politici tarifare

7/18/2019 POLITICI TARIFARE

http://slidepdf.com/reader/full/politici-tarifare 1/104

Capitolul 4

POLITICI TARIFARE

Introducere: rolul şi importanţa politicii comerciale

Politica comercială, ca parte componentă a politicii guvernamentalereglementează unul din cele mai importante domenii de care depinde bunăstarea

unei naţiuni: relaţiile economice cu străinătatea. Politicile pot fi de natură tarifară,

dacă utilizează ca principal instrument taxele vamale, sau netarifară, în cazul cândsunt utilizate alte instrumente decât taxele vamale.

Istoricul intervenţiei statului în relaţiile economice externe. Comerţul custrăinătatea a constituit, încă din cele mai vechi timpuri, obiect de preocupare şi

intervenţie din partea guvernelor de pretutindeni. Explicaţia acestui fapt porneştede la o realitate incontestabilă: relaţiile economice externe sunt un puternic factor

de creştere economică şi acumulare de avuţie. Niciun stat din lume, indiferent de posibilităţile şi resursele de care dispune, nu-şi poate permite să ignore acest lucru.

In perioada care a trecut de la cel de-al Doilea Război Mondial, comerţul

mondial a sporit într-un ritm fară precedent, atât ca volum valoric cât şi în ce priveşte dimensiunea şi orientarea fluxurilor comerciale internaţionale. Ca urmare,

politica statelor naţionale în acest domeniu a dobândit mereu noi valenţe, fiindcaracterizată prin două tendinţe majore şi în mare măsura, contradictorii: pe de o

parte, începând chiar din primele decenii postbelice, constatăm o intensificare a

efortului colectiv al statelor naţionale în direcţia eliminării restricţiilor şi barierelordin calea comerţului internaţional, eforturi ce s-au soldat cu succese notabile. Pe de

altă parte, în cvasitotalitatea lor, statele şi grupările de state au manifestat o intensă preocupare şi au întreprins numeroase acţiuni individuale prin care au urmărit exact

contrariul, adică întărirea restricţiilor în vederea protejării propriilor economii deconcurenţa străină. Vom analiza în capitolul de faţă (şi în următoarele două)

principalele pârghii, mijloace şi instrumente prin care guvernele au pus şi continuă

să pună în aplicare aceste acţiuni.în cursul istoriei, statele naţionale s-au implicat în fel şi chip în

reglementarea relaţiilor comerciale cu alte naţiuni. Imixtiunea guvernelor încomerţul extern al ţărilor lumii s-a exercitat adesea în mod unilateral, nu în sensul



160 Elemente de economia şi politica comerţului internaţional

stimulării relaţiilor de schimb, ci al frânării lor, prin varii mijloace, numite generic„bariere publice" în calea comerţului. Totuşi, acţiunile în direcţia liberalizării

schimburilor internaţionale nu au fost complet absente. Cele două tendinţecontradictorii pe care le-am menţionat mai sus (una îh sensul liberalizării

schimburilor iar cealaltă în sensul opus, al ridicării de bariere în calea lor) s-aumanifestat cu deplină putere şi în secolul al XlX-lea, îndeosebi după prima

revoluţie industrială.De-a lungul timpului, statele lumii au promovat trei tipuri principale de

politici comerciale: de liber schimb, protecţioniste şi autarhice. Politicile

comerciale de liber schimb s-au aplicat pe scară largă în deceniile 6 şi 7 alesecolului al XlX-lea, fiind susţinute teoretic de către şcoala clasică engleză. Aşa

cum am arătat în capitolele precedente, în viziunea reprezentanţilor acestei şcoli,dacă comerţul internaţional se desfăşoară liber, fară restricţii, el realizează oalocare eficientă a resurselor la nivel mondial, contribuind la creşterea bunăstării

tuturor naţiunilor participante. Prin contrast, politicile protecţioniste au drept principal obiectiv restricţionarea accesului produselor străine pe pieţele naţionale.

Ele s-au aplicat pe scară largă în ţările europene şi în Statele Unite în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. In acea perioadă, o serie de gânditori şi oameni de

stat au combătut politica liberului schimb, arătând că ea era în avantajul unor ţări precum Anglia şi Franţa, unde revoluţia industrială începuse mai devreme; înschimb — susţineau ei — naţiunile care au păşit mai târziu pe drumul industrializării

(Germania, SUA etc.) îşi pot vedea industriile ruinate întrucât acestea nu potconcura cu produsele de export engleze.1 Protecţionismul cunoaşte astăzi o

recrudescenţă îngrijorătoare, însă nu în forma sa clasică (prin tarife vamale prohibitive, deşi taxele vamale continuă să fie folosite pe scară largă), ci în forme

mai voalate (de exemplu, prin ajustări fiscale, subvenţii interne, măsuriantidumping etc.). în sfârşit, politicile autarhice conţin măsuri îndreptate spreinterior, spre izolarea economică a statului respectiv. Politicile de tip autarhic

Ideile protecţionismului au fost vehiculate mai întâi în mediile politice. Alexander Hamilton,• secretarul Trezoreriei Statelor Unite în timpul guvernării lui George Washington a cerutCongresului să adopte taxe vamale la importul produselor străine, dublate de acordarea de subvenţii

pentru producătorii americani, în scopul creării unei pieţe interne puternice. Ideile politicienilor

americani Hamilton şi Clay au fost teoretizate de economistul american H. Ch. Carey şieconomistul german Friedrich List (care le-a transpus în economia Germaniei). In opera sa,„Sistemul naţional al economiei politice" (1840), List argumenta că orice naţiune care dorea să fie prosperă şi civilizată trebuie să-şi dezvolte propria industrie şi propriul capital financiar. Pentru a proteja tinerele industrii de concurenţa producătorilor britanici - susţinea List — sunt necesare, cel puţin temporar, taxe vamale ridicate. în România, ideile protecţionismului au fost popularizate degânditori ca A^ D. Xenopol şi P. S. Aurelian, (n.a.)



Politici tarifare 161

urmăresc reducerea dependenţei economiei naţionale faţă de străinătate, prinîncercarea de a produce pe plan intern un număr cât mai mare de bunuri şi servicii

şi a apela cât mai puţin la importuri. în realitate, nu există autarhie absolută pentrucă niciun stat din lume nu se poate izola complet de comunitatea internaţională;există numai tendinţe autarhice în politica unor guverne, manifestate prin ambiţiade a dezvolta cu orice preţ (chiar cu costuri foarte mari şi uneori cu sacrificiiimense din partea naţiunii) anumite ramuri sau sub-ramuri economice şi a reduce la•minim importurile. Autarhia se caracterizează aşadar printr-un protecţionismexacerbat.2

Obiectivele politicii comerciale pot fi clasificate, în funcţie de orizontul detimp, în două categorii: pe termen lung şi pe termen scurt (şi mediu). Obiectivelepe termen lung sunt obiective strategice ce decurg din obiectivele generale privinddezvoltarea economică a naţiunii; sunt deci prin excelenţă, obiective de eficienţă.Pornind de la principiile de bază ale teoriei comerţului internaţional (prezentate în

primele trei capitole ale cursului), obiectivul strategic al politicii comerciale constăîn valorificarea avantajelor comparative şi a avantajelor competitive ale naţiunii.Sintetizând, pe termen lung, prin politica comercială o naţiune urmăreşte în

principal următoarele obiective: a) o specializare internaţională care să-i permităocuparea unui loc cât mai favorabil în diviziunea internaţională a muncii; aceasta

presupune dezvoltarea industriilor şi ramurilor care produc bunuri şi servicii cuvaloare adăugată relativ ridicată şi descurajarea industriilor îmbătrânite, depăşitesau fară perspective de creştere; (b) o structură a schimburilor care să asigurevalorificarea superioară a resurselor naţiunii; (c) asigurarea condiţiilor pentru

îmbunătăţirea termenilor schimbului; (d) creşterea competitivităţii internaţionale;acest deziderat îl realizează firmele naţionale pe baza propriilor eforturi şi

beneficiind de avantajele competitive ale naţiunii; e) altele.

Un alt obiectiv strategic este înscrierea naţiunii în diviziunea

internaţională a muncii. Cadrul în care se desfăşoară relaţiile economice dintreţările lumii este cunoscut sub numele de diviziunea internaţională a muncii. Eareprezintă expresia sintetică, la scară mondială, a tendinţelor de specializare anaţiunilor sau grupurilor de naţiuni în acele domenii, sectoare, industrii, ramuri,subramuri, produse etc. care prelucrează în modul cel mai eficient resursele de caredispun, în vederea participării lor la circuitul economic mondial. Participând la

De pildă, o astfel de politică a fost promovată de către regimul comunist din România până în 1989;dezvoltarea unor industrii energofage şi necompetitive a fost susţinută printr-o politică agresivă desubstituire a importurilor, scopul declarat fiind reducerea dependenţei economiei naţionale faţă destrăinătate. Rezultatele acestei politici au fost dezastruoase, condamnând România la înapoiereeconomică şi lipsă de competitivitate internaţională, (n.a.)




diviziunea internaţională a muncii, naţiunile îşi adaptează producţia internă lavariaţiile cererii mondiale, rezultatul fiind o alocare eficientă a resurselor la nivelglobal.

Pe termen scurt şi mediu, obiectivele politicii comerciale sunt de natură preponderent conjuncturală. Un astfel de obiectiv este aprovizionarea pieţei internecu materii prime, materiale, bunuri manufacturate etc., necesare consumului intern,considerat pe cele trei componente ale sale: consumul populaţiei, consumul

productiv şi consumul guvernamental. Aprovizionarea pieţei interne devineobiectiv al politicii comerciale în măsura în care guvernele, utilizând anumitemijloace, încearcă să susţină una din cele trei componente în defavoarea celorlalte,în anumite perioade, guvernele pot fi interesate ca importurile destinate uneicomponente să sporească sau dimpotrivă, să se reducă; de aici, ,caracterul pronunţat

conjunctural al acestui obiectiv. în măsura în care guvernul este interesat deconsumul productiv ca acesta să sporească, importurile destinate sectoruluirespectiv vor fi stimulate prin reduceri sau scutiri de taxe vamale, un regimsimplificat de acordare a licenţelor etc. în caz contrar, dacă guvernul doreşte să Iedescurajeze, măsurile vor fi cele opuse: creşterea taxelor vamale (inclusivîngreunarea formalităţilor de trecere prin vamă), instituirea de interdicţii saucontingente, subvenţionarea produselor similare fabricate în ţară, impunerea detaxe (de acciză, consulare, portuare, sanitare etc.); toate acestea au ca efectcreşterea preţului bunurilor importate pe piaţa internă, rezultatul fiind creşterearelativă a competitivităţii bunurilor indigene.3

Influenţarea structurii consumului intern prin politici comerciale poate filegată de atingerea unor obiective mai generale de politică economică. Bunăoară,atunci când guvernul încurajează importurile destinate consumului industrial,obiectivul urmărit este încurajarea anumitor industrii în detrimentul altora.4 în

3 "Un exemplu ilustrativ îî oferă economia românească. începând din anul 2004, leul s-a apreciatcontinuu în raport cu principalele monede, euro şi dolarul, ca urmare a politicii BNR deneintervenţie pe pieţele de schimb. Guvernul ar fi putut să profite de această conjunctură şi săsprijine importurile pentru consumul productiv. Lipsa unor măsuri de politică comercială orientateîn acest scop a făcut ca importurile să crescă preponderent pe componenta de consum al populaţiei,,din două cauze principale: (I) importurile pentru consumul populaţiei sunt mai rentabile şi mai uşorde derulat pentru firmele importatoare; (2) expansiunea puternică a creditului neguvernamental.

(n.a.)Dacă spre exemplu, guvernul are ca obiectiv sporirea producţiei de ţesături din bumbac, va stimulaimportul de fire de bumbac; măsura va fi evident, în avantajul industriilor care prelucrează aceastămaterie primă (ţesătoriile), care vor putea achiziţiona cantităţi sporite şi foarte probabil, la preţurimai mici. Filaturile (care prelucrează bumbacul brut) vor fi în dezavantaj: ele se vor confrunta cu oconcurenţă mai intensă pe piaţa internă. Dimpotrivă, impunerea de restricţii la importul de fire vaavantaja producţia indigenă de fire, dezavantajând firmele care prelucrează firele. Sau, considerândun alt exemplu, creşterea taxei vamale la importul de oţel avantajează pe producătorii interni de




perioadele de avânt ale ciclului economic, când venitul naţional creşte într-un ritmrelativ înalt, guvernul poate stimula importurile destinate consumului populaţiei

pentru a absorbi astfel, sporurile de venit.

5

Un alt obiectiv conjunctural este echilibrarea balanţei de plăţi. In situaţiileîn care balanţele de plăţi ale naţiunilor înregistrează în mod repetat deficiteimportante, guvernele pot recurge, ca măsuri alternative, la reducerea importurilor.Acest tip de măsuri s-au aplicat pe scară largă în deceniile şase şi şapte alesecolului al XX-lea6, rezultatele fiind însă mai degrabă negative. începând cu anii1980, ele au fost tratate cu rezerve chiar şi de către guvernele ţărilor în curs dedezvoltare. Este un fapt cunoscut astăzi că reducerea importurilor afectează deregulă, industriile eficiente sau cele care lucrează pentru export7; rezultatul, în acestcaz, poate fi o înrăutăţire a situaţiei balanţei de plăţi. în orice caz, promovarea

politicii de descurajare a importurilor trebuie să ţină cont de cauza pentru care s-a

produs dezechilibrarea balanţei. Dacă este vorba de o cauză exogenă (de exemplu,s-a importat o marfa în cantitate prea mare ca urmare a eliminării restricţiilor laimport, sau au scăzut dramatic veniturile din exportul unei mărfi datorită prăbuşirii

preţului extern ş.a.m.d.), măsurile de politică comercială pot să redreseze situaţia.8

Dacă însă cauzele sunt endogene, adică ţin de deficienţele funcţionării economiei,atunci de regulă, măsurile de politică comercială, chiar dacă au un anumit efect, nu

pot elimina cauza; în aceste situaţii, guvernele trebuie să acţioneze alte pârghiidecât politica comercială.9

oţel, dar creează mari probleme în industriile care utilizează oţelul ca materie primă (de exemplu,industria auto) (n.a.)Economia României s-a aflat într-o astfel de situaţie începând cu anul 2001. Pe fondul unei creşterieconomice rapide, guvernul şi banca centrală au promovat o politică de stimulare a consumuluiintern (prin expansiunea creditului neguvemamental), dublată de o politică de apreciere a monedeinaţionale. într-un asemenea context, importurile destinate consumului populaţiei au explodat,deficitul contului curent crescând până la nivelul de 9-10 la sută din PIB în anul 2005. (n.a.)îndeosebi în ţările Americii Latine, (n.a.)în majoritatea ţărilor, există industrii exportatoare care utilizează importuri de completare; sistareaacestor importuri afectează exporturile naţiunii. Spre exemplu, industriile agro-alimentare dinRomânia utilizează o gamă variată de fermenţi, enzime, coloranţi, esenţe etc. care nu se produc înţară; oprirea acestor importuri afectează contractele de export ale primelor, (n.a.)Un exemplu în acest sens 1-a constituit situaţia economiei româneşti după aderarea la CEFTA în1997. Perturbarea pieţei interne şi deteriorarea soldului contului curent ca urmare a liberalizării

schimburilor cu ţările vecine a determinat guvernul român să activeze clauza de salvgardare şi săinstituie măsuri de reducere a importurilor, (n.a.)Un caz ilustrativ din acest punct de vedere este situaţia economiei româneşti în anii 2004-2005, cândcreşterea alarmantă a deficitului contului curent al balanţei s-a datorat, nu liberalizării schimburilor,ci relaxării politicilor monetare (expansiunea creditului neguvemamental) şi aprecierii monedeinaţionale. Fiind vorba de o cauză endogenă, guvernul şi banca centrală nu au recurs la măsuri de

politică comercială, ci la alte măsuri: înăsprirea condiţii lor de creditare, măsuri fiscale etc. (n.a.)




în cadrul sistemului monetar bazat pe "etalonul aur", mecanismul "preţ-

monedă-flux" asigura realizarea automată a echilibrului intern şi extern. Deficitele

sau excedentele balanţei de plăţi erau eliminate prin intrări sau ieşiri de aur.Parităţile fiind fixe, circulaţia liberă, fără restricţii a aurului peste frontierele de statera cea care realiza echilibrul prin sporirea sau contractarea masei monetare în

ţările creditoare, respectiv debitoare. Astăzi, aurul nu mai circulă dar asta nuînseamnă că economiile nu pot fi aduse la echilibru. Rolul aurului îl îndeplinescagregatele monetare (cererea şi oferta de bani), iar echilibrarea nu are loc automat,

ci prin politici macroeconomice ce presupun utilizarea eficientă a instrumentelorfiscale, monetare, comerciale etc.

Ce se întâmplă însă dacă soldul contului curent este negativ? în acest caz,

deficitul contului curent trebuie finanţat. Dacă veniturile dirf exporturi sunt mai

mici decât necesităţile impuse de plata importurilor, sumele necesare nu pot fimobilizate decât prin import de capital. Indiferent dacă importatorii utilizeazăinstrumente de credit (cambii sau bilete la ordin) sau beneficiază de credite deexport pe termene mai lungi, deficitul contului curent poate fi acoperit printr-un

influx de capital străin, materializat printr-un credit în contul de capital. Astfel,suma soldurilor celor două conturi ale balanţei (contul curent şi contul de capital)

va fi zero, iar balanţa va fi în echilibru.

In concluzie, mişcările înregistrate în contul de capital exprimă în ultimăinstanţă, tendinţele de ajustare ale economiei în raport cu politica comercială a

statului, determinată la rândul ei de stadiul şi nivelul dezvoltării naţiunii. Bunăoară,

o politică orientată în direcţia dezvoltării, cum este cea a României în prezent setraduce în termenii balanţei de plăţi printr-un deficit comercial, datorat importurilor

de maşini şi echipamente, necesare ramurilor productive. Aceste deficite pot fifinanţate în două moduri: prin împrumuturi externe sau prin atragerea de investiţii

străine. Totuşi, situaţia de "îndatorare fată de străinătate" nu va dura la nesfârşit.Odată aparatul productiv pus la punct, el trebuie să fie capabil să susţină exporturi

competitive, generatoare de venituri, astfel încât datoriile contractate faţă destrăinătate (atât cele oficiale, cât şi cele private) să poată fi rambursate. Prinurmare, o balanţă de plăţi deficitară nu este neapărat un lucru condamnabil, după

cum o balanţă excedentară nu este în orice împrejurare rodul unei politici inspirate.

Ideea că balanţa este favorabilă dacă soldul este pozitiv şi nefavorabilă dacă solduleste negativ este de sorginte mercantilistă. Ea nu poate fi acceptată ca argumenteconomic chiar dacă se bucură încă de o oarecare popularitate. Important în ultimă

instanţă, este nu atât soldul negativ al balanţei de plăţi cât modul în care este



pt internaţional Politici tarifare 165

utilizat capitalul atras.10

In sfârşit, un obiectiv frecvent întâlnit este protejarea pieţei interne de

concurenţa străină. Guvernele acţionează adesea prin politici comerciale, în scopul protejării industriilor indigene de concurenţa străină. Cauza principală aintervenţiei guvernamentale este fără îndoială, competitivitatea scăzută a acestor

industrii în raport cu producătorii străini. Naţiunile ~ chiar şi cele mari cum sunt deexemplu, Statele Unite - preferă adesea să-şi protejeze industriile naţionale prinmăsuri de politică comercială, în pofida efectelor negative pe care acestea le

produc asupra economiei în ansamblu. în anumite perioade, obiectivul protecţieidobândeşte o importanţă sporită. în timp de război sau în perioadele când naţiunea

trece prin dificultăţi majore (de exemplu, în fazele de declin ale ciclului economiccând economia se confruntă cu niveluri înalte ale şomajului şi un grad redus de

utilizare a capacităţilor productive), obiectivele politice şi cele militare devin prioritare în raport cu eficienţa economică. în astfel de situaţii, se încearcăreducerea importurilor şi susţinerea, prin diferite mijloace, a industriilor autohtone.

Sintetizând, intervenţia guvernelor în vederea protejării ramurilor,sectoarelor industriale sau chiar a producătorilor individuali se întemeiază pe

argumente bine definite, chiar dacă unele dintre ele sunt neeconomice şi în oricecaz, mai puţin convingătoare decât erau cu câteva decenii în urmă. Unul dinargumentele cel mai des invocate în favoarea intervenţiei statului este apărarea

naţională. Unele industrii sunt protejate deoarece sunt considerate vitale din acest punct de vedere. în concepţia unor guvernanţi, sectoarele ce produc pentru

înzestrarea armatei trebuie menţinute în funcţiune chiar dacă sunt mai puţincompetitive decât ale concurenţei, argumentul fiind acela ca în caz de război, ele ar

putea juca un rol vital. Aceste industrii sunt însă îndeobşte destul de numeroase,forţele armate solicitând sute de articole, de la lenjerie de corp până la cele maisofisticate bombe sau dispozitive electronice; ele acoperă practic, o parte

considerabilă a producţiei civile a unei naţiuni.11

Exemplul cel mai ilustrativ din acest punct de vedere îl oferă tot România de dinainte de 1989. Deşi balanţa era excedentara (ca urmare pe de o parte, a unei politici forţate în direcţia exporturilor iar pe de altă parte, a eforturilor de rambursare a datoriei externe), nivelul de dezvoltare a Românieiera cu mult sub cel al altor ţări cu potenţial economic comparabil. Cât priveşte nivelul de trai al

populaţiei, el situa România pe penultimul loc în Europa. Se pot da în schimb, numeroase exemplede naţiuni care, deşi au avut în deceniile opt şi nouă grade înalte de îndatorare faţă de străinătate(Mexic, Argentina, Ungaria, Polonia ş.a.), au înregistrat ritmuri de dezvoltare superioare României.(n.a.)Pe baza acestui argument, am putea explica de ce administraţia SUA a intervenit în anul 2003, prinmăsuri de politică comercială, în sprijinul industriei oţelului. Falimentarea oţelarilor americani,care cu greu fac faţă concurenţei străine (inclusiv din România) nu poate fî în niciun caz acceptată




Un alt argument este industrializarea. După cel de-al Doilea RăzboiMondial, un mare număr de naţiuni, inclusiv România au ales calea dezvoltării

industriale, considerând industrializarea sinonimă cu modernizarea. Opţiuneaindustrializării are la baza o serie de motivaţii economice: (1) industria estecapabilă să asigure un ritm al dezvoltării economice superior celui din agricultură;

fiind forţa motrice a dezvoltării, industria asigură unei naţiuni calea spre prosperitate economică.12 (2) Un sector industrial dezvoltat atrage investiţiile

străine într-o măsură mai mare decât o face agricultura. Investiţiile străineînseamnă posibilităţi sporite de creştere economică. (3) Dezvoltarea industriei

permite o îmbunătăţire a structurii comerţului exterior, în sensul creşterii, la export,

a ponderii produselor prelucrate.13

Un alt argument este protejarea industriilor tinere sau a industriilor

îmbătrânite. Industriilor tinere, aflate în proces de formare, trebuie să le fiegarantată o cotă substanţială din piaţa internă, până când ele ating un nivel de

eficienţă suficient de înalt astfel încât să poată concura cu importurile.14 Industriileîmbătrânite se caracterizează printr-o mobilitate redusă şi costuri relativ mari; de

regulă, concurenţa este foarte intensă pe pieţele acestor industrii.15 Cea mai uzitatăstrategie pentru protejarea industriilor indigene (tinere sau bătrâne) a fost"substituirea importurilor", adică înlocuirea - atât în cadrul consumului populaţiei

cât şi al celui industrial şi guvernamental - bunurilor din import, superioare

14

deoarece aceasta ar însemna o dependenţă cvasitotală a industriilor militare americane faţă deoţelul importat, (n.a.)Această teză a fost confirmată de realitate. Ţările dezvoltate de astăzi sunt cele care au trecut

primele prin revoluţia industriala, creându-şi încă din secolul al XIX-lea, o bază industrială solidă.Multe ţări în curs de dezvoltare au încercat, cu mai puţin succes, să urmeze acelaşi model în secolulXX. (n.a.)Pe lângă faptul că pe piaţa mondială, preţul bunurilor manufacturate creşte mai rapid decât cel almateriilor prime şi produselor de bază, primele au un nivel superior al valorii adăugate, ceea ceînseamnă că asigură venituri mai mari şi mai sigure din export comparativ cu bunurile primare.(n.a.)Se argumentează prin faptul că orice industrie operează la început cu costuri mari, costuri care vorfi reduse pe măsura extinderii producţiei, obţinerii de economii de scară, acumulării de experienţă

tehnico-managerială etc. - lucru perfect adevărat. Numai că există riscul ca industriile tinere să nuatingă niciodată nivelul de eficienţă preconizat, tocmai datorită protecţiei care nu le stimulează îndirecţia inovării, creşterii calităţii produselor şi reducerii costurilor. Ţările Americii Latine precumşi ţările foste socialiste din Europa oferă numeroase exemple în acest sens.(n.a.)Multe din aceste industrii se află într-o stare de declin pronunţat datorită faptului că, fie se

adresează unor pieţe care se restrâng pe plan mondial (de exemplu, producţia de maşini unelte), fiesunt supuse unei concurenţe puternice din partea unor ţări cu mână de lucru ieftină (de ex., industriatextilă), (n.a.)




calitativ şi mai ieftine, cu bunuri similare produse în ţară.16 Realitatea a arătat căstrategia substituirii importurilor nu poate da rezultate datorită distorsiunilor pe

care le creează în funcţionarea economiei. Strategia substituirii importurilor a fostaplicată în deceniile şase şi şapte ale secolului trecut într-un număr de ţări din

America Latină. Rezultatele slabe obţinute au determinat naţiunile respective sărenunţe la acest tip de strategie.

4.1 Politici tarifare

4.1.1 Instrumente ale politicii tarifare

Clasificarea taxelor vamale. Politica tarifară (sau vamală) este transpusăîn practică cu ajutorul unor instrumente specifice dintre care cel mai important estetaxa vamală. Taxa vamală este un impozit indirect, perceput de stat asupra

mărfurilor importate iar în unele cazuri (mult mai rare), şi asupra celor exportate.

Taxele vamale pot fi clasificate după un număr de criterii, între care menţionăm:obiectul impunerii, scopul impunerii, modul de calcul şi de percepere, tipul

relaţiilor comerciale dintre ţări, gradul de protecţie ş.a.

După obiectul impunerii, distingem: taxe vamale de export, de import şi detranzit (pentru mărfuri străine ce tranzitează teritoriul unui stat). Taxele de export

se utilizează de regulă, în două situaţii tipice: (1) când guvernul care le aplicădoreşte, dintr-un anumit motiv, să descurajeze exportul unei mărfi (cel mai adesea,o materie primă deficitară sau un produs strategic).17 (2) Când o naţiune, ce deţine

o pondere însemnată în exportul mondial al unui produs, doreşte să limiteze ofertaspre a forţa creşterea preţului mondial.18 Exceptând aceste situaţii particulare

16 Strategia substituirii importurilor poate fi practicată şi în condiţiile în care importurile suntliberalizate. De exemplu, deciziile unor instituţii sau întreprinderi ale statului de a înlocui bunuriledin dotare (echipamente, mijloace de transport etc.) importate, cu bunuri similare produse în ţară,favorizează în mod clar industriile indigene. Bunurile ce se substituie importurilor au uneori unraport calitate-preţ inferior acestora din urmă, iar achiziţiile statului se realizează adesea într-unmod netransparent, (n.a.)

1

' De pildă, dacă guvernul român ar aplica o taxă vamală asupra exportului de fier vechi, această preţioasă materie primă ar rămâne în ţară şi ar fi valorificată de producătorii români de oţel. Măsuranu poate fi însă luată datorită angajamentelor asumate de ţara noastră prin aderarea la UE.(n.a.)

15 Pe piaţa mondială, taxe vamale de export ar putea impune (şi adesea au impus) spre exemplu,OPEC la exportul de petrol, Brazilia şi Columbia la exportul de cafea, Ghana la exportul de cacao,Argentina la exportul de piei, Pakistanul la exportul de iută, Birmania şi Thailanda la exportul deorez, Coasta de Fildeş la exportul de cherestea, Sri Lanka Ia exportul de ceai ş.a.m.d. (n.a.)



168 Elemente de economia şi politica comerţului internaţional Politici tarifere

(inclusiv cele în care mărfurile se află în tranzit), în toate celelalte cazuri, taxele

vamale se aplică mărfurilor importate.

Scopul impunerii vamale poate fi de natură fiscală sau protecţionistă. în primul rând, guvernele urmăresc obţinerea de venituri la bugetul statului, motiv

pentru care taxele vamale au un nivel mediu relativ scăzut. Până la introducereaaltor tipuri de impozite (pe venit, pe circulaţia mărfurilor etc.), guvernele îşi

asigurau o bună parte a veniturilor bugetare din taxe vamale. Chiar şi în prezent,taxele în scop fiscal constituie importante surse de venituri pentru majoritatea

naţiunilor în curs de dezvoltare, acoperind în unele cazuri, peste jumătate dintotalul încasărilor bugetare. Taxele vamale cu scop protecţionist urmăresc

protejarea anumite industrii sau sectoare din economia naţională de concurenţa

străină; spre a servi acestui scop, nivelul lor poate fi oricât de înalt. Taxa vamală

ridică artificial preţul mărfii importate, afectând competitivitatea ei în raport cumărfurile indigene. în anumite cazuri, taxele protecţioniste pot fi deosebit deridicate, întrecând de câteva ori valoarea mărfurilor importate.19

Importanţa taxelor vamale a scăzut de-a lungul timpului, sub ambeleaspecte. Ca surse de venituri bugetare, ele nu mai pot reprezenta ce au reprezentat

în trecut de vreme ce nivelul lor a scăzut continuu, în urma negocierilormultilaterale desfăşurate sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului.20 Ca

bariere comerciale, taxele vamale şi-au pierdut de asemenea din importanţă.Actualmente, guvernele preferă să se protejeze prin alte tipuri de instrumente,îndeosebi netarifare, care prezintă unele avantaje în raport cu taxele vamale.

După modul de calcul şi de percepere, taxele vamale sunt de trei tipuri:specifice, ad valorem şi compuse. Taxa vamală specifică se exprimă ca o sumăfixă, percepută asupra unei unităţi fizice din produsul importat, indiferent de preţulacestuia.21 Taxa vamală ad valorem se exprimă ca un procentaj fix din valoarea

mărfii importate. Spre deosebire de taxa specifică, taxa ad valorem înseamnă perceperea de către stat a unei sume de bani care este cu atât mai mare cu cât preţul

19

20 î

Un binecunoscut exemplu fl constituie "Legile cerealelor", adoptate în Anglia la începutul

secolului al XlX-lea, prin care importurile de cereale erau supuse taxelor vamale. Deşi erauapologeţii liberului schimb în domeniul comerţului cu mărfuri industriale, în domeniul agricol,englezii au fost mereu preocupaţi de protejarea pieţei interne. Legile grâului s-au aplicat mai binede trei decenii, fiind abolite abia după 1840, sub presiunea Mişcării Chartiste. (n.a.)In ţările industrializate, importanţa taxelor vamale, ca surse de venituri bugetare este astăzinesemnificativă, în multe cazuri nedepăşind câteva procente din totalul acestor venituri, (n.a.)De exemplu, 2 milioane lei pentru fiecare tonă de minereu de fier importată, 5 milioane lei pentrufiecare tonă de petrol importată ş.a.m.d. (n.a.)




produsului importat este mai mare.22 Taxa vamală compusă este o combinaţie întretaxa specifică şi cea ad valorem. In general, taxa vamală compusă se aplică atunci

când una din formele simple este considerată insuficient de protecţionistă.

23

Gradulde protecţie diferă aşadar, în funcţie de tipul taxei vamale utilizate. întrucât nudepinde de valoarea mărfii, ci numai de numărul de unităţi fizice importate, taxa

vamală specifică se aplică mai ales mărfurilor standardizate şi produselor de bază,la care nu se înregistrează diferenţe importante de preţ, în scopul limitării

cantitative a importului acestora. La produse precum cereale, ţiţei, minereuri etc., protecţia se poate realiza la fel de eficient folosind taxe vamale specifice sau ad

valorem. La importul produselor prelucrate însă, taxa ad valorem asigură o protecţia nu numai uniformă, dar şi mai eficientă deoarece gradul de protecţiecreşte pe măsura creşterii preţului. Dacă la astfel de produse s-ar folosi taxa

specifică, ea ar avantaja în mod evident produsele scumpe în detrimentul celorieftine, ducând la o redistribuire inechitabilă a venitului naţional.

In funcţie de tipul relaţiilor comerciale ce se stabilesc între diferite ţări şigrupuri de ţări, taxele vamale pot fi clasificate în patru grupe: autonome,

convenţionale, preferenţiale şi de retorsiune.24 Taxele vamale autonome se aplicăde către un stat mărfurilor provenind din ţări cu care statul respectiv nu are

încheiate acorduri privind acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei maifavorizate; ca atare, ele sunt stabilite în mod independent, fară a se ţine seama de

ţara de provenienţă a mărfurilor şi au un nivel relativ înalt. Taxele vamaleconvenţionale au un nivel mai scăzut decât cele autonome, fiind fixate de un stat

prin înţelegere cu alte state, în baza existenţei unor acorduri interguvemamentale ce

prevăd acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate. Taxele vamalepreferenţiale sunt aplicate mărfurilor importate din anumite ţări, cu care statul

importator a încheiat acorduri preferenţiale; ele nu se extind şi asupra mărfurilorimportate din celelalte ţări.25 Taxele vamale de retorsiune se aplică de regulă, ca

~ De exemplu, dacă statul percepe o taxă ad valorem de 10% la importul de automobile, importatoriivor plăti 10 milioane de lei/bucată dacă preţul automobilului este 100 milioane lei, 20 milioanelei/bucată dacă preţul este 200 milioane lei ş.a.m.d. (n.a.)

" De exemplu, la importul de aparate TV se poate impune o taxă compusă, de 10% ad valorem plus 2milioane lei pentru fiecare aparat importat având preţul mai mare de 100 USD. In aceste condiţii,

importatorul va plăti echivalentul în lei a 10 USD pentru un aparat în valoare de 100 USD, echivalentulîn lei a 20 USD plus 2 milioane lei pentru un aparat îh valoare de 200 USD ş.a.m.d. (n.a.)4 Această clasificare este preluată din N. Sută, S. Sută-Selejan, Comerţ internaţional şi politici

comerciale contemporane, Editura Economică, 2003~ în lume, există numeroase asemenea acorduri preferenţiale, unele mai vechi (de exemplu, între

ţările ce formează Commonwealth-ul britanic), altele mai recente (de exemplu, Sistemul Global dePreferinţe Comerciale, încheiat în 1986, între 51 de ţări în curs de dezvoltare), (n.a.)




răspuns la practicile neloiale ale altor state.26 Ele îmbracă două forme: taxeantidumping (percepute peste taxele vamale obişnuite pentru a anihila efectele

dumpingului) şi taxe vamale compensatorii (percepute pentru a înlătura efectelesubvenţiilor sau primelor de export acordate de statele partenere).

