Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Teologie

Ortodoxă “Dumitru St ăniloae ” Ia și

Lucrare de Seminar

Patriarhul Nicodim Munteanu, predicator și traducător al

Sfintei Scripturi

Îndrumător

Prof.Dr.Pr Ion Vicovan

Student:

Dorneanu Andrei

1

Patriarhul Nicodim Munteanu

I. Date biografice. Patriarhul Nicodim s-a născut la 6 decembrie 1864, într-o familie de

țărani evlavioși, din Pipirig-Neamț, primind la botez, numele de Nicolae. Frumusețea locurilor

și mulțimea mănăstirilor și a schiturilor din părțile Neamțului au avut o influență benefică

asupra tânăruluI Nicolae, iar mai târziu acestea îl vor determina să îmbrace haima monahală.

Tatăl său era ardelean de origine, iar mama, munteancă din părțile Buzăului.

Părinții erau oameni cu stare, stăpânind un munte întreg, unde-și așezau stânile și țineau

oi numeroase. Școala primară a făcut-o în satul natal și în Târgu-Neamț, dar în duminici și

sărbători cutreiera munții pentru a participa la slujbele de la Schituri și nănăstiri. Prin unchiul

său, Părintele Vasian de la Schitul Pocrov, aparținând mănpăstirii Neamț, este cunoscut de

mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei, care-l va ajuta să urmeze cusurile

Seminarului ,,Veniamin” de la Mănăstirea Socola – Iași1.

Seminarul de la Iași îl va urma în perioada 1882-1890, unde, după primii doi ani va

deveni ucenic în casa mitropolitului Iosif. După absolvirea seminarului, părintele său

duhovnicesc, mitropolitul Iosif, l-a trimis pentru continuarea studiilor la renumita Academie

de la Kiev, ctitoria mitropolitului moldovean, Petru Movilă. Trimiându-l la studii, mitropolitul

Iosif i-a dat ca ascultare: să învețe limba rusă și să traducă din această limbă cărți folositoare

de suflet. La 1 august 1894, cu un an înainte de terminarea studiilor, pe când tânărul Nicolae

avea 29 de ani, întră în monahism la Mănăstirea Neamț, cinci zile mai târziu fiind hirotonit

diacon.

Ultimul an de studii a fost nu numai un an de aprofundarea studiilor, ci și unul în care

ierodiaconul Nicodim va vizita Rusia, cu frumoasele orașe și mănăstiri. La 14 aprilie 1895

încheie studiile cu susținerea lucrării Propaganda papistă la români (în cele trei Țări Române,

de la începutul sec. al XIII-lea până la jumătatea sec. al XIX-lea). Se întoarce la Iași și cu

două traduceri, rod al ostenelilor sale de traducător din timpul studenției: Cuvântări

apologetice și Un păstor model2.

La 1 ianuarie 1896 a fost hirotonit preot, iar doi ani mai târziu (1898) va fi hirotesit

arhimandrit. În 1900, arhimandritul Nicodim va fi ridicat la treapta de mitrofor. Aici va fi

mereu în preajma părintelui său duhovnicesc, mitropolitul Iosif, îndeplinind funcția de mare

eclesiarh și de predicator al catedralei. De asemenea, tot el se va ocupa de corespindența

mitropolitului. După înbolnăvirea mitropolitului Iosif, arhimandritul Nicodim se va ocupa de

1 Pr. Mihai Bistriceanu, Viața și activitatea patriarhului Nicodim Munteanu, Editura Trinitas, Iași, 2007, p. 18. 2 Diac. Gheorghe I. Moisescu, Moartea și îngroparea fericitului întru pomenire Nicodim Patriarhul României, în B.O.R., anul LXVI, nr. 1-2, p. 19.

2

toate probelemele Mitropoliei (serviciile divine, personalul Mitropoliei, primiri de vizite,

etc.).

