ESEU - ARHITECTURA SPATIULUI INTEROR

Spatiul interior in arhitectura traditioanala romaneasca

Primordialitatea conceptului spatiului interior in arhitectura traditionala romaneasca este

diferita de cea intalnita in societatea moderna. Din punct de vedere antropologic, notiunea de

concept cultural este mai profunda decat simpla cunoastere tehnologica, putand sa lamureasca

mai bine specificitatea sa. Exista o legatura indubitabila, simpla si pura intre arhitectura

traditionala romaneasca si omul careia aceasta i se adreseaza. Chiar si oamenii apartinand

acestei ere, acestui mediu social, pot simti cum rezoneaza cu ea, in sensul in care arhitectura

traditionala continua sa vorbeasca chiar daca societatea s-a indepartat de ea. Acest fenomen,

cred eu, ca se produce tocmai pentru ca aceasta este arhitectura care se adreseaza sufletului.

Intr-un mediu in care nevoile omului s-au distantat atat de mult de cele initiale, fiziologice si

sufletesti, luand proportii uimitoare si aducand cu ele probleme de aceleasi dimensiuni, traditia

si tot ceea ce tine de aceasta, reprezinta pentru omul modern o scapare, o revenire la ce este

cu adevarat important, la simplitate, la esenta.

Pentru a ajunge sa analizam reprezentarea spatiului in societatea traditionala, trebuie sa

pornim in prima faza prin intelegerea acesteia si a provenientei traditiei. Cand vorbim despre

esenta, impunem si existenta spiritualitatii, care este de fapt baza arhitecturii traditonale si a

caracterului "taranului". Astfel se naste ideea celor doua lumi, cea reala in care traim, si cea

spirituala. Desi distincte si in mintea satenilor cele doua jumatati prezinta continuitate, formand

un tot unitar, ceea ce in societatea moderna nu se mai intampla. Logica noastra simplificatoare

si modul actual de a trai, ne impiedica sa-i sesizam dialectica subtila. Departarea de

spiritualitate, a creat in timp si clara distictintie intre arhitectura traditionala si arhitectura care

a precedat-o.

Limita si continuitatea sunt caracterele generale ale spatiului. Pentru societatea traditionala,

acesta nu este neapart tridimensional ci dispune de un model operational: corpul omenesc,

care ofera un model logic a legaturii dintre inauntru si afara. Spatialiatatea si temporalitatea

capata altfel de coordonate decat cele cunoscute. Modul de reprezentare al lumii este

divergent de al nostru. Oamenii care apartin societatii traditionale sunt diferiti fata de noi.

Legatura lor cu lucrurile este directa, gandirea concreta, lipsita de artificialitate. De sigur,

vorbesc la un timp trecut. Mai sunt putine sate izolate in Romania in care aceasta lume, straina

de noi, se mai pastreaza intacta. In majoritatea satelor traditionale, modernitatea se instaleaza

rapid. Electricitatea, canalizarea, sistemele de incalzire sunt privite ca o binefacere. Ceea ce

vreau sa subliniez in schimb sunt lucrurile de esenta, cele de la care s-a pornit, cele care au fost

"motorasul" arhitecturii traditionala romaneasca.

Spatiul este definit ca fiind inseparabil de materie, avand trei dimensiuni si exprimand ordinea

coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma, intinderea. Cu toate

acestea, spatiul isi gaseste si alte definitii, in functie de natura sa, intelegerea lui, de cel care il

foloseste si cum etc. Acestea sunt cateva dintre modurile in care acesta poate fi perceput si

exprimat:

„Spaţiul arhitectural este un gol delimitat de plinuri”. (Cosma Jurov) Definitia exclude insa

omul, principalul creator si beneficiar.