După gradul de protecţie pe care-1 oferă, taxele vamale pot fi nominale şi

efective. Taxa vamală nominală - pe care o găsim publicată în tariful vamal deimport — oferă doar o imagine generală (destul de vagă) privind gradul de protecţie

al diferitelor industrii şi sectoare din economie. Aceasta se datorează faptului că nuîntotdeauna bunurile sunt produse în proporţie de sută la sută în aceeaşi ţară. Suntfrecvente cazurile când bunurile finite produse de industriile indigene înglobează

materii prime, piese, subansambluri etc. importate, care sunt la rândul lor supusetaxelor vamale. întrucât se aplică la valoarea întregului produs supus impunerii

vamale, taxa nominală ad valorem nu reflectă măsura efectivă, reală în care sunt protejaţi producătorii autohtoni de competiţia externă. Compararea doar a niveluluitaxelor vamale nominale, fără a ţine seama de gradul de prelucrare a bunurilor

precum şi de aportul industriei naţionale la producerea lor nu este suficientă pentrua aprecia intensitatea (efectul) acţiunii acesteia ca instrument de protecţie. Pentru

aceasta, trebuie să cunoaştem protecţia efectivă. Taxa vamală efectivă (rata protecţiei efective) vizează doar valoarea nou creată (manopera) încorporată în

produsul supus impunerii vamale. Ea exprimă, sub formă procentuală, „creştereavalorii adăugate pe unitatea de produs în condiţiile existenţei protecţiei nominale,în raport cu situaţia în care nu există taxe vamale."27 Taxa efectivă indică astfel,

măsura în care taxa vamală nominală dă posibilitatea producătorilor naţionali săsporească valoarea adăugată, şi implicit preţul, în raport cu situaţia în care comerţul

internaţional este complet liberalizat. Formula de calcul este:

V.-V-i xlOO (4.1)

unde:T e ~ taxa vamală efectivă sau rata protecţiei efective;V t — valoarea nou-creată în producţia internă, în condiţiile existenţei taxei

vamale nominale asupra produsului finit sau materiei prime(componentelor);

26

27

Este vorba desigur de practicile firmelor exportatoare aparţinând altor state. Este adevărat căuneori, în spatele acestor acţiuni se află chiar statele respective, (n.a.)V. K. Ramaswami, T. N. Srinivasan, "Tariff Structure and Resourse Allocation in the Presence ofFactor Substitution" {Trade, Balance of Payments and Growth, North Holland Publishing Co.,1971, p. 291)




(4.2)

V = valoarea nou-creată în producţia internă, în condiţiile în care nu existătaxe vamale.

O formulă alternativă, ce permite calcularea ratei protecţiei efective înfuncţie de nivelul taxelor vamale nominale este28:

T e=l - Â

unde:

T f , T m = taxa vamală nominală la importul produsului finit, respectivmateriei prime (componentelor);

X = raportul dintre valoarea materiei prime (componentelor) şi valoarea produsului finit.

Rata protecţiei efective depinde în principal de trei factori: nivelul taxelorvamale nominale, gradul de prelucrare al produselor şi diferenţa dintre nivelultaxei nominale aplicate produsului finit şi taxei nominale aplicate materiei prime

(componentelor). Exemplele din anexa 4 ilustrează modul cum evoluează protecţiaefectivă atunci când se modifică factorii menţionaţi.

Alte instrumente utilizate în politica tarifară. Politica tarifară utilizează, pe lângă taxa vamală, şi alte instrumente. De o însemnătate deosebită, mai cu

seamă în practica vamală, este tariful vamal de import. Acesta este actul legalcare cuprinde, într-o formă sistematizată, taxele vamale aplicate de către un stat

bunurilor importate. El este astfel conceput încât să răspundă unor criterii de

utilitate ce decurg din funcţiile pe care le îndeplineşte. O primă funcţie este aceea

de cod al politicii vamale a unui stat; în această calitate, tariful vamal cuprinde,distinct, toate categoriile de taxe vamale aplicate importurilor statului respectiv. înal doilea rând, tariful vamal este un instrument de lucru pentru organele vamale.

Spre a răspunde acestui obiectiv, el este alcătuit pe baza unui nomenclator tarifar

în cadrul căruia, mărfurile sunt codificate şi grupate pe capitole, secţiuni şi poziţiitarifare, pe baza a două criterii principale: (1) materia primă din care sunt fabricate;

(2) gradul de prelucrare. Conform acestor criterii, în cadrul fiecărui capitol suntgrupate mărfurile fabricate din aceeaşi materie primă; ele sunt apoi dispuse în

ordinea gradului de prelucrare, de la materia primă până la produsul finit.29

i r^ste adevărat că

i ~ the Presence ofbe Publishing Co.,



172 Elemente de economia şi politica comerţului internaţionalPolitici tarifare

Tarifele vamale pot fi simple (cu o singură coloană de taxe vamale) saucompuse. Tarifele compuse cuprind mai multe coloane de taxe vamale, în funcţie

de natura relaţiilor comerciale dintre ţara importatoare şi ţările de origine amărfurilor.

Dacă înscrierea mărfurilor în tariful vamal este în esenţă o operaţiune de

codificare şi clasificare, vămuirea propriu-zisă (trecerea prin vamă) implică altedouă operaţiuni specifice: stabilirea originii bunurilor şi determinarea bazei de

impozitare. Originea mărfurilor importate se stabileşte pe baza criteriului„transformării substanţiale", datorită faptului că de obicei, la producerea unei mărfiiau parte două sau mai multe ţări. Transformarea substanţială presupune că

ponderea cheltuielilor efectuate pe teritoriul ţării exportatoare pentru fabricareaunui produs reprezintă cel puţin jumătate din preţul său de'export. Importanţa

stabilirii originii decurge din faptul că bunurile importate se bucură de regimurivamale diferenţiate în funcţie de ţara de provenienţă. Valoarea în vamă este

valoarea atribuită mărfurilor importate în vederea stabilirii cuantumului taxelorvamale. Ea se determină de către organele vamale ale ţării de import şi se exprimăîn moneda acestei ţări pe baza preţului extern (la care se adaugă cheltuielile de

transport şi alte cheltuieli pe parcurs extern) şi a cursului de schimb existent înmomentul efectuării operaţiunii.

Zonele de liber schimb şi uniunile vamale. Legislaţia în domeniul vamalelaborată de un stat, împreună cu cadrul instituţional şi procedurile privind

controlul vamal alcătuiesc regimul vamal al unei ţări. Regimul vamal se aplică pe

un anumit teritoriu, numit teritoriu vamal, care poate să coincidă sau nu cuteritoriul naţional. Distingem două situaţii:

(1) Când teritoriul vamal este mai mic decât teritoriul naţional înseamnă că

o porţiune dintr-o ţară este exceptată de la regimul vamal în vigoare în ţararespectivă. Acele porţiuni poartă denumirea generică de zone libere. Ca regula

generală, mărfurile străine introduse temporar în aceste zone sunt scutite de platataxelor vamale până la precizarea ulterioară a destinaţiei lor. Mărfurile pot suferi

anumite prelucrări, transformări, recondiţionări, selectări, reambalări etc. în urmacărora pot fi orientate spre piaţa internă, fiind supuse impunerii vamale sau pot

părăsi statul respectiv, rămânând scutite de plata taxelor vamale de import. De

regulă, în aceste zone pot fi create întreprinderi comerciale sau industriale, învederea transformării mărfurilor importate pentru a fi ulterior reexportate, fară

perceperea taxelor vamale. In aceeaşi categorie se includ şi antrepozitele vamale.

identificabile prin coduri de 4 cifre. (N. Sută, S. Sută-Selejan, Comerţ internaţional şi politicicomerciale contemporane, Editura Economică, 2003)




Acestea sunt depozite în care pot fi depuse şi păstrate mărfurile importate sau

mărfurile străine aflate în tranzit, pe o perioadă determinată de timp, fără a se plăti

taxe vamale de import.30

(2) Când teritoriul vamal este mai mare decât teritoriul naţional, avem de-a

face cu o extindere a teritoriului vamal dincolo de frontierele de stat ale unei ţări,acţiune prin care ia naştere o uniune vamală sau o zonă de liber schimb. Uniuneavamală reprezintă înţelegerea dintre două sau mai multe ţări privind suprimareafrontierelor vamale dintre ele şi stabilirea unui teritoriu vamal unic. Ţările membreale uniunii vamale promovează o politică comercială unică în raporturile cu terţii.

Zonele de liber schimb sunt înţelegeri prin care sunt suprimate frontierele vamaledintre ţările membre. în relaţiile cu terţii fiecare ţară membră îşi promovează

propria politică comercială.

întrucât frontiera vamală dintre două ţări coincide de regulă cu cea de stat,înseamnă că desfiinţarea primeia echivalează cu o liberalizare a circulaţiei

mărfurilor între ţările respective (peste frontierele de stat). Aceasta înseamnăimplicit, că bunurile aparţinând fiecăreia din cele două ţări dobândesc în cealaltă

ţară un regim preferenţial în raport cu bunurile provenind din ţările terţe. Bunurileimportate scutite de taxe vamale devin relativ mai ieftine pentru consumatori,

comparativ cu cele care nu beneficiază de acest regim preferenţial. Din acest motiv,extinderea teritoriului vamal peste frontierele de stat generează perturbări în

Există peste 600 de zone libere în lume. Un model de zone libere eficiente oferă Taiwanul; aceastăţară mică deţine trei atu-uri importante, care-i asigură o poziţie de lider în logistica globală: olocalizare avantajoasă, o bază industrială solidă şi o forţă de muncă bine instruită în probleme de

business internaţional şi IT. Conform opiniei specialiştilor, localizarea insulei taiwaneze o face săfie un fel de centru (hub) al afacerilor din Asia de Sud-Est, precum şi o poartă de intrare aoccidentului spre zona respectivă. In al doilea rând, ţara dispune de o bază industrială puternică,

profilată îndeosebi pe producţia de computere şi semiconductorî. Taiwanul este actualmente, altreilea exportator mondial de bunuri bazate pe tehnologia informaţiei şi primul exportator mondialde monitoare pentru computere. Totodată, Taiwanul joacă un rol important în lanţul de produs alunor firme ca Dell, Hewlett Packard şi alţi producători globali. în sfârşit, al treilea atu, forţa demuncă înalt calificată, constituie principalul factor competitiv al zonelor libere taiwaneze.

Zonele libere ale Taiwanului funcţionează pe baza conceptului „în interiorul ţării, în afarateritoriului vamal", ceea ce înseamnă: companiile localizate în cadrul lor îşi stabilesc propriilesisteme autonome de management (pentru producţia de bunuri, vămuirea şi contabilitate on-lineetc.), fiind exceptate de la verificările şi inspecţiile vamale ordinare, precum şi de la urmărirea şi

însoţirea mărfurilor. Pe lângă aceasta, zonele libere taiwaneze beneficiază de proceduriadministrative simplificate, cum ar fi obţinerea vizelor pentru oamenii de afaceri străini. In acelaşitimp, proporţia străinilor în forţa de muncă angajată poate ajunge până la 40 la sută din total. Cât

priveşte operaţiunile financiare, acestea se pot executa de asemenea, cu mai multă uşurinţă. Pentrua accelera transferul internaţional de fonduri, investitorii străini pot înfiinţa holdinguri financiare

pentru investiţii offshore şi pot efectua tranzacţii cu monede străine. CTree Trade Zones: Taiwan's New Window to the World", Newsweek, Dec. 25, 2006, p. 86)




relaţiile comerciale internaţionale: în timp ce unele fluxuri sunt create, altele

dispar. Fenomenul poartă numele de "creare şi deturnare de comerţ".Crearea de comerţ are loc prin apariţia, în cadrul uniunii vamale sau zonei

de liber schimb, a unor noi fluxuri comerciale care se substituie celor existente.

Furnizorii ale căror bunuri nu sunt supuse impunerii vamale (cei din interior)dobândesc un avantaj competitiv în raport cu cei care nu beneficiază de scutiri de

taxe (cei din afară). Crearea de comerţ poate fi internă sau externă. Crearea"internă" de comerţ are loc în momentul înfiinţării uniunii vamale sau zonei de

liber schimb. Eliminarea taxelor vamale face ca unii furnizori din ţările partenere,având un cost de producţie mai mic, să fie preferaţi celor din propria ţară. Crearea"externă" de comerţ este proprie doar uniunilor vamale şi are loc atunci când, după

formarea acesteia, sunt reduse taxele vamale faţă de terţi. în acest caz, este posibil

ca un furnizor din afara uniunii vamale, având un cost de producţie mai mic decâtcompetitorii din interiorul ei să devină competitiv şi să fie preferat acestora dinurmă.

Efectul invers, al deturnării de comerţ se manifestă prin preferinţa acordatăfurnizorilor din interiorul uniunii vamale sau zonei de liber schimb faţă de

competitorii lor din afară. Aceştia din urmă, deşi sunt în realitate mai eficienţi subraportul costurilor, sunt dezavantajaţi deoarece produsele lor sunt supuse taxelor

vamale de import. Exemple privind crearea şi deturnarea de comerţ sunt incluse înanexa 5.

4.1.2 Taxele vamale şi termen ii schimbului

Am arătat în capitolul al treilea că eficienţa comerţului exterior al unei

naţiuni poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul termenilor schimbului. în definireaacestui concept, se pleacă de la o realitate care nu este greu de verificat: aceea că

preţurile la care se vând bunurile şi serviciile pe plan internaţional diferă de cele practicate pe pieţele interne. în aceste condiţii, termenii schimbului măsoară

raportul în care diferitele ţâri schimbă între ele bunuri şi servicii. Dacă o ţarăexportă, să spunem, cereale, importând în schimb petrol, termenii schimbului ne

arată câte tone de cereale trebuie să exporte ţara respectivă pentru a putea importa otonă de petrol. Sub aspect macroeconomic, relevanţa termenilor schimbului trebuieevidenţiată atât static cât şi dinamic; cu alte cuvinte, este important nu numai

raportul dintre preţul mediu al exporturilor şi al importurilor unei ţări, existent la unmoment dat, ci şi evoluţia sa în timp.




Taxa vamală influenţează termenii schimbului unei naţiuni prin faptul căea creează o diferenţă (breşă) între preţurile interne şi cele mondiale. Preţul intern

al unui bun importat, supus impunerii vamale devine mai mare decât preţul extern,diferenţa fiind tocmai valoarea taxei vamale. Bunurile importate de către o ţară vorfi astfel mai scumpe în interiorul ei decât în afară. Acest fapt are două implicaţii

importante: (1) un bun supus impunerii vamale devine mai scump în termenirelativi (preţul său creşte comparativ cu al altor bunuri, autohtone sau importate),

ceea ce face ca producţia internă să fie stimulată; (2) consumul unui bun supusimpunerii vamale va scădea deoarece consumatorii din ţara importatoare se vorreorienta spre alte tipuri de bunuri (autohtone sau de import), relativ mai ieftine.

Intensitatea efectelor redate mai sus depinde de mărimea ţării importatoare.

Dacă aceasta deţine o pondere însemnată în importul mondial al unui produs, taxa

vamală de import produce simultan, un dublu efect: creşterea preţului intern şiscăderea preţului extern, astfel încât diferenţa dintre ele este egală cu valoarea taxei

vamale. O explicaţie a acestui fenomen poate fi următoarea: restricţionareaimportului unui bun de către o ţară mare induce în mod obligatoriu, o reacţie din

partea exportatorilor bunului respectiv. Văzându-şi ameninţată poziţia deţinută pe o piaţă importantă, aceştia vor fi de acord să-şi diminueze preţul de vânzare, spre a

evita o posibilă diminuare sau chiar pierdere a acestei poziţii în viitor.

Pentru a explica efectele economice ale taxelor vamale, să ne referim dinnou la situaţia ilustrată în figura 3.1, presupunând de data aceasta, că Domestica

este o ţară mare, cu o pondere însemnată pe piaţa mondială a produselor textile.

Reamintim că Domestica importă stofa şi exportă grâu. Să analizăm ce se întâmplădacă guvernul, spre a-i proteja pe producătorii interni de stofa, instituie o taxă

vamală, egală cu iv, la importul acestui bun. întrucât preţul intern al stofei creşte întermeni absoluţi cu t w, preţul relativ al acestui bun va creşte şi el în aceeaşi măsură.

Ca urmare, pe piaţa naţiunii Domestica, preţul relativ al stofei va fi mai mare decât pe piaţa mondială cu valoarea t v , iar preţul relativ al grâului va fi mai mic cuvaloarea îv.

Modificarea preţului are consecinţe importante pe pieţele celor două

bunuri. Confruntaţi cu o scădere a preţului relativ, producătorii de grâu dinDomestica îşi vor diminua producţia; în schimb, producţia de stofa va creşte, fiind

stimulată de creşterea preţului. Rezultatul va fi o restrângere a ofertei relative degrâu, nu numai pe piaţa naţiunii Domestica, ci şi la nivel mondial, ţinând cont defaptul că este vorba despre o ţară ce deţine o pondere importantă în tranzacţiile

internaţionale cu stofa. în acelaşi timp, modificarea preţului va declanşa o reacţiedin partea consumatorilor. Aceştia vor solicita o cantitate mai mare de grâu şi mai




mică de stofa; cererea relativă pentru grâu creşte astfel, atât pe piaţa Domestica,

cât şi la nivel mondial. Grafic, aceste efecte sunt ilustrate în figura 4.1,b. Curba

ofertei relative mondiale este deplasată din OR¡ în OR2 , iar a cererii relative

mondiale din CR¡ în CR2. în noul punct de echilibru al pieţei mondiale, preţul

grâului relativ la preţul stofei a crescut.

Modificarea preţului relativ mondial echivalează cu o modificare atermenilor schimbului pentru Domestica şi celelalte naţiuni care tranzacţioneazăstofa şi grâu. Creşterea preţului grâului relativ la preţul stofei determină o

accentuare a tendinţei de specializare în producţia de grâu. Aşa cum am arătat încapitolul 1, specializarea presupune o redistribuire a resurselor în favoarea

sectorului specializat. în cazul nostru, o parte din resurse vor fi transferate dinindustria textilă - care va suferi o restrângere - spre producţia de cereale, aflată în

expansiune. Acest proces este redat grafic în figura 4.1,a, prin dreapta p2 a căreiînclinaţie este mai mare decât a dreptei p¡, indicând faptul că noul preţ relativ algrâului este mai mare decât cel anterior. în urma specializării, producţia este

deplasată spre dreapta (în punctul X% indicând o sporire a cantităţii de grâu,respectiv o diminuare a cantităţii de stofa produse, iar gradul de bunăstare creşte.

(In punctul Y\ dreaptap2 atinge o curbă de indiferenţă superioară).

în concluzie, ţara care a impus taxa vamală de import a obţinut în final oîmbunătăţire a termenilor schimbului şi implicit, un nivel superior de bunăstare. De

acest lucru vor putea profita desigur şi alte ţări care au o structură a exporturilor şiimporturilor similară. Ţările cu structuri diferite ale comerţului extern (de pildă,

cele care exportă stofa sau importă cereale) vor suferi o deteriorare a termenilorschimbului.

O astfel de situaţie este ilustrată în figura 4.2. Curba AA reprezintăfrontiera posibilităţilor producţiei pentru o altă naţiune, Alia, a cărei producţie este

localizată în punctul X iar consumul, în punctul 7, unde dreapta pi atinge cea maiînaltă curbă de indiferenţă. Observăm că, spre deosebire de Domestica, Alia este

specializată în producţia de stofa. în virtutea acestui fapt, ea exportă stofa şiimportă grâu. Creşterea preţului relativ al cerealelor echivalează, pentru Alia, cu o

deteriorare a termenilor schimbului. Drept urmare, nivelul ei de bunăstare vascădea. Rezultatul este ilustrat grafic tot în figura 4.2. La noul preţ relativ, egal cu

înclinaţia dreptei p2 , producţia este transferată în punctul 7 unde economia produceo cantitate mai mică de stofa şi mai mare de grâu. Consumul suferă o diminuare: eleste transferat în punctul Y' unde dreapta p2 atinge o curbă de indiferenţă mai joasă.

Observăm că, indiferent de mărimea sau puterea ei economică, Alia este afectată demodificarea preţului relativ mondial, ce are loc sub impactul taxei vamale de




import impusă de către marii importatori de textile. Datorită înrăutăţirii termenilorschimbului, nivelul ei de bunăstare scade.

stofa

Q,D+QS A

Figura 4.1In urma impunerii taxei vamale de import de către Domestica, curba ofertei relativemondiale este deplasată din OR; în OR2 , iar a cererii relative mondiale din CRi în

CR2. In noul punct de echilibru al pieţei mondiale, preţul grâului relativla preţul stofei a crescut

Dacă modificarea preţului este un fapt cert, intensitatea modificării depinde

şi de alţi factori cum ar fi: elasticitatea cererii interne în raport cu preţul bunurilor

(supuse sau nu taxelor vamale de import), oferta relativă mondială, importanţa

relativă a pieţei naţiunii care impune taxa vamală de import în contextul pieţei

mondiale ş.a. Indiferent de intensitatea modificării, diferenţa dintre preţul intern

(pi) şi preţul extern (pj este constantă şi egală cu cuantumul taxei vamale (t v ):

pi-pe= ty (4.3)

Relaţia 4.3 se aplică indiferent de mărimea sau puterea economică a ţăriiimportatoare. Deosebirea constă doar în faptul că, în timp ce în cazul unei ţări mici

pe rămâne neschimbat, în cazul unei ţări mari, pt creşte, iar pe scade astfel încâtdiferenţa dintre ele rămâne constantă şi egală cu t v.




Producţia din Alia este localizată în punctul X, iar consumul, în punctul 7, undedreapta p } atinge cea mai înaltă curbă de indiferenţă. Creşterea preţului relativ al

cerealelor echivalează, pentru Alia, cu o deteriorare a termenilor schimbului

Efectele descrise pot fi explicate cu ajutorul unui alt model care stabileşte o

relaţie între trei variabile - producţia, consumul şi comerţul extern - pe piaţa unuianumit bun, considerată în izolare.31 Modelul poate fi ilustrat cu ajutorul graficului,

pe baza datelor din exemplele anterioare (figura 4.3, a, b şi c). ConsiderândDomestica ţara importatoare (figura 4.3, a), pentru ca un producător străin dintr-o

altă ţară, Alia (figura 4.3, c), să fie interesat să exporte stofă în Domestica, este

necesar ca preţul intern pe piaţa acesteia din urmă să fie cel puţin egal cu preţulextern plus taxa vamală.

Figura 4.3, b redă piaţa mondială a stofei. Echilibrul pieţei este localizat în

punctul E m unde cererea pentru import din Domestica (Cm) intersectează oferta deexport din Alia (Om)32 în condiţii de comerţ liber, pe piaţa mondială estetranzacţionată cantitatea OQm , ce corespunde cantităţii exportate de Alia

(segmentul HI) pe piaţa naţiunii Domestica (segmentul FG). Preţul este egal cu pm.

Impunerea de către Domestica a unei taxe vamale la importul de stofa determină

creşterea preţului intern pe piaţa acestei ţări (de la pm la pi), şi scăderea preţuluimondial, (de la pm la pe ), diferenţa dintre ele fiind egală cu taxa vamală, conform

relaţiei 4.3. în figura 4.3, b, diferenţa pm - p e este egală cu măsura segmentului VW.

31Adaptat de autor după "Supply, Demand, and Trade in a Single Industry" (Krugman, Obstfeld,op. cit.)32 Presupunem că economia mondială este formată doar din două ţări: Domestica importă stofa dinAlia, iar Alia exportă stofa în Domestica. Asta înseamnă că Om = 0 A , iar C m- C D , iar matematic:OQm = FG=HI.




Totodată, cantitatea de stofa importată de Domestica din Alia se reduce(F'G'= HT = OQml ).

O Qs 0 Qmt Qn Qs O

Figura 4-3Impunerea de către Domestica a unei taxe vamale la importul de stoia determinăcreşterea preţului intern pe piaţa acestei ţări (de la pm la /?,), şi scăderea preţului

mondial (de lap m lap^, diferenţa dintre ele fiind egală cu taxa vamală

4.1.3 Efectele taxelor vamale în economie pe baza analizei echilibrului parţial

Analiza echilibrului parţial permite cuantificarea rezultatelor economice

(beneficii şi pierderi) ale măsurilor de politică comercială. în acest scop, de o realăutilitate sunt conceptele de surplus al consumatorului şi surplus al surplus al

producătorului. In principiu, pe piaţa unui bun, considerată în izolare (adică

ignorând celelalte pieţe) şi aflată în echilibru, o parte a consumatorilor (cu veniturirelativ mari) ar fi dispuşi să cumpere bunul la un preţ superior preţului de echilibru.

Faptul că ei plătesc doar preţul de echilibru constituie un câştig (surplus). In modanalog, o parte a producătorilor (cu costuri relativ scăzute) ar fi dispuşi să-şi ofere

producţia la un preţ inferior preţului de echilibru. întrucât ei primesc preţul deechilibru, diferenţa constituie un câştig (surplus). Modificând echilibrul pieţei,măsurile de politică comercială determină modificări ale celor două variabile.




prêt

(p)

Po

Pi

Pm

A

Q >

e 2 ^M+i

a / c d \

om

e i

~ i \ i *i t i 'i i i i1 1 1 1 •

O B D Cant. (q)

Figura 4.4Taxa vamală de import duce la creşterea preţului intern, determinând mutarea

echilibrului pieţei în punctul E 2 , aflat la intersecţia curbei C, cu noua ofertă Om+[ . înnoul punct de echilibru, preţul stofei pe piaţa internă (pi) este la un nivel mai înalt

decât înainte. Preţul extern scade la nivelul pe

Taxa vamală de import. Taxa vamală produce efecte importante îneconomia ţării importatoare; ele pot fi puse în evidenţă pe baza analizei

echilibrului parţial 32', ilustrată grafic în figura 4.4, reprezentând piaţa stofei naţiuniiDomestica, presupusă a avea o economie puternică. Analiza se desfăşoară în trei

etape, corespunzând gradelor diferite de liberalizare a pieţei naţiunii analizate: a)

autarhie; b) liber schimb; c) protecţie tarifară. Analiza echilibrului parţial ia încalcul costurile şi beneficiile măsurilor guvernamentale, punând în evidenţărezultatele nete pentru economia naţională în ansamblu.

în starea iniţială (de autarhie), echilibrul pieţei este localizat în punctul E 0 ,

în care cererea internă (Cf ) intersectează oferta internă (Oi). Neexistând influenţe

din afară, piaţa este necompetitivă, iar producătorii interni îşi pot vinde produsul laun preţ relativ ridicat (p0 ).

în etapa a doua, dacă guvernul îşi schimbă politica comercială, acţionând pentru liberalizarea schimburilor cu străinătatea, piaţa internă se deschide

competiţiei mondiale. O ofertă mondială nelimitată cantitativ şi la un preţ mai

33Spre deosebire de modelul echilibrului general care ia în calcul toate variabilele ce definesc

producţia, consumul şi comerţul dintr-o economie, modelul echilibrului parţial este un studiuefectuat la nivelul unei unităţi individuale de luare a deciziei economice (persoană, firmă) şi al unei

pieţe individuale, considerate în izolare (adică făcând abstracţie de conexiunile ce există între persoana, firma sau piaţa respectivă şi restul economiei). (D. Salvatore, International Economics,3rd ed., p.162)




scăzut devine predominantă pe piaţa ţării importatoare. în figura 4.4, ea estereprezentată prin dreapta Om. (Forma orizontală indică faptul că oferta mondială are

o elasticitate infinită în raport cu preţul; consumatorii interni pot achiziţionacantităţi nelimitate de stofa importată la preţul pm.i4 ) Ea intersectează curba C, în punctul Ei care devine noul echilibru al pieţei. Preţul intern scade, aliniindu-se la

cel mondial (pm ). La acest nivel al preţului, consumatorii interni vor solicita ocantitate mai mare de stofa (măsurată prin segmentul OD); în schimb, producătorii

interni îşi vor diminua producţia, oferind pieţei o cantitate mai mică (segmentulOA). Cererea suplimentară de stofa este acoperită prin importuri (segmentul AD).

Un bilanţ sumar al deschiderii pieţei arată că măsura a fost în modincontestabil, în favoarea consumatorilor interni. Faptul este observabil pe graficul

din figura 4.4. Dacă în starea iniţială ( Eq) surplusul consumatorului15 era egal cu

aria cuprinsă între axa verticală, curba C, şi semidreapta orizontală p0 , dupădeschiderea pieţei, el creşte cu suprafaţa cuprinsă între axa verticală, curba C, şisemidreaptele orizontale p0 şi pm. Liberalizarea comerţului cu străinătatea esteaşadar în avantajul consumatorilor interni; aceştia beneficiază de o cantitate sporită

de stofa, şi la un preţ mai mic decât înainte. Producătorii sunt însă în dezavantaj; eisuferă o pierdere evidentă, ilustrată grafic prin scăderea surplusului

producătorului. în starea de autarhie, acesta era măsurat de aria cuprinsă între axaverticală, curba Oi şi semidreapta orizontală p0. După deschiderea pieţei, surplusul

producătorului devine egal cu aria cuprinsă între axa verticală, curba O, şi

semidreapta pm

. Producătorii interni sunt deci net dezavantajaţi de liberalizareacomerţului cu străinătatea; unii dintre aceştia - care nu sunt capabili să-şi reducă

costurile până la nivelul pm — nu pot face faţă concurenţei puternice din exterior şisunt eliminaţi de pe piaţă; ceilalţi sunt constrânşi să-şi diminueze producţia.

Modificarea condiţiilor pieţei în defavoarea producătorilor autohtoni nu varămâne fără reacţie din partea acestora, ci îi va determina să se organizeze spre a

convinge guvernul să-şi modifice politica comercială. Patronii şi sindicatele dinindustria textilă vor recurge la toate tipurile de presiuni (lobby, trafic de influenţă,

manifestaţii de stradă etc.) pentru a determina guvernul să intervină în favoarea lor.

34 î

35

în realitate, oferta mondială nu este orizontală ci uşor crescătoare. Atunci când importatorul este o

ţară mare, preţui este în funcţie de cantitatea importată. Pentru a nu complica graficele, vomreprezenta oferta mondială sub forma unei linii orizontale. Aceasta nu va influenţa rezultateleanalizei. (n.a.)Exprimă diferenţa dintre preţul pe care consumatorii sunt dispuşi să-1 plătească pentru a cumpăraun bun şi preţul pe care-1 plătesc în realitate (care este tocmai preţul de echilibru al pieţei).Studenţilor mai puţin familiarizaţi cu aceste noţiuni le sugerăm să revadă cursurile demicroeconomie. (n.a.)




Autorităţile statului sunt în general sensibile la fenomenele cu implicaţii sociale

(închiderea uzinelor, pierderea locurilor de muncă, ruinarea întreprinzătorilor etc.)şi mai puţin receptive la doleanţele consumatorilor, care nu sunt susţinute de

nimeni. în această "confruntare" surdă, producătorii, mai motivaţi şi mai bineorganizaţi au de cele mai multe ori câştig de cauză.

Dacă guvernul din Domestica decide să intervină în apărarea industrieiautohtone, el poate restricţiona importurile, instituind o taxă vamală la importurilede stofa. Taxa vamală de import duce imediat la creşterea preţului intern,

determinând mutarea echilibrului pieţei în punctul E 2, aflat la intersecţia curbei C-,

cu noua ofertă Om+t . în noul punct de echilibru, preţul stofei pe piaţa internă (pi)

este la un nivel mai înalt decât înainte. Taxa vamală de import influenţează însă,aşa cum am arătat anterior, şi preţul mondial. Acesta va scădea la nivelul pe. Dinrelaţia 4.3, rezultă: pt -pe~ t v.

36

Creşterea preţului intern sub impactul taxei vamale provoacă modificăriimportante în structura pieţei: consumatorii îşi diminuează cererea iar producătoriiîşi sporesc oferta. Pe graficul din figura 4.4, se observă cum cantitatea solicitată de

consumatori scade cu segmentul CD în timp ce oferta producătorilor internisporeşte cantitativ cu segmentul AB. In consecinţă, cantitatea importată se reduce la

segmentul BC. Creşterea preţului intern face ca surplusul consumatorului să scadăcu o valoare egală cu suprafaţa cuprinsă între axa verticală, curba C, şi

semidreaptele orizontale pi şi pm . Această valoare va fi în întregime redistribuităaltor sectoare: producători interni, bugetul de stat etc. în schimb, surplusul

producătorului creşte cu o valoare egală cu suprafaţa cuprinsă între axa verticală,curba O, şi semidreaptele orizontale pi şi pm. Această valoare, simbolizată pe graficcu "a", pe care producătorii o primesc în plus nu reprezintă nici producţie

suplimentară, nici pierdere pentru naţiune, ci doar un transfer de venit naţional dela consumatori la producători, ca urmare a creşterii artificiale a preţului intern. Ea

poartă numele de efect de redistribuire.

Examinând cu atenţie graficul din figura 4.4, observăm că din valoareatotală reprezentând pierderea consumatorilor, numai o parte, aria a este cedată

producătorilor. Celelalte trei părţi, simbolizate prin literele mici b,c şi d sunt de

asemenea redistribuite, dar cu alte destinaţii. Banii colectaţi din taxa vamală

constituie venituri la bugetul de stat. Această sumă, măsurată prin ariadreptunghiului c de pe grafic se obţine înmulţind cantitatea importată (BC) cu acea

parte a taxei vamale care este colectată de la consumatorii interni (pi - pm ); ea

36 Pentru a nu complica modelul echilibrului parţial, am considerat cazul mai simplu al unei taxevamale specifice. Reamintim că aceasta are aceeaşi valoare indiferent de preţul mărfii, (n.a.)




reprezintă un efect de venit. Nu este vorba de un venit suplimentar, ci tot de oredistribuire de venit naţional, de la consumatorii interni la bugetul de stat.

Ultimele două părţi, b şi d constituie pierderi pe care economia naţională lesuferă în urma aplicării taxei vamale de import. Aria b este o pierdere datoratăalocării ineficiente a resurselor. în condiţii de comerţ liber, producătorii interni care

nu-şi reduc costurile până la nivelul preţului mondial p

m

) sunt eliminaţi de pe piaţă. Dacă importurile sunt restricţionate, principiul nu mai este valabil; taxa

vamală de import permite producătorilor ineficienţi să se menţină în competiţie, iarcelorlalţi să producă la costuri mai mari. Creşterea producţiei interne de stofa sub

"umbrela" protectoare a taxei vamale are loc aşadar pe seama unei creşterianormale a costurilor, prin atragerea în circuitul productiv şi a unor resurse relativscumpe sau mai puţin adaptate acestei industrii. Taxa vamală favorizează în acest

fel un fenomen care din punct de vedere economic, este anormal: o producţieinternă mai puţin eficientă se substituie unei producţii străine mai eficiente.

