILE PREUNIVERSITARE DE PROFIL SPORTIV

Vladislav Rubanovici

Catedra Igienă USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Estimation of correlative link between dietary factor and morbidity

at pupils from pre-university institutions of sport profile

There are elucidated the correlative peculiarities between quantitative indicators of

nutrient daily intake from food ration and sport morbidity at pupils in pre-university institutions

of sport profile. It was established that pupils morbidity correlated with food factor both directly

and indirectly, with correlative links from weak to strong.

147

Rezumat

Sunt elucidate particularităţile corelative dintre indicii cantitativi ai aportului de substanţe

nutritive din raţia alimentară zilnică şi morbiditatea elevilor din instituţiile preuniversitare de

profil sportiv. S-a stabilit, că morbiditatea elevilor corelează cu factorul alimentar atât direct, cât

şi indirect, având legături corelative de la slabă până la strânsă.

Actualitate

Sănătatea, dezvoltarea fizică şi psihologică armonioasă a generaţiei tinere reflectă situaţia

socio-economică a condiţiilor de viaţă, nivelul dezvoltării ştiinţei şi culturii oricărui stat [3].

În practica medicinii sportive, are importanţă menţinerea capacităţii înalte de muncă a

sportivului, monitorizarea rezervelor fiziologice ale sportivului în funcţie de cei mai informativi

indicatori, evaluarea stării de sănătate, cât şi a factorului alimentar, care influienţează starea

funcţională a organismului [1].

Scopul lucrării constă în evaluarea legăturilor corelative dintre nivelul morbidităţii şi

factorul alimentar al elevilor din instituţiile preuniversitare cu profil sportiv.

Material şi metode

Pentru a atinge scopul urmărit au fost studiate zilnicele alimentare ale elevilor cu calculul

cantităţilor de proteine, lipide, glucide, săruri minerale, vitamine pe o perioadă de o săptămînă

din sezonul de iarnă-primăvară şi vară-toamnă.

Morbiditatea elevilor a fost anlizată după datele înscrise în cartelele medicale ale acestora

de la Centrul Naţional de Medicină Sportivă „Atletmed” şi prin anchetarea personală.

Rezultate şi discuţii

Pentru a evalua rolul alimentaţiei în starea de sănătate a sportivilor am recurs la estimarea

complexă prin utilizarea metodelor statistice de corelaţie.

Rezultatele calculării coeficienţilor de corelaţie dintre conţinutul substanţelor nutritive în

raţia alimantară şi incidenţa unor maladii somatice la sportivi sunt prezentate în tabelul 1 şi

figurele 1 şi 2.

Evaluarea acţiunii factorului alimentar asupra morbidităţii sportivilor a cuantificat o

influienţă puternică, medie şi slabă.

Legătură corelativă puternică s-a stabilit între morbiditatea prin traume cranio-cerebrale

(TCC)şi cantitatea următoarele substanţe nutritive din raţia alimentară zilnică: proteine animale

(r=0,76), proteine vegetale (r=0,81), lipide animale (r=0,72), fier (r=0,73), riboflavină (r=0,7). O

legătură corelativă medie a fost pusă în evidenţă între morbiditatea prin traume cranio-cerebrale

şi conţinutul lipidelor vegetale (r=0,39), glucidelor (r=0,63), sodiului (r=0,66), calciului şi

fosforului (r=0,64), vitaminei B1 (r=0,66), potasiului (r=0,46), magneziului (r=0,53), cuprului

(r=0,53), zincului (r=0,50), iodului (r=0,54), vitaminei B12 (r=0,55), niacinei (r=0,54), vitaminei

C (r=0,30), vitaminei E (r=0,31), acidului folic (r=0,61) şi vitaminei D (r=0,63). În procesul

efortului fizic în scoarţa cerebrală are loc formarea şi transmiterea de mai departe a impulsului

nervos, care la rândul lor sunt urmate de cheltuieli de energie (ATP). În efortul fizic creşte

necesarul în oxigen, iar ca substrat energetic serveşte glucoza sângelui, astfel orice dereglare a

asigurării creierului cu oxigen şi glucoză contribuie la diminuarea activităţii nervoase, care la

rândul său se poate manifesta prin divere forme morbide [2].

148

Tabelul 1

Coeficienţii de corelaţie dintre unele forme nozologice şi conţinutul proteinelor, lipidelor şi

glucidelor în raţia alimentară a elevilor

Colicistită

Migraţie de

ritm Miopie TCC Amigdalită Bronşită

Proteine vegetale 0,31 0,44 0,80 0,81 0,53 0,64

Proteine animale 0,22 0,34 0,60 0,76 0,51 0,77

Lipide vegetale -0,11 -0,12 0,53 0,39 0,30 0,19

Lipide animale 0,11 0,27 0,76 0,72 0,29 0,34

Glucide 0,11 0,11 0,66 0,63 0,55 0,51

Următorul grup de afecţiuni, care caracterizează sănătatea sportivilor, sunt maladiile

aparatului digestiv. Cantitatea proteinelor de origine vegetală, macroelementelor (Ca, Mg, P),

vitaminelor (B2, C, A, D) primite cu alimentele din raţia alimentară a sportivilor corelează mediu

cu morbiditatea prin colicistite, coeficientul de corelaţie variind de la 0,31 la 0,46 (figura 1 şi 2).

Fig. 1 Gradul de corelaţie dintre unele forme nozologice şi conţinutul unor săruri minerale

(Na, K, Ca, Mg, P, Fe, Zn, I) în raţia alimentară a elevilor

Sportivii suferă frecvent şi de maladii ale sistemului cardio-vascular. O legătură

corelativă medie s-a stabilit între morbiditatea prin migraţie de ritm şi următoarele substanţe

nutrititive: proteine animale (r=0,34), proteine vegetale (r=0,44).

Studiul a stabilit în continuare, că între morbiditatea prin boli ale ochiului şi anexelor sale

şi conţinutul substanţelor nutritive din alimente există o legătură corelativă puternică, medie şi

slabă atât directă cât indirectă. Aportul cu alimentele a proteinelor de origine vegetală, lipidelor

de origine animală, fosforului, tiaminei şi acidului folic, manisfetă o legătură corelativă puternică

directă cu morbiditatea la sportivi prin miopie cu coeficienţii respectivi de 0,80; 0,76; 0,70; 0,74;

0,75; iar a conţinutului de proteine animale, lipide vegetale, glucide, sodiu, potasiu, calciu,

magneziu, fier, cupru, zinc, iod, riboflavină, niacină, retinolul, calciferolul, tocoferolul cu aceeaşi

indice - o legătură corelativă medie cu valori cuprinse între 0,38 şi 0,67.

149

Fig. 2 Gradul de corelaţie dintre unele forme nozologice şi conţinutul vitaminelor

(B1, B2, B12, PP, BC, C, A, D, E) în raţiile alimentare a elevilor

S-au depistat particularităţi corelative ale morbidităţii prin amigdalită şi bronşită cu

conţinutul în alimentele ingerate a proteinelor (r=0,51-0,77), glucidelor (r = 0,51-0,55), macro -

şi microelementelor (r=0,34 – 0,58), vitaminelor hidrosolubile (r=0,38-0,85), vitaminelor

liposolubile (r=0,38-0,49).

Astfel, rezultatele calculării coeficienţilor de corelaţie denotă despre o dependenţă

exprimată dintre cantitatea substanţelor nutritive din raţiile alimentare zilnice ale sportivilor şi

morbiditatea prin unele boli ale sistemului nervos central, ochiului şi anexelor sale, aparatului

respirator, aparatului digestiv, sistemului cardio-vascular, aparatului genito-urinar, etc., ceea ce

ne sugerează unele strategii în elaborarea măsurilor de profilaxie.

Concluzii

1. În cadrul studiului s-a constatat anumite legături corelative dintre aportul cu alimentele a

substanţelor nutritive şi morbiditatea prin diverse forme nozologice.

2. Rezultatele analizei influienţei factorului alimentar asupra stării de sănătate a elevilor din

instituţiile preuniversitare de profil sportiv, argumentează necesitatea elaborării măsurilor

orientate spre îmbunătăţirea alimentaţiei sportivilor (regimul alimentar, necesarul în substanţe

nutritive), calitatea examenelor medicale şi a asistenţei medicale zilnice şi de la competiţii,

monitorizarea stării de sănătate în legătură cu factorul alimentar.

Bibliografie

1. S. Cebanu, Gr. Friptuleac Evaluarea interrelaţiilor dintre starea de sănătate a

sportivilor şi factorii mediului ocupaţional. Analele Ştiinţifice USMF „Nicolae

Testemiţanu” probleme actuale de sănătate publică şi management, Chişinău

2008, pag. 80-84.

2. C. C. Михайлов Спортивная биохимия, Учебник для вузов и колледжей

физической культуры. Москва:Советский спорт, 2004, 220 с.

3. Т. Г. Авдеевой, И. И. Бахраха Детская спортивная медицина, Ростов н/Д:

Феникс, 2007. 320 с.

150

PARTICULARITĂŢILE APROVIZIONĂRII CU APĂ POTABILĂ A PERSOANELOR

CU OSTEOARTROZĂ DIN MEDIUL RURAL

Elena Ciobanu

Catedra Igiena generală USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Drinking water supply characteristics of persons with osteoarthritis in rural areas

Moldova's rural population is supplied with water mainly from local sources (mine wells,

springs, fountains, etc.). Water quality from these sources does not meet hygiene requirements,

presenting a real threat to human health. The main parts of the study were the source of drinking

water, the duration and mode of its supply to people consuming it. Research results highlight the

potential impact of the hydric factor in osteoarthritis installation.

Rezumat

Populaţia rurală a Republicii Moldova se alimentează preponderent cu apă potabilă din

sursele locale (fântâni de mină, izvoare, cişmele etc.). Calitatea apei din aceste surse nu

corespunde cerinţelor igienice, prezentând un pericol real pentru sănătatea populaţiei.

Principalele repere ale studiului au fost sursa de alimentare cu apă potabilă, durata aprovizionării

şi regimul de potabilitate ale persoanelor. Rezultatele cercetării ştiinţifice evidenţiază posibilul

impact al factorului hidric în instalarea osteoartrozei.

Actualitatea

În republică sunt înregistrate circa 136 000 de fântâni şi mai mult de 7 000 de izvoare,

multe dintre care se află într-o stare deplorabilă [5]. Aşadar, aprovizionarea populaţiei cu apă

revine surselor subterane, care alimentează circa 70% din localităţile rurale. Perspectiva şi căile

de aprovizionare cu apă potabilă a localităţilor pot fi determinate reieşind din condiţiile lor

naturale şi economice şi ţinând cont de datele demografice şi social-economice [9]. În condiţiile

Republicii Moldova, locuitorii din mediul rural se alimentează, de regulă, cu apă din pânza

freatică, ce provine din depozitele aluvionare ale luncilor care se dezvoltă de-a lungul văilor ce

brăzdează teritoriul Republicii Moldova. Stratul acvifer freatic este uşor abordabil şi se

exploatează prin fântâni de adâncimi variabile, de la 2-3 m până la 10-12 m şi mai mult [2].

Conform datelor prezentate de reţeaua de Monitoring Socioigienic (2010) [6] privind

calitatea apei potabile din sursele locale, din cele circa 5 577 surse de apă supuse examinării din

56 756 luate la evidenţă, în 4 225 apa nu corespunde cerinţelor igienice, dintre care în 1 700

după conţinutul reziduului sec, în 3 403 după conţinutul de nitraţi şi în 2 477 după duritatea

totală. Trebuie de remarcat faptul că din aceste surse se alimentează peste 259 004 persoane.

Astfel, şi acest studiu scoate în evidenţă o rată înaltă, de 75%, a surselor decentralizate care nu

corespund cerinţelor igienice.

În Republica Moldova de servicii de alimentare cu apă şi canalizare centralizată

beneficiază 82% din populaţia urbană şi doar 17% din locuitorii mediului rural. Sistemele

comunale de alimentare cu apă funcţionează în 57 localităţi urbane şi 77 localităţi rurale. Ceilalţi

consumatori utilizează în scopuri potabile şi menajere apa din fântâni de mină [7]. În majoritatea

cazurilor calitatea apei din aceste surse nu corespunde cerinţelor în privinţa durităţii, conţinutului

de fluor, reziduul fix etc., fapt care contribuie la apariţia unor boli hidrice [1,3,8].

Obiectivele lucrării

Scopul cercetării constă în stabilirea posibilului impact al factorului hidric asupra

morbidităţii populaţiei prin osteoartroză. Reieşind din scopul propus, s-au conturat următoarele

obiective: evidenţierea particularităţilor de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei rezidente

din mediul rural al republicii; prelucrarea şi analiza informaţiei acumulate referitor la durata

151

aprovizionării cu apă din surse descentralizate; regimul potabil al persoanelor incluse în studiu și

avizarea igienică a surselor descentralizate de apă potabiă.

Material şi metode

În cadrul studiului au fost intervievate 1856 de persoane din mediul rural care se

alimentează cu apă din surse descentralizate. În baza criteriilor de selecţionare s-au conturat două

loturi de investigaţii. Lot I - persoane care consumă apă cu duritatea totală ce depăşeşte 10

mmol/dm3 (28 ºG), şi Lot II - persoane ce se alimentează cu apă cu o duritate totală ce nu

depăşeşte 10 mmol/dm3 (28 ºG). Fiecare lot a fost împărţit în trei subloturi: de bază – persoane

cu diagnostic stabilit de osteoartroză, de control – persoane sănătoase şi de referinţă – persoane

cu semne clinice de osteoartroză dar fără diagnostic stabilit. Analiza fiecărui lot s-a efectuat după

zonele geografice ale republicii: Nord, Centru şi Sud. Pentru aprecierea calităţii apei potabile din

surse subterane s-au folosit metode performante validate în Republica Moldova.

Rezultate şi discuţii

Din datele chestionarului realizat în populaţie au fost cuantificate răspunsurile ce vizează

sursa de alimentare cu apă potabilă. Toate răspunsurile au fost grupate în trei opţiuni:

alimentarea cu apă potabilă din surse descentralizate, din surse centralizate şi aprovizionare

mixtă. În urma procesării informaţiei despre sursele de alimentare cu apă (tabelul 1) s-a constatat

că mai mult de 60% din populaţia rurală a Republicii Moldova este asigurată cu apă potabilă din

surse subterane, ceea ce corespunde datelor din literatura de specialitate.

Tabelul 1. Repartizarea populaţiei după principalele surse de aprovizionare cu apă potabilă

Lot I Lot II

sublotul

de bază

sublotul

de

control

sublotul

de

referinţă

sublotul

de bază

sublotul

de

control

sublotul

de

referinţă

Surse

decentralizate

582

(86,9%)

412

(83,9%)

64

(86,5%)

92

(85,9%)

92

(80%)

2

(50%)

Surse

centralizate

59

(8,7%)

44

(8,9%)

6

(8,1%)

11

(10,3%)

9

(7,8%) -

Mixt 79

(11,7%)

83

(16,9%)

8

(10,8%)

12

(11,2%)

19

(16,5%)

2

(50%)

Din Lot I 582 (86,9±1,39%) bolnavi se alimentează cu apă din surse descentralizate. Circa

de zece ori mai mică este rata persoanelor bolnave care sunt asigurate cu apă centralizat 59

(8,7±3,67%) şi 79 (11,7±3,62%) dintre bolnavi se alimentează mixt. Astfel, 412 (83,9±1,81%)

persoane sănătoase din Lot I utilizează apă din surse subterane, din surse centralizate 44

(8,9±4,29%) şi 83 (16,9±4,11%) din surse mixte. În sublotul de referinţă, utilizează apă din

fântâni 64 (86,5±4,27%) de persoane, din surse centralizate 6 (8,1±1,3%) şi mixte 8

(10,8±0,9%). În Lot II, 92 (85,9±3,63%) bolnavi sunt asiguraţi cu apă din fântâni, 11

(10,3±2,16%) centralizat şi 12 (11,2±1,1%) (p>0,05) mixt.

Printre persoanele sănătoase din Lot II predomină consumul descentralizat de apă – 92

(80,0±4,12%), de zece ori mai puţini sunt asiguraţi centralizat cu apă – 9 (7,8±2,84%), iar

asigurarea mixtă cu apă se atestă în 19 (16,5±6,52%) cazuri. Persoanele din sublotul de referinţă

sunt alimentate în proporţie egală din surse decentralizate şi mixte.

152

Un alt aspect vizat în studiu a fost durata aprovizionării cu apă din sursele subterane. În

această ordine de idei, am cercetat durata medie de aprovizionare descentralizată cu apă după

cele trei zone geografice incluse în studiu.

La o analiză detaliată a informaţiei acumulate (tabelul 2) am constatat că durata medie de

utilizare a apei potabile subterane de către persoanele diagnosticate cu osteoartroză din Lot I din

zona de Nord a fost de 51,2±0,88 ani, zona Centru - 43,1±0,94 şi zona de Sud - 50,5±1,91 ani.