În urma mutării la Domnul a ctitorului catedralei, Iosif, la Iași este ales ca mitropolit

Partenie Clinceni (1902-1909), care va aduce oameni noi. Arhimandritul Nicodim, rămânând

fără părintele și protectorul său, a dat curs invitației episcopului Pimen Gorgescu de a-i deveni

vicar la Episcopia Dunărea de Jos. În perioada 1903-1909, arhimandritul Nicodim va conduce

și Seminarul Teologic ,,Sfântul Andrei”. S-a remarcat în mod deosebit cu prilejul constituirii

Societățiiculturale și filantropice a clerului ,,Solidaritatea”.

Activitatea sa pe linie culturală și socială au atras atenția ministrului Cultelor de atunci,

Spiru Haret, care-l va felicita în mod public. Ca director al Seminarului reînființat în 1908,

Nicodim își concentrează atenția supra eduicației elevilor, îngrijindu-se în acest scop ca școala

să aibă un corp profesoral bine pregătit. În această perioadă, arhimandritul Nicodim nu se

limitează doar la activitatea pastorală și gospodărească, ci se ocupă și de cea culturală. Va

publica pentru preoți și credincioși atât lucrări originale, cât și traduceri: Ce să crezi și cum să

trăiești (1905), Cum se cuvine să stea creștinii în Biserică (1907), Pe urmele lui Hristos (1908)

și Viața de Seminar (1909) a lui Petrov, precum și 51 de cuvântări la Postul Mare (1910), ale

arhiepiscopului Inochentie al Odesei.

În 1909, episcopul Pimen Georgescu este ales mitropolit al Moldovei. Cu acest prilej ia

cu sine și pe arhimandritul Nicodim. Aici, în perioada 1909-1912, va funcționa ca vicar al

Mitropoliei, continuându-și activitatea, pe toate planurile începută la Galați. Astfel, pune

bazele societății ,,Ocrotirea”, pentru ajutorul reciproc al preoților, și a revistei ,,Ortodoxul”. În

mai 1909 va fi ridicat la treapta de arhiereu, cu titlul de Băcăuanul, primind, totodată, și

sarcina de egumen al Spiridoniei3.

Prin trecerea în 1912, a episcopului de Huși, Conon Arămescu-Donici, pe sacunul de

Mitripolit primat la București, mitropolitul Pimen Gorgescu al Moldovei a propus să fie ales

în loc Nicodim Munteanu. Ales episcop de Huși în 1912, a pus în practică un nou sistem de

exploatare a inventarului episcopiei. S-a preocupat foarte mult de probleme gospodărești ale

Episcopiei. Palatul episcopal și grădina din jurul clădirii erau privite de către închinători și

vizitatori ca fiind raiul episcopiei4.

Păstorește la Huși până în 1923, dându-i-se, între 1918-1920, și suplinirea

Arhiepiscopiei Basarabiei, unde nu izbutește însă să fie ales definitv. Un om al locului, Gurie

Grosu, a fost ales; el, se pare, a fost victimă a unor intrigi. Din acest motiv a preferat, la

3 Pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 234.4 Pr. Mihai Bistriceanu, op. cit., p. 23.

3

începutul anului 1921, să se întoarcă la lavra sa de la Neamț, căreia, ca stareț, îi va da o nouă

strălucire. În toată această perioadă, se dovedește a fi un iscusit organizator și distins păstor

sufletesc.

În 1921, deși era încă titular la Huși, părăsește Eparhia Hușilor și se retrage să trăiască

în tihna Mănăstirii Neamțului, ca stareț. Oficial, își înaintează demisia din scaunul de episcop

al Hușilor, la 31 decembrie 19235. Activitatea de la Neamț l-a adus din nou în atenție, așa

încât, după moartea mitropolitului Pimen, la 23 ianuarie 1935, poporul moldovean îl chema

pe bătrânul stareț, în vârstă de 70 de ani, să fei Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al

Moldovei și Sucevei, printr-un consens general și spontan al Congresului Național Bisericesc,

prezidat de patriarhul Miron Cristea. La 3 februarie 1936 este instalat mitropolit, în reședința

lui Veniamin Costachi și Iosif cel Sfânt.

