CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA

www.cafr.ro

CURS DE PREGATIRE PENTRU STAGIARI

PLANIFICAREA UNUI AUDIT AL SITUATIILOR FINANCIARE

Prof.univ.dr. Ana Morariu

Auditor financiar CAFR

2008

PLANIFICAREA UNUI AUDIT AL SITUATIILOR FINANCIARE

Referintele de baza privind planificarea auditului sunt date de urmatoarele standarde:

ISA 300 ”Planificarea unui audit al situatiilor financiare”,

ISA 315 “Intelegerea entitatii si a mediului sau si evaluarea riscurilor de denaturare semnificativa”,

ISA 320 “Pragul de semnificatie in audit”,

ISA 330 “Procedurile auditorului ca raspuns la riscurile evaluate”, ISA 505 – “Confirmarile externe”,

ISA 520 “Procedurile analitice”,

ISA 530 – “Esantionarea in audit si alte proceduri de testare selective”.

Trebuie de asemenea avute in vedere si “Normele minimale de audit” elaborate de CAFR.

Aplicarea celorlalte standarde (ISA) completeaza intr-un fel sau altul planificarea si documentarea

auditului

PLANIFICAREA AUDITULUI

Scopul planificarii: Realizarea unui audit eficient si eficace. Este o etapa vitală a auditului si trebuie efectuată corespunzător, pentru a asigura desfăşurarea auditului într-o manieră eficientă. Trei motive fundamentale justifica planificarea ca fiind esentiala: - permite auditorului sa obtina suficiente probe temeinice pentru setul de circumstente date

(minimizeaza riscurile juridice si isi pastreaza renumele in comunitatea de afaceri); -contribuie la mentinerea costurilor auditului la un nivel rezonabil( ajuta firma sa ramana

competitivasi , astfel sa-si pastreze sau sa-si extinda baza de clienti)- evita neintelegerile cu clientul. Evitarea neintelegerilor cu clientul este importanta pentru

mentinerea unor relatii bune cu clientii si pentru facilitarea prestarii unor servicii de calitate inatla la costuri rezonabile. Planificarea este un proces continuu si repetitiv care incepe la scurt timpdupa finalizarea unui audit anterior si continua pana la finalizarea misiunii curente de audit.Planificarea este inceputul procesului de colectare a probelor, auditorul isi documenteaza activitatile de planificare in foi de lucru pentru a demonstra ca planificarea a fost efectuata de o maniera corespunzatoare. Foile de lucru consemneaza procedurile aplicate, testele efectuate, informatiile obtinute si concluziile pertinente deduse pe parcursul misiunii de audit.

• Planificarea reprezinta o strategie generala si o abordare detaliata in ceea ce priveste natura,

durata si intinderea unui angajament de audit.

• Intinderea planificarii variaza in functie de marimea clientului, complexitatea auditului,

experienta pe care auditorul o are cu entitatea si cunostintele acestuia despre tranzactiile

entitatii.

Dacă munca nu este bine planificată, atunci rezultatul este puţin probabil să fie satisfăcător.

Activitatea preliminara a misiunii (preplanificare)

2

* Revizuiţi în timpul activităţii de teren dacă este necesar. * Revedeţi acest domeniu în fiecare an pentru a asigura desfăşurarea eficientă a auditului. * Esenţial ca etapa de planificare să fie documentată corespunzător.

Planificarea unui audit cuprinde urmatoarele componente:Componente Sinteza fiecarei componente1.Preplanificare a. Acceptarea clientului nousi pastrarea clientilor actuali

b.Identificarea motivelor pentru care clientuldoreste sau are nevoie de un auditc. Acordul cu clientul in ceea ce priveste termenii si conditiile angajamentului.(scisoarea de angajament), documentarea foilor de lucru, obiectivele misiunii(vezi exemplu de Scrisoare de angajament in anexa 1)

2.Obtinerea informatiilor despre client

1. Intelegerea ramurii economice cu circumstante contabile unice,2. auditorul poate identifica riscuri specifice ramuriice afecteaza riscul de audit acceptabil3. Exista riscuri inerentecomune tuturor clientilor din anumite ramuri economice (riscul inerent uzurii morale a stocurilorin industria modei, riscul inerent incasarii creanteloretc)4. vizitarea spatiilor de productiepentru intelegerea activitatii clientului5. Identificarea partilor afiliate pentru dezvaluirea lor in situatiile financiare.

3.Informatii despre obligatiile juridice ale clientului

1. Actul constitutiv de infiintare, regulamentele interne, procesele verbale ale C.A2. Aprobarile, autorizarile referitoare la remunerarea celor cu functii executive, contracte si acorduri, achiziti,etc..

4.Efectuarea procedurilor analitice preliminare

1. Determina natura, programarea in timp siaprofundarea lucrarilor de audit.2. Amelioreaza intelegerea de catre auditor a activitatii clientului si a evenimentelor care s-au produs dupa data incheierii auditului anului precedent.Exemple de proceduri analitice sunt date in anexa 21

5.Determinarea pragului de semnificatie si evaluarea riscului de audit acceptabil si a riscului inerent

Pasii de urmai pentru pragul de semnificatie (ps) sunt:1. Fixarea valorii preliminare a ps; (suma maxima aprezentarilor eronatepe care

le-ar contine situatiile financiare)2.Repartizarea valorii preliminare a ps;Pentru primii doi pasi se planifica

profunzimea testelor; Scopull ajuta pe auditor sa determine probele potrivite de acumulat pentru fiecare cont)

3. Estimarea valorii totale a prezentarilor eronate pe segment4. Estimarea valorii combinate a prezentarilor eronate5. Compararea estimarii valorii combinate cu valoarea preliminara sau revizuita a

pragului de semnificatie. In ultimii trei pasi se evalueaza rezultatele

RDP= = 5 % ; unde:RDP=Riscul de detectare planificat

RAA=Risc de audit acceptabil 5% RI=risc inerent 100% RC=risc de control 100%

6.Intelegerea controlului intern si a riscului legat de control

Trei concepte – cheie stau la baza studiului controlului intern si a estimarii riscului1. Raspunderea managementului2. Asigurarea rezonabila ca situatiile financiare prezinta o imagine fidela.3. Restrictiile inerente

7.Intocmirea planului general si a programului de audit

Planul general de audit este redat in Anexa 3.

Continutul planului general de audit

1.Cunoasterea clientului

2.Intelegerea sistemului contabil si de control intern

3.Riscul si pragul de semnificatie

1 Arens,Loebbecke, O abordare integrata, Editia a VIII-A, Ed. ARC, 2003, pag.2653

4.Natura, durata si intinderea procedurilor

5. Coordonarea, indrumarea, supravegherea si revizuirea

6. Alte aspecte: continuitatea activitatii, partile afiliate, termenii angajamentului, efectuarea de

rapoarte sau comunicari cu entitatea

Cunoasterea clientului –ISA 310

Auditorul trebuie sa obtina cunostinte suficiente referitoare la afacerea clientului, care sa-i

permita sa identifice sau sa inteleaga evenimentele, tranzactiile si practicile care pot avea un efect

semnificativ asupra situatiilor financiare sau asupra examinarii sau a raportului de audit

Cunoasterea clientului este un proces continuu si cumulat de culegere si evaluare a

informatiilor, de corelare a cunostintelor rezultate cu probele de audit din toate etapele auditului.

Scop: a. Obtinerea de cunostinte

b. Utilizarea lor

• Inaintea acceptarii angajamentului de audit:

- factorii economici generali si sectorul de activitate: recesiune, crestere, rata dobanzii,

inflatia, politici guvernamentale monetare, fiscale, cursul valutar, riscul afacerii

- caracteristici importante ale entitatii: activitatea performantele financiare si cerintele

de raportare;

- schimbari intervenite de la ultimul audit;

- nivelul general de competenta al conducerii.

• Dupa acceptarea angajamentului:

- detalierea informatiilor despre client ca proces continuu de culegere si evaluare a

informatiilor ce trebuie corelate cu probele de audit

- aplicarea procedurilor stabilite pentru identificarea schimbarilor semnificative care

au avut loc de la ultimul audit.

- discutii cu personalul de conducere, de audit intern, vizitarea cladirilor, a

echipamentelor, documente emise de societate, legislatia si reglementarile

Utilizarea cunostintelor despre client:

4

• Cunoasterea unei afaceri reprezinta referinta prin care auditorul isi exercita rationamentul

profesional deoarece:

evalueaza riscurile si identifica problemele;

planifica si efectueaza auditul in mod eficient;

evalueaza probele de audit;

furnizeaza servicii de calitate clientului

Obtinerea cunostintelor despre client si utilizarea lor

A. Factori economici

generali

B.Sectorul de

activitate

C.Societatea

comerciala

Nivelul g-ral al

activitatii

economice :recesiune

sau crestere

Piata si concurenta

Practici specifice

sau unice

• Metode de finantare

• Indicatori statistici

• Practici si probleme

specifice

• Cadrul de reglementare

• Furnizarea si costurile

energiei

• Practici specifice sau

unice:

- contractele de munca

- metode de finantare

- metode contabile

1.Managementul si

proprietatea:

Tipul entitatii

Proprietarii beneficiari

• Structura capitalului si forma

organizatorica

• Obiective manageriale:achizitii,

fuziuni, surse de finantare

• Consiliul de administratie

Rata dobanzii

• Inflatia,

reevaluarea moned

ei

Politici

guvernamentale• Riscul afacerii 2, Managementul operational

• Monetare

• Fiscale

• Stimulente

financiare

• Restrictii

• Indicatori statistici

• Practici si probleme

contabile specifice

• Cadrul de reglementare

• Experienta si reputatie

• Cifra de afaceri

• Personalul financiar-cheie

• Utilizarea prognozelor si a

5

comerciale

• Tarife

• Cursul valutar

bugetelor

Cerinte si probleme de mediu

• Functia auditului intern – existenta

si calitate

• Atitudinea fata de controlul intern

3. Activitatea entitatii:

• Natura activitatii

• Localizarea utilajelor si instalatiilor

de productie

• Angajare si niveluri de salarizare

• Produse si servicii :clientela

• Active in valuta

4. Rezultate financiare

5. Mediul de raportare-influente

6. Legislatie

Auditorul trebuie să obţine informaţii cu privire la particularităţile întreprinderii, zone slabe de risc,

domeniile şi sistemele semnificative, informaţii care să-I permită orientarea şi planificarea controalelor

astfel încât să fie prevenite lucrări inutile sau care nu vor servi realizării obiectivelor misiunii de audit.

O grupare a principalelor lucrări de efectuat în această etapă poate fi prezentată astfel:

Culegerea de informaţii generale asupra întrprinderii: au ca obiect cunoaşterea

particularităţilor întreprinderii şi sunt vizate aspecte legate de natura activităţilor desfăşurate de

întreprindere, particularităţilesectorului din care face parte,organizarea generală a întreprinderii,

politici comerciale, financiare şi sociale, organizarea contabilităţii, sistemul de control intern.

Intelegerea sistemului de control intern si a riscului de control intern. Un control intern bun

previne mai multe fraude decat ar putea descoperi un auditor bun. O intelegere suficienta a

controlului intern trebuie obtinuta in vederea planificarii si determinartii naturii, programarii

in timp si extinderea testelor ce urmeaza a fi efectuate. Auditorii sunt interesati de mecanismele

6

de control legate de fiabilitatea raportarii financiare si de mecanismele de control vizand

anumite categorii de operatiuni

Identificarea domeniilor şi sistemelor semnificative: au ca obiect identificarea zonelor de risc

şi stabilirea elementelor sau secţiunilor asupra cărora trebuie concentrată acţiunea de audit, iar

tehnicile şi procedurile folosite au la baza analiza elementelor repetabile a căror fiabilitate este

legată de conceperea sistemelor.Se au învedere conturile care în raport cu suma sau prin natura

lor pot comporta riscuri de erori.

Redactarea Planului de audit: după cunoaşterea particularitărţilor întreprinderii, auditul are

posibilitatea să îşi orienteze misiunea în funcţie de domeniile şi sistemele semnificative; această

orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot avea o incidenţă semnificativă asupra

situaţiilor financiare.

Elaborarea Programului de muncă:auditorul va aprecia evaluarea specifică a riscurilor

inerente şi a riscurilor legate de control şi, de asemenea poate să detalieze obiectivele auditului,

precum şi bugetul de timp pentru fiecare procedură de audit. Este o detaliere a tuturor

elementelor conţinute în Planul de audit, în vedrea asigurării îndeplinirii acestuia.

Elementele principale ale Planului de audit sunt următoarele:

1. Prezentarea întreprinderii: denumirea; sediul socal;capitalul social şi acţionari/asociaţi;

înregistrare; scurt istoric;consideraţii succinte privind obiectul de

activitate,piaţa,concurenţa;

2. Informaţii contabile: bugete şi conturi previzionale; particularităţile sistemului contabil;

principiile contabile;procedurile controlului intern

3. Definirea misiunii: natura misiunii:conturi anuale etc.; alţi auditori,experţi sau cenzori cu

misiuni în întreprindere

4. Sisteme şi domenii semnificative:prag de semnificaţie; funcţii şi conturi semnificative;

zone de risc identificate; controale semnificative pe auditorul se poate sprijini;

5. Orientarea programului de lucru: aprecierea controlului intern; lucrări deosebite;

confirmări de obţinut; inventare fizice; asistenţă de specialitate necesară;documente de

obţinut

6. Echipa şi bugetul:componenţa echipei de audit (numărul şi nivel de pregătire); bugetul

de ore repartizat pe membrii echipei şi pe modulele auditate

7. Planificarea: repartizarea lucrărilor;datele intervenţiilor pe etape; lista rapoartelor,

scrisorilor de confirmare şi alte documente ce urmează a fi emise

EVALUAREA RISCURILOR ŞI STABILIREA PRAGULUI DE SEMNIFICAŢIE

7

Evaluarea riscurilor

În conformitate cu Standardul Internaţional de Audit (ISA) 400 auditorul trebuie să obţină o

înţelegere suficientă a sistemele de contabilitate şi de control intern pentru a planifica auditul şi a

dezvolta o abordare eficientă a acestuia. Auditorul trebuie să utilizeze raţionamentul profesional la

evaluarea riscului de audit şi la stabilirea procedurilor de audit, pentru a se asigura că riscul este redus

până la un nivel acceptabil de redus.

Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie de audit neadecvată, atunci

când situaţiile financiare sunt denaturate în mod semnificativ. Riscul de audit are trei componente:

riscul inerent : reprezintă susceptibilitatea ca un sold al unui cont sau o categorie de

tranzacţii să conţină o denaturare care ar putea fi semnificativă, individual sau cumulată

cu denaturările existente în alte solduri sau categorii de tranzacţii, presupunând că nu au

existat controale interne adiacente

riscul de control: reprezintă riscul ca o denaturare, care ar putea apărea în soldul unui

cont sau într-o categorie de tranzacţii şi care ar putea fi semnificativă în mod individual,

sau atunci când este cumulată cu alte denaturări din alte solduri sau categorii, să nu poată

fi prevenită sau detectată şi corectată la momentul oportun de sistemele de contabilitate şi

de control intern.

riscul de nedetectare: reprezintă riscul ca procedurile de fond ale unui auditor să nu

detecteze o denaturare ce există în soldul unui cont sau categorie de tranzacţii şi care ar

putea fi semnificativă în mod individual, sau atunci când este cumulată cu denaturări din

alte solduri sau categorii de tranzacţii.

Pentru dezvoltarea planului general de audit, auditorul trebuie să evalueze riscul inerent la

nivelul situaţiilor financiare. Pentru aplicarea programului de audit, auditorul trebuie să facă legătura

între o astfel de evaluare şi soldurile conturilor şi categoriile semnificative de tranzacţii la nivelul

aserţiunii sau să presupună că riscul inerent este ridicat pentru respectiva aserţiune.

În scopul evaluării riscului inerent, auditorul utilizează raţionamentul profesional pentru a estima

numeroşi factori, printre care se regăsesc:

La nivelul situaţiilor financiare:

Integritatea conducerii

Experienţa şi cunoştinţele conducerii, precum şi schimbările survenite la nivelul conducerii

pe parcursul perioadei, de exemplu, lipsa de experienţă a managerilor poate afecta întocmirea

situaţiilor financiare ale entităţii.

8

Presiuni neobişnuite exercitate asupra conducerii, de exemplu, circumstanţe ce ar putea

predispune conducerea la denaturarea situaţiilor financiare, cum ar fi experienţa eşecului a

numeroase entităţi ce-şi desfăşoară activitatea în sectorul de activitate respectiv sau o entitate

ce nu deţine suficient capital pentru continuarea activităţii.

Natura activităţii entităţii, de exemplu, potenţialul uzurii tehnologice a produselor şi

serviciilor sale, complexitatea structurii capitalului său, importanţa părţilor afiliate,

localizarea şi răspândirea geografică a facilităţilor de producţie ale entităţii.

Factori care afectează sectorul de activitate în care operează entitatea, de exemplu, condiţiile

economice şi concurenţa, aşa cum au fost identificate de tendinţele şi indicatorii financiari,

precum şi de schimbările tehnologice, cererea de consum şi practici contabile comune

sectorului de activitate respectiv.

La nivelul soldurilor de conturi şi al categoriei de tranzacţii

Conturi ale situaţiilor financiare care este probabil a fi susceptibile de denaturare, de

exemplu, conturi care necesită ajustări în perioadele anterioare sau care implică un grad

ridicat de estimare.

Complexitatea tranzacţiilor principale sau a altor evenimente care ar putea necesita

utilizarea serviciilor unui expert.

Gradul raţionamentului profesional implicat în determinarea soldului contului.

Susceptibilitatea activelor la pierdere sau delapidare, de exemplu, active considerate

foarte necesare sau ca având un grad ridicat de circulaţie, cum ar fi numerarul.

Finalizarea unei tranzacţii neobişnuite sau complexe, în special la sfârşitul

exerciţiului sau aproape de acest moment.

Tranzacţii care nu se derulează în mod obişnuit.

Evaluarea preliminară a riscului de control reprezintă procesul de evaluare a eficacităţii

sistemelor de contabilitate şi control intern ale entităţii în prevenirea şi detectarea denaturărilor

semnificative. Întotdeauna vor exista unele riscuri de control datorate limitărilor inerente ale oricărui

sistem de contabilitate şi control intern.

În mod normal, auditorul evaluează riscul de control la un nivel ridicat pentru o parte sau

totalitatea aserţiunilor, atunci când:

sistemele de contabilitate şi de control intern nu sunt efective; sau

evaluarea eficacităţii sistemelor de contabilitate şi control intern nu este eficientă.

Evaluarea preliminară a riscului de control pentru o aserţiune în situaţiile financiare trebuie să fie

ridicată, cu excepţia cazului în care auditorul:

Este capabil să identifice controalele interne relevante pentru aserţiunile ce ar putea

preveni sau detecta şi corecta o denaturare semnificativă

9

Îşi planifică să efectueze teste ale controlului pentru a susţine evaluarea.

Auditorul trebuie să documenteze în documentele de lucru:

Înţelegerea obţinută cu privire la sistemele de contabilitate şi de control intern; şi

Evaluarea riscului de control. Atunci când riscul de control este evaluat la un nivel mai

mic decât ridicat, auditorul trebuie, de asemenea, să documenteze baza pentru concluzii.

Pot fi folosite diferite tehnici pentru documentarea informaţiilor legate de sistemele de

contabilitate şi de control intern. Selecţionarea unei tehnici particulare este o problemă ce ţine de

raţionamentul profesional al auditorului. Tehnicile comune, utilizate singular sau combinate, sunt

reprezentate de descrieri narative, chestionare, liste de verificare şi diagrame ale fluxurilor de informaţii.

Forma şi întinderea acestei documentaţii este influenţată de mărimea şi complexitatea entităţii, precum

şi de natura sistemelor de contabilitate şi de control intern ale entităţii. În general, cu cât sunt mai

complexe sistemele de contabilitate şi de control intern ale entităţii, precum şi procedurile de control ale

auditorului, cu atât documentaţia acestuia va trebui să fie mai extinsă.

Testele controalelor pot include:

Inspectarea documentelor justificative ale tranzacţiilor şi altor evenimente pentru a

colecta probe de audit care să certifice că sistemele de control intern au funcţionat corect, de

exemplu, se verifică dacă o tranzacţie a fost autorizată.

Investigarea şi observarea controalelor interne care nu au lăsat nici o urmă de audit, de

exemplu, determinarea persoanei care exercită în mod efectiv fiecare funcţie, şi nu doar cine se

presupune că o exercită.

Reefectuarea controalelor interne, de exemplu, reconcilierea conturilor bancare, pentru a

se asigura că au fost corect efectuate de entitate.

Auditorul trebuie să obţină probe de audit prin teste ale controalelor pentru a putea susţine orice

evaluare a riscului de control care este situat la un nivel mai mic decât ridicat. Cu cât evaluarea riscului

de control este mai redusă, cu atât mai multe probe trebuie să obţină auditorul pentru a susţine faptul că

sistemele de contabilitate şi de control intern sunt proiectate corespunzător şi funcţionează eficient.

Auditorul poate decide să efectueze unele teste ale controalelor în timpul unei vizite interimare

înainte de încheierea perioadei. Oricum, auditorul nu se poate baza pe rezultatele unor astfel de teste fără

să ia în considerare necesitatea obţinerii de probe de audit suplimentare legate de perioada rămasă.

Factorii ce trebuie avuţi în vedere includ:

Rezultatele testelor interimare.

Lungimea perioadei rămase.

Dacă au intervenit unele schimbări în sistemele de contabilitate şi de control intern pe

parcursul perioadei rămase.

10

Natura şi valoarea tranzacţiilor şi a altor evenimente, precum şi soldurile implicate.

Mediul general, mai ales controalele de supraveghere.

Procedurile de fond pe care auditorul îşi propune să le efectueze.

Înainte de concluzionarea auditului, pe baza procedurilor de fond şi a altor probe de audit

obţinute de auditor, auditorul trebuie să aprecieze dacă evaluarea riscului de control este confirmată.

Relaţia dintre evaluarea riscului inerent şi a celui de control

Deseori conducerea reacţionează la situaţii de risc inerent prin elaborarea de sisteme de

contabilitate şi de control intern care să prevină sau să detecteze şi să corecteze denaturările şi de aceea,

în multe cazuri, riscul inerent şi riscul de control sunt interrelaţionate într-un grad ridicat. În astfel de

situaţii, dacă auditorul încearcă să evalueze separat riscul inerent şi riscul de control, există posibilitatea

unei evaluări neadecvate a riscului. Ca rezultat, în astfel de situaţii riscul de audit poate fi determinat

mai adecvat prin efectuarea unei evaluări combinate.

Nivelul riscului de nedetectare este legat direct de procedurile de fond ale auditorului. Evaluarea

de către auditor a riscului de control al auditorului, împreună cu evaluarea riscului inerent, influenţează

natura, durata şi întinderea procedurilor de fond ce trebuie efectuate pentru reducerea riscului de

nedetectare, şi, prin urmare, a riscului de audit până la un nivel acceptabil de scăzut. Unele riscuri de

nedetectare vor fi întotdeauna prezente chiar dacă un auditor a examinat 100% din soldurile contabile

sau categoriile de tranzacţii.

Auditorul trebuie să ia în considerare nivelurile evaluate ale riscului de control şi ale celui inerent pentru

a determina natura, durata şi întinderea procedurilor de fond cerute pentru reducerea riscului de audit

până la un nivel acceptabil de scăzut. În această privinţă auditorul va aprecia:

o natura procedurilor de fond,

de exemplu, utilizarea de teste îndreptate mai degrabă spre părţi independente din afara

entităţii, decât teste direcţionate către părţi sau documentaţii din cadrul entităţii, sau utilizarea

de teste ale detaliilor, în scopul unui obiectiv particular al auditului, în completarea

procedurilor analitice;

o momentul de timp la care se

efectuează procedurile de fond, de exemplu, efectuarea lor mai degrabă la sfârşitul perioadei

(exerciţiului), decât la o dată anterioară acesteia; şi

o întinderea procedurilor de

fond, de exemplu, utilizarea unui eşantion mai mare.

Există o relaţie inversă între riscul de nedetectare şi nivelul combinat al riscului inerent şi al celui

de control. De exemplu, în cazul în care riscul inerent şi cel de control sunt ridicate, riscul de nedetectare

acceptat trebuie să fie scăzut, pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut. Pe de altă

parte, în cazul în care riscul inerent şi cel de control sunt scăzute, auditorul poate accepta un risc de

11

nedetectare mai ridicat, care totuşi reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut. În timp ce

testele controalelor şi procedurile de fond se disting prin scopul lor, rezultatele fiecărui tip de proceduri

pot contribui la scopul altora. Denaturările descoperite în timpul efectuării procedurilor de fond pot

determina auditorul să modifice evaluarea anterioară a riscului de control.

Nivelurile evaluate ale riscului inerent şi de control nu pot fi suficient de scăzute încât să se

elimine necesitatea ca auditorul să efectueze o procedură de fond. Neglijând nivelurile evaluate ale

riscului inerent şi de control, auditorul va trebui să efectueze unele proceduri de fond pentru soldurile

conturilor şi pentru categoriile de tranzacţii semnificative.

Evaluarea componentelor riscului inerent şi ale celui de control, efectuată de auditor, se poate

modifica în cursul unui angajament de audit, de exemplu, în timpul efectuării procedurilor de fond

auditorul poate primi informaţii ce diferă semnificativ de informaţiile pe baza cărora a evaluat iniţial

riscul de control şi pe cel inerent. În astfel de cazuri, auditorul va modifica procedurile de fond

planificate, bazându-se pe revizuirea nivelurilor evaluate ale riscului de control şi ale celui inerent.

Cu cât evaluarea riscului inerent şi de control este mai ridicată, cu atât mai multe probe de audit

trebuie să obţină auditorul din utilizarea performantă a procedurilor de fond. Atunci când atât riscul

inerent, cât şi cel de control sunt evaluate ca fiind ridicate, auditorul trebuie să considere dacă

procedurile de fond pot furniza suficiente probe de audit adecvate pentru a reduce riscul de nedetectare,

şi prin urmare, riscul de audit, la un nivel acceptabil de scăzut. Atunci când auditorul determină că riscul

de nedetectare referitor la o aserţiune din situaţiile financiare pentru un sold semnificativ al unui cont

sau o categorie semnificativă de tranzacţii nu poate fi redus la un nivel acceptabil, auditorul trebuie să

exprime o opinie calificată (cu rezerve) sau să declare că se află în imposibilitatea exprimării unei opinii.

Pragul de semnificaţie

Scopul Standardului Internaţional de Audit 320 (ISA) este de a stabili reguli şi de a oferi

recomandări cu privire la conceptul pragului de semnificaţie şi la relaţia acestuia cu riscul de audit.

Auditorul trebuie să ia în considerare pragul de semnificaţie şi relaţia acestuia cu riscul de audit

atunci când desfăşoară un angajament de audit.

“Pragul de semnificaţie” este definit în “Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea

situaţiilor financiare”, emis de Comitetului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, în următorii

termeni:

“Informaţiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influenţa

deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare. Pragul de semnificaţie

depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecat în împrejurările specifice ale omisiunii sau

declarării greşite. Astfel, pragul de semnificaţie oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte o

însuşire calitativă primară pe care informaţia trebuie să o aibă pentru a fi utilă.”

12

Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este de a permite unui auditor exprimarea unei

opinii potrivit căreia situaţiile financiare au fost întocmite, sub toate aspectele semnificative, în

conformitate cu un cadru de raportare financiară identificat. Evaluarea a ceea ce este semnificativ este

un aspect ce ţine de utilizarea raţionamentului profesional.

În elaborarea planului de audit, auditorul impune un nivel acceptabil al pragului de semnificaţie

astfel încât să poată detecta din punct de vedere cantitativ denaturările semnificative. Totuşi, atât

valoarea (cantitatea), cât şi natura (calitatea) denaturărilor trebuie să fie luate în considerare. Exemple de

denaturări calitative ar putea fi descrierea inadecvată sau improprie a unei politici contabile, când este

probabil ca un utilizator al situaţiilor financiare să fie indus în eroare de descriere, sau eşuarea

prezentării încălcării cerinţelor reglementate, când este probabil ca impunerea ulterioară de restricţii prin

reglementări să deterioreze în mod semnificativ capacitatea de operare.

Auditorul trebuie să ia în considerare posibilitatea apariţiei denaturărilor la nivelul valorilor

relativ mici care, cumulate, ar putea avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare. De exemplu,

o eroare apărută în procedura de închidere de lună ar putea fi un indiciu al unei potenţiale denaturări

semnificative dacă acea eroare se repetă în fiecare lună.

Auditorul ia în considerare pragul de semnificaţie atât la nivelul global al situaţiilor financiare,

cât şi în relaţie cu soldurile conturilor individuale, cu clasele de tranzacţii şi prezentările de informaţii.

Pragul de semnificaţie poate fi influenţat de considerente cum ar fi cerinţele legale şi de reglementare,

cât şi de considerente legate de soldurile conturilor individuale ale situaţiilor financiare şi de relaţiile

existente între acestea. Acest proces poate avea ca rezultat diferite niveluri ale pragului de semnificaţie,

în funcţie de aspectul situaţiilor financiare luate în consideraţie.

Pragul de semnificaţie trebuie luat în considerare de auditor atunci când:

(a)se determină natura, natura şi întinderea procedurilor de audit; şi

(b)se evaluează efectele denaturărilor.

Relaţia dintre pragul de semnificaţie şi riscul de audit

Când planifică auditul, auditorul ia în considerare aspectele care ar putea face ca situaţiile

financiare să fie denaturate în mod semnificativ. Evaluarea de către auditor a pragului de semnificaţie, în

relaţie cu soldurile specifice ale conturilor şi clasele de tranzacţii, ajută auditorul să se decidă asupra

unor aspecte cum sunt cele referitoare la ce elemente trebuie examinate şi dacă să folosească proceduri

analitice şi de eşantionare. Acestea permit auditorului să selecteze procedurile de audit care, combinate,

se estimează că reduc riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Există o relaţie inversă între pragul de semnificaţie şi nivelul riscului de audit şi anume, cu cât

este mai înalt nivelul pragului de semnificaţie, cu atât este mai scăzut riscul de audit şi invers. Auditorul

ia în considerare relaţia inversă dintre pragul de semnificaţie şi riscul de audit atunci când determină

natura, durata şi întinderea procedurilor de audit. De exemplu, dacă după planificarea procedurilor

13

specifice de audit, auditorul determină că nivelul acceptabil al pragului de semnificaţie este scăzut,

atunci riscul de audit este crescut. Auditorul va compensa acest lucru fie:

(a) reducând nivelul evaluat al riscului de control, acolo unde acest lucru este posibil, şi

menţinând nivelul redus prin efectuarea unor teste extinse sau suplimentare ale controalelor; fie

(b) reducând riscul de nedetectare prin modificarea naturii, duratei şi întinderii testelor

detaliate de audit planificate.

Pragul de semnificaţie şi riscul de audit în evaluarea probelor de audit

Evaluarea de către auditor a pragului de semnificaţie şi a riscului de audit la momentul iniţial al

planificării angajamentului poate să fie diferită de cea din momentul evaluării rezultatelor procedurilor

de audit. Acest lucru se poate datora unei modificări a circumstanţelor sau unei modificări survenite în

cunoştinţele acumulate de auditor, ca urmare a auditului. De exemplu, dacă auditul este planificat înainte

de terminarea perioadei, auditorul va anticipa rezultatele operaţiunilor şi poziţia financiară. Dacă

rezultatele efective ale operaţiunilor şi poziţia financiară diferă în mod semnificativ, evaluarea pragului

de semnificaţie şi a riscului de audit se poate, de asemenea, modifica. În plus, atunci când planifică

auditul, auditorul poate să stabilească în mod intenţionat nivelul acceptabil al pragului de semnificaţie la

un nivel mai scăzut decât cel ce se intenţionează a fi utilizat la evaluarea rezultatelor auditului. Acest

lucru se poate face cu scopul de a reduce probabilitatea existenţei de denaturări semnificative şi de a

oferi auditorului o marjă de siguranţă atunci când se evaluează efectul denaturărilor descoperite pe

parcursul auditului.

Auditorul trebuie să ia în considerare dacă totalul denaturărilor necorectate este semnificativ.

Dacă auditorul ajunge la concluzia că denaturările pot fi semnificative, auditorul trebuie să ia în

considerare reducerea riscului de audit prin extinderea procedurilor de audit sau să ceară conducerii să

ajusteze situaţiile financiare. În oricare situaţie, conducerea poate dori să ajusteze situaţiile financiare în

funcţie de denaturările identificate.

În cazul în care conducerea refuză să ajusteze situaţiile financiare şi rezultatele procedurilor

extinse de audit nu permit auditorului să ajungă la concluzia că totalul denaturărilor necorectate nu este

semnificativ, auditorul trebuie să ia în considerare modificarea corespunzătoare a raportului auditorului,

în concordanţă cu ISA 700 “Raportul auditorului privind situaţiile financiare”.

Dacă totalul denaturărilor necorectate pe care auditorul le-a identificat se apropie de nivelul

pragului de semnificaţie, auditorul va lua în considerare dacă există probabilitatea ca denaturările

nedetectate, împreună cu totalul denaturărilor necorectate, să depăşească nivelul pragului de

semnificaţie. Astfel, cu cât totalul denaturărilor necorectate se apropie de nivelul pragului de

semnificaţie, auditorul va lua în considerare reducerea riscului, aplicând proceduri suplimentare de audit

sau cerând conducerii să ajusteze situaţiile financiare în funcţie de denaturările identificate.

14

Procedurile minimale de audit împart secţiunea de planificare în două.

1. Confirmarea planului de audit tratata in Sectiunea E; şi2. Abordarea auditului (Sectiunea F)

1. Confirmarea planului de audit

* Numirea/renumirea

* Scrisoarea de angajament

* Iinformarea clientuului despre munca pe care o poate efectua

* Confirmări de la terţi

* Prezenţa la inventar

* Confirmarea creanţelor/creditorilor

* Asiguraţi-vă că situaţiile de la furnizori sunt păstrate de client

2. Abordarea auditului (Sectiunea F)

La etapa de planificare auditorul trebuie să aibă în vedere abordarea de audit ce urmează a fi adoptată. Un audit eficien implică următoarele:

1. Actualizarea permanentă a cunoştinţelor despre client ;

2. Daca există o evidenţă adecvată a sistemelor contabile şi mediului de control pentru a determina abordarea potrivită;

3. Informaţiile financiare-cheie sa fie tabelate pentru o intelegere usoara’;

4. Evaluarea preliminară a continuităţii activităţii;

5. Calculul praguui l de semnificaţie;

6. O atenţie suficientă a efectelor unor posibile fraude sau erori;

7. Cunoasterea legislaţiei,a reglementărilor şi standardelor de contabilitate şi audit;

8. Evaluarea riscuului existenţei unor tranzacţii cu părţi afiliate semnificative neprezentate;

9. Pentru un angajament nou, se verifica, dacă soldurile de deschidere şi cifrele comparative sunt credibile.

10. Se Verifica dacă estimările contabile au fost sau vor fi făcute de administratori şi, dacă da, vedeţi ce trebuie să faceţi pentru a evalua rezonabilitatea lor.

15

11. Atunci când vă bazaţi pe un expert, evaluaţi obiectivitatea, competenţa şi gradul de adecvare a muncii sale din punctul de vedere al auditului.

12. Atunci când sunt implicaţi alţi auditori externi sau interni, trebuie să vedeţi cum va afecta auditul implicarea lor.

13. Documentarea evaluarii riscului de audit şi componentelor sale riscul inerent, de control şi de nedetectare. 14. Documentarea abordarii auditului, identificând în mod clar domeniile de audit esenţiale, riscurile şi cum au fost acestea abordate, precum şi metoda de eşantionare ce urmează a fi folosită.15. Tipuri de esantionare

Eşantionarea bazată pe raţionamentul profesionalEşantionare bazată pe riscAlte.

2. Stabilirea personalului corespunzator pentru lucrare specificand in scris gradul de indrumare supraveghere si revizuire 3. Intocmirea bugetului de timp4. Asigurarea ca intregul personal este instruit

Evaluarea riscului de audit

Auditorii trebuie să evalueze „Riscul de audit“ adică riscul de a exprima o opinie de audit necorespunzătoare asupra situaţiilor financiare.

Riscul de audit cuprinde Riscul Inerent (RI), Riscul de Control (RC) şi Riscul de Nedetectare (RN). Fiecare dintre acestea trebuie luat în considerare.

EVALUAREA RISCULUI DE AUDIT (CONT)

RI reprezintă susceptibilitatea unui sold de cont sau clase de tranzacţii de a conţine erori semni-ficative, fie individual fie cumulate cu erorile din alte solduri sau clase presupunând că nu există controale interne. (Folosiţi raţionamentul profesional – adică informaţiile despre client şi ramură pentru a evalua)

RC este riscul apariţiei de erori semnificative într-un sold de cont sau clasă de tranzacţii, fie individual, fie cumulate cu erori din alte solduri sau clase, şi de a nu fi prevenite sau detectate la timp de sistemele contabile şi de control intern.

RN este riscul ca procedurile de fond ale auditorului (teste ale detaliilor tranzacţiilor si soldurilor sau proceduri analitice să nu detecteze erori semnificative care există în soldul unui cont sau clase de tranzacţii, fie individual fie cumulate cu erori din alte solduri sau clase.

MODELUL DIN PROCEDURILE MINIMALE

RA = RI x RC x RNE x RNNE

Riscul de audit trebuie să fie întotdeauna mai mic de 5%

16

RI x RNNE x (RC x RNE) < 5%

RNNE– toate riscurile de a trage concluzii incorecte pe baza testelor, altele decât cele specific legate de eşantionare, spre exemplu, folosirea de proceduri greşite, interpretarea greşită a probelor sau nerecunoaşterea erorilor. Poate fi minimizat prin selectarea personalului de audit potrivit şi asigurarea unor nivele corespunzătoare de supraveghere şi revizuire în timpul auditului.

RNE – posibilitatea de a exista diferenţe între concluziile trase pe baza unui eşantion şi concluzia care ar fi fost trasă dacă întreaga populaţie ar fi fost supusă aceleiaşi proceduri de audit. Poate fi minimizat prin alegerea metodei potrivite de selecţionare a eşantionului şi a mărimii eşantionului.

Lista de verificare a Riscului Inerent

Este folosită pentru a evalua Riscul Inerent de Mediu şi pentru a clasifica clienţii în companii cu risc mare, mediu, scăzut şi foarte scăzut. Trebuie completată indiferent de tehnicile de testare.

Întrebările acoperă 4 domenii – management, contabilitate, afaceri şi audit.

Întrebările din secţiunea Management

Competenţa

a). Îi lipsesc conducerii suficiente cunoştinţe şi experienţă pentru a conduce afacerea?

b). Are conducerea tendinţa de a implica societatea în afaceri riscante?

c). S-au făcut schimbări în personalul de conducere-cheie în cursul perioadei contabile?

Manipularea cifrelor

d). Există cerinţe de a menţine nivelul câştigurilor sau de a atinge anumite obiective?

Întrebările din secţiunea Management

e). Sunt rezultatele raportate semnificative pentru conducere? Ex: profit conex

Control managerial

f). Sunt slabe controalele manageriale şi administrative?

g). Lipsesc sisteme bune de informaţii manageriale?

17

Gradul de implicare managerială

h). Este conducerea implicată profund în activitatea zilnică?

Întrebări Secţiunea Contabilitate trateaza competenta si credibilitatea personalului contabil

a). Este funcţia contabilă descentralizată?

b). Îi lipseşte personalului contabil pregătirea şi capacitatea de a îndeplini sarcinile alocate?

(c). Există probleme de atitudine sau moral în departamentul de contabilitate?

(d). Există posibilitatea de a avea greşeli ca rezultat al presiunii care apasă pe umerii personalului contabil?

Întrebări Secţiunea Afaceri trateaza factorii care afecteaza firma, inclusiv gradul de control extern la care sunt supuse conturile si probabilitatea existentei unor motive in manipularea cifrelor.

a). Operează compania într-o ramură cu risc ridicat?

b). Există creditori-terţi semnificativi, individual luaţi?

(c). Exista persoane din afara executivului care deţin peste 25% din capitalul social sau drepturile de vot?

(d). Există expectaţii privind vinderea totală sau parţială a afacerii în viitorul apropiat?

S-ar putea să supraevalueze profiturile pentru a obţine un preţ mai mare pe afacere.

(e). A existat o schimbare a controlului în ultimele 12 luni?

(f). Este compania insolvabilă?

Răspunsurile„Da“ la (d) si (f) sunt considerate a avea un impact mai semnificativ asupra riscului.

Întrebări Secţiunea Audit se refera la informatiile despre client detinute de firma, pe baza experientei din angajamente anterioare de audit si la relatia firmei cu clientul.

Este prima oară când firma face auditul clientului? A cuprins raportul de audit pe oricare din ultimii doi ani rezerve semnificative? Aţi descrie relaţia cu clientul fie conflictuală, fie deteriorată?

18

Există vreo presiune semnificativă în ceea ce priveşte onorariul sau timpul? Există un număr semnificativ de tranzacţii ‘greu de auditat’? (ex. vânzări pe numerar)

Evaluarea riscului inerent specific

• 6 întrebări pentru evaluarea riscului inerent specific:

Î1 Sistem dispus la erori/sistem inadecvat/sistem manual necomputerizat?

Î2 Contabil nepregătit în acest domeniu?

Î3 Tranzacţii complexe (natura tranzacţiei şi nu modul de înregistrare a acesteia)?

Î4 Susceptibil la pierderi/delapidare/fraudă?

Î5 Multe calcule/raţionament profesional?

Î6 Exista tranzacţii neobişnuite (natura tranzacţiei sau natura prelucrării în afara

sistemului)?

IDENTIFICAREA DOMENIILOR DE AUDIT ESENŢIALE ŞI STABILIREA METODEI DE EŞANTIONARE

a) Eşantionare bazată pe raţionament

b) Eşantionare bazată pe risc

c) altele ex. 100% test de date

Abordarea auditului va fi dictată de câţiva factori.

Planul de audit general care descrie întinderea şi desfăşurarea auditului trebuie documentat si

include următoarele:

a. domenii esenţiale şi cerinţe specifice privind angajamentul şi modul în care acestea vor

fi abordate.

19

b. Controale-cheie pe care se poate pune baza, dacă există.

c. Adaptări necesare la programul de audit în lumina planificării efectuate.

d. Metodele de eşantionare ce urmează a fi folosite şi nivelul iniţial de testare.

Eşantionarea poate fi statistică sau bazată pe raţionament.

Se documenteaza metoda în documentele de lucru.Auditorul trebuie să ia în considerare:- obiectivul specific de audit, exemplu: testarea validităţii creanţelor- populaţia din care

urmeaza a fi desprins eşantionul

-mărimea eşantionului

- auditorul va trebui să ia în considerare gradul riscului de eşantionare şi eroarea maximă din populaţie.

- Cu cât nivelul riscului de eşantionare care este acceptabil este mai scăzut, cu atât este mai mare mărimea eşantionului necesar pentru a obţine certificarea dată de audit.

Atunci când se folosesc tehnici de eşantionare, evaluarea erorilor este foarte importantă.

EVALUAREA ERORILOR

1. Metoda Indicatorului

Eroarea proiectată în populaţie se calculează astfel:

Eroare proiectata în populaţie( Epp) = Eroarea gasita x

2. Metoda diferenţei

Proiectarea erorii în populaţie se calculează după cum urmează (Pep):

Pep = Eroarea gasita x

După ce au fost proiectate erorile, acestea trebuie sintetizate pentru ca auditorul să poată

evalua dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă şi corectă. Cu toate acestea,

erorile proiectate şi cele curente nu vor fi aceleaşi şi de aceea va fi necesar o dată în plus

20

să se utilizeze raţionamentul profesional pentru a se decide dacă este probabilă apariţia

unei erori semnificative.

In situatia in care s-a decis faptul că a apărut o eroare semnificativă şi trebuie să se ia următoarele măsuri:

a.Se recomandă clientului să investigheze erorile şi potenţialul apariţiei altor erori sau

b. Să se extindă testele de audit pentru a se putea ajunge la o concluzie mai precisă sau

c.Dacă este posibil, să se efectueze teste alternative

Altfel va fi necesară emiterea unui raport cu rezerve.

Eşantionarea bazată pe raţionament

Dimensiunile eşantioanelor în cazul eşantionării bazate pe raţionament trebuie inserate în

secţiunea F2 din volumul de procedur are in vedere:

trebuie acordată atenţie aspectelor legate de revizuirea analitică, controale şi siguranţă.

trebuie să se asigure afişarea în mod adecvat a motivelor ce au dus la determinarea dimensiunilor eşantioanelor.

Eşantionarea bazată pe risc

Dacă se utilizează eşantionarea statistică bazată pe risc, atunci pentru a se determina un factor de risc iniţial se va utiliza secţiunea F2.

Apoi se va completa secţiunea F3 din volumul de “Proceduri minimale” pentru a se documenta modul în care s-a ajuns la dimensiunile eşantioanelor.

ANEXA nr.12

Exemplu de scrisoare de angajament pentru efectuarea unui audit

Către Consiliul de Administraţie sau conducerea unităţii,

Dumneavoastră prin adresa nr-----din data de----------- aţi solicitat să efectuăm auditul situaţiilor financiare pentru anul-------.Suntem încântaţi să vă confirmăm acceptarea acestui angajament prin conţinutul acestei scrisori. Auditul pe care îl vom efectua va avea ca obiectiv exprimarea unei opinii din partea noastră asupra situaţiilor financiare.

2 Standardul de Audit 300, , pag.250, CAFR –IFAC, Audit financiar 2006, Standarde, Codul etic 21

Noi ne vom desfăşura activitatea de audit în conformitate cu Standardele de Audit general acceptate promovate de Camera AuditorilorFinanciari din România. Aceste standarde solicită ca noi să planificăm şi să efectuăm auditul în scopul de a obţine o asigurare rezonabilă că situaţiile financiare nu conţin erori semnificative. Un audit include examinarea pe bază de proceduri, teste a dovezilor privind raportarea şi prezentarea situaţiilor financiare. Auditul include şi examinarea principiilor contabile folosite şi a estimărilor semnificative făcute de către conducere, precum şi evaluarea prezentării generale a situaţiilor financiare.

Datorită caracteristicii de test şi a altor limitări inerente ale oricărui sistem contabil şi de control intern, există un risc inevitabil ca unele erori semnificative să rămână nedescoperite.

In plus faţă de raportul nostru asupra situaţiilor financiare, noi estimăm că vă putem oferi o scrisoare separată privind orice carenţă semnificativă sistemului de control intern şi de contabilitate care ne atrage atenţia.

Vă reamintim că responsabilitatea pentru întocmirea situaţiilor financiare incluzând prezentarea adecvată a acestora, revine conducerii societăţii. Această responsabilitate include menţinerea înregistrărilor contabile adecvate şi a controalelor interne, selecţia şi aplicarea politicilor contabile şi supravegherea activelor societăţii. Ca parte a procesului de audit vom cere din partea conducerii confirmarea scrisă privind declaraţiile făcute nouă în legătură cu auditul.

Aşteptăm o colaborare deplină cu echipa dumneavoastră şi credem că aceasta ne va pune la dispoziţie orice înregistrări, documentaţii şi alte informaţii care ne vor fi necesare în efectuarea auditului. Onorariul nostru care va fi plătit pe măsura ce ne desfăşurăm activitatea, se calculează pe baza timpului cerut de personalul stabilit la angajament, plus cheltuieli ce vor fi decontate pe măsură ce vor fi efectuate.

Această scrisoare va rămâne valabilă pentru anii următori , cu excepţia cazurilor când va fi reziliată, schimbată sau înlocuită.

Vă rugăm să semnaţi şi să returnaţi copia ataşată acestei scrisori care ne indică că este în conformitate cu cerinţele dumneavoastră privind angajarea noastră pentru auditarea situaţiilor financiare ale firmei dumneavoastră.

S-a luat la cunoştinţă în numele societăţii ABC de către Societatea de audit Semnătura………….Numele şi funcţia Data

Scrisoarea de misiune trebuie pregătită înainte de a începe un audit în interesul ambelor părţi, client şi auditor, pentru a evita orice neînţelegeri legat de misiune. Scrisoarea confirmă acceptarea de către auditor a misiunii la cererea clientului, şi descrie obiectivele, întinderea auditului, responsabilităţile ambelor părţi şi forma raportului. Forma şi conţinutul scrisorii variază de la un client la altul. In forma generală o scrisoare de angajament trebuie să conţină următoarele elemente: Obiectivul auditului situaţiilor financiare; Responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situaţiilor financiare; Aria de aplicabilitate cu referiri la legislaţia în vigoare, reglementări ale organismelor profesionale,

la care auditorul aderă; Accesul nelimitat al auditorului la orice documente, înregistrări şi informaţii solicitate cu privire la

audit; Riscul inevitabil ca unele erori semnificative să nu fie descoperite, deoarece auditul se bazează pe

teste şi limitări inerente legate de sistemul contabil şi de control intern; Forma raportului ca rezultat al angajamentului;

De asemeni auditorul poate să includă în scrisoarea de angajament şi alte detalii:

22

Elemente privind planificarea auditului; Dreptul auditorului de a primi o confirmare scrisă din partea conducerii cu privire la declaraţiile

făcute în legătură cu auditul; Descrierea altor rapoarte pe care auditorul le emite către client; Bazele de calcul pentru onorarii şi modul lor de facturare; Acorduri privind implicarea altor auditori şi experţi pe parcursul auditului, a unor auditori interni şi

persoane din întreprinderi; Acorduri cu auditorul anterior dacă auditul este iniţial; Referiri la orice contract pentru viitor, încheiate între auditor şi client.

Anexa 2

PLAN DE MISIUNE

1. Prezentarea entităţii:-denumirea-sediul social-capital social şi asociaţi/actionari-înregistrare-scurt istoric-organizare-consideraţii privind obiectul de activitate, piaţa, concurenţa-conducerea şi persoane propuse a fi contactate

23

2. Informaţii contabile:-bugete şi conturi previzionale-particularităţile sistemului contabil-principii contabile

3.Definirea misiunii-natura misiunii:auditarea situaţiilor financiare-alte misiuni conexe din activitatea entităţii auditate-principalele condiţii pentru realizarea lucrărilor de verificare şi control

4. Sisteme şi domenii semnificative:-cumpărări-vânzări-stocuri-clienţi-determinarea pragului de semnificaţie-identificarea funcţiilor şi domeniilor semnificative-prezentarea zonelor de risc-identificarea punctelor forte ale sistemului şi a atitudinii conducerii faţă de auditul intern -controale semnificative pe care se poate sprijini misiunea de audit 5. Orientarea programului de lucru-aprecierea auditului intern-lucrări deosebite-confirmări de obţinut-inventare fizice-asistenţa de specialitate necesară: informatică, fiscalitate -documente de obţinut 6. Echipa şi bugetul-numărul şi nivelul membrilor echipei-utilizarea lucrărilor de control ale auditului intern-determinarea orelor necesare pe feluri de lucrări-calculul costurilor estimate în funcţie de expierenţa membrilor echipei-compararea numărului de ore necesare cu limitele stabilite de norme profesionale şi justificarea diferenţelor 7. Planificarea-repartizarea lucrărilor pe membrii echipei-datele intervenţiilor pe etape

BIBLIOGRAFIE

Ana Morariu, Eugeniu Turlea

Audit financiar contabil, Ed.Economica, 2008

Beattie,V.,Fearnley,S, Brandt,R.,Behind

Closed Door,Wath Companz Audit is Really About,Palgrave Publisher LTD., Antonz Rowe Ltd.Chipenham,Wiltshire, 2001

Laureanţiu Dobroţeanu,Camelia Liliana Dobroţeanu

Audit; Concepte şi practici-Abordarea naţională şi internaţională, Ed. Economică, Bucureşti,2002

Vidal D. Audit et revision légale;Troisième Édision, Litec, Paris,2000

CAFR -IFAC Audit financiar 2006- Standarde; Codul privind conduita etică şi

24

profesională-Camera Auditorilor Financiari din Romania, Ed. Irecson, 2007

25