Valori ridicate au fost înregistrate şi la persoanele bolnave din Lot II, unde durata medie de

aprovizionare cu apă subterană în regiunea de Nord a fost de 41,6±3,5 ani, în regiunea Centru –

35,5±2,64 şi de Sud – 40,1±3,75 ani. În subloturile de control şi de referinţă perioada medie de

utilizare a apei în scop potabil din surse subterane a fost mai redusă în comparaţie cu subloturile

de bază. Astfel, valoarea medie de utilizare a apei subterane de către persoanele sănătoase din

sublotul de control din Lot I după zone a fost respectiv de 45,6±1,16, 36,7±1,04 şi 36,5±1,84 ani.

Tabelul 2. Durata aprovizionării cu apă a populaţiei din sursele subterane (ani)

Lot I Lot II

sublotul

de bază

sublotul

de

control

sublotul

de

referinţă

sublotul

de bază

sublotul

de

control

sublotul

de

referinţă

Zona de

Nord

51,2±0,88 45,6±1,16 48,2±2,66 41,6±3,5 40,2±2,48 -

Zona de

Centru

43,1±0,94 36,7±1,04 31,2±2,75 35,5±2,64 27,9±2,09 22,7±2,05

Zona de

Sud

50,5±1,91 36,5±1,84 49,3±0,51 40,1±3,75 35,8±2,6 -

Persoanele sănătoase din Lot II au utilizat apă subterană în medie, după cele trei zone:

40,2±2,48, 27,9±2,09 şi 35,8±2,6 ani. În sublotul de referinţă din Lot I durata medie a fost de

48,2±2,66 ani în zona de Nord, 31,2±2,75 în zona Centru şi 49,3±0,51 în zona de Sud, în

sublotul de referinţă din Lot II a fost posibilă analiza duratei doar pentru zona Centru, unde a

constituit 22,7±2,05 ani.

Din datele prezentate în tabelul 2, remarcăm că persoanele afectate de osteoartroză au

consumat apă din surse subterane o perioadă mai îndelungată, în limitele 43-51 de ani.

Din specificul de comportament al persoanelor cercetate, în special a celor afectate de

osteoartroză, am stabilit regimul potabil, caracteristic fiecărui lot în parte. În funcţie de cantitatea

de apă consumată zilnic de fiecare persoană, au fost organizate trei grupuri structurale: I –

consumul de apă până la 1,5 litri/24 ore; II – de la 1,5 până la 3 litri/24 ore; III – mai mult de 3

litri/24 ore. Din datele obținute, constatăm că majoritatea persoanelor consumă zilnic de la 1,5

până la 3 l de apă, cu anumite particularităţi pentru fiecare lot. Astfel, 137 (56,6%) bolnavi din

zona de Nord din Lot I consumă 1,5-3 l zilnic, 91 (37,6%) până la 1,5 litri timp de 24 de ore, iar

mai mult de 3 l – 14 (5,8%) bolnavi. Consumul de apă de către bolnavii din zona Centru se

prezintă astfel: până la 1,5 litri – 119 (39,1%), de la 1,5 până la 3 litri – 179 (58,9%) şi mai mult

de 3 litri – 6 (2%). În zona de Sud aceste proporţii sunt inversate: 49 (62%) consumă apă până la

1,5 l, 28 (35,4%) de la 1,5 până la 3 l şi 2 (2,6%) din bolnavi mai mult de 3 l timp de 24 de ore.

În Lot II s-a conturat următoarea situaţie: 19 (67,8%) bolnavi de osteoartroză din regiunea

de Nord consumă apă potabilă până la 1,5 l pe zi, 8 (28,6%) - de la 1,5 până la 3 l şi mai mult de

3 l pe zi utilizează 1 (3,6%) bolnavi. În regiunea Centru 21 (46,7%) bolnavi consumă apă în scop

potabil până la 1,5 l zilnic, 22 (48,9%) de la 1,5 până la 3 l/24 ore şi doar 2 (4,4%) mai mult de 3

153

l. La persoanele bolnave din zona de Sud predomină un consum zilnic de apă de 1,5-3 l – 13

(59,1%), până la 1,5 l – 8 (36,4%) cazuri, mai mult de 3 l – 1 (4,5%) caz.

În subloturile de control şi de referinţă din ambele loturi predomină consumul de apă

fiziologic (1,5-3 l/24 ore). Pe plan secund se plasează persoanele cu un consum de apă potabilă

până la 1,5 litri zilnic, şi doar un număr redus de persoane beau mai mult de 3 l de apă pe zi.

Astfel, la analiza acestor date constatăm o diferenţă bine delimitată între persoanele cu un

consum de apă potabilă – până la 1,5 l/zi şi 1,5-3 l/zi şi persoanele a căror consum este mai mare

de 3 l/zi.

Am realizat în regiunile geografice ale ţării avizarea igienică a surselor subterane ce

alimentează populaţia cu apă potabilă. Aceasta, are o importanţă practică majoră, deoarece

permite stabilirea surselor de poluare a apei, determinarea căilor posibile de poluare, acţiunea

factorilor climaterici naturali şi geologici asupra compoziţiei apei. În unele cazuri, examinarea

bazinului de apă şi avizarea lui igienică este unica posibilitate de apreciere a calităţii apei. Am

supus avizării igienice fântânile de mină, fântânile arteziene şi izvoarele, în total 389 de

obiective. Selectarea şi avizarea sanitară a fântânilor a fost efectuată conform principiului: sursă

de apă – nivel înalt al durităţii totale – persoane cu diagnostic de osteoartroză. Harta-schemă de

avizare igienică a surselor locale de apă potabilă, a inclus întrebări referitoare la amplasarea

sursei, tipul şi construcţia ei, mijloacele de protecţie a fântânii, prezenţa impurităţilor în apă,

starea sanitară a teritoriului adiacent şi susceptibilitatea la factorii meteorologici [4].

În regiunea de Nord au fost avizate 149 (38,3%) obiective, în zona Centru 179 (46%) şi în

zona de Sud 61 (15,7%).

Sursele de apă erau dislocate fie în curtea individuală, fie în stradă. Raza de deservire a

populaţiei de către o sursă de apă în zona de Nord este de la 8 până la 700 m, în zona Centru 12-

1500 m, iar cea de Sud de la 25 până la 300 metri. Cea mai mare rază de deservire o au fântânile

din stradă – 700-1500 metri. Reieşind din raza de deservire, a fost posibil să cuantificăm

populaţia ce utilizează apă dintr-o fântână. Astfel, dintr-o sursă de apă se alimentează circa 2-25

de persoane în regiunea de Nord, 4-400 în zona Centru, 6 - 160 în zona de Sud. În cazul

fântânilor arteziene, acest număr poate atinge cote mai mari de la 400, 600 până la 2/3 din

populaţie sau toată localitatea.

In ce priveşte distanţa dintre fântâni, în zona de Nord aceasta este de 10-200 m în cazul

fântânilor din curte, şi 300-500 m în cazul fântânilor din stradă. În localităţile din zona Centru,

distanţa dintre sursele de apă a fost de 12-500 m, în cazuri unice 2-3 mii de metri. În zona de Sud

sursele de apă se află la o distanţă de 10-250 m, în cazuri sporadice 1000-1600 m. Nu au fost

identificate diferenţe esenţiale după tipul şi construcţia fântânilor, majoritatea fiind din tuburi de

beton, piatră şi mai puţin din lemn.

În urma cercetării surselor locale au fost evidenţiate o serie de abateri de la normele

igienice. Astfel, în zona de Nord prezenţa capacului ermetic la fântâni a fost atestată la 135

(90,6%) fântâni, acoperişul impermeabil la 115 (77,2%), jgheabul la 62 (41,6%), iar panta în

jurul fântânii a fost la 137 (91,9%). In zona Centru, existenţa unui capac ermetic a fost atestată în

133 (74,3%) cazuri, acoperişul impermeabil în 129 (72,1%), jgheabul în 71 (39,7%), iar panta în

jurul fântânii în 165 (92,2%) cazuri. In zona de Sud capac ermetic aveau 51 (83,6%) de fântâni,

acoperiş impermeabil 37 (60,6%), jgheabului 21 (36,1%), iar panta în jurul fântânii 59 (96,7%).

Întreţinerea tehnică a fântânilor a fost satisfăcătoare. Au fost asigurate măsuri de protecţie

a fântânilor contra apelor freatice. Pereţii şi fundul fântânilor erau din piatră, beton sau lemn. În

pereţii unor fântâni s-au depistat fisuri : 41 (27,5%) în zona de Nord, 25 (14%) în zona Centru şi

9 (14,7%) în zona de Sud.

În apa unor fântâni s-au depistat diverse impurităţi inadmisibile în apa potabilă. În zona de

Nord astfel de fântâni au fost 9 (6%), în zona Centru 3 (1,7%) şi, respectiv, de Sud – 1 (1,6%).

Una din cerinţele igienice de bază faţă de întreţinerea unei surse de apă potabilă este

amenajarea şi menţinerea curăţeniei teritoriului adiacent. În zona de Nord în 8 (5,4%) cazuri,

154

Centru în 3 (1,7%) şi de Sud în 5 (8,2%), teritoriul din jurul fântânilor a fost într-o stare sanitaro-

igienică nesatisfăcătoare, fiind o sursă posibilă de poluare a apei potabile.

Prezenţa intermitenţelor pe timp de vară, îndeosebi cele de iarnă, provoacă fenomenul

discontinuităţii în debitul fântânilor şi înrăutăţeşte calitatea apei. O stare nesatisfăcătoare s-a

semnalat în 61 (41%) cazuri în zona de Nord, în zona Centru – 25 (14%) şi de Sud – 13 (21,3%)

cazuri.

Concluzii

1. Aprovizionarea cu apă a persoanelor rezidente din fântâni, cişmele, izvoare etc. predomină

faţă de alte sisteme de asigurare cu apă potabilă. Cota parte a bolnavilor de osteoartroză, care

folosesc în alimentaţie apă potabilă din surse subterane, este net superioară (86,9%) celorlalte

categorii de persoane. Aceasta permite de a presupune că factorul hidric participă la

instalarea afecţiunii.

2. Persoanele afectate de osteoartroză consumă apă din surse subterane pe o perioadă de 43-51

de ani.

3. O trăsătura predominantă pentru bolnavii de osteoartroză este utilizarea apei în scop potabil

preponderent în cantitate de la 1,5 până la 3 litri.

4. Rezultatele avizării igienice a surselor de apă potabilă din cele trei zone au relevat o situaţie

sanitaro-igienică satisfăcătoare în majoritatea situaţiilor.

Bibliografie

1. Arapu V. Sănătatea şi starea mediului de existenţă. În: Mater. congresului VI al igieniştilor,

epidemiologilor şi microbiologilor din R.M. Chişinău: 2008, p. 15-18.

2. Moraru Gh. Cu privire la impactul antropogen asupra calităţii apelor freatice din RM. În:

Mater. congr. VI al igieniştilor, epidemiologilor şi microbiologilor din RM, 2008, p. 41-49.

3. Opopol N. Impactul apei din fântânile de mină asupra sănătăţii populaţiei. În: Revista Apelor,

nr.6, Chişinău, 2009, p. 13-16.

4. Ostrofeţ Gh. ş.a. Metode de cercetare şi studiu aplicate în igienă. Chişinău: CEP Medicina,

2009. 92 p.

5. Overcenco A. ş.a. Fântâni şi izvoare. Atlas ecologic. vol.II, Chişinău: Ştiinţa, 2008. 208 p.

6. Pantea V. Sănătatea în relaţie cu mediul. Monitorizarea stării de sănătate în relaţie cu factorii

exogeni de mediu (ediţia a II-a). Chişinău: Tipograf. SRL-Sirius, 2010. 116 p.

7. Şalaru I. Implementarea protocolului privind apa şi sănătatea. În: Mater. Conf. naţionale.

Sănătatea în relaţie cu mediul, Chişinău, 2010, p. 7-10.

8. Tulhină D. Studiul relaţiei dintre calitatea apei potabile şi prevalenţa unor boli hidrice în

municipiul Timişoara. În: Revista de Igienă şi Sănătate Publică, vol.58, nr.3, 2008, 50 p.

9. Рахманин Ю.А. Научные основы дифференцированного нормирования качества

питьевой воды в зависимости от видов питьевого водопользования и возрастных

особенностей. B: Материалы V научно-практической конференции, Барнаул: Пять

плюс, 2010, с. 24-33.

155

MODIFICĂRILE CAPACITĂŢII DE MUNCĂ LA ELEVI

ÎN PROCESUL DE UTILIZARE A COMPUTERULUI

Cătălina Croitoru 1, Gheorghe Ostrofeţ

1, Vera Popovici

2

1Catedra Igienă generală USMF „Nicolae Testemiţanu”,

2Centrul de Sănătate Publică, Edineţ

Summary

Modifications of work capacity at children in the process of using a computer

The study included 7th class from children. In the process of study modifications of the

intellectual work capacity were studied on the base of correction tables (Anfimov). In the

experimental group the satisfactory and unsatisfactory works predominate (44 and 25%,

respectively), in the control group I - those done well and satisfactory (38 and 36%,

respectively), and in CG 2 - works (64%). Children’s who work at the computer a long period of

time (group I) the indices of work capacity showed values, smaller than normal and smaller than

at the students who are working at the computer less time (group II) (p<0.001).

Rezumat

În studiu au fost incluşi elevii claselor a 7-a. Modificările capacităţii muncii intelectuale

în procesul de studiu au fost studiate în baza tabelelor de corectură (Anfimov). În Lotul

experimental predomină lucrările realizate satisfăcător şi nesatisfăcător (44 şi 25%, respectiv), în

Lotul de control 1 – cele realizate bine şi satisfăcător (38 şi 36%, respectiv), iar în Lotul de

control 2 – lucrări realizate bine (64%). La elevii care activează mult timp la computer (grupul I)

indicii capacităţii de muncă au înregistrat valori medii mai mici ca cele normate şi respectiv mai

mici ca la elevii ce se ocupă puţin timp (grupul II) (p<0,001).

Introducere

Reforma învăţământului preuniversitar de cultură generală (tehnologii pedagogice

inovaţionale, implementarea standardelor inovaţionale de stat, profilizarea învăţământului) este

însoţită de intensificarea învăţământului, mărirea volumului şi creşterea efortului de instruire. [2,

3]. Influenţa nesatisfăcătoare a instruirii asupra sănătăţii elevilor esenţial depinde de

incapacitatea de a face faţă sarcinii şcolare. Acest factor de risc pentru sănătate este legat de

circumstanţele obiective sau subiective, afirmă Н. П. Гребняк şi coaut. (2010). La primele se

referă complexitatea obiectelor în legătură cu dificultatea şi volumul mare al materialului studiat.

Dificultatea obiectelor de studiu predetermină dacă obiectul respectiv este pe măsura puterilor

elevului. Circumstanţele subiective sunt condiţionate de particularităţile tipologice individuale

ale activităţii nervoase superioare şi capacităţile intelectuale [4].

Capacitatea muncii intelectuale depinde de gradul de încordare a funcţionării sistemelor

senzoriale, care recepţionează informaţia; de starea memoriei şi gândirii; de gradul de exprimare

a emoţiilor. Indicii capacităţii muncii intelectuale servesc drept caracteristică integrală a stării

funcţionale a organismului de care la rândul său depinde capacitatea de muncă [8].

Metode şi materiale

Scopul cercetării reprezintă evaluarea capacităţii de muncă a elevilor ce utilizează

computerul. Ca obiect de studiu au servit elevii claselor a 7-a.

Cercetările au fost realizate în trei loturi: Lotul experimental (LE), care a inclus elevi

cercetaţi în cadrul disciplinei Informatica, lotul de control 1 (LC 1) – la obiectele cu grad de

complexitate înalt (limbi moderne, matematica) şi lotul de control 2 (LC 2) – la obiectele cu

grad de complexitate jos (educaţia tehnologică şi educaţia muzicală). Clasificarea lecţiilor s-a

efectuat în conformitate cu scara de apreciere a gradului de complexitate a obiectelor [1]. Elevii

din fiecare lot au fost divizaţi în două categorii: prima categorie (în text – grupul I) – elevi ce se

156

ocupă o durată lungă de timp (mai mare de 5 ani), timp îndelungat la o şedinţă (mai mult de 5

ore), utilizează zilnic computerul, în zile de odihnă şedinţele la computer se prelungesc mai mult

de 5-6 ore; categoria a doua (în text – grupul II) – elevi ce nu folosesc computerul în afara orelor

de Informatică sau îl utilizează mai puţin de 5 ani, mai puţin de 5 ore în zi, utilizează 2-4 zile în

săptămână, în zilele de odihnă – până la 3 ore.