Rezultatul constituie o pierdere pentru naţiune, numită pierdere de eficienţă în

producţie. Cealaltă componentă, măsurată de aria d exprimă pierderea netă pe care

o suportă consumatorii interni datorită scăderii consumului de stofa şi creşterii preţului acestui bun, ca urmare a taxei vamale. Această pierdere de eficienţă în

consum nu este o redistribuire de venit naţional, ci o pierdere netă pentru naţiune,

datorată în exclusivitate măsurii protecţioniste.

Pentru a stabili efectul net al taxei vamale asupra economiei ţării

importatoare, pierderile de eficienţă (b + d) trebuie comparate cu câştigul rezultat

din îmbunătăţirea termenilor schimbului, numit efect comercial, ilustrat grafic prinaria dreptunghiului e. Această valoare, care este o parte din venitul vamal, se obţine

înmulţind cantitatea importată (BC) cu acea parte a taxei vamale (pm - pe ) care estesuportată de exportatorii străini; aceştia consimt să-şi reducă preţul spre a nu-şi

vedea periclitate poziţiile pe piaţa ţării importatoare. Efectul comercial exprimăîmbunătăţirea termenilor schimbului, fiind un câştig pentru naţiune. Dacă este mai

puternic decât pierderile de eficienţă (b+d < e), atunci efectul net al taxei vamaleeste un beneficiu pentru economia naţiunii importatoare; dacă este mai mic (b+d >e), efectul net va fi o pierdere.

Subliniem din nou că efectul comercial se manifestă numai în cazul ţărilor

mari. Pentru o ţară mică, taxa vamală de import este economic ineficienta deoarecesa produce efecte numai în interior; rezultatul va fi întotdeauna o pierdere netă

pentru naţiune şi implicit, o scădere a bunăstării. Dar chiar şi în cazul unei ţări

sari, taxa vamală poate produce efecte perverse. In anumite împrejurări (când însxterior, cererea străină pentru exporturile naţiunii este inelastică iar în interior,




înclinaţia marginală spre import este relativ scăzută37), preţul extern poate să scadă

atât de mult încât să influenţeze preţul intern; acesta din urmă poate să devină mai

mic decât înainte de impunerea taxei vamale de import. Prin aceasta, efectul de protecţie va fi anulat. Un astfel de caz neobişnuit poartă numele de paradoxul lui

Metzler.

Taxa vamală de export După ce am cuantificat efectele economice aletaxei vamale de import, suntem în măsură să examinăm şi efectele taxelor vamale

de export. Reamintim că acestea sunt utilizate mult mai rar decât taxele de importdeoarece în majoritatea cazurilor, guvernele doresc să stimuleze exporturile, nu să

le frâneze. Totuşi, taxele de export sunt uneori folosite, în special de ţări în curs dedezvoltare, în scopul, fie de a forţa creşterea preţului mondial al unei materii prime

(şi implicit, îmbunătăţirea termenilor schimbului şi sporirea veniturilor din

export)38, fie de a diminua cantitatea exportată dintr-un bun atunci când elconstituie materie primă pentru industriile indigene. în unele cazuri, guvernele pot

taxa exporturile şi în scop fiscal.

Luând ca bază situaţia ilustrată în figura 4.4, analiza echilibrului parţial altaxei vamale de export este redată în figura 4.5, reprezentând piaţa grâului naţiuniiDomestica (presupusă a fi o ţară mare). Echilibrul autarhic este plasat în punctul

Eq, la un nivel al preţului p0- Liberalizarea schimburilor cu străinătatea face caoferta internă O-t să se confrunte cu o cerere străină C my la un preţ mai mare, pm.

Observăm că cererea externă are elasticitatea infinită în raport cu preţul(producătorii de grâu din Domestica pot oferi cantităţi nelimitate la export, la preţul

mondial pm ). în condiţiile deschiderii pieţei către concurenţa internaţională,echilibrul este transferat în punctul E } , Preţul mondial devine deci predominant pe

piaţa din Domestica: dacă preţul ar fi mai mic, arbitrajorii ar cumpăra grâu de pe

piaţa internă spre spre a-1 revinde în străinătate la un preţ mai mare. Aşadar, lanivelul de preţ pmy producătorii interni oferă cantitatea OD dar consumatorii interni

solicită o cantitate mult mai mică, O A. Diferenţa, egală cu mărimea segmentului AD, este exportată.

37

27

Preţul relativ al bunurilor importabile creşte (scade) în funcţie de situaţia când suma dintreelasticitatea externă a cererii pentru import plus înclinaţia marginală internă spre consum este mai

mare sau mai mică decât unu. (Bharat R. Hazari, International Trade, Theoretical Issues, NewYork University Press, 1986, p. 263)Măsura taxării exporturilor în scopul îmbunătăţirii termenilor schimbului poate produce efecte perverse. Guvernul mizează pe faptul că, graţie poziţiei de monopol sau cvasi-monopol pe care odeţine pe piaţa internaţională a bunului pe care-1 exportă, preţul mondial va creşte ca urmare arestângerii ofertei. Teoretic, aşa ar trebui să se întâmple; în realitate, este posibil ca o altă ţară să sesubstituie ţării care a impus taxa, „furându-i" cota de piaţă. într-un asemenea caz, rezultatele

pentru ţara care a taxat exportul pot fi catastrofale, (n.a.)




Presupunem că guvernul din Domestica impune măsura taxării exporturilorde grâu.39 Acest fapt va determina mutarea echilibrului intern în punctul E 2 ,

concomitent cu scăderea preţului intern (la nivelul pt ) şi creşterea preţului mondial(la nivelul p

e

), astfel încât:

Pe~Pi= t e- (4.4)

Veniturile exportatorilor vor fi diminuate; ei vor încasa preţui mai mic (p,).

în acelaşi timp, veniturile statului cresc cu o sumă egală cu aria d. în noua stare deechilibru, consumatorii interni solicită cantitatea OB, iar producţia internă serestrânge la o valoare egală cu a segmentului OC. Exportul de grâu se reduce la ovaloare egală cu a segmentului BC. Surplusul producătorului se diminuează cu ovaloare egală cu a+b+c+d+e, din care o parte (a+b) este transferată consumatorilorinterni, o altă parte (d) este colectată de guvern, iar a treia (c+e) este pierdere netă.

Aria c reprezintă o pierdere de eficienţă datorată consumului intern în exces(favorizat de taxa de export), iar aria e reprezintă o pierdere de eficienţă în

producţia internă, care scade ca efect al taxei vamale de export.

preţ (p)

Pe

Pm

Po

O B

ACi Oi

f

a^ V . c

b de

V

ir E 2

•

r E 2

•

& Cant. (q)

Figura 4.5Taxa vamală de export provoacă scăderea preţului intern, determinând mutarea

echilibrului pieţei în punctul E 2 , aflat la intersecţia ofertei interne cu cerereaexternă C m.t . Producţia internă scade cu mărimea segmentului DC iar consumul

intern creşte cu mărimea segmentului AB. Exporturile se reduc la mărimeasegmentului BC

In concluzie, prin provocarea scăderii preţului intern, taxa vamală desport produce un efect opus celei de import. în cazul unei ţări având o pondere

^ Facem din nou precizarea că este vorba de o taxă vamală specifică, (n.a.)




însemnată în exportul mondial al unui bun, taxa vamală de export provoacă

creşterea preţului mondial al bunului respectiv, acţionând în sensul îmbunătăţirii

termenilor schimbului. Venitul suplimentar rezultat (aria f) trebuie pus în balanţăcu pierderile de eficienţă (c+e), pentru a determina efectul net asupra economieinaţionale.

Politici tarifare

4.1.4 Efectele taxelor vamale în economie pe baza analizei echilibrului

general

Limitele analizei echilibrului parţial. Analiza echilibrului parţial, deşi

permite evaluarea rezultatelor economice ale măsurilor de politică comercială,

prezintă unele neajunsuri. în primul rând, dacă nu sunt corelate cu alte elemente şi procese din economie, rezultatele analizei pot conduce la concluzii eronate. De pildă, economiştii americani au calculat că între anii 1983-1987, măsurile de protecţie a pieţei interne au provocat Statelor Unite o pierdere globală cuprinsă

între 7,9 şi 12,3 miliarde dolari.40 Raportate la PEB-ul Statelor Unite (peste10.000 miliarde dolari), aceste efecte economice par nesemnificative, nejustificând

eforturile extraordinare ce se depun, de câteva zeci de ani, pentru liberalizarea pecale multilaterală a comerţului internaţional. Totuşi, dacă rezultatul net este

neînsemnat relativ la volumul activităţii, alte rezultate — de exemplu, pierderileconsumatorilor, cauzate de măsurile protecţioniste - au o relevanţă mult mai mare.

Un caz ilustrativ este protecţia la frontieră pe care Uniunea Europeană o practicăsistematic în domeniul comerţului internaţional cu bunuri agro-alimentare.Programul Agricol Comunitar îl costă pe contribuabilul european peste 40 miliarde

euro anual, bani ce constituie, fie plăţi indirecte pentru susţinerea preţurilor deachiziţie, fie plăţi directe către producătorii agricoli.41 La aceasta, se adaugă sume

încă şi mai mari, reprezentând redistribuiri de venit de la consumatori la producătorii agricoli comunitari, rezultând din existenţa unor puternice bariere,tarifare şi netarifare, la frontiera comunităţii42, şi de asemenea, o serie de alte

categorii de costuri pe care le implică măsurile protecţioniste cum ar fi de pildă,cheltuielile ocazionate de lobby-ul importatorilor sau exportatorilor în vederea

40

41

Robert C. Feenstra, "How Costly is Protectionism?" (P. King, International Economics and International Economic Policy, McGraw-Hill, 1995)The Economist, Dec. lOth, 2005

27UE practică atât măsuri tarifare, cât şi netarifare pentru a asigura protecţie la frontieră fermierilorcomunitari. Dintre măsurile netarifare, cel mai intens utilizate sunt contingentele de import,subvenţiile interne, taxele de prelevare ş.a. (n.a.)




obţinerii de protecţie sau alte beneficii. Astfel, pierderile consumatorilor ajung să

reprezinte înjur de 1 la sută (sau mai mult) din PEB-ul agregat al UE. 43

Rezumând, modelul analizei echilibrului parţial este prin excelenţă unmodel static, bazat pe venituri de scară constante. Din acest motiv, el nu poatesuiprinde (şi cu atât mai puţin ar putea evalua) o serie de efecte dinamice,rezultând din liberalizarea comerţului internaţional. Dintre aceste efecte, care semanifestă mai vizibil în cazul formării blocurilor regionale (de tipul UE, NAFTAetc.), putem menţiona: economiile de scară, câştigurile ce rezultă din cooperarea

tehnologică, o competiţie mai dinamică, o mai bună alocare a resurselor ş.a. Acesteefecte pot fi studiate cu ajutorul unui alt tip de model, mai cuprinzător: analiza

echilibrului general, care plasează piaţa produsului supus intervenţieiguvernamentale nu doar în interconexiune cu celelalte sectoare din economia

naţională ci şi cu economiile ţărilor partenere. Efectele taxelor vamale în absenţa distorsiunile interne. Vom încerca în

continuare să punem în evidenţă pierderile şi câştigurile pe care le produc taxelevamale în economiile mici, în două situaţii distincte: în absenţa distorsiunilor

interne; în prezenţa unor astfel de distorsiuni. Pentru aceasta, ne vom folosi demodelul standard al comerţului internaţional, prezentat în capitolul al 3-lea, modelelaborat pe baza analizei echilibrului general.

în absenţa distorsiunilor interne, taxa vamală de import produce pierderi deeficienţă, atât în producţia, cât şi în consumul ţării importatoare, efecte pe care le-

am explicat cu ajutorul analizei geometrice. Vom încerca să arătăm cum se reflectă

aceste efecte într-o analiză a echilibrului general

44

Pentru aceasta, vom lua ca bazădatele de la subcapitolul 3.2. Naţiunea Domestica produce două bunuri, grâu şi

stofa. Să ne amintim că în starea iniţială, naţiunea exportă grâu şi importă stofă.Plecăm de la premisa că Domestica este o economie deschisă care funcţionează

normal (fără monopoluri sau alte distorsiuni ale pieţei). O astfel de economie secaracterizează prin eficienţa producţiei, ceea ce înseamnă că ea obţine cea mai

mare producţie posibilă la un nivel dat al preţului de piaţă. în cazul nostru, ea poateexporta şi importa oricât de mult doreşte la un nivel dat al preţului relativ mondial, pm. Nivelul lui pm rezultă din relaţia 3.8, care arată că importul de stofa al naţiunii

439.049 miliarde dolari în 2002 pentru UE-25 (World Bank - World Development Indicatorsdatabase, Aug. 2003)44 Adaptat de autor după "The welfare loss from tariffs" (J.R. Markusen, J.R. Melvin,W.H. Kaempfer, K.E. Maskus, International Trade, McGraw-Hill, Inc, 1995)




Domestica este egal cu exportul său de grâu înmulţit cu preţul relativ al grâului. 45

Deci preţul relativ mondial va fi:

PJP S = (C s O s )/(O g -Cg) , echivalent cu: P/P g = (O g -C g )/(C s- OJ (4.5)

In acest caz, impunerea unei taxe vamale ad valorem, t v , la importul destofă va afecta preţul relativ de echilibru de pe piaţa internă, fară a afecta însă

preţul relativ mondial. întrucât acesta din urmă este fix, preţul intern al stofei va

creşte cu cuantumul taxei; în schimb, exporturile nefiind taxate, preţul grâuluirămâne neschimbat. în aceste condiţii, putem stabili o nouă corelaţie între preţul

relativ intern şi cel mondial. Astfel, notând cu P preţul absolut, în cazul grâului

(!+/„)/* Rezultă că:avem: P gD = P m , iar în cazul stofei, avem: P sD ~ P s ,

Pso/P g D = Psm( 1 +Q/P m > PJP m (4.6)echivalent cu:

PsD > Psm

unde pS D şi p sm reprezintă preţul relativ al stofei pe plan intern, respectiv pe plan

mondial.

Relaţiile 4.5 şi 4.6 indică faptul că rata marginală de substituţie (RMS)47 aconsumatorilor interni egalează rata marginală de transformare (RMTf % a

producătorilor interni, la nivelul preţului relativ de pe piaţa interna care, datorită

taxei vamale, are un nivel mai înalt decât cel existent pe piaţa mondială. Acest fapteste ilustrat în figura 4.6. Echilibrul autarhic este localizat în punctul A.

Liberalizarea schimburilor cu străinătatea determină stabilirea producţiei în punctul

X, unde se observă o tendinţă clară de specializare în producţia de grâu. Naţiuneaexportă grâu şi importă stofă Ia nivelul preţului relativ mondial. Consumul estelocalizat în punctul Y, unde dreapta preţului relativ pm este tangentă la cea maiînaltă curbă de indiferenţă. Consumul intern de stofa este dat de mărimea

segmentului OT, din care segmentul OU este acoperit de producţia internă iar UT

reprezintă importul.

45

46

47

48

Faptul că Domestica exportă grâu şi importă stofă (şi nu invers) reiese din graficul ilustrat în figura2.18, a. Să observăm că în punctul Y, consumul de stofă depăşeşte limitele producţiei (distanţa dusădin Kpe axa verticală cade în afara curbei DD). (n.a.)

Factorul (1+/) rezultă din faptul că este vorba de o taxă ad valorem, care se poate exprima printr-ofracţie zecimală. De exemplu, dacă t -10% (/ =0,1), preţul bunului importat va fi egal cu p x 1,1.(n.a.)

RMS este rata marginală la care, fiind date două bunuri, unul dintre ele se poate substitui celuilalt înconsum, fară a afecta utilitatea totală. In condiţiile unui buget limitat, utilitatea maximă se obţineegalând RMS cu preţul relativ al bunurilor. Atenţie! RMS nu trebuie confundată cu RMST , care sereferă la substituirea factorilor input în producţie (vezi capitolul 2)Vezi capitolul 2.




După adoptarea măsurii tarifare, producătorii de stofa fiind stimulaţi, producţia se va deplasa dinspre punctul X spre punctul de echilibru autarhic (A),

dar nu va ajunge până acolo, ci se va stabiliza în X', unde producţia de stofa estemai mare (segmentul OV), iar cea de grâu este mai mică decât în starea de comerţ

liber. Consumul intern de stofa se reduce (segmentul OS), iar importurile de stofade asemenea (segmentul VS). Putem face o primă generalizare: taxa vamală

acţionează în sens invers specializării (ce are loc în baza avantajului comparativ),

forţând întoarcerea economiei spre starea de autarhie. Conform relaţiei 4.5,schimburile cu străinătatea ale naţiunii se derulează la preţul relativ mondial, chiar

dacă acesta este mai mic decât cel intern. Matematic, aceasta se exprimă prin faptulcă dreapta care uneşte punctele producţiei şi consumului (XT') trebuie să aibă oînclinaţie egală cu a preţului relativ mondial (pm ).

în consecinţă, consumul se transferă în punctul Y', situat la intersecţia celordouă linii ale preţului, unde înclinaţia curbelor de indiferenţă va fi egală cu cea atangentei la curba de transformare, dată de dreapta p D. Faptul că Y' se află pe o

curbă de indiferenţă mai joasă decât Y indică o scădere a nivelului bunăstării,comparativ cu situaţia existentă înainte de impunerea taxei vamale. El este totuşi

superior nivelului predominant în autarhie. Putem generaliza această a douaobservaţie: în cazul unei economii mici, taxa vamală reduce nivelul bunăstării dar

îl menţine deasupra celui din starea de autarhie.

grau

stofö

Figura 4.6în absenţa distorsiunilor interne, taxa vamală de import reduce nivelul de bunăst are a n aţiunii Domest ica, aceasta fii nd o ţară mică . Echi librul est e

transferat în punctul X\ unde economia produce mai multă stofe şi mai puţingrâu decât în condiţii de comerţ liber




Analizând graficul din figura 4.6, putem desprinde încă un amănunt

important, şi anume ca taxa vamală a provocat nu doar scăderea importurilor de

stofa, ci şi a exporturilor de grâu ale naţiunii. Astfel, o a treia generalizare ar fi:taxa vamală de import afectează atât importurile, cât şi exporturile naţiunii.

Aceasta se datorează faptului că deşi preţul relativ al bunului exportat nu se

modifică pe plan mondial, el scade pe plan intern, determinându-i pe producătorii

din sectoarele de export să-şi reducă oferta. De fapt, are loc o realocare a

resurselor, dinspre sectorul care produce pentru export spre sectorul aflat în

competiţie cu importurile, determinând devierea economiei de la optimul paretian

care caracterizează starea de comerţ liber, spre o stare suboptimală. Sporirea

producţiei interne în sectoarele ce concurează cu importurile constituie deci o

alocare ineficientă de resurse pentru că sporul producţiei se' datorează nu unor

cauze normale, ci creşterii artificiale a preţului intern, ca urmare a taxei vamale deimport.

Pierderile de eficienţă afectează în mod evident exporturile naţiunii. în

speţă, acestea scad Ia o valoare egală cu latura X'B a triunghiul comercial X'BY'.

Observăm că după impunerea taxei vamale de import, exporturile de grâu ale

naţiunii sunt echivalente cu BW unităţi de stofa importată (socotite în preţuri

interne), respectiv cu BY' unităţi de stofa importată (socotite în preţuri mondiale).

Grafic, segmentul WY' măsoară veniturile din taxa vamală, exprimate în unităţi de

stofa importată. Putem admite că guvernul redirecţionează acest venit spre

consumatori, sub forma unei sume forfetare, permiţând sporirea consumului intern,

care se stabilizează în punctul Y'.Sintetizând observaţiile de mai sus, putem afirma că, în cazul unei

economii de mici dimensiuni, ce funcţionează normal, fară distorsiuni, taxa vamală

impusă la importul unui bun produce următoarele efecte: a) influenţează negativ

specializarea internaţională în baza avantajului comparativ, forţând deplasarea

echilibrului intern spre starea de autarhie; în noua stare de echilibru, nivelul

bunăstării este inferior celui din starea de comerţ liber dar superior celui existent în

autarhie; b) tendinţa de deplasare a echilibrului spre starea dc autarhic sc

accentuează pe măsura creşterii taxei vamale; la un anumit nivel al taxei, impactul

devine atât de puternic încât economia se întoarce la echilibrul autarhic; în acest

caz, avem de-a face cu o taxă vamală prohibitivă, semnificând faptul că economianu mai importă bunul supus impunerii vamale; c) produce distorsiuni în producţia

şi consumul intern, stimulând producţia în sectoarele aflate în competiţie cu

importurile şi afectând-o pe cea din sectoarele de export; distorsiunile cauzează




pierderi de eficienţă, atât în producţie cât şi în consum, pierderi ce se traduc printr-

o diminuare a venitului naţional real.49

Efectele taxelor vamale în prezenţa distorsiunilor interne. înainte de aanaliza efectele taxei vamale de import asupra unei economii în care există

distorsiuni interne, să analizăm mai întâi mecanismul unei măsuri ce produce efectede distorsiune: subvenţia de export. Distorsiunea provine din faptul că subvenţiade export face ca naţiunea să producă mai mult din bunul subvenţionat şi mai puţin

-din celălalt bun, în raport cu starea de comerţ liber. Subvenţionarea exporturilor presupune implicarea nemijlocită a statului în activitatea de export, prin acordarea

de la bugetul public a unor sume de bani (subvenţii) exportatorilor, fie direct, fiesub forma unor facilităţi fiscale, pe nt ru ca aceştia să-şi sporească acele cantităţi de

bunuri vândute în străinătate sau să se menţină pe pieţele străine. Subvenţia este

menită să facă rentabilă activitatea de export atunci când preţurile la care serealizează mărfurile pe piaţa mondială se situează sub nivelul costurilor de

producţie ale întreprinderii subvenţionate.50 în plus, în cazul unei ţări mari, eaînrăutăţeşte termenii schimbului deoarece provoacă scăderea preţului extern al

produselor exportate. Mai precis, în acest caz, subvenţia de export poate produceefectele scontate doar dacă elasticitatea faţă de preţ a cererii pe pieţele externe

pentru bunurile subvenţionate este supraunitară. Numai în aceste condiţii (prin

scăderea preţului), exportatorii vor încasa nişte venituri suficient de mari pentru acompensa pierderile suferite de economia naţională (ale consumatorilor datorate

' 4

creşterii preţului şi ale guvernului prin sumele pe care le alocă). Dacă pe pieţele de

import există o cerere inelastică la preţ, subvenţia de export nu are niciun efect pozitiv.51

Subvenţionarea de către stat a exporturilor se face de regulă selectiv,avându-se în vedere în primul rând, ramurile care prezintă interes pentru economia

naţională (de importanţă strategică, ramuri "de vârf', industrii tinere etc.) şi care

49 în exemplul nostru, pierderea de venit naţional este ilustrată grafic prin distanţa verticală dintredreptele XY şi X'Y\ care au aceeaşi înclinaţie, egală ciţ preţul relativ mondial, (n.a.)

50 Subvenţia de export, ca orice subvenţie de altfel, apare uneori în forme "mascate": facilităţi fiscaleacordate exportatorilor sub forma scutirii, reducerii sau restituirii diferitelor taxe (de exempluTVA), scutirii sau reducerii impozitului pe venitul obţinut din export; importul cu scutireacondiţionată de plata taxelor vamale (produsele ce urmează a fi încorporate în produsele destinate

exportului), măsură cunoscută sub numele de drawback ş.a. (n.a.)51 în practica comercială, lucrurile se petrec oarecum invers: subvenţia de export are drept scopobţinerea unui anumit preţ pentru un contract de export, mai degrabă decât asigurarea unui volumal vânzărilor la export. De aceea, cuantumul subvenţiei este fixat în general, nu înainte, ci după ce afost asigurat un anumit contract de export şi s-a negociat un preţ între firma exportatoare şi ceaimportatoare. (Peter Neary - "Export Subsidies and Price Competition", International Trade andTrade Policies, Helpman&Razin, MIT, 1991,p. 80)




prin pierderea unor pieţe de export ar putea determina apariţia unor gravedezechilibre economice şi sociale interne.52

Subvenţia de export generează pierderi economiei ţării exportatoare.Pentru a explica acest fenomen, să ne întoarcem pentru moment la cele discutate la

paragraful 4.2.2 şi să încercăm să corelăm efectele celor două tipuri de măsuri întrecare există o strânsă legătură: subvenţia de export şi taxa vamală de import. înfigura 4.3 c, este redată piaţa stofei ţării exportatoare, Alia. Să ne reamintim că, în

urma impunerii unei taxe vamale la importul de stofa de către Domestica, cerereamondială (Cm) s-a deplasat spre stânga, determinând scăderea preţului mondial, de

la pm la pe. Producătorii din Alia sunt obligaţi să accepte acest preţ extern — cu toatecă nu le este de loc convenabil - de teamă să nu piardă poziţiile deţinute pe o piaţă

importantă cum este cea din Domestica.

Este foarte posibil însă ca în noua situaţie, exportatorii din Alia, văzându-şidiminuate profiturile, să solicite susţinere din partea guvernului. Presupunând căguvernul din Alia este dispus să le acorde producătorilor naţionali o subvenţie care

să le permită să-şi menţină rentabilitatea exporturilor (suportând de la bugetdiferenţa pm-p e ), aceştia îşi vor putea vinde stofa în străinătate la vechiul preţ (pm).53

Efectele economice ale subvenţiei de export sunt redate în figura 4.7. In

condiţii de comerţ liber, echilibrul ar fi localizat în punctul E 2 , unde cerereamondială, redată prin dreapta C m intersectează pe O,, la un nivel al preţului egal

cu pm. Impunerea de către Domestica a unei taxe vamale la importul de stofadetermină deplasarea echilibrului mondial din punctul E m în punctul W (figura 4.3,

b). Pe graficul din figura 4.7, putem observa cum, înaintea acordării subvenţiei,echilibrul din Alia era localizat în punctul E I} unde cererea mondială (C mt )

intersectează oferta internă (Of), la nivelul de preţ pe. Producţia internă de stofa este

egală cu mărimea segmentului OC, iar consumul intern cu cea a lui OB, diferenţa(mărimea segmentului BC) reprezentând cantitatea exportată.

52

27

Subvenţia de export nu trebuie confundată cu subvenţia internă, care are scopul de a susţineindustriile autohtone aflate în competiţie cu importurile. Subvenţiile interne sunt bariere netarifareşi vor fi analizate în capitolul 5In realitate, stofa se vinde în exterior la preţul extern (pe ), dar exportatorii încasează preţul maimare (pm ).




preţ

(P)

Pe

P,a

. Sub-venţia

O A B C

_i • D cantitate (q)

Figura 4.7Subvenţionarea exportului permite producătorilor din Alia să-şi vândă stofa în

străinătate la preţul scăzut (pe ), fără a-şi diminua rentabilitatea, deoarece diferenţa p m - p e 0 suportă statul. Pe piaţa internă, preţulp m devine predominant, iar

producţia atinge nivelu l din starea de comerţ liber, măsura tă de segmentul OD

Subvenţionarea exportului permite producătorilor din Alia să-şi vândăstofa în străinătate la preţul scăzut

p

e

),

fară a-şi diminua rentabilitatea, deoarece

diferenţa pm —pe o suportă statul. In aceste condiţii, pe piaţa internă, preţul pm devine predominant, iar producţia atinge nivelul din starea de comerţ liber, măsurată de

segmentul OD. Consumul intern scade (cu mărimea segmentului AB\ iarexporturile cresc (de la BC la AD).54 Datorită creşterii preţului, consumatorii pierd

o valoare egală aria a + b, în timp ce producătorii interni câştigă o valoare egală cuaria a + b + c. Primele două componente ale câştigului producătorilor (ariile a şi b)reprezintă venitul redistribuit de la consumatori, în timp ce aria c provine de la

bugetul public.

Punând în balanţă costurile şi beneficiile operaţiunii descrise mai sus,rezultă o pierdere evidentă pentru naţiunea exportatoare. Pierderea totală este egală

cu cuantumul subvenţiei (b + c + d). Câştigul producătorilor este egal cu ariaa + b + c. Aria a reprezintă venitul redistribuit, ariile b şi d sunt pierderile de

54 Trebuie să precizăm că lucrurile se petrec astfel numai dacă Alia este o ţară mică. în cazul unei ţărimari, cu pondere relativ însemnată în exportul mondial de stofe, exporturile nu vor creşte, în ciudasubvenţionării, datorită comprimării artificiale a cererii mondiale, ca urmare a restricţiilor tarifareadoptate de Domestica. într-o astfel de situaţie, guvernul ţării mari poate forţa creşterea exporturilordoar prin scăderea preţului sub nivelul pe. (n.a.)




eficienţă (d este pierdere netă), iar c reprezintă cheltuială bugetară.55 Dacă Alia ar

fi o ţară mare, ea s-ar confrunta cu o problemă suplimentară: deteriorareatermenilor schimbului; ea ar fi nevoită să reducă preţul de export (sub nivelul pe )

pentru a obţine o sporire a vânzărilor în străinătate. Graficul din figura 4.3 bilustrează clar acest aspect. Pentru ca exporturile de stofa din Alia să redevină egale

cu Qm , preţul trebuie să scadă până la nivelul determinat de intersecţia drepteiverticale Qm cu noua curbă a cererii, C mt .

Indiferent însă de mărimea ţării care o adoptă, subvenţionarea exportuluiunui bun duce întotdeauna la creşterea preţului său pe piaţa internă, favorizândastfel consumatorii străini (care beneficiază de produse mai ieftine) în defavoareacelor naţionali. Atunci, de ce ar accepta autorităţile statului să subvenţionezeexporturile? Să reţinem că obiectivul eficienţei economice nu trebuie absolutizat; el

nu se află întotdeauna în topul ierarhiei obiectivelor de politică comercială. Aşacum subliniam la începutul capitolului, prin politicile pe care le promovează,statele pot să aibă în vedere, mai ales pe termen scurt sau mediu, şi alte obiectivedecât maximizarea beneficiilor. Cel mai adesea, guvernele încearcă să susţină, prinsubvenţii, industriile şi ramurile slab competitive pe pieţele externe, cum sunt de

pildă, produsele agro-alimentare.56 Există însă şi obiective de naturăneomercantilistă: pătrunderea cu orice preţ pe anumite pieţe străine sau menţinerea

pe acele pieţe, utilizarea exporturilor drept pârghie pentru a menţine şomajul la unanumit nivel ş.a.m.d.57

în prezenţa distorsiunilor interne, guvernele pot utiliza taxele vamale deimport pentru a atenua sau contracara aceste distorsiuni, ridicând astfel nivelul

bunăstării naţiunii. Conform teoriei optimului de gradul doi, în prezenţa unor

55 Observăm că aria b reprezintă pierdere dublă pentru consumatori: odată, ca şi contribuţie fiscală(parte a subvenţiei), a doua oară, prin faptul că ei plătesc un preţ mai mare pentru produsul al căruiexport a fost subvenţionat, (n.a.)

56 Uniunea Europeană practică cele mai mari subvenţii la exporturile de astfel de produse. Numite şi"restituiri", subvenţiile de export sunt acordate producătorilor care exportă produse agricole înafara Comunităţii, spre a le acoperi acestora pierderile pe care le-ar înregistra ca urmare a faptuluică preţurile mondiale sunt inferioare preţurilor indicative. Experţii OMC consideră că în lipsa lor,UE ar pierde o bună parte din actualele poziţii pe pieţele de export, în favoarea producătorilor dinBrazilia, Argentina, Australia etc. Cu ocazia reuniunii de la Hong Kong a miniştrilor ţărilor

> membre ale OMC din decembrie 2005, UE s-a angajat să elimine complet subvenţiile de export pînă în anul 2013. ( Financial Times, Dec. 19, 2005)

57 In anumite sectoare, subvenţiile sunt atât de mari încât deformează însăşi structura normală acomerţului internaţional cu unele produse. Consiliul Internaţional al Grâului de pildă, estimează căsubvenţiile de export influenţează două treimi din exporturile mondiale de grâu. Adesea, acesteareflectă mărimea subvenţiilor acordate de o ţară, mai degrabă decât avantajul comparativ. Cele maimari subvenţii la exportul de grâu sunt practicate de UE dar şi de unele ţări ce dispun de condiţiimai puţin favorabile cum sunt Arabia Saudită, Algeria ş.a. Arabia Saudită de exemplu, a vândutgrâu Noii Zeelande la preţul de 100 USD/tonă, în condiţiile în care costurile de producţie se ridicaula 600USD/tonă. (Griffin, Pustay, op. cit.)




distorsiuni interne (de tipul subvenţiilor sau monopolurilor), o distorsiunesuplimentară (indusă, de exemplu, de o taxă vamală de import) poate ridica nivelul

bunăstării.O astfel de situaţie este ilustrată în figura 4.7 bis. Graficul redă economiaaceleiaşi naţiuni mici, Domestica, exportatoare de grâu şi importatoare de stofa.Spre deosebire de cazul anterior (ilustrat în figura 4.6), acum în economie există odistorsiune internă, cauzată (presupunem) de subvenţionarea exportului de grâu,

^ distorsiune care determină creşterea preţului relativ al grâului pe piaţa internă58 şimutarea echilibrului producţiei din punctul W (unde are loc specializarea normală,în condiţii de comerţ liber) în punctul X (unde venitul naţional real este mai mic59)şi a consumului din punctul W' în punctul Y (în care RMS în consum este tangentăla dreapta ce măsoară raportul distorsionat al preţurilor 60). Subliniem din nou că,deşi preţul intern este p D , schimburile internaţionale au loc la preţul mondial pm;

din acest motiv, consumul se află la intersecţia dreptei ce marchează preţul relativintern cu cea care marchează preţul relativ mondial; în cazul nostru, cele douădrepte sunt respectivpm.

în concluzie, subvenţionarea de către guvern a exporturilor are dreptrezultat sporirea schimburilor cu străinătatea ale naţiunii dar aceasta se face peseama scăderii nivelului general al bunăstării. (In cazul nostru, Domesticadesfăşoară un comerţ exterior mai intens, în ciuda faptului că nivelul ei de

bunăstare a scăzut.61) Generalizând, putem afirma că subvenţionarea exporturilorare efecte mai dăunătoare în planul bunăstării decât taxa vamală de importîntrucât, în timp ce aceasta din urmă aduce venituri la bugetul statului', subvenţia o

suportă contribuabilii şi este în beneficiul consumatorilor din ţările importatoareale bunului subvenţionat.

