Povestea alaptarii

Aici s-au adunat povestile de nastere si alaptare ale catorva mamici care au dorit si sperat ca relatarile lor sa fie candva, cuiva de folos. Sa fie intr-un ceas bun! Si astfel, urmeaza Povestile

Povestea 1

Hai sa iti spun povestea mea. Cand am ramas insarcinata, mi- am dorit sa nasc normal si sa alaptez pana la 2 ani, cand urma sa nasc urmatorul copil. Mi-am pregatit sanii din luna a 4-a, masaj la sfarcuri, lanolin pentru inmuierea tesutului. Cu o zi inainte sa nasc, s-a vazut la ecograf ca bebe are dubla circulara de cordon, iar colul meu avea 41mm( puteam sa mai tin sarcina mult si bine, desi eram la termen) drept urmare am ales sa fac cezariana. Bebe-tripla circulara de cordon, nu se vazuse la ecograf decat dubla. In maternitate, copilul a primit supliment cu biberonul, pe care i- l dadea taticul lui. Am ajuns acasa cu bine, soacra mea a ramas la noi sa ne ajute (ea e o persoana draguta si apropiata de noi). Copilul meu se trezea din 3in 3 ore urland de foame, il puneam la san, durea de muream, asistenta din camera nu intelegea de ce plang de durere, sotul se minuna ca cel mic strange sanul meu, si ca daca plang, cat de dureros poate sa fie ca doar no.... Aaaa, si ce sani cat capul am! Am cumparat pompa de muls, m- am muls pana m- a luat dracu', am facut rani, dar copilul deja avea o luna si mofturos cu sanul, ca doar din bibe era mai bine. "Mami, nu te mulgi sa ii dau si eu cu bibe?"- asistenta. Eu, cum eram fata buna, asa faceam. Urmari: dupa botez nu mai aveam lapte decat seara, cate 10ml, pe care ii mulgeam cu disperare sa ii dau copilului, eram stresata, deceptionata de mine, nimic nu a fost cum mi- am dorit- cezariana, alaptat la pompa, certuri pe tema copilul meu cu toata lumea, asa ca am incetat si mulsul; de 15 luni de cand am nascut ma gandesc cum o sa fac la urmatorul sa fie bine si pentru mine, sa suga de la mine, sa nu am asistenta la alaptat, si inca imi caut un psiholog, femeie, care sa ma ajute sa scap de esecul- nastere/alaptat. La urmatorul copil nu o sa primesc ajutor si o sa ii pun pe toti la zid din prima.

Cam asa se intampla cu foarte multe mame din Romania.

Povestea 2

Eu mi-am dorit maxim sa nasc natural, dar am facut cezariana, caci asa a trebuit pana la urma, si cu alaptatul: m-am muls, pentru ca bebele meu nu a vrut efectiv sa traga la san, desi aveam din belsug si mi-ar fi fost mult mai usor; am reusit 3 saptamani dupa care am inceput sa pierd lapticul pentru ca noaptea nu scoteam lapticul, deoarece el dormea ca un ursulet de la 11 pana la 7 dimineata. Deci n-a fost rea-vointa, pur si simplu nu s-a pupat cu ceea ce imi propusesem eu sa fac!

Povestea 3

Pentru ca e foarte foarte greu sa alaptezi... am un copil de nici 3 saptamani, si in astea 3 saptamani am trecut prin toate chinurile posibile. Am nascut prin cezariana, la cald, am stat si in travaliu, am avut si colostru, s-a pornit si laptele, mi-au adus si copilul la o ora de la nastere. Dar deja din a 3-a zi am facut niste ragade oribile, la o saptamana a trebuit sa opresc alaptatul, pentru ca nu mai puteam fizic sa suport durerea. M-am muls 3 zile si i-am dat si apoi am reluat alaptarea. Dar nu mai am lapte cat sa-l satur. De 2 ori pe zi ii dau completare cate 60 ml. Si ii dau la cerere la san, stau cu el la san foarte mult. Efectiv, m-am saturat, si nu inteleg cum altele pot alapta atat de usor si au si lapte si nu fac ragade si mie mi se pare o adevarata stiinta sa stii sa-l pui la san. Am apelat si la o d-na de la neonatologie sa ma ajute, am vorbit la telefon si cu o consiliera in alaptare, chiar am facut tot ce s-a putut sa fie bine si uite ca tot nu e... mameloanele inca ma mai dor cand alaptez, nu resusesc sa optimizez productia de lapte, nu pot sa-mi petrec mai mult timp cu copilul mai mare, pentru ca stau mult cu cel mic la san si tot asa... :(

