politici publice optional curs

8/12/2019 Politici Publice Optional Curs

1/106

1

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk

xcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiop

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk


qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk


qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiop

Departamentul de nvmnt laDistan i Formare Continu

Facultatea de Drept i tiine Social-Politice

Coordonator de disciplin:Lect. univ. dr. Manuela Luminia Ni


2/106


3/106

3

SEMNIFICAIA PICTOGRAMELOR

= INFORMAII DE REFERIN/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMDE REFLECIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOLSAU SECIUNE

= INFORMAII SUPLIMENTARE PUTEI GSI PE PAGINAWEB A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.roSAUwww.id.valahia.ro.
http://www.didfc.valahia.ro/http://www.id.valahia.ro/http://www.id.valahia.ro/http://www.didfc.valahia.ro/


4/106

4

Tematica cursului

1. Capitolul I. Conceptul de politici publice

2. Capitolul II. Participanii la politici publice

3. Capitolul III. Etapele politicilor publice

4. Capitolul IV. Metode i tehnici recomandate n

procesul de elaborare, implementare i evaluare apoliticilor publice

5. Capitolul V. Performanele sistemului public

6. Capitolul VI. Procesul politicilor publice n Romnia


5/106

5

CAPITOLUL ICONCEPTUL DE POLITICI PUBLICE

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectiv7. Temde reflecie8. Modele de teste9. Rspunsuri i comentarii la teste

Cuprins

Definiie Caracteristicile unei politici publice Specificitatea politicilor publice

Obiectiv general:Dobndirea de cunotine privind noiuneade politicpublic i nsuirile specifice ale acesteia.

Obiective operaionale: Definirea conceptului de politicpublic, stabilirea caracteristicilor i a specificitii acestui proces. Deasemenea, n acest capitol se face o analiz a implicaiilor ce rezult dindefinirea conceptului de politici publice.

= 3 ore


6/106

6

CAPITOLUL ICONCEPTUL DE POLITICI PUBLICE

1. Noiune

Politicile publice reprezintacele actiuni ntreprinse de autoritati locale saucentrale cu scopul de a rezolva probleme intrate pe agenda politica.

Putem vorbi de o politica publica atunci cnd autoritatile locale sau centrale ncearca

sa modifice mediul economic, social sau cultural proiectnd n acest scop un program

coordonat de actiuni.

Printre multele definiii care s-au dat politicilor publice, unele sunt extrem de

simple, n timp ce altele sunt deosebit de complexe.

De multe ori, prin politicpublicse nelege o declaraie guvernamentalde

aciune ntr-un anumit domeniu i hotrrea de a duce aceastaciune la ndeplinire.

Aceastdefiniie foarte vagpare saibmai mult un caracter prospectiv dect unul

retrospectiv: este un interes mai mare n privina a ceea ce oamenii politici spun dect

n privina a ceea ce fac.

Tot n limbaj uzual, termenulpoliticpubliceste neles ca un comportament

al unui actor sau a mai multor actori, cum ar fi un conductor politic, o agenie

guvernamentalsau un parlament, n privina unui domeniu specific de activitate.

Deasemenea putem defini politica publicca fiind relaia dintre un guvern i

mediul su sau ceea ce guvernul decide sfacsau snu fac.

Din definiiile artate rezulturmataorele implicaii:

Definiia leagpolitica de o aciune intenionat, orientatspre un scop i nu de un

comportament aleatoriu. Politicile publice n sistemele politice moderne nu se

ntmpl pur i simplu. Ele sunt proiectate intenionat pentru a atinge anumite

scopuri, pentru a ajunge la anumite rezultate, dei nu totdeauna acestea sunt atinse.

Scopurile unei politici pot fi totui imprecis formulate i neclare n coninut,asigurnd mai degrab o direcie general dect un obiectiv specific pentru

implementare. Ambiguitatea limbajului poate constitui i un mijloc de reducere a

conflictului, de asigurare a compromisului.

Politicile constau n cursuri ale aciunii sau n modele de aciune desfurate n

timp de ctre oficiali guvernamentali i nu constau n aciuni singulare separate. O

Definitie


7/106

7

politicinclude nu doar decizia de a adopta o lege ori de a crea o anumit regulntr-

o problem specific, ci i deciziile care urmeaz, care trebuie s ntreasc sau s

implementeze legea sau regula.

Politicile publice apar ca rspunsuri la cererile politice, la apelurile la aciune sau

inaciune ntr-o problempublicfcute de ali actori cet

eni, reprezentani, etc.

ctre oficialii guvernamentali. Ca rspuns la cererile politice, guvernanii iau decizii

care dau coninut i direcie unei politici publice. Aceste decizii pot fi hotrri

executive, promulgri de reguli administrative, adoptri de statute, sau interpretri

juridice ale legilor.

Declaraiile de politicpublicsunt expresiile formale ale inteniilor deciziilor

guvernului i ale scopurilor pe care urmrete sle realizeze. Declaraiile politice sunt

de multe ori, n special n cazul discursurilor publice, suficient de ambigue.

O politic public reprezint ceea ce guvernul face de fapt i nu doar ceea ce

intenioneazel sfacsau afirmcvrea sfac. Dacparlamentul adopto lege

prin care stabilete un regulament de salarizare pentru o anumit categorie

profesional ns nu se face nimic pentru a implementa legea, atunci se poate

presupune n mod justificat cpolitica publicconstmai curnd n nereglementarea

domeniului.

Un concept relevant aici l reprezint rezultatele concrete ale politicii,

aciunea urmatca o consecina declaraiilor i a deciziilor. Acest conceptconcentreazatenia asupra unor cifre ca suma colectatdin impozite, km de

autostrad construit, suma pltit pentru ajutoare sociale, numrul de

proiecte realizate cu finanare strin, etc. Examinnd aceste rezultate se pot

gsi diferene fade ceea ce declaraiile politice susin car trebui sfie.

O politic public poate fi att pozitiv ct i negativ. Unele forme ale aciunii

guvernamentale se refer la probleme asupra crora este solicitat aciunea (aciune

pozitiv) sau oficialii guvernamentali pot decide s nu fac nimic asupra aceloraiprobleme pentru care se solicitaciunea (aciune negativ). Cu alte cuvinte, guvernul

poate adopta o politic de laissez-faire n unele aspecte ale vieii sociale i

economice. Inaciunea devine o politic public atunci cnd politicienii refuz s

acioneze ntr-o problem, deci acioneaz negativ. Acest fapt diferde non-aciune


8/106

8

ntr-o chestiune care nu a devenit o problem public, care nu este n atenia

oficialitilor, care nu a fost luatn considerare.

Politicile publice, cel puin n formele lor pozitive, se bazeaz pe lege i pe

autoritate. Membrii unei societi n general acceptca legitim faptul c trebuie s

plteasc

impozite, c

trebuie s

se supun

controlului vamal, c

trebuie s

respecte

limita de vitez, altfel supunndu-se riscului amenzilor, nchisorii sau altor sanciuni

stabilite de lege. Astfel, politicile publice au un caracter de impunere autoritar a

legilor, calitate ce lipsete politicilor organizaiilor private. Impunerea autoritii este

o condiie necesar pentru ca o politic public s fie eficace, ns nu este i una

suficient.

2. Caracteristicile unei politici publice:

Principalele caracteristici ale unei politici publice sunt urmtoarele:

- Contine un set de masuri concrete

- Include decizii cu privire la resursele alocate, decizie ce se bazeaza n mare parte pe

coercitie

- Descrie un cadru general de act iune si de aceea este diferita de o masura izolata

- De obicei implica mai multe categorii de stakeholderi

-Are scopuri si obiective care sunt formulate n functie de anumite norme si valori.Principalele avantaje ale gndirii tip politica publica spre deosebire de cea

normativa/legala sunt urmatoarele:

1). Cresterea predictibilitatii impactului pe care l au programele de politici publice;

2) mbunatatirea calitatii politicilor guvernamentale printr-o mai buna coordonare

ntre institutii si printr-o mai mare implicare a acestora n viata sociala;

3) Cresterea eficientei n cazul procesului politicilor publice att cu privire la

rezultatele concrete dar si cu privire la posibilitatea identificarii din timp a unor

disfunctionalitati care ar putea afecta aceste rezultate;

5) Cresterea implicarii cetatenilor si a organizatiilor societatii civile n procesul de

luare a deciziilor.

avantajelepoliticii

publice


9/106

9

3. Politica i politicile publice

La prima vedere cu uurin am putea considera c cele dou noiuni de

politic i politici publice sunt echivalente, cum de altfel se poate produce confuzia i

relativ la politicile comunitare.

Politica reprezintntr-un sens larg: activitatea partidelor politice a oamenilor politici

i a parlamentului, pe cnd politica public reprezint activitile autoritilor

(administraia public central sau local) desfurate n scopul soluionrii

problemelor de politici publice identificate.

Politicile publice administraia reprezint dou funcii primare sau supreme

ale guvernrii, reprezentnd expresia voinei statului i punerea n practic a acestei

voine.Pentru a distinge mai bine ntre politic i administraie, prezentm comparativ

noiunea de politician i cea de administrator.

Politician ales Administrator

autoritate prin alegeri numire pe baza meritelor

abiliti politice experien i cunotine

responsabilitate fade legislativ datoria de a servi ministrul

viziune i direcie politic raspunde fa de ministru i corpul de

audit publicasigur sprijinul i resursele din partea

gunernului

implementeaz deciziile privind

politicile

reprezintministerul n guvern informeaz i consiliaz

i asum responsabilitatea colectiv

pentru deciziile guvernului

comunicpoliticile convenite

Termenul politic public este folosit n general cu mai multe sensuri, aa cumreies din prezentarea ce urmeaz:

1. Politicile ca etichete ale unor domenii de activitate.

Utilizarea cel mai frecvent ntlnita apare n contextul afirmatiilor de natura

generala privind politicile economice, politicile sociale sau de politica extern ale unui

sensurilepoliticiipublice


10/106

10

guvern. n acest caz, politicile descriu mai curnd domeniile activitatii si implicarii

guvernamentale.

