plan managerial - facultatea de inginerie a instalatiilor … burchiu... · - legături permanente,...

12
1 PLAN MANAGERIAL PENTRU FUNCŢIA DE DECAN AL FACULTĂŢII DE INGINERIE A INSTALAŢIILOR, U.T.C.B. Mandatul 2012-2016. Candidat : Prof.univ.dr.ing. Sorin Burchiu Prodecan al Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor Planul managerial este conceput în concordanţă cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu cele ale Cartei Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi cu cele ale Planului managerial al Rectorului U.T.C. Bucureşti în legislatura 2012–2016. Acest program prezintă viziunea personală de conlucrare a tuturor forţelor şi competenţelor pentru construirea unui mediu de planificare strategică şi de luare a deciziilor prin care Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor să poată să răzbată şi să crească în importanţă, în condiţiile de concurenţă actuale şi viitoare. Planul prezentat reprezintă o propunere iniţială, o intenţie supusă dezbaterii, dialogului şi perfecţionării către comunitatea noastră academică. În contextul actual, aflat în continuă dezvoltare şi perfecţionare, cel mai bun plan strategic este cel evolutiv, marcat de linii directoare clare, de bune şi fundamentate intenţii, într-un climat deschis şi deliberativ. Principalele îndatoriri ale Decanului şi ale Consiliului Profesoral sunt legate de creşterea performanţelor Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor în toate domeniile activitate: educaţional, de cercetare ştiinţifică, de dezvoltare strategică, de dezvoltarea profesională şi personală a studenţilor şi a cadrelor didactice, de vizibilitate naţională şi internaţională, de deschidere spre colaborarea cu mediul economic şi social. Consider că fiecare dintre noi are datoria de a se implica în activitatea comunităţii academice, în concordanţă cu experienţa şi competenţele dobândite. Fiecare dintre noi trebuie să se implice, să ‘servească’ comunitatea academică din care face parte, iar funcţiile de ‘conducere’ ar trebui văzute în acest sens. Valori şi principii manageriale Actul managerial trebuie să conducă la îmbunătăţirea continuă a calităţii proceselor de educaţie, de cercetare ştiinţifică şi a serviciilor profesionale în domeniul ingineriei. Contextul social şi economic actual situează universitatea şi facultăţile

Upload: hahanh

Post on 28-Jul-2018

232 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

1

PLAN MANAGERIALPENTRU FUNCŢIA DE

DECAN AL FACULTĂŢII DE INGINERIE A INSTALAŢIILOR, U.T.C.B.

Mandatul 2012-2016.

Candidat : Prof.univ.dr.ing. Sorin BurchiuProdecan al Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor

Planul managerial este conceput în concordanţă cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu cele ale Cartei Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi cu cele ale Planului managerial al Rectorului U.T.C. Bucureşti în legislatura 2012–2016.

Acest program prezintă viziunea personală de conlucrare a tuturor forţelor şi competenţelor pentru construirea unui mediu de planificare strategică şi de luare a deciziilor prin care Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor să poată să răzbată şi să crească în importanţă, în condiţiile de concurenţă actuale şi viitoare.

Planul prezentat reprezintă o propunere iniţială, o intenţie supusădezbaterii, dialogului şi perfecţionării către comunitatea noastră academică. În contextul actual, aflat în continuă dezvoltare şi perfecţionare, cel mai bun plan strategic este cel evolutiv, marcat de linii directoare clare, de bune şi fundamentate intenţii, într-un climat deschis şi deliberativ.

Principalele îndatoriri ale Decanului şi ale Consiliului Profesoral sunt legate de creşterea performanţelor Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor în toate domeniile activitate: educaţional, de cercetare ştiinţifică, de dezvoltare strategică, de dezvoltarea profesională şi personală a studenţilor şi a cadrelor didactice, de vizibilitate naţională şi internaţională, de deschidere spre colaborarea cu mediul economic şi social.

Consider că fiecare dintre noi are datoria de a se implica în activitateacomunităţii academice, în concordanţă cu experienţa şi competenţele dobândite.Fiecare dintre noi trebuie să se implice, să ‘servească’ comunitatea academică din care face parte, iar funcţiile de ‘conducere’ ar trebui văzute în acest sens.