Povestea 4

Problema cea mai mare la alaptat este ca mamicile nu sint informate si ajutate nici de carti, nici de personalul de la spital - asta este concluzia mea. Alaptatul nu trebuie sa doara; daca doare, inseamna ca copilul tine gresit areola in gura. Pentru a aseza areola corect trebuie sa fii invatat sa faci asta, mai ales ca dupa nastere sanii sint atit de umflati, incit areola nu are cum sa intre corect in gura doar prin pozitionarea copilului la sin. Iar in ceea ce priveste cantitatea de lapte din sin, acesta este aproape intotdeauna suficient pentru copil, dar mama, nelinistita fiind, bombardata de asistente si persoane din familie si ingrijorata pentru copil, alege varianta cea mai sigura - laptele praf. Daca copilul tine corect areola in gura, atunci copilul trage din sin si tragind din sin se stimuleaza productia de lapte. Necesarul de lapte al copilului se schimba de la o luna la alta, ajungind ca pe la 2 luni, copilul sa treaca printr-o perioada de vreo 2 saptamini in care sinul se adapteaza la cererea marita si incepe sa produca mai mult. Daca se trece acest hop, cantitatea de lapte este suficienta pina la urmatoarea faza de crestere a nevoilor copilului; copilul sugind creste singur cantitatea primita prin stimularea lactatiei. Primele 3 luni sint cele mai grele in alaptare, pentru ca atunci creste copilul cel mai mult, atunci isi dubleaza greutatea. In plus, copilul alaptat exclusiv la sin maninca mai des decit cel alaptat cu lapte praf - lucru care este foarte obositor pentru mama, dar de folos lactatiei. Deci, exceptind situatiile care impiedica alaptarea, sau situatiile unde copiii sint dificili - nu trag cu putere, adorm la sin etc., toate celelalte situatii sint viabile pentru alaptare. Este alegerea mamei sau a familiei sa se suplimenteze cu lapte praf - asta este concluzia la care am ajuns eu, dupa experienta mea foarte tumultuoasa, dar de succes in ce priveste alaptatul.

Povestea 5

Baietelul meu are 18 luni si inca il alaptez, dar nu vrea decat un san. Avem deja 3 luni de cand papam doar de la unul. Am fost pe punctul de a renunta, la 3 saptamani, deoarece am sfarcurile foarte mici si saracutul parca nu stia sa le prinda, dar moasa mea a insistat ca laptele matern e cel mai sanatos si sa nu ma las. Am facut si rani, am si plans, dar iata ca am ajuns la 1 an jumate si inca mai papa tzatzuca lui, doar una, dar asta e. Problema noastra acum este ca ii place asa de mult, ca e mai toata ziua agatat de mine si nu prea vrea papica. Cand a renuntat la un san nu am avut probleme cu mastita, a incetat sa mai produca lapte. Eram dezamagita si credeam ca eu am actionat gresit, dar asistenta lui mi-a zis sa nu imi fac probleme, deoarece sanii pot fi diferiti si el il prefera doar pe unul. Asa ca mergem inainte:)))

Copilul meu se trezea de foarte multe ori noaptea si credeam ca nu se satura si am incercat laptele praf, dar nici nu tinea biberonul in gura, cum ii simtea gustul il refuza. Acum se trezeste o data sau de doua ori, pe noapte, pentru portia lui de laptic.

..

Mie multa lume mi-a zis ca e prea mult, ca trebuie intarcat la un an copilul, dar multe femei mai in varsta mi- au spus sa nu renunt, pentru ca e cel mai bun aliment pe care il putem oferi . Asa ca am renuntat la intarcare si continuam cu alaptarea.

Povestea 6

Hai, ca ar fi dragut sa-mi amintesc toata povestea. Eu am nascut natural, destul de usor, obosita si plina de dureri. In maternitate l-am alaptat exclusiv, nu a fost nimeni care sa ma convinga sa-i dau lapte praf, dar presiune a fost multa, inclusiv asistenta i-a spus sotului meu sa cumpere lapte praf. Am avut si rani la san, si copilul meu care manca intr-una, sincer ma gandeam ca imi ies din minti din cauza alaptatului si nu vedeam ora cind o sa se termine odata. Din cauza oboselii, am ajuns chiar sa cred ca nu ii ajunge laptele si i-am dat citeva biberoane, vreo 2-3 zile impreuna cu alaptat. Ce-i drept, in jurul meu am avut exclusiv oameni care, nu doar m-au sustinut sa alaptez - sora mea mi-a facut o isterie intreaga sa arunc naibii laptele praf, ca copilul singur o sa regleze cantitatea de lapte In momentele alea de ceata m-am apucat sa citesc despre alaptare, cam tot ce am gasit, cred ca am avut cea mai mare viteza la citit din viata mea, cite 2-3 carti pe zi, despre copii, despre alaptare, alaptam si citeam, si am revenit la alaptat exclusiv, nu a fost usor, la un san aveam un canal astupat, si o parte a sanului era tare, si asa a si fost vreo 2-3 luni Si eu le ziceam la toti ca nu o sa alaptez mai mult de 1 an si asta mai mult din considerentul ca asa trebuie, dar in timp mi-am schimbat viziunea; mai alaptez si acum, la 2,6 ani, copilul meu maninca san doar dimineata si eu sint ok sa incheiem relatia de alaptare oricand. El nu uita in nicio dimineata, si acum ma simt judecata pentru ca alaptez atita timp, toti in jurul meu imi zic ca e prea mult, inclusiv un prieten care face psihanaliza, mi-a zis ca o sa aiba fixatie pe faza orala; eu ii ignor pentru ca relatia noastra de alaptare functioneaza pentru mine si copilul meu.