Și la Iași, în ciuda vârstei sale înaintate, a lucrat cu aceeași vigoare și spor ca și la

Neamț, beneficiind de avantajul de a cunoaște orașul, oamenii. Printr-o circulară el cerea ca

orice preot să fie dator a ține patru predici pe lună. Vlădica Nicodim s rămas cunoscut în

istoria Mitropoliei Moldovei și prin vizitele canonice care, de cele mai multe ori, căpătau

fastul și amploarea unor demonstrații religioase. Vlădica Nicodim a fost însă preocupat și de

viața monahală din eparhie, mai ales de cea a Mănăstirii Neamț, unde funcționa și Tipografia

Mitropoliei, Neamț devenind o adevărată școală a monahismului ortodox6.

Lucrări de reparație se fac în această vreme la Mănăstirile Vorona, Bistrița, Slatina,

Râșca ș.a. Tot în această perioadă a girat și Mitropoliile de Cernăuți (până la instalarea lui

Visarion Puiu în 1935) și de Chișinău (până la numirea lui Efrem Enăchescu)7.

Ca urmare a morții, în 6 martie 1939, a patriarhului Miron Cristea și a refuzului

mitropolitul Transilvaniei, Nicolae Bălan, de a accepta demnitatea de patriarh al României,

mitropolitul Nicodim, locțiitor de patriarh, a fost nevoit să accepte cea mai înaltă deminitate

eclesiastică a țării, la 30 iunie 1939.

Acest program ambițios noul patriarh sprea să-l atingă cu ajutorul clor două ,,oștiri”:

preoțimea și călugprimea. Primind cârja de patriarh, când țara și neamul nostru treceau prin

cumplite furtuni, vlădica Nicodim lua asupra sa o răspundere grea. Anii păstoririi sale ca

patriarh au fost ani de zbucium, de muncă și de răspundere.

Alegerea propriu-zisă a început prin oficierea unei Te-Deum în Catedrala patriarhală, în

prezența lui Armand Călinescu, președintele Consiliului de Miniștri, precum și a unor miniștri

5 Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Ed.I.B.M.B.O.R., București, 1981, p. 414.6 Pr. Ion Vicovan, op. cit., p. 237.7 Ibidem, pp. 237-238.

4

ca Silviu Dragomir, Victor Slăvescu, N. Cornăteanu, N. Zigre, ministrul cultelor și,

bineînțeles, a mitropoliților, episcopilor și monahilor.

La un an de la alegerea sa – de pildă, când regele Carol al II-lea a abdicat, trecând

prerogativele regale fiului său, Mihai, și la cârma țării a venit guvernul prezidat de generalul

Ion Antonescu, păstorirea i-a fost pusă la grea încercare de noua conducere a Ministerului

cultelor, care, găsind susținători în rândul unor preoți, a adoptat o atitudine de amestec în

treburile Bisericii, încălcând atribuțiile Patriarhului și dându-i să înțeleagă că, în noile

împrejurări, ar fi mai potrivit ca dânsul să se retragă acum8.

Îndurerat de cele întâmplate și cu grija ca nu cumva Biserica să sufere ceva, la 30

septembrie 1940, prin două scrisori adresate regelui Mihai și generalului Antonescu, Vlădica

Nicdim, judecându-se aspru, și-a anunțat hotărârea de a se retrage din scaunul patriarhal la

mănăstirea de metanie de la Neamț. Își motiva hotărârea prin vârsta înaintată și starea șibredă

a sănătății, în urma unei mai vechi boli de inimă care revenise, provocându-i dificultăți

serioase.