Valori şi principii managerialeActul managerial trebuie să conducă la îmbunătăţirea continuă a calităţii proceselor de educaţie, de cercetare ştiinţifică şi a serviciilor profesionale în domeniul ingineriei.

Contextul social şi economic actual situează universitatea şi facultăţile

Page 2: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

2

într-un sistem concurenţial liber. În acest context, reuşita Facultăţii nu se poate realiza decât prin crearea unui cadru organizatoric, bazat pe consultări, responsabilitate, bune intenţii şi echitate, care să asigure o bună conlucrare, atât cu echipa managerială a universităţii, cât şi cu diversele servicii din cadrul acesteia.

Diversitatea şi complexitatea ‘provocărilor’ conduce la necesitatea implicării tuturor forţelor din Facultate în actul de analiză şi de decizie: astfel, implicarea membrilor Consiliului Profesoral în dezbaterea şi rezolvarea problemelor Facultăţii (asemănător Comisiilor de lucru ale Senatului UTCB) poate conduce la eficienţa şi emulaţia necesare atingerii obiectivelor propuse (perfecţionarea planurilor de învăţământ, perfecţionarea activităţii didactice, dezvoltarea bazei materiale, atragerea de fonduri, relaţii publice şi evenimente, etc.).

În definirea caracteristicilor activităţii viitoarei echipei manageriale a Facultăţii trebuie să se regăsească: competitivitatea, performanţa şi profesionalismul, creativitatea, sârguinţa, responsabilitatea şi realismul, obiectivitatea, etica, coerenţa, transparenţa. Şi toate acestea nu numai pentru gestionarea problemelor curente, dar şi pentru conceperea şi construirea unui proiect durabil de ‘consolidare’ a Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor în contextul social şi economic actual şi de perspectivă.

Obiective cu privire la resursele umane

Facultatea noastră este definită prin trecut, prezent şi aspiraţii pentru viitor. Personalul didactic, personalul nedidactic și studenții reprezintă acum Facultatea de Ingineria Instalaţiilor. Fiecare generaţie construieşte pe fundamentele înaintaşilor, cu privirea spre viitor. Resursa cheie a activităţii Facultăţii este reprezentată de cadrele didactice, care transferă cunoaştere către ‘produsul final’, inginerul de Instalaţii. Pentru ca ‘produsul’ să fie competitiv, educaţia sa trebuie să fie de cea mai bună calitate. Spre deosebire însă de un proces de fabricaţie, aici nu ne putem permite rebuturi, căci avem de-a face cu vieţi şi cariere. Şi cu feed-back-uri necruţătoare.Trebuie deci să fim foarte buni, din ce în ce mai buni, pentru că responsabilitatea este mare şi calitatea şcolii se confirmă şi se reconfirmă permanent.

Obiective strategice- Elaborarea şi promovarea unei strategii adecvate la nivelul facultăţii în domeniul resurselor umane, axată pe dezvoltarea profesională a cadrelor didactice existente şi atragerea de noi cadre didactice;