2. Politicile ca expresie a scopului general sau a starii de fapt dorite .

ntr-un document al unui partid politic, sau n cel al unui guvern, termenul

politica e folosit pentru a indica scopul general (sau finalitatea) unei activitati

guvernamentale n general sau ntr-un anumit domeniu; de asemenea, el este folosit

pentru a descrie starea de fapt care va fi at insa odata cu realizarea scopului propus.

Daca studiem Strategia nationala de dezvoltare economica a Romniei pe termen

mediu, adoptata de catre Guvernul Romniei n martie 2000, avnd consensul tuturor

partidelor politice reprezentative, vom vedea ca acesta este sensul n care este folosit

termenul politici acolo.

3. Politicile ca propuneri specifice.

De multe ori, termenul e folosit pentru a descrie unele actiuni specifice pe care

organizatiile politice (grupuri de interese, partide, guvernul nsusi) ar dori sa le vada

realizate. Astfel de propuneri pot fi ad hoc, pot fi n mod necesar legate de alte

propuneri, sau pot constitui mijloacele pentru obtinerea unor scopuri mai generale ale

acestor organizatii. Spunem, de exemplu, ca primaria are o politica de sustinere a

scolilor, sau ca guvernul are o politica clara de sustinere a ntreprinderilor mici si

mijlocii etc.

4. Politicile ca decizii ale guvernului.De cele mai multe ori, cercetatorii se apleaca asupra analizei unor situatii

specifice: sunt celebre analize precum cea a lui Allison (1971) a crizei cubaneze din

1962; dupa cum se vorbeste de politica guvernului n cazul Bancorex sau F.N.I. sau

Sidex etc.

5. Politicile ca autorizare oficiala.

Atunci cnd se spune c guvernul are o politica n ce priveste o anumita problema, de

multe ori sustinerea se face n sensul ca exista legi votate n parlament sau o hotarre

a guvernului care ngaduie sau solicita derularea unei activitati. Sau, de asemenea, se

poate spune ca atunci cnd o anumita legislatie n domeniu a intrat n vigoare, politica

a fost deja implementat.

6. Politicile ca programe .

Mai putin familiar, se spune totusi uneori ca avem o politica a unei organizatii

guvernamentale atunci cnd aceasta are sau aplica un anumit program. Un program


11/106

11

implica existenta, ntr-o sfera de activitate guvernamentala definita si relativ

specifica, a unui pachet de masuri care cuprind: reglementari, organizare si resurse.

Astfel, putem vorbi despre un program privind bursele studentesti sau recalificarea

personalului disponibilizat dintr-un anumit domeniu etc.

Programele sunt privite de regula ca mijloace prin care guvernele ncearca sa

atinga niste scopuri mai generale.

7. Politicile ca produse.

n acest caz politicile sunt vazute ca ceea ce guvernul ofera, spre deosebire de

ceea ce a promis sau a autorizat prin intermediul legislatiei: livrarea de bunuri sau

servicii, aplicarea regulilor sau colectarea de taxe sau impozite. Forma acestor

produse difera de la o un domeniu al politicilor la altul, iar cteodata este dificil de

hotart care este produsul final al unei politici guvernamentale ntr-un anumit

domeniu. n cazul serviciilor de sanatate, de pilda, mai multe fonduri, un numar mai

mare de personal pregatit sau cresterea numarului de paturi sunt conditii necesare, dar

nu suficiente, pentru mbunatatirea serviciilor medicale; ele sunt nsa

altceva dect produsul dorit: cresterea starii de sanatate a populatiei (sunt cai sau

mijloace pentru a-l obtine).

8. Politicile ca rezultate.

Un alt mod de a privi politicile este din punctul de vedere al rezultatelor acestora,

adica ceea ce este practic obtinut. Abordarea politicilor din perspectiva rezultateloracestora ne poate ajuta sa evaluam daca scopul declarat al acelei politici este reflectat

n ceea ce se obtine efectiv n urma implementarii politicii.

9. Politicile ca teorii sau modele.

Toate politicile implica anumite presupozitii cu privire la ceea ce poate un guvern

sa faca si care sunt consecintele actiunilor sale. Aceste presupozitii sunt rareori

explicite, dar cu toate acestea politicile implica o teorie (sau un model) privind relatia

cauza-efect ntre fenomenele si procesele implicate, ori corelatiile semnificative

dintre ele. Una dintre sarcinile analistului politicilor este sa detecteze teoriile sau

modelele care sunt implicite n politici si sa le examineze n ceea ce priveste

consistenta interna sau validitatea presupozitiilor lor.

10. Politicile ca procese.

Politicile implica un proces care se ntinde pe o perioada lunga de timp. O politica

apare atunci ca exprimnd ntreaga miscare de schimbare ntr-un anumit domeniu.


12/106

12

Spunem: politica de restructurare a sectorului minier; sau politica de reforma a

educatiei etc.

Necesitatea politicii publice

Prin politicile publice, statul intervine n activitatea economica si sociala. El

modifica realitatea, ntr-o directie dorita. Interventia statului se poate grupa n doua

mari categorii:

1) prin politicile publice se intervine pentru a corecta actiunea pietei libere pentru c

piata are limitari, nempliniri, imperfectiuni;

2) prin politicile publice sunt promovate valorile acceptate social, de exemplu valorile

importante dintr-o societate democratica moderna (libertatea, egalitatea, dreptatea,

drepturile persoanelor).

4. Specificitatea politicilor publice

O analizatenta politicilor publice desprinde trei elemente specifice acestor

aciuni organizate, elemente ce sunt comune att participanilor ct i observatorilor

externi: coerena, ierarhia i instrumentalitatea.

Coerena se referla presupunerea ctoate prile aciunii se potrivesc unele

cu altele, cele formeazun ntreg organizat, un singur sistem, iar politica publicsedesfoardupmodul n care a fost proiectat i funcioneazacest sistem.

Ierarhia are n vedere faptul c o politic public reprezint o impunere a

autoritii n privina a ceea ce trebuie fcut ntr-un anumit domniu. Procesul unei

politici se refer la cursul aciunii care este hotrt n mod oficial. Aceasthotrre

poate proveni de la guvern, de la autoriti (centrale sau locale), ns n oricare

caz existun sistem nervos central care decide cursul aciunii i l comunicn jos.

Instrumentalitatea: o politicpublicpoate fi neleasdoar ca urmrire a unor

anumite scopuri. Din aceast perspectiv, organizarea public exist pentru a

identifica i a rezolva problemele. Aceste probleme pot fi definite foarte vag

(problema omajului, de exemplu) sau pot fi foarte specifice (problema locurilor de

munc pentru absolvenii seciei de tiine Politice), se pot modifica n funcie de

timp i de loc, scopurile pot fi mai mult sau mai pu in stabilite, nso politictrebuie

neleasn termeni de probleme i de soluii.

necesitateapoliticiipublice

elementelespecifice

ale politiciiublice


13/106


14/106

14

tiu cmsurile dure nu sunt cele mai eficiente (expertiz) nspoliticienii consider

celectoratul este favorabil unor astfel de msuri, votul acestora fiind mai important

dect dovezile tiinifice (autoritate). Astfel, politicile publice ncorporeaz o

continutensiune ntre aceste atribute.

BIBLIOGRAFIE SELECTIV

I. Tratate i monografii.

1. An Introduction in Public Policies, Brian W. Hogwood, Lewis A. Gunn, 2000

2. Analysing Public Policy, Peter John, London, 1998

3. Theories of Policy Process, P.A. Sabatier, H. Jenkins-Smith, 1999

4. From Policy to Practice, M. Rein, 1983

5. Public Policy Instruments, B.G. Peters, FKM van Nispen, 1998

6. An Introduction to the Theory and Practice of Policy Analyses, Elgar Edward,

7. 1995

8. The policy making process, Ch. Lindblom, 1968

9. Managing Policy Reform, Derick W. Brinkerhoff, Benjamin L. Crosby, 2002

10.Better Policy Making, A Guide to Regulatory Impact Assessment, Cabinet

Office,

11. Great Britain, 2002

12. Adrian Miroiu- Introducere in analiza politicilor publice Bucuresti 2001.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Indicai sensurile noiunii de politicpublic.


15/106


16/106

16

b. negativa

c. de indifereneta

RSPUNSURI LA NTREBRI1. a,b

2. a,b;


17/106

17

CAPITOLUL IIPARTICIPANII LA POLITICI PUBLICE


Cuprins

Conducatorii Consilierii Sustinatorii Inaltii functionari publici Stafful administrativ Partile interesate Specialistii Rolul specialistilor din administratia publica si al decidentilor

politici in procesul de formare al politicilor publice

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privindparticipantii la elaborarea procesului politicilor publice.

Obiective operaionale: Rolul fiecarui participant la pliticilepublice in procesul de formare al politicilor publice.

= 3 ore


18/106

18

CAPITOLUL IIPARTICIPANII LA POLITICI PUBLICE

Caracteristice unei politici publicePentru a identifica participanii trebuie s ne referim la elementele

caracteristice unei politici autoritatea, expertiza i ordinea fiecare dintre acestea

oferind o bazdiferitpentru participare.

Autoritatea - cea mai evident baz pentru a reclama un loc n procesul

politicilor publice este posesia autoritii legitime. Politicile sunt descrise ca fiind

munca autoritilor. Cine este aceastautoritate depinde de caz: poate fi o persoan

(ministru, secretar de stat, director) sau poate fi un organ colectiv (guvern, consiliu

director, etc). Participanii oficiali la procesul politic, cei care au autoritatea legalde

a se angaja n formarea politicilor, sunt guvernul, parlamentul i justiia.

Exist un curent puternic n literatura de specialitate care identific sursa

politicilor cu guvernul. O politic este ceea ce guvernul decide s fac sau s nu

fac , nsaceastimagine, devenitcomun, poate fi uneori suficient de ndeprtat

de realitate. De exemplu, industria produselor lactate este, n multe ri, subiectul

unor reglementri foarte stricte; ns controlul este realizat de unele organisme,nfiinate de guvern dar neaflate n subordinea acestuia, organisme ce cuprind

reprezentani ai fermierilor i ai celor din industria respectiv . Astfel de instituii

exist n multe domenii (sau profesii), activitatea fiind reglementat fr implicarea

executivului, descrierea hotrrilor unor astfel de organisme ca decizii ale

guvernului putnd fi neltoare.