Cererea i-a fost însă respinsă, trimiându-i-se scrisoriule înapoi, fără nici o rezoluție. O

va repeta de două ori, la 29 și 30 ianuarie 1941, dar cu același rezultat, încât, neavând de ales,

a rămas la locul său, dăruindu-se cu tot devotamentul Bisericii neamului său. Ca patriarh a pus

bazele a două instituții filantropice (ambele înființate în anul 1944): ,,Fondul de ajutoare

Patriarhul Nicodim”, care acorda ajutor urmașilor preoților și cântăreților, și două orfelinate,

unul pentru băieți la Mănăstirea Cernica și unul pentru fete la Mănăstirea Țigănești, având în

tottal peste 100 de copii în îngrijire (orfelinatele erau întreținute din contribuțiile parohiilor)9.

Patriarhul Nicodim a avut un rol important și în reluarea relațiilor cu Biserica Ortodoxă

Rusă, după cel de-al doilea răsboi mondial. În satul său natal Pipirig-Neamț, a ridicat o

frumoasă Biserică, care, prin dimensiunile și arhitectura ei deosebite pentru o localitate rurală

a fost numită ,,Catedrala munților”. În ziua de 27 februarie 1948, după o grea suferință pe care

a purtat-o cu seninătate, timp de aproape șapte luni de zile, se stinge din viață Patriarhul

Nicodim, cel ce a fost numit: Ceahlăul spiritualității moldovenești. Două înălțimi are

Moldova: una a spiritului, Nicodim și alta a naturii – Ceahlăul10.

II. Activitatea cărturărească și pastorală a patriarhului Nicodim Munteanu.

8 Pr. Mihai Bistriceanu, op. cit., p. 46. 9 Pr. Ion Vicovan, op. cit., p. 238.10 Pr. Mihai Bistriceanu, op. cit., p.47.

5

Având o vastă cultură teologică, Nicodim Munteanu s-a îngrijit și de tradducerea Sfintei

Scritpturi, precum și a altor lucrări teologice sau de zidire sufltească din limba rusă,

dovedindu-se un neîntrecut povestitor și scriitor de grai românesc. Astfel, prin activitatea

cărturărească s-a străduit să ridiceprestigiul lavrei nemțene. Ca toți marii scriitori bisericești,

el s-a retras în chilia sa, unde nopțile înjugându-se cu zilele, a dat Bisericii străbune o foarte

bogată colecție de lucrări teologice și morale. Peste 100 de lucrări, originale și traduceri, au

văzut lumina tiparului nemțean, unele în ediții repetate. În 1922, noua tiparniță a fost reutilată,

cu piese aduse de la Chișinău.

În cetatea tradiției bisericești și naționale, o veritabilă academie românească, în a cărei

bibliotecă trăiesc încă mărturiile de trudă și înțelepciune ale unei lumi de cărturari, elaborează

un număr mare dintre scrierile sale cuprinzătoare, conținând lămuriri teologice și sfaturi

duhovnicești11.

Patriarhul Nicodim Munteanu, prin scrierile și traducerile sale, a adus un aport la

valorificarea literaturii religioase, scrierile sale tratând numerooase teme din domeniile

teologiei. Practic, în fiecare perioadă de păstorire (ca ierodiacon, arhimandrit, episcop,

mitropolit, patriarh), Nicodim Munteanu a avut preocupări cărturărești. Studiind la Facultatea

de Teologie din Kiev și trăind acolo în fericită tovărășie cu tineri din alte țări ortodoxe, tânărul

Nicolae (cum se numea atunci) a putut gusta mai din plin frăția ortodoxă. Aceasta a și fost o

trăsătură a întregii sale vieți.

L-a avut coleg pe tânărul Hrisostom Papadopulos, care mai târziu avea să ajungă

Primatul Bisericii grecești. Nicolae Munteanu, după terminarea studiilor la Kiev, se întoarce

în țară și cu un rod al muncii extrauniversitare, și anume, cu două tălmăciri care-i descopereau

procupările – Cuvântările apologetice, pe care avea să le rostească de pe amvonul Catedralei

mitropolitane din Iași, pentru a oferi păturii intelectuale un reper în problemele religioase,

studiile și cărțile, printre care tălmăcirea operei de mare răsunet social a lui Petrov, intitulată

Un păstor model.