Page 3: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

3

- Asigurarea transparenţei funcționale, prin consultarea prealabilă a cadrelor didactice în luarea deciziilor strategice; - Extinderea preocupărilor privind formarea unui punct de vedere reprezentativ în ceea ce priveşte condiţiile de promovare pe posturi didactice şi pe posturi de cercetare, la nivelul UTCB şi al celorlalte Universităţi tehnice din ţară. Participarea activă la demersurile pentru revizuirea condițiilor necesare acordării titlurilor de conferențiar și profesor, astfel încât colegii noști să poată promova mai rapid; - Susținerea corectitudinii şi transparenţei totale în stabilirea drepturilor salariale şi în acordarea sporurilor salariale, atât pentru cadrele didactice cât și pentru alte categorii de personal din Facultate; - Sprijinirea promovării pe posturi didactice superioare a membrilor Facultăţii care îndeplinesc condiţiile impuse de reglementările în vigoare; perfecţionarea criteriilor de promovare pentru posturile didactice şi promovarea dezvoltării unor cariere pe filiera de cercetare ştiinţifică;- Dezbaterea anuală la nivelul colectivelor de specialitate din departamente a conținutului programelor analitice și compatibilizarea lor cu exigențele academice europene și cu cerințele pieței muncii; - Sprijinirea și încurajarea cadrelor didactice pentru a participa la mobilități internaționale și crearea de parteneriate cu mediul academic internațional şi menţinerea şi dezvoltarea celor existente;- Consolidarea prestigiului corpului profesoral prin atragerea și includerea în colectivele departamentelor a celor mai valoroși absolvenți precum și a specialiștilor prestigioși din mediul economic, în calitate de colaboratori; - Completarea bazei de documentare prin achiziționarea de cărți, abonamente la principalele publicații tehnice şi economice interne și internaționale, acces la baze de date on-line de specialitate, la nivel de Facultate şi de Universitate; - Valorificarea experienței academice a cadrelor didactice cu rezultate deosebite prin menținerea acestora în activitate, după pensionare;- Recunoaşterea meritelor şi activităţii cadrelor didactice pensionate, cu contribuţii majore la formarea şi dezvoltarea Facultăţii, prin propuneri de acordare a titlurilor de profesor emerit, Doctor Honoris Causa, etc.

Obiective cu privire la studenţi/ absolvenţiFacultatea noastră promovează un învățământ centrat pe formarea

profesională a studenţilor. Calitatea pregătirii inginerilor absolvenţi reprezintă fundamentul dezvoltării unor cariere de succes şi, în acelaşi timp, cartea de vizită şi valoarea Facultăţii noastre. Studenţii, în calitatea lor de parteneri încomunitatea academică şi de beneficiari ai pregătirii oferite, trebuie să

Page 4: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

4

beneficieze de servicii conforme dorințelor și așteptărilor lor, în acord cu realităţile sociale şi economice.

IMBUNĂTĂŢIREA PREGĂTIRII PROFESIONALE- Asigurarea unui mediu de înaltă ținută academică, de colaborare și respect în vederea formării de specialiști cu competențe solide, care să le asigure integrarea rapidă și eficientă pe piața muncii; - Revizuirea şi îmbunătăţirea planurilor de învăţământ pentru realizarea unei pregătiri solide, coerente şi competitive, adaptată pieţei forţei de muncă; adaptarea specializării studenţilor la noile cerinţe.- Îmbunătăţirea pregătirii practice:

- modificarea modului de desfăşurare a practicii, prin crearea unor module prin care să treacă toţi studenţii (şantier, montaj, proiectare, comercial), pe diverse specializări; - stagii de practică de durată mai mare (4-6 săptămâni), neobligatorii, plătite de angajator şi recunoscute de Facultate.- participarea la realizarea de/ prezentarea de lucrări reale de proiectare, montaj, etc.

- Introducerea în anul I a unor materii opţionale prin care studenţii să poată înţelege mai bine filiera şi scopul final al pregătirii inginereşti şi rolul materiilor fundamentale şi al celor de specialitate.- Modificarea planului de învăţământ pentru mărirea ponderii Laboratoarelor şi a lucrărilor practice. Perfecţionarea cadrului de predare.- Stimularea interesului studenţilor pentru studiul individual pe parcurs, prin punerea la dispoziţie a spaţiilor pentru pregătirea proiectelor şi a temelor de casă (săli de calculatoare, săli de lucru, biblioteca) într-un program prelungit, cu responsabilizarea studenţilor. Internet mai bun în campusul Protopopescu.- Stimularea interesului studenților pentru performanță, atât privind activitatea de învățare, cât și cea de cercetare științifică, culturală, sportivă etc.; - Atragerea studenţilor cu performanţe bune în echipele de cercetare ştiinţifică, pe proiecte în derulare şi pentru concursuri profesionale internaţionale (REHVA, ASHRAE, etc.).- Sprijinirea antrenării studenţilor în activitatea de cercetare ştiinţifică prin participarea cu lucrări la Conferinţa Facultăţii (Eficienţă, confort, conservarea energiei şi protecţia mediului), la Conferinţa de Instalaţii de la Sinaia şi la alte manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, inclusiv susţinerea pentru realizarea deplasărilor.