"In arhitectura spatiul, cu toate ca isi mentine caracterul esential de intindere pura, adica (de

fapt) gol, reuseste intr-o oarecare masura sa cucereasca o aparenta corporala si sa se

solidifice. Opera arhitecturala nu este numai ceva care traieste in spatiu, dar care face ca

spatiul sa traiasca in interiorul ei". (Salvatore Vitale)

"Spatiul este ceva trait zilnic, insusit, folosit, fara a gandi macar [...]". (Lumile Rasturnate -

Radu Dragan).

Lucian Blaga, pornind de la ideea ca inconstientul poseda orizonturi proprii, afirma existenta in

cultura populara romaneascaa unei viziuni spatiale specifice careia forma determinanta a

"infinitului ondulat", spatiul mioritic.

Traian Hersei vorbeste, dintr-o perspectiva sociologica, de doua segmente etno-sociale ale

poporului roman: unul pastoral si altul agrar, fiecare cu propria reprezentare a spatiului si a

timpului. Pentru pastor spatiul este lumea in care se misca, "lumea larga", "lumea mare", iar

pentru plugar este lumea in care se afla, "sta sau lucreaza".

Reflectarea asupra naturii spatiului poate fi una filozofica. Conceptia acestuia este cel mai bine

definita prin studiul antropologic, intrucat omul este cel care concretizeaza idee de spatiu in

functie de felul in care acesta il simte, il foloseste, il intelege si il traieste.

Pentru taranul roman, spatiul are o alta dimensiune, fiind baza existentei insasi, iar impreuna cu

timpul, fundamentul lumii sale. El percepe spatiul in moduri diferite: locul, poate fi camaruta

lui, prispa, sau unde isi desfasoara activitatea zilnica, poate fi sub nuc sau in lanul de grau. De

asemenea se poate extinde perceptia spre sat, orizont, tara, lume. Totusi, de obicei locul se

refera la acel spatiu intim de care taranul se simte cel mai legat. Faptul ca acesta poate sa difere

ca si locatie (poate fi inauntru sau afara) se datoreaza faptului ca el este foarte legat de mediul

natural. Relatia dintre natura si el este de interdependenta. Modul in care intelege natura, ce ii

ofera aceasta, este acumulata prin toate simturile si utilizata mai departe.

Taranul roman este legat de pamant, de "glie", de curtea si gospodaria lui, de casa, de sat si

natura inconjuratoare. Alegerea locului, este in sine un proces deosebit. Pentru sat se spune ca

insusirea terenului se face prin aruncarea buzduganului, sau infiptul toiagului. Casele se

construiesc in jurul lui, iar biserica se ridica chiar in acel loc. Nu se construieste intr-un loc in

care cineva a fost asasinat, se spune ca ar fi "loc rau". Aceasi idee se aplica si pentru alegerea

locului casei. In acest caz, se sapa o groapa si se lasa un vas cu apa inauntrul ei. Daca dimineata

mai este apa, locul este "bun" iar daca nu, este "rau". Aceste obiceiuri, desi bazate pe mituri, au

totusi si un adevar.

Locuirea este un aspect greu definit. Putem sustine insa ca intre locuire si suflet exista o

legatura indiscutabila. Imaginea casei devine topografia fiintei noastre intime, iar casa poate fi

vazuta drept un instrument de analiza pentru sufletul omenesc. Chiar si noi, asa cum suntem

creati, sa ne gazduim propriul inconstient, putem spune ca "locuim" in noi insine. Prin urmare

imaginea casei merge in ambele sensuri, ea este in noi cat si noi suntem in ea. Relatia aceasta

este cel mai clar vizibila inauntrul casei. Aceasta nu este doar un spatiu impartit in camere de

pereti, nu se intra pe usa si se uita pe fereastra. Cand vine vorba de spatiul interior, totul este o

promenada, totul are o poveste. Este o serie de imagini care contureaza o viata. Casa este

formata din lucruri, fiecare difera in functie de cine o traieste. Pasesti peste pragul casei (prag

investit si el cu o simbolistica aparte - trecerea lui este vazuta ca o initiere; nu se adreseaza