Povestea 7

Eu sper ca macar bebe2 o sa pot sa-l alaptez, si o sa incerc tot posibilul, cum am facut si cu prima, cu toate ca nu am reusit. Am avut mameloanele atat de mari si se intareau cand puneam copilul la san, de nici macar cu ajutorul asistentelor de la maternitate n-am reusit sa-i bag sanul in gurita. S-a nascut fetita cu 3900 g, cu o pofta de mancare de invidiat, dupa cca 2 zile mi-a venit si laptele si simteam ca imi explodeaza sanii, in schimb nu puteam sa introduc sanul in gurita ei. Ce mai, nici pompa nu reusea sa prinda tot mamelonul, si dupa 2 saptamani de incercari in continuu (perioada in care am ajuns sa fac febra de la atata lapte, si a trebuit sa vina o fosta moasa sa ma mulga) aveam tot mamelonul o rana deschisa, si in loc de lapte venea mai mult sange. Am incercat si cu mamelon-silicon, sa reusim sa o alaptez cumva, dar isi facea sila de la ea, ca si de la suzeta. In cele doua saptamani de chin ii dadeam tot laptele pe care reuseam sa-l mulg si supliment de lapte praf, apoi am ramas la laptele praf, si cu o depresie uriasa ca eram cat o vaca, si copilul meu plangea de foame langa mine pana se invinetea. Poate ca daca nu nasteam chiar de Craciun as fi reusit mai mult, poate... Singurul lucru sigur este ca o sa incerc sa fac tot posibilul sa alaptez. Interesant lucru: atat in perioada sarcinii, cat si intre sarcini, mameloanele mele sunt usor de modelat, cu sfarcuri de invidiat, iar in momentul in care aveam lapte au devenit cat o jumatate de piersica, si tari ca piatra.... :(

Povestea 8

Povestea mea: am nascut prematur la 32 saptamani. Copilul nu stia sa suga nici din san, nici din biberon. Ii dadeam lapte cu sonda. Evident ca, fiind in incubator, prima zi a mancat lapte praf. Eu nu aveam lapte sau credeam ca nu am lapte. La un moment dat a venit si laptele ala. Am cezut ca mai nasc o data :))) Sanii beton, nu stiam sa ma mulg, daca ii atingeam imi venea sa urlu, copil care sa suga nu aveam. Asa ca am rugat o asistenta sa ma ajute. Mi-a aratat cum sa ma mulg si cam atat. Dar imi era prea mila de mine sa ma supun eu chinului, asa ca a venit o prietena timp de doua zile si m-a muls, mi-a golit sanii si am prins si eu miscarea. Dupa aceea ma mulgeam o data la 2 ore cate 30 minute minimum, zi si noapte. Dupa o saptamana am facut o hemoragie destul de grava si am stat 3 zile in perfuzii. Dupa hemoragia asta nu am mai putut sa mulg nici 5 ml de lapte, in conditiile in care inainte mulgeam 90 ml cel putin. Asa ca, ne-am intors pe lapte praf, combinat cu cat puteam eu scoate de la mine. Asta a durat 3 saptamani. Ca sa pot iesi cu bebele din spital, conditia era sa invete sa manance si sa renuntam la sonda. Asa ca varianta de a-l invata cu biberon mi-a parut mai accesibila. Si l-am invatat din biberon. Am iesit din spital dupa 3 saptamani. Aveam target: copilul trebuie sa manance 50 ml la o masa si trebuia sa il cantaresc non-stop sa vad daca ia in greutate. Chestia asta am facut-o doua zile. Obsesiv si extrem de stresant. Nu manca aia 50 ml la fiecare masa evident si era o tragedie pentru mine. A treia zi a venit cumnata mea si mi-a propus sa incerc sa il pun la san... Mi-a aratat cum sa il pun si a stat cu mine 3 ore. Copilul meu a supt aproape continuu. Asa ca am aruncat biberonul si laptele praf si am stat cu el la san... cu orele cateodata. Pentru ca era mic si obosea repede, plus ca eram si pe post de suzeta. Am alaptat exclusiv pana la 1 an jumate, cu diversificare inceputa la 7-8 luni, cam asa :) Si acum regret ca l-am intarcat si nu i-am mai dat lapte pana cand dorea el... dar asta este deja alta poveste :)

.

E asa de ciudat, cum fiecare maternitate sau zona are regulile ei... Al meu era de 2 kg, cand s-a nascut si la 2100 kg il alaptam. Atata a avut dupa 3 saptamani de spitalizare. SI eu l-am hranit cu sonda si biberon pana am ajuns la san. Dar mie mi-au spus sa incerc sa ii ofer sanul si sa il tin cat mai mult aproape. Dupa 5 zile de stat la terapie intensiva mi l-au dat cu mine in salon. Si primele zile il hraneam zi si noapte si mergeam la terapie intensiva din doua in doua ore... ma chemau chiar mai des. Sa stau cu el, sa ii vorbesc, mi l-au dat in brate. Ca eram eu varza si nu am putut sa ma conectez, asta este deja drama mea.

Povestea 9

Oare aici se spun doar povestile cu partea grea:). Eu v-as zice, insa la mine a fost totul usor sau asa imi amintesc. Am nascut, i-au dat lapte praf pe la 4 dimineata , pana pe la 10 l-a vomat pe tot, pana atunci nu a vrut sa suga deloc. Dupa ce a terminat de vomat a mancat repede din ambii sanii si a luat somn. Am avut lapte fff mult, am avut rani cu sange pana pe la 3 luni, dar nu m-am muls niciodata, lasam sa curga laptele pe mine ca la robinet, si nu mi-am pus nici protectii. Primele cateva secunde pana amortea sanul imi muscam buzele de durere si apoi il lasam sa suga in voie. L-am alaptat pana la un an, cand incet, singur, incepea sa dea din cap ca nu mai vrea cand mergeam cu sanul spre el.