Page 5: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

5

VIAŢĂ STUDENŢEASCĂ MAI INTERESANTĂ ÎN ŞCOALĂ - Sprijinirea şi încurajarea misiunii şi activităţii reprezentanţilor studenţilor (dotarea cu o sală de întrunire şi de lucru; pagină web pentru studenţi, integrată în site-ul Facultăţii şi gestionată de studenţi, discutarea problemelor de Consiliu Profesoral şi Senat UTCB împreună cu reprezentanţii cadrelor didactice, etc.). - Susținerea activităților nonformale organizate de către reprezentanții studenților și organizațiilor studențești, activități care au rol în integrarea acestora în mediul universitar ;- Promovarea și implementarea unui program de activități sportive și culturale cu rol important în dezvoltarea personală a studenților, activități de timp liber necesare sănătăţii fizice și mentale, dorite și agreate în rândul studenților ; - Crearea unui sistem de angajare cu timp parţial de lucru pentru studenţi, pentru rezolvarea unor probleme de personal auxiliar: pentru supraveghere la bibliotecă –program prelungit, pentru gestionarea sistemului informatic, pentru lucrări de secretariat, etc.- Perfecționarea continuă a comunicării student – decan, student – secretariat, student – cadre didactice; - Susținerea permanentă prin intermediul activității de tutorat a studenților de la admiterea în facultate și până la absolvire; suplimentarea cu studenţi de la master;- Sprijinirea logistică și financiară a concursurilor studențești;- Dezvoltarea participării studenţilor la acţiuni comune cu studenţii din UTCB şi din alte facultăţi; sprijinirea materială pentru participarea la conferinţe şi proiecte naţionale şi internaţionale în domeniile de interes ale Facultăţii.- Atragerea studenţilor în realizarea de proiecte de îmbunătăţire a vieţii academice din Facultate (crearea spaţiilor de recreere, a unui club studenţesc, reabilitarea terenurilor de sport, spectacole, concursuri sportive, etc.).- Rezolvarea unor probleme de viaţă curentă (legătura RATB cu campusul Tei, copy- center pentru formate mari în campusul Protopopescu, etc.).

INSERŢIA PROFESIONALĂ A ABSOLVENŢILOR- Intensificarea acţiunilor Facultăţii pentru inserţia profesională a absolvenţilor, prin acţiuni desfăşurate încă din anii de studiu:

- legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea la conferinţe, prelegeri, prezentare de produse, de proiecte, de realizări, de cariere, etc., în organizarea Facultăţii, periodic, la 2 săptămâni), - promovarea mai bună a Facultăţii şi a absolvenţilor ei în mediul economic,

Page 6: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

6

- promovarea şi dezvoltarea sistemului de stagii de practică la firme care vor să angajeze absolvenţi de Instalaţii;- promovarea şi dezvoltarea sistemului de burse private,- crearea unei pagini web pe site-ul facultăţii prin care să se realizeze interfaţa între angajatori şi absolvenţi (postare de oferte de angajare, oferte de stagii, oferte de cursuri postuniversitare şi de perfecţionare/ specializare, etc.).

MENŢINEREA ABSOLVENŢILOR ÎN LEGĂTURĂ CU ŞCOALA FACULTATEA = ’Port de origine’ şi ’pol de cunoaştere’ pentru cariera de inginer - Dezvoltarea legăturilor permanente între absolvenţi şi Facultate, pentru feed-back şi pentru perfecţionarea continuă a absolvenţilor prin cursuri de atestare, specializare, etc. - Crearea unei pagini web pentru absolvenţi, conferinţe ale absolvenţilor în faţa studenţilor, sondaje privind statutul pe piața muncii a absolvenţilor, întâlniri aniversare, catalog electronic cu datele de contact ale fiecărui absolvent, etc. .

Obiective cu privire la Educație și la cercetarea științifică Învățământul tehnic superior care formează ingineri în domeniul (profilul)

Instalaţii, din cadrul domeniului fundamental Ştiinţe inginereşti, a început la Institutul de Construcţii Bucureşti în octombrie 1949.

Educaţia este principala noastră ‘sarcină’ de serviciu în contractul cu studentul.