,,Cine l-a văzut în vremea aceea – scria Arhimandritul Iuliu Scriban – își aduce aminte

de chipul falnic și plăcut al noului slujitor al Mitropoliei. I-a auzit și glasul de predicator de pe

amvonul acelei catedrale și a rămas cu o plăcută amintire”12 și i-a apreciat preocupările

intelectuale.

Nicodim Munteanu a ales din cele mai bune și a tradus foarte mult. Așa a fost citită și

mult gustata scrierea Pe urmele lui Hristos, de Gr. Petrov, care a scos la iveală desebitele sale

11 Pr. prof. Vasile Sandu, Oameni de peste vremi. Slujitori în catedrala munților, Editura NC, Iași, 2008, p. 71.12 Arhim. Iuliu Scriban, Un dar al lui Dumnezeu, în B.O.R., nr. 5-6, 1946, apud Pr. Mihai Bistriceanu, op. cit., p. 19.

6

merite de traducător. Mitropolitul Iosif Naniescu, a văzut în tânărul Nicolae un mare

predicator; era convins de calitățile sale. Îi intuise însușirile care îl asigurau că tânărul

Nicodim trebuia ținut aproape și ajutat. În primul rând, predica bine; cuvânta minunat,

creștinește, cum spunea arhimandritul Scriban.

La întoarcerea de la Kiev, Iosif Naniescu îl pune sătraducă în românește tot ce aprecia

el a fi mai de seamă în teologia vecinilor pravoslavnici, a căror limbă și-o însușise la

perfecție. Această ascultare a fost împlinită de tânăril învățat până la adânci bătrânețe. A

tradus din limba lui Dostoievski și a lui Tolstoi volume imense de teologie. În 1903, după

stingerea din viață a mitropolitului Iosif, este ales vicar la Episcopiei Dunării de Jos, activând

și ca director al Seminarului din Galați, pe care îl conduce timp de șase ani13.

În perioada cât timp a fost vicar la Episcopia Dunării de Jos, arhimandritul Nicodim nu

s-a limitat doar la activitatea pastorală și gospodărească, ci s-a ocupat și de cea culturală. Va

publica pentru preoți și credincioși atât lucrări originale, cât și traduceri. Ajuns arhiereu vicar

al Mitropoliei Moldovei din Iași, cu titlul de Băcăoanul, vădește însușiri de gospodar și se

evidențiază prin predicile substanțiale pe care le rostește. În timpul cât a fost episcop la Huși

(1917-1923), alături de preocupările administrative și pastorale, în timpul liber și în nopțile

lungi de iarnă, se adâncea în tâlcuirea, după Septuaginta, a Sfintei Scripturi (1944, traducerea

îi va aparține aproape integral), lucrarea ce-i va încununa opera cărturărească de mai târziu.

De fapt, opera vieții sale este traducerea Sfintei Scripturi.

Grija pentru luminarea poporului îl face să alcătuiască Mica Biblie, în colaborare cu

alția autori (cu pr. Grigorie Pișculescu și cu pr. Vasile Radu), punând la dispoziția

credincioșilor, cu imagini bine alese, Cuvântul nemuritor al lui Dumnezeu, într-o frumoasă

limbă română14.

În perioada în care a fost episcop la Huși, la 15 octombrie 1918, episcopul Nicodim a

fost ales membru al Academiei Române, alături de alți mari ierarhi ai Bisericii noastre

(Șaguna, Romano, Ștefănescu, Naniescu ș.a.)15.