Povestea 10

Eu am doi copii, acum au 8ani jumate i 5 ani jumate, pe amndoi i-am alaptat natural, pn la 11 luni pe feti, i pn la 1 an i o luna pebiat, sunt foarte mulumit! Le sftuiesc pe toate mamicile s alapteze natural, iar cnd au senzatia c laptele nu ajunge s nu se dea batute: dac vrei cu adevrat, poi!

Povestea 11

La noi a fost foarte greu cu primul, nu stiam ce fac, nu mi se explica nimic--- la spital, doar ii bagau sanul in gura. In plus, ii dadeau si biberon cand gaseau timpul (de exemplu, am mers la baie si in timpul asta, bebe a inceput sa planga si instant i-au dat biberonul); s-a obisnuit rapid ca vine lapte usor din biberon... a trebuit sa lasam de tot biberonul si sa-l reinvat cu sanul.... am mai patit ca bebele a avut ciuperca pe limba, pe care mi-a dat-o si mie, la san. Durere nu poti sa-ti imaginezi... Nu era sprijin aici deloc, pe atunci... Dar am rezolvat pana la urma. Doat erau foarte multi care ziceau ca nu pune destul in greutate... Caci crestea in inaltime enorm. Tot asa creste si acum.... Oricum, a gandit draga mea soacra sa ma ajute si i-a dat suc de la compot (la vreo 2 luni?!) si i-a zis sotului meu sa-i mai dea, fara sa stiu eu. Bine ca sotul meu nu a facut asemenea lucru. Si m-a sustinut. Pana la urma, am reusit sa alaptez cat am vrut ... Mai mult de un an..... Dar societatea si bunavointa oamenilor nu m-au ajutat deloc!

Cu al doilea copil nu am avut mari probleme, in afara de inceput. Caci in prima zi stia doar sa muste tare si a trebuit sa-l invat sa suga ... Citeam in spital pe net, am descoperit ca se intampla din cand in cand cu o nastere rapida, asa cum a fost cu adevarat. Sugea dupa, ma musca si l-am invatat rapid si apoi a fost ok. Am alaptat tot atat cat l-am alaptat pe primul.

Povestea 12

Eu am nascut cu cezariana, am inceput alaptarea a treia zi dupa nastere si am alaptat peste 1 an jumate! Nu i-am dat niciodata biberon, am avut ragade ca toate mamicile, dar am trecut peste, nu m-am oprit... Eu zic ca e chestiune de vointa! Succes tuturor mamicilor si bravo celor care aleg alaptarea! E cea mai buna cale de a porni viata puiului lor!

Povestea 13

Buna! Si la noi a fost dificil, dar am reusit. De cand sunt mamica mi-am dat seama ca rabdarea este cheia. Am nascut natural, in cele trei zile cat am stat in spital n-am avut lapte, erau canalele infundate. A primit lapte praf din spital, pe care il dadeam cu lingurita (n-a acceptat nici suzeta, nici biberon). Din pacate, am avut si mameloane foarte mici si copilul nu putea sa le apuce, mi-am cumparat "silicoane" din farmacie, si asa l-am alaptat pana la 5 luni; n-a fost deloc usor, nici pentru mine, nici pentru el, dar am reusit. Acum are 13 luni si 2 saptamani. De la 6 luni am inceput diversificarea, a mancat pana la 10 luni (ii dadeam cu seringa) aproape de toate, apoi 2 saptamani doar san si iaurt cu branzica si biscuiti. Eram disperata Multa lume ma sfatuia sa-l intarc, ca va manca. Am incercat chiar si borcanele din comert, nimic. Nu i -am mai dat nimic, l-am lasat sa pape doar san si iaurt. Apoi am incercat iar cu mancare facuta de mine, de la alte mamici nimic. Am incercat iar cu borcanele si le-a acceptat. 1-2 luni a mancat borcanele, san si iaurtel. Acum a inceput sa pape de toate. Putin, dar gusta din toate. In tot timpul acesta a luat bine in greutate si era vesel si vioi. Chiar daca s-au facut - si se fac- presiuni asupra mea, n-am renuntat sa-l alaptez si am facut foarte bine. Nu s-a imbolnavit niciodata, n-am avut nicio problema cu el si plus ca ne-am plimbat prin toata tara de cand avea 2 saptamani. Fiind alaptat a fost foarte usor si pentru noi si pentru el. Sa va jucati cu prichindeii cat puteti de mult, sa le aratati ca sunt iubiti si sa le zambiti cat mai mult si mai des! Sanatate multa! Va imbratisez!