Sigur c guvernul este instituia cea mai vizibil n procesul politic, aici

regsindu-se persoanele cele mai n msura s fac declaraii n privina politicilor

publice (primul ministru, membrii cabinetului). Munca executivului pare dominatde

luarea deciziilor, de elaborarea procedurilor de implementare. Pe de alt parte, este

destul de dificil de crezut comul politic aflat n fruntea unui minister este singurul

care direcioneaz politicile. El se afl n aceast poziie pentru o perioad relativ

scurtde timp (doi, trei ani), ntr-un domeniu n care poate nu are cuno tine foarte

profunde. El prezideaz un colectiv larg de funcionari publici care au mai multe

autoritatea


19/106

19

cunotine i mai mult experien. Conductorul politic are probabil cteva idei

generale despre direcia politicii publice, ns funcionarii ministerului au n mod

sigur mai multe idei, mai concrete, i au i simul aplicabilitii acestora. Deci, atunci

cnd vorbim de executiv ca actor n procesul politicilor publice, trebuie si includem

att pe liderii politici cti pe oficialii agen

iilor guvernamentale care lucreaz

sub

conducerea acestora.

Pentru unii, o politiceste mai mult dect o decizie a unor conductori, alei

sau numii, ea reprezint o expresie a legii. Astfel, legislativul devine actorul

principal n procesul politicilor publice. Aceast imagine este specific n special

pentru Statele Unite, unde separarea clar dintre executiv i legislativ a ncurajat

prerea caleii sunt cei care proiecteazpoliticile, iar guvernul nu face dect s le

pun n practic. n sistemele parlamentare, unde funcioneaz disciplina de partid,

este mult mai greu de prezentat parlamentarii ca fiind cei care proiecteazpoliticile.

ns, n acelai timp, dezbaterile din plenul sau din comisiile parlamentului ofer

oportuniti pentru criticarea sau justificarea anumitor politici.

A treia ramur a guvernrii, justiia, dei i neag orice rol care ar putea-o

lega de politicile publice, poate avea, n funcie de timp i de spaiu (de sistemul

politic) un rol semnificativ. n multe ri, n special federale, problemele politice

disputate i gsesc rezolvarea n tribunale (de exemplu decizii ale Curii Supreme ale

SUA n privina segregrii rasiale sau a avortului). Curile constituionale pot juca unrol important n blocarea unor acte normative care stau la baza unor politici. ns

tribunalele nu se bucurde aceeai legitimitate ca i liderii alei i au ca obiectiv doar

interpretarea legilor. n ultima perioad au aprut totui i alte posibiliti de a

influena o politic public prin intermediul unor canale judiciare: tribunalele de

specialitate n privina dreptului muncii, dreptului consumatorilor, imigraie, etc.

Expertiza

Politicile publice nu se refer doar la decizii luate de autoriti, ele au ca

obiectiv rezolvarea problemelor, iar posesia experizei ntr-un domeniu specific

constituie o altsurspentru participare.

Expertiza este specific unui anumit domeniu: sntate, protecie social,

transporturi, etc. Concentrarea specialitilor este modelat de designul instituional:

existministere sau departamente pentru sntate, pentru protecie socialsau pentru

expertiza


20/106

20

transporturi. Responsabilitatea pentru o politicdintr-un domeniu specific revine unui

grup de experi.

n afara specialitilor grupai ntr-un cadru instituional n interiorul

guvernului, exist i specialiti n afara sa, n special n universiti i n organizaii

profesionale. Legturile dintre speciali

tii din guvern n domeniul s

ntii, de

exemplu, cu universitarii din medicin, cu cei din organizaiile profesionale ale

medicilor, cu cei din ONG-uri i din companiile naionale sau internaionale cu profil

medical, sunt mai puternice dect legturile cu specialitii din guvern care lucreazn

alte domenii. Oamenii care sunt preocupai de un anumit domeniu al politicilor

publice posed cunotine de specialitate i ajung s i cunoasc pe cei care au

preocupri similare i cu care pot discuta probleme specifice, fie n cadrul unor

asociaii profesionale, fie n jurul unei publicaii deprofil. Astfel se formeazreelele

politice sau comunitile politice de specialitate .

Nu se poate spune nscpentru orice problemde politicpublicexistun

domeniu foarte clar delimitat al expertizei. Beivii pot fi un exemplu. Unii experi vor

spune c este o problem de sntate i vor discuta despre cum ar putea fi redus

nclinaia de a bea i despre cum se poate menine starea de sntate. Specialitii n

politici sociale vor fi preocupai de impactul alcoolismului asupra strii materiale a

beivului i a familiei sale, asupra posibilitilor de pierdere a locului de munc,

asupra violenei familiale. Ali experi ar putea s vad beia ca pe o problem deordine public: ea devine ntr-adevr o problem doar atunci cnd se manifest n

sfera public, iar preocuparea lor este reglementarea comportamentului public. i vor

fi unii specialiti care nu vor vedea nici o problemde politicpublic: de ce ar trebui

s existe un rspuns politic la faptul c unii oameni i satisfac, poate n exces,

plcerea de a bea?

Aceast exemplu arat nu doar c pot exista rspunsuri diferite la aceeai

problem, ci i faptul cnici mcar nu se poate afirma cu certitudine ceste vorba de

aceeai problem. Existena unui corp de experi reprezint o modalitate de a

recunoate problemele, ct i una de abordare a rezolvrii lor. Iar acest fapt nu este un

fenomen neutru. El are implicaii n alocarea resurselor. Dacbeia este privitca o

problemde sntate i de nclinaie genetic, atunci ar trebui s fie alocate resurse

pentru domeniile sntii i educaiei. Dac beia este vzut ca o problem de

ordine public, atunci ar fi mai potrivit acordarea de puteri sporite poliiei. Astfel,

O.N.G.


21/106

21

modul n care o problem este ncadrat este n strns legtur cu cine va avea

responsabilitatea pentru politica public respectiv i cu resursele ce vor fi alocate

pentru aceasta.

Ordinea

Politicile publice au ca obiectiv organizarea activit

ii n mod stabili

predictibil, pentru evitarea tensiunilor ce pot saparntre diferi actori sau grupuri.

n interiorul organizaiilor implicate, stabilirea ordinii este vzut, n general, ca o

problemde control: cum sse asigure faptul cpolitica proiectatla vrf este dusla

ndeplinire de ctre organizaie i cum s se evite att rigiditatea birocratic ct i

permisivitatea excesiv.

Nevoia de ordine este i mai evidentatunci cnd procesul politic este privit

transorganizaional. Cele mai multe probleme de politici publice depesc graniele

unei singure organizaii i este necesarimplicarea, ntr-un mod coerent, a mai multor

departamente. Predictibilitatea devine i mai dificilatunci cnd se iau n considerare

diviziunile dintre autoritile centrale i cele locale, diviziuni prevzute n constituie

sau doar n legi organice. Pentru ducerea la ndeplinre a unei anumite politici ar putea

fi necesar, de exemplu, cooperarea n domeniul sntii, proteciei mediului i

proteciei sociale; ns fiecare dintre aceste domenii ar putea fi de competena unui

organism diferit: sntatea de guvernul central, protecia mediului de o agenie

regional, iar protecia social de autoritile locale.Nu este surprinztor c o mare parte a activitilor de politici publice este

rezervat crerii i meninerii ordinii ntre diversitatea participanilor la proces. i

pare a fi ceva ce ine la fel de mult de decizie ct i de negociere. Iar negocierea este

preocupat mai puin de alternativele ntre care se poate opta i mai mult de baza

comunpe care se poate obine un acord. Acest proces se desfoarpe termen lung:

participanii lucreaz la rezolvarea unor probleme, ns apar alte probleme care

necesitmobilizarea resurselor i abilitilor pentru rezolvarea lor.

Una dintre consecinele acestui fenomen este apariia a ceea ce se numete

colectiviti politice (policy collectivities), definite ca grupuri relativ stabile de

indivizi, provenind dintr-un spectru larg de organizaii, care se aflmpreundatorit

interesului comun ntr-o problem de politic public . Aceste colectiviti politice

pot fi recunoscute n mod formal sau pot snu fie recunoscute n mod formal, nsele

joacun rol foarte important n procesul politicilor publice.

colectivitatilepolitice


22/106

22

Comitetele interdepartamentale reprezintuna dintre formele oficiale cele mai

uzitate n stabilirea legturilor ntre diferite agenii guvernamentale, ministere sau

departamente. Aceste organisme pot fi pemanente sau ad hoci asigurposibilitatea

ageniilor guvernamentale de a coopera ntre ele, dar i cadrul n care acestea pot

concura unele cu altele.

O altposibilitate oficialeste stabilirea unor grupuri consultative, care includ

nu doar funcionari publici ci i participani din afara guvernului din domeniul

afacerilor, a organizaiilor profesionale, din universiti. Aceste organisme ofer

participanilor oportunitatea de a descoperi n ce msurse pot sprijini reciproc ntr-o

anumitproblem. n plus, spre deosebire de comitetele interdepartamentale care pot

depi cu greu pemanenta lupt intern pentru resurse, aceste grupuri consultative

produc mai puine reacii negative, defensive.

Colectivitile politice nu trebuie s fie recunoscute formal pentru a avea un

rol semnificativ i chiar atunci cnd sunt recunoscute formal, nu nseamn c toi

actorii relevani au fost inclui n ele. Un exemplu de grup informal extrem de

puternic este aa numitul triunghi de fier. Termenul a fost folosit ca metofor

pentru a explica modul n care s-a desfurat politica industrial n SUA n timpul

rzboiului din Vietnam. Politicile nu erau creaia preedintelui sau a organismelor

regulatoare pe care acesta le-a numit, ci rezultau din interac iunea dintre agenia

guvernamental specificunui domeniu, asociaia industrial care ar fi trebuit s fiecontrolatde acestagenie i comitetul omolog al Congresului. Termenul sugereaz

puterea colectivitilor politice i relativa slbiciune a organismelor guvernamentale

n aciunea lor independent. Acestmetafora fost extinsprin utilizarea termenului

de subguvern, ns fenomenul este prezentat n aceeai termeni de putere: grupul

larg de participani ntr-o colectivitate politiceste cel care de fapt ar guverna.