Modificările capacităţii muncii intelectuale în procesul de studiu au fost studiate utilizând

tabelele de corectură (Anfimov), care au fost analizate prin prisma: 1) calităţii realizării

lucrărilor; 2) coeficientului de precizie; 3) productivităţii muncii intelectuale; 4) randamentului

analizatorului vizual; 4) vitezei de prelucrare a informaţiei; 5) rezistenţei atenţiei; 6) nivelului

concentraţiei atenţiei. Calcularea şi aprecierea acestor indici a fost realizată conform

metodologiei prepuse de А. А. Крылов şi coaut. (2002), В. В. Сонькин (2004), О. Е. Фалова

(2007) [5, 6, 7].

Tabelele au fost completate la începutul şi la sfârşitul lecţiilor I, a III-a şi a VI-a, în zilele

de luni, miercuri şi vineri, în trimestrele I-IV de studii. Au fost prelucrate 4320 de tabele de

corectură.

Rezultatele

În Lotul experimental cel mai mare număr de tabele de corectură au fost realizate pe o

notă satisfăcătoare (44%) şi reprezintă cea mai mare cotă în comparaţie cu loturile de control

(după numărul lucrărilor satisfăcătoare). Aproximativ, cote egale de lucrări au fost realizate bine

şi nesatisfăcător (23 şi 25%, respectiv) în acelaşi lot. În comparaţie cu loturile de control, cele

mai multe lucrări realizate nesatisfăcător s-au înregistrat de asemenea, în LE (25% în LE faţă de

19% în LC 1 şi 13% în LC 2, p<0,001). Lucrări excelente în LE au fost 8%, cu un 1% mai mult

ca în LC 1 şi în jumătate mai puţine faţă de lucrările excelente realizate de elevii din LC 2. În

loturile de control ponderea o deţin lucrările realizate bine (38% în LC 1 şi 64% în LC 2). Aceste

observaţii indică o capacitate de muncă scăzută după lecţia de informatică (tabelul 1).

Tabelul 1. Rata distribuirii tabelelor de corectură conform criteriilor de apreciere

a muncii intelectuale (după datele de la sfârşitul lecţiilor),%

Calificativul LE LC 1 LC 2 Nr. tabele analizate (abs) 1264 1224 1260

Excelent 8 7 16

Bine 23 38 64

Satisfăcător 44 36 17

Nesatisfăcător 25 19 3

În dinamica zilei, ponderea lucrărilor excelente şi bune se înregistrează la lecţia a III-a în

toate loturile, preponderent în LC 2. Lucrări realizate satisfăcător în LE au fost în egală măsură

la I-a şi a III-a lecţie, în loturile de control – la lecţia a III-a. Cele mai multe lucrări

nesatisfăcătoare în toate loturile s-au înregistrat la lecţia a VI-a, preponderent în LE. Diferenţele

între LE şi loturile de control sunt statistic veridice (0,01>p<0,001).

În dinamica săptămânii majoritatea lucrărilor excelente şi bune au fost înregistrate la

mijlocul săptămânii. Lucrările nesatisfăcătoare în LE şi LC 2 deţin ponderea la sfârşitul

săptămânii, iar în LC 1 – la începutul săptămânii (diferenţele între loturi – p<0,001).

Analizând dinamica anului, am stabilit că cea mai mare capacitate de muncă intelectuală

se înregistrează în trimestrul III, urmat de trimestrul II. La sfârşit de an se remarcă o capacitate

de muncă asemănătoare cu începutul anului. Între LE şi LC 1 se înregistrează diferenţă mică a

caracteristicilor examinate, depăşind cu mult valorile din LC 2 (p<0,001).

Coeficientul de precizie (A) a lucrului efectuat a indicat o valoare medie mai mică

(0,85±0,07 uc sau cu 2,3%, p<0,001) ca cea normată la elevii din grupul I, pe când la elevii din

157

grupul II înregistrează o valoare medie mai mare ca norma (0,91±0,06 uc sau cu 4,6%, p<0,001)

(tabelul 2). Variaţia coeficientului de precizie a fost mai mare la elevii din grupul I (0,27 uc) faţă

de elevii din grupul II (0,21 uc). Valoarea normată de 0,87 uc a fost determinată la mai mulţi

elevi din grupul II (26,1%), pe când în grupul I – la un număr de elevi în jumătate mai mic

(14,2%). În grupul I, la un număr considerabil de elevi (70,3%), coeficientul de precizie este mai

mic ca valoarea normată (cu 0,3-0,15 uc) în comparaţie cu 31,3% de elevi din grupul II (cu

valoare sub normă de 0,1-0,9 uc) (tabelul 2).

Coeficientul P reprezintă productivitatea muncii intelectuale. Acest indice conform

valorii medii prezintă valori mai mici ca cele normate, statistic semnificative pentru elevii din

grupul I (p<0,001) şi ne semnificative pentru elevii din grupul II (p>0,05). La elevii din grupul I

coeficientul P a constituit o valoare medie mai mică ca cea stabilită pentru vârsta respectivă cu

271 uc la o variaţie de 577 uc, şi o cotă de 32,1% elevi cu o productivitate bună (valori conform

standardului). Elevii din grupul II au înregistrat o productivitate a muncii intelectuale mai bună

faţă de elevii din grupul I (p<0,001) (tabelul 2).

Pentru a stabili sarcina vizuală a fost calculat randamentul analizatorului vizual (Q),

care la elevii din grupul I prezintă o valoare mai mică ca cea normată în mediu cu 39 biţi. Din

numărul total de elevi o cotă de 67,4% elevi au un randament mai mic ca norma cu 6-75 biţi,

ceea ce demonstrează o sarcină majoră asupra organului vizual. În acelaşi timp, un număr mic de

elevi (10%) înregistrează un randament mai mare ca cel normat (cu 3-137 biţi). La elevii din

grupul II s-a înregistrat un randament al analizatorului vizual mai mare ca la elevii din grupul I,

atât după valoarea maximă, cât şi după numărul de elevi cu valori în limita normei şi mai mari,

ce vorbeşte despre faptul că la aceşti elevi sarcina vizuală este mai mică ca la elevii care

activează mult la computer (tabelul 2).

Viteza de prelucrare a informaţiei (V) în ambele grupuri a înregistrat valori medii mai

mari ca cele standarde pentru această vârstă, cu prioritate pentru elevii din grupul II. În grupul I

viteza a fost mai mare în mediu doar cu 0,43 biţi/sec, variind în limitele de la 1,03 la 2,21 biţi/sec

faţă de grupul II când media a constituit o valoare cu 0,95 biţi/sec mai mult şi cu variaţii între

1,33 şi 2,78 biţi/sec. În analiza individuală valori mai mici ca norma au fost înregistrate la 17,4%

elevi din grupul I şi doar la 2,1% elevi din grupul II (tabelul 2).

Tabelul 2. Caracteristica indicilor capacităţii muncii intelectuale la elevi

Grupurile

de studiu Caracteristici

A

(uc) P

(uc) Q

(biţi) V

(biţi/sec)

Norma (pentru vârsta de 13-14

ani) 0,87 1157 375 1,11

Nr. total de elevi în fiecare grup 380 380 380 380

Gru

pu

l I

M±m (valoare) 0,85±0,07* 886±44,8* 336±15,1** 1,54±0,25**

min (valoare) 0,72 616 300 1,03

max (valoare) 0,99 1193 512 2,21

respectă norma (nr.) 54 65 86 101

< norma (nr.) 267 258 256 66

> norma (nr.) 59 57 38 213

Gru

pu

l II

M±m (valoare) 0,91±0,06* 1141±38,3**** 412±31,6** 2,06±0,33***

min (valoare) 0,8 853 355 1,33

max (valoare) 1,01 1224 622 2,78

respectă norma (nr.) 99 119 112 12

< norma (nr.) 119 118 115 8

> norma (nr.) 162 143 153 360

Notă: discrepanţă semnificativă a valorii de la sfârşitul lecţiei comparativ cu valoarea de la începutul lecţiei *p<0,001,

** p<0,01,

*** p<0,05,

**** p>0,05

158

Rezistenţa atenţiei (RAt) scade către finele lecţiei în ambele grupuri cercetate şi mai

pronunţat scade la elevii din grupul I (în mediu cu 37%). La elevii din grupul II scade cu 29%.

Între sfârşitul primei lecţii şi lecţiei a VI-a viteza de realizare a sarcinii (Vs) a scăzut la

elevii din grupul I cu 25-44%, în mediu cu 32,7%; la elevii din grupul II cu 18,7-33,9%, în

mediu cu 24,4%. Modificări analogice, cu cota predominantă de scădere a vitezei de realizare a

sarcinii la elevii din grupul I s-au înregistrat şi în dinamica săptămânii.

Nivelul concentraţiei atenţiei (CAt) pe parcursul lecţiilor scade. În dinamica zilei, la

sfârşitul primei lecţii şi lecţiei a VI-a a scăzut mai pronunţat la elevii din grupul I (respectiv cu

27,3% şi 31,7%), iar la sfârşitul lecţiei a III-a cotele de scădere a atenţiei sunt aproximativ egale

(grupul I – 18,9%, grupul II – 17,6%). În dinamica săptămânii nivelul concentraţiei atenţia a

scăzut către finele fiecărei lecţii la elevii din grupul I cu predominanţă, în zilele de luni şi vineri.

Concluzii

1. În rezultatul analizei am stabilit că toate determinantele capacităţii muncii intelectuale

sunt în scădere la sfârşitul faţă de începutul fiecărei lecţiei.

2. Cele mai multe lucrări realizate bine au fost înregistrate după obiectele cu grad de

complexitate jos (LC 2) – 64%. După obiectele cu grad înalt de complexitate (LC 1) predomină

lucrările realizate bine şi satisfăcător (38% şi 36%, respectiv), iar după lecţia de informatică

(LE) – lucrările realizate satisfăcător şi nesatisfăcător (44 şi 25%, respectiv).

3. La elevii ce activează mult timp la computer (grupul I) coeficientul de precizie,

productivitatea muncii intelectuale şi randamentul analizatorului vizual au înregistrat valori

medii mai mici ca cele normate, pe când la elevii ce lucrează la computer doar în cadrul şcolii

(grupul II) valori medii mai mici ca norma doar pentru productivitatea muncii intelectuale şi

în acelaşi timp statistic ne semnificative.

4. Viteza de prelucrare a informaţiei în ambele grupuri cercetat după valoarea medie a fost

bună, în grupul I fiind în detrimentul indicilor calitativi.

5. Scăderea rezistenţa atenţiei, viteza de realizare a sarcinii, nivelul concentraţiei atenţiei

au înregistrat modificări nefavorabile mai pronunţate la elevii din grupul I, ce confirmă

capacitate mai scăzută a muncii intelectuale în comparaţie cu grupul II (p<0,001).

În final consider oportună recomandarea de plasare a disciplinei Informatica în orarul

lecţiilor la poziţiile menţionate cu scăderea minimă a valorii indicilor capacităţii de muncă –

mijlocul zilei, mijlocul săptămânii.

Bibliografie

1. Chirchina O. Fundamente metodologice ale formării iniţiale a profesorilor de informatică.

Autoref. tezei dr. în pedagogie. Chişinău, 2010. 30 p.

2. Concepţia învăţământului în Moldova. Valenţele reformei învăţământului (Partea I).

Chişinău: IŞPP al MŞÎ, 1996.

3. Strategia de descentralizare a învăţamântului preuniversitar aprobată prin Memorandum în

Şedinţa de Guvern din 20.12.2005, http://www.edu.ro/index.php/articles/3692

4. Гребняк Н. П., Щудро С. А. Интегральная оценка трудности учебных предметов. В:

Гигиена и санитария, № 1, 2010, c. 73-75.

5. Крылов А. А., Маничев С. А. Корректурная проба Бурдона. Практикум по общей

экспериментальной и прикладной психологии. СПб, 2002, с. 126-128.

6. Сонькин В. В. Количественная оценка умственной работоспособности. В: Новые

исследования, Москва, 2004, № 1-2 (6-7), с. 359-364.

7. Фалова О. Е. Сборник практических работ по курсу «Физиология человека».

Ульяновск, 2007. 29 с.

159

8. Фатхутдинова Л. М. Влияние работы с видеодисплейными терминалами на состояние

нервной системы. В: Медицина труда и пром. экология, 2003, № 12, c. 16-21.

STUDENTS AND TEACHERS COMPUTER ACTIVITY

IN VIEW OF INFORMATICS TEACHER

Cătălina Croitoru

Department of General hygiene,

“Nicolae Testemitanu” State Medical and Pharmaceutical University

Summary The study surveyed 72 teachers of informatics. The survey results revealed that the

structure of computer lessons predominate computer activity, which does not correspond to the

hygienic requirements for the maximum duration of computer use during the lesson. According

to the informatics teachers, children have attention and work better in mid-day and week. As a

result of the long work with computer, teachers accused stinging, dryness, burning eyes, pain in

the spine, headache, general fatigue, pain in hands.

Rezumat

Activităţile elevilor şi profesorilor la computer

în viziunea profesorului de informatică

În studiu au fost chestionaţi 72 profesori de informatică. Rezultatele chestionării

evidenţiază că în structura lecţiei de informatică predomină nemijlocit activitatea la computer,

ceea ce nu corespunde cerinţelor igienice pentru durata maximă de utilizare a computerului pe

parcursul lecţiei. Conform profesorilor de informatică, elevii prezintă atenţie şi capacitate

maximă de lucru la mijlocul zilei şi săptămânii. În rezultatul activităţilor îndelungate la computer

profesorii acuză înţepături, uscăciune, usturime a ochilor, dureri în regiunea coloanei vertebrale,

cefalee, oboseală generală, dureri în mâini.

Introduction Universal access to information is the key objective of the society and can be easily done

through computers. Е. М. Краснянская (1998), Д. В. Денисова (2001), Д. Н. Котов (2005),

believes that ICT open for children access to non-traditional sources of information, raise work

efficiency by itself, offers new possibilities for creating, obtaining and strengthening professional

skills, allow fundamental new forms and methods of training with the use of conceptual and

mathematic modeling of phenomena and processes. In the general lessons, computer lessons

reduce monotony, give lessons emotionality and increases work capacity and children success.

Using computers in training and education of children radically alters the usual forms of

acquiring knowledge and entertainment. The curriculum more tiring action have disciplines

involved in the process for the first time, such as 7th grade – Informatics discipline.

Work with video display terminals, electronic computing machines often worsens by the

irrational organization of the training regime: overcoming instructive effort by 1-3 hours a week,

30% of children do not attend lessons of physical culture. The attempts to accomplish the task of

computerization of school education institutions "at all costs" are in contradiction with expected

results. Working with obsolete technology and poor conditions, lead to an increase in complaints

in functional disorders of vision, which requires children to lose interest in work with computer.

To assess the role of emotional factor in appearance of asteno-neurotic symptoms of

reaction during the computer activities were carried out research on children 'interest to these

activities. Consequently, 25% of the children interest in acquiring the computing disciplines has

160

increased, at 32,4% - interest remained unchanged, at 42,7% - decreased. Asteno-autonomic

effects appeared more frequently during the lesson (93,7%) at children that interest to the lesson

decreased. If the interest grew, these symptoms occurred only in 29,5% of cases. Blame the

headache, increased fatigue, and embezzlement while working with growing interest among

children occurred in 29,4%, 23,5% and 5,8%of cases, while at the children with dropped interest

the blame recorded in 48,2%, 48.2% and 34,4% of cases. It should be noted that recent

complaints filed and dizziness (13,8%), somnolence (48,2%), unpleasant sensations in heart

region (6.9%). Depending on the interest in computing children appreciated lessons with

different training conditions in classrooms. The students, with increased lessons’ interest, as

negative factors, mentioned "foreign talk" in 58,8%, and less noise of display (in 17,6% of cases)

and those whose interest has declined – in 20,6% and 37,9% of cases respectively. At the same

time, unwillingness to work in the first group was identified in 17,6%, while those in the second

group – in 65,5% of cases. Results "Люшер tests" showed that children in the first group

dealt with mood, positive emotions, while children in the second group had indifferent attitude

for lessons, were sometimes depressed.

Material and methods The research included interviewing of 72 teachers of informatics. To query were used a

specially prepared questionnaire that includes 17 questions with reference on the system of the

computer activity of children and teachers of informatics.

Results and discussion Informatics teachers were questioned with reference on the computer system activity of

children and teachers, including their complaints. Among the respondents 35,3% were women

and 74,7% - men aged 23-50 years, and have a computer training business in 1-30 years [4, 12].