Povestea 14

Am nascut la 7 luni jumate, in Bucuresti. O fetita sanatoasa, dar care nu respira bine. Nu se stia daca plamanii sunt ne-curatati, ne-formati sau este o infectie. Asa ca a inghitit antibiotic timp de peste 1 saptamana, si in primele zile nu dadea semne de bine. A stat sub clopot de sticla, in terapie intensiva. Si, evident, nu putea suge, a inghitit perfuzii si a a juns la laptele meu dupa cca 7 zile, muls si dat cu paiul (am uitat cum se numeste procedura de hranire). Asta dupa ce am insistat eu de ce nu poate bea cu paiul laptele meu, daca tot ii dati lapte praf deja?. Am plans cateva zile bune, aproape intr-una, stand intr-un salon cu mame si bebei, adusi acolo pana m-au mutat intr-un alt salon, cu o mamica ce nu avea bebele cu ea (era tot la ATI), ca sa fim amandoua la fel de deprimate; era normal, abia nascusem si aveam langa mine bebeii altora, dar pe al meu nu. M-am muls cu mana, cu pompa, fara nici un ajutor (nu gaseau pompa functionala prin spital, nu aveau timp de ajutor etc etc.) ca sa pornesc laptele si asteptand momentul cand am sa pot sa-l dau si eu bebelui meu. Au trecut zilele de colostrum, ma durea asta mi-era fff frica ca daca situatia la ATI dureaza mult am sa pierd si laptele. Nu am pierdut nimic. La un moment dat am simtit si am inteles ca totul va fi bine, doar sa-mi pastrez calmul. Mamica cu care stateam in camera m-a ajutat teribil atunci, prin atitudinea ei ffffff pozitiva. Aveam dreptul sa ne vedem bebeii la 3 ore; si-I hraneam cu laptele nostru, din biberon; eram incapatanate sa fim cu ei si la ultima masa, la 12 noaptea,si la prima masa, la 6 dimineata cand asistentele ne sfatuiau sa dormim. Caci, pentru a fi la ATI la 6 ne trezeam pe la 5, sa apucam sa curatam pompele, sa le stergem, sa mulgem (mergea incet-incet). Ne culcam dupa 1 noaptea (stateam la ATI sa hranim bebeii cam 30-40 min de la 24.00) si apoi spalam pompe, sterilizam, sa fie curatate pe dimineata Faceam cu randul, cateodata care se angajeaza sa auda ceasul suna ceasul, dar noi eram cam obosite. Si cea care statea de paza scotea pompele din solutia de sterilizare, dupa 30 -45 min de la culcare, le punea la uscat, sa fie pregatite pe dimineata Cealalta adormea bustean cum punea capul pe perna. A fost o echipa pe cinste. Un ajutor nepretuit si prin starea de spirit buna si prin munca impreuna. Am iesit din spital dupa 2 saptamani. Mi s-a spus sa nu pun copilul la san pana la 2,800 kg (s-a nascut cu 2350kg si am iesit din spital cu 2700 kg), caci risc tare sa nu poata manca, sa scada in greutate, sa fie probleme etc. etc. Am continuat mulsul acasa si hranitul cam la 3 ore cu pompe, sterilizari, treziri de noapte dupa 2 ore, ca la a- 3-a ora sa aiba bebele lapte cam 1 saptamana. Cand am stricat pompa de muls, intr-o seara, fiind singura, nu m-am pornit sa cumpar alta asa ca am spus draga Mara, acum mancam la san, ori baaaaaa (nu reuseam sa mulg cu mana deloc). Si Mara a mancat bine bine cat i-a trebuit. Era prima oara ca statea la sanul meu, la cca 3 saptamani dupa nastere. De-atunci, a mancat mereu bine. Zic acum. Au fost suficiente momente in primele luni cand plangea- la san, dupa san sugea cam la 1 ora si mai des adormea la san si se trezea ff repede daca era pusa jos momente cand am gandit: oare nu se satura? oare nu-i place laptele? oare am mancat ceva nepotrivit? Si altele de genul acesta. Din fericire, am gasit intotdeauna (in online) explicatii/ ajutor care mi s-au parut pertinente: growth spurt, singuratate etc. si care m-au indepartat de gandul ca laptele meu/ suptul ar fi o problema. Si in felul acesta ne-am reglat perfect, pentru un alaptat simplu, care a decurs fara probleme mai departe.

Am intrerupt alaptatul cam la 13-14 luni. Cand am crezut eu ca e suficient: ca va dormi mai bine noaptea, ca am nevoie eu de o separatie, de timp altfel...etc. Aparent, fara probleme. Am introdus treptat biberonul, l-a acceptat din prima, am mers cu completari o vreme- cca 2-3 luni-, pana cand a renuntat cu usurinta la san. Ziua si apoi noaptea. Nu au venit deloc momente mai usoare: NU a dormit deloc mai bine noaptea - in scurt timp avea sa fie chiar mult mai agitat (ma rog, erau si dintisorii prin preajma, dar ne lipsea calmul suptului la san). Pana ce am ajuns, dupa 1,6 luni sa dormim aproape mereu impreuna si de la 3 ani dormim cu totii!! Iar eu nu m-am bucurat deloc de nici o separatie: ba, din contra, imi lipsea alaptatul, momentele acelea de cuplu mama-bebe, si in scurta vreme regretam pripeala mea. Si nicidecum nu am considerat munca cu biberoanele incalzit apa, turnat, sterilizat etc. mai usoara/ mai confortabila decat alaptatul. Nu m-a influentat direct nici o persoana, nu m-a amenintat nici o situatie, a fost decizia mea singura: bazata pe oboseala, somn insuficient, o oarecare depresie si niste prejudecati social-culturale pe care abia mai tarziu le-am identificat. Nu-mi lipsea biberonul - ci un ajutor din afara, care sa-mi ofere timpul meu personal, ocazie de somn, timpul meu de femeie. Nu biberonul mi le-a dat pe toate acestea, ci discutiile cu prietenii, o bona mult mai tarziu, ajutorul celorlalti (dupa ce am invatat sa-l cer).