În acelaşi timp, un bun profesor, un profesionist, se dezvoltă prin realizarea de lucrări în care îşi pune la încercare priceperea tehnică şi de asemenea se dezvoltă prin activităţi de cercetarea ştiinţifică, ca mijloc de cunoaştere şi de inovare. Ambele aspecte formează un bun dascăl şi un bun profesionist.

Obiective strategice- Realizarea perfecţionării planurilor de învăţământ în scopul obţinerii unui plan curricular coerent şi bine armonizat, actualizat periodic, pentru formarea unor ingineri de Instalaţii cu pregătire foarte bună, adaptată cerinţelor actuale şi viitoare ale pieţii muncii:

- corelarea programelor de studii şi a competenţelor de la studiile Universitare de licenţă cu cele ale studiilor universitare de masterat;- asigurarea compatibilităţii programelor de studii cu programele similare din celelalte state ale Uniunii Europene;- integrarea în programele de studiu a celor mai noi realizări și informații, absolut necesare formării de abilități profesionale și de cercetare științifică;

Page 7: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

7

- valorificarea domeniului foarte actual şi important al ingineriei de sistem, la nivel integrator, interdisciplinar, în pregătirea studenţilor.

- Susţinerea propunerilor departamentelor de introducere a noi specializări de licenţă, masterat sau a altor forme de pregătire postuniversitară care pot atrage candidaţi, indiferent de forma de învăţământ:

- dezvoltarea programelor de masterat interdisciplinare, prin concretizarea colaborărilor cu alte facultăţi cu profil înrudit în vederea iniţierii unor programe de studiu comune (masterat etc.);- efectuarea de studii de piață/ tendinţă în vederea identificăriioportunității de înființare a unor programe de studii noi sau de organizare a unor masterate în parteneriat cu agenţi economici, instituții publice sau private, cu universități din țară sau din străinătate;- reactivarea secţiei cu predarea în limba franceză.

- Planificarea şi organizarea din timp a activităţilor de evaluare în vederea autorizării provizorii, acreditării sau evaluării periodice a specializărilor facultăţii;- Perfecţionarea continuă a procesului didactic:

- modernizarea și eficientizarea permanentă a procesului didactic prin utilizarea noilor tehnologii educaționale;- îmbunătăţirea permanentă a conținutului disciplinelor și a modalităților de transmitere a cunoștințelor și de formare a deprinderilor pentru obținerea unor competențe reale, aplicabile imediat; utilizarea exemplificărilor video în actul de predare. - îmbunătăţirea examenelor de absolvire a studiilor universitare, prin stabilirea unui cadru clar de prezentare, elaborarea listelor de subiecte fundamentale pentru examenul de cunoştinţe, afişarea din timp a subiectelor lucrărilor de absolvire, aprobarea prealabilă a subiectelor propuse, etc., în scopul evaluării cât mai corecte a competenţelor dobândite de absolvenţi.- promovarea proiectelor realizate pe bază de parteneriat cu agenţi economici, etc., respectiv a proiectelor de dotare, reabilitare şi de evaluare a obiectivelor din cadrul Universităţii. Invitarea specialiştilor şi beneficiarilor la prezentările din cadrul examenelor de absolvire. - sprijinirea editării materialelor didactice, în scopul acoperirii cu manualeproprii a tuturor disciplinelor din planurile de învăţământ şi a titularilor de curs;- asigurarea educaţiei complementare prin module de discipline opţionaleşi facultative, în domeniul comunicării, antreprenoriatului, marketingului, al dezvoltării în carieră etc.

Page 8: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

8

- Perfecţionarea continuă a pregătirii cadrelor didactice:- dezvoltarea competenţelor şi a capacităților tehnice aplicative aletinerelor cadre didactice în domeniul de încadrare, real, al meseriei de inginer de Instalaţii, prin integrarea acestora în echipe de realizare a unorobiective reprezentative, prin lucrări de evaluare funcţională a sistemelor de instalaţii, prin integrarea acestora în colectivele de elaborare a normativelor şi reglementărilor tehnice, în echipe de îndrumare a activităţii de practică a studenţilor, etc.- perfecționarea sistemului de management al calității în activitatea didactică : evaluări corecte, realizate de la nivel de Facultate ; analiza periodică a rezultatelor; transmiterea competenţelor către cadrele didactice tinere, lecţii deschise cu metode de predare diverse, etc.