Activity of 7th grade children in the informatics lesson provides occupation by the plan

pre-established by the professor, with a frequency of one hour a week, for the 10th grade – once

a week – double hours. Double times are separated by a pause of 10-15 min. Duration of children

activity at the computer can be inferred on the base of two questions in the questionnaire: about

the structure of lessons and duration of the work at the computer. Lesson’s structure provides

several stages, from which we used the explanation about the topic by the teacher, the computer

base plus children’s work independently on the computer. Looking both aspects have established

that a large number of children are working at the computer more than half of the lesson time

(Figures 1 and 2). According to the regulatory requirements is allowed finding at the computer

not more than 50% of the lesson.

38,9

11,1

50,0

< 50% 50% > 50%

59,7

9,7

30,6

< 50% 50% > 50%

Fig. 1. Occupations at the computer during a

lesson in terms of lesson structure

Fig. 2. Occupations at the computer during a

lesson as a response to a direct question about

how long you work on PC

161

In the questionnaire were investigated teachers views – the days of the week and the

lessons of the day children are more attentive, more interested in the activity. 98,6% teachers

said that in the dynamics of the week children are more available, careful - Wednesday. In the

dynamics day, 100% of teachers think that on the third lesson children are most attentive and

interested in computer work Voluntary lessons or circles in informatics are organized in 43,7%

of surveyed primary and secondary education, which run from 14,00-15,00 pm, time when

children are tired. Academic double lessons are divided by a break of 10-15 min. Occupation at

the computer is 77,8 to 88,9% from the occupation time. Working time of teachers at the

computer is 2-10 hours, about half of them (47,2%) working more than 6 hours. 48 of 72

surveyed teachers (66,7%) specified that feel some changes in the body. To 18,8% of teachers

beginning of changes is after 30 min. – one hour of the start of work (most teachers have work

experience of more than 15 years). Over 2 hours of activity changes occur in 14,6% of teachers,

3 hours – in 20,7%, over 4 hours – in 16,7%, over 5 hours and more – in 29,2% of teachers.

Teachers presented the following allegations: stinging, dryness, burning eyes, pain in the back

(spine), headache, general fatigue, pain in hands. A structure change is shown in Figure 3 (with

reference to 48 teachers who mentioned the presence of changes).

70,8 72,9 70,8

35,4

60,4

68,8

14,6

0

10

20

30

40

50

60

70

80

stinging

eyes

dryness

eyes

burning

eyes

pain in the

back

headache general

fatigue

pain in

hands

Fig. 3. Changes in health status specified by the teachers of informatics

In 32 of 48 (66,7%) of teachers changes disappear over 15-30 min. of rest, in 16,7% -

over one hour, in 10,4% - over 2 hours, in 6,2% - 3 hours and more. The questionnaire provided

the possibility of exposure opinions and proposals to improve work, work conditions and disease

prevention. Teachers have submitted a wide range of proposals:

to combine theoretical work with computer activities;

to respect the distance between user and computer;

to switch off the monitors, if students are not working on the computer;

to ventilate regularly rooms;

to organize breaks for exercise;

to install air conditioning equipment;

to equip the computer class-rooms with appropriate furniture;

to divide children into classes with smaller numbers because currently are 25 children by

3-4 on a computer (mentioned by teachers in rural schools);

to organize several rooms with computers and to equip with more computers, as one

student to return to a computer (specified by teachers in urban schools);

to reduce charge of work to 18 hours a week;

education of adults (teachers, parents), so as to have the computer skills in organizing

work, duration of activity, employment arrangement;

%

162

distribution of information leaflets between students, teachers, parents, schools and

public places;

in lessons schedule – informatics lesson to not follow after mathematics, physics,

chemistry, because students are more tired and less attentive;

computer techniques to be upgraded to be less harmful to the health of children and

teachers;

to be increased the pay for maintenance of computers and for the degree of harm;

to be measured radiation levels in the computer class-rooms.

Conclusions

Preventing and removing of unwanted effects caused by the work at computer can be

done by organizing a system of working, respecting the duration of activities and including

breaks, air conditioning, rational planning and correct ergonomic of work place, including

occupations of physical culture, special exercises for preventing eye fatigue.

Bibliography

1. Chirchina O. Fundamente metodologice ale formării iniţiale a profesorilor de informatică.

Autoref. tezei dr. în pedagogie. Chişinău, 2010. 30 p.

2. Баркова Е. С. Компьютер в школе? Не стоит торопится. В: Наука и образование, 2002,

№ 2, с. 51-53.

3. Васильев С. В. К проблеме безопасного использования персонального компьютера в

школе. В: Вестн. челяб. гос. пед. ун-та, 2003, № 5, c. 139-146.

4. ГОСТ Р 50948-2001. Средства отображения информации индивидуального

пользования. Общие эргономические требования и требования безопасности. Москва,

2001. 13 с.

5. Гребняк Н. П., Щудро С. А. Интегральная оценка трудности учебных предметов. В:

Гигиена и санитария, № 1, 2010, c. 73-75.

6. Гун Г. Е. Компьютер как сохранить здоровье. Рекомендации для детей и взрослых.

СПб.: Изд. Дом «Нева», 2003. 128 с.

7. Денисова Д.В. Воздействие новых информационных технологий на здоровье

студентов. Aвтореф. дис. канд. мед. наук. СПб., 2001. 19 с.

8. Колмыкова Т. Д. Педагогические условия компьютеризации учебно-воспитательного

процесса в адаптивной школе. Дисерт. канд. педагог. наук. Калининград, 2000. 197 с.

9. Краснянская Т. М. Формирование психологической готовности учащихся к

продуктивному использованию компьютера. Диссер. канд. психолог. наук.

Ставрополь, 1998. 161 с.

10. Кучма В. Р. Гигиена детей и подростков при работе с компьютерами

видеодисплейными терминалами. Москва: «Медицина», 2000. 156 с.

11. Морозов В. Н. и др. Об эколого-гигиенических условиях обучения школьников в

компьютерных классах образовательных учреждений. В: Природа Липец. обл. и ее

охрана, 2000, Вып. 10, c. 92-94.

12. СанПиН 2.4.2.1178-02. Гигиенические требования к условиям обучения в

общеоброазовательных учреждениях. Москва, 2003. 27 с.

13. Чамокова А. Я. Гигиеническая оценка реализации модернизации обучения в школах

Республики Адыгея. Автореф. диссер. канд. мед. наук. Москва, 2007. 15 с.

163

DECESE SUPLIMENTARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ÎN VARA NEOBIŞNUIT DE

CALDĂ A A. 2007

Nicolae Opopol1,2

, Cătălina Croitoru 1,3

, Ala Overcenco1,

Valeriu Pantea1, Petru Crudu

4

1Centrul Naţional de Sănătate Publică

2USMF „Nicolae Testemiţanu, catedra Igiena

3USMF „Nicolae Testemiţanu, catedra Igiena generală

4Centrul Naţional de Management în Sănătate Publică

Summary

Excess deaths in the Republic of Moldova during unusually hot summer 2007

Heat waves are included in the list of phenomena that have influence on quality of life

and health. Existing forecasts give us an eloquent information about modifying the health indices

through exacerbation of problems of increasing the total morbidity and premature mortality of

population. It was found that urban population is more vulnerable to higher temperatures than

population in rural areas.

Keywords: heat waves, total mortality, excess deaths.

Rezumat

Valurile de căldură se includ în lista fenomenelor, care au influenţă considerabilă asupra

calităţii vieţii şi stării de sănătate a populaţiei. Pronosticurile existente prezintă date elocvente

despre modificările valorilor indicilor de sănătate prin acutizarea problemelor legate de creşterea

morbidităţii şi mortalităţii premature a populaţiei. S-a constatat că populaţia din mediu urban este

mai vulnerabilă la temperaturile înalte decât în mediu rural.

Cuvinte cheie: valuri de căldură, mortalitate generală, decese suplimentare.

Actualitatea

Studiul impactulului temperaturilor extreme ale aerului asupra sănătăţii publice la scară

regională a devenit recent o prioritate în toate cercetările biometeorologice. Încălzirea globală

manifestată prin declanşarea fenomenelor climatice extremale, care devin tot mai frecvente şi

mai intensive condiţionează riscuri pentru sănătatea populaţiei. Experienţa mondială mărturiseşte

că numărul anual al valurilor extremale de căldură şi a gerurilor extremale a sporit. Valul de

căldură instalat în 2003 în Europa a depăşit valorile istorice şi norma aniilor 1961-1990 cu 3,8°C.

Temperaturi record au fost înregistrate in multiple ţări cauzînd o creştere bruscă a mortalităţii;

cifra deceselor suplimentare a atins zeci de mii [3, 5-7]. Estimările proiectului EuroHEAT [3]

denotă sporirea mortalităţii în perioadele valurilor de căldură de la 7,6% până la 33,6% în

dependenţă de regiune.

Fenomenele date afectează şi Republica Moldova [8-10], cele mai grave consecinţe fiind

înregistrate în 2007 [2]. În Republica Moldova vara foarte caldă a a. 2007, este specificată ca cea

mai caldă perioadă din istoria observaţiilor instrumentale, când recordurile multianuale ale

temperaturii aerului au fost depăşite nu doar vara dar şi iarna, şi primăvara [11].

Ca criteriu de apreciere a consecinţelor temperaturilor extremale ale aerului asupra

sănătăţii populaţiei pot servi: numărul deceselor suplimentare, nivelul morbidităţii în dinamică,

calitatea vieţii, calitatea şi condiţiile prestării serviciilor medicale, condiţiile de muncă, instruire,

educaţie etc [1, 4].

Schimbările climaterice nu conduc la apariţia unor noi modalităţi de acţiune a mediului

ambiant, însă au tendinţă de a amplifica efectul determinantelor ecologice ale sănătăţii

condiţionate de climă. Ca consecinţe probabile a schimbărilor climaterice pot fi înregistrate

următoarele tendinţe:

164

creşterea numărului cazurilor de infecţii intestinale, care au manifestare sezonieră

considerabilă, cu înregistrarea periodică în multe ţări pe parcursul ultimilor ani;

resurgenţa unor maladii (malaria, febra galbenă etc.) ;

fluctuarea exprimată a morbidităţii zilnice şi săptămânale,

modificarea caracterului şi nivelului spitalizărilor în condiţiile verilor mai calde, iernilor

mai blânde şi a unui climat regional mai mobil;

modificarea aprecierilor calitative şi cantitative ale prognozelor morbidităţii,

traumatismului şi morbidităţii [12].

Scopul lucrării constă în estimarea impactului valurilor de căldură asupra mortalităţii

populaţiei Republicii Moldova.

Materiale şi metode Studiul actual este axat pe estimarea mortalităţii generale în perioada deosebit de caldă

(aprilie-septembrie) a a. 2007 şi perioada de referinţă (2001-2006; 2008-2010), cu determinarea

numărului de decese suplimentare. Ca materiale de cercetare au servit datele despre cazurile de

decese zilnice în patru unităţi administrativ-teritoriale (mun. Chişinău şi raioanele Făleşti, Anenii

Noi şi Cahul), obţinute de la Centrul Naţional de Management în Sănătate al Ministerului

Sănătăţii al Republicii Moldova. Prelucrarea statistică a datelor a fost efectuată utilizând

aplicaţiile Microsoft Excel şi Access (din pachetele Microsoft Office 2003, 2007) şi programul

specializat Statgraphics Centurion XVI.

Rezultatele În figura 1 este prezentată dinamica înregistrării zilnice a deceselor în perioada de

referinţă (ziua de la începutul anului). Forma concavă a curbei de regresie polinomială

demonstrează că cursul normal al mortalităţii evidenţiază faptul că cel mai scăzut nivel al

mortalităţii populaţiei se înregistrează în perioada caldă a anului, dar în acelaşi timp în anii cu

veri extrem de calde curba uşor se nivelează pe contul deceselor suplimentare. Această legitate

este proprie pentru toate unităţile administrativ-teritoriale.

Căldura opresivă din vara anului 2007 a provocat un număr semnificativ de decese

suplimentare. În teritoriile în care au fost efectuate cercetările s-au înregistrat 587 cazuri de

decese suplimentare, ceea ce este cu 12,1% mai mult în comparaţie cu perioada de referinţă. În

mun. Chişinău au fost înregistrate 191 cazuri, reprezintînd o cotă de 32,5% din totalul cazurlor

de decese suplimentare din toate teritoriile studiate.

În scopul estimării dinamicii deceselor în perioada caldă a anului, a fost calculată cota

zilnică a deceselor suplimenare. Decese suplimentare au fost înregistrate în majoritatea zilelor,

maxima zilnică fiind de trei ori mai mare faţă de perioada de referinţă (pentru aceeaşi zi) în

timpul cel mai sever al valului de căldură de la sfărşitul lunei iulie a.2007. Diagramele din fig.2

demonstrează că în perioada caldă a anului 2007 au fost câteva picuri de decese suplimentare.

Din numărul lor total, în mun.Chisinau, cel mai înalt a fost observat între 20 şi 26 iulie.

De asemenea, se observă destul de bine, ca in timpul zilelor cu temperaturi ambientale

inalte concomitent sporeşte şi nivelul deceselor suplimentare. Aceste tendinţe sunt mai vizibile în

regiunile Centru şi Sud, dar o creştere mai pronunţată a numărului de decese suplimentare este

caracteristică mun. Chişinau. Anume în urbe se manifestă aşa numitul efect al “insulelor de

căldură”, deoarece infrastructura urbană, constituită în principal din asfalt, beton şi metal,

acumulează ziua căldura şi o păstrarează pe parcursul nopţii. Aceasta se confirmă şi prin

rezultatele obţinute în studiul curent. Diferenţa dintre răspunsul populaţiei urbane şi rurale la

căldura opresivă se exprimă prin compararea numărului de decese în mun. Chişinău şi cele trei

teritorii cercetate cu populaţie preponderent rurală. În mun. Chişinău cota deceselor suplimentare

este de 3 ori mai mare decât în teritoriile rurale (6,4% şi 1,9% decese suplimentare, respectiv).

165

Fig. 1. Dependena liniară a mortalităţii generale în perioada de referinţă

Fig. 2. Decesele suplimentare zilnice înregistrate în periada caldă a anului 2007 şi temperatura

aerului zilnică medie, în patru teritorii studiate

Chisinau

Ziua

cazu

ri a

bso

lute

0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360 390

12

14

16

18

20

22

24

Anenii Noi

Ziua

cazu

ri a

bso

lute

0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360 390

0

1

2

3

4

5

Cahul

Ziua

cazu

ri a

bso

lute

0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360 390

0

2

4

6

8

p<0,0001 r2=31

p<0,0001 r2=21

p<0,0001 r2=21

Falesti

Ziua

cazu

ri a

bso

lute

0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360 390

0

2

4

6

8

p<0,0001 r2=17 r2=17 p<0,0001

166

În ce priveşte structura deceselor suplimentare, cele mai frecvente sunt stările morbide

cronice. Bolile aparatului circulator constituie 75% din toate decesele suplimentare. După ele

urmează tumorile şi bolile endocrine, de nutriţie şi metabolism (9% şi 8%, respectiv).

Concluzii

Astfel, dimensiunile şi caracterul influenţei schimbării climatului asupra sănătăţii omului

impune necesitatea de a conştientiza această problemă de către toată societatea şi de a lua măsuri

de răspuns elaborate în baza datelor ştiinţifice veridice. Actualmente, cînd încălzirea globală

devine fapt indiscutabil, se cere o estimare a tuturor consecinţelor manifestărilor acestui fenomen

şi definirea măsurile optimale de intervenţie şi adaptare.

Bibliografie

1. Alberini, A., Scasny, M., Kolhova, M.,B. Melichar, J., Valuing the mortality effects of heat-

waves, in Climate Change and Adaptation Strategies for Human Health. 2006, WHO, Menne

B. And Ebi K. (Eds.). p. 345-371.

2. Cazac, V., Boian, I., Mironov, T., Caracterizarea condiţiilor meteorologice şi

agrometeorologice din vara anului 2007. Mediul Ambiant, 2007. 5(35): p. 44-45.

3. EuroHeat, Improving public health responses to extreme weather/heat-waves. Summary for

policy-makers. 2009, WHO Regional Office for Europe. 5 p.

4. Füssel, H., -M., Klein, R.,J.,T.,Ebi, K.,L., Adaptation Assessment for Public Health, in

Climate Change and Adaptation Strategies for Human Health. 2006, WHO, Menne B. And

Ebi K. (Eds.). p. 41-62.

5. Kirch, W., Menne, B., and Bertollini, R. (eds.), Extreme Weather Events and Public Health

Responses. 2005, Published on behalf of the WHO Regional Office for Europe by Springer-

Verlad. p. 303 pp.

6. Koppe, C., Kovats, S., Jendritzky, G., Menne, B., Heat-waves: risks and responses, Health

and Global Environmental Change, in SERIES, No. 2. 2004, WHO Regional Office for

Europe. p. 123 pp.

7. McMichael, A., Neira, M., Bertollini, R., Campbell-Lendrum, D., and Hales, S., Climate

change: a time need and opportunity for the health sector. Lancet, 2009. 374(9707): p. 2123-

2125.