Povestea 15

Eu am fost o ignoranta din punctul asta de vedere. Stiam doar ca ma duc la spital, nasc, alaptez. Asa a si fost. Dar ce mi-a zis o prietena, a fost sfant: trebuie sa-i dai lapte lui bebe ASAP (as soon as possible)! Asa am facut. N-am avut rani, n-am avut dureri, bebe n-a avut colici. N-am avut pe langa mine experiente cu alaptatul; eu si sotul - copii din mame de 35-40 ani:))) comuniste si nerabdatoare... deci viva robaby ( pentru cunoscatori); asa ca, atunci cand stateam cu copilul, ele erau alea cu: Da-i lapte praf, ca uite, ce fain ati crescut voi! Da-i ceai, ca va avea colici etc... Eu mancam inghetata cu cioco:))) in prima saptamana, caci aveam glicemia scazuta:)))) Sau... doar ma rasfatam:)) Oricum, momzilla iesea mereu la suprafata, cand veneau babe cu sfaturi. Acum, la doi ani si doua luni, bebe suge si inca mama imi zice: Da-i sticluta de lapte acolo, si lasa-l in pat!, si sa nu mai zic nimanui ca suge! :((((( Asa ma doare, caci e mama, si zice asa... sa il las mai bine cu inlocuitori de afectiune si sa ma chinui cu nspe mii de metode de adormire si minciuni. NO! Copilul meu is too damn smart for that!

Am incredere in el, ca intelege cand e timpul sa... orice!

Povestea 16

Povestea mea de success (ca sa parafrazez niste mail-uri de la job) e urmatoarea: am vrut sa nasc natural, dar cum nasterea a intarziat peste termen, si m-au apucat fricile de durere si de eventuale complicatii, am acceptat cezariana. In spital i-au dat cateva seringi de lapte praf, dar mi l-au si adus in salon sa suga, m-au invatat cum sa-l pun la san. In a 2-a noapte a dormit bebe cu mine in camera si la fiecare 30 minute scancea, iar eu il puneam la san, ceea ce a dus probabil la o crestere a productiei, pentru ca am facut o febra laptelui de toata frumusetea. De-aici s-a cam rupt filmul, si parerile au inceput sa fie contradictorii: ba sa ma mulg, ba sa pun copilul la san, ba sa las sa treaca. Vreo luna am avut sanii tari ca pietrele, si faceam baltoace de lapte in jurul meu. Desi primeam pareri binevoitoare de la mama, ca sigur laptele nu e bun, "ca uite ce apos este", nu am renuntat totusi. Pe la 4-5 luni nu a mai luat in greutate decat vreo 500 grame in 3 luni, si alea chinuite, si, bomboana de pe coliva, a aparut greva suptului. Cum puneam copilul la san, se punea pe un plans isteric, de abia il potoleam. Atunci am fost convinsa ca mi l-a deochiat soacra-mea, ca prea se mira ea ca imi creste copilul bine fara lapte praf Peste greva suptului am trecut cu o cutie de lapte praf in camara (pe care mai tarziu l-am mancat eu, pentru ca nu am avut curaj sa-i dau copilului), si cu muuulta rabdare, si cu cele mai trasnite pozitii de alaptat. Acum, la un an si aproape 2 luni, inca mai alaptez, si mi-am propus sa ma opresc dupa minim 2 ani. Cei din jurul meu deja mi-au pus eticheta de mama nebuna, care alapteaza copilul pana la gradinita, si nu-i da covrigi si pufuleti, dar pentru noi e ok. Inca nu a recuperat in greutate in totalitate, dar suntem bine, am un copil nomal, nu pufos. :)

Povestea 17

Eu la primii doi copii nu am avut decat doua luni lapte, dar la ceilalti mi-am luat revansa Pana acum, fata cea mica detine recordul de 3 ani jumate si putea si mai mult daca nu eram deja gravida in 5 luni cu urmatorul... acum il alaptez pe cel mic, e drept doar de doua ori pe zi si nu da semne ca ar vrea sa se opreasca... Ultimi doi copii dupa nastere au facut icter destul de rau, iar doctorul m-a sfatuit sa las cateva zile alaptatul la san, dar nu am putut mai mult de 24 de ore, dupa care am revenit la san. Auzisem de la altii ca este posibil ca copilului sa-i placa mai mult biberonul, pentru ca este mai usor pentru el decat sa se ''chinuie'' la san si atunci am zis: Gata, fie ce-o fi, chiar daca va avea cateva zile in plus icter, ma intorc la san... Nu as fi vrut sa-i dau copilului lapte cu biberonul si pentru ca la ceilalti copii nu am reusit sa fac asta, ori nu am stiut cum sa-i fac sa bea din biberon (la cei mari le dadeam cu lingurita) si nu mai vroiam sa trec prin asta. Icterul le-a trecut, un pic mai greu, ce-i drept, iar eu am alaptat mult si bine. Iar pe cel mic inca il alaptez si nu mi-e jena s-o spun, chiar daca au fost multe persoane care m-au criticat ca chinui copilul eu fac ce stiu ca-i mai bine pentru copilul meu...