- Îmbunătăţirea vizibilităţii şi prestigiului profesional al cadrelor didactice:- sprijinirea cadrelor didactice pentru a activa în organisme interne la nivel regional sau național, ca şi în organisme europene la diverse niveluri, care se ocupă de aspecte ale activității universităților; - organizarea de întâlniri periodice cu colegii din alte facultăți similare, cu colegii din UTCB, cu reprezentații mediului de afaceri, ai Camerei de Comerț și Industrie, pentru identificarea temelor de cercetare de interes comun; - încurajarea cadrelor didactice pentru a se înscrie în registrul experților evaluatori de proiecte de cercetare, lansate de structurile MECTS, precum și în lista evaluatorilor de programe de studii ARACIS;

- Susţinerea şi recunoaşterea activităţii de cercetare ştiinţifică:- elaborarea unei strategii pe termen mediu şi lung privind cercetareaştiinţifică în Facultate;- eficientizarea centrelor de cercetare existente ; susţinerea demersurilor de realizare a unor reguli atractive de management economico-financiar alacestor centre ;- sprijinirea activităţii laboratoarelor atestate şi sporirea numărului/ activităţilor acestora la nivelul Facultăţii. - dezvoltarea capacității de cercetare prin susținerea, recompensarea și promovarea rezultatelor cercetării științifice care se încadrează în cerințele actuale ale standardelor MECTS; - prezentarea pe site-ul facultății a domeniilor și temelor de cercetare, ca ofertă pentru potențialii beneficiari; - organizarea de manifestări științifice internaționale ale cadrelor didactice și studenților și parcurgerea procedurilor pentru ca aceste conferințe să fie indexate în baze de date internaționale; - implicarea studenţilor la master în realizarea de comunicări şi articole de cercetare ştiinţifică în colaborare cu coordonatorii de lucrări de disertaţie ;

Page 9: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

9

- implicarea în proiecte de cercetare la nivel european, în parteneriat cualte universităţi din ţară şi din străinătate;

- Sprijinirea activităţii Şcolii doctorale:- susţinerea cadrelor didactice cu rezultate deosebite în cercetareaştiinţifică pentru acordarea conducerii de doctorat;- crearea posibilităţilor financiare pentru participarea doctoranzilor la manifestări ştiinţifice, seminarii, cursuri în ţară şi străinătate;- intensificarea eforturilor pentru asigurarea unei baze logisticeperformante şi utilizarea acesteia fără restricţii de către doctoranzi;- abordarea domeniilor de vârf şi a celor interdisciplinare;- dezvoltarea doctoratelor în co-tutelă cu universităţi din străinătate.

Colaborarea cu mediul socio-economic și relațiile internaționale Integrarea Facultăţii în viaţa economică a ţării reprezintă garanţia realizării

unei pregătiri profesionale adaptate cerinţelor şi realităţii pieţei de muncă. Succesul absolvenţilor, parteneriatele, contractele, etc. provin dintr-o bună legătură a specialiştilor din Facultate cu realitatea economică.

În acelaşi timp, raportarea la valorile europene, legăturile cu Universităţile de prestigiu ne pot conduce la o integrare reală şi la o creştere a valorii cadrelor didactice şi a studenţilor.

Obiective strategice - Menținerea și dezvoltarea parteneriatelor cu mediul economic local şi naţional, cu asociaţiile profesionale, organismele locale şi guvernamentale și alte organisme similare, cu mass-media și instituții publice și identificarea de noi oportunități de colaborare; - Promovarea competenţelor Facultății și creșterea vizibilității ei astfel încât să devină unul dintre principalii parteneri ai agenților economici publici și privați în domeniile pentru care avem competențe și expertiză; - Dezvoltarea unui sistem de parteneriat cu agenţi economici interesați să sprijine financiar elaborarea unor proiecte de diplomă, care să se finalizeze cu rezultate reale aplicabile în practică, inclusiv cu produse şi servicii concrete; - Încheierea de parteneriate cu Inspectorate Şcolare și cu licee arondate acestora pentru sprijinirea acțiunilor de promovare a Facultății şi de mărire a numărului de candidaţi la admiterea;- Extinderea şi promovarea evenimentelor de tip “Ziua porților deschise” și vizite ale potențialilor colaboratori și beneficiari (firme, universități externe, misiuni diplomatice etc.);- Colaborarea cu învățământul pre-universitar în proiecte comune care să sprijine atragerea de noi studenți;