Spre sfârșitul anului 1923, din motive rămase necunoscute până astăzi, se retrage la

mănăstirea sa de metanie, Mănăstirea Neamț. Prin personalitatea sa, vlădica Nicodim a ridicat

prestigiul lavrei nemțene, fiind al treilea stareț-arhiereu; având o vastă cultură teologică, a

folosit minunat limba rusă, din care a tradus foarte mult. A fost și un neîntrecut povestitor și

criitor în grai românesc; înfățișarea sa era măreață și impunătoare.

13 Ibidem, p. 21.14 Ibidem, p. 24.15 Pr. Ion Vicovan, op. cit., p. 236.

7

La Mănăstirea Neamț, în vremea stăreției și a retragerii sale aici, vlădica Nicodim, a dat

Bisericii străbune o foarte bogată colecție de lucrări teologice-morale, în frunte cu Biblia.

Peste 100 de alcătuiri, originale și traduceri, au văzut lumina tiparului nemțean, în această

nouă tiparniță, începută cu scule, aduse de la Chișinău în toamna anului 1922, sub stăreția

inimosului arhimandrit Daniil, prin harnicul său trimis, monahul Eufrosin Urmă. Timp de

unsprezece ani, la Mănăstirea Neamț, elaborează un număr mare dintre scrierile sale

cuprinzătoare, conținând lămurir teologice și sfaturi duhovnicești16.

Revede și pune la punct traducerea Bibliei, opera vieții sale. Constatând că textul poetic

al Psaltirii era denaturat în traducerile oficiale, traduce singur, din nou Psaltirea, atrăgând

admirația marelui scriitor Mihail Sadoveanu, care scrie în Viața Românească că ,,Vlădica

Nicodim, muntean din Pipirig...s-a întâmplat să aibă într-un înalt grad simțul limbii celei bune

a poporului și a cărților vechi, tocmai ceea ce trebuie pentru imnurile lui Israel, arzând ca

niște ruguri în pustia vremelnică de desubt”.

Lucrările sale au completat bibliotecile teologice și au imprimat noi orientări în lumea

intelectualilor și au înviorat și viața morală a credincioșilor, prin mii și mii de boșuri populare,

care au fost distribuite gratuit credincioșilor, mai ales la hramul mănăstirii. Lavra Neamțului,

prin vrednicul stareț, vlădica Nicodim, și-a reluat astfel locul său de frunte în opera de

luminare și de cărturărie românească17.

Tot acum, la Mănăstirea Neamț, alături de Biblia deja menționată, de Psaltirea (1929),

Noul Testament (în mai multe ediții, prima în 1924), mai apar traduceri din Lev Tolstoi sau

din operele lui Farrar și numeroase cărți de predici și despre viețile sfinților, peste 35 de

broșuri pentru popularizarea adevărurilor de credință, cu istorioare morale, cu vieți de sfinți,

cu lămuriri despre Biblie, despre participarea la Biserică, despre pomenirea morților și diferite

cărți de rugăciune. Tot la Mănăstirea Neamț, începe tipărirea a numeroase cărți din colecția

Ogorul Domnului, începând cu anul 1932.

În timpul cât a fost mitropolit la Iași, pentru întocmirea predicilor, preoții aveau la

îndemână, prin osârdia mitropolitului Nicodim predicile și cuvântările traduse din diferiți

autori ruși, toate fiind publicate în colecția Semințe evanghelice pentru ogorul Domnului

(colecție inițiată încă din 1932).

În atenția sa au stat și tinerii pentru care a tradus din Farrar Predică pentru tineretul

școlar – totodată în sprijinul educației tineretului, a alcătuit un volum Predici pentru tineret,

ușurând astfel lucrarea preoților în domeniul educațional. În ciuda preocupărilor diverse care-l

16 Pr. Mihai Bistriceanu, op. cit., p. 28. 17 Ibidem, p. 29.

8

solicitau foarte mult, mitropolitul Nicodim n-a neglijat activitatea care i-a fost cea mai dragă:

cea culturală. În perioada în care a fost mitropolit la Iași, au apărut sub semnătura sa

următoarele lucrări: Biblia (1936), Biblia ilustrată (1936, în colaborare cu I.D. Ștefănescu),

Viața și operele Sfinților Părinți (1935) și Primele zile ale creștinismului de Farrar, apărută în

trei volume18.