Povestea 18

Povestea cu nasterea si alaptatul are doua variante: prima cu mame incununate de succesul alaptarii si alta cu mamici dornice de alaptat, dar care din diferite motive au esuat ! Eu zic ca tot procesul de alaptare e ca o noua scoala pentru proaspata mamica, doar ca, in loc de un profesor instruit avem un invatacel ca si noi, la fel de nestiutor, dar dornic sa reuseasca ! Alaptatul implica rabdare si, de ce nu, si incapatanare din partea mamei ! Cele mai bune sfaturi ti le da bebele ! El stie cel mai bine ce si cum stau lucrurile, ce necesitati are! Cel mai bun invatator pentru mama este instinctul, nu facebook-ul, cu toate ca e la moda! Cred ca nu exista bebe pe care sa il pui la san si sa stie cum sta treaba !

Povestea 19

Daca eram in acest grup de la inceputul alaptarii ingerasului meu sunt sigura ca as fi putut prelungi cu mult alaptarea. La urmatorul bebe sigur o sa stiu mult mai multe!!!

Povestea 20

La mine, procesul de alaptare a inceput, de fapt, cand eram insarcinata in 6 luni si tot gaseam cate o pata pe tricou in dreptul sanului si ma intrebam de unde, fix in acelasi loc?! :)) Ulterior, am aflat de la medic ca mi se pregateau sanii pentru alaptare si de asta curgeau, apoi am inceput sa ii masez, am nascut prin cezariana, prima data m-am dus la gaza mea dupa 30ore de la nastere si atunci a fost primul supt, atunci i-am pus sanul in gurita si se chinuia sa prinda sanul in gurita ei mica, atunci asistenta mi-a aratat cum trebuie sa prinda sanul ca sa suga corect si fiind asa micuta sugea de cateva ori si gata adormea, asa ca o gadilam pe piciorute sa se trezeasca ca sa pape sa se sature si asa mergeam la ea la fiecare 3 ore, dupa care ziua urmatoare mi-a adus-o in salon asa ca papa cand vroia ea insa dormea putin si se trezea ca ea practic adormea la san insa nu era satula, asa ca acasa am rezolvat aceasta problema mulgandu-ma primele 2 luni inainte sa o pun la san cativa ml 10-15ml pe care ii dadeam sa ii pape dupa ce sugea de la san si astfel dormea gaza mea 4-6 ore fara nici o treaba. Ei, dupa ce au trecut astea 2 luni si deja era maricica si nu mai adormea asa de repede la san, papa bine din ambii sani la un alaptat si nu mai era nevoie sa ma mulg sa ii dau din biberon! In spital, in a 3-a zi dupa operatie am avut furia laptelui cand faceam balta in pat cand stateam o parte si ma schimbam de camasa, lenjeria si apoi iar faceam balta si asa a tinut o zi de se saturasera sa imi tot schimbe lenjeria :))) Acasa apoi, am alaptat-o pana la 1 an si 4 luni, dupa care am introdus laptele de vaca incet-incet si la 1 an si 6luni am intarcat-o! Asa ca, slava Domnului, etapa de alaptat la mine, a fost frumoasa, naturala, usoara, fireasca exact asa cum speram sa fie, asta desi mama mea nu a alaptat pe nici un copil din 4 mai mult de 1-3luni! Ce ar mai fi de mentionat este ca in acelasi salon cu mine cand am nascut mai era o mamica cu un baietel care nu se satura, ca mamica lui nu avea destul laptic si plangea de zor, asa ca l-am pus la sanul meu si vreau sa zic ca fata de fii-mea baietelul avea o limba aspra si am simtit o diferenta de asprire si un pic de durere pe care la fii-mea nu le simteam! Ragade la san nu am avut deloc! Mentionez ca aveam aproape 20 ani cand am nascut, insa cred ca cel mai important legat de alaptat este cat de stresata esti sau cat de optimista esti tu de fel, eu sunt genul care nu ma consum si nu dau importanta decat lucrurilor cu adevarat importante si de fel sunt plina de optimism desi totul e gri!