In situaţia descrisă mai sus, guvernul are de ales între două alternative: saelimine subvenţia (cauza distorsiunii) sau să recurgă la o taxa vamală de import

pentru a contracara efectele distorsiunii interne şi a ridica nivelul bunăstării. în adoua variantă, impunerea unei taxe vamale la importul de stofa va avea ca efectcreşterea preţului acestui bun pe piaţa internă62, încurajând producţia autohtonă de

58 o

59

60

62

Să observăm că dreapta p D este mai plată decât dreapta pm .

Pierderea de venit naţional este ilustrată grafic prin distanţa verticală dintre punctele de intersecţieale dreptelor p D şi WW' cu axa verticală, (n.a.)

Paralelă cu p D.Pentru a ne convinge de acest lucru, nu avem decât să comparăm coordonatele punctelor X şi Y.Ele arată că, pe de o parte, producţia de grâu este mare dar consumul este mic (rezultând un exportsporit de grâu), iar pe de altă parte, producţia de stofe este mică iar consumul mare(rezultând un import sporit de stofă). (n.a.)Creşterea preţului intern al stofei este redată grafic prin deap ta p D', mai înclinată decât p D\ totodată, eaeste mai înclinată şi decât pm\ acest fe.pt este perfect compatibil cu rezultatele analizei de la paragraful




stofă; mixul producţiei va fi transferat din punctul X în punctul X\ unde economia produce o cantitate mai mare de stofa şi mai mică de grâu decât în starea anterioarăadoptării taxei vamale. Creşterea preţului intern al stofei (dreapta este mai puţinînclinată decât p D ) determină transferarea consumului din punctul Y în punctul Y'.Astfel, economia cunoaşte o îmbunătăţire a gradului de bunăstare, ca urmare aimpunerii taxei vamale de import.

grau

stoß

Figura 4.7 bisSubvenţia de export face ca naţiunea să producă mai mult din bunul subvenţionat

(în cazul nostru, grâu) şi mai puţin din celălalt bun (stofa) decât în starea de comerţliber. Impunerea unei taxe vamale la importul de stofa va avea ca efect creşterea

preţului acestui bu n pe piaţa int ernă. Mi xul producţi ei va fi transferat din punctul Xîn punctul X\ iar consumul, din punctul Y m punctul Y'

Observăm cum de data aceasta, taxa vamală acţionează în direcţia normală

a specializării naţiunii, atenuând o parte din efectul dăunător al subvenţiei de

export. Generalizând, condiţia ca măsura tarifară să-şi atingă scopul este aşadar, ca

taxa vamală să preseze asupra mixului producţiei, în sensul specializării eficiente

a naţiunii. In caz contrar (dacă este afectat doar preţul de consum, iar mixul

producţiei nu se modifică sau se modifică foarte puţin), rezultatul poate fi foarte

bine o deteriorare a bunăstării naţiunii.

precedent, conform cărora taxa vamală de import face ca preţul intern al bunului să fie mai mare decât preţul mondial. Dacă subvenţia de export ar fi eliminată, mixul producţiei ar fi transferat într-un punctsituat la extremitatea din dreapta a curbei DD (mai jos decât punctul W). (n.a.)

A r s j c c j




Rezumat

Politica comercială, ca parte componentă a politicii guvernamentalereglementează unul din cele mai importante domenii de care depinde bunăstareaunei naţiuni: relaţiile economice cu străinătatea. Obiectivele pe termen lung sunt

obiective strategice ce decurg din obiectivele generale privind dezvoltareaeconomică a naţiunii. Pe termen scurt şi mediu, obiectivele politicii comerciale

sunt de natură preponderent conjuncturală. Un obiectiv frecvent întâlnit este protejarea pieţei interne de concurenţa străină. Intervenţia guvernelor în vederea protejării ramurilor, sectoarelor industriale sau chiar a producătorilor individuali se

întemeiază pc argumente bine definite, chiar dacă unele dintre ele sunt mai puţinconvingătoare decât erau cu câteva decenii în urmă.

Politica tarifară este transpusă în practică cu ajutorul unor instrumentespecifice, dintre care cel mai important este taxa vamală. Taxele vamale pot ficlasificate după un număr de criterii: obiectul impunerii, scopul impunerii, modul

de calcul şi de percepere, tipul relaţiilor comerciale dintre ţări, gradul de protecţieş.a. Rata protecţiei efective exprimă, sub formă procentuală, creşterea valorii

adăugate pe unitatea de produs în condiţiile existenţei protecţiei nominale, în raportcu situaţia în care nu există taxe vamale. Politica tarifară utilizează, pe lângă taxavamală, şi alte instrumente. De o însemnătate deosebită, mai cu seamă în practica

vamală, este tariful vamal de import. Acesta este actul legal care cuprinde, într-oformă sistematizată, taxele vamale aplicate de către un stat bunurilor importate.

Taxa vamală influenţează termenii schimbului unei naţiuni prin faptul căea creează o diferenţă între preţurile interne şi cele mondiale. Preţul intern al unui

bun importat, supus impunerii vamale devine mai mare decât preţul extern,diferenţa fiind tocmai valoarea taxei vamale. Intensitatea acestui efect depinde de

mărimea ţării importatoare. Dacă aceasta deţine o pondere însemnată în importulmondial al unui produs, taxa vamală de import produce simultan un dublu efect:creşterea preţului intern şi scăderea preţului extern, astfel încât diferenţa dintre ele

este egală cu valoarea taxei vamale. Ea realizează în final o îmbunătăţire atermenilor schimbului şi implicit, un nivel superior de bunăstare. în cazul unei ţări

mici, taxa vamală de import produce numai creşterea preţului intern al bunului

supus impunerii vamale.Creşterea preţului intern sub impactul taxei vamale provoacă modificăriimportante în structura pieţei: consumatorii îşi diminuează cererea iar producătorii

îşi sporesc oferta. Totodată, taxa vamală influenţează distribuţia internă a venitului.Are loc un transfer de venit naţional de la consumatori la producătorii interni (efect




de redistribuire). Banii colectaţi din taxa vamală constituie venituri la bugetul destat (efect de venit). Pierderile pe care economia naţională le suferă în urma

aplicării taxei vamale de import se manifestă atât în producţie, cât şi în consum(pierderi de eficienţă). Pentru a stabili efectul net al taxei vamale asupra economiei

ţării importatoare, pierderile de eficienţă trebuie comparate cu câştigul rezultat dinîmbunătăţirea termenilor schimbului (efect comercial). Efectul comercial semanifestă numai în cazul ţărilor mari. Pentru o ţară mică, taxa vamală de import

este economic ineficientă deoarece ea produce efecte numai în interior; rezultatulva fi întotdeauna, o pierdere netă pentru naţiune şi deci, o scădere a bunăstării. Dar

chiar şi în cazul unei ţări mari, taxa vamală poate produce efecte perverse. înanumite împrejurări, preţul extern poate să scadă atât de mult încât să influenţeze

preţul intern; acesta din urmă poate să devină mai mic decât înainte de impunerea

taxei vamale de import. Prin aceasta, efectul de protecţie va fi anulat. Un astfel decaz neobişnuit poartă numele de paradoxul lui Metzler.

In absenţa distorsiunilor interne, taxa vamală de import produce pierderi de

eficienţă, nu numai în producţia dar şi în consumul ţării importatoare, efecte ce potfi explicate cu ajutorul analizei geometrice. Taxa vamală acţionează în sens inversspecializării (ce are loc în baza avantajului comparativ), forţând întoarcerea

economiei spre starea de autarhie. Nivelul de bunăstare scade, dar rămâne superiorcelui predominant în autarhie. în prezenţa distorsiunilor interne, guvernele pot

utiliza taxele vamale de import pentru a atenua sau contracara aceste distorsiuni,ridicând astfel nivelul bunăstării naţiunii. Conform teoriei optimului de gradul doi,

în prezenţa unor distorsiuni inteme (de tipul subvenţiilor sau monopolurilor), odistorsiune suplimentară (indusă, de exemplu, de o taxă vamală de import) poateridica nivelul bunăstării.

§ t Cuvinte-cheie

substituirea importurilor

termenii schimbului politici tarifare

protecţie efectivăsubvenţionarea exportuluidistorsiuni interne

distribuţia venituluioptim de gradul doi




Anexa 1

TAXA VAMALA ŞI EFECTUL STOLPER-SAMUELSON

Ne amintim de la capitolul 2 următoarele: creşterea preţului relativ al unui bun duce la creşterea venitului real al factorului utilizat intensiv în producerea lui şi

scăderea venitului real al celorlalţi factori; aceasta este esenţa teoriei Stolper -Samuelson (5 - S). Trebuie însă precizat că efectul S-S are loc în condiţii de

concurenţă perfectă, venituri de scară constante şi specializare incompletă.

Efectul S-S produce o redistribuire a venitului naţional în interior, între

posesorii factorilor de producţie. întrucât taxa vamală se aplică de regulă, laimportul bunului ce utilizează intensiv factorul relativ rar, venitul posesorilor

acestuia va creşte concomitent cu scăderea venitului posesorilor factorului relativabundent. Acest fapt este vizibil în figura 4.6. în condiţii de comerţ liber (şi

prezumând existenţa concurenţei perfecte, a veniturilor de scară constante şi aspecializării incomplete), naţiunea Domestica se specializează în producţia de grâu,un produs ce utilizează intensiv factorul pământ, presupus ca fiind relativ abundent,

importând stofa, un bun ce utilizează intensiv factorul muncă, relativ rar.63 Dacăguvernul percepe o taxă vamală asupra importurilor de stofa, preţul relativ al stofei

(P sD /P gD ) creşte (conform relaţiei 4.6), determinând creşterea venitului real alfactorului muncă, salariul real. 64

Să ne reamintim de la subcapitolul 2.5, că efectul S-S se propagă în ambele

sectoare; în exemplul nostru, taxa vamală asupra importului de stofa va producecreşterea salariului real atât în producţia de stofa, cât şi în producţia de grâu. Inschimb, datorită faptului că venitul naţional total scade în urma măsurii tarifare

(pierderea de venit naţional este ilustrată grafic în figura 4.6, prin distanţa verticalădintre dreptele XY şi X'Y\ care au aceeaşi înclinaţie, egală cu preţul relativ

mondial), venitul factorului pământ (renta) va scădea în ambele sectoare.Generalizînd, într-o economie mică, taxa vamală reduce venitul naţional total şi în

acelaşi timp, realizează o redistribuire de venit în favoarea proprietarilor

factorului relativ rar.

Facem abstracţie de factorul capital.Am explicat cauzele şi implicaţiile efectului S-S în cadrul subcapitolului 2.5



200 Elemente de economia şi politica comerţului internaţional Politici tarifare

Anexa 2

TAXA VAMALA OPTIMA

In exemplele din cadrul capitolului 4, am analizat impactul taxelor vamaleasupra economiilor mici, în prezenţa sau în absenţa distorsiunilor interne. Ne

propunem în continuare să analizăm efectele taxelor vamale asupra economiilormari, având o pondere însemnată în comerţul internaţional. De fapt, nu facem decâtsă completăm analiza începută în cadrul paragrafului 4.2.3, unde am arătat cămăsurile tarifare produc efecte diferite în funcţie de dimensiunile economiilor carele adoptă. în cazul economiilor mari, taxele vamale produc efecte nu doar îninterior, ci şi în exterior, influenţând termenii schimbului naţiunii care le aplică.

Explicaţia constă în capacitatea unei economii mari de a acţiona pe piaţa mondială,fíe ca un monopolist (la export), fie ca un monopsonist (la import). Faţă de aceastărealitate, este normal să examinăm următoarele probleme: cum poate o ţară maresă-şi ridice nivelul bunăstării, în raport cu situaţia existentă în condiţii de comerţliber, prin manevrarea taxelor vamale? Sau, altfel foimulat, care este taxa vamalăoptimă? Cum vor reacţiona celelalte ţări atunci când se confruntă cu o deteriorare atermenilor schimbului, ca urmare a unei măsuri tarifare adoptate de o ţară mare?

Aşa cum arătam în cadrul paragrafului 4.2.4, când o naţiune mare impuneo taxă vamală de import, volumul schimburilor cu străinătatea scade dar termeniischimbului naţiunii respective se îmbunătăţesc. Apar prin urmare, două tendinţecontradictorii: diminuarea volumului comerţului exterior tinde să reducă gradul de

bunăstare, îmbunătăţirea termenilor schimbului tinde să-1 crească. în acestecondiţii, taxa vamală optimă este cea care maximizează beneficiul net aleconomiei, rezultând din cele două tendinţe divergente. Procesul are, în linii mari,următoarea desfăşurare standard, luând ca punct de plecare echilibrul comerţuluiliber: creşterea impunerii vamale sporeşte gradul de bunăstare până când taxaatinge nivelul optim. Creşterea taxei peste acest nivel declanşează procesul invers,iar gradul de bunăstare scade. Când taxa atinge nivelul prohibitiv, economia revinela starea de autarhie.

Pe măsură ce termenii schimbului naţiunii care adoptă măsura tarifară seîmbunătăţesc, pentru restul lumii ei se înrăutăţesc deoarece poziţiile respective sunt

în oglindă.65

Aşa stând lucrurile, este firesc ca ţările care cunosc o deteriorare atermenilor schimbului, din cauzele arătate, să răspundă prin măsuri similare, adicăsă încerce la rândul lor, să adopte taxa vamală optimă. Aceasta nu doar va reduce şi

27

Acest fapt este valabil şi în cazul taxei vamale de export, în măsura în care ea cauzează creşterea preţului mondial, (n.a.)

mai mult vokaide retaliere duRezultatul va 5tuturor ţărilor. ]simplă: câştigJmic decât p:eaeconomiei lirrjmaximizarea rm

Pentr_ isituaţia descrisa

prezentat încurbele ofere: |

Alia (iA)66

în •cele două «mondial p^.

Imp

mare), la irrpdreflectată grp.~ccurba (ĂA) în r*

- inc i ţ i

Şl -Aflj

incici

es:e 9

Ob sen ţ

schimbului

pm<pm (echiMceea ce însearsi stofa).

f u s d j

schimbului. Daţimpunerea ce l'stofa) s-au :dVolumul tot^i Ieste mai mic 54

Alia reprcz irâ fl



Politici tarifare 2 0 1

mai mult volumul schimburilor comerciale dar va deschide calea unor noi măsuride retaliere din partea primei ţări (cea care a adoptat prima măsurile tarifare).

Rezultatul va fi foarte probabil un război comercial , cu consecinţe nefaste asupratuturor ţărilor, precum şi asupra economiei mondiale în ansamblu. Explicaţia estesimplă: câştigul obţinut de o ţară mare prin adoptarea unei măsuri tarifare este maimic decât pierderea partenerilor, de unde rezultă un efect net negativ asupraeconomiei lumii. Acest fapt ne ajută să înţelegem de ce comerţul liber asigură.maximizarea bunăstării mondiale.

Pentru a explica efectele taxei vamale optime, vom lua din nou ca bazăsituaţia descrisă la paragraful 4.2.2, dar vom utiliza un alt instrument, pe care l-am

prezentat în capitolul al doilea, curba ofertei. în figurile 4.8 şi 4.9, sunt redatecurbele ofertei pentru naţiunea Domestica {X D ), respectiv pentru naţiunea partenerăAlia (Ă A ).

66 în condiţii de comerţ liber, echilibrul este localizat în punctul X, unde

cele două curbe se intersectează; schimburile comerciale au loc la nivelul preţuluimondial pm .

Impunerea de către naţiunea Domestica (presupusă a avea o economiemare), la importul de stofa, a unei taxe vamale ad valorem egală cu t v , estereflectată grafic prin rotirea curbei (1D) spre dreapta. Noua curbă (ĂD() intersecteazăcurba (Ă A ) în punctul W, astfel încât:

- înclinaţia dreptei Oneste egală cu noul preţul mondial al stofei (pm );- distanţa orizontală între oricare două puncte de pe cele două curbe este

egală cu t v. De exemplu, dacă Weste punctul de intersecţie a curbelor (Ă D )şi iar X' este intersecţia curbei (Ă D ) cu dreapta p D (P sr/PgD), care

indică preţul relativ al stofei pe piaţa internă a naţiunii Domestica, atuncieste satisfăcută relaţia 4.6 (pm'<pm< Pd)•

Observăm că în noua situaţie (după adoptarea măsurii tarifare), termeniischimbului naţiunii Domestica (care a adoptat măsura) s-au îmbunătăţit deoarece

pm• < Pm (echivalent cu P sm'/P m'< P S m/P g m, şi mai departe cu P gm /P sm > Pgm'/Psm),

ceea ce înseamnă că exporturile ei (grâul) au devenit mai scumpe decât importurile(stofa).

în schimb, ţările partenere înregistrează o deteriorare a termenilorschimbului. Dacăpm><pm (echivalent cu Psni'fPgm' Psm P̂gm )? mseamnă că, dupăimpunerea de către Domestica a taxei vamale de import, exporturile partenerilor

(stofa) s-au ieftinit, iar importurile lor (grâul) au devenit relativ mai scumpe.Volumul total al comerţului exterior a scăzut (în punctul W, volumul schimburiloreste mai mic decât în punctul A7).

Esază creşterea66 Alia reprezintă ţările partenere, (n.a.)




grâu

stofa>

O

Figura 4.8Impunerea de către naţiunea Domestica a unei taxe vamale la importul de stofa estereflectată grafic prin rotirea curbei (%£>) spre dreapta. Noua curbă (An[ ) intersectează

curba {X A ) în punctul W, atingând cea mai înaltă curba de indiferenţă. Termeniischimbului naţiunii Domestica se îmbunătăţesc iar al ţărilor partenere se

înrăutăţesc. Vo lumul total al schimburilor comerciale scade

Examinând din nou graficele din figurile 4.8 şi 4.9, presupunem curba (Ăot)reprezentând taxa vamală optimă, adică acel nivel al taxei care asigură

maximizarea bunăstării. Pe graficul din figura 4.8, această stare este redată princurba de indiferenţă (to), tangentă la curba (Ă A ) în punctul W. Menţionăm că (co)este cea mai înaltă curbă de indiferenţă pe care naţiunea Domestica o poate atingeîn condiţiile în care preţul mondial este pm-. Reamintim că plusul de bunăstare estedat de efectul net al combinării celor două tendinţe contrare, declanşate de taxavamală: scăderea volumului schimburilor şi îmbunătăţirea termenilor schimbului.

Aşa cum am arătat mai sus, pe măsură ca termenii schimbului naţiuniiDomestica se îmbunătăţesc, cei ai ţărilor partenere cunosc o deteriorare.Confruntate atât cu o diminuare a volumului schimburilor, cât şi cu o deteriorare atermenilor schimbului, ţările partenere ale naţiunii Domestica (care a adoptatmăsura tarifară) vor înregistra o scădere a nivelului bunăstării. Acest fapt le vadetermina să adopte la rândul lor, măsurile tarifare optime, pentru a obţine o

maximizare a bunăstării. Deşi este cert că, procedând astfel, vor obţine oîmbunătăţire a termenilor schimbului (în figura 4.9, vedem cum noua curbă (¿At )

este mai apropiată de axa verticală, care măsoară producţia de grâu), scăderea încontinuare a volumului comerţului exterior (ilustrat de punctul Fdin figura 4.9) vaface ca gradul de bunăstare a tuturor naţiunilor participante la comerţulinternaţional să scadă. Războiul comercial, odată declanşat, aduce pierderi tuturornaţiunilor.




grau

stofa

Figura 4.9Taxa vamală la importul de stofa impusă de Domestica face ca naţiunile partenere să

adopte măsuri de retaliere, impunând o taxă vamală optimă la importul de grâu.Curba (Ă At ) este rotit ă spre stânga în Q. At -), intersectând curba (Â D ) în punct ul V. Innoua stare, termenii schimbului naţiunilor partenere s-au îmbunătăţit dar volumul

total al schimburilor a scăzut în continuare

Probleme

1. Considerăm două ţări, Statele Unite şi China, care fac comerţ între eleastfel: SUA exportă grâu în China, importând în schimb stofa; China exportă stofa

în SUA, importând în schimb grâu. Presupunem că SUA acordă producătorilor degrâu o subvenţie de 50 dolari pentru fiecare tonă de grâu exportată. Drept răspuns,

China instituie o suprataxă vamală compensatorie, de aceeaşi mărime, astfel încât,în final, preţurile relative pe piaţa Chinei rămân neschimbate.

a. Ce efecte vor avea măsurile adoptate de cele două guverne asupra

termenilor schimbului ţărilor respective?

b. Dar asupra nivelului lor de bunăstare?'.67

67 Problema a fost concepută de autor după un model preluat din P. Krugman, M. Obstfeld, International Economics, 7th ed., 2005




2. într-un al doilea caz, presupunem că China, în locul taxeicompensatorii, răspunde printr-o măsură similară, subvenţionând propriile

exporturi.a. Ce efecte vor avea măsurile adoptate de cele două guverne asupra

termenilor schimbului ţărilor respective?

b. Dar asupra nivelului lor de bunăstare?68

3. Presupunem că cererea şi oferta de grâu pe piaţa Uniunii Europene sunt

de forma: p = - 1/20 q + 500, respectiv p = 1/20 q - 100, iar cererea şi ofertamondiale sunt de forma: p = - 1/40 q + 200 şi respectiv p = 1/40 q + 100.

Considerând că Uniunea Europeană impune o taxă vamală specifică de €5 pentru

fiecare tonă de grâu importată, să se determine:

a. Efectele măsurii tarifare asupra comerţului internaţional cu grâu. b. Efectele măsurii tarifare asupra economiei comunitare.c. Efectele măsurii protecţioniste adoptate de UE asupra exportatorilor

de grâu din afara Uniunii, presupunând că cererea şi oferta pe piaţaunui exportator X sunt de forma p = - 0,1 q + 180, respectiv

p = 0,1 q + 60

4. Presupunem că cererea şi oferta de orez pe piaţa Sri Lanka sunt deforma: p = - 20 q + 60, respectiv p = 20 q + 40, iar cererea şi oferta mondiale sunt

de forma: p — - 4,5 q + 64,5, respectiv p = 10 q + 50. Deoarece preţul mondial estemai mare decât cel existent pe piaţa din Sri Lanka, producătorii de orez din aceastăţară vor fi stimulaţi să-şi exporte marfa pe pieţele externe. Presupunând că o ţară

mare (de ex. Japonia) impune o taxă vamală la importurile de orez, care duce lascăderea preţului mondial cu $6/tonă, să se determine:

a. Efectele măsurii tarifare impusă de ţara mare asupra comerţuluiinternaţional cu orez.

b. Efectele măsurii tarifare impusă de ţara mare asupra pieţei naţiunii

Sri Lanka.

5. Luând ca bază datele de la problema anterioară, presupunem că

guvernul din Sri Lanka acordă producătorilor de orez o subvenţie de $6/tonă,

pentru a contracara efectele taxei vamale de import impusă de ţara mare. Să sedetermine:

a. Efectele subvenţiei asupra comerţului internaţional cu orez.

46

Idem




b. Efectele subvenţiei asupra economiei Sri Lanka.

6. Presupunem că cererea şi oferta de piei pe piaţa Argentinei sunt de

forma: p = - 3 q + 5700, respectiv p = 3 q - 5100, iar cererea şi oferta de piei pe piaţa mondială sunt de forma: p = - 0,5 q + 2300, respectiv p = î,5q +300. în anui2005, Argentina a impus o taxă vamală de $800 per tona de piei exportată, în

scopul evident al forţării creşterii preţului mondial al acestui produs. Să sedetermine efectele măsurii adoptate de guvernul Argentinei asupra economieiacestei ţări şi asupra comerţului mondial cu piei.

Bibliografie suplimentară

Bhagwati J. - "Free trade: old and new challanges", The Economic Journal, March1994

Bhagwati J. - "The Generalized Theory of Distortions and Welfare" (Trade,

Balance of Payments and Growth, North-Holland Publishing Co., 1971,

p. 69)Bhagwati, J. - Protectionism, The MIT Press, 1989Dixit A. - "International Trade Policy for Oligopolistic Industries", The Economic

Journal , vol. 94, supplement, 1984Feenstra R. C. - "How Costly is Protectionism?" (P. King ~ International

Economics and International Economic Policy, McGraw-Hill, 1995)

Hazari B.R. - "Tariffs and the Terms of Trade" (International Trade, Theoretical Issues, New York University Press, 1986)

Krugman P. - "Is bilateralism bad?" (International Trade and Trade Policy edited

by Helpman and Razin, Massachusetts Institute of Technology, 1991)Krugman P. - "Is Free Trade Passé?" (Philip King - International Economics and

International Economic Policy, McGraw - Hill, Inc., 1995)

Neary P. - "Export Subsidies and Price Competition" , International Trade and

Trade Policies, Helpman&Razin, M IT, 1991, p. 80

Ramaswami V.K., Srinivasan T.N. - "Tariff Structure and Resourse Allocation inthe Presence of Factor Substitution" (Trade, Balance of Payments and

Growth, North Holland Publishing Co., 1971)

rz.



Capitolul 5

BARIERE NETARIFARE

Introducere

Escaladarea protecţionismului netarifar

Politicile comerciale utilizează, pe lângă taxele vamale, un mare număr de

instrumente şi măsuri cu caracter netarifar. Scopul lor este fie acela de a restrângevolumul importurilor, fie de a îngreuna derularea lor, susţinând astfel producţia

internă. Numite generic bariere netarifare, măsurile de acest tip au cunoscut înultimele decenii o intensificare îngrijorătoare, atât ca număr, cât şi ca grad dediversitate şi mod de acţiune. Pe măsură ce nivelul taxelor vamale a fost redus de

către majoritatea naţiunilor lumii în urma rundelor succesive de negocierimultilaterale, desfăşurate sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului, barierele

netarifare au cunoscut o extindere continuă, devenind tot mai supărătoare pentruţările exportatoare, în special pentru cele în curs de dezvoltare. Nu ar fi o exagerare

să afirmăm că, în ultimele trei decenii, protecţionismul netarifar s-a substituit

practic celui tarifar.1

Creşterea "popularităţii" instrumentelor netarifare este legată de o serie deaspecte ce definesc evoluţia comerţului internaţional începând cu deceniul opt al

secolului al XX-lea. Aşa cum vom arăta în capitolul următor, începutul anilor 1970marchează o schimbare fundamentală de atitudine în politica statelor lumii. Odatăcu abandonarea sistemului monetar internaţional bazat pe aur şi trecerea majorităţii

monedelor la regimul flotării libere are loc o intensificare a deschiderii spreexterior a economiilor naţionale, concomitent cu intensificarea eforturilor statelor

lumii în direcţia liberalizării comerţului internaţional. întrucât, în primele decenii postbelice, protejarea pieţelor interne s-a realizat, în mod preponderent, prin

în perioada 1966-1986 ponderea importurilor afectate de diferite categorii de bariere netarifare acrescut astfel: la produsele alimentare de la 56 la 92%, la materii prime de la 4 la 41%, la produsemanufacturate de Ia 19 la 58%, la produse textile de la 30 Ia 89%. Pe ţări şi grupuri de ţări, recordulîl deţine Uniunea Europeană ale cărei importuri de produse alimentare şi textile sunt afectate în

proporţie de 100% de bariere netarifare. (J. Markusen, J. Melvin, W. Kaempfer, K. Maskus - International Trade, McGraw-Hill Inc, 1995)



Bariere netarifare 207

utilizarea taxelor vamale de import, era firesc ca eforturile conjugate în scopulliberalizării comerţului mondial să fie îndreptate în primul rând în direcţia

eliminării acestor taxe.Reducerea treptată şi generalizată a taxelor vamale de import, în special la

produsele prelucrate, a fost un mare pas înainte, dar nu a rezolvat problema

liberalizării schimburilor comerciale dintre naţiunile lumii. Accesul la pieţele deexport, îndeosebi pentru ţările în curs de dezvoltare, a rămas în continuare dificil,

fiind mult îngreunat de o multitudine de alte obstacole, pe care statele lumii le-auridicat şi le ridică în continuare în faţa fluxurilor comerciale, în special aimporturilor. Deşi produc efecte similare taxelor vamale, măsurile netarifare sunt,

în general, preferate primelor deoarece: sunt mai puţin cunoscute de populaţie şi deexportatorii străini; psihologic, sunt percepute cu mai puţină ostilitate, dată fiind

aversiunea cunoscută a populaţiei pentru orice înseamnă "taxe şi impozite"; suntmai dificil de contracarat de către partenerii comerciali; dacă, fiind confruntaţi cu o

taxă vamală de import, exportatorii străini pot să-şi sporească producţia, acest lucrunu este posibil în cazul altor tipuri de măsuri, de pildă a contingentului de import; 2

sunt mai eficiente întrucât nu acţionează doar la frontiera vamală a ţării

importatoare, ci urmăresc mărfurile pe tot parcursul lor, de la exportatori până laconsumatorul final; impactul lor asupra importurilor este uneori mai rapid şi mai

direct decât în cazul taxelor vamale. în general, se apreciază că taxele vamale şicontingentele sunt perfect echivalente doar în condiţii de concurenţă perfectă. în

toate celelalte cazuri, predomină neechivalenţa, adică efectele sunt similare, fară a

fi identice.

3

Comparativ cu instrumentele tarifare, analizate în capitolul 4, barierele

netarifare prezintă un grad mult mai mare de diversitate. Uneori, ele acţioneazădirect asupra importurilor, limitând într-o măsură mai mare sau mai mică cantitatea

importată. Alteori, ele nu acţionează asupra tranzacţiilor de import propriu-zise, ciasupra împrejurărilor în care acestea se desfăşoară; o înăsprire a condiţiilor la caretrebuie să se conformeze importatorii unui bun echivalează cu o descurajare a

importului bunului respectiv şi ,invers, o relaxare a condiţiilor restrictivestimulează importurile. Pornind de la aceste premise, putem clasifica barierele

netarifare în doua mari categorii: bariere cantitative, care influenţează direct

" James A. Levinsohn, "Strategic Trade Policy and Direct Foreign Investment: When Are Tariffs andQuotas Equivalent?" {International Trade and Trade Policies edited by E. Helprnan and A. Razin,Massachusetts Insti tute of Technology, 1991, p. 24)

" Idem



208 Elemente de economia şi politica comerţului internaţional Bariere netarifare

cantitatea importată şi bariere necantitative, care influenţează, fíe preţurile bunurilor importate, fie condiţiile în care se derulează importurile.

Organizaţia Mondială a Comerţului utilizează şi o altă clasificare, maidetaliată, a barierelor netarifare, grupându-le în cinci categorii: (1) bariere careimplică o limitare cantitativă directă a importurilor; (2) bariere care implică o

limitare indirectă a importurilor prin mecanismul preţurilor; (3) bariere care decurgdin formalităţile vamale şi administrative la import; (4) bariere care decurg din

participarea statului la activităţile comerciale; (5) bariere care decurg dinstandardele aplicate produselor importate şi celor indigene.4

5.1 Bariere cantitative

Barierele cantitative acţionează direct asupra cantităţii importate, în sensullimitării acesteia. Exemple de astfel de bariere sunt: interdicţiile, contingentele,

aranjamentele privind comercializarea ordonată ş.a. Ultimele sunt de fapt"pachete de măsuri", care combină avantajele diferitelor tipuri de instrumente,cantitative şi necantitative.

5.1.1 Contingentul de import

Contingentele sunt măsuri care acţionează diferit în raport cu taxele

vamale, prin faptul că ele influenţează direct cantitatea importată (exportată) şidoar indirect preţul bunurilor importate (exportate). Totuşi, vom arăta că între taxevamale şi contingente există asemănări esenţiale. în ultimă instanţă, atât unele, câtşi celelalte determină modificări structurale similare pe pieţele bunurilor. Dacă pe

pieţele respective predomină concurenţa perfectă, efectele celor două tipuri deinstrumente sunt identice.

Clasificarea contingentelor de import. Contingentele de import suntreglementări ce limitează cantitativ importul anumitor categorii de bunuri, pe o

perioadă determinată de timp (de regulă un an). Contingentele sunt măsuriunilaterale, fiind adoptate de guvernele ţărilor importatoare fară consultarea ţărilor

partenere. Prin contingentare, volumul importului este limitat la un nivel superior,fixat sub cel realizabil în condiţii de comerţ liber. Procedând astfel, guverneleurmăresc să asigure firmelor indigene cote sigure din piaţa internă.

Clasificarea a fost preluată din N. Sută, S. Sută-Selejan, Comerţ internaţional şi politici comercialecontemporane, voi. I, Editura Economică, 2003




în funcţie de modul de fixare, contingentele pot fi globale sau bilaterale(selective). în cadrul contingentelor globale, este fixat doar plafonul de import, fară

a se specifica provenienţa mărfurilor. Astfel, contingentele globale au avantajul cănu permit discriminarea între ţările exportatoare; ele sunt, în schimb, mai greoaie înce priveşte procedura de aplicare. Contingentele bilaterale sau selective sunt relativmai uşor de administrat, dar prezintă inconvenientul că permit discriminarea întreţările exportatoare.5 Contingentele bilaterale sunt administrate pe bază de licenţe deimport , acordate firmelor importatoare.6

Efectele economice ale contingentului de import pe baza analizei

echilibrului general. Contingentele de import produc modificări importante înstructura pieţei interne a ţării importatoare. Prin limitarea cantităţii importate,oferta internă pentru un bun scade, iar preţul creşte. Spre deosebire însă de taxelevamale, care aduc venituri statelor importatoare, contingentele nu aduc niciun fel

de venituri. în figura 5.1, este reprezentată frontiera posibilităţilor producţiei uneinaţiuni, Domestica, care exportă grâu şi importă stofa, la nivelul preţului mondial

pm. (Domestica este presupusă a fi o ţară mică, fară posibilitatea de a influenţa preţul mondial.) In absenţa restricţiilor, consumul intern de stofa este dat demărimea segmentului OT, din care OU reprezintă importul.

Dacă guvernul impune un contingent asupra importurilor de stofa, acesteavor fi limitate la un plafon egal cu mărimea segmentului VS. Echilibrul va fitransferat în punctul X', unde economia produce mai multă stofa şi mai puţin grâu.Observăm deci cum contingentul de import produce un efect care ne este de acumfamiliar: împingerea echilibrului înapoi spre starea de autarhie. Comprimarea

ofertei interne creează o penurie artificială ce duce invariabil la creşterea preţuluiintern. Drept urmare, producătorii interni îşi vor spori oferta, de la OU la OV; înschimb, consumatorii interni vor solicita mai puţin, doar cantitatea OS. Scădereacererii interne de stofa se explică prin creşterea preţului intern. (Observăm cădreapta p D , care este tangentă la curba DD în punctul X' are o înclinaţie mai maredecât dreapta pm tangentă la curba DD în punctul X).

Ca şi în cazul taxei vamale de import (ilustrat în figura 4.6), impunereaunui contingent la importul de stofa influenţează preţul relativ de echilibru de pe

5 Un exemplu bine-cunoscut îl constituie contingentele pe care Statele Unite le fixează anual laimporturile de zahăr. Guvernul american stabileşte cote cantitative unui număr de peste 20 de ţări

exportatoare, pentru un import total de cca. 2 milioane tone (producţia internă oferind 7-8 milioanetone). Procedeul permite, evident, favorizarea unor exportatori în detrimentul altora (vezi aplicaţia2). In urma Rundei Uruguay, guvernul SUA a înlocuit contingentele la importurile de zahăr cucontingente tarifare. (R. W. Griffin, M. W. Pustay - International Business, 2 ed.)