Cea mai obinuitimagine a unei colectiviti politice este cea de comunitate.

Acest termen sugereazintimitatea i ncrederea: politcile sunt fcute de oameni care

se cunosc foarte bine i care au ncredere unii n alii. Aceasta nu n seamncnu pot

exista, ca n orice comunitate, ignorare reciproc, nenelegeri i conflicte, ns

aceast imagine subliniaz nevoia de nelegere reciproc necesar pentru aciunea

colectiv.

Am clarificat elementele care sunt implicate n activitatea de politicpublic,

nsacest fapt nu a dus la identificarea unor tipuri distincte de aciune, legate doar de


23/106

23

autoritate, doar de expertizsau doar de ordine. Aceasta doarece aceste elemente sunt

interconectate ntre ele: expertiza este mobilizatn serviciul ordinii (de exemplu, un

organism interorganizaional preocupat de poluarea unui ru cheam n ajutor

consultani tiinifici care sofere soluii acceptabile pentru toi), expertiza poate crea

autoritate (anunul unui prestigios colectiv de cercetare asupra consecin

elor

fumatului poate avea un impact mai mare dect un act legislativ), autoritatea poate

construi expertiz(crearea unei agenii guvernamentale pe o problemspecificpoate

ajuta la dezvoltarea unor colective de experi n domeniului respectiv). Clasificarea

anterioar ajut totui la ncadrarea participanilor la procesul politicilor publice n

cteva categorii largi: conductori, consilieri, susintori, nali funcionari publici,

staffadministrtiv, pri interesate ispecialiti.

1. Conductorii

Unii indivizi participla crearea politicilor publice n virtutea poziiei pe care

o ocupcadrul guvernrii. Ei pot fi alei ntr-o funcie legislativ sau executivsau

pot fi numii ntr-o anumit funcie de ctre cineva ales. n orice caz, ei dein acea

poziie datorit suportului public i o pot pierde odat cu acesta. Se spune despre

ctigtorii alegerilor c au un mandat de a implementa politicile propuse n

campania electoral. Aceasta impune un tip de activitate: exercitarea autoritii

funciei pentru a impune un anumit curs al aciunii, poate chiar mpotriva

mecanismului guvernamental, reticent la aceast orientare. Liderii vor fi activi nprezentarea politicii i vor cuta confirmarea faptului c aceasta este dus la

ndeplinire. Ei vor fi monitorizai de ctre pres, care este intersatde performana

guvernamental, mai ales prin comparaie cu promisiunile electorale.

n mod evident, acesta este un model idealizat: exist i alte fore ce

modeleazcomportamentul liderilor. Platforma electoraleste alctuit la un anumit

moment; este posibil ca situaia s se modifice ntre timp, saparnoi probleme. n

orice caz, o platform electoral este scris n termeni suficient de vagi pentru a

atrage ct mai muli alegtori i a ndeprta ct mai puini cu putin.

n plus, un lider ales sau numit va deveni responsabil att pentru continuarea

programului organismului guvernamental ct i pentru respectarea promisiunilor

electorale. El va cuta meninerea suportului, raportndu-se att la alegerile anterioare

i la cele viitoare, ct i la lupta constantcare se dn interiorul conducerii.

liderii


24/106

24

La aceast tensiune ntre program i proces, liderii vor rspunde n mod

diferit. Unii se vor raporta la programul avut nainte de ocuparea postului. Al ii vor fi

mai interesai de proces i de imaginea din opinia public. Nici un lider nu poate

ignora complet aceste dou aspecte, ns ei vor rspunde diferit, funcie de propria

experien

i de caracteristicile personale.

2. Consilierii

n practica guvernamental occidental din ultimul timp s-a produs o

importantschimbare prin rolul tot mai mare pe care l joacpersoanele care i ajut

pe lideri (minitri, parlamentari, etc). Aceti consilieri sunt recrutai pentru a colabora

personal cu liderul, cteodatchiar pe baz temporar, i se pot atepta si piard

slujba dacliderul se schimbsau dacacesta i pierde ncrederea n ei.

Consilierii pot proveni din domenii diferite. Unii pot fi recruta i pe baza

cunotinelor lor de specialitate i sunt folosii ca o sursalternativde expertiz n

afara departamentului. Alii pot proveni de la grupurile de presiune i sunt utilizai

tocmai pentru a menine relaii bune cu diferitele interese organizate. Consilierii, dei

interesai n mod deosebit de realizarea programului liderului, nu sunt persoane

izolate, care i ofer opinia lor de experi din cnd n cnd. Cea mai buncale de

susinere a programului este implicarea n proces, i ei ncearcsse asigure de faptul

c aciunile altor participani nu au un impact negativ asupra liderului pe care l

consiliaz.3. Susintorii

De multe ori cnd se vorbete despre politicile publice se vorbete mai ales

despre lideri i se uit importana susintorilor acestora (de exemplu membrii unui

grup parlamentar, membrii unui partid). Suportul continuu oferit de adepi este vital

pentru lideri, iar acest suport poate fi retras la un moment dat. Luai n mod

individual, susintorii ar putea safirme c rolul lor este absolut minor n procesul

politic, ns luai n colectiv ei reprezint o puternic for negativ (nu n sens

axiologic). Dac susintorii sunt suficient de hotri ei pot cere liderului, n

interiorul partidului, smodifice sau sretrago politicpublicimpopular. n acest

mod, ei acioneazn mod colectiv, stabilind limitele aciunii liderului, care trebuie s

se ntrebe mereu daceste cineva care l urmeaz.


25/106

25

4. nal ii funcionari publici

Prin acest termen se nelege colectivul de funcionari publici aflat la vrful

organizaiei pe care liderul o conduce. n mod tradiional acetia au fost vzui ca un

nivel distinct i subordonat nivelului unde sunt decise politicile publice: direc ia

acestora este hotrt

de lideri

i implementat

de executan

i. Acest model al

procesului guvernamental este mai mult unul normativ dect unul empiric: el

stabilete cum ar trebui s fie relaiile dintre minitrii i nalii funcionari din

administraie i nu descrie relaiile existente de fapt. Noile modele ale

managementului public au nlocuit aceastimagine cu una, poate la fel de normativ,

n care nalii funcionari publici planificdirecia activitii organizaionale i nu mai

ateaptindicaii din partea liderului politic ales sau numit n funcie. Este de ateptat

ca aceti manageri saibun rol activ n dezvoltarea politicilor. Ei pot realiza acest

lucru prin pregtirea unor declaraii referitoare la anumite politici publice, prin care

prezintactivitatea departamentului, iar inteniile lor sunt supuse aprobrii liderului.

5. Stafful administrativ

O mare parte a muncii n construirea unei politici publice const n stabilirea

i meninerea unor relaii de colaborare ntre diferite organizaii sau ntre diferite

departamente ale aceleiai organizaii, sarcince revine n general nivelului mediu al

funcionarilor publici. Aceti funcionari sunt n postura de a considera c cel mai

important atribut al cuiva care lucreazla implementarea unei politici publice nu estenici expertiza i nici autoritatea, ci rbdarea. Ei consumfoarte mult timp ncercnd

s facactivitile participanilor compatibile unele cu altele, n situaia cnd exist

mai multe autoriti care opereaz i nu este nici un acord prealabil asupra celei mai

bune soluii.

Acest fapt implicun grad ridicat de interaciune ntre prile interesate, de la

convorbiri telefonice i discuii semioficiale, la ntlniri publice i negocieri formale.

Cadrul acestor interaciuni poate fi n comitete permanente, n comitete ad hocsau n

interiorul unui proces oficial de consultare a prilor interesate. Obiectul acestei

activiti este de a comunica celorlali participani perspectiva propriei organizaii, de

a nelege perspectiva lor, de a identifica punctele de conflict i de a cuta obinerea

unui acord. Din aceastperspectiv, a construi o politic public aduce mai mult a

diplomaie dect a arhitectur.

noulmanagement

public


26/106

26

Identificarea i compararea soluiilor alternative are o importandeosebitn

procesul politicilor publice. Pentru stafful administrativ, ns, aceast analiz nu

constituie ceva esenial. Ea este util pentru clarificarea scopurilor organizaiei i

poate asigura informaii utile n procesul de negociere i n cel continuu de

implementare.

6. Prile interesate

n fiecare domeniu al politicilor publice vor fi un numr de indivizi, care dei

nu sunt oficialiti, sunt bine cunoscui ca reprezentani ai unor interese. n cadrul

procesului politicilor publice exist tendina de a atrage grupurile de interes ntr-un

cadru formal. Oficialitile oferrecunoatere grupurilor reprezentative, asigurndu-i

astfel clientela politic.

Reprezentanii grupurilor de interes doresc, n general, sse afle n interiorul

guvernrii ns, odat ajuni acolo se afl n faa unei tensiuni ntre susinere

exclusiva punctului de vedere al grupului i posibila implicare n procesul politic.

Acest fenomen este comun oricror negocieri ntre reprezentani. n cazul politicilor

publice mai intervine ns i factorul timp. Iniial, reprezentarea va fi fcut de

amatori entuziati. Cu timpul ea va deveni instituionalizat i profesionist, prin

angajarea de experi. Guvernele faciliteazacest proces, prin ncurajarea crerii unor

organizaii ct mai cuprinztoare, cu un nivel ct mai ridicat de competen. Apareastfel o potenial surs de conflict n interiorul grupurilor de interes: ntre

autenticitate i eficacitate. Doar membrii grupului pot spune care sunt interesele lor,

nsangajarea de experi le va asigura o poziie mult mai eficientn politica public.

7. Speciali tii

n procesul politicilor publice sunt participani al cror rol este determinat nu

att de poziia politicsau administrativct de cunotinele de specialitate pe care le

au. Aceti participani, specialitii, au un rol important n modelarea dezbaterii: ce

este privit ca normal, care este problema, ce posibile rspunsuri exist la aceast

problem.