Povestea 21

Am avut o sarcina putin mai dificila, de aceea nu m-am gandit deloc la alaptare inaintea nasterii. De altfel, nu am facut nici o pregatire, nu am cumparat nimic - eram foarte concentrata sa reusesc sa duc sarcina la termen si sa fie bine copilul. O singura discutie am avut cu sotul despre alaptare inaintea nasterii, in care el m-a intrebat daca cred ca bebelusul va suge. I-am spus ca asta nu putem sti inca, dar ca sigur ar fi foarte bine pentru el si pentru noi daca am reusi; dar in caz extrem exista lapte praf: bebelusul sa fie sanatos. La inceputul saptamanii 38 nasterea s-a declansat; am dorit mult sa nasc natural si lucrurile pareau sa mearga in directia buna, pana cand situatia a devenit dificila si am trecut la cezariana de urgenta dupa 8 ore de travaliu. Cu bebelusul m-am intalnit dupa 40 de ore de la nastere. Nu stiam nimic despre alaptare. In salonul in care asteptam bebelusul, o mamica la prima nastere mi-a spus ca am nevoie de protectie pentru sani: asa ca mi-am trimis repede sotul sa cumpere. O alta mamica mi-a dat crema sa-mi dau pe sani si mi-a spus sa imi cumpar. Acestea au fost pregatirile mele pentru prima intalnire cu bebelusul. Asistenta care mi-a adus bebelusul a zis sa nu desigilam protectiile ca poate nu e nevoie. Nu a fost. Mi-a pus bebelusul la san si asa s-a realiztat prima conectare. Bebelusu,l desi foarte slabut, avea o pofta de viata foarte mare si tragea cu tarie. Din momentul acela, am ramas asa conectati pana acum (1 an si 2 luni si continuam). O mamica tanara, ruda cu sotul, m-a vizitat in aceeasi zi de urgenta, sa imi aduca o pompa. Nu stiam de ce mi-ar trebui. Fiind slab bebelusul am stat cu el in spital o saptamana pana a pus in greutate suficient sa ii dea drumul acasa. Acolo am invatat de la mamicile cu experienta, asistente si medici neonatologi, care mai explicau la o mamica sau alta, foarte multe despre ingrijirea bebelusului si alaptare. Am invatat sa stau cu sanii la aer cat pot de mult, sa evit complicatiile si sa ii hidratez cat pot. Am fost sfatuita sa ma mulg cat pot de mult pentru stimularea lactatiei. Laptele era din plin, hainutele fiind ude mereu. Aveam laptopul cu mine si am citit tot ce am gasit pe net despre alaptare cand dormea puiul si nu ma mulgeam. Acasa, dornica ca puiul sa creasca bine, primele doua luni: ma mulgeam mereu dupa ce manca puiutul. Apoi puiutul statea cat dorea la san, cu orele, cand renunta la san primea cu biberonul laptele muls. Doctorita de familie care m-a vizitat m-a anuntat ca va sta din ce in ce mai putin la san cat creste. Din parc, am aflat de la o mamica, ca mai mare fiind se va statura in cateva minute :-). Ne-am confruntat si noi cu primele curbe de crestere si ne-am speriat: eu si sotul, ca din "ne"fericire nu aveam alt sprijin. O vecina care ne ajuta la curatenie imi spunea: nu vezi ca nu ai lapte suficient, da-i lapte praf!; si tot ea ma incuraja: O sa ai lapte pana la trei luni, apoi gata! Sotul a citit (acasa el facea documentarea) despre hopurile de crestere si nu ne-am pierdut rabdarea si speranta. Bebelusul punea frumos in greutate: 1200g in prima luna, 1000 g in a doua si 800g in a treia luna.Primele 6 luni au fost pentru mine o provocare. Alaptat la cerere, exclusiv la san, am asteptat cu nerabdare momentul in care sa nu mai fie atat de dependent de laptele meu pentru hrana. Si, daca in primele 6 luni am simtit alaptatul ca pe o datorie, dupa ce am inceput diversificarea am inceput sa cunosc placerea alaptatului. A doua borna a alaptarii a fost un an- imi doream mult ca impreuna sa ajungem acolo. Bebelusul a pus in greutate in primul an 6 kg, desi saptamani bune, datorita dentitiei de abia a mancat solid. Dar titi a lui a fost acolo. Acum, urmatoarea borna este doi ani. Bucuria si placerea alaptatului este mai mare dupa 1 an, cand copilul este mai activ si mai prezent si se bucura mai mult. E altceva decat hranire, e dragoste. Tribut alaptarii am platit: inainte de nastere aveam 40 kg; la nastere 52kg; dupa nastere 46 kg: acum am 54 kg! :-); copilul meu iubeste in special o titi (prima din care a supt) si chiar daca am avut grija sa le ofer pe amandoua, din cea iubita tragea mai cu foc si ea a crescut mai mult de bucurie. Iar privind acum inapoi: primele 6-8 saptamani cu muls, cu tinut bebelusul la sani cu orele - sunt tare obositoare. Cred insa ca efortul depus a meritat. Zilele trecute am primit replica: ca la mine a fost usor cu alaptatul, in comparatie cu altii. Eu cred mai degraba ca am fost mai determinata si da, am considerat ca oboseala nu este un obstacol sa ii ofer copilului meu "dreptul lui prin nastere la titi" (aceasta este o gluma prin care si eu si sotul meu raspundem atunci cand rudele si prietenii ne recomanda sa incetam sa il mai alaptam). Sotul meu a fost si este foarte implicat in alaptare si m-a sustinut si ma sustine mult, mai ales ca amandoi lucram mult de acasa, dar trebuie sa si plec uneori pentru cateva ore (eu am reluat lucrul de la 2 luni ale bebelusului si sotul ii dadea puiutului cu biberonul titi muls de mami inainte de a pleca de acasa). Imi doresc ca toti parintii sa reuseasca sa le dea copiilor lor " dreptul lor prin nastere la titi"! Si sa inteleaga toti ca mama nu ar trebui lasata singura si chiar descurajata. Din contra, restul familiei sa se implice in alaptare si sa ajute si sa incurajeze mama.