Pe temeiul celor hotărâte de Sfântul Apostol Pavel în ce privește predica, Mitropolitul

Nicodim a dat decizie prin care orice preot era dator să țină, obligatoriu, patru predici pe lună.

Pentru control, una scrisă în întregime, iar celelalte trei, numai schițate în planuri. La sfârșit

de an se trimiteau toate la Sf. Mitropolie. Acolo erau cercetate de o comisie și cele mai bune

erau publicate. Pentru a servi drept sursă de inspirație, Mitropolitul Nicodim a pus la

dispoziție 14 volume, colecția sub genericul Semințe Evanghelice pentru ogorul Domnului, cu

un conținut bigat și variat de predici și cuvântări pentru toate prilejurile.

În contextul cunoscutei și bogatei activități a Patrairhului Nicodim, opera scrisă a fost

foarte însemnată. Pe lângă colecția Ogorul Domnului, opera scrisă a Patriarhului Nicodim

cuprinde și o altă serie de lucrări, vreo patruzeci de volume și broșuri, unele tipărite în mai

multe ediții, toate slujind aceluiași scop religios-moral al instruirii și edificării credincioșilor.

În fruntea lor stă cu cinste, într-o bună traducere Noul Testament (cinci ediții), însoțit de un

interesant Studiu introductiv și urmat de Arătare cum se citesc Apostolii și Evangheliile în

toate zilele anului.

De asemenea, Patriarhul Nicodim a fost un colaborator prețios la traducerea Bibliei,

ediția Sfântului Sinod din 1935, împreună cu profesorii Gala Galaction și Vasile Radu. Seria

cărților religioase ale Patriarhului Nicodim prezintă aceeași bogăție de subiecte și materii, ca

și colecția ogorul Domnului. Dintre aceste fac parte cărți biblice tipărite separat, carte de

rugăciuni, Călăuza creștinului în Biserică, vieți de sfinți și frumoase povestiri cu caracter

religios-moral, potrivite pentru îndrumarea și zidirea creștină a cititorilor19.

Bogata operă scrisă a Patriarhului Nicodim Munteanu constă în lucrări originale,

prelucrări și traduceri; traducerile formează, după numărul și importanța volumelor, cea mai

mare parte a operei sale. El aînțeles și săvârșit un lucru foarte firesc și necear pentru literatura

noastră teologică și bisericească. Bun cunoscător al limbii ruse, în care este scrisă cea mai

bigată literatură teologică, Patriarhul Nicodim a ales și a tradus opere de mare valoare,

recunsocută în anii primei jumătăți de secol XX.

18 Pr. Ion Vicovan, op. cit., p. 238.19 Pr. Mihai Bistriceanu, op. cit., p. 58.

9

Prin munca sa de câteva decenii, ne-a lăsat în românește scrieri alese din C. Stratilatov,

Serghie, Arhiepiscop de Vldimir, Inocențiu, Arhiepiscop de Odesa, Seghei Cetfericov, Prof.

A.P. Lopuhin, Lev Tolstoi și G. Petrov; o colecție de nume șimopere însemnate, dăruite limbii

și literaturii noastre, printr-o muncă asiduă de zi și de noapte, până la sfârșitul vieții sale de

peste 80 de ani. Pe lângă opere rusești originale, Patriarhul Nicodim a dat, în românește, zece

volume din marile opere istorice și istorico-literare ale anglicanului F.W. Farrar, însemnate și

prin numărul și prin titlul și prin valoarea lor20.