Preocuparea cercetatorilor, n special a celor din universitati, a crescut pentru

studiul politicilor publice ( n cazul multor cercetatori din stiintele politice si

grupurilede interes


27/106

27

administrative, ideea de a aplica teoriile formulate n rezolvarea problemelor

sociale nu numai a celor economice a motivat n mare masura ncercarea lor de a

gasi punti ntre stiinta si guvernare, ntre cunoastere si practica).

Acest interes nu s-a manifestat ca un proces lin, dar nici nu a existat o explozie a

cercetarilor de acest tip. (n anii '80 importana speciali

tilor a capatat o identitate

bine definita prin dezvoltarea programelor de studii n special de master, prin

publicarea de studii de specialitate n reviste dedicate acestor teme sau a unor

manuale, prin formularea tipurilor principale de abordari teoretice).

Rolul acestor specialiti reiese din trsturile definitorii ale politicilor publice:

-este multidisciplinara: aplica metode si cunostinte din domenii diferite, precum

studiul institutiilor politice, stiintele economice, teoria organizatiilor, drept,

administratie, statistica etc.;

-este orientata spre rezolvarea de probleme: ea nu are ntodeauna un caracter pur

academic, ci se orienteaza spre problemele lumii reale, cautnd solutii acestora;

n domeniul politicii agricole, de exemplu, specialitii sunt universitarii din

domeniul agronomiei, biologiei, economiei agrare, experi pe probleme de agricultur

care lucreaz pentru bnci, pentru organisme profesionale sau pentru firme de

consultan, ziaritii presei de specialitate.

Aceti specialiti pot s nu aib o poziie oficial n procesul politicilor

publice, nscontribuia lor poate fi foarte importantpe termen mediu sau lung.

Rolul specialistilor din administratia publica si al decidentilor politici in

procesul de formulare a politicilor publice

Aceasta directie de actiune are ca obiectiv sublinierea rolurilor specifice pe care le

au decidentii politici si respectiv, specialistii din administratia publica (functionari

publici sau personal contractual), in cadrul procesului de formulare a politicilor

publice.

Pentru a incuraja derularea unui proces eficient de formulare a politicilor publice

este extrem de important sa se defineasca in mod clar rolurile tuturor actorilor

implicati si sa existe o buna colaborare intre acestia. Delimitarea intre conceptele

politice si cele privind politicile publice trebuie sa fie clar definita. Desi in literatura

de specialitate exista o multitudine de definitii si abordari diferite ale conceptelor de

contributiaspecialistilorla politicile

publice


28/106

28

politica si politica publica, in sensul prezentei strategii, pentru a delimita clar cele

doua notiuni, prezentam urmatoarele definitii:

Politica, intr-o societate democratica, reprezinta un set complex de reguli si

proceduri care asigura reprezentarea legala si armonizarea intereselor prin

mecanismele democratiei reprezentative. Principalii actori ai procesului politic sunt

partidele politice si politicienii, membrii alesi ai Parlamentului si ai administratiilor

locale.

Politica publica reprezinta un alt set de reguli si proceduri aplicate de catre nivelul

executiv al administratiei publice pentru a asigura realizarea obiectivelor si

prioritatilor convenite la nivel politic si pentru a permite dezvoltarea necesara a

tuturor sectoarelor importante din viata societatii.

Linia de delimitare dintre politica si politici publice este reprezentata prin

acordarea mandatului de luare a deciziilor care este asigurat prin procesul de alegeri

si mecanismul de distribuire a puterii. Procesul de luare a deciziilor - hotararilor

politice sunt prerogativul nivelului politic, deoarece numai politicienii alesi sunt

mandatati de catre societate sa ia decizii si sa fie responsabili din punct de vedere

politic pentru deciziile luate.

Elaborarea politicilor publice este un serviciu tehnic si profesional, furnizat de

functionarii publici pentru a asigura o argumentare si fundamentare completa si

structurata a tuturor informatiilor privind variantele si deciziile posibile. Politicapublica poate si trebuie sa fie vazuta ca un instrument obiectiv care ii ajuta pe

politicieni sa atinga acele scopuri si obiective explicite. Din acest motiv, analiza

politicii publice este de competenta functionarilor publici care trebuie sa detina

cunostinte si abilitati speciale/profesionale in acest domeniu.

In regulamentele aflate in vigoare exista cateva deficiente si confuzii in ceea ce

priveste rolurile nivelului politic si a celui profesional al administratiei:

1. Exista confuzii in ceea ce priveste rolul functionarilor publici de la nivelul

guvernamental in procesul de luare a deciziei privind diferitele tipuri de documente

de politici publice. Strategiile, programele si memorandumurile sunt aprobate de

Guvern. In cazul propunerilor de politici publice, deciziile privind optiunile de

politica publica nu sunt luate de catre Guvern, ci de catre specialisti in administratia

publica.

confuziiin ceea cepriveste

roluladministratiei


29/106

29

2. Definirea competentelor inaltilor specialisti in administratia publica din

ministerele de linie - secretarul general, ale carui competente nu includ

responsabilitatea privind elaborarea politicii publice in domeniile mandatului

ministerului in cauza. Competenta de elaborare a politicii publice se gaseste la nivelul

secretarilor de stat, care sunt numiti in functie pe criterii politice. Avand in vedere

aceasta situatie, precum si numarul secretarilor de stat din cadrul ministerelor (pana la

5-8 secretari de stat intr-un minister), apare problema legata de coordonarea

procesului de formulare a politicilor publice.

Pentru a solutiona problemele mentionate anterior, se propune:

1. Definirea clara a competentei privind procesul politic de luare a deciziilor la

nivel guvernamental. Toate documentele de politici publice ale Guvernului trebuie sa

fie aprobate in sedintele Guvernului.

2. Rolurile persoanelor responsabile din punct de vedere politic si al inaltilor

specialisti in administratia publica profesionisti in procesul de formulare a politicilor

publice trebuie sa fie clar delimitat.

In acest sens, apare ca necesar reformularea/reformarea functiilor/competentelor

pozitiei de secretar general al ministerului, prin definirea acestuia ca principalul

oficial responsabil de elaborarea politicilor publice si de coordonarea in cadrul

ministerului de linie. Astfel, secretarul general va fi cel mai inalt functionar public de

la nivelul ministerului care coordoneaza din punct de vedere tehnic/administrativactivitatea de elaborare a politicilor publice.

3. Pentru intarirea capacitatii specialistilor din administratia publica centrala,

cresterea nivelului de competente, cunostinte si abilitati ale acestora in ceea ce

priveste analiza politicilor publice se impune elaborarea si organizarea unor sesiuni

de formare privind procesul de formulare a politicilor publice si metodologia

aferenta. Organizarea sesiunilor de formare se va face, in principal, de Institutul

National de Administratie si va implica atat experti romani cat si straini.

De asemenea, UPP din SGG va evalua periodic modul in care ministerele de linie

elaboreaza politicile publice, identificand necesitatile de training si va colabora atat

cu Institutul National de Administratie cat si cu alte institutii/organizatii pentru

acordarea suportului metodologic si organizarea sesiunilor de formare profesionala in

acest domeniu.


30/106

30

BIBLIOGRAFIE SELECTIV

I. Tratate i monografii.

1. An Introduction in Public Policies, Brian W. Hogwood, Lewis A. Gunn, 2000

2. Analysing Public Policy, Peter John, London, 1998

3. Theories of Policy Process, P.A. Sabatier, H. Jenkins-Smith, 1999

4. From Policy to Practice, M. Rein, 1983

5. Public Policy Instruments, B.G. Peters, FKM van Nispen, 1998

6. An Introduction to the Theory and Practice of Policy Analyses, Elgar Edward,

7. 1995

8. The policy making process, Ch. Lindblom, 19689. Managing Policy Reform, Derick W. Brinkerhoff, Benjamin L. Crosby, 2002

10.Better Policy Making, A Guide to Regulatory Impact Assessment, Cabinet

Office,

11. Great Britain, 2002


31/106

31

TEST DE AUTOEVALUARE

Rolul specialitilor n politica public

TEMDE REFLECIE

Aprofundarea rolului fiecarui participant la politicile publice si in

special al specialistilor din administratia publica..

MODELE DE NTREBRI

ntrebrile vor fi tip gril, cu cel puin un rspuns fiecare ntrebare.

1.Care este rolul specialistilor in elaborarea unei politici publice?


32/106

32

2.Sunt participanti la politici publicea. partile interesateb. inaltii functionari publicic. comerciantii

d. consumatorii

RSPUNSURI LA NTREBRI1. Spcialistii aplica metode si cunostinte din domenii diferite, precum studiul

institutiilor politice, stiintele economice, teoria organizatiilor, drept, administratie,

statistica Activitatea loreste orientata spre rezolvarea de probleme: ea nu are

ntodeauna un caracter pur academic, ci se orienteaza spre problemele lumii reale,

cautnd solutii acestora;

2.a,b.


33/106

33

CAPITOLUL IIIETAPELE POLITICILOR PUBLICE


Cuprins

Stabilirea agendei Definirea problemei Identificarea alternativelor si alegerea solutiilor Implementarea politicilor publice Monitorizarea si evaluarea politicilor publice

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind etapeleprocesului de elaborare al politicilor publice.

Obiective operaionale: Cunoaterea condiiilor specificefiecarei etapa de elaborare a politicilor publice.

= 3 ore


34/106

34

CAPITOLUL IIIETAPELE POLITICILOR PUBLICE

Procesul politicilor publice include urmatoarele etape:

1. Stabilirea agendei

n aceasta etapa diferite probleme ajung n atentia factorilor de decizie. Actorii

politici decid problemele care vor intra pe agenda politica.

2. Definirea problemei

Dupa ce problema este identificata si face obiectul atentiei factorilor de decizie sunt

identificate scopuri si obiective menite sa conduca la rezolvarea acesteia.

3. Identificare alternativelor si alegerea solutiein aceasta etapa sunt identificate mai multe posibile solutii. Acestea sunt evaluate n

functie de anumite criterii si, eventual, pe baza unor analize, urmnd sa fie aleasa

solutia cea mai potrivita pentru problema de politici publice.

4. Implementarea politicii

Implementarea presupune dezvoltarea unui plan de actiuni si punerea acestuia n

aplicare.