6 Licenţele de import se acordă şi pentru derularea contingentelor globale dar în acest caz, ele nu suntcondiţionate în niciun fel, având doar scop statistic. In cazul contingentelor bilaterale, licenţele seacordă neautomat, (n.a.)




piaţa internă, fară a afecta însă preţul relativ mondial. în aceste condiţii, ratamarginală de substituţie (RMS) a consumatorilor interni egalează rata marginală de

transformare ( RMT) a producătorilor interni, la nivelul preţului relativ de pe piaţainternă, devenit superior celui mondial. Putem face o primă generalizare:contingentul acţionează în sens invers specializării (ce are loc în baza avantajuluicomparativ), forţând întoarcerea economiei spre starea de autarhie. Schimburilecu străinătatea ale naţiunii se derulează însă la preţul relativ mondial, chiar dacăacesta este mai mic decât cel intern. Matematic, aceasta se exprimă prin faptul cădreapta care uneşte punctele producţiei şi consumului (X'Y') trebuie să aibă oînclinaţie egală cu a preţului relativ mondial (pm ).

în consecinţă, consumul se transferă în punctul Y', situat la intersecţia celordouă linii ale preţului, unde înclinaţia curbelor de indiferenţă ,va fi egală cu cea a

tangentei la curba de transformare, dată de dreapta p D. Faptul că Y' se află pe ocurbă de indiferenţă mai joasă decât Y indică o scădere a nivelului bunăstării,comparativ cu situaţia existentă înainte de impunerea taxei vamale. El este totuşisuperior nivelului predominant în autarhie. Putem generaliza această a douaobservaţie: Contingentul de import reduce nivelul bunăstării, dar îl menţinedeasupra celui din starea de autarhie.

D ST

Figura 5.1Dacă guvernul impune un contingent asupra importurilor de stofa, acestea vor filimitate la un plafon egal cu mărimea segmentului VS. Echilibrul va fi transferatîn punctul X'. Observăm că după instituirea contingentului, exporturile de grâuale naţiunii sunt echivalente cu BW unităţi de stofe importată socotite în preţuriinterne, respectiv cu BY' unităţi de stofe importată socotite în preţuri mondiale.

Diferenţa (segmentul WY') măsoară veniturile rezultate din impunereacontingentului, exprimate îh unităţi de stofe importată



Bariere netarifare 2 1 1

Analizând graficul din figura 5.1, putem desprinde încă un amănuntimportant: contingentul a provocat nu doar scăderea importurilor de stofa, ci şi a

exporturilor de grâu ale naţiunii. Astfel, o a treia generalizare ar fi: contingentul deimport afectează atât importurile, cât şi exporturile naţiunii. Aceasta se datoreazăfaptului că deşi preţul relativ al bunului exportat nu se modifică pe plan mondial, elscade pe plan intern, determinându-i pe producătorii din sectoarele de export să-şireducă oferta. De fapt, are loc o realocare a resurselor, dinspre sectorul care.produce pentru export spre sectorul aflat în competiţie cu importurile, determinânddevierea economiei de la optimul paretian care caracterizează starea de comerţliber, spre o stare suboptimală. Sporirea producţiei interne în sectoarele ceconcurează cu importurile constituie o alocare ineficientă de resurse pentru căsporul producţiei se datorează nu unor cauze normale, ci creşterii artificiale a

preţului intern, ca urmare a contingentului de import.

Pierderile de eficienţă afectează în mod evident exporturile naţiunii. înspeţă, acestea scad la o valoare egală cu latura X'B a triunghiul comercial X'BY'.Observăm că după instituirea contingentului, exporturile de grâu ale naţiunii suntechivalente cu BW unităţi de stofa importată (socotite în preţuri interne), respectivcu BY ' unităţi de stofa importată (socotite în preţuri mondiale). Diferenţa(segmentul WY') măsoară veniturile rezultate din impunerea contingentului,exprimate în unităţi de stofa importată. Spre deosebire însă de protecţia tarifară, încazul contingentului, acest venit nu aparţine statului, ci importatorilor de stofa. Eleste, în ultimă instanţă, canalizat tot spre consumul intern, localizat în punctul Y\

Care este semnificaţia acestui venit suplimentar? El poartă numele de

rentă de contingent şi provine din diferenţa dintre preţul mai scăzut la careimportatorii cumpără bunul respectiv de pe piaţa externă şi preţul mai mare la care-1 revând pe piaţa internă. Cine anume obţine aceste câştiguri depinde de modul încare guvernul distribuie licenţele de import pentru administrarea contingentului. înorice caz, acest aspect relevă natura adevărată a contingentului: un permis acordatunui grup (privilegiat) de a importa o marfa, drept care nu se extinde asupra tuturorfirmelor. Distribuirea licenţelor se poate face într-un mod corect, transparent, pe

baza anumitor criterii (de pildă, proporţional cu ponderea firmelor în comerţul cu bunul supus contingentării) sau, dimpotrivă, ea se poate face într-un mod arbitrar şinetransparent. în cea de-a doua variantă, funcţionarii guvernamentali pot fi fie

presaţi (printr-un lobby insistent), fie mituiţi. Şi într-un caz şi în celălalt, rezultatul

va fi o alocare ineficientă a resurselor, tradusă printr-o diminuare a venituluinaţional (cu o valoare egală cu distanţa verticală dintre dreptele XY şi X'Y').

întrucât face obiectul unui proces de rent-seeking , renta de contingent nurevine întotdeauna importatorilor. Guvernele pot încerca să deturneze acest venitsuplimentar spre bugetul de stat, procedând la atribuirea licenţelor prin licitaţie




publică. Scopul este de a colecta cel puţin o parte din rentă. Dacă câştigătorul alicitat până la valoarea maximă - care este diferenţa dintre preţul intern şi preţul

extern — renta de contingent revine în totalitate guvernului. De reţinut că şi înaceastă situaţie, veniturile din rentă rămân în ţară. Consumul rămâne localizat în

punctul Y', iar pierderea de eficienţă este la fel de mare ca şi în cazul în care rentarevine importatorilor.

în anumite cazuri, este posibil ca exportatorii străini să ridice preţul extern,sperând ca măcar o parte a rentei de contingent să le revină lor. într-o astfel desituaţie, venitul suplimentar nu rămâne în ţară, ci este transferat în străinătate. Oastfel de situaţie este redată în figura 5.2. întrucât venitul suplimentar (rezultat dindiferenţa dintre

p

m

şi p

D

)

este preluat de firmele exportatoare străine, gradul de bunăstare din Domestica scade, consumul intern fiind situat pe o curbă de

indiferenţă mai joasă. (Observăm că tangentă la p D în punctul W, curba punctată,este mai joasă decât cea dusă prin punctul 7').

Sintetizând observaţiile de mai sus, putem afirma că, în cazul uneieconomii de mici dimensiuni, ce funcţionează normal, fară distorsiuni,contingentarea importului unui bun produce următoarele efecte: a) influenţeazănegativ specializarea internaţională în baza avantajului comparativ, forţânddeplasarea echilibrului intern spre starea de autarhie; în noua stare de echilibru,nivelul bunăstării este inferior celui din starea de comerţ liber, dar superior celuiexistent în autarhie; tendinţa de deplasare a echilibrului spre starea de autarhie areo intensitate invers proporţională cu mărimea contingentului; când aceasta devinezero, impactul este atât de puternic încât economia se întoarce la echilibrul

autarhic; în acest caz extrem, contingentul se transformă într-o interdicţie laimport, b) produce distorsiuni în producţia şi consumul intern, stimulând producţiaîn sectoarele aflate în competiţie cu importurile şi afectând-o pe cea din sectoarelede export; distorsiunile cauzează pierderi de eficienţă, atât în producţie, cât şi înconsum, pierderi ce se traduc printr-o diminuare a venitului naţional real; c) venitulsuplimentar ce rezultă din diferenţa dintre preţul intern şi preţul extern reprezintărentă de contingent şi el revine, după caz, importatorilor interni, statului importatorsau exportatorilor străini.

Costurile şi beneficiile contingentelor de import. Analiză cantitativă pe

baza analizei echilibrului parţial. Dacă dorim să cuantificăm efectele economice

ale contingentelor de import, putem folosi analiza echilibrului parţial. Acest demersne va fi util şi pentru înţelegerea deosebirilor dintre efectele contingentelor şi aletaxelor vamale. Vom lua ca bază datele din figura 4.4, considerând că guvernul dinDomestica (presupusă a fi o ţară mare), pentru a-i proteja pe producătorii interni destofa, instituie un contingent de import, de valoare q, egală cu o fracţiune dincantitatea importată în condiţii de comerţ liber.



¡¿ntemaţional Bariere netarifare 213

Limitarea cantităţii importate face ca piaţa să revină la situaţia existentăînaintea liberalizării importurilor, cu deosebirea că oferta internă (O,) este deplasatăspre dreapta cu valoarea contingentului, devenind O

i+q (punctată), ca în figura 5.3.

Ea intersectează curba cererii interne (Q) în punctul E 2 care marchează noulechilibru al pieţei. Restricţionarea cantitativă a importurilor de stofa face ca preţulintern să crească (la nivelul pq ), stimulându-i pe producătorii interni să-şi sporeascăoferta (de la OA la OB). Concomitent, cererea internă scade (de la OD la OC).

Contingentul de import produce efecte similare cu ale taxei vamale deimport. In cazul de faţă, un prim efect este scăderea surplusului consumatorului;

pierderea pe care o suferă consumatorii este măsurată grafic prin aria cuprinsăîntre axa verticală, curba C h şi semidreptele pq şi pm , fiind egală cu suma ariilor a,b, c şi d. Totodată, surplusul producătorului creşte. Producătorii interni câştigă ovaloare egală cu aria cuprinsă între axa verticală, curba Oi, şi semidreptele pq şi pm .

Aceasta este tocmai aria a care măsoară efectul de redistribuire. Ariiletriunghiurilor b şi d măsoară pierderile de eficienţă în producţie, respectiv înconsum. Aria însumată a dreptunghiurilor c şi e măsoară renta de contingent.

Grâu

D

O U V S> Stofa

Figura 5.2întrucât venitul suplimentar (rezultat din diferenţa dintre p

m

şi pD

) este preluat defirmele exportatoare străine, gradul de bunăstare din Domestica scade, consumul

intern fiind situat pe o curbă de indiferenţă mai joasă (trasată punctat)



214 Elemente de economia şi politica comerţului internaţional Bariere neiarisrd

Preţ

(p)

Po

Pa

Pm

Pe

1) Cantitateq)

Figura 5.3Contingentul de import provoacă creşterea preţului intern, determinând mutarea

echilibrului pieţei în punctul E 2 , aflat la intersecţia curbei C, cu noua ofertă 0,+r înnoul punct de echilibru, preţul stofei pe piaţa internă (pt ) este la un nivel mai înalt

decât înainte. Totodată, preţul extern scade la pe. Aria însumată a dreptunghiurilor cşi e măsoară renta de contingent

Fiind vorba de o ţară mare, putem analiza efectele contingentului de importasupra pieţei mondiale cu ajutorul graficului din figura 4.3, b. Noua situaţie este

ilustrată în figura 5.4, a şi b. întrucât preţul intern este fixat la nivelul pq , fiind

determinat de deplasarea spre dreapta a ofertei interne (din O, în O i+q), importatoriide stofa au posibilitatea, cel puţin într-o primă fază, să capteze integral renta decontingent, egală cu produsul dintre cantitatea importată (.F'G') şi diferenţa dintre

preţul intern şi cel extern (pq - pe ). Această situaţie însă nu va dura deoarece

exportatorii străini vor dori să obţină măcar o parte a rentei. In acest scop, ei vorforţa creşterea preţului extern prin comprimarea ofertei mondiale. în figura 5.4 b,

observăm cum deplasarea spre stânga a ofertei mondiale (Om) are ca efect creşterea preţului mondial. Această mişcare poate să continue până când preţul extern (pe ) îl

egalează pe cel intern p

q

). In acest caz extrem, câştigul firmelor importatoaredevine zero, iar renta revine integral exportatorilor străini.




5.1.2 Taxe vamale vs. contingente

Taxele vamale şi contingentele produc efecte echivalente, dar nu identice;implicaţiile economice sunt diferite. Aceste aspecte pot fi mai clar evidenţiate îndouă tipuri de situaţii: (1) când are loc o creştere a cererii interne; (2) când sporeşteoferta externă pentru export.

Creşterea cererii interne. Putem pune în evidenţă deosebirile dintre.efectele celor două tipuri de măsuri cu ajutorul graficului din figura 5.5 (foarteasemănător cu cel din figura 4.4). Observăm cum contingentul q produce acelaşiefect ca şi o taxă vamală egală cu diferenţa dintre pq şi pm , respectiv restrângereacantităţii importate la valoarea q. Deosebirea constă în faptul că, în cazul taxeivamale, apare şi o a doua alternativă: ca exportatorii, în pofida taxei vamale, să-şisporească oferta pentru a satisface cererea internă de pe piaţa naţiunii importatoare.

Putem admite, în mod rezonabil, că cererea internă pentru stofa se menţine ridicatăşi după adoptarea măsurilor de protejare a pieţei interne.

în cazul contingentului, scăderea consumului intern se datorează înexclusivitate creşterii artificiale a preţului, ca urmare a limitării ofertei interne. Să

presupunem că, dintr-un anumit motiv7, cererea internă pentru stofa pe piaţanaţiunii Domestica creşte, fapt reflectat grafic în figura 5.5 prin deplasarea curbeicererii spre dreapta, din C, în C*. în funcţie de tipul măsurii protecţioniste folositede guvernul din Domestica, distingem două situaţii:

a. în cazul folosirii contingentului de import , creşterea cererii internedetermină deplasarea echilibrului intern din E 2 în Es, unde noua curbă a cererii

(C,*) intersectează oferta internă Oi+q. Noua situaţie se caracterizează printr-ocreştere a producţiei interne de stofa (de la OB la OE), stimulată de creşterea

preţului intern de la pq la p*> şi o creştere corespunzătoare a consumului intern destofa (de la OC la OF). Importurile însă rămân nemodificate, egale cu valoareacontingentului: q.

b. In cazul folosirii taxei vamale de import echivalente (egală cu diferenţadintre pq şi pj), creşterea cererii interne determină deplasarea echilibrului intern,din E 2 în E 4 , unde noua curbă a cererii (C,*) intersectează linia preţului (pq )

9. Nouasituaţie se caracterizează prin menţinerea preţului intern şi a producţiei interne de

Ştim de la microeconomie că cererea pentru un bun poate să crescă sau să scadă şi sub acţiunea altor

factori decât preţul bunului, ca, de pildă, sporirea sau scăderea numărului de consumatori, creştereasau scăderea preţurilor bunurilor substituibile, aşteptările pieţei privind o posibilă creştere sauscădere a preţului bunului în viitor ş.a. Toţi aceşti factori determină deplasarea curbei cererii, sprestânga sau spre dreapta, pe toată lungimea ei. (n.a.)

* Dacă taxa vamală este egală cu pq - pm , este o taxă specifică.' în cazul taxei vamale, preţul intern l-am notat cu p,. întrucât efectul taxei este echivalent cu al

contingentului, pi~pq. (n.a.)



216 Elemente de economia şi politica comerţului internaţional Bariere netari fere

stofă la acelaşi nivel. în schimb, consumul intern creşte (de la OC la OH), iarimporturile de asemenea (de la B C la BH).

Ps

Pq

jpVrt Pe

O o Qmq Qm

Figura 5.4Contingentarea importului de stofe determină deplasarea spre stânga a cererii

mondiale şi scăderea preţului mondial, de la pm la pe. întrucât preţul intern este fix,fiind determinat de deplasarea spre dreapta a ofertei interne Oh exportatorii pot forţa

creşterea preţului prin comprimarea ofertei mondiale. Dacă Om se deplasează sprestânga, preţul mondial poate să crească de la pe la p.

Creşterea ofertei externe pentru export Echivalenţa între taxa vamală de

import şi contingentul de import poate fi evidenţiată şi cu ajutorul graficului din

figura 5.4, b, care ilustrează o situaţie similară celei redate în figura 4.3, b,deosebirea constând în prezenţa dreptei verticale Qmq , care reprezintă cererea

mondială de stoia după impunerea de către guvernul din Domestica (considerată oţară mare), a unui contingent asupra importului acestui bun. Să ne reamintim că

echilibrul iniţial (în starea de comerţ liber) al pieţei este localizat în punctul E m ,

aflat la intersecţia cererii mondiale C m (egală cu cererea pentru import din

Domestica) cu oferta mondială Om (egală cu oferta pentru export din Alia).

Analizând graficul din figura 5.4, b, observăm că, la fel ca în cazul taxei

vamale (figura 4.3, b), contingentarea importului de stofă de către o economie mare produce creşterea preţului intern (de la p„, la pq ), concomitent cu scăderea preţului

mondial (de la pm la pe ). Cantitatea importată de Domestica se reduce la valoareacontingentului (de la OQm la OQmq ). Acelaşi efect s-ar fi obţinut dacă, în loculcontingentului, guvernul din Domestica ar fi adoptat o taxă vamală la importul de

stofa, egală cu p q - p e . Conform relaţiei 4-3, taxa vamală de import provoacăcreşterea preţului intern şi scăderea celui extern, diferenţa dintre ele fiind egală cu



pternaţional Bariere netarifare 217

cuantumul taxei (pq - pe= t v ). Cererea mondială este translatată spre stânga, iar

cantitatea importată scade de la OQm la OQm , astfel încât este satisfăcută relaţia:

OQmq = qCreşterea ofertei externe are implicaţii diferite în cele două cazuri, fapt

ilustrat grafic în figurile 4.3, b, respectiv 5.4, b. în cazul taxei vamale de import

(figura 4.3, b), deplasarea spre dreapta a curbei Om determină creşterea cantităţiiimportate de Domestica, cu diminuarea corespunzătoare a preţului extern. In cazulcontingentului de import (figura 5.4, b), deplasarea spre dreapta a curbei Om nu are

niciun efect deoarece cererea de import este plafonată la dreapta verticală Q mq.

Echivalenţa între taxa vamală de import şi contingentul de import nutrebuie absolutizată. Pe lângă diferenţele pe care le-am menţionat anterior, este

posibil ca o anumită structură a pieţei să nu permită atingerea obiectivului

protecţiei cu ajutorul taxei vamale de import. într-o astfel de situaţie, este preferabilă utilizarea contingentului.

5.1.3 Contingentul tarifar

Cunoscut şi sub numele de „taxă vamală pe două niveluri", contingentul

tarifar este uneori utilizat în scopul combinării avantajelor celor două tipuri demăsuri: contingentele şi taxele vamale. O astfel de măsură permite importul unei

anumite cantităţi (contingent) dintr-un bun cu plata unei taxe vamale mai mici, iar,

ulterior, orice cantitate importată peste acest plafon este supusă unei taxe vamalemai mari. Printr-un contingentul tarifar se urmăreşte realizarea unui compromis

între interesele consumatorilor (care doresc bunuri din import la preţuri scăzute) şicele ale producătorilor (care solicită protecţie). Din acest motiv, taxa „intra-

contingent" este relativ mică, iar cea „peste-contingent" este relativ mare.




Figura 5.5In cazul folosirii contingentului de import, creşterea cererii interne determină

deplasarea echilibrului intern, din E2 în E3, unde noua curba a cererii (C, )intersectează oferta internă O i+ q. Preţul intern creşte de la p q la p , producţia internăcreşte cu valoarea BE, iar consumul intern, cu valoarea CF. In cazul folosirii taxeivamale de import, creşterea cererii interne lasă preţul intern nemodificat. Producţia

internă rămâne la acelaşi nivel, iar consumul creşte mai mult decât în cazulcontingentului (OH faţă de OF)

5.1.4 Contingentul de export

Contingentele de export sunt măsuri alternative taxelor vamale de export,

fiind utilizate, cel mai frecvent, în scopul limitării cantitative a exportului anumitormărfuri, considerate importante pentru economia naţională (îndeosebi materii

prime şi produse de bază). Prin contingentarea exportului, guvernul încearcă să

restrângă vânzarea în străinătate a unui bun, susţinând astfel industriile indigenecare prelucrează bunul respectiv pe plan intern. Uneori, guvernele unor ţări ce deţin

o pondere însemnată în exportul mondial al anumitor bunuri utilizează contingentul

de export ca pârghie pentru a forţa creşterea preţului mondial al bunurilorrespective, scopul fiind îmbunătăţirea termenilor schimbului.

Contingentele de export s-au dovedit un instrument util la îndemâna ţărilorîn curs de dezvoltare. Prin contingentarea exporturilor, guvernele acestor ţări aureuşit să frâneze irosirea resurselor naturale sau prelucrate, încurajând prelucrarea




lor pe plan intern.10 Preţul intern al bunului supus contingentării scade, iar cererea

internă creşte. In condiţiile în care produsele prelucrate sunt slab competitive pe

plan internaţional sau accesul lor pe pieţele ţărilor industrializate este obstrucţionat prin bariere netarifare, este puternică tendinţa firmelor din ţările în curs de

dezvoltare de a exporta diferite materii prime sau produse prelucrate sumar (careechivalează, în ultimă instanţă, tot cu un export de materie primă). Această tendinţă

poate afecta serios industriile care produc pentru export.11

Judecând prin prisma aspectelor sus-menţionate, s-ar părea că măsuracontingentării exporturilor este, în multe cazuri, justificată. Există însă şi reversul

medaliei: o naţiune care deţine o poziţie de monopol sau cvasi-monopol pe piaţamondială a unui bun poate să-şi exercite această putere controlând direct cantitatea

vândută cu ajutorul contingentului de export. Efectele acestor practici sunt cu atâtmai nocive cu cât monopolurile respective aparţin statelor. 12

Pentru a înţelege semnificaţia şi implicaţiile liberalizării, respectiv

contingentării exportului, plecăm de la teorema simetriei a lui Abba Lerner,conform căreia "în cadrul unui model standard al comerţului internaţional, o taxă

vamală ad valorem percepută asupra importului unui bun este echivalentă, în ceea

10 Un exemplu este Brazilia, care, în anii 1990, a contingentat exporturile de bumbac, obligându-i pe producători să livreze bumbac ieftin industriei textile. Guvernul a compensat parţial aceastărestricţie, garantându-le producătorilor de bumbac un preţ minim. {The Economist , Nov. 5th, 2005, p.78) Economia României poate constitui un alt exemplu în acest sens. în anii 1990, guvernul ainstituit contingente anuale la exportul unui mare număr de produse. Spre exemplu, prin Ordinulnr.90/1996, Ministerul Industriei şi Comerţului a fixat pentru anul 1997 plafoane cantitative laexportul unor mărfuri ca: cereale (grâu, porumb, orzoaica), făină, uleiuri comestibile, pâine, şroturi, piei netăbăcite (de bovine, ovine, cabaline ş.a), cherestea (de răşinoase şi de foioase), lamele şifrize de parchet, lână nepieptănată, deşeuri şi resturi din fontă, fier sau oţel (inclusiv fier vechi),aliaje din diferite metale neferoase ş.a. (n.a.)

11 în industria uşoară din România, liberalizarea exportului şi importului de piei i-a pus pe producătorii de articole din piele într-o situaţie critică: ei erau nevoiţi să importe piei de pe alte pieţe pentru a-şi onora comenzile de export, în timp ce pieile produse în ţară luau drumul unuiexport ineficient. Un alt exemplu îl oferă exportul de fier vechi, care a crescut îngrijorător înultimii ani. Conform declaraţiilor unui reprezentant al sîderurgiştilor hunedoreni, valorificareaflerului vechi pe pieţele externe se face, în mod curent, la preţuri cu 40-50 dolari/tonă mai micidecât cele practicate pe piaţa europeană, în vreme ce oţelăriile din România funcţionează la 60 lasută din capacitate din lipsă de materie primă. Mai mult decât atât, o bună parte din fierul vechiexpediat peste graniţă este oţel de calitate, provenind din şine de cale ferată sau dezmembrareanavelor. {Adevărul, 17 nov., 1997, p. 7) Un alt exemplu este exportul de cherestea, care a afectat

exporturile de mobilă. Acest sector profitabil pentru economia României care este industriamobilei, a fost grav afectat datorită exportului iraţional de masă lemnoasă. Contingentareaexporturilor de cherestea nu a reuşit să frâneze ieşirea masivă din ţară a masei lemnoase, care adevenit astfel materie primă pentru competitorii producătorilor de mobilă naţionali. Din acestmotiv, prin Ordinul nr. 33/1997, a fost liberalizat exportul de cherestea de răşinoase, eliminându-seastfel contingentele stabilite prin reglementările anterioare. {Adevărul, 18.04.1997,pag.6)

12 Un exemplu binecunoscut este compania rusă „Gazprom", un gigant controlat de stat. (n.a.)




ce priveşte efectul asupra variabilelor reale, cu o taxă vamală ad valorem de acelaşi

nivel, percepută asupra exportului acelui bun"13. Ceea ce se modifică este doar

destinaţia banilor: în cazul taxei de import, veniturile din taxe revin guvernului ţăriiimportatoare; în cazul taxei de export, ele sunt colectate de guvernul ţării

exportatoare. Efectele nete asupra economiilor ţărilor partenere se modifică

corespunzător.14

Deoarece pentru fiecare contingent există o taxă vamală echivalentă (care

produce acelaşi efect), prin extensie, teorema este valabilă şi în cazul

contingentelor. Cu alte cuvinte, contingentul de export este simetric celui de

import. Din acest motiv, vom trece peste prezentarea teoretică a contingentului de

export şi vom face doar o aplicaţie.

5.1.5 Interdicţia de import

O formă extremă a contingentului este interdicţia totală sau parţială, pe o

perioadă determinată de timp sau nelimitat, a importului (exportului) anumitor

bunuri. Interdicţia acţionează în sensul readucerii economiei la starea de autarhie,

în figura 5.3 interdicţia la import s-ar reflecta într-o revenire a ofertei interne Oi+q

în poziţia iniţială (<9y) şi reducerea segmentului BC (care măsoară importurile) la un

punct.

Interdicţiile sunt măsuri cu caracter unilateral, fapt ce le conferă o anumită

agresivitate; din acest motiv, guvernele nu recurg la ele decât în cazuri speciale.De pildă, în cazul importului, guvernele pot recurge la interdicţii în două tipuri de

situaţii: (1) când se consideră că importul unei mărfi poate afecta populaţia sau

mediul înconjurător din ţara importatoare15; (2) când există motive de natură

13 Bharat R. Hazari - "The Lemer Symmetry Theorem" {International Trade, Theoretical Issues, NewYork University Press, 1986, p. 270)

14 Un caz interesant l-au oferit Statele Unite şi Canada la sfârşitul anilor '80. într-o primă perioadă,SUA au impus o taxă vamală asupra importurilor de cherestea din Canada. într-o etapă ulterioară,ele au fost de acord să transfere drepturile vamale Canadei, care a impus o taxă asupra exporturilor

de cherestea către SUA. Efectele asupra economiilor celor două ţări au fost identice, cu deosebireacă veniturile din taxe nu au mai revenit guvernului SUA, ci guvernului canadian, cu implicaţiilecorespunzătoare asupra rezultatului net. (J. Markusen, J. Melvin, W. Kaempfer, K. Maskus, op.cit,

p. 286)15 In 1996, un număr de ţări europene au interzis importul de carne de vită provenind din Regatul Unit

în urma depistării sindromului Creufzfeld-Jacob (ESB) la bovine, care produce boala "vaciinebune". In iunie 2001, Polonia şi Ungaria un interzis importurile de came de vită provenind dinCehia, din acelaşi motiv. In toamna anului 2005, mai multe ţări europene au interzis importurile de



Bariere netarifare 2 2 1

politică. Utilizarea interdicţiilor în alte împrejurări sau scopuri decât cele

menţionate este riscantă. Pe de o parte, este foarte probabil ca statele partenere să

adopte măsuri similare faţă de statul care le-a iniţiat; astfel de situaţii pot degeneraîn adevărate războaie comerciale.16 Pe de altă parte, interdicţiile la import, avânddrept scop protejarea industriilor tinere, se soldează, aproape întotdeauna, cueşecuri; realitatea a arătat că este foarte puţin probabil ca industriile protejate să

devină competitive.17

5.1.6 Aranjamentele privind comercializarea ordonată

Aranjamentele privind comercializarea ordonată a produselor reprezintă

înţelegeri care restrâng accesul exporturilor de anumite bunuri pe pieţele unornaţiuni importatoare, m scopul atenuării competiţiei internaţionale pe pieţelerespective. ACO-urile permit producătorilor interni mai puţin eficienţi să-şi

păstreze o cotă din piaţă, ce altminteri ar fi fost pierdută în favoarea producătorilorstrăini, datorită faptului că aceştia din urmă oferă un produs superior sau la un preţ

mai bun, pe o bază mai competitivă.18

carne de pasăre din România şi din alte ţări ale Europei de est, în urma depistării în aceste ţări, avirusului gripei aviare. (n.a.)

' De exemplu, măsura luată de Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1989, de interzicere a importului din

SUA a cărnii de vită tratată cu hormoni, deşi a fost motivată prin necesitatea protejării sănătăţii populaţiei, a iritat foarte tare autorităţile de la Washington care au răspuns, introducând taxevamale la importul unui număr de produse provenind din UE (carne de porc, sucuri de fructe, vinş.a.). UE a răspuns din nou şi a ameninţat că va interzice noi importuri din SUA (miere de albine,conserve de carne, cafea solubilă ş.a.) în valoare de 140 milioane USD. La rândul lor, SUA auameninţat că vor interzice toate importurile de carne din UE (500 mii. USD). în acest fel, întreStatele Unite şi UE s-a declanşat Ia începutul anilor 1990, un veritabil război comercial care aafectat serios desfăşurarea negocierilor multilaterale din cadrul GATT. Fricţiunile dintre cele douămari puteri comerciale au făcut ca Runda Uruguay să se prelungească până în 1994. (R.W.Griffin,M. W.Pustay - International Business, 2002)

Este elocvent exemplul măsurii adoptate de autorităţile din Brazilia în anul 1984, de a interzice prinlege, importurile de echipamente electronice (computere, microcipuri, faxuri etc.), spre a stimula producţia autohtonă. Rezultatul a fost creşterea preţurilor bunurilor respective pe piaţa internă (uncomputer personal costa în 1990 în Brazilia, de cca. 2,5 ori mai mult decât în SUA) şi scădereacompetitivităţii internaţionale a industriilor de export braziliene. (R.W.Griffin, M.W.Pustay -

International Business, 2002)Cel mai cunoscut este "Aranjamentul internaţional privind comerţul cu textile", cunoscut subnumele de "Acordul multifîbre", încheiat în 1973, între naţiunile industrializate (membre aleOCDE) pe de o parte, şi un mare număr de naţiuni în curs de dezvoltare de cealaltă parte. Obiectulacordului îl constituie comerţul internaţional cu produse textile, care a fost scos de sub incidenţareglementărilor GATT, fiind supus unui regim special de restricţionare la import (contingente laexport, preţuri minime de import etc.). (n.a.)




Prin faptul că sunt rezultatul unor negocieri între părţi, ACO-urile prezintă

un avantaj important în raport cu măsurile aşa-numite „unilaterale" de tipul taxelor

vamale sau contingentelor. Ele nu sunt deci, mai puţin protecţioniste, ci doar maieficiente în ceea ce priveşte administrarea protecţiei. ACO-ul este o măsură ultimă,

prin care guvernele încearcă să diminueze presiunile din interior în direcţia

intensificării măsurilor protecţioniste, evitând astfel un război comercial.19

Oponenţii ACO-urilor consideră însă că aceste măsuri nu numai că nu înlătură barierele din calea comerţului internaţional dar generează o alocare ineficientă a

resurselor la nivel mondial.

O formă tipică de ACO sunt restricţiile voluntare la export Acesteareprezintă acorduri guvernamentale ce pot să intervină între două ţări între care

există raporturi comerciale intense, în situaţia în care aceste raporturi sunt

dezechilibrate în sensul că exporturile uneia pe piaţa celeilalte au loc într-oasemenea cantitate încât provoacă prejudicii celei de-a doua. Ţara exportatoare, lacererea ţării importatoare (care ameninţă că în caz contrar, va introduce restricţiicantitative) este de acord să reducă volumul exportului unui produs până la un

anumit nivel, pe o perioadă determinată de timp. Cu alte cuvinte, guvernul ţariiexportatoare instituie un contingent de export. Termenul "voluntare" este

impropriu deoarece în realitate, aceste măsuri sunt adoptate prin constrângere. Ele produc un efect de diversiune comercială prin faptul că permit unor exportatori mai

puţin eficienţi dar nesupuşi restricţiilor să se substituie altora mai eficienţi, darconstrânşi să-şi reducă cota de piaţă.20

RVE-urile au fost introduse la începutul anilor '80 în relaţiile dintreJaponia pe de o parte, şi Statele Unite şi UE, pe de altă parte. Acestea din urmă au

constrâns Japonia să-şi limiteze exporturile de textile, oţel, automobile, produse

19 Deşi au avut o largă aplicare în anii 1980, ACO-urile sunt practicate şî în prezent. Un caz recent afost consemnat în anul 2005, când creşterea puternică a exporturilor chineze de produse textile pe

pieţe europene şi nord-americane (ca urmare a expirării Aranjamentului Multifibre) a produs grave perturbări acestor pieţe. Disputele din Congresul SUA, pe marginea acestei chestiuni, au fostdeosebit de încinse, vocile care cereau aplicarea de „contralovituri" Chinei fiind numeroase şi

> sonore. A fost înaintat un proiect de lege („Legea Schumer", după numele iniţiatorului) care prevedea impunerea unei taxe vamale de 27,5 % asupra tuturor importurilor chineze dacă Beijingul

nu va proceda la reevaluarea yuanuluî. în final, proiectul a fost respins, dar pe 8 noiembrie 2005,SUA şi China au încheiat un ACO care prevedea instituirea unui sistem de contingente la importulde produse textile din China, valabil până în 2008. Războiul comercial a fost astfel evitat. (The Economist , April 23rd-29th, November 19th-25th)

20Spre exemplu, pe piaţa SUA, locul firmelor japoneze producătoare de textile, afectate de restricţiilevoluntare a fost luat de alte firme din Hong Kong, Singapore, Coreea, China etc., de unde rezultăcă, pe lângă efectul negativ menţionat, restricţiile voluntare au şi un efect pozitiv, acela că oferă şialtor firme posibilitatea de a accede pe marile pieţe, (n.a.)