strainilor; pragul protejeaza bucuria din interior fata de raul de afara). Usa este o poarta spre o

alta lume. Ferestrele si pervazul acestora un loc al binefacerii, binecuvantarii. Lucrurile sunt cele

care compun spatiul. De la mobila din lemn sau lut, la acul si ata puse in cutia de sub masuta din

dormitor. Nu este nimic intamplator. Toate isi au locul lor, rostul lor. Te uiti la un sertar si stii ca

el este plin. Este inimaginabil un sertar gol. Dulapurile sunt pline. Oala de pe soba este plina cu

apa. Soba are lemne si foc in ea. Casa traieste odata cu tine.

Spatiul interior capata deja alte valente, ne da alte perspective din care el poate fi analizat si

inteles. O casa goala, nelocuita nu are spatiu interior. Are doar fatade.

Spatiul interior, casa, este acolo unde amintirile locuiesc, iar daca acesta se complica un pic,

daca are pivnita si pod, unghere si coridoare, amintirile au refugii din ce in ce mai bine

caracterizate. Deloc surprinzator este faptul ca acestea nu sunt neaparat vizuale. Omul isi

aminteste prin toate simturile. Vatra iti aduce aminte de mirosul de paine calda, coridorul de

frig si graba cu care alergai sa ajungi intr-o odaie calda, soba de mirosul lemnului ars si de felul

in care acesta trosnea, patul de visele si cosmarurile pe care le-ai avut. Amintirile tin de spatiu.

Ele isi pierd temporalitatea, iar spatiul este conturat de amintiri si perceptii. Tu stii ca scaunul

din bucatarie, cel de langa divan este patratos, nu pentru ca l-ai analizat in detaliu ci pentru ca

te-ai tot lovit de el in graba ta de a aduce lemne sa pui pe foc. Iar masa este rotunda si din

lemn, pentru ca nu poti sa iti tii coatele pe ea in timp ce mananci cu familia, fiind toti inghesuiti

unul langa celalalt. Intelegerea spatiului interior tine de intimitatile din care acesta este creat.

Am vorbit despre spatiul interior si cum este legat de cel care il traieste. Desi aceste perspective

se aplica si locuintelor moderne, sunt mult mai clare, mai pure, in arhitectura traditionala.

In societatea traditionala, locuirea capata alte

limite. Desi nu este spatiu acoperit, inchis,

gospodaria regaseste caracteristicile un spatiu

interior. In timp ce satul formeaza cadrul de

viata comunitar, gospodaria este locul de desfasurare a vietii familiale. Curtea, asemeni satului,

are statutul unui spatiu deshis privirilor, dar interzis strainilor prin simpla prezenta a gardului.

Locul imprejmuit prezinta intimitatea asupra caruia fiecare este stapan absolut. Delimitarea

gospodariilor fie din nuiele, razlogi, scanduri, stuf sau piatra este o practica curenta in lumea

romaneasca si au in primul rand menirea de a individualiza spatiul de locuit, de a separa doua

lumi. Gardul este un cerc magic cu valoare protectoare pentru microcosmosul din interior.

Accesul in incinta gospodariei se face pe o poarta, element care asigura permanenta

comunicare cu ulita satului si simbolizeaza trecerea dintre doua lumi, dintre cunoscut si

necunoscut, lumina si intuneric.

Casa este adapostul momentelor cruciale ale oricarei existente, de la nastere pana la moarte,

dar si a micilor evenimente cotidiene. Interiorul casei traditionale dezvaluie un univers cultural-

artistic ce concentraza experienta unui sir de generatii. Fenomenul locuirii releva o lume cu

credintele, temerile si interogatiile ei asupra existentei.