5. Monitorizarea si evaluarea politicilor publice

Rolul acestor activitati este acela de a determina eficienta si eficacitatea unei politici

precum si acela de a o ajusta n functie de evolutia implementarii si rezultatele

intermediare.

Figura 1. Ciclul politicilor publice

Identificarea alternativelori alegerea soluiei

Implementareapoliticilor

Monitorizarea ievaluarea politicilor

publice

Definireaproblemei

Stabilirea agendei

ciclul politicilorpublice


35/106

35

Acest circuit reprezinta un model teoretic. Nu toate politicile parcurg in realitate toate

etapele descrise mai sus. De asemenea, trebuie tinut cont de faptul ca exista un flux

permanent de probleme. De multe ori se ntmpla ca n decursul etapei de

implementare sa fie identificate noi probleme care vor fi ulterior supuse ntregului

circuit sau se ntmpla ca dupa etapa evaluarii o parte dintre etape sa fie reluate

folosindu-se alte metode de atingere a rezultatelor prevazute initial. Cu toate acestea,

parcurgerea tuturor etapelor prevazute se poate dovedi de folos mai ales n cazul

politicilor de amploare, a problemelor complexe care presupun analize mai

amanuntite.

Stabilirea agendei se refera la modul n care problemele devin o prioritate

pentru autoritati.

Cine stabileste agenda?

Perspectiva pluralista presupune ca procesul de luare a deciziilor de catre

guverne este mpartit n mai multe arene distincte si cei care au putere ntr-una din

aceste arene nu au, in mod necesar, aceasta putere si n cadrul celorlalte. Aceasta

perspectiva presupune ca procesul de luare a deciziilor este cumva similar cu piata si

regulile ei, existnd un numar de interese aflate n competitie pentru putere si

influenta chiar si n cadrul unei singure arene. Acest tip de abordare se ntlneste n

special n Statele Unite ale Americii.ps

Conform pluralismului, politicile publice sunt rezultatul luptei dintre grupuri.Pluralismul are ca fundament ideea c interaciunea i lupta dintre grupuri

constituie un fapt fundamental al vieii politice. Un grup este o colecie de indivizi,

care pe baza unor atitudini sau interese comune, pot avea revendicri de la alte

grupuri. El devine grup politic, de interes, atunci cnd aceste revendicri sunt fcute

prin intermediul sau asupra instituiilor de guvernmnt. Se consider c individul

poate avea importann politicdoar ca participant ntr-un grup sau ca reprezentant

al acestuia. Doar prin intermediul grupurilor indivizii ncearc s-i asigure

preferinele politice.

Un concept principal n teoria grupurilor este acela de acces. Pentru a avea

influen i pentru a fi capabil smodifice deciziile guvernamentale, un grup trebuie

s aib acces sau s aib oportunitatea de a-i prezenta punctele de vedere n faa

celor care au puterea de decizie. Accesul poate fi rezultatul organizrii grupului,

statutului de care se bucur, a unei bune conduceri sau a resurselor pe care le posed


36/106

36

(de exemplu contribuiile bneti pentru campaniile electorale). Activitatea de lobby

poate fi neleasca un efort de a produce o cale de acces ctre oficiali prin crearea

unui sentiment de obligaie a acestora fade grupul respectiv.

Prin natura lucrurilor, unele grupuri vor avea mai multe resurse dect altele

(bani, informaii, expertiz

)

i deci vor avea

i un acces sporit. Politicile publice de la

un moment dat vor reflecta interesele grupurilor dominante. n msura n care

grupurile pierd sau ctig putere i influen, politicile publice se vor modifica n

favoarea celor cu influensporit.

Teoria grupurilor se concentreaz pe unul dintre cele mai importante i

dinamice elemente n formarea politicilor, n special n societile pluraliste, nspare

ssupraaprecieze independena i rolul creativ pe care oficialii l pot juca n procesul

politic. O altinsuficiena teoriei grupurilor este aceea cn realitate muli oameni

(de exemplu cei sraci sau dezavantajai) i multe interese (cum ar fi cele difuze

privind frumuseile naturale sau justiia social) sunt fie nereprezentai, fie puin

reprezentai n lupta dintre grupuri. n plus, din punct de vedere metodologic,

ncercarea de a explica politicile publice doar n termenii intereselor i a luptei dintre

grupuri este neltoare i ineficient. Astfel se pot neglija muli ali factori, care pot

afecta i ei politicile publice, cum ar fi instituiile sau ideologia.

Perspectiva elitista presupune existenta unei elite care domina procesul de

luare a deciziilor n domeniul politicilor publice. Cu alte cuvinte, aceleasi intereseexistente n societate cstiga n mod constant. Potrivit acestei perspective agenda

nureprezinta o competitie ntre grupuri cu o putere relativ egala ci mai degraba

folosirea sistematica a puterii elitelor pentru a decide care probleme vor fi luate n

considerare de catre sistemul politic.

Privite din perspectiva teoriei elitei, politicile publice pot fi considerate ca

reflectnd valorile i preferinele elitei guvernamentale. Principalul argument al

elitismului este acela c o politic public nu este determinat de cererile i de

aciunile maselor ci de cele ale elitei conductoare, ale crei preferine sunt

concretizate de ctre oficialii publici i ageniile guvernamentale.

Thomas Dye i Harmon Zeigler prezintteoria elitei pe scurt:

- Societatea este mpritntre cei puini care au putere i cei muli care nu au. Doar

un numr mic de persoane alocvalori n societate; masele nu decid politici publice.

eliteleprocesuluipoliticilor

publice


37/106

37

- Cei puini care guverneaznu sunt tipici pentru masele care sunt guvernate. Elitele

provin ntr-un numr disproporionat din straturile superioare din punct de vedere

socioeconomic ale societii.

- Micarea nonelitelor ctre elite trebuie sfie nceat i continu, pentru a menine

stabilitateai a evita revolu

ia. Doar nonelitele care au acceptat consensul elitei pot

fi admise n cercurile guvernante.

- Elitele mprtesc aceleai valori ale sistemului social i n ceea ce privete

conservarea acestuia.

- Politicile publice nu reflect cererile maselor ci, mai curnd, valorile elitei.

Schimbrile n politicile publice vor fi mai degrab incrementale, treptate, dect

revoluionare.

- Elitele active sunt puin afectate de ctre masele apatice.Elitele influeneazmasele

mai mult dect influeneaz masele elitele. Astfel prezentat, elitismul reprezint o

teorie provocatoare asupra formrii politicilor publice. Politicile sunt produsul

elitelor, reflectnd valorile lor i servind scopurilor acestora, unele dintre aceste

politici putnd totui sconstea n asigurarea bunstrii maselor.

Teoria elitei concentreaz atenia asupra rolului conducerii n formarea

politicilor i asupra realitii c, n orice sistem politic, cei puini i guverneazpe cei

muli. Totui, este destul de greu de dovedit c doar elitele determin politicile

publice, fiind puin influenate de ctre mase. S-ar putea ca aceast teorie s fie maiutil pentru analiz n anumite sisteme politice i mai puin n altele, cum ar fi

democraiile pluraliste occidentale.

Perspectiva tehnocrata presupune ca sursa problemelor care intra pe agenda

politica nu o reprezinta mediul grupurilor de interese ci autoritatea publica n sine.

Conform acestei perspective rolul principal revine elitelor specializate din cadrul

institutiilor guvernamentale. Competitia se desfasoara, prin urmare, n interiorul

guvernului, ntre diferite agentii guvernamentale iar obiectul sau l reprezinta

promovarea unor pachete de legi sau bugetul si de aceea politicile ajung sa se situeze

destul de departe de problemele reale ale societatii.

n prezent principalele surse ale agendei politice din Romnia sunt:

- UE (toate politicile legate de acquis-ul comunitar)

-Societate (ex: rapirea n Irak a celor 3 jurnalisti a determinat Ministerul Apararii


38/106

38

sa dezvolte programe de training pentru ziaristii care vor sa mearga n zonele

de conflict)

-Guvernul nsusi (Ministerul Sanatatii de exemplu ncearca sa rezolve

problema ineficientei si a resurselor financiare insuficiente dezvoltnd o

politica de privatizare a spitalelor ca alternativa pentru sistemul existent)

Definirea problemei

1. Identificarea problemei

Definirea problemei reprezinta cea mai importanta etapa din cadrul ciclului

politicilor publice deoarece daca problema nu este bine definita sunt putine sanse ca

ea sa fie bine rezolvata. Tipul de politica ce va fi conceputa depinde mult de natura

problemei, daca ea e interna sau externa, daca e vorba de o situatie noua sau de

consecinta unei alte politici, daca problema este de amploare sau mai limitata, etc.

O problema de politici publicepoate fi definita ca o situatie sau o circumstanta

care determina o stare de insatisfactie si care solicita n mod necesar interventia

guvernamentala. Ex: poluarea, aglomeratia din nchisori, traficul, morbiditatea, etc.

Nu orice problema devine obiectul unei politici publice. Acest lucru se ntmpla n

urmatoarele conditii:

-O situatie devine o problema cnd este privita ca atare, cnd este formulata siprezentata astfel autoritatilor. Acest lucru se ntmpla frecvent n cazul propunerilor

prezentate parlamentarilor

- O situatie devine o problema si atunci cnd se identifica cu un anumit domeniu al

actiunii guvernamentale, iar acest lucru face ca o solutie sa fie mai usor de identificat

dect n alte cazuri.

Aron Wildavsky1afirma ca autoritatile au tendinta ca mai degraba sa ignore o

problema daca aceasta nu vine si cu o solutie. Dezastrele naturale nu pot fi

considerate probleme datorita impredictibilitatii lor dar pagubele provocate de acestea

pot fi asimilate problemelor de politici publice si trebuie sa fie abordate cu

ajutorul unor programe de politici publice.