£¡iui internaţional Bariere netarifare 223

electronice ş.a. pe pieţele lor, scopul fiind evident acela de a diminua excedentulcomercial uriaş de atunci al Japoniei şi a echilibra relaţiile comerciale reciproce.21

Restricţiile voluntare la export produc efecte asupra economiilor tuturornaţiunilor implicate, exportatoare şi importatoare. Efectele asupra ţării exportatoare

pot fi explicate cu ajutorul contingentului de export , pe care l-am explicat în cadrul paragrafului precedent.

Efectele asupra economiei ţării importatoare pot fi puse în evidenţă cu"ajutorul graficului din figura 5.6. Dacă Alia este unicul exportator de stofa pe piaţa

Domestica, oferta ei este redată de curba 0 A. Echilibrul din E } este stabil până înmomentul în care guvernul din Alia ia măsura restricţionării voluntare a

exporturilor de stofa către Domestica. Drept urmare, importurile acesteia din urmăscad până la un nivel egal cu segmentul BC , egal în valoare cu contingentul la

export impus de Alia. Diminuarea cantităţii vândute pe piaţa din Domestica face ca preţul intern să crească, de la p A la p A*. în acest caz, efectele sunt cele ale unuicontingent de import. Conform teoremei ,lui Lerner, ele sunt simetrice cu efectele

contingentului de export din Alia întrucât plafoanele fixate în cele două ţări suntidentice. Aria a + g măsoară câştigul producătorilor autohtoni obţinut prin

redistribuire de la consumatorii interni; ariile b + c + hşie + f + j reprezintă pierderi de eficienţă din producţie, respectiv din consum; în sfârşit, aria d + imăsoară valoarea rentei de contingent care se împarte între exportatorii străini şiimportatorii autohtoni. Trebuie precizat că în cazul RVE-urilor, producătorilorstrăini le revine de regulă, o parte mai însemnată din renta de contingent decât în

cazul contingentului de import. Acest fapt se explică prin poziţia specială (decvasi-monopol) de care beneficiază companiile exportatoare: datorită penuriei ce se

creează pe piaţa ţării importatoare, ele pot să crească preţul, captând integral rentade contingent.22

21

22

De pildă, în 1981, guvernul japonez şi-a limitat exportul de automobile pe piaţa SUA la 2,3milioane unităţi. Lucru ciudat însă, în pofida acestei autolimitări cantitative, veniturile firmelor

japoneze exportatoare nu au scăzut, ci au crescut. Pe fondul restrângerii ofertei interne, acestea fie

au mărit preţurile, fie au promovat modele mai scumpe. De altfel, un studiu întocmit de cătreComisia Federală de Comerţ a Statelor Unite a arătat că în perioada 1981-1985, RVE-ul impusexporturilor japoneze de automobile i-a costat pe cetăţenii americani un miliard de dolari anual,

bani ce au fost însuşiţi de producătorii niponi sub forma preţurilor mărite. (Charles W.L.Hill - International Business, Compeîing in the Global Marketplace, Richard D. Irwin, 1994)Astfel, putem explica de ce de exemplu, producătorii japonezi de automobile n-au fost deosebit deafectaţi de restricţiile voluntare la export adoptate la începutul anilor '80 în comerţul cu StateleUnite şi UE.(n.a.)




Figura 5.6In absenţa RVE-urilor, producătorii din Midia nu pot pătrunde pe fjiaţa Domestica

întrucât preţul sto fei oferite de ei (p^) este mai mare decât al celor din Alia (p A ), ceea ceînseamnă că nu pot face faţă competiţiei. Odată ce concurenţa din Alia este jugulatăoferta pe piaţa Domestica devine 0 M+A , echilibrul fiind localizat în punctul E 3.

în cazul RVE-urilor, lucrurile nu se opresc aici pentru că acest tip demăsuri nu-i vizează pe toţi exportatorii (ca în cazul contingentului de import), ci

numai pe cei aparţinând naţiunilor implicate.23 In cazul nostru, restricţia îiafectează numai pe exportatorii de stofă din Alia; companiile dintr-o ţară terţă, să

spunem Midia, nesupusă restricţiilor vor putea să exporte stofa în Domestica fărădificultăţi. în absenţa RVE-urilor, producătorii din Midia nu pot pătrunde pe piaţa

Domestica întrucât preţul stofei oferite de ei ( j?m) este mai mare decât al celor dinAlia (p A ), ceea ce înseamnă că nu pot face faţă competiţiei. Odată ce concurenţa dinAlia este jugulată, oferta exportatorilor din Midia devine competitivă. Aceştia vor

dori nu numai să umple golul creat prin restrângerea ofertei din Alia, ci să-şisporească livrările cât mai mult posibil spre a se pune la adăpost de eventualele

restricţii care le-ar putea fi impuse în viitor de către autorităţile din Domestica.

în condiţiile arătate, oferta pe piaţa Domestica devine Om+a , echilibrul fiindlocalizat în punctul E3. Producătorii din Alia sunt obligaţi să se alinieze la noul preţ

( Pm), altfel vor fi eliminaţi de pe piaţă. Oferta totală de stofă pe piaţa Domesticaeste măsurată de segmentul OG', o parte (OF ) reprezintă producţia sporită a

companiilor indigene, iar cealaltă (FG) reprezintă exporturile combinate, din Aliaşi Midia. Se poate observa că: în primul rând, renta de contingent (aria d) este

23 • A

RVE-urile se negociază în general, mtre ţări mari, cu pondere importantă în exporturile şiimporturile mondiale. Prin aceasta, ele se deosebesc esenţial de celelalte măsuri (tarifare saunetarifare) cu care operează toate statele lumii, (n.a.)




inferioara celei din situaţia anterioară (d + i); producătorii din Alia vor putea vindela preţul mai mare (pm), însuşindu-şi astfel venitul suplimentar. în al doilea rând,

pierderile de eficienţă sunt mult mai rnici: aria b comparativ cu aria b + c + h,respectiv aria f comparativ cu aria e + f + j. In al treilea rând, aria c + e are o

semnificaţie specială: este o pierdere globală, datorată diversiunii comerciale.

Faptul că oferta producătorilor mai puţin eficienţi din Midia se substituie celor cucosturi mai mici din Alia echivalează cu o alocare ineficientă a resurselor la nivel

mondial.

5.2 Bariere netarifare ce acţionează prin mecanismul preţurilor

Uneori scopul restricţionării importurilor nu este explicit ci implicit,

măsurile luate în astfel de cazuri influenţând indirect cantitatea importată, prinmecanismul preţurilor. Astfel de măsuri sunt: subvenţiile interne, preţurile maxime

şi minime de import, măsurile cu caracter fiscal (impozitele indirecte), prelevărilevariabile la import şi taxele de retorsiune.

5.2.7 Subvenţiile interne

Efectele economice ale subvenţiei interne. Subvenţiile interne fac parte

din categoria barierelor care limitează indirect importurile, prin mecanismul

preţurilor. Sunt măsuri alternative la care pot recurge guvernele pentru a susţine producţia naţională în confruntarea cu exportatorii străini. Subvenţia internă constădintr-o sumă de bani pe care guvernul o acordă, direct sau indirect, producătorilorinterni pentru ca aceştia să se poată menţine în competiţie cu importurile.

Subvenţia internă produce efecte similare cu cele ale unui contingent de import: prin subvenţionare, cantitatea oferită de producătorii interni creşte (sporul este în

funcţie de cuantumul subvenţiei), iar cantitatea importată se reduce corespunzător.

Reluând exemplul anterior, să presupunem că autorităţile din Domestica

intervin în apărarea industriei textile, fară însă a plafona cantitativ importurile, cisprijinindu-i direct pe producătorii autohtoni de stofa. în figura 5.7, este ilustrată o

astfel de situaţie. Dacă guvernul acordă producătorilor indigeni o subvenţie, s,oferta internă O, se deplasează spre dreapta, în Oi+s, astfel încât oricare ar fi

cantitatea oferită, preţul intern este mai mare decât costul marginal cu cuantumulsubvenţiei, conform relaţiei:

Pî = Pm +S ( 5 . 1 )




Sunt necesare două precizări: (1) pt este preţul pe care-1 încasează

producătorii, nu şi preţul plătit de cumpărători (care rămâne la nivelul pm ); (2) nu

este obligatoriu ca subvenţia să acopere integral diferenţa dintre p0 şi pm. Cu cât seste mai mare, cu atât oferta internă se deplasează mai mult spre dreapta. Preţulmajorat îi stimulează pe producătorii autohtoni de stofa să-şi sporească oferta care

creşte cu valoarea AB. Subvenţia produce astfel un efect de redistribuire, măsuratde aria a, dar şi o pierdere de eficienţă (aria b), datorată faptului că sporirea

producţiei interne a avut loc pe alte căi decât creşterea productivităţii. întrucât

preţul de vânzare către consumatori nu se modifică, echilibrul pieţei rămânelocalizat în Ej. Importurile scad cu aceeaşi valoare cu care a crescut producţia

internă; ele devin egale cu BC.

Subvenţia internă vs. contingentul de import. Graficul din figura 5.7 ne

arată că deşi efectele subvenţiei şi ale contingentului sunt similare, ele nu suntechivalente. Subvenţionarea producţiei interne prezintă, comparativ cu

contingentarea importurilor, două avantaje importante pe termen scurt: ofertainternă totală nu se modifică deoarece producţia indigenă creşte în aceeaşi măsură

în care scade cantitatea importată; în timp ce contingentul de import produce ocreştere a preţului intern plătit de consumatori, subvenţia internă îl menţine lanivelul cel mai scăzut; creşte doar preţul ce revine producătorilor naţionali.

S-ar părea astfel, că subvenţionarea producţiei naţionale este o măsură preferabilă contingentării importurilor din cel puţin două puncte de vedere. în

primul rând, faptul că echilibrul pieţei nu se modifică se răsfrânge pozitiv asupraeconomiei în ansamblu; menţinerea la acelaşi nivel a consumului echivalează cu

menţinerea gradului de bunăstare. în al doilea rând, pierderile de eficienţă (aria bdin figura 5.7) sunt mai mici decât în cazul contingentului (ariile b şi d dinfigura 5.3). In realitate, subvenţiile interne prezintă, pe lângă avantajele sus-

menţionate, şi o serie de neajunsuri. Sumele de bani pe care industria autohtonă leîncasează în plus pentru a se putea menţine în competiţie reprezintă o cheltuială a

guvernului pe care în ultimă instanţă, o suportă consumatorii.24 Pe lângă aceasta,

24 Sumele cheltuite de guverne pentru susţinerea industriilor interne se menţin la un nivel ridicat, maiales în domeniul agriculturii, care rămâne un sector puternic subvenţionat în toate ţările lumii.Volumul total al subvenţiilor în agricultura mondială depăşeşte actualmente, 300 miliarde dolari

anual. Uniunea Europeană este campionul absolut al subvenţiilor la produsele agricole, PAC-ulabsorbind circa 40 miliarde euro anual (40 la sută din bugetul UE), în condiţiile în care agriculturaare o pondere de sub 2 la sută în totalul forţei de muncă comunitare. începând din anul 2002,subvenţiile în cadrul PAC se acordă sub forma plăţilor directe către producători şi nu prinsusţinerea preţului de vânzare, aşa cum s-a întâmplat în perioada anterioară. Sistemul de alocarerelevă discrepanţe serioase în ceea ce priveşte productivitatea (în unele cazuri, plăţile directe încadrul CAP asigură circa 90 la sută din venitul brut al fermierilor europeni) şi în plus, este profund




subvenţionarea provoacă distorsiuni ale. competiţiei pe piaţa internă, cu efectenegative asupra competitivităţii internaţionale a firmelor.25

Figura 5.7Dacă guvernul acordă producătorilor indigeni o subvenţie, s, oferta internă

Oi se deplasează spre dreapta, în Oi+s , astfel încât oricare ar ficantitatea oferită, preţul intern este mai mare decât costul marginal

cu cuantumul subvenţiei

Pe termen lung, în afară de faptul că distorsionează competiţia, subvenţia

internă nu contribuie cu nimic la întărirea avantajului competitiv al producătorilornaţionali. Mai mult, ea produce în organismul economic o "boală industrială"26,

care este cu atât mai dăunătoare cu cât în industria sau sectorul în care se aplicăcererea se află într-un declin mai pronunţat, elasticitatea cererii este relativ mai

inechitabil; mai mult de 80 la sută din fonduri ajung la mai puţin de 20 la sută" din numărulfermierilor. Un alt campion al subvenţiilor sunt Statele Unite. Politica de subvenţii a SUA este însăconcentrată într-un număr mai restrâns de sectoare. Cel mai substanţial sprijin financiar esteacordat producătorilor americani de bumbac (peste 4 miliarde dolari anual). Un nivel relativ înaltal subvenţiilor agricole întâlnim de asemenea în Norvegia, Noua Zeelandă, Japonia ş.a. ( The WallStreet Journal. Europe, August 2nd, 2004, The Economist , Dec. 10th, 2005, p. 26).

25 Din acest motiv, subvenţiile la produsele industriale sunt interzise de organismele internaţionale.Interdicţia este prevăzută în articolele VI, XVI şi XXIII ale GATT. Pentru produsele agricole,subvenţiile sunt permise, existând însă recomandarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului ca

acestea să fie treptat eliminate. Interzicerea subvenţionării industriilor interne este prevăzută şi îndocumentele altor organizaţii cum este de pildă, Uniunea Europeană. Articolul 92 al Tratatului dela Roma face referire la subvenţii în general, interzicând statelor membre să acorde firmelor

proprii orice fel de ajutor financiar care ar duce la distorsiunea competiţiei pe piaţa comunitară(deci nu numai în scop protecţionist). (n.a.)

26 Garry Pursell, "Industrial Sickness, Primary and Secondary: The Effects of Exit Constraints onIndustrial Performance", The World Bank Economic Review, voî.4, Jan.1990, p. 103




scăzută, iar a ofertei relativ mai ridicată, iar piaţa este mai izolată de competiţiainternaţională prin măsuri intervenţioniste.

Rezultă deci, că pe pieţele slab competitive, subvenţia internă poate fi omăsură de protecţie eficientă. în schimb, pe pieţele unde: (1) cererea este elastică şiîn creştere, (2) oferta internă are o elasticitate relativ scăzută şi (3) intensitateacompetiţiei este relativ ridicată, eficienţa subvenţiei interne ca instrument de

protecţie este mult mai mică decât a contingentului de import. Pentru a ne convingede acest lucru, să examinăm graficul din figura 5.8. Luând ca bază situaţia redată în

figura 5.7, creşterea cererii interne determină deplasarea spre dreapta a curbei Q, înCi*. Echilibrul pieţei este transferat în punctul E 2 , unde preţul intern a rămas

nemodificat, iar importurile au crescut până la o valoare egală cu mărimeasegmentului BD. Prin urmare, la acelaşi nivel al subvenţiei interne, s, creşterea

cererii interne s-a manifestat doar printr-o sporire a importurilor, producţiaindigenă rămânând la acelaşi nivel. Dacă guvernul ar dori să sporească producţiainternă de stofa, ar putea s-o facă mărind cuantumul subvenţiei dar rezultatul ar fi

mult prea mic în raport cu efortul financiar angajat; aceasta se datorează elasticităţiislabe a ofertei interne. Pe grafic, observăm cum creşteri relativ mari ale subvenţiei

determină creşteri relativ mici ale cantităţii de stofa produse pe plan intern. Situaţiaextremă este atunci când cuantumul subvenţiei atinge nivelul punctului X y deintersecţie a ofertei interne (Oi) cu noua cerere internă Ci*. într-un asemenea caz,

producătorii interni încasează un preţ mai mare chiar decât cel din starea deautarhie, fără ca importurile să se reducă prea mult (ele devin egale cu măsura

segmentului FD).

5.2.2 Preţurile minime şi maxime de import

Preţurile minime de import sunt folosite ca bariere în calea importurilorîn cazul în care produsele indigene au costuri de producţie mult mai ridicate decât

cele ale concurenţei. Diferenţa se explică prin decalajele care există în lume în priwinţa preţului mâinii de lucru. Datorită nivelului redus al salariilor, exporturile provenind din ţările în curs de dezvoltare (îndeosebi produse de bază sau cu grad

scăzut de prelucrare) constituie o ameninţare serioasă pentru industriile concurentedin ţările occidentale. Preţurile minime se aplică de asemenea, când pe piaţa

internaţională, preţurile la anumite produse scad, ameninţând să perturbe pieţeleunor ţări importatoare. Preţurile maxime de import au ca scop împiedicarea

ridicării artificiale - de către ţările exportatoare - a preţurilor la anumite produse. O




naţiune care ocupă o pondere însemnată în importul mondial al unui produs poate

fixa un nivel maxim al preţului de import, apropiat de preţul produselor similare

indigene.

Figura 5.8Creşterea cererii interne determină deplasarea spre dreapta a curbei C„ în C*.

Echilibrul pieţei este transferat în punctul E 2 , unde preţul intern a rămas nemodificatiar importurile au crescut până la o valoare egală cu mărimea segmentului BD

5.2.3 Prelevările variabile la import

Prelevările variabile la import, numite şi taxe de prelevare sunt instrumente

specifice politicii agricole a Uniunii Europene, promovate prin Programul AgricolComunitar (PAC). Unul din principiile PAC este "autosuficienţa alimentară",semnificând tendinţa UE de a-şi satisface necesităţile de produse agro-alimentare

integral din producţia internă, fără a apela la importuri.27

în principiu, PAC operează cu preţuri minime de import, care îmbracă

două forme: "preţuri prag" şi "preţuri de ecluză". Preţul prag este derivat din preţulindicativ, din care au fost deduse costurile de transport pe parcurs comunitar; el

27

Excepţie fac produsele tropicale, importate din ţările de peste mări. Convenţiile de la Yaoundé-Camerun (1963 şi 1970), Lomé-Togo (1975, 1979, 1985 şi 1989) şi Cotono-Benin (2000),încheiate de UE cu un număr de ţări africane, foste colonii ale ţărilor membre permit accesul pe

piaţa comunitară, fără taxe vamale, a exporturilor provenind din aceste ţări, cu excepţia produselorcare cad sub incidenţa PAC. De un regim favorabil pe piaţa UE beneficiază şi exporturile unor ţărimici din Zona Caraibilor. (N.Sută, S.Sută-Selejan - Comerţ internaţional şi politici comercialecontemporane, vol.I, Editura Economică, 2003).




constituie limita minimă de preţ la care pot fi importate produse agricole în UE. (In

lipsa preţului prag, importurile ieftine de produse agro-alimentare i-ar concura

puternic pe agricultorii comunitari şi evident că mulţi dintre ei ar falimenta.) Preţul de ecluză este apropiat de preţul mondial şi ca atare, este, de regulă, mai micdecât preţul prag. Prin acest mecanism, în loc să revină importatorilor sub formă de

profit, diferenţa dintre preţul prag şi preţul de ecluză este prelevată la bugetulcomunitar sub formă de taxă. Sumele provenind din taxele de prelevare suntvărsate la FEOGA, din care aceasta poate subvenţiona exporturile comunitare de

produse agricole.28

Prin modul cum sunt stabilite precum şi prin acţiunea şi implicaţiile lor, prelevările variabile la import au de fapt, o dublă natură: tarifară şi netarifară.

Caracterul tarifar rezultă din faptul că ele se aplică asemenea taxelor vamale,

producând aceleaşi efecte economice. Deosebirea faţă de taxele vamale obişnuiteconstă numai în modul de calcul: în timp ce în cazul celor dintâi guvernul stabileştetaxa, iar preţul intern rezultă din însumarea preţului extern cu cuantumul taxei, încazul prelevărilor, autorităţile fixează preţul intern, mărimea taxei rezultând din

diferenţa dintre preţul intern şi cel extern. Caracterul netarifar rezultă din douăaspecte: (1) sunt variabile, rezultând din calcul; (2) nu sunt publicate în tarife

vamale. Ca mijloace de protecţie, prelevările s-au dovedit însă foarte eficiente. Prinastfel de mijloace, importurile de produse agricole sunt descurajate, importatorii

nefiind interesaţi să le deruleze, de vreme ce nu obţin niciun profit din aceasta. 29

28

PAC prevede şi „prelevări la export", ca măsuri simetrice prelevărilor la import. Se aplică atuncicând preţurile mondiale sunt mai mari decât cele comunitare. Situaţiîe de acest fel sunt evident,mult mai rare, preţurile comunitare fiind de regulă, superioare celor mondiale. Exportatorii beneficiază de subvenţii, numite „restituiri" , (n.a.)

29 Reforma PAC (care este în curs, începând din anii '80) este de natură să diminueze importanţaacestui instrument în cadrul politicii comerciale a UE. Una din direcţiile principale ale reformeiPAC este trecerea de la susţinerea preţurilor comunitare la plăţile directe către fermieri, în dubluscop: (1) armonizarea producţiei agricole a UE cu cererea de astfel de produse, evitându-se astfelformarea de stocuri; (2) diminuarea bugetului agricol. Deşi plăţile directe sunt în realitate totsubvenţii, având drept scop compensarea pierderilor agricultorilor europeni (rezultate din mişcarea

preţurilor), aplicarea lor distorsionează mai puţin competiţia pe piaţa comunitară a produseloragricole şi în plus, acţionează în sensul reducerii exporturilor de produse agricole subvenţionate, prin plafonarea sumelor destinate plăţilor compensatorii. (Au fost fixate plafoane de creştere a producţiei, pe grupe de produse agrcole; depăşirea acestor plafoane conduce automat Ia diminuarea plăţilor.) O altă direcţie a reformei, de dată mai recentă, vizează simplificarea sistemului desubvenţii, prin introducerea unei subvenţii unice, bazate pe venit. Plăţile către fermierii individualisunt limitate (la 300.000 euro anual) şi legate de calitatea producţiei şi protecţia mediului, (n.a.)




5.2.4 Impozitele indirecte

Impozitele indirecte asupra importurilor pot deveni bariere netarifare înmăsura în care nu se aplică în acelaşi mod şi produselor indigene. Din acest motiv,mai sunt cunoscute şi sub numele de "ajustări fiscale la frontieră". Caracterul

protecţionist al taxelor indirecte constă în diferenţa în ceea ce priveşte baza deimpozitare: mai mare la bunurile importate în raport cu cele indigene.

Cel mai cunoscut impozit indirect este taxa asupra valorii adăugate

(TVA) care se percepe la fiecare stadiu de circulaţie a mărfurilor, însă nu la

întreaga valoare, ci numai la fracţiunea nou adăugată la fiecare stadiu. TVA a fostintrodusă în ţările membre ale UE la înccputul anilor '70, înlocuind alte taxe (taxa

pe vânzare, taxa în cascadă ş.a.).30 Este deci un impozit general pe consum, pe care

firmele îl plătesc la fiecare stadiu al producţiei şi distribuţiei, la valoarea pe care eleo adaugă materiilor prime, energiei, semifabricatelor, bunurilor de capital etc.

cumpărate. Obligaţiile unei firme privind plata TVA se calculează aplicându-se ocotă procentuală la totalul vânzărilor din care a fost dedusă valoarea bunurilor şiserviciilor cumpărate de la alte firme care au plătit la rândul lor TVA.35 în general,

TVA nu se aplică exporturilor şi prin aceasta, ea constituie un stimulent de creşterea acestora.

Un alt impozit frecvent întâlnit este taxa de acciză care se percepe de cătrestat la unele categorii de produse (tutun, băuturi alcoolice, carburanţi, articole de

lux etc.). Taxa de acciză are, în general, un nivel ridicat (uneori peste 100%),

urcând mult preţul de desfacere a produselor. Ea aduce venituri importante la bugetul statului.

5.2.5 Taxele de retorsiune

Combaterea concurenţei neloiale. Taxele de retorsiune sunt măsuri de

"protecţie condiţionată", prin care statele lumii răspund practicilor comercialeneloiale ale firmelor exportatoare din ţările partenere. Ca regulă generală, taxele de

retorsiune se încadrează în categoria măsurilor tarifare. Totuşi, în unele cazuri, ele pot deveni bariere netarifare, acţionând asupra importurilor prin mecanismul

30

După 1990, TVA a fost preluată şi de naţiunile din Europa Centrală şi de Est.Dintre ţărileextraeuropene, TVA se mai aplică în Canada şi Japonia. Statele Unite, Australia şi Elveţia segăsesc în afara sistemului TVA. (n.a.)31 Rezultă deci că pentru o firmă complet integrată pe verticală, cota de TVA se aplică la totalul cifreide afaceri deoarece firma nu are, în amonte, alţi plătitori. (n.a.)




preţurilor. Caracterul netarifar rezidă prin urmare nu în natura lor (eminamentetarifară), ci în maniera şi circumstanţele în care se aplică. în primul rând, pentru ca

aceste măsuri să poată fi adoptate, normele internaţionale32

prevăd necesitateadesfăşurării în prealabil, a unei anchete prin care să se facă dovada că practicile

incriminate au cauzat ţării importatoare un prejudiciu grav. Pe perioada cât dureazăancheta, relaţiile comerciale cu firmele acuzate de astfel de practici neloiale sunt

sistate, afectând astfel interesele ţării exportatoare. Totodată, intensitatea protecţieinetarifare poate fi sporită prin stabilirea unor suprataxe mai mari sau pe o perioadămai lungă decât este necesar pentru a anula efectele dumpingului sau subvenţiilor.

Pentru a înţelege mecanismul taxelor de retorsiune, vom analiza mai întâi cauzelecare stau la baza deciziei guvernelor de a impune astfel dc taxe.

Statele sunt legitimate să elaboreze şi să pună în aplicare legi prin care să~

şi protejeze industriile naţionale atunci când importurile exercită asupra acestora oconcurenţă neloială. Caracterul neloial poate să rezulte, fie din cantitatea excesivde mare care se comercializează, fie din preţul incorect la care sunt vândute

mărfurile respective. Există două tipuri de situaţii în care un produs importat poatefi considerat ca având un preţ incorect, adică mai mic decât un nivel consideratnormal: (1) când exportatorul practică dumpingul; (2) când exportul este

subvenţionat. în astfel de situaţii, statele importatoare pot răspunde prin taxeantidumping, respectiv taxe compensatorii, pentru a contracara efectele negative

ale practicilor respective.

Aşadar, atât dumpingul, cât şi subvenţionarea exporturilor presupun

practicarea de către firmele aparţinând anumitor ţări (adesea cu concursulguvernelor respective), pe pieţele externe, a unor preţuri inferioare unui nivelconsiderat normal, încălcând astfel regulile concurenţei şi lovind în interesele

industriilor autohtone. Proliferarea acestor practici poate fi explicată prin câtevatrăsături ce caracterizează comerţul internaţional contemporan, dintre care maiimportante sunt următoarele: a) multiplicarea numărului de pieţe naţionale,

concomitent cu separarea unor pieţe, prin intermediul diferitelor categorii de bariere (distanţa geografică, costuri de transport, obstacole tarifare şi netarifare

etc.); rezultatul manifestării combinate a celor două tendinţe este existenţa unordeosebiri notabile de la o piaţă naţională la alta;33 b) prevalenţa concurenţei

32

"Codul antidumping" şi "Acordul privind subvenţiile la export şi taxele compensatorii". Ambele aufost adoptate cu ocazia Rundei Tokyo (vezi şi cap. 6). (n.a.)33 Dacă ar fi să ne referim numai la structura şi caracteristicile cererii, putem distinge o multitudine detipuri de pieţe în ceea ce priveşte elasticitatea faţă de preţ, dinamica creşterii etc. Unele pieţe - cumsunt cele din majoritatea ţărilor dezvoltate — sunt înalt competitive, fiind extrem de sensibile la




imperfecte, cu cele două forme principale: monopolistă şi de oligopol;

c) posibilitatea firmelor de a obţine economii de scara; posibilităţile firmelor de a-şi

spori profiturile cresc pe măsură ce acestea îşi extind sfera de influenţă dincolo degraniţele naţionale.

Dumpingul. Caracteristicile sus-menţionate au favorizat apariţia în

comerţul internaţional postbelic a unor practici mai puţin loiale, bazate pediscriminarea între diferitele pieţe naţionale pe criteriul preţului. între acestea, ceamai cunoscută este dumpingul. După cum sugerează şi denumirea34, termenul se

referă la tendinţa unor firme aparţinând anumitor ţări de a plasa cantităţi mari demărfuri pe pieţele altor ţări. Caracterul neloial rezidă în faptul că preţul la care sunt

vândute mărfurile pe pieţele străine este inferior celui practicat de aceleaşi firme, pentru aceleaşi mărfuri, pe pieţele lor naţionale sau pe terţe pieţe.

Nu toate operaţiunile de dumping constituie practici neloiale sau altfelspus, nu toate sunt efectuate cu intenţia vădită de a leza interesele partenerilor. în

funcţie de obiectivele urmărite, teoria comerţului internaţional distinge trei formede dumping: persistent, spoliator şi sporadic.

Dumpingul persistent are ca scop maximizarea profitului unei firmeexportatoare care deţine o poziţie de monopol sau cvasi-monopol pe piaţa sa

naţională. Datorită faptului că piaţa internă a exportatorului este izolată prin barierecomerciale sau de altă natură, preţul de aici este mai mare decât cel care predomină

pe alte pieţe străine, mai competitive. în asemenea circumstanţe, finna exportatoare promovează, în mod sistematic şi planificat, o strategie de discriminareinternaţională prin preţ (vânzând bunurile în străinătate la un preţ inferior celui la

care aceleaşi bunuri sunt vândute pe piaţa internă), strategie care răspunde unorinterese economice ale firmei şi nu urmăreşte neapărat provocarea de prejudicii

partenerilor aflaţi în competiţie sau naţiunilor importatoare. Este nici mai mult nicimai puţin decât o metodă de maximizare a profitului prin care exportatorul

exploatează inteligent diferenţa de competitivitate care există între pieţele de exportşi piaţa sa naţională. Totuşi, specialiştii apreciază că "nu în toate cazuriledumpingul de acest tip contribuie la creşterea bunăstării firmelor care-1 practică şi

datorită acestui fapt, guvernele acestor ţări ar avea uneori motive întemeiate să-1descurajeze".35

variaţii relativ mici ale preţului. Altele au un grad de competitivitate mai scăzut, fiind izolate prin bariere comerciale sau de altă. natură (politică, logistică etc.). (n.a.)

34 Provine de la termenul englezesc "to dump" care înseamnă a vărsa, a arunca, a bascula. (n.a.)35 Sajal Lahiri, Jeffrey Sheen - "On Optimal Dumping", The Economic Journal, supL 1990, p. 127




Dumpingul spoliator este tipul de dumping care prezintă puternice accentede neloialitate. în esenţă, el se defineşte ca fiind tendinţa unei firme de a-şi vinde

produsele pe o piaţă străină la un preţ inferior valorii lor normale, în scopulinstituirii unui monopol pe piaţa respectivă prin eliminarea totală şi într-o manieră

brutală, a concurenţei. După ce aceasta a fost lichidată, preţurile sunt ridicate

pentru ca firma spoliatoare să beneficieze de poziţia de monopol astfel dobândită.Acest tip de operaţiune nu are nimic comun cu principiile de politică comercială

recomandate de OMC. Ea lezează grav interesele producătorilor autohtoni şi alenaţiunii importatoare, dar îi afectează în mare măsură şi pe producătorii din alteţări.

Dumpingul sporadic are caracter conjunctural şi se refera la vânzarea înstrăinătate a unei mărfi, la un preţ inferior valorii normale, în scopul lichidării unor

stocuri create din cauze ce nu au putut fi prevăzute. Elementul de neloialitate apareşi în acest caz, deşi într-o măsură mult mai mică decât la dumpingul spoliator. Subvenţionarea exporturilor. Tot în categoria practicilor neloiale se

include şi subvenţionarea exporturilor. Aceasta nu trebuie însă confundată cudumpingul de care se deosebeşte printr-un aspect esenţial. Dacă dumpingul

presupune - aşa cum am arătat - vânzarea unui bun la un preţ inferior valorii salenormale, în cazul subvenţionării, acest lucru nu este obligatoriu. Rolul subvenţieide export nu constă în a-1 abilita pe exportator să practice dumpingul, ci mai

degrabă de a-i permite să se alinieze la preţurile concurenţei atunci când nivelul

mai ridicat al costurilor sale de producţie şi comercializare nu-i permit acest

lucru. Efectele subvenţiei de export diferă în funcţie de mărimea economiei ţăriicare o practică. în cazul ţărilor mici, subvenţia poate genera o sporire a vânzărilor,

la nivelul existent al preţului mondial (creşte doar preţul intern).36 în cazul ţărilormari, pentru a obţine o sporire a vânzărilor, este necesară o scădere a preţuiţii deexport şi implicit, a celui mondial.37 în acest caz, efectele subvenţiei depind de

elasticitatea faţă de preţ a cererii externe pentru bunul supus subvenţionării: dacăeste vorba de un produs pentru care cererea mondială este inelastică faţă de preţ,

subvenţionarea generează pierderi; dacă produsul subvenţionat se adresează unei

36 România de pildă, şi-ar putea spori exporturile de grâu fără a afecta preţul mondial deaorececantitatea pe care o poate oferi, raportată la exporturile mondiale, este oricum foarte mică. (n a.)

37 Daca o ţară mare, de exemplu, Brazilia ar dori să-şi sporească exporturile, să spunem, de carne devită, ea ar fi nevoită să reducă preţul deoarece cantitatea oferită, raportată la exportul mondial decame de vită, este relativ mare.(n.a.)




cereri externe cu elasticitate supraunitară, subvenţia poate aduce un câştig, datoratsporirii veniturilor din export.

Subvenţia produce efecte şi asupra economiilor ţărilor importatoare.Consumatorii interni sunt în mod categoric, avantajaţi: ei pot cumpăra cantităţisporite din bunul subvenţionat şi la un preţ scăzut. Producătorii interni sunt însă

puşi în dificultate deoarece sunt concuraţi în mod neloial de către producătorii dinţara exportatoare, beneficiari ai ajutorului de stat. In această situaţie, producătoriiindigeni sunt îndreptăţiţi să solicite sprijin din partea guvernului.

Taxele antidumping. Sub aspect juridic, anchetele întreprinse de organele

abilitate la nivel naţional se întemeiază pe normele internaţionale existente, înspecial cele cuprinse în Codul antidumping. Acestea definesc astfel dumpingul:

vânzarea produselor unei ţări pe piaţa altei ţări, la un preţ inferior valorii

normale, în condiţiile producerii sau ameninţării cu producerea unui prejudiciuimportant unei producţii existente sau ale întârzierii considerabile a creării unei

astfel de producţii naţionale în ţara importatorului. Observăm că definiţia OMC nuface deosebire între cele trei forme de dumping pe care le-am prezentat anterior, ci

operează cu două noţiuni de bază: valoarea normală a unui bun şi prejudiciulimportant. Să le analizăm pe rând:

Valoarea normală este definită astfel: un produs exportat de o ţară în altăţară este considerat, ca regulă generală, a fi introdus la un preţ inferior valorii

normale atunci când preţul este: a) inferior preţurilor comparabile, practicate încadrul operaţiunilor comerciale normale, cu ale unui produs similar, destinatconsumului în ţara exportatoare; b) în absenţa unui asemenea preţ pe piaţa ţării

exportatoare, dacă preţul produsului exportat este inferior preţurilor comparabile, practicate în cadrul operaţiunilor comerciale normale, cu cele mai ridicate la

exportul unui produs similar într-o ţara terţă; c) inferior costului acestui produs înţara de origine, plus un supliment rezonabil pentru cheltuieli de desfacere şi beneficii.