8. Opopol, N., Corobov, R., Pantea, V., Ciumaş, I., Nicolenco, A., Schimbările climatului şi

potenţialul impact al acestor fenomene extremale asupra sănătăţii. Curier Medical, 2003. 5:

p. 6-8.

9. UNDP, National Human Development Report 2009/2010, in Climate Change in Moldova.

Socio-economic Impact and Policy Options for Adaptation. 2009, UNDP-Moldova: Chisinau.

p. 224.

10. Коробов, Р., Николенко, А., Новые проекции антропогенного изменения климата

Молдовы в XXI столетии, in Климат Молдовы в XXI веке: проекции изменений,

воздействий, откликов, Р. Коробов, Editor. 2004, Elan-Poligraf: Кишинэу. p. 54-97.

11. Коробов, Р., Оверченко, А., Теринте, Н. Жаркое лето 2007 г. в Молдове как модель

вероятного будущего климата. in III Международная научно-практическая

конференция «Геоэкологические и биоэкологические проблемы Северного

Причерноморья». 2009. Тирасполь, Приднестровье, Молдова.

12. Опополь, Н., Николенко, А., Изменение климата и здоровье человека: влияние,

последствия, адаптация и предупреждение, in Климат Молдовы в XXI веке: проекции

изменений, воздействий, откликов, Р. Коробов, Editor. 2004, Elan-Poligraf: Кишинэу. p.

254-283.

167

VISITS TO THE DOCTOR OF SECONDARY PROFESSIONAL SCHOOL STUDENTS

FROM DISINTEGRATED FAMILIES

Victor Zepca¹, Ion Bahnarel², Vergil Manole³

¹٫²National Center of Public Health, Chisinau, ³Center of Public Health, Riscani, Republic of

Moldova

Summary

Share of boys from temporarily disintegrated families who say that they have never

consulted doctors in the absence of any hurts or diseases (55,3%) or the dentist for acheck-up or

dental treatments (47,4%) is higher compared with those from complete families (resp. – 45,7%

and 37,0%). In the group of questioned girls, this difference is not so evident: 46,4% girls from

temporary disintegrated families (complete families – 49,6%) have never consulted the doctor

without being sick or injured or the dentist – 37,3% (complete families – 41,2%).

The main reason why students visited the doctor last year was health problems (illness)

and specific for boys also accidents/injuries and less in order to undergo a medical examination

in the absence of disease or health problems. The main reasons they cancel the family doctor's

visit are the lack of money (more important for girls), lack of time, and some have waited to see

if the health problem will be overcome without doctor`s intervention.

Key words: visits to the doctor, students, disintegrated families.

Rezumat

Adresabilitatea la medic a elevilor şcolilor secundare

profesionale din familiile temporar dezintegrate

Cota băieţilor din familiile temporar dezintegrate, care declară că nu au apelat niciodată

la medic fără a fi bolnav sau rănit (55,3%) sau la medicul stomatolog pentru o verificare,

detartraj sau alte tratamente stomatologice (47,4%) este mai mare comparativ cu cei din familiile

complete (respectiv – 45,7% şi 37,0%). În lotul fetelor supuse chestionării această diferenţă nu se

atestă: 46,4% fete din familiile temporar dezintegrate (în familiile complete – 49,6%) nu au

apelat niciodată la medic fără a fi bolnave sau rănite sau 37,3% – la medicul stomatolog (în

familiile complete – 41,2%).

Motivul principal pentru care au apelat elevii ultima dată la medicul specialist au fost

problemele de sănătate (boală), iar pentru băieţi şi accidentele/leziunile) şi mai puţin cu scopul

de a face un control medical în lipsa unei boli sau a unei probleme de sănătate. Motivele

principale pentru care elevii au renunţat la vizita medicului de familie sunt: lipsa banilor (mai

important pentru fete), lipsa de timp, iar unii au aşteptat să vadă dacă problema de sănătate va fi

depăşită fără interacţiunea medicului.

Introduction

Visits to the doctor for examination, in the absence of apparent disease, is an indicator of

medical culture and an important factor in early detection of diseases.

Processing of collected information about addressability of population from medical

institutions is the basic method in the study of morbidity. This evidence has an informative or

signaling character. The conclusions are based on the relative prevalence and morbidity of

population dynamics. (1)

Accessibility of the health services is one of the main indicators of community health

assessment. (2)

To study public opinion, questionnaire method is commonly used and allows detecting

weaknesses in medical care. (3)

168

Morbidity from addressability of secondary school students from Moldova was studied

based on the results of students who were rendered medical assistance with extracting data from

medical institutions records. (4)

The aim of the study

Considering the high rate of secondary school students who are not with their parents,

because they work abroad, it is necessary to determine if it is any difference in medical

addressability of students from temporarily disintegrated families compared with those of

complete families. To realize this object the questionnaire method was used, which admits to

collect in less time a lot of necessary information about morbidity.

Materials and methods

For studies students of 14 secondary vocational schools with the three years term training

were analyzed. Two institutions are situated in Chisinau and 12 in rural areas. Using the

questionnaire method, 764 people, including subjects from temporarily disintegrated families -

217 (84 girls, 133 boys), information about students visits to the doctor was collected (what

doctor they visited last, accessibility to medical services, etc.). Analysis of the results was made

according to school, year, sex of subjects and place of residence of students from temporarily

disintegrated families.

Results and discussions

The share of boys from temporarily disintegrated families who say they have never

visited the doctor without being sick or injured (55,3%) or dentist for a check, scaling and other

dental treatments (47,4%) is higher than in those from complete families (45,7% and 37,0%

respectively (p<0.05). In the group of girls subjected to questioning this difference is not

observed: 46,4% girls from temporarily disintegrated families (in complete families – 49,6%)

have never visited the doctor without being sick or injured and 37,3% to a dentist for a check,

scaling and other dental treatments (in complete families – 41,2%). In the last year, prior to

questioning, 35,7% of boys and 28,0% of girls were consulted by a doctor without being sick or

injured or 38,6% of girls and 24,8% of boys from temporarily disintegrated families were sent to

a dentist for a check-up, scaling and other dental treatments. Boys from temporarily disintegrated

families, compared with girls and boys from complete families show a lower rate of visits to the

doctor for consultation, especially to the dentist (there is a high share of students who have not

consulted the doctor in the last 1-2 years and more).

Table no 1. Addressability of students to the doctor for consultation (%)

Frequency of

addressability

Complete families Temporarily disintegrated

families

Girls Boys Girls Boys

№ % № % № % № %

Never 127 49,6 127 45,7 39 46,4 73 55,3

More than 24 months

ago

18 7,1 29 10,4 5 6,0 10 7,6

Between 12 and 24

months

19 7,4 32 11,5 10 11,9 12 9,1

Last 12 months 92 35,9 90 32,4 30 35,7 37 28,0

Sum 256 100,0 278 100,0 84 100,0 132 100,0

169

Table no 2. Addressability of students to the dentist for consultation (%)

Frequency of

addressability

Complete families Temporarily disintegrated

families

Girls Boys Girls Boys

№ % № % № % № %

Never 106 41,2 104 37,0 31 37,3 63 47,4

More than 24 months ago 34 13,2 45 16,0 13 15,7 19 14,3

Between 12 and 24

months

30 11,7 45 16,0 7 8,4 18 13,5

Last 12 months 87 33,9 87 31,0 32 38,6 33 24,8

Sum 257 100,0 281 100.0 83 100,0 133 100,0

The main reason why students from temporarily disintegrated families consulted last time a

doctor was health problems or illness (46,8% girls and 30,8% boys) and for boys accidents or

injury/injuries too (29,2% ) and less for a simple medical exam (in the absence of illness or health

problems).

Most commonly visited doctors and specialists by students from temporarily disintegrated

families are gynecologist (for girls), cardiologist and surgeon (often for boys).

The main reasons why students from temporarily disintegrated families have not visited the

family doctor are: had no health problems till today (girls – 63,2%, boys – 67,7%), lack of money

(more important for girls – 13,2%, boys – 5,6%), lack of time (girls – 10,5%, boys – 8,9%) and

some of them waited to see if the health problem will be overcome without doctor interaction (girls

- 6,6%, boys – 9,7%).

Table no 3. The reason why students ignore to visit the family doctor (%)

Reasons

Complete families Temporarily disintegrated

families

Girls Boys Girls Boys

№ % № % № % № %

Do not have health problems 162 66,1 169 64,0 48 63,2 84 67,7

Lack of money 25 10,2 18 6,8 10 13,2 7 5,6

Lack of time 28 11,4 36 13,6 8 10,5 11 8,9

The need to move a short

distance

2 0,8 3 1,2 1 1,3 2 1,6

Do not trust doctors 3 1,2 9 3,4 - - 1 0,8

Fear of medical staff 1 0,4 4 1,5 1 1,3 2 1,6

Parents know how to treat

them

5 2,1 7 2,7 3 3,9 5 4,0

Waited to see if the health

problem will be overcome

without doctor`s interaction

19 7,8 18 6,8 5 6,6 12 9,7

Sum 245 100,0 264 100,0 76 100,0 124 100,0

Conclusions

1. High share of students that have never visited the doctor, especially dentist, for

consultation without being sick or injured.

2. Boys from temporarily disintegrated families, compared with girls and boys from

complete families show a lower visit rate to doctors.

170

3. The main reason why students gave up visiting the family doctor is that they had no

health problems.

Recommendations

It is necessary to train the students in secondary vocational education institutions to do

the medical check-ups regularly for maintaining a good health condition.

Bibliography

1. Tintiuc D, Grossu I. Sănătate Publică şi Management. Chişinău: Centrul Editorial Poligrafic

“Medicina; 2007.

2. Cojan A, Francu V, Domnariu C. Accesibilitatea la serviciile medicale –indicator de evaluare

a sănătăţii comunitare. Materialele Conferinţei Naţionale de Sănătate Publică cu participare

internaţională „Prezent şi viitor în sănătatea publică din România”, Timişoara, 2008:52.

3. Ábrám Z, Domokos L, Gáspárik I, Tar G, Sebesi S. The opinion of the population about the

medical services. Hungarian Epidemiology, Supplimentum VIII, 2011:10.

4. Tutunaru M., Zepca V., Iziumov N., Manole V. Morbiditatea elevilor din instituţiile de

învăţământ profesional conform adresabilităţii. Materialele Congresului VI al igieniştilor,

epidemiologilor şi microbiologilor din Republica Moldova, vol I Igiena, Chişinău 2008:121-

128.

ACCIDENTELE PRODUSE ÎN CONDIŢII CASNICE – UNA DIN PROBLEMELE

LOCUINŢEI MODERNE

Ovidiu Tafuni

Catedra Igienă generală USMF “Nicolae Testemiţanu”

Summary

Accidents produced in home conditions – one of the problems of modern dwelling

As a result of several studies abroad and national sociological studies have shown that the

growing of household accidents frequency, moreover, each fourth infantile decease in our

country is caused by home accidents. Every day 145 children have suffered from accidents

produced in home conditions. At least 6 children up to 5 years to arrive daily at the hospital after

home accident.

The frequency of accidents depends on vulnerable dwelling which are in the growth and

quality of children surveillance which are in diminishing due to the insufice of supervisors

vigilance who are responsible for children.

Rezumat În rezultatul a mai multor studii de peste hotare cît şi a studiilor sociologice naţionale s-a

demonstrat că frecvenţa accidentelor casnice este în creştere, mai mult decât atât, fiecare al

patrulea deces infantil în ţara noastră este cauzat de accidente casnice. În fiecare zi 145 de copii

au de suferit în urma unor accidente produse în condiţii casnice. Cel puţin 6 copii de până la 5

ani ajung zilnic la spital după ce se accidentează acasă.

Frecvenţa accidentelor casnice depinde gradul de vulnirabilitate a locuinţei care se află în

creştere şi de calitatea supravegerii copiilor care este în scădere datorită vigilenţei isuficiente din

partea supraveghetorilor copiii de care sunt responsabili.

Scopul şi obiectivele

Lucrarea a avut ca scop să efectuieze sinteza informaţiei despre accidentele casnice, factorii

de risc potenţiali, care pot servi drept cauză pentru a cunoaşte situaţia reală din domeniu.

Propunerea unor acţiuni adecvate de profilaxie.

171

Materiale şi metode

Studiile OMS, Centrului Naţional de Management în Sănătate, Centrul de Analiză şi

Investigaţii Sociologice, Politologie şi Psihologice CIVIS privind accidente produse în condiţii

casnice.

Întroducere

Locuinţa se consideră un loc sigur, parinţii işi inchipuie că copilul sau este în sigurantă

atunci cînd se află în casă, dar statistici recente ne atrag atenţia asupra unui fapt ingrijorator:

majoritatea locuintelor nu sunt atat de sigure cum ne-am fi inchipuit noi.

Această situatie este provocată de faptul că locuinţa are puncte vulnerabile care reiese din

structura şi amenajarea ei, dar şi de faptul că copiii pot rămînea ne supravegheaţi.

Actualitatea

Conform datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, în anul 2008, aproape 50

000 de copii au suferit accidente, dintre care majoritatea au survenit acasă, unde micuţii ar fi

trebuit să fie supravegheaţi în permanenţă de adulţi. Mai mult decât atât, fiecare al patrulea deces

infantil în ţara noastră este cauzat de accidente casnice. În fiecare zi 145 de copii au de suferit în

urma unor accidente produse în condiţii casnice. Cel puţin 6 copii de până la 5 ani ajung zilnic la

spital după ce se accidentează acasă.

Potrivit datelor furnizate de Centrul Naţional de Management în Sănătate al Ministerului

Sănătăţii, în anul 2010 s-au înregistrat 52 795 de accidente cu implicarea copiilor. Potrivit

aceleiaşi surse anul trecut 2353 de copii în vârstă de până la cinci ani s-au intoxicat şi au suferit

diverse traume, având nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. Aceasta înseamnă că în fiecare zi

cel puţin şase copii în vârstă de până la cinci ani au fost internaţi în spital în urma accidentelor

casnice.

Cele mai multe accidente casnice cu implicarea copiilor, raportat la numărul de locuitori de

vârsta respectivă, au fost înregistrate în municipiul Chişinău şi în raioanele Vulcăneşti, Taraclia

şi Teleneşti.

Începând cu anul 2008, Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova, în colaborare cu

Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare derulează un proiect în domeniul sănătăţii

publice – „Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă în Republica

Moldova” (REPEMOL). Proiectul este implementat de către fundaţia „Centrul pentru Politici şi

Servicii de Sănătate” (Filiala din Moldova). Unul din obiectivele strategice ale Proiectului

vizează ridicarea nivelului de cunoştinţe şi îmbunătăţirea comportamentului familiilor cu copii în

ceea ce priveşte prevenirea accidentelor care au loc în condiţii casnice. În acest context, una din

componentele de bază ale proiectului este elaborarea, implementarea şi evaluarea unei campanii

de sensibilizare a populaţiei privind (a) accidentele produse în condiţii casnice la copiii de vârsta

0‐4 ani împliniţi (până la 5 ani), (b) importanţa supravegherii copilului şi (c) măsurile de

prevenire a accidentării copiilor.

În acest context, în perioada 2009‐2011, au fost organizate 3 studii sociologice naţionale, cu

participarea gospodăriilor cu copii de vârsta 0‐4 ani împliniţi. Studiile şi‐au propus să evalueze

(a) gradul de siguranţă a locuinţelor în care cresc copii de vârsta indicată şi (b) nivelul de

cunoştinţe al supraveghetorilor cu referire la pericolele cărora pot fi expuşi copiii în condiţii

casnice.

Ca rezultat ale acestor 3 studii sociologice naţionale a fost prezentat un raport care, pe lângă

rezultatele şi concluziile celui de‐al treilea studiu, include şi o analiză comparativă cu studiile

anterioare (din 2009 şi 2010). Raportul descrie în ce măsură s‐a schimbat nivelul de cunoştinţe,

atitudinile şi comportamentul persoanelor care au în grijă copii de vârsta 0‐4 ani împliniţi, cu

privire la accidentele casnice.

172

Rezultate şi discuţii

În rezultatul a mai multor studii de peste hotare cât şi a studiului recent s-a demonstrat că

frecvenţa accidentelor casnice depinde de vulnerabilitatea locuinţei şi de calitatea supravegherii

copiilor.

Unul din "punctele vulnerabile" ale locuinţei sunt locurile situate la înalţime.

În fiecare an se înregistrează în întreaga lume milioane de cazuri de copii accidentaţi în casă, ca

urmare a căderilor de la înălţime. Cele mai grave cazuri sunt cele în care micuţii alunecă de pe

scări, ferestre, scaunele înalte, paturi, masa de înfăşat cazând şi traumînduse.