Page 10: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

10

- Determinarea celor mai eficiente metode pentru atragerea de candidați la admitere (cu ajutorul studenților actuali);- Regândirea activității de practică a studenților pentru a crește eficiența acesteia şi semnarea unui număr cât mai mare de protocoale cu agenții economici interesaţi; - Susținerea implicării cadrelor didactice în stagii de scurtă durată în universități de prestigiu din străinătate, în vederea îmbunătățirii sistemelor de predare-învățare şi de menţinere şi dezvoltare a relaţiilor bilaterale; - Invitarea, în vederea susținerii de prelegeri, a unor profesori de prestigiu din universități de renume, cu programe de studii similare; - Încurajarea participării studenților la stagii în universități din țară și mai ales din străinătate, cu implicarea Departamentului de Relații Internaționale;

Resurse financiare şi baza materialăResurse financiare- Informarea periodică a membrilor facultăţii despre bilanţul financiar, cuindicarea clară şi detaliată a elementelor care îl compun;- Analizarea periodică cu factorii de decizie (Directorii departamentelor, Consiliul Facultăţii) şi stabilirea soluţiilor care se impun, în condiţiile reglementărilor existente, pentru îmbunătăţirea bilanţului financiar;- Identificarea şi utilizarea, în condiţii legale, a surselor de finanţare complementară utilizabile în scopul dezvoltării activităţilor didactice şi de cercetare, precum şi a activităţii curente şi a dotării Facultăţii;Reabilitarea spaţiilor facultăţii şi modernizarea bazei materiale- Elaborarea unei strategii pe termen mediu şi lung privind dezvoltarea bazei materiale a Facultăţii;- Stabilirea priorităţilor de dezvoltare şi elaborarea proiectelor aferente realizării lucrărilor (proiecte realizate pe plan intern, cu ajutorul studenţilor şi al colegilor din alte facultăţi din Universitate, pe bază de reciprocitate); - Realizarea lucrărilor în etape corelate cu finanţarea disponibilă; exemple de lucrări necesare:

- repararea canalizării de incintă şi a pavajului, - extinderea măsurilor anti-efracţie şi anti-vandalism (extinderea

reţelei de supraveghere video, montarea unui sistem de alarmare anti-efracţie în zonele sensibile, etc.),

- refacerea terenurilor de sport, - realizarea unor spaţii de tip parc pentru recreere, repunerea în

funcţiune a fântânii arteziene, dotarea cu bănci, coşuri de gunoi, etc.- crearea unei zone afişare, identică cu cea de la secretariatul

Facultăţii, în zona porţii de acces auto;

Page 11: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

11

- reconfigurarea accesului în facultate în scopul facilitării controlului de către angajaţii societăţii de pază;

- rezolvarea problemelor de vecinătăţi şi completarea împrejmuirii;- mărirea capacităţii bufetului de incintă, servirea pe baza cartelei de

cantină; ventilarea corespunzătoare şi verificarea periodică a asigurării condiţiilor igienice de servire şi de preparare a hranei, etc.

- creşterea eficienţei energetice şi micşorarea consumurilor de energie prin: punerea în funcţiune a automatizării cazanelor centralei termice, înlocuirea bateriilor amestecătoare defecte de pe coloana grupurilor sanitare de la scara 2, reconfigurarea instalaţiei electrice de iluminat pentru acţionarea centralizată şi automată a iluminatului, reconfigurarea instalaţiei de încălzire în vederea creării a mai multor zone cu alimentare separată, reabilitarea tâmplăriei exterioare a clădirii Facultăţii, etc.

- realizarea instalaţiei de încălzire şi de ventilare- climatizare pentru Sala de festivităţi; reabilitarea spaţiilor aferente Sălii de festivităţi.