Edgar Papu spune ca arhitectura interiorului unei case ne reafunda cu toate simturile in natura:

"Pe plan olfactiv, de la mirosul de brad al apei din cofa, pana la acela al lanii de oi si la izul

imbatator al busuiocului, al sulfinei, a maramelor acu acelasi efect de ansamblu, alcatuir

dintr-o insumare de marunte unitati cromatice, ca si ale unei fanete intesate de flori,

recheama in interior prezenta cadrului natural."

Interiorul casei prezerva traditii ancestrale, dotarea acestora fiind puternic influentata de

mediul natural. Incalzirea unei locuinte, tesaturile din interior, ornamentele si vesela din lut

difera in functie de zonele carora le apartin. Practicarea anumitor mestesuguri determina un

mod diferit de organizare al unei locuinte.

Taranul roman prefera sa investeasca cu o mare simbolica unghiurile spatiului, mai degraba

decat centrul. Cvadripartitia spatiului nu se face dupa cele doua bisectoare care unesc punctele

cardinale ci dupa cele doua axe orientate NE-SV si NV-SE. Astfel locuinta este asezata mai

degraba dupa momentele cosmice semnificative ale calendarului ceremonial: inceputul

primaverii si sfarsitul toamnei, ambele fiind sarbatori ale fertilitatii. Centrul casei, ca si centrul

curtii ramane gol. Casa nu este asezata niciodata in mijlocul curtii si nu se pune nici mobila in

centrul casei. Prin urmare exista un sistem de amplasare a mobilierului, formand o compozitie

pe sectoare. nu exista un singur centru al camerei, ci pantru centre de greutate, repartizate pe

fiecare colt al incaperii, cu o rigoare deosebita. Aceasta structura asimileaza interiorul

Cosmosului, proiectarea facandu-se conform celor patru orizonturi. Casa traditionala pastreaza

sisteme fixe, stabile: paturi, lavite, dulapuri, coltare; prinse in pereti sau in tavan si mobile

legate intre ele tip schelet.

Casa se imparte in doua zone legate de

structura familiala: pe NV este caminul, vatra,

care intretine o legatura pozitiva cu femeia, iar

stapanul casei este asociat unghiului de SE. El

aici doarme, cu capul sub icoane, iar copilul

impreuna cu mama in locul ferit departe de

fereastra. Nu exista ferestre pe latura de nord

sau vest, iar asezarea usii in unghiul de SV se

poate explica decat prin corespondenta cu

sistemul cosmologic in vigoare: casa se

orienteaza dupa soare ca si oamenii. Coltul cu

cuptorul si vatra, cel mai important punct din

interiorul caselor taranesti, este si locul de

socializare. Aici se strang oamenii si povestesc

sau canta. Coltul cu masa este cel mai mult

expus privirii celor care intra in incapere si este cel mai frumos amenajat. Pentru ca masa sa fie

folosita din doua parti lavitele se asezau de-alungul peretilor, in colt. Acestea erau cioplite din

lemn gros, sa fie cat mai late, intrucat se si dormea pe ele. La picioarele uneia dintre lavite sa

afla si lada de zestre, care pastra imbracaminte si diferite tesaturi. Langa masa se punea coltarul

pentru acte, carti sau alte obiecte, iar de perete era prins blindarul cu cele mai frumoase

strachini, cani si cancee, iar deasupra icoane din lemn pictate sau sculptate. Coltul cu blidar

arata cele mai de pret zestre ale gospodariei: oale, linguri de lemn, cratiti etc. In cele din urma

ramane coltul cu podisor pentru vase - dulapiorul cu vesela. Se pastreaza regulile de simetrie si

de ordine. Nu exista spatii goale.

Se poate trage concluzia ca asa cum s-au adus si argumente spatiul interior poate fi analizat din

multe puncte de vedere, poate pastra amintiri si experiente si chiar poate fi investit cu valente

umane.

BIBLIOGRAFIE

"Lumile Rasturate" - Radu Dragan

"Poetica Spatiului" - Gaston Bachelard

"Tipul creator romanesc" - Edgar Papu