Specialiştii recomandă pentru a preveni acidentele legate de locurile situate la înălţime

următoarele măsuri: 1. uşile ce permit accesul spre scări sau orice alt loc potenţial periculos din

locuinţă trebuie să fie încuiate; 2. de a instala o serie de "porţi de siguranţă" la ambele extremităţi

ale scărilor, accesul fiind posibil printr-o cheie care se va afla în permanenţă la o persoană

adultă. Obstacolele respective vor fi prevăzute cu bare înguste şi dese, cei mici neavand

posibilitatea de a se strecura printre ele; 3. de a un plasa nici un scaun sau orice altă mobilă lânga

ferestre; copiii ar putea fi tentaţi să le escaladeze pentru a ajunge la geam; 4. în cazul în care ai

un bebelus, nu-l lăsa niciodată nesupravegheat pe masuţa de înfăşat; deasemenea, ai grijă ca

patutul lui să fie prevăzut cu o tablie verticală mobilă, pe care o vei ţine ridicată, pentru ca

micuţul să nu cadă din pat; 5. a evita utilizarea premergătoarelor, la nivel mondial cazurile

accidentelor survenite din cauza acestui accesoriu sunt foarte dese; 6. pe cât e posibil, pentru

aerisire de deschis ferestrele de sus, nu de jos. Dar, ca masură suplimentară de siguranţă, toate

ferestrele de la etajele superioare ar trebui încuiate - în cazul în care, din diverse motive, cei mici

nu pot fi supravegheaţi permanent; 7. în baie gresia să fie acoperită cu un material impermeabil

şi pe care să nu se poată aluneca.

Un alt tip de punct vulnerabil ar fi locul unde sunt şnururi şi în general orice tip de cabluri

sau fire, conform datelor statistice aceste locuri sunt cele mai frecvente cauze de deces prin

strangulare în rândul copiilor cu vârstă de până la 4 ani. Dispozitivele care prezintă risc sunt:

jucării cu şnururi, sârme sau fire lungi, şnururile de la draperii, cablurile electrice de la diferite

aparate electrocasnice.

Ca măsuri profilactice pot servi: 1. a nu lăsa la îndemâna copiilor jucării dotate cu diverse

şnururi sau cabluri; 2. a nu aşeza patuţul copilului sub fereastră - mai ales dacă ai draperii cu

şnururi; 3. a se asigura că şnururile de la draperii sunt înnodate. În cazul cablurilor sau firelor

electrice apare şi riscul de electrocutare, locul situării unei surse de electricitate dau dispozitiv

electrocasnic este un alt tip de punct vulnerabil şi ca exemple pot servi: prizele descoperite,

aparatele electrocasnice, cablurile electrice - mai ales cele deteriorate, pericolul poate fi şi fatal,

în caz de electrocutare. Cum se poate preveni: 1. trebuie de folosit "maşti" speciale pentru prize

(se găsesc în comert) pentru ca fiecare priză să fie perfect acoperită şi inaccesibilă copiilor; 2. a

se asigura dacă toate cablurile electrice sunt intacte şi, dacă este cazul, trebuie înlocuite cât mai

curând. Ca masură suplimentară de precauţie, de avut grijă ca micuţii să nu aibă acces la cabluri

şi în general la nici o sursă de tensiune electrică.

Un punct nu mai puţin vulnerabil este locul unde se utilizează focul, anual se înregistrează în

lume aproximativ zeci de mii de decese în rândul copiilor cu vârsta de până la 14 ani, ca urmare

a incendiilor survenite la domiciliu, iar în peste jumătate dintre aceştia copii au vârsta între 1 şi 4

ani. Cel mai des, aceste incendii reprezintă o consecinţă directă a imprudenţei atât celor mici cât

şi celor ce îi supraveghează. Ca factori de risc sunt: ţigările aprinse, chibriturile, aragazul şi alte

instalaţii de gătit, şemineul, aeroterma. Cum se pot preveni incendiile şi combustible: 1. a nu se

lăsa la îndemâna copiilor chibrituri, brichete, sau materii inflamabile; 2. a nu lăsa niciodată

copilul singur în bucătărie, dacă aragazul este aprins sau în orice altă încăpere unde arde focul; 3.

instalează detectoare de fum în toate dormitoarele, testează-le lunar, înlocuieşte anual bateriile şi

întreg sistemul la fiecare 10 ani; 4. trebuie pregătit un plan de evacuare în caz de incendiu; 5. a se

exclude fumatul în casă. Incendiile provocate de ţigară uitată aprinsă ori de scrumul în care se

mai găsesc particule de jăratic reprezintă principala cauză de mortalitate provocată de foc; 6. în

fiecare cameră unde sunt surse de foc este necesar de avea şi extinctoare; 7. de informat copii

173

despre riscurile focului şi de asigurat dacă sunt constienţi de pericolele la care s-ar expune în caz

că ar încălca regulile despre care li s-a vorbit.

La rând cu focul un mare pericol prezintă şi locurile unde se păstrează resursele toxice din

casă, în lista factorilor de risc se înscriu: - produsele de curăţat, insecticidele, medicamentele,

plantele de cameră, băuturile alcoolice, etc. Dacă sunt îngerate de copii, aceste produse pot avea

ca efect o intoxicaţie severă sau chiar decesul. Cum se pot preveni pericolele: 1. a nu lăsa la

îndemâna copiilor nici o substanţă care se încadrează în categoria celor menţionate; 2. acest tip

de produse trebuie păstrate în dulapuri închise, a căror cheie să nu poată ajunge în posesia celor

mici;

3. informeaza-te daca plantele de cameră din locuinţa ta nu sunt otrăvitoare (în caz de înghitire a

unei frunze, flori sau fruct); dacă aşa este, înlocuieşte-le sau ai grijă să nu fie la îndemâna

copiilor ori a eventualelor animale de casa; 4. păstrează mereu la îndemană numarul de telefon al

medicului pediatru; 5. este indicat să ai întotdeauna în casă un medicament cu efect vomitiv, pe

care să-l administrezi copilului dacă acesta a înghitit ceva toxic. Cu toate acestea, nu se

recomandă să-i administrezi un astfel de medicament făra avizul medicului - al cărui numar de

telefon este bine să-l ai mereu la îndemână.

În afară de punctele vulnerabile un rol împortant în apariţia cazurilor de accident casnic îl are

şi calitatea supravegherii. Conform statisticilor femeile sunt principalii supraveghetori ai copiilor

de vârstă 0‐4 ani, fapt confirmat, unde persoanele de sex feminin reprezintă 94%, în timp ce

bărbaţii ‐doar 6%. Însă totodată se confirmă că persoanele de sex feminin îndeplinesc mai

calitativ funcţia de supraveghere în comparaţie cu personele de sex masculin.

În afară de cele menţionate calitatea supravegherii copiilor depinde şi de vârsta persoanei

care supraveghează, mediu de reşedinţă, ocupaţia, nivelul de educaţie, starea civilă, componenţa

numerică a familiei, veniturile familiei, nivelul socio-economic şi nu în ultimul rînd de faptul că

persoana care supravheghează activeză în seviciu o perioadă a zilei şi lipseşte de acasă,

surmenajul supervizorului, copilul merge la creşă, grădiniţă sau este lăsat sub supravegherea

altor persoane decât părinţii, persoanelor cu deficienţe ale văzului, auzului, posedarea sau lipsa

de cunoştinţe şi atitudini în ce priveşte accidentele casnice la persoanele care au în grija sa copii,

lăsarea fără de supravheghere pe un timp oarecare, etc. Cel mai des accidente pot apărea în

cazurile când are loc combinaţia dintre calitatea scăzută a supravhegherii şi prezenţa în locuinţă a

punctelor vulnerabile.

Studiile efectuate recent au înregistrat o creştere a numărului de puncte vulnerabile în

locuinţe, iar studiul sociologic din 2011 iniţiat de Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova,

în colaborare cu Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare demonstrează că s-a

înregistrat o oarecare reducere a responsabilităţii supraveghetorilor faţă de eventualitatea unor

întâmplări nefaste pentru copiii de care au grijă.

Concluzii

1. Studiile efectuate recent au înregistrat o creştere a numărului de puncte vulnerabile, ca

urmare progresului tehnico-ştiinţific şi urbanizării, apariţia locuinţelor moderne multietajate,

gospodării dotate cu diverse substanţe chimice, dispozitive şi instalaţii (de apă, căldură ş.a.),

mobilier înalt şi greu, aparate electrocasnice sau alte obiecte indispensabile menajului, care

sporesc riscul de accidentare al copiilor. Totodată s-a înrejistrat şi o oarecare reducere a

responsabilităţii din partea supraveghetorilor faţă de eventualitatea unor întâmplări nefaste

pentru copiii de care sunt responsabili. Aceasta poate poate fi explicată prin schimbările

indezirabile la nivel de percepţie a riscurilor şi la nivel de comportament de supraveghere care

duce spre schimbări nefavorabile la nivel de securizare a locuinţei, gospodăriei.

2. Pericolele pot fi diminuate printr-o supraveghere atentă a celor mici şi prin informarea şi

educarea adulţilor şi copiilor lor în privinţa surselor de primejdii, prim ajutor şi modalităţilor de

profilaxie.

174

Bibliografie 1. CUNOŞTINŢE, ATITUDINI ŞI PRACTICI ALE PERSOANELOR CARE AU ÎN GRIJĂ

COPII 0-4 ANI ÎMPLINIŢI, CU PRIVIRE LA ACCIDENTELE CASNICE Fundaţia ”

Centrul pentru Politici si Servicii de Sănătate”. Filiala din Moldova a Fundaţiei Elaborat de

Centrul de Analiză şi Investigaţii Sociologice, Politologie şi Psihologice CIVIS

Chişinău – 201.

2. http://www.nou-nascuti.ro/parents-guide/childrens-domestic-accident.html.

3. http://parinti.acasa.ro/copii-85/accidentele-casnice-si-metodele-de-prevenire-13464.html.

4. http://www.parinti.md/Noutatievenimente/Sase-copii-ajung-zilnic-la-spital-in-urma-

accidentelor- casnice--eID108.html.

5. http://www.timpul.md/articol/medicii-au-extras-un-graunte-din-plamanii-unui-copil-

8590.html.

6. http://www.ms.gov.md/ministry/press_service/7797

7. http://www.cugetliber.ro/stiri-diverse-accidentele-casnice-principala-cauza-de-ranire-a-

copiilor-mici-57316

8. http://www.ziare.com/articole/accidente+casnice

9. 24TH (FINAL) REPORT OF THE HOME AND LEISURE ACCIDENTE SURVEILLANCE

SYSTEM(HASS), 2000, 2001 AND 2002 DATA

10. HTTP://WWW.HASSANDLASS.ORG.UK/QUERY/MAINSELECTOR.ASPX

11. HTTP://LIVINGWITHMYHOME.COM/DIY-DO-IT-YOURSELF/PREVENTING.ASPX12/

12. Berilă I., Popa S., Filoş M. Sante Publique (Bucur). 1989 Oct-Dec;32(4):395-400. French.

PMID:2799623[PubMed - indexed for MEDLINE]

13. Holiday Accidents and Injuries By the Numbers.CDC Childhood Injury Report (2000-2006.

14. Preventing children accidents and improving home safety in the European region.Identifying

means to make dwellings safer. Report of a WHO expert meeting, Bonn May 30-31 2005

By/Edited by: WHO European Centre for Environment and Health, Bonn Office.

15. Ramírez Llarás A, Toribio Tomás A, Riba Romera M. Prevention of household accidents

ABS Raval Nord, Barcelona. Rev Enferm. 1998 Feb;21(234 Suppl):49-51.

TELEFOANELE MOBILE POT PUNE ÎN PERICOL VIAŢA

Aliona Tihon

Catedra Igiena generală USMF "Nicolae Testemiţanu"

Summary

Mobile phones can be life-threatening

This study is a review of the exports opinions on the use of mobile phones by today's

young people a factor that may use an "epidemic" of diseases in later life. Through years, there

have been so many ideas and discussions concerning the possible risks of the cell phones. Their

use as a means of communication has become part of our modern life just as the Internet and

computer. Though making our life more efficient, and becoming a vital safety device, it should

be borne in mind that carrying a cell phone means an increased danger of contact with bacteria,

e.g. E.coli and MRSA. Some other risks are also examined.

Rezumat

Studiul dat evaluează problema utilizării telefoanelor mobile de către tineri ce ar putea

suferi o "epidemie" de boala în viată. De-a lungul anilor, au existat discuţii cu privire la riscurile

de sănătate provocate de telefoanele mobile. Telefoanele mobile sunt acum o parte a vieţii

noastre ca calculatoarele, internetul. Acestea sunt mijloace de comunicare care sunt folosite mai

mult decât telefoanele fixe. Mobilul ne poate ajuta să trăim viaţa mult mai eficient, desigur,

oamenii se bucură de utilizarea lor. Telefoanele mobile "poartă" cu sine o mulţime de bacterii ce

175

pot pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa, inclusiv E.coli şi MRSA. Această lucrare analizează

câteva dintre riscurile asociate cu telefonul mobil şi ce e posibil de făcut pentru a atenua aceste

riscuri.

Actualitatea

Trăim în era telecomunicaţilor, iar aceasta ne afectează sănătatea întotdeauna într-o mai

mică sau mai mare măsură. Dacă în privinţa calculatorului, unele dintre efectele sale nocive au

fost deja demonstrate, luându-se masuri pentru diminuarea acestora, în privinţa telefoanelor

mobile lucrurile sunt neclare. Studiile specialiştilor sunt până ce în desfăşurare.

Materiale şi metode

Au fost analizate surse bibliografice[1,2,3,4,5], experienţile din diferite state dezvoltate,

rezultatele investigaţiilor ştiinţifice privind folosirea telefoanelor mobile şi riscul asupra sănătăţii

populaţiei.

Rezultate şi discuţii

Pe plan tehnic, telefoanele mobile sunt din ce în ce mai complicate, au tot felul de funcţii,

butoane puţine, chestii de neânteles sau de neutilizat vreodată în cazul unora. Procentajul

creşterii riscului este de 115%.Noi dovezi obţinute în urma unor studii ştiinţifice arată că

telefonul mobil prezintă mari pericole pentru sănătatea oamenilor.[2]

Deci majoritatea acestora sunt inofensivi, unul din 6 telefoane este contaminat chiar cu

E.coli, acesta fiind cauza a numeroase cazuri de toxiinfecţii alimentare ce se pot solda chiar şi cu

moartea. In afară de telefoane, E.coli mai poate fi transferată şi de pe clante, mâncare şi orice

obiect care a fost atins de altii înaintea dumneavoastră. E.coli poate fi fatală pentru persoanele

vulnerabile, precum copii sau batrani. Mai mult decât atât, un sfert dintre telefoanele controlate

erau contaminate cu Stafilococul auriu, care habitează în mod normal în nasofaringe, cavitatea

bucală şi pe piele, putând suferi mutaţii astfel încat să se transforme în MRSA (methicilin

resistent Staphiloccus aureus), aceasta din urma fiind întalnit mai ales în spitale. [1,3]

Telefoanele mobile poarta cu sine o mulţime de bacterii ce pot pune în pericol sănătatea

şi chiar viaţa, inclusiv E.coli şi MRSA, respectiv stafilococul auriu meticilino-rezistent. Studiile

arată ca 92% dintre aparate sunt infectate şi conţin peste 1.000 de tipuri de microbi. Studiul

realizat de cercetatorii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine arată că în

proportie de 92% din telefoanele mobile sunt purtatoare a peste 1.000 tipuri de bacterii, care se

regăsesc în proporţie de 82% şi pe mâinile celor care le deţin, informeaza marieclaire.co.uk.

Explicaţia poate fi conferită de faptul că oamenii nu se spală pe mâini regulat .[2,5]

Medicii au luat probe de pe telefoanele mobile, dar şi de pe mâinile a 390 de persoane din

12 oraşe şi au descoperit astfel că unul din şase telefoane era purtător de E.coli, scrie Daily Mail.

Experţii susţin că aceşti microbi ar putea fi cauza zecilor de intoxicaţii alimentare, dar şi a unor

decese. Bacteria E.coli se transmite foarte uşor, rezistă perioade îndelungate, în special la

temeperaturi ridicate. E.coli poate fi luată printr-o simplă atingere a mânerelor uşilor din toalete.

Dacă puneţi apoi mâna pe telefonul mobil bacteria s-a aşezat şi pe acest aparat. E.coli îşi are

originea în materiile fecale, de aceea medicii avertizează asupra necesităţii de a ne spăla pe mâini

cu săpun, de cât mai multe ori în timpul zilei, mai ales după şi înainte de a merge la toaletă.

Astfel, spălarea pe mâini poate reduce contaminarea cu viruşi. În fiecare an la nivel mondial 3,5

milioane de copii sunt ucişi de pneumonie şi boli diareice, care ar putea fi prevenite prin spălarea

mâinilor cu săpun. [1,4]

Telefoanele mobile ale medicilor şi infirmierelor din spitale sunt purtatoare de bacterii,

inclusiv de germeni redutabili, rezistenţi la antibiotice, şi ar putea constitui o sursă de infecţii

nozocomiale la pacienti.