Prejudiciul important constă în lezarea intereselor ţării importatoare, fie că

este vorba de interesele economice ale industriilor aflate în competiţie directă cuimporturile (falimentul unor companii, pierderea locurilor de muncă etc.), fie căsunt în joc interese mai largi ale naţiunii (perturbarea pieţei interne, creşterea

şomajului, creşterea deficitului balanţei de plăţi etc.). Indiferent de natura lui, prejudiciul constituie elementul-cheie în sensul că în absenţa sa, dumpingul rămâne

o chestiune pur teoretică. Dacă nimeni nu este lezat în vreun fel, nu se pune problema neloialităţii şi cu atât mai puţin a măsurilor de răspuns.




O siţuaţie de dumping presupune aşadar, îndeplinirea cumulativă a treicondiţii: 1) dovedirea practicării preţurilor de dumping (pe baza valorii normale);

2) existenţa unui prejudiciu important; 3) existenţa unei legături cauzale întrepracticarea preţurilor de dumping şi provocarea prejudiciului. In vederea protejăriiproducătorilor naţionali de efectele dumpingului, guvernele pot institui taxe

antidumping. Acestea sunt suprataxe vamale al căror rol este de a anula marja de

dumping (diferenţa dintre preţul de import şi valoarea normală sau o parte dinaceastă diferenţă). Pentru a răspunde acestui scop, ele se percep numai atât timp câteste necesar pentru înlăturarea efectelor dumpingului. Folosirea abuzivă a taxelorantidumping (adică în cuantum mai mare sau pe o perioadă mai lungă decât estenecesar) descurajează importurile, creând avantaje nejustificate producătorilornaţionali.38

Taxele compensatorii. Revenind la specificul subvenţiei de export ca şipractică comercială, criteriul preţului de vânzare nu este aşadar relevant. întrucâtprezumţia de neloialitate există, statele importatoare se pot proteja, impunând taxecompensatorii prin care urmăresc neutralizarea subvenţiei sau primei de export cepermite exportatorului să se menţină în competiţie chiar dacă preţul practicat estecel "normal". Regimul taxelor compensatorii este identic cu al taxelorantidumping: ele trebuie utilizate exclusiv în scopul contracarării efectelorsubvenţiei, în caz contrar, devenind obstacole netarifare în calea importurilor.

5.3 Bariere ce influenţează condiţiile în care au loc importurile

în afara barierelor prezentate, există şi alte mijloace prin care statele potinterveni în favoarea industriilor indigene atunci când acestea se află în competiţiecu importurile. Manevrând abil o serie de pârghii administrative, guvernele reuşescfie să influenţeze împrejurările în care au loc tranzacţiile de import (prin crearea deobstacole suplimentare în derularea acestora), fie să asigure produselor indigene unregim mai favorabil în ceea ce priveşte comercializarea pe piaţa internă, faţă debunurile importate.

90Deşi o legislaţie antidumping există în prezent în peste 50 de ţări (inclusiv în România), cazurile dedumping sunt dificil de instrumentat. Conform datelor OMC, în perioada 1985-1992, au fostdeclanşate Î040 de anchete antidumping dintre care 949 de către naţiunile dezvoltate (SUA-298,Australia-278, UE-159 ş.am.d.) şi doar 91 de către ţări în curs de dezvoltare. (B.Hoekman,M.Kostecki - The Political Economy of the World Trade System, Oxford University Press, 1995)




Barierele din această categorie asigură un grad diferenţiat de protecţie, iar

domeniile de aplicabilitate sunt foarte variate. Prin maniera în care acţionează cât şi

prin formele pe care le îmbracă, ele urmăresc mărfurile pe tot parcursul lor, de laexportator până la importator şi mai departe, până la consumatorul final. în sfârşit,aceste bariere sunt, datorită modului subtil şi adesea ocult în care acţionează, mai

greu de cunoscut de către exportatori şi din această cauză, mai greu de contracaratsau de evitat de către aceştia.

începând cu al optulea deceniu al secolului al XX-lea, ca urmare a unorfenomene negative majore39, în economia mondială are loc o escaladare a

protecţionismului netarifar, care se substituie treptat celui tarifar. Proliferarea barierelor netarifare40, îndeosebi a celor necantitative i-a determinat pe unii

economişti contemporani să vorbească despre neoprotecţionism.41

Evaluarea vamală şi alte formalităţi legate de trecerea mărfurilor prinvamă acţionează ca bariere netarifare prin faptul că influenţează condiţiile în care

sunt derulare importurile, în zona frontierei vamale. în măsura în care acestecondiţii se înăspresc, importurile sunt descurajate.

Evaluarea mărfurilor în vamă are la bază prevederile din art. VH al GATTşi „Convenţiei internaţionale privind evaluarea vamală", încheiată ia Bruxelles în1950. Cu ocazia Rundei Tokyo, a fost adoptat „Codul privind evaluarea vamală".

Conform acestor prevederi, evaluarea vamală se face pornind de la preţul externfacturat (inclusiv cheltuielile de aducere a mărfurilor în ţară), care constituie baza

de impunere. în practică însă, se constată frecvente abateri de la procedura

standard, unele dintre acestea impietând asupra derulării normale a importurilor.Iată câteva exemple: (1) în situaţia în care preţul facturat nu este disponibil sau

există dubii cu privire la autenticitatea lui, organele vamale trebuie să facăevaluarea pe baza preţului unor bunuri identice; (2) dacă nici acest lucru nu este

39Iată câteva dintre ele: cele două şocuri petroliere (din anii 1973-1974 şi respectiv 1979-1980), prăbuşireasistemului monetar internaţional bazat pe etalonul aur-devize (1971), evoluţia sinuoasă a dolarului în anii'80 (o apreciere record în anii 1985-86, urmată de o depreciere puternică la începutul anilor '90), politicaamericană a dobânzilor înalte în timpul administraţiei Reagan ş.a. (n.a.)

40 Un studiu efectuat de specialiştii Băncii Mondiale în anii '80 a constatat că o parte însemnată aimporturilor mondiale de mărfuri, în valoare de peste 230 miliarde dolari, provenind din 16 ţărierau afectate de aproape 90.000 de obstacole netarifare. Totuşi, estimarea nu reflectă decât parţial

realitatea întrucât vizează doar importurile efective, nu şi cele care nu s-au mai efectuat ca urmare aexistenţei barierelor. (D. Ball, W.McCuloch - International Business, 2nd ed.)

41 Paul Krugman, Robert Feenstra, Jagdish Bhagwati şi alţii. într-un articol publicat în 1995,Krugman se întreba retoric: "A trecut oare vremea comerţului liber?" Reputatul economistamerican constată cu insatisfacţie că protecţionismul câştigă teren nu doar ca politică de stat, cichiar şî în teoria economică. (P. Krugman, "îs Free Trade Passe?", International Economics and

International Economic Policy - a Reader , 2Qd ed., 1995)




posibil, valoarea în vama va ii stabilită în funcţie de preţul unor bunuri similare

care au fost importate în aceeaşi perioadă; (3) în sfârşit, dacă nu există niciun fel de

date concrete, valoarea bunului va fi determinată prin compunere, luând în calculun cost rezonabil.

Dar chiar dacă datele necesare stabilirii bazei de impunere sunt disponibile,

pot apărea probleme în legătură cu încadrarea tarifară. Funcţionarii vamali pot (şiadesea o fac) să încadreze un bun importat la o poziţie tarifară la care este

prevăzută o taxă vamală mai mare, descurajând importul respectiv.42 în unelecazuri, există diferenţe notabile între nivelul taxei vamale aplicate bunurilor

considerate produse finite şi cea aplicată aceloraşi bunuri dacă sunt dezasamblate. 43

La fel de bine însă, vameşii pot să se implice în acte de corupţie, încadrând bunurile la poziţii tarifare cu taxe inferioare şi privând statul de venituri

substanţiale.

44

Documentele şi formalităţile suplimentare cerute la import constituie, de

asemenea, obstacole ce pot deveni uneori descurajatoare pentru importatori. In pofida eforturilor depuse pe plan internaţional pentru simplificarea formalităţilor şi

tipizarea documentelor de trecere a mărfurilor prin vamă, în numeroase cazuri,acestea constituie obstacole pentru importatori.45

Bariere administrative rezultând din politica de achiziţii a sectorului

public şi alte activităţi comerciale ale statului. Achiziţiile guvernamentale pot

deveni bariere netarifare în măsura în care ofertele firmelor străine sunt tratatediscriminatoriu în raport cu cele ale firmelor indigene. Fenomenul se manifestă cu

42 Dacă tariful vamal de import al unei ţări prevede, să spunem, un anumit nivel de impunere pentruarticole de mobilier şi un nivel mai înalt pentru articole sportive, atunci anumite produse (săspunem, de tipul saltelelor) pot fi încadrate la al doilea capitol, obligând firma importatoare la plataunor taxe vamale mai mari. (n.a.)

43 Este sugestiv exemplul unei companii americane care a exportat în Canada pantofi de sport fărăşireturi deoarece în felul acesta, produsele au beneficiat de o încadrare tarifară mai favorabilă.(B. J. Punnett, D. A. Ricks, International Business, PWS - Kent Publishing Co., 1992)

44 în luna august 2000, Direcţia Generală a Vămilor din România a acuzat firma Coca-Cola deevaziune fiscală. Controalele efectuate au constatat că la importurile efectuate de fabricile deîmbuteliere din vestul ţării, încadrările tarifare nu au fost corecte, statul român fiind păgubit cu zecide miliarde de lei. (n.a.)

45 în Franţa de exemplu, guvernul a luat în 1980, o măsură menită a îngreuna excesiv derulareaimporturilor de video-receptoare provenind din Japonia. Formalităţile vamale pentru aceste

importuri au fost concentrate într-un singur punct vamal (în oraşul Poitiers), cu dotare slabă şi personal puţin. Astfel, timpul de aşteptare la vamă s-a prelungit excesiv, fapt ce a determinatfirmele japoneze exportatoare să-şi restrângă oferta. (R. W. Griffin, M. W. Pustay, 2nd ed.)Japonia, la rândul ei, în calitate de ţară importatoare, practică pe scară largă astfel de procedee.Bunăoară, la importul de bulbi de lalele din Olanda, organele vamale japoneze le inspectează prinsecţionare verticală, ceea ce înseamnă distrugerea iremediabilă a mărfii. (Charles W. L. Hill, op.cit.)




mai mare intensitate, fie în sectorul public, fie în sectoarele care, în modtradiţional, se află în proprietatea statului.46 Cu ocazia Rundei Tokyo, a fost adoptat

„Acordul cu privire la achiziţiile guvernamentale", în acord, se prevede obligaţiastatelor semnatare de a trata ofertele companiilor străine în mod nediscriminatoriu

în raport cu firmele naţionale.în general, activitatea comercială a statului nu constituie un obstacol în

calea comerţului internaţional decât în măsura în care sectorul public sau sectorul privat al statului se bucură de unele privilegii (fiscale, administrative sau de altănatură) în raport cu companiile private.47 Unele practici însă, pot fi considerate

drept bariere în calea importurilor. Dintre acestea, putem menţiona: a) împiedicarea prin diferite mijloace a accesului firmelor străine la reţelele de distribuţie din ţara

de import, mai ales când aceste reţele se află sub controlul statului;48

b) cumpărările locale prin care autorităţile statului importator obligă firmeleexportatoare străine să achiziţioneze anumite bunuri şi servicii (piese, componente,materii prime, diverse servicii etc.) de la furnizorii locali, chiar dacă sunt maiscumpe decât în altă parte; c) controlul guvernamental, exercitat asupra anumitor

sectoare economice, sociale, culturale etc., firmele străine fiind obligate să obţinăautorizaţii pentru a exporta sau a desfăşura activităţi în sectoarele respective.

Barierele tehnice decurg din reglementările privind caracteristicile tehnice

şi de calitate, numite şi standarde, pe care trebuie să le îndeplinească bunurile şiserviciile pentru a putea fi comercializate. în general, standardele sunt

indispensabile într-o economie, scopul lor fiind protejarea sănătăţii şi securităţiiconsumatorilor, protecţia fitosanitară, securitatea publică etc. Cele mai răspânditesunt standardele sanitare şi fitosanitare, standardele de securitate şi standardele

privind ambalarea marcarea şi etichetarea produselor. Normele sanitare şi

fitosanitare se aplică produselor destinate consumului oamenilor şi animalelor

46 Un bun exemplu în acest sens îl constituie politica Uniunii Europene în domeniul achiziţiilor pentruutilităţile publice. Directiva UE cu privire la utilităţi prevede la art 29 că firmelor din ţărilemembre H se acordă o preferinţă de 3 procente în raport cu cele din afara Uniunii; companiilestrăine sunt deci obligate să liciteze un preţ cu 3% mai mic comparativ cu firmele din UE pentru a putea deveni eligibile în vederea încheierii unui contract de furnizare. (R.W.Griffin, M.W.Pustay -op.cit)

47 De exemplu, facilităţile fiscale şi de altă natură acordate de guvernul român grupului Renault-Dacia

la începutul anilor 2000, plasează această societate pe o poziţie privilegiată pe piaţa naţională aautomobilelor, în raport cu importatorii. Este şi motivul pentru care decizia de acordare afacilităţilor a trebuit să fie avizată de Consiliul Naţional al Concurenţei. (n.a.)

48 Spre exemplu, reţelele de distribuţie din Coreea au fost multă vreme închise străinilor. Abia din1991, unui număr limitat de firme li s-a permis să pătrundă în sectoarele de vânzare cu ridicata şicu amănuntul. Accesul străinilor continuă să fie interzis în reţelele de distribuţie din 26 de sectoareale economiei. (R.W.Griffin, M.W.Pustay - op.cit.)




precum şi celor utilizate în agricultură. (îngrăşăminte chimice, erbicide, seminţe

etc.). Normele de securitate vizează în general, bunurile cu grad sporit de

prelucrare (automobile, echipamente, instalaţii etc.); acestea prevăd obligativitateaîndeplinirii de către producători a unor prescripţii tehnice, de igienă şi securitateamuncii etc., produsele fiind de regulă supuse unor testări. Normele privind

ambalarea, marcarea şi etichetarea reglementează condiţiile tehnice şi de calitateîn care are loc comercializarea produselor. Se aplică îndeosebi bunurilor deconsum.

Standardele pot deveni bariere netarifare în situaţia în care se aplică numai produselor importate, iară a le afecta şi pe cele indigene. Posibilitatea statelor de a

folosi standardele ca obstacole în calea importurilor anumitor bunuri depinde însăde existenţa sau nonexistenţa standardelor internaţionale pentru bunurile

respective. Acolo unde există standarde internaţionale, posibilităţile importatorilorde a le eluda sunt mult mai reduse comparativ cu bunurile pentru care nu existăastfel de standarde. în aceste din urmă situaţii, statele importatoare aplică de regulă

standarde naţionale care pot fi foarte diferite de la ţară la ţară, ocazionând cheltuielisuplimentare atât din partea exportatorilor, cât şi a importatorilor pentru a se

conforma cerinţelor lor.49 în practica comercială, au fost însă şi situaţii în care, deşiexistau standarde internaţionale pentru un anumit produs, ele nu au fost respectatede către statele importatoare. Acestea fie an încercat să impună exportatorilor alte

standarde, diferite de cele internaţionale, fie au recurs la fel de fel de tertipuri pentru a eluda standardele internaţionale.50 în alte cazuri, standardele au fost astfel

stabilite încât numai producătorii autohtoni au putut să se conformeze prevederilorlor.51

49Danemarca a utilizat - în lipsa unor norme internaţionale - o normă internă privind ambalajul

pentru a-şi proteja industria de băuturi răcoritoare de competiţia străină. Norma daneză prevedea catoate băuturile răcoritoare să fie comercializate în sticle retiirnabile. Aceasta i-a dezavantajat pe producătorii străini (îndeosebi pe francezii de la "Source Perrier") care aduceau marfa de ladistanţe mari. într-un alt caz, Japonia a declarat o serie de produse conservate importate ca fiindinacceptabile, nefiind conforme cu standardele agricole japoneze întrucât cifrele indicând ziua,luna şi anul fabricaţiei erau înscrise având spaţii prea mari între ele ş.a.m.d. (D. Ball, W.McCuloch, op.cit.)

50 Japonezii s-au dovedit, în decursul anilor, adevăraţi maeştri în manevrarea standardelor în scopul barării importurilor. Astfel, un import de produse cosmetice a fost oprit de organele vamale

japoneze pe motiv că produsele respective nu fuseseră testate în Japonia, pretextând că pielea japonezilor este diferită de a europenilor. (D. Ball, W.McCuloch - International Business, 2 ed.)

51 Guvernul canadian a impus acum câţiva ani, nişte standarde mai speciale cu privire la sterilizarea brânzeturilor, pe care producătorii francezi de brânză "Brie" nu le-au putut îndeplini. Cazul a ajunsîn cele din urmă în faţa organelor GATT. Acestea au dat câştig de cauză exportatorilor francezicare au demonstrat, cu argumente solide, inaplicabilitatea standardelor respective. (B.J. Punnett,D.A. Ricks - op.cit.) Intr-o situaţie similară, organele vamale japoneze au interzis intrarea în ţară a




Rezumat

Politicile comerciale utilizează, pe lângă taxele vamale, un mare număr deinstrumente şi măsuri cu caracter netarifar, numite generic bariere netarifare.Comparativ cu instrumentele tarifare, barierele netarifare prezintă un grad mult

mai mare de diversitate. Uneori, ele acţionează direct asupra importurilor, limitândîntr-o măsură mai mare sau mai mică cantitatea importată. Alteori, ele acţioneazănu asupra tranzacţiilor de import propriu-zise ci asupra împrejurărilor în care

acestea se desfăşoară. Putem clasifica barierele netarifare în două mari categorii: bariere cantitative care influenţează direct cantitatea importată şi bariere

necantitative, care influenţează, fie preţurile bunurilor importate, fie condiţiile încare se derulează importurile.

Barierele cantitative acţionează direct asupra cantităţii importate, în sensullimitării acesteia. Contingentele de import sunt reglementări ce limitează cantitativimportul anumitor categorii de bunuri, pe o perioadă determinată de timp (de

regulă un an). Prin contingentare, volumul importului este limitat la un nivelsuperior, fixat sub cel realizabil în condiţii de comerţ liber. Procedând astfel,

guvernele urmăresc să asigure firmelor indigene cote sigure din piaţa internă.Contingentele de import produc modificări importante în structura pieţei interne aţării importatoare. Prin limitarea cantităţii importate, oferta internă pentru un bun

scade, iar preţul creşte. Spre deosebire însă de taxele vamale, care aduc venituristatelor importatoare, contingentele nu aduc niciun fel de venituri. Ca şi în cazul

taxei vamale de import, contingentul acţionează în sens invers specializării (ce areloc în baza avantajului comparativ), forţând întoarcerea economiei spre starea de

autarhie. Contingentul de import reduce nivelul bunăstării, dar îl menţine deasupracelui din starea de autarhie. Totodată, contingentul de import afectează atâtimporturile, cât şi exporturile naţiunii. Venitul suplimentar poartă numele de rentă

de contingent şi provine din diferenţa dintre preţul mai scăzut la care importatoriicumpără bunul respectiv de pe piaţa externă şi preţul mai mare la care-1 revând pe

piaţa internă. Cine anume obţine aceste câştiguri depinde de modul în careguvernul distribuie licenţele de import pentru administrarea contingentului. O

formă extremă a contingentului este interdicţia totală sau parţială, pe o perioadădeterminată de timp sau nelimitat, a importului (exportului) anumitor bunuri.Interdicţia acţionează în sensul readucerii economiei la starea de autarhie.

unor echipamente de schi, pe motiv că nu corespundeau standardelor japoneze (ce prevăd o lăţimediferită a schiului), susţinând că zăpada în Japonia este diferită faţă de zăpada din alte regiuni alelumii. (D. Ball, W.McCuloch - International Business, 2nd ed.)




Subvenţiile interne fac parte din categoria barierelor care limitează indirect

importurile, prin mecanismul preţurilor. Sunt măsuri alternative la care pot recurge

guvernele pentru a susţine producţia naţională în confruntarea cu exportatoriistrăini. Subvenţia internă constă dintr-o sumă de bani pe care guvernul o acordă,direct sau indirect, producătorilor interni pentru ca aceştia să se poată menţine în

competiţie cu importurile. Subvenţia internă produce efecte similare cu cele aleunui contingent de import: prin subvenţionare, cantitatea oferită de producătoriiinterni creşte (sporul este în funcţie de cuantumul subvenţiei), iar cantitatea

importată se reduce corespunzător. Impozitele indirecte asupra importurilor potdeveni bariere netarifare în măsura în care nu se aplică în acelaşi mod şi produselor

indigene. Din acest motiv, mai simt cunoscute şi sub numele de "ajustări fiscale lafrontieră". Caracterul protecţionist al taxelor indirecte constă în diferenţa

referitoare la baza de impozitare: mai mare la bunurile importate în raport cu celeindigene.

Taxele de retorsiune sunt măsuri de protecţie condiţionată, prin care statelelumii răspund practicilor comerciale neloiale ale firmelor exportatoare din ţările

partenere. Ca regulă generală, taxele de retorsiune se încadrează în categoriamăsurilor tarifare. Totuşi, în unele cazuri, ele pot deveni bariere netarifare,

acţionând asupra importurilor prin mecanismul preţurilor. O practică neloialărăspândită este dumpingul. Nu toate operaţiunile de dumping constituie practici

neloiale sau altfel spus, nu toate sunt efectuate cu intenţia vădită de a lezainteresele partenerilor. In funcţie de obiectivele urmărite, teoria comerţului

internaţional distinge trei forme de dumping: persistent, spoliator şi sporadic.Dumpingul persistent are ca scop maximizarea profitului unei firme exportatoarecare deţine o poziţie de monopol sau cvasi-monopol pe piaţa sa naţională. Datorită

faptului că piaţa internă a exportatorului este izolată prin bariere comerciale sau dealtă natură, preţul de aici este mai mare decât cel care predomină pe alte pieţe

străine, mai competitive. Dumpingul spoliator este tipul de dumping care prezintă puternice accente de neloialitate. în esenţă, el se defineşte ca fiind tendinţa uneifirme de a-şi vinde produsele pe o piaţă străină la un preţ inferior valorii lor

normale, în scopul instituirii unui monopol pe piaţa respectivă prin eliminareatotală şi într-o manieră brutală, a concurenţei. După ce aceasta a fost lichidată,

preţurile sunt ridicate pentru ca firma spoliatoare să beneficieze de poziţia demonopol astfel dobândită. Dumpingul sporadic are caracter conjunctural şi sereferă la vânzarea în străinătate a unei mărfi, la un preţ inferior valorii normale, în

scopul lichidării unor stocuri create din cauze ce nu au putut fi prevăzute.Elementul de neloialitate apare şi în acest caz, deşi într-o măsură mult mai mică




decât la dumpingul spoliator. Ca regulă generală, o situaţie de dumping presupune

îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: dovedirea practicării preţurilor de dumping

(pe baza valorii normale); existenţa unui prejudiciu important; existenţa uneilegături cauzale între practicarea preţurilor de dumping şi provocarea prejudiciului,

în vederea protejării producătorilor naţionali de efectele dumpingului, guvernele pot institui taxe antidumping. Tot în categoria practicilor neloiale se include şi

subvenţionarea exporturilor. Rolul subvenţiei de export nu constă în a4 abilita peexportator să practice dumpingul, ci de a-i permite să se alinieze la preţurileconcurenţei atunci când nivelul mai ridicat al costurilor sale de producţie şi

comercializare nu-i permit acest lucru. Regimul taxelor compensatorii este identiccu al taxelor antidumping: ele trebuie utilizate exclusiv în scopul contracarării

efectelor subvenţiei, în caz contrar, devenind obstacole netarifare în calea

importurilor.în afara barierelor prezentate, există şi alte mijloace prin care statele pot

interveni în favoarea industriilor indigene atunci când acestea se află în competiţiecu importurile. Manevrând abil o serie de pârghii administrative, guvernele reuşesc

fíe să influenţeze împrejurările în care au loc tranzacţiile de import (prin crearea deobstacole suplimentare în derularea acestora), fie să asigure produselor indigene unregim mai favorabil în ce priveşte comercializarea pe piaţa internă, în raport cu

bunurile importate. Barierele din această categorie asigură un grad diferenţiat de protecţie, iar domeniile de aplicabilitate sunt foarte variate. Prin maniera în care

acţionează cât şi prin formele pe care le îmbracă, ele urmăresc mărfurile pe tot parcursul lor, de la exportator până la importator şi mai departe, până laconsumatorul final. Evaluarea vamală şi alte formalităţi legate de trecerea

mărfurilor prin vamă acţionează ca bariere netarifare prin faptul că influenţeazăcondiţiile în care sunt derulate importurile, în zona frontierei vamale. în măsura în

care aceste condiţii se înăspresc, importurile sunt descurajate. O altă categorie sunt barierele administrative rezultând din politica de achiziţii a sectorului public şi alte

activităţi comerciale ale statului. Achiziţiile guvernamentale pot deveni barierenetarifare în măsura în care ofertele firmelor străine sunt tratate discriminatoriu înraport cu cele ale firmelor indigene. In sfârşit, barierele tehnice decurg din

reglementările privind caracteristicile tehnice şi de calitate, numite şi standarde, pecare trebuie să le îndeplinească bunurile şi serviciile pentru a putea fi

comercializate. Standardele pot deveni bariere netarifare în situaţia în care se aplicănumai produselor importate, fără a le afecta şi pe cele indigene.




Cuvinte-cheie

bariere publicemăsuri cantitative

contingenterentă de contingentinterdicţii

restricţii voluntare protecţie condiţionată

taxe de prelevaredumping

subvenţii de export

CONTINGENTUL TARIFAR 52

Contingentul tarifar este o măsură cu caracter mixt, tarifar şi netarifar. Spre

exemplu, guvernul SUA restricţionează cantitatea de zahăr ce poate fi importată lacirca 2 milioane tone anual, percepând o taxă vamală specifică de $0,18 pentru

fiecare livră de zahăr importată peste acest plafon. (Producătorii interni oferă înmod normal, aproximatix 8 milioane tone anual.) Aceasta face ca preţul zahăruluisă fie mai mare în SUA decât oriunde în lume, contingentul tarifar nepermiţând

creşterea ofertei interne de zahăr. De exemplu, în martie 2002, preţul zahărului pe piaţa SUA era de peste $0,2/livră, în timp ce preţul mondial nu depăşea $0,07.

Cine câştigă de pe urma contingentului tarifar? Producătorii interni beneficiază în mod indiscutabil deoarece pot vinde cantităţi sporite la preţuri mai

mari, taxa vamală la importurile „peste-contingent" oferindu-le o protecţieeficientă. Beneficiază de asemenea, producătorii de surogate (îndulcitori pe bază defructoza etc.) precum şi furnizorii de ingrediente pentru ele. De asemenea,

beneficiază şi producătorii de produse îndulcite deoarece substituie fructoza maiieftină zahărului ş.a.m.d. Printre perdanţii acestei politici se numără producătorii

interni de bomboane şi alte tipuri de dulciuri (care nu pot utiliza înlocuitori)

52 După un caz preluat din R. W. Griffin, M. W. Pustay, International Business, 21"1 edition, 2003




precum şi consumatorii interni care plătesc un preţ mai mare (estimat la $1,9 mld.

anual) pentru toate produsele ce conţin zahăr.

Oricine primeşte dreptul de a importa zahăr în Statele Unite în cadrulcontingentului de 2 milioane tone este, de asemenea, un beneficiar al

contingentului tarifar deoarece poate să cumpere zahăr la preţ mai mic dinstrăinătate, iar apoi să-1 revândă pe piaţa internă la un preţ mai mare. Din acest

motiv, guvernul SUA adesea foloseşte aceste măsuri ca pârghii, fie în politicaexternă, fie pentru ajutorul extern.

Să încercăm să cuantificăm beneficiile şi pierderile pe care Ie înregistreazăeconomia SUA ca urmare a aplicării contingentului tarifar la importurile de zahăr,cu ajutorul graficului din figura 5.9. în condiţii de comerţ liber, echilibrul se află în

punctul Ei, unde oferta mondială (Om) intersectează cererea internă (C,-). Preţul

predominant pe piaţă este cel mondial, pm , egal cu $140/tonă ($0,07/livră x 2000livre).

Figura 5.9Impunerea unui contingent tarifar asupra importurilor de zahăr determină transferul

echilibrului în punctu l E 2 , unde noua ofertă {Om+( ) intersectează cererea internă.Măsura restricţionează cantitatea importată la 4 milioa ne tone. Producţia internă

creşte la 8 milioane tone, iar cererea internă scade la 12 milioane tone

Să presupunem că cererea şi respectiv oferta interne de zahăr pe piaţa SUA

sunt de forma:

p = - 140 q + 2170 (5.1) p= 140 q -630 (5.2)




In starea de echilibru autarhic, producţia şi consumul intern de zahăr secifrează la 10 milioane tone, la un nivel de preţ de $770/tonă.53 In condiţii decomerţ liber, economia americană consumă 14,5 milioane tone zahăr, din care 9milioane tone reprezintă importurile, diferenţa de 5,5 milioane tone fiind asiguraţidin producţia internă. Impunerea unui contingent tarifar asupra importurilor 6ezahăr determină transferai echilibrului în punctul E 2 , unde noua ofertă (Om-_i

intersectează cererea internă. Conform relaţiei 4.3, preţul intern creşte cu o panedin cuantumul taxei specifice (în cazul nostru, cu $340/tonă54), iar preţul mondialscade cu o altă parte (în cazul nostru, cu $20/tonă55), astfel încât diferenţa dintre

preţul intern şi cel extern să fie egală cu taxa vamală ($360/tonă56). Măsurarestricţionează cantitatea importată la 4 milioane tone. Producţia internă creşte la >milioane tone, iar cererea internă scade la 12 milioane tone. 57

Deschiderea pieţei este în mod evident, în beneficiul consumatorilorinterni. în figura 5.9, vedem cum, deoarece preţul intern scade la nivelul celuimondial, iar consumul intern sporeşte (la 14,5 mii. tone), surplusul consumatoruluicreşte până la o valoare egală cu aria cuprinsă între curba cererii interne, dreaptaOm şi axa verticală. Impunerea contingentului tarifar va fi însă net în defavoareaconsumatorilor interni. Surplusul consumatorului se diminuează cu o valoare egaiicu aria trapezului cuprins între dreptele Om , Om+t , axa verticală şi curba C.Efectuând calculele obţinem:

AS C = - [(14,5+12) x 340/2] = - $4,505 mld,unde AS c reprezintă valoarea cu care s-a diminuat surplusul consumatorului.

Ih acelaşi timp, surplusul producătorului creşte cu cu o valoare egală cuaria trapezului cuprins între dreptele Om , Om+t , axa verticală şi curba 0 f . In urmacalculului, obţinem:

AS p = (5,5+8) x 340/2 = $2,295 mld.,unde AS P reprezintă valoarea cu care a sporit surplusul producătorului.

Efectul de redistribuire este dat tocmai de valoarea lui AS pi măsurată grafic prin aria a. Astfel, valoarea de $2,295 mld. (calculată mai sus) este redistribuită dela consumatorii interni la producătorii interni. Aceştia din urmă îşi sporesc

producţia la 8 mil.tone, fiind stimulaţi de creşterea preţului intern. Pierderea deeficienţă în producţie este măsurată de aria b, egală cu $0,425mld. (2,5 mii tone x

Preţul şi cantitatea de echilibru în autarhie se obţin rezolvând sistemul de ecuaţii (5.1) şi (5.2).Adică $0,17/Iivră x 2000 livre.Adică $0,01/livră x 2000 livre.Adică $0,18/livră x 2000 livre.Coordonatele punctelor A,B şi respectiv E h E 2 , se obţin din relaţiile 5.2, respectiv 5.1, egalând p cz140.




$340 tona / 2). Pierderea de eficienţă în consum este măsurată de aria d, egală deasemenea $0,425mld (2,5 mil tone x $340 tona / 2).

Efectul de venit şi efectul comercial prezintă o particularitate. întrucât, dinîntreaga cantitate importată (4 mii. tone), primele două milioane sunt scutite detaxe, guvernul va colecta doar taxele aferente cantităţii suplimentare, adică cele 2milioane tone în plus (12 mil.tone minus 10 mil.tone). Efectul de venit este aşadar,dat de aria c, egală cu $0,68 mld. (2 mil tone x $340/ tonă). Efectul comercial estemăsurat de aria g, egală cu $0,04 mld.(2mil.tone x $20 tona). Rezultă o pierderenetă de $0,81mld.($0,85 mld. - $0,04 mld.).

Ariile e şi f măsoară renta de contingent. In măsura în care firmeleimportatoare reuşesc să cumpere zahăr din străinătate la preţul de $120/ tonă şi să-1re vândă pe piaţa internă la preţul de $380/ tonă, ei vor obţine un venit suplimentarde $0,7mld. (2mil.tone x $360 tona).Dacă însă acest venit este captat de exporatorii

externi, economia SUA va înregistra o pierdere totală de $1,51 mld. ($0,81 mld. +$0,7 mld.). Rezultatul este destul de apropiat de cel calculat de specialiştiiamericani ($l,9mld.).

Anexa 2

UTILIZAREA CONTINGENTULUI DE EXPORTÎN CADRUL ACO-URILOR. INFLUENTA ASUPRA ŢÂRILOR MICI

Acordul de Comercializare Ordonată încheiat între Statele Unite şi China pentru perioada 2006-2008 prevede restrângerea exporturilor chineze de ţesăturidin bumbac de la 200 milioane mp la 50 milioane mp anual. 58 Ne propunem săanalizăm efectele acestei măsuri asupra: I. comerţului internaţional; II. economieiStatelor Unite; EL economiei României (care este la rândul ei, exportator deţesături din bumbac pe piaţa SUA).

