part

5
Noi toți suntem legați-conectați în iubire cu părinții noștri, bunicii, străbunicii, cu toți strămoșii noștri până la multe generații în urmă. Tot ceea ce a fost în familia noastră, continuă să existe, ca o amprentă de care nu suntem conștienți, dar pe care sufletul o simte. Acesta reține toate amintirile strămoșilor, nepermițând că cineva să fie exclus, uitat. Un membru al familiei preia vinovații, responsabilități, probleme, vieți, secrete de familie (de care nu suntem conștienți) destine care nu sunt ale sale, însă din iubire le duce mai departe. Un membru al familiei exclus sau uitat, poate din cauza unui destin dificil, va cântări mult în destinul generațiilor până când nu va fi reinserat și nu va avea un loc în nucleul de apartenență (un frate sau un logodnic dispărut în război sau un copil mort la vârsta fragedă sau avortat de părinți, o femeie moartă la naștere etc), se întâmplă ca un alt membru al familiei din generațiile următoare să-l înlocuiască fără să știe pe cel care a fost exclus și să îi imite destinul manifestându-i emoțiile și simptomele sau încercând să-l urmeze în moarte. Daca cineva nu și-a asumat responsabilitatea pentru o abatere gravă, un copil mai apoi va încerca sa ispășească pentru această vină, plătind prețul cu sănătatea sa, cu fericirea sa, cu succesul sau în viață. Constelațiile familiale rezolvă la nivel subtil tocmai aceste legaturi, scoțând la iveală dinamicile ascunse care ne împing să facem alegeri, să ne trăim viața.

Upload: catalina-nicoi

Post on 07-Jul-2016

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

ghf

TRANSCRIPT

Noi toți suntem legați-conectați în iubire cu părinții noștri, bunicii, străbunicii, cu toți

strămoșii noștri până la multe generații în urmă.

Tot ceea ce a fost în familia noastră, continuă să existe, ca o amprentă de care nu suntem

conștienți, dar pe care sufletul o simte. Acesta reține toate amintirile strămoșilor, nepermițând

că cineva să fie exclus, uitat.

Un membru al familiei preia vinovații, responsabilități, probleme, vieți, secrete de familie (de

care nu suntem conștienți) destine care nu sunt ale sale, însă din iubire le duce mai departe.

Un membru al familiei exclus sau uitat, poate din cauza unui destin dificil, va cântări mult în

destinul generațiilor până când nu va fi reinserat și nu va avea un loc în nucleul de

apartenență (un frate sau un logodnic dispărut în război sau un copil mort la vârsta fragedă

sau avortat de părinți, o femeie moartă la naștere etc), se întâmplă ca un alt membru al

familiei din generațiile următoare să-l înlocuiască fără să știe pe cel care a fost exclus și să îi

imite destinul manifestându-i emoțiile și simptomele sau încercând să-l urmeze în moarte.

Daca cineva nu și-a asumat responsabilitatea pentru o abatere gravă, un copil mai apoi va

încerca sa ispășească pentru această vină, plătind prețul cu sănătatea sa, cu fericirea sa, cu

succesul sau în viață.

Constelațiile familiale rezolvă la nivel subtil tocmai aceste legaturi, scoțând la iveală

dinamicile ascunse care ne împing să facem alegeri, să ne trăim viața.

Metoda Constelațiilor familiale este una terapeutică, extrem de eficientă, pusă în practică de

către Bert Hellinger. Tehnica pune în scena probleme, persoane, elemente importante ale unei

familii (alegând din grupul de participanți cateva persoane) și scoate la iveală legăturile

ascunse: punctul în care acționează iubirea, secretele nerevelate, care sunt autoarele

bunăstării sau bucuriei, bolii sau dizgrației.

Metoda este o cale de explorare a istoriei personale și familiale, care descoperă și rezolvă

legaturile ascunse, moștenirile lăsate: tristeți, frici, morți, neîmpliniri, secrete, durere etc.