Echipa lui Fatma Ulger de la Universitatea Ondokuz Mayis din Turcia a detectat prezenta

de stafilococi rezistenţi la meticilina /SARM/, potrivit studiului difuzat online de revista de

specialitate Annals of Clinical Microbiology and Antimicrobials, editata de BioMed Central.

176

Doar 10 % dintre medici şi infirmiere îsi dezinfectează periodic telefonul, potrivit

autorilor studiului, pentru realizarea caruia au fost prelevate probe de pe mainile şi telefoanele a

200 de medici şi infirmiere din salile de operaţii şi din saloanele de terapie intensivă. [1,3,4]

Aproape 90 % din telefoanele mobile testate erau contaminate cel putin cu acelaşi tip de

bacterie, dintre care unele susceptibile că ar provoca infecţii nocozomiale grave la pacienţii

deveniti sesibili în spital.

Dupa efectuarea de culturi din prelevarile facute în laborator pentru a vedea daca

germenii sunt capabili să prolifereze în mediu favorabil, aproape 35 % erau purtatori a doua

tipuri de bacterii şi 11 % a trei sau mai multe tipuri de bacterii.

''Rezultatele noastre sugereaza faptul ca o contaminare trece de pe mainile personalului

medical pe telefoanele lor mobile. Aceste telefoane pot fi un rezervor de infecţii care ar putea

facilita transmiterea de bacterii intre pacienti'', avertizează autorii, chiar daca li se par necesare

alte studii pentru a confirma constatarea lor. [3,5]

Telefoanele mobile, calculatoarele şi alte obiecte constituie o cale importantă de

raspândire a infectiilor nosocomiale în spitale, clinici şi aziluri de batrâni - este ceea ce reiese

dintr-un studiu realizat de medici britanici şi americani.

"Ca şi alte obiecte, precum tastatura calculatoarelor pe care sunt înregistrate toate datele

medicale ale pacientilor, aparate de luare a tensiunii, termometre, clantele saloanelor, telefonul

mobil este purtător de agenţi infectioşi", explică doctorul Michel Drancourt, profesor de

microbiologie la Universitatea din Marsilia, pentru cotidianul francez La Croix. .

De aici, necesitatea de a se spăla pe mâini cat de des se poate cu o solutie hidroalcoolică.

Este suficient pentru uciderea microbilor, mai ales a stafilococului auriu, "inamicul public

numarul unu", fatal uneori (care se afla la originea unor infecţii respiratorii), a virusurilor diareici

şi a virusului respirator sincitial (VRS) care produce bronşiolite sau pneumonii la copii. "Deşi, ca

urmare a masurilor aplicate, numarul infecţiilor nozocomiale a scăzut mult, continuând să facem

eforturi pentru a impune o igienă care să includă spălarea frecventă a mâinilor"

Concluzii

În baza literaturii analizate putem concluziona;

1. Rezistenţa microorganismelor este o problemă pentru întreaga omenire. Pentru a stopa

dezvoltarea acestui fenomen, fiecare are responsabilitatea de a respecta igiena personală.

2. Problema apariţiei infecţiilor nosocomiale rămâne actuală. Din aceste considerente

controlul bacteriologic al calităţii sterelizării articolilor medicale.

3. Factor de risc pot fi telefoanele mobile, 92% din ele sunt purtătoare a peste 1.000 tipuri

de bacterii, care se regăsesc în proporţie de 82% şi pe mâinile celor care le deţin

Bibliografie

1. Ahlbom A, Green A, Kheifets L, Savitz D, Swerdlow A. 2004. Epidemiology of health effects

of radiofrequency exposure. Environ Health Perspect 112(17): 54-1741.

2. Croft RJ, McKenzie RJ, Inyang I, Benke GP, Anderson V, Abramson MJ. 2008. Mobile

phones and brain tumours: a review of epidemiological research. Australas Phys Eng Sci Med

31(4): 67-255.

3. Drancourt M, Raoult D. rpoB gene sequence-based identification of Staphylococcus species. J

ClinMicrobiol. 2002 ;40:1333-8.

4. "Mobile phones may trigger Alzheimer’s’ BBC News, Health Contents: Medical notes, 5 Feb.

2003. http://news.bbc.co.uk/2/low/health/2728149.stm

5. World Health Organization ‘Principles for evaluating health risks in children associated with

exposure to chemicals’, Environmental Health Criteria, 237, Geneva, 2007.

http://whqlibdoc.who.int/publications/2006/924157237X_eng.pdf

177

ESTIMAREA GRADULUI DE OBOSEALĂ LA STUDENȚII

USMF „NICOLAE TESTEMIȚANU”

Iulia Eftodii, Sergiu Eftodii

(Conducător ştiinţific Meşina Victor - d.m., conf. univ.)

Catedra Igienă USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Evaluation of fatigue in students of the State Medical and

Pharmaceutical University „Nicolae Testemitanu”

The results of estimation of fatigue in students of Public Health Faculty of the State

Medical and Pharmaceutical University „Nicolae Testemitanu”, are highlighted in the present

work. It was established that a greater number of students had better attention during the first

half of the day in comparison with intellectual capacity that grew to its end.

Rezumat

În lucrare sunt prezentate rezultatele studiului ce include estimarea gradului de oboseală la

studenţii facultăţii de medicină şi sănătate publică, USMF „Nicolae Testemiţanu”. S-a constatat

că la un număr mai mare de studenţi atenţia a fost mai bună în prima jumătate a zilei comparativ

cu capacitatea intelectuală care creştea spre finele ei.

Actualitatea

Atenţia este un proces psihofiziologic activ, care constă din orientarea selectivă a

activităţii de cunoaştere. Un exces de atenţie, o atitudine „crispată", nu poate fi menţinută

mult timp: din punct de vedere subiectiv, ea este epuizantă. Astfel, un nivel scăzut al atenţiei nu

permite decât o performanţă pe măsură, mediocră. Atenţia face parte din procesele psihice

reglatorii care susţin energetic activitatea prin modelarea tonusului nervos necesar

desfăşurării celorlalte procese psihice (percepţie, memorie, gândire etc.), în absenţa ei

apar disfuncţionalităţi în derularea acestora (erori, omisiuni, inadecvări). [6]

Oboseala este o stare a organismului dominată de apatie, plictiseală, scăderea interesului şi

dorinţei de a continua activitatea, moleşeală, dificultate în menţinerea nivelului de concentrare a

memoriei.[1]

Oboseala psihică - maladia secolului nostru. Ea poate fi provocată de o mulţime de cauze

precum: intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale; factorii de mediu (temperatura,

zgomotul, iluminatul); factori de natură psihică (responsabilităţi, griji, conflicte); monotonia sau

rutina muncii; boli şi dureri, condiţii de alimentaţie. Formele de manifestare a oboselii: scăderea

atenţiei; încetinirea şi inhibarea percepţiei; inhibarea capacităţii de gândire; scăderea

randamentului activităţii fizice şi intelectuale. Cel mai bun randament al muncii se obţine la

începutul zilei de muncă, pentru ca spre sfârşitul ei, sub influenţa oboselii el să scadă. [2;3;4]

Cercetătorii afirmă ipoteza că oboseala psihică inhibă capacitatea creierului de a stimula

organismul să continue eforturile fizice pentru satisfacerea anumitor necesităţi. De fapt, oboseala

mentală afectează secreţia de dopamină, hormonul care activează motivaţia şi capacitatea de

efort. Oboseala în munca intelectuală se reflectă, în primul rând, asupra activităţii analizatorului

vizual şi auditiv, care sunt mai mult solicitaţi în acest gen de activitate. Binenţeles că, o dată

instalată, starea de oboseală, influenţa sa se exercită şi asupra funcţiilor altor analizatori. Ar fi

greşit, însă, să tragem concluzia că oboseala în munca intelectuală se rezumă la modificări

funcţionale ale diferiţilor analizatori. Ea se manifestă şi prin slăbirea atenţiei, reducerea

percepţiei, diminuarea reacţiilor corespunzătoare la excitanţii externi, scăderea continuă a

productivităţii muncii. Oboseala în munca intelectuală se reflectă totodată şi asupra dispoziţiei

psihice, a capacităţii fizice de muncă, totuşi oamenii de ştiinţă au demonstrat că mintea nu

oboseşte. După 8 sau chiar 12 ore de efort intelectual mintea este la fel de odihnită ca la început.

Rolul scoarţei este confirmat şi de influenţa puternică pe care o exercită asupra capacităţii

de muncă a omului stările emoţionale, legate de activitatea centrilor nervoşi vegetativi

178

subcorticali şi sfera volitiv-conştientă. În această privinţă, cercetările au arătat că sub influenţa

emoţiilor pozitive productivitatea muncii creşte cu 10-42% [5;6].

Scopul Studierea modificărilor indicilor psihologici: atenţie, capacitate de muncă şi viteza de

executare a probei de corectură în dinamica zilei de studii. Evidenţierea relaţiei între oboseală şi

atenţie precum şi identificarea factorilor ce influenţează scăderea atenţiei şi instalarea stării de

oboseală.

Material si metode

S-a efectuat un studiu la un grup de studenţi, selectaţi aleator, din cadrul USMF „Nicolae

Testemiţanu”, facultatea medicină şi specialitatea sănătate publică. În studiu au participat

studenţii anului I, III, IV, V, în număr de 42. Persoanele luate în studiu au vârsta 18-26 ani,

dintre care 29 fete şi 13 băieţi. Ancheta la care au răspuns participanţii a inclus 20 de subiecte.

Determinarea indicilor psihofiziologici s-a efectuat la începutul şi sfârşitul zilei de muncă.

Rezultate si discuţii

Din literatura de specialitate este cunoscut că stresul este un factor general în apariţia

oboselii, dar şi că augmentarea acestuia duce la scăderea nivelului atenţiei, asociat cu oboseala,

s-a demonstrat că subiecţii au înregistrat o creştere a scorurilor la teste până la momentul

prânzului, şi o descreştere a acestora, în special spre sfârşitul lucrului, mai multe greşeli sau

omisiuni şi mai puţine barări corecte datorită apariţiei stresului şi a oboselii [6].

În baza rezultatelor reprezentate în figura 1, am constatat că atenţia este mai înaltă în

prima jumătate a zilei la 52.38% persoane, la 45.23% la sfârşitul zilei de muncă, iar la 2.38% nu

s-au înregistrat modificări în dinamica zilei. Capacitatea intelectuală la 40,47% din studenţi este

mai bună la începutul zilei de muncă, la 57.14% la finele ei, iar la 2.38% fără modificări pe

parcursul zilei. Viteza de executare a probei de corectură la 45.23% este mai bună la începutul

zilei, la 50% în a doua jumătate a zilei, iar la 4.76% fără schimbări semnificative pe parcursul

zilei.

0

10

20

30

40

50

60

Începutul zilei Sfâr

ș

itul zilei Fără modificări

Atenția Capacitatea intelectuală Viteza de executare a probei

Figura 1. Gradul de oboseală funcţională la începutul şi sfârşitul zilei de muncă

Examinând aceiaşi indici, în dependenţă de sex am observat că la 76.92% baieţi şi 41.37%

fete atenţia este mai bună la începutul zilei, iar la 23.07% baieţi şi 58.62% fete la finele ei;

capacitatea intelectuală dimineaţa la băieţi este 69.23% , comparativ cu 24.13% la fete. Viteza de

execuţie a probei de corectură, în rândul persoanelor de sex masculin, în prima jumătate a zilei

constituie 53.84%, iar la sexul feminin 41.37%.

179

Analizând datele din tabelul 1 observăm că atenția la începutul zilei de muncă indică

valoarea cea mai înaltă la anul IV de studii 81.81% comparativ cu anul III cu cea mai mică

valoare, 30%, atenţia la sfârşitul zilei indică valoarea maximă 50% la anul I şi valoare minimă

18.19% la anul IV. Capacitatea intelectuală în prima jumătate a zilei indică valoare mai mare

63.63% la anul V de studii, iar la anul III valoare minimă 30%. Viteza de executare a probei

înregistreză 81.81% la anul IV de studii comparativ cu anul III cu 10%.

Tabelul 1. Modificarea indicilor psihofiziologici în dinamica zilei de studii la studenţii USMF

„Nicolae Testemiţanu”

Anul I Anul III Anul IV Anul V

Atenţia la începutul zilei, % 40 30 81,81 54,54

Atenţia la sfârșitul zilei,% 50 70 18,19 45,46

Capacitatea intelectuală la începutul zilei,% 40 30 54,54 63,63

Capacitatea intelectuală la sfârşitul zilei,% 50 70 45,45 36,37

Viteza de executare a probei la începutul zilei,% 30 10 81,81 54,54

Viteza de executare a probei la sfârşitul zilei,% 70 90 9,09 36,36

Anchetarea studenţilor a arătat că cel mai înalt nivel de oboseală, 16.6%, se înregistrează

vineri seara, iar nivelul minim de oboseală se determină marţi seara şi miercuri dimineaţa cu

valoarea 2.3%.

Evaluarea datelor din anchetă, a stabilit că în luna ianuarie se simt foarte obosiţi 9.5% din

interogaţi, în luna februarie 2.3%, în luna martie 4.7%, în luna mai 35.7%, în luna iunie11.9%, în

luna septembrie 7.1%, în luna octombrie 2.3%, în luna noiembrie 9.5%, în luna decembrie 16.6%

din persoanele anchetate.

La analiza datelor subiective privind întrebarea: „cât de obosit vă simţiţi?” apreciind-o pe o

scara de la 1 la 10, unde 1 este gradul minim de oboseală, iar 10 cel maxim, am obţinut

aprecierea cu 3 puncte la 9.5% studenţi, 4 puncte la 7.14%, 5 puncte la 19.04%, 6 puncte la

16.6%, 7 puncte la 23.80%, 8 puncte la 14.28%, 9 puncte la 9.5% din examinaţi. Un nivel mai

scăzut s-a înregistrat la anul III de studii, aceştia apreciind oboseala pe scara de la 3 la 6 puncte.

Este de remarcat faptul că 78.58% din analizaţi respectă odihna pasivă ziua a câte 10

minute - 3 ore , pe când 21.42% îşi exercită activitatea fără odihnă pasivă. Somnul de noapte la

anul I de studii constituie în mediu 3-6 ore, la anul III este de 6-8 ore, iar la anul IV şi anul V

durata somnului este de 5-8 ore.

Am evaluat răspunsul la întrebarea: ”vă simţiţi mai obosit când aveţi ore în prima jumătate

a zilei sau în a doua jumătate a ei?”, astfel, am constatat faptul că 14.28% din studenţi se simt

mai obosiţi când au ore în prima jumătate a zilei şi ar prefera să înceapă orele după masă. Anul V

de studii, toţi examinaţii, afirmă că se simt mai obosiţi în timpul orelor din jumătatea a doua a

zilei.

Studiul a relatat că 9.5% studenţi practică gărzi de noapte 4-8 ori în lună. Activitatea lor

este asistenţi medicali sau chelneri. La aceste persoane atenţia este mai bună în prima jumătate a

zilei, capacitatea intelectuală este la 50% mai bună dimineaţa şi respectiv la 50% mai bună după

masă, viteza de executare a probei este mai bună seara.

Distribuţia studenţilor după practicarea activităţilor extrauniversitare scoate în evidenţă că

din anul I de studii 20% studenţi practică activităţi suplimentare, anul III practică 50% activităţi

suplimentare, anul IV 63.63%, iar anul V 45.45% studenţi au ocupaţii extrauniversitare, mai

frecvent serviciu şi sport.

S-a stabilit că 45.23% din studenţi au hobby precum: sportul, muzica, dansul, desenul,

pescuitul, croşetatul şi brodatul.

Am evaluat cum îşi petrec timpul liber studenţii şi am constatat că 45.23% îşi petrec timpul

liber activ, 40.47% îşi petrec timpul pasiv 14.28% relativ pasiv şi activ. Cei mai activi sunt

studenţii anului IV de studii.

180

Concluzii

1. Indicele atenţiei se reduce la sfîrşitul zilei de muncă pe cînd capacitatea de muncă şi

viteza de executare a probei cresc.

2. În funcţie de sex, indicii psihofiziologici înregistrează un nivel mai înalt la persoanele

femenine comparativ cu cele masculine.

3. În dependenţă de anul de studii un grad favorabil al indicilor psihofiziologici este atestat

la studenţii anului IV.

4. La evaluarea subiectivă a oboselii anul III de studii înregistreză valoarea cea mai mică

comparativ cu restul anilor.