I. Efectele asupra comerţului internaţional sunt ilustrate de graficul dinfigura 5.10, b. Echilibrul mondial se află în punctul Em, unde cererea pentruimporturi de ţesături din bumbac a Statelor Unite (C m ) intersectează oferta deexport a Chinei (0m).59 Presupunem că ele sunt de forma:

p = - 0,15 q + 90 (5.3)

58

59 îDatele din acest exemplu sunt fictive, (n.a.)în acest exemplu, presupunem că SUA sunt unica piaţă de export pentru textilele chineze (facemabstracţie de alţi importatori). China nu este însă unicul exportator pe piaţa SUA; există un marenumăr de exportatori mici (inclusiv România). Aceştia sunt obligaţi să se alinieze la

preţul mai mic al Chinei. (n.a.)




p = 0,4 q — 20 (5.4)de unde rezultă un preţ de echilibru de 060/mp şi o cantitate de echilibru de 200

milioane mp.Intrarea în vigoare a acordului dintre Statele Unite şi China echivalează cu

instituirea unui contingent asupra exporturilor chineze de ţesături din bumbac,

cantitatea vândută pe piaţa Statelor Unite fiind limitată superior la 50 milioane mp.în urma contingentării, preţul de import devine 082,5/mp.60 Deşi preţul de import al

SUA creşte cu 022,5/mp (datorită creării unei penurii artificiale de ţesături din bumbac pe piaţa acestei ţări), preţul mondial nu creşte în aceeaşi măsură.

întrucât China nu şi-a limitat întregul export de ţesături din bumbac, ci

numai cantitatea vândută în SUA, oferta mondială Om nu este deplasată în sus cumărimea segmentului VW, aşa cum s-ar întâmpla într-un caz obişnuit de

contingentare a exportului. întrucât există un mare număr de exportatori mici.oferta mondială devine egală cu oferta cumulată a acestora (la care se adaugă ofertaexportatorilor chinezi), redată prin curba Om*. Presupunem că ea este de forma:

p= q~25 (5.5)

Q (milmp) Q (mii.mp) Q (mii. mp)

Figura 5.10Instituirea ACO-ului face ca pe piaţa SUA, echilibrul să fie transferat mai întâi în

punctu l G iar apoi în punctul G'. Exportatorii neafectaţi de ACO îşi vor putea vinde produsele pe piaţ a SU A la preţul ma jo ra t de 075/mp. Economia României va obţine

un câştig în planul bunăstării.

Noul echilibru mondial devine punctul E m*, unde nona ofertă (Om*)

intersectează cererea de import a Statelor Unite. Preţul mondial devine 075/mp, iar

60 Preţul de import se obţine din relaţia 5.3, egalând pe q cu 50.




cantitatea totală exportată pe piaţa SUA va fi 100 milioane mp. 61 întrucât preţulexportatorilor mici din afara Chinei este mai mare decât cel practicat de

exportatorii chinezi, în condiţii de comerţ liber, primii nu au avut acces la piaţaamericană. Intrarea în vigoare a ACO-ului dintre SUA şi China permiteexprortatorilor mici de ţesături din bumbac să devină competitivi.

II. Efectele asupra economiei SUA sunt ilustrate de graficul din figura5.10, a. Echilibrul în starea de comerţ liber se află în punctul G, unde cerereainternă (C Sua), de forma:

p = - 0,3 q + 150 (5.6)

intersectează oferta mondială (Om ). La preţul de ¡¿60/mp, consumatorii interni

solicită 300 milioane mp. Producţia internă este dată de intersecţia ofertei interne

(Osua) c u oferta mondială (Om ). La preţul de 060/rnp, producătorii interni oferă 100

milioane mp. Diferenţa de 200 milioane mp. este importată.Echilibrul din punctul G este stabil până în momentul în care guvernulChinei ia măsura restricţionării voluntare a exporturilor de ţesături din bumbaccătre Statele Unite. în urma adoptării măsurii cantitative, echilibrul este transferat

în punctul G\ unde producţia internă creşte (la 175 milioane mp), cererea internăscade (la 225 milioane mp), iar importurile scad până la un nivel egal cu segmentul

F'G', egal în valoare cu contingentul la export impus de China (50 milioane mp).Diminuarea cantităţii vândute pe piaţa americană face ca preţul intern să crească,

de la 060/mp la 082,5/mp.

în figura 5.10, se poate observa cum producătorii interni sunt net avantajaţide instituirea ACO-ului. Ei câştigă un venit suplimentar egal cu $30,9375 milioane,obţinut prin redistribuire de la consumatorii interni. Pierderile de eficienţă sunt

$8,4375 milioane (din producţie), respectiv $8,4375 milioane (din consum). Rentade contingent ($11,25 milioane) se împarte între exportatorii chinezi şi importatoriiamericani.

ACO-ul îi afectează numai pe exportatorii de ţesături din bumbac din

China; companiile din alte ţari, spre exemplu din România, nesupuse restricţiilorvor putea să exporte ţesături din bumbac în SUA fără dificultăţi. în absenţa ACO-

ului, producătorii din alte ţări nu pot pătrunde pe piaţa SUA; ei nu pot face faţăcompetiţiei întrucât preţul oferit (075/mp) este mai mare decât al competitorilor

chinezi (060/mp). Odată ce concurenţa chineză este restrânsă, oferta exportatorilordin afara Chinei devine competitivă pe piaţa Statelor Unite.

Preţul şi cantitatea de echilibru în E m* se obţin rezolvând sistemul ecuaţiilor 5.3 şi 5.5.




Oferta pe piaţa SUA devine Om*, echilibrul fiind localizat în punctul G\

Producătorii din China sunt obligaţi să se alinieze la noul preţ (75/mp), altfel vor fi

eliminaţi de pe piaţă. Oferta totală de ţesături din bumbac pe piaţa SUA sporeşte la250 milioane mp din care o parte (150 milioane mp) reprezintă producţia sporită acompaniilor indigene iar cealaltă (50 milioane mp) reprezintă exporturilecombinate, din China şi celelalte ţări. Se poate observa că, pe de o parte, renta de

contingent ($7,5 milioane) este inferioară celei din starea de comerţ liber($11,25 milioane), iar pe de altă parte, pierderile de eficienţă sunt mult mai mici:

$7,5 milioane comparativ cu $16,875 milioane înaintea impunerii restricţiei. In plus, ACO-ul generează şi o pierdere globală, datorată diversiunii comerciale,

egală cu $3,75 milioane.

III. Efectele asupra economiei României sunt ilustrate de graficul din

figura 5.10, c. Dacă cererea şi oferta de ţesături din bumbac pe piaţa din Româniasunt de forma:

echilibrul în starea de comerţ liber se află în punctul I, unde oferta internă (OR)

intersectează cererea mondială (C m ), La preţul de 60/mp, consumatorii internisolicită 0,5 milioane mp, iar producătorii interni oferă 0,75 milioane mp. Diferenţade 0,25 milioane mp. este exportată.62

ACO-ul încheiat între Statele Unite şi China permite României (şi altor ţărimici exportatoare de ţesături din bumbac) să-şi vândă produsele pe piaţa SUA la

preţul majorat de 75/mp. Echilibrul pieţei româneşti este transferat în punctul / ' ,unde oferta internă (0 R ) intersectează noua cerere mondială (Cm*). Producţiainternă sporeşte la 1 milion mp în timp ce consumul intern se reduce la0,25 milioane mp. Exportul sporeşte la 0,75 milioane mp.

ACO-ul îi avantajează în mod indiscutabil pe producătorii români deţesături din bumbac, care-şi sporesc oferta la 1 milion mp.; surplusul

producătorului sporeşte cu $13,125 milioane. în acelaşi timp, consumatorii sunt îndezavantaj; ei pierd un venit egal cu $5,625 milioane, ce va fi redistribuit înfavoarea producătorilor interni.

Efectul de venit este dat de aria o ($7,5 milioane). Venitul suplimentar se

datorează îmbunătăţirii termenilor schimbului şi revine exportatorilor de ţesăturidin bumbac. Ariile n şi p reprezintă pierderi de eficienţă în consum, respectiv în

producţie. Pierderea de eficienţă în consum ($1,875 milioane) se datorează faptului

62 Ignorăm exporturile României de ţesături din bumbac pe alte pieţe. Presupunem că SUA sunt unica piaţă de export pentru producătorii români.

p = - 0,6 q +0, 9

p= 0,6 q +0,15

(5.7)

(5.8)




că aceşti consumatori interni vor fi nevoiţi să cumpere ţesăturile din bumbac la un preţ mai mare, iar cantitatea ce li se oferă este mai mică. Pierderea de eficienţă în

producţie ($1,875 milioane) se datorează faptului că producţia internă sporeşte înmod forţat, numai sub impactul creşterii artificiale a preţului ca urmare a intrării învigoare a ACO-ului. Aşadar, economia României înregistrează un câştig net de$7,5 milioane.

Anexa 3

DISCRIMINAREA INTERNAŢIONALA PRIN PRET63

Dintre cele trei forme prezentate mai sus, numai dumpingul persistent are

fundamentare economică din punctul de vedere al firmei care-1 practică. O firmăexportatoare îşi poate spori profiturile, utilizând ca instrument discriminareainternaţională prin preţ. Să considerăm, pentru exemplificare, unul din multiplelecazuri de dumping investigate de Uniunea Europeană de-a lungul timpului. Un

producător japonez de rulmenţi a fost acuzat de dumping întrucât produsele saleerau vândute pe piaţa UE la un preţ cu circa 20% mai mic decât pe piaţa Japoniei. 64

Simplul fapt că preţul la care erau vânduţi rulmenţii pe piaţa UE era inferior celui practicat de către exportator pe piaţa sa naţională a fost suficient pentru ca organelecomunitare să considere că e vorba de o vânzare sub valoarea normală şi sădeclanşeze o anchetă.

Din punct de vedere juridic, cazul de mai sus a fost soluţionat conform prevederilor Codului antidumping şi a legislaţiei UE în materie. în final, firma japoneză a fost acuzată de dumping. Economic însă, aşa cum am arătat,discriminarea internaţională prin preţ nu este, în mod necesar şi deliberat, o acţiunedistructivă. Scopul ei nemijlocit este maximizarea profitului, pe baza a doi factori:(1) diferenţele care există între pieţele naţionale în ceea ce priveşte elasticitateacererii în raport cu preţul, şi (2) tendinţa firmelor de a obţine economii de scară.

Revenind la exemplul nostru, producătorul japonez de rulmenţi seconfruntă cu două tipuri de cereri în ceea ce priveşte elasticitatea faţă de preţ: unamai puţin elastică pe piaţa sa naţională (figura 5.11, a), redată prin curba Cj (maiînclinată) şi una mai elastică pe piaţa UE, redată prin curba C ue > având o înclinaţie

că SUA sunt unica

63 După R. J. Carbaugh, "International Price Discrimination" ( International Economics, 5th edition,South-Western College Publishing Co., 1995). Datele, exemplele şi comentariile aparţin autorului.

64 O. Căpăţână, Dreptul concurenţei, vol.II, Lumina Lex, 1994




mai mică (figura 5.11, b)65. înclinaţia diferită a curbelor cererii pe cele două pieţeare următoarea semnificaţie: pe piaţa Japoniei, cererea pentru rulmenţi este mai

puţin sensibilă la variaţiile de preţ, comparativ cu piaţa UE. Acest fapt nu trebuie săne surprindă: piaţa japoneză este izolată printr-o multitudine de bariere netarifarede natură tehnică, administrativă etc., ceea ce înseamnă că ea este mai puţincompetitivă decât piaţa UE. Presupunând că firma japoneză nu vinde decât pe celedouă pieţe menţionate, curba C VE +J din figura 5.11, c reprezintă cererea totală

pentru rulmenţi, obţinută prin cumularea lui CJ cu CUE- în rnod similar, curbaVMUE+J reprezintă venitul marginal total, obţinut prin cumularea veniturilormarginale de pe cele două pieţe.

Condiţia maximizării profitului este ca venitul marginal să fie egal cucostul marginal. Ea este marcată grafic prin punctul A (figura 5.11, c), unde curba

costului marginal ( C M ) intersectează curba venitului marginal (VMUE+J). Observămcă această situaţie are loc la un volum al producţiei de 7,5 mii. bucăţi. La acestnivel, costul total mediu este 600, iar costul marginal şi venitul marginal suntambele, egale cu 400. Dacă firma nu practică discriminarea internaţională prin preţ,atunci distribuţia producţiei pe cele două pieţe este dată de dreapta orizontală dusă

prin punctul B care intersectează pe CUE în B' şi pe CJ în B". Astfel, 40 mii. bucăţisunt vândute pe piaţa Japoniei şi 35 mii. bucăţi pe piaţa UE, veniturile totaleînsumând 60 milioane dolari (40.000x800 + 35.000x800). Scăzând costurile totale(600 x 75000 - 45 mii. dolari), rezultă un profit total de 15 mii. dolari.

Rezultatul de mai sus ar fi optim dacă cele două pieţe ar avea aceleaşicaracteristici. Structura lor este însă diferită. Deşi pe ambele se manifestă oconcurenţă de tip monopolist, piaţa UE este mai competitivă. Pentru firma

japoneză acest lucru constituie un avantaj şi un dezavantaj în acelaşi timp.Avantajul constă în faptul că, datorită elasticităţii mai mari a cererii, piaţa UE

permite o sporire substanţială a vânzărilor, în condiţiile unei scăderi relativ mici a preţului. Dezavantajul este dat de intensitatea concurenţei: pe acest tip de pieţe,firmele nu au posibilitatea de a-şi impune preţul; ele adoptă de regulă, preţulexistent. Nu acelaşi lucru este valabil pe piaţa japoneză. Aici, barierele de intrare

puse în calea firmelor străine fac ca intensitatea concurenţei să fie mai mică, iar preţul să fie în consecinţă, mai mare.

65 Neglijăm vânzările firmei pe alte pieţe.




O (mil.hur.) O (mil.huc) O (miî.hur.)

Figura 5.11Pe piaţa naţională pot fi vândute 25 mii bucăţi la preţul de 1000 dolari/mia de

bucăţi. Di ferenţa de 15 mii. bucăţi es te transferată pe p ia ţa mai compe tit ivă a UE,unde vânzările sporesc de la 35 la 50 mii. bucăţi (cu 43%), la o scădere a preţuluicu 6% (de la 800 la 750 de dolari). Rezultă un profit total de 17,5 milioane dolari,

cu 16% mai mare decât în cazul în care firma nu ar utiliza discriminareainternaţională prin preţ

Din considerentele expuse, firma exportatoare are posibilitatea de a

promova o politică diferenţiată pe cele două pieţe, sporindu-şi astfel profitul.Egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal (VM = CM = 400) este

valabilă nu numai la nivelul pieţei reunite, ci şi pe fiecare piaţă în parte, dar în

condiţii diferite în ceea ce priveşte nivelul producţiei şi al preţului. Datoritădeosebirilor dintre cele două pieţe privinţa intensităţii competiţiei, "preţul mediu de

export este inferior costului marginal al producţiei interne".66

Astfel, pe piaţa naţională pot fi vândute 25 mii bucăţi la preţul de 1000dolari/mia de bucăţi. Diferenţa de 15 mii. bucăţi este transferată pe piaţa maicompetitivă a UE, unde vânzările sporesc de la 35 la 50 mii. bucăţi (cu 43%), la o

scădere a preţului cu 6% (de la 800 la 750 de dolari). Cantitatea şi preţul devânzare pe piaţa UE sunt tocmai coordonatele punctului X (figura 5.15, c), în care

dreapta verticală q = 50 intersectează curba C UE . Venitul total obţinut este egal cu62,5 milioane dolari. Scăzând costul total (45 milioane dolari), rezultă un profit

total de 17,5 milioane dolari, cu 16% mai mare decât în cazul în care firma nu arutiliza discriminarea internaţională prin preţ.

66 S. Lahiri, J. Sheen, art. cit., p. 127




Anexa 4

SUBVENŢIONAREA PRODUCŢIEI INTERNE DE CĂTRE ŢĂRILE MARIAFECTEAZĂ EXPORTURILE ŢĂRILOR ÎN CURS DE DEZVOLTARE

„Biirkina Faso, din Africa de vest, este dependentă de bumbac, produs cedeţine o pondere de 40 la sută din exporturile sale. Din păcate, preţurile sunt adesea

potrivnice realizării unor venituri corespunzătoare. După estimările InternationalCotton Advisory Committee, un organism care face recomandări guvernelor,

preţurile mondiale la bumbac ar fi fost cu 26 la sută mai mari în sezonul 2001-2002dacă America nu i-ar fi subveţionat pe producătorii săi cu peste 4 miliarde dolari

anual. Chestiunea subvenţiilor la produsele agricole este deosebit de disputată în

cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. La începutul anului 2004, OMC areiterat decizia sa mai veche, conform căreia subvenţiile distorsionează comerţul

internaţional şi încalcă limitele fixate în 1994. în iulie 2004, discuţiile din cadrulreuniunii de la Geneva nu au putut fi revitalizate decât o dată cu angajamentul

ţărilor dezvoltate de reduce în viitor subvenţiile agricole. Cultivatorii americani de bumbac ar putea sărăci, totuşi, începând cu anul 2006. Cu ocazia reuniunii de la

Hong Kong (decembrie 2005), reprezentanţii Statelor Unite s-au angajat să operezereduceri drastice ale acestor subvenţii în anii următori. De altfel, bugetul propus deadministraţia Bush pentru anul fiscal 2006 prevede reduceri importante de

cheltuieli publice la acest capitol." 67

Presupunem că pe piaţa SUA, cererea şi oferta sunt de forma: p = -0,5q +4900 (5.9)

p= 0,1 q + 700 (5.10)

iar cererea şi oferta mondiale sunt de forma

p — - 0,1 q +1500 (5.11)

p = 2/30q + 700 (5.12)

Precizăm că prin cerere mondială, în acest caz, înţelegem cererea SUA pentru importuri de bumbac, iar prin ofertă mondială înţelegem oferta

producătorilor de bumbac din afara SUA. Piaţa Statelor Unite şi piaţa mondială a bumbacului sunt redate în graficele din figura 5.12, a şi b. Ne propunem să

determinăm efectele pe care subvenţiile acordate de guvernul american producătorilor indigeni de bumbac le produc asupra: I. economiei Statelor Unite;

67 "Punch-up over handouts" (The Economist , March 26th, 2005 )




II. comerţului internaţional cu bumbac; III. economiilor ţărilor mici exportatoare de bumbac.

I. Efectele asupra economiei Statelor Unite pot fi analizate pe bazagraficului din figura 5.12., a. în starea de echilibru autarhic, economia SUA

produce şi consumă 7000 mii tone bumbac, la preţul de $1400/t. Deschiderea pieţeiinterne competiţiei internaţionale face ca echilibrul să se stabilizeze în punctul Ei,

unde cererea internă intersectează o ofertă mondială perfect elastică, la un nivel de preţ de $900/t. în starea de comerţ liber, consumatorii interni solicită 8000 miitone, iar producătorii interni oferă 2000 mii tone. Importurile totalizează 6000 mii

tone. întrucât mulţi producători interni nu se pot alinia la preţul mondial de $900/t,organizaţiile lor vor solicita protecţie din partea guvernului. Acesta va ceda lobby-

ului puternic exercitat de producătorii de bumbac dar va decide ca în locul

măsurilor de protecţie la frontieră (pe care le va evita spre a nu-şi încălcaangajamentele internaţionale), să-i sprijine prin subvenţii. Problema este: cât demare să fie subvenţia?

O 2000 5000 8000 q (mii.t) O 3000 6000q (miit)

Figura 5.12Surplusul de producţie internă va face ca importurile să scadă cu exact aceeaşi

cantitate, 3000 mii tone, lăsând oferta internă totală nemodific ată (8000 miitone). Acest fapt este redat prin deplasarea spre stânga a curbei ofertei interne,

astfel încât, oricare ar fi preţul, cantitatea oferită creşte cu 3000 mii tone

Pentru a răspunde, trebuie să pornim invers: să fixăm mai întâi plafonul la

care dorim să fie reduse importurile de bumbac, iar apoi să calculăm cuantumulsubvenţiei. Acest artificiu este posibil datorită faptului că - după cum am precizat

anterior - contingentul de import şi subvenţia internă sunt măsuri alternative.




Aşadar, presupunând că guvernul SUA doreşte să reducă la jumătate cantitatea de bumbac importată, aceasta este echivalent cu a-i susţine pe producătorii interni pentru ca aceştia să-şi sporească oferta cu 3000 mii tone. Surplusul de producţie

internă va face ca importurile să scadă cu exact aceeaşi cantitate, 3000 mii tone,lăsând oferta internă totală nemodificată (8000 mii tone). Grafic, acest fapt este

redat prin deplasarea spre stînga a curbei ofertei interne, astfel încât, oricare ar fi preţul, cantitatea oferită creşte cu 3000 mii tone. Noua curbă Oj+s va avea forma

algebrică:

p = 0,1 (q -3000) + 700

echivalent cu0,1 q +400 (5.13)

Pentru ca producătorii interni să ofere 5000 mii tone bumbac trebuie să li

se ofere un preţ de cel puţin $1200/to.68 Conform relaţiei 5.19, înseamnă că statultrebuie să suporte diferenţa de $300/to; aşadar s = 300. întrucât preţul plătit decumpărători rămâne neschimbat ($900/to), echilibrul pieţei nu se modifică, ci

rămâne localizat în punctul Ei. Oferta internă totală de asemenea, nu se modifică;ea rămâne la nivelul existent în condiţii de comerţ liber: 8000 mii tone. în schimb,

importurile scad exact cu cantitatea cu care a sporit producţia internă.Acordarea subvenţiei face ca pe piaţa SUA, surplusul producătorului să

crească cu valoarea măsurată de aria a ($1,050 mld.). Spre deosebire decontingentul de import, în cazul subvenţiei interne, aria a semnifică tot oredistribuire de venit în favoarea producătorilor interni dar nu de la consumatori, ci

de la bugetul de stat. Aria b ($0,450 mld.) reprezintă o pierdere de eficienţă în producţie datorată sporirii forţate a producţiei interne prin subvenţionare. Efectul

de venit este măsurat de aria c ($0,3 mld.). Venitul suplimentar, rezultat dinîmbunătăţirea termenilor schimbului, revine firmelor importatoare din SUA sub

formă de rentă.

Per total, economia SUA înregistrează, ca urmare a subvenţionării

producţiei interne de bumbac, o pierdere brută egală cu cuantumul subvenţiei($1,5 mld.), suportată de contribuabili şi o pierdere netă de $0,150 mld.

($0,450 mld. -$0,3 mld.), diferenţa reprezentând câştig al producătorilor interni.IL Reducerea cererii pentru importuri de bumbac face ca cererea mondială

(dreapta C m din figura 5.12, b) să se deplasaze în jos astfel încât să intersecteze peOm în punctul C, unde cantitatea solicitată de SUA scade la valoare q = 3000.

68 Preţul rezultă din relaţia 5.11, considerând q = 5000.




în punctul C, care devine noul echilibru mondial, preţul a scăzut la valoarea p - $800/to (1/30x3000 + 700). Noua dreaptă (Cra.5) va avea expresia algebrică:

p+100 = - 0,1 (q + 3000) +1500echivalent cu

p = - 0,1 q+1100 (5.14)Aşadar, efectul asupra preţului mondial este similar cu cel produs de alte

măsuri protecţioniste (taxe vamale, contingente etc.); în cazul subvenţionării producţiei interne de către o economie mare, preţul mondial scade.

Echilibrul mondial se stabilizează în punctul C, unde cererea pentru

bumbac de import a SUA este de 3000 mii tone iar preţul mondial a scăzut la$800/t.

III. Presupunem că cererea şi oferta de bumbac pe piaţa Burkinei Faso

(figura 5.13) sunt de forma: p ~ - q +1100 (5.15)

p= 0,4 q + 500 (5.16)

în condiţii de comerţ liber, echilibrul pieţei se află în punctul E } , undecererea mondială (C m ) intersectează oferta internă. La preţul de $900/t, producţia

internă este 1000 mii tone, din care 200 mii tone sunt vândute pe piaţa internă, iar800 mii tone sunt exportate.

Preţ($)

900

69

800

Ci Oi\

a X c

b X d

Ej

X Z, c

^m-s

O 200 300 750 1000 Cantitate(mii t)

Figura 5.13Pe piaţa Burkinei Faso, echilibrul este transferat în punctul E 2 , unde noua curbă acererii (Cm.s) intersectează oferta internă. La acest nivel de preţ, producătorii din

Burkina Faso îşi restrâng producţia la 750 mii tone, din care 300 mii tone suntvândute pe piaţa internă, iar 450 mii tone sunt exportate

69 Cantităţile rezultă din relaţiile 5.15 respectiv 5.16, condiderândjp = 900.




Subvenţionarea producţiei interne de bumbac de către guvernul SUA areasupra preţului mondial efectul unui contingent. în consecinţă preţul mondial scade

la $800/t. Pe piaţa Burkinei Faso, echilibrul este transferat în punctul E2, unde nouacurbă a cererii (C„M) intersectează oferta internă. La acest nivel de preţ,

producătorii din Burkina Faso îşi restrâng producţia la 750 mii tone, din care 300

mii tone sunt vândute pe piaţa internă, iar 450 mii tone sunt exportate. 70 Surplusul producătorului scade cu $87,5 mii. Aria a ($20 mii.) reprezintă venit redistribuit

către consumatorii interni. Aria b ($5 mii.) reprezintă o pierdere de eficienţă înconsum, datorată creşterii forţate a consumului intern, sub efectul scăderii preţului.Aria d ($12,5 mii.) reprezintă o pierdere de eficienţă în producţie, datorată scăderii

forţate a producţiei interne, sub efectul scăderii preţului. Aria c ($62,5 mii)reprezintă pierdere netă, datorată înrăutăţirii termenilor schimbului. Aşadar,

pierderea netă pentru economia Burkinei Faso este de $75 mii.

Probleme

1. în a doua jumătate a anilor '90, un mare număr de companii

producătoare de oţel din Statele Unite au făcut presiuni pentru ridicarea taxelorvamale la importurile de oţel, în vederea scăderii cantitative a acestora.

Administraţia a cedat lobby-ului oţelarilor, instituind taxe vamale asupraimporturilor de oţel, cu angajamentul că ele vor fi eliminate după 3 ani. Prin

aceasta, guvernul SUA spera să acorde industriei indigene a oţelului suficient timp pentru se revigora, fără ca obiectivul pe termen lung, care este promovareacomerţului liber, să fie afectat. Totuşi, ţările europene şi asiatice au denunţat rapid

taxele ca fiind o violare a regulilor OMC şi o abandonare a angajamentelor petermen lung ale Statelor Unite. Presupunând că cererea şi oferta interne sunt de

forma: p = - 4/5 q + 360, respectiv p = 4/5 q +184, iar cererea şi oferta mondialesunt de forma p = - 2/5 q + 272 şi respectiv p = 1/3 q + 140, dacă guvernul SUA

doreşte să limiteze importurile anuale de oţel la un plafon de 30 mii. tone, să sedetermine:

a. Ce efecte va avea asupra economiei Statelor Unite şi asupra

comerţului mondial cu oţel contingentarea importului de oţel al SUAla nivelul de 30 mii. tone anual?

100

Cantităţile rezultă din relaţiile 5.15 respectiv 5.16, condiderând p - 800




b. Ca măsură alternativă, guvernul SUA ar putea impune o taxă vamală

asupra importurilor de oţel pentru a obţine acelaşi rezultat cu cel de

la punctul a. Cât de mare ar trebui să fie această taxă?c. Analizaţi comparativ efectele măsurilor de politică comercială de la

punctele a şi b de mai sus asupra economiei Statelor Unite.

2. Luând ca bază datele de la problema 1, presupunem că firmele

producătoare de armament din SUA se aşteaptă în viitorul apropiat la primirea unorcomenzi uriaşe din partea Departamentului Apărării, fapt ce provoacă o creştere

puternică a cererii pentru oţel pe piaţa internă. Presupunem că oricare ar fi nivelul preţului intern al oţelului, consumatorii interni de pe piaţa SUA solicită cu 100milioane tone mai mult decât înainte. Să se determine:

a. Ce cantitate de oţel se va comercializa pe piaţa SUA şi care va finivelul preţului intern al oţelului în condiţiile în care importurile sunt

contingéntate la nivelul de 30 mii. tone?

b. Ce cantitate de oţel se va comercializa pe piaţa SUA şi care va finivelul preţului intern al oţelului în condiţiile în care guvernul SUA

impune o taxă vamală echivalentă contingentului de la punctul a?

3. Compania „Gazprom" dispune de peste 60 la sută din rezervele de gazale Rusiei şi circa 16 la sută din rezervele mondiale, asigurând aproximativ ocincime din consumul mondial de gaz. Să presupunem că cererea şi oferta de gaz

pe piaţa rusă sunt de forma: p = -2 q + 350, respectiv p = 2 q - 150, iar cererea şioferta de gaz pe piaţa mondială sunt de forma: p = - 1,5 q + 350, respectiv p = q

+100. Presupunem că guvernul Rusiei doreşte să-şi exercite puterea de cvasi-monopol pe care o deţine pe piaţa europeană a gazului, limitând exporturile de gazla un plafon de 50 mld. mc. Măsura are, în mod evident, drept scop forţarea

creşterii preţului mondial al gazului. Să se determine:

a. Ce efecte va produce contingentarea exporturilor ruseşti de gaz

asupra economiei Rusiei? Dar asupra comerţului mondial cu gaz? b. Ca măsură alternativă, guvernul Rusiei ar putea impune o taxă

vamală asupra exporturilor de gaz pentru a obţine acelaşi rezultat cucel de la punctul a. Cât de mare ar trebui să fie această taxă?

c. Analizaţi comparativ efectele măsurilor de politică comercială de la

punctele a şi b de mai sus asupra economiei Rusiei.



Elemente de economia şi politica comerţului internaţional

4. Impunerea de preţuri minime de import este o măsură folosită adesea în

cadrul ACO-urilor, alternativ cu restricţiile voluntare la export. Dacă ne referim de

exemplu, la cazul analizat la anexa 3 (figura 5.10, a şi b), Statele Unite ar fi pututca în locul RVE-ului, să impună Chinei un preţ minim la exporturile de ţesături din

bumbac. Presupunând, că SUA impun un preţ minim de ^82,5/mp, determinaţiefectele măsurii asupra economiei SUA.

5. Referindu-ne la problema 6 de la capitolul 4, ţările mari importatoare de piei (SUA UE etc.) pot răspunde la măsura de taxare a exporturilor de către

Argentina, prin impunerea de preţuri maxime la importurile de piei din această ţară,în scopul protejării consumatorilor interni (în special, industriile prelucrătoare, de

încălţăminte, confecţii din piele etc.). Preţurile maxime îi protezeajă deopotrivă şi

pe producătorii interni. Să presupunem că doi mari consumatori mondiali, StateleUnite şi Uniunea Europeană se înţeleg să impună la importurile de piei dinArgentina, un preţ maxim de de $1800 /t. Presupunem că pe piaţa reunităUE + SUA, cererea şi oferta sunt de forma: p = - q +4,6 şi respectiv p — q.

Analizaţi efectele aplicării măsurii asupra economiei celor două ţări.

6. Programul Agricol Comunitar al Uniunii Europene prevedesubvenţionarea exporturilor de produse agricole, în scopul plasării pe alte pieţe aexcedentului de astfel de produse, rezultat din producţia internă. Aceste măsuri

produc asupra ţărilor importatoare atât efecte pozitive (prin faptul că menţin, pe pieţele respective, un nivel scăzut al preţurilor la bunurile alimentare, dat fiind că

numeroase ţări mici, în curs de dezvoltare sunt importatoare nete de astfel de produse) cât şi efecte negative (resimţite mai ales de industriile indigene din aceleţări). România se găseşte şi ea într-o situaţie de acest fel. Analizaţi efectele pe care

subvenţionarea de către UE a exporturilor de carne de porc le produce asupraeconomiei UE, respectiv asupra economiei României, presupunând că cererea

pentru importuri de came de porc din UE (Cm) şi oferta de export a UE (Om) suntde forma: p = - 0,3q +3300, respectiv p = 0,15q +1050, iar cererea şi oferta interne

ale României sunt de forma: p = -lOq +5800 şi respectiv p = lOq +410.

7. Pentru a înţelege mecanismul taxelor antidumping, ne putem folosi de

cazul descris la problema 1. Presupunem că în pofida impunerii taxei vamaleasupra importului de oţel, un număr de producători americani de oţel nu reuşesc să

se menţină în competiţie pe piaţa internă a Statelor Unite. întrucât nu se pot alinianici preţului majorat, rezultat în urma intrării în vigoare a măsurii tarifare, devine

foarte probabil ca ei să-i acuze pe unii exportatori străini de dumping. Dacă în



^ihii internaţional Bariere netarifare 261

urma anchetei întreprinse de autorităţile americane se confirmă situaţia dedumping, guvernul SUA va admite adoptarea de măsuri de retorsiune. Dacă

ancheta stabileşte că valoarea normală este, să spunem, $220/tonă, înseamnă că preţul de $200/tonă, practicat înainte de impunerea taxei vamale este mai mic decâtvaloarea normală şi în consecinţă, este preţ de dumping. Cât de mare trebuie să fie

taxa antidumping pentru a obţine contracararea efectelor dumping-uluî?

8. Putem analiza mecanismul taxelor compensatorii cu ajutorul cazuluidescris la problema 5. Scopul taxei compensatorii este de a anula efectul subvenţieide export acordate de UE (scăderea preţului cărnii importate, de la €1800/t la

€1410/t). Determinaţi cuantumul suprataxei pe care ar putea să o impună guvernulromân la importurile de carne de porc din UE şi analizaţi efectele economice aleacestei măsuri.

Bibliografie suplimentară

i a UE (Om) sunt

Bhagwati J. - "Aggressive Unilateralism: An Overview" {International Economics

and International Economic Policy edited by Philip King, McGraw-Hill,

1995, p. 87)

Bhagwati J. - "The Generalized Theory of Distortions and Welfare" {Trade,

Balance of Payments and Growth, North-Holland Publishing Co., 1971,

p. 69)Krugman P. - "The Narrow and Broad Arguments for Free Trade", The American

Economic Review, May 1993, p. 362

Lahiri S., Sheen J. - "On Optimal Dumping", The Economic Journal , supl. 1990, p. 127

Levinsohn, James A. - "Strategic Trade Policy and Direct Foreign Investment:

When Are Tariffs and Quotas Equivalent?" {International Trade and Trade

Policies edited by E.Helpman and A.Razin, Massachusetts Institute ofTechnology, 1991)

McCulloch R. - "The Optimality of Free Trade: Science or Religion?", The

American Economic Review, May 1993, p. 367

Neary P. - „Tariffs, Quotas and Voluntary Export Restaraints with and withoutInternationally Mobile Capital", The Canadian Journal of Economics,

vol. 21, no. 4, 1988




Peter Neary - "Export Subsidies and Price Competition" (International Trade and

Trade Policies edited by E.Helpman and A.Razin, Massachusetts Institute ofTechnology, 1991, p. 80)Pursell Ga rry - "Industrial Sickness, Primary and Secondary: The Effects of Exit

Constraints on Industrial Performance, The World Bank Economic Review,

vol. 4, Jan.1990, p. 103Venables A. - „Trade and Trade Policy with Differenciated Products: a

Chamberlinian-Ricardian Model", The Economic Journal, vol. 97, no. 387,1987

politici tarifare

Documents