- reabilitarea şi închirierea anumitor spaţii din clădirea Facultăţii pentru firme care oferă servicii utile studenţilor şi membrilor corpului profesoral: servicii de plotare, librărie, etc.

- îmbunătăţirea sistemului Internet de incintă;- construirea unui Centru de excelenţă în domeniul instalaţiilor, prin

reunirea tuturor resurselor şi competenţelor Facultăţii. - realizarea unui centru informatic la nivelul campusului

Protopopescu, prin care să se realizeze gestionarea eficientă a resurselor informatice cu licenţă şi mărirea capacităţii de calcul la nivelul Centrelor de cercetare.

- Executarea lucrărilor de întreținere, reparații și eventuale dezvoltări, care să mențină funcționalitatea tuturor spațiilor aferente Facultății; - Crearea unor laboratoare moderne, adaptate specificului educației economice, prin atragerea de fonduri extrabugetare. - Reevaluarea spaţiilor dedicate activităţilor didactice şi de cercetare, în ideea respectării calităţii şi al nivelului academic al acestor activităţi;- Continuarea reabilitării spaţiilor facultăţii, atât pe bază de proiecte de investiţie finanţate de la buget, cât şi prin resurse proprii;- Continuarea îmbunătăţirii dotării laboratoarelor pe bază de proiecte deinvestiţie finanţate de la buget pentru ciclul de licenţă şi cel de master; creşterea nivelului de utilizare a laboratoarelor existente pentru procesul didactic. - Crearea posibilităţilor financiare de deplasare a unor cote din regia granturilor sau din veniturile suplimentare către investiţii în dotarea laboratoarelor;

Page 12: PLAN MANAGERIAL - Facultatea de Inginerie a Instalatiilor … Burchiu... · - legături permanente, strânse, cu mediul de afaceri din ţară şi din străinătate (prin participarea

12

- Organizarea la nivelul facultăţii a unor sesiuni de prezentare a echipamentelor şi materialelor de interes pentru facultate de către firmele de profil, respectiv a competenţelor şi capacităţilor din Facultate către stakeholderi;- Intensificarea eforturilor şi implicarea efectivă a tuturor departamentelor pentru organizarea şi punerea în funcţiune a unor laboratoare moderne.

Argumente în sprijinul capacităţii de realizare a planului managerial propus:- absolvent de Instalaţii (media generală 9,73);- master şi doctorat la Institut National des Sciences Appliquées din Lyon, Franţa;- activitate profesională desfăşurată în toate domeniile meseriei: montaj, proiectare, didactic, cercetare ştiinţifică experimentală şi numerică, reglementare tehnică;- coordonare proiecte de cercetare ştiinţifică naţionale şi internaţionale;- proiectare şi realizare a numeroase lucrări de instalaţii;- publicare de articole ştiinţifice, cărţi şi participare la elaborarea unor normative în domeniul instalaţiilor;- director al Centrului de cercetare Eficienţă Energetică în Clădiri din Facultatea de Instalaţii;- membru în Consiliul Profesoral, în Senatul Universităţii şi în Comisia de Etică a UTCB. Din ianuarie 2012 sunt Prodecan al Facultăţii de Instalaţii.-28 de ani vechime în meserie, dintre care 21 de ani în Facultate.

Acest plan, amendat conform planului managerial al Rectorului UTCB, va fi sprijinit şi implementat de echipa de management a facultăţii, formată din decan şi 2 prodecani. Pentru ca acest sprijin să fie coerent şi eficace şi să asigure o bună comunicare şi organizare la nivelul facultăţii, cei doi prodecani vor fi nominalizaţi de către două departamente: Departamentul de Termotehnicăşi Echipamente termice şi Departamentul de Inginerie electrică în construcţii şi instalaţii. Lista posibilă a candidaţilor din fiecare dintre departamentele menţionate este lista membrilor care reprezintă departamentul în Consiliul Facultăţii. Alegerea prodecanilor din listă se va face împreună cu directorii dedepartamente în funcţie de obiectivele specifice, derivate din obiectivele strategice ale universităţii şi în funcţie de compatibilitatea cu ideile prezentului plan de management.

Prof.dr.ing. Sorin Burchiu

Bucureşti, 07.04.2012