Bibliografie

1. Igiena muncii, vol.1, 2009, G. Friptuleac, V. Meşina, M. Moraru p.368.

2. Igiena muncii, compendiu de lucrări practice, 2000, V.Vangheli, D. Rusnac p.476.

3. How to stop worrying and start living , Dale Carnegie, Pocket Books, New York p.15.

4. Beth.BLEVINS, Burnout in Special Library , în ,‚Library Management Quarterly’’, nr.11,

1988, pag. 20.

5. Psihologia ocupaţională, capitolul 13, Prof. Dr psiholog A. Tabachiu p.403.

6. Studiul dinamicii oboselii cu ajutorul testelor de atenţie, lucrare de licenţă. Conf. Univ. Dr. N.

Martin, p.176.

FACTORII ANTINUTRITIVI ŞI TOXICI NATURALI

DIN PRODUSELE ALIMENTARE

Svetlana Verejan

(Conducător ştiinţific: Alexei Chirlici - doctor în medicină, conferenţiar universitar)

Catedra de Igienă

Summary

Natural antinutritive and toxic factors in foodstuffs

Natural anti-nutritional and toxic substances are widespread in different foods. They are

represented by a broad spectrum of compounds as phytic acid, oxalic acid, solanine, inhibitors of

various enzymes and others. Consumed in excess the mentioned substances may significantly

affect the human organism by reducing the nutritional value of food, inducing or aggravating of

some pathological situations. There are elucidated also some opportunities to reduce or even to

exclude the negative effect of these substances.

Rezumat

Substanţele antinutritive şi toxice naturale sunt răspândite în diferite alimente. Acestea sunt

reprezentate printr-un spectru larg de compuşi ca acidul fitic, acidul oxalic, solanina, inhibatori

ai diferitor enzime etc. Consumate în exces substanţele menţionate pot influenţa starea

organismului uman prin diminuarea valorii nutritive a alimentelor, inducerea sau agravarea unor

stări patologice. Sunt elucidate, de asemenea, unele posibilităţi de diminuare sau chiar de

excludere a efectului negativ a acestor substanţe.

Actualitatea

Lucrarea reprezintă o sinteză din literatura de specialitate, întrucât alimentaţia raţională a

fost si rămâne o problemă actuală. Unul din principiile de bază ale alimentaţiei raţionale este

componentul calitativ, care poate fi perturbat în anumite condiţii. Un rol important în această

perturbare aparţine substanţelor cu efect antinutritiv şi toxicelor naturale din produsele

alimentare.

181

Definiţie şi patogenie

Substanţele antinutritive naturale reprezintă un grup de substanţe care antagonizează

absorbţia şi digestia substanţelor nutritive necesare pentru sănătate prin intermediul diferitor

mecanisme, în timp ce toxicele naturale sunt substanţe care în anumite condiţii pot provoca

intoxicaţii alimentare şi alte stări patologice.

Substanţele antinutritive naturale interferează digestia şi absorbţia substanţelor nutritive prin

următoarele momente patogenetice:

formarea unor compuşi insolubili şi neabsorbabili;

acţiune inhibantă asupra unor enzime digestive precum tripsina, chemotripsina, lipaza

pancreatică şi altele;

distrugerea nutrientului prin prezenţa concomitentă în alimente a unor fermenţi ce

distruge trofina respectivă.

Alte efecte ale acestor substanţe pot fi:

acţiune inhibantă asupra secreţiei unor hormoni;

blocarea acumulării iodului în glanda tiroidă, etc.

Substanţele antinutritive naturale.

Substanţele naturale cu efect antinutritiv reprezintă un grup vast de substanţe, printre care

mai frecvente sunt: acidul fitic, acidul oxalic, glucozizii, taninele, tiaminaza, saponinele,

inhibitori de proteaze, amilaze, inhibitori de colinesterază, invertaza, etc.

Inhibitorii enzimatici.

Inhibitorii proteazici. Aceştea posedă o acţiune inhibantă asupra unor enzime ca tripsina,

chemotripsina şi alte proteaze. Inhibitorii de proteaze se găsesc în legume, cum ar fi mazărea şi

fasolea, precum în laptele şi albuşul de ou crud, cereale şi alte produse.

Pe lângă inhibitorii proteici, putem menţiona şi alte substanţe antiproteice ca saponinele,

gossipolul, ş.a.

Saponinele sunt prezente îndeosebi în leguminoase. Acestea provoacă liza hematiilor, iritaţie

puternică a mucoaselor digestive şi induc o încetinire a creşterii. Ele se inactivează la fierbere şi

la hidroliza acidă.

Gossipolul, pigment polifenolic este prezent în seminţele de bumbac. Acesta inhibă sinteza

proteinelor. Uleiul de bumbac, folosit în diverse ţări în alimentaţie, poate conţine gossipol în

cantităţi sporite. Situaţia este similară şi pentru alte ţări din lume, unde seminţele de bumbac sunt

utilizate în calitate de materie primă pentru fabricarea alimentelor destinate copiilor de vârstă

fragedă. Aceste seminţe pot conţine cantităţi sporite de gossipol chiar şi după degresarea lor.

Inhibitori ai amilazei. Surse de inhibitori ai amilazei sunt unele plante din familia

leguminoaselor (boabe de fasole), cerealelor şi altele.

Inhibitori ai colinesterazei. Prezenţa inhibitorilor de colinesterază este confirmată în tomate,

vinete şi cartofi, efectul acestora fiind blocarea transmiterii impulsului nervos[1].

Antimineralele.

Acidul oxalic şi oxalaţii. Acidul oxalic şi oxalaţii sunt acizi slab nefrotoxici. Rolul său de

antinutrient se manifestă prin faptul, că reacţionează cu mineralele, precum calciul, din organism

şi formează cristale de oxalaţi care irită mucoasa intestinală şi rinichii. Acţiunea nefastă implică

două laturi:

tendinţa spre un deficit de calciu;

formarea calculilor renali, substratul cărora frecvent îl constituie oxalaţii de

calciu.

La prezenţa concomitentă a calciului şi vitaminei D, efectul nociv al acidului oxalic

diminuează. Aportul exogen de acid oxalic survine în cazul consumului de spanac sălbatic

(Chenopodium album), măcriş, pătrunjel, lobodă, frunze de sfeclă şi sfecla roşie, seminţe de

mac, revent, hrişcă, banane, ciocolată şi altele, precum şi endogen în rezultatul metabolizării

acidului glioxilic, etilenglicolului şi în caz de supradozaj cu acid ascorbic (vitamina C).

182

Persoanele sănătoase pot consuma cu moderaţie acest tip de alimente, în timp ce cei ce suferă

de tulburări renale, gută şi alte entităţi nosologice sunt, în general, sfătuiţi să evite mâncărurile

bogate în acid oxalic şi oxalaţi.

De menţionat, că nu doar acidul oxalic determină insolubilitatea calciului reducându-i

utilizarea digestivă, ci şi excesul de fosfor, grăsimile şi acidul fitic despre care se va vorbi

ulterior.

În ceea ce priveşte acidul oxalic acesta interacţionează nu doar cu calciul, ci şi cu alte

minerale precum magneziul, fierul rezultând compuşi insolubili şi neabsorbabili.

Acidul fitic şi fitaţii. Acidul fitic formează cu metalele preluate din alimente nişte săruri

numite fitaţi. Fitaţii alcalini sunt solubili, iar fitaţii de Ca, Mg, Fe, Zn sunt insolubili chiar şi la

valorile foarte acide ale pH. Prin urmare, excesul de acid fitic va reduce biodisponibilitatea

acestor minerale.

Drept surse de acid fitic sunt numeroase cereale, leguminoase ca mazărea, fasolea, soia,

nautul, precum şi nucile, migdalele şi altele. Aşa se explică de ce pâinea neagră nu previne

anemia feriptivă, cu toate că este de 1,5-2 ori mai bogată în fier decât pâinea albă.

Pentru reducerea acidului fitic din alimente se recomandă încălzirea lentă până la 65-70

grade C în timpul preparării bucatelor, pentru a condiţiona acţiunea hidrolizantă a fitazei[3].

Glucozizii (glucozinolaţii). Unele plante din familia Brassicaceae: preponderent varza,

conopida şi mai puţin în brocoli şi varza de Bruxelles; precum şi ridichea, muştarul şi mai puţin

din familia Fabaceae: fasolea, soia, mazărea conţin nişte substanţe naturale guşogene

(antitiroidiene) numite glucozinolaţi.

Glucozinolaţii sunt un grup de compuşi care conţin azot şi sulf derivaţi dintr-un aminoacid şi

o moleculă de glucoză. Aceştia se împart în două grupe:

glucozinolaţi alifatici (glucorafarina);

glucozinolaţi aromatici (glucobrasicina).

În timpul preparării hranei se produce contactul dintre glucozinolaţi şi mirozinază care duce

la formare de izotiocianaţi şi indoli.

Acţiunea antitiroidiană a acestora comportă două mecanisme de bază:

1. Blocarea acumulării iodului în glanda tiroidă (glucobrasicina, neoglucobrasicina ş.a.);

2. Inhibarea secreţiei hormonilor tiroidieni, efect datorat unui tioglucozid denumit goitrină,

care se formează în abundenţă din progoitrină în rezultatul fragmentării plantelor din

familia Brassicaceae.

Efecte similare, de blocare a absorbţiei şi acumulării iodului în tiroidă, s-au observat şi în

cazul apei potabile cu exces de fluor.

Pentru reducerea efectelor nefaste ale glucozinolaţilor se recomandă prelucrarea culinară

termică sau utilizarea acestora în stare crudă un timp neândelungat[1,6].

Taninele. Surse de tanine sunt coaja, frunzele, fructele multor plante, în proporţie de 10 %

din substanţa uscată. Aceste substanţe nimeresc în organism mai frecvent prin intermediul

ceaiului, cafelei, produselor de cacao. Efectul antialimentar al taninelor se manifestă prin

blocarea absorbţiei de fier şi într-o măsură mai mică de calciu. Ceaiul si cafeaua pot bloca circa

50% din fierul ce urmează să fie absorbit[5].

Cantităţile mari de tanine în dietă pot provoca iritaţii şi edeme ale mucoasei intestinale,

precum şi gastrite.

Antivitaminele

Antivitaminele sunt fermenţi sau compuşi care distrug sau împiedică absorbţia vitaminelor.

De obicei, antivitaminele se găsesc în aceleaşi alimente, care sunt surse de vitamine. De aceea

prezintă interes modul de păstrare a alimentelor, de preparare a bucatelor în scopul păstrării

maximale a vitaminelor. Antivitaminele pot fi găsite şi în alte produse alimentare. Cele mai

relevante din grupul antivitaminelor sunt:

Tiaminaza, o enzimă relativ termolabilă, care provoacă carenţe de tiamină (vitamina B1).

Aceasta este prezentă în unele plante şi în corpul unor organisme acvatice (peştele crud

sau sărat, icre, scoici, etc);

183

Avidina, glicoproteină care formează cu biotina (vitamina H) un compus inactiv. Se

găseşte în albuşul crud şi se inactivează în rezultatul unei tratări termice bune;

Ascorbinaza, enzimă ce oxidează acidul ascorbic (vitamina C). încă în 1942 Schmidt-

Nielsen şi Spiling într-un studiu efectuat asupra activităţii ascorbinazei au observat, că

vegetalele pot pierde tot acidul ascorbic când sunt depozitate într-o pungă cu gheaţă

pentru 24-48 ore şi că aceasta este inactivă la un ph sub 4,8 , adică la acidulare. S-a mai

demonstrat că aceasta devine activă în contact cu O2, prin operaţii de tăiere, presare,

decojire şi se inactivează la fierbere[4].

Toxicele alimentare naturale. Toxicele naturale includ un spectru amplu de substanţe ca soina ( în soie), linamarina ( în

frunze de sorg, seminţe de in), prunasina ( în sâmburii de prune), scrombotaxina (în specii de

peşti ca sardina), ciquatoxina (în peste 300 de specii de peşte), tetrodotoxina ( în icre de peşte),

saxitoxina (în moluşte), etc. Totuşi, cele mai notabile rămân a fi solanina, fazina şi amigdalina.

Solanina. Solanina este un glicoalcaloid care a fost depistat în 1820 în plantele din familia

Solanaceae. Acesta poate apărea în orice parte a plantei, inclusiv în frunze, tuberculi, fructe. în

mod natral destinaţia acesteea în plante este de a o proteja de insecte. Dacă pentru plante acesta

este un protector natural, pentru om, însă, este o substanţă toxică naturală.

Solanina apare în multe specii de genul Solanum. Mai frecvent, ca problemă alimentară, se

pune accentul pe cartofi (Solanum tuberosum), roşii (Solanum lycopersicum) şi vinete (Solanum

melongena). Cartofii prezintă pericol atunci când posedă tuberculi încolţiţi sau au fost menţinuţi

la lumină. Indicaţii relative către toxicitatea cartofului este culoarea verde dată de clorofilă, care

este inofensivă, precum şi de eventualitatea unui gust amar. Cantitatea de solanină descreşte în

cartofi de la periferie spre centru. în ceea ce vizează roşiile, concentraţiile de solanină descresc

odată cu maturizarea acestea.

Consumat în doze mari solanina poate provoca intoxicaţii alimentare. Deşi raportarea

acesteia este rară, ocazională incidenţa creşte în caz de penurie alimentară. Debutul intoxicaţiei

survine de obicei după 8-12 ore de la consum, însă poate apărea şi după jumătate de oră, dacă

concentraţia substanţei respective în produs este mare. Manifestările clinice se caracterizează

prin tulburări gastro-intestinale, în rezultatul iritării tubului digestiv şi tulburări neurologice cu

doua faze, iniţial de excitaţie, apoi de inhibiţie. De obicei, simptomele clinice sunt limitate la

senzaţia de greaţă, vome, diaree, crampe stomacale, disretmii cardiace, dureri de cap şi ameţeli.

în cazuri mai severe, însă, pot surveni halucinaţii, tulburări de senzaţii, midriază, paralizii, febră,

icter şi altele.

Pentru prevenirea intoxicaţiei cu solanină este necesară păstrarea cartofilor în locuri

întunecoase, iar înainte de prepararea bucatelor trebuie de înlăturat bine coaja şi stratul de

culoare verde de sub aceasta.

Amigdalina. Amigdalina este un glicozid cianogen care se găseşte în miezul amar al fructelor

de migdal, piersic, zarzăr, în organism aceasta se descompune în aldehidă benzoică, acid

cianhidric şi glucoză. Intoxicaţiile apar în special la copii ca urmare a consumării miezului amar

al sâmburilor acestor fructe.

Fazina. Fazina este o hemaglutinină care se conţine în fasole. Pentru diminurea acesteia în

leguminoase, se recomandă ca înainte de prepararea termică să fie menţinute în apă, prepararea

termică să aibă loc sub presiune şi prima apă să fie aruncată [2].

Deşi, în această lucrare este prezentată influenţa negativă a substanţelor antialimentare, unele

din acestea, consumate moderat, pot avea un efect benefic în profilaxia diferitor maladii precum

tumorile maligne. Este vorba de izotiocianaţii rezultaţi din glucozinolaţi sub acţiunei

mirozinazei. Isotiocianaţii cuprind două grupe de substanţe, printre care:

1. Fenetil-isotiocianatul. Acesta inhibă efectul cancerigen al hidrocarburilor aromatice

policiclice şi în special al nitrozaminelor din fumul de tutun. In vitro acesta induce

apoptoza celulelor canceroase rezistente la unele chimioterapice.

184

2. Sulforafanul. Acesta poate induce producerea de glucaro-lactonă care este un inhibitor al

cancerului mamar. Din vegetalele crucifere cea mai bogată în precursorii sulfurafanului,

glucorafarina, se cosideră varza [3].

Prezintă interes şi faptul, că alimentele bogate în acid oxalic, din cauza efectului iritativ

asupra mucoasei tractului intestinal, pot fi utilizate provizoriu în constipaţii, deoarece suscită

peristaltismul acestuia.

Concluzie

Pentru obţinerea unui efect sanogen maximal şi evitarea unor stări morbide, în procesul

alimentaţiei este necesară punerea în evidenţă a diversificării acesteia şi consumul moderat al

alimentelor.

Bibliografie

1. http://ro.scribd.com/doc/38176608/Note-de-Curs-Sanitaria-Si-Igiena-Ultima-Varianta.

2. http://www.scribd.com/doc/51790588/tehnologia-produselor-horticole.

3. Ekholm P., Virkki L., Ylinen M Johansson L., Food Chemistry, Volume 80, Number 2,

Elsevier Science 2003, p 165-170.

4. C. O. Chichester. Advances in food research, volume 10, New York 1990, p. 237-239.

5. Hagerman, A. E., Robbin, C.T., Weerasuriya, Y., Wilson, T.C. and McArthur, C., Tannin

chemistry in relation to digestion. New York 1992 , p. 57-62.

6. F. Shahidi, Antinutrients and Phytochemicals in Food. ACS Symposium Series No. 662,

1997, p.151-171.