Privită în totalul ei, ca întindere, varietate tematică, precum și ca utilitate pastoral-

misionară, opera scrisă a vrednicului ierarh-cărturar Patriarhul Nicodim este inedită în

literatura noastră teologică și bisericească. Publicațiile sale formează o adevărată bibliotecă,

dovedind o preocupare nobilă, rodnică și fericită ca nici o alta. Patriarhul Nicodim Munteanu

a îmbogățit literatura teologică și misionară, câștigându-și titlul de ,,cel mai mare cărturar

bisericesc al vremii”.

Concluzii

Fire deosebită și caracter hotărât, Nicodim Munteanu a fost împodobit de Dumnezeu cu

credință mare, a trăit vremuri grele, dar ,,a știut să conducă așa de minunat încât viața lui toată

este asemenea unui corăbier încercat și priceput care știe să conducă cu multă dibăcie barca

20 Ibidem, pp. 58-59.

10

sa”. Știind că voința și dragostea poporului său l-au ales să le fie păstor, el nu a uitat asta

niciodată. Ori de câte ori mergea într-o vizită pastorală, mulțimea îl întâmpina cu entuziasm și

bucurie, iar binecuvântarea lui se revărsa ca roua ce vine peste un pământ usact de secetă și

glasul lui răsuna ca o solie de cronică străbună21.

Crezul său era o solie. Atunci când amvonul era mut și plin de praf, înțelegerea

Sfintelor Taine și în special a Sfintei Liturghii nu poate avea loc pe deplin. Poporul este

mulțumit doar atunci când i se lămurește rolul și rostul lui în Biserică. Totodată, la lco de

frunte s-a situat și activitatea de slujire pastoral-misionară. Cuvântul și dispozițiile date

preoțimii au fost: pace, blândețe, dragoste și toate virtuțile ce-l încununează pe un bun păstor

de suflete22.

Patriarhul Nicodim Munteanu a murit la data de 27 februarie 1947, în vârstă de peste 83

de ani, fiind înmormântat, alături de întâiul patriarh al României în Catedrala patriarhală. S-a

stins, încet-încet, ca lumina unei candele, după ce luminase atâtea decenii în viața culturală și

spirituală a Bisericii și a poporului român. Rugăciunea și munca fără preget au fost cununa de

biruință a marelui stareț și duhovnic. Ca un pom sădit lângă izvoare de ape line, miresmuind

și rodind din belșug, a fost viețuirea sa între noi, vreme de aproape 83 de ani23.

Bibliografie

21 Mache Constantin, Poporul și ierarhul său, în GB, anul IV, nr. 13-18, octombrie-decembrie, 1945, p. 164.22 Pr. prof. Vasile Sandu, op. cit., pp. 74-75.23 Cf. Redacția, revistei Glasul Bisericii, anul VII, nr. 3, martie, 1948, p. 3.

11

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed.I.B.M.B.O.R., București, 2006.

2. Bistriceanu, Pr. Mihai, Viața și activitatea patriarhului Nicodim Munteanu, Editura Trinitas, Iași,

2007.

3. Glasul Bisericii, anul VII, nr. 3, martie, 1948.

4. Moisescu, Diac. Gheorghe I., ,Moartea și îngroparea fericitului întru pomenire Nicodim Patriarhul

României, în B.O.R., anul LXVI, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1948.

5. Mache Constantin, Poporul și ierarhul său, în GB, anul IV, nr. 13-18, octombrie-decembrie, 1945.

6. Păcurariu, Pr. prof. dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Ed.I.B.M.B.O.R.,

București, 1981.

7. Sandu, Pr. prof. Vasile, Oameni de peste vremi. Slujitori în catedrala munților, Editura NC, Iași,

2008.

8. Vicovan, Pr. Ion, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002.

Cuprins

12

I. Patriarhul Nicodim Munteanu. Date biografice.......................................................................1

II. Activitatea cărturărească și pastorală a patriarhului Nicodim Munteanu...............................5

III. Concluzii.............................................................................................................................10

IV.Bibliografie..........................................................................................................................11

V. Cuprins.................................................................................................................................12

13