Astfel, e o cale de a ne elibera de lucrurile profunde pe care le ducem cu noi, care ne

influențează viața, fără ca măcar să fim constienți. E ca un fel de împacare-conciliere cu

trecutul, cu moștenirea cu care venim din familie și de vindecare a sufletului.

Partea și mai interesantă a metodei constă în rezolvarea problemei în întreaga familie, nu

numai pentru cei care participă direct.

Efectele și trăirile care apar în urma unei Constelații e greu de descris în cuvinte.

Descriere generală: Vindecarea stă în Sistemul Familiar și în Ordinea care o menține. 

 

În întâlnirile de Constelații familiale, punerea în scenă a familiei scoate la lumină legăturile

cu originile și cu ceea ce ne ține “legați, prinși, seduși, conectați”. Purtați de o ” Forță mai

mare”, ascunsă la nivel conștient, dar foarte vizibilă părtii noastre profunde, "rezonanța

câmpului de informații familiale" se lasă percepută și vazută în acțiunile și sentimentele prin

care persoanele care sunt cufundate în acesta se miscă și descriu sentimente care nu le sunt

proprii. Un membru al familiei exclus sau uitat, poate din cauza unui destin dificil, va cântări

mult în destinul generațiilor până când nu va fi reinserat și nu va avea un loc în nucleul de

apartenența (un frate sau un logodnic dispărut în război sau un copil mort la vârsta fragedă

sau avortat de parinți, o femeie moartă la naștere etc), se întâmplă ca un alt membru al

familiei din generațiile următoare să-l înlocuiască fără să știe pe cel care a fost exclus și să îi

imite destinul manifestându-i emoțiile și simptomele sau încercând să-l urmeze în moarte.

Dacă cineva nu și-a asumat responsabilitatea pentru o abatere gravă, un copil mai apoi va

încerca să ispășească pentru această vină, plătind prețul cu sănătatea sa, cu fericirea sa, cu

succesul său in viață.

Prin intermediul punerii în scenă a familiei, ies la iveală dinamicile ascunse care ne mențin

legați de familia noastră și ne fac să aparținem acelui grup, aceste dinamici ne împing să

punem în aplicare comportamente care condiționează atât viața noastră cât și sentimentele

noastre, fără ca acestea să ne aparțină. Secretele care fac parte din povestea familiei noastre

pot fi un puternic factor destabilizator al sistemului familial și ca urmare cineva (un membru

al familiei) va trebui să se împovăreze cu a întruchipa aceste secrete (urmând poate un destin

dificil), până când nu sunt scoase la lumină permițând poate să fie găsită o soluție potrivită.

Tehnica constelațiilor familiare, permite punerea în scenă a unui câmp de influență a propriei

familii (câmp conștient - câmp morfogenetic - câmp de informare).

Mod de lucru: alegând din grupul de participanți cateva persoane care reprezintă diversi

membri ai familiei și dispunându-i în spațiu în relație unul cu altul. În acest mod, după locul

pe care aceștia îl ocupă ca și membri substituiți ai familiei, pot fi aflate legăturile ascunse (cu

cine suntem conectați), punctul în care acționează iubirea, secretele nerevelate, care sunt

autoarele bunăstării sau bucuriei, bolii sau dizgrației.

Terapeutul lucrează în armonie cu forțele care acționează și conduc câmpul, până când ajunge

la o stare de calm între participanți, tensiunile dispar imediat și se ajunge atunci la o PACE

pentru toți membrii.

în recunoașterea mișcării sufletești care ne împinge să ne reconciliem cu membrii familiei, se

reintegrează în grupul familial și aceia care au fost exclusi sau uitați. Soluțiile bune ajută la

aflarea unui loc în grupul familial și în viață, liber de legături înșelătoare. Acest lucru are un

efect benefic asupra oricarui membru al sistemului familial, mai ales că nu este necesar să fie

prezenți la lucrul cu constelațiile toți membrii familiei pentru ca să aibă efect (lucrul și

efectele sale se activează în câmpul familial profund, care prin rezonanță îmbrațișează toți

aparținătorii în afara prezenței lor la grupul de lucru).