Problemele nu sunt ntotdeauna identificate de catre grupurile direct afectate sau

implicate. n perioada anilor 60 n SUA saracia a facut obiectul unui program de

sursele agendeipolitice


39/106

39

politici publice si administratia Johnson a nceput un razboi ca reactie la presiunile

exercitate de presa si alti oficiali si nu ca rezultat al plngerilor naintate de oamenii

saraci.

n acelasi timp, nu toate problemele sunt foarte bine structurate. Ele reprezinta de

cele mai multe ori insatisfactii, griji, frustrari. Este de aceea foarte important ca

problema sa fie verificata si definirea ei sa aiba la baza date statistice si alte tipuri de

analize astfel nct componentele sale sa poata fi identificate separat si problema mai

usor rezolvata astfel. Este de asemenea important sa se stabileasca fapte si consecinte

n cazul actiunilor ce vor fi ntreprinse pentru rezolvarea problemelor respective.

Principalele ntrebari care necesita raspuns astfel nct problema sa fie ct

mai bine definita sunt:

- Problema este reala?

-Ce a generat existenta acestei probleme?

-Care sunt dimensiunile si diferitele aspecte ale problemei?

-Care sunt consecintele n cazul n care problema nu este abordata n nici un fel?

-Cine este afectat de problema? Care sunt interesele fiecarei parti implicate?

2. Stabilirea scopului si obiectivelor politicii

Dupa ce exista suficiente informatii despre problema de politici publice urmatorul pas

este de a stabili scopul si obiectivele politicii menite sa o rezolve. Ce anume seconsidera ca trebuie schimbat n situatia actuala astfel nct lucrurile sa se

mbunatateasca considerabil, eventual problema sa fie rezolvata?

Scopul politicii reprezinta o descriere generala si abstracta cu privire la

calitatile dorite n conditia umana si n mediul social.

Exemple de scopuri:

-Scopul unui program pentru copii abuzati este acela de a opri abuzurile

mpotriva copiilor prea tineri pentru a se putea apara

-Scopul unei parti a Programului de Securitate Sociala (Old Age and Survivors

Insurance (OASI) este acela de a asigura conditiile necesare pentru ca cetatenii sa

aiba venituri suficiente atunci cnd nu mai pot munci.

Obiectivele unei politici reprezinta modalitati specifice si operationale de a

atinge scopul propus.

Exemple de obiective:

problemeleaparute in

cadrulpoliticilorublice

scopul politiciipublice


40/106

40

- Cresterea pedepsei pentru persoanele gasite vinovate de abuz mpotriva copiilor

-Construirea a nca 5 adaposturi pentru femeile victime ale violentei domestice pna

n 2006

-Cresterea exportului de gru cu 10% pna n 2007

Diferenta dintre scopuri si obiective

-Este foarte important sa ntelegem ca atunci cnd descriem scopul unei politici

descriem locul unde vrem sa ajungem n timp ce atunci cnd descriem obiectivele

descriem modalitatile prin care ajungem n locul respectiv.

-Scopurile sunt generale si abstracte n timp ce obiectivele sunt specifice si concrete

-Scopurile si obiectivele au meniri diferite:

Obiectivele sunt esentiale pentru ca stabilesc rezultatul operational catre care se

ndreapta politica respectiva. Presupune luarea unor decizii despre detalii, probleme

zilnice cum ar fi stabilirea unor cheltuieli, angajari, etc.

Deasemenea programele nu pot fi evaluate din punctul de vedere al eficacitatii daca

nu exista realizari partiale concrete si masurabile.

Un rol important al rolului programelor este acela de a stabili o legatura ntre

actiunile concrete descrise mai sus si sursele de documentare constnd n legislatie,

decizii de natura juridica, etc.

n functie de dimensiunea unei politici pentru fiecare obiectiv pot fi descrisesubobiective.

3. Analiza stakeholderilor

Stakeholder un individ sau un grup care poate influenta o anumita politica

sau care este afectat de aceasta.

De ce avem nevoie de o analiza a stakeholderilor?

-Este bine sa cunoastem toti actorii implicati si sa ncercam sa stabilim posibilul

impact si n functie de acestia

-Este bine sa stim cine ne poate ajuta si cine ar putea afecta implementarea

unei politici

-Diferiti stakeholderi ne pot ajuta sa identificam solutii pentru o problema si, de

asemenea, trebuie sa fie consultati cu privire la solutiile ce vor fi adoptate.

rolul scopurilor siobiectivelor


41/106

41

Criteriipentru stabilirea impactului/relevantei unui stakeholder:

1. Daca un actor sau un grup se afla n pozitia de a dauna sau slabi puterea

factorilor de decizie n implementarea unei politici. Ex: producatorii industriali,

n special n statele aflate n curs de dezvoltare se opun n mod frecvent reformelor

care favorizeaza o economie ndreptata mai mult spre export. Daca stakeholderii au

putere economica au, n general, posibilitatea de a influenta politicile adoptate.

2. Daca prezenta stakeholderilor nseamna un beneficiu net sau are posibilitatea

de a ntari implementarea unei politici. Ex: daca un grup pune la dispozitie resurse

care faciliteaza intrarea pe o noua piata, atunci ar trebui luat n considerare.

3. Daca un grup are puterea de a influenta directia sau activitatile organizatiei care

trebuie sa implementeze politica respectiva. Consumatorii sunt stakeholderi

importanti pentru toate politicile care au legatura cu furnizarea de servicii.

Analiza stakeholderilor se axeaza pe doua elemente importante:

-Interesul pe care l manifesta n anumite politici publice

-Cantitatea si tipul de resurse pe care le pot mobiliza astfel nct sa influenteze

rezultatele unei anumite politici.

Analiza stakeholderilor este utila att n etapa de formulare a politicilor ct si n cea

de implementare. n decursul etapei de formulare analiza permite conceperea

politicilor astfel nct adoptarea si implementarea sa se petreaca n conditii ct mai

bune si fara contestari ulterioare. n decursul etapei de implementare analizafaciliteaza implicarea fiecarui grup n functie de contributiile pe care le pot aduce

punerii n aplicare a politicii.

Matricea stakeholderilor

Matricea prevede mijloace de estimare a importantei si impactului potential al

diferitelor grupuri de interese ntr-o anumita problema de politici publice. Principalii

factori care sunt luati n considerare sunt:

-Grupurile de interese

-Tipul si nivelul resurselor pe care le poseda

-Capacitatea de a mobiliza aceste resurse

-Pozitia grupului n legatura cu politica discutata

importantastakeholderilor


42/106

42

Grup Interesul grupului

n politica

respectiv

Resurse

disponibile

Capacitatea de

a mobiliza

resursele

Poziia

grupului

asupra

problemei

respectiveDenumirea

grupului

Estimarea

gradului de

interes pe care l

are grupul (poate

fi de la foarte

ridicat la foarte

sczut)

De asemenea tot

aici se poate

meniona care

sunt interesele

respective

O suma

resurselor

deinute de

grupurile de

interese (de

ex: informaii

de natur

financiar,

status,

legitimitate,

coerciie)

Estimarea

modului n

care grupul

poate

mobiliza

resursele

Estimarea

poziiei

grupului

asupra

problemei

Tipuri de resurse pe care stakeholderii le pot detine:

Financiaresi materiale

De exemplu este util de stiut daca grupurile au resurse financiare pentru a mobiliza o

campanie de lobby sau advocacy n favoarea sau mpotriva unei anumite politici sau

daca un anumit grup are influenta majora asupra unei sector important al economiei.

Acces la sau control asupra unor informatii importante

Poate grupul sa puna la dispozitie cunostinte sau informatii relevante? Detine

informatii cruciale pentru conceperea unei politici sau pentru implementare

acesteia? Expertiza este n acelasi timp la fel de importanta.

Status sau pozitie sociala

Prestigiul sau statutul unui anumit stakeholder poate fi o garantie ca politica va

primi sprijinul necesar astfel nct sa si poata atinge obiectivele. Medicii au un

cuvnt important de spus cnd e vorba de politici n domeniul sanatatii pentru ca

resurselestakeholderilor


43/106

43

se bucura de respect n societate. Pe de alta parte, oamenii saraci sau cei dezavantajati

din anumite puncte de vedere ntmpina deseori dificultati n a

manifesta o pozitie ferma ntr-un sens sau altul.

Coercitia

Sindicatele se manifesta n mod tipic prin ncetarea activitatii daca revendicarile

nu le sunt satisfacute. Angajatii serviciului public de transport nu mai circula

atunci cnd protesteaza mpotriva cresterii pretului la benzina sau cnd solicita

cresteri salariale.

Developing the Corps of Professional Public Managers Component 2, Romania

Young Professionals Scheme P

Identificare alternativelor si alegerea solutiei

Alternativa de politici publice o modalitate posibila de rezolvare a

problemei de politici publice.

Trebuie mentionat n primul rnd faptul ca este aproape imposibil de gasit o solutie

care sa satisfaca toate grupurile care au un interes n rezolvarea problemei ntr-un

mod sau altul. O optiune de politici publice care este considerata pozitiva de catre un

anumit grup poate genera insatisfactii pentru altul. n acelasi timp, o politica ce

presupune costuri financiare rezonabile poate determina costuri foarte mari pentru

mediul nconjurator. De aceea, scopul este de a gasi cea mai buna solutie si nu pecea perfecta.

ntotdeauna status-quo (mentinerea situatiei actuale) poate fi o solutie. Efectele unei

asemenea optiuni sunt limitate dar ea este de preferat atunci cnd institutia nu este

pregatita (financiar, logistic, etc) pentru implementarea unei alte optiuni sau o alta

optiune satisfacatoare nu este identificata. De asemenea, uneori, o combinatie ntre

doua sau mai multe solutii poate reprezenta cheia rezolvarii problemei de politici

publice.

Cum pot fi generate alternativele?

n interiorul organizatiei: brainstorming, discutii, tehnica Delphy

Consultari cu persoane, grupuri interesate. Acest lucru nu numai ca va creste

transparenta institutiei respective dar reprezinta o sursa foarte buna de informatii

Studierea modului n care altii au rezolvat probleme similare

Cum alegem ntre diferite optiuni?

ternativele lanele problemeenerate de


44/106

44

Fiecare alternativa este evaluata n functie de anumite criterii relevante pentru

politica n cauza, evaluarea urmnd sa stea la baza alegerii celei mai bune optiuni.

Conceperea criteriilor este foarte importanta, utila pentru a compara, masura si

selecta ntre diverse optiuni.

Cele mai utilizate criterii sunt:

Eficienta raportul ntre costuri si rezultate

Eficacitatea n ce masura obiectivele stabilite initial au fost atinse n urma

implementarii unei anumite politici

Fezabilitate politica si administrativa ct de simplu este de obtinut acordul

actorilor politici pentru o anumita optiune si ct de usor este de implementat

ulterior.

Alte criterii pot fi utilizate n functie de tipul de problema aflat n discutie. Iata cteva

exemple:

Stabilitate n ce masura obiectivele politicii vor fi sustenabile indiferent de posibile

disfunctionalitati de pe parcursul implementarii

Certitudine care este posibilitatea ca politica sa functioneze n orice conditii

Flexibilitate daca optiunea poate servi mai multe obiective sau daca poate fi

ajustata pe parcurs

Comunicabilitate daca optiunea este usor de nteles de catre ceilalti

Reversibilitate ct de simpla va fi rentoarcerea la situatia anterioara n cazul ncare implementarea optiunii esueaza, etc.

Cnd este vorba de politici de amploare sau de politici care au un impact major

asupra anumitor grupuri de beneficiari sau care, dimpotriva, ar putea dauna foarte

mult, se recomanda folosirea unor analize mai complexe precum:

Analiza cost-beneficiu

Analiza de risc (mai ales n cazul politicilor de sanatate)

Studii de caz (implementarea unor optiuni pilot), etc.

Este important ca criteriile folosite sa fie nu numai denumite dar si definite.

De exemplu, echitatea poate fi nteleasa n mai multe moduri. Daca avem un tort pe

care l mpartim unei clase de elevi putem face acest lucru n mai multe feluri: putem

mparti n mod egal tortul la numarul de elevi existent (egalitate), putem pune tortul

n mijloc si sa i lasam pe ei sa si ia cte o felie (sanse egale), oferim cu prioritate

celor ai caror parinti au venituri scazute (sprijin pentru cei mai putin avantajati).


45/106

45

Pentru a evita astfel de confuzii se recomanda o definire foarte clara si ct mai

amanuntita a criteriilor folosite. Nu trebuie sa pornim de la ideea ca ceilalti nteleg

exact acelasi lucru.

Dupa evaluarea fiecarei alternative, cea mai buna dintre acestea ar trebui selectata.

O singura alternativa poate fi evaluata potrivit mai multor criterii anterior mentionate.

Mai jos este prezentat un model simplu de a selecta ntre diverse optiuni. Pe rnduri

sunt prezentate diferitele optiuni, n timp ce pe coloane sunt enumerate criteriile.

Fiecare optiune primeste o nota n functie de fiecare criteriu de evaluare, este

efectuat un total si alternativa cu cel mai mare scor va fi selectata. Notele pot fi

acordate pe o scala de la 1 la 5.

De exemplu, daca dorim sa mbunatatim serviciile de sanatate din spitale putem alege

o solutie pe baza urmatorului model:

Dupa ce este aleasa o anumita solutie se recomanda efectuarea unor

analizeaprofundate pentru a determina impactul foarte precis al politicii, riscuri,

beneficii, etc.

Exista anumite constrngeri atunci cnd evaluam diferite alternative:

- Timp

-Resurse financiare

-Informatii disponibile limitate

-Expertiza limitata, etc.

criteriul 1

eficien

criteriul 2

fezabilitate

criteriul 3

eficacitate

criteriul 4

flexibilitate

total

opiunea 1

meninerea sistemului

public dar conceperea unor

contractepe baza criteriilor

de performanpentru

manageri

2 4 2 3 11

opiunea 2

parteneriat public privat

3 4 4 5 16

opiunea 3 4 3 3 2 12

constrangeriin evaluareaalternativelorla politicile

publice


46/106

46

privatizarea spitalelor

Implementarea politicilor publice

Dupa ce a fost luata decizia n legatura cu cea mai buna solutie urmatorul paseste de a o implementa. Anterior etapei de implementare este foarte important:

-Sa se defineasca clar si sa existe aceeasi ntelegere n legatura cu scopul si

obiectivele politicii

-Sa se disponibilizeze resursele necesare

-Sa se stabileasca toate detaliile logistice si operationale

-Sa se asigure o buna comunicare si cooperare ntre toti actorii implicati.

Instrumentele politicilor

Unul dintre cele mai importante criterii pentru a distinge ntre principalele

instrumente ale politicilor este masura n care intervine statul. Potrivit acestei

clasificari avem urmatoarele tipuri de instrumente:

Familia si comunitatea

Organizaiile non-profit

Voluntare

( intevenie redusa a statului)

Piaa

ConsiliereSubvenii

Achiziii publice i drepturi de

proprietate

Mixte

(interventie medie a statului)

Taxe

Reglementri

Companii publice

Obligatorii

(interventie ridicata a statului)

Furnizarea directde servicii

Ce factori trebuie sa luam n considerare atunci cnd alegem ntre diferite

tipuri de instrumente?

1. Caracteristicile instrumentelor (resurse implicate, grupuri tinta, risc politic,

constrngeri)factorii ce

influenteazainstrumentele

politicilor publice


47/106

47

2. Modalitatea n care politicile sunt concepute si implementate ntr-o anumita

regiune (ex: SUA este mai dispusa sa descentralizeze servicii n timp ce Franta

desfasoara activitati mai centralizate n general)

3. Cultura organizationala a ong-urilor care au un rol n implementarea

politicilor4. Contextul problemei de politici publice (actori implicati, activitati necesare,etc.)

5. Preferintele factorilor de decizie (legate de pregatirea lor, de afilierea politica si

institutionala, valori si credinte)

Toate aceste elemente reprezinta informatii deosebit de importante atunci cnd se ia o

decizie ntre diferite instrumente dar, uneori, ele pot fi privite si drept constrngeri).

Planul de actiune este conceput n momentul n care solutiile care se regasesc

n acte normative (sau nu) sunt transpune n actiuni administrative concrete. Se

recomanda ca echipa tehnica (personalul specializat din cadrul institutiilor publice

nsarcinate cu implementarea) sa includa n planul de actiune urmatoarele elemente:

Principale actiuni necesare implementarii;

Termene limita de realizare a actiunilor;

Distributia sarcinilor ntre diverse institutii;

Rezultatele intermediare ale activitatilor si termenelepna la care vor fi realizate;

Riscuri pe care le implica diverse activitati (posibile ntrzieri sau alte dificultati ce

pot aparea pe parcursul implementarii);Diferite instrumente tehnice ce vor fi utilizate pentru obtinerea rezultatelor

preconizate (ex: acte normative de adoptat);

Cheltuieli estimate necesare desfasurarii activitatilor propuse;

Rapoarte si vizite ce vor fi efectuate de autoritatile decidente de la nivel central

(daca e cazul).

Cnd putem spune ca implementarea unei politici s-a ncheiat? Dupa ce planul de

actiuni este pus n practica, n termeni de rezultate nu numai de actiuni, atunci se

poate declara ncheiata politica respectiva. Dar, n realitate, implementarea este

finalizata numai cnd scopul si obiectivele initial prevazute au fost atinse. Daca

procesul de monitorizare si evaluarea intermediara ofera elemente care sugereaza ca

obiectivele nu au fost atinse sau acest lucru nu se poate ntmpla doar prin activitatile

prevazute, o ajustare a politicii ar trebui acuta. Uneori se ntmpla ca finalizarea

politicii sa fie o decizie strict politica. De asemenea, se poate ntmpla, in practitica,

implementare


48/106

48

ca politica sa continue chiar daca obiectivele au fost atinse din dorinta institutiilor si

functionarilor de a pastra avantajele obtinute ca rezultat al politicii (acestlucru se

ntmpla adesea n cazul institutiilor care au fost create cu un scop foarte bine definit

agentia pentru privatizare, de exemplu)

Modele de punere n practica politicilor publice

Organizaiile administrative sunt angajate ntr-un spectru larg de activiti i

iau o multitudine de decizii n ceea ce privete administrarea legilor aflate n

jurisdicia lor. n ciuda acestei diversiti, pot fi identificate patru modele de

implementare a politicilor publice: a face reguli, a hot r, a ntri legea i a opera

programe.

A face reguli.O regul poate fi definit ca o decizie a unui organism, cu o

aplicabilitate general sau particular, i cu un efect n viitor, decizie legat de

implementarea, interpretarea sau prescrierea unei legi sau de descrierea organizrii,

procedurii sau a practicilor unei anumite organizaii. Regulile substantivale prevd n

detaliu cantitile i tipurile de bunuri asigurate i au efectele unei legi. Regulile

interpretative prevd modul n care o organizaie, o agenie, vede, interpreteazlegile

de a cror implementare se ocup. Regulile procedurale descriu organizarea ageniei

i cum se vor desfura diferitele ei activiti. n practic, nu este totdeauna uor dedistins ntre aceste trei tipuri de reguli sau de fcut separarea lor de deciziile sau

practicile informale ale organizaiilor.

A hotr(a adjudeca). Organismele administrative executpolitici publice i

atunci cnd aplic legi sau regulamente deja existente la situa ii particulare, prin

decizii luate asupra unor cazuri individuale. Astfel, organizaiile acioneaz ntr-o

manier asemntoare tribunalelor, dup cum, atunci cnd creaz reguli acioneaz

ntr-o manierasemntoare legislativului (de exemplu, oficiul concurenei).

ntrirea legii. Ageniile pot influena o politic prin diverse aciuni de

ntrire a legii. O lege, o ordonan, un regulament, poate fi aplicat n mod riguros sau

chiar rigid, poate fi aplicat ntr-o manier lax, sau poate snu fie aplicat deloc (de

exemplu aciunile poliiei sau ale vameilor). Chiar i atunci cnd prevederile sunt

foarte precise, ceea ce pare s elimine o interpretare discreionar, aproape


49/106

49

ntotdeauna rmne ceva de interpretat n privina modului n care legea poate fi

aplicat.

Operarea de programe. Multe organizaii guvrnamentale sunt angajate n

managementul proprietilor publice, n administrarea mprumuturilor, subveniilor,

n desf

urarea anumitor programe. Dei asemenea activit

i nu sunt privite,

politici publice